Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


3 comentarii

Mai bine un cizmar pasionat, decât un jurnalist sictirit. Top 5 carti


E limpede, ca avem nevoie de pasiuni, la fel, ca si de povesti. Ne tenteaza orice amanunt din viata. Ce e vadit, si ce e ascuns – in mintile tuturor personalitatilor care pot simti si iubi. Iar personalitate este fiecare din voi! Doar ca, unii, suntem mai tineri, altii, mai experimentali… Fiecare, are ceva de imprumutat, la fel, are si ce invata. Fiti doar mai atenti, unul la altul…

Stella Enachii, jurnalistaImagine
Am mici hobby-uri zilnice, cum ar fi cele câteva momente liniștite în care degust o cafea, sau hobby-uri de weekend, când am timp să citesc, să văd un spectacol, un film sau să gătesc și să mănânc ceva gustos, exotic. Îmi place să călătoresc, să fac mișcare, să mă bucur de soare, de natură, de linistea și relaxarea de care am parte pe malul mării.
Pot însă să-ți marturisesc ca una dintre pasiunile mele este ezoterică, care a început în liceu, dar pe care nu am luat-o în serios. Și fotografia de care doresc sa mă apuc mai în serios în cel mai scurt timp. Mai am slăbiciuni pentru amenajarile interioare și grădinarit. Încerc să fac atât de multe lucruri care mă fac fericită… şi dacă aş mai avea timp, mâini şi picioare probabil că aş mai face câteva!

Victor Micusa, stilist:Imagine Mentionez, spre marea mea rusine, ca lectura car e am inceput-o sa o citesc in ultima vreme, nu am dus-o la bun sfirsit, sau, din lipsa de timp, sau ca TV-ul si Mc-bucul ma insoteste peste tot. Boala societatii. Pasiunile mele sunt mai mult legate de necesitate. Adica, formarea landshaftului la casa parinteasca, unde merg 1-2 ori pe luna, dar o fac din placere. Proiectele sociale legate de profesia mea, imi aduc placere intr-o oarecare masura, dar mai putin, fiindca majoritatea se refera deja la politica. Doua lucruri stabile, care le practic de multi ani, sunt fotbalul in fiecare zi de luni, si – sauna, in fiecare zi de joi. Familia si serviciul in domeniu, sunt pentru mine cea imi aduc bunastare si dispoziti, zi de zi. Cam atat.

Angela Gutu, regizor, casnica.Imagine
Traim timpuri rapide, cu foarte multa informatie; creierul abia de mai reuseste sa simileze tot ce i se expune…  Radioul, televiziunea, in general; mass-media si, in sfarsit, Internetul… – toate, duc o lupta pentru interesele si dorintele noastre, pentru deciziile noastre: este o lume cu prea multa informatie si totusi, ne facem tot mai superficiali. Ducem lipsa de sinceritate, omenie, liniste sufleteasca si pace launtrica, toate, ce  eu le gasesc in literatura spirituala si versuri, – citesc foarte multe versuri, – ele au grija ca sufletul meu sa nu se impietreasca, sa raman sensibila, la tot ce se petrece in jurul meu. Imi place si politica, dar ea trezeste in mine furie, nemultumire, dezamagire, neincredere in oameni, si atunci, literatura spirituala balanteaza totul, aduce armonia in sufletul meu. Sunt interesata de istorie, traditii si cultura veche romaneasca; avem un tezaur nemaipomenit: un port popular – o carte deschisa din care poti afla cum au trait si cum au simtit neamurile noastre, in trecut. Rasfoiesc acum cartea Varvarei Buzila „Costumul popular din Republica Moldova„: aici, am gasit o multime de lucruri noi si interesante. In rest, ma preocupa familia, careia ii acord practic tot timpul meu, – imi place sa pregatesc ceva delicios si sa ne adunam  gramajoara, la sfat, in jurul mesei. E foarte important sa nu se rupa firul intre generatii, sa ne daruim unul altuia iubire si sprijin, – asta cred, si este intelepciunea omeneasca! Ma tin de principiul, ca daca fiecare familie va fi fericita, atunci si o tara intreaga va fi fericita si va prospera!

Mariana Mihaila, interpreta muzica usoaraImagineImi place sa citesc carti de psihologie, Romane de dragoste… Ador melodramele. Sunt pasionata de design vestimentar

Veronika Stolli, interpreta muzica usoara:

ImaginePreferintele mele sunt detectivele si romanele – Mai bine zis, Barbara Kartlend, Main Reed si Agata Christie si altii. Pasiunile sunt: voleiul, biliardul, muzica, parfumuri.

Nata Albot, jurnalista, director JTVImagine
Citesc câte 3 cărți concomitent. Una despre sănătate, alta despre călătorii și cealaltă – un fel de două feluri. Încerc ca timpul liber pe care îl mai am să-l pierd cu filme. Citesc mai mult prin avioane și aeroporturi, unde nu e WiFi și nu te prinde netul în capcană.
Transmiteți un mesaj tinerilor jurnaliști!
– Învățați limbi străine, deschideți-vă bloguri și exersați scrierea, antrenați-vă curiozitatea și nu uitați de pasiune. Mai bine un profesor, croitor sau un cizmar pasionat, decât un jurnalist sictirit.

Reclame


8 comentarii

Apoi vine un doKtor…


Benzina, gazul, alimentele cadou de lanepotse tot scumpesc, energia electrică, la fel… Şi doar apartamentele şi… iahturile mai reduc din preţul lor: bucuria vine, de unde nici nu te aştepţi! 😀 Cu ce ne mai poate zâmbi Etatea, atunci când şi forţa sentimentelor îşi mai reduce motorul, vrei-nu vrei?..Imagine.

Ne înduioşează, prin faptul că sunt împreună şi se ţin de mâni, şi nu, că se dau pe role. Primul gând, ce ne vine – e sa nu cadă; la bătrâneţe oasele se contopesc greu… Iar etatea, o limita de vârstă – ea e doar în creier. Uneori, omul îşi zice că e gata să moară, la orice vârstă; și în acest moment el chiar face primul pas înspre moarte. Nu intraţi în transă, de bună voie, nu se merită. Viaţa e scurtă: nu „experimentaţi” pe seama ei! Cineva poate zâmbeşte la imaginea cu moșneguți şi nu-şi închipuie, că va apuca şi el aceste timpuri… Îşi zic unii, că la fel de fericiţi vor diseca drumurile pe role la cei 70-80 de ani care-i vor apuca cândva: în acest sens, n-ar trebui să-şi facă griji: Etatea şi modul sănătos de viaţă pot fi combinate, adică lumea e convinsă, că exerciţându-și zilnic fizicul şi consumând corect produse alimentare, plus, dezvoltând memoria creierului, – ea, umanitatea, va atinge o îmbătrânire de succes, chiar şi după 100 de ani. Nu e chiar aşa. Bunicuţa mea a trăit 95 de ani, iar ultimii cinci ani se ruga la Dumnezeu s-o Ia mai repede la El… Oricât era iubită şi îngrijită, ea nu mai putea suporta schimbările şi durerile etăţii sale… Funcţia de îmbătrânire este distrugerea, dezinstalarea individuală. Individul se autodistruge! Îmbătrânirea înseamnă, că trebuie să murim, –  nu imediat, dar trecem în nefiinţă. Eventual, naştem generaţii, transmitem cunoştinţe descendenţilor: dar apoi, neapărat trebuie să murim. Poţi să te menţii în formă, însă devastarea vine oricum, şi… ceva va exploda neapărat în tine, astfel, că vei muri…1459076_570440733043381_317766300_n Înainte de asta, scăderea funcţiilor organismului va reduce treptat calitatea vieţii până la un nivel destul de trist. Vă puteţi asigura cu un caracter dur şi să zâmbiţi prin durere, să vă rugaţi sau să meditaţi – oricum, starea voastră interioară, acea sufletească va fi divulgată de ochii dv,  de munca sau conversaţia voastră. getImage (5)Nici inamicului nu-i poţi dori boli şi crize senile specifice vârstei înaintate, insă voi o doriţi. Vouă personal vă doriţi, si celorlalţi, – o îmbătrânire şi moarte fericită; pentru voi nu e o ciumă, e chiar o apariţie normală. Cu umilinţă, ca şi… vitele, nu vă revoltaţi împotriva normalului şi mersului obişnuit ale lucrurilor reale; vă distraţi, vă scăldaţi cu plăcere în noroi, până nu vine un barbar de doktor să vă ridice la abator, și pentru a vă ridica pentru ultima oară la spital… ca să decedaţi. Zambiţi, compătimi-ţi-vă, mai departe. Dar tineţi minte, că fiecare are faţa pe care o merită, din păcate sau nu… Amuzaţi-vă, în continuare, şi aminte!- că Dumnezeu nu bate cu bâta…

Svetlana VIZITIU


2 comentarii

Bucură-te de viață


Imagine

Viaţa e trecătoare… Dacă crezi, că ai o viaţă intreagă înainte şi, un timp enorm în rezervă, atunci greşeşti amarnic.
Dacă crezi că stai bine, vezi, – ai grijă să nu cazi! Grăbiţi-vă să iubiţi, nu ca să agonisiţi de-ale averii…
„Iată”, – a zis un tip, – bb baie„ce voi face eu: Voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; tot acolo, voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele; apoi, voi spune sufletului meu: – „Suflete, dragă, tu ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani înainte; odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te de viață!”
Și-a zis Dumnezeu: – „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta îți voi cere sufletul înapoi; și lucrurile, pe care le-ai agonisit ale cui vor fi?” (Luca 12,18-20)


3 comentarii

SEMNE BANESTI


Imagine
– daca ai scapat ceva maruncis, ridica-le, dar una lasa, si vei primi in curand un profit;
– in cateva colturi ale odaii mari, pune cate o moneda. Se zice, ca aduce la casa prosperitate si bunastare;
– din cand in cand, saltati zgomotos monedele din buzunarul vostru; va va atrage venituri noi;
– sa ridicati monede de pe intersectiile drumurilor nu se cuvine; deseori, ele sunt aruncate de magicieni, care va pot dauna sau ”deochea”


7 comentarii

Vă imaginaţi că am mâncat cărţi în loc de pâine… Top 5 carti


Unul dintre lucrurile pe care le preţuiesc eu foarte mult este pasiunea: fără de care, nu poţi face multe lucruri. Întrebarea este, dacă iţi poţi dezvolta pasiunea, dacă o poţi imbunataţi, dacă o poţi diversifca. Parerea mea este ca – da. Este o diferenţă între a face ceea ce iţi place şi să iţi placă ceea ce faci? Pare că nu, dar în fond, este o mare deosebire. Există oameni care aşteaptă o viaţă întreagă să le placă ce fac şi se plâng, că nu se întampla acest lucru; şi mai sunt oameni, care au această plăcere; bucurie a curiozitaţii, de a face lucruri noi. Şi dacă, faci lucruri noi, nu ai cum să nu găseşti lucruri, care iţi aduc plăcere!  Ce ţi se poate întâmpla, dacă mai depui şi ceva pasiune într-o carte îndragită şi recomandată de cei întelepţi? În cel mai rău caz,.. măcar te încarci cu energie pozitivă 🙂

Alina Matei, redactor-sef http://www.thewoman.md: Este greu să faci o recomandare de carte, să dau un sfat potrivit, pentru că mentalitatea şi obiceiurile sunt atât de diverse. Mai important ar fi ca oamenii să citească. Orice carte e binevenită. Cărţile care m-au impresionat sunt multe dar voi enumera doar câteva. De când am lansat portalul pentru femei http://www.thewoman.md citesc foarte multe cărţi cu şi despre femei. Am citit recent “Patru femei, patru poveşti”, în care Aurora Liiceanu prezintă patru ipostaze feminine foarte diferite, patru poveşti de viaţă, fiecare reprezentând patru direcţii: al banilor (bogăţiei), al iubirii, al puterii şi al aventurii. Foarte frumoasă, o recomand! “Cine m-a făcut femeie”, de Cristian Andrei e o altă carte citită recent, o am cu autograf şi o pot împrumuta oricui vrea să o citească.Ador, pur şi simplu, opera lui Marin Preda. Sunt îndrăgostită de romanele sale, pe care le-am citit integral, şi nu o dată. Şi mă mândresc cu atât mai mult, cu cât nepotul direct al lui Marin Preda, care poartă acelaşi nume, mi-a fost diriginte de clasă la liceu. Deci, vă imaginaţi că am mâncat cărţi în loc de pâine.  Alte cărţi care m-au impresionat în mod deosebit şi m-au influenţat pozitiv sunt “Iubirea faţă de aproapele”, de Pascal Bruckner, “Toamna patriarhului”, de Gabriel Garcia Marquez, “Margaret Thatcher. Portretul Doamnei de Fier”, de John Blundell, “Quo vadis”, „Lolita” lui Nabokov, “Un veac de singurătate”, de Gabriel Garcia Marquez, “Anna Karenina”, de Lev Tolstoi, “Mizerabilii”, de Victor Hugo. Am citit recent “Jurnal”, de Oana Pellea, genul acela de carte în care te poţi regăsi în oricare dintre pagini. Absolut uimitoare! Şi da, Paulo Coelho e prietenul meu de o vreme încoace. Ultima carte citită a fost “La râul Piedra am şezut şi am plâns”, un roman care reflectă toate tainele dragostei şi ale vieţii. Îmi doresc să mai citesc “Scrisorile secrete ale călugărului care şi-a vândit Ferrari-ul”, “Manuscrisul găsit la Accra”, a lui Paulo Coelho şi BIBLIA. Pe aceasta din urmă nu sunt convinsă că o pot citi/înţelege, dar vreau să încerc. În ultima perioadă sunt interesată de alimentaţie şi un stil de viaţă sănătos. Citesc sute de articole, studii legate de nutriţie, de sănătate, caut reţete de preparare vegetariene, vegane şi raw vegane. Sunt pasionată de asta şi cred cu tărie că ne putem schimba, vindeca şi trăi în armonie, schimbându-ne stilul de viaţă şi consumând un procent cât mai mare de hrană vie, nepreparată termic.

ImagineMai citesc zilnic portaluri de ştiri, reviste şi ziare online şi urmăresc, prin natura meseriei, alte site-uri pentru femei. Cât despre pasiuni… Am din ce în ce mai puţin timp pentru asta. Citesc, îmi place muzica, teatru, sunt visătoare, în fiecare dimineaţă mă trezesc să prind răsăritul soarelui, mă inspiră cafeaua. În general, găsesc bucurii în lucrurile simple. Îmi plac ceasurile, sunt fascinată de ele. Mai nou, am descoperit brăţările. Am un copil, poate că aşa trebuia să încep, pentru că el este “hobby-ul” care îmi ocupă mai tot timpul liber J. În rest, am atâtea idei îndrăzneţe de pus în practică în ceea ce priveşte cariera, încât nu am nicio şansă să mă plictisesc. …Si vise. În general, trăiesc perioade de tot felul, frumoase şi urâte, experienţe care mă marchează şi care mă fac să merg mai departe, perioade în care mă descurc mai greu cu visele, cu viaţa, cu mine. Dar am învăţat să mă ridic şi să merg mai departe! În ceea ce mă priveşte, visez să am o căsuţă a mea la ţară şi o herghelie nu foarte mare de cai în preajmă. Ador caii. Pentru copilul meu am mai multe planuri şi deja le punem în aplicare. În general, trăiesc o viaţă nebună. Nu îmi plac regulile decât dacă le încalc.  Trăiesc o viaţă care mie mi se pare câteodată ruptă din filme. Nu ştiu dacă voi înceta vreodată să trăiesc aşa cum trăiesc acum. Ştiu doar că acum, chiar în momentul ăsta în care scriu, sunt fericită aşa. Şi asta e tot ce contează! Şi da, acum citesc un volum de versuri absolut superb, “Arome de vis”, de Aurelia Balan-Cojocaru. Recomand cu toată dragostea!

 Vlad Costandoi, producator muzical, Director general ”Sens Music”:

Imagine Din copilarie am fost pasionat de lectura, istorie si muzica. Autorul meu preferat era Erich Maria Remarque cu romanele sale „Nimic nou pe frontul de vest ” si „Trei camarazi”. Un alt scriitor, care imi place si, in present, sa-l recitesc este Gogol, – apreciez satira si redarea adevarului vietii din acea perioada in operele sale. Din pacate, acum nu prea citesc literatura artistica; prefer literatura de specialitate si, mai sunt pasionat de biografii ale unor personalitati istorice… Ultima carte care este cu mine in format electronic si o citesc atunci cind am timp liber este The Effective Executive Revised (2002) de Peter Drucker. Pasiunile mele mai vechi sunt sahul si chitara, dar, déjà acord mai mult timp sportului si, in special, – ”mai Thai boxing”…

Felicia Cojocaru, GOV MD: ImagineReferitor la lectura: sunt absolut de acord cu fraza lui Scott Corbett  „Acei, care nu citesc carti, nici nu-si inchipuie ca pierd sansa de a trai o viata in plus”. Imi place sa citesc… Din pacate, nu dispun suficient de timp. Sunt functionar public si, in paralel, fac doctoratul la facultatea de Drept a Universitatii din Strasbourg. Pe linga literatutra, ca specialitate (care acum e pe primul plan), prefer sa citesc si carti de filosofie. La moment, citesc „Filosofia politica” de Michel Terestchenko. Ce mi-a placut mai mult: „Idiotul” de Feodor Dostoevski si „Une vie” de Maupassant: le-am recitit in original. De fapt, asta si recomand, dupa posibilitate, sa cititi clasica in original – atunci te simti in lumea lor; iar eu ma ”pierdeam” acolo si, greu reveneam la realitate! Foarte impresionant! Insa, ce m-a marcat: cartile/enciclopedii de genul „O lume si minunile sale” de Benoit Nacci si Patrice Milleron…. Cu astfel de carti eu calatoresc in timp! Realizez o calatorie exceptionala, care imi permite sa descopar lumea, incepind cu ”spatiile salbatice” pina la spectaculoase arhitecturi, cu marturisirea prezentei umane. E ceea ce pentru mine ramine mereu captivant…  Si, indispensabil, marii clasici, operele carora ne-au format! Din toate, eu invat si traiesc emotii deosebite! Deci, e o sansa sa traiesti o viata in plus!

Michael Allin, PhD Computer Science, manager la AT&TelecomunicationsImagine

Citesc Biblia – in fiecare zi. O fac zi de zi,  de 21 de ani! .. fara exceptie. Alte carti .. nu am timp:  muncesc 14 ore pe zi
Din pasiuni … Internetul
Hobby: muzica ( Jazz, Blues ) .. si remodelarea casei noi, cumparate in Florida.


34 comentarii

Viaţa în familie: Speranţe şi împliniri


SOŢIA:Te numeşti diferit. Ai diferite specialităţi, înălţime, ochi… Despre tine se zice, că eşti capul familiei, pilonul ei. Despre mine – că-ţi voi fi consoartă, susţinere şi consolare. Se zice, că urmează să ne împărţim toate bucuriile şi tristeţile, reuşitele şi înfrângerile… parisCă vom avea o cale comună, interese comune, scopuri comune, griji comune, conturi comune, gânduri comune, avere comună…  Vom comanda buchetul de nuntă şi vom alege martorii. Cu un aer important, vom întocmi lista invitaţilor. Vom mânca şi vom bea, vom cânta şi vom dansa. Vom pleca în călătorie de miere, apoi, ne vom întoarce în al nostru, aşa numit, cuibuşor: o noţiune întocmai potrivită, având în vedere, dimensiunile odăiţei noastre dintr-un cămin social.Şi-apoi? – Apoi, vom lua împreună dejunul, vom bea cafeaua, urmărind, pe furiş, ceasul, – să nu întârziem la serviciu… Iar seara, ne vom relata unul altuia, detaliile ocupatiilor noastre de zi. Ulterior, vom face planuri mari pentru viitor, imaginându-l luminos şi minunat. pieptApoi, va apărea copilul. Tu vei aduce pătucul, donat de prieteni, vei aspira praful în odaie, vei cumpăra Heres şi bomboane. Rudele vor servi de-ale mâncării, vor bea şi vor pleca, rumeniţi şi mulţumiţi, – fie de băutură, fie, impresionaţi de amintiri despre propria noastră apariţie pe lume: pe-atunci, când şi ei erau tineri. Iată, că vom rămâne singuri. Eu voi alăpta copilul, voi spăla pelinci, voi prepara de-ale gurii. Iar tu – vei pleca la serviciu. Copilul va plânge, va răci şi va tuşi. Te va deranja să dormi. Şi – pe mine, la fel; însă, tu lucrezi, iar eu stau acasă. Într-o dimineaţă, nu-ţi vei găsi o cămaşa călcată şi, furios, vei striga la mine, apoi, trântind uşa şi plecând. Iar eu voi plânge. Dar şi asta va rămâne în urmă. Se va naşte al doilea copil. Şi el, la fel, va plânge nopţile, va strănuta şi va tuşi, va învăţa să meargă şi să vorbească. În acest timp, acel mai mare va pleca la şcoală. În prima zi de şcoală, tu îi vei face poze, pe care nu le va vedea nimeni, deoarece, vei uita să dai pelicula la developare. Ca urmare, voi găsi eu un serviciu, care nu-mi va lua din zi mult timp. alt adevarÎn special, pentru copii. Tu, te vei cufunda în lucrul tău. Mereu, ne vor lipsi finanţele. Şi tu, vei începe să te iriţi: într-o zi, mă vei întreba supărat, pe ce îmi cheltui banii. Pentru a menţine pacea în familie, voi începe să i-au cu împrumut şi să întorc datoriile, fără să-ţi dau de ştire. Se cam îndesesc neînţelegerile şi certurile: „iarăşi, vesela e murdară”, ”cine „aşa” educă copiii”, ”veşnic, n-are cine arunca gunoiul”… De la servici, vei începe să revii „extenuat”. Într-o seară, întrând în casă, fără să-ţi lepezi paltonul, te vei porni direct la bucătărie şi cu o faţă încruntată, vei arunca o privire în frigiderul pustiu, ş-apoi, demonstrativ, te vei întinde pe o canapea, cu un ziar.
Iar eu – în grabă, agitată, sperând să reuşesc să-ţi prepar ceva de-ale gurii, să lichidez această ruşinoasă scăpare, şi, de supra tensiune, îmi voi descărca furia asupra copiilor. Treptat, voi începe să ascund lacrimile de tine. Îţi voi exprima la „nervi,” realităţi amare, pe care, cu timpul, le-am conştientizat. Voi învinui părinţii tăi de toate problemele noastre, iar tu – pe cei ai mei. Ne vom urî, pe parcurs, unul pe altul pe- o oră, o zi, o lună… Oricum, într-o duminică, ne vom porni pe-al nostru vechi itinerar, la ţară, şi ne vom ierta unul altuia toate păcatele. Şi va începe o dungă luminoasă.
La o aniversare nupţială, vom bea o sticlă de şampanie. Într-o zi, însă, nu-mi voi mai stăpâni nervii, din diferite motive: neplăceri la serviciu, boala copilului, veşnică îmbulzeală în autobuz şi, pur şi simplu, de oboseală… Iritată şi îndurerată, îţi voi face observaţii; că nu faci nimic prin casă, că ai fi putut să cumperi măcar o pâine… O mică scânteie va provoca focul cel mare. Voi începe să-mi deplâng soarta şi viaţa ratată. Pentru toate păcatele să dau vine pe tine. Copiii se vor potoli, urmărindu-ne cu atenţie şi îngrijorare. Tu vei ieşi, adeseori, din casă: să te răcoreşti şi să te calmezi. Eu, voi bea valeriană. Voi face alarme cu planuri de răzbunare. Şi fiecare din noi va aştepta, ca celălalt să se căiască, topind gheaţa tăcerii. Ceea ce şi se va întâmpla: următorul guturai al unuia dintre copii, ne va impune să ne împăcăm. Copiii unesc părinţiii mai puternic ca verighetele (printre altele, tu pe-a ta ai reuşit s-o pierzi a doua zi după nuntă!). Aşa, vor trece anii. Iată că, într-o bună zi, mă voi trezi la realitatea mea şi ceva mă va pune pe gânduri: de ce, mă rog, eu trebuie să-ţi fiu consoartă? De ce, să gândesc la fel ca tine? De ce, să-ţi fiu eu consolare?

Dar eu, eu n-am nevoie de consolare? Treptat, mă voi convinge, că viaţa noastră putea să ia o altă întorsătură… Că am ratat ceva din momente importante. Îmi voi da seama brusc, că copiii cresc, iar noi îmbătrânim. Mă voi jeli, mă voi plânge de milă. De mine, ş-apoi, de tine. Sunt încă în stare să-mi păstrez şi să realizez visele şi ambiţiile, dar din lipsă de iniţiativă, nu mă voi apuca de realizarea lor. Îmi voi depune toate speranţele pe copiii noştri… Nu ştiu, cum vei deveni. Probabil, vei începe tot mai des să-mi-o indici ca exemplu, pe colega ta , care le reuşeşte pe toate. Vei începe, pe străzi, să admiri siluete graţioase ale tinerilor fete.
Şi supărat, să te încrunţi, când vei observa cărunţeala părului meu, mai şi ascultând pe săturate plângerile mele pe durerile din spate. Desigur, îmi voi colora mai des părul, şi stărui-mi voi, cât mai rar să mă supăr. Încleştându-mi dinţii, să rabd durerile din spate. Mai târziu, însă, voi fi sătulă până-n gât de toate, ca şi cum te-aş privi cu alţi ochi. Voi observa, că şi tu, la fel, ai încărunţit, chiar te-ai îngrăşat… Voi descoperi calităţi neplăcute în caracterul tău. Ca urmare, monotonia ultimului microibuz, ne va întoarce unul la altul. Copiii vor lipi fisurile. Uneori, chiar mă voi ajusta, singură pe sine: şi ce, mă rog, îţi mai trebuie? De ce mereu eşti nemulţumită? Soţul nu fumează, nu bea, salariul ţi-l dă în întregime, nu e un fluieră-vânt, doar că uneori, mai roteşte gâtul după tinerele. Este un ajutor bun prin casă, de acest fapt nu mă dezic. Mama mă va contrazice, categoric: „Trebuie, numaidecât, să-ţi reeduci soţul”. Eu, probabil, voi răspunde, că mai bine, mi-ar împrumuta ceva bani. Nimeni, încă n-a reuşit să-l schimbe pe altcineva. La urma urmei, în viaţa noastră au fost atâtea clipe minunate. Ti-aminteşti?  Şi tu, îţi vei aminti. Neapărat îţi vei aminti…

SOŢUL: Tu ai diferite nume. Diferite specialităţi, ochi, parul… Despre tine se zice, că-mi vei fi: consoartă, sprijin şi consolare. Despre mine – că voi fi capul familiei, pilonul ei. Se zice, că vom împărţi în jumătate bucuriile şi tristeţile noastre…  Vom comanda un buchet şi ne vom alege martorii. Tu vei fi cea mai frumoasă mireasă. Eu mă voi simţi oribil şi stângaci, în costumul meu nou şi cu cravată. Apoi, vom pleca în luna noastră de miere. Cu nişte aere îndrăzneţe, le vom băga sub nas paşapoartele noastre, administratorilor hotelieri. Vom risipi toţi banii câştigaţi. În final, ne vom întoarce în al nostru, aşa-zisul, cuibuşor de familie. Dimineţile, înainte de a pleca la serviciu, ne vom bea cafeluţa, uitându-ne pe furiş, la ceas. Iar serile, ne vom povesti, ce-a fost ziua, şi ne vom face planuri pe viitor, desigur, imaginându-l luminos şi fără nori. Apoi, va apărea al nostru prim-născut. Tu îl vei dădăcil, iar eu – voi pleca la serviciu. Copilul va: plânge, mânca, dormi, adăuga în greutate, răci, strănuta, tuşi… Şi eu nu voi dormi îndeajuns. Tu – la fel, doar că eu lucrez, iar tu, stai acasă. La serviciu, eu voi dormita. Nu-mi voi îndeplini sarcinile. Voi amâna afacerile pe: mâine, poimâine, săptămâna următoare. Până când şeful mă va anunţa, că aşa treabă, nu mai merge. Voi suferi groaznic. Însă curând, îmi voi veni în fire.

Etatea. Pictura in ulei, Svetlana Vizitiu

Viata in familie. La etate. Pictura in ulei de Svetlana Vizitiu, Chisinau

Mă va apuca vârtejul vieţii de toate zilele. Tot mai des, mă voi întoarce târziu acasă, după şedinţă ordinară. Flămând şi obosit. Şi, după cină, acasă, voi întocmi raporturi. Voi organiza cursuri pentru tineret. Voi face cercetări. Voi prelucra chestionare. Voi conduce seminare. Voi dormita la şedinţe. Voi scrie referate. Voi „scutura” din şefi o locuinţă nouă. Voi scălda copilul. Te voi duce la clinică. Voi repara robinetele din baie. Voi lipi tapete. Voi repara maşina de spălat. Printre altele, eu voi continua să câştig bani. Într-o dimineaţă, voi merge la serviciu intr-o bluză necălcată. Lavuarul va fi împlut cu veselă murdară. Urna  e mereu, supraîncărcată cu gunoi. Lenjeria, înmuiată de două zile, la spălat, e neatinsă. Şi toţi ciorapii mei, aruncaţi la spălat. In sfârşit, voi exploda: la urma urmei, tu stai acasă! Ai destul timp, să menţii ordinea în casă. Eu îţi voi spune direct, tot ce gândesc… Apoi, se va naşte al doilea copil. Şi el va plânge nopţile. Va strănuta şi va tuşi, va face primii paşi şi va pronunţa primele cuvinte. Unica noastră odaie va deveni strâmtă. Voi fi nevoit să scriu cercetările mele ştiinţifice la bucătărie, unde stă şi televizorul, şi de la care tu nu-ţi poţi rupe privirea. Mereu, îmi vei face morală, cică, e din cauza mea, că trăim în gaura asta. În curând, şi tu te vei angaja la serviciu. Vei pleca în deplasări. Vei avea prietene. Vei începe să-mi povesteşti bancuri despre soţi-neghiobi.
Eu îţi voi răspunde cu bancuri despre soţii-scorpii. Într-o zi, după o zi ordinară şi încordată la serviciu, mă voi întoarce acasă supraobosit şi mă voi întinde pe o canapea, să mă odihnesc.w Iar tu, nemulţumită, vei rosti, că puteam să cumpăr măcar o pâine. Cică, nu avem nimic la cină. Atunci, şi eu mă voi exprima dur: C-ar trebui să-ţi mai ţii nervii în frâu. Că eu muncesc, fără să mă compătimesc şi de serviciul meu depinde bunăstarea noastră. Iată, că colegii se descurcă cu treburile lor casnice, fără ajutorul cuiva: îşi fac doar serviciul lor, iar eu trebuie să mai lucrez şi pe-acasă, legat cu treburi până-n-gât! Mă întorc târziu şi nu mă mai satur de somn. Uneori, nu reuşesc nici să i-au prânzul. Iar tu cheltui banii pe nimicuri.
…Că, e timpul să facem ordine în bugetul familiei. În general, voi spune tot ce gândesc despre tine. Ca răspuns, vei dezlănţui o avalanşă de reproşuri. Eu, nu voi rezista şi voi pleca, trântind uşa. Nu ne vom vorbi o săptămână. Sau, o lună întreagă. Vei fi îmbufnată şi, pe ascuns, vei plânge. Tăcerea ta îmi va provoca mustrări de conştiinţă: „Mi-ai distrus viaţa!”. Însă, eu nu voi ceda. Am şi eu mândrie la urma urmei. Următorul guturai la cineva din copii ne va împăca. Mă voi gândi: ce susţinere şi consolare pot avea din partea ta, dacă de toate problemele mă învinuieşti doar pe mine? Dacă eşti atât de ingenioasă, de ce nu întreprinzi singură ceva? De ce nu câştigi pentru apartament? Voi fi indiferent la plângerile tale pe durerile din spate. Nici pe tine nu te atinge hipertonia mea. Tu vei începe să-ţi lauzi cunoscuţii, care „s-au aranjat în viaţă”. Să-i defineşti „bărbaţi adevăraţi”. Să le cânţi difirambe. Eu voi remarca, că cu toate iscusinţele tale, nu vei reuşi să ascunzi cărunţeala din părul tău. Tu nu-mi vei rămâne îndatorată, şi-mi vei reproşa neglijent, că şi eu am îmbătrânit. Dar în adâncul sufletului voi fi sigur, că noi suntem la fel, ca înainte. Obiceiurile noastre de zi cu zi, ne va întoarce unul la altul, in braţe, în fiecare seară. Neînţelegerile şi sabotările se vor ivi şi vor dispărea, în genul cometei Galeia, însă, cu mult mai rapid. Mă voi obişnui. La fel te vei deprinde şi tu. Dar într-o zi, mă voi întoarce noaptea, târziu, fără să te previn de întârziere. Mă vei întâlni, cu lacrimi. Te vei arunca la pieptul meu: „Eşti viu!”. iubVoi încerca să te calmezi. Fără să-ţi reproşez, că şi tu, uneori întârzii şi nu mă previi din timp. Din bucătărie va veni aroma gustăricăi mele preferate. Copiii vor dormi liniştiţi, sătui şi îmbăiaţi. În acest moment, cuprins fiind de emoţie, mă va inunda sentimentul fericirii şi o adâncă recunoştinţă faţă de tine. Pentru tot, ce-a fost bun între noi. Şi te voi iubi, la fel de puternic, precum şi în adolescenţă. Pentru mine vei fi cea mai frumoasă, cea mai blândă, cea mai dorită. Voi fi fericit, că-mi eşti alături. Probabil, că voi vorbi doar în gând… Dar, tu vei simţi. Neapărat, vei simţi… ❤

Svetlana VIZITIU


10 comentarii

MIHAI DOLGAN: „Ce-a fost nu s-a pierdut!”


                  ImagineDevine şi mai trist, precum a fost la vestea trecerii în cealaltă lume a artistului Mihai Dolgan: simţim profund lipsa lui. Va fi fiind muzică şi cântec pe lumea cealaltă? Cine poate şti, devreme ce nimeni nu s-a mai întors să ne spună cum e? Totuşi, ar trebui să fie ceva şi acolo: prea mulţi poeţi, muzicieni, compozitori şi artişti de tot felul s-au grăbit să ajungă pe acel tărâm… Oricum, aici, chiar şi după dispariţia omului, a rămas o lume de cântec numită Mihai Dolgan… cu „Norocul” lui! Se spune că misterul tinereţii eterne li se dezvăluie doar celor aleşi. Judecând după forţa de care a dat dovadă, dar mai ales timbrul muzicii sale, Mihai Dolgan se numără printre aceştia… A fost omul, care a pus muzica mai presus de orice. Performanţă. Studiu. Perfecţiune. Când apărea pe scenă, împreună cu formaţia „Noroc”, atât de mult era iubit de oameni că nu mai era lăsat să plece. A plecat… fără voie. A fost un vis, pe care-l mai trăieşti şi în prezent; un vis, din care nu te mai trezeşti, nici în viitor. Chitarele nu mor! Ce-a fost nu se mai pierde… Nu cred că există cineva care să nu fi ascultat şi dansat pe celebrele hituri De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara… Le-a cântat toată lumea! Se pare, că rari au fost cei, care au gustat din dulcele succesului la fel ca el şi colegii săi de trupă. A fost atât de răsunător, ca un noroc, pe care ni l-ar împărtăşi, ca unor novici…
Câteva schimburi de priviri asupra vieţii lui Dolgan, autorul celor mai iubite piese, n-ar deranja: s-ar părea, că a fost presărată doar cu trandafiri. S-a născut la 15 martie 1942 în satul Vladimireşti, Sângerei (jud. Bălţi). A cunoscut deportările: întreaga sa familie a fost exilată în Siberia – pentru crima că a posedat o bucată de pământ şi vite necesare pentru a-l lucra. În 1957 a avut posibilitatea reîntoarcerii în Moldova, însă lipsa resurselor financiare l-a impus voluntar unui nou exil în Kazahstan. Mic fiind, a studiat muzica la Chişinău, datorită surorii sale Eugenia, care reuşise să se salveze de urgia pribegiei, căsătorindu-se.
A debutat ca instrumentist la Casa de Cultură din Sângerei. Apoi, a creat o trupă de jazz, în 1967: a fost visul lui nemărginit! Mânia sorţii: cei cinci tineri talentaţi şi ambiţioşi din trupă, au ales numele formaţiei – „Noroc”. Dar era nevoie de aprobarea concertelor, astfel erau timpurile. La o şedinţă a forurilor culturale, pentru investigarea valorii muzicale, dar şi a orientării politice a formaţiei, consiliul s-a opus adoptării programului de concert, considerând că muzica lor este de orientare prooccidentală. În plus, se lua în consideraţie lipsa cântecelor patriotice. Până la urmă, le-a fost oferită şansa de a reface programul. Şi pentru că nu muzica era ceea ce le lipsea, ulterior, a fost acceptat primul program. Urmează triumful „Norocului” pe scenă, piesele lor De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara, Dor, dorule etc. devin şlagăre. În 1970 grupul „Noroc” obţinea laurii Festivalului Internaţional „Lira Bratislavei”, ca reprezentant al Casei de Discuri „Melodia” din Moscova, iar piesa Cântă un artist a întrat în Top 10 britanic! Urmează turneele prin republicile Uniunii Sovietice, însă la 18 august 1970 ziarul Adevărul Vinniţei publicase un articol de o virulenţă extremă împotriva muzicii decadente, care îi supărase pe mulţi. Responsabilii campaniei de desfiinţare a trupei „Noroc”, tinere de doar patru ani, au luat decizia ca trupa să nu mai aibă dreptul de a activa în Moldova. Motivele ar fi fost, printre altele, lipsa disciplinei şi a ţinutei scenice, promovarea unor valori artistice de proastă calitate! A fost o grea lovitură, ce a dus la risipirea membrilor trupei în cele patru direcţii: au fost împrăştiaţi toţi membrii trupei, doar Mihai Dolgan şi Lidia Botezatu au rămas împreună, erau deja căsătoriţi; cuplul fiind nevoit să se despartă şi de copilul lor, Radu, lăsându-l în grija buneilor din partea mamei. La Tambov, în Rusia, grupul „Noroc” a devenit nu pentru mult timp „De ce plâng chitarele”. Concertele lor se bucurau de un mare succes: erau cap de afiş, însă apare un nou ordin de interdicţie. Nu tot ce era rău în Rusia, va dăuna şi în Ucraina: unde, băieţii formaţiei, avuseseră deja succes, iar Filarmonica din Cerkassî i-a angajat ca solişti. Aici, au avut parte de atitudine umană şi de susţinere caldă din partea autorităţilor care le ofereau şi spaţiu locativ, doar să activeze în acel oraş. Apar noi membri în formaţie: soţii Presneakov din Sverdlovsk, revine Ştefan Petrache, se alătură fratele lui Alexandru Cazacu, Anatol. Au cântat doi ani, traducând piesele în ucraineană, aplaudaţi fiind la fel de mult.Imagine
Viaţa muzicală progresa rapid în spaţiul sovietic, doar Chişinăul dormita la acest capitol. La sfatul lui Petru Lucinschi, căruia i s-au adresat după ajutor, soţii Dolgan au introdus în repertoriul lor câteva piese… patriotice, fiind nevoiţi, pentru a fi reabilitaţi, să cânte în formaţia „Zâmbet”, condusă de Efim Bălţanu. Astfel, sperau să reînvie proiectul cu „Noroc”. Lucrurile, pare că s-ar fi îmbunătăţit, fiind posibilă chiar reîntoarcerea la Chişinău, unde au apărut sub un alt nume: „Contemporanul”, din componenţa căruia fac parte Mihai Dolgan, fraţii Cazacu, Valentin Goga, soţii Glec, Lidia Botezatu şi Ion Suruceanu. După concerte de succes în Chişinău şi aprobarea de către instanţe, încep turneele în Rusia. Iar în 1988 grupul revenea la vechiul nume – „Noroc”!…
Despre trupa „Noroc” Dumitru Matcovschi scria „că este primul şi singurul ansamblu care ne face onoare până azi…” „Generaţia noastră, a anilor ’60, nu recunoştea altă formaţie decât „Noroc”. Artiştii de mai târziu au venit pe drumul deschis de Mihai Dolgan”, a spus scriitorul Ion Hadârcă. „Creatorul „Noroc”-ului este un mare om de cultură, un muzician şi un compozitor pe cât de talentat, pe atât de simplu. E un om modest prin măreţia sa şi măreţ prin modestia sa”– sunt cuvinte spuse despre regretatul Mihai Dolgan de către Grigore Eremei. „Am crescut cu repertoriul formaţiei „Noroc” şi tot cu piesele lor mergem acolo unde vom încheia socotelile lumeşti”, consideră Gheorghe Urschi. Lidia Botezatu, soţia: „Întorcându-mi privirile îndărăt peste ani şi întâmplări, azi am înţeles bine acest lucru: am acceptat acest mod de viaţă pentru că odată, hăt-demult, m-am îndrăgostit de un om fără pereche. Era Mihai Dolgan…” Iar Radu Dolgan: „…Trebuie să-i mulţumesc Lui Dumnezeu că mi-a dat această soartă, că sunt fiul lui Mihai Dolgan.”Imagine
În 2007 a ieşit de sub tipar volumul care relevă viaţa şi activitatea muzicianului: Mihai Dolgan: Taina vieţii mele; aportul lui în cultura muzicală din Basarabia a fost fenomenală! Precum „The Beatles” a revoluţionat muzica uşoară de pe glob, Mihai Dolgan, a făcut acelaşi lucru în spaţiul euro-asiatic, supravegheat de fosta URSS. A fost o garanţie a calităţii unui spectacol şi a succesului la public. Nu doar prin talentul său prodigios, ci şi prin calităţile umane: bunătatea şi amabilitatea, căldura sufletească… Iubitor de ironie, de discreţie şi de profunzime. Artist al Poporului. ImagineMarele Maestru al melodiilor de neuitat… Revenind la formaţia „Noroc”, au fost împreună 40 de ani, practic în aceeaşi formulă, căci pe toţi i-a legat aceeaşi pasiune – muzica. Mihai Dolgan a fost pentru ei un fel de leagăn, lângă care s-au strâns şi au activat perfect. Un lucru pentru ieri, azi şi mâine, un vis pe care ar vrea să-l trăiască oricare din noi. Visul de a ajunge cel mai bun dintre cei mai buni! Versurile cântate de el rămân un regret şoptit…
Pe 16 martie 2008, Mihai Dolgan a trecut in nefiinţă…
                                                                 Svetlana VIZITIU