Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


13 comentarii

Petru Racolta, povestea lui de povestitor


Este unul dintre cei mai urmăriți bloggeri din România, în prezent, și ca scriitor de cărți proprii editate recent. Blogul personal Petru Racolta determină discuții ample, este citit și foarte apreciat! Își privește blogul ca pe un instrument eficient de comunicare și un mijloc de promovare ale gândurilor sale. Scrie articole cu caracter personal, inspirate din viața de zi cu zi, într-o manieră unică și artistică cu poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, uneori și glume sau epigrame „dezlegate”. Scrie capitole întregi din poveștile lui ulterior editate. Blogul îi ofera și altceva decât imaginea de scriitor serios, a avut mult de suferit în urma tratamentelor pentru restabilirea sănătății sale. Pe blog comentează despre ultimele evenimente, vine cu opinii proprii despre realitatea social-politică din societate, și are cu totul alte asteptari decât ceilalti, cu atitudine serioasă pentru ceea ce scrie și gândește, e mult mai predispus sa refuze mesajul, daca nu este de acord. I-a plăcut mereu să povestească despre orice, „dar mi-e mai greu să vorbesc sau să scriu despre mine. Pentru că viața mea nu mi se pare nici pe departe la fel de interesantă precum poveștile citite pe nerăsuflate în copilărie și nici măcar ca acelea născocite de mine încă de pe băncile școlii”.

Dincolo de personalităţile din viaţa publică din România, cei mai interesanţi bloggeri sunt cei pe care încă nu-i cunoşti. Credem în puterea pe care o au mesajele de pe bloguri şi ştim că lumea ar fi mai frumoasă dacă oamenii s-ar confrunta cu condeiul în mână. Petru Racolta este cel care le spune lucrurilor pe nume!

Petru Racolta s-a născut (a. 1956) în comuna (pe atunci, acum e un orășel cochet) Seini, județul Maramureș. Poate că ar fi devenit zidar, – spune Petru, – ca tatăl și bunicul lui, așa cum a devenit și fratele lui mai mare, dar destinul a avut alte planuri pentru el. Astfel că, la numai șase luni de la naștere, a fost lovit de o poliomelită nemiloasă care l-a marcat pe viață lăsându-l cu sechele serioase la ambele picioare. Din cauză că nu se mai putea deplasa, nu a fost acceptat la școala din localitate, decât în clasa întâi. „Mama a fost cea care s-a zbătut ca o leoaică să mă înscrie la o școală specială, din Jucu de Sus, ”ca să ajung om între oameni” îmi zicea ea.”

Școala în internat nu a fost deloc ușoară, dar i-a întărit trupul și spiritul pentru viața grea care îl aștepta. Însă principalul avantaj l-au constituit profesorii de calitate care veneau din Cluj-Napoca, pentru a le lumina mințile și a le ostoi setea de cunoaștere. Influența cea mai mare asupra lui a avut-o profesoara de limba română, Milaș Scutaru Rodica, care l-a încurajat să scrie primele poezii și apoi povestiri scurte: „Îmi amintesc că ne-am despărțit cu mare regret, la terminarea clasei a VIII-a, cu promisiunea că vom ține legătura, ceea ce nu s-a întâmplat până acum cinci ani.” Între timp, Petru a făcut o școală profesională de electrician constructor de mașini electrice (bobinator), la București, orașul în care ar fi rămas pentru totdeauna, dacă se putea. Acolo a jucat de multe ori șah în Cișmigiu, dar și în clubul ITB, alături de maeștrii și talente care aveau să se afirme așa cum ar fi putut face și el dacă nu trebuia să revină în Seini. La fel, în școala profesională a avut acces la o mașină de scris prin care a așternut o parte din prima lui poveste – ”Revolta din ogradă” -, pe care avea să o finișeze 45 de ani mai târziu, datorită blogului deschis pe WordPress.

Liceul l-a făcut la secția ”fără frecvență”, între anii 75-78 și Petru ar fi mers mai departe dacă nu se căsătorea cu o fată frumoasă care necesita toată atenția lui, din mai multe puncte de vedere. Tânjea de dorul de-a povesti ca în copilărie, când născocea povești pentru a-și adormi seara colegii de dormitor. Dar… a rămas văduv și ulterior apare internetul pentru a putea ajunge „stăpân pe o tastatură, în fața colilor albe și virtuale care așteptau să-mi revărs gândurile”.

Petru Racolta a început cu povestiri scurte și nuvele, publicate în două volume sub titlul ”Povestirile unui maramureșean” (editura Eurotip Baia Mare – 2015 -, respectiv Waldpress Timișoara – 2017), dar a scris între timp și romanul ”Planeta Paradis” – editura Excelsior. Timișoara. A urmat prima lui carte de versuri, ”Versuri pentru suflet și cuget” (poezii, epigrame, catrene, haiku) – 2019 editura Pavcon, București -, precum și un volum cu patru povestiri fantastice: ”Metamorfoza”. la aceeași editură și în același an.

„Fiecare carte publicată a reprezentat pentru mine un pas înainte în maturizarea mea de scriitor întârziat, dar cu atât mai ambiționat în a mă perfecționa și a exprima ceea ce-mi clocotea de mult în inimă și cuget. Reluarea legăturii cu fosta mea profesoară din Cluj-Napoca (membru în Uniunea Scriitorilor din România și pictoriță de un mare talent) mi-a dat un nou impuls în continuarea misiunii pe care mi-am impus-o. Unul din beneficiile acestei colaborări sper să se vadă în următorul meu roman de ficțiune: ”Fetița care visa pentru alții”, la care sper ca prefața și coperta să fie făcute de doamna Milaș Scutaru Rodica, cea căreia îi datorez atât de mult din dragostea mea pentru literatură, pentru scris. Cartea sper să apară pe la sfârșitul acestui an și să fie primită cu mult interes de cititori, dată fiind povestea atât de frumoasă și emoționantă pe care o conține și care a fost foarte apreciată pe blog.”

Mai are în lucru, la fel pe blog, o poveste interesantă cu titlul ”Pe urmele tatălui”, pe care intenționează să o termine pe la sfârșitul acestui an și să apară între coperți anul viitor. „Sănătoși să fim și să ne citim cu plăcere!”

Fragment despre tata:În ziua în care am răsărit pe această lume, tatăl meu a sădit un pom. Era prea sărac să se îmbete de fericire şi să dea de băut la prieteni şi vecini – aşa cum fac cei mai mulţi proaspeţi tătici -, dar mlădiţa de nuc o avea la îndemână. La fel a procedat la naşterea fratelui şi surorii mele. Pentru primul a plantat un prun, iar pentru mezina familiei a socotit că s-ar potrivi un măr. Cei trei pomi erau apropiaţi şi creşteau deodată cu noi. La împlinirea unei vârste ce-mi dădea posibilitatea înţelegerii, tata m-a luat de mână şi m-a dus lângă puietul de nuc. Mi-a explicat că este fratele meu geamăn, iar dacă voi avea grijă de el, şi el va avea grijă de mine. M-am bucurat de o asemenea legătură şi i-am mângâiat tulpina-i firavă, lăsându-mă îmbătat de mirosul acrişor al verdeţii sale. Vorbele părintelui nostru mi-au rămas întipărite în memorie şi cu timpul au căpătat noi valenţe, mai profunde şi realiste. Creşteam în acelaşi ritm şi, din fiinţe plăpânde şi supuse vitregiilor vremii şi vremurilor, am devenit puternici şi viguroşi. Am savurat cu recunoştinţă primele fructe ale fratelui meu vegetal şi mă adăposteam adesea sub ramurile lui răcoroase. Atunci simţeam cum frunzele-i fremătau fără nici o adiere de vânt, se aplecau spre fruntea mea fără să aibă vreo povară. Când era secetă îi ofeream apă din fântână, iar în nopţile de primăvară capricioasă, făceam câte un foc din cauciucuri uzate, pentru ca mugurii lui să nu îngheţe. Deşi aveam fraţi umani, mă simţeam atras într-un mod enigmatic şi duios de fratele meu geamăn ce vieţuia în grădină. Cu el nu puteam să mă cert niciodată şi adesea îi împărtăşeam cele mai ascunse taine, eliberându-mă de frământările adolescenţei. Era tăcut şi nu mă contrazicea niciodată, o calitate pe care nu o găseam la oamenii din jurul meu. Anii au trecut şi a trebuit să mă despart de familie, inclusiv de nucul meu. Când ne-am reîntâlnit eram amândoi maturi. El avea nenumărate ramuri încărcate cu nuci mari şi pietroase. Eu eram copleşit de emoţia revederii şi dorul de-al îmbrăţişa. Am simţit că m-a recunoscut şi foşnetul inconfundabil al frunzelor mi-a confirmat că bucuria-i reciprocă. Dulce a fost zăbava la umbra lui deasă, admirându-i pe îndelete maiestuozitatea care-l făcea vedetă printre pomii din împrejurimi. Eram mândru de el şi speram că şi el de mine. În anul în care s-a stins tata, nucul nu a dat roade. Lumea zicea că sunt ani în care pomii „se odihnesc” după atâţia ani rodnici, dar eu ştiam că fratele meu geamăn suferea alături de mine. Doar aveam acelaşi părinte, acelaşi om care ne-a însămânţat şi sădit. L-am înţeles şi ne-am consolat reciproc, petrecând multă vreme alături. După câţiva ani s-a uscat prunul cel bătrân. Nu cred că a fost o simplă coincidenţa faptul că în acelaşi an am aflat că fratele meu e grav bolnav, iar la puţină vreme a murit. Se spune că fraţii gemeni simt aceeaşi durere deodată şi uneori chiar şi viaţa lor se încheie cam deodată. Poate că această regulă e valabilă şi în cazul acesta, iar vorbele tatei nu au fost doar o metaforă. Acum, în amurgul vieţii, mă uit adesea la nucul meu şi încerc să-i ghicesc starea de sănătate. Poate că aşa îmi voi da seama dacă e cazul să mă îngrijorez, dacă ar trebui să-mi închei socotelile pe această lume. Dar fratele geamăn nu-mi dă încă nici un semn de îngrijorare, ci continuă să foşnească liniştit, mângâindu-mă cu frunzele sale înmiresmate. Atunci mă gândesc că am avut un mare noroc să am parte de o aşa familie complexă. În această eră a industrializării galopante, ce provoacă decimarea nemiloasă a pădurilor, cred că ar fi un mare ajutor dacă fiecare nou-născut ar avea cel puţin câte un frate geamăn în rândul arborilor. Dacă în loc de un trabuc şi o beţie cu prietenii, părintele i-ar oferi copilului său un sprijin natural, un pilon al vieţii ce tocmai începe. În momentele de cumpănă, când simţi că oamenii nu te mai înţeleg şi te simţi singur într-o lume stresantă şi materialistă, ai avea mereu unde să te inişteşti, un trunchi de care să te sprijini, o ramură care să te mângâie lin şi dezinteresat. Unde să te descarci de nocivitatea care-ţi afectează spiritul şi să te umpli cu energie pură şi binefăcătoare. Pentru că acel pom, acel frate, nu-ţi cere nimic, dar poate să-ţi ofere foarte multe. Trebuie doar să ştii să le primeşti, să le înţelegi şi să le apreciezi.”

#PetruRacolta a fost ani la rând finalistul concursului național „SuperBlog” din România! În 2014 am participat și eu la acest concurs, atunci l-am observat, urmărind cu interes despre tot ce scrie. Baftă îi doresc, și sănătate din tot sufletul! Doamne ajută! (#SvetlanaVizitiu, iunie 2020)

Câteva aprecieri despre Petru Racolta de la prieteni și admiratori:
Serban Ecaterina Felicitari Petru ! Apreciez foarte mult tot ce am citit de la tine ! Multa bafta in tot ceea ce faci!

Zaraza Catarig Excelent! Încă un motiv de bucurie, de mare bucurie pentru tine și toți cei ce te apreciază!!

Adriana Tîrnoveanu Om bun și talentat, perseverent, generos și neobosit! Tot respectul! Felicitări!

Floare I. Vesa „Traiesc o adevarata incantare citindu-ti randurile … Ma mandresc cu tine, si-ti doresc la cat mai multe scrieri … te imbratisez cu mare drag ”

Maria Morar Sincere felicitări domnule Petru Racolta! Pentru noi, iubitorii de carte si de frumos sunteti o bucurie imensă si eu in mod special ma mîndresc cu asemenea seinean! Respectele mele!

Surse literare: Petru Racolta

https://racoltapetru6.wordpress.com/

https://www.facebook.com/petru.racolta.5

https://racoltapetru6.wordpress.com/2020/05/19/pe-urmele-tatalui-10/

http://reteaualiterara.ning.com/profile/petruracolta

https://racoltapetru6.wordpress.com/2019/06/27/cartea-mea-de-versuri/

https://www.emag.ro/metamorfoza-petru-racolta-9786069057384/pd/D89HYBMBM/

Svetlana Vizitiu, 2020


9 comentarii

Iubirile Marianei S. Țăranu: Bogdan și Unirea


      Drumul spre casă o trezește la realitate. Casa ei nouă deja e acolo, la Sibiu, unde Mariana locuiește și merge la mormântul Lui Bogdan… Stă cu ochii închiși plini cu lacrimi și cu mintea goală ascultând dansul frunzelor uscate… Pentru prima data se simte vie înconjurată de spiritele neînsuflețite la cimitir, realizând cât de fragilă este și cât de bine e să te poți deconecta din când în când, uitând de moarte… Amintirea fericirii o înaripează, atunci își dorește ca acele clipe să nu treacă. Șoaptele dulci ale suflului de vânt o hipnotizează… Iubește în continuare. Parcă e posibil, altfel? Nu a fost nevoie de compromisuri pentru a obține o armonie completă în familie, dragostea e cel mai bun tratament pentru două persoane îndrăgostite! Au simțit împreună acele clipe, sentimente și toți cei din jur erau fascinați de iubirea lor. Munca constantă i-a unit dublu. Aveau aceleași interese comune, priviri, scopuri… Au văzut doar unul pe altul și inimile lor, de aceea, a fost atât de firesc și simplu să înțeleagă realitatea istorică a acestor două state care merită și necesită să fie unită pe veci… Moldova și România. Nu Uniunea Europeană, ci aceste două state, în primul rând.

       Doar întâlnindu-se unul cu altul au aflat ce este dragostea adevărată. În public și după culise trăia dragostea. Nu s-au îndoit niciunul, a fost și rămâne acest sentiment real, atunci când nu poți respira fără acest om, cât de târziu, dar a apărut ceea ce nu este dat la fiecare… Bogdan nu se mai sătura s-o alinte din priviri și cu dragostea lui, nu putea trăi deja fără de Mariana, o admira și o lăuda la toată lumea, se mândrea și era fericit împreună cu ea. Era fascinat, nu numaidecât de rolul în societate, nici de frumusețea ei, o adora pentru integritatea ei firească. Mariana – foarte frumoasă, remarcabilă, grațioasă și plină de farmec prin exteriorul său bine creat, și cel mai important, este înțeleaptă. Ei bine, a sosit momentul când ambii au realizat că se iubesc până la ceruri, și ce păcat și ciudat e că în scurt timp, după o lovitură neașteptată de boală, Bogdan chiar a plecat la ceruri… Așa a vrut Domnul, rămâne un gol în suflet, o cicatrice care va rămâne mereu în sufletul ei, precum și dragostea pentru Bogdan, la infinit, unde inevitabil ne vom întâlni cu toții… Mariana va purta mereu memoria omului drag…

      Cel mai strașnic e atunci când vrei să plângi, dar nu te ajută… Vrei sa vorbesti și nu mai ai cu cine, – vrei să pleci, dar îți pierzi direcția, – poți să rămâi, dar nu ai dorință… Sau, nu e nevoie… Cel mai important să nu rămăi singur alături de oamenii care există lângă tine! Prietenii reali mereu vor fi alaturi! Și la bucurie, și la durere! Viata-i asa frumoasa!!!

O nunta aristocratica. Mariana si Bogdan Tamas

      Generaţiile noi sunt diferite. Alte gânduri, alte priorităţi, alte pasiuni, alte idealuri. Păcătuind prin a-i compara mereu cu noi înşine, nu facem decât să-i îndepărtăm, să pierdem ocazia de a-i înţelege, dar prietenii adevărați întotdeauna vor înțelege și te vor susține la nevoie… După lacrimi de durere care nu se mai termină, Mariana continuă ceea ce a făcut prin experiența ei de-o viață. Istoria nu finisează, și ea este istoric de meserie, Doctor în științele ei. Cum se spune, și-a luat geaca și pleacă mereu la drum… Unde? Nicăieri, dar peste tot! Luptă cu mentalitatea și simte că trăiește! Luptă pentru democrație reală și independența țării sale, pentru Unirea celor două maluri de la Nistru și de peste Prut… Prin memoria deportărilor sovietice în care au decedat milioane de oameni, ducând foametea bine organizată de puterea sovietică, ceea ce noi, moldovenii, aflăm peste zeci de ani, și tot nu vrem să credem că este posibil așa ceva, atâta inumanitate deavolească a bântuit în doar câteva persoane care au guvernat și ruinat acest biet stat moldovenesc dezlipit de Patria mamă… Născută în apropierea Nistrului, în raionul Criuleni, Mariana a vorbit cu oamenii de acolo, continuă să interacționeze cu ei, în mod special, o interesează relațiile și situația transnistrienilor și consideră că nu s-a făcut nimic substanțial pentru a-i întoarce în componența Republicii Moldova…

„Drama românilor basarabeni trebuie cunoscută, vorbită şi conştientizată la pătrat, iar noi, băştinaşii, să nu le mai permitem urmaşilor ocupanţilor să se facă a uita că noi suntem la noi acasă.”

                                  Despre Bogdan Tamas, soțul Marianei S. Ţăranu

 ‘’Acum un an Bogdan a vizitat Conacul bunicului Vasile Galaction din satul Plopi, raionul Dondușeni, Basarabia. Conacul, la fel ca și întreagă avere, a fost confiscat și naționalizat de autoritățile sovietice. Familia Galaction a reusit să se salveze de bolșevici trecând Prutul. Stâlpii de la poartă sunt cei autentici, construiți în perioada interbelica, ceea ce e din fier și steaua roșie sunt creațiile ocupantului.
Bogdan, pe bună dreptate, era mândru de obarsia sa de nobil.
Dormi în liniște, Bogdănel!!’’ Mariana
, 16 iulie 2019

Mariana si Bogdan Tamas, 2019

Lavinia Dumitrașcu „Se spune că timpul vindecă rănile…dar doar le ameliorează în măsura în care noi ne obișnuim cu ideea…Amintirea rămâne…acolo…în suflet…Ca și durerea…”

Bianca Rodica Karda „Amintirile rămân întotdeauna în suflete, Mariana. Nimeni nu ni le poate lua. Măcar pe acelea. Ne raportăm la ele și suntem recunoscători că am avut parte de ele. Te îmbrățișez cu prietenie!”

Mariana S. Ţăranu (10 iulie la 16:39): „Si pulbere, tarana de tine s-a alege,/ Caci asta e a lumii nestramutata lege,/ Nimicul te aduce, nimicul te reia,
Nimic din tine-n urma nu va mai ramanea…/ Dormi in pace, Bogdanelul Meu!!! /Nicolae Bogdan Tamas (9 decembrie 1972 – 7 iulie 2019)

                            Gânduri, informații și alte expresii utile de la Mariana S. Țăranu:

  • Mariana S. Ţăranu: „Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
    Ar fi normal, la aproape trei decenii de independență, să avem o clasă politică formată în noile împrejurări …”
  • „Cetățenii Republicii Moldova sunt produsul unui stat totalitar, unui stat în care n-a existat democrație. Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
  • noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară – când oamenii parcă vor, parcă se tem, parcă nu le trebuie. Și de asta așteaptă ca cineva să le spună ce să facă. Cetățenii Republicii Moldova nu știu a trăi în democrație. Dacă vorbim despre un stat de 28 de ani, care are o vârstă de 28 de ani, aici nu poate fi democrație. Democrația se dezvoltă în timp, democrația trebuie cultivată. Deci, ca să vorbim despre un stat democratic, cel puțin la a treia generație putem să spunem că este o democrație mai mult sau mai puțin autentică…”
  • „Dacă vorbim despre independența Republicii Moldova, fiecare a trăit-o, o trăiește în funcție de aspirațiile sale, de nivelul intelectual și de faptul cum a fost implicat în acele evenimente. Cum rămâne în istorie? Rămâne ca un an de cotitură, an în care Republica Moldova a fost reînființată, într-un fel, pentru că este succesoarea RSSM-ului, dar, în același timp, acești 28 de ani, de fapt, sunt niște ani ratați pentru această palmă de pământ, sunt niște ani în care cei care au avut șansa sau neșansa să se nască aici au suportat o veșnică perioadă de tranziție, timpuri incerte, au ales din răul cel mai mic; sunt ani pierduți pentru această palmă de pământ și îndeosebi pentru populația care s-a născut aici, pentru că toți avem o viață biologică și tot timpul am fost în așteptarea schimbărilor.”
  • Doctorul în istorie, Mariana S. Țăranu: “Recuperarea memoriei deportărilor lipsește, iar indiferența mai persistă”. Valul doi al deportărilor – o rană deschisă și astăzi. Cei rămași în viață din acel calvar i-a ajutat credința și dorul de casă. Astăzi, însă comemorarea victimelor deportărilor se lasă cu un gust amar. O radiografie amplă cum s-a petrecut cel de-al doilea val al deportărilor și ce se ascundea de fapt în spatele acestor scenarii diabolice”
  • „Au fost deportaţi toţi cei incomozi regimului sovietic prin mentalitate, prin nivelul de trai şi prin idealurile de care erau călăuziţi: reprezentanţii clerului, intelectualii, gospodarii satelor, foştii funcţionari ai administraţiei româneşti, ziarişti, foşti ofiţeri în armata română. Dar de fapt ei reprezentau coloana vertebrală a poporului nostrum. Mai mult, un popor rămas fără intelectuali, adică fără preoţi, profesori, învăţători, funcţionari uşor este redus la tăcere, manipulate şi deznaţionalizare, ceea ce și s-a întâmplat.”
  • „Credința și dorul de casă i-a ajutat să supraviețuiască… Toate bunurile – casele, utilajul țăranilor deportați – au fost confiscate de colhozuri, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc.”
  • Persoanele au fost deportate în așezări speciale cu domiciliul obligatoriu. Deportații locuiau împreună cu familiile, erau supravegheați de NKVD, iar libertatea de mișcare era limitată la o anumită zonă din raza domiciuliului obligator. Lunar familiile deportate trebuiau să se prezinte la ofițerul de supraveghere, la sovietul sătesc în zonele rurale sau la secția de miliție în așezările urbane pentru a-şi confirma prezenţa. Cei deportați au fost folosiți la munci fizice, necalificate, erau impuși să lucreze atât cei maturi, cât și minorii.
  • „…vorbesc acum despre calvarul prin care trec cele câteva școli – șapte școli cu predare în limba română din partea stângă a Nistrului –, iar atunci când vorbim despre pensionarea cetățenilor, atunci când vorbim despre salariile celor din partea stângă a Nistrului, ei la propriu sunt motivați economic ca să primească, să accepte cetățenia transnistreană și noi, vrem sau nu vrem, dar ne pomenim că locuitorii multor sate și din partea dreaptă a Nistrului au cetățenie transnistreană și în ceea ce privește școlile nu se face nimic, în ceea ce privește acordarea cetățeniei, în ceea ce privește punctele de control care pe zi ce trece tot se schimbă, își schimbă destinația…”
  • „Nu pot înţelege, până când vom tolera acest spectacol, regizat atât de bine de Moscova, până când vom accepta ca mica noastră Ţară să continue a fi „Cuba Europei”? Mă întreb pe mine şi vă întreb şi pe voi: oare n-a sosit timpul să-i tragem la răspundere pe aventurierii, complotiştii, criminalii cu cetăţenie rusă care, prin abuz, şi-au atribuit puterea politică în regiunea de Est a Republicii Moldova?” (2010)
  • „ În 1941 au fost deportaţi şi copiii celor mai instruite familii din Basarabia care fie nu au dorit, fie nu au reuşit să plece peste Prut în 1940. Evident, părinţii lor făceau tot posibilul ca copiii lor să facă studii. Satrapii comunişti, fiind conştienţi de acest lucru, le-au creat anumite condiţii. Astfel, copiii deportaţilor au frecventat şcoala medie rusă, ulterior mulţi au fost promovaţi în diverse instituţii medii de specialitate, însă doar la profilul tehnic, şi mai puţin în universităţi. La absolvire au fost repartizaţi în calitate de tineri specialişti în diferite oraşe ale URSS nepermiţându-le, însă, revenirea în locurile natale… Cu toate acestea, mii de familii deportate când revin la baştină constată că averile lor sunt naţionalizate, regimul a reuşit să le creeze o imagine de duşman al poporului şi chiar mai mult, din cauză că nu li se acorda viză de reşedinţă, nu se puteau angaja la serviciu şi nu aveau o altă alternativă decât să se reîntoarcă în locurile de detenţie sau în alte republici unionale.” (2011)
  • „Șansele pe care le are un tânăr să se integreze în viața socială în afara Republicii Moldova nu le are aici. Aici, dacă nu ești membru al unui partid care se află la guvernare sau dacă cineva nu are apartenență politică din anturajul tău, nu ai nicio șansă. Și diaspora, văzând și trăind după regulile democrației autentice, venind în Republica Moldova și confruntându-se cu ceea ce am vorbit mai devreme, își dă seama că, de fapt, este o luptă pierdută din start și se întoarce.” (iulie, 2019)

Mariana S. Țăranu (n. 1976, 3 august)o voce puternică pe scena moldovenească, basarabeancă inteligentă, experimentată, foarte vocală, cu discuții și interviuri răsunătoare la Radio și TV-ul politic cu personalitățile importante din Republica Moldova. Duce dispute ce captează de multă vreme arena politică, scriind și pentru paginile presei din România despre instabilitatea politică, Unire, Integrare Europeană, analizează și oferă strategii, propune variante, caută soluții în încercarea de a evalua posibilitatea rezolvării problemelor sociale și a ieșirii dintr-o criză prelungită în țară…

 Câteva surse importante:

https://www.facebook.com/mariana.taranu.3

http://moldova9.com/doctorul-in-istorie-mariana-s-taranu-recuperarea-memoriei-deportarilor-lipseste-iar-indiferenta-mai-persista-2/

http://intersectii.eu/judecata-impostorilor-trebuie-grbit/

http://intersectii.eu/70-de-ani-de-la-primul-val-al-deportrilor-staliniste-basarabia/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/09/mariana-s-taranu-invata-a-trai-fara-a-te-pierde-la-clubul-de-elite-impresii-din-viata-si-carti/

https://moldova.europalibera.org/a/maria-țăranu-la-aproape-trei-decenii-de-independență-ar-fi-normal-să-avem-o-clasă-politică-formată-în-noile-împrejurări-dar-nu-o-avem-/30085280.html

„Din anxietatea sufletului amar de durere, Am inventat fericirea atât de mare, Că mi-e teamă să nu reușesc la timp, Să mă bucur de amintirile spuse mai sus, Ca floarea soarelui ce răsare-n câmp… Scutură-te de praf, aruncă coaja învrăjbită, Frenezia culorilor să o dăm libertății, Cu fantezii și imagini golul umplând, De frumusețe bruscă să te lași surprinsă, De dragoste veșnică cuprinsă…”

La Mulți ani, dragă Mariana!

(Svetlana Vizitiu pentru Mariana S. Țăranu)


7 comentarii

Irina Popov:”Oriunde nu v-ați afla, sufletul păstrează lucrurile sfinte!”


Îi place ceea ce face:”Nu-mi imaginez o altă meserie decât cea pe care o am, deși, sunt pasionată de istorie, îmi plac drumețiile, iî tund pe toți acei de acasă, mă liniștește croșetatul, îmi place să gătesc, să citesc, să ascult muzică, să scriu pentru un site…”Cu emoții în continuare, ea Iubește, călătorește, e plină de griji, e atentă la toată lumea, discută politică și alte probleme ale vieții. Pe lângă problemele medicale, se implică tangențial și în cele sociale… În aceste clipe, Irina Popov muncește mai mult de un an ca medic de familie la Târgu-Mureș, și periodic face naveta la volanul propriu până la Chișinău unde o așteaptă familia ei… 

”Eu nici acum nu pot face diferența între cele două maluri de Prut. Rămâne un dor. Dorul de părinți, rude, prieteni, foști colegi” Departe fiind de casă, Irina menționează că diferențele nu sunt mari și nici nu ar fi corect să pronunțe cuvântul ”străin” sau ”altfel”. Acolo se simte Acasă, cu mici diferențe de zone. Apreciază foarte mult bucătăria moldovenească, dar încearcă să fie obiectivă, recunoscând superioritatea bucătăriei românești din diferite zone. A învățat să aprecieze multe alte lucruri, nu doar cele cu care a crescut de mica:”Diferiți, oamenii pot fi la fel de frumoși și valoroși, precum sunt cei de acasă. Poate chiar mai mult! Îmi amintesc când mă întorceam din vacanțele de la munte din România, stăteam în vamă și simțeam un dor nostalgic, atât de profund, de parcă lăsam în spate casa mea. Greu de descris.

În continuare, alege miracolul. Are multe așteptări, visuri și speranțe. Muncește și luptă pentru schimbări, pentru un mod normal de viață în Moldova. Realizează că e foarte greu, atâta timp cât nu se schimbă mentalul la noi.

Societatea așa cum e:”Se mai miră cineva de ce avem frică de Europa?! Moldovenii iubesc haosul și dezordinea, tot odată acceptă ușor publicitatea costisitoare, care rămâne doar pe hârtie, și poate… ușor dansată în 20-30 secunde” Majoritatea oamenilor mint și manipulează. Nu înseamnă că sunt fericiți. Unii au o sumedenie de simptome și fără să știe încearcă să pară a fi altcineva. Nu înseamnă că reprezintă o normalitate”.

Lucrurile frumoase merită să fie arătate, discutate, indiferent cine le-a făcut, cu atât mai mult că undeva de zece ani se fac astfel de intervenții. E timpul și la noi pacienții să beneficieze de servicii mai puțin invazive, si respectiv cu riscuri mai mici, dar nu să cheltuie bani mari pentru a pleca peste hotare sau a muri acasă.”

Irina a devenit medic în anii 2000 şi spune că nu i-a fost deloc uşor să activeze în acest domeniu în republică, pornind de la necesităţile de aprofundare a cunoştinţelor, care, în mod evident, costă scump, şi încheind cu salariul, care nu lasă altă alternativă medicilor decât aceea de a munci în mai multe locuri odată.

Nu exclude că peste ani îşi va dori, poate, să se întoarcă acasă, cu condiţia de a-i fi redată speranţa într-un viitor mai bun, subliniind faptul că în România şi atitudinea societăţii faţă de medici este una mai respectuoasă. ”Recompensa psihologică adesea este mai scumpă şi nimic, absolut nimic, nu valoreaza mai mult decât sănătatea pacientului. Ca şi în toate profesiile sunt şi oameni rătăciţi, care nu valorfică acest lucru. Eu voi munci, căci îmi iubesc profesia şi înteleg menirea mea. În toată lumea accent se pune pe profilaxie, deoarece este mult mai eficient şi ieftin să preîntâmpini boala, decât să o tratezi. Este şi punctul cheie a activităţii de bază a unui medic de familie. Medicul a fost şi rămâne o persoană importantă în viaţa societăţii!

Despre reformele în medicină din Republica Moldova:”Pe parcurs devin tot mai incoerente şi, ca rezultat, pacientul are de suferit. În România un medic are posibilităţi de autorealizare mult mai mari. Aici, sistemul de învăţământ medical superior este unul bazat pe concurenţă, bazele clinice universitare se află într-o competiţie permanentă, fiecare spital încearcă tot mai mult să atragă cadrele medicale bine pregătite pe principiul meritocraţiei motivând angajatul prin diferite metode. Toate acestea nu le-am putut găsi, cu părere de rău acasă, unde chiar și atitudinea societăţii faţă de medici este una nerespectuoasă.” Încă ceva:”Am înţeles, că oamenii au tot obosit de promisiuni.

A crescut în orașul Soroca, într-o familie de intelectuali, și mai mult – au fost generații de dascăli. Se mândrește cu părinții ei, Magdalena și Stelian, oameni respectați și de succes: Mama – pedagog de profesie, și niciodată nu a încercat să facă carieră serioasă fiind prea implicată în treburile familiei. Studenții o iubeau, deși era destul de severă. Chiar și peste ani o mai telefonează, și primește scrisori de la cei stabiliți peste hotare…

Familia a marcat-o foarte mult, și cu siguranță, a avut parte de doar exemple frumoase. De părinți, își aduce aminte ca fiind mereu energici, activi și foarte moderni potrivit timpului lor. ”Dar cel care m-a determinat să fiu cum sunt: o luptătoare și rebelă din fire, a fost anume bunicul meu, sub protecția căruia am fost de la vârsta de 4 luni. Pe-atunci, concediile de îngrijire a copiilor erau foarte scurte, niciodată nu am simțit lipsa mamei. Însă bunicul era mereu alături. Avea el mai multe nume de alint pentru mine și era de unde, căci purtam numele bunicii, care prea devreme a plecat în lumea celor drepți. La grădiniță nu am mers nicio zi, iar când treceam pe lângă una din apropiere, ziceam că e grădinița mea și tot întrebam părinții, când voi frecventa și eu una!

Bunicul Irinei, fost profesor și director de gimnaziu, un om inteligent și erudit, era și un gospodar foarte bun:”Ultima calitate, cred că familiară, i-a distrus practic, întreaga familie în adâncurile Siberiei reci. Vorbea o română perfectă care răsuna frumos, dar pe alocuri părea bizară pentru un mediu unde valorile limbii materne nu erau justificate cu adevărat.” Bunicul Irinei avea un patefon frumos, bine păstrat, și Irina asculta discurile cu tangouri românești și muzică clasică. Adora să le tot asculte! – ”Vocea lui Dan Spătaru o recunoșteam dintre sute. Bunicul îmi cânta piesa Mariei TânaseAseară ţi-am luat basma” și eu dansam sub ritmurile vocii lui.” Mulțumită bunicului, de la vârsta de 6 ani, Irina cunoștea alfabetul chirilic și cel latin, care se studia la școală doar în contextul limbilor străine. Avea bunicul cărți românești publicate în perioada interbelică, Irina le citea și destul de bine…

Crede că dragostea pentru meseria de medic a început încă în copilărie, când toate jocurile erau legate de ea şi la care nu a renunţat mai târziu. Medicina a ales-o conștient și ferm, fără ajutorul sau careva implicări:”Îmi aduc aminte stetoscopul ce lucea frumos și chipul blând al vecinei, tanti Lucreția (așa-i spuneam eu), o doctoriță deosebită, de la care ți se făcea bine imediat ce vedeai zâmbetul și simțeai atingerea ei grijulie. La tanti Lucreția totul era perfect: și vocea blândă, și zâmbetul, și vorbă bună, și chiar tratamentul ei (niciodată nu mi-a indicat injecții). Au mai fost exemple pentru mine cu doctori minunați, care chiar și atunci când au devenit manageri buni, nu și-au pierdut acel început de medic.

A plecat de acasă la vârsta de doar 17 ani, într-un oraș mare și aglomerat – în Chișinău, capitala țării:”Îmi aduc aminte cât de ciudat îmi parea că transportul public nu circulă dus-întors pe acelaș drum. Dar câte lucruri noi am învățat! Nici nu știu, cum m-aș fi descurcat fără unchiul și mătușa mea, care practic mi-au devenit părinți adoptivi.” Irina era modestă și rezervată, se jena să comunice sau să povestească cuiva despre ce simte, și avea impresia că nu cunoaște nimic, atât de nouă i se părea lumea la Chișinău. Tângea după natura de acasă din Soroca și care o lăsa rece în orașul fierbinte de piatră:”Nu puteau ei, orășeni de orășeni, să înțeleagă cum miroase un măr proaspăt cules, un trandafir pe care îl umezești în fiecare seară, iarba cosită sau laptele de capră. Iată, noi la oraș, cu funcții și ocupații serioase, aveam două căprițe, Akulina și Kozetta, botezate frumos, cu idei literare, de către tatăl meu. Le-am cumpărat din banii strânși de mine la ciorap. Le îngrijeam cu mare drag și dibăcie, și ne implicam cu toții. Niciodată nu le-am dus cu zgardă, îmi dădeau ascultare și mergeau alături de parcă erau dresate.” Să comunice cu animalele Irina a învățat de la mama ei, care vorbea ”și cu Grivei, și cu Smotocel, și cu toată gâza”. Mai rău stăteau lucrurile cu pomii plantați de fratele ei, care nu mai ajungeau să dea roade pentru că placeau atât de mult caprițelor ei…

Dar acest fapt nu schimba relațiile de prietenie cu fratele ei, deși în frageda copilărie ”se luptau mai rău ca la război”. Îi plăcea că el o apreciază și o susținea în mai multe chestiuni ”unde îmi pierdeam curajul”. Și ”cât de mândră și sigură mă simțeam la școală, știind ce apărător am!” Fratele a fost primul instructor la șofat și Irina avea doar 16 ani. Pentru o fată, încă și la așa vârstă, pe-atunci era ceva neobișnuit. Mergeau împreună la un stadion din vecinătate unde exersau, și fratele cu toate că e mai mare cu 5 ani, era destul de dur, dar avea răbdare cu ea și-i explica calm lecțiile…

Prima fetiță a născut-o în ultimul an de facultate:”Ne era greu dar nu am regretat nicio clipă, eram mai mult decât o Familie – eram și Prieteni.”

Își aduce aminte diferite situații, cum unii profesori puteau chiar să acuze o mamă, ignorând necesitățile de alăptare, fie grija pentru copil. Alții, din contra, creau toate condițiile ”ca să te simți și mămică împlinită, și un viitor medic de perspectivă”. Domnul doctor Eugen Cobîleanschi, lector la catedra de boli interne, era anume așa, pentru ce Irina îi mulțumește din suflet! Partea bună era că Irina învăța împreună cu soțul ei în aceeași grupă, se ajutau reciproc, iar în unele momente importante el se implica chiar mai mult… ”Îmi povesteau colegii, cum s-a întors la amiază de la maternitate și striga cu voce tare pe tot etajul căminului studențesc:”Hai, măi, nu dormiți, eu am devenit tată!”.” Aveau în odaie o masă rotundă, și o carte pe mijloc și, în acest ritm legănau copilul, făcând mai multe semicercuri până adormea. ”Oare fiica auzea cum citeam în glas? Poate de-atunci a simțit ceva deosebit pentru medicină și a ales să o facă cu multă dârzenie, înfruntând eșecul, diferențele de program școlar, bariera lingvistică și multe alte lucruri. Este, de fapt, puținul, care te face să fii mândră de Corina, fiica noastră, având multe alte calități de admirat.

Pomenind de citit. ”De povestea de seară nu scăpam, ”dar mi se mai iartă când adorm înainte de a finaliza istoria. Ochișorii mari și albaștri ca cerul de vară, niciodată nu uită unde m-am oprit din citit. Nimic nu se compară cu mâinuțele deosebit de moi și gingașe care te cuprind gingaș în jurul gâtului.”

Destinații turistice monumentale. ”Soroca – un orășel nespus de pitoresc, – spune Irina, – și e cel mai frumos din țară, situat pe malul drept al râului Nistru cu dumbrăvi răcoroase și multă verdeață. Deosebit nu doar prin așezarea geografică, ci și istorie, cu oameni talentați, prin existența, așa zisului, Deal Țiganesc – un contrast adevărat al orașului și un obiectiv de atracție turistică. Acolo, într-o mahala mai mult de țigani, am și copilărit. Râpa lui Bechir, un monument al naturii și ”Lumânarea Recunoștinței” deschide frumos poarta de sud a orașului. În general, toate completează ca un puzzle frumosul oraș Soroca. Cu un deosebit talent redă frumuseţea şi pitorescul acestor meleaguri înfloritoare cronicarul Miron Costin: “De-abia au trecut Munţii Carpaţi şi de pe coama munţilor înalţi privesc spre pământul Moldovei viitoare. Ochiul cuprinde luncile Prutului, în care se oglindesc câmpiile curate ce se întind până la Nistru, câmpii întinse, care se arată ca o întindere fumurie sau ca mărime asemenea oceanului. Nistrul cel măreţ… curge printre stânci sculptate natural, ca şi cum ar fi lucrate de mână de om: e mai frumos ca Nilul…”.

Mai există o perlă adevărată în acest orașCetatea Sorocii. Acest monument istoric uimește prin măreția și farmecul ei aparte. ”Deseori, după orele de școală, împreună cu prietena și colega de școală Lenuța, trăgeam o fugă ca să iî mai văd o dată zidurile, să-i simt acea răceală care o păstrează de secole, să simt puterea meșterilor, să-mi imaginez cum oamenii erau salvați în ea.” Este convinsă că anume aici ea a prins putere, acea dragoste de neam, istorie, limbă. ”No bine” (molcoma vorbă ardelenească).

Nu a călătorit atât de mult la depărtări mari, dar a avut norocul să viziteze Continentul Africa și SUA – statul Pennsylvania și Washington. Impresii mari, multe lucruri noi, oameni deosebiți, experiențe profesionale și amintiri frumoase. Ar mai merge cu mare plăcere să descopere alte lumi noi. Speră să reușească.

Alte pasiuni sunt florile. Le crește cu acuratețe ca pe copiii ei proprii și afișează imagini pe o rețea de socializare cu fiecare mugure înflorit. ”Al meu a și înflorit! O fi o energie aparte de a mea.’’ Adoră muzică și ascultă cea clasică, în special, Eugen Doga, Wolfgang Amadeus Mozart, plânge asupra ”De-ar fi să vii” de Mihaela Runceanu:”Am plâns și eu, nu numai Loredana (Groza) de la Vocea României, ascultând acest cântec…”

În continuare, Irina așteaptă serile cu nerăbdare atunci când toată familia se adună Acasă și poveștește tot ce s-a întâmplat pe parcursul zilei:”Sănătate, smerenie și multă dragoste la toată lumea!”

Expresii și sfaturi utile de la Irina Popov-Moldovanu:

~”Cel mai greu e să înţelegi o femeie, că anume femeia ar putea fi al cincilea anotimp, atât de schimbătoare este”

Educație și Cultură:

~”Niciodată nu lăsa pe cineva să devină o prioritate, când tu de fapt ești o opțiune”

~”Violenţa, din păcate, este o problemă mare a societăţii noastre. Educaţia unui copil se face fără bătaie, prin comunicare şi exemple. Dar toate acestea, pe fondul lipsei de educaţie şi a unor tradiţii înrădăcinite, rămân a fi în evidenţă.”

~”Schimbați atitudinea față de aceste persoane prin eliminarea barierilor, cu implicarea lor în diverse sfere de activitate și îmbunătățirea calității vieții lor!”

~”Pe mine ma “ard” șoferii de maxi taxi: incalca permanent regulile de circulatie, dar constient, asumandu-si in intregime riscurile; manevreaza liber o masina nu chiar mica, mirosul fin de gaz petrolier din salon nu-i deranjeaza, aleg, fara prea multa cugetare, la care pasageri se pot opri in locuri nepermise. Dar cel mai tare e limbajul: „unde te-ai oprit… pipipi… ce nu vezi?!… pipi… ” si tot asa. In microbuz destul de multi copii”

~”Viața e mult prea scurtă pentru a o transforma intr-o continua suferință si nemultumire sau pentru a o trăi raportandu-te la parerea celor din jur.”

Despre Sănătate și Durere:

~”Factorii de risc pentru sănătate există la orice vârstă. Sunt pentru controale anuale, în scopul susținerii unui stil sănătos de viață și griji pentru propria sănătate.”

~”Durerea care durează trei luni și mai mult este considerată durere cronica. Așa e. Dar mesajul meu este unul simplu: desigur, nu trebuie să ignorăm posibila prezență a unei patologii, dar trebuie să acceptăm faptul că motivul unei dureri, mai ales de durată, poate ține de obiceiurile zilnice și să nu exagerăm cu diferite tratamente pierzând calmul. De reținut: o investigație medicală îți poate salva viața!”

~”Nu orice durere care durează e un proces cronic, iar medicamentele nu sunt întotdeauna o circumstanță favorabilă de tratament!”

~’’Cred că eficiența vaccinărilor nu poate fi contestată!’’

Despre Limbă:

~”Stimati vorbitori de limbă rusă, eu fiind in locul vostru, nu vedeam pentru ce sa invat sa vorbesc in limba „noastra”, caci cuvintele de legatura se inteleg – nici accentul nu se simte. Mai bine sa NU invatati asa limba. Rusine noua!”

~”O colegă de clasă a fiicei mai mari a descris in compunerea pe tema „Patria mea”, la limbă și literatura rusă, niste momente istorice, reflectând asupra războaielor de pe acest meleag, ceva despre Stefan cel Mare, la ce profesoara i-a spus să schimbe conținutul compunerii pentru lecția următoare că „miroase a politică”. Ce să spun?! Voi credeți că pe așa profesori il poate schimba Codul etic?! P.S. Varsta profesoarei – ’până la 38 ani. Acest fapt demonstrează în ce societate trăim! Cu părere de rău, în astfel de condiții nici copiii nu primesc educația corespunzătoare. Un Cerc vicios!”

~”De ce nu îi doare sufletul pe politicienii noştri pentru imaginea acestei ţări?”

~”Nu există cultură, civilizaţie, istorie, literatură şi ştiinţă fără limbă!”

Date biografice: Irina Popov s-a născut la 10 februarie 1975 în oraşul Soroca. A absolvit Facultatea medicină generală la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (USMF) din Chişinău. A făcut studii postuniversitare prin rezidenţiat, apoi secundariat clinic la specialitatea medicină de familie. Din anul 2003 activează în calitate de medic de familie (din 2006 – medic şef adjunct) în IMSP Clinica Universitară de Asistenţă Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemiţanu”, deschisă în cadrul Parteneriatului Alianţei Americane Internaţionale a Sănătăţii (AIHA) între Şcoala de Medicină Virginia de Est (SUA) şi USMF „Nicolae Testemiţanu” (Moldova). În 2009 a absolvit Şcoala de Management în Sănătate Publică a USMF „Nicolae Testemițanu”. A activat la centrul de intervenție precoce ”Voinicel”, o organizație obștească, non-guvernamentală, non profit, apolitică constituită prin libera manifestație a voinței persoanelor asociate. Astăzi, face recunoaștere de specialitate în medicină de familie la Spitalul Județean de Urgență din România.

❤ SV


7 comentarii

Doru Dendiu – protagonistul Clubului Impresii din viata si carti


        Ședința Clubului ”Impresii din viata si carti” de astăzi pentru noi a fost o experiență interesantă și chiar neașteptată, care s-a desfăşurat ca de la sine, fără vreun scenariu strict ticluit din timp, și pentru că protagonistul (nr87) și moderatoarea sunt speciali, oameni deosebiți din zona mass-media la nivel internațional, în care poți avea încredere. A fost o bună ocazie de a realiza cât de mult simțim și înțelegem cererile publicului. Probabil că astfel de personalități ca Doru Dendiu  nu avem suficient în Republica Moldova: un profesionist dur, jurnalist direct, care poate fi în același timp un părinte grijuliu, soț iubitor, prieten adevărat, profesor tolerant și un bărbat adevărat. Un erou și anti-erou în acelaș chip, dar și cu un simț al umorului deosebit. Depinde pentru cine… A fost mai mulți ani corespondent TVR la Chișinău, asta după ce a fost reporter de front în Afganistan şi fâşia Gaza. ”In curtea bunicului crestea un dud ale carui fructe mi-au indulcit copilaria.” – Timp de zece ani, Doru Dendiu  locuiește în Chișinău și face navete la Constanța, locul lui natal. Rezolvă orice problemă și ridică jamburi nerealiste în societatea civică, desigur că prin talentul deosebit de a scrie o face convingător… Problema e doar în moldoveanul care nu-și face timp să asculte de deștepți, problema e în mentalitate și, realmente, e în cei care ne conduc statul și concurează între ei prin modul intolerant de a rămâne la putere fără un rezultat bun pentru popor… Spiritual și perseverent, Doru Dendiu  are calități pentru care poate fi invidiat, iar unele acțiuni, precum în jocul de șah, luate ca exemplu bune de urmat. Găsește soluția, o cugetează cu fiecare pas înainte și, indiferent de impact, continuă activ să spună adevărul. Este obiectiv până la durererile de cap ale oponenților. Și în situații de conflict preferă să fie calm, sare peste cuvinte și trece la treabă: muncește, muncește, în acelaș timp, e foarte atent la familia și educația copiilor săi. Arta dialogului o cuprinde cu măestrie și de aceea o bună jumătate din problemele sale sunt rezolvate prin discuții pașnice, iar cele aromatizate cu ”amenințări” – înlăturate iscusit în virtual… Măestria se bazează pe dicționarul și modul lui elegant de a direcționa convorbirea, evitând ritmul periculos din partea provocatorilor neunioniști. Evitând politica, o parte din replicile sau comentariile lui Dendiu, cele mai profunde gânduri filosofice ar putea fi scoase pentru a se evidenția personal într-o discuție înțeleaptă! Unele le citiți mai jos…  Doru Dendiu  este și un mentor înțelept și pentru tânără generație care se vrea în domeniu, și în special, pentru copii. Știe că cu ei trebuie să vorbești ca și cu un adult, fără a uita în același timp, că sunt copii…  Să te respecți în primul rând pe sine, să nu jignești oamenii așa ca din senin, să poți apăra pe ceilalți mai vulnerabil, limba, națiunea… – un capital de adevăr, care de pe buzele lui Dendiu pare să fie dur, dar convingător… Albumul Doru Dendiu – protagonistul nr 87 la Clubul Impresii din viata si carti (deschideţi aici) 

”Şi cât voi trai, voi iubi” – cuvintele lui Dan Spataru si una din melodiile preferate de Dendiu… Cu un exterior mult plăcut, și în suflet – fidel și credincios, Doru Dendiu a cucerit-o pe soția lui Angela și în scurt timp au reușit să nască trei băieți! Angela, frumoasa dansatoare din celebrul ansamblu JOC din R. Moldova, a fost și ea protagonistă de succes în cadrul Clubul Impresii din Viata si Carti în 2015. În cele din urmă, sinceritatea lui Dendiu, emoția directă și credința sacră în sensul că ” un bărbat, dacă este adevărat, nu e nevoie să fie rugat de două ori”, plus responsabil de acțiunile lui și un patriot înflăcărat, care știe să găsească limbă comună cu oricare om. Este dornic să ajute această țară pe care o consideră unică cu România, dornic să salveze pe cei dragi, sute de nevinovați și reputația întregii tări, dar nu face deosebiri decât în mentalitate și conducerea extraterestră… ”Merg la Iaşi, să fac piaţa. E mai ieftin decât la Chişinău. De la carne la pastă de dinţi, e mai ieftin și cu siguranţă, mai calitativ. Când şi basarabenii vor înţelege asta, multe se vor schimba.” ”E un om care poate fi comparat cu o carte care impresionează’‘ – spune jurnalista de la Europa Libera Valentina Ursu. Vă propun să dați ascultării filmele ședinței cu Doru Dendiu la Clubul ”Impresii din viata si carti”  in cadrul BM B. P. Hasdeu. mai jos… (Svetlana Vizitiu)

Albumul cu imagini ”Doru Dendiu – protagonistul nr 87 la Clubul Impresii din viata si carti” (deschideţi aici) 

”Bine faci, bine găseşti”…… Doru Dendiu – Prezenţa puternică impresionează profund publicul, care trăieşte conţinutul poemului, se bucură îi admiră curajul, comentariile sincere pe alocuri ironice. Viaţa domnului Dendiu este un drum al iubirii pentru familie, ţară….. Modest cu respect pentru oamenii în mijlocul cărora se află. Am asistat la o lecţie adevărată de demnitate, verticalitate, spirit naţional şi limbă română… Bravo!!!!!” – Valentina Ciobanu

”De mai mulţi ani îl cunosc pe Dl Doru Dendiu. O persoană integră şi principială. Uneori unora nu le sunt pe plac unele afiramaţii, însă, cînd la rece, înţelegi că are dreptate. O persoană săritoare la nevoie. A făcut-o şi atunci cînd medicii au neglijat o atitudine profesională şi omănoasă faţă de nepoţelul Traian. Poate, că acest gest al lui Doru să facă ca acest copilaş să se bucure de viaţă, în acest an să plece la şcoală!!! Un profesionist perfect! Mulţi ani! Sănătate şi Baftă, Dle Doru Dendiu!” – Andrei Covrig

Reflecții de-ale Doru Dendiu:
‘Sunt probabil printre puţinii ziaruşti care au asistat la convorbirile telefonice dintre  liderii de la Chişinău şi Bucureşti în zilele acelea (2005). De atunci a apărut interesul meu pentru situaţia politică şi socială de peste Prut. Am păstrat legătura cu Chişinăul şi încet, încet mi-am dat seama că, într-un fel sau altul, „mămăliga va exploda” şi aici. Aşa am ajuns să transmit corspondenţe din Republica Moldova. Pentru că sunt reporter, iar un reporter vrea să fie acolo unde se întâmplă ceva.” – Doru Dendiu
Meseria de jurnalism:
Doru Dendiu: ”Primul pas spre jurnalismul de investigatie: sa nu crezi pe nimeni, nici cand iti pune documentul in fata ochilor. ca doar stampila poate fi corecta, dar textul pe care-i aplicata nu  macar si de aceea este regula de aur : trei surse. 
Facebook incepe sa devina cea mai buna sursa de informare. Probabil de aceea Facebook e foarte … controlat. Gresesc?”
Despre Coruptie si migratie:
Eu am cam înțeles de ce moldovenii fug peste hotare. Ei nu fug de țara Republica Moldova, ei fug de cetățenii țării Republica Moldova. Cetățenii țării Republica Moldova trăiesc în rahat din cauza
cetățenilor țării Republica Moldova. Pentru că daca politicienii și popii n-ar fura, profesorii și medicii n-ar lua mită iar lăcătușii n-ar bea, țara asta ar fi arătat oleacă altfel. Genial, si e valabil si pentru Romanica”
Mesaj pentru tinerii basarabeni:”Să se întoarcă acasă după ce îşi termină studiile. Mesajul e valabil şi pentru tinerii cărora nu le place să li se spună că sunt basarabeni. Sper că odată întorşi în ţară, cu sertarele mai bine aşezate în urma studiilor, vor înţelege că nu-i desparte reziduul mental al unei manipulări ordinare, îngrozitoare, la care au fost supuşi şi ei, şi părinţii lor. Republica Moldova va începe să producă pentru locuitorii ei atunci când va înceta să producă ură, minciună şi dezinformare.”
”E greu să faci performanţă cu tineri care învaţă de la profesori care n-au scris niciodată un reportaj, în adevăratul sens al cuvântului. Sigur, sunt şi câteva excepţii notabile, mă gândesc aici, de exemplu, la Nicolae Negru sau la Val Butnaru, sau la Vasile Botnaru. Dar este prea puţin pentru miile de cursanţi la jurnalism.”
Despre basarabeni:
Eu iubesc basarabenii şi pământul acesta bătut de soartă. Rămân aici pentru basarabeni şi pentru aceste pământuri care merită, cu prisosinţă, o lume mai bună şi un trai mai bun.”
” „Basarabia a ales pentru mine. Îi mulţumesc şi jur că nu o voi trăda niciodată”- Pentru mine există o singură Românie, din care fac parte şi gurile Dunării, şi Bucovina, şi Basarabia.”
” Chişinăul este unul din cele mai frumoase oraşe pe care le-am văzut. Sigur, nu se compară cu oraşele istorice româneşti, precum Sibiul, Braşovul sau Clujul, dar are un farmec aparte. În cartierul în care locuiesc acum sunt case vechi, cu o linie arhitecturală deosebită. E linişte. În ograda blocului, pe crengile copacilor, am văzut nu o dată păsări cu un colorit pe care îl nu-l mai văzusem din copilăria petrecută la bunici. Da, Chişinăul este pentru mine, azi, chiar prima casă, nu a doua.” –Doru Dendiu
”Mulţi mă consideră încă venetic. Îi tratez aşa cum sunt, ei îşi bat joc de propria istorie, de neamul din care fac parte. Din păcate, sunt mulţi din aceştia şi în actuala guvernare. În Basarabia, nu eu sunt venetic, în Basarabia, eu sunt acasă, sunt în ţara mea.”
Am revenit in Republica Moldova. Sunt fericit. Multumesc tuturor celor care m-au sustinut pana acum si sunt convins ca nu va voi dezamagi nici de acum inainte! Va iubesc. Republica Moldova este Patria Mea!- Doru Dendiu
”Gagauzia … inca un petec de pamant despre care miliarde de oameni nu stiu nimic, dar macar cateva sute de mii au aflat de la mine”
Relația cu politica:
Sunt jurnalist. Tot ce fac se vede pe sticla televizorului. Nu-i nimic secret aici. Faptul că pe unii, politicieni ori ba, îi deranjează, chiar şi acum, că văd şi spun, e altceva. Ca să mă înţelegeţi mai bine – am spus-o, încă din perioada când la butoane era miliţianul Voronin: voi pleca de la Chişinău atunci când Republica Moldova va reveni acasă, în familia europeană. Acasa şi Europa  sunt două cuvinte care încă deranjează la Chişinău.”
”Cum e să fii jurnalist, mai ales jurnalist „străin” în Chişinău? Chiar şi acum, după schimbarea puterii, este riscant. Am mai spus: în teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Irak, chiar dacă nu apuci să vezi glonţul, ştii cine l-a tras. În Chişinău, cu sistemul acesta complex de cumătrii şi interese, e dificil să faci o prognoză.”
Acasă” mă simt lângă părinţi, la Constanţa, deşi îi văd foarte rar. Dar, între Bucureşti şi Chisinau, alegerea mea este deja făcută. Am ales eu, m-a ales pământul acesta, nu ştiu. Nici nu vreau să ştiu. Îmi ajunge că mă ţine şi aş vrea să mă hrănească cu mai multe produse crescute în el, nu cu importuri făra gust.”
Despre Doru Dendiu spun prietenii:
”E un om care poate fi comparat cu o carte care impresioneaza” –Valentina Ursu
Аlexandr Petcov: ”…n-am privit, dar daca Doru zice ca-i minunat – minunat este!”
Boholt Elena Acelasi ziarist bun, care pune sufletul in tot ce face. Felicitari!
DATE BIOGRAFICE: Protagonistul Clubul ”Impresii din viata si carti” cu nr 87! Doru DENDIU, născut la 30 noiembrie 1967 în Constanţa, România, este un jurnalist roman stabilit în Republica Moldova în 2007. A fost corespondent TVR până în 2011. Anterior, a lucrat pentru mai multe posturi TV din Chişinău. Între 2010 şi 2011 a fost director de ştiri la Jurnal TV, iar acum ocupă aceeaşi poziţie la IMPACT TV.
Reţinerea lui în timpul protestelor din aprilie 2009 a provocat o reacţie notabilă a comunităţii media şi societăţii civile… La 14 aprilie, oficiali din Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene l-au somat să părăsească teritoriul Republicii Moldova deşi nu fusese constatată nicio încălcare a legislaţiei.
A revenit în Chişinău în noiembrie 2009 şi şi-a reluat activitatea de journalist.
Este căsătorit cu Angela Dendiu, fostă componentă a Ansamblului folcloric Joc. Cei doi au trei băieţi, toţi născuţi la Chişinău. Deţine cetăţenia Republicii Moldova din 2011, acordată prin decret prezidenţial de preşedintele Mihai Ghimpu
https://www.facebook.com/doru.dendiu
https://www.facebook.com/events/1907607182813670/

Albumul Doru Dendiu – protagonistul nr 87 la Clubul Impresii din viata si carti (deschideţi aici)  https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2383592415199902


3 comentarii

Noi suntem bolnavi la cap


”Salut, Svetlana
Eu simt ca degrabă nu o sa te citesc
Tu erai cât de posibil onestă.
Acum mă omori cu personalitățile tale marcante
Uităm sensul cuvintelor. Parcă toată lumea din Moldova a luat-o razna… Arătăm oribil când privești lucrurile dintr-o parte.
Întotdeauna m-a încântat firea ta deschisa și onestă!
Dar, sa nu te miri de ce avem așa rahat de sistem medical, unde lumea arde sub explozia gazului sau copiii mănâncă carne împuțită, medicamente necalitative, spitale goale, având așa ”personalități marcante”… 
Să vezi în România la ce a ajuns medicina, iar noi, oameni deștepți, trăim ca în era de piatră. Și România e țară săracă în raport cu Europa… În medicina e mai bine, dar și în toate… Ei critică, fac drame, dar sa aibă așa medicină bătrânii noștri moldoveni, ar trai 90 de ani! Ei chiar sunt cu 20 de ani înaintea noastră. La ei există concurență. Cinci universități de medicină care concurează…

Nu mai contează… Noi suntem bolnavi la cap. Duși cu pluta. Mi-ar fi rușine sa am așa tupeu cât de ”marcanta” sunt. Greață! Și la tine parcă nu am observat aceasta boală a jurnalismului sau bloggerismului. Mâine merg la lucru și mă voi liniști, poate cu totul nemarcant, dar măcar împăcat  în suflet…” (Cititor indignat

P.S. Merci pentru replică. Susțin indignarea și… mă jur că pentru tot ce scriu în blog încă n-am primit remunerare! Spun acestea pentru că persoana indignată crede că scriu la comandă. Oricum, dacă voi scrie pentru bani, și chiar am nevoie, o voi face pentru adevărul real! Promit! 🙂 Referitor la ”personalitate marcantă” a fost o apreciere, dar nu din partea mea… Oricum, Domnul ne va judeca! (Svetlana Vizitiu)

Iar voi ce ați înțeles, și ce spuneți, dragi cititori?  ❤


10 comentarii

Otilia Tiganas la ”Clubul Impresii din viata si carti”:”O limbă de lemn printre linii fierbinţi”


     Când politica ţi-o ia înaintea bucătăriei, când bucătăria îţi nimiceşte familia, când familia îţi penetrează serviciul ca să remarce guvernul, orgasmul în doi devine improbabil! – Otilia Tigănaş
Clubul ”Impresii din viata si carti” în incinta Sediului Central Bibliotecii Municipale ”B. P. Hasdeu” a venit cu o nouă surpriză: protagonista Otilia Tiganas, cu origini basarabene, stabilită în Arad, România, – medic de meserie, bloggeriţă, scriitoare, formator de opinie…  Inimă română, la o gură de vorbă cu un suflet frumos, om talentat, medic-scriitor, care poartă în inimă un gol imens, un Dor nestins de neam, de rădăcini strămoşesti. Cu excelenta moderatoare Galina Codreanu, cea care a descoperit-o pe Otilia şi ne-a adus-o la club… Cu prezenţa lor ne-au onorat: muzicianul Constantin Rusnac, regizorul Gheorghe Andos, scriitorii Renata Verejanu, Tatiana Scripa, Diana Zlatan-Ciugureanu, Tatiana Afanas Creciun, Zinaida Ambroci, Ion Cuzuioc, Raia Rogac, Valerian Ciobanu, Nicolae Roibu, Lilia Onea, Angela Brasoveanu, Iulia Jalba, Maria ConduforovMarius Viziru, Sandu Aristide Cupcea, Valeriu Minciuna, Iulia Perez, Georgel Chiruc, etc
Vedeţi imaginile de la eveniment în albumul Otilia Tiganas – Femeia cu sapte palarii la Clubul IVC.
   ”Draga Otilia Tiganas! Tu ai adus la Chisinau un strop de ploaie rece, o raza zgarcita de soare, o poezie proaspata, o proza scurta, scrisa cu mult umor si ironie, dar si un Dor nepotolit. Si o inima calda, plina de iubire…
In aceste cateva zile – oameni de arta, scriitori, jurnalisti, compozitori, intrepreti, bloggeri, poeti, profesori, au dorit sa te cunoasca, sa-ti citeasca scrierile, sa te imbratiseze, sa-ti asculte vorba, sa-ti dea o floare si sa -ti lase o farama din sufletul lor…Lume buna te-a aplaudat pentru talentul tau, pentru Dorul amintirile pe care le porti in suflet, pentru verticalitatea, sinceritatea si caldura inimii tale… Drum bun sper casa! Sanatate, Iubire, Inspiratie, Proiecte inedite si multe Victorii in calea ta! Te asteptam la Chisinau oridecate ori vei simti nevoia sa-ti reincarci bateriile, sa-ti potolesti setea la izvorul neamului si sa ne rasfeti pe noi, cititorii si admiratorii tai, cu scrieri alese!
O imbratisare!” – Galina Codreanu”
      ”Pentru greșeli, fraude, încălcări ale legii, există instituții specializate. Există acolo oameni plătiți să le analizeze, să le cântărească și să le amendeze. Nepătimaș, CORECT.  N-are treabă cu astea presa, care trasformă informații disparate în știre de scandal. N-ai treabă tu, de acasă din fotoliu, fiindcă nu deții date suficiente, înghiți doar rahatul de la televizor și apoi, scutură-te tu bine și vezi dacă ți-ai declarat la fisc ABSOLUT toate veniturile! Sau dacă ți-e „dinjosul” total imaculat, astfel încât să-ți permiți să comentezi curvoșagul altuia. Iar dacă Dumnezeu ți-a pus mâna-n păr și te-a băgat prin funcții de control (chit că poate ești analfabet!), tu controlează corect, dar NU AI CE URLA ȘI DOJENI ȘI CERTA AROGANT patronul controlat: „Dar cum v-ați permis să…!!!” Că nu ești în islam cu datul cu piatra în păcătos, la piața publică. Fă tu acolo, drăguță, un proces verbal tehnic și vezi-ți de drum! Și lasă-i pe aceia pregătiți anume să analizeze ce ai scris tu pe-acolo. Fiindcă MULTE, multe tâmpenii scrii!!
Iar mâine se schimbă guvernul și tu o să zbori din funcția aia futută de control pe care tronezi astăzi și tot tu ai să rămâi bou singur, în afara turmei și ai să te miri unde a ajuns „țărișoara ta atât de frumoasă”.” 
Din minciuni nu ies adevăruri! Niciodată. Oricât le-ai răsuci. Nici măcar când vine vorba de sănătate.” – ”Primele gesturi de bun simț, elementare, atunci când îți crește tensiunea. NU intri în panică, iei măsuri. Calm.” Sunt doar medic. Unul dintre profesioniști. Nu-s nici Dumnezeu și nici (sper) diavol!” – Dr. Otilia Țigănaș, medic de familie 

   ”Azi sistemul nu merge. Că nu merge, nu ne miră, nu ne zguduie. Însă ce-i mișto în comunicat, este următoarea frază care dă senzația că toți am ști ce avem de făcut, că totu-i sub control, când de fapt fraza nu conține nimic. Sau, dacă cumva conține vreo idee, ș-așa nu te încumeți s-o aplici fără să angajezi o casă de avocatură… haha” – Otilia Tiganas.

”Am descoperit un talent uimitor. La lectura revelatoarelor poeme, autoarea Otilia Țigănaș se dezvăluie cu o naturalețe și un fair-play fascinate. De parcă ar fi scris din mers, aceste concentrate demersuri filosofice, străbătute de un lirism debordant. A fi aparent simplă, este rezultatul firesc al unei cariere de jurnalistă împlinită prin măiestria de a cuceri de la primul cuvânt. Știe să strălucească în toate, păstrând concomitent aura unei nobile conștiente de aleasa-i cale și valoare. O iubim și mulțumim Clubului, președintei, D Svetlana Vizitiu, iar moderatoarei Galina Codreanu, toată recunoștința pentru cele câteva zile de ReUnire a Malurilor Prutului. Felicitări nouă, tuturor, pentru adevărata oază culturală, de multvisată și indispensabilă firii noastre de beneficiari ai frumosului!” – Diana Ciugureanu-Zlatan

      ”A fost o zi de Florii extraordinar de frumoasa, cu oameni minunati, cu emotii pozitive, cu poezie buna, cu cantec, flori, aplauze, imbratisari si destainuri… Otilia Tiganas, la Cenaclul Cenaclul „Grai Matern, si-a dezgolit sufetelul si l-a pus cu grija in palma clipei ce-am trait-o… Firava ca un chiocel, sincera, calda, prietenoasa, deschisa, adevarata, a depanat amintiri izvorate, parca, dintro alta viata… Atat de dulce. Atat de calda. Atat de aproape… Iar noi toti, insetati de Dor de neam si de Tara, de vorba aleasa si de oameni talentati, cu inaltime de suflet, – am ascultat cuminti, am recitat, am lacrimat, am aplaudat, cantat, dansat…Astfel incat, dupa patru ore si mai bine, nimeni nu vroia sa plece, semn clar, ca purtam cu noi, acolo, in Casa Mare a sufletului nostru, un Dor de frati si de surori, pe care nici un pamant si nici o apa nu-l poate desparti si nici potoli…
Pe final de intalnire, s-a propus – una din sedintele din vara ale Cenaclului Grai Matern, sa se desfasoare la Hasmas, Arad…  (Galina Codreanu)
Dina Pripa:”Otilia Tuganas este Omul-stapin al propiei vieti. Este scenaristul care inventeaza povestea. O creaza mai intii in imaginatia sa. Devine regizorul acesteia si incearca sa nu scape friul din maini. Inventeaza-ti jocul, scrie-ti propria poveste de viata si intreprinde actiuni concrete ca sa realizezi ceea ce ai gindit. Asta ne indeamna sa facem Olitia Tiganas. Ei ii reuseste de minune si ea este convinsa ca fiecare poate reusi, daca isi ia in maini propria viata.”
      ”Ca bloggerita-medic, “paiul salvator” pentru cei din diapora. “Medicina este soțul pe care îl iubesc adânc, lângă care trăiesc de decenii și mă felicit că m-am măritat cu el, lăsând fluturii tinereții la o parte. Mai ales azi, când privesc în jur la tot ceea ce mă înconjoară! Îmi iubesc soțul-medicină. E loial, tandru și blând. Nu m-a dezamăgit. Dar scriitura este iubitul năvalnic din adolescență, primul iubit, nopți fierbinți lângă el, nițel techergheu, genul de iubit care nu place părinților. Este cel lângă care puteam muri de foame, dacă nu ascultam la timp și plecam cu el în lume. Probabil mă și înșela. Dar ce patimi! Cam asta-i scriitura pentru mine! Este iubitul care mă mai sună uneori, îmi redeșteaptă noianul de trăiri și nici azi nu pot să-i închid telefonul în nas, zicând să mă lase în pace, că sunt femeie serioasă la casa ei. Fac ce fac și tot mai accept câte o întâlnire de taină” – recunoaste Otilia Tiganas. La maturitate, Otilia Tiganas a debutat cu o culegere de proze scurte „Femeia cu şapte pălării“, “…pe care le-a scris rand pe rand, in timp.Nici nu mai știu de ce…” Cartea-carte, a alcătuit-o atunci, când a avut miză: concursul Festivalul-Internațional “Ars Maris”, 2011. Astazi “Femeia cu sapte palarii” este déjà la a doua editie. Tot la a doua editie fiind si “Poezii vanate de fisc”, “poeme de dragoste/erotice, alcatuite din limbajul „de lemn”, ridicul actual, uzitat in presa, de oamenii politici, de politisti etc” (Renata Verejanu)

Gabriela Baddour:”Despre carte, o savurez si-mi zic: Jos palaria! Otilia draga, jos toate palariile, medic bun, esti; scriitor bun, esti; om cu sira spinarii, cu caracter esti; prieten , sotie si mama jos palaria esti… Umorul tau e fenomenal, poate descreti fruntile mai ceva decat un antidepresiv! Te iubesc, OM FRUMOS!”

Angelica Lutcan:”A fost un evenimet foarte frumos, legind spiritele neamului nostru de dincolo de Prut, si strapungind blind in inimile noastre, a celor din Basarabia. Sunt foarte binevenite asa fel de evenimente culturale, fiindca ne trezesc sufletele la lumina si inspiratie. Felicitari D-nei Otilia pentru lansarea cartilor noi si multa bafta in continuare. Mult respect D-nei Galina Codreanu pentru organizarea acestui faimos evenimet! Bravo!”

Euforia Indigo Holding:”Premiile pentru cea mai memorabila interventie – un Parfum natural frantuzesc, oferit de catre Euforia Indigo Holding , Eros Versace, nr 64, a fost oferit pentru superba melodie la pian in interpretarea celebrului compozitor Constantin Rusnac, altul, pentru Femei, nr 33- La Nuit Tresor Lancome, pentru extraordinara piesa „Mama” si inconfundabila voce a Angelei Brasoveanu, carora le multumim din suflet!!!”

Filme de la eveniment postate pe Youtube:

https://www.facebook.com/events/411840219166501/

”M-am întors din Chișinău plină de oameni, de gânduri, de senzații și sentimente.
După ce oboseala drumului (deloc scurt) se va fi netezit, după ce toate mi se vor așeza ordonat prin sertărașele inimii, am să scriu detaliat despre acest periplu minunat! A fost ca un vis. Scurt.
Te salut, Moldova! O Moldovă iubindă prin oamenii, destinele, năzuințele, succesele și frustrările ei.
Bizară poveste… să traversezi o graniță, să te lași controlat de poliția de frontieră în buzunare, ca să ajungi… ACASĂ!

Veneam cu autobusul dinspre Chișinău spre Iași, ședeam în spatele șoferului, mergea Radio Moldova când, brusc, începe o știre radio despre mine și evenimentele culturale ale ultimelor zile, cărora le-am fost părtaș/protagonist.
… Știrea despre mine se situase între o piesă a lui Smiley și una a Andrei. Nu stau rău, așa-i? (www.trm.md) .

”O mică parte dintre cei care m-au onorat cu prezența la Chișinău… Râdeam, fiind acolo. Am spus:
– Structura pe sexe a auditoriului, aici la Chișinău, diferă de Arad. De exemplu. Păi, aici la Chișinău predomină bărbații, la noi n-ai loc de femei! haha” – Otilia Tiganas


10 comentarii

Camelia Radulian și Oglinzi la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”


Ia, Doamne, pâinea mea şi dă-o mumei, Camelia Radulian

dă-o fiului meu şi dă-o patriei mele.

Dă-o neamului meu,

cu dragoste.

 Un nou start promiţător de Sf. Nicolae al ”Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” ‘în cadrul Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”, Chişinău  – cu protagonista nr. 66 – Camelia Radulian, prietena noastră de peste Prut, o scriitoare, o poetă ce adie a vară caldă  şi  radiază culori vii, un suflet inspirat de suflete şi meleaguri pământene, – o camelie mereu tânără şi frumoasă, pentru că iubeşte, în sensul deplin al acestui verb. Doar că ia… ”mai rămas un cântec necântat/ și sângele,/ pe care încă suie,  a răstignire,/ dragostea prin cuie, /ca iedera,/pe locul neumblat./Chiar dacă nu-i al meu, și nu va fi,/ți-am legănat prin vise, totuși, trupul/și ți-am iubit, fără să știi, tot lutul,/cu pătimirea/oamenilor vii. (”Fă-mă iubire’‘) Iar cuvinte de mai jos ale Cameliei, cu siguranță, vă vor pune pe gânduri, poate și pe fapte? – ”Cred ca una dintre marile dileme ale parintilor din ziua de azi e ca nu mai stiu ce ar mai putea sa le cumpere copiilor dupa ce le-au luat telefoane, tablete sau laptopuri. Orice dar de DUPA e primit cu dezamagire si raceala.
Nu stiu daca ajuta pe cineva sugestia mea, dar la un elicopter adevarat nu s-a gandit inca nimeni?P.S. Mi-e tare dor de vremurile in care o gutuie era un miracol, iar o mana de bomboane de ciocolata aducea copiilor atata fericire, incat la coltulochilor le juca frumos cate o lacrima…La multi ani, Nicolae! Iti doresc sa nu-ti dispara niciodata magia, simplitatea si bucuria frumos inlacrimata!”

«Camelia Radulian protagonista la Clubul de elite Impresii din viata” – album foto

Când mi-e dor de ea, închid ochii. Acolo o păstrez și acolo o găsesc, mai ales, dacă nu cumva mai toarce încă lână în lumina puţină a unei lămpi fumegânde, undeva , pe harta acestei lumi, dacă nu cumva mai dă încă drumeţilor lapte cald şi pâine aburindă, si dacă nu cumva ne mai aşteaptă pe toți, ca pe niște fii rătăciți, la fereastra încercănată a unui apus. …Când mi-e dor de ea, închid ochii, o găsesc mereu acolo și îi spun, așa cum îi voi spune chiar și cînd se vor nărui în urma ei ultimele amintiri: “Sărut mâna, România mea blajină!” Şi…”Dragii mei, cunoaşteti voi o copleşire mai mare, mai frumos inlăcrimată şi mai sublim înaltatoare decat dragostea? Uriaş fluviu a venit azi dinspre voi, iar eu – vă marturisesc- sunt mşscata până la lacrimi de atâta atenţie şi preţuire. Nu ştiu, cum s-a întâmplat să merit eu atâta prietenie, dar îi mulţumesc Cerului pentru voi toţi şi pentru fiecare dintre voi în parte. Vă rog, sa fiti fericiti, să vă bucuraţi de fiecare clipă a anilor vostri şi să vă faceţi din suflet lăcas pentru senin adânc! Vă multumesc voua, cu fiecare bătaie a mea de inimă, pentru gândurile bune, pentru urări, pentru timpul vieţii voastre în care mi-aţi făcut şi mie loc. Cu preţuire, recunostinţă şi dragoste, vă mulţumesc pentru azi!” Camelia Radulian (Președinta Filialei USEM din România)sdc18229

 ”Azi”, – înseamnă fiecare zi, ceas, clipă, din viaţa Cameliei. Şi programul evenimentului la Club cu Camelia Radulian a fost variat în culori de prieteni şi fani. Moderatoare strălucite ca de obicei: poeta Diana Ciugureanu-Zlatan, precum şi prietena protagonistei Odilia Roşianu, medic, redactor-şef la revista on-line ”Literatura de Azi”din România. Un început de şedinţă, cu o scurtă prezentare a protagonistei şi a co-moderatoarei Odilia Roşianu, ca urmare, – mărturisiri şi impresii de viaţă ale Cameliei: din copilrie, părinţi, prieteni, studii, familia, învăţăminte, experienţa, calea spre succes… Muzica folc prin evoluarea cantautoarei Natalia Croitor, recital poetic din creaţia autoarei Camelia Radulian al declamatorilor Natalia Pintea, Victor Cobzac (USEM), elevi ai Gimnaziului Nr 7 din Chişinău. Interpreţi invitaţi: Maria Mocanu, Natalia Croitor, Vitalie Todiraşcu, Marcel Zgherea… La fel, surprize din partea colegilor de la USEM pentru recentă omagiată Camelia Radulian. Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu” a venit cu o donaţie de cărţi pentru protagonistă şi moderatoare. În final, o tombolă cu premii – exemplare ale volumului ,,Oglinzi-2”, și CD-uri ,,Oglinzi-2”, de la autoarea Camelia Radulian, iar fanii au venit cu aprecieri, felicitări şi cuvinte de laudă… Puteţi viziona evenimentul ”Clubului de elite ”Impresii din viata si carti în acest filmuleţ postat pe youtube, dar şi acest album evidenţiat, deschideţi-l! – «Camelia Radulian protagonista la Clubul de elite Impresii din viata

Referinţe şi aprecieri:

Camelia Radulian – Diva mea! (Dedicație poetică din partea Dianei Ciugureanu-Zlatan, preşedinta fondatoare a USE din Moldova:”Când imploram de semne, /Prin Rugi însângerate,/În luptele nedemne,/Cu oase sfărâmate,/Când mă-ncleșta căderea/Cu lilieci în plete,/Tu îmi cerneai durerea,/Chemându-mă pe trepte./Mă-mbălsămai cu rouă /De stea diamantină/Și începu să plouă/Cu geniu de lumină./Te întrebam plăpândă,/De unde vii, surată,/Cu-a ta povață blândă,/Cu inima-ți curată?/Urmându-te prin lume,/Absorb un pic de tine,/Renasc de-a ta minune,/De faptele-ți divine./ Sunt binecuvântată/Să-mi revelezi, senină,/Cum este recreată,/Azi, lirica română!”

Mihailescu-leahu IrinaFoarte frumos ca există asa oameni si așa evenimente in țara noastra… Mult succes!

Nicolae BaltescuA fost o întîlnire de suflet, am cunoscut o ființă cu un suflet frumos, care se numește Camelia Radulian cu o dragoste deosebită către Cuvânt. Graiul acestei frumoase doamne la chip și la suflet este Poezia. Versurile Cameliei Radulian sunt Rouă a Lirei și sunt ca un balsam pe sufletele, pentru sufletele îndrăgostite de Cuvânt de Adevăr. Îmi doresc să avem cât mai multe asemenea întâlniri care cred, sau sper să trezească acest neam dintr-o neînțeleasă nepăsare, din acea inerție, încremenire a spiritului românesc ce prezintă o amenințare foarte serioasă pentru Viitorul Națiuni. Îi mulțumesc din suflet doamnei Diana Ciugureanu-Zlatan pentru lucrurile cu adevărat frumoase care le face și le trăiește.

Dorina CodreanuO zi frumoasă,o zi extraordinară in care am cunoscut-o cu adevărat pe minunata Camelia Radulian așa cum este ea, suflet curat,puternic care împrăștie lumină și bunătate.Ador versurile sale și am rămas încântată când datorită ei și DianeiCiugureanu-Zlatan am venit acasă cu volumul ei de poezii ”Oglinzi II”. Mulțumesc, Svetlana Vizitiu și Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” pentru posibilitatea de a cunoaște noi oameni deosebiți și pentru că de fiecare dată primesc hrană spirituală și mă încarc cu energie pozitivă! De asemenea, mulțumesc Rica Saculțanu,Constantin R. Idealantin,Vitalie Todirascu, Vlad Dolghi,Cobzac Victor… pentru că mi-ați făcut ziua mai frumoasă! Vă îmbrățișez cu drag!

camelia radulian la club

Date biografice şi surse recente despre Camelia Radulian:

Data nașterii: 4 decembrie 1967; absolventă de Filologie; a fost și profesor în învățământ, dar și un jurnalist f apreciat. Ca poetă, a fost remarcată de Romulus Vulpescu și așa i-a apărut primul volum de poezii. Acum, este colaborator permanent la revista Literatura de azi și redactor la aceeași publicație.

https://cameliaradulian.wordpress.com/

https://www.facebook.com/events/1037003459676367/

https://www.facebook.com/Camelia-Radulian-1572635256337032/

http://www.literaturadeazi.ro/rubrici/oglinzi/romania-mea-blajina-2832

https://www.facebook.com/blog.svetlana.vizitiu/photos/pcb.711185325703175/711183859036655/?type=3&theater

https://www.facebook.com/camelia.radulian?fref=nf&pnref=story

http://www.literaturadeazi.ro/rubrici/oglinzi/ia-doamne-painea-mea-19991


26 comentarii

“Un luptător e întotdeauna singur”. Sabina Laiber


Sunt un om printre oameni ce de multe ori trece neobservat şi alteori iese în evidenţă atunci când simte că are ceva de transmis. (Sabina Laiber)

Visul meu a fost să devin actriţă şi după ce am învăţat 19 ani în care am luat licenţa în Filosofie, absolventă a Facultăţii de Psihologie, formator acreditat ANC, 2 ani formare în Psihoterapie Integrativă (Oana Maria Popescu & Loredana Ileana Drobot), absolventă de cursul Nlp Practioner (Tiberiu Felber), Emotional Freedom Technique (Corina Marin), workshop-uri respiraţie holotropică (Elena Francisc), cursuri de hipnoză, auto-hipnoză şi dezvoltare personală (John Thompson), am practicat cel puţin 7 ani jumătate arte marţiale tradiţionale aproape zilnic (sub îndrumarea: sensei Cristian Laiber, sensei Dominic Thibault, Shiraishi Sensei, shihan Roland J. Maroteaux, etc.) şi multe altele am făcut, dar nu mi le mai aduc aminte, am păşit pe scena “Teatrului de Artă” Bucureşti, ca actor amator, în spectacolul „12 Oameni furioşi”, în regia Andreei Cauc la vârsta de 33 ani, acum având doar 35 de ani.sabina-laiber

Îmi place să râd mult, şi în primul rând să râd de mine atât în scris, cât şi pe marea scenă a vieţii. Am început să scriu începând de la vârsta de 12 ani încurajată de profesoara de limba română Elena Velcea, Şcoala Generală nr. 2 din Piteşti, judeţul Argeş. Prima carte pe care am scris-o “Amintiri spre… viitor” este un cumul de experienţe din viaţa mea, pe care le-am transpus din gânduri în rânduri… Sunt eu, sufletul meu şi un pic mai mult.

Fiecare eseu cuprinde emoţii, senzaţii, transformări continue ale unui om simplu, în societatea prezentă. Mai devreme mă gândeam la familia mea şi am regăsit un mic eseu scris din 2006 despre aceasta. Amuzant este să regăseşti o parte din tine din trecut rezumată în câteva rânduri… Am să vă redau ceea ce am scris atunci:

Copilăria mea… dulce şi amară. De ceva ore, chiar zile, gândurile îmi fug spre acea perioadă a vieţii mele… nu ştiu de ce tocmai acum mă gândesc aşa de intens la acea vreme a vieţii mele: copilăria. Azi, mi-am adus aminte şi mi-au dat lacrimile, m-am pornit chiar pe un plâns serios cu suspine. Cum aşa? Uite aşa din senin… Acum nu mai sunt copilul de atunci, şi aş putea zice că e normal (sau aşa ar fi normal) sau poate nu ar fi normal aşa… Eram un copil la locul meu, chiar aş zice retras… “cuminte şi nu am creat niciodată probleme” (aşa mi-a zis mama). Da, aşa eram, îmi plăcea cum eram, mă simţeam bine oriunde eram şi asta pentru că oriunde aş fi fost era frumos şi oamenii erau buni.

Îmi plăcea să stau departe şi de jocurile celorlalţi copii, eram fericită doar dacă-i urmăream, chiar dacă din depărtare sau chiar de lângă ei. Pe cât eram de tăcută şi liniştită, pe atât de sociabilă… reuşeam să relaţionez cu oamenii cei mai „răi”. Cum? Cred că, “cuminţenia mea” dobora orice şi pe oricine. Ascultam mult, îmi plăcea să ascult şi mă gândeam pe atunci că am să cresc mare şi … si eu… voi fi ascultată de cei mici. Ţin minte că fugeam de gălăgie… mă plimbam de una singură, fără să realizez că pentru familia mea eram declarată dispărută… doream doar linişte şi aşa credeam eu că o obţin: fugind cât mai departe sau chiar urcându-mă în copaci (la Maica la ţară făceam des asta)… fugeam de zgomot, de situaţiile în care oricât de cuminte aş fi fost şi oricât aş fi implorat să nu mai aud tonuri ridicate… Realizez că şi acum, mare fiind, fac la fel: fug, dispar… nu ştiu, e interesant că sunt si azi copilul de atunci, în unele momente.

Mi-am dorit să am copii, dar fizic nu mai pot da fiinţă altei fiinţe, aşa că mă bucur de copiii altora. Am în căpşor să înfiez la un moment dat, adică peste 15 ani (când tot tânără şi frumoasă am să fiu) un copil negru din Africa. Şi am să fac asta! Întotdeauna mi-am îndeplinit visele mai devreme sau mai târziu, dar de cele mai multe ori am primit ceea ce am cerut exact atunci când aveam nevoie. ’’Dar”… mă gândesc acum la acest cuvânt şi la toate semnificaţiile sale… mda… aşa o fi? Dar… am un dar (cadou) pe care-l caut… şi cum ei l-au găsit, cu siguranţă îl voi avea şi eu… doar FAMILIA e fericită şi împlinită când toţi membrii ei sunt liniştiţi.

Pornisem de la ideea de copilărie (a mea) şi am ajuns la dar… mă simţeam bine cu mine atunci… am crescut, am încercat să mă adaptez, dar (iar dar) nu mă simt bine acum cu mine. Şi asta pentru că am crezut că dacă ascund felul meu de a fi: cuminte… şi sunt la fel ca ceilalţi din aceste locuri, voi fi integrată mai uşor. Am fost şi sunt integrată, numai că nu sunt eu… chiar dacă eu-ul pe care-l văd ceilalţi le place şi îi fascinează (pe unii)… eu nu mă simt eu. Şi de azi, de acum, vreau să fiu eu… să tac când am chef…să vorbesc atunci când mă simt eu bine să spun cuvinte… Aş putea zice că ar fi o nouă acomodare… a lor cu mine (aşa tăcută şi cuminte) şi a mea cu mine de azi, de pe vremea când eram copil… o nouă provocare, dar de data asta cu MINE în primul rând.

                                 Ce vreau de fapt? Să găsesc şi să preţuiesc acel DAR!

sabinaMulţumesc minune, luminiţă vie! – aşa îî spun eu lui Dumnezeu-ul din mine: “luminiţă vie”. De ce? Fiecare din noi are o lumină vie în suflet şi acea luminiţă e scânteia divină. Toate luminiţele (sufletele pământeşti) formează o torţă ce o numim cu toţii Dumnezeu.

Uneori mă obişnuiam şi aveam locurile mele de linişte, dar apărea ceva, ceva care mă forţa să mă adaptez unei alte situaţii… adică ne mutam în alt loc (tata a fost militar de carieră şi se conforma sistemului şi noi ne conformam odată cu el, că doar FAMILIA era la bine şi la rău: ÎMPREUNĂ!).

Şi tot aşa ne-am mutat dintr-un loc în altul (de la Mediaş (unde m-am născut) la Sibiu (de la vârsta de 6 ani până la 9 ani) şi apoi la Piteşti) ÎMPREUNĂ. Până când fiecare membru al  familiei mele şi-a găsit un loc unde să rămână, să aibă la rândul lor FAMILIA lor. Cât mă bucur pentru asta, că în sfârşit s-au oprit!

Dar eu încă nu m-am oprit eu încă mai umblu „brambura” şi chiar nu ştiu să precizez pentru încă cât timp. La un moment dat am crezut că m-am oprit şi eu, aşa am crezut şi aveam toate motivele să cred asta, m-am căsătorit religios chiar de ziua mea de naştere pe data 24 septembrie 2005 când împlineam 24 de ani, dar… există un „dar”… nu a fost aşa. Se pare că ceea ce caut cu adevărat, nu am găsit încă. Iubirea necondiţionată nu cred să o găsesc în această viaţă. Am iubit şi am fost iubită de mulţi bărbaţi, dar mereu am ajuns la vorba tatei “un luptător e întotdeauna singur”. Da, sunt un om singur înconjurată de prieteni minunaţi, artişti în mare parte, dar am şi prieteni împământeniţi (mai puţini, dar buni). În fond şi până la urmă, sunt bogată!

Reţete de viaţă, nu le ştiu. Ştiu că nu ştiu tot şi nici nu voi şti vreodată. M-am născut în această viaţă, pe această planetă pentru a contribui la “planul divin” (dacă există vreunul).
O întâmplare deloc întâmplătoare mi s-a întâmplat în Timişoara (2008) acasă la o prietenă căreia i-am spus: „trebuie să caut în haosul minţii mele o idee salvatoare din care să dezvoltăm o viaţă îmbucurătoare!”

               Şi aşa a apărut: -“Poarta către Tine”!

Am tradus acea trăire ca fiind şansa fiecărui om, fiinţă vie, să trăiasca liber după bunul plac.
Libertatea este o nevoie imensă în viaţa unui om. Când eşti liber, sau iubeşti ceea ce faci, cursul timpului se transformă în file din poveste nemuritoare. Din păcate sau din fericire proiectul acesta se desfăşoară într-o societate în care oamenii, vieţuitoarele, trăiesc în cuşti (minţi) – „închisori” create, culmea, tot de oameni! Iluzia este că atunci când îţi creezi confort şi siguranţă, de fapt îţi făureşti singur coconul din care cu greu ieşi. Apare ataşamentul faţă de tot ceea ce ai şi frica că ai putea pierde ceea ce ai.

“Poarta către Tine” vine cu propunerea să rupă toate lianele, să se spargă toate lacătele şi să se preţuiască ceea ce dictează cu adevărat sinele interior.

Ştim că este dificil să crezi în ceva ce pare ireal, cu toate că inima tot îţi repetă în fiecare clipă:
„Deşteaptă-te!!!” Pe frontispiciul Templului de la Delphi scrie: “Cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte Universul şi Zeii” – rămân doar cuvinte…???

                     START! SĂ TREZIM ARMONIA REALITĂŢII TALE!

Visul e cu adevărat vis atunci când devine realitate. Poarta către Tine a apărut ca un vis.                 Realitatea acestui vis se îndeplineşte astfel: găsiţi sau întâmpinaţi oameni care se iubesc pe sine şi fac „ceva” – artă – cu dragoste necondiţionată fiind sprijiniţi ca talentul să fie desfăşurat în condiţii optime, ajutaţi să-şi perfecţioneze arta de către alţi artişti buni pedagogi, promovaţi la nivel local, naţional şi internaţional prin organizarea de evenimente în care fiecare om cu har să-şi etaleze „opera”, susţinerea morală şi financiară de a continua până la sfârşitul acestei vieţi să-şi producă/reproducă arta.
România are suficient spaţiu cât să susţină valoarea artei.
Ne ajutăm singuri în primă fază dându-ne ocazia să avem încredere în visele noastre, apoi în a doua fază să avem încredere că şi cei de lângă noi pot avea încredere în noi.

Un om reuşeşte dacă cei dragi lui au încredere în succesul său! Eu am încredere în proiectul “ Poarta către Tine” pentru că prima dată am lăsat “poarta mea” să se deschidă pentru mine.
Şi dacă un om a putut face ceva, orice alt om poate să facă acel „ceva” realizat de altcineva!
Şi dacă avem vise diferite e de bine – pentru că astfel nu ne plictisim împreună!

Asociaţia “Poarta către tine” este proiectul meu de suflet prin care îmi doresc în paşi mici şi siguri să dezvolt o mişcare culturală la nivel naţional şi internaţional, în care artiştii anonimi să iasă la rampă.

Din punctul meu de vedere, ARTA (în toate formele ei) este singura calitate a omului de a-şi exprimă existenţa pe acest pământ. Prin urmare, îi încurajez pe toţi oamenii care au un talent şi vor să se afirme, să se facă cunoscuţi! Recomand să vă cultivaţi zilnic, să nu treacă o zi fără să fi învăţat ceva nou. Am citit cărţi şi am văzut filme care m-au inspirat cândva şi ar trebui să revin asupra lor. Vă recomand:

Filme: Ostrov, August Rush, Peaceful Warrior, Ghost, Star Dust, The Rite, A Dangerous Method, The secret, Ultimul mohican, The Curious Case Of Benjamin Button, Veronika Decides To Die, La Belle Verte, NOSSO LAR, When Harry Met Sally.

Cărţi: „Constienta” de Antony de Mello, „Puterea prezentului” Eckhart Tolle, „Acelasi suflet, multe trupuri” Brian L. Weiss, „Reconectarea. Vindeca-i pe altii, Vindeca-te pe tine” Dr. Eric Pearl, „Mumia de la masa din sufragerie” Jeffrey A. Kottler, Jon Carlson, „Vocea mea te va insoti” Milton H. Erickson, Opera lui Carl Gustav Jung,„Din tainele iluzionismului” A. Iosefini, “Viata lui Freud. Turnul nebunilor” de Irving Stone


29 comentarii

”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, autor Vasile Vizitiu


Vasile Vizitiu marinarPrima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș prin troiene de zăpadă. Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă cu urechi pe cap, strâns legată cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe după ce mă rostogoleam cu sania, mă ridica și mă scutura de omăt, apoi mă punea la loc, și ținând bine frânghiile legate mă ducea cu o viteză nebună în goana soarelui ce strălucea orbitor în albia omătului, și eu fericită țipam și râdeam de bucurie și de spaima vitezei mari. Încă nu puteam vorbi, probabil atunci părinții mei au aflat că nu aud, de vină fiind o simplă eroare a medicilor cu supradoze de antibiotice cu streptomițină, ceea ce m-a marcat pe viață, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții pe care le poate avea orice om normal… eu cu tataTata înțelegea, că doream o viteză cât mai rapidă, și mă făcea să zbor cu sania… Eram tare fericită… Atunci am realizat, că sunt un Om în Viață, că am Părinți, că sunt un Copil fericit cu Mamă și Tată pe care-i iubeam enorm: am simtit-o în acel moment cu sania, nu știu, de ce, dar e primul caz din copilărie cu tata pe care l-am memorizat… Ei bine, tata era mereu plecat de acasă. Venea, de obicei, la masă, era un om public, și avea șofer de serviciu care îl aducea obosit și înfometat. Era strict cu disciplina și planurile lui de lucru, dar la masă venea acasă pentru că bucate ca ale mamei mele Teodora nu le prepara nimeni. Mama lucra la policlinică raională și, zi de zi, venea la amiază la masă, mai degrabă că să-l hrănească pe tata. Avea mare grijă de el și de noi cei trei copii ai lor. Cred că mama este mereu talismanul tatei, pentru că au fost câteva cazuri de cumpănă, și totdeauna mama i-a salvat viața. Vasilii Vizitiu carteaDar despre toate acestea, vă recomand să citiți din cartea lui tata ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” – e foarte ușor de citit, și e scrisă conform dialectului personalizat Vasile Vizitiu. Eu însă-mi cunosc pe tata ca un om fain, fan al tradițiilor și obiceiurilor moldovenești, un cântăreț și îndrăgostit de muzică populară, a tot ce a însemnat pentru noi moldovenii, de-a lungul timpului, – este cel care recunoaște că Limba noastră este cea Română, iar Basarabia a fost dezlipită de România și aceste lucruri trebuie reparate! Cea mai recentă apariție de carte a tatălui este destinată familiei, dar spre surprinderea noastră aplaudată de câteva personalități care insistă să fie publică. ”A trecut tinerețea, dar odihnă nu mai avem…”, – spune tata. Atât de bine îl înțeleg, dar din păcate nu pot schimba nimic, oricât nu-mi doresc acest fapt. Tata este interesat de politică de – și după ’91, de corupția în țară, de jocurile ascunse publicului larg. Este foarte priceput în economie, managemenet organizatoric, a condus toată viața și s-a bucurat de respectul oamenilor, fără cei cu urzeli și invidie. Teodora si Vasile VizitiuUn om onest în mizeria societății contemporane, de pe urma căreia au avut de suferit mai mulți moldoveni, nu doar el. Sunt suficiente motive pentru a citi volumul de față. Este pentru oricine vrea să se piardă în țesăturile unei lumi de la țară cu un farmec aparte, de la începutul secolului XX până prezent, întinsă pe câteva generații de oameni, cu zeci și zeci de povestioare învăluite într-un realism magic care-ți amintește necontenit de Omul Vasile Vizitiu și moldovenii noștri. Paginile volumuli sunt împărțite în capitole scurt creative, plastice, iar rândurile te poartă de la muzica sufletului la nostalgie, de la filozofie la spiritualitate, de la religie și prin multe alte relatări pline cu tâlc. În plus, forma sub care sunt redate experiențele și poveștile autorului, proza scurtă, însoțită de multiple imagini, este cât se poate simplă și potrivită pentru un cititor înțelept. DSC_3410Nu este o lectură rapidă, cu toate că are un tipar larg, cu o narațiune populară, ea se deschide încet, încet, și se dezvăluie sub multiplele sale chipuri cititorului care are răbdare și este interesat de istorie, tradiții moldovenești, dar și de personalități simple fără aspirații de vedetism… Și mai mult, aducem sincere mulțumiri redactorilor Ion Borș, Dina Ciocanu, Alexandra Perez, Tipografia Centrală din Chișinău- celor care  au contribuit semnificativ și cu bunăștiință la această lucrare cu peste 200 de pagini. O lectură complexă și chiar necesară. Încercați, mai întâi, câteva fragmente din carte:

Cuptorul era larg, de încăpeam toți – tata, mama și noi, copiii. Ne încălzeam pe cuptor, așteptând când mama va scoate de pe jăraticul încins tăvile cu plăcintele cu varză, cu brânză și cu cartofi, învârtită dulce cu magiun și mac. Mama cocea pâine gustoasă, colaci și turtă dulce. Aluatul creștea foarte bine, de se ridica deasupra tăvilor. Pâinea scoasă din cuptor era rumenă și puhavă. Aburul ei amețitor ne îmbăta cu arome, rămânând în amintirea noastră pentru toată viața. Boarea copilăriei!”; ”Eu am venit pe lume după sfintele sărbători de Crăciun, Anul Nou și Boboteaza, la 30 ianuarie 1936… Aceasta este casa părinților mei, Feodosia si Mihail VizitiuMihail și Feodosia, aici m-am născut eu, frații mei și surorile” – învăluit de amintiri tatăl meu relatează istoria vieții lui în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. ”Mămica mea este cea mai bună, cea mai blândă, cea mai frumoasă, este calmă, harnică și muncește mult. Chiar și la 94 de ani – ea se așeza pe pământ, lua sapa și prășea cartofii împrejurul ei, pe urmă trecea la altă bucată și continua lucrul. Ea nu putea să se odihnească…”

Se spune că moșia, pe care astăzi se află orașul Florești și satul Vărvăreuca, au aparținut boierului Florea. Pe soția boierului o chema Varvara. Boierul Florea a hotărât să construiască pe ambele maluri ale răutului două localități. Localitatea de pe malul stâng a fost numită, după numele său, Florești. Cea de pe malul drept au numit-o Vărvăreuca, în cinstea soției sale, Varvara. Locuitorii au venit din satele apropiate și s-au așezat cu traiul aici, în valea Răutului, fiind apărați de vânturi și viscole, având în preajmă apa râului”… Așa a apărut și orașul Mărculești (din altă legendă: după numele fiului Marcu) – din cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” de Vasile Vizitiu.DSC_3416

Tăiatul porcului constituia un ritual aparte, se efectua colectiv. Veneau în ajutor vecinii Fiodor Cebotaru, Afanasie Chircă și fratele lui tata, Nicolae Vizitiu. Ei răsturnau porcul pe spate, iar Fiodor Cebotaru, cu un cuțit lungăreț, nu prea lat, dar bine ascuțit, printr-o mișcare îndemânatică, înjunghia animalul direct în inimă. Eu mă ascundeam după casă, ca să nu văd acest ritual. Îmi era jale de porc. Dar curiozitatea mă readucea când se pregăteau paiele mirositoare pentru pârlirea lui. Priveam fascinat de la distanță cu câtă iscusință bărbații curățeau pielea înnegrită de foc, șoricul rămânând galben, ademenitor.Vasile Vizitiu gand Focul de paie înmuia șoricul și-i dădea un gust deosebit, îndescriptibil. Nouă, copilașilor, pe lângă șoric, ne revenea codița, urechile și bășica porcului, bine frecată în cenușă și umflată. Bășica era mingea copilăriei noastre. Apoi, după curățirea pielii de peri și spălarea pe toate părțile, treceau la desecarea animalului. Cel mai greu se curățeau picioarele și capul…”

și tot așa, Vasile Vizitiu, cu un limbaj specific oamenilor de la țară, povestește în continuare despre fiecare detaliu referitor la acest ritual, dar și despre alte obiceiuri, istorii haioase sau dramatice, care se petreceau în curțile satelor basarabene, fără să omită numele a zeci de gospodari sau prieteni de viață. În carte sunt zeci de imagini din secole trecute, care descoperă momente din viață redate cu o dragoste enormă de țară, de tradiții și obiceiuri moldovenești vechi, cu un spirit firesc copilăresc atât de apropiat sufletelor noastre că la unele amintiri de-ale autorului nu poți să nu te oprești  scăpând nostalgic o lacrimă de dor, în special, la istorisiri despre familii, război și deportări… (SV)SDC17801

Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”

Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”strabunii Vizitiu

Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”Vasile Vizitiu, 80 de ani

”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”

Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintirea celor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – Vasile Vizitiu, dinastia Vizitiuîn cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. ❤

alte surse>

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/redactori

 

 

 


29 comentarii

Cu bunicul la un ceai, destramarea Europei și a țării Moldovei


Adesea, noi auzim despre învierea morților, fantome și forțe supranaturale. Dar cine știe, câte persoane s-au întâlnit cu rudele decedate, față în față… O cunoscută de-a mea a fost una dintre acelea ”câteva”…luna in drum
S-a întâmplat circa 7 ani în urmă, în ziua a 40-a de la moartea bunicului Ivetei. La buneii din Olișcani, ea locuia din copilărie, că atunci a rămas ea orfană de mamă, iar tatăl ei s-a recăsătorit și a plecat imediat peste hotarele Moldovei. Trebuie de menționat, că în decesul bunicului nu era nimic extraordinar: boala prelungită nu-i lăsa nicio șansă la supraviețuire. După moarte, bunicul nu apărea nici măcar în vis, şi nu se întâmpla nimic deosebit, absolut nimic… până la după 40 de zile.
În ajunul celor 40 de zile, de cu seară bunica, ca de obicei, citi rugăciunile, apoi au luat cina împreună, au făcut ordine prin casă curățind bilele cu lână împrăștiate de pisica lor și s-au pregătit de culcare. Puțin după miezul nopții, Iveta a fost trezită de o voce cunoscută:
– Draga mea, tu dormi? Hai, trezește-te și fă-mi un ceai, că am înghețat bocnă…
– Bunicule, tu ești? Parcă ai murit, și noi te-am înmormântat deja, – s-a trezit surprinsă din somn Iveta.
– Eu am venit să-mi i-au rămas bun de la voi, tare mi-e dor… Trezește-o și pe bunica… Eu merg la bucătărie. Ceai, toarnă-mi un ceai…
Iveta a auzit cum bunicul și-a pus ciupicii, care în continuare rămâneau la ușa din tindă, și a pășit la bucătărie. Iveta a trezit-o repede pe bunica nedumerită care a pus capul înapoi pe pernă, și s-a pornit după bunicul. Dar, când a pornit lumina, nu a văzut pe nimeni, – numai ciupicii lângă masa din bucătărie… Iveta mult timp nu a putut adormi, mai degrabă mecanic decât conștient a preparat o cană mare cu ceai de mentă care îi plăcea bunicului, și-a făcut cruce și a mers în odaia ei. Sufletul îi era cuprins de  nelinişte şi nedumerire, – probabil a visat sau i s-a părut totul real… de pe somn? Consumată de gânduri chinuite în toiul nopții, în cele din urmă, ea a adormit înainte de zori.
A fost trezită în dimineață de vocea bunicuței, care întreba ce caută ciupicii bunicului la masa din bucătărie, și ce-i cu cana din care băuse doar el înainte de a muri, – pe masă. Iveta alergă la bucătărie. Cana era pustie! – Iveta, tu ai băut din cana lui bunicu?..
S-au gândit mult la această poveste. Speriate de moarte, bunicuța și Iveta, se îndoiau deja de caracterul adecvat al acestei istorii înnopinate și-i convingeau pe toți, că probabil au visat… S-au liniștit doar după ce au discutat cu preotul, care nu avea nici o îndoială asupra realității acestei întâlniri de noapte cu bunicul la un ceai, pentru că există lucruri pe care le poate explica numai Dumnezeu, trebuie doar să credem. Apropos, bunicul așa și nu a mai apărut după aceea la ”un ceai”…
S-ar fi sfârșit istorioara, dar după acea noapte, Iveta a început să aibă vedenii stranii, la început credea că e jocul imaginației bogate, dar unele întâmplări sau istorii petrecute, au convins-o că ea știuse sau simți cele făptuite, mai din timp… A tăcut un timp îndelungat, nu voia sa fie considerată nebună, și în cele din urmă, a venit la mine, și întâmplător sau nu, mi s-a confesat, atunci când eram la o terasă la o cafea… A spus doar să nu-i divulg numele, că știe bine, că dacă va fi deconspirată, … ”nu va nimeri în rai”. Și pentru veridicitatea spuselor sale, a început să mă convingă, că știe multe lucruri despre mine despre care ”nici eu nu mi-am dat seama”. Am scăpat înghețata pe rochie pe cât de uluită am rămas de cuvintele ei…
– Și de ce, tocmai mie îmi spui toate acestea?
– Svetlana, tu nu realizezi, dar și tu ești una dintre acelea ”câteva”…
M-a convins, că ”sunt prietenă pentru toți, și nimeni pentru mine, de fapt”; că sunt de multe ori ”utilizată” în scopuri personale și de pe urma ideilor și proiectelor mele cineva face ”business”… Că prin crearea Clubului de elite ”Impresii din viață și cărți” nu doar am promovat unele talente și persoane necunoscute, dar și am salvat câteva participanți de moarte sau incidente neplăcute, – cineva, schimbându-și planul în ultimele clipe, nu nimerise în accident, sau a evitat momente de cumpănă. Ea ”știa”, că la sase ori sapte ani, din curiozitate, am aruncat un pui de două luni de găină în toaleta din curte, pe care apoi o salvase mama mea. Asta chiar m-a dat Gata, nimeni nu știuse de această crimă a mea! Am început să mă simt incomod, dar și aici curiozitatea a fost la un nivel mai înalt.
Mi-a spus, că am să mor, nu bătrână, şi nici tânără, să nu-mi fac griji, că copii mei vor fi în siguranță și aranjați bine pe viață… Da, că așa și nu voi avea cartea mea, dar după moarte, unii ”prieteni” vor face business plagiind poveștile mele fără se dea o copeică copiilor mei… Așa cum a fost cu ”cartea despre Paulina pe care ți-a plagiat-o una ”Aliona”… Eram în nocaut, știam că spune adevărul, dar care mă bagase totalmente într-un șok aproape de leșin… Tensiunea mi s-a ridicat și chiar ea mă preveni de acest lucru. Era ora șapte, imediat am luat un Diroton, și n-o mai lăsam în pace..magic luminare.
Ce a mai spus ea? Că președinte SUA va deveni nu Hilarry Clinton, dar Trump care apoi și ăla turc Erdogan sau Suleyman, vor fi asasinați… Putin, la fel… va fi asasinat, şi curând, dar nu se știe încă… dacă și salvat )

Și, dacă să vorbim despre ai noștri moldoveni, că… de îl facem pe Plahotniuc președinte, el va face lucruri decente după multe rele pe care le-a făcut, cică s-a deșteptat… Că miliardul dispărut, a fost din vina lui Filat, și că cei de la bancă națională, cei din guvern, și chiar Ghimpu, de fapt, erau la curent de furt, că Leancă chiar n-a știut, dar ”simțea” şi tăcu, că Șor nu poartă nicio vină, și a vrut să-și răscumpere vina pentru mită lui la Filat, doar că singur a nimerit în gaura șobolanului, că Maia Sandu deranjată, la preşedinţie nu va face  schimbări, că protivnicii sunt mai puternici, iar cei de la DA sunt mari afaceriști și nu trebuie crezuți, că Lupu a stricat toata treaba Democrației, că Chirtoacă va fugi în România – ”a fost el bun, dar nu convingător”, iar Voronin dacă mai rămânea făcea lucruri înțelepte și salva țara, și, în cele din urmă, Usatyj va cădea de sinestător în plasă, divulgându-și prostia bolnavă… Că Dodon va dezvolta economia şi va face lucruri bune atunci când va deveni preşedinte, numai că eventual se va trezi un război civil provocat la scrutinul de voturi. Că după London, iese Turcia din Europa, vor ieși și se vor provoca războaie…. Nu mai continui…dsc_4660
Cică, nu se va face Stabilitate în țară, și Moldova se va pierde cu toate milioanele donate de UE și furate de demnitari aleși… Iar copiii noștri nu vor emigra, ci vor fugi, și nicio Unire nu ne va mai salva… De fapt, Unire, nu va fi… Moldovenii mereu vor fi subminați de frații lor de peste Prut și de ruși… Pentru că suntem un stat cu oameni talentați, muncitori, dorniți, compătimitori și săritori la nevoie, dar degradați și proști…
Am obosit, am rugat-o pe Iveta să continuăm… altă dată… Nu s-a supărat, a spus că am s-o caut chiar eu… Am promis să-i țin numele în secret. Ea știe şi asta, de fapt…
Doamne ajută!


6 comentarii

Georgel Chiruc, DestineAsig Moldova, la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”


DSC_0821Georgel Chiruc, protagonistul de azi la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, ne-a surprins, şi a fost foarte convingător! Este genul de om pe care ţi-ar plăcea să-l urmăreşti, şi chiar să-l urmezi: e bine dispus şi are întotdeauna ceva pozitiv de spus. IMG_20160324_130142Este un optimist incurabil! Ce poţi să înţelegi concret din cele auzite la şedinţă? Managerul Regional Destine Holding România, Georgel Chiruc a depanat amintiri, cu multe întrebări şi răspunsuri, din care am aflat şi ceea ce înseamnă Pensia privată şi Bursa de Studii pentru Copii, ne-a făcut cunoştinţă cu solutii pentru a ne face viata mai frumoasă…! Concluzia în fine: Când îndepărtezi din viaţă tot ceea ce nu contează cu adevărat, totul devine o chestiune de opţiuni. Depinde de tine să alegi cum să reacţionezi la diverse situaţii, tu trebuie să decizi cum să-i laşi pe alţii să-ţi influenţeze atitudinea faţă de viaţă. Tu alegi să fii bine sau rău dispus. Până la sfârşit tu eşti acela care decizi cum să-ţi trăieşti viaţa. Georgel Chiruc confirmă: ”Noi avem solutia pentru PENSIA PRIVATĂ în Republica Moldova. „Suntem ceea ce facem in mod repetat, din acest motiv EXCELENTA, nu este un act, este un obicei”; DSC_0791„Asigurarea de Viata cu acumulare de capital- o necesitate vitala pentru acei, care -si doresc sa traiasca mult si bine!”
… Anul trecut avuse o criză de sănătate:  o cumpănă, şi după o operaţie complicată şi o îndelungată spitalizare a ieşit la fel de optimist… Adesea, ne regăsim gândindu-ne la cele spuse de dumnealui, şi optăm pentru ceva în viaţă în loc să reacţionăm la evenimente. Ne învăţă că în fiecare zi avem posibilitatea de a alege să trăim o viaţă deplină, în special, asigurându-ne din timp siguranţa. IMG_20160324_125815Ăsta e destinul, de altfel, şi Compania în care activează printre altele, se numeşte DestineAsig Moldova… Este inutil să fim mereu îngrijoraţi pentru mâine, fiindcă fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie să trăim, şi azi, nu mâine, ne vom gandi la problemele de mâine. -Trebuie! – Pân’la urmă, azi este ziua de mâine pentru care îţi făceai griji ieri. Acum ai câteva opţiuni: să priveşti acest film, să citeşti acest text şi-apoi să le ignori sau, să le imparţi cu oamenii dragi ţie şi să învăţaţi împreună să trăiţi fiecare zi din plin, fiecare răsuflare, şi mai presus de toate, fiecare prietenie, – toate contează, ştiind că eşti asigurat din toate părţile cu grija cuiva, încă şi răsplătit financiar!- Este important să luăm partea bună din toate! Pentru că orice situaţie are două părţi. Viaţa şi Asigurarea de viaţă! (Svetlana Vizitiu)
Vedeţi şi Albumul plin de surprize de la Club: «Georgel Chiruc: Asigurarea de viaţă – o necesitate vitală…»

DSC_0708Mulţumim tuturor participancilor care au inviorat întrunirea clubului cu prezenţa lor! le mulţumim din suflet, – moderatorului Galina Codreanu, Victor Cobzac, Renata Verejanu, Galina Maleca, Valeria Sălcuceanu, Cornelia Bogataia, Elvira Cemortan-Voloşin, Natalia Rahmistriuc etc. (SV)

Galina Codreanu:”…a fost o intilnire de suflet, cu multa lume bună, cu informații utile, cântec, poezie, cu Tombola cu premii de valoare, flori, aplauze și…două Asigurări de accidente!!! Îți multumesc, Svetlana Vizitiu pentru bună organizare a evenimentului, pentru grijă de a le pune pe toate la locul lor, pentru caldură și lumina din „Clubul de elite ”Impresii din viata si carti’.”

Galina Maleca: ”M-am simţit minunat astăzi la club! Am rămas cu impresii foarte plăcute, mă bucur că l-am cunoscut pe protagonistul Georgel Chiruc, şi moderatoarea Galina CODREANU, – cu siguranţă m-a motivat şi pe mine de a-mi asigura viaţa mea de azi înainte… A fost o ambianta plăcută, muzică frumoasă şi viziuni mărete pentru viitorul apropiat. O seara frumoasă tuturor vă doresc. Vă iubesc!!!”

Ludmila Sandu: ”Privesc cu atenție filmulețul, îmi plac discuțiile, aș mai adăuga că asigurările de viață sunt întâi de toate o economie zilnică pe o perioadă îndelungată, la care se adaugă dobandă pe dobandă, astfel creând un capital în timp și la expirarea duratei contractului, banii acumulați se pot folosi la realizarea unui vis, căci este bine să ne programăm pozitiv și să fim optimiști și în caz de apar tragedii, cel puțin nu mai avem și problema financiară, ce zici colege?”

Lorena Mednicov: ”Felicitări cu o serată frumoasă! SDC17590Cunosc protagonistul și moderatorul, – ambii având tot respectul și admirația mea! Succese și baftă în toate vă doresc Georgel ChirucGalina CodreanuSvetlana Vizitiu!!!”

Elvira Cemortan-Voloşin: ”M-am simțit bine și eu împreună cu ceilalți invitați, cu toate că am întârziat mult. Dar precum s-a mai spus D-nul Chiruc este o persoană de succes, un exemplu de urmat… Doar cu efort poți croi o cale prin care să obții poziție, prieteni adevărați, persoane dragi…-  susținerea lor este foarte importantă… SUCCES!”

Aziza Roza Aly:”Eu ma bucur sincer pentru omul acesta. Chiar este unul care munceste si are rabdare pentru toate intrebarile, ceea ce nu pot sa zic si de seful cel mare de la DestineAsig Moldova. Din pacate. Dar asta este adevarul si oamenii imi vor da dreptate, pentru ca e cu nasul pe sus, plin de sine ca un cocos. Eu n-am reusit sa ajung la biblioteca, desi tare am vrut. Dar vad ca Ion Cislaru si mai „tare a vrut” sa fie alaturi , sa povesteasca si el despre asigurari. Nu-l vad nici intro poza. L-o fi luat cineva la pumni pe-acolo, la cate rele a facut cat a fost la Asito, nu m-ar mira, sincer. Felicitari domnul Chiruc pentru curajul de a iesi in fata si pentru dorinta de a ne lumina si pe noi putin, Sa va dea Domnul multa sanatate, ca faceti un lucru bun”

Georgel Chiruc: ”Dragi prieteni, colegi, colaboratori Destine Asig Moldobva, membrii Clubului Impresii din Viata si Carti, Biblioteca mun. B.P.Hasdeu, Lume Bună si Dragă! Vă multumesc din suflet pentru că ați venit sa petreceti în compania mea această dupa amiază minunata, că ați vrut să depănăm amintiri, să aflăm despre Asigurările de Viață cu capitalizare… Mulțumesc frumos gazdei Sveta Vizitiu, moderatoarei Galina Codreanu și tuturor celor care cred că „Asigurarea de Viata este o necesitate vitala”. Cei care visează la zile mai bune și un viitor luminos, care vor să afle lucruri noi, care trăiesc fiecare clipă, se bucură de lucruri mărunte și nu uită să rămână Oameni. Vă mulțumesc, Vă cuprind, vă rămân recunoscător și Vă aștept să Vă informați suplimentar la Oficiul DestineAsig Moldova, din str. M.Kogălniceanu, 87.

Mulțumesc încă o dată administrației Bibliotecii Municipale ”B.P. Hasdeu” și Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” pentru invitație, găzduire și atitudine. DnaSvetlana Vizitiu! Vă aștept și pe Dvoastră la Oficiul DestineAsig Moldova pentru a completa o Asigurare de accidente cu suma asigurată în valoare de 10.000 lei” 😀

«Georgel Chiruc: Asigurarea de viaţă – o necesitate vitală…» – accesați!

https://www.facebook.com/events/1739090356318858/


9 comentarii

Gutiera Prodan: Jubileul vietii mele. Clubul ”Impresii din viata si carti”


Pe parcursul vieţii am învățat că lumea te bârfește întotdeauna, chiar dacă faci fapte bune sau rele… Am învățat că frumusețe nu înseamnă exces… gutieraAm învățat că eleganța şi inteligenţa nu le poți învăța din cărți şi că facultatea nu ţi le oferă pe tavă… Am învățat că primul pas către succes este autostima… Că fiecare greșeală reprezintă o lecție… Am învățat să iert, chiar şi pe cei care nu merită iertarea… Am învățat să uit oameni care nu au ce căuta în viaţa mea… Am învățat să mă accept așa cum sunt…

Avem Mulți personalități, oameni onesti, în toate domeniile de activitate, care sunt perlele societății, valoarea ei, si cărora le datoram mult. Gutiera jubileuO personalitate de exceptie este Gutiera Prodan, jurnalist si artist plastic, realizatoarea emisiunii ”Bună dimineața”(TV Moldova1)! O femeie frumoasă, deșteaptă, ambițioasă, foarte delicată, tolerantă și diplomată, – demnă de admirat! Atâta eleganță și inteligență găsim mai rar, toate strânse într-o singură persoană… O Doamnă înzestrată de la Dumnezeu cu calitați și talente deosebite! Rămâne o mare doamna a televiziunii deja de peste 25 de ani activând la TV Moldova 1! SDC16122A fost prima protagonistă al Clubului ”Impresii din viata si carti”, din 6 septembrie 2013, cea care a deschis galeria următorilor protagoniști în cele 45 de ședințe al Clubului până în prezent. Astăzi, a venit să ne împărtășească o continuare la al ei jubileu de viață, cu prieteni și fani. O întâlnire de suflet, unde timp de câteva ore a depănat amintiri, a vorbit despre pasiuni şi interese, vise şi aspiraţii împlinite şi neîmplinite, cu cântece şi recitaluri de versuri… SDC16069Într-un cuvânt spus de Gutiera: în capul mesei a dominat Bunăvoinţa, Pacea şi Liniştea interioară! – Întodeauna ne lasă fără cuvinte, acum și prin realizari în arte plastice! Pasiunea pânzelor de pictură, – un nou talent al doamnei. Picturile Gutierei Prodan impresionează pe o scară largă prin folosirea imaginilor florale îndrăznețe, profund fantastice, îmbinarea culorilor saturate luminoase, – un contrast de culori și studiul celui mai mic detaliu care atrage privirea, estompând linia subțire dintre realitate și lumea suprarealistă. SDC16084Pictorița din ea nu se teme să experimenteze noi tehnici și stiluri. Un dar de la Dumnezeu plus la celelalte calități surprinzătoare! Un om care a dovedit că prin perseverență, ambiție și multă muncă se poate ajunge undeva sus fără a face prea multe compromisuri! Va mulțumim că ne reîncântați cu prezența Dvs! Va doresc succes în noi realizări și vă așteptăm cu mare drag în casele noastre din nou… (Svetlana Vizitiu) ❤

  • Clipe frumoase petrecute alaturi de Gutiera Prodan. Multi, multi ani, inspiratie si har dumnezeesc.Esti intr-adevar un suflet luminos! (Ludmila Sandu)12243200_934302559977663_2361664249678647232_n
  • M-a placut mult intalnirea de astazi cu aceasta doamna minunata si pozitiva. Este o persoana deosebita, si emisiunea care o face coincide cu caracterul si bunatatea ei! Îi urez succes in continuare, în realizarea lucrurilor frumoase. La fel si evenimentul în cadrul Clubului, unde se aduna oameni cu suflet mare. -Vă doresc Succese in continuare. Bravo! (Silvia Popescu)
  • Dna Gutiera Prodan este o doamna de milioane, un om cu suflet mare, care emana multa dragoste si bunatate in societate. Este o personalitate cu mult pozitivism si face viata mai frumoasa. La acest jubileu frumos ii doresc multa sanatate, succese in toate si prieteni adevarati in preajma (Luminita Suveica)
  • Gutiera Prodan – buna si draga mea prietena si colega de grupa si de televiziune, – mereu zambitoare si plina de viata, – are un talent aparte de a-si infrunta destinul, a-si sterge lacrima si oful, si dezamagirea… Si a se reinventa cu fiecare rasarit de soare. Cu fiecare „Buna Dimineata”. Cu adevarat, stie si poate sa ia fiecare zi de la capat, cu o vitalitate pe care si-ar dori-o multi s-o aiba… Pentru ca stie – doar puterea exemplului ne ajuta in aceasta lume sa ramanem drepti… Simplitatea, modestia si cumsecadenia ei impresioneaza si atrage deopotriva. Poate deaceea a reusit in aceasta viata sa faca multe, sa viseze la si mai multe si sa spere, ca intr-o zi, totul este posibil sa se intample… A fost seara minunata, o intalnire de suflet cu incarcatura energetica, cu flori si cantec, cu oameni buni si amintiri frumoase… Ii urez Gutierei sa tina in continuare fruntea sus, sa-si poarte cu demnitate crucea, sa-si urmeze visurile si sa se bucure de fiecare clipa, de parca ar fi ultima… P.S. felicitari aparte Svetlanei Vizitiu pentru inca o sedinta de succes petrecuta in cadrul Clubul ”Impresii din viata si carti” si gazdei primitoare – Biblioteca Municipală „B.P.Haşdeu”. Sa auzim numai de bine. (Galina Codreanu)
  • Ca de fiecare data in cadrul manifestarilor Clubului ”Impresii din viata si carti”, a oamenilor de elita ai ocazia sa intilnesti cele mai variate si interesante personalitati din tara.
    Protagonista serii de azi – Gutiera Prodan – o cunoaste probabil o intreaga tara, pentru ca ea ani la rind aducea buna dispozitie in inimile si casele noastre… Ne obisnuisem s-o vedem dimineata la TV Moldova 1 … si era garantat ca vom avea o zi frumoasa. Secretul ei de a captiva telespectatorii ramine inca sa-l descoperim… Dar stim la sigur, ca parintii i-au cultivat dragostea de oameni si bunatatea imensa…
    Mai multe ocazii am avut sa calatorim impreuna saptamini la rind… Aici poate am cunoscut-o mai bine… Pentru ca doar in calatorii descoperi daca omul ”e om” sau nu … Cu siguranta, pot afirma ca dinsa este… si este Adevarat un om, in care poti avea nadejde si incredere… Fire pe cit de sensibila, pe atit de ambitioasa, Domnia sa reuseste sa ramina un bun si devotat prieten, un mentor calificat pentru colegi si subalterni …
    Fiind jurnalist de profesie, dinsa este mereu in cautare…
    In arta picturii Gutiera este un nume proaspat aparut, dar cu atitea evenimente fascinante, lasate deja in urma: diverse expozitii la Biblioteca Nationala, Biblioteca “Iulia Hasdeu”, Filarmonica Nationala, Muzeul de Arte din Piatra-Neamt, Romania, Uniunea Europeana, Bruxelles, expozitii cu vinzari intru ajutorarea copiilor nevoiasi etc.
    In proaspata ei pasiune, pictura, – ea se regaseste. Aici are toata libertatea de a aduce lumina proaspata floristicii, pe care o abordeaza, dindu-i o interpretare deosebita: floristica apare in cele mai gingase culori, indemnindu-te sa iubesti viata sis a apreciezi momentul… Iar gindurile filozofice , pe care le gasesti in unele pinze de-ale protagonistei serii, ne dau de inteles, ca tot ce este mai deosebit inca urmeaza sa descoperim in Cartea vietii Gutierei Prodan.…
    Varietatea de culori – blinde, calde, luminoase – folosite in picturile sale, probabil ii sunt inspirate din culorile bunelor dimineti. Ea isi creaza senzatia placuta de a se regasi intr-o lume noua, splendida si armonioasa… Lucrarile sunt originale prin modernism, valoare si robustete.
    Prin vasta sa activitate Gutiera ne demonstreaza ca omul este o fire cu multiple aptitudini, pe care le descoperi pe parcursul vietii, aducindu-ti bucurie si deseori devenindu-ti poate cele mai indragite… Cine stie, cite file noi si interesante vom mai rasfoi cu interes in cartea de Viata a Gutierei Prodan ??? Ramine doar sa traim si sa sustinem frumosul, care sta la baza vietii…(Eugenia Ursu)


12 comentarii

Am crescut cu televizorul alb-negru


getImage (27)Plăcute amintiri cu primele televizoare din cele cu ecran alb-negru în Moldova sovietică. În grabă timpul ne cheamă după sine, cu zile lumeşti întinzând curiozitatea noastră… Emisiunile, în general, cuprindeau două posturi care se transmiteau după ora şase seara, atunci când oamenii se întorceau acasă de la servici. Eram deja comsomolistă şi… mă apuca disperarea că trebuia să aştept o săptămână până venea acea zi de sâmbătă, când puteam să mă bucur de Samantha, cea care îl frapa pe soţul ei cu vrăjile sale! Uneori, chiar fugeam de la orele de fizică, că tocmai venea ceasul când se da în reluare „Dallas„-ul, un serial american, drag mie în continuare. Aceste momente dificile, dar fericite… devenite nostalgice, pentru că erau interzise. Chiar şi TVR-ul în Moldova era interzis, iar în Floreşti, locul meu de baştină, am prins postul când deja trecuse copilăria, televizorul nostru cu tub TEMP având, probabil, farmece, căci prindea unda atunci când se rula vre-o emisiune interesantă în România. Drept că imaginea era tare proastă, titrele se citeau ca prin ceaţă, însă bucuria era provocătoare, în aşteptare a tot ce încă nu descoperisem… Atunci am învăţat eu să citesc în limba română cea cu latiniţă, graţie titrelor, graţie ţie, Românie! Pentru mine ţara asta era absolut străină, la fel ca America, eu vorbeam mai mult în rusă precum impunea sistemul… N-am avut parte de desene animate şi poveşti ca copilaşii de azi, doar de mă duceau părinţii la cinematograf. În present, se pare că am cucerit până şi cosmosul, cu acel sentiment ca şi cum am zburat personal. Deja nu mă pasionează: oare, de ce? Nu m-am schimbat cu spiritul, sunt la fel acea fetiţă drăgălaşă şi nebunatică, chiar dacă anii mi-au adăugat câteva cute şi cearcăne… Ani în urmă, idee nu aveam, că televizoarele se vor conecta la Internet, ori la telefoane mobile, smartphone-uri, nu înţelegeam cum întră oamenii în anotcutia ceea, cum ies de acolo, mă surprindeau absolut toate emisiunile, ceea ce vedeam era nou pentru mine… Auzeam prost de tot, de aceea privind la cutia TV, la buzele celor care vorbeau, eu rugumam în felul meu subiectul, mai mult în imaginaţie: vedeam chipuri eroice, fericite, dornice să poarte… insigna de octombrel, cravate roşii, să fie veşnic tineri ca Lenin. Nici prin cap să-mi vină să întreb ce anume discută Brejnev toată ziua în cutie, ardeam de nerăbdare să iasă el de acolo, ca să înceapă vre-un desen animat cu Lupul şi Iepurele sau filme pentru copii, care se transmiteau atât de rar în timpul întrunirilor permanente ale comuniştilor la tribună… Dar merită să îţi trăieşti viaţa, în orice situaţie trebuie să te adaptezi. Să nu ne lăsăm descurajaţi de problemele vieţii, în special, că tehnologia evoluează, iar noi evoluăm odată cu ea, implicând aviooferte de Smart TV-uri 3D, cu conexiune la internet și la propriul smartphone. Eu mă conformez cu mobilul meu LG gen „broască”, pentru că aşa mi-e comod să-l port prin buzunare, atunci vibraţia sunetului dă de ştire că cineva îmi face un apel. Tehnologia a progresat foarte mult, iar televizorul meu nou LED LG cu ecran rezistent afişează imagini mai clare şi mai naturale, mă bucură cu varia programe şi culori deosebite, în plus toate emisiunile le pot dubla prin titre, ceea ce este mai important pentru mine, şi desigur, pot schimba dimensiunile la dorinţă! Orice televizor SMART TV, având şi 3D, îl poţi conecta şi la Internet, fie să priveşti imagini sau filme descărcate cu ajutorul stick-ului. Copiii mei consideră că evoluţia e ceva foarte tare şi că prin magazin  MarketOnline.ro poţi procura lucruri trăsnite! Mai ales, că durează şi promoţii cu reduceri, cu aceste televizoare cu SMART TV, iată atunci devii agitat şi nu te calmezi până nu te laşi exploatat de lucrurile oferite practic în dar, vezi site, îţi fug ochii în stânga şi-n dreaptă, – cumpără acum! – zău, că merită senzaţii tari! Vei putea trece prin televizoare cu mintea şi implicit cu fizicul, în direcţii dorite printr-un zvâcnet al gândului, doar palpând cu telecomanda ca prin lampa lui Alladin!..

Articolul scris pentru a 5 probă SuperBlog 2014


4 comentarii

SuperBlog 2014


Trăim într-o eră unde absolut orice informaţie ne este la îndemană, unde intreaga lume ne stă la dispoziţie să o cunoaştem, să cunoaştem oameni, să aflam despre culturi, despre alţii diferiţi de noi, să ne informăm obiectiv, să întrebăm când nu ştim ceva, să nu ne ghidăm după excepţii şi să nu ne grabim să judecăm…  Ştiţi, vreau să vă spun despre poveştile triste! Scrie-ţi-le mai des! Poate vor fi mai mulţi oameni, care să nu tacă, să redea obiectiv realitatea socială… Nu trebuie să uităm că eşti sănătos astăzi, şi mâine plecat, că, chiar dacă un animal e bolnav, nu înseamnă că nu are dreptul la viaţă şi ridicat la abator, iar mâine, Doamne fereşte, fiecare dintre noi, poate nimeri în aceeaşi situaţie, precum ca unele persoane să ne întoarcă spatele, fie, vine un barbar de medic corupt, pentru a vă ridica pentru ultima oară la spital… ca să decedaţi… Fiţi obiectivi, şi mult curaj vă doresc!

superblog-spring-logo-01-01

Mulțumesc echipei SuperBlog 2014 pentru oportunitatea oferită și destoinic aștept edițiile competiției.

Baftă vouă, baftă mie, baftă sponsorilor! http://super-blog.eu/

Svetlana Vizitiu


6 comentarii

Tradiții de Revelion și Perla Ludmilei


Revelionul ramane mereu o curiozitate pentru cineva, pentru alții ca o ciudățenie – se merită amintită pentru fiecare, atât dintr-un motiv, cât și din celălalt. De Anul Nou, fiecare popor are preferintele, mancărurile și obiceiurile sale tradiționale. Sunt atât de specifice, încât un călător care a vizitat Balcanii prin secolul al XIX-lea, spunea că el recunoaște etnia interlocutorului nu doar dupa vorbă și fapte, ci si după ceea ce se mănâncă și cum se joacă. Tradițiile și mâncărurile preparate de Revelion ale unor state din lume: selectate din Internet, –  vă vor suprinde!

In AUSTRALIA, Anul nou debutează pe 1 ianuarie. Moş Crăciun şi Albă-ca-Zăpada sunt nevoiţi să împartă cadourile, fiind îmbrăcaţi în costume de plajă, pe timp cu zăpușeala si arsuri de soare

ImagineÎn ITALIA, sărbătoarea poartă specificul nume de „Capodanno”, iar mâncarea tradițională constă din dulciuri, – de obicei, mos cracbrioșe sau preparate din paste făinoase, din belșug insiropate  cu miere. Concomitent, tradiția cere ca gazda să arunce pe fereastră câteva obiecte vechi, ceea ce simbolizează despărțirea fără de regret de anul trecut.

La eschimoși, de Revelion, femeia merge dintr-un loc în altul să stingă luminile, care ulterior, se aprind de la o lumină nouă, – ceea ce reprezintă pentru acest popor “un soare nou” … Apropos, ştiaţi că eschimosa este unica limbă pe pămînt, în care nu există cuvântul „Război”?mos craciun

In GRECIA , la desert se servește o plăcintă delicioasă numită Vasilopita (după numele Sfântului Vasile cel Mare, din prima zi a anului). Atunci când se prepară – se înglobează în conținut un bănuț. Se servește tăiată felii, iar cel care va nimeri în bucata cu monedă, – se spune, că va avea noroc tot anul!

La EVREI, – se numeşte Rosh Hashanah: o perioadă sfântă, când oamenii se pocăiesc pentru păcatele săvârşite şi promit să le ispăşească prin fapte bune în anul care vine. Copiilor se dăruiesc haine noi. Se coace pâine şi se mănâncă fructe. În OLANDA, tradiția nu serbează venirea noului an, ci încheierea anului vechi, pe 31 decemrbie, – cu focuri de artificii și manifestări de paradă. Revelionul există, dar nu ca tradiție, – e ca o modă preluată de la alții. În MAREA BRITANIE este obligatoriu ca în momentul sosirii noului an să se ţină în mâină o monedă, o bucățică de cărbune și alta de sare, – sunt simboluri ale bogăției, de căldură și alimente în casă.

ImagineMâncarea tradițională este „Puddingul”, iar băutura preferată este Whisky (mai ales, în Scoția). În BELGIA, e nelipsită mâncarea de carne cu varză. Tradiția cere ca în timpul mesei de Anul Nou, participantul să țină sub farfurie, sau în mână, o monedă de argint, ca tot anul ce vine, să-i între banii în buzunar. În BULGARIA în ajun de An nou, la brad, – cel mai mic membru al familiei, colindând, – întâmpină oaspeții. Partea cea mai interesantă începe exact la ora 00:00: în case brusc se sting luminile pentru săruturile de Anul nou.

 În SPANIA, conform tradiției, Miezul nopții este marcat cu douasprezece bătăi ale clopotului. La fiecare bătaie, obiceiul cere ca toţi creștinii să mănânce câte un bob de strugure – în total doisprezece boabe, care îi vor ține sănătoşi tot anul. În FRANȚA, este tradițională tarta cu cremă de nuci. În dimineața de 1 ianuarie, copiii primesc câte o pungă cu bomboane. Altădată, familiile înstăImaginerite ofereau personalului de casă câte o sumă în bani. În prezent, Anul Nou „cu dar” este perimat. În PORTUGALIA s-a extins obiceiul spaniol de a mânca cele 12 boabe de strugure la miezul noptii, cu diferența că, aici, portughezul le i-a căte două deodată, fiind urcat pe un scăunel, – ca să-i poarte noroc. Și aici, se respectă obiceiul de a arunca lucruri vechi pe fereastră – numai farfurii, alte obiecte fiind excluse. În NORVEGIA se manâncă regeste: fripturi de porc, miel sau curcan, cu mult muștar și cartofi fierți. Multe dansuri și focuri de artificii. În FINLANDA senzația sărbătorii nu este mâncarea, ci Sauna, care se organizează de Craciun, dar continuă şi după Anul Nou. Este răspândit obiceiul ghicitului, în special, ceeea ce ţine de vărsarea cositorului topit în apă: se toarnă cîte o figurină pentru fiecare membru al familiei, iar ultima, pentru spiritul pămîntului, – astfel, se află dacă va fi ocrotită casa. Apoi, în acea apă, fetele îşi clătesc broboadele, după ce le pun sub cap, ca să-şi viseze ursitul  Masa de Revelion nu e mult diferită de a noastră, cea traditională fiind pe bază de ”pește fiert”, afumat sau prăjit. În COREEA, anul nou se numește Saehae, iar mâncarea consacrată este supa de tteok (tteokgook). Tteok este o legumă locală, necunoscută la noi și netradusă în română. Chiar dacă meniul pare foarte modest, coreenii sunt mândri de mâncarea lor festivă. În JAPONIA, noul an (Omisoka) în familie, în mod obligatoriu, se petrece la o masă copioasă, unde se bea numai sake. La miezul nopții, familia pleacă în grup la templu şi asistă la cele 108 bătăi ale gongului. Se simbolizează cele 108 păcate pe care fiecare membru al familiei le-a săvârșit în timpul anului. Ceremonia confirmă iertarea de păcate. În THAILANDA și LAOS, revelionul, denumit Songkran, se serbează neîntrerupt timp de trei zile, începând cu 15 aprilie, după calendarul budist. Este inutil să insistăm asupra meniului, întrucât în acest interval, ai timp să consumi o carte de bucate, aproape întreagă. În CANADA s-a incetățenit sărbătorirea Anului Nou într-un bar. Nu este vorba de un Revelion festiv, așa cum îl știm noi, ci de o simplă întrunire a familiei într-un local intim. Canadienii preferă mai mult un Revelion european, în sânul familiei. În ECUADOR și PERU mâncarea sau masa festivă figurează pe planul doi. Pe prim plan, este confecționarea păpușilor de hârtie, realizate uneori artistic, – e ceea ce reprezintă anul vechi și care la miezul nopții se ard odată cu lansarea focului de artificii. Mâncarea e vegetariană: orice fructe, porumb, grâu încolțit, orez, scorțișoară, petale de flori galbene, toate care aduc noroc. PHILADELPHIA (SUA) este cunoscută în toată America pentru paradele de Anul Nou, un eveniment fastuos cu participarea a peste zeci de mii de persoane, şi pentru care se pregătește cu patru luni înainte. Manifestarea este atât de grandioasă, încât meniul de Anul Nou este trecut pe planul doi, fiind uneori servit chiar la fast-food. În CHINA, oamenii sărbătoresc Anul Nou la sfârşitul lui ianuarie sau la începutul lunii februarie, atunci când pe cer apare luna nouă. Una dintre marile atracţii ale Anului nou este Sărbătoarea Lanternelor, o procesiune cu mii de lanterne feeric colorate care luminează calea anului ce vine. Chinezii cred că anul nou este însoţit de spirite rele, pe ei le sperie cu pocnitori şi petarde.  În RUSIA, mâncarea tradițională este purcelul de lapte fript întreg la cuptor, și nelipsita băutură alcoolică Vodca.

Purcelul se transează direct pe masă, fiecare musafir alegandu-și porția. Momentul sosirii noului an este așteptat cu șampanie și cu toate ferestrele deschise, pentru ca spiritul anului nou să pătrundă în case. Nu există vre-un rus care să nu asculte ceremonios urările transmise de șeful statului – oricare ar fi el – în cinstea caruia se mai bea o vodkă. În ROMÂNIA, niciodată nu lipsesc șarmalele și piftia. Prin părțile Moldovei, șarmalele se servesc cu smântână, iar piftia, numită și „răcituri”, se inobilează negreșit cu mujdei.

În REPUBLICA MOLDOVA, nici arta culinară și nici obiceiurile de Revelion nu sunt altfel, decât dincoace de Prut, dar și tradiționale șampanie la gongul președintelui de stat și Olivier salată, împrumutate de la ruși, la fel, persistă. Colaci împletiţi ca la țară se procură la Franzeluța, însă mulți ”visează” la acel colac, ca la bunica de la sat! Mai ales, măliguță din porumb,mos cr cu brânză de oi și mujdei cu nuci sunt și vor fi binevenite mereu, chiar și de revelion, precum și la orice sărbătoare. Rămân tradiționale:  „Semănatul”, „Pluguşorul”, „Plugul cel Mare” şi ”Vasilică” sunt cele mai importante texte „magice”, care se rostesc în prima zi a anului şi au o valoare colectivă puternică. De asemenea, în categoria manifestărilor colective bazate pe principiile ”magiei primei zile” se integrează şi textele ce se urează pentru bunăstare fizică şi materială a individului: „Sorcova” sau colindele de Sfântul Vasile!

Dacă vrei să ai noroc, nu arunca nimic din casă în prima zi a Anului Nou, – nici măcar gunoiul! Și e bine, oaspeții să între în casă: nu să iasă! 😀

În general, se spune că, în noaptea de Anul Nou este de bun augur să ai bani în buzunar, altfel vei avea ghinion tot anul. La capitolul finanțe, e de bine să nu ai datorii la sfârșitul anului, altfel, poți avea datorii tot anul. Acel obiect pe care îl ai în mâină de Revelion, la 12 noaptea, sau cel pe care pui mana imediat după ora 12 va fi cel mai important plan al vieții tale în anul care vine!

perlaImaginile au fost filmate la Centrul de vesela „PERLA” din Chisinau, str.Pușkin 56/1, cu permisiunea amabilă a Doamnei Ludmila Stetco, managerul si generatorul de idei al acestui salon excepțional și formidabil, –  cu cadouri si minuni, cu pahare şi tacâmuri, care cu siguranță vor surprinde prietenii și cei dragi vouă!

Svetlana Vizitiu


Un comentariu

Vlad Mircos: Totul depinde de oamenii din jur


ImagineDe mic copil am fost pasionat în mod deosebit de lectură. Am început să citesc de la vîrsta de 5 ani. Mai întîi am citit toate cărţile de poveşti de acasă, de la biblioteca şcolară şi cea sătească, apoi am trecut la cărţile de aventuri. mircosVUna din cărţile care mi-au captivat în mod deosebit a fost „Căpitan la cincisprezece ani” de Jules Verne.
Ţin minte, că atît de mult am îndrăgit personajul central, încît, la un moment dat, am refuzat să citesc mai departe de locul unde tînărul căpitan a fost ţintuit de un stîlp, urmînd să fie adus în calitate de jertfă de către un trib african. mircos4Doar după ce tatăl m-a asigurat, că el va rămîne în viaţă şi va fi, în cele din urmă, salvat, am acceptat să citesc romanul în continuare.
La vîrsta adolescenţei şi a tinereţii am lecturat mai multe romane semnate de Theodore Dreiser („O tragedie americană”, „Trilogy of Desire” ş.a.), de George Sand („Consuelo” şi „Contesa de Rudolstadt”, „Indiana” ş.a.), de Irving Stone („Agonie şi Extaz”) şi multe altele. mircos2Mereu am fost şi rămîn a fi pasionat de literatură.
În prezent, cînd merg în vacanţă la mare sau la munte, neapărat iau cu mine 2 – 3 cărţi pe care le citesc cu cea mai mare plăcere. Astfel am recitit pe parcurs mai multe cărţi, revenind la ele cu o altă filosofie a vieţii, înţelegîndu-le altfel, mai profund. mircosfiuCu siguranţă, lectura ar trebui să fie o ocupaţie permanentă a oricărui om care tinde să fie cult şi civilizat.
Dacă e să mă refer la cărţile care m-au marcat în mod deosebit şi pe care n-aş obosi să le recitesc din nou, aş numi romanul „Consuelo” de George Sand şi romanul „Agonie şi Extaz” de Irving Stone. mircosfiumamaŞi aceasta, posibil, deoarece personajele centrale din ambele romane sunt oameni de artă, iar eu de asemenea sunt un slujitor al artei. mircos1Toate bucuriile şi suferinţele celor două personaje – Consuelo şi Michelangelo Buonarroti – îmi sunt aproape, le pot înţelege şi chiar simţi.
De fapt, sunt din fire un idealist, un visător, aşa cum sunt mai mulţi oameni de creaţie. M-aş bucura dacă cel puţin o parte din visurile mele, din năzuinţele mele, multe preluate din cărţile citite, să devină realitate. mircooosTotul, de fapt, depinde de oamenii din jur. Este în puterea noastră să ne facem viaţa mai frumoasă decît este, să tindem spre ideal şi perfecţiune …


4 comentarii

De ce ne pasioneaza? Top 5 carti


Ne intalnim in graba, ne vorbim, discutam, sa intelegem mai bine poate unde am gresit sau unde ni se face o nedreptate! Nici atunci cand ne povestim ce avem in suflet nu prea ne intereseaza nevoile altor persoane, atata timp cat asta nu ne afecteaza bunul mers al cursului vietii. De fapt, in timp ce ne vorbim,  gandim cum sa fugim, si ne facem sa tacem cat mai repede si totul sa reintre in normal; n-avem rabdare nici pentru sa ne intelegem pe noi, insine… Cu totul e altceva e o Carte! de ce atat de mult ne pasioneaza, ca uitam de rabdare si restul lumii?… :)

Imagine

Ludmila Balan, mass-media: Ador poeziile: le citesc si recitesc… De exemplu, ma emotioneaza pana la lacrimi, poezia Cantec basarabean” de Grigore Vieru sau Fat-Frumos” de Adrian Paunescu. De fapt, acestea sunt poetii mei preferati !!! De ceva timp, imi place sa citesc despre spiritualitate . Eu cred, ca o persoana spirituala este omul in cautarea Sinelui, in cautarea Dumnezeului din noi, o persoana care manifesta iubirea in tot ceea ce face, – iubire de Sine, iubire de oameni si iubire pentru toata creatia. In acest sens, un autor, care imi raspunde la unele intrebari, este Osho; e cel, care zice sa te accepti, in primul rand, pe tine, dar si sa tinzi spre un ideal mai inalt. De asemenea, imi face placere sa descopar noutati cu fapte interesante din istorie: m-a surprins cartea “Noi nu suntem urmasii Romei” de Napoleon Savescu! Autorul este un medic romano-american, care a emis o teorie cotroversata asupra istoriei dacilor. El finanteaza pe cont propriu, cercetari despre istoria adevarata a dacilor si, considera ca poporul roman este urmas direct al dacilor, fara o alta ”amestecatura” de sange latin, si, ca limba dacilor a dat nastere limbii latine… Dupa teoria lui, de fapt, nu noi suntem urmasii Romei,  dimpotriva: Roma este urmasa noastra! Eu nu stiu, daca argumentele lui Napoleon Savescu au baze solide, dar mi-au trezit curiozitatea si multe semne de intrebare. In schimb, cartea, pe care o recitesc acum, nu-mi trezeste intrebari. Cunosc aceasta poveste reala din frageda copilarie! Este vorba despre cartea “Stalin mi-a furat copilaria“, pe care a scris-o cu lacrimi tatal meu, Boris Vasiliev! Aceasta carte face cat toate manualele de istorie de la noi. Este o carte-document, care reda tragedia neamului, vazuta si traita de un copil de 8 anisori… Tatal meu zice: “Despre suferinţele şi nimicirea celor vârstnici, peste 60.000.000 de persoane, s-a scris mult, începând, din câte ştiu eu, de la A.I. Soljeniţîn, dar despre tragedia copiilor – arestaţi, mancurtizaţi, deportaţi, omorâţi şi reeducaţi, numiţi de bolşevici „дети врагов народа” – nu s-a scris aproape nimic. Totul a rămas ascuns în arhivele secrete ale NKGB, NKVD, partidului comunist.” Citind aceasta carte, probabil, ca nu va veti mai intreba :”Cine suntem si de unde ne tragem ?!”

Imagine

Cornelia Tafunea, contabila:  Cartea…  Acum, sunt foarte multe carti, si este greu sa alegi, insa avand interese potrivite, savurezi cu placere toate momentele descrise in carte. Imi place mult sa citesc romane, carti motivationale si, de ce nu, povestioare scurte. Lectura, mereu m-a teleportat spiritual in lumea cartii, pe care o citesc. O carte buna imi lasa amintiri si impresii profunde. Pot reciti ceva, si de fiecare data ma prind cu gandul, ca gasesc ceva nou. Nu o sa uit niciodata impresia pe care am avut-o, cand am citit prima carte: ‘Contele de Monte Cristo” de Alexandre Dumas. Nu mai tin minte, cati ani aveam, cred ca vreo 9-10, insa, am citit-o in cateva zile, si m-a impresionat. Cred, ca este cea mai captivanta carte, pe care am citit-o vreodata. Preferintele mele sunt si cartile motivationale ale lui Og Mandino, este si autorul meu preferat. Imi place mult, cum scrie Paolo Coelho. In general, imi plac cartile “usoare”, in care ma regasesc, carti emotive, genul ”sper, sa nu se mai termine”. Recent citite: ”Gustul sâmburilor de măr” de Katharina Hagena, o carte trista, dar cu o relatare foarte frumoasa, de dragoste. Paulo Coelho “Aleph, – lectura a fost pentru mine putin “greoaie”, cu un caracter optimist;  Poveştile unei inimi” de Florina Cosmin este o carte frumoasa cu povestioare de dragoste, dedicata femeilor. O recomand fetelor. Vreau sa-mi fac timp, sa citesc Scris pe trup” de Jeanette Winterson si “Andiamo” de Alice Nastase Buciuta si Simona Catrina. Mergeti la librarii sa cumparati carti: daruiti-le,i, cititi-le, – macar, cateva pagini, in fiecare zi! – O carte buna te face sa uiti de probleme, in plus, te relaxeaza. Azi, citesc “Mananca, roaga-te, iubeste”, de Elizabeth Gilbert… Sunt inspirata si multumita!

Imagine

Nicolai Afanas, lector superior universitar IRIM: în calitatea mea de lector universitar şi doctorand lectura este o obligaţie, o parte componentă a activităţii profesionale. În prezent, cercetez interconexiunea dintre geopolitică şi securitatea naţională, iar ca rezultat am răsfoit o serie de lucrări relevante și pertinente subiectului abordat. Aș recomanda cititorilor trei lucrări de referinţă a trei geopoliticieni cu renume Гаджиев Kамалудин, Геополитика. Учебник. 4-е издание. Москва: Юрайт, 2011. 479 с., Хаусхофер Kарл, О геополитике. Москва: Мысль, 2001. 426 с. şi nu în ultimul rînd o lucrare autohtona Serebrian Oleg, Despre geopolitică. Chişinău: Cartier, 2009. 176 p. Ținînd cont de faptul că o mare parte a literaturii ce dezvoltă tema sus-menționată, e preponderent disponibilă în limba rusă în bibliotecile din capitală vin să încurajez cititorii să acorde prioritate lecturii acestor lucrări fundamentale (în orice limbă n-ar fi acestea) capabile să explice esenţa existenţei umane în diversele ei forme de manifestare.

Imagine

Aliona Triboi, interpreta muzica usoara: Dostoievski e autorul meu preferat: cam tot ce am citit, m-a miscat profund! Mi-au placut Hector Malot – “Singur pe Lume”, I. Rebreanu – “Ion”,  clasicul A. Cehov; de la noi, Vaculovschi: desi, scrie destul de dur …si e nevoie de nervi de otel sa rezisti pana la capatul lecturii, se merita!

Curioasa, Svetlana VIZITIU