Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


2 comentarii

Unire în cuget și faptă. Top cărți BM B.P.Hasdeu


      Curge Prutul între țări române / I se-aude plângerea-n Carpați / Olt și Mureș sar ca să-l îngâne / Jiu și Nistru, voi ce așteptați?” (G. Vieru)

„Vitalitatea poporului roman s-a remarcat prin indărătnicia și încrâncenarea cu care a perseverat și a asimilat, romanizând toate neamurile ce au venit peste ei” (N. Iorga)

       Stocarea memoriei scrise a umanității, în biblioteci și arhive, este o întreprindere care interesează, în mod evident, cititorii, publicul cel mai larg al societății. Respectivele documente și mărturii aparțin prin definiție trecutului, calificarea lor nu poate fi asigurată decât de istorici. Prezentul prin strămoșii noștri ne demonstrează realitatea proceselor, remizelor istorice care au dus la revoluția Unirii din 1 decembrie 1918, câteva cărți din fondul Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu vă prezint aici, tot odată vă invit să vizitați expoziția din sala de lectură a Bibliotecii Centrale situate vis-à-vis de monumentul lui Stefan cel Mare în centrul Chișinăului.

     Unirea de la 1918 fusese pentru opinia publică și politică cheia de boltă a edificiului național românesc, fapt reflectat de literatura istorică a vremii. După acest an, Unirea, ca fapt politic și temă istoriografică, a fost marginalizată, pendulând între interdicție și alterarea semnificației. Începând din 1958, în mai multe trepte, s-au manifestat semnele revenirii Unirii în atenția și în interesul puterii de la București. 1968 a fost anul unui reviriment masiv, tema Unirii inundând pur și simplu publicistica românească, de la cea istorică până la cea culturală, de informare cotidiană sau dedicată celor mai surpinzătoare domenii, precum pedagogia, medicina, marina, etc…

       Unirea de la Decembrie 1918 reprezintă un eveniment important in istoria României. La 1 decembrie 1918, la Alba-Iulia, s-a realizat unirea Transivaniei cu România astfel realizindu-se visul de veacuri al poporului român.

Din 1990 ziua de 1 decembrie a fost proclamată prin lege, ca Ziua Națională a României.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 nu a fost doar opera marilor oameni de stat romani de o parte si de alta a Carpatilor (Iuliu Maniu, Ion Bratianu, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldis, Cardinalul Iuliu Hossu, Nicolae Iorga si ceilalti), a Casei Regale si a apropiatilor acesteia (Regele Ferdinand I „Intregitorul”, Regina Maria, Barbu Stirbey, Martha Bibescu etc.) sau a marilor oameni de arme (cum au fost viitorii maresali. Averescu si Prezan ori generalul Traian Mosoiu). La aceasta opera uriasa, de infaptuire, dupa atatea veacuri de lupta, a idealului unitatii nationale, au contribuit si o multime de oameni simpli, care nu au apucat sa intre in cartile de istorie si ale caror roluri, multe cu valoare de simbol le redescoperim abia acum, la celebrarea Centenarului. Actul istoric infaptuit la 1 Decembrie 1918 a constituit apogeul unor actiuni politice, militare si diplomatice care, multa vreme, au fost sau sunt inca invaluite in mister, protagonistii lor fiind unii dintre marii eroi necunoscuti sau abia intuiti ai acelor imprejurari istorice de o insemnatate vitala pentru natiunea romana…Intr-un peisaj politico-istoric pestrit si, adesea, absolut imprevizibil, nu lipsesc, insa, nici controversele legate de acest act epocal care a transformat din temelii Romania, redevenita – din pacate, doar pret de doua decenii – ” Dacia Mare”…Eroii nestiuti din decembrie 1918. Cum s-a folosit Alexandru Vaida-Voevod de masonerie pentru recunoasterea internationala a Marii Uniri. Secretele negocierilor din 1919-1920 in corespondenta lui Nicolae Iorga Armata romana starpeste regimul comunist maghiar al lui Bela Kun si salveaza Romania ReintregitaIuliu Maniu si Ionel Bratianu – jocuri cu mai multe strategii. Ferdinand I, al saselea(!) unificator al – Daciei Mari – Istoria secreta a planurilor de unire dintre Romania si Ungaria Basarabia vs. Transilvania: paradoxurile Unirii din 1918Ardelenii, banatenii si „ciocoii regateni” – de ce s-a opus Traian Vuia „unirii fara conditiuni” Regina Maria, eroina nationala. Momentul decisiv cand Regele Ferdinand se adreseaza ostasilor aflati in pragul dezastrului. Reincarnarea lui Stefan cel Mare: Unirea Basarabiei cu Regatul Romaniei sau ce ne ascunde – intentionat! – istoriografia

  • Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 / Adrian Ignat

Subiectul ales spre a fi tratat, dedicat contributiei factorului bisericesc la realizarea Marii Uniri, se justifica cu prisosinta pentru ceea ce a reprezentat unirea din 1918 pentru istoria noastra ca natiune si pentru viitorul nostru ca stat national. Am dorit ca prin demersul meu anumite aspecte ale acestui subiect sa fie analizate, clarificate si prezentate intr-o forma care sa intregeasca cunoasterea rolului jucat de Biserica Romana – Ortodoxa si Greco-Catolica – la marele act national din 1 Decembrie 1918.

         Pasionaţii de istorie regăsesc între cărţile expuse „Istoria ilustrată a românilor. De la origini până la Marea Unire” de Ion Țurcanu (Ed. Litera Internaţional, 2007), „Istoria Unirii Românilor” de Stelian Neagoe (Ed. Știinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986); „Românii la 1859. Unirea Principatelor Române în conştiinţa europeană (vol. I – Documente externe; vol. II – Texte străine) (Ed. Știinţifică şi Enciclopedică, 1984); „Epoca Unirii” de Dan Berindei (1979); „Alexandru Ioan Cuza. Acte şi scrisori” – ediţie alcătuită de D. Ivănescu şi Virginia Isac (Ed. Junimea, Iaşi, 1973); „Mărturii despre Unire” (Ed. Tineretului, 1959); „100 ani de la Unirea Principatelor” de N. Ciachir (Ed. Militară, Bucureşti, 1958). De asemenea, o carte tipărită cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la „Mica Unire”: „Unirea: 24 Ianuarie 1859” (Ed. Librăriei Socec & Co., Bucureşti, 1909).

  • Manifest pentru Unire. Un antidot la neomarxism și peogresism de Ion Mischevca

„O explicație lucidă a unirii noastre, o despărțire netă a patrioților autentici de xenofobi și de șovini, o pledoarie sinceră pentru identitatea românească…” (Ioan-Aurel Pop)

„…Această cultură, aceste manifestări slabe de viață românească merită să fie studiate, pentru că prin ele s-a menținut continuitatea tradiției culturale, s-a menținut ideea unității noastre naționale, s-a subliniat cee ace zăcea sub conștiința poporului de jos” (Ștefan Ciobanu, p.151)

  • Anul 1812 de Vlad Mischevca

     Ce ne spun datele istorice despre marea Unire? Ne spun că aceasta s-a înfăptuit din voința românilor și de către români, în 1918, prin marile acte democratice de la Chișinău (27 martie/9a aprilie), Cernăuți (15/28 noiembrie) și Alba Iulia (18 noiembrie/1 decembrie). În cei doi ani următori (1919 și 1920), unirea aceasta împlinită de români a primit legitimație internațională, prin deciziile Conferinței de pace de la Paris.”

    „Evenimentul din 1812, când teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut de acum încolo drept Basarabia, fiind desprins arbitrar și violent din trupul Moldovei pentru a se afla în oblăduirea și sub dominația celor cinci împărați ruși… – semnifica, de jure, nulitatea de drept, ad initio, a tratatului ruso-otoman de la București. De aici deriva înțelegerea corectă a situației și importanței Basarabiei în cadrul relațiilor ruso-române, pe de o parte, a relațiilor României cu celelalte puteri…”

Mihai Eminescu:„Orișicum, în 1812, ca în tot cursul istoriei sale, Moldova cu Basarabia împreună formau un stat deosebit, cu legile și prințul său, și se aflau supuse numai la ceea se diplomația a numit impropriu suzeranitatea Porții otomane. Basarabia fiind în acea situațiune în 1812 a fost, în actul oficial de cesiune, dobândită de către Rusia de la Poarta Otomană, dar în realitate răpită de la legitimul său proprietar, care era Moldova, și transmisă de către acel ce nu avea drept s-o cedeze la acel ce nu avea drept s-o ia”

  •  Marea Unire-1918. Romania Mare. Acte si Documente – Vasile Puscas, Universitatea Cluj- Napoca

Cartea Marea Unire 1918 este singurul loc in care gasim toate informatiile despre acest eveniment epocal, care a pus bazele tarii asa cum o stim cu totii acum. Toate informatiile de aici sunt autentice, originale, provenite din surse de incredere. In carte gasim nu numai relatari ale acelei perioade dar si documente si fotografii care sa ateste acest lucru, acorduri incheiate intre diverse tari care au acceptat aceasta unire.

Procesul de unire al tuturor regiunilor locuite de romani nu a fost unul usor si nici nu a fost realizat rapid. Precedent Marii Uniri a fost Mica Unire, din 1859, a Tarii Moldovei cu Tara Romaneasca. Au existat mereu factori externi care au incercat sa se ocupa unirii acestor regiuni, in mare parte datorita intereselor politice si economice, existand multe zone care putea fi folosite strategic sau exploatate pentru materii prime. Astfel, multe zone au fost disputate atat in primul razboi mondial cat si in al doilea, intre Uniunea Sovietica si Germania si Puterile Centrale (sau Tripla Alianta). Insa, o data cu terminarea acestor conflicte si cu incheiarea de noi acorduri si aliante, unele regiuni au reusit sa isi declare independenta si sa se alature Romaniei… Este important sa invatam din greselile trecutului pentru a nu le mai face in viitor. un lucru foarte adevarat pe care ar trebui sa il tinem minte mereu si pe care ar trebui sa il urmam. Astfe, in aceasta carte sunt prezentate atat reusitele care au dus la intemeierea Romaniei Mari cat si diverse esecuri care pana la urma au fost depasite si remediate. Nu a fost un lucru deloc usor dar a fost realizat de oameni capabil, patrioti, dornici sa obtina o tara puternica, frumoasa si independenta.

  •  Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri / Bogdan Bucur

Ediție aniversară, reprezintă a doua carte de aur dedicată Marii Uniri. Prima carte de aur – datată 1929 – aparține patrimoniului cultural național mobil și este un manuscris pe pergament, realizat manual pentru serbarea primilor 10 ani de la înfăptuirea Marii Uniri. Ineditul exemplar – publicat pentru prima dată integral în ultimul capitol al acestui volum – a fost ornamentat, asemenea incunabulelor medievale, prin pictare tradițională, în stilul Art Nouveau, de către pictorița Cecilia Cuţescu-Storck, la comanda principesei Alexandrina Gr. Cantacuzino. Volumul de față înglobează, continuă și dezvoltă prima carte de aur și a fost realizat pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri. Pentru comemorarea primilor 100 de ani de la momentul 1918, am ilustrat parcursul istoric anevoios, marcat de atâtea jertfe și sacrificii, care avea să conducă, în cele din urmă, la unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu Vechiul Regat și formarea României Mari. În vreme ce prima carte de aur este mai degrabă o carte de onoare destinată semnăturilor personalităților care au participat la festivitățile de la Alba Iulia din 1929, această a doua carte de aur este un volum aniversar care conține o selecție științifică din documentele olografe și imaginile de epocă ale Marii Uniri. Pentru ambele cazuri, parafrazând subtitlul, oarecum emfatic, al ediției din 1929, putem admite, și de această dată, că, într-adevăr, cartea de aur este cinstirea acelora care, în marile clipe istorice, au înfăptuit visul milenar al tuturor românilor: întregirea României. Și chiar dacă visul unirii tuturor românilor într-un singur stat național unitar nu a fost unul milenar (ideea a prins contur de abia către jumătatea secolului al XIX-lea) și nici nu a ținut prea mult (România Mare se prăbușește teritorial în 1940, după numai 22 de ani de la Marea Unire), imaginea anului 1918 rămâne, indiscutabil, momentul astral din întreaga istorie a românilor. Această a doua carte de aur reprezintă, așadar, un modest omagiu adus memoriei celor care au făcut posibilă nașterea României Mari.

  • Marea Unire pentru cei mici / Filip-Lucian Iorga, Ana Iorga

Marea Unire pentru cei mici este o carte cu ilustratii viu colorate, dedicata intregitorilor patriei noastre – Regelui Ferdinand, Reginei Maria si tuturor celor care au contribuit politic si militar la crearea Romaniei Mari, la 1 Decembrie 1918. Cartea are un format prietenos cu cei mici, este tiparita pe hartie lucioasa de cea mai buna calitate, iar ilustratiile color redau fidel figurile marcante ale epocii Romaniei Mari. Nu exista decat cinci imagini ale momentului Marii Uniri si cateva fotografii realizate tot de Samoila Marza la Incoronarea lui Ferdinand si a Mariei ca Regi ai Romaniei Mari; toate se regasesc in aceasta carte sub forma unor foarte sugestive ilustratii color. Cei mici vor putea patrunde astfel in atmosfera eroica a acelor momente istorice pe care le celebram in 2018.

  •  Cartea neamului. Marea unire din 1918. Documente istorice / V. Arimia, I. Ardeleanu, C. Botoran – ROMÂNIA :Marea Unire 1918-2018

„Nu ne puteam gândi astăzi la altceva, decât la aceea, ce-au hotârât şi făcut fraţii din Basarabia şi Bucovina, adecă la Unirea cu scumpa noastră Românie, alipindu-i întreg pământul strămoşesc.

Aceasta a trebuit să fie singura noastră tendinţă firească; doară idealul suprem al fiecărui popor, ce locuieşte pe un terilor compact, trebue să fie unitatea sa naţională şi politică. Am fi nişte ignoranţi, vrednici de dispreţul şi râsul lumii, dacă în situaţia de azi am avea o altă dorinţă.

Numai din unirea tuturor românilor de pretutindenea vor putea răsări astfel de producte şi manifestaţiuni ale geniului nostru naţional, care prin Marea Unire a românilor de la 1918”

  •  Transilvania si Marea Unire – Mircea Popa

Cartea se bazează pe o arhivă păstrată de-a lungul deceniilor și ne dezvăluie în primul rând o personalitate uriașă a momentului 1918. De asemenea, sunt mărturii documentare care ne oferă o imagine veridică și extrem de interesantă asupra momentului Marii Uniri, asupra capabilităților participanților la Marea Adunare de la Alba Iulia și a resurselor aproape inepuizabile pe care poporul român le-a pus în mișcare în momentul noiembrie-decembrie 1918 și în anii care au urmat

  •  Cartea UNIRII 1918-1928, Cezar Petrescu

La 10 ani de la realizarea Unirii celei Mari, Cezar Petrescu a publicat o antologie ”pe înţelesul tuturor şi gustul tuturor”, cum spunea el, pentru a marca trecerea unui deceniu de la Unire. În paginile volumului intitulat ”Cartea Unirii, 1918 – 1928”, sunt adunate articole despre jertfele războiului de întregire naţională, evocări ale unor personalităţi care au înfăptuit Unirea, studii istorice, pagini de proză referitoare la acestea. Unele texte sunt semnate de scriitori, între care Mihail Sadoveanu, Nichifor Crainic, Emanuel Bucuţa şi Cezar Petrescu, etc

Petrescu face, de fapt, trei ample studii istorice şi culturale ale ţinuturilor româneşti aflate sub ocupaţie străină secole la rând, amintind ce au însemnat pentru Transilvania, Bucovina şi Basarabia păstrarea limbii române, a conştiinţei de neam şi a tradiţiilor româneşti, amintind şi jertfele din războiul de întregire, neuitând de tot ceea ce a premers în istorie acestui drum al libertăţii: răscoalele, importanţa ideilor măreţe ale unor figuri emblematice ca Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, paşoptiştii, memorandiştii şi toţi luptătorii pentru idealul naţional.

  •  Regina Maria si Marea Unire – Simona Antonescu

Istoria povestită copiilor este o serie de romane pentru copii menite să-I familirizeze cu istoria României

    „A sosit si ziua cea mare, 1 decembrie 1918, Ziua Marii Uniri. Gemenii Calin si Ilinca sunt purtati pe aripile timpului cu destinatia Iasi si cu misiunea de a afla alte doua nume din Manuscrisul Gemenilor.

Cufarul magic ii trimite intr-un spital de campanie, unde o intalnesc pe mica Principesa Ileana. Mica printesa o convinge pe mama ei, insasi Regina Maria, sa-i invite pe copii la resedinta lor. Insa, pentru a-si duce la bun sfarsit misiunea, gemenii trebuie sa se desparta: Ilinca ramane in Iasi, iar Calin ajunge in Transilvania, pe Campul lui Horea, acolo unde se va infaptui Unirea. Dar oare, despartiti fiind, se pot intoarce acasa sau au nevoie de ajutor? Si, mai ales, cine va intra in cufar ca sa-i salveze?”

    „Asemenea celorlalte țări, la începutul secolului al XX-lea, în România, gândirea militară a conștiențizat rolul important al Serviciului de Informații în cunoațterea inamicului ți în buna desfășurare a operațiilor militare… Iar în cee ace privește acțiunile Reginei Maria în calitate de „agent de influență”, mai mult sau mai puțin improvizat dar cu totul „special”, cred că își merită locul în orice manual de intelligence” (Cristian Troncotă)

  • Basarabia și România Mare, 1918-1940 de Alberto Basciani

„La 13 ianuarie 1918 armata română s-a îndreptat spre Basarabia și a atacat granița de la Ungheni, păzită atunci de o garnizoană bolșevică. La început, trupele românești nu au întâmpinat prea multe dificultăți, astfel că în scurt timp au înaintat spre Chișinău. În aceeași zi, Ernest Broșteanu, generalul care conducea expediția militară, a comunicat Guvernului Român că ocupase primele obiective militare. Un fost soldat de origine basarabeană al armatei țariste, Ștefan Usinevici, reușise să se întoarcă acasă tocmai în acele zile, și să devină astfel martor la sosirea trupelor românești la Chișinău. Într-o carte de memorii Usinevici nota că majoritatea populației din regiune primise cu un oftat de ușurare venirea soldaților români.

Drept represalii pentru decizia luată de executivul de la Iași, Lenin a ordonat expulzarea imediată a ministrului român de la Petersburg, Constantin Diamandi, și confiscarea rezervelor de aur ale Băncii Naționale a României, care fuseseră mutate în Rusia din motive de siguranță în timpul războiului.

La 27 martie 1918, după 61 de zile de existență independentă, în prezența Președintelui de Consiliu al României și a câtorva miniștri, Republica Democratică Moldovenească își decreta solemn dizolvarea și unirea voluntară cu Regatul României. Cu o zi înainte Marghiloman ajunsese la Chișinău, iar orașul îl revoltase și-l amuzase deopotrivă datorită tabieturilor rusești ale locuitorilor care, spunea el, se trezesc târziu, lucrează puțin și mânâncă mult.” (Alberto Basciani)

  •  Reflexii și documentări la 100 de ani de la Marea Unire / Ș. Buzărnescu, C. Troncotă, C. Lupu. – Cr., 2018

Pentru a înțelege modalitățile în care reacționează oamenii, este imperios necesar să înțelegem de ce, în foarte multe momente, oamenii de stat aleg să nu colaboreze apărând astfel rezultate diferite în circumstanțe similare. Pentru a înțelege puterea în societate este important să înțelegem atât preferințele – sau, generalizând, interesele – indivizilor cât și relațiile dintre ei. Aceste explicații sunt atât de natură individualistă, cât și structuralistă.

      „Organele Siguranței din Basarabia și-au îndeplinit misiunea, dând dovadă de profesionalism și sârguință în combaterea amenințărilor. În ciuda efortului colosal, Rusia Sovietică (URSS) nu a reușit să realizeze „exportul revoluției proletare” în Basarabia și România, iar teritoriul dintre Prut și Nistru a fost „cucerit” numai în urma amenințării cu forța, în vara anului 1940”. (Pavel Moraru)

      „Cu toată obiectivitatea unora dintre măsurile politice și militare românești care au fost luate, este greu de înțeles lipsa unor măsuri sporite de prevedere politico-diplomatică ale guvernanților noștri, pentru eventualitatea că bolșevicii se vor menține la putere în Rusia. România avea interesul ca Rusia să recunoască alipirea Basarabiei la România și, de asemenea, interesul de a recupera tezaurul național, transportat la Moscova, la sfârșitul anului 1916 și în prima jumătate a anului 1917. În ciuda acestor interese foarte mari, istorice, clasa politică românească a acționat orbește, mi-aș permite să spun, cu fanatism, împotriva guvernului bolșevic rus, excluzând orice perspectivă de colaborare” (Corvin Lupu)

„Față de vecini poporul român nu știu să fi avut o patrie în altă parte” (S.Mehedinti)

„Niciun un alt popor din lume nu și-a păstrat, nu numai țara (caz unic în lume), ci și limba, portul, obiceiurile și tradițiile timp de milenii ca românii” (E. Delcea)

Întregul top de cărți glorifică ideea de Unire şi schiţează edificator atât portretul jertfei colective a poporului în război, cât şi ale personalităților care au avut privilegiul să contribuie la unire…

Prezentare Svetlana Vizitiu, Impresii_Viata_carti_blog


3 comentarii

Diana BREGA:„Fiecare zi e șuperbă cu copiii mei”


Citește mult, despre toate, în afară de fantastică. Ea preferă realitatea. În copilărie, a avut o cumpănă: la zece ani, a fost lovită de un troleibuz care se deplasa cu viteză mare la semaforul verde pentru pietoni! Diana s-a aflat în comă trei săptămâni, în acest răstimp, tata a zăcut la picioarele ei; mama, din când în când, căci în reanimație nu se permitea… Țintuită la pat, vedea disperarea lor și neputința medicilor de a o ajuta, exista pericolul de a rămâne pe viață în scaunul cu rotile. Șopotele asistentelor că va rămâne infirmă doar au mobilizat-o. Diana a depus tot efortul și a început să învețe să meargă din nou. Da, a reușit! Au continuat ani întregi de durere, efort fizic cu exerciții, lacrimi și un caracter dur din nou dezvoltat. Peri suri pe capul părinților. Ani de restricții pentru priviri în TV, asculta doar teme auditive. Când a revenit la școală, nimeni nu cunoștea câte a îndurat această fată. Diana a reușit să ia cu asalt școala, a terminat-o cu medalie, nu doar așa. Apoi a absolvit facultatea de medicină. Deci, ea nu crede în fanteziile din cărți! Doar în Bunul Dumnezeu și părinții care au salvat-o! Crede în puterea Omeniei!

Timpurile se schimbă. Dar omenia și bunul simț sper că va rămâne la toți. E foarte greu că avem sărăcie în țară, în special, în cultură și în bunul simț.(Diana Brega)

Îi place țara în care trăiește. Nu vrea să plece de aici, din copilărie părinții i-au insuflat dragostea pentru acest pământ – Moldova, doar că viața este imprevizibilă. Oamenii pleacă cu orice ocazie, nu se știe ce ne va oferi mâine statul. Anturajul, ne place sau nu, influențează mult asupra dezvoltării personalității fiecărui individ. Diana Brega reflectează asupra acestui subiect. Trebuie să conștientizăm cât de important este să avem oameni de valoare alături, oameni corecți, care pun preț pe fapte. Sunt zile când plânge împreună cu pacienții ei, când se bucură că sunt sănătoși. Depune sufletul în ceea ce face, depune toate puterile și posibilitățile pentru a-i vindeca… ”Pacienții sunt ca și copiii mei!” – Pune, în primul rând, omenia, orice s-ar întâmpla, oamenii trebuie să țină minte acest lucru…       

Diana Brega, şefă de secție a policlinicii oncologice din Chișinău, arată ca o femeie de afaceri, foarte tânără, frumoasă, energică și cultă. Nu poate să nu-ți placă din prima! Surprinzător, dar trezește imediat încrederea. Atentă la omul din fața ei, întreabă nu doar de sănătate, dar și de situația din familie, serviciu: toate care afectează starea omului, și nu poți înțelege pe deplin starea pacientului fără să știi condițiile în care trăiește.

Atribuțiile devotamentului și efortul depus necondiționat este calitatea unui medic deosebit. Sunt mulți oameni cu atitudine în medicină și cu adevărat dorim să le mulțumim din suflet. Din păcate, mulți profesioniști sunt constrânşi de „reformele” statului să abandoneze serviciul, care îl făceau cu drag, şi să se orienteze spre alte orizonturi ale statelor vecine. În Republica Moldova au rămas puțini profesioniști devotați, cu experiență extraordinară în domeniu. Vreau să menționez o personalitate așa cum e văzută dincolo de halatul alb si pentru care pacienții se roagă de sănătate! O experiență plăcută, deosebită. A fi medic cu diplomă și a fi „Doamna Doctor”, precum o numește tatăl meu, sunt lucruri cu adevărat diferite. Tata spune că e cel mai norocos, pentru că a ajuns la Doamna Doctor Diana Brega, să-i cunoască profesionalismul și devotamentul, curajul, toleranța și dăruirea întru totul acestei meserii.

     S-a născut în Chișinău, la 8 septembrie în 1972. Este unicul copil în familie, din tatăl medic-urolog și mama – biolog. Diana Brega se mândrește enorm de mult cu părinții săi, recunoaște sincer că sunt raza ei de soare, de la care a prins multă întelepciune și corectitudine, învățăminte pentru o viață întreagă și prin comportamentul cu oamenii. La fel, se dedică celor trei copii ai săi, băieți superbi, cei micuți fiind gemeni. Fiul cel mare poartă numele George Brega, în cinstea tatălui Dianei, celebrul medic și fostul parlamentar. Părinții în continuare sunt „umerii” din viața ei, indiferent ce s-ar întâmpla, mereu învață de la ei și doar de bine. Gemenii născuți acum cinci ani îi colorează viața zi cu zi. Diana este copleșită de dragostea pentru copiii săi. Cât timp era însărcinată, a finisat teza de doctor în științe medicale, a reușit mai mult datorită lui George, primul ei copil. Pentru că el era alături, a redactat, apoi a tipărit teza ei. „A fost în toate pentru și alături de mine, spune Diana. Este o parte din mine, acel bun, și tot ce am de la părinți și din viața mea.” Tot ce a obținut în viață este grație familiei sale. A urmat Universitatea de Medicină din Chișinău, apoi două masterate în Managementul Sănătății Publice și Drept. Diana nu contenește să pomenească despre ei, le este foarte recunoscătoare: „Gemenii acum mă învață să fiu răbdătoare și să iubesc viața din nou. Copiii sunt universul meu!”

   Îi place ceea ce face acum. A ales meseria de medic încă de la cei trei ani ai săi, fiind ţinută de mânuță de mama cu tata în orice situație: „Țin minte, într-o seară am văzut primul ajutor oferit de medici la o „traheostomie” și am fost tare mândră că tatăl meu a făcut-o!” Tatăl ei a fost cel care a fondat și a condus Secția de urologie mulți ani la rând. Mama rămâne a fi casnică, casa e curată lună și cu bucate minunate pe masă, cu care îi alintă pe ea și pe nepoți. Diana are o pasiune mare, a îndrăgit șofatul și merge la volan cu acte în regulă de la 17 ani! Nu-i de glumă, dar la șase ani ea deja mergea la volan pe dealurile satului, cu tata alături, desigur.

Ar mai dori niște studii, însă picii îi răpesc prea mult timp. Lor le plac jocurile interactive, teatrul, desenul… Diana împreună cu soțul ei le oferă din când în când „master-class” în de-ale gospodăriei, cu preparare de bucate, e tare amuzant, sunt imagini de toată frumusețea ce cuceresc inimi! În serile de după grădiniță, mai fac scurte plimbări la aer curat, apoi privesc desene animate la fel nu mult – timpul pentru sănătate e mai important! Gemenii Darius și David vor să devină ca George, fratele lor mai mare, să-i semene în toate, se întrec care pe care ca să-l cucerească. Diana-mama speră că vor crește mari și vor spune cu mândrie la fel ca ea despre părinții săi: „Va veni ziua când am să spun că nu în zadar am trăit și părinții mei vor fi mândri de mine, precum și eu de copiii mei!”

Crede în puterea omului și a bunului Dumnezeu de a ajuta la timpul potrivit atunci când se cere ajutorul. Când era studentă, apoi 20 de ani, Diana era și femeie de afaceri, cu micul business pe-atunci. A vizitat foarte multe țări. Dar recomandă monumentele de valoare din turizmul moldovenesc: Cetatea de la Soroca, Orheiul Vechi. Și cu cei mici pleacă săptămânal la Condrița, sunt foarte mulțumiți de natura și minunile de aici. Rareori pleacă la Mileștii Mici, Cricova, Ascon. La Bardar hrănesc animalele domestice, se încarcă de energie din această priveliște. Fiul mai mare, George, de la un an mergea cu părinții în Europa. Când au plecat de la Versai, a spus că va reveni înapoi cu mama lui, când va crește mai mare. Anul acesta s-a împlinit și acest vis: din banii munciți, el a invitat-o la Paris, apoi a mers în Turcia…

Părinții mereu i-au spus că bogăția este ceva relativ, doar ce există în sufletul tău, cu ce trăiești și ce respiri din cărți, din diferite culturi, – rămâne cu tine, și le cultivi și copiilor tăi. Diana recunoaște că a avut o copilărie frumoasă, plină de dragoste de la părinți și bunei. Buneii de la Nord pe timpuri au fost represați și goniți din Basarabia. La ei acasă, la Drepcăuți, ea se trezea de miresmele dulci ale clătitelor cu smântână preparate de bunica. A învățat multe din tradiții și chiar să facă un ban. Bea lapte din căldare, păscând vaca. Puneau tutunul pe ac, ajutând părinții pentru un adaos la salariu (ea o făcea pe ascuns). Mai strângeau frunze de sorcoji, că la nord se spune că sunt bune pentru a hrăni larvele care se transformă apoi în fluturași (din nou un ban în plus ca ajutor). Buneii aveau livezi, toamna se strângea roada și veneau mașinile de la Cernăuți și o luau. Vara mergea cu bunica la prășit, dar ea mai mult stătea sub un „zil”, ferindu-se de căldură și de soare. A fost foarte îngrijită de bunei, cei care erau temelia lor pentru părinții și copiii ei. Părinții mamei sale erau și ei gospodari, de la Drochia: bunelul – lemnar, bunica – croitoreasă. La baștina lor, mai mult se strângea vița de vie, și toamna toți mergeau la culesul strugurilor. Iarna tăiau porcul, se juca cu vărul luptându-se pentru un șoric sau urechea porcului…

Pe timpuri, oamenii erau mai săraci material, dar mai bogați sufletește, și mult mai omenoși. Diana Brega speră că și copiii ei cuprind ceva din partea aceasta de copilărie, că vor crește la fel de omenoși și buni la suflet. Este foarte mândră de fiul mai mare George care de sine stător a finisat școala Prometeu, fără ajutorul cuiva, apoi a plecat la Liceul Moldo-Turc pentru studii mai vaste și cunoștințe mai aprofundate în limbi străine. George şi Diana sunt Prieteni! Nu a ascuns de la el nimic. În prezent, George este unul dintre cei mai buni studenți din Olanda, la facultatea care o studiază. A fost propus pentru un job la Paris, dar studiind în Olanda, a dorit să rămână acolo.

Diana are multe amintiri. Atunci când făcea studiile la Administrația Publică, a fost la un schimb cu colegii săi la Paris. E frumos și performant, dar unele persoane sunt foarte reci, fiecare cu problemele sale, fără mare implicare. Zice că, la fel ca George, nu ar alege Parisul. Au fost cândva în Maletrua, un orășel mic din Franța, e frumos acolo, comod, doar că oamenii sunt reci, spre deosebire de moldoveni. Diana mulțumește destinului că are la cine merge, la prietenii și cumetrii dragi, la nașii cu cei trei copii ai lor, stabiliți peste hotare, și la care ea se oprește ani de-a rândul, frumos și deosebit pentru ea, dar revine acasă…

Viața este ca o carte și cum întorci pagina curată, cum timpul scrie ceva în ea… – spune Diana Brega.

Expresii și citate preferate de Diana Brega:

  • „În sufletul meu, am rămas același copil mic care se trage la baloane, înțepenește la vederea unui curcubeu și nu poate trăi fără ciocolată. Copilăria e minunată!”
  • „Ai grijă de tata, este singurul om care te va iubi mereu. Pur și simplu.”
  • „Ador toamna. Toamna se nasc cei mai buni oameni. Eu, de exemplu(!)” (Glumă)
  • „Relaţia mea cu soţul este una specială. Eu sunt foarte activă şi mereu „în priză”, el – calm, liniştit şi înţelegător. Nu zic că avem o relaţie ideală cu Roman, că nu mai apar contradicţii sau mici certuri… dar avem o relaţie bazată pe sentimente, respect şi înţelegere. Din momentul în care am început să fim împreună, a depus efort să mă cucerească şi a reuşit. A devenit un prieten şi un exemplu pentru băiatul meu, ceea ce era esenţial pentru mine.”
  • „Femeia e ca un ecou. Cum te comporți cu ea, la fel îți răspunde”
  • „Unica dragoste pe care eu o consider veșnică și cea mai fidelă – este dragostea părinților pentru copiii lor. Ea este cea mai pură și rezistentă.”
  • „Există puține șanse în viață, dar cel mai rău – e lipsa de iubire.”
  • „O seară perfecta! Copiii singuri au facut mâncare – forme diferite, gust bun! Sunt MÂNDRA DE FAMILIA MEA! Au facut și au prăjit în rolă la fel ei! Seamană cu bunelul Gheorghe BREGA”, (17 noiembrie 2018)
  • „Copiii noştri sunt tomnatici. Eu am deschis cu primul copil primăvara, și cu gemenii – o toamnă, începutul vieții și roadele! Alege Anotimpul!”
  • „Vă rog să respectați femeile pentru că acestea trec prin văile morții pentru a da naștere unora noi. Respectați-vă mamele, soțiile și surorile! Purtând un copil în burtă 9 luni, nu este o glumă, nici travaliul la care sunt supuse acestea. Femeile fac un mare sacrificiu.”
  • „Dragi soți, respectați-vă soțiile pentru că acestea sunt adevăratele făcătoare de vieți. Dumnezeu să întărească și să ocrotească toate femeile însărcinate și să le ajute să treacă cu bine peste miracolul nașterii. Să binecuvânteze femeile!” (13 august 2018)
  • „Câinii nu m-au mușcat niciodată. Doar oamenii.”
  • „Trec anotimpurile… Trec anii…. Trece viața.”
  • „Succesul oricărei femei vine din interiorul familiei. Dacă există o familie, dacă este armonie între membrii ei, dacă este acel univers care te motivează permanent – copiii, atunci vei reuşi în toate. Nu zic că e foarte uşor. Sunt trei copii, cu vârste şi caractere diferite… Mai există contradicţii, dar nu există dominare. Suntem impulsivi uneori, dar tot atât de repede căutăm să aplanăm situaţia şi să lăsăm să triumfe dragostea, respectul şi încrederea. Fără aceste ingrediente e greu să cunoşti succesul atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional”
  • „Inima râde de bucurie ca dimineaţa când mă duceam la lucru şi peste geam mă salutau părinţii. VĂ IUBESC NESPUS!!!! LA MULŢI ANI, SCUMPUL MEU TATĂ! Eşti TOTUL pentru mine! Eşti o parte din inima mea!” (de ziua de naștere a tatalui 25 septembrie 2018)
  • „Nimic nu este mai puternic şi mai de preţ în viaţa unui om decât familia”
  • „Să nu uitați: Mâine Întotdeauna e o nouă zi, în care încă nu există greșeli.”

       Referințe prietenești:

Alexandru Grumeza, șef de sectie Neurologie:„Am cunoscut-o pe Doamna Doctor, ea deja fiind profesionistă si personalitate realizata. Acum, noi contactăm des pe probleme clinice și profesionale, așa că pot face afirmații bazându-mă și pe propria cunoștință, dar și din feedback-ul colegilor, pacienților. Desigur, că o caracterizeaza toate calitatile proprii unor medici dedicati, cum ar fi bunatatea, receptivitatea, dedicatia si compasiunea pentru suferința pacienților și celui de aproape. Dar ar fi banal să o descriem doar din acest aspect pe Doamna Dr. Diana Brega, fiindcă dumneaei mai are ceva care o deosebește de ceilalți colegi, și e greu să definesc acest lucru. Totuși cred că este o trăsătură care i se trage din propria experiență medicală și acest fapt o face să abordeze fiecare caz anume în mod individual, nu șablonizat; ea știe și să demonstreze că egoul propriu și orgoliul personal în raport cu Pacientul nu-și au nici un rost, și orice caz să fie monitorizat și abordat ca și cum ar fi unul de cea mai mare prioritate.”

Dina Frunze Griciuc:„Mândria și averea. Frumoși să-ți crească sănătoși și plini de noroc!”

Viorica Apostu:„Felicitări!!! Darius şi David, vă dorim o copilărie fericită, sănătate, noroc, succese, câte un îngeraş păzitor alături!!! Viaţa să vă fie plină de evenimente frumoase, oameni buni alături. Aveţi nişte părinţi minunaţi, care sunt sigură că o să vă susţină în toate începuturile şi se vor bucura mereu de voi!!! LA MULŢI, MULŢI ANI!”

Svetlana Jubirca:„Astăzi este ziua băieţilor frumoşi, iar eu vă urez din toată inima: La mulţi ani! Vă doresc să aveţi o copilărie frumoasă, veselia şi zâmbetul să nu vă lipsească de pe chipul vostru scump, să vă bucuraţi de toate momentele din viaţă, să aveţi o viaţă liniştită şi lipsită de griji, să fiţi cei mai fericiţi băieţei din lume.”

Emilia Veisa:„Fericire mare când părinții sunt vii şi sunt aproape.Te simți încă copil în suflet. Eu, cu părere de rău, nu mai am această fericire. Numai bine, doamnă Diana. O săptămână frumoasă vă doresc.”

Lorena Mednicov, chirurg oncolog: „E sociabilă, prietenoasă, dedicată muncii.’’

Valentina Stratan, politiciana, oncolog:„Diana Brega este colega noastră de serviciu la Oncologie. Mereu exprimă caldură, corectitudine şi bunăvoință. Este un Om pe care poți să te bazezi, pentru că este responsabilă, organizată și receptivă.”

Cei mai scumpi copii sunt ai mei” – (Familia Brega).” Că tot vorbind despre părinții Gheorghe și Zinaida Brega, Diana o felicită pe Mama ei cu ziua de naștere, pe 7 septembrie face 70 de ani: dorindu-i multă sănătate alături de familie, mulți ani și bucurii, să se bucure de strănepoți împreună cu tăticul. Doamne ajută!

Nu regretați să vă oferiți timpul: sănătatea e mai scumpă! Diana Brega este un medic foarte bun, nu doar pacienții, ci și colegii confirmă acest lucru. De aceea, e și rând mare la cabinetul „Doamnei Doctor”, pentru că pacienții vor la dumneaei. Ea consultă, ascultă cu răbdare, va sfătui cu grijă, nu încearcă să se debaraseze mai repede de pacientul incomod, și este foarte respectată, – o spun cei care urmează tratamentul la ea. Pacienții cu încredere vin la cabinetul 216 a Dianei Brega…

  Omul care știe să muncească singur – întotdeauna va aprecia munca altuia! Și cu siguranță, anume acestor persoane le este obijduitor atunci când în emisiuni TV, filme sau romane literare se vorbește urât despre medici, și asemenea informații negative sunt foarte multe. Eu sunt departe de a privi viața prin culori roze și de a-i considera pe toți medicii profesioniști sau specialiști extrem de buni, am avut și o experiența tristă atunci când medicii au greșit cu doza de antibiotice pentru subsemnata, fiind copil sugar… Și mai cred că doar cu astfel de exemple deprimante este imposibil să educi o nouă generație care ar dori cu adevărat să trăiască și să muncească. Prin urmare, am scris despre un medic care salvează vieți, și aceasta se întâmplă zilnic. Despre Diana Brega, oncolog, o menționez în repetate ori, că și tatăl meu, pacientul „Doamnei Doctor”, este încântat de atitudinea și tratamentul minunat pe care îl oferă ea tuturor pacienților…

Doamne ajută în continuare, sănătate, Doamnă Doctor!

❤ Svetlana Vizitiu

Date biografice: Diana Brega:

Sefa sectiei republicane CCD IMSPIO din Chișinău, Republica Moldova. Colaborator stiintific, Doctor in stiinte medicale, chirurg-urolog. Mamă a trei copii.

 


2 comentarii

Zina Izbaș:„Mare e Puterea lui Dumnezeu!”


   Îi place să fie sinceră cu oamenii. De ei depinde ca să reușească de fiecare dată. În cazul în care nu merită, preferă să tacă. Mai ales atunci când simte că nu vor acorda importanță celor spuse de dânsa. Se mai întâmplă și așa, – spune ea. Nu-i place să judece, să jignească pe cineva, să pretindă că doar ea are dreptate. iubește oamenii cu adevărat, îi crede, îi menajează și speră că într-o bună zi… lumea va fi mai bună. Dorește armonie în familii, să nu mai plece nimeni de ACASĂ, iar cei care au plecat – să se întoarcă: „Nu e un eroism să pleci, e o faptă nobilă să rămâi și să construiești aici, în Basarabia Română. Este crezul meu, pe care l-am urmat și-l urmez. Toate cele bune și frumoase în această lume sunt posibile dacă depui în ceea ce faci multă Credință și Dragoste. Dacă acestea două sunt lipsă, zadarnice – Trudă și Vise.”

   Meseria de jurnalist este pasiunea ei de toată viața, tot ce scrie – face parte din ea: „Angajarea mea la Radio Moldova pentru totdeauna poate fi comparată cu… o dragoste de la prima vedere!” E un sentiment care mereu va fi același până la sfârșit, spune Zina Izbaș. – Nu e un joc de rol, nu e poveste pe care o spui și atât. „Munca mea la radio e viața însăși și gri-ul de fiece zi!” Și Prietenii ei fac parte neapărat din această viață, și ei îi sunt alături la bine și la greu. Pentru că munca la radio se face în echipă, de unul singul nu ai sorți de izbândă, pentru că așa sunt regulile radiofoniei moderne…

– Dragostea? Dacă nu e, nimic nu e. Altceva nu e de inventat și nici de declarat. Iată de ce nu voi spune nimic nou la acest capitol. Este doar a mea și doar mie îmi aparține!”

Zina Izbaș: Pe mal de Prut cu lacrima si dor, 2019

   Lucrând la radio a realizat sute, dacă nu mii de emisiuni pentru copii și tineret, dar și pentru adulți. Îi place să scrie. Are câteva plachete de poezie, acum pregătește pentru tipar o cărticică de povestiri pentru copilașii de grădiniță. Mai are în proiect o carte de poezii și una de proză pentru adolescenți.

Deși a început, în opinia ei, să publice poeziile prea târziu, în anumite perioade de inspirație, Zina Izbaș editează cât e posibil câte o plachetă de versuri. Scrie despre viață, în general, despre oameni, dragoste, natură… Multe poezii inspirate vor curând editate: „Precum spuneam, toate aceste creații nu sunt încă publicate într-o carte, dar mă pregătesc deja pentru un asemenea eveniment. Sper, să apară la lumină acea cărticică foarte colorată cu trei povestioare pentru copii. Mi-ași dori să definitivez și una de proză, dar o las încă să se rumenească bine în cuptorul inspirației. Nu am pretenția că ce scriu eu e absolut genial și că nimeni nu scrie ca mine, important e că atunci când sufletul meu strigă, răspunsul meu se așterne pe coala albă, care așteaptă, uneori cu multă răbdare, să fie caligrafiată cu gânduri, sensuri exprimate poetic.”

Mai e soare pe cer,/Mai e gândul curat,/Mai e verde în ler -/Toate vin din Inalt:/Cât acestea vor ţine/Fiţi convinşi, orişicine,/Dumnezeu a ales/La noi să vină./Bucuraţi-vă, oameni,/De raza divină,/Primiţi-o în suflet/Şi revărsaţi lumină/Din visele voastre,/Din vorbe şi fapte/Astfel vedea-ve-ţi/Cât de frumoase şi sfinte/Sunt florile vieţii –/Copiii Domnului/În zorii zâmbitori/Ai dimineţii./Bucuraţi-vă, oameni,/De pasărea-n zbor,/De umbra copacilor/Şi ploaia din dor,/Că nu e degeaba/Ce-a scris un POET:/–Sunt simplu ca iarba…/Şi asta-I perfect./EL pe noi ne-a ales/Şi ne-a dat de-nţeles:/La uşor şi la greu/Mai e soare pe cer,/Mai e gândul curat,/Mai e verde pe şes/Mai rostim rugăciunea./Mai simţim omeneşte,/Mai vedem clar Minunea -/DUMNEZEU ne iubeşte!” („Încredere” de Zina Izbaș)

Și mai mare e Credința ei în Dumnezeu: „Mare e Puterea Lui Dumnezeu și eu cred în El! De nu ar fi fost așa, nu am fi existat, probabil. Nici acei ani din copilăria mea firavă, ce-mi purtau pașii urcând dealul mai întâi la biserica din Marinici, iar apoi, după ce a fost închisă, la cea din dealul Bujorului. Și o făceam, de parcă așa și trebuia să fie, fără a scânci că drumul e lung și că mă dor picioarele, mergeam la fuguța, căci acolo, în locașul cu icoane și îngeri îmi închipuiam că mă așteaptă EL – cel mai buni dintre oameni. Așa mi-l imaginam eu pe Dumnezeu, care era de fapt Părintele Neculai Goncearenco, pe care, dacă îl vedeam, rămâneam locului, uimită și fericită. Nu-mi pot explica de ce, eram prea mică și prea naivă, dar mai apoi, după ce am mai crescut, după ce din tumultoasele aventuri studențești îmi ancoram subit privirile asupra vreunei turle bisericești din capitală, imediat îmi aduceam aminte de bunul meu Părinte Neculai. Despre viața căruia mi-am propus să cercetez, să studies și să scriu. Cu Doamne ajută!”

Speranța se topește ca lumânarea. 
Când eram copil mă întrebam adesea care este țara mea? Ce e de fapt URSS și ce e de fapt Moldova. Tata îmi punea gândurile la loc și îmi spunea că o bucată de țară nu poate fi țară. Și nici închisoarea popoarelor nu e o țară, ci așa cum și era – o închisoare. Din vârful stogului de gânduri priveam la imensitatea albastră și căutam un extraterestru care să mă ducă peste Prut. Căci cu mintea mea de copil nu puteam înțelege faptul că ”dincolo” oamenii care vorbesc sunt perfect înțeleși de oamenii de ”dincoace”, dar de ce nu suntem împreună? Lacrimi mășcate se rostogoleau pe obrajii lui tata când îl întrebam și el își strângea neputincios mâinile și mă săruta pe creștet, totuși bucurându-se parcă… pentru că mie îmi roiau gândurile astea în cap și pentru că surcica nu sare departe de trunchiul ei. – NUMAI UNIREA!

PLÂNG DUPĂ MAMA:„M-a căutat mama toată noaptea prin vis,/I-am spus să aştepte până îmbrac o ie,/Între timp afară cu frunze ruginii a nins/Şi ea le aduna cu drag să mi le ofere mie/Noiembrie îşi scutură arama de prin pomi/Şi îmi promite că-mi va da de toate,/Ş-o văd pe mama în clipa de nesomn,/Cutreier visele cu ea de astă noapte./Şi lacrima-mi se scurge în şiroi de-a valma,/Ce udă frunzele-n buchetul de aramă,/Şă merg acasă, e timpul, ea mă cheamă:/Sunt un copil ce plânge după mama.” (Z. Izbaș)

     Anii din copilărie: „Dacă nu eram eu fata mamei și a tatei nu avea cum să fie mai altfel decât a fost copilăria mea din albe creste, cu șesul larg, făcut anume pentru un copil căruia îi plăcea să urmărească zborul păsărilor avântate în infinitul cerului și să creadă că este una din ele și că zboară acolo sus cu toate împreună. Câteodată rămâneam pentru mult tmp cu privirile ațintite într-un punct. Imaginându-mi și spunându-mi în mintea mea de copil nenumărate povești, inventate pe loc, încât nu auzeam când mama mă striga să vin la mâncare ori să merg la culcare. – „Mai stai, mamă, mai stai, că nu am reușit să-mi spun povestea”. Mama se uita la mine surprinsă și curioasă, oare ce poveste îmi mai spun? Când îl vedeam pa tata călare pe cal alb, mi se părea că e cel mai frumos Făt-Frumos. Și cel mai puternic. Și că el acuși o să mă ia în brațe și o să zburăm ca gândul cu tot cu armăsar printre nori. Erau cei mai puri și mai fericiți ani, petrecuți într-o familie numeroasă, care avu să treacă și prin greutăți, și prin zbuciumul părinților noștri iubitori de a ne asigura minimul necesar, ca să avem o viață decentă și să nu ducem lipsă de nimic. Deși…nu întotdeauna reușeau. Am crescut în limba română, ascultând Radio România și vizionând Televiziunea Națională Română. Bunicii mei – cei mai buni din lume – Nenea Neculai Jităreanu (bunicul de pe mamă) și bunica Vasilisa ne iubeau și ne drăgosteau ca pe niște nepoți scumpi ce le eram. Mergeam foarte des la ei și chiar rămâneam pe mai multe zile la Călimănești. Eu eram nedespărțită de sora mea Alenușa. Chiar dacă sunt mai mare decât ea, doar cu un an și trei luni, ea mă exaspera cu toate talentele ei de cântăreață, dansatoare și declamatoare. Era foasrte isteață și mereu în central atenției, pe când eu… mă retrăgeam stingheră într-un ungheraș și visam la un moment de glorie, când îmi voi învinge timiditatea și voi arăta ce pot și eu lumii întregi. Până la urmă, într-un oarecare fel, visul mi s-a împlinit!”

Am și un loc lângă EI. Nu pot sta departe, nu pot pleca nicăieri. Au fost ocazii. foarte convenabile mie, dar decizia nu-mi aparținea. Cuvântul hotărâtor a fost al Lor, deși niciodată nu mi l-au spus. Ei cum să pleci de lângă Ei? La ora asta mi-e dor de Mama și Tata. O noapte divină, dragilor, fiecare cu stelele sale.” (15 iulie 2019, la mormântul părinților)

Aici, alături de mama ei Ileana, când era în viață:

Bunicul Vasile și bunica Lisaveta locuiau în mahalaua lor, la Heleșteni, satul în care s-a născut Zina. Le plăcea cu surioara să meargă și la ei, deseori îi vizitau și bunica mereu avea ceva dulce. „De la bunei nu era departe și casa lui Nanu Ghiță și nana Mărița, – Dumnezeu să-i ierte pe toți. Ei mi se păreau întruchiparea bunătății. Iar moș Todirică și badea Vania Izbașa mi se păreu ceu mai frumoși flăcăi din sat. Și tare ne mai mândream cu ei. Acum, dintre toți, a rămas doar nea Toadere, cu ai săi peste 80 de ani, să ne fie sănătos!”

Studenția Zinei Isbaș s-a derulat la facultatea de filologie a USM, cu specializare în Jurnalism:„Dar nu știu de ce în diplomă ni s-a scris că am devenit „profesori de limba și literatura română”. Desigur, e o profesie nobilă și onorabilă, dar ce ne facem cu matera de specialitate pe care am studiat-o și am efectuat stagii de practică în cadrul redacțiilor, fie raionale, fie republicane? Un paradox neelucidat până în prezent. Am lucrat pentru început trei ani în presa scrisă, ca din 1982 să staționez până în present la Radio Moldova.

``Tot tindem să fim sus şi urcăm, urcăm,/Ne avântăm cu pasul şi cu gândul/Spre zări de neatins, spre orizonturi/Linia cărora nu e decât o iluzie/Ce ne îmbie să ajungem la ea,/Dar scările sunt scurte şi ne oprim/Să ne tragem sufletul/Şi în acelaşi timp să înmulţum treptele/Pe care să le trecem spre vârf./Şi iarăşi nu sunt îndeajuns, şi iar mai zidim pietre/Căci vrem să ajungem ACOLO, pe unde nu am mai fost,/Şi să vedem cum îşi pune la cale Dumnezeu treburile/Şi ce gând are asupra noastră./Urcăm, urcăm, urcăm… ci încă nimeni nu ştie/În ce moment de zi sau de noapte/Se va putea odihni şi Sfântul, Marele,/Ca să-l întrebăm dacă nu a oboist/Să ne poarte la toţi de grijă şi să ne ţină/Verticali pe acest mult încercat pământ,/Pe care a clădit munţi pentru sihaştri,/Să se roagă de ploaie, de Soare, de Aştri –/Pentru cei ce râvnim cât mai sus,/pre tainele veşnice, de nepătruns…/Nu e uşor să fii ca Iisus:/Învăluit în tăcere, /Cerul ne priveşte cu imenşi ochi albaştri/Şi are atâtea de spus.„ (Zina Izbaș, Trepte spre cer)

Din Cartile care recomandă Zina Izbaș: ‘’Cartea Cărților’’„Cea mai greu de citit, dar obligator pentru fiecare, Să pătrundem în sensul literelor biblice mai întâi și apoi să ne dăm cu părerea. Unii se consideră a tot știutori, negându-l pe Dumnezeu, fără a fi citit o buchie din Biblie.”

– Opera lui Mihai Eminescu, – cel mai mare poet roman din toate timpurile și, afirmând acestea, nu las loc pentru alte comentarii. Pentru că ”De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece” (Grigore Vieru).

Mircea Eliade. Mihail Sadoveanu, Nichita Stănescu -literatura română incluzând-o și pe cea basarabeană. Nu înseamnă că neglijez scrierile autorilor străini, pentru moment sunt prizoniera roamnelor lui Paulo Coelho (de vină e starea mea profund adolescentină, poate) și Mario Vargas Llosa.

                                 Alte impresii de Zina Izbaș:

~”Cel mai greu e să schimbi mentalitatea oamenilor bântuiți de ideologia comunistă, care le-a cotropit materia cenușie și nu depun niciun efort pentru a vedea mai departe decât secera și ciocanul, deși unii nu le-au ținut în mâini niciodată

-„Mă gîndesc la baștina mea, iar dorul pentru ea îl simt în permanenţă. Întotdeauna mă bucur pentru ceea ce aud că se face frumos aici. Chiar sînt fericită atunci cînd este vorba de ceva pozitiv, de ceva bun. Pămîntul acesta al nostru: dealurile, văile, colinele – toate îmi sînt atît de dragi și sînt fermecată, vrăjită pentru totdeauna. Totate acestea mă aduc la Nisporeni. Și întîlnirile cu oamenii de la noi, pentru că – poate că sînt subiectivă – dar cei mai buni și cei mai frumoși oameni vin din Nisporeni.”

– PARADOXUL ZILEI: Cu cât mai prost ești, cu atât mai lăudat …

~ Migrația e o problemă în ascensiune, la modă în Republica Moldova. Îmi este frică de acest fenomen, care distruge familii și pustiește satele noastre. Nu pot schimba nimic în acest sens, din păcate, pentru că nu poți să le interzici oamenilor să aleagă ce e mai bun (în opinia lor) pentru sine. Statul ar fi trebuit să se îngrijească permanent de nivelul vieții oamenilor din republică și să le asigure un trai mai bun.
~Oriunde ași pleca, eu mă despart cu greu de Chișinăul meu cel mic, vorba cântecului, și de Basarabia mea. Am vizitat România – cea mai frumoasă țară de pe glob. Spun asta pentru că la o vârstă târzie am descoperit-o și nu mă mai satur să călătoresc vara, când mi se deschide această oportunitate, prin ..”Țara mea de glorii, / Țara mea de dor” (M.Eminescu). Nu am călătorit mult prin alte țări, am fost repetat prin Franța și Italia, îmi este dor de Lituania – un exemplu de unitate și demnitate națională.

-„Cândva demult am vizitat acest muzeu de pe str.”31 august 1989”. Doar inscripția ne mai arată ce a fost aici. Pe când restabilirea și repunerea acestui edificiu de valoare istorică în serviciul poporului? Ca nu cumva să ne trezim că e ”prihvatizat” de cineva…”

-„AȘTEPTAREA în van este cel mai mare storcător de speranță și energie, care îți strică toată vara. Iată de ce Vă doresc tuturor s-aveți parte de ÎMPLINIREA viselor și dorințelor toate.”

-„Prietenii… sunt de la Dumnezeu, Ei sunt alaturi, cand e bine,cand e rau…
Un prieten adevarat iti stie slabiciunile,dar iti arata calitatile,iti simte temerile,dar iti intareste credinta,iti cunoaste ingrijorarile,,dar iti elibereaza spiritul,iti recunoaste defectele,dar iti subliniazaza posibilitatile.Distribuie, pe pagina prietenului tau…”

-„Când am fost angajată la Radio Moldova, purtam o ie brodată în roșu cu negru, care are mai mult de 50 de ani și o păstrez ca pe o relicvă scumpă. Este ia în care am făcut primul reportaj de la Râbnița în 1982 și tot în acel an – la Tiraspol. – Mama, ”smotri, moldovanocica” – strigă un copil de răsuna troleibuzul în care mergeam să-mi vizitez verișoarele. – ”Nu i cito, pe televizoru ne videl, scolico raz pocazâvali” – îi răspunse mama-sa, privindu-mă cu indiferență. – Mama, ”neujeli tî ne panimaeși, ăto bâlo po telecu, a ona nastoiașciaia, jivaia…” IATĂ CE ÎNSEAMNĂ SĂ PORȚI O IE – SĂ FII VIE, ADEVĂRATĂ ȘI SĂ TREZEȘTI ADMIRAȚIE ÎN CELE MAI SENSIBILE SUFLETE. Nu este vorba despre mine, ci despre IE.”

– „Sufletul nostru se regăseşte împlinit la Călimăneşti, în casa de nerecunoscut a familiei lui Grigore Hanganu, protagonistă a Campaniei Sociale de Paşti FII BUN – DĂRUIEŞTE BINELE. Suntem absolut siguri de faptul că cei patru copilaşi se vor bucura de spaţiu curat, bine amenajat şi vor duce o viaţă decentă în casa, pe care acum le-o construieşte tăticul lor bun şi toţi acei care îi ajută. Jos pălăria în faţa lui Grigore, pentru că îşi respectă întocmai promisiunile. Cine doreşte să-i mai ajute financiar, îndrăzniţi, oameni buni. Resursele s-au cam epuizat, dar lucrările costă, ştiţi şi singuri. Doamne ajută pentru toată lumea în facerea de bine. Dragi colegi, să-mi fiţi sănătoşi şi să aveţi parte numai de bucurii, pentru că împreună am făcut o faptă bună, demnă de numele de creştin pe care îl purtăm.” (21 iulie 2019)

Surse biografice:

Originară din comuna Marinici, satul Heleșteni. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova. În prezent, este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste de la postul național Radio Moldova. Zina Izbaş este cunoscută şi ca poetă, fiind membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

https://www.facebook.com/zina.izbas

http://wwwbibliocity.blogspot.com/2014/03/zina-izbas-poeta-cu-chip-adolescentin.html

❤ Interviu de Svetlana Vizitiu


Un comentariu

Alexandru Ganenco, colonel, publicist, autor de carti la Clubul Impresii din viata si carti


ganencoAlexandru GANENCO – al 99-lea protagonist la Clubul ”Impresii din viata si carti” în cei cinci ani din istoria acestui proiect care se desfăşoară în incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu. 

Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul Impresii din Viata si Carti (accesati)

   Ce înseamnă să fii om puternic, care să transforme provocările în oportunități? Marinarul Alexandru GANENCO, păstrându-şi programat pacea interioară,entuziasmul, protagonistul desprinde esența bucuriei de a descoperi, a învața empiric, a se cizela, a înţelege şi a primi lumea aşa cum este, dar şi oferă învăţăminte preţioase pentru fiecare din noi… Colonel in retragere, editor si publicist, autor a mai multe volume de carte, membru fondator al Fundatiei „Draghiştea”, pe parcursul evenimentului, prof.univ.dr. Ganenco a făcut completări cu informații interesante, evocând amintiri din propria lui experienţă de viaţă... După cuvântul de deschidere de către istoricul și moderatorul şedinţei​ Alexandru Valeriu Moraru, protagonistul vine cu detalii din perioada copilăriei, apoi şi cu impresiile din anii care l-au marcat în mod special. Nu a izbutit să înveţe la şcoala românească, deoarece în 1944 URSS deja a reocupat Basarabia şi a instalat legile sale comuniste. Venind cu amintirile din frageda copilărie, cu jocurile practicate pe-atunci; cu cele mai însemnate impresii din anii de studenţie, a vorbit şi despre rolul părinţilor în urmarea calei sale de viaţă. A povestit despre flota Militară Maritimă, cu câteva crâmpeie din această perioadă. Ce înseamnă pentru el Marea, despre care a scris în cartea de autor ”Carahasani”, o localitate pitorească aflată la o distanţă relativ scurtă de Liman şi Marea Neagră… Ce ”păcate” a săvârşit si… poate a reuşit să le ”corecteze”? Despre soţia Anişoara care a creat un confort emoţional pozitiv în viaţa protagonistului şi o stabilitate psihologică în familie. Şi cea care i-a dăruit o fiică minunată. Nepotul cu care se mândreşte mult…

A scris o sumedenie de eseuri în celebra carte ”Localităţile Republicii Moldova”, volume de referinţe ”Istoria Serviciilor Secrete”, ”Carahasani împovărat de ani”, etc.  Munceşte în continuare la scrieri…

A. Ganenco nu a uitat să-i menţioneze pe prietenii lui, şi cei care ş-au făcut timp să vină la club. Prietenii care l-au marcat ca Personalitate, ca un intelectual şi profesionist în domeniu, şi ca o valoare umană importantă.  Au fost prezenţi şi au vorbit din public istoricii, oamenii de ştiinţă, în rândul lor – Iurie Colesnic,Tudor Ţopa, academicianul Boris Găină, Dumitru Ţâra etc. Câteva melodii interpretate de cantautorul Savelii Cojocari, prietenul de familie, ne-au bucurat inimile. S-au citit dedicații, referinţe adresate autorului cărţilor de autor, dar și celor prezenţi: Întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prietenească. Vedeţi albumul şi filmele(Accesati Titlurile de carți de autor cu numele Alexandru Ganenco):

Aprecieri şi referinţe despre Alexandru Ganenco:

– ”Alexandru Ganenco este un Om cu inima curată, onest, deși a lucrat în structurile statului, care pe parcursul anilor au avut nu cea mai bună imagine. Este un Om sensibil și săritor la nevoie, este un Om, în care poți avea încredere deplină în orice situație a vieții. Deși are simțul umorului bine dezvoltat, deși este o persoană sociabilă și inteligentă, totuși este zgârcit la vorbă, (această trăsătură de caracter este indisolubil legata de specificul meseriei). Fiecare cuvânt rostit de el este bine chibzuit și pus cu grijă la locul lui. Să vedeți cum radiază de fericire fața dumnealui, când vorbește despre soția sa, doamna Ana (Anișoara, cum o dezmiardă omagiatul nostru), când vorbeste despre nepotul său Daniel, student la celebra Universitate din Iași… Se mândreşte mult cu fiica Nina şi minunatul ginere Dumitru Dogaru, care îi este şi de mare ajutor… La această vârstă onorabilă,  domnul Alexandru Ganenco… Casă a construit, pomi a pus, fântână a zidit, copii și nepoți a crescut, cărți a scris, datoria față de țară și-a făcut-o cu onoare… Rămâne un lucru mic, dar foarte important: să fie sănătos să se bucure de toate aceste succese! LA MULȚI ANI DOMNULE ALEXANDRU GANENCO! LA MULȚI ANI, PRIETEN DRAG!”- Alexandru MORARU, istoric-arhivist şi publicist. 

Ca de obicei, cei interesaţi pot urmări evenimentul în albumul, accesând titlul evidenţiat, şi în filmele postate mai jos. VIVAT: Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC

Date biografice: Alexandru Ganenco. Născut în focul războiului, la 5 februarie 1942 în satul Carahasani, Ștefan-Vodă într-o familie de țărani cu mulți copii, tânărul Alexandru își face studiile la școala de 7 ani din sat, apoi la școala medie din s. Slobozia, după care ulterior merge la facultatea de istorie a Universității de Stat, pe care o absolvește cu bine, deoarece i-a plăcut istoria încă de mic copil. După facultate, își satisface serviciul militar în armata sovietică, fiind încorporat la marină. Anume aici, la flota maritimă și-a călit nu numai fizicul, dar și moralul, voința, felul de a fi.
Lucrează director de școală în satul Cerlina, Soroca, apoi în școala nr. 5 din orașul Soroca. Ulterior este ales la diferite funcții în organele comsomolului, apoi in organele de partid din raioanele Soroca și Râșcani.
După o perioadă de timp, Alexandru Ganenco este angajar la CC al PCM, apoi mai bine de 20 de ani lucrează ofițer în organele securității de stat. Ultimii cinci ani ai secolului XX a fost șef al Direcției Serviciului de Informații și Securitate pentru minicipiul Chișinău.
In colaborare apare volumul Tudor Țopa, Alexandru Ganenco ”Carahasani împovărat de ani”apărut la Fundația ”Draghiștea”, tipărită respectiv la Chișinău în anul 2015. Cartea are 316 pagini și apare într-o îngrijire poligrafică de colecție. La fel, in colaborare apare cartea Tudor Botnaru, Alexandru Ganenco ”Istoria serviciilor secrete (1940-2007)” apărută la Editura ”Museum” din Chișinău în anul 2004.

Alte surse cu protagonistul Alexandru Ganenco:

albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC

https://www.facebook.com/events/157635658258160/– evenimentul promo​ cu varia surse despre protagonist

https://mazarini.wordpress.com/2017/02/02/oameni-deosebiti-alexandru-ganenco-la-75-de-ani/

https://10tv.md/2018/03/17/ecoul-unirii-la-100-de-ani/

https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/06/28/ora-expertului-despre-lectura-si-carti-cu-alexandru-ganenco/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2532893086936500 – albumul foto de la Clubul IVC


7 comentarii

Doru Dendiu – protagonistul Clubului Impresii din viata si carti


        Ședința Clubului ”Impresii din viata si carti” de astăzi pentru noi a fost o experiență interesantă și chiar neașteptată, care s-a desfăşurat ca de la sine, fără vreun scenariu strict ticluit din timp, și pentru că protagonistul (nr87) și moderatoarea sunt speciali, oameni deosebiți din zona mass-media la nivel internațional, în care poți avea încredere. A fost o bună ocazie de a realiza cât de mult simțim și înțelegem cererile publicului. Probabil că astfel de personalități ca Doru Dendiu  nu avem suficient în Republica Moldova: un profesionist dur, jurnalist direct, care poate fi în același timp un părinte grijuliu, soț iubitor, prieten adevărat, profesor tolerant și un bărbat adevărat. Un erou și anti-erou în acelaș chip, dar și cu un simț al umorului deosebit. Depinde pentru cine… A fost mai mulți ani corespondent TVR la Chișinău, asta după ce a fost reporter de front în Afganistan şi fâşia Gaza. ”In curtea bunicului crestea un dud ale carui fructe mi-au indulcit copilaria.” – Timp de zece ani, Doru Dendiu  locuiește în Chișinău și face navete la Constanța, locul lui natal. Rezolvă orice problemă și ridică jamburi nerealiste în societatea civică, desigur că prin talentul deosebit de a scrie o face convingător… Problema e doar în moldoveanul care nu-și face timp să asculte de deștepți, problema e în mentalitate și, realmente, e în cei care ne conduc statul și concurează între ei prin modul intolerant de a rămâne la putere fără un rezultat bun pentru popor… Spiritual și perseverent, Doru Dendiu  are calități pentru care poate fi invidiat, iar unele acțiuni, precum în jocul de șah, luate ca exemplu bune de urmat. Găsește soluția, o cugetează cu fiecare pas înainte și, indiferent de impact, continuă activ să spună adevărul. Este obiectiv până la durererile de cap ale oponenților. Și în situații de conflict preferă să fie calm, sare peste cuvinte și trece la treabă: muncește, muncește, în acelaș timp, e foarte atent la familia și educația copiilor săi. Arta dialogului o cuprinde cu măestrie și de aceea o bună jumătate din problemele sale sunt rezolvate prin discuții pașnice, iar cele aromatizate cu ”amenințări” – înlăturate iscusit în virtual… Măestria se bazează pe dicționarul și modul lui elegant de a direcționa convorbirea, evitând ritmul periculos din partea provocatorilor neunioniști. Evitând politica, o parte din replicile sau comentariile lui Dendiu, cele mai profunde gânduri filosofice ar putea fi scoase pentru a se evidenția personal într-o discuție înțeleaptă! Unele le citiți mai jos…  Doru Dendiu  este și un mentor înțelept și pentru tânără generație care se vrea în domeniu, și în special, pentru copii. Știe că cu ei trebuie să vorbești ca și cu un adult, fără a uita în același timp, că sunt copii…  Să te respecți în primul rând pe sine, să nu jignești oamenii așa ca din senin, să poți apăra pe ceilalți mai vulnerabil, limba, națiunea… – un capital de adevăr, care de pe buzele lui Dendiu pare să fie dur, dar convingător… Albumul Doru Dendiu – protagonistul nr 87 la Clubul Impresii din viata si carti (deschideţi aici) 

”Şi cât voi trai, voi iubi” – cuvintele lui Dan Spataru si una din melodiile preferate de Dendiu… Cu un exterior mult plăcut, și în suflet – fidel și credincios, Doru Dendiu a cucerit-o pe soția lui Angela și în scurt timp au reușit să nască trei băieți! Angela, frumoasa dansatoare din celebrul ansamblu JOC din R. Moldova, a fost și ea protagonistă de succes în cadrul Clubul Impresii din Viata si Carti în 2015. În cele din urmă, sinceritatea lui Dendiu, emoția directă și credința sacră în sensul că ” un bărbat, dacă este adevărat, nu e nevoie să fie rugat de două ori”, plus responsabil de acțiunile lui și un patriot înflăcărat, care știe să găsească limbă comună cu oricare om. Este dornic să ajute această țară pe care o consideră unică cu România, dornic să salveze pe cei dragi, sute de nevinovați și reputația întregii tări, dar nu face deosebiri decât în mentalitate și conducerea extraterestră… ”Merg la Iaşi, să fac piaţa. E mai ieftin decât la Chişinău. De la carne la pastă de dinţi, e mai ieftin și cu siguranţă, mai calitativ. Când şi basarabenii vor înţelege asta, multe se vor schimba.” ”E un om care poate fi comparat cu o carte care impresionează’‘ – spune jurnalista de la Europa Libera Valentina Ursu. Vă propun să dați ascultării filmele ședinței cu Doru Dendiu la Clubul ”Impresii din viata si carti”  in cadrul BM B. P. Hasdeu. mai jos… (Svetlana Vizitiu)

Albumul cu imagini ”Doru Dendiu – protagonistul nr 87 la Clubul Impresii din viata si carti” (deschideţi aici) 

”Bine faci, bine găseşti”…… Doru Dendiu – Prezenţa puternică impresionează profund publicul, care trăieşte conţinutul poemului, se bucură îi admiră curajul, comentariile sincere pe alocuri ironice. Viaţa domnului Dendiu este un drum al iubirii pentru familie, ţară….. Modest cu respect pentru oamenii în mijlocul cărora se află. Am asistat la o lecţie adevărată de demnitate, verticalitate, spirit naţional şi limbă română… Bravo!!!!!” – Valentina Ciobanu

”De mai mulţi ani îl cunosc pe Dl Doru Dendiu. O persoană integră şi principială. Uneori unora nu le sunt pe plac unele afiramaţii, însă, cînd la rece, înţelegi că are dreptate. O persoană săritoare la nevoie. A făcut-o şi atunci cînd medicii au neglijat o atitudine profesională şi omănoasă faţă de nepoţelul Traian. Poate, că acest gest al lui Doru să facă ca acest copilaş să se bucure de viaţă, în acest an să plece la şcoală!!! Un profesionist perfect! Mulţi ani! Sănătate şi Baftă, Dle Doru Dendiu!” – Andrei Covrig

Reflecții de-ale Doru Dendiu:
‘Sunt probabil printre puţinii ziaruşti care au asistat la convorbirile telefonice dintre  liderii de la Chişinău şi Bucureşti în zilele acelea (2005). De atunci a apărut interesul meu pentru situaţia politică şi socială de peste Prut. Am păstrat legătura cu Chişinăul şi încet, încet mi-am dat seama că, într-un fel sau altul, „mămăliga va exploda” şi aici. Aşa am ajuns să transmit corspondenţe din Republica Moldova. Pentru că sunt reporter, iar un reporter vrea să fie acolo unde se întâmplă ceva.” – Doru Dendiu
Meseria de jurnalism:
Doru Dendiu: ”Primul pas spre jurnalismul de investigatie: sa nu crezi pe nimeni, nici cand iti pune documentul in fata ochilor. ca doar stampila poate fi corecta, dar textul pe care-i aplicata nu  macar si de aceea este regula de aur : trei surse. 
Facebook incepe sa devina cea mai buna sursa de informare. Probabil de aceea Facebook e foarte … controlat. Gresesc?”
Despre Coruptie si migratie:
Eu am cam înțeles de ce moldovenii fug peste hotare. Ei nu fug de țara Republica Moldova, ei fug de cetățenii țării Republica Moldova. Cetățenii țării Republica Moldova trăiesc în rahat din cauza
cetățenilor țării Republica Moldova. Pentru că daca politicienii și popii n-ar fura, profesorii și medicii n-ar lua mită iar lăcătușii n-ar bea, țara asta ar fi arătat oleacă altfel. Genial, si e valabil si pentru Romanica”
Mesaj pentru tinerii basarabeni:”Să se întoarcă acasă după ce îşi termină studiile. Mesajul e valabil şi pentru tinerii cărora nu le place să li se spună că sunt basarabeni. Sper că odată întorşi în ţară, cu sertarele mai bine aşezate în urma studiilor, vor înţelege că nu-i desparte reziduul mental al unei manipulări ordinare, îngrozitoare, la care au fost supuşi şi ei, şi părinţii lor. Republica Moldova va începe să producă pentru locuitorii ei atunci când va înceta să producă ură, minciună şi dezinformare.”
”E greu să faci performanţă cu tineri care învaţă de la profesori care n-au scris niciodată un reportaj, în adevăratul sens al cuvântului. Sigur, sunt şi câteva excepţii notabile, mă gândesc aici, de exemplu, la Nicolae Negru sau la Val Butnaru, sau la Vasile Botnaru. Dar este prea puţin pentru miile de cursanţi la jurnalism.”
Despre basarabeni:
Eu iubesc basarabenii şi pământul acesta bătut de soartă. Rămân aici pentru basarabeni şi pentru aceste pământuri care merită, cu prisosinţă, o lume mai bună şi un trai mai bun.”
” „Basarabia a ales pentru mine. Îi mulţumesc şi jur că nu o voi trăda niciodată”- Pentru mine există o singură Românie, din care fac parte şi gurile Dunării, şi Bucovina, şi Basarabia.”
” Chişinăul este unul din cele mai frumoase oraşe pe care le-am văzut. Sigur, nu se compară cu oraşele istorice româneşti, precum Sibiul, Braşovul sau Clujul, dar are un farmec aparte. În cartierul în care locuiesc acum sunt case vechi, cu o linie arhitecturală deosebită. E linişte. În ograda blocului, pe crengile copacilor, am văzut nu o dată păsări cu un colorit pe care îl nu-l mai văzusem din copilăria petrecută la bunici. Da, Chişinăul este pentru mine, azi, chiar prima casă, nu a doua.” –Doru Dendiu
”Mulţi mă consideră încă venetic. Îi tratez aşa cum sunt, ei îşi bat joc de propria istorie, de neamul din care fac parte. Din păcate, sunt mulţi din aceştia şi în actuala guvernare. În Basarabia, nu eu sunt venetic, în Basarabia, eu sunt acasă, sunt în ţara mea.”
Am revenit in Republica Moldova. Sunt fericit. Multumesc tuturor celor care m-au sustinut pana acum si sunt convins ca nu va voi dezamagi nici de acum inainte! Va iubesc. Republica Moldova este Patria Mea!- Doru Dendiu
”Gagauzia … inca un petec de pamant despre care miliarde de oameni nu stiu nimic, dar macar cateva sute de mii au aflat de la mine”
Relația cu politica:
Sunt jurnalist. Tot ce fac se vede pe sticla televizorului. Nu-i nimic secret aici. Faptul că pe unii, politicieni ori ba, îi deranjează, chiar şi acum, că văd şi spun, e altceva. Ca să mă înţelegeţi mai bine – am spus-o, încă din perioada când la butoane era miliţianul Voronin: voi pleca de la Chişinău atunci când Republica Moldova va reveni acasă, în familia europeană. Acasa şi Europa  sunt două cuvinte care încă deranjează la Chişinău.”
”Cum e să fii jurnalist, mai ales jurnalist „străin” în Chişinău? Chiar şi acum, după schimbarea puterii, este riscant. Am mai spus: în teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Irak, chiar dacă nu apuci să vezi glonţul, ştii cine l-a tras. În Chişinău, cu sistemul acesta complex de cumătrii şi interese, e dificil să faci o prognoză.”
Acasă” mă simt lângă părinţi, la Constanţa, deşi îi văd foarte rar. Dar, între Bucureşti şi Chisinau, alegerea mea este deja făcută. Am ales eu, m-a ales pământul acesta, nu ştiu. Nici nu vreau să ştiu. Îmi ajunge că mă ţine şi aş vrea să mă hrănească cu mai multe produse crescute în el, nu cu importuri făra gust.”
Despre Doru Dendiu spun prietenii:
”E un om care poate fi comparat cu o carte care impresioneaza” –Valentina Ursu
Аlexandr Petcov: ”…n-am privit, dar daca Doru zice ca-i minunat – minunat este!”
Boholt Elena Acelasi ziarist bun, care pune sufletul in tot ce face. Felicitari!
DATE BIOGRAFICE: Protagonistul Clubul ”Impresii din viata si carti” cu nr 87! Doru DENDIU, născut la 30 noiembrie 1967 în Constanţa, România, este un jurnalist roman stabilit în Republica Moldova în 2007. A fost corespondent TVR până în 2011. Anterior, a lucrat pentru mai multe posturi TV din Chişinău. Între 2010 şi 2011 a fost director de ştiri la Jurnal TV, iar acum ocupă aceeaşi poziţie la IMPACT TV.
Reţinerea lui în timpul protestelor din aprilie 2009 a provocat o reacţie notabilă a comunităţii media şi societăţii civile… La 14 aprilie, oficiali din Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene l-au somat să părăsească teritoriul Republicii Moldova deşi nu fusese constatată nicio încălcare a legislaţiei.
A revenit în Chişinău în noiembrie 2009 şi şi-a reluat activitatea de journalist.
Este căsătorit cu Angela Dendiu, fostă componentă a Ansamblului folcloric Joc. Cei doi au trei băieţi, toţi născuţi la Chişinău. Deţine cetăţenia Republicii Moldova din 2011, acordată prin decret prezidenţial de preşedintele Mihai Ghimpu
https://www.facebook.com/doru.dendiu
https://www.facebook.com/events/1907607182813670/

Albumul Doru Dendiu – protagonistul nr 87 la Clubul Impresii din viata si carti (deschideţi aici)  https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2383592415199902


13 comentarii

Vitalie Vovc la Clubul Impresii din viata si carti


”Există două realităţi distincte: Înăuntru si în afară. Atît! Restul nu sînt decît invenţii Ale minţilor voastre febrile.” (”Confesiunea Minerului ușii”, V. Vovc)
”Indiscutabil, eu știu că mă trag din viță de nobili frumoși și falnici: Decebal și Ștefan cel Mare sunt stră-stră-stră-buneii mei! Regele Mihai îmi este un văr drept (el, nu știu de ce, n-o știe), iar Miron Costin a fost dascălul stră-stră-stră-bunelului meu. Asta eu o știu și o afirm sus și tare! Însă, din păcate, nu-mi știu decât cine au fost părinții-buneii-străbuneii. 3 generații. Atât.” (Vitalie Vovc)

Astăzi, ne amintim de micile mari plăceri ale vieții de zi cu zi. Nevinovat și chiar indicat este îndemnul de a asculta cu pasiune o istorie de viață, ca și cum ai bea în fiecare zi un vin de calitate. Fie că preferi o carte, un film sau un bun și de încredere eveniment, intri la noi la Clubul”Impresii din viata si carti”, de la Biblioteca Municipala ”B.P.Hasdeu”, și vei avea parte de un festin de impresii și multe învățăminte, plus accesorii de suflet pentru experiență. Vă punem la dispoziție o personalitate notorie, o selecție de expresii menite să desăvârșească povestea unei vieți interesante, cel puțin inedită. Este vorba de Vitalie Vovc, al 82-lea protagonist la club, – un intelectual pan’la măduva osului, formatorul de opinie, jurnalist, scriitor, blogger, pur și simplu o persoană de excepție, foarte inteligentă și despre care e foarte greu să aduni corect calități caracteristice, pentru că în acest caz ar trebui să corespunzi și tu nivelului lui de inteligență. Recunosc că n-aș putea să intru ”prea des” într-un dialog cu el, îl consider prea înțelept pentru… nivelul meu, recunosc…

Vitalie Vovc parcă ar fi venit din epoca lui Dumas, atunci când aristocrația excela în saloanele palatelor anglo-franceze nu doar prin valsuri și lupte cu săbii. Chiar și înfățișarea lui Vovc amintește de înțeleptul Atos, care vorbea doar atunci când se cuvine! Un înflăcărat Portos care luptă pentru drapelul național și un frumos Aramis care crede în Dumnezeu! Şi ca D’Artanian care întrunește toate aceste calități, încă își adoră familia și copiii lui, luptă pentru adevăr, independență și drepturile omului în Republica Moldova, și pentru unitate, din îndepărtata France, cu speranța că urmașii lui se vor întoarce… totuși, în Basarabia, această ţară lepădată din ce în ce mai mult de tineri. Este ferm convins că așa va fi, pentru că acest ”secret” nu este greu de intuit. Toate scrierile și vorbele lui pe internet ne divulgă aceste lucuri, demne de ascultat și… de urmat… Şi cărţile, şi toată proza lui constă din adevărul despre societate. Lansată şi ultima operă Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole, deci, la fel la Clubul nostru printre altele, dar în prim rând a fost evidenţiată personalitatea de bază al acestui omuleţ fericit – Vitalie Vovc! Mai dă Doamne astefl de persoane peticului nostru de pământ moldovenesc… Vezi albumul de la eveniment, – ascultă şi admiră admiră toată povestea, şi oamenii minunaţi care vin la noi! Vitalie Vovc, protagonistul nr.82 la Clubul Impresii din viata si carti” – secvente minunate, accesaţi!

Vă propun să vizionați neapărat filmele de la ședința de astăzi, la fel și imaginile din album, accesând titlul evidențiat. Merită admirație și moderatoarea, frumoasă și inegalabilă, scriitoare și actriță – Radmila Popovici. Pe bună dreptate a fost una dintre evenimentele pentru care chiar am avut emoții din start de pregătiri. Vivat și jos pălăria! Clubul ”Impresii din viata si carti” (Svetlana Vizitiu )

Vitalie Vovc:”De mic copil am fost obișnuit să venerez Cartea. E un sentiment aproape religios. Nu puteam nici îndrăzni să mă gândesc la așa ceva! Dar acei oameni despre care vă spuneam, prin încurajările lor constante, prin tenacitatea cu care îmi adresau o întrebare, mereu aceeași – „Când apare cartea?” – m-au făcut treptat să cred că este posibil și că nu aș comite o blasfemie prea mare față de Măria Sa, Cartea, dacă este publicată.”

Despre Patrie:”Nimeni şi nimic, şi niciodata nu va reuşi să mă simt ruşinat sau complexat, sau stingherit de originea mea. Dimpotrivă! Sînt mîndru de neamul meu! Este al meu şi este ce este. Îmi asum obîrşia şi nu am cu nimeni nimic. Eu nici măcar nu urăsc pe cineva.” (V.Vovc, iunie, 2011)

VItalie Vovc despre societatea de ieri si azi:”…Nu, nu pot sa spun ca am fost trist. Era tocmai inversul: a existat un fel de euforie, de speranta ca de acum inainte totul se va schimba. notiuni precum ”glasnost’„, ”perestroïka”, libertate, aveau intr-adevar semnificatie. Democratie era ceva real si palpabil… A fost o epoca frumoasa si plină de viitor, nu ca cea de astazi…” (febr., 2015)

”Situaţia literară la zi în Basarabia”. Concluzia? N-am tras concluzii. Am zis ca viaţa e frumoasă, ca sunt o mulţime de oameni extraordinari şi talentaţi în jurul nostru, că sunt încă şi mai multe lucruri de făcut, inclusiv în ale scrisului!’‘ (V. Vovc, 10 iulie’17)

– Despre proteste:”Eu am iesit la proteste de trei ori in viata mea: 1) In 1998: eram student, lider sindical, si am iesit la greva pentru ca ni se întârzia bursa. nu o vazusem de trei luni. Eu traiam inca la mama acasa si personal nu ma afecta. Dar aveam colegi pentru care acei 50 de lei insemnau mult. Bursa ne-au platit-o. Iar eu am fost dat afara din job. (fiind student, eram angajat la facultate in calitate de laborant part-time.) 2) În 2009: eram deja la Paris de 9 ani. pentru ca au fost falsificate alegeri (cel putin asa credeam) si pentru ca statul a torturat. 3) În 2013: pentru Rosia Montana… Si inca ceva: am votat de fiecare data! chiar si atunci când PCRM-ul capata o majoritate covârsitoare in Parlament… Concluziile le faceti singuri.”

Vitalie Vovc despre Depresia contemporană: „Dacă nu aveţi nimic de făcut – fiţi frustraţi, simţiţi-vă nedreptăţiţi şi genii pustii.” !!! Cica depresia ar fi boala contemporanietatii… bizar, n-am auzit de asa ceva de la buneii mei la tara ! (8 decembrie, 2011)

Vitalie Vovc Despre depopularea unui stat:”Atit cifrele cit si concluziile sint discutabile… al doilea grafic demonstreza elocvent ca ponderea populatiei rurale fata de cea urbana ramine constanta de la 1980 incoace. Ceea ce inseamna ca ar trebui de intitulat articolul „depopularea Moldovei”, nu a satelor…” (5 noiembrie, 2011)

Vitalie Vovc, mai serios despre educație: ”Copilul dezvoltă o gindire abstracta relativ tirziu. adultii au o capacitate de a abstractiza mult mai mare (dar pierd din capacitatea de a invata). respectiv, continutul problemei are, totusi, importanta pentru pici. acei care puneau bombe si gloante in textele problemei stiau bine ce faceau”  (28oct, 2011)

Vitalie Vovc despre Timp:”Poate si nu ar trebui sa-l masuram… doar ca ne masoara el pe noi… si numai el cunoaste masura exacta a fiecurui din noi.” (24 oct, 2011)

Vitalie Vovc despre Viitor:”…de acord cu „n-avem incotro”! mai mult, eu sint convins: ca sa avem un „incotro” pe viitor, trebuie sa ne lamurim cu trecutul, dar aici e nevoie de discernamint… si de lecturi. multe lecturi…consider ca nu sintem mai rai decit oricara altii, dar nici mai buni. ceea ce ne lipseste este o continuitate generationala. „trecuta prin foc si prin sabie, furata tradata mereu” este exact despre noi. si daca „focul si sabia” au venit din exterior, cu furatul si tradatul ne-am descurcat si singuri.” oct, 2011

Vitalie Vovc despre Prieteni virtuali:”Retorica intrebare… cu „prietenii” adevarati comunic si fara FB, dar numai datorita FB pot comunica cu persoane cu adevarat interesante… In fine, datorita FB am facut cunostinta asta vara cu baieti de exceptie. Acum, daca cineva mai si citeste ce postez eu… OOOoooo! imi cresc urechile  :Uite, ai reactionat la postul meu si m-am simtit magulit, intr-un fel. Eu unul citesc destul de regulat ce este postat de altii. Desi sint relativ selectiv si zgircit la likuri. Nu stiu daca din start astept „comunicare” via FB. Totusi e o chestie geniala, daca stii cum si cu ce se maninca”

Vitalie Vovc despre Rădăcini:”Cronicarul Ureche zicea că ne tragem cu toţii „de la Rîm”. Alţi contemporani de-ai noştri sapă şi mai adînc şi afirmă că am fi daco-traco-geţi-begeţi. Alţii refuză orice săpătură arheo-etnologică şi afirmă că steaua ne-a răsărit (împreună cu o seceră şi un ciocan) la Est…  Aureliu Busuioc, cu o caracteristică dezinvoltă zdrobitoare, ne propune o altă versiune: şi dacă ne-am trage din… găinari? „Hronicul Găinarilor”: roman pe care l-am citit şi l-am pus pe raft printre carţile bune. De citit!” (Octombrie, 2011)

Vitalie Vovc despre coruptie si functionari:”Motivatia primara a functionarului este perenizarea propriei „functii”. In mare parte de asta si devin functionari – de dragul stabilitatii. Daca nu exista un sistem care ar corela aceasta motivatie (+ satisfacerea a cel putin 2 nivele Maslowiene) cu performanta functiei atunci… avem ce avem. un sistem coruptibil (revenim la faimoasele necesitati de baza si nu numai), fara motivatii (legea economiei energiei: maxim rezultat cu efort minim), unde nici macar produsul nu este necesar de livrat. Normal: eu am „cumparat” postul (tranzactia nu e neaparat exprimata in bani, apartenenta la un partid si sustinerea unui candidat X e o contra-valoare semnificativa) respectiv am dreptul la uzufruct: „lasarea in pace” exprimata prin lipsa de control si o libertate (proportionala cu postul desigur) in a rentabiliza „investitia”… Cum sa tai capul unui om „de-al nostru”?” (2011)

Există momente în viaţă care le depăşesc în intensitate pe toate. Toată fiinţa îţi este acăpărată şi celor lumeşti nu le mai vezi rostul, îţi par nişte vânzoleli ridicole. Dar aceste momente de paroxism existenţial au şi un lucru bun: acel de a-ţi face ordine în grila valorică, de a le pune pe toate la locul lor, de a ierarhiza, încă o dată!, tot şi toate câte ţi se întâmplă, de a te face să percepi lumea exact aşa cum trebuie privită ea, zburându-ţi, printr-o suflare a destinului, voalul netrebnic din faţa ochilor şi toate filtrele şi matricile pe care ni le clădim pe post de ochelari şi care ne împiedică să percepem lumina în deplina claritate a ei, cu tot spectrul de culori şi raze.” – (V.Vovc în deschide.md)

V.Vovc, foarte critic si obiectiv:”Am citit „157 de trepte spre iad sau Salvați-mă la Roșia Montană” de Alexandru Vakulovski. Nu mi-a placut. Fiindca nu poate place durerea. durerea omonimica din mine. durerea cruda. cruzime semantica si lexicala. cruzimea noastra cea de toate zilele. De citit!” (si… totuși o recomandă 🙂

Vitalie Vovc despre Blogul lui Gh.Erizanu / ”este unul din blogurile pe care le citesc regulat. are un stil perfect adaptat suportului. Laconic, dar cu o intertextualitate incarcata”.

Azi am terminat Purificarea. E titlul unui roman. De Sofi Oksanen (in engleza – Purge. in finlandeza – Puhdistus). Daca credeti ca stiti totul despre Stalin si colectivizare, pactul Ribbentrop-Molotov si deportari, atunci nu stiti nimic. Daca credeti ca stiti totul despre „tranzitie” si „anii 90”, atunci ati avut noroc. Daca stiti pertinent carei tabere ideologico-politice apartineti, atunci nu ati cautat destul… sau nu ati citit inca romanul „Purificare” de Sofi Oksanen. Un MUST READ!” – V.Vovc, septembrie 2011

Vitalie Vovc despre cartea lui Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole

O carte despre mineO carte despre tine. O carte despre noi. O încercare de a înțelege ce se întâmplă cu oamenii pe acest petec de pământ” Îmi dau seama că este extrem de pretențios ce am scris, dar nu există spațiu mai pretențios decât rețelele de socializare, precum Twitter. Aș putea s-o întorc și altfel: „Cititorule! Te vei regăsi printre rândurile acestei cărți, cum te-ai uita în oglindă, și nu sunt sigur că o să-ți placă neapărat ce vei vedea… Te rog de mă iartă…

Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole Liviu Antonesei: „Una dintre cele mai interesante cărți despre Basarabia, dar nu e doar despre asta, ci și despre lume, de istorie, despre fratele Vitalie însuși, citită de mine în ultimii ani, nu puțini. E un fel de „apropiere prin îndepărtare”, cum spunea un alt poet, sau poate o „îndepărtare prin apropiere”?”

Un popor care citește întotdeauna are viitor. Un popor care citește mult, are un viitor cert. Și această regulă se aplică fără excepții de niciun fel. Nici măcar studiile și acumularea de diplome nu ajută mult. Acumularea de cunoștințe fără plasticitatea gândului nu este decât un set de reguli și procedee, instrucțiuni tehnice de aplicare a ceva care a fost gândit de alții… Bineînțeles, cu condiția să nu rămâi prizonier al unei singure cărți…” (Vitalie Vovc)

Referințe de la prieteni recunoscători:

Anastasia Moldovanu:”Am asistat la întrunirea Clubului ”Impresii din viață și cărți”, la care protagonistul a fost Vitalie Vovc, scriitor moldovean stabilit cu traiul la Paric, blogger și un cititor împătimit, activitatea căruia este bine cunoscută în mediul basarabean. Personal, îl felicit din toată inima cu apariția primei sale cărți și sper să mai urmeze și altele. Însă am avut și niște așteptățri de la această întâlnire, am dorit să-i aud vocea și păsul acum, după vre-o doi ani. La sfârșitul lui iunie 2015 eram derutată. Se terminase campania electorală (bătălia) pentru alegerea primarului general al Chișinăului. Simțeam un gol imens în suflet, deși rezultatul a fost cel, pe care-l râvnisem noi toți, din țară și peste hotarele ei – să biruie ai noștri, cu Europa… A fost o campanie prea de tot, murdară, cu mizerii, care a fost sprijinită sau alimentată și de ai noștri, pro-europenii (nemaivorbind de ceilalți), îmi era rușine pentru aceasta. Știam sigur că mulți alții aveau aceeași stare de derută. Având experiența anilor trecuți (revoluția din 7 aprilie 2009, pe care eu, deși mă străduiam să fiu în rând cu lumea, n-am putut-o agrea, aveam niște semne de întrebare, dar pe care nu îndrăzne-am să le pun din motivul euforiei care a cuprins societatea noastră atunci), n-am făcut-o nici de această dată. Urmăream atitudinea și opțiunile conaționalilor noștri de peste hotare, doar alegerea unui primar cu viziuni pro-occidentale la Chișinău era în vizorul diasporei. Activitatea lui Vitalie Vovc era/este bine cunoscută aici, acasă. Și am apelat, desigur, în mod privat, la Dumnealui, eram curioasă să-i aflu părerea. Și iată răspunsul lui: „Dragă Anastasia, Vă mulţumesc pentru acest mesaj care, nu doar că nu m-a deranjat, dar pe care l-am citit dădăori şi cu mare atenţie. … Nu pot să nu fiu de acord cu D-stră: campaniile electorale sunt murdare şi depăşesc cu mult orice limită a bunului simţ. Si problema nu este neapărat a politicienilor. Iată ce trebuie să înţelegem : problema este a noastră a tuturor. Inchipuiţi-vă în această cuşcă de hiene o căprioară, un politician cuminte şi cumsecade, care ar renunţa la jigniri şi mesaje licenţioase : ar reuşi el să câştige alegerile ? Eu sunt de părerea că nici nu va fi observat… Mai mult, dacă cumva nu ar răspunde, ar risca să fie taxat de molău… Şi aceasta este adevărata noastră tragedie… S-a vorbit mult despre calitatea „electoratului”, impersonificare şi singularizare supărătoare, căci acest „electorat” este compus din oameni. Cum de s-a ajuns aici ? E prea mult de explicat şi, după cum o menţionaţi şi D-stră, este un vast şi lung subiect. Dar am să revin cu câteva întrebări (retorice, bineînţeles) : Ce se întâmplă cu educaţia copiilor ? Ce se întâmplă cu şcolile noastre ? Care sunt valorile şi cine sunt acei care le incurcă copiilor noştri ?… Din păcate, răspunsurile şi constatarea (neputincioasă…) a faptelor mă fac să cred, cu regret şi chiar durere, că fenomenele pe care le descrieţi nu doar că vor dispare dar se vor aprofunda… Şi pe final aş mai vrea să vă zic câte ceva şi despre politicieni : atunci când semeni vânt culegi furtună. Daca sunt insultaţi, politicienii ar trebui să se întrebe, înainte de toate, dacă nu au insultat şi ei la rândul lor. În acelaşi timp, atunci când vorbim despre un personaj politic, oricare ar fi el – Greceanâi, Voronin, Ghimpu, Chirtoacă ori Filat cu Plahotniuc – vorbim de nişte imagini, asistăm la o relativă depersonificare a lor şi astfel aceste personaje sunt lipsite în imaginarul colectiv şi mediatic de atribute umane, precum vârstă, gen, legături eventuale familiale, etc…. Încercările politicienilor de a raspândi zvonuri despre viaţa lor personală, de a poza cu familia, etc.,etc. nu sunt decât un efort de umanizare a propriilor „icoane”, dar fenomenul nu poate, prin definiţie, fi evitat. Cu toate acestea, cele spuse mai sus nici într-un caz nu poate fi o scuză pentru limbaj licenţios, murdărie şi scârnă. Voi pune punct aici, nu înainte de a vă ura multă sănătate, curaj şi… speranţă! Să nu ne pierdem capacitatea de a vedea frumosul din jur, din oamenii care ne încojoară ! Numai astfel vom mai putea păstra ceva şanse spre mai bine. Cu mult respect, Vitalie Vovc”

”Mai iată un prieten pe care nu l-am văzut în ochi niciodată, dar mite să dau mână cu mână! În această vară – mai-mai să ne întâlnim. El vine în Moldova să-și lanseze o carte și pleacă pe 15 august, iar eu vin pe 18 august, tot să lansez o carte, și deci, după cum se vede din această propoziție, nu ne intersectăm, măcar crăchi. Poate la anul, dacă ne-om „logistica„ cumva următoarele cărți, care să apară concomitent, poate doar atunci vom sta la o cafea sau la o bere, la Chișinău. – Vitalic, privet din Canada! Mulțumesc că exiști, eu citesc toate analizele tale politice săptămânale și-mi foarte plac. (Scuze, dacă uit să apăs Like de fiecare dată)” – Doru Ciocanu (11iulie’17)

Maria Caprian: ”Vitalie, Imi aduci aminte de sedintele cenaclului literar pe care-l aveam la scoala. O seara in luna citeam, recitam, cintam si ne délectâm de opere literare. Scrii foarte bine, merci din partea cititorilor.”

Lidia Kulikovski:”Vitalie Vovc fiind colega cu mama ta iti spun ca generatia noastra imbatrineste frumos. Imbatrinim frumos pentru ca avem copii buni ca tine, pentru ca ne aduceti bucurie si asta ne facesi mai frumoase. Dar nu imbatrinim…doar ambalajul se shifoneaza putin, inima e la fel de tinara ca in copilarie, cu inima tinara inaintam frumos prin ani si suntem mindre de voi. Bravo, Vitalie pentru fotografia rascolitoare de tinereti!” (2016) 

Vitalie Vovc este omul care, atunci când nu organizează şi optimizează fluxuri pentru mari grupuri industriale la Paris, scrie. Iar din iunie 2017 este și autorul cărții „Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole”, apărută la Chișinău editura „Prut Internațional” – (stiripozitive.eu)

Surse si date biografice:

http://www.vitalie-vovc.com/

https://www.facebook.com/vitalie.vovc

https://www.facebook.com/alerta.oranj/

Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole

http://www.stiripozitive.eu/libview.php?l=ro&idc=6&id=3542&t=%2FOameni%2FCultura%2FOamenii-m-au-facut-sa-cred-ca-este-posibil-Vitalie-Vovc 

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2320242711534873 – album


32 comentarii

”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, autor Vasile Vizitiu


Vasile Vizitiu marinarPrima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș prin troiene de zăpadă. Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă cu urechi pe cap, strâns legată cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe după ce mă rostogoleam cu sania, mă ridica și mă scutura de omăt, apoi mă punea la loc, și ținând bine frânghiile legate mă ducea cu o viteză nebună în goana soarelui ce strălucea orbitor în albia omătului, și eu fericită țipam și râdeam de bucurie și de spaima vitezei mari. Încă nu puteam vorbi, probabil atunci părinții mei au aflat că nu aud, de vină fiind o simplă eroare a medicilor cu supradoze de antibiotice cu streptomițină, ceea ce m-a marcat pe viață, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții pe care le poate avea orice om normal… eu cu tataTata înțelegea, că doream o viteză cât mai rapidă, și mă făcea să zbor cu sania… Eram tare fericită… Atunci am realizat, că sunt un Om în Viață, că am Părinți, că sunt un Copil fericit cu Mamă și Tată pe care-i iubeam enorm: am simtit-o în acel moment cu sania, nu știu, de ce, dar e primul caz din copilărie cu tata pe care l-am memorizat… Ei bine, tata era mereu plecat de acasă. Venea, de obicei, la masă, era un om public, și avea șofer de serviciu care îl aducea obosit și înfometat. Era strict cu disciplina și planurile lui de lucru, dar la masă venea acasă pentru că bucate ca ale mamei mele Teodora nu le prepara nimeni. Mama lucra la policlinică raională și, zi de zi, venea la amiază la masă, mai degrabă că să-l hrănească pe tata. Avea mare grijă de el și de noi cei trei copii ai lor. Cred că mama este mereu talismanul tatei, pentru că au fost câteva cazuri de cumpănă, și totdeauna mama i-a salvat viața. Vasilii Vizitiu carteaDar despre toate acestea, vă recomand să citiți din cartea lui tata ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” – e foarte ușor de citit, și e scrisă conform dialectului personalizat Vasile Vizitiu. Eu însă-mi cunosc pe tata ca un om fain, fan al tradițiilor și obiceiurilor moldovenești, un cântăreț și îndrăgostit de muzică populară, a tot ce a însemnat pentru noi moldovenii, de-a lungul timpului, – este cel care recunoaște că Limba noastră este cea Română, iar Basarabia a fost dezlipită de România și aceste lucruri trebuie reparate! Cea mai recentă apariție de carte a tatălui este destinată familiei, dar spre surprinderea noastră aplaudată de câteva personalități care insistă să fie publică. ”A trecut tinerețea, dar odihnă nu mai avem…”, – spune tata. Atât de bine îl înțeleg, dar din păcate nu pot schimba nimic, oricât nu-mi doresc acest fapt. Tata este interesat de politică de – și după ’91, de corupția în țară, de jocurile ascunse publicului larg. Este foarte priceput în economie, managemenet organizatoric, a condus toată viața și s-a bucurat de respectul oamenilor, fără cei cu urzeli și invidie. Teodora si Vasile VizitiuUn om onest în mizeria societății contemporane, de pe urma căreia au avut de suferit mai mulți moldoveni, nu doar el. Sunt suficiente motive pentru a citi volumul de față. Este pentru oricine vrea să se piardă în țesăturile unei lumi de la țară cu un farmec aparte, de la începutul secolului XX până prezent, întinsă pe câteva generații de oameni, cu zeci și zeci de povestioare învăluite într-un realism magic care-ți amintește necontenit de Omul Vasile Vizitiu și moldovenii noștri. Paginile volumuli sunt împărțite în capitole scurt creative, plastice, iar rândurile te poartă de la muzica sufletului la nostalgie, de la filozofie la spiritualitate, de la religie și prin multe alte relatări pline cu tâlc. În plus, forma sub care sunt redate experiențele și poveștile autorului, proza scurtă, însoțită de multiple imagini, este cât se poate simplă și potrivită pentru un cititor înțelept. DSC_3410Nu este o lectură rapidă, cu toate că are un tipar larg, cu o narațiune populară, ea se deschide încet, încet, și se dezvăluie sub multiplele sale chipuri cititorului care are răbdare și este interesat de istorie, tradiții moldovenești, dar și de personalități simple fără aspirații de vedetism… Și mai mult, aducem sincere mulțumiri redactorilor Ion Borș, Dina Ciocanu, Alexandra Perez, Tipografia Centrală din Chișinău- celor care  au contribuit semnificativ și cu bunăștiință la această lucrare cu peste 200 de pagini. O lectură complexă și chiar necesară. Încercați, mai întâi, câteva fragmente din carte:

Cuptorul era larg, de încăpeam toți – tata, mama și noi, copiii. Ne încălzeam pe cuptor, așteptând când mama va scoate de pe jăraticul încins tăvile cu plăcintele cu varză, cu brânză și cu cartofi, învârtită dulce cu magiun și mac. Mama cocea pâine gustoasă, colaci și turtă dulce. Aluatul creștea foarte bine, de se ridica deasupra tăvilor. Pâinea scoasă din cuptor era rumenă și puhavă. Aburul ei amețitor ne îmbăta cu arome, rămânând în amintirea noastră pentru toată viața. Boarea copilăriei!”; ”Eu am venit pe lume după sfintele sărbători de Crăciun, Anul Nou și Boboteaza, la 30 ianuarie 1936… Aceasta este casa părinților mei, Feodosia si Mihail VizitiuMihail și Feodosia, aici m-am născut eu, frații mei și surorile” – învăluit de amintiri tatăl meu relatează istoria vieții lui în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. ”Mămica mea este cea mai bună, cea mai blândă, cea mai frumoasă, este calmă, harnică și muncește mult. Chiar și la 94 de ani – ea se așeza pe pământ, lua sapa și prășea cartofii împrejurul ei, pe urmă trecea la altă bucată și continua lucrul. Ea nu putea să se odihnească…”

Se spune că moșia, pe care astăzi se află orașul Florești și satul Vărvăreuca, au aparținut boierului Florea. Pe soția boierului o chema Varvara. Boierul Florea a hotărât să construiască pe ambele maluri ale răutului două localități. Localitatea de pe malul stâng a fost numită, după numele său, Florești. Cea de pe malul drept au numit-o Vărvăreuca, în cinstea soției sale, Varvara. Locuitorii au venit din satele apropiate și s-au așezat cu traiul aici, în valea Răutului, fiind apărați de vânturi și viscole, având în preajmă apa râului”… Așa a apărut și orașul Mărculești (din altă legendă: după numele fiului Marcu) – din cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” de Vasile Vizitiu.DSC_3416

Tăiatul porcului constituia un ritual aparte, se efectua colectiv. Veneau în ajutor vecinii Fiodor Cebotaru, Afanasie Chircă și fratele lui tata, Nicolae Vizitiu. Ei răsturnau porcul pe spate, iar Fiodor Cebotaru, cu un cuțit lungăreț, nu prea lat, dar bine ascuțit, printr-o mișcare îndemânatică, înjunghia animalul direct în inimă. Eu mă ascundeam după casă, ca să nu văd acest ritual. Îmi era jale de porc. Dar curiozitatea mă readucea când se pregăteau paiele mirositoare pentru pârlirea lui. Priveam fascinat de la distanță cu câtă iscusință bărbații curățeau pielea înnegrită de foc, șoricul rămânând galben, ademenitor.Vasile Vizitiu gand Focul de paie înmuia șoricul și-i dădea un gust deosebit, îndescriptibil. Nouă, copilașilor, pe lângă șoric, ne revenea codița, urechile și bășica porcului, bine frecată în cenușă și umflată. Bășica era mingea copilăriei noastre. Apoi, după curățirea pielii de peri și spălarea pe toate părțile, treceau la desecarea animalului. Cel mai greu se curățeau picioarele și capul…”

și tot așa, Vasile Vizitiu, cu un limbaj specific oamenilor de la țară, povestește în continuare despre fiecare detaliu referitor la acest ritual, dar și despre alte obiceiuri, istorii haioase sau dramatice, care se petreceau în curțile satelor basarabene, fără să omită numele a zeci de gospodari sau prieteni de viață. În carte sunt zeci de imagini din secole trecute, care descoperă momente din viață redate cu o dragoste enormă de țară, de tradiții și obiceiuri moldovenești vechi, cu un spirit firesc copilăresc atât de apropiat sufletelor noastre că la unele amintiri de-ale autorului nu poți să nu te oprești  scăpând nostalgic o lacrimă de dor, în special, la istorisiri despre familii, război și deportări… (SV)SDC17801

Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”

Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”strabunii Vizitiu

Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”Vasile Vizitiu, 80 de ani

”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”

Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintirea celor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – Vasile Vizitiu, dinastia Vizitiuîn cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. ❤

alte surse>

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/redactori

#Vasile_Vizitiu (30 ianuarie 1936 – 11 decembrie 2020)

Onoare și amintire binecuvântată, tată!


10 comentarii

MIHAI DOLGAN: „Ce-a fost nu s-a pierdut!”


                  ImagineDevine şi mai trist, precum a fost la vestea trecerii în cealaltă lume a artistului Mihai Dolgan: simţim profund lipsa lui. Va fi fiind muzică şi cântec pe lumea cealaltă? Cine poate şti, devreme ce nimeni nu s-a mai întors să ne spună cum e? Totuşi, ar trebui să fie ceva şi acolo: prea mulţi poeţi, muzicieni, compozitori şi artişti de tot felul s-au grăbit să ajungă pe acel tărâm… Oricum, aici, chiar şi după dispariţia omului, a rămas o lume de cântec numită Mihai Dolgan… cu „Norocul” lui! Se spune că misterul tinereţii eterne li se dezvăluie doar celor aleşi. Judecând după forţa de care a dat dovadă, dar mai ales timbrul muzicii sale, Mihai Dolgan se numără printre aceştia… A fost omul, care a pus muzica mai presus de orice. Performanţă. Studiu. Perfecţiune. Când apărea pe scenă, împreună cu formaţia „Noroc”, atât de mult era iubit de oameni că nu mai era lăsat să plece. A plecat… fără voie. A fost un vis, pe care-l mai trăieşti şi în prezent; un vis, din care nu te mai trezeşti, nici în viitor. Chitarele nu mor! Ce-a fost nu se mai pierde… Nu cred că există cineva care să nu fi ascultat şi dansat pe celebrele hituri De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara… Le-a cântat toată lumea! Se pare, că rari au fost cei, care au gustat din dulcele succesului la fel ca el şi colegii săi de trupă. A fost atât de răsunător, ca un noroc, pe care ni l-ar împărtăşi, ca unor novici…
Câteva schimburi de priviri asupra vieţii lui Dolgan, autorul celor mai iubite piese, n-ar deranja: s-ar părea, că a fost presărată doar cu trandafiri. S-a născut la 15 martie 1942 în satul Vladimireşti, Sângerei (jud. Bălţi). A cunoscut deportările: întreaga sa familie a fost exilată în Siberia – pentru crima că a posedat o bucată de pământ şi vite necesare pentru a-l lucra. În 1957 a avut posibilitatea reîntoarcerii în Moldova, însă lipsa resurselor financiare l-a impus voluntar unui nou exil în Kazahstan. Mic fiind, a studiat muzica la Chişinău, datorită surorii sale Eugenia, care reuşise să se salveze de urgia pribegiei, căsătorindu-se.
A debutat ca instrumentist la Casa de Cultură din Sângerei. Apoi, a creat o trupă de jazz, în 1967: a fost visul lui nemărginit! Mânia sorţii: cei cinci tineri talentaţi şi ambiţioşi din trupă, au ales numele formaţiei – „Noroc”. Dar era nevoie de aprobarea concertelor, astfel erau timpurile. La o şedinţă a forurilor culturale, pentru investigarea valorii muzicale, dar şi a orientării politice a formaţiei, consiliul s-a opus adoptării programului de concert, considerând că muzica lor este de orientare prooccidentală. În plus, se lua în consideraţie lipsa cântecelor patriotice. Până la urmă, le-a fost oferită şansa de a reface programul. Şi pentru că nu muzica era ceea ce le lipsea, ulterior, a fost acceptat primul program. Urmează triumful „Norocului” pe scenă, piesele lor De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara, Dor, dorule etc. devin şlagăre. În 1970 grupul „Noroc” obţinea laurii Festivalului Internaţional „Lira Bratislavei”, ca reprezentant al Casei de Discuri „Melodia” din Moscova, iar piesa Cântă un artist a întrat în Top 10 britanic! Urmează turneele prin republicile Uniunii Sovietice, însă la 18 august 1970 ziarul Adevărul Vinniţei publicase un articol de o virulenţă extremă împotriva muzicii decadente, care îi supărase pe mulţi. Responsabilii campaniei de desfiinţare a trupei „Noroc”, tinere de doar patru ani, au luat decizia ca trupa să nu mai aibă dreptul de a activa în Moldova. Motivele ar fi fost, printre altele, lipsa disciplinei şi a ţinutei scenice, promovarea unor valori artistice de proastă calitate! A fost o grea lovitură, ce a dus la risipirea membrilor trupei în cele patru direcţii: au fost împrăştiaţi toţi membrii trupei, doar Mihai Dolgan şi Lidia Botezatu au rămas împreună, erau deja căsătoriţi; cuplul fiind nevoit să se despartă şi de copilul lor, Radu, lăsându-l în grija buneilor din partea mamei. La Tambov, în Rusia, grupul „Noroc” a devenit nu pentru mult timp „De ce plâng chitarele”. Concertele lor se bucurau de un mare succes: erau cap de afiş, însă apare un nou ordin de interdicţie. Nu tot ce era rău în Rusia, va dăuna şi în Ucraina: unde, băieţii formaţiei, avuseseră deja succes, iar Filarmonica din Cerkassî i-a angajat ca solişti. Aici, au avut parte de atitudine umană şi de susţinere caldă din partea autorităţilor care le ofereau şi spaţiu locativ, doar să activeze în acel oraş. Apar noi membri în formaţie: soţii Presneakov din Sverdlovsk, revine Ştefan Petrache, se alătură fratele lui Alexandru Cazacu, Anatol. Au cântat doi ani, traducând piesele în ucraineană, aplaudaţi fiind la fel de mult.Imagine
Viaţa muzicală progresa rapid în spaţiul sovietic, doar Chişinăul dormita la acest capitol. La sfatul lui Petru Lucinschi, căruia i s-au adresat după ajutor, soţii Dolgan au introdus în repertoriul lor câteva piese… patriotice, fiind nevoiţi, pentru a fi reabilitaţi, să cânte în formaţia „Zâmbet”, condusă de Efim Bălţanu. Astfel, sperau să reînvie proiectul cu „Noroc”. Lucrurile, pare că s-ar fi îmbunătăţit, fiind posibilă chiar reîntoarcerea la Chişinău, unde au apărut sub un alt nume: „Contemporanul”, din componenţa căruia fac parte Mihai Dolgan, fraţii Cazacu, Valentin Goga, soţii Glec, Lidia Botezatu şi Ion Suruceanu. După concerte de succes în Chişinău şi aprobarea de către instanţe, încep turneele în Rusia. Iar în 1988 grupul revenea la vechiul nume – „Noroc”!…
Despre trupa „Noroc” Dumitru Matcovschi scria „că este primul şi singurul ansamblu care ne face onoare până azi…” „Generaţia noastră, a anilor ’60, nu recunoştea altă formaţie decât „Noroc”. Artiştii de mai târziu au venit pe drumul deschis de Mihai Dolgan”, a spus scriitorul Ion Hadârcă. „Creatorul „Noroc”-ului este un mare om de cultură, un muzician şi un compozitor pe cât de talentat, pe atât de simplu. E un om modest prin măreţia sa şi măreţ prin modestia sa”– sunt cuvinte spuse despre regretatul Mihai Dolgan de către Grigore Eremei. „Am crescut cu repertoriul formaţiei „Noroc” şi tot cu piesele lor mergem acolo unde vom încheia socotelile lumeşti”, consideră Gheorghe Urschi. Lidia Botezatu, soţia: „Întorcându-mi privirile îndărăt peste ani şi întâmplări, azi am înţeles bine acest lucru: am acceptat acest mod de viaţă pentru că odată, hăt-demult, m-am îndrăgostit de un om fără pereche. Era Mihai Dolgan…” Iar Radu Dolgan: „…Trebuie să-i mulţumesc Lui Dumnezeu că mi-a dat această soartă, că sunt fiul lui Mihai Dolgan.”Imagine
În 2007 a ieşit de sub tipar volumul care relevă viaţa şi activitatea muzicianului: Mihai Dolgan: Taina vieţii mele; aportul lui în cultura muzicală din Basarabia a fost fenomenală! Precum „The Beatles” a revoluţionat muzica uşoară de pe glob, Mihai Dolgan, a făcut acelaşi lucru în spaţiul euro-asiatic, supravegheat de fosta URSS. A fost o garanţie a calităţii unui spectacol şi a succesului la public. Nu doar prin talentul său prodigios, ci şi prin calităţile umane: bunătatea şi amabilitatea, căldura sufletească… Iubitor de ironie, de discreţie şi de profunzime. Artist al Poporului. ImagineMarele Maestru al melodiilor de neuitat… Revenind la formaţia „Noroc”, au fost împreună 40 de ani, practic în aceeaşi formulă, căci pe toţi i-a legat aceeaşi pasiune – muzica. Mihai Dolgan a fost pentru ei un fel de leagăn, lângă care s-au strâns şi au activat perfect. Un lucru pentru ieri, azi şi mâine, un vis pe care ar vrea să-l trăiască oricare din noi. Visul de a ajunge cel mai bun dintre cei mai buni! Versurile cântate de el rămân un regret şoptit…
Pe 16 martie 2008, Mihai Dolgan a trecut in nefiinţă…
                                                                 Svetlana VIZITIU