Copilărie dulce amintire

Era neplăcut atunci când părinții își luau odraslele de lângă mine. Să judeci modul în care ceilalți tratează copiii cu varia dizabilități prin ceea cum reacționau copiii lor la persoana mea, desigur, nu este obiectiv. A fost de câteva ori, atunci când pe terenul de joacă copiii vecini nu doreau să se „joace” cu mine, pentru că eu vorbeam de parcă aveam gumă în gură. În acel moment îmi era dureros, și părinților mei – neplăcut, pentru că părinții acelor copii au susținut acest comportament de negare a personalității mele. În loc să le explice că Sveta este un copil la fel ca ei, îi luau repejor de mâini și plecau mai departe… Era obijduitor, cum credeți. Și, este înfricoșător să-ți imaginezi, cum alți părinți ai copiilor cu alte dizabilități mai grave – oameni nemediatizați, obișnuiți, zilnic retrăiesc asemenea clipe…

          M-am născut normală, peste câteva luni am devenit surdă, mută, apoi bâlbâită, cu toate componentele unui eșec enorm, și faptul că sunt aici este o performanță!

Când m-au dozat cu streptomițină la câteva luni de la naștere, nu erau semne de vreo reuşită a mea în viaţă… Cică a fost o greșeală a medicilor… Dar am asurzit, nu deslușeam cuvintele spuse, nici acum nu pot pronunța corect consoanele surde )

Aveam un strabism foarte pronunţat /ochii încrucișați, purtam de mică ochelari groși și mari/, eram tare înapoiată mintal şi abia citeam în clasa 1, nu înțelegeam nicio boabă în „moldovenește”, pe atunci erau gradinițe sovietice cu vorbirea doar în limba rusă. Deoarece nu auzeam ce spune lumea din jur, eu trăiam într-o lumea a Mea, cu visuri, speranțe fericite… Toţi cei din jur râdeau de mine – copiii, colegii, eram numită „proasta, fâlfâita clasei”, mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că sunt urâtă şi mă gonteau mereu cu pumnii în spate

Eram în suferinţă. Înţelesesem că sunt proastă, urâtă, şi că nu sunt bună de nimic! Atunci începu să clocotească în mine revolta!

Apoi, în clasa a 2-a, a venit o profesoară care mi-a văzut desenul cu o rândunică, şi mi-a spus că sunt talentată. Părinții, la fel, m-au înaripat și motivat cu laudele pentru că desenam frumos. Atunci chiar am inceput să desenez reușit, în urma acestor aprecieri… Cei dragi îmi spuneau:„Tu eşti un geniu”. Și eu am început… să fiu.

Da, mai întâi, în clasa a doua, m-am îndrăgostit de Haiu Oleg, era tare frumușel și nu se uita la mine. Fetele îl adorau. Că să-i atrag atenția, n-am făcut nimic decât să-i dau o palmă peste obraj, nu țin minte din care motiv… Oleg a decedat ulterior, la 26 ani, într-un accident… Am vrut să spun că la 9 ani, nu înțelegeam sentimentul, dar și asta ma înaripa împotriva buling-ului… Mă bucur că puteam simți și dragostea alături de tristețile mele… 

Am prins a citi cărți, o grămadă de cărți care m-au ajutat și m-am făcut ceea ce sunt azi în viață…

Poți fi salvat în momentul căderii tale de cineva mai slab decât tine, dar mai înțelept… 

Sunt profesori buni, dar din păcate un profesor nu poate avea timp pentru un copil sau zece, dar pedagogia, acțiunile lui educative pot dirija mii de elevi. Dacă o face profesional / cu capul… Și, lăudați cât mai des copiii, cât mai mult…

Einstein spunea: „Fiecare este un geniu. Dar daca vei judeca un pește după abilitatea lui de a se cățăra într-un copac, acesta va trai intreaga viață crezând că este prost.”

Cam așa o istorioară cu mine. Buling-ul există și va fi… Cert că mult depindem de mental, și nu știm cum sa luptăm cu stereotipurile…

Însă, bulling-ul în prezent e mult mai periculos decât ca pe vremuri…

Am reușit să mă „descurc” singură, cu capul pe umeri, cu pumnii strânși… uneori gata de bătaie în apărarea mea, și nu numai. Nu mă puteam plânge des la părinți, îmi era rușine, dar nici nu puteam formula corect gandurile și emoțiile mele. Nu conștiențizam că există nedreptatea… Dacă le explicam ceva în felul meu, uneori nici ei nu reușeau să mă înețeleagă. Odată, am spus arătând la cap: „Tanti, bok-bok, lojka (lingură)!”, adică am primit câteva – pocnituri la cap cu o lingură de la educătoarea de la grădiniță, mă lovise tare, plângeam, și ea tot mai mult se înrăia, ca să-mi astupe gura. Trăiam mai mult cu frică de lumea înconjurătoare pe care n-o auzeam atât de perfect ca alții, – o eroare a medicilor la câteva luni ai mei de la naștere, atunci când mi-au întrodus supradoze de antibiotice (Streptomițină). Pare că mi-ar fi calicit pentru toată viața dacă nu moșteneam de la părinții mei dragi un caracter dur, ambițios și… chiar bun din fire! Realizez ca este așa… Doar că cu încrederea… stau prost în continuare.

Am reușit să fac față singură cu ambiția mea nemărginită, și părinții la fel mi-au fost de mare ajutor. Câte certuri din cauza mea au avut ei cu vecinii, și la școală pentru că cineva a suferit o urmă de la bombardamentele mele pe corp, după ce mă făcea „fâlfâită”, „handicapă” etc. „Posmotrim, kuda ona doidet” (Vom vedea unde va ajunge ea) – spunea o rusoaică cu trei copii care nu mă lasau sa mă joc la nisip, și eu, înghițându-mi lacrimile, de ciudă (aveam 4-5 ani) am împroșcat-o cu nisip. Ce credeți că puteam realiza eu la acești ani? Eu mereu țineam pumnii strânși în contratac, încordată și neliniștită… Părinții nu imediat au observat surditatea mea, abia după 4-5 ani, și eu am început a vorbi abia atunci… Părinții mei dragi, ei mă duceau la toți experții care să-mi trateze hipoacuzia / auzul, și dacă nu puteam desluși sunetele, în special, consoanele surde, atunci cum le puteam exprima corect? Tata încerca să mă facă să înțeleg sunetele, eu repetam la fel, dar nu era „cum trebuie”: unde să pun limba în gură? Așa? Și, așa? O puneam cum trebuie, și totuși nu era corect. Hai, că mergeam la surdolog, apoi la logopedă… Uneori mă prefăceam că aud, doar să ca scăp mai repede de medici. Și azi, continui să o fac, unele persoane oricum spun că eu mă prefac…

Cu anii, am realizat că cel mai bun tratament este experiența! Am început a înțelege oamenii și fără să-i aud bine (azi, nici atâta nu aud fără proteză, sau căști la TV). Caracterul și studiile au mare importanță! M-au salvat cărțile pe care am început a le citi de la 9-10 ani. În viața mea am citit zeci de mii, la școală și acasă citeam una după alta, și pe ascuns uneori, sub ogheal cu o lanternă: după ce am început să port ochelari, părinții îmi interziceau să citesc mult… Prima carte care m-a impresionat pe viață a fost de Elena Ilina „Înalțimea a patra” despre Gulea Koroleva, eroină în războiul hitlerist. Am fost atât de impresionată că o tot reciteam și mi-am făcut-o model. Nu neapărat să fie Gulea, astăzi veți găsi mii de modele mult mai interesante, dar atunci erau alte timpuri și citeam în chiriliță… Este o carte foarte interesantă, o poți citi de la zece ani, nu veți regreta să oferiți copiilor s-o citească în întregime și să aflați detaliile. E bine să ai modele de viață, de la care poți lua exemplu bun și să te inspiri la fapte mărețe. Eu atât de mult doream să fiu ca Gulea, că am început să mă înscriu la toate secțiile de perfecționare sau dezvoltare personală. Astfel, am finișat școala de pictură în clasa a 9, tot odată școala sportivă profil Gimnastică artistică (șpagat pot face și acum); făceam atletică ușoară, la competiții raionale o zbugheam la fugă, mai ales la estafete, și luam premii, desigur. Ce n-am mai făcut?

                       Eu cu fratii mei

După „pandemia” de filme indiene care acopereau toate casele cinematografice în URSS, am decis că nici eu nu dansez rău și… am început chiar a cânta într-o limbă hindi „rastălmăcită” de nimeni, dar cântam și dansam! – așa că luam premiile la toate carnavalurile de la Școala ruso-moldovenească din Florești până clasa a X. Colegii mă invidiau pentru că doar eu din clasă nimeream la aceste evenimente de revelion, iar mama mă chițea așa de frumos, mă înfășura în mătăsuri și podoabe aduse de tăticu meu din Arabia Saudită unde a fost el pe timpuri în deplasare. Eu, fâlfâită, daaa dansam extraordinar dând din fund ușurel, aici practica gimnasticii artistice era la nivel, mi-am făcut și o silueta frumoasă de model. Altceva? Am prins arta fotografiatului. Mergeam săptămânal la Secția de Fotografi mai la vale de casa noastră și învățam cum se fac imaginile, din care unghi și ce lumină sa punctez pe aparatul „Smena 8”, cum se prelucrează, cum se developează etc. Acum mă miră faptul că atât de clar îmi amintesc unele lucruri. Studiile foto mi-au prins bine și în prezent, atunci când filmez la varia evenimente culturale, precum a fost Clubul Impresii din viață și cărți în cadrul Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, proiectul meu reușit. Am aflat despre atâtea personalități, nu mi-am făcut nicidecum relații precum cred alții, dar comunic cu câtiva dintre ei în continuare. Altceva, muzica – adorata sufletului meu, o ascultam de pe un magnetofon enorm cu o bandă rulantă care se tot rotea până se rupea uneori de atâta învârtitură. Eu puneam sunetul la maxim că se speriau vecinii de pe strada Pușkin, 24 (azi, Florilor) din Florești, baștina mea dragă… Vreau să spun că veți crește copii înțelepți dacă îi veți învăța arta cititului… Sportul, dansul, prelucrarea imaginilor și darul culorilor prin desene sau picturi…

Dar, m-am abătut de la… tema principală…

Ziua Mondiala a persoanelor cu dizabilitați – despre care oamenii cu greu își amintesc, doar cei care trec prin asemena dureri, doar cei care trăiesc alături de ei… E la 3 decembrie, atunci când demnitarii își mai amintesc uneori prin mici donații pentru a-i uita pe timp de un an. Drepturile nu merg ca pe roată, cât n-ai turna apă din gură, e mai „util” să vorbească mult. Statul nu oferă tratamente sănătoase, statul n-are nevoie! Legile funcționează prost, mai mult pe hârtie, și suferă milioane de oameni în viață… Și după covid, câți invalizi vor rămâne, dar toți sunt siguri că anume vaccina e leacul… De carte, studii, cultură au uitat toți… Și gata, ești astupat la gură… Internetul are un rol mai puternic în educația a milioane de copii, decât părinții lor!

• Părinți, aveți grijă de copiii voștri, urmăriți comportamentul, stările și postările lor. Sănătate!

Dumnezeu să ne ierte și să ne binecuvânteze! ❤

#Svetlana_Vizitiu #Impresii_viata_carti_blog

Din donații, lansări recente de carte la BM B.P. Hasdeu: Top 8 carti

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” susține inițiativa de nivel Național – Anul Lecturii – 2020, care are drept scop promovarea lecturii ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare personală. Unul din obiectivele principale ale activităților constă în educarea culturii lecturii în societatea moldovenească, promovând şi încurajând lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă – orientând cititorul spre valorile literare şi artistice autohtone. Vă propunem câteva titluri de carte din donații recente, cu autori omagiați sau – lansate la Biblioteca Centrală a BM.

• Grigore VIERU în amintirile contemporanilor. Antologie de Daniel Corbu. – Iași, 2010

Limpezimea exprimării și densitatea mesajelor. Cartea prietenilor lui Grigore Vieru. Se spune că are cele mai frumoase cărți și cele mai mari tiraje pentru un poet contemporan. Are un grad de notorietate visat și de unii președinți de state. A fost întrebat, inclusiv de copii, de unde vine poezia lui, și a răspuns de fiecare data că din suferință și singurătate… Marea poezie românească a descoperit-o nu în școală, pentru că ea era interzisă, ci din proverbele… care nu puteau fi interzise, din cântecele noastre populare, pe care le auzea la șezătoarele la care mergea cu sora lui, din ghicitorile noastre, în ele Vieru a descoperit marea poezie română, fără să știe că aceasta este poezia noastră română…

Pagini semnate de Alex Ştefănescu, Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Preafericitul Daniel – Patriarhul Bisericii Române, Marin Sorescu, Nichita Danilov, Nicolae Dabija, Al. Husar, Mircea Radu Iacoban, Valeriu Matei, Mihai Sultana Vicol, Ion Hadârcă, Ion Ungureanu, Ion Beldeanu, Lucian Vasiliu, Emilian Marcu, George Vulturescu, Andrei Strâmbeanu, Anatol Codru, Teo Chiriac, Adrian Păunescu, Gheorghe Grigurcu ş.a., „Cititorul va avea revelaţia unui poet naţional şi popular, oracular-mesianic, dar şi a unui personaj fabulos, ale cărei energii s-au revărsat în şuvoaie, unul din rarii patrioţi ai acestor timpuri, dedicat patriei, neamului, limbii” (D. Corbu)

„Există o mare diferență între cititorii mei și cititorii găștii: admiratorii mei mă citesc, admiratorii ei nu o citesc. Cu privire la unii colegi de breaslă mai în vârstă, care nu au ochi să mă vadă, le pot spune doar atât: eu am destulă vreme să privesc în urmă, lor nu le-a rămas destulă vreme să privească înainte.”; „Nu poți fi poet fără să-ți iubești neamul”;

„Trebuie să afirm că nici pe timpul regimului totalitar nu a existat un asemenea dezmăț artistic. Este adevărat că unele pagini, unele cărți erau date la cuțit. Dar nu putem spune că scriitorul de autentică vocație n-au răzbătut. Astăzi există mai mult o libertate a mediocrităților decât a valorii adevărate, deseori cenzurată de incertitudini financiare. Mediocritățile găsesc rapid mijloace bănești provenite din sponsorizări de rudenie sau din legături amoroase. Detest libertatea care este potrivnică adevăratei valori.” – Grigore Vieru

• „Iubirea până la capăt. Omagiu lui Ion VATAMANU”. – Ch., 2012

Dorul de frumos… Este mai mult decât o idee şi mai mult decât un ideal. Este o aspiraţie de a fi parte din acest dor, iar Ion Vatamanu a reuşit – la nivel profesional – să transmită prin discursul său liric autentic o spiritualitate mânuită cu măiestrie şi cristalizându-se într-o metaforă integrală, unică în volumele: Primii fulgi (1962), Monologuri (1964), La mijlocul ierbii (1967), Liniştea cuvintelor (1971), Ora păsării (1974), De ziua frunzei (1977), Iubire de tine (1981), Măslinul oglindit (1983), Dimineaţa mărului (1986), Nimic nu-i zero (1987), Dialoguri banale (1988), Atât de mult al pământului (1989). Aceasta, în pofida faptului că a îmbrăţişat profesia de chimist, aflându-se din 1973 în funcţia de şef de laborator la Institutul de Chimie al AŞM. Mai mare peste dorul de chimie s-a dovedit a fi dorul de poezie, pe care şi l-a exprimat prin fiecare poem nou scris, literatura pentru el identificându-se cu însăşi viaţa. Deşi demult nu mai este în viaţă, despre Ion Vatamanu nu se poate vorbi la timpul trecut.

Carte destinată elevilor, studenților, profesorilor de literature și tuturor celor interesați de creația scriitorului. O dedicație poetului, savantului și omului politic Ion Vatamanu, inovator al versului, un luptător aprig pentru democratizarea societății și recuperarea valorilor naționale, pentru afirmarea limbii române în Basarabia. Editia cuprinde comentarii și aprecieri critice pe marginea operei distinsului poet apărute în presa vremii, dar și mărturii despre activitatea de savant și om al cetății, care l-au consacrat în primele rânduri ale vieții publice, dedicații poetice, cât și un set important de fotografii ce oglindesc viața lui Ion Vatamanu.

„Două motive – frunza și pasărea – par să domine scrisul lui Vatamanu. Una simbolizând statornicia sufletească, spirituală, cealaltă – cântecul, zborul liber al său. Iar întregul act lyric al poetului nu este altceva decât expresia unei iubiri depline, până la capăt… Iubirea până la capăt – iată una din calitățile superioare ale poeziei în genere. Cine iubește până la capăt, spune dictonul, trăiește mult. (Grigore Vieru)

• „Moldița-Crăița și Zimbrișor-Cornișor de pe munte” de Dor de Viorica COVALSCHI. – Ch., 2019

„De-o sută de ani n-a mai îndrăznit nimeni să-mi tulbure vrăjitoriile, ia să văd cine-i drumețul”… Cine e Moldița-Crăița? Promovată în cadrul programului „Chișinăul citește” la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău, povestea a devenit îndrăgită de pici și școlari porniți cu lectura printre prieteni. Carte cu copertă de calitate, ilustrată frumos, desigur că bucură ochii nu doar a celor mici. O legendă pentru copii despre întemeierea Țării Moldovei. Denumirea personajelor principale ale basmului conduc cititorul anume spre acel îndepărtat eveniment istoric. Zimbrișor–Cornișor, personajul central al subiectului, tânăr și curajos, se avântă într-o călătorie inițiatică de cunoaștere a lumii, luptă cu dușmani reali și învinge vrăjile rele, ajută pe cei căzuți la nevoie și își face prieteni noi… Astfel eroul se maturizează pe zi ce trece, forța și bunătatea lui făcând să triumfe binele, frumosul și adevărul. – Care e rolul educativ? „Și, dintr-o data, o bunătate nemaivăzută puse stăpânire pe vrăjitoare și din ochii ei începură să se rostogolească lacrimi. Bătrâna plângea. Era pentru prima oară când simțe gustul sărat al plânsului.” Ce a făcut-o să lăcrimeze? Vreți să aflați cum binele topește răutatea? Citiți basmul! Este la Biblioteca Municipală, poftim!

• „Arz-o focul, dragoste!” de Andrei MOROȘANU. – PapiruS Media, București, 2018.

O carte de relax, plină de umor și suspans… Iată dacă ar fi fost premiată undeva la nivel national/international, aș fi pus întrebarea „Pentru Ce?” Și nu aș rata, chiar se merită pentru bunul spirit și râsul care te pufnește din tot interiorul! „-Vezi, mata, fata-i cam puțintică în țâțișoare. Băiatului îi plac fețișoarele cu mamelele mai țâșnite… – Dar ce, bre, are de gând să le mulgă?… se stropsi mama…”; „Gurile rele macină prin sat că nevastă-mea și-a găsit la oraș un ibovnic. De fapt, am observat și eu că merge cam des la raion. Se vede că i se aprind tare focurile înăuntrul dorului cumplit, că pune coada pe spate și se duce val-vârtej. Vine tocmai seara, miorlăind ca o pisică sleită de joacă, dar are grijă să mă hrănească: îmi pune dinainte niște resturi de la masa lor dulce după giugiuleli. Eu mă fac că nu pricep nimic…” (fragmente din carte)

„Farmecul cărţii constă în primul rând în comicul  de limbaj, Andrei Moroşanu stăpânind perfect argoul (argoul celor ajunşi la fatidica vârstă de patruzeci de ani, „stătuţii”, dar şi cei „hârşiţi” în dragoste şi jargonul (pe care îl folosesc de obicei „demoiselele”), obţinând nu o dată adevărate performanţe. Iată un exemplu savuros: „Măi deşteptule, arată-mi tu proasta căreia i-ar ajunge răscolitul cu degetarul! Femeia, dacă a intrat în călduri, tânjeşte după foială! Te-ai apucat de trunchiul muierii, apoi fii vrednic şi aprinde-i focul în scufiţă, dă-o huţa în scrânciob să-i zvâcnească trupul de dulcele sălbatic! Numai nu cu şfichiul tău, care-i bun doar la…WC!” (Să mai spunem că „reclamata” a obţinut imediat divorţul?) (Lucian Strochi)

„Omagiu adus Centenarului prin limbaj!”;„O galerie impresionantă, dar din care eroul nu prea are ce alege, iar când alege, se „frige”; „Să mai spunem că această carte este scrisă totuși „pour les connăisseurs”, asemenea unor băuturi alese, vechi, prețioase.”  (Lucian Strochi)

• „Dialog în vis” de Veronica PÎRLEA CONOVALI. – Buc., 2019

„Toate-n lumea asta vin și mor, / Veșnic e pământul și un dor, / Dor de mama, neam și de moșie, / Dor de tot ce nu-ți mai aparține.” (p.54)

Momente de poezie prelungite până târziu în compania folclorului şi a lacrimilor istorice. Un adevărat regal de poezie, de cultură, de spirit, cu dor de neamul românesc și amărăciunea înstrăinării… O salcie plângătoare cu-n vers ce freamătă românește între Prut și Nistru, de la Eminescu la Leonida Lari…

Cartea lansată în Chișinău la BM Centrul Academic Eminescu a luat Marele Premiu la concursul de Creație Literară „Vara visurilor mele” organizat de Revista Amurg sentimental, România, 2019!

”O fiică destoinica a neamului nostru românesc – scriitor, profesor, mamă, bunică, un prieten adevărat și pur și simplu Om cu literă mare.” – Eugenia Conoval

„Lumea din jurul ei, povestită în vers, e înfăţişată ca o lume interpretată, luată aşa cum este ea, dar exprimată plastic, ilustrând o concepţie anume despre creaţie, adevăr, viziune, lecturare, sens, limbaj… O fire cu o simţire sensibilă care se află ”statornic în primele rânduri ale coloanelor patriotice şi ale liricii feminine de toate rangurile” (Victor Ladaniuc)

• „Capitol cu îngeri. Dintr-un volum COLECTIV” de Ionel SIMOTA. – Onești, 2016

„Am ars până la ultimul sărut,/Până-n străfundul cărnii/Ce mi-a fost dragă/La naștere…/Din sângele meu/ A curs o cenușă albastră/Și o pasăre alba, strălucind,/Mi s-a desprins din suflet…/Am plecat odată cu ea/În cer,/Am stat în ceruri la rând,/Pe pământ oricum nu se mai putea…/Acolo, îngerii,/ M-au întâmpinat plângând. / Am ars până la ultimul gând…” (Ionel Simota)

Un gest de comemorare după tragedia de la „Colectiv” în care au ars zeci de oameni. Poetul a luat Premiul „Cartea anului”-2016, pentru acest volum”, apărut la Editura „Magic Print” din Onești.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2007. Deține Premiul USR pentru Poezie în 2010 pentru volumul Desculț printre cuvinte. Recent, autorul a prezentat câteva volume și la BM B. P. Hasdeu, a fost într-adevăr special și frumos, cu omagieri, cântece și recitaluri… La fel propunem un volum cu poezii „Sentimente cu Păsări (II), Mirări”, de Ionel Simota. Același poet, același talent, vers, spirit încredibil:„Ieri n-am știut cum să-ți fiu, cum să-ți spun… că rătăcirea mi-ai întors-o din drum…”

„In toate volumele sale, poetul Ionel Simota  ne propune, de fiecare data altfel, mai mult decat o dezbatere; el ofera o viziune capabila sa tulbure, sa relativizeze si sa produca revelatii, obligand cititorul sa creada si sa patrunda, de bunavoie,  in cercul sau existential. Ca la Blaga, iubirea devine unicul principiu, in eterna identificare cu binele, adevarul si frumosul. Fara patima, simplu si direct, aceasta alchimie devine singura logica a fericirii.” (Prof. dr. Cristina Pescaru)

• „Grădina de sticlă” de Tatiana ȚÎBULEAC. – Ch., 2018

„Cu atâtea în jur Ciornobâlul îmi părea un fleac… Mă îngrozește ignoranța noastră. Poate doar Bella Isaakovna înțelegea cu adevărat ce tragedie se produsese, ea însă nu simțea nevoia să vorbească de pe scenă, așa ca Șura. În acele zile oamenii începuseră să moară câte puțin, iar noi ne gândeam la mare și la murături… În afară de limbă și explozii, perestroika și specula infloritoare a Raiei, se mai întâmplau în oraș și alte lucurui. Eu devenisem oficial, femeie. Îmi venise ciclul, și asta era mai interesant decât toate cele de mai sus luate împreună.” „Dacă ar fi existat pe atunci Dumnezeu (?), i-aș fi cerut să mă facă altfel. L-aș fi rugat să cheltuie cu mine măcar un strop de bucurie, măcar o rămășiță de fericire. Un scuipat de-al lui mi-ar fi fost de ajuns – nu eram hapsână. Pe cât le iubeam, pe atâta le disprețuiam. Pentru viețile serbede, lipsite de orice bucurie trupească. Pentru nodurile din gât și din inimă. Aș fi putut îndrăzni să fiu curvă. Eram de la internat, la ce să te aștepți de la o orfană?”  (fragmente din carte)

Promovat la Biblioteca Municipală în cadrul evenimentelor „Chișinăul citește”, volumul „Gradina de sticlă” a fost distins în 2019 cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Cred că pentru sinceritate și modul de a descrie o viață de orfană…  Visuri, romantică, multă-multă imaginație. O carte ce prezintă interes în special pentru generația tânără, dar și trezește curiozitatea  prin stilul narativ, dialogal – o redare adolescentină a verbului trecut comparativ prezentului. Se face deosebirea dintre perioada sovietică cu cea contemporană cu o limbă foarte ascuțită!

„Tatiana Tibuleac e o povestasa paradoxala. Ea stie, ca foarte putine scriitoare romane contemporane, ca «o poveste nu lasa niciodata lucrurile nerezolvate». Mai stie ca atunci cand existi «intre coastele moi si fermecate ale povestii», adica intre povestitor si eroul povestirii, ajungi sa te impaci «cu raul si cu durerea, cu bolile si cu tradarile». Daca in Vara in care mama a avut ochii verzi Tatiana Tibuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectiva fragil-masculina, in noul sau roman ea povesteste o lume aflata pe granita miscatoare dintre coagulare si dezagregare, dintre Rusia si Europa, dintre lupta si fatalitate. „Grădina de sticla” este, in mai multe feluri, romanul unei intregi generatii feminine si al unei povestitoare pe cat de autentice, pe atat de surprinzatoare”. (Simona Sora)

• Risc și securitate; articole, comunicări și prelegeri, vol.5, de Gheorghe ILIE, conf.univ.dr.ing. – Buc., 2015

Natura publică a unor platforme sociale face ca securitatea informațiilor să fie mai greu de controlat.  Unele informaţii pe care le împărtășiţi pot deveni imediat publice. Utilizatorii sunt cel mai adesea supuşi valurilor de spam, dar şi ingineriilor sociale. Dar, toate reţelele sociale au o serie de opţiuni de securitate care pot fi ajustate. Pe Facebook, de exemplu, informațiile sunt publice de la sine, la fel ca întregul profil. Au fost lansate noi servicii care ajută la căutări mai bine agregate şi care pot returna rezultate precum «prieteni care urmăresc emisiunea X», dar şi «vegetarieni din oraşul meu care iubesc brânza». Utilizatorii pot preveni apariţia lor în rezultatele noilor funcții dacă îşi ajustează setările de securitate şi modifică statutul «like-urilor” din public, în privat.

Conectarea de pe reţele Wi-Fi publice și nesigure trebuie, de asemenea, evitată. Luaţi în calcul riscurile care există atunci când împărtăşiţi pe FourSquare, Twitter sau Facebook locul unde vă aflaţi. Un check-in nu le spune doar prietenilor unde sunteţi, ci şi hoţilor, care află cu această ocazie şi locul unde nu vă aflaţi: acasă.

Acest volum, dar și alte cărți la același subiect expuse în Zilele Internetului pe panou la Biblioteca Centrală asigură cunoștințe utile și siguranța de a vă feri de riscuri sau probleme în comunicarea virtuală.

Recenzii de Svetlana Vizitiu, 2020  ❤

#impresiiviatacarti, #bibliotecahasdeu, #Top5Carti

Corelația – utilizator – șef- subordonat cu nevoi speciale la Biblioteca Municipală “B. P. Hasdeu”

Fiecare dintre noi simte nevoia de a socializa cu cei din jurul nostru. Întâlnirile între prietenii de toate vârstele pot fi mai interesante dacă adăugăm jocuri de societate în programul bibliotecii. Adulți fiind sau copii, jocurile ne garantează dezvoltare personală, distracție și amintiri pentru o viață. Timpul liber poate fi acum mai amuzant alături de prietenii cu care poți socializa la bibliotecă; la calculatoare, prin jocuri sau alte board games destinate tuturor vârstelor. La Biblioteca Centrală a Bibliotecii Municipale “B. P. Haşdeu” găsești oferte de carte și de jocuri de societate pentru copii și chiar pentru bunici, persoane solitare sau tineri fără de ocupație, la un “preț” de suflet, fără să achiți un bănuț. Dar apar uneori situații nefavorabile între bibliotecarii și cititorii cu nevoi speciale: un subiect ce merită descris în detalii. Adică, despre persoanele defavorizate, discriminarea angajaților cu nevoi speciale la locul de muncă, precum și utilizatorii din această categorie.

Sănătatea psihică e mult mai importantă decât cariera. E bine de ținut minte. Nu este de neglijat un lucru: persoanele cu dizabilități, niciodată nu se vor încadra într-o echipă normală. Oricât de performante ar fi, inclusiv bibliotecarul, în domeniu, mereu vor exista conflicte, chiar și atunci când aceste persoane tind să dovedească că merită să fie ascultate și apreciate. Şi nu pentru că bibliotecarul cu nevoi speciale se deosebește de alți colegi, ci pentru că dizabilitatea este acea parte specială care sare înaintea intelectului, în pofida tuturor training-urilor create în apărarea drepturilor omului. Toate celelalte sunt doar discuții sau dorințe, nu și fapte reale. (Nu vor înțelege nici șefii, nici cei care apără aceste persoane.) Faptele diminueaza realitatea pentru persoanele avantajate sau care doresc ca lucrurile să rămână în tăcere. Pacea domină temporar și conflictele se repetă. Nu înseamnă că trebuie să încetăm să-i respectăm sau să reducem la tăcere subiectul. O spun din propria experiență.

Numărul locurilor de muncă accesibile pentru doritorii de a se angaja la bibliotecă va crește, dacă și condițiile de muncă, și salariile ar fi agreabile, și ideile care vin din partea profesioniștilor pentru soluționarea problemelor ce apar în filiale BM ar fi ascultate și puse la vot în public. Eu pledez pentru dezvoltarea și creearea mai multor locuri de muncă în spațiile Bibliotecii Municipale, s-ar putea de transformat în centre extraordinare cu cărți și oameni talentați, întru promovarea lor și a Republicii Moldova prin diasporă…  Avem ce demonstra și promova! Altfel, ce reiese? Șeful ascultă, șeful decide, se întrunește aparte într-o echipă de administratori, și… mai departe depinde de finanțarea direcției cultură a primăriei municipale. Bibliotecarii, mai toți cu masterat, se transformă în „roboți” care cunosc situația, și pentru soluționarea unei probleme sau a unei idei utile, se fac indiferenți. Iar o persoană cu dizabilitate realizează mai mult valorile, știe ce înseamnă să dispui de un serviciu și să fii apreciat ca om normal, știe să facă lucruri utile, corespunzător să vină înaintea tuturor întrebărilor pentru a satisface utilizatorii cu orice informație utilă. Cert că atitudinea nu este și reciprocă.

Dotarea unei biblioteci cu tehnologie modernă, care permite utilizatorilor să nu-şi piardă timpul preţios pentru a lua o carte, este un lucru de înţeles. Dar, să-i faci pe cititorii tineri să se reţină mai mult timp în sălile bibliotecii, este mult mai dificil. Pentru că este nevoie de un spaţiu care să corespundă imaginaţiilor lor despre o sală cu care să se obişnuiască, una confortabilă şi familiară. Există alte diverse spaţii care îi atrag pe oamenii de azi, făcându-i să evite biblioteca.

Despre identitatea bibliotecarului cu dizabilitate. Nu doar inteligent, ci și deştept din punctul de vedere al utilizatorului. Am observat că unii, în special tinerii, consideră că sunt mai deştepţi ca bibliotecarii, pentru că cunosc ceva ce au învăţat sau au aflat recent, fie este inerent intereselor lor. Ei sunt gata să discute cu bibliotecarul care corespunde imaginaţiilor lor despre partenerul cu care se merită să fii sincer şi se poate de vorbit pe aceeaşi limbă. Sunt importanţi nu doar oamenii inteligenţi, ci şi cei onesti. Doar că e greu să rămâi inteligent în unele situații. Cinci-şapte ani în urmă, pe reţelele de socializare, apăreau fraze despre bibliotecari: “’Parcă e bine la bibliotecă, mai nou, mai modern, iar bibliotecarii sunt cam ”sovietici.” Ce ar însemna cu stricteţe, să interzici totul. Astăzi, accesul e liber şi la fondul de cărţi, şi la paginile web ale filialelor Bibliotecii Municipale. Spre surprinderea mea, unii cititori nu doar beneficiază din plin de serviciiile bibliotecarilor, mai creează obstacole şi daune celor din jur în incinta Sediului Central al BM “B. P. Haşdeu”. Are de pierdut nu numai imaginea bibliotecii, ci şi încrederea utilizatorilor în competenţa bibliotecarilor. Motivul ar fi şi siguranţa în ziua de mâine. De aici, rezultă impactul sau frecvenţa scăzută.

Scopul nu este amploarea unei biblioteci, dar cât de mult eşti pregătit pentru meseria ta (în organizarea spaţiului şi în acţiunile bibliotecarului), pentru dispunerea vocaţiei tale la nevoile oamenilor care vin la tine.

Persoanele cu nevoi speciale frecventează zilnic biblioteca. Ce îi atrage pe utilizatori, în primul rând? Cu certitudine, dorința de a comunica! Singurătatea, condițiile vitale, lipsa unui loc de muncă – sunt problemele și motivele principale pentru a alege biblioteca, locul speranțelor de a se realiza, fie de a găsi răspunsuri la problemele lor.

Biblioteca pentru oameni este prezenţa, alături de sălile principale de servicii cu zeci de mii de publicaţii, a zeci de săli specializate şi modernizate. Să zicem, un laborator de autorealizare în domeniul creativităţii. Cu o carte sau muzică bună, cu un studio de înregistrare, cu camere pentru a asculta liniştit un recital sau cu căşti în urechi, pentru a adulmeca vinilul şi muzica orientată pe interesele de bază ale persoanelor de diferită vârstă. Pentru cei cu nevoi speciale, ca persoanele hipoacuzice, să lucreze un specialist de sunet. Este foarte greu atunci când, chiar dacă eşti un profesionist în domeniu, hipoacuzia te dă de gol și nu poţi asculta sau desluşi multe dintre expresiile de la şedinţele interesante de la Biblioteca “B. P. Haşdeu”, cu personalităţile care întotdeauna au multe de împărtăşit din experienţa lor de viaţă. De aceea, susțin că e nevoie de creat instrucțiuni profesionale și pentru angajații cu dizabilități hipoacuzice, mai bine aparte, pentru că e nevoie de timp pentru a înțelege despre ce este vorba. Iar pe ecranele proiectoarelor, subiectele discutate să fie dublate.

Centrul sediului central reflectă posibilitățile oamenilor de orice vârstă de a lucra, a consulta sau a studia calculatorul și, pur și simplu, de a se odihni alături de alţii, cu imaginile expoziționale din sală și priveliștea monumentală a lui Ștefan cel Mare de vis-à-vis de bibliotecă. Sala sediului central BM dispune de birouri confortabile cu literatură engleză, germană, cu cărți rare. Recent s-a deschis Biroul Urban cu benzi desenate, multiplicate, de cultură generală, cu imagini vizuale. Proiectul nou Robotica este bucuria copiilor, atrage atenția și dorința de a crea, de a atinge și a auzi sunetele extraterestre ale jucăriilor colorate. Ședința le creează copiilor o aură deosebită și specială, le dezvoltă gândirea logică și imaginea bogată în descoperirea lumii tehnologiilor informaționale. Bibilotecarul le spune povești interesante, istoria apariției roboţeilor… Proiectul este oferit de Primăria municipală Chișinău, la care aș veni cu o sugestie: ca ”roboțeii” să fie programați astfel încât să poată nu doar lătra, ci și cânta sau recita o poezie pentru copii.

Proiecte și beneficii create pentru persoanele cu nevoi speciale.

În incinta Sediului Central al BM “B. P. Haşdeu”, ar fi utilă realizarea proiectului Salonul artistului plastic sau un Atelier de pictură cu lecții de la varia pictori invitați: O orientare interesantă pentru persoanele îndrăgostite de desen sau pictură, pentru cei care iubesc să facă olărie și lucruri din ceramică, lut, de exemplu. Un master-class, cu experți și cărți de recomandare în acest domeniu. De asemenea, un beneficiu pentru utilizatorii bibliotecii ar fi crearea spațiilor cu:  un Birou cu psiholog,  Sălă pentru copii cu lecții de Șah, Club Cinematecă pentru vizionarea filmelor artistice retro sau documentare pentru persoanele în etate, povești clasice – cu dublări/titre (pentru copii și persoanele hipoacuzice); O Cafenea cu ceai-cafea-biscuți pentru cititorii flămânzi sau care vin la evenimente; Un Laborator de imprimare; Un mini-Centru de fitness (de ce nu);

Toate acestea sunt interesante pentru oamenii în orice vârstă: i-ar face să între pentru mai mult timp în bibliotecă, cu servicii de carte adăugate în parte conform subiectului ședinței. Astfel, s-ar crea mai multe locuri de muncă în spațiul bibliotecii și pentru persoane cu nevoi speciale – o motivație și speranță continuă pentru persoanele cu dizabilități. Și – un confort de suflet.

Referitor la crearea Clubului Cinemateca pentru utilizatorii cu nevoi speciale – un lucru benefic pentru fiecare dintre noi, în special, pentru dezvoltarea personală și profesională. Cu filme melodramatice sau comedii, – neapărat fără violență, ca oamenii să se relaxeze, să se simtă confortabil. La fiecare filmuleț cu o tematică anume, să fie adăugate și carți alese atent la subiect de către bibliotecar, ca, după vizionarea filmului, să fie pornite discuții cu recomandări și sfaturi utile. Toate subiectele și discuțiile ăn bibliotecă trebuie să fie de un caracter pozitiv și pentru sănătatea mintală, în special, pentru dezvoltarea personală a copiilor.

Deocamdată, Bibliotecă Centrală duce lipsă de profesioniști în comunicăre socială, și condițiile nocive – creează conflicte de interese comune pentru cititori și bibliotecari. E nevoie de reparație capitală la exteriorul sediului central, mai ales, la depozitul Bibliotecii Centrale cu fondul de cărți arhivat, care se află într-un spațiu destul de avariat, cu prezența mucegaiului și a frigului ce străbate prin pereți. Bibliotecarii lucrează în condiții uneori insuportabile, vin mereu bolnavi la serviciu pentru a nu pierde din salariul și așa mizer. Persoanele cu dizabilitați, ca de obicei, se mulțumesc și cu acestea. Bibliotecarii sunt limitați în salarii și în alte remunerări financiare, doar când vine vorba să fie create evenimente mondene culturale etc., – ei sunt primii la care se poate adresa vreun funcționar sau politician.

Anume Bibliotecarul, prin serviciul lui, este – Creatorul, Organizator, Regizor, Scenarist, Moderator, Prezentator, Aranjator, Operator, Fotograf, Scriitor, Blogger, Formator, Promotor, Distribuitor și chiar Hamal! – prin toate procesele de activitate în domeniu culturii. Și, în primul rând, Bibliotecarul este mereu în Deservire a utilizatorilor – pentru toți cei care vin la bibliotecă, cu orice carte, cu orice informație. Impactul evident și foarte transparent, pentru că faptele reușite nu sunt ascunse.

Atitudinea faţă de persoanele cu nevoi speciale în activitatea bibliotecară.

Apropo, discriminarea persoanelor cu dizabilitate persistă în continuare, orice ar declara administrația locală sau autoritățile în rapoartele lor guvernamentale. Rămâne să te conformezi cu oamenii de care nu te poți apăra sau cu care nu ai cum discuta, pentru că mentalitatea antidemocratică rămâne dominantă. Ceea ce se reflectă, în special, în aplicarea funcțiilor pentru bibliotecarii cu nevoi speciale. N-am văzut în rețeaua BM nici un bibliotecar cu dizabilitate în funcție de director sau șef. Se mai întâmplă, ca bibliotecarul să fie eliminat din funcție fără vreun temei special, orice eroare în serviciu devine motiv pentru ceartă, fie – a-l trimite la altă bibliotecă-filială BM, și, mai simplu, pentru a-l lipsi de administrare asupra unei pagini pe o rețea socială la care bibliotecarul defavorizat a abonat mii de utilizatori: doar fiindcă s-a schimbat din nou șefa Bibliotecii Centrale care poftește să lucreze anume ea la pagina de promovare. Iar bibliotecarul nu a fost prevenit din timp, dovadă ca în cazul meu. Este vorba de atitudine, nu de ranchiună sau relație personală. Discriminări deja obișnuite din partea trustului de administrare creat la BM “B. P. Haşdeu”.  Cel mai greu e atunci când persoana cu dizabilitate defavorizată, în mod special, atunci când cere atenție sau se adreseaza pentru o soluție, un ajutor, un accept pentru “lădița” lui plină cu idei în serviciul bibliotecar. Sunt zeci de exemple. Aceste discordii nu trebuie evitate, aceste lucruri trebuie luate sub control, dar problema e că nu avem profesioniști în domeniu care să fie și experți și tot odată psihologi buni. Cei în vârstă evită rezolvarea unui conflict, din indiferență, iar tinerii, la fel de indiferenți, nu susțin ideea controlului de sine, simțul adevărului este specific mentalului societății, și la orice problemă apare doar o scăpare din situație:”Eu aici nu voi rămâne pe mult timp” sau ”Voi pleca în Europa”. Unii bibliotecari tineri fără prea multă ezitare folosesc epitete și comparații fără a se privi pe sine și să se întrebe:”Dar eu ce naiba am făcut, că să fie mai bine în țara mea, în acest mic lăcaș al cărții, în special?” Nu găsești cu luminaria azi bibliotecari care să se implice în activități cu bună inimă. Lipsește simțul responsabilității, mare problemă într-o echipă. Păcat. Dar problemele nu apar doar atât, atitudinea față de persoanele cu nevoi special are rădăcini, și unii tineri au de la cine lua ”exemplu”.

Noi vrem tinerii la conducere? Poftim, ei sunt, sub ochiul vigilent al vulturului ocrotitor și dominant al persoanei funcționare sau care este deja la pensie, dar lucrează în continuare ca șef. Care apoi manipulează orice intenție de reușită în organizarea evenimentelor culturale, fie că stopează parcursul lucrurilor normale din partea celorlalți colegi. Persistă indiferența pentru succesele colegilor și, în general, tinerii cu nevoi speciale nu sunt promovați practic deloc, doar dacă el are pile la cei din conducere. Pentru tinerii defavorizați nu se creează instruiri aparte, nu se găsesc biscuiţi sau ceai la ședințe. Bibliotecarii, mai ales acei cu nevoi speciale, se conformează, pentru că nu știu unde să apeleze după ajutor, fie nu li se oferă atenție, nu sunt ascultați sau nu se apucă nimeni să-i apere. Dar nici cu ajutorul cuiva nu se schimbă lucrurile. Şi nu e vorba de frustrare sau răzbunare – așa stau lucrurile, de fapt. Noi vrem schimbări și oferim instruiri, cursuri de pregătire profesională, dar acestea sunt doar pentru funcționarii invitați sau pentru șefii bibliotecilor. Persoanele cu nevoi speciale pot să nu fie informate sau nu au posibilități de a frecventa lecțiile. Tinerii angajați învață din ce li se “oferă”, ulterior devin și ei la fel de indiferenți cu subordonații lor. Prognosticul sau impactul este evident.

Pentru unii angajați noi, cariera este mai importantă decât sănătatea mintală a subordonaților. De aici apar uneori conflicte de interese profesionale. Consider că șeful în modul cel mai democratic trebuie să fie schimbat și ales anual de către colegi, care între timp au înțeles cu cine se poate conlucra normal pentru utilizatorii bibliotecii și nu precum se obișnuieşte atunci când se creează evenimente sau şedințe conform propriilor interese sau ideologii ale celor din administrare. Am observat că mai multe evenimente sunt organizate nu pentru utilizatorii de rând, ci pentru politicieni, funcționari sau bibliotecarii-șefi. Se dezvoltă și se creează trusturi, în continuare, de modă sovietică. Până nu ne vom debarasa de mentalități vechi, nu ne putem aștepta la schimbări în domeniul bibliotecar, în special întru deservirea cititorilor, așa cum ar trebui să fie. Salariul mic va prezenta mereu meritul bibliotecarului în societate, care deja s-a transformat intr-un stereotip al muncii intelectuale robotitte fizic. Urmează discriminarea socială nu doar a persoanelor cu nevoi speciale. Pentru că unii bibliotecari șefi, din lipsă de experiență, fie din propriul caracter dominant, nu vor să mențină etica profesională. Persoana cu dizabilitate e atenționată în primul rând și pusă la zid atunci când ceva nu e în ordine la serviciu. Persoana cu dizabilitate, în primul rând, poate fi cea de la care se poate plagia sau fura drepturile de autor asupra cărții scrise (ca în cazul meu: până în present nu se face dreptate pentru un lucru transparent: o biobibliografie cuprinzătoare pe care am scris-o în 2006, postată în internet, a fost “reeditată” în 2011 cu un alt nume, la fel bibliotecar din BM B. P. Hasdeu, ulterior premiat de ministerul culturii pentru aceeași carte). E o problemă gravă de mental și atitudine, pentru că se pierde încrederea în oameni și motivația de a persevera în continuare în acest domeniu.

Bibliotecarul cu nevoi speciale poate fi defavorizat de față cu alte persoane care întâmplător sunt prezenți în sală și văd scena sau aud contradicţiile dintre colegi. Un exemplu: bibliotecara cu deficiențe de auz, cu experienţă de peste 35 de ani în domeniu, a înregistrat un eveniment de caritate pentru un azil de bătrâni la rugămintea organizatorului, care a întrebat dacă este posibil ca şedința să aibă loc anume în BM “B. P. Haşdeu”, și dacă nu, el se poate adresa la alte organizații. Un bibliotecar inteligent imediat găsește și stabilește acest program anume în biblioteca unde lucrează! Deci, programul e făcut, șefii au fost informați și invitați la fel. Atunci când vine timpul programului de activitate și organizatoarea cere ajutorul nostru, vine bibliotecarul principal BC și, în fața invitaților prezență, o ia la rost pe bibliotecara care a înregistrat evenimentul, cu întrebări stupide, astfel pătând profesionalismul și demnitatea respectivei, și nu este vorba numaidecât că este și o persoană cu dizabilitate. Este vorba de imaginea bibliotecii care se produce în aceste clipe…

Despre discriminare în biblioteci. Biblioteca oferă accesul la servicii și resurse informaționale, facilități pentru a satisface necesitățile educaționale, culturale, de lectură, informare, instruire, cercetare și de recreare ale utilizatorilor acesteia. Există și angajați, și utilizatori cu nevoi speciale, despre care mereu se va discuta, fie atunci când apare o problemă, fie cu ocazia succeselor profesionale. Și care sunt discriminați… Ce înseamnă aceasta? Discriminarea poate apărea oriunde. Se poate manifesta prin diferențierea, excluderea sau limitarea drepturilor, direct sau indirect, precum și prin susținerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile de statut social, rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, culoare, sex, vârstă, stare a sănătății. Ca criterii, poate cuprinde orientarea sexuală, opinia politică, apartenența la o categorie de persoane defavorizate, cu dizabilităţi sau oricare altul. Este curios că discriminarea vine mai mult din starea de spirit a omului în acel moment, fie la serviciu, fie la domiciliu – este foarte dependent de circumstanțele în care se află. Specificul oricărui om din categoriile interumane, fie el un intelectual, fie – muncitor, este că discriminarea provine din rădăcinile educației celor șapte ani de acasă. Chiar și invidia apare de aici, – și are rolul său în procesul de discriminare.

Există și alt factor care nu este specific bibliotecarilor: cel de a se baza pe persoanele cu dizabilitate. Uneori la bibliotecă vin voluntari dintre aceştia, cu ideile lor. Ei sunt gata să citească lecții gratuit oriunde, doar să se desfășoare training-urile, cursurile, în special pentru persoanele cu nevoi speciale. Dar impactul e altul, deloc îmbucurător. Nu întotdeauna e nevoie de statistică pentru a observa rezultatele. Persoanele cu dizabilități în continuare sunt în căutarea unui trai decent și a locului de muncă normal, conform abilităților și aptitudinilor lor morale sau fizice. Uneori, realizezi că persoana care duce lecții din cartea de autor pe care a lansat-o de zeci de ori nici n-a citit… ce a scris ea acolo. Din păcate.

Pentru un lector înțelept, întotdeauna se va găsi un public inteligent.

De regulă, bibliotecarii lucrează și cu persoanele cu nevoi speciale care au un nivel relativ foarte scăzut al culturii generale. Zilnic vin oameni din stradă la bibliotecă, nu numai în căutarea cărții, ci a hranei, a liniștii și chiar pentru a “trage un pui de somn” în fotoliile sălii de lectură, care adesea sunt murdărite sau rupte de ei. Bibliotecarii în mod constant sunt nevoiți să se confrunte cu sarcina de a lupta cu neajunsurile sau de a combate deficiențele și aparițiile negative din acest mediu care frecventează biblioteca. Totodată, pentru a-i ajuta să se debaraseze de mentalități instabile, anume pentru a-i distrage de la pericolul de a rămâne în continuare în stradă. Biblioteca a devenit un Centru de salvare a acestor persoane cu nevoi și deficiențe speciale.

Bibliotecarul nu este doar bibliotecar, el este și asistență socială, pe umerii lui se creează o responsabilitate fenomenal de mare și este greu de lucrat permanent într-o astfel de atmosferă, cu o atitudine ignorantă din partea statului faţă de nevoile celor cu dizabilități sau ale oamenilor de stradă.

Ne propunem să ne concentrăm atenția pe tinerii bibliotecari cu nivelul înalt de preferințe intelectuale și de cultură generală. Printre aceştia, sunt foarte mulți cu nevoi speciale. E lăudabil faptul că jumătate din echipa tânără a BM “B. P. Haşdeu” muncește cu spor și poate fi mai mult ajutată de administrație cu cursuri de dezvoltare personală. Nu e neapărat nevoie să fie în funcție cu studii superioare. Avem nevoie de persoane motivate, perseverente, talentate, interesate de domeniu și care, desigur, încă nu s-au realizat în viață. Astfel de persoane, prin inima și ambiția lor mare, vor fi dornice să muncească cu pasiune, dacă statul și biblioteca le va oferi mai mult sprijin. Ceilalți îi vor urma, cu siguranță, prin exemplul lor.

De ce bibliotecarii uneori nu se înțeleg cu utilizatorii din categoria socială? Nu pentru că nu avem cărți sau calculatoare ori spațiul nu e prea încăpător. Problema poate apărea în cultura generală sau în nivelul redus de intelectualitate a bibliotecarului, care nu corespunde cu cea a vizitatorului bibliotecii. Vin, de exemplu, migranți și mulți dintre romi, cărora le place să discute îndelung despre viață cu bibliotecarul deja obosit și care este obligat să fie binedispus cu oricare auditoriu. Alți cititori apar neîngrijiți, flămânzi, iar izul insuportabil de la ei se răspândește în întreg spațiul bibliotecii. Bineînțeles că bibliotecarul se molipseşte adeseori de diverse boli sau face alergie pe viață, iar adaosul la salariu, pentru condițiile nocive, e prea mic (doar 140 lei), fie nu primește nici o remunerare pentru condițiile nefavorabile în care este nevoit să muncească.

Altă problemă este dezinteresul unor persoane pentru carte. Cum să-i întorci pe tineri cu faţa spre carte? Și mai rău e că bibliotecarul nu dispune de timp ca să citească și el cărțile pe care le recomandă la activități sau pe acele de pe standul bibliotecii. Pentru dezvoltarea intelectuală a ambelor părți, este nevoie să-i motivăm prin crearea orelor sau oferirea timpului pentru lecturarea cărților programate, ca de exemplu, în cadrul “Chișinău citește” săptămânal cu câte o carte minimum. Astfel, și bibliotecarul va fi motivat și va “ști” ce anume promovează pentru cititori. De ce spun acest lucru? Am realizat că bibliotecarul face anotații sau descriere parțială în recomandările de carte, fără a cunoaște sensul, fie copie din Google ceea ce scriu alți experți.

Alte probleme apar pentru persoanele cu nevoi speciale, mai ales pentru cei care nu aud. Cei care din acest motiv nu frecventează biblioteca nici pentru a citi o carte. La fel nu participă la activitățile culturale, deoarece nu aud sau nu deslușesc despre ce se discută. Este și un exemplu personal. Avem mare nevoie nu doar de microfoane performante, ci anume de căști cu volumul de intensitate mare al sunetului și de dublare cu subtitluri pe proiector. Aceste lucruri sunt benefice nu doar pentru cei hipoacuzici, dar și pentru performanța vorbirii corecte în limba română, ulterior și pentru a discuta și desluși unele sunete. Personal, pentru mine niciodată nu apare sarcina de a întoarce sau a îndepărta funcțiile de serviciu. Eu, ca persoană hipoacuzică, solicit lucruri de calitate și pentru că am o experiență bogată ca să fac deosebire de atitudine între persoanele vizate. Am învățat și din cărțile care m-au marcat pozitiv. Pentru mine, cartea nu este un obiect în jurul căruia e nevoie să mă rotesc – e un mijloc de a cunoaște viața și de a determina locul meu în ea. Pot să-i întorc pe cei care au fost aici și acolo. Și tinerii care nu citesc se pot învăța în procesul lecturii publice, prin exemple proprii cu destine de viață interesante. Așa cum se face la unele lansări de carte, mese rotunde cu personalități care într-adevăr se merită a fi ascultate și urmate ca exemplu. Pentru a-i trezi omului interesul pentru carte, este nevoie de creat ambianța care să-I determine, să-l motiveze și sa-i trezească curiozitatea de a citi. Zeci de ani în urmă, Biblioteca Centrală BM era plină de cititori, care stăteau în rânduri după cărțile de studii și literatură artistică. Astăzi, e mai greu din cauza tehnologiilor informaționale, care deja sunt ca un mobilier personal în fiecare casă și cu uși deschise pentru orice informație.

Moldovenii nu se prea trag la carte în prezent, dar se pot crea variate activități culturale, care ar consolida comunitatea. Extinderea Internetului are rolul primordial și negativ în pierderea interesului pentru lectură.

Pentru a trezi interesul pentru carte, e bine de creat acțiuni ce ar genera o atitudine nouă faţă de bibliotecă și carte, de dezvoltat un mediu respectiv care ar provoca dorința pentru lectură. E greu, pentru că azi cititorul găsește orice informație în Internet. Deci, atmosfera în bibliotecă trebuie să corespundă intereselor utilizatorilor.

Din care categorie – vin mai des la bibliotecă? Corect, studenții, oamenii din stradă, pensionarii, persoanele casnice: cei care preferă izolarea, liniștea sau pentru că studiile sunt impuse și nu tot ce caută în Internet este disponibil.

Din observațiile mele: mulți tineri preferă socializarea anume în spațiile bibliotecii, pentru că acasă lipsește calmul psihologic. La bibliotecă, pot fi alături de oameni, în grupuri, care se pot transforma în cluburi, programe stabile și foarte interesante. Acolo unde vin tinerii, încep a veni și persoane de vârsta a treia, inevitabil și amuzant! Comunicarea pentru oameni, în special pentru cei cu nevoi speciale, este foarte importantă. Lumea vine să citească în liniște cărți – și nu numaidecât de cele artistice (mulți preferă clasica sau ştiința). De ce? Pentru că în bibliotecă e cald, confortabil, multă lumină pozitivă, ședințe literare, cu recitaluri poetice și interpretări muzicale. Pentru că deja multe persoane au început să realizeze pericolul de a deveni singuratici, persistând în rețelele de socializare, unde predomină lumea roboților şi oamenii trăiesc în imagini fantastice, iar sentimentele amorțesc. Realitatea, de fapt, este alta: omul și cartea real sunt în fața ta, prin discuții adevărate, prin schimb de interese și experiență comune, aici, în special în bibliotecă! Implicarea bibliotecarilor de orice categorie trebuie să fie egală nu doar prin înțelegere, ci și psihologic, oferind dimensiune și valoare acțiunilor profesionale. Iar promovarea activităților este primordială în succesul profesional!

Bibliotecarii, în mod normal, trebuie să țină cont de aceste lucruri, atunci când cititorul vine la ei cu diverse întrebări și chiar atunci când ei, pur și simplu, intră în sală doar pentru a se odihni pe canapelele colorate, umflate şi pufoase, de care este nevoie să fie mai multe în toate spațiile bibliotecilor BM. Este un loc public. Te simți bine? Atunci e foarte bine!

Există un astfel de mecanism psihologic: omul creează un spațiu, iar spațiul formează omul. Cu cât spațiul e mai organizat, cu atât mai mult și oamenii evoluează și sunt mai organizați. De exemplu, în unele subterane aglomerate nu sunt coșuri de gunoi, dar nimeni parcă nu aruncă hârtii prin colțuri. Dacă spațiul este aliniat corect din punct de vedere psihologic, oamenii încep să respecte acest spațiu. Așa e într-un spațiu al bibliotecii, – totul trebuie să fie confortabil, în plan psihologic: și bibliotecarii îngrijiți, și comunicarea de suflet, dar și deservirea impecabilă. Și nu contează dacă utilizatorul este cu nevoi speciale sau viceversa. Inițiativa trebuie să vină de la bibliotecari – responsabilii din acest spațiu. Desigur, există uneori incidente: careva vine să doarmă amețit pe canapea, apoi aceasta e ruptă…, oameni de stradă care usucă şosetele pe calorifere… Dar cum a apărut omul de pază în bibliotecă, lucrurile stau mai bine. Sincer, eu prefer să văd cum doarme tânărul obosit de muncă sau de studii, decât cel care adoarme amețit. Pentru că atunci când se va trezi, numaidecât va cere o carte de la bibliotecar.

Despre viitorul corelației angajat-utilizator cu nevoi speciale, se va discuta mult timp, teoretic și fără a trece la fapte concrete, pentru că o persoană care n-a trecut prin genul dizabilității nu poate simți instabilitatea psihologică în acest rol, fie că nu va realiza despre ce este vorba, decât peste ani de experiență profesională. Sunt și excepții. Nu poți vorbi  despre degradare culturală atunci când în societate persistă o mentalitate instabilă, nu doar faţă de discriminare. Instituțiile prospere vor trebui să axeze proiectele lor sub aspectul: Relațiile interpersonale, profesionale și discriminarea. O bibliotecă cu toate evenimentele de succes nu va putea să prospere atunci când relațiile dintre șefi și angajații defavorizați sunt dezordonate, soldate cu ură și interes personal. Dar acestea au fost și vor fi întotdeauna, pentru că așa e de când lumea. Rolul decisiv în consolidarea relațiilor îi aparţine Directorului instituției bibliotecare. Anume el este acel care trebuie să-și facă timp ca să discute cu fiecare subordonat în parte, dacă nu se poate într-o echipă. În special, să discute în mod discret cu subordonații cu nevoi speciale, pentru că mulţi din această categorie preferă ca biografia lor, și așa dureroasă, să nu devină publică. Iar acest aspect, la BM, este chiar discriminatoriu. Nici o confidențialitate şi nici o discreție. De la subordonat la șef și invers. Dizabilitatea este evidentă și atunci când n-o observi!

Eu nu scriu doar despre lucruri “teribile” (chiar dacă includ și umorul), mă străduiesc să exprim frumusețea și bucuria din detaliile din jur. Îmi place să vorbesc și să scriu sincer și deschis, chiar și atunci când e greu. Blogul “Impresii din viață și cărți” este jurnalul meu cu povești și istorii interesante, despre impresiile cu zeci de exemple care m-au marcat pe mine și cu sute de personalități. Totodată, este o agendă personală despre evenimentele importante, în special, cele pe care vreau să le menționez, să le memorizez pentru viitor, fie să le aduc la cunoştinţa altor cititori. Încerc să scriu într-un mod care să le extindă interesul pentru cărți și destine de excepție, să le trezească dorința de a reveni în continuare pentru a reciti istoriile sau lecțiile de viață. Încerc să scriu într-un mod mai deosebit și pentru a transmite acea părticică din atitudine, de căldură și dragoste. În special, mă refer la subiectul social cu Drepturile Omului în societatea moldovenească, cu toate problemele și soluțiile care survin permanent.

Mulţumesc pentru că mă urmăriți și citiți, multiplicând aprecierile voastre pe rețelele de socializare.

Svetlana Vizitiu , Șef Sector Promovare, Biblioteca Centrală a BM “B. P. Hasdeu” ❤

Chișinău, Republica Moldova

Alte surse in domeniu:

Sugestii curative pentru Legi de biblioteci

Importanţa muncii bibliotecarilor

Iluzia vietii. Al 500 articol in blog!

Femeilor le vine mai uşor, că știu: bărbaţii vor de la ele doar sex. Iată bărbaţii îşi frământă creierii pentru a găsi răspunsul la întrebarea: Ce vor femeile de la ei?”

Femeia poate spune că poate trăi fără bărbat, dar este – o iluzie. Ea nu poate fi fericită atunci când este capul familiei, atunci e nevoită să ducă o responsabilitate dublă, adică să efectueze două sarcini în acelaşi timp. O femeie devine femeie doar alături de un bărbat. Şi atunci când alături de femeie nu există un bărbat adevărat, feminitatea din ea dispare. Nu poţi fi în acelaşi timp şi prinţesă şi un cal de povară. Deci, ce ne dorim unul de la altul?

Cu vârsta înţelegi mai clar la cine şi a cui părere ţii, şi a cui – nu. Despre resentimente, parcă ar trebui să ierţi, dar e atât de greu uneori să ierţi. Iar să uiţi – e imposibil. Nu am în vedere mărunţişurile obişnuite, zilnice: nici nu face să le ie-i în seamă. Peste resentimentul meu cel mai amar a fost nevoie să lucrez asiduu. Uneori crezi că a trecut, a plecat în trecut departe, şi când te trezeşti în derulare că nu mai poţi răsufla de durerea amintirii. Pentru că atunci când a fost nevoie nu am vorbit în faţă. Nu am ştiut cum să vorbesc. Sau, poate e mai bine că nu am vorbit direct? Depinde de nivelul supărării care te frământă şi – cât de aproape îţi este persoana care ţi-a pricinuit durerea… 

Cel mai eficient mod de a lupta cu durerea în suflet – să nu fugi de ea, să-i vii în întâmpinare, s-o trăieşti, s-o retrăieşti pană dispare de la sine. Fie, te mai lasă ea în pace. Cam aşa ar fi formula universală de vindecare. Retrăind prin dureri, noi, conştient sau inconştient ne călim atât psihologic, cât şi în celelalte. Unicul pericol real este cel de a te înrăuna dur. În trecut – poţi să te intorci doar pentru a scoate lecţii pentru viitor. Lecţii de stăpânire de sine. E complicat, dar e o soluţie bună. Aş dori ca şi amintirile pe lângă toate acestea să rămână plăcute, la fel ca în copilărie în aşteptarea sărbătorilor de iarnă

Fericirea – e o utopie. Dar, omul în continuare nu se lasă. El a inventat inlocuitorii fericirii. Dragostea ca fundament pentru crearea fericirii este imposibilă? Nici aici omul nu se lasă. Ca să fie cât mai apropiaţi de acest sentiment, oamenii au Internet-ul, droguri, alcool… Din nou toate acestea sunt doar iluzii… Cauţi aproape o viaţă întreagă fericirea, crescându-ţi fundul în faţa calculatorului, şi pân-la urmă realizezi că nu te-ai ales decât cu boli şi singurătate.

O familie avea 10 copii, şi doar unul a nimerit sub maşină. Şi Familia se bucura că nu va rămâne singură la bătrâneţe. Altă familie nu avea copii şi se bucura în fine că nu a născut un Hitler sau Stalin. Altă femeie avea doar un copil şi se bucura că nu va trebui să împartă dragostea cu oricine altcineva. Iar altă femeie a infiat trei copii de la orfelinat şi se bucura că ia făcut fericiţi. Altă femeie avea doar un fecior şi acel a decedat, şi ea în cele din urmă se bucura că el nu suferă în continuare şi acum ascultă cântecul îngerilor. A saşea femeie a pierdut patru dintre cinci copii la război şi se bucura că măcar unul a rămas în viaţă… A şaptea femeie toată viaţa a fost bărbat, ca apoi să adune banii pentru a-şi face operaţia transformării şi să se bucure de acest fapt…

Toate acestea cazuri nu ne aduc decât la concluzia că femeia s-a născut nu pentru a fi fericită, ci pentru a adulmeca o bucurie în viaţă… Să ne bucurăm de clipele fericite şi bucurii, oricum!

Credinţa noastră creează realitatea noastră. Primim de la viaţă ceea ce dorim şi în ce credem. Crezi că este minunată şi, ea chiar este minunată. Crezi disperat că viaţa este urâtă şi ea devine urâtă. Crezi că nu există scăpare dintr-o situaţie penibilă – şi, într-adevăr, salvarea nu vine. Atunci când aştepţi să-ţi vină o soluţie, ea apare, şi viceversa, – nu apare niciun leac ca soluţie. Aştepţi problemele, – ele vin neapărat. Te apucă frica să te îmbolnăveşti – şi boala apare imediat. Crezi în succes şi el apare atunci când îl creezi singur. Tu aştepţi fericirea şi – ea vine deja în calea ta! Tot ceea în ce crezi dezvoltă pas cu pas viaţa noastră în continuare. Cât e de bine atunci când ai voinţă de fier şi te poţi controla în orice stare de spirit, şi să-ţi impui cerinţele pe care doreşti şi să le dezvolţi cu reuşită în viaţa ta! Crede în tine, ocupă-te cu ceva util şi toate îndoielile pe parcurs vor dispărea. Chiar nu vei avea timp suficient pentru prostiile care îţi vin în minte…

Integritatea si calitățile morale nu conteaza pentru rețele sociale, din păcate. Dacă penibilul si circul politic aduc cifre, atunci ești apreciat. Deci nu te poți lăsa să fii impresionat de cifre mari de urmaritori la o postare cu o față care ulterior va fi / poate fi eliminat de pe arena politică. Viața zilnic ne demonstrează acest fapt.
Eleganța și bunul gust sunt calități pe care eu ca bloggeriță le admir și le caut. Mereu voi posta impresiile mele despre persoane pe care le urmăresc. Fie, istorii ineteresante din viața de toate zilele… Timpul meu, dar și timpul tău, este valoros, și merită să fie folosit pentru a afla și a vedea ceva frumos, inspirațional și educațional.
Așa cred, și sper să fiți de acord cu mine.

❤ (Svetlana Vizitiu Impresii blog)

Următoare scumpire a benzinei sau nereguli cu Lapte de pasăre

S-a anunțat o nouă creștere a prețurilor la benzină, nu mare, dar micuță, pentru că nu s-a reușit să inventeze un alt motiv… Se mai gândesc ei… pentru următoarea scumpire… 

Pân-la vară au ramas două zile și 4 kg 

Ce îți doresti atunci când te ridici tot mai mult în vârf? Desigur că… să scuipi în jos!

Cum motivam lipsa voturilor sau a prezentei noastre la alegeri? Daca nu ai votat, înseamnă că nu ai calculator, internet si mai ales, Facebook-ul!  

Am deschis cutia cu bomboane „Lapte de pasăre”, și acolo am descoperit o notiță:”Am mâncat din această cutie 4 bomboane.
Ambalatorul numărul 5″

După ce Robin Hood s-a căsătorit, nu tot ce lua el de la bogati a început să ajungă la săraci…

S-a deschis un nou mod de chat vocal on-line în 3D, se numește „să stăm împreună la bar”

Din nou – sfaturi pentru fete. Pentru a arăta cel mai bine pe plajă vara, începe să-ți îndopi cea mai bună prietenă încă din iarnă

Vreau o camilă decorativa. Iată așa, ca cihuahua, doar cămilă să fie. O voi căra cu mine și o voi învăța să scuipe pe cine voi arăta…

Dacă un scriitor nu este citit, asta nu înseamnă că el este un clasic

Viața va fi mult mai simplă dacă in modă ar intra coafurile cu care ne trezim dimineața

La restaurant clientul întreabă de chelner:
– Spuneți-mi, aveți rață sălbatică?
– Nu, dar pentru dumneavoastră, putem înfuria una domestică…

Te-ai supărat și ai țipat la omul cela că te-a sunat la unu noaptea? Întră în situația lui. Sună-l la ora cinci dimineața și cere-i scuze.

Totuși, este bine când în familie ambii au interese comune … El adoră pescuitul, și ea – când el este la pescuit…

Toate problemele în societate vin din lipsă de atenție pentru ceilalți și cei rămași blocați în singurătatea lor… Și câte inimi s-au zdrobit doar pentru că cineva nu a spus la timp: – Iartă-mă… Mândria…

Bărbații au nevoie de femei pentru ca să nu dorească să trăiască veșnic!

Internetul, desigur, nu este un panaceu, dar uneori, atunci când ceri ajutorul on-line, de regulă, există și tendința de a obține visul! Nu disperați! Domnul e cu noi!

Dacă dv repede obosiți și întotdeauna doriți să dormiți, adăugați într-un pahar cu ceai o felie de lămâie, un vârf de scorțișoară, apoi suiți-vă pe cel mai apropiat avion spre Goa și nu vă mai întoarceți niciodată!!!

În interiorul fiecarui om există o limită. Limită a simțurilor. Limită a durerii. Limită a lacrimilor. Limită de ură. Limită a iertării. De aceea, oamenii, uneori, rezistă mult timp. Mult timp… să tacă… 

Realități cu Impresii de Svetlana Vizitiu 😀

❤

Si… a creat Dumnezeu Femeile!

Curând în Moldova pe micile ecrane! Fii cu ochii în patru! 😀

Desigur, nu putem schimba lumea întreagă! Şi, la fel, vor predomina egoismul, lipsa de respect şi inumanitatea. Dar noi ne putem schimba pe sine, şi acest lucru este în puterea noastră!

Deveniţi mai milostivi, plini de compasiune, şi nu cereţi nimic în schimb! Fiţi oameni sănătoşi nu doar din punctul de vedere biologic, dar şi moral! Şi lumea se va schimba! SĂNĂTATE vă doresc!

Sărbătorile Pascale să vă aducă numai bucurii şi linişte în sufletele voastre! ❤

Nu ți-ai găsit amant – stai cu colegii pe OK!

E greu să fii un paranoic! În Mass-media nu poți avea încredere, nici – în Internet. Sunt nevoită să inventez de una singură adevărul și să-l postez.

Câinii, la fel, cred că oamenii nu știu să vorbească…

Cu bărbații mereu aceeași problemă: Nu se știe niciodată, el s-a smințit după ce ați început să vă întâlniți, sau așa a fost întotdeauna …

Orice prostie, exprimată cu un ton încrezător, se numește ”opinie personală”

Sfârșitul lumii? E simplu! Stropiți cu viagra peste China

Primarul capitalei a uitat portmoneul lui cu bani în spital. A fost primul caz, când banii din buget au ajuns pe deplin la sănătatea publică.

Prostituatele nu pot fi comparate cu politicienii! Nu fiecare din ele ar da acordul să se filmeze în fața camerei.

Parlamentul intenționează să adopte o lege, care ar legaliza căsătoriile de același sex între polițiștii de trafic și arbitri de fotbal

O persoană echilibrată – este omul capabil calm și cu fermitate să repete aceleași greșeli de mai multe ori!

Până când vei învăța să-ți ții limba după dinți, ele deja vor cădea

Atunci când prietena mea mănâncă alune, ea începe să se sufoce, cheamă după ajutor, îi curg lacrimile. Nu are alergie, pur și simplu, sunt alunele mele… (Mentalitatea noastră e, că la început salvăm, apoi ”dăm la bot” și, imediat alergăm la farmacie după soluții și tifon)) Suntem așa cum suntem, și dacă cuiva nu-i convine, totdeauna va exista o alegere, – piața e mare.

Atunci când un bărbat stă cu un pahar de bere, accesul la inima lui este temporar indisponibil

Nu ți-ai găsit amant, – atunci stai cu colegii pe ”odnoklassniki”!

despre pastile Viagra ai auzit?
– Da ce-s acelea?
– Ei bine, ca sa poți de 2-3 ori pe noapte!
– Calmante, sau ce?

În caz de nu aveți probleme cu o femeie, probabil, că ea nici nu este femeie

Apropos, lexiconul feministelor niciodată nu include și fraza:”Vreau o blană!”

Un mizerabil cu doi rinichi susține că nu poate procura soției lui o blană de nurcă

Dacă Hitler ar fi ajuns să trăiască pe timpurile noastre. El ar fi prins într-un mod amuzant un microbuz de rută.

Drumurile, de fapt, nu sunt reparate, ci doar mutate gropile pentru ca șoferilor să fie mai dificil să le țină minte

Atunci când un maiștru îl înjură pe clentul lui, îl face zgârcit în fața tuturor, povestind, cum a fost ”aruncat” fără să i se achite serviciile, trebuie să înțelegeți, că în acest loc i-a fost dat să fure mai puțin decât el ar fi planificat…

Atunci când Iphone e mult mai înțelept ca stăpâna lui, el îi submină voința și o forțază până la sfârșitul zilelor să se filmeze în oglinda toaletelor

Omul treaz – e persoana care nu poate lucra într-o echpă

Dacă brusc v-au tăiat apa fierbinte, puneți un castron pe gaz. Beți apă. Atunci când va fierbe, puneți sare și adăugați colțunași. Dorința de a vă scălda va dispărea…

Spuneți-mi, vă rog, în care mână, conform regulilor de etichetă în timp ce mâncăm, ar trebui să fie un smartphone? Și, la volan?

Te-ai plictisit??? Trimite un sms ”Sunt gravidă” pe un numar aleatoriu…

❤  (1 aprilie 2017)

Un sfat pentru părinți și profesori

Ieri am avut un incident neplăcut într-un microbuz de rută, eu ocupând un loc pe scaun, ca urmare alte persoane foarte tinere întră în mașină, și toți ca unul au început să bifeze în mobilele lor performante deasupra capurilor celor care ședeau pe scaun. Am atenționat un tânăr să închidă mobilul, căci microbuzul era supraîncărcat și este greu să respiri, cu atât mai mult cu ZECI de mobile deschise în acel moment. – Care e problema? – mă întrebă tânărul indignat. – Radiația, domnule! – Ce altceva ar fi mai clar pentru ei? (Eu chiar îmi fac griji pentru sănătatea mea și a celor din jur 😉 – și special, niciodată nu voi include internetul în mobilul meu! Pentru lucru folosesc laptop-ul, – doar acasă sau la serviciu)…  Tinerii au surâs ironic. Am repetat a doua oară, – băiatul a inchis mobilul, ocupând și el un loc eliberat pe scaun. Ceilalți  – zero atenție, continuând să butoneze mobile pe capurile persoanelor de-alături. O tânără prezentă și ea la această scenă a ocupat locul tânărului cu care am vorbit, și din nou a început să butoneze în smarth-fonul ei. Indiferență totală pentru cei din jur, și de ce ar trebui să-i pese?

Catârul din mine n-are margini, – îi repet domnisoarei același lucru: să închidă mobilul, căci are tot timpul să-l utilizeze în afara transportului urban. Fata și fratele ei râdeau, iar mama lor a început să mă pună la punct ca să las tinerii în pace… Nu voi continua cu redarea scenei de mai departe, doar am atenționat-o că pe parcursul anilor va realiza și ea cum… vom crește monștri, care o vor ironiza nu doar pe dânsa, mama ”lor”… Vedeți și voi,  atunci când sunteți prezenți la asemenea scene, cum vă simțiți când cineva ”urlă” la telefon veșnic în transportul urban? Mai aduce cineva aminte de Cultură și Educație? Mai bine ar cânta radioul…. 😀

Ce n-ați spune, dragi cititori al blogului meu, eu sunt ferm convinsă în atitudinea mea față de această problemă publică, m-am și informat intensiv, și am extras strictul necesar din sursele mai mult nipone, cu specialiști în domeniu, – anume pentru promovarea sănătății oamenilor care nu cunosc multe lucruri utile. Dacă nu pentru voi, atunci poate pentru urmașii voștri să vă faceți griji? Îmi pare rău de promovarea Wi-Fi în transportul public urban: observ tendința copiilor de a nimeri în troleibuz, din acest simplu motiv să joace cu mobile stricându-și vederea și mințile, și nervii ai celor de-alături. – Primărie, la ce te-ai gândit cu această ”caritate”? Tinerii de astăzi nici nu știu, că pot oferi locul persoanelor în etate sau celor cu dizabilitate.

Nu fiți indiferenți, – interveniți cu restricții în ceea ce ține de educația copiilor, o spun din experiența mea proprie, că și eu am întârziat cu aceasta… mulțumită internetului și telefoniei mobile, doar pentru că n-am fost informată la timp și am ratat timpul necesar, iar acum regret mult, pentru că toate s-au răsfrâns asupra fiului meu, din cauză am avut de suferit împreună de dependența lui de Internet, – pentru că n-am știut cum să-l opresc la timp, iar acum e mare și nu mai pot face nimic… De ce n-am dat și eu peste o nebună ca mine într-o rută din microbuz, să mă pună la punct la timpul necesar, poate aplecam urechea și mă puneam pe gânduri?

Aș da un sfat părinților și pedagogilor să blocheze site-rile și jocurile computerizate din internet pentru copiii lor, iar școlilor – să înlocuiască computerul cu jocuri active reale.

Părinților: Voi puteți să faceți totul la alegere, – să blocați programele și jocurile de calculator, care distrag atenția copilului de la teme pe acasă, instalând programe cu interdicții care limitează descărcările de file-uri din Internet. În ce privește școala, aici este necesară înlocuirea preventivă (profilactică). Pentru a trezi interesul unui copil în implicarea activității viguroase, cărți de tipar, sport, muzică, șah, victorine, biblioteca etc, ar fi bine de proiectat programe care ar distrage atenția de la calculator și jocuri internautice, de la dorința copiilor de a sta permanent pe rețele de socializare, iar mobilele să fie strict interzise la fel ca fumatul în public, nu doar pentru copii! 🙂 Zâmbesc, știu, că este din sfera visurilor deșarte… Și, totuși sper… 

Internetul, ne previne deja nu primul an despre pericolul lui, și oferă detalii în amenințarea lui pentru sănătate. Profesorii ar trebui să fie atenți la aceste informații pentru elevii lor, și să acționeze împreună cu părinții în unanim în această problemă, care devine din ce în ce mai dăunătoare pentru sănătate. Important, să dorești să ții cont de aceste informații și să nu rămâi indiferent pentru sănătatea celor din jurul tău!

Mâine, ca și în fiecare an de 1 septembrie, e prima zi de școală, cu sărbătoarea elevilor și profesorilor, cu noi speranțe și dorințe, și din nou cu griji noi pentru odorașii părinților, care vor dori în continuare să fie într-un pas și la curent de tot ceea ce fac copiii lor; ar fi bine, să găsească un mod de comunicare strict la oră programată din timp, și doar, în caz de pericol pentru sănătate sau viață, să deschidă telefonul mobil… Comunicare reală e mult mai importantă, privind în ochii și sufletul celui drag.

Iar astăzi, e Ziua Limbii Materne! – Îndrăznesc, să verbalizez în scris despre tot ce ne doare și – la ce ne poate ajuta Cuvântul! Felicitări și – Doamne Ajută! ❤

Ce mai faci, prietene?

Lumea bârfea că Mihu era cam straniu: nu bea bere și nici nu fuma. Muncea mult, dar nu din lăcomie. – Pur și simplu, îi plăcea omului să lucreze. Uneori, se întâmplă și așa lucruri! Putea să stea flămând la calculator cu diurnele, ca apoi să mănânce și sa doarmă mult. Bine, că era obligat de natură-mamă să se mai ridice, de altfel, parcă s-ar fi înrădăcinat în acel birou cu calculator. Și dacă reușea cineva să-l scoată din casă la o petrecere, atunci o seară veselă vă era garantată. Deși nu bea, Mihu era foarte vorbăreț, sociabil și hazliu, mai ales, în reţele de socializare! În general, era o persoană minunată! Dar în cei douăzeci și șapte ani nici o fată n-a reușit să-l ineleze. Era drăguț la aspect și plăcut la vorbă, dar fetele cum observau modul lui de viață alături de calculator, dispăreau… Mihu însă, nu se plângea…

Viața e aranjată în așa mod încât toate lucrurile pozitive să ajungă la un capăt… Mihu a hotărât să-și schimbe țara de reședință și să plece în Italia. Caracteristic, e că a făcut-o în secret și ne-a vorbit despre migrație doar la petrecerea de adio. Ne-am cam alarmat, din propriul egoism. Amicul nostru a mers mai departe pe calea lui de viață, iar noi ne întristam că un om bun va fi departe… Trebuie să spun, că în timp ce Mihu era încă în Chișinău, cea mai mare parte a companiei noastre comunica prin intermediul site-ului local. Iar atunci când s-a mutat în Italia, el și-a deschis un cont permanent pe un alt site în Internet, la care a refuzat să ne adauge în prieteni invocând faptul că contul e deschis pentru a comunica cu clienții, și că n-a eliminat contul cel vechi pentru a discuta cu noi în continuare. Eu încă atunci m-am gândit, cum se poate desfășura o corespondență de afaceri prin intermediul Internetului? Dar mai știi, e plină lumea de miracole, se întâmplă de toate… Cu trecerea timpului, fiecare din noi venim cu bucuriile și experiențele sale… Uneori, la o gască, ne aminteam și de Mihu, dar nimeni nu avea telefonul lui. De ce ar fi nevoie, dacă comunicam prin intermediul rețelelor sociale? Noi postam imagini on-line, și Mihu ne aprecia neapărat cu un ”like” sau un comment. Cu toate acestea, nu posta niciodată fotografia lui. Noi glumeam, că Mihu intr-atât s-a prins de computerul său că nici nu are cine să-l fotografieze. Apoi, am aflat că Mihu imediat cum a apărut în țară străină, și-a găsit acolo o iubită Lionela. Ne-am mirat, că în sfârșit s-a găsit o fată pe care să nu-l deranjeze modul lui de viață și ne-am bucurat pentru el, ciocnind pentru sănătate și fericirea lui personală la un pahar de vin!..
Într-o zi m-am culcat și deja începeam să vad vise în color, atunci când a vibrat telefonul meu mobil. Cu mare greu am deschis ochii, și am văzut un mesaj de la Mihu: ”Ce mai faci, prietene?”. Am fost pe cale să-i răspund, dar tot atunci m-a lovit în nas un miros urât de gaz. Somnul imediat a dispărut. La bucătărie, am uitat să închid arăgazul, și apartamentul se umplea incet cu metan. Eliminând rapid pericolul de moarte, i-am scris lui Mihu mulțumindu-i că mi-a salvat viața cu mesajul lui la miez de noapte… Acela doar a râs cu un mesaj: ”Adreseaza-te la nevoie!” Poate aș fi uitat acest caz, dacă nu ar fi fost unul altul cu un amic comun al nostru. La o reuniune, el ne-a povestit cum mergea de la servici și era pe cale să traverseze strada, când imediat prin intermediul site-ului i-a venit un mesaj de la Mihu: ”Ce mai faci tu, prietene?” Amicul nostru pentru a citi mesajul s-a dat un pic mai departe de drum, sub un felinar, ca imediat cu o viteză turbată o mașină sări peste bordură și se izbi de peretele în locul unde tocmai o clipă în urmă se afla amicul nostru comun. Dacă el nu se mișca de acolo, ar fi rămas strivit între mașină și perete… Aici, eu mi-am amintit de acea istorie cu gaz. Ciudatele circumstanțe ne-au făcut să-i scriem lui Mihu în glumă: ”Tu nu cumva ai devenit medium?” Ca răspuns, doar smaley-ri cu zâmbete și salutări de la el și prietena lui. Recent, un cunoscut plecase în Italia, și tare a vrut să-l găsească pe Mihu, dar acela nu întra în contact. Deplasarea finișa, timp nu mai avea, iar căutările nu au avut succes. Pe drum, în apropiere de aeroport, el a observat o bucată de granit cu o coroană și flori proaspete. Inima i se bătea, simți ceva…  A rugat șoferul de taxi să oprească. Văzu două fotografii cu chipuri vesele și sincere, pe una din care îl recunoscu pe Mihu… Taxistul a declarat ulterior, că Mihu atunci când a sosit în Italia, a mers să prindă un taxi, când a observat câțiva bărbați beți care au molestat o tânără. Sărit-a în ajutorul ei. Dar ticăloșii erau mai mulți… Așa a întâlnit-o Mihu pe Lionela lui. Și au rămas împreună pentru totdeauna…

Omul mereu rămâne Om! În orice oraș, în orice țară… Iar un prieten adevărat va încerca să te ajute, chiar și atunci când eşti greu de găsit, şi atunci când nu ești … la îndemână.

Comunitate reală sau virtuală?

Mă întreb, dacă nu am devenit mai neputincioşi din cauza calculatorului şi a internetului. Astăzi, aproape nimeni nu ştie cum să folosească o hartă sau o busolă. Nimeni nu scrie scrisori pe hârtie. Nimeni nu se bazează pe memoria lui. Oare degradăm? Am şi eu o problemă cu asta. De exemplu, nu-mi mai amintesc numerele de telefon ale prietenilor, nu-mi amintesc chiar numerele părinţilor, pentru că le-am memorat în telefonul mobil. Copiii noştri folosesc internet mobil. Toate acestea schimbă percepţia noastră asupra lumii şi relaţia noastră cu ea, şi cu noi, înşine. Avem o problemă cu comunitatea virtuală, cu generaţia digitală: acestea sunt copiii care se nasc acum în epoca Internetului, – elevi, studenţi cu casca la ureche şi cei care butonează in mobile, – îi vezi oriunde… Bine-înţeles, că acest stil de viaţă poate schimba şi dezvolta mentalitatea. Nu ne mai ţinem în minte informaţiile, precum şi locul sau algoritmul. De ce să memorăm conţinutul, dacă ştim că informaţia este în calculator? Şi copiii memorează nu informaţia, dar locul sau sursa informaţiei… Degradăm… S-au schimbat vremurile, cu ele tradiţiile şi valorile. Interesul persistă în orice facem în prezent. Vine un dor nemaipomenit de timpuri când ţineam mult unul la altul, ne întâlneam la o vorbă de suflet, cu recitaluri de poezii şi interpretări de cântece… De oameni cu inimă, gata să-ţi ofere ajutor necondiţionat; acum te miri, dacă se găseşte cineva neatins de praful crud al realităţii, de ură şi invidie, frustrare, făţărnicie, avizi de bani şi reclamă…

Am trăit o zi! – cineva se mai bucură de acest fapt? Se întâmplă ca noaptea să te tot întrebi: iată, mi-am trăit ziua de azi, – am fost pentru cineva o sursă de bucurie? Este o minune, să văd în fiecare zi cerul diferit, şi nici o zi nu se aseamănă cu alta… E fericire să le observi, am ratat multe, îmi pare rău, – am fost naivă, preocupată de alte lucruri, fie, doream să le văd în roz… Bineînțeles că plâng, dar o fac în sine, iar uneori bocesc… Toate în viaţă ar fi putut să meargă mult mai bine. Îmi voi aminti mereu pe cei care m-au ajutat în vremuri dificile, şi la fel, nu voi uita pe cei, care m-au ajutat să cad. Respectiv, le multumesc tuturor. Lume bună e mai multă, doar că nu o întâlneşti frecvent… Oamenii vin să ne ajute, cautănd şi ei ajutor, fie să ne înveţe, învăţând ceva şi de la noi. Lumina care se reflectă din sufletele lor încălzesc ca un soare şi sparg întunericul în care cădem prada cu toţii ades. Şi nu trebuie să ne aşteptăm la mai multe din partea lor, – cu cât mai repede le dai drumul, cu atât mai curând vin alţii la tine. E bine de ştiut, că reclama o face nu un obiect, ci ea, – fericirea umană, pur şi simplu. La noi, mereu apar aceleaşi persoane fericite, doar că în mod diferit această fericire se datorează achiziţiilor diverse. De aceea, oamenii merg la magazin nu pentru lucruri, ci anume, pentru această fericire, care din păcate, acolo nu se vinde… Uneori, viaţa e spectaculoasă, iar atacurile ei devin un medicament pentru viitor. Pedeapsa – e o lecţie, învăţătură. Domnul ne învată pe noi, ca un Tată grijuliu. Îl pune pe fiul lui mic în ungher, pentru ca data viitoare să nu mai facă nimic rău. Copilul se rupe, iar tata îl ţine strîns de mâină, ca să nu nimerească sub o maşină. Astfel, şi Dumnezeu. Ispitele vin ca examene pentru noi, pe care trebuie să le trecem. În astfel de studii ne purificăm. Aurul se arde în foc pentru a se curăţi. La fel, şi sufletele noastre. În viaţă eşti nevoit să înduri suferinţa cu blândeţe, fără îndoială şi întrebare: „Pentru ce?” Aceasta e calea noastră. Adevăratul sens al vieţii este – să iubeşti.
Teoria se deosebeşte de practică prin ceea că încă nu a fost transpusă în realitate. Teoria mai întotdeauna câştigă pentru că oferă speranţă. De aceea, câstigă partidele fruntaşe, că au priceput deja cum să toarne apă la mălai… Oamenii nu înţeleg, că trebuie să voteze faptele, nu vorbe promise şi orezul donat ca cadou în timpul electoralei. Dar cu anii ne tâmpim şi devenim tot mai proşti, asta e realitatea! Nu poţi discuta despre gustul unui mango, dacă nu l-ai încercat. Nu poţi să vorbeşti despre credinţă, dacă nu te-ai rugat niciodată. Încearcă să cedezi, să renunţi la orgoliu, să telefonezi la Domnica sau lui Petrică, cu care eşti certat de ani de zile, să-i spui: „Dragă, să terminăm povestea asta: eu am spus ceva greşit, iar tu altceva… Hai, să mergem la un film!” Vei vedea, că la noapte ai să dormi mai bine! Alteori, te-ai certat şi imediat, strânge persoana de mâină, ca să treacă mâinia… Totul revine la tine de o sută de ori, nu în zdrenţe, ci prin stare de spirit. Iată, adevărată fericire! Ca să ajungi la ea, trebuie să gândeşti ce să vorbeşti, ce să faci… – Înseamnă a crea. Am creat Clubul ”Impresii din viata si carti”, o comunitate reală care cuprinde diverse personalităţi din Republica Moldova, fiindcă ţin la oameni, fiindcă ei sunt frumoși, dar fragili în singurătatea lor! Doar comunicând, doar stând împreună la o trapeză, poți înfrunta vulnerabilitatea, poți deveni puternic. Nu contează funcţia, vârsta sau studiile… Fiecare are experienţa şi impresiile lui de viaţă, pasiuni, cărţile care l-au marcat… Singura cale productivă e să vezi, să descoperi bunătatea, – şi trebuie să te agăţi de ea. O altă persoană poate face multe lucruri greşite, dar şi neapărat ceva bun. Iată, de acest fir şi este necesar să tragem, iar alte chestii să le ignorăm. Ca de exemplu, apartenenţa politică. Nici de partide nu avem nevoie, – avem nevoie de oameni uniţi, scopul cărora ar deveni BINELE! Binele pentru sine, bine pentru semeni…. Oportunităţile ar trebui să ne adune mereu împreună, să nu ne dezbine. Iubirea nu este doar un sentiment, ea este o acţiune. Nu contează cu ce viteză mergi spre scopul tau, important e să nu te opreşti! Şi comunitatea poate şi trebuie să acţioneze păşind pe această cale, vezi aici.  O amică grijulie mă întreabă:”Ce ai de la asta??? Să muncești pe degeaba? Mai bine mor, că nu-i pe degeaba, acolo trebuie să plătești fanfara!” Este vorba de blogul meu, că lucrez la el pe ”gratis”… Nu ştiu, de ce o fac, dar citind printre rânduri, bănuiesc că veţi simţi, de ce? – Eu nu scriu despre ceea că trebuie să „pâlpâi” cu spirite africane pentru o bătrână, oferindu-i un loc în troleibuz. Comportamentul trebuie să vină din dragoste, chiar dacă în acel moment eşti absolut indiferent, bolnav sau înfometat, – iar urmările te vor da gata. Vezi, ce se întâmplă în jur: câte persoane frumoase, fericite, uimitoare şi amuzante. Iar dacă vom vedea doar mizerie, înseamnă că mizeria e în noi: Asemănarea se conectează cu asemănarea. Înainte de a judeca şi a spurca pe cineva, priviţi-vă…

Articolul este scris pentru competiţia SuperBlog 2014

Cu Internet sau fără?..

Pentru nimeni nu e secret faptul, că în zilele noastre Internetul a devenit o parte integrantă a vieţii noastre. Nu cu mult timp în urmă, doar am început familiarizarea cu World Web, unde fiecare site reprezentă ceva nou pentru noi, iar fiecare pagină se încărca timp de câteva minute. Mă gândesc la epoca off-line anterioară, la faptul că majoritatea din noi, în căutare a unui loc de muncă, în lipsa accesului la reţea, de regulă, studia atent ziarele, fie recurgea la ajutorul rudelor şi a prietenilor. Odată cu apariţia internetului, viaţa pare că a devenit mai uşoară, mai veselă; unele persoane lasă impresia că grație internetului au devenit mai erudite, mai înţelepte, pentru alții –  viaţa lor a devenit mai bogată şi mai variată. Nu e de mirare, că actualmente, Internetul se asociază cu asemenea concepte precum Viaţa, Cunoaşterea, Informarea şi Libertatea. Dar… Tocmai acum, când internetul a devenit accesibil pentru fiecare majoritate în așa mod, încît, s-a creat o iluzie că această sursă de informație ar fi făcut dintotdeauna parte din viața noastră, – contemporanii noştri, iată că nu se pun pe gânduri la ceea cum a fost viaţa până la Internet. Desigur, până la descoperirea lui, a fost mult mai complicat cu comunicarea… Or, în present, a discuta cu cineva a devenit mult mai ușor, contactele par a fi mult mai libere, tehnologia modernă nu interferează, dimpotrivă, în spațiul virtual a devenit mai uşor să discuţi sau să faci cunoştinţă cu cineva… Multe depind de firea şi caracterul omului. Internetul ne-a schimbat chiar și modul de viață. Anterior, ne jucam/distram mai mult în curtea casei noastre, acum spațiul nostru de distracție este mai mult pe reţele de socializare.

În perioada sovietică, nu aveai nici motiv, nici timp să te plictiseşti. Comparativ cu tinerii de azi, care stau ore în șir cu nasul în tablete sau smartphoane, noi, cei ce reprezentăm avangarda veche – ne scufundam în jocurile din curte, sau cărţi, stând toată ziulica în cozile interminabile pentru procurarea mobilierului, a pâinii sau a salam-ului Doktorskaa… Uneori, când stau acasă şi ”nu am ce face”, îmi imaginez că dacă trăiam ca pe timpuri în perioada sau condițiile USSR-ului, aş petrece timpul mai productiv, probabil pentru a obţine ceva… din deficiturile tradiționale, ce apăreau într-o cantitate mică și doar ocazional la magazinele acelui timp. Pe-atunci, chiar de aveai bani, nu puteai procura cele necesare – vitrinele magaziilor erau imediat pustiite în asaltul cumpărătorilor flămânzi. Azi, prin toată varietatea paletelor de vitrine pline cu mărfuri de prețuri exagerate, că ţi se învârte capul, – un salariu lunar nu-ţi ajunge pentru a plăti studiile propriilor copii, barem să-ţi astâmperi poftele!

De ce totuşi era mai interesant de trăit pe vremuri? O spun, nu din motiv de nostalgie, ci pentru că mă bucur într-o anumită măsură, că în copilăria mea nu am avut nici telefon mobil, nici computer. Îmi amintesc cu zâmbet acele timpuri, şi sunt convinsă că era mult mai interesant să trăieşti! Pe-atunci se apreciau si comemorau Rădăcinile. Astăzi, le-am uitat, ori ne prefacem că le-am dat uitării, cu o absolută… făr-de-rușine și indiferență… Mentalitatea a devenit distrugătoare, și odată cu ea, copiii merg într-un pas… Mi-e dor de unele momente din acea perioadă, deoarece pe-atunci lumea chiar ştia să se distreze, să se bucure de orice clipă împreună. Oamenii erau mai sufletişti, mai apropiați şi mai comunicabili. Citeau mult mai mult ca în prezent, mergeau mai des în vizite, la teatru sau la cinematograf, la biblioteci, la întâlnirile în oraş cu prietenii, cu amicii, iar în timpul unei călătorii cu trenul se legau mai uşor conversaţiile, telefonau mai des unul altuia la fix, scriau corect gramatical și trimiteau mii de scrisori lungi și adevărate, nu virtuale, – în care se descriau emoții, stări, impresii şi bucurii reale! Erau parcă mult mai atenți unul la altul, sensibili, solidari, la nevoie, sărind  în ajutor, şi cel mai des, – dezinteresat şi necondiţionat…

Da, şi întâlnirile îndrăgostiţilor erau mai romantice: acum, romantica, din păcate, e pe cale de dispariţie… În prezent, toţi au telefoane mobile, dar adesea se întâmplă că nici ziua cu focul, nu poţi găsi persoana de care ai nevoie! Poate dorul pentru un alt gen de comunicare fac amintirile legate de copilărie sau adolescenţă, întotdeauna pozitive pentru fiecare dintre noi… Acum alături unii lângă alții, oamenii uită că pot comunica pe viu, adesea îi observ cum stând în grup (mai ales tinerii) fiecare tace chitic fiind preocupat cu butonarea telefoanului mobil, sau ascultă muzică la cască. Pentru un om care are frumoasă, şi în acelaşi timp, dificilă misiune de a educa şi a forma ca oameni nişte copii, este o dezamăgire profundă să observi că epoca asta a tehnologiei i-a atras şi pe ei în vâltoarea on-line-ului, a virtualului creator de aparenţe. Ce îmi doresc este să retrăiesc momentele acelea pline de farmec ale copilăriei mele prin intermediul micuţilor care trebuie să înveţe că prietenii adevăraţi nu-şi dau întâlnire pe Facebook, că socializarea presupune mai multă distracţie, mai multe beneficii atunci când este reală, şi nu virtuală.

Unde sunt copilăriile de altă dată? Unde este forfota de pe străzi, unde sunt găştile de copii care băteau mingea cât era ziua de lungă? Acum nicio mama nu mai scoate capul pe fereastră să-şi cheme copilul la masă, niciun tată nu-şi mai ceartă fiul că s-a murdărit şi e plin de praf. Acum totul se învârte în jurul unei tablete – nucleul divertismentului pentru toată lumea.   Până şi jocurile acelea demodate precum „De-a v-aţi ascunselea” stârnesc mai multă adrenalină, energie şi voie bună decât jocurile online în care, ca un mic roboţel înţepenit pe un scaun, copilul butonează de zor tastatura şi mouse-ul. Ce poate fi mai frumos, decât să-mi transform grădina în Strada Copilăriei, să fiu înconjurată de zâmbete inocente, de ţipete de voioşie, de suflete care îmi dau speranţă? E frumos să ştii că fericirea celorlalţi multiplică fericirea ta, că poţi avea grijă de amintirile tale, reînviindu-le prin intermediul copiilor care gustă fiecare moment, fructificându-l… Da, înainte se comunica în direct mult mai activ, iar viața era mai tihnită. Azi, se comunică activ on-line, viața a devenit mai agitată… Ce a rămas în urmă, formează impresiile legate de copilăria generației noastre. Alte impresii vor forma amintirile pentru actuala generație de copii și tineri. Aşa că, sper că și copiii noştri cu aceeaşi nostalgie, peste ani, își vor aminti de tablete și smartphone-urilelor actuale – nu e nimic rău în acest lucru…

Dacă e să fim obiectivi, – Internetul şi toată ”supa lui însoţitoare” ne bine-dispune cu accesul fiabil la gamă diversă de informaţii şi comunicarea pentru unii se face mult mai convenabilă; să nu uităm despre accesul instant la nenumărate servicii cu hard-disk-uri; posibilitatea de a opera inteligent diverse servicii fără a ieşi din casă, la fel, – rezervarea on-line de bilete şi imprimarea lor imediată pe o imprimantă personală, sau – magazine on-line; accesul la servicii directe bancare, plăţi comunale; livrare la comandă a oricărui produs oriunde în lume; accesul la orice literatură, filme, consultări cu experţii, conferinţe on-line etc . În general, Internetul este disponibil cu orice sursă de informaţie de care au nevoie oamenii. Totul în viața aceasta trebuie să aibă anumite limite ca și multe alte lucruri în viață… Vinul în cantități mici poate fi folosit ca leac, abuzul de dulce – duce la obezitate sau diabet zaharat. Astfel, și utilizarea Internetului presupune o cultură: în condiții de autocontrol cu dozare, – ne devine prieten, şi în caz de pierdere a controlului, internetul devine un drog, pentru cei care nu pot lupta cu dependenţa, afectând psihologic, mintal si social, persoanele slabe de caracter… În trecut, noi nu dispuneam de multe lucruri materiale, și comunicam în direct. Azi, avem acces la toate, dar nu ne ajunge comunicare vie… Cea de suflet.

#Svetlana_Vizitiu_Impresii, Finalista #Super_Blog_Romania

(Pentru competiţia SuperBlog)

Am crescut cu televizorul alb-negru

Plăcute amintiri cu primele televizoare din cele cu ecran alb-negru în Moldova sovietică. În grabă timpul ne cheamă după sine, cu zile lumeşti întinzând curiozitatea noastră… Emisiunile, în general, cuprindeau două posturi care se transmiteau după ora şase seara, atunci când oamenii se întorceau acasă de la servici. Eram deja comsomolistă şi… mă apuca disperarea că trebuia să aştept o săptămână până venea acea zi de sâmbătă, când puteam să mă bucur de Samantha, cea care îl frapa pe soţul ei cu vrăjile sale! Uneori, chiar fugeam de la orele de fizică, că tocmai venea ceasul când se da în reluare „Dallas„-ul, un serial american, drag mie în continuare. Aceste momente dificile, dar fericite… devenite nostalgice, pentru că erau interzise. Chiar şi TVR-ul în Moldova era interzis, iar în Floreşti, locul meu de baştină, am prins postul când deja trecuse copilăria, televizorul nostru cu tub TEMP având, probabil, farmece, căci prindea unda atunci când se rula vre-o emisiune interesantă în România. Drept că imaginea era tare proastă, titrele se citeau ca prin ceaţă, însă bucuria era provocătoare, în aşteptare a tot ce încă nu descoperisem… Atunci am învăţat eu să citesc în limba română cea cu latiniţă, graţie titrelor, graţie ţie, Românie! Pentru mine ţara asta era absolut străină, la fel ca America, eu vorbeam mai mult în rusă precum impunea sistemul… N-am avut parte de desene animate şi poveşti ca copilaşii de azi, doar de mă duceau părinţii la cinematograf. În present, se pare că am cucerit până şi cosmosul, cu acel sentiment ca şi cum am zburat personal. Deja nu mă pasionează: oare, de ce? Nu m-am schimbat cu spiritul, sunt la fel acea fetiţă drăgălaşă şi nebunatică, chiar dacă anii mi-au adăugat câteva cute şi cearcăne… Ani în urmă, idee nu aveam, că televizoarele se vor conecta la Internet, ori la telefoane mobile, smartphone-uri, nu înţelegeam cum întră oamenii în cutia ceea, cum ies de acolo, mă surprindeau absolut toate emisiunile, ceea ce vedeam era nou pentru mine… Auzeam prost de tot, de aceea privind la cutia TV, la buzele celor care vorbeau, eu rugumam în felul meu subiectul, mai mult în imaginaţie: vedeam chipuri eroice, fericite, dornice să poarte… insigna de octombrel, cravate roşii, să fie veşnic tineri ca Lenin. Nici prin cap să-mi vină să întreb ce anume discută Brejnev toată ziua în cutie, ardeam de nerăbdare să iasă el de acolo, ca să înceapă vre-un desen animat cu Lupul şi Iepurele sau filme pentru copii, care se transmiteau atât de rar în timpul întrunirilor permanente ale comuniştilor la tribună… Dar merită să îţi trăieşti viaţa, în orice situaţie trebuie să te adaptezi. Să nu ne lăsăm descurajaţi de problemele vieţii, în special, că tehnologia evoluează, iar noi evoluăm odată cu ea, implicând oferte de Smart TV-uri 3D, cu conexiune la internet și la propriul smartphone. Eu mă conformez cu mobilul meu LG gen „broască”, pentru că aşa mi-e comod să-l port prin buzunare, atunci vibraţia sunetului dă de ştire că cineva îmi face un apel. Tehnologia a progresat foarte mult, iar televizorul meu nou LED LG cu ecran rezistent afişează imagini mai clare şi mai naturale, mă bucură cu varia programe şi culori deosebite, în plus toate emisiunile le pot dubla prin titre, ceea ce este mai important pentru mine, şi desigur, pot schimba dimensiunile la dorinţă! Orice televizor SMART TV, având şi 3D, îl poţi conecta şi la Internet, fie să priveşti imagini sau filme descărcate cu ajutorul stick-ului. Copiii mei consideră că evoluţia e ceva foarte tare şi că prin magazin poţi procura lucruri trăsnite! Mai ales, că durează şi promoţii cu reduceri, cu aceste televizoare cu SMART TV, iată atunci devii agitat şi nu te calmezi până nu te laşi exploatat de lucrurile oferite practic în dar, vezi site, îţi fug ochii în stânga şi-n dreaptă, – cumpără acum! – zău, că merită senzaţii tari! Vei putea trece prin televizoare cu mintea şi implicit cu fizicul, în direcţii dorite printr-un zvâcnet al gândului, doar palpând cu telecomanda ca prin lampa lui Alladin!..

Articolul scris pentru a 5 probă SuperBlog 2014

Dragostea on-line

Ce poţi să afli despre o persoană? De ce ne grăbim să o cunoaştem pe reţea? Când doare sufletul, nu-ţi arde de farmacie, şi speri că leacul îl găseşti aici… Ne întruneşte o reţea cu cei căsătoriţi ori divorţaţi, singuratici, tineri şi bătrâni, – veseli, buni, falşi sau răutăcioşi… Dar nu, acum nu voi vorbi despre ei. – On-line, cel cu becuşoare verzi, – de parcă arde un sufleţel străin: cu multe virgule, puncte, şi atâtea spaţii… Dar nu te grăbi să faci concluzii, atunci când arde un sufleţel, ca o luminiţă în fereastră, şi vrei să-ntrebi mai repede: – Da cine-i, cine-i acolo? – De ce mai are nevoie un om?.. Mai stai pe-o pagină niţel, şi vei afla un blog întreg! Un blog străin îţi va trezi curiozitatea, şi ca urmare, vei avea senzaţia că te-ai inrudit cu persoana paginii străine. Citeşte printre rânduri şi imagini, – vei afla, că undeva, există o luminiţă în noapte… Iar dacă simţi negativ, atunci fugi cât mai departe, e un semn aparte… de furie. Caută persoane ce luminează cu inima nu doar viaţa, chiar şi Internet-ul! Pe cei care te percep cu sufletul. Vino acolo, unde e lumină-n chip şi vorbă bună. Unde ai ce învăţa şi împărtăşi cu copii tăi, – aminte de învăţăminte!.. Şi trist fiind, să vii, – să te cuprindă cu căldură, te va încălzi ca un soare. Atunci când un suflet luminos se întristează, – el nu se va închide oricum. Va încălzi în continuare ce celor pesimişti nu le e dat. Şi dacă în viaţă e puţină zi, înseamnă că duci lipsă de prezenţa acelor fiinţe, în care strălucesc kilowaţi extraterestri! De care ai nevoie din tot sufletul tău… Caută căldura lor, fie şi în virtual. Este la fel, o viaţă, un mod de a simţi! Dacă reuşesti s-o găseşti în reţea, atunci, probabil într-o zi, vei păşi pe-o cale reală… Şi-alături, de zâmbăreţii licurici, se vor lumina şi suflete pesimiste. Trebuie să Crezi că suntem capabili să găsim acea lume, acea lumină – ce alungă umbre de pe faţă…
În grabă timpul ne cheamă după sine, cu zile lumeşti întinzând curiozitatea noastră… Şi brusc, tristeţea te îmbrăţişează, agăţându-te de umeri… De gândurile tale… Dar să-ţi trăieşti în grabă viaţa, – nu, nici eu aşa nu vreau. Doresc să radiez pe acest pământ, cu iarbă verde sau ninsoare… Să rătăcesc prin ţară până-n zori… S-ascult cuvinte adresate mie…Prin ploaie, cu grindină bocind…Prin soare, cu gingăşie zâmbind… Iar Dragostea-i cu mine, permanent alături… Copiii şi nepoţii să nu ştie de război…Fie, ca Îngerul să le ferească de dezastru teribil!.. Nu vreau să-mi pierd prietenii şi cei dragi, – să fie fericiţi, şi – mulţi ani înainte! Eu, Domnul rog, să vă păzească, să vă binecuvânteze, pe toţi la care ţin, şi preţuiesc! Iar vremea se întinde, în grabă, clipe numărând, nisipul printre degete scuturând… Trăiţi, învăţaţi să iubiţi şi să iertaţi! Niciodată nu poţi şti, cât ţi-e dat să trăieşti pe acest pământ! ❤
Svetlana Vizitiu

Vinde-l pe eBay!

Fiica îl anunţă pe tăticul ei:

– Tată, m-am îndrăgostit de un băiet şi te închipui, e atăt de departe, e tocmai în Australia!

– Dar cum v-aţi cunoscut?

– Ei, bine, ascultă, ne-am întâlnit pe un site de matrimoniale, apoi, el mi-a devenit Prieten pe Facebook, după ce, o lungă perioadă de timp am corespondat pe ICQ, mi-a declarat dragoste pe Skupe, şi de doua luni suntem împreună pe Whyber… În general, taticule, eu vreau să-mi dai liber şi să mă feliciţi!
– Da, desigur, eu sunt de acord! Căsătoriţi-vă, ciripind un ”Da” pe Twitter, cumpăraţi-vă copii pe OZON, şi achitaţi-i pe PayPal! Şi dacă, vreodată, n-ai să-l mai poți tolera, – vinde-l pe… eBay!

😀 😉