Iubirile Marianei S. Țăranu: Bogdan și Unirea

      Drumul spre casă o trezește la realitate. Casa ei nouă deja e acolo, la Sibiu, unde Mariana locuiește și merge la mormântul Lui Bogdan… Stă cu ochii închiși plini cu lacrimi și cu mintea goală ascultând dansul frunzelor uscate… Pentru prima data se simte vie înconjurată de spiritele neînsuflețite la cimitir, realizând cât de fragilă este și cât de bine e să te poți deconecta din când în când, uitând de moarte… Amintirea fericirii o înaripează, atunci își dorește ca acele clipe să nu treacă. Șoaptele dulci ale suflului de vânt o hipnotizează… Iubește în continuare. Parcă e posibil, altfel? Nu a fost nevoie de compromisuri pentru a obține o armonie completă în familie, dragostea e cel mai bun tratament pentru două persoane îndrăgostite! Au simțit împreună acele clipe, sentimente și toți cei din jur erau fascinați de iubirea lor. Munca constantă i-a unit dublu. Aveau aceleași interese comune, priviri, scopuri… Au văzut doar unul pe altul și inimile lor, de aceea, a fost atât de firesc și simplu să înțeleagă realitatea istorică a acestor două state care merită și necesită să fie unită pe veci… Moldova și România. Nu Uniunea Europeană, ci aceste două state, în primul rând.

       Doar întâlnindu-se unul cu altul au aflat ce este dragostea adevărată. În public și după culise trăia dragostea. Nu s-au îndoit niciunul, a fost și rămâne acest sentiment real, atunci când nu poți respira fără acest om, cât de târziu, dar a apărut ceea ce nu este dat la fiecare… Bogdan nu se mai sătura s-o alinte din priviri și cu dragostea lui, nu putea trăi deja fără de Mariana, o admira și o lăuda la toată lumea, se mândrea și era fericit împreună cu ea. Era fascinat, nu numaidecât de rolul în societate, nici de frumusețea ei, o adora pentru integritatea ei firească. Mariana – foarte frumoasă, remarcabilă, grațioasă și plină de farmec prin exteriorul său bine creat, și cel mai important, este înțeleaptă. Ei bine, a sosit momentul când ambii au realizat că se iubesc până la ceruri, și ce păcat și ciudat e că în scurt timp, după o lovitură neașteptată de boală, Bogdan chiar a plecat la ceruri… Așa a vrut Domnul, rămâne un gol în suflet, o cicatrice care va rămâne mereu în sufletul ei, precum și dragostea pentru Bogdan, la infinit, unde inevitabil ne vom întâlni cu toții… Mariana va purta mereu memoria omului drag…

      Cel mai strașnic e atunci când vrei să plângi, dar nu te ajută… Vrei sa vorbesti și nu mai ai cu cine, – vrei să pleci, dar îți pierzi direcția, – poți să rămâi, dar nu ai dorință… Sau, nu e nevoie… Cel mai important să nu rămăi singur alături de oamenii care există lângă tine! Prietenii reali mereu vor fi alaturi! Și la bucurie, și la durere! Viata-i asa frumoasa!!!

O nunta aristocratica. Mariana si Bogdan Tamas

      Generaţiile noi sunt diferite. Alte gânduri, alte priorităţi, alte pasiuni, alte idealuri. Păcătuind prin a-i compara mereu cu noi înşine, nu facem decât să-i îndepărtăm, să pierdem ocazia de a-i înţelege, dar prietenii adevărați întotdeauna vor înțelege și te vor susține la nevoie… După lacrimi de durere care nu se mai termină, Mariana continuă ceea ce a făcut prin experiența ei de-o viață. Istoria nu finisează, și ea este istoric de meserie, Doctor în științele ei. Cum se spune, și-a luat geaca și pleacă mereu la drum… Unde? Nicăieri, dar peste tot! Luptă cu mentalitatea și simte că trăiește! Luptă pentru democrație reală și independența țării sale, pentru Unirea celor două maluri de la Nistru și de peste Prut… Prin memoria deportărilor sovietice în care au decedat milioane de oameni, ducând foametea bine organizată de puterea sovietică, ceea ce noi, moldovenii, aflăm peste zeci de ani, și tot nu vrem să credem că este posibil așa ceva, atâta inumanitate deavolească a bântuit în doar câteva persoane care au guvernat și ruinat acest biet stat moldovenesc dezlipit de Patria mamă… Născută în apropierea Nistrului, în raionul Criuleni, Mariana a vorbit cu oamenii de acolo, continuă să interacționeze cu ei, în mod special, o interesează relațiile și situația transnistrienilor și consideră că nu s-a făcut nimic substanțial pentru a-i întoarce în componența Republicii Moldova…

„Drama românilor basarabeni trebuie cunoscută, vorbită şi conştientizată la pătrat, iar noi, băştinaşii, să nu le mai permitem urmaşilor ocupanţilor să se facă a uita că noi suntem la noi acasă.”

                                  Despre Bogdan Tamas, soțul Marianei S. Ţăranu

 ‘’Acum un an Bogdan a vizitat Conacul bunicului Vasile Galaction din satul Plopi, raionul Dondușeni, Basarabia. Conacul, la fel ca și întreagă avere, a fost confiscat și naționalizat de autoritățile sovietice. Familia Galaction a reusit să se salveze de bolșevici trecând Prutul. Stâlpii de la poartă sunt cei autentici, construiți în perioada interbelica, ceea ce e din fier și steaua roșie sunt creațiile ocupantului.
Bogdan, pe bună dreptate, era mândru de obarsia sa de nobil.
Dormi în liniște, Bogdănel!!’’ Mariana , 16 iulie 2019

Mariana si Bogdan Tamas, 2019

Lavinia Dumitrașcu „Se spune că timpul vindecă rănile…dar doar le ameliorează în măsura în care noi ne obișnuim cu ideea…Amintirea rămâne…acolo…în suflet…Ca și durerea…”

Bianca Rodica Karda „Amintirile rămân întotdeauna în suflete, Mariana. Nimeni nu ni le poate lua. Măcar pe acelea. Ne raportăm la ele și suntem recunoscători că am avut parte de ele. Te îmbrățișez cu prietenie!”

Mariana S. Ţăranu (10 iulie la 16:39): „Si pulbere, tarana de tine s-a alege,/ Caci asta e a lumii nestramutata lege,/ Nimicul te aduce, nimicul te reia,
Nimic din tine-n urma nu va mai ramanea…/ Dormi in pace, Bogdanelul Meu!!! /Nicolae Bogdan Tamas (9 decembrie 1972 – 7 iulie 2019)

                            Gânduri, informații și alte expresii utile de la Mariana S. Țăranu:

• Mariana S. Ţăranu: „Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
  Ar fi normal, la aproape trei decenii de independență, să avem o clasă politică formată în noile împrejurări …”
• „Cetățenii Republicii Moldova sunt produsul unui stat totalitar, unui stat în care n-a existat democrație. Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
• noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară – când oamenii parcă vor, parcă se tem, parcă nu le trebuie. Și de asta așteaptă ca cineva să le spună ce să facă. Cetățenii Republicii Moldova nu știu a trăi în democrație. Dacă vorbim despre un stat de 28 de ani, care are o vârstă de 28 de ani, aici nu poate fi democrație. Democrația se dezvoltă în timp, democrația trebuie cultivată. Deci, ca să vorbim despre un stat democratic, cel puțin la a treia generație putem să spunem că este o democrație mai mult sau mai puțin autentică…”
• „Dacă vorbim despre independența Republicii Moldova, fiecare a trăit-o, o trăiește în funcție de aspirațiile sale, de nivelul intelectual și de faptul cum a fost implicat în acele evenimente. Cum rămâne în istorie? Rămâne ca un an de cotitură, an în care Republica Moldova a fost reînființată, într-un fel, pentru că este succesoarea RSSM-ului, dar, în același timp, acești 28 de ani, de fapt, sunt niște ani ratați pentru această palmă de pământ, sunt niște ani în care cei care au avut șansa sau neșansa să se nască aici au suportat o veșnică perioadă de tranziție, timpuri incerte, au ales din răul cel mai mic; sunt ani pierduți pentru această palmă de pământ și îndeosebi pentru populația care s-a născut aici, pentru că toți avem o viață biologică și tot timpul am fost în așteptarea schimbărilor.”
• Doctorul în istorie, Mariana S. Țăranu: “Recuperarea memoriei deportărilor lipsește, iar indiferența mai persistă”. Valul doi al deportărilor – o rană deschisă și astăzi. Cei rămași în viață din acel calvar i-a ajutat credința și dorul de casă. Astăzi, însă comemorarea victimelor deportărilor se lasă cu un gust amar. O radiografie amplă cum s-a petrecut cel de-al doilea val al deportărilor și ce se ascundea de fapt în spatele acestor scenarii diabolice”
• „Au fost deportaţi toţi cei incomozi regimului sovietic prin mentalitate, prin nivelul de trai şi prin idealurile de care erau călăuziţi: reprezentanţii clerului, intelectualii, gospodarii satelor, foştii funcţionari ai administraţiei româneşti, ziarişti, foşti ofiţeri în armata română. Dar de fapt ei reprezentau coloana vertebrală a poporului nostrum. Mai mult, un popor rămas fără intelectuali, adică fără preoţi, profesori, învăţători, funcţionari uşor este redus la tăcere, manipulate şi deznaţionalizare, ceea ce și s-a întâmplat.”
• „Credința și dorul de casă i-a ajutat să supraviețuiască… Toate bunurile – casele, utilajul țăranilor deportați – au fost confiscate de colhozuri, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc.”
• „Persoanele au fost deportate în așezări speciale cu domiciliul obligatoriu. Deportații locuiau împreună cu familiile, erau supravegheați de NKVD, iar libertatea de mișcare era limitată la o anumită zonă din raza domiciuliului obligator. Lunar familiile deportate trebuiau să se prezinte la ofițerul de supraveghere, la sovietul sătesc în zonele rurale sau la secția de miliție în așezările urbane pentru a-şi confirma prezenţa. Cei deportați au fost folosiți la munci fizice, necalificate, erau impuși să lucreze atât cei maturi, cât și minorii.”
• „…vorbesc acum despre calvarul prin care trec cele câteva școli – șapte școli cu predare în limba română din partea stângă a Nistrului –, iar atunci când vorbim despre pensionarea cetățenilor, atunci când vorbim despre salariile celor din partea stângă a Nistrului, ei la propriu sunt motivați economic ca să primească, să accepte cetățenia transnistreană și noi, vrem sau nu vrem, dar ne pomenim că locuitorii multor sate și din partea dreaptă a Nistrului au cetățenie transnistreană și în ceea ce privește școlile nu se face nimic, în ceea ce privește acordarea cetățeniei, în ceea ce privește punctele de control care pe zi ce trece tot se schimbă, își schimbă destinația…”
• „Nu pot înţelege, până când vom tolera acest spectacol, regizat atât de bine de Moscova, până când vom accepta ca mica noastră Ţară să continue a fi „Cuba Europei”? Mă întreb pe mine şi vă întreb şi pe voi: oare n-a sosit timpul să-i tragem la răspundere pe aventurierii, complotiştii, criminalii cu cetăţenie rusă care, prin abuz, şi-au atribuit puterea politică în regiunea de Est a Republicii Moldova?” (2010)
• „ În 1941 au fost deportaţi şi copiii celor mai instruite familii din Basarabia care fie nu au dorit, fie nu au reuşit să plece peste Prut în 1940. Evident, părinţii lor făceau tot posibilul ca copiii lor să facă studii. Satrapii comunişti, fiind conştienţi de acest lucru, le-au creat anumite condiţii. Astfel, copiii deportaţilor au frecventat şcoala medie rusă, ulterior mulţi au fost promovaţi în diverse instituţii medii de specialitate, însă doar la profilul tehnic, şi mai puţin în universităţi. La absolvire au fost repartizaţi în calitate de tineri specialişti în diferite oraşe ale URSS nepermiţându-le, însă, revenirea în locurile natale… Cu toate acestea, mii de familii deportate când revin la baştină constată că averile lor sunt naţionalizate, regimul a reuşit să le creeze o imagine de duşman al poporului şi chiar mai mult, din cauză că nu li se acorda viză de reşedinţă, nu se puteau angaja la serviciu şi nu aveau o altă alternativă decât să se reîntoarcă în locurile de detenţie sau în alte republici unionale.” (2011)
• „Șansele pe care le are un tânăr să se integreze în viața socială în afara Republicii Moldova nu le are aici. Aici, dacă nu ești membru al unui partid care se află la guvernare sau dacă cineva nu are apartenență politică din anturajul tău, nu ai nicio șansă. Și diaspora, văzând și trăind după regulile democrației autentice, venind în Republica Moldova și confruntându-se cu ceea ce am vorbit mai devreme, își dă seama că, de fapt, este o luptă pierdută din start și se întoarce.” (iulie, 2019)

Mariana S. Țăranu (n. 1976, 3 august) – o voce puternică pe scena moldovenească, basarabeancă inteligentă, experimentată, foarte vocală, cu discuții și interviuri răsunătoare la Radio și TV-ul politic cu personalitățile importante din Republica Moldova. Duce dispute ce captează de multă vreme arena politică, scriind și pentru paginile presei din România despre instabilitatea politică, Unire, Integrare Europeană, analizează și oferă strategii, propune variante, caută soluții în încercarea de a evalua posibilitatea rezolvării problemelor sociale și a ieșirii dintr-o criză prelungită în țară…

 Câteva surse importante:

https://www.facebook.com/mariana.taranu.3

http://moldova9.com/doctorul-in-istorie-mariana-s-taranu-recuperarea-memoriei-deportarilor-lipseste-iar-indiferenta-mai-persista-2/

http://intersectii.eu/judecata-impostorilor-trebuie-grbit/

http://intersectii.eu/70-de-ani-de-la-primul-val-al-deportrilor-staliniste-basarabia/

Mariana S. Ţăranu: ”Învaţă a trăi fără a te pierde în detalii!” La Clubul de elite ”Impresii din viaţă şi cărţi”

https://moldova.europalibera.org/a/maria-țăranu-la-aproape-trei-decenii-de-independență-ar-fi-normal-să-avem-o-clasă-politică-formată-în-noile-împrejurări-dar-nu-o-avem-/30085280.html

„Din anxietatea sufletului amar de durere, Am inventat fericirea atât de mare, Că mi-e teamă să nu reușesc la timp, Să mă bucur de amintirile spuse mai sus, Ca floarea soarelui ce răsare-n câmp… Scutură-te de praf, aruncă coaja învrăjbită, Frenezia culorilor să o dăm libertății, Cu fantezii și imagini golul umplând, De frumusețe bruscă să te lași surprinsă, De dragoste veșnică cuprinsă…”

La Mulți ani, dragă Mariana! ❤

(Svetlana Vizitiu pentru Mariana S. Țăranu)

Irina Popov:”Oriunde nu v-ați afla, sufletul păstrează lucrurile sfinte!”

Îi place ceea ce face:”Nu-mi imaginez o altă meserie decât cea pe care o am, deși, sunt pasionată de istorie, îmi plac drumețiile, iî tund pe toți acei de acasă, mă liniștește croșetatul, îmi place să gătesc, să citesc, să ascult muzică, să scriu pentru un site…”Cu emoții în continuare, ea Iubește, călătorește, e plină de griji, e atentă la toată lumea, discută politică și alte probleme ale vieții. Pe lângă problemele medicale, se implică tangențial și în cele sociale… În aceste clipe, Irina Popov muncește mai mult de un an ca medic de familie la Târgu-Mureș, și periodic face naveta la volanul propriu până la Chișinău unde o așteaptă familia ei… 

”Eu nici acum nu pot face diferența între cele două maluri de Prut. Rămâne un dor. Dorul de părinți, rude, prieteni, foști colegi” Departe fiind de casă, Irina menționează că diferențele nu sunt mari și nici nu ar fi corect să pronunțe cuvântul ”străin” sau ”altfel”. Acolo se simte Acasă, cu mici diferențe de zone. Apreciază foarte mult bucătăria moldovenească, dar încearcă să fie obiectivă, recunoscând superioritatea bucătăriei românești din diferite zone. A învățat să aprecieze multe alte lucruri, nu doar cele cu care a crescut de mica:”Diferiți, oamenii pot fi la fel de frumoși și valoroși, precum sunt cei de acasă. Poate chiar mai mult! Îmi amintesc când mă întorceam din vacanțele de la munte din România, stăteam în vamă și simțeam un dor nostalgic, atât de profund, de parcă lăsam în spate casa mea. Greu de descris.”

În continuare, alege miracolul. Are multe așteptări, visuri și speranțe. Muncește și luptă pentru schimbări, pentru un mod normal de viață în Moldova. Realizează că e foarte greu, atâta timp cât nu se schimbă mentalul la noi.

Societatea așa cum e:”Se mai miră cineva de ce avem frică de Europa?! Moldovenii iubesc haosul și dezordinea, tot odată acceptă ușor publicitatea costisitoare, care rămâne doar pe hârtie, și poate… ușor dansată în 20-30 secunde” Majoritatea oamenilor mint și manipulează. Nu înseamnă că sunt fericiți. Unii au o sumedenie de simptome și fără să știe încearcă să pară a fi altcineva. Nu înseamnă că reprezintă o normalitate”.

”Lucrurile frumoase merită să fie arătate, discutate, indiferent cine le-a făcut, cu atât mai mult că undeva de zece ani se fac astfel de intervenții. E timpul și la noi pacienții să beneficieze de servicii mai puțin invazive, si respectiv cu riscuri mai mici, dar nu să cheltuie bani mari pentru a pleca peste hotare sau a muri acasă.”

Irina a devenit medic în anii 2000 şi spune că nu i-a fost deloc uşor să activeze în acest domeniu în republică, pornind de la necesităţile de aprofundare a cunoştinţelor, care, în mod evident, costă scump, şi încheind cu salariul, care nu lasă altă alternativă medicilor decât aceea de a munci în mai multe locuri odată.

Nu exclude că peste ani îşi va dori, poate, să se întoarcă acasă, cu condiţia de a-i fi redată speranţa într-un viitor mai bun, subliniind faptul că în România şi atitudinea societăţii faţă de medici este una mai respectuoasă. ”Recompensa psihologică adesea este mai scumpă şi nimic, absolut nimic, nu valoreaza mai mult decât sănătatea pacientului. Ca şi în toate profesiile sunt şi oameni rătăciţi, care nu valorfică acest lucru. Eu voi munci, căci îmi iubesc profesia şi înteleg menirea mea. În toată lumea accent se pune pe profilaxie, deoarece este mult mai eficient şi ieftin să preîntâmpini boala, decât să o tratezi. Este şi punctul cheie a activităţii de bază a unui medic de familie. Medicul a fost şi rămâne o persoană importantă în viaţa societăţii!”

Despre reformele în medicină din Republica Moldova:”Pe parcurs devin tot mai incoerente şi, ca rezultat, pacientul are de suferit. În România un medic are posibilităţi de autorealizare mult mai mari. Aici, sistemul de învăţământ medical superior este unul bazat pe concurenţă, bazele clinice universitare se află într-o competiţie permanentă, fiecare spital încearcă tot mai mult să atragă cadrele medicale bine pregătite pe principiul meritocraţiei motivând angajatul prin diferite metode. Toate acestea nu le-am putut găsi, cu părere de rău acasă, unde chiar și atitudinea societăţii faţă de medici este una nerespectuoasă.” Încă ceva:”Am înţeles, că oamenii au tot obosit de promisiuni.”

A crescut în orașul Soroca, într-o familie de intelectuali, și mai mult – au fost generații de dascăli. Se mândrește cu părinții ei, Magdalena și Stelian, oameni respectați și de succes: Mama – pedagog de profesie, și niciodată nu a încercat să facă carieră serioasă fiind prea implicată în treburile familiei. Studenții o iubeau, deși era destul de severă. Chiar și peste ani o mai telefonează, și primește scrisori de la cei stabiliți peste hotare…

Familia a marcat-o foarte mult, și cu siguranță, a avut parte de doar exemple frumoase. De părinți, își aduce aminte ca fiind mereu energici, activi și foarte moderni potrivit timpului lor. ”Dar cel care m-a determinat să fiu cum sunt: o luptătoare și rebelă din fire, a fost anume bunicul meu, sub protecția căruia am fost de la vârsta de 4 luni. Pe-atunci, concediile de îngrijire a copiilor erau foarte scurte, niciodată nu am simțit lipsa mamei. Însă bunicul era mereu alături. Avea el mai multe nume de alint pentru mine și era de unde, căci purtam numele bunicii, care prea devreme a plecat în lumea celor drepți. La grădiniță nu am mers nicio zi, iar când treceam pe lângă una din apropiere, ziceam că e grădinița mea și tot întrebam părinții, când voi frecventa și eu una!”

Bunicul Irinei, fost profesor și director de gimnaziu, un om inteligent și erudit, era și un gospodar foarte bun:”Ultima calitate, cred că familiară, i-a distrus practic, întreaga familie în adâncurile Siberiei reci. Vorbea o română perfectă care răsuna frumos, dar pe alocuri părea bizară pentru un mediu unde valorile limbii materne nu erau justificate cu adevărat.” Bunicul Irinei avea un patefon frumos, bine păstrat, și Irina asculta discurile cu tangouri românești și muzică clasică. Adora să le tot asculte! – ”Vocea lui Dan Spătaru o recunoșteam dintre sute. Bunicul îmi cânta piesa Mariei Tânase ”Aseară ţi-am luat basma” și eu dansam sub ritmurile vocii lui.” Mulțumită bunicului, de la vârsta de 6 ani, Irina cunoștea alfabetul chirilic și cel latin, care se studia la școală doar în contextul limbilor străine. Avea bunicul cărți românești publicate în perioada interbelică, Irina le citea și destul de bine…

Crede că dragostea pentru meseria de medic a început încă în copilărie, când toate jocurile erau legate de ea şi la care nu a renunţat mai târziu. Medicina a ales-o conștient și ferm, fără ajutorul sau careva implicări:”Îmi aduc aminte stetoscopul ce lucea frumos și chipul blând al vecinei, tanti Lucreția (așa-i spuneam eu), o doctoriță deosebită, de la care ți se făcea bine imediat ce vedeai zâmbetul și simțeai atingerea ei grijulie. La tanti Lucreția totul era perfect: și vocea blândă, și zâmbetul, și vorbă bună, și chiar tratamentul ei (niciodată nu mi-a indicat injecții). Au mai fost exemple pentru mine cu doctori minunați, care chiar și atunci când au devenit manageri buni, nu și-au pierdut acel început de medic.”

A plecat de acasă la vârsta de doar 17 ani, într-un oraș mare și aglomerat – în Chișinău, capitala țării:”Îmi aduc aminte cât de ciudat îmi parea că transportul public nu circulă dus-întors pe acelaș drum. Dar câte lucruri noi am învățat! Nici nu știu, cum m-aș fi descurcat fără unchiul și mătușa mea, care practic mi-au devenit părinți adoptivi.” Irina era modestă și rezervată, se jena să comunice sau să povestească cuiva despre ce simte, și avea impresia că nu cunoaște nimic, atât de nouă i se părea lumea la Chișinău. Tângea după natura de acasă din Soroca și care o lăsa rece în orașul fierbinte de piatră:”Nu puteau ei, orășeni de orășeni, să înțeleagă cum miroase un măr proaspăt cules, un trandafir pe care îl umezești în fiecare seară, iarba cosită sau laptele de capră. Iată, noi la oraș, cu funcții și ocupații serioase, aveam două căprițe, Akulina și Kozetta, botezate frumos, cu idei literare, de către tatăl meu. Le-am cumpărat din banii strânși de mine la ciorap. Le îngrijeam cu mare drag și dibăcie, și ne implicam cu toții. Niciodată nu le-am dus cu zgardă, îmi dădeau ascultare și mergeau alături de parcă erau dresate.” Să comunice cu animalele Irina a învățat de la mama ei, care vorbea ”și cu Grivei, și cu Smotocel, și cu toată gâza”. Mai rău stăteau lucrurile cu pomii plantați de fratele ei, care nu mai ajungeau să dea roade pentru că placeau atât de mult caprițelor ei…

Dar acest fapt nu schimba relațiile de prietenie cu fratele ei, deși în frageda copilărie ”se luptau mai rău ca la război”. Îi plăcea că el o apreciază și o susținea în mai multe chestiuni ”unde îmi pierdeam curajul”. Și ”cât de mândră și sigură mă simțeam la școală, știind ce apărător am!” Fratele a fost primul instructor la șofat și Irina avea doar 16 ani. Pentru o fată, încă și la așa vârstă, pe-atunci era ceva neobișnuit. Mergeau împreună la un stadion din vecinătate unde exersau, și fratele cu toate că e mai mare cu 5 ani, era destul de dur, dar avea răbdare cu ea și-i explica calm lecțiile…

Prima fetiță a născut-o în ultimul an de facultate:”Ne era greu dar nu am regretat nicio clipă, eram mai mult decât o Familie – eram și Prieteni.”

Își aduce aminte diferite situații, cum unii profesori puteau chiar să acuze o mamă, ignorând necesitățile de alăptare, fie grija pentru copil. Alții, din contra, creau toate condițiile ”ca să te simți și mămică împlinită, și un viitor medic de perspectivă”. Domnul doctor Eugen Cobîleanschi, lector la catedra de boli interne, era anume așa, pentru ce Irina îi mulțumește din suflet! Partea bună era că Irina învăța împreună cu soțul ei în aceeași grupă, se ajutau reciproc, iar în unele momente importante el se implica chiar mai mult… ”Îmi povesteau colegii, cum s-a întors la amiază de la maternitate și striga cu voce tare pe tot etajul căminului studențesc:”Hai, măi, nu dormiți, eu am devenit tată!”.” Aveau în odaie o masă rotundă, și o carte pe mijloc și, în acest ritm legănau copilul, făcând mai multe semicercuri până adormea. ”Oare fiica auzea cum citeam în glas? Poate de-atunci a simțit ceva deosebit pentru medicină și a ales să o facă cu multă dârzenie, înfruntând eșecul, diferențele de program școlar, bariera lingvistică și multe alte lucruri. Este, de fapt, puținul, care te face să fii mândră de Corina, fiica noastră, având multe alte calități de admirat.”

Pomenind de citit. ”De povestea de seară nu scăpam, ”dar mi se mai iartă când adorm înainte de a finaliza istoria. Ochișorii mari și albaștri ca cerul de vară, niciodată nu uită unde m-am oprit din citit. Nimic nu se compară cu mâinuțele deosebit de moi și gingașe care te cuprind gingaș în jurul gâtului.”

Destinații turistice monumentale. ”Soroca – un orășel nespus de pitoresc, – spune Irina, – și e cel mai frumos din țară, situat pe malul drept al râului Nistru cu dumbrăvi răcoroase și multă verdeață. Deosebit nu doar prin așezarea geografică, ci și istorie, cu oameni talentați, prin existența, așa zisului, Deal Țiganesc – un contrast adevărat al orașului și un obiectiv de atracție turistică. Acolo, într-o mahala mai mult de țigani, am și copilărit. Râpa lui Bechir, un monument al naturii și ”Lumânarea Recunoștinței” deschide frumos poarta de sud a orașului. În general, toate completează ca un puzzle frumosul oraș Soroca. Cu un deosebit talent redă frumuseţea şi pitorescul acestor meleaguri înfloritoare cronicarul Miron Costin: “De-abia au trecut Munţii Carpaţi şi de pe coama munţilor înalţi privesc spre pământul Moldovei viitoare. Ochiul cuprinde luncile Prutului, în care se oglindesc câmpiile curate ce se întind până la Nistru, câmpii întinse, care se arată ca o întindere fumurie sau ca mărime asemenea oceanului. Nistrul cel măreţ… curge printre stânci sculptate natural, ca şi cum ar fi lucrate de mână de om: e mai frumos ca Nilul…”.

Mai există o perlă adevărată în acest oraș – Cetatea Sorocii. Acest monument istoric uimește prin măreția și farmecul ei aparte. ”Deseori, după orele de școală, împreună cu prietena și colega de școală Lenuța, trăgeam o fugă ca să iî mai văd o dată zidurile, să-i simt acea răceală care o păstrează de secole, să simt puterea meșterilor, să-mi imaginez cum oamenii erau salvați în ea.” Este convinsă că anume aici ea a prins putere, acea dragoste de neam, istorie, limbă. ”No bine” (molcoma vorbă ardelenească).

Nu a călătorit atât de mult la depărtări mari, dar a avut norocul să viziteze Continentul Africa și SUA – statul Pennsylvania și Washington. Impresii mari, multe lucruri noi, oameni deosebiți, experiențe profesionale și amintiri frumoase. Ar mai merge cu mare plăcere să descopere alte lumi noi. Speră să reușească.

Alte pasiuni sunt florile. Le crește cu acuratețe ca pe copiii ei proprii și afișează imagini pe o rețea de socializare cu fiecare mugure înflorit. ”Al meu a și înflorit! O fi o energie aparte de a mea.’’ Adoră muzică și ascultă cea clasică, în special, Eugen Doga, Wolfgang Amadeus Mozart, plânge asupra ”De-ar fi să vii” de Mihaela Runceanu:”Am plâns și eu, nu numai Loredana (Groza) de la Vocea României, ascultând acest cântec…”

În continuare, Irina așteaptă serile cu nerăbdare atunci când toată familia se adună Acasă și poveștește tot ce s-a întâmplat pe parcursul zilei:”Sănătate, smerenie și multă dragoste la toată lumea!”

Expresii și sfaturi utile de la Irina Popov-Moldovanu:

~”Cel mai greu e să înţelegi o femeie, că anume femeia ar putea fi al cincilea anotimp, atât de schimbătoare este”

Educație și Cultură:

~”Niciodată nu lăsa pe cineva să devină o prioritate, când tu de fapt ești o opțiune”

~”Violenţa, din păcate, este o problemă mare a societăţii noastre. Educaţia unui copil se face fără bătaie, prin comunicare şi exemple. Dar toate acestea, pe fondul lipsei de educaţie şi a unor tradiţii înrădăcinite, rămân a fi în evidenţă.”

~”Schimbați atitudinea față de aceste persoane prin eliminarea barierilor, cu implicarea lor în diverse sfere de activitate și îmbunătățirea calității vieții lor!”

~”Pe mine ma “ard” șoferii de maxi taxi: incalca permanent regulile de circulatie, dar constient, asumandu-si in intregime riscurile; manevreaza liber o masina nu chiar mica, mirosul fin de gaz petrolier din salon nu-i deranjeaza, aleg, fara prea multa cugetare, la care pasageri se pot opri in locuri nepermise. Dar cel mai tare e limbajul: „unde te-ai oprit… pipipi… ce nu vezi?!… pipi… ” si tot asa. In microbuz destul de multi copii”

~”Viața e mult prea scurtă pentru a o transforma intr-o continua suferință si nemultumire sau pentru a o trăi raportandu-te la parerea celor din jur.”

Despre Sănătate și Durere:

~”Factorii de risc pentru sănătate există la orice vârstă. Sunt pentru controale anuale, în scopul susținerii unui stil sănătos de viață și griji pentru propria sănătate.”

~”Durerea care durează trei luni și mai mult este considerată durere cronica. Așa e. Dar mesajul meu este unul simplu: desigur, nu trebuie să ignorăm posibila prezență a unei patologii, dar trebuie să acceptăm faptul că motivul unei dureri, mai ales de durată, poate ține de obiceiurile zilnice și să nu exagerăm cu diferite tratamente pierzând calmul. De reținut: o investigație medicală îți poate salva viața!”

~”Nu orice durere care durează e un proces cronic, iar medicamentele nu sunt întotdeauna o circumstanță favorabilă de tratament!”

~’’Cred că eficiența vaccinărilor nu poate fi contestată!’’

Despre Limbă:

~”Stimati vorbitori de limbă rusă, eu fiind in locul vostru, nu vedeam pentru ce sa invat sa vorbesc in limba „noastra”, caci cuvintele de legatura se inteleg – nici accentul nu se simte. Mai bine sa NU invatati asa limba. Rusine noua!”

~”O colegă de clasă a fiicei mai mari a descris in compunerea pe tema „Patria mea”, la limbă și literatura rusă, niste momente istorice, reflectând asupra războaielor de pe acest meleag, ceva despre Stefan cel Mare, la ce profesoara i-a spus să schimbe conținutul compunerii pentru lecția următoare că „miroase a politică”. Ce să spun?! Voi credeți că pe așa profesori il poate schimba Codul etic?! P.S. Varsta profesoarei – ’până la 38 ani. Acest fapt demonstrează în ce societate trăim! Cu părere de rău, în astfel de condiții nici copiii nu primesc educația corespunzătoare. Un Cerc vicios!”

~”De ce nu îi doare sufletul pe politicienii noştri pentru imaginea acestei ţări?”

~”Nu există cultură, civilizaţie, istorie, literatură şi ştiinţă fără limbă!”

Date biografice: Irina Popov s-a născut la 10 februarie 1975 în oraşul Soroca. A absolvit Facultatea medicină generală la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (USMF) din Chişinău. A făcut studii postuniversitare prin rezidenţiat, apoi secundariat clinic la specialitatea medicină de familie. Din anul 2003 activează în calitate de medic de familie (din 2006 – medic şef adjunct) în IMSP Clinica Universitară de Asistenţă Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemiţanu”, deschisă în cadrul Parteneriatului Alianţei Americane Internaţionale a Sănătăţii (AIHA) între Şcoala de Medicină Virginia de Est (SUA) şi USMF „Nicolae Testemiţanu” (Moldova). În 2009 a absolvit Şcoala de Management în Sănătate Publică a USMF „Nicolae Testemițanu”. A activat la centrul de intervenție precoce ”Voinicel”, o organizație obștească, non-guvernamentală, non profit, apolitică constituită prin libera manifestație a voinței persoanelor asociate. Astăzi, face recunoaștere de specialitate în medicină de familie la Spitalul Județean de Urgență din România.

❤ SV

Galina Maleca: ”Cântul popular va doini”

Este optimistă, îndrăgostită şi fericită… Vine din dintr-un sătuc pitoresc Ghetlova, unde s-a remarcat ca personalitate folclorică, cântănd cu mult drag melodiiile regretatei Maria Drâgan… Cântă de când se ţine minte chiar de prin băncile școlii. Este Galina Maleca, binecunoscută interpretă de muzică populară în Republica Moldova şi România. Cântecul popular i-a adus în cale tot ce este mai frumos pe acest pământ, şi primul contact cu șcena şcolii în care a studiat, şi concursul ‘’Cerbul de Aur’’, unde s-a clasat pe un loc de frunte. Încă de la gradiniță a cântat pe șcenă, apoi în ansamblul folcloric a şcolii ‘’Doinița’’, condus de Zina Bogza. Preferă să cânte melodii vechi culese de prin văile sătucului de baştină, de unde a început să cutreiere şi să colinde codrii Orheiului, cântând împreună cu mica lor orchestră de muzică populară ‘’Făguraş’’, dirijată de Marin Moraru, – ea fiind solistă de bază a orchestrei. Astfel, zi cu zi, cântând la nenumărate concerte, concursuri şi festivaluri de muzică populară, bucurând sufletele oamenilor cu energia și dragostea ei pentru tradiţii naţionale folclorice.

Toată copilăria ei a fost a fost legănată de folclor. Şi tatăl ei cânta la acordeon, din când în când și cu voce. La fel şi mama ei, care nu a fost profesoară de canto, dar demonstra calităţi vocale, determinând-o pe Galina să cânte totdeauna curat, și să fie mereu pe poziție. A ajutat-o cu sfaturi în alegerea repertoriului și a ținutei șcenice. Ambii părinţi au susţinut-o în toate activităţile ei, şi i-au înspirat dragostea pentru cântecul popular autentic.

Modele, care au marcat-o profund, rămân să fie personalităţi celebre ca Maria Drăgan, Maria Tănase, Nicolae Sulac, regretaţii interpreți de muzică populară!

Se consideră fericită, deoarece sunt cele patru floricele la părinți, şi se mândreşte cu surioarele ei dragi, Tatiana, Iuliana și Liliana, care la fel au voci puternice, sunt talentate, senine și calde la suflet. Galina speră, că şi ele o vor urma în calea cântecului popular. – Ce poate fi mai frumos în lumea această decât cîntecul popular, doina, balada, chiar şi portul popular care îl îmbracă de câte ori pleacă la concerte, sau festivități, concursuri etc. Nu-şi poate imagina niciodată viața ei fără ritme populare, și crede cu certitudine, că cântul popular va doini cât timp vor exista interpreții, care să-l promoveze în popor şi pe posturile mass-media. Cântecul popular de aceea şi este popular, pentru că este cel dintâi preferat de popor. Deci, numai poporul poate decide cine este un talent veritabil.

Cine n-ar îndrăgi cu adevărat cântecul nostru popular moldovenesc? Moldovenii noştri, unii melomani de alte genuri de muzică, însă la nunți și petreceri preferă mai întâi de toate, cântece, hora, dansuri și jocuri strămoșești. – Iată aşa se întoarce şi se promovează tradiţia! ‘’Deci, – repetă Galina, – ce poate fi mai frumos decât muzica populară, ‘’atunci când îți petreci vremea așa frumos împreună cu apropiații tăi, fiind la o șezătoare ca pe vremuri, și cântând cântece preluate de la străbunii noștri, – pentru mine este o plăcere enormă!..’’

Absolvind şcoala medie din satul Ghetlova, Galina Maleca a dat admiterea la Colegiul Pedagogic ,,Alexei Mateevici’’ din Chișinău, unde a urmat o nouă etapă din viața ei. Acolo a cunoscut oameni noi, muzică frumoasă și viziuni mărețe inspirate de folclor. Chiar dacă a studiat patru ani Canto academic la Colegiu, muzica populară mereu îi este în gând, şi atunci când la lecții cântă cântece academice, cu gândul, la fel, e la muzica populară. Pe parcusul anilor, s-a perfecționat şi s-a realizat, din punct de vedere profesional. A participat la diferite concursuri, festivaluri, de muzică populară printre care și la marele festival Franco Francez, unde s-a clasat pe locul trei! Are doar 21 de ani, toată viaţa e înainte! şi multe succese o aşteaptă şi în viitor! Talentul persistă în ea, în sufletul ei, în sentimentele ei, şi toată dragostea pentru ţară Galina le redă prin cântece…

Cântecul popular i-a adus în palmares în jur de 50 de diplome, fiind lăureată și premiată cu locuri de frunte. Lăureată a celor patru ediții a concursurilor ‘’Florile Dalbe’’, ‘’La Onor La Datorie’’, ‘’Pentru tine Doamne’’ Toate concursurile de suflet au făcut să meargă pe drumul tradiţional al cântecului popular autentic, cu mult curaj și bună dispoziţie. Apoi, a urmat o sumedenie de consursuri de muzica populară, printre care  ‘’Floarea Omeniei’’, concursul de muzica populară închinat marelui poet ‘’Grigorie Vieru’’, ‘’Elevii din Colegii au talent’’ (locul –I), la concursul ‘’Tamara Ciobanu’’ – priemiul III, ‘’Sună de răsună Lunca’’ – locul II, ‘’Mărul de aur’’(categorie muzica populară) – locul I. La o festivitate mare, care s-a desfățurat în Ucraina ( ‘’Ya Veriu’’) – locul I. La fel, Galina Maleca este laureată a concursurilor- ‘’Maria Drăgan’’, ‘’Nicolae Sulac’’, și prezintă Orchestra ‘’Folclor’’. Aceste concursuri sunt doar o părticică din priemiile obținute prin muncă, dăruință și dragoste pentru cântecul popular. Astfel, Galina a absolvit cu succes Colegiul ‘’Alexei Mateveici’’ din Chisinau, unde patru ani a cântat cu mare drag la toate evenimentele, care s-au petrecut în incinta colegiului.

Este mândră de sine, și Îi mulțumeşte bunului Dumnezeu pentru vocea care i-a dăruit-o ca să bucure inimile oamenilor cu melodii frumoase de altădată. Bucuria ei cea mare este să cânte în continuare, şi împreună cu interpreți mai mari din România: Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Ionuț Dolănescu, Maria Ciobanu și Fuego etc. Galina sincer crede că a fost cea mai mare bucurie din viaţa ei, pentru că nu oricine are parte să cânte alături de maeştri muzicii populare. Încă o colaborare reușită pentru ea a fost înregistrarea a două melodii minunate: ‘’Are mama 4 fete’’ și ‘’Să fii fată înţeleapta’’, unde a colaborat cu marele dirijor Mihai Amihalachioaie. Să cânte cu Lăutarii împreună, a fost la fel o mare experiență pentru Galina! Ea crede în visul ei, în iubitul ei, crede în oameni şi talentul său, speră să continuă să ducă tradiţiile mai departe prin cântece dragi poporului nostru.

Şi dacă veni vorba de cărţi preferate, cele care au marcat-o, Galina ţine să menţioneze şi să recomande unele şi nouă. Iată, Top-ult celor 5 carti pentru adulți: 1. Trandafirii negri de Sahip Sahap, 2. Enigma Otiliei de George Călinescu…3 Bel-Ami de Guy de Maupassant 4. Singur pe Lume de Hector Malot. 5. Romeo si Julieta

Top 5 cărţi pentru copii: 1.Pisici razboinice’’ de Erin Hunter, 2. ‘’Micul prinţ’’ de Antoine de Saint-Exupery 3. ‘’Bulgaras de primavară’’ de Paul Stewart, 4. ‘’Ratusca cea urita’’ 5. ‘’Capra cu trei iezi’’

Referitor la societatea noastră are ceva de spus. Galina consideră că sunt necesare unele schimbări de mentalitate în Moldova. ”Dacă as avea posibilitate, as schimba modul de gândire şi de comunicare, în care se folosesc de multe ori expresii care conţin cuvinte ruseşti. Aş integra oamenii în diferite organizaţii care ar dezvolta şi ar promova interesele lor”. Şi în domeniul Culturii ar pune accentul, în mod special, pe promovarea tinerilor talente, deoarece se promovează foarte puțin ce ţine de folclorul autentic. ”Ar fi bine ca ministrul culturii să propună şi sa ne susțină prin diferite concerte ce ne-ar crea o oportunitate de dezvoltare pe plan cultural”. Ne dorim o continuitate a valorilor şi tradiţiilor naţionale, dar nu se face mai nimic pentru tinere talente şi promovarea lor ca urmare…