Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


Un comentariu

Perle inaripate (2)


Oameni buni, prieteni dragi! Vă rugăm, să nu vă fotografiați pe fundalul meselor de sărbătoare, de banchet sau stațiuni. Astfel, deputații cred, că noi și așa avem de toate și trăim foarte bine!

Dacă soția ta a observat că te uiți la alta, trebuie doar să te întorci la ea și să spui:”Mă bucur atât de mult că tu nu porți așa rochii îngrozitoare ca ea”. Dar nu uita, că femeia poate spune același lucru despre blugii unui bărbat trecător…

Ploaia bate din toate puterile, găinile și iepurii s-au ascuns imediat. Doar rățile suferă. Stau pe loc, nici nu se clintesc, așteptând cu răbdare să treacă ploaia. Deputații gândesc: ce ar fi să avem așa alegători…perle

Iobăgia – înseamnă locuri de muncă garantate și încrederea în ziua de mâine

Să fii o organizație religioasă în Moldova este mult mai bine decât un contribuabil onest, o familie – celulă a societății, fie orfelinat de copii, un adăpost pentru animale sau un club cu amatori de bere. Adică, în fața legii toți suntem egali, doar că unii sunt și mai egali. Amini?

Clinicile medicale au nevoie de instalare a birourilor separate pentru cei care doar ”pun întrebări”

Iată, gluma cea mai simplă, care explică tabloul real al medicinei noastre. Și, poate, al educației, la fel: ”Îmi este silă să mă gândesc să merg la un centru medical privat și să achit taxă de 200 de lei pentru o vizită la medic. Mai bine, contactez amicii mei, cunoscuții, care mă vor conecta la un medic dintr-un spital de stat, îi voi dărui coniac de două mii, dar mă va primi gratuit!” Fapt, că polița de asigurare e doar dublă achitare a serviciilor medicale, iar banii merg în buzunarul aleșilor poporului… Mentalitate.ce vezi la tv md

 Bucuria sponsorilor TV să ţină până în zori cu Reclamă de doi bani la sume de milioane, cu un cor de crăciuniţe cu manele și cocalari! Deranjează, oameni buni! (conform Sondajului on-line)

Majoritatea blocajelor de trafic din centrul Chișinăului se datorează nu numărului mare de mașini, dar numărului mare de idioți! Cei care încep să traverseze intersecția la un verde intermitent a semaforului, cu toate că văd că nu se poate traversa, că drumul e blocat… Dar nu, ei întră în mijloc și se opresc, blocând fluxul perpendicular și se pornește…-  ambuteiajul crește în toate direcțiile… Și nu Chirtoacă sau Putin sunt de vină. Avem idioții noștri. Dragi.

În cazul, în care soțul de 4 ori merge ”la stânga”, atunci în conformitate cu legile geometrice el se va întoarce la soția lui… – Și dacă soția pleacă?.. – Se va întoarce la mama!

Certurile în familie amintesc de emisiunea „Nimeni nu este uitat, nimic nu se uită”

Toți bărbații sunt la fel… Au fețe diferite doar atunci când femeile să poată distinge între ei

Femeile sunt necesare pentru ca bărbații să nu dorească să trăiască veșnic!

Dacă ești înalt, musculos, blond cu ochi albaștri, nu veni la plajă. Mai dă-le și altora o șansă…

Bărbatul are nevoie de o nevastă, pentru că nu poate pentru toate problemele din lume să dea vina doar pe guvern

Se spune, că dacă te muți într-un alt loc, atunci nimic nu se va schimba. Ei bine, atunci hai să fiu eu tristă în Maldive! 😉

Prima regulă a curățeniei generale a apartamentului: strângeți sau eliminați cât mai departe calculatorul de sine…

Educație – asta e atunci când ajungând la patruzeci de ani, tu, încă eziți să înjuri în fața părinților tăi!

Tândală se plângea că salariul lui este suficient doar pentru mâncare, – nici la o expoziție, nici la teatru nu poate merge. Șeful s-a milostivit și i-a mărit salariul de două ori. Acum Tândală mănâncă de două ori mai mult și tot se plânge că salariul îi ajunge doar pentru mâncare…

❤ 😀


47 comentarii

Soţia e soţie!


Probabil, că eu nu înţeleg deloc bărbaţii… Recent, am întâlnit o persoană extraordinară: el fiind căsătorit, cu doi copii. Cu soţia, se împăcau foarte rău, – aveau unul faţă de altul, o atitudine mereu revoltătoare, – chiar eu am auzit, cum se certau prin receptor. Mi-a spus, şi nu o dată, că planifică să divorţeze, şi că este o decizie în comun cu soţia. Mi-a spus, că nu au relaţii intime de o perioadă lungă, că soţia arată rău după naşterea copiilor (în acel moment, al doilea copil avea aproape un an).sa terminat lucru in parlament, acus deputatii vor iesi afara

Aveam împreună un roman nebun… După zece zile de întâlniri, ne-am dus într-o călătorie de trei săptămâni. Am petrecut-o vesel, distrându-ne de minune. El repeta permanent, cât de bine se simte în compania mea, în comparaţie cu soţia lui.

Ulterior, a plecat… ca să rupă definitiv relaţia cu nevasta lui şi să stabilească data divorţului. Am rămas deci, să-l aştept. Trebuia să se întoarcă în câteva zile. Şi, a dispărut… Îi scriam, îl sunam, şi niciodată nu mi-a răspuns. O dată mi-a scris, că s-a întors la nevastă şi copii, şi că nu vom mai discuta niciodată.

Cum aşa? Totul a fost o minciună? Dar cel mai interesant lucru ma aştepta înainte. Printr-un prieten comun, am aflat ”când şi unde” el va fi cu nevasta lui. Am mers şi eu, din curiozitate, să privesc la relaţia lor. Într-adevăr, am avut parte de o surpriză, rămânănd perplexă: in loc de soţie ”teribilă şi straşnică”, am dat peste o frumuseţe încredibilă, cu o siluetă uimitoare (ea era intr-o rochie de seară), foarte elegantă şi subţirică, cu un mop de păr lung negru ondulat. Toţi bărbaţii îşi rupeau gâturile privind la ea, iar soţul se mândrea cu asta: o privea cu admiraţie şi adorare… Am încercat de multe ori sa-l contactez prin amicul nostru, dar răspunsul fu categoric: Nu va exista nicio comunicare între noi! 

Nu înţeleg… Am fost cuminte, nouă ne-a fost neobişnuit de bine împreună. El m-a asigurat tot repetând, că niciodată nu se va întoarce la scorpia lui. Eram convinsă, că nu e o afacere cu intrigă, că avem sentimente reale! Ce mă fac mai departe? Să mai încerc să fac legătura cu el, ca să discutăm? Sunt sigură, că nu e sfârşitul. Dacă e să analizez, o fi eu mai proastă? Recunosc sincer. Da, soţia lui e o adevărată frumuseţe. Nu model, ci anume o frumuseţe reală. Cu pieptul de dimensiunea a cincea, şolduri curbe, părul frumos ondulat, ochii mari negri, buze pline luminoase, piele netedă, luceşte toată a feminitate… Eu, comparativ cu dânsa par o vrabie măruntă şi nu înţeleg, de ce a schimbat-o cu mine atunci, venind să locuiască cu mine, căci, evident, că nu eu sunt genul lui? Precum s-a dovedit ulterior, el a acţionat în contradictoriu, o metodă de a-şi uita femeia, dar n-a reuşit…

Bărbaţii căsătoriţi, în braţele amantelor, se plâng pe soţiile lor, facându-le rele, şi tot aşa… Caută consolare, fiind slabi din fire. – Doar de o va rula soţia la stânga! – Există de ăstea, cu siguranţă,.. desigur, nu multe. Avem copii, ei trebuiesc hrăniţi, puşi pe studii… Iar bărbaţii, fug la distracţii, şi… se întorc înapoi. Un cunoscut mi-a spus, că iubindu-se cu soţia, uneori visează să mănânce şi o altă bucăţică din prăjiturele…  Înfulecând o prăjiturică cu magiun sau dulceaţă, opa, iar are alte nevoi, şi se întoarce la soţie… Astfel, a petrecut-o şi acel iubit…

Am crezut că e nebun după mine, dar, s-a dovedit că a fost nebun şi pân-la mine…

Care-i morala? Soţia e soţie! 🙂