Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


Scrie un comentariu

Îmi șoptește toamna


Îmi șoptește toamna

Cu foșnetul de frunze

Pictura de S. Vizitiu

Despre ce mi-e frică

Să recunosc și mie.

Tot ce-i probabil,

E o mașinărie a soartei,

În care, dacă sincer,

Nu mă pricep nici eu…

Și nopțile, continui,

Să visez la tine,

Cu imagini aluzive,

De indice… a naturii…

Dar, pe pervaz sunt flori,

Cele iubite, gălbui,

Vor aminti de tine,

De anii amărui.

Atât de neobișnuite,

Fragede,

Ca eterna imagine

A iubirii noastre.

Pulbere de soare,

De parcă ar fi pudrate,

Florile de toamnă,

Mie cadonate…

Și iar – toamna șoptește

Cu foșnetul de crengi,

Cuvintele uitate

De noi – pe banci…

Cuvinte ne expuse,

Ce le-am tăcut din nou,

Florile de toamnă

Au amintit de dor…

Din nou, la revedere,

De ziua mea – un buchet,

Cu lacrimi de respiro,

Gălbui – c-un sentiment.

Sunt florile sorale,

Parfumul tău adie,

Romanticul în seară,

Din nou cu tine vine…

În geam privește luna,

Neclară, fără suflet…

Cu ploi, sau poate lacrimi,

Și niciodată – zâmbet.

Neobișnuite flori de toamnă,

Cu fericirea ce ne scapă,

Printre degete în iarnă,

Și amintiri ce ne-adapă.

Și-astfel, fiecare toamnă,

O uităm – împreună,

C-un vual pătruns de molii,

Cu flori singuratice – în lună…

(Svetlana Vizitiu, august, 2020)


7 comentarii

Emilia Plugaru, Cer de sineală, lansare de carte la BM Hasdeu


Trebuie să aducem un omagiu talentului poetei Emilia Plugaru, care nu se limitează la tema iubirii nefericite. Fiecare poezie conține detalii precise și vii de descriere ale naturii, anotimpurilor. Sunt poezii de dor, de mamă, casă părintească, de satul drag și de copilărie… Sunt descrieri figurative în concordanță cu sentimentele pe care le trăiește eroina lirică în aceste clipe.

Emilia Plugaru la Clubul IVC (foto de S. Vizitiu)

       Astfel, în poezia „Poate că Noi”,  „această casă unde lemnul de la fereastră e înnegrit de atâtea ploi?Trandafirii se strecoară prin geam să ne zâmbească” este atât de asemănătoare cu fostul iubit: aceeași bucurie, festivă, naturală în impermanența sa. Ca și cum cele mai triste experiențe rămân în urmă, prin urmare amintirile devin ușoare, nu mai există durere – doar o tristețe senină.

O trăsătură stilistică distinctivă a poetei este abilitatea ei de a picta imagini colorate prin cuvinte, citind poeziile ei, îți imaginezi lumea în toate varietățile de culori: indigo cerului sau argintiu al soarelui, lemnul înnegrit, griul ploii, verdele ierbii care își scutură pleata, totul strălucește, miroase a flori și a fum – culorii si cenusiul fumului…

Poate că noi...

Dar ce poate fi mai frumos ca această casă

unde lemnul de la fereastră e înnegrit de atâtea ploi?

Trandafirii se strecoară prin geam să ne zâmbească, iar

noi

Nu vrem altă bogăție decât să ne avem unul pe celălalt,

Să mergem alături pe

drum…

Vino să vezi, ploaia a-încetat, iarba își scutură pleata,

totul strălucește, miroase a flori

și a fum…

Eh, ce poate fi mai frumos ca lemnul acestei case

înnegrite de atâtea

ploi?

Poate ca soarele, poate că cerul, poate că iarba,

peste care pășim,

sau poate că…

noi…

Versuri Emilia Plugaru, (p.21 din Cer de sineală)

Emilia Plugaru scrie poezii amabile, liniștite, discrete, ele redau interiorul modest al firii sale. Sunt poezii predominante cu sunete foarte independente. Nu le inventează, scrie despre cum trăiește, ce vede, aude, simte, retrăiește.

Prin urmare,versul ei se caracterizează printr-o fiabilitate completă. Iată un exemplu:„iar noi/Nu vrem altă bogăție decât să ne avem unul pe celălalt,/Să mergem alături pe drum…/Vino să vezi, ploaia a-încetat, iarba își scutură…/

Judecând după aceste rânduri, poeta are cu siguranță un dar liric. Indiferent de ceea ce scrie (și scrie în principal despre natură, despre dragoste, despre patrie și oameni) – aproape întotdeauna poeziile ei sunt impregnate de o stare tristă și tandră.

O altă trăsătură distinctivă a poemului Plugaru este imediatitatea în transmiterea impresiilor, de exemplu: „Eh, ce poate fi mai frumos ca lemnul acestei case înnegrite de atâtea ploi?”

În ceea ce privește forma, poeziile ei au, de asemenea, anumită atitudine precum imaginea „lemnul înnegrit, miroase a flori și a fum”, ușurința exprimării „Trandafirii se strecoară prin geam să ne zâmbească”, rimă ușoară și ritmul melodios, se pot găsi și alte exemple… Poemul Emiliei Plugaru merită cu siguranță atenție. Dar și mulți cititori sunt deja atrași de poeziile ei.

Ochii verzi...

Ochii verzi… ca frunza de arțar,

Ca și iarba crudă-n primăvară…

Unde esti?, când mă trezesc din vis,

Verdele începe să mă doară…

Ochii verzi… dar uneori albaștri,

Ca și cerul limpezit de nori…

Cât de mult aș vrea să te întreb,

De ce ochi-ți sunt atât de schimbători…

Nu mai vii, eu știu, o să te pierd

Într-o zi prin iarba mătăsoasă,

Nu-o să-ti caut vină, nu o să te cert,

Iarba când e crudă-i prea frumoasă…

Dar să vii când frunza o să cadă…

Dar să vii când iarba se va stinge,

Tu să vii când cerul o să ningă,

Tu să vii când ochii îți vor plânge…

Versuri Emilia Plugaru (p.68 din Cer de sineală)

Genul poeziei „Ochii verzi” este într-adevăr o lirică tristă. Scriitoarea imită epoca clasică, versul creează o impresie profundă, romantică și ușor dramatică. Poeta alege o rimă pereche, și caracterizează povestea prin „explozii” de sunete, originalitate ritmică. Intonația joacă un rol important în percepția poeziei. O caracteristică separată a versului este bogăția sa ritmică.

În fiecare al doilea rând, propoziția este tăiată, poeta pune trei puncte, sugerează incompletitudinea, discontinuitatea gândirii. Acest pasaj poate fi comparat cu scurtimea telegrafică. Lucrarea întruchipează sentimente profunde, o paletă bogată de emoții ale autorului: anxietate, admirație, dragoste, frică, pasiune. Accentul principal se pune pe simbolismul verde. Verdele este în mod tradițional asociat cu iarbă și frunze. Iar în cultura popoarelor lumii, verdele este asociat cu tinerețea, viață, renașterea naturii și distracția. Tristețea iubirii este urmată de o umbră de speranța și boală. Eroina versului, vrăjită de ochi verzi, suferă de dragoste trecută. Lucrarea dezvăluie puterea unei femei care dă viață și speranță, dar și le ia. O femeie este capabilă să înzestreze un bărbat cu dragoste și fericire, dar iubirea neîmpărtășită e ca o răsturnare instantanee adâncă, în abis.

Azi e ziua ta, iubite

Stăm pe scara gri a vieții,

Azi e ziua ta, iubite,

Așezăm la umbra lunii

Visele de răni umbrite…

Stelele sclipesc sfioase,

Licurici albi la picioare,

Ne lipim spate de spate

Și privim în depărtare.

Eu te caut, tu mă cauți,

Unde ești și unde sunt ?

Am rămas frumoși și tineri

Doar în gând, doar în cuvânt…

Să luăm casa cu noi,

Tu de-o toartă, eu de alta,

Să o smulgem din țâțână,

Să luăm cu noi și poarta,

Să plecăm in lumea largă…

Casa are rădăcină,

Lângă poarta ruginită

A-nflorit iar o gheorghină…

Casa, poarta, eu și tu,

Parcă întrăm în pământ,

Nu putem pleca, rămânem…

Frunze curg și cad, plângând…

Noapte e, luna e tristă,

Visele-s de răni umbrite,

Stăm pe scara gri a vieții,

Azi e ziua ta, iubite…

Versuri Emilia Plugaru, (p.72 din Cer de sineală)

Prin tristețea inerentă a versurilor, aceste rânduri sunt ușoare și strălucitoare. Imaginea eroinei lirice este imaginea unei femei puternice și decisive, capabilă la atât de mari sentimente, cât și pentru renunțare completă la persoana care a trădat-o. Dar, ea mereu îl iartă, și în continuare leagă visul, speranțele de sentimente pentru el, amintindu-și clipele cele mai luminate pe care le-au trăit împreună și pentru care îi este recunoscătoare până în prezent:

Eu te caut – Tu mă cauți…”

Svetlana Vizitiu, recenzie literară

Chisinau, iulie, 2021


Un comentariu

Tanase Serea din Constanța, triplă lansare de carte la BM B.P.Hasdeu


Un sentiment sincer ce pulsează în poem. Toate cărțile lansate la BM B.P.Hasdeu din Chisinau de poetul Tanase SEREA sunt scrise cu ceea ce se numește Inimă! Autorul nu își impune gândurile și convingerile, foarte modest din fire, el rămâne în umbră, lăsând respectuos cititorului dreptul de a face concluzii independente. „Poezia este sentiment liber / O existență călătoare / Îmbogățind lumina nopții / Trecut cântând în uitare / În iubire inima luminează / Cuvintele ard sub petale / Poezia este sentiment risipit / Din amfore ireale (Cântecul amintirilor, p.32)

Tanase Serea zâmbitor în centru

„zarea închide o lume în visul zilei / cu câți ochi ne privește lumina / drumurile trasează păsări și destine” (Floral, p.44)

Poeziile incluse în volumele prezentate au un rafinament subtil de silabă, un minunat simț al limbajului, rezerve profunde izvorâte din vorbire nativă. Discursul autorului este ușor, cu estetica liberă de pretenția de care atât de des suferă maniera poetică a unor poeți moderni.

       Poezia lui Serea este bogată în gânduri și sentimente, semnificativă și plină de idei interesante. El reușește în cele mai bune exemple ale sale să realizeze generalizări filozofice extraordinare. Poezia lui se caracterizează prin simplitate și claritate a expunerii, poetul evită complicațiile deliberate, folosind un vocabular luminos și original. Dar nu neapărat este o simplificare; în spatele său se ascunde un subtext complex, o căutare a raționamentului, pentru un lucru spiritual a sufletului poetic.

focul trăiește în noi / blând leagănă dincolo / păsările în cer / până înflori-vor iluziile / uitarea măsurând tristețea / este o larghețe / în cuvintele mele acum / într-o amintire / imaginea ta / mă îngenunchiază / timpul incendiat s-a scurs / cenușa uitării adoarme lumea” (Cenușa uitării din Poeme, p.127)

La prima lectură, poezia este percepută ca o conversație confesională calmă. Dar forța evazivă și irezistibilă inerentă a fiecărui poem, reprezintă o operă dramatică completă, cu o poveste foarte interesantă, ne întoarce incontinuu la nevoia de a realiza ceea ce am citit. Aici se găsește un oximoron uimitor – poezia liniștită a poetului devine convingătoare – în efectul său semantic, în posibilitățile sale ascunse, în care inima și mintea își găsesc hrana spirituală.

Căutarea rădăcinii este o trăsătură caracteristică a creativității lui Serea. El vrea să atingă însăși esența în orice, subordonându-și intelectul și toate abilitățile acestei sarcini poetice complexe. „Basarabia / partea cea mai duioasă / a sufletului românesc ( Prizonierul iluziei, p.41)

Cuvântul convingător al poetului răsună cu amabilitate, altruism, deloc pretențios sau enervant, dar în același timp – un protest interior fără compromisuri la tot ceea ce împiedică o persoană să fie om. Această blândețe nu reduce nivelul poziției civice a poetului, nu este ostentativă; vine din suferință proprie, francă, exprimată pe un ton confidențial provenit din adâncurile unei inimi neliniștite, ceea ce face ca poezia autorului să fie deosebit de atractivă. Acest lucru este facilitat de stilul clar dezvoltat al poetului, distins prin răsucirile originale ale imaginației, precum și prin sintaxa și vocabularul său unic.

aș fi putut să zbor / dacă nu-mi țineai aripile / porumbița din mâinile tale / se zbate în pieptul meu / doar ochii tăi cerul ei

aș fi putut să zbor / dar colivia mâinilor tale / ține strâns pasărea / iluzie sfârșită în tăcere

în flacăra pieptului meu / pasărea este o piatră / din muntele dezamăgirii (Poeme, p.126)

Patriotismul, dragostea, Unirea, oamenii și, în căutare de sine, subiectele principale așternute cu delicatețe în versurile Tanase Serea. Frumusețea umană pătrunde în – peisaj, circumstanțe, detalii de culori, limbaj poetic. Lumina misterioasă a unui vis de sub norii fumurii – este o deschidere a poemului. Sufletul eroului însuși cântă în el. Acest motiv ușor, trist, gânditor este ca un acompaniament liric la evenimente.

atâtea chipuri necunoscute / îmi locuiesc existența / numai tu iubito / îmi locuiești doar visele”, (Jocul umbrelor, p.53)

Protagonist #Clubul_Impresii_Viata_Carti – poetul constănțean Tănase Serea, membru al #USLR, care a lansat volumele de poezie:

1. Cântecul amintirilor. Versuri în dulcele stil clasic; 2019

2. Jocul umbrelor (poeme); 2017

3. Prizonierul iluziei (versuri), 2020

4. Poeme: Antologie de versuri, 2016

5. Floral (poeme), 2020

Prezentare, recenzie literară de Svetlana Vizitiu, BM B.P.Hasdeu, 2021


3 comentarii

Versete tomnatice, Svetlana Vizitiu. Lansare de carte la BM


Fiecare apreciere ne bucură, ne inspiră, ca pe un copil. Visele noastre sunt la fel de reale în continuare. Și de ce să nu ne bucurăm dacă sufletul o cere? Cea mai mare surpriză, Bucuria de a trăi și să vezi că oamenii sunt sinceri. În această zi de lansare a cărții mele Versete tomnatice, a fost cel mai important – Convingător! M-au făcut să simt inima lor deschisă, sinceritatea prin cuvintele ce le-au exprimat la evenimentul de debut al Poeziei mele. Și că orice n-ar fi și n-ar conta, trebuie să mergi mai departe!- în special, eu fiind în doliu după cel mai drag om – tatăl meu care atât de mult dorea să fie cu noi la lansare, dar pandemia covid ne-a stricat planurile… Am avut mai multe momente de ezitare, și-atunci când nu ai încredere în sine: A fost o lecție de Omenie! Sunt cei care țin la tine și – alături în orice clipă, cu spiritul și inima. Pentru că e foarte greu să rămâi calmă, mulțumită de viață, într-o societate în care trăim, cu un aspect cât de frumos, sau dacă ai dizabilitate, unele persoane te vor devora pentru că le eclipsezi și la inteligență. Mai mare pedeapsa să nu te poți bucura împreună cu toți… Timpul pentru mine este o rețetă a mulțumirii. În fiecare zi voi uita mai mult pentru că o cere Etatea. E bine că și Erorile întră în trecut, pentru că Experiența și este Viitorul.

Si, cei înțelepți pleacă atunci când se guvernează prost… Din păcate, toate acestea poți înțelege cu trecerea anilor…

Iar Cartea mereu are ceva ce te face să-o iubești și să o recitești de infinit de ori. Nu vreau să-mi laud cartea, versurile și cugetele – au fost la început ceva personal pentru mine. Și dacă a dorit Domnul… Și dacă m-a „împins” să le adun toate într-un volum – Dina Ciocanu care l-a și redactat…Și dacă a considerat editorul Editurii PapirusMedia din România și scriitorul Alexandru Mihăilă că carte merită să fie tipărită, rămâne sa mulțumesc de mii de ori! Mă bucur că va rămâne în Bibliotecă. Unde o poți frunzări și să cauți emoții asemeni sieși. O bibliotecă trebuie să fie un centru a tuturor posibilităților, în perspectiva de a promova și activitățile persoanelor obișnuiți, sau cu nevoi sociale, nu doar elite.

Ce în viață nu se întoarce niciodată? – Cuvântul, Timpul și posibilitatea!

Ce în viață nu trebuie să pierzi? – Credința, Liniștea, Speranța și Onestitatea!

Ce în viață este mai valoros? – Convingerea, Prietenia, și, desigur, Dragostea!

Toate acestea mi-am dorit să vă spun, dragi prieteni și cititori! Vor urma imagini de la eveniment și aprecierile, cu versuri și recenzii, – a fost o lansare de carte pe cinste, cu zâmbete, și bucurii de suflet, cu Portul tradițional din Ie ”Etnopera” oferit de măieștrița Elena EȚCU, recitaluri, cântece de inimi de la Gabriela Știrbu, Vasile Hariton, Vlad Codreanu; Mulțumesc în mod special, moderatoarei fenomenale care mi-a făcut ziua mai fericită – Galina Codreanu! Țin să mulțumesc tuturor care au reușit să vină alături de mine în aceste clipe speciale, cu o vorbă bună: Dina Ciocanu, preotul Iurie Hemei, Radmila Popovici, Veronica Pirlea-Conovali, Natalia Mazilu-Miron, Diana Zlatan, Valentina Stratan, Elena Savciuc, Lilia Șaragov, Anatolie Lupu, la fel și copiilor mei Alexandra și Iulian care m-au ajutat enorm… Tuturor care au contribuit la apariția volumul Versete tomnatice prin recenzii și critică literară: Alexandru Mihăilă, Lucian Strochi, Cornel Paiu, Dan-Gabriel Arvătescu, Emilia Plugaru, Augustin Jianu etc.

Svetlana Vizitiu, iulie 2021

Mai jos – Filme, imagini, aprecieri, recenzii literare, poezii închinate autoarei volumul Versete tomnatice. (Mulțumesc din suflet!)

                               Portret (Svetlana Vizitiu) de Lidia Vrabie, Spania

În ochii tăi se-ascunde primăvara

Cu iarba verde și floare de cais.

Zâmbetul duios îți luminează fața,

Iar fruntea este toată numai vis.

Pe chipul tău se-așterne toamna aurie

Cu care stai la șoapte multă vreme

Și care nu ar vrea să plece nicicând de la tine.

În locul ei să vină frigul iernii.

Te simți înconjurată de prieteni

Cu care ai mereu o vorbă de a spune

Dar sunt și clipe când ți-e greu pe suflet

Și când îți pierzi speranța în ziua cea de mâine.

Ai trăit momente de înălțare

Cu duhul pân-la cer te-ai ridicat.

Ai trecut și grele și ușoare,

Dar să fii OM nicicând nu ai uitat.

Numele pe care-l porți este Lumină,

Și – unde e lumină – întunericul dispare,

Ești pentru oamenii din viața ta

Exemplu de urmat, ești raza cea de soare!

Iulie, 2021

                              Natalia Mazilu_Miron, 8 iulie, 2021

Din voia Bunului Dumnezeu

În această zi caldă de vară,

În incinta Bibliotecii Bogdan Petriceicu Hasdeu,

Cel mai frumos eveniment se desfășoară.

În al cărții locaș sfânt

Mic și Mare s-au adunat.

Toți iubitorii de cuvânt.

Azi, o carte au botezat.

Cu buchete mari de flori

Și cu mesaje alese

Au venit susținătorii –

Scumpei noastre Poezie!

Draga noastră autoare!

În aceste zile văratice

Ați ales să faceți sărbătoare

Cărții Dumneavoastră: Versete tomnatice.

De azi, va zbura spre bolta albastră

Ca o păsărică-n zbor.

Și-i dorim s-o îndrăgească

Fiecare cititor!

Iar, Dvoastră, multă sănătate

Să vă dea Domnul în continuare.

Și, în an de an, la câte o carte

Să ne invitați la lansare!

La Mai mult și la mai mare,

Scumpă, iubită și dragă a noastră autoare,

Vă apreciez, vă stimez și vă iubesc enorm,

Eu, Natalia Mazilu_Miron.

Iulie, 2021

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/24/lucian-strochi-despre-versete-tomnatice-de-s-vizitiu-prefata/

#Svetlana_Vizitiu, #Republica_Moldova, #Chisinau, iulie 2021


10 comentarii

Iurie Sadovnic, legendă uitată


Înfricoșător e viitorul. Dureros e trecutul,

Neghina a prins rădăcini în inimă!

De-a lungul anilor nu devii mai supus,

Te obișnuiești, dar nu lași golul în urmă…

A cântat și a crezut în fericire,

Ca copiii să nu renunțe la inimi.

Cu mândrie de țară, cu gând și rațiune,

Visele ajung la apus, în fine…

Când toată viața ta a ajuns sfâșiată

De-o societate ce nu te-a prețuit,

Vina o dai pe bolile toate,

Pe-un foc în suflet mistuit…

Ca flacăra vieții să-i fie reînnoită,

Visul lent – un suvenir pe scurt timp,

Mai aștepți un moment, și încă o clipă,

Mâna totuși de trăgaci s-a atins…

Aceeași odihnă fictivă, dureros s-a stins…

O națiune s-a trezit îngrozită,

Moldovenii plâng, dar ei mint,

Că chitara-i  – veșnic păzită…

Legenda Sadovnic, nimeni nu va reproșa,-

Pe-un timp uitată de Domnul.

Vina toată cineva și-o va asuma,

Numai că nu se va stinge dorul…

În pragul întunericului rece,

N-a fost nimeni alături de tine,

Ai cerut adăpost, îngerii de veghe…

Doar chitara a plâns, acea –

Martoră la scurgere de sânge…

Versuri de #Svetlana_Vizitiu, 8 iunie 2021.

#Iurie_SADOVNIC Lacrima Basarabiei noastre...

Artist al poporului Iurie_SADOVNIC (n. 14 decembrie 1951, Jura, raionul Rîbnița, RSSM- dec. 07.06.2021, Chisinau) A fost un muzician și cântăreț de muzică ușoară și folk din Republica Moldova. Este bine cunoscut pentru stilul său de interpretare în care pune accentul pe chitară. A activat ca solist al formațiilor vocal-instrumentale „Haiducii din Susleni”, formația „Haiducii” a Institutului de Arte (1968—1973), formația „Sonor” (1973—1976), formația de jazz din Nikolaev (în perioada serviciului militar, 1970-1972), „Contemporanul” (1977-1978) și „Bucuria” (1979-1982) ale Filarmonicii din Chișinău. În 1983 a fondat formația „Legenda”, care a activat până în 1993. În 1999 a lansat volumul de poezie „Am să plec în Codru verde”. A fost distins cu titlul de Artist emerit al RSSM (1984), cu Medalia „Meritul Civic” (1993), cu medalia „Mihai Eminescu” (2000), cu titlul de Artist al Poporului al Republicii Moldova (2011) și Ordinul Republicii (2015).

#Maia_Sandu:”„Am aflat cu tristețe despre moartea tragică a maestrului Iurie Sadovnic. O voce și o imagine inconfundabile, cu care am crescut și noi, și părinții noștri. Un interpret care a reușit să ne vorbească de Patrie și satul natal, de Codrii Orheiului și de Nistrul pe al cărui mal a copilărit, de mamă și dor. Un artist care a transformat în melodii de neuitat cele mai frumoase versuri ale poeților noștri. Muzica lui Iurie Sadovnic va rămâne mereu în inimile noastre și, sper, în inimile generațiilor care urmează. Condoleanțe familiei și celor care l-au iubit ca om și ca artist”, se arată în postare.”

#Lilia_Pogolsa:”Artist de excepție, om al neamului de o cumsecădenie proverbială, veritabil reprezentant al elitei intelectuale, așa cum puțini alții au fost în stare să fie, sunt atribute care vor marca pentru eternitate personalitatea lui Iurie Sadovnic. Niciun alt artist nu a reușit să cânte haiducia, codrul și frumusețea feminină asemenea stilului folk inconfundabil al lui Iurie Sadovnic Orheianu, muzica sa marcând o pagină aparte în istoria țării. Cred că ar fi aproape imposibil să găsim moldoveni din generația independenței ale căror suflete să nu vibreze într-un mod aparte la auzul cântecelor cu caracter de baladă ale lui Iurie Sadovnic, cântece care ne-au înfrumusețat tinerețile și ne-au făcut să nu uităm de cele mai înălțătoare valori umane.”

Mihai_Doloton: „Încă un artist care nu a rezistat ipocriziei și imoralității acestei lumi a plecat……!Toate aplauzele și lacrimile sunt inutile, fiindcă nu am știut și nu știm să prețuim oamenii cu adevărați valoroși ai acestui neam și ne amintim de ei numai când mor!Iartă-ne Maestre, Iurie Sadovnic!”

Vali Boghean:„· E ușor să dăm vina pe alții când n-am făcut nimic. Dăm vina pe țară, istorie, societate, toți. Dar poate vinovatul trebuie căutat în altă parte? Nu *ce-am făcut noi*, dar *ce-am făcut eu*. Am mers eu la spectacole, concerte, expoziții? Am vorbit eu despre artiștii noștri, i-am distribuit, m-au interesat cât erau în viață, i-am apreciat cu adevărat? Am eu puțină demnitate națională și mă mândresc eu oare cu artiștii locali oriunde aș fi? Sau doar când îi pierd, pentru câteva clipe, și atât? Mă întreb asta tot mai des. Probabil n-am făcut suficient… Când un monument cade cioburile lui ne ating pe toți la fel. Odihnește-te în pace, Iurie!”

Andrei MudreaFRATELE – IURIE…NE CUNOȘTEAM DIN TINEREȚE. ERAM UNUL DINTRE MIILE LUI DE „FANI” ȘI ADMIRATORI AL VESTITULUI „HAIDUC” DE LA ORHEI – CÂNTĂREȚUL – IURIE SADOVNIC!!! CÂND IURIE A CREAT FORMAȚIA „LEGENDA” M-A RUGAT SĂ-I OFER NIȘTE TABLOURI PENTRU ILUSTRAREA VIITORULUI ALBUM, CU ACEEAȘI DENUMIRE. EU AM ACCEPTAT CU MARE BUCURIE, DAR IURIE M-A PREVENIT DIN START – EU BANI – NU AM!!! NICIO PROBLEMĂ, IURIE. EU TOT NU AM BANI… ATUNCI, ÎNSEAMNĂ, CĂ NOI SUNTEM – FRAȚI !!! – ZICE IURIE ȘI BATEM PALMA.…FRAȚI AM RĂMAS – PENTRU TOATĂ VIAȚA … IURIE ERA UNUL DINTRE PUȚINII NOȘTRI PRIETENI, CARE PUTEA SĂ NE SUNE LA ORICE ORĂ DE ZI SAU DE NOAPTE… DE OBICEI, IURIE PREFERA SĂ SUNE MAI DES – PE LA 2- 3 DE NOAPTE … PENTRU – A NE CÂNTA „ÎN PREMIERĂ” UN CÂNTEC „FOARTE PROASPĂT”, CUM ZICEA EL, PE CARE NUMAI CE ÎL FINISASE… NU EXISTĂ NICIUN CÂNTEC MAI FRUMOS PE LUME, DECÂT CÂNTECUL ACELA, CARE ESTE CÂNTAT – ÎN MIEZ DE NOAPTE, NUMAI – PENTRU TINE …DE AZI – IURIE NU VA MAI SUNA … NICI ZIUA ȘI NICI NOAPTEA … NU VA MAI SUNA – NICIODATĂ… NIMĂNUI… DE AZI VOR SUNA NUMAI CÂNTECELE LUI – ATÂT DE FRUMOASE, CARE VENEAU SPRE NOI DIN SUFLETUL LUI PLIN DE DRAGOSTE, PLIN DE FRUMUSEȚE, PLIN DE ISTORIE ȘI DE LEGENDE, PRINTRE CARE, DE ASTĂZI VA FI ȘI LEGENDA – MARELUI CÂNTĂREȚ – IURIE SADOVNIC!!! ADIO, FRATE IURIE…DUMNEZEU SĂ TE IERTE ȘI SĂ TE AȘEZE – ÎNTRE STELE …”

Alex DimitrovЮрий Садовник застрелился. Я был с ним знаком, хоть и не близко. В 85-ом я гулял в парке Горького в Москве, и вдруг услышал молдавскую песню со стороны эстрады – это пел Юрий Садовник. Здорово пел, от души… Честно, охватило чувство гордости. Позже я был классным руководителем в классе, в котором учился его сын, тоже Юра. Мы играли в школьном ансамбле. На выпускном его папа помог нам с аппаратурой и инструментами – это был очень классный звук. Мы играли, а его папа смотрел из толпы учеников. Скромный, светлый человек. Я не понимаю одного: почему светлые люди страдают, а настоящие твари до сих пор живучи и лезут во все властные структуры? Почему многие пожилые и престарелые проворовавшиеся политиканы всё ещё мечтают о власти, и никак не хотят уйти с глаз долой, в то время как Юрий Садовник, светлая душа, поэт, композитор, застрелился, чтобы не обременять родных и близких? Я его понимаю. Человек должен знать, когда вовремя уйти. Мой младший брат, умирая от рака, всё время просил сделать ему „укольчик”. Не сделали, нельзя было, и он умер в страданиях. Я не понимаю, почему светлые страдают, а тёмные твари живучи и благоденствуют? Что это за мироустройство? Где Бог? Где справедливость? Вот почему подчас чувствуешь себя здесь лишним. Все религии осуждают самоубийство, а я понимаю Юрия. Он был Свободным человеком, и это его Свободный выбор. Лети к звёздам, Юра…


2 comentarii

Carti noi – Domeniul Artelor la BM B.P.Hasdeu


Recomandare iubitorilor de arte, un Top-cărți 2021 pentru cititorii curioși de carte nouă bine-venită pe rafturile BM B.P.Hasdeu! Vă așteptăm, cu cea mai mare viteză la bibliotecă!…

  • Vladimir Beșleagă, Trei zile cu IGOR VIERU. – Ch., 2020

Luptăm cu zel contra alterării gusturilor, când dezaprobăm lebedele de la piață, fie pictate sau de ghips fără să ne dăm seama că acest folclor urban de mahala, precum și cel literar de altfel, își are dreptul la existență, că prezintă și el o latură a manifestărilor noastre sufletești și artistice. Dacă forma de ipsos e aceeași, ca pe timpul bâlciurilor și iarmaroacelor din copilărie, în schimb, colorarea lor e surprinzător de variată. Ar trebui să știm că tocmai în acest domeniu s-a născut „matrioșka”, devenind apoi un foarte căutat suvenir national. Din acest domeniu a evoluat și pictura pe sticlă, cu cerbi sau hulubi rătăciți în buchete de flori, unde se monta o fotografie deasupra inscripției „nu mă uita”. Această lume a furnizat motive de inspirație numeroșilor artiști care, consacrându-le versuri și picturi omagiale, le-au pus într-o altă lumină.”(Igor Vieru)

Interviu, text, fonogramă, nuvele, confesiuni… Cartea s-a născut din discuțiile unui mare pictor cu un mare prozator. Trei zile au stat de vorbă, Igor Vieru și Vladimir Beșleagă, timp în care au pus în discuție idei, reflecții și întâmplări ce i-au afectat viața pictorului Vieru. „În cele trei zile cât ne-am întretinut, a arătat inepuizabil în reflecții şi idei, dar mai cu seamă se lăsa dus de amintiri, povestindu-mi întâmplări și situații ce i-au marcat şi hotărât viața… Din multele episoade ce mi-a relatat în stilul său plin de spirit si necruțător de realist (Igor Vieru pe cât era de elevat, poetic în arta sa, pe atât era de dur și direct în judecăți şi aprecieri), am putut să-mi dau seama de marile și grelele încercări ce i le-a hărăzit destinul. Și la început, în tinereţe. Și mai târziu, la maturitate…” (Vladimir Beșleagă)

Date biografice: Igor Vieru s-a născut la 23 decembrie 1923 în România, satul Cernoleuca (actualmente în nordul Republicii Moldova). Tatăl lui a fost Dumitru Vieru, care, pe lîngă alte ocupații, avea o anumită înclinație către pictură. Împreună cu mama viitorului pictor, Ana Vieru, el dorea foarte mult să-și dea copiii la școală. După absolvirea școlii primare locale, Igor Vieru trece la gimnaziul din satul vecin, Climăuți, dar din cauza crizei materiale prin care trecea familia, el este transferat într-o școală mai depărtată de satul natal. Aici el își urmează studiile, exersînd în permanență pictura și studiind istoria artelor. În 1944 Igor Vieru se întoarce în locurile sale de baștină și lucrează un timp învățător la Horodiște. Încă de pe atunci Vieru se manifestă drept un entuziast și pasionat educator al gustului estetic la elevi. Face primii pași spre creația sa artistică executînd o galerie de picturi mici pe sticlă, asemenea diapozitivelor. Acestea reprezentau diferite imagini cu tematică foarte variată, care ilustrau lecțiile petrecute la școală și contribuiau la dezvoltarea imaginației și gustului copiilor. Dorința de a deveni plastician l-a făcut însă să abandoneze meseria de învățător și să uite de acele miniaturi. Pentru întregirea studiilor în artă, în 1946 Igor Vieru se înscrie direct în anul III la Școala de Arte Plastice din Chișinău la facultatea pictură. După absolvirea ei în 1949, devine profesor de desen la Școala Pedagogică din Călărași ca după doi ani să revină la Cernoleuca, unde va preda limba franceză. În 1953, Igor Vieru participă la expoziția republicană cu pînza Ion Creangă ascultînd poveștile lui moș Bodrîngă, care îl atestă ca pictor stăpîn pe mijloacele de axpresie. Datorită acestui tablou, este primit după patru ani în rîndurile membrilor Uniunii artiștilor plastici din U.R.S.S.. Din 1957 Vieru se stabilește la Chișinău, unde lucrează un timp la revista Chipăruș. Ceva mai tîrziu este numit director al Muzeului de Arte Plastice din Chișinău, iar mai apoi expert al comisiei de atestare a lucrărilor de artă pentru expozițiile din cadrul Ministerului Culturii al R.S.S. Moldovenească. În 1963, datorită activității fructuoase în domeniul artelor plastice, pictorului Igor Vieru i se conferă titlul de maestru emerit în artă din R.S.S. Moldovenească. Deținînd diferite funcții, Vieru colaborează activ cu editurile chișinăuene, participă la toate expozițiile republicane, precum și la cele unionale și de peste hotare, își împărtășește cunoștințele sale în ale compoziției și culorilor elevilor de la Școala de Arte Plastice „I. E. Repin” și pregătește o promoție la Școala Medie-Internat Republicană de Pictură. Igor Vieru aparține generației de mijloc ai pictorilor moldoveni, care punea bazele unor tendințe noi, moderne în pictura moldovenească, adică o viziune artistică asupra lumii, corespunzătoare realității contemporane. Aceste principii noi de creație ale pictorului se trag din împletirea organică a realului cu poezia, pictura tradițiională fiind privită dintr-un unghi care nu-l împiedică a o înțelege pe plan superior de revalorificare.Împreună cu Mihai Grecu și Valentina Rusu – Ciobanu au stat la baza școlii naționale de pictură. Opera sa însumează circa 70 picturi și 12 culegeri de ilustrații de carte. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se remarcă: „Primăvara”, „În satul natal”, „Balada despre pămînt”, „Toamna”, „Sărbatoare la Cernoleuca”, „Meșterul Manole”, ilustrațiile la cărțile cu povești „Păcală și Tîndală”, „Harap Alb”, „Capra cu trei iezi”, „Guguță”, „Făt Frumos și soarele”, etc.Creaţia marelui plastician atrage privirile spectatorilor de orice vîrstă şi orientare estetică deoarece, aşa cum afirmă criticul Eleonora Brigalda-Barbas în prefaţa la albumul semnat de ea, „apelînd la valenţele metaforei şi ale simbolului, artistul exprima rosturile majore ale existenţei umane”.Receptiv la tot ce e legat de plaiul natal, Igor Vieru a devenit un rapsod al plaiului și al vieții țăranului moldovean. Impunîndu-se publicului iubitor de artă mai ales prin tablourile cu temă rustică, Vieru a executat lucrări cu factură plastică, trecute prin filiera imaginativă a unui artist experimentat și de o înaltă tensiune creatoare. În ultimele sale opere se face tot mai pronunțat elementul metaforic, care îi lărgește spațiul artistic. Operele sale sunt o fuziune a artei grafice, a picturii și a scenografiei care îi influențează tot mai mult pictura, imprimîndu-i o înfățișare aparte. Dupa o boala îndelungată, la 24 mai 1988 Igor Vieru se stinge din viață. E înmormîntat în satul natal Cernoleuca.

  • Aurelian Dănilă, SCRIERI DESPRE OPERĂ. – Ch., 2019

 O selecție de articole, interviuri și lexicon despre Opera Națională din Chișinău și artiștii săi. Articolele ce urmează, treizeci și șapte la număr, împreună cu cele două interviuri, sunt de fapt și portrete, realizate în tonalitatea fiecărei personalități, căreia autorul îi găsește pista de lansare în scenă, clipele de grație, norocul ori loteria ieșirii în scenă.

„Simțeam lipsa spectacolelor pentru copii, înțelegeam că trebuie să ne preocupe acest lucru, dat fiind că anume cei mici sunt viitorii spectaotri maturi și că e de datoria noastră să montăm spectacole pe înțelesul lor, formându-le gustul pentru unul din cele mai complicate genuri ale artei”

   Autorul nu „cruță” epoca și luminează și din altul înțeles și importanța primadonei Maria Bieșu: „Ca să nu „italienizăm” teatrul cu totul, nu mai „ajuta” Ministerul Culturii, care avea reperial de politică spus, că publicul nostru are nevoie și de spectacole patriotice, de subiecte legat de eroismul poporului sovietic… Salvarea noastră era Maria Bieșu, pentru care se montău în mare parte spectacolele, dânsa fiind o genială interpretă anume a operelor din țara lui Verdi, dar mai mult și puterea de a-și spune cuvântul în calitate de deputat sovietic” (p.18)

„Portretul lui Alexandru Samoilă e întitulat Maestrul și „Aida”, reluându-se confesiunea elegantă a dirijorului despre ce înseamnă această operă în destinul său. Conturând harta peregrinărilor, devenirii și afirmării lui Alexandru Samoilă în Rusia, România, Turcia, Ucraina, autorul subliniază cu amărăciune dezinteresul autorităților din Chișinău pentru valorificarea potențialului marelui muzician, cărturărit temeinic în mai multe centre culturale ale lumii, dar și în cele mai prestigioase scene.”

„Într-un interviu cald cu un condrumeț pe distanță lungă, celebrul nostru tenor Mihail Munteanu, îi face o destăinuire de răscruce întrebătorului: „Am învățat bine  la școală. Voiam numaidecât să ajung la oraș, ca să-mi continui studiile, chiar dacă întotdeauna știam ce profesie aș vrea să îmbrățișez… Odată însă, la o rudă de-a părinților, care locuia în Ucraina, dădusem de o placă cu vocea lui Caruso (nici acum nu-mi dau seama de unde s-o fi luat). Rămasem atât de impresionat, încât tot drumul spre casă îmi suna în urechi acea voce pe care doream numaidecât s-o mai ascult vreodată. Îmi încolțise ideea să învăț a cânta la modul cel mai serios…” (p. 225)

Date biografice: Dănilă Aurelian- critic de artă, scenarist, jurnalist, diplomat. Născut în anul 1948, 19 ianuarie. A absolvit Facultatea de Interpreţi a Institutului de Arte din Chișinău şi Școala Superioară de partid de la Leningrad (Facultatea de Jurnalistică). A fost redactor-şef la Comitetul de Stat pentru televiziune RSSM. Din anul 1968 ocupă mai multe funcţii diplomatice, fiind ambasador al Republicii Moldova în Austria, Germania, Suedia şi Danemarca. La începutul anilor ’80 a fost director al Teatrului de Operă şi Balet de la Chișinău. Colaborează cu studioul „Telefilm-Chișinău”. Are lucrări ştiinţifice în domeniul artelor. A fost prim vice-ministru al ministrului de externe al Republicii Moldova, preşedinte al Uniunii oamenilor de teatru. În anul 2003 a fost ales președinte al Consiliului de Administrație al Comitetului Internaţional Delphi. Pe parcursul anilor 2005-2009 a fost președinte al Uniunii oamenilor de teatru din Republica Moldova. Este membru al Uniunilor Scriitorilor, Jurnaliştilor, oamenilor de teatru, doctor habilitat în arte.

  • Melancolia Dorului EternPetre Teodorovici / antologie de Veta Ghimpu Munteanu. – Ch., 2020

Dacă ne uităm părinții, ne uităm baștina, limba, tradițiile – dispărem ca oamenii, ca popor. (Petrea Teodorovici)

Veta Ghimpu-Munteanu:„Am considerat că e o mare nedreptate și că numele lui Petre Teodorovici, cel care ne-a făcut cunoscut lumii întregi, în mod special prin cântecul „Melancolie”, dar și a sutelor de cântece înregistrate cu diverși cântăreți autohtoni, cât și de peste hotare, merită să fie readus în circuit.Trebuia înveșnicită viața și activitatea marelui Maestru printr-o carte. Am adunat tot ce a fost scris în presă, am descifrat emisiuni radio și TV, transpunându-le în texte, i-am intervievat pe toți cei care l-au cunoscut și au colaborat cu Petre Teodorovici. La redactarea cărții m-a ajutat dezinteresat Ionel Căpiță și m-au susținut tinerii Ana și Alexandru Ștolea și mulți alții. Închinăciuni. La carte am anexat un CD cu 70 de cântece semnate de compozitor pentru a nu fi date uitarii. Veșnică să-i fie amintirea.”

Cartea este însoțită de un disc (CD), ce cuprinde marea majoritate a cântecelor semnate de Petre Teodorivici, și o puteți lectura și la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu! O antologie de succes prin amintiri și expresii de la varia personalități naționale!

Date biografice: Petre Teodorovici s-a născut la 18 mai 1950, în oraşul Leova. Provine dintr-o familie de intelectuali. Tatăl, Cristofor Teodorovici, a învăţat zeci de copii să îndrăgească muzica, fiind profesor de solfegiu şi dirijor de cor în Leova. Mama, Maria Aldea, cu studii medicale la Bucureşti, a asigurat venirea pe lume a mai multor copii, fiind ginecologă. În familie au fost trei fraţi: Adrian, Petre şi Ion. Ei toţi au învăţat să cânte la instrumente muzicale, însă pentru Adrian muzica a rămas o pasiune. Adrian a făcut colegiul de medicină veterinară şi s-a specializat în apicultură şi vitărit. Cântă la pian doar când îl apasă dorul. Îmi povesteşte despre ei, Petrică şi Ion. Nu poate să vorbească despre Petrică şi să nu pomenească de Ion. E fericit când vorbeşte despre ei, iar amintirile curg… Îmi arată la calculator un interviu cu Petrică, căci aşa obişnuiau să îi zică cei care îl cunoşteau, şi câteva fotografii. Fratele mai mare spune că mezinul a fost un copil ager şi ambiţios. Cât a fost elev, nu prea şi-a făcut temele pentru acasă, dar ştia să răspundă la toate obiectele când era întrebat. „A avut capacităţi înnăscute. El învăţa din mers. La şcoală a avut doar note de 4 şi 5. În Leova s-a înfiinţat şcoala de muzică atunci când el a mers în clasa întâi. Noi l-am dat la vioară, dar din cauza unei probleme cu o mână rareori repeta la vioară. A fost un băiat bolnăvicios în copilărie”, îşi aminteşte fratele Adrian Teodorovici. În familia lor era o tradiţie ca toţi să cânte la pian. Lui Petre nu i-a plăcut să cânte nici la acest instrument. Deseori bunica îl ducea la orele de pian, căci bunica Elena şi mătuşa Nătăliţa au fost cele care l-au protejat, l-au crescut, dar şi l-au alintat pe Petrică. în 1964 la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. Dragostea pentru muzică i-a venit după ce a absolvit colegiul de muzică. A evoluat pentru prima dată pe scenă în 1967, în cadrul formaţiei de amatori „Fortina”. În anul trei de colegiu, Petre a făcut cunoştinţă cu Emil Loteanu, fiind invitat să joace în filmul „Lăutarii”. Aveau nevoie de un tânăr care să joace rolul unui haiduc. „A mers pentru o lună să se filmeze. În film apare doar trei secunde, cum a sărit dintr-o scârtă de paie. Când a revenit, a fost dat afară de la colegiu. Atunci, s-a pregătit de admitere la Institutul de Arte. Acolo l-a întâlnit pe profesorul Ion Popescu Gavrilovici, un bun prieten al lui Cristofor Teodorovici. Proaspătul student s-a mutat cu traiul la profesor. Locuinţa acestuia semăna cu o bibliotecă. Aşa s-a terminat copilăria lui Petrică. „S-a scufundat în cititul cărţilor. Citea toată noaptea. Venea acasă în fiecare sâmbătă şi povestea ce a citit”. Într-o călătorie la Moscova, a întrat într-o librărie şi a descoperit o avere. Un raft plin cu cărţi în grafie latină scrise de Eminescu, Alecsandri, Sadoveanu şi alţi scriitori români. A cheltuit toţi banii agonisiţi. A venit acasă fără cadouri. Mai târziu Petre şi-a descoperit pasiunea pentru cărţi. „Petre a citit din scoarţă-n scoarţă toate cărţile aduse de mine acasă. El şi-a cultivat inteligenţa citind mult în adolescenţă”, este de părere fratele. A lucrat neîncetat, şi ziua, şi noaptea. Familia, prietenii, notele muzicale, versurile, Prutul îl inspirau. A scris melodii pe versurile mai multor poeţi, iar piesele sale au fost interpretate de Anastasia Lazariuc, Ion Suruceanu, Sofia Rotaru, Nina Crulicovschi, Ştefan Petrache şi alţii. Avea prieteni peste tot, el, Petre Teodorovici. Fratele Adrian consideră că Petre Teodorovici a rămas în umbră, chiar dacă muzica scrisă de el a fost plină de viaţă. ”Cine nu îşi aminteşte piesa „Astă vară la Soroca”, interpretată de Angela Ciumac, pe versurile lui Dumitru Matcovschi?”, se întreabă acesta. A scris melodii pe versurile poeţilor Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Anatol Ciocanu, Simion Ghimpu ş.a. Poetul său preferat a fost Eugen Rotaru. Într-o zi Petre a compus muzică pentru vreo cinci poezii scrise de acesta. „Este un record. Petre a fost şi rămâne un geniu, un fenomen”

Cântecele sale au au răsunat în cadrul festivalurilor muzicale din Slovacia, Finlanda, Cuba, Argentina, Italia, Rusia, România, fiind interpretate de renumiți artiști din diferite țări.

Petre Teodorovici a scris și muzică de filme și spectacole, ca de exemplu pentru comedia muzicală „Liola”, după piesa lui Luigi Pirandello. Personal a interpretat doar câteva piese: „Mă-ntorc cu drag în satul meu”, „Santa Maria Maggiore” și „Maria” (pentru Maria i s-a acordat Marele Premiu al Festivalului de la Mamaia). A fost conducătorul artistic al formațiilor Bucuria, Ecou, Teo-Dor. În ultimele luni de viață a scris cu Grigore Vieru (care era și el atunci spitalizat) o serie de piese pe care le-a numit „Cântece de spital”. În 1989 lui Petre Teodorovici i-a fost conferit titlul de Maestru emerit al Artei, iar în 1996 a devenit cavaler al ordinului Gloria Muncii (1996). Pe parcursul anilor a semnat o serie de cântece care au devenit rapid șlagăre, printre care sunt „Santa Maria Maggiore”, „Scrisul nostru”, „Veniți acasă”, „Romantică”, „Ultima oră”, „Vara la Soroca”, „Amicii mei”, „Seniorita Grația”, „Seară albastră”, „Vin din munții Latiniei”, „Te iubesc, popor român”, „Basarabia”, „Dați-le voie flăcăilor basarabeni peste Prut”, „De ce?”, „Trandafir”, „Adio”, „Veșnic dragostea”, „Clipa mirilor”, „Irena” ș.a

Petre Teodorovici s-a stins din viață pe 5 iulie 1997, la Chișinău, la vârsta de 47 de ani

  • Dorina KhaliButucioc. Dramaturgia națională din anii 90 / prefață M. Cimpoi. – Ch., 2020

Deși se revendică discret de la marile spirite teatrale, deși reiau marile căutări ale deceniilor teatrului modern și postmodern, dramaturgii și regizorii basarabeni ai anilor 90 au totuși talentul de a le reformula într-un mod original. Excesele verbale ale teatrului absurdului sunt depășite prin popularea textelor cu neologisme, prin re-cuperarea, re-condiționarea și re-utilizarea depozitului lingvistic existent, printr-o deschidere către toate stilurile și toate „manierele”, prin dezbateri culturale și literare, prin încantații filosofice etc. Creatorii de teatru re-iau, deci, motive teatrale care parodiază reciproc, dialoghează cu cele vechi sau creionează noi convenții teatrale”.

Volumul a câștigăt locul III la Concursul de debut în literatură 2020, organizat de BM „B.P. Hasdeu”, la categoria „Critică și eseu”. Autoarea și-a propus să schimbe situația dramaturgiei naționale contemporane, analiza pornind de la paradigma postmodernistă, care s-a manifestat în special, în domeniul poeziei și prozei. Așa cum dramaturgia este un domeniu al artei cu o specificare aparte, obiectivele studiului au ținut cont de anume această latură – realizarea unui concept de teorie teatrală, condiționat de lipsa unui mod decis și clar de relaționare a pieselor teatrale cu fenomenul postmodernismului. Accentul se pune nu pe structura literară dar pe proiectarea unei viziuni de ansamblu asupra modificărilor care au avut loc în anii 90 în dramaturgia și teatrul naționale.

„Împreună cu viitorii actori, scenografi şi teatrologi re-descoperim modalităţile de analiză a acţiunii unei piese, inclusiv şi după metoda lui Stanislavski, căutăm cauzele şi efectele distanţării brechtiene. Teorii, metode, sisteme…”

Date biografice: Nascuta la 21 noiembrie 1975 in satul Larga, Briceni. Studii liceale la Lipcani, universitare la Facultatea de Filologie a Universitatii „A. Russo” din Balti, doctorale finisate la Institutul de Filologie si apoi la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Stiinte a Moldovei. Tema tezei de doctorat ce urmeaza a o sustine in curind este „Dramaturgia anilor’90 in contextul postmodernismului”. Membra a Uniunii Teatrale din Republica Moldova si a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru. Unul din fondatorii, alaturi de Sava Cebotari si Dumitru Crudu, ai Centrului de Dramaturgie Contemporana din Chisinau. Participa la multiple conferinte si festivaluri teatrale nationale si internationale, publica articole in revistele: Viata Basarabiei, Limba romana, Arta, Teatru, TeatruAzi (Romania), Apsaros (Georgia), TheatreCultures (Grecia) etc. In prezent, e cercetator stiintific la Sectorul Teatrologie al IPC al ASM si lector la AMTAP.

  • Gilles, Mouellic, JAZZUL – O ESTETICĂ A SECOLULUI XX. – Cluj, 2003

Muzica a  omului,  a  corpului  si  a  placerii,  muzica clipei  traite,  a spontaneitatii ,nascuta dintr-o dorinta de viata si dintr-o teribila opresiune, jazzul este, in acelasitimp, tipat de placere si de durere al unui popor” – o definiție ideală a jazzului?

La fel ca pictorii clasici, compozitorii căutau un ideal, o frumusețe absolută, în spatele căreia trebuia să dispară actul creației. Armonia muzicii devenea armonia lumii create de Dumnezeu. Jazzul a facut tabula rasa: nu are un trecut decât traiul greu al oamenilor. Prin această inocență, această virginitate, va influența, într-o primă fază, secolul, punând sub semnul întrebării însăși muzica. Dintre toate curentele muzicale care au marcat trei secole de prezență a negrilor pe teritoriul american, doar blues-ul continuă, în afara oricărei nostalgii, să existe în paralel cu jazzul. Prin geniul deschizătorilor săi de drumuri, jazzul le transcende până la a deveni un fapt artistic major care va marca secolul său nu doar la nivel muzical. „Acest rapid tur de orizont ajunge: multe curente artistice s-au inspirat din jazz pentru a incerca să își reinnoiască limbajul. Chiar dacă motivele profunde ale acestor multiple întâlniri au fost câteodată foarte discutabile, jazzul, devenind o referință estetică majoră, a dovedit ca este o artă a timpului său”.

Spontanietatea este ceea ce diferențiază improvizația jazzistică de toate surogatele care au presărat un secol fascinat de mașină. Creația este un act uman: ca în cazul lui Picasso, corpul uman este cel care acționează. Spontaneitatea este o înflorire a corpului.

Gilles Mouëllic, profesor de Muzică și Arte ale Spectacolului, la Universitatea Rennes 2, Franta. A obținut doctoratul în Muzică și studii în cinematografie cu teza Jazz și cinema: convergențe estetice. Este director, împreună cu Véronique Campan, al colectiei Le Spectaculaire/Cinéma, de la Presses universitaires de Rennes. Desfasoară o bogată activitate de cercetare în domeniul artei cinematografice si a interferenței dintre muzică și film, cu accent pe jazz, activitate reflectată în multe lucrări, articole și studii publicate.

  • Orice carte se plămădește și se coace cu greu, având nevoie de multă căldură sufletească și de dorință de a o citi din partea cititorilor. Autorii au depus suflet, străduința de a aduna gândurile și faptele oamenilor interesanți prin viața lor de toate zilele… Oamenii de artă, în mod special, atunci când vorbim despre acest domeniu în această postare.- Veniți la Bibliotecă, dragi cititori, și cereți să vă fie prezentate orice carte doriți, precum și cele recomandate în acest blog!

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_Viata_Carti_blog, #Re_Vino_la_Biblioteca! #Lectura_BM_Hasdeu, #Chisinaul_citeste, #Carti_noi #Mai_2021

Intrari noi de carte la BM B.P.Hasdeu, prezentare Svetlana Vizitiu.


Un comentariu

Prezentare de carte poetică, BM B.P.Hasdeu 2021. Top-carti


Perioada contemporană rămâne perioada cea mai importantă şi cea mai valoroasă din întreaga istorie a literaturii noastre pentru că și ea va deveni clasică. Clasicii au intrat, încă din timpul vieţii, în legendă. Au devenit scriitori – mituri. Cu toate acestea, scriitorii, poeții contemporani trebuie mereu reactualizaţi și chiar… promovați. Profesioniști în acest domeniu de informare și de promovare, fiți de acord, sunt bibliotecarii BM! Sper, să vă bucure noile apariții de carte poetică recent donate Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu. Întrări noi, caractere noi, poezii de o rară frumusețe spirituală! Și cititorii, în rând după ele – să le lectureze!

  • Lora Rucan, Senină noapte. – Ch., 2020

    „Mamă a singurătății, boltă-amarnic înstelată / Ce îmi picuri oare-n suflet, ce otravă minunată,/ De îl simt ca pe un rege, rătăcit în al lui drum/ De himere și de vise — aprig, liric și nebun…” (Curge viața)

Volumul de poezii „Senina noapte” a apărut în vara anului 2020 și cuprinde 127 de poezii grupate în trei subcapitole definitorii: „În lumea mea” (50 de poezii), „Nostalgii” (34 de poezii) și „Miraje” (43 de poezii). Dedicat amintirii unui mare artist din Republica Moldova, regretatul scriitor, poet, scenarist și regizor Gheorghe Vodă (1934-2007), militant anticomunist pentru unirea cu România. Nu este o lucrare de debut, Lora Rucan fiind cunoscută în Republica Moldova ca jurnalistă și autoare a încă trei cărți epuizate: „Eu nu sunt înger” (editura Hyperion, Chișinău, 1839), „Niciodată” (Tip. Centrală, 2007), „Voci umane, destine neordinare” (editată de CEP-USM, 2004). De asemenea. este și autoarea unor versuri pentru copii.

Eu sunt întemnițată în propria-mi suflare,/ În propriul meu suflet, în dulcea mea suflare,/ În noaptea ce-ncălzește tot Universul meu,/ În noaptea care zboară spre bunul Dumnezeu.”

Poeta ne întoarce peste ani în trăirile sale intime de suflet adolescentin, plin de păreri de rău, de regrete, dar și a vieții contemporane în genere. Sunt simțirile unei ființe feminine uneori supărată pe trecutul vieții ei în contextul nefavorabil al realităților politice prezente, deși, luate la un loc, toate au un farmec al lor aparte, căpătând amploare clasică, fără somptuozități retorice.

  • Ion Diordiev, Catrene pământene. – Ch., 2020

„O menire avem pe bătrânul Pământ / Să-aducem fericire prin fapte și cuvânt / Semenilor noștri și celor iubiți / Cum am putea să fim și noi fericiți?”

„Istoria scrisă la comanda puterii / Nu reflectă adevărul pe care vremea îl cere, / Ci minciuna dulce în preferata culoare, / Pe care o cere un om ori întregi popoare.” (p.47)

În decursul luptei pentru Om și omenie, pentru trăirea în adevăr și deplină fericire autorul „Catrenelor pământene Ion Diordiev evident nădăjduiește la o poezie cu Dumnezeu, la o poezie cu conotații metafizice de care se apropie pe încetul de decenii. Râvna etico-civică și metafizică, plină de credincioșie, îi fac versul limpede, cristalin ideatic și profund atitudinal-ezoteric… Oricum „catrenul a devenit pentru maestrul Ion Diordiev simbolul său de experiență literară și „refrenul” comportamentului actual întru ființă.” – Tudor Palladi.

„Nu vreau mai mult nimic decât ceea ce am / Zile și putere de la Bunul Dumnezeu. / Să merg pe drum modest, să n-aud:„Ham_ham!..” / Ca să mă abată de le drumul meu.”

Ion Diordiev a fost acela care prin „60-70” a menținut nestinsă flacăra aforismului românesc în Moldova din partea stângă a Prutului. N-a fost ușor. În primul rând, pentru că Ion Diordiev s-a născut și a copilărit în Transnistria, unde alfabetul latin și abecedarul în limba română erau împușcate launloc cu cei care le popularizau…În al doilea rând, pentru că la Chișinău, pe la începutul activității literare a lui Diordiev, nu știa nimeni de existența unui aforism românesc… De aici, aforsimul de proveniență mai folclorică al lui Ion Diordiev… Iar calitatea cea mai distinctă a aforismului său e că e mult. Altă calitate e că din acest mult pți să alegi și fraze de bună calitate.” (Efim Tarlapan)

  • Valeriu Stancu, Mântuirea prin necredință. – Ch., 2020

„Pentru că am furat inimi, glorie, inspirație, te iert, / pentru că am râvnit femeia altuia, te iert, / pentru că mi-ai dat har și eu l-am irosit, te iert, / pentru că m-ai răstignit pe crucea iluziei, te iert, / pentru că m-ai obligat să port povara cunoașterii, de asemenea, te iert,/ pentru că mi-ai interzis să văd / iar eu am văzut, / iarăși te iert./ Îți iert, Doamne, păcatele,/ finitudinea,/ singurătatea / p care le porți în sufletul tău increat / orizont fără margini / în marginea orizontului/ pustiu / ca un suflet de poet…” fragment din poezia „Visul, un pământ sfințit” (p.107)

Valeriu Stancu este unul dintre poeţii ieşeni cunoscuţi, graţie traducerilor sale. Volumul Mântuirea prin necredinţă include poeme scrise în ani diferiţi, de motive cristice (nu de subiecte creştine, cum s-ar crede, ci anume de texte în care apar motivele credinţei în Hristos) pot fi puse sub semnul acestei declaraţii cu valoare de moto: „Dumnezeul la care ne închinăm/ ni l-am făurit fiecare / după chipul şi asemănarea noastră”. Ele explică nu doar un crez poetic, ci şi un principiu general al credinţei de orice natură. Poezia lui Stancu e un act umanist prin definiţie: Subiectivă, egocentristă, ea vorbeşte, mai mult decât orice alt gen (nu doar literar, ci şi artistic), despre sine, despre lumea interioară, care, odată exprimată, devine un univers, un bun pentru toţi. Consecutiv, dintr-un pur act narcisiac iese o expresie prin excelenţă altruistă, o lume dăruită lumii: „Hai naşte-mă, Doamne,/ E iarnă, pustiu,/ Rod vifori din mituri divine…/ Hai naşte-mă, Doamne,/ Colindă să-mi fiu/ Că steaua pornit-a spre mine!”

Scriitura lui Valeriu Stancu este una modernă în substanță, nu în formă. Dovadă e în această secvență dintr-o poezie, care reverberează și proiectează emoții… Face să se cutremure înțelesurile lumii.” (Mircea V. Ciobanu)

  • Ion Mureșan, Izgonirea din poezie. – Ch., 2020

Poezia e cea mai tare dovada a existentei lui Dumnezeu„(Ion Mureșan)

„În ultima vreme scrisori tot mai insistente / îmi cer să hotărăsc/ vârsta la care voi înnebuni./ He, he mâine dimineață voi prinde un câine / roșcat de un / picior și rotindu-l deasupra / capului ca / pe o elice / cu adevărat o să mă înalț la cer. / Iată ce am știut dintotdeauna: cei care / își mărturisesc puterea / o fac prin mirosul de animal / sterp” (fragment din „Înălțarea la cer”, p.11)

Volumul de faţă oferă o selecţie reprezentativă din cele trei volume poetice originale ale autorului (Cartea de iarnă (1981), Poemul care nu poate fi înțeles (1993), cartea Alcool (2010). Apreciat atât de critica literară cea mai exigentă, cât şi, deopotrivă, de cititorul de poezie, Ion Mureșan, poetul exponenţial al generaţiei optzeciste româneşti, „cel mai important, şi cel mai valoros poet român de la finele veacului trecut şi de la începutul celui de acum.” (A. Cistelecan). În el se îmbină magistral şi dramatic dilemele existenţiale şi expresionismul, ca mesaj estetic.

„Poetul e un altul, o ființă redusă la scheletul ei abstract, un arheu eliberat de carnea realității. Poezia însăși e o formă de purificare, dar și o povară ontologică, o boală congenitală, tradusă prin viziuni ale splendorii malefice, îmbibate de profetism…” ( Radu G. Țeposu)

  • Ionel Căpiță, Vinul, Via, Veșnicia. – Ch., 2020

Cinstește vinul, dar nu-ți păta cinstea” ( Ionel Căpiță)

Volumul surprinde cu sinteze versificate despre veșnicia viilor moldovenești și de pretutindeni, precum și a produselor acestei binecuvântate plante, vița de vie…

„Alungă-ți necazul, frate,/ Lasă-ți grijile-ntr-o parte,/ Ia un vin de sănătate/ Că-i mai scumpă decât toate. / Zi-i de dor și zi-i de jale,/ Așa cum inima-ți spune,/ Pune-ți viața ta la cale,/ Orice zi e o minune./ Ridică paharul vieții!/ Orișicând și orișiunde,/ Jalea s-o-nghită nămeții,/ Amarul ia și-l ascunde,/ Nimeni să nu-i dea de urme! („Ridică paharul vieții” pentru Alic Zaporojan, p. 210)

Născut pe 1 iunie 1949, Ionel Căpiță se trage dintr-o familie de vrednici țărani români, mama Agripina, tată – Ioan, din comuna Șirăuții de Jos, plasa Lipcani, județul Hotin (azi Briceni), care au dat viață celor cinci copii… Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, președinte al Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic. În repetate rânduri s-a învrednicit de trofeul „Antena de aur”, la concursurile desfășurate la TV Națională; a fost nominalizat laureat al revistelor „Literatura și Arta”, „Natura”… Din 2011 Ionel Căpiță exercită funcția de redactor-șef al revistei „Vânătorul și Pescarul Moldovei.” (Vlad Pohilă)

  • Petre Popa, Templu pentru rugile mele; Cod. – Soroca, 2020

De-ar mai ține Cerul, să am de ce agăța icoana” (P. Popa)

Poetul Petre Popa, directorul Teatrului ”Veniamin Apostol” din orașul Soroca, a editat recent trei cărți de poezie în 2020-21: ”Am scos trei plachete de poezie: „Cod”, ”Rămâi” și ”Templu pentru rugile mele”. Totodată, am finalizat lucrul la niște cărți pentru copii. Sperăm să revenim la normal, deși toate vor fi altfel pentru oamenii de creație, de știință, deoarece cei puși pe șmecherii nici nu și-au sistat activitatea”.

Mamele fiilor poeți/ țin cărțile lor sub pernă,/ alături de acatiste, rugăciuni – / de cărțile sfinte./ Așa îi ajută pe fii/ să meargă înainte! / E îndeajuns ca fiii, când merg la culcare, să-și pună sub cap / pernă de la mama,/ și, mare mirare!/ Mamei, când i se face sete de apă. / dar zace la pat,/ îi vin puteri/ ca să-și ia singură cana…” („Mama poetului” din ”Templu pentru rugile mele”)

Destul!/ Timpul urii nu se consumă niciodată/ pentru cei care nu cunosc aritmetica iubirii,/ Ea nu se împarte la doi, ci se înmulțește,/ dacă e adevărată,/ și atunci nu se mai sfârșește.” (fragment din „Destul” din cartea „Cod”)

Petre Popa s-a născut pe 7 mai 1958 în satul Tătărăuca Veche, raionul Soroca. A absolvit Școala de vinificare și viticultură din Stăuceni (1978) și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău (1991). Masteratul la Academia de Administrare Publică (2007-2009). A fost director al Casei de Cultură din Stoicani (1986-1988), regizor la Direcția raională cultură Soroca (1991-1996), director adjunct la Colegiul agricol din Soroca (1996-1999), șeful Direcției raionale cultură (1999-2007). Din anul 2009 este director al Teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca. A debutat cu volumul de versuri ”Rădăcinile aripilor” (1993), urmat de cărțile: „Prințul Moștenitor”, „Intuiție”,  „De la Nistru pân’ la Tisa”, „Oglinda infinitului”, „Istoria unui teatru & Teatrul unei istorii” ș.a. A scris versuri pentru 150 de cântece. În 2000, a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer. Este cetățean de onoare al municipiului Soroca. Laureat al mai multor premii literare.

  • Insula timpului:  4 poeți din Ucraina și Rusia / Antologie. – 2019

Antologia include 4 tineri poeți din Federația Rusă și din Ucraina. Trei dintre ei sunt de expresie rusă (Vladimir Korkunov, Galina Râmbu, Ecaterina Derișeva), iar unul este de expresie ucraineană (Lesyk Panasiuk). Traducere de bibliotecarii BM B.P.Hasdeu.

Dragi cititori! Nu ratați volumele prezentate din fondul BM ulterior venim cu noi cărți, cu autori și scriitori de suflet! Veniți la Bibliotecă și cereți să le citiți pe viu, – e mult mai util și pentru vederea și gândurile voastre, decât memoria roboților a tehnologiei săturate! 🙂

#Prezentare_Svetlana_Vizitiu, #Top_carti #Impresii_viata_carti_blog, #Re_Vino_la_Biblioteca_Hasdeu, #Lectura_BM, #Chisinaul_citeste, #Dezvoltare_personala, #Poeti_basarabeni, #Poezie_romaneasca, #Personalitati, #Poezia_sufletului

Intrari noi de carte poetica, 2021 la BM B.P.Hasdeu. Foto S. Vizitiu


Un comentariu

Aș veni la bibliotecă, dacă… Sondaj interactiv BM HASDEU


  • „Una dintre cele mai norocoase lucruri care ți se pot întâmpla în viață este, cred, să ai o copilărie fericită, sănătate și o carte bună. Din păcate, biblioteca azi, nu mai e ca cea din trecut. Aș răsfoi cu plăcere revistele și cărțile pe rafturi, aș bea o cafea propusă de bibliotecar, mai mult contează să plec de la bibliotecă cu dispoziție bună și să-mi doresc să revin mereu acolo… Nu întotdeauna găsesc persoane normale cu care să poți vorbi, întreba, soluționa ceva. Am nevoie de prieteni, dar e tare greu să comunici azi cu cineva.” ( M. Constantin, casnic)
  • Angela Chelaru, model, design: – ‘’Daca aș avea mai mult timp liber;
  • Dacă nu aș avea cărți electronice;
  • Dacă aș vrea să-mi dau o întîlnire romantică ca pe timpul studenției!’’
  • Vladimir Potlog, (poet, persoană cu nevoi speciale): ‘’ Dacă aș avea prieteni adevăraţi!’’
  • Alexandru Placinta (scriitor):’’Am spus de mai multe că Biblioteca pentru mine este și un lăcaș sfânt. Aș veni și în toată ziua dacă în timpul de față nu ar fi pandemia, care ne dictează să fim prudenți … Vă mulțumesc mult!’’

Vin cu drag după vaccinele effectuate…. Si vă spun de ce atunci. Vor fi 10 zile după al doilea vaccin și voi avea imunitate, deci voi fi în siguranță.’’

  • Alexandra Marta (jurist, freelancer): ‘’ Dacă as avea timp liber )’’
  • Vlad Codreanu, (cântaret): ‘’ Hristos Adevarat a inviat! AS VENI LA BIBLIOTECA DACA SA-R TURNA 50 DE GRAME 🙂 PS: NU SUNT EU AMATOR DE A CITI CARTI… POSIBIL, PREA MULT ERAM IMPUS IN COPILARIE CA TOT SA CITESC E.T.C. PLUS SI LA SCOALA IMPUS CA ACUM SUNT FERICIT CA AM SCAPAT DE NEBUNIA DE A TOT INVATA. DACA AR FI CAZUL CEVA SA CITESC O FAC, NU E PROBLEMA. EU MAI MULT SUNT PASIONAT DE VIDEO SAU SA CE VAD CU OCHII MEI… DAR CITITUL PENTRU MINE NU E O PASIUNE. CITESC DOAR CEEA CE AS AVEA NEVOIE.’’
  • Dorin Scobioala, realizator programe, fondator CAT STUDIO:’’ Dacă nu ar fi covid. Și dacă doar acolo aș găsi cărți pe care nu le pot cumpăra la librărie’’.
  • Zinaida Jarcutchi, proprietar Hotel-restaurant Manhattan:’’Mi-i dor de biblioteca plina cu Oameni ❤️ As veni la biblioteca, daca se termina pandemia, caci o biblioteca nu e numai carti, dar si bibliotecare, oameni cunoscuti cu care as avea placerea sa interactionez! Apropos, eu sunt deținătoarea medaliei „Prietenul Cărții”. Fiind elevă în clasa 8, am primit această distincție, în calitate de „Cea mai Bună Cititoare din raionul Rîșcani…

Pentru mine CARTEA a fost și este cel mai bun prieten…Un consatean, la un eveniment mi-a adus aminte de acea perioadă cand eu eram cea mai buna cititoare din raion și de duminicile așteptate cu nerăbdare de tineret, căci dansurile în club 😉 urmau doar dupa “Ora de lectura”, la care eu le povesteam romane…’

  • Sergiu Botezatu, scriitor:’’ As accepta cu plăcere, dar nu se permite pana când. Probabil vom primi permisiunea după vaccinarea completa.’’
  • Victor Micușa (director Micușa-stil): „Aș veni la bibliotecă, dacă … aș fi student”
  • Ana Albu, avocat: „Dacă ar fi bibliotecara Svetlana la serviciu”
  • Vasile Fotescu,(producator studio, lector Universitatea de ARTE : „Dacă am avea mai mult timp și ar fi mai sigur din punct de vedere pandemic.”
  • S. Popescu:„ „Mi-e dor de oamenii aceia mărunţi cu suflete mari cât soarele, mi-e dor de simplitate, de adevăr, de puritate. Mi-e dor de țară, de curăţenia aceea mirosind a var, cenuşă, rozmarin şi busuioc. Mi-e dor…de bibliotecile vechi cu cărțile pe raft pe care să le tot răsfoiești singură, săli fără calculatoare, dar cu evenimente și cititorii cu care poți  discuta din suflet, Aș veni la sală să privesc un ecran mare ca pe vremuri, cu filme melodramatice sau comedii, apoi să recitesc cartea pe motivele acestor filme, să fac comparații…”
  • Ana Bodrug: „Daca as avea timp, am doi copii mici! Daca nu ar exista cartile electronice, care sunt disponibile in orce format la orice ora pe internet…
  • Valentina Esanu, pensionara:„Numaidecât as veni la biblioteca, dacă as avea așa posibilitate. Cu părere de rău, mă deplasez greu, nici chiar la magazin nu mă pot duce. In vremurile mai bune, am citit mult și cu mare plăcere, acum, din păcate se citește foarte puțin. O seară bună va doresc.
  • Gema Izbas:„Biblioteca a fost și va rămîne un spațiu de cunoștințe cu frumosul, cunoștințe cu oameni noi cu diferite păreri și națiune. Biblioteca trebuie să ofere în continuare acces la cunoștințe atât prin intermediul cărții tradiționale, cât și prin media digitală – nu numai la sediul său sau cu bibliotecile sale mobile, ci și prin site-urile și bazele de date. Cu părere de râu acum un an au fost închise din cauza pandemiei,și m-am mirat mult cînd trecând prin preajma bibliotecii, în Atena, am văzut un rând 😀 o coada de rând mai bine zis că două ore de așteptare! Deci lumea are interes, pagina întoarsă trebuie simțită cu degetul,mirosul de hîrtie sa ne facă să ne simțim ca piticii din povești,cartea întotdeauna chiar citită pina la miezul nopții ne-a înviorat somnul cu fiecare pagină întoarsă…As veni la biblioteca chear de as aștepta și în coadă- doua ore!”
  • Zinaida Galben-Panciuc (pedagog):„Dar, merg la biblioteca… Mai puțin de când suntem in pandemie.”
  • Veronica Pirlea-Conovali (pedagog, istoric, scriitoare):”Pentru mine biblioteca este ca si biserica, aici sufletul se odihneste, se hraneste, acumuleaza informatie si ca pasarea satula poate sa zboare la diferite inaltimi si continente. Eu nu-mi pot inchipui viata fara biblioteci, fara carti. Stiu ca astazi lumea s-a modernizat, este internetul si multe alte forme de informare. Dar cat de dezvoltata n-ar fi lumea, nimic nu-mi va putea inlocui cartea. E mare bucurie si impartasanie pentru suflet cand tii in maini o carte. Cand stai in liniste in sala unei biblioteci si meditezi asupra celor citite.Stiu, se poate de citit si acasa, dar cu siguranta gandul alearga la bucatarie, la curtea nematurata, la gradina nesapata etc. Daca mar intreba cineva, ce doresc mai mult in viata? As raspunde vreau ca bibliotecile sa aiba multi, multi cititori si lumea sa fie tare, tare inteleapta. Cu parere de rau, astazi Covidul, a pus stapanire peste tot, ai impresia ca a venit peste noi cu scopul cat mai mult sa ne indobitoceasca. Pentru mine salvare sunt cartile. Cititi si nu uitati bibliotecile!
  • Astfel au răspuns astăzi utilizatorii BM B.P.Hasdeu la un Sondaj-interviu interactiv pop-up „Aș veni la bibliotecă, dacă … ”??
  • Și, ceilalți, ce spun? – Vă așteptam cu drag la Bibliotecă! Re_Veniți!

În perioada pandemiei, marea majoritate a bibliotecilor au trecut la activități pe online, încercând astfel să mențină relația cu cititorii și chiar să sporească interesul pentru servicii. Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu si filialele ei și-au creat pagini pe rețele de socializare, au organizat activități de lectură și evenimente online pentru a menține legătura cu cititorii, îngreunată din cauza restricțiilor sanitare împotriva contaminării Covid19. Bibliotecile au devenit în ultimii ani loc de șezătoare și socializare pentru persoanele în etate, lucru la care practic s-a renunțat pe timp de pandemie. Cei vârstnici au de suferit mult, trebuie gândit ce se poate de făcut mai bine pentru pentru ei. Și celor tineri le vine greu, pe timp de pandemie nu și-au mai ridicat ochii de pe mobile, acum trebuie, într-adevăr să se apuce de studii, și cine îi vor informa mai bine decât bibliotecarii? Pe baza sondajului de mai sus cu 18 utilizatori, se crează idei interesante pentru implementarea variată a serviciilor în bibliotecă, și managerilor BM – să le realizeze mult mai bine acest proiect.

Acum sarcina bibliotecarilor este să-și mențină cititorii fideli și să atragă cititori noi în sălile de lectură, scopul esențial devenind proiectul #Re_Vino_la_Bibliotecă! Sondajul demonstrează nevoile utilizatorilor pe timp de pandemie, în mod special. Și ceea ce ar motiva cititorii să vină fără griji la Bibliotecă. Este greu, dar ne vom descurca, avem informații cu diuiumul și – bibliotecari profesioniști dornici să le distribuie. Re-Veniți la Bibliotecă cu dorințele voastre, sănătoși și optimiști! – Bibliotecă vă ajută, ca de obicei, să vă informați- în și – din orice domeniu care vă interesează!…

#Svetlana_Vizitiu, #Impresii_viața_carti, #Chisinaul_citeste, #Re_vino_la_Biblioteca, #Biblioteca_Hasdeu

P.S. Este păstrată ortografia comunicărilor de mai sus.

Biblioteca Centrala a BM B.P.Hasdeu, foto S. Vizitiu


12 comentarii

Oamenii nu invață cum să moară (Dor de Tata)


Deja cinci luni, nu mai este pe acest pământ; și-mi lipsește dureros cel mai drag omuleț – tăticul… Mamei mele – soțul iubit, iar nepoților – cel mai drag bunel… În viață, fiecare are puntele său, podul lui de susținere, avionul cu aripi în zborul liber de responsabilități, și pentru mine acesta a fost Tata. #Vasile_Vizitiu.
Legile acestei vieți sunt de așa natură că cândva trebuie să ne despărțim, și oricât n-aș întinde acest drum, el a venit în cel mai dramatic moment, la finele anului 2020. Indiferent cât de înțelegători suntem, cât de pregătiți suntem, – nu ne putem conforma cu inevitabilitatea acestui groaznic eveniment și că alături nu mai este persoana iubită… – Dumnezeu să te ierte, tată!
Totul în această lume este temporar. Totul, în afară de iubire. Ea nu moare. Ea continuă prin noi și va continua ca o stafetă prin copiii, nepoții, strănepoții noștri… Și, această abilitate de a iubi, la fel se învață…
– Hristos a Înviat!

-Dragul meu tătic, eu știu că mă auzi, că exiști contrar tuturor legilor pământești. Și acolo de Sus, te rogi la Domnul pentru noi… Chiar dacă nu te vedem, te simțim și te iubim. Dumnezeu să te odihnească liniștit în Împărăția Lui!
Nu, oamenii nu-nvață cum să moară,
Se nasc, aripile să crească,
Ca mai târziu, când vine ora,
Dramatic, să ne părăsească…
Zboară la veșnicie, unde-i Pacea.
Nu, ei n-au învățat să moară,
C-un val de aripi ajung la sine Acasă,
Să ne protejeze… și se roagă…
Pierderile au propriul destin –
Ce este mai important, ne învață să prețuim,
Semnificația – ințelegem când părul e cărunt…

  • Atunci când murim, învățăm să Trăim!

#Svetlana_Vizitiu, #Impresii_viata_carti_blog, 2021, Mai,

#Republica_Moldova #Pastele_Blajinilor

Parintii mei tineri Vasile si Teodora Vizitiu, 1963
Tata cu Vitea mezinul, si cu nepotul Nicu Saragov
Lilia, sora mea, danseaza cu taticu…
Eu cu taticu


11 comentarii

Onoare și amintire binecuvântată, tată!


A avut distincții de la stat, premii onorabile și aprecieri, era o autoritate, era persoana pe care o respectau mulți oameni, chiar și concurenții. El spunea că familia oferă totul. Cu siguranță, e adevărat. Dar mai era ceva în el. Caracterul. Tata era creat din acel material, din care sunt făcuți mareșalii. Și, deoarece a făcut marina la Sevastopol, avea un caracter de amiral! Un caracter absolut invincibil, de neînduplecat. Întotdeauna credincios, și convingător, niciodată nu se îndoia de sine, și nu se poclonea în fața nimănui. Nu se adapta, și nu a căutat beneficii trecătoare. Nu agrea pupincuriștii, dar nu gândea de rău la oameni. Acesta-i micul secret. La toate sărbătorile sau adunările la care participau uneori sute de invitați, protagonistul principal devenea tata. Și era ades invitat, și abordat nu doar de funcționarii de stat, ci și de oamenii obișnuiți, și de la țară, iar tata discuta la același nivel cu fiecare…

Mare nedreptate este însăși această moarte de Covid, într-o secție de terapie intensivă la Urgență. Fără să poți să-i mai vorbești, fără să-l susții și să-l îmbrățișezi… Fără să poată să te mai audă. În singurătate și tristețe și durere și (de multe ori) înțelegând că ceva nu merge. Că plămânii nu mai au puteri, iar sângele te trădează… O moarte pe care nu o merită nimeni… Că “mai mor oamenii”, spun unii… Tăticu la sigur ar mai fi trăit. Aștepta cu nerăbdare să se întremeze, să reia munca lui la Muncești, să ne întâlnim cu familia la o masă de jubileul lui ce venea peste o lună în ianuarie 2021… Să mai discute cu strănepotul drag, la fel cu nepoții… Să mai îngrijească de mama, care acum e sleită de puteri și de dorul după tata cu care au trait împreună 60 de ani… Dar noi niciodată nu avem grijă la timp de oameni. De ce???

/30 ianuarie 1936-11 decembrie 2020/

La Clubul IVC, Biblioteca Hasdeu (2019)
Cu nepotii #Vasile_Vizitiu

Tatăl meu. Vasile Vizitiu… Taticule! Să ne ierți că nu te-am putut salva…
Se pregătea să sărbătorească cei 85 de ani de la naștere și începu pregătirile. Voia să ne adune pe toți, neamurile și prietenii – la o masă cu bucate și vin bun, cu mare tam-tam. Aștepta să treacă pandemia…Atunci când ne aduna de sărbători, și de Sf. Vasile, și de ziua lui, la fel, în ianuarie, de obicei, se realiza un plin concert, cu recitaluri de urări și poezii; cântau și colindau toți, și el, și cei din jurul lui… La un coniac sau vin veritabil moldovenesc, care era preparat cândva de dânsul în „polobocul” beciului de acasă din Florești… Colecționa coniac de 25 și de 50 de ani tărie, și sticle de vin bun, fabricate în butoaiele celebrilor fabrici ca Barza albă, Divin, Cricovo, etc.

Dar, din păcate, boala și-a făcut ajustările proprii la toate planurile tatălui meu. Pe 11 decembrie, la circa ora 12 ziua, Vasile Vizitiu, a decedat… A murit în spitalul de Urgență, un stop cardiac după 30 de minute intubare, după două zile de tratament pentru coronavirus. Medicii spun că pacientul în covid nu simte apropierea morții, nici durere… Dar cred că tata a realizat-o fiind surprins de ea cu câteva clipe înainte, cine știe, de bucurie că l-a văzut pe Domnul, sau de tristețe pentru noi, familia lui îndurerată… Fratele meu l-a găsit cu ochii larg deschiși, atunci când i-a luat trupul din spital… Mă bucur doar că în acele momente, aveam luminările aprinse pentru tata, pentru că în spital nu cred că avea cine s-o facă, nici permis nu avea nimeni cu vizite… Îmi vine greu să realizez că atunci tata avea nevoie de noi, să fim alături de el, să-l ajutăm cumva, cum o făceam, de obicei, acasă… De câte ori sora mea sau mama, l-au salvat de infarct sau alte crize, acasă, dar la spital nu a reușit nimeni s-o facă…

Cu fratele Sergei Vizitiu /Minsc si sotii A. si A. Lupu

Încă, nu pot gândi la tata în timpul trecut… Lacrimile mă podidesc incontinuu… Vreau să-i văd permanent chipul, să vorbesc la el, și o fac rugându-mă, privind imaginile cu tata…
Până la adâncă bătrânețe, tata a rămas un bărbat frumos și cu spiritul tânăr. Ce bine că a trăit, el a fost norocul nostru, a fost un tată de milioane, ne-a încântat pe fiecare cu firea lui omenească. A fost tatăl nostru și fiul poporului său, din părinții țărani de la Varvareuca / Florești, – era și el foarte simplu, sau obișnuit prin modul de a trăi. Un om cu coloană, corect și de suflet. Dar și mereu vesel, zâmbitor… Om de omenie, deloc indiferent pentru soarta și situația din țară, pentru istorie și pământul basarabean, și aceste lucruri se simțeau în fiecare cuvânt, prin fiecare faptă a lui…

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 26-mart-2018.jpg
Tăticu cu mama (Teodora Vizitiu,2017)


Realizez că și-a dat seama, că poporul nostru a fost mai puternic în trecut, și mă doare acest lucru. În prezent, oamenii și-au pierdut valorile, milioane au emigrat și… au devenit indiferenți față de ceilalți… Nu mai are nimeni nevoie de sfaturile celor bătrâni și înțelepți…
Iar trecutul este ceea ce oferă putere prezentului. Astfel ar trebui să fie… Prin ceea ce a fost, un om de aur, o legendă, o amintire eternă, mândria epocii noastre, și au spus-o oamenii de valoare care deja au decedat, înaintea lui tata. – O personalitate ce a adus lumină, prin caritate și amabilitate – în orice casă a pășit… Mereu cu griji, a semănat bunătate și mândrie pentru țara lui, respect pentru generații de la mic la mare… Marinarul cu satul în suflet. A scris și cartea Lui cu același titlu: „Cu satul în suflet prin mări și oceane”.
Există în viața noastră momente care par că ne dezvăluie esența. Momentele pe care ni le amintim mereu. Și cel mai important, că dragostea și înțelegerea reciprocă domnesc în suflet. Dar, uneori în viață te înșeli atât de mult și nu vrei să te urnești din cărăruța pe care te-ai rostogolit cândva! Și-apoi, deja e foarte târziu, și anii au plecat, și cine ne plăcea mult, nu mai este în viață. Ne facem concluzii în sinea sa. Iubiți și fiți iubiți…
Dragă, dragă Tată! Onoare și amintire binecuvântată! Suntem orfani fără tine, tăticule!

Vasile Vizitiu, Tatiana Badan, Maia Banarescu (BM Hasdeu)
Cu Mariana Harjevschi, Dina Ciocanu si Vasile Vizitiu, 2016
Cu parintii la aniversarea mea jubiliara 2008
Vasile Vizitiu cu fratii Elena Savciuc si Ilie Vizitiu
Vasile Vizitiu, Andrei Covrig, 2015
Vasile Vizitiu, caritate la Varvareuca, Floresti 2018 de Pasti
Cartea/ autor Vasile Vizitiu si familia lui in imagini
Prietenii la aniversarea de 80 de ani / Vasile Vizitiu
Parintii mei dragi Teodora si Vasile Vizitiu
Parintii mei dragi in 1970, Teodora si Vasile Vizitiiu, Floresti
Vasile Vizitiu cu prietenul din Floresti – Ion Plesca (dec. in iulie, 2019)
Vasile Vizitiu cu Octavian Ticu, la BM B.P.Hasdeu, 2017
Unicul fiu al tatalui sau, Victor, 2013. La botezul stranepotului Timur.
Taticu meu, eu si copiii mei Iulian si Alexandra 2017
Vasile Vizitiu la Clubul Impresii din viata si carti, protagonistul Iulian Ciocan
La Clubul Impresii din viata si carti. Vasile Vizitiu doneaza cartea lui poetei Dorina Codreanu.
Eu cu tatal meu #Vasile_Vizitiu, la Clubul Impresii din Viata si Carti…

#Svetlana_Vizitiu, 11 aprilie, 2021, – Deja patru luni fără tine, tată… Doare… ❤

In Memoriam Vasile VIZITIU (30 ianuarie 1936 – 11 decembrie 2020)

#Republica_Moldova_Chisinau


4 comentarii

Un curcan nu ciuguleste intr-un loc


               – Viața noastră…

Noi nu prețuim

Viața în mod corespunzător,

Cheltuim darul lui Dumnezeu

Fără tâlc – repetăm, zeci de ori;

Nu putem lupta

Cu lenevia noastră,

Până nu izbucnește

Incendiul la fereastră…

Un curcan

Nu ciugulește într-un loc,

Te-impune

Să realizezi ceva –

La-un foc!

Să prinzi la minte,

Abilități, maturitate!

Să ai ambiții,

Cu responsabilitate!

  • Să faci ce este interesant,

Să nu aștepți-

În-zadar,

Ploaia cu bani!

Acel ce știe de valori;

Cu sinceritate,

Merge în drumul său…

Sunt puțini înțelepți

Printre noi,-

Care economisesc din timp

Sau – repară erori…

Cel care, cunoștințele

Distribuie generos,

E un om bun –

Cu măduva pân-la os…

Prea târziu ajunge

Gândul la noi,

Că Viața ne e dată

Doar o dată,

Nu suntem zei…

Tot, ce ni se întâmplă,

Depinde de întelepciune, –

Fie de – a noastră vină…

Și, viața e doar Una!

       (14 decembrie 2019)

                    – Puțin e să iubești…

Nu e suficient

Să iubești o persoană,

Trebuie s-o respecți,

Cu a ei viață să trăiești.

Să poți respira

Împreună cu ea.

Uneori să auzi

Ceea ce nu poți

Să spui…

Puțin e s-o găsești,

Principalul e –

Să n-o pierzi!

(decembrie 2019)

                      – Nostalgie

Urmează despărțirea

Triste zile, ca de obicei.

Anii de viață

Cu un auriu șal –

Au zburat într-un val…

Este greu să spui „Adio”

Și câmpului,

Și frunzelor ruginii…

O mare dorință –

Să-auzi un „Vino”!

Doar că

Nu mai poți reveni…

Toamna deveni

Din nou tristă,

Cu arborii-n somn

La a ta prispă.

Natura are legile ei,

Din nou

O altă primăvara promite

Să revină

Înapoi.

Cu alte persoane,

Cu alte impresii.

Și, de ce – atât de nostalgic –

Mai Doare?..

(2019)

        – Aș fi trecut pe lângă tine

Eu, probabil, aș fi trecut

Pe-alături,

Nu te-aș fi observat pe tine,

Dar țineai în mâni

un buchețel drăguț,

Evident că florile –

Nu erau pentru mine…

Le duceai cu atâta grijă,

Că m-a năpădit

Un gând hazliu,

  • E iubirea?

Sau, o parte

A romanului în ie?

Dar ochii tăi duceau

Primăvara,

Nu putea fi

Doar o întâmplare…

Eh, în piept brusc apăru

Gelozia –

O ridicolă și incurabilă stare

Din timpurile omeniei…

Mi-am dorit ochii tăi

Atât de puri și sinceri,

Să te cunosc din nou

Din primăvară-n iarnă…

La fel când eram mai tineri! 

Eu poate aș fi trecut –

În prezent, alături,

Să fiu lângă tine…

Dar florile tale

Evident că nu erau

Pentru mine…

(decembrie 2019)

 -Există – fapte ce nu pot fi iertate.

Cuvinte ce nu pot uitate.

Momente când un om – cândva apropiat –

Devine la fel de-îndepărtat…

Ne schimbă oamenii

Nu viața. –

Ne schimbă răutatea,

A lor vanitate…

Invidia,

Nu mai puțin, prostia…

Nu ai cum te salva,

Decât să-ți urmezi viața –

Visele și calea ta –

În Ea.

Departe de

Neprieteni

Care succesul tău nu-ți vor ierta…

Și doar cândva gândeam –

Că ei sunt a mea viață…

Câți nervi și lacrimi

În anii irosiți

Pentru cei –

Ce mă consideră un Nimeni…

În loc de lipsuri să te plângi,

Mai bine cu aprecieri s-ajungi!

Eu nu știu ce va fi mâine!

Dar am încredere în mine.

Că fericirea – e în oameni atenți

Unul față de altul,

Acesta-i secretul ei, al vieții…

Noi nu știm ce va fi mâine,

Să fie doar, pur și simplu!

Cu oamenii dragi nouă,

Și vouă!

Cu răbdare și respect reciproc!

(decembrie, 2019)

#Versuri pentru voi, oameni dragi sufletului meu! 

AMIN.

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_viata_carti_blog

#Versete_tomnatice, carte de subsemnată


10 comentarii

Nicolae Dabija


Nicolae Dabija La BM B.P.Hasdeu. Foto S.Vizitiu

Nu se nasc poeții din întâmplare,
De la om – la om dintr-o suflare,
Viața lor cu credință înconjoară
Misterul nașterii în vară…
Poeții nu se nasc din întâmplare…
Coboară la pământ de sus,
Prin viața lor tăinuită-n zare –
Rămân ei simpli și deschiși.
Ochii-n priviri – mesagerii divini
Mereu triști, fideli unui vis,
În haosul problemelor rotind,
Strălucesc într-un câmp color cu ii…
Al unei lumi ce-a rătăcit în noapte,
Poetul pleacă cu fapte, la final,
Chemat de sus fără o șoaptă,
După regulile unui joc spațial…
Necunoscute pentru mintea noastră,
Rămâne inima tăiată în durere,
Realizăm, surprinși de tristă veste,
Că au plecat nefinișându-și visul…
Fără Unire – să-și termine versetul.
Doar orchestra cântă adio,
Vindecătorii sufletelor noastre obosite,
Asistați de oratorii cu brio…
În primăvară, deja barza a sosit,
Și ghioceii neaua au topit,
Ei nu știu de covid, de pandemii,
Poetul pleacă, dar nu moare nicicând… –
Poetul pleacă, și va trăi prin vers,
Poetul pleacă, va dăinui prin cânt,
Poetul pleacă, nu moare niciodată,
Opera lui – e o lecție de viață!
Se duce în viitor, în depărtare,
Cu texte, rime, melodii aparte.
Și poate că chiar azi sau mâine, nu se știe,
Îl vom urma, ca o tainică mesagerie…
Acolo, unde a plecat,
Brusc ne-a lăsat,
Scriitorul Academician –
Nicolae Dabija…

In memoriam #Nicolae_Dabija
( Svetlana Vizitiu, 12 martie 2021)

Nicolae Dabija, Eugen Doga La BM B.P.Hasdeu. Foto S.Vizitiu
Date biografice

Cântecul #Draga_mea_iubita, #7Clase. Versuri Nicolae Dabija

Surse cu alte stiri despre opera Nicolae Dabija:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/21/top-6-carti-pe-timp-de-pandemie-autori-si-literatura-universala-la-biblioteca_hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/09/23/top-5-carti-realizate-de-bibliotecari-bm-intrari-noi-in-fondul-bm-b-p-hasdeu/

#Tema_pentru_acasa, #Nicola_Dabija / https://www.youtube.com/watch?v=zV5QTzPiPMs


5 comentarii

Parintilor


Trei luni de când ai plecat… Nenorocirea se strecurase brusc, Suntem nevoiți să ne luăm rămas bun, Sufletul – cu durere umplut. Cum mai departe să trăim, spune, tăticu!.. Tărăgănând, îți mângâi chipul cu mâna, Pe imaginile cu tine, Și în noapte rog: „Întoarce-te, tăticule, mai repede, auzi?” Nu pot crede că aici nu mai ești: „ Iartă-ne. Te iubim. Ni-e greu fără tine!” Și la Domnul rog un singur lucru: Alături de cei Drepți să te fericească”. Și, de Covid să ne ferească…

                          Familia Vizitiu

Tata – un cuvant simplu cu scântei de stele și căldură interioară în fiecare dintre noi. În viață, cei mai importanți – sunt mama și tata, părinții care ne dăruie viață, ne ocrotesc și ne învață, ne dăruiesc primele lecții de viață și exemplu de dragoste și siguranță. Amintirile despre ei sunt dragi sufletului și inimilor, până lacrimi. Altfel nici nu poate fi, parinții sunt o părticică a fiecărui dintre noi.

Iertați-mă, părinți, dacă vă întristam! Nu întotdeauna eram ascultătoare precum ați fi dorit, Ades zburdalnică, fără minte, Și nu v-am acordat căldura pe deplin. Pentru farse și neascultări, știu, demult m-ați iertat, Și în ciuda capriciului meu copilăresc, În continuare, m-ați iubit. Vă mulțumesc, părinților, pentru tandrețe, Pentru iubirea voastră, răbdare, bunătate… E atât de plăcut să vă văd privindu-mă în oglindă: Al tatei caracter, și-al mamei chip frumos… Devin entuziasmată… Acasă – să mă întorc, Unde mereu mă simt iubită… Vouă, părinților, un mare Mulțumesc, Căci fiica voastră – s-a născut fericită!

A voastră, Svetlana 😥

In Memoriam #Vasile_Vizitiu… plecat pe 11 decembrie 2020 😥

Vasile si Teodora Vizitiu, gata de un sarut…

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/01/28/nu-fi-trist-tata-voi-veni-in-ospetie/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/01/13/tata-cuvinte-in-tacere/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/12/24/ai-plecat-tata/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/04/08/maica-mea/

Alte surse cu tata in viata:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/01/30/taticule-iti-multumesc-pentru-dragostea-ta/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/01/30/izvor-unic-parintii-la-multi-ani-taticule/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/04/cu-satul-in-suflet-prin-mari-si-oceane-autor-vasile-vizitiu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/11/04/la-multi-ani-teodora-si-vasile-vizitiu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/03/vasile-vizitiu-omagiat-de-prieteni-si-colegi/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/26/vasile-vizitiu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/17/vasile-vizitiu-cu-satul-in-suflet/


7 comentarii

De ce oamenii nu se apreciază când sunt alături


Iată, vin mărțișoarele… Care unesc inimile iubite… Iată, există omul astăzi. Este alături. Este disponibil. Vrea să te vadă, să fie cu tine, să vorbească cu tine. Este deschis pentru tine. Azi are timp pentru tine. Și dispoziție pentru tine.
Păstrează căldură pentru tine. Și, mâine poate să nu mai fie. Oamenii sunt muritori sau, uneori oamenii pleacă, pur și simplu. Pleacă de la… Sau pleacă la… Uneori oamenii pur și simplu obosesc să aștepte. Se satură să joace în aceeași poartă. Uneori circumstanțele te fac să pleci. Uneori te îmbolnăvești. Uneori se-ntâmplă un accident la muncă. Și uneori altcineva mai important cere urgent timp și atenție. Nu este suficient…
Există astăzi, mâine nu… Atunci, de ce dacă poți scrie ”Bună”, tu – taci?De ce dacă poți să ridici telefonul și să suni, tu nu faci acest lucru? De ce dacă poți fi alături, preferi să fii singur? Nu cu mult timp în urmă, acum vreo 50 − 100 ani, se cerea mult timp până să primești o simplă scrisoare. Scrisoarea parcurgea săptămâni întregi, dacă nu luni întregi. Mai ții minte?
Îmi amintesc, eu singură scriam scrisori și abia așteptam răspunsul care venea săptămâni întregi. Astăzi, durează o secundă să primești o scrisoare! O clipă! Și încă clipă ca să trimit răspunsul! Dar oamenii tac. Ei nu scriu. Și nu răspund. O oră, zi, săptămână, uneori niciodată. Paradoxal, că găsesc timp să critice lumea pe sociale, zilnic…
Nu cu mult timp în urmă, ca să auzi o voce dragă, era necesar să parcurgi un drum lung. Obositor și greu. Sau să fugi la poștă, să stai lângă stand, să aștepți până îți vor face legătură… Îmi amintesc asta… Am trecut prin aceasta. Acum, durează doar o secundă să auzi vocea cuiva. Avem atât de multe rețele sociale cu conexiuni audio / video…
Posibilități tot mai multe, și – dorințe mai puține. Nu cu mult timp în urmă, pentru a vizita o persoană care trăiește în zonele opuse urbanismului modern, dura o zi de mers pe picioare. Fostul iubit cândva venea la mine pe bicicletă din alt oraș doar ca să mă vadă, să stea jumătate de oră, să se țină de mână, să-mi împărtășească căldură. Azi, asta durează doar 30 de minute. Dar, acum omul rămâne acasă, și nu pentru că e pandemie…
Unul din multele ciudățenii ridicole ale site-urilor de matrimoniale moderne: cerințele pentru cei aleși / indică să aibă o sedere în aceeași zonă, iar traiul în țară vecină este considerat un obstacol pentrui întalniri! Cum au început oamenii să se teamă de obstacole și depărtări!
Nu cu mult timp în urmă, dacă îndrăgostiții erau la distanță mare departe unul de celălalt, a durat ani de zile pentru a vedea persoana dragă. Sau însemna – niciodată… Acum, sunt câteva ore cu avionul. Sau de la vreo două ore cu mașină. Dar omul ′′nu poate′′ să-și ia o săptămână din programul său ′′ atât de încărcat. Sau nu poate ′′scoate′′ din bugetul lui câteva mii pentru un bilet. Și rămâne acolo unde a fost. În singurătate. El se lipsește de întâlnirea cu cineva care încă este alături. În timp cât așteaptă. Încă disponibil.
În viața fiecărei persoane, apare momentul în care este gata să dea orice ca să spună ceva, doar să audă măcar un cuvânt, o voce, doar să vadă, doar să întindă mâna, doar să rămână aproape și să tacă; dar acestea azi se vor sparge de Imposibilitate.
Din ce în ce mai mulți oameni se trezesc singuri dimineața, gătesc și își beau cafeaua singuri, iar serile inventează lucruri ca să stea mai mult timp departe de casă. Bagă lucrurile în mașina de spălat și mențin o ordinea care, în general, pe nimeni nu deranjează. Pentru că nu are cine.
În favoarea a ce / a cui anume – își face omul alegerea pentru ca să nu scrie, să nu sune, să nu vadă, să nu vină? În favoarea mândriei sale? În favoarea autosuficienței? În favoarea orgoliului și confortului său? În favoarea unui alt morman cu bani? În favoarea siguranței tale? În favoarea autoapărării, securității sale?
Când sacrifici pe cineva din motive “altruiste”, pentru că nu suporți să-l lași să te aștepte, e posibil să ajungi tu cel sacrificat…. Cel care așteaptă…
De ce – nu se apreciază oamenii atunci când încă sunt alături? 😥 – La ce mai e nevoie de… mărțișoare?

Să nu pierzi Credința…

#Svetlana_Vizitiu, #Impresii_Viata_Carti_blog


11 comentarii

Persoane inutile


Multe afaceri se fac pentru proprietate, nu și pentru dezvoltare de care moldovenii au mare nevoie în prezent… Pentru filantropi: Atunci când ajuți pe cineva – fă-o în liniște, fără mare tam-tam, și public. Ai ajutat, acum dă-o uitării. Altfel gestul tău nu mai are nicio valoare! Tragedia e că noi nu putem rezolva problemele noastre de stat; apelăm la vecini, care dau din umeri de uimire de prostia noastră umană… Ce să-i faci, așa suntem deprinși să așteptăm pomană fără a realiza ceva util acestei  mici țări… Noi, în continuare  putem doar să strigăm, să invinuim fără a înțelege cum stau lucrurile de fapt și niciodată nu ne punem în locul persoanei pe care o criticăm. Ne irosim timpul cu cei care nu ne iubesc, și viceversa…  Da, și este foarte ușor să dăm sfaturi, atunci când nu ne privește personal. Iar în cazul când președintele nostru a fost ales de poporul majoritar, „soarta” lui o decide un grup de persoane împotriva cărui acest mare popor nu poate face nimic, doar să comenteze pe rețele cât de prost este, și o fac după ce l-au votat chiar ei… Ne irosim jumătate de viață pentru regretele din trecut, pentru a spurca pe cineva, și nu facem nimic pentru a schimba lucrurile pentru viitor. În fiecare zi ne trezim cu ceea… că mai avem o șansă. Dar, unicul obstacol – suntem chiar Noi!

#Moldovene!  –Tu numai te-ai născut, nedorit de societate, ești agreat oricum, și lumea te tolerează, dar unde să te bagi, în viață – mii astfel de situații:

La grădiniță, toate bolile ai îndurat, ești încă mic pentru a fi util cuiva, la școală eminent, acasă ajutor, pentru a primi fărimituri din dragostea cuvenită… Iubit, crescut de părinți cu grijă și afecțiune, dar nu și de stat, acele persoane fără simț și noțiune…

Lecții la școală, cursuri, studii superioare, pentru ai face mândri pe părinți de tine, te-ai stăruit atât de mult, și ai pentru ce să fii de cineva respectat, dar s-a întâmplat să devii… surd, nu din născare, – eroare birocrată, în medicină se mai fac greșeli, malpraxisul va dăinui întotdeauna, ca oamenii proști ce nu se știu ca atare…

Ai realizat cum măștile se poartă atunci când vrei să fii util, nevoie mare să te stărui, să înveți să te poclonești și nu odată, în fața șefilor care nu recunosc succesul decât al lor, din nou te-ai dat seama cât de uzate sunt măștile lor…

Nici în familia ta nu poți avea drepturi, se bagă societatea și aici, impozitele și facturile comunale crescând pe măsura nevoilor corupte ale demnitarilor; te vor pune să achiți pentru aerul pe care îl respiri, te vor folosi prin votul tău cap-coadă atâta timp cât ești supraglomerat cu problemele tale… fără a te susține nici prin lege… Vei fi depășit de adversitate și adevărul apare prea târziu, suflat de vânt și de prietenii zburați pentru totdeauna în UE… Deputații se luptă între ei, au grijă să fie în vârf, le este indiferent ce simte omul simplu, nici nu vor crede că ești normal atunci când le arăți erorile sau îți exprimi doleanțele tale, e bine de menționat cum te blochează pe rețele de socializare ca și cum ar fi un joc la grădiniță de copii. Ce să mai vorbim de colegii lor mai inferiori?

Nu ai nimic acum, nici prieteni, nici colegi, care să te ajute, atunci când ești plin de nevoi și mai să nu respiri, și doar ai fost util cândva, când au avut nevoie de tine, nu ai ratat, ai împărțit ce ai putut și cu ei, – dar este de-ajuns să rămâi om pentru ei, ce aștepți altceva? Fii serios. Ești handicap, nu meriți să fii normal, nici chiar sub spaima fricii de dumnezeu, credința undeva la ei – la fundul mării…

Să-ți fie recunoscutor nu este nimeni obligat, în lumea aceasta fiecare-i pentru sine, te-a ajuns ori nu, în cele din urmă? Ești prost ori te prefaci? Te-ai confruntat cum ai putut, pe nimeni nu obijduind, mereu întrând în cârca lor, – ai nimerit-o? Sigur că nu… Tu ești într-adevăr prea simplu! Nici să vorbești nu poți, deci nici să simți ca-atare… Ești un nimeni.

Târziu ai înțeles, iubirea e o infecție, tu oferi tot ce poți din sufletul tău, de ce ești în stare, și mai departe – deja ești de prisos, a cincia roată la căruță, – mereu vei de înlocuit, și la serviciu, și în dragoste eternă…

Dai ce poți, și crezi că mai poți da, dar uiți că timpul zboară și… îmbătrânești, atunci când vine schimbul generațiilor care te vor coborî din meritul tău, de orice poți tu oferi în schimb, dar nici experiența, nici profesionalismul nu mai sunt utile…

Și doar simți din nou că mai ai de oferit, prin firea ta în mod normal, ai energie, minte plină cu idei, proiecte în prag de realizare, te lupți să fii convingător, dar ești nevoit să lași brațele jos, – nu trebuie la nimeni… Legea bumerangului predomină totuși. Ai trecut prin asta, și indiscutabil, știi că funcționează… Cel mai important e că nu aștepți bumerangul, Tu ești Om printre oameni, și „ne iartă, Doamne, greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri…”. Domnul exista!

Persoane inutile… Auzi, cum sunt dați afară cei nevoiași din propriile lor case pentru că un funcționar cu bani și case pretinde la același loc sau lot… TV-ul e plin cu știri și mesaje pe care le auzi parcă, dar nimeni nu știe ce urmează, nimic nu funcționează… În casă o bătrânică, bolnavă, cana pustie, un ceai cu leacuri n-are cine-i oferi, poate s-ar găsi cineva pentru bani dacă ar fi angajat… Va pleca ea în tăcere, în neființă, amintindu-și câtă lume a ajutat personal, cu grijă și necondiționat, și cât de puțin a luat de la viață pentru sine, și – nici un vinovat,.. așa e soarta. Ca la moldoveni…

  • Ce lume ambrozivă. Ambrozie de care n-ai scăpare… Ferește-te de Covid, nu ne molipsi, poartă mască, nu e glumă atunci când susții că nu există și… singuri mori de coronavirus…
  • 15 februarie — Întâmpinarea Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
    Doamne- miluiește-ne!

Svetlana Vizitiu Impresii

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_Viata_carti_blog, #Republica_Moldova, #Societate, #Atitudine


4 comentarii

Top Cărti: despre Dragoste si Iubiri ce mișcă sori și stele


  Ziua Îndrăgostiților / Sfântul Valentin / Dragobete –  este un pretext bun pentru a ”sărbători”, într-un mod sau altul, iubirea. La #BM_Hasdeu, o celebrăm, cum altfel, cu dragoste și pasiune pentru cărți și scriitori, promovând și aniversând evenimentele.  Cum e luna dedicată dragostei, nu putem să nu ne amintim de cărțile și de cuplurile celebre de scriitori care de-a lungul timpului au împărtășit mai mult decât dragostea pentru literatură. Fie că au fost la fel de celebri și de talentați, fie că nu, ele au creat, iar adesea sentimentele lor s-au transpus în operă. Cărți clasice și cărți moderne, povești de dragoste fericite și, mai ales, neîmplinite, povești scrise de autori celebri sau mai puțin cunoscuți, răspunsuri căutate în memoria lecturilor, dar și a vizionărilor de filme, cu drag puse în pagini pentru noi, cititorii. Ne bucurăm de poveștile de dragoste preferate ale scriitorilor. Nu ne-am mai gândit de multă vreme la cărți ca la niște mari povești de dragoste. Ne-a întrat în cap, că nu prea există iubiri fericite. Am plâns la #Pe_aripile_vântului sau #Muntele_vrăjit. La #Romeo_și_Julieta, ne emoționăm în mod obișnuit emoționat peste măsură, mereu i-am simțit pe protagoniștii lui Shakespeare alături în adolescență. Ne-au emoționat și alți doi îndrăgostiți ai lumii, #Tristan_și_Isolda. O să pomenesc scriitori și câteva cărți, care ne vorbesc azi mult mai direct și mai nuanțat despre iubire. Iată germeni ai unor asemenea pasiuni splendide în câteva mici sau mari capodopere:

Cărți de dragoste:

  • Nimeni nu-ţi este mai străin decât o fiinţă pe care ai iubit-o odată”. În #Arcul_de_Triumf, apărut in 1939, autorul #Erich_Maria_Remarque pune în față doua personaje din lumi diferite. Ravic, un chirurg german, care din cauza nazismului este obligat să se refugieze la Paris, unde are printre pacienți nume sonore ale orașului, și Joan Madou, pe care o salvează de la sinucidere, după un eșec sentimental. Amândoi descoperă că au nevoie unul de celălalt și se infiripă o legatură puternică. „Te iubesc aşa de mult, încât sufletul meu se revarsă asemenea unei femei dintr-un lan de grâu, în faţa bărbatului care o priveşte”. Cel mai reușit roman de dragoste al secolului XX!
  • O povestire a unui scriitor columbian #Gabriel_Garcia_Marquez #Urma_sângelui_tău_pe_zăpadă. Dacă din cuvinte, din manevrarea lor sau punerea lor în pagină, poate ieși așa ceva, merită să încercăm și n-am fi în pierdere nici dacă ne-ar ieși doar pe jumătate sau pe sfert din acele sentimente descrise de Garcia Marquez. Urma sângelui tău pe zăpadă – rămâne a fi cea mai frumoasă poveste de dragoste din întreaga literatură universală. Altă frumoasă poveste de dragoste rămâne a fi „#Dragostea_în vremea_holerei“, la fel de Gabriel García Márquez; Nu la fel de izbutit mi s-a părut romanul „Despre dragoste și alți demoni“, al lui García Márquez, dar tema unui cuplu în care ea este foarte tânără poate genera o poveste de dragoste pasionantă: „#Lolita“, de #Vladimir_Nabokov
  • Iubirile imposibile: interzise sau reprimate, în orice caz neconsumate a cuplului #Quasimodo – Esmeralda de #Victor_Hugo. Rămâne o capodoperă pe veacuri! Lecturați-o, n-o să vă pară rau.
  • #Patul_lui_Procust de #Camil_Petrescu. Ceva de neimaginat pentru proza noastră contemporană. Și nici o altă dragoste, la fel. Nu avem nicio altă iubire ca aceea dintre Doamna T. și Fred. Nicio altă femeie din literatura noastră nu se ridică la marginea inteligenței și seducției acesteia ca în această poveste…
  • Clasicul #Flaubert, #Educația_sentimentală și #Madame_Bovary. În Educația sentimentală pasiunile și nefericirea merg într-un pas limitându-le la dragostea platonică. Un bărbat iubește toată viața o femeie, tresare de fiecare dată când o vede sau aude vorbindu-se despre ea, dar nu pot fi împreună. Le rămân privirile, mai senzuale decât orice atingeri. La început de roman, când protagoniștii se întâlnesc pe un vapor și ea e însoțită de soț, el o vede, o studiază și îi ridică șalul care alunecă, e una dintre cele mai frumoase imagini din întreaga literatură. “Ochii lor se întâlniră”, nu e nevoie de nimic mai mult… La o nouă lectură Madam Bovary, romanul pare a fi cu cele mai frumoase arheologii sentimentale posibile. O disperare mai mare de a nu pierde puterea de a te îndrăgosti ca a Emmei Bovary nu cred că există. Ea nu e o imaginație, pur și simplu e incapabilă să realizeze că cel de alături o iubește, dar ea rămâne blocată. Viața ei în afara unei pasiuni cât de mici nu are nici o valoare. Asta e marea problemă a femeilor, care nu știu sau nu realizează de valoarea lor!
  • #Anna Karenina de #Lev_Tolstoi. Nimic nu e întâmplător, căci la începutul Madam Bovary e o trimitere în răspăr la romanul lui Tolstoi. Vă mai amintiți cum începea Anna Karenina: “Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei”? N-o fi cumva la fel și cu iubirile? Disperarea și dramatismul Annei Karenina țin, fără îndoială, de o altă vârstă a amorului. Una matură și definitivă. De asta am și ales-o pe ea să fie ultimul personaj care iese din scenă.

     Iubiri ce mișcă sori și stele / Cupluri celebri:

Mihai Eminescu și Veronica Micle – cei mai cunoscuți îndrăgostiți ai literaturii române, despre dragostea lor imposibilă aflăm încă din școala generală. Eminescu a compus multe poeme inspirat de „îngerul blond”, iar Veronica rezuma astfel momentul întâlnirii: „M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut/ Te ştiam numai din nume, de nu te-aş mai fi ştiut/ Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,/ Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu” („#M_am_gândit…”, 1883)

Simone de Beauvoir și Jean-Paul Sartre – cuplul perfect de intelectuali în perioada postbelică, cei doi au avut un „pact” care a durat o viață întreagă. Fără copii și fără obligații, au încercat să împace iubirea cu libertatea.

Mircea Eliade şi Maitreyi Devi – cei doi se întâlnesc în timpul studiilor din India ale scriitorului, sunt nevoiți să se despartă, dar legătura lor a rezultat cu două romane, două perspective diferite, în care fiecare povestește relația care a fost între ei – plină de sentimente, dar și de o bogată latură spirituală și culturală.

Nichita Stănescu și Gabriela Melinescu – idila dintre cei doi poeți talentați a fost afectată de gelozia și posesivitatea lui. Gabriela Melinescu avea să pună punct relației, dar nu-l va uita niciodată, ulterior, soțul său, un editor belgian, va fi cel care va publica volumele lui Nichita Stănescu în Suedia și-l va împinge pe genialul poet spre lista scurtă a pemiului Nobel.

F. Scott Fitzgerald și Zelda Sayre – cei doi au fost reprezentativi pentru nebunii ani ’20. Din petreceri în petreceri, „tocând” banii fără măsură și căutând excesele, căsnicia lor pare un paradis dar și un infern.

Suntem ceea ce iubim. Ceea cu ce dorim să Respirăm. Dragostea!

#Impresii_prezentare_S_Vizitiu, 2021

#Recomandare_carti_BM_B_P_Hasdeu, #Chisinau #Ziua_indragostitilor

Svetlana Vizitiu 


5 comentarii

Tata. Cuvinte în tăcere.


Diseară vine Sf. Vasile… E prima dată când nu ne putem bucura alături de tine, Tată…

   …Mă plimb singurică pe o stradă întunecată, Vântul puternic suflă în spate, Mă gândesc, cât e viața-i de complicată, Și sunt descurajată. Am obosit de această alergătură, De veșnică agitație, de scuze… Prind stelele-n cap arzându-mi luminițe, Ca niște greierași din basme în cuvertură… Mă voi odihni o vreme, Apoi, voi pleca… Voi pleca departe, În continuare, să mă lupt pe viață… În jur am privit, Undeva, din nou în depărtare, Silueta ți-am văzut, Tu te-ai apropiat de mine, și încet ai șoptit: „Calmează-te, voi fi întotdeauna cu tine”. Cu aceste cuvinte ca cu aripile, M-ai salvat-ridicat… Niciodată, cuvintele rostite nu voi uita. Am cutreierat, și în noapte, Sub o puternică furtună, Pe aleea petricioasă, Ne-am pornit apoi acasă… La Clubul Impresii din viată și cărți, Ai devenit oaspetele cel mai apropiat! Uneori mâncam la Operă, altă dată La Plăcinte, Doamne, tată, ce dor mi-e de tine… Pare chiar și uneori, Că nu mai am pe nimeni, Cui să povestesc totul: De la obișnuitele istorii, Până la cele mai tainice povești. – Mulțumesc, dragul meu tată! Că mi-ai dăruit toate acestea. Mă ierți că te-am spus prea rar, Cât de sincer te iubesc! Bucurie în inimi, Lacrimi în ochi, La urma urmei, Au rămas frumoase amintiri…”

Tații – cei mai importanți dintre oameni, ei ne-au dăruit viață, ne-au insuflat putere, ne-au dăruit inspirație pentru a acționa și a crea. Și, fie cuvintele pe care le dedicăm lor să înflorească serile și zilele, cu un strop de iubire care există între copil și tatăl lui. Fie, dedicațiile despre tată să fie pentru copii acel izvor de inspirație, un far de acțiune care să-i direcționeze spre lumină, iubire și recunoștință. Iubiți și aveți grijă unul de altul! Dăruiți celor dragi momente frumoase nu doar în zile de sărbătoare, dar și în cele cu furtună… Pur și simplu, fiți alături.

Versuri închinate tatălui meu (îm_memoriam)

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/12/24/ai-plecat-tata/

Svetlana, fiica Ta. Pentru #Vasile_Vizitiu… 😥  ❤

Onoare și amintire binecuvântată, tată!

Taticul alături de mama și fiica mea Sanduța Vasile si Teodora Vizitiu, 2018


4 comentarii

44 de ani – scrisori pentru Ilya Ilf de la Marusya Tarasenko


El a decedat în 1937, și ea continua să-i scrie scrisori încă 44 de ani… O poveste uimitoare, emoțională, de dragoste și loialitate. După moartea soțului, îi tot scria. Ritualul rămânea neschimbat: îmbrăca o rochie de seară, aplica rujul pe buze, alegea dintr-o grămadă de scrisori următoarea scrisoare scrisă cândva de el…

Iehiel – Leib Arievich Fainzilberg – acest nume a primit la naștere în 1897 băiatul care s-a născut în familia unui contabil din Odessa. El ulterior a devenit scriitorul celebru Ilya Ilf. Tatăl a încercat să le ofere fiilor mai mari o educație bună – i-a trimis la gimnaziu, iar pe Ilya la o școală profesională. Dar, în zadar. Frații mai mari au devenit artiști, și Ilya, după ce a lucrat ca desenator liniar, electrician, și chiar ca contabil, a ajuns să devină scriitor.

Iar în 1904 în familia unui brutar din Odessa s-a născut o fată frumoasă Marusya Tarasenko. Maria a absolvit gimnaziul și era interesată de arte plastice, de aceea ea mai întâi s-a cunoscut cu frații mai mari ai lui Ilya, frecventând o asociație creativă de pictori. Ilya participa la asociația poeților. Ei s-au cunoscut atunci când Maria avea doar 17 ani. Discuțiile lor aprinse despre literatură și pictură împerceptibil s-au transformat într-o relație de dragoste. Ilya era foarte timid, astfel că a ales calea literară în exprimarea sentimentelor care i-au cuprins inima. El a început să-i scrie Mariei scrisori de dragoste, aproape în fiecare zi. Venind acasă, tânărul imediat se apuca să-i scrie următoarea scrisoare iubitei sale. În 1923, Ilya pleacă la Moscova, unde a obținut un loc de muncă la ziarul Gudok. S-au căsătorit ei cu Marusya în 1924, dar locuiau separat, nu le ajungeau bani nici pentru a închiria o odaie. Dar scrisori emoționale, pline de sentimente tandre, își scriau zilnic. Doar în 1929, au primit o odaie într-un apartament comunal și au început să locuiască împreună. În acele momente, Ilya Ilf în colaborare cu Evgeny Petrov, scrisese deja romanul „Cele douăsprezece scaune”. Au apărut succesul, banii, deplasările prin țară și peste hotare. În 1935, în familia lui Ilya și Maria s-a născut o fiică, Alexandra. Cu regret, fericirea lor n-a durat mult timp. Ilya Ilf era bolnav de tuberculoză încă din anii ’20. Dupa o călătorie în America, boala s-a agravat. În acele timpuri, tuberculoza nu putea fi tratată. La 13 aprilie 1937, Ilya Ilf a decedat brusc. Avea doar 39 de ani.

Ilya Ilf și Maria Tarasenko

Marusya a rămas văduvă la 33 de ani. Erau mulți pretendenți la mâina și inima ei. O tânără frumoasă și educată. Ea refuza și respingea toate ofertele. Nu s-a mai găsit unul ca Ilya. Despre ceea că mama păstra scrisorile de la tatăl ei, și îi scria timp de 44 de ani, fiica a aflat doar după moartea ei. (Fiica lor Alexandra a decedat în 2013).

A fost o dragoste ce mișcă sori și stele, scurtă și strălucitoare: Ilya Ilf și Marusya Tarasenko.  

Dacă nu știi ce simți pentru o persoană – închide ochii și vezi așa o imagine: nu este. Nicăieri. Nu a existat și nu va fi. Atunci totul va deveni clar

Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți

Imagine din inet

      Surse biografice: Cărțile lui Ilf și Petrov erau atât de populare încât cinematograful nu le-a ocolit. Bazându-se pe lucrările lor, au fost împușcați un număr mare de filme. Filmele bazate pe cărțile lui Ilya Ilf și Evgeny Petrov sunt foarte populare. Producătorii mondiali se îndreaptă până acum către partidele de satirist!
Ilia Ilf a fost un prozator rus. Împreună cu Evgheni Petrovici Kataev, fratele scriitorului Valentin Kataev, a scris romane satirice în manieră picarescă ridiculizând credulitatea unora sau pretențiile și suficiența funcționarilor.În 1927, împreună cu Evgeny Petrov, pentru prima oară au lucrat împreună la romanul „Cele douăsprezece scaune”. Calea pentru cronică a fost oferită de Valentin Kataev, dar autorii au fost atât de entuziasmați de evoluția sa, încât au primit în cele din urmă un roman de aventură cu drepturi depline, pe care Kataev ia recomandat să-l publice. În anul următor, Ilf a fost concediat din ziar ca urmare a reducerii. Și Petrov la lăsat pe el. Ambii au devenit angajați ai revistei „Freak” – au făcut recenzii comune ale filmelor și spectacolelor sub pseudonimul „Don Bucilio”. În viitor, rezultatul prieteniei creative a scriitorilor a fost un număr mare de povești scurte, eseuri, povestiri scurte, scenarii și, bineînțeles, romane. Succesul lor în Uniunea Sovietică a fost incredibil, dar, totuși, scriitorii nu se bucurau de aprobarea criticilor. După „Chudak”, foiletele au fost scrise în mod activ și pentru alte publicații: Pravda, Crocodile, Gazeta Literară. La mijlocul anilor 1930, corespondenții ziarului Pravda, Evgheni Petrov și Ilya Ilf, au călătorit în Statele Unite, ceea ce a dus la o serie de eseuri „America de o poveste”. La începutul anilor 1930, Ilf a devenit serios interesat de fotografie. A fotografiat pe „Lacul”. Mii de fotografii au fost luate de scriitor. Printre acestea se numără multe fotografii unice ale Catedralei lui Cristos Mântuitorul înainte de explozie și după, înmormântarea lui Mayakovsky, fotografii ale unor contemporani celebri – Mikhail Bulgakov, Boris Pasternak, Yuri Olesha. Fotografiile lui au ilustrat cartea „America de o poveste”. După moartea lui Ilia Ilf, fotografia a găsit-o pe fiica sa Alexander. Le-a adunat, pregătită pentru publicare. Astfel sa născut și cartea „Ilya Ilf – Fotograf”. Ilya Ilf a scris despre ceea ce i sa întâmplat în viața sa din 1925 până la moartea sa. Acestea erau jurnale de călătorii, câteva fraze bune, schițe ale lucrărilor viitoare. Treptat, ei au devenit o mărturisire de lucru cu drepturi depline. Cartea include schițe în stilul poeziilor prozei, parodiilor, recenzii critice. În URSS, a fost posibilă publicarea unei cărți numai cu reduceri semnificative. Dar afirmațiile scriitorului au devenit totuși fraze înaripate și s-au răspândit rapid în toată țara.

Citate de Ilf:

  • „Există întotdeauna un om care este ultima persoană care vrea să vorbească”.
  • „Toți oamenii talentați scriu în mod diferit, toți oamenii incompetenți scriu în același fel și în aceeași scriere de mână.”
  • „Există lucruri care nu pot fi schimbate. Puteți să vă scoateți cizmele, dar nu puteți învăța o persoană să râdă în limba rusă. „
  • „Cât de drăguț este să fii afacere atunci când nu există afaceri”.


5 comentarii

Lumea de dincolo, lupta cu mentalul


Atunci când sufletul părăsește corpul, nu trebuie să panicăm. La început, nu realizezi starea și simți frigul. Este o rămășiță de simțire la ieșirea din corp, deoarece după moarte el se răcește. Cu timpul acest sentiment trece. Nu e nevoie să încerci imediat să te deplasezi undeva, pentru că acolo deja acționează cu alte legi, și cu picioarele să mergi nu vei reuși, iar la oricare încercări vei fi aruncat în toate părțile. La început e bine, pur și simplu, să te calmezi. Pentru un timp va rămâne o legătură emoțională cu trupul și cu oamenii apropiați. Cel mai dificil este ceea ce poți simți în etapa de trecere: vei auzi totul, vei vedea, dar nimic și nimănui nu vei putea vorbi. Revenind la tranziția în spațiu, aici va fi nevoie de o oarecare concentrare pentru a te deplasa undeva, – trebuie să definești clar locul gândului tău, și imediat te vei afla anume acolo. Nu aștepta precum ceilalți își imaginează o lumină în tunel, ea poate să nu fie! Mai departe, în acest proces, vei învăța singur să te orientezi în spațiu, și ceea ce se întâmplă cu tine. Aceasta e starea unei persoane atunci când trece în comă și nu mai revine la viață. Moarte ca atare, nu există.

                                 Autor S.Vizitiu

Lumina din tunel este pur și simplu o reprezentare a acelei noi imagini, schimbate. Ca să înțelegi, încearcă un tablou, ca și cum mergi noaptea cu mașina pe o soșea, și în părți vezi doar zidul pădurii.

Sinele nu moare. Dar e grav atunci când în timpul vieții pământești, omul trăiește doar pentru sine acumulând negative. Pentru a continua să trăiești mai departe va trebui să te izbăvești de ele, și acest lucru este chinuitor și dureros. Să te reții pe acest traseu de curățare poți pentru o perioadă de timp foarte lungă…

Nu sunt sectă, fanată, sunt om cu credință în Dumnezeu. Ca și fiecare om pot greși și să greșesc repetat. Cu experiență pot veni și persoanele dificile – prin formularea gândului său. Și celor înțelepți e mai greu să dovedească adevărul din acest motiv, pentru că și unii proști se confruntă mult din simplă lor prostie. Experiența morții o cunosc cei reveniți după comă la viață. Tunelul l-am văzut și eu, și dacă îl vezi, cu siguranță… vei reveni la viață. Pentru a ajunge la lumină, trebuie să depui efort și să lucrezi mult asupra sinelui, dar spre regret acest lucru nu este dat fiecărui om să realizeze. Știu, că Dumnezeu există și sufletul există, și că va trebui să dai socoteala pentru viața trăită pe pământ. Desigur, multe lucruri ni se par străine și nici nu ne putem imagina acestea, noi credem doar ceea ce vedem pe pământ. Dacă ne este ascuns, înseamnă că nu ne este dat să știm, de aceea, doamnelor și domnilor, trăim pe pământ, cât trăim, dar astfel, ca să nu ne fie rușine să apărem în fața Domnului. Cu timpul înveți să te căiești pentru greșelile tale, și conștiință avem și compasiune, și ajungi să realizezi că nu este atât de greu să ceri prima iertare chiar dacă ai avut dreptate.

În vremea noastră este foarte greu să ai posibilitatea să nu poți săvârși păcate, dar să te străduiești pentru un bine e mai simplu, atunci și Domnul te ajută! Sufletele noastre acumulează informații pentru toată viața și Dumnezeu le citește pe un stick, numărând o nouă cale pentru noi. Cred, dar ce este într-adevăr, doar Dumnezeu știe!  Trecerea într-o altă lume a omului trebuie ajutată prin citirea unei rugăciuni…

Încă nimeni nu s-a întors în pântecele mamei după naștere, și cu toate acestea viața continuă, dar într-o altă formă. Astfel și după moarte noi ne pierdem corpul material, iar sufletul continuă să trăiască într-o lume spirituală. Așa cred. Pe măsură și – veți avea. Trăiți, domnilor și doamnelor, să vă bucurați în fiecare clipă… Multe povești se spun, dar adevărul poate fi foarte departe. Doar Dumnezeu este foarte aproape, țineți minte acest lucru! EL există, nu uitați!

Apropos, autoizolarea este un dezastru pentru persoanele în etate. Prin închiderea lor în casă și salvându-i de noul coronavirus, le limităm mobilitatea și accelerăm decrepitudinea. Au nevoie de ajutor, și statul nu se gândește deloc la ei… Lipsesc medicamente, covid-teste rapide și gratuite, medicina în general e afectată și nu reglementează procesele de sănătate publică… Guvernul se limitează la legi contra fumatului și de lichidare a limbii ruse, uitând că există multe alte lucruri importante, vitale, în acest timp de grele cumpene… Doamne ajută!

Svetlana Vizitiu,  #Impresii_din_viata_si_carti

Istorii interesante la subiect>

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/08/10/a-venit-tata-2/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/13/fostul-sot/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/08/11/ai-grija-ce-ti-doresti/

Sursa foto 2 din google


5 comentarii

Top 5 cărți – dezvoltare personală și culturală: Întrări noi în fondul BM B.P.Hasdeu


Tot ce trăiești în viață vine din tine… Numai când predai negativul, vine miracolul în viața ta! Află, unde poți găsi resursele de inspirație pentru a deveni ceea ce-ți dorești! Cartea îți oferă o șansă: Vrei să fii înțelept? – Citește!

  • #Secretul_Mulțumirii. De fapt, eu pe tine te iubesc” de #Marius_GHIDEL

Mesaje din lumea de dincolo – o convorbire cu cineva din infinit. Cartea transmite o stare, ne duce către ea, fără s-o dați în căutare – ea vine singură la voi. Încercați doar să lăsați mintea critică la o parte, atunci și înțelegerea vă va cuprinde! Oamenii se trezesc, mai ales atunci când au o lovitură de la soartă. Ei sunt mereu preocupați de a avea, a câştiga, a aduna. Important este să vezi o lume frumoasă indiferent de ceea ce trăieşti, atunci eşti salvat. Trăieşti deschis şi nu îţi suprimi viitorul prin adăugiri şi căutări, prin zbateri zadarnice zi de zi. Raiul tău vine atunci când nu mai vezi răutăți și vinovați în jurul tău, iar când opusele le vezi egale tu eşti liber de tine: această e stare de desprindere. Viața este o sărbătoare când tu nu te mai lupţi, când accepţi viaţa cum este, fără revoltă, atunci se deschide cerul şi vine energia iubirii la tine, graţie divină. „Faptul că ne abatem de la iubire ne duce în suferință și ne îmbolnăvește pe toate planurile”, spune Marius Ghidel.  Deosebite prin tot ce cunoaștem a fi experiența unui om, trăirile lui Marius Ghidel sunt un pretext pentru a dezvălui cunoașterea spirituală în subconștientul lui și s-o prezinte oamenilor. Învățăturile lui spirituale aplicate zilnic, pot schimba viața unui om, cum ar fi: Eliberarea de sub povara suferinței prin eliberarea de ego, de grijă, de umbrele care întră în viața noastră și se transformă în frică… Suferința omenească, căderile din inconștiența lui, – împlinesc destinul pentru care a venit în trup. Omul are nevoie de experiență proprie pentru a realiza unele lucruri, dar nu fiecare este în stare să descifreze, fie să formuleze sentimentele sau emoțiile sale. Cartea vă poate veni în ajutor: învață cum să faci pașii necesari pentru a vindeca sufletul, trupul și viețile, în întregime.

„Dacă în tine este iubire, atunci nu se poate să mai vină cu răutate. La tine vine exact ce ai în suflet. Ai dragoste, doar cu dragoste se vine la tine. Ai război, cu război se vine. Omul care vine din față și-ți face o răutate este din tine. Faptul că în viață ceva nu îți merge bine este tot din tine. Toate vin din noi, sunt negațiile și condiționările noastre. Că noi am condiționat viața și am vrut să fie cum vrem noi. Și atunci ea îți arată ce este în tine. Nu poți să te superi pe ce este din tine, sau să învinovățești exteriorul pentru ceea ce ești tu. Absurd. Oprești din tine atacul și se oprește din afară. Pentru că în fundal orice condiționare este una. Adică te cerți acasă și te trezești că nu găsești un serviciu. Te superi pe el sau îi spui ceva, și acest atac îți blochează ție împlinirea în altă parte unde ai nevoie cel mai mult de o rezolvare. Deci tu nu ai voie să ai nicio critică, acuzație, nemulțumire față de nimeni. Pentru că judecata ta repetată întră adânc și se transformă într-un atac din afară. Într-un dușman. În momentul când ataci, tu îți întărești ego-ul, și el naște automat un adversar. Tu l-ai născut. Agresivitatea lui sunt ăia din afară care îl atacau. Primești din ceea ce ești. Nu ai voie să gândești rău despre nimeni și nimic. Dar este frumos că este așa. Să vezi ce forță este dacă înțelegi acest principiu. Când renunți la viața ta, celălalt nu mai poate să te lovească. Că el lovește cu forța opoziției tale, dacă renunți, că să facă? Nu ai voie să gândești negativ despre nimeni, că îți faci singur rău. Când renunți la negativitate, renunți la eu… Eul este o condiționare a ta. Rolul răutății tale este doar să-ți facă rău. Și până la urmă faci un rău ca să atragi alt rău care să te scadă. Și dacă insiști, înseamnă că vrei o durere mai mare. Ego-ul se hrănește cu durere. Și te lovește când tu ești cel mai comod așezat și îți este cel mai bine… Tot ce trăiești în viață vine din tine… Numai când te predai vine miracolul în viața ta”

  • „Atitudine de Lider” de Keith HARRELL. Cum să preiei conducerea prin dobândirea capacităților de a-i influența pozitiv pe alții pentru a da ce au mai buni în ei.

Te gândești vreodată la puterea cuvintelor și la modul în care cuvintele părinților își fac drum în mintea copiilor? Îți aduci aminte cuvinte auzite în copilărie care încă îți afectează viața și astăzi? Din interviurile cu liderii remarcabili s-a evidențiat o tendință. Părinții lor au avut aproape întotdeauna atitudini pozitive și și-au influențat puternic copiii. Mulți americani aflați în funcții de conducere își amintesc afirmații repetate în copilăria lor, auzite de la părinți:„Merită să muncești din greu pentru a obține un lucru pe care merită să-l ai”. (din capitolul Puterea Minții)

Indiferent ce rol ai într-o organizație, fie că este vorba de afacerea sau comunitatea ta, fiecare are șansa să facă un lucru deosebit. Nu contează dacă ești extravertit sau introvertit, dacă ești curier sau membru al consiliului de conducere. Ai șansa să faci ceva deosebit.

Oamenii dornici să investească energie și pasiune sunt cei care conduce în viitor. Când punem în practică aceste convingeri, descătușăm creativitatea și apar tot mai multe idei în fiecare colț. Drept rezultat, vom avea un avantaj competitiv. Oamenii minunați, stimularea creativității și inovația… ia atitudine pentru a fi luat în seamă. Fă ceva deosebit, indiferent de fișa postului sau de funcția ta. Dacă facem lucrurile bine, ne vom dezvolta. Prin dezvoltare, se vor crea posturi minunate, vor fi promovări și oportunități de a conduce…

Dacă poți realiza ceva deosebit în grupul de oameni care-ți place și cu care te bucuri să-ți petreci timpul, vei avea parte de multă recunoștință și de multe satisfacții în viața ta.

Oricine poate fi un lider. Nu trebuie să ai o poziție de conducere pentru a influența pozitiv alte persoane. Dobândirea calităților de lider este cheia spre împlinire personală și profesională și este direct legată de influența pe care o exercităm asupra vieții altor persoane. Capacitatea de lider este molipsitoare în cel mai bun sens al cuvântului. Angajamentul de a da ce avem mai bun și de a-i inspira și pe alții să dea ce au mai bun este fundația unui model de conducere care-i motivează și pe alții să reacționeze în același fel. Conducerea eficientă este un produs secundar care rezultă din dobândirea și punerea în aplicare a atitudinilor corecte. Trăsăturile care rezistă timpului – precum cinstea, integritatea și responsabilitatea – sunt cele care îi fac pe oameni să aibă încredere în liderul lor. – Atitudinea și aptitudinea îți determină altitudinea, – spune autorul.

Harrell este ca un steag care flutură chiar și atunci când nu bate vântul” (Wall Street Journal)

  • Găsește-ți starea de echilibru” de Tracy, Brian; Stein, Christina

Clarifică-ți prioritățile, simplifică-ți viața și realizează mai mult. – Calea spre succes începe cu primul tău pas. „O călătorie de o mie de leghe începe cu primul pas” – a spus-o chiar Confucius. Obiectivul tău ar trebui să fie acela de a reduce pesimismul și emoțiile negative și a-ți spori optimismul și gândirea pozitivă! De îndată ce ai o viziune clară privind viitorul tău, întoarce-te în prezent și pune-ți întrebarea: „Ce trebuie să fac pentru a ajunge la acest ideal?” În acest volum vei descoperi și vei învăța cine ești cu adevărat, ce valori stau la baza credințelor, atitudinilor și acțiunilor tale și ce trebuie să faci pentru a-ți crea un plan care să-ți asigure o viață plină de pasiune și sens pe direcția aleasă de tine. Că îți stă în putere să începi viața fără regrete și în care să te simți deplin angajat în relațiile tale și în tot ce faci. Viață ta, în care fiecare zi să aibă sens și scop și să-ți aducă bucurie! Poți avea o viață pozitivă și în echilibru complet cu Eul tău profund. Când găsești echilibrul în viață și acționezi în acord cu tot ce ai mai bun, te vei bucura de o fericire binemeritată și de armonie între toate elementele care formează o viață de succes, asa cum ți-o definești tu. În zilele noastre, toată lumea are prea multe de făcut și prea putin timp disponibil. Evident. că și tu te simți adesea copleșit de obligații, sarcini și responsabilități. Provocarea este sa îți simplifici viața, astfel încât să petreci cât mai mult timp cu lucrurile cele mai importante pentru tine și cât mai putin cu cele lipsite de importanță. „Ar trebui să avem toți în minte că cea mai mare glorie a vieții nu constă în faptul de a nu avea niciodată eșecuri, ci în a fi capabil să te ridici după fiecare eșec” (Nelson Mandela). În final, îți concentrezi mintea pe cele mai importante lucruri pe care le poți face zilnic pentru a realiza ceea ce-ți dorești cu adevărat. Când decizi să creezi ceva, începe cu credința că tot ce trebuie sa faci este să identifici și să dai deoparte toate căile care nu funcționează. Apoi, rămâne doar acea cale care funcționează!

  • „Știi de ce ești singură?” de Lane, Laura; Spera, Angela

O carte plină de umor și de sfaturi practice. Morala pe care o vei desprinde din acest volum va face experiența întâlnirilor romantice cu mult mai fezabilă, un pic mai puțin ciudată si, chiar distractivă! Dacă vrei să nu rămâi singură, citește această carte. Un extraordinar ghid de dating, deopotrivă inteligent și amuzant, care chiar te-ar putea ajuta să-ți găsești partenerul de viață. O lectură de neratat atât pentru celibatare, cât și pentru cele care și-au găsit deja marea iubire. Unele domnișoare se plâng / Se amuză, iar voi trageți concluziile: „Poporul este singurul îndreptățit să ia decizia! Nu un grup de oportuniști. Noi, cele singure, suntem nefericite. De fapt, suntem chiar Les miserables. Revistele pentru femei și cultura de masă au mințit o țară întreagă. De noi depinde să răsturnăm această orânduire și să alegem ca „întâlnirea cu sex” să aibă loc oricând dorim noi!” „De fiecare dată când vreau să cunosc un bărbat, mă lupt cu această regulă de fier. Câteodată vreau să facem sex după două întâlniri, altă dată după zece. Mă tem să nu fiu catalogată drept o curvă sau mironosiță. Trebuie să preluăm controlul. Se impune un coup detat (lovitură de stat)!”

Morala poveștii: Știi de câte ori o fată i-a spus unui bărbat: „Jur că nu fac niciodată asta?” Și pentru un bărbat nu contează dacă este prima sau a zecea oară. Pur și simplu, asumă-ți alegerea! Asumă-ți decizia și nu o prefață cu un bizar dans al vinovăției. Îl faci să se simtă prost pe bărbatul cu care ești, iar tu treci drept o persoană lipsită de încredere în propriile decizii, fapt care nu interesează și nu atrage pe nimeni! Dacă te simți vinovată într-o relație, probabil că nu ești de fapt pregătită pentru ea și ar trebui să mai aștepți. Nu e nicio rușine în asta. Dezvoltă-te personal în ceea ce-ți dorești, și poate… într-o altă relație!

  • Managementul Timpului Tău – Ghid de gestionare a stresului pentru cei copleșiți de probleme și responsabilități -, de Rita EMMETT

Câte ore pe zi dedici muncii? Te simți epuizat și copleșit pentru că nu poți să te rupi niciodată din telefon sau mesageria electornică? Problema nu este lipsa timpului, ci cum folosești timpul. Nu contează cât muncești, ci cât realizezi. Și pare că, uneori, preocuparea principală este să părem ocupați, nu să fim productivi, acest lucru poate fi valabil chiar și atunci când nu ne privește nimeni.

#Managementul_timpului este un #ghid_de_gestionare eficienta a timpului tău, timp alocat vieții profesionale, personale, familiale și sociale, calculate si analizat 24 din 24 de ore, 7 zile pe săptămână. Gestionarea proasta a timpului tău duce la epuizare fizica și psihica, motiv pentru care #Rita_Emmett vine cu tehnici și strategii de gestionare eficienta a stresului, extrem de bine structurate si argumentate, pentru cei copleșiți de probleme și responsabilități.”Viata” spune ea, “ este ca un cont în banca. Trebuie sa faci depozite sub forma lucrurilor care contribuie la buna ta condiție fizică, intelectuala, emoțională și spirituală. Dacă doar faci mereu retrageri pentru munca și alte obligații și nu mai depui nimic în loc, vei ajunge la epuizare. Epuizarea fizica și psihică, ți nu numai este decât un pas pana la depresie, ruperea relațiilor, dificultăți financiare, probleme de sănătate.” Cartea de fata îți oferă strategii, tehnici, sugestii și idei pentru a scăpa de stres și de simptomele care îl însoțesc. Cu putina chibzuință – și câteva schimbări- poți învăța cum să continui să muncești, eficient și productiv, dar fără să te stresezi și să-ți rămână timp pentru activități care îți plac cu adevărat. Când începi sa-ți acorzi grija de sine, recompense și apreciere, vei fi uimit sa constați ca îți regăsești cheful de viata, entuziasmul și energia. Aceasta carte îți va arata cum sa atingi acel echilibru. În plus te va ajuta:

-Să întelegi ca a învăța să-ți gestionezi stresul poate fi unul dintre cele mai grozave daruri pe care ți le poți oferi;

– Să constiențizezi ca soluția nu este eliminarea totala a stresului;

– Să descoperi cai de a adăuga distracție vieții tale;

– Să reevaluezi sentimentul de vinovăție ce poate apărea atunci când faci ceva ce adăuga bucurie în viața ta;

– Să intelegi de ce este crucial sa încetezi sa fii perfecționist (și cum să faci asta);

– Să găsești căi pentru a-ți simplifică viața;

– Să elimini oboseala și să te simți plin de energie…

Svetlana Vizitiu, prezentare / recomandare de carte de la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu. Vino la #BM!


11 comentarii

Muzica o comanda cei cu banii


Există momente în viață când realizezi: Sunt fericit! Te simți în vârful satisfacției și autorealizării – ca om. Fie, la odihnă, și ai timp să admiri frumusețile naturii…  Și oamenii noi… Eu. tu. noi – trăim! – Respiră adânc, privind arborii într-un sătuc de rai… Codrii. Norii. Florile, lacul și verdeață peste tot, și nimeni mai mult decât… gândurile mele despre cei dragi. – E fericirea! – Hrăniți-vă cu dragoste și prindeți clipa! Omul se naște pentru a trăi, nu pentru a se pregăti de viață. Să fii tu însuți într-o lume unde toți doresc ca tu să corespunzi cerințelor lor sau să faci ce vor alții, este deja o realizare uriașă! Nu lăsa sentimentele să te piardă. Observ multe persoane care deja nu mai simt nimic, fac totul mecanic, încearcă a iubi, a spune ceva frumos, dar nu simt nimic în același timp, sentimentele s-au răcolit într-o societate în care valorile nu se mai regăsesc…

  Am prins razele solare, la san. Codru

Moldova rămâne a mea, este o familie, copiii mei, nepoțelul, săli de concerte, galerie de artă, biserici, biblioteca, și câteva case la care vreau mereu să merg, și pot merge. Toate celelate există pentru mine ca ceva în paralel, fără să mă intersectez… Dar, în această viață, ceva totuși se petrece în paralel, și ceva întotdeauna lasă urme – intersecții…

Ce înseamnă să fii tu însuți în lumea noastră? Pentru fiecare e diferit. Cineva rămâne a fi el însuși plutind cu fluxul, altul se grăbește împotriva lui și fiecare rămâne cu sinele său, pentru că aceasta și este esența.

Să fii tu însuși – este un blanche-card împotriva porcăriei și atitudinii ticăloase față de oameni în societate.  Cică, ei nu mă acceptă, și eu sunt cum sunt persoană mare, respectați-mă ce n-aș făptui, și dacă nu sunteți de acord, ești eliminat din echipă sau concediat, cică pentru discriminare socială ). Fii politicos, bine instruit și nu deranja oamenii să trăiască, iată aici este deja mai interesant…

Vreau ca oficialii să corespundă acelei imagini care este specificată în legislație, dar în schimb ei – vor să fie ei înșiși, să fure și să-și umple buzunarele. Codul penal prevede ca oamenii să respecte normele comportamentului stabilit, probabil legiuitorii cer prea mult.

Doar că puține persoane găsesc un echilibru și mijlocul de aur. Fie că alergi după toți fără a gândi ce-ți dorești, fie, scuipi pe toți, si te comporți fără a respecta pe ceilalți și societatea în care trăiești, ca apoi să numești asta „acceptați-mă precum sunt”! Ar fi mai potrivit să ironizez la temă, dar nu pot și nici nu vreau… Toți cei care n-au găsit sensul profund în această „muzică” – pur și simplu, nu s-au maturizat.

Muzica o comandă cei care au bani! Va dura mult timp până în Moldova ceva se va mișca în acest sens. De aceea, și avem nevoie de utilizatori și mass-media, de discursurile și comentariile oamenilor normali din popor pe rețele sociale, pentru a atrage atenția la problemele care într-adevăr există. Și aici, să fim atenți, există prevederi explicite care stabilesc regulile de joc pentru influencerii din țară. Fie că sunt legi sau reglementări interne ale breslei, jurnaliștii trebuie să le respecte.

Referitor la Covid_19. Oamenii nu vor să creadă, chiar și atunci când pierd pe cei dragi sau prietenii. Este ca o cursă de stafetă prin veacurile de pandemii, pline de obstacole incredibile și de concurență bolnavă a tipurilor de moarte inexistentă, în care fiecare poate stabili propriul lui record, fie, cel puțin, să cadă într-o altă capcană insidioasă a politicienilor.

Trăim în acest timp, atunci când orice semn de stare proastă te face să gândești că ai Covidul. Ai simțit și tu acest lucru? Apreciez și admir mult medicii noștri pentru eroismul lor, pentru atitudinea lor sensibilă și atenție față de pacienți. În general, și medicii își riscă viața lor, salvează vieți, unii pierzând-uși viața lor. Închinare adâncă. Se pare că virusul parcă dispare, oamenii își vin în fire, încep să înțeleagă, adică sunt pe cale… Au rămas mici fenomene reziduale, dar și asta se va trece, ca și întreaga noastră viață în continuare… Cred în absolutul lor, gânduri, energie, vibrații.  La fel ca în moda pariziană plină de șarm și senzualitate! Bulinele romantice, tricourile clasice și sandalele cu vârful ascuțit – sunt doar câteva dintre elementele pe care le vedem pe străzile Chișinăului fără pandemie și care ne vor încânta privirile…

Svetlana Vizitiu, 2020


2 comentarii

Steluța mea


M-a surprins în palmă o steluță,                                               

De unde vii, o întrebam,

„Așteaptă-un pic, să trec undița

Pe care dur mă înalțam…”

Apoi, adăugase sclipitoare,

„Nu spune că eu sunt prea mică,

Tu mă privești neîncrezătoare,

Averea mea e plină, însă…

Și tot ce trebuie să știi,

E mult mai important în lume…                                                                                                                   

Pot crea dorințe, tu să fii –

Realizată-n oricare dintre ele…”

  • Știu de ce am nevoie,

Nu-mi trebuie mult timp:

Să iubesc, să fiu iubită,

Și nimeni să nu fie trist…

Să nu fie bolnavi părinții,

Copiii – să fie sănătoși,

Prietenii să zboară între timpuri

Să fie alături în orice loc…

La toți în suflet să existe Soare,

Credința să predomine adânc,

Și ca-n-această planetă mare

Doar stelele să cadă pe pământ…

Să fim mereu copii în suflet,

Precum ei sunt creduli și obiectivi,

Cu ploi, pădure, floricele-n minte,

Desculț – în iarbă, neapărat zâmbind…

Și să zburăm zilnic la lună,

Gustând din fericire-n vânt,

Pentru a purta femeia Mamă,

Cântând în strune, pe-aripi…

Să nu fie dureri, războaie,

Etatea să nu fie grea,

Prietenia să nu fie povară,

Întelepciunea – să nu fie rea…

Și mai vreau -să fiu iubită,

Reciproc, dorind și respectând,

Ca – la rug, prin vreascuri și scânteie,

Fericită cu voi – să tot cânt…

~~~

Mult timp steluței eu vorbeam,-

Se pare c-am lungit urzeala,

Fără răspuns, încet se stingea,

De unde pe-acest pământ –

Să fi avut ea Putere?

(Noiembrie 2020, Svetlana Vizitiu)

Pentru parintii mei dragi care astăzi sunt de 58 de ani împreună!

Multi ani și un popas calm muzical vă doresc tuturor ❤

Alte versuri de autor:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/05/toate-sunt-un-fleac/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/09/24/sunt-mai-noua/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/08/15/fetita-din-floresti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/07/24/lucruri-uitate/


5 comentarii

Dragul meu, iubite…


Nu e nevoie să complici lucrurile, nici nopțile, nici zilele. Rulând mereu problemele în capul tău, Pentru a da un sens cuvintelor sau rânduri, Nu complica. Nimic. Oriunde ai fi…

Elimină frustrările. E mai ușor, Decât să-ți plângi destinul, pe sine, orice ar fi… Mult mai uman – e omul dintre noi, Și-atunci -când în suflet regrete nu le ai…

Nu frământa trecutul, nu-i nevoie. Deschide geamul, bea-ți cafeaua, sorbind încet din cană. Durerea alungă, să plece cu – orice dezastru, Cu rămășitele de griji, tristețe și amar…

Lucrurile nu complica. Respiră-n vânt. Cu excepția vieții (ca-într-un arc, Restul e doar nimic, un fleac.

Gustă mustul de spirit când ți-e rău, În aroma iubirii alături de Om. Iar excesul de zel dă-l dincolo… în zori. – Vei simți fericire, sau bucurie, de zeci de ori! ❤

2020, Svetlana Vizitiu #Versete_tomnatice

Un recital frumos a versurilor subsemnatei de Sabina Laiber, Romania


2 comentarii

Tatiana Bordeianu:„Mă implic în politică, pentru că am obosit de ipocriți”


Atunci când merge prin țară, îi dau lacrimile. Și nu o știu de plângăcioasă. Dar așa cum spune și Tatiana, ceea ce a decis ea pentru acest mic stat, este un proiect pe care îl face un om o dată-n viață. Noi, toți, putem deveni fondatorii acestui proiect, și chiar realizatorii lui, spune ea. O dată și pentru totdeauna.

Pot remarca o evoluție în în felul în care e privită implicarea Tatianei Bordeianu și a colegilor într-un proiect social, asocierea de imagine cu o cauză socială, mai ales, responsabilitatea pentru cauza ce alegi s-o susții.

Frumusețea muncii acestor oameni, însă, tocmai în asta constă: Dă un sens vieții. Practic, ei sunt cei care care în această industrie a binelui sunt mari egoiști: dăruiesc și primesc înzecit. E mare lucru să vezi cum se face un PACE, când trăiești în țara lui „nu se poate”. E mare lucru să ai în jur doar oamenii foarte mișto, pentru că, prin natura muncii, te înconjuri de oameni foarte speciali, veniți parcă pe Pământ cu misiunea de a face lumea mai bună. Noi, râdem mult la birou și cu prietenii de situații hilare de care ne lovim, dar întotdeauna soluțiile apar din acest tip de interacțiune.

Problemele întâmpinate sunt cele care țin de lipsă de organizare și de mentalități. Constant apar probleme în obținerea celor mai simple la prima vedere de autorizații, sau licențe cu drepturi depline, chiar și un simplu permis de șofer necesită avize inexplicabil de dificile. Corupția predomină în toate domeniile, iar banul a devenit o valoare mai mare… Multe instanțe închise în nas, reveniri etc. Cea mai grea parte rămâne neputința noastră de a schimba lucrurile într-un timp cât mai scurt.

Atât Tatiana, cât și colegii ei de partid sunt transparenți privind munca lor pentru oameni. Problema este că oamenii au pierdut încrderea din vina partidelor anterioare, dar întotdeauna există soluții pentru a reuși, să dovedească prin fapte proiectul lor de a schimba lucrurile în societate… Prin întrunirile periodice, echipa ține constant discuții unde împărtășesc realizările și bucuriile, dar și obstacolele și problemele cu care se confruntă societatea. Transparența este principiul după care funcționeaza platforma PACE.

Tatiana are multe povești de spus în zona voluntaruatului, pentru că multe acțiuni le fac împreună cu oamenii care dau din preaplinul lor, – de caritate, merg în spitale, fac ateliere cu copii, cu tinerii sau cu Bunicii (proiectul președintelui V. Cavcaliuc)… Alături de echipa PACE sunt influencerii, muzicieni, producători, vedete TV, scriitori, profesori, medici, economiști, ingineri, sportive: sunt profesioniști în domenii variate și de toate vârstele.

Tatiana e convinsă că echipa în care face parte, asocierea aceasta e o formula câștigătoare, în opinia ei. O echipa formată din oamenii care râd sau plâng împreună, se enervează sau se bucură împreună, sau pe rând, au familii, prieteni, și uneori chiar petrec zilele de odihnă împreună, în scopul de a găsi soluții în aceste zile grele pentru țară.  Ei gândesc la fel, deși uneori separat. Oamenii când se gândesc la beneficiul poporului, ar fi bine de crezut de la bun început. De ce spune asta? Pentru că această neîncredere distruge toate planurile bune.

Când am realizat ce facem cu adevărat, ne-am zis cu toții și am zis lumii întregi:„Noi vrem să facem și facem un Bine. Indiferent de preferințele oamenilor pentru partide oricare. In acest sens, dacă vom fi printre cei la putere, nu vom împărți idealurile oamenilor în inegalități. Iar în Moldova, în primul rând, e nevoie de asigurarea beneficiilor economice pentru oameni și de o educație civilizată europeană! Nu mai e cale de întors. Îi provocăm pe moldovenii de pretutindeni, să îndrăznească să creadă în fortă proprie și în forța comunității, arătându-le că dacă aleg să se implice în reformarea sistemului, pot realiza ceea ce nu a reușit statul moldav în 30 de ani!”

Cele mai dificile probleme sunt cele care țin de lipsă de organizare și de mentalități. Pentru industria binelui, trebuie să oferim, să dăruim și vom primi inzecit. E mare lucru să vezi cum se crează un spital, de exemplu, sau o strângere de fonduri pentru cei bolnavi, fie, să adune tinerii voluntari pentru a curăți strazile de gunoi, etc… Oamenii nu au voință, sunt indiferenți, pur și simplu, și când se face bine, fac exact invers, critică la de mult binele realizat, ceea ce a devenit deja specificul unor moldoveni…

Avem mari lacune la capitolul relații internaționale. Acest domeniu este foarte amplu și include cam toate segmentele, doar că în dimensiuni globale. Sînt șefa Departamentului Relațiile Externe și Integrarea Europeană în cadrul PACE. Misiunea noastră este să valorificăm toate oportunitățile de promovare a țării noastre și să devenim parteneri de încredere pe plan internațional.”

Ce mai poate spune ea despre „țara lui nu se poate”, despre cum se impart timpul și inboxul ei, cine ajută în Moldova, promovează cauzele bune, pune piedici ONG-rilor, prejudecăți. Despre enervări și frustrări, inegalități, absurs birocratic, politicieni, legi, oameni buni, voluntari și cum se construiște o comunitate, Tatiana poate relata ore întregi, și merită să fie ascultată.

       Adunate din copilărie și în continuare vorbe bune direct de la T. Bordeianu:

„Primul alfabet pe care l-am învățat, a fost slavona veche, din cărțile de rugăciuni ale bunicii mele ucrainence. Ea citea cu voce, iar eu, în sinea mea, mă prefăceam că citesc, până am realizat că chiar știu să citesc. Asta a fost tare de tot.”

La vîrsta de trei ani a mers la grădiniță. Și nu-i plăcea nimic acolo. S-a decis că va copilări mai mult pe la bunei, deoarece îi plăcea să comunice cu oamenii de la țară, cu cei în etate, să le asculte amintirile  din timpul războiului, învățămintele lor de viață.  Era într-un fel – un ascultător perfect ale acestor persoane cu poveștile sale de viață..

Am fost educată în spiritul corectitudinii, a egalității, a onestității. Din această poziție de soră mai mare, am înțeles ce înseamnă responsabilități și că adevărul iese mereu la suprafață. ” Și este primul copil dintre cei șase în familie, mai are 2 surori și 3 frați. Egalitate 3 fete și 3 băieți. Mama este contabilă de profesie, tatăl veterinar.  Mama – uraineancă, tatăl moldovean. Tatiana consideră:„ Limba mea maternă este română”

Tatăl mereu îi spunea încă de când Tatiana era mică: „Dacă ești corect, onest, înveți și te dezvolți intelectual, – nimeni, niciodată nu te va putea doborî”. Educată în acest spirit, Tatiana la toate inițiativele și activitățile sale – pune la bază valorile transmise de părinții ei. A devenit ceea ce este Ea astăzi!

  • „Era anul 1999. Fusesem desemnată învingătoarea unui concurs de poezii la emisiunea Clipa Siderala. Am venit să îmi ridic premiul și astfel am cunosctut-o pe Geta Burlacu, care atunci era prezentatoarea emisiunii. Văzînd Geta că am vorbit în fața camerei de filmat fără nici o dublă, a rămas impresionată cumva și mi-a zis că trebuie să studiez la facultatea de jurnalism. Eu eram în clasa a 9-a atunci. Vroiam să studiez limbi străine.

După liceu, bineînțeles, am ales facultatea de Jurnalism și Comunicare Publică. Dar nu m-am oprit aici, deoarece probabil datorită injustițiilor observate în jurul meu, am decis să mă înscriu la facultatea de Drept. Așa am ajuns magistru in Drept Internațional.

Am foarte multe pasiuni, interese. Îmi place să cunosc aprofundat ceea ce mă interesează, probabil curiozitatea jurnalistului din mine, astfel am studiat mai multe domenii, și tot în acest mod am ajuns la decizia de a mă implica în politică.

Ca fiecare femeie, s-a schimbat percepția mea asupra lumii din momentul în care am devenit mamă. Mamă de fetiță.  Ea este bucuria și realizarea mea cea mai importantă. Ea este cea care îmi dă curaj și inspirație.

În general ador copiii și găsesc mereu în comunicarea cu micuții inspirație și motivație. Cred că fiecare copil este special. Dragostea și atenția pe care o dăm copiilor, va da rezultate în timp. Este ceea de ce ei au nevoie.

Am copilărit in zona Codrilor Moldovei. Am absorbit fiecare picătură a frumuseții acestor locuri, care pentru mine sînt cele mai frumoase. Descoperind Moldova. Codrii Moldovei. Cele mai frumoase locuri. Doresc să promovez frumusețile Moldovei în toată lumea!

Chiar recent am vizitat locul de baștină al tatălui meu, Temeleuți, Călărași, țărmurile râului Bâc. Un loc pe care eu îl consider aproape magic.

Buneii materni au locuit în Hârjauca, Palanca, raionul Călărași. Acele locuri au rămas mereu în memoria mea ca fiind de o încărcătură energetică importantă.

Recomand vizitarea mănăstirii Hârjauca, raionul Călărași.

Am citit mereu și cam tot ce găseam. Am crescut cu acest hobby. Nu cred că am o carte preferată, sau care m-a marcat. Am citit literatura universală clasică, literatura română. De fiecare dată cînd deschid o carte, este o nouă descoperire, o nouă galaxie. Sînt absorbită de fiecare cuvînt, de fiecare descriere, de fiecare personaj.

M-a marcat lectura: „Prinț și cerșetor” de Mark Twain, „Mizerabilii” de Victor Hugo, „O viață”, de Guy de Maupassant, „Colț alb” de Jack London, „Ion”, „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu, „Artefact” de Ioan Mânăscurtă, – cărți care pot fi citite la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu unde apelez mai des. Îmi aduc aminte cum o „căram” pe mama de la Călărași – să mă aducă la biblioteca B.P. Hasdeu ca să citesc cărțile lui L. Rebreanu pentru concursul “La izvoarele înțelepciunii”. A fost prin 1997-1998.

Am citit multe din filosofie, logică, psihologie.

Cred că fiecare rînd citit, fiecare pagină, cuvînt după cuvînt, mi-au construit personalitatea, m-au ajutat să înțeleg lumea și mecanismele ei de funcționare.

Îmi place să citesc din politologie.

Și am ajuns la politică.  M-am implicat în politică recent, pentru că am obosit să văd ce se întîmplă în jurul meu, să mă revolt în sinea mea și să nu acționez.

Am considerat că e timpul să mă implic. Am considerat că am o pregătire intelectuală suficientă care să îmi permită această implicare. Am înțeles la un moment dat că oamenii care au ceva de spus, nu au curajul să o facă, în acest mod le lasă spațiul celor care nu prea au nimic de spus, dar nu le lipsește curajul. De asta și avem ce avem.

Mi-am adunat întreg curajul și am venit să fac parte din cea mai tînără și profesionistă echipă de politicieni care a existat vre-odată în Republica Moldova. acest partid s-a format în aceeasi perioadă cînd eu aveam primele gînduri de implicare în politică. Așa a vrut universul probabil.

L-am întîlnit pe liderul nostru, dl Gheorghe Cavcaliuc, pe care îl consider unicul lider politic demn să conducă țara noastră.  M-a impresionat prin intelectul său, prin profesionalismul și dăruirea de care dă dovadă. Nu m-a convins atât politicul,  cât m-a convins omul acesta. M-a convins că eu trebuie să mă implic. Rezonez cu viziunile politice ale Partidului Acasă Construim Europa (PACE.)  Sînt convinsă că echipa de oameni profesioniști din cadrul PACE, care au decis să se implice și să își aducă fiecare contribuția cum poate la bunăstarea Republicii Moldova, vor reuși.

Sînt astăzi în politică pentru că vreau sa fiu mîndră de țara mea. Vreau, să nu mai vreau să plec de aici.

Și îndemn fiecare cetățean cu spirit civic să nu fie indiferent, să se implice în toate procesele care pot influența calitatea vieții. Fie la nivel local, fie regional, fie național.

Schimbarea începe cu fiecare din noi. Să aducem Europa la noi acasă. Sa nu mai căutăm tărâmuri promise, dar să ne implicăm și să construim noi.

De ce politica? Deoarece am găsit aici o echipă și un lider care are aceleași viziuni ca și mine. Deoarece, consider că sînt foarte multe de făcut în politică, pentru ca oamenii de pretutindeni să se simtă mai confortabil în mediul lor.

Este nevoie de vizionari în politică. De oameni care au un bagaj intelectual ce le permite să facă față acestei misiuni aprope imposibile.

Cu siguranță, noi nu doar promitem, noi facem, și aceste sunt directivele cele mai obiective PACE:
– Reducerea birocratiei; excluderea rândurilor la instituțiile publice; reintegrarea țării; depolitizarea funcției de primar; Integrarea Europeană; vot electronic; în Economie -Impozit pe venit 0% pentru agricultori; reducere 150% din taxe și impozite; credite cu 2% pentru agricultori; subvenția timp de 3 zile; întreprindere de producere în fiecare sat; industrializarea țării; independența energetică; Social: 10% din PIB pentru educație; triplarea salariilor medicilor; credite pentru studii cu 10%; servicii stomatologice gratuite pentru bătrîni; schimbarea gratuită a acoperișurilor din Azbest; compensarea a 30% din medicamente pentru bătrîni; credite ipotecare cu 0% pentru familiile tinere; în Justiție: dosarul electronic va reduce definitiv corupția în sistemul juridic; concedierea judecătorilor ce au pierdut dosare la CtEDO; sancționarea triplă a funcționarilor ce blochează venirea investițiilor; pachet social motivant pentru structurile de forță și aplicarea legii

„Am avut dintotdeauna tangențe cu mediul de afaceri internațional și pot afirma cu certitudine că tot ce înseamnă internațional in RM, întîmpină dificultăți și neclarități. Este nevoie de cunoștințe vaste teoretice și practice, de o voință majoră și de un plan de acțiuni bine determinat, pentru a implementa aceste schimbări atît de necesare. În echipa PACE sîntem acei oameni, care studiază toate aspectele problemelor nesoluționate, sau stagnante ale țării noastre, iar în programul nostru venim cu un set de soluții viabile pentru toate segmentele. Deseori rezolvarea unei probleme majore este foarte simplă și necesită doar voință. Partidul PACE a apărut ca o necesitate stringentă în societatea din R.Moldova. Domnul Gheorghe Cavcaliuc, un profesionalist desăvîrșit în domeniul său de activitate anterior, a sesizat incapacitatea politicienilor actuali de a oferi cetățenilor Republicii Moldova siguranța și stabilitatea de care au nevoie. A fost ca efectul bulgărului de zăpadă. Pe dumnealui, l-au urmat alte personalități cunoscute în Moldova, cu aceleași năzuințe Denis Roșca, Alexandru Grumeza, Galina Cotorobai,Ludmila Chistruga, Alexandru Stratan, Alexei Sivunic, Valentina Geamana, Vitalie Raducanu, Nelu Arnaut, etc. Cu proiecte noi și intenții curate de a ne unifica forțele și a scoate țara noastră din impas…”

Gânduri și alte expresii de Tatiana Bordeianu:

  • Înainte de a te plânge pe viață, răspunde la întrebarea simplă. – Tu ce faci ca să fie mai bine în jurul tău, în comunitatea ta?
  • Dezamagirea cetatenilor in politica e la maximum. Stim si de ce.
  • „Workout. Eat well. Read books. Be smart. Work hard. Be correct. Respect yourself and respect the others. Respect the environment. And the planet earth will be a better place.”

„Antrenează-te.. Mănâncă bine. Citește cărți. Fii deștept. Muncește din greu. Fii corect. Respectă-te și respectă-i pe ceilalți. Respectă mediul. Și planeta Pământ va fi un loc mai bun.”

  • La muți ani fericiți, fiica mea. Ești universul meu. Aș vrea să te văd mereu fericită. Aș vrea să pot să îți fiu mereu alături. Vreau să știi că tu mi-ai schimbat configurația existențială. Îmi ești cel mai bun profesor, cea mai bună prietenă. Love you.
  • Există oameni care îți dau aripi. Există acei oameni care te inspiră. Ei există. Este important să îi găsești.
  • Partidul Acasă Construim Europa – Partidul care poate aduce schimbarea în R. Moldova. Poate întrezărim lumina la capătul tunelului juridic.
  • Separarea puterilor în stat este postulatul care stă la baza unui stat democratic precum Republica Moldova.
  • Oamenii PACE pe care îi tot acuzați, sînt unica speranță a RM de a scăpa de tot gunoiul ascuns sub covor de-a rîndul anilor. Acești oameni și-au unit eforturile și își dedică timpul și energia pentru a dezvolta RM. Vă rog să dați dovadă măcar o dată de civilizație, dragi concetățeni. #PACE
  • Stiți de ce, dragi politicieni sînteți luați în derîdere și ați devenit subiect de pamflete?
    Pentru că vă lipsește corectitudinea și coerența. Pentru că spuneți una și faceți alta. Pentru că întoarceți legile cum vă convine. Or, vorba veche a lui Gheorghe Urschi: “Cineva e cineva, dar cineva nu e cineva”.
  • Ipocrizia. Minciuna. Sunt cuvintele ce descriu politicienii care s-au tot perindat pe la tribunele politicii moldave. Am decis să mă implic în politică, pentru că am obosit de ipocriți. Adevărul, dreptatea și onestitatea sînt valorile în numele cărora am fost educată, și pentru care am fost educată să lupt. Voi deconspira și denunța toate minciunile întîlnite pe parcursul traseului meu politic. Este diferență între adevarul omis și minciuna fațișă. Măcar asta ar trebui să învețe unii.

Date scurte biografice: Tatiana Bordeianu – Jurnalist, Jurist, magistru în Drept Internațional, Fashion Designer, poet, consultant internațional în afaceri și investiții, mamă, cetățean responsabil, femeie drive și șoferiță excelentă!

P. S. Cu Tatiana mă cunosc din 2003, prin fiică mea care cânta pe-atunci pe la concerte și Tatiana era prezentatoare la un post TV cunoscut în Moldova. Cu fiica au devenit prietene, apoi Tatiana mult timp a locuit în Italia cu familia ei, a născut o fetiță, și chiar a reușit să creeze în Italia un brand de modele cu vestimentație modernă #Flower_Ferre… O fire foarte energică în continuare, la fel e pornită în organizări creative în industria promovării și de publicitate externă a Moldovei. Dragostea de patrie a întors-o înapoi, și iată cum vine că, ați ascultat povestea ei… Cu viva PACE!

Svetlana Vizitiu, 2020

Alte Surse : https://www.facebook.com/flower.ferre

 


7 comentarii

TOP 5 cărți realizate de bibliotecari BM. Întrări noi în fondul BM B.P.Hasdeu


Avalanșa volumelor scrise de bibliotecarii BM deja a devenit tradițională. Serviciile și activitățile descrise – sunt cele implementate în cadrul evenimentelor de carte de tipar, sau digitală – cu susținerea utilizatorilor cititori, fără de care nu ar funcționa nicio bibliotecă: e bine să nu se uite acest lucru. – Biblioteca este pentru Oameni, nu – invers. Însă, bibliotecarii se bucură de respect și sunt mândri, când și cititorii nu uită datorită Cui acumulează cele mai necesare cunoștințe, pentru că informația pe care o dau în căutare online, poate fi la fel încărcată de bibliotecari…

Top 5 Carti realizate de Bibliotecarii BM B.P. Hasdeu, 2019

  • BiblioPolis, Vol. 72, Nr.1, 2019 / Bibl. Municipală B.P.Hasdeu

Revistă de biblioteconomie, științe ale informării și de cultură, editată de Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu din Chișinău. Biblioteca în calitate de exemplu – o undă verde în sensul unui permanent anganjament comunitar: realizarea așteptărilor și promovarea parteneriatelor; bibliotecarii ca specialiști în varia domenii de cărți și lectură; activitatea bibliotecarilor în organizarea evenimentelor culturale, cu scriitori și personalități basarabene. O viață plină de creație pentru oameni; Arta de a Fi; Educația pentru carte și lectură, o radiografie a instruirii cercetării profesionale; Ce se întâmplă în creierul copilului când îi citim povești; Sursele creativității; Oamenii de succes, modalitatea de a-i uni; Confesiuni literare; Explorarea tehnologiilor în bibliotecă; Chișinăul citește; Citim împreună; Lansarea cărților, romane captivante, proza lui E. Hemingway și a lui V. Voiculescu sub lupa psihanalizei lui J. Lacan; Mihai Eminescu și Basarabia; B.P.Hasdeu – folclorist și lingvist de excepție; Interviu cu poetul Grigore Vasilescu; Prietenia dintre acad. Mihai Dolgan și poetul Grigore Vieru; Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac; Creativitatea lui Edward de Bono; Un poet inconfundabil – Ionel Simota; O cale simplă de o bogată informare de la autori, în acest număr: Vlad Pohilă, Lidia Kulikovski, Lilia Canțir, Elena Taragan, Ana Ostașevschi, Ludmila Pânzaru, Angela Timuș, Raia Rogac, Dorina Postolachi, Alexandru Moraru, Igor Guzun, Gică Manole, Eugenia Railean, Victoria Fonari, Valentin Constantinov, Aliona Grati, Dumitru Crudu, Vitalie Raileanu, Lidia Grosu, Maria Pilchin, Anya Kamenetz, etc.

„La promovarea educație pentru carte și lectură orice metodă este binevenită, iar scrierea și publicarea, în acest scop, a materialelor de revistă conferă intenției un vădit avantaj, pe care ni-l asigură cuvîntul tipărit, gîndul înveșnicit pe hîrtie sau în versiune modernă, digitală”. (Vlad Pohilă)

Narațiunea ne întroduce brusc, fără lămuriri de expoziție, într-un univers primar, produs al câtorva decenii de socialism sovietic – mahalaua urbană. Este strada chișinăuiană, una veche și infundată, cu oamenii de care a uitat viața, cu case care își înghit locatarii… Departe undeva e centrul, viașa colcăie în sens social și politic, aici, în fundătură, se macină fără grabă existentele derizorii ale unor oameni simpli.” (Aliona Grati)

  • „Nicolae Dabija, cioplitorul de ferestre”: Monografie bibliografică de Lidia Kulikovski, Claudia Tricolici. – Sub egida BM B.P.Hasdeu. – Ch., 2019 (Colecția Bibliographica)

O colecție bibliografică despre viața și activitatea scriitorului, academicianului Nicolae Dabija. Personalități basarabene vin cu referințe excepționale: „Un portret vegetal” de Lidia Kulikovski; „Poate cea mai complexă personalitate din Basarabia” de la regretatul Vlad Pohilă; „Omul-mac” de Dan Puric; „Nicolae Dabija – orfismul militant”; „Poetul din adolescența mea” de Aurelian Silvestru; Lilia Bobu și alți autori; Referințe critice, portretizări, opinii despre Nicolae Dabija; Iconografie; Ediții aparte: Nicolae Dabija – alcătuitor; Versuri și proză în culegeri și ediții periodice; Publicistică; Interviuri; Studii istorico-literare; Textier, prefațator, postfațator; traducător, redactor; Comunicări, discursuri, anchete literare; Mese rotunde, dezbateri; Omagii, dedicați…

„Pe Nicolae Dabija îl putem asemui cu un stejar – mândru, semeț: au ceva în comun – fulgerele. Toți arborii se tem și se ascund de fulgere. Numai nu stejarul. O rană adâncă sau o fisură lată cauzată de fulger? Nici o problemă pentru stejar. Chiar și exemplarele puternic afectate, cu crengi mari rupte, au capacitatea de a-și regenera coroanele și de a supraviețui secole bune.  Dar se teme Nicolae Dabija de fulgere? Nu. O spune chiar el – le provoacă, … el e fulgerul care lovește în sisteme mocirloase, bâhlite, în uitarea noastră, în atitudinile noastre… Fiind că dacă arde vreun stejar bătrân, alți vreo zece răsar în loc.” (L. Kulikovski)

  • File din jurnalul unui scriitor” de Nicolae Esinencu. – Ch., 2019 / Concept, elab.: V. Răileanu; coord.: L. Kulikovski / Bibl. Municipală B.M.Hasdeu, Bibl. O. Ghibu

Un omagiu, o ediție închinată scriitorului Nicolae Esinencu la cei 80 de ani împliniți. Un jurnal inedit despre activitatea literară, în „cheie eminesciană”, a unor „zile zăpăcite” și alte manuscrise ale autorului Esinencu.

„Vocea care le rostește garantează ea însăși autenticitate, mai mult încă: adevărul literar-artistic, un adevăr spus cu fascinantă seninătate, cu tulburătoare liniște cucerită cu prețul altor neliniști; întrunește un preț desigur, incalculabil, a cărui acoperire o reprezintă Opera literară integrală, de o viață, a lui Nicolae Esinencu.”

„Revenind la pâine, toată literatura noastră artistică e făcută aproape din trei elemente: pâine, palme, spirit. Nu-i autor care să nu fie preocupat de aceste trei elemente… ba cu atât mai mult ați zice: nu-i poezie în care să nu figureze, într-un mod sau altul, aceste cuvinte… Și când te gândești că în toată creația eminesciană nu întâlnești niciodată, nici într-un loc cuvântul pâine!” (N. Esinencu)

  • #BM142. Inspiră. Implică. Imputernicre. Conectează: Conferință științifică și conferință poster, Chișinău, 19 oct. 2019: Program și rezumare / BM B.P.Hasdeu; echipa de org.: M. Harjevschi, L. Kulikovski, E. Butucel, T. Coșeri, L. Pânzari, G. Scobioală, E. Taragan, E. Butnaru. – Ch., 2019 – (Colecția Professional)

Ce sunt studiile culturale și care este obiectul lor de cercetare? Strategii de promovare a lecturii la BM; Tendințe globale, realizări locale; Legătura tehnologică pentru un WEB mai bun; Resurse; Educația pentru carte; Echipamentul tehnic în rețeaua BM; Basmul scrierii de basm; Poveștile, Jocuri cuminți; Scriitorii; Imaginea comunitară, provocări transformătoare și o echipă făuritoare de vise! – Toate acestea subiecte au întrat volum de 68 de pagini: Comunicări poster – Brown bag breakfast și Brown bag Lunch; Conferință Plen; încheiere și concluzii; – prezentate la Conferință. Lecturi și descoperiri inteligente, proiecte noi pentru bibliotecari în noi TI, bazate pe studii și cercetări, pe traduceri din bestseller-uri biblioteconomice ale unor autori notorii, realizate de angajații Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, care au scos în evidență 32 de experiențe, succese și practici ale unor servicii inovatice dintre 183 pe care bibliotecarii BM le presteaza chișinăuienilor…

Esența strategiei serviciilor o reprezintă calitatea acestora. Rolul decisiv al calității serviciilor este reprezentat de câteva elemente esențiale: corectitudine în prestarea serviciului, promptitudine, politețe și amabilitatea față de consumatori. Atitudinile, obiectivele și practicile împărtășite de echipa BM caracterizează valoarea serviciilor furnizate publicului larg și definesc cultura serviciilor înstituției.” (Angela Timuș)

  • Nicolae Osmochescu. A fi jurist – vocația unei vieți” – Biobibliografie / Bibl. Municipală B.P.Hasdeu, Bibl. Publică de Drept: alcăt. Silvia Antufiev, Petru Racu. – Ch., 2019. (Colecția Bibliographica)

„Elaborarea Biobibliografiei „Nicolae Osmochescu. A fi jurist – vocația unei vieți” reprezintă un prim-concept al unei lucrări de acest gen, dedicată unei personalități din domeniul jurisprudenței și oferă instituției noastre oportunitatea unică să dezvăluie și să descrie lumea cărților, articolelor, interviurilor etc. scrise și publicate în variantă tradițională, apoi și în mediul onlne de către un ilustru jurist, avocat, diplomat, profesor universitar dr. Nicolae Osmochescu… Completată cu o gândire bibliografică minuțioasă, au reușit selectarea și punerea în evidență a unor contribuții substanțiale precum elaborarea de monografii, studii și articole de specialitate, comentarea unor acte legislative de importanță majoră pentru evoluția societății moldave, alcătuirea de programe universitare, toate caracterizând perfect etapele de viață, ascensiunea continuă a protagonistului – personalitate notorie a jurispundenței în acest spațiu românesc” (Mariana Harjevschi)

Colecția cuprinde: prefață cu notă asupra ediției; studii introductive despre viața și activitatea juristului Nicolae Osmochescu; Singularitatea unei activități prodigioase prin prisma bibliografică de Mariana Harjevschi; Dreptatea și adevărul înseamnă principii morale și juridice de Gheorghe Amihalachioaie; Un profesor dăruit cauzei sale de Sergiu Băieșu, și – „Nicolae Osmochescu – un destin glorios pe altarul jurisprudenței” de Gheorghe Avornic. Cu confesiuni, omagii și file de album, în fine. Biobibliografia a fost concepută și „realizată cu ocazia a 75 de ani a doctorului în drept Nicolae Osmochescu – personalitate de notorietate a jurisprudenței naționale, promotor, prin forța propriului exemplu al Adevărului și Dreptății ca valori supreme, iar știința juridică ca mod de cizelare a lor”.

Vino la Biblioteca! Ia un Card-inteligent! Cărțile le puteţi achiziţiona la Biblioteca Centrală a BM B.P. Hasdeu

#Prezentare_de_cărți noi scrise și realizate de bibliotecarii BM B.P.Hasdeu

Svetlana Vizitiu, șef-sector BM

TOP 5 Carti de la Bibliotecarii BM B.P.Hasdeu 2020

https://www.facebook.com/pg/bibliostiri/photos/?tab=album&album_id=675124419777780

Alte surse cu cărți de la BM:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/01/27/top-8-carti-cu-bibliotecarii-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/12/flori-de-toamna-carti-de-toamna-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/05/21/vlad-pohilasunt-un-om-al-scrisului/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/05/23/elena-taragan-bibliotecara-bm-la-clubul-impresii-si-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/09/carti-de-iarna-de-vacanta-si-de-viata-2-top-5-carti/


7 comentarii

Scriitorii ideilor de nisip. Povestea copiilor cu linguri


Filosoful Rousseau i-a dat la orfelinat pe toti cei cinci copii ai săi – unul după altul. Concubina lui năștea copii, și după aceea – îi duceau la casa de copii. Rousseau scria că vrea ca copiii lui să devină… țărani muncitori. Muncă sănătoasă la aer curat, cu mâncare simplă, în armonie cu natura… Cel mai probabil, că copilașii au decedat în orfelinat, – condițiile în veacul XVIII erau dificile și cumplite. Dar, Rousseau nu se gândea la aceste lucruri. El își scria tractatul despre educația „corectă” a copiilor, cel care i-a adus gloria unui mare pedagog.

Iar Lordul Byron a dus-o la mănăstire pe fiica sa nelegitimă Allegra, în vârstă de patru ani. Mai întâi, a luat-o cu sila pe fetiță de la mama ei, după ce poetul s-a săturat și de ea. „Este încăpățânată ca un catâr și voracă ca un măgar!” – în acest mod poetic și-a descris fiica celebrul Byron. Fetița îl deranja; el locuia într-un castel. Este incredibil și greu de imaginat cum putea deranja un copil de patru ani într-un castel atât de mare… În mănăstire, fetița s-a îmbolnăvit și a început să se ofilească. „Palidă, liniștită și foarte delicată” – așa au descris-o călugărițele pe Allegra, și chiar i-au trimis o scrisoare tatălui ei; sau mai bine zis, călugărițele miloase i-au scris din numele ei o rugăminte de a o vizita … Byron a considerat că Allegra așteaptă cadouri de la el: Nu e nevoie să plece la ea! La doar cinci ani, fetița a murit printre străini…

Poeta rusă Marina Țvetaeva la fel, și-a trimis copiii la orfelinat, în anii de foamete. Și a poruncit să nu spună că este mama lor. Să spună, cică sunt orfani. La orfelinat, fiica ei cea mică, Irina, a murit de foame și de boli. Poetesa cu ochii ei a văzut condițiile cumplite de viață ale copiilor – își vizita copiii sub masca unei nașe… Apoi, a luat-o pe fiica cea mare. Cea mai mică a decedat printre străini. Despre această poveste poetesa a scris în „Moartea lui Irocka Efron”. Detalii aici> http://www.tayni-mirozdaniya.ru/2021/08/blog-post_447.html

Țvetaeva nu a mers la înmormântarea fiicei sale, dar a scris un poem foarte trist despre retrăirile sale. Desigur, a fost foarte dificil să locuiască la Moscova într-un apartament separat cu doi copii, după ce a refuzat serviciul. Și a fost foarte dificil să scrie poezii, că copiii necesită multă atenție și hrană. Țvetaeva a menționat și „lacomia” fiicei Irina, în vârstă de doi ani… Probabil, străbunicile noastre nu și-au trimis copiii la orfelinate pentru că lucrau și nu scriau versuri. Le-a fost mai ușor decât lui Țvetaeva. Sau lui Byron. Sau lui Rousseau…

Poți scrie rânduri inspirate despre dragoste și suflet, dar făptuind cu totul diferit. Așa cum o fac și liderii de stat, de obicei, prin legi de nisip și Constituție… doar pe hârtie. Și mulți-mulți ani, apoi oamenii vor admira marile lor realizări, precum și să transmită generațiilor – celebrele lor versuri și tractate filozofice, fără să știe cum au fost lucrurile de fapt. În timp ce autorii creau povețele sale glorioase, undeva decedau copiii lor proprii de foame, sau din lipsă de căldura părintească… Și e vorba de personalități care și-au sacrificat copiii lor proprii în numele succesului..

Plângeau în singurătate, fie zăceau în tăcere cu fața la perete, atunci când au realizat că nimeni nu va veni să-i consoleze… Și pe sine, aceste persoane celebre se miluiau mult de tot. Doar își înțelegeau sentimentele bine. Și se întrebau sincer, de ce aceste suferințe au căzut pe capul lor? Pentru ce? Cu toate că nu a trăit în suferință: nici foamete, nici bătăi, nicio dependență de alții… Dar, filosoful Rousseau se plângea de mila sa, scriind:„Singur, bolnav și abandonat de toată lumea, în patul meu, eu pot muri de sărăcie, foame și frig, și nimeni nu-și va face griji pentru mine…” De frig și foame pe Rousseau l-au salvat numeroși mecenați bogați. S-au îngrijorat prietenii lui, și acea mamă a copiilor lui abandonați.

Aceștia – sunt personalitățile minunate care au lăsat în urmă lucrările mărețe, și care ne învață ceva rezonabil, bun, etern. Și puțini oameni cunosc soarta copiilor lor; dar trebuie să știți și despre aceste lucruri din viața lor. TREBUIE să ne amintim – un copil este complet dependent de părintele său. E ușor să-l trădezi! Un copil nu poate nici să protesteze, nici să se răzbune, nici să reproșeze. Până în ultima zi, copilul va spera că după el vor veni și îl vor salva, îl vor lua înapoi! … Poetul Shelley a văzut imaginea ușoară a micuței Allegra deasupra mării, lângă castelul lui Byron. Ea zâmbea. Ea a iertat totul.

Copii infometati in timpul razboiului…

Copiii iartă… Avem ce învăța de la ei…

Pe timpul celui de-al doilea război mondial, mulți copii purtau linguri cu ei oriunde mergeau cu speranța că poate găsesc ceva alimente aruncate la lăzile de gunoi. Este o bună lecție pentru noi astăzi. Atunci când ne așezăm la masă să-i mulțumim “celui de sus” că avem alimente suficiente și să ne mustrăm atunci când aruncăm la gunoi atâtea lucruri bune. Poate suntem prea râzgâiți, pretențioși sau năsfiroși cu atâtea binecuvântări, iar alții nu au decăt o lingură goală.
Încă sunt locuri în lumea noastră modernă unde copiii arată astfel… Si în prezent, în lume avem copii înfometați, și azi – oamenii nu apreciază ceea ce au și aruncă pâinea pe jos. Mare păcat!

Holocaustul vine de la „holo” – complet și „kaustos” – ars, fiind un termen utilizat pentru a descrie uciderea a 6 milioane de evrei, dintre care 1,5 milioane erau copii, ca parte a programului antisemit al regimului nazist condus de Adolf Hitler. Au fost omorâți 2/3 din populația evreiască din Europa de la acea vreme. Pe lângă evrei, au mai fost exterminați și rromi, polonezi, alte grupuri etnice slave și persoane cu handicap.
În România, aproximativ 50.000 de evrei au fost omorâți în Basarabia și Bucovina, iar aproximativ 115.000 au murit fiind expulzați în Transnistria. Din Transilvania, au fost deportați către Auschwitz 130.000 de evrei. Alți evrei au pierit în urma aplicării Programului de la Iași. Cât despre rromi, au fost trimiși în Transnistria 25.000, murind aproximativ jumătate dintre ei.
După sfârșitul celui de-al doilea_război_mondial, această scrisoare a fost găsită într-un lagăr de concentrare nazist, conținând următorul mesaj adresat profesorilor:

„Dragă profesor, sunt supraviețuitorul unui lagăr_de_concentrare. Ochii mei au văzut ceea ce nimeni nu trebuie să vadă. Camere_de_gaz construite de ingineri calificați. Copii otrăviți de medici calificați. Bebeluși uciși de asistenți medicali calificați. Femeile și copiii uciși și arși de absolvenți. Deci, am suspiciunile mele despre educație. Cererea mea este: ajutați elevii să devină oameni. Eforturile tale nu ar trebui să producă niciodată monștri instruiți sau psihopați experimentați. Citirea, scrierea și cunoașterea aritmeticii vor fi importante numai dacă îi fac pe copiii noștri mai umani ” (scria despre Holocaust Traian Bodea)

Despre copiii abandonați, înfometați, în timpul războiului, dar – și în vremurile de azi… Literatura ca recomandare de carte la tema foametei, și despre Holocaust, accesați imaginile următoare:

Impresii și foto din surse istorice Internet

#Recomandare_de_carte:
#Sunt_un_copil_al_razboiului_rece de #Stelian_Tanase, #Copiii_lui_Stalin
#Executati_prin_Infometare de #Miron_Dolot, #Copiii_razboiului de #Angela_Tocila, #Pe_taramul_fantomelelor_infometate de #Gabor_Mate, #Copiii_din_miez_de_noapte de #Salman_Rushdie, #Holocaustul, #Pamantul_negru de #Timothy_Snyder, #Bibliotecara_de_la_Auschwitz de #Antonio_G_Iturbe, #Viata_dupa_Auschwitz de #Eva_Schloss, #Fetita_care_privea_trenurile_plecand de #Ruperto_long, #Continentul_Barbar de #Keith_Lowe
#Europa_si_urmarile_celui_de_al_doilea_razboi_mondial, #Orbi de #Petronela_Rotar, #Povestiri_din_Kolima de #Varlam_Salamov, #Taramul_mortii de #Timothy_Snyder etc

#21septembrie_Ziua_Internationala_a_Pacii

Svetlana Vizitiu, 2020


3 comentarii

Un trecut cu spaimă


M-a trezit la unu noaptea mama, și-mi spune că tata a murit. Eu de pe somn întreb „Ce?” – Și mama repetă „Sveta, scoală-te, tata a murit”. Eu, buimăcită, ori că n-am crezut, nu simțeam nimic… M-am îmbrăcat într-un costum de flanelică brun, și nu țin minte de ce, am ieșit cu mama afară, în curte. Aveam eu cam 12-13 ani, noi locuiam la sol direct în centrul orășelului Florești (Soroca), iar peste gard era cafeneaua „Romașca”, acolo eu ades mă cățăram pe copacii din ograda cafenelei și mâncam aguțe (dude).

   Era o noapte fără stele, fără lună, mama aprinse becul de la verandă și curtea brusc se luminase. În casă rămâneau adormiți frățiorii mei mai mici: Lilia și Vitea. Se pare că mama simți în mine sprijin, se ținea de mine și stam așa noi în așteptare afară, și era răcoare. Probabil, mama simțea că va apărea o veste, nu știu. Mai țin minte, că eu eram calmă. Ori, că la vârsta ceea nu realizam ce înseamnă să fii mort. Tinerii doar se consideră veșnici, și copiii nici nu înțeleg ce e… Eram convinsă că tata în continuare va avea grijă de mine… de-acolo, și la fel mă va alinta cu cadouri minunate, că sunt preferata lui, doar eram mai mare dintre copiii lui și am avut mai mult timp să apuc din dragostea de tată… Un an în urmă, la o vecină din mahala îi decedase soțul într-un accident de mașină militară „uazik”, țin minte chiar și data de 7 iulie, atunci am simțit eu spaimă când fiica vecinei cu care prieteneam plângea în hohote și tot repeta „Gata, eu nu mai am tătic!” Ea era de vre-o zece ani, avea o surioară nu demult născută, mama profesoară, – cu toții locuiau mai în vale, la fel pe strada Pușkina (azi, Florilor). În acele clipe mi-am amintit de tatăl prietenei decedat, și totuși încă n-am reușit să mă sperii. În interiorul meu, probabil, eram șhocată, și nu realizam acest fapt, fie nu voiam să cred ca așa ceva se întamplă cu mine. Mama tăcea, se încălzea tremurând de mine, și ceva aștepta. Iar eu mă gândeam că… aș fi dorit să mă culc… Ațipeam, și îmi era rușine să recunosc acest lucru… Sărmana mamă, ce fiică nesimțită are!

Apoi, cineva parcă m-a ghiontit că am întrebat-o: „De ce a murit?” Mama mi-a răspuns încet că cineva a telefonat-o la fix și i-a spus că atunci când tata se întorcea din deplasare acasă, a nimerit într-un accident și că au murit doi oameni. Țin minte și numărul telefonului nostru fix 2-25-39, mă mândream că avem telefon de la care sunam la număr ghicit doar ca să-mi răspundă cineva… Telefon în casă nu toți aveau… Mama apoi repeta nu știu de ce, să nu spun la nimeni că tata a murit…

Tata era un om mare, autoritar și foarte respectat în Florești, era directorul Deservirii sociale pe raion, muncea conștiincios, foarte responsabil și era influent, îl iubeau și cei de la minister. De câteva ori a fost învitat să se transfere cu munca în Chișinău, și ce credeți, tata refuza. Subordonații îl stimau, unii aveau frică de el, dar se supuneau și respectau orice ordin al șefului. Pentru ca să înțelegeți serviciul lui tata, vă dau un exemplu, prin care nu poți oferi mită, să ai blat sau cumetri precum astăzi le au demnitarii… Tata cu echipa lui au luat de două ori Drapelul Roșu pe toată Uniunea Sovietică ca cea mai bună Casa de deservire dintre toate raioanele de la est la vest. Nu glumesc. Nu putea vorbi frumos, dar era un conducător de la Dumnezeu, și dacă avea un proiect, un scop sau plan reușit, pentru „piatiletkă” – nu se da în bară! – Îndeplinea toate cerințele de la stat și reușea să fie primul în toate…

În gândul meu apăru brusc întrebarea, ce voi spune colegilor mei de clasă? Numai ce nu trece prin mintea unui adolescent, chiar nu puteam gândi la altceva?..

Mama din nou m-a cuprins și-mi repeta „să nu spun la nimeni”. Eu spuneam „Bine”. Mă gândeam:„De ce să nu spun la nimeni?” Nu doar eu eram fără minți. Nu știu, la ce se gândea mama în acel moment, dar era speriată și se simțea singură chiar și lângă mine…  Mama tot aștepta ceva. Stam în curte mai mult timp, trecu de ora două… Eu tăceam. Probabil, așa și trebuie, atunci când moare cineva, trebuie să stai afară, în frig și să cugetezi la unele chestii neimportante care îți vin în minte în acel moment, doar ca să nu te gândești la moartea omului drag. Pur și simplu, nu poți crede așa ceva, în copilărie oamenii par veșnici, veșnici, veșnici… Ațipeam în picioare… Mama brusc mă ghionti, eu speriată „Ce?”… Se auzi poarta metalică și mama se porni înainte… Priveam, cum apare tata vesel ca prin vis… și cred că eram gata să leșin… Cum așa? Parcă a murit?.. Și atunci, nu simțeam decât că vreau să dorm… Deci așa, interiorul păzește, te ferește în mod automat, de boli și de sperieți. Așa vrea bunul Dumnezeu! Și tata să trăiască, și eu… să nu fiu speriată…

Din mintea anilor mei de copilărie v-am spus o poveste din viața mea. Una reală în care un om rău, pur și simplu, a dorit și a făcut rău familiei noastre. Nu l-a costat nimic să telefoneze și s-o sperie pe mămica cu aberații despre „moartea” tatei.

Ce bucurie simt azi, realizând, că… nu sunt nesimțită, că, de fapt, eram tare speriate, și eu, și mai mult mămica. Tata a venit, a spus că s-a stricat mașina în drum și au așteptat s-o repare… Ne-a cuprins dulce, pe mama, pe mine și a spus:

  • Haideți la culcare! Tare vreau să dorm…  – Hi, hi… Exact ce-mi doream și eu!
  • Există Domnul! Aveți Credință! ❤

28 mai 2020, Svetlana Vizitiu 


6 comentarii

 Serafima Senkevici:„O lume de culori pe pânză”


                Dragostea și primăvara, omul le duce până la sfârșitul vieții. Doar cel ce iubește are dreptul să se numească om. Trebuie să fii mereu îndrăgostit de meseria ta și de tot ce te înconjoară” (Serafima Senkevici)

Serafima Senkevici, autoportret, 1979, Nikolaev

Tablourile ei au o compoziție clară; – ele strigă prin realitate și culori, în dorință de a trăi în pace și cu suflet; se simte relația subtilă dintre om și natură, descrisă pe pânzele mari astfel, de parcă ar scrie acorduri muzicale. O poetă a versului folcloric redat prin culori extraordinare, reale, – sunt multe expresii din viața din satul ei de baștină Olișcani, fie portretele ale unor simpli săteni. Cât face „Portretul Mamei eroine” pictat de Serafima! Un american a vrut să-l procure cu o mie de dolari atunci când Serafima l-a expus la o expoziție în SUA prin anii’70, pe timpurile sovietice! N-a cedat, nu știu, ce-ar spune ea în prezent, a făcut bine sau nu? Că întotdeauna a avut nevoie de bani pentru a crea și a avea grijă de oamenii din jurul ei. Dar, cum se spune, „Casa părintească – nu se vinde”…

Serafima a fost mereu și rămâne o Doamnă de o frumusețe excepțională, în interior, și la exterior. Înconjurată de admiratorii talentului și a frumuseții sale, a fost invitată de câteva ori să se filmeze în roluri principale. Însă a refuzat în folosul activității sale pictoriale. Cine știe, unde ajungea dacă nu refuza rolul principal din „Donul liniștit” de Mihail Șolohov, pe care ulterior l-a jucat celebra actriță Ălina Bystritkaya.

Pictorița nu se genează să redea pe pânzele sale natura omenească, din categoria „Nud” și o face surprinzător de perfect. Interesantă istorie cu unul dintre pânzele de Serafima Senkevici – cea a Iuliei Timoșenko care până a deveni politiciană, a fost pictată nudă, și ulterior, la cerință, Serafima a fost „nevoită” să acopere frumusețea sânilor cu o bluziță transparentă și cu flori de câmp… Imaginea lui Timoșenko a fost expusă pe pânză în 2004. Atunci Serafima nici nu și-a imaginat că Iulia va ajunge în politică mare.

     Omul deosebit, pictorița Serafima Senkevici găsește limbă comună cu persoanele de orice vârstă, este foarte atentă la detalii și, în general, la cuprinsul unei firi inteligente. Adoră să picteze la aer liber, adoră tihna, câmpurile și spațiile solare pe care le acoperă cu ulei color. Își împărtășește cu drag amintirile din copilărie, impresiile despre părinți, frații, prietenii și colegii de breaslă, și despre cum acordă un sens pânzelor sale… Impresiile din copilărie vin cu întâmplări amuzante, atunci când Sima de mică se fascina să urce gardurile și să privească orizonturile cerești, se simțea în culmea fericirii… „Da, orizonturile, – spune ea, – pentru mine sunt adevărată fericire, ele niciodată nu se apropie”.  Serafima vine cu gânduri, mesaje filosofice speciale la oameni… prin creațiile ei deosebite.

Serafima ultimul timp vine rar în Moldova, și pe timpuri ea adora să călătorească: a cutreierat pictând toată Europa și chiar lumea întreagă,- aceste drumuri fiind explicate prin curiozitatea ei creativă de neegalat. Își expune coloritul de viață, chiar și când uneori apar concurenții gata s-o elimine de pe piedestalul de triumf, și ei există, precum au fost dintotdeauna și doritorii de a avea operele Senkevici. Este bine cunoscută, și tratată cu amabilitate de criticii de artă. Pentru că măieștrița pune valoare pe munca și viața sa. Captivante prin strigătul din suflet – cu imagini extrem de firești omului, pânze care hipnotizează prin frumusețea lor! Cele mai reușite trăsături ale operelor artistei: cu sentimentul unui basm floral, iar în centrul subiectului e Dragostea: de om, de țară, de natură… Pe pânzele sale Serafima descrie epoca în care trăiește în cele mai mici detalii, reproduce interiorul omului prezent al secolului XX-XXI. Orice subiect al creației de succes, devine o sursă de inspirație pentru ea. Mereu a fost solicitată de cei din jur, și este la dispoziția lor printr-o artă de excepție, cu inteligență și energie, prin exemplu ei de doamnă de onoare, cu care dorește să comunice fiecare de la tânăr la cel în etate…

Serafima Senkevici a pictat Viața reală a oamenilor, fixă prin peisaje și floristică, cu scene țărănești sau din orașe, tablouri nude și, desigur, portrete. Opera ei cuprinde impresii care predomină, de obicei peste subiectul descris pe pânză. O pictoriță talentată, contemporană, cu tablourile ce reprezintă romantismul clasic, lirice prin poemul de culori și descriere a naturii frumoase a vieții din URSS. Iar peisajele uluitoare cu flori și cu bucătăria popoarelor – sunt de nedescris prin cuvinte, incomparabile, și dețin întâietate a peste mii de pânze moderne pictate de ceilalți pictori prin stilul lor la cerință „de modă”. Serafima s-a dedicat descrierii exacte a frumuseții naturale, cu o precizie uimitoare a atmosferei locului înfățișat în pictură, cu meleaguri, cer deschis și flori de câmp. Pe lângă pictură în stil clasic, s-a ocupat de mozaică, de design cu amenajări interioare a galeriilor de artă pentru expoziții. În secolul XX, multe genuri de artă pictorială apăreau și dispăreau cu o viteză nebună, dar Serafima mereu căuta stilul ei predominant, de fapt, a reușit în toate cu succes. Foarte tolerantă, ea scrie cu ulei – liniștit și atent, la cele mai mici detalii, și când obosea, făcea mică pauză în care găsea neapărat alte preocupații plăcute sufletului ei. Cred că doar problemele casnice, fie ale celor din jurul ei – o făceau să amâne lucrul ei personal. Curând va împlini 80 de ani, un jubileu frumos pentru toată lumea care îi dorește mulți-muți ani cu sănătate și creații colorate în continuare…

Oamenii celebri, personalitățile de valoare – susțin că Serafima Senkevici, Artist plastic al poporului din Ucraina, a făcut mult bine plaiului său, și nu uită nici de cei din Moldova. Mulțumită ei în Nikolaev au apărut câteva săli expoziționale, unde în ultimul timp au fost expuse mii de pânze pentru a peste 400 de expoziții, și ceea că galeriile de artă există, la fel, este meritul acestei pictorițe. Câteva stații din satele Moldovei curpind „mozaicul” care încă mai păstrează farmecul colorit efectuat 40-50 de ani în urmă, atunci când ea lucra împreună cu maeștrii în artă Mihail Rasnyanskiy și Hasan Țarikaev prin anii 1960-80 (ambii decedați în 2003)

Prin anii ’75-80, Serafima a fost la London, unde s-a molipsit de ideea de a întroduce galerii de artă în primării și universități. Grație sârguinței sale, proiectul a fost realizat și în Ucraina. „Este atât de frumos,- tinerii trebuie s-și cunoască istoria și să respecte valorile. Acum nimeni n-are nevoie de artă, dar noi ne vom strădui să o facem necesară” – spunea maestra Senkevici. A reușit. Întrebați de orice tănăr din Nikolaev cine este Serafima pictorița! Autoare a imaginilor care transmit publicului sentimentele și emoții sincere, luminoase prin coloritul său profesionist.

     Date biografice:  Senkevici Serafima Teodor. S-a născut la 1 mai 1941, în satul Olișcani, Șoldănești, Moldova. Este a treia dintre cei 11 copii în familie. În 1961 a absolvit facultatea de pictură a Școlii de Artă „I. Repin” din Chișinău, unde profesorii de specialitate au fost Okushko R.V. și Rasnyanskiy M. A. În același timp, Sima continua tradiția familiei (părinții Sinchevici Teodor și Maria au fost maeștri celebri în țesutul covoarelor). Nu se știe cu certitudine, dar unele surse făc aluzie că și scriitorul Henrik Senkevici a fost unul din strămoșii familiei noastre, un fapt care nu putem dovedi prin acte. Se știe bine că în secolul XIX, câțiva frați Senkevici au emigrat din Polonia pe meleagurile basarabene, unii s-au stabilit în Olișcani…

Serafima încă din copilărie stăpânea de minune artele aplicate. Din 1960 a participat la varia expoziții de artă, iar în 1963 – lucrările lui Serafima Senkevici au fost selectate pentru expoziția unională de artă. Din 1961 – devine membru al Uniunii Artiștilor din Moldova. În 1963, la Chișinău a avut loc prima expoziție personală a lui Senkevici. În 1970, pictorița s-a mutat la Nikolaev (Ucraina) și a devenit membru al organizației Nikolaev din Uniunea Artiștilor din Ucraina.

Este Maestru de excepție al peisajului, de portret și de arte gen „floral” (naturmort). La inițiativa ei, a fost organizat un club de femei pictorițe, a fost deschisă o sală de expoziții la filiala Nikolaev a Academiei Kiev-Mogilean. În 1993, Serafima Senkevici a primit titlul onorabil de Om al Culturii din Ucraina. În ultimul timp, numeroase expoziții personale au avut loc la Nikolaev și Kiev. Operele Serafimei Senkevici au fost prezentate în mod activ în colecțiile muzeale și private din Ucraina, Moldova, Rusia, Ungaria, Slovacia, Franța, Germania, SUA, Japonia, India și alte țări… Multe pânze ale pictoriței au întrat în fondul de aur de colecție valoroasă ucraineană. Expozițiile personale, în present, conțin o parte din lucrările care au fost expuse la diferite expoziții universale, și care nu toate sunt de vânzare. Există oameni care doresc continuitatea tradițiilor, să rămână o urmare a valorilor pe pământul lor natal. Cea mai mare parte a unei dintre expozițiile grandioase de Serafima SenkeviciO lume întreagă pe pânză” cuprinde diferite portrete ale personalităților cunoscute. și peisaje neobișnuit de frumoase și atrăgătoare pentru ochiul liber de orice critică. Ce este interesant, criticii de artă adoră orice gen de pictură de Serafima Senkevici. Printre portretele efectuate se evidențiază chipurile oamenilor de la țară (la fel, și din Moldova), cele cu personalitățile ucrainene, inclusiv politiciana Iulia Timoșenco; deputatul milionar Andrei Vadatursky, primarul din Nikolaev Alexandru Senkevici care, apropos, este și nepotul de după soră a Serafimei; scriitorul Viaceslav Kachiurin, etc. O mare parte a picturilor – sunt portretele pe pânză, dar și frumusețea calmă sau euforică a naturii…

Câteva dintre ultimele tablouri – portretul fiicei primarului „Masha și îngerii”, unul proaspăt prin culori și foarte distribuit prin mesajul său. La fel, expozițiile conțin mereu tablouri cu chipurile celor dragi, cu copiii ei Vika și Veaceslav – în copilărie, și în present.

Există și imagini cu autoportretul Serafimei, unele nude. „Dragostea și primăvara, omul le duce până la sfârșitul vieții. Mi-am atribuit ca deviză cuvintele poetului Blok:„Doar cel ce iubește are dreptul să se numească om”. Mereu trebuie să fii îndrăgostit de meseria ta și în tot ce te înconjoară” – a spus Serafima Senkevici la una dintre expozițiile unionale.

     Soțul și tatăl copiilor ei –  Mihail Rasnyanskiy (dec. 2003) a fost primul din Nikolaev care a primit titlul de Artist al poporului în arte plastice ucrainene, eventual – al URSS. A avut foarte mulți ucenici. Cu Serafima Senkevici care a fost studenta lui, pictau în stilul realismului, cu o pricepere compozițională și profesionistă în culori. Mihail picta și portrete colective ale contemporanilor, unii fiind demnitari de stat în URSS. Galeria pânzelor lui Mihail Rasnianskiy cuprinde peisaje, chipuri sincere și deschise ale perioadei în care a fost nevoit să trăiască și să muncească. Prin anii ’60 Mihail Rasnyankiy a oferit studii tinerilor plastici de la școala „I. Repin”, unde s-a îndrăgostit de studenta lui Serafima (fiind cu 15 mai mare decât ea) cu care ulterior s-a căsătorit, după ce au fost nevoiți să schimbe locul din cauza condițiilor de trai, inclusiv financiare. Pe-atunci, se putea deplasa liber în orice republică din URSS. Astfel, s-a creat o dinastie a pictorilor, în care și copiii au devenit azi – maeștri în arte plastice. Fiul Veaceslav este sculptor emerit, iar fiica Victoria e pictoriță în Kiev. Desigur, că au moștenit darul și talentul părinților lor. Menționez, că și frații / nepoții Serafimei Senkevici au moștenit talentul artistic care, cred eu, se va transporta prin generațiile următoare. Unii dintre ei pictează și astăzi (eu, inclusiv), fiind de meserie- care profesori, primari, actori, cântăreți, scriitori și filosofi sau, pur și simplu, oamenii obișnuiți cu familii și munca lor de viață… Familia e foarte numeroasă!

Bunelul meu Teodor Sinchevici din Oliscani, (pictat de Serafima Senkevici)

     Serafima prin operele sale s-a inspirat și din agitația orașului modern. Are tablouri care redau atmosfera sensibilă a străzilor cu blocuri stinse, cu arborii în vânt, prinsă de anxietatea artistei. Altele – redau cu măieștrie paradisul tropical din India și din unele țări vizitate de Serafima, cu lucrările neobișnuite și pentru contemporanii de azi. Unele – înfățișează culori determinative, prinse printr-o clipă de acțiune, altele înfloresc ca prin minune, și cred ca a fost o altă stare de spirit a pictoriței foarte fericite în acel moment… Pentru un pictor obișnuit este foarte greu să prinzi o anumită mișcare a omului, și doar unul profesionist, cu o bogată experiență de viață, poate capta acțiunea și să creeze un diamant prin pictura sa.

Deci, operele Serafimei Senkevici sunt foarte ușor de înțeles. Soarta tablourilor ei mereu pot fi o sursă de inspirație pentru a scrie un bestseller. Pentru că a putut să transfere pe pânzele sale realitatea cum este sau – a fost. Totu-i clar și… veșnic. Pentru că Senkevici a unit într-un mod tradițional clasicismul și romantismul în picturi. Cu o vrajă și gingășie subtilă prin mâina ei ușoară, a atribuit obiectelor redate în textura lor colorită o plasticitate uimitoare. Probabil, valoarea picturilor de Serafima Senkevici este – în proces, nu în rezultat. Și, la genii rezultatul devine întotdeauna unul impecabil: Redă întregul sens al artelor plastice!

Mama. Portretul bunicii mele din Oliscani- Maria Sinchevici pictat de Serafima Senkevici

Imaginile din text cuprind picturile Serafimei Senkevici de peste 40-50 de ani și au fost dăruite cu diferite ocazii aniversare familiei Vizitiu (Serafima este și mătușa mea prin mamă), în prezent, păstrate de copii și nepoți. Așa este ea, dăruie mereu necondiționat, din inimă…

Operele artiștilor plastici întotdeauna trezesc interesul publicului. Moldova este bogată în talente, și ele merită atenția noastră! Noi, trebuie să ne cunoaștem și să ne iubim oamenii de artă, – pictorii, în special, cu origini basarabene, îi avem puțini, și… nu chiar apreciați în prezent, încât să-și permită un trai normal în Moldova. De aceea, mulți își caută de viață migrând, și noi, cei rămași – apoi ne mândrim că au fost pământenii noștri, care devin celebri deja peste hotare, și nu mai revin acasă decât la casa părintească ori la cimitir… Ne mândrim cu ei, și că acest plai mic încă rodește valori. Să mergem la expozițiile lor! Să-i apreciem în viață! Să le respectăm memoria!

Mereu în drum cu o paletă, culori și pânze… Arta Serafimei Senkevici este întotdeauna la dispoziția D-Voastră – aici și dincolo de orizonturi, – doar dați-o în căutare.  – Că Valorile nu se pierd!

Svetlana Vizitiu, august, 2020 ❤


Un comentariu

Solidaritate femină


Discuție într-o rețea socială:

Marcel scrie o postare:

  • Eu consider că să – lovești femeile – este foarte rău!

Comentariile:

Aliona: Marcel, sunteți un misogin și urâți femeile. Nu m-am așteptat la așa ceva de la Dvs.

Marcel: Aliona, de ce așa? Eu, dimpotrivă, ador femeile.

Aliona: Eu văd cum ne iubiți. Nu sunt oarbă. În postarea Dvs, predomină cuvintele „a lovi femeile”. Bărbații ca Dvs, Marcel, – sunt, pur și simplu, o rușine a umanității moderne.

Marcel: Aliona, dacă veți citi încă o dată postarea mea, veți observa, că eu sunt doar împotriva violenței!

Ninela: Aliona, el crede că dacă a adăugat în textul lui uriaș de misogin cuvântul „rău”, poate minți cititorii. Un șovinism tipic masculin!

Abdulla: Hei, Aliona, eu te-aș freca bine!

Aliona: Marcel, credeți că dacă sunt fată, nu știu să citesc? Mă grăbesc să vă dezamăgesc. Am studii superioare. Sunt un psiholog de talie mondială. Mă cunoaște întreagă Europa. Și Dvs, ce ați realizat în viață? Constructor? Un bărbătoi care nu vede mai departe de penisul lui!

Marcel: Eu, într-adevăr, sunt patronul unei firme de construcții. Dar de ce considerați că acest fapt mă umilește?
Rodica: Alionușca, nu pierde timpul cu acest mizerabil. El oricum nu va înțelege nimic! Cu astfel de bărbați doar castrarea va ajuta!

Maria: Așa, așa, Aliona! Bagă-l pe nenorocit…! Să-l i-a Covidul!

Patriția: Fetelor, haideți să-l dăm în judecată pe acest mizerabil! Cât se poate să-i lăsăm nepedepsiți? Sper să-l apuce coronavirusu…

Marcel: Gata. M-ați convins. Mă dezic de cuvintele mele!

Aliona: Adică, acum vreți să spuneți că a bate femeile este bine? Așa și am știut că sunteți violator ascuns și chiar pedofil!!! Corect a propus Patriția să vă dăm în judecată. Eu deja am făcut o captură de ecran a discuției noastre. Așteaptă deja o citație în judecată, mizerabilule!

Marcel: V-ați ieșit din minți? Ce pedofil sunt eu pentru voi? Am două fiice!

Aliona: Adică, la Dvs în familie sunt cel puțin trei victime ale violenței în familie? Soția și două fiice. Sărmanele fetițe. Îmi imaginez cum le torturați!!!

Cristina: Aliona, eu sunt soția lui Marcel. Soțul meu este un om bun și un tată minunat. Vă rog frumos, să opriți această intimidare!

Aliona: Cristina, aveți sindromul Stockholm. Deși, ca o mamă aveți tot dreptul să vă protejați pe sine și pe fetele Dvs de un tiran în casă. Eu în fiecare zi ajut femeile nevoite să treacă prin așa ceva. Voi ajuta și pe Dvs. Dar pentru acest lucru este necesar să prindeți curaj, să luați fetele și să plecați de la acest abuzator mai departe.

Patriția: Fetelor, alăturați-vă grupului meu „Să le protejăm pe Cristina și fiicele ei!”. Strângere de fonduri pentru un avocat vărsați pe cardul mei, aici…

Abdulla: „De ce nu vrei să te frecat cu mine, Aliona? Eu-s nimăritat și mare de bogat!”

Cristina: Vă rog, Aliona și Patriția, să-mi lăsați familia în pace!
Aliona: Fetelor, se pare că aici situația e mai șubredă decât bănuiam. Cristina nu putea să scrie așa ceva. Sunt sigură că soțul ei scrie pentru ea. Doamne, sper că mai este în viață. Cine cunoaște adresa lor? Trebuie să mergem imediat la poliție!!!

Ludmila: Am eu o mătușă aici, la procuratură. I-am scris deja.

Aliona: Mulțumesc, Ludmila. Sper că-l vor închide pe 20 de ani.

Patriția: el doar peste 20 de ani va ieși și din nou se va apucă să violeze, doar castraree!!!

Ninela: Nu-i nimic. În închisoare, repede îl vor transforma în fetiță. Va înțelege atunci, cum ne este Nouă!

Gheorgan: „Noi aici repeda din oricine fețișoară facem. Numa… transferați banii pe tilifon”

Abdulla: Aliona, eu trei zile n-am frecat pe nimeni, vino la mineee!!!

Aliona: Da tăceți, blin, odată cu toții, spurcații dracului ne/rusofon!!!

Moderatorul rețelei de socializare: Contul lui Marcel Haha a fost blocat pe timp de o lună pentru instigare la ură internațională

August, 2020

P.S.: Internetul nu unește. E o adunătură de singurătăți. Împreună, dar fiecare e singur. O iluzie a comunicării, a prieteniei, a vieții… Din singurătate, unii critică pe alții doar pentru ca cineva să le acorde… o atenție cât de mică… Oricum, trăim într-un stat de drept. Doar că în Moldova unele persoane au mai multe drepturi, și cineva mai puțin, și ce-i mai greu de suportat, – e indiferența totală

V-am redat relațiile interumane dintr-o rețea socială, cum unele persoane unite într-un acces de furie să știrbească imaginea oamenilor buni…

Principalul în viața de familie este să înveți să închizi ochii la timp și… să-ți imaginezi o cascadă… 😀

Fericirea nu o cumperi, e o stare de împlinire alături de cel drag. E ca și cum luna si soarele s-ar contopi într-o lumină difuză de asfințit. Atunci e timpul contopirilor și a declarațiilor în soaptă. Pace și fericire tuturor celor cu inimă bună, neatinși de virusul urii, lăcomiei și abuzului.

Svetlana Vizitiu, #ImpresiiBlog

😀 😀 😀


Un comentariu

Bucură-te de mici plăceri… fără covid


Nimic din viața asta nu se reușește ușor. Pentru a-ți atinge obiectivele, trebuie să faci anumite sacrificii – să-ți irosești energia, timpul, să te limitezi în ceva anume… Există uneori momente în care vrei să te debarasezi de toate și să renunți la visul tău. În aceste clipe, realizezi cât de mult vei câștiga dacă mergi mai departe și cât poți pierde dacă renunți. Prețul succesului este, de regulă, mai mic decât cel al eșecului.
Și din trecut vin în prezent multe lucruri: bucurii, dezamăgiri, fericire, mâhnire… Cât de necesar ar fi să luăm numai binele din acest trecut și să-l purtăm printr-o direcție stabilă – în viitor, cu speranță că acest nou viitor va fi mai bun decât tot ceea ce a mai rămas …
Cele mai bune lucruri se întâmplă cu o persoană în dragoste. Pentru mine este important nu numai cu cine, ci și pe ce… Perfect și într-o fericire absolută! Cu cineva blând, spiritual frumos, de încredere! Crează, iubește, visează și, pur și simplu, bucură-te de mici plăceri în zona ta de confort. Dacă nu te poți bucura de mici plăceri, nu te poți bucura nici de cele mari!
Ce bucurie că există oameni strălucitori și inteligenți, care trăiesc în armonie și pace sufletească, și care te înțeleg și pe tine. Ține-te de acești oameni, fii alături de ei pentru toată viața!
Apoi, vei realiza că tinerețea nu are preț, apoi, vei înțelege că și toate nodurile destinului sunt – o scenă unică și frumoasă a vieții tale, și cine să fie acolo depinde doar de tine!
Baftă ție, Omule, în toate bune! Doamne ajută!
~ ~ ~
P.S. Oameni buni, aveți grijă de sănătatea voastră! Nu vă expuneți pericolului de infectare de #Covid_19. Purtati măști, nu riscați cu viața celor apropiați și a celor străini de voi, oricum, roata se întinde și se tot învârtește și poate ajunge la cei dragi vouă! Medicii spun că noul coronavirus nu dispare din corp, iar cei care înving virusul se pot reîmbolnăvi. Astfel, odată instalată, infecţia se poate reactiva, chiar dacă pacientul va dezvolta forme mai ușoare ale bolii. Virusul rămâne cantonat undeva în organism, undeva la nivelul aparatului respirator. De unde în anumite condiții se redeșteaptă. Mulți dintre voi nu cred că virusul există, dar ce așteptați, să sufere cineva din apropiații voștri ca să fie dovedită existența bolii? Nu fiți indiferenți, destul!
~ ~ ~
Svetlana Vizitiu, august, 2020 ❤

Hirjauca, Calarasi, statiunea Codru, august 2020

 


3 comentarii

Lucruri uitate


Trecutul porți nu are, spre regret,                                                               

Atât de mult vrei să te-întorci, ades

Lucruri uitate să-atingi, să ierți –

La timp – pe oamenii ce nu i-ai înțeles…

Pe cei, ce-n suflet au lăsat o urmă;

Cei ce s-au stins și s-au aprins în stele;

Ieri, dăruiau iubire, azi – lumină,

Urmărindu-ne cu grijă între vreme…

Regret că la trecut nu am cheiță,

Cu timpul nicidecum nu mă-nțeleg,

El zboară dincolo de orice iță,

Cât mi-aș dori de viitor să-l leg…

(SV, 24 iulie 2020)

Ce-a fost – a fost. O pagină trăită – a trecut și – redată între timp. Nu am regrete, nu am voie. Poate doar, tângesc după unele momente de-atunci. Când se putea liniștit, fără să te gândești la nimicuri, să pleci în orice republică la odihnă și, în același timp, să nu te simți o străină printre străini. Azi, ca să pleci undeva, ai nevoie de viză, de pașaport, de timp îndelungat pentru acte. Este greu să te adaptezi la atâtea schimbări…

În general, nu-mi place, atunci când despre epoca sovietică se vorbește extrem de urât. Pentru că eu am trăit în acea, probabil nici pe departe ideală, perioadă. Și-acel care pune linie și discriminează absolut tot ce s-a întâmplat atunci, taie și tot ce-a fost bun în viața mea. Dar, am avut și clipe frumoase, am muncit cinstit și eram mândri cu ceea ce facem. Epoca a finișat. Cultura noastră, din păcate, se distruge. Au fost și atunci greutăți. Însă, oamenii erau mai sufletiști, mai amabili, nu aroganți precum azi – la tot pasul. – Fără diviziuni de naționalități, ca o singură familie. Tot ce-a fost bun în URSS, nu poate fi șters! Oamenii deștepți, totul ce-a fost bun din trecut – trebuie să lege de viitor. Fără acest lucru, nu poți dezvolta un viitor demn. Fără fundament, totul va eșua, și este sortit să se prăbușească. Vedeți și voi, ce se întâmplă în prezent. Cine astăzi beneficiază în urma conflictelor dintre fostele republici URSS? În primul rând, dușmanii țării noastre, și cu cât vor fi mai multe discordii între noi, cu atât vom fi noi mai slabi spiritual, cât și în economie. Cui trebuie, cine beneficiază? Da, ei sunt cei care fac tot posibilul pentru a distruge mentalitatea și unitatea noastră! Nu rămâne nimic sfânt, nici omenie, vedeți și voi… Oamenii nu se schimbă. Se schimbă măștile, peisajul, show-ul demnitarilor… Esența rămâne aceeași

Svetlana Vizitiu, 2020 ❤


2 comentarii

Povestea celor trei Bătrâni


O doamnă a ieșit din casa ei și a observat la terasa curții trei bătrâni cu bărbi albe lungi. Nu i-a recunoscut și a întrebat:

  • Probabil, nu ne cunoaștem, dar dacă sunteți flămânzi, vă poftesc în casă să vă servesc cu ceva de mâncare
  • Dar soțul e acasă?
  • Nu, nu este, – a răspuns femeia
  • Atunci nu putem întra, – au spus ei.

Seara, când soțul s-a întors acasă, ea i-a povestit despre cele întâmplate.

  • Du-te și le spune că sunt acasă și învită-I în casă! – a spus soțul.

Femeia a mers la bătrâni și i-a invitat din nou.

  • Nu putem întra toți împreună în casă, – au răspuns ei
  • De ce? – Femeia era surprinsă.

Unul dintre bătrâni a explicat:

  • Numele lui e Bogăția, – a arătat el la unul dintre prieteni, și a adăugat arătând la altul: – Iar acesta-i e Norocul. Și pe mine – mă cheamă Dragostea. – După ce a adăugat:
  • Acum du-te acasă și vorbește cu soțul tău, pe care dintre noi doriți să vedeți în casa voastră!

Femeia a mers și i-a povestit soțului cele auzite. Iar soțul a fost foarte mulțumit.

  • Ce bine!, – a spus el, – Dacă trebuie să facem o alegere, atunci să fie Bogăția. Să între și să ne îmbogățească casa!

Însă, soția a ripostat:

  • Dragul meu, și de ce să nu invităm Norocul? Fiica lor auzi discuția din colț dintre părinții ei și a alergat la ei cu propunerea sa:
  • Părinți, dar nu e mai bine să invităm Dragostea? În cele din urmă, atunci în casa noastră va domni iubirea!
  • Hai, să fim de acord cu fetița noastră, – a spus soțul soției sale. – Du-te și roagă Dragostea să fie oaspetele nostru.

Femeia a ieșit și a întrebat de cei trei bătrâni:

  • Care din voi e Dragostea? Întră în casă și fii oaspetele nostru!

Bătrânul cu numele Dragostea a mers în direcția casei. Ceilalți bătrâni l-au urmat.
Surprinsă, femeia i-a întrebat pe Bogăție și Noroc:

  • Eu am invitat doar Dragostea, și voi, unde mergeți?

Bătrânii au răspuns:

  • Dacă ați fi invitat Bogăția sau Norocul, ceilalți doi dintre noi ar fi rămas afară, dar deoarece ați invitat Dragostea, unde merge ea, o urmăm și noi mereu. Unde există Iubire, întotdeauna există Bogăție și Noroc!
  • Gata povestea! ❤

Eu nu cunosc drumurile spre succes. Dar știu bine care e drumul spre eșec: e dorința de a plăcea tuturor și, lupta pentru acest pas îți poate strica viața. Nu te alerta, nu alerga după succes, după fericire, – doar găsește-ți un locușor unde le poți realiza! Și fericirea te va găsi singură. Dar, pasul spre fericire, spre succesul tău, – constă în dezvoltarea maximă a tuturor abilităților tale.

Dacă nu muncești pentru visul tău, numaidecât altcineva te va angaja să lucrezi… pentru visul lui… Pentru a afla atitudinea oamenilor față de tine, povestește-le despre visurile și planurile tale. Cel, care te urăște în sinea lui, va critica pornirile tale. Cel, care îți dorește numai bine, te va ajuta și îți va spune cum să reușești mai bine. Cu dragoste.

Să știi că nu există logică feminină sau masculină, există doar pricepere, sau incapacitatea – de a gândi corect. Apelează la oamenii inteligenți, la experiența lor pentru a acumula propria ta experiență de viață! Îndrăznește – să reușești! Și, vei reuși! Iar pentru părinți un sfat bun: Cea mai bună investiție este în educația copiilor noștri! De aici, rezultă impactul culturii și a economiei în țară! Doamne ajută!

  • Unde există Iubire, întotdeauna există Bogăție și Noroc!
  • Svetlana Vizitiu, iulie, 2020 ❤


4 comentarii

Franz Kafka:„Tot ce iubești se va pierde, și – se va întoarce în alt mod”


Păpușa călătoare

La 40 de ani Franz Kafka (1883-1924), care nu a fost niciodată căsătorit și nu a avut copii, se plimba prin parcul din Berlin, atunci când a întâlnit o fetiță care plângea pentru că și-a pierdut păpușa iubită. Împreună cu Kafka – ei au căutat păpușa, dar fără succes.

Kafka i-a spus să-l aștepte tot acolo a doua zi și vor căuta din nou păpușa. Au căutat și a doua zi, dar n-au găsit-o, și-atunci Kafka i-a dăruit fetiței o notiță „scrisă” de păpușă în care se spunea:„Te rog, să nu plângi. Am plecat într-o excursie, să văd lumea. Îți voi scrie despre aventurile mele.”

Astfel, a apărut povestea care a continuat până la sfârșitul vieții lui Kafka.

În timpul întâlnirilor Kafka îi citea notițele păpușii care descriau aventurile și „pălăvrăgeala păpușii” pe care fetița le considera fermecătoare.

În sfârșit, Kafka a returnat păpușa înapoi la Berlin (a cumpărat-o)

„Dar nu arată deloc ca păpușa mea,”- a spus fetița.

Kafka i-a dat încă o scrisoare în care păpușa scria:„Călătoriile mele m-au schimbat, dragă prietenă.” Fetiță a îmbrățișat păpușă cea nouă și a adus-o acasă fericită…

Un an mai târziu, Kafka a murit.

Mulți ani mai târziu, fetița deja adultă a găsit o scrisorică înăuntrul păpușii. Era semnată de Kafka, care scria:

„Tot ce iubești, probabil se va pierde, dar în cele din urmă, iubirea se va întoarce într-un alt mod.”

Date biografice:

Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este „Scrisoare către tată”, care se adaugă Jurnalului 1910–1923 și volumelor de corespondență. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eșuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum la numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războiește o viață întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzația că fiul lupta fără să vrea împotriva lui însuși, doar ca să nu-l vadă pe tata, pe tatăl mitic, pierzând. „Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele”. A mai scris „Castelul”, „Procesul”, „Metamorfozele și alte povestiri”, „America”, „Jurnale”, etc.

Franz Kafka – un scriitor evreu de limba germana originar din Praga, pe atunci capitala Regatului Boemiei, care facea parte din Imperiul Austro-Ungar, într-o familie evreiască, fiu al comerciantului Hermann Kafka si al Juliei Kafka, născută Löwy. Limba maternă a lui Kafka, în care a si scris mai târziu, a fost germană, în acel timp limba oficiala a țării. După absolvirea liceului german, Kafka a studiat dreptul, și-a luat doctoratul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga și ulterior ca avocat la compania de asigurări Assicurazioni Generali (1908-1922). A părăsit rareori Praga, a călătorit în Italia, Germania, Austria și a vizitat orașul Arad, trăind într-un „cerc strâmt” până la sfârșitul vieții.

În 1909, Kafka a debutat literar cu primele schițe de proză publicate în revista literară Hyperion. A întreținut o corespondență asiduă, pe durată a circa patru ani, cu Felice Bauer si apoi si cu Milena Jesenska, o cunoscută scriitoare ceha, care i-a tradus în limba cehă câteva povestiri. Scriitorul a lăsat și un jurnal intim, atipic și greu de clasificat.

Initial, Kafka a suferit de o depresie cronică, fapt demonstrat de majoritatea scrisorilor trimise părinților, surorii sale Ottla și prietenului sau Max Brod. A încercat să se vindece de depresie recurgând la medicină naturistă. Îmbolnăvindu-se de tuberculoza (1917), pe fundalul unui regim vegetarian, care includea și lapte nepasteurizat, Kafka a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sănătății i s-a agravat și, începand din 1922, nu a mai putut lucre sau scrie ceva. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling, lângă Viena, nu a dat roade. Franz Kafka a decedat la 3 iunie 1924 în bratele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, si ale ultimei sale iubite, Dora Dymant.

Post-mortem, opera lui literară, rămasă în cea mai mare parte inedită, a fost publicată de poetul Max Brod, prietenul și legătarul lui testamentar, cel care nu a dus la îndeplinire rugămintea lui Kafka să-i ardă manuscrisele.

Prezentare de Svetlana Vizitiu, iulie 2020 (Imagini din internet)

#AnulLecturiiNaționale, #LecțiideViață


2 comentarii

Vrem schimbări, vrem PACE


Personalitati avem multe, unul mai interesant ca altul, îi putem prefera pentru mențiuni și merite, dar care știe bine cum sa ridice la nivel economia, sa fie un bun manager în continuare, să nu depindă de colegi demnitari etc? Nu-i alegem pentru vorbe frumoase la TV si lozinci reușite pe facebook!

Vedeti, ce au facut prin faptele lor. Din actual guvern nu as alege pe nimeni!

Nu creăm partide pentru a ne distra pe sine și pe colegi, apoi să-i derâdem sau să-i amenințăm! Fiecare membru trebuie să vină nu doar cu proiecte, idei, pentru soluționarea problemelor în Republica Moldova, dar și să demonstreze prin faptele proprii că a făcut/face ceva pentru societate. Pentru a fi integrați cu adevărat în Europa civilizată!

Azi, nu avem nimic, nu avem economie, nu avem infrastructură, ne-am ingropat în… independență.

Unde e acel guvern cu o activitate transparentă, și în primul rând, cu demnitarii inteligenți, care să activeze obiectiv,  să nu vorbească, în general, pe nimeni de rău. Să facă ceva util, să vină cu soluții, să acționeze, ca să rezulte în final, un impact spre progres. Să conducă, să propună idei pentru prosperarea și dezvoltarea social-economică. Rolul celor votați este într-adevăr cu totul altul decât ce ne demonstrează parlamentul ani întregi stopând procesele deciziilor, și nu au înfăptuit nimic bun. Doar promisiuni și împrumuturi pe care noi, îl vom intoarce în viitor la fel din salariile noastre mizere. Pierderile proceselor judiciare la CtEDO la fel, noi vom achita. Cum ceva nu le place, deputatii apeleaza la CC și se fac de râs… Poporul înghite în continuare tăcând ca apoi să izbucnească prin revoltele veteranilor și peste două ore – din nou același proces spre independență și unire. Ce ați făcut pentru unire? Este dreptul nostru basarabean prin naștere de a fi uniți, incluși în mod automat în unire, – noi mereu complicăm acest proces prin acte costisitoare, ilegalități, drumuri parcurse încolo-dincolo pentru că cuiva îi convine că banii întră în buzunarul lor. Din nou, înghițim unirea din vis…

Demnitarii au avut șansă în cei 30 de ani, pe care au ratat-o de zeci de ori, demonstrând ca nu mai sunt capabili de schimbări în societate. Au sărăcit și înglodat țara în noroi. În continuare joacă teatrul cu show în parlament. Mentalitatea nu se schimbă? Pentru că nu vrem, și mai mult, ea depinde de liderul care conduce țara. Legile nu se respectă? Nici nu se vor respecta, dacă nu vor fi pedepse / amendamente stricte ca în țările civilizate, acolo toți sunt patrioți și respectă Constituția nu doar pe hârtie! Trăim într-o țară unde poți fi pedepsit fără probe și întemnițat la închisoare pe timp de 3-5 ani, și dovezile așa și nu apar. Justiția a devenit o piatră de temelie a nedreptății sociale, nu ține de valori și demnitate omenească…

Referitor la educație. Copiii nu acceptă regula statului cu privire la educație, susținere, control până la faptul că cleiul, drogurile și distracțiile libertine sunt mai accesibile,  au regresat o groază de minori de la internate doar pentru că nu au simțit căldură de părinte și nu au avut o viață precum ar fi ordinar, toți suntem de vină, că acceptăm, tolerăm și nu facem nimic pentru progres. Îi vedem pe la stadioane, singuri și murdari, dormind prin tufari și hoinărind prin subterane. Nu au unde să învețe ceva util, nu există centre gratuite de dezvoltare culturală, de creații, unde să-și demonstreze talentele și abilitățile… Nu se face nimic pentru ei decât să-i bage la poliție ca peste două zile să înceapă același proces de hoinăreală pe străzi. Ei au nevoie de locuri de muncă, eventual de studii profesionale, dar cine le va oferi?

 Referitor la corelația angajator- subordonat. Și la locurile de muncă există probleme. Vii la șef cu propuneri, planuri de activitate, și pentru el… ești un nimeni. Pentru că de câteva ori ai încercat să spui adevărul, atunci devii un intrus în echipă. Și promovați sunt doar favoriții și rudele șefului, ca de obicei. Nu contează că ai muncit 30 de ani pentru imaginea organizației, discriminarea persistă oricum. Dar incadrarea în societate a persoanelor cu nevoi sociale, a celor cu dizabilități? Ei primesc o oricare remunerare socială de la stat, și pensia nu le ajunge nici pentru o săptămână, mai toți sunt nevoiți sa muncească. Nu e atât de ușor, nu poți alege, ești nevoit să muncești unde ești acceptat, și mereu poți fi concediat, fie că ești bugetar. Într-o organizație/întreprindere este la fel ca într-un guvern, unde decizia deplină o stabilesc o persoană-două. Și mai mult, departamentele, organizațiile – sunt trusturi în care toți se laudă unul pe altul din grup, într-atât se laudă ca deja se simt mari personalități și se expun pe rețele de socializare ca eroi naționali!

Persoanele cu dizabilități / angajații – trebuie stimulaţi nu doar prin subviențe, salarii, ci şi prin oportunităţi de creştere permanentă. Ei trebuie să-şi perceapă activitatea inclusiv ca pe o posibilitate de a-şi creşte nivelul de profesionalism. Cu cât mai profesionist devine un angajat, cu atât mai multe oportunităţi se deschid în faţa sa. Avem o mulţime de cazuri când managerii de succes au pornit de la cel mai de jos nivel, dar au ajuns pe culmi anume datorită faptului că li s-au oferit la timp oportunităţi de creştere profesională şi ei nu le-au ratat. Trebuie de pus accentul nu doar pe crearea unor condiţii de muncă bune angajaţilor, ci şi pe investiţiile permanente în profesionalismul lor.

Referitor la CA (codul audivizual) nu cred ca își are locul într-o comunitate ca Moldova. Internetul/ TV e plin de canaluri de speriat zilnic copii, adolescenții, în toiul zilei senine se afișează filme porno, la emisiuni niște persoane se bat, se scuipă, înjură în public. Ce exemplu poate lua tineretul de la ei? Da este show, aduce profit, dar sunt banii noștri publici pe care noi achităm pentru a ne strica urmașii. Relațiile umane devin tot mai grele, azi, copiii învață părinții a trăi, au de unde împărtăși exemple… Iar CA habar n-are ce se petrece! Și, de ce se acoperă titrele destinate persoanelor cu dizabilitate hipoacuzică cu reclame la fiecare două-trei minute, cum poți realiza în acest caz ce se petrece într-un film? Se-ntâmplă pe orice canal TV. Chiar e bătaie de joc cu aceste publicități peste traducerile titrate.

De ce totul trebuie să fie negativ în această țară? De ce nu ne spunem zilnic că ne iubim, de ce nu respectăm unul pe altul? Pe stradă poți fi furat, lovit, îmbrâncit în transport, și nimeni nu se scuză, despre moldoveni vorbesc.

Referitor la transport. Da, fără microbuze e greu, dar nici în această pandemie nu se respectă regulile: la fel lumea întră fără mască, fie cu mască doar peste gură, ce naiv, întră în transport din mers legându-și masca, așa se protejează persoana de covid19! Iar șoferul nu face observații la ce-i trebuie, că are nevoie de bani, nu de sănătatea publică… În troleibuz, în continuare gogoașa de conductor împinge toți pasagerii luând banii și înmânând tichetul, atingând și suflând la fiecare. Ce scârbos, scuzați-mă! Cred că toți moldovenii sunt mai mult contaminați de nebunie decât de coronavirus… Ce bine ar fi să se elibereze orașul de jumătate de transport care mai există, să putem răsufla liber. Pandemia ne-a demonstrat măcar pentru câteva zile, cât e de frumos și curat poate fi Chișinăul liber de transport și aglomerații de oameni pe străzi…

Referitor la economie.  De ce nu se reglementează prețurile? De ce totul este atât de costisitor? Se pare că doar o persoană stabilește prețul și ceilalți urmează stabil fără să reproșeze că acest biet stat nu are de unde achita trei sferturi de salarii pe servicii comunale! Suntem neam de victime, acceptăm cu ușurință această postură și ni se pare normal ca cineva să ne vândă produse alterate, ascunse sub un strat de produse bune. Fraier e cel care nu s-a uitat dedesubt, evident, nu? Nu cerem calitate, găsim imediat explicații pentru abuz și mulți dintre noi nu avem nimic împotrivă să-i fraierim pe alții dacă ni se oferă ocazia. Este una din explicațiile pentru care eu cred că ne merităm soarta – de la calitatea produselor la calitatea drumurilor, a serviciilor, a clasei politice și a vieții în general. La case de odihnă, sanatorii prețurile sunt de două ori mai mari decât oriunde în Europa! Nu avem unde ne odihni, de tratament nici vorbă, nimic calitativ, nimic uman…

Ni se pare rușinos și deplasat și îi tragem la răspundere și pe alții atunci când cer produs normal, calitativ, livrat la prețul pieții. Doar că, chiar și de pomană nu poți să dai un produs stricat, pentru că „de-atâta”, pentru că nu e normal și e lipsit de respect. În unele țări ar fi chiar ilegal.

De-aia și trăim așa.  Sănătate tuturor. Doamne ajută!

P.S. Azi, am participat la întâlnirea bloggerilor-influenceri-vloggeri cu membrii partidului PACE – #PartidulAcasăConstruimEuropa – format din moldovenii cu responsabilitate civică înaltă din capitală și din majoritatea raioanelor din Moldova. Liderii partidului și-au împărtășit valorile și planurile pentru un viitor prosper, cu încrederea în susținerea poporului. Sunt tinerii cu energie și mare dorință de schimbări, cu abilități la nivel, – se vede că au lucrat mult la studierea nivelului de trai pentru soluționarea problemelor în țară. Vreau să cred că vor reuși, nu doar prin teorie, că planurile sunt mărețe și promițătoare! Textul de aici include și multe întrebări pentru acest partid întru realizarea și soluționarea problemelor din stat.

Liderii PACEGheorghe Cavcaliuc, Ludmila Chistruga, Alexandru Grumeza, Tatiana Bordeianu, Denis Roșca, Daniel Racoviță, Alexei Sivunic, etc. Este o listă întreagă cu tinerii din Moldova din orice domeniu profesional de la Drept, Medicină, Economie și Relații externe… S-a reușit să se adune o echipă de oameni iluștri, așteptam să fie votați pentru e vedea impactul promis. Bafta, PACE!

Svetlana Vizitiu  ❤

17 iulie, 2020

Album foto de la eveniment:

https://www.facebook.com/pg/blog.svetlanavizitiu/photos/?tab=album&album_id=1644042745750757


4 comentarii

Alexandru Mihăilă:„Trăim cu adevărat doar atât cât iubim”.


„Voi pleca din această lume, dar nu vreau ca aceasta să se întâmple oricum; voi lua cu mine flacăra ultimei iubiri, ascunsă în cumenicătura cu care mă voi așeza la Cina Domnului, cerșind în numele ei iertarea păcatelor. Doar atunci voi putea rosti Gata s-a sfârșit, doar atunci când sufletul meu își va găsi împăcarea în iubirea desăvârșită pentru tot ce mi-a fost dăruit în lume, fără alegere. „Nu vreau să uiți, vreau doar să mă ierți” mi-a cerut Fiameta Vișan, în ultima noapte petrecută cu ea. O iert din tot sufletul, căci dincolo de toate suferințele și patimile întunecate care mi-au îndurerat inima, datorită ei, într-o clipă fulgerată de nespusă fericire, m-am simțit nemuritor.” (Alexandru Mihailă – din „Splendoarea Paradisului”)

 „Mă simt legat de Basarabia, mai ales că sunt moldovean”

Un intelectual, un scriitor profund, fermecător, cu adevărat unic, al cărui talent polivalent, simțul subtil al stilului, energia specială – atrage oamenii și câștigă audiența cititorilor fideli. Trebuie de menționat atenția la detalii, măieștria lui de a scrie la nivel înalt, cu o interesantă modalitate de percepție a lumii interioare. Talentul este o acțiune spirituală bazată pe manifestarea unui proces mental superior, de îndrăgostire. Principală valoare pentru Alexandru Mihăilă este conștiința – conștiințizarea de sine, a inteligenței sale, într-un cuvânt, umanitate. Dominat de procesele cognitive de creație și de motivația mentalului, sentimentul ritmic este compensat de o auto-expresie intensivă. Înseamnă că pentru un rezultat bun este nevoie de practică constantă și de încredere de sine, ce nu-i lipsește niciodată: acest lucru scriitorul o cere de la scriitorii tineri sau începători. ”Îi detest pe unioniștii care nu știu carte, care nu știu istorie” – spune el.

Volumul „Splendoarea paradisului”, a ieșit de sub tiparul Editurii romașcane ”Papirus Media”. Prefața cărții realizată de celebrul scriitor și critic pietrean, Lucian Strochi, evidențiază valoarea acestei lucrări. În opinia criticului pietrean conținutul se încadrează greu într-o specie epică având elemente de povestire, micro-roman și nuvelă. Ultima deocamdată lucrare a scriitorului Alexandru Mihăilă este, spre deosebire de cărțile sale anterioare, una extrem de modernistă:

Alexandru Mihăilă scriitor roman

În prima șoaptă de iubire, se ascunde însăși taina nemuririi! Singură și triumfătoare, dragostea sfințește deopotrivă viața și moartea, însoțind sufletul în călătoria spre Dumnezeu.” (A. Mihăilă)

„Nu toți românii îi înțeleg pe basarabeni” – recunoaște el.   Pe rețele de socializare scriitorul postează texte istorice cu o descriere completă, interesantă, ca de exemplu a unei sărbători creștine ortodoxe, fie a unei date aniversare, sau – a unui peisaj aparent obișnuit… Și întotdeauna imaginea este creată din reflecție, pare că auzi și sunetul. Descrierea indirectă inevitabil implică imaginația cititorului, care revine mereu pe paginile scriitorului pentru alte postări ce-i trezesc emoții noi. Emoțiile se estompează cu vârsta, iar procesele regenerează și continuă să se dezvolte până în ultima zi de viață…

Mulți ani nu am luat în serios activitatea literar-artistică. Azi îmi pare rău. Poate că și experiența de viață de la început nu era atât de bogată, dar ar fi trebuit să fiu mai preocupat pentru consolidarea unei cariere de scriitor. Ziarist am reușit, în felul meu, să fiu, sunt și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România dar trebuia să fac mai mult pentru creația literar-artistică. E un regret, alături de foarte multe care sunt din alte domenii. Însă, credința în Dumnezeu face parte din identitatea mea, din identitatea noastră spirituală, a neamului românesc, ortodoxia. Cred în creștinism, în ortodoxie pentru că aici mă regăsesc laolaltă cu toți strămoșii mei și cu toată istoria noastră milenară.” (A. Mihăilă)

Alexandru Mihăilă, redactorul șef la Editura Papirus Media menționează importanţa evenimentelor culturale care promovează scriitori talentați. Mereu subliniază rolul și imaginea basarabenilor, în special, se expune serios în sprijinul scriitorilor de peste Prut. Împreună cu colegii și deja prietenii din echipa Papirus Media – Părintele Cornel Paiu, director; criticul literar Lucian Strochi etc., – editează necondiționat volumele de carte specială, ce a devenit o tradiție istorică și este o surpriză foarte plăcută de la aceste personalități deosebite. Realizarea proiectului a devenit un spațiu al spiritualității, al activităților și valorilor literare de pe ambele maluri ale Prutului.

Ajuns la etate, Alexandru Mihăilă rămâne același bărbat frumos și spiritual, oricum își face griji, ce vor lăsa urmașii copiilor lor. Evident, e foarte greu de imaginat acest lucru, istoria nu se oprește, mentalitatea la fel se schimbă de azi pe mâine, instablitatea morală lovește din plin asupra genericului omului, a vieții sale… Inteligența lui Mihălă a răzbătut prin toate aceste etape ale vieții. Creativitatea lui – este rezultatul trezirii spiritualității, a unei experiențe vaste de invidiat. Acum noi trebuie să-l ascultăm cât timp mai reușim, să prindem ceva lecții de viață, în special, din cele scriitoricești. Pentru că Mihăilă este darnic cât sufletul lui e mare. Un filantrop care sare în ajutorul talentelor veritabile, descoperite în Moldova basarabeană, baștina lui nostalgică, – cea care rămâne istoria și casa lui pe veci.

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme
” (M. Eminescu)

Ce n-ar fi simțit sau retrăit în viață, din anumite motive nu a pierdut niciodată dorința de viață, în sufletul lui răsună muzica și, în continuare, îi umple viața cu sens.

Despre personalitatea Alexandru Mihăilă și operele lui:

  • „Pe Alexandru Mihăilă l-am întâlnit acum câțiva ani, fiindu-mi prezentat ca unii dintre primii ziariști din Roman care au activat în anul 1990. Apoi am aflat că este și scriitor. Statura sa impozantă m-a impresionat alături de experiența sa de viață și de modestia caracteristică Absolvent al Facultății de Filologie, promoția 1974, secția română-italiană, a lucrat ca profesor timp de 14 ani. Marea dragoste a învins totuși și a făcut carieră în jurnalism, fiind ziarist la primul săptămânal din Roman de după revoluție dar și la alte publicații de renume din București. Amintirile sale le dezvăluie cu o nostalgie firească ca și cum ar derula un film pe care îl revede pentru a nu știu câta oară” (Cornel Paiu)
  • Victor Stepaniuc:„E un moldovean adevarat, care cunoaște bine istoria si literatura Moldovei. Am polemizat mult cu el însă cu argumente. E un om foarte cult. Simte moldovenește! Asta ne unește!”
  • Emil Almasan  -„Felicitări din tot sufletul pt alegerea acestei teme. Este un gest care merită, in sine, elogii. La acesta, stiu sigur, se adaugă și măiestria scriiturii. Este de ajuns pentru a spune ca va datorăm recunoastere!” (despre opera A. Mihăilă „Vornicul Gheorghe Greceanu”, un poet necunoscut din Moldova primei jumătăți a secolului al XIX-lea)
  • „Romanul lui Alexandru Mihăilă, în pofida titlului aparent frivol, este o carte ale cărei realizare artistică și complexitate structurală și de conținut o pot așeza în partea superioară a unui clasament (real) al literaturii române actuale.” (Mioara Bahna despre „Sărută-mă, singurătate”)
  • „Universul cărții lui Alexandru Mihăilă etalează, pe de o parte, un fragment de viață contemporană, aflată sub impreiul spaimei, al groazei…”; „Pe de altă parte, amplă poveste a unei lumi care, chiar dacă a trăit cel puțin la fel de intens (trecutului fiindu-i familiare războaiele), prin îndepărtarea în timp, este evocată cu oarecare inerentă detașare. În condițiile în care se află personajele din „rama” romanului, povestea trecutlui le dă și popularitatea catharsisului salutar”; „Un aspect de remarcat, încă de la început, este că realismul cărții nu este deloc știrbit de abundența expresivității, în plan stilistic, aceasta apărând, mai mult decît în alte părți, ca o necesitate, nu pentru a face imaginarul artistic agreabil…” –  (Mioara Bahna despre „Sărută-mă, singurătate”)
  • Mare bucurie mi-a facut în seara asta o carte care a ajuns la mine!
    Este rezultatul unor săpături pricepute și răbdătoare în biblioteca Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în care Alexandru Mihăilă a descoperit un caiet manuscris al vornicului Gheorghe Greceanu – nimeni altul decât Grigore Bârzoi, soțul coanei Chirița (soția vornicului, Anastasia Greceanu i-a inspirat lui Alecsandri personajul, poetul „răzbunându-și astfel umilința de a fi fost refuzat atunci când a cerut mâna uneia dintre fiice, Calipso”).
    Dar Gheorghe Greceanu e și poet, cum a aflat autorul, dupa o muncă de cercetare laborioasă, în care a citit/recitit, transcris, tradus, verificat arhive – în fine, tot ceea ce face un ziarist serios, de război când nu vrea să iasă la pensie  Și ce ne mai spune? „Aflat la confluența a două lumi, între „civilizația ișlicului” cu boieri vorbind grecește, petrecându-și dulcea zăbavă la vii si la sindrofii cu țigani lăutari și amoreze și cea a „pantalonului” de care amintea Alecu Russo – înțelegând prin aceasta asimilarea spiritului european, pașoptist la acea vreme, vornicul Gheorghe Greceanu a păstrat câte ceva de la fiecare, căci sub caftanul de boierie, bate inima unui romantic, cu simțire înaltă de patriot (..)” -Alexandru Mihăilă – unchiul meu.
    Așa bucurie mare de la „Sărută-mă, singurătate” n-am mai avut
    !” (Diana Pascal despre opera A. Mihăilă „Vornicul Gheorghe Greceanu”, un poet necunoscut din Moldova primei jumătăți a secolului al XIX-lea)
  • Gheorghe Indre „O carte, tulburatoare si fascinanta in acelasi timp, care te poarta, prin epoci si lumi ale istoriei acestui popor, descrise credibil si foarte convingator, o carte despre iubire ca esenta a existentei omensti din toate timprile! Felicitari si astept noi realizari!” (despre romanul „Sărută-mă, singurătate” de A. Mihăilă)
  • Pusa Barcan „Reușiți mereu să mă emotionati profesore, cred că sunteți printre putinii barbati care elogiază femeia atât de frumos!”
  • „ Dmn Alexandru Mihaila! Sunteti o personalitate rară în această societate moderna cu TI si cu inovatii noi, atunci cand nici nu reusim sa realizăm ideile una dupa alta atât de rapide ca pe aripile vantului…în gândurile și faptele noastre!
    Ramaneti precum sunteti, direct, uneori ”certaret” ca un părinte… Foarte obiectiv – pentru a face clare lucrurile, în special, pentru perfecțiunea scrisului în limba română!
    Cu origini basarabene, Alexandru Mihaila ramane a fi Ingenios, educat, psiholog bun, dar… și intolerant cu persoanele incompetente, în special, din domeniul literar care nu pretuiesc timpul si sanatatea. Compătimitor cu persoanele cu nevoi speciale, le acceptă precum sunt. Este si un filantrop cu inima mare…
    Un nostalgic, romantic… Conservator al faptelor și lucrurilor de performanță!
    Va doresc sănătate, Dmn Alexandru Mihaila! Tinerețea vesnică e în suflet, e mai important! Doamne ajută! (Svetlana Vizitiu)
  • Mariana Pita-Martinas Cum sa nu fiu mândra, când viata mi-a dat șansa, sa am un profesor c-un talent nemărginit? Va felicit din toata inima!
  • Cristina Costov Da, au fost excepționale și sunt sigură că vor mai fi! Editura „PapirusMedia” promovează cultura de pe ambele maluri ale Nistrului! Am fost o norocoasă, căci mi-ați ieșit în cale datorită Ludmila Sandu și viața mea s-a schimbat, a prins o altă culoare, tricoloră.”
  • Nina Vasilii: „Scriitorul Alexandru Mihăilă și-a asumat cu seriozitate întreaga responsabilitate de-a depista consecvent „inimi talentate”. Odată depistate, talentele trebuiesc șlefuite! Distinsul profesor cu migală și răbdare șlefuiește nestematele până la strălucire. Prețios e actul în sine! Dar Steluțe au început să strălucească pe pajiștea de lumină a Literaturii Patriei… Ludmila Sandu, precum Smărăndița, a făcut pocinogul!!! Apoi au urmat Svetlana IurcuCristina CostovDorina CodreanuLidia VrabieNina Vasilii, etc. Sper într-o continuare de șir! Fericită să invoc momentul oferirii cuvântului în fața selectei audiențe (estimez, aproximativ 150 persoane: scriitori, oameni de artă, oameni de suflet) și umilei mele persoane… Sper că emoția mea să le fi vorbit oaspeților prezenți mai mult, să-mi fi citit în ochi imensa dragoste pentru tot ce înseamnă românesc…”
  • Ludmila Sandu „Atat de mult am iubit Viata,ca piina la urma a inceput sa ma iubeasca si ea pe mine.Multumesc omului special ce nu mai oboseste sa caute perle la fundul oceanului!”
  • Maria Claudia Mitră „Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul si dedicația domnului Alexandru Mihăilă, un om de o rară finețe și un scriitor exceptional”.

Basarabia şi România, unite-n slovă, la Hanul Răzeşilor!

Activitatea literară și alte surse biografice despre Alexandru Mihălă:

Un Om, un Caracter, o Viață – Oamenii comunității Alexandru Mihăilă (articol de Cornel Paiu) https://inroman.ro/2020/06/24/oamenii-comunitatii-iv-alexandru-mihaila-un-om-un-caracter-o-viata-67043/

Editura Papirus Media, prezentare – https://www.facebook.com/pg/editurapapirusmedia/posts/

ȚĂRMURI DE GHEAȚĂ (Fragment din romanul SPLENDOAREA PARADISULUI) https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1736695963251940&set=a.1386838961570977&type=3&theater

Splendoarea paradisului, coperta cărții – https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1820456591542543&set=a.1386838961570977&type=3&theater

https://ru.scribd.com/document/132803162/Alexandru-Mihaila-Introducere-in-Vechiul-Testament  Întroducere in Vechiul Testament, opera literară (scribd) de A. Mihăilă

https://www.facebook.com/pg/editurapapirusmedia/posts/

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1660697714185099&set=a.1386838961570977&type=3&theater / „ BUNICULE, dragul meu, frumosul meu baiat, cum sa te gasesc eu in padurea aceasta de tineri eroi? Eu stiu ca ai luptat pentru Romania Mare si-ti sarut mana pentru asta! Tu dormi acum in dealul satului la țintirim si-ti spun ca eu-nepotul tau- voi continua lupta!” – A. Mihăilă, 2016

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1406326079622265&set=a.1386838961570977&type=3&theater  / „Vremea despărțirii” Prima carte A. Mihăilă – anii ’90, publicata la Editura Virginia Chisinau

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1388411464747060&set=a.1386838961570977&type=3&theater / „ Cazul Timofte – KGB Între diversiunee și adevăr”

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1388405368081003&set=a.1386838961570977&type=3&theater / Coperta „Sărută-mă, singurătate”

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1393396870915186&set=a.1386838961570977&type=3&theater / imagine „Zile si nopti de foc in Yugoslavia – reportajele mele aparute in volum sub genericul TARGET”

Coperta „Target” – https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1662205964034274&set=a.1386838961570977&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1408482896073250&set=a.1386838961570977&type=3&theater   / „ Prietena mea scumpa, actrita Maria Junghietu, intr-unul din filmele istorice. Ea face parte din primavara studentiei mele de la IASI, fapt pentru care, in amintirile mele, va reprezenta de-a pururi primavara.”

 Pentru cea care va ramane de-a pururi in inima mea! –https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1661071624147708&set=a.1386838961570977&type=3&theater

Dacă ar fi să mor astăzi, nu m-ar deranja să mă îngroape dincolo de Prut. Numai să fie în pământul lui Ștefan cel Mare” – Alexandru Mihăilă.

Svetlana Vizitiu, 2020


5 comentarii

Un bărbat face întotdeauna ce vrea


Vis-a-vis de mine – stă genul opus. E semnul principal că eu, în principiu, aș putea păcătui. Umblă în blugi și svitere de varia culori, are 50 de ani, e artist plastic, și când mi-e urât, îmi cântă cu umor din „Michelle” de The Beatles. Nu ne-am văzut suficient de mult, imediat după ce am constatat că nu vom reuși nimic. Nu am putut eu, pentru că e căsătorit, și el – pentru că atunci eu eram o femeie ideală. În urmă cu vre-o douăzeci de ani, am îndurat o despărțire cu bărbatul cărui i-am încredințat inima mea. L-am iubit și, de aceea, am decis că eu am fost motivul despărțirii, sau mai bine zis, – imperfecțiunea mea. Cine altcineva? Doar nu poți acuza pe cei care- iubești! Astfel, a apărut sindromul unei „femei perfecte”. Am fost nevoită „imediat” să devin acea Perfectă. Astfel, cu siguranță, niciun bărbat nu va fugi, fie să mă invinuiască: cine se leapădă de cei mai buni? Am spus, – am făcut-o!

Cu fiecare roman nou, îmi găseam locul care avea nevoie de schimbări tehnice și morale. Iată, aici puțin mai îngust, și aici mai jucăuș. Nu zic că eram mai urătă, aveam o siluetă de invidiat, dar capacitățile morale mă dădeau de gol. Încrederea de sine, la fel. Și, un zâmbet blând, zâmbet frumos! Deja, nu mai aveam timp să observ pe cât de bun e partenerul meu, eram preocupată de perfecțiunea mea. Să continui să mă lustruiesc până la strălucire!

Mai mult, credeam că unul dintre principalele semne ale perfecțiunii feminine este disponibilitatea de a oferi bărbatului… ceea ce dorește el în acest moment. Printre altele, acest lucru s-a reușit cu succes pentru educația mea moldovenească. La o cină cu prietenii? Desigur, dragul meu! Un sex nebanal? Fără probleme, dragul meu! Prânzul? Să ne înfometăm? Un masaj? Să provoc o isterie? Să trezesc o gelozie? Să tac din gură? Să plec la dracu și să nu te deranjez niciodată? Poftim, să semnați, să fiți fericiți!

Eram tânără, nu chiar asigurată financiar, dar talentată, preocupată de munca mea, iubeam bărbatul care mă iubea pe mine, și, plus la toate acestea, am învățat să reacționez normal la toate atacurile lui. Dar, nici asta nu mi se părea suficient. Parcă jucam un rol ca o actriță dintr-un film cu proștii…

Nu fumam, făceam sport, eram acea femeie drive plină de energie, am început să pictez, plus să descriu multe povești cu destine interesante în blog. Mai facem selfie și ne irită cearcănele nou apărute și pielea vânătă de sub ochi. Iar bărbații cred că începem să îmbatranim și… că nu mai avem chef să visăm.
Că nu mai iubim, că suntem prea alintate, că bat hormonii în noi și ne îngrășăm…

În paralel, am ajuns doar la poziția de șef de secție printre toți șefii de secție în rețea la serviciul meu mult adorat (grație șefilor mei). Oricum, datorită mesajelor de apreciere și de susținere la articolele mele, mă simțeam o femeie de succes și de flirt în același timp. De vis! Ha – ha. Însă, cu cât devii mai perfectă, cu atât mai mult enervezi bărbații!

Cântărețului meu de „Michelle”, îi plăcea alunița mea de pe umăr și ceea că eu citeam multe cărți. După câteva randevu absolut platonice, m-a învitat la weekend în afara orașului.

  • Nu. Tu ești căsătorit, – am spus eu, în gândul meu umplundu-mă cu lacrimi, pentru că îl consideram bărbatul visurilor mele.
  • Doamne, Strălucico, tu ai putea să te oprești măcar pe-o clipă, și să devii una vie?
  • Cum să devin?
  • Una vie. Să trăiești așa cum simți, dar nu așa, cum trebuie.

M-a sărutat pe obraz și gata, nu ne-am mai văzut. Până la o întâlnire întâmplătoare pe PMAN din centrul Chișinăului. Eu plecam acasă de la serviciu, și el mergea la Operă. Nu s-a schimbat de loc, era la fel de chipeș și carismatic. Și eu m-am tuns mai scurt și deja de un an am realizat că Bărbații nu au nevoie de femei ideale!

Eu tot încercam să devin mai înțeleaptă, pentru ca să nu dau de proști, să nu permit cuiva să mă mintă. Dar totul este o absolută minciună. Acțiunile unui bărbat nu depind de permisiunile unei femei! Acțiunile unui bărbat depind de spiritul lui interior, de lumea lui creată încă din cei șapte ani de-acasă! Aceasta este diferența cea mare dintre genurile opuse. Dacă femeia încearcă să se supună, bărbatul numaidecât o va domina permanent. Atunci când femeia se conformează sau se schimbă pentru a păstra liniștea într-o relație, bărbatul oricum rămâne același de la origini… Pentru că așa este el creat, până a fi educat, în mod normal, și până n-a dat chiar el de suferință.

 Încă ceva, Niciodată nu adresați cuvinte prețioase oamenilor ieftini! Nu se merită, – nu se vor schimba, cu certitudine!

Dacă el e un bou înnăscut și brusc vrea să plece, fii tu de milion de ori perfectă, el se va comporta așa cum consideră de cuviință.

Fii, tu la infinit de blândă și înțelegătoare, atunci când în suflet ți-e amar și trist, el se va comporta în cel mai dezgustător mod. Sau invers, smulge-i tu sufletul cu rădăcini, și dacă-i el cu adevărat e un om decent, va rămâne așa până la sfârșit! El oricum, în continuare, te va iubi, dacă așa a hotărât! Un bărbat face întotdeuna ce vrea!

Deodată, mi-a devenit clar că nu am avut nevoie de acești bărbați. Am avut nevoie să mă caut pe Mine! Acea tânără ființă care zeci de ani în urmă am lăsat-o cu inima mea unui derbedeu ce nu m-a iubit și nici propriul copil nu l-a recunoscut. Acea fată tânără, eu nu știu de ce am uitat-o… Eu deja de zeci de ani nu mă mai gândesc la acest bărbat, dar tângesc după inocența spiritului meu de atunci. Am avut nevoie să mă regăsesc. Am avut nevoie să umplu acest gol cu ceva și jucam rolul unei femei ideale.

Apoi scriam articole după articole despre oamenii perfecți, comunicam cu femei diferite și rămâneam surprinsă, de câte dintre noi sunt cu același destin, și câte se distrează jucand un rol ideal. Uneori, pentru toată viața.

Stop!

Nu se poate să trăiești și să nu faci greșeli! Nu se poate mereu să fii frumoasă! Nu e nevoie să înțelegi totul!

Femeie! Tu poți fi iubită cu toate erorile și prostiile din cap! Doar așa este Iubirea, și, în cele din urmă, doar astfel poți fi tu iubită! Cu adevărat!

Și, încă tensiunea asta, atunci când trebuie să te conformezi, pentru a face pe cineva să te respecte. Ca părul, Doamne ferește, să nu-ți cadă din bigudiuri. Iar rujul, să fie și el cu linii perfecte pe buze. Să te exprimi corect, și din gură, și în comentarii, ca să nu-ți sară lumea în cap apoi… Să fii tu sclipitoare și misterioasă, wow și waw! Și dacă zâmbești, să fie pentru totdeauna! Să ai mâini îngrijite, calde și moi! Să nu îmbătrânești niciodată, altfel, o dă cu chiulul la alta… Cât e de greu, dacă toate femeile se fac speciale!

Nu, nu există femei perfecte, doar cele care joacă rolul. Nici bărbaților aceste femei ideale nu le plac. Le plac cele Vii! Iată așa!

  • Te-a schimbat, – îmi spune Cântărețul de „Michelle”
  • Da, m-am tuns un pic.
  • Ba nu. Tu te-ai schimbat! Ai întâlnit pe cineva?
  • Da. Pe mine însumi…

Svetlana Vizitiu, #ViațaînFamilie, 2020 ❤


2 comentarii

Natalia Vâlcu:„Cine scrie pentru bani, slavă, eu – pentru liniște și armonie sufletească”


„În amintirea jurămintelor făcute, cine-s acei scriitori, personaje ale minţii noastre? Singure şi neputincioase?”

    La vârsta de zece ani, îi moare tatăl, după scurt timp moare și mama, și Natalia a fost înfiată de mătușa ei, o soră de-a mamei sale. Nu i-a cunoscut bine nici pe bunei, iar fratele îi povestise un caz cu ei de pe timpurile războiului hitlerist:„Aşa, precum beciul buneilor din curte avea dimensiuni mari, mai toţi vecinii veneau şi se ascundeau aici atunci când loveau bombardamentele în satul lor. Beciul există și azi, dar este într-o stare dezastruoasă, nu are cine repara…”

Natalia Valcu din Crocmaz

Plouă cu multe virgule/şi vreau să vin acasă/ să văd ce faci tu Nistrule?/ cu prea-frumoasa ta aleasă/ în nori acoperi genele salcâmului/ şi vreau să vin acasă/ să simt tânjirea drumului/ şi cărarea cu flori ce nu-i atât de deasă/ impăengeniți îmi sunt ochii/ şi vreau să vin acasă…

Copilăria Nataliei: „A fost interesantă și plină de peripeții”, căci s-a născut pe malul Nistrului și mai tot timpul îl petrecea pe acest mal jucându-se cu copiii din vecinătate. Mânca ades bătaie de la mama pentru că putea să nu mănânce de dimineață, doar să calce nisipul Nistrului toată ziulica. De atunci, ea adoră natura și tot ce-o înconjoară. Îi plăce nespus de mult să pescuiască, o pasiune moștenită de la tata, de când era mică.

O absoarbe liniștea în timpul pescuitului, atunci când Natalia reușește să lege niște rime pentru următoarele poezii asociate gândurilor sale. O fire tânără, firavă, visătoare și inocentă în suflet, Natalia greu se adaptează acestor timpuri cu inovații și tehnologii informaționale atât de rapide în mintea ei care se confruntă cu clasicul din visele sale… Mărturisește că dragostea pentru poezie i-a fost inspirată din copilărie, și prin lecturile la școala din satul ei, pe care le facea în perioada vacanțelor. În presa scrisă, a debutat în numarul 11-12, din noiembrie-decembrie 2017 al almanahului „Sud-Vest”.

Un glas cu dor cerul-nflorise

nimic de-al meu amor nu ştiusem

şi de atâta ploi cheia se-negrise

speriată de singurătate

cu uşa încuiată ramasem

cu noaptea de trei zile dorm

şi florile iubirii le culeg orfană

ele îmi spun o vrajă ai pus s-adorm

că uşa să se deschidă că o vicleană

vede cum tăcerea în câmpuri se-aruncă

ne deschide şi se-nmoaie în faţa noastră

bine ai venit – jumătatea mea din stâncă

lângă uşa mea dezbrăcată în noaptea cea albastră…” (Natalia Vâlcu)

          Natalia VÂLCU s-a născut în anul 1988, în satul Crocmaz, raionul Stefan Vodă, Republica Moldova, într-o familie de țărani Petru și Liubovi Vâlcu. Are un frate mai mare Viorel. A absolvit școala medie din sat în 2006, și în 2007 urmează studiile la Drept, Universitatea Liberă Internațională din Moldova. În 2013 obține diploma de jurist, dar lucrează temporar ca îngrijitoare de teren în satul de baștină. Mirele ei Iurie Taranenco cu care vor juca nunta la 20 decembrie 2020, este nevoit să muncească peste hotarele Moldovei ca tencuitor (pentru a agonisi ceva bani…)

Peripețiile în copilărie. O istorie aparte ar fi legată de suferința broaștelor din sat grație curiozității naive a Nataliei. Acum ea zice că „toată viaţa o să-mi cer ertare de la ele, ce să spun, eram copil, şi de fiecare dată nu luăm gândaci – rime – ca toată lumea, ci anume „colorazi”, le puneam frumuşel în cârlig. Precum luminau la soare, ademeneam broaștele cu „vraja mea” şi cât ai zice peşte, ele se agăţau sărmanele, ocăind de durere… Și eu, mândră că am mai prins o broască de culoare verde pe care apoi o demonstram, mai ales, celor care se speriau de văicăierile broaștei”.

Aventurile nu se opresc aici, Natalia avea și o colecție de cuțite și ace de la șerinzi, o făcea pe medicul, apoi pe bucătăreasă, tăia legumele/fructele, și umplea șerinjile cu apă stropind în jur. Se credea gospodină mare la casă! Era în așteptarea reacției celor surprinși și… ale broaștelor fără mișcare care se lungeau speriate deasupra apei, lucrurile ce-o amuzau mult…

Pasiunile. Natalia spune că există oamenii pe care ceilalți înţeleg foarte greu: „Mi se întâmplă şi mie astfel de situaţii, însă mă bucur că am ocupaţii pe care le ador foarte mult – compunerea poeziilor. Atunci devine indiferent ce crede lumea despre tine, și… mai uit de singurătate

Adoră să brodeze tablouri cu biser, la fel, ca pescuitul. Îngrijește și creşte florile de grădină, este preocupată de acest colorit aromat și frumos. O interesează și pirografia, legatul crucufixe-lor și al integramelor din capitolul Muzică. Alte planuri are pentru studiul Chitarei, poate fi și pianul, saxofonul… În general, adoră arta și lucrurile frumoase pe care și ea le descoperă sau creează…

Top Cărți, Lectură, recomandări de carte. Cu toată seriozitatea Natalia  recomandă cartile lui Ionel Teodoreanu, în special, romanul lui deosebit „Arca lui Noe”; „Femeia la 30 de ani” de Honore de Balzac; Pentru dezvoltare personală: „Cum să-ți faci prieteni și să devii influentde Dale Carnegie („cu toate că în ziua de azi e foarte greu să ai prieteni de suflet, multe depind de caracterul tău”); „Inteligența emoțională” de Daniel Coleman;

Pentru fete recomandă cartea care a influențat-o mult și pe ea: „Ce se întâmplă cu mine” de Susan Meredith;

O lume perfectă înseamnă respect pentru munca celui de lângă tine:

Însă, primul lucru care mi-a venit în minte a fost Respectul. Am conştientizat a câtă oră ca în societatea noastră nu există respect de „niciun fel şi pentru nimic”. Oare nu suntem învăţaţi de mici pentru acest lucru? Îmi aduc aminte foarte bine acest cuvânt cu tot ce înseamnă încă de la câţiva ani ai mei de la naștere. Mi–a fost insuflat, în mod constant, până când a devenit o parte din mine. Cu tristeţe observ zilnic că nu există respectul pentru oamenii din jur, pentru părinţi, prieteni, profesori etc. Nu există respect nici pentru lucrurile din jur, pentru munca oamenilor, pentru ceea ce avem, pentru societate, pentru oraşul în care trăim, şcoală, serviciu, educaţie, circulaţie, pietoni, animale, curăţenie, parcuri, sănătate, pentru natură, pentru spaţiul nostru sau al altora, pentru viaţă, pentru ceea ce ne oferă ea şi cel mai trist nici pentru noi. Un alt lucru care mă întristează este faptul că banul devine din ce în ce mai solicitat şi „el” – conduce o lume întreagă.  Aşa s-a întâmplat poate din propria greşeală că nu am încă nici o carte editată însă, în schimb, am gândurile puse în mintea mea călătoare cu două întrebări înaripate:

 La care încerc să răspund cu cea mai mare plăcere! Despre ce scriu? Şi de ce? Scriu despre evenimentele ce se petrec în sufletul meu. Despre suferinţe, destin, natură, iar inima mă roagă să scriu și despre dragoste, dor… Să le adun toate grămăjoară…”

Natalia Vâlcu își exprimă retrăirile, frământările de zi cu zi:„Personal, includ totul ce poate fi şi dragoste, şi natură, şi suferinţă, orice. Unii scriu pentru bani, alţii pentru a se proslăvi, iar eu scriu pentru că poezia îmi aduce liniştea şi armonia sufletească, mă purifică din toate punctele de vedere! Poezia pentru mine este ca un părinte ce-mi tratează rănile sufleteşti. Pentru mine cel mai mare dar este atunci când mă vizitează Muza. O aştept cu sufletul la gură, dar nu uit niciodată de criticile şi aprecierile prietenilor.”

Prietenii îi citesc cu drag poeziile. şi aşteaptă altele noi. Dar, prieteni… sunt puțini sau nu există decât admiratori. Natalia e în așteptarea prietenilor, a celor cu care se poate comunica liber, discuta orice lucru de suflet, e greu să fii într-o societate atât de mare și să te simți un singuratic…

Vădim Bacinski, ziarist și scriitor, membru al USM, cel care primul i-a observat talentul Nataliei Vâlcu și i-a schimbat radical viziunile despre poezie – a evidențiat: „Versurile Nataliei Vâlcu au în ele principalul – Fiorul poeziei! Ceea ce le lipseşte multora dintre cei ce scriu. S-ar cere însă de mai lucrat asupra poeziilor pe care le are scrise, multe versuri sunt supraîncărcate cu imagini şi dacă le mai descarci puţin – ele sună mult mai bine. Cam aşa în linii mari, poezia are în ea trăire, fior, nu este rece.”

„Turismul are, fără îndoială, un rol foarte important în viaţa fiecăruia dintre noi. Moldova atât de mică şi atât de diversă şi, tot odată, necunoscută străinilor, oare nu merită să fie vizionată măcar… cu paşi mărunţi?” – se întreabă Natalia. –  Intr-un final, am plăcerea să vă invit să vizitaţi punctele noastre turistice din Satul natal Crocmaz > Muzeul etnografic ce poartă numele celebrei artiste Ecaterina Malcoci; la fel Vinăria din Purcari, precum şi cea de pe teritoriul satului etc. Muzeul a fost fondat în anul 1986 cu ajutorul cetăţenilor în el puteţi admira foarte multe lucruri care la prima vedere par a nu avea nici un preţ, însă oricum atrage atenţia cercetorilor…”

Din versurile Nataliei Vâlcu:

Îngerul meu alb” „Nu pot să zic– trecu o oră Sau, poate, o veșnicie în lipsa ta. Învăț să număr după slovă, Iubesc și caut steaua mea. E crud să știu că niciodată N-oi fi în vise muza ta, Dar te aștept ca altădată Să mă topești cu vraja ta. Încerc să uit să fug prin fumul de țigară Pășind alene spre calea ta Și iau din mers acordul de chitară, Apoi zâmbind îți spun să-ți cânt ceva. Dar nu mă-mbat cu vise prea deșarte Și las chitara-n locul de cândva. Pășesc domol, atâta cât se poate Să te aud venind pe alba nea.”

Un strain” „Un străin cu gura de sete, Întoarse buzele spre plete Și citi în ochii mei regrete. Așa adormi cu fața-n palme Și strâns, în a dorului tărie, Îmi luminezi geloziile înaripate, Plecând deschis prin sufletul ce-l știe… Prin livezile albe zboara albine Și acum te rog, străine, Întoarce-mi norocul precum a fost.”

Toamna” „Aud picăturile de ploaie În frunzele dezordonate. Urmele cucului dispar în șiroaie, Dispar și nucii în ramurile-nclinate. Rezistă doar trandafirul, într-o stare neaprinsă. Flămând după soare, aplecase capul. De sus licări o nouă lumină, Însă înțelesese că îi venise timpul. …Brumele sărută văile, Toamnei nu î-i milă de nimic din ce a lăsat. Nici de tăcerea mare, neatinsă și mută, În care valurile s-au revărsat. Răsună din zorile grăbite Un cântec de cocoși, Glasurile sunt slăbite De toamna caștanilor țepoși.”

Capătul lumii” „Atât de mult fiind în căutare, La capătul lumii mă oprisem Te așteptam demult și mâna îmi întinse Rămâi… Aici, la mine, dragostea nu moare. Capăt al lumii, îți mulțumesc pentru tăcere Și pentru miresmele de tei. Ai furat o stea din vârful bolțeie. Să mă cucerești. Cu asta ămi dai putere. Cine ești tu, capăt al lumii? Un vis, o alinare, o speranță? Deseori văd cum urcă poeții pe balanță Și tot rămân tineri, în ghearele vremii.”

Cireșe” „Cireșele se coc vorbărețe Și pasul meu prinde culoare. Se laudă cu fapte mărețe, În noua lor amploare. Sub umbra cireșilor astăzi scriu, Căci mâine poate târziu să fie– Eu să nu fiu, să descriu Noua biografie. Dar, până când, admir invidioasă Cireașa agățată la ureche. Cu ea par și eu mai frumoasă, Chiar fără pereche. Mi-i jale și nu pot întoarce înapoi Culorile ce-mi încălzeau tălpile. Acuma, printre vârfuri, răsar semințe noi, Ca tu să râzi, copile…

Seara de vineri” „Seara de vineri… Catastrofă… Ninge. Stelele nu le mai văd… Nu-mi ajung cuvinte pentru înca o strofă, Dar o scriu din focul ce astăzi o să-l revăd. Iarna, cunosc ale tale dorințe: Ochii lui cu drag să-i privești… Rămii– ca o turmă de păsări, albe, îndrăznețe, Iar eu continui să istorisesc povești. Nu-i vina iernii că nu are muză Și devine mai scrit versul… Căderea săniuțelor în troiene mă amuză Și prin pădure, după lemne, îmi îndrept eu pasul.”

Surse despre Natalia Valcu:

https://www.facebook.com/natalita008

http://www.poezii.md/poezie/46001/si-vreau-sa-vin-acasa/

Svetlana Vizitiu, Impresii despre tinere talente, 2020


13 comentarii

Petru Racolta, povestea lui de povestitor


Este unul dintre cei mai urmăriți bloggeri din România, în prezent, și ca scriitor de cărți proprii editate recent. Blogul personal Petru Racolta determină discuții ample, este citit și foarte apreciat! Își privește blogul ca pe un instrument eficient de comunicare și un mijloc de promovare ale gândurilor sale. Scrie articole cu caracter personal, inspirate din viața de zi cu zi, într-o manieră unică și artistică cu poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, uneori și glume sau epigrame „dezlegate”. Scrie capitole întregi din poveștile lui ulterior editate. Blogul îi ofera și altceva decât imaginea de scriitor serios, a avut mult de suferit în urma tratamentelor pentru restabilirea sănătății sale. Pe blog comentează despre ultimele evenimente, vine cu opinii proprii despre realitatea social-politică din societate, și are cu totul alte asteptari decât ceilalti, cu atitudine serioasă pentru ceea ce scrie și gândește, e mult mai predispus sa refuze mesajul, daca nu este de acord. I-a plăcut mereu să povestească despre orice, „dar mi-e mai greu să vorbesc sau să scriu despre mine. Pentru că viața mea nu mi se pare nici pe departe la fel de interesantă precum poveștile citite pe nerăsuflate în copilărie și nici măcar ca acelea născocite de mine încă de pe băncile școlii”.

Dincolo de personalităţile din viaţa publică din România, cei mai interesanţi bloggeri sunt cei pe care încă nu-i cunoşti. Credem în puterea pe care o au mesajele de pe bloguri şi ştim că lumea ar fi mai frumoasă dacă oamenii s-ar confrunta cu condeiul în mână. Petru Racolta este cel care le spune lucrurilor pe nume!

Petru Racolta s-a născut (a. 1956) în comuna (pe atunci, acum e un orășel cochet) Seini, județul Maramureș. Poate că ar fi devenit zidar, – spune Petru, – ca tatăl și bunicul lui, așa cum a devenit și fratele lui mai mare, dar destinul a avut alte planuri pentru el. Astfel că, la numai șase luni de la naștere, a fost lovit de o poliomelită nemiloasă care l-a marcat pe viață lăsându-l cu sechele serioase la ambele picioare. Din cauză că nu se mai putea deplasa, nu a fost acceptat la școala din localitate, decât în clasa întâi. „Mama a fost cea care s-a zbătut ca o leoaică să mă înscrie la o școală specială, din Jucu de Sus, ”ca să ajung om între oameni” îmi zicea ea.”

Școala în internat nu a fost deloc ușoară, dar i-a întărit trupul și spiritul pentru viața grea care îl aștepta. Însă principalul avantaj l-au constituit profesorii de calitate care veneau din Cluj-Napoca, pentru a le lumina mințile și a le ostoi setea de cunoaștere. Influența cea mai mare asupra lui a avut-o profesoara de limba română, Milaș Scutaru Rodica, care l-a încurajat să scrie primele poezii și apoi povestiri scurte: „Îmi amintesc că ne-am despărțit cu mare regret, la terminarea clasei a VIII-a, cu promisiunea că vom ține legătura, ceea ce nu s-a întâmplat până acum cinci ani.” Între timp, Petru a făcut o școală profesională de electrician constructor de mașini electrice (bobinator), la București, orașul în care ar fi rămas pentru totdeauna, dacă se putea. Acolo a jucat de multe ori șah în Cișmigiu, dar și în clubul ITB, alături de maeștrii și talente care aveau să se afirme așa cum ar fi putut face și el dacă nu trebuia să revină în Seini. La fel, în școala profesională a avut acces la o mașină de scris prin care a așternut o parte din prima lui poveste – ”Revolta din ogradă” -, pe care avea să o finișeze 45 de ani mai târziu, datorită blogului deschis pe WordPress.

Liceul l-a făcut la secția ”fără frecvență”, între anii 75-78 și Petru ar fi mers mai departe dacă nu se căsătorea cu o fată frumoasă care necesita toată atenția lui, din mai multe puncte de vedere. Tânjea de dorul de-a povesti ca în copilărie, când născocea povești pentru a-și adormi seara colegii de dormitor. Dar… a rămas văduv și ulterior apare internetul pentru a putea ajunge „stăpân pe o tastatură, în fața colilor albe și virtuale care așteptau să-mi revărs gândurile”.

Petru Racolta a început cu povestiri scurte și nuvele, publicate în două volume sub titlul ”Povestirile unui maramureșean” (editura Eurotip Baia Mare – 2015 -, respectiv Waldpress Timișoara – 2017), dar a scris între timp și romanul ”Planeta Paradis” – editura Excelsior. Timișoara. A urmat prima lui carte de versuri, ”Versuri pentru suflet și cuget” (poezii, epigrame, catrene, haiku) – 2019 editura Pavcon, București -, precum și un volum cu patru povestiri fantastice: ”Metamorfoza”. la aceeași editură și în același an.

„Fiecare carte publicată a reprezentat pentru mine un pas înainte în maturizarea mea de scriitor întârziat, dar cu atât mai ambiționat în a mă perfecționa și a exprima ceea ce-mi clocotea de mult în inimă și cuget. Reluarea legăturii cu fosta mea profesoară din Cluj-Napoca (membru în Uniunea Scriitorilor din România și pictoriță de un mare talent) mi-a dat un nou impuls în continuarea misiunii pe care mi-am impus-o. Unul din beneficiile acestei colaborări sper să se vadă în următorul meu roman de ficțiune: ”Fetița care visa pentru alții”, la care sper ca prefața și coperta să fie făcute de doamna Milaș Scutaru Rodica, cea căreia îi datorez atât de mult din dragostea mea pentru literatură, pentru scris. Cartea sper să apară pe la sfârșitul acestui an și să fie primită cu mult interes de cititori, dată fiind povestea atât de frumoasă și emoționantă pe care o conține și care a fost foarte apreciată pe blog.”

Mai are în lucru, la fel pe blog, o poveste interesantă cu titlul ”Pe urmele tatălui”, pe care intenționează să o termine pe la sfârșitul acestui an și să apară între coperți anul viitor. „Sănătoși să fim și să ne citim cu plăcere!”

Fragment despre tata:În ziua în care am răsărit pe această lume, tatăl meu a sădit un pom. Era prea sărac să se îmbete de fericire şi să dea de băut la prieteni şi vecini – aşa cum fac cei mai mulţi proaspeţi tătici -, dar mlădiţa de nuc o avea la îndemână. La fel a procedat la naşterea fratelui şi surorii mele. Pentru primul a plantat un prun, iar pentru mezina familiei a socotit că s-ar potrivi un măr. Cei trei pomi erau apropiaţi şi creşteau deodată cu noi. La împlinirea unei vârste ce-mi dădea posibilitatea înţelegerii, tata m-a luat de mână şi m-a dus lângă puietul de nuc. Mi-a explicat că este fratele meu geamăn, iar dacă voi avea grijă de el, şi el va avea grijă de mine. M-am bucurat de o asemenea legătură şi i-am mângâiat tulpina-i firavă, lăsându-mă îmbătat de mirosul acrişor al verdeţii sale. Vorbele părintelui nostru mi-au rămas întipărite în memorie şi cu timpul au căpătat noi valenţe, mai profunde şi realiste. Creşteam în acelaşi ritm şi, din fiinţe plăpânde şi supuse vitregiilor vremii şi vremurilor, am devenit puternici şi viguroşi. Am savurat cu recunoştinţă primele fructe ale fratelui meu vegetal şi mă adăposteam adesea sub ramurile lui răcoroase. Atunci simţeam cum frunzele-i fremătau fără nici o adiere de vânt, se aplecau spre fruntea mea fără să aibă vreo povară. Când era secetă îi ofeream apă din fântână, iar în nopţile de primăvară capricioasă, făceam câte un foc din cauciucuri uzate, pentru ca mugurii lui să nu îngheţe. Deşi aveam fraţi umani, mă simţeam atras într-un mod enigmatic şi duios de fratele meu geamăn ce vieţuia în grădină. Cu el nu puteam să mă cert niciodată şi adesea îi împărtăşeam cele mai ascunse taine, eliberându-mă de frământările adolescenţei. Era tăcut şi nu mă contrazicea niciodată, o calitate pe care nu o găseam la oamenii din jurul meu. Anii au trecut şi a trebuit să mă despart de familie, inclusiv de nucul meu. Când ne-am reîntâlnit eram amândoi maturi. El avea nenumărate ramuri încărcate cu nuci mari şi pietroase. Eu eram copleşit de emoţia revederii şi dorul de-al îmbrăţişa. Am simţit că m-a recunoscut şi foşnetul inconfundabil al frunzelor mi-a confirmat că bucuria-i reciprocă. Dulce a fost zăbava la umbra lui deasă, admirându-i pe îndelete maiestuozitatea care-l făcea vedetă printre pomii din împrejurimi. Eram mândru de el şi speram că şi el de mine. În anul în care s-a stins tata, nucul nu a dat roade. Lumea zicea că sunt ani în care pomii „se odihnesc” după atâţia ani rodnici, dar eu ştiam că fratele meu geamăn suferea alături de mine. Doar aveam acelaşi părinte, acelaşi om care ne-a însămânţat şi sădit. L-am înţeles şi ne-am consolat reciproc, petrecând multă vreme alături. După câţiva ani s-a uscat prunul cel bătrân. Nu cred că a fost o simplă coincidenţa faptul că în acelaşi an am aflat că fratele meu e grav bolnav, iar la puţină vreme a murit. Se spune că fraţii gemeni simt aceeaşi durere deodată şi uneori chiar şi viaţa lor se încheie cam deodată. Poate că această regulă e valabilă şi în cazul acesta, iar vorbele tatei nu au fost doar o metaforă. Acum, în amurgul vieţii, mă uit adesea la nucul meu şi încerc să-i ghicesc starea de sănătate. Poate că aşa îmi voi da seama dacă e cazul să mă îngrijorez, dacă ar trebui să-mi închei socotelile pe această lume. Dar fratele geamăn nu-mi dă încă nici un semn de îngrijorare, ci continuă să foşnească liniştit, mângâindu-mă cu frunzele sale înmiresmate. Atunci mă gândesc că am avut un mare noroc să am parte de o aşa familie complexă. În această eră a industrializării galopante, ce provoacă decimarea nemiloasă a pădurilor, cred că ar fi un mare ajutor dacă fiecare nou-născut ar avea cel puţin câte un frate geamăn în rândul arborilor. Dacă în loc de un trabuc şi o beţie cu prietenii, părintele i-ar oferi copilului său un sprijin natural, un pilon al vieţii ce tocmai începe. În momentele de cumpănă, când simţi că oamenii nu te mai înţeleg şi te simţi singur într-o lume stresantă şi materialistă, ai avea mereu unde să te inişteşti, un trunchi de care să te sprijini, o ramură care să te mângâie lin şi dezinteresat. Unde să te descarci de nocivitatea care-ţi afectează spiritul şi să te umpli cu energie pură şi binefăcătoare. Pentru că acel pom, acel frate, nu-ţi cere nimic, dar poate să-ţi ofere foarte multe. Trebuie doar să ştii să le primeşti, să le înţelegi şi să le apreciezi.”

#PetruRacolta a fost ani la rând finalistul concursului național „SuperBlog” din România! În 2014 am participat și eu la acest concurs, atunci l-am observat, urmărind cu interes despre tot ce scrie. Baftă îi doresc, și sănătate din tot sufletul! Doamne ajută! (#SvetlanaVizitiu, iunie 2020)

Câteva aprecieri despre Petru Racolta de la prieteni și admiratori:
Serban Ecaterina Felicitari Petru ! Apreciez foarte mult tot ce am citit de la tine ! Multa bafta in tot ceea ce faci!

Zaraza Catarig Excelent! Încă un motiv de bucurie, de mare bucurie pentru tine și toți cei ce te apreciază!!

Adriana Tîrnoveanu Om bun și talentat, perseverent, generos și neobosit! Tot respectul! Felicitări!

Floare I. Vesa „Traiesc o adevarata incantare citindu-ti randurile … Ma mandresc cu tine, si-ti doresc la cat mai multe scrieri … te imbratisez cu mare drag ”

Maria Morar Sincere felicitări domnule Petru Racolta! Pentru noi, iubitorii de carte si de frumos sunteti o bucurie imensă si eu in mod special ma mîndresc cu asemenea seinean! Respectele mele!

Surse literare: Petru Racolta

https://racoltapetru6.wordpress.com/

https://www.facebook.com/petru.racolta.5

https://racoltapetru6.wordpress.com/2020/05/19/pe-urmele-tatalui-10/

http://reteaualiterara.ning.com/profile/petruracolta

https://racoltapetru6.wordpress.com/2019/06/27/cartea-mea-de-versuri/

https://www.emag.ro/metamorfoza-petru-racolta-9786069057384/pd/D89HYBMBM/

Svetlana Vizitiu, 2020


3 comentarii

Fericirea de a reuși să nu rămâi singur…


Iată, o bună familie cu soți nu chiar tineri. Nici n-au observat că sunt deja in etate, anii au trecut… Viața a luat o întorsătură rapidă în rutină zilnică. Apoi, într-o zi, soția lui s-a îmbolnăvit: s-a simțit brusc rău. Mai departe și mai rapid ca-n film, a ajuns ambulanța, au examinat-o, au dus-o la spital… Soțul confuz a urmat-o la spital. Împiedicat în toate părțile, a aflat că soția e dusă la operație. I s-a spus să plece deocamdată acasă, după ce să dea un telefon la spital.

S-a întors acasă, acolo e liniștit. Lucrurile împrăștiate în toate părțile. O cană cu ceai răcit. Important e că el tot timpul continua să se certe cu soția. Banii nu ajungeau. Și ea îi risipea, procurând prea multe produse alimentare. Ieri a cumpărat căpșuni o cutie micuță, dar ce bani a dat! O mână de boabe artificiale pentru bani nebuni! Ei, căpșunile nici iarna nu merită așa preț. Doar ei nu sunt miliardari. Așa, a mai cumpărat o cremă, iată, băncuța e la oglindă. La fel de costisitoare. El mormăia ceva și se certa. Pe aragaz stă castronul cu supă. De câte ori i-a spus că nu e nevoie de atât de mult, cine o va mânca, ei locuiesc în doi! Până în ziua de azi, da, au locuit în doi. S-a așezat la computer.

Nu voia să se gândească la nimic; și aici s-a deschis reclama unei stațiuni. Ea atât de mult dorea această stațiune, la mare. E o plăcere foarte scumpă, el așa și i-a spus. Irosire fără minte, de bani, atunci când ei trebuie să achite o ipotecă și să extindă spațiul locatar, două odăi să schimbe pe „trei”. Și o groapă de săpat, pentru a construi fundația casei. Mașina trebuie de schimbat, e timpul deja… Și nu numai acestea. Ea mereu ocupa baia pe mult timp. El se înfierbânta de furie. Se certau. Și iată, acum baia e liberă. Și pe pat – te poți întinde măcar și vertical. Nimeni nu va deranja și nici plapuma nu o va fura de pe tine. Și mai poți fuma în apartament. Nu va striga nimeni că nu se poate, și că „Te-ai ieșit din minți! Încetează!” Poți bea bere. Cât încape în tine. Să privești fotbal sau dezbateri politice. Iar pe canapea e aruncat în grabă halatul cu un ursuleț croșetat, ea s-a îmbrăcat cu greu.

El a îndreptat halatul, l-a pliat și… a izbucnit în plâns ca un copilaș de trei ani. Pentru că de unul singur el n-are nevoie de nimic. E greu să fii singur. E insuportabil de unul singur acolo unde au trăit împreună, în doi. Și de ce, se certa? De ce economisea pe fleacuri? De ce s-a înfipt în această căpșună ca o tarantulă oarecare. Poate, asta a fost ultima bucurie a omului?

Așa, a plâns el singurel, ștergându-și lacrimile cu halatul care mirosea a Soție. Apoi a telefonat la spital și a aflat că totul merge bine. Bine! A alergat la mașină ca un nebun. A mers după căpșuni și a procurat tocmai cinci kilograme. O mulțime de cutii transparente cu boabe și fructe scumpe, și… nu chiar gustoase. Dar aveau toate o aromă de căpșuni. Cu gust.

Întregul salon cu pacienți le-a mâncat și toată lumea l-a lăudat. Iar soției încă e interzis să mănânce… El a împărțit gustările la toată lumea și a stat la patul soției sale. Fericit!

Fericit, ca toți cei care reușesc să rețină alături persoana aproape pierdută

Svetlana Vizitiu, 2020, iunie


6 comentarii

Fiicei mele Alexandra


                La Mulți ani, fiica mea!

Ai devenit deja adultă,

Și-n ochii tăi – a înțelepciunii urmă,

La fel, de ambițioasă, în zâmbet, –

Exact portretul ce mi-l fură…

E fiica Alexandra,

A mea bălaie, dragă…

  • Eu îți doresc atâta fericire

Cât Domnul e măreț și bun din fire!

Viața de loc nu e ușoară

Dictată de nevoi, să ai răbdare.

  • Să te ocolească răutatea,

Adversitatea, vremea rea!

  • Fiica mamei! Tu singură ești Mamă!

Să-ți fie ușor în viață!

Să ai în jur – doar bucurie!

Căldură-n casă plină de iubire!

                                 / 05 iunie 2020 Svetlana Vizitiu /