Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


7 comentarii

Să crezi în minuni! Mereu!


Am o atitudine ambivalentă pentru această sărbătoare. Te pregătești, te tot pregătești, ești gata, bine-dispus. Iar apoi, după ce bat clopotele anului nou, – un sentiment de goliciune. Aștepți douăsprezece ore, arunci foițele arse cu dorințe în cupa cu șampanie, bei toate acestea, și nimic nu se schimbă, și tu, mult timp, continui să mănânci salata ta cu crabi… În copilărie, aceeaș situație, ardeam cu nerăbdare în ajunul Revelionului cu Moș Gerilă care venea la noi, cu cadouri în fiece an, eu aveam vise frumoase și credeam că am un viitor luminos, la fel ca Cenușăreasa din povești… Credeam cu disperare în prinți şi minuni, continui să cred, probabil, pentru că așa mi-e firea…an nou oceanwlower1

Eu ador ajunul, sau anticiparea Anului Nou, – două săptămâni înainte sunt cele mai distractive și uneori mai fericite decât evenimentul și cele zece zile ce urmează după ciocnirea cupelor cu șampanie, – ca de obicei, continui să cred că miracolele se vor săvârși în fine… Da, eu continui să mă simt fericită. Vreau să fie nu mai rău decât este acum. Vreau pace pe acest pământ, și ca copiii noștri și părinții lor să fie sănătoși și fericiți! Să dea norocul și binecuvântarea peste ei. – Să fie mai bine? Unde mai bine în țara noastră?! Banal, dar, din nou, nu ne împiedică nimic să repetăm și să ne rugăm: Important, este ca toată lumea să fie sănătoasă!
Trecu un an, nici n-am reușit să privesc în urmă. Ramasă doar o coală-n calendar… Cu un trecut, în care nu ne mai întoarcem, și-n urmă, va sclipi o zare rece sau un spray cu amintiri. Cuiva donate fericire sau durere, cine știe… Luați prin lacrimi, suferințe careva, și cineva întors-au cu… speranțe și iubire… Trecu un an, mi-a stat un pic mai trist. Cu trecerea anilor, devine tot mai trist, pentru că te maturizezi și începi să conștiințizezi realitatea… Să-ți i-ei adio de la ani e foarte greu, probabil… Să ierți e și mai greu… Și, neprivind în urmă, timpul a fugit… Și doar, un fum cu ceață… undeva departe… Plecat un an, îngenuncheat în urmă. Și iată, Anul Nou în prag. Și noi, atât de mari, maturi, bătrâni sau cum mai vreți, – în continuare credem în minuni, ca mici copii naivi… Dar credem, vrem să credem și cu disperare, cu ardoare, dorințe noi, ne ținem de orice firicel norocos… Așa că în ajun, dorim miracole. Și vor fi… Va fi un an bun trimis de Dumnezeu. Cred, că este decis deja… de ceruri…

Principalul, e să continuați să credeți în minuni. În Dumnezeu!
Pentru cineva dificil și trist, iar pentru unii, – de succes și fericit. Astfel, va fi întotdeauna. Dar în ajun de An Nou… încărcați într-o traistă toate cele inutile și neimportante. Lăsați-le în urmă, după prag. De Anul nou, ca în povești chiar există multe miracole… Cu tot confortul, cu noroc, bună dispoziție, fericire și bunătate, vă doresc să credeți… Doar să credeți! Ce va urma, vedeți!..

Doamne miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește-ne! AMIN!

Sveta Vizitiu, ❤


6 comentarii

Ador să fiu pozitivă


    ”Ești un dictator”- îți vor spune copiii uneori. Te superi imediat și le răspunzi cu lacrimi: ”Sunteți niște nesimtiți! Pentru voi – nu contează cât m-am străduit pentru voi, cât de mult vă iubesc, oricum sunt rea în ochii voștri…” Ca de obicei, cu așa emoții îți ieși repede din fire. Astfel, și copiii mei fiind cu capul în nori, adesea nu mă ascultau, fie se făceau că nu mă aud; ce era caracteristic vârstei lor adolescentine. Pentru ei e invers, cică ”eu nu-i ascult, nu-i aud”… Dacă e o ceartă, deci… eu ”nu-i iubesc” și niciodată n-am fost mamă ”bună”. De fiecare dată când ne contraziceam, situația atunci devenea insuportabilă… Au mai crescut, au inceput să realizeze multe lucruri în mod serios… Odată cu ei, continui și eu să mă deșteptez… Recunosc, că azi realizez că și eu am fost un copil dificil la părinții mei…eu

    Pare cicălitor, însă eu mereu mă țineam scai de ei, de copiii mei! Eu, cu educația mea, așa cum simțeam sau cum știam mai bine: ”Draga mea/dragul meu, – te iubesc atât de mult, nu-ți face rău cu mâna ta, că apoi nu te vei simţi bine”; Vei rămâne trist la aceste amintiri atunci când te vei maturiza; ”Nu te încrunta, că vei avea riduri devreme”; ”Nu-ți rupe coșurile, că vor rămâne semne pe față”; ”Nu face dezordine, nu arunca fărimituri pe jos…” sau, ”Nu-ți mușca buzele, nu-ți face piersing, tatoo, nu mânca gras, nu veni târziu acasă… – nu…, nu…, nu…!”; ”Dragul meu, te implor, hai să mergem la un medic, să facem investigații, că țin mult la sănătatea ta, scumpule!..” Dar, fiecare continuă cu ale sale: egocentrici cu refuzurile lor. Pentru că mama nu este o autoritate. Bineînțeles, eu nu rezistam și începeam să țip, nu știam cum să fac să fie bine, cum să aranjez lucrurile în mod normal… Greu…

    Și cineva dintre ei: ”Mamă, ce vrei? Nu fumez, nu beau, nu sunt dependent de droguri, nu stau pe la stații cu sticle de bere. Ce nu-ți convine, de ce ești nemulțumită, rea, nefericită?..”

    Poate că sunt eu înţepată uneori, și îi plictisesc cu notațiile de profesoară? Îmi fac griji și vreau să-i feresc de toate rele. Sunt una ”cam” precaută din propria-mi experiența de viață… Nu toată lumea, la fel ca mine, a fost împroşcată cu conuri, învățând din greșeli proprii. Îmi amintesc de anii când eram tânără. În mod constant, aveam cumpene, atunci când puteam fi impusă să mă apuc de droguri, bătută sau doborâtă moral, și în acest timp… nu aveam nicio frică. Părea că eram în spatele tuturor certurilor, scandalurilor, chiar în cloaca centrului. Ce doream, aceea și făceam. Seara la dansuri, la un picnic între necunoscuți, mereu credeam că sunt în siguranță… Părinții departe, iar eu o căscată și surdă, dar cu ambiții, curajoasă și perseverentă. Cel mai important – în noi rămâne… educația nativă! Chiar dacă părinții sunt departe, genele vorbesc, sângele te următește, te păzește și se roagă pentru tine, te îndeamnă să-ți amintești că ești inteligentă, că ai mult noroc în viață și că Domnul te-a ferit de toate belelele, de nenorociri și de pericole de moarte, chiar daca ai fost la un pas de ele… Și, pentru că nu am fost bătută sau desfigurată, pot mulțumi doar bunului Dumnezeu, care are milă de mine și mă iubește.

Doamne ajută în continuare, nu mă părăsi nici pe mine, nici pe copiii mei! De aceea, le spun mereu copiilor: ”Fiți atenți! Nu aveți nevoie de loviturile vieții, de experiența pe care au trăit-o persoanele suferinde despre care auzim la știri. Vă rog, să țineți cont și de înțelepciunea mamei (a mea), despre ruga mea pentru voi, scumpii mei…

    Fiecare din noi crede că are prieteni adevărați, doar eu sunt de părerea că, în primul rând, trebuie să fim atenți la sine, prietenii și colegii noștri de serviciu, cei ”adevărați”, pentru că anume din partea lor în viața noastră apar toate necazurile. Nu mă pot împăca cu faptul că unele persoane te folosesc în scopurile lor, și sub pretextul acțiunilor de binefacere, se promovează în primul rând pe sine, atunci când alături există cei care într-adevăr au nevoie de ajutor… E doar o picătură din nevoile mele, dar nu sunt deloc egoistă în acest caz…

    M-am simțit bine fiind studentă, abia acum realizez acest lucru. Am trăit vesel și eram convinsă că așa va continua mereu. Am cutreierat pe acele timpuri prin multe mii de cărți, am călătorit prin civilizația Uniunii Sovietice, aveam dorințe, planuri, proiecte, idei și bani și, desigur, totul am împărțit cu prietenii mei. Mergeam cu ei la restaurante, discotecă, le făceam daruri, și necondiționat, ca apoi jumătate de lună să mănânc doar cartofi prăjiți… Păi, cum altfel? Era în firea mea, cea care a rămas de fapt la fel… Dar, parcă toate acestea sunt cele mai importante pentru noi în viaţă?..

Că atunci când lucrurile s-au inversat, unii s-au comportat ciudat, mi-au întors spatele. I-am șters din lista de prieteni, or, așa consideram eu că e ”basta cu ei”. Și, la prima vorbă le răspundeam cu bucurie… Ei mă contacteaza, le răspund, oricum bucuroasă… Ador să fiu pozitivă!

Am dat de alt adevăr foarte vag: în viață totul e întins, imprevizibil și schimbător ca anotimpul: astăzi, cineva spală la tine podelele, iar mâine, vezi, că vei face tu la el același lucru… Setea de putere și de bani distruge totul în jur, dar în special, sufocă glasul conștiinței. Și totul devine transparent că nu mai ai unde băga capul în nisip. Și… doare.

    Îmi amintesc de disperarea mea. Bineînțeles, că sunt foarte vulnerabilă. Nu, eu nu cultivez nemulțumiri, pur și simplu, încerc să pun cruce pe astfel de persoane. Niciodată nu voi uita anii ”90” de coșmar, atunci când eu cu un copil micuț în brațe, ades nu aveam cu ce ne hrăni. Zi de zi, făceam mâncare din hriscă: că pe-atunci era ieftină. Reușeam să fac rost de un sac pentru depozitul meu din bucătărie. O preparam cu multă ceapă și devenea foarte gustoasă. Carnea de un kg, trimisă de părinții mei, o împărțeam în mici bucățele de mărimea unei cutiuțe de chibrituri sovietice, o puneam la congelator (un frigider procurat din banii proprii făcând Ikebana cu flori artificiale pe lemn prelucrat). Scoteam câte o cutiuță de carne și preparam o dată în săptămână. Sănduța mânca, apoi resturile îmi reveneau mie. Ce să faci? Salariul meu mereu era mic, remunerarea profesionalismului bibliotecar este și în prezent… de necrezut…

Despre datoriile la servicii comunale, eu câțiva ani nu reușeam să le întorc acestui stat care mă mânca de vie cu legile lui… Ce-i cu disperarea? – Atunci când brusc a venit  timpul fericit cu privatizarea pentru cei apți de a vinde ceva, de a cumpăra, cu abilități de a comercializa sau a specula ușor, și pentru persoanele la fel ca mine a venit sărăcia și foametea, și atunci așa zisii prieteni pe care i-am ajutat cândva nu mi-au sărit în ajutor… Iar eu am pierdut toate economiile mele la Banca de economii, care mi-a păpat rublele transformându-le intr-un leUșor fără valoare… Dar nu realizam întru totul situația… Încerc să mă justific, că nu sunt o frustrată și nici nu țineam pică pe cineva! Doar eram optimistă și pozitivă, nu cedam lacrimilor…

În continuare, eu nu mă pot debarasa de încrederea mea în oameni! Pur și simplu, acum… amintirea doare. Multe prietene au început o viață de succes, câștigând sume enorme de bani, procurând apartamente, mașini, călătorind prin Emirate sau Maldive, pe când eu fără invidie pe ei, dar abia de o scoteam la capăt cu micuța mea fiică, abandonată de tatăl ei, care nu vroia să audă de noi. Când Sanda avea trei ani, a fost operată de peritonită. Muream de sete în spital, țintuită lângă patul ei, nu mă puteam urni din loc de frică s-o las singurică. O cană de apă nu avea cine să ne aducă. Telefoane celulare nu existau… Am reușit odată, disperată, să-l sun de pe un telefon fix din biroul medicilor în care m-am strecurat fără voie, și prima întrebare de la tatăl fiicei mele a fost: ”Cui seamănă și ce ochi are?” (așa a fost și la maternitate) și nici nu m-a întrebat dacă avem nevoie de ceva, n-a mai venit nici cu o sticlă de apă. Iar chirurgul care operase fiica mea, îmi tot aducea aminte de banii pe care nu-i puteam oferi, nu aveam de unde-i căpăta. Reușisem să-l domolesc cu o sticlă de coniac și el oricum rămase nemulțumit… Ulterior, acest chirurg grăsan a fost concediat din același motiv, probabil că s-au plâns mulți pacienți pe el… Bagdaprosti că nu ia făcut rău fiicei mele…

      Iar amicele sau colegele îmbogățite într-un ceas de bun augur deja nu mai găseau timp pentru mine. Eu, fiind credulă și fidelă, afectuoasă în relații legate pe viață, continuam să fiu atrasă de prieteni, cei care repede m-au înscris în lista aviatorilor căzuți la pământ. Cu un ton de șef spuneau: ”Ei ce, Svetlana, ești mamă singurică, trebuie să te măriți cu cineva. Ce-i aici rău, că e grăsan și zgârcit? În schimb, va aduce totul în casă. Hai, că n-ai încotro, că nici tu nu ești o sfântă, ba și cu hipoacuzia ta, greu îți vei găsi ceva mai bun.” Da, sunt hipoacuzică, e din copilărie, o istorie destul de lungă…  O prietenă medic, la care țineam mult, atunci când am nimerit la spital cu tratamentul la ea în secție, mi-a spus că conform regulamentului, eu trebuie să achit zilnic patul, ori să vorbesc cu medicul șef al spitalului ca să-mi dea permisul. Ah, da! și asistentelor medicale să le aduc ciocolate ”măcar de celea de trei lei”, că așa se cuvine… ”Doar te ajută părinții, nu?” Părinții chiar mă ajutau, mai tot timpul, doar că și ei au ajuns la o etate, încă mai au și alți copii în afară de mine, plus și nepoți. Poate nu e în ordine ceva cu mine, ce am eu și n-au alții?

     După anii ’90. Când i-am adus prietenei mele medic un coniac și o cutie cu ciocolate, și mi-a spus că flori ea nu mănâncă, alcool nu bea, iar dulciurile nu sunt bine pentru sănătate. Înțeles-am, că se săturase de astfel de cadouri din partea pacienților. De atunci, eu cu amarul pe suflet, am început să realizez diferența dintre relațiile de prietenie și prietenii adevărați, astfel am rămas mâhnită de tot. Sincer, niciodată nu mi-am dorit acest discomfort în sufletul meu… Continui să țin la oameni. Rămân o persoană foarte sensibilă și vulnerabilă: câteva aluzii sau reproșuri directe mi-au fost de ajuns pentru toată viața. Și în present, apar amicii sau colegii care îmi dau de înțeles despre incoerența mea cu o atitudine ”nu ne este de tine, trebuie să facem valizele că plecăm la Dubai sau la Londra să întâlnim Revelionul”. ”Tu oricum nu auzi, vom vorbi ”pe urmă”, vezi că nu se leagă comunicarea, nu te implica” sau ”tu și așa nu vei înțelege despre ce e vorba, deci n-am timp să-ți lămuresc”. În continuare, fără comentarii. Vorbe-n-vânt și fără explicații…

     Unele persoane au beneficiat de promovare în carieră cu ajutorul meu în publicațiile sau filmările din mass-media, TV, fiind invitați la variate evenimente culturale, fie chiar și cu o soluție la problemele sau planurile lor. Am făcut-o fără rezerve și aluzii, prin serviciul meu, prin evenimentele clubului, cu programe on-line sau cărți pentru studii, informații pentru referate sau rapoarte etc. Nu regret, toate am făcut-o din inimă. Fără cerințe sau condiții. Cu toate acestea unele persoane continuau neapărat să menționeze: ”Nu tu promovezi Clubul ”Impresii din viață și cărți”, ci noi… te promovăm pe tine.” A fost de la o persoană care susținea ferm că îmi este prietenă, că o pot suna și noaptea, iar după ce i-am făcut legătură cu zeci de personalități, pe care îi făcea ou şi oţet înainte, – ea şi-a creat relații convenabile pentru a petrece timpul distrându-se; m-a eliminat din clubul la care eram fondatoare, m-a vorbit din spate şi ghiontit în suflet. Sănătate le doresc şi celorlalţi care se dau mari şefi şi aleg la care întrebare să-ţi răspundă- ţie, omului simplu diferit de funcţia lor… 😀

Desigur, sună copilărește, dar nu sunt imatură. M-a durut, dar precum se cântă, totul e trecător ca toate celelate din istorie, și nici eu niciodată nu rămân cu ranchiună. Bine că e mai târziu… Nu învăț eu și nici nu mă pot obișnui să nu continui să cred în oameni… Bineînțeles, că cu toții avem familii, probleme, scopuri, planuri, dar nu la aceste lucruri m-am referit până acum. Mă conformez, și în continuare rămân fidelă legilor Domnului în care cred. Nu mă impun nimănui, și nici nu mă leg de cineva pentru un scop oricare care îi vine în mintea cuiva necredincios. Pur și simplu, aveți grijă să nu suferiți din cauza acestor persoane indiferente…

 Clubul ”Impresii din viata si carti’, în continuare, nu mai derulează, după cinci ani ce m-au obosit… Întotdeauna a fost cu acces liber si fără plată pentru fiecare doritor de a participa, și ca protagonist și ca public, necondiționat. Nu făceam niciodată din protagoniști persoane utile subsemnatei, nu am avut și nici nu am vreun scop ascuns precum o pot crede unii. Basta.

     Într-o Duminică am mers cu fiica și nepoțelul la plimbare. Ziua ceea, printre multe altele, îmi va rămâne memorabilă prin emoțiile şi lacrimile provocate de o bătrânică necăjită, care vindea trandafiri albi ofiliţi deja. Nimeni nu le cumpăra trecând pe-alături. Am simțit educația și modestia ei… Și câtă bucurie a fost în ochii ei, atunci când le-am cumpărat… Am fost binecuvântate. Astfel eu înțeleg o caritate…  O caritate fără parade și bani plătiți pentru a hrăni sponsorii în restaurante, – acești bani care ar fi ajuns pentru ca câteva familii să-și permită fără grijă să procure de-ale gurii pentru timp de un an… Mergeam apoi cu fiica mâhnite și plângeam de durere pentru ea: statul nu poate ajuta în mod constant aceste persoane vulnerabile, doar de cu o pensie mizeră care nu ajunge pentru un trai decent…

Nu pot oamenii să fie mereu tineri și subțiri. Dar, poate de aceea și mă lasă Domnul tânără nu doar cu spiritul…  Am decis să dovedesc că am voință şi un caracter dur ca cel al tatălui meu: cu calitățile care m-au salvat în diferite perioade și situații… Uneori sunt nevoită să dau din coate, și dau vina pe aceste legi de mentalitate instabilă în Moldova…

Dar, a venit timpul să spun că lucrurile nu stau chiar așa cum par! Pare că am început să cedez și azi îmi vine foarte greu. Am nevoie de ajutor, pentru că mi s-a îmbolnăvit fiul greu. Aștept ajutor și nimeni nu mi-l poate oferi, iar eu nu găsesc de loc scăpare din situația asta. Pentru ce m-a făcut Domnul să îndur atâta? Doamne, ajută-mă! Salvează-mi fiul, te rog! Fiul meu care a fost pradat si tradat de prietenii proprii, ca urmare, e singur și nu mai are încredere în nimeni. Ceea că arăt fericită în poze, este doar o fațadă. Ceea că sufăr în continuare pentru copiii mei, este real… Fericiți putem fi pentru o clipă, atunci când și orice sclipire sau soluție în minte ne luminează… Cel mai greu e că atunci când apelez la cineva după ajutor, unii gândesc dacă pot alege dintre ajutor firesc și posibilitate de a-și trage foloasele pentru viitor… Realizez că Domnul mă pune mereu la încercări.  Cum să rezist? Acum și sora mea cu cancerul și chimoterapii, dar e tare, are un caracter dur și Domnul o va salva…

Azi, fiul e mai bine, chiar și muncește. Sper să fie bine în continuare! Mulțumesc Ție, Doamne!

    Orice viață are prețul ei. Viața nu e doar o primăvară. Mai vine toamna, apoi iarna. Pentru ce a creat Domnul anotimpurile? – Pentru ca să aflăm gustul primăverii. Orice viață, orice personalitate are prețul ei… Cei deștepți nu sunt atât în căutare de singurătate pe cât pot evita găștile create de ipocriți.

Nu m-am plâns, m-am confesat, dar voi cum doriți, mă puteți judeca… Am realizat și am constatat impactul celor scrise mai sus, sper să vă prindă experiența mea de persoană cu handicap. Cam des… m-am simțit discriminată! În pielea mea nu va fi nimeni, și nici eu – în cea a voastră… E ceva ce face parte în mine. În afară de mine însiși, nimeni nu-mi va lua apărarea. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci doar consimt ceea ce li se oferă. Ei se conformează. Promisiunile nu au loc atunci când e vorba de bani. Dar Dumnezeu îi iubește pe cei pe care oamenii îi jignesc…

Nu-ți face rău cu mâina ta! Viața merge înainte! Frustrările și supărările mereu rămân în urmă, și… nu uita că sunt doar lecții de viață! – Domnul e cu tine! AMINI!

Sveta Vizitiu Toamna, 2018

( Impresii pentru viitoare carte)

Svetlana Vizitiu/Impresii din viata si carti blog


7 comentarii

Versetul copilariei


A fost un timp,

Când acordam în seară strunele chitarei cântând,                  

În frig sau vânt,

Certaţi acasă, la patru dimineaţa revenind…

Eh, tinereţe fără de lâcată,

Mâcar cu-n ochi să te privesc din nou,

Castel, în timpul scurt, ai devenit de-odată,

Sunând cu melodii nostalgice în ecou…

Să vrei,                                                                     

şi nu mai poţi să redevii ce-ai fost,

Împrăştiind ca frunzele în soare…                                             

Eu mă avânt în amintiri

Cu clipele de-odinioară…

Mămico, scumpă, tare îmi e dor,

Atunci când mă întâlneai tu de la şcoală…

Cu frăţiorii mici în poartă ca la post,

Cu masa gata, bucate și şarmale în oală…                                                    

Mereu cu griji, tăticu, tu erai,

Ades lipseai muncind un ban de hrană…

Aţi reuşit, părinţi! – Aţi reuşit exact

Cum aţi dorit să ajungem noi, copii, cu anii…

Şi parcă am fi toți bine, fericiţi

Că am ajuns să ne vedem nepoţii,

Împrăştiaţi prin treburile noastre mici,

Migrând, și – azi plângând trecutul…

Şi chiar de soarta ne salută cu un zâmbet,

De griji și riduri – nu ai unde să te-ascunzi,                                        

Când prind copilărind un verset,

Eu liniștea cu amintiri ascult…

Svetlana Vizitiu, 31 mai, 2018.

 


12 comentarii

Vitalie Ciobanu la Clubul Impresii din viata si carti


Un intelectual pân-la măduva osului, un formator de opinie excelent şi un analist perfect al realităţii noastre prin liberă exprimare, care expune faptele aşa cum sunt sau ar trebui înţelese ele corect. Scriitor, jurnalist, publicist, formator de opinie, critic literar… Omul cu coloană dreaptă, cu o ţesătură de argumente convingătoare şi revelatoare, dar nu realizate de fiecare, în special, de cei la care opiniile nu se intersectează cu gândul protagonistului nostru. Fără multe laude, dar într-adevăr, este înrădăcinat dur în domeniul literar în care activează. Susţinut şi apreciat de breasla inteligentă, oamenii cărţii, presă şi mass-media. Să recunoaştem că prelegerile fascinante îmbinate cu fapte şi teorie expuse de Vitalie Ciobanu, adesea rămân neclare din simplu motiv: limitele raţiunii sau nivelul de înţeligenţă nu ne permit să ne ridicăm la aşteptările noastre. Şi ca să realizăm despre ce este vorba, astăzi el a fost prezent la Clubul ”Impresii din viata si carti” care s-a activat în cadrul Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu şi unde cel al 96-lea protagonist Vitalie Ciobanu a venit cu impresii interesante de viaţă, apropos, chiar de Ziua Mondială a Presei libere, iar unele detalii le puteţi urmări şi asculta în imaginile şi filmele expuse mai jos. Trebuie de menţionat moderarea de excepţie a evenimentului de către Mariana Harjevschi, Director general BM B.P.Hasdeu.

Albumul cu zeci de imagini îl deschideţi aici: Albumul Clubul Impresii din viata si carti cu scriitorul Vitalie Ciobanu 

Câteva referinţe despre Vitalie Ciobanu de la prieteni, colegi și de pe reţele de socializare:

”Vitalie Ciobanu este un om pe care îl admir de când îl cunosc şi este una dintre persoanele cu care mă mîndresc că l-am întîlnit. El este citit, ascultat, iubit şi respectat! Îi doresc tot binele din lume, sănătate şi cât mai multe articole la fel de interesante şi gustate de public. Îl felicit că a reuşit în toţi aceşti ani de scriitor şi gazetărie să rămînă la fel de echidistant şi să nu se schimbe.” – Valentina Ursu (Radio Europa Libera)

Gheorghe Cojoc :”Salut, Vitalie. Te urmăresc de-atîţia ani, începînd chiar cu SFÎRŞITUL RECHINULUI NEGRU.”

Gheorghe Doni :”Dragă şi stimate coleg Vitalie Ciobanu, vrem să te ştim printre viitorii făuritori ai ReUnirii Basarabiei noastre istorice la Patria-Mamă – România!”

Gabriela Petri :”Vitalie, este atat de actual eseul tau! Dar cu farame de vointe, adunate, she pot muta muntii.

Optzecist de la Chișinău, Vitalie Ciobanu e unul dintre cei mai importanți scriitori români de azi. Unionist din principiu, basarabeanul Vitalie Ciobanu nu și-a tranzacționat niciodată convingerile. În vocea lui Vitalie se mai aud azi glasurile celor care au unit Basarabia cu România în 1918 și ale românilor care au fost deportați în Siberia pentru că au refuzat să devină cetățeni sovietici. Iar asta vine din partea cuiva care evaluează cu o critică luciditate prezentul, fără a-și pierde speranța într-un viitor al României întregite.” (cataventii.ro)

Raisa Boiangiu :”Apreciez implicarea dv. Sprijin uman absolut necesar!”

Gheorghe Doni :”Şi liderii politici au nevoie de comentariile (dumi)tale, dragă coleg de breaslă scriitoriceasca Vitalie Ciobanu. Cu atât mai mult, noi, (şi) cei de rând… Îţi mulţumesc, Vitalie, p-u că m-ai publicat (cu ceva ani în urmă) cu o pagină frumoasă de poezii în revista CONTRAFORT, precum şi p-u că mi-ai oferit posibilitatea să-ţi urmăresc/savurez postările pe FB.”

Vasile Botnaru :”felicitari! cum esti nu doar o personalitate ci ditamai institutie, premiul are o pondere si mai mare, sa te vedem si mai departe introfeiat!” (la decernarea Premiului pt Jurnalism la TVR Gala International lui V. Ciobanu în 2010)

Lia Lozinschi :”Doua PERSONALTATI (Vitalie Ciobanu şi Mircea Cărtărescu) care m-au marcat spiritual si afectiv inca din adolescenta, modelandu-mi si „impunandu-mi” nu numai anumite preferinte literare, dar si acele valori estetice categoric indispensabile. VA MULTUMESC!!!”

Sergiu Sochirca :”Sunteti un patriot al neamului, impartial in expuneri, ceea ce ma bucura.”

Expresii memorabile de Vitalie Ciobanu:

Vitalie Ciobanu:”Unele idei nu-și pierd actualitatea. Mai ales că și poporul simte asta.”

– ”Literatura, singură, nu va salva nici satele pustiite ale Basarabiei. Dar poate sensibiliza niște inimi și întreține speranța într-o renaștere viitoare.”

Vitalie Ciobanu:””Soluția pentru Moldova ne-a stat mereu la îndemână. Simbolic, aș formula-o așa: haideți să încheiem cu toții o convenție, un pact prin care să ne obligăm să luăm legile în serios. Să hotărâm că de mâine niciun factor ilegal de influență nu ne va mai forța să ne călcăm pe conștiință, să ne băgăm în scheme, să dăm sau să cerem mită. Haideți să ne promitem că de mâine nu mai furăm, nu mai mințim, nu ne mai batem joc unii de alții. Și să ne iubim țara, nu vorbind, ci muncind… Ca să funcționeze, trebuie să acceptăm cu toții convenția asta și să ne ținem de cuvânt. Și atunci mirajul „statului captiv” se va destrăma, iar moldovenii își vor obține libertatea de a-și făuri viața pe care și-o doresc, alături de frații lor, alături de națiunile civilizate.”

Vitalie Ciobanu despre tatal sau:” Tatăl meu, Ion, la 43 de ani, incredibil de tânăr, într-unul din acele instantanee care sfidează timpul. Vineri, 25 august, am comemorat un an de când ne-a părăsit. Îl plâng în fiecare zi și mă rog pentru sănătatea și puterea de rezistență a mamei mele. Tata a fost un om bun și drept, care a prețuit cel mai mult onoarea și cumsecădenia și s-a străduit să cultive aceste calități elevilor săi, începând cu noi, fiii lui (mă întreb dacă ne vom ridica vreodată la înălțimea așteptărilor sale…) A considerat mereu că munca cinstită e mai presus decât orice câștig dobândit prin fraudă și această credință, azi, cred că le va părea multora absurdă, anacronică. O altă valoare venerată de tata a fost cartea, literatura română și o țară, România, la care a visat, în pofida vitregiei vremurilor.” (27 august 2017)

Vitalie Ciobanu:”A vorbi pocit la TV-urile din Chișinău a devenit cool. Îi văd și pe diverși activișit civici că nu se dau în lături de la rusisme și „moldovenisme”. Plămădim poporul moldovenesc, cum altfel?”

Vitalie Ciobanu:”De ce ar arde cineva niște cărți? Pentru că sunt mincinoase, pentru că răspândesc o concepție greșită despre lume, împotriva adevărului nostru, a dumnezeului nostru – care e atât de mic și meschin, atât de șubred în măreția sa încât se teme de ideile unor autori rătăciți?… Vezi, de aceea e absurd să lupți cu cărțile, să le arzi, să le interzici, e o dovadă de slăbiciune. Iar dacă vorbim de slăbiciune, vorbim și de putere. Arderea cărților nu este despre adevăr, e despre putere. Despre dorința de a avea dreptate împotriva adevărului. Cel ce pune foc grămezii de tomuri scoase din biblioteci antice și sanctuare păgâne e nesigur în viziunile lui și atunci caută să-și învingă lașitatea și ezitările distrugând cărțile care propagă o altă învățătură…”

Vitalie Ciobanu:”Un politician are datoria să-și măsoare vorbele, pentru că ele au o rezonanță specială, ele determină opțiuni de vot și, pe cale de consecință, modelează destinul unui popor. Vorbele unui politician, mai ales ale unui lider în ascensiune, le aude toată lumea: și adepții săi entuziaști, și susținătorii mai exigenți, și oamenii cinstiți dar naivi, și cei care îi poartă sâmbetele deși îi zâmbesc complezent, și ipocriții cinici, și ezitanții frecventabili, care, mă rog, „au și ei o familie de hrănit” (de parcă ceilalți ar trăi doar cu aer!), și ticăloșii care nu mai au nimic de pierdut, după ce și-au terfelit onoarea prin colaborări infamante…”

Vitalie Ciobanu:” Sentimentele oamenilor sunt schimbătoare. Nu te pot iubi toți și nu te pot iubi tot timpul. Eu cred că respectul „supușilor” e fundamentul cel mai trainic al puterii (dar atunci nu mai e vorba de „supunere”, ci de atașament, de aderență critică) și, neapărat, conștiința finitudinii, a provizoratului oricărei forme de domnie, pe care trebuie s-o aibă un om politic într-o societate modernă. Nu este mai durabilă, mai de preferat puterea culturală?..”

Vitalie Ciobanu:” Oare cum ne-am simți dacă am afla de la radio că o putere străină, invadatoare, a trecut Nistrul și vrea să ne răpească libertatea de a trăi în țara noastră și în Europa noastră, doar pentru că e mai mare și lacomă de teritorii? Cum ne-am simți dacă ar trebui să lăsăm baltă toate treburile și visele noastre și să începem să adunăm, febril, lucrurile de prin casă, să le încărcăm în mașină (cine are mașină) și să fugim din calea agresorului, pentru a scăpa cu viață?… Să facem un efort de imaginație, să ne punem în pielea părinților și buneilor noștri pentru care 28 iunie 1940 a însemnat sfârșitul lumii. Unii luau calea pribegiei, sperând să prindă scurtul interval de timp – câteva ore! – în care mai puteau trece Prutul și n-au reușit toți, zidul de sârmă ghimpată avea să despartă numeroase familii, părinți de copii, frați de surori, vreme de câteva decenii. Alții rămâneau la casele lor, pentru că nu le puteau abandona, încredințându-și destinul în mâinile Celui de Sus.”

Vitalie Ciobanu:” Dispariția unui mare scriitor ne lasă mai singuri ca oameni, mai împuținați cu o prezență de excepție. Și anulează, brusc și dureros, posibilitățile întrupării altor lumi, a lumilor imaginare pe care geniul său le-ar fi putut coagula sau desprinde din nebuloasa creației, din magma încă nenumitului, alternative la realitatea fizică în care viețuim ca niște condamnați, ca niște întemnițați. Opere literare nescrise, „porți spre evadare”, care nu se vor mai deschide niciodată… Dispariția unui mare scriitor (a unui mare artist) e ca atunci când se stinge ultimul exemplar al unei specii – plantă rară sau vietate mirabilă – pe care nu am știut să o protejăm, să o ferim de extincție. Ar trebui să instituim o „Carte Roșie a Literaturii””

Vitalie Ciobanu :”Iubire cu sila nu se poate nici măcar în politică. D-apoi când te urăște o lume întreagă. Cu excepția celor care-ți ciugulesc din palmă. Dar și iubirea lor e cât le mai dai de ciugulit.”

Vitalie Ciobanu:”Aș fi preferat să stăm alături de Paris și Londra în alt fel de clasamente decât în cele privind postările antisemite. Și sunt atâtea domenii în care am putea demonstra că suntem un popor european! Să începem, de pildă, prin a arăta că știm să ne ținem de cuvânt și să punem bazele unui Muzeu al Holocaustului la București. Ca și ale unui muzeu al Gulagului. Despre ambele se discută și nu s-a făcut nimic.”

Vitalie Ciobanu:”…România este primul nostru partener economic, ne oferă surse alternative de energie, ne ajută la reconstrucția satelor, obiectelor de interes public, infrastructurii, susține prin numeroase proiecte cultura, educația, cercetarea în Republica Moldova. Este cel mai fidel avocat al Moldovei în tentativa acesteia de a se alătura familiei europene. Așadar: de ce ajută România Republica Moldova? Pentru că vrea să o anexeze? Dacă asta-i intenția, nu era mai simplu și mai ieftin să trimită niște „omuleți verzi”, cum face Putin?… Foarte ciudat imperialismul ăsta românesc!”

”Ar trebui sa pastram institutiile culturale mai presus de bataliile politice si de razbunarile personale. De ce nu vrea noua guvernare sa intrerupa aceasta traditie nationala nefasta? Am arata lumii ca Romania este o tara matura si cu adevarat europeana.”

Vitalie Ciobanu:””La un deceniu de la prăbuşirea Cortinei de Fier, moldovenii nu mai pot da vina decât pe ei înşişi. Suntem lăsaţi de capul nostru, cu micile noastre mizerii şi marile noastre trădări, care ne transformă în nişte fantoşe ale destinului. Scenariul unei “Elveţii la gurile Nistrului”, asupra căruia unii, la Chişinău, şi-au făcut speranţe interesate, s-a dovedit o iluzie în condiţiile geopolitice ale Basarabiei de azi, cu structura ei umană calamitată de 50 de ani de comunism, grevaţi pe moştenirea vechii ocupaţii ţariste. Republica Moldova nu a ştiut să profite de bunăvoinţa Occidentului faţă de “un nou stat apărut pe ruinele imperiului sovietic”, care, nu-i aşa?, trebuie ajutat să se pună pe picioare. Nici nu avea cum. O percepţie de sine deformată, incapacitatea de a asuma criteriile şi exigenţele lumii democratice au produs o realitate politică şi economică pe măsură.

Numai o conştiinţă românească recuperată şi o dată cu ea îmbrăţişarea modelului european ar fi putut să precipite evoluţia în bine a Republicii Moldova, conferindu-i o legitimitate mult mai temeinică în faţa lumii. Atâta timp cât basarabenii nu vor accede la identitatea lor refulată, nu Eminescu, Blaga sau Noica vor fi spiritele tutelare ale pământului lor, ci “în veci neuitaţii” Ribbentrop şi Molotov. Cu aceşti părinţi vitregi, pe care nu am reuşit să-i exorcizăm, prezentul nostru rămâne un infern. (martie-aprilie 2000)”

Fragmentul final dintr-un studiu – ”Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Modova” pe care l-am publicat la Editura Polirom în 2005. Au trecut 18 ani de atunci.

” Oameni buni din Moldova, nu vă fie frică! Votați! Voi, pensionari, care vă doriți pensii mai bune după o viață de muncă, lipsuri și chin; Și voi, intelectuali – profesori, medici, ingineri, artiști, IT-iști…–, ignorați de guvernare, pentru ca să nu mai ieșim din boli, sărăcie și subdezvoltare; Și voi, jurnaliști și bloggeri mercenari, pe care șefii vă obligă să mințiți, să manipulați, să trunchiați citate, să răspândiți zvonuri otrăvite, să faceți montaje nelegiuite contra unui salariu pe care nu-l veți obține în altă parte, pentru că piața muncii e mică și-i controlată mai ales de bandiți;
Și voi, tineri cărora vi se fură viitorul în țara voastră, deși nu vreți să renunțați la ea; Și voi, moldoveni din diaspora, care cunoașteți pâinea amară a exilului și tristețea de a nu vă vedea copiii și părinții ani de zile, doar pentru că niște conaționali de-ai noștri, aburcați în posturi înalte, au ales să fie hoți și ticăloși; Și voi, funcționari de stat, slujbași de prin curți și tribunale, procurori, judecători, grefieri, care acceptați înscrisuri strâmbe și probe false împotriva unor nevinovați, voi, care judecați abuziv, împotriva legii și a jurămintelor meseriei, nu pentru că ați fi oameni răi de felul vostru, ci fiindcă o eroare, o ispită, o faptă dezonorantă, admisă cândva, la început de carieră, vă face șantajabili, după care n-ați mai fost în stare să rupeți „lanțul slăbiciunilor”; Și voi, săteni obidiți, amenințați de primari hapsâni; Și voi, oameni ai Bisericii, care ați primit ordine de la ierarhii voștri să blamați un om drept și sincer, amintiți-vă că mai presus de mitropolit și de episcop stă ochiul lui Dumnezeu care vă vede când faceți rău, chiar dacă Îi invocați Numele; Și voi, șefi de firme și mici antreprenori, care mai dați salarii în plic, ocolind fiscul; Și voi, directori de licee și spitale, care cereți plăți necuvenite elevilor și bolnavilor; Și, culmea!, chiar și voi, politicieni de la putere, mânjiți cu nenumărate compromisuri, minciuni și trădări – curățați-vă conștiința împovărată, dați-i o șansă poporului pe care spuneți că-l serviți, oferiți-vă și vouă secreta satisfacție că într-un ceas de cumpănă pentru țară ați avut curajul să faceți un bine și i-ați îndemnat și pe alții, asemeni vouă, să-și răscumpere greșelile și faptele rușinoase… ”
”Dragi prieteni si colegi, oriune v-ati afla, va multumesc din suflet pentru gandurile voastre bune si pentru urari! Va doresc si eu sanatate, forta, dragoste si impliniri frumoase!” Al vostru, Vitalie Ciobanu

Albumul Clubul Impresii din viata si carti cu scriitorul Vitalie Ciobanu (accesati)

Date biografice: Vitalie Ciobanu

Prozator, eseist, critic literar, ziarist (presa scrisă), comentator la Radio Europa Liberă. Născut în 1964, în orașul Floreşti, jud. Soroca. Licenţiat în jurnalism, Universitatea de Stat din Chişinău, 1986. A lucrat redactor şi redactor-şef la Editura Hyperion, 1986-1993. Este redactor-şef al revistei Contrafort din 1994.
Autor al volumelor: Schimbarea din strajă (roman), editura Hyperion, Chişinău, 1991; Frica de diferenţă (articole, eseuri, cronici literare), Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999; Valsul pe Eşafod (30 de pretexte literare şi un Jurnal la Praga), Editura Cartier, Chişinău, 2001; Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova. Editura Polirom, Iaşi, 2005; Literatur Express. Europa de la fereastra vagonului. Jurnal pe două voci (volum realizat împreună cu Vasile Gârneţ), Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007.
Prezent în antologiile Momentul adevărului, o culegere de texte ale unor eseişti români contemporani, Cluj, Editura Dacia, 1996; în Literatura din Basarabia. Secolul XX (volumele de proză scurtă şi de eseu), Editurile Ştiinţa şi Arc, Chişinău 2004; şi în „Europaexpress. Ein literarisches Reisebuch”. Eichborn, Berlin, 2001
Colaborări: revistele 22DilemaObservator culturalRomânia literarăLettre InternationaleCulturaViaţa RomâneascăSecolul XXIInterval (Braşov), ApostrofSteaua (Cluj), TimpulConvorbiri literare (Iaşi), Orizontul(Timişoara), Sud-Est CulturalSemn (Chişinău), la cotidienele România liberăEvenimentul Zilei (Bucureşti) ş.a.

Premii şi distincţii: Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 1991; Premiul pentru Eseu al Uniunii Scriitorilor din România, 1999; Premiul pentru Critică şi Eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2001; Premiul pentru Jurnal al Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România.
Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova din 1992; Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1993; Membru al PEN Centrului Internaţional (filiala Chişinău) din 1995 şi preşedinte al Moldova PEN Centru din 2004.
A participat la colocvii şi congrese internaţionale: Bucureşti (1992, 1993, 1997, 2002), Viena (1995), Guadalajara, Mexic (1996), Braşov (1998), Strasbourg (1999), Praga (1999, 2001, 2005, 2008), „Literatur Express Europa – 2000” (2000), „Sharing culture”, Rotterdam (2004), „Donumenta”, Regensburg-München-Berlin (2004), Congresul Mondial al PEN Centrului Internaţional, Bled, Slovenia (2005); Paris, 2006, Viena, 2007; Leipzig, Berlin, 2008, Viena, 2009, Roma, 2010.

Alte surse biograficeRevista Contrafort, / http://www.contrafort.md/  / https://www.facebook.com/vitalie.ciobanu.7https://ro.wikipedia.org/wiki/Vitalie_Ciobanu

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2500223153536827

Albumul Clubul Impresii din viata si carti cu scriitorul Vitalie Ciobanu 


4 comentarii

Mircea Grecu şi terapia narativă la Clubul Impresii din viaţă si cărti.


Mă încearcă un simţ al urgenţei, al oamenilor de calitate, al relaţiilor interumane, al scopului bine determinat, atunci când ştii, cu siguranţă, ce-ţi doreşti de la viaţă şi eşti sincer în scopurile tale. Mă grăbesc să-i prezint tuturor celor care citesc blogul şi celor prezenţi la clubul IVC, ca urmare, cu promovare continuă pe reţele de socializare. Clubul ”Impresii din viata si carti”, astăzi, este cu protagonistul Mircea Grecu un scriitor sincer, cu poveștile de viață, în special, pentru copii, cu o narațiune simplă, fără pretenții de genialitate, limpezimea scenariului propriu și un firesc al dialogurilor ce provoacă dorul de copilrăe și de locurile de baștină. Mircea Grecu, om modest din fire, deloc dornic de laude, nu agreează publicitate ”tamtaram”! Un conservator al faptelor pozitive bune de realizat în continuare, motivul fiind dezlegarea nodurilor sociale şi debarasarea de tot ce rămâne putred în acest mic stat, tot ce dăunează societății – dependenţă de droguri, tutun, alcoolul, etc, alte pericole de viaţă pentru copii şi tineri. Pasionat de poezie românească, militează pentru recuperarea valorilor unanim acceptate. Intuiesc în protagonist cu o uşoară dezamăgire, ca şi cum tot ce face ar fi lucruri puţine pentru el. Și, există foarte puţine persoane de încredere întru unirea forţelor spre a salva naţiunea de decadenţă nu doar psihologică. Are planuri măreţe şi Face, nu doar vorbeşte. Este permanent ocupat prin convingere şi comunicare cu oamenii, cei mici și mari. Educat, foarte respectuos şi amabil, adoră copilaşii… Scrie poveşti pentru părinţi, care au ce învăţa din ele. Culegerea de povești terapeutice „În ospeție la ursulețul Marmi” a apărut la Editura „ARC”. Cartea conține cinci povești terapeutice și se adresează copiilor de vârstă preșcolară și – celor din clasele primare. Frumuseţea poveştilor este conturată cu ilustraţii magice, creeate de Igor Hmelnițki. Poveștile au fost traduse în mai multe limbi, editate într-un tiraj total de peste 100 de mii de exemplare şi se bucură de o popularitate deosebită printre cititorii din Republica Moldova, România, Ucraina și Federația Rusă.
Are în palmares câteva cărţi cu poveşti, eseuri şi poezii, a scris peste 100 de articole publicate în ultimii 5 ani privind problemele consumului și a traficului illicit de droguri în Republica Moldova!
Calităţile de seriozitate şi chiar de entertainer (glumeţ) ale lui Mircea Grecu au fost puse în evidenţă la Club într-un dialog permanent cu publicul, – a filosofat, a polemizat, a glumit, a recitat şi chiar ar fi cântat la chitară dacă nu ar fi atât de modest… Este talentat, puternic, carismatic. Un patriot înflăcărat, deloc naţionalist. Pledează pentru internaţionalism, cu… limită a măsurii. Ceea ce trebuie să cunoască fiecare mic copil… Este un manager energic şi înţelept. Scriitor cu logică. Momente deosebite la lansarea cărților în cadrul Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu (sala engleză) –  cele mai noi editate cu poveşti dedicate copiilor.
Mircea Grecu, scriitorul şi psihologul în persoană, se pare că simte o vină oarecare pentru problemele cu care se confruntă societatea noastră luând în consideraţie şi dependenţa de tehnologii informaţionale (calculatoare, mobile, smartphoane). Responsabil pentru nedreptăţile sociale, Dmn Grecu cunoaşte şi abordează public soluţiile de combatere a dependenţei de droguri, este munca lui. Totuşi, realizarea lor depinde mult de susţinerea demnitarilor din republica Moldova. Este mai apreciat în România, Rusia sau Ucraina.  Poate că de un astfel preşedinte cu o așa mentalitate avem nevoie în guvern? Nu este membru de partid, nu-i place să se afişeze, el chiar doreşte schimbări pozitive în Moldova! Dispune de o experienţă enormă întru simţ şi suferinţă. O durere pentru cei vulnerabili şi pentru viitorul urmaşilor noştri… Mai norocos sau mai rezistent decât alţi tineri, Mircea Grecu a început să înţeleagă şi să aprecieze utilitatea propriei maturizări: atât de brusc şi, în prezent, luptă pentru soluţionarea problemelor sociale şi tot odată… spune propriile poveşti fiilor săi. Părinţii care l-au ajutat sunt o temă aparte, una sacră pentru care le va fi recunoscător toată viaţa!
Uimitor, se pare că talentul este ereditar, amintind de povestea bunicului său Gheorghe Briceag, un exemplu de demnitate, care a fost singurul roman deţinător al Premiului Homo Homini („Premiul pentru Demnitate Umană„) pentru anul 2004, oferit de Fundația People in Need. ”A fost condamnat, în anii ’40, secolul trecut, de puterea bolșevică la zece ani de GULAG și mai apoi la șapte ani de exil pentru că a organizat unul dintre primele grupuri de rezistență antisovietică din Basarabia. Despre Gheorghe Briceag puteţi citi în mai multe surse:”Cunoscut apărător al drepturilor omului în Republica Moldova şi preşedinte al Filialei Bălţi a Comitetului Helsinki pentru Apărarea Drepturilor Omului, Gheorghe Briceag a fost şi va rămîne un simbol al patriotismului şi al bunului-simţ în Basarabia. Dumnealui a fost omul care, întotdeauna, a avut curajul să spună lucrurilor pe nume. Nu a ezitat să amîne vreun subiect incomod, de evitat pentru stabilitatea şi comoditatea cu care mulţi dintre noi ne-am obişnuit. Nu s-a obosit ori de cîte ori a vorbit despre cele mai subtile „chestiuni basarabene” în materie de istorielimbă şi patriotism. Pentru adevăr, a suferit mult…”
Publicul a fost unul foarte activ în discuţii cu protagonistul, iar procurorul Ivan Diacov a fost cel care a adus cuvinte de laude la adresa lui Mircea Grecu, dar şi a scos la iveală unele lucruri care necesită un tratament special în lupta pentru combatere a dependenţei de droguri. Cert, că această întrebare nu este în prim plan printre celelalte ale guvernului… Iar întrebarea este chiar gravă…
A moderat şedinţa Mariana Harjevschi, Director General BM B.P.Hasdeu.
 Despre parcursul evenimentului vă invităm să vizionaţi şi să ascultaţi filmele de mai jos, la fel şi imaginile accesând titlul evidenţiat:al albumului: ”Mircea Grecu la Clubul Impresii din viata si carti”
Aprecieri şi referinţe despre Mircea Grecu:
Ivan Diacov:O mînă de oameni în frunte cu profesorul universitar, doctor în psihologie Mircea Grecu acum 5 ani s-au unit într-o echipă,care a prins rădăcini nu numai în Moldova, dar și în România, Ucraina și Rusia. Viața, sănătatea și buna educație a copilului este prioritatea acestor neobosiți entuziaști. Mă bucur că îi cunosc și sînt printre ei.”
Mihai Cioată, profesor la LT ”Ion Luca”, Vatra Dornei:”… Cărţile copilăriei sunt, de obicei, cărţile care îşi pun amprenta asupra devenirii noastre, pentru că poveştile conţin semnificaţii mai adânci decât multe lecţii care ne-au fost predate ulterior în viaţă. Copii fiind, aceste poveşti ne oferă un ecran pe care ne proiectăm emoţii, datorită identificării noastre cu personajul principal. Ce fel de poveşti sunt utile pentru copil care suferă de lăcomie, care e agresiv sau temător, ori dezvoltă comportamente ce vor duce la adicţii în viaţa adultă? Spre deosebire de basmele clasice, unde personajele sunt ameninţate de pericole externe, în poveştile lui Jana şi Mircea GRECU acestea se luptă, în special, cu provocări interne… Părinţii şi profesorii pot folosi aceste povestiri ca pe nişte ”seminţe” plantate în mentalul copiilor, care îşi vor arăta ulterior ”fructele”, efectele pozitive în viaţa emoţională a acestora”.
Fragmente şi expresii de la Mircea Grecu:
– ”De ce râdem? Nimeni nu este prea sigur. La fel ca şi în cazul multor altor reacţii emoţionale, oamenii de ştiinţă nu au elucidat încă acest mister. Râsul este cu atât mai dificil de studiat şi interpretat, cu cât poate fi legat mai uşor de starea de fericire, nervozitate, jenă sau dezamăgire.
O explicaţie pur ştiinţifică a fenomenului în cauză fost dată de Darwin: „Sunetul râsului este produs de o inspiraţie adâncă urmată de contracţii spasmodice scurte ale pieptului şi în special ale diafragmei. În urma scuturării corpului, capul se apleacă înainte şi înapoi. Maxilarul inferior tremură în sus şi în jos, la fel ca în cazul unor specii de babuini, când aceştia sunt foarte mulţumiţi. În timpul râsului, gura este deschisă mai mult sau mai puţin, cu colţurile strânse înapoi şi ridicate uşor în sus, iar buza superioară este puţin ridicată. În timpul râsului excesiv, corpul este aruncat înainte, se scutură sau are aproape convulsii; respiraţia este mult perturbată; capul şi faţa sunt invadate de sânge, cu venele dilatate, iar muşchii orbiculari sunt contractaţi spasmodic pentru a proteja ochii. Lacrimile curg uneori în voie”.
Sună ca un film de groază, nu?”

– ”Poveștile joacă un rol foarte important în viaţa copiilor: ele stimulează imaginația și creativitatea, dezvoltă gândirea, limbajul şi contribuie esențial la formarea principiilor morale și valorilor comportamentale. Mai mult ca atât, lumea poveştilor e o lume, în care binele întotdeauna învinge răul, iar copiii se identifică mereu cu personajele pozitive. Acestea îi însoțesc în anii copilăriei și le oferă modele, pe care le vor urma în viață adultă.”
– ”Conform datelor statistice, fiecare al cincilea caz de adresare la psihologul pentru copii are tangență cu dependenţa de jocurile pe calculator. Mulţi copii ajung la specialişti fiind deja în stare de psihoză. Noi depunem eforturi maxime pentru evitarea unor asemenea cazuri, ajutându-i pe părinţi să conştientizeze problema şi să înceapă prevenirea înainte de a ajunge la situaţii extreme.
Deseori, părinţilor le este greu să recunoască existenţa problemelor cu care se confruntă copiii lor. Dar aceasta nu înseamnă că problemele ca atare nu există. De aceea situaţia nu trebuie scăpată de sub control atunci când copilul Dvs. face abuz de jocurile pe calculator – consecinţele pot fi dramatice!”
– ”Terapia narativă a parcurs o cale lungă pentru a deveni parte a psihologiei practice. Unul dintre fondatorii metodei este psihoterapeutul american Milton Erickson, recunoscut ca fiind o autoritate mondială în hipnoterapie și în psihoterapia strategică de scurtă durată. În opinia sa, morala directă provoacă respingere, pe când povestea are o influență imediată asupra subconștientului, ocolind conștientul. Din punctul lui de vedere, capacitatea de schimbare pozitivă o are fiecare persoană, la unii însă aceasta fiind blocată. Anume istoriile metaforice contribuie la declanșarea mecanismului de schimbare. Fiind întrebat cum reuşeşte să vindece spunând poveşti, Erickson a răspuns: „Oamenii vin şi mă ascultă cum le istorisesc poveşti, apoi pleacă la ei acasă şi-şi schimbă comportamentul”.”
Mircea Grecu În plus, 5200 de pedagogi și părinți ai copiilor de vârsta 5-9 ani din Republica Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă și România vor fi instruiți în prevenirea și corectarea comportamentelor problematice la copiii de vârstă preșcolară și la cei din clasele primare prin intermediul terapiei narative….
Date biografice: Mircea Grecu – al 89-lea protagonist la Clubul Impresii din viata si carti. Scriitor, psiholog, manager, secretar general Cipida.md. Secretar General al Centrului Internaţional de Prevenire şi Informare în Domeniul Adicţiilor, licenţiat în Psihologie (Universitatea Bucureşti, 2000), absolvent al programului de master în Drept (ASEM, 2013), autorul cărţilor ”Eseuri psihologice despre poezie sau un remediu pentru profilaxia insuficenţei sentimentale şi spirituale” (2011), ”Drogurile legale şi adolescenţa” (2012), ”În căutarea fericirii pierdute” (2014), ”Ghetuţa şi Papucel” (2015), ”Căpcăun cel Fioros” (2015), ”Ursuleţul Marmi” (2016) şi al multor studii şi articole ştiinţifice în domeniul adicţiilor. 


11 comentarii

Lenuța Gheorghiță: Totul este superb în viața mea!


Timpul are o singură dimensiune: prezentul. Astăzi, Lenuța Gheorghița, tânără şi foarte frumoasă, vine cu o autobiografie a transformării sale dintr-o răţuşcă într-o lebădă norocoasă şi fericită, cu continuă suflare imprevizibilă, romantică, interogativă şi generoasă, veselă, directă, cu o poveste de dragoste creionată din vise şi speranţe pentru oameni, cu caracteristici specifice unei istorii încredibile, pe care doar ea ştie cum să le redea, în felul ei popular şi amuzant…

Fetiţa mamei Vasiliţa, unicul copil în familie (tăticul a decedat atunci când ea avea doar trei ani). Buneii de pe mamă, ţărani înstăriţi din raionul Hânceşti, s. Leuşeni, s-au dus şi ei degrabă în lumea celor drepţi. Lenuţa rămânea mai tot timpul singură, pentru că mămica muncea – trebuia să-i asigure traiul şi viitorul. Să fie şi ea cu un ghiozdan mai bun, cu o căciuliţă de lebădă pe cap (pe atunci, foarte costisitoare, – o păstrează şi acum)… Zice că era un copil tare năzbâtios, dar şi bun la suflet. Şi mai era frumoasă şi cochetă! Avea mulţi prieteni, “…mai ales că eu le spuneam la toţi de pe la 3 ani că o să fiu o artistă în ograda din faţa blocului’’. Improviza concerte în curtea blocului în care locuia şi cânta cât o ţinea gura de tare. Se adunau s-o asculte toţi copiii şi băbuţele din mahala. Lenuţa se împodobea în straiele mamei, apoi se înfăţişa pe scenă, prinzând la curaj şi începând să cânte. Nu gândea nimeni că va deveni artistă, ea însă era ferm convinsă de visul ei. Aşa va fi! S-a realizat, desigur!lenuta-gheorghita

În acea perioadă de vară dulce din copilărie, o ducea mama în sătucul ei natal. Acolo unde a mai rămas din rude unchiul ei, fratele mamei, cu cei trei copii ai lui. Avea grijă şi de Lenuţa. Ce să mai spună? ‘’Păi, mă plictiseam eu să stau fără treabă!’’ Într-o zi, a aflat că a decedat o babă din mahala. S-a ‘’gătit’’ într-un sarafan cu flori măşcate, luă cu sine o torbă ‘’setkă’’ (împletită în pătrâţele mari din aţe de ie dură) şi dusă a fost la înmormântare! Acolo, a pornit să bocească în gura mare pentru o rublă, prin înțelegere ‘’bătută în palme’’ cu o doamnă, şi nu doar atât – mai ceru şi un pom plin cu bomboane şi covrigi. Deci, s-a tocmit cu succes! Şi a bocit tot drumul cu mortul prin sat, cu pomul plin cu dulciuri în mâină. Înspre seară, când au ajuns, se pomeni cu trei ruble şi cu faţa umflată de plans şi bocit… Unchiul, speriat de cele văzute, i-a trimis mamei ei o telegramă: ’’Vină, fa, şi ia-ţi fata! Mă face de râs în tot satul!’’.

Ulterior, mama n-o mai ducea acolo. Plecau la altă soră de-a mamei, ‘’tocmai’’ în Râbniţa. Şi acolo se apuca Lenuţa de năzbâtii, cu atât mai mult că avea şi cu cine – cu trei verişori. Cu flăcăii ăştia ea mergea şi la discoteca din sat. Ziua păştea şi adăpa gâştele. A păţit-o însă rău de tot. Mătuşa ‘’făcea’’ samogon. Lenuţa a luat rachiu ca să adape gâştele! Ce mai plângea şi răcnea mătuşa la ea! Măcar pene să scoată din gâştele celea pentru perne. Deci, le penea şi ţipa la ea, iar Lenuţa, socată, tăcea, tăcea… Se întreba cu ce a greşit, – de ce omul poate bea rachiu şi gâştele, nu? Au adunat gâştele cu roaba şi le-au aruncat la gunoi. Dar să vezi cu ce bucurie se treziră în dimineaţă – toate gâştele, ‘’dezgolite frumos”, penite pe jumătate, s-au întors acasă! E adevărat că erau ‘’oleacă bete’’…

Acasă, era deja elevă la şcoala nr. 32, într-o clasă corală. Visătoare, Lenuţa se vedea cu ‘’fiţe’’ şi ‘’actriţă celebră’’. Şi a sosit pentru ea ziua mare, în care s-a decis viitorul ei. Mama a fost anunţată de către un Dirijor că fiica ei n-are nici voce, nici auz musical! Of! ce a mai bocit atunci Lenuţa, – toate visele i-au fost spulberate într-o clipă… A fost transferată în altă clasă, cu schimbul doi, şi distrusă moral. Nici mama nu i-a ţinut parte, avea frică mare de profesori şi nu se lega de ei. Dar e mare Dumnezeu! Lenuţa şi acum ţine minte totul, bine şi frumos. Cum a observat-o Ileana Osoianu din ‘’Tălăncuţa’’, cea care a făcut-o pe ea să îndrăgească anume acest gen de muzică: populară. Gata cu moralul la pământ! Anume atunci ea a prins aripi…

Cu Ileana Osoianu, a mers Lenuţa Gheorghiţă la concerte şi festivaluri, iar la unul dintre ele, ‘’Tamara Ciobanu’’, chiar a luat Premiul Mare! Un success răsunător, care i-a deschis uşile pentru a merge mai departe şi a-şi realiza visul: Colegiul Republican de Muzică ‘’Ştefan Neaga’’. În acelaşi timp, a fost învitată ca solistă a orchestrei ‘’Mugurel’’, cu cântăreţi de renume naţional, cu colegi de la care a învăţat multe în plan profesional. Aici, a reuşit să cânte chiar şi cu celebriii Nicolae Sulac, Vasile Marin, Tatiana Chitaniuc, Ana Barbu, Zinaida Julea şi cu mulţi alţi interpreţi recunoscuţi de români. Ea consideră că, încă de la începutul carierei sale de interpretă, a avut fericirea să cânte alături de cei mai buni…

De la ei a învăţat disciplina şi cum se vine cu două ore mai înainte de concert, cum trebuie uneori să taci, să rabzi, dar şi să fii obiectivă, să spui lucrurilor pe nume. Să nu depinzi de alţii, iar când eşti cu moralul la pământ, să mergi cu fruntea în sus. Muncind cu aceste principii, deja la 20 de ani s-a ales cu un automobil propriu. Atunci, cu 18 ani în urmă, acest premiu al ei a fost un şoc pentru toată lumea, pentru că nu prea mergeau fetele la volan… Şi când colo, ea – o ‘’copchilă’’ pentru toţi.

La 25 de ani, Lenuţa Gheorghiţă se menţinea deja stabil pe scenă, avea o experienţă de invidiat ca interpretă populară, cu două CD-uri în activ. Cu măritişul însă nu se grăbea. Pur şi simplu, nu avea un ‘’ales’’. Pe soţul său l-a cunoscut fiind departe de casă, tocmai în Italia. La o nuntă, unde ea a cântat, era invitat şi el. Relaţia lor a durat circa doi ani, iar de ziua îndrăgostiţilor, el i-a cerut mâna. Nu cu un inel, precum de obicei vedem în filme, ci cu un telefon mobil performant! Şi nunta lor a fost de vis, precum şi-a dorit ea. Nici rochia de mireasă n-a văzut-o nimeni până la începutul nunţii. Acel an 2009 a schimbat-o la 180 de grade, a devenit şi mămică, şi soţie! La finele anului 2009, a adus pe lume o bogăţie de fetiţă, o copie de-a ei… A numit-o special – cu un nume pe care il purta în  minte de 20 de ani pâna a-i da naştere. Îşi zicea mereu că, atunci când va naşte o fetiţă, o va numi Magdalena. Atât de tare a îndrăgit-o, încât a şi alăptat-o doi ani. O purta cu sine oriunde mergea – la nunţi, concerte. I-a fost foarte greu, dar s-a meritat. Nu-i pare rău de nimic… În 2014, bunul Dumnezeu a auzit-o şi i-a mai dăruit o minune – un băieţel, cel mai dulce şi dorit, cu numele David.familia-lenutei

Este foarte disciplinată, niciodată nu întârzie – astfel a început la ‘’Mugurel’’, unde a lucrat timp de şapte ani, şi, în continuare, reuşeşte să vină mai devreme oriunde munceşte. O face cu plăcere. A decis că este mai important să fii un artist liber profesionist, pentru a putea colabora cu toate orchestrele, nu doar cu una, şi fără condiţii şi restricţii! A cântat cu toate orchestrele, se bucură în continuare de colaborare cu oamenii din domeniul profesional. A avut fericirea şi norocul să cânte prin toată Europa: Franta, Italia, Spania etc., a fost şi în Israel, Irlanda, Cipru, China, Koreea…

A devenit artistă! Dar şi-a îndeplinit şi un alt “moft’’ al său: a obţinut diploma de Drept în 2012 la USEM şi este licenţiată în Dreptul Penal!!! Desigur, era un scop pe care l-a îndeplinit, dar nu face din acest lucru meserie, în special, în Moldova. Prioritate întotdeauna va fi şi va rămâne Cântecul Popular!

În 2013 a devenit realitate alt vis al Lenuţei, spre realizarea cărui a mers mulţi ani. Au ajuns să ridice casa lor mare. Ea îi spune ‘’Castelul meu’’.

Referitor la portul naţional, niciodată nu a ieşit şi nici nu o face… în opinci. Şi profesorul ei de canto Ioan Paulenco era de acord cu ea. ‘’În opincă se umblă la deal… La biserică şi la joc… în pantofi cu toc’’. Lenuţa orăşeanca cântă fără opinci şi batic pe cap – contează ceea ce cânţi, mesajul şi talentul de a-l reda! Nici mama ei nu purta batic pe cap. Părul aranjat, ‘’gătită’’ frumos şi… neapărat cu zâmbetul pe buze!… Chiar dacă uneori îţi vine să plângi!

A încercat să-şi protejeze viaţa privată, nu vorbeşte mult despre ce este personal. Însă recunoaşte că este o soţie tare bună! Are grijă de casă. Îşi respectă soţul, alături de care se simte protejată şi ea, şi copiii. Se aud unul pe altul, se înţeleg de minune şi ‘’el este alegerea cea mai corectă pe care am făcut-o în viaţa mea’’- spune ea. Copiii sunt cei pe care-i iubeşte ‘’pân-la soare’’ şi adeseori, când ei adorm lângă ea, îi priveşte şi-şi spune că totul este ‘’superb în viaţa mea’’. Are copii sănătoşi. Are mâini, picioare. Poate vedea, auzi… Este mamă. Este femeie. Are soţ, casă, masă şi o carieră frumoasă! Este angajată la un post TV, are emisiunea ei pe care o moderează şi e tare mulţumită, pentru că se simte liberă în acţiuni şi poate vorbi tot ce-i vine în minte… Doamne ajută, să fie la fel şi în continuare! AMINI!

Va așteptam la evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti cu protagonista Lenuta Gheorghiță pe 7 februarie 14.00 la BM ”B.P.Hasdeu”!  https://www.facebook.com/events/143175629489742/

❤ ❤ ❤


9 comentarii

Victoria Ursu:”Sunt omul care iubeşte să surprindă”


Experiențe de viață am avut destule. Și oameni am întâlnit diferiți. De fiecare dată când viața îmi trimite un om în cale mă gândesc: ‘’oare ce-ar trebui să mă învețe el sau îi voi fi eu învățător?”

Mama m-a născut acum 35 ani într-o zi frumoasă de mai, atunci când castanii tocmai dădeau în floare. M-a numit Victoria pentru că semănam a ‘’Victorie’’. Eu am crezut-o și-am pornit cu încredere în viaţă.Victoria UrsuM-am născut într-o familie obișnuită din părinți: Nina și Ion Bircan. Tată – orășean, mama – din zona nordului: raionul Sângerei. Vacanțele de vară, evident, le-am petrecut la țară. Mi-au lăsat o mare amprentă aceste perioade, erau pline de autenticitate și simplitate (nici filmele indiene nu le voi uita vreodată J) Probabil, din acest motiv nimeni nu mi-a spus că seamăn a orășeancă. Și părinții au fost cei ce mi-au inspirat valori cum ar fi: calitatea de a fi om, corectitudinea, respectul și iubirea față de oameni.

De la mama am moștenit hărnicia, dorința și entuziasmul de a munci. De la tata – am ”împrumutat” empatia și cumsecădenia: a proceda omenește cu orice om şi în orice situație, chiar dacă poate fi în defavoarea mea.

Copilăria mea a fost obișnuită, cu multe aventuri, dar și cu lipsuri materiale. Acest lucru mi-a dat rezistență și dorință de creștere continuă. Ghidușii am făcut multe, dar fără ca cineva să pățească rușinea. Îmi amintesc cum inventam jocuri și-i chemam si pe vecini: ”organizam nunți”, eu fiind preotul; făceam case prin porumbul bunicii, unde căram covorașele ei pe care uneori le uitam și le ploua; defilam ”colecții de haine” în fața băieților cu niște priviri serioase; îmi plăcea să organizez săli de lectură cu tot cu cititori – sărmanii vecini din mahala, trebuiau să citească cu de-a sila.

Momente hazlii: Când aveam 19 ani am participat în calitate de educator la o tabără de vară pentru copii. În prima seară, pe terenul de dans, m-a invitat un discipol cu vreo 4 ani mai mic. La un moment dat m-a întrebat: ”Tu nu știi, educatoarea noastră e severă?”. I-am răspuns că e foarte severă și că trebuie s-o asculte! 🙂

Unul din oamenii care m-a marcat, a fost prima mea învățătoare. Mi-a zis odată că eu voi schimba lumea. Și eu am crezut-o. De Revelion îmi cosea din draperia ei rochie de fulguță, îmi permitea să verific și să pun note în caietele colegilor mei, de foarte multe ori îmi zicea că eu sunt o fetiță deosebită. Nu pot să uit ziua când a cerut permisiunea tatei ca să înnoptez la ea. În acea seară am învățat să lipesc colțunași.

Școala mi-a plăcut dintotdeauna. Am fost o elevă exemplară, o studentă mereu responsabilă. Știam întotdeauna ce vreau și dacă-mi intra vreo idee în cap mergeam până-n pânzele albe. Perfecțiunea adesea mi-a și jucat festa, însă datorită ei am ajuns unde sunt. Și merg mai departe…

La 24 ani, m-am căsătorit cu bărbatul de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Am organizat împreună o nuntă primitoare și caldă. În cei 11 ani de căsnicie, noi cu Corneliu, am dat naștere a două fetițe frumoase și înțelepte. Ambele au o minte ascuțită și o logică deborantă. Andreea (10 ani) este o naratoare excelentă, crează modele de haine fără a se inspira de la altcineva, iar Ruxanda (5 ani) trebuie să fii atent(ă) ce-i vorbești pentru că te poate surprinde, desenează fără încetare creând expoziții pe la grădiniță și acasă. Mă bucur că le sunt prietena cea mai bună fiecăreia în parte. În 3-5 ani vom fi fete tinere și frumoase (așa zic ele).

Apropo, de oameni care învață. Am un om deosebit în viața mea de care sunt tare mândră. Este vorba de mentorul meu în afaceri, Mihai Tănase. În cei 2 ani de când ne cunoaștem, mi-a fost alături de fiecare dată când am avut nevoie. Are o viziune pe termen lung, iar în privința lucrurilor care mi se întâmplă acționează ca un clarvăzător. Ultima oară mi-a zis că voi deveni milionară. Și eu chiar îl cred.

Despre studiile și activitatea mea profesională pot spune că le-am făcut cu sânge. Prima mea facultate a fost la ASEM (Finanțe) unde mi-am luat licența în economie. Pentru a-mi ”permite” aceste studii, am început să lucrez încă de la 16 ani.

Cariera mi-am dezvoltat-o de la 19 ani în activitatea bancară. Timp de 16 ani am deținut funcții de la casier, șef reprezentanță bancară, secretar în cadrul unui Comitet de administrare până la economist în segmentul creditar, corporativ al băncii. Chiar dacă dezvoltarea mea în activitatea bancară era ascendentă, nu am simțit vreodată că e ceea ce mi-aș dori să fac și în viitor.

Astfel, acum 5 ani am început să fac ceea ce-mi place. Din necesitatea de a reveni la forma fizică după nașterea mezinei, am început a practica sportul, devenind instructor de fitness mai apoi dezvoltând o afacere frumoasă. Acum 2 ani, totuși, am luat calea nutriției. E pasiunea mea, e afacerea mea de care sunt mândră, e ceea ce fac cu mare drag, uit și de timp, oboseală atunci când sunt implicată. La moment dețin cabinet de nutriție în centrul Chișinăului, în baza certificării internaționale obținute la București. Gândul e să merg mai departe: în anul 2017 voi da start studiilor mele la Facultatea de Nutriție și dietetică, Universitatea de Medicină și Farmacie,Târgu Mureș.

Pentru mine împlinirea este echilibru. Îl obțin atunci când familia e sănătoasă și plină de viață. Îl mai obțin când iubesc și mă simt iubită.

Îmi plac călătoriile, în ele descopr și mă descopăr.

Îmi place sportul. Când simt că-mi lucrează toți mușchii energia e fără limite.

Îmi place natura, apa și plimbările ușoare.

Îmi plac oamenii deschiși, interesanți, autentici.

Îmi place să surpind. Ursu VicÎmi place pictura, sculptura, teatru și cărțile. În ultima vreme citesc literatură de specialitate, însă ador cărțile în care cititorul este lăsat să gândească. M-a marcat: ‘’Atitudinea este totul’’ Jeff Keller, ‘’Supa de pui pentru suflet’’ Jack Canfield, ‘’Viata si activitatea lui Henry Ford’’, toată lucrarea Aghatei Christi, ‘’Război si pace’’ Lev Tolstoi, opera lui Pablo Coelho, Conan Doyle etc.

Îmi place să scriu. La moment, lucrez asupra unei cărți motivaționale.

Îmi place să cânt cu voce în fața oglinzii, iar un pieptene să-mi fie microfon.

Îmi place să dansez. La o nuntă greu îmi găsesc partener care ar ține pasul cu mine. Iar dacă găsesc, eheheee.

Îmi plac orhideele, însă nu înțeleg de ce nu țin ele la mine, – probabil sunt încă tânără și neliniștită pentru a mă opri să le vorbesc.

Nu-mi place sărăcia, prostia, lenevia, falsitatea și decăderea, – mi-e frică de ele.

Impresii și momente din viață. Prin clasa a 9-a am înteles că victorioșii sunt curajoșii. Toate după ce am ratat la ora de fizică un ‘’10’’ pe semestru pentru c-am ezitat să scriu pe tablă problema rezolvată în caiet.

De mai multe ori am întâlnit nedreptăți. Una precum că bărbații la costum cu servietă de piele ar fi mai capabili decât fetele cu părul coc și buzele roșii. ”Ești femeie, ai 26 ani și mai ai de mâncat mămăligă până a deveni director de bancă” – mi-a zis șeful departmentului creditar atunci când am vrut să fac un transfer de funcții. Ce bine c-am renunțat la ”morile de vânt”.

Am înțeles că fiecare primește ce merită, iar minciuna și superficialitatea ies la iveală.

În societate le schimb oamenilor calitatea vieții prin conduita alimentară.

Nu întotdeauna e suficient doar să muncești ca să obții. E cazul, să fie și util. Iar când o faci cu pasiune, foc și fără a pune accent pe material, oamenii vin. Pentru că oamenii au nevoie mai întâi de oameni.

Cred că nimeni nu ne este dator cu ceva.

Vom fi împăcați când nu vom avea așteptări. De toate întâmplate suntem noi înșine responsabili, iar dacă ceva nu ne merge înseamnă că nu e timpul pentru asta.

Cred că succesul e când reușești să-ți depășești limitele. Și succesul neapărat trebuie sărbătorit. Și încă pe măsura greutății cu care l-am obținut. De unul singur e plictisitor, cu oamenii care te-au ajutat în a-l obține e mai vesel.

E cazul să dai pentru că cineva îți dă.

E cazul să fii bun, pentru că există prea multă răutate, iar oamenii au venit pe pământ să fie fericiți.

E cazul să detașezi pentru că nimic și nimeni nu ne aparține, nici chiar copiii. Avem misiunea să-i ajutăm să vină prin noi.

E cazul să pleci când nu te simți bine.

E frumos să zbori cu capul în nori, însă stația rămâne a fi pământul. Nimănui nu i-a reușit să anuleze legea gravitației.

În viață am venit pentru a vedea lumea, a iubi și a rupe un vârf de ciocolată…

https://www.facebook.com/events/1697371403881201/


13 comentarii

Cum să educi un ratat: Sfaturi rele


Părinţii, dorind să investească în copiii lor tot ce-i mai bun şi mai luminos, uneori obţin un rezultat cu totul opus prin acţiunile şi cuvintele lor, – ei dezvoltă la copii sentimentul de vinovăţie, de dezapreciere de sine plus, poziţia de victimă. O fac ei, desigur, inconştient, – pur şi simplu, stăruind spre exemplu să-i insufle copilului abilităţi de curăţenie  şi grijă de sine, să-l înveţe să fie politicos şi prietenos. Dar efectul obţinut, rezultă într-un fel inversat. Dacă doriţi ca copilul să aibă dificultăţi în comunicare cu alte persoane, cu lumea, în general, cu sentimentul de autoidentificare şi stări care să devină mereu probleme, iar uneori, şi situaţii care pun viaţa în pericol, atunci urmaţi aceste sfaturi proaste. Rezultatul e garantat!pisi-pisi-dorm

Prima fază proastă: Impuneţi copilul să se împartă. Întotdeauna forţaţi copilul să împartă jucăriile lui cu fiecare, care le va cere, şi în special, cu cel care a spus ‚’’te rog’’. Nu contează, este o jucărie nouă sau veche, or’ dacă micuţul a luat-o imediat în mâini sau se joacă cu ea de o oră, – regula este de neschimbat: dacă cineva a cerut, rugat ‚’’dă-i-o, căci tu nu eşti o zgârcenie!’’. De asemenea, învaţă copilul întotdeauna să permită tuturor să treacă înaintea lui fără excepţie, – fetelor, băieţilor, câinilor, bunicilor, la toată lumea! Nu contează, cât aţi stat şi aţi aşteptat în rând la ’’roata caruselului’, – de o oră sau – de jumătate, dar dacă s-a apropiat un alt copil, – el este mai important, el plânge aşa de tare… Iar al vostru, poate şi să mai aştepte. Este un fleac, desigur, dar principalul, – e ca al vostru să crească un om bun şi generos, că voi îl învăţaţi să nu depindă de aceste mărunţişuri în viaţă, ca terenul de joacă, de carusel şi alte activităţi nedorite…

A doua fază proastă: Spune-i, că e ruşine să plangi! Învăţaţi copilul că a plânge şi a fi furios nu este bine. Astfel, se comportă doar cei needucaţi, – doar băieţii răi şi fetele rele. Iar el, este o viitoare personalitate integră, mereu în armonie cu sine, şi nu trebuie să ştie ce sunt emoţii negative. Spuneţi-i, că plâng şi se ceartă doar oamenii săraci, dezavantajaţi şi cu o soartă amară…

Al treilea sfat prost: Certaţi-l pentru greşeli! Doriţi să creşteţi un geniu? De la bun început insuflaţi-i copilululi, că el nu poate greşi, că trebuie să facă totul corect, şi – de dorit, din prima. Şi ”dacă nu poţi, nu te apuca”. Criticaţi-l fără milă şi neconstructiv, cu referinţă la personalităţi. Lăudaţi-l cât mai rar şi fără tragere de inimă, doar uneori, pentru cea mai mare realizare. Şi dacă la copil ceva nu funcţionează, numiţi-l leneş, prăpădit şi tâmpit, comparându-l cu alţi copii.

Al patrulea sfat rău: Învăţaţi-l despre încredere necondiţionată. Să fie politicos cu toate persoanele adulte care se adresează la micuţ. Spuneţi-i, să povestească totul tuturor celorlalţi (doar doriţi să crească o persoană sociabilă şi prietenoasă). Dacă copilul nu doreşte să cuprindă bunica, mătuşa sau prietena voastră, impuneţi-l să facă acest lucru. Copilul nu are şi nici nu poate avea limite personale, în special, cele care se referă la rudele lui.

Al cincilea sfat rău: Dezvoltaţi-i sentimentul de vinovăţie! Explicaţi-i copilului, că el este responsabil în faţa dumneavoastră. Va doare capul – el este de vină. A ţipat cineva la voi în magazin, la fel, este vina lui, – a celui ce a făcut mofturi şi s-a purtat urât. -Aţi întârziat undeva? Ei, aţi înţeles deja. Fie, ca copilul să crească şi să realizeze puterea influenţei sale asupra acestei lumi. Şi, ca urmare, el trebuie să justifice şi toate aşteptările dumneavoastră. Iar pentru alte persoane, – nici vinovăţie, nici responsabilitate, – nimic nu sunt necesare. Insuflaţi-i copilului, că în relaţiile cu alţi copii, – la grădiniţă, pe teren – el nu este de vină cu nimic. Mai puţin, dacă a lovit sau a obijduit pe cineva! Cu siguranţă, că celălalt copil e de vină, iată, părinţii lui şi să se descurce cu el. Iar copilul vostru e atât de drăguţ, micuţ, el este cel mai bun, aproape inger…eu-cu-nepotelul

Sfatul cel rău cu numărul şase: Comunicaţi cu copilul vostru la fel ca cu un adult. Pentru o realitate dură, trebuie să pregătiţi copilul încă de la naştere. Ţineti-l la curent despre toate problemele voastre, – financiare, cele de la servici, sau cele personale. Lasă să ştie, cât îi este mamei de greu, şi cât de periculoasă este lumea în jur, iar oamenii sunt răi… Acum el este principalul şi unicul bărbat în familie, şi doar pe el vă puteţi baza. Iar fiicei spuneţi-i, că toţi bărbaţii sunt nişte mincinoşi, şi nimeni nu este vrednic de ea şi că ei ’’toţi au nevoie doar de una…’’

Al şaptelea sfat prost: Doar voi ştiţi, ce este corect şi ce nu! Copilul nu poate avea opinia lui  proprie asupra acestei lumi, şi nici chiar perspective. Doar voi aveţi o experienţă de viaţă în spatele dvs. Insuflaţi-i copilului, că el întotdeauna trebuie să se consulte şi să fie de acord numai cu dumneavoastră. Cuvântul dumneavoastră, – este adevărul suprem. În timp ce el va creşte şi va acumula ceva minte, mama cu tata ştiu mai bine, ce este mai bine pentru el. Va creşte, – va spune mulţumesc.

Ei bine, v-aţi recunoscut măcar în una din sfaturile proaste? Recunosc, m-am încadrat şi eu… mai în toate… Ce mai pot corecta acum? Măcar vouă nişte sfaturi ”proaste” să vă ofer… Gândiţi-vă, cum veţi simţi în cazul dacă cineva va folosi asemenea ”sfaturi” pe spatele vostru… 😀

Aveţi exemple utile de viaţă, aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/20/inima-stie-si-simte-totul/


5 comentarii

Rusalina Russu la Clubul de elite „Impresii din viata si carti”


Ramâne o doamnă a televiziunii, care a dovedit ca prin perseverență, ambiție și multă muncă se poate ajunge undeva sus fără a face prea multe compromisuri. Aici avem un exemplu minor al adevăratei forțe care de la bun început a știut ce-și dorește, și unde va ajunge mai departe… Rusalina RussuJurnalista Rusalina Russu, căci despre dumneaei este vorba, astăzi ne-a onorat cu prezența ei ca protagonistă cu nr. 62 la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti ședință organizată în cadrul  Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”, moderatoare Tamara Curtescu-Marinciuc. Vedeţi albumul «Rusalina Russu a 62 protagonista a Clubului de elite». Limba română e la ea acasa! – spune ea. O înverșunată apărătoare a drepturilor copiilor, a familiei, în general, – nu se sfiește să o spună mai ”popular”, în dialectul moldovenilor ca exemplu:”Deductie nocturnă – la nunta copiii orasenilor danseaza cu maturii in cerc, se-nvirt peste tot, se-ncilcesc printre picioare si toti le zimbesc; copii celor de la tara sunt hudicaiti de parinti, imbrinciti, zdruncinati, tzistuiti – din pacate, la sate inca bataie e rupta din rai, am impresia ca azi o zdruncin eu vreo gospodina care-si zgiltiie copkilu”… Familia pentru Rusalina – ”e o mica cetate pe care trebuie să o clădeşti încetul cu încetul, cu dragoste, cu respect, cu sacrificii.”  Om public, Rusalina este, de fapt,  o persoană simplă, mereu zâmbitoare, deloc complicată în comunicare… La club a fost sinceră, a vorbit mult din impresii din viaţă, experienţă proprie, a plâns, a zâmbit, a răspuns la întrebări, ne-a făcut fericiţi, interesaţi pân-la culme, sentimentali, trişti, vulnerabili, emoţionanţi, – într-atât, că ulterior toată lumea a venit la mine să-mi spună, că ”a fost ceva extraordinar şi deosebit”, iar mai multe detalii despre şedinţă cu Rusalina Russu puteți viziona în filmulețul  și imaginile foto din albumul: «Rusalina Russu a 62 protagonista a Clubului de elite».

Reacțiile publicului invitat la ședința Clubului vin să fie cele mai sincere:

”Pana astazi o vedeam doar la televizor: eleganta, amabila, si, uneori, provocatoare, insa intotdeauna cu o prezenta de spirit admirabila. Astazi am avut ocazia sa o intalnesc pe viu, la sedinta Clubului, si am ramas profund impresionata de personalitatea Dnei Rusalina. Frumoasa, discreta si sincera, Dnei a stabilit imediat o punte catre inimile ascultatorilor, fascinandu-i. Am parcurs impreuna drumul sau profesional, succesele si dezamagirile, trairile personale. Multumim pentru intalnire!”- Ala Pinzari

”A fost o după-amiază deosebită cu protagonista Rusalina Russu. O discuție empatică, deschisă, atât cu moderatoarea evenimentului, cât și cu participanții… Ceea ce ne-a oferit Rusalina ca Om, Femeie, persoană publică este un model de a fi ,,egal,, cu ceilalți și un model pentru toți. Mulțumesc, Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” și Svetlana Vizitiu, Rusalina Russu, pentru organizarea evenimentului!” – Таtiana Scripa

”De la protagonista cu acest zambet fermecator care emana o energie pozitiva,un nivel de intelectualitate care putini il au la aceasta virsta, toti prezenti am primit o satisfactie la raspunsurile intrebarilor si mica descriere din trecutul Doamnei Rusalina! Felicitari si bun venit in familia la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, Svetlana Vizitiu multumesc de invitatie!” – Constantin Lapusneanu

”O adevărată revelaţie a fost întîlnirea cu Doamna Rusalina Russu, deoarece am cunoscut frumuseţea şi nobleţea sufletească a multîndrăgitei mele prezentatoare şi producătoare la Televiziunea MOLDOVA 1. Am aflat că nu este uşor drumul ascensiunii profesionale, fiindcă zi de zi lucrează cu multă dăruire, onestitate şi perseverenţă pentru a oferi telespectatorilor cele mai frumoase emisiuni. M-am bucurat mult că Doamna Rusalina Russu este o mamă fericită, îşi iubeşte mult familia, le acordă ajutor incomensurabil celor dragi. Succese frumoase, fericire şi multă sănătate Vă urez, Doamnă Rusalina!” – Tatiana Isacova

”Astăzi, la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, am reântâlnit-o pe Rusalina Russu, care întradevăr rămâne o doamnă a televiziunii, și care încă odată ne-a demonstrat, că în spatele unei femei de succes stă o familie puternică!!!Mulțumim mult d-nei Svetlana Vizitiu pentru organizare!!!” – Tatiana Afanas-Creciun

”RUSALINA RUSU : Ai reuşit şă ajungi acolo unde-ţi e hărăzit, fără să te împli de năprasnicul vifor al societăţii post-comuniste…..Impresiile sunt extraordinare, o lecţie de educaţie civică.” – Valentina Ciobanu

O intalnire de suflet cu o doamna de nota zece – Rusalina Russu. O doamna adevarata si un model a femeei moderne. Felicitari pentru tot ceia ce face” – Lena Dermenji 

O întâlnire de suflet…o întâlnire de neuitat! – Zinaida Ambroci

”Am vizionat editia Clubului Impresii din viata si carti cu Rusalina Russu.
Nu voi exagera. Ma bucur ca avem in Televiziune o doamna precum este DUMNEAEI.” – Lilia Manole

Date biografice: Rusalina Russu a facut facultatea de actorie la Institutul de Arte, clasa profesorului Mihai Fusu, apoi doi ani de Ştiinţe politice la ULIM,- la care a renunţat pentru că mama o bătea la cap că ”în timp ce toate fetele se mărită, ea veşnic învaţă”🙂  A lucrat un an la Teatrul ‘’Eugen Ionesco’’, apoi a venit la postul de Televiziune Moldova 1…Este căsătorita de 7 ani, sotul Veaceslav economist, s-au cunoscut pe reţele de socializare, s-au îndragostit la prima întâlnire şi cu câteva luni mai târziu s-au căsătorit. Prieteni adevăraţi are, doar trei: mama, sora şi soţul. Rusalina Russu Țurcanu – omul care a învăţat să prețuiască tot ceea ce are alături, astfel ea se consideră cu adevărat fericită. Vedeta de la TV „Moldova 1” ani de-a rândul a prezentat programul matinal „Bună dimineața”, iar în prezent are emisiunea „O seară în familie”. Îi place jobul ei, ceea ce face, o face cu plăcere, merge cu satisfacţie la muncă şi acest lucru consideră că este cel mai important…” – din articolul cu link-ul mai jos:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/03/rusalina-russu-banii-imi-dau-siguranta/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/05/10/in-rest-nu-mi-plac-cartile/

https://www.facebook.com/events/1108908702472811/


29 comentarii

”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, autor Vasile Vizitiu


Vasile Vizitiu marinarPrima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș prin troiene de zăpadă. Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă cu urechi pe cap, strâns legată cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe după ce mă rostogoleam cu sania, mă ridica și mă scutura de omăt, apoi mă punea la loc, și ținând bine frânghiile legate mă ducea cu o viteză nebună în goana soarelui ce strălucea orbitor în albia omătului, și eu fericită țipam și râdeam de bucurie și de spaima vitezei mari. Încă nu puteam vorbi, probabil atunci părinții mei au aflat că nu aud, de vină fiind o simplă eroare a medicilor cu supradoze de antibiotice cu streptomițină, ceea ce m-a marcat pe viață, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții pe care le poate avea orice om normal… eu cu tataTata înțelegea, că doream o viteză cât mai rapidă, și mă făcea să zbor cu sania… Eram tare fericită… Atunci am realizat, că sunt un Om în Viață, că am Părinți, că sunt un Copil fericit cu Mamă și Tată pe care-i iubeam enorm: am simtit-o în acel moment cu sania, nu știu, de ce, dar e primul caz din copilărie cu tata pe care l-am memorizat… Ei bine, tata era mereu plecat de acasă. Venea, de obicei, la masă, era un om public, și avea șofer de serviciu care îl aducea obosit și înfometat. Era strict cu disciplina și planurile lui de lucru, dar la masă venea acasă pentru că bucate ca ale mamei mele Teodora nu le prepara nimeni. Mama lucra la policlinică raională și, zi de zi, venea la amiază la masă, mai degrabă că să-l hrănească pe tata. Avea mare grijă de el și de noi cei trei copii ai lor. Cred că mama este mereu talismanul tatei, pentru că au fost câteva cazuri de cumpănă, și totdeauna mama i-a salvat viața. Vasilii Vizitiu carteaDar despre toate acestea, vă recomand să citiți din cartea lui tata ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” – e foarte ușor de citit, și e scrisă conform dialectului personalizat Vasile Vizitiu. Eu însă-mi cunosc pe tata ca un om fain, fan al tradițiilor și obiceiurilor moldovenești, un cântăreț și îndrăgostit de muzică populară, a tot ce a însemnat pentru noi moldovenii, de-a lungul timpului, – este cel care recunoaște că Limba noastră este cea Română, iar Basarabia a fost dezlipită de România și aceste lucruri trebuie reparate! Cea mai recentă apariție de carte a tatălui este destinată familiei, dar spre surprinderea noastră aplaudată de câteva personalități care insistă să fie publică. ”A trecut tinerețea, dar odihnă nu mai avem…”, – spune tata. Atât de bine îl înțeleg, dar din păcate nu pot schimba nimic, oricât nu-mi doresc acest fapt. Tata este interesat de politică de – și după ’91, de corupția în țară, de jocurile ascunse publicului larg. Este foarte priceput în economie, managemenet organizatoric, a condus toată viața și s-a bucurat de respectul oamenilor, fără cei cu urzeli și invidie. Teodora si Vasile VizitiuUn om onest în mizeria societății contemporane, de pe urma căreia au avut de suferit mai mulți moldoveni, nu doar el. Sunt suficiente motive pentru a citi volumul de față. Este pentru oricine vrea să se piardă în țesăturile unei lumi de la țară cu un farmec aparte, de la începutul secolului XX până prezent, întinsă pe câteva generații de oameni, cu zeci și zeci de povestioare învăluite într-un realism magic care-ți amintește necontenit de Omul Vasile Vizitiu și moldovenii noștri. Paginile volumuli sunt împărțite în capitole scurt creative, plastice, iar rândurile te poartă de la muzica sufletului la nostalgie, de la filozofie la spiritualitate, de la religie și prin multe alte relatări pline cu tâlc. În plus, forma sub care sunt redate experiențele și poveștile autorului, proza scurtă, însoțită de multiple imagini, este cât se poate simplă și potrivită pentru un cititor înțelept. DSC_3410Nu este o lectură rapidă, cu toate că are un tipar larg, cu o narațiune populară, ea se deschide încet, încet, și se dezvăluie sub multiplele sale chipuri cititorului care are răbdare și este interesat de istorie, tradiții moldovenești, dar și de personalități simple fără aspirații de vedetism… Și mai mult, aducem sincere mulțumiri redactorilor Ion Borș, Dina Ciocanu, Alexandra Perez, Tipografia Centrală din Chișinău- celor care  au contribuit semnificativ și cu bunăștiință la această lucrare cu peste 200 de pagini. O lectură complexă și chiar necesară. Încercați, mai întâi, câteva fragmente din carte:

Cuptorul era larg, de încăpeam toți – tata, mama și noi, copiii. Ne încălzeam pe cuptor, așteptând când mama va scoate de pe jăraticul încins tăvile cu plăcintele cu varză, cu brânză și cu cartofi, învârtită dulce cu magiun și mac. Mama cocea pâine gustoasă, colaci și turtă dulce. Aluatul creștea foarte bine, de se ridica deasupra tăvilor. Pâinea scoasă din cuptor era rumenă și puhavă. Aburul ei amețitor ne îmbăta cu arome, rămânând în amintirea noastră pentru toată viața. Boarea copilăriei!”; ”Eu am venit pe lume după sfintele sărbători de Crăciun, Anul Nou și Boboteaza, la 30 ianuarie 1936… Aceasta este casa părinților mei, Feodosia si Mihail VizitiuMihail și Feodosia, aici m-am născut eu, frații mei și surorile” – învăluit de amintiri tatăl meu relatează istoria vieții lui în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. ”Mămica mea este cea mai bună, cea mai blândă, cea mai frumoasă, este calmă, harnică și muncește mult. Chiar și la 94 de ani – ea se așeza pe pământ, lua sapa și prășea cartofii împrejurul ei, pe urmă trecea la altă bucată și continua lucrul. Ea nu putea să se odihnească…”

Se spune că moșia, pe care astăzi se află orașul Florești și satul Vărvăreuca, au aparținut boierului Florea. Pe soția boierului o chema Varvara. Boierul Florea a hotărât să construiască pe ambele maluri ale răutului două localități. Localitatea de pe malul stâng a fost numită, după numele său, Florești. Cea de pe malul drept au numit-o Vărvăreuca, în cinstea soției sale, Varvara. Locuitorii au venit din satele apropiate și s-au așezat cu traiul aici, în valea Răutului, fiind apărați de vânturi și viscole, având în preajmă apa râului”… Așa a apărut și orașul Mărculești (din altă legendă: după numele fiului Marcu) – din cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” de Vasile Vizitiu.DSC_3416

Tăiatul porcului constituia un ritual aparte, se efectua colectiv. Veneau în ajutor vecinii Fiodor Cebotaru, Afanasie Chircă și fratele lui tata, Nicolae Vizitiu. Ei răsturnau porcul pe spate, iar Fiodor Cebotaru, cu un cuțit lungăreț, nu prea lat, dar bine ascuțit, printr-o mișcare îndemânatică, înjunghia animalul direct în inimă. Eu mă ascundeam după casă, ca să nu văd acest ritual. Îmi era jale de porc. Dar curiozitatea mă readucea când se pregăteau paiele mirositoare pentru pârlirea lui. Priveam fascinat de la distanță cu câtă iscusință bărbații curățeau pielea înnegrită de foc, șoricul rămânând galben, ademenitor.Vasile Vizitiu gand Focul de paie înmuia șoricul și-i dădea un gust deosebit, îndescriptibil. Nouă, copilașilor, pe lângă șoric, ne revenea codița, urechile și bășica porcului, bine frecată în cenușă și umflată. Bășica era mingea copilăriei noastre. Apoi, după curățirea pielii de peri și spălarea pe toate părțile, treceau la desecarea animalului. Cel mai greu se curățeau picioarele și capul…”

și tot așa, Vasile Vizitiu, cu un limbaj specific oamenilor de la țară, povestește în continuare despre fiecare detaliu referitor la acest ritual, dar și despre alte obiceiuri, istorii haioase sau dramatice, care se petreceau în curțile satelor basarabene, fără să omită numele a zeci de gospodari sau prieteni de viață. În carte sunt zeci de imagini din secole trecute, care descoperă momente din viață redate cu o dragoste enormă de țară, de tradiții și obiceiuri moldovenești vechi, cu un spirit firesc copilăresc atât de apropiat sufletelor noastre că la unele amintiri de-ale autorului nu poți să nu te oprești  scăpând nostalgic o lacrimă de dor, în special, la istorisiri despre familii, război și deportări… (SV)SDC17801

Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”

Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”strabunii Vizitiu

Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”Vasile Vizitiu, 80 de ani

”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”

Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintirea celor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – Vasile Vizitiu, dinastia Vizitiuîn cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. ❤

alte surse>

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/redactori

 

 

 


25 comentarii

Un sfat pentru părinți și profesori


Ieri am avut un incident neplăcut într-un microbuz de rută, eu ocupând un loc pe scaun, ca urmare alte persoane foarte tinere întră în mașină, și toți ca unul au început să bifeze în mobilele lor performante deasupra capurilor celor care ședeau pe scaun. Am atenționat un tânăr să închidă mobilul, căci microbuzul era supraîncărcat și este greu să respiri, cu atât mai mult cu ZECI de mobile deschise în acel moment. – Care e problema? – mă întrebă tânărul indignat. – Radiația, domnule! – Ce altceva ar fi mai clar pentru ei? (Eu chiar îmi fac griji pentru sănătatea mea și a celor din jur 😉 – și special, niciodată nu voi include internetul în mobilul meu! Pentru lucru folosesc laptop-ul, – doar acasă sau la serviciu)…  Tinerii au surâs ironic. Am repetat a doua oară, – băiatul a inchis mobilul, ocupând și el un loc eliberat pe scaun. Ceilalți  – zero atenție, continuând să butoneze mobile pe capurile persoanelor de-alături. O tânără prezentă și ea la această scenă a ocupat locul tânărului cu care am vorbit, și din nou a început să butoneze în smarth-fonul ei. Indiferență totală pentru cei din jur, și de ce ar trebui să-i pese?

Catârul din mine n-are margini, – îi repet domnisoarei același lucru: să închidă mobilul, căci are tot timpul să-l utilizeze în afara transportului urban. Fata și fratele ei râdeau, iar mama lor a început să mă pună la punct ca să las tinerii în pace… Nu voi continua cu redarea scenei de mai departe, doar am atenționat-o că pe parcursul anilor va realiza și ea cum… vom crește monștri, care o vor ironiza nu doar pe dânsa, mama ”lor”… Vedeți și voi,  atunci când sunteți prezenți la asemenea scene, cum vă simțiți când cineva ”urlă” la telefon veșnic în transportul urban? Mai aduce cineva aminte de Cultură și Educație? Mai bine ar cânta radioul…. 😀

Ce n-ați spune, dragi cititori al blogului meu, eu sunt ferm convinsă în atitudinea mea față de această problemă publică, m-am și informat intensiv, și am extras strictul necesar din sursele mai mult nipone, cu specialiști în domeniu, – anume pentru promovarea sănătății oamenilor care nu cunosc multe lucruri utile. Dacă nu pentru voi, atunci poate pentru urmașii voștri să vă faceți griji? Îmi pare rău de promovarea Wi-Fi în transportul public urban: observ tendința copiilor de a nimeri în troleibuz, din acest simplu motiv să joace cu mobile stricându-și vederea și mințile, și nervii ai celor de-alături. – Primărie, la ce te-ai gândit cu această ”caritate”? Tinerii de astăzi nici nu știu, că pot oferi locul persoanelor în etate sau celor cu dizabilitate.Sanatatea previne-blog Svetlana Vizitiu

Nu fiți indiferenți, – interveniți cu restricții în ceea ce ține de educația copiilor, o spun din experiența mea proprie, că și eu am întârziat cu aceasta… mulțumită internetului și telefoniei mobile, doar pentru că n-am fost informată la timp și am ratat timpul necesar, iar acum regret mult, pentru că toate s-au răsfrâns asupra fiului meu, din cauză am avut de suferit împreună de dependența lui de Internet, – pentru că n-am știut cum să-l opresc la timp, iar acum e mare și nu mai pot face nimic… De ce n-am dat și eu peste o nebună ca mine într-o rută din microbuz, să mă pună la punct la timpul necesar, poate aplecam urechea și mă puneam pe gânduri?

Aș da un sfat părinților și pedagogilor să blocheze site-rile și jocurile computerizate din internet pentru copiii lor, iar școlilor – să înlocuiască computerul cu jocuri active reale.

Părinților: Voi puteți să faceți totul la alegere, – să blocați programele și jocurile de calculator, care distrag atenția copilului de la teme pe acasă, instalând programe cu interdicții care limitează descărcările de file-uri din Internet. În ce privește școala, aici este necesară înlocuirea preventivă (profilactică). Pentru a trezi interesul unui copil în implicarea activității viguroase, cărți de tipar, sport, muzică, șah, victorine, biblioteca etc, ar fi bine de proiectat programe care ar distrage atenția de la calculator și jocuri internautice, de la dorința copiilor de a sta permanent pe rețele de socializare, iar mobilele să fie strict interzise la fel ca fumatul în public, nu doar pentru copii! 🙂 Zâmbesc, știu, că este din sfera visurilor deșarte… Și, totuși sper… 

Internetul, ne previne deja nu primul an despre pericolul lui, și oferă detalii în amenințarea lui pentru sănătate. Profesorii ar trebui să fie atenți la aceste informații pentru elevii lor, și să acționeze împreună cu părinții în unanim în această problemă, care devine din ce în ce mai dăunătoare pentru sănătate. Important, să dorești să ții cont de aceste informații și să nu rămâi indiferent pentru sănătatea celor din jurul tău!

Mâine, ca și în fiecare an de 1 septembrie, e prima zi de școală, cu sărbătoarea elevilor și profesorilor, cu noi speranțe și dorințe, și din nou cu griji noi pentru odorașii părinților, care vor dori în continuare să fie într-un pas și la curent de tot ceea ce fac copiii lor; ar fi bine, să găsească un mod de comunicare strict la oră programată din timp, și doar, în caz de pericol pentru sănătate sau viață, să deschidă telefonul mobil… Comunicare reală e mult mai importantă, privind în ochii și sufletul celui drag.

Iar astăzi, e Ziua Limbii Materne! – Îndrăznesc, să verbalizez în scris despre tot ce ne doare și – la ce ne poate ajuta Cuvântul! Felicitări și – Doamne Ajută! ❤


2 comentarii

Impresii din lucruri mărunte


De la balconcursuri de alpinism utilitar gratuiteJos, pe un teren se plimbă o familie cu un câine… Părinţii, cam de 40 de ani, fiica lor – de circa 15 ani. Câinişorul face ’’kaka’’ pe iarbă, şi mama adună rezultatele într-un pacheţel. Apoi îl aruncă într-o urnă. Chestia nu e în ceea, că am văzut ceva real, şi pentru prima dată în Chişinău.

Eu la copil m-am gândit. Iată, ei se plimbă, discută în rusă, şi fiica se uită cum mama adună fecaliile câinelui. În ciuda limbii ruse, acest adolescent, atunci când va creşte mai mare, cu lumea rusă categoric va fi incompatibil. Nu poţi să strângi după sine şi să strigi: Rusia e o ţară măreaţă. E un antagonism de apă pură, excludere fizică. Persoanele, care strâng pe stradă rahatul după câinii lor, niciodată nu-l vor chema pe Putin, nu vor parca pe trotuare sau la staţii, şi nu-şi vor vinde voturile pentru două sau mie de lei la alegeri. Iată aşa mărunţişuri. Adică, procesul merge. Trebuie să mai aşteptăm un pic. Şi, noi, desigur să corespundem cerinţelor necesare, să respectăm valorile morale şi culturale. Europa nu e o plimbare dus-întors.  Iată aşa, impresii cu lucruri mărunte ale vieţii

Am o Întrebare pentru fermieri, țărani, cei care cresc găinuşe – prepeliţe, pătrunjel-mușețel, și chiar muștar. Aveți nevoie de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare? E util pentru ceva? Ei bine, puii mai bine se ouă, sau o vaca se mulge mai repede? e doar una din ministere, mai sunt şi altele ca cele ale Sănătăţii, Sociale, Culturii, Educaţiei…

Se spune, că înainte de moarte nu te mai saturi să tot respiri din aromele naturii, dar să încerci să munceşti şi să câştigi pentru următorii doi ani înainte de a stabili careva reguli sau a întroduce unele legi, – este chiar foarte posibil… Lăcomia – este un sentiment tare dur. Anume ea, lăcomia, învinge frica, şi nu Dragostea pentru oameni, cum cred or încearcă să ne facă să credem, unii romantici demnitari…politica cartilor

Nimeni, nici pe gratis nu are nevoie de lumea ta interioară… Pentru majoritatea contează doar să fii frumos îmbrăcat, să mirosi plăcut şi… să nu te bagi în discuţie cu problemele tale personale…

Pur şi simplu, aşa, să te rupi şi să mergi să ucizi, să furi, sau să loveşti în neamul tău doar pentru că a spus-o cineva din mass media sau din cutia TV… Dintr-o cutie, care a minţit ultimii 25 de ani, aceasta ne vorbeşte despre o puternică degenerare genetică…

Sasha Obama, fiica presedintelui SUA, Barack Obama, cea de 15 ani, și-a găsit un loc de muncă la un restaurant cu bucate de pește…
N-am înțeles… La ei nu se cuvine, ca pe un copil de președinte să-l aranjeze în guvern, să-l trimită la Senat sau Congresul din partidul președintelui? stranii oameni, ciudate persoane…

Citesc la un amic virtual despre oameni ”răi”. Lumea tot vorbește despre oameni răi… Mă întreb, dar tu te consideri ”rău”? Eu insist, – nu există oameni răi, ci doar cei nefericiți, nenorociți de viață, de boli, de stat, de guvern, de lipsă de bani și ajutor social, și cel mai grav: de decesul celor dragi… În cele din urmă, dacă crezi, că în fața ta e unul ”rău”, trebuie să știi, – el are nevoie de ajutorul tău! Ajută-l, oferă- susținerea ta, om bun!

Un bine nu se face pentru bani, sau reiting. Adevărul e că binele se face pentru Dreptate!

Donez trupul meu științei. Pentru viitorii oameni de știință, ca ei să știe cum arătau oameni fără tatuaje… Este interesant să ne numărăm )) …

Bunica nici nu mai spera, că nepoţelul o va vizita, dar aici, în bucătărie, brusc a apărut un pokemon foarte rar… Eh! Vârsta e doar o stare de spirit! 😀


19 comentarii

Te bate? Pleacă!


    L-am îndrăgit mai mult decât viaţa, – cel puţin, aşa credeam atunci. El era foarte frumos, avea 23 de ani, un sportiv de performanţă, cu merite şi medalii.  Ne-am cunoscut atunci când eu aveam 19 ani: mergeam cu prietena mea în parc şi de noi s-au apropiat câţiva băieţi. Am discutat, apoi unul din ei mi-a cerut telefonul, şi foarte curând am început să ne întâlnim. Glumea mult, avea şi mulţi prieteni, şi toţi îl considerau un băiat de treabă. Am visat mereu la o familie tradiţională, cu un soţ puternic, responsabil, care câştigă bani, cu o soţie frumoasă, care crează ambianţă normală şi confort în casă, copii sănătoşi… El mă susţinea în toate, spunea că sunt specială şi că niciodată n-a întâlnit fete ca mine:’’Eu, deosebită, şi celelalte toate meschine şi materialiste’’. Primii ani au fost perfecţi. Între timp eu continuam studiile, și adesea visam la un viitor luminos. Uneori, aduceam vorba despre un loc de muncă, dar el spunea ’’Vom vedea’’. Mă bucuram:’’Mă iubeşte, vrea să ne asigure, e un bărbat adevărat!’’ familieEl însuşi, deja lucra şi îmi spunea, că-i place când femeia e gospodină și prepară gustos, că pentru el este foarte important să fie confort în casă.
Viaţa în comun şi primele probleme. În ultimul an de facultate am trecut la el cu traiul. Făceam totul prin casă, cu toate că oboseam cu studiile, scriind și lucrarea de diplomă. Aici, au apărut primele neplăceri, atunci când mă plângeam de oboseală, el se mira:’’Care e motivul?’’ Că doar nu fac nimic, iar studiile mele sunt nişte prostii. Într-o zi am venit de la ore şi m-am culcat. El s-a întors tot atunci acasă şi a început să ţipe la mine, numindu-mă ’’leneşă’’ şi ’’proastă’’. M-am simţit teribil de ofensată şi am decis să plec de la el. Am strâns hainele mele, dar el a căzut în genunchi în faţa mea şi ruga iertare. A promis, că aşa ceva nu se va mai repeta, şi că va respecta studiile mele. Părea speriat, avea o înfăţişare atât de jalnică şi sinceră, încât eu n-am rezistat și m-am topit…
De ce l-am iertat? A fost foarte greu să cred că această persoană pe care eu o iubesc este un monstru. În faţa ochilor mei au apărut imagini cu cele mai fericite momente împreună, în care noi ne plimbam, şi el mă săruta, spunând că sunt cea mai bună… L-am iertat, mă gândeam că el e obosit, pur şi simplu, nu înţelege că mi-e greu, că se va schimba neapărat, că în realitate el mă iubeşte, iar acest scandal, – este o eroare prostească.
Nunta şi speranţe nejustificate. Lunile următoare au fost excelente. Eu studiam, el muncea… Uneori, el făcea mâncare pentru noi doi, sau mă chema la restaurant. M-am îndrăgostit din nou. Şi, în acest timp al ’’lunii noastre de miere’’, s-a întâmplat ceea ce a răsturnat viaţa mea, – noi am decis să facem un copil. Deja terminam facultatea, el avea un servici stabil. Mă apucau unele îndoieli, dar el era convingător.’’Munca nu va pleca nicăieri. Iar tu ţi-ai dorit întotdeauna o familie mare, şi trebuie să naşti, cât eşti tânără’’. Mă săruta la nesfârşit, spunea cât de mult mă iubeşete şi că doreşte să devină tată. Atunci, când am rămas însărcinată, a fost foarte fericit, mă purta şi mă învârtea în braţe în jurul odăii… La o lună după vestea sarcinii mele, noi ne-am căsătorit. În a patra lună de sarcină, mi-am apărat teza de diplomă, şi am rămas să stau constant în casă, probând rolul de gospodină a casei. Al meu, deja soţ şi viitor tată al copilului nostru a promis să mă sprijine, să mă întreţină financiar, să mă iubească şi să nu mă refuze în nimic…
Dar, treptat, viaţa mea se transformă în iad. Cu fiece zi, soţul meu devenea tot mai exigent. În dimineaţă, eu trebuia să mă ridic înaintea lui ca să-i prepar dejunul. În seară, – să-l aştept cu cina caldă pe masă. Şi dacă, la început el se mulţumea cu o masă simplă, – paste cu cârnaţi, hrişcă cu carne de pui, – în curând, a început să ceară feluri de mâncare tot mai sofisticate. Apartamentul la sosirea lui trebuia să strălucească a curăţenie generală. La început, el îşi exprima dorinţele mai domol, ca şi cum în glumă. Spunea:’’Draga mea, tu la mine, desigur, că nu eşti şef-bucătar!’’, uneori, putea să-mi dea de înţeles, că banii le câştigă anume el, iar partea mea de ’’contract’’ nu se efectuează. Eu mă supăram, şi el la început cerea scuze. În sinea mea, eu îi dădeam dreptate, din nou amintindu-mi zilele noastre fericite. Mă gândeam, că dacă voi fi mai blândă şi mai afectuoasă, şi el va fi altfel cu mine, ca şi înainte.
Primul scandal. Atunci când eram în a noua lună de sarcină, s-a întâmplat primul nostru scandal. A venit de la servici supărat. Din prag a început să bâzâie vorbind aiurea. Apoi, s-a apropiat de un dulap, a trecut cu degetul pe poliţă, – acea era acoperită cu praf. A început să-mi vorbească tăios. exprimând nemulţumirea lui. Am răspuns, că sunt, de fapt, în a noua lună de sarcină. El a început să urle la mine, să mă numească în tot felul, înjurând:’’Ce naiba*** faci tu toată ziua acasă?’’ am izbucnit în plâns şi am fugit în altă odaie. El așa și n-a venit să mă mângâie, iar în dimineaţa a plecat aruncându-mi cuvintele:’’Să fie curat până seară!’’ Atunci când s-a născut fetiţa noastră, a devenit şi mai rău. Nu reuşeam nimic, nici să mă spăl. Soţul nu se simţea deranjat de acest fapt, – el cerea curăţenie şi tot feluri de bucate. Insultele lui deveneau zilnice: el se râdea de mine, spunea că sunt o proastă, de care nimeni nu are nevoie. Uneori, el devenea aşa cum era mai înainte, – vesel, distractiv, amuzant. Mă săruta, se juca cu fiica lui, și în aceste clipe, mă gândeam că totul poate fi reparat, că este doar o perioadă grea, atâta timp cât fetiţa e mică, că totul va trece şi el se va schimba în bine. Mă învinuiam pe mine, că nu-i acord soţului atenţie suficient, că nu-l iubesc precum înainte…violenta, familie
Viaţa insuportabilă. Într-o zi, când fiica avea jumătate de an, – eu stam cu ea în braţe la arăgaz, prăjeam peşte în tigaie, pentru sosirea lui. El a venit mai devreme ca de obicei, şi într-o stare teribil de proastă. A întrebat, de ce cina încă nu e gata. I-am răspuns, că nu m-a prevenit din timp că va veni mai devreme… -’’Deci, eu sunt de vină, târfo? Poate tu eşti o capră leneşă?’’- a urlat ei şi a luat tigaia cu peşte de pe arăgaz şi a izbit-o cu putere de perete. Uleiul călit s-a împrăştiat peste tot în bucătărie, eu am ţipat de spaimă, fetiţa a început să plângă… Soțul a blocat calea de ieşire şi a pornit cu tot corpul lui înspre mine. Am închis ochii. Eram speriată şi tremuram toată. El a lovit cu putere în peretele din spate. Eu nu puteam face nimic, – pur şi simplu, aşteptam, că va lovi şi în mine…
Momente frumoase au devenit tot mai puţine, iar în cele rele, eu mă gândeam că trebuie să plec pentru totdeauna. N-am lucrat nicio zi pe specialitatea mea. Nu am unde pleca, nicio variantă bună… Părinţii au un apartament mic, unde mai locuiesc fraţii mei, şi eu cu copilul mic, nu mă încadrez nicidecum în situaţia lor. Da, şi mi-a fost ruşine să fug la părinţi, după toate povestile mele de dragoste din partea soţului, şi cât de perfect este el…
Frica şi ruşine. Într-o zi, în cele din urmă, el m-a lovit. A venit acasă foarte beat de la o petrecere şi a început să strige din prag, că sunt o căscată, și o curvă care aduce pe ascuns bărbaţi în casă, atunci când el lipseşte. Am încercat să-l culc, să-l calmez, dar el continua să mă acuze de adulter. A început să mă bată cu cruzime. Îmi amintesc, cum m-a lovit cu pumnul în cap, apoi m-a însfăcat de păr, aruncându-mă pe podea. S-a pus asupra mea şi încă de trei ori m-a lovit în cap. Singură nu înţeleg, cum am reuşit, dar m-am rupt şi am luat-o la fugă pe scară de ieșire din bloc.
Îmi părea, că lumea se prăbușește în jurul meu. Am chemat ”urgența” și am mers la spital. Medicii m-au întrebat, ce s-a întâmplat, dar n-am avut curajul să recunosc că a fost soțul meu cel care m-a bătut. A doua zi, el se ”tăvălea” la picioarele mele și promitea, că nu se va mai comporta la fel niciodată. Că de vină e… alcoolul. L-am iertat, n-am avut încotro și n-am vrut s-o lipsesc pe fiică mea de tată. Nu aveam bani, nici de lucru, și nici la părinții mei nu puteam merge de rușine.
Mi-era rușine să recunosc că eu sunt acea babă lovită la ”bot”. Mă gândeam, că sunt eu de vină că am ales un asemenea bărbat. Îmi ziceam, că nimeni nu mă va înțelege.
Peste câțeva luni el m-a bătut din nou. De această dată, nici nu mai ceru iertare. Motivul pentru care să mă transforme într-un sac de box putea fi orice: supa nu e gustoasă, plânsul fiicei, expresia mea facială… Trăiam ca în iad, doar supraviețuiam că nici nu mai aveam sentimente, eram ca un robot, o roabă a oricărui moft al soțului meu despot. Și pe timpuri, eu eram atât de veselă, îmi plăcea să mă distrez, și niciodată n-aș fi presupus că cu soțul meu am să devin un cadavru viu. Nu mai dorem nimic, ieșeam din casă doar de dragul fetiței mele. Mă gândeam la suicid de disprerare!
Ultima picătură a fost momentul în care el mă lovea atunci când eram cu fiica în brațe. El lovea cu pumnii în mine, iar fetița răcnea de spaimă. Cu o putere supranaturală l-am împins și am reușit să fug cu fiică mea. Am realizat, că este vorba de viitorul fiicei mele, și am decis să plec de la acest dictator pentru totdeauna. Am sunat-o pe mama, în fine. Credeam că va spune că sunt eu de vină. Spre surprinderea mea, ea m-a susținut. Mi-a spus să scriu o declarație la poliție, dar eu n-am făcut-o. Nu vreau, ca despre fiica mea să se vorbească, că are un tată criminal…
Am plecat de la el. Pentru început, a fost teribil de greu. Din nou, mă gândeam că sunt eu de vină, că nu este el chiar atât de rău. Locuiam împreună cu părinții și frații mei, pe cheltuiala lor. Dar, treptat, totul a revenit la normal. Am ieșit la serviciu, iar fiica mi-am dat-o la grădiniță. Și atunci când au apărut banii, am mers la un terapeut. Psihologul m-a ajutat, și acum înțeleg, că ceea ce s-a întâmplat nu a fost vina mea. Au început să dispară complexele mele…
Acum, locuiesc împreună cu fiica mea: ea este o puicuță minunată la mine, o iubesc enorm… Uneori, visez coșmaruri și din nou retrăiesc toată drama cășniciei mele cu soțul. Mă trezesc într-o sudoare rece, toată udă de transpirație. Am rămas cu o singură teamă, – că toate acestea scandaluri și lovituri au avut un impact pe viață asupra psihicului fiicei mele. Timpul va arăta…
Tuturor femeilor, care sunt într-o situație similară, vreau să le spun doar atât: – Plecați de la Ei!! Vă este frică și credeți că nu veți mai fi dorită de alt bărbat, că nu veți reuși, că nu veți descurca… Nu este așa! Din experiența mea știu, că să fii singură, chiar și cu probleme financiare este mult mai ușor decât să trăiești într-o frică continuă. Să nu vă temeți să plecați, să cereți ajutorul cuiva chiar și a unui străin! Cu siguranță, veți reuși și totul va fi bine în viața dvs! Asta vă doresc! ❤

(Povestea unei doamne-drive)


5 comentarii

Andrei Colţa, lector, videograf, martorul ultimului deceniu al epocii sovietice


andrei colta1La examenul de admitere comisia i-a poruncit… să latre ca un câine, şi-atunci a realizat că doreşte să facă altceva în viaţa lui… O personalitate dezvoltată multilateral cunoscând cap-coadă cu ce se mănâncă audiovizualul. Omul din umbra aparatului de filmat, cel care pune în evidenţă zeci de personalităţi în lumina reflectoarelor ajustate, cu certitudine, şi un personaj dezvoltat multimediatic, pentru care calitatea e cuvântul cheie în orice activitate, şi în munca pe care o realizează. O face cu dăruire de sine, foarte atent la cele mai mici detalii. Primul film a lui în calitate de cameraman, şi nu ca asistent, este celebra lucrare a maestrului Gheorghe Urschi: ”Fenta”: ”Cu domnul Urschi ne-am cunoscut la agenţia de publicitate şi el chiar a dorit să colaborăm, oferindu-mi o notă în plus de încredere”…

Este Аndrei Colța, de origine din fermecătorul sătuc Fîrlădeni, Hînceşti. Mai în glumă, mai în serios, recunoaşte că a reuşit să fie martorul ultimului deceniu al epocii sovietice şi că dacă ar fi să apară pe paginile wikipedia, ar spune despre sine cam aşa o biografie: ” Timp de 3 ani am crescut la ţară, apoi cu familia ne-am mutat la Chişinău. Tatăl meu Ştefan Colţa pot să spun cu mândrie că a aprovizionat o bună parte a locuitorilor din Moldova cu apă potabilă, fiind de meserie geodez implicat la săparea fântânilor arteziene. Despre tăticul meu ţin neapărat să menţionez că a avut o misiune de lucru la staţia nucleară Cernobîl, unde şi-a supus viaţa şi sănătatea pericolului. Mama mea Zinaida a lucrat la cel mai mare combinat de carne din ţară. Zece ani am fost cetăţean al URSM formându-mă ca octombrel şi pioner, dar nu am reuşit din păcate sau din fericire să ajung comsomolist.mihai colta

Motto: ” Trăiește-ți viaţa ca şi cum fiecare faptă a ta ar deveni lege universală.” (Immanuel Kant)

”Încă de mic doream mult să devin micro-chirurg oftalmolog, – vine cu detalii Andrei Colța, –  fiindcă personal aveam probleme de sănătate cu ochii şi doream vindecându-mă pe mine să reuşesc să lecuiesc multă lume. În clasa a şasea m-am transferat la Şcoala de arte Valeriu Poleacov unde am studiat Actorie. Viaţa mea era legată de artă, am îndrăgit muzica. Învăţam să cânt la pian, acordeon şi chitară. Eram atras şi de educaţia tehnologică. Fiind un elev activ şi năzbâtios  pot să mă mândresc nu doar cu note de 10, dar şi… cu geamul spart la şcoala în urma unei lovituri a mingii de fotbal. Dorinţa de a ajunge un mare microchirurg m-a motivat să aleg profilul biologie-chimie, dar atracţia pentru tot ce este legat de artă care îmi era deja mai aproape de suflet mi-a schimbat cursul viselor. În anii de liceu îmi plăcea să fac poze şi să organizez spectacole. Ţin minte că profesoara de la Școala de Arte mi-a spus un lucru pe care nu îl voi uita niciodată: ”Ar fi bine să devii cameraman!”. La început nu am atras atenţie acestei expresii ce s-a dovedit a fi una profetizată . Pe-atunci când eram elev, părinţii mi-au procurat un aparat foto datorită căruia imortalizam cele mai importante evenimente din viaţa mea şi a persoanelor din preajmă.”

Astfel, a continuat studiile şi a început să câştige primii lui bani… După absolvirea liceului a avut şansa să înveţe meseria de păpuşar teatral, dar la examenul de admitere comisia i-a poruncit… să latre ca un câine, şi-atunci Аndrei Colța a realizat că doreşte să facă cu totul altceva în viaţa lui… A simţit-o. A refuzat medicina şi chiar actoria, ascultând de sfatul mentorului Pavel Cerbuşca.  Ajuns la USM, Facultatea de Filosofie și Psihologie care era una promiţătoare, a studiat pe-ndelete psihologia, filosofia, sociologia şi pedagogia. În anii de studenţie îşi dorea foarte mult un calculator, dar nu pentru jocuri video: ”La noi, în familie exista dificultatea de alegere în a procura un calculator sau automobil?! A învins calculatorul care şi-a răscumpărat investiţia ajutându-mă să câştig cinstit primii bani prin creare de grafică și dactilografierea textelor.”

Dupa absolvirea studiilor la facultate era problematic să găsești un loc stabil de muncă. La prima etapă, Andrei s-a angajat la o editură de cărţi, unde activa în calitate de designer. Reuşea cu machetarea cărților, partituri muzicale scrise de compozitori renumiți, le introducea în calculator, şi ulterior la tipografie. Se ocupa și de machetarea cărților pentru Direcția Cultură a Primăriei mun. Chișinău. Avea doar 22 de ani, şi pe lângă munca la editură, el filma la petreceri private (nunţi, zile de naştere şi cumetrii). Iniţial, nu cunoştea bine meseria de cameraman, dar pe parcurs, graţie faptului că adoră arta fotografică şi din experienţa prietenilor care demult se ocupau cu filmări, Andrei a însuşit repede această meserie prorocită cândva de o profesoară. Următorul lui job a fost ca ”asistent de cameraman” la agenţia de publicitate ”Compal”. Acolo a învăţat să filmeze şi să editeze imaginea mult mai aprofundat.Colta A echipa

A înţeles că meseria de cameraman nu se învaţă, ci se fură: ”Meseria se ”fură”, dar  principiile de bază şi regulile de aur trebuie învăţate. O bună teorie te ajută să înțelegi de ce o aplici în practică. În timp scurt am reuşit sa iî fac pe studenţi să însuşească, şi ulterior, chiar aş fi mândru dacă îmi vor fi colegi pe platourile de filmare. Tot odată, mergem în teren unde toţi studenţii mei au posibilitatea să exerseze cu camera şi aparatul foto. E cu mult mai eficientă această abordare decât să faci la început multă teorie, pentru că tehnologiile informaţionale au evoluat considerabil, şi devin tot mai accesibile pentru viitorii operatori şi editori de imagine. Angajotorii de multe ori solicită materiale montate şi cei mai sârguincioși studenţi îşi pot realiza un portofoliu reuşit încă de pe băncile universitare”.

Cariera de cameraman TV a început-o la postul local de televiziune EUTV, unde foarte repede s-a integrat în procesul de muncă: ”Bazele de filmare mi le-am format la agenţia de publicitate. Încercam să fiu atent la detalii pe alocuri încercând să fiu cât mai perfecţionist. După EUTV am activat la DTV, apoi la Prime unde m-am implicat în emisiunile, pe care le urmăreau pe atunci toată ţara: ”Fabrica de staruri” şi ”Jdi menea”. Filmam chiar şi în teren pentru ştiri. Îmi amintesc de inundaţiile la Cotul Morii şi Nemţeni, unde am reuşit să cunosc diverse destine umane mai puţin fericite. Din cauza crizei economice şi politice, s-au anunţat reduceri de cadre la televiziune, iar eu am plecat de bunăvoie pentru a oferi posibilitatea tinerilor începători să muncească, fiindcă eu ştiam că o să îmi fie mult mai uşor să găsesc de lucru. Am fost invitat sa colaborez cu IREX deja în calitate de expert” producţie media şi director de imagine”. Primeam ştirile din varia regiuni şi le editam, le ajustam culorile, ulterior difuzate la postul televiziunilor locale ”AiciTV”. Am reuşit cu echipa mea de la zero, să punem pe picioare un studio TV. Paralel, făceam cursuri pentru cameramanii din alte regiuni, inclusiv la CIJ, le ofeream traininguri, care prevedeau o instruire teoretică şi practică”.

În anul 2015 la ULIM, graţie fondurilor  externe donate din Uniunea Europeană, ”catedra de jurnalism şi ştiinţele comunicării” a fost dotată cu echipament necesar pentru practica studenţilor. Iniţial, Andrei Colţa a fost invitat ca expert, pentru a amenaja studioul universităţii. În timp record, a reuşit să construiască un ”studio laborator de foto şi video” pentru studenţi, care zilnic îi solicitau echipamentul pentru a realiza în practică diverse reportaje mass-media. I s-a propus să predea studenţilor cursul ”Atelier de creaţie”: ”Consider că orice universitate ar trebui să aibă un astfel de modul. În Moldova nu sunt pregătiți specialişti în acest domeniu, facultăţile de jurnalism trebuie să ofere direct şi nemijlocit cunoştinţe practice”.

Cândva dorea să creeze o şcoală TV pentru viitorii cameramani: ”Nu poate fiecare să apară în faţa studentului sau a unui auditoriu şi să explice cu lux de amănunte despre această meserie şi chiar să insufle oamenilor dragostea pentru ea”. De multe ori se împărtășește cu experienţele acumulate, şi rămâne satisfăcut atunci când vede că cineva se realizează. Îi place să ajute, să îndrumeze mizând pe o critică constructivă. ”Des vin cu mesaje critice dar apreciez  când sunt criticat la justa valoare”. De obicei, nu stă fără să facă nimic, întotdeauna se documentează cu informaţii noi, pentru a le oferi tinerilor entuziaşti viziuni cât mai perfecţioniste.

Nu poţi să te consideri profesionist în media necunoscând celelalte elemente aleatorii. Un specialist  trebuie sa cunoască de toate. Uneori, ai nevoie de o grafică sau titre specifice inclusiv redactarea audio. Să reuşeşti să fii chiar un designer. Nu poţi realiza un produs calitativ în timp restrâns şi vei fi nevoit să învestești financiar în serviciile specialiştilor, care pot să solicite nişte preţuri exagerate. Cert, că atunci când eşti pasionat de meserie uiţi de oboseală. Serveşti o cafea, ieşi la o mică plimbare la aer curat. Comunicarea cu fiinţele dragi iţi încarcă bateriile energetice”

Andrei Colta, Alex StatniiA lansat proiectul ”AndyStudio”: ”Noi lucrăm pentru imagine. Imaginea lucrează pentru Tine.”  Are aşteptări colosale, şi depune zilnic mult efort şi suflet în acest proiect. Serviciile studioului se află abia la faza incipientă, dar dorinţa de a lansa acest studio profesionist îl macină demult: ”Scopul e unic, fiindcă se orientează pe doleanţele clienţilor noştri pentru care vom realiza spoturi sociale şi comerciale, videoclipuri, scurtmetraje de ficţiune, filme documentare, şedinţe foto şi multe surprize plăcute la preţuri accesibile”.

Hobby şi timpul liber. Ii place munca manuală în special să creeze mobilă. Începe cu designul, apoi merge la fabrică după  materie primă, şi ulterior chiar o asamblează. La moment, încearcă să înveţe a picta icoane. Când e cald afară merge des la bazin.

Obstacole în realizarea producţiilor video şi cum pot fi depăşite: ”Comanditarul lucrării trebuie să înţeleagă corect ce reprezintă un produs cu adevărat calitativ. Mai pe înţeles, – ”socoteala de acasă cu cea de la piaţă” nu coincide mereu. Oricum, eu rămân optimist şi sunt ferm convins că toate problemele cu timpul se rezolvă. Accentul special, eu îl acord pentru atractivitatea scenariului. Este dificil să aduni o echipă de profesionişti la noi, în ţară. Lumea profesionistă este deja implicată şi suprasolicitată. S-au strecurat mulţi amatori care pun accent pe cantitate, şi pentru a obţine cât mai uşor un profit. Afectaţi de criză, majoritatea oamenilor nu sunt pregătiţi să investească într-o lucrare serioasă cu diverse efecte speciale, care într-adevăr merită un buget adecvat.

Aici e mai trist. Ce îl motivează să rămână la baştină spre deosebire de mulţi colegi care au emigrat? – ”Familia mea, rudele de care nu vreau să mă despart şi de speranţa, de a genera lucruri bune la mine în ţară. Poate chiar să creez o industrie media”.

Post Scriptum: Nu a reuşit să vindece cu bisturiul ochii oamenilor, dar prin intermediul imaginilor creative ce le realizează şi prelucrează zilnic, face tot posibilul ca producţiile lui să ajungă nu doar la ochii privitorilor, ci şi să pătrundă în inimile acestora. E plăcut să comunici cu un profesionist care cu multă dăruire şi pasiune imortalizează amintiri şi de la care ai mereu ce învăţa.

 

(Interviu de Alex Statnîi, red. S. Vizitiu) ❤


7 comentarii

Lilia Manole: Soluţia am fost eu însumi


    M-am ciocnit de mai multe ori şi am riscat să fiu praf, să fiu pulbere, să fiu cenuşă, și de fiecare dată am luptat cu monştrii răului, şi m-am ridicat, ştiind, cu siguranţă, că mai am încă putere, că trebuie să descopăr izvorul meu nesecat de forţă, dragoste, înţelepciune, lumină. Atunci l-am descoperit. Vorbind despe monştrii răului, am în vedere, pe bune, viciile sociale, prieteniile false, viaţa fără divinitate şi lacrimi, fără Mântuire şi muncă sufletească, fără munca inimii şi a creierului. O Cale Lactee presupun, că a fost şi rămâne viaţa mea, această picătură de ozon, atât de scumpă…manole lilia

Cărţile şi şcoala m-au inspirat, spre a fi loială, activă, verticală şi m-au învăţat să iubesc frumosul, adevărul, împlinirea, voinţa, înţelepciunea, credinţa în miracolul luptei. Am avut mai multe rafturi cu cărţi acasă în copilărie şi din ceea ce mi-au dat părinţii, ca hrană pentru suflet şi minte, am considerat că trebuie să iau Într-o zi, pe când aveam vreo cinci ani, citeam o carte în limba maternă, tradusă din limba rusă, care se numea ”Catrusea”, din câte îmi amintesc. Această fetiţă a fost primul meu erou, un personaj model în viaţă. Au urmat şi alte personaje, asemeni Alicei din Ţara minunilor, şi alţi eroi, care mi-au oferit prilejul de a crede, că totul se creează în această lume, numai cu forţa binelui… Cărţile au venit în viaţa mea foarte devreme. Eu chiar mă mir, pentru că mulţi copii, pe atunci, aveau predilecţie pentru săniuş, în timpul iernii, și vara, la păscutul bobocilor, vitelor.

Unui copil îi poate fi mai uşor să se regăsescă prin proprii părinţi, chiar dacă sună banal acest lucru, însă nu trebuie niciodată să ne neglijăm şi să ne uităm rădăcinile, orice nu s-ar întâmpla… Cu cât e mai trainică relaţia între părinţi şi copii, cu atât copilul începe să judece mai corect şi nu în detrimentul său, nici al părinţilor, ci în beneficiul unei vieţi sănătoase. Pentru că am fost mai mult în pas cu sfaturile părinţilor, ale mamei, îndeosebi, şi chiar dacă nu mă satisfăceau pe moment, în consecinţă, ele au fost cele mai înţelepte şi binevenite sfaturi şi învăţăminte. Ştiu, cu siguranţă, că nici un părinte, nu îi doreşte vreun rău copilului său, şi îi iartă orice eroare, orice prea multă hărnicie, implicare. Şi înţelege, în cele din urmă, că acest coplil are nevoie de aripi proprii, are nevoie de propriul cer, aer, de propria înţelepciune.

Îmi amintesc, că ieşeam şi noi la păscut bobocii, în preajma lacului din centrul satului, care treptat a secat, iar în locurile secate era un tunel din beton; noi ne făceam ademenite de apa ceea, care se făcea zgură, întram în ţeavă şi ne ascundeam, până venea mama cu o vargă şi ne scotea de acolo, pentru că uitam de boboci şi de noi înşine. Mai ieşeam să ne adunăm pe undeva, unde era iarba mai verde, să o ascultăm pe Anastasia Lazariuc; aveam şi acasă un picup cu multe plăci cu melodii populare, mai ales. Şi ascultam cele mai rare melodii. Îmi amintesc, că aveam şi o placă cu muzica ansamblului de dansuri populare Joc…

Până a descoperi acel izvor de înţelepciune, lumina ei, a fost nevoie de luptă interioară, evident, răbdare şi persevenţă. Nu am fost niciodată adepta oglinzii, însă am ştiut să mă privesc în ea, în clipele cele mai hotărâtoare, pentru a şti, că am dreptul să iau o decizie. Or, oglinzile sunt pentru noi nişte hexaedre filosofice, care au rostul de a ne purifica de răul din jur, şi a ne turna mai multă lumină şi vigoare, de undeva, din interiorul lor, al acestor spaţii de vise împlinite, dincolo de Universul propriu-zis.

Cred că abia acum mă aflu între regăsire şi autodeterminare, cred că acum, simţind că am construit ceva, cu succes, şi am pierdut poate, timpul, numai, am câştigat  o fermecătoare balanţă, în acestă viaţă, care mă ajută să cântăresc lucrurile, şi să le văd chintesenţa lor. Despre lumea mea, îmi spusese odată surioara mea, care a simţit, că eu singură, am avut multă tărie să-mi creez lumea mea interioară, or, aceste momente au început cu foarte mult timp în urmă, bineînţeles.

Or, viaţa e o antinomie, dintre noapte şi zi, e o vibraţie între cer şi pământ, e o rază de soare, în căutare a ploii, e un curcubeu, la apusul infinitului, e un miracol, care trebuie luat cu grijă şi transcens, prin intermediul inimii şi sufletului. Ce viaţă vei simţi şi vei avea, dacă îţi lipsesc aceste două valori carnale şi spirituale, în acelaşi timp, inima şi sufletul, cu alte cuvinte, raţiunea şi fapta?

M-am regăsit atunci, când am riscat să mă pierd. Când am riscat, cu propria viaţă, când am riscat, cu toată fiinţa, când mi-a fost greu de tot ce trebuia să întreprind, când, în sfârşit, mi-am luat viaţa în mâinle mele şi am stors-o de tot ce e inexplicabil, am făcut-o să fie explicită, înţeleasă, să sune, să cânte, să vibreze, să decodifice ceea ce era imposibil de decodificat, să mă facă altfel decât sunt, când caut lumea de dinafară, să mă impună, să o primesc, să o accept, aşa cum e ea, fragedă-tare, rea-bună, veche-nouă, tristă-fericită, ştirbă-împlinită.

M-am  regăsit atunci, când am luptat, neavând speranţe, mi-am descoperit subconştientul cumva scos de pe fix, când mă interesau mai mult locurile necunoscute, când, de fapt, am plecat în necunoscut, fără teamă şi am ascultat inima, şi am iubit, şi am fost singură cu Universul. Atunci când am decis să merg în hău, când am acceptat, ca o jertfă, însă puternică şi capabilă să se dirijeze, când am simţit, că sunt o explozie, în apus de soare, când am avut mai multă îndoială decât încredere şi siguranţă, atunci m-am regăsit. Când am făcut dintr-o cupă de venin – o picătură de miere, când am simţit, că iubesc oamenii şi am un altruism imens, când ulterior, am trecut şi spre cealaltă extremă, descoperindu-mă, că îmi plac, de fapt, extremele; când am învăţat, că oamenii trebuie iertaţi, orice s-ar întâmpla, când am fost vindecată, prin forţa iertării, când am uitat de mine, m-am regăsit… Cu alte cuvinte, m-am răzvrătit, cu mine însumi, mai mult pentru a mă învăţa să trăiesc. Fără ipocrizie, fără laşitate, fără duşmani, fără invidie şi ura, care persistă în jur.

M-am răzvrătit cu mine însumi, la un moment dat, pentru a învăţa să trăiesc, după alte modele – pur individuale, pentru că durerea şi suflerinţa era numai a mea şi trebuia să-mi statuez valoarea şi calea de mai departe, reieşind din ceea ce sunt eu, păşind mai departe, cu propriile mele simţiri – modele de viaţă interioare, şi nu am căutat să îmi fac iluzii, din alte surse, decât cele pe are le aveam, vii şi care necesitau a fi soluţionate, accesate.

Soluţia am fost eu însumi. Picătură cu picătură, am adunat mai mult bine, mai multă credinţă, mai multă tăcere şi mai multă linişte. Liniştea interioară, care nemijlocit creează şi pe cea exterioară. E un fenomen interesant, însă… l-am creat cu Dumnezeu. M-am răzvrătit cu mine însumi, pentru a învăţa să trăiesc şi să exist mai departe.

A trăi nu înseamnă să fii robot, sau să-ţi urmezi reflexele, a trăi înseamnă, mai mult, a iubi pur, înseamnă a învăţa să te judeci, simţindu-ţi creierul, nu doar ca un efort de căutare, ci şi de analiză, logică, aşteptare, răbdare. Creierul – şi el o parte din suflet, care trebuie să preia, în unele momente, reacţiile sufletului. Pasivitatea nu am acceptat-o, am crezut, cu tărie, că în orice situaţie nu te-ai afla, nu poţi fi pasiv, aşteptând dinafară soluţionări şi consolări, compătimiri. N-am închis niciodată uşa,  pentru a mă elibera de obligaţiuni şi responsabilităţi, ci am pătruns profund în sufletul meu, lăsând să intre toată lumina divină a lui Dumnezeu, mulţumindu-mă cu această stare de înger veritabil.

Am luptat, conştientizând, că sunt în ţara mea şi trebuie să îmi asum responsabilităţi, văzând partea bună a lucrurilor; când îţi iubeşti ţara, oamenii, care te înconjoară, şi problemele se soluţionează numai în beneficiul binelui şi prosperităţii. Cred că am fost mereu în căutarea entuziasmului adevărat, şi nu fals, şi această trăsătură m-a dus departe, tocmai pe ţărmurile lacurilor şi printre munţi, unde mi-am scris acolo poezii.

Viaţa e un bumerang, – un strigăt fără ecou, ades, şi trebuie să avem forţa şi caracterul, să o auzim, să o simţim şi să-i dăm tot de ce are această viaţă nevoie. Ea are nevoie, în primul rând, de capacitatea noastră de a fi oameni cu luciditate şi care să-şi dorească mereu să cunoască, să înveţe, să se desăvârşească, prin originalitate. Or, felul în care ne manifestăm şi ne comportăm, implică după sine alte şi alte relaţionări, concluzii, alegeri etc…lilia

Cândva mama îmi spunea, că vine o vârstă a înţelepciunii, atunci când anticipezi şi lumea cărţilor, chiar, când experienţa ta bate filmul, cu alte cuvinte, şi în cărţi te poţi regăsi printre personaje. Deci, în acest context, vine o vârstă, nu un timp, fiţi atenţi, în care vrei să ai parte de zbucium,  de multă cunoaştere, vrei să ai timp să te autoverifici, prin prisma propriilor estimări. Vine vremea, când trebuie să le spui lucrurilor pe nume, şi să spui, cine eşti, de fapt, fără să te minţi pe tine şi pe cei din jur.

E o vârstă, când trebuie să priveşti înapoi, cât nu s-ar părea de straniu, şi să concluzionezi valoarea multor fapte, care ţi s-au întâmplat, deci, trebuie să  priveşti, în acest sens, cu  multă împlinire, şi să laşi de la tine, aşa precum un râu îşi lasă apele să atingă perfecţiunea albastrului speranţei.

Acum privesc simetric, spre toate cele trei segmente. Mă simt fericită, pentru că sunt, pentru că exist, pentru că am bucuria şi candoarea, pe care mi-am descoperit-o eu singură, pentru că am forţa magnifică de a vedea totul, prin iertare şi înţelepciune, pentru că am ochii, înscrişi într-nu alt ochi, de fapt… Prin dăruire, avem şansa de a veni spre noi înşine, cu sufletul în mâinile divine ale Înălţătorului Mântuitor, prin dăruire şi iubire, avem şansa, de a-i da un sens acestei vieţi. Când se încheie o zi din viaţă, să avem multă percepere a acestor fenomene, să ne întrebăm, ce  nou am avut în ziua respectivă, ce bun am făcut pentru semenii noştri, pentru întreg Universul?

Cât de corecţi şi sinceri am sfârşit încă o zi din viaţă? Ce bine e, când avem puterea să ne vedem pe noi înşine nu în oglindă, ci să ne privim în suflet, să avem această răbdare, pentru a descoperi zilnic toate cicatricile sufletului. Acest moment ţine de divinitate, e ca şi cum a privi în întuneric o uşă închisă, iar tu trebuie să-ţi imaginezi, că o deschizi şi vezi ceva luminos, foarte luminos, extrem de luminos, dincolo de ea. Iar ceea ce vezi, vine din alte adâncuri și înalturi celeste.

Dacă ai răbdare, să te priveşti pe dinăuntru, înseamnă că vei avea răbdare să sfidezi moartea, boala, ura, răul, neadevărul etc. Înseamnă că vei avea răbdare să tratezi un bolnav, înseamnă că vei avea răbdare să aştepţi o nouă zi şi să faci numai fapte bune.

E important să îţi educi copiii, ca ei să vadă partea frumoasă şi demnă a lucrurilor, or, pe parcursul vieţii vor avea de cugetat asupra binelui şi răului îndeajuns; e important să le oferi multă dragoste, atenţie, lumină divină, şi multă spiritualitate. E important să-î înveţi, ce este adevărul, şi să îi determini să aleagă numai această cale.

Dumnezeu este un vizionar, iar poezia mea este sufletul şi crezul Lui. Am atins, cu sufletul meu, ochii Lui tăcerea lui. Mi-a plăcut de demult să stau cu El Sus, să-mi descrie gândurile, intenţiile oamenilor şi ale mele. Am ajuns acolo, datorită Darului Lui, şi în fiecare clipă pot să vorbesc cu El şi să scriu despre suferinţă, despre dragoste, trădare, despre creaţie şi frumos, despre ceea ce se va întâmpla.

De ceva timp, chiar sunt mulţumită de faptul cum conduce Dumnezeu această lume. Probabil, pentru că exist prin El, probabil, pentru că mă rog pentru El, probabil, pentru că am găsit sâmburele dulce al eternului… Adevărul este Dumnezeu. Am trăit timpuri diferite, şi acum aleg şi ei să se autoeduce, să se autocontroleze, să se autocunoască, să se regăsească. Drumul spre fericire, spre adevăr, spre frumos şi cumsecădenie e, dincolo de tot pragmatismul aspru al societăţii, drumul spre sine însuşi, drumul spre a fi un om bun. Dumnezeu nu îngrădeşte nimănui calea, și tot El trebuie să intervină, secundă de secundă, în lume, pentru a limita faptele şi intenţiile rele ale oamenilor. Sunt alături de El, mereu, rugându-mă în orice clipă, să–mi explice, cum reuşeşte să păstreze un echilibru între noi, ca să trăim în pace, deşi există mult rău încă, în sufletele fireşti şi implicit în lume…

Am răsfoit cu multă satisfacţie, mai multe amintiri, caiete şi note, îmi imaginez, că toată averea de o viaţă, cel puţin, trăită până acum, o poţi estima, scoţând la iveală saci cu facturi de plată, cu diferite acte, contracte, scrisori etc., toate care mărturisesc, ce se numeşte Viaţă

(Lilia Manole, poetă, jurnalist, reporter, or. Bălți)

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/07/09/lilia-manole-poeta-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/


13 comentarii

Radmila Popovici: un amalgam de perle și feminitate


Adevărul? Un aisberg. Aproape imposibil de văzut în întregime.

Bunătatea? Lumânare ce arde iubire…

Bucuria? O smulg de pe chipul copilului care am fost când am văzut pentru prima oară un fluture multicolor. Din când în când o port, așa strâmtă, fără a-i cere să fie. Dacă nu exersez, își pierde elasticitatea.

foto: de Natalia Mitereva

foto: Natalia Mitereva

Prietenia? O simți, mai ales, la bine. Dacă ai cu cine-l împărți.

Frumusețea? Lipsită de substraturi, devine suprafață goală.

Tinerețea? Se vrea purtată cu bun simț și ascunsă la timpul potrivit în garderoba sufletului.

Feminitatea? De coșmar. Dar și de miere. De mult sânge. Și lină. De lună. Luni, luni, luni – ani de zile. Sâni tari, moi, dureroși, pustii… Poveri niciodată pentru ei. Facerea! Apă vie și stropi de otravă. Puf și gheare. Mâini dragi pe trup. Alteori străine. Plase și forfecuțe. Arome proaspete și obosite. Rece și fierbinte. Zdrențe de inimă și inimă soare. Războaie mari, mici, pierdute, fără sens… Și teamă.

Bărbații? Îți iubești tatăl, îl vei vedea câte puțin în fiecare. Ai un frate – de asemenea. Ai un fiu… Nu-l am, dar mi-aș fi dorit să cresc un bărbat așa, cum simte femeia din mine că ar fi fost să fie.

Carnea? Un dar pentru om, muritor.

Tristețea? Dulceagă. Prelungă. Ca o băutură de taină. Îmbată lent, frumos. Te oglindește. Te întreabă despre tine. Îți poate povesti ce nu vrei să auzi. Ascult-o. Zâmbește-i. Va zâmbi și ea.

Singurătatea? Ți-o faci prietenă și nu mai ești singur(ă).

Durerea? Uneori tăcere asurzitoare.

Foto de Paula Paraschiv

Foto de Paula Paraschiv

Cuvântul? Bagheta magică a omului, pentru a face minuni. Dar el a învățat cu ea și a nimici.

Poezia? Ți se dă în schimbul sacrificiilor. Altfel e altceva.

Sensul? Energie. Răzbate cum și (pe) unde știe.

Prostia? Nu are nici sex, nici margini.

Nebunia? E pentru aleși. Dar și pentru cei care uneori o aleg, ca să-și petreacă timpul mai altfel.

Frica? Pisică sălbatică. Viperă. Șobolănoaică. Fiară greu de îmblânzit. Cameleonică, de neobișnuit. O taci. O spui. O crezi. Înveți să nu. Te supune. O mai strunești. Până mori. Atunci abia… fuge.

Gelozia? O gorgonă. Evită-i privirea și nu te va ucide. Altfel, ea plutește în apele sufletului, ba apropiindu-se, ba îndepărtându-se de dragostea din el.

Iertarea? Despovărare. A ta prin celălalt.

Libertatea? Zeii, probabil, o știu. Ei nu se grăbesc să trăiască. Dacă aș cunoaște limbajul zborului, l-aș întreba. Omul, însă, își va găsi mereu lacăte și lanțuri, iar mintea îl va ajuta să n-o cunoască decât fragmentar, în anumite vise.

Visele? Lume paralelă. Deși impalpabilă, adesea mai palpitantă.

Timpul? Clipa aceasta. Celălalt – veșnic, iluzoriu.

Foto de Natalia Mitereva

Foto de Natalia Mitereva

Moartea? Sub apă are ochii bulbucați și gura adâncă, nu știu de ce luminoasă. Chimică arată nicium. Cea de mână de om… Despre ea nu se vorbește. Violentă e mai moarte. De unde știu? Mi-a dat numai niște ghionturi. Poate e blândă și transparentă… Voi afla. Sigur! Dar nu cred că voi povesti.

Raiul? Gust din vinul tatei, unic. Iau câte o linguriță din mierea de acasă și îmi dau bine seama că acesta este raiul meu. Îl rog pe Marele Împărat al universului să mi-l mai lase. Cu sarmalele lui mici. Cu șuvița de miere prelinsă în zigzag pe masă. Cu vinul zvântat pe buze. Cu tata acasă, tăcând. Cu mama alături, mișunând și vorbindu-i, în timp ce noi suntem la casele noastre, cu grijile noastre, cu plăcerile noastre, cu prea puțina prezență a noastră.

Dumnezeu? Iubire.

Iubirea? De ce s-o vorbesc dacă o pot trăi?

/Radmila Popovici/ ❤

(Monolog spontan ce nu s-ar fi scris fără provocarea Svetlanei Vizitiu. Mulțumesc, dragă Svetlana, că nu mă lași să fac lucruri mai importante.)

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/12/08/radmila-popovici-o-carte-cu-nervii-deschisi-clubul-impresii-din-viata-si-carti/


16 comentarii

Poezia Irinei Staver la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”


Până să termin de scris articolul despre impresiile de la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, unde am aflat mai multe lucruri interesante despre protagonista Irina Staver, vreau să spun câte ceva despre tinerii de azi şi cei mai vârstnici. staverNu vreau să se compare aceste categorii de vârstă, generaţii întregi de azi şi mâine, aceste două lumi atât de diferite la prima vedere, dar, noi avem multe de învăţat de la aceşti tineri, în special, din erorile lor, şi mai optimist, avem şansa să-i ajungem din urmă, să ne egalăm în comunicare atât de liberă, fără complexe, să fim deschişi şi sinceri în opiniile noastre. Noi, cei complexaţi încă din perioada sovietică… Avem mulţi tineri ca Irina, şi problema e că nu doar nu-i apreciem şi nu-i promovăm, dar nici nu încercăm să-i descoperim, să-i ajutăm cu experienţa noastră. Creăm legi ca să fie încadraţi doar tineri cu experienţa de muncă, şi de unde, de unde să o capete, dacă nici condiţii normale de viaţă nu dezvoltăm? Noi, cei mai în vârstă suntem cei care Trebuie să înveţe de la tineri, să ne redescoperim, să ne dezvoltăm, să fim mai inteligenţi, şi mai optimişti. Ei, tinerii, sunt cei care crează comunităţi în jurul ideilor pe care le promovează, apoi apar tot mai mulţi adepţi, şi iată aşa creşte o comunitate, cu cei care vor să fie auziţi, descoperiţi, înţeleşi, ascultaţi, citiţi, apreciaţi, susţinuţi, urmăriţi şi ajutaţi! Dar şi ei vor să ne ajute, şi noi nu reacţionăm! –  Păcat de cei, care nu au reuşit să vină la evenimentul de astăzi, la Biblioteca Municipală ‘’B.P.Hasdeu’’. A fost o şedinţă a clubului foarte interesantă, şi confesiunile Irinei, o tânără de doar 26 de ani, te pun pe gânduri… mama si fiica StaverGraţie părinţilor ei, care au educat-o! Vivat, Irinei, care este ambiţioasă, perseverentă în noi proiecte şi realizări, şi, o poetă fină, cu o rimă firească de filosof experimentat(Volume „Odă Poeziei” (2013) București și „Mai Poetic” (2014)).

Vârstele copilăriei mele.. Ea, mi-a fost prima dragoste în viață, dragoste care a început într-un senin și verde crud de 10 mai… Doresc copiilor de azi fericire și să ne crească luminoși, buni și plini de speranță! Mulți Ani, Copii frumoși, mulți ani, părinți!” (Irina Staver)

irina si dianaBravo Irinei, care ştie să rămână aşa cum este şi, în ciuda tuturor condiţiilor impuse de conflictele polticului moldovenesc, ea, deocamdată, nu pretinde să fugă peste hotare, şi e decisă să schimbe mentalul lui. – Redescoperiţi tinerii noştri, dragi moldoveni… Avem ce învăţa de la ei! Mai multe detalii despre Irina Staver le urmăriţi în continuare în textul recent publicat în blog, sursa mai jos: ”Probabil, că veţi întreba, cum e posibil că această fată reflectează asupra vieţii umane precum un om cu experienţă la cei 26 de ani ai săi? Irina Staver, o persoană inteligentă, modestă, dar ambiţioasă şi perseverentă, foarte pozitivă, şi, se pare că ar fi trăit numai bucurie, încântare, şi vede toată lumea în roz: buni, minunaţi şi inocenţi… Dar nu e chiar aşa: la fel, ca oricare om obişnuit a cunoscut…

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/27/irina-staver-cred-in-lumea-noastra-in-cea-care-traim/

Filmele şi imaginile le vizionaţi, mai jos. Suntem în aşteptare a reacţiilor voastre ca de obicei, cu noi impresii şi binecuvântări. «Irina Staver la Clubul ”Impresii din viata si carti»

Mulţumim moderatoarei evenimentului Diana Ciugureanu-Zlatan pentru un discurs iscusit, şi menţinerea evenimentului la nivel profesionist! Mulţumim tuturor participanţilor care ne-au onorat cu prezenţa lor la club! Fiţi bineveniţi la noi, ca întotdeauna! O viaţă frumoasă şi sănătoasă va dorim! Baftă tuturor! (Svetlana Vizitiu) ❤

Cu drag de voi, Irina Staver: ”La ai mei 20 și… am ajuns a fi și eu protagonista propriei seri de creație. A fost mai curând retrăirea secundei de „regăsire” cu mine, în fața unui public de Oameni senini, adevărați și sinceri. Mai sper că am Oferit astăzi ceva bun oamenilor prin confesiunile mele și am deschis câte un „drum”. Da, cred că mă pot considera un om împlinit. Împlinită în poezia mea, în jurnalism, în lumea mea:)Fiți fericiți!, așa cum am fost și eu cu voi astăzi!. Vă mulțumesc, oamenii mei! Vă doresc veșnicie!  Mulțumiri Dnei Svetlana Vizitiu, Diana Ciugureanu-Zlatan, Isacov Cristina, Mamei mele, prietenei mele cele mai bune, Ala Staver!, Alina Cotoros, Marc Moldova, emisiunii Buna Dimineata, TNT Bravo, Radio Moldova, Cristina Gavrilenco, Аnna Glusco, Denis Patras si tuturor!. Irina, vă iubește”.

Constantin Rodideal Idealantin: ”Poezia e magie, iar magia pur și simplu te farmecă. Irina Staver este un adevărat mag al cuvintelor în rime. Tonul vocii ei este atât de plăcut încât transformă poezia într-o incantație ce te farmecă instantaneu. Auzind crâmpeie din opera ei, am constatat gânduri ce definesc un copil inocent de zece ani și tot odată am sesizat gânduri și înțelesuri ce depășesc cunoașterea experimentală a unui matur de peste șaptezeci de ani. Prin acest exemplu vreau să spun că Irina Staver prin poezia ei are o înzestrare nativă de pătrundere în profunzimea lucrurilor încă de la vârsta de 16-17 ani. Nu pot să nu remarc frumusețea pe care a primit-o în dar de la părinții ei. În acest sens, am să finisez feedback-ul meu la adresa Irinei într-un mic catren: Personalitate sau caracter?
Carisma Irinei rămâne un mister.
O privesc încât nimic nu aud
Și gându-mi zboară la Hollywood.”

”Dragă colegă de la Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova, Irina Staver, ne-ai deschis sufletul tău atât de bogat, fumos și evoluat, încât ne-ai reîndrăgostit de tine! Sunt onorată și încântată, mulțumesc Dnei Președinte Svetlana Vizitiu de la Clubul de Elite Impesii din Viata si Carti, de la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu!” – Diana Ciugureanu-Zlatan

«Poezia Irinei. „Sunt vers și cântec îmi e Poezia”»

”Irina Staver este reprezentanta unei noi poezii care nu se joacă cu cuvintele. Ea încearcă să pătrundă în esenţa lor şi a evenimentelor actuale, pentru a le soluţiona. Doar asta e misiunea poetului în societate şi în destinul unui Neam – să aducă Lumină, Adevăr, Speranţă şi Dragoste de viaţă Îi doresc să fie mai curajoasă de a aborda mai perseverent tematica filosofică a vieţii” (Dromihetes)

«Irina Staver la Clubul ”Impresii din viata si carti» – Albumul cu imagini de la club

https://www.facebook.com/events/476240945916307/


5 comentarii

Perle inaripate (3)


Să nu credeți că sunt paranoică, dar mi se pare că cineva permanent citește ceea ce scriu eu aici 😀

dolar veceuMoare moldoveanul și a plecat la cer… Gândește, ”că gata, e bine, se va odihni”… Și aici, îi vin în întâmpinare: Ceaușescu, Petru Rareș, Creangă, Eminescu, Ștefan cel Mare și Isus Hristos…

Conștiința trebuie să fie impecabil de curată, astfel ca nici nu să se observe.

Campionul serialelor mondiale ”Sultan Suleyman” pân-la urmă s-a încheiat cu un eșec complet, – nu rămâne nimeni viu și nici noi nu vrem continuare 😥

Eu cred că televiziunea este o ramură foarte propice pentru dezvoltarea culturii. Ori de câte ori cineva din casă deschide televizorul, eu mă duc în cealaltă odaie și mă așez să citesc o carte… on-line

Când te vei ridica în sus, vei întâlni multe persoane diferite. Nu le face rău, pentru că le vei întâlni din nou, atunci când vei decădea tot mai jos… Nu știu cum voi, dar am întâlnit asemenea persoane care au ignorat această înțelepciune, și rezultatul, pur și simplu, tocmai a confirmat înțelepciunea ei.

Se mai întâmplă în viață fiasco: totul pare a fi bine pus pe roate, te-ai angajat la un servici bun, mașină ai cumpărat, și ai deja ai optzeci… 😉

Nu te poți uita în oglindă atunci când mănânci – vei mânca fericirea ta. Iar când bei, – o vei înghiți. Și în baie, oglinda, în general, mai bine să nu afișezi…eu la club ala p

Martorul lui Iehova întrebând: ”Vă pot ajuta cu ceva?”, nici nu și-a imaginat că va fi nevoit să sape cartofii și să curețe baia…

Boșchetara Ruxanda a născut opt copii. Șapte le-au dăruit-donat, doar unul cel mai frumos și l-au lăsat lor

Lăsând copiii singuri în casă, dragi părinți,- învățați-i să răspundă la toate soneriile: ”Mama și tata sunt ocupați, ei ung și curăță pușca!”

Pantofii se vor purta mai mult timp, dacă nu veți cumpăra alții noi

Noi toți, moldovenii, românii, belarușii, ucrainenii, rușii, americanii, africanii, cu toți-cu toții visăm să trăim împreună într-o țară mare, bogată și foarte prietenoasă … Australia, de exemplu…

I-am explicat polițistului, că ieri am a fost în ALTE sandale, de aceea, permisul de conducere a RĂMAS în altă geantă. Logica bărbătească a fost complet distrusă …


14 comentarii

Irina Staver: ’’Cred în lumea noastră, în cea care trăim’’


irina staverProbabil, că veţi întreba, cum e posibil că această fată reflectează asupra vieţii umane precum un om cu experienţă la cei 26 de ani ai săi? Irina Staver, o persoană inteligentă, modestă, dar ambiţioasă şi perseverentă, foarte pozitivă, şi, se pare că ar fi trăit numai bucurie, încântare, şi vede toată lumea în roz: buni, minunaţi şi inocenţi… Dar nu e chiar aşa: la fel, ca oricare om obişnuit a cunoscut semnele invidiei, răului, izolării de sine încă de când a început studiile la şcoală. Nu crede în perfecţionism, cert e că dintotdeauna s-a stăruit să facă lucrurile cu maximă grijă, cu dăruire şi frumuseţe, ceea ce nu poate să placă tuturor, stârnind şi reacţii contradictorii. Nu poţi fugi de invidia umană, eşti nevoit să te lupţi cu ea de una singură, cu înţelepciune, fie să te resemnezi continuând să faci fapte bune, urcând la munte printre stânci şi flori: asta-i viaţa! Fericirea ei supremă: Dumnezeu şi părinţii ei – Liviu şi Ala. Lor li se dedică totul, şi partea cea mai luminoasă din firea Irinei, – care inspiră, încălzeşte şi iubeşte…

Nu este omul stereotipurilor, nici omul rețetelor, cu atât mai puțin a celor de viață. Dar are şi ea unele reţete, şi cu siguranţă poate spune doar ceea ce simte şi crede: unele concepţii înţelepte formulate încă de clasici, generate de urmaşi, şi pentru cineva, devenite individuale ca lecţii de viaţă. Esenţial e: ‘’să nu ne pierdem pe noi inşine, să nu ne pierdem condiția umană cu toate valorile ei de bază, să putem ierta de fiecare dată, să putem iubi și dărui, și să așteptăm dacă, într-adevăr, credem că acel lucru  merită… ‘’răbdarea’’ noastră’’. Este conceptul Irinei Staver, cu o condiție necesară în luptă cu viața și cu vacarmul zilelor prezente, ‘’Să credem în lumea noastră, în lumea care trăim!’’

Prima ei amintire la propriu, Irina începe cu luna mai, ziua a zecea, a anului 1990. ‘’Amintire a familiei mele despre mine, nu și a mea’’. Cu primii paşi făcuţi de ea la zece luni de viaţă, chiar de ziua de naştere a mamei sale:’’Știți, când ești încă atât de mic, nu ai încă resurse financiare să-i cumperi mamei un cadou, dar o poți face să plângă de fericire văzându-te Om pășind pentru prima dată în viață.’’

’Așa precum fluturii se ascund în flori, astfel și noi, oamenii – în povești’’  Iubeşţe copiii și ei o iubesc pe Irina. ‘’Avem întotdeauna ceva a ne spune, iar dacă nu ne vorbim, ne zâmbim sau ne spunem povești’’. De altfel, una dintre marile ei pasiuni sunt poveștile relatate sau citite duios, cald şi înțelept, celor mici’’. Adoră, în special, fetițele, – lumea lor o fascinează și-i place să-i facă să zâmbească. Nu este încă căsătorită, și nici copii nu are. Crede că pentru o viață de familie ai nevoie de o altfel de pregătire, mult mai serioasă, – e nevoie de o ’’coacere a sinelui”. În cazul ei, spune că simte ’’că nu are să vină decât pe la 30 de ani, chiar dacă deja mă simt de parcă aș avea toți anii trăiți’’…staver

Prima dragoste, cea cu fluturi în stomac, a venit mai târziu, la 18 ani. S-a început, şi continuă la fel, în familie. O Dragoste de cristal sau de porțelan, o dragoste copilăroasă din acelea care te face să te simți mereu cu ușă în Rai. Când povestea finişează, ușa se închide brusc și tu aterizezi pe pământ. A fost sincer și frumos pentru toată viața. A rămas la fel, în pofida dezamăgiri în El, cu prima mare trădăre şi infidelitate cu prietena ei cea mai apropiată… În fond, tema despre bărbați este cea mai grea pentru Irina, nu vrea să vorbească despre ei. ‘’De fiece dată, în locul cuvintelor, mi se așează pietrele, pentru că au urmat și alte dezamăgiri. Eu știu una, şi există o certitudine în viața mea, – acel bărbat va avea neapărat ceva din tatăl meu: noblețe, respect, înțelepciune și putere de a decide orice și oricând va fi nevoie’’.

Prietenii. Spune, că ea cunoaşte bine oamenii, și ei o cunosc pe ea: ’’Aceasta numim prietenie sau, nu numim’’. În ceea ce o privește, nu crede că are mulți prieteni, deși așa s-ar părea. Nu îşi doreşte acest lucru fals. Prietenii, în realitate, are foarte puțini, dar buni. Ea crede în prietenie doar atunci ’’când așa-zisul prieten e întotdeauna bun și sincer cu tine, receptiv și intuitiv la momentele tale, și de bucurie, dar și de suferință, se interesează de tine, și ar face într-adevăr tot ce poate să te vadă bine și senin. În caz contrar, există cunoștințe și oameni cu care viața, pur și simplu, te-a intersectat. Există, și Oameni-Lecții’’. Până nu de demult, îşi făcea mai ușor prieteni, acum a devenit mai cumpătată, pentru că și lecțiile de dezamăgire au devenit mai frecvente și tot mai durute. Nu poartă pică nimănui, deoarece, sunt ei, ’’oamenii-lecții’’ de la care ai ce învăţa, de bine sau rău…

Pasiuni. Momente de răgaz şi liniște, Irinei place să le umple cu multă armonie, conexiune cu natură și oamenii cei mai dragi. În funcție de lungimea clipei libere, alege evenimentele și locuri noi care o inspiră, fie, pe cele vechi, care-i reâncarcă Universul. Uneori e ceva pierdut, dar ca urmare, regăsit…

Citeşte multe cărţi, dar şi le mai scrie. Uneori. Până acum are lansate două volume de poezii și proză, urmează și al treilea volum în curând. Primul volum, “Odă Poeziei”, conține poezie pură, este prefațat de Nicolae Dabija, editat și apărut pentru prima oară la editura „Nicora”, București 2013, unde a fost și lansat prima dată. Se aminteşte că, în acel prim cuvânt al autorului, scria:’’Eu cred că poezia este numai artă, este însăși viața. Prin această plachetă de versuri, nu-şi doreşte decât să ajute pe cineva, să poată tămădui răni, care nu se văd, dar se simt, să încerce o reînviere în oameni, și mai cu seamă, în cei mai tineri. O deschidere către valori, care i se par autentice, durabile, veșnice: mamă, părinți, iubire, țară, poezie.”dabija staver

Citeşte în timpul liber, cu serile, în parc sau în orice alt loc decât acasă, şi niciodată în pauze de masă la servici. De altfel, Cartea, pentru Irina merită toată atenția. ’’Mai întâi mă eliberez de negativ, de toate problemele’’, și atunci îşi permite să ia o carte în mâini.’’Cartea, mai ales, cea bună, cere un soi de intimitate, dacă vreți. Pentru că ea se vrea să fie înțeleasă, mai înainte de toate, nu doar citită’’, – spune Irina. Acum, ea citeşte toată opera a scriitorului ei preferat din Basarabia, Nicolae Dabija, începând cu ’’Tema pentru acasă”:’’Înțeleg de ce a ajuns a fi tradusă și în China, e o Capodoperă’’. Adoră Jurnalele, cartea preferată a ei rămâne a fi de Oana Pellea (’’e despre viață, despre Tot’’). A citit şi are toate cărțile de Mihaela Rădulescu, – cărți motivaționale, cărți care inspiră, de ’’Profil Jurnalistic’’, bineînțeles, şi cărţi cu poezii, inclusiv. Aruncând o privire la raftul de sus din odaie, observă şi cărţile cu poezii proprii. Le recomandă cititorilor cărți reale, cele care pot fi ’’atinse, răsfoite din toate părțile și în care îți poți face și însemnări. Sunt cărți adevărate, poate, la fel ca și oamenii’’.

O carte cu adevărat bună, de regulă, într-un loc liniștit, în brațele calde ale verii, o predispune la pozitiv și frumos. De asemenea, de mică fiind are pasiune pentru o lume necunoscută, misterioasă și, mai puțin, accesibilă sau explorată de către oameni. În acest sens, documentarele bine realizate, oamenii dotați cu altfel de puteri, dar și expedițiile cosmice, aduc curiozitate, cunoaștere și deosebită plăcere. De altfel, Irina visează la o expediție cosmică, fără glumă.

Destinații turistice din Moldova. ‘’Casa bunicii’’, și, în general, locurile mai bogate cu iarbă verde, prospețime și mai utile pentru sănătate’’. Pe lista locurilor vizionate și îndrăgite de Irina, se regăsesc Orheiul vechi, Mănăstirile Moldovei și, în special, Mănăstirea de la Curchi; ca urmare, satul Lozova, vinăriile din beciurile de la Cricova și Mileștii Mici, satul Vatra (cariera Pruncul, la 10 km de Vatra), Țîpova, Saharna, Soroca. ‘’Destinații turistice în Republica Moldova sunt, și încă avem multe, însă, pe lista celor recomandate, sunt cele dintâi’’

Vorbind de job, cel de acum, și cele din trecut, Irina a fost dintotdeauna o persoană universală: jurnalistă ‘’mai puțin a presei scrise și mai mult a radioului și a televiziunii’’ – (Radio Moldova, Radio Moldova Tineret, Radio Național FM, Radio VoceaBasarabiei, TV Moldova 1 , emisiunea “BunăDimineața”). A făcut divertisment, și muncă de manager, de prezentatoare, de scenarist și autor de programe. Dacă cu adevărat îi place ce face, se implică totalmente cu dăruire de sine. La fel, ca în poezie și în meserie, Irina preferă să înceapă de jos, de la pereții albi și goi, să dea ea culoare, o viață, pe care crede că o merită. Așa cum s-a întâmplat, bunăoară, și la Național FM. A găsit niște ziduri albe, la propriu și la figurat, şi în câteva luni, le-a umplut cu oameni talentaţi, dedicați, profesioniști plini de speranță. Din păcate, viața job-ului la radiou nu a fost prea lungă, dar experiența și oamenii de acolo, au însufleţit-o pentru totdeauna cu optimism..

În continuare, Irina Staver vine cu noi realizări, lucrând și dezvoltând un proiect de profil educațional. Primele încercări, de probă au fost meditațiile online de pregatire pentru Bacalaureat, o platformă numită sugestiv “La un click de BAC”, menită să încurajeze și să le demonstreze elevilor, că există viață și după BAC, și că etapele de pregatire pentru examene, presupune muncă și motivație. Deocamdată, nu ne poate spune prea multe, pentru că urmează niște schimbări, dar ea speră să fie de bun augur!

Recomandă şi doreşte multă fericire oamenilor! – Irina, şi noi suntem cu tine… într-un pas şi ceas bun! Să fii fericită! Baftă şi reuşite în viaţă!


44 comentarii

Milă de maimuţă


În SUA s-a iscat un scandal grandios, din cauza că poliţia a împuşcat o gorilă atunci când în voliera în care se afla maimuţa a căzut un copil mic de trei ani. Masculul de gorilă cu numele Harambee, şi cu siguranţă, e mare jale de el. Mama copilului nu a urmărit paşii lui, deci este de vină. Situaţia, într-adevăr e tragică, maimuţa a decedat, dar, ce este mai important, copilul a rămas viu! Ce a simţit mama în aceste momente este greu de imaginat!gorilla Harambee

Dar povestea nu se termină aici. Activiştii de la protecţia animalelor, chiar şi oamenii de rând au pornit o campanie  de colectare a semnăturilor pentru a trage la răspundere penală părinţii copilul împlicat în moartea gorilei, – a mamei care şi aşa este pedepsită pentru neatenţie peste măsură. Şi pentru lipsă de responsabilitate ca să fie de învăţătură pentru toţi părinţii care nu sunt atenţi la copii lor, se merită o pedeapsă. Deja s-au adunat peste 300.000 de semnături. Petiţia se numeşte ”Dreptate pentru Harambee”(„Justice for Harambee”)

”Noi, subsemnaţii, dorim prin această acţiune, să fie trasi la răspundere aceşti părinţi pentru lipsă de responsabilitate, de negligenţă în supravegherea copilului lor, – faptul care a dus la decesul lui Harambee. Noi, subsemnaţii, în mod activ insistăm să se studieze mediul de educaţie a copilului în această familie, dar şi pentru a proteja fraţii şi surorile de incidente viitoare ce ţin de iresponsabilitatea şi negligenţa părinţilor”, – se spune în petiţie.

Opinia voastră, dragi părinţi, prieteni? Cine-i de vină? Ce se putea de făcut? Mâine e Ziua Internaţională a Copiilor, fiţi atenţi! – Fiţi atenţi la copii, nu doar azi, – MEREU! ❤


31 comentarii

Cornelia Bogataia: Bărbații care plâng sunt frumoși


’’De unde sint eu? Sunt din copilăria mea…’’ – O copilărie frumoasă fără griji şi nevoi financiare, cu vacanţe şi călătorii extraordinare… Se simte o notă nostalgică după braţele părinţilor dragi care o cuprindeau, și… atunci când ştii că orice dorinţă a ta se va îndeplini… A fost şi ea octombrel, apoi pionier, şi preşedintă a sfatului unităţii de pionieri în şcoală. Asta ceva înseamnă, – calităţile de lider s-au descoperit încă atunci. Pe bună dreptate, ea şi acum luptă pentru Dreptate! Ambiţia este ceea ce o caracterizează în continuare. Da, a fost un copil normal, fără talente speciale, dar voința şi perseverenţa ei le-au întrecut pe toate. S-a străduit să înveţe mult, să-şi perfecţioneze cunoştinţele, cele esenţiale, şi pentru a putea depăşi unele condiţii care apar zi de zi, şi pentru a putea ţine piept obstacolelor majore, sau – oamenilor mărunţi care nu respectă omul şi legea. De fapt, întotdeauna a ştiut să ţină faţă tuturor circumstanţelor, căci ’’s-a driblat şi s-a sprintat pe culoarele mele până am marcat un punct’’, – spune Cornelia. În fine, a depăşit unele probleme, fiind dură, în primul rând, cu sine însişi, – dezvoltând nişte cerinţe de la maturizare la materializare doar pentru a fi în rând cu toţi oamenii, normal, nimic mai mult…Cornelia Bogataia

Cornelia Bogataia vine dintr-o familie de intelectuali din Soroca, stabiliți cu traiul la Chișinău. Ambii bunici profesori: bunelul mult timp a fost director de şcoală, tata profesor la un colegiu, iar mama medic…  O familie frumoasă ce provine din generaţii de intelectuali, doar că au trecut şi ei prin gerurile Siberiei şi chinurile deportărilor. Cornelia în prezent este medic la Sănătatea publică, are două facultăți, plus masteratul în Drept. Este o persoană foarte activă, perseverentă, comunicabilă şi corectă în rezolvarea problemelor şi întrebărilor ce ţin nu doar de domeniul în care activează, cert, că ea găseşte imediat soluţia şi răspunsurile la întrebări la care unii gândesc … cu anii. Foarte practică, nu se împrăştie cu cuvinte inutile: – ’’dacă Da, atunci aşa să fie!’’ Nu se consideră perfectă, dar circumstanţele sunt aranjate astfel, că Cornelia adesea întră în contact cu persoane interesante, inteligente, cu experiente inedite, pe care dacă le înţelegi, şi ştii să le traieşti, să preţuieşti, – te pot schimba pentru toată viaţa. Doar în mod pozitiv.

Adoră senzaţii de dor, nostalgice, de regăsire de sine şi chiar, de aşteptare, – în tot acest timp, jucând cu mintea sa, cu idei inspirate, creând proiecte după proiecte. Totuşi, locul Corneliei este lângă copiii ei, alături de familie. Asta e indiscutabil. Locul omului e acolo unde simte şi dăruieşte iubire! Nu e nevoie neapărat de un cod poştal pentru asemenea sentimente, nu se ataşează ea de locuri mai mult decât de oameni dragi

Cea mai mare tragedie în viaţa ei a fost pierderea tatălui: cea mai scumpă persoană, – cel care a iubit-o necondiționat. Atunci a simţit că nu va mai fi niciodată copil, că nu mai are aripi pentru a zbura. Nu i-a spus poveşti, dar i-a creat toate condiţiile de a fi protejată, de a se simţi în siguranţă, atât fizic, cât şi emoţional. Împreună cu tata, ea vedea lumea de la înălţime. E mare dorul după alintările lui tata, care o numea ’’Tiţa tatei’’. Ar striga şi acum de dor ce-i este, plânge în sine, cu toate că este o fire puternică, în continuare nu poate să se conformeze cu dispariţia lui, nici cu ceea că nu mai apare în visele ei…

Şcoala Corneliei. Nu avea timp de şoţii la şcoală, căci mămica era un medic respectat şi orice poznă, chiar şi o privire cu albul ochiului a ei, imediat puteau fi raportate de către profesori. Într-o vară s-a ales cu ambele membre superioare fracturate, şi… chiar s-a bucurat mult: pe timpuri, asigurarea medicală permitea achitarea în integral a tratamentului, plus o recompensă în bani, iar Cornelia a convins părinţii să-i cumpere pe aceşti bani … o bicicletă!.. Încă ceva haios din anii de şcoală, îşi aminteşte cum la o lecţie de limbă moldovenească elevii au avut ca temă pentru acasă să înveţe poezia ‘’Luceafărul’’ de Mihai Eminescu, iar colega de bancă nu numai că uitase versurile, dar și purta ochelari pe nas, iar în picioare nu putea vedea nici pe-aproape textul din carte. Cornelia a promis s- ajute, cică să-i fie suflor. Colega începe:’’Îl vede azi, îl vede mâini…’’, face o pauză şi aşteaptă suflorul să-i şoptească mai departe, doar că profesoara se uita ţintă la Cornelia, care deja nu se putea clinti din loc. Şi-atunci, colega continuă:’’Îl vede mâine dimineaţa’’… Elevii au explodat în râs…

Pe timpuri, Învăţământul obliga elevii să aducă la școală fier uzat‘’maculatură’’ cu hârtie de tipar, deci, și în şcoala unde studia Cornelia s-a pus condiţia, să se aducă câte două plase de iarbă ‘’susai’’, iarbă preferată de iepuri, cu care Cornelia şi acasă hrănea cei 200 de iepuri proprii. Hărnicuţa de ea, le strângea zilnic, după ce făcea temele pentru acasă… Cu serile, înainte de somn, bunica povestea despre deportările în Siberia, o dramă ce a atins tragic familia lor: Plângeau cu toţii, în special, atunci când bunica începea să cânte ‘’Dacă tata va veni’’

Vacanţele din şcoală erau aşteptate în mod deosebit, pentru că atunci plecau cu familia la mare! Iar bunicuţa ei, profesoară și ea la școală, crea program pentru toată vacanţa de vară, şi zilnic o punea la treabă: să scrie dictări, compuneri, să citească etc. Avea şi câte o normă la toate!.. Cornelia regretă că în copilăria ei n-a avut bunei ”la ţară” unde să meargă desculț pe câmp, de fapt, şi acum îi pare rău că aşa şi n-a mai dormit pe o ‘’lijancă’’ (cuptor), nu a mers ca unii copii din capitală în mod tradiţional cu familia la sat, să mai joace cu copii în mahala… Ca la țară… Iată aşa, vise târzii! Ştia bunica că va creşte fata înţeleaptă!..

La insistenţa mamei, după absolvirea şcolii Cornelia a dat actele la Universitatea de Medicină ‘’N. Testemiţeanu’’, pe timpuri era şi un prestigiu…La al doilea an de studenţie s-a căsătorit cu un coleg şi a devenit tânără mămică, şi acum fiica ei e fată mare, şi adesea ele sunt considerate surori. Anul curent, fiica s-a ales cu o diplomă de brio absolvind o universitate prestigioasă la Londra, şi tot acolo din toamnă va evolua cu un job într-o companie de succes. E o mare mândrie pentru familie. Şi Cornelia a dorit ca fiica ei să devină medic, dar decizia în cele din urmă a aparţinut fiicei, să continue studiile la facultatea de Business şi Drept, în acest timp făcând şi voluntariat, începând cu liceul, apoi în Asociaţia Moldovenilor din Marea Britanie. Cornelia menţionează că succesele fiicei, de asemenea se datorează bunicăi, care a crescut-o de la trei luni, atunci când ea era studentă la Medicină. La fel, o bucură nespus de mult şi realizările fiului, care este acum liceean. Fiul este motivat, în special, de sora mai mare, cu care se mândreşte. Este pasionat de fotbal, de poezie, scrie versuri, cunoaşte limbile engleză şi germană. Cornelia se mândreşte cu copii ei, – pentru ea familia mereu va fi pe prim-plan.

Despre familie. Cu certitudine, relaţia în familie trebuie să fie una vie, plină de pasiune, dar şi cu lucruri simple, precum că totul se face în doi, iar dragostea  să fie transparentă, fie chiar vorba de locuri unde nu-ţi poţi exprima sentimentele în public… Nevoia de a se simţi iubit sau iubită, – este o temă dificilă în ţara noastră, – poate e vorba de mentalitate, fie că nu este explorată, fapt e că valorile se pierd emigrând peste hotare fără a întoarce capul cu regrete… Păcat, ca dragostea la moldoveni a căzut cu multe trepte în top-ul valorilor umane… Poate ea, fericirea, s-ar declanşa ca la toate femeile iubite, – în momentul în care s-ar simţi într-adevăr iubită, dorită, admirată, ajutată, alinată, îmbrăţişată… de persoana dragă ei… Iubirea, ea învaţă atât de multe lucruri despre tine, despre sine şi chiar despre viaţă în general. O fericire artificială nu se înşiră cu zilele, nici cu săptămânile, iar un ’’blik’’ spontan de o clipă de fericire poate dura pentru o viaţă. Acesta-i crezul Corneliei în ’’blik-uri de fericire, care durează exact cât o clipire, cât o respiraţie, dacă esti un norocos…’’

Da!- Nu-i plac bărbaţi ’’curcani’’ care se cred ’’păuni’’! Însă‚’’acolo, unde se începe slăbiciunea unui bărbat, apare subtil Forţa femeii, iar situaţia inversă este motorul fericirii ei. Barbaţii care plâng în faţa unei femei sunt nişte oameni foarte frumoşi şi au o forţă pe care niciun muşchi pe suprafaţă n-ar putea-o întrece’’, – este opinia lui Cornelia. Ea respectă bărbaţii care iubesc femeile aşa cum sunt ele din fire; bărbaţi, care le pot descoperi fricile, şi tot odată dezvoltând punctele lor tari. Bărbaţii, care iubesc ’’pentru că suntem diferite de celelalte cu care s-au mai întâlnit’’… Un cuplu ca model pentru ea este Andreea Esca si Alexandre Eram. Îi place pentru că este o femeie de success, cea care a reuşit să îşi facă un nume prin muncă şi care îmbină reuşit viaţa profesională cu cea personală, – un fenomen rar în prezent. ‘’Într-o relaţie de cuplu este important să gândeşti la fel ca partenerul tău, să menţii familia din acest punct de vedere, nu din obligaţiuni sau milă’’.Cornelia

Cel mai mult contează Disciplina! De fapt, nu este ea genul de femeie care stă la cratiţe. Ca toate femeile, are şi Cornelia pasiunile sale, pe care le dezvoltă şi le urmează. Practică sportul, de asemenea, preferă să se îmbrace stil sport sau clasic-elegant. Crede în oglindă în care se priveşte real, acceptând, că nu toată lumea poate avea un corp perfect, că nu suntem ideali, dar oricine poate avea o sănătate bună, cu ’’un număr corect de kilograme şi un tonus muscular constant’’!

Şi dacă tot pomenim de cărţi, sunt cele care ne fac mai înţelepţi. Cărţile citite în copilarie Cornelia Bogataia le recomandă şi acum copiilor: “Amintiri  din copilarie”, Ion Creangă, “Aventurile lui Tom Sawzer şi Huckleberrz Finn”, Mark Tvain, “Singur  pe lume”, Hector Malot, “Rapit de piraţi”, Robert Luis Stevenson, “Cei trei muschetari”, Alexandru Dumas,  “Coliba unchiului Tom”, Henriette Beecher Stowe, ‘’Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift, cărţi de Robinson Crusoe etc.

Pentru cei mai maturi recomandă: ‘’Răscoala’’, Liviu Rebreanu, ’’Război şi pace’’, Lev Tolstoi, ‘’Anna Karenina’’, Lev Tolstoi, ‘’Pe aripile vântului’’, Margaret Mitchel, ‘’Visările unui hoinar singuratic’’, Jean-Jacques Rousseau

Caritatea la moldoveni. Important, este să nu se facă caritate doar teoretic, cu publicitate dintr-un birou internautic sau studio televizat, cum se face de obicei… Caritatea se Face, cu inima se simte, şi cu un ajutor concret, cu fapte reale fără laudă de sine. E o mare bucurie să faci nişte copii trişti să zâmbească…

 Liniştea sufletului o inspiră, îi oferă o sclipire interioară şi şansa de a se simţi fericită. Atunci când a fost părăsită, dată afară sau făcută mediocră, a ştiut să se reinventeze, să se refacă şi asta a salvat-o, a întărit-o şi i-a călit caracterul. Cu o atitudine de campion câştigă în continuare, depăşind cotidianul zilnic al vieţii în Republica Moldova. Desigur, că are slăbiciuni ca toţi oamenii, dar o incomodează faptul că n-a reuşit mai înainte ceea ce face astăzi. Şi n-a fost vina ei. Se justifică că şi ’’femeile cele mai puternice au avut sufletul făcut bucăţi şi au retrăit drame greu de înrămat în actualele lor poze cu reuşitele lor’’… Cornelia preferă să se concentreze pe fapte, nu vorbe, – că ceea ce poate ea o face pentru alte persoane, apoi pentru sine, astfel manevrând cu personalitatea ei, trăind exact viaţa ei, nu a altora, nici măcar în imaginaţie. Nu s-a omorât niciodată după tipare, şi demult nu mai consideră că viaţa trebuie trăită după un program dictat şi unanim votat…


17 comentarii

Lia Sinchevici vine la noi


235821Moldoveanca Lia Sinchevici vine dintr-o familie de medici Vladimir și Maria Sinchevici din orașul Rezina, Republica Moldova, și se consideră o norocoasă, pentru că ”mulțumită educației oferite de părinţi a ajuns acolo, unde a dorit să fie” Este actriță și a jucat împreună cu celebrități ca Jean Claude Van Damme în filmul „6 bullets“ şi cu Dolph Lundgren în „One in a chamber“. A absolvit jurnalismul, ulterior actoria la UNATC I.L. Caragiale din Bucureşti în clasa marelui actor şi profesor universitar, Florin Zamfirescu, a reușit să treacă prin şcoala de actorie a celebrului actor Dragoş Bucur, a făcut parte din producţia Serviciul Român de Comedie şi acum este actriţă la teatrul Metropolis. Actorul Toni Grecu a fost cel care a descoperit-o, iar graţie lui şi colegilor de la „Serviciul Român de Comedie” şi „Spitalul de demenţă”, a crescut profesional. Doar unde Lia n-a luat parte: și a cântat, și ca model s-a prezentat, a reușit și ca jurnalistă, și ca reporter, este și foarte frumoasă tip clasic precum place mai mult genului opus, este extravagantă cu gusturi rafinate în materie vestimentară, foarte specială, dar mai ales, talentată, și se pare că a nimerit cu săgeata tocmai acolo unde a dorit ea, în calea meseriei sale.

?

?

Ce o caracterizează, în primul rând, e ambiția ei, motivația care o face să obțină ceea ce dorește și de a duce lucrul până la capăt. Se înverșunează să facă ce consideră că e bine; să învețe și să muncească mult! O personalitate cu caracter dur, dar care mângâie cu inteligența și frumusețea ei pe oricine. Și cu dragostea se pare că stă bine, cu toate că nu se grăbește cu măritișul. Așa e cu generația tânără în prezent… Vă spun în secret: este și verișoara mea dreaptă după mamă, Teodora Sinchevici (Vizitiu)! Să știe lumea, de ce nu, că mă mândresc cu rudele mele talentate! Să dea Domnul sănătate și fericire tuturor! ❤  

Începem cu confesiunile Liei. Ce ne poate spune despre sine la momentul actual, este că abia acum începe să simtă frumusețea și roada bunei educații pe care a primit-o de la părinții și bunicii ei. Nu pentru ca nu ar fi simțit-o mai înainte, sau că n-a conștiențizat-o: pur și simplu, în acest moment, ea înțelege clar cât de importante pentru viață și dezvoltarea ei sunt valorile care i-au fost insuflate de mica fiind:lia s
”Pe bunicii mei de la Olișcani, din partea tatălui, Maria și Feodor Sinchevici (au născut 16 copii) n-am apucat să-i cunosc pentru că au decedat înainte să mă nasc, iar bunicul celălalt s-a stins când aveam doar 4 ani. Ce pot spune acum cu certitudine este că chiar dacă nu mi-am cunoscut bunicii, îi simt în mine, îi cunosc prin tatal meu, prin rudele mele, prin imagini și relatări din amintirile lor. Găsesc asemănari cu ceilalți din neamul lăsat pe pământ și de responsabilitatea și legatura mea cu ei.
Am inceput să realizez că am responsabilități mai mari decât doar cele pe care le setez în relația cu mine, și ce vreau eu să obțin de la viață, gândind acum din prisma faptului că sunt o continuitate a ceea ce a fost înaintea mea și exist pentru că au existat strămoșii mei care au luptat și au trăit și au lăsat în urma lor o moștenire spirituală, un bagaj cu cunoștințe, pe care trebuie să le insum și să-i înmulțesc cu al meu și să-i utilizez cât mai bine posibil ca să fac lucrurile cum trebuie în viață, și să-i fac mândri și mulțumiți că au lăsat o urmă din ei pe Pământ. Mi-am dat seama de acest lucru atunci când a decedat bunica Eugenia, în decembrie anul trecut (2015), bunica mea, care a reușit să-mi dea, să-mi transmită cât pentru toti cei trei bunicii care nu mai erau în viață. Constat cu regret, că moartea e ca o traumă, și nu putem accepta faptul că o să murim, de aceea îmi aduc aminte și acum în detalii înmormantarea bunicului, și aveam doar patru ani: a fost la fel de marcant precum la cei 26 ai mei, s-o conduc pe bunica în lumea de apoi… Mă doare mult, sunt nevoită să mă conformez, să realizez și să observ mai multe… De cand e Sus, îmi doresc și mai mult să n-o dezamăgesc: Bunica mi-a dăruit cel mai prețios lucru din viață, – Credința, și pentru asta, sunt sigură, că Dumnezeu a primit-o printre cei drepți.lia s
Alt lucru pe care am început să-l realizez este Timpul. Incep să-l înțeleg mai bine, să-l iubesc, să nu-l mai grabesc atâta, și e mare lucru pentru mine să nu mă grăbesc pentru că timpul se dilată și înțeleg câte pot sa fac în timp, și… ce prieten bun poate fi…
Îmi dau seama de interdependența relației dintre mine și părinții mei. Faptul că suntem în continuare atât de conectați în ciuda distanței, mă face să-i prețuiesc din ce în ce mai mult, și să-mi doresc să fim din ce în ce mai aproape. Ma gândesc, la cât de mult au facut ei pentru mine și cât de mult se sacrifică părinții noștri în toată viața pentru noi, copiii lor: eu, fratele meu…
Cât despre carieră, în sfârșit, eu mă simt mai liberă pentru că într-o lună finișez și cu masteratul în Actorie la Universitatea Națională de Arta Teatrală și Cinematografie, și, în continuare, simt că pot mai bine să mă orientez și să mă dezvolt în acest domeniu. Îmi doresc foarte mult să prind câteva colaborări reușite în teatru ca să simt esența actoriei, și neaparat să fac film. Vreau din tot sufletul să ajung să lucrez cu regizori și din R. Moldova ca Igor Cobîleanski și Valeriu Jereghi, pentru că sunt niște maeștri duri ai cinematografiei, și cred că am face lucruri grozave împreună și aș învăța de la ei enorm de mult în meserie, și pentru că suntem de pe același pamânt roditor.lia
Cât despre pasiuni, îmi place foarte mult să merg la călărie. Ma simt foarte puternică și liberă în același timp hoinărind prin păduri și campii de pe șaua calului.
Îmi place foarte mult să simt ca am un corp puternic așa că am reluat antrenamentele și mi-am pus în gând să fac și lupte ca să-mi îmbogațesc aptitudinile (mai ales, că am făcut o perioadă lupte scenice pentru un film de acțiune și mi-a plăcut foarte mult). Și m-am apucat să învăț limba germană, și în curând, sper să-mi perfecționez și franceza…
Îmi iubesc meseria mea pentru că învăț foarte multe despre oameni, în același timp, să ofer și eu lumii ce-i mai bun și mai frumos din mine…”
P.S. Doriți să o ascultați pe Lia Sinchevici mai departe? Priviți marti, 10 mai 2016, emisiunea ”Cine vine la noi?” pe postul TV Moldova 1. Rămâneți cu noi, și pe acest blog, căci confesiunile și impresiile vor urma și sunt completate aici, zi de zi… Baftă, LIA! ❤  (SV)

Alte surse din blog:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/03/23/culise-noi-top-5-carti-vedete/


18 comentarii

Angela Dendiu: Vreau să sar cu paraşuta! La Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”


Angela Dendiu”Dumnezeu le potriveşte pe toate aşa cum trebuie să fie, şi nu aşa cum vrem sau nu vrem noi!” –  Angela Dendiu o Doamnă inteligentă, frumoasă, elegantă, manierată, cu un stil aparte aristocratic… În prim rând, este o mămică de cinci stele, cu cinci copii, – fără glumă! A 55 protagonistă Angela Dendiu a venit la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” să ne împărtăşească experienţa ei de viaţă, întrunind calităţi uimitoare, de femeie şi de mamă: cu impresii de suflet, emoţionante, vise, speranţe, realizări, dureri, bucurii şi împliniri, – despre toate în ajunul Sfintelor Paşti ni s-a confesat Angela Dendiu, fostă prim-solistă a renumitului Ansamblului Academic de dansuri populare ”JOC” din Republica Moldova. A fost o şedinţă de primăvară de neuitat cu explozie de sentimente, senzaţii şi trăiri în modul cel mai duios posibil prin relaţia ei de mamă, din care avem de reţinut multă învăţăminte. Un model de mamă, de doamnă drive, ambiţioasă şi neinfricoşată, mereu pusă pe idei şi proiecte de a face familia şi oamenii să se bucure de viaţă: o aşa impresie mi-a produs Angela. Am înţeles, prima realizare şi … ultima este Familia. Al doilea vis a ei este… să sară cu paraşuta, – m-a surprins în mod radical, chiar atâta energie zace în ea, şi atât de neobosită este? A vorbit mai toată şedinţa despre copii, imaginile căror le demonstra cu mândrie pe projector. Despre relaţia cu soţul cu care este fericită. Radiază fericire, emană lumină prin zâmbet şi frumuseţea nordică, deosebit de expresivă cu trăsături clasice de femeie iubită în toate timpurile… Deci, să sară cu paraşuta… Apoi, ”oameni buni, să ne mai adunăm ca să ne bucurăm unul de altul, să ne mai întâlnim… la un frigărui… la noi…” – Am înţeles, că avem tare multe în comun! Mulţumesc, Angela, că ne-am cunoscut! N-am cuvinte! (Svetlana Vizitiu)

Albumul cu imagini şi înregistrări video de la Club în cadrul Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu le puteţi viziona Aici:«Angela Dendiu la Clubul de elite Impresii din viata si carti» 

Doru Dendiu(reacția soțului): Angela a vrut text. A vrut degeaba. Cum, necum, am lungit-o până în ultima zi și până în ultima oră și a vorbit liber. Eram sigur că se va descurca. Da, a avut emoții. Da, I s-au cam împleticit niște lacrimi în corzile vocale. Dar a vorbit liber, din suflet, așa cum mi-am dorit. Pentru că eram în fața unor prieteni și noi am învățat să fim foarte sinceri și deschiși cu puținii prieteni pe care îi avem. La Culbul elitelor au fost invitați cu mai mare impact social decât Angela. Le-am urmărit, multe dintre ele. La câteva am fost prezent în sală. Dar prezentarea Angelei m-a impresionat cel mai puternic. Regret că nu voi deveni nicodată președinte, pentru că ea ar fi o Primă Doamnă de calibru. Da, o laud. O laud pentru că merită. M-a impresionat. M-a impresionat femeia alături de care, de 7 ani, trăiesc și bune și rele. A vrut să facă sarmale. Sarmale la bibliotecă, vă dați seama cum am reacționat. Acum îmi pare rău. Spre final au venit neinvitați doi provocatori nehaliți. Sta-v-ar sarmaua-n gât. Îmi pare rău că nu am lăsat-o să cânte, eram totuși într-o bibliotecă. Dar promit să organizez ceva, tot fără text. V-aștept cu drag. A fost minunat. Acum, mă gândesc la zecile de mii de femei din stat și din țară care merită la fel de mult dar nu le vede nimeni. Nici măcar soții, și pe unele nici măcar copiii. Eu o iubesc pe Angela și când mă cert cu ea. Noi suntem norocoși. Suntem norocoși că avem pe voi, cei care ați fost alături de noi și deopotrivă pe cei care ați fost doar cu gândul. Vă iubim și vă rog să mă iertați că n-am lăsat-o pe Angela să facă sarmale…

”Doamna Dendiu este un exemplu prin tot ceea ce face. S-a realizat profesional – 15 ani a dansat in andamblul „Joc”, dar si in plan personal – are cinci copiii minunati in care investeste dragostea de tot e ce frumos. Respect pentru tot ce este si ce face alaturi ce prietenul de viata – Doru Dendiu.” (Mariana S. Ţăranu)

”Doamna Angela Dendiu este o personalitate remarcabilă, care prin talentul său excelent şi-a adus contribuţia la perpetuarea culturii dansului nostru popular, pe parcursul mai multor ani de activitate în cadrul Ansamblului Academic de Dansuri „JOC”. Foarte mult o apreciez pe doamna Angela pentru profesionalism, dar mai mult o apreciez pentru că este mamă a cinci copii frumosi, deştepţi, talentaţi. Vă doresc, doamna Angela, multe realizări în continuare!” (Tatiana Isacova)

”Desigur, Doamna Angela merită respect absolut. Circa 15 ani a activat în colectivul maestrului Curbet, patriarhul dansului moldovenesc, – asta ceva înseamnă. Ce m-a impresionat? Ştiţi, fără excese de ”laudaţi-o” pentru protagonistă: Doamna este o persoană cu adevărat integră care ţine la Baştină, la tradiţii şi la obiceiurile noastre strămoşeşti în diversitatea lor. De calitaţile doamnei Angela ca femeie, soţie, mamă şi fiică, după mine, comentariile sunt de prisos. La toate aceste patru capitole – superb!!!”(Andrei Covrig)

”Prin înalturi, prin înalturi, Zboară dorul meu spre tine, Nu-l zăreşte nimeni, nimeni-E fiorul şă te aline. E fior de chip cu zîmbet Să-ţi aducă mîngîiere…..” – DOAMNA ANGELA DENDIU – îmbină armonios elementele caracteristice unei femei: sensibilitatea, frumuseţea, fineţea, hărnicia……Să vă dea Domnul sănătate , bucuria împlinirilor s-o trăiţi alături de cei dragi: Mama Maria, Soţul Doru, copiii Ilie, Eugenia, Bogdan, Andrei şi Matei…” (Valentina Ciobanu)

Note biografice: S-a născut în Chişinau, în 1969. Tatăl ei, Anatol, era urmaşul unor pani polonezi cu domenii în zona actualei localităţi Balţi. A fost prim solistă a Ansamblului Academic de dansuri populare „Joc” începand din anul 1983. A dansat pe scene din Franţa, Spania, Bulgaria, Polonia, România şi state din fosta URSS. A părăsit activitatea artistică în 1995 şi s-a consacrat familiei. A născut cinci copii, ultimul dintre care,  în 2015. Este căsătorită cu jurnalistul român Doru Dendiu, fost corespondent TVR în Republica Moldova.

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/04/15/top-10-cele-mai-frumoase-femei-din-moldova/


15 comentarii

Natalia Rahmistriuc, model și creatoare de modele. Clubul de elite ”Impresii din viață și cărți”


      Este al patrulea copil în familie și mama mereu îi spunea că a fost un copil foarte dorit fiindcă până la ea mai născu-se trei băieți și își dorea mult o fată, și tare a fost fericită când visul ei s-a realizat… Natalia Rahmistriuc s-a născut pe 22 martie, în ziua celor 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia, într-un sat din r-ul Ungheni, Republica Moldova. În familia unui fierar, al cărui mâini dibace au încălzit zeci de familii pe timp de iarnă și pentru care fierul nu este un simplu metal, ci un instrument de lucru. El este primul și unicul, și cel mai important bărbat din viața Nataliei, căruia cu mândrie îi spune TATĂ. Iar Mămica, cea care i-a ocrotit somnul dulce, și o alintă și o alină, atunci când îi este trist. Este o doamnă cu o inimă mare pe care o adoră la nebunie și copiii, cărora ea le-a dedicat cei mai frumoși ani, fiind și educătoare la grădiniță de copii. Chiar dacă tot timpul ei, mama îl dedica educării copiilor străini, Natalia niciodată nu i-a simțit lipsa. Mama pentru ea și frații ei, este etalonul unei femei adevărate. Și frații întotdeauna au ocrotit-o de faze rele. Mai mult de atât, grație fratelui mai mic Iurie, ea poartă numele Natalia. Părinții îi povesteau că atunci când au adus-o de la maternitate, el imediat ce a văzut-o i-a spus ”Natalia”, nu se știe de ce, probabil auzise pe undeva acest nume… Cu diferența de 8 ani, mai târziu, s-a născut și surioara ei, cu care este foarte apropiată, și cele mai bune prietene. Vârsta nu contează atunci când e vorba despre cele mai dragi persoane.
A copilărit la grădinița ”Prietenia” din localitatea de baștină, după ce a absolvit Liceul Teoretic ”Alexei Mateevici”. Anii de liceu au fost cei mai frumosi din viața ei de până acum, – anii de care își amintește cu multă nostalgie. Făcea parte dintr-o clasă prietenoasă și foarte activă, unde permanent participa la diverse evenimente organizate în liceu, în plus, participa și la unele discipline sportive. A fost membră a echipelor de baschet și volei, juca pentru liceu, și totdeauna pleca cu echipa la diverse competiții, de unde niciodată nu reveneau fără premii.

A venit la Chișinău să continuie studiile la 18 ani, a dat admiterea, – pentru ea, se pare, că a fost cea mai dificilă decizie, însă, în prezent, nu regretă deloc. Ulterior, a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, este specialist în Marketing. Se consideră norocoasă, fiindcă îndată ce a absolvit universitatea s-a angajat în funcție de Marketolog într-o companie de mezeluri. Pe-atunci, era o companie abia în dezvoltare, și nu a fost de loc ușor, dar a învățat multe și s-a perfecționat profesional anume în perioada activității ei în cadrul acestei campanii. A citit multe cărţi,  acum însă are timp doar pentru cărţi in domeniul profesional…SDC17738În prezent, Natalia este Secretar General al Clubului de Femei INNER WHEEL Chisinau Elit Europea, care activează în cadrul clubului internațional cu acelaș nume. Mai mult de atât, Natalia Rahmistriuc are propria ei afacere, este Director al unei Agenții de Modeling Fashion Style Model Agencyși de organizare a evenimentelor. Eleganță, stil și calitate: sunt motto-rile principale. Susține producătorii autohtoni, se bucură de succes, face ceea ce-i place, este înconjurată de o mulțime de oameni, care o susțin în tot ce face, de aceea, cu certitudine poate spune că este cea mai fericită! Este încă tânără, și toată viața e înainte!

Nu există în lume lucruri mai volatile decât imaginații despre frumusețea feminină. La gust și culoare, adepți, – la fel, dar femeile, într-adevăr sunt frumoase, naturale, fără plastică și machiaj. Aspectul exterior, – nu este meritul lor, totul vine de la Dumnezeu, doar comportamentul lor, este deja un lucru personal. Aceste femei sunt deosebite, au ceva special în sine. Una dintre este și tânăra domniță Natalia Rahmistriuc. O urmăresc de ceva timp, este cunoscută în Moldova datorită brandului său de haine, unul din cele mai apreciate cu amprenta modeling-ului. Aparițiile ei pe podium împreună cu colegi, sunt spectaculoase, cu o ținută deosebită prin culori și figuri ce par ireale. Este o femeie de succes și datorită caracterului ei dur, ambițios, – ea știe ce o motivează și ce dorește de la viață. Intuiesc, că are cerinţe mari, în primul rând, de la sine. Nu-i place să-și piardă timpul cu fapte și vorbe inutile. Are un țel, începe a-l materializa, și adesea o face cu oamenii care o înțeleg. Foarte discretă, serioasă, și atentă la relații de prietenie: nu admite în cercul ei persoane suspecte. Este tacticoasă, și emoțiile le ține din strâns, fără să le divulgă. Oricum, este mereu primitoare, zâmbitoare, discută cu fiecare persoană indiferent de subiectul abordat. Face voluntariat, se împlică și depune suflet în carități de binefacere, pentru că chiar ține la fiecare om, indiferent de nivelul lui de inteligență: o altă calitate rară! Este indulgentă și tolerantă. În special, este răbdătoare cu persoane care o contactează, pur și simplu, fără un anumit motiv. Este frumoasă, un model ce atrage priviri și doritori de a socializa cu ea…
Înțeleg, că banii pentru ea nu sunt cea mai reușită motivație, un lucru bun se face de plăcere. Ea face totul din plăcere, pentru că este modul ei de a se bucura de viață. Se încadrează, în proiecte, activități, unde e posibil de reușit în țara noastră, dar și peste hotare. Pentru ea este mereu o experiență care o ajută să se realizeze, și să reușească. Tot ce face, are și un alt scop, – să schimbe mentalul societății în care trăiește. Fiți de acord, că chiar avem ce schimba. Natalia o realizează prin lumea frumosului, prin naturalețea care îmbracă lumea…
Mă bucur că a fost protagonistă a Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” la BM ”B.P.Hasdeu”. Îi mulțumesc moderatorului Galina Codreanu, care a inviorat ședințele clubului, ca de obicei. Mă bucur de toți participanții care au venit și au creat o atmosferă frumoasă în pofida timpului urât de afară… Mulţumim mult partenerilor, sponsorilor, care ne-au surprins cu cadouri, şi fiecare a rămas cu un memor special din partea lor: Boiar GRUP , Mezelurile Meat HouseAtelier „Elena Ribina”Mary Kay!!! – Fii fericită, Natalia! (Svetlana Vizitiu)

Albumul foto de la eveniment vedeți aici: «Natalia Rahmistriuc – model si creatoare de modele»

Diana Ciugureanu-ZlatanMă felicit pentru că elementar există un asemenea Club care ne înaripează pe atâtea suflete însetate de armonie, frumusețe, candoare, prietenie, familie de ce nu? De asemenea, mă felicit pentru minunea de a fi pătruns aici și de a deveni parte din viața unei asemenea familii cu oameni atât de harnici, iar de aici, venindu-le toate, treptat: succesul, recunoașterea, admirația, susținerea societății. Mă felicit și pentru că azi, am ajuns la evenimentul feeric, atmosfera fiind de-a dreptul mirifică, sincer! Normal, oamenii sfințesc locul, iar locul este chiar benefic la maxim, fiind o oază de cultură, moralitate, frumusețe, care te Binecuvântează și te fac mai bun. Am luat și lecții de viață, aici, am învățat să mă depășesc, pentru a continua să devin și mai bună, cu timpul și prin efort, la această școală numită viața. Impresiile de azi, mă determină să îmbrățișez o lume întreagă, căci lumea protagonistei Natalia Rahmistriuc, te poate doar înălța, perfecționa și încuraja. Se poate! Da, în R. Moldova, să fii și o mare valoare, și un exemplu de succes. Contagioasă frumusețe, mai aveți, dulce Doamnă! Iar dacă ați fost o revelație pentru noi, publicul, acest succes se datorează deja moderatoarei superbe Galina Codreanu, care este și nașa mea în acest for drag inimii mele. Felicitări, draga noastră Președintă Svetlana Vizitiu, chiar aveți Har de la Bunul Dumnezeu și Vă doresc Dvs și tuturor, sănătate și țineți-o tot așa, căci faceți totul cu ascultare de Domnul, se vede limpede! Pupicei, lume frumoasă și bună!


12 comentarii

Galina Maleca: ”Cântul popular va doini”


Este optimistă, îndrăgostită şi fericită… Vine din dintr-un sătuc pitoresc Ghetlova, unde s-a remarcat ca personalitate folclorică, cântănd cu mult drag melodiiile regretatei Maria Drâgan… Cântă de când se ţine minte chiar de prin băncile școlii. Este Galina Maleca, binecunoscută interpretă de muzică populară în Republica Moldova şi România. Cântecul popular i-a adus în cale tot ce este mai frumos pe acest pământ, şi primul contact cu șcena şcolii în care a studiat, şi concursul ‘’Cerbul de Aur’’, unde s-a clasat pe un loc de frunte. Încă de la gradiniță a cântat pe șcenă, apoi în ansamblul folcloric a şcolii ‘’Doinița’’, condus de Zina Bogza. Preferă să cânte melodii vechi culese de prin văile sătucului de baştină, de unde a început să cutreiere şi să colinde codrii Orheiului, cântând împreună cu mica lor orchestră de muzică populară ‘’Făguraş’’, dirijată de Marin Moraru, – ea fiind solistă de bază a orchestrei. Astfel, zi cu zi, cântând la nenumărate concerte, concursuri şi festivaluri de muzică populară, bucurând sufletele oamenilor cu energia și dragostea ei pentru tradiţii naţionale folclorice.maleca1

Toată copilăria ei a fost a fost legănată de folclor. Şi tatăl ei cânta la acordeon, din când în când și cu voce. La fel şi mama ei, care nu a fost profesoară de canto, dar demonstra calităţi vocale, determinând-o pe Galina să cânte totdeauna curat, și să fie mereu pe poziție. A ajutat-o cu sfaturi în alegerea repertoriului și a ținutei șcenice. Ambii părinţi au susţinut-o în toate activităţile ei, şi i-au înspirat dragostea pentru cântecul popular autentic.

Modele, care au marcat-o profund, rămân să fie personalităţi celebre ca Maria Drăgan, Maria Tănase, Nicolae Sulac, regretaţii interpreți de muzică populară!

Se consideră fericită, deoarece sunt cele patru floricele la părinți, şi se mândreşte cu surioarele ei dragi, Tatiana, Iuliana și Liliana, care la fel au voci puternice, sunt talentate, senine și calde la suflet. Galina speră, că şi ele o vor urma în calea cântecului popular. – Ce poate fi mai frumos în lumea această decât cîntecul popular, doina, balada, chiar şi portul popular care îl îmbracă de câte ori pleacă la concerte, sau festivități, concursuri etc. Nu-şi poate imagina niciodată viața ei fără ritme populare, și crede cu certitudine, că cântul popular va doini cât timp vor exista interpreții, care să-l promoveze în popor şi pe posturile mass-media. Cântecul popular de aceea şi este popular, pentru că este cel dintâi preferat de popor. Deci, numai poporul poate decide cine este un talent veritabil.maleca3

Cine n-ar îndrăgi cu adevărat cântecul nostru popular moldovenesc? Moldovenii noştri, unii melomani de alte genuri de muzică, însă la nunți și petreceri preferă mai întâi de toate, cântece, hora, dansuri și jocuri strămoșești. – Iată aşa se întoarce şi se promovează tradiţia! ‘’Deci, – repetă Galina, – ce poate fi mai frumos decât muzica populară, ‘’atunci când îți petreci vremea așa frumos împreună cu apropiații tăi, fiind la o șezătoare ca pe vremuri, și cântând cântece preluate de la străbunii noștri, – pentru mine este o plăcere enormă!..’’

Absolvind şcoala medie din satul Ghetlova, Galina Maleca a dat admiterea la Colegiul Pedagogic ,,Alexei Mateevici’’ din Chișinău, unde a urmat o nouă etapă din viața ei. Acolo a cunoscut oameni noi, muzică frumoasă și viziuni mărețe inspirate de folclor. Chiar dacă a studiat patru ani Canto academic la Colegiu, muzica populară mereu îi este în gând, şi atunci când la lecții cântă cântece academice, cu gândul, la fel, e la muzica populară. Pe parcusul anilor, s-a perfecționat şi s-a realizat, din punct de vedere profesional. A participat la diferite concursuri, festivaluri, de muzică populară printre care și la marele festival Franco Francez, unde s-a clasat pe locul trei! Are doar 21 de ani, toată viaţa e înainte! şi multe succese o aşteaptă şi în viitor! Talentul persistă în ea, în sufletul ei, în sentimentele ei, şi toată dragostea pentru ţară Galina le redă prin cântece…

Cântecul popular i-a adus în palmares în jur de 50 de diplome, fiind lăureată și premiată cu locuri de frunte. Lăureată a celor patru ediții a concursurilor ‘’Florile Dalbe’’, ‘’La Onor La Datorie’’, ‘’Pentru tine Doamne’’ Toate concursurile de suflet au făcut să meargă pe drumul tradiţional al cântecului popular autentic, cu mult curaj și bună dispoziţie. Apoi, a urmat o sumedenie de consursuri de muzica populară, printre care  ‘’Floarea Omeniei’’, concursul de muzica populară închinat marelui poet ‘’Grigorie Vieru’’, ‘’Elevii din Colegii au talent’’ (locul –I), la concursul ‘’Tamara Ciobanu’’ – priemiul III, ‘’Sună de răsună Lunca’’ – locul II, ‘’Mărul de aur’’(categorie muzica populară) – locul I. La o festivitate mare, care s-a desfățurat în Ucraina ( ‘’Ya Veriu’’) – locul I. La fel, Galina Maleca este laureată a concursurilor- ‘’Maria Drăgan’’, ‘’Nicolae Sulac’’, și prezintă Orchestra ‘’Folclor’’. Aceste concursuri sunt doar o părticică din priemiile obținute prin muncă, dăruință și dragoste pentru cântecul popular. Astfel, Galina a absolvit cu succes Colegiul ‘’Alexei Mateveici’’ din Chisinau, unde patru ani a cântat cu mare drag la toate evenimentele, care s-au petrecut în incinta colegiului.

Este mândră de sine, și Îi mulțumeşte bunului Dumnezeu pentru vocea care i-a dăruit-o ca să bucure inimile oamenilor cu melodii frumoase de altădată. Bucuria ei cea mare este să cânte în continuare, şi împreună cu interpreți mai mari din România: Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Ionuț Dolănescu, Maria Ciobanu și Fuego etc. Galina sincer crede că a fost cea mai mare bucurie din viaţa ei, pentru că nu oricine are parte să cânte alături de maeştri muzicii populare. Încă o colaborare reușită pentru ea a fost înregistrarea a două melodii minunate: ‘’Are mama 4 fete’’ și ‘’Să fii fată înţeleapta’’, unde a colaborat cu marele dirijor Mihai Amihalachioaie. Să cânte cu Lăutarii împreună, a fost la fel o mare experiență pentru Galina! Ea crede în visul ei, în iubitul ei, crede în oameni şi talentul său, speră să continuă să ducă tradiţiile mai departe prin cântece dragi poporului nostru.

Şi dacă veni vorba de cărţi preferate, cele care au marcat-o, Galina ţine să menţioneze şi să recomande unele şi nouă. Iată, Top-ult celor 5 carti pentru adulți: 1. Trandafirii negri de Sahip Sahap, 2. Enigma Otiliei de George Călinescu…3 Bel-Ami de Guy de Maupassant 4. Singur pe Lume de Hector Malot. 5. Romeo si Julieta

Top 5 cărţi pentru copii: 1.Pisici razboinice’’ de Erin Hunter, 2. ‘’Micul prinţ’’ de Antoine de Saint-Exupery 3. ‘’Bulgaras de primavară’’ de Paul Stewart, 4. ‘’Ratusca cea urita’’ 5. ‘’Capra cu trei iezi’’

Referitor la societatea noastră are ceva de spus. Galina consideră că sunt necesare unele schimbări de mentalitate în Moldova. ”Dacă as avea posibilitate, as schimba modul de gândire şi de comunicare, în care se folosesc de multe ori expresii care conţin cuvinte ruseşti. Aş integra oamenii în diferite organizaţii care ar dezvolta şi ar promova interesele lor”. Şi în domeniul Culturii ar pune accentul, în mod special, pe promovarea tinerilor talente, deoarece se promovează foarte puțin ce ţine de folclorul autentic. ”Ar fi bine ca ministrul culturii să propună şi sa ne susțină prin diferite concerte ce ne-ar crea o oportunitate de dezvoltare pe plan cultural”. Ne dorim o continuitate a valorilor şi tradiţiilor naţionale, dar nu se face mai nimic pentru tinere talente şi promovarea lor ca urmare…


8 comentarii

Oameni Soare


Un film video cu confesiuni, plin de sinceritate şi emoţii, înregistrate de tatăl unui copil cu sindromul Down, a atins inimile multor oameni din lume. Turner, fiul de cinci ani al unui canadian de origine, Rob Seott, suferă de acest sindrom. Recent, Rob tatăl a mers la salonul video în apropierea casei lor din Truro (Nova Scotia). În timp ce Rob selecta filme, el a auzit discuţia unui tată cu doi fii ai lui despre unul dintre personajele cu sindromul Down din filmul care-l priveau în acel moment… soare1

Unul din băieţi l-a întrebat pe tatăl: ”Ce înseamnă sindromul Down?”

S-a instalat o pauză lungă de tăcere… Tatăl nu ştia sau nu dorea să spună nimic rău, el a încercat să potrivească cuvintele astfel, ca băieţii să înţeleagă.  În cele din urmă a spus: „Este o boală”… ”O boală, în care o persoană nu ştie nimic, nu realizează lucrurile…” – Şi-atunci, inima mi s-a strâns de durere, – a spus Rob. – În acel moment, el s-a pierdut cu firea, dar ulterior, a decis să înregistreze un film, despre ceea ce înseamnă sindromul Down pentru el personal. După ce Rob a postat pe o reţea de socializare filmul, chiar în prima zi pagina a fost vizionată circa de un milion de utilizatori. 

„Sindromul Down – literalmente cel mai frumos lucru care s-a întâmplat vreodată în viața mea, – a spus Rob, luptându-se cu lacrimile ce i s-au prelins pe obraji. – Este bucurie, surpriză, bunătate, dragoste, gingăşie. Nu este o boală. Nu este nici handicap. Sunt convins că toţi oamenii se împart în cei care studiază şi cei care ştiu… Fiul meu cunoaşte unele lucruri pe care nimeni nu l-a putut învăţa. Cunoştinţele lui sunt altfel, şi sunt mult mai valoroase decât ceea ce am învăţat noi!” Rob este foarte supărat pe faptul că atunci în magazinul video, nu ia luat apărarea fiului său şi a altor persoane cu sindrom Down, precum şi pentru faptul, că baieţii tatălui care a răspuns eronat, vor creşte cu concepţii greşite despre persoanele cu sindrom Down. În acelaş timp, Rob înţelege bine că omul nu a răspuns din răutate: în cele din urmă, până când la ei nu a apărut copilul ”soare”, nici Rob nu ştia de sindromul Down. 

„Dacă fiul meu se năştea altfel, nici eu nu ştiam ce să spun”, – spune Rob.

Cuvintele lui pline de durere au trezit mii de răspunsuri de susţinere din partea mai multe persoane. „Tocmai am aflat că sindromul Down are şi fiica noastră recent născută, – vă mulțumesc pentru video! – citează un comentariu. – Filmul m-a ajutat să înțeleg cât de minunată, iubită, bună şi frumoasă va fi fiica noastră„!soare2

Rob şi soţia lui au un fiu mai în vârstă, Griffin, de 7 ani, iar părinții văd că, în ciuda propriilor lui caracteristici, Turner –  este acelaşi copil, la fel ca fratele lui.

Oamenii spun, că acesti copii sunt deosebiţi, şi eu la început, l-am tratat la fel, ca pe un copil minune, – a declarat Rob pentru today.com. – Dacă începeţi să-l trataţi în mod special, totul merge nu aşa cum ar trebui. Este la fel ca toţi copiii. Place aceleaşi lucruri, jucării, pupici înainte de somn, – toate împreună, dar şi – aceleaşi probleme.  Aruncă lucrurile, hainele, nu vrea să strângă jucăriile… Este necesar să acordăm atenţie nu particularităţilor deosebite, ci personalităţii individuale.

P.S: Privește! Vine o femeie în fața ta. Oamenii în urma ei strigă: ”Ce te-ai blocat, drogato?” Nu va înțelege nimeni de ce se clatină. Ea ieri și-a înmormântat copilul… Iar nu departe, stă un moșneguț în zdrențe vechi, Mulțimea strigă:”Ei, vagabondule, mergi șa lucru!” Ei nu vor înțelege, că în ochii lui obosiți e somnul întunecat și veșnic al Orbiei… Și acolo, o fetiță nu se desparte niciodată de telefon, ea scrie permanent ceva. Mulțimea cu a ei: ”Trezește-te, multă minte îți mai trebuie!” Și nimănui nu-i pasă, că e hipoacuzică, și că doar în acest mod ea poate comunica cu oamenii… Un băiețel disperat cu o plăcuță în fața lumii, și nimeni nu-l va crede, că mama lui paralizată după un atac cerebral, are nevoie de ajutor… Un alt omuleț ce strigă mult la telefon, este fluierat de trecători. El disperat așteaptă un apel de la mama dispărută… Și nimănui nu-i pasă… Și pentru a evita astfel de trucuri murdare, Neștiind situația – apelați la Tacere. Și înainte de a condamna pe cineva, Trăiește viața lui! Întră în pielea lui!
Repet: Nu cere de la Domnul bani, – Aurul nu-ți va oferi fericire! Nu cere succesul în afaceri, – atunci când ai talent, succesul vine de la sine. Cere iubire, credință, puterea de a ierta pe toți și să trăiești, astfel ca inima să nu te ruginească… Întreabă-te, te vei putea Ierta pe sine?


8 comentarii

Natalia Molosag, avocata la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”


3Sunt recunoscătoare întâmplării sau providenţei, oricum nu s-ar spune, dar nu adesea mi se întâmplă să întâlnesc oameni de omenie precum Natalia Molosag. Natalia MolosagPe langă faptul că exercitarea activitaţii de avocat, reprezintă o profesie nobilă, în fapt, avocatura pentru ea este un mod de viaţă. M-a sensibilizat până la lacrimi confesiunea Nataliei la Clubul ”Impresii din viata si carti” : una foarte sinceră, în special, în momentele cu amintiri despre părinţii ei, despre societatea noastră bolnavă 2A avea inima deschisă înseamnă a asculta, nu doar la tine însuți, ci la fiecare influență, la fiecare mișcare din jurul tău. Că va fi sau nu va fi posibil sa facem, să împărtășim ceva enorm cu ceea ce trăim, auzim, visăm, sperăm, muncim, – rămâne de văzut, dar simplul fapt de a fi deschiși aduce cu sine propria acțiune, energia de a multiplica fapte bune, de a inspira la măreţie, dacă doriţi. O asemenea relatare, precum şi ascultare purifică inima, curățind-o de toate lucrurile minții sau problemele vieţii… Mă bucur mult, că în aşa clipe nu ne este teamă să ridicăm ochii şi să spunem ce ne doare. 5Îţi mulţumesc, Natalia, că exişti, că eşti din Moldova, că ne-am întâlnit în prea suferinda noastră societate. Cu astfel de oameni, putem păşi liber înainte, sa avem curajul si să reuşim să schimbăm ceva pentru binele oamenilor… (Svetlana Vizitiu)

416 ”Onorata ca am avut sansa de a a fi moderatorul Protagonistei Natalia Molosag, care a creat o atmosfera fermecatoare la intilnirea de la cea a 39-a editie a Clubului „Impresii din Viata si Carti”. O Doamna Notorie, profesionista, intelegenta, inteleapta, rabdatoare si un Lider la Feminin. Astazi, Natalia a demonstrat inca o data ca perseverenta si increderea in propriile forte aduce rezultate si succese. Ii doresc realizari frumoase in cariera, in viata personala si un multumesc pentru Mesajul transmis astazi tuturor: „Putere, răbdare și înțelepciune… Multă înțelepciune”.  Cu drag, Inga Albu , avocat

M-am prins cu gîndul, că în zilele cînd la rampă şi la evidenţă cu prosopul sunt scoşi politicieni de o calitate îndoielnică, iar TV şi radiourile la capul mesei pun profesionişti, care, desigur, au merite în diferite domenii de cultură, există o mare ratare. Lipsa e că nu sunt onoraţi persoanele cu adevărate merite remarcabile, oameni, care necătînd la greutăţi şi conjuncturi politice, cu cinste îşi fac datoria. O mare parte din ei sunt modeşti. „Excesul de modestie, – vorba unui fost şef – este o prostie!”. Aşa sunt aceste albinuţe ale neamului, fără exagerare, Clubul ”Impresii din viata si carti’ este „înaitea lumii toate”. Fiind la şedinţele la care am avut onoarea să fiu, am obserat persoane distinse. Acestea, fără exagerare, sunt nu spumă, ci floarea naţiunii. Îşi fac cinstit datoria. Lecuiesc fizicul şi sănătatea basarabeanului. Da, şi sufletul acestuia, în condiţiile cînd avem o mulţime de „proroci” şi demnitari aiurea. Una din aceste personalităţi este şi Dna Natalia Moloşag, jurist de o putere spirituală şi profesionistă extraordinară. Pasionată pe timpuri de istorie, primeşte diplomul de jurist ca apoi să devină o personalitate apreciată în domeniul avocaturii. A fost parte în mai multe dosare cînd era vorba de apărarea drepturilor cetăţenilor torturaţi la IJP în evenementele din aprilie 2009, actualmente este în apărarea drepturilor cetăţenilor. Are, cum am înţeles, un simţămînt profund de omenie, şi atunci cînd apare în şedinţele de judecată. Dna Natalia este un exemplu şi pentru mulţi bărbaţi, demnitari şi politicieni. Aceştea mai dau din coadă, fac compromis cu obrazul. Doamna – nu! A fost, a cîta oară la BM ”B.P.Hasdeu”, o lecţie de adevărat spirit cetăţenesc în stat şi omenie. Mulţi ani, Dna Natalia Moloşag! (colonelul Аndrei Covrig)

”Astazi am asistat la a 39-a editie a clubului de elita”Impresii din viata si carti”, fondat de Svetlana Vizitiu, gratie caruia aici intre carti gasesti, cunosti oameni frumosi, valorosi, deosebiti si de succes! Astazi, am cunoscut-o pe avocata Natalia Molosag, o profesionista ”inraita”, o Doamna frumoasa, o mama draga, iubitoare , o sotie si o fiica devotata. O Doamna cu un cuvint ”greu” de spus, cu valori si principii de viata mostenite, educate de parinti, cu dragoste pentru tara si oamenii acestei tari!!! M-am prins cu gindul in timpul sedintei de astazi, caci daca ar fi asa o mare parte a oamenilor acestei tari, am fi o tara prospera si de invidiat!!! Profund respect pentru aceasta DOAMNA!!!” (Lorena Mednicov, chirurg-oncolog , doctor in medicina)

”NASC ŞI LA MOLDOVA OAMENI… RĂSFOIŢI FOTOGRAFII…, OAMENI CU BIOGRAFIE, OAMENI FRUMOŞI, ENERGICI, VII… ALĂTURI DE CARE ŞTII CINE EŞTI, CARE ŢII SCOPUL, PE CINE IUBEŞTI… ŞI PRINCIPALUL… ŞTII CĂ TRĂIEŞTI: «CÂTEVA ORE DE EXCEPŢIE ALĂTURI DE NATALIA MOLOŞAG» Rămas plăcut surprins, De ce-mi văzură ochii, Dând spuselor valoare, Pe toţi ne-a cucerit. NATALIA MOLOŞAG, un Om cu literă mare, de o cumsecădenie rară, frumoasă, deşteaptă cu mare priză la cei de-i ascultă povaţa, un bun prieten… asta am înţeles din cele câteva ore adunaţi în jurul unei mese, având-o ca protagonist. VicCo (Cobzac Victor , Maestru in arte)

Am asistat azi la o noua sedinta a Clubului „Impresii din viata si carti”, cu protagonista Dna Natalia Molosag. Vreau sa-i aduc sincere multumiri Dnei Natalia pentru deschidere, sinceritate si curajul profesional! Am ramas profund impresionata de relatarile Dumneaei despre perioada post-7 aprilie, cea in care s-a implicat Dnei prin apararea victimelor, a tinerilor maltratati. Am mai inteles ca, in breasla de avocat, sunt doua categorii de profesionisti: prima – cea care se plaseaza pe partea integritatii, dreptatii si respectarii drepturilor omului, si alta – care e gata sa apere raul, nedreptatea, sa sfideze legea, urmarind scopuri meschine, de imbogatire. Multumiri Dnei Inga Albu, care nu doar a moderat discutia, dar a impartasit din propriile emotii alaturi de colega sa.” (Ala Pinzari)

Frumoasa si inteligenta doamna, Natalia Molosag, un caracter bine sudat prin profesia pe care o face, o mama minunata si extrem de responsabila. Asa o stiu de foarte multi ani, avind copiii la aceiasi gradinita si acelasi liceu, aceeasi clasa. Cit de puternica atit de sensibila si receptiva, pentru durerile celor din jur. Bravo, pentru ca aveti spatiu sa promovati si astfel de FEMEI minunate!” (Lucia Seremet)


47 comentarii

Nimeni n-a venit la sărbătoarea lui


Are 6 ani și e autist. Recent, a avut zi de naștere, și nici unul dintre cei 16 invitați nu a venit să-l felicite. Disperată, mama copilului a scris într-un grup local de pe rețeaua de socializare Facebook: ”Mă doare inima pentru fiul meu! Am învitat o clasă întreagă în care el învață, dar am fost ignorați…” După această postare, ceva mai târziu, într-o curte îndepărtată din Statele Unite, au venit zeci de persoane să-l felicite pe băiețaș, și nu doar atât… La casa lor au început să se tragă și polițiștii, și chiar cei de la incendiare. auti1Cu daruri și alte surprize! L-au contactat pe Glenn ca pe un superstar adevărat! ”Sunt convins, că vecinii, pur și simplu, s-au ascuns, urmărindu-ne de la ferestrele lor” – spunea tatăl copilului. – Nu pot să cred că oamenii legii și toți ceilalți au făcut surpriza!”

Această sărbătoare Glenn, cu siguranță, își va aminti toată viața. Sper mult, că băiatul nu va afla că a fost ignorat, ar fi o traumă pentru el…  autism

Viața este un lucru complicat, și Doamne ferește, dar nu fiecare om este scutit de încercări, –  poți avea un copil bolnav pe care să fii ”nevoit” să-l crești, și pe pielea proprie să simți priviri ciudate, începături, cu degete, probleme la școală și în cea de socializare a copilului… De altfel, poți discuta multe despre persoane cu dizabilitate fizică; precum oarbe, hipoacuzice sau surdo-mute… – Dar tu incearcă, – astupă-ți ochii, sau urechile cu tifon și cel puțin o zi să mergi, să parcurgi așa ”orb” sau cu vată în urechi fără să le deschizi! – Contează oricare din cele cunoscute valori, oricare dintre cele cinci simțuri, tot ce este mai important în viață… Apoi, să spui că auzul nu este atât de important, – e cel puțin prostesc… Mai ales, atunci când există vise, și te duci la ele, să înveți… Ca apoi, se dovedește că nu vei deveni niciodată ceea ce visezi… Sau ceea ce meriți… Niciodată! – Nici nu poți să-ți imaginezi câtă milă și durere îți va trezi un copil lipsit de apărare… Dar și, judecând după reacțiile unor comentatori din rețea, – mulți dintre ei ar abandona asemenea copii încă la maternitate… Cred, că părinții acelor copii care nu au venit la aniversarea colegului, cu greu au rupt copiii lor frustrați de la fereastră după ce au văzut petrecerea cu surprize și cadouri pentru Glenn!! Se pare, că egoismul nu le-a permis să se alăture, nici după ce au refuzat să aducă copiii… Poate mai rămâne ceva în suflet… Nu s-au îndobitoțit cu toții, doar că ego-ul rulează în continuare… Alteori, câștigă banul, profitul personal… Nivelul de trai este în creștere, doar că nivelul umanității scade… invers proporțional… Din fericire, există oameni cu Inimă…copil

Pentru cei care nu cunosc faptul:  Autismul – e o tulburare care apare în urma unor dificultăți de dezvoltare ale creierului și se caracterizează prin deficitul de interacțiune socială și de comunicare, precum și interese restrânse și acțiuni repetitive.

M-a surprins istoria! Sunt îngrozită de indiferența omenirii… Internetul, desigur, nu este un panaceu, dar uneori, atunci când ceri ajutorul on-line, de regulă, există și tendința de a obține visul! Nu disperați! Domnul e cu noi!


16 comentarii

Teodor și Elvira Leahu – protagonistii Clubului ”Impresii din viaţă şi cărţi”


elvira leahuMunca este bogatia omului!SDC12295 Un vechi proverb spune: ” Cine ara fara sa semene nu se poate bucura de roadele pamintului.” Intotdeauna m-am simtit speciala pentru exemplul predat mie de parinti, cum sa plantez semintele abilitatilor de intreprinzator, cum sa construiesc relatii bune cu oamenii, sa exersez practicile de lucru eficient, sa am atitudinea pozitiva asupra muncii. Gratie celor mai buni mentori ai mei PARINTII, care m-au ajutat sa-mi definesc sensul propriei valori. Activitatea eficienta dublata de o atitudine pozitiva aduce implinire, iti da un scop in viata, o oportunitate aparte de a fi de folos altora si iti ofera siguranta si armonie familiala.
Am avut de invatat cum se poate lucra intrun ritm uluitor de alert, bucurindu-ma in acelas timp de o conditie fizica excelenta, de clipe de neuitat in familie si de respectul comunitatii.SDC12244eil1
Tatal meu avind un spirit activ de antreprenor m-a insuflat cu energie, scop, directie, ambitie si competitivitate. Un antreprenor si strateg abil care si-a trasat singur cursul vietii, stiind scopul, fieca este vorba de debut, de pauza sau de final. El si-a urmarit cu tenacitate propriile obiective si si-a pastrat intotdeauna propria viziune asupra dezvoltarii personale, nefiind impresionat si influientat de tranduri, indicatori,
obstacole si capricii. Chiar si atunci cind viata te pune la zid si oameni care oprima cu vehementa ceea ce intreprinzi, sceptic si critic anumite actiuni, nu s-a oprit si nu a derapat de la vis si dorinta, prin greutati si experiente care l-au imbogatit spiritual si uman. Faptele vorbesc de la sine…..SDC12265SDC12299
Lumea are nevoie de oameni inzestrati cu acest spirit energic, ambitie pozitiva, cu o etica solida a muncii pentru a inspira dragostea fata de munca si respectul fata de sine si aproapele tau.
Inoveaza, creaza, inspira, fii hotarit, fii productiv, astfel vei stapini propriul destin! – Elvira Leahu (fiica pentru tatăl ei)

Parcursul evenimentului  Clubului Impresii din viata si carti, vizionați în filmele de mai jos:

SDC12232 SDC12223 SDC12297 SDC12295 SDC12292 SDC12291 Elvira leahu SDC12265

Referințe și aprecieri de la participanții evenimentului:

Tatiana Isacova: Clubul „Impresii din viață și cărți” al Bibliotecii Municipale „B. P. Hașdeu” din Chișinău a organizat o frumoasă întîlnire cu doamna Elvira Leahu împreună cu părinții Dumneaei, fiind în același timp un bun prilej de omagiere a tatălui, domnul Teodor Leahu la 65 de ani.
M-a impresionat doamna Elvira Leahu prin faptul că este o personalitate erudită, perseverentă, cu un spirit energic deosebit, cu ambiție pozitivă și o gîndire creativă, este responsabilă și dedicată muncii sale. A absolvit facultatea “Relații Economice Internaționale” a Universității Libere Internaționale din Moldova. Și-a continuat studiile de masterat la Institutul European de Studii Internaționale, în Nice, Franța. A activat în cadrul proiectelor internaționale. Doamna Elvira Leahu a moștenit de părinți hărnicia, bunătatea, noblețea, onestitatea, devotamentul, curajul civic.

La această întîlnire am avut ocazia să cunosc realizările remarcabile ale domnului Teodor Leahu, renumit medic stomatolog, care pe parcursul a 38 de ani în fiecare zi depune multă muncă și devotament în domeniul acestei nobile profesii. Medicul Teodor Leahu a obținut rezultate notorii în Implantologie, Estetică Dentară, Ortodonție sau Protetică.
Recunoștința din partea oamenilor este imensă, cu multă admirație au relatat despre activitatea medicului Teodor Leahu primarul satului Băcioi din componența municipiului Chișinău, de asemenea parohul bisericii din localitate, pedagogii, consătenii, colegii și prietenii Dumnealui. Este apreciat ca Om înzestrat cu cele mai alese calități, este harnic, inteligent, onest, responsabil, binevoitor întotdeauna.
Domnul Teodor Leahu a vorbit cu duioșie și admirație despre mama Domniei Sale, care l-a îndrumat să aleagă această profesie, mama care a știut că se va realiza visul și dorința vieții sale ca fiul ei să devină medic.

Doamna Elvira Leahu ne-a oferit o surpriză memorabilă pentru toti cei prezenți la Biblioteca Municipală „B. P. Hașdeu” prin lansarea monografiei “Satul Băcioi în Istoria Neamului”, scrisă de profesoară de istorie Sofia Gujuman, care a adunat mulți ani la rînd documente istorice, fiind ajutată de doamna Elvira Leahu. Cu regret, profesoara Sofia Gujuman a plecat la ceruri prea devreme şi a rămas manuscrisul. Este demn de laudă gestul doamnei Elvira Leahu, fiindcă a continuat să completeze această lucrare şi a inclus în paginile acestei monografii istoria satului Băcioi, a oamenilor lui, a înveşnicit numele profesoarei de istorie Sofia Gujuman
Această frumoasă ediție a apărut datorită susținerii din partea domnului Teodor Leahu, care fiind un om cu suflet mare și cu dragoste pentru satul natal, este sponsorul principal al editării monografiei “Satul Băcioi în Istoria Neamului”.

Realizările distincte ale familiei Leahu sînt relevante pentru că sînt în fiecare zi alimentate de bunătatea și căldura sufletească a doamnei Nadejda Leahu, care este mama cu cele mai frumoase și inteligente fiice Elvira și Mihaela, este bunicuţă cu cinci nepoțele încîntătoare. O adevărată atmosferă benefică domnește în această familie prietenoasă, unită, generoasă, cu frumoase tradiții naționale. Le doresc la toţi multă sănătate, multe bucurii, fericire, prosperare şi frumoase realizări în continuare.

Maria Golban (sora și mătușa protagoniștilor): Clubul “Impresii din viata si carti” cu sediul in biblioteca municipala “B.P.Hasdeu” are usile deschise pentru toti oamenii buni din tarisoara noastra Moldova. Ultimul eveniment organizat cu genericul “Nasc si la Moldova oameni”, avindu-l protagonist pe medicul-stomatolog Teodor Leahu, a lasat publicul profund emotionat:marturisiri, impresii, reflectii, multumiri aduse unui OM cu suflet mare. Asemenea evenimente ne fac sa descoperim bogatia sufletului conationalilor nostri. Sanatate si curaj dnei Svetlana Vizitiu, fondatoarea clubului “Impresii din viata si carti.

Lucia Mîrza: Impresii placute, atmosfera frumoasa, si…multa,multa dragoste de oameni- aceastea toate unite intro cununa artistica ne-au fost daruite de Clubul “Impresii din viata si carti “cu Elvira Leahu. Ma bucur mult , dna Svetlana Vizitiu, ca ati dat voce unui astfel de proIect, deosebit de frumos, chiar in inima capitalei. Este o frumoasa promovare a adevaratelor valori din tarisoara noastra. Felicitari ! Multe evenimente frumoase, sa aveti!


60 comentarii

Mama


A telefonat mama şi, ca de obicei, sanda mamaa început să mă înveţe şi să-mi explice ce e bine şi ce – nu… N-am rezistat şi de emoţii am început să strig la ea: ”Ce vrei, mamă, eu am deja 20 de ani; ştiu şi fără tine cum să trăiesc”! Ţipam prin receptor atât de tare, că mama a tăcut. Iar fratele s-a apropiat şi m-a plesnit peste gură. Am aruncat telefonul, şi cu ciudă am mers să mă uit în calculator.

Timpul a trecut şi uitasem de tot, atunci când mă telefonase un prieten şi-mi spune… că mama lui a murit. Eu n-am realizat bine ce a spus, şi cu lacrimi, am înțeles că a decedat mama mea. – ”Ce? Mama! Mama a murit?!” Scăpând receptorul, deodată am înțepenit. Urechile îmi vuiau de ţipetele mele la mama… În ochi fulgeră zâmbetul ei… Stăteam tăcută… Un nod în gât, o durere insuportabilă în suflet, şi mama mea în gândurile mele…

Căzând în genunchi, am început să strig: ”Doamne, Dumnezeule! Iartă-mă! Ia-mă pe mine! Dar, întoarce-mi-o înapoi pe mama! Iartă-mă, Doamne, iartă-mă! Torturează-mă, lasă-mă să sufăr eu, lasă-mă cu handicap, dar întoarce-mi mama inapoi! Urlam atât de tare, că în odaie a întrat fratele meu acoperind cu o mâină telefonul, şi a strigat la mine: ”Tu ce urli, idioato! Eu nu aud ce vorbeşte mama din cauza ta!!!” Am înlemnit!Am alergat, am zmuls telefonul din mâinile fratelui şi cu toată puterea inimii mele am strigat: sanda mama– MĂMICO!?! Ea ca întotdeauna, cu o voce atât de dragă şi blândă, a răspuns: ”Da, fiica mea!” Mai mult nu puteam vorbi, lacrimile mă înecau… Doar plângeam şi şopteam: ”Iartă-mă, scumpa mea mamă! Îmi pare rău, îmi pare rău, draga mea”.

Mama a început să plângă… Mi-a spus: ”Fiică mea, tot ce-ți doreşti, numai să nu te aud plângând!” Dar nu mă puteam stăpâni, plângeam în continuare… Şi-i tot ceream iertare… Fratele, în fine, mi-a luat telefonul şi a plecat.

Am fugit în odaia mea şi am început să mă rog! Să mă rog pentru oamenii care au părinţi, se ceartă şi strigă la ei din prostie! Să mă rog pentru cei care deja și-au pierdut părinţii… Pentru cei, care nici nu i-au avut….

– Aveți grijă de ei! Sunt unici şi irepetabili! Domnul să vă binecuvânteze! ❤ 


40 comentarii

Daţi muzica mai tare!


E bine ca ai opinia ta, și daca cineva nu gândeşte la fel ca tine, nu înseamnă că ai dreptul să elimini oponentul din societate… guvernPe facebook, într-un grup de femei, în acest moment,  se duce o luptă crâncenă pentru eliminarea unor domniţe din societatea virtuală, pentru că nu ”ştiu” ce a zis ea lor, că le-a dezamăgit şi le-a stricat somnul… Moralitatea: ai grijă ce vorbeşti în public, că… oricum poți fi scuipat cu toate soluţiile propuse în forul persoanelor îndureraţi de soarta ta înlăcrimată, ca apoi să fii imediat uitat… Dormi… liniștit!

Căţeluşa noastră Iriska din rasa cihua-hua, atunci când nu-i răspundem la sentimentele de dragoste, ce face? – impactul devine vizibil: face pipi pe covor! Poate, și kaka… Astfel, ea se răzbună, o duce capul… Sărmănica, după ce se ascunde într-un ungher, urmărind cuminte reacţia noastră: iaca, măcar atunci a căpătat o atenţie, chiar dacă omul ei drag o ”flocoieşte” binişor… – Este fericită, zău, fluturând din coadă, se convinge, că oricum este iubită, ea – un câine… de om!

Care-i moralitatea? Eşţi gata să auzi mai multe? Încearcă o zi întreagă să spui adevărul şi numai adevărul, şi în seară vei deveni: şomer, fără familie, singuratic, un handicapat abandonat şi blestemat de toţi, bolnav îngrijit în secţia de Traumatologie intensivă… – Iartă inamicul, dar să ţii minte numele acestui… ”ticălos”. Dacă ajuţi pe cineva la necaz, el se va aminti de tine… atunci când tu vei fi în pericol din nou! Multe persoane mai sunt încă… în viaţă, pentru că vânatul şi împuşcatul sunt interzise prin lege! Poate doar atunci când nu există restricţii în pădurea domnească… înainte de a vâna mistreţii. Alcoolul nu rezolvă nicio problemă,.. oricum, la fel şi laptele!

praded

Ha, Longevitatea este răzbunarea pensionarilor pentru stat! Banii nu pot cumpăra fericirea, și… e mai convenabil să plângi într-un BMW decât pe bicicletă! Realitatea e că nimeni nu te va ajuta necondiţionat după ce viaţa te-a scuturat şi te-a zdruncinat binișor! În cel mai bun caz, vei fi ajutat pentru o ”electorală”, şi apoi, din nou uitat… Munca ta grea nu contează, – stai fără grijă, că… nu vei fi apreciat!

Filozofia este ARTA DE A ÎNŢELEGE SUBTILITĂŢILE VIEŢII. Sensibilizarea tinerei generaţii, promovarea creativităţii, identificarea şi promovarea tinerelor talente…. Bla, bla… Cui trebuie? Poate doar pentru cei sinceri cu iniţiativă, care cred în ceea ce fac. Păstrarea şi promovarea relaţiilor, legăturile fireşti pe plan sentimental şi spiritual dintre părinţi şi copii durează… cât timp le poţi achita, în societatea noastră moldovenească, de altfel, nici copiii tăi nu te vor respecta. Nu va mirati, asta e mentalitatea, e lumea în care trăim, – de care au nevoie conducatorii noştri şi biserica, – de proşti şi de analfabeţi pentru a le implementa normele pe care vor ei să le impună, să le bage cu sila în capul lor.

Nu mai avem cultură, nu mai avem învăţământ, nu mai avem oameni cu carte, – de ce? Pentru că cei ce conduc nu au nevoie de oameni: dinastia nu le-ar folosi, – au nevoie de cei ce se conformează cu legi impuse, votează şi îi aprobă pentru un sac de cartofi sau acţiuni de caritate temporare. Dacă îi intrebi, de ce au votat cu cel pentru care a votat? – vor răspunde, că li s-a părut un lucru mai bun, în rest nimic concret. Şi ”răbdăm” în continuare aceeaşi societate până la următorul sac cu cartofi sau grâu…

1470002_392404977557229_874822069_nUn parlamentar se sinucide pentru că nu îşi mai vede continuarea vieții departe de un scaun parlamentar, fie că a fost convins că nu va mai disponibiliza de vre-o funcţie de stat… Vă imaginaţi? – dar cât suferă şi suportă oamenii de rând, fără studii şi locuri decente de muncă, – nimănui nu-i pasă! Omul s-a sinucis că nu a ajuns în parlament, fără să se gândească la câte posibilităţi Ia oferit bunul Dumnezeu pentru a face un bine oamenilor, sau să demonstreze tuturor şi chiar sie, că funcţia la care pretinde şi, scopul la care a visat, este anume Patria, poporul şi binele lui…  Nu ne-am ales cu nici un argument, sau vreo dovadă clară, decât că dacă cineva s-ar face vinovat, atunci sunt cei din spatele lui: colegii, prietenii care, de fapt, nu au fost niciodată prieteni… Şi în continuare, se adună oamenii în partide, ulterior transformate în trusturi unde se laudă unul pe altul. De fapt, totul se rezumă la bani, funcţii şi ego’ul său… Guvernarea, din păcate, este o dovadă a degradării ireversibile a acestei societăți… Ne-am ales cu ce am ales!

buhalo

Copii sunt cea mai bună investiţie! – Cine cunoaște acest lucru și – cui pasă? Extraterestrii investesc în lot-uri, alcool, țigări etc, din impozitele noastre! – şi profitul, la fel, nimereşte în buzunarul lor. De aceea, avem o ţară atât de săracă, degradată mintal, cu un popor indiferent, care protestează lent, apoi în câteva clipe se conformează cu procesele…

Poliţia vine şi te amendează de nenumărate ori pentru că fiul tău cântă la chitară după ora 22.00 (s-au plâns vecinii), – dar unde să cânte: în subterane, pe care câmpuri?  Atenţie pentru MAI: Poate vă faceţi şi un proiect înainte de a judeca şi a amenda tinerii: – Nici un poliţist nu vine cu vre-o idee de a soluţiona problema tinerilor, care nu au unde studia sau să muncească, pentru că societatea noastră nu este cointeresată să rezolve ”disperarea” unui părinte atunci când nu are cu ce achita amenzile și să soluționeze ruptura cu copilul lui. Şi, tânărul talentat, care cântă după auzul lui fin şi compune fără să cunoască partiturile, are toate şansele să devină un hoţ sau criminal: se pare, că pe asta contează parlamentarii… – Eu vă urăsc, vreau să ştiţi acest lucru! getImage (5)Realizez, că oricum nu va pasă decât de fundul vostru!

De ce nu veniţi cu proiecte, soluţii pentru ca aceste probleme să nu se mai repete… De ce disputaţi şi vă înjuraţi permanent în public în parlamentul ăsta al ”vostru”, pentru care achităm banii noștri? Voi sustrageți bani pentru reparația sediului parlamentar de la noi, și de ce nu achitați voi din buzunarul vostru, că în școli și grădinițe  se cere de la noi, părinți, pentru reparațiile lor… Dar pensia voastră este de sute de ori mai mare ca cea a pensionarilor, cei vulnerabili? Nu vă arde obrazul de ruşine? O temă aparte… Sunt convinsă că nu avem nevoie de parlamentari, care se împart în grupuri şi formează trusturi pentru sine si dinastii, uitând de cine și pentru ce  au fost votaţi de popor, şi, – atunci când  ”fac” carităţi , – o fac pentru a se pune în evidența, și nu dragul sau mila omului…

În aceste momente, ”ei” se tot adună, pe ascuns, să-şi aleagă miniştrii sau procurorii lor. – Oameni buni, pentru asta i-am votat, ca să se ascundă de noi? Unde se ascunde şoarecele, acolo-i şi corupţia! – Activitatea publică trebuie să fie absolut transparentă!! Avem nevoie de o ţară prezidenţială! Trăiască și guvernul precum trăieşte poporul care l-a ales! Basta!

– Daţi muzica mai tare!!!


16 comentarii

Anatol Lupu, cantautorul la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi


  Cu compozitorul Anatol Lupu ne-am cunoscut după ce fiica mea Sanda a participat la emisiunea Surprize-Surprize (TVR1) în ajun de Revelion 2002. Căutam un muzician de aranjamente muzicale. Am avut noroc, că am întâlnit o persoană ca Anatolie Lupu. Pentru că este și un profesionist, dar și om de Omenie, probabil și unicul foarte receptiv, cu ajutorul la nevoie, – astfel a rămas şi în prezent. Bunătatea i-e în sânge, chiar și talentul este enorm de mare. Inteligenţă şi modestie. Foarte înțelegător și discret. Puteam să-l telefonez şi la unu noaptea, trezindu-i familia (să mă ierte soţia lui Anişoara!), doar pentru că mi-a venit o melodie în gând, şi de frică ca să n-o uit, i-o fredonam prin receptor Domnului Anatol! Acordurile nu le ştiam, doar nu sunt muzician, şi compozitorul buimăcit repejor le forma intr-un carneţel, în timp ce-i dictam melodia, şi desigur, peste scurt timp aranjamentele erau gata, iar fiica mea Sanda Marta le cânta ca urmare în public!.. Timpuri frumoase, atunci când un așa comportament era considerat firesc și – nimic ciudat! În primul rând, pentru că Anatolie Lupu este o Personalitate cu literă mare! Pun întrebarea: de ce nu i se conferă titlul de Artist al poporului: Este binecunoscut faptul, că Maestrul are un repertoriu de melodii superbe, a promovat și a ajutat multe vedete, interpreţi celebri în Republica Moldova și peste hotarele ei…lupu

Este talentat multilateral: un muzician, scenarist, aranjor şi actor minunat! Iar familia lui formează o unitate excepţională, cu Ana, cu fiul lor drag şi scump, Antonio, care continuă talentul și merge pe treptele tatălui său în domeniul muzicii… O întreb pe Anişoara lui: Eşti fericită? – DA! – e răspunsul. Un Da ferm, fără comentarii…

Anii trec, oamenii se schimbă nu doar la aspect, dar şi în interior, ştiţi şi voi… Constat cu uimire, că această familie, cu toate stereotipurile, greutăţile și nevoile în acest stat mic, prin traiul lor modest, râmân aceiaşi, cu lăuntricul lor firav, foarte discreţi și paşnici, şi foarte binevoitori cu toată lumea! Din toată inima – iubesc această familie. Să le dea Dumnezeu sănătate şi mult noroc!! (Svetlana Vizitiu)  Continuă lectura


13 comentarii

Cum îți ierți neghiobul, sau rețeta fericirii


Te roade pe dinăuntru, nu te lasă să dormi, se stabilește în creierul tău și nu te poți bucura de viață. Este cheia determinativă a umilinței. Obidă. Nu te simți satisfacut de viață. Anume tu, și nu cel care te-a obijduit. Nu contează, că te chinui, că te-ai tras la față și te gandești doar la răzbunare, la sensul vieții tale, poate chiar și la suicid; Cel, care te-a obijduit, ca răspuns, nu traiește mai ușor, mai greu… În loc să-ți ierți răufacătorul, îți calicești ție viața. Obida și ura, adâncindu-se în constiința ta, te pot îmbolnăvi serios, atât fizic, cât și psihic. Și mamele cu gânduri pesimiste afectează sănătatea copiilor. Copiii din familii vulnerabile, bolesc mai des, problema, în primul rand, e în dezordinea din capul și gandurile mamei (în special, cu ajutorul tatei!) 13237812_1128776847173230_6204278263639481602_n

Deci, fă ordine în creierul tău; Gândește pozitiv! Cert că acest lucru este greu, și mie îmi venea greu să cred! 🙂  Frustrarea, îți închide toate căile spre un viitor luminos… Sună, cam ”sovietic”, dar așa e. În special, obida întretaie relațiile intime, dezvoltarea lor hormonală, și, cât timp nu ierți și ramâi cu frământările tale, nu te poți gândi la alte relații, în cele din urmă, îți întalnești un partener cu probleme, la fel… ca cel precedent. Sau, la fel… ca tine!

Obida te lipsește de posibilități de a te bucura, să fii satisfacut în continuare de viață. Să privești în părți și să admiri natura, anotimpul, copiii, muzica și filmele. Pur și simpu, nu te lasă să trăiești și să fii fericit…

Certând lumea, ceartă-te pe sine! Salvarea mea vine din caracterul meu: atunci când în urma supărărilor, în disputele cu unii oponenții, invinuindu-i direct, eu oricum… în sinea mea mă simt eu cea de vină. Este mai ușor să fii tu cel de vină, decât să ții la o persoană și să-l consideri dușman.

Privește-ți ”fostul”… Probabil, că nu se omoară dupa despărțirea voastră. Nu are nevoie de responsabilitățile care le-a lăsat pe umerii tăi… Așa că, în cele din urmă, chiar de el ai nevoie? Îți calicești viața, și cea a copiilor din cauza celui care nu va merită? Lasa-l, eliberează-te de răutati. Să fie sanatos. Destule argumente, pentru a te elibera odată și pentru totdeauna de obidă și să-ți ierți fostul partener? Cât de banal n-ar suna, dar numai tu ești responsabilă pentru viața ta. În cele din urmă, cu trecerea anilor îi vei spune mulțumesc, că te-a ”lepădat” atunci și nu acum…copy-ajutor.jpg

Nimeni, niciodată, nu va rezolva problema în locul tău și nici nu-ți va schimba direcția gândurilor.

Daca te va ajuta; scrie pe o foaie, tot ce s-a acumulat in sufletul tău; toate retrăirile și sentimentele negative. Resimte și retrăiește din nou situația, sau problema în sine, cu fiecare cuvânt emotiv, și dacă e nevoie, răcnește, strigă și plângi! După ce ai scris, – recitește, mai încet, spunând: ‘‘Iartă-mă, îmi pare rău’‘.

Ca și cum te-ai adresa universului. Apoi, multumește-i:”Îți mulțumesc. Eu te iubesc”. E o metodă purificătoare… Se spune, că te eliberează de răutate, și începi să te simți mai bine. Vei simți, că într-adevăr iubești… nu doar universul. Te vei simți eliberată și de gânduri, care te rodeau tot timpul. Lista scrisă, – o arzi. Cenușa o arunci în chiuvetă la WC, fie o imprăștii în aripile vântului.

Mai departe, pe o foaie, scrie-ți planul vieții noi. Cică, cât este de excelent și minunat totul. Improvizează, imaginează, scrie-ți visurile tale. Speranțele și dorințele. Viața e atât de frumoasă! Împaturești foița, și o ții în geanta ta, se poate și la piept, într-un buzunarel secret, atât cât vei simți nevoia, ca urmare recitind-o, după necesitate. Cu Tatăl Nostru… Dacă nu te-a ajutat să te dezbaieri de frustrări și obide, repetă metoda purificătoare din nou peste un timp. Dar nu mă intreba, unde să-ți cauți linistea din interiorul tău; eu una, nu știu, o fac rugându-mă, și mai mult mă încred in Dumnezeu.

Și, mă rog zi de zi… Să dea Domnul sănătate tuturor, și să fiți fericiți! Să dea Domnul, minte și vouă și mie! ❤

Svetlana Vizitiu 🙂