Dragi parinti, copii… Patria mea

Părinții mei, Vasile și Teodora VIZITIU /2008/

       Recent am revenit dintr-o călătorie din Africa, și din avion:

La sosirea Acasă                                                                              
Inima a tremurat, tremurat…
Iată, sub aripa Chișinăului…
Săracă, dragă Patrie, în vise mă purta…
Acoperișuri cu concavitatea gri.
Vualul țevilor împrăștiat rigid,
Un verde palid cu culori râzând
De-un soare roșu, grâu pârlit…
Elemente create de om.
Ocazional, doar în scurte călătorii,
Iată, văd Floreștii acum,
Nu mi-am luat rămas bun de la speranțe.
Că există o ușă către altă viață.
Plină de recunoștință,
Abecedar fără de experiență
În timpuri triste,
Miere cu viespe…
Patria mea! Viata, cât de puțin,
Dată acestui pământ,
Nu mă întristează.
Și, mă voi crede pe cuvânt.
Totuși eu sunt ea, pentru totdeauna,
Nu-mi poți lua viața de la tine…
În diasporă nu m-am integrat,
Nici în Uniune Europeană…
Stropi din valurile unui Răut liniştit
În amintirea suprafeței line.
Eu am plecat pentru totdeauna,
Dar în Moldova rămân…
Am îmbrățișat-o,
I-am zis „Așteaptă”!
Oricare muritor are nevoie
De-un loc în mormânt…
Nu este totul pierdut,
Și-aici e colțul meu,
L-am ales din timp…
Alerg mereu la el…
La mormântul tatălui meu…
( ”Patria mea”, S.Vizitiu, ianuarie 2022) 

• Un an în urmă, într-o zi de 11 decembrie 2020, m-am trezit cu un sentiment ciudat de frică și anxietate (cu toate că trăiam cu ele toate viața). M-am ridicat din pat, am băut un ceai din flori de tei, și am mers la policlinică, aveam bronșită, testul la covid negativ. Trezindu-mă din rândul la medic, am văzut câteva apeluri nepreluate de la sora mea, cu mesaje. Apoi, a telefonat, și ezitând, a scris… ”vezi, că tata nu mai este”.

Mai departe, îmi amintesc strigătul meu, medicul care era peste mine și telefonul spulberat. Apoi, au început fiorii groaznici… Dar, în cele din urmă, eu întindeam timpul… ca să nu-mi văd mama plângând… Și pe tata în sicriu… Mi se părea, că atâta timp cât nu îl voi vedea, e undeva pe-acolo, dar… viu. Groaza m-a posedat. Groaza! Iar la ora nouă au venit mama și frații și am plecat la tata, la Ritus, apoi la biserica de la porțile Sf. Lazăr. Aveam o frică să întru in salon. Eu negam, refuzam realitatea. Nu este posibil așa ceva, poate medicii au încurcat ceva și e în comă? Au întrat copiii mei, pentru ei această pierdere a fost una prima din viață – una conștientizată.

Tată, iartă-mă! este atât de teribil, că nu poți să mă susții și să ai milă de mine. Cum să-mi revin din această pierdere de tine? Cum mă vei liniști și vei calma durerea mea, cum vei împrăștia temerile mele? Dar fratele, sora, cum și ei fără de tine? Funeraliile fără lume, condoleanțe și cuvinte frumoase la adresa ta online (ți-ar fi plăcut să le auzi), și ca urmare – pustietatea.

Și pocăință, remușcările, din nou pocăință… Ce-i important e că timpul nu șterge nimic, cu trecerea lui se face și mai dureros pe suflet. Ne lipsești, tată! ❤ 

„Feciorii cei buni adaugă şi cresc numele părinţilor lor şi-l fac fără de moarte, iar feciorii cei răi ocărăsc şi sting numele părinţilor buni”./Miron Costin/

     Toată viața am așteptat că atunci când copiii mei vor crește, eu voi fi liberă. Și nu constă în faptul, că eu vreau să-mi schimb radical modul de viață sau că… nu-mi iubesc copiii, pur și simplu, doresc să scăp un pic de povara responsabilității, să-mi îndrept, în sfârșit, umerii. Gândul, că nu te mai reține nimic, deja îmbată. Dar, nu este normal, iubirea neagă asemenea visuri, mereu vei simți responsabilitatea pentru cei dragi…

Acum voi spune, vă rog, nu mă lăsați în pace…

Ce regret, e că dacă am reușit ceva sau nu, fie nu voi face niciodată, nu e pentru că în jur toți sunt monștri sau sunt eu o scorpie, – e doar din cauza că în interiorul meu nu mai am putere…

• Anii de experiență se simt totuși, și înțeleg că nu aș dori să întorc ai mei 20 – da, atunci ești tânără, atrăgătoare, dar nu și în măsură să te descurci cu aceste resurse din prezent. Cineva e cu capul în afaceri, cineva naște copii unul după altul, cineva încearcă să le reușească pe toate și la 30 de ani, în fine se epuizează… Și, într-adevăr, noi nu ne simțim în această goană inutilă. Și doar este foarte important să-ți Auzi sinele, și necesitățile tale. E trist să realizezi, că trăiești viața altor persoane, impuse de scenarii străine, ca la serviciu, de exemplu, sau de regulile ciudate impuse de guvern… Trebuie doar să TRĂIEȘTI. Acum regret că rar am mers la mare, la munte, la natură, cu prietenii și cei dragi… Mă ajutați să recuperez timpul? 😀

Scenariul meu real a fost dintotdeauna: să fiu sinceră și cu mine și cu alții. Nu accept minciuna, în special, cea distructivă în relația cu sine. În viața noastră e foarte multă mașinărie, suntem ca automatele, și noi deja suntem ca roboții. Și fiecare cu gândacii lui în cap. Cu mobile și căști la urechi, nu vedem nimic în jurul nostru, nu ne ascultăm copii, cei dragi, prietenii, colegii… Să te oprești, să te pui pe gânduri și să te asculți – este sincer! ”Sufletul doare – e bine!” Oamenii au nevoie să se dezvolte. Merită să te privești cât mai adânc, în interiorul tău. Crizele sunt necesare în viața noastră uneori, pentru că prin ele noi ajungem la noi oportunități. O persoană celebră a fost întrebată, ”ați devenit popular, cum ați reușit?”. Și el a răspuns:”eu m-am pregătit bine pentru a obține victoria. Am mers spre ea 10 ani muncind”. Subiectul discutat era despre afaceri și despre ceea ce este deja tarziu să realizezi. Dar, oricum, trebuie să răspândești aripile și să acționezi! Nimeni – pe nimeni nu l-a deranjat să deschidă afaceri noi și căi de succes!

• Eu (nu) regret că n-am întâlnit un om cu care s-ar fi putut trăi toată viața, și care ar fi putut trăi o viață cu mine. Au fost zeci de oportunități, posibilități, dar nu și ”acea” persoană… Nu ca tatăl meu…  După 50 – viața unei femei doar începe!  Ce tristețe, sau dorințe pentru un umăr ”puternic”? Este un mit. Visați la ceva mai productiv. Pentru început, calmați-vă, prindeți un alt gust de viață. Experiența este acumulată. Tinerețea nu a dispărut, în special, cea din interior. E șuperb! Este tocmai timpul – să faceți planuri noi și să le aplicați metodic… Să rămâneți mereu ceea ce sunteți. Important, e să nu dispară dorința de viață, să schimbați ceva, să realizați, chiar dacă nu întotdeauna funcționează…

Atunci când începeți să regretați vă distrugeți tot începutul feminin, timpul zboară, pleacă anii și puterile. Să fiți sănătoși și fericiți, o viață lungă să-aveți și în dragoste noroc și în tot ce vă înconjoară… Baftă!

Să fim umani! Oameni să fim, întotdeauna oameni! Cât de greu nu ar fi în viață, indiferent de provocări și problemele ivite pe capul nostru, niciodată să nu renunțați și să nu pierdeți fața umană, – nici o putere și niciun ban nu merită acest lucru. Bucurați-vă de fiecare zi, și de fapt, în viață sunt puține lucruri ne-ar deranja să fim fericiți… Goniți indiferența care bantuie molipsitor!

• Despre memorie! Amintirea despre strămoșii (părinții) noștri constituie principala bogăție a sufletului nostru. La urma urmei, pentru nivelul de trai la care am ajuns în prezent, au luptat generații de oameni, cei care au creat și au dezvoltat societatea noastră. Și noi înșine – suntem o continuare directă a valorilor morale, istorico-culturale ale buneilor și străbuneilor. Memoria rudelor decedate, de asemenea, poate fi mult mai sacră decât memoria demnitarilor proeminenți din trecut. ”Sub fiecare piatră funerară există – o istorie mondială”, spunea Heine. Și, desigur, fiecare om este unic prin individualitatea lui, fiecare lasând amprenta lui în viață, o amintire a faptelor, gândurilor, aspirațiilor sale de viață. Anume generațiile trecute ne-au creat pe noi, cei prezenți, ne-au înălțat gândurile și sentimentele pân-la vârfurile înțelepciunii umane. De aceea, noi întotdeauna trebuie să păstrăm în amintire… amprentele frumuseții și înțelepciunii omenești, acea flacără care lumina viața celor plecați și care ne-au lăsat-o ca moștenire, iar noi o vom oferi urmașilor noștri. Omul se incadrează în această lume nu doar ca o ființă gânditoare și simțitoare, dar și ca o legătură într-un lanț dur etern care leagă trecutul și viitorul. Cu cât mai mult prețuiește omul memoria părinților, buneilor și străbunilor lui, cu atât mai mult el este conștient de locul său în această lume, cu atât mai mult simte responsabilitatea lui pentru viitor. În strămoșii noștri e rădăcina existenței noastre de azi, originile noastre de onoare, ale conștiinței, demnității și idealurilor noastre… 
• Dacă omului nu-i place, cel puțin ocazional, să privească imaginile vechi ale părinților lui, și nu pune preț pe amintirea lor, e clar, că nu-i iubește sau nu a ținut la ei. Dacă omul nu iubește casele și străzile vechi ale orașului în care locuiește, fie și cu ”lacunele” istorice, e de înțeles, că nu are dragoste nici pentru satul sau orașul lui. Dacă omului îi sunt indiferente monumentele din istoria țării, bineînțeles, că el este indiferent și față de țara lui… Astfel eu înțeleg dragostea de Patrie…
• Vă doresc, ca toate dorinţele să se îndeplinească. Și-acest an a fost greu, nu mai suportabil ca cele două recente, și cele cu miliarde dispărute etc. Mai departe, totul va depinde de noi. Dorinţa mea principală tuturor prietenilor în An Nou – să dispară Covid-ul, să deveniţi mai bogaţi şi să nu vă îmbolnăviţi! Zâmbiţi, distraţi-vă, şi goniţi la fund toate gândurile rele. Gustul fericirei dulci de mandarine şi spirit vesel şi magic ALĂTURI DE CEI DRAGI să fie cu voi mereu! Prieteni buni si mult noroc! LA MULŢI ANI! 

Despre casa noastră. În istoria tării noastre sunt multe exemple de negare ale trecutului. Noi deja nu o dată am distrus lumea veche, cu intenția de a crea alta nouă. Uneori chiar distrugând monumentele create de concurenții care nu se incadrează în ideologiile noastre politice… Și care este rezultatul? Poate e timpul să ne punem pe gânduri dacă este posibil să construim o casă de calitate bună fără un fundament dur? În opinia mea, răspunsul principal constă în atitudinea noastră personală față de o problemă. Cred că dacă în inimile noastre ar fi mai mult respect pentru persoanele în etate, pentru tradiții, atunci și viața noastră ar fi mai ușoară. În cele din urmă, atunci când simți sprijinul generațiilor, – începi să percepi obiectiv realitatea și… să mergi înainte devine mult mai ușor!

• Mi-e dor de voi, parinți! 😥 

❤ SVizitiu

 Pe măsură ce îmbătrânim, lista dorinţelor noastre devine tot mai mică şi mai mică, şi ceea ce ne dorim cu adevărat de Crăciun sau de Revelion, – nu poţi cumpăra nici cu oricare bani.

Comemorez amintirea persoanelor dragi care au decedat în urma covid în acesti an /2020-21-22/: tăticul meu Vasile Vizitiu, Mihail Ionașcu, Nicolae Sinchevici, Victor Sinchevici, Eudochia Taricaev, Serafima Senkevici, Ecaterina Cudreașov… Dumnezeu sa-i ierte, să-i odihnească în Dreapta Lui!

Nu căuta avut, sărac, Prieten să-ți fie!-tata-Vasile Vizitiu în memoriam

Svetlana Vizitiu, Impresii blog

Oameni Soare la Filarmonica Națională. Crăciun fericit!

Toată sala Filarmonicii era plină de aroma vinului moldovenesc. Cel mai important și, da, surpriza zilei – a fost ședința cu master-class cu pictarea participanților, în special a copiilor cu nevoi speciale, – a unui tablou cu vin spumant de varia culori, ghidați de pictorița Elvira Cemortan-Voloșin, organizatoarea acestui eveniment de caritate grandios prin subiectul său… Copiii au fost într-adevăr plăcut surpinși și au deprins cu interes tehnici noi pentru ei înșiși în măiestria artelor plastice muind pensule în vinul aromatizant. După ce a pictat și ea, o fată dintre copiii Soare, s-a așezat lângă mine. O întreb cum o cheamă. – Leila. – Vorbind despre culori, noi priveam în direcția copiilor care continuau să picteze cu vin… Leila brusc a deschis portmoneul său și scoase din el o imagine indoită pe jumătate. O netezi și mi-o arătă: – „Este iubitul meu…” Mi-a spus-o calm,  dar m-a impresionat, – pentru mine a fost punctul culminant… și eu abia m-am stăpânit să nu izbucnesc în plâns… – Cât de sugestiv este mesajul fetei!

Persoanele defavorizate țin să demonstreze societății că sunt oameni la fel ca fiecare dintre noi, doar că… noi nu înțelegem unele lucruri decât atunci când nimerim singuri în situația lor vulnerabilă… Fata a ținut să menționeze că are și ea iubit, la fel ca ceilalți tineri sănătoși și se mândrește cu acest lucru pentru că iubește reciproc, oricum n-ar fi sănătatea sau chipul ei trădător, ea simte și gândește la fel ca fiecare om!

Suntem diferiți, dar suntem Împreună!

De Crăciun în Galeria ARTELIT, din cadrul Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” a avut loc expozțiția „ARTVINPURCARI ’19”. Partenerii evenimentului: Asociația Culturală „ARTELIT”, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”.

În cadrul expoziției au fost expuse tablourile și fotografiile următorilor artiști: Elvira Cemortan-Voloșin, Gheorghe Negru, Victoria Fonari, Viorica Grebincea, Cristina Balan, Veaceslav Ignatenko, Svetlana Vizitiu ș.a.  Invitații evenimentului: Asociația Centrului de Reabilitare „Planeta carității”, familii cu mulți copii din Băcioi, familii cu copii cu dizabilități și alte nevoi sociale. Scopul evenimentului: susținerea copiilor talentați din familii social vulnerabile și a copiilor talentați cu dizabilități. Moderatorul evenimentului: scriitoarea Victoria Fonari, dr. conf. Cuvânt de salut / de felicitare:  Svetlana Bivol, directorul general al Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici”;  Elvira Cemortan-Voloșin, președintele Asociației Culturale „ARTELIT”; Marian Stârcea, director artistic al Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici”. Au venit cu impresiile lor și din cei rândul invitaților: Ludmila Șișkina, directoarea  Asociației Centrului de Reabilitare „Planeta carității”, Natalia Postică, asistenta sociala din Băcioi. Festivitatea a continuat cu concertul „GALA DE CRĂCIUN” în sala mare a Filarmonicii Naționale.

Anul Nou și Crăciunul sunt sărbătorile pe care toți copiii le așteaptă, indiferent de starea lor socială, de aceea sosirea iernii este o bucurie în plus pentru ei. Organizarea evenimentelor pentru copii și alte persoane cu nevoi speciale este eficientă atunci când e efectuată în mod corespunzător pentru toată lumea. Suntem diferiți, dar suntem împreună!

Așa s-a realizat destinul că în această lume vin oamenii care sunt oarecum diferiți de ceilalți în viața lor de zi cu zi prin comportamentul lor, prin aspectul lor exterior. Sunt „oameni speciali” cărora le este destul de dificil să se adapteze condițiilor vieții moderne, cei care sunt ades neînțeleși de mediul înconjurător, și cărora le vine greu să realizeze inferioritatea lor. Acestor oameni le este foarte important să știe că ei nu sunt singuri în această lume și că este în puterea noastră să le facem viața un pic mai confortabilă, mai omenoasă și mai veselă… De aceea, îmi este foarte rușine pentru mass-media și pentru demnitarii de stat, care sunt promovați în prim-plan la toate știrile de primii. Și doar nu au realizat încă nimic în mod special, nici pentru moldoveni, nici pentru persoanele vulnerabile, oferind niște bănuți ca și cum „ar astupa gurile” pentru un timp… Iar evenimentele promovate de Oamenii cu Inima pentru care doare într-adevăr această societate vulnerabilă, – știrile nu prea se avântă să-i menționeze. Dar Dumnezeu e Mare! Și ajută!
Mulțumesc enorm acestor Oameni Soare, organizatorilor și participanților menționați mai sus!

Crăciun fericit! Doamne ajută! ❤

Svetlana Vizitiu, martor ocular cu inima la eveniment! Accesați maginile din albumul Caritate VinPurcari pentru pictura :

https://www.facebook.com/pg/blog.svetlanavizitiu/photos/?tab=album&album_id=1458700854284948

Filmulețul cu câteva imagini de la evenimentul caritabil:

Si un filmulet cu coorganizatorii evenimentului caritabil Ana Sandra, Chirca Natalia, din echipa ArtVin Purcari – care vor fi gazda viitorului Eveniment ARTVIN PURCARI 2020, editia a II, si alte multe activitati despre care veti auzi curand :

Minune de An nou

La sfârşitul fiecărui an, întreagă Moldova îşi iese din minţi! Şi probabil că toată lumea, pur şi simplu, îşi iese din minţi! Ce nu ar inventa antreprenorii inventivi! În piaţă găsiţi orice mărunţiş, în special animăluţe, al căror an vine pe horoscopul estic. Credinţa oamenilor în superstiţii rămâne iradicabilă, cu toate că suntem deja în veacul XXI. 

În general, (aici eu vin cu povestea mea) nici acel an nu a fost o excepţie, şi toată capitală s-a afişat cu postere cu diferite capre, iepuri sau câini veseli… În această turbulenţă, nu am rămas nici eu la o parte, mai curând m-am regăsit involuntar în centrul activităţilor. Angajată într-o acţiune de caritate la care au venit sute de invitaţi. Cu o mască de iepure împrumutată, iar pe fustă rochiei am lipit câteva bucăţele de blăniţe care eventual au devenit principala intrigă a povestei. Un adevărat bal de revelion, care nu promitea să fie deosebită de alte activităţi de caritate, totul decurgea ca de obicei. Oaspeţii soseau, cânta muzica, şi atunci când s-a stins lumina, s-au auzit fanfare solemne şi Moşul Crăciun şi Alba ca Zăpada au întrat în sală de festivităţi. Toată surpriza în fine, atunci când în mod neaşteptat apăruse Iepuroaica, eu, adică… Efectul a fost cu adevărat uimitor, şi reacţia diferită: cineva incepea să râdă, cineva să filmeze, iar unele persoane încercau să atingă personal Iepuraşul pentru Noroc. Şi de această dată, merg eu cu aparatul meu roz să filmez petrecerea, când cineva brusc mă apucase… de fustă rochiei. Eu înciudată mă întorc şi observ o fată de 30 de ani, şi ea mă roagă cu blândeţe ca eu să-i îndeplinesc o dorinţă: ’’să se mărite cu Aurel’’. În ochii ei era atâta rugă, că chiar am rămas confuză. Moşul Crăciun şi Alba ca Zăpadă s-au cam speriat să nu fie scenariul dat ”la fund”, muzica încetini, oamenii brusc au tăcut şi ei. Toţi se întrebau ce va fi mai departe?

Dar, mai departe n-a fost nimic! Am stat şi m-am uitat îndelung la această fată… în tăcere. În orice poveste ’’cu ghinion’’ care se întâmplă cu mine, eu dau vina în primul rând pe mine 😀  Doar, că jumătatea ţării noastre – sunt Ele, la fel de frumoase femei, simple şi educate, care doresc pur şi simplu să fie fericite, să se căsătorească cu succes şi să fie necesare familiei… Ciudata fată a bolmorosit ceva despre prima ei căsnicie nereuşită, despre copilul ei fără de tată, despre serviciul ei de nevoie… La finalul discursului său confuz, fata mi-a rupt din blăniţa lipită pe fustă, a spus că aceea neapărat îi va aduce noroc… Au trecut probabil şase luni, istoria a fost uitată, şi fata a cărei nume nici măcar nu am întrebat. Într-o zi obişnuită, treceam pe lângă monumentul Ştefan cel Mare, ca de obicei de la serviciu spre staţie… În acel moment am observat un cuplu: mire şi mireasa făceau poze. Toată lumea îi privea cu admiraţie, erau frumoşi şi fericiţi. Într-o clipă, mireasa în rochie albă brusc se îndreptă în direcţia mea. Nici n-am reuşit să răsuflu de uimire, şi m-am pomenit în braţele ei. M-a cuprins cu lacrimi, mulţumindu-mă că i-am îndeplinit dorinţa! Sărmanul mire încerca s-o dezlipească de mine. Apoi, realizând absurditatea situaţiei, mireasa a început să râdă. Când pasiunile s-au diminuat, mireasa a explicat că eu sunt acea Femeie care ia adus noroc de An nou, iar bucăţica de blăniţă de iepure a devenit talismanul ei şi o ajută în viaţă. Ea cu Aurel, de fapt, acum au devenit soţ şi soţie!

Cine va spune că nu există miracole în lume? 

Recunoaşteţi, că şi voi aşteptaţi sărbătorile de iarnă cu nerăbdare! Pentru că nu contează modul în care fiecare din noi se referă la ele: cineva mai din vară este în aşteptare a zarvei cu veselie: bradul, ghirleande, cadouri, artificii… Şi, cineva din contra visează doar un lucru: ca toate acestea să se încheie cât mai curând şi să se înceapă din nou liniştea vieţii cotidiene fără cozi interminabile în magazine, cadouri fără sens şi aceleaşi urări repetate din an în an. Şi totuşi, fiecare rămâne în anticiparea schimbărilor pozitive, cu speranţe şi dorinţe realizate. Nicio altă sărbătoare nu este în stare să ne unească într-atât de reuşit… Oricine ai putea fi: un romantic incurabil, fie un sceptic inveterat, nu-ţi pasă, chiar dacă în adâncul sufletului doreşti să crezi atât de mult că cu fiecare ultima filă din calendarul vieţii tale vor pleca şi toate cele rele (Doamne ajută!), iar Revelionul îţi va aduce cu siguranţă un alt an cu bucurii, prosperitate, dragoste… Pentru că Credinţa din sufletul tău te va salva, şi acest lucru este indiscutabil…

În Noul an minunile ne aşteaptă pretutindeni, trebuie doar să le poţi distinge, oricare n-ar fi spiritul tău în această zi cu soare, cu ninsori sau ploi… Să poţi ascultă şoaptele Destinului! Şi atunci, va veni fericirea – necondiţionaţă, frumoasă, eternă… Există minuni, care schimbă în cel mai serios mod viaţa, şi uneori se petrece ceva neobservat de alţii, o mică şi banală magie cotidiană, dar şi ea va aduce fericire, poate nu atât de globală, dar totuşi la fel de palpabilă în sufletul tău. În nopţile dintre ani, se petrec uneori evenimente complet inexplicabile. Cineva sceptic le plasează la coincidenţe banale, iar cineva crede cu sinceritate că este destul de norocos să asiste la adevarate miracole, şi în cele din urmă are dreptate! 😀 

❤ SV

Există Crăciunul, există Anul…

Oamenii nu întotdeauna au nevoie de sfaturi. Uneori, ei au nevoie de grijă, de sprijin, de umeri pe care să plângă. De urechi, care ascultă, și de o inimă care va înțelege… Anii vor trece, oricine va realiza, – una nu se va schimba:”Cu cât mai mult te sacrifici, cu atât mai puțin ești prețuit”. Nu conta niciodată pe alții. Problemele tale sunt și distracțiile tale… cu ele. Din păcate, oamenii care ne înconjoară, nu sunt întotdeauna cei care au pretins a fi de la început…

Vrei să știi cine ești sau – ce poți deveni? Tu poți îmbrățișa pe cineva care plânge, să faci să râdă pe cel furios, să te așezi la o bancă alături de cineva lipsit de speranță. Tu poți deveni pentru cineva o Lume întreagă! Dar, totul se schimbă. Cei străini devin apropiați. Rudele – străine. Prietenii se transformă în trecători, și cei dragi – în cunoscuți… Uneori, suntem tăcuți, nu pentru că nu mai avem despre ce discuta, ci pentru că avem mult mai mult să spunem decât ar fi putut cineva să înțeleagă. Omul care a suferit enorm, niciodată nu va râde de nenorocirea sau disperarea altuia, pentru că știe prețul suferințelor de suflet. Așa cum nimeni nu-și cunoaște soarta, – trăiește liber, să nu ai frică de schimbări. Atunci când Domnul ia ceva, nu pierde ceea ce oferă în schimb!..

Iarna – este momentul minunilor, basmelor, dragostei, căldurii, așteptărilor noi… Să credem în miracole! Pentru că în curând e Anul nou. Pentru că e Crăciunul… Noul an va fi cu totul diferit. Oameni noi, evenimente noi, vise noi și… noi dezamăgiri… Bărbații cred că femeile preferă eroi sau cei frumoși, și uită că ele preferă pe cei care au grijă de ele! Relațiile între bărbat și femeie trebuie să aducă bucurie și plăcere, și nu dorința de a te scufunda în propriile retrăiri… Oamenii exprimă ”Te iubesc” prin diferite moduri:”Mănâncă-ți dejunul”, ”Pune-ți centura de siguranță”, ”Îmbracă-te mai cald”, ”Voi spăla eu vesela”, ”Sună-mă, atunci când ajungi…”, ”Eu vin, așteaptă-mă”… și multe-multe alte lucruri. Dar, noi nu le observăm… Cel mai important, să fie cineva alături de tine în clipe grele…

Există fapte care nu pot fi iertate. Există cuvinte care nu pot fi uitate. Și, clipe după care persoanele cele mai dragi devin nimeni. – Dar, totul va fi bine! Pentru că Răul nu e admisibil! Apreciază pe cei, cu care poți fi tu însuți. Fără măști, omisiuni și ambiții. Și, ai grijă de ei, – acestea îți sunt trimise de soartă. La urma urmei, în viața ta ei sunt doar unități. Și dacă va spune cineva că e absurd, – tu însă să Crezi în minuni. Este mult mai bine să aștepți cu o speranță de fericire decât să te predai cu ochii plecați…

Să credem în minuni! Copilăria trăiește în noi mereu, doar se ascunde și la o vârstă mai înaintată… își declară din nou drepturile! În general, este bine să aștepți minuni, și ele se îndeplinesc ca și atunci când, practic locuiești la servici, dar salariile nu cresc… Fie, ca anul următor să nu repete erorile anilor trecuți. Și nu te agăța de ceea ce-a fost și nu te-a mulțumit. Amintește-ți doar ce-a fost bine, și nu invidia pe nimeni! Că Dumnezeu îi apără pe cei obijduiți… Ce ți-e trimis de ceruri primește ca de la sine. Și indiferent, de cât de greu îți este, tot ce se face – e spre bine! Să fiți fericiți! Imposibilul să devină posibil! Să fie mai aproape ceea ce pare a fi departe! Și tot ce pare dificil de rezolvat, să se realizeze ușor și frumos! ❤ ❤ ❤

LA MULȚI ANI ȘI BINECUVÂNTĂRI! SĂ FIE PACE!

Iubeşte precum şi eu te iubesc!

”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, autor Vasile Vizitiu

Prima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș prin troiene de zăpadă. Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă cu urechi pe cap, strâns legată cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe după ce mă rostogoleam cu sania, mă ridica și mă scutura de omăt, apoi mă punea la loc, și ținând bine frânghiile legate mă ducea cu o viteză nebună în goana soarelui ce strălucea orbitor în albia omătului, și eu fericită țipam și râdeam de bucurie și de spaima vitezei mari. Încă nu puteam vorbi, probabil atunci părinții mei au aflat că nu aud, de vină fiind o simplă eroare a medicilor cu supradoze de antibiotice cu streptomițină, ceea ce m-a marcat pe viață, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții pe care le poate avea orice om normal… Tata înțelegea, că doream o viteză cât mai rapidă, și mă făcea să zbor cu sania… Eram tare fericită… Atunci am realizat, că sunt un Om în Viață, că am Părinți, că sunt un Copil fericit cu Mamă și Tată pe care-i iubeam enorm: am simtit-o în acel moment cu sania, nu știu, de ce, dar e primul caz din copilărie cu tata pe care l-am memorizat… Ei bine, tata era mereu plecat de acasă. Venea, de obicei, la masă, era un om public, și avea șofer de serviciu care îl aducea obosit și înfometat. Era strict cu disciplina și planurile lui de lucru, dar la masă venea acasă pentru că bucate ca ale mamei mele Teodora nu le prepara nimeni. Mama lucra la policlinică raională și, zi de zi, venea la amiază la masă, mai degrabă că să-l hrănească pe tata. Avea mare grijă de el și de noi cei trei copii ai lor. Cred că mama este mereu talismanul tatei, pentru că au fost câteva cazuri de cumpănă, și totdeauna mama i-a salvat viața. Dar despre toate acestea, vă recomand să citiți din cartea lui tata ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” – e foarte ușor de citit, și e scrisă conform dialectului personalizat Vasile Vizitiu. Eu însă-mi cunosc pe tata ca un om fain, fan al tradițiilor și obiceiurilor moldovenești, un cântăreț și îndrăgostit de muzică populară, a tot ce a însemnat pentru noi moldovenii, de-a lungul timpului, – este cel care recunoaște că Limba noastră este cea Română, iar Basarabia a fost dezlipită de România și aceste lucruri trebuie reparate! Cea mai recentă apariție de carte a tatălui este destinată familiei, dar spre surprinderea noastră aplaudată de câteva personalități care insistă să fie publică. ”A trecut tinerețea, dar odihnă nu mai avem…”, – spune tata. Atât de bine îl înțeleg, dar din păcate nu pot schimba nimic, oricât nu-mi doresc acest fapt. Tata este interesat de politică de – și după ’91, de corupția în țară, de jocurile ascunse publicului larg. Este foarte priceput în economie, managemenet organizatoric, a condus toată viața și s-a bucurat de respectul oamenilor, fără cei cu urzeli și invidie. Un om onest în mizeria societății contemporane, de pe urma căreia au avut de suferit mai mulți moldoveni, nu doar el. Sunt suficiente motive pentru a citi volumul de față. Este pentru oricine vrea să se piardă în țesăturile unei lumi de la țară cu un farmec aparte, de la începutul secolului XX până prezent, întinsă pe câteva generații de oameni, cu zeci și zeci de povestioare învăluite într-un realism magic care-ți amintește necontenit de Omul Vasile Vizitiu și moldovenii noștri. Paginile volumuli sunt împărțite în capitole scurt creative, plastice, iar rândurile te poartă de la muzica sufletului la nostalgie, de la filozofie la spiritualitate, de la religie și prin multe alte relatări pline cu tâlc. În plus, forma sub care sunt redate experiențele și poveștile autorului, proza scurtă, însoțită de multiple imagini, este cât se poate simplă și potrivită pentru un cititor înțelept. Nu este o lectură rapidă, cu toate că are un tipar larg, cu o narațiune populară, ea se deschide încet, încet, și se dezvăluie sub multiplele sale chipuri cititorului care are răbdare și este interesat de istorie, tradiții moldovenești, dar și de personalități simple fără aspirații de vedetism… Și mai mult, aducem sincere mulțumiri redactorilor Ion Borș, Dina Ciocanu, Alexandra Perez, Tipografia Centrală din Chișinău- celor care  au contribuit semnificativ și cu bunăștiință la această lucrare cu peste 200 de pagini. O lectură complexă și chiar necesară. Încercați, mai întâi, câteva fragmente din carte:

”Cuptorul era larg, de încăpeam toți – tata, mama și noi, copiii. Ne încălzeam pe cuptor, așteptând când mama va scoate de pe jăraticul încins tăvile cu plăcintele cu varză, cu brânză și cu cartofi, învârtită dulce cu magiun și mac. Mama cocea pâine gustoasă, colaci și turtă dulce. Aluatul creștea foarte bine, de se ridica deasupra tăvilor. Pâinea scoasă din cuptor era rumenă și puhavă. Aburul ei amețitor ne îmbăta cu arome, rămânând în amintirea noastră pentru toată viața. Boarea copilăriei!”; ”Eu am venit pe lume după sfintele sărbători de Crăciun, Anul Nou și Boboteaza, la 30 ianuarie 1936… Aceasta este casa părinților mei, Mihail și Feodosia, aici m-am născut eu, frații mei și surorile” – învăluit de amintiri tatăl meu relatează istoria vieții lui în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. ”Mămica mea este cea mai bună, cea mai blândă, cea mai frumoasă, este calmă, harnică și muncește mult. Chiar și la 94 de ani – ea se așeza pe pământ, lua sapa și prășea cartofii împrejurul ei, pe urmă trecea la altă bucată și continua lucrul. Ea nu putea să se odihnească…”

”Se spune că moșia, pe care astăzi se află orașul Florești și satul Vărvăreuca, au aparținut boierului Florea. Pe soția boierului o chema Varvara. Boierul Florea a hotărât să construiască pe ambele maluri ale răutului două localități. Localitatea de pe malul stâng a fost numită, după numele său, Florești. Cea de pe malul drept au numit-o Vărvăreuca, în cinstea soției sale, Varvara. Locuitorii au venit din satele apropiate și s-au așezat cu traiul aici, în valea Răutului, fiind apărați de vânturi și viscole, având în preajmă apa râului”… Așa a apărut și orașul Mărculești (din altă legendă: după numele fiului Marcu) – din cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” de Vasile Vizitiu.

”Tăiatul porcului constituia un ritual aparte, se efectua colectiv. Veneau în ajutor vecinii Fiodor Cebotaru, Afanasie Chircă și fratele lui tata, Nicolae Vizitiu. Ei răsturnau porcul pe spate, iar Fiodor Cebotaru, cu un cuțit lungăreț, nu prea lat, dar bine ascuțit, printr-o mișcare îndemânatică, înjunghia animalul direct în inimă. Eu mă ascundeam după casă, ca să nu văd acest ritual. Îmi era jale de porc. Dar curiozitatea mă readucea când se pregăteau paiele mirositoare pentru pârlirea lui. Priveam fascinat de la distanță cu câtă iscusință bărbații curățeau pielea înnegrită de foc, șoricul rămânând galben, ademenitor. Focul de paie înmuia șoricul și-i dădea un gust deosebit, îndescriptibil. Nouă, copilașilor, pe lângă șoric, ne revenea codița, urechile și bășica porcului, bine frecată în cenușă și umflată. Bășica era mingea copilăriei noastre. Apoi, după curățirea pielii de peri și spălarea pe toate părțile, treceau la desecarea animalului. Cel mai greu se curățeau picioarele și capul…”

– și tot așa, Vasile Vizitiu, cu un limbaj specific oamenilor de la țară, povestește în continuare despre fiecare detaliu referitor la acest ritual, dar și despre alte obiceiuri, istorii haioase sau dramatice, care se petreceau în curțile satelor basarabene, fără să omită numele a zeci de gospodari sau prieteni de viață. În carte sunt zeci de imagini din secole trecute, care descoperă momente din viață redate cu o dragoste enormă de țară, de tradiții și obiceiuri moldovenești vechi, cu un spirit firesc copilăresc atât de apropiat sufletelor noastre că la unele amintiri de-ale autorului nu poți să nu te oprești  scăpând nostalgic o lacrimă de dor, în special, la istorisiri despre familii, război și deportări… (SV)

”Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”

Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”

”Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”

”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”

”Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintirea celor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – Vasile Vizitiu, în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. ❤

alte surse>

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/

#Vasile_Vizitiu (30 ianuarie 1936 – 11 decembrie 2020)

Onoare și amintire binecuvântată, tată!

”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste. Svetlana Vizitiu scrie și ea poezii, iar poeziile ei ne arată un suflet foarte sensibil, însetat de frumusețe și lumină. La mulți ani, scumpa noastră Svetlana Vizitiu!!! LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI ȘI VOIOȘI!!! Întâlnirile cu tine sunt mereu un prilej de-a te bucura de viață!!! LA MULȚI ANI FERICIȚI!!!” – Dumitru Crudu

Gala Protagoniștilor 2015. Clubul ”Impresii din viata si carti”

Se spune că nu se cuvine să numeri anii în ziua de naștere, pentru că ea include bagajul pe care îl purtăm prin viață, adunând în el tot ce se întâmplă cu noi. Dar și cele mai încăpătoare valize, într-o zi, pot exploda fiind supraîncărcate de emoții si impresii de viață. În acest context, Clubul ”Impresii din viata si carti” învită personalități care pot discuta și vorbi sincer, descărcând valiza supraîncărcată cu impresii de suflet… La «Gala Protagonistilor 2015» de la art-cafe CArAnd’Ache Art&Pub s-au întrunit protagoniștii celor două ediții și chiar cei preconizați pentru anul 2016. Sunt multe persoane care s-au cunoscut și s-au împrietenit datorită ședințelor de la Sala Mare sau la masa rotundă, în încinta BM „B. P. Hasdeu”. N-au lipsit veselia și nici bucuria, cadourile și urările frumoase, – cu parere de rau, a lipsit doar timpul pe care ni l-am dorit în plus…

Ce-i trebuie unui om? Un sfat, o vorbă bună… Să doarmă liniștit alături, să se intereseze de sănătate. Să zâmbească, pur și simplu, și inima să-i fie luminoasă. Să-și facă griji,”vezi, e curent”, „îmbracă-te mai călduț”… Omului îi trebuie un om, un prieten, – să se întâlnească, să se telefoneze, să se asculte unul pe altul, fără complexe și chiar atunci când, întâmplător, a făcut o glumă proastă. ”Iar la noi e ninsoare mare, cum voi acolo, fără mine? Imi fac griji…”
Să fie omul – prieten, amicul, vecinul. Dar și cel fără de care, fericirea lipsește. Fără de care, te simți foarte singur! La Clubul ”Impresii din viață și cărți”! Vei mărturisi toate impresiile și durerile în această echipă, în care unii rămân, iar alții își iau zborul pentru totdeauna. Rămân impresiile, rămâne Omul, Viața lui… Oricând poți pleca și reveni cu valiza ta de suflet! Fie ca Experiența, Înțelepciunea, Voința, Dragostea și Sănătatea, Succesul și Norocul, Speranțele și Prietenii, mereu, să te ajute, oricare ar fi drumul tău de parcurs. Fie ca Încrederea, Siguranța și Scopul să te ajute la cârma vieții tale.  Acumulează, în comoara sufletului tău, Amintirile, Întâlnirile, Călătoriile și- aruncă insuccesele și amărăciunile, depresiile și dispoziția proastă. Și inima ta, mereu, va fi deschisă cuceririlor și victoriilor, pe care ni le vei împărtăși și celor de la club!

Aducem sincere mulțumiri tuturor protagoniștilor și invitaților, care au înviorat evenimentul cu prezența lor prin recitaluri poetice și muzicale, dansuri, în special corului de copii care a venit să ne colinde în acest local, făcându-ne, într-adevăr, o minunată surpriză. Grație Dlor Tamara Curtescu, Natalia Rahnistriuc, Diana Ciugureanu-Zlatan, Radmila Popovici, Lana Claire, Gheorghe Grâu etc care au evoluat pe scena cu repertoriul lor fantastic! Dar sentimentul recunoștinței vine ulterior și regretăm dacă nu le-am mulțumit la nivelul binemeritat!!! Să fiți sănătoși și tineri, moral și fizic. Această perpetuă înflorire, este cea mai importană pentru noi! Domnul să fie cu voi! La mulți ani! – cu drag, Svetlana Vizitiu! ❤

Numele protagoniștilor din 2015, aici: https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/12/20/retrospectiva-clubului-de-elita-impresii-din-viata-si-carti-anul-2015/

Imaginile de la Gală le vizionați aici: «Gala Protagonistilor 2015» 

= ”Mersi foarte mult de o seară minunată, unde am participat și eu. Am cunoscut oameni minunați, luminoși, plini de viață și foarte foarte talentați. Gazda evenimentului Svetlana Vizitiu m-a impresionat prin forța sa internă și energia cu care a realizat acest eveniment! Am rămas plăcut surprinsă. Sănătate și pace să aveți în noul an!” (Cristina Costov)

– Am rămas mult impresionată… Mai ales, de recitale de Radmila Popovici și Gheorghe Grâu! Mi-au cucerit inima absolut toți cei prezenți, să dea Domnul, mai des astfel de întâlniri! Le urez Sărbatori fericite tuturor protagoniștilor de la Gală! Un an mai bun, mai sănătos, mai generos financiar și sentimental! La mulți Ani! (Iulia Perez)

– ”Gala protagoniştilor a fost atât pentru mine, cât şi pentru cei cu care am dat ochii pe viu, un e-ve-ni-ment care încă urmează în timp să ne marcheze ca Artişti, Ingineri, Medici, Oameni de rând, care ştiu să se apropie unii de alţii cu inima, o raritate azi întâlnită. Plăcut surprins de cele petrecute pe durata serii, ne-am întâlnit prieteneţte, ca să despărţim ca Fraţii, pe care nimeni nu mai este în stare ca să-i despartă. sper să nu fie ultima gală, cred că merită de mers înainte, chiar am un car de idei, care merită să prindă rădăcini la următoarea gală. Vă pu-pă-cesc dulce pe toţi cu mult drag şi deosebit respect. Crăciun fericit şi Domnul să ne ia sub aripa lui ocrotitoare, iar noi avem un an ăntreg, să punem capul în mişcare, ca următoarea întâlnire, să fie-n strai de sărbătoare, între pereţii care au harul lume să adune, oameni buni, ca Pâinea caldă, pe o clipă puşi pe glume. Lume, lume şi iar lume, Dumnezeu să ne adune, la un ceai, la o cafea, să ne spunem tot ce-avem şi păstrează… i-ni-ma. Sper să fie de folos acesat remediu, scris dintr-o suflare, la cei cu inima, de cât a mea, cu mult mai mare”. (Cobzac Victor)

– ”Clubul „Impresii din viață și cărți a adunat gramajoară la sfarșit de an protagoniștii, scriitori și cititori de cărți într-o atmosferă caldă. Colindele, poezia și cântecul au fost ingredientul principal al evenimentului…Un Final de an, cu oameni frumoși la Clubul ”Impresii din viață și cărți’‘ (Tatiana Potîng)

– A fost o seară extraordinară, plină de farmec, surprize și oameni de valoare prezentăi. Svetlana Vizitiu,multumim pentru evenimentul organizat la cel mai înalt nivel. – Urez tuturor un An Nou Fericit! (Inga Albu)

https://www.youtube.com/watch?v=ic-QmUCadHc

– ”Vine, Crăciunul saluturi încep,

Vine triumful iubirii eterne,Iată-ne blânzi, fericiți de-un mister-
Forța jertfirii materne!Voi dedica taina sfintei minuni,
Unei minuni de femeie-nțeleaptă
Care ne-nvață să fim și mai buni,
Să ne iertăm, precum Domnul așteaptă!

Iată, Crăciunul, venise, cât scriu,

Tot căutând să-nțeleg cum vă cheamă,

Numele, da este, el, Vizitiu,

Totuși, Artistă, Regină Svetlană!

O Luminiță, o rază de Sus,

Epuizez fantezia-mi modestă

Poate chemarea de-a fi ca Isus,

Spre a trăi prin iubirea celestă?

Orice ați fi, oricum V-ați numi,

Vă mulțumesc pentru sufletul-Soare!

Pot să promit că Iubire, voi fi,

Cu o credință, pe veci, salvatoare!” (Diana Ciugureanu-Zlatan)

Clubul „Impresii din viață și cărți” are un protagonist principal. Acest protagonist este Doamna Svetlana Vizitiu, care a reușit să completeze rafturile Clubului și Bibliotecii cu cărți și impresii minunate, inedite din viață, dar să-și creeze si Domnia Sa impresiile ei, pentru fiecare invitat la Club. Nu cred că Dumneaei nu ar avea ce să împărtășească, dacă ar fi ea însăși prima, din anul care vine, protagonistă, eroina cu numărul unu, care să deschidă un alt început de idei și viziuni.
Aș spune cu certitudine, că întâlnirea cu Dumneaei, (rog să nu fiu interpretată greșit!) ar fi cea mai impresionantă, din mai multe motive: mai întâi pentru că ea este un om cu o inimă mare, o personalitate, care simte și lașitatea, dar și mustrarea de conștiință, simte și apreciază orice schimbare a celor, spre care ea a întins așa- zisul colac de salvare ( prin mărturisire, prin implicare directă în viața cărților, bibliotecii), prin faptul că ea a jertfit chiar din timpul ei personal , pentru a prezenta fața unui sau altui erou din Viața Clubului Impresii din viață și cărți.
Dacă ar fi să estimez însemnătatea acestei activități, pentru că e un sfârșit frumos de an, atunci, chiar, mi-aș permite să afirm, că reușitele Doamnei Svetlana Vizitiu sunt și vor persista, pentru că Dumneaei muncește dezinteresat, e pentru că și-a motivat viața prin aceste eforturi , încununate de succese palpabile.
Prezența mea la acest Revelion al Clubului Impresii din Viață și cărți nici nu ar fi fost posibilă, lejer, imaginându-mi finișul spre care au ajuns laureații din anul 2015, adică spre ora 23.00.
Bălțiul, capitala Nordului, Vă așteaptă să descoperiți și alte personalități, talente, oameni inediți, suflete deosebite, inimi sincere și frumoase. Voi aștepta sugestiile Dumneavoastră, Doamnă Svetlana Vizitiu, pentru a Vă copleși într-o altă Gală cu succsele și talentele unui oraș -municipiu, în care s-au născut și muncesc cei mai vestiți și adorați poeți, actori, politicieni,oameni de cultură, scriitori, muzicieni, pedagogi, etc..
Cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă, impresionată de imaginile Clubului, ce mi-au adus și mai multă revelație și inspirație, Vă felicit din suflet și Vă doresc să deveniți un Club al Elitelor din întreaga Țară.
Poezia mea este o dedicație pentru Dumneavoastră , dar și pentru toate ființele gingașe ale Clubului, pe care îl diriguiți:

FLOARE -DE -REGINĂ

Din floare, aș purta ideea acestei lumi necunoscute,/Cum e, necontenit, să fii cu acest nume și să ai virtute?/Să dăruiești parfum de înger, pentru fiecare-n parte,/să numeri anii cu petalele-ți, în dulci și mii de șoapte;/Din floare, aș ascunde teama, de ofilire și tristețe,/Să mi-o prefac, când vine iarna, în dulce tinerețe,/Că mi-o hrănesc cu visul meu de limpede speranță,/Adăpostindu-mă între petale, să-i dau și a mea viață./Din floare, cântece-aș culege, polenul dulce l-aș gusta,/Și buzele-mi să se aplece spre dorul lor de a cânta,
Mireasma poeziei mele mai fierbătoare să devină/Și numele i-aș binecuvânta: Floare-de-Regină. (Lilia Manole)

O seară de neuitat, în compania unor personalități frumoase și talentate- așa am putea defini Gala Protagoniștilor, organizată de Dna Svetlana Vizitiu, cu multă dragoste și atitudine, în seara de 23 decembrie. Diplomele de participanți ai Clubului, tombola, micile cadouri pe care le-a dat și le-a primit fiecare, versurile, cantecele și alte surprize venite de la protagoniști au adus sclipire clipelor petrecute împreună. Mulțumiri Dnei Svetlana Vizitiu și tuturor colegilor care au scris împreună încă o filă a Clubului „Impresii din viață și cărți”. CRĂCIUN FERICIT, LUME BUNĂ! SĂ ajungem și la Gala din anul viitor și mai inspirați, cu și mai multe realizări!!! (Ala Pinzari)

–”Oameni frumoşi la suflet, la chip, la felul de a gândi! Pe toti ne-a unit EA, scumpa și draga noastră LUMINIȚĂ!” (Natalia Moloșag)

”Am așteptat întâlnirea cu protagonistele și protagoniștii, bineînțeles, pentru a pune cunună anului ce mi i-a adus în perimetrul existențial, îmbogățindu-mă. Chipuri senine, priviri clare, gândire matură, vorbe consistente, artistism, un pic de nebunie (frumoasă), cântec, poezie, dans, pictură… Ce alte ingrediente îi mai trebuie unui suflet mereu înfometat de frumusețe? Or, asemănarea la braț cu diversitatea, face bine clubului „Impresii din viață și cărți”, inițiat și îngrijit cu dragoste de Svetlana Vizitiu — o persoană solară și deosebit de darnică pentru aceste timpuri vitrege. Și, cum rețelele virtuale ne înghit, întâlnirile cu protagoniștii sunt vii și ne amintesc de timpurile când chiar știam a ne dărui priviri off-line. Vreau să vă mulțumesc, dragilor, că sunteți și primiți fiecare din Domniile Voastre admirația mea pentru faptul că aveți un nume în domeniul activității Dvs și lăsați niște urme pe acest pământ. Sărbători binecuvântate și binecolindate în case, familii, țară și dincolo de hotare, Dumneavoastră și celor pe care îi iubiți! La mulți ani tuturor, la mulți ani, dragă Svetlana Vizitiu și plecăciuni! Clubului — oameni demni și nouă — prieteni adevărați!” (Radmila Popovici)

În final, un cadou-foc-surpriză de la mine nu atât profesionist cât din toată inima 😀

Teambuilding vise

Precum se spune, dacă inima nu te mustră pentru nimic, îți poți organiza o odihnă de vis, un weekend care să-ți revigoreze forțele, dar și să te impresioneze pentru întreaga viață cu locuri noi descoperite, cu cunoștințe fascinante, cu întemeierea unor relații cu oameni adorabili, oameni interesanți! Din când în când apare dorinţa de a schimba mediul ambiant, de-a întregi cu anumite picanterii monotonia cotidianului, de-a experimenta diferite novații, savurând astfel emoţii deosebite. Astfel de emoţii permit obţinerea unei odihne sau a unui sejur aşa-numit – extrem sau exclusiv, – Teambuilding, într-o echipă cu aceleaşi interese, ocupaţii etc, cu utilizarea fascinantă a maşinilor neobişnuite în locurile nu chiar potrivite pentru o vacanţă confortabilă (munţi, taiga, la bordul unei nave, într-un avion etc). În cazul unei realizări concrete pentru o aşa numită „odihnă”, în faţa organizatorilor şi participanţilor adesea apar sarcini, uneori complicate, realizarea cărora împlică eforturi fizice şi puterea lor mentală. Odihna exclusivă, în mare măsură, contribuie la formarea şi dezvoltarea calităţilor şi aptitudinilor de echipă (teambuilding). Ca un fel de vacanţă sau alte activităţi, nu doar ridică adrenalina în sângele participanţilor, – este de asemenea, un instrument puternic pentru pregătirea eficientă a unei echipe activ profesionale sau romantice, de aventură etc, cu sute de idei de-a gata, şi una care este pusă în aplicare doar pentru tine! În viață cel mai bun lucru este ca atunci când te întâlnești cu cineva să-i poți întinde mâina fără remușcări, chiar dacă într-o situație sau alta au fost și conflicte inevitabile pe linie de serviciu. E bine cand stai la masă cu colegii şi nu te barfesc imediat după ce au plecat de lângă tine… 🙂

Cum îmi imaginez eu teambuilding-ul? Am fost în 2002 într-o vacanţă corporativă pe când fiica mea Sanda a participat la Festivalul Internaţional de la Oneşti,”Ti amo„. Organizatorii festivalului printre alte programe cu activităţi, excursii etc, au creat şi un teambuilding, doar că eu habar nu aveam ca asta e definiţia unei activităţi de agrement. Pentru a găsi limbă comună, şi a îmbunătăţi microclimatul între participanţii festivalului, cu părinţi şi copii din mai multe colţuri ale lumii, – ne-am format un grup din 30-40 de persoane şi am poposit împreună cu un autobuz de două nivele la o tabără de pictură şi sculptură din regiunea Piatra Neamţului… La ora prânzului doamnele au deschis salate şi prăjiturele pe mese orânduite de lemn, iar bărbaţii ne-au servit cu frigărui preparaţi pe un câmp de-a lungul dealului cu iarbă deasă, – o privelişte verde de neuitat! Între timp, ne-am relaxat, dezlegându-ne limbile şi s-a creat o atmosferă solară cu discuţii de suflet, cu jocuri pentru copii şi pentru cei maturi, cu teste înflăcărate de parcă ne aflam la un campionat al lumii, într-atât am întrat în rol… Astfel, că în restul zilelor rămase pentru festival, noi, participanţii, am devenit prieteni şi chiar „boleam” pentru concurenţi, aplauzându-i cu sinceritate si din toată inima! De câteva ori plecând în excursii, la fel, organizam cantonamente cu concursuri disctractive, ce aveau tematică variată… Dacă la începutului festivalului noi eram suspicioşi faţă de concurenţii noştri, ulterior, după cantonament, am devenit prieteni de cataramă, şi ne trimiteam răvaşe cu mesaje de prieteni buni! Iată, cam aşa îmi imaginez eu, activitatea de teambuilding în cadrul unui cantonament Straja, găzduit de Vila Alpin. Cu teambuilding munte şi cantonament de schi, – chiar aş dori să încerc, cu toate că n-am probat niciodată şi am frică de vâi întinse pentru schi… Mi-ar plăcea să ne adunăm la un teambuilding cu şah, schi sau decathlon, să sărim pe o trambulină, să zburăm spre cer şi să ne simţim liberi ca păsările cerului! La fel, să ne cântăm şi să dansăm fără sfială, la un izvar fierbinte şi dulce sau la un frigărui cu crevete sau calimari, iar băieţii sa ne distreze cu bancuri, şi fetele – cu teste amuzante psihologice de echipă, cu un horoscop personal pentru fiecare blogger participant la Gala. Să se creeze o atmosferă ca de Crăciun, cu surprize şi o tombolă cu cadouri pentru fiecare, cu vise împlinite sau speranţe însufleţite care să ne menţină la nivel adrenalina pe viaţă, doar de la o amintire cu Vila Straja …

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2014

#S_Vizitiu

Dragostea este frica?

La 22 de ani el a întâlnit o fată. Cu o siluetă de invidiat, ințeligentă, educată, ambițioasă, muncitoare, în general – o fată de vis. Au trăit împreună în armonie perfectă, ea îl iubea la nebunie; gata să-l asculte ore în șir… El, singur nu putea să creadă în fericirea ce l-a năvălit brusc, i se părea un vis. Se întâlnea cu ea de un an, treaba mergea spre nuntă, deși, nu planificau să conceapă copii, pur și simplu, nu aveau unde locui. Și-aici, dintr-odată și-a dat seama că încă n-a „burlăcit” pe deplin, doar 23 de ani, și deja cu o femeie pentru o viață? S-au despărțit. Ea, tare a mai retrăit, – plângea, îl suna, îl chema înapoi – el rezistase, pentru că a considerat, că ”așa” e mai bine. Au trecut aproape 7 ani, ea și-a venit în fire, s-a recuperat, acum are alt prieten și trăiesc împreună fericiți. Iar el, în această perioadă, nu și-a mai găsit pe nimeni, locuiește cu părinții, și-a luat o pisică, s-a închis în sine… Rare cunoștințe cu alte fete în acest timp, n-au dus la nimic bun – toate erau numaidecât proaste, needucate, leneșe și brutale. Ocazional, mai dă de imaginile ei de pe calculator sau, pe rețele de socializare, – și începe să-l strângă în piept de durere: atât de mult o dorește înapoi…  Se pedepsește pe sine înșiși, și nu mai poate iubi, a devenit pretențios, avea nevoie doar de ea… Și la 30 de ani deja înțelege, ca a burlăcit ”umblând aiurea”, și a pierdut-o anume ”pe aceea”, – cât de false sunt aceste valori! Acum ar spune la toată lumea, dar știe,ca nu ascultă nimeni, până nu se frige singur… – Iubiți-vă, și legați la timp familiile voastre, și nu-i ratați pe cei de care aveți nevoie, ca peste ani să nu vă simtiți răniți. Gandiți-vă, băieți!

El era un fost ostaș, care a primit o scrisoare de la o femeie, pe care n-a vazut-o vre-odată. De la o fată cu numele Florica. Au corespondat vre-o trei ani. Și, s-a întâmplat ceva. El déjà nu mai putea trăi fără scrisorile ei. S-au îndrăgostit unul de altul, fără să conștiințizeze acest lucru. Războiul în Afganistan era pe fine, ei au stabilit să se întâlnească la Gara Centrală, la cinci seara, și ea i-a scris că va veni cu o floare în păr. Iar pe ostașul nostru l-a surpins un gând; doar el niciodată nu văzu imaginea Floricăi. El nici nu știe câți ani are. Nu știe, dacă e urâtă sau frumoasă, obeză sau slabă. Și iată, că el o aștepta la gară, iar când ceasul a lovit ora cinci, ea a apărut. Era cu o floare în păr. Avea peste șaizeici de ani. Ostașul putea să plece, dar n-a facut-o. Această femeie i-a scris cât el a luptat la război timp de trei ani, l-a susținut și i-a trimis cadouri de Crăciun. Ea merită tot respectul. Și el s-a apropiat de ea, i-a întins mâna și s-a presentat. Și știți ce? Doamna i-a zis ostașului, că el a greșit. Florica era în spatele ei. El s-a întors și a văzut-o. De o vârstă cu el. Era extraordinar de frumoasă… Doamna în vârstă îi explicase, că Florica o rugase să-și prindă floarea. Dacă ostașul pleca, totul avea să se termine. Iar dacă se apropia, doamna în vârstă i-ar fi prezentat-o pe acea Florică reală și i-ar fi povestit adevărul…

Morala : dragostea – este frica. Frica de a iubi, de a-și deschide sentimentele… Pentru unii…

Deschideți-vă inimile!

Svetlana Vizitiu