Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


4 comentarii

Chișinăul citește – Claudia Partole, Vasile Romanciuc, C. Cheianu. Descoperă Biblia. La BM B.P.Hasdeu.


Cărțile autorilor: „Fraierul”, de Claudia Partole, (categoria tineri);) „Toate întâmplările se prefac în cuvinte”, Vasile Romanciuc (categoria copii) și „Hotel California”, de Constantin Cheianu (categoria adulți – au fost selectate în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Programului de lectură „Chişinăul citeşte”2022. Programul de lectură „Chișinăul citește” Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, este unul din cele mai îndrăgite și longevive programe culturale de nivel municipal, ce promovează lectura și susține cunoașterea literaturii române contemporane din Republica Moldova. Programul este de implicare educațională și culturală a tuturor cititorilor.

  • „Fraierul”, de Claudia Partole (categoria tineri)
    M-am născut! Mama m-a adus pe lume. M-a ajutat să cresc, dar, după ce am căzut rău de tot, să renasc ar fi miracol…” /p.61/
  • O carte de atitudine pentru adolescenți, părinți, profesori, diriginți, cadrelor didactice în procesul educațional, dar și pentru dezvoltare personală. Experienţa personajelor îi va ajuta să-şi clarifice multe întrebări de relație și comunicare, să devină mai buni şi mai toleranţi cu oamenii. Cei maturi vor avea în această carte un bogat material didactic expresiv şi convingător. Părinţii reprezintă primul model social de influenţare a copiilor şi că aceştia contribuie la formarea concepţiei despre viaţă, a modelului de comportare şi de relaţionare a copiilor.
    „Îl auzeam pe tata vorbind de unul singur. El, care se amuza, nu foarte de mult, pe seama unui vecin dus cu pluta, care mergea pe stradă certându-se cu sine. Acum, ținea capul în pumni, frământându-se și încercând să-l convingă pe un cineva nevăzut că nu are dreptate. Vorbea încet, cu glas îndoielnic, dar revoltat la culme: – Nu poate fi! Nu putea fi Nicu al meu la volanul mașinii tale! N-avea cum… Întâi de toate, nu știe să șofeze! Deși nu pot ști ce-a fost în capul lui… Copiii ăștea! / „Ai dreptate! Nu eram eu!” îi strigam, dar nu mă auzea, continua să-i vorbească acelui nimănui. Ascultam, asistând ca un inculpat la propriu-i proces, dar neavând dreptul la cuvânt.”(p.64)
    Fraierul”, un volum important pentru a înțelege copiii voștri, dar și pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului, şi pentru crearea unei relaţii adecvate şi a unei comunicări eficiente între părinte şi copil. Ca orice altă relaţie, relaţia părinte-copil este una complexă, care începe să se construiască încă din primele zile de viaţă ale copilului şi care impune foarte multe condiţii- răbdare, dăruie, înţelegere, atenţie, dragoste, comunicare… Această relaţie se bazează atât pe comunicarea verbală, cât şi pe cea nonverbală – gesturi, mimică, ton al vocii, postură care să întărească cele comunicate verbal de părinte. Toate, ce includ un cuvânt Atitudinea – veți citi în această carte.
    În „Fraierul” personajul principal, un adolescent se așază confortabil ca într-o lume a propriilor alegeri și hotărâri. In orizontul și-n limitele acestei lumi, protagonistul cărții își caută chemarea. Se distanțează de ceilalți. Renunță la tutelă în favoarea libertății sale jinduite. Acum, sentimentul de atașament e valabil doar pentru justificarea senzației sale de libertate și de plutire. Pune în iluzie lumea marilor sale ambiții. Cedează închipuirilor fără temei și ia fantasma vârstei ca pe cea mai frumoasă realitate a tuturor posibilităților omenești. Doar că atunci când își descoperă sentimentul încăpățânării de a fi adult cu orice preț, înțelege o altă realitate, care nu este numai năzuința îndârjirii sale, e chiar viața lui, existența însăși. Stimați colegi, recomand cartea profesorilor de română, diriginților, cadrelor didactice care realizează procesul educațional al dezvoltării personale, tuturor celor interesați de integrarea experiențelor de lectură în contexte școlare și de viață.
    Aveam motive să mă înfurii: toți se săturaseră de mine! „Nimeni nu are nevoie de prezența mea! Îi văd, îi simt, cum se prefac, își ascund adevăratul chip. Eu fiindu-le un fel de cerșetor de sentimente! La ce bun o asemenea viață?”… De odată auzii, adânc în capul meu, glasul bunicii Iulia:„Numai acei cărora nu le pasă de oamenii dragi, își vând sufletul satanei – se sinucid! Viața e un dar…”
    Modelele educaţionale aplicate de părinţi în relaţiile cu copii pot avea influenţe negative asupra dezvoltării personalităţii acestora. Din acest motiv este important ca părinţii să găsească un echilibru în ceea ce priveşte organizarea şi controlul copilului şi cerinţele pe care le au de la aceştia. Volumul va ajuta părinții să înțeleagă și să găsească acest echilibru, iar adolescenții vor merge în întâmpinare pentru a evita comunicarea negativă, desigur, pentru ambele părți, desigur, dacă sunt oamenii înțelepți. – „Pentru prima dată am râs cu poftă. De mine am râs… Citisem undeva despre efectul benefic al râsului. Se zice că: 1. Este cel mai bun remediu împotriva stresului. 2. Ajută la arderea caloriilor. 3. Contribuie la întărirea relațiilor dintre oameni. 4. Ajută la oxigenarea tuturor țesuturilor din corp. 5. Are efecte afrodisiace… Râsul meu a fost triumfător.”(Fraierul, p.187)
    „Cuvintele tatălui, ca un bisturiu, îmi tatuau obrazul. Cred că ma îmbujorasem de rușine?! Mă simțeam ca un intrus. Aș fi vrut, încă nu eram în stare să-l cuprind de umeri și să-i cer iertare. „Ai meritat un fiu mai bun!” Dar nu mă auzea. Zadarnic depuneam efort să strig:„Nu eu sunt de vină! Doar am încercat să întorc volanul…”
    „Timpul trece peste mine, ca apa peste pietre. Se preling clipele, orele, zilele… Trec! Fără să le pese lor de mine, iar mie de ele. Nu mă interesează absolut nimic! Trăiesc profund, mai mult în durere sufletească și nesiguranță, contopindu-mă plongând întruna la adâncime, fără să-mi doresc să ies. Timpul, deși curgător, pare împiedicat de neputința mea. Voiesc, dar și nu… să dispar. O stare imposibil să-mi fi imaginat când era bine, sănătos. Acum sunt înlănțuit de o tristețe sfâșietoare.”
    Claudia Partole este membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova (1993), a Uniunii Scriitorilor din România (2000) și a Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. S-a născut la 14 iunie 1955 în s. Cotova, raionul Drochia. În 1977 a absolvit secția ziaristică a Facultății de Filologie de la Universitatea de Stat din Moldova. După absolvire, lucrează redactor la Editura „Cartea moldovenească”, apoi colaborator la ziarul „Învățământul public” (actualmente „Făclia”), colaborator literar la revista „Alunelul” şi redactor-șef la revista „Festina lente” a Școlii de Limbi Moderne și Management, unde a fost și profesoară de etică și estetică. De-a lungul anilor, semnează versuri, eseuri, proză și dramaturgie atât pentru copii, cât şi pentru maturi. Debutează editorial în 1982 cu cartea pentru cei mici „Mahalaua veselă”. Activează la Radio și Televiziune, dar și în presa scrisă.
    Din prefață: „Deseori mă gândesc că, până acum, trăiesc pe contul Copilăriei şi Adolescenţei. De fapt, răspund mesajelor primite de la ele. Şi mă simt obligată să le plătesc tribut prin cărţile pe care le scriu. Dar o fac nu din simplă datorie, ci din mare drag şi dor… Cartea „Fraierul” o consacru Adolescenţei! Totodată, îi mulţumesc unui tânăr – Dragoş Eşanu din satul Bujor, Hânceşti, pentru provocare. Mi-a zis la o întâlnire: „Cartea „Rebela” e pentru fete, dar şi băieţii au frământările lor…” E foarte important ca cineva să-ţi dea un imbold, să te inspire.
    ” Claudia Partole
  • ––––––––
  • Toate întâmplările se prefac în cuvinte”, Vasile Romanciuc (categoria: Copii)
  • Copiii pot învăța poezii de mici, ei pot învăța orice, dacă ai atitudinea corectă, dacă îi trezești curiozitatea și-i menții interesul constant, rezultatele vor fi topitoare. Pentru a facilita aceste momente, pentru a capta atenția copilului, scriitorul Romanciuc devine foarte creativ. Prin poeziile sale autorul ne oferă mici instrumente pentru o abordare ușoară, interesantă pentru copil și care desigur va da rezultate bune în educația lui…
    În paginile scriitorului Romanciuc veți citi poezii, care sper ulterior să devină o lectură obligatorie pentru copii! O lectură cu voce tare pentru copilașii care încă nu au deprins citirea versurilor, ce înseamnă prima apropiere a celor mici de lectură, de ritmuri și rime, de minunea poeziei care ne înfrumusețează viața. Cel mai virtuos mânuitor de cuvinte, autorul joacă cu verbele impunând substantivele sau adjectivele – să între în memoria copilului înainte de le studia la lecțiile de bază, printr-o doză de umor și întelepciune creând imaginații bogate de aventură și bucurie în lumea poeziei, totodată cultivând dragostea de neam, casă părintească, natură și pace.

    Mama, blând, mă ceartă iar: /-Tot vorbești la celular?/Îi răspund, zâmbind amabil:/-Mai vorbesc, dar… la portabil./-Bine, puiu”… Ești gentil…/Azi, rămâi fără mobil.” („În glumă și în serios”, p.51)
    Ce bună ești, Cenușăreasa, ești/Lumina dulce-a vechilor povești…/Ne poartă-n lumi de vis și de noroc/Trăsura ta cu șase cai de foc…/Te căutăm, cu prințul, după bal – /Știm că e-al tău condurul de cristal…/Noi te iubim! Cu drag, le mulțumim?Domnului Charles Perrault, Fraților Grimm…”(p.94)
    Vino pe ospețe, vară,/N-ai mai fost de astă-vară!/Zici că ai sandale noi?/Vin”să le vedem și noi! / Știi cireșul de la poartă?-/Cerceluși pe ramuri poartă!/Unul ție, unul mie -/Vom culege câte-o mie”/ În ogradă avem pui,/ Dacă vrei, în palmă pui!/Cer mâncare, apă cer,/Beau un strop – se uită-n cer… / Florile din straturi, vii,/ Te așteaptă ca să vii./Vin”la ele să te uiți,/De te uiți – nu le mai uiți. / Vino pe ospețe, vară,/N-ai mai fost de astă-vară!” („Scrisoare verișoarei”, p.39)
    Cartea este o minune –/Ca-n preasfânta rugăciune,/Ea, din mic, te face mare/Și, din slab, te face tare,/Ești bolnav – te-nzdrăvenește,/Ești sărac-te-mbogățește…/Nu ești sigur, ține minte:/Cartea ți-e ca un părinte,/Ea și-e soră, ea ți-e frate-/Fără carte, nu se poate…/Orice literă e plină/De căldură și lumină./Vrei frumos și drept să crești,/Și puternic? Să citești!/Și-atunci, filele veline/Devin aripi pentru tine./Dacă ai aripi de carte,/Zbori mai sus, vezi mai departe…”
    O antologie de versuri pentru copii, întrunite în câteva capitole: Doi iezi, Poveşti din Ţara ca nelumea, Poezii mici de crescut mare, Am un nume frumos şi O furnică în bibliotecă. Un volum numai bun pentru a petrece clipe de neuitat în compania copiilor dumneavoastră şi, în acelaşi timp, pentru a le insufla atât dragostea pentru carte, cât şi dorinţa de a învăţa lucruri noi. Tocmai pentru a facilita această latură educativă a cărţii, altfel cât se poate de ludică bibliotecarii noştri vin în ajutorul dumneavoastră – să vă ajute să ghidaţi copilul pe calea cunoaşterii, sporindu-i curiozitatea şi dorinţa de a învăţa.
    Volumul ”Toate anotimpurile se prefac în cuvinte” de Vasile Romanciuc este o antologie care trebuie pusă de către pedagogi alături de manuale.” Iulian Filip
    Vasile Romanciuc, un poet solar (poet-grădinar, zice Mihai Cimpoi), dar fatalmente împovărat de tenebrele timpului, este un nume emblematic al generaţiei poetice „şaptezeciste” şi unul dintre cei mai reprezentativi poeţi moderni ai literaturii române din Basarabia.” Ion Hadârcă
    Vasile Romanciuc e actorul care, trăind în lumea miraculoasă a copilăriei, trage pe simțuri această neprețuită cămașă (a copilăriei) ca să devină poet”. Arcadie Suceveanu
    Vasile Romanciuc este deţinătorul mai multor premii: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul Național al Republicii Moldova, Premiul Nichita Stănescu, Diploma de Onoare a Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret – IBBY (Basel, Elveția,), Premiul Otilia Cazimir al Salonului de Carte Românească (Iași), Marele Premiu Ion Creangă al Salonului Internațional de Carte pentru Copii (Chișinău). A fost decorat cu Medalia „Mihai Eminescu”, Ordinul de Onoare al Republicii Moldova, Ordinul Republicii, Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Ofițer, categoria A „Literatură” (România).
    S-a născut pe 17 decembrie 1947 în satul Bădragii noi, Edineț. Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1976) și al Uniunii scriitorilor din România (1994) dar şi al PEN-Centrului Internațional. După absolvirea Școlii medie nr. 2 din Edineț (1966), își continuă studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, Secția Ziaristică (1966-1972). După absolvire, este redactor la postul de radio „Luceafărul” (redacția emisiunii pentru tineret), consultant la Uniunea Scriitorilor (secția literatură pentru copii), redactor la editurile „Literatura artistică”, „Gheorghe Asachi”, „Museum” (1972-1997). În prezent, este șef de redacție la Editura „Prut Internațional”. Debutează editorial în 1974 cu volumul de versuri genealogie, după care urmează: Citirea proverbelor (1979), Din tată-n fiu (1984), Ce am pe suflet (1988), Note de provincial (1991), Un timp fără nume (1996), Îndoiala de sine (1997), Marele pustiu invizibil (2000)etc.
    Să vă bucurați pe deplin, alături de cei mici, de puritatea și armonia acestor simple și luminoase poezii!
  • Hotel California”, de Constantin Cheianu (categoria adulți)

                                           „Adu-ți aminte, Doamne, că viața mea este o suflare…”

Istoriile lui Cheianu reprezintă o satiră la adresa societății, cu tendințe moralizatoare, e și firesc. Impactul narațiunii și felul ei sunt neobișnuite pentru o lectură normală. Naratorul se adresează într-un dialog continuu cu cititorul, explicându-și totodată intențiile creatoare. Evident că autorul nu se poate împăca cu ideea că sistemul birocratic al vremii noastre este atât de înrădăcinat în sufletul societății, încât orice încercare de trezire ar fi sortită eșecului…„Era un fel de „salut” de la fosta Uniune Sovietică, unde nouăzeci la sută dintre așa-zișii scriitori ajungeau la casele de creație împrăștiate prin tot imperiul nu aveau alt merit decât acela de a fi buni la fabricat maculatură realist-socialistă… Mediocritatea se adaptează foarte bine și în societatea liberă, conchise decepționat Catarama.”(p.9)

Ce-ți poate trece prin minte când auzi sau citești numele acestui volum? „Eagles”, cu albumul său celebru din 1976? Melodia s-ar potrivi numai bine poveștilor înșirate de Cheianu. Înainte să citim cartea, pare că e scriere de o greutate majoră. De fapt, chiar este, și după lectură.Mai avea oare după asta vreo garanție că nu va recidiva, că nu se va înșela tot atât de ușor în privința a ceea ce va mai scrie?! Decât să mai treacă printr-o experiență atât de parșivă, mai bine să se ocupe de altceva, să-și descopere adevărata vocație cât încă mai este tânăr.” (p.19)

Am dansat și noi pentru prima dată „rock-n roll”. Adevărul este că nimeni nu avea habar de „rock-n roll...”. O carte cu povești triste soldate cu eșec, despre criza oamenilor de creație, perenitatea și mediocritatea în literatură, despre stereotipuri de gen și sexism din perioada moldovenească postsovietică, despre inocența tulburătoare a sufletelor, despre… conflicte interioare. Abia în compania francezilor Alina și colegii ei au realizat cât sunt de crispați și de atenți la ce spun, la impresia pe care o produc, la felul cum se îmbracă. Vizitatorilor din Europa le era în cot de toate acestea, ai fi zis. Contaminați de acest spirit al lor, elevii moldoveni izbuteau la finalul celor două săptămâni de ședere să le imite jemanfișismul și dezinvoltura, numai că, odată francezii plecați, toată spoiala occidentală se topea în câteva zile ca zăpada în martie.”(p.54)

 Proză scurtă cu istorii distincte, ce descrie viața a trei personaje, cu visuri, aspirații și dorințe neîmplinite. Trei istorii complet diferite (Catarama, Alina și Merișor). Aparent nu-i leagă nimic, nu se întrezărește nicio similitudine, dar la o analiză minuțioasă se observă o linie fină: nereușită într-un anumit punct al vieții. Pesimist și trist. „Când ceea ce găseai tu coincidea cu cifra înscrisă la sfârșit, bucuria era imensă. Puneai atâta pasiune în toate astea, încât părea să nu existe nimic mai plăcut pe lume decât lucrul la o ecuație. La fel și moartea. Era un rezultat știut de dinainte și bucuria de a parcurge drumul vieții te făcea să uiți de ea. Spre deosebire de algebră însă, aici nimeni nu mai dorește să ajungă niciodată la rezultat. Ceva mai presus de voință ta te împinge cu o forță ascunsă și brutală spre el. moartea, un lucru prin care trebuie să treacă toți oamenii…”(p/124)

Hotel California” este o carte cu trei istorii scurte, diferite, ce descriu povestea de viață a trei personaje. Acestea, la prima vedere, nu au nimic în comun, dar la o analiză mult mai detaliată, observăm o linie asemănătoare – nereușită într-o anumită etapă a vieții sau într-un anumit plan al acesteia”. Felicia Istratii

O carte potrivită pentru cei care iubesc proza scurtă, proza de analiză și anume analiza personajului, pentru că veți găsi trei istorii complet diferite (Catarama, Alina și Merișor), cu realități și trăiri diferite, la etape diferite ale vieții … chiar căutam un fir comun între ele și nu știu care ar fi? (disonanța față de propriile trăiri, reflecții asupra stării lor?) chiar dacă nu am reușit să aflu firul comun am citit cu mare interes toate trei istorii și cred că fiecare în parte ar merita nuvela proprie, atât de mult m-am atasat de ei și aș fi vrut sa aflu mai multe despre destinele lor...” Cristina Pascari

Mirarea perpetuă a personajului narator este interesantă în sine, pentru că este «pură», nedeliberată… (…) Stuporile succesive ale eroului dau un puternic fond de autenticitate povestirii. De fapt, capacitatea de a se mira, de a nu ceda comodităţii convenţiilor sociale, care transformă prea curând stratul fertil al percepţiei copilului într-un teren bătătorit de reguli prestabilite, îl însingurează pe protagonist în mijlocul colegilor săi, conferă felului său de a fi datele unei filozofii in nuce.(…) Ultima mirare a protagonistului este legată de moarte, de care Merişor se apropie firesc, ca de un prag după care nu mai urmează nimic. Moartea e un fel de ecuaţie cu rezultatul ştiut dinainte. Senzaţia sfârşitului transpare in rânduri tulburătoare, ca atunci când realizezi că tot ce-ai învăţat în şcoală nu-ţi mai este de nici un folos…” Vitalie Ciobanu

Constantin CHEIANU (născut în 1959, în s. Trușeni, Strășeni), dramaturg, prozator, publicist. După absolvirea Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Chișinău (1982), devine redactor la hebdomadarul „Literatura și arta”, unde debutează cu nuvela Rouă tânără. Cofondator, împreună cu regizorul Alexandru Vasilache, al Teatrului de Buzunar (1993), pe scena căruia este montată dramatizarea sa după romanul lui Gabriel García Márquez Un veac de singurătate. Prima piesă originală a autorului, Plasatoarele, este premiată de Ministerul Culturii din Republica Moldova și montată la Teatrul „Eugène Ionesco” (regia Alexandru Cozub), spectacolul cucerind Marele Premiu al Festivalului Naţional de Dramaturgie (1998). În același an, este distins cu Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru volumul Luministul (Editura Arc, 1997), iar în 1999 apare, la Editura Cartier, prima parte – Totul despre mine! (Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) – a ceea ce avea să devină, zece ani mai târziu, dilogia autobiografică Sex & Perestroika. Volumul a stat la baza unui spectacol cu același nume, montat în anul 2014 de Luminița Țîcu la Teatrul-Laborator „Foosbook”. Între 1999 și 2017, unsprezece piese ale autorului sunt montate pe scene din România, Republica Moldova și Ucraina. Spectacolul Luna la Monkberry (Golanii revoluţiei moldave), în regia lui Alexandru Grecu, este distins cu Marele Premiu al Festivalului Naţional de Dramaturgie organizat de Teatrul „Satiricus” (2008). În anul 2018, apare romanul său Ultima amantă a lui Cioran. Din anul 2010 până în prezent realizează două emisiuni de satiră politică: Ora de ras și Mai pe scurt la postul JTV. Hotel California (proză scurtă), de Constantin Cheianu (Rotonda)

  • Descoperă Biblia / Povestiri din Cuvântul lui Dumnezeu pentru cei mici (și nu numai)

Biblia nu este introdusă în proiect. Dar, am decis că ar fi un lucru important pentru cititorii noștri. Recent, diaspora din Germania a făcut o donație frumoasă de cărți creștine „Descoperă Biblia” cu povestiri din Cuvântul lui Dumnezeu pentru cei mici (și nu numai). Cartea prezintă o selecție atentă din cele mai cunoscute povestiri creștine – 240 din Vechiul si 125 din Noul Testament, transpuse într-un limbaj simplu, adaptat la înțelegerea celor mici. Tradusă în 11 limbi, cu 832 de pagini, 365 de ilustrații color, 7 hărți geografice! Include si rugăciuni cunoscute pentru copii, – un colorit sfânt care va face deliciul micilor cititori. 365 de zile comunicând cu Dumnezeu. Cele 240 povestiri interesante din VT ne relatează despre creația lumii, despre neascultarea primilor oameni, despre viața patriarhilor. Ele ne prezintă căile minunate ale lui Dumnezeu cu poporul Israel. Cele 125 de povestiri din NT ne relatează despre venirea lui Isus Hristos pe pământ, despre moartea Lui pentru păcatele noastre și despre planul lui Dumnezeu cu Biserica Sa. Pentru a însuși mai bine adevărurile biblice, la sfârșitul fiecărei povestiri ni se propun câteva întrebări pentru reflecții.

Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzeasc tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin. / Porunca misionară a lui Isus Hristos: Matei 28.18-20/

     O minunată capodoperă biblică în ajunul sărbătorilor de iarnă!

        Cărțile promovate vă aşteaptă pe rafturile Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Chișinău!
Recenzii de Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți, blog


Un comentariu

Anatolie Cărbune: Funcția e trecătoare, omenia-i veșnică


                                     „Dacă vrei să fii pomenit de bine, fii Om până la eternitate.”   

Literatura unor scriitori cu timpul se pare că va deveni uitată, dar uneori chiar scriitorii care au fost foarte citiți, comentați și recitați întră într-un colț aparte care reînnoiește amintirea. Totul e în funcție de ideologia și gustul epocii. Cel mai bun agent literar al unui scriitor este el însuşi, pentru care realitatea, este inseparabilă de opera sa. Stilul scriitorului Anatolie Cărbune este obiectiv, violent, pătrunzător, cu provocare, în același timp, își aranjează metodic ideile, gândurile, opiniile, meditațiile. Abordează subiecte și teme care nu sunt neapărat confortabile cititorului, dar o face printr-o sumă de fraze pe care am putea foarte bine să ni le gravăm în spirit și în inimi. „Viața nu e ban și nici avere,/Nu e funcție și nici putere,/Viața este-un dar pe care omul/Nicicând nu-nțelege că și pomul/Cât de rezistent nu ar fi cade,/Veșnicia e doar în balade!”(din „Dumnezeu așa a vrut să fie”) -Te supune unui test emoțional și te îndeamnă să privești lumea cu alți ochi. Are un drum lung realizat până în prezent, dar pașii au fost făcuți, și, în continuare, pășește într-o dinamică pozitivă.

Până a o face pe șeful încearcă să îți arăți calitățile omenești. Șefi sunt mulți, OAMENI mai puțini.” – O conștientizare a unei voci puternice, care are ceva de comunicat, și nu ezită să abordeze subiecte incomode, este una din sensurile prezente ale lui în viața literară și pe rețele sociale.

   Lucrează la volume care sunt pe cale de apariție, își găsește timp să comunice și să discute cu oamenii online. În noiembrie 2008 a apărut prima carte de autor „Culegere de poezii politice „Acasă”. În 2015 – autor de text în volumul de poezii „80 de poeme”, Curând va apărea o antologie „Îmbrățișări stelare”, în care autorul va avea cinci pagini. La fel, în 2022 – volumul „Drumul trădărilor sau povestea vieții mele” / proză/.

Drumul spre mine/Drumul spre casă/E drumul spre mine, Nu este farsă,/E drumul spre bine!/E unicul drum/Ce duce și vine,/E unicul drum/Ce duce spre mine!/Drumul spre casă /E cel mai din toate,/Drumul spre casă/Din drum nu te-abate!” – Tema călătoriei spre sine, în dubla ei semnificație, ca modalitate de cunoaștere spirituală și, respectiv, de evadare din „unicul drum“ al realității obiective, vehementul protest împotriva iraționalului activism prometeic al omenirii, revoltele de ordin metafizic, mustrarea de cuget provocată de semnarea pactului cu diavolul („Diavolul nu politic, ci dracul în adevăratul sens al cuvântului. Dracul e printre noi, în noi, și își face treaba bine, din care cauză și am ajuns unde am ajuns...”), descrierea tărâmului („Situat în calea drumului spre Izvoare…”) și a lumii floreștene văzută ca topos sumbru sau, dimpotrivă, ca spațiu paradisiac (vezi, din textul mai jos) au drept fundal un alt mod de a gândi rosturile actului poetic, opus celui actual, iar confecționarea unor replici creative la poezia sa, realizate prin revizuire, fie și una parodică a societății, întârzie. „I-am ajutat pe mulți,/Și oameni i-am făcut,/Dar au ajuns inculți,/Sau, zis, uman rebut./Firește că nu toți,/Unii parlamentari,/Alții escroci și hoți,/O parte „demnitari”./Regret, dar asta e,/I-am ajutat, cândva./Azi mă întreb, de ce?/Cu sănătatea mea!/Așa suntem noi cei/Ce ne dăm folosiți,/Ridicăm derbedei /Ca să fim umiliți!”. Clasic prin rigoarea formală a discursului poetic și prin limpezimea mesajului și modern, prin libertatea romantică a imaginației, scriitorul Anatol Cărbune impresionează fiind citit și comentat… „/Nimic nu-i a omului,/Tot e-n mâna Domnului,/Pământul și Soarele,/Cerul, Luna, stelele./Nimic nu-i a omului,/Și fauna, și flora,/Tot e-n mână Domnului,/Și briza, și-aurora!/Nimic nu-i a omului,/Tot e-n mâna Domnului! /2022/

Prin paradigme adunate în rânduri concise, scriitorul Anatolie Cărbune pare să ne poarte prin trăirile propriului destin de 70 de ani, un loc în care durerea se distilează cu resemnare, patriotismul cu curățenie, iar amintirea cu penitența:

Au trecut mulţi ani, dar şi astăzi îmi văd satul meu natal aşa cum era în anii cincizeci. Mic, că şi acum nu este mare, dar atunci casele erau în marea majoritate în vale de la şosea. Situat în calea drumului spre Izvoare /cândva r-nul Florești/, judeţul Soroca, primul sat, cu o lutărie la intrare din partea dreaptă a şoselei, destul de mare pe timpul cela, care servea ca principalul material de construcţie, aşezat pe malul râului „Căinarca”, un  râu nu prea mare, dar şesul care se întindea de o parte şi de alta, cu dealul de la Trifăneşti, cariera de nisip, dar se scotea şi piatră, şi stufăria de pe mal de la marginea satului, îl făcea cu adevărat destul de pitoresc. Şoseaua din centrul satului era cel mai bun drum, dar şi el plin de gropi, iar în vale, dinspre satul Ivanovca, peste râpă, era o groapă mare, care se întindea până aproape de punctul medical, că aşa îi ziceau toţi, care după ploi se umplea cu apă şi nu puteai să treci decât pe o cărare îngustă de tot, de sub gardul de piatră care se întindea dea lungul a două gospodării. Noi, şarlatanii de copii, permanent mergeam pe gard, fiind ocărâţi de gospodari că-l dărâmăm.  În partea de sus a satului se afla şcoala, nu prea mare, lângă ea o biserică din lemn, iar alături pereţii noii biserici începută până la război şi neterminată. Nu peste mulţi ani biserica din lemn fusese demolată, fiind într-una din nopţi furat tot din ea, găsind a doua zi dimineaţă doar o opalcă cu mâncare pentru cai, rămasă sub pereţii bisericii, ce însemna că toate lucrurile fusese transportate cu căruţa,  iar în cea din piatră, făcuse depozit. Mare zarvă fusese a doua zi când venisem la şcoală, plângea lumea, îşi făceau cruce bătrânii şi se rugau la pereţii rămaşi, dar nimănui nu-i păsa, era clar că fusese bine organizat de activiştii comunişti împreună cu discipolii lor comsomolişti. Credeau că în aşa mod vor distanţa enoriaşii de la credinţă, dar cei care aveau în suflet adevărata credinţă nu se dăduse bătuţi şi mergeau să se roage la biserica din Căinarii Vechi, sat situat la o distanţă nu prea mare de Sevirova. Case vechi, mici, doar pe alocuri se mai vedea câte o casă mai măricică, a foştilor gospodari de până la 1940 sau ale unor demnitari deja sovietici, care din nimic devenise capi de sat şi colhoz. Cum spunea bunelul de pe mamă:

– Azi golanii şi nimicurile au ajuns „nacialnici” (şefi). Dar aşa le spunea el în bătaie de joc.

În centrul satului era un club mic, dar pentru vremurile celea destul de încăpător, într-o aripă a lui era biblioteca sătească, în care oricând găseai cărţi despre eroii revoluţiei şi marelui război pentru apărarea patriei (sovietice). Bibliotecară era Irina Petrovna, aşa îi ziceam, cu cerinţe foarte înalte faţă de cititori. Dacă luai o carte de la bibliotecă, te duceai, o povesteai şi numai după aceea primeai alta în schimb. La club lumea se aduna nu atât de des, doar când se difuzau filme indiene, sala era arhiplină, în rest, flăcăii şi fetele mari se adunau mai mult de sărbători, că mulţi organizau şezători (serate) pe la casele lor. La sărbători şi noi ştrengarii de copii alergam fără rost în jurul clubului, că înăuntru nu ne primeau. Era începutul anilor cincizeci când m-am născut, într-o dimineaţă de marţi, la 25 decembrie 1951, dar m-au scris părinţii în actele de identitate la 01 ianuarie 1952, motivând că aveau frică să nu fiu luat prea timpuriu în armată. De atâta chin şi amar cât îndurase sărmanii, ba cu ruşii, ba cu ţara-mamă, România, se temeau şi de umbra lor, de aceea făceau totul ca să-şi apere odraslele. Mai cu seamă în primii ani de după război când peste ei dăduse şi foamea impusă de regimul comunist şi sărmanii oameni erau bucuroşi să ajungă la ziua de mâine. Cu atât mai mult că erau timpuri grele  staliniste, legate de deportări şi persecutări a celor care nu acceptau sau erau împotriva regimului comunist, de constituirea colhozurilor. De rând cu toţi ceilalţi săteni greu o începuseră şi părinţii mei. Tata, tânăr ostaş sovietic, născut după revoluţia din octombrie, adică după unirea Basarabiei cu Patria-mamă, România, la 07 ianuarie 1923, dar de fapt tot timpul spunea că s-a născut de crăciun, dar atunci crăciunul se sărbătorea pe 25 decembrie, adică reieşea că eu m-am născut într-o zi cu el, venind de la război în 1946  cu trenul, coborând la staţia din or. Mărculeşti, având careva merinde primite de la unitatea militară, le împrăştia celor care cerşeau, neştiind ce îl aşteptă acasă. Dar acasă era mare sărăcie şi foame. De rând cu alţi săteni şi părinţii lui cu fraţii mai mici îndurau foame. Din firea lui era liniştit, dar cu caracter. Îmi povestea cum nu vroia să plece în armata sovietică. De două ori fugise şi doar a treia oară fiind prins, ţinut vreo două luni închis, fusese luat şi dus la război. Erau îngrijoraţi şi părinţii lui, adică buneii, că deja aveau un fecior, mai marele, Victor, pierdut fără veste pe front şi nu vroiau să-şi mai piardă unul. Mare le fusese bucuria, când îl văzuseră viu şi nevătămat, dar îndeosebi se bucuraseră fraţii mai mici, care vedeau în el salvarea. Aşa şi fusese.” /A. Cărbune „Regimul comunist sau premisele dispariției imperiului”/

                                  Expresii, citate de Anatolie Cărbune:

  • Familia este o zidărie rezistența căreia depinde de rezistența lutului care o ține, cu cât mai închegat este lutul, cu atât mai rezistentă este zidăria. (Firește lutul suntem noi, membrii familiei.)”
  • Funcția e trecătoare, omenia-i veșnică
  • Diferența dintre frumosul exterior și interior, în majoritatea cazurilor, e ca distanța de la cer la Pământ, exteriorul e cicea, iar interiorul e ducă-se pe pustii, adică e cuibărit diavolul în sufletele multora. Diavolul nu politic, ci dracul în adevăratul sens al cuvântului. Dracul e printre noi, în noi, și își face treaba bine, din care cauză și am ajuns unde am ajuns. Ar fi bine să ne îngrijim de sufletele noastre, de interior că prea multă atenție atragem exteriorului, iar interiorul îl lăsăm în voia Satanei.”
  • Dacă vrei să fii om bun, omule, nu fi nebun!”
  • Fericirea nu constă în bani și nici în funcții, fericirea omului constă în liniștea sufletească, libertatea de a gândi și face ceea ce îi provoacă satisfacție.”
  • Schimbând hoți pe hoți or netoți pe netoți nu poți schimba situația, ea poate fi schimbată doar prin reunirea neamului românesc
  • Pe parcurs a 30 de ani am ridicat o mulțime de idioți în funcții ca să rămânem tot la poziția inițială, poate și mai rău!”

                                      Versuri de autor A. Cărbune:

„Viața nu e ca la carte Bătrânețea este-o haină /Nu-ntr-atât de grea,/Ba chiar aș zice că-i faină /Dacă ea te vrea./Unii, nostalgici, cu jele,/Zic inadecvat:/- Bătrânețea-i haine grele!/Nu-i adevărat!/Eu, în prag de bătrânețe,/Sunt înaripat,/Nu e ca în tinerețe,/Dar e minunat!/Mulți ar vrea și-n greu s-ajungă,/Dar s-ajungă, zic,/Fără foc și bani în pungă,/Dar s-ajungă, zic!/Greu este, dar e și bine/Că suntem, zic, vii!/Mâine nu știi, om bun, cine/Va ajunge, știi!/Viața nu e ca la carte,/Nu-i poveste, știi,/Orice om cu a lui parte,/Sunt zori și chindii!”

     „A căzut frunza de nuc/Și-așteptăm să dea în floare,/Nu se-aude cânt de cuc,/Nici cocori nu-s în cuibare. /Codrii dorm în somnul lor,/Trece toamna, încă una,/Sus se schimbă nor cu nor,/Altu-i Soarele și Luna./Trece toamna, nu-s cocori,/Rândunelele-s plecate,/Mai târziu noi dăm în zori,/Sub amiază-i înserate. /Zi de zi de neînvins

Iarna loc cu sila-și face,/La pământ, covor întins,/Toamna, ruginită, zace./Nu azi, mâine, alb covor/Iarna peste plai și-a-ntinde,/Și din cer, din orice nor,/Altă iarnă s-a desprinde!

      „Nu bate în frate, frate! Din adâncuri depărtate,/De când, frate, erai frate,/De pe când strămoșii noștri/Nu erau ca și noi monștri,/Erau frate lângă frate/Și luptau pentru dreptate./Din adâncuri depărtate,/De pe vremea lui Socrate,/De pe când omul chiar dacă/Mai slăbuț era la moacă,/Știa că fratele-i frate/Și lupta pentru dreptate./Din adâncuri depărtate/Omu-a fost cu demnitate,/Nu ca azi, frate-meu, frate,/Frate pe frate îl bate,/Lumea s-a schimbat și tare,/Azi omul valoare n-are!/Frate, frate, rog, nu bate,/Nu bate în frate, frate,/Suntem ramuri pe-o tulpină,/Venim dintr-o rădăcină!„

       „Omule, păgân nu fi!/Nu pune accent pe vreri,/Va trece și asta zi/Cum a trecut cea de ieri,/Fii om bun căci nu poți ști /De mâine vei spune „ieri”/Căci nu știi dacă vei fi!/Omule, azi, cât trăiești,/Fii om bun și nu călău,/Astăzi fii, cât, încă, ești,/Nu fi, omule, zic, rău!/Azi trăiește, omule,/Ai familie, copii…/Viața-i scurtă, omule,/Astăzi ești, mâine nu știi!”/2022

Referințe despre autor și opera lui A. Cărbune:

  • Anatolie Cărbune este epigramist care locuiește în Florești. Fost profesor de fizică şi matematică, acum pensionar, și fost candidat ca independent la Primăria din Florești. Unionist, participant la marșul până la Prut pe jos și, ca orice unionist, om demn, curat, dornic de dreptate. De aceea Anatolie Cărbune e și protestatar autentic față de jaful din R. Moldova și a fost prezent săptămâni de zile (și de nopți!) în corturile din Piața Marii Adunări Naționale” /George Simion/
  • Frumoase versuri, este drumul pe care îl parcurgem!” Livia Mihăescu
  • Frumoase versuri,Triste și puțin cam reci,Și nadejde-ai,primăvara,Soare pe poteci!..” Preguza Stepan
  • Pentru că, la fel ca Anatolie Cărbune, sunt mulți oameni buni, sufletiști, care pot fi motorul schimbării, vreau să răspund public demnului basarabean. Îl respect pe omul acesta și pe voi, restul, pentru că, până la urmă, înțelegeți. Ia uitați ce a scris, tot pe Facebook, acum două săptămâni:„A apărut o iniţiativă, din teritorii, să constituim un grup de iniţiativă în raion, în afara castelor politice, şi să pregătim o mare adunare a cetăţenilor în raionul Floreşti, să cerem socoteală moşierilor locali, de ce nu, să-i mai rărim că s-au plodit ca ciupercile după ploaie. S-o începem de jos în sus, că invers nu s-a reuşit. Poate e cazul să dăm start sezonului politic de la talpa ţării şi nu de prin palatele construite pe bani fura” /Timpul, 16 martie 2016/

Date biografice

     Născut în 1951 în s. Sevirova, raionul Florești. A absolvit Institutul Pedagogic „Taras Șevcenko” din or. Tiraspol, facultatea de fizică și matematică, 1974; Universitatea de Studii Politice și Economice Europene Constantin Stere, facultatea politologie și instruire juridică, 2007. A activat ca profesor de fizică și matematică în satele Izbiște și Ohrincea din raionul Criuleni, 1974-1976; organizator pe lucrul extrașcolar în ȘM din s. Prajila, raionul Florești, 1976-1980; instructor la Comitetul Executiv raional Florești, 1980-1982; șef adjunct la Direcția Învățământ Florești, 1982-1989; instructor la Comitetul Executiv raional Florești, 1989-1993; director al Școlii Medii nr.1 din or. Florești, 1993-2000; președinte al ONG /Cetatea Sorocii/, 2000-2010; vicepreședinte al raionului Florești, 2010-2012; pensionar.

   Anatol Cărbune. Născut la 25 decembrie 1951, dar scris în certificatul de naștere, de sovietici, 01 ianuarie 1952, în s. Sevirova, raionul Florești, într-o familie de ţărani cu șapte copii, patru frați și trei surori. În 1959 a păşit pragul şcolii din satul natal, pe care o absolvesc în anul 1967. /Autobiografie/

„Între anii 1967 şi 1969 continuu studiile la şcolile medii din s. Frumuşica şi or. Floreşti. În 1969 sunt înmatriculat la Institutul Pedagogic de Stat „Taras Şevcenko“ din Tiraspol, la facultatea fizică şi matematică, pe care o absolveesc în anul 1974. Din 1974 încep activitatea în calitate de profesor de fizică şi matematică la şcoala medie din s. Izbişte, raionul Criuleni. În 1976 revin la Floreşti, unde activeaz în diferite funcţii: director pentru lucrul educativ în şcoala medie din s. Prajila; maistru, apoi şef de depozit la întreprindere de construcţie; instructor la Executivul raional Floreşti; şef adjunct la Direcţia raională Învăţământ Floreşti; director al Școlii Medii nr. 1 Floreşti; şef al oficiului de consultanţă juridică în probleme funciare judeţul Soroca, 2010 vicepreședinte al raionului Florești. În 2007 absolvesc Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene, devenind licenţiat în politologie, specializarea politologie şi instruire juridică.

Debutez politic din 1988, participând la toate manifestaţiile care au fost desfăşurate pe parcursul anilor. Din 1995 sunt membru al Partidului Renaşterii şi Concilierii, partid condus de primul Preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur.

În 2002, în urma fuzionării mai multor partide, inclusiv al partidului respectiv, devin membru al Partidului Liberal.

După fuzionarea din 2003, devin membru al Partidului „Alianţa Moldova Noastră“, din care, în 2005, pentru că mă aflam în opoziţie dură faţă de preşedintele partidului, sunt exclus, constituind cu o parte impunătoare a membrilor de partid, în frunte cu unul din vicepreședinți, Partidul Democraţiei Sociale. În 2007, în urma fuzionării Partidului Democraţiei Sociale cu Partidul Social Democrat, devin membru al Partidului Social Democrat. După coalizarea PSD-ului cu PCRM la 6 iunie 2008, în CM Chişinău, părăsesc acest partid.

Activitatea literară: Primele publicaţii mi-au apărut în 1980 în ziarul raional „Drapelul Roşu“, ulterior in „Timpul“. Din 2000 colaborez fructuos cu ziarul independent „Observatorul de Nord“. Îmi public de asemenea materialele în ziarele: „Luceafărul“, „Timpul“, „Ziarul de Gradă“ şi „Jurnal de Chişinău“.

În noiembrie 2008 apare prima carte „Culegere de poezii politice „Acasă”, o carte apărută cu scârț, fiind tras pe sfoară de directorul editurii.

În 2015 autor de text în volumul de poezii „80 de poeme”, editată de Cenaclul „Grigore Vieru”, Toronto, Canada.

2015 – jurnalul săptămânii, Europa Liberă.   

2016 – DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ, Japonia, concurs „POEZIE PATRIOTICĂ”.

2019 DIPLOMĂ – limba română 30 de ani în stânga Prutului, conferită de Academia Națiunii Române, președinte Valeriu Mocanu.

2020 – DIPLOMĂ OMUL ANULUI 2020, gala premiilor de excelență.

2022 – va apărea o ANTOLOGIE „ Îmbrățișări stelare” editată de către Cenaclul Internațional literar-artistic „STELE CĂZĂTOARE”, în care voi avea cinci pagini.”

Toamna vieții mele/Iată că și toamna,/Toamna vieții mele,/A venit și toamna, /Toamna vieții mele!/Simt ca iarna vine,/Îmi e tot mai rece,/Dar a fost și bine,/Și toamna va trece./Au rămas în urmă/Primăvara, vara, /Și rămân de turmă,/Și cobor eu scara./Treaptă după treaptă /Încet scara vieții /Eu cobor m-așteaptă /Anii bătrâneții. Iată că și toamna,/Toamna mea, firește,/Iată că și toamna…/Simt că se răcește! /2022, A. Cărbune/

Vizită la cardiolog

-Ce îți place să faci? Care lucru te abate de la gândurile bolii?

– Să scriu!

– Scrie, Dle, scrie cât mai mult, doar așa o să poți să treci peste dureri atăt trupești cât și sufletești.

Să vă spun sincer este o rețetă bună, deocamdată, dar și doza nu o măresc, încerc să o mențin constantă.” /Anatolie Cărbune, 2022, noiembrie/

Recenzie #Svetlana_Vizitiu_Impresii_blog

…E la un alt cot din cărarea vieții mele, dar nici pe departe la ultimul. În drum spre mine este și a doua carte.’#Pe_cararea_vietii_mele /A- Carbune/


6 comentarii

60 de ani. Vasile și Teodora Vizitiu împreună


Fiecare suflet de pe pământ are o poveste de-a lui, dar îți trebuie un gram de iubire ca s-o înțelegi. Este greu să explici ce simți când mor cei dragi, astfel, de parcă ar fi o chestiune de câteva clipe, de fapt așa și este, a fost omul și nu mai este. Este greu să pierzi picături de inimă, greu să privești cum ea se destramă. Șocant să realizezi că omul drag a decedat în fața ta! Și teribil de greu să știi că nu ai fost alături de cel drag în ultimile clipe ale vieții lui… E bine că suntem oameni și avem cea mai valoroasă și cea mai scumpă, cea mai dureroasă și usturătoare – amintirea noastră! Atâta timp cât amintirea trăiește, ei sunt mereu cu mine… Amintirea lor mă ajută să trăiesc…

Iar astăzi, 4 noiembrie 2022, părinții mei Vasile și Teodora Vizitiu, ar fi sărbătorit 60 de ani de cășnicie, în familie, cu prietenii și cei dragi, la o masă cu bucate, cântece și recitaluri, cu aplauze, un eveniment superb și atât de drag inimilor noastre…


Dragii mei, voi simți mereu dragostea voastră! Cât de multe de-ale noastre au plecat cu voi, și cât de multe de-ale voastre au rămas cu noi! -Tăticule, ți-ai trăit viața strălucitor și fără cusur, așa cum se putea pe vremurile conservatoare. Și în momentele dificile ai glumit, ne ridicai starea de spirit, ne lipseai de griji și-ți asumai întreagă responsabilitate pentru a ne simți noi, în siguranță. Privirea ta duioasă ne-a dat putere, iar mămica te susținea în toate. Ai fost cel mai bun tată, soț, prieten grozav! E greu să le descrii pe toate în cuvinte… – Mămica, tu ai fost cea mai grozavă mamă, și bunică pentru copiii mei care îți duc zilnic dorul. – Nu sunteți plecați… decât în rai la Domnul, și – rămâneți vii în inimile noastre.


Acolo, în ceruri locuiesc sufletele dragi, care încearcă să ne protejeze de rău. Trebuie doar să învățăm să-i ascultăm, să-i auzim. Putem primi sfaturi de la ei, așa cum sfătuie și Bunul Dumnezeu. Părinții ne trimit căldura lor din cer atingându-ne cu razele solare. Când plângem, ne simțim rău, ei suferă și plâng cu ploi torențiale… Strălucind de sus cu soare blând, ne luminează calea dificilă a vieții. Iar soarele lor e zâmbitor mereu, și trebuie să reușim în cale bună! Doar demonul nu simte apelul părinților, de aceea și pornește războiae cu oamenii nevinovați…


Soarele părinților se-arată zâmbitor atunci când reușim, noi privim la cer și simțim mesajul lor, îi mulțumim, ne bucurăm cu tristețe pentru că ne este dor… Dorul după ei ne sugrumă de multe ori, dar și noi vom pleca acolo cu timpul, la ei, să nu uităm să ne trăim viața pentru urmașii nostri, la fel precum au fost părinții noștri buni…
La Domnul au plecat părinții noștri… Rugați-vă pentru ei măcar uneori… +

Părinții nu mor, ei continuă să trăiască în inimile cărora le este dor. Timpul să ogoiască durerea cu care firul ne-a legat. Părinții sunt cu noi alături. Și noi cu ei, la infinit. Pentru totdeauna. Au devenit transparenți, nu-i vedem cu ochi normali, dar simțim orice clipă. Și când avem nevoie de sfaturi, ne uităm la cer, îi căutăm prin Domnul și ne rugăm… Părinții ne sunt alături, și în veșnicie suntem noi cu ei. Părinții – nu noi alegem, ei ne aleg prin voia Domnului. Pentru ca cineva să ne îndrumeze, să ne apucă de mâini când greșim calea, să ne mângâie pe cap, când strigăm ajutor…

În viață, cei mai importanți – sunt mama și tata, părinții care ne dăruie viață, ne ocrotesc și ne învață, ne dăruiesc primele lecții de viață și exemplu de dragoste și siguranță. Amintirile despre ei sunt dragi sufletului și inimilor, până lacrimi. Altfel nici nu poate fi, parinții sunt o părticică a fiecărui dintre noi.
Părinții nu sunt aleși… Ei ne aleg pe noi. Simbolul lor de dragoste este infinitul. Temerile lor nu vor trece pentru noi. Oriunde îi duce eternitatea – Se vor întoarce la noi, copiii lor

Vă iubesc, mama, tata… ❤

Svetlana Vizitiu, fiica voastră
Noiembrie, 2022

În memoriam – Vasile Vizitiu /n.30.01.1936-d.11.12.2020/

Teodora Vizitiu /n.08.04.1939-d.07.09.2022/

Clipe minunate cu părinții:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/03/vasile-vizitiu-omagiat-de-prieteni-si-colegi/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/26/vasile-vizitiu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/17/vasile-vizitiu-cu-satul-in-suflet/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/04/cu-satul-in-suflet-prin-mari-si-oceane-autor-vasile-vizitiu/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/