Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


3 comentarii

Diana BREGA:„Fiecare zi e șuperbă cu copiii mei”


Citește mult, despre toate, în afară de fantastică. Ea preferă realitatea. În copilărie, a avut o cumpănă: la zece ani, a fost lovită de un troleibuz care se deplasa cu viteză mare la semaforul verde pentru pietoni! Diana s-a aflat în comă trei săptămâni, în acest răstimp, tata a zăcut la picioarele ei; mama, din când în când, căci în reanimație nu se permitea… Țintuită la pat, vedea disperarea lor și neputința medicilor de a o ajuta, exista pericolul de a rămâne pe viață în scaunul cu rotile. Șopotele asistentelor că va rămâne infirmă doar au mobilizat-o. Diana a depus tot efortul și a început să învețe să meargă din nou. Da, a reușit! Au continuat ani întregi de durere, efort fizic cu exerciții, lacrimi și un caracter dur din nou dezvoltat. Peri suri pe capul părinților. Ani de restricții pentru priviri în TV, asculta doar teme auditive. Când a revenit la școală, nimeni nu cunoștea câte a îndurat această fată. Diana a reușit să ia cu asalt școala, a terminat-o cu medalie, nu doar așa. Apoi a absolvit facultatea de medicină. Deci, ea nu crede în fanteziile din cărți! Doar în Bunul Dumnezeu și părinții care au salvat-o! Crede în puterea Omeniei!

Timpurile se schimbă. Dar omenia și bunul simț sper că va rămâne la toți. E foarte greu că avem sărăcie în țară, în special, în cultură și în bunul simț.(Diana Brega)

Îi place țara în care trăiește. Nu vrea să plece de aici, din copilărie părinții i-au insuflat dragostea pentru acest pământ – Moldova, doar că viața este imprevizibilă. Oamenii pleacă cu orice ocazie, nu se știe ce ne va oferi mâine statul. Anturajul, ne place sau nu, influențează mult asupra dezvoltării personalității fiecărui individ. Diana Brega reflectează asupra acestui subiect. Trebuie să conștientizăm cât de important este să avem oameni de valoare alături, oameni corecți, care pun preț pe fapte. Sunt zile când plânge împreună cu pacienții ei, când se bucură că sunt sănătoși. Depune sufletul în ceea ce face, depune toate puterile și posibilitățile pentru a-i vindeca… ”Pacienții sunt ca și copiii mei!” – Pune, în primul rând, omenia, orice s-ar întâmpla, oamenii trebuie să țină minte acest lucru…       

Diana Brega, şefă de secție a policlinicii oncologice din Chișinău, arată ca o femeie de afaceri, foarte tânără, frumoasă, energică și cultă. Nu poate să nu-ți placă din prima! Surprinzător, dar trezește imediat încrederea. Atentă la omul din fața ei, întreabă nu doar de sănătate, dar și de situația din familie, serviciu: toate care afectează starea omului, și nu poți înțelege pe deplin starea pacientului fără să știi condițiile în care trăiește.

Atribuțiile devotamentului și efortul depus necondiționat este calitatea unui medic deosebit. Sunt mulți oameni cu atitudine în medicină și cu adevărat dorim să le mulțumim din suflet. Din păcate, mulți profesioniști sunt constrânşi de „reformele” statului să abandoneze serviciul, care îl făceau cu drag, şi să se orienteze spre alte orizonturi ale statelor vecine. În Republica Moldova au rămas puțini profesioniști devotați, cu experiență extraordinară în domeniu. Vreau să menționez o personalitate așa cum e văzută dincolo de halatul alb si pentru care pacienții se roagă de sănătate! O experiență plăcută, deosebită. A fi medic cu diplomă și a fi „Doamna Doctor”, precum o numește tatăl meu, sunt lucruri cu adevărat diferite. Tata spune că e cel mai norocos, pentru că a ajuns la Doamna Doctor Diana Brega, să-i cunoască profesionalismul și devotamentul, curajul, toleranța și dăruirea întru totul acestei meserii.

     S-a născut în Chișinău, la 8 septembrie în 1972. Este unicul copil în familie, din tatăl medic-urolog și mama – biolog. Diana Brega se mândrește enorm de mult cu părinții săi, recunoaște sincer că sunt raza ei de soare, de la care a prins multă întelepciune și corectitudine, învățăminte pentru o viață întreagă și prin comportamentul cu oamenii. La fel, se dedică celor trei copii ai săi, băieți superbi, cei micuți fiind gemeni. Fiul cel mare poartă numele George Brega, în cinstea tatălui Dianei, celebrul medic și fostul parlamentar. Părinții în continuare sunt „umerii” din viața ei, indiferent ce s-ar întâmpla, mereu învață de la ei și doar de bine. Gemenii născuți acum cinci ani îi colorează viața zi cu zi. Diana este copleșită de dragostea pentru copiii săi. Cât timp era însărcinată, a finisat teza de doctor în științe medicale, a reușit mai mult datorită lui George, primul ei copil. Pentru că el era alături, a redactat, apoi a tipărit teza ei. „A fost în toate pentru și alături de mine, spune Diana. Este o parte din mine, acel bun, și tot ce am de la părinți și din viața mea.” Tot ce a obținut în viață este grație familiei sale. A urmat Universitatea de Medicină din Chișinău, apoi două masterate în Managementul Sănătății Publice și Drept. Diana nu contenește să pomenească despre ei, le este foarte recunoscătoare: „Gemenii acum mă învață să fiu răbdătoare și să iubesc viața din nou. Copiii sunt universul meu!”

   Îi place ceea ce face acum. A ales meseria de medic încă de la cei trei ani ai săi, fiind ţinută de mânuță de mama cu tata în orice situație: „Țin minte, într-o seară am văzut primul ajutor oferit de medici la o „traheostomie” și am fost tare mândră că tatăl meu a făcut-o!” Tatăl ei a fost cel care a fondat și a condus Secția de urologie mulți ani la rând. Mama rămâne a fi casnică, casa e curată lună și cu bucate minunate pe masă, cu care îi alintă pe ea și pe nepoți. Diana are o pasiune mare, a îndrăgit șofatul și merge la volan cu acte în regulă de la 17 ani! Nu-i de glumă, dar la șase ani ea deja mergea la volan pe dealurile satului, cu tata alături, desigur.

Ar mai dori niște studii, însă picii îi răpesc prea mult timp. Lor le plac jocurile interactive, teatrul, desenul… Diana împreună cu soțul ei le oferă din când în când „master-class” în de-ale gospodăriei, cu preparare de bucate, e tare amuzant, sunt imagini de toată frumusețea ce cuceresc inimi! În serile de după grădiniță, mai fac scurte plimbări la aer curat, apoi privesc desene animate la fel nu mult – timpul pentru sănătate e mai important! Gemenii Darius și David vor să devină ca George, fratele lor mai mare, să-i semene în toate, se întrec care pe care ca să-l cucerească. Diana-mama speră că vor crește mari și vor spune cu mândrie la fel ca ea despre părinții săi: „Va veni ziua când am să spun că nu în zadar am trăit și părinții mei vor fi mândri de mine, precum și eu de copiii mei!”

Crede în puterea omului și a bunului Dumnezeu de a ajuta la timpul potrivit atunci când se cere ajutorul. Când era studentă, apoi 20 de ani, Diana era și femeie de afaceri, cu micul business pe-atunci. A vizitat foarte multe țări. Dar recomandă monumentele de valoare din turizmul moldovenesc: Cetatea de la Soroca, Orheiul Vechi. Și cu cei mici pleacă săptămânal la Condrița, sunt foarte mulțumiți de natura și minunile de aici. Rareori pleacă la Mileștii Mici, Cricova, Ascon. La Bardar hrănesc animalele domestice, se încarcă de energie din această priveliște. Fiul mai mare, George, de la un an mergea cu părinții în Europa. Când au plecat de la Versai, a spus că va reveni înapoi cu mama lui, când va crește mai mare. Anul acesta s-a împlinit și acest vis: din banii munciți, el a invitat-o la Paris, apoi a mers în Turcia…

Părinții mereu i-au spus că bogăția este ceva relativ, doar ce există în sufletul tău, cu ce trăiești și ce respiri din cărți, din diferite culturi, – rămâne cu tine, și le cultivi și copiilor tăi. Diana recunoaște că a avut o copilărie frumoasă, plină de dragoste de la părinți și bunei. Buneii de la Nord pe timpuri au fost represați și goniți din Basarabia. La ei acasă, la Drepcăuți, ea se trezea de miresmele dulci ale clătitelor cu smântână preparate de bunica. A învățat multe din tradiții și chiar să facă un ban. Bea lapte din căldare, păscând vaca. Puneau tutunul pe ac, ajutând părinții pentru un adaos la salariu (ea o făcea pe ascuns). Mai strângeau frunze de sorcoji, că la nord se spune că sunt bune pentru a hrăni larvele care se transformă apoi în fluturași (din nou un ban în plus ca ajutor). Buneii aveau livezi, toamna se strângea roada și veneau mașinile de la Cernăuți și o luau. Vara mergea cu bunica la prășit, dar ea mai mult stătea sub un „zil”, ferindu-se de căldură și de soare. A fost foarte îngrijită de bunei, cei care erau temelia lor pentru părinții și copiii ei. Părinții mamei sale erau și ei gospodari, de la Drochia: bunelul – lemnar, bunica – croitoreasă. La baștina lor, mai mult se strângea vița de vie, și toamna toți mergeau la culesul strugurilor. Iarna tăiau porcul, se juca cu vărul luptându-se pentru un șoric sau urechea porcului…

Pe timpuri, oamenii erau mai săraci material, dar mai bogați sufletește, și mult mai omenoși. Diana Brega speră că și copiii ei cuprind ceva din partea aceasta de copilărie, că vor crește la fel de omenoși și buni la suflet. Este foarte mândră de fiul mai mare George care de sine stător a finisat școala Prometeu, fără ajutorul cuiva, apoi a plecat la Liceul Moldo-Turc pentru studii mai vaste și cunoștințe mai aprofundate în limbi străine. George şi Diana sunt Prieteni! Nu a ascuns de la el nimic. În prezent, George este unul dintre cei mai buni studenți din Olanda, la facultatea care o studiază. A fost propus pentru un job la Paris, dar studiind în Olanda, a dorit să rămână acolo.

Diana are multe amintiri. Atunci când făcea studiile la Administrația Publică, a fost la un schimb cu colegii săi la Paris. E frumos și performant, dar unele persoane sunt foarte reci, fiecare cu problemele sale, fără mare implicare. Zice că, la fel ca George, nu ar alege Parisul. Au fost cândva în Maletrua, un orășel mic din Franța, e frumos acolo, comod, doar că oamenii sunt reci, spre deosebire de moldoveni. Diana mulțumește destinului că are la cine merge, la prietenii și cumetrii dragi, la nașii cu cei trei copii ai lor, stabiliți peste hotare, și la care ea se oprește ani de-a rândul, frumos și deosebit pentru ea, dar revine acasă…

Viața este ca o carte și cum întorci pagina curată, cum timpul scrie ceva în ea… – spune Diana Brega.

Expresii și citate preferate de Diana Brega:

  • „În sufletul meu, am rămas același copil mic care se trage la baloane, înțepenește la vederea unui curcubeu și nu poate trăi fără ciocolată. Copilăria e minunată!”
  • „Ai grijă de tata, este singurul om care te va iubi mereu. Pur și simplu.”
  • „Ador toamna. Toamna se nasc cei mai buni oameni. Eu, de exemplu(!)” (Glumă)
  • „Relaţia mea cu soţul este una specială. Eu sunt foarte activă şi mereu „în priză”, el – calm, liniştit şi înţelegător. Nu zic că avem o relaţie ideală cu Roman, că nu mai apar contradicţii sau mici certuri… dar avem o relaţie bazată pe sentimente, respect şi înţelegere. Din momentul în care am început să fim împreună, a depus efort să mă cucerească şi a reuşit. A devenit un prieten şi un exemplu pentru băiatul meu, ceea ce era esenţial pentru mine.”
  • „Femeia e ca un ecou. Cum te comporți cu ea, la fel îți răspunde”
  • „Unica dragoste pe care eu o consider veșnică și cea mai fidelă – este dragostea părinților pentru copiii lor. Ea este cea mai pură și rezistentă.”
  • „Există puține șanse în viață, dar cel mai rău – e lipsa de iubire.”
  • „O seară perfecta! Copiii singuri au facut mâncare – forme diferite, gust bun! Sunt MÂNDRA DE FAMILIA MEA! Au facut și au prăjit în rolă la fel ei! Seamană cu bunelul Gheorghe BREGA”, (17 noiembrie 2018)
  • „Copiii noştri sunt tomnatici. Eu am deschis cu primul copil primăvara, și cu gemenii – o toamnă, începutul vieții și roadele! Alege Anotimpul!”
  • „Vă rog să respectați femeile pentru că acestea trec prin văile morții pentru a da naștere unora noi. Respectați-vă mamele, soțiile și surorile! Purtând un copil în burtă 9 luni, nu este o glumă, nici travaliul la care sunt supuse acestea. Femeile fac un mare sacrificiu.”
  • „Dragi soți, respectați-vă soțiile pentru că acestea sunt adevăratele făcătoare de vieți. Dumnezeu să întărească și să ocrotească toate femeile însărcinate și să le ajute să treacă cu bine peste miracolul nașterii. Să binecuvânteze femeile!” (13 august 2018)
  • „Câinii nu m-au mușcat niciodată. Doar oamenii.”
  • „Trec anotimpurile… Trec anii…. Trece viața.”
  • „Succesul oricărei femei vine din interiorul familiei. Dacă există o familie, dacă este armonie între membrii ei, dacă este acel univers care te motivează permanent – copiii, atunci vei reuşi în toate. Nu zic că e foarte uşor. Sunt trei copii, cu vârste şi caractere diferite… Mai există contradicţii, dar nu există dominare. Suntem impulsivi uneori, dar tot atât de repede căutăm să aplanăm situaţia şi să lăsăm să triumfe dragostea, respectul şi încrederea. Fără aceste ingrediente e greu să cunoşti succesul atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional”
  • „Inima râde de bucurie ca dimineaţa când mă duceam la lucru şi peste geam mă salutau părinţii. VĂ IUBESC NESPUS!!!! LA MULŢI ANI, SCUMPUL MEU TATĂ! Eşti TOTUL pentru mine! Eşti o parte din inima mea!” (de ziua de naștere a tatalui 25 septembrie 2018)
  • „Nimic nu este mai puternic şi mai de preţ în viaţa unui om decât familia”
  • „Să nu uitați: Mâine Întotdeauna e o nouă zi, în care încă nu există greșeli.”

       Referințe prietenești:

Alexandru Grumeza, șef de sectie Neurologie:„Am cunoscut-o pe Doamna Doctor, ea deja fiind profesionistă si personalitate realizata. Acum, noi contactăm des pe probleme clinice și profesionale, așa că pot face afirmații bazându-mă și pe propria cunoștință, dar și din feedback-ul colegilor, pacienților. Desigur, că o caracterizeaza toate calitatile proprii unor medici dedicati, cum ar fi bunatatea, receptivitatea, dedicatia si compasiunea pentru suferința pacienților și celui de aproape. Dar ar fi banal să o descriem doar din acest aspect pe Doamna Dr. Diana Brega, fiindcă dumneaei mai are ceva care o deosebește de ceilalți colegi, și e greu să definesc acest lucru. Totuși cred că este o trăsătură care i se trage din propria experiență medicală și acest fapt o face să abordeze fiecare caz anume în mod individual, nu șablonizat; ea știe și să demonstreze că egoul propriu și orgoliul personal în raport cu Pacientul nu-și au nici un rost, și orice caz să fie monitorizat și abordat ca și cum ar fi unul de cea mai mare prioritate.”

Dina Frunze Griciuc:„Mândria și averea. Frumoși să-ți crească sănătoși și plini de noroc!”

Viorica Apostu:„Felicitări!!! Darius şi David, vă dorim o copilărie fericită, sănătate, noroc, succese, câte un îngeraş păzitor alături!!! Viaţa să vă fie plină de evenimente frumoase, oameni buni alături. Aveţi nişte părinţi minunaţi, care sunt sigură că o să vă susţină în toate începuturile şi se vor bucura mereu de voi!!! LA MULŢI, MULŢI ANI!”

Svetlana Jubirca:„Astăzi este ziua băieţilor frumoşi, iar eu vă urez din toată inima: La mulţi ani! Vă doresc să aveţi o copilărie frumoasă, veselia şi zâmbetul să nu vă lipsească de pe chipul vostru scump, să vă bucuraţi de toate momentele din viaţă, să aveţi o viaţă liniştită şi lipsită de griji, să fiţi cei mai fericiţi băieţei din lume.”

Emilia Veisa:„Fericire mare când părinții sunt vii şi sunt aproape.Te simți încă copil în suflet. Eu, cu părere de rău, nu mai am această fericire. Numai bine, doamnă Diana. O săptămână frumoasă vă doresc.”

Lorena Mednicov, chirurg oncolog: „E sociabilă, prietenoasă, dedicată muncii.’’

Valentina Stratan, politiciana, oncolog:„Diana Brega este colega noastră de serviciu la Oncologie. Mereu exprimă caldură, corectitudine şi bunăvoință. Este un Om pe care poți să te bazezi, pentru că este responsabilă, organizată și receptivă.”

Cei mai scumpi copii sunt ai mei” – (Familia Brega).” Că tot vorbind despre părinții Gheorghe și Zinaida Brega, Diana o felicită pe Mama ei cu ziua de naștere, pe 7 septembrie face 70 de ani: dorindu-i multă sănătate alături de familie, mulți ani și bucurii, să se bucure de strănepoți împreună cu tăticul. Doamne ajută!

Nu regretați să vă oferiți timpul: sănătatea e mai scumpă! Diana Brega este un medic foarte bun, nu doar pacienții, ci și colegii confirmă acest lucru. De aceea, e și rând mare la cabinetul „Doamnei Doctor”, pentru că pacienții vor la dumneaei. Ea consultă, ascultă cu răbdare, va sfătui cu grijă, nu încearcă să se debaraseze mai repede de pacientul incomod, și este foarte respectată, – o spun cei care urmează tratamentul la ea. Pacienții cu încredere vin la cabinetul 216 a Dianei Brega…

  Omul care știe să muncească singur – întotdeauna va aprecia munca altuia! Și cu siguranță, anume acestor persoane le este obijduitor atunci când în emisiuni TV, filme sau romane literare se vorbește urât despre medici, și asemenea informații negative sunt foarte multe. Eu sunt departe de a privi viața prin culori roze și de a-i considera pe toți medicii profesioniști sau specialiști extrem de buni, am avut și o experiența tristă atunci când medicii au greșit cu doza de antibiotice pentru subsemnata, fiind copil sugar… Și mai cred că doar cu astfel de exemple deprimante este imposibil să educi o nouă generație care ar dori cu adevărat să trăiască și să muncească. Prin urmare, am scris despre un medic care salvează vieți, și aceasta se întâmplă zilnic. Despre Diana Brega, oncolog, o menționez în repetate ori, că și tatăl meu, pacientul „Doamnei Doctor”, este încântat de atitudinea și tratamentul minunat pe care îl oferă ea tuturor pacienților…

Doamne ajută în continuare, sănătate, Doamnă Doctor!

❤ Svetlana Vizitiu

Date biografice: Diana Brega:

Sefa sectiei republicane CCD IMSPIO din Chișinău, Republica Moldova. Colaborator stiintific, Doctor in stiinte medicale, chirurg-urolog. Mamă a trei copii.

 


8 comentarii

Maria CORINI: „Dragostea adevărată se înalță din puritatea sufletului”


Bine e în țări străine,/Pâine, bani de toate sunt,/Dar lipsește libertatea,/Pragul casei mamei sfânt!/Bine e în țări străine,/Viața este mai ușoară/De mi-ar pune mierea-n tavă/Tot mai dulce-i a mea țară!/Bine e în țări străine,/Bine e de îți știi locul…/Crește dorul lângă casă,/Unde-i mama și norocul!/Bine e pe tot pământul,/Dar pe hartă este o țară/Unde libertatea poate/Și din iarbă să răsară!/Bine e la mine-n țară/Chiar de adorm fără de pâine,/Știu că viața e amară,/Dar visez să am un mâine!”(Bine e la mine-n țară, Maria Corini)

Vine din diaspora moldovenească. Continuă să scrie versuri, proză, adoră muzica, desenul, „pasticeria”…

Nu e atât de ușor să fii plecat din țară, nu e atât de ușor să-ți lași părinții, copiii, cărările pe unde ți-au trecut pașii, gura sobei, nucul de la poartă, fântâna și toate amintirile… E foarte dureros, că mulți copii au crescut fără de mângâierea mamei, a tatălui… E o catastrofă mondială, să-ți lași copiii, casa și cuibul pentru a dedica anii nenumărați străinătății. Vrem Acasa! dar „Cei de sus” s-au întrebat vreodată despre ce simte diaspora, despre ceea că mulți moldoveni nu s-au mai integrat printre cei străini, iar calea întoarsă pentru ei a devenit o sperietoare? Copiii noștri se închid în sine, se îmbolnăvesc, ne pierdem neamul și toate din cauza că în Moldova nu există condiții pentru un mod sănătos de viață… Neam pe neam a prins ură, înstrăinare, dezbinare totală, – ce urmează?”

   Cine este astăzi? Îi place că a rămas acea dintotdeauna. Să fie corectă cu sine și cu cei din jur. Să fie un exemplu pentru societate:„Această luptă lăuntrică de-a sesiza binele și de-al scoate la lumină, vorbesc despre ”cugetări” simple incluse în ambele volume. Sunt conștientă de ceea ce fac spre binele oamenilor. Omul dacă vrea, cât trăiește, învață…”

Numele de domnișoară – Tomița, și tatăl ei era „supărat” că se va pierde odată ce s-a născut ea fată, însă bunul Dumnezeu a înzestrat-o cu talentul de a scrie și astfel, numele tatălui continuă prin cărțile editate de ea pe copertele „pruncilor literari”…

„De mic copil aveam o fantezie nemărginită. Din argilă, după ploi modelam obiecte mici, cu creionul încercam să dau viață unor desene, toate le efectuam după o imaginație clară. Ca și orice copil aveam vise, îmi doream foarte mult, ba chiar mi le imaginam, să-mi cumpere mama o pereche de cizme din mătase (adică transparente) cu flori roșii mari, îmi mai doream și o sapă tot din mătase cu flori roșii mari ca să merg cu ea la prășit grădina,- așa îi răspundeam bunicăi când mă întreba… Visam să fac un pod „de la bunica de acasă până la casa noastră” ca să trimit hrană cățelușului care păzea casa. Dacă nu am mai izbutit să construiesc podul, eram constrânsă să mă duc în fiecare seară acasă, unde fața casei mă primea tristă, ușa având sigiliu stofa unui păianjen, ferestrele, ferestrele plângeau după mușcatele mamei. Mă înfiora iarba ce-mi vorbea prin foșnetul său, care pusese stăpânire peste întreaga ogradă. Doar în jurul căsuței cânelui era desenat un cerc care părea a fi un ochi a curții pletoase. Într-o seară am scos țărușul și l-am bătut mai într-o parte ca să se formeze un alt cerc prin iarbă, ca să aibă curtea doi ochi… Mă ajunsese cânele din urmă, o făcusem pe bunica să ridice dealul în barba nopții ca să aducă stăpânul acasă… Era vara anului 1969 sau poate 1970. Părinții erau plecați și mă lăsase în tutela bunicii…”

Maria Corini a avut o copilărie fericită și deosebită în raport de alți copii din satul ei. S-a născut într-o zi de iarnă la 15 ianuarie 1960, și este unica fiică a Sofiei și Vladimir Tomița, la fel ca dânșii vine din satul Antonești, fostul raion Leova, astăzi Cantemir, Republica Moldova. Părinții fiind oameni simpli, onești, sinceri și buni la suflet. Tata era orfan de ambii părinți, mama rămase fără tată la vârsta de opt ani chiar în ziua victoriei asupra fascizmului – 9 mai 1945. Cu o stare socială vulnerabilă, nu au avut posibilități mari de a studia. Schimbarea radicală a vieții, colectivizarea și noile conduceri au dus și la alte încercări dificile. Bunica din partea mamei, unica rămasă în viață, cu greu își educa cele trei copile, de aceea mama Mariei, copil fiind, de la o vârstă fragedă devenise pilonul casei. Chiar dacă nu a reușit să absolve cele șapte clase, inteligența, bunătatea sufletească și cumsecădenia nu i-au lipsit: „Mama mi-a fost cel mai bun profesor alături de bunul Dumnezeu în toată educația mea. Mi-a dat cu sfințenie cei șapte ani de-acasă. Fiece mișcare de copil nevinovat era mereu tratată printr-o morală cu exemple despre ce e bine si ce e rău. La școală învățătorul îmi era al doilea „părinte” după spusele ei, să nu îmbrac pantaloni, fustița nu mai sus de genunchi, să aplec fruntea la salutul sătenilor, să respect bătrânii, să fiu bună, atentă… câte și mai câte. Am fost ascultătoare, nu făceam nici un pas în afara ramei sale…

A fost marcată de clipele trăite departe de casă, din copilărie, și acum ține în memorie câteva fraze în limba băștinașilor kazaci, poate chiar număra în limba lor. Acea experiența de drumar permanent o făcu să devină un copil treaz și matur. Dar, alături era mama, de pe atunci sprijinul ei sufletesc. Maria are și câteva povestiri scrise despre întâmplările retrăite în copilărie, despre învățămintele și lecțiile de viață primite în acea perioadă:„Cosmetica mătușei Valentina”, astfel a învățat să înțeleagă ce este un lucru personal, și ce nu… Iar povestea ”Moș Țăpuș” aduce crâmpeiele din spaima care i-a schimbat radical lumina copilăriei.

Era un copil sociabil, fiind cea mai mică dintre fetele din curtea casei lor. Avea multe jucării, o păpușă adevărată pentru acele timpuri, i-o cumpărase tata tocmai din Moscova, pe când prietenele își meștereau păpușile din broboadele mamelor lor. Și, Maria prietenoasă și bună la suflet, le împrumuta toate jucăriile pentru joacă. La vârsta de patru ani, părinții o luau împreună în Rusia sau Kazakstan, totul depindea de direcția regiunii unde lucra tatăl ei. Era isteț, se descurca de minune cu orice obiect de construcție luat în primire împreună cu brigada de muncitori. Cot la cot muncea și mama ei, ca bucătăreasă. În sat se întorceau doar pe timp de iarnă. Astfel, continua până veni timpul în 1967, să meargă la școala din satul natal: „Acea lume nouă o vedeam cu deja alți ochi.” La lecții era numai ochi și urechi, – ”să nu alergi după note, să ai grijă să-ți rămână în cap din cele ce îți spune învățătoarea”: sfatul mamei a urmărit-o pretutindeni. – „Mi-amintesc toate mișcările colegilor și ale profesorilor, orice nedreptate adusă ca exemplu mamei acasă, îmi spunea să am grijă de mine, să fiu corectă în toate, să nu divulg secretele…”

În 1977, Maria a absolvit școala medie din sat, apoi cu mențiune (diplomă roșie) școala pedagogică ”A.S. Makarenco” din orașul Cahul, a lucrat educătoare la o grădiniță de copii din satul vecin, Leca. Tot acolo a lucrat în funcția de directoare din 1993 -2004.

Meseria de pedagog. Ca fiece copil se visa actriță, imita pe alții, mai cânta toată ziulica de pe poarta curții cât o ținea gura de mare, că și vecinii bătrâni își astupau urechile cerșind liniște. Vecina Ileana glumea cu mama ei ca s-o convingă pe fiică să se odihnească, ca să poată și ceilalți dormi… Dar, copilăria n-are program de odihnă, Maria se ridica din nou pe poartă cântând… – „Mai vroiam să fiu și covrigică, de unde așa idee? În fruntea gospodăriei kolhozului era în funcție de președinte un om ce purta numele de familie Covrig Afanasii Petrovici. Am ținut-o mult cu asta, deoarece mă tot întrebau curioșii ce vroiam să devin când voi fi mare...” Ca vânzătoare la fel n-ar fi mers cu toate că îi plăcea să construiască cântare din sârmă… A dorit să devină medic din tot sufletul pentru a înfrunta unele problem de sănătate… Mai mult iubea copiii, Dumnezeu a înzestrat-o cu toate necesare pentru a deveni educătoare:„Un educator trebuie să nutrească maximă iubire pentru copii, în general, nici nu se discută despre răbdare, dacă ar fi să se pronunțe acest cuvânt, iubirea pentru copii ar diminua până la nepăsare, o astfel de atârnare ar duce la creșterea unei societăți bolnave”. A folosit imaginația sa bogată, în cadrul activităților preșcolare, prin desene, fraze, poezii, aplicații etc, venea cu noi idei, modelări, mereu energică și perseverentă  și în activitățile primăriei din sat. Pentru suflet scria versuri…

De mic copil am visat să dorm pe pat / Din flori de salcâm,/ De mic copil am visat să zbor,/ Să culeg stelele din cer,/ Să le-adun/ Și să-mi fac din ele un colier,/ De mic copil atâtea vise aveam…/Dar, nimic…/Viața mi-a pus în cărare spini./Și visele au plâns,/Amarnic au mai plâns!/Se cereau citite, auzite, pipăite,/Uneori… /Ne regăseam în noapțile nedormite/ Mângâindu-le în ascuns./ Ele, Visele perpetuu /Îmi urmăresc pașii și acum,/ Îmi aprind lumini astrale,/ Ele mă duc spre sensul/ Adevărat al Universului…/ Visele mele,/ Culese din stele, acum încep / Să-mi devină reale!/ Visele mele le-mpletesc cu gândul/ Și-nvelesc cu ele, Pământul!” (Visul, Maria Corini)

Zice că destinul i-a pus viața la o încercare „pe o tavă”, dându-i aripi, una neagră și-alta alba: „Neagră rupt-a fost întruna, alba-ntrecea furtuna și-am tot mers și am purces între chin și înțeles”.

Astfel a ajuns cu sufletul ei… pe hârtie. Găsise un refugiu unde avea a ei lume de singurătate:„Reciteam poeziile pentru a rămâne în lumea mea interioară, care deseori atingea struna sufletului, cu o melodie până la lacrimi luminoasă. Din armonia lor se năștea versul”. La îndemnul prietenei Maria a început să aștearnă sentimentele în versuri. Este o fire simplă, scrie sincer în continuare, și doar la comanda inimii sale. Nu se impune nimănui cu opera ei literară, sunt „lacrimi sufletești”, – au cititorul lor care o înțeleg…

Realizări. ”Cele mai frumoase realizări din viața mea sunt cei trei copii ai mei”

Iubirea. A emoționat-o profund tematica romanului ”Romeo și Julieta” de William Shakespeare, i-a creat ideea precum că dacă viața este unică, astfel și iubirea trebuie să fie la fel unică până la finele vieții. De atunci, a devenit roabă a acelei ideologii: „Recunosc, doar naivii pot vedea astfel. Oamenii sunt pregătiți într-un mod deosebit pentru pasul vieții, de aceea realitățile nu coincid cu ideologia romanului. Sunt de acord că această lucrare shakespeariană vine dintr-o altă epocă, dar când e vorba de iubire e mereu actuală…”

Dezamăgirile. Nu crede să fie om pe lume să nu fi fost dezamăgit de ceva în viață. „Sunt prea naivă, cred în oameni, dar se întâmplă că uneori… mă trezesc cu pereți goi și reci în fața mea”

Regretele. Pentru Maria – sunt o pierdere de timp, nu ar schimba nimic din toate prin ce a trecut: „ce rost are să mototolesc ghemul amintirilor”?

Societatea. Societatea este cum este, vrem sau nu vrem astfel o avem.

Despre marile neajunsuri materiale și morale suntem vinovați noi toți, chiar dacă deseori poți auzi ” dar ce pot face eu?” Putem face fiecare câte ceva, dar fiecare se lasă în baza altui să facă și pentru el, așa ca și în versurile lui Vasile MilitaruȘase pui și-o biată mamă” Desigur, un om singur nu poate face nimic, dar nici nu are tendința de-a se uni cu altul ca să pună punct întrebărilor și problemelor  vieții. E rușinos să o spunem, suntem un popor în majoritate dezbinat, fiecare cu gâsca sa. Predomină nepăsarea, nu mă refer la întreaga populație ci la o bună parte. Până a avea aleșii poporului trebuie fiecare în parte să-și aducă aport intru rezolvarea problemelor. Oare nu e clar că cel ce te plătește azi ca să-l votezi nu-ți va da nimic mai mult până la viitoarele alegeri?…De ce nu scoți tu, cel de jos, banii tăi din buzunare ca să plătești toți vecinii să voteze ceea ce dorești?  Nu scoți banii că nu-i ai, dar ei cei din „partiduțele” de sus de unde au atâția bani ca să plătească câte voturi își planifică? Oare nu înțelegi că sunt banii tăi, ai noștri care ar fi trebuit să fie incluși pentru mărirea lunară a pensiilor, salariilor…

Schimbările. În opinia Mariei Corini ar trebui să se înceapă cu instanțele locale, după un anumit program de legi puse în vigoare, în favoarea îmbunătățirii modului de viață la sat. „Rolul Familiei – în primul plan! De acordat o valoare maximă familiei, bazată pe iubire adevărată și educație sănătoasă. Iubirea adevărată și educația sănătoasă vin în urma unor principii moral-spirituale ce duc spre o normă justă de conduită. Acolo unde este credință, este și iubire! Părinții sunt nucleul familiei, dacă unul din ei deviază de la normele conduitei civilizate, întreaga familie devine prada unei vieți toxice îmbolnăvind întreaga societatea. Prea mult se spune: ”Ce mă interesează cum trăiește cutare și cum se comportă?” Bine nu te interesează, dar copilul tău educat poate fi afectat de către cel needucat involuntar, fie prin aprinderea unei scântei de iubire, la o bere într-un local sau chiar fiind la volanul unui auto simțindu-se fără responsabilități…

Patriotismul. „Aș crea o lege ca fiecare om să-și cunoască locul lui. De exemplu: profesorul să fie remunerat astfel ca să-i rămână și de studii, să-și poată achita întreținerea… Interesul pentru plaiul natal, serviciul, etc., ar fi stabil, și oamenii n-ar emigra zilnic din țară…”; „E o datorie ca fiecare om să-și cunoască bine istoria țării, a strămoșilor, să-și respecte rădăcinile neamului, să nu permită nici unui străin să-i denumească limba. Băștinașii trebuie să-și dea respectul fratern, să-și iubească țara, proveniența. Despre hotarele țării trebuie să vorbească istoria neamului românesc și nicidecum cei adoptați. Exemple vii suntem noi cei duși în țări străine, acolo unde mergem în primul rând le studiem limba, respectăm legile statului, acceptând condițiile, primim în schimb prietenie, respect și anumite drepturi egalându-ne cu băștinașii în multe cazuri. Mai sunt și excepții, dar e și normal băștinașii să-și înainteze interesele.”

Turismul este o sursă uriașă de îmbogățire a unui stat. Avem sute de destinații turistice în Moldova, care ar trezi interesul oricărui turist străin. Moldova este un „picior de plai, o gură de rai”. Cu locuri extraordinar de frumoase: Mănăstirea Căpriana, Orheiul Vechi, Vinurile din Cricova, Nufărul Alb din Cahul, Muzeul ”Conacul Manuc Bey” din Hâncești, muzeele din Chișinău cu teatrele și mănăstirile sale… Artiști – meșteri populari avem, mâini de aur avem, pictori, scriitori avem, dar unde e mâna statului? Legi se cer și nu numai, să fie puse în vigoare…”

Alte expresii utile de Maria Corini:

= „În fruntea instanțelor sătești să fie puși în funcții oameni corecți de a dirija viața satului. Nu e vorba de dictatură, ci de o schimbare, de voință pentru un mod sănătos de trai. Avem atâtea locuri publice neîngrijite, ar fi o nouă ieșire din impas prin sancționarea consumătorilor de alcool excesiv, scandalagiilor, răufăcătorilor, hoților…”

= „Bisericilor trebuie să revină o mare parte din responsabilitate întru educarea tinerei generații nu numai prin discursuri ci și prin fapte, așa cum se face în țările capitaliste.”

= „Voluntariatul este o formă de activitate benevolă foarte utilă pentru societatea noastră”

= „Există multe probleme sociale care necesită schimbări, și toate țin de resurse financiare, iar dacă omul ar fi remunerat conform muncii efectuate, ar dispărea problemele și grijile care ne fac viața amară”

= „Din puritatea sufletului se înalță o dragoste adevărată față de persoana iubită”

= „Am o fire, ce pot asculta, privi, urmări totul pentru meditație după o concluzie generală iau decizii, din milă și bunătate sufletească deseori îmi las sufletul în păragină doar ca să fac să se simtă bine persoana, dacă timpul nu dă persoanei bunul simț de recunoștință în tăcere pot să mă retrag fără să comentez, acțiunile au avut și fapte și răspunsuri. Iertând prea mult mi-am pus în genunchi sufletul, sunt o naivă conștientă”

= „Detest violența în familie! De aceea, cer legi drastice contra violenței. Fiecare părinte își crește copilul pentru un nou orizont, pentru fericirea ochilor săi nu pentru al cupla cu un om ce ar viola drepturile celuilalt.”

= „Mai am multe de realizat, mă rog lui Dumnezeu să-mi dea puteri, voință am. Îi mulțumesc pentru darul ce mi L-a dat…”

Activitatea literară Maria Corini: Debut literar:
 – ”Voce del Taro” Revistă pastorală regională din localitatea Borgotaro provincia Parma, Italia anul 2006 n.5 (publicațiile au urmat în diferite perioade de timp)
Volume de poezii:

1. În liniștea gândulu” – poezii și cugetări, editată la Tipografia ”Pontos” Chișinău (2006) coperta și ilustrațiile aparțin autoarei
2. ”Il volto dell’anima”, poezii și cugetări în limba italiană, editată la Casa Editrice ”Vicolo del Pavone” din Piacenza, Italia (2014) coperta și ilustrațiile aparțin autoarei.
3. Odă iubirii(carte de buzunar) editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2016.
Pentru copii:
1. ”Snop de raze aurii” (poezii pentru copii) editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2015, ilustrații Cristina Covrig
2. ”Ghicitori”, editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2016, ilustrații Alexandru Plăcintă
3. Șoricelul și umbrela (poveste în versuri) editată la Tipografia ”Elan Poligraf” anul 2016, ilustrații Alexandru Plăcintă
Reviste literare:
1. Revista literară ”Cenaclul” din Craiova, România (2016)
2. ”Luceafărul din vale” ISSN 2601-2650 Revista de Literatură, Cultură și Artă. Fondatoare: Nycollas Kessy Ellys, România
3. ”Amprentele sufletului” – Constantin Nicolae Gavrilescu, Revistă ISSN-L2393-4506 România
4. ”Surâsul Bucovinei”coord. Ioan Mugurel Sasu
5. ”Metafora” coordonator prozatorul Ioan Ștefan
6. ”Anotimpurile Expresiei Ideii” coord. Mariana Bendou
7. ”Taifas Literar”coord. Muntean Ioan
8. Revista ”Realități culturale”
”În liniștea gândului, în lumea copiilor”
Nr.6 2018 text și imagini Ion Doru
Antologată: Antologii ale poeților și scriitorilor italieni:
1. ”Emozioni e Magie del Natale” Antalogia poetica Volume XII Piacenza Italia (decembrie 2011)
2. ”Firenze Capitale d’Europa” Premio Letterario Internazionale XV Edizione (noiembrie2012)
3. ”Firenze Capitale d’Europa” Premio Letterario Internazionale. Volume XVI ( noiembrie2013)
4. ”Emozioni e Magie del Natale” Antologia poetica Volume XIII Piacenza Italia (ianuarie 2014)
5. ”Poeti e Scrittori Contemporanei allo Specchio” XXXIX Premio Casentino Poppi di Arezzo Italia 2014 (iunie)
6. ”Emozioni e Magie del Natale” Antologia poetica Volume XIV Piacenza Italia(decembrie2014)
7. Antologia Literară închinată marelui poet ”Mihai Eminescu” editată în Toronto Canada 2016 de Maria Tonu
8. Antologia ”Carmen” București, editura ”Anamarol” de Rodica Elena Lupu
9. Antologia ”Izvor de lumină” editura ”Izvorul Cuvântului” vol 3 pag (121 – 142) de Caprar Florin, România
10. Antologia ”POEȚI și PROZATORI CONTEMPORANI în REGAL EMINESCIAN” Editura Editgraph – Buzău România 2018 coordonator Eugenia Enescu Gavrilescu
11. Antologia ”Prieteniei” – Buzău vol III Editura Teocora, coordonator Mirela Minuța Alexa, pag 384 – 388. ISBN 978-606-568-315-0
12. Antologia ”COLUMNA IUBIRII ETERNE” Editura ”Proșcoală” Râmnicu Vâlcea, coordonator Nycollas Kessy Ellys, pag 61 – 72
13. Antologie ”DIALOG CU VERSUL IUBIRII”/Coordonator Dorina Omota. – pag. 223 – 232
14. Antologia ”MAREA UNIRE CULTURALĂ”! Dandis Editory /Coordonator Maria Filipoiu. (În curs de apariție Antologia ”ASCIOR” ediția anului 2018)
Alte publicații despre Maria Tomița Corini: Revista ”Realități culturale”, ”În liniștea gândului, În lumea copiilor”. Nr.6, 2018 text și imagini de jurnalistul Ion Doru / Cronici literare în ”Literatura și Arta”. ”Florile dalbe” de Criticul Literar Ion Ciocanu.
Membră a: 1. Clubului Literar ”Pasărea Măiastră” din Chișinău Rep. Moldova, înființat și coordonat de către poetul Mihail Vîlcu
2. Cenaclului Literar-Creștin ”Cuvântul” al Mănăstirii ”Sf, Ap. Andrei” din Chișinău rep Moldova, înființat și coordonat de către poeta Raisa Plăieșu.
Premii: Fiind invitată să perticipe la diferite Concursuri Literare Naționale și Internaționale de Poezie și Narativă în Italia, din anul 2011 și până în anul 2014 a participat la 14 concursuri din care11 au fost cu premii, diplome de onoare și trofee, oferindu-i-se premiul întâi, doi și trei, după aceste reușite a fost invitată să editeze un volum de poezii și cugetări în limba italiană.
– La 27 mai 2017 i s-a oferit ”Primo Premio Speciale Estero Moldova” pentru volumul de poezii și cugetări ”Il Volto dell’Anima” 22 Rassegna Internazionale ”Padus Amoenus 2017” or. Sissa pr. Parma, Italia.
– Consiliul raional Cantemir / D I P L O M Ă se decernează dnei Maria Tomița Corin poetă, autoare de cărți pentru copii, originară din satul Antonești raionul Cantemir. În semn de înaltă apreciere pentru contribuția substanțială la dezvoltarea și promovarea perpetuă a limbii, dragostei de neam, altor valori sacre ale culturii noastre naționale / Președintele raionului Cantemir Andrei Ciobanu / 04 mai 2018 or. Cantemir
– D I P L O M Ă Se acordă Dnei Maria Corini, pentru propagarea cuvântului artistic și contribuție substanțială în educarea tinerei generații, prin editarea unor valoroase cărți, destinate cititorului elevat. / Președintele CR Cantemir al FSEȘ Natalia Matcaș, 05 10 2018
– DIPLOMĂ de EXCELENȚĂ Se acordă Doamnei Maria Tomița Corini
pentru creațiile literare cuprinse în antologia ”Scriitori români uniți în cuget și simțiri, la CENTENARUL MARII UNIRI” /București 19 octombrie 2018 /Director editorial Constantin-Nicolae Gavrilescu.

❤  Svetlana Vizitiu


3 comentarii

Veronica SANDUL: „O Vârstă Elegantă – pentru o bătrânețe activă”


Cea mai mare ofrandă a mea a fost alăptarea a doi prunci: la unul mama decedase după naștere, și la altul – mama nu avea lapte…”

Adoră să se plimbe atunci plouă. Preferă centrul Chișinăului, „orașul vechi” pe străzile Mateevici, Sciusev, Serghei Lazo… Este mereu cu privirea la locul unde poate găsi ușile vechi ornamentate într-un stil vechi deosebit, sau la colțișorul unei clădiri de arhitectură la fel veche, cel care ascunde miracolele din trecut… Îi place să redescopere locurile natale ale Orheiului Vechi: Casa Donici, Mănăstirile din Călărași, pădurea de fagi de-alături, – toate îi produc o stare de spirit înălțătoare. Rămâne impresionată de Cetatea Sorocii, de s. Unghiuri cu priveliștea lui Nistreană, cu izvorul tămăduitor la o Mănăstire din preajma satului, situată direct în mijlocul pădurii cu copaci seculari. O liniște Divină!

Familia, nu cariera, a fost cel mai important lucru în viața ei. Pentru carieră nu a avut nici posibilități. Acolo în orășelul militar din Rusia s-au născut cele două fiice ale ei, cu un an și 10 luni diferența de vârstă: Corina și Uliana (decedată în 2017). Copiii au învățat-o să fie tare, răbdătoare, să cunoască multe lucruri utile în viață. Ca orice mamă Veronica Sandul învăța, petrecea împreună cu familia și se integra în activități de suflet. Fiicele au motivat-o să studieze limbile franceză și engleză, pe care n-a reușit să le învețe la școală…

„Înger, îngerel / Dumnezeu mi-a dat și un nepoțel./Bunicuța, bunicuța./Pe Sănduța și pe Anuța,/II dau huța.”

Veronica Sandul are 61 de ani și îi mulțumește Domnului pentru că I-A dat să cunoască și să trăiască în Iubire Necondiționată și în Libertate: „Fiecare are intimitatea lui și este liber în alegerea de a iubi, – înseamnă ai da posibilitatea de a Exista și a primi Omul Drag așa cum este el, a respecta, a ceda, a vorbi și asculta … în tăcere

S-a născut în Centrul Moldovei. Este penultimul copil dintre cei șase copii din familia lor unită și veselă: două fete, ceilalți băieți. Veronica nici n-a observat când a trecut copilăria, atât de fericită a fost, și brusc s-a trezit la maturitate. Mereu cu griji, fiind preocupați de gospodărie, de alte lucruri, ca păscutul animalelor domestice (vaci, oi, capre, rațe, gâște, etc.). Aveau o grădină bogată cu pomi fructiferi, cu flori multicolore, unde familia se aduna sub zumzăitul albinelor care veneau de la vecini. Și buneii aveau albine, doar că părinții lor care nu mai sunt în viață, nu au dus acest meșteșug mai departe…

Pacea, bucuria, dăruirea, alinarea, iubirea de semenii săi dintotdeauna rămân valorile și virtuțile familiei lor!

Tata era lemnar în sat, adora să meșteșugărească ușile, geamurile, iar vocea lui de bariton o ascultau cu drag și enoriașii de la biserică, unde el cânta în cor. Mama lucra mai mult pe lângă casă, mereu ajuta pe cineva, vindeca cu un cuvânt bun, era expertă în plante medicinale, le culegea singură, și cunoștea de toate cum și cu ce se vindecă. Dar cele mai importante lucruri: iubirea de viață, umorul și încurajarea – erau instrumentele vindecătoare!

Veronica de la șase ani știa că va deveni medic, era străduitoare, cuminte și tăcută, nu-i auzea nimeni vocea, mereu se juca de una singură, ba inventa ceva ca să nu se plictisească, ba mergea la Lăcașul Sfânt… Aștepta să vină tata de la biserică, în special, duminicile sau de sărbători, atunci se îmbiba toată casa cu mireazma tămâiei ce venea de la hainele lui de sărbătoare, și se întindea ca un voal prin gospodăria lor până la următoarea duminică. Întreaga familia se bucura să se adune împreună. Tata o mai învăța să spună câte o rugăciune profundă… Pentru Veronika Sandul aceste rugăciuni răsunau ca cântecele de leagăn, ea chiar le cânta pe cele sacrale din vechile cărți de peste 100 de ani, moștenite încă de la străbunel, slujitor și el al Bisericii. Veronica avea impresia că în ele se ascunde o taină mare pe care abia acum o va descoperi… Educația în spiritul creștin a avut un impact pozitiv asupra activității ei școlare: Veronica era eminentă, șefă detașamentului școlar, mereu în frunte printre pioneri și comsomoliști. Mama o mai stăpânea, era împotriva activității ei fruntașe, și Veronica se simțea uneori genată… Dar curiozitatea și ardoarea de cunoștințe o făcea să meargă înainte.

Visul Veronicăi de a deveni medic s-a realizat cu succes! – „O munca de mare responsabilitate, care cere să știi specificul medicinii, și mai ales a medicinii naturiste, pe care o aplicam în practică pe langă cea alopatic”…

După absolvirea Universității de Medicină din Chișinău, Veronika Sandul a plecat împreună cu soțul în Rusia (acolo el făcu armata), „viața a călit-o și a șlefuit-o ca pe un almaz” – precum spune ea. Deci, locuiau într-un orășel militar, stepă, departe de casă. Caracterul optimist, sociabil și prietenos au ajutat-o să se integreze ușor printre oamenii cu multiple caractere și naționalități ca Om, ca Medic. Acolo ea și-a cizelat abilitățile de a vindeca cu privirea, cu mângâierea și cuvântul său. Experiența a convins-o că multe boli se vindecă prin talentele și pasiunile de viață: Artă, Muzică, Pictură, Teatrul, Religie, etc, toate i-au schimbat gândirea și modul de viață: „A CONȘTIENTIZA ceea ce faci, a fi cu Credință și Iubire, a crede în Familie și copii tăi, în Feminitate și cinste, a crede în meditație și viață pe alte planete, în Unitatea tuturor noțiunilor care există în lumea cea vie și cea moartă”…

Sufletul se înalță, ușor de dimineață./Mă indrept spre Templul, unde in Altarul Sfânt,/Domnești Tu Doamne-Dumnezeu,/Și păsările cânt…/Să-mi pun frumoase flori pe ochi,/Cu roua zorii să mă spăl pe față./Să mă scald în Albul văzduhurilor reci,/Când pe cărările inverzite agale-sprinten treci/O,Doamne!/Iubirea Ta fară egal,e fără chip.E doar suflare./E liniște in infernal./Mă faci să ințeleg doar pe tăcute,/Graiul florilor deschise și – a lucrurilor mute…” – (Veronica Sandul)

În continuare menține relații bune cu prietenii de diferite naționalități din acel orășel militar din Rusia, după demobilizare, fiecare s-a împrăștiat care și încotro. Veronica își aduce aminte că vacanțele atunci erau foarte vesele și distractive, toate sărbătorile, duminicile se petreceau cu familia și prietenii. Și prietena ei cea mai bună rămâne la fel cea din copilărie, cu care menține legătura strânsă, în rest, azi, sunt doar cunoștințe…

Societatea în prezent, are o mare oportunitate pentru mari realizări și prosperare, pentru cei ambițioși, în special. – spune Veronica, – Ce pot eu schimba pe acest Pământ? Am început cu Motivația și susținerea persoanelor în Etate. O Vârstă Elegantă – pentru o bătrânețe activă!” S-ar bucura să reușească să creeze o „Comunitate de Vârstă înaintată” – o „echipă de youtube-riști”: pentru a fi un exemplu celor mai tineri, – „Nu există o vârstă anumită pentru a fi activ și a te simți bine!”

Atunci când s-a întors din Rusia în Moldova, a fost îndrumată spre o altă ramură a medicinii – Cosmetologia, și după ani de activitate în acest domeniu, Veronica împarte cu mare bucurie toate cunoștințele și cu alte persoane, prin paginile de rețele de socializare, este și vlogger, postează direct pe canalul Youtube, discută cu mii de utilizatori și o face cu plăcere și desăvârșire. Ar dori să cunoască mai multe persoane în etate, pentru a ști mai bine cum înaintează ele în vârstă, ce le motivează. Și, pentru a le susține, cu siguranță! „Statutul de pensionar mi-a oferit o altă oportunitate de alegere a unei noi pasiuni-Vlogger. „A fi, a impartași din cupa mea și altora, a darui Lumină este scopul meu în continuare…”

Lumină lină/Cu tine sunt plină/Vin-o de mă alină/Adun fir cu fir/Umple al meu Potir/Dulce e al tau mir/Din al meu Hram/La toți dau ce am/Lumină lină /Vin-o de mă alină/Cu tine sunt plină” (V. Sandul)

Despre migrații spune că „dintotdeauna acest subiect a fost o unealtă spre evoluție, schimb de experiență, diversitate și cunoaștere”. De astfel, Veronica Sandul se bucură pentru succesele profesionale ale copiilor și nepoților săi stabiliți în Canada. – „Expresiile: „această e problema” fie „a apărut o problemă” sunt oportuniste. Nu există probleme, există situații care oricum se rezolvă. Toate depind de atitudinea noastră față de ele

Câțiva ani în urmă avea o marea dorință de a-și edita versurile proprii… Nu s-a realizat… Scriitorul Vasile Romanciuc i-a scris că nu este atât de simplu să-ți editezi cărți proprii… Sponsorii sunt greu de găsit, din păcate.

CINE SUNTEM NOI?/Cine suntem?/Nașterea inceputului,/Pește la inceputul Prutului,/Cei căzuți in război…/Cine suntem noi?/Cei ce pacea iubesc,/Sau poate cei ce pe marte traiesc?/Cei dce alergă după diamante și lux,/Apoi se roagă lui Isus…/Cine suntem noi?/Vagabonzi,boschetari de la coș cu gunoi,/Luptători spre lumină ce nu dau inapoi,/Copii inocenți și dornici de viață,/Indrăgostiții intârziiați ce se regăsesc,/Sau poate cei ce nu iubesc sau pătimesc?/Cine suntem noi?/Căinii ce latră in zadar,/Stâncă de piatră,/In zbor un bondar,/Bogații -ce dragoste dăruiesc,/Săracii –ce o cerșesc./Cine suntem noi?/Câmpul inflorit cu maci,/Poate cei drogați../Cei ce nu au nimic in buzunare,/Dar ochii licăresc ca o lumânare,/Dictator..Deputat..Trădător…/Cine suntem noi?/Foc și scrum,ce ne leagă acelaș drum./Cel ce iubește,/Cel ce e fericit,/Cel ce nu vrea nimic…/Rațiune Divină!/Cine e de vină?/Cine suntem?/De unde venim?/Unde plecăm?/Mai des și mai des ne intrebăm,/Fărp să căutăm…fără să știm…/Suflet suntem…/EL alege ceea ce e menit să fim…” (Veronica Sandul)

Alte pasiuni mai sunt împletitul, croșetatul, cusutul și lectura cărților, aici Veronica reușește cu succes. Cărțile pe care le recomandă, în primul rând, ar fi: „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija, „Alchimistul” de Paulo Coelho, „Profetul” de Kahil Gibran, „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde și, desigur spectacolul jucat de artiștii Teatrului Geneza Art. „Dar, de fapt toți scriitorii s-au bazat pe Cartea Cărților –BIBLIA, din care poți învăța cele mai profunde Trăiri și Lecții. – Pacea Domnului Lumină și Iubire tuturor!” (Veronica Sandul)

Câteva expresii de la Veronica Sandul:

~ Tinerii revin la tradițiii, la valori ce ne identifică ca NEAM!”

~ „Secvențe de la Intilnirile de Suflet din anul ce se trece…A fost minunat !!! alaturi de colegi ,prieteni si oameni cu suflet mare.Cei care pot impartași bucuriile si indestula cerințele celor ce au nevoie…In Compania Lumea verde nimeni nu se pierde…Omul și Natura sunt un tot intreg …”primum non nocere deinde salutare”(Hipocrate)

~’’…Armonia si Bucuria e chind gindești ,spui și faci acelaș lucru.Ascensiunea e Mulțumirea și Iertarea ~ ~”Iubirea e Putere…Iubirea e Emoție…Iubirea e Creație…Iubirea e Pace..Iubirea e Linistea si Surisul interior…E iertare si daruire…Iubirea e Viața insași…Va iubesc

~ „Acolo in Sublimul inimii, unde e Lăcașul și Leagănul Iubirii… VĂ IUBESC DRAGII MEI PRIETENI!’’

~’’Astăzi am fost prea matinală…probabil Ingerii mă trezesc pentru clipele minunate ale Creației…Numai Lumină in sufletele voastre!O sîmbătă și o Duminică liniștită. Vă iubesc!’’

Alte surse:

https://www.facebook.com/frumusetea.varstei.elegante/

http://frumusetea-varstei-elegante.com/

https://www.youtube.com/channel/UCW5KMU88qceGsl1gyUD1RHA

❤ SV


11 comentarii

Părintele Iurie HEMEI:”Viața e un dar ceresc”


Dacă porți în suflet ură, Zadarnic tu te vei ruga. Căci spui cuvintele din gură, Dar nu le spui cu inima.”(Versetul 83, Iurie Hemei)

Îi place mult să asculte ploaia, de fiecare dată picăturile ploii îl duc cu gândul la copilărie, la părinții lui Ilie și Teodora, la baștina natală… Provine dintr-o familie de țărani din satul Gura Gălbenei, r. Cimișlia, în care s-au născut patru copii: trei băieți și o fată, iar Iurie Hemei este mezinul (n. 28 februarie 1984). Un suflet sincer, cu dragoste și respect pentru oameni, iar mama pentru el este o adevărată sfântă și Iurie explică, de ce: ”Mama s-a născut într-o familie de oameni înstăriți care au avut mult de suferit în urma represiunilor sovietice care le-au luat toată averea, pribegind mult timp prin păduri de frică să nu fie ridicați în Siberia. Când au fost lăsați în pace, au fost nevoiți să înceapă totul de la zero, în condiții teribil de grele. Astfel, mama nevoită să abandoneze școala la 13 ani, s-a angajat în colhoz ca mulgătoare la ferma de vaci. Distanța de-acasă și până la fermă era de doi km într-o direcție, mama se trezea la patru dimineață ca să mulgă vacile, și nu doar atât, ea făcea naveta de trei ori în zi pentru același lucru – în total 12 km pe zi numai drumul mers pe jos, plus lucrul greu care îl făcea acolo, astfel a muncit timp de 27 de ani. Între mulsul vacilor, făcea acasă de mâncare, cocea pâine și multe alte lucruri prin gospodăria casei… Nu știu cine din generația mea ar fi în stare să muncească atât de mult și să crească patru copii. După închiderea fermei, mama a muncit următorii zece ani într-o brigadă de tutun, de aceea eu susțin întotdeauna că am o mamă eroină.”

   De mic copil, Iurie Hemei e obișnuit să muncească la țară. A fost foarte energic, curios, participa la diverse cercuri și antrenamente școlare: sport, muzică, istorie, fizică etc. La șase ani a mers la școală, și la zece ani… a simțit o reacție „ciudată”, devenind foarte interesat de biserică, deși părinții lui nu erau bisericoși, iar tata chiar îi interzicea să meargă la biserică. Iurie a început să citească multe cărți religioase începând cu Biblia pentru copii, Viețile Sfinților ș.a. La 12 ani, cânta în strană fiind pălămar la altarul bisericii. Mereu a fost pasionat de muzică, în special, de romanțe și de muzică populară, le cântă cu plăcere în continuare. Astfel, Iurie a început să compună cântece pe care așterne versurile proprii și le cântă, în special, oaspeților săi care mereu îl roagă să fredoneze ceva din creațiile sale…

Pentru prima data Iurie s-a îndrăgostit prin clasa a 6-a, atunci a început adevărata lui inspirație pentru a scrie poezii, și – în clasa a 8-a el deja avea două caiete cu versurile sale proprii, care erau transmise din mână în mână prin școală, după ce au ajuns și la Doamna profesoară de limbă română, cea care i-a apreciat talentul și l-a încurajat să scrie mai departe. Avea și modele preferate de urmat: Marele M. Eminescu, O. Goga, V. Alecsandri, G. Vieru, T. Arghezi și alții. Apoi, încurajat de dascăli şi colegi, devenit preot, Iurie Hemei a continuat să scrie.

Nu știu, dacă aș putea numi Preoția o carieră, pentru că eu o percep ca o slujire față de Dumnezeu. Totuși în calitate de preot întotdeauna mi-am centrat predicile pe iubire față de Dumnezeu și aproape, pe iertare, blândețe, bunătatea, milostenie și cel mai important îmi îndemn ascultătorii să vadă în orice om indiferent de starea socială sau materială chipul și asemănarea lui Dumnezeu.”

După absolvirea școlii medii, la recomandarea preotului din sat, Iurie Hemei a urmat studiile teologice ale Academiei de Teologie din Chișinău pe care a absolvit-o în 2008. A fost hirotonit preot în anul 2004. A activat ca preot paroh în satele Brânza r. Cahul, Filipeni r. Leova, și cinci ani a slujit în s. Sagaidac r. Cimișlia. În perioada 2010-2014 a activat ca preot capelan în cadrul penitenciarului Nr.3 or. Leova: în această funcție a reușit să săvârșească Taina botezului asupra unor deținuți care s-au întors la credință! Pe mulți dintre deținuți preotul Iurie Hemei i-a mărturisit și împărtășit, pe unii i-a cununat… A întâlnit deținuți care erau deprimați și mulți dintre ei se gândeau la siucid:”…dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să-i încurajez și să le aduc speranța în suflet, pe unii i-am întâlnit după eliberarea care mi-a mulțumit pentru rugăciuni și încurajare. Chiar dacă unii îi priveau ca pe niște făcători de rele eu am încercat să văd în ei chipul și asemănarea lui Dumnezeu.” Părintele Iurie Hemei – cu slujba la biserică, dar şi dascăl la gimnaziul din localitatea Sagaidac, nu ezită să le citească din versurile sale elevilor şi sătenilor, și celor care îl urmăresc zilnic pe rețele de socializare.

Prietenii îl întreabă, cum reușește să îmbine poezia cu teologia? Cum se împacă cu ambele noțiuni? Iurie le răspunde că „Scriptura este cartea de temelie a tuturor teologilor (și care în traducere înseamnă colecția de cărți), o bună parte din aceste cărți sunt cărți poetice scrise în versuri – una dintre ele sunt chiar versurile de dragoste – Cântarea Cântărilor, de asemenea, Biserica are ierarhi și preoți care dintotdeauna au scris versuri. Sf. Grigore Teologul a scris adevărate opere în versuri, la fel și preotul Alexei Mateevici, dar și mulți alții”.

Cum reușesc să scriu versuri? Se spune despre unii oameni, care au reușit pentru că au pus mult suflet în ceea ce fac. Într-adevăr, sufletul este cel mai prețios lucru pe care îl are omul și asta pentru că sufletul este o parte a Lui Dumnezeu în om. Atunci când noi punem suflet în ceea ce facem, lucrează divinitatea prin noi. Același lucru încerc să fac și eu să pun suflet în tot ce fac, în special, în poezie, de aceea, pot să spun că poezia este o parte a sufletului meu.” (Iurie Hemei)

Versurile pe care le scrie nu au un anumit subiect, părintele Iurie Hemei spune că a scris și continuă să scrie despre ceea ce simte, despre neamul său, dragoste, religie, natură, patrie, sat, și, bineînțeles, despre mama, dar și despre alte diverse teme:”Trebuie să recunosc că student fiind, am avut o perioadă în care eram sceptic față de credință și Dumnezeu, probabil că eram într-un moment de decădere a dezvoltării personale; m-am informat mult din cărțile care promovau ateismul și, în această perioadă, am scris mai multe poezii împotriva credinței în Dumnezeu… Dar, – aceste poezii nu le-am publicat niciodată și cred că nici nu le voi publica. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că în cele din urmă, ca și fiul risipitor, eu m-am întors înapoi la făgașul Credinței și precum apostolul Pavel care l-a prigonit pe Iisus, apoi întreaga lui viață și-a dedicat-o lui Hristos: este și pentru mine un exemplu”.

Cărțile teologice, la fel, cărțile cu caracter psihologic pentru care Iurie Hemei a prins o pasiune aparte, l-au dezvoltat mult ca personalitate: „Puterea magică a gândului” de Dr. David, J. Schwarz, de asemenea, mi-am găsit liniștea sufletească în operele lui Paulo Coelho, Lev Tolstoi, Irina Binder. Dintre poeți îi admir pe M. Eminescu, T. Arghezi, A. Păunescu, Gr. Vieru, N. Dabija și alții. Dintre scriitorii teologi am o mare admirație pentru Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania, Dumitru Stăniloaie etc”. În timpul liber, pe lângă lectură Iurie Hemei obișnuiește să asculteTeatrul radiophonic, o pasiune deosebită și foarte eficientă pentru dezvoltarea personală…

Cu timpul gândurile avansează, poeziile se fac mai profunde”. A avut şi câteva publicaţii şi în ziare şi acum în calitate de preot publică pe site-uri ortodoxe, religioase, care au un caracter religios. Prima poezie a lui Iurie Hemei datează din anul 1997 și are titlul de „Greierul și furnicile”. În prezent, preotul Iurie Hemei a reușit să editeze două cărți în 2018: „Ecoul Iubirii – poezii” și alt volum care l-a scris la îndemnul soției – „Ghicitori pentru cei mici”. Mai are la activ peste 100 de poezii care vor apărea anul acesta (2019) într-un alt volum de poezie, printre acestea se regăsește poemul „Cugetări” (care are o sută de strofe).

Primul critic al versurilor lui este soția Tatiana Hemei – „prima lui dragoste încă din clasa a 6-a”. Recent, s-au împlinit 17 ani de când soții Hemei și-au unit destinele în fața Sfântului Altar. Anume Tatiana este primul cititor și cea care mereu îl încurajează. Pentru Tatiana, Iurie scrie zeci de versuri, sunt postări pline de dragoste și admirație…  „Cea mai mare realizare pe care o am îmi sunt copiii Sabrina de 15 ani și Gabriel de 7 anișori, pentru ei trăiesc și ei sunt aerul pe care-l respir și cea mai mare bucurie a mea este să-i văd fericiți.” Familia este raiul lui mic pe acest pământ. Mereu sunt împreună, se dedică cu suflet și dragoste familiei, copiilor săi. Adoră să călătorească împreună cu familia, să vadă lucruri utile și între timp își aşterne sentimentele și cele mai frumoase amintiri în versuri. Multe sunt scrise și dedicate cu dragoste neamului moldovenesc, mărturisind ca avem destinații turistice unde poți locui și te odihni cu suflet.

Mereu am spus că Moldova este un colț de rai. Am vizitat mai multe țări, dar ca acasă nu e nicăieri. Eu sunt un om spiritual, precum Nicolae Dabija are intitulată o carte: „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”. Deci, aici pe această palmă de pământ, mă simt acasă, mă simt liber. Viața este asemenea unui vis, omul este un simplu călător prin viața lui. Oriunde trăiești această viață – în SUA, Europa, până la urmă călătoria se sfârșește, indiferent unde te afli. Iar cu noi nu luăm nimic altceva decât faptele noastre! Eu cred că în viață nu e important ce reușești să aduni, dar ceea ce reușești să lași în urma Ta. Cineva consideră că dacă trăiam în altă țară, eram mai fericit, dar adevărata fericire este în sufletul nostru, sunt copiii, părinții, prietenii noștri…

Fericirea este casa părintească, locul copilăriei, fericit ești atunci când îi ai pe cei dragi alături.

Fericit ești atunci când vorbești în limba ta, cânți în limba ta, te rogi în limba ta, iar toate acestea sunt – Acasă!

Oriunde suntem purtați de valuri în lume, dar vine o vreme când tângești să fii aproape, să revii acasă, iar acest dor îi macină pe mulți dintre cei plecați, este un dor care îți fură somnul, – un dor care nu te lasă până nu te întorci de unde ai pornit…”

Despre destinații turistice în Moldova: „Vedem în ultima perioadă de timp, tot mai mulți turiști din diferite țări: Franța, Italia, China, Japonia etc, care ne vizitează țara noastră, merg la Butuceni, Orheiul vechi, Saharna, Țipova, Cetatea Sorocii, mănăstirile din Moldova; își instalează corturi, fac poze cu răsăritul sau apusul de soare, stau câteva zile – și toți rămân impresionați, recunoscând că Moldova este un colț de rai, cu aer curat, cu stele pe cer, care pare că le atingi cu mâna; cu oameni simpli, gospodari și primitori de oaspeți și cu sufletul mare! O Moldovă cu fântâni neobișnuite pentru alte țări, – din care poți să bei apă direct din găleată. Dacă străinii au îndrăgit țara noastră, cu atât mai mult noi, moldovenii, trebuie să iubim acest colț de rai unde se cântă romanțe, doine și care îi inspiră pe poeți.”

Prietenii și persoanele dragi despre Părintele Iurie Hemei – câteva dintre mii de recunoștințe:

„Și așa cum zice scriitorul meu preferat Iurie Hemei, – familia este la fel ca o pasăre, ca să poată zbura trebuie să dea din ambele aripi …La fel facem și noi deja de 17 ani !!! E frumos să zbori alături de tine, Iurie Hemei”- (sotia Tatiana Hemei)

Elena Cojocaru:”Slava Domnului! Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că avem posibilitatea din cînd în cînd sa vedem, auzim, să cunoaștem adevărați urmași al Domnului nostru Isus Hristos, adevărați păstori și propovăduitori ai Luminii, Cuvintului. Anume prin graiul si predicile lor pline de adevăr și înțelepciune ne vorbește insasi Dumnezeu. Mulțumim, scump Părinte Iurie Hemei! Dumnezeu să Vă dăruiască sănătate, sa Va binecuvinteze, întărească in credință, pentru a putea duce și în continuare Crucea Preoțească deloc ușoară. Iar noi enoriasii sa ne rugam Bunului Dumnezeu pentru ei și mai marii lor, așa încît, in fruntea bisericii să-i avem destoinici, curați, luminati, pentru a ne călăuzi pe cărarea strimtă și anevoioasă, dar care duce spre Bunul Dumnezeu”

Alexandra Bularga ‘„Sunteți un cuplu minunat,un exemplu pentru toată Lumia, un exemplu pentru întregul sat. Ne mindrim cu așa parinte în sat, cu așa preoteasa.Cu toată sinceritatea, va stimez și va respect. Sa va vad mereu zimbind și fericiți,să fiți sănătoși.”

Lena Carp:”Sinteti o pereche care emana multa pozitivitate ”

Silvia Moraru: ”Ce frumos ca sunt asa exemple pentru tinere generatii, sunteti frumosi si la chip, si la suflet, sanatate si binecuvintata sa va fie familia!

Maria Guțu:”Sinteti o pereche de romani superba inconjurati de multe flori frumoase!!!”

Natalia Mazilu-Miron: ”Iurie Hemei – Om cu suflet mare! va multumesc din toata inima ,pentru caldura sufleteasca si bunatatea pe care o raspinditi in jurul d-voastra! ”

Daniela Dragoi:”Multă sănătate celui ce a scris foarte frumoase versuri chiar se inspiră din viata reală, Doamne ajuta, pe toată lumea”

Lidia Vrabie:”Citesc cu mare plăcere, admir creația sfinției voastre, părinte! Sunteți un iubitor de frumos și un îndrăgostit de valori!”

Maria Guțu:”Ce versuri adevarate!!! Sint bine gindite si compuse,te patrung in adincul sufletului!”

Lidia Ciurca, profesoara:”Versuri foarte profunde. E viata adevarata!Sunt mandra ca te-am avut ca invatacel”

Ana Talmaci:”Un parinte pe nota 10! Bunul Dumnezeu sa va dea sanatate, putere, sa va inzestreze cu cuvantul rabdare Pentru că lucrul care il faceti – este pentru binele oamenilor. Slava lui Dumnezeu sa va calauzeasca!”

          Unele dintre citate, zicale preferate de Iurie Hemei:

~”În viață nu e atât important să ai zărți bune, ci să le joci bine pe cele pe care le ai. – Josh Billings

~”Atâta timp cât acolo sus Dumnezeu mă iubește, nimeni de pe pământ nu mă poate distruge”

~”Problema lumii în care trăim este că oamenii inteligenți sunt plini de îndoieli, în vreme ce prostii sunt plini de încredere” – Charles Bukowski

~”Când urci pe scara vieții, nu uita să dai buna ziua la toată lumea, că atunci când vei coborî să aibă cine să-ți răspundă”

~”Nu este nicio rușine să te naști prost. Rușine e să mori prost.” Marin Sorescu

~”Omul fățarnic are două fețe și niciun obraz” – Nicolae Iorga

~‘’Stau saracele babute si impart prosoape, colacei, poduri, podete. Eu nu suport inmormantarea asta a noastra, pentru toate scamatoriile din ea. Eu nu ma duc, nu sunt adeptul lor. Ar trebui ingropat mortul, dupa principiul bisericii: i-ai batut copârșeul in cuie, l-ai prohodit, il duci la biserica, il pui in groapa si ii dai drumul! Restul teatrului si arta populara traditionala, s-o faca babele dupa ce pleaca preotul. Cat vor ele… sa sparga cani, sa arunce vin, sa taie gaini, sa rupa usi, sa sparga geamuri.. toate tipicurile lor, de ce? Pentru ca mortul este obligat din viata sa plece cu doua porunci: „Sa-l iubesti pe Dumnezeu!” si „N-ai avut Biserica de Mama, nu-l ai pe Dumnezeu de Tata!” Caci tu ca preot spui asa: „Pomeneste, Doamne, pe toti cei adormiti in nadejdea invierii si credintei vesnice!” Pai, daca el a murit la bufet cu sticla in mana, tapan de beat sau sub pat la Ilena in timp ce curvea, ca a facut infarct..Ala ajunge in Rai? Ala sta cu dracul din prima la racoare, nu mai are treaba: „EI DOI SI-O UMBRELA!” Deci asta il asteapta, asta e chemarea lui, pentru asta s-a luptat o viata!’’ – Parintele Calistrat

~”Mai bine să fii deștept și s-o faci pe prostul decât să fii prost și s-o faci pe deșteptul”

~” Sa nu confundam indracirea cu bolile mintale sau cu tulburari de comportament, pe care le intalnim noi astazi in societate dar cu delirul acesta religios. Radacina demonizarii este ateismul, neincredrea in Dumnezeu! Neincrederea in Dumnezeu starneste o mai veche radacina a pacatului si ce este pacatul in primul rand? Definitia pacatului este: Dezlipirea de Dumnezeu si unirea cu satana. Primul pacat este iubirea de sine si mandria. Ce are la baza mandria? Are indemnul la fapta buna, facuta cu scop rau! Mandria inseamna virtute la vedere si aici trebuie sa ne pazim de slava desarta care este varful mandriei. Mandria este pacat diavolesc! Sf Scriptura ne da si remediu: Revenirea in sine din slava desarta. Asa cum a spus fiul risipitor care si-a revenit in sine si i-a spus tatalui: „Am gresit la Cer si inaintea ta!” – Părintele Calistrat

~”Cine te-a lovit pe la spate, a făcut-o pentru că în față nu ar fi reușit niciodată”

~”Dacă Dumnezeu ți-a dat o încercare, să fii sigur că tot El îți va da și o rezolvare!”

~”ORTODOXIA NU ESTE MARCATĂ DE OAMENI CARE NU ŞTIU CE ÎNSEAMNĂ BISERICĂ” – PR. NECULA

~”Atunci când viața te îngenunchează ești în cea mai bună poziție pentru a te ruga”

             Despre Credință și alte câteva surse literare de Iurie Hemei:

http://ortodox.md/author/parintele-iurie-hemei/

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2061086210637605&set=a.852848494794722&type=3&theater

https://www.youtube.com/watch?time_continue=265&v=PShewpXOn6M

https://www.youtube.com/watch?v=vWDOm0RMqIE

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1565541590192072&set=a.741376939275212&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1566148696798028&set=a.741376939275212&type=3&theater

https://prime.md/ro/si-preot-si-poet-un-slujitor-al-domnului-scrie-poezii-religioase-si-de-iubire_61783.html

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1919229421489952&set=a.741376939275212&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2066179390128287&set=a.852848494794722&type=3&theater

https://www.facebook.com/iurie.hemei

„Atît de mult am cugetat la viață,/Și mai nimic din ea n-am înțeles./Un vis oprit, sau poate nor de ceață,/Să spună cei plecați cu ce ei s-au ales./Sărmanul om cît rău adună-n el,/Aleargă după lucruri trecătoare./În zori copil, iar seara moșnegel,/Și obosit se-ntoarce la culcare./În goana după bani adesea noi uităm,/De bunul simț, de cei mai triști ca noi./Mulți au plecat, la fel și noi plecăm,/Și-averele se vor preface în noroi./Și cei bogați și împărații mari,/Atît de mici se văd în fața morții./Bătrîni, copii și slabi dar și cei tari,/Cînd vine ceasul vom pleca cu toții./Cu slove sfinte spune în Scriptură./S-avem Credință, Speranță și Iubire./Căci omul e a Domnului făptură,/Și doar acestea duc spre Mîntuire.” – Prot. Iurie Hemei

                                                                                      ❤


6 comentarii

Maria Pilchin:”Eu sunt un Martin Eden”     


oamenii merg spre distrugere oamenii au ales frigul

zarathustra se cuibărește la pieptul lui Ioan copilul

lor se cuibărește la sânul ei se face cald și focul lor sacru arde pâlpâie luminează în casa lor de lângă râu

departe de întunecimile reci aproape de lumina frumoasă

din turnul tăcerii unde femeia învață chietudinea

învață să își țină gura așa tăcut-a zarathustra” (Maria Pilchin­)

Doamne, Vă văd pe toţi aici şi îmi sunteţi dragi, staţi, pentru că vă pasă!”

         ”Au fost în viaţa mea diferite istorii abrazive, care fie trebuia să mă deformeze, fie să mă umple de poezie. Mă bucur că nu s-a întâmpla prima. Să ştiţi că iubesc oamenii şi cine mă cunoaşte mai bine, va confirma. Îmi plac oamenii ca idee, ca manifestare, ca esenţă. Mereu am căutat în ei armonia, de mică aveam mulţi prieteni, duceam din casă totul, îmi amintesc de un pom de caise destinat borcanelor cu magiun pentru iarnă, l-am cărat tot pentru prietenii mei, în poala mea. Or, cred că literatura este şi un exerciţiu de alteritate, dacă nu în primul rând aceasta este… Iată acolo şi încep poemele mele, în acea dragoste de oameni, dar nu este una selectivă, florile răului, cele de mucegai mă minunează şi ele, e povestea sublimului existenţial, dacă vreţi.”

                        Avea vreo 6 ani, mergea deja la şcoală, în regiunea Odessa. Mama a avut o intervenţie chirurgicală complicată. Într-o noapte, Maria a visat o pasăre mare, ca un vultur gigantic, alb:”Ştiam în vis că era Dumnezeu şi îl rugasem să o aducă pe mama acasă. Şi pasărea-Dumnezeu, cu aripi enorm-protectoare, a promis că o aduce. O şi vedeam în vis venind, într-un sacou pe care nu îl mai văzusem în garderoba ei. A doua zi mama a revenit acasă şi purta acel sacou în carouri, fratele meu se uita după gumele de mestecat aduse de la Odessa, la mare căutare pe atunci, iar eu săream în jurul ei şi o tot întrebam de unde are acea haină. Pot spune că a fost prima mea „întâlnire” cu divinitatea, cu îngerul meu oniric”.       

În 2000 a optat pentru Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, peste trei zile și-a anunţat părinţii că își retrage actele şi le depune la Facultatea de Litere. S-a întâmplat după o discuţie cu jurnalista Valentina Romanciuc, soţia poetului Vasile Romanciuc. Părea o alegere ciudată pentru mulţi această opţiune (era perioada când bacalaureatul putea fi vândut şi cumpărat, când un absolvent al facultăţii de Litere era şomer cu principii şi valori, când aproape totul se făcea prin pile). A fost una din alegerile cele mai importante şi cele mai reușite din viața Mariei, așa spune ea:”Jurnalism cultural am ajuns să fac, social media journalism, la fel, dar Literele mi-au dat mult mai mult de atât”.

Fragmente de stări printre cărţi. A avut cărţi diferite în copilărie. Citea în română, rusă şi ucraineană, aşa cum locuia în regiunea Odessa pe atunci. Odată, se amintește Maria, cum pe la 7 ani, abia începuse să calce pe tărâmul lumilor scrise, a fost surprinsă s-o vadă pe mama ei citind ”Omul care râde” de Victor Hugo. Și ce credeți, atunci câna a rămas singură în odaie, a luat și ea în mână acest volum greu, l-a răsfoit şi s-a întrebat: la ce bun să scrii cărţi, dacă ele nu conţin imagini desenate? Ulterior, desigur că a înţeles câte imagini conţine o astfel de carte!

Au marcat-o cărţile care au format-o: ”Eu sunt, cum ziceam, un Martin Eden în fustă, care a evitat să devină o Madame Bovary, a rămas însă oricum o Emma, dar una borgesiană, sunt o Emma Zunz. Am învăţat să nu mai fiu o banală ”femeie de treizeci de ani”, pe care ne-o creionează Balzac, nu o înţeleg pe Anna Karenina, deşi între Bovary şi eroina lui Tolstoi o aleg pe cea din urmă. Karenina, cel puţin, nu este o parvenită. Niciodată nu am fost o Medeea, nu am resentimente faţă de oameni, bărbaţi şi femei, de obicei i-am scos din viaţa mea pe cei care m-au trădat, am făcut-o aproape chirurgical. Hoffmann în „Ulciorul de aur” are două personaje, Veronica şi Serpentina. Nu am fost niciodată femeia-şarpe, cea care seduce pentru a anihila, am încercat să fiu adevărată şi să nu cânt fals. Am observat că unii bărbaţi sunt atraşi de multe ori de femeia-enigmă, Olimpia din „Der Sandmann” al lui Hoffmann. Am preferat să fiu o Clara (alt personaj din acelaşi text), căci lucrurile clare durează până al urmă. Mereu am spus ce cred. Şi aceasta mi-a asigurat un fel de confort psihologic şi artistic. Mi-am scris cărţile aşa cum am simţit eu că vreau să le scriu. Am ascultat şi de acei care aveau ce să îmi spună.”

A citit cărţi şi oamenii în ultimii treizeci de ani:”Mai nou citesc ţări, am început să şi călătoresc. M-au marcat toate. Sunt foarte multe cărţi, mulţi oameni şi locuri care mă constituie. De la ”Novecento” de Alessandro Baricco la profesorii mei din lumea literelor şi la Librăria Joseph Gibert din Paris. Aţi privit vreodată cum plouă la Orheiul Vechi? Am trăit un déjà-vu la Bruxelles, când m-a prins ploaia pe străzile acelea înguste ale oraşului-birocrat. Aveam impresia că sunt pe dealurile Orheiului, nu mă întrebaţi de unde această asociaţie…

”Un bildungs-roman al adolescenţei mele a fost „Martin Eden” de Jack London. O carte care m-a maturizat într-o noapte a fost, însă, Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda. M-a zguduit acea carte. În 2011, când soţul meu a fost cu o bursă la ICR şi mă suna prin Skype din hotelul de la Mogoşoaia, mereu îmi aminteam de scriitorul care s-a stins în acei pereţi. Era o prezenţă spectrală a dialogurilor noastre. Eu sunt un Martin Eden. Deşi în Basarabia, în sens cultural, cam toţi aceasta şi suntem. Suntem lăstarii care au rămas după ce marii stejari au fost tăiaţi. Şi bucură aceasta, căci astfel constatăm că rădăcinile au fost bune. În casa noastră s-a citit mereu, mereu a existat cultul cărţii. Am citit din copilărie. Am avut noroc de profesori buni la şcoală, la liceu, la facultate, dar, fără a supăra pe cineva, principalul meu dascăl a fost viaţa. O retorică a la Gorki, dar intersecţiile existenţiale au fost universităţile mele. Sunt absolventă a două facultăţi, dar nu ele m-au format până la urmă, ele au fost un cadru catalizator, un laborator. Nu cărţile, nu cercetările m-au iniţiat… – Oamenii. Citesc oameni şi istorii umane. Dar recunosc, sunt fascinată şi de cărţile care reuşesc să îmi aducă aproape umanul, acelea şi sunt adevăratele cărţi, care ştiu să facă aceasta, restul e maculatură şi orgoliu de parvenitism literar.” – mennționează Maria.

Despre lecturile în limba rusă, Maria zice că pentru ea au fost determinante (a petrecut o vară întreagă cu „Război şi pace”, titlu care ea l-ar traduce în română prin ”Război şi lume”, a citit Dostoievski, Gogol etc, dar autorul ei „de suflet” dintre ruşi este Cehonte alias Anton Pavlovici Cehov, el i-a adus spiritul rus mult mai aproape). A citit mult în rusă şi din ruşi, dar nu s-a limitat doar la ei, aşa cum dezvoltarea personală a ei este una de literat comparatist, a fost cucerită și de alte spaţii literare, în mod special cel sud-american (borgesian). Îi place să-și cumpere cărţile:”V-o pot confirma librarii din Chişinău, dar şi din România. Am o bibliotecă impresionantă pe care o datorez şi profesorilor mei, aşa cum le-am moştenit zeci de cărţi rare, rarităţi editoriale şi chiar cărţi ce datează din secolul XVIII. Îmi place să citesc cărţile ca şi cum aş cunoaşte oameni. Citesc în cărţi teme, subiecte, personaje, dar în primul rând autori. Nu mă refer doar la chestiile autobiografice, îmi place să deduc autorul de după masca frazei, să-l înţeleg. La lansarea primei mele cărţi cineva a zis că „descânt melci”, adică scot la suprafaţă uneori lucruri pe care nici autorul nu le-a gândit, dar odată zise de mine le acceptă că fiind ale lui. Probabil că era o complezenţă, dar mie mi-a plăcut, aşa cum nu sunt o ipocrită să zic că nu acord atenţie unor astfel de opinii.”

”Poezia este simţire. Dar şi expresie a acesteia. Expresia se modifică. În unele epoci mai emfatică, mai retorică, în altele mai ironică, mai jucăuşă, mai mistică, dar sentimentul rămâne. Poezia este un exerciţiu de respiraţie, acel suflu în timpul fugii spre linia de sosire, în timpul actului erotic, în timpul unei naşteri, în prima clipă de viaţă, în timpul morţii, dar e respiraţie, acea simţire a lumii în care vii, eşti sau din care pleci…”  – Maria scrie poezii de mică. Protagonişti erau – căţeluşi şi pisici. Zicea că va fi neapărat poetă. Adică este consecventă (textele nu pot reproduce zâmbetele şi luminiţele din ochi). ”În compunerile şcolare afirmam că voi deveni poet. De fapt începuturile poeziei sunt mult înaintea primelor texte. Este o sensibilitate pe care o trăieşti, probabil încă din primii ani de viaţă. Este felul în care reverberezi cu lumea. Este o manieră de proiectare în macrocosm… Este ritmul în care respiri cu lumea… Scriu, iar Mihu, fiul meu construieşte un oraş. O cetate platonică din care sper să nu fie alungaţi poeţii (şi poetele)! Poemul începe din bagatela cotidianului, e acel flash ideatic, o sclipire inedită a realităţii. Îmi place să descopăr poezia, poeticul în jur, îmi place când realitatea mă surprinde, este probabil şi un fel juisant al meu de a trăi viaţa şi oamenii. Uneori se întâmplă ca un poem să îmi pulseze în tâmple zile în şir. E un prilej de fericire, dacă vreţi. Poate e şi o invenţie a copilăriei mele, când am învăţat să îmi produc, să îmi induc mental Edenul pierdut sau încă negăsit (părinţii mei au divorţat, or, familia a fost mereu Paradisul meu pierdut). Am visat de multe ori cu ochii larg deschişi. Nu în sensul poetului romantic”.

Maria Pilchin este colecţionară de vaze:”E o pasiune mai veche, de pe când nu aveam o casă la Chişinău, eram studentă, prima vază o cumpărasem la Constanţa şi mi-am zis că o voi pune în casa mea. Îmi place metafora acestui obiect, o metaforă feminină. Îmi place să primesc flori în dar. Am observat că mulţi profesori nu duc florile acasă, cele primite de la discipoli. Eu le car pe toate acasă, îmi scot vazele şi am o casă plină de flori şi de cărţi. O superstiţie a mea este cea legată de felul în care iau masa cu un om, felul în care mă simt cu un om la masă determină comunicarea ulterioară cu persoana. Nu pot mânca cu oricine. Nu mă refer la mesele colective, mă refer la o intimitate a spiritului pe care o ai cu omul de vizavi”.

Merge la ţară la nordul Basarabiei şi la sudul ei, ”sunt casele părinţilor noştri”. Dar cât de mult Maria visează la o casă rustică, ”cu gard împletit din nuiele, cu oale şi ulcele în loc de vasele moderne, unde am putea să mergem vara, un fel de muzeu-locuinţă, în care fiul nostru Mihai ar cunoaşte şi un alt fel de trai (mi se trage de la o noapte petrecută odată, în studenţie, în casa-muzeu „Alexei Mateevici” de la Zaim, făceam o călătorie-autostop prin Moldova, de la punctul ei extrem de sud  (Giurgiuleşti), până la cel extrem de nord (Naslavcea). La Zaim am ajuns noaptea, nu aveam unde dormi şi directorul muzeului ne-a permis să dormim în casa poetului. Am dormit pe paturile muzeale, înveliţi cu scoarţele acelea ţepoase, ţesute din lână). Am şi topografia casei de vis: Orheiul Vechi, între stâncile lui, ca o cetate naturală. E un vis, dar visele se mai şi întâmplă!”

”Biblioteca… Pentru mine este metafora ideală a umanului, este simbolul metafizicului uman, cel al ieşirii acestuia din animalitate. De câteva luni muncesc și la Biblioteca Centrală a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Foarte mult îmi place să trec printre acele coloane albe şi să mă gândesc la toţi oamenii care au trecut pe acolo. Studentă fiind, eram tentată să ştiu cum e bibliotecă nevăzută, cărţile, rafturile… Acum am acces şi acolo, în inima ei. Biblioteca e un labirint, cu siguranţă. Un labirint de cărţi, oameni, evenimente şi stări. Şi toate astea mă fac fericită! O ştim cu toţii, biblioteca este o formă a fericirii…”

Alte expresii @ Maria Pilchin care merită să fie memorizate!

– ”Sunt o fiinta ascultatoare de Scripturi… Cand ma lovesti pe un obraz, il intorc pe celalalt… Dar pe cel lovit nu il mai vezi…”

– ”Da, literatura, in cazul meu, este un stil de viata!

Despre fiul Mihai:”Martisorul mamei si al tatei”

Maria: ”Oamenii se împart in două tipuri:
1. cei care cred că pentru totul trebuie să plăteşti (să te culci, să ai omul tău etc), căci totul e predeterminat cumva de acestea şi ei le fac…
2. oameni care cred în şansă, în noroc, că poţi răzbi, căci totul este determinat de un haos creativ care le conţine pe tote şi predeterminările de mai sus şi multe şanse, totodată…
eu fac parte din cea de-a doua categorie!!!”

”M-a gasit aceasta carte!
„Sculeni, Moscova, Amur” de Stefan Susai! Sunt textele lui Stefan insotite de tablourile copiilor de la Scoala de Arte, Sculeni…
Felicitari, Stefane!
(Pe fundal un tablou din biroul meu oferit de Regina, o tânără prietena de-a mea” (2019 apr)

8 apr 2019: ”Te trezești, privești afară. Plouă! Plouă ca la munte, mărunt și îndesat…
Și, deodată, fericirea inundă întreaga ta ființă! Toate sunt bune și frumoase, căci aseară ai strâns rufele de afară… Stau toate împăturite, proaspete, uscate în casă… În casa ta, în viața ta…
Să plouă!”

6 aprilie 2019: ” Pe Iulian Ciocan l-am cunoscut acum 9 ani. Astăzi este ziua lui. În acești 9 ani am colaborat, am polemizat, ne-am împrietenit și ne-am „certat” așa cum pot și trebuie să se certe doi scriitori. Apreciez spiritul lui tăios în proză, dar și în realitatea noastră luată cu amănuntul. Stimate Domn, la mulți ani și la multe realizări. Să ne fii sănătos, iar noi te vom citi, lăuda, critica! Important e ca tu să fii! Pentru că, dacă nu erai, am fi fost nevoiți să te inventăm! La mulți ani!”

Nu vi se pare că atât științele exacte, cât și umanioarele stimulează astăzi mai mult gândirea logică… Imaginarul, figuratul, simbolicul sunt marginalizate tot mai mult… Pentru că ultimele creează pe omul care posedă abilitatea imaginării, pe omul care ar putea înțelege cum funcționează lumea în baza unui algoritm-arhetip… Consecința? Cresc generații de matematicieni, informaticieni, finansiști etc. logici și tăcuți…” 31 martie 2019

” „Și a fost noapte…” acesta este titlul noului roman (Cartier, 2012) semnat de scriitorul basarabean Aureliu Busuioc. O noapte a minții, pentru unii, și una a spiritului, pentru alții. O noapte-recluziune a luminii și a visării – întunericul celor două dictaturi (comuniste și fasciste). Prin întreaga operă, adevărat patrimoniu al literaturii din spațiul interriveran basarabean, Aureliu Busuioc pare să spună că, atunci când rămâi „singur în fața” unui regim totalitar, te poate salva doar dragostea, ca ultim fief al umanului, căci „pactizând cu diavolul”, trăiești doar cu iluzia că te-ai salvat” sau

Bucură această revizitare literară a acelor timpuri negre și o dexterioasă portretizare ce sparge etichetări și stereotipuri deja cunoscute (nemți fasciști și basarabence antonesciene). Naratarul prezintă și probe ale acestei existențe la finele cărții, dar nu acest fapt îl interesează pe un cititor, căci dimensiunea textuală nu de probe are nevoie, ci de idei, or ele sunt prezente în acest text cu prisosință, azi într-o dimineață post-totalitară, în care ni se spune că „totalitarismul, indiferent de coloratura lui (extremă dreaptă ori extremă stângă) este la fel de nociv” – despre Aureliu Busuioc (în poezie.ro, 2012)

În 2013 scria:” Citesc mai multe carti… Depinde de starea de spirit… Una din ele este „Tarimul lui Saşa Kozak” (Tracus Arte, 2011) de Iulian Ciocan, o carte despre „koza nostra” basarabeana, cu frustrarile ei etnice si identitare, cu viata care rastoarna in timp chiar si parerile osificate… Place virsta personajelor si dezinvoltura scriiturii… place complexitatea abordarii… mestecenii ce apar in acelasi peisaj cu mamaliga… un fel de natura moarta marca md… citesc… recomand…”

25 decembrie 2014 Maria scria:” Astăzi, de Crăciun, m-am trezit şi am găsit undeva, în una din circumvoluţiunile cele mai depărtate şi mai tăinuite, un gând: oamenii sunt minunaţi, sunt frumoşi, în esenţa lor, restul, tot urâtul, toată negreaţa, sunt o bagatelă a existenţei, accesorii de cotidian – mici parşivenii de moment, acele flori ale răului, care cad la prima boare de primăvară…”

2014:” ruleta rusească

aleşii poporului
fură ca la colhoz
pe dealul mare
politica lor
nici şah
nici măcar domino
nu mai este
ci curată ruletă rusească”

30 noiembrie, 2014:” Prefer să fiu dezamăgită de ce am ales decât să nu aleg deloc! Dar ca să nu mă dezamăgesc, nu mă amăgesc. Am votat pe cei pe care am să-i critic cel mai mult, de la care voi cere cel mai mult! Cu Doamne ajută!”

2014: „Pădurea spânzuraţilor” şi suicidul…
Dintr-o discuţie cu o doamnă psiholog:
– Vedeţi că trebuie să fim atenţi la ce texte dăm copiilor să citească. E prea mult suicid printre tineri. Să luăm „Pădurea spânzuraţilor”…
– „Pădurea spânzuraţilor”, zic eu, este o carte despre război, despre tribunal de război, despre execuţia dezertorilor de război, nu are treabă directă cu suicidul. Acolo e un conflict de alt ordin… O introspecţie a unor stări adulte, în prag de conflict cu sinele şi datoria militară, cu sentimentul de apartenenţă naţională…
– Nu am citit romanul, dar înţelegeţi ce vreau să spun.
– Înţeleg… Din păcate, înţeleg şi nu mi-aş trimite copilul la Dvs… (Ultimul enunţ era în gând…)” (Un caz din viața Mariei)

Iulie, 2014:” Merg azi la o cuconada… nu una de secol XIX… mi-s dragi femeile ca similare… am stiut mereu sa apreciez femeile si sa nu le consider niste rivale… dar fara barbati nu suntem noi … complementarul este secretul a tot… merg la cuconada…”

2015: ” Ieri am cumparat vreo 10 kg de carte la Libraria din Hol si apoi la Libraria din Centru! 😉 vinerea neagra a fost una kilogramica!”

”…Ieri pe la pranz am realizat ca vreau sa citesc ceva de placere, am cautat in teancul de carti „in asteptare”… Citit in vreo 9 ore aceasta carte de Veronica D. Niculescu. O carte in care traumele copilariei se aduna intr-un caleidoscop uman, in care cei mari tot din copilarie vin, in care copilaria comunista e departe de calificative edenice. O carte si despre foame in comunism deloc catifelat. Un volum ce m-a facut sa tresar…”

” O cronica de Aliona Grati la cartea mea „Poeme pentru Ivan Gogh”… Una care m-a fericit ca autoare! Caci emitatorul si receptorul s-au produs! Multumesc pe aceasta cale criticului, este prima cronica care apare acasa la Chisinau, celelalte acasa peste Prut… Asteptam macar una si dincoace!!!”

”Nu este nimic mai fara de succes ca succesul… Asa inainte de somn, un gand…”

2016:” Maria Pilchin:” Mi-am inceput ziua la Radio Europa Libera (intr-o emisiune TV) cu Vasile Ernusi Vasile Botnaru… O emisiune basileica buna, despre intelighentie, stanga, dreapta, liberalism si libertarianism salbatic in est, despre masculii si femelele alfa ale culturii si despre cum e sa fii scriitor in estul salbatic… Trebuie sa recunosc, dl. Vasile Botnaru e mai mult decat un jurnalist, e scaner…”

”E un poem de „galceava” cu Nietzsche… Un poem in care Zarathustra învaţă tăcerea şi mai e şi femeie 😉 Şosetele ei cât fac!!! E un personaj denihilizant… Îl port în cap de vreo () ani, acum a erupt…”

1 decembrie 2016: ”Sa ne traiasca Romania din noi, caci ea e cea adevarata!

Maria despre ”Cât de mult citesc copiii tăi:

Un studiu a arătat că numărul de cărți din casa ta este de departe cel mai important factor în dezvoltarea apetitului pentru citit, chiar mai mult decât veniturile familiei sau notele pe care le ia copilul tău la școală. Elevii care au acasă peste 100 de cărți citesc mult mai mult decât cei care nu au o bibliotecă plină. Experții cred că prezența cărților le transmite celor mici că și părinții lor sunt pasionați de lectură, așadar și ei ar trebui să fie.”

”Uitati-va la copiii vostri, priviti-i atent! Ei sunt adevaratele voastre comori! Restul e fum si cenusa! Astazi am intalnit vreo 10 oameni minunati, dar mai minunati mi-au parut, fiindca era Mihu alaturi! Copilul meu a crescut! Si asta ma face fericita! Cu adevarat! Il priveam azi printre oameni si cu oameni… Copiii sunt comori!”

Premiul pentru Literatură nu este pentru Literatură!!! Are dreptate Baricco, barbarii au intrat in cetate! Ce cantaret e totusi acest Bob Dylan! Sa cantam literatura! Revenim la acele las gestas medievale? Dar observ ca tendinta cu premiile literare pentru neliterati e globala… In care curriculum sa il bag pe Dylan? Poate sa fac un curs optional „Bob Dylan”?”

2017: ”Imi place expresia „Faceţi-ne un pustiu de bine şi nu mai procedati asa!”… Adica, „Depuneti un mic efort in felul in care faceti ceva!”… De la pustiu la micime e calea unui minuscul fir de nisip…”

”Am citit pe aici o postare care se referea la faptul ca obraznicia si aroganta altereaza feminitatea… Am intrebat daca masculinitatea ramane intacta… Am obosit de aceste mentalitati stereotipale… E discriminare curata… Nu mai dati like-uri, distinse doamne, caci pe urma o sa va plangeti ca sunteti discriminate. Cum ii lasam sa ne trateze, asa o fac… Acum inteleg de ce nu ma plang de discriminare, ei stiu cu cine sa o faca, stiu sau simt. Sfatul meu e sa facem front comun, baieti si fete”

Despre brazi… Exista traditia impodobirii bradului in centrul urbii si acest ritual si prezenta nu e de ignorat. Dar a fost si a trecut. Ne-am revoltat, ne-am amuzat si am mers mai departe. Pe mine altceva ma deranjeaza, azi deja se discuta cat costa geanta primaritei. Daca si-o permite, daca a platit impozitele, care e treaba mea? E deja un resentiment social. Am citit, postase cineva… Cat costa acele de cravata, pantofii, ceasurile unor politicieni barbati? Nu s-a intrebat nimeni. Cica geanta costa vreo 1000 de dolari…. Ce e cu apucaturile astea de socialism leninist? Zic sa fim mai moderati in bloguri si vloguri… Altfel, miroase a mahalagism…”

Despre Maria spun admiratorii:
Elena Ungureanu: ”Ce poezie, Marie… iata doar pentru asta meriti un mare premiu: „de atâta ştiinţă/ mă ia frica/ să nu-mi dea vreo / academie a lumii/ vreun premiu pentru /cea mai pricepută/ femeie.”

Mircea Ciobanu: „Maria Pilchin face o proza buna, o naratiune explicita si rotunda, cu mijloace demonstrativ econome, minimaliste adica. Ochi in ochi este o nuveleta foarte cinematografica, foarte bine vizualuzata. Prozatoarea face concurenta poetei omonime”, – „Inca o data despre starea prozei”, in nr. 9-10, „Contrafort”

Mamier Angela Nache:”Maria Pilchin – O poeta care ne invita la reflectie sustinând cu naturalete si curaj diverse cauze :politice, culturale, sociale, sentimentale, dar si (pur si simplu ) delicios feminine..”

Christian W. Schenk Felicitări, Maria Pilchin! Interesantă legătură, interesant personaj, Ion gură de aur și Zarathustra! Văd că Friedrich Nietzsche intră tot mai des în lirica română contemporană! Frumos poem care dă mult de gândit situației actuale și în general situației existențiale de fi!

Despre femeile Vărsător se spune că sunt extrem de mature, devotate, sincere. Alături de o femeie Vărsător, un bărbat va fi sigur foarte fericit.
O femeie Vărsător este născută cu puterea de a ameliora conflicte, de a echilibra balanţa şi de a oferi stabilitate celorlalţi”

Date biografice: Maria Pilchin (n. 26 ianuarie 1982, Republica Moldova), critic literar, poetă, prozatoare. A debutat în calitate de critic literar în 2013 și în poezie în 2015. A publicat: Paguri critice, 2013; De mână cu Marele joker. Eseuri literare, 2013; Poeme pentru Ivan Gogh, 2015; Realități poetice în zigzag, 2017; Poezie, Eros și Putere, 2017. Premiul Uniunii Scriitorilor din România ”Mircea Ciobanu” pentru poezie, București, 2016; Premiul Academiei de Științe a Moldovei ”Pentru critică literară”, 2013; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Debut, 2013 ș.a. Este prezentă în mai multe antologii de poezie, proză și eseu din Republica Moldova și România. Poemele și prozele sale au fost traduse în franceză, engleză, spaniolă, rusă, ucraineană, catalană și azerbaidjană.


8 comentarii

Alexandru Plăcintă:’’Noi, oamenii, nu putem opri timpul!’’


Îi plăcea foarte mult să viseze, şi îşi imagina un viitor frumos, îndestulat, în care el îşi procura tot ce dorea: îmbrăcăminte, încălțăminte după ce primea salariul pentru munca lui. Neapărat şi acest atribut: Munca! Un serviciu pe placul inimii şi o remunerare pe merit… În continuare, Alexandru Plăcintă rămâne acelaşi visător, plin de speranţe şi optimism… Şi, e un romantic incurabil. Scrie poezii şi poveşti pline cu dor, dragoste şi fericire. Un spirit însufleţit din viaţă de zi cu zi, cu un strop de magie adăugat în cuvintele inspirate… Oamenii se bucură împreună cu el, de poveştile şi versurile lui, şi chiar încep a crede că totul într-adevăr se realizează… Mulţumirile urmează una după alta…

’’Dacă timpul ar putea să mă ducă înapoi în acea perioadă a copilăriei, i-aș da totul ce am, i-aș da chiar și poveștile, și poeziile pe care le-am scris cu atâta drag și îmi sunt atât de scumpe, că ducându-mă acolo aș fi iar alături de mama și bunica pe care le-am iubit nespus de mult…– scria scriitorul Alexandru Plăcintă pe o reţea de socializare. – ‘’Dar, noi, oamenii nu putem opri vremea…’’

În prezent, familia lui nu este chiar mare: soția Svetlana, fiica Liliana, care locuiește în America (cu soțul și nepoții Justin și Izabela). Lipseşte fiul… 

În anul 2012 o nenorocire ia curmat viaţa feciorului Victor într-un accident rutier. Nora Liliana și nepoții Daniel, Elena și Iulian locuesc în Iași…

A avut o copilărie luminoasă, chiar dacă nu a fost asigurat material la cel mai înalt nivel. Desigur, ca oricare copil avea preferinţele lui, şi îşi dorea o anumită jucărie, o haină sau pantofi ce nu le avea, dar micul Alexandru era înțelegător, el realiza că mama nu are bani să i le procure şi că îi vine greu să-l educe de una singură. Nevoia îl motiva să creeze, să inventeze, ca apoi să-şi confecționeze o jucărie asemănătoare din carton, fie din scândurele. Se bucura de imaginea lor, pur și simplu, desenându-le.

Dintre strămoșii lui, Alexandru a apucat-o în viață doar pe bunica. O femeie deosebită despre care ar putea scrie cărți întregi. Părinții demult sunt plecați în lumea celor drepți. Așa s-a întâmplat în viață, că a fost crescut și educat doar de mama și bunica. Mama a fost o femeie înțeleaptă și cu multă credință în suflet. Ar fi fost enorm de fericită, dacă Alexandru devenea preot precum dorea ea. N-a apucat să afle că fiul scrie, că a devenit un scriitor recunoscut în Moldova. Să fi ştiut, cu siguranţă, ar fi fost cea mai fericită mamă din lume. Alexandru e convins că Dumnezeu există, şi că mama lui, acolo de sus, vede totul și se mândrește cu feciorul ei.

’’Nu pot să spun că în viața mea au fost înâmplări care m-au făcut bogat peste noapte, sau evenimente în urma cărora să devin cunoscut în lumea toată. Tot ce fac, o fac zilnic prin munca mea, cu tot efortul şi cu capacitățile mele.’’

Anii de studii pentru tânărul Alexandru, ca și pentru ceilalţi studenți, au fost cei mai frumoși ani. Îi plăcea mult să studieze, să afle mereu lucruri noi. La fel îi plăcea pictura, desena ore în şir şi se vedea într-un viitor cu penelul și paleta de culori în mână… Dar continuă să picteze, aşa uneori, după cum vine starea lui de spirit.

Muzica îi place în continuare. Pe timpuri cânta la instrumente muzicale, în special, la baian.

Nu avea şi nici nu are mulți prieteni. Ca să ai mulți prieteni, spune el, e nevoie de mult timp liber. Alexandru nici nu era disponibil, mai ales având atâtea ocupații interesante, el chiar ducea lipsă de timp. Cu o parte dintre colegi din anii de studii au rămas prieteni şi astăzi. Este vorba de o prietenie sinceră, care, probabil, se întâlnește foarte rar…

După ce a absolvit Școala Pedagogică din Călărași, şi apoi Universitatea de Stat din Chișinău, Alexandru Plăcintă a activat în sistemul de învățământ, începând ca învățător, profesor, apoi ca director al instituției de învățământ. Meseria de pedagog nu era deloc ușoară, dar fiindcă Alexandru era dé mic călit cu munca şi disciplina, el nu se gândea să-şi schimbe domeniul de activitate.

Un talent deosebit! Spiritul creativ și-a găsit locul în sufletul lui încă de mic copil. A început să scrie poate ceva mai târziu, dar cu multă pasiune și dragoste. De la bun început Alexandru a înțeles că, dacă ceea ce scrii prin gândurile tale sunt solicitate de cititori, la fel şi apeciate, în continuare o faci şi cu mai multă pasiune şi dăruire.

Ce a devenit astăzi? Are regrete sau dezamăgiri?‘’Se spune că este foarte important ca omul potrivit să fie la locul potrivit. Eu mă simt bine în această lume – a scrisului. Îmi place să adun cuvintele pentru a exprima dragostea mea enormă față de viață, om, natură și de frumosul ce ne înconjoară, să promovez în poveștile scrise pentru copii că binele este întotdeauna învingător.’’

A scris peste 50 povești. Recent a publicat un volum ”Poveștile bunicului Alexandru” cu 30 povești cu ilustraţii. Cartea a fost menționată la Salonul Internațional de carte din Chișinău. În anul 2015 povestea ”Privigetoarea Dafi”, fiind înscenată de actorii Alexandru Dicusar și Ana Maria Ciubotaru la Teatrul ”Ginta Latină” și prezentată de elevii de la Școala primară din Ialoveni (director Alexandra Hîncu) la Festivalul Internațional de Teatru și Măști din Vălenii de Munte, (România) a fost premiată  cu Premiul Mare… Multe volume de cărţi au fost lansate periodic şi la filialele Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu din Chişinău.

Vă recomandăm şi alte cărţi de autor cu poveștile lui: ”Povestea focului”, ”Pomul fermecat”, ”Povești”, ”Povestea lui Aidin” etc. ’’Și din nou o poezie pentru copii, adică pentru toate vârstele. Cum un tătic, ori o mămică să-și educe copilul fără a-i citi o poezie, o poveste. La fel și buneii, cu ce sa-și aline nepoțeii dacă nu cu o poezie, o poveste…’’

La fel, a scris peste 300 de poezii pentru copii și cei maturi. Versurile lui Alexandru Plăcintă sunt interpretate deja prin 50 melodii. Piesele muzicale cu texte de A. Plăcintă la fel au fost apreciate la diferite Concursuri. În anul 2018 romanța ”Anotimpuri, vă admir!”, muzica Mihail Yaaran, interpretată de Diana Văluță, la Concursul ”Crizantema de Argint”s-a învrednicit de locul 3. În anul 2017 piesa muzicală cu versurile lui A. Plăcintă ”Ești dorul meu”, muzică de Vlad Mircos și interpretată la un Festival Republican de Ecaterina Ciobanu a fost menționată cu o Diplomă Specială. Recent, a fost înregistrată piesa muzicală ”Moldova mea”, versuri Alexandru Plăcintă, muzică Constantin Rusnac, prin interpretarea elevului de la Liceul Sportiv N2, Octavian Sasu.

’’Viața e scurtă și nu are rost să ne gândim la dezamăgiri, sau regrete. Chiar dacă ele uneori sunt, eu procedez asemenea gândurilor din poezia “CU HAR DUMNEZEIESC”, scrisă recent:’’La tine, viața mea,/Adesea mă gândesc,/Ce știi să mă înveți/Cu har dumnezeiesc./Și îmi repeți cu drag/Din nou același gând,/Ce este ca un moto/În viața pe pământ –/Oricât de greu mi-ar fi,/Să nu mă dau bătut,/Să merg cu capul sus/Și-n forțe încrezut!’’

Despre Viaţă ar spune multe… Despre tristeţea ce-l domină după fiul trecut la ceruri… Nostalgic şi cu dor, rămâne inspirat de timp şi de creaţiile lui:’’Trec zilele… Trec săptămânile, lunile… trec anii… Timpul aduce fiecărui om ceva deosebit. Unuia îi împlinește un vis multașteptat, altuia multe clipe fericite, iar cuiva, poate, o tristețe… așa e viața’’.

‘’Când ne gândim la trecut, îl vedem cu alți ochi. Unele momente am vrea să le schimbăm, altele am dori să rămână așa cum au fost. La unele din aceste întrebări am răspuns în poezia:’’ VIAȚĂ, ATÂT DE MULT TE IUBESC!/O-ntreb adesea: știi, tu viață,/Că-n tine sunt îndrăgostit,/Citești, tu, versu-n dimineață, /Ce pentru tine l-am gândit?/Îmi vezi, tu, noaptea nedormită/Și fraza cum o șlefuiesc/Să-i dau sclipirea potrivită,/Prin gândul ce-l împărtășesc?/Prin voi, prieteni, ea mă vede,/De n-ați fi voi, n-ar ști nimic/Și tot prin voi, viața se-ncrede,/Că o iubesc încă de mic!/’’

Ce ar putea schimba în societatea noastră? Alexandru Plăcintă ar dori mult să domine Cultura, respectul față de om, de neam, de țară, de tot ce este sfânt și frumos în Moldova:’’Noi vrem dezvoltare, Moldova să devină țară-membră a Uniunii Europene… Dar așteptăm să o facă altcineva pentru noi! De ce, Noi nu încercăm să schimbăm acest lucru? Să păstrăm curățenia pe străzi, în transport, parcuri, în fața casei sale, oficiului său, să sădim flori, arbuști, copaci, să vorbim frumos. Să fim Oameni! Sunt lucruri pentru care nu e nevoie de investiții, Dorinţă să fie!.. Râurile din orașele europene sunt îngrijite, amenajate. De ce nu este apreciat de noi râul Bâc care trece prin orașul Chișinău și multe alte localități, nu este curățat, amenajat cu podulețe, havuzuri, care să înfrumusețeze și mai mult orașul și țărișoara noastră? Putem face Europa la noi acasă. Și, atunci Uniunea Europeană singură va cere să ne unim cu ea. De ce nu facem asta? Cine ne încurcă?’’

’’Sunt convins că avem o țară frumoasă, o țară deosebită, pe care, am putea să o transformăm într-o țară de poveste. Migrațiile sporesc din cauza situațiilor grele de viață. Oamenilor, care s-au hotărât la acest pas, cred că nu le-a fost ușor să se decidă, să o ia de la capăt în o altă țară străină și, probabil, nu le este moral ușor nici acum printre străini. Vorba ceea: fie pâinea cât de rea, tot mai bună e-n țara mea. Diaspora, cred eu, e ca o bucățică din patria-mamă, dusă și păstrată cu sfințenie în altă țară, în interiorul căreia, oamenii, care au plecat în depărtări, se simt mai aproape de neam, de țara unde s-au născut, și prin asta, pe cât e posibil, își alină dorul.’’

’’Nu-mi imaginez cum să nu-ți iubești țara și locul unde te-ai născut? Doar el, pământul din țara în care ai văzut lumina zilei, ți-a dat hrană să exiști, să crești și la un moment dat să-i zici că nu-l iubești? Este un mare păcat.’’

Avem o mulțime de locuri frumoase în Moldova: Complexul Orheiul Vechi, subsolurile de vinuri de la Cricova, Mileștii mici, mănăstirile din republică.

Arta este un patrimoniu al țării în care a fost creată și este specifică locului, dar contribuie la dezvolarea culturii întregii lumi

’’Sensul venirii noastre în lume este de a prelungi viața pe Pământ, de a transmite noii generații cunoștințele, experiența și adevăratele valori acumulate în timp. Toate acestea se pot înfăptui cu succes în anumite condiții. Dragostea, respectul și atitudinea frumoasă între bărbat și femeie pot menține familia, și sunt un exemplu viu pentru copii.’’

’’Față de violență în familie am o atitudine foarte negativă. Ce poate aduce în lume omul, care nu este exemplu pentru copilul său, care nu știe și nu poate să iubească? Doar pustiiri, lacrimi și necaz. Omul are obligația de a fi Om.’’

Este un optimist din fire. Alexandru Plăcintă, în continuare, are încredere în oameni şi speră că în societate se vor produce multe schimbări în bine. Spune, că nu ştie câte zile ia dat Domnul, dar are încă foarte multe de făcut, în special ’’ceea ce nu a reuşit până acum’’ Doamne ajută! ❤  (SV Vizitiu)

Făcând o scurtă retrospectivă a muncii sale, scriitorul le mulţumeşte tuturor celor cu care a conlucrat şi a realizat lucruri frumoase. Le mulţumeşte prietenilor care au citit şi l-au susţinut în creaţiile sale. Pentru Alexandru Plăcintă contează mult opinia şi părerea cititorilor. Vedeţi şi voi unele aprecieri (fără modificări în ortografie), n-am găsit nicio reacţie adversă:

Maria Corini – ‘’Un crez profund, curat si sincer MAESTRUL sfantului cuvant! Foarte frumoasa poezie. Felicitarile mele stimate Poet!’’

Lidia Gonta Grosu -‘’Cîtă expresivitate şi originalitate poate transmite un Om cu Har de la DUMNEZEU (numai cine nu doreşte nu vrea să recunoască!) gândului prin trăirea de intensitate, modelând cu atâta măiestrie chipul hidos al…abjectului prin formula simpatică a alegoriei! Şi să mai afirme acum cineva , stimate dle Alexandru Plăcintă, că nu meritaţi titlul pe care demult îl deţineţi -TALENT- încă de până la naştere! Felicitări! Doamne ajut!’’

Vera Craciun -‘’Rupte din realitate, faptele sunt frumos aranjate in cuvinte care modeleaza sufletul! Felicitari, dle. Alexandru Placinta!’’

Tatiana Enache -‘’Frumoase si intelepte versuri d-nul Plăcintă!!! O duminică binecuvântată! Cu respect!’’

Liliana Kim -’Atat de frumos scris, de parca ar fi scris in limbajul sufletului! Te iubesc mult si ati doresc un an nou fericit si plin de realizari!’’

Zinaida Lazari -‘’Să dea Domnul să trăiti, ca florile să-nfloriti, ca copacii să-nverziti, să nu mai îmbătrîniti. Iar în anul care vine sa aveti parte numai de bine, pace-n suflet şi in casa si pîine caldă pe masa
LA MULTI ANI!’’

Svetlana Plăcintă ‘’Fantastic de frumos și sufletesc! Și cuvintele tale sunt ca niște unde muzicale irepetabile !!! La Mulți Ani!’’

Iulia Pancu – ‘’Minunate versuri,Domnule Александру Плэчинтэ.Cita profunzime in aceste cuvinte purtatoare de energie si valoare.Multumim.’’

Tatiana Şoltoianu – ‘’E un lucru sfint sa ai incredere in ziua de miine!!!!Versuri pline de optimism.Bravo maestre!’’

Lenuta Filip  – ‘’Poet talentat , cu suflet sensibil de copil și de artist!
Faptul că scrie și poezii pentru copii și este mereu în mijlocul lor , o demonstrează!’’

Lidia Vrabie – ‘’Fericirea se ascunde in lucruri mărunte! Felicitari pentru vers și starea această sa nu vă părăsească nicicând!’’

Lidia Gonta Grosu – ‘’La fel ca poveștile, pictura dvs., dl Alexandru, are culoarea adevărului, a frumosului, a calităților unui suflet ce pretind să schimbe lumea mereu spre bine. Sania lui Moș Crăciun este încăpătoare pentru că ați meșterit/o din cuvintele ce-și au izvor lumina ochiului cumințeniei din suflet și cuget. Domnul să vă ocrotească sub marea umbrelă a Creației, bucurându-vă din plin de imaginarul în care păstrați visele copilului pentru toată lumea bună, și nu numai..’’

Natalia Pincova – ‘’Să ne trăiți, maestre… Savurez cu ardoare fiecare buchie și fiecare vers, expus pe hîrtie cu atîta măestrie.’’

‘’Poveştile lui Alexandru Plăcintă – oază de bucurie şi bunătate’’ – Petre Craciun

Alte surse despre scriitorul Alexandru Plăcintă:

https://www.facebook.com/alexandru.placinta.1

http://www.alexandruplacinta.com/creatii/

http://www.literaturacopii.ro/stire-proza/norocosul-poveste-si-ilustratii-de-alexandru-placinta/196


7 comentarii

Irina Popov:”Oriunde nu v-ați afla, sufletul păstrează lucrurile sfinte!”


Îi place ceea ce face:”Nu-mi imaginez o altă meserie decât cea pe care o am, deși, sunt pasionată de istorie, îmi plac drumețiile, iî tund pe toți acei de acasă, mă liniștește croșetatul, îmi place să gătesc, să citesc, să ascult muzică, să scriu pentru un site…”Cu emoții în continuare, ea Iubește, călătorește, e plină de griji, e atentă la toată lumea, discută politică și alte probleme ale vieții. Pe lângă problemele medicale, se implică tangențial și în cele sociale… În aceste clipe, Irina Popov muncește mai mult de un an ca medic de familie la Târgu-Mureș, și periodic face naveta la volanul propriu până la Chișinău unde o așteaptă familia ei… 

”Eu nici acum nu pot face diferența între cele două maluri de Prut. Rămâne un dor. Dorul de părinți, rude, prieteni, foști colegi” Departe fiind de casă, Irina menționează că diferențele nu sunt mari și nici nu ar fi corect să pronunțe cuvântul ”străin” sau ”altfel”. Acolo se simte Acasă, cu mici diferențe de zone. Apreciază foarte mult bucătăria moldovenească, dar încearcă să fie obiectivă, recunoscând superioritatea bucătăriei românești din diferite zone. A învățat să aprecieze multe alte lucruri, nu doar cele cu care a crescut de mica:”Diferiți, oamenii pot fi la fel de frumoși și valoroși, precum sunt cei de acasă. Poate chiar mai mult! Îmi amintesc când mă întorceam din vacanțele de la munte din România, stăteam în vamă și simțeam un dor nostalgic, atât de profund, de parcă lăsam în spate casa mea. Greu de descris.

În continuare, alege miracolul. Are multe așteptări, visuri și speranțe. Muncește și luptă pentru schimbări, pentru un mod normal de viață în Moldova. Realizează că e foarte greu, atâta timp cât nu se schimbă mentalul la noi.

Societatea așa cum e:”Se mai miră cineva de ce avem frică de Europa?! Moldovenii iubesc haosul și dezordinea, tot odată acceptă ușor publicitatea costisitoare, care rămâne doar pe hârtie, și poate… ușor dansată în 20-30 secunde” Majoritatea oamenilor mint și manipulează. Nu înseamnă că sunt fericiți. Unii au o sumedenie de simptome și fără să știe încearcă să pară a fi altcineva. Nu înseamnă că reprezintă o normalitate”.

Lucrurile frumoase merită să fie arătate, discutate, indiferent cine le-a făcut, cu atât mai mult că undeva de zece ani se fac astfel de intervenții. E timpul și la noi pacienții să beneficieze de servicii mai puțin invazive, si respectiv cu riscuri mai mici, dar nu să cheltuie bani mari pentru a pleca peste hotare sau a muri acasă.”

Irina a devenit medic în anii 2000 şi spune că nu i-a fost deloc uşor să activeze în acest domeniu în republică, pornind de la necesităţile de aprofundare a cunoştinţelor, care, în mod evident, costă scump, şi încheind cu salariul, care nu lasă altă alternativă medicilor decât aceea de a munci în mai multe locuri odată.

Nu exclude că peste ani îşi va dori, poate, să se întoarcă acasă, cu condiţia de a-i fi redată speranţa într-un viitor mai bun, subliniind faptul că în România şi atitudinea societăţii faţă de medici este una mai respectuoasă. ”Recompensa psihologică adesea este mai scumpă şi nimic, absolut nimic, nu valoreaza mai mult decât sănătatea pacientului. Ca şi în toate profesiile sunt şi oameni rătăciţi, care nu valorfică acest lucru. Eu voi munci, căci îmi iubesc profesia şi înteleg menirea mea. În toată lumea accent se pune pe profilaxie, deoarece este mult mai eficient şi ieftin să preîntâmpini boala, decât să o tratezi. Este şi punctul cheie a activităţii de bază a unui medic de familie. Medicul a fost şi rămâne o persoană importantă în viaţa societăţii!

Despre reformele în medicină din Republica Moldova:”Pe parcurs devin tot mai incoerente şi, ca rezultat, pacientul are de suferit. În România un medic are posibilităţi de autorealizare mult mai mari. Aici, sistemul de învăţământ medical superior este unul bazat pe concurenţă, bazele clinice universitare se află într-o competiţie permanentă, fiecare spital încearcă tot mai mult să atragă cadrele medicale bine pregătite pe principiul meritocraţiei motivând angajatul prin diferite metode. Toate acestea nu le-am putut găsi, cu părere de rău acasă, unde chiar și atitudinea societăţii faţă de medici este una nerespectuoasă.” Încă ceva:”Am înţeles, că oamenii au tot obosit de promisiuni.

A crescut în orașul Soroca, într-o familie de intelectuali, și mai mult – au fost generații de dascăli. Se mândrește cu părinții ei, Magdalena și Stelian, oameni respectați și de succes: Mama – pedagog de profesie, și niciodată nu a încercat să facă carieră serioasă fiind prea implicată în treburile familiei. Studenții o iubeau, deși era destul de severă. Chiar și peste ani o mai telefonează, și primește scrisori de la cei stabiliți peste hotare…

Familia a marcat-o foarte mult, și cu siguranță, a avut parte de doar exemple frumoase. De părinți, își aduce aminte ca fiind mereu energici, activi și foarte moderni potrivit timpului lor. ”Dar cel care m-a determinat să fiu cum sunt: o luptătoare și rebelă din fire, a fost anume bunicul meu, sub protecția căruia am fost de la vârsta de 4 luni. Pe-atunci, concediile de îngrijire a copiilor erau foarte scurte, niciodată nu am simțit lipsa mamei. Însă bunicul era mereu alături. Avea el mai multe nume de alint pentru mine și era de unde, căci purtam numele bunicii, care prea devreme a plecat în lumea celor drepți. La grădiniță nu am mers nicio zi, iar când treceam pe lângă una din apropiere, ziceam că e grădinița mea și tot întrebam părinții, când voi frecventa și eu una!

Bunicul Irinei, fost profesor și director de gimnaziu, un om inteligent și erudit, era și un gospodar foarte bun:”Ultima calitate, cred că familiară, i-a distrus practic, întreaga familie în adâncurile Siberiei reci. Vorbea o română perfectă care răsuna frumos, dar pe alocuri părea bizară pentru un mediu unde valorile limbii materne nu erau justificate cu adevărat.” Bunicul Irinei avea un patefon frumos, bine păstrat, și Irina asculta discurile cu tangouri românești și muzică clasică. Adora să le tot asculte! – ”Vocea lui Dan Spătaru o recunoșteam dintre sute. Bunicul îmi cânta piesa Mariei TânaseAseară ţi-am luat basma” și eu dansam sub ritmurile vocii lui.” Mulțumită bunicului, de la vârsta de 6 ani, Irina cunoștea alfabetul chirilic și cel latin, care se studia la școală doar în contextul limbilor străine. Avea bunicul cărți românești publicate în perioada interbelică, Irina le citea și destul de bine…

Crede că dragostea pentru meseria de medic a început încă în copilărie, când toate jocurile erau legate de ea şi la care nu a renunţat mai târziu. Medicina a ales-o conștient și ferm, fără ajutorul sau careva implicări:”Îmi aduc aminte stetoscopul ce lucea frumos și chipul blând al vecinei, tanti Lucreția (așa-i spuneam eu), o doctoriță deosebită, de la care ți se făcea bine imediat ce vedeai zâmbetul și simțeai atingerea ei grijulie. La tanti Lucreția totul era perfect: și vocea blândă, și zâmbetul, și vorbă bună, și chiar tratamentul ei (niciodată nu mi-a indicat injecții). Au mai fost exemple pentru mine cu doctori minunați, care chiar și atunci când au devenit manageri buni, nu și-au pierdut acel început de medic.

A plecat de acasă la vârsta de doar 17 ani, într-un oraș mare și aglomerat – în Chișinău, capitala țării:”Îmi aduc aminte cât de ciudat îmi parea că transportul public nu circulă dus-întors pe acelaș drum. Dar câte lucruri noi am învățat! Nici nu știu, cum m-aș fi descurcat fără unchiul și mătușa mea, care practic mi-au devenit părinți adoptivi.” Irina era modestă și rezervată, se jena să comunice sau să povestească cuiva despre ce simte, și avea impresia că nu cunoaște nimic, atât de nouă i se părea lumea la Chișinău. Tângea după natura de acasă din Soroca și care o lăsa rece în orașul fierbinte de piatră:”Nu puteau ei, orășeni de orășeni, să înțeleagă cum miroase un măr proaspăt cules, un trandafir pe care îl umezești în fiecare seară, iarba cosită sau laptele de capră. Iată, noi la oraș, cu funcții și ocupații serioase, aveam două căprițe, Akulina și Kozetta, botezate frumos, cu idei literare, de către tatăl meu. Le-am cumpărat din banii strânși de mine la ciorap. Le îngrijeam cu mare drag și dibăcie, și ne implicam cu toții. Niciodată nu le-am dus cu zgardă, îmi dădeau ascultare și mergeau alături de parcă erau dresate.” Să comunice cu animalele Irina a învățat de la mama ei, care vorbea ”și cu Grivei, și cu Smotocel, și cu toată gâza”. Mai rău stăteau lucrurile cu pomii plantați de fratele ei, care nu mai ajungeau să dea roade pentru că placeau atât de mult caprițelor ei…

Dar acest fapt nu schimba relațiile de prietenie cu fratele ei, deși în frageda copilărie ”se luptau mai rău ca la război”. Îi plăcea că el o apreciază și o susținea în mai multe chestiuni ”unde îmi pierdeam curajul”. Și ”cât de mândră și sigură mă simțeam la școală, știind ce apărător am!” Fratele a fost primul instructor la șofat și Irina avea doar 16 ani. Pentru o fată, încă și la așa vârstă, pe-atunci era ceva neobișnuit. Mergeau împreună la un stadion din vecinătate unde exersau, și fratele cu toate că e mai mare cu 5 ani, era destul de dur, dar avea răbdare cu ea și-i explica calm lecțiile…

Prima fetiță a născut-o în ultimul an de facultate:”Ne era greu dar nu am regretat nicio clipă, eram mai mult decât o Familie – eram și Prieteni.”

Își aduce aminte diferite situații, cum unii profesori puteau chiar să acuze o mamă, ignorând necesitățile de alăptare, fie grija pentru copil. Alții, din contra, creau toate condițiile ”ca să te simți și mămică împlinită, și un viitor medic de perspectivă”. Domnul doctor Eugen Cobîleanschi, lector la catedra de boli interne, era anume așa, pentru ce Irina îi mulțumește din suflet! Partea bună era că Irina învăța împreună cu soțul ei în aceeași grupă, se ajutau reciproc, iar în unele momente importante el se implica chiar mai mult… ”Îmi povesteau colegii, cum s-a întors la amiază de la maternitate și striga cu voce tare pe tot etajul căminului studențesc:”Hai, măi, nu dormiți, eu am devenit tată!”.” Aveau în odaie o masă rotundă, și o carte pe mijloc și, în acest ritm legănau copilul, făcând mai multe semicercuri până adormea. ”Oare fiica auzea cum citeam în glas? Poate de-atunci a simțit ceva deosebit pentru medicină și a ales să o facă cu multă dârzenie, înfruntând eșecul, diferențele de program școlar, bariera lingvistică și multe alte lucruri. Este, de fapt, puținul, care te face să fii mândră de Corina, fiica noastră, având multe alte calități de admirat.

Pomenind de citit. ”De povestea de seară nu scăpam, ”dar mi se mai iartă când adorm înainte de a finaliza istoria. Ochișorii mari și albaștri ca cerul de vară, niciodată nu uită unde m-am oprit din citit. Nimic nu se compară cu mâinuțele deosebit de moi și gingașe care te cuprind gingaș în jurul gâtului.”

Destinații turistice monumentale. ”Soroca – un orășel nespus de pitoresc, – spune Irina, – și e cel mai frumos din țară, situat pe malul drept al râului Nistru cu dumbrăvi răcoroase și multă verdeață. Deosebit nu doar prin așezarea geografică, ci și istorie, cu oameni talentați, prin existența, așa zisului, Deal Țiganesc – un contrast adevărat al orașului și un obiectiv de atracție turistică. Acolo, într-o mahala mai mult de țigani, am și copilărit. Râpa lui Bechir, un monument al naturii și ”Lumânarea Recunoștinței” deschide frumos poarta de sud a orașului. În general, toate completează ca un puzzle frumosul oraș Soroca. Cu un deosebit talent redă frumuseţea şi pitorescul acestor meleaguri înfloritoare cronicarul Miron Costin: “De-abia au trecut Munţii Carpaţi şi de pe coama munţilor înalţi privesc spre pământul Moldovei viitoare. Ochiul cuprinde luncile Prutului, în care se oglindesc câmpiile curate ce se întind până la Nistru, câmpii întinse, care se arată ca o întindere fumurie sau ca mărime asemenea oceanului. Nistrul cel măreţ… curge printre stânci sculptate natural, ca şi cum ar fi lucrate de mână de om: e mai frumos ca Nilul…”.

Mai există o perlă adevărată în acest orașCetatea Sorocii. Acest monument istoric uimește prin măreția și farmecul ei aparte. ”Deseori, după orele de școală, împreună cu prietena și colega de școală Lenuța, trăgeam o fugă ca să iî mai văd o dată zidurile, să-i simt acea răceală care o păstrează de secole, să simt puterea meșterilor, să-mi imaginez cum oamenii erau salvați în ea.” Este convinsă că anume aici ea a prins putere, acea dragoste de neam, istorie, limbă. ”No bine” (molcoma vorbă ardelenească).

Nu a călătorit atât de mult la depărtări mari, dar a avut norocul să viziteze Continentul Africa și SUA – statul Pennsylvania și Washington. Impresii mari, multe lucruri noi, oameni deosebiți, experiențe profesionale și amintiri frumoase. Ar mai merge cu mare plăcere să descopere alte lumi noi. Speră să reușească.

Alte pasiuni sunt florile. Le crește cu acuratețe ca pe copiii ei proprii și afișează imagini pe o rețea de socializare cu fiecare mugure înflorit. ”Al meu a și înflorit! O fi o energie aparte de a mea.’’ Adoră muzică și ascultă cea clasică, în special, Eugen Doga, Wolfgang Amadeus Mozart, plânge asupra ”De-ar fi să vii” de Mihaela Runceanu:”Am plâns și eu, nu numai Loredana (Groza) de la Vocea României, ascultând acest cântec…”

În continuare, Irina așteaptă serile cu nerăbdare atunci când toată familia se adună Acasă și poveștește tot ce s-a întâmplat pe parcursul zilei:”Sănătate, smerenie și multă dragoste la toată lumea!”

Expresii și sfaturi utile de la Irina Popov-Moldovanu:

~”Cel mai greu e să înţelegi o femeie, că anume femeia ar putea fi al cincilea anotimp, atât de schimbătoare este”

Educație și Cultură:

~”Niciodată nu lăsa pe cineva să devină o prioritate, când tu de fapt ești o opțiune”

~”Violenţa, din păcate, este o problemă mare a societăţii noastre. Educaţia unui copil se face fără bătaie, prin comunicare şi exemple. Dar toate acestea, pe fondul lipsei de educaţie şi a unor tradiţii înrădăcinite, rămân a fi în evidenţă.”

~”Schimbați atitudinea față de aceste persoane prin eliminarea barierilor, cu implicarea lor în diverse sfere de activitate și îmbunătățirea calității vieții lor!”

~”Pe mine ma “ard” șoferii de maxi taxi: incalca permanent regulile de circulatie, dar constient, asumandu-si in intregime riscurile; manevreaza liber o masina nu chiar mica, mirosul fin de gaz petrolier din salon nu-i deranjeaza, aleg, fara prea multa cugetare, la care pasageri se pot opri in locuri nepermise. Dar cel mai tare e limbajul: „unde te-ai oprit… pipipi… ce nu vezi?!… pipi… ” si tot asa. In microbuz destul de multi copii”

~”Viața e mult prea scurtă pentru a o transforma intr-o continua suferință si nemultumire sau pentru a o trăi raportandu-te la parerea celor din jur.”

Despre Sănătate și Durere:

~”Factorii de risc pentru sănătate există la orice vârstă. Sunt pentru controale anuale, în scopul susținerii unui stil sănătos de viață și griji pentru propria sănătate.”

~”Durerea care durează trei luni și mai mult este considerată durere cronica. Așa e. Dar mesajul meu este unul simplu: desigur, nu trebuie să ignorăm posibila prezență a unei patologii, dar trebuie să acceptăm faptul că motivul unei dureri, mai ales de durată, poate ține de obiceiurile zilnice și să nu exagerăm cu diferite tratamente pierzând calmul. De reținut: o investigație medicală îți poate salva viața!”

~”Nu orice durere care durează e un proces cronic, iar medicamentele nu sunt întotdeauna o circumstanță favorabilă de tratament!”

~’’Cred că eficiența vaccinărilor nu poate fi contestată!’’

Despre Limbă:

~”Stimati vorbitori de limbă rusă, eu fiind in locul vostru, nu vedeam pentru ce sa invat sa vorbesc in limba „noastra”, caci cuvintele de legatura se inteleg – nici accentul nu se simte. Mai bine sa NU invatati asa limba. Rusine noua!”

~”O colegă de clasă a fiicei mai mari a descris in compunerea pe tema „Patria mea”, la limbă și literatura rusă, niste momente istorice, reflectând asupra războaielor de pe acest meleag, ceva despre Stefan cel Mare, la ce profesoara i-a spus să schimbe conținutul compunerii pentru lecția următoare că „miroase a politică”. Ce să spun?! Voi credeți că pe așa profesori il poate schimba Codul etic?! P.S. Varsta profesoarei – ’până la 38 ani. Acest fapt demonstrează în ce societate trăim! Cu părere de rău, în astfel de condiții nici copiii nu primesc educația corespunzătoare. Un Cerc vicios!”

~”De ce nu îi doare sufletul pe politicienii noştri pentru imaginea acestei ţări?”

~”Nu există cultură, civilizaţie, istorie, literatură şi ştiinţă fără limbă!”

Date biografice: Irina Popov s-a născut la 10 februarie 1975 în oraşul Soroca. A absolvit Facultatea medicină generală la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (USMF) din Chişinău. A făcut studii postuniversitare prin rezidenţiat, apoi secundariat clinic la specialitatea medicină de familie. Din anul 2003 activează în calitate de medic de familie (din 2006 – medic şef adjunct) în IMSP Clinica Universitară de Asistenţă Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemiţanu”, deschisă în cadrul Parteneriatului Alianţei Americane Internaţionale a Sănătăţii (AIHA) între Şcoala de Medicină Virginia de Est (SUA) şi USMF „Nicolae Testemiţanu” (Moldova). În 2009 a absolvit Şcoala de Management în Sănătate Publică a USMF „Nicolae Testemițanu”. A activat la centrul de intervenție precoce ”Voinicel”, o organizație obștească, non-guvernamentală, non profit, apolitică constituită prin libera manifestație a voinței persoanelor asociate. Astăzi, face recunoaștere de specialitate în medicină de familie la Spitalul Județean de Urgență din România.

❤ SV