Top cărți „Colecția profesională” editate la BM B. P. Hasdeu

Cărțile vizate reprezintă o interesantă rememorare a vieții din perspectiva Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu considerate tot atâtea stări de spirit, autorii creând din proprie experiență imagini pregnante ale unor legături care plasează omul în preajma cărților, declanșând o inter-dependență care depășește bariera ființă-lucru. Bibliotecile sunt un soi de autobiografii multietajate, cu bibliotecarii în lucrul cu cititorii, și cu fiecare carte păstrând momentul în care au citit-o pentru prima dată. Biblioteca devine astfel un fapt de viață, având închisă în sine câte o parte din viața celui care a adunat și citit cărțile. Vă propun un top-cărți din Colecția profesională elaborate de bibliotecarii BM.

Carti profesionale editate la BM B.P.Hasdeu, 2021

• Universul lecturii la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, Elena Butucel, 2021
  Elena Butucel ne dezvăluie activitățile bibliotecarilor BM în corelație cu cititorii, prin exemple și citate care exprimă esențialul. Noile tehnologii ne aduc în situația de a fi toți împreună, și autoarea vine cu detalii referitor la mecanismele prin care se naște cititorul, cel fără de care cărțile și implicit bibliotecile își pierd orice sens. „Le vor substitui oare cărțile electronice pe cele tipărite care au marcat viața umanității atât de puternic? Niciodată! Acesta trebuie să fie răspunsul nostru.” Soluția pe care o oferă pentru nașterea cititorului pasionat, în lipsa unei metode sigure ar fi cea izvorâtă din propria experiență și anume lectura este cea mai utilă pentru a prinde înțelepciune. Experiența unui prieten, a unui părinte, profesor, bibliotecar, poate inspira, dacă nu o imitație imediată, cel puțin curiozitatea. Cititorul trebuie să fie convins că cartea trebuie citită, și un bibliotecar profesionist știe cum să o facă! Volumul este o sinteză a celor mai de succes programe și proiecte de promovare a lecturii pentru comunitate și care au rezistat în timp și este recomandat bibliotecarilor, celor preocupați de sociologia culturii, și poate fi citit ca o autobiografie a unei relații pasionale cu cărțile în biblioteci; o istorie obiectivă a bibliotecilor prin care autoarea a trecut sau pe care le-a lăsat în urmă.
  „Cultura lecturii este o sarcină foarte incitantă și atractivă de abordat mai cu seamă în cazul BM B. P. Hasdeu, care de-a lungul timpului și-a perfecționat constant activitatea cu cititorii, oferindu-le cunoștințe și resurse, programe și proiecte de lectură captivante și motivaționale, ca în ultimii cinci-șase ani, de exemplu, să obțină rezultate concludente în această privință, cu indicatorii redutabili, la care ne vom referi pe parcurs, aducând argumente convingătoare. Pornim de la faptul că în procesul de dezvoltare a competențelor de lectură se recomandă combinarea mai multor tipuri și forme de activități într-un mod eficient, întrucât activitățile să-i determine pe cititori să se implice activ, să fie profund interesați de conturarea și dezvoltarea propriei personalități.
  Cele mai utilizate tehnici la filialele BM sunt: lectura expresivă, lectura în lanț, interpretarea de rol ce evidențiază gândirea, personalitatea, imaginația, creativitatea. Utilizatorii, fiind apropiați de lectură, devin conștienți de avantajele pe care le facilitează lectura, de valorile care trebuie promovate și dezvoltate, de tezaurul național și universal.” (p.25-26)
  „Este o încercare de a prezenta o sinteză a universului lecturii la BM „B.P.Hasdeu”. Acest subiect trebuia cercetat și autoarea /Elena Butucel/ a abordat corect sinteza ca o Introducere la acest imens Univers lectural Hasdeu… Volumul nu e o lucrare fadă, dar aproape lirică, cu multe citate celebre, motto-uri care conferă cărții caracterul de pledoarie pentru lectură, iar autorului – rolul de ambasador iremediabil al lecturii.” (L. Kulikovski)
  „Lectura este ca o parte nevăzută a sufletului uman” /Nicolae Rusu/

• Biblioteca interactivă: 111 forme și metode de animație, Lidia Kulikovski, 2021 / Colecție de buzunar/
  Formarea unei culturi a incluziunii digitale comunității chișinăuiene și comunității de bibliotecari, instruindu-i, educându-le spiritul creativ, inovativ și confirmând rolul educațional și formator de competențe digitale al Bibliotecii Municipale: acesta-i scopul relatărilor cu detalii din experiența profesională pe care le oferă autoarea în volum. Jocul, raportat la biblioteci, ajută la elaborarea tacticilor; furnizează momente de perspicacitate acțională; transformă cultura unei biblioteci; ajută la planificarea strategiei de activitate care ea însăși este un joc; oferă tactici de transformare de o complexitate diversă.
  Animația culturală este revelarea importanței lecturii și a cărții, a noului profil, modern, al bibliotecii în viața continuă a utilizatorului. Ca obiectiv fundamental integrarea cărții, a lecturii și informării, a bibliotecii însăși în viață, în deprinderile și cutumele publicului, printr-un program global de promovare, animația culturală este un demers dificil care urmărește scopuri precise, în primul rând, Atragerea cititorilor spre bibliotecă, spre serviciile ei moderne; Dezvoltarea aptitudinilor de lectură, stimularea cititului și sprijinirea procesului de lectură funcțională, de instruire și educație pe tot parcursul vieții.
  Munca bibliotecarului cere un efort spiritual enorm și bine definit, pentru a educa și promova lectura din plăcere. Prin aceste activități bibliotecile ajută cititorii să-și dezvolte și să creeze abilitățile, cunoștințele și ideile de care au nevoie pentru a participa în deplină măsură și independent în viața societății.
  „Metodele tradiționale scoase în stradă se transformă în Animație stradală – expoziții, ateliere creative, jocuri, târguri de produse/servicii (handmade sau de artizanat), teatralizări (eroii din cărți costumați), aplicații haioase care prin experiența participanților în clipe de bună voie, divertisment pentru copii și adolescenți, recitaluri, competiții, concursuri…” (p.275)
  „Suntem în contact cu sute de utilizatori și mereu ne întrebăm care sunt cele mai noi și de impact forme și metode de activitate cu publicul, cele mai eficiente procedee de comunicare. Utilizatorii și noi, bibliotecarii, suntem în aceeași barcă, suntem într-o permanentă căutare – ei, de evenimente cu răsunet; noi, de cum să satisfacem așteptările lor și să-i ținem aproape. Idei sunt multe, forme și metode apar ca ciupercile după ploaie în toate domeniile. Dar practica este cea care le validează” (p.296)
  Morala: Suntem un tot întreg, și doar unindu-ne forțele putem reuși să atingem cele mai înalte culmi… De la fiecare provocare câte o bucată din Puzzle, dar ideea e că toate echipele primesc bucăți diferite și întreaga imagine / logoul bibliotecii/. Și, fiecare la final ajunge la această concluzie.
• Ludicul în activitatea bibliotecii publice. Vademacum pentru bibliotecari / Lidia Kulikovski, 2020. /Colecție de buzunar/
  O perspectivă a bibliotecilor publice pe care noi bibliotecarii o cunoaștem, dar această imagine trebuie cunoscută și recunoscută de toți ceilalți din societate, scopul volumului fiind să promoveze munca bibliotecarilor din experiența BM. De la tradițional – la noile tehnologii.
  „Alături de jocurile didactice, creative, utilizate la scară largă, există și jocurile terapeutice (ca metodă) adunate sub umbrela sintagmei Terapia prin joc, care include: terapia prin joc a adulților; în familie; de grup (inclusiv a pacienților din spitale).” (p.132)
  „…pentru a face față interrelației cu oamenii afectați social, economic, medical, bibliotecarul are nevoie de o pregătire sintetică bazată pe portretul profesiei, pe scop, pe funcții și roluri speciale, pe priorități și atribuții, pe sfera de acțiune a profesiei și pe cunoștințe speciale (psihopedagogice, asistență socială, lecturi). (p.132)
  „Avea dreptate Seth Godin atunci când afirma că „…trebuie să fii artist pentru a lansa tofu pe piață, dacă vrei să fii bun în acest domeniu”. Godin este convins că arta reprezintă abilitatea de a schimba oamenii prin intermediul muncii pe care o prestezi, de a vedea lucrurile așa cum sunt, ca apoi să creezi povești, imagini și interacțiuni care schimbă piața, domeniul, biblioteca…” (p.186)
• Prelucrarea informației. Manual pentru bibliotecile publice. Vol.1-2 / Natalia Goian, 2015; 2020. / Colectia Professional
  Asistenţa acordată utilizatorilor pentru achiziţionarea competenţelor informaţionale constituie unul din scopurile profesionale ale specialiştilor din domeniul informaţiei, care activează în biblioteci de orice tip. Autoarea oglindeşte temele principale din cadrul disciplinelor normative şi de specializare, abordate în prelucrarea informației și în deservirea utilizatorilor. Materialul expus este destinat pentru a fi folosit în procesul de studii, pentru studenți și profesioniști în domeniu.
  „În procesul de alcătuire a descrierii bibliografice este necesar să se țină cont de destinația și genul informației bibliografice, adică în ce scop va fi folosită această descriere.” (p.38)
  „Ch. Gutter considera catalogarea drept o artă, care să fie bazată pe niște reguli, principii performante. Autorului îi revine și rolul principal în determinarea funcțiilor cataloagelor de bibliotecă. El a propus investigarea publicațiilor după semnele principale ale cărții: după numele autorului, după titlu, după tematică. Importantă a fost și propunerea de a forma complexe logice (toate publicațiile unui autor să fie reflectate într-un loc).” (p.75)
  „Dezvoltarea principiilor descrierii bibliografice în Germania este legată de numele bibliografului K. Dziatzko. Autorul recomandă ca toate edițiile oficiale ale instituțiilor și organizațiilor să se descrie la titlu. El refuză să recunoască principiul descrierii la autorul – colectivitate. Mai târziu, instrucțiunea lui Dziatzko a fost pusă la baza Instrucțiunii prusace în descrierea bibliografică. În Gemania această ultimă instrucțiune a început să fie utilizată în 1899, la care s-au alăturat Suedia, Olanda, și alte țări.” (p.75)
  „Lipsa unei metodici unice la descrierea bibliografică făcea dificilă atât utilizarea cataloagelor de bibliotecă, cât și alcătuirea descrierilor bibliografice din diferite țări. Din aceste considerente, a apărut necesitatea de a elabora o instrucțiune internațională.” (p.76)
  „Importanța utilizării tehnologiilor informaționale în bibliotecă este susținută de mai mulți specialiști cunoscuți în domeniu. Se simte necesitatea stringentă a unor noi mijloace de comunicare în activitatea de informare și documentare. Această activitate are două misiuni: 1) să ordoneze literatura științifică și să semnaleze „tot ce se publică” într-un anumit domeniu; 2) să creeze și să întrețină „memoriile artificiale” în care să se înmagazineze descrieri ale documentelor publicate, de o manieră care să permită regăsirea retrospectivă rapidă a informațiilor publicate într-o anumită perioadă de timp cu privire la o problemă științifică, tehnică sau de altă natură”. (p.39)
• Manualul este structurat în două părți: prima parte prezintă imaginea de ansamblu asupra problemelor teoretice privind prelucrarea documentelor, partea a doua se referă la noțiuni teoretice de descriere bibliografică, probleme de standardizare, softuri de bibliotecă ș.a. În lucrare este expusă și metodologia de descriere bibliografică a diferitor tipuri de documente în reguli și exemple. Este redat succint și modul de catalogare automatizată.
  Colecția Professional al BM B.P.Hasdeu care a editat acest manual include: enciclopedii, dicționare, glosare, monografii, manuale, ghiduri, cataloage, sinteze ale rezultatelor cercetărilor, materiale ale conferințelor, rezumate ale comunicărilor științifice, suporturi de curs, culegeri de practici de calitate.
• BiblioPolis: Revista de biblioteconomie, științe ale informării și de cultură, editată de Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu din Chișinău. – Vol.77 (2020) Nr.2
  Ultimul număr BiblioPolis închinat memoriei omului bibliotecii și personalității de excepție Vlad Pohilă, fost redactor șef al revistei BiblioPolis. Un omagiu adus de varia personalități din Republica Moldova – prin articole, evocări, evenimente, interviuri… Activitatea lui Vlad Pohilă este apreciată la justă valoare în cercurile intelectuale, și nu doar în cele din Basarabia.
  „Tradițional, se consideră că a cunoaște o limbă străină înseamnă a citi, a scrie, a vorbi în aceeași limbă. Contează însă foarte mult să cunoști „ființa”, să simți esența unei limbi, ca și condițiile, anturajul în care se dezvoltă, funcționează.” /V. Pohilă/ (p. 47)
  „Un remarcabil lingvist, dar și strălucit publicist ascuns în adâncul unei modestii rar întâlnite la noi”; „Aparține cu toată ființa vieții naționale, iar propria lui viață a devenit parte a luptei pentru renașterea noastră spirituală” (Grigore Vieru)
  „Prin tot ce a scris, volens nolens; a reușit să se împrietenească cu cititorii săi. Mereu ne-a convins că-și construiește discursul apelând la un text atractiv prin tematici, stimulator prin titlu, chiar provocător pentru lectură prin șapou… Vlad Pohilă era liderul de opinie. „vocea critică” asupra formulelor de motto, denumiri de programe, titluri de conferințe, mereu rezona cu îndelungata experiență a bibliotecarilor.” (p.8)
  „Profunzimea personalității sale arată câte interacțiuni a avut cu lumea în jur. Cu aceste 902 de personalități a comunicat profesional, a scris despre ei sau ei au scris despre el. în această interacțiune s-au utilizat și s-au exclus cantități enorme de informație. Or, tocmai aceasta, după Tor Norretranders, constituie profunzimea personalității.” (p.81)
  „Cultura sa enciclopedică este evidentă și în „Calendarele” anuale pe care de un deceniu le alcătuiește și le publică cu o dăruire ce nu precupețește timpul investit pentru investigații, mărturii de prestanță ale climatului cultural din marile biblioteci din Chișinău” (p. 96)
  „Stăpân pe mijloacele de expresie, Vlad Pohilă, omul-vocabular, scrie captivant, și totodată simplu; abordează subiecte prioritare și totodată sensibile; tematici de interes societal și totodată de interes profesional, biblioteconomic. Editorialele scot în evidență viziunea sensibilă și generoasă, valoric nuanțată a autorului asupra cărții, bibliotecii, relației bibliotecă-cititor, asupra muncii de bibliotecar.” (p.99)
  „Așa cum Vlad a scris despre TOȚI. Paginile de la urmă aveau și o picătură de sânge, scăpată, probabil, din vreun deget suferind după ultima înțepătură de seringă.” (p.198)
  „Dincolo de erudiția sa și de modestia lui ieșite din comun, am ținut la el pentru că m-a tratat cu o prietenie fără margini, care nu se împiedică de nici o piatră lumească.” (p.199.)-
• Pentru a afla autorii expresiilor din ghilimele, puteți solicita volumele în bibliotecile-filiale BM B.P.Hasdeu. O lectură captivantă în studii vă doresc!
• #Svetlana_Vizitiu_Impresii_Viață_Carți, #Top_Carti_BM_Hasdeu, 2021

Excesul de poezie nu dăunează (top-cărti la BM)

Oamenii se trec, cum se trec anotimpurile. Dar revin prin harul lor îmbibat cu sentimente. Poeții dăinuiesc prin operele lor, prin cititorii lor… Este o binecuvântare să fii înveșnicit prin cuvinte, emoții și dragoste de oameni, de pământ, de viață. Suflete ce tind spre fuziune își creează propria estetică, izvorâtă din armonia sentimentelor împărtășite, cum se întâmplă în volumele pe care vă recomand cu drag să le lecturați la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu!

• „Mândrie și răbdare”, Liviu Damian
  O voce lirică întotdeauna proaspătă, tonică, sensibilă, ce are capacitatea combinativă de a făuri muzicalitate și a transmite vizual emoția unor idei sau experiențe prin tumultul cărora te poți regăsi.
  Ar fi rușine pentru mine,/ părintele vostru,/ dacă în fiecare zi v-aș aminti, copii,/ că litera „a” este litera „a”/ că soarele nu la apus răsare/ că cerul plânge/ nu doar peste o floare.
  Ar fi rușine pentru mine,/ părintele vostru,/ dacă, murind, aș închide numai un ochi/ spre a vedea/ cum știți/ a vă mai ține de cuvânt.
  Uitat de-aș fi/ ca un cuvânt uitat, copii ai mei,/ rușine mare-ar fi/ de mi-aș rescrie/ în fiecare săptămână/ testamentul. („Ar fi rușine”)
  Poezia lui Damian este ca niciodată de actuală, e ca un mesaj pentru urmași drept hrană spirituală. Ea respiră valori, îndeamnă la integritate, luare de atitudine, ne amintește să gândim, să simțim și să verbalizăm, să empatizăm cu semenii. Poetul ne îndeamnă pur și simplu Să fim Oameni. Un model de urmat și ancoră în conștiința neamului, un scriitor plin de curaj și mai puțin ‚promovat’ al generației de aur a literaturii basarabene din sec. XX, un mentor pentru tinerii scriitori, cu versuri cutremurate de vibrații ascunse, intense, cu sensuri multiple, împletite în metafore subtile, simbolice.
  …A fost cândva. Nu mai este./ s-a topit sub ploi, sub vremi, sub uitare./ Ruinele au întrat în morminte./ Iarba a învăluit colnicul./ În urma mea – cărare de foc./ – Întoarce-te pe ea la ai tăi, mi-am zis,/ și îmbărbătează-te./ Și atunci din adâncul legendei,/ De pe meterezele ei de ceață,/ Mama mi-a strigat cuvintele,/ Pe care le știam de mic. ( din „Întoarcere la prezent”, L. Damian)
• Liviu Damian. /n. 13 martie 1935, s. Corlăteni, Râşcani – m. 20 iulie 1986, Chişinău/. Poet, eseist, publicist, traducător. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1936). A înregistrat reuşite certe cu cărţile Ursitoarele (1965), Sunt verb (1968), Partea noastră de zbor (1974), Mândrie şi răbdare (1977), Altoi pe o tulpină vorbitoare (1978), Coroană de umbră(1982), Scrieri alese (1985), Poezii şi poeme (1986) etc.
  „Damian este însă unul dintre puţinii autori care vor conştientiza profund necesitatea cunoaşterii temeinice a literaturii române şi universale, ca o condiţie a constituirii propriei staturi poetice. Nu este exclus faptul că dacă ar fi perseverat pe linia unei poeticimai livreşti, astăzi am fi cunoscut şi un alt Damian, mai puţin moralizant, însă tot atât de ferm în efortul de a racorda poezia de la noi la sensibilitatea artistică modernă.” (Grigore Canțaru)
  – La nici 40 de ani împliniţi (în 1973), într-un interviu, Damian îi spunea colegului Serafim Saka: „Noi, Serafime, suntem o generaţie de prunci cărunţi. Adică prematur îmbătrâniţi… Cine vrea să ne ştie, să ne cunoască, să accepte pentru început acest paradox. Dacă la 10 ani, în lipsa taţilor topiţi în bătălie, am dus plugul de coarne, nici la 50 de ani nu ne vom putea considera profesionişti…” Mie însă, în tinereţe, pe când împărţeam acelaşi cabinet în redacţia ziarului pentru tineret, Liviu Damian mi se părea aproape de a întruchipa un profesionist adevărat, dedicat integral literaturii: preocupat de poezie, eseu, traduceri, lecturi temeinice, în comportamentul său vădea efervescenţă, o pasiune, un entuziasm pentru scris, în general, şi pentru cel artistic, în special./ Leo Butnaru
  ”Izvora din întreaga sa putere spirituală, din aleasa sa cultură poetică, o linişte înflăcărată, care călea duhul celor aflaţi în preajma inimii sale. Era exploziv duhul său şi molipsitor de viaţă. Alteori arăta fragil ca o floare, plângea chiar. Dar plângea frumos… Suflet bun în toate… A fost ostaş al vieţii, al curajului scriitorices” /Grigore Vieru
  ”Liviu Daman a făcut din actul scrisului o torţă de lumină înobilatoare pentru neam şi a mers cu ea – demn – prin viaţă, şi a luminat cu ea, încât lumina-i se revarsă şi azi – clară şi tainică – din tot ce a scris şi a pătimit”. /Gheorghe Doni
  „Damian este însă unul dintre puţinii autori care vor conştientiza profund necesitatea cunoaşterii temeinice a literaturii române şi universale, ca o condiţie a constituirii propriei staturi poetice. Nu este exclus faptul că dacă ar fi perseverat pe linia unei poeticimai livreşti, astăzi am fi cunoscut şi un alt Damian, mai puţin moralizant, însă tot atât de ferm în efortul de a racorda poezia de la noi la sensibilitatea artistică modernă.” (Grigore Canțaru)
• „Narațiuni ale erosului”, Nina Corcinschi
  Demersul autorului prin recenzii iscusite și chiar provocătoare– cuprinde o sumă de comunicări eseistice despre limbajul erotic de la paradigma tradiționalistă la cea postmodernistă, a problemelor fundamentale care-i frământă pe scriitorii româno-basarabeni, expuse în operele literare toate fiind grefate pe realităţile vieţii contemporane. Ideile sunt expuse într-un limbaj ce îmbină un stil eseistic elevat şi discret, cu rigoarea ştiinţifică a cercetătorului obişnuit să prospecteze profunzimile cunoaşterii umane. Fiecare narațiune reprezintă o provocare, un pariu aruncat nu unui adversar, ci unui cititor dispus să accepte, meditând asupra speculaţiilor, reflecţiilor despre iubire, certitudinilor, a semnelor de întrebare sau a punctelor de suspensie oferite sau propuse de reprezentările ideatice ale autorilor de carte. Expunerea împleteşte eterofonic, în proporţii bine cântărite, tranzitivul, reflexivul şi narativul, prin comparații, autorul mânuind cu nonşalanţă termeni aparţinând scriitorilor:
  „Mai poate azi omul perfomanței iubi autentic?”
  „A pune orice conținut sexual sub semnul erotismului este una din marile erori ale hermeneuticii occidentale actuale.” – p.23
  „Lipovetsky transferă ideea de iubire în spațiul confortului, negându-i dimensiunea ontologică profundă, care pentru un metafizician echivalează cu ruputra de sine și accesul la marea transformare”- p.59
  „Cuvintele de dragoste înființează iubirea și creează codul care o exprimă. De la Denis de Rougemont știm că iubirea se naște prin limbaj, odată cu prima ei mărturisire…” – p.61
  „În lumea ciomăgelilor din romanele lui Crudu, retorica violenței recheamă compensator limbajul concupiscent – echipament de dotare pentru legitimarea trăirii erotice ca formă a vieții” (p.99)
  „În prima lor întâlnire de la Bibliotecă, dialogul vocilor este dublat de dialogul corpurilor, infinit mai important și decisiv în apropierea lor. Discuția despre literatură este doar un pretext, un mediator livresc.”- p.272
  „Autoarea are și bosă teoretică, reușind să pună ordine într-un domeniu al nuanțelor și al imponderabilului, dar are și un mare talent analitic, interpretările sale fiind de fiecare dată extrem de inteligente și îndrăznețe. Cartea Ninei Corcinschi se va fixa, nu am niciun dubiu, ca reper în cercetarea erotologică românească. Alături de Eroticonul Mihaelei Ursa.” (Bogdan Crețu)
  „Pentru cititorul care gustă literatura, e de-a dreptul irezistibil un text care se intitulează „Erosul auroral” sau „Iubirea iconică”, un text care îl inițiază în „geometriile pasiunii” sau vorbește despre „erecția senz(s)orială”, „stimulenții narativi ai plăcerii” etc. Subiectul, cu toate reverberațiile lui culturale, este tratat cu fervoare într-un conținut hermeneutic surprinzător, limbajul căruia devine însuși indiciul curajului, entuziasmului și al sensibilității autoarei față de literatura plăcerii, ca și față de plăcerea lecturii.” (Oxana Gherman)
• „Excesul de poezie nu dăunează sănătății dumneavoastră”, Leo Botnaru
  Gânduri profunde. Un subiect actual, tratat într-o manieră proprie, cu un stil confesiv, mergând până la psihologic. Pentru autor, viața pare a fi un zbucium continuu de credință și disperare. Uneori pare perfectă, dar se prăbușește ca un castel de nisip: Teamă – „Pe lume se iscă teama (sau poate… bucuria?) că deja ultima nu va muri speranța”; Prietenii „mi-i pot număra pe degetele de la o mână”; Timpul: „Un timp nou vine doar după ce se îmbolnăvește de timpul vechi”.
  Un volum de poezii cu lecții de viață înțelepte pentru toate vârstele, care reușește să te scoată din haosul lumii de azi, pentru a te purta în iureșul lumilor interioare ale personajelor, invitându-ne la reflecții, într-o creație literară ce merită atenția și prețuirea noastră.
  „Doamne/ cât de departe/ cât de demult/ întâile-mi poezii/ stângace asimetrii/ ba chiar cam deformate/ de dincolo/ se uită la mine/ ca niște copii/ cu nasul în sticla geamului! („De dincolo”)
  „De legi o nouă prietenie/ de rupi o mai veche prietenie/ viitorul tău va fi oarecum altfel/ decât ți-ai fi imaginat./ Prietenii mi-i pot număra pe degetele de la o mână./ Dușmanii – pe degetele de la cealaltă mână și – pardon -/ de la cele două picioare…/ Însă termin cu număratul și/ cu degetele împreunate/ rup din pâinea cea de toate zilele… („Altfel”)
  „Alături de alţi câţiva (nu prea mulţi) scriitori, Leo Butnaru reprezintă spiritul de emancipare categorică şi definitivă a literaturii din Basarabia de sub dominanța clişeelor tradiţionaliste, noua ei imagine ce se vrea integrată fără rezerve în circuitul de valori general-românești”(Arcadie Suceveanu)
  „Poetul rămâne fidel lirismului gnomic pe care îl practica și în volumele anterioare, referința la faptul de cultură fiind însoțită de note ironice” (Lucia Țurcanu)
• „Vaci ale Domnului”, Dumitru Crudu
  Sunt poezii care efectiv te solicită intelectual la maximum numai să realizezi despre ce e vorba. Are loc o discuție cu sine în plin sens al poeziei. Ca urmare, poetul îndeamnă la o discuție cu publicul. Interesant, cum ar fi fost să învățăm la școală poezii fără rime? Minunate cuvinte, idei și subtext, câteva puternice printre celelalte mai simple, frumos subliniate cu rânduri de 1-5 cuvinte, scrise de un mare autor. Contează să ajungă la sufletul cititorului.
  „criticii literari mănâncă tot timpul acasă…/ nevestele lor gătesc bine/// cafeau băută/ în fotoliu… noi încă n-avem/ neveste și nici telefon… mi-am cumpărat astăzi încă o pereche de ciorapi… prostule, nu știi să faci/ economii… am să scriu despre vidul din mine… a scris mai/ înainte livius ciocîrlie/// criticii/ ștea știu tot… ce bine e că/ nu s-au apucat și de poezii… noi/ abia de mai respirăm… n-avem neveste/ și nici telefon… ne facem singuri mâncarea și ne urcăm/ în avion…/când speli vasele este la fel/ ca și cu scrierea unei poezii…/ vasele curate întotdeauna/ sunt goale…” (din „Brașovul de cândva”)
  „Când vreau foarte tare să/ vorbesc cu mama mea/ iau autobuzul și cobor într-un mic sat de pe/ graniță/ dau roata autogării/ pe unde treceam de/ fiecare dată când/ veneam acasă./ Acolo aș fi putut-o întâlni/ și acum/ dacă mama mea ar mai fi/ în viață…” (din Într-un sat de pe graniță”)
  În 2016, Dumitru Crudu a fost invitat la Festivalul Internațional de poezie de la Rotterdam, iar poeziile pe care le-a citit acolo sunt cele care au intrat în această carte.
  „Deși basarabean de dincolo de Prut, Dumitru Crudu cunoaște în detalii întreaga aventură a poeziei noastre din ultimele decenii; o cunoaște atât de bine încât, precaut, încearcă să n-o repete, dar din impactul cu semnele – cuvinte, discursul său apare descărnat, nud, aproape de gradul zero. Prin felul său atât de original de a evolua în interiorul formelor poetice comune, Dumitru Crudu se prezintă în volumul de debut ca un veritabil și matur poet post-textualist.” (Gelu Diaconu)
• „Texte egoiste”, Gheorghe Erizanu
  Erizanu discută despre lucruri ciudate și neobișnuite, chiar amuzante. Sunt atât de șocante, încât… nu ați crede dacă n-am fi trăit această realitate. Nici nu e nevoie să le credeți. Volumul prezintă metode cu ajutorul cărora puteți să verificați sau să vedeți cum concepția avută odinioară se năruie brusc și începi să-i dai dreptate autorului. Transurfingul este o tehnică viguroasă, capabilă să vă dea putere pentru a realiza imposibilul din punctul de vedere al uzantei existente și anume, să vă croiți soarta așa cum doriți, dar nu uitați să vă gândiți și la viitorul copiilor voștri…
  „Nu-i credeți pe scriitorii care sunt indiferenți față de cărțile lor. Ei vor cere tiraje de 5000 exemplare. Nu-i credeți nici pe scriitorii care toată ziua vorbesc doar despre cărțile lor. Ei nu pot să vadă altfel cărțile altora”
  „Astăzi viața de raft în librărie a unei cărți e de o jumătate de an sau, în variantă fericită, un an. Tirajele sunt mici. O carte care rămâne mai mult de un an în librării nu mai are valoare economică. Ea devine un balast pentru editor.” („Prețul cărții”– p.178)
  „Mai caut rpintre balet, clarvăzătoare, țări, sultani, plahotniuci, filați, dodoni. Nu găsesc nicio cronică de carte.” P. 132
  „Caută găina care îi aduce ouă. Și o găsește pe drum. O găină ciudată. Vie. Dar fără pene. Participă la o expoziție agricolă. Găina devine o celebritate…” („Adevăratul Shor”… p.92)
  „Cei mai fericiți pensionari sunt însă procurorii și judecătorii. Cu pensii 8800 de lei. Mai puțini fericiți sunt foștii miniștri…” – p.91
  „Deşi sunt scrise fără patimă şi patos, mai degrabă cu o ironie pe unde triste, pe unde şfichiuitoare ca o palmă (pe obrazul „patriei”) şi cu o undă de ambiguitate, care le propulsează uneori direct în literatură, articolele lui Erizanu aduc în pagină un gust amar al realităţii văzute dintr-o parte. O realitate de care suntem responsabili fiecare dintre noi.” (Nina Corcinschi)
• „Lumina unei priviri”, Sergiu Botezatu, Gutiera Prodan
  Versuri îmbinate cu culori pictoriale pe pânză. Un volum de poezie pare infinit mai dificil decât să împărtășești impresii utile despre unul în proză. La Sergiu Botezatu e formată din ritm, modulații melodice, secvențe color. În funcție de cum rezonăm fiecare dintre noi cu multiplele înțelesuri ale metaforelor, aceeași învolburare de versuri poate să-i răscolească pe unii și să nu lase pe alții indiferenți. Cartea impresionează prin tipar, copertă dură și poate fi ușor de citit. Se simte, în plasticitatea figurilor de stil, iubirea pentru pictură a creatoarei. Imaginile de pe paginile cărții fiind o transpunere ilustrativă a simbolisticii versurilor, semnate și ele: Gutiera Proodan.
  „Timpul nu mai e dușman al nimănui./ Timpul nu mai e…/ Nimeni nu îmbătrânește./ Nu sunt tristeți/ Și înmormântări./ Fiecare își trăiește fericita clipă./ Fiecare își trăiește veșnicia.” (S. Botezatu, din „La noi deja e rai” p 59)
  „Când tu crezi în ceva/ Croindu-ți a ta soartă/ Și când credința ta/ Prin rătăciri te poartă, / Crede-n acel ceva/ Fără luare-aminte,/ Crede, că doar așa/ Se nasc credințe sfinte” (din „Logodnă”, p. 111)
  „O întrebare ar mai fi:/ Ce căutăm noi în lumină,/ De mergem negreșit/ Într-un râvnit infern?” (din „Țară, p. 93)
  „E frumos când Universul curge prin tine,/ Când stelele se nasc din inima ta,/ Când liniștea îți șoptește sacralitatea eternității/ Și lumina răsare din visele tale/ Precum începutul,/ Care-a fost Cuvântul…” (din poezia „Un selfie cu universul”, p.83)
• 
  Acesta este un rezumat cu scurte recenzii cu diverse notițe și idei menționate în volumele autorilor contemporani. Vin și cu intenția să ajut cititorii să decidă dacă să citească aceste cărți. Cu drag
• Impresii_viata_carti_blog_Svetlana_Vizitiu_prezentare

Ianos Turcanu:”Cherchez la femme” la Clubul ”Impresii din viata si carti”

Nu avem nevoie de explicaţii, este încă un motiv bun pentru a ne aduna împreună, a ne relaxa, a discuta şi a veni cu amintiri şi realizări noi la Clubul ”Impresii din viata si carti” în incinta Sediului Central al Bibliotecii Municipale ’’B.P.Hasdeu’’. Cu siguranţă, au fost momente cu impresii foarte plăcute şi cuvinte calde din partea protagonistului nr. 71. Un eveniment inedit, (vedeţi albumul Ianos Turcanu – protagonistul la Clubul Impresii din viata si carti) pentru cititori şi fanii lui. Îndrăgit şi admirat de cititori şi muzicieni, şi-a lansat zeci de volume de autor, cu poveşti, poezii, maxime, dar şi discuri cu texte pentru melodii de suflet. Atunci când o persoană celebră dezvăluie ceea ce scrie sau citeşte, simţi că se deschide o uşă spre inima lui, făcându-te martor la o activitate atât de frumoasă precum sunt Viaţa şi Cartea. Carizmaticul poet Ianos Turcanu – citit şi cântat şi de copii, şi de cantautori, aplaudat, în special de doamne, toţi care adoră personalitatea şi creaţia literară a  scriitorului. Cu un caracter vesel, inteligent, interesant, mereu zâmbitor, se pare, că trăieşte fără supărări.  Aşa dar, ne-am adunat cu impresii de prin lume adunate ale lui Ianoş Ţurcanu, în care sperăm, să vă găsiţi şi voi inspiraţie şi motivaţie, dragi cititori al blogului şi al Clubului Impresii din viaţă şi cărţi. Moderatoare a evenimentului de azi a fost Mariana Harjevschi, director general BM. Au vorbit fanii, cititorii şi admiratorii, bibliotecarele active din reţeaua BM, prietenii, dar şi alte personalităţi din Republica Moldova: scriitori, manageri, jurnalişti culturali, cu toţii au fost în centrul şedinţei destinat publicului larg. Au recitat elevii de la Gimnaziul ”Nicolae Costin” din Chisinau (diriginta Tatiana Tican). Programul integral poate fi vizionat în acest film de mai jos, dar şi în albumul marcat prin titlu: Ianos Turcanu – protagonistul la Clubul Impresii din viata si carti)

Dar nu putem omite în acest articol, un text excelent scris recent pentru femei de Ianoş Ţurcanu pe o pagina de socializare. Sunt cuvinte surpinzătoare, care cu siguranţă pot fi oferite ca perle de învăţat pe de rost şi pentru bărbaţii de pretutindeni

Cherchez la femme – Cauta (căutați) femeia!

Ianos Turcanu:’’Să-i mulțumim lui Alexandre Dumas-tatăl pentru acest celebru dicton Cherchez la femme (Caută femeia), căci, într-adevăr, în mâinile femeii se află cheia fericirii și a realizărilor noastre. Plină de taine, captivantă, frumoasă, dătătoare de viață, cunună a creației, femeia te ridică, femeia te coboară. Sau cum zicea Camil Petrescu: „Femeia este cheia naturii. Toate femeile sunt rezumate în ea și când un suflet de femeie s-a deschis, ți s-au deschis toate înțelesurile lumii”…
Doar ea este motivul descoperirilor mărețe, operelor nemuritoare, drept că și a trădărilor, mistificărilor sau a luptelor îndelungate.
Mai pe scurt, nu te pune cu femeia! 

Un bărbat (mereu) va căuta femeia perfecă care nu e mofturoasă, impulsivă, cicălitoare, nu e înaltă sau scundă, nu e blondă, brunetă sau roșcată, mută sau oarbă, adică va căuta femeia care nu există, deoarece femeia perfectă e femeia pe care o ai lângă tine și o prețuiești mereu prin sentimente pe care uneori nu le poți defini. Femeia perfectă este mama, sora, iubita sau soția, este femeia care se află zilnic lîngă tine, acceptându-te așa cum ești, făcându-ți viața altfel decât (cum să zic mai delicat?)… monotonă.
O floare, un zâmbet, un cuvânt sincer, plin de afecțiune, o fac fericită!

Un bărbat va căuta femeia propriei fantezii. Dintre toate femeile le va alege pe cele mai vesele. Dintre cele mai vesele – pe cele mai înțelepte. Dintre cele înțelepte – pe cele mai gingașe. Și răbdătoare. Dar și nebunatice. Pentru că de fiecare dată când o va privi adânc în ochi, își va citi veselia, înțelepciunea, gingîșia și răbdarea din el. Și toate nebuniile.

Prin aceste aforisme – miniaturi – cugetări (uneori poate nițel ironice – mea culpa!) vreau să transmit Femeii toată iubirea, tot respectul și toată condescendența, pentru că lumea fara femei ar fi inexistentă.’’

Impresii si recitaluri:

Ianoş Ţurcanu s-a născut pe 26 iulie 1951 în c. Pelenia, judeţul Bălţi, Republica Moldova. Este poet, prozator, eseist, textier, autor de aforisme.

Este licenţiat al Institului de medicină (or. Krasnodar) şi al Institului Internaţional de Literatură din or. Moscova. Autor al peste 500 de texte de cântece de muzică uşoară, populară, romanţe şi cântece pentru copii, redactorul revistelor “Moment poetic”, “2 ore + 3 iezi”, “Aduceri aminte”.

Biografia protagonistului cu detalii aici:

https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/07/28/poetul-si-eseistul-ianos-turcanu-65-de-ani-de-la-nastere/

Evenimentul creat cu toate detaliile aici

https://www.facebook.com/events/1310486382340876/

”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, autor Vasile Vizitiu

Prima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș prin troiene de zăpadă. Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă cu urechi pe cap, strâns legată cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe după ce mă rostogoleam cu sania, mă ridica și mă scutura de omăt, apoi mă punea la loc, și ținând bine frânghiile legate mă ducea cu o viteză nebună în goana soarelui ce strălucea orbitor în albia omătului, și eu fericită țipam și râdeam de bucurie și de spaima vitezei mari. Încă nu puteam vorbi, probabil atunci părinții mei au aflat că nu aud, de vină fiind o simplă eroare a medicilor cu supradoze de antibiotice cu streptomițină, ceea ce m-a marcat pe viață, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții pe care le poate avea orice om normal… Tata înțelegea, că doream o viteză cât mai rapidă, și mă făcea să zbor cu sania… Eram tare fericită… Atunci am realizat, că sunt un Om în Viață, că am Părinți, că sunt un Copil fericit cu Mamă și Tată pe care-i iubeam enorm: am simtit-o în acel moment cu sania, nu știu, de ce, dar e primul caz din copilărie cu tata pe care l-am memorizat… Ei bine, tata era mereu plecat de acasă. Venea, de obicei, la masă, era un om public, și avea șofer de serviciu care îl aducea obosit și înfometat. Era strict cu disciplina și planurile lui de lucru, dar la masă venea acasă pentru că bucate ca ale mamei mele Teodora nu le prepara nimeni. Mama lucra la policlinică raională și, zi de zi, venea la amiază la masă, mai degrabă că să-l hrănească pe tata. Avea mare grijă de el și de noi cei trei copii ai lor. Cred că mama este mereu talismanul tatei, pentru că au fost câteva cazuri de cumpănă, și totdeauna mama i-a salvat viața. Dar despre toate acestea, vă recomand să citiți din cartea lui tata ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” – e foarte ușor de citit, și e scrisă conform dialectului personalizat Vasile Vizitiu. Eu însă-mi cunosc pe tata ca un om fain, fan al tradițiilor și obiceiurilor moldovenești, un cântăreț și îndrăgostit de muzică populară, a tot ce a însemnat pentru noi moldovenii, de-a lungul timpului, – este cel care recunoaște că Limba noastră este cea Română, iar Basarabia a fost dezlipită de România și aceste lucruri trebuie reparate! Cea mai recentă apariție de carte a tatălui este destinată familiei, dar spre surprinderea noastră aplaudată de câteva personalități care insistă să fie publică. ”A trecut tinerețea, dar odihnă nu mai avem…”, – spune tata. Atât de bine îl înțeleg, dar din păcate nu pot schimba nimic, oricât nu-mi doresc acest fapt. Tata este interesat de politică de – și după ’91, de corupția în țară, de jocurile ascunse publicului larg. Este foarte priceput în economie, managemenet organizatoric, a condus toată viața și s-a bucurat de respectul oamenilor, fără cei cu urzeli și invidie. Un om onest în mizeria societății contemporane, de pe urma căreia au avut de suferit mai mulți moldoveni, nu doar el. Sunt suficiente motive pentru a citi volumul de față. Este pentru oricine vrea să se piardă în țesăturile unei lumi de la țară cu un farmec aparte, de la începutul secolului XX până prezent, întinsă pe câteva generații de oameni, cu zeci și zeci de povestioare învăluite într-un realism magic care-ți amintește necontenit de Omul Vasile Vizitiu și moldovenii noștri. Paginile volumuli sunt împărțite în capitole scurt creative, plastice, iar rândurile te poartă de la muzica sufletului la nostalgie, de la filozofie la spiritualitate, de la religie și prin multe alte relatări pline cu tâlc. În plus, forma sub care sunt redate experiențele și poveștile autorului, proza scurtă, însoțită de multiple imagini, este cât se poate simplă și potrivită pentru un cititor înțelept. Nu este o lectură rapidă, cu toate că are un tipar larg, cu o narațiune populară, ea se deschide încet, încet, și se dezvăluie sub multiplele sale chipuri cititorului care are răbdare și este interesat de istorie, tradiții moldovenești, dar și de personalități simple fără aspirații de vedetism… Și mai mult, aducem sincere mulțumiri redactorilor Ion Borș, Dina Ciocanu, Alexandra Perez, Tipografia Centrală din Chișinău- celor care  au contribuit semnificativ și cu bunăștiință la această lucrare cu peste 200 de pagini. O lectură complexă și chiar necesară. Încercați, mai întâi, câteva fragmente din carte:

”Cuptorul era larg, de încăpeam toți – tata, mama și noi, copiii. Ne încălzeam pe cuptor, așteptând când mama va scoate de pe jăraticul încins tăvile cu plăcintele cu varză, cu brânză și cu cartofi, învârtită dulce cu magiun și mac. Mama cocea pâine gustoasă, colaci și turtă dulce. Aluatul creștea foarte bine, de se ridica deasupra tăvilor. Pâinea scoasă din cuptor era rumenă și puhavă. Aburul ei amețitor ne îmbăta cu arome, rămânând în amintirea noastră pentru toată viața. Boarea copilăriei!”; ”Eu am venit pe lume după sfintele sărbători de Crăciun, Anul Nou și Boboteaza, la 30 ianuarie 1936… Aceasta este casa părinților mei, Mihail și Feodosia, aici m-am născut eu, frații mei și surorile” – învăluit de amintiri tatăl meu relatează istoria vieții lui în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. ”Mămica mea este cea mai bună, cea mai blândă, cea mai frumoasă, este calmă, harnică și muncește mult. Chiar și la 94 de ani – ea se așeza pe pământ, lua sapa și prășea cartofii împrejurul ei, pe urmă trecea la altă bucată și continua lucrul. Ea nu putea să se odihnească…”

”Se spune că moșia, pe care astăzi se află orașul Florești și satul Vărvăreuca, au aparținut boierului Florea. Pe soția boierului o chema Varvara. Boierul Florea a hotărât să construiască pe ambele maluri ale răutului două localități. Localitatea de pe malul stâng a fost numită, după numele său, Florești. Cea de pe malul drept au numit-o Vărvăreuca, în cinstea soției sale, Varvara. Locuitorii au venit din satele apropiate și s-au așezat cu traiul aici, în valea Răutului, fiind apărați de vânturi și viscole, având în preajmă apa râului”… Așa a apărut și orașul Mărculești (din altă legendă: după numele fiului Marcu) – din cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” de Vasile Vizitiu.

”Tăiatul porcului constituia un ritual aparte, se efectua colectiv. Veneau în ajutor vecinii Fiodor Cebotaru, Afanasie Chircă și fratele lui tata, Nicolae Vizitiu. Ei răsturnau porcul pe spate, iar Fiodor Cebotaru, cu un cuțit lungăreț, nu prea lat, dar bine ascuțit, printr-o mișcare îndemânatică, înjunghia animalul direct în inimă. Eu mă ascundeam după casă, ca să nu văd acest ritual. Îmi era jale de porc. Dar curiozitatea mă readucea când se pregăteau paiele mirositoare pentru pârlirea lui. Priveam fascinat de la distanță cu câtă iscusință bărbații curățeau pielea înnegrită de foc, șoricul rămânând galben, ademenitor. Focul de paie înmuia șoricul și-i dădea un gust deosebit, îndescriptibil. Nouă, copilașilor, pe lângă șoric, ne revenea codița, urechile și bășica porcului, bine frecată în cenușă și umflată. Bășica era mingea copilăriei noastre. Apoi, după curățirea pielii de peri și spălarea pe toate părțile, treceau la desecarea animalului. Cel mai greu se curățeau picioarele și capul…”

– și tot așa, Vasile Vizitiu, cu un limbaj specific oamenilor de la țară, povestește în continuare despre fiecare detaliu referitor la acest ritual, dar și despre alte obiceiuri, istorii haioase sau dramatice, care se petreceau în curțile satelor basarabene, fără să omită numele a zeci de gospodari sau prieteni de viață. În carte sunt zeci de imagini din secole trecute, care descoperă momente din viață redate cu o dragoste enormă de țară, de tradiții și obiceiuri moldovenești vechi, cu un spirit firesc copilăresc atât de apropiat sufletelor noastre că la unele amintiri de-ale autorului nu poți să nu te oprești  scăpând nostalgic o lacrimă de dor, în special, la istorisiri despre familii, război și deportări… (SV)

”Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”

Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”

”Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”

”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”

”Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintirea celor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – Vasile Vizitiu, în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. ❤

alte surse>

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/

#Vasile_Vizitiu (30 ianuarie 1936 – 11 decembrie 2020)

Onoare și amintire binecuvântată, tată!

”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste. Svetlana Vizitiu scrie și ea poezii, iar poeziile ei ne arată un suflet foarte sensibil, însetat de frumusețe și lumină. La mulți ani, scumpa noastră Svetlana Vizitiu!!! LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI ȘI VOIOȘI!!! Întâlnirile cu tine sunt mereu un prilej de-a te bucura de viață!!! LA MULȚI ANI FERICIȚI!!!” – Dumitru Crudu

Sugestii curative pentru Legi de biblioteci

În prezent, bibliotecile nu mai sunt acea instituţie culturală care funcţiona nu chiar demult timp. Este nevoie de regândirea bibliotecii spaţiale, s-a schimbat cultura informaţioanlă şi, în special, cultura lecturii; s-a transformat şi mentalitatea cititorului devenit mai mult utilizator al informaţiei oferite. Vin cu o revoltă oarecare în cauză a proiectului de Lege pentru biblioteci, şi în care nu am găsit nici eu răspunsuri concrete…

Biblioteca a devenit un Centru de activităţi frumoase şi interesante, un Promotor de dezvoltare creativă, cu lecturi tehnologice, cu studii în varia domenii, mese rotunde şi discuţii cu personalităţi moldoveneşti. Şi desigur, Societatea de azi ridică multe întrebări în faţa bibliotecarilor pentru reorganizarea activităţii lor! Cu toate acestea, bibliotecile poartă o funcţie importantă în transferul cunoştinţelor şi de asistenţă în orientarea câmpului cu informaţii vaste. Iar bibliotecarii au devenit nu doar bibliotecari moderni, ei sunt profesionişti în domeniile cărţilor, culturii, educaţiei, dar practică de nevoie şi funcţiile de pedagogi, educători, psihologi, organizatori, regizori, oratori, hamali, deritecători, unii chiar şi de asistenţă socială pentru un grup de cititori vulnerabili în parte, zi de zi… Despre aceste lucruri nu cunosc multe persoane, iar Ministerul Culturii şi Primăria Municipală nu ţin cont sau se fac neauziţi atunci când li se cere ajutorul, fie sunt întrebaţi de ce bibliotecarii nu sunt onoraţi financiar conform muncii depuse, – pentru că aşa le convine. Când e vorba de audit, – se vine cu controale, si bibliotecarii nu au curajul să spună direct ce le doare, mai mult tac, poate unii mai îndrăzneţi îşi exprimă doleanţele sau se plang pe nedreptăţi, dar în cele din urmă tot ei au de suferit, – rămân cu salarii tăiate ulterior. Asta înseamnă la noi audit, – nu rezolvare a problemelor, nu soluţii sau propuneri, în lupta împotriva corupţiei evidente, – se taie din salarii şi basta sau esti transferat unde ți se ordonează! Nu-ți place, poți să te concediezi. Bibliotecarii nu se mai plang, poate doar între ei, și îndură pentru că nimic nu se schimbă, și salariile rămân la fel de mizere cu toate promisiunile de a le mări cu câteva procente… Deci, se reduce şi motivaţia de a activa în continuare în câmpul muncii, cei profesionişti fiind mereu în căutare a unui alt loc de servici, în alte domenii, fie pleacă din ţară…

Republica Moldova e unica ţară din lume, unde fiecare poate avea o diplomă de studii superioare şi să activeze cu totul în alt domeniu… Plâng moldovenii, râd europenii… Funcţionarilor noştri le convine…

Însă, dacă nu lupţi pentru ceea ce doreşti, pentru schimbări în mai bine, – meriţi ceea ce ai! – Proiectul Legii pentru Biblioteci, pare a fi unul primitiv, cu un stil oficial, fără o noimă de înţeles. Dacă pare, deci ai dreptate. Posibil, că este actual pentru cei care îl promovează, pentru că eu n-am înţeles, care pot fi soluţiile fie succesul ulterior pentru bibliotecari, care vor fi motivaţia şi menţiunile pentru munca lor, dar şi utilizatorii, – sunt sau vor fi ei mulţumiţi? Noi lucrăm, în primul rând pentru oameni, pentru ei, cititorii, utilizatorii centrelor noastre bibliotecare!..

 Repartizarea funcţiilor: Nu am găsit răspunsuri concrete în proiectul de Lege pentru biblioteci. Nici atitudinea corectă pentru persoane cu dizabilităţi care activează în biblioteci și care permanent se simt discriminați. Avem șefi care au caractere puternice și rezistă, dar și unii care se lasă influiențați de avidia profitului din funcția lui. Nici majorarea salariilor nu-i va salva. Poate doar Legea, dar cine o… citește? Funcţiile de bibliotecari superiori, sunt oferite, cui? atunci când un şef-oficiu este subminat de un bibliotecar de rang inferior, – cum înţelegeţi acest fapt? Pentru ce avem nevoie de categorii superioare, atunci când nu ţi-l confirmă chiar şefii tăi de parcă ar plăti din buzunarul lor? Categoriile oferite de Ministerul Culturii vin în contrar muncii depuse, fie a experienţei profesionale a bibliotecarului. Categoria superioară se acordă doar celor care lucrează teoretic, scriu multe pe hârtie și în realmente nu cunosc lucruri practice. Bibliotecarii care lucrează în deservirea cititorilor, fie cu rapoartele la computer, activează și obosesc mult fizic, orbind, nu le mai arde de teorie, de scrieri și desigur, au de pierdut în categorie, și calitatea muncii are de suferit, deci și motivația și interesul pentru a continua… Cel cu o experienţă fără întrerupere în domeniu rămâne fără categorie, pe când altul care are în activ 5-10 ani fără studii în bibloteconomie, sau ”achită” să i se scrie teza sau raportul de activitate, – se alege cu categorie superioara, astfel se repetă an de an… Administraţia, adică şefii Bibliotecii Municipale nu sunt realeşi de ani de zile, aceleași persoane activează de zeci de ani, rămân în fotoliile lor fără să motiveze sau să asculte bibliotecarii de rând. Presupun că se dezvoltă… cultul personalităţii? Propun, în funcții să fie realeşi şi alţi bibliotecari, permanent, – să nu activeze doar aceleaşi persoane cu ani buni la conducere, în spaţii mari, cu birouri extinse şi să se supere atunci când vine cineva mai inferior cu propuneri referitor la servici 🙂 , – să mai experimenteze şi în funcţii inferioare, de ce nu? Iar categoria superioară să fie aprobată în primul rând nu ”scriitorilor iscusiți” în rapoarte și teze, ci și celor care muncesc peste 25-30 de ani inclusiv cu activitatea fizică ridicând tone de cărți și rafturi grei… De ce și o dereticătoare care activează în bibliotecă de 30 de ani nu poate avea categorie superioară? Vă pare amuzant? E doar un exemplu… Altfel, va fi transparentă activitatea bibliotecarilor mai talentaţi, mai competenţi în domeniu.

Observ, că de inovaţii sau idei nu are nimeni nevoie, doar dacă e vorba de participarea personală a şefilor. Atunci şi ideile pot fi utilizate, dar fără autor, peste ceva timp…

Atunci când urmăreşti şi monitorizezi blogurile a zeci de biblioteci, duci evidenţa promovării imaginii bibliotecilor în cauză, a numărului de aprecieri şi share la postări, discuţii sau comentarii, dar şi de calitate a textelor publicate în bloguri, – an de an, lunar indicând erorile şi soluţii de aplana lucrurile pentru promovarea cărţii şi muncii bibliotecarilor în virtual, adică în internet, ca lumea să fie la curent de toate promoţiile, şi atunci când celui ce monitorizeaza i se dă de înţeles, că bibliotecarii nu au timp de bloguri profesionale, de soluţii, de corectitudine etc. Mă întreb: Unde e atunci soluţia în Legea pentru Biblioteci? că noi ne renovăm, mergem spre cultura tehnologiei informaţionale, şi cititorii doresc mai mult informaţia virtuală, nu? Dar sa mai adaugăm şi tehnica de proastă calitate, tehnologii moderne dar cu calculatoare vechi, doar şefii dispun de computere de ultima generaţie, cu imobil reînnoit, cu toate condiţiile normale de muncă. Eu lucrez peste 30 de ani, şi nu am un colţ normal, nu mai vorbesc de birou, cu calculator vechi, şi uneori aştept ci orele să revină internetul, sau să pot redacta textele sau imaginile etc… Încerc să dezvolt şi să asigur durabilitatea Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, un proiect initiat de mine acum doi ani, şi care încă merge cu succes, dar lipsa susţinerii şi a finanţării lasă amprentă amară…

Câţi din noi, bibliotecari, bufniţe înţelepte, lucrăm pentru a satisface nevoile cititorilor? Cine şi pentru cine lucrează? În gândul şefilor, e o altă întrebare: cum se face să fie ei evidenţiaţi şi premiaţi pentru a fi puşi bine-merci în faţa colegilor din trusturi formate în cadrul bibliotecilor, şi în faţa ministerilor, care probabil, le vor avansa în funcţii mai mari, le vor premia pe aceleaşi persoane bibliotecari şefi, cu bani și diplome de la Ministerele Culturii şi Educaţiei, şi desigur, lunar le vor trimite în deplasări de ”servici” unde se vor ”distra” şi vor acumula ”experienţe” de idei, relaţii şi carte? iar Bibliotecarul de rând, rămâne fără atenție din partea lor, este omis, evitat, dezapreciat. El gândeşte, cum să reuşeaşcă să achite chiria şi să mânânce pe săturate din banii rămaşi?.. Şefii se aleg cu birouri spaţioase, unii în sedii de muncă care cu ”apartamente” cu bucătării şi saloane de odihnă, cică pentru întruniri plănuite cu şedinţe varia, atunci când bibliotecarii mai simpli cu experienţă de zeci de ani în domeniu, şi doar nu că nu s-au distrat muncind, – se înghesuiesc prin colţuri friguroase îngheţând şi obosind, în condiții anormlae de servici, barem să se gândească la viaţa lor personală… Aţi observat că majoritatea bibliotecarilor rămân pân-la urmă singuri pe viaţă nereuşind să-şi creeze familii? Cine trebuie să gândească la aceste lucruri ”mărunte” dacă nu societatea şi funcţionarii aleşi pentru a gestiona departamente ale culturii, dar şi pentru asistenţă morală, la nevoie, de suflet. Suntem oameni, … pân’la urmă? Nu mai există altruism, iar scopul personal, indiferența, ego-ul persistă pân’la pupincurism.

Trăim într-o lume a informaţiei, şi navigarea în lumea cunoaşterii este foarte importantă. Pot să spun un singur lucru, că fără a citi, societatea nu are un viitor. O Bibliotecă are nevoie de multiple activităţi, inclusiv formarea şi dezvoltarea personalităţii de sine pentru fiecare cititor, om de rând, fie, vedete cunoscute, de orice schimb de experienţă de viaţă, de cărţi recomandate, de ajutor social şi de angajare în câmpul muncii a studenţilor sau părinţilor tineri după ce nasc copii, a şomerilor şi vagabonzilor prezenţi și dormind adesea în spaţiul biblotecilor; – Dar cum se face, dacă mai multe biblioteci au nevoie de reparaţii incontinue, de ajutor? Unde e societatea în acest caz? Și atunci când organizezi varia activităţi cu personalităţi cunoscute, cu promovarea lor, – cu cei care își deschid sufletul şi luminează inima publicului, şi celui virtual, cu impresii frumoase din experienţa lor de viaţă, cu cărţi recomandate, cu schimburi de idei şi sugestii în relaţii interumane, şi atunci… nu se găseşte un pahar ce ceai sau cafea pentru invitaţi, – Cine trebuie să achite pentru toate? iar pentru mese pompoase organizate de ministere sau primarie banii se găsesc oricând? Nu sunt incluse și apreciate ca serviciu nici promovarea, articolele în blog, filme, imagini redactate, top-ul cărţilor etc. Ca ulterior, şefa departamentului Dezvoltare şi Comunicare să spună organizatorului unui club, că nu face nimic, că n-are nevoie nimeni de munca lui, încă şi i se reduce din salariul lunar, atunci când are deja peste 30 de ani lucraţi în domeniu? Trebuie schimbată această mentalitate, atunci și salariile se vor ridica… Unde se scrie în Lege pentru Biblioteci soluţia? Aş dori să-l aflu şi eu, că nici Directorii BM nu-l cunosc! Înțeleg, că aceste probleme există în orice bibliotecă, dar e mare păcat să nu se ia în considerație fiecare bibliotecar care muncește. Și când întreabă direct, de ce nu este menționat, i se răspunde, ca a fost apreciat cu o diplomă de hârtie… anul trecut. Real, nu glumesc. Mă întreb încă odată, de ce avem nevoie de o Lege a Bibliotecilor, care nu va funcționa oricum? O lege trebuie să apere drepturile meseriașilor, nu să distrugă omenia…

Nu poate să funcționeze un sistem în care conducătorul hotărăște totul. Nu se poate o instituție sau un departament să depindă de persoane puetrnice și autonome în luarea deciziilor. La orice nivel, este corect să existe purtători de decizie,și doar cele mai importante să fie luate de șefi. În prezent, un șef decide până și faptul dacă o activitate culturală trebuie alimentată din contul bugetului sau cont propriu. Lipsește democrația, transparența, bibliotecarele nu au încredere unul în altul. Nu au încredere că își pot rezolva funcțiile, problemele bazându-se pe drepturi care se vor decide in Legea pentru biblioteci. Pe Lege, fără să fii nevoit să achiți mită, fără să vii să ”îndulcești” șefii cu cadouri. Bibliotecarii vor să simtă că sunt protejați de stat. Astfel, văd eu o Lege! Toate depind de guvernare, care trebuie să fie curată.

Svetlana Vizitiu ❤

Alte surse in domeniu:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/03/11/corelatia-angajat-utilizator-cu-nevoi-speciale-la-biblioteca-municipala-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/03/11/corelatia-angajat-utilizator-cu-nevoi-speciale-la-biblioteca-municipala-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/04/18/sunt-suparata-pe-toti-cei-care-nu-vad-importanta-muncii-bibliotecarilor/

http://particip.gov.md/public/documente/138/ro_2962_Proiect-de-lege-cu-privire-la-biblioteci.pdf