Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


11 comentarii

Ianos Turcanu:”Cherchez la femme” la Clubul ”Impresii din viata si carti”


Nu avem nevoie de explicaţii, este încă un motiv bun pentru a ne aduna împreună, a ne relaxa, a discuta şi a veni cu amintiri şi realizări noi la Clubul ”Impresii din viata si carti” în incinta Sediului Central al Bibliotecii Municipale ’’B.P.Hasdeu’’. Cu siguranţă, au fost momente cu impresii foarte plăcute şi cuvinte calde din partea protagonistului nr. 71. Un eveniment inedit, (vedeţi albumul Ianos Turcanu – protagonistul la Clubul Impresii din viata si carti) pentru cititori şi fanii lui. Îndrăgit şi admirat de cititori şi muzicieni, şi-a lansat zeci de volume de autor, cu poveşti, poezii, maxime, dar şi discuri cu texte pentru melodii de suflet. Atunci când o persoană celebră dezvăluie ceea ce scrie sau citeşte, simţi că se deschide o uşă spre inima lui, făcându-te martor la o activitate atât de frumoasă precum sunt Viaţa şi Cartea. Carizmaticul poet Ianos Turcanu – citit şi cântat şi de copii, şi de cantautori, aplaudat, în special de doamne, toţi care adoră personalitatea şi creaţia literară a  scriitorului. Cu un caracter vesel, inteligent, interesant, mereu zâmbitor, se pare, că trăieşte fără supărări.  Aşa dar, ne-am adunat cu impresii de prin lume adunate ale lui Ianoş Ţurcanu, în care sperăm, să vă găsiţi şi voi inspiraţie şi motivaţie, dragi cititori al blogului şi al Clubului Impresii din viaţă şi cărţi. Moderatoare a evenimentului de azi a fost Mariana Harjevschi, director general BM. Au vorbit fanii, cititorii şi admiratorii, bibliotecarele active din reţeaua BM, prietenii, dar şi alte personalităţi din Republica Moldova: scriitori, manageri, jurnalişti culturali, cu toţii au fost în centrul şedinţei destinat publicului larg. Au recitat elevii de la Gimnaziul ”Nicolae Costin” din Chisinau (diriginta Tatiana Tican). Programul integral poate fi vizionat în acest film de mai jos, dar şi în albumul marcat prin titlu: Ianos Turcanu – protagonistul la Clubul Impresii din viata si carti)

Dar nu putem omite în acest articol, un text excelent scris recent pentru femei de Ianoş Ţurcanu pe o pagina de socializare. Sunt cuvinte surpinzătoare, care cu siguranţă pot fi oferite ca perle de învăţat pe de rost şi pentru bărbaţii de pretutindeni

Cherchez la femme – Cauta (căutați) femeia!

Ianos Turcanu:’’Să-i mulțumim lui Alexandre Dumas-tatăl pentru acest celebru dicton Cherchez la femme (Caută femeia), căci, într-adevăr, în mâinile femeii se află cheia fericirii și a realizărilor noastre. Plină de taine, captivantă, frumoasă, dătătoare de viață, cunună a creației, femeia te ridică, femeia te coboară. Sau cum zicea Camil Petrescu: „Femeia este cheia naturii. Toate femeile sunt rezumate în ea și când un suflet de femeie s-a deschis, ți s-au deschis toate înțelesurile lumii”…
Doar ea este motivul descoperirilor mărețe, operelor nemuritoare, drept că și a trădărilor, mistificărilor sau a luptelor îndelungate.
Mai pe scurt, nu te pune cu femeia! 

Un bărbat (mereu) va căuta femeia perfecă care nu e mofturoasă, impulsivă, cicălitoare, nu e înaltă sau scundă, nu e blondă, brunetă sau roșcată, mută sau oarbă, adică va căuta femeia care nu există, deoarece femeia perfectă e femeia pe care o ai lângă tine și o prețuiești mereu prin sentimente pe care uneori nu le poți defini. Femeia perfectă este mama, sora, iubita sau soția, este femeia care se află zilnic lîngă tine, acceptându-te așa cum ești, făcându-ți viața altfel decât (cum să zic mai delicat?)… monotonă.
O floare, un zâmbet, un cuvânt sincer, plin de afecțiune, o fac fericită!

Un bărbat va căuta femeia propriei fantezii. Dintre toate femeile le va alege pe cele mai vesele. Dintre cele mai vesele – pe cele mai înțelepte. Dintre cele înțelepte – pe cele mai gingașe. Și răbdătoare. Dar și nebunatice. Pentru că de fiecare dată când o va privi adânc în ochi, își va citi veselia, înțelepciunea, gingîșia și răbdarea din el. Și toate nebuniile.

Prin aceste aforisme – miniaturi – cugetări (uneori poate nițel ironice – mea culpa!) vreau să transmit Femeii toată iubirea, tot respectul și toată condescendența, pentru că lumea fara femei ar fi inexistentă.’’

Impresii si recitaluri:

Ianoş Ţurcanu s-a născut pe 26 iulie 1951 în c. Pelenia, judeţul Bălţi, Republica Moldova. Este poet, prozator, eseist, textier, autor de aforisme.

Este licenţiat al Institului de medicină (or. Krasnodar) şi al Institului Internaţional de Literatură din or. Moscova. Autor al peste 500 de texte de cântece de muzică uşoară, populară, romanţe şi cântece pentru copii, redactorul revistelor “Moment poetic”, “2 ore + 3 iezi”, “Aduceri aminte”.

Biografia protagonistului cu detalii aici:

https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/07/28/poetul-si-eseistul-ianos-turcanu-65-de-ani-de-la-nastere/

Evenimentul creat cu toate detaliile aici

https://www.facebook.com/events/1310486382340876/

Reclame


26 comentarii

”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, autor Vasile Vizitiu


Vasile Vizitiu marinarPrima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș prin troiene de zăpadă. Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă cu urechi pe cap, strâns legată cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe după ce mă rostogoleam cu sania, mă ridica și mă scutura de omăt, apoi mă punea la loc, și ținând bine frânghiile legate mă ducea cu o viteză nebună în goana soarelui ce strălucea orbitor în albia omătului, și eu fericită țipam și râdeam de bucurie și de spaima vitezei mari. Încă nu puteam vorbi, probabil atunci părinții mei au aflat că nu aud, de vină fiind o simplă eroare a medicilor cu supradoze de antibiotice cu streptomițină, ceea ce m-a marcat pe viață, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții pe care le poate avea orice om normal… eu cu tataTata înțelegea, că doream o viteză cât mai rapidă, și mă făcea să zbor cu sania… Eram tare fericită… Atunci am realizat, că sunt un Om în Viață, că am Părinți, că sunt un Copil fericit cu Mamă și Tată pe care-i iubeam enorm: am simtit-o în acel moment cu sania, nu știu, de ce, dar e primul caz din copilărie cu tata pe care l-am memorizat… Ei bine, tata era mereu plecat de acasă. Venea, de obicei, la masă, era un om public, și avea șofer de serviciu care îl aducea obosit și înfometat. Era strict cu disciplina și planurile lui de lucru, dar la masă venea acasă pentru că bucate ca ale mamei mele Teodora nu le prepara nimeni. Mama lucra la policlinică raională și, zi de zi, venea la amiază la masă, mai degrabă că să-l hrănească pe tata. Avea mare grijă de el și de noi cei trei copii ai lor. Cred că mama este mereu talismanul tatei, pentru că au fost câteva cazuri de cumpănă, și totdeauna mama i-a salvat viața. Vasilii Vizitiu carteaDar despre toate acestea, vă recomand să citiți din cartea lui tata ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” – e foarte ușor de citit, și e scrisă conform dialectului personalizat Vasile Vizitiu. Eu însă-mi cunosc pe tata ca un om fain, fan al tradițiilor și obiceiurilor moldovenești, un cântăreț și îndrăgostit de muzică populară, a tot ce a însemnat pentru noi moldovenii, de-a lungul timpului, – este cel care recunoaște că Limba noastră este cea Română, iar Basarabia a fost dezlipită de România și aceste lucruri trebuie reparate! Cea mai recentă apariție de carte a tatălui este destinată familiei, dar spre surprinderea noastră aplaudată de câteva personalități care insistă să fie publică. ”A trecut tinerețea, dar odihnă nu mai avem…”, – spune tata. Atât de bine îl înțeleg, dar din păcate nu pot schimba nimic, oricât nu-mi doresc acest fapt. Tata este interesat de politică de – și după ’91, de corupția în țară, de jocurile ascunse publicului larg. Este foarte priceput în economie, managemenet organizatoric, a condus toată viața și s-a bucurat de respectul oamenilor, fără cei cu urzeli și invidie. Teodora si Vasile VizitiuUn om onest în mizeria societății contemporane, de pe urma căreia au avut de suferit mai mulți moldoveni, nu doar el. Sunt suficiente motive pentru a citi volumul de față. Este pentru oricine vrea să se piardă în țesăturile unei lumi de la țară cu un farmec aparte, de la începutul secolului XX până prezent, întinsă pe câteva generații de oameni, cu zeci și zeci de povestioare învăluite într-un realism magic care-ți amintește necontenit de Omul Vasile Vizitiu și moldovenii noștri. Paginile volumuli sunt împărțite în capitole scurt creative, plastice, iar rândurile te poartă de la muzica sufletului la nostalgie, de la filozofie la spiritualitate, de la religie și prin multe alte relatări pline cu tâlc. În plus, forma sub care sunt redate experiențele și poveștile autorului, proza scurtă, însoțită de multiple imagini, este cât se poate simplă și potrivită pentru un cititor înțelept. DSC_3410Nu este o lectură rapidă, cu toate că are un tipar larg, cu o narațiune populară, ea se deschide încet, încet, și se dezvăluie sub multiplele sale chipuri cititorului care are răbdare și este interesat de istorie, tradiții moldovenești, dar și de personalități simple fără aspirații de vedetism… Și mai mult, aducem sincere mulțumiri redactorilor Ion Borș, Dina Ciocanu, Alexandra Perez, Tipografia Centrală din Chișinău- celor care  au contribuit semnificativ și cu bunăștiință la această lucrare cu peste 200 de pagini. O lectură complexă și chiar necesară. Încercați, mai întâi, câteva fragmente din carte:

Cuptorul era larg, de încăpeam toți – tata, mama și noi, copiii. Ne încălzeam pe cuptor, așteptând când mama va scoate de pe jăraticul încins tăvile cu plăcintele cu varză, cu brânză și cu cartofi, învârtită dulce cu magiun și mac. Mama cocea pâine gustoasă, colaci și turtă dulce. Aluatul creștea foarte bine, de se ridica deasupra tăvilor. Pâinea scoasă din cuptor era rumenă și puhavă. Aburul ei amețitor ne îmbăta cu arome, rămânând în amintirea noastră pentru toată viața. Boarea copilăriei!”; ”Eu am venit pe lume după sfintele sărbători de Crăciun, Anul Nou și Boboteaza, la 30 ianuarie 1936… Aceasta este casa părinților mei, Feodosia si Mihail VizitiuMihail și Feodosia, aici m-am născut eu, frații mei și surorile” – învăluit de amintiri tatăl meu relatează istoria vieții lui în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. ”Mămica mea este cea mai bună, cea mai blândă, cea mai frumoasă, este calmă, harnică și muncește mult. Chiar și la 94 de ani – ea se așeza pe pământ, lua sapa și prășea cartofii împrejurul ei, pe urmă trecea la altă bucată și continua lucrul. Ea nu putea să se odihnească…”

Se spune că moșia, pe care astăzi se află orașul Florești și satul Vărvăreuca, au aparținut boierului Florea. Pe soția boierului o chema Varvara. Boierul Florea a hotărât să construiască pe ambele maluri ale răutului două localități. Localitatea de pe malul stâng a fost numită, după numele său, Florești. Cea de pe malul drept au numit-o Vărvăreuca, în cinstea soției sale, Varvara. Locuitorii au venit din satele apropiate și s-au așezat cu traiul aici, în valea Răutului, fiind apărați de vânturi și viscole, având în preajmă apa râului”… Așa a apărut și orașul Mărculești (din altă legendă: după numele fiului Marcu) – din cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” de Vasile Vizitiu.DSC_3416

Tăiatul porcului constituia un ritual aparte, se efectua colectiv. Veneau în ajutor vecinii Fiodor Cebotaru, Afanasie Chircă și fratele lui tata, Nicolae Vizitiu. Ei răsturnau porcul pe spate, iar Fiodor Cebotaru, cu un cuțit lungăreț, nu prea lat, dar bine ascuțit, printr-o mișcare îndemânatică, înjunghia animalul direct în inimă. Eu mă ascundeam după casă, ca să nu văd acest ritual. Îmi era jale de porc. Dar curiozitatea mă readucea când se pregăteau paiele mirositoare pentru pârlirea lui. Priveam fascinat de la distanță cu câtă iscusință bărbații curățeau pielea înnegrită de foc, șoricul rămânând galben, ademenitor.Vasile Vizitiu gand Focul de paie înmuia șoricul și-i dădea un gust deosebit, îndescriptibil. Nouă, copilașilor, pe lângă șoric, ne revenea codița, urechile și bășica porcului, bine frecată în cenușă și umflată. Bășica era mingea copilăriei noastre. Apoi, după curățirea pielii de peri și spălarea pe toate părțile, treceau la desecarea animalului. Cel mai greu se curățeau picioarele și capul…”

și tot așa, Vasile Vizitiu, cu un limbaj specific oamenilor de la țară, povestește în continuare despre fiecare detaliu referitor la acest ritual, dar și despre alte obiceiuri, istorii haioase sau dramatice, care se petreceau în curțile satelor basarabene, fără să omită numele a zeci de gospodari sau prieteni de viață. În carte sunt zeci de imagini din secole trecute, care descoperă momente din viață redate cu o dragoste enormă de țară, de tradiții și obiceiuri moldovenești vechi, cu un spirit firesc copilăresc atât de apropiat sufletelor noastre că la unele amintiri de-ale autorului nu poți să nu te oprești  scăpând nostalgic o lacrimă de dor, în special, la istorisiri despre familii, război și deportări… (SV)SDC17801

Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”

Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”strabunii Vizitiu

Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”Vasile Vizitiu, 80 de ani

”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”

Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintirea celor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – Vasile Vizitiu, dinastia Vizitiuîn cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. ❤

alte surse>

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/redactori

 

 

 


33 comentarii

Sugestii curative pentru Legi de biblioteci


În prezent, bibliotecile nu mai sunt acea instituţie culturală care funcţiona nu chiar demult timp. Este nevoie de regândirea bibliotecii spaţiale, s-a schimbat cultura informaţioanlă şi, în special, cultura lecturii; s-a transformat şi mentalitatea cititorului devenit mai mult utilizator al informaţiei oferite. Vin cu o revoltă oarecare în cauză a proiectului de Lege pentru biblioteci, şi în care nu am găsit nici eu răspunsuri concrete…
Biblioteca a devenit un Centru de activităţi frumoase şi interesante, un Promotor de dezvoltare creativă, cu lecturi tehnologice, cu studii în varia domenii, mese rotunde şi discuţii cu personalităţi moldoveneşti. Şi desigur, Societatea de azi ridică multe întrebări în faţa bibliotecarilor pentru reorganizarea activităţii lor! Cu toate acestea, bibliotecile poartă o funcţie importantă în transferul cunoştinţelor şi de asistenţă în orientarea câmpului cu informaţii vaste. Iar bibliotecarii au devenit nu doar bibliotecari moderni, ei sunt profesionişti în domeniile cărţilor, culturii, educaţiei, dar practică de nevoie şi funcţiile de pedagogi, educători, psihologi, organizatori, regizori, oratori, hamali, deritecători, unii chiar şi de asistenţă socială pentru un grup de cititori vulnerabili în parte, zi de zi… Despre aceste lucruri nu cunosc multe persoane, iar Ministerul Culturii şi Primăria Municipală nu ţin cont sau se fac neauziţi atunci când li se cere ajutorul, fie sunt întrebaţi de ce bibliotecarii nu sunt onoraţi financiar conform muncii depuse, – pentru că aşa le convine. Când e vorba de audit, – se vine cu controale, si bibliotecarii nu au curajul să spună direct ce le doare, mai mult tac, poate unii mai îndrăzneţi îşi exprimă doleanţele sau se plang pe nedreptăţi, dar în cele din urmă tot ei au de suferit, – rămân cu salarii tăiate ulterior. Asta înseamnă la noi audit, – nu rezolvare a problemelor, nu soluţii sau propuneri, în lupta împotriva corupţiei evidente, – se taie din salarii şi basta sau esti transferat unde ți se ordonează! Nu-ți place, poți să te concediezi. Bibliotecarii nu se mai plang, poate doar între ei, și îndură pentru că nimic nu se schimbă, și salariile rămân la fel de mizere cu toate promisiunile de a le mări cu câteva procente… Deci, se reduce şi motivaţia de a activa în continuare în câmpul muncii, cei profesionişti fiind mereu în căutare a unui alt loc de servici, în alte domenii, fie pleacă din ţară…bufnite intelepte
Republica Moldova e unica ţară din lume, unde fiecare poate avea o diplomă de studii superioare şi să activeze cu totul în alt domeniu… Plâng moldovenii, râd europenii… Funcţionarilor noştri le convine…
Însă, dacă nu lupţi pentru ceea ce doreşti, pentru schimbări în mai bine, – meriţi ceea ce ai! – Proiectul Legii pentru Biblioteci, pare a fi unul primitiv, cu un stil oficial, fără o noimă de înţeles. Dacă pare, deci ai dreptate. Posibil, că este actual pentru cei care îl promovează, pentru că eu n-am înţeles, care pot fi soluţiile fie succesul ulterior pentru bibliotecari, care vor fi motivaţia şi menţiunile pentru munca lor, dar şi utilizatorii, – sunt sau vor fi ei mulţumiţi? Noi lucrăm, în primul rând pentru oameni, pentru ei, cititorii, utilizatorii centrelor noastre bibliotecare!..
 Repartizarea funcţiilor: Nu am găsit răspunsuri concrete în proiectul de Lege pentru biblioteci. Nici atitudinea corectă pentru persoane cu dizabilităţi care activează în biblioteci și care permanent se simt discriminați. Avem șefi care au caractere puternice și rezistă, dar și unii care se lasă influiențați de avidia profitului din funcția lui. Nici majorarea salariilor nu-i va salva. Poate doar Legea, dar cine o… citește? Funcţiile de bibliotecari superiori, sunt oferite, cui? atunci când un şef-oficiu este subminat de un bibliotecar de rang inferior, – cum înţelegeţi acest fapt? Pentru ce avem nevoie de categorii superioare, atunci când nu ţi-l confirmă chiar şefii tăi de parcă ar plăti din buzunarul lor? Categoriile oferite de Ministerul Culturii vin în contrar muncii depuse, fie a experienţei profesionale a bibliotecarului. Categoria superioară se acordă doar celor care lucrează teoretic, scriu multe pe hârtie și în realmente nu cunosc lucruri practice. Bibliotecarii care lucrează în deservirea cititorilor, fie cu rapoartele la computer, activează și obosesc mult fizic, orbind, nu le mai arde de teorie, de scrieri și desigur, au de pierdut în categorie, și calitatea muncii are de suferit, deci și motivația și interesul pentru a continua… Cel cu o experienţă fără întrerupere în domeniu rămâne fără categorie, pe când altul care are în activ 5-10 ani fără studii în bibloteconomie, sau ”achită” să i se scrie teza sau raportul de activitate, – se alege cu categorie superioara, astfel se repetă an de an… Administraţia, adică şefii Bibliotecii Municipale nu sunt realeşi de ani de zile, aceleași persoane activează de zeci de ani, rămân în fotoliile lor fără să motiveze sau să asculte bibliotecarii de rând. Presupun că se dezvoltă… cultul personalităţii? Propun, în funcții să fie realeşi şi alţi bibliotecari, permanent, – să nu activeze doar aceleaşi persoane cu ani buni la conducere, în spaţii mari, cu birouri extinse şi să se supere atunci când vine cineva mai inferior cu propuneri referitor la servici 🙂 , – să mai experimenteze şi în funcţii inferioare, de ce nu? Iar categoria superioară să fie aprobată în primul rând nu ”scriitorilor iscusiți” în rapoarte și teze, ci și celor care muncesc peste 25-30 de ani inclusiv cu activitatea fizică ridicând tone de cărți și rafturi grei… De ce și o dereticătoare care activează în bibliotecă de 30 de ani nu poate avea categorie superioară? Vă pare amuzant? E doar un exemplu… Altfel, va fi transparentă activitatea bibliotecarilor mai talentaţi, mai competenţi în domeniu.
Observ, că de inovaţii sau idei nu are nimeni nevoie, doar dacă e vorba de participarea personală a şefilor. Atunci şi ideile pot fi utilizate, dar fără autor, peste ceva timp…
Atunci când urmăreşti şi monitorizezi blogurile a zeci de biblioteci, duci evidenţa promovării imaginii bibliotecilor în cauză, a numărului de aprecieri şi share la postări, discuţii sau comentarii, dar şi de calitate a textelor publicate în bloguri, – an de an, lunar indicând erorile şi soluţii de aplana lucrurile pentru promovarea cărţii şi muncii bibliotecarilor în virtual, adică în internet, ca lumea să fie la curent de toate promoţiile, şi atunci când celui ce monitorizeaza i se dă de înţeles, că bibliotecarii nu au timp de bloguri profesionale, de soluţii, de corectitudine etc. Mă întreb: Unde e atunci soluţia în Legea pentru Biblioteci? că noi ne renovăm, mergem spre cultura tehnologiei informaţionale, şi cititorii doresc mai mult informaţia virtuală, nu? Dar sa mai adaugăm şi tehnica de proastă calitate, tehnologii moderne dar cu calculatoare vechi, doar şefii dispun de computere de ultima generaţie, cu imobil reînnoit, cu toate condiţiile normale de muncă. Eu lucrez peste 30 de ani, şi nu am un colţ normal, nu mai vorbesc de birou, cu calculator vechi, şi uneori aştept ci orele să revină internetul, sau să pot redacta textele sau imaginile etc… Încerc să dezvolt şi să asigur durabilitatea Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, un proiect initiat de mine acum doi ani, şi care încă merge cu succes, dar lipsa susţinerii şi a finanţării lasă amprentă amară…
Câţi din noi, bibliotecari, bufniţe înţelepte, lucrăm pentru a satisface nevoile cititorilor? Cine şi pentru cine lucrează? În gândul şefilor, e o altă întrebare: cum se face să fie ei evidenţiaţi şi premiaţi pentru a fi puşi bine-merci în faţa colegilor din trusturi formate în cadrul bibliotecilor, şi în faţa ministerilor, care probabil, le vor avansa în funcţii mai mari, le vor premia pe aceleaşi persoane bibliotecari şefi, cu bani și diplome de la Ministerele Culturii şi Educaţiei, şi desigur, lunar le vor trimite în deplasări de ”servici” unde se vor ”distra” şi vor acumula ”experienţe” de idei, relaţii şi carte? iar Bibliotecarul de rând, rămâne fără atenție din partea lor, este omis, evitat, dezapreciat. El gândeşte, cum să reuşeaşcă să achite chiria şi să mânânce pe săturate din banii rămaşi?.. Şefii se aleg cu birouri spaţioase, unii în sedii de muncă care cu ”apartamente” cu bucătării şi saloane de odihnă, cică pentru întruniri plănuite cu şedinţe varia, atunci când bibliotecarii mai simpli cu experienţă de zeci de ani în domeniu, şi doar nu că nu s-au distrat muncind, – se înghesuiesc prin colţuri friguroase îngheţând şi obosind, în condiții anormlae de servici, barem să se gândească la viaţa lor personală… Aţi observat că majoritatea bibliotecarilor rămân pân-la urmă singuri pe viaţă nereuşind să-şi creeze familii? Cine trebuie să gândească la aceste lucruri ”mărunte” dacă nu societatea şi funcţionarii aleşi pentru a gestiona departamente ale culturii, dar şi pentru asistenţă morală, la nevoie, de suflet. Suntem oameni, … pân’la urmă? Nu mai există altruism, iar scopul personal, indiferența, ego-ul persistă pân’la pupincurism.
Trăim într-o lume a informaţiei, şi navigarea în lumea cunoaşterii este foarte importantă. Pot să spun un singur lucru, că fără a citi, societatea nu are un viitor. O Bibliotecă are nevoie de multiple activităţi, inclusiv formarea şi dezvoltarea personalităţii de sine pentru fiecare cititor, om de rând, fie, vedete cunoscute, de orice schimb de experienţă de viaţă, de cărţi recomandate, de ajutor social şi de angajare în câmpul muncii a studenţilor sau părinţilor tineri după ce nasc copii, a şomerilor şi vagabonzilor prezenţi și dormind adesea în spaţiul biblotecilor; – Dar cum se face, dacă mai multe biblioteci au nevoie de reparaţii incontinue, de ajutor? Unde e societatea în acest caz? Și atunci când organizezi varia activităţi cu personalităţi cunoscute, cu promovarea lor, – cu cei care își deschid sufletul şi luminează inima publicului, şi celui virtual, cu impresii frumoase din experienţa lor de viaţă, cu cărţi recomandate, cu schimburi de idei şi sugestii în relaţii interumane, şi atunci… nu se găseşte un pahar ce ceai sau cafea pentru invitaţi, – Cine trebuie să achite pentru toate? iar pentru mese pompoase organizate de ministere sau primarie banii se găsesc oricând? Nu sunt incluse și apreciate ca serviciu nici promovarea, articolele în blog, filme, imagini redactate, top-ul cărţilor etc. Ca ulterior, şefa departamentului Dezvoltare şi Comunicare să spună organizatorului unui club, că nu face nimic, că n-are nevoie nimeni de munca lui, încă şi i se reduce din salariul lunar, atunci când are deja peste 30 de ani lucraţi în domeniu? Trebuie schimbată această mentalitate, atunci și salariile se vor ridica… Unde se scrie în Lege pentru Biblioteci soluţia? Aş dori să-l aflu şi eu, că nici Directorii BM nu-l cunosc! Înțeleg, că aceste probleme există în orice bibliotecă, dar e mare păcat să nu se ia în considerație fiecare bibliotecar care muncește. Și când întreabă direct, de ce nu este menționat, i se răspunde, ca a fost apreciat cu o diplomă de hârtie… anul trecut. Real, nu glumesc. Mă întreb încă odată, de ce avem nevoie de o Lege a Bibliotecilor, care nu va funcționa oricum? O lege trebuie să apere drepturile meseriașilor, nu să distrugă omenia…
Nu poate să funcționeze un sistem în care conducătorul hotărăște totul. Nu se poate o instituție sau un departament să depindă de persoane puetrnice și autonome în luarea deciziilor. La orice nivel, este corect să existe purtători de decizie,și doar cele mai importante să fie luate de șefi. În prezent, un șef decide până și faptul dacă o activitate culturală trebuie alimentată din contul bugetului sau cont propriu. Lipsește democrația, transparența, bibliotecarele nu au încredere unul în altul. Nu au încredere că își pot rezolva funcțiile, problemele bazându-se pe drepturi care se vor decide in Legea pentru biblioteci. Pe Lege, fără să fii nevoit să achiți mită, fără să vii să ”îndulcești” șefii cu cadouri. Bibliotecarii vor să simtă că sunt protejați de stat. Astfel, văd eu o Lege! Toate depind de guvernare, care trebuie să fie curată.
Svetlana Vizitiu ❤