Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


3 comentarii

Eugenia Ursu „Ce ai iubit odată, lasă rădăcini adânci în suflet”


  

Cred ca sunt binevenite astfel de momente în zbuciumul vieții cotidiene… Poate din când în când, e bine să închidem ochii și sa visăm măcar pentru o câteva clipe! Ar fi bine să conștientizăm că tot ceea ce se intamplă înăuntrul nostru este mult mai important decât ceea ce se întamplă în exterior. Cu cât mai repede vom avea încredere în noi, cu atât mai repede vom ști cum să trăim cu adevărat! De ce? Pentru că doar noi ne alegem drumul pe care vrem să mergem! E atât de ușor să ne trăim viața in toate cele patru taine divine: lumină, înțelepciune, dragoste și speranță! Totul depinde de noi, de ce alegem să spunem, să facem, să gândim, să simțim!
Este o adevarată inspirație! O femeie superbă atât la exterior, cât și în interior, o femeie pe care o admir și pe care am urmărit-o mulți ani la rând. Apreciez atitudinea, seriozitatea și responsabilitatea pentru munca ei, și nu numai. Ulterior, am descoperit cât de mult evoluase, cât de puternice și sănătoase sunt mesajele pe care le transmite oamenilor prin organizarea festivalurilor și evenimentelor de artă și cultură. Mi-am dorit neapărat să vă transmit o părticică din ceea ce reprezintă astăzi ea, Eugenia Ursu.
Este liberă, cu adevărat liberă, nu e constrânsă de nimeni și de nimic. A avut în ultimii ani tot felul de încercări în această perioadă: pandemia, războiul din vecinătate… Tot felul de stari, întrebări, introspecții care i-au creat o stare de ușoară melancolie și dorința de a se dezvolta și mai mult, de a evolua și a prospera. Un Om adevărat de Creație! Se bucură deși timpul trece cât ai clipi, dar nu trece degeaba… Se bucură de fiecare clipă și chiar dacă poate în general toată viața e pe repede înainte, nu uită să-și ia o clipă, să respire și să fie recunoscătoare!
Luxul pe care o femeie își poate permite: respectul de sine, libertatea și pacea. Fiecare își alege cum vrea să-și trăiască viața, și Eugenia Ursu cunoaște foarte bine acest lucru. Prin modul în care se definește și se situează în societate, se observă că menține echilibru emoțional. Este o femeie puternică, convingătoare, discretă, și spune că oamenii care au capul pe umeri nu te judecă, îți dau dreptate.
Sufletul este indestructibil și activitatea ei continuă în eternitate. E asemeni soarelui, care, pentru ochii noștri, pare că apune pe înserate, dar care, în realitate, merge pentru a difuza lumina în altă parte!
Tot ce și-a dorit în viață, a obținut prin propria insistență, curaj și corectitudine. Locuiește în Chișinău de la șapte ani ai săi, împreună cu părinții, un frate mai mic și două surori mai mari. A mai avut un frate mai mare, a decedat la 11 ani, până a se muta cu toții la Chișinău.
Mama a fost educatoare la grădiniță, tata – viorist înnăscut, care acorda strunele după auz, cântând orice melodie, iar prima lui vioară și-a meșterit-o de sinestător. Tata era meșter la toate: bun lemnar, zidar, croitor, electrician etc. Având doar șapte clase, el ajuta fiica la orice obiect, când ea avea nevoie, ba chiar și la franceză, cu toate că nu o cunoștea, el prindea studiile din mers prin metoda logicii. Astfel, Eugenia devenise cea mai bună elevă la limba franceză din școală, luând permanent premiile de frunte la olimpiadele școlare, orășenești și republicane.
Atunci când au trecut cu traiul din satul Sinești, raionul Ungheni, în Chișinău, Eugenia a învățat la o „școliță” mică de patru clase, care se afla în vecinătate, unde locuiau, la Schinoasa 2 (anii 1956-1959).
După finisarea claselor primare, trebuia să continue studiile la școala nr. 23 din sectorul Telecentru. Auzise că cea mai performantă școală pe atunci se considera școala nr.1, actual liceul Gheorghe Asachi. A decis să studieze acolo, și, împreună cu trei colege de clasă, fără să le spună părinților, (ea, Eugenia Chitic, Musea Răileanu și Goriță Jenea) au bătut la ușa Dmn director Luca Mihail Iacovlevici și l-au rugat să le primească în clasa a 5-a. Fetele au fost refuzate, conform regulamentului teritorial elevii trebuiau să învețe la vreo școală după locul de trai. „Noi, însă așa de tare doream să învățăm anume la școala nr.1, că din propria inițiativă veneam vara, în vacanță, și în fiecare zi să lucrăm pe lotul experimental al școlii și ajutam la reparația claselor școlii.”
În cele din urmă, directorul s-a convins că „fetele sunt harnice”, că școala merită așa eleve sârguincioase și le-a admis la studii. Mai mult ca atât: la 1 septembrie fetele au fost prezentate în fața careului, lăudate că au ajutat vara întreagă în munca lotului experimental și chiar la reparație.
Fetele, într-adevăr, învățau bine, au reușit să ajungă printre cele mai exemplare eleve, finisând cu succes școala.
Eugenia Ursu: „De multe ori ma gândeam că prin dorință, insistență, curaj și corectitudine îți poți atinge scopul, astfel procedez și în prezent.” În present, nu crede, că a putea găsi un exemplu asemănător la generația tânară din trecut, cea care nu lasă mobilul din mână, nici măcar atunci când vin în ospeție la bunei…”
Speranțe sau visele care s-au realizat
„Orice speranță, orice vis trebuie să fie realizate, adică să faci ceea ce ești sigur că poți face.”
Eugenia Ursu deapănă amintirile… Din băncile școlii i-a plăcut meseria de pedagog și era convinsă, că va putea să o îmbrățișeze cu succes.
Odată ce avea succese la limbă franceză, și-a spus că va ajunge profesoară de franceză, fără să țină cont că admiterea la facultate este una foarte mare, minimum 25 de abiturienți pe un loc. Acolo, unde aveau prioritate băieții după armată, cei cu stagiul de muncă, cei de la sate, dar, în special, cei cu relații… Parcă nu mai era loc pentru ea, cea cu mare dorința și abilități.
„Eu nu mă încădram în nici una din prioritățile Universității, dar fiind încăpățânată, am fost abiturientă trei ani la rând. La al patrulea an mi-am dat seama că aș reuși și la altă facultate, de exemplu, la filologie – limba și literatura română, unde e mai mică concurența, ca ulterior să lucrez profesoară, așa cum îmi doream. Examenele le-am susținut cu ușurință la Institutul de Stat „Ion Creangă.”
Câtă bucurie avea când a venit prima dată la școală pentru a preda elevilor limba și literatura română! – „Îmi îndeplinisem visul, dorința.”
A lucrat din 1974-1990 în mai multe școli: nr., 29, 56, 46, și la Colegiul de Construcție, ca metodistă și profesoară de limbă și literatură română, la Școala din Stăuceni, școala 63, în calitate de directoare de școală, astfel, continuînd în paralel ceea ce a dorit mult din copilărie: – activitatea în domeniul artei și culturii, cu studiul de limbi străine.
Scopul primordial realizat – A devenit pedagog! Cunoașterea limbilor rusă, română, franceză i-au prins bine, apoi studierea individuală a limbii engleze, cunoașterea calculatorului și șoferia – îi sunt utile și în present, pentru activitatea în varia domenii – ale pedagogiei, de artă și cultură. O face cu drag, și subliniază aceast – cu mult Drag! „Pentru ca, fără dragoste nu ai rezultate, nici satisfacție și nu ești fericit. Sunt fericită, pentru ca azi fac ceea ce îmi este drag și-mi reușește.”
Cea mai mare bogăție a omului e familia

spune Eugenia Ursu: O familie frumoasă, sănătoasă, prosperă, te menține mereu în topul celor mai fericiți.”
Are familie model, copii, nepoți minunați, soțul o iubește, sunt împreună zeci de ani. S-a căsătorit la 20 de ani. Și chiar dacă prima căsătorie s-a încheiat cu un divorț, foarte calm și liniștit, se bucură că a rămas cu fiica Victoria, pe care o iubește enorm, și cu care colaborează la diferite proiecte și, practic sunt mereu alături; fiica este cel mai de nădejde sprijin și ajutor în toate realizările mamei. Victoria este profesoară de geografie și turism la Centrul de Excelență în viticultură și vinificație din Chișinău. Trecută și ea prin două căsătorii, e fericită, cu cei doi copii Gherman Valentin, 21 de ani și Cristina Oancea, 8 ani, adevăratele lor comori. Sunt educate, au rezultate frumoase la învățătură.
Pe când fiica Victoria avea 5 ani, a urmat a doua căsătorie cu Petru Ursu, profesor la Colegiul de vinificație din Chișinău, astăzi Centru de excelență în viticultură și vinificație. Eugenia Ursu se bucură și pentru soțul ei, o persoană disciplinată, corectă, punctuală și cu verticalitate. Are cerințe și pentru sine, cât pentru elevi, rămâne respectat de colegi, și de studenți.
Din a doua căsătorie a născut un fiu, „mândria noastră” – Valentin Ursu. A absolvit Colegiul de vinificație, apoi Academia de studii economice. Astăzi lucrează director executiv la Movaro M. Este căsătorit, are doi copii școlari Andrei și Valeria. Sunt nepoții ei dragi, care preferă să vină mai des la buneii lor, și… ”ca să le îndeplinim poftele, în special, cu dulciuri. Ne bucurăm mult pentru familia mare și sănătoasă, dar și pentru faptul că toți suntem în țară, aici, unde ni-s rădăcinile. Toți avem serviciu stabil, plus și o activitate, obștească, care ne oferă energie și dragoste de viață” – adaugă Eugenia Ursu.
Important că ei toți locuiesc în vecinătate, în comuna Stauceni, mun. Chișinău, fiind mereu în activitate, și nu au timp pentru lucruri mărunte. Chiar dacă sunt profesori cu salarii modeste, s-au străduit să le asigure copiilor cu ungheraș propriu, o temelie și să se bucure de viață împreună, cu cei dragi și cu prieteni.
Amintiri despre bunei
„Aveau izvor în grădină. Mie îmi plăcea să merg la izvor să aduc apă pe cărăruia între florile de toate culorile: lalele, gura leului, vizdoage, maci si multe altele, toate aveau un miros atât de îmbătător. Probabil acel izvor cu apă cristalină, acea grădină cu flori mirositoare, acel mare copac de aguțe măscate, din care nu doream să ne coborâm, pe de o parte și blândetea buneilor – ne chema mai des să fim alături de ei. Veșnică amintire buneilor, care atât de mult se bucurau, când veneam în ospeție… Iar izvorul și grădina cu flori mirositoare, și astăzi, îmi amintesc de buneii mei frumoși, harnici, buni și plini de umor…”
Crede că unele dintre cele mai frumoase amintiri sunt cele despre bunei. Chiar de veneau rar la ei, buneii nu-i certau, îi serveau cu toate bunătățile, pregătite special pentru nepoți: dulciuri, prăjituri și copturi de casă, mai ales, cu celebra „babă neagră” coaptă la cuptor, plăcinte, clătite, papanași dulci…
Buneii Eugeniei Ursu au fost din raionul Ungheni. Buneii din partea mamei au locuit în satul Bogheni, – de tată – în satul Sinești.
Ai mamei mamei părinți Simion și Elena Cocieru provineau din familii mai înstărite, cu loturi de pamânt și gospodării frumoase. S-au bucurat de cei cinci copii ai lor – Nicolae, Volodea, Alexandru, Ana (mama Eugenie) și Ioana, cea mai mică, care, la rândul lor, au familii numeroase a câte patru, cinci, ba chiar și zece copii are Alexandru, fratele mamei.
La buneii din Bogheni veneau mai rar, pentru că locuiau în Sinești, erau încă mici și mergeau cu părinții acolo doar de sărbători. Amintiri mai puține, dar vii: lor le plăcea ordinea și disciplina, nu acceptau gălăgia, poate de aceea îi vizitau mai rar…
În schimb buneii din partea tatei Alexandra și Principii erau veseli și plini de viață. Bancurile și glumele se spuneau de dimineață până-n seară…
Lectura e principală sursă de cunoștințe.
Baza lecturii trebuie să fie aplicată din familie, bineînțeles. Din cei șapte ani de acasă. Cartea crează din om o adevărată personalitate cultă și inteligență. Mă bucur că am avut parte și de părinți, cărora le-a plăcut cartea, și de profesori, care m-au îndrumat corect. Lectura m-a ajutat să studiez și să-mi ating scopul în viață. Cu biblioteca am fost obișnuită din școală, eram mereu îndrumați să citim suplimentar, să mergem în sălile de lectură și să pregătim diferite referate. Și pentru că școala nr.1 era în vecinătate cu Biblioteca Națională sau cu Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, veneam destul de des pentru a lectura… Mai târziu am descoperit și alte biblioteci românești care au apărut mai târziu: „Onisifor Ghibu”, „Tudor Arghezi,” etc.” – spune Eugenia Ursu.
Aici făcea ea cunoștință cu lucrările scriitorilor clasici și contemporani, recomandate de școală, dar și cu lucrările, studii de conduită, îngrijirea sănătății, cărți de dragoste, cărți despre personalități, toate, la rândul lor, gasindu-si un loc aparte în gândul și sufletul ei, reînnoind informațiile avute anterior. Adoră și azi, literatura clasică, universală, cea contemporană. Fiecare dintre acești scriitori a avut ceva de spus: o istorie, o întâmplare, un sfat, toate care sunt utile în viață. Biblioteca personală a Eugeniei Ursu cuprinde volume variate de dicționare, enciclopedii, cu scriitori clasici și contemporani, autohtoni și universali. Îi plac si prezentările, lansările de cărți noi, evenimentele din încinta bibliotecilor BM B.P.Hasdeu din Chișinău și alte spații din Republica Moldova; Clubul Impresii din viață și cărți cu personalități interesante, fie cu membrii din Uniunea Scriitorilor, ori cu alți scriitori autohtoni – oameni de varia specialități, cu darul de a scrie, de a lasă că moștenire ceea ce le reușește din viața satului, a localului natal, fie despre viața lor, artă și cultură, sau ce au reușit pentru pământenii, compatrioții săi.

Acolo unde se promovează Omul și Cartea, preferă si fie și Eugenia Ursu. În special, unde e ARTA!

Pe lângă toate activitățile, Eugenia Ursu desfășoară și cea de voluntariat, este coorganizatoare și membru al juriului la unul dintre cele mai prestigioase concursuri: Festivalul din Moldova „Două inimi gemene”, în memoria Doina și Ion Aldea-Teodorovici, de asemenea, membru și președinte juriu la zecile de concursuri de Artă și Cultură de peste hotarele Moldovei.
De șapte ani este producătoare și președinte al celui mai mare Festival-Concurs Internațional de Artă din Moldova „Constelația talentelor”, la care anual participă circa mii de participanți concurenți. De peste 20 de ani muncește și ca președinte în Asociația Obștească „Moldova și minoritățile sale’, Club UNESCO. Activează și în Rotary Club Chișinău Centru, fiind aleasă președinte pentru anii 2023-2024.
Uneori chiar si indirect reușești să-ți atingi scopul și să-ți realizezi proiectele.
Cum a apărut ideea de a organiza Festivalul-Concurs International de Arta „Constelația talentelor”?
Teatrul, artă, cultura le-a practicat din școală. Își amintește cum în clasa X (1966), a susținut cu succes concursul, și frecventa orele în trupa teatrală, organizată și condusă chiar de regretatul regizor Emil Loteanu la Moldova-film! Doar că orele dintre învățătură și lecțiile de artă teatrala coincideau, din acest motiv avea probleme și cu profesorii, și cu părinții, în special cu profa de fizică Alexandra Ivanovna… A fost nevoită să renunțe la arta teatrală…
S-a transferat, deci, la școală teatrală la Teatrul de păpuși „Licurici„. Și, a început activitatea de muncă, ca actriță de teatru.
Deplasările frumoase prin republică și peste hotare, în Moscova… Era ceva deosebit de interesant. Însă nu și pentru părinții ei care i-au interzis să meargă la studii în Sankt-Petersburg, unde avea și locul deja rezervat ca pentru studentă din Moldova. Tânăra Eugenia s-a dezis de teatru si a continuat activitatea în domeniul educației, astfel continuă zeci de ani.

Ceea ce ai iubit odată, lasă rădăcini adânci în suflet.

Și atunci când lucra în școală ca profesoară de limba și literatură română, dânsa făcea cu elevii teatru, cânta, dansa și reușea în toate.
După ce a plecat din domeniul Educației, Eugenia Ursu a continuat să activeze colaborând cu varia festivaluri și concursuri din țară, dar și cu cele internaționale.
A creat Asociația ei „Moldova și minoritățile sale„, Clubul UNESCO, prin care desfășura o vastă activitate atât în țară, cât și peste hotare, descoperind și promovând tinere talente.
Treptat, a făcut cunoștință cu artiștii celebri, printre care și Bedros Kirkorov, Artist al Poporului din Federația Rusă. La spectacolul organizat în 2012 la Filarmonica Națională, dedicat activității de 10 ani în UNESCO, în rând cu talentele frumoase descoperite, ca invitați speciali au fost artistă a poporului Nelly Ciobanu și Bedros Kirkorov.
Participanții concertelor naționale, și internaționale, au cîntat, fiind acompaniați de orchestra trupelor de carabinieri și corul „Credo” al MAI, condusă de Oleg Cazacu.
Bedros Kirkorov observând potențialul și performanțele Eugeniei Ursu, abilitățile de organizare, chiar din prima zi i-a propus să organizeze un Festival propriu, dar și o colaborare cu Asociația „De la inimă la inimă„, pe care o conduce Dumnealui.
Eugenia Ursu deja aveam experiență mare în activitate, de vreo zece ani cu Festivalul-Concurs International de muzică ușoară „Două inimi gemene„, care se organiza la cel mai înalt nivel.
Astfel, a pornit ideea organizării concursului „Constelația talentelor„, care are un Regulament în trei limbi, un imn în colaborare cu compozitorul din România Claudiu Bulete și care astăzi este la a 7-a ediție. „Este ca un copil, pe care vrei să-l crești și dezvolți.”
Festivalul care a adunat sute și mii de participanți din circa 37 de țări, practic de pe toate continentele – Europa, Asia, Africa, America, Australia.
Festivalul care a descoperit, a promovat și continuă să descopere talente, care devin cartea de vizită a Moldovei: Ionel Istrati, Anișoara Balmuș, Ana Cernicova, Irina REVENCO, Uliana Nisterovscaya, Mihaela Stratan, Mariana Mihăilă etc.
La Festival au fost invitați în spectacole de deschidere formația DoReDos, Brio Sonoris, Nelly Ciobanu, Ana Cernicova, Ionel Istrati, care crează un farmec impresionant, mai ales că mai mulți dintre ei au fost descoperiți chiar de Doamna Eugenia Ursu!
Rămâne extrem de recunoscătoare Marelui Artist Bedros Kirkorov, cel care a insistat la ideea de a-și crea dânsa propriul Festival! În semn de recunoștință, Bedros este învitat la fiecare ediție ca președinte al Juriului, cântă la deschiderea Festivalului, face master-class-uri, fiind astfel cartea de vizită a festivalului.

Date biografice și activitatea: Ursu Eugenia
Data nasterii: 16 ianuarie 1949, s. Sinesti, r-nul Ungheni
Domiciliu in present – or. Chisinau, com. Stauceni, str.Studentilor 2, ap. 36
1966 – a absolvit scoala nr. 1 din Chisinau. (Gheorghe Asachi) Paralel am absolvit scoala muzicala, specialitatea dirijarea corului si pianul. Deasemenea ani de actorie la studioul “Moldova film”, profesorul Emil Loteanu.
1974 – a absolvit facultatea de limba si literatura romana (moldoveneasca) la Institutul pedagogic” Ion Creanga” din Chisinau.
Vorbește fluent limba rusă, franceza. Limba engleză – în masura necesară pentru colaborarea în proiectele cu alte tari…
Activitatea de lucru a inceput-o in calitate de actrita la teatrul de papusi “Licurici”
In continuare am lucrat ca profesoara de limba si literarura la mai multe institutii scolare (scolile nr. 56, 46, scoala medie din Stauceni, colegiul de constructie-profesoara si metodista, scola nr.63 – directoare până 1999).
Activitatea obsteasca. Din 1999 a inceput să activeze la Organizatia Mondiala a Copiilor talentati in calitate de coordonator de proiecte, in 2000 am fost aleasa Secretar General al Federatiei din Moldova a Asociatiilot, Centrelor si Cluburilor UNESCO
-Din 2002 – presedintă a Asociatiei “Moldova siminoritatile sale”, Club UNESCO, pe care o conduce și în present.
-In cadrul Asociatiei a desfasurat diferite activitati educationale si culturale (expozitii de pictura si fotografii, mega programe internationale cu diversa tematica, Conferinte ale oamenilor de stiinta in domeniile de arta, medicina, pedagogie).Este coorganizatoare la diferite festivaluri si concursuri nationale si internationale. Organizează spectacole si serate de creatie cu oamenii de artă, etc. Personal, Eugenia Ursu promovează tinere talente in tara si peste hotare (prin concursuri, spectacole, Radio, TV, presa).
-Membru si presedinte al juriilor la concursurile nationale si internationale de arta (cântec, dans, moda) din Moldova “Doua inimi gemene”, in memoria Doina si Ion Aldea-Teodorovici, “Zvezdociki Adighei” – Caucazul de Nord, Adighea, organizat de Ministerul Culturii, “Medovii krai” – Ucraina, Melitopol, “Ulibka mira” – or. Moscova, “Volare” – Piatra Neamt, Romania, “Neghinita” – Bacau, Romania, “Colibri” – SUA, Los Angeles s.a. (circa 15 concursuri internationale anual, la care sunt promovate tinerele talente din tara), “Zvezdnii puti” din Ialta, «Белая жемчужина Черного Моря», din Tuapse, “Constelatia Necunoscuta” din Vaslui, Romania, “Stars of the world” din Bulgaria, “Art in Experience” din Macedonia, „Rising stars” din Kosovoa, “Sea perls”, din Israel, „Red sea Star” din Egipt etc.
Din 2017 organizează si desfasoară unul dintre cele mai mari festivaluri – Festivalul-Concurs Internatinal de Arta “Constelatia talentelor” din Moldova. La 27-30 octombrie 2023 se va desfasura editia a VII.
-In ultimii ani, și de la prima editie a avut participanti din 18-37 de țări sau republici. Anual circa 500-1000 de participanti la diferite categorii (vocal, coregrafie, artra instrumentala, arta vorbirii, arta plastica si modeling), și pe care în continuare ii promovaează pe diferite căi.
-Colaborare si promovarea tinerilor talentati de la vârsta de 7-8 ani… Multe echipe de dansatori din Republica, pictori, declamatori, pe care i-a promovat in tară, si peste hotarele ei, care -au reprezentat si reprezinta Moldova la cel mai înalt nivel – la foruri, festivaluri si concursuri nationale si internationale.
-Se bucură de colaborari strânse, deosebit de frumoase cu membrii si presedintii de juriu ai Festivalului-Concurs International “Constelatia Talentelor”: Bedros Kirkorov, Artist al Poporului din Federatia Rusa, Nelly Ciobanu, Artista a Poporului din R.Moldova, Dumitru Mita (Brio Sonoris), Armando Gukasiyan, Armenia (presedinte WAPA (Organizatie Mondiala a Artelor interpretative),Iurie Levcic, Compozitor,director Centru de Arta Cernauti, Claudiu Bulete, compozitor, Romania (autorul Imnului “Constelatii Talentelor) etc.
Din 2018 sunt presedinte WAPA (Organizatia Mondiala a Artelor Interpretative), sectiune Moldova.
Eugenia Ursu este presedinte al Clubului Rotary Chisinau Centru pentru anul 2023-2024, unde desfasoară o activitate intensă pentru comunitate.
Performanțe si distincții:
2013 – Medalia de Onoare a Universitatii de Stat „Grigore Scovoroda” din Pereyaslav Hmelnitk, Ucraina.
2014 –Ordin: Lucrator emerit in cultura din R. Adigheea, Federatia Rusa
2015 – Ambasador al Pacii (oferit de Catre Federatia Universala pentru Pace)
2015-2019 – Crucea Recunostintei oferita de catre Societatea „Apolon” din Romania
2021, 3 octombrie – Trofeul WAPA (Organizatia Mondiala a Artelor Interpretative) pentru promovarea la nivel international a tinerelor talente
2021, 30 oct. – Medalia de aur WAPA pentru sustinerea tinerelor talente la nivel International si pentru Organizarea excelenta a Concursului „Constelatia talentelor” in Moldova.
Diplome de multumiri din tară și de peste hotarele ei, pentru activitatea obstească

Suntem foarte mult închiși în percepțiile noastre și pe care le proiectăm în jur. Este momentul acela când realizezi ca lumea nu functionează așa cum trebuie, dar că e totuși atât de frumoasă și că îți oferă atât de multe. Când te trezești așteptând ce-i mai rău de la o zi la alta din cauza pandemiei, sau – a războiului vecin, si… un copil îți zâmbește pe stradă. Eugenia Ursu, se gândește la viitorul acestor copii. Și le ajută în prezent, cum este posibill în țara noastră. Le este recunoscătoare tuturor care o înțeleg și o susțin. E dovedit științific faptul că recunoștința este o emoție cu un impact pozitiv imens asupra stării noastre de sănătate – fizică și mentală. Oricat de rau te-ai simti, un pic de recunoștință îți va ridica moralul și te va pune pe picioare. Protagonista noastră este un adept al modului de viață sănătos.
Și, este un om al liniștii, găsește că întreaga lume este plina de valori pe care trebuie de promovat și ajutat. Chiar si sunetele muzicale adâncesc doar liniștea sufletului. Un om plin de zgomot nu devine niciodată conștient de linistea imensă a nopții.Totul depinde de om. Lumea nu este nimic altceva decât proiecția ta pașnică, pentru lucruri și fapte frumoase, de ce să nu ne ținem de aceste principii? Acestea sunt credo-urile Eugeniei Ursu. Astfel am perceput-o și am înțeles-o… Avem nevoie de cât mai multe personalități ca Ea! Moldova are nevoie!

Când n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Când am încetat să mai fiu cine eram, m-am găsit pe mine însumi. Când am cunoscut umilința, chiar și atunci, mi-am continuat visul și am înteles ca eram liberă să-mi aleg destinul.
Am ajuns în timp, și la timp, la aceste gânduri, nu a fost o cale ușoară, este o călătorie inițiatică pe care o parcurg în continuare. Fiecare zi vine cu învățăturile ei, cu trăirile ei pe care sunt recunoscătoare că le am. Și din acest spațiu al recunoștinței, găsesc liniștea mea și a lumii! Alături de familie, prieteni, talente și festivaluri, promovări de personalități veritabile! Vă mulțumesc!” – Eugenia Ursu.

  • Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți, blog. Chișinău, Republica Moldova
    Aprilie, 2023


2 comentarii

Primăvara împlinirilor, de Paști, la părinți


În ajunul Paștelui, la bunici la țară în Săptămâna Mare începeau pregătirile. Se scutura toată casa, până la ultimul preș.
Se închideau sobele, ce bine c-am scăpat de iarnă!
Bunica era mereu preocupată de curățenie și de-ale gurii pentru toată lumea. Bunicul cosea curtea și mirosea a iarba tăiată, a copaci înfloriti și a pâine pe vatră. Exista ceva mai frumos de atât?!
Pomii se vopseau cu var, în primul rând, și tot satul, întreaga țară – știau că vine Paștele! De fapt, pregătirile pentru Paște erau și pentru copiii mari de la orașe. Pentru noi. Cei pentru care totul părea ciudat… În prezent, alergăm în goana noastră nebună prin oraș, cumpărăm cozonaci în pungă și ne întrebam unde e mirosul vechi din copilărie…

Bunicile mele aveau mereu o grijă de Paști, – să le fie casa proaspăt văruită. Amestecau bine lutul cu bălegar, paie și apă și cu mânile lor bătătorite acopereau pereții acolo unde varul sărise sau se crăpase. Să mă credeți, că și eu umblam cu verii mei pe drumul lung din mahala în căutare de baligă. Chiar ne întreceam unul cu altul, cine aduna mai mult… O putoare duhnea, de Doamne-Doamne, dar nici gând să protestăm, mai ales că după muncă venea și o măliguță gustoasă și noi eram flămânzi și plini de energie.
După ce buneii ori bunicile terminau de „lichit”, stingeau varul într-o găleată ce păstra urma unor grămezi de varuri, amestecau cu sineală luată din colhoz, până capătă culoarea cerului senin de primăvară.
Se cățărau surorile mamei împreună cu bunică Maria pe taburete îndeletnicite cu mare drag de bunelu Teodor din Olișcani, si cu bidineaua de la stânga la dreapta – struneau pereții până curgea apă de pe ele. „Înmoaie țucă badanaua în găleată, scutur-o oleacă și dămi-o la mână: -imi spunea bunica fără a mai coborî de pe taburet.
În colțuri dădea cu o pensulă făcută de bunelu din penele gâstilor fine. Spăla dușumeaua din zal /odaia mare/ cu petroxin, în restul camerelor la început rămânea lutul înșirat pe jos (la buneii Feodosia si Mihail Vizitiu din Varvareuca). Iar în Olișcani, în casa mare, bunelu a pus chiar podele din lemn, era meșter la toate, și tare bun.

După ce terminau de lichit pe jos asteptam sa se usuce bine, puneau pe pereți carpete cusute de bunica, atârnau perdele pe sârma draperiei de lemn si terminau cu întinsul țoalelor de coade si cadrelelor pe jos. Ambele mele bunici țeseau covoare minunate.
Apoi, de obicei, ieșeau cu spatele din camera pe care o terminau, se opreau în prag, scrutau cu privirea în jur și spuneau ușor oftând:”Bodaproste c-am terminat”. Dupa care repetam și noi, nepoții împreună cu ceilalți din neamuri… Bunica Feodosia mereu ne făcea cruce, pentru că părinții erau tineri și pe atunci nu se permitea să te rogi, în văzul tuturor… Totuși pășeam…. spre comunism )
Taina copilăriei mele mai stă în izvorul pârăului din vale de la casă bunicilor Maria și Teodor Sinchevici, părinții mamei mele Dora, în drum spre casa de cultură din Olișcani, pe care bunelul meu l-a făcut cu mâinile și sudorile frunții sale.

Bunicii mei au iubit dintotdeauna ce-au făcut, munceau pe rupte, nu-i auzeam văicărindu-se, erau cuminți și blânzi, ne așteptau să vadă bucuria și mulțumirea din ochii noștri. Le era de ajuns și erau împăcați cu lumea.
Mamele și bunicile ne fac Paștele și Crăciunul – sărbători tradiționale dăltuite în suflet pentru vecie .
Asemenea acestor sărbători cu feminitatea iconografică, nimic n-ar fi fost fără ele. Biserică adevărata am prins-o la bunei, acasă.
Fără lupta lor, fără jertfă și dăruire, fără permanentă grijă maternă care te însoțește în viață, n-ar fi… sărbătoare.
Mi le amintesc pe bunicile mele în preajma Paștelui cum se trezeau cu noaptea-n cap și frământau kile de cozonac și pască.
Încingeau cuptorul de lut primind în burta lui încinsă tăvi cu cozonaci țanțoși și păști mândre și pufoase.
Le binecuvîntau cu câte o cruce făcută cu toate palmele trudite și le lăsau în voia focului din cuptor.
Cu fiecare iarna cu Crăciun, cu fiecare primăvară în Paștele ce vine, viata mi se pare o binecuvântată poveste. Mai ales când trăiau și părinții mei. De Paști și de Crăciun, în mod tradițional noi toți, mergeam în ospeție la ei, dragii mei părinți… Acum s-a rupt tradiția fără ei în viață… Mergem la cimitir să vorbim cu ei, să ne amintim, să aprindem luminări… Eu nu pot fi ca ei pentru copiii și nepotul meu, spre marele meu regret, dar le pot oferi toată dragostea mea și ajutorul meu necondiționat… Sper că vor înțelege cu timpul…

Trăiesc într-o permanentă mirare – cât de Bun e Dumnezeul nostru, totdeauna și zilnic, totul la locul său. Dar toate lucrurile devin clare după ani de zile prin care treci experiențe uneori grele, alteori fericite. Că totul a fost frumos și bine, realizăm abia la finele anilor noștri de viață, și nu vreau să fiu pesimistă… Avem speranțe și credem că totul va fi bine.
În fiecare an vine aceeași primăvară, cu altceva nou și nemaitrăit cândva. Obiceiuri și tradiții noi înmulțite cu cele vechi, și cu care ne obișnuim mai greu… Asta e Viața, mergem înainte, doar copiii să ne fie sănătoși!
Lanțul trofic își face cursul, natura ne desfată cu frumusețea mereu ofertantă si misterioasă. Fără a cere nimic în schimb ni se dăruie într-un soi de salvare a sufletului.

Asta am simțit atunci când am mers la cimitir la părinți, și mi-am amintit cum veneam la ei în Florești la casa noastră dragă… Întrând pe poartă, mi se întindea la picioare o curte plină de iarbă verde proaspăt încolțită, cu florile atent sădite de mama, și copacii – sădiți de tata, toate înmugureau cu arome prin jur… Spre amintire de copilăria noastră… În drumul spre maturitate.
Atunci am inteles de unde lua mama atâta putere; din grădina raiului pe care fiecare și-o face din ce are, pentru că înțelept a fost cel ce-a zis:„Fă rai din ce ai.”
Părinții mei au inteles, de asta și au înfipt și mai tare rădăcinile în locul care ne salvează sufletul. În sufletul, mintea și amintirile mele… Mama s-a născut chiar în Ziua de Paști, pe 8 aprilie, vom sărbători și o vom pomeni și pe ea și pe tata, împreună cu familia… Plouă și afară de lipsa lor… A rămas imaginea cu întreaga familie Vizitiu și Sinchevici, un neam numeros și bun la inimă…
Ce frumos era atunci, așteptăm cu o altfel de bucurie sărbătorile, păcat ca timpul trece peste noi, amintirile însă ne rămân în suflet. Există în viața noastră clipe care par că ne dezvăluie esența. Momentele pe care ni le amintim întotdeauna. Și cel mai important, că dragostea și înțelegerea reciprocă să domnească în inimile urmașilor noștri… Să cunoască – valorile… Despre mai multe tradiții din satul Varvareuca a scris și tatăl meu Vasile Vizitiu în cartea lui „Cu satul în suflet prin mări și oceane” – recomand s-o lecturați în bibliotecile BM B.P. Hasdeu, BNRM, Florești…

BunăVestirea – e apropierea Invierii… – O sărbătoare cu Paștele Domnului fericită, aveți grijă de voi și de cei dragi și alături de voi! Fiți optimiști! Bucurați-vă de viață, prieteni, împlinindu-vă Credința!
Hristos a Inviat! Adevărat!

Svetlana Vizitiu, Impresii din viata si carti blog / Imagini cu bunica Feodosia si tata, casa Varvareuca

Imagini arhiva familiei: Casa bunicilor Sinchevici din Oliscani, copiii, nepotii si stranepotii; La masa matusa Alexandra Senkevici si bunelul Teodor din Oliscanu – eu cu dansii la masa din Floresti; Serafima Senkevici a copt cozonacul; Familia Vizitiu, anii 1945-50, Varvareuca

Suntem o GENERAȚIE care nu va mai reveni niciodată!
~O generație care a mers la școală pe jos și s-a întors singură
~O generație care și-a făcut temele singură pentru a ieși cât mai repede să se joace în stradă.
~O generație care își petrecea tot timpul liber pe stradă.
~O generație care s-a jucat de-a v-ați ascunselea când se întunecă.
~O generație care a făcut prăjituri din noroi și mânca fructe de pe jos .
~O generație care a făcut jucării de hârtie și carton cu mâinile goale.
~O generatie care nu a “obosit” sau s-a “plictisit” niciodată, aveam la dispozitie“ Mahalaua copiilor, unde puteam să petrecem zile în șir, gratis, practicând toate sporturile, dansurile etc .
~O generație care a strâns fotografii și albume cu decupaje.
~O generație crescută de părinți, nu de bunici sau de bone .
~O generație care nu a mai râs cu puțin timp înainte de culcare, astfel încât părinții să nu știe că suntem încă treji.
~O generație care citea cărți, cu lanterna sub plapumă.
~O generatie care a fost învățată să-și iubească țara.
~O generație care ofeream imediat locul celor în vârstă în autobuz și îi traversam strada, nu îi luăm la misto.
~O generație care trece și din păcate nu se va mai intoarce!..
~O generație pentru care contau sentimentele, nu banii sau mașinile
~O generație care a fost liberă și nu a știut
~O generație care a crescut cu cheia la gât .
~O generație care a învățat să se descurce în toate timpurile și în orice condiții prin forțe proprii .
~O generație care nu mai poate fi manipulată asta fiind motivul pentru care le stăm în gât
Impresii din viață și cărți


Scrie un comentariu

Mihail Gheorghe Cibotaru:„Am avut noroc de acea mână ocrotitoare”


Un suflu filosofic a plecat în plină pandemie, un scriitor celebru care a trăit și a văzut multe în viața lui. Omul, care avea ce își aminti, împărtăși, avea ce și cu ce să compare…
Eroii scriitorului, în cea mai mare parte, oamenii simpli preocupați nu de bunurile materiale, ci de lumea lor interioară: ei gândesc, caută, încearcă să înțeleagă sensul existenței, sentimentele, se luptă în apărarea lor. Interesat de caracterele ambigue, solide, pozitive, romanele autorului sunt adesea construite pe opoziția dintre conținutul extern, cotidian, și cel interior, al vieții spirituale. Mihail Gheorghe Cibotaru se concentrează ferm pe caracterele personajelor, subliniază declinul moral al omului în societatea modernă, acea nesimțire, lipsa de înțelegere și egoismul care au pus stăpânire pe viața și sufletele lor. Plin de expresii colocviale, limbajul personajelor este strâns împletit cu discursul autorului. Subiectul morții, perceput mai mult ca subiectul plecării, – o reflecție despre ceea ce rămâne, – comparativ cu ceea ce a fost. Iar imaginile țăranilor, ale bătrânilor, au devenit un centru moral și etic ale celor mai reușite creații de autor. Satul și bătrânii, realizați de autor ca veriga cea mai importantă a lanțului de generații, – este o descoperire estetică a scriitorului, cu toate că astfel de imagini au mai fost descrise și înainte în literatura basarabeană sovietică. Dar, Cibotaru, probabil ca nimeni altul, a reușit să le realizeze filosofic în contextul timpului și ale condițiilor sociale actuale. Problema continuității, tema vinovăției, uitarea… Intervalul de timp. Orașul-satul. Viața rurală grea.
Frumusețea rurală apare indisolubil legată de frumusețea caracterului popular (Sârgoaca). În același timp, eroii romanelor M. Gh. Cibotaru, ne amintesc despre timpul și sinele lor. Interesul pentru poveste și eroul ei constă anume în farmecul vieții satului în sine și în descoperirea psihologiei atât de neobișnuite și de încredere a personajelor rurale, transmisă printr-un echilibru găsit cu succes de autor; epic și liric, vesel și tragic…
Autorul ca și cum trăiește viața eroului său, această este înțelegerea lui despre lumea din jurul lui, aceasta e relația lui cu oamenii.
/ Svetlana Vizitiu, impresii/

„Soției nu i-am spus nimic despre pățanie/ Nici n-aveam de gând să-i vorbesc vre-odată. Dacă n-ar fi avut loc, în aceeași zi, o întâmplare cu sfârșit tragic. Priveam cu soția ultimele știri la televizorul din oadaie… Pe la sfârșitul emisiunii, aflăm o informație care m-a săgetat din creștet în tălpi: astă noapte secretarul doi al ambasadei Germaniei la București care mergea cu automobilul spre frontiera cu Ungaria, ca să-și întâmpine familia cu care apoi să plece la odihnă, a decedat într-un accident rutier: șoferul ațipise la volan și vehicul o luase pe contrasens. Leit întâmplarea noastră. Cu deosebirea că noi am avut noroc de acea MÂNĂ OCROTITOARE. Îi spun soției: dar știi că această informație putea fi completată cu o altă veste: că în împrejurimi similare, au pierit trei cetățeni ai Republicii Moldova, printre care ministrul culturii și locțiitorul său…” /„Crestături pe tulpina unui destin”/

Date biografice și activitatea literară:

Mihail Gheorghe CIBOTARU, prozator, publicist și scenarist.

  • Întoarcere_în_trecut_nu_există” de Mihail Gh. Cibotaru, o Dramă contemporană despre realitate și problemele cu care ne confruntăm, despre drama familiilor care părăsesc țara si pleacă în cautarea unui trai mai bun, despre identitate, valori și tradiții.
  • Eclipsa” de Mihail Gh. Cibotaru
    Lupta sinelui cu ideologia politică din timpurile nu chiar îndepărtate ne duc la gândul că nu ne-am schimbat în mod deosebit, atunci când stereotipurile îndemnau să le faci toate la ordinile cuiva care considera că procedează tocmai cum spune legea. Tinerii de azi nu cunosc acele amănunte, dar le pot afla din această carte… Ce poate exista mai inuman decât atunci când statul, de fapt, nu e tocmai pornit să te apere? Cum se spune clientul are dreptate întotdeauna, dar cel care îl deservește are legile sale… Nimic nu se schimbă, de aceea și persistă diferența în mentalul moldovenilor și a celor din țările civilizate. Autorul evocă sentimentele triste sau fericite dintr-o epocă foarte apropiată timpului nostru care totodată ne îndepărtează tot mai mult de acel trecut… Dar, ce este interesant – e că gândurile sau acțiunile autorului, ne ajută să facem această deosebire pentru a ne deștepta ulterior…
    Îi dau binețe în moldovenește, el însă îmi răspunde în rusește, cu ton rece, oficial, și eu îmi dau seama că am făcut prima greșeală. Trebuia să mă pricep că unde-unde, da aici, în această instituție, se vorbește într-o singură limbă, în cea oficială, pe care sunt obligați s-o cunoască toți. Cu atât mai mult că mi-i un adevărat chin să comunic în graiul părinților mei. Deși acolo, acasă, adică la Tiumeniul meu, am cărți, am dicționare, am discuri cu muzică de-a noastră, iar când mă întâlnesc cu unii conaționali – vin încolo după câștig – încerc să mă întrețin în moldovenește. Ce-i drept, asta mă costă eforturi ca, până la urmă, să trec la graiul care mi-i mai aproape…” (din carte)
  • În 2013 a scos o carte de tulburătoare aduceri-aminte – ”Crestături pe tulpina unui destin”. ”Aceste memorii le-am așternut prin întunericul văzului, dar și prin lumina sufletului și ambiția spiritului de a nu-mi părăsi condeiul…”, precizează Mihail Cibotaru. Cu adevărat, nu-și părăsește condeiul, înșirând și alte scrieri, mai ales cu caracter memorialistic. „Acasă, când m-a văzut mama, a plesnit speriată din palme și a rostit cu voce sfâșiată:„Ce s-a întâmplat, dragul mamei?„ Tot atunci a sosit și tata, respirând adânc. Probabil, afând de la Tudorel ce s-a întâmplat, a alergat alarmat… A oprit-o pe mama care vroia să mă spele – eram însângerat și pe creștet, și pe obragi – m-a tipărit încurajator pe umăr, zicându-mi:„Lasă că trece… Nu-i nimic grav… Așa cresc flăcăii„, și-a rotit privirea căutând ceva și dând de bățul de lângă ungher cu care „calma” porcii atunci când aceia nu încăpeau la treucă, îl înșfăcă, și-mi zise:„Mergem. Să stăm de vorbă cu veneticul dracului!” – din „Crestături pe tulpina unui destin” – 200 de pagini de-o sinceritate copleşitoare, în care firul biografic se împleteşte cu destinele strămoşilor & contemporanilor săi, pentru a ţese o pânză epică acoperind peste şapte decenii, din ziua venirii sale pe luni, pe 21 iunie 1934, când mama l-a „răsturnat”, şi încheindu-se „azi, 7 aprilie 2010, ziua Bunei Vestiri, la un an de la evenimentele din Piaţa Marii Adunări Naţionale…”
  • Romanul Sarjoaca – despre viata satului Varvareuca, Florești, destinele si sperantele satenilor…
  • „Lucrarea lui Mihail Gh. Cibotaru „Bătăușul” este un (micro)roman-confesiune, care oferă filmul unor evenimente bulversante, răscolitoare, comasate într-un singur destin, zis Alexandru Basarabu-Căruntu (poreclit sugestiv Bătăușul). Realmente, acest destin vizează o generație programată de un regim satanic și metamorfozată de schimbarea la față a aceluiași sistem. Acest tânăr cu minte ageră, înverșunat și cu un simț exagerat al neîmpăcării cu toată lumea, este un model aproape perfect al unui neam trezit dintr-un somn hipnotic. Evadat din acel coșmar inoculat, personajul caută cu disperare să-și recapete nu doar identitatea, ci și imunitatea firească…” (Claudia Partole)
  • Scriitorul Iurie Colesnic a afirmat că Mihail Gheorghe Cibotaru este autorul care pune problema și lasă cititorul să mediteze asupra ei. ”Este ostașul generației anilor ’60. Pe umerii acestei generații de sacrificiu au crescut scriitorii anilor ’90. Datorită generației respective, avem un trecut istoric demn de poporul nostru”
  • Acum doi ani, la lansarea celor două volume de proză intitulate – ”Către voi prin lumina întunericului” de scriitorul Mihail Gheorghe Cibotaru, care cuprind texte noi scrise de autor în ultimii zece ani, de când și-a pierdut vederea, primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a menționat că Mihail Gheorghe Cibotaru a fost și rămâne un scriitor realist. ”Nici un aspect din viața noastră cotidiană nu rămâne în afara operei sale. Romanul său ”Bătăușul” descrie evenimentele din 7 aprilie 2009, când mai mulți tineri au fost torturați în comisariatele de poliție. ”Admir caracterul lui de a scrie în orice condiții”…
    Tematica prozelor lui Mihail Gheorghe Cibotaru este în foarte mare măsură legată de universul rural și evocă satul ca pe o realitate familială, cunoscută, privită din interior. Mihai Cimpoi afirmă că ea „se naște la intersecția reportajului literar în vâltoarea vieții și în mrejele diabolic înnodate ale cotidianului gol”; iar la cea mai recentă lansare a sa, criticul Ion Ciocanu a subliniat că: „Mihail Gheorghe Cibotaru scrie adevărul pur, dureros, așa cum este. El nu numai descrie realitatea, dar o și trăiește în sufletul său”.
  • Cărțile sale au fost apreciate cu numeroase premii, atât din partea Uniunii Scriitorilor din Moldova, cât și din partea altor instituții. A deținut Premiul de Stat al RSSM pentru volumul de publicistică „Sârjoaca”, Ordinul „Gloria Muncii”, 1996, Ordinul Republicii, 2015.
  • In calitatea sa de redactor-sef, Mihail Gheorghe Cibotaru a condus una dintre cele mai prestigioase reviste de pe timpuri – „Moldova”. Avand un tiraj de peste 100 mii de exemplare, aici activa cea mai buna echipa de ziaristi din R. Moldova, majoritatea lor scriitori: Anatol Gujel, Alexandru Gromov, Anatol Ciocanu, Boris Marian, Victor Dumbraveanu, Valeriu si Larisa Turea, Anastasia Rusu s.a. In paginile revistei au aparut primele creatii literare ale lui Nicolae Dabija, Ion Hadarca, Leonida Lari, Vasile Romanciuc, Nicolae Vieru, Haralambie Moraru s.a. De asemenea, in cadrul rubricii „Rampa”, au fost lansati cei mai mari interpreti de muzica populara si usoara de la noi: Nicolae Botgros, Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Anastasia Lazariuc, Ion si Petre Aldea-Teodorovici… Om de o rara cumsecadenie si generozitate, a semanat lumina in sufletele mai multor oameni, a sustinut si instruit o pleiada intreaga de ziaristi si scriitori. Tot el, pentru ca a publicat un interviu cu Grigore Vieru, era sa-si piarda functia de redactor-sef al revistei „Moldova”. Acelasi lucru avea sa-l pateasca si cand a publicat un ciclu de versuri de Ion Hadarca. Iar dupa aparitia eseului „La umbra cuvantului” de Ion Druta, consacrat lui Andrei Lupan, unde se pomenea si de o damigeana de vin (era tocmai pe timpul lui Andropov, in plin razboi contra lui Bachus), vigilentul secretar al CC al PCM Victor Smirnov, informat la „tanc” de cenzura, a cerut eliberarea din functie a conducatorului revistei. Noroc de pictorul Mihail Petric, membru al colegiului de redactie, care l-a rugat pe fratele sau Pavel Petric, secretar pentru cultura al CC, sa-l „gratieze”, zicandu-i: „Ar fi cea mai mare prostie sa-l dai afara pe Cibotaru. El a facut cea mai prestigioasa revista de la noi”. Mihail Cibotaru a publicat, in perioada sovietica, poemul „Cavaleria de Lapusna” al regretatului poet Liviu Damian, caruia nimeni nu indraznea sa-i dea unda verde. Curajul si demnitatea lui Mihail Gheorghe Cibotaru au salvat mai multe opere si talente, care, daca nu era el, nu ar mai fi fost cunoscute publicului larg.
  • „A părăsit această lume un om care și-a dăruit întreaga ființă culturii naționale”.
  • Mihai Popov: ”A plecat spre cele veșnice un Om cu suflet mare, cult, talentat și de o modestie excepțională. Și-a iubit cu adevărat țara, neamul și, evident, familia. A crescut și educat împreuna cu soția doi bravi feciori, care o sa duca mai departe traditiile și moștenirea familiei Cibotaru”
  • Ion Bradu:”Primele mele texte la „Moldova Socialista”, cotidian rigid de partid, poarta semnatura lui M.G. Cibotaru. Si azi le tin minte. Fata din ploaie. Cerul copilariei tale Marie! Intoarcerea zapezilor. Asemenea texte profund poetice, necanonice, doar M.G. Cibotaru putea viza intr-un cotidian de partid. Drum bun M.G Cibotaru. Pe un tarim unde este multa lumina, pentru ca prea mult intuneric ai avut, scriind, in ultimii ani aici pe pamint.”
  • Ioan Mânăscurtă:”Dumnezeu să-l odihnească în pace! În vremuri de restriște a știut să păstreze echilibrul. Pe când era la revista „Moldova”, am susținut o rubrică, „Arabescuri”, de care se tot împiedica Comitetul Central, ca să nu zic și despre niște „amici” care aspirau să fie „rubriciști” la revistă… În fine, vremuri trecute și nume de care nu-și mai amintește nimeni… În mod firesc, la CC era chemat redactorul șef, care numai el știe cum se descurca și ce le spunea rinocerilor și celorlalte ligioane, după care, când ne întâlneam, făcându-mi mucalit cu ochiul, zicea: Ei, cred că nu te superi, dar le-am spus că ar face bine să nu citească toate prostiile… -Cum, prostii?! Iată scriitorul X ne scrie (este vorba de un denunț, bineînțeles) că în subtext autorul are în vedere… -Care subtext? Prostii de-ale lui Mânăscurtă… Ca să nu pară prost, slujitorul comunismului moldovenesc cădea ușurel și treptat de acord cu redactorul șef, avertizându-l, totuși, să fie vigilent…”
  • Dorina Proca:”Domnul să-l ierte.. I-au fost date grele ispite.. Sa fii scriitor și sa ți se ia vederea… Și sa scrii în continuare cu mana soției… E un adevărat eroism… Zbor lin printre stele.. Ai fost mereu printre ele.”
  • Constantin Tampiza:”A fost și va rămâne in inimile noastre o mare personalitate. Scrisul lui trezea liniște și zbucium, speranța și dragoste, o caldura sufleteasca și vis frumos…”
  • Victor Pavliuc:”Dumnezeu să-l odihnească, iar noi să trăim, să-l pomenim și să nu uităm că acest Om va rămâne în istorie nu numai prin creația proprie, ci și cea a condeierilor crescuți în școala ziarului ”Tinerimea Moldovei” și mai ales a revistei ”Moldova”
  • Titus Știrbu:”Mi-a fost drag sufletului. Este un mare prozator. A descris legende ale mai multor locuri din preajma satelor noastre (vecine) Vărvăreuca și Cenușa. Am avut mai multe întâlniri cu cititorii nu doar în raionul nostru, Florești. Păcat… Condoleanțe domniței Tamara și feciorilor scriitorului.”
  • Ion Hadârca:”Pe lângă cei patru prozatori emblematici ai literaturii basarabene: Druță, Busuioc, Beșleagă, Vasilache -. Mihail Gh. Ciubotaru era al cincilea deget, cel gospodăros, care închide/a palma mult bătătorită a literelor noastre nevoite… Un nume luminos ce va rămâne în cultura noastră, drept un clarvăzător, în pofida întunericului dinafară…”
  • Constantin Rusnac:”Mihail Gheorghe Ciubotaru este un om al condeiului care a așternut pe hârtie durerile și năzuințele țăranului nostru; un om cu verticalitate, care, în ciuda circumstanțelor, mereu a spus ce gândește; este unul dintre Semănătorii sentimentelor de bine în sufletele noastre, care, aidoma plugarului, cheamă ploaia ca să iasă vlăstare noi, viguroase. Veșnică să-ți fie amintirea, dragă Scriitor, Om, Mihai Cibotari!”
  • „Om de o rara cumsecădenie și generozitate, a semănat numai lumina, sprijinind literatura, arta, cultura națională. Va rămâne în amintire susținătorul nostru, cel care a contribuit la includerea Camerei Nationale a Cartii in lista instituțiilor de importanta deosebita pentru țară” – /Camera Națională a Cărții din Republica Moldova/
  • Să nu scrii de rău despre nimeni, dragul mamei” – deviza gravată pe scutul lui Mihail Gh. Cibotaru, prozator basarabean aparţinând generaţiei ’60-70… „in primăvara lui 1990, deja cunoscutul jurnalist & scriitor află despre soarta fetei de care a fost cândva îndrăgostit şi care fusese deportată în Siberia, în vara lui ’49, detaliul cel mai elocvent fiind chiar acesta: la căsătoria Linei, în Siberia, tot cu un floreştean, mama „i-a făcut cadou acest covor”, pe care îl ţesuse cândva cu flăcăul ce avea să-i devină soţ, respectiv – tatăl fetei. Or, la întoarcerea familiei pe meleagurile natale, ea se vede nevoită să-l taie în jumătate, fiica preferând să rămână locului, unde a prins între timp rădăcini. „Şi iată, acum îl ţin pe perete, amintiri despre tinereţe, despre dragostea cu Vasile, dar şi despre tragedia familiei lor, ruptă în două, ca şi acest covor: o parte aici, alta – în Siberia…” /Crestături pe tulpina unui destin/

  • Mihail_Gheorghe_Cibotaru. S-a născut pe 21 iunie 1934 (d. 20.01.2021), în satul Vărvăreuca, r. Florești, astăzi jud. Soroca. În anul 1954 a absolvit școala medie din Florești, iar în anul 1959 Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău. Activitate redacțională și publicistică la ziarul „Tinerimea Moldovei” (1957-1959); redactor-șef adjunct la „Moldova socialistă” (1959-1975); redactor-șef la revista „Moldova” (1975-1994) ș.a. În perioada 1994 – 1997, a îndeplinit funcția de ministru al Culturii din R. Moldova.
    A debutat editorial cu volumul de proză „Tăcerea_pădurilor” (1965). A publicat zeci de titluri, dintre care amintim: „Durerea_liniştii”, „Glasul inimii”, „Sârjoaca”, „Drumuri”, „Îndrăzneala”, „Păsări călătoare”, Semanatorii, „Un rătăcit printre străini”, „Eclipsa”, „Bătăuşul” (în care descrie evenimentele din 7 aprilie 2009, când mai mulți tineri au fost torturați în comisariatele de poliție), „Către voi, prin lumina întunericului” (carte de proză care relatează despre cumplita dramă a pierderii vederii) ș.a.. A semnat scenarii de filme artistice și documentare: „Întâlnirea”, „Cutremurul”, „Corespondentul special”, „Hora satului” ș.a.
  • 20 ianuarie 2020 – ne-a părăsit Omul si Scriitorul Mihail_Gheorghe_Cibotaru


7 comentarii

Dragi parinti, copii… Patria mea


Părinții mei, Vasile și Teodora VIZITIU /2008/

       Recent am revenit dintr-o călătorie din Africa, și din avion:

La sosirea Acasă                                                                              
Inima a tremurat, tremurat…
Iată, sub aripa Chișinăului…
Săracă, dragă Patrie, în vise mă purta…
Acoperișuri cu concavitatea gri.
Vualul țevilor împrăștiat rigid,
Un verde palid cu culori râzând
De-un soare roșu, grâu pârlit…
Elemente create de om.
Ocazional, doar în scurte călătorii,
Iată, văd Floreștii acum,
Nu mi-am luat rămas bun de la speranțe.
Că există o ușă către altă viață.
Plină de recunoștință,
Abecedar fără de experiență
În timpuri triste,
Miere cu viespe…
Patria mea! Viata, cât de puțin,
Dată acestui pământ,
Nu mă întristează.
Și, mă voi crede pe cuvânt.
Totuși eu sunt ea, pentru totdeauna,
Nu-mi poți lua viața de la tine…
În diasporă nu m-am integrat,
Nici în Uniune Europeană…
Stropi din valurile unui Răut liniştit
În amintirea suprafeței line.
Eu am plecat pentru totdeauna,
Dar în Moldova rămân…
Am îmbrățișat-o,
I-am zis „Așteaptă”!
Oricare muritor are nevoie
De-un loc în mormânt…
Nu este totul pierdut,
Și-aici e colțul meu,
L-am ales din timp…
Alerg mereu la el…
La mormântul tatălui meu…
( ”Patria mea”, S.Vizitiu, ianuarie 2022) 

  • Un an în urmă, într-o zi de 11 decembrie 2020, m-am trezit cu un sentiment ciudat de frică și anxietate (cu toate că trăiam cu ele toate viața). M-am ridicat din pat, am băut un ceai din flori de tei, și am mers la policlinică, aveam bronșită, testul la covid negativ. Trezindu-mă din rândul la medic, am văzut câteva apeluri nepreluate de la sora mea, cu mesaje. Apoi, a telefonat, și ezitând, a scris… ”vezi, că tata nu mai este”.

Mai departe, îmi amintesc strigătul meu, medicul care era peste mine și telefonul spulberat. Apoi, au început fiorii groaznici… Dar, în cele din urmă, eu întindeam timpul… ca să nu-mi văd mama plângând… Și pe tata în sicriu… Mi se părea, că atâta timp cât nu îl voi vedea, e undeva pe-acolo, dar… viu. Groaza m-a posedat. Groaza! Iar la ora nouă au venit mama și frații și am plecat la tata, la Ritus, apoi la biserica de la porțile Sf. Lazăr. Aveam o frică să întru in salon. Eu negam, refuzam realitatea. Nu este posibil așa ceva, poate medicii au încurcat ceva și e în comă? Au întrat copiii mei, pentru ei această pierdere a fost una prima din viață – una conștientizată.

Tată, iartă-mă! este atât de teribil, că nu poți să mă susții și să ai milă de mine. Cum să-mi revin din această pierdere de tine? Cum mă vei liniști și vei calma durerea mea, cum vei împrăștia temerile mele? Dar fratele, sora, cum și ei fără de tine? Funeraliile fără lume, condoleanțe și cuvinte frumoase la adresa ta online (ți-ar fi plăcut să le auzi), și ca urmare – pustietatea.

Și pocăință, remușcările, din nou pocăință… Ce-i important e că timpul nu șterge nimic, cu trecerea lui se face și mai dureros pe suflet. Ne lipsești, tată! ❤ 

Feciorii cei buni adaugă şi cresc numele părinţilor lor şi-l fac fără de moarte, iar feciorii cei răi ocărăsc şi sting numele părinţilor buni”./Miron Costin/

     Toată viața am așteptat că atunci când copiii mei vor crește, eu voi fi liberă. Și nu constă în faptul, că eu vreau să-mi schimb radical modul de viață sau că… nu-mi iubesc copiii, pur și simplu, doresc să scăp un pic de povara responsabilității, să-mi îndrept, în sfârșit, umerii. Gândul, că nu te mai reține nimic, deja îmbată. Dar, nu este normal, iubirea neagă asemenea visuri, mereu vei simți responsabilitatea pentru cei dragi…

Acum voi spune, vă rog, nu mă lăsați în pace…

Ce regret, e că dacă am reușit ceva sau nu, fie nu voi face niciodată, nu e pentru că în jur toți sunt monștri sau sunt eu o scorpie, – e doar din cauza că în interiorul meu nu mai am putere…

  • Anii de experiență se simt totuși, și înțeleg că nu aș dori să întorc ai mei 20 – da, atunci ești tânără, atrăgătoare, dar nu și în măsură să te descurci cu aceste resurse din prezent. Cineva e cu capul în afaceri, cineva naște copii unul după altul, cineva încearcă să le reușească pe toate și la 30 de ani, în fine se epuizează… Și, într-adevăr, noi nu ne simțim în această goană inutilă. Și doar este foarte important să-ți Auzi sinele, și necesitățile tale. E trist să realizezi, că trăiești viața altor persoane, impuse de scenarii străine, ca la serviciu, de exemplu, sau de regulile ciudate impuse de guvern… Trebuie doar să TRĂIEȘTI. Acum regret că rar am mers la mare, la munte, la natură, cu prietenii și cei dragi… Mă ajutați să recuperez timpul? 😀

Scenariul meu real a fost dintotdeauna: să fiu sinceră și cu mine și cu alții. Nu accept minciuna, în special, cea distructivă în relația cu sine. În viața noastră e foarte multă mașinărie, suntem ca automatele, și noi deja suntem ca roboții. Și fiecare cu gândacii lui în cap. Cu mobile și căști la urechi, nu vedem nimic în jurul nostru, nu ne ascultăm copii, cei dragi, prietenii, colegii… Să te oprești, să te pui pe gânduri și să te asculți – este sincer! ”Sufletul doare – e bine!” Oamenii au nevoie să se dezvolte. Merită să te privești cât mai adânc, în interiorul tău. Crizele sunt necesare în viața noastră uneori, pentru că prin ele noi ajungem la noi oportunități. O persoană celebră a fost întrebată, ”ați devenit popular, cum ați reușit?”. Și el a răspuns:”eu m-am pregătit bine pentru a obține victoria. Am mers spre ea 10 ani muncind”. Subiectul discutat era despre afaceri și despre ceea ce este deja tarziu să realizezi. Dar, oricum, trebuie să răspândești aripile și să acționezi! Nimeni – pe nimeni nu l-a deranjat să deschidă afaceri noi și căi de succes!

  • Eu (nu) regret că n-am întâlnit un om cu care s-ar fi putut trăi toată viața, și care ar fi putut trăi o viață cu mine. Au fost zeci de oportunități, posibilități, dar nu și ”acea” persoană… Nu ca tatăl meu…  După 50 – viața unei femei doar începe!  Ce tristețe, sau dorințe pentru un umăr ”puternic”? Este un mit. Visați la ceva mai productiv. Pentru început, calmați-vă, prindeți un alt gust de viață. Experiența este acumulată. Tinerețea nu a dispărut, în special, cea din interior. E șuperb! Este tocmai timpul – să faceți planuri noi și să le aplicați metodic… Să rămâneți mereu ceea ce sunteți. Important, e să nu dispară dorința de viață, să schimbați ceva, să realizați, chiar dacă nu întotdeauna funcționează…

Atunci când începeți să regretați vă distrugeți tot începutul feminin, timpul zboară, pleacă anii și puterile. Să fiți sănătoși și fericiți, o viață lungă să-aveți și în dragoste noroc și în tot ce vă înconjoară… Baftă!

Să fim umani! Oameni să fim, întotdeauna oameni! Cât de greu nu ar fi în viață, indiferent de provocări și problemele ivite pe capul nostru, niciodată să nu renunțați și să nu pierdeți fața umană, – nici o putere și niciun ban nu merită acest lucru. Bucurați-vă de fiecare zi, și de fapt, în viață sunt puține lucruri ne-ar deranja să fim fericiți… Goniți indiferența care bantuie molipsitor!

  • Despre memorie! Amintirea despre strămoșii (părinții) noștri constituie principala bogăție a sufletului nostru. La urma urmei, pentru nivelul de trai la care am ajuns în prezent, au luptat generații de oameni, cei care au creat și au dezvoltat societatea noastră. Și noi înșine – suntem o continuare directă a valorilor morale, istorico-culturale ale buneilor și străbuneilor. Memoria rudelor decedate, de asemenea, poate fi mult mai sacră decât memoria demnitarilor proeminenți din trecut. ”Sub fiecare piatră funerară există – o istorie mondială”, spunea Heine. Și, desigur, fiecare om este unic prin individualitatea lui, fiecare lasând amprenta lui în viață, o amintire a faptelor, gândurilor, aspirațiilor sale de viață. Anume generațiile trecute ne-au creat pe noi, cei prezenți, ne-au înălțat gândurile și sentimentele pân-la vârfurile înțelepciunii umane. De aceea, noi întotdeauna trebuie să păstrăm în amintire… amprentele frumuseții și înțelepciunii omenești, acea flacără care lumina viața celor plecați și care ne-au lăsat-o ca moștenire, iar noi o vom oferi urmașilor noștri. Omul se incadrează în această lume nu doar ca o ființă gânditoare și simțitoare, dar și ca o legătură într-un lanț dur etern care leagă trecutul și viitorul. Cu cât mai mult prețuiește omul memoria părinților, buneilor și străbunilor lui, cu atât mai mult el este conștient de locul său în această lume, cu atât mai mult simte responsabilitatea lui pentru viitor. În strămoșii noștri e rădăcina existenței noastre de azi, originile noastre de onoare, ale conștiinței, demnității și idealurilor noastre… 
  • Dacă omului nu-i place, cel puțin ocazional, să privească imaginile vechi ale părinților lui, și nu pune preț pe amintirea lor, e clar, că nu-i iubește sau nu a ținut la ei. Dacă omul nu iubește casele și străzile vechi ale orașului în care locuiește, fie și cu ”lacunele” istorice, e de înțeles, că nu are dragoste nici pentru satul sau orașul lui. Dacă omului îi sunt indiferente monumentele din istoria țării, bineînțeles, că el este indiferent și față de țara lui… Astfel eu înțeleg dragostea de Patrie…
  • Vă doresc, ca toate dorinţele să se îndeplinească. Și-acest an a fost greu, nu mai suportabil ca cele două recente, și cele cu miliarde dispărute etc. Mai departe, totul va depinde de noi. Dorinţa mea principală tuturor prietenilor în An Nou – să dispară Covid-ul, să deveniţi mai bogaţi şi să nu vă îmbolnăviţi! Zâmbiţi, distraţi-vă, şi goniţi la fund toate gândurile rele. Gustul fericirei dulci de mandarine şi spirit vesel şi magic ALĂTURI DE CEI DRAGI să fie cu voi mereu! Prieteni buni si mult noroc! LA MULŢI ANI! 

Despre casa noastră. În istoria tării noastre sunt multe exemple de negare ale trecutului. Noi deja nu o dată am distrus lumea veche, cu intenția de a crea alta nouă. Uneori chiar distrugând monumentele create de concurenții care nu se incadrează în ideologiile noastre politice… Și care este rezultatul? Poate e timpul să ne punem pe gânduri dacă este posibil să construim o casă de calitate bună fără un fundament dur? În opinia mea, răspunsul principal constă în atitudinea noastră personală față de o problemă. Cred că dacă în inimile noastre ar fi mai mult respect pentru persoanele în etate, pentru tradiții, atunci și viața noastră ar fi mai ușoară. În cele din urmă, atunci când simți sprijinul generațiilor, – începi să percepi obiectiv realitatea și… să mergi înainte devine mult mai ușor!

  • Mi-e dor de voi, parinți! 😥 

SVizitiu

 Pe măsură ce îmbătrânim, lista dorinţelor noastre devine tot mai mică şi mai mică, şi ceea ce ne dorim cu adevărat de Crăciun sau de Revelion, – nu poţi cumpăra nici cu oricare bani.

Comemorez amintirea persoanelor dragi care au decedat în urma covid în acesti an /2020-21-22/: tăticul meu Vasile Vizitiu, Mihail Ionașcu, Nicolae Sinchevici, Victor Sinchevici, Eudochia Taricaev, Serafima Senkevici, Ecaterina Cudreașov… Dumnezeu sa-i ierte, să-i odihnească în Dreapta Lui!

❤

Svetlana Vizitiu, Impresii blog


4 comentarii

Carolina Eremia despre „Versete tomnatice”/S.Vizitiu/


SVETLANA VIZITIU. Un nume cunoscut în Moldova și România, probabil și peste hotare, căci ai noștri sunt oriunde. O aveam în prieteni pe Facebook de câțiva ani, urmăream ce scria pe pagina ei personală, dar și pe blogul ,,Clubul ,,Impresii din viață și cărți”. Acolo are atâtea istorii, confesiuni, gânduri, încât poți să îi citești doar blogul și nimic altceva pe Facebook. Recunosc că încă nu i-am ,,devorat” toate postărle. Vara aceasta am avut ocazia să fiu prezentă la lansarea cărții sale – ,,Versete tomnatice- versuri di cugetări„. Am ascultat cât de frumos au vorbit cei care o cunosc de ani de zile, ca om, prietenă, scriitoare, și m-am umplut de o bucurie imensă pentru ea. Svetlana cucerește prin toate: zâmbet larg, ochi jucăuși, aspect îngrijit, interes sincer față de interlocutor, vorbire înțeleaptă, dragoste de oameni, de Dumnezeu, de viață. Svetlana mi-a dăruit ceea ce e cel mai de preț pentru un om care scrie – cartea. De fapt, două cărți, a ei personala și cea scrisă împreună cu răposatul ei tată. ,,Versete tomnatice” e o culegere frumoasă de poezii, cugetări și citate. Poeta Svetlana Vizitiu transmite prin versuri toată esența ei de femeie, mamă, fiică, profesionistă, cetățean. Versurile ei, deși cu puțină rimă, se citesc ușor și pătrund adânc în suflet:,,Admir oamenii/Care trăiesc:/Nu se impun,/Înțelepți,/Nu sunt falși”.,,Există Fapte/Ce nu pot fi iertate,/Cuvinte/Ce nu pot fi uitate,/Momente /Când un om,/Cândva apropiat,/Devine la fel de îndepărtat”. Svetlana scrie despre iubire în culori, transmițând emoțiile, sentimentele trăite. E o iubire care a cunoscut toate etapele: gingășie, extaz, pasiune, durere, dezamăgire, singurătate, amintiri. ,,Te-ai înecat vreodată-n om?/Nu pentru o oră sau moment -/Pleoapele închizând,/Să pierzi a timpului noțiune”. Sau: ,,Nu-ți face griji, /o noapte mai avem,/Îți voi șopti că ești al meu,/Te voi privi a câtă oară/Ca pentru prima dată”. Autoarea impresionează prin sinceritatea ei extraordinară, calitate rar întâlnită în zilele noastre. În poezii e așa cum e și un viață, nu joacă teatru, nu încearcă să pară mai bună, recunoaște greșelile, eșecurile, pierderile: ,,Noi nu prețuim Viața/În mod corespunzător,/Cheltuim darul lui Dumnezeu/Fără tâlc – de zeci de ori”, dar, în același timp, se bucură ca un copil de lucrurile frumoase și atât de simple: ,,Cât de mult contează cuvântul bun, /la timp/Și nu un ins pustiu bucșit cu bani…” sau ,,Acolo unde ești iubit/Și cineva te așteaptă,/Devii diferit”.

În poeziile sale Svetlana Vizitiu pune deseori accentul pe valorile frumoase, sănătoase, importante în societatea noastră: prietenia adevărată, puterea de a ierta, dragostea necondiționată, sinceritatea. Puțini scriitori o fac.,,Există trei cuvinte,/Trei mari competente:/Să ceri, /să ierți, /să mulțumești”.,,Nu mai avem și alte vieți,/Deci, aruncam obida-n fum…/Dar, luptă-te pentru înțelepciune, /Mereu s-o faci, fără minciună! Autoarea are curajul de a-și face chiar și autoportretul: ,,Sunt demodată, /îmi plac rochii de seară, /și tocuri,/Modestie din onoare, /medicină fără mită, /pe-alocuri,/Să fac daruri, /să cânt piese vechi,/Cununie la altar și, /desigur sentimente – pe veci”. Cu reverență, admirație vorbește despre tatăl său, care a fost pentru ea cel mai bun prieten și învățător: ,,Doamne, tată, ce dor mi-e de tine…/Îmi pare câteodată/Că nu mai am cui/Să-i povestesc totul:/De la obișnuitele istorii,/Până la cele mai tainice povesti”, cu gingășie despre mama – omul care mereu o așteaptă:,,Mâinile mamei, /aripi în ger,/Ne încălzesc, /ne protejează/De suferințe, pierderi și negi,/De pericole și de dureri”; cu mândrie despre copiii săi – bogăția ei adevarată: ,,Ați înțeles pe cine atât de mult eu iubesc?/Nu este o taină, ba chiar o șansă…/Eu vă destăinui: e acel bărbat dintre bărbați – cel mai bun… /E al meu, cel mai iubit…/E Fiul meu”. Cu câtă dragoste vorbește despre Bibliotecă – locul ei de muncă, a doua ei casă: ,,Și totuși ne place,/Pentru că ne aduna/Pe cei singuratici/La o Carte/ Și comunicare”. Aduce profesia ,,bibliotecar” la un rang foarte înalt, ce merită respect și prețuire:,,BIbliotecarul e o specie rară, /Poate fi psiholog/Și părinte,/Și frate, /Și blogger. /Sociabil de la natura, /Zambet larg,/ Atenție maximă, /Cu blândețe și spor /Ajuta sa zbori”. Are dedicații minunate pentru oamenii de valoare: Victor Cobzac, Elvira Cemortan-Voloșin, Ana Podaru, Dina Ciocanu. Iubirea ei de viață, de orice clipă trăită se simte intens în poeziile ei – ,,Să râzi și să visezi din nou/Și, fără teamă, să iubesti… /Doar atunci vei realiza /Ce înseamnă să Trăiești!” Sunt valoroase sfaturile sale, îndemnurile utile:,,Nu-l insulta/Pe cel mai inferior ca tine./El are propriul destin. /Și dacă va trebui să-l rogi ceva?”Sau: ,,Formula fericirii e una foarte simplă: Dăruiește-te în fiecare clipă /Celui care atât de mult/Are nevoie de tine”. Reflecțiile personale din partea a doua a cărții pun în evidență un om corect, onest, cu verticalitate, care rămâne ,,Eu” în orice situație și care nu se îndoaie ca trestia după direcția vântului. În multe situații descrise am rezonat cu ea, m-am regăsit, am gândit la fel, am simțit la fel. Ce interesant și plăcut e să te intersectezi în viață cu oameni ce, deși nu îți sunt rude, se înrudesc cu tine datorită viziunilor comune, a percepției similare a lucrurilor. Svetlana a pus pe foaie cugetări profunde, care ne pun pe gânduri, pildele ei sunt lecții de preț, ne ajută să privim în interiorul nostru și să vrem să facem acolo curat. Iată una din ele: ,,L-am rugat pe Dumnezeu să-l pedepsească pe dușmanul meu. /Și Domnul mi-a răspuns: ,,Nu. El este destinat să-ți fie cel mai bun prieten”./L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare. Și El mi-a spus: ,,Nu. Răbdarea este rezultatul testelor îndurate. Ea nu se dăruie, ea se învață!” /L-am rugat pe Dumnezeu să mă lipsească de mândrie, de acest orgoliu sălbatic. Și El mi-a spus: ,,Nu. Mândria nu se ia înapoi, nu se oferă, nici nu se lipsește. Ea se refuză, pur și simplu!”/L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericire. Și Domnul mi-a răspuns: ,,Eu îți dau binecuvântarea, iar Fericirea depinde numai de tine!”/L-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze pe mine și pe cei dragi mie de durere. Și Dumnezeu a răspuns: ,,Nu. Noi suferim și depășim suferința prin durere – doar Împreună”./I-am cerut lui Dumnezeu să pot creste spiritual. Dar Domnul mi-a spus: ,,Nu. Spiritul trebuie să se dezvolte și să crească singur, iar Eu îți voi șopti Cum”. M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să-i iubesc pe alții la fel cum mă iubește El. Și Dumnezeu a spus: ,,Cu mare bucurie! În sfârșit! În cele din urmă, ai înțeles Ce este necesar să Ceri…”Cât de înțelept!!! Citatele create de Svetlana Vizitiu – ,,Perlele înaripate” – sunt rodul unei analize minuțioase a vieții, a lumii înconjurătoare: ,,Vârsta este doar un număr: el nu definește mintea omului și concepțiile lui asupra vieții”, ,,Nu priviți în urmă, acolo voi deja ați fost și ați văzut totul. Mergeți mai departe, unde sunt lucruri mult mai interesante!” Autoarea spune lucrurilor pe nume, folosind deseori ironia: ,,Medicii șmecheri se tot întreabă unde te doare, ca apoi să te împungă în acel loc!”, ,,Dacă șeful tău a început să fie politicos cu tine, înseamnă că cineva dintre voi va fi în curând demis”, dar și autoironia: ,,Nu sunt deșteaptă, sunt …cu experiență. Dacă aș fi fost înțeleaptă, nu as fi acumulat o asemenea experiență”.

Svetlana Vizitiu e un fenomen, ascunde în sine și copilul, și maturul în același timp, e pornită pe pozne, joacă, glume, dar e gata în orice moment să manifeste responsabilitate și seriozitate. Despre Svetlana Vizitiu aș putea încă multe să vorbesc, dar vă las să îi descoperiți lumea interioară citindu-i cartea și urmărindu-i blogul. Vă asigur că o să vă placă. Și ea, și el.

Carolina Eremia

– Dragă Svetlana, sincere și calde felicitări pentru ,,Versete tomnatice”, e un testament frumos pentru societatea noastră, un suflu de aer proaspăt, un dialog de suflet cu cititorii. – Bravo! La mai mult și la mai mare! /Carolina Eremia /

23 Decembrie, 2021

Iți multumesc din suflet, Carolina! Este surpiză pentru mine. Mă bucur că cartea place cuiva și trezește emoții. Doamne ajută!

#Svetlana_Vizitiu


8 comentarii

Nu căuta avut, sărac, Prieten să-ți fie!-tata-Vasile Vizitiu în memoriam


Îi voi fi mereu recunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru noi! A fost un barometru și omul exemplu pentru mine. Căutările mele ulterioare pentru bărbatul drag, de fapt, au fost căutarea idealului pe care l-a întruchipat tatăl meu. Dar n-am mai găsit ceva asemănător… ca Vasile Vizitiu. Este o pierdere enormă pentru mine și apropiații mei…
Tata avea un caracter principial, un mentor înțelept cu suflet de țăran, muncitor și mereu pus pe treburi. Realizez cam târziu că întotdeauna mă uimea prin adâncimea gândurilor, o calitate minunată: să calculezi totul până la cel mai mic detaliu în avans și să cunoști pe cel cu care discuți în profunzime. Observam că și cei care l-au cunoscut, erau onorați să stea de vorbă cu el, și tata prin firea lui, era foarte apropiat cu cei mai simpli, nevoiași sau de la țară…
Nu mai sunt tânără nici eu deja, pot spune că copilăria mea se asocia cu tata: o personalitate unică: Decentă, principială, emoționantă și fără compromisuri, cel care alege partea adevărului și a bunătății. A fost un om foarte autoritar, și pricepea bine abilitățile și potențialul omului, avea propriul punct de vedere necontestat, și serviciul tatei avea doar de câștigat din acest motiv, întotdeauna luau locuri de frunte prin uniune, până și după anii ’90… Iar serile după lucru ades obosit, tata se închina mamei și ne asculta pe noi, copiii lui, tare ne iubea și mereu ne alinta cu daruri.

Tata înseamnă foarte mult, indiferent ce vârstă ar avea. Nu iei în serios viața, atât timp cât tata trăiește. După ce nu mai este în viața, ești în derivă o perioadă, și după aceea realizezi că ești tu cu tine, în fața a orice. Nu mai vorbesc de mamă. După moartea ei, simți ca ceva din Interiorul tău… se rupe…
Avem o tendință în țara noastră: noi foarte iubim să primim. Iar lui Vasile Vizitiu îi plăcea mult să dăruiască. Îmi spunea:„Sveta, tu să dai mai mult, și vei primi de zece ori mai mult.
Nu căuta pe cineva avut sau cu pile, Prieten să-ți fie!” – am memorizat cuvintele tatei și am fost surprinsă, câtă dreptate avea…

Mi-aș dori să mă întorc în trecut măcar pentru câteva clipe. La părinții mei, copilărie. Nu pentru a schimba ceva, ci pentru a retrăi acele momente în care am fost fericită și nici măcar nu știam…
Atunci cand omull se ţine de o Speranţă, disperarea nu se agaţă de el nici în clipele cele mai dificile…
Eu îmi doresc să fiu înconjurată de oamenii care știu să atingă inimile celorlați, pentru că așa era și tata. Omul care prin loviturile vieții a învățat să crească și a păstrat duioșie în suflet. Pas cu pas, prin amintiri am adunat cuvintele spuse de omul meu drag… În continuare voiesc să țin de sfaturile lui tata și voi realiza pe cât e posibil în țara mea instabilă, dar la care ținea enorm tăticul meu:
Mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care doar maturitatea o poate da. Doresc să fiu împreună cu oamenii de omenie. Cei onești care pot râde de greșelile lor, cei care și-au atins succesele și au rămas la fel de simpli în comunicare. Oamenii care realizează chemarea sa și nu fug de responsabilități. Care apără demnitatea fără a o călca la alții. Care vor să fie de partea adevărului, dreptății și nu să se ascundă de nevoile celor care i-au ajutat cândva…
Sunt cele ce-ar merita o viață trăită. „Eu nu pot tolera manipulatorii și oportuniștii. Mă îngrijorează invidioșii care încearcă să-i discrediteze pe cei mai capabili, pentru a-și atribui funcțiile, talentele și realizările..” Ferește-te, de astfel de persoane.
Nu vreau să discut despre titluri. Mi-a rămas puțin timp, să nu plângi. Să mergi la biserică, să te rogi pentru toți… Sufletul nostru mereu se grăbește, să ai grijă orice să faci cu cap!”
Și eu, fiica tatălui meu, urmez poruncile tatei, realizând totodată cât este de greu să o faci „cu cap” la noi… Deja nu mai am timp pentru activități absurde la care nu doar din cauza pandemiei oamenii nu se grăbesc. Nu-mi mai fac timp pentru persoane absurde care nu se comportă conform minții și visurilor sale.

Cineva pleacă, cineva vine… Se pierde, se găsește… În ultimul an mi-am pierdut multe persoane dragi, prieteni și cunoștințe. În sfârșit, am realizat că părinții noștri făceau tot ce puteau pentru noi. Chiar dacă aparent nu au făcut ceva măreț. Acum cu siguranță am înțeles că „cool” nu înseamnă cluburi de noapte sau să stai zile întregi la calculator, nu, viskey sau kola în pahare, ci un ten sănătos, somn normal și oamenii dragi alături de tine. Noi pictam pe câmpurile caietelor, concuram pentru cine e mai eminent, luptând „pana la prima picătură de sânge”, și spre regret, pe mulți deja i-am înmormântat. Rămânem cea mai experimentată și, fără supărare pentru ceilalți, cea mai progresistă generație. Am avut norocul să ne naștem până perioada în care copiii au fost lipsiți de libertate și dreptul de a alege. Ne-am obișnuit să nu ascultăm pe nimeni, să nu ne bazăm pe cineva și să nu așteptăm nimic de la nimeni. Noi, copiii anilor 60-70-80 suntem deprinși să facem totul singuri spre deosebire de cei de azi. Pentru că mai bine ca noi nu o vor face nimeni…

Nu te grăbi, nu te grăbi, fii mai calmă!”, repeta tata.

Nu mai doresc să mă supun celor care știu bine că nu se va realiza scopul lor decât pe raporturi și planuri de hârtie. Nu am timp pentru a lupta cu mediocritatea, le permit unora să creadă că sunt eu mediocră… Nu vreau la ședințe nu pentru că nu aud, nu vreau la întâlnirile în care ego-urile sunt pompate. Nici la adunări nesfârșite despre statut, legi, proceduri sau reguli interne, știind că totul e o fațadă pentru un trust cu oameni obsedați, și nu e ceea ce într-adevăr ar dori să învețe urmașii noștri…

De ce plâng? Nu e din cauza amintirilor, cuvintelor adunate. Eu plâng pentru oamenii dragi ce se pierd unul pe altul. Pentru copilărie zdrobită a copilașilor fără de părinți. Pentru bătrâneii ce mormăiesc în unison și care nu vor ajunge la etate. Fără de „dar” și „indiferent ce ar fi”. Dintr-un exemplu de încredere, o familie puternică care nu va exista pentru copii și nepoți. Din cauza celor care au încolțit unul în altul fraze cu glumele și poveștile lor, triste sau fericite. Dintr-o dragoste ruptă.

De ce mai plâng. Nu din cauza sentimentelor stupide împachetate în mine. Eu plâng la înmormântarea familiei noastre…
Eu plâng pentru tânărul întâlnit dimineața în drum spre serviciu. Cu ochii umflați și o glugă pe cap. Neprihănit și neîngrijit. Afumat și drogat… Și ducea un pachet cu lapte și un baton de pâine acasă. Pentru că nu mai are unde pleca decât să continuă să fie leneș, pentru că un loc de muncă nu va găsi în Moldova, motivul ar fi lipsa de experiență… Alți tineri vin și dorm, pur și simplu, pe banca bibliotecii. Bine că cu câteva clipe înainte a citit ceva din versuri, sau din proză, fie s-a bucurat de societatea bibliotecarilor discutând o temă oricare. Și cred că nu le-a trecut prin cap să le bruscheze că lucrează „doar bibliotecare”, precum în această săptămână au făcut-o la adresa mea doi funcționari publici.
Probabil că nu există întâmplări accidentale-n viață. Întâlnim exact oamenii de care avem nevoie pentru ca să le deschidem ușile. Pentru ca și ei să ne poată salva într-o zi de cumpănă. Cu toate acestea, de multe ori acest lucru nu se face imediat, nici pe departe…
Îmi număr anii după moartea tatei și constatez că mai avem puțin timp pentru a trăi decât am trăit…
Am încă mult de învățat de la tine, tăticule, ceea ce am uitat, îmi voi aminti numaidecât…
Ne lipsești enorm, tăticule… Întreaga familie îți duce mult dorul, să știi… ❤

Mare onoare am avut să-mi fii Tată!
Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în liniște. Te iubesc!

Svetlana Vizitiu, fiica ta

In Memoriam Vasile VIZITIU (30 ianuarie 1936 – 11 decembrie 2020)

Vasile si Teodora Vizitiu
Parintii mei scumpi
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/01/28/nu-fi-trist-tata-voi-veni-in-ospetie/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/04/11/onoare-si-amintire-binecuvantata-tata/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/01/13/tata-cuvinte-in-tacere/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/05/08/oamenii-nu-invata-cum-sa-moara/
Alte surse cu tata in viata:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/01/30/taticule-iti-multumesc-pentru-dragostea-ta/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/01/30/izvor-unic-parintii-la-multi-ani-taticule/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/04/cu-satul-in-suflet-prin-mari-si-oceane-autor-vasile-vizitiu/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/11/04/la-multi-ani-teodora-si-vasile-vizitiu/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/03/vasile-vizitiu-omagiat-de-prieteni-si-colegi/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/26/vasile-vizitiu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/17/vasile-vizitiu-cu-satul-in-suflet/

La 7 septembrie 2022 a plecat la Domnul si mamica mea Teodora Vizitiu, a plecat la tata… 😥


10 comentarii

Versete tomnatice, Svetlana Vizitiu. Lansare de carte la BM


Fiecare apreciere ne bucură, ne inspiră, ca pe un copil. Visele noastre sunt la fel de reale în continuare. Și de ce să nu ne bucurăm dacă sufletul o cere? Cea mai mare surpriză, Bucuria de a trăi și să vezi că oamenii sunt sinceri. În această zi de lansare a cărții mele Versete tomnatice, a fost cel mai important – Convingător! M-au făcut să simt inima lor deschisă, sinceritatea prin cuvintele ce le-au exprimat la evenimentul de debut al Poeziei mele. Și că orice n-ar fi și n-ar conta, trebuie să mergi mai departe!- în special, eu fiind în doliu după cel mai drag om – tatăl meu care atât de mult dorea să fie cu noi la lansare, dar pandemia covid ne-a stricat planurile… Am avut mai multe momente de ezitare, și-atunci când nu ai încredere în sine: A fost o lecție de Omenie! Sunt cei care țin la tine și – alături în orice clipă, cu spiritul și inima. Pentru că e foarte greu să rămâi calmă, mulțumită de viață, într-o societate în care trăim, cu un aspect cât de frumos, sau dacă ai dizabilitate, unele persoane te vor devora pentru că le eclipsezi și la inteligență. Mai mare pedeapsa să nu te poți bucura împreună cu toți… Timpul pentru mine este o rețetă a mulțumirii. În fiecare zi voi uita mai mult pentru că o cere Etatea. E bine că și Erorile întră în trecut, pentru că Experiența și este Viitorul.

Si, cei înțelepți pleacă atunci când se guvernează prost… Din păcate, toate acestea poți înțelege cu trecerea anilor…

Iar Cartea mereu are ceva ce te face să-o iubești și să o recitești de infinit de ori. Nu vreau să-mi laud cartea, versurile și cugetele – au fost la început ceva personal pentru mine. Și dacă a dorit Domnul… Și dacă m-a „împins” să le adun toate într-un volum – Dina Ciocanu care l-a și redactat…Și dacă a considerat editorul Editurii PapirusMedia din România și scriitorul Alexandru Mihăilă că carte merită să fie tipărită, rămâne sa mulțumesc de mii de ori! Mă bucur că va rămâne în Bibliotecă. Unde o poți frunzări și să cauți emoții asemeni sieși. O bibliotecă trebuie să fie un centru a tuturor posibilităților, în perspectiva de a promova și activitățile persoanelor obișnuiți, sau cu nevoi sociale, nu doar elite.

Ce în viață nu se întoarce niciodată? – Cuvântul, Timpul și posibilitatea!

Ce în viață nu trebuie să pierzi? – Credința, Liniștea, Speranța și Onestitatea!

Ce în viață este mai valoros? – Convingerea, Prietenia, și, desigur, Dragostea!

Toate acestea mi-am dorit să vă spun, dragi prieteni și cititori! Vor urma imagini de la eveniment și aprecierile, cu versuri și recenzii, – a fost o lansare de carte pe cinste, cu zâmbete, și bucurii de suflet, cu Portul tradițional din Ie ”Etnopera” oferit de măieștrița Elena EȚCU, recitaluri, cântece de inimi de la Gabriela Știrbu, Vasile Hariton, Vlad Codreanu; Mulțumesc în mod special, moderatoarei fenomenale care mi-a făcut ziua mai fericită – Galina Codreanu! Țin să mulțumesc tuturor care au reușit să vină alături de mine în aceste clipe speciale, cu o vorbă bună: Dina Ciocanu, preotul Iurie Hemei, Radmila Popovici, Veronica Pirlea-Conovali, Natalia Mazilu-Miron, Diana Zlatan, Valentina Stratan, Elena Savciuc, Lilia Șaragov, Anatolie Lupu, la fel și copiilor mei Alexandra și Iulian care m-au ajutat enorm… Tuturor care au contribuit la apariția volumul Versete tomnatice prin recenzii și critică literară: Alexandru Mihăilă, Lucian Strochi, Cornel Paiu, Dan-Gabriel Arvătescu, Emilia Plugaru, Augustin Jianu etc.

Svetlana Vizitiu, iulie 2021

Mai jos – Filme, imagini, aprecieri, recenzii literare, poezii închinate autoarei volumul Versete tomnatice. (Mulțumesc din suflet!)

O poezie peste care și-a imprimat vibrațiile inimii Svetlana Vizitiu Impresii.” /Gabriela Ştirbu/

                               Portret (Svetlana Vizitiu) de Lidia Vrabie, Spania

În ochii tăi se-ascunde primăvara

Cu iarba verde și floare de cais.

Zâmbetul duios îți luminează fața,

Iar fruntea este toată numai vis.

Pe chipul tău se-așterne toamna aurie

Cu care stai la șoapte multă vreme

Și care nu ar vrea să plece nicicând de la tine.

În locul ei să vină frigul iernii.

Te simți înconjurată de prieteni

Cu care ai mereu o vorbă de a spune

Dar sunt și clipe când ți-e greu pe suflet

Și când îți pierzi speranța în ziua cea de mâine.

Ai trăit momente de înălțare

Cu duhul pân-la cer te-ai ridicat.

Ai trecut și grele și ușoare,

Dar să fii OM nicicând nu ai uitat.

Numele pe care-l porți este Lumină,

Și – unde e lumină – întunericul dispare,

Ești pentru oamenii din viața ta

Exemplu de urmat, ești raza cea de soare!

Iulie, 2021

                              Natalia Mazilu_Miron, 8 iulie, 2021

Din voia Bunului Dumnezeu

În această zi caldă de vară,

În incinta Bibliotecii Bogdan Petriceicu Hasdeu,

Cel mai frumos eveniment se desfășoară.

În al cărții locaș sfânt

Mic și Mare s-au adunat.

Toți iubitorii de cuvânt.

Azi, o carte au botezat.

Cu buchete mari de flori

Și cu mesaje alese

Au venit susținătorii –

Scumpei noastre Poezie!

Draga noastră autoare!

În aceste zile văratice

Ați ales să faceți sărbătoare

Cărții Dumneavoastră: Versete tomnatice.

De azi, va zbura spre bolta albastră

Ca o păsărică-n zbor.

Și-i dorim s-o îndrăgească

Fiecare cititor!

Iar, Dvoastră, multă sănătate

Să vă dea Domnul în continuare.

Și, în an de an, la câte o carte

Să ne invitați la lansare!

La Mai mult și la mai mare,

Scumpă, iubită și dragă a noastră autoare,

Vă apreciez, vă stimez și vă iubesc enorm,

Eu, Natalia Mazilu_Miron.

Iulie, 2021

Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste. Svetlana Vizitiu scrie și ea poezii, iar poeziile ei ne arată un suflet foarte sensibil, însetat de frumusețe și lumină. La mulți ani, scumpa noastră Svetlana Vizitiu!!! LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI ȘI VOIOȘI!!! Întâlnirile cu tine sunt mereu un prilej de-a te bucura de viață!!! LA MULȚI ANI FERICIȚI!!!” – Dumitru Crudu

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/24/lucian-strochi-despre-versete-tomnatice-de-s-vizitiu-prefata/

”Svetlana Vizitiu, Om blind si luminos, Om cu suflet mare si radianta de bine, inzestrata de la Dumnezeu cu diferite capacitati si talente,a lansat noua sa carte,,Versete tomnatice”, la care a participat multa lume buna, pe care am avut marea bucurie s-o revad, toti fiind dornici de comunicare calduroasa. Multumim draga Svetlana,pentru acest prilej minunat,si Va dorim noi inspiratii si noi lucrari de suflet frumos!” /Valentina Stratan /

”Am fost parte a evenimentului de lansare a cărții „Versete tomnatice”, semnate de Svetlana Vizitiu. ☺❤ A fost o revelație întâlnirea cu eroina evenimentului, generatoare de lumină și frumos, cu doamna Galina Codreanu, care rămâne a fi o inspirație, cu oamenii prezenți în sală, multiplicatori ai artei și ai culturii.Împreună cu Vasile Hariton am dat suflet unei melodii emblematice – „Cât trăim pe acest pământ”. Să prețuim tot ce avem mai sfânt!”/Gabriela Ştirbu/

#Svetlana_Vizitiu, #Republica_Moldova, #Chisinau, iulie 2021


11 comentarii

Persoane inutile


Multe afaceri se fac pentru proprietate, nu și pentru dezvoltare de care moldovenii au mare nevoie în prezent… Pentru filantropi: Atunci când ajuți pe cineva – fă-o în liniște, fără mare tam-tam, și public. Ai ajutat, acum dă-o uitării. Altfel gestul tău nu mai are nicio valoare! Tragedia e că noi nu putem rezolva problemele noastre de stat; apelăm la vecini, care dau din umeri de uimire de prostia noastră umană… Ce să-i faci, așa suntem deprinși să așteptăm pomană fără a realiza ceva util acestei  mici țări… Noi, în continuare  putem doar să strigăm, să invinuim fără a înțelege cum stau lucrurile de fapt și niciodată nu ne punem în locul persoanei pe care o criticăm. Ne irosim timpul cu cei care nu ne iubesc, și viceversa…  Da, și este foarte ușor să dăm sfaturi, atunci când nu ne privește personal. Iar în cazul când președintele nostru a fost ales de poporul majoritar, „soarta” lui o decide un grup de persoane împotriva cărui acest mare popor nu poate face nimic, doar să comenteze pe rețele cât de prost este, și o fac după ce l-au votat chiar ei… Ne irosim jumătate de viață pentru regretele din trecut, pentru a spurca pe cineva, și nu facem nimic pentru a schimba lucrurile pentru viitor. În fiecare zi ne trezim cu ceea… că mai avem o șansă. Dar, unicul obstacol – suntem chiar Noi!

#Moldovene!  –Tu numai te-ai născut, nedorit de societate, ești agreat oricum, și lumea te tolerează, dar unde să te bagi, în viață – mii astfel de situații:

La grădiniță, toate bolile ai îndurat, ești încă mic pentru a fi util cuiva, la școală eminent, acasă ajutor, pentru a primi fărimituri din dragostea cuvenită… Iubit, crescut de părinți cu grijă și afecțiune, dar nu și de stat, acele persoane fără simț și noțiune…

Lecții la școală, cursuri, studii superioare, pentru ai face mândri pe părinți de tine, te-ai stăruit atât de mult, și ai pentru ce să fii de cineva respectat, dar s-a întâmplat să devii… surd, nu din născare, – eroare birocrată, în medicină se mai fac greșeli, malpraxisul va dăinui întotdeauna, ca oamenii proști ce nu se știu ca atare…

Ai realizat cum măștile se poartă atunci când vrei să fii util, nevoie mare să te stărui, să înveți să te poclonești și nu odată, în fața șefilor care nu recunosc succesul decât al lor, din nou te-ai dat seama cât de uzate sunt măștile lor…

Nici în familia ta nu poți avea drepturi, se bagă societatea și aici, impozitele și facturile comunale crescând pe măsura nevoilor corupte ale demnitarilor; te vor pune să achiți pentru aerul pe care îl respiri, te vor folosi prin votul tău cap-coadă atâta timp cât ești supraglomerat cu problemele tale… fără a te susține nici prin lege… Vei fi depășit de adversitate și adevărul apare prea târziu, suflat de vânt și de prietenii zburați pentru totdeauna în UE… Deputații se luptă între ei, au grijă să fie în vârf, le este indiferent ce simte omul simplu, nici nu vor crede că ești normal atunci când le arăți erorile sau îți exprimi doleanțele tale, e bine de menționat cum te blochează pe rețele de socializare ca și cum ar fi un joc la grădiniță de copii. Ce să mai vorbim de colegii lor mai inferiori?

Nu ai nimic acum, nici prieteni, nici colegi, care să te ajute, atunci când ești plin de nevoi și mai să nu respiri, și doar ai fost util cândva, când au avut nevoie de tine, nu ai ratat, ai împărțit ce ai putut și cu ei, – dar este de-ajuns să rămâi om pentru ei, ce aștepți altceva? Fii serios. Ești handicap, nu meriți să fii normal, nici chiar sub spaima fricii de dumnezeu, credința undeva la ei – la fundul mării…

Să-ți fie recunoscutor nu este nimeni obligat, în lumea aceasta fiecare-i pentru sine, te-a ajuns ori nu, în cele din urmă? Ești prost ori te prefaci? Te-ai confruntat cum ai putut, pe nimeni nu obijduind, mereu întrând în cârca lor, – ai nimerit-o? Sigur că nu… Tu ești într-adevăr prea simplu! Nici să vorbești nu poți, deci nici să simți ca-atare… Ești un nimeni.

Târziu ai înțeles, iubirea e o infecție, tu oferi tot ce poți din sufletul tău, de ce ești în stare, și mai departe – deja ești de prisos, a cincia roată la căruță, – mereu vei de înlocuit, și la serviciu, și în dragoste eternă…

Dai ce poți, și crezi că mai poți da, dar uiți că timpul zboară și… îmbătrânești, atunci când vine schimbul generațiilor care te vor coborî din meritul tău, de orice poți tu oferi în schimb, dar nici experiența, nici profesionalismul nu mai sunt utile…

Și doar simți din nou că mai ai de oferit, prin firea ta în mod normal, ai energie, minte plină cu idei, proiecte în prag de realizare, te lupți să fii convingător, dar ești nevoit să lași brațele jos, – nu trebuie la nimeni… Legea bumerangului predomină totuși. Ai trecut prin asta, și indiscutabil, știi că funcționează… Cel mai important e că nu aștepți bumerangul, Tu ești Om printre oameni, și „ne iartă, Doamne, greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri…”. Domnul exista!

Persoane inutile… Auzi, cum sunt dați afară cei nevoiași din propriile lor case pentru că un funcționar cu bani și case pretinde la același loc sau lot… TV-ul e plin cu știri și mesaje pe care le auzi parcă, dar nimeni nu știe ce urmează, nimic nu funcționează… În casă o bătrânică, bolnavă, cana pustie, un ceai cu leacuri n-are cine-i oferi, poate s-ar găsi cineva pentru bani dacă ar fi angajat… Va pleca ea în tăcere, în neființă, amintindu-și câtă lume a ajutat personal, cu grijă și necondiționat, și cât de puțin a luat de la viață pentru sine, și – nici un vinovat,.. așa e soarta. Ca la moldoveni…

  • Ce lume ambrozivă. Ambrozie de care n-ai scăpare… Ferește-te de Covid, nu ne molipsi, poartă mască, nu e glumă atunci când susții că nu există și… singuri mori de coronavirus…
  • 15 februarie — Întâmpinarea Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
    Doamne- miluiește-ne!

Svetlana Vizitiu Impresii

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_Viata_carti_blog, #Republica_Moldova, #Societate, #Atitudine


5 comentarii

Una mai nouă…


Sunt una, mai nouă. Nu mă confundați cu cea de Ieri.

Durerile am alungat, erorile mi le-am iertat…

Merg cu curaj, fără teamă și – e mai ușor,

De la dor și tristețe – m-am îndepărtat… 

 

Acum zâmbesc, de poveștile toamnei mă bucur,

De Revelion, ne așteaptă zeci de minuni,

Știu, cu cine un vin bun să beau, alte trepte să urc –

Fără îndoieli, să adaug iubire în inimi…

 

Recunosc cine vine – cu zâmbet, sau cu măști,

Nu rămâne în suflet loc fără speranță,

Căci inima mea e și inima ta,

Mereu va ateriza un noroc și o șansă!

 

Este noul meu look. Înconjurată de siguranță,

Cine m-a îmbrățișat sau – mi-a permis să-l jelesc…

Să te desprinzi de om doare mult, o viață,

E dificil, dar tristețea trece, și – din nou începi să iubești…

 

Nu mă întorc acolo – unde nu m-au dorit,

M-au mâhnit, și-am băut pentru a Lor sănătate…

Se mai aude-n spate-un lătrat de la acei amărâți,

Înseamnă că merg în calea mea, reușit și la țintă…

 

Nu doresc să-mi irosesc timpul rămas –

Cu vorbe deșarte, cu sfaturi și ordinele altora,

Și nu mă impun cu succesul rătăcitor…

Astăzi, vin eu, cu experiența Mea!

 

Sunt acea, o nouă Luminiță,

Ce-a învins nevoi, valurile descurajării,

Cu lecții din trecut – am legat o credință,

La Domnul mă rog, la răsărit și în seară!

(15 septembrie 2020, Svetlana Vizitiu)


7 comentarii

Top 6 cărți cu Poezii


Sarcina principală a celor care scriu versuri sau proză – e să semeni lumină și bunătate, opinia mea. Nu este eroism, doar o datorie profesională de a scrie ce simți. Fie ești scriitor profesionist, fie doctor, gospodină sau strungar, – întotdeauna vei veni cu gânduri vesele sau triste, expuse din inimă, și destinate… pentru veșnicie! Da, așa le scrii, de altfel, mai bine nu te apuca. Oricum, cititorul va aprecia, va judeca sau… te va izbi de perete. Mai periculoși sunt experții răi care vorbesc Frumos. Mă dezgustă omul rău care vorbește frumos. De astea sunt peste tot, și teribil e că sunt ridicați în vârf și amenință talentele, mugurii tineri spre înverzire – care au nevoie de experiență, de ajutor, de susținere… Iar dacă scrii prost, oricum vei realiza acest lucru, în cele din urmă, nicio editură serioasă nu se va apuca să te transforme în cărți. Esențial – e să spui ce e în sufletul tău, și dacă acest lucru te face mai bun, deci asta a vrut și Domnul!

Vin mai jos, cu următorul Top 6 cărți cu scriitorii de versuri de calitate, de la lansări sau din donațiile de carte la BM B.P.Hasdeu din Chișinău. Le voi aprecia precum știu eu mai bine, cu referințe sincere, și e rândul vostru, dragi cititori să veniți cu cea mai mare viteză la noi pentru a le versa/citi cu pasiune! 🙂

  • „Sentimentul” de Tatiana SCRIPA. – Buc. , 2016

O redare a sinelui, nostalgic și în continuă așteptare. V-ați întrebat vreodată ce este așteptarea? Este o pustietate. Ruptură între trecut și viitor: Poeta le compară fiind în dezacord cu sine. ”Unde aleargă gândul meu? Lună, soare, buburuză? Bani, distracție sau muză? Amăgeală?!” (din ”Fideliate”) În esență, pentru fiecare gând expus în vers, există multă psihologie. Și, mai multe vise nerealizate. Se simt poezii calde, le recitești pentru a pătrunde mai adânc în sens, iar sensul poate fi diferit, depinde de starea de spirit a cititorului. Cuprinzător în amintiri, romantică și dor, versul atrage și-ți trezește fiori… Poeta desenează „cerul în păsări” și este foarte optimistă transformând tristețea în parfumul de toamnă asemeni iubirii.

„…Aud respirația pașilor tăi Într-o boare de vânt Iertător. Cu fiecare frunză Cad Amintirile în mânecă scurtă… Promoroaca e melancolică, Precum chipul tău Umezit, Asurzit și nostalgic. Și eu, o romantică Incurabilă, Desenez cerul în păsări Visătoare, Cu inimi nestinse De dor…” (fragment din „Parfum de toamnă)

Mă gândeam… Dacă ți-ai fi schimbat numele, / cum te găseam printre stele? Am înțeles… După ochii tăi / fascinați, / cu umbre timide, / din alinți până-n fierbinți, / la prezent și absent, / cu devotament, / de culoarea / anului pământesc, / a brâului românesc, / a fiorului țâgănesc, / a ornamentului arăbesc, / cu picături din siniliu / ceresc, / toate în iubesc.” (poezia „Gânduri”)

  • Moldova – cuibul meu de Dor” de Natalia MAZILU-MIRON. – Ch., 2018

Erau vremuri când odată, Oamenii se adunau. De era în sat vreo clacă, Cu toți se mobilizau. Se aduna multă lume, Nici nu-i cunoșteai pe nume. Căci așa pe-atunci era: Om pe om îl ajuta! La făscut chirpici din lut, Ori la covoare de țesut. Chiar și la fânul de cosit Ori o casă de zidit… O nuntă dacă era – Tot satul se aduna!” (Din „Cândva, om cu om se ajuta”)

Există o asemenea iubire, atunci când nu este un vis, ci o realitate… Și nu dispare mult-mult timp, deci, e dragostea, cu durere și fericire în același timp, cu lacrimi de bucurie și resentimente; cu așteptare și apoi – revedere… O distanță, o uriașă distanță, și ea peste ani nu poate influența în niciun fel, de loc… Este liniștea ce vine din realizarea faptului că există, și această retrăire din cauza a ceva nedeslușit sau nedescoperit încă în experiența ta, și desigur totul este atât de real și adevărat! Poate fi doar ea, dragostea de Patrie, de Țară, de Satul tău, baștina natală, cu parinții, familii, consătenii și prietenii, oamenii dragi sufletului… Și autoarea Natalia Mazilu-Miron o redă atât de delicat, cu multă culoare folclorică, prin firea ei adolescentină la majorat veșnic tânără… O rimă sensibilă foarte populară pe care adoră, în special, diaspora, cei din care o apreciază pe bun merit ca o valoare națională, cu sute de like-uri și comentarii pline de recunoștință…

Mamă, am scos din sertare – Cartea vieții dumitale. Cinci decenii jumătate – Multe file îmtr-o carte! Anii toți într-un buchet O să-i porți mereu la piept. Căci, cu cinste și onoare, Ai trăit, mamă, sub soare. În viață de multe ori Ai avut zile cu nori. Multe lacrimi ai vărsat Atunci când te-au abandonat. Și-ai crescut printre străini Ca o floare între spini. Neștiind măta ce înseamnă – Iubirea sacră de mamă!” ( din „Povestea mamei mele”)

Vreau să mă țin iarăși de-a mamei poală, Ca să mă ia cu ea în deal, la câmp. Să-mi lege capul cu a ei broboadă Și s-o ajut la curățat porumb. Mi-i dor și de coliba cea din paie, Unde ne adăposteam mereu de ploi. Acolo îmi puneam eu la culcare Haioasele păpuși, din popușoi. Mi-i doar ca să mă ducă iarăși tata „Călare” – pe umerii lui.” (fragment din „Trecut-au anii tinereții”)

  • Portativul inimii” de Iulia TĂNASE. – Ch. 2017

De-aș mai fi copil odată, Lângă mamă, lângă tată, Să pasc turma cea de mici, Să mă joc, să zburd cu ei. De-aș mai fi copil odată, Să colind pădurea toată, S-aduc tatei în ulcior, Apă rece din izvor./ Să culeg murele coapte, S-ascult ale mierlei șoapte. Cucul din față să-mi cânte, Frunzele să mă trezească Din cea lume-mpărătească... (din „De-aș mai fi copil odată”)

Da, realitatea e mai aproape de suflet cu metafore, in special, fiind în migrație de nevoie. Și mai afli care e acea adevărată realitate din Paradoxul iubirii! Atunci când te obișnuiești cu rolul tău în viață, „cât cerne ploaia de argint”, uiți că nu ești rege „că te-am iubit, și-acum încerc”, – nu păstra răul și resentimentele în tine, durerea va trece; tu doar cere de la Domnul să poți iubi și să te bucuri de viață și El îți va trimite acest dar. Dacă există iubire, atunci nu mai e nevoie de altceva! „Dar la final, îți zic, oricum: Iubirea e mai tânără la bătrânețe”. Multe poezii inspirate din experiența proprie de viață a autoarei. Îmi place versul Iuliei Tănase, și cum se prinde rima-n el, cu acest simț veșnic de iubire, dulce de femeie matură prin multe exemple cu învățăminte din misterul ei de viață:„Vin-o să fii fericit în oglinda ochilor mei”…

O, cât e de frumoasă! Acest mister de viață, Din dragoste de ea mai saltă-n cer o stea. Din dragoste de glie eu m-oi ruga la vânt, Doar vântul duce taina – a spicului cuvânt…” (din „De dragoste”)

  • Indiferență de păcat” de Nelly SAMBRIȘ. – , 2000

Simt, iubite, – Un dor apune-n mine, Un altul, mai năprasnic, Ar vrea să mă aline. Simt, iubite, – Un dor în mine-apune, Un altul, mai năprasnic, Ar vrea să mă răzbune.” (p. 18)

Sunt deosebită, chiar dacă oamenii din jur se aseamănă între ei. Toți înțeleg ceva, ce până la mine nu a ajuns. Dar ce vină port că ascuns A fost gândul și cugetul meu? Enigmă sunt eu sau poate ei A murit, se naște vreun Prometeu? Și poate e devreme, iar mâine prea târziu  Și nu sunt ceea ce trebuia să fiu?” (p. 31)

Idee inteligentă, filozofie profundă! Aruncând o privire în gaura cheii, acolo unde se desfășoară viața altcuiva, neînțeleasă, misterioasă și tot odată încântătoare. Resimți emoții mixte: bucuria faptului că totul este bine cu autoarea acestor versuri; în care nu există plictiseală, durere sau dezamăgire, ca mai înainte, ci – iubire, tandrețe și din nou iubire; și o tristețe ușoară că totuși există asemenea istorii, dar care – nu este a Ta. E atât de luminos, și dureros să privești cât de delicată și sensibilă poate fi Iubirea și vulnerabilă poeta… Cred că majoritatea femeilor citind sau ascultând poeziile consideră același lucru: „Cum ar fi să iubești așa!?…” O lume fragilă ce se umple cu iubire și bucurii în continuare… Este minunat. Sună profund și atât de adânc încât rămâne un reziduu pe suflet, și mai știi că indiferența totuși nu persistă

Indiferența a dat buzna-n casă, Și-a aruncat sandalele sub pat, Și s-a făcut gospodină. Încercam s-o alung, Dar ea – nebună – m-a tot lovit Cu capul de pereți Până când… am acceptat-o.’’ (p. 15)

  • Sunt stea în universul călător” de Ofelia Martin Popescu. – Râmnicu-Sărat, 2016

Iarăși plec în scorburi / de stejari bătrâni / unde-am ascuns de teamă anii / și-n sufletu-mi / cel neajuns de rele / să mă găsesc și să rămân”; / „în nopțile cu luna plină / privesc în al meu sine / mă cert mă dojenesc și mă iubesc / mă îmbrac din nou cu mine / împăturită strâns în frunze de iubire / noaptea albă curge / sinea se întoarce către lună”; (p. 84-84)

Aud vuietul / glasurilor scufundate / în groapa tăcerilor / miros izul gunoaielor din mahalale / văd resturile încleștărilor / simt atingerea trupurilor / căzute în rebeliune / simt apariție monștrilor / care vin în hoarde păgâne / să pângărească sfințenia neamului / și mă revolt cu toți cei de-o seamă, într-un munte de piatră și-n porți de aramă” (p.92)

Absența prezentului, absența acțiunii, multă psihologie, gânduri și mai multe – de plecare de la realitate. „Eu te iubesc primăvăratic și idilic”…  Sufletul ca un vas goluț, și nu poți face nimic decât să Fii și să Aștepți. Până la următorul moment, atunci când ego-ul mai reduce din sentimentele sale; și o ciudată senzație de tristețe cu abateri pesimiste brusc se spulberă – zvâcnind într-o speranță. Cam așa senzație după citire… Și uneori resimți la fel ca autoarea agățată de-o frânghie cu „forme ce prind viață născând iluzii” și totuși ca urmare o „cântare îngerească și nici o umbră sau nu mai există / în univers e doar rugă”… Iar „sufletul plutește nebănuind adâncimea singurătății vieții”, și pare că această perioadă de inactivitate începe să placă, ca și cum ai sta în întuneric fără să respiri, pur și simplu, conștiințizezi faptul existenței tale, după ce cureți creierul de orice gunoi. Și da, așteptarea e un semn sigur că ceva cu adevărat semnificativ se va petrece în viața ta precum „fantasme în spirale” ce – „așteaptă sunetul trezirii”…

  • Ghiozdanul lui Ionuț” de Alina Trofim. – Ch., 2020

Să ai un ghiozdan plin cu zâmbete” – ne urează scriitoarea. O cărtițică minunată cu pagini de calitate prin ilustrații – pentru copii din clasele primare din care ei pot învăța să declame poezii la orice subiect. Plus, că autoarea a mai editat una mai mare pentru cei mici în care ei pot ilustra sau colora desenele cu culorile lor preferate. Alina Trofim promovează dragostea de carte, natură, neam, prieteni:„Eu în rand le aranjez, După chip și după sens…” În general, ediția e una din cele mai potrivite pentru copii pentru varietatea de poezii care se propun pentru a le recita cu orice ocazie: la matineuri, aniversari, de an nou și mai multe dedicate anotimpurilor, copiii le pot recita și de pe un scăunel la buneii lor, etc. Chiar și părinții le pot învăța pentru memorie. O rimă ușoară, tematică dulce și nepretențioasă, carte frumoasă, bucură ochii și mintea

Luminată este Țara Când învie primăvara, Vine Paștele cu drag Prin miros de cozonac. Casa-i bine ordonată Și fântâna e curată, Îngerașii cântă bine-n pace Mama pască dulce coace, În ograda îngrijită Lumea bună, ostenită, Are sufletul curat. Azi Hristos a Înviat!” ( „Hristos a înviat”)

Nucușoare și alune. Știți ce-mi place tare-tare De la peștii cei din mare? Icre negre și mășcate – Șigur, le-aș mânca pe toate. Vreau un borș făcut din flori, Ceaiul – proaspăt stors din nori, O omletă lucitoare, Terciul cu steluțe rare…” (din „Rețeta mea”)

Recenzii literare de Svetlana Vizitiu

Recomand! Din colecțiile de donații de cărți la BM B.P.Hasdeu! Vivat și alte surse recente cu recomandare de cărți:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/03/06/prin-vers-femeie-te-slavim-top6carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/24/lucian-strochi-despre-versete-tomnatice-de-s-vizitiu-prefata/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/20/top-6-carti-pentru-dezvoltare-personala-din-colectiile-bm/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/14/din-donatii-lansari-recente-de-carte-la-bm-b-p-hasdeu-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/01/27/top-8-carti-cu-bibliotecarii-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/20/pentru-educatie-si-dezvoltare-personala-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/09/carti-de-iarna-de-vacanta-si-de-viata-2-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/04/carti-de-iarna-carti-cu-spirit-de-vacanta-si-de-viata-top-5-carti/


5 comentarii

Top 6 Cărți pentru dezvoltare personală din colecțiile BM


Asemenea ghidurilor clasice, cărtea este destinată oamenilor care știu să realizeze lucrurile așa cum sunt și doresc să le îmbunătățească. Care nu caută ajutor pentru scriere, ci sunt interesați de litere și literatură, fiind curioși cu privire la modurile în care științele minții pot influența și ilumina dezvoltarea noastră personală. Oameni diferiți, gânduri și scrieri diferite. Pe toți îi unește aceeași viață, inimă, suflet… Mai pasă cuiva de stilul vieții? Viața noastră se confruntă cu o nouă amenințare din pricina ascensiunii internetului. Dacă înainte ne bucuram să răsfoim paginile unui album de familie, astăzi nu mai avem timp nici pentru imagini virtuale într-atât suntem de acaparați de tot mai noi informații pe care încercăm zi cu zi să le însușim, obosim și le dăm la o parte cu convingerea că ne vom întoarce la ele, și… nu mai revenim! E doar un exemplu. Cu cititul – mai greu… Eu cred că avem nevoie de mai multe cărți care să ne ajute să revenim câtuși de puțin la acea cultură, acel mod de trai, gând, și chiar … nostalgie: toate care să ne pună viața pe picioare, astăzi! Să ne oprim puțin si cu răbdare să învățăm să apreciem parcursul lucrurilor care ne înconjoară, în special, alături de persoanele la care ținem

La 21 februarie, se celebrează Ziua mondială a Limbii Materne un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică pe întreg pământ. Cu acest prilej, vin la voi cu un nou #TopCărți din colecțiile Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu:  Vivat!

 

  • Iulian FILIP: Balanța Vărsătorului, vederea Mergătorului” de Mariana HARJEVSCHI. – Ch., 2017

„E doar un fel al poetului de a sensibiliza înțelegerea relației prezentului cu cele trăite în trecut. E cunoscută obsesia fiecărui om pentru răsfoirea albumelor cu fotografii din diferiți ani. Parcă ai ieși din timp – în altă dimensiune. Un fel de vacanță… Prinși de ritmul tot mai alert al vieții, evităm să scoatem aceste efigii ale trecutului, amânându-le pentru… nu știu care duminică mai liberă, pentru mai târziu.” (Iulian Filip, din interviul cu M. Harjevschi)

O scurtă navigare prin paginile cărții vă deschide numeroase personalități din Republica Moldova care prețuiesc și promovează valorile culturale, varia scriitori, cărți cu o limbă română clară, și multe-multe lucruri utile din interviurile cu scriitorul Iulian Filip într-un lung drum/dialog folcloric cu Mariana Harjevschi, Directoarea generală a BM B.P. Hasdeu. Un volum autobiografic, ușor de citit, cu plăcere răsfoind paginile pline de istorioare din viață. Vin referințe și aprecieri de la prieteni, varia personalități despre Iulian Filip. Contează stilul cărții: În primul rând, permite cititorilor să primească mesajul fără mult efort descifrând o proză opacă, cu încredere într-o personalitate cunoscută: După ani de experiență este interesant să citești un studiu cuprinzător despre viața și activitatea a acesteia. I-a redat un șarm aparte și autoarea M. Harjevschi: din conținut reieșind că îi pasă de consecvență și acuratețe a textului, de virtuți și convingere în realitatea la care alți autori nu au acces atât de ușor. Nu în ultimul rând, stilul poetic adaugă frumusețe lumii, divulgând un caracter multilateral talentat (conducător, artist, poet, pictor, umorist etc.). O întorsătură elegantă cu remarci spirituale, metafore impresionante, cu cele mai mari plăceri ale vieții. Și, după cum observăm din câteva capitole, aceste virtuți practice ale unei scrieri care mai serioase, care pline de amuzament, – ar crea o punte pentru efortul practic de a stăpâni scrisul de calitate. Tinerii scriitori, cititorii – au ce împrumuta / învăța din experiența literară și din dezvoltarea personală a scriitorului Filip…

Devenirea cititorului: Dintr-o carte-n altă carte / mă grăbesc deștept să cresc, / Partea mea e mai departe – / când citesc, o deslușesc: // se-mplinește printre rânduri / de citiri și recitiri, / răvășind roiuri de gânduri, / de-ntrebări și uluiri, // O uimire-uluire / cu cititul când zoresc – /aștept splendida împlinire / când voi ști să mai citesc.”

„- Cred că Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, cu impresia de scriere simplă, au dus de nas multă lume deșteaptă, dar i-au provocat/determinat pe mulți scriitori să-și revadă atitudinea față de această dimensiune – a albumelor. După ce am citit pe Marguez ( A trăi pentru a-ți povesti viața…), mi-am întărit în convingerea că o s-o fac, că o să mă apuc s-o fac – povestirea de sine. Recititrea a ce ai trăit poate duce la o investigație curioasă. Depinde cât de tare nu te temi de arheologia aceasta. Dar în doi o fi fiind mai ușor…” (Iulian Filip)

Alte surse din cuprins: Drumuri și punți poliglote – incidente și politici; Cenacluri, cluburi de creativitate, ateliere de creație; „Ziua de lucru mi-i de două veacuri”; Aniversările și înmormântările poeților; Vorbitul de bine la românii basarabeni; Editura care mă norocește cu tot felul de surprize; Modele valoroase…; Artele și dialogismul; Polivalența unui talent; Vederea Mergătorului, etc.!

  • Oglinzi: Orașul unde tace Dumnezeu” de Camelia RADULIAN, vol. 2. – Buc., 2016

Ziua în care am simțit gustul zgurii / nu e cuvânt / e un om. / Poate tu. / De aceea o să-mi cumpăr mâine / încă un vis / în pântecul mamei.” (p. 69)

Timpul ține în mine agrafe de păr / mărunțiș de răspântii / câteva dureri, / dar unde sunt, Doamne, / batistele mele de rămas-bun?” (p. 92)

Atâta profunzime și pricepere de caractere umane, greu de găsit. O scriere condițională elegantă specifică unei firi sentimentale și la fel de vulnerabilă în fața societății, uneori fără de leac, ce lasă urme adânci în suflet. Atât de pătrunzătoare versuri – cu spirit, cu dragoste de oameni, însă optimismul rămâne undeva la orizont cu vise și raze de speranțe, cu dorință de fericire, împliniri… Poeta nu este sigură și învită cititorul să deducă, fie să facă predicții la situația respectivă: Ori ești un singuratic, ori… te lupți pentru fericirea ta! Recitind versurile, da, le recitești cu plăcere: Ca și cum ai începe tratamentul împotriva unui început de depresie de care n-are scăpare nicun om pe această lume! Recomand Poezia Cameliei Radulian, – nostalgică după dragoste, atât de firavă și inexplicabil de lacromogenă, dar e lacrimă curativă, de purificare a sufletului, – acest lucru pot realiza persoanele inteligente, desigur… Dragostea. Noi o interpretăm ca pe o secvență cauză-efect: a venit, a plecat, și mai bine, ea persistă chiar dacă doare uneori… Colorată, deprimată, dar la Radulian cheia succesului e în plăcerea cauzată de cântat, orice strofă la ea e o melodie pe care chiar cititorul o poate creea… în sinea lui! Astfel că dragostea nu mai pleacă niciodată!

Încă visăm, / dar în casa de peste drum / ne vuiește nisipul / ziarele prind pe mese, / culoarea uitării.” (p. 80)

Dar spălați-vă pe față cu lacrimi / cum v-ați spăla cu apă neîncepută! / încă vi se chircesc picioarele, încă dinții vă cad ca mărgelele / și îmbătrâniți. / Dar trăiți.” (p. 90)

Poezia pe care o scrie Camelia Radulian reabilitează lirismul, într-un context literar dominat de scepticisam ironic și dezabuzare. Autoarea are curajul să se caute în fiecare experiență fundamentală și în versurile care, deopotrivă, o transcriu și o transfigurează. În oglinzile ei poetice regăsim nu numai trăsăturile, gesticulația și romantismul unei individualități deja pronunțate, ci și figura noastră interioară, pe care o credeam bine ascunsă. Poezia adevarată este cea care poate deveni un revelator pentru cititor. Camelia Radulian reusește performanța.”Daniel Cristea-Enache

  • Frunza de acacia” de Zvetlana PREOTEASA. – Buc., 2015

Dramă sentimentală, psihologie dură, 380 de pagini pline de frică și suspans. Aventură, dragoste, multe nume și mister într-un volum: Un roman care se adresează în egală masură sufletului și raţiunii. Explicații, metafore, comparații, uneori alergăm după ajutor la DEX… Nu sunt atât componente ale limbii, cât cele ale rațiunii, identificând modurile în care o idee mistică poate conduce la alta în șirul gândurilor noastre… Creând imagini ca într-un film artistic, totuși înveți ceva din carte: cum să te ferești de oameni răi! „Cu greu suporta Ahmed când pe munca sa, stăpânul primea aprecierile și felicitările clienților. Se săturase, așa că, s-a hotărât să fugă cu prima ocazie ivită în cale. Destinul a vrut să-l ajute: pe când căuta blocuri de piatră, întâmplător a întâlnit o caravană, s-a luat după ea și dus a fost.”

Când omul e flămând, ca să nu-ți dea în cap și să-ți ia mâncarea din față e bine să arunci o ciozvârtă și atunci îl liniștești și ți-l legi mai zdravăn de tine… – La ce ciozvârtă te gândești?” (din roman)

Zvetlana Preoteasa: „Nu am avut de gând să devin scriitoare, însă am fost prinsă în mrejele unei perioade glorioase din istoria Sulinei, dar şi a României. Mi-am dorit ca această carte să fie o frescă  a Sulinei.

Prin această carte, Zvetlana Preoteasa îşi reia vocaţia sa de istoric, revitalizând o parte a istoriei  Sulinei. Este o istorie vie, în care personajele renasc, sunt surprinse din diferite unghiuri în locuri diverse, iar modul de exprimare este plin de simţire artistică” (IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului)

Cartea „Frunza de acacia” poate fi gasită și la Biblioteca Municipală din Chișinău: o donație specială din partea autoarei

  • Bărbații din viața mea” de Ninela CARANFIL / Eseuri, portrete de creație, tablete, aduceri-aminte, omagieri… – Ch., 2017

Din cuprins: O actriță dragă printre oamenii dragi; Părinții, frații; Anatol Ciocanu; Liubomir Iorga; Cei dragi; Atitudini; Strict personal; Pentru urmași; Referințe și aprecieri, Iconografie.

O inteligentă percepere de oameni, impresionantă aspirație a autoarei. O manieră narativă captivantă deosebește cartea de alte cărți scrise de actori. Cu amănunte amuzante sau triste, sunt Portrete schițate de Ninela Caranfil, printre care circa 50 sunt despre bărbații din viața și activitatea ei teatrală. Fiecare portret atrage, acaparează, sunt personalități ieșite din comun – ca biografie, prin aspirațiile lor, meseriile pe care le practică. Punctul culminant al textelor adunate în carte este patriotismul, dragostea de neam și țară! Alături de portrete și confesiuni tulburătare vom descoperi: „Dumnezeu în viața mea” sau „Menirea teatrului”. Ca om al lecturii, actrița ne demonstrează abilități de critică literară, cu cea mai temeinică analiză a unor texte referitor la romane, religie sau la cărțile despre personalitătți.

Chiar și atunci când bocește, spunea pe timpuri despre ea Ion Puiu, această actriță își râde de necazuri, de neșanse, de urât, de pasiuni. Azi mai putem adăuga că actrița Ninela Caranfil chiar și atunci când plânge, de fapt, ea râde de necazurile noastre, de neșansele noastre, de urâtul nostru și ne arată cu zâmbetul ei arhetipal drumurile cele mai largi, drumurile spre luminișuri” (Andrei Vartic)

Niciodată tristă, artistă a poporului Ninela Caranfil totuși se simte deranjată de unele probleme din societatea noastră: „Alte măşti, aceeaşi piesă, vorba lui Mihai Eminescu. Mă deranjează dedublarea oamenilor, duplicitatea. Nu mai ştii când omul e sincer şi când minte.”

Editată la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, cartea o găsiți în orice filială a BM.

  • „Iubirea de Viață, Țară, Baștină și Neam” de Ion PERCIUN. – Ch.; – Rezina, 2018

Pe când filozofii cei cu apă-n gură tac, ei tare mai vor filozofi să rămână”… Un volum despre Basarabia. De dincolo de Nistru și de dincolo de Tisa… Nu avem multe cărți care reflectă atâta respect pentru țara natală, din care tinerii să absorbe acest sentiment. Acest volum sper să-i trezească, sa-i cultive patriotismul veritabil… Cele 337 de pagini ale volumului cuprind proză, versuri şi o iconografie ilustrată „Baștina și băștinașii”, despre oameni îndrăgostiți de limba, istoria și cultura românească.. Apariția cărții în mare măsură se datorează mecenatului Eugen Statnic, născut în anul 1929 la Pripiceni-Răzeși, județul Orhei, în familia parohului bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din localitate, satul care este şi baştina autorului Ion Perciun. Din cuprinsul cărții: Iubirea de viață, de țară (imaginații filozofice); Povestea cuvântului; Povestea Limbii; Povestea Omului; Versuri, Colinde aromâne; Personalitățile locale, etc.

Multstimatul Nicolae Sulac a numit hărnicia drept principala trăsătură a neamului nostru. Alții adaugă – patriotismul. Un patriotism, ași zice, de un colorit local”; „…Marea parte din moldoveni habar nu au de istoria multilateralăa poporului nostru, obârșia și locul lui în istoria europeană, pentru că nici la școală, nici la facultate, n-au fost familiarizați cu aceste cunoștințe, iar propaganda sovietică și cea promovată ani de zile de sursele pro-estice de informare în masă și-au făcut foarte bine lucrarea.”; „Numai tu, popor cuminte, / Numai tu mai ești în stare / Să ridici din adâncime / Adevărul sfânt și mare.” (fragmente din carte)

  • Adolescentul merge după soare: Ghid de dezvolatre personală / Diana Ștefăneț, Lucia Bâtcă, Olesea Raru. / coord.; ȘTEFĂNEȚ, Diana. – S. n. 2016

Nu considera ceea ce faci o povară. Cu o atitudine pozitivă o poți transforma într-o activitate plăcută”. Formarea personalităţii armonioase, receptive la schimbări, capabile să se integreze dinamic într-o societate contemporană devine o cerinţă a timpului, actuală pentru procesul de învăţământ. Psihologii subliniază că adolescenţii sunt caracterizaţi de următoarele trăsături care par adultului deviante, dar care sunt normale la această vârstă: refuzul autorităţii paternale, agresivitate, imaturitate afectivă, frustrare, lipsă de responsabilitate şi sensibilitate excesivă faţă de inluenţele exercitate de anturaj. „Fii optimist, ce beneficii ai putea avea dacă te vei gândi mereu la un final negativ?” Identitatea şi viitorul adolescenţilor sunt determinate de bunăstarea lor emoţională şi spirituală. Adolescentul redescoperă lumea, datorită posibilităţilor sale de interpretare şi este intens preocupat de propriul său destin. Este etapa în care intervin îndelungate şi intense meditaţii asupra valorilor. Se elaborează un sens de viaţă şi dobândeşte contururi concepţia despre lume şi viaţă. Conştiinţa de sine se adânceşte mult, sporesc eforturile de autocunoaştere şi autoproiectare… „Concentrează-te pe valori, nu pe dorința de a fi perfect”. Dedicat adolescenților, studiul ne invită într-o călătorie în lumea marilor căutări de sine, marilor aspirații și metamorfoze interioare, propune soluționarea cu succes a problemelor de vârstă și gestionarea stărilor afective e necesară cunoașterea profundă a vârstei, precum și aplicarea unui șir de tehnici și metode concrete, pe care ni le oferă autorii. Un ghid foarte util, se recomandă tuturor care tind spre autocunoaștere și dezvoltare personală.

Abordarea depresiei și a anxietății. Dacă simți anxietate, ești mereu trist, atunci nu aștepta trecerea anilor pentru a apela la un ajutor specializat. Este mult mai ușor de rezolvat problema când este în fazele incipiente, decât în stadiile tardive.” –

Vino atunci imediat la BM B. P. Hasdeu!

Câteva surse Top5carti precedente aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/14/din-donatii-lansari-recente-de-carte-la-bm-b-p-hasdeu-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/12/flori-de-toamna-carti-de-toamna-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/20/top-5-carti-pentru-dezvoltare-personala/

Svetlana Vizitiu, 2020 ❤


11 comentarii

Cristina Balan. O Cale Lactee între artă și ambasador


Este căsătorită de 16 ani, are un soț foarte bun, se convinge de acest lucru în fiecare zi, se iubesc și se respectă. Și copiii din familie au toată stima lor, sunt de rând cu cei maturi, cu toată seriozitatea îi consideră personalități; cu ei se discută, nu li se impun, le explică și le place să fie în preajma lor permanent. Nu-i lasă niciodată singuri, merg peste tot împreună, au ce învăța unul de la altul, se comportă civilizat ce le este firesc, și sunt un exemplu demn pentru ceilalți. Cristina spune că copiii se comportă exact cum văd acasă, ei învață de la părinți cei „șapte ani”, deci „este foarte important să ai maniere acasă, să discuți respectuos cu lumea, să ai o română curată pentru că copiii absorb totul”.

În copliarie era rebelă – dacă nu vroia să facă ceva, nu o făcea. Mama ei inteligentă, știind despre acest lucru, a reușit delicat să nu lase sistemul sa îi taie aripile. Nu era deloc răsfățată, pur și simplu era absolut necesar, pentru Cristina, să nu fie ca toți: „Dacă erau lucruri care nu aveau sens în viziunea mea, pur și simplu refuzam să le fac. În schimb, lucuruile ce mă pasionau îmi luau tot timpul. La vârsta de 4 ani deja era clar ca voi fi pictor, pentru ca desenam pe orice suprafață de culoare deschisa, inclusiv pe cearceafuri și pereți. Mă bucur că am părinți înțelepți si nu m-au certat pentru acest fapt, mă lăsau să mă exprim. La vârsta de 5 ani am mers sa învăț arta plastică la o pictoriță foarte bună. Cinci ani mai târziu am intrat la scoala de pictură. Deseori luam albumul și ieșeam la natură sa fac peisaje. Îmi amintesc cum tata crea compoziții  de „natură moartă” și ne luam la întrecere cine va picta mai bine”.

Inspirație are mereu. Nici nu observă cum trece timpul în procesul pasiunii sale, nu are timp măcar să bea apă, lucrează câte 4-5 ore fără pauză, iată așa, – cu muzică pe fundal (de obicei, aceeași melodie). Despre răbdare nu mai spune nimic, se simte prost dacă nu pictează. E importantă lumina zilei, cu soare ori ploaie – nu contează. Dar din cinci picturi poate fi una bună de expoziție, altele le reface de la zero de câteva ori, e un proces care nu depinde de ea. Misiunea ei în acest caz – să lucreze cât mai mult și să fie concentrată pe artă… Ce e important, nu are frică să experimenteze, să folosească tot felul de instrumente și nuanțe noi în modelele sale de pânză și culori cu diafragme fantastice. De unde și până unde? Uneori utilizează chiar și pensule pentru pudră cosmetică, ia reușit astfel să amestece varia culori pentru a înstela tabloul. Credeți că nu se poate? Merg ce găsești în trusa de cosmetică, chiar și buretele, unele unelte de la Supraten etc. Cu toată seriozitatea! Picturile Cristinei Balan emană lumină, crează imagini fantastice. Arta pictoriței are la bază un stil modern, între impresionism și postmodernism, o artă abstractă, ce reprezintă independența ei față de caracterul realist foarte specific timpului nostru, dar și pentru oamenii influențați de tot ce este contemporan. Pictorița pictează cerul înstelat într-o diafragmă acrilică, o Cale Lactee îndepărtată într-un cerc pictată astfel că pare că ne rotim într-un carusel, fie ne scufundăm în tunelul Raiului… Într-o nuanță imaginară rotită în varia faze din aceeași culoare, pare ciudat, dar acesta-i e talentul ei special, noi privim, pare sa fie un roșu, și de fapt, mai departe ne rotim intr-un roșu aprins, apoi în roșu închis, astfel și viața, pare alb-negru, dar între perioade sclipim de fericire și iubire. Cam așa e povestea Cristinei Balan. O Cale Lactee prin structură albastră, neregulată, și care brazdează cerul instelat în descoperirea noilor vieți ale iubirii eterne. Iar ea, Cristina este Sistemul Solar și din interior cuprinde toată imaginea și dragostea pentru oameni. Deci, Dragostea e tema principală în pânzele originale și neobișnuite, cu mare effect mânuite de pensulele Cristinei… Iar recent, o platformă americană de artă modernă The Art Digger i-a publicat o pictură acrilică, veste foarte îmbucurătoare pentru moldovenii noștri!

 În present se pregătește intensiv pentru expoziții în SUA care vor avea loc în acest an (2020). A mai avut expoziții de pictură colective, dar acum vor fi trei expoziții personale! Este un rezultat excelent, și Cristina are emoții, speră să le reușească pe toate, și cu siguranță așa va fi, este în conformitate cu caracterul ei dur și perseverent, nu are cum să cedeze.

Se convinge tot mai mult că a moștenit câte ceva de la fiecare de la părinții și bunicii ei. Cristina a crescut într-o familie de ingineri. Tatăl era pasionat de artă: cânta la mai multe instrumente musicale, picta și sculpta. Și, în present creează picturi extraordinare, pe care speră că cândva le va vedea mai multă lume. Mama era fizician la Academia de Științe și are în palmares peste 40 de invenții patentale, dar și foarte implicată în educația fiicei sale. Cristina e uimită și în present de perseverența mamei, de faptul cum le reușea pe toate, și în carieră, și în familie. Chiar și acum, se implică – deja în educația nepoților. Datorită mamei, Cristina a însușit istoria artelor, vorbește fluent limba engleză de la cinci ani, a studiat dansurile de salon și multe altele, din copilărie. Mama îi povestea despre biografiile marilor personalități: pictori, fizicieni, politicieni, înainte de a începe Cristina a citi singură. În acest mod, mama cu certitudine îi provoca curiozitatea și motivația de a continua studiile de sinestător.

Bunicii erau interesanți fiecare în parte. Bunica din partea tatei, mamă a șapte copii, este o femeie de la țară, blândă și înțeleaptă cum sunt numai oamenii din provincie. Parinții mamei erau profesori. Bunicul deși preda fizica si matematica, deseori recita marii poeți români și cânta romanțe. Toți în familia mea au fost muncitori, ca și majoritatea moldovenilor, de fapt.”

După prăbușirea Uniunii Sovietice, atunci când Cristina a absolvit liceul, Moldova era într-o sărăcie cumplită. Planul ei de a merge în Sankt Petersburg la Academia de Arte a devenit irealizabil, a fost nevoită să însușească o meserie care să o ajute să supraviețuiască. Pe lângă artă, era destul de bună la matematică, deci a mers la facultatea de economie. Nu a avut posibilitatea să plece la studii în străinătate, pentru că a început să lucreze la vârsta de 18 ani, „iar salariul era important nu doar pentru mine, ci și pentru toți membii familiei mele.

A muncit mult și în scurt timp a reușit să își construiască o carieră de succes. La vârsta de 24 de ani deja avea în subordine 60 de persoane și făcea proiecte de amploare. A lucrat în cateva companii internaționale, a adus investitori străini în Moldova, apoi treptat a intrat și în politică. Cristina Balan a fost în topul managerilor din Moldova, iar în 2017 a luat premiul „Femeia anului in politică”.

Ultima ei misiune a fost cea de Ambasador al Republicii Moldova in Statele Unite ale Americii. Realizările Cristinei Balan au fost apreciate la Washington, a fost și pe coperta revistei Washington Life, și Washington Diplomat, a reușit să aducă Republica Moldova în vizorul SUA. Acțiunile de caritate pentru cei nevoiași, la fel o caracterizează, este foarte omenoasă, și ajută conform puterilor și posibilitălor, nu se eschivează de la evenimentele pentru persoane vulnerabile în Republica Moldova. Recent, a participat la Filarmonica Națională din Chișinău pentru o donație în favoarea copiilor Down (organizatorii Elvira Cemortan-Voloșin, Svetlana Bivol)…

Acum, în sfarșit, dupa o pauză de 20 de ani, am reușit să revin la artă. Fac asta full-time, am participat la cateva expoziții colective în SUA și Republica Moldova, am reușit și o expoziție personală, iar pentru 2020 am planuri grandioase care sper sa se realizeze”.

Top 5 carti de Cristina Balan (cărțile le puteți solicita și în rețeaua BM B. P. Hasdeu):

„În copilărie cartea care mi-a plăcut cel mai mult a fost „Pippi Șosețica”, probabil, pentru ca m-am regăsit cumva în acest personaj. Au fost citite, bineînțeles, zeci de cărți în copilărie, probabil pentru că atunci era una dintre puținele distracții pe care le aveam.

In perioada de formare profesională am citit multe cărți de specialitate – în marketing, management, psihologie, economie, politica externă. O carte care mi-a plăcut la nebunie a fost „Funky Business” de Kjeil Nordstrom, care prezenta anumite femoneme din business în anul 1999 într-o formă care era greu de înteles atunci. Simțeam că are dreptate, dar nu aveam dovezi. Autorul încă pe atunci descria felul în care este acum organizat Google, Amazon, Facebook, vă imaginați? Am citit toate cărtile lui Nordstrom, am invitat aceasta remarcabilă personalitate, chiar și la Chișinău, să facă un master class studenților din Republica Moldova. O altă carte care m-a marcat cumva a fost “Confesiunile unui asasin economic” de John Perkins. M-a făcut să înțeleg mai bine motivația celor ce decid cu adevărat politica externa a marilor puteri ale lumii.

De asemenea, am continuat să citesc biografii. Într-o perioadă am fost interesată de femei vizionare, care au reușit să spargă stereotipuri, probabil, pentru că m-am confruntat și eu cu provocările unei societăți în care o femeie trebuie să depună un efort înzecit pentru a „sta la masă cu deștepții”.  Să dau un expemplu – Coco Chanel. Am început de la autobiografia ei, apoi am citit toate cărțile scrise despre ea. Aceea ce a făcut ea acum o sută de ani este actual și în prezent. Femeile până acum sunt gata să plătească sume enorme de bani pentru o poșetă Chanel. Uimitor, nu-i așa? Aceste biografii mi se par mult mai interesante decât orice roman, pentru că sunt istorii reale, ecourile cărora le resimțim cu toții.

Ultima carte pe care am citit-o este scrisă de un autor american, care se prezintă cu pseudonimul Peter Moon. Cartea se numeste „Yeshua”, publicată în două volume, care descrie viața lui Iisus Hristos într-o manieră absolut diferită de tot ce am citit până acum. Nu impune dogme și îl prezintă pe Iisus așa cum l-am simțit mereu. Această carte susține și principalul mesaj din ultimul film acum foarte popular pe Netlix – Messiah – că toții existăm sub același soare, că dragostea, lumina și binele sunt universale, că toți avem unul și același Dumnezeu, indiferent de religie sau țara în care trăim.”

Studiind aceste istorii de succes am înțeles că poți deveni foarte bun într-un domeniu, cu condiția că te dedici sută la sută activității tale profesionale. Eu nu sunt sigură că aș fi gata să merg la atătea sacrificii, deși au fost cam multe deja. Cel puțin nu acum, când copilașii mei încă au nevoie de atenție, iar viața este atât de frumoasă și interesantă, dincolo de tot ce înseamnă carieră.”

Cel mai frumos dar pentru ea este familia și se consideră binecuvantată pentru „că suntem toți „gramadă”, sănătoși și uniți”. A reușit să-și creeze o familie frumoasă. Are un soț bun și doi copii minunați. Frații, parinții, socrii, cumnații, nepoții sunt alături de ea.

Are multe pasiuni, hobby, mereu o fascinează ceva. Logistica, promovarea, comunicarea iau uneori mai mult timp decât arta propriu-zisă. Azi, o preocupă dezvoltarea spirituală. Studiază tradițiile spirituale, medicină holistică, energia, cristalele și influența lor asupra noastră. De aici derivă meditațiile și arta spirituală. Picturile Cristinei Balan emană energie pozitivă, îi place să observe efectul lor asupra celor ce le privesc. E de-a dreptul magic!

Ades se gândește ce ar mai putea schimba în societate, mai ales după revenirea din Statele Unite ale Americii, vede clar anumite diferențe dintre moldoveni și occident. Ea, Cristina, înțelege foarte bine de ce anumite lucruri nu merg deloc bine la noi: „Cred că pentru a schimba lucrurile ar trebui să incepem în primul rând de la noi însine. E timpul sa încetăm să ne așteptăm că cineva va veni să ne scoatpă din impas, ci sa facem fiecare, cât ne stă in puteri, câte ceva. Dacă poți – ajută pe cineva, contribuie la dezvoltarea societății, aderă la cei ce împărtășesc aceleași valori si fă ceva împreună cu ei și tot așa – de la mic la mai mare. Pas cu pas, împreună, cu răbdare și mai multă responsabilitate vom schimba lucrurile… Chiar dacă nu poți să acționezi – din diverse motive – uneori un gând bun, o încurajare, un zâmbet pot face minuni. Niciodată nu e târziu să iai în mâinile tale propriul destin”.

În mod normal, simte exact ce trebuie să picteze, atunci chiar îi vin câteva idei concomitent, însă o voce interioară îi șoptește, care anume să o facă în acel moment:„Am viziuni probabil, văd elemente, culori… – nu e asta inspiratie? Sunt sigură că totul, și talentul, și ideile vin de mai sus, de la Dumnezeu

Expresii și Citate preferate de Cristina Balan:

  • „My new work! Felt like sticking glitter and Swarovski crystals on, which felt kinda scary, but I did it! (Noua mea lucrare! M-am simțit ca și cum aș lipi sclipici și cristale Swarovski, m-am simțit cam înfricoșător, dar am reușit!’’
  • „Invidia este de o mie de ori mai strașnică decât foamea, deoarece este o foame spirituală” – (Miguel de Unamuno, filosof spaniel)
  • „Atunci când radiați lumină – îi iritați pe cei care trăiesc în întuneric”

Admiratorii și prietenii despre creatiile Cristinei Balan:

Elvira Cemortan-Voloşin:„Cristina Balan are mare potențial în ceea ce face și în domeniul artelor plastice, și, în general, pentru promovarea Culturii naționale! O Doamnă de suflet, Pictor talentat, cu inimă mare pentru persoane cu nevoi speciale. Organizator inteligent și foarte ambițios. Îi doresc succes în continuare!”

Liuba Bahnaru: „Felicitări, Cristina!Ai redat in lucrarile atîta măiestrie și suflu…doar un suflet frumos poate da viata artei!”

Manuel Oancia: „Beautiful! looks great! Awesome job”

Culesov Maria: „Foarte frumos tablou. Bravo, Cristina. Ești foarte talentată. Mă bucur foarte mult pentru tine.”
Violeta Teodoru:„Bravo, Cristina! Imi plac tablourile tale foarte mult, mai ales că incluzi în ele emoții adânci”

Arcadie Astrahan: „Formidabil și vrăjitor”

#CristinaBalan, #DeZiuaCulturiiNationale, Instagram: @cristinablandc
Facebook: Cristina Balan

Svetlana Vizitiu, 2020


4 comentarii

Pân-la Noul an au rămas… Oda pentru cei dragi


Pân-la Noul an a rămas… să iubești,

Să mănânci mandarine, privind seriale,

Ce miracol ar fi – să te îndrăgostești,

Nu e nimic mai frumos în cale…

Pân-la Anul nou au rămas

Clipe nemărginite, pas cu pas.

  • Doamne ajută, nu ne uita,

Dă-ne sănătate și binecuvântarea Ta! –

Viață, scumpă, nu mă certa,

Celor dragi – deschide-le poarta

În calea fericirii – spălându-ne de gunoiul

Din trecut…

Doar lasă clipele cu care să ne bucuri

La apus…                                                                     

Eliberând real spațiu pentru fericire,

Pe file gri – ne lepădăm de ură…

Pe cele albe – scriem schițe noi,

Cu rute scurte către viață nouă!

Cu liste de dorințe mai la modă,

Prietenilor – inchinăm ode…

Învâțând să stăpânim distanța,

  • Să aruncâm la coș ignoranța…

Să scriem separat tot ce ne dorim

Pe viitor, – ce lăsăm și ce pornim…

Că bucuria singuri ne-o creăm,

Că nu-i frumos să o furăm

Cu prețul lacrimilor de către cei hapsâni…

Prin Dumnezeu – nu e nimeni străin!

Pân-la Noul an a rămas… să Ierți

Pe toți ce te-au lăsat în drum, –

Nu mai avem și alte vieți,

Deci, aruncăm obida-n fum…

Dar, luptă-te pentru întelepciune,

Mereu s-o faci, fără minciună!

Să aperi – ce consideri sfânt –

Și oameni buni,

Ce cu Credință sunt!

Metoda păcii stăpânind,

Trecutul, dragă, mai bine, să-ascunzi!

Și nici prin gând, cuvinte amintind! –

Răbdarea-nseamnă – să fii liniștit…

Pân-la Noul an a rămas să Iubești,

În toată mizeria ce se întâmplă,

Păn-la Anul nou a rămas să-ți Amintești

Despre cei – ce au înțeles a ta Lume!

Să-i cuprinzi prin Rugă,

Să-i suni pe toți cei vii…

Doar știi cum mai fuge timpul…

Reușește necesarul – să spui! –

Să nu fie tărziu apoi –

Dintr-o mândrie umilă și inutilă…

Pân-la Noul an au rămas, au rămas! –

Zile de trăit, un pic obosite,

Și orice moment, pas cu pas,

Aduce un cadou, fie și pe-un site!

Totul va Fi… Doar să știi să te bucuri,

Să înveți a aprecia și pe sine, și pe alții…

Iată, iată, apare Revelionul,

Iată Vine la tine Omul…

  • La Mulți ani binecuvântați!

Cu Sănătate! DOAMNE AJUTĂ!

Svetlana Vizitiu, Chisinau

(29 decembrie 2019, ajun de 2020)


9 comentarii

Vreau in brate


Am obosit și vreau în brațe…

Măcar un pic să fiu mai slabă,

În fericire să mă leg cu ațe,

Sărind de bucurie-n a ei culoare albă.

Atât de obosită, mă-nvârt ca o veveriță,

Și semnele apar mai des cam proaste,

Cu lumea zodiacă am legat o iță,

Să mai glumim cu ale noastre!

M-am săturat… Să fiu mereu o dulce,

Să tot repet că viața-i minunată!

Costisitor – să te menții frumoasă,

Să fii de-acord cu ce nu ești demult…

Am obosit… De lucruri inutile,

Să mă agit ca frunzele în toamnă,

Să cred în nulități, în eterna amicie,

Și care hibernează  doar o iarnă…

Am obosit, tristă să sar ca arsă,

Numită ghimpe, fără de valori, cu mască,

Am obosit… Dar vreau în brațe…

Măcar o vară – să mă învârt în basme… 😀

(Svetlana Vizitiu/Impresii din viata si carti blog, 2019)


3 comentarii

Diana BREGA:„Fiecare zi e șuperbă cu copiii mei”


Citește mult, despre toate, în afară de fantastică. Ea preferă realitatea. În copilărie, a avut o cumpănă: la zece ani, a fost lovită de un troleibuz care se deplasa cu viteză mare la semaforul verde pentru pietoni! Diana s-a aflat în comă trei săptămâni, în acest răstimp, tata a zăcut la picioarele ei; mama, din când în când, căci în reanimație nu se permitea… Țintuită la pat, vedea disperarea lor și neputința medicilor de a o ajuta, exista pericolul de a rămâne pe viață în scaunul cu rotile. Șopotele asistentelor că va rămâne infirmă doar au mobilizat-o. Diana a depus tot efortul și a început să învețe să meargă din nou. Da, a reușit! Au continuat ani întregi de durere, efort fizic cu exerciții, lacrimi și un caracter dur din nou dezvoltat. Peri suri pe capul părinților. Ani de restricții pentru priviri în TV, asculta doar teme auditive. Când a revenit la școală, nimeni nu cunoștea câte a îndurat această fată. Diana a reușit să ia cu asalt școala, a terminat-o cu medalie, nu doar așa. Apoi a absolvit facultatea de medicină. Deci, ea nu crede în fanteziile din cărți! Doar în Bunul Dumnezeu și părinții care au salvat-o! Crede în puterea Omeniei!

Timpurile se schimbă. Dar omenia și bunul simț sper că va rămâne la toți. E foarte greu că avem sărăcie în țară, în special, în cultură și în bunul simț.(Diana Brega)

Îi place țara în care trăiește. Nu vrea să plece de aici, din copilărie părinții i-au insuflat dragostea pentru acest pământ – Moldova, doar că viața este imprevizibilă. Oamenii pleacă cu orice ocazie, nu se știe ce ne va oferi mâine statul. Anturajul, ne place sau nu, influențează mult asupra dezvoltării personalității fiecărui individ. Diana Brega reflectează asupra acestui subiect. Trebuie să conștientizăm cât de important este să avem oameni de valoare alături, oameni corecți, care pun preț pe fapte. Sunt zile când plânge împreună cu pacienții ei, când se bucură că sunt sănătoși. Depune sufletul în ceea ce face, depune toate puterile și posibilitățile pentru a-i vindeca… ”Pacienții sunt ca și copiii mei!” – Pune, în primul rând, omenia, orice s-ar întâmpla, oamenii trebuie să țină minte acest lucru…       

Diana Brega, şefă de secție a policlinicii oncologice din Chișinău, arată ca o femeie de afaceri, foarte tânără, frumoasă, energică și cultă. Nu poate să nu-ți placă din prima! Surprinzător, dar trezește imediat încrederea. Atentă la omul din fața ei, întreabă nu doar de sănătate, dar și de situația din familie, serviciu: toate care afectează starea omului, și nu poți înțelege pe deplin starea pacientului fără să știi condițiile în care trăiește.

Atribuțiile devotamentului și efortul depus necondiționat este calitatea unui medic deosebit. Sunt mulți oameni cu atitudine în medicină și cu adevărat dorim să le mulțumim din suflet. Din păcate, mulți profesioniști sunt constrânşi de „reformele” statului să abandoneze serviciul, care îl făceau cu drag, şi să se orienteze spre alte orizonturi ale statelor vecine. În Republica Moldova au rămas puțini profesioniști devotați, cu experiență extraordinară în domeniu. Vreau să menționez o personalitate așa cum e văzută dincolo de halatul alb si pentru care pacienții se roagă de sănătate! O experiență plăcută, deosebită. A fi medic cu diplomă și a fi „Doamna Doctor”, precum o numește tatăl meu, sunt lucruri cu adevărat diferite. Tata spune că e cel mai norocos, pentru că a ajuns la Doamna Doctor Diana Brega, să-i cunoască profesionalismul și devotamentul, curajul, toleranța și dăruirea întru totul acestei meserii.

     S-a născut în Chișinău, la 8 septembrie în 1972. Este unicul copil în familie, din tatăl medic-urolog și mama – biolog. Diana Brega se mândrește enorm de mult cu părinții săi, recunoaște sincer că sunt raza ei de soare, de la care a prins multă întelepciune și corectitudine, învățăminte pentru o viață întreagă și prin comportamentul cu oamenii. La fel, se dedică celor trei copii ai săi, băieți superbi, cei micuți fiind gemeni. Fiul cel mare poartă numele George Brega, în cinstea tatălui Dianei, celebrul medic și fostul parlamentar. Părinții în continuare sunt „umerii” din viața ei, indiferent ce s-ar întâmpla, mereu învață de la ei și doar de bine. Gemenii născuți acum cinci ani îi colorează viața zi cu zi. Diana este copleșită de dragostea pentru copiii săi. Cât timp era însărcinată, a finisat teza de doctor în științe medicale, a reușit mai mult datorită lui George, primul ei copil. Pentru că el era alături, a redactat, apoi a tipărit teza ei. „A fost în toate pentru și alături de mine, spune Diana. Este o parte din mine, acel bun, și tot ce am de la părinți și din viața mea.” Tot ce a obținut în viață este grație familiei sale. A urmat Universitatea de Medicină din Chișinău, apoi două masterate în Managementul Sănătății Publice și Drept. Diana nu contenește să pomenească despre ei, le este foarte recunoscătoare: „Gemenii acum mă învață să fiu răbdătoare și să iubesc viața din nou. Copiii sunt universul meu!”

   Îi place ceea ce face acum. A ales meseria de medic încă de la cei trei ani ai săi, fiind ţinută de mânuță de mama cu tata în orice situație: „Țin minte, într-o seară am văzut primul ajutor oferit de medici la o „traheostomie” și am fost tare mândră că tatăl meu a făcut-o!” Tatăl ei a fost cel care a fondat și a condus Secția de urologie mulți ani la rând. Mama rămâne a fi casnică, casa e curată lună și cu bucate minunate pe masă, cu care îi alintă pe ea și pe nepoți. Diana are o pasiune mare, a îndrăgit șofatul și merge la volan cu acte în regulă de la 17 ani! Nu-i de glumă, dar la șase ani ea deja mergea la volan pe dealurile satului, cu tata alături, desigur.

Ar mai dori niște studii, însă picii îi răpesc prea mult timp. Lor le plac jocurile interactive, teatrul, desenul… Diana împreună cu soțul ei le oferă din când în când „master-class” în de-ale gospodăriei, cu preparare de bucate, e tare amuzant, sunt imagini de toată frumusețea ce cuceresc inimi! În serile de după grădiniță, mai fac scurte plimbări la aer curat, apoi privesc desene animate la fel nu mult – timpul pentru sănătate e mai important! Gemenii Darius și David vor să devină ca George, fratele lor mai mare, să-i semene în toate, se întrec care pe care ca să-l cucerească. Diana-mama speră că vor crește mari și vor spune cu mândrie la fel ca ea despre părinții săi: „Va veni ziua când am să spun că nu în zadar am trăit și părinții mei vor fi mândri de mine, precum și eu de copiii mei!”

Crede în puterea omului și a bunului Dumnezeu de a ajuta la timpul potrivit atunci când se cere ajutorul. Când era studentă, apoi 20 de ani, Diana era și femeie de afaceri, cu micul business pe-atunci. A vizitat foarte multe țări. Dar recomandă monumentele de valoare din turizmul moldovenesc: Cetatea de la Soroca, Orheiul Vechi. Și cu cei mici pleacă săptămânal la Condrița, sunt foarte mulțumiți de natura și minunile de aici. Rareori pleacă la Mileștii Mici, Cricova, Ascon. La Bardar hrănesc animalele domestice, se încarcă de energie din această priveliște. Fiul mai mare, George, de la un an mergea cu părinții în Europa. Când au plecat de la Versai, a spus că va reveni înapoi cu mama lui, când va crește mai mare. Anul acesta s-a împlinit și acest vis: din banii munciți, el a invitat-o la Paris, apoi a mers în Turcia…

Părinții mereu i-au spus că bogăția este ceva relativ, doar ce există în sufletul tău, cu ce trăiești și ce respiri din cărți, din diferite culturi, – rămâne cu tine, și le cultivi și copiilor tăi. Diana recunoaște că a avut o copilărie frumoasă, plină de dragoste de la părinți și bunei. Buneii de la Nord pe timpuri au fost represați și goniți din Basarabia. La ei acasă, la Drepcăuți, ea se trezea de miresmele dulci ale clătitelor cu smântână preparate de bunica. A învățat multe din tradiții și chiar să facă un ban. Bea lapte din căldare, păscând vaca. Puneau tutunul pe ac, ajutând părinții pentru un adaos la salariu (ea o făcea pe ascuns). Mai strângeau frunze de sorcoji, că la nord se spune că sunt bune pentru a hrăni larvele care se transformă apoi în fluturași (din nou un ban în plus ca ajutor). Buneii aveau livezi, toamna se strângea roada și veneau mașinile de la Cernăuți și o luau. Vara mergea cu bunica la prășit, dar ea mai mult stătea sub un „zil”, ferindu-se de căldură și de soare. A fost foarte îngrijită de bunei, cei care erau temelia lor pentru părinții și copiii ei. Părinții mamei sale erau și ei gospodari, de la Drochia: bunelul – lemnar, bunica – croitoreasă. La baștina lor, mai mult se strângea vița de vie, și toamna toți mergeau la culesul strugurilor. Iarna tăiau porcul, se juca cu vărul luptându-se pentru un șoric sau urechea porcului…

Pe timpuri, oamenii erau mai săraci material, dar mai bogați sufletește, și mult mai omenoși. Diana Brega speră că și copiii ei cuprind ceva din partea aceasta de copilărie, că vor crește la fel de omenoși și buni la suflet. Este foarte mândră de fiul mai mare George care de sine stător a finisat școala Prometeu, fără ajutorul cuiva, apoi a plecat la Liceul Moldo-Turc pentru studii mai vaste și cunoștințe mai aprofundate în limbi străine. George şi Diana sunt Prieteni! Nu a ascuns de la el nimic. În prezent, George este unul dintre cei mai buni studenți din Olanda, la facultatea care o studiază. A fost propus pentru un job la Paris, dar studiind în Olanda, a dorit să rămână acolo.

Diana are multe amintiri. Atunci când făcea studiile la Administrația Publică, a fost la un schimb cu colegii săi la Paris. E frumos și performant, dar unele persoane sunt foarte reci, fiecare cu problemele sale, fără mare implicare. Zice că, la fel ca George, nu ar alege Parisul. Au fost cândva în Maletrua, un orășel mic din Franța, e frumos acolo, comod, doar că oamenii sunt reci, spre deosebire de moldoveni. Diana mulțumește destinului că are la cine merge, la prietenii și cumetrii dragi, la nașii cu cei trei copii ai lor, stabiliți peste hotare, și la care ea se oprește ani de-a rândul, frumos și deosebit pentru ea, dar revine acasă…

Viața este ca o carte și cum întorci pagina curată, cum timpul scrie ceva în ea… – spune Diana Brega.

Expresii și citate preferate de Diana Brega:

  • „În sufletul meu, am rămas același copil mic care se trage la baloane, înțepenește la vederea unui curcubeu și nu poate trăi fără ciocolată. Copilăria e minunată!”
  • „Ai grijă de tata, este singurul om care te va iubi mereu. Pur și simplu.”
  • „Ador toamna. Toamna se nasc cei mai buni oameni. Eu, de exemplu(!)” (Glumă)
  • „Relaţia mea cu soţul este una specială. Eu sunt foarte activă şi mereu „în priză”, el – calm, liniştit şi înţelegător. Nu zic că avem o relaţie ideală cu Roman, că nu mai apar contradicţii sau mici certuri… dar avem o relaţie bazată pe sentimente, respect şi înţelegere. Din momentul în care am început să fim împreună, a depus efort să mă cucerească şi a reuşit. A devenit un prieten şi un exemplu pentru băiatul meu, ceea ce era esenţial pentru mine.”
  • „Femeia e ca un ecou. Cum te comporți cu ea, la fel îți răspunde”
  • „Unica dragoste pe care eu o consider veșnică și cea mai fidelă – este dragostea părinților pentru copiii lor. Ea este cea mai pură și rezistentă.”
  • „Există puține șanse în viață, dar cel mai rău – e lipsa de iubire.”
  • „O seară perfecta! Copiii singuri au facut mâncare – forme diferite, gust bun! Sunt MÂNDRA DE FAMILIA MEA! Au facut și au prăjit în rolă la fel ei! Seamană cu bunelul Gheorghe BREGA”, (17 noiembrie 2018)
  • „Copiii noştri sunt tomnatici. Eu am deschis cu primul copil primăvara, și cu gemenii – o toamnă, începutul vieții și roadele! Alege Anotimpul!”
  • „Vă rog să respectați femeile pentru că acestea trec prin văile morții pentru a da naștere unora noi. Respectați-vă mamele, soțiile și surorile! Purtând un copil în burtă 9 luni, nu este o glumă, nici travaliul la care sunt supuse acestea. Femeile fac un mare sacrificiu.”
  • „Dragi soți, respectați-vă soțiile pentru că acestea sunt adevăratele făcătoare de vieți. Dumnezeu să întărească și să ocrotească toate femeile însărcinate și să le ajute să treacă cu bine peste miracolul nașterii. Să binecuvânteze femeile!” (13 august 2018)
  • „Câinii nu m-au mușcat niciodată. Doar oamenii.”
  • „Trec anotimpurile… Trec anii…. Trece viața.”
  • „Succesul oricărei femei vine din interiorul familiei. Dacă există o familie, dacă este armonie între membrii ei, dacă este acel univers care te motivează permanent – copiii, atunci vei reuşi în toate. Nu zic că e foarte uşor. Sunt trei copii, cu vârste şi caractere diferite… Mai există contradicţii, dar nu există dominare. Suntem impulsivi uneori, dar tot atât de repede căutăm să aplanăm situaţia şi să lăsăm să triumfe dragostea, respectul şi încrederea. Fără aceste ingrediente e greu să cunoşti succesul atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional”
  • „Inima râde de bucurie ca dimineaţa când mă duceam la lucru şi peste geam mă salutau părinţii. VĂ IUBESC NESPUS!!!! LA MULŢI ANI, SCUMPUL MEU TATĂ! Eşti TOTUL pentru mine! Eşti o parte din inima mea!” (de ziua de naștere a tatalui 25 septembrie 2018)
  • „Nimic nu este mai puternic şi mai de preţ în viaţa unui om decât familia”
  • „Să nu uitați: Mâine Întotdeauna e o nouă zi, în care încă nu există greșeli.”

       Referințe prietenești:

Alexandru Grumeza, șef de sectie Neurologie:„Am cunoscut-o pe Doamna Doctor, ea deja fiind profesionistă si personalitate realizata. Acum, noi contactăm des pe probleme clinice și profesionale, așa că pot face afirmații bazându-mă și pe propria cunoștință, dar și din feedback-ul colegilor, pacienților. Desigur, că o caracterizeaza toate calitatile proprii unor medici dedicati, cum ar fi bunatatea, receptivitatea, dedicatia si compasiunea pentru suferința pacienților și celui de aproape. Dar ar fi banal să o descriem doar din acest aspect pe Doamna Dr. Diana Brega, fiindcă dumneaei mai are ceva care o deosebește de ceilalți colegi, și e greu să definesc acest lucru. Totuși cred că este o trăsătură care i se trage din propria experiență medicală și acest fapt o face să abordeze fiecare caz anume în mod individual, nu șablonizat; ea știe și să demonstreze că egoul propriu și orgoliul personal în raport cu Pacientul nu-și au nici un rost, și orice caz să fie monitorizat și abordat ca și cum ar fi unul de cea mai mare prioritate.”

Dina Frunze Griciuc:„Mândria și averea. Frumoși să-ți crească sănătoși și plini de noroc!”

Viorica Apostu:„Felicitări!!! Darius şi David, vă dorim o copilărie fericită, sănătate, noroc, succese, câte un îngeraş păzitor alături!!! Viaţa să vă fie plină de evenimente frumoase, oameni buni alături. Aveţi nişte părinţi minunaţi, care sunt sigură că o să vă susţină în toate începuturile şi se vor bucura mereu de voi!!! LA MULŢI, MULŢI ANI!”

Svetlana Jubirca:„Astăzi este ziua băieţilor frumoşi, iar eu vă urez din toată inima: La mulţi ani! Vă doresc să aveţi o copilărie frumoasă, veselia şi zâmbetul să nu vă lipsească de pe chipul vostru scump, să vă bucuraţi de toate momentele din viaţă, să aveţi o viaţă liniştită şi lipsită de griji, să fiţi cei mai fericiţi băieţei din lume.”

Emilia Veisa:„Fericire mare când părinții sunt vii şi sunt aproape.Te simți încă copil în suflet. Eu, cu părere de rău, nu mai am această fericire. Numai bine, doamnă Diana. O săptămână frumoasă vă doresc.”

Lorena Mednicov, chirurg oncolog: „E sociabilă, prietenoasă, dedicată muncii.’’

Valentina Stratan, politiciana, oncolog:„Diana Brega este colega noastră de serviciu la Oncologie. Mereu exprimă caldură, corectitudine şi bunăvoință. Este un Om pe care poți să te bazezi, pentru că este responsabilă, organizată și receptivă.”

Cei mai scumpi copii sunt ai mei” – (Familia Brega).” Că tot vorbind despre părinții Gheorghe și Zinaida Brega, Diana o felicită pe Mama ei cu ziua de naștere, pe 7 septembrie face 70 de ani: dorindu-i multă sănătate alături de familie, mulți ani și bucurii, să se bucure de strănepoți împreună cu tăticul. Doamne ajută!

Nu regretați să vă oferiți timpul: sănătatea e mai scumpă! Diana Brega este un medic foarte bun, nu doar pacienții, ci și colegii confirmă acest lucru. De aceea, e și rând mare la cabinetul „Doamnei Doctor”, pentru că pacienții vor la dumneaei. Ea consultă, ascultă cu răbdare, va sfătui cu grijă, nu încearcă să se debaraseze mai repede de pacientul incomod, și este foarte respectată, – o spun cei care urmează tratamentul la ea. Pacienții cu încredere vin la cabinetul 216 a Dianei Brega…

  Omul care știe să muncească singur – întotdeauna va aprecia munca altuia! Și cu siguranță, anume acestor persoane le este obijduitor atunci când în emisiuni TV, filme sau romane literare se vorbește urât despre medici, și asemenea informații negative sunt foarte multe. Eu sunt departe de a privi viața prin culori roze și de a-i considera pe toți medicii profesioniști sau specialiști extrem de buni, am avut și o experiența tristă atunci când medicii au greșit cu doza de antibiotice pentru subsemnata, fiind copil sugar… Și mai cred că doar cu astfel de exemple deprimante este imposibil să educi o nouă generație care ar dori cu adevărat să trăiască și să muncească. Prin urmare, am scris despre un medic care salvează vieți, și aceasta se întâmplă zilnic. Despre Diana Brega, oncolog, o menționez în repetate ori, că și tatăl meu, pacientul „Doamnei Doctor”, este încântat de atitudinea și tratamentul minunat pe care îl oferă ea tuturor pacienților…

Doamne ajută în continuare, sănătate, Doamnă Doctor!

❤ Svetlana Vizitiu

Date biografice: Diana Brega:

Sefa sectiei republicane CCD IMSPIO din Chișinău, Republica Moldova. Colaborator stiintific, Doctor in stiinte medicale, chirurg-urolog. Mamă a trei copii.

 


10 comentarii

Iubirile Marianei S. Țăranu: Bogdan și Unirea


      Drumul spre casă o trezește la realitate. Casa ei nouă deja e acolo, la Sibiu, unde Mariana locuiește și merge la mormântul Lui Bogdan… Stă cu ochii închiși plini cu lacrimi și cu mintea goală ascultând dansul frunzelor uscate… Pentru prima data se simte vie înconjurată de spiritele neînsuflețite la cimitir, realizând cât de fragilă este și cât de bine e să te poți deconecta din când în când, uitând de moarte… Amintirea fericirii o înaripează, atunci își dorește ca acele clipe să nu treacă. Șoaptele dulci ale suflului de vânt o hipnotizează… Iubește în continuare. Parcă e posibil, altfel? Nu a fost nevoie de compromisuri pentru a obține o armonie completă în familie, dragostea e cel mai bun tratament pentru două persoane îndrăgostite! Au simțit împreună acele clipe, sentimente și toți cei din jur erau fascinați de iubirea lor. Munca constantă i-a unit dublu. Aveau aceleași interese comune, priviri, scopuri… Au văzut doar unul pe altul și inimile lor, de aceea, a fost atât de firesc și simplu să înțeleagă realitatea istorică a acestor două state care merită și necesită să fie unită pe veci… Moldova și România. Nu Uniunea Europeană, ci aceste două state, în primul rând.

       Doar întâlnindu-se unul cu altul au aflat ce este dragostea adevărată. În public și după culise trăia dragostea. Nu s-au îndoit niciunul, a fost și rămâne acest sentiment real, atunci când nu poți respira fără acest om, cât de târziu, dar a apărut ceea ce nu este dat la fiecare… Bogdan nu se mai sătura s-o alinte din priviri și cu dragostea lui, nu putea trăi deja fără de Mariana, o admira și o lăuda la toată lumea, se mândrea și era fericit împreună cu ea. Era fascinat, nu numaidecât de rolul în societate, nici de frumusețea ei, o adora pentru integritatea ei firească. Mariana – foarte frumoasă, remarcabilă, grațioasă și plină de farmec prin exteriorul său bine creat, și cel mai important, este înțeleaptă. Ei bine, a sosit momentul când ambii au realizat că se iubesc până la ceruri, și ce păcat și ciudat e că în scurt timp, după o lovitură neașteptată de boală, Bogdan chiar a plecat la ceruri… Așa a vrut Domnul, rămâne un gol în suflet, o cicatrice care va rămâne mereu în sufletul ei, precum și dragostea pentru Bogdan, la infinit, unde inevitabil ne vom întâlni cu toții… Mariana va purta mereu memoria omului drag…

      Cel mai strașnic e atunci când vrei să plângi, dar nu te ajută… Vrei sa vorbesti și nu mai ai cu cine, – vrei să pleci, dar îți pierzi direcția, – poți să rămâi, dar nu ai dorință… Sau, nu e nevoie… Cel mai important să nu rămăi singur alături de oamenii care există lângă tine! Prietenii reali mereu vor fi alaturi! Și la bucurie, și la durere! Viata-i asa frumoasa!!!

O nunta aristocratica. Mariana si Bogdan Tamas

      Generaţiile noi sunt diferite. Alte gânduri, alte priorităţi, alte pasiuni, alte idealuri. Păcătuind prin a-i compara mereu cu noi înşine, nu facem decât să-i îndepărtăm, să pierdem ocazia de a-i înţelege, dar prietenii adevărați întotdeauna vor înțelege și te vor susține la nevoie… După lacrimi de durere care nu se mai termină, Mariana continuă ceea ce a făcut prin experiența ei de-o viață. Istoria nu finisează, și ea este istoric de meserie, Doctor în științele ei. Cum se spune, și-a luat geaca și pleacă mereu la drum… Unde? Nicăieri, dar peste tot! Luptă cu mentalitatea și simte că trăiește! Luptă pentru democrație reală și independența țării sale, pentru Unirea celor două maluri de la Nistru și de peste Prut… Prin memoria deportărilor sovietice în care au decedat milioane de oameni, ducând foametea bine organizată de puterea sovietică, ceea ce noi, moldovenii, aflăm peste zeci de ani, și tot nu vrem să credem că este posibil așa ceva, atâta inumanitate deavolească a bântuit în doar câteva persoane care au guvernat și ruinat acest biet stat moldovenesc dezlipit de Patria mamă… Născută în apropierea Nistrului, în raionul Criuleni, Mariana a vorbit cu oamenii de acolo, continuă să interacționeze cu ei, în mod special, o interesează relațiile și situația transnistrienilor și consideră că nu s-a făcut nimic substanțial pentru a-i întoarce în componența Republicii Moldova…

„Drama românilor basarabeni trebuie cunoscută, vorbită şi conştientizată la pătrat, iar noi, băştinaşii, să nu le mai permitem urmaşilor ocupanţilor să se facă a uita că noi suntem la noi acasă.”

                                  Despre Bogdan Tamas, soțul Marianei S. Ţăranu

 ‘’Acum un an Bogdan a vizitat Conacul bunicului Vasile Galaction din satul Plopi, raionul Dondușeni, Basarabia. Conacul, la fel ca și întreagă avere, a fost confiscat și naționalizat de autoritățile sovietice. Familia Galaction a reusit să se salveze de bolșevici trecând Prutul. Stâlpii de la poartă sunt cei autentici, construiți în perioada interbelica, ceea ce e din fier și steaua roșie sunt creațiile ocupantului.
Bogdan, pe bună dreptate, era mândru de obarsia sa de nobil.
Dormi în liniște, Bogdănel!!’’ Mariana
, 16 iulie 2019

Mariana si Bogdan Tamas, 2019

Lavinia Dumitrașcu „Se spune că timpul vindecă rănile…dar doar le ameliorează în măsura în care noi ne obișnuim cu ideea…Amintirea rămâne…acolo…în suflet…Ca și durerea…”

Bianca Rodica Karda „Amintirile rămân întotdeauna în suflete, Mariana. Nimeni nu ni le poate lua. Măcar pe acelea. Ne raportăm la ele și suntem recunoscători că am avut parte de ele. Te îmbrățișez cu prietenie!”

Mariana S. Ţăranu (10 iulie la 16:39): „Si pulbere, tarana de tine s-a alege,/ Caci asta e a lumii nestramutata lege,/ Nimicul te aduce, nimicul te reia,
Nimic din tine-n urma nu va mai ramanea…/ Dormi in pace, Bogdanelul Meu!!! /Nicolae Bogdan Tamas (9 decembrie 1972 – 7 iulie 2019)

                            Gânduri, informații și alte expresii utile de la Mariana S. Țăranu:

  • Mariana S. Ţăranu: „Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
    Ar fi normal, la aproape trei decenii de independență, să avem o clasă politică formată în noile împrejurări …”
  • „Cetățenii Republicii Moldova sunt produsul unui stat totalitar, unui stat în care n-a existat democrație. Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
  • noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară – când oamenii parcă vor, parcă se tem, parcă nu le trebuie. Și de asta așteaptă ca cineva să le spună ce să facă. Cetățenii Republicii Moldova nu știu a trăi în democrație. Dacă vorbim despre un stat de 28 de ani, care are o vârstă de 28 de ani, aici nu poate fi democrație. Democrația se dezvoltă în timp, democrația trebuie cultivată. Deci, ca să vorbim despre un stat democratic, cel puțin la a treia generație putem să spunem că este o democrație mai mult sau mai puțin autentică…”
  • „Dacă vorbim despre independența Republicii Moldova, fiecare a trăit-o, o trăiește în funcție de aspirațiile sale, de nivelul intelectual și de faptul cum a fost implicat în acele evenimente. Cum rămâne în istorie? Rămâne ca un an de cotitură, an în care Republica Moldova a fost reînființată, într-un fel, pentru că este succesoarea RSSM-ului, dar, în același timp, acești 28 de ani, de fapt, sunt niște ani ratați pentru această palmă de pământ, sunt niște ani în care cei care au avut șansa sau neșansa să se nască aici au suportat o veșnică perioadă de tranziție, timpuri incerte, au ales din răul cel mai mic; sunt ani pierduți pentru această palmă de pământ și îndeosebi pentru populația care s-a născut aici, pentru că toți avem o viață biologică și tot timpul am fost în așteptarea schimbărilor.”
  • Doctorul în istorie, Mariana S. Țăranu: “Recuperarea memoriei deportărilor lipsește, iar indiferența mai persistă”. Valul doi al deportărilor – o rană deschisă și astăzi. Cei rămași în viață din acel calvar i-a ajutat credința și dorul de casă. Astăzi, însă comemorarea victimelor deportărilor se lasă cu un gust amar. O radiografie amplă cum s-a petrecut cel de-al doilea val al deportărilor și ce se ascundea de fapt în spatele acestor scenarii diabolice”
  • „Au fost deportaţi toţi cei incomozi regimului sovietic prin mentalitate, prin nivelul de trai şi prin idealurile de care erau călăuziţi: reprezentanţii clerului, intelectualii, gospodarii satelor, foştii funcţionari ai administraţiei româneşti, ziarişti, foşti ofiţeri în armata română. Dar de fapt ei reprezentau coloana vertebrală a poporului nostrum. Mai mult, un popor rămas fără intelectuali, adică fără preoţi, profesori, învăţători, funcţionari uşor este redus la tăcere, manipulate şi deznaţionalizare, ceea ce și s-a întâmplat.”
  • „Credința și dorul de casă i-a ajutat să supraviețuiască… Toate bunurile – casele, utilajul țăranilor deportați – au fost confiscate de colhozuri, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc.”
  • Persoanele au fost deportate în așezări speciale cu domiciliul obligatoriu. Deportații locuiau împreună cu familiile, erau supravegheați de NKVD, iar libertatea de mișcare era limitată la o anumită zonă din raza domiciuliului obligator. Lunar familiile deportate trebuiau să se prezinte la ofițerul de supraveghere, la sovietul sătesc în zonele rurale sau la secția de miliție în așezările urbane pentru a-şi confirma prezenţa. Cei deportați au fost folosiți la munci fizice, necalificate, erau impuși să lucreze atât cei maturi, cât și minorii.
  • „…vorbesc acum despre calvarul prin care trec cele câteva școli – șapte școli cu predare în limba română din partea stângă a Nistrului –, iar atunci când vorbim despre pensionarea cetățenilor, atunci când vorbim despre salariile celor din partea stângă a Nistrului, ei la propriu sunt motivați economic ca să primească, să accepte cetățenia transnistreană și noi, vrem sau nu vrem, dar ne pomenim că locuitorii multor sate și din partea dreaptă a Nistrului au cetățenie transnistreană și în ceea ce privește școlile nu se face nimic, în ceea ce privește acordarea cetățeniei, în ceea ce privește punctele de control care pe zi ce trece tot se schimbă, își schimbă destinația…”
  • „Nu pot înţelege, până când vom tolera acest spectacol, regizat atât de bine de Moscova, până când vom accepta ca mica noastră Ţară să continue a fi „Cuba Europei”? Mă întreb pe mine şi vă întreb şi pe voi: oare n-a sosit timpul să-i tragem la răspundere pe aventurierii, complotiştii, criminalii cu cetăţenie rusă care, prin abuz, şi-au atribuit puterea politică în regiunea de Est a Republicii Moldova?” (2010)
  • „ În 1941 au fost deportaţi şi copiii celor mai instruite familii din Basarabia care fie nu au dorit, fie nu au reuşit să plece peste Prut în 1940. Evident, părinţii lor făceau tot posibilul ca copiii lor să facă studii. Satrapii comunişti, fiind conştienţi de acest lucru, le-au creat anumite condiţii. Astfel, copiii deportaţilor au frecventat şcoala medie rusă, ulterior mulţi au fost promovaţi în diverse instituţii medii de specialitate, însă doar la profilul tehnic, şi mai puţin în universităţi. La absolvire au fost repartizaţi în calitate de tineri specialişti în diferite oraşe ale URSS nepermiţându-le, însă, revenirea în locurile natale… Cu toate acestea, mii de familii deportate când revin la baştină constată că averile lor sunt naţionalizate, regimul a reuşit să le creeze o imagine de duşman al poporului şi chiar mai mult, din cauză că nu li se acorda viză de reşedinţă, nu se puteau angaja la serviciu şi nu aveau o altă alternativă decât să se reîntoarcă în locurile de detenţie sau în alte republici unionale.” (2011)
  • „Șansele pe care le are un tânăr să se integreze în viața socială în afara Republicii Moldova nu le are aici. Aici, dacă nu ești membru al unui partid care se află la guvernare sau dacă cineva nu are apartenență politică din anturajul tău, nu ai nicio șansă. Și diaspora, văzând și trăind după regulile democrației autentice, venind în Republica Moldova și confruntându-se cu ceea ce am vorbit mai devreme, își dă seama că, de fapt, este o luptă pierdută din start și se întoarce.” (iulie, 2019)

Mariana S. Țăranu (n. 1976, 3 august)o voce puternică pe scena moldovenească, basarabeancă inteligentă, experimentată, foarte vocală, cu discuții și interviuri răsunătoare la Radio și TV-ul politic cu personalitățile importante din Republica Moldova. Duce dispute ce captează de multă vreme arena politică, scriind și pentru paginile presei din România despre instabilitatea politică, Unire, Integrare Europeană, analizează și oferă strategii, propune variante, caută soluții în încercarea de a evalua posibilitatea rezolvării problemelor sociale și a ieșirii dintr-o criză prelungită în țară…

 Câteva surse importante:

https://www.facebook.com/mariana.taranu.3

http://moldova9.com/doctorul-in-istorie-mariana-s-taranu-recuperarea-memoriei-deportarilor-lipseste-iar-indiferenta-mai-persista-2/

http://intersectii.eu/judecata-impostorilor-trebuie-grbit/

http://intersectii.eu/70-de-ani-de-la-primul-val-al-deportrilor-staliniste-basarabia/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/09/mariana-s-taranu-invata-a-trai-fara-a-te-pierde-la-clubul-de-elite-impresii-din-viata-si-carti/

https://moldova.europalibera.org/a/maria-țăranu-la-aproape-trei-decenii-de-independență-ar-fi-normal-să-avem-o-clasă-politică-formată-în-noile-împrejurări-dar-nu-o-avem-/30085280.html

„Din anxietatea sufletului amar de durere, Am inventat fericirea atât de mare, Că mi-e teamă să nu reușesc la timp, Să mă bucur de amintirile spuse mai sus, Ca floarea soarelui ce răsare-n câmp… Scutură-te de praf, aruncă coaja învrăjbită, Frenezia culorilor să o dăm libertății, Cu fantezii și imagini golul umplând, De frumusețe bruscă să te lași surprinsă, De dragoste veșnică cuprinsă…”

La Mulți ani, dragă Mariana!

(Svetlana Vizitiu pentru Mariana S. Țăranu)


6 comentarii

Femeie-femeie… Bărbate-bărbate


 

 O femeie adevărată nu va accepta niciodată alături de ea un bărbat care este unul excepțional sau extraordinar, și… numai pentru o oră! Din simplu motiv că ziua are 24 de ore! Cunosc femei care știu mai bine decât tine cum să te îmbraci, cum să scrii, cum să-ți sufli nasul, cum să te comporți cu soțul tău, cum să-ți educi copilul, cum să zbori călare pe mătură, cum… Le cunoașteți intonațiile – o superioritate mascată la greu, aplomb, uneori se pune în funcțiune și arătătorul, altă dată se desfac brațele, la ființele mai emotive explodează și din limbă… Și uneori te mai miri că anume cele răutăcioase sunt dorite de bărbați! 😀

Femeile adevărate sunt nu doar iubite, ele sunt – cucerite! Privite îndelung şi… nu lăsate în urmă; – nu se posedă, nu se despică, nu se ignoră…  Minţile noastre adoră să arunce responsabilitatea asupra celorlalţi, să se plângă, că în acest fel ne e bine, întrucât nu ne mai simțim responsabile…

Fiecare femeie tinde să-şi exprime individualitatea. Dorinţa de a se deosebi din mulţime şi să adăuge la imagine o picătură de creativitate este foarte pronunţată, în special, în sezonul gerului aprig. 😀  Natura actualizată ademeneşte cu culori proaspete reci, şi inspiră la transformare colorată. Anume posibilitatea de a schimba imaginea oferă unei femei acel şarm intrigant, care uneori excită conştiinţa a celui mai experimentat public.

În viață se întâmplă totul cum ar trebui să fie, pur și simplu, noi nu acceptăm imediat… Nu e nevoie de mulți bani în viață, și fericirea nu constă în bani… Și, mai bine să fii lovit de cei care te iubesc decât de satan…

Când vei ajunge la Doamne-Doamne… Nu vei fi întrebat ce maşină ai condus… Ci câţi din cei care nu aveau cu ce se deplasa din lipsă de transport – i-ai luat tu – cu maşina ta… Nu te va întreba nimeni câţi metri pătraţi are casa ta… Doar… câte persoane ai primit cu drag în ea… Nu te va întreba ce haine ai îmbracat… Vei fi întrebat câte persoane ai ajutat tu să se îmbrace… Nu te va întreba – cât de mare a fost salariul tău… Te vor întreba cât de mult te-ai umilit tu pentru a-l obţine… Nici – ce meserie ai avut, doar dacă ai pus în slujba ei tot ce ai avut tu mai bun… Nu te vor întreba câţi prieteni ai avut… Te vor întreba pentru câte persoane ai fost un prieten… Sau cât de ipocrit ai fost ca să-i pierzi… Nu te va întreba nimeni pe cine ai avut ca vecini… Te vor întreba ce vecin ai fost tu pentru ei. Nu te va întreba nimeni despre culoarea pielii tale… Subiectul despre caracterul și calitățile tale este mult mai interesant… Ai grijă de comportamentul tău de azi înainte, dacă conștiințizezi despre ce vorbesc eu aici!

Dacă te simţi trist, puneţi întrebarea: – “a cui este vina?”

Orice politică vine din relație personală! Oamenii care nu au inițiativă, pot scrie istoria, dar nu și s-o creeze… Ce contează unde să putrezești? Important e să poți rezista. Iar un om putred va putrezi oriunde!

❤ SV


5 comentarii

Perlele Lorinei


+ În luna iunie, în sat, e mare căldură și frumusețe. Am venit la bunica pentru o lună, după absolvirea facultății, ca să mă odihnesc puțin înainte de a începe munca şi ca s-o ajut la fermă, cu puii, cu vacile și gâștele. Din prima zi, mi-am rupt spatele la prăşit, în grădină. La apusul soarelui, m-am dus la râu. M-am scăldat, m-am întins pe iarbă. Dintr-odata, s-au adunat nişte nori aşa, ca din senin, şi s-a pornit un vânt năprasnic, de au explodat valurile râului. Brusc, râul a aruncat ceva pe mal, drept la picioarele mele. Niște mărgeluțe din perle. M-am gândit că le-o fi pierdut cineva dintre localnici, le-am pus în buzunar, cu gândul ca mai apoi să-l caut pe cel cu pricina şi să-i restitui perlele…

Când m-am întors acasă, am întrebat-o pe bunica dacă nu a auzit ca cineva să fi pierut nişte perle. I-am spus că râul le-a aruncat la picioarele mele. Bunicuța mea s-a făcut albă ca varul. ”Tu, dragul meu, – îmi spuse ea, – du-te imediat şi aruncă mărgelele astea înapoi în apă…, sunt necurate!” Am rugat-o să-mi explice ce și cum. Mai întâi a refuzat, dar pe urmă mi-a istorisit o poveste teribilă. Cică în satul vecin, mai sus de noi, câțiva ani în urmă s-a înecat o fată, Lorina, de 15 ani. Localnică. În satul cela, în fiecare vară, îşi făcea apariţia tânărul Marinel, venea în vizită la rude. El avea 18 ani. Lorina era înnebunită după dânsul încă de pe la 12 ani și a îndrăznit să-i mărturisească lui despre asta. El a râs şi i-a spus să mai crească, că poate, între timp, va deveni mai frumoasă. Lorina, nebună de dragoste, suferea și plângea tot timpul. Se confesă amicei sale Vera. Spera că, într-o bună zi, Marinel o va îndrăgi. Râdeau fetele și flăcăii din sat de ea. O fată i-a adus niște mărgele, chipurile din perle veritabile. Dar desigur că erau obișnuite și ieftine. Potlogara ceea i-a spus fetei îndrăgostite că Marinel și-a cerut scuze, cică el este timid și perlele transmise sunt cadou de la el. Spera că Lorina il va ierta. Că o place mult.

De fericire, Lorina şi-a pus la gât mărgelele, se plimba pe drumurile satului și se plăcea singură pe sine. Lui Marinel nu-i spunea nimic – avea şi ea caracter! Dar Marinel se plimba deja cu alta, care la fel a venit în vacanță în sat. Lorina îi spunea amicei Vera că cică el procedează în acest mod ca s-o zădărască pe ea pentru că era îndrăgostită de el. În cele din urmă, ea s-a apropiat de Marinel la clubul de dans, unde se adunau tinerii. I-a mulțumit pentru perle, adăugând că l-a iertat și că… de acum vor fi împreună. El a privit-o ca pe o nebună, apoi a strigat că este deja sătul de ”minora de dânsa”. Care perle, mama mă-sii? I-a spus să se care pentru totdeauna și din nou a rușinat-o pentru exteriorul ei urât. Ceilalți din club pufneau de râs. Și cel mai tare – perfida ceea care i-a înmânat mărgelele ”din partea lui”. În lacrimi, Lorina a fugit de acolo și s-a îndreptat spre râu. Amica ei Vera a alergat după ea şi a încercat s-o calmeze. S-au așezat ambele pe țărm, Lorina plângea în hohote. Dintr-odată, a rupt perlele de la gât și le-a aruncat în râu. Vera i-a spus că nu trebuia să le arunce, costau bani. Apoi şi-a regretat cuvintele, pentru că Lorina s-a aruncat în apă, strigând că va scoate mărgele, ca s-o pălmuiască cu ele pe mândra ceea care i le-a ”dăruit” din partea lui Marinel. Vera n-a reușit s-o oprească. La câțiva pași de mal, Lorina a prins să înoate mai adânc ca să găsească perlele. Luna plină lumina din abundenţă. Fata s-a îndepărtat de mal, s-a scufundat şi mai în adânc. De acolo, n-a mai ieşit. Nu-i și nu-i… Vera, alarmată, prinse a țipa cu groază, tot chemându-şi prietena, implorând-o să iasă la mal. Lorina așa și n-a mai apărut. S-o fi lovit, probabil, cu capul de ceva. Ea nici nu putea înota normal…

Ce a fost mai departe, cum o căutau pe Lorina, bunica refuza să povestească. ”Este înfricoșător să-ți amintești,” spunea ea. Fata nu a fost găsită niciodată. Peste o lună, s-a înecat Marinel. Înainte de tragedie, el a găsit nişte mărgeluțe dintr-acelea pe mal. De perle. Atunci când l-au pescuit din apă, le ținea în mâini. Vara trecută, trei flăcăi s-au înecat, și în această vară – încă unul. Drept că erau din satele învecinate. ”Așa că, Petrică, nepoate dragă, eu te implor: aruncă perlele celea în râu și nu te mai băga în apă, –  îmi spuse bunica mie, celui la care au ajuns perlele şi care vă povestește acum istoria. Aruncă aceste perle blestemate și nu mai intra în apă! – repeta cu lacrimi bunica. – Sunt perlele Lorinei. Sufleţelul îi este neliniștit şi se chinuie. Ademenește mirii spre sine în adâncul apelor. Mă tem pentru tine, nu intra în apă, te rog! Aruncă perlele și scaldă-te doar în bazinul nostru.” Pentru a o liniști pe bunica, i-am promis să nu mă bag în râu, cu toate că în această poveste a femeii cu sufletul agitat n-am crezut niciun gram. Ce mai aberații! Ei bine, fata s-a înecat, îmi pare rău pentru ea, dar de ce să inventezi fantezii de groază? M-am culcat eu, dar povestea nu-mi ieşea din cap. Am adormit. Mai târziu, am auzit pașii cuiva, ca și cum ar fi fost cu tălpile ude – ”şmâc-şmâc.” Am deschis ochii – nimeni. Mda, am ascultat povești de groază! Dar apoi am visat-o, era Lorina ceea. Parcă a ieșit din apă, cu ochii mari, cu părul întunecat, încâlcit… Frumoasă. Totuși, era o copiliţă, cu mânuțele ca de copil. Îmi spuse: ”Cine perlele mele va ridica – mire scump îmi va fi. Eu te aștept!” M-am trezit transpirat de-a binelea. Gata, nu voi mai asculta prostii de groază! Că mă voi scrânti la cap! Deja văd visuri cu moarta înecată. Dar… pe podea am observat urme de picioare umede. Poate bunica a spălat podeaua și a lăsat ea urmele?

Către seară, am mers la râu. Am aruncat perlele în apă – la ce îmi trebuiesc, aceste perle false? Și m-am băgat să mă scald. Dintr-odată, cineva parcă m-a îmbrățișat de centură, mângâindu-mi coapsele. Am zburat din apă ca un dop dintr-o sticlă de șampanie! M-am așezat pe nisip, dar nu mă simțeam bine. O ceaţă densă ca laptele a inundat împrejurimile. Ceața a dispărut tot atât de repede și eu am văzut-o cum se târăște din apă. Fata din visul meu. Cu părul umed și murdar, cu ochii mari și cu mânuțele de copil. Și îmi spuse: ”Logodnicul meu, te aștept…” Când mi-am venit în fire, înecata dispăruse… Ce interesant! Mi-am pierdut cunoștința ca o domniță aristocrată sau, pur și simplu, am adormit și totul mi s-a năzărit? Pe mâna mea am observat o legătură din alge sau iarbă. Poate ea mi-a lăsat-o? Mda, chiar că logodnicul naibii… Pe capul prostit. Ba nu! Chiar am să merg, cu adevărat, să mă scald în râu… Deja de câteva zile mă tot scald. Înecata mea nu mai apare. Deci, într-adevăr, a fost doar un vis! Mâine, vom merge cu amicii la pescuit. La râu…

Aici, înregistrarea din agenda personală a fost întreruptă. Petrică nu s-a mai întors de la pescuit. Tipii cu care a fost acolo le-au povestit părinților distruși de pierderea fiului că Petrică a dorit să se scufunde, sărind direct din barcă. Înainte de asta, au auzit cu toţii parcă un cântecel, venea din râu. Babele din sat spun că e cântul sirenelor din adâncimile rezervoarelor de ape, că așa cântă femeile înecate. Băieții au încercat să-l oprească, dar Petrică parcă era obsedat sau vrăjit de acel cântecel și a sărit în apă. A sărit, s-a scufundat și… nu a mai ieșit. Băieții au încercat să-l salveze, s-au scufundat adânc, l-au căutat, dar fără niciun rezultat. Bunica lui Petrică, cum a aflat de moartea nepotului, a decedat imediat – inima nu i-a rezistat. Trupul neînsuflețit al lui Petrică a fost găsit de scafandri abia după o săptămână. La fund. Alături de el, au mai descoperit un cadavru monstruos, corodat de pești. Pe gât, avea îmbrăcat colierul acela de perle…

Prietenii lui Petrică au fost şocaţi de vestea cumplită. Părinții lui au devenit imediat bătrâni și gheboşați, erau de nerecunoscut! Ei au transmis prietenului lui laptopul, pentru ca să descopere ceva din agenda și mapele lui personale, și acela a găsit toată povestea scrisă aici. Ne-a povestit şi nouă, și eu – vouă… Da, și despre Lorina se spune că, în cele din urmă, au înmormântat-o. Spiritul i s-a liniștit, dar cu ce preț… De atunci, parcă nimeni nu mai găsește perle pe-acolo…

Ascultați-i, dragi prieteni, pe cei vârstnici, ei știu ce spun, și nu vă mai băgați în belele! Doamne, salvează-ne! +

❤ SV


29 comentarii

Emilia Plugaru:”Priveam cu orele cum crește iarba”


‘’Picură-ncet, e drumul pustiu…
Pe străzi rătăcesc, în neștire,
Și floarea de tei îmi șopteste discret,
Că-n jur e atâta iubire…’’ (Emilia Plugaru)

    Are amintiri frumoase, și altele – mai puțin plăcute. De tot felul. ”La distanță de ani, oricum, copilăria rămâne pentru fiecare din noi, cel putin așa ar trebui să fie, anotimpul purității, a cunoașterii, a luminii, a culorii, a frumosului.” Părinții ei erau oameni simpli. Tata avea șapte clase la români: pe timpuri acest lucru se considera important. Nu a mers să studieze mai departe. S-au schimbat vremurile. A fost război, foamete, deportări, destine frânte… Dar, fiica Emilia întotdeauna l-a văzut cu o carte în mână. Cartea era pasiunea lui. Să citească, și să aducă în casă mereu impresii noi. Chiar și radioul cela, o cutie mare cu multe butoane: Emilia ține minte cum tatăl l-a adus spre bucuria tuturor din casă. Asculta știrile, și tot răsucea butoanele alea ca să dea de Vocea Americii. Voia să cunoască mai multe opinii, despre ceea ce se întâmplă pe lume… Astfel, mergea el în pas cu progresul, sau – așa credea tata. A fost printre primii din sat care a procurat televizorul: un lucru nemaipomenit pentru vremea ceea. Iar mama ei… Mama nu avea niciodată timp pentru citit: era mereu ocupată cu munca. Bine, radio mai asculta, la fel muncind privea și televizorul. Muncea și muncea. Și era o femeie nativ cultă, înțeleaptă. Cu iernile gătea zestre pentru fiicele ei, și erau cinci fete în casă! Ridica stativele și tot țesea covoare, așternuturi, broderii pe care apoi le așeza frumușel în casa cea mare. Le făcea atât de frumoase că bucurau ochii. Doar că tata era mai cu teorie la cap:”Lasă, tu, Mărioară, țesutul ăsta, fetele noastre altfel de zestre vor avea. Acum studiile sunt zestrea lor”. Așa și a fost, spune Emilia Plugaru:”Toate am făcut studii, însă a venit timpul când studiile nu mai sunt cine știe ce zestre”… Speră că într-o zi va scrie istoria buneilor de pe tată. Oameni putenici, gospodari, harnici, deștepți ca și alții moldoveni, basarabeni, pe care puterea sovietică ia frânt fizic, nu și moral. Dragostea lor de țară, de neam, a rămas intactă…

Nu există o dragoste mai mare, mai puternică, mai durabilă, mai necondiționată și mai de neclintit decât dragostea unei mame față de copiii cărora le-a dat viață. Nimeni nu te roagă să-i aduci pe lume, nu-ți întrebi copilul dacă vrea să vină, e doar hotărârea ta. Și dacă i-ai făcut acest cadou, l-ai adus într-o lume în care este loc și pentru mult rău, nu doar pentru bine, atunci tu, ca mamă, ești datoare să-l iubești și să-l îngrijești. Dar, nu datoria stă la temelia dragostei. Natura omului e astfel construită încât omul poate purta multă ură în el, dar nu poate să nu-și iubească propriul copil.” (Emilia Plugaru despre Dragoste)

    De mică privea cum crește iarba în primăvară și credea că vede tot procesul înverzirii. Era o fire modestă și visătoare, foarte visătoare, se inspira din orice și se făcea că poveștile magice se realizau în modul pozitiv, fie și în căpșorul ei. În gând, acțiunile din basme puteau fi doar cu personajele care fac numai bine. Iar despre iarba care creștea real, – povestea ei:”Mi se părea că o văd cum creste. Când ieșeau bujorii din tărână, sulițile alea roze, chiar le vedeam cum se înalță. Stăteam cu orele să privesc.”

Prima pasiune? Culorile și desenul:”O fascinație, mi se părea ceva magic. Să iei creionul, să asterni pe hârtie o imagine, reală, sau născocită, – le desenam, coloram incontinuu, și credeam că deveni pictor. Nu a fost să fie…”

   Un copil singuratic, căre-i place singurătatea. O copilă timidă care a rămas pentru totdeauna la fel de timidă. Niciodată nu a putut să se apere de răutăți, obide, pur și simplu, nu poate, – așa și nu a învățat să răspundă cu aceeași monedă! Oriunde o întâlnea, răutatea o bloca în sine. Apoi plângea și se calma doar în tihnă și cu… scrisul. Calmă, ea adoră liniștea în continuare, probabil ca să poată crea în gândul ei povești colorate frumos… Pentru liniștea sufletului, sau pentru crezul ei că miracolele trec în fapte. Mergea la joacă ca toți copiii, apoi dezlega buchiile și nu se mai rupea de la cărți:”Primile povești citite cu căpcăuni care mâncau copiii, m-au îngrozit încât mi se pare că mama m-a dus să mă descânte la cineva în mahală. Apoi mi-a trecut spaima. Cineva mi-a zis că povestea e doar poveste, nu e realitate, deci nu are de ce să-mi fie frică. Am început și eu să născocesc povești.” Își imagina că în podul casei există un rai cu păpuși – una mai frumoasă ca alta, care zburau, dansau și cântau… Emilia le povestea și copiilor din mahala despre isprăvile păpușilor ei, și acei o credeau și vroiau să urce în podul ăla magic să le vadă, după ce ea le spunea că păpușile sunt invizibile și doar ea le poate vedea…

Există oameni care nu-și pot exprima gândurile, emoțiile în fraze, cuvinte, în schimb în fața unei foi albe își aștern cu ușurință emoțiile, trăirile, gândurile. Eu sunt unul din acești oameni. Scrisul pentru mine e un refugiu, dacă vreți, o salvare. Toți avem, am avut necazuri în viață. Fiecare le depășește cum poate. Eu nu am putut să le depășesc real și atunci a venit salvarea, m-am apucat de scris. Ca să uit. Ca să pot merge mai departe. Scrisul m-a salvat nu o singură dată. Nu scriam, nu compuneam pentru bani, slavă, nici vorbă, o făceam în momente de refugiu, băgam, ca struțul, capul în nisip, adică îmi ocupam gândurile cu ceva ce îmi părea mult mai frumos decât viața pe care o trăiam.” – recunoaște astăzi scriitoarea Emilia Plugaru.

Despre Regrete… Tineretea se duce și intelepciunea vine cu anii. Dacă nu ar fi asa, am alerga în căutarea tinereței, împiedicându-ne în toiag… Regretă că a sărit peste tinerețe, nu știe cum s-a întâmplat, dar a ratat-o. A zăbovit prea mult, posibil, în copilărie. Când s-a trezit, tinerețea trecuse pe alături. ”Regreți, nu regreți, nimic nu întorci. De aceea lași viața să curgă cum vrea ea.”
Despre Limbă. ”Ar fi fost imposibil ca atatia ani traiți de noi alături de rusi, fiind impuși să vorbim rusește, citindu-i și cunoscându-i pe autori, scriitorii ruși, cunoscând cultura rusă, una care nu e chiar de ignorat, toate acestea să nu fi lăsat o amprentă. Nici nu ar trebui să ni se ceară să devenim vorbitori de română perfectă peste noapte, am făcut deja salturi enorme. Cu timpul toate se vor rezolva. Timpul ne-a îndepartat, timpul ne va apropia!”

Când a fost în Franța în acest an, Emilia se ducea să ia o gură de aer și sa vadă cum se despletește primăvara, într-un scuar mic, foarte frumos si bine îngrijit. In acel scuar, unde erau amenajate terenuri de joacă pentru copii, în fiecare zi, însoțiți de educători, venea un grup de copii de vreo trei-patru ani. Copiii ca copiii… Doar că vorbeau în altă limbă, în rest, ca și ai nostri, poate doar mai puțin fițos îmbrăcați… Au surprins-o la un moment dat, atunci când brusc acești puradei francezi, care se jucau cu lopățele de zor în nisip, au început să cânte cât îi tinea gurita: ”Vive la Liberte! Vive la Liberte!” S-a bucurat atunci și a realizat de ce în Franta nu se v-a întampla ceea ce se întâmpla la noi… De fapt, Parisul e un punct pe hartă construit de oameni, pentru oameni. In fiecare pietricică infiptă în zidurile Parisului e înscris cuvântul…Iubire!

Despre Eroi. ‘’Există oameni care se nasc să fie eroi. Ei nu știu despre acest lucru. În momentele de mare primejdie pentru alții, se aruncă în foc, în apă, oriunde. În rest, acești oameni, au metehne, neajunsuri, nu sunt chiar cele mai bune si cele mai pozitive persoane, adevărul e că se nasc ca Să fie eroi…’’

Eh, satule, cu nuci bătrâni…’’/De câte ori mi-aduc aminte/De tine, satule, să știi,/Atat de viu imi esti in minte,/Dar azi ai străzile pustii…/Îți vad casutele lăsate/În voia sorții, au plecat/Copiii tăi, sunt toți departe,/Ce mult s-au mai înstrăinat…/Hai, cheamă-ți fiii înapoi,/Măcar pe-o zi, măcar pe-un ceas,/Să te privească dărâmat/Și-apoi să-ți zică bun rămas…/Să vină prin mașini luxoase/Și cei ce nu-s plecați prin lume…/Voi, nucilor, străjeri cuminti,/Ce țineți minte orice nume/Și orice pas trecut pe-alături,/Să vă-ndreptați în fața lor,/Să fremătaţi uşor si tainic,/Poate treziţi în ei un dor./Un dor de mamă și de tată,/Un dor nebun de nuci bătrâni/Și plâng cum plângeți voi acum,/Și vin în sat ca buni stăpâni…/Și va fi iarăși primăvară/Cu sărbători, cu hore, cânt…/Eh, satul meu dintre coline,/Tu astazi nu mai ai cuvânt…/De câte ori mi-aduc aminte/De tine, satule, să știi,/Te vreau din nou cu datini sfinte/Și larmă multă de copii…/(29.07. 2016 versuri Emilia Plugaru)

Emilia Plugaru nu dă sfaturi la nimeni, mai ales atunci când nu i se cer. Poate să se dea cu părerea, atât, nu ține cu dinadinsul să se țină cont de opinia ei, dar unul ar oferi:”Fiecare om, de fapt, își trăiește  viața de unul singur, chiar dacă e înconjurat de lume. – Fiți cinstiți! În primul rând cu voi înșivă. Cu cei apropiați! Și cu toți ceilalți! Câte lucruri spre bine s-ar schimba, eh… Și încă ceva. Respectați-vă familia. Voi ați ales-o, voi ați creat-o. Familia e ultimul refugiu…”

”Fiecare zi ne oferă ceva special. Și Azi e anume o asemenea zi… Nu avem pentru ce ne bucura. Nu avem pentru ce face paradă și artificii. E de ajuns să ne deschidem sufletul… Să aruncăm de acolo ura. Să ne gândim că suntem niște trecători obișnuiți prin viață și că nu ar trebui să o trăim în suferință…’’

Medicina la moldoveni. Emilia Plugaru e convinsă că stresul care vine din durere fizică este cauza lipsei de încredere pentru medicina autohtonă. Există și medici buni, dar niciodată nu ai siguranța că ei te vor ajuta atunci când nimerești pe mâna lor. În special, au de suferit persoanele în etate, care mai au și o pensie mizeră, și dacă medicina parlamentarilor nu e cea a poporului, iar ei nu au niciun interes pentru a prețui medicii prin salarii decente, atunci… cât valorează sănătatea noastră?

Despre călătorii. Emilia Plugaru a reușit să călătorească și atunci când din Uniune era foarte greu să treci hotarele. A vizitat Bulgaria și Germania (republicile sovietice nu întră în cont), și a fost surprinsă nu doar de frumusețea Germaniei. Cultura, punctualitatea, orașele curate și îngrijite. Nemții nu umblă fără treabă pe străzi, ei sunt mereu la muncă. Cu serile se adună în baruri, pleacă la teatru, se distrează în curțile caselor lor, care sunt desigur închise și nu întră oricine… Și copii mai frumoși ca la ei n-a văzut. Se vede că sunt crescuți în dragoste. Spune că dacă așa era în perioada sovietică acum trebuie să fie și mai organizați, sau la fel de bine. Recent a fost în Franța, la fiicele sale. Că are patru copii cu care se mândrește! Are acolo în Franța o nepoțică după care mereu o apucă dorul. Franța pare să fie o țară mereu calmă, cu orașe minunate. Tot ce au obținut francezii, au făcut-o prin muncă, verticalitate, omenie și dragoste față de neamul lor. În special, prin respectarea Legii!

Despre Etate. Emilia ne asigură că bătrânețe nu există, noi nu îmbătrânim niciodată. Pentru că copilul, tânărul, omul ajuns la maturitate este încărcerat într-un corp rămolit din care nu mai poate ieși. Acel tânăr atunci când vede un bătrân și înțelege acest lucru, este un om înțelept. Ceilalți vor ajunge să înțleagă doar când vor fi și ei în pielea unui corp rămolit. Poate doar atunci ajung și ei să devină… înțelepți.

Despre pasiuni. Mai are o mare pasiune pentru lucrurile efectuate din ceramică. Adoră să modeleze diferite figuri, să frământe lutul, să-i dea o formă, poate și suflet. Astfel, ies suvenire minunate, cu varia chipuri de oameni: băbuțe sau moșneguți etc. Nu este atât de ușor, dar lucrul îi aduce liniște sufletească.

A bocit o săptămîna atunci când a absolvit școala medie, și nu putea să decidă în ce direcție să meargă mai departe. Tata care nu avea timp de discuți, ia tăiat-o scurt:”La Vasile a lui Cazâl în brigadă!” Prășitul la fel e muncă, și e nevoie mereu de muncitori, dar Emilia imediat a realizat că pe ea, o ființă fizic firavă, prășitul n-o surâde deloc. A depus actele la Institutul Politehnic din Chișinău, facultatea Arhitectură, pentru că la cea dorită de ea, la Jurnalistică, nu avea nimic din publicații, nici măcar un debut în ziare. Și peste cinci ani, Emilia Plugaru lucra ca architect. La muncă pleca ca la sărbătoare și nu știa cu ce să-și umple zilele de week-end într-atât era de acaparată de serviciul ei la Institutul de proiectare, cu o echipă de nota zece și cu care se simțea într-o adevărată familie. Dar iată că au apărut copiii proprii, plus probleme de sănătate și a fost nevoită să facă o alegere. Bineînțeles că a ales să stea cu copiii ei. Cei patru copii acum sunt mari și o susțin pe mama în tot ce face ea: fiul, Radu Plugaru, a creeat un site de povești și a plasat toate operele mamei, și site-ul se bucură de succes în continuare. Grație fiicei sale, Rodica Plugaru, în această vară a ieșit de sub tipar o nouă carte frumoasă pentru copii ”Anotimpuri colorate”. A pus umărul, a muncit mult, și Emilia le este foarte recunoscătoare copiilor ei… Pentru cei care vor sa procure cartea ‘’Anotimpuri Colorate’’, o gasiti in librarii, Librarius în Chișinău și prin țară, Libraria din centru Cartier si librariile Litera! Emilia Plugaru vă așteaptă sa veniți și cu parerile voastre despre carte!
În fine, scriitoarea Emilia Plugaru face o remarcă; că unele persoane se cred stăpâni peste tot și nu gândesc că Dumnezeu e mare, e în jurul nostru, – în iarbă, flori, apă, vânt… Și dacă totul dispare, nu va exista nici omul. Omul e iarbă, floare, apă, vânt… Deci, cine e stăpânul?

Oamenii care vă iubesc, vă sunt alături chiar și la depărtare! Totul va fi bine, va trece! Nu uitați că cineva are nevoie de dumneavoastră!

❤ SV

Alte surse despre Emilia Plugaru in blog:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/09/23/emilia-plugaru-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/07/18/povestea-lui-timur-de-emilia-plugaru/


6 comentarii

Eu trebuie să vă aduc aminte?


Cu regret, dar trecutul n-are uşi. Nu are poartă la care te decizi să te întorci atunci când doreşti. Şi-atât de mult vreau să mă scufund în bucuriile copilăriei, fără să conştiinţizez că există varia frământări şi probleme în această glorioasă lume. Să ating lucrurile uitate, jucăriile puţine pe care le-am avut, cărţile, albumul foto de tipar cu schimburi amiciale, sau cel cu artiştii preferaţi, starturi vesele şi îndelungatele discuţii la telefonul fix cu rarii prieteni dragi şi fideli.

Să-i văd din nou pe oamenii care mai trăiau… Pe cei care nici nu mă cunoşteau, dar urmăriţi de mine prin vecinătate. Pe cei care au lăsat o urmă în suflet. Pe cei care s-au stins şi s-au aprins în orizontul cerului… Ieri dăruiau iubire, şi astăzi o luminiţă, semnalând să te îmbraci după anotimp… 

Ce păcat că nu există o cheiţă pentru trecut şi cu timpul nu poţi să te pui la un acord, – el zboară ca o pasăre prin cer, sub soare şi lună. Între doi ochi… Suntem fericiţi prin trecutul care acum pare fericit doar aducându-ne aminte. Trişti că copiii noştri nu au avut acea posibilitate de a călca liber prin băltoacele ierbii şi să comunice pe viu în tabere organizate şi vesele… Nu precum visăm azi în tablete digitale…

Sau poate e ceea ce nu pot eu oferi copiilor mei în continuare? Fericire, dragostea de Patrie, bucuriile simple pământeşti? Oamenii nu se schimbă şi… rar se schimbă… Născut prin foc – vei trece orice obstacole. La greu şi bucurii, între pauze şi absenţe… Dar nu e timpul cel dorit acum, pentru că mai mult plângem… Fără speranţe în viitor… Pentru că cei dragi pleacă din ţară sau, pur şi simplu,.. mor ca muştele… Pentru că nu putem face nimic împotriva celor care nu ne iubesc pe noi moldovenii şi ne bagă în datorii şi amărăciunile vieţii… De aceea, trăim prin trecut dorim schimbări pentru viitor şi spurcâm prezentul…

Nu ţinem nici la sine, nici la prezent. Doar visăm un viitor luminos creând iluzii… Credem cu insistenţă că vom putea schimba ceva imediat, şi ne împărţim în grupuri, partide, dar Dumnezeu a dorit altceva dacă e să vă aduceţi aminte… Oare eu trebuie să vă amintesc acest lucru? ❤


Un comentariu

Alexandru Ganenco, colonel, publicist, autor de carti la Clubul Impresii din viata si carti


ganencoAlexandru GANENCO – al 99-lea protagonist la Clubul ”Impresii din viata si carti” în cei cinci ani din istoria acestui proiect care se desfăşoară în incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu. 

Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul Impresii din Viata si Carti (accesati)

   Ce înseamnă să fii om puternic, care să transforme provocările în oportunități? Marinarul Alexandru GANENCO, păstrându-şi programat pacea interioară,entuziasmul, protagonistul desprinde esența bucuriei de a descoperi, a învața empiric, a se cizela, a înţelege şi a primi lumea aşa cum este, dar şi oferă învăţăminte preţioase pentru fiecare din noi… Colonel in retragere, editor si publicist, autor a mai multe volume de carte, membru fondator al Fundatiei „Draghiştea”, pe parcursul evenimentului, prof.univ.dr. Ganenco a făcut completări cu informații interesante, evocând amintiri din propria lui experienţă de viaţă... După cuvântul de deschidere de către istoricul și moderatorul şedinţei​ Alexandru Valeriu Moraru, protagonistul vine cu detalii din perioada copilăriei, apoi şi cu impresiile din anii care l-au marcat în mod special. Nu a izbutit să înveţe la şcoala românească, deoarece în 1944 URSS deja a reocupat Basarabia şi a instalat legile sale comuniste. Venind cu amintirile din frageda copilărie, cu jocurile practicate pe-atunci; cu cele mai însemnate impresii din anii de studenţie, a vorbit şi despre rolul părinţilor în urmarea calei sale de viaţă. A povestit despre flota Militară Maritimă, cu câteva crâmpeie din această perioadă. Ce înseamnă pentru el Marea, despre care a scris în cartea de autor ”Carahasani”, o localitate pitorească aflată la o distanţă relativ scurtă de Liman şi Marea Neagră… Ce ”păcate” a săvârşit si… poate a reuşit să le ”corecteze”? Despre soţia Anişoara care a creat un confort emoţional pozitiv în viaţa protagonistului şi o stabilitate psihologică în familie. Şi cea care i-a dăruit o fiică minunată. Nepotul cu care se mândreşte mult…

A scris o sumedenie de eseuri în celebra carte ”Localităţile Republicii Moldova”, volume de referinţe ”Istoria Serviciilor Secrete”, ”Carahasani împovărat de ani”, etc.  Munceşte în continuare la scrieri…

A. Ganenco nu a uitat să-i menţioneze pe prietenii lui, şi cei care ş-au făcut timp să vină la club. Prietenii care l-au marcat ca Personalitate, ca un intelectual şi profesionist în domeniu, şi ca o valoare umană importantă.  Au fost prezenţi şi au vorbit din public istoricii, oamenii de ştiinţă, în rândul lor – Iurie Colesnic,Tudor Ţopa, academicianul Boris Găină, Dumitru Ţâra etc. Câteva melodii interpretate de cantautorul Savelii Cojocari, prietenul de familie, ne-au bucurat inimile. S-au citit dedicații, referinţe adresate autorului cărţilor de autor, dar și celor prezenţi: Întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prietenească. Vedeţi albumul şi filmele(Accesati Titlurile de carți de autor cu numele Alexandru Ganenco):

Aprecieri şi referinţe despre Alexandru Ganenco:

– ”Alexandru Ganenco este un Om cu inima curată, onest, deși a lucrat în structurile statului, care pe parcursul anilor au avut nu cea mai bună imagine. Este un Om sensibil și săritor la nevoie, este un Om, în care poți avea încredere deplină în orice situație a vieții. Deși are simțul umorului bine dezvoltat, deși este o persoană sociabilă și inteligentă, totuși este zgârcit la vorbă, (această trăsătură de caracter este indisolubil legata de specificul meseriei). Fiecare cuvânt rostit de el este bine chibzuit și pus cu grijă la locul lui. Să vedeți cum radiază de fericire fața dumnealui, când vorbește despre soția sa, doamna Ana (Anișoara, cum o dezmiardă omagiatul nostru), când vorbeste despre nepotul său Daniel, student la celebra Universitate din Iași… Se mândreşte mult cu fiica Nina şi minunatul ginere Dumitru Dogaru, care îi este şi de mare ajutor… La această vârstă onorabilă,  domnul Alexandru Ganenco… Casă a construit, pomi a pus, fântână a zidit, copii și nepoți a crescut, cărți a scris, datoria față de țară și-a făcut-o cu onoare… Rămâne un lucru mic, dar foarte important: să fie sănătos să se bucure de toate aceste succese! LA MULȚI ANI DOMNULE ALEXANDRU GANENCO! LA MULȚI ANI, PRIETEN DRAG!”- Alexandru MORARU, istoric-arhivist şi publicist. 

Ca de obicei, cei interesaţi pot urmări evenimentul în albumul, accesând titlul evidenţiat, şi în filmele postate mai jos. VIVAT: Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC

Date biografice: Alexandru Ganenco. Născut în focul războiului, la 5 februarie 1942 în satul Carahasani, Ștefan-Vodă într-o familie de țărani cu mulți copii, tânărul Alexandru își face studiile la școala de 7 ani din sat, apoi la școala medie din s. Slobozia, după care ulterior merge la facultatea de istorie a Universității de Stat, pe care o absolvește cu bine, deoarece i-a plăcut istoria încă de mic copil. După facultate, își satisface serviciul militar în armata sovietică, fiind încorporat la marină. Anume aici, la flota maritimă și-a călit nu numai fizicul, dar și moralul, voința, felul de a fi.
Lucrează director de școală în satul Cerlina, Soroca, apoi în școala nr. 5 din orașul Soroca. Ulterior este ales la diferite funcții în organele comsomolului, apoi in organele de partid din raioanele Soroca și Râșcani.
După o perioadă de timp, Alexandru Ganenco este angajar la CC al PCM, apoi mai bine de 20 de ani lucrează ofițer în organele securității de stat. Ultimii cinci ani ai secolului XX a fost șef al Direcției Serviciului de Informații și Securitate pentru minicipiul Chișinău.
In colaborare apare volumul Tudor Țopa, Alexandru Ganenco ”Carahasani împovărat de ani”apărut la Fundația ”Draghiștea”, tipărită respectiv la Chișinău în anul 2015. Cartea are 316 pagini și apare într-o îngrijire poligrafică de colecție. La fel, in colaborare apare cartea Tudor Botnaru, Alexandru Ganenco ”Istoria serviciilor secrete (1940-2007)” apărută la Editura ”Museum” din Chișinău în anul 2004.

Alte surse cu protagonistul Alexandru Ganenco:

albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC

https://www.facebook.com/events/157635658258160/– evenimentul promo​ cu varia surse despre protagonist

https://mazarini.wordpress.com/2017/02/02/oameni-deosebiti-alexandru-ganenco-la-75-de-ani/

https://10tv.md/2018/03/17/ecoul-unirii-la-100-de-ani/

https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/06/28/ora-expertului-despre-lectura-si-carti-cu-alexandru-ganenco/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2532893086936500 – albumul foto de la Clubul IVC


2 comentarii

Bumerangul


Nimănui

nu face rău, –

Că bumerangul se întoarce…   
DSC_3719

Înapoi…                           

În havuz… nu scuipa –

vor bea copiii tăi,

Se vor răzbuna,

De sus te vor arunca…

Nu-l insulta

pe cel mai inferior ca tine,

El are propriul destin, –

Și dacă brusc va trebui să-l rogi ceva?..

Prietenii nu-ţi trăda,

Chiar de te dezamagesc de mii de ori –

Cu alţii mai buni nu-i poţi înlocui…

Timpul nu-l rata,

Oferă-l celor dragi:

Atunci când îi pierzi,

– nu-i vei mai putea întoarce…

Singur nu te amăgi, –

Vremea demonstrează…

Cu minciuna ceea –

tu însuți te tradezi!   

Svetlana Vizitiu, 21 mai 2018


20 comentarii

Lilia Puzderi Căinăreanu la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi. Femeia în politică.


Este imposibil pentru oamenii care ascultă persoanele cu nevoi speciale, sau care lucrează cu oameni suferinzi, să nu învețe câteva lecții de viață de la aceștia. Dacă nu începi să te gândești la ei şi la viața ta după ce ai terminat ziua, înseamnă că nu ești făcut pentru a face bine oamenilor, să activezi în domenii sociale sau să te menţii în funcţii de conducere. Știu, că nu sună prea bine, mulți se pot supăra și cu indignare vor spune ‘’Habar n-ai despre ce vorbești!” Dar credeţi-mă că acesta este adevărul. Îmi pare rău că sunt eu cea care dă veștile proaste: dar în Moldova în continuare predomină discriminarea faţă de persoanele cu dizabilităţi. Pentru unii aceştia sunt specmeni care nu merită atitudine normală… Când vezi că nu-ți mai poți mișca picioarele sau mâinile, sau că nu auzi şi nu mai poți vorbi, îți pică lumea în cap, ai impresia că eşti pierdut. Apare complexul de inferioritate, te simți inutil pentru societate. Îți pare că nu are rost să exişti sau, că nu ai făcut mai multe atunci când ai avut posibilitatea. Poate îți vei recupera controlul asupra membrelor afectate, dar chiar îți dorești să treci printr-o asemenea experiență doar pentru a face ceva ce trebuia făcut înainte? Ei întotdeuna îşi zic:’’Nu mai vreau doar să exist. Vreau să încep să trăiesc!” Unii reuşesc şi – cu succes! Doamne ajută! Astăzi vă prezentăm o Personalitate de excepţie, care a trecut prin toate suferinţele pe care le mai poate trece omul… Este cea a 95-a protagonistă a şedinţei Clubului ”Impresii din viata si carti” în incinta Bibliotecii Municipală B. P. HasdeuLilia Puzderi CainareanuModeratoare a fost superba Erica Zucec, manager Reţeaua Femeilor pentru Democraţie. Au vorbit prietenii si colegii, persoane cu nevoi speciale: Irina Revin, Iulia Tabaceri, Mariana Tihu, Valentina Buciumaş, Vlad Andreev, Irina Castraveţ (medic CMC), Cristina Puzderi (ruda), Valentina (pedagog). Interpreta Oxana Crăciun a cântat de dor…  Au venit chiar şi persoanele care n-au rămas indiferenţi la povestea Liliei. Au dansat elevii de la Scoala nr.12 pentru copii hipoacuzici şi surditate tardivă. Profesorul lor Lozovanu Ghenadie. Dansatori: Ichim Gabriela, Costova Olga, Bărbuţa Cristina, Tambur Rodion, Adascaliţa Artur. Un dans fenomenal, care te pune pe ganduri şi chiar pe lacrimi (vedeţi filmuleţul mai jos) A fost o şedinţă într-adevăr sufletească, până lacrimi de durere şi susţinere pentru nevoile acestor persoane. Lilia este şi un orator bun, cu o voce răsunătoare şi convingătoare. O minte logică, spirit pozitiv, gând proiectant şi cuvânt direct. Un spirit de copil şi suflet credincios. Ştie ferm ce vrea de la viaţă, a trecut prin multe greutăţi că să se conformeze cu ele, nu se lasă, va asalta şi muncii pentru a schimba societatea în bine. Luptă pentru afirmarea femeilor în politica, ascensiunea lor în funcţii de conducere, în mod special, şi scopul esenţial este să ajute oamenii, în primul rând, pe cei cu dizabilitate severă, un lucru firesc care pot înţelege doar persoanele care au trecut prin cazuri similare. 

În present, protagonista susţine:”Republica MOLDOVA este  PATRIA mea.Trăim clipe nu prea ușoare, avem cetățeni care au o viață grea și plină de griji. Sărăcie, boală, foame. Avem cetățeni prosperi cu luxul la picioare. Nu a fost ușor şi nu ne este ușor, dar mereu sperăm la mai bine. Cu gândul că mica noastră țărișoară va fi și mai înfloritoare şi mai prosperă. Cu gândul că vom fi o parte a Europei. La mulți ani, MOLDOVA! La Mulţi ani, dragi prieteni! Astăzi, sunt alături de soțul meu Alexandru. Cu binecuvântarea Domnului, cu sprijinul nașilor şi înțelegerea părinților am ajuns să serbăm şapte ani de când suntem împreună. Viața e frumoasă când cineva drag îți dăruie clipe frumoase aşa cum noi ne străduim să trăim fiecare clipă în dragoste şi armonie. Astfel vă dorim la fiecare dragoste, armonie, sănătate la toată lumea‘’

Activaţi pagina Clubului pentru a viziona filmele şi imaginile evenimentului în albumul Lilia Puzderi Cainareanu protagonistă la Clubul IVC

Lilia Puzderi Cainareanu s-a născut în Municipiul Hîncești 28.1.1978. Părinții Elizaveta și Vasile Cainareanu, ambii bucătari de profesie, precum și surioarele Natalia și Maria stabilite peste hotare. ‘’Din copilărie nu am avut mare noroc fiind traumată la naștere şi diagnosticată cu paralizie cerebrală infantilă. Au urmat ani grei cu multe tratamente pe la ‘’babe’’, cum se spune în popor, precum și operații interminabile care mi-au stabilit medicii. Nu aveam echilibrul de a putea merge în mod normal.’’

Lilia este foarte recunoscătoare medicului ortoped Șitinin Nicolaie care în continuare îi este ca un tutore, un părinte, – nu doar medic, dar și un bun îndrumător pentru ea.

‘’În perioada sovietică persoanele cu nevoi speciale făceau studiile în instituții de tip internat, astfel și eu am avut fericirea sau nefericirea să fac studii speciale. Cred că fiecăre tânăr din aceste timpuri avea mereu probleme, fie era greu să se afle în acel sistem care persistă în continuare. Oamenii ca noi sunt priviți de societate ca persoane neputincioase.’’– din proprie experienţă de viaţă susţine ea cu tristeţe.

A făcut unele studii la o școlală profesională şi regretă mult că n-a avut posibilitatea să-şi continue studiile la universitate… Ulterior, prin 1999 a înființat Asociația Obștească ”Pro-Tineret” unde împreună cu alte persoane cu nevoi speciale a început să participe la diferite seminare de instruire, să organizeze spectacole pentru și – cu participarea lor, şi unde tinerii din fiecare raion își demonstrau abilităţile cu recitaluri de poezii, repertoriul vocal sau de dans. Gala spectacolului de final, la care întregul colectiv se întruneşte timp de 16 ani are loc la Filarmonica Națională, şi le-a devenit a doua casă.

A activat ca Metodist la Casă de Cultură din r. Hîncești. Apoi, la Centrul Medicilor de Familie (Hîncești). La Direcția secretariat a lucrat ca operator TI. Apoi, la Asistentă Socială În Localicatea Borogani. Este participantă a mai multor proiecte naționale și internaționale, unde a beneficiat de instruiri în drept, asistență socială, planificare, familie și multe altele.

Lilia este extreme de activă atunci când este nevoie să ajute invalizii, pe acei nevoiaşi care au probleme sau nimeresc în diferite situații de pericol de viață, colaborând şi cu specialiştii din acest domeniu. Pe parcursul acestor ani a reușit să ajute şi să facă mai fericiți câteva familii, tineri, copii din categoria vulnerabilă. Nu se consideră de loc o persoană importantă… Iubeşte enorm poezia, ascultă muzică ușoară şi populară.

Spune că s-a căsătorit din dragoste: ‘’cam târziu, dar mulțumesc Domnului că am un soț care mă susține, şi mă înțelege. Are şi el o dizabilitate locomotorie, dar nu mă deranjează. Suntem fericiţi împreună! Ştiu, orice problemă nu s-ar ivi sau ce n-aş încerca să fac, el va fi mereu alături şi mă va accepta aşa cum sunt.’’

Într-un interviu Lilia a fost întrebată dacă ar accepta să candideze ca consilier local: ‘’De ce nu? Da, sunt puține femei cu nevoi speciale, care ar avea funcții la nivel de conducere sau nu e greu de spus că trebuie să credem în noi și să apărăm interesele celor care sunt în situaţii complicate. Uneori sunt situaţii care se pot termina cu discriminare si înjosire, bruscare și manipulare a oamenilor. Astfel de cazuri mereu duc la durere nu numai fizică, dar și psihică’’

Este ferm convinsă că are toate abilităţile pentru a ajuta oamenii, şi să le creeze condiţii de a schimba viaţa înspre bine!

Expresii de Lilia Puzderi Cainareanu:

– ”Dacă femeile cu necesități speciale ar accede în funcții de conducere, ar schimba mult mai eficient și mai bine lucrurile din societatea noastră”

– ’’Femeia cu dizabilități poate și vrea să schimbe unele lucruri mult mai bine decât persoanele care stau la conducere”

”Republica MOLDOVA este  PATRIA mea.Trăim clipe nu prea ușoare, avem cetățeni care au o viață grea și plină de griji. Sărăcie, boală, foame. Avem cetățeni prosperi cu luxul la picioare. Nu a fost ușor şi nu ne este ușor, dar mereu sperăm la mai bine. Cu gândul că mica noastră țărișoară va fi și mai înfloritoare şi mai prosperă. Cu gândul că vom fi o parte a Europei. La mulți ani, Moldova! La Mulţi ani, dragi prieteni!.

Despre Lilia vorbesc oamenii:

Oxana Barbu:Lilia Puzderi Cainareanu. Draga mea prietena și colega. Țin să te felicit din tot sufletul pentru curajul de care ai dat dovada pina acum si continui să o mai faci. Am invatat multe lucruri interesante și utile de la tine pe cind eram copila mica. Mereu ai fost, ești și vei rămîne un exemplu pozitiv pentru mine. Te imbratisez suflet scump ce ești. Dumnezeu să-ți dea puteri și pentru mai departe. Succese și noi realizări pe viitor. Eu te apreciez

Valentina Stratan:”Eu sunt impresionată de curajul şi stoicismul multor din ele. Aşa cum spuneam: ”şi eu am învăţat şi învăţ de la ele să fiu puternică… Suntem obligate să facem pentru ele, mult mai mult decât am făcut pâna acum. Le admir, le apreciez pentru curaj şi pentru dorinţa lor de a munci, de a se implica în viaţa publică şi politică, de a fi utile societăţii. Nu le-am auzit nici pe una din ele, sa ceară ceva “de-a gata”, să li se dea ceva pe tavă, deşi ele ar avea nevoie şi de aşa ceva…”

Gelu Gradinariu Frumuseţe! Eleganţă! Rafinament!
Tatiana Druc:”Foarte frumos zâmbet, să vă vad permanent orice nu s-ar întâmla în viaţă permanent să vă văd cu acest zâmbet frumos”

Mai multe despre viaţa şi activitatea Lilei puteţi citi aici: https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/10/10/legea-in-moldova-nu-permite-functii-pentru-persoane-cu-dizabilitati-femeia-in-politica/

https://www.facebook.com/events/1754106167985458/ -evenimentul

https://www.facebook.com/lilia.cainareanu.5/ – pagina protagonistei

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2495317080694101


13 comentarii

Natalia Petrea – primariţa de la Costeşti la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi


   O descriere fantastică pentru un suflet fascinant! Culoarea ei este unică precum şi Personalitatea sa. Florile recunoştinţei, ale admiraţiei şi înaltei consideraţii sunt astăzi doar pentru Ea, cea care poartă povara înţelepciunii, întruchipată cu cele mai nobile valori – dăruire, adevărul, perseverenţă, curajul şi răbdarea. Veselă şi dinamică precum o cunosc oamenii… Puternică şi plină de viaţă, are o voinţă extraordinară, pe care toţi o admiră! A fost profesoară, directoare la liceu, concilier… Este prima femeie primar în unul din cele mai mari sate din Republica MoldovaCostești (Ialoveni). În continuare, prin faptele şi cuvintele sale le cultivă oamenilor dragostea faţă de plaiul natal, de valorile naţionale, şi educând copiii să fie cetăţeni adevăraţi şi… să se întoarcă Acasă oriunde n-ar pleca ei… Merită toată recunoştinţa din partea sătenilor şi a tuturor moldovenilor. Povestea Nataliei PETREA este una grozavă! E clar că n-a fost niciodată plictisitoare. A trecut prin provocări, are colegi şi prieteni minunaţi cu care se mândreşte, a pierdut unele lucruri, dar a câştigat şi mai multe, şi… nu s-a dat bătută niciodată. Este o ‘’răsfăţată’’ a destinului cu multe surprize şi noroc, da, chiar aşa este! Ascultaţi ce spune primăriţa şi cei care au venit să ne împărtăşească cu impresiile lor la Clubul ”Impresii din viata si carti” la şedinţa de astăzi despre protagonista nr.91 a Clubului ”Impresii din viata si carti”… Fiecare participant, prieten sau membru al familiei aduce contribuţia sa personală cu opiniile proprii la club, şi este clar că evenimentul de azi a avut un farmec special cu un aer relaxat şi înţelept care ne-a luminat şi făcut ziua mai frumoasă, în special, ne-a surpins grupul folcloric ”Haiducii” cu trâmbiţe şi sunete naţionale atât de dragi sufletului nostru… Se merită să-i ascultaţi povestea în filmele şi albumul cu Titlu de mai jos. Mulţumiri special şi pentru moderatoarea şedinţei – neobosită şi fermecătoare Galina Codreanu, jurnalistă (TV Moldova1)! Vedeţi albumul accesând Titlu: Natalia Petrea – primarita de la Costesti şi urmăriţi în continuare filmele de la eveniment:

Despre fiecare participant la eveniment sau despre cei apropiaţi spiritului ei primăriţa Natalia Petrea a găsit un cuvânt bun şi de laudă, ascultaţi şi voi ce spune ea despre meritele fiecărui – cu drag şi cu inimă!!

Anton Petrea soţul (‘’omul care ţine casa,cît eu ţin drumul’’) , fiul Mihai Petrea ‘’mostenitorul nostru neinsurat incă’’, fiica Rodica şi ginerele Grigore, cu nepoţica de 2 anişori (stabiliţi la Londra), mătuşa Ioana sora mamei decedate (‘’De cind mama nu mai este,o inlocuieste,unul din rarii oameni careare grija de mine intrebindu-ma simplu:cum te simti,mai ai borş acru,să-ţi mai fac niste sarmale… ‘’), nănaşii Ana şi Tudor Petrea ‘’parintii nostri spirituali’’, finii Valentina şi Grigore Midoni – ‘’prietenii noştri’’, ‘’diriginta mea,omul care mi-a croit drumul in viaţă’’Parascovia Carp; Bivol Margareta, ‘’colega mea de clasa, cu care am concurat la invaţatura pina am absolvit amindoua scoala medie de cultura generala nr.2 Costesti cu medalie de aur’’; Borta Svetlana, director Liceu, ‘’scoala pe care am absolvit-o si unde am fost profesoara de română în perioada 1990-2006 şi director in 2011-2015,care duce estafeta directoriei azi’’; Miron Natalia, profesoara de română, ‘’urmaşul vocaţiei mele’’; Sîrghi-Gavriliţă Rodica,colega şi prietena mea de facultate, ‘’în cinstea ei mi-am numit fiica cu acelaşi prenume’’, Azi-profesoară de română, Călăraşi; Cotovan Maria, colega si prietena de facultate, cea ‘’cu care am imparţit toate secretele tinereţii’’, Azi-director,gimnaziul Bălăbăneşti, Criuleni, profesoara de l. română; Lidia Bivol, grefieră în primăria Costesti, ‘’cea care m-a ajutat mult in funcţia de secretar pe care am deţinut-o in 2003-2007, omul-computer al satului,stie aproape pe toţi locuitorii satului care sunt peste 11000’’; Mihail Silistraru, preşedintele raionului Ialoveni în anii 2007-2011, ‘’omul care m-a numit în funcţia de vicepreşedinte al raionului Ialoveni,perioadă pe care o consider „armata vieţii mele”; Victor Pletosu,’’specialistul nostru pe tineret, Consiliul Raional Ialoveni, discipolul meu în APL,cel mai ascultător elev’’; Stelian Coreişa, şeful Secţiei Asistenţă Socială,CR Ialoveni,2007-2011,’’coleg de serviciu în aceasta perioadă,şi cu care am implementat multe reforme noi în asistenţa socială; Monica Babuc,ministrul Educaţiei şi Culturii,’’omul care m-a îndrumat şi m-a format şi ca politician în perioada 2005-2009,actuamente suntem din nou college, dar de partid’’; Ion Sulă,ministrul agriculturii n perioada 2014-2015,’’omul care m-a făcut PRIMAR’’; Mereacre Elena,consilier local, ‘’omul care m-a încurajat să devin Primar’’; Gîncota Fiodor, primar în perioada 2004-2011, ‘’am lucrat împreună în 2004-2007 atunci când eu am deţinut funcţia de secretar al satului, ‘’un om care tace si face’’; Nedelciuc Daniela, presedinte organizaţia de femei, PDM Ialoveni, ‘’un om dedicat funcţiei sale’’; Maria Bivol, specialist în relatii cu publicul, scrierea si implementarea proiectelor în primaria Costeşti, ‘’omul care a adus ‘milioane’ în satul Costesti prin proiectele scrise si fara de care nu am fi avut realizări’’; Oleg Mereacre,vicepreşedintele raionului Ialoveni, ‘’cel care ţine foarte mult la dezvoltarea satului natal’’; Nadejda Darie,consultant, ‘’doamna de fier la CALM, fost primar cu 5 mandate r.Nisporeni; Ion Scutaru, profesor de religie în LT Costeşti, diacon la biserica Sf.Nicolae din sat, ‘’un om cu o poziţie civică înaltă şi cu o moralitate sănătoasă’’; Gîncota Vera, profesoară de limba engleză în LT Costeşti, ‘’ghidul meu metodic în calea devenirii mele pedagogice cînd am pornit cariera în 1987 în gimnaziul Costeşti unde dumneaei era director adjunct’’; Moşneguţu Elena, primar al satului vecin Hansca, al treilea mandat, ‘’unica colegă doamnă primar din raion’’; Ţurcan Andrei, viceprimarul satului, ‘’mâina dreaptă a mea, în mod special, în domeniul tehnic’’; Andronic Angela, ‘’unica mea sora şi cea cui pot sa-i spun orice necaz’’!

Despre Natalia Petrea spun prietenii şi admiratorii:

”O fire activa, glumeata, sociabila, deschisa catre nou, saritoare la nevoie, mereu cu gandul la oamenii din sat, Natalia Petrea-primarul de Costesti, invita prietenii la o intalnire de suflet, cu indemnul „Sa facem din fiecare zi o Sarbatoare!” –  Galina Codreanu

”Va apreciem pentru succesele si izbinda de care dati dovada.Va urmăm.” – Zina Rosioru

”Pe d-na Natalia Petrea o cunosc de micuță, când am fost numită dirigintă la clasa a cincea în care învăța Dumneaei. A fost o elevă sârguinciosă. A terminat școala medie de cultură generală cu Medalie de Aur, după care și-a continuat studiile la Institutul Pedagogic „Ion Creanga” din Chișinău, pe care l-a finalizat cu Diplomă Roșie. S-a întors la lucru în școala natală, unde chiar din primii ani de lucru elevii Dumneaei au obținut rezultate foarte bune la olimpiadele raionale de limba română și chear locul I la olimpiada republicană de limba și literatura română. A avut mereu o poziție activă și corectă în colectivul pedagogic și de elevi, datorită cărui fapt și-a câștigat stima șirespectul celor din jur. De asemenea a fost activă în rezolvarea problemelor satului și în viața politică din țară. Este o persoană ambițioasă, harnică, inteligentă. Dacă își pune în gând ceva, acționează în așa fel, că numaidecât îndeplinește. Numai în 2,5 ani de când a devenit primar al satului Costești, care este un sat mare și cu multe caractere destul de diverse a reușit să ducă la capăt un șir de proiecte și să înceapă altele destul de serioase. Fiind o femeie bună, inteligentăa rezolvat unele probleme ale bătrânilor, acordă mare atenție tinerilor, sportului. Datorită susțineri Dumneaei ca primar au reînceput săpăturile arheologice la situl „Orașul medieval Costești”, se pregătește reeditarea Istoriei satului Costești. A stabilit relații foarte bune cu mai multe localități din România și datorită acestei colaborări rezolvă multe probleme ale satului. Este o soție, mamă, bunicuță bună și iubită. Ca fostă dirigintă, mă mândresc că a fost eleva mea.” Parascovia Carp.

”Omul sfințește locul și nu contează genul” – Așa și-a convins electoratul să o voteze, le-a adus argumente că poate, că are capacitățile necesare, chiar dacă în societatea din care face parte încă mai persistă mentalitatea patriarhală. Susține femeile, susține implicarea lor viața publică, și este adepta echilibrului gender, menționând totodată că lucrurile frumoase se fac împreună, atât cu bărbații, cât și cu femeile. În cei doi ani de când a preluat conducerea primăriei a reușit să implementeze proiecte importante și mari, iluminare, apeduct, sistem de canalizare și drumuri construite de la zero. Prin deschiderea sa către noi provocări a reușit să câștige proiecte cu finanțare externă în beneficul cetățenilor din localitate, iar unul dintre ele ține de construcția unui Complex Turistic Sportiv de o importanță națională.O altă calitate a doamnei Petrea, pentru care merită toată aprecierea este comunicarea cu cetățenii pe toate canalele, și online, direct, adunări cu cetățenii, ședințe, etc. Întotdeauna și-a dedicat timpul și răbdarea pentru a discuta cu oamenii, chiar dacă nu întotdeauna a putut să le rezolve problemele, efortul ei a fost mereu apreciat.Personal am avut ocazia să îi fiu aproape în moment frumoase  și mai puțin frumoase, dar întotdeauna a dat dovadă de cumpătare, echilibru și credință că va fi bine, iar pentru acest lucru are toată admirația mea!” – Maria Bivol, Specialist în scrierea proiectelor, Primăria Costești

”Cu înaltă vibraţie sufletească scriu despre distinsa doamnă profesor Natalia PETREA, primar de Costeşti, personalitatea notorie care înnobilează viaţa publică a raionului Ialoveni adunînd în palmares mulţi ani de activitate, de muncă şi dăruire în administraţia publică locală, fapt pentru care se bucură de meritatele aprecieri ale cetăţenilor şi ale partenerilor pentru dezvoltare durabilă. Ne exprimăm  înalta preţuire şi recunoştinţă pentru activitatea merituoasă în calitate de profesoară de limbă şi literatură română s-a remarcat prin talentul, vocaţia şi stilul original de a captiva elevii în timpul lecţiilor, cultivîndu-le cu dragoste şi omenie, simbioza armonioasă a valorilor esenţiale ale culturii naţionale. O distingem ca un manager performant şi veritabil al Liceului Teoretic Costeşti, care s-a impus prin atitudinea inexorabilă şi riguroasă faţă de procesul educaţional, prin maniera sa academică, prin puterea de pricepere şi de creaţie, prin adînca înţelepciune şi înalta frumuseţe sufletească. S-a afirmat şi ca unul din cei mai buni funcţionari publici în calitate de secretar al Consiliului Local Costeşti, prin grija, atenţia şi măiestria curajoasei doamne, pe care o manifestă în elaborarea, aprobarea şi asigurarea executării actelor administrative. Admirăm şi suntem uimiţi de efortul imens al doamnei Natalia PETREA în calitate de vicepreşedinte al raionului Ialoveni în implementarea cu succes a politicilor educaţionale, culturale, sociale, de tineret şi sport, fapt care i-a confirmat prestigiul de Om al ideii şi al faptei care sfinţeşte locul. Credinţa populară că pomul se cunoaşte după roade, iar omul după fapte, ne sugerează valoarea multitudinii de proiecte comunitare şi complementare, implementate cu responsabilitate de doamna primar de Costeşti, înzestrată atît de generos cu inteligenţa şi eleganţa ţinutei impecabile, pe care o împărtăşeşte cu noi tinerii pentru a ne desăvărşi calităţile şi competenţele etice. Regăsim împlinirea şi rostul vieţii doamnei în familia sa consolidată şi binecuvîntată de Bunul Dumnezeu !”- Victor PletosuSpecialist principal în domeniul politicilor de tineret, Consiliul Raional Ialoveni

 Natalia Petrea, Sunteți persoane cu putere de decizie. Poate schimbăm ceva in această direcție.” –Ștefan Grigorița

Galina Codreanu: ”Natalia PETREA – un suflet frumos, care radiaza lumina si o stare de spirit aparte. Hotarata, disciplinata, gata mereu sa vina in ajutor, intuitiva si exigenta cu sine si cu cei din jur…Straluceste in societate, starnind o admiratie aproape unanima prin vioiciunea spiritului sau si prin conversatia inteligenta si sclipitoare pe care o poarta…A citit la vremea ei foarte mult, este erudita, stapaneste informatia si face fata usor oricarui subiect abordat. Curiozitatea este ceea ce o impinge in permanenta catre autodidacticism. Natalia Petrea – o femeie de succes, o femeie de cariera, care investeste incontinuu in dezvoltarea personala si profesionala. Are un respect aparte fata de mentorii, care au ghidat-o in cariera si au contribuit la formarea ei ca si pedagog, ca si functionar public. Marturiseste, ca a avut noroc de parinti buni de care a ascultat neconditionat, care au pus-o la carte, au invatat-o respectul de oameni si i-au insuflat dragostea de satul natal – Costesti. Natalia Petrea – este un lider incontestabil, un bun gospodar, un deschizator de drumuri, care a reusit performanta sa faca ordine in sat si la Consiliul Local, fapt pentru care este apreciata, in mod special, de catre costestenii seniori.A adus nenumarate proiecte in sat, a schimbat aspectul satului si viseaza, ca intro zi s.Costesti din r-l Ialoveni va deveni cea mai mare destinatie turistica din tara! Sociabila si prietenoasa, cu simtul umorului la suprafata, cu replica mereu la indemana, – Natalia Petrea ramane a fi un om al cuvantului, un om de echipa. Este mandra, ca a reusit sa adune la Primăria Costești oameni dintro bucata, oameni de valoare, care tin la satul natal si vor sa-l vada infloritor. II plac provocarile si oamenii harnici, de cuvant. Adora sarmalutele si placintele coapte de catre matusa Ioana, sora mamei, iar melodiile fredonate de catre Haiducii de Costesti ii luminieaza chipul, o binedispun si o fac sa fie mandra, ca este costesteana…”

      Expresii de Natalia Petrea: ”Piatra de temelie a unei vieți frumoase este Respectul!”

”Fără educație moare orice nație! Cadrele didactice merită un salariu decent!”
”Aleg să trăiesc, nu să supraviețuiesc. Aleg să fiu un om simplu, pentru că un om simplu este o valoare. Aleg să îmi ascult inima, nu ceea ce spun oamenii. Aleg să iubesc faptele, nu cuvintele. Aleg să merg mereu înainte, pentru că înapoi am fost deja…”
”Copiii sunt educați de faptele unui adult, nu de vorbele lui”

”Indiferent cât de educat, talentat, bogat sau grozav ești, modul cum tratezi oamenii spune totul despre tine!”

Natalia Petrea primarita de la Costesti a spus: Anul care vine să ne aducă realizări frumoase în satul nostru, în fiecare casă. Este în puterea noastră de a schimba lucrurile spre bine pentru a avea un trai mai bun.

Natalia Petrea: ‘’Îmi răscoliţi dorul de voi, scumpilor…Împlinirea noastră este în realizările voastre.Multă baftă în plămădirea carierei voastre pe care o realizaţi acum.Înainte spre un viitor european!’’

Natalia Petrea ‘’…Şi nu numai ceai… Avem o vizita foarte utila organizata de NDI, pentru ce le multumim. Avem tare multe de facut la noi acasa. Englezii ne recomanda, dar de noi depinde daca vrem sa facem ca sa fim ca ei.’’

Natalia Petrea: ‘’Bravo, tinerii noştri!.Iată cine va împinge Republica Moldova înainte!’’

Natalia Petrea :’’Dl Ministru Bumacov – nu numai MINISTRU, dar şi OM cu literă mare. Omul potrivit la locul potrivit. Asa-i la noi la PLDM.E o plăcere să faci parte din aşa echipă. Mulţumim, dle Ministru pentru tot ce aţi făcut pentru Costeşti, dar şi pentru ţară.Înainte cu Doamne-ajută!’’

Natalia Petrea :’’Cu siguranţă vom solicita o informaţie despre activitatea taximetriştilor din sat la următoarea şedinţă a consiliului, dar să ştiţi că foarte greu intrăm în posesia unei informaţii transparente din activitatea primăriei…Dar în acest caz tragic care deja s-a întîmplat vreau să cred că organele de drept îşi vor face datoria…’’

”Ziua Internaţională a Persoanelor în Etate. În această zi semnificativă pentru persoanele în etate, care constituie tezaurul naţiunii noastre, permiteţi-mi, scumpii noştri, să-mi exprim stima şi profunda admiraţie faţă de munca asiduă şi abnegaţia, depuse  pe parcursul anilor  pe tărâmul în care aţi activat, faţă de succesele pe care le-aţi înregistrat.”

”Satul nostru are nevoie de experienţa, înţelepciunea şi cumsecădenia Dvs.! Dorim din tot sufletul să ne fiţi alături, să ne îndrumaţi şi să ne oferiţi cunoştinţele şi experienţa pe care le aveţi, fără de care nu vom putea progresa, nu vom putea edifica un stat de drept, european, în care fiecare cetăţean să fie auzit şi protejat. Prin activităţile cotidiene ne convingeţi în fiece zi că jucaţi un rol extrem de important în viaţa societăţii noastre şi, prin urmare, trebuie să beneficiaţi de o mai bună calitate a vieţii. Cu plecăciune admirăm energia, luciditatea, înţelepciunea, blîndeţea, demnitatea şi rezistenţa Dumneavoastră. îmi exprim profunda recunoştinţă faţă de toţi cei care, prin activitatea de o viaţă, şi-au câștigat respectul și au adus o enormă contribuție în folosul întregii societăţi, celor, care s-au sacrificat pentru a ne construi prezentul de care ne bucurăm şi făcând tot posibilul ca noi să putem construi un viitor şi mai bun.”

23 sept. 2015 Natalia Petrea: ‘’Un grup de experţi şi voluntari în prestarea serviciilor sociale copiilor şi bătrînilor din Olanda ne-au vizitat satul la 22 septembrie 2015 pentru a susţine copiii cu nevoi speciale din sat şi bătrînii neajutoraţi.’’

6 sept. 2015 Natalia Petrea: ‘’Primăria Costeşti în parteneriat cu Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă are 5 angajaţi pentru lucrările publice, care au grija curăţeniei în sat. O rugăminte pentru toţi locuitorii satului: Să menţinem curăţenia. În timpul apropiat vom instala coşuri, tomberoane, containere publice pentru gunoi.’’

Date biografice (prescurtat): Natalia Petrea s-a născut la 8 iunie 1966 în s.Costeşti,r.Ialoveni. Căsătorită, are doi copii.În 1983-absolvit şcoala medie nr.2 Costeşti; 1987- absolvit Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” din Chişinău,facultatea Filologie, specialitatea Limba şi literatura română;Din 1987-1990 – profesoară de limba şi literature română în gimnaziul Costeşti; 1990-2003 profesoară de limba şi lit. română în Liceul Teoretic Costeşti / 2003-2007- secretar al Consiliului sătesc Costeşti / 2007-2011-vicepreşedinte al raionului Ialoveni / 2011-2015- director al Liceului Teoretic Costeşti.Din 30 iunie 2015 – primariţă Costeşti. 2010-masterat în Ştiinţe Politice,specializarea Administraţie Publică la Academia de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova. 2013-masterat în Ştiinţe ale Educaţiei, specialitatea Management Educaţional. Competenţe /calificări/aptitudini:2002- Grad didactic I conferit; 2012- Grad didactic I confirmat./Competenţe de comunicare didactică şi managerială; Abilităţi organizatorice şi de lider. Coordonator al proiectului raional“Pilotarea modelului de educaţie incluzivă” – 2012-2013

Primaria Costesti a contribuit cu filmarile de la eveniment, pe care le puteti viziona mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=g0fvwow0dPQ&t=9s ;

https://www.youtube.com/watch?v=5db_bJuk1UQ ;

https://www.youtube.com/watch?v=L8ktD2QPOLs ;

https://www.youtube.com/watch?v=h_L38p44Fq8 ;

https://www.youtube.com/watch?v=tLeukiHPCok ;

Alte surse:

https://www.facebook.com/events/607649076093524/ – evenimentul Clubului IVC cu N. Petrea

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2441534319405711

❤ Svetlana Vizitiu


8 comentarii

Zinaida Jioară, a 90a protagonistă la Clubul Impresii din viata si carti


Bun venit în luna Ianuarie 2018 la Clubul ”Impresii din viata si carti. Fiecare şedinţă se îmbracă cu straie noi și scoate la lumină ce are mai bun: oameni sau protagonişti noi, impresii cu o experienţă de o viaţă – zi cu zi mai diferite, oferte de istorii şi cărţi care de care mai atrăgătoare pentru cititorii noştri… Astăzi venim cu cea a 90-a protagonistă, şi – prima din acest an… Majoritatea oamenilor – sunt nu numai persoane talentate, dar și indivizi cu un simț al succesului dezvoltat. Adesea această calitate este caracteristică dirijorilor în mass media – TV, radio, rețele de socializare etc.”Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînteles”(N. Stanescu) – este unul dintre citate apreciate de Zinaida Jioară, care astăzi a fost protagonista ședinței Clubului ”Impresii din viata si carti” la început de an 2018. A 90-a protagonistă! Vivat!

Mulți o consideră o femeie de afaceri de succes şi una dintre cele mai frumoase din Republica Moldova. Este  o persoană cu adevărat minunată. Formula succesului e una simplă: dar şi talent, inteligență, străduinţă, ambiţie, o eficiență extraordinară de a munci. Plus energie şi… multă multă răbdare! Aceste calităţi i-au permis să treacă de la meseria de contabilă la preşedinţie în ale managementului… A îndrăgit jurnalismul și l-a studiat mai mult urmărind experiența celor din jurul ei, chiar dacă are diploma în domeniu. A citit o grămadă de cărți și articole la acest subiect, este și un profesionist de mențiune. Ambițioasă, perseverentă, și ce e mai important, – adorată și apreciată chiar și de concurenți. Cunoaște limita în comunicare, nu întrece măsura, și niciodată n-o veți găsi plângând sau certând pe cineva, cu toate că a trecut și ea prin negații și lipsuri… Îi place să muncească, și în continuare dispune de energie pentru jobul ei. Nu este doar o pasiune, este specificul caracterului ei; un lider din fire, un manager dur, unul care face mai mult decât vorbește. A fost prezentătoare, economistă, ofițer de presă la echipa de fotbal Zimbru, a activat la diferite posturi TV, si cel mai important, a fost sau este prima femeie din Republica Moldova care a activat ca Președinte a unei echipe de fotbal pentru bărbaţi (”Dacia’‘ din Chișinău), probabil unică femeie și în lume… Astăzi, este Director general Agro TV Moldova, și dânsa nu doar conduce acest trust. Cea mai mare provocare pentru ea în calitate de Director este să meargă pe teren cu microfonul în mâină și să intervieze oamenii. ”Agro TV Moldova a fost pentru mine o nouă descoperire. Pot spune că acest proiect a fost pentru mine o încercare de a cunoaște și lucruri mai puțin știute pe dinăuntru, cum ar fi agricultura, pentru că sunt o fată, care m-am născut și crescut la sat, dar nu am fost atât de mult legată de pământ. Dacă până acum puteam spune că un domeniu mai interesant decât sportul nu exista, acum însă pot spune cu certitudine că agricultura îl depășește.” – a spus într-un interviu Zinaida Jioară. 

Este important de menţionat dragostea ei pentru oameni, prieteni, colegi, și că în mod deosebit îşi adoră fiica Mădălina, model, o tânără şi minunată princesă, cea care ne-a încântat până la lacrimi cu cântece la club cu vocea ei fenomenală și cu cuvinte frumoase la adresa mamei… Povestea Zinei este mult mai interesantă decât pare, ea fiind, de fapt, și foarte modestă din fire, nu-i place să se afișeze cu viața personală, nici cu meritele sale. Pentru aceasta și suntem noi, cei de la Clubul ”Impresii din viata si carti’ pentru a reuși s-o facem să ne divulgă unele secrete. Sper, că acest lucru ne-a reușit şi prin moderația Galinei Codreanu, fostă protagonistă la club, o moderatoare de excepție în continuare… Cei prezenți la eveniment au avut parte de un răsfăț de zile mari: au testat gratuit arome frantuzești naturale Euforia Indigo Holding, au aflat, cum alegem corect parfumul, care ne definește personalitatea… Cum deosebim un parfum natural de unul sintetic si au rămas plăcut surprinși să descopere, că la Chisinau, de 4, 5 ani, își desfasoară activitatea Holdingul International Indigo, care promovează peste 60 de branduri frantuzești consacrate international la un preț fără concurență! (Svetlana Vizitiu)

Referinţele prietenilor despre Zinaida Jioară:

De ce n-au murit amazoanele? Pentru Zinaida Jioară nu există lucruri imposibile. Am văzut-o prima oară la televizor pe un teren de fotbal, gândind în voce relațiile ei cu lumea fotbalului, o lume în care femeile rareori pătrund în funcții de conducere. Și ea, chiar președinte al FC Dacia, vedea acest lucru absolut firesc, o amazoană între lupii „dacici”, dar și între alți reprezentanți ai sportului moldovenesc. Atunci când a considerat că a venit momentul unei alte încercări, s-a transferat spre lumea televiziunii, la fel alături de sport, în calitate de director al primei televiziuni sportive din R. Moldova. Ca un om al începuturilor, pentru care a lua de la „zero” nu este o problemă existențială, ci mai degrabă un mod de viață, a pus pe picioare un produs media unic, de care sportul nostru avea nevoie, pentru că așa am ajuns să cunoaștem campionii noștri, performanțele lor sportive și sportul în general ca fenomen social. Dar și asta a fost puțin pentru Zinaida, pentru că începuturile sunt pentru ea un mod de viață. Fie că sunt începutri sportive….sau legate de agricultură. Pentru că Agro TV este un alt fel de a spune că amazoanele n-au murit. Pentru că există Zinaida Jioară!’‘ – Octavian Ticu

Galina Codreanu: ”Un Om talentat – este talentat în toate! Zinaida Jioară, – suflet frumos de copil, te-am redescoperit astăzi… 🙂 O Femeie de succes, o Femeie de Carieră… Un manager cu potențial, o deschizătoare de drumuri…Vulcanică și hotărâtă, puternică și ambițioasă… Adevărată. Fără fițe. Sinceră. Deschisă. Spontană. Prietenoasă, Muncitoare și Neobosită. O mamă iubitoare, o fiică și o soră grijulie. Un suflet care ține la neam și la țară și visează la familia reîntregită acasă, la Cucuruzeni… Are proiecte inedite la activ, de care este mandră, dar, cu siguranță, Proiectul vieții este în viitor… Mădălina – boțul de fată, cu ochii ca pruna, a reusit să ne încânte pe toți deopotrivă! Să fiți sănătoase, să aveți noroc, că frumoase și talentate sunteți amândouă!  Vă îmbratișez, suflete – Lumină!

Ascultați povestea Zinei Jioară în filmele postate mai jos, precum și parcursul evenimentului accesând titlul Albumului Zinaida Jioara protagonista la Clubul Impresii din viata si carti” 

Expresii de Zinaida Jioară:

”Libertatea sufletului nostru e ceea cu ce ne naștem, dar o pierdem odată cu trecerea anilor. Ne împovărăm cu griji, boli, invidie, bogăție materială sau sărăcie spirituală.Totul e mai simplu decât ne pare, totul e o alergare, o fugă până la un alt capăt de destin și înapoi. Trebuie doar să prinzi aripile zborului, al libertății de a iubi, trăi, dărui…”

”Cel mai important este echipa cu care activezi. O echipă profesionistă și bine organizată este garanția succesului pentru orice manager”

”Republica Moldova nu poate exista fără agricultură, iar fără această ramură țara noastră ar fi ca ziua fără soare.”

” Avem o echipă de oameni foarte muncitori, unii chiar foarte tineri după facultate, care merg în teritoriu, discută cu fermierii mari, mici, mijlocii. Și e greu, când vezi o familie, care au luat credite și încearcă să țină o fermă sau să dezvolte o afacere. Afacere, care să le ofere încredere copiilor săi să revină acasă. Avem sute de istorii pe care încercăm să le aducem pe micile ecrane și să le spunem tinerilor noștri că trebuie de muncit aici, acasă. Și dacă părinții lor au încredere și își deschid aici o afacere, doar pentru ca să întoarcă copii lor acasă, atunci ar fi păcat ca noi să stăm cu mâinele în jos și să nu facem nimic”

”Eu totuși aș vrea să rămân o persoană, care tinde să obțină rezultate bune. Totul depinde de soarele pe care îl ai în piept și dacă l-ai închis, atunci nu te mai autodepășești. Dar dacă îți dai voie ție să creezi, atunci ai și același succes sau rezultat frumos. E  bine să cunoaștem că după un succes trebuie să urmeze și un alt succes, altfel rămâne doar un om din trecut cu un oarecare succes. Dar dacă îți propui azi să obții un rezultat bun și mâine încă un rezultat bun, atunci ajungi să mai dai așa câte un interviu și să-ți spui, dar sunt eu oare un om de succes sau nu (zâmbește).”

”Facultatea de jurnalism este foarte bună și importantă pentru cei care vor să fie jurnaliști, care vor să devină adevărați cronicari și să poată fi buni prezentatori și realizatori a unei emisiuni sau a unui talk-show, pentru ei bazele acestei facultăți sunt esențiale, iar pe lângă asta trebuie să mai ai și un pic de talent în spate”

Date biografice: Zinaida Jioară (n. 6 aprilie 1977, Cucuruzeni, raionul Orhei) este o administratoare sportivă moldoveancă, fiind prima și totodată singura femeie președinte a unui club de fotbal din Republica Moldova. Între 2008 și 2013 a fost președinta clubului de fotbal Dacia Chișinău, iar anterior activase și la Zimbru Chișinău. A absolvit Colegiul Financiar-Bancar (specialitatea: Evidența financiară și contabilitate), Academia de Studii Economice (specialitatea: Evidența financiară și audit), Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (specialitatea: Management Artistic). Este directoarea televiziunii AgroTV, unică de acest gen în țară, iar de la un an de activitate, împreună cu echipa au reușit să aducă schimbări majore în agricultura moldovenească.

Surse:

https://www.facebook.com/events/807822052753445/ – Evenimentul anuntat

https://www.facebook.com/clubelitaimpresiisicarti/ Clubul ”Impresii din viata si carti”


8 comentarii

Minune de An nou


La sfârşitul fiecărui an, întreagă Moldova îşi iese din minţi! Şi probabil că toată lumea, pur şi simplu, îşi iese din minţi! Ce nu ar inventa antreprenorii inventivi! În piaţă găsiţi orice mărunţiş, în special animăluţe, al căror an vine pe horoscopul estic. Credinţa oamenilor în superstiţii rămâne iradicabilă, cu toate că suntem deja în veacul XXI. 

În general, (aici eu vin cu povestea mea) nici acel an nu a fost o excepţie, şi toată capitală s-a afişat cu postere cu diferite capre, iepuri sau câini veseli… În această turbulenţă, nu am rămas nici eu la o parte, mai curând m-am regăsit involuntar în centrul activităţilor. Angajată într-o acţiune de caritate la care au venit sute de invitaţi. Cu o mască de iepure împrumutată, iar pe fustă rochiei am lipit câteva bucăţele de blăniţe care eventual au devenit principala intrigă a povestei. Un adevărat bal de revelion, care nu promitea să fie deosebită de alte activităţi de caritate, totul decurgea ca de obicei. Oaspeţii soseau, cânta muzica, şi atunci când s-a stins lumina, s-au auzit fanfare solemne şi Moşul Crăciun şi Alba ca Zăpada au întrat în sală de festivităţi. Toată surpriza în fine, atunci când în mod neaşteptat apăruse Iepuroaica, eu, adică… Efectul a fost cu adevărat uimitor, şi reacţia diferită: cineva incepea să râdă, cineva să filmeze, iar unele persoane încercau să atingă personal Iepuraşul pentru Noroc. Şi de această dată, merg eu cu aparatul meu roz să filmez petrecerea, când cineva brusc mă apucase… de fustă rochiei. Eu înciudată mă întorc şi observ o fată de 30 de ani, şi ea mă roagă cu blândeţe ca eu să-i îndeplinesc o dorinţă: ’’să se mărite cu Aurel’’. În ochii ei era atâta rugă, că chiar am rămas confuză. Moşul Crăciun şi Alba ca Zăpadă s-au cam speriat să nu fie scenariul dat ”la fund”, muzica încetini, oamenii brusc au tăcut şi ei. Toţi se întrebau ce va fi mai departe?

Dar, mai departe n-a fost nimic! Am stat şi m-am uitat îndelung la această fată… în tăcere. În orice poveste ’’cu ghinion’’ care se întâmplă cu mine, eu dau vina în primul rând pe mine 😀  Doar, că jumătatea ţării noastre – sunt Ele, la fel de frumoase femei, simple şi educate, care doresc pur şi simplu să fie fericite, să se căsătorească cu succes şi să fie necesare familiei… Ciudata fată a bolmorosit ceva despre prima ei căsnicie nereuşită, despre copilul ei fără de tată, despre serviciul ei de nevoie… La finalul discursului său confuz, fata mi-a rupt din blăniţa lipită pe fustă, a spus că aceea neapărat îi va aduce noroc… Au trecut probabil şase luni, istoria a fost uitată, şi fata a cărei nume nici măcar nu am întrebat. Într-o zi obişnuită, treceam pe lângă monumentul Ştefan cel Mare, ca de obicei de la serviciu spre staţie… În acel moment am observat un cuplu: mire şi mireasa făceau poze. Toată lumea îi privea cu admiraţie, erau frumoşi şi fericiţi. Într-o clipă, mireasa în rochie albă brusc se îndreptă în direcţia mea. Nici n-am reuşit să răsuflu de uimire, şi m-am pomenit în braţele ei. M-a cuprins cu lacrimi, mulţumindu-mă că i-am îndeplinit dorinţa! Sărmanul mire încerca s-o dezlipească de mine. Apoi, realizând absurditatea situaţiei, mireasa a început să râdă. Când pasiunile s-au diminuat, mireasa a explicat că eu sunt acea Femeie care ia adus noroc de An nou, iar bucăţica de blăniţă de iepure a devenit talismanul ei şi o ajută în viaţă. Ea cu Aurel, de fapt, acum au devenit soţ şi soţie!

Cine va spune că nu există miracole în lume? 

Recunoaşteţi, că şi voi aşteptaţi sărbătorile de iarnă cu nerăbdare! Pentru că nu contează modul în care fiecare din noi se referă la ele: cineva mai din vară este în aşteptare a zarvei cu veselie: bradul, ghirleande, cadouri, artificii… Şi, cineva din contra visează doar un lucru: ca toate acestea să se încheie cât mai curând şi să se înceapă din nou liniştea vieţii cotidiene fără cozi interminabile în magazine, cadouri fără sens şi aceleaşi urări repetate din an în an. Şi totuşi, fiecare rămâne în anticiparea schimbărilor pozitive, cu speranţe şi dorinţe realizate. Nicio altă sărbătoare nu este în stare să ne unească într-atât de reuşit… Oricine ai putea fi: un romantic incurabil, fie un sceptic inveterat, nu-ţi pasă, chiar dacă în adâncul sufletului doreşti să crezi atât de mult că cu fiecare ultima filă din calendarul vieţii tale vor pleca şi toate cele rele (Doamne ajută!), iar Revelionul îţi va aduce cu siguranţă un alt an cu bucurii, prosperitate, dragoste… Pentru că Credinţa din sufletul tău te va salva, şi acest lucru este indiscutabil…

În Noul an minunile ne aşteaptă pretutindeni, trebuie doar să le poţi distinge, oricare n-ar fi spiritul tău în această zi cu soare, cu ninsori sau ploi… Să poţi ascultă şoaptele Destinului! Şi atunci, va veni fericirea – necondiţionaţă, frumoasă, eternă… Există minuni, care schimbă în cel mai serios mod viaţa, şi uneori se petrece ceva neobservat de alţii, o mică şi banală magie cotidiană, dar şi ea va aduce fericire, poate nu atât de globală, dar totuşi la fel de palpabilă în sufletul tău. În nopţile dintre ani, se petrec uneori evenimente complet inexplicabile. Cineva sceptic le plasează la coincidenţe banale, iar cineva crede cu sinceritate că este destul de norocos să asiste la adevarate miracole, şi în cele din urmă are dreptate! 😀 

❤ SV


2 comentarii

Cugetari de Toamna. Totul se va împlini!


În fine, Viața – este o cotă unică În brațele Destinului. Dar nu despre acest lucru e vorba. Probabil, Viața ne privează de Ceva pentru a ne apăra.  Ne bate până când ne deșteptăm. Ne lovește în spate atunci când situația devine ”irecurabilă”. Dar Viața pentru noi – nu constă în ceea ce noi ”avem”… Mai mult e în ceea ”ce nu am obținut”. Lumea e plină de adevăruri reale și imaginare, și nu este deloc dogma autentității altora…

Probabil, Viața ne lipsește de cei dragi. Pentru ca noi tot timpul să ne aducem de ei aminte. Și, oricât de mult am obosi în viață, ne încălzim cu amintirea, aidoma unui pahar cu vin moldovenesc, cu dragostea celor pe care i-am iubit, dar, sorbind-o, nu am băut paharul până la fund…   

Ne este dată alegerea, dar Viața e o limită a unui cerc, – îngăduiți să aleagă Ea singură! Pentru că noi nu suntem atenți unde pășim, ce ne dorim și ce facem… Tot ce-i probabil, atunci când Viața ne lipsește de prieteni, ea ne oferă șansa … să nu tradăm! Adesea timiditatea ne transformă în lași. Deci, în modestie e harul Domnului?.. Să avem curajul să spunem adevărul și să prețuim prieteni adevărați! 

Probabil, Viața m-a împins într-un abis, pentru a mă învăța să Zbor?! Accept Viața ca un Dar, ca milă de la Dumnezeu! Accept tot ce împlementează ea, Viața. Poate că ”ce nu s-a întâmplat” este mai important decât ceea ”ce nu am reușit”… Să avem Credință!

 TOAMNA continuă. Caldă sau rece, cu ispitiri și furtuni. Ploi posomorâte și dureri de cap. Evenimente mondene și visuri de vară. Lăsați să vă încălzească inimile dragi și nu fiți disperați. Priviți în ochii oamenilor cu chipuri luminate și luați aminte, ce culori cuprind… Și-atunci când cerul se încruntă, remarcați această melancolie mândră și bucurați-vă de frumusețea ce vă înconjoară! Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâine nu vom fi noi. Nu amânați nimic, trăiți acum!

Totul se va împlini … Cu o Toamna nouă!

❤ SV


7 comentarii

Silvia Saca, protagonista la Clubul Impresii din viata si carti


Am aşteptat demult întânirea cu această respectabilă DoamnăPentru că este foarte interesantă nu doar ca personalitate în sine, este şi o persoană de suflet, sinceră şi expresivă în opinii personale cu multă înţelepciune şi adevăr, dar şi prietenă pentru toată lumea, deschisă şi luminoasă, sociabilă în special pe reţele de socializare, unde este asaltată de cei curioşi, dornici să se molipsească de spirit vesel, inteligenţă şi, pur şi simplu, să afle mai multe la subiectul Familia, Dragostea de oameni, flori, pisici, câineluţi etc. Vorbind despre personalităţi precum Silvia Saca, totul ţine de inspiraţie şi starea pe care o ai. Se spune că nu trebuie să te grăbeşti, că trebuie să ai răbdare, este în stilul ei, te lasă să fii aşa cum eşti, nervos sau grăbit, ca apoi să te surprindă tolerant cu vocea ei calmă şi caldă… Trecută prin cumpene şi dureri, este plină de optimism, inspiră credibilitate în realizarea speranţelor. Întră în discuţie, întreabă şi răspunde, vine cu sfaturi şi ajutor la nevoie, – trăeşte orice moment bucurându-se de comunicare cu oamenii, care la fel răspund cu reciprocitate… 
Doamna Silvia Saca
, a 85a protagonistă a Clubului ”Impresii din viata si carti”  eveniment creeat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu, – astăzi a venit cu o experienţă inedită de viaţă, a fost o poveste la prezent prin sentimente verbalizate la trecut, impresii despre – familie, părinţii, străbuni, studii, educaţie, cultură, cariera şi toată experienţa de viaţă: simţita-i clipa spirituală prin modul de convingere a cuvântului exprimat atât de sincer şi frumos. Sala a fost plină de public, au venit mulţi tineri studenţi, au venit persoane care ţin la ea şi o respectă. Şi soţul Victor Saca, savantul şi pedagog de excepţie, a fost de la bun început alături de soţie. Deputata Valentina Stratan, omudsmanul, avocatul copilului Maia Bănărescu, Nighina Azizov, Tatiana Isacova şi mulţi alţii au susţinut-o prin cuvinte prietenoase. Dar vă recomand să vizionaţi filmele şi imaginile postate mai jos ca să înţelegeţi istoria ei, – o poveste de viaţă, care pur şi simplu te motivează, te împinge să mergi mai departe, oricât de dificilă ar fi viaţa…

Deschideţi albumul Silvia Saca la Clubul Impresii din viata si carti

Tatiana Isacova:”Clubul „Impresii din viață și cărți” al Bibliotecii Municipale „B. P. Hașdeu” din Chișinău a organizat o întîlnire excelentă cu distinsa Doamnă Silvia Saca, care este o personalitate erudită, inteligentă, cu un spirit energic deosebit, cu ambiție pozitivă și o gîndire creativă.
La această întîlnire am avut ocazia să cunosc realizările remarcabile ale Doamnei Silvia Saca, care i-au marcat etapele activităţii profesionale.
Foarte mult o apreciez pe Doamna Silvia Saca pentru bunătatea sufletească, noblețea, onestitatea, curajul civic.
O adevărată atmosferă benefică domnește în familia prietenoasă a Doamnei Silvia şi Domnului Victor Saca, o familie unită, generoasă, cu frumoase tradiții naționale. Sunt cei mai dulci bunici din lume, care-l adoră pe nepoţelul Lucian, care este departe în Statele Unite ale Americii şi este cea mai scumpă comoară a bunicilor.
Le doresc Doamnei Silvia şi Domnului Victor multă sănătate, multe bucurii de la nepoţelul drag, fericire, prosperare în continuare.”

Nadejda Miron:”A fost o prezentare superba! Tineretul are nevoie de asa festivități! Va mulțumesc d. Silvia Saca! Pentru mai multi a fost o schimbare si nou început in viața lui!”

Oleg Solomon:”Felicitari Dna Silvia, sunt mindru ca va cunosc”.

Detalii despre protagonista scrise recent: https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/09/23/soare-cat-mai-mult-soare-pentru-silvia-saca/

Nighina Azizov, inițiatoarea Turului de Ascultare „Vocile Femeilor din Moldova” Vorbiți cu Noi!:”Evenimentul de astăzi a fost un prilej unic pentru mine. Am redescoperit familia Saca dar și pe doamna Saca, femeia soare și persoana dedicată egalității de gen. Este prețios sa Asculți experiența unei doamne care a stat la temelia creării conștiinței de gen in Republica Moldova și a contribuit la dezvoltarea tinerelor generații in spiritul echitații și a egalității!”

Maia Banarescu:”Doamna Silvia Saca o doamna deosebita care a pus umarul fraged la instaurarea democratiei, egalitatii de gen, promovarea femeii in politica moldoveneasca. Si dupa cum v-am spus ieri: Sunteti parte a istoriei Moldovei, deoarece istoria se face de oameni prin faptele lor. Sanatate și doar evenimente frumoase!”

Tamara Caireac:”O lectie de viata pentru toti tinerii din sala……si amintiri ,amintiri pentru ceilalati prezenti care au trait povestea vietii d-nei Saca si au retrait-o pe a lor in paralel. Va multumim pentru povestea cu oameni in viata.Un monolog al sec XX transmis autentic in sec XXI. Sa ne traiti caci creativitatea nu moare.”

Zoia Jalba:”Felicitari, Silvia! S-o tii tot asa! Bravo organizatorilor.”

Sofia Stolearov:”Familia Saca sunteti excelenti”

Ester Tessler:”Ma bucur, felicitari doamna Silvia Saca!”

Vedeţi scurte secvențe din filmul integral mai jos:

Surse despre protagonista Silvia Saca:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/09/23/soare-cat-mai-mult-soare-pentru-silvia-saca/

https://www.facebook.com/events/315986785488298/ evenimentul promo  Clubul ”Impresii din viata si carti”  creeat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu

https://www.facebook.com/SiliviaSaca?fref=ufi

Silvia Saca Dragă Doamnă Svetlana Vizitiu, sincere mulțumiri pentru munca imensă care o faceți pentru dăruirea, și bunăvoință dvs. Și pentru că M-ati convins să împărtășesc experiență de viață toată lumea bună care a venit. Dna Svetlana Respect.

❤ Svetlana Vizitiu


5 comentarii

Soare, cât mai mult soare pentru Silvia Saca!


Nimic nu e pentru totdeauna. Cafeaua se răcește, fumul se risipește, timpul trece și oamenii se schimbă”… Nici nu mai ai cu cine schimba o vorbă la o cafea, mai toți au plecat peste hotarele Moldovei, iar cine a mai rămas – cu ei schimbă cuvinte doar pe internet, sunt și ei ocupați cu propria viață. Ca de obicei, în virtual, mai poate schimba o vorbă-două, rareori de suflet, cu persoanele dragi, iar acasă este mereu cu soțul și animăluțele. Adoră animăluțe, câinii și pisicile sunt ființe dragi, după familia ei. Fiica e deja aparte cu familia ei, stabilită în America, timpul nu-i mai întoarce înapoi, decât în zilele de concediu o dată în trei-cinci ani, atunci când iau zborul spre pământul natal… Iar mama Silvia le duce dorul nespus de mult. Şi cât de dulce vorbește despre nepoțelul Luca, că e atât de înțelept și talentat! Consideră că fiica a avut mare noroc cu soțul american, ginerele Silviei Saca . Important că se respectă și se iubesc în continuare. Resursele principale se construiesc pe calitățile omului, aceasta e cea mai mare bogăție a unui Om. Iar statul trebuie să creeze toate condiţiile necesare pentru dezvoltarea talentelor. Este chiar obligația unui stat. Și ce păcat că ducem lipsuri, cu atâţia moldoveni harnici și muncitori. Este atât de greu uneori să-ți asumi responsabilități pe propriii umeri. Ca de exemplu, apeductul lipsă pân-la casă, și nici banii nu ajung pentru achitarea tuturor serviciilor. Și transportul lipsă la stație, acum câteva luni primăria i-a lipsit de ruta 193, și cât e de greu să ajungi la etate să duci greul pe picioare, cu atât mai mult că a suportat o operație chirurgicală onco – soră cu moartea… E foarte puternică această femeie. E o doamnă inteligentă și foarte curajoasă. Spune că puterea omului nu e în a răspunde cu demnitate la provocări, dar în a le evita… Ascultă atent opiniile tuturor, apoi o spune pe a ei, și… reiese că întotdeaună are dreptate. Este și discretă, cu mult tact te poate asculta fără întrerupere, chiar și atunci când bârfești sau poți scăpa în vorbă o prostie, oricum te respectă, pentru că știe, că Totul ține de inspirație și de starea pe care o ai. Se spune că nu trebuie să te grăbești, că trebuie să ai răbdare. Așa o fi… Atâta a îndurat, că acum pe prim plan pune valoarea omului în persoană, evitând calitățile uneori insuportabile, pentru că știe că din spiritul de zi grea, de muncă obositoare, de oameni invidioși sau demnitari-cetate sau de instabilitate politică, omul greșește oricând. Se roagă să fie pace, să fie sănătoși toți, să crească în continuare florile ei frumoase, le iubește crescând în pământ sau în ghiveciuri, și nu tăiate. 

Mereu cu zâmbetul pe buze, se bucură de fiecare om ce-i vine în cale, îi mulțumește pentru implicare și consideră că nici un om nu apare în viața altuia întâmplător… ”Chiar mă simt fericită și mândră că sunt soția Profesorului Victor SACA! E cel mai bun! Zău ca e adevărat!”- scria Silvia Saca  in noiembrie 2015 pe facebook…

Silvia Saca Pictat de S. Vizitiu

Și astăzi de aniversare, știu că se va bucura pentru orice cuvânt sincer, fie de la prieteni sau necunoscuți… Eu îi doresc multă sănătate, zile luminoase fără griji în continuare și bunăstare. Domnul s-o binecuvinteze pe ea și familia ei! Doamne ajută! Și din rețelele de socializare, am selectat unele partituri cu nestemate exprimări ale ei și ale prietenilor, gânduri bune și urări. Sunt multe, e greu să le descrii pe toate. (S.V.) Vedeți mai jos:

Silvia Saca Tuturor celor care și-au amintit de mine vă doresc sănătate și cât mai multe ocazii pentru bucurii. Toți aveți locușorul vostru aparte în inima mea.

Ala Pinzari Sufletul refelectat in privire, inteligent si marinimos.

Raissa Saka Strimbanu Doamna Silvia, aveti o frumusete interioara … puternica, plina de dragoste si pasiune unul pentru altul, exact ca pe pozele unde sinteti mire si mireasa !!! Sinteti foarte, foarte pozitivi !!! Primesc o placere mare si si simt caldura Dstra sufleteasca cind va privesc !!! Va urez din toata inima sănătate și mulți, mulți ani fericiti impreuna!!!

Anisoara Cebotari Fericirea are gust de nemurire,stimata Dna Silvia.Felicitari pentru o familie -model ! Multi ani inainte !

Ester Tessler: ”Deja asotiez trandafirii cu Dumneavoastra, fiindca ii cresteti cu multa dragoste si va impartiti cu noi din inima!!!!!”

Leonid Caraghiziadi Sa va fie de bine si voua, frumoasa familie SACA. D-lui Victor ii doresc multa sanatate si noi impliniri cu ocazia aniversarii! Lumina, liniste si pace in casa D-stra! (P.S. Multumesc ptru urari: Sf.Nicolae a fost generos: a pus cuvant si medicii mi-au mai dat un „avans” pana la vara. Adios, Espana! Hasta pronto, Barcelona!!!)

Eugenia Guzun:”Ce e frumos si inteligent in tinerete, stie sa si imbatraneasca foarte frumos… Admir deseori doamne la a treia tinerete … Le intalnesc frecvent in Bucuresti… Sunt sigura ca le-ai face concurenta… peste vre-o 30 de ani. Acum, bucura-te de frumusetea varstei tale!”

Sergiu Corcebas:”Uite asa te tin minte din facultate,chiar daca anii te-au modificat putin,ai ramas,crede-ma, tot asa de frumoasa!”

Daniella Bagrin Dodon se spune că oamenii care iubesc animalele,pe care animăluțele îi iubesc, sînt oameni cu sufletul cald,cu inima curată,oameni BUNI! Eu nu am urmă de îndoială. Sărbători fericite familiei Saca!

Vasile Andrieş La Multi Ani, sunteti o Doamna deosebit de frumoasa si inteligenta si formati un cuplu extraordinar cu D-l profesor. Sa va dea Domnul sanatate, cu drag, familia Andries

Silvia Saca vine cu expresii si aprecieri:

Doamne, îți mulțumesc pentru această zi. Sunt zile atât de pline de bucurii și împliniri! Fericire! Eu sunt cea mai fericită mamă și bunică!

– Azi e cea mai importantă zi din an. Acum 6 ani s-a născut nepoțelul nostru Luca! Soarele nostru , ochii noștri, Viața noastră! La multi ani, iubirea noastră, sănătate și cât mai mult prilej pentru bucurii!!! (4 noiembrie 2015)

= În câteva ore se duce în istorie anul 2015. An cu bucurii și tristețe, cu împliniri și eșecuri, cu miliardarul furat dar și cu speranță cu voi avea destulă înțelepciune și vom învață lecțiile. Eu mă bucur, că va am ca prieteni.., da pe unii chiar și reali. Mă întristează când sunteți triști și mă bucur când sunteți fericiți. Pentru că anul 2016 să vă aducă mai mult prilej pentru bucurii și pentru a va încuraja să fiți împliniți florile mele S-AU străduit și Leagănul Domnului și celelalte.”

= Remarcă de Saca:”Oare în anul următor tot vor fi în vogă buzele inflate ca la vacute, totuși e anul caprei sau a mioarei?”

= Incet,încet se trec ultimile ore ale anului 2014. Pentru mine a fost un an bun. Ne-am reîntâlnit cu fiica,ginerele și nepoțelul. Cea mai mare bucurie! Dar nu ultima au revenit în viața noastra prietenii din tinerețe. Mai des contactez cu verișoara. Mi-am revăzut colegii de serviciu de la BTT SPUTNIK – tinerețe ce e mai frumos? Așa Cum viața e ca și zebra, spre regret din viața mea au plecat mai multe persoane dragi sufletului meu, dar care au rămas în inima mea. Și unde ai văzut poveste cu sfârșitul rau? Nu se poate! Chiar azi am întâlnit o colegă de facultate. Vreau sa cred că enigmaticul 2015 tot va fi un an bun, cu mai puține pierderi. Voua , dragii mei va doresc sănătatea și cât mai mult prilej de bucurie. Pupici, dragii mei.

= A zis prietena mea Liuba, că is tristă, da Cum sa fiu dacă se mai duce un an? Dar postez o alta foto și va spun LA MULTI ANI CU SANATATE ȘI DRAGOSTE! (2014)

Iata ce înseamnă CRACIUNUL: Azi am avut o zi SUPERBA! (2013) Am participat la finalizarea proiectului „Responsabilitatea Civica, implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Educației si Științei. Acest proiect este unul de succes. A fost multa lume de CALITATE!!! Multi oameni dragi sufletului meu: Ala Pinzari, Grigore Taran, Corina Cepoi, dar si Dumitru Braghis, si Prima Doamna Margareta Timofti (SUPERBA DOAMNA). La intoarcere deschid FB șiiii… surpriza Felicitari si cadou de la Centrul de vesela „PERLA”. E CA UN VIS PLACUT.

= Încet,încet ne părăsește anul 2013 luând cu el implinirile și disperarile, intâlnirile și despărțirile, dragostea și…A fost un an cu multe sperante, realizări dar și dezamăjiri. Rămând o parte din viața noastra.
Iată că au rămas ore numărate până ne intră în case Anul 2014. Cum va fi? Vom vedea. Să speram că va fi fără mai disperări și pierderi. Vă mulțumesc TUTUROR! Sănătate în anul care vine!

= Au ramas cateva ore si 2012 ne v-a lasa in seama anului 2013. 2012 a fost un an bun, am avut de toate si rele si bune cum se cuvine itr-un an. Ma bucur ca am avut parte de noi prieteni VEDETE precum DNA ELENA GERMAN, dar si tineri deosebiti, talentati si practic toti discipoli ai sotului meu- sa fiti sanatosi in anul ce vine. M-am bucurat de implinirile Danutei Barbarosie si a Lily Buzdugan dar si a Lilianei Vitu. Am avut o deosebita placere sa o regasesc pe Sofia Stolearov, prietena tineretei noastre. Am fost onorata de dl Vasile Botnaru si Valentina Ursu, dar si Cei mai buni jurnalist de la Publika TV dl. Vitalie DogaruNatalia MorariElena Pahomova, De Robu-Popa Elena de la Moldova 1. M-am bucurat pentru toti voi prietenii mei mai noi si mai… Va doresc in anul care chiar deja e la poarta un an cu sanatate, mai multe impliniri, DRAGOSTE si un car de FERICIRE! La multi ani!

Cine știe sau înțelege ce se întâmplă în capurile deputaților?

= Vai, sărmana țară, vai, sărmanii noi. Nu îmi vine să cred că este atâta rahat cât se toarnă partidele unele pe altele unii au mai mult rahat, alții își mai îmbracă mască Brrrr, chiar și evadarea din oraș nu mă scapă de miros de rahat, șobolani și dihori.

= La mulți ani CHIŞINÄU! Tuturor chişinăueniror sănătate și verticalitate în aceste vremuri zbuciumate. Doamne dă ne nouă atâta minte încât să înțelegem ce e bine și ce e rău, cine-I drept și cine-I strămb..

= Neața. Multe evenimente au fost ieri. Ce va fi azi vom vedea, important e sa analizam la rece și să alegem grâul ca cocoșul. Oricum vă doresc o zi bună

= Buna seara. .După o azi atât de frumoasă să aveți și o seară pa măsură . Trandafirii mei mai înfloresc pentru voi. Și levănțica vrea sa va bucure (E ULTIMA ÎN ANUL ĂSTA ).

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1489509727802662&set=pcb.1489509874469314&type=3&theater – imagini

https://www.facebook.com/events/315986785488298/La 5 octombrie vă invităm la Clubul Impresii din viata si carti la o discutție de suflet cu protagonista Silvia Saca! O Doamna fericita, om de omenie, spirit tanar si-un dar cu talente, optimista, sociabila si calma, molipseste cu buna dispozitie si radiaza toleranta cu blandete… Veniti sa-i cunoasteti istoria, zbuciumata cu bucurii si cele triste! Sa gustati si placintele de-ale gospodinei! Dar in dar la lume si pentru… Este Silvia SACA! O personalitate sacra!

Svetlana Vizitiu  ❤ 


6 comentarii

Ciudată lume independentă. Ray Bradbury ‘451 Fahrenheit’


Am înțeles un lucru. Oamenii au uitat complet cum să comunice. Și mi-am amintit de romanul lui Bradbury, cu ziduri țipătoare și televizoare urlând în fiecare casă. Unde soțul nu-și amintește cum a făcut cunoștință cu soția. Unde fiecare – așa și așa, se… gândește doar la sine. Nu privește mult timp în sus, la stele sau la cerul senin, unde nu se țin de mâini, nu se bucură de mireasma florilor de câmp și nu suflă în fulgile păpădiilor…

Ray Bradbury avea temeri în privința dezvoltării civilizației informaționale și realizările ei tehnologice. Realmente, a prezis corect urmările, atunci când menționa că tehnologia informațională va scoate toată omenirea din brațele Spiritului… Din brațele Iubirii. Bradbury a scris despre acestea în prima lui carte ”451 de grade Fahrenheit”.

Despre cum va deveni societatea în viitor, sau – cum poate veni… Romanul descrie societatea anti-utopică a viitorului, și de fapt, – societatea noastră adusă la  punctul absurdității. Bradbury a inventat un stat, unde este interzis în mod legal să citești și să păstrezi cărți. Pentru corectitudinea politică și liniștea comună, nivelul general al cerințelor spirituale și intelectuale în mod artifical tot scade și degradează. Însă, se mai găsesc rebeli și fugari, cei care protestează și migrează. Nu vă amintește nimic? Ciudată lume…

Adesea se arată la știri, cum sectoare sau sate întregi se plâng pe sfârșitul lumii. Se taie curentul, cică dintr-un accident cu zile întregi nu au lumină, nici contact cu lumea extraterestră. Totul este mai simplu decât în filmele americane. Și atunci, oamenii telefonează și se plâng că nu pot privi o porțiune dintr-un show raTat la TV sau o ”gunoiste” pe o rețea de socializare.

Și nimănui nu i-a trecut prin cap, pur și simplu, să stea la o vorbă de suflet. La o luminare. Poate că ar fi auzit ceva interesant. Ceva, despre care nici nu ar fi auzit în vanitatea zilei sau după peretele calculatorului… Și doar este atât de romantic, să privești umbrele jucăușe ale luminărilor, neaua de pe geam înghețată în chipuri imaginare. Și chiar încercând să discuți cu unele persoane, în cazul meu recent în stațiunea codrilor, a reieșit că nu avem ce discuta decât despre băutură și sex. Nimic mai uman. Lumea se convinge că vrea ”dragoste”, nu ”bani” doar în vorbe deșarte. O prefecătorie moldovenească stricată de IT. A început să-mi displacă acea stațiune, dar și mai grav, nu mai am încredere în oameni. Și, numai eu? Nu știu, cum reușeau să trăiască oamenii înainte, în acea epocă, fără beneficii moderne ale civilizației. Probabil, și de aceea erau mai mulți copii în familii? )

Oamenii stau cu mobile la ureche zi și noapte, uitând de atenție și respect pentru cei de alături. Nu suportă pe cineva mai fericit și cu reușită. Sunt lipsiți de atitudine și sentimente firești, fără pauză… atrofiați sau zombați de Internet. Chiar și șefii mereu ascultă subordonații cu telefonul la ureche și ochii în calculator, astfel ”rezolvând” toate ”soluțiile” și problemele de serviciu pe viitor… Se uită la tine, dar nu te văd. Și guvernul se joacă cu viețile oamenilor fără frică de Dumnezeu…

Iar astăzi, sărbătorim Independența… Care Independență, – nu simt. M-o fi paralizat Internetul? Și serios, mi-e foarte trist. Poate e cazul să avem mai multe accidente de întrerupere de energie electrică, ca oamenii să se întoarcă unul la altul? Vezi, și s-a mai ieftini atunci!? Și vom găsi mai multe cuvinte pentru fiecare, și vom memoriza mai multe nume dragi, privind la stele și nori?..

Nu toate urmele se văd, și nu toate rănile se vindecă. Câteodată durerea cuiva rămâne ascunsă de toți…

Există dureri pentru care e puțin sa spui ”Iartă-mă”, dar – Domnul să ne judece!

❤  #Svetlana_Vizitiu 

#Ray_Bradbury_451_Fahrenheit #Impresii_recenzie, #Recomandare_carte


Scrie un comentariu

Amuzant si trist. Perle inaripate (5)


Îmi place Internetul. Aici oamenii sunt mai frumoşi decât în viaţă, mai înţelepţi şi mai îndrăzneţi decât în viaţa reală, de la ei nu aduce a iz urât, şi poţi să nu le răspunzi.

Relaţiile normale se încheie cu ură şi blocarea tuturor contactelor.

Toţi cei din poliţia rutieră întreabă:’’Ai băut?’’Şi măcar unul să întrebe ’’Ai mâncat?’’

‘’Deputatul” – sună cu mândrie! Iar’’Parazitul’’ – sincer.

De câte ori cetăţenii trebuie să între în situaţia demnitarilor, pentru ca puterea de stat, în cele din urmă, să se simtă mulţumită?

Înainte, viaţa personală a tinerilor era ceva mai simplă. Au vrut, s-au ţinut de mâini – şi deja se întâlnesc. Iar acum, oamenii dorm de două ori în săptămână şi relaţiile la ei ”Totul foarte complicat…’’

Adult devii nu atunci când ai încetat s-o asculţi pe mama, ci atunci când realizezi, că mama avea dreptate.

Trebuie să ştii să pierzi! Cu acest gând trebuie să se obișnuiească treptat toţi adversarii tăi.

Dacă n-ai dreptate şi taci – eşti un înţelept, dacă ai dreptate şi taci – eşti căsătorit.

– Ne-am certat cu soţia şi a ea a anunţat greva foamei.

– Şi cât timp nu mânâncă?

– Eu nu mănânc…

Femeile urâte distrug ficatul bărbatului

 Dacă soţia a plecat de la tine la vecin, nu dispera, acum eşti vecinul ei.

Atunci când asupra unui om se aruncă o turmă de câini, oamenii, desigur, sunt de partea omului. Dacă asupra unui om se aruncă o turmă de oameni, oamenii, de obicei sunt de partea turmei…

Da fericirea a fost, este şi va fi, atâta timp cât cineva încă nu te-a trezit

Totul e în capurile oamenilor. Şi fiecare gândeşte că este drept şi deştept. Pe timpuri, copilul născut de sclavi, la fel era făcut sclav. Păi, cum altfel? El doar pentru asta s-a născut! Şi aşa era primit în societate, şi nimeni nu riposta. Câte generaţii trebuiau să treacă pentru ca sălbătăciunea să fie în sfârşit acceptată… ca sălbătăciune? 

Succesul – este pur şi simplu o chestiune de noroc. Dacă nu credeți, Întrebaţi pe oricare ghinionist.

Un oligarh, pentru a deveni un pic mai bogat a vândut un mixer.

Atunci când Banca Naţională va constata că bănci în Moldova n-au rămas mai mult, ea, măcar pentru a face ceva, se va lipsi de licenţă.

Înţelepciunea începe cu dorinţa de ajunge la adevăr, iar prostia – atunci când eşti încrezut că deja ai săpat şi ai ajuns la adevăr. Şi, cu cât mai adânc… tot ai  săpat, cu atât mai convingător aceasta te caracterizează

Femeile urâte distrug ficatul bărbatului

Unui medic îi convine când eşti bolnav. Avocatului la fel este de benefică situaţia, atunci ai întrat într-un necaz. Mecanicul auto se bucură că ţi s-a stricat maşina. Şi doar hoţul şi inspectorul fiscal se vor bucura din toată inima şi îţi vor dori sincer bunăstare, prosperitate şi venituri bune!

Nu veţi crede! – plâng şi tare! De ce atâtea războaie? Haideţi să cântăm ceva împreună, pentru a ne purifica şi a cere iertare! Haideţi să ne împăcăm!

Vreţi să vă împăcaţi cu toată lumea – nu-i împedicaţi să mintă!

Loialitatea trebuie să fie în toate, în relaţii, în prietenie, în fapte… Rămâi mereu fidel promisiunilor şi principiilor sale!

Nu privi în urmă, acolo voi deja aţi fost şi aţi văzut totul. Mergeţi mai departe, – unde sunt lucruri mult mai interesante!

Nu sunt deşteaptă, sunt… cu experienţă. Dacă aş fi înţeleaptă, nu aş fi acumulat o astfel de experienţă…

Cuvinte de aur de la Bunica. – nu priviţi în oglindă, – veţi îmbătrâni! Nu învitaţi în casă oameni răi, – o să vă pară rău! Nu invidiaţi pe nimeni, – veţi îmbolnăvi! Şi, nu mâncaţi pe noapte, – veţi deveni obezi! 

Iată, asculţi orice şef, şi va reieşi, că în tinereţe el niciodată n-a întârziat la serviciu, nu venea mahmur, nu rezolva cuvinte încrucișate, şi pur şi simplu visa să lucreze în zile de week-end!

Femeia se schimbă nu cu anii de vârstă, ci cu bărbatul ei…

  • Dragul meu, dacă mă voi arunca în râu, vei sări să mă salvezi?
  • Şi dacă voi spune ’Da’, vei sări?

‘’Supune-te, – sau vei nimeri pe stradă!’’

Un salariu decent –  e atunci când a venit deja timpul să ridici următorul, şi salariul anterior încă nu l-ai cheltuit )

De la opt-nouă ani, copiii încetează să mai creadă că Moş Crăciun le aduce cadouri, şi, cam de la patruzeci de ani, că statul le va achita pensii normale…

Muştele sunt aceiaşi fluturaşi, doar că… pentru muncitori şi ţărani!

Dacă tu locuieşti în Moldova, – înseamnă că prin naşterea ta ai ales… un nivel dificil…

Atentie, moldovencelor, dupa martie 2019, nu se va mai putea circula liber in Marea Britanie. – Maritați-vă, care puteți până la această dată!

❤  Svetlana Vizitiu


16 comentarii

Daca esti rugat sa pleci – atunci e chiar timpul


     Fiecare cu propriul păcat, cu obiceiuri proprii, cu tristețe proprie. Eu sunt mereu în căutarea acelor ai căror nervi sunt mai rezistenți decât oțelul, cine ar putea să mă suporte, ascultând plictisul frazelor mele, și să se maturizeze împreună cu mine, ba chiar să mă vadă fără farduri frumoasă. Cine să mă telefoneze joi ori vineri, la orice oră, cine să mă ridice în sus, mai aproape de ceruri. Cine să ascundă îndoiala și furia, cine să se înece în mine. Și, orice s-ar întâmpla cu mine, să-mi sugereze calea cea dreaptă.

    Fiecare cu templul propriu – Biserica lui, victorii și vise proprii. Eu sunt… din nou, din nou acolo unde tu nu mai vii. De la inimă căldura – în jumătate și o conversație atât de blândă, așa, pur și simplu… Din nou, eu sunt acolo, în caz de tu vii… Toate sortate la locurile lor – eu sunt în căutare, în continuare. Până acum. Fără seamă de lipsă de un gol în suflet…

   Și dacă sufletul devine pustiu, e timpul să schimbi ruta. Scrie-ți clar, fără cerneală… în creierul tău aceste perle:

Cine te iubește – va aștepta numaidecât!                                                        Svetlana Vizitiu, ulei, 2020 In stil Latino

Dacă fericirea va veni – deci, tu ai meritat-o.

Oricâți ani te vor domina – cu sufletul fii tânăr

Și nu gândi când și unde îți va fi finalul.

Pe cei care nu te iubesc – cedează-i calm altor persoane.

Reflecția caut-o în suflet și nu în oglinzi.

În caz de casa a devenit pustie – să nu ai frică să pleci de-acolo.

Dacă nici orașul nu e al tău – decide-te – cât mai departe, fugi!

Te lenevești – vei avea mai multe dificultăți

Și nimeni cu nimic nu te va ajuta apoi… Nu va putea și nici dori.

E greu, dar dacă ai dușman, indiscutabil, – dorește-i cale bună,

În suflet roade, dar ulterior te vei simți ușurat fără obidă.

Pentru fiecare lucru mărunt în viață fii deschis și bucură-te de clipă, –

Acum e primăvară și brusc – e toamnă, ceasul zboară și nu mai ai timp

Să corectezi, să ordonezi ceva, – fă-o la timp, imediat, și nu lăsa de azi pe mâine!

Dacă ești rugat să pleci – atunci e chiar timpul

Și nu îndrăzni să privești cu dojană înapoi.

Să nu ai frică să cauți, – acestea vor găsi ce e a lor!

Să nu ai frică să pierzi pentru asta nici anii, nici puterile!

Dacă ești iubit – vor aștepta întotdeauna,

Dacă fericirea va veni – înseamnă că o meriți!

Fericirea constă din patru părți: parinți vii, copii sănătoși, omul drag și prieteni adevărați!

SV


12 comentarii

Veronica Pârlea-Conovali la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi: Lăcrimează-n dor amurgul.


Se zice, Doamne, de când lumea: Nu arunca cuvinte-n vânt, Mai bine ţine-le în tine, Se vor întoarce în pământ‘ – (Veronica Pirlea-Conovali )

Tuturor ne plac poveștile, uneori cu atât mai mult cu cât sunt și adevărate, din viaţa reală. Interesul crește în funcție de talentul povestitorului, așa că publicul învitat se alege cu impresii din cele mai variate etape de viaţă ai eroilor promovaţi la clubul nostru.  Verbal, s-au strâns aproape toate biografiile, autobiografiile, memoriile și jurnalele pe care le au toţi protagoniştii. Avem povești despre scriitori, pedagogi, medici, jurişti, politicieni, interpreţi, actori, sportivi, designeri, antropologi, studenţi, părinți, copii și toate aventurile mai mult sau mai puțin dramatice pe care aceștia au decis să le împărtășească cu noi.  Sunt doar câteva indicii despre festinul pregătit la capitolul Impresii din viaţă şi cărţi. Şi astăzi, am fost onoraţi cu următorul protagonist: Momentele de proză, muzica si poezie, s-au prelungit până târziu, în compania folclorului şi a poemelor creatorilor talentaţi… A fost un adevarat regal de poezie, de cultura, de spirit, remarcat şi prin moderatori de excepţie- jurnalista Diana Zlatan-Ciugureanu şi istoricul Ion Negrei.  Oaspeţii de onoare, compozitorul Vadim Popov, profesoara de istorie Parascovia Stavila, scriitorii Galina Furdui, Marcela Mardare, Ecaterina Negară, Victor Ladaniuc, Iulian Caranfil, compozitoarea Olga Trudov etc. Vocile frumoase ale solistelor Viorica Moraru de la ”Folclor” şi folchista Margareta Sârbu ne-a cucerit inimile. Au venit şi mulţi alţi protagonişti şi membri care susţin permanent Clubul ”Impresii din viata si carti”. Spaţiul larg şi frumos al Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” ne oferă reflectarea cât mai transparentă şi luminoasă a activităţilor culturale

Albumul de la evenimentul de azi îl puteţi viziona aici: Veronica Parlea-Conovali – protagonista Clubului Impresii din Viata si Carti

Veronica Pirlea-Conovali –  A 81a protagonista a Clubului ”Impresii din viata si carti”, – scriitoare, jurnalistă, profesoară, textier, autor a 11 carti editate, membru al Uniunii Jurnaliştilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din RMoldova. S-a născut în Soroca, s. Vărăncău, în familia Anei şi a lui Vasile Pîrlii. ”Am avut o copilărie fericită. Am trăit cu străbunica Efimia Bunescu Furdui. Nu ştia carte (aşa erau timpurile), dar era o mare povestitoare. Prin vorba-i înţeleaptă vedeam tinereţea ei, nunţile şi horele din sat. Deşi, demult a plecat în lumea celor drepţi, harul înţelepciunii ei şi astăzi mă ghidează prin viaţă”.  Cu inima şi sufletul Veronica Pirlea-Conovali este la baştina natală unde revine de câte ori îî permite timpul: ”Mă întorc din nou la satul drag, /Când soarele răsare şi apune, /Mă întorc la rădăcini, ca să învăţ /Înţelepciunea sfatului a spune, /Prin iarba mătăsoasă cale încet /La timpul cel de azi, ca un copil, /Şi caut Domnului să mă închin…’‘ 

O fiică destoinica a neamului nostru românesc – scriitor, profesor, mamă, bunică, un prieten adevărat și pur și simplu Om cu literă mare.” – Eugenia Conoval

Filmele şedinţei de astăzi, vă propunem să le vizionaţi mai jos:

Despre protagonistă vorbeşte Lumea:

”Eşti cea mai bună fiinţă din viaţa mea. Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică… susţinută… bunăcuviintă. Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti si totodată un atribut al culturii.” – Galina Popa-Mirza

Dunia PalangeanuINFO-CULTURAL :”Prietena mea de peste Prut, poeta VERONICA PARLEA CONOVALI mi-a transmis doua publicatii, care apar la Chisinau, in care publica si domnia sa, articole referitoare la donatiile de carte pe care Cenaclul literar LUCEAFARUL din Giurgiu le face de doi ani, pentru scoli si institutii de cultura din Republica Moldova, in cadrul Universitatii populare de vara de la Valenii de Munte, unde ne revedem cu mult drag. Mai sunt inserate si medalioane literare de autor pentru o mai buna cunoastere a vietii literare din cele doua orase: Giurgiu si Chisinau.(24 noiembrie, 2013)

”Ca activist public, mereu o poţi vedea la Forurile românilor de pretutindeni. E un publicist şi scriitor mereu cu condeiul în mâină, descoperind şi evocând destine (în special, de pedagogi, fie din Basarabia, fie din România…) Nu doar ca istoric, în primul rând, ca scriitor străbate republica în lung şi în lat, la diverse întâlniri cu cititorii, alături de confraţii de condei. E cel mai fidel şi devotat cronicar al sfatului natal Vărăncău (Soroca).” – Echipa redacţională ”Făclia”

Ultima izbândă pe plan profesional a dnei Veronica Pirlea-Conovali este volumul ”Destăinuri de pe lumea cealaltă”, învrednicit la salonul Internaţional de Carte din 2013 de o importantă distinţie. Autoarea a înmănuncheat în această carte mărturiile unro familii din Basarabia care au trecut prin calvarul deportărilor, înşirând pe hârtie, un remarcabil talent de povestitor amintirile dureroase ale oamenilor, care şi-au pierdut apropiaţii în gulagurile siberiene” (”Făclia”, noiembrie, 2013)

Lăcrimează-n dor amurgul…, un titlu ce înglobează durerea, sentimentul dragostei față de patrie, de neam, de oameni dragi, de gânduri nocturne, enigme… un titlu ce-l poartă și poezia scrisă în memoria ginerelui Dragoș…”; ”o adevărată Binecuvântare pentru cei ce simt românește, pentru cei ce iubesc românește, pentru cei ce gândesc românește…” – Adrian Beldimancompozitor, muzicolog.

Victor Ladaniuc:”Lumea din jurul ei, povestită în vers, e înfăţişată ca o lume interpretată, luată aşa cum este ea, dar exprimată plastic, ilustrând o concepţie anume despre creaţie, adevăr, viziune, lecturare, sens, limbaj… O fire cu o simţire sensibilă care se află ”statornic în primele rânduri ale coloanelor patriotice şi ale liricii feminine de toate rangurile”.

Dumitru SÂRGHIE:Oameni buni, dacă vi se face dor de neamul românesc și simțiți cum vă gâlgâie în piept amărăciunea înstrăinării, după ce recitiți Doina lui Eminescu, rogu-vă luați în mână cartea poetei Veronica Pârlea-Conovali și veți vărsa și dvs. câteva lacrimi, precum această salcie plângătoare, care freamătă românește între Prut și Nistru…”

Surse şi date biografice:

https://www.facebook.com/events/113654249268328/ evenimentul Clubului IVC

https://www.facebook.com/clubelitaimpresiisicarti/photos/gm.113654265934993/2310939545798523/


25 comentarii

Actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, o rază de soare la Clubul Impresii din viață și cărți


               ”Ca florile de primăvară neamul meu mă înconjoară.Voi purta bucuria în suflet o viață și clipa îmi va fi mereu doar dulceață.” (Lidia Noroc-Pînzaru)
     A 80-a la număr, protagonistă a Clubului ”Impresii din viata si carti”, la 4 decembrie va implini 75 de ani. Este încă tânără cu spiritul şi cu inima, – ne-a convins şi astăzi la evenimentul clubului… Inteligentă, frumoasă, foarte strictă cu disciplina şi proiectele programate zilnice; se menţine de stabilitatea lor în continuare. Astfel, şi-a dezvoltat caracterul, şi astfel trebuie să fie orice persoană inteligentă. Cerinţe şi fapte de la sine, în primul rând, vorbă bună, dar şi respect reciproc! O Doamnă gen clasic, retro, și mai bine, – e acea modernă cu maniere aristocratice, nu ne-am mira să aflăm că provine din strămoşii regeşti. Cu aptitudini adaptate tuturor timpurilor. Evident, doar este o super-talentată actriță, vedeți și în filmările de astăzi… Şi-a jucat, de-a lungul anilor, rolul de actriță… Lidia Noroc-Pinzaru
Fiecare grădină trebuie să aibă un trandafir, fiecare față trebuie să aibă un zâmbet, fiecare fir de iarbă trebuie să aibă rouă și fiecare om trebuie să aibă o prietenă ca dumneata. Nu mi-am dorit niciodată să am o viață perfectă, ci doar să am câțiva prieteni adevărați în jurul meu, care să mă iubească exact pentru ceea ce sunt, și din clipa aceasta dta ești unul dintre ei. A fost un eveniment de neuitat, cu emoții la superlativ, cu participanți de amploare, cu o atmosferă plăcut pozitivă și cu o viteză de postare pe rețelele de socializare. Albumul și clipurile sunt excelente. Ești foarte bravo și o mare sufletistă Doamna Svetlana. Un prieten adevărat este ca un curcubeu: atunci când există cantitatea ideală de fericire și lacrimi, rezultă un pod colorat între cele două inimi. Îți mulțumesc pentru tot. Sănătate și succese mai departe.”– Lidia Noroc-Pinzaru
       ”Îmi amintesc prima mea vizită la teatru, când eram încă copil. Atunci am descoperit o lume nouă. O lume plină de mister. O lume care n-o cunosteam, dar o lume care m-a făcut să mă simt ca acasă. Din acea clipă, eu mereu am avut un respect deosebit față de artiști. Consider, că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru, actriţă a Teatrului “Vasile Alecsandri” din Bălţi, Artistă Emerită a Republicii Moldova, – este inima şi forţa spirituală a culturii municipului Balti. Este o personalitate notorie care reprezinta cultura românească nu doar in nordul republicii, dar si in întreg spațiul românesc. Are o tinută scenică si o dicţie impecabilă ce o face inegalabilă pe scena teatrului românesc. Este o personalitate de mare calibru ce a dus după sine și a încurajat mulți colegii și prieteni de a lupta pentru demnitate şi cinste, pentru onoare si virtute sufletească.” – Sergiu Botezatu
      ”Funcționar public, lider sindical, precum și cel principal – de actriță, interpretând zeci de roluri în peste o mie de reprezentații, roluri care i-au adus marele succes în fața publicului. În teatru a debutat în 1959, venită direct de pe băncile școlii, în rolul lui Ionică din spectacolul „Jertfa”, după piesa cu același nume a lui Gheorghe Timofte. Lidia Noroc-Pinzaru a fost actriță a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” (1959-1990), ‘‘Era inima culturii şi forţa spirituală a municipului, judeţului, personalitate care continuă să reprezinte spiritualitatea şi cultura românească şi cea naţională, în fond.(Lilia Manole, moderatoare a evenimentului). În prezent, muzeograf, a deținut pe parcursul mai multor ani funcția de șefă a Direcției Cultură a municipiului Bălți, precum și a județului Bălți (1990-2003). O Doamnă de Fier, un patriot şi luptător pentru cultura şi integritatea ţării:-“Cu fiecare zi îmi dau seama de profunzimea problemelor şi de extinderea lor în cultură. Vreau să fac o remarcă. Am intenţia nu numai de a le scoate la suprafaţă, dar şi voi bate fără preget clopotul până se va urni carul din loc.” – spunea actriţa Lidia Noroc-Pinzaru intr-un interviu. Şi foarte curând, distinsa Doamnă Artistă emerită va sărbători nu doar cei 75 de ani, dar şi 60 de ani de activitate în domeniul Culturii!
Deţinătoare a unei bogate şi importante bibliografii, ce cuprinde cărţi şi interviuri, invitata multor emisiuni şi spectacole din Moldova, România şi din Rusia, actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, eroina scenică alături de inegalabilul şi regretatul Mihai Volontir, colegă de scenă şi de rol a actorului renumit, care şi-a început activitatea teatrală mai întâi, la Bălţi, ulterior părăsind teatrul şi devenind actor de cinema, Grigore Grigoriu, la fel, Dumneaei eterna alinare a regizorului şi directorului de teatru Anatol Pînzaru, dar şi legendă inedită a vieţii noastre…
S-a zbătut în continuare să schimbe această societate şi  lumea culturii ca urmare, ca președintă a Consiliului de ramură al Sindicatului lucrătorilor din cultură (din 2003). A reuşit să stabilească relaţii trainice cu colegii din oraşele înfrăţite din România, Bulgaria, Ucraina. Ea a fost cea care a dus la bun sfârşit instalarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi. În 1981, a fost distinsă cu titlul de Artistă Emerită, în 1986 – decorată cu Ordinul ”Gloria Muncii”, şi ”Insigna de onoare”, şi în 1993 i se conferă Medalia ”Meritul Civic”. Numită şi Doamna de fier a oraşului Bălţi. ”Ne înalţă arta, cultura, spiritualitatea. Iar actriţa Lidia Noroc –Pînzaru este un model de urmat pentru întreg neamul’ (Lilia Manole)
      O familie excepţionalăSe spune, că despre soţul Lidiei Noroc-Pînzaru, – Anatol Pînzaru, Artist al Poporului, pot fi scrise opere fără sfârşit. Fiecare spectacol, montat de acest minunat regizor, reprezenta o etapă în istoria Teatrului Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi şi a teatrului basarabean în genere. La 1 septembrie 2016 ar fi împlinit 80 de ani. Bălţenii păstrează vie memoria Omului şi Artistului Anatol Pânzaru. O stradă, nu departe de blocul unde a locuit maestrul, îi poartă numele. Poşta Moldovei a lansat un timbrul (10 000 ex.) consacrat renumitului artist.
Artiştii Anatol Pînzaru şi Lidia Noroc-Pînzaru, copiii Ala şi Anatol junior, ginerele Bujor Popuşoi, colonel al Armatei Naţionale, nora Camelia, nepoţelele Laura-Felicia, Camelia, Saşa-Sonia şi Sofia-Elena… Am ţinut să menţionez despre această familie, ambii artişti care ne-au aurit valorile tradiţionale. Personalităţi, care cu siguranţă vor rămâne în istoria culturii moldoveneşti. Suntem mândri, pentru că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru n-a evitat să ne împărtăşească experienţa ei de viaţă, cu amintiri şi impresii de preţ… Dinastia Noroc vine şi cu urmaşi actori, – o nepoata a continuat calea teatrului. Maricica Buceatchi, surioara de la Ezăreni, Sângerei, director de şcoală, prin depănarea amintirilor a vorbit cu acest prilej despre rolul de mamă a surorii sale. ”Prin mamă, Dumnezeu întră în copil” – apoi a menţionat la club Lilia Manole, moderatoarea. Prietenii şi fanii au vorbit despre personalitatea dnei Lidia Noroc-Pînzaru, impresii marcante din viaţa ei… Repertoriul muzical al Dariei Radu, Vitalia Todiraşcu, Ludmilei Rotaru ne-au trezit emoţii şi senzaţii extraordinare, cu mesaje şi melodii pân-la lacrimi de duioase şi afectuoase…
     Prieteni, colegi, profesori, colegi de teatru, actori, – asumânduşi propria poveste de viaţă, Doamna Lidia a găsit cele mai preţioase şi mai rare bijuterii pe acest plai. Un Noroc la Noroc se trage. Mulţumiri grandioase pentru aprecieri, prieteni! Multumiri Doamnelor Lidia Noroc-Pinzaru si Lilia Manole pentru emotii, impresii si parcursul acestui eveniment de exceptie. Mulţumesc prietenilor si tuturor parţicipantilor care au făcut sedinţa luminoasă! Doamnei Gutiera Prodan (Buna dimineaţa TVM1) pentru reportaj, cu plecăciune! Daria Radu, Ludmila Rotaru, Maricica Buceatchi, Ion Gorgan, Valentina Sandu, Silviu Fusu, Butucel Elena, Vitalie Todirascu, Silvia Saca, Valeria Saculțanu, pentru interpretare şi referinţe frumoase, cu emoţii şi clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”,Impresii din viata si carti/Blog Svetlana Vizitiu !
Sper să fiţi atenţi la detalii din filmul de la club marcat mai jos. Baftă în vizionare și la imaginile albumului:
   Va prezentam  (accesati )”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” – albumul cu imagini de la evenimentul Clubului IVC in incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Chisinau, Republica Moldova!
 – film integral
Lidia Noroc-Pinzaru:Viața poate fi llungă sau scurtă, după felul cum o trăim. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Astăzi mi-a mai răsărit o rază de soare care mi-a adus fericire și bucurie. Mulțumesc tuturor care au fost alături de mine la evenimentul Clubul „Impresii din viață și cărți”. Vă doresc multă sănătate, să aveți sufletul curat și toate dorințele să vi se împlinească” (după eveniment) Şi înainte:
     ”Dragi prieteni! Să aveți o viață ca-n povești cu vise împlinite. Să dăruiți celor ce vă iubesc doar clipe fericite. Vă invit și vă aștept cu mult drag la Clubul „Impresii din viață și cărți” în incinta BM Hasdeu, Chișinău, la 4 iulie 2017, ora 14-00, Este un eveniment organizat la Clubul ”Impresii din Viață și Cărți” a cărui diriguitoare este doamna Svetlana Vizitiu, moderatoarea – poeta Lilia Manole și protagonista cu nr.80 sunt eu” – Lidia Noroc-Pinzaru 
Cu toate trăsăturlie ei demne de femeie deosebită! Da, distinsa noastră doamnă, Lidia Noroc-Pinzaru este un noroc atât de rar…sunt şi eu o norocoasă că o cunosc personal şi sunt mândră de faptul că avem aşa o personalitate puternică, care ne reprezintă naţiunea. Sunt mândră că am deprins de la ea unele maniere de a relaţiona cu lumea, de a găsi un compromis şi încă multe altele . Stimă şi profund respect „enigmatică fiinţă, spirit dulce şi atrăgător”! – Valentina Sandu 
Constantin Cojocaru: O cunosc de pe cînd eram un bobocel aflat la început de multe drumuri. Îmi fusese profesoară la facultatea profesiilor obștești, cum se numeau pe timpuri. Am făcut cu dumneaei mai multe ore de ținută scenică, în care a pus în noi atunci nu numai trăire și sentiment, ci mai întîi de toate foarte mult suflet. Ne-a învățat ce înseamnă să judeci cu sufletul, să trăiești ceea ce faci, să te transpui în anumite ipostaze ale eului artistic și nu numai. Au trecut mulți ani de atunci. Mi-o amintesc dornică de scenă, de ceea ce încerca să ne transmită prin exemplul propriului eu. La Mulți Ani să ne trăiți! Cu drag de frumusețe și îndîrjire, pe care ați încercat să ne-o implantați, primarul mun. Edineț.
Lilia Manole /moderatoarea/ Profesionalism, atitudine, viziune si caracter