Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


10 comentarii

Pot să vin la tine, mâine?


Dumnezeu aude chiar și șoapta inimii tale” (Isaia, 65:24)

Nu-i pot înțelege pe acești oameni și gata. Nu-i pot înțelege pe cei care îți întorc spatele, o fi vreun motiv personal, și de ce să o faci la… maturitate, la locul de muncă, de față cu cei care vin… nu la tine acasă, ci într-un loc public? Ulterior, să se întrebe de ce nu vine publicul la tine, și de ce nu te suferă ceilalți? Nu pot înțelege un om matur care stă și scrie direct: „Iaca, avem nebuni, denunțători…”,  sau te amenință cu această mare dorință de răzbunare – „Ți se va întoarce bumerangul”, în loc să discute, să afle motivele unei probleme sau supărări create într-o echipă. Dacă ar fi doar o echipă, ea face tratative mai departe, mai sus, pentru ca să se închidă toate căile pentru o promovare eficientă a imaginii unui scriitor, a unei uniuni, fie a unei biblioteci obișnuite. Și niciuna nu vrea să înțeleagă, de ce persistă atât de mult ego-ul din sine? După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.

Intelectul – un lucru atat de respingator! Omul fără creier, e foarte încrezut în nivelul său superior de inteligență, iar cel deștept – percepe excelent cat este de … indecis în sinea lui, chiar își zice că e un tont… Bine, ne comportăm ca și niște copii, simțindu-ne tineri cu sufletul, dar de ce la supărare să te agiți cu bumerangul, să blestemi, să urăști – pentru că oponentul tău e prieten cu „dușmanul” pe care nu-l agreezi din motive personale? Cam așa, „Dacă nu-mi place mie, – nu trebuie nici tu să ții la el”.

Noi trăim, încercând mereu să dovedim ceva unul altuia, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii blând și iubitor, să ierți sau să găsești un compromis. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști și slabi.

Oamenii nu vor înțelege durerea sau dificultățile prin care trec alții, până când aceste probleme nu-i vor atinge și pe ei. Păcat, pentru cei de sus, uneori nici această experiență nu e utilă, se izbește de indiferență absolută…    Important, să înțelegi la timp în care oameni ai greșit… Și, țineți-vă de cei care nu vor permite să fiți umiliți sau obijduiți!

Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, e o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Pentru mine, eu – sunt mai mult de atât. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. 😉

Vorbesc despre oamenii care apar zi de zi în fața voastră… „cu o imagine inteligentă”. Dar, poate fi o persoană inteligentă atunci când dezbină întreagă echipă, dând vină pe oricine pentru problemele create, nu și pe sine… Eu nu întreb, este un fapt. Nu ascultă o altă opinie, soluție, o vorbă înțeleaptă, se supără când nu le întri în voie sau nu ești de acord; creează trusturi de plăcerea divertismentului, a dragului de sine, unde șușotesc care pe care să facă „membri, șefi”, și… ferească necuratul să ajute/promoveze o colegă/scriitoare sau să editeze o carte pentru că nu o place și basta! Dar ce să mai spunem despre un doctor în științe în relațiile cu persoanele cu dizabilități, care nu știe, de fapt, cum să comunice cu ele? De astfel, își fac timp pentru indignări, provocări între colegi, prieteni, pentru a scrie posturi cât înțelept este… și nimeni altul. Nu pătrund în esență, în starea ta de spirit, le este mai comod să te demisioneze, să elimine potențialul „concurent” atunci când se simte eclipsat, fie frustrat de succesul altora. Poate are probleme acasă, poate e vreun adulter în familie, lipsă de atenție sau boală… – Orice pricină ar fi întemeiată pentru a fi omul înțeles, nu și să te răzbuni pe colegii care nu-ți doresc rău… Orice problemă poate fi discutată și, respectiv, soluționată. Inteligent. Aici însă nu se caută soluția, mai mult – se creează ignoranță… Le place situația pentru că are pe cine face vinovat. Ce să vorbim despre persoane cu nevoi speciale în asemenea echipe? Ce-i mai dificil, e că moldovenii nu au la cine se adresa după ajutor, justiția e și ea o ratată; tocmai noi și ne-am creat acest sistem din care nu putem dezlega nodul.

Eu nu pot să înțeleg aceste persoane, nu mă pot supăra, nu am timp și nici nu vreau să-l pierd pe nimicuri. Am scris acum în blog și… mă dezleg de voi. M-am săturat să tot apăr pe cineva și să-mi atribui vinovăția. Sunt cea care face primul pas spre împăcare și apără pe altul de repetate ori, fie el de vină, dar hai să-i oferim o șansă? Voi, însă preferați să mă călcați în continuare! Credeți că aveți probleme grave, și ce știți despre mine? V-am promovat, țin la voi, mă rog de sănătatea voastră, chiar și când îmi dați motive de supărare. Există o limită. Pur și simplu, voi începe să vă ignor chiar eu 🙂 Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice.

Principală problemă e că oamenii nu se plac sau nu vor să se iubească reciproc, nu se respectă, nu fac un pas pentru înțelegere, nu pot și nici nu doresc să învețe a se iubi. Oricum vă întreb, pot să vin la voi, mâine?

                – Să vă spun o istorie frumoasă, din auzite, așa cum am înțeles eu

Într-o zi în curtea noastră s-a rătăcit un câine bătrân și obosit. La gât avea un guler de piele, era bine hrănit, și am înțeles că avea stăpân pe undeva care îl îngrijea bine. S-a apropiat de mine, l-am mângâiat, apoi el a mers după mine în casă, încet a traversat holul, s-a încolăcit într-un colț și a adormit. A doua zi a venit din nou, m-a salutat din curte, din nou a intrat în casă și s-a culcat în același loc. A dormit aproximativ o oră. Astfel a continuat timp de câteva săptămâni. În cele din urmă, am devenit curioasă și am atașat la gulerul câinelui o notiță cu următorul conținut: „Aș dori să știu cine este proprietarul acestui câine minunat și dacă el (adică tu) cunoaște faptul că câinele practic zilnic vine să doarmă la mine acasă?” A doua zi, câinele a venit din nou și la gulerul lui era atașat următorul răspuns: „El locuiește într-o casă cu șapte copii, dintre care doi nu au nici trei ani împliniți. Așa încearcă el doar să doarmă undeva…

Se poate să vin și eu la Dvs mâine?”

❤  SV

Reclame


3 comentarii

Diana BREGA:„Fiecare zi e șuperbă cu copiii mei”


Citește mult, despre toate, în afară de fantastică. Ea preferă realitatea. În copilărie, a avut o cumpănă: la zece ani, a fost lovită de un troleibuz care se deplasa cu viteză mare la semaforul verde pentru pietoni! Diana s-a aflat în comă trei săptămâni, în acest răstimp, tata a zăcut la picioarele ei; mama, din când în când, căci în reanimație nu se permitea… Țintuită la pat, vedea disperarea lor și neputința medicilor de a o ajuta, exista pericolul de a rămâne pe viață în scaunul cu rotile. Șopotele asistentelor că va rămâne infirmă doar au mobilizat-o. Diana a depus tot efortul și a început să învețe să meargă din nou. Da, a reușit! Au continuat ani întregi de durere, efort fizic cu exerciții, lacrimi și un caracter dur din nou dezvoltat. Peri suri pe capul părinților. Ani de restricții pentru priviri în TV, asculta doar teme auditive. Când a revenit la școală, nimeni nu cunoștea câte a îndurat această fată. Diana a reușit să ia cu asalt școala, a terminat-o cu medalie, nu doar așa. Apoi a absolvit facultatea de medicină. Deci, ea nu crede în fanteziile din cărți! Doar în Bunul Dumnezeu și părinții care au salvat-o! Crede în puterea Omeniei!

Timpurile se schimbă. Dar omenia și bunul simț sper că va rămâne la toți. E foarte greu că avem sărăcie în țară, în special, în cultură și în bunul simț.(Diana Brega)

Îi place țara în care trăiește. Nu vrea să plece de aici, din copilărie părinții i-au insuflat dragostea pentru acest pământ – Moldova, doar că viața este imprevizibilă. Oamenii pleacă cu orice ocazie, nu se știe ce ne va oferi mâine statul. Anturajul, ne place sau nu, influențează mult asupra dezvoltării personalității fiecărui individ. Diana Brega reflectează asupra acestui subiect. Trebuie să conștientizăm cât de important este să avem oameni de valoare alături, oameni corecți, care pun preț pe fapte. Sunt zile când plânge împreună cu pacienții ei, când se bucură că sunt sănătoși. Depune sufletul în ceea ce face, depune toate puterile și posibilitățile pentru a-i vindeca… ”Pacienții sunt ca și copiii mei!” – Pune, în primul rând, omenia, orice s-ar întâmpla, oamenii trebuie să țină minte acest lucru…       

Diana Brega, şefă de secție a policlinicii oncologice din Chișinău, arată ca o femeie de afaceri, foarte tânără, frumoasă, energică și cultă. Nu poate să nu-ți placă din prima! Surprinzător, dar trezește imediat încrederea. Atentă la omul din fața ei, întreabă nu doar de sănătate, dar și de situația din familie, serviciu: toate care afectează starea omului, și nu poți înțelege pe deplin starea pacientului fără să știi condițiile în care trăiește.

Atribuțiile devotamentului și efortul depus necondiționat este calitatea unui medic deosebit. Sunt mulți oameni cu atitudine în medicină și cu adevărat dorim să le mulțumim din suflet. Din păcate, mulți profesioniști sunt constrânşi de „reformele” statului să abandoneze serviciul, care îl făceau cu drag, şi să se orienteze spre alte orizonturi ale statelor vecine. În Republica Moldova au rămas puțini profesioniști devotați, cu experiență extraordinară în domeniu. Vreau să menționez o personalitate așa cum e văzută dincolo de halatul alb si pentru care pacienții se roagă de sănătate! O experiență plăcută, deosebită. A fi medic cu diplomă și a fi „Doamna Doctor”, precum o numește tatăl meu, sunt lucruri cu adevărat diferite. Tata spune că e cel mai norocos, pentru că a ajuns la Doamna Doctor Diana Brega, să-i cunoască profesionalismul și devotamentul, curajul, toleranța și dăruirea întru totul acestei meserii.

     S-a născut în Chișinău, la 8 septembrie în 1972. Este unicul copil în familie, din tatăl medic-urolog și mama – biolog. Diana Brega se mândrește enorm de mult cu părinții săi, recunoaște sincer că sunt raza ei de soare, de la care a prins multă întelepciune și corectitudine, învățăminte pentru o viață întreagă și prin comportamentul cu oamenii. La fel, se dedică celor trei copii ai săi, băieți superbi, cei micuți fiind gemeni. Fiul cel mare poartă numele George Brega, în cinstea tatălui Dianei, celebrul medic și fostul parlamentar. Părinții în continuare sunt „umerii” din viața ei, indiferent ce s-ar întâmpla, mereu învață de la ei și doar de bine. Gemenii născuți acum cinci ani îi colorează viața zi cu zi. Diana este copleșită de dragostea pentru copiii săi. Cât timp era însărcinată, a finisat teza de doctor în științe medicale, a reușit mai mult datorită lui George, primul ei copil. Pentru că el era alături, a redactat, apoi a tipărit teza ei. „A fost în toate pentru și alături de mine, spune Diana. Este o parte din mine, acel bun, și tot ce am de la părinți și din viața mea.” Tot ce a obținut în viață este grație familiei sale. A urmat Universitatea de Medicină din Chișinău, apoi două masterate în Managementul Sănătății Publice și Drept. Diana nu contenește să pomenească despre ei, le este foarte recunoscătoare: „Gemenii acum mă învață să fiu răbdătoare și să iubesc viața din nou. Copiii sunt universul meu!”

   Îi place ceea ce face acum. A ales meseria de medic încă de la cei trei ani ai săi, fiind ţinută de mânuță de mama cu tata în orice situație: „Țin minte, într-o seară am văzut primul ajutor oferit de medici la o „traheostomie” și am fost tare mândră că tatăl meu a făcut-o!” Tatăl ei a fost cel care a fondat și a condus Secția de urologie mulți ani la rând. Mama rămâne a fi casnică, casa e curată lună și cu bucate minunate pe masă, cu care îi alintă pe ea și pe nepoți. Diana are o pasiune mare, a îndrăgit șofatul și merge la volan cu acte în regulă de la 17 ani! Nu-i de glumă, dar la șase ani ea deja mergea la volan pe dealurile satului, cu tata alături, desigur.

Ar mai dori niște studii, însă picii îi răpesc prea mult timp. Lor le plac jocurile interactive, teatrul, desenul… Diana împreună cu soțul ei le oferă din când în când „master-class” în de-ale gospodăriei, cu preparare de bucate, e tare amuzant, sunt imagini de toată frumusețea ce cuceresc inimi! În serile de după grădiniță, mai fac scurte plimbări la aer curat, apoi privesc desene animate la fel nu mult – timpul pentru sănătate e mai important! Gemenii Darius și David vor să devină ca George, fratele lor mai mare, să-i semene în toate, se întrec care pe care ca să-l cucerească. Diana-mama speră că vor crește mari și vor spune cu mândrie la fel ca ea despre părinții săi: „Va veni ziua când am să spun că nu în zadar am trăit și părinții mei vor fi mândri de mine, precum și eu de copiii mei!”

Crede în puterea omului și a bunului Dumnezeu de a ajuta la timpul potrivit atunci când se cere ajutorul. Când era studentă, apoi 20 de ani, Diana era și femeie de afaceri, cu micul business pe-atunci. A vizitat foarte multe țări. Dar recomandă monumentele de valoare din turizmul moldovenesc: Cetatea de la Soroca, Orheiul Vechi. Și cu cei mici pleacă săptămânal la Condrița, sunt foarte mulțumiți de natura și minunile de aici. Rareori pleacă la Mileștii Mici, Cricova, Ascon. La Bardar hrănesc animalele domestice, se încarcă de energie din această priveliște. Fiul mai mare, George, de la un an mergea cu părinții în Europa. Când au plecat de la Versai, a spus că va reveni înapoi cu mama lui, când va crește mai mare. Anul acesta s-a împlinit și acest vis: din banii munciți, el a invitat-o la Paris, apoi a mers în Turcia…

Părinții mereu i-au spus că bogăția este ceva relativ, doar ce există în sufletul tău, cu ce trăiești și ce respiri din cărți, din diferite culturi, – rămâne cu tine, și le cultivi și copiilor tăi. Diana recunoaște că a avut o copilărie frumoasă, plină de dragoste de la părinți și bunei. Buneii de la Nord pe timpuri au fost represați și goniți din Basarabia. La ei acasă, la Drepcăuți, ea se trezea de miresmele dulci ale clătitelor cu smântână preparate de bunica. A învățat multe din tradiții și chiar să facă un ban. Bea lapte din căldare, păscând vaca. Puneau tutunul pe ac, ajutând părinții pentru un adaos la salariu (ea o făcea pe ascuns). Mai strângeau frunze de sorcoji, că la nord se spune că sunt bune pentru a hrăni larvele care se transformă apoi în fluturași (din nou un ban în plus ca ajutor). Buneii aveau livezi, toamna se strângea roada și veneau mașinile de la Cernăuți și o luau. Vara mergea cu bunica la prășit, dar ea mai mult stătea sub un „zil”, ferindu-se de căldură și de soare. A fost foarte îngrijită de bunei, cei care erau temelia lor pentru părinții și copiii ei. Părinții mamei sale erau și ei gospodari, de la Drochia: bunelul – lemnar, bunica – croitoreasă. La baștina lor, mai mult se strângea vița de vie, și toamna toți mergeau la culesul strugurilor. Iarna tăiau porcul, se juca cu vărul luptându-se pentru un șoric sau urechea porcului…

Pe timpuri, oamenii erau mai săraci material, dar mai bogați sufletește, și mult mai omenoși. Diana Brega speră că și copiii ei cuprind ceva din partea aceasta de copilărie, că vor crește la fel de omenoși și buni la suflet. Este foarte mândră de fiul mai mare George care de sine stător a finisat școala Prometeu, fără ajutorul cuiva, apoi a plecat la Liceul Moldo-Turc pentru studii mai vaste și cunoștințe mai aprofundate în limbi străine. George şi Diana sunt Prieteni! Nu a ascuns de la el nimic. În prezent, George este unul dintre cei mai buni studenți din Olanda, la facultatea care o studiază. A fost propus pentru un job la Paris, dar studiind în Olanda, a dorit să rămână acolo.

Diana are multe amintiri. Atunci când făcea studiile la Administrația Publică, a fost la un schimb cu colegii săi la Paris. E frumos și performant, dar unele persoane sunt foarte reci, fiecare cu problemele sale, fără mare implicare. Zice că, la fel ca George, nu ar alege Parisul. Au fost cândva în Maletrua, un orășel mic din Franța, e frumos acolo, comod, doar că oamenii sunt reci, spre deosebire de moldoveni. Diana mulțumește destinului că are la cine merge, la prietenii și cumetrii dragi, la nașii cu cei trei copii ai lor, stabiliți peste hotare, și la care ea se oprește ani de-a rândul, frumos și deosebit pentru ea, dar revine acasă…

Viața este ca o carte și cum întorci pagina curată, cum timpul scrie ceva în ea… – spune Diana Brega.

Expresii și citate preferate de Diana Brega:

  • „În sufletul meu, am rămas același copil mic care se trage la baloane, înțepenește la vederea unui curcubeu și nu poate trăi fără ciocolată. Copilăria e minunată!”
  • „Ai grijă de tata, este singurul om care te va iubi mereu. Pur și simplu.”
  • „Ador toamna. Toamna se nasc cei mai buni oameni. Eu, de exemplu(!)” (Glumă)
  • „Relaţia mea cu soţul este una specială. Eu sunt foarte activă şi mereu „în priză”, el – calm, liniştit şi înţelegător. Nu zic că avem o relaţie ideală cu Roman, că nu mai apar contradicţii sau mici certuri… dar avem o relaţie bazată pe sentimente, respect şi înţelegere. Din momentul în care am început să fim împreună, a depus efort să mă cucerească şi a reuşit. A devenit un prieten şi un exemplu pentru băiatul meu, ceea ce era esenţial pentru mine.”
  • „Femeia e ca un ecou. Cum te comporți cu ea, la fel îți răspunde”
  • „Unica dragoste pe care eu o consider veșnică și cea mai fidelă – este dragostea părinților pentru copiii lor. Ea este cea mai pură și rezistentă.”
  • „Există puține șanse în viață, dar cel mai rău – e lipsa de iubire.”
  • „O seară perfecta! Copiii singuri au facut mâncare – forme diferite, gust bun! Sunt MÂNDRA DE FAMILIA MEA! Au facut și au prăjit în rolă la fel ei! Seamană cu bunelul Gheorghe BREGA”, (17 noiembrie 2018)
  • „Copiii noştri sunt tomnatici. Eu am deschis cu primul copil primăvara, și cu gemenii – o toamnă, începutul vieții și roadele! Alege Anotimpul!”
  • „Vă rog să respectați femeile pentru că acestea trec prin văile morții pentru a da naștere unora noi. Respectați-vă mamele, soțiile și surorile! Purtând un copil în burtă 9 luni, nu este o glumă, nici travaliul la care sunt supuse acestea. Femeile fac un mare sacrificiu.”
  • „Dragi soți, respectați-vă soțiile pentru că acestea sunt adevăratele făcătoare de vieți. Dumnezeu să întărească și să ocrotească toate femeile însărcinate și să le ajute să treacă cu bine peste miracolul nașterii. Să binecuvânteze femeile!” (13 august 2018)
  • „Câinii nu m-au mușcat niciodată. Doar oamenii.”
  • „Trec anotimpurile… Trec anii…. Trece viața.”
  • „Succesul oricărei femei vine din interiorul familiei. Dacă există o familie, dacă este armonie între membrii ei, dacă este acel univers care te motivează permanent – copiii, atunci vei reuşi în toate. Nu zic că e foarte uşor. Sunt trei copii, cu vârste şi caractere diferite… Mai există contradicţii, dar nu există dominare. Suntem impulsivi uneori, dar tot atât de repede căutăm să aplanăm situaţia şi să lăsăm să triumfe dragostea, respectul şi încrederea. Fără aceste ingrediente e greu să cunoşti succesul atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional”
  • „Inima râde de bucurie ca dimineaţa când mă duceam la lucru şi peste geam mă salutau părinţii. VĂ IUBESC NESPUS!!!! LA MULŢI ANI, SCUMPUL MEU TATĂ! Eşti TOTUL pentru mine! Eşti o parte din inima mea!” (de ziua de naștere a tatalui 25 septembrie 2018)
  • „Nimic nu este mai puternic şi mai de preţ în viaţa unui om decât familia”
  • „Să nu uitați: Mâine Întotdeauna e o nouă zi, în care încă nu există greșeli.”

       Referințe prietenești:

Alexandru Grumeza, șef de sectie Neurologie:„Am cunoscut-o pe Doamna Doctor, ea deja fiind profesionistă si personalitate realizata. Acum, noi contactăm des pe probleme clinice și profesionale, așa că pot face afirmații bazându-mă și pe propria cunoștință, dar și din feedback-ul colegilor, pacienților. Desigur, că o caracterizeaza toate calitatile proprii unor medici dedicati, cum ar fi bunatatea, receptivitatea, dedicatia si compasiunea pentru suferința pacienților și celui de aproape. Dar ar fi banal să o descriem doar din acest aspect pe Doamna Dr. Diana Brega, fiindcă dumneaei mai are ceva care o deosebește de ceilalți colegi, și e greu să definesc acest lucru. Totuși cred că este o trăsătură care i se trage din propria experiență medicală și acest fapt o face să abordeze fiecare caz anume în mod individual, nu șablonizat; ea știe și să demonstreze că egoul propriu și orgoliul personal în raport cu Pacientul nu-și au nici un rost, și orice caz să fie monitorizat și abordat ca și cum ar fi unul de cea mai mare prioritate.”

Dina Frunze Griciuc:„Mândria și averea. Frumoși să-ți crească sănătoși și plini de noroc!”

Viorica Apostu:„Felicitări!!! Darius şi David, vă dorim o copilărie fericită, sănătate, noroc, succese, câte un îngeraş păzitor alături!!! Viaţa să vă fie plină de evenimente frumoase, oameni buni alături. Aveţi nişte părinţi minunaţi, care sunt sigură că o să vă susţină în toate începuturile şi se vor bucura mereu de voi!!! LA MULŢI, MULŢI ANI!”

Svetlana Jubirca:„Astăzi este ziua băieţilor frumoşi, iar eu vă urez din toată inima: La mulţi ani! Vă doresc să aveţi o copilărie frumoasă, veselia şi zâmbetul să nu vă lipsească de pe chipul vostru scump, să vă bucuraţi de toate momentele din viaţă, să aveţi o viaţă liniştită şi lipsită de griji, să fiţi cei mai fericiţi băieţei din lume.”

Emilia Veisa:„Fericire mare când părinții sunt vii şi sunt aproape.Te simți încă copil în suflet. Eu, cu părere de rău, nu mai am această fericire. Numai bine, doamnă Diana. O săptămână frumoasă vă doresc.”

Lorena Mednicov, chirurg oncolog: „E sociabilă, prietenoasă, dedicată muncii.’’

Valentina Stratan, politiciana, oncolog:„Diana Brega este colega noastră de serviciu la Oncologie. Mereu exprimă caldură, corectitudine şi bunăvoință. Este un Om pe care poți să te bazezi, pentru că este responsabilă, organizată și receptivă.”

Cei mai scumpi copii sunt ai mei” – (Familia Brega).” Că tot vorbind despre părinții Gheorghe și Zinaida Brega, Diana o felicită pe Mama ei cu ziua de naștere, pe 7 septembrie face 70 de ani: dorindu-i multă sănătate alături de familie, mulți ani și bucurii, să se bucure de strănepoți împreună cu tăticul. Doamne ajută!

Nu regretați să vă oferiți timpul: sănătatea e mai scumpă! Diana Brega este un medic foarte bun, nu doar pacienții, ci și colegii confirmă acest lucru. De aceea, e și rând mare la cabinetul „Doamnei Doctor”, pentru că pacienții vor la dumneaei. Ea consultă, ascultă cu răbdare, va sfătui cu grijă, nu încearcă să se debaraseze mai repede de pacientul incomod, și este foarte respectată, – o spun cei care urmează tratamentul la ea. Pacienții cu încredere vin la cabinetul 216 a Dianei Brega…

  Omul care știe să muncească singur – întotdeauna va aprecia munca altuia! Și cu siguranță, anume acestor persoane le este obijduitor atunci când în emisiuni TV, filme sau romane literare se vorbește urât despre medici, și asemenea informații negative sunt foarte multe. Eu sunt departe de a privi viața prin culori roze și de a-i considera pe toți medicii profesioniști sau specialiști extrem de buni, am avut și o experiența tristă atunci când medicii au greșit cu doza de antibiotice pentru subsemnata, fiind copil sugar… Și mai cred că doar cu astfel de exemple deprimante este imposibil să educi o nouă generație care ar dori cu adevărat să trăiască și să muncească. Prin urmare, am scris despre un medic care salvează vieți, și aceasta se întâmplă zilnic. Despre Diana Brega, oncolog, o menționez în repetate ori, că și tatăl meu, pacientul „Doamnei Doctor”, este încântat de atitudinea și tratamentul minunat pe care îl oferă ea tuturor pacienților…

Doamne ajută în continuare, sănătate, Doamnă Doctor!

❤ Svetlana Vizitiu

Date biografice: Diana Brega:

Sefa sectiei republicane CCD IMSPIO din Chișinău, Republica Moldova. Colaborator stiintific, Doctor in stiinte medicale, chirurg-urolog. Mamă a trei copii.

 


9 comentarii

Iubirile Marianei S. Țăranu: Bogdan și Unirea


      Drumul spre casă o trezește la realitate. Casa ei nouă deja e acolo, la Sibiu, unde Mariana locuiește și merge la mormântul Lui Bogdan… Stă cu ochii închiși plini cu lacrimi și cu mintea goală ascultând dansul frunzelor uscate… Pentru prima data se simte vie înconjurată de spiritele neînsuflețite la cimitir, realizând cât de fragilă este și cât de bine e să te poți deconecta din când în când, uitând de moarte… Amintirea fericirii o înaripează, atunci își dorește ca acele clipe să nu treacă. Șoaptele dulci ale suflului de vânt o hipnotizează… Iubește în continuare. Parcă e posibil, altfel? Nu a fost nevoie de compromisuri pentru a obține o armonie completă în familie, dragostea e cel mai bun tratament pentru două persoane îndrăgostite! Au simțit împreună acele clipe, sentimente și toți cei din jur erau fascinați de iubirea lor. Munca constantă i-a unit dublu. Aveau aceleași interese comune, priviri, scopuri… Au văzut doar unul pe altul și inimile lor, de aceea, a fost atât de firesc și simplu să înțeleagă realitatea istorică a acestor două state care merită și necesită să fie unită pe veci… Moldova și România. Nu Uniunea Europeană, ci aceste două state, în primul rând.

       Doar întâlnindu-se unul cu altul au aflat ce este dragostea adevărată. În public și după culise trăia dragostea. Nu s-au îndoit niciunul, a fost și rămâne acest sentiment real, atunci când nu poți respira fără acest om, cât de târziu, dar a apărut ceea ce nu este dat la fiecare… Bogdan nu se mai sătura s-o alinte din priviri și cu dragostea lui, nu putea trăi deja fără de Mariana, o admira și o lăuda la toată lumea, se mândrea și era fericit împreună cu ea. Era fascinat, nu numaidecât de rolul în societate, nici de frumusețea ei, o adora pentru integritatea ei firească. Mariana – foarte frumoasă, remarcabilă, grațioasă și plină de farmec prin exteriorul său bine creat, și cel mai important, este înțeleaptă. Ei bine, a sosit momentul când ambii au realizat că se iubesc până la ceruri, și ce păcat și ciudat e că în scurt timp, după o lovitură neașteptată de boală, Bogdan chiar a plecat la ceruri… Așa a vrut Domnul, rămâne un gol în suflet, o cicatrice care va rămâne mereu în sufletul ei, precum și dragostea pentru Bogdan, la infinit, unde inevitabil ne vom întâlni cu toții… Mariana va purta mereu memoria omului drag…

      Cel mai strașnic e atunci când vrei să plângi, dar nu te ajută… Vrei sa vorbesti și nu mai ai cu cine, – vrei să pleci, dar îți pierzi direcția, – poți să rămâi, dar nu ai dorință… Sau, nu e nevoie… Cel mai important să nu rămăi singur alături de oamenii care există lângă tine! Prietenii reali mereu vor fi alaturi! Și la bucurie, și la durere! Viata-i asa frumoasa!!!

O nunta aristocratica. Mariana si Bogdan Tamas

      Generaţiile noi sunt diferite. Alte gânduri, alte priorităţi, alte pasiuni, alte idealuri. Păcătuind prin a-i compara mereu cu noi înşine, nu facem decât să-i îndepărtăm, să pierdem ocazia de a-i înţelege, dar prietenii adevărați întotdeauna vor înțelege și te vor susține la nevoie… După lacrimi de durere care nu se mai termină, Mariana continuă ceea ce a făcut prin experiența ei de-o viață. Istoria nu finisează, și ea este istoric de meserie, Doctor în științele ei. Cum se spune, și-a luat geaca și pleacă mereu la drum… Unde? Nicăieri, dar peste tot! Luptă cu mentalitatea și simte că trăiește! Luptă pentru democrație reală și independența țării sale, pentru Unirea celor două maluri de la Nistru și de peste Prut… Prin memoria deportărilor sovietice în care au decedat milioane de oameni, ducând foametea bine organizată de puterea sovietică, ceea ce noi, moldovenii, aflăm peste zeci de ani, și tot nu vrem să credem că este posibil așa ceva, atâta inumanitate deavolească a bântuit în doar câteva persoane care au guvernat și ruinat acest biet stat moldovenesc dezlipit de Patria mamă… Născută în apropierea Nistrului, în raionul Criuleni, Mariana a vorbit cu oamenii de acolo, continuă să interacționeze cu ei, în mod special, o interesează relațiile și situația transnistrienilor și consideră că nu s-a făcut nimic substanțial pentru a-i întoarce în componența Republicii Moldova…

„Drama românilor basarabeni trebuie cunoscută, vorbită şi conştientizată la pătrat, iar noi, băştinaşii, să nu le mai permitem urmaşilor ocupanţilor să se facă a uita că noi suntem la noi acasă.”

                                  Despre Bogdan Tamas, soțul Marianei S. Ţăranu

 ‘’Acum un an Bogdan a vizitat Conacul bunicului Vasile Galaction din satul Plopi, raionul Dondușeni, Basarabia. Conacul, la fel ca și întreagă avere, a fost confiscat și naționalizat de autoritățile sovietice. Familia Galaction a reusit să se salveze de bolșevici trecând Prutul. Stâlpii de la poartă sunt cei autentici, construiți în perioada interbelica, ceea ce e din fier și steaua roșie sunt creațiile ocupantului.
Bogdan, pe bună dreptate, era mândru de obarsia sa de nobil.
Dormi în liniște, Bogdănel!!’’ Mariana
, 16 iulie 2019

Mariana si Bogdan Tamas, 2019

Lavinia Dumitrașcu „Se spune că timpul vindecă rănile…dar doar le ameliorează în măsura în care noi ne obișnuim cu ideea…Amintirea rămâne…acolo…în suflet…Ca și durerea…”

Bianca Rodica Karda „Amintirile rămân întotdeauna în suflete, Mariana. Nimeni nu ni le poate lua. Măcar pe acelea. Ne raportăm la ele și suntem recunoscători că am avut parte de ele. Te îmbrățișez cu prietenie!”

Mariana S. Ţăranu (10 iulie la 16:39): „Si pulbere, tarana de tine s-a alege,/ Caci asta e a lumii nestramutata lege,/ Nimicul te aduce, nimicul te reia,
Nimic din tine-n urma nu va mai ramanea…/ Dormi in pace, Bogdanelul Meu!!! /Nicolae Bogdan Tamas (9 decembrie 1972 – 7 iulie 2019)

                            Gânduri, informații și alte expresii utile de la Mariana S. Țăranu:

  • Mariana S. Ţăranu: „Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
    Ar fi normal, la aproape trei decenii de independență, să avem o clasă politică formată în noile împrejurări …”
  • „Cetățenii Republicii Moldova sunt produsul unui stat totalitar, unui stat în care n-a existat democrație. Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
  • noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară – când oamenii parcă vor, parcă se tem, parcă nu le trebuie. Și de asta așteaptă ca cineva să le spună ce să facă. Cetățenii Republicii Moldova nu știu a trăi în democrație. Dacă vorbim despre un stat de 28 de ani, care are o vârstă de 28 de ani, aici nu poate fi democrație. Democrația se dezvoltă în timp, democrația trebuie cultivată. Deci, ca să vorbim despre un stat democratic, cel puțin la a treia generație putem să spunem că este o democrație mai mult sau mai puțin autentică…”
  • „Dacă vorbim despre independența Republicii Moldova, fiecare a trăit-o, o trăiește în funcție de aspirațiile sale, de nivelul intelectual și de faptul cum a fost implicat în acele evenimente. Cum rămâne în istorie? Rămâne ca un an de cotitură, an în care Republica Moldova a fost reînființată, într-un fel, pentru că este succesoarea RSSM-ului, dar, în același timp, acești 28 de ani, de fapt, sunt niște ani ratați pentru această palmă de pământ, sunt niște ani în care cei care au avut șansa sau neșansa să se nască aici au suportat o veșnică perioadă de tranziție, timpuri incerte, au ales din răul cel mai mic; sunt ani pierduți pentru această palmă de pământ și îndeosebi pentru populația care s-a născut aici, pentru că toți avem o viață biologică și tot timpul am fost în așteptarea schimbărilor.”
  • Doctorul în istorie, Mariana S. Țăranu: “Recuperarea memoriei deportărilor lipsește, iar indiferența mai persistă”. Valul doi al deportărilor – o rană deschisă și astăzi. Cei rămași în viață din acel calvar i-a ajutat credința și dorul de casă. Astăzi, însă comemorarea victimelor deportărilor se lasă cu un gust amar. O radiografie amplă cum s-a petrecut cel de-al doilea val al deportărilor și ce se ascundea de fapt în spatele acestor scenarii diabolice”
  • „Au fost deportaţi toţi cei incomozi regimului sovietic prin mentalitate, prin nivelul de trai şi prin idealurile de care erau călăuziţi: reprezentanţii clerului, intelectualii, gospodarii satelor, foştii funcţionari ai administraţiei româneşti, ziarişti, foşti ofiţeri în armata română. Dar de fapt ei reprezentau coloana vertebrală a poporului nostrum. Mai mult, un popor rămas fără intelectuali, adică fără preoţi, profesori, învăţători, funcţionari uşor este redus la tăcere, manipulate şi deznaţionalizare, ceea ce și s-a întâmplat.”
  • „Credința și dorul de casă i-a ajutat să supraviețuiască… Toate bunurile – casele, utilajul țăranilor deportați – au fost confiscate de colhozuri, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc.”
  • Persoanele au fost deportate în așezări speciale cu domiciliul obligatoriu. Deportații locuiau împreună cu familiile, erau supravegheați de NKVD, iar libertatea de mișcare era limitată la o anumită zonă din raza domiciuliului obligator. Lunar familiile deportate trebuiau să se prezinte la ofițerul de supraveghere, la sovietul sătesc în zonele rurale sau la secția de miliție în așezările urbane pentru a-şi confirma prezenţa. Cei deportați au fost folosiți la munci fizice, necalificate, erau impuși să lucreze atât cei maturi, cât și minorii.
  • „…vorbesc acum despre calvarul prin care trec cele câteva școli – șapte școli cu predare în limba română din partea stângă a Nistrului –, iar atunci când vorbim despre pensionarea cetățenilor, atunci când vorbim despre salariile celor din partea stângă a Nistrului, ei la propriu sunt motivați economic ca să primească, să accepte cetățenia transnistreană și noi, vrem sau nu vrem, dar ne pomenim că locuitorii multor sate și din partea dreaptă a Nistrului au cetățenie transnistreană și în ceea ce privește școlile nu se face nimic, în ceea ce privește acordarea cetățeniei, în ceea ce privește punctele de control care pe zi ce trece tot se schimbă, își schimbă destinația…”
  • „Nu pot înţelege, până când vom tolera acest spectacol, regizat atât de bine de Moscova, până când vom accepta ca mica noastră Ţară să continue a fi „Cuba Europei”? Mă întreb pe mine şi vă întreb şi pe voi: oare n-a sosit timpul să-i tragem la răspundere pe aventurierii, complotiştii, criminalii cu cetăţenie rusă care, prin abuz, şi-au atribuit puterea politică în regiunea de Est a Republicii Moldova?” (2010)
  • „ În 1941 au fost deportaţi şi copiii celor mai instruite familii din Basarabia care fie nu au dorit, fie nu au reuşit să plece peste Prut în 1940. Evident, părinţii lor făceau tot posibilul ca copiii lor să facă studii. Satrapii comunişti, fiind conştienţi de acest lucru, le-au creat anumite condiţii. Astfel, copiii deportaţilor au frecventat şcoala medie rusă, ulterior mulţi au fost promovaţi în diverse instituţii medii de specialitate, însă doar la profilul tehnic, şi mai puţin în universităţi. La absolvire au fost repartizaţi în calitate de tineri specialişti în diferite oraşe ale URSS nepermiţându-le, însă, revenirea în locurile natale… Cu toate acestea, mii de familii deportate când revin la baştină constată că averile lor sunt naţionalizate, regimul a reuşit să le creeze o imagine de duşman al poporului şi chiar mai mult, din cauză că nu li se acorda viză de reşedinţă, nu se puteau angaja la serviciu şi nu aveau o altă alternativă decât să se reîntoarcă în locurile de detenţie sau în alte republici unionale.” (2011)
  • „Șansele pe care le are un tânăr să se integreze în viața socială în afara Republicii Moldova nu le are aici. Aici, dacă nu ești membru al unui partid care se află la guvernare sau dacă cineva nu are apartenență politică din anturajul tău, nu ai nicio șansă. Și diaspora, văzând și trăind după regulile democrației autentice, venind în Republica Moldova și confruntându-se cu ceea ce am vorbit mai devreme, își dă seama că, de fapt, este o luptă pierdută din start și se întoarce.” (iulie, 2019)

Mariana S. Țăranu (n. 1976, 3 august)o voce puternică pe scena moldovenească, basarabeancă inteligentă, experimentată, foarte vocală, cu discuții și interviuri răsunătoare la Radio și TV-ul politic cu personalitățile importante din Republica Moldova. Duce dispute ce captează de multă vreme arena politică, scriind și pentru paginile presei din România despre instabilitatea politică, Unire, Integrare Europeană, analizează și oferă strategii, propune variante, caută soluții în încercarea de a evalua posibilitatea rezolvării problemelor sociale și a ieșirii dintr-o criză prelungită în țară…

 Câteva surse importante:

https://www.facebook.com/mariana.taranu.3

http://moldova9.com/doctorul-in-istorie-mariana-s-taranu-recuperarea-memoriei-deportarilor-lipseste-iar-indiferenta-mai-persista-2/

http://intersectii.eu/judecata-impostorilor-trebuie-grbit/

http://intersectii.eu/70-de-ani-de-la-primul-val-al-deportrilor-staliniste-basarabia/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/09/mariana-s-taranu-invata-a-trai-fara-a-te-pierde-la-clubul-de-elite-impresii-din-viata-si-carti/

https://moldova.europalibera.org/a/maria-țăranu-la-aproape-trei-decenii-de-independență-ar-fi-normal-să-avem-o-clasă-politică-formată-în-noile-împrejurări-dar-nu-o-avem-/30085280.html

„Din anxietatea sufletului amar de durere, Am inventat fericirea atât de mare, Că mi-e teamă să nu reușesc la timp, Să mă bucur de amintirile spuse mai sus, Ca floarea soarelui ce răsare-n câmp… Scutură-te de praf, aruncă coaja învrăjbită, Frenezia culorilor să o dăm libertății, Cu fantezii și imagini golul umplând, De frumusețe bruscă să te lași surprinsă, De dragoste veșnică cuprinsă…”

La Mulți ani, dragă Mariana!

(Svetlana Vizitiu pentru Mariana S. Țăranu)


2 comentarii

Zina Izbaș:„Mare e Puterea lui Dumnezeu!”


   Îi place să fie sinceră cu oamenii. De ei depinde ca să reușească de fiecare dată. În cazul în care nu merită, preferă să tacă. Mai ales atunci când simte că nu vor acorda importanță celor spuse de dânsa. Se mai întâmplă și așa, – spune ea. Nu-i place să judece, să jignească pe cineva, să pretindă că doar ea are dreptate. iubește oamenii cu adevărat, îi crede, îi menajează și speră că într-o bună zi… lumea va fi mai bună. Dorește armonie în familii, să nu mai plece nimeni de ACASĂ, iar cei care au plecat – să se întoarcă: „Nu e un eroism să pleci, e o faptă nobilă să rămâi și să construiești aici, în Basarabia Română. Este crezul meu, pe care l-am urmat și-l urmez. Toate cele bune și frumoase în această lume sunt posibile dacă depui în ceea ce faci multă Credință și Dragoste. Dacă acestea două sunt lipsă, zadarnice – Trudă și Vise.”

   Meseria de jurnalist este pasiunea ei de toată viața, tot ce scrie – face parte din ea: „Angajarea mea la Radio Moldova pentru totdeauna poate fi comparată cu… o dragoste de la prima vedere!” E un sentiment care mereu va fi același până la sfârșit, spune Zina Izbaș. – Nu e un joc de rol, nu e poveste pe care o spui și atât. „Munca mea la radio e viața însăși și gri-ul de fiece zi!” Și Prietenii ei fac parte neapărat din această viață, și ei îi sunt alături la bine și la greu. Pentru că munca la radio se face în echipă, de unul singul nu ai sorți de izbândă, pentru că așa sunt regulile radiofoniei moderne…

– Dragostea? Dacă nu e, nimic nu e. Altceva nu e de inventat și nici de declarat. Iată de ce nu voi spune nimic nou la acest capitol. Este doar a mea și doar mie îmi aparține!”

Zina Izbaș: Pe mal de Prut cu lacrima si dor, 2019

   Lucrând la radio a realizat sute, dacă nu mii de emisiuni pentru copii și tineret, dar și pentru adulți. Îi place să scrie. Are câteva plachete de poezie, acum pregătește pentru tipar o cărticică de povestiri pentru copilașii de grădiniță. Mai are în proiect o carte de poezii și una de proză pentru adolescenți.

Deși a început, în opinia ei, să publice poeziile prea târziu, în anumite perioade de inspirație, Zina Izbaș editează cât e posibil câte o plachetă de versuri. Scrie despre viață, în general, despre oameni, dragoste, natură… Multe poezii inspirate vor curând editate: „Precum spuneam, toate aceste creații nu sunt încă publicate într-o carte, dar mă pregătesc deja pentru un asemenea eveniment. Sper, să apară la lumină acea cărticică foarte colorată cu trei povestioare pentru copii. Mi-ași dori să definitivez și una de proză, dar o las încă să se rumenească bine în cuptorul inspirației. Nu am pretenția că ce scriu eu e absolut genial și că nimeni nu scrie ca mine, important e că atunci când sufletul meu strigă, răspunsul meu se așterne pe coala albă, care așteaptă, uneori cu multă răbdare, să fie caligrafiată cu gânduri, sensuri exprimate poetic.”

Mai e soare pe cer,/Mai e gândul curat,/Mai e verde în ler -/Toate vin din Inalt:/Cât acestea vor ţine/Fiţi convinşi, orişicine,/Dumnezeu a ales/La noi să vină./Bucuraţi-vă, oameni,/De raza divină,/Primiţi-o în suflet/Şi revărsaţi lumină/Din visele voastre,/Din vorbe şi fapte/Astfel vedea-ve-ţi/Cât de frumoase şi sfinte/Sunt florile vieţii –/Copiii Domnului/În zorii zâmbitori/Ai dimineţii./Bucuraţi-vă, oameni,/De pasărea-n zbor,/De umbra copacilor/Şi ploaia din dor,/Că nu e degeaba/Ce-a scris un POET:/–Sunt simplu ca iarba…/Şi asta-I perfect./EL pe noi ne-a ales/Şi ne-a dat de-nţeles:/La uşor şi la greu/Mai e soare pe cer,/Mai e gândul curat,/Mai e verde pe şes/Mai rostim rugăciunea./Mai simţim omeneşte,/Mai vedem clar Minunea -/DUMNEZEU ne iubeşte!” („Încredere” de Zina Izbaș)

Și mai mare e Credința ei în Dumnezeu: „Mare e Puterea Lui Dumnezeu și eu cred în El! De nu ar fi fost așa, nu am fi existat, probabil. Nici acei ani din copilăria mea firavă, ce-mi purtau pașii urcând dealul mai întâi la biserica din Marinici, iar apoi, după ce a fost închisă, la cea din dealul Bujorului. Și o făceam, de parcă așa și trebuia să fie, fără a scânci că drumul e lung și că mă dor picioarele, mergeam la fuguța, căci acolo, în locașul cu icoane și îngeri îmi închipuiam că mă așteaptă EL – cel mai buni dintre oameni. Așa mi-l imaginam eu pe Dumnezeu, care era de fapt Părintele Neculai Goncearenco, pe care, dacă îl vedeam, rămâneam locului, uimită și fericită. Nu-mi pot explica de ce, eram prea mică și prea naivă, dar mai apoi, după ce am mai crescut, după ce din tumultoasele aventuri studențești îmi ancoram subit privirile asupra vreunei turle bisericești din capitală, imediat îmi aduceam aminte de bunul meu Părinte Neculai. Despre viața căruia mi-am propus să cercetez, să studies și să scriu. Cu Doamne ajută!”

Speranța se topește ca lumânarea. 
Când eram copil mă întrebam adesea care este țara mea? Ce e de fapt URSS și ce e de fapt Moldova. Tata îmi punea gândurile la loc și îmi spunea că o bucată de țară nu poate fi țară. Și nici închisoarea popoarelor nu e o țară, ci așa cum și era – o închisoare. Din vârful stogului de gânduri priveam la imensitatea albastră și căutam un extraterestru care să mă ducă peste Prut. Căci cu mintea mea de copil nu puteam înțelege faptul că ”dincolo” oamenii care vorbesc sunt perfect înțeleși de oamenii de ”dincoace”, dar de ce nu suntem împreună? Lacrimi mășcate se rostogoleau pe obrajii lui tata când îl întrebam și el își strângea neputincios mâinile și mă săruta pe creștet, totuși bucurându-se parcă… pentru că mie îmi roiau gândurile astea în cap și pentru că surcica nu sare departe de trunchiul ei. – NUMAI UNIREA!

PLÂNG DUPĂ MAMA:„M-a căutat mama toată noaptea prin vis,/I-am spus să aştepte până îmbrac o ie,/Între timp afară cu frunze ruginii a nins/Şi ea le aduna cu drag să mi le ofere mie/Noiembrie îşi scutură arama de prin pomi/Şi îmi promite că-mi va da de toate,/Ş-o văd pe mama în clipa de nesomn,/Cutreier visele cu ea de astă noapte./Şi lacrima-mi se scurge în şiroi de-a valma,/Ce udă frunzele-n buchetul de aramă,/Şă merg acasă, e timpul, ea mă cheamă:/Sunt un copil ce plânge după mama.” (Z. Izbaș)

     Anii din copilărie: „Dacă nu eram eu fata mamei și a tatei nu avea cum să fie mai altfel decât a fost copilăria mea din albe creste, cu șesul larg, făcut anume pentru un copil căruia îi plăcea să urmărească zborul păsărilor avântate în infinitul cerului și să creadă că este una din ele și că zboară acolo sus cu toate împreună. Câteodată rămâneam pentru mult tmp cu privirile ațintite într-un punct. Imaginându-mi și spunându-mi în mintea mea de copil nenumărate povești, inventate pe loc, încât nu auzeam când mama mă striga să vin la mâncare ori să merg la culcare. – „Mai stai, mamă, mai stai, că nu am reușit să-mi spun povestea”. Mama se uita la mine surprinsă și curioasă, oare ce poveste îmi mai spun? Când îl vedeam pa tata călare pe cal alb, mi se părea că e cel mai frumos Făt-Frumos. Și cel mai puternic. Și că el acuși o să mă ia în brațe și o să zburăm ca gândul cu tot cu armăsar printre nori. Erau cei mai puri și mai fericiți ani, petrecuți într-o familie numeroasă, care avu să treacă și prin greutăți, și prin zbuciumul părinților noștri iubitori de a ne asigura minimul necesar, ca să avem o viață decentă și să nu ducem lipsă de nimic. Deși…nu întotdeauna reușeau. Am crescut în limba română, ascultând Radio România și vizionând Televiziunea Națională Română. Bunicii mei – cei mai buni din lume – Nenea Neculai Jităreanu (bunicul de pe mamă) și bunica Vasilisa ne iubeau și ne drăgosteau ca pe niște nepoți scumpi ce le eram. Mergeam foarte des la ei și chiar rămâneam pe mai multe zile la Călimănești. Eu eram nedespărțită de sora mea Alenușa. Chiar dacă sunt mai mare decât ea, doar cu un an și trei luni, ea mă exaspera cu toate talentele ei de cântăreață, dansatoare și declamatoare. Era foasrte isteață și mereu în central atenției, pe când eu… mă retrăgeam stingheră într-un ungheraș și visam la un moment de glorie, când îmi voi învinge timiditatea și voi arăta ce pot și eu lumii întregi. Până la urmă, într-un oarecare fel, visul mi s-a împlinit!”

Am și un loc lângă EI. Nu pot sta departe, nu pot pleca nicăieri. Au fost ocazii. foarte convenabile mie, dar decizia nu-mi aparținea. Cuvântul hotărâtor a fost al Lor, deși niciodată nu mi l-au spus. Ei cum să pleci de lângă Ei? La ora asta mi-e dor de Mama și Tata. O noapte divină, dragilor, fiecare cu stelele sale.” (15 iulie 2019, la mormântul părinților)

Aici, alături de mama ei Ileana, când era în viață:

Bunicul Vasile și bunica Lisaveta locuiau în mahalaua lor, la Heleșteni, satul în care s-a născut Zina. Le plăcea cu surioara să meargă și la ei, deseori îi vizitau și bunica mereu avea ceva dulce. „De la bunei nu era departe și casa lui Nanu Ghiță și nana Mărița, – Dumnezeu să-i ierte pe toți. Ei mi se păreau întruchiparea bunătății. Iar moș Todirică și badea Vania Izbașa mi se păreu ceu mai frumoși flăcăi din sat. Și tare ne mai mândream cu ei. Acum, dintre toți, a rămas doar nea Toadere, cu ai săi peste 80 de ani, să ne fie sănătos!”

Studenția Zinei Isbaș s-a derulat la facultatea de filologie a USM, cu specializare în Jurnalism:„Dar nu știu de ce în diplomă ni s-a scris că am devenit „profesori de limba și literatura română”. Desigur, e o profesie nobilă și onorabilă, dar ce ne facem cu matera de specialitate pe care am studiat-o și am efectuat stagii de practică în cadrul redacțiilor, fie raionale, fie republicane? Un paradox neelucidat până în prezent. Am lucrat pentru început trei ani în presa scrisă, ca din 1982 să staționez până în present la Radio Moldova.

``Tot tindem să fim sus şi urcăm, urcăm,/Ne avântăm cu pasul şi cu gândul/Spre zări de neatins, spre orizonturi/Linia cărora nu e decât o iluzie/Ce ne îmbie să ajungem la ea,/Dar scările sunt scurte şi ne oprim/Să ne tragem sufletul/Şi în acelaşi timp să înmulţum treptele/Pe care să le trecem spre vârf./Şi iarăşi nu sunt îndeajuns, şi iar mai zidim pietre/Căci vrem să ajungem ACOLO, pe unde nu am mai fost,/Şi să vedem cum îşi pune la cale Dumnezeu treburile/Şi ce gând are asupra noastră./Urcăm, urcăm, urcăm… ci încă nimeni nu ştie/În ce moment de zi sau de noapte/Se va putea odihni şi Sfântul, Marele,/Ca să-l întrebăm dacă nu a oboist/Să ne poarte la toţi de grijă şi să ne ţină/Verticali pe acest mult încercat pământ,/Pe care a clădit munţi pentru sihaştri,/Să se roagă de ploaie, de Soare, de Aştri –/Pentru cei ce râvnim cât mai sus,/pre tainele veşnice, de nepătruns…/Nu e uşor să fii ca Iisus:/Învăluit în tăcere, /Cerul ne priveşte cu imenşi ochi albaştri/Şi are atâtea de spus.„ (Zina Izbaș, Trepte spre cer)

Din Cartile care recomandă Zina Izbaș: ‘’Cartea Cărților’’„Cea mai greu de citit, dar obligator pentru fiecare, Să pătrundem în sensul literelor biblice mai întâi și apoi să ne dăm cu părerea. Unii se consideră a tot știutori, negându-l pe Dumnezeu, fără a fi citit o buchie din Biblie.”

– Opera lui Mihai Eminescu, – cel mai mare poet roman din toate timpurile și, afirmând acestea, nu las loc pentru alte comentarii. Pentru că ”De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece” (Grigore Vieru).

Mircea Eliade. Mihail Sadoveanu, Nichita Stănescu -literatura română incluzând-o și pe cea basarabeană. Nu înseamnă că neglijez scrierile autorilor străini, pentru moment sunt prizoniera roamnelor lui Paulo Coelho (de vină e starea mea profund adolescentină, poate) și Mario Vargas Llosa.

                                 Alte impresii de Zina Izbaș:

~”Cel mai greu e să schimbi mentalitatea oamenilor bântuiți de ideologia comunistă, care le-a cotropit materia cenușie și nu depun niciun efort pentru a vedea mai departe decât secera și ciocanul, deși unii nu le-au ținut în mâini niciodată

-„Mă gîndesc la baștina mea, iar dorul pentru ea îl simt în permanenţă. Întotdeauna mă bucur pentru ceea ce aud că se face frumos aici. Chiar sînt fericită atunci cînd este vorba de ceva pozitiv, de ceva bun. Pămîntul acesta al nostru: dealurile, văile, colinele – toate îmi sînt atît de dragi și sînt fermecată, vrăjită pentru totdeauna. Totate acestea mă aduc la Nisporeni. Și întîlnirile cu oamenii de la noi, pentru că – poate că sînt subiectivă – dar cei mai buni și cei mai frumoși oameni vin din Nisporeni.”

– PARADOXUL ZILEI: Cu cât mai prost ești, cu atât mai lăudat …

~ Migrația e o problemă în ascensiune, la modă în Republica Moldova. Îmi este frică de acest fenomen, care distruge familii și pustiește satele noastre. Nu pot schimba nimic în acest sens, din păcate, pentru că nu poți să le interzici oamenilor să aleagă ce e mai bun (în opinia lor) pentru sine. Statul ar fi trebuit să se îngrijească permanent de nivelul vieții oamenilor din republică și să le asigure un trai mai bun.
~Oriunde ași pleca, eu mă despart cu greu de Chișinăul meu cel mic, vorba cântecului, și de Basarabia mea. Am vizitat România – cea mai frumoasă țară de pe glob. Spun asta pentru că la o vârstă târzie am descoperit-o și nu mă mai satur să călătoresc vara, când mi se deschide această oportunitate, prin ..”Țara mea de glorii, / Țara mea de dor” (M.Eminescu). Nu am călătorit mult prin alte țări, am fost repetat prin Franța și Italia, îmi este dor de Lituania – un exemplu de unitate și demnitate națională.

-„Cândva demult am vizitat acest muzeu de pe str.”31 august 1989”. Doar inscripția ne mai arată ce a fost aici. Pe când restabilirea și repunerea acestui edificiu de valoare istorică în serviciul poporului? Ca nu cumva să ne trezim că e ”prihvatizat” de cineva…”

-„AȘTEPTAREA în van este cel mai mare storcător de speranță și energie, care îți strică toată vara. Iată de ce Vă doresc tuturor s-aveți parte de ÎMPLINIREA viselor și dorințelor toate.”

-„Prietenii… sunt de la Dumnezeu, Ei sunt alaturi, cand e bine,cand e rau…
Un prieten adevarat iti stie slabiciunile,dar iti arata calitatile,iti simte temerile,dar iti intareste credinta,iti cunoaste ingrijorarile,,dar iti elibereaza spiritul,iti recunoaste defectele,dar iti subliniazaza posibilitatile.Distribuie, pe pagina prietenului tau…”

-„Când am fost angajată la Radio Moldova, purtam o ie brodată în roșu cu negru, care are mai mult de 50 de ani și o păstrez ca pe o relicvă scumpă. Este ia în care am făcut primul reportaj de la Râbnița în 1982 și tot în acel an – la Tiraspol. – Mama, ”smotri, moldovanocica” – strigă un copil de răsuna troleibuzul în care mergeam să-mi vizitez verișoarele. – ”Nu i cito, pe televizoru ne videl, scolico raz pocazâvali” – îi răspunse mama-sa, privindu-mă cu indiferență. – Mama, ”neujeli tî ne panimaeși, ăto bâlo po telecu, a ona nastoiașciaia, jivaia…” IATĂ CE ÎNSEAMNĂ SĂ PORȚI O IE – SĂ FII VIE, ADEVĂRATĂ ȘI SĂ TREZEȘTI ADMIRAȚIE ÎN CELE MAI SENSIBILE SUFLETE. Nu este vorba despre mine, ci despre IE.”

– „Sufletul nostru se regăseşte împlinit la Călimăneşti, în casa de nerecunoscut a familiei lui Grigore Hanganu, protagonistă a Campaniei Sociale de Paşti FII BUN – DĂRUIEŞTE BINELE. Suntem absolut siguri de faptul că cei patru copilaşi se vor bucura de spaţiu curat, bine amenajat şi vor duce o viaţă decentă în casa, pe care acum le-o construieşte tăticul lor bun şi toţi acei care îi ajută. Jos pălăria în faţa lui Grigore, pentru că îşi respectă întocmai promisiunile. Cine doreşte să-i mai ajute financiar, îndrăzniţi, oameni buni. Resursele s-au cam epuizat, dar lucrările costă, ştiţi şi singuri. Doamne ajută pentru toată lumea în facerea de bine. Dragi colegi, să-mi fiţi sănătoşi şi să aveţi parte numai de bucurii, pentru că împreună am făcut o faptă bună, demnă de numele de creştin pe care îl purtăm.” (21 iulie 2019)

Surse biografice:

Originară din comuna Marinici, satul Heleșteni. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova. În prezent, este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste de la postul național Radio Moldova. Zina Izbaş este cunoscută şi ca poetă, fiind membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

https://www.facebook.com/zina.izbas

http://wwwbibliocity.blogspot.com/2014/03/zina-izbas-poeta-cu-chip-adolescentin.html

❤ Interviu de Svetlana Vizitiu


8 comentarii

Maria CORINI: „Dragostea adevărată se înalță din puritatea sufletului”


Bine e în țări străine,/Pâine, bani de toate sunt,/Dar lipsește libertatea,/Pragul casei mamei sfânt!/Bine e în țări străine,/Viața este mai ușoară/De mi-ar pune mierea-n tavă/Tot mai dulce-i a mea țară!/Bine e în țări străine,/Bine e de îți știi locul…/Crește dorul lângă casă,/Unde-i mama și norocul!/Bine e pe tot pământul,/Dar pe hartă este o țară/Unde libertatea poate/Și din iarbă să răsară!/Bine e la mine-n țară/Chiar de adorm fără de pâine,/Știu că viața e amară,/Dar visez să am un mâine!”(Bine e la mine-n țară, Maria Corini)

Vine din diaspora moldovenească. Continuă să scrie versuri, proză, adoră muzica, desenul, „pasticeria”…

Nu e atât de ușor să fii plecat din țară, nu e atât de ușor să-ți lași părinții, copiii, cărările pe unde ți-au trecut pașii, gura sobei, nucul de la poartă, fântâna și toate amintirile… E foarte dureros, că mulți copii au crescut fără de mângâierea mamei, a tatălui… E o catastrofă mondială, să-ți lași copiii, casa și cuibul pentru a dedica anii nenumărați străinătății. Vrem Acasa! dar „Cei de sus” s-au întrebat vreodată despre ce simte diaspora, despre ceea că mulți moldoveni nu s-au mai integrat printre cei străini, iar calea întoarsă pentru ei a devenit o sperietoare? Copiii noștri se închid în sine, se îmbolnăvesc, ne pierdem neamul și toate din cauza că în Moldova nu există condiții pentru un mod sănătos de viață… Neam pe neam a prins ură, înstrăinare, dezbinare totală, – ce urmează?”

   Cine este astăzi? Îi place că a rămas acea dintotdeauna. Să fie corectă cu sine și cu cei din jur. Să fie un exemplu pentru societate:„Această luptă lăuntrică de-a sesiza binele și de-al scoate la lumină, vorbesc despre ”cugetări” simple incluse în ambele volume. Sunt conștientă de ceea ce fac spre binele oamenilor. Omul dacă vrea, cât trăiește, învață…”

Numele de domnișoară – Tomița, și tatăl ei era „supărat” că se va pierde odată ce s-a născut ea fată, însă bunul Dumnezeu a înzestrat-o cu talentul de a scrie și astfel, numele tatălui continuă prin cărțile editate de ea pe copertele „pruncilor literari”…

„De mic copil aveam o fantezie nemărginită. Din argilă, după ploi modelam obiecte mici, cu creionul încercam să dau viață unor desene, toate le efectuam după o imaginație clară. Ca și orice copil aveam vise, îmi doream foarte mult, ba chiar mi le imaginam, să-mi cumpere mama o pereche de cizme din mătase (adică transparente) cu flori roșii mari, îmi mai doream și o sapă tot din mătase cu flori roșii mari ca să merg cu ea la prășit grădina,- așa îi răspundeam bunicăi când mă întreba… Visam să fac un pod „de la bunica de acasă până la casa noastră” ca să trimit hrană cățelușului care păzea casa. Dacă nu am mai izbutit să construiesc podul, eram constrânsă să mă duc în fiecare seară acasă, unde fața casei mă primea tristă, ușa având sigiliu stofa unui păianjen, ferestrele, ferestrele plângeau după mușcatele mamei. Mă înfiora iarba ce-mi vorbea prin foșnetul său, care pusese stăpânire peste întreaga ogradă. Doar în jurul căsuței cânelui era desenat un cerc care părea a fi un ochi a curții pletoase. Într-o seară am scos țărușul și l-am bătut mai într-o parte ca să se formeze un alt cerc prin iarbă, ca să aibă curtea doi ochi… Mă ajunsese cânele din urmă, o făcusem pe bunica să ridice dealul în barba nopții ca să aducă stăpânul acasă… Era vara anului 1969 sau poate 1970. Părinții erau plecați și mă lăsase în tutela bunicii…”

Maria Corini a avut o copilărie fericită și deosebită în raport de alți copii din satul ei. S-a născut într-o zi de iarnă la 15 ianuarie 1960, și este unica fiică a Sofiei și Vladimir Tomița, la fel ca dânșii vine din satul Antonești, fostul raion Leova, astăzi Cantemir, Republica Moldova. Părinții fiind oameni simpli, onești, sinceri și buni la suflet. Tata era orfan de ambii părinți, mama rămase fără tată la vârsta de opt ani chiar în ziua victoriei asupra fascizmului – 9 mai 1945. Cu o stare socială vulnerabilă, nu au avut posibilități mari de a studia. Schimbarea radicală a vieții, colectivizarea și noile conduceri au dus și la alte încercări dificile. Bunica din partea mamei, unica rămasă în viață, cu greu își educa cele trei copile, de aceea mama Mariei, copil fiind, de la o vârstă fragedă devenise pilonul casei. Chiar dacă nu a reușit să absolve cele șapte clase, inteligența, bunătatea sufletească și cumsecădenia nu i-au lipsit: „Mama mi-a fost cel mai bun profesor alături de bunul Dumnezeu în toată educația mea. Mi-a dat cu sfințenie cei șapte ani de-acasă. Fiece mișcare de copil nevinovat era mereu tratată printr-o morală cu exemple despre ce e bine si ce e rău. La școală învățătorul îmi era al doilea „părinte” după spusele ei, să nu îmbrac pantaloni, fustița nu mai sus de genunchi, să aplec fruntea la salutul sătenilor, să respect bătrânii, să fiu bună, atentă… câte și mai câte. Am fost ascultătoare, nu făceam nici un pas în afara ramei sale…

A fost marcată de clipele trăite departe de casă, din copilărie, și acum ține în memorie câteva fraze în limba băștinașilor kazaci, poate chiar număra în limba lor. Acea experiența de drumar permanent o făcu să devină un copil treaz și matur. Dar, alături era mama, de pe atunci sprijinul ei sufletesc. Maria are și câteva povestiri scrise despre întâmplările retrăite în copilărie, despre învățămintele și lecțiile de viață primite în acea perioadă:„Cosmetica mătușei Valentina”, astfel a învățat să înțeleagă ce este un lucru personal, și ce nu… Iar povestea ”Moș Țăpuș” aduce crâmpeiele din spaima care i-a schimbat radical lumina copilăriei.

Era un copil sociabil, fiind cea mai mică dintre fetele din curtea casei lor. Avea multe jucării, o păpușă adevărată pentru acele timpuri, i-o cumpărase tata tocmai din Moscova, pe când prietenele își meștereau păpușile din broboadele mamelor lor. Și, Maria prietenoasă și bună la suflet, le împrumuta toate jucăriile pentru joacă. La vârsta de patru ani, părinții o luau împreună în Rusia sau Kazakstan, totul depindea de direcția regiunii unde lucra tatăl ei. Era isteț, se descurca de minune cu orice obiect de construcție luat în primire împreună cu brigada de muncitori. Cot la cot muncea și mama ei, ca bucătăreasă. În sat se întorceau doar pe timp de iarnă. Astfel, continua până veni timpul în 1967, să meargă la școala din satul natal: „Acea lume nouă o vedeam cu deja alți ochi.” La lecții era numai ochi și urechi, – ”să nu alergi după note, să ai grijă să-ți rămână în cap din cele ce îți spune învățătoarea”: sfatul mamei a urmărit-o pretutindeni. – „Mi-amintesc toate mișcările colegilor și ale profesorilor, orice nedreptate adusă ca exemplu mamei acasă, îmi spunea să am grijă de mine, să fiu corectă în toate, să nu divulg secretele…”

În 1977, Maria a absolvit școala medie din sat, apoi cu mențiune (diplomă roșie) școala pedagogică ”A.S. Makarenco” din orașul Cahul, a lucrat educătoare la o grădiniță de copii din satul vecin, Leca. Tot acolo a lucrat în funcția de directoare din 1993 -2004.

Meseria de pedagog. Ca fiece copil se visa actriță, imita pe alții, mai cânta toată ziulica de pe poarta curții cât o ținea gura de mare, că și vecinii bătrâni își astupau urechile cerșind liniște. Vecina Ileana glumea cu mama ei ca s-o convingă pe fiică să se odihnească, ca să poată și ceilalți dormi… Dar, copilăria n-are program de odihnă, Maria se ridica din nou pe poartă cântând… – „Mai vroiam să fiu și covrigică, de unde așa idee? În fruntea gospodăriei kolhozului era în funcție de președinte un om ce purta numele de familie Covrig Afanasii Petrovici. Am ținut-o mult cu asta, deoarece mă tot întrebau curioșii ce vroiam să devin când voi fi mare...” Ca vânzătoare la fel n-ar fi mers cu toate că îi plăcea să construiască cântare din sârmă… A dorit să devină medic din tot sufletul pentru a înfrunta unele problem de sănătate… Mai mult iubea copiii, Dumnezeu a înzestrat-o cu toate necesare pentru a deveni educătoare:„Un educator trebuie să nutrească maximă iubire pentru copii, în general, nici nu se discută despre răbdare, dacă ar fi să se pronunțe acest cuvânt, iubirea pentru copii ar diminua până la nepăsare, o astfel de atârnare ar duce la creșterea unei societăți bolnave”. A folosit imaginația sa bogată, în cadrul activităților preșcolare, prin desene, fraze, poezii, aplicații etc, venea cu noi idei, modelări, mereu energică și perseverentă  și în activitățile primăriei din sat. Pentru suflet scria versuri…

De mic copil am visat să dorm pe pat / Din flori de salcâm,/ De mic copil am visat să zbor,/ Să culeg stelele din cer,/ Să le-adun/ Și să-mi fac din ele un colier,/ De mic copil atâtea vise aveam…/Dar, nimic…/Viața mi-a pus în cărare spini./Și visele au plâns,/Amarnic au mai plâns!/Se cereau citite, auzite, pipăite,/Uneori… /Ne regăseam în noapțile nedormite/ Mângâindu-le în ascuns./ Ele, Visele perpetuu /Îmi urmăresc pașii și acum,/ Îmi aprind lumini astrale,/ Ele mă duc spre sensul/ Adevărat al Universului…/ Visele mele,/ Culese din stele, acum încep / Să-mi devină reale!/ Visele mele le-mpletesc cu gândul/ Și-nvelesc cu ele, Pământul!” (Visul, Maria Corini)

Zice că destinul i-a pus viața la o încercare „pe o tavă”, dându-i aripi, una neagră și-alta alba: „Neagră rupt-a fost întruna, alba-ntrecea furtuna și-am tot mers și am purces între chin și înțeles”.

Astfel a ajuns cu sufletul ei… pe hârtie. Găsise un refugiu unde avea a ei lume de singurătate:„Reciteam poeziile pentru a rămâne în lumea mea interioară, care deseori atingea struna sufletului, cu o melodie până la lacrimi luminoasă. Din armonia lor se năștea versul”. La îndemnul prietenei Maria a început să aștearnă sentimentele în versuri. Este o fire simplă, scrie sincer în continuare, și doar la comanda inimii sale. Nu se impune nimănui cu opera ei literară, sunt „lacrimi sufletești”, – au cititorul lor care o înțeleg…

Realizări. ”Cele mai frumoase realizări din viața mea sunt cei trei copii ai mei”

Iubirea. A emoționat-o profund tematica romanului ”Romeo și Julieta” de William Shakespeare, i-a creat ideea precum că dacă viața este unică, astfel și iubirea trebuie să fie la fel unică până la finele vieții. De atunci, a devenit roabă a acelei ideologii: „Recunosc, doar naivii pot vedea astfel. Oamenii sunt pregătiți într-un mod deosebit pentru pasul vieții, de aceea realitățile nu coincid cu ideologia romanului. Sunt de acord că această lucrare shakespeariană vine dintr-o altă epocă, dar când e vorba de iubire e mereu actuală…”

Dezamăgirile. Nu crede să fie om pe lume să nu fi fost dezamăgit de ceva în viață. „Sunt prea naivă, cred în oameni, dar se întâmplă că uneori… mă trezesc cu pereți goi și reci în fața mea”

Regretele. Pentru Maria – sunt o pierdere de timp, nu ar schimba nimic din toate prin ce a trecut: „ce rost are să mototolesc ghemul amintirilor”?

Societatea. Societatea este cum este, vrem sau nu vrem astfel o avem.

Despre marile neajunsuri materiale și morale suntem vinovați noi toți, chiar dacă deseori poți auzi ” dar ce pot face eu?” Putem face fiecare câte ceva, dar fiecare se lasă în baza altui să facă și pentru el, așa ca și în versurile lui Vasile MilitaruȘase pui și-o biată mamă” Desigur, un om singur nu poate face nimic, dar nici nu are tendința de-a se uni cu altul ca să pună punct întrebărilor și problemelor  vieții. E rușinos să o spunem, suntem un popor în majoritate dezbinat, fiecare cu gâsca sa. Predomină nepăsarea, nu mă refer la întreaga populație ci la o bună parte. Până a avea aleșii poporului trebuie fiecare în parte să-și aducă aport intru rezolvarea problemelor. Oare nu e clar că cel ce te plătește azi ca să-l votezi nu-ți va da nimic mai mult până la viitoarele alegeri?…De ce nu scoți tu, cel de jos, banii tăi din buzunare ca să plătești toți vecinii să voteze ceea ce dorești?  Nu scoți banii că nu-i ai, dar ei cei din „partiduțele” de sus de unde au atâția bani ca să plătească câte voturi își planifică? Oare nu înțelegi că sunt banii tăi, ai noștri care ar fi trebuit să fie incluși pentru mărirea lunară a pensiilor, salariilor…

Schimbările. În opinia Mariei Corini ar trebui să se înceapă cu instanțele locale, după un anumit program de legi puse în vigoare, în favoarea îmbunătățirii modului de viață la sat. „Rolul Familiei – în primul plan! De acordat o valoare maximă familiei, bazată pe iubire adevărată și educație sănătoasă. Iubirea adevărată și educația sănătoasă vin în urma unor principii moral-spirituale ce duc spre o normă justă de conduită. Acolo unde este credință, este și iubire! Părinții sunt nucleul familiei, dacă unul din ei deviază de la normele conduitei civilizate, întreaga familie devine prada unei vieți toxice îmbolnăvind întreaga societatea. Prea mult se spune: ”Ce mă interesează cum trăiește cutare și cum se comportă?” Bine nu te interesează, dar copilul tău educat poate fi afectat de către cel needucat involuntar, fie prin aprinderea unei scântei de iubire, la o bere într-un local sau chiar fiind la volanul unui auto simțindu-se fără responsabilități…

Patriotismul. „Aș crea o lege ca fiecare om să-și cunoască locul lui. De exemplu: profesorul să fie remunerat astfel ca să-i rămână și de studii, să-și poată achita întreținerea… Interesul pentru plaiul natal, serviciul, etc., ar fi stabil, și oamenii n-ar emigra zilnic din țară…”; „E o datorie ca fiecare om să-și cunoască bine istoria țării, a strămoșilor, să-și respecte rădăcinile neamului, să nu permită nici unui străin să-i denumească limba. Băștinașii trebuie să-și dea respectul fratern, să-și iubească țara, proveniența. Despre hotarele țării trebuie să vorbească istoria neamului românesc și nicidecum cei adoptați. Exemple vii suntem noi cei duși în țări străine, acolo unde mergem în primul rând le studiem limba, respectăm legile statului, acceptând condițiile, primim în schimb prietenie, respect și anumite drepturi egalându-ne cu băștinașii în multe cazuri. Mai sunt și excepții, dar e și normal băștinașii să-și înainteze interesele.”

Turismul este o sursă uriașă de îmbogățire a unui stat. Avem sute de destinații turistice în Moldova, care ar trezi interesul oricărui turist străin. Moldova este un „picior de plai, o gură de rai”. Cu locuri extraordinar de frumoase: Mănăstirea Căpriana, Orheiul Vechi, Vinurile din Cricova, Nufărul Alb din Cahul, Muzeul ”Conacul Manuc Bey” din Hâncești, muzeele din Chișinău cu teatrele și mănăstirile sale… Artiști – meșteri populari avem, mâini de aur avem, pictori, scriitori avem, dar unde e mâna statului? Legi se cer și nu numai, să fie puse în vigoare…”

Alte expresii utile de Maria Corini:

= „În fruntea instanțelor sătești să fie puși în funcții oameni corecți de a dirija viața satului. Nu e vorba de dictatură, ci de o schimbare, de voință pentru un mod sănătos de trai. Avem atâtea locuri publice neîngrijite, ar fi o nouă ieșire din impas prin sancționarea consumătorilor de alcool excesiv, scandalagiilor, răufăcătorilor, hoților…”

= „Bisericilor trebuie să revină o mare parte din responsabilitate întru educarea tinerei generații nu numai prin discursuri ci și prin fapte, așa cum se face în țările capitaliste.”

= „Voluntariatul este o formă de activitate benevolă foarte utilă pentru societatea noastră”

= „Există multe probleme sociale care necesită schimbări, și toate țin de resurse financiare, iar dacă omul ar fi remunerat conform muncii efectuate, ar dispărea problemele și grijile care ne fac viața amară”

= „Din puritatea sufletului se înalță o dragoste adevărată față de persoana iubită”

= „Am o fire, ce pot asculta, privi, urmări totul pentru meditație după o concluzie generală iau decizii, din milă și bunătate sufletească deseori îmi las sufletul în păragină doar ca să fac să se simtă bine persoana, dacă timpul nu dă persoanei bunul simț de recunoștință în tăcere pot să mă retrag fără să comentez, acțiunile au avut și fapte și răspunsuri. Iertând prea mult mi-am pus în genunchi sufletul, sunt o naivă conștientă”

= „Detest violența în familie! De aceea, cer legi drastice contra violenței. Fiecare părinte își crește copilul pentru un nou orizont, pentru fericirea ochilor săi nu pentru al cupla cu un om ce ar viola drepturile celuilalt.”

= „Mai am multe de realizat, mă rog lui Dumnezeu să-mi dea puteri, voință am. Îi mulțumesc pentru darul ce mi L-a dat…”

Activitatea literară Maria Corini: Debut literar:
 – ”Voce del Taro” Revistă pastorală regională din localitatea Borgotaro provincia Parma, Italia anul 2006 n.5 (publicațiile au urmat în diferite perioade de timp)
Volume de poezii:

1. În liniștea gândulu” – poezii și cugetări, editată la Tipografia ”Pontos” Chișinău (2006) coperta și ilustrațiile aparțin autoarei
2. ”Il volto dell’anima”, poezii și cugetări în limba italiană, editată la Casa Editrice ”Vicolo del Pavone” din Piacenza, Italia (2014) coperta și ilustrațiile aparțin autoarei.
3. Odă iubirii(carte de buzunar) editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2016.
Pentru copii:
1. ”Snop de raze aurii” (poezii pentru copii) editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2015, ilustrații Cristina Covrig
2. ”Ghicitori”, editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2016, ilustrații Alexandru Plăcintă
3. Șoricelul și umbrela (poveste în versuri) editată la Tipografia ”Elan Poligraf” anul 2016, ilustrații Alexandru Plăcintă
Reviste literare:
1. Revista literară ”Cenaclul” din Craiova, România (2016)
2. ”Luceafărul din vale” ISSN 2601-2650 Revista de Literatură, Cultură și Artă. Fondatoare: Nycollas Kessy Ellys, România
3. ”Amprentele sufletului” – Constantin Nicolae Gavrilescu, Revistă ISSN-L2393-4506 România
4. ”Surâsul Bucovinei”coord. Ioan Mugurel Sasu
5. ”Metafora” coordonator prozatorul Ioan Ștefan
6. ”Anotimpurile Expresiei Ideii” coord. Mariana Bendou
7. ”Taifas Literar”coord. Muntean Ioan
8. Revista ”Realități culturale”
”În liniștea gândului, în lumea copiilor”
Nr.6 2018 text și imagini Ion Doru
Antologată: Antologii ale poeților și scriitorilor italieni:
1. ”Emozioni e Magie del Natale” Antalogia poetica Volume XII Piacenza Italia (decembrie 2011)
2. ”Firenze Capitale d’Europa” Premio Letterario Internazionale XV Edizione (noiembrie2012)
3. ”Firenze Capitale d’Europa” Premio Letterario Internazionale. Volume XVI ( noiembrie2013)
4. ”Emozioni e Magie del Natale” Antologia poetica Volume XIII Piacenza Italia (ianuarie 2014)
5. ”Poeti e Scrittori Contemporanei allo Specchio” XXXIX Premio Casentino Poppi di Arezzo Italia 2014 (iunie)
6. ”Emozioni e Magie del Natale” Antologia poetica Volume XIV Piacenza Italia(decembrie2014)
7. Antologia Literară închinată marelui poet ”Mihai Eminescu” editată în Toronto Canada 2016 de Maria Tonu
8. Antologia ”Carmen” București, editura ”Anamarol” de Rodica Elena Lupu
9. Antologia ”Izvor de lumină” editura ”Izvorul Cuvântului” vol 3 pag (121 – 142) de Caprar Florin, România
10. Antologia ”POEȚI și PROZATORI CONTEMPORANI în REGAL EMINESCIAN” Editura Editgraph – Buzău România 2018 coordonator Eugenia Enescu Gavrilescu
11. Antologia ”Prieteniei” – Buzău vol III Editura Teocora, coordonator Mirela Minuța Alexa, pag 384 – 388. ISBN 978-606-568-315-0
12. Antologia ”COLUMNA IUBIRII ETERNE” Editura ”Proșcoală” Râmnicu Vâlcea, coordonator Nycollas Kessy Ellys, pag 61 – 72
13. Antologie ”DIALOG CU VERSUL IUBIRII”/Coordonator Dorina Omota. – pag. 223 – 232
14. Antologia ”MAREA UNIRE CULTURALĂ”! Dandis Editory /Coordonator Maria Filipoiu. (În curs de apariție Antologia ”ASCIOR” ediția anului 2018)
Alte publicații despre Maria Tomița Corini: Revista ”Realități culturale”, ”În liniștea gândului, În lumea copiilor”. Nr.6, 2018 text și imagini de jurnalistul Ion Doru / Cronici literare în ”Literatura și Arta”. ”Florile dalbe” de Criticul Literar Ion Ciocanu.
Membră a: 1. Clubului Literar ”Pasărea Măiastră” din Chișinău Rep. Moldova, înființat și coordonat de către poetul Mihail Vîlcu
2. Cenaclului Literar-Creștin ”Cuvântul” al Mănăstirii ”Sf, Ap. Andrei” din Chișinău rep Moldova, înființat și coordonat de către poeta Raisa Plăieșu.
Premii: Fiind invitată să perticipe la diferite Concursuri Literare Naționale și Internaționale de Poezie și Narativă în Italia, din anul 2011 și până în anul 2014 a participat la 14 concursuri din care11 au fost cu premii, diplome de onoare și trofee, oferindu-i-se premiul întâi, doi și trei, după aceste reușite a fost invitată să editeze un volum de poezii și cugetări în limba italiană.
– La 27 mai 2017 i s-a oferit ”Primo Premio Speciale Estero Moldova” pentru volumul de poezii și cugetări ”Il Volto dell’Anima” 22 Rassegna Internazionale ”Padus Amoenus 2017” or. Sissa pr. Parma, Italia.
– Consiliul raional Cantemir / D I P L O M Ă se decernează dnei Maria Tomița Corin poetă, autoare de cărți pentru copii, originară din satul Antonești raionul Cantemir. În semn de înaltă apreciere pentru contribuția substanțială la dezvoltarea și promovarea perpetuă a limbii, dragostei de neam, altor valori sacre ale culturii noastre naționale / Președintele raionului Cantemir Andrei Ciobanu / 04 mai 2018 or. Cantemir
– D I P L O M Ă Se acordă Dnei Maria Corini, pentru propagarea cuvântului artistic și contribuție substanțială în educarea tinerei generații, prin editarea unor valoroase cărți, destinate cititorului elevat. / Președintele CR Cantemir al FSEȘ Natalia Matcaș, 05 10 2018
– DIPLOMĂ de EXCELENȚĂ Se acordă Doamnei Maria Tomița Corini
pentru creațiile literare cuprinse în antologia ”Scriitori români uniți în cuget și simțiri, la CENTENARUL MARII UNIRI” /București 19 octombrie 2018 /Director editorial Constantin-Nicolae Gavrilescu.

❤  Svetlana Vizitiu


3 comentarii

Veronica SANDUL: „O Vârstă Elegantă – pentru o bătrânețe activă”


Cea mai mare ofrandă a mea a fost alăptarea a doi prunci: la unul mama decedase după naștere, și la altul – mama nu avea lapte…”

Adoră să se plimbe atunci plouă. Preferă centrul Chișinăului, „orașul vechi” pe străzile Mateevici, Sciusev, Serghei Lazo… Este mereu cu privirea la locul unde poate găsi ușile vechi ornamentate într-un stil vechi deosebit, sau la colțișorul unei clădiri de arhitectură la fel veche, cel care ascunde miracolele din trecut… Îi place să redescopere locurile natale ale Orheiului Vechi: Casa Donici, Mănăstirile din Călărași, pădurea de fagi de-alături, – toate îi produc o stare de spirit înălțătoare. Rămâne impresionată de Cetatea Sorocii, de s. Unghiuri cu priveliștea lui Nistreană, cu izvorul tămăduitor la o Mănăstire din preajma satului, situată direct în mijlocul pădurii cu copaci seculari. O liniște Divină!

Familia, nu cariera, a fost cel mai important lucru în viața ei. Pentru carieră nu a avut nici posibilități. Acolo în orășelul militar din Rusia s-au născut cele două fiice ale ei, cu un an și 10 luni diferența de vârstă: Corina și Uliana (decedată în 2017). Copiii au învățat-o să fie tare, răbdătoare, să cunoască multe lucruri utile în viață. Ca orice mamă Veronica Sandul învăța, petrecea împreună cu familia și se integra în activități de suflet. Fiicele au motivat-o să studieze limbile franceză și engleză, pe care n-a reușit să le învețe la școală…

„Înger, îngerel / Dumnezeu mi-a dat și un nepoțel./Bunicuța, bunicuța./Pe Sănduța și pe Anuța,/II dau huța.”

Veronica Sandul are 61 de ani și îi mulțumește Domnului pentru că I-A dat să cunoască și să trăiască în Iubire Necondiționată și în Libertate: „Fiecare are intimitatea lui și este liber în alegerea de a iubi, – înseamnă ai da posibilitatea de a Exista și a primi Omul Drag așa cum este el, a respecta, a ceda, a vorbi și asculta … în tăcere

S-a născut în Centrul Moldovei. Este penultimul copil dintre cei șase copii din familia lor unită și veselă: două fete, ceilalți băieți. Veronica nici n-a observat când a trecut copilăria, atât de fericită a fost, și brusc s-a trezit la maturitate. Mereu cu griji, fiind preocupați de gospodărie, de alte lucruri, ca păscutul animalelor domestice (vaci, oi, capre, rațe, gâște, etc.). Aveau o grădină bogată cu pomi fructiferi, cu flori multicolore, unde familia se aduna sub zumzăitul albinelor care veneau de la vecini. Și buneii aveau albine, doar că părinții lor care nu mai sunt în viață, nu au dus acest meșteșug mai departe…

Pacea, bucuria, dăruirea, alinarea, iubirea de semenii săi dintotdeauna rămân valorile și virtuțile familiei lor!

Tata era lemnar în sat, adora să meșteșugărească ușile, geamurile, iar vocea lui de bariton o ascultau cu drag și enoriașii de la biserică, unde el cânta în cor. Mama lucra mai mult pe lângă casă, mereu ajuta pe cineva, vindeca cu un cuvânt bun, era expertă în plante medicinale, le culegea singură, și cunoștea de toate cum și cu ce se vindecă. Dar cele mai importante lucruri: iubirea de viață, umorul și încurajarea – erau instrumentele vindecătoare!

Veronica de la șase ani știa că va deveni medic, era străduitoare, cuminte și tăcută, nu-i auzea nimeni vocea, mereu se juca de una singură, ba inventa ceva ca să nu se plictisească, ba mergea la Lăcașul Sfânt… Aștepta să vină tata de la biserică, în special, duminicile sau de sărbători, atunci se îmbiba toată casa cu mireazma tămâiei ce venea de la hainele lui de sărbătoare, și se întindea ca un voal prin gospodăria lor până la următoarea duminică. Întreaga familia se bucura să se adune împreună. Tata o mai învăța să spună câte o rugăciune profundă… Pentru Veronika Sandul aceste rugăciuni răsunau ca cântecele de leagăn, ea chiar le cânta pe cele sacrale din vechile cărți de peste 100 de ani, moștenite încă de la străbunel, slujitor și el al Bisericii. Veronica avea impresia că în ele se ascunde o taină mare pe care abia acum o va descoperi… Educația în spiritul creștin a avut un impact pozitiv asupra activității ei școlare: Veronica era eminentă, șefă detașamentului școlar, mereu în frunte printre pioneri și comsomoliști. Mama o mai stăpânea, era împotriva activității ei fruntașe, și Veronica se simțea uneori genată… Dar curiozitatea și ardoarea de cunoștințe o făcea să meargă înainte.

Visul Veronicăi de a deveni medic s-a realizat cu succes! – „O munca de mare responsabilitate, care cere să știi specificul medicinii, și mai ales a medicinii naturiste, pe care o aplicam în practică pe langă cea alopatic”…

După absolvirea Universității de Medicină din Chișinău, Veronika Sandul a plecat împreună cu soțul în Rusia (acolo el făcu armata), „viața a călit-o și a șlefuit-o ca pe un almaz” – precum spune ea. Deci, locuiau într-un orășel militar, stepă, departe de casă. Caracterul optimist, sociabil și prietenos au ajutat-o să se integreze ușor printre oamenii cu multiple caractere și naționalități ca Om, ca Medic. Acolo ea și-a cizelat abilitățile de a vindeca cu privirea, cu mângâierea și cuvântul său. Experiența a convins-o că multe boli se vindecă prin talentele și pasiunile de viață: Artă, Muzică, Pictură, Teatrul, Religie, etc, toate i-au schimbat gândirea și modul de viață: „A CONȘTIENTIZA ceea ce faci, a fi cu Credință și Iubire, a crede în Familie și copii tăi, în Feminitate și cinste, a crede în meditație și viață pe alte planete, în Unitatea tuturor noțiunilor care există în lumea cea vie și cea moartă”…

Sufletul se înalță, ușor de dimineață./Mă indrept spre Templul, unde in Altarul Sfânt,/Domnești Tu Doamne-Dumnezeu,/Și păsările cânt…/Să-mi pun frumoase flori pe ochi,/Cu roua zorii să mă spăl pe față./Să mă scald în Albul văzduhurilor reci,/Când pe cărările inverzite agale-sprinten treci/O,Doamne!/Iubirea Ta fară egal,e fără chip.E doar suflare./E liniște in infernal./Mă faci să ințeleg doar pe tăcute,/Graiul florilor deschise și – a lucrurilor mute…” – (Veronica Sandul)

În continuare menține relații bune cu prietenii de diferite naționalități din acel orășel militar din Rusia, după demobilizare, fiecare s-a împrăștiat care și încotro. Veronica își aduce aminte că vacanțele atunci erau foarte vesele și distractive, toate sărbătorile, duminicile se petreceau cu familia și prietenii. Și prietena ei cea mai bună rămâne la fel cea din copilărie, cu care menține legătura strânsă, în rest, azi, sunt doar cunoștințe…

Societatea în prezent, are o mare oportunitate pentru mari realizări și prosperare, pentru cei ambițioși, în special. – spune Veronica, – Ce pot eu schimba pe acest Pământ? Am început cu Motivația și susținerea persoanelor în Etate. O Vârstă Elegantă – pentru o bătrânețe activă!” S-ar bucura să reușească să creeze o „Comunitate de Vârstă înaintată” – o „echipă de youtube-riști”: pentru a fi un exemplu celor mai tineri, – „Nu există o vârstă anumită pentru a fi activ și a te simți bine!”

Atunci când s-a întors din Rusia în Moldova, a fost îndrumată spre o altă ramură a medicinii – Cosmetologia, și după ani de activitate în acest domeniu, Veronica împarte cu mare bucurie toate cunoștințele și cu alte persoane, prin paginile de rețele de socializare, este și vlogger, postează direct pe canalul Youtube, discută cu mii de utilizatori și o face cu plăcere și desăvârșire. Ar dori să cunoască mai multe persoane în etate, pentru a ști mai bine cum înaintează ele în vârstă, ce le motivează. Și, pentru a le susține, cu siguranță! „Statutul de pensionar mi-a oferit o altă oportunitate de alegere a unei noi pasiuni-Vlogger. „A fi, a impartași din cupa mea și altora, a darui Lumină este scopul meu în continuare…”

Lumină lină/Cu tine sunt plină/Vin-o de mă alină/Adun fir cu fir/Umple al meu Potir/Dulce e al tau mir/Din al meu Hram/La toți dau ce am/Lumină lină /Vin-o de mă alină/Cu tine sunt plină” (V. Sandul)

Despre migrații spune că „dintotdeauna acest subiect a fost o unealtă spre evoluție, schimb de experiență, diversitate și cunoaștere”. De astfel, Veronica Sandul se bucură pentru succesele profesionale ale copiilor și nepoților săi stabiliți în Canada. – „Expresiile: „această e problema” fie „a apărut o problemă” sunt oportuniste. Nu există probleme, există situații care oricum se rezolvă. Toate depind de atitudinea noastră față de ele

Câțiva ani în urmă avea o marea dorință de a-și edita versurile proprii… Nu s-a realizat… Scriitorul Vasile Romanciuc i-a scris că nu este atât de simplu să-ți editezi cărți proprii… Sponsorii sunt greu de găsit, din păcate.

CINE SUNTEM NOI?/Cine suntem?/Nașterea inceputului,/Pește la inceputul Prutului,/Cei căzuți in război…/Cine suntem noi?/Cei ce pacea iubesc,/Sau poate cei ce pe marte traiesc?/Cei dce alergă după diamante și lux,/Apoi se roagă lui Isus…/Cine suntem noi?/Vagabonzi,boschetari de la coș cu gunoi,/Luptători spre lumină ce nu dau inapoi,/Copii inocenți și dornici de viață,/Indrăgostiții intârziiați ce se regăsesc,/Sau poate cei ce nu iubesc sau pătimesc?/Cine suntem noi?/Căinii ce latră in zadar,/Stâncă de piatră,/In zbor un bondar,/Bogații -ce dragoste dăruiesc,/Săracii –ce o cerșesc./Cine suntem noi?/Câmpul inflorit cu maci,/Poate cei drogați../Cei ce nu au nimic in buzunare,/Dar ochii licăresc ca o lumânare,/Dictator..Deputat..Trădător…/Cine suntem noi?/Foc și scrum,ce ne leagă acelaș drum./Cel ce iubește,/Cel ce e fericit,/Cel ce nu vrea nimic…/Rațiune Divină!/Cine e de vină?/Cine suntem?/De unde venim?/Unde plecăm?/Mai des și mai des ne intrebăm,/Fărp să căutăm…fără să știm…/Suflet suntem…/EL alege ceea ce e menit să fim…” (Veronica Sandul)

Alte pasiuni mai sunt împletitul, croșetatul, cusutul și lectura cărților, aici Veronica reușește cu succes. Cărțile pe care le recomandă, în primul rând, ar fi: „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija, „Alchimistul” de Paulo Coelho, „Profetul” de Kahil Gibran, „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde și, desigur spectacolul jucat de artiștii Teatrului Geneza Art. „Dar, de fapt toți scriitorii s-au bazat pe Cartea Cărților –BIBLIA, din care poți învăța cele mai profunde Trăiri și Lecții. – Pacea Domnului Lumină și Iubire tuturor!” (Veronica Sandul)

Câteva expresii de la Veronica Sandul:

~ Tinerii revin la tradițiii, la valori ce ne identifică ca NEAM!”

~ „Secvențe de la Intilnirile de Suflet din anul ce se trece…A fost minunat !!! alaturi de colegi ,prieteni si oameni cu suflet mare.Cei care pot impartași bucuriile si indestula cerințele celor ce au nevoie…In Compania Lumea verde nimeni nu se pierde…Omul și Natura sunt un tot intreg …”primum non nocere deinde salutare”(Hipocrate)

~’’…Armonia si Bucuria e chind gindești ,spui și faci acelaș lucru.Ascensiunea e Mulțumirea și Iertarea ~ ~”Iubirea e Putere…Iubirea e Emoție…Iubirea e Creație…Iubirea e Pace..Iubirea e Linistea si Surisul interior…E iertare si daruire…Iubirea e Viața insași…Va iubesc

~ „Acolo in Sublimul inimii, unde e Lăcașul și Leagănul Iubirii… VĂ IUBESC DRAGII MEI PRIETENI!’’

~’’Astăzi am fost prea matinală…probabil Ingerii mă trezesc pentru clipele minunate ale Creației…Numai Lumină in sufletele voastre!O sîmbătă și o Duminică liniștită. Vă iubesc!’’

Alte surse:

https://www.facebook.com/frumusetea.varstei.elegante/

http://frumusetea-varstei-elegante.com/

https://www.youtube.com/channel/UCW5KMU88qceGsl1gyUD1RHA

❤ SV


7 comentarii

ANA ALBU:„Vin ai noștri, pleacă ai noștri”


Ana Albu la Biblioteca Centrala BM B.P.Hasdeu, 2019

Ispititoare și provocătoare, cu un șarm aparte, ochi mari cu o privire languroasă și aspră de judecător, când tăioasă și fulgerătoare, și mai blândă – atunci când nu e la serviciu. Astăzi rămâne la fel de frumoasă, doar că a mai adăugat înțelepciune și severitate pe chipul său care înainte divulga năstrușnicia și energia molipsitoare ce ademenește să fii alături în dansul tinerilor studenți… Fie, Ani mereu era sufletul companiei, un lider care amuza sau te punea la punct, dacă era situația. Armonioasă, atrăgătoare ca un magnet, Ani a pus multă vreme bărbații pe jar, provocând dureri de cap netratate și insomnii constante care, după ce o duceau la cinematografie sau concert, stăteau sub ferestrele căminului universitar pe str. Florilor din Chișinău, doar ca ea să le mai acorde o șansă de a o vedea …

S-a născut la 25 iunie, la Dondușenii din nordul Moldovei, unde cea mai frumoasă perioadă a copilăriei a petrecut-o în sânul naturii, atunci când nu existau tehnologii informaționale și toată lumea se bucura de socializare pe viu. Aici, a fost în elementul ei, astfel s-a dezvoltat personal, era curioasă, studia, avea și multă energie. Acolo în satul ei de lângă Bălți, a făcut primele descoperiri în adevăratele tradiții moldovenești, Ani mergea cu copiii la colindat, din ogradă în ogradă, pe ulițele satului, iar gustul și aroma plăcintelor proaspăt scoase din cuptor de bunica și mămica ei îi trezesc și astăzi constante nostalgii. ”De ce cu timpul apare înțelepciunea, chiar dacă la unele persoane vârsta vine solo… fără deșteptare? Atunci te gândești la timpul pierdut, și la faptul că de fapt nu ai nicio amintire plăcută… Copiii de azi nu mai cunosc aceste lucruri, acele tradiții din trecut și nu prezintă interesul, păcat…”

Ana Albu și azi știe a coace pâine, și plăcinte la fel le face, e gospodină în toate, doar că timpul anevoios se scurge repede, și ea nu reușește pentru că într-adevăr lucrează mult. O face în domeniul jurisprudenței, este un as dur aici: de la avocată la judecătoare la Curtea de apel, are o atitudine foarte serioasă pentru serviciul ei. Uneori e greu pentru că oamenii sunt diferiți și nu toți agrează adevărul sau realitatea… ”De ce să te simți ca un câine în sufletul tău, atunci când poți fi mai calm, indulgent și rezervat, de ce pare greu? Mă întreb adeseori cum e să fii mereu calm? Aduce atâta liniște în suflet, dar e imposibil uneori pentru că oamenii nu te lasă … să fii precum ești, e ca un furnicar plin cu munci grele din care nu ieși niciodată odihnit. Îmi place să fiu în vârstă pentru că am ajuns să înțeleg ce lucruri îmi plac în mod special… Doresc toată lumea să se iubească… Ce este atât de greu ca să înțeleagă și alte persoane acest lucru?

Toate le dobândești prin inteligență și forțele sale… Așa că dacă vrei o carieră, nimeni nu-ți va face o reducere, la locul de muncă trebuie să fii un profesionist! La fel, nimeni nu este interesat de viața ta personală, dacă ai copii sau probleme: Trebuie să-ți faci funcțiile bine! De aceea rolul femeilor în Moldova include multe responsabilități. Este dificil și greu. Dar o faci nu de dragul bărbaților, ci de dragul său…

Femeile în politică:„Sunt femeie, dar consider că în politică femeile trebuie să meargă… nu întotdeauna! Numai în cazul dacă există vocație și abilități.  Se reduce opinia despre doamnele politiciene, atunci când se vorbește fără sens în parlament și devine obositor să vezi că duc lipsuri de inteligență, demnitate și integritate. Evit să vorbesc despre genul opus, s-a vorbit destul. Un singur lucru este clar că situația pentru popor nu se schimbă. Vorba cântecului: „Vin ai noștri, pleac-ai noștri, noi rămânem ca proștii…”

Referitor la schimbări în societate, Ana Albu consideră că, în primul rând, este nevoie de Implementarea și ajustarea legislației naționale la normele europene. La fel, în ce privește statul: Asumarea de grijă pentru persoanele în etate și cele cu dizabilități. „Cât se poate ca CEDO să amendeze moldovenii pentru încălcările Guvernului Republicii Moldova, și banii să achite la fel moldovenii?” Cel mai dureros e că pleacă moldovenii din țară zilnic… Sper ca demnitarii să aplece urechea…

Ana filosofează referitor la relații umane: „Nu poți ști ce te așteaptă, nu poți să afli imediat dacă omul este potrivit caracterului, stilului de viață sau nivelului tău de cultură. Deși, există foarte mulți oameni frumoși la aspect, cu siluetă și cu ochi verzi, după a doua-treia întâlnire începi să simți că ceva nu e în regulă. Și nu vorbesc doar despre relația bărbat-femeie, în general.

O prietenie adevărată are criteriile sale de apreciere. Care sunt, cum le depistezi? – E simplu. Cu oamenii compatibili relația merge din prima, pentru că ei sunt Pozitivi și orice ai face tu pentru ei – e Bine. Chiar și atunci când realizează că o „dai în lături”, acele persoane nu se supără și trec cu vederea lucrurile mărunte. Nu e secret că din acele „mărunțișuri” zvâcnesc cele mai importante materii, dar nu contează. Știți de ce? Pentru că asemenea persoane… știu a Iubi.”

Atunci când l-a întâlnit pe viitorul ei soț, îi era indiferent câți ani are, ce naționalitate, credință sau stare materială are, – s-a îndrăgostit din prima, a fost o dragoste nebună și reciprocă. Așa s-au cunoscut fiind studenți la USM și toată gașca studențească îi urmărea cu interes, admirând relația lor, atât de frumoși și fericiți erau. Istoria lor este una reală și pozitivă, mereu am respectat aceste persoane, care îmi sunt în continuare prieteni. „Orice femeie are dreptul la fericire, și orice bărbat are dreptul să „scuipe” pe tot ceea ce poate împiedica acest lucru! – eu am ales cu inima, nu cu capul, cu toate că au existat multe probleme in fața relației noastre, dar le-am depășit iubindu-ne și luptând pentru înțelegere și pace în familie. Așa trebuie să fie orice familie normală” – spune Ana Albu. Cu Alexandru sunt împreună de peste 35 de ani și deja au doi nepoței minunați de la unica fiica lor adorată Olga. Ani dădăcește uneori pe cel mai micuț, se face și ea mai tânără alergând cu el prin casă, iar despre nepoțica Maria spune la toți: „Este iubi a mea”.

Nu e nevoie să ai masteratul pentru a ști că stima și respectul stau în capul mesei. Și atunci când placi pe cineva și îți dorești o relație de durată, trebuie să faci tot posibilul să meargă relația, la fel reciproc să-i fie bine cu tine. Cu grijă, atenție, flori și cuvinte frumoase, ca liliacul, de exemplu, – pare un mărunțiș dar aduce arome îmbietoare. Îmi place mult, îmi amintesc, cândva demult, l-am primit de 8 Martie, adus cu avionul din Sankt-Petersburg, special pentru mine. A fost ceva miraculos, simt și acum acele sentimente de neuitat… Dacă vrei să faci ceva sau nu, întotdeauna găsești motive de a face lucruri dorite.”

Adevăratul curaj este să-ți iubești viața, să spui lucrurilor pe nume. Ana Albu este acea persoană care le demonstrează prin fapte. Și-a dorit o carieră, a făcut-o! – Știți cum? –  După ani de muncă la o librărie cunoscută din Centrul capitalei, a mers apoi la o judecătorie, muncind pe brânci, plus – a studiat la a doua facultate – Dreptul. Este foarte responsabilă, și foarte discretă, niciodată nu și-a trădat serviciul, și nici clienții…  Ulterior, s-a transferat cu serviciul acolo unde a trimis-o statul, astfel timp de peste 20 de ani Ana Albu a făcut naveta săptămânal la Bălți din Chișinău, și invers, lucrând ca judecător la Curtea de Apel. Anul acesta, cică s-a „pensionat” în floarea vârstei (așa cum se cuvine la juriști) și a revenit în Chișinău. Și-a deschis biroul de Avocat, și acum – e din nou la serviciu, pe strada Mitropolitul Warlaam…

Da, preferă să citească mai mult din jurisprudență, dar cărțile care o relaxează rămân a fi cele de Francoise Sagan

SVizitiu ❤