Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


9 comentarii

Vreau in brate


Am obosit și vreau în brațe…

Măcar un pic să fiu mai slabă,

În fericire să mă leg cu ațe,

Sărind de bucurie-n a ei culoare albă.

Atât de obosită, mă-nvârt ca o veveriță,

Și semnele apar mai des cam proaste,

Cu lumea zodiacă am legat o iță,

Să mai glumim cu ale noastre!

M-am săturat… Să fiu mereu o dulce,

Să tot repet că viața-i minunată!

Costisitor – să te menții frumoasă,

Să fii de-acord cu ce nu ești demult…

Am obosit… De lucruri inutile,

Să mă agit ca frunzele în toamnă,

Să cred în nulități, în eterna amicie,

Și care hibernează  doar o iarnă…

Am obosit, tristă să sar ca arsă,

Numită ghimpe, fără de valori, cu mască,

Am obosit… Dar vreau în brațe…

Măcar o vară – să mă învârt în basme… 😀

(Svetlana Vizitiu/Impresii din viata si carti blog, 2019)


5 comentarii

Testul Singurătății


Un tânăr l-a întrebat pe un înțelept, cum să se salveze de singurătate. – Te voi salva de singurătate, a spus înțeleptul, – dar pentru început tu trebuie să treci un test timp de trei zile. Tânărul a fost de acord. În prima zi, înțeleptul l-a legat pentru toată ziua foarte strâns la ochi ca acela să nu vadă nimic. Era insuportabil de greu, în special, atunci când tânărul era rugat să aducă ceva. A doua zi, tânărul a fost legat la urechi, astfel ca să nu audă absolut nimic. Atunci tânărului i s-a părut că lumea din jur a surzit. A treia zi, tânărul a fost izolat și închis într-o odaie fără geamuri și lumină. El a rezistat și în această zi. În sfârșit, toate testele s-au încheiat și tânărul a răsuflat cu mare bucurie:”Cât sunt de fericit că am îndurat și am rezistat totul! Acum, mă veți ajuta? – Dar ce, în continuare te simți singur? – l-a întrebat înțeleptul.

Sincer, nu! Lumea este atât de frumoasă! Nici măcar nu bănuiam că în jur sunt atâtea sunete și culori! – a exclamat tânărul. – Atâta timp cât omul poate privi soarele, luna și stelele, să se bucure de darurile pământultui și de pe mare, el niciodată nu este singur, – a afirmat înțeleptul. – Dar dacă brusc sentimentul singurătății se va întoarce din nou? – a întrebat tânărul îngrijorat. ”Păi, veniți din nou, și vă voi da un nou test!” –  a zâmbit înțeleptul.

Picturi in ulei de S. Vizitiu

Picturi in ulei de S. Vizitiu

  Esența singurătății                           

Singur te-ai născut,

Singur vei muri,

Viața trece peste tine

Ca cuțitul peste unt…

Te croiește,

Te tăie,

Te biciuiește,

Te stoarce…                                                                       

Creierul ți-l usucă,

Venele ți le întinde…

Ca o gunoiște inutilă

Te aruncă la gunoi…

Te scuipă pe față cu ploaie,

Te demască cu noroi,

Pe sufletul tău apoi

Cu tristețea se culcă…

Și te va arunca

În ocean cu necazuri,

Doar un așa răspuns

Oferă tuturor –

Singurătatea…  (SVizitiu, ianuarie 2019)

Paradoxal, dar de singurătate suferă mai des persoanele publice, înconjurate de fanii entuziaști și admiratori stuperfiați… Nimeni nu vrea să fie singur nici măcar in … Paradis. ”Stau printre prieteni într-un deșert, într-un pustiu, Și ce mi-a rămas din iubire acum? Doar numele tău, Constantia…” – astfel D’Artanian transmite acest sentiment atunci când îi moare iubita…

Simțul singurătății ca o calitate personală, – o stare cronică de tristă experiență în izolare și retrăirile dureroase, o goliciune inutilă, cauzate de nemulțumiri reale sau din imaginație negativă față de nevoile relațiilor interpersonale. Singurătatea – conștiințizarea faptului că nimănui nu-i pasă de tine, nimeni nu dorește să te asculte.  Măcar vorbește singur cu sine, de parca ți s-ar amputa relațiile cu alte persoane, fie cu cineva concret. Sentimentul singurătății îl poți simți chiar și într-o companie veselă, atunci când realizezi că acolo nimeni nu are nevoie de tine, iar ființa apropiată alături nu este și niciodată nu va fi…

Zâmbiți! Astăzi este Ziua Mondială a Zâmbetelor … Ce bine ar fi sa fie în fiece clipă… Pace tuturor!

SV

P. S. Picturi in ulei de S. Vizitiu

Chișinău, Republica Moldova


9 comentarii

Iluzia vietii. Al 500 articol in blog!


Femeilor le vine mai uşor, că știu: bărbaţii vor de la ele doar sex. Iată bărbaţii îşi frământă creierii pentru a găsi răspunsul la întrebarea: Ce vor femeile de la ei?”

Femeia poate spune că poate trăi fără bărbat, dar este – o iluzie. Ea nu poate fi fericită atunci când este capul familiei, atunci e nevoită să ducă o responsabilitate dublă, adică să efectueze două sarcini în acelaşi timp. O femeie devine femeie doar alături de un bărbat. Şi atunci când alături de femeie nu există un bărbat adevărat, feminitatea din ea dispare. Nu poţi fi în acelaşi timp şi prinţesă şi un cal de povară. Deci, ce ne dorim unul de la altul?

Cu vârsta înţelegi mai clar la cine şi a cui părere ţii, şi a cui – nu. Despre resentimente, parcă ar trebui să ierţi, dar e atât de greu uneori să ierţi. Iar să uiţi – e imposibil. Nu am în vedere mărunţişurile obişnuite, zilnice: nici nu face să le ie-i în seamă. Peste resentimentul meu cel mai amar a fost nevoie să lucrez asiduu. Uneori crezi că a trecut, a plecat în trecut departe, şi când te trezeşti în derulare că nu mai poţi răsufla de durerea amintirii. Pentru că atunci când a fost nevoie nu am vorbit în faţă. Nu am ştiut cum să vorbesc. Sau, poate e mai bine că nu am vorbit direct? Depinde de nivelul supărării care te frământă şi – cât de aproape îţi este persoana care ţi-a pricinuit durerea… 

Cel mai eficient mod de a lupta cu durerea în suflet – să nu fugi de ea, să-i vii în întâmpinare, s-o trăieşti, s-o retrăieşti pană dispare de la sine. Fie, te mai lasă ea în pace. Cam aşa ar fi formula universală de vindecare. Retrăind prin dureri, noi, conştient sau inconştient ne călim atât psihologic, cât şi în celelalte. Unicul pericol real este cel de a te înrăuna dur. În trecut – poţi să te intorci doar pentru a scoate lecţii pentru viitor. Lecţii de stăpânire de sine. E complicat, dar e o soluţie bună. Aş dori ca şi amintirile pe lângă toate acestea să rămână plăcute, la fel ca în copilărie în aşteptarea sărbătorilor de iarnă

Fericirea – e o utopie. Dar, omul în continuare nu se lasă. El a inventat inlocuitorii fericirii. Dragostea ca fundament pentru crearea fericirii este imposibilă? Nici aici omul nu se lasă. Ca să fie cât mai apropiaţi de acest sentiment, oamenii au Internet-ul, droguri, alcool… Din nou toate acestea sunt doar iluzii… Cauţi aproape o viaţă întreagă fericirea, crescându-ţi fundul în faţa calculatorului, şi pân-la urmă realizezi că nu te-ai ales decât cu boli şi singurătate.

O familie avea 10 copii, şi doar unul a nimerit sub maşină. Şi Familia se bucura că nu va rămâne singură la bătrâneţe. Altă familie nu avea copii şi se bucura în fine că nu a născut un Hitler sau Stalin. Altă femeie avea doar un copil şi se bucura că nu va trebui să împartă dragostea cu oricine altcineva. Iar altă femeie a infiat trei copii de la orfelinat şi se bucura că ia făcut fericiţi. Altă femeie avea doar un fecior şi acel a decedat, şi ea în cele din urmă se bucura că el nu suferă în continuare şi acum ascultă cântecul îngerilor. A saşea femeie a pierdut patru dintre cinci copii la război şi se bucura că măcar unul a rămas în viaţă… A şaptea femeie toată viaţa a fost bărbat, ca apoi să adune banii pentru a-şi face operaţia transformării şi să se bucure de acest fapt…

Toate acestea cazuri nu ne aduc decât la concluzia că femeia s-a născut nu pentru a fi fericită, ci pentru a adulmeca o bucurie în viaţă… Să ne bucurăm de clipele fericite şi bucurii, oricum!

Credinţa noastră creează realitatea noastră. Primim de la viaţă ceea ce dorim şi în ce credem. Crezi că este minunată şi, ea chiar este minunată. Crezi disperat că viaţa este urâtă şi ea devine urâtă. Crezi că nu există scăpare dintr-o situaţie penibilă – şi, într-adevăr, salvarea nu vine. Atunci când aştepţi să-ţi vină o soluţie, ea apare, şi viceversa, – nu apare niciun leac ca soluţie. Aştepţi problemele, – ele vin neapărat. Te apucă frica să te îmbolnăveşti – şi boala apare imediat. Crezi în succes şi el apare atunci când îl creezi singur. Tu aştepţi fericirea şi – ea vine deja în calea ta! Tot ceea în ce crezi dezvoltă pas cu pas viaţa noastră în continuare. Cât e de bine atunci când ai voinţă de fier şi te poţi controla în orice stare de spirit, şi să-ţi impui cerinţele pe care doreşti şi să le dezvolţi cu reuşită în viaţa ta! Crede în tine, ocupă-te cu ceva util şi toate îndoielile pe parcurs vor dispărea. Chiar nu vei avea timp suficient pentru prostiile care îţi vin în minte…

❤ (SV)


11 comentarii

Natalia Mazilu-Miron:”În țară străină lucrezi doar și taci, în țară străină ești ca orfan”


Cu greu am găsit în albumul ei o imagine în care să zâmbească, experiența de viață a lăsat o amprentă amăruie pe chipul acestei doamne fine și plină de tristețe chiar dacă uneori surâde în inima ei. Zice că pasiunea vietii sale e să scrie. Din copilărie Natalia Mazilu-Miron poartă cu sine un pix și un caiet pentru a scrie orice gând inspirat. Îi place să facă surprize, nu conteaza cui. Să ridice buna dispoziție celor dragi. De multe ori face haz de necaz… și chiar îi reusește să zâmbească:”Nu știu dacă e bine sau nu, am in vedere, cu istorioara mea în public… Eu multumesc Domnului pentru viața pe care o am. Bună sau rea – este a mea! Am un suflet bogat, de aceea de multe ori îmi înșir gândurile în scris. Am fost întotdeauna sinceră: E bine sau rau, sunt -EU.” 

Colegele de scoală o vedeau la Teatrul de miniaturi… Nu a ajuns acolo, dar teatrul dur a fost chiar viața ei. ”În adolescență nu am fost frumoasă, de aceea nu-mi plăcea să pozez. După ce m-am căsătorit și am născut un fiu, mulți ani am fost atât de slabă fizic că îmi era groază să mă privesc în oglindă. Au trecut anii, si cu încetul s-a schimbat și starea mea sufletească luminându-mi înfățisarea”.

S-a căsătorit la 19 ani cu vecinul ei. Pare să fie din dragoste:”nu știu cât de mult l-am iubit, dar mi-a dezvaluit odată, că s-a însurat cu mine pentru că eram cumsecade și harnică foc… Avem un fecior – suflet din sufletul meu – Ghenadie, poartă la fel numele soțului, căci ambii sunt născuți în aceeași zi. Și amândoi mă sustin în toate… Iubesc!

Natalia s-a născut la 8 decembrie 1979 în satul Văratic, r-nul Rîșcani din parintii Vasile și Zinaida Miron, tărani de rănd, care au crescut 4 fete, dintre care Natalia este cea mai mare.

Și-a petrecut copilăria într-o căsuță mică de la marginea satului. Chiar alături curgea râul Ciuhur înconjurat de o pădure, imasuri, stânci, dealuri și văi… A trăit și a copilărit în Valea-Adancă. ”Se consideră că în mahalaua noastră trăiesc cei mai nevoiasi oameni din sat, fiind cu mulți copii, fără loc de muncă, fără profesii, fără carte, fără un statut în societate… Nu aveam măcar un drum normal, în special e greu pe timpul ploios, abia reușeam să ieșim din glodul ce venea până la genunchi… Ne ducea mămica în spate până la un drum asfaltat.

Mama avut mult de suferit în viață, că încă în fragedă ei copilarie a fost dată de propria sa mamă spre adopție… Nu ia fost usor nici mai târziu, dar după ce am apărut noi (fiicele) pe lume, ne-a oferit cea mai mare dragoste care există pe acest pământ…” Acum mama Zinaida Miron recunoaște:”Scumpele mamei, voi, fetele mele, sunteți sensul vieții mele, fără voi, eu cred că nu aș exista. Nu v-am dat averi, că nu luam avut. Dar eu vă iubesc mai mult ca viața. Țineți minte, eu vă susțin întotdeauna, și va iubesc la nesfârșit!”

Natalia a dus lipsă de multe, dar iubirea cu care a fost înconjurată în familia lor a acoperit toate lipsurile. ”Întotdeauna am fost împreună că erau ”Toti pentru unul și unul pentru toți”!” Natalia a fost o fire mai timidă. Adesea se ascundea printre stâncile din vecinătate cu un caiet în care înșira gândurile… Cu toate ca era deja matură, adora să citească poveștile în care întotdeauna BINELE învinge RĂUL. Povestea ei preferată rămâne ”Cenușăreasa”. Ea și visa ca într-o bună zi să se producă acea vrajă ca-n poveste…

Și adolescența a urmat să fie una grea în sensul că după nouă clase Natalia nu a avut posibilitatea să meargă la studii, cu toate că își dorea foarte mult să le continue, ca apoi să devină profesoară de limbă și literatură română.

Drama sau problema sătenilor moldoveni: e să recunoască că îndură foame și în prezent. Natalia spune că nici de mâncare, și nici bani de studii nu erau. Doar bunicii ei Olga și Ion Miron i-au ajutat nespus de mult. Își amintește cum bunica care o iubea mult, ia spus că a adunat o sumă de bani pentru ca ea să continue studiile. Din păcate, banii rezervați pentru studii au fost redirecționați pentru alte nevoi: casa în care Natalia a copilărit 17 ani lor s-a dărâmat între timp, și:”Nu am putut fi egoistă, căci mai întâi de toate m-am gandit la viitorul familiei mele: Unde vom locui?” Astfel, s-a spulberat visul de a deveni pedagog, dar în schimb, au procurat o casă în sat.

Copilăria a finișat atunci… În acest timp, fostii colegi au absolvit 11 clase și în școala avea loc balul de absolvire, la care au invitat-o și pe ea. Nu avea nicio rochie măcar. O rudă de la oraș ia adus una strălucitoare, cu buline, și ea își zicea că ceva mai frumos n-a văzut, că… e un vis din basme. La bal a rămas neplăcut surprinsă: toate fetele aveau rochii albe, și doar ea era în una neagră. Exact ca în ”Rățușca cea urâtă”, spune ea. Apoi mereu visa să apară și la ea o rochie alba, spera să fie una chiar la nunta ei, și nici atunci nu a fost să fie. Din lipsa resurselor financiare, s-a cununat la fel într-o rochie întunecată și ”acea împrumutată”. ”Eeeii, dar totuși dorința mea s-a împlinit atunci când mi-am permis să-mi cumpăr o rochie albă la balul de absolvire al feciorului meu! Așa că visele se mai împlinesc”.

Anii au trecut, și parcă o data cu ei a dispărut și sărăcia. Dar cu ce preț! Pentru ași câștiga dreptul la existență și a nu muri de foame în Moldova, a fost nevoită să plece să lucreze ”la negru” în Europa. Astfel, ”am călătorit peste hotare”, spune ea. – ”Am muncit la negru în construcții, chiar ultimii ani am lucrat și la salubritate, pe străzile din Sankt-Petersburg.”

În continuare se visează pe băncile școlare, cu regretul cela că nu are nicio facultate, și nicio o meserie cu care s-ar mândri. Recunoaște totuși că există și o parte pozitivă a destinului său:”Multumesc Domnului pentru traiul care l-am avut. Au fost niste lecții de viață foarte importante. Din fiecare am învățat câte ceva, și ele mi-au prins bine pe parcursul anilor” Luptă pentru consătenii ei, și pentru ca copilul ei să fie fericit! A scris și versuri pentru el: „Am pe lume o comoară./Am numai un singur dor./Sunt femee, sunt o mamă-/Care are un FECIOR!/L-am adus cândva pe lume/Si m-am bucurat enorm./I-am ales cu drag un nume/Si de-atunci mereu mă rog:/-Doamne,eu mă rog la tine,/Ai grijă de fiul meu!/Apără-l te rog de rele,/Apără-l te rog de greu!/Fiul orice nu ar face,/Il iubesc nespus de mult./L-aș ridica sus în brațe-/Dar baiatul,mi-a crescut!/Nu am alta bogatie,/Decit una-fiul drag!/Si-atunci cind voi fi carunta,/Tot o să-l aștept în prag./Căci EL-e rostul vieții mele!/EL-e alinarea mea!/E bărbatul vieții mele-/La care-am visat cândva!/Sunt o MAMĂ care-/Are doar un singur pui !/O altă ființă mai scumpă-/Pentru mama… NU-I!``/ Autor: Natasa Mazilu-Miron

Cei mai buni prieteni – sunt Mama și surorile ei! ”Dar mai am niste prietene deosebite – Florile! Lor le pot spune ceea ce uneori nu aș îndrazni să spun nimănui.” Adoră florile, cu ele vorbește, la ele se plânge. Sunt ca și ființe vii, li se destăinuie, se emoționează, îi indică inima și sufletul, după ce scrie versurile despre ceea ce vede zi cu zi. Și dintotdeauna merge prin viață cu acuratețe tinând cont respectul, sinceritatea și omenia.

Visează să străbată Moldova în lung și lat:”că nu exista un loc mai frumos pe lume decât Tara mea! Așa consideră sufletul meu!” Satul natal, satul Văratic, r-nul Rîșcani – e casa ei și leagănul de dor al copilariei. Niciodată nu va pleca de aici, oricât de greu îi vine… ”Căci e o parte din inima mea. Aici mă cunoaste fiecare om de la mic la mare. Mi-i drag să stau la sfat cu sătenii mei – copii, adulți sau bătrânii. Bună e ideea cu promovarea destinațiilor turistice din țara noastră, poate că în așa mod ne vom promova satele, care din păcate, cu zi ce trece rămân fără locuitori. Mare păcat! Fiecare sătuc are frumusețea lui aparte, indiferent în ce colțișor te afli…” Poezia ei ”Viata de migrant”: /E toamna tirzie afara si in suflet/N-a mai ramas nici urma de zimbet./Merg brat la brat cu a mea tristete-/Pe drumul lung,a-l strainatatii./Ma inconjoara doar lume straina./Poate gresesc,dar imi pare haina./Nici nu iti vorbesc,nici nu te saluta,/Privirea le e rece,aspra si crunta./Clar se presimte un dispret masiv,/Pentru oameni, ca mine-veni-ti la cistig./Dar asa e viata si nu ai ce sa faci./In tara straina -lucrezi doar si taci./Nu ai nici un drept-esti ca orfan,/Cu lacrimi in ochi,ades faci un ban./E toamna si ploua in suflet si afara./Iar gindul ma duce spre casa mea iara./La oamenii simpli,la ai mei/moldoveni./Caci total fericiti-DOAR ACASA SUNTEM!/Si chiar daca in tara e haos mereu,/Si daca taranul munceste din greu,/Si chiar daca ducem un trai mai sarac…/Alaturi de cei dragi -ESTI CEL MAI BOGAT! (Natasa Mazilu-Miron)

A avut o colaborare frumoasă cu scriitorul Dumitru Mircea. Acum lucrează la a doua ei carte. Speră ca la toamnă să reușească să o lanseze la fel cu ajutorul Domnului Mircea. O carte cu poezii populare de suflet.”Cartea mea de poezii, cu îndemnul de a fi oameni de omenie, – e despre iubirea față de plaiul nostru, despre boala migrației, despre bătrânețile grele pe care le îndură unii moldoveni. În această carte se poate regăsi majoritatea dintre noi…” Ideea cărții a apărut anul trecut după ce Natalia a debutat cu câteva versuri în revista literară ”Roua Stelară”. Au susținut-o consătenii și chiar unele persoane necunoscute, din rețele de socializare. ”M-a încurajat și nașul ei Andrei Miron, fost militar în Afganistan: ”Trebuie de lăsat ceva în urmă, că mâine, poimâine nu vom fi, dar trebuie să rămână o amintire frumoasă” – așa mi-a zis. Căci și el, din propria initiativă și cu banii lui din bugetul familiei a înălțat în satul nostru un monument în cinstea eroilor căzuți în războiul din Afganistan. Astfel că fiecare dintre noi are menirea să lase ceva urmașilor noștri.”

Cântătoarele din maracini’’-de Colleen McCullough rămâne una dintre cărțile ei preferate…

Mai are o dorință să lase ceva frumos în urma ei. ”Moldova – cuibul meu de dor” – primul ei volum de carte l-a scris cu mare drag de țară. Indiferent de poziția lui în societate, fiecare om poate face lucruri frumoase pe acest pământ…

Despre Natalia scriu admiratorii:

Maria Covali:Bravo, Natalia. Multe mame se vor regăsi în poezia ta, precum și mulți fii. Dorul mamelor, e un frământ, asemeni frunzelor codrului… Îți doresc și mai departe inspirație, cu aceleași semințe pline de sens… De la suflet la suflet. Știi să hrănești trăirile cetățenilor cu cuvinte alese, așezate în rânduri ca pomii în livadă, încărcați de roadă.

Dumitru Obrintetchi:”Să trăești mult înainte și să ne”răscolește-i sufletele zbârcite” a fiecărui dintre Noi! Mulțumesc pentru Adevărul „așternut”!”

Anastasia Balmuş:”Bravo, Nătălița! Ai pătruns in adâncul sufletului unui om bătrân. Ești o fire sensibilă și bună. Nu cred, că ai fost vre-o dată bătrână, de le simți pe toate?!”

Anastasia Balmuş:”Până la lacrimi… Bravo! Mai expresiv de descris starea de lucruri în Moldova nici nu se poate… Așa e! Trist de tot…”

Antonina Salari Calancea:”Ca intodeauna, rindurile scrise de tine ma fac sa-mi vibreze toate coardele sufletului meu chinuit de dor de plaiul natal, de satului iubit, de casa parintesca si de toti cei dragi. Complimente si succese in creatie si in viată”

   Eu spun că Natalia are o meserie de invidiat prin harul și talentul ei Este Om de Omenie și o Poetă de suflet! Ce trebuie mai mult? Să fie fericită! (Svetlana Vizitiu) ❤


19 comentarii

Atunci când iarna se transformă-n primăvară


Pare că nu demult am petrecut vara, fluturând în urma ei cu rochițele ușor colorate cu flori; am numărat conservele preparate pentru iarnă; tot am oftat alegând jachetele și paltoanele din dulapuri și… din nou (a câtă oară) am pășit în toamnă foșnind prin frunzele argintii care încă au păstrat caldura verii. Cerul plutește în albia impecabilă ale norilor străpunse de un soare orbitor… Brusc îmi amintesc de părinții mei dragi și a câta oară mă supun lacrimilor… Nu uit că viața-i trecătoare și că curând ne vom despărți…  Nu e depresie, e un fapt conștiințizat poate de la gri-ul timpului posac și ceață înghețată…

Tăticul mă trage cu săniuța; tăticul mă apără de cocoșul ce m-a speriat la cinci ani; tăticul ne duce pe mine și surioara pe umerii lui, tăticul are grijă să nu flămânzesc fiind studentă, și mămica lacrimile îmi șterge; mămica nopțile nu doarme atunci când eu bolesc ades; mămica duce greul casei cu lemne, la arăgaz, cărbuni la sobă, și zi de zi apă de la fântână cărând… Părinții salvându-ne pe noi, copiii lor, din foc atunci când soba s-a aprins… Ei toată viața ne-au purtat în puf, chiar și atunci când nu o meritam. Și acum o reușesc prin gând și rugăciuni la Domnul…

Aș vrea să cred că vom fi nemuritori cândva… Și atunci când se întunecă, din nou sunt răpusă de sentimentele zilnice de griji și responsabilitate pentru viitorul copiilor mei: cum se vor descurca ei în această societate fără de leac? Vine soluția:”Tu – poate nu, însă oamenii fără tine – precis se vor descurca!” Nu există oameni de neînlocuit? Să nu fim egoiști… Pentru fiul meu mai mult îmi fac griji… N-am reușit să-i ”călesc” caracterul, este un gen clasic, prea cuminte și sensibil pentru aceste vremuri moderne…

Privesc prin geam panorama orașului: în noapte – mașinuțele bâzzâie incontinuu ca niște brândușe, și luminițele dansează ca-n scântei, – ador să privesc și să mă rog la stele – la un Tatăl Nostru pentru toți…

Ploile au trecut, au venit ninsorile solide și orașul pare un munte de rai sclipitor, nu și spiritele noastre neîmpăcate… Stirile pe rețele de socializare tot mai mult alunecă în noroi și persoanele virtuale își dezgolesc fără rușine păcatele sufletelor  sale… Soarele ba apune și răsare, lumea nu se oprește din rângete întotdeauna găsind un motiv de ceartă… De ce preferă această provocare, pare să fie clar, dar refuz să cred. Surprinzător, dar dacă un credincios îi va spune altui credincios că l-a văzut ieri pe Dumnezeu, acela nu-l va crede …

Eu încă mai cred în Dumnezeu…

Se face tot mai frig, chiar e gerul mare. Oare și aici depindem de starea de spirit? Ba, asta Iarna a sosit și dispoziția prinde nuanțe pale și mohorâte, și soarele s-a ascuns undeva după cerul cenușiu, și dorul după nepoțel devine tot mai aprig și izbucnesc din nou în plâns de milă de sine și … de tinerii moldoveni plecați pentru totdeauna…

Pare că e timpul să fi căzut în deznădejde, – migrația ne sperie serios și nu mai există șansă atâta timp cât permitem oficialilor să fim cotropiți de această stare haotică ca un cancer fără leac. Ce este grav: am obosit să ne luptăm cu această boală cu care ne conformăm…  Speranța s-a ascuns pe-o vreme după optimism. Nu vrem nimic, ne ridicăm mecanic dimineața din pat, ca și cum doar supraviețuind zi cu zi… pân-la primăvară… Suntem deja în Iarnă și am uitat de ce sunt atât de posacă… Chiar am devenit mai surdă și mută.

Pe de altă parte, atunci când imbraci puloverul tău preferat, pufos și moale, apoi te impui cu picioarele într-un fotoliu, acoperindu-te cu un pled și deschizi o carte, precum o făceam în copilărie. Sau întrebi de cei dragi: care ceai preferă: de măr sau mentă? Și numaidecât, un terci cu ovas și lapte în dimineață pentru fiul meu.  Și eu o cafeluță dublă care am îndrăgit-o doar după 30 de ani… Și numaidecât apoi să vii cu o poveste nouă de viață în blog,  una reală fie inventată: totul face parte din viața mea și a ta.

Tristețea anotimpului de după geam – e doar un motiv pentru a picta curcubeul în suflet. Să pictezi oameni noi, peisaje timpurii ca un semn de imaginație trezită brusc, așa cum o făceam în copilărie. Fie, nu sunt ele capodopere, și poate nu le va vedea nimeni. Dar să vorbești cu o lume prin culori, printr-o simplă pânză de bumbac e la fel de firesc caracterului uman mereu în căutare de sine… În special, a unei lumi hipoacuzice.

Și încă să faci shopping, sau să împletești o eșarfă lungă în iarna sulfetului lung, să privești seriale calde de dragoste, dansând tangoul vieții tale, să duci discuții cu persoane dragi care promit că se vor întoarce și vor fi alături mereu… Viața pare să cuprindă un șir nou de planuri și proiecte inspirate…

Eu nu mă tem de singurătate, eu am frică să nu mă simt tristă în bucuria pe care ne-o oferă liniștea ei… Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâne nu vom fi noi. Nu amânaţi nimic, trăiţi acum!

Orice viață de om are prețul ei… Viața nu e doar o primăvară. Mai vine Vara, Toamna, Iarna. Pentru ce a creat Dumnezeu anotimpurile? Pentru ca noi să aflăm gustul Primăverii: Orice viață are gustul speranțelor ei!

Nu toamna, și nici iarna nu ne dezvoltă starea de spirit, doar Noi – ne-o creăm, o lipim, o sculptăm, o pictăm: fiecare cu a lui viață proprie, sau personală, pufoasă, transparentă, opacă, veselă, amuzantă, lirică… Toamnă sau iarnă… Și… deja e Primăvara! Cu noi speranțe și promisiuni! Nu disperați, căci Domnul e cu noi! O primăvară în suflet vă doresc!

Doamne ajută!


6 comentarii

Sensul vietii


Există o mulţime de situaţii când unui om i se pare că viaţa pentru el a pierdut orice sens. Cel mai des, aşa gândesc oamenii căror li s-a întâmplat o tragedie asociată cu pierderea celor dragi. Mai rar, acel sentiment îl trăiesc şi cei care au divorţat sau au pierdut un loc de muncă, fie bunuri materiale. În acel moment, atunci când apar astfel de gânduri că NU ARE SENS SĂ MAI EXISTE, omul se află într-o stare de depresie sau de inadecvare.  Cel mai probabil, el nu este conştient sau nu doreşte să înţeleagă dacă într-adevăr sensul vieţii o constituie acea pierdere… Până nu se întâmplă o dramă sau o tragedie (Doamne fereşte!), puţini din noi se gândesc la ce înseamnă FERICIRE şi care este sensul vieţii. În cele din urmă, până la pierdere, omul nici nu s-a gândit că sensul vieţii lui e anume în acea persoană… Ai trăit… nu într-o lume pustie. Ai fost înconjurat şi îngrijit de persoane dragi, scumpe şi aproape de tine, pentru care ai trăit şi tu şi ai muncit şi care au avut nevoie de grija ta, respectiv şi de dragostea ta. Lumea ce te înconjoară… nu s-a prăbuşit.  Copiii, părinţii, cei dragi şi scumpi, în fine, chiar şi tu – sunteţi tot sensul prezentului şi viitorului vostru. Te doare, dar doare şi pe cei de alături, PRIVEŞTE în jurul tău, şi te vei convinge că există şi alte persoane care au nevoie de dragoste şi ajutorul tău!

Circa cinci-şase ani în urmă, după un accident teribil, o femeie şi-a pierdut fiica şi soţul. Vestea tragediei a doborât-o: psihoză şi isterie, doar singura dorinţă de a muri… Alături de ea au fost specialiştii, colegii şi oamenii dragi, în special, nepoţica micuţă, care au ajutat-o pur şi simplu să supravieţuiască. În viaţă, soarta rar se confruntă doar cu o întâmplare.  După câţiva ani de la acel accident teribil, a decedat şi mama ei. Viaţa continuă într-o uluire ca prin ceaţă, prin lacrimi şi durere. Conştiinţă lovită ca prin fulger, şi în cele din urmă femeia a realizat că oamenii de alături suferă şi ei, că sensul vieţii continuă în nepoţica şi rudele sale dragi… Probabil, în acel moment, această femeie inteligentă şi-a dat seama cât de scurtă este viaţa, că există persoane care au nevoie de dragostea şi grija ei şi că trebuie să le reuşească pe toate… Viaţa treptat se umple cu Sensul ei… Doamne ajută în continuare!

O mamă disperată că va educa de una singură copilul, după ce soţul lipsit de câţiva ani, peste hotare şi-a găsit altă femeie şi, în continuare nu mai are nevoie de ea… Mai grav e că ea crede în inutilitatea sa ca femeie şi că nimeni nu va mai avea nevoie de ea! Timpul tratează, dar cicatricile rămân, şi clipele pierdute în lacrimi vor spune cu părere de rău rostul acestei pierderi… Are sens să plângi după cineva care nu te-a preţuit niciodată nici pe tine, şi nici pe copilul tău?

Viaţa nu are sens doar atunci când înainte e doar pierdere şi nimic din opţiuni sau soluţii… Iar tu CONTINUI SĂ TRĂIEŞTI. Înseamnă că poţi să găseşti în viaţă acele valori pentru care tu, pur şi simplu, ai nevoie să trăieşti. Fii optimist! În orice caz, doar egoist să nu fii. Pentru cineva chiar TU eşti sensul vieţii!

Ce a fost rămâne în memoria noastră. Iar memoria – este trecutul nostru. TREBUIE SĂ TRĂIEŞTI CU PREZENTUL ŞI VIITORUL. Acesta este sensul vieţii! Doamne ajută!

❤ SV


14 comentarii

De bine, de rău


Bătrânul i-a deschis nepotului un adevăr de viață foarte important:”În fiecare om se duce o luptă similară cu lupta dintre doi lupi. Un lup prezintă răutatea: invidie, gelozie, tristețe, egoism, ambiții, minciuni. Celălalt lup este pozitiv și prezintă bunătatea: pace, iubire, speranță, adevăr și fidelitate. Nepotul, adânc mișcat de cuvintele bunicului, a rămas pe gânduri. Apoi a întrebat:”Și care lup a câștigat în cele din urmă?” Bătrânul a zâmbit și a răspuns:

Câștigă întotdeauna lupul pe care îl hrănești!

O doamnă în vârstă stătea pe puntea unui vas de lux, în anticiparea sentimentelor minunate de croazieră. Vântul a fost atât de puternic încât doamna a fost nevoită să țină pălăria cu ambele mâini. Un bărbat educat și bine îmbrăcat, văzând această imagine, se apropie de doamnă. Ceea ce a spus el, i-a făcut pe ceilalți pasageri să întoarcă privirile. Holbându-se la ei, oamenii au deschis larg ochii de uimire și de râs… Cuvintele domnului:” Cer scuze, madam. Nu vreau să vă deranjez. Dar știți că rochia dumneavoastră se ridică în sus de la rafalele vântului puternic? ”Da, știu”, – a spus doamna, – ”însă am nevoie de ambele mâini pentru a ține pălăria”. ”Dar, madam, Dvs nu purtați lengeria de corp, și părțile dvs intime sunt supuse atenției generale!” – a spus domnul. Femeia a privit în jos, apoi înapoi la om și a spus: ”Domnule, ceea ce vedeți acolo – are 85 de ani. Iar pălăria aceasta am cumpărat-o ieri!”

Despre suflet… Într-o zi a venit nepotul la bunicul lui și l-a întrebat: – Ce este sufletul? Și bunicul i-a povestit o istorie auzită de la propriul lui bunic: ”În fiecare om trăiesc trei de Eu care îl sprijină și îl ghidează pe tot parcursul vieții! – Niciodată n-am auzit despre ei! – a spus nepotul. Bunicul a zâmbit și i-a răspuns:”Primul Eu  – este Mintea. Al doilea Eu – este Inima. Atunci când primul are prioritate față de cel de-al doilea, omul devine prudent și rece. Dacă câștigă al doilea, noi devenim naivi; putem fi răniți sau înșelați cu ușurință. Și al treilea Eu – Sufletul, doar el poate să stabilească armonia în noi.

Aceste uimitoare și minunate povești, după care vrei să zâmbești, rareori – să plângi, și, cel mai important – să devii mai bun, să acționezi precum îți șoptește inima, cu acel sentiment interior care se păstrează în adâncul sufletului tău. Fiecare are ceva ce poate tu consideri sacru sau necesar să păstrezi anume pentru sine… Cât de des unele persoane își trăiesc viețile fără a dezvălui bogățiile spirituale ascunse în ele. Și viața trece.. Și noi vrem să reflectăm asupra înțelepciunii, să discutăm despre bunătate și relații interumane, despre abilitățile omului de a vedea că centrul universului nu este numai în casa lui, pentru că doar înțelegerea face ca viața noastră să fie interesantă și neinteresantă…

O noapte sau zi frumoasă pentru toți cei din regatul moldovenilor!”


16 comentarii

Daca esti rugat sa pleci – atunci e chiar timpul


     Fiecare cu propriul păcat, cu obiceiuri proprii, cu tristețe proprie. Eu sunt mereu în căutarea acelor ai căror nervi sunt mai rezistenți decât oțelul, cine ar putea să mă suporte, ascultând plictisul frazelor mele, și să se maturizeze împreună cu mine, ba chiar să mă vadă fără farduri frumoasă. Cine să mă telefoneze joi ori vineri, la orice oră, cine să mă ridice în sus, mai aproape de ceruri. Cine să ascundă îndoiala și furia, cine să se înece în mine. Și, orice s-ar întâmpla cu mine, să-mi sugereze calea cea dreaptă.

    Fiecare cu templul propriu – Biserica lui, victorii și vise proprii. Eu sunt… din nou, din nou acolo unde tu nu mai vii. De la inimă căldura – în jumătate și o conversație atât de blândă, așa, pur și simplu… Din nou, eu sunt acolo, în caz de tu vii… Toate sortate la locurile lor – eu sunt în căutare, în continuare. Până acum. Fără seamă de lipsă de un gol în suflet…

   Și dacă sufletul devine pustiu, e timpul să schimbi ruta. Scrie-ți clar, fără cerneală… în creierul tău aceste perle:

Cine te iubește – va aștepta numaidecât!    

Dacă fericirea va veni – deci, tu ai meritat-o.

Oricâți ani te vor domina – cu sufletul fii tânăr

Și nu gândi când și unde îți va fi finalul.

Pe cei care nu te iubesc – cedează-i calm altor persoane.

Reflecția caut-o în suflet și nu în oglinzi.

În caz de casa a devenit pustie – să nu ai frică să pleci de-acolo.

Dacă nici orașul nu e al tău – decide-te – cât mai departe, fugi!

Te lenevești – vei avea mai multe dificultăți

Și nimeni cu nimic nu te va ajuta apoi… Nu va putea și nici dori.

E greu, dar dacă ai dușman, indiscutabil, – dorește-i cale bună,

În suflet roade, dar ulterior te vei simți ușurat fără obidă.

Pentru fiecare lucru mărunt în viață fii deschis și bucură-te de clipă, –

Acum e primăvară și brusc – e toamnă, ceasul zboară și nu mai ai timp

Să corectezi, să ordonezi ceva, – fă-o la timp, imediat, și nu lăsa de azi pe mâine!

Dacă ești rugat să pleci – atunci e chiar timpul

Și nu îndrăzni să privești cu dojană înapoi.

Să nu ai frică să cauți, – acestea vor găsi ce e a lor!

Să nu ai frică să pierzi pentru asta nici anii, nici puterile!

Dacă ești iubit – vor aștepta întotdeauna,

Dacă fericirea va veni – înseamnă că o meriți!

Fericirea constă din patru părți: parinți vii, copii sănătoși, omul drag și prieteni adevărați!

SV


8 comentarii

Ultimul tangou… Bătrânețe, hainele iubirii


Trist… Tereza și Isaac Vatkin au decedat pe paturile vecine în salonul unui spital, cu o diferență de 40 minute. Isaac Vatkin de 91 de ani și soția lui Tereza Vatkin de 89 de ani au fost împreună până la ultima suflare: Un cuplu din suburbiile Chicago care s-au iubit și s-au respectat unul pe altul o viață întreagă. Atunci când Tereza a plecat din viață, soții se țineau de mâini, culcați unul lângă altul în spital. Peste 40 de minute când a încetat să respire și Isaac, rudele au eliberat mâina lui de cea a soției și au dus-o pe Tereza din salon, a povestit fiica cuplului pentru Associated Press.

Soții au trăit împreună 69 de ani. Tereza și Isaac s-au cunoscut în Argentina, primul timp ei se întâlneau rar, și mult se scriau. După nuntă, îndrăgostiții au trecut cu traiul în SUA, unde au educat trei copii. Isaac avea afacerea lui, iar Tereza lucra  manichiuristă. În etate, la Tereza s-a dezvoltat boala Alzheimer, Isaac până la ultimul timp, singur avea grijă de ea, și atunci când a fost nevoit s-o transfere la spital, își vizita iubita în fiecare zi…

”Sunt convinsă, că ei deja dansează acolo, în ceruri. Adorau tangoul, și îl danseaza deja acolo” – a spus pentru Chicago Sun Times, fiul cuplului Leo Vatkin.

O altă istorie reală, o poveste de dragoste a etății…

Pe Leo Keller în orașul Hastings (Nebraska, Statele Unite ale Americii), îl cunoaște toată lumea. Un bărbat în vârstă de 98 de ani, iată că deja de cinci ani el servește oamenii săraci și boșchetarii cu copturi preparate cu proprii mâini, – prăjituri și plăcinte. O face în amintirea a celor două femei iubite, care au plecat deja în lumea cealaltă, – este vorba de mama și soția lui. Ambele au fost bucătărese excelente și i-au insuflat și lui Leo această dragoste de a sta la arăgaz… 

Leo este văduv din 2012 (soția lui la finele vieții suferea de demență). Împreună, ei au trait 72 de ani. Leo poveștește, că după moartea soției el a fost foarte deprimat și nu știa, ce să facă mai departe. Atunci el a realizat, că pentru a-și amorți durerea pierderii a persoanelor dragi, doar o afacere preferată îl poate ajuta și anume cea în care el să se simtă util oamenilor. Astfel, Leo a început să facă copturi, și doar în primul an a preparat 144 de prăjituri pentru persoanele nevoiașe.

Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii se regăsesc tot mai des în oglindă trăsăturilor sale. Și cu fiecare an descoperim marile adevăruri ale sfaturilor lor înţelepte, pe care atunci când suntem prea tineri nu reușim să înţelegem. Există un alt tip de fericire – fericirea instantanee – și tinde să dureze mai mult decât cea a bunurilor materiale, deoarece dragostea și respectul sunt nemuritoare…


31 comentarii

Inima simte și știe totul


Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.eu, Sv. Vizitiu la Manastirea Hirjauca

O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș ”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?

Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…

  1. Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
  2. Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
  3. Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
  4. Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
  5. Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
  6. Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
  7. Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
  8. Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice.
  9. Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
  10. Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
  11. Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
  12. Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
  13. Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
  14. Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
  15. Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
  16. Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
  17. Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
  18. Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
  19. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
  20. Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
  21. Fiecare cu adevărul lui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
  22. Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
  23. Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
  24. Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
  25. Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
  26. Magia e reală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
  27. Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
  28. ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
  29. Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
  30. Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
  31. ❤ Toate aceste lucruri care nu le-am spus la ”Clubul de elite ”Impresii din viata si carti. Dar va vorbi… cândva Svetlana Vizitiu
  32. Aștept să mă contraziceți… 😉  Impresii din viata si carti
  33.  La mulți ani tuturor și Doamne ajută! ❤


13 comentarii

Radmila Popovici: un amalgam de perle și feminitate


Adevărul? Un aisberg. Aproape imposibil de văzut în întregime.

Bunătatea? Lumânare ce arde iubire…

Bucuria? O smulg de pe chipul copilului care am fost când am văzut pentru prima oară un fluture multicolor. Din când în când o port, așa strâmtă, fără a-i cere să fie. Dacă nu exersez, își pierde elasticitatea.

foto: de Natalia Mitereva

foto: Natalia Mitereva

Prietenia? O simți, mai ales, la bine. Dacă ai cu cine-l împărți.

Frumusețea? Lipsită de substraturi, devine suprafață goală.

Tinerețea? Se vrea purtată cu bun simț și ascunsă la timpul potrivit în garderoba sufletului.

Feminitatea? De coșmar. Dar și de miere. De mult sânge. Și lină. De lună. Luni, luni, luni – ani de zile. Sâni tari, moi, dureroși, pustii… Poveri niciodată pentru ei. Facerea! Apă vie și stropi de otravă. Puf și gheare. Mâini dragi pe trup. Alteori străine. Plase și forfecuțe. Arome proaspete și obosite. Rece și fierbinte. Zdrențe de inimă și inimă soare. Războaie mari, mici, pierdute, fără sens… Și teamă.

Bărbații? Îți iubești tatăl, îl vei vedea câte puțin în fiecare. Ai un frate – de asemenea. Ai un fiu… Nu-l am, dar mi-aș fi dorit să cresc un bărbat așa, cum simte femeia din mine că ar fi fost să fie.

Carnea? Un dar pentru om, muritor.

Tristețea? Dulceagă. Prelungă. Ca o băutură de taină. Îmbată lent, frumos. Te oglindește. Te întreabă despre tine. Îți poate povesti ce nu vrei să auzi. Ascult-o. Zâmbește-i. Va zâmbi și ea.

Singurătatea? Ți-o faci prietenă și nu mai ești singur(ă).

Durerea? Uneori tăcere asurzitoare.

Foto de Paula Paraschiv

Foto de Paula Paraschiv

Cuvântul? Bagheta magică a omului, pentru a face minuni. Dar el a învățat cu ea și a nimici.

Poezia? Ți se dă în schimbul sacrificiilor. Altfel e altceva.

Sensul? Energie. Răzbate cum și (pe) unde știe.

Prostia? Nu are nici sex, nici margini.

Nebunia? E pentru aleși. Dar și pentru cei care uneori o aleg, ca să-și petreacă timpul mai altfel.

Frica? Pisică sălbatică. Viperă. Șobolănoaică. Fiară greu de îmblânzit. Cameleonică, de neobișnuit. O taci. O spui. O crezi. Înveți să nu. Te supune. O mai strunești. Până mori. Atunci abia… fuge.

Gelozia? O gorgonă. Evită-i privirea și nu te va ucide. Altfel, ea plutește în apele sufletului, ba apropiindu-se, ba îndepărtându-se de dragostea din el.

Iertarea? Despovărare. A ta prin celălalt.

Libertatea? Zeii, probabil, o știu. Ei nu se grăbesc să trăiască. Dacă aș cunoaște limbajul zborului, l-aș întreba. Omul, însă, își va găsi mereu lacăte și lanțuri, iar mintea îl va ajuta să n-o cunoască decât fragmentar, în anumite vise.

Visele? Lume paralelă. Deși impalpabilă, adesea mai palpitantă.

Timpul? Clipa aceasta. Celălalt – veșnic, iluzoriu.

Foto de Natalia Mitereva

Foto de Natalia Mitereva

Moartea? Sub apă are ochii bulbucați și gura adâncă, nu știu de ce luminoasă. Chimică arată nicium. Cea de mână de om… Despre ea nu se vorbește. Violentă e mai moarte. De unde știu? Mi-a dat numai niște ghionturi. Poate e blândă și transparentă… Voi afla. Sigur! Dar nu cred că voi povesti.

Raiul? Gust din vinul tatei, unic. Iau câte o linguriță din mierea de acasă și îmi dau bine seama că acesta este raiul meu. Îl rog pe Marele Împărat al universului să mi-l mai lase. Cu sarmalele lui mici. Cu șuvița de miere prelinsă în zigzag pe masă. Cu vinul zvântat pe buze. Cu tata acasă, tăcând. Cu mama alături, mișunând și vorbindu-i, în timp ce noi suntem la casele noastre, cu grijile noastre, cu plăcerile noastre, cu prea puțina prezență a noastră.

Dumnezeu? Iubire.

Iubirea? De ce s-o vorbesc dacă o pot trăi?

/Radmila Popovici/ ❤

(Monolog spontan ce nu s-ar fi scris fără provocarea Svetlanei Vizitiu. Mulțumesc, dragă Svetlana, că nu mă lași să fac lucruri mai importante.)

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/12/08/radmila-popovici-o-carte-cu-nervii-deschisi-clubul-impresii-din-viata-si-carti/


2 comentarii

Învaţă să scuipi sâmburele


Într-un cartier din vecinătate, locuiesc două familii. Soţii din prima familie, se ceartă permanent, învinuindu-se reciproc de toate nevoile şi problemele din familie, de fiecare dată constatând cine are dreptate, iar cealaltă pereche trăieşte în armonie, nici certuri, nici scandaluri, respectând şi iubind… Vecina încăpăţânată se minunează de fericirea lor. O macină gelozia şi invidia. Îi spune soţului:’’Ia mergi la ei, şi vezi, cum de reuşesc să se împace unul cu altul în linişte’’. viata in dans

Iată că la un ceai împreună, soţul celei fericite a avut nevoie de un lucru în odaie, şi din mers a atins vaza, care a căzut şi a crăpat în bucăţele. ’’Waw, ce va fi acum!’’- se gândi vecinul. S-a apropiat soţia, a oftat cu regret şi i-a spus soţului:

– Scuze, dragul meu. Eu sunt de vină. Nu am pus vaza la locul ei potrivit…

– Ce-i cu tine, draga mea? A fost doar vina mea! M-am grăbit şi n-am observat vaza. Ei, bine, de nu ar fi la noi nenorocire mai mare ca asta.

S-a strâns dureros inima vecinului. A venit acasă întristat. Soţia îl întreabă:

  • Ce te-a luat atât de mult timp? I-ai privit?
  • Da!
  • Şi ce există între ei?
  • Înţelegi, la ei toţi sunt de vină! Iar noi, cu toţii avem dreptate!..sarim

O teorie a vieţii – Înţelegi, noi cu tine mereu ne certăm, nu putem fi împreună, nu? – Dar îţi plac vişinile? – Desigur. –  Şi le scuipi sâmburele, atunci când le mănânci? – Desigur.

Astfel, şi în viaţă, învaţă să scuipi sâmburele, şi în acelaşi timp, să iubeşti vişina…

Timpul nu tratează… Tratează doar alcoolul, relaţiile şi cunoştinţele întâmplătoare. Clipele petrecute cu cineva străin. Tratează stradelele lungi şi ochelarii mari, după care nu se observă ochii obosiţi şi plânşi. Te tratează visele şi speranţele de vară, de viaţă nouă… Iar timpul…  Timpul doar şterge limitele amintirilor vii şi uneori nesănătoase…

Încarcă-te cu optimism, cu zâmbete, fie şi a celor care nu te înţeleg, şi te provoacă la infinit… Viaţa e plină de surprize, şi oricum înveţi din experienţă de-a lungul anilor trecuţi. Cu toate că banul bate viaţa, nu te întrista, că nu- i ai acum… Eu, de exemplu, duc un mod sănătos de viaţă, pentru că pentru cel nesănătos nu am destui bani. Mă bucur de viaţă!  ❤  😀


22 comentarii

Rusalina Russu: Banii îmi dau siguranţă


Merge la magazinul de la colţ în slapi şi sportivi, iar vânzătoarele o privesc ciudat: ”Ele aşteaptă să vin pe tocuri”, – glumeşte Rusalina Russu. Nu-i place să piardă timpul pe sine, se uită rar în oglindă, nu se consideră frumoasă şi mereu îşi găseşte zeci de defecte. Urăşte măştile, cosmetica, şi dacă n-ar fi fost recunoscută pe stradă, nu s-ar machia nici în ruptul capului: ”aş umbla veşnic nemachiată”. Nu este un complex de inferioritate, e o pierdere de timp, ”de ce să mă admir? Nu sunt o narcisă”. Şi în copilărie era ”taaare cuminte”, îi fierbea ceaunul cu cartofi, mama o punea după sobă şi-i spunea să facă curat, şi până venea de la biserică, Rusalina numai bine decojea toţi cartofii 😀 Iată la cântat talent nu are deloc, dar atunci când n-o aude nimeni şi-l adoarme pe Daruţ al ei (al doilea copil), ea cântă toate melodiile pe care le cânta şi mama în copilăria ei…rusalina russu

Familia – ”e o mica cetate pe care trebuie să o clădeşti încetul cu încetul, cu dragoste, cu respect, cu sacrificii.” Vine dintr-o familie de intelectuali, din a doua generaţie. Bunelul Ion, de pe linia mamei a fost preotul satului Hirişeni, şcolit la români şi a făcut facultate la Iasi… Mama ei, Liuba, bibliotecară, lucrează şi în prezent la Biblioteca pentru copii din Ialoveni. Tatăl Vladimir a fost agronom. A decedat acum 17 ani, când Rusalina avea 19 ani. Moartea tatei a marcat întreaga familie, odată cu ea s-a terminat şi copilăria ei, nu a mai alintat-o nimeni de atunci. Au dus tot greul vieţii, iar casa lor aşa şi a rămas netencuită, fără gard şi poartă… Rusalina s-a maturizat peste noapte. S-a schimbat toată viaţa ei în cîteva clipe, pentru că anume ea a devenit stâlpul familiei Şi bunicile au decedat când era încă copil. Are un frate şi o soră mai mică ca ea. Acum locuieşte cu familia în casa părintească în Ialoveni, după ce au reuşit peste ani de zile s-o repare, şi se consideră ‘’aproape’’ băstinaşă. A facut facultatea de actorie la Institutul de Arte, clasa profesorului Mihai Fusu, apoi doi ani de Ştiinţe politice la ULIM,- la care a renunţat pentru că mama o bătea la cap că ”în timp ce toate fetele se mărită, ea veşnic învaţă” 🙂  A lucrat un an la Teatrul ‘’Eugen Ionesco’’, apoi a venit la postul de Televiziune Moldova 1…Este căsătorita de 7 ani, sotul Veaceslav economist, s-au cunoscut pe reţele de socializare, s-au îndragostit la prima întâlnire şi cu câteva luni mai târziu s-au căsătorit. Prieteni adevăraţi are, doar trei: mama, sora şi soţul. Rusalina Russu Țurcanu – omul care a învăţat să prețuiască tot ceea ce are alături, astfel ea se consideră cu adevărat fericită. Vedeta de la TV „Moldova 1” ani de-a rândul a prezentat programul matinal „Bună dimineața”, iar în prezent are emisiunea „O seară în familie”. Îi place jobul ei, ceea ce face, o face cu plăcere, merge cu satisfacţie la muncă şi acest lucru consideră că este cel mai important. Abia aşteaptă să revină în albia ei din concediul de materniate…

Reţete de viaţă – nu are retete, ”dă mereu cu capul în gard, calcă prin străchini şi pe greble”. Ştie unele “feluri de bucate”, dar nu reuşeşte să le prepare. – ”Stiu ca ar trebui să fiu făţarnică, să fac oamenilor complimente false pentru ai binedispune, să-i linguşesc, să-i măgulesc, ştiu că uneori minciunile-s mai dulci ca adevărul, ştiu că uneori trădarea te urcă pe culmile succesului, ştiu că pentru a ajunge sus trebuie să mergi pe capete… Doar stiu… Dacă aş aplica aceste “reţete” cred că déjà aş fi pe Everest….

Viaţa e o luptă grea, cu arme invizibile, cu glonţi care lasă cicatrice. Suntem o societate chinuită de neajunsuri şi lipsuri, o societate  care luptă ca să supravieţuiască şi nu ca să trăiască. Salarii ne ajung doar pentru mâncare şi haine. Nu ne rămâne timp si resurse pentru distracţie, călătorii, pentru discuţii şi timp pierdut aiurea, timp care sa ne revigoreze. Nu reuşim  să admiram natura, să ascultăm păsările, să medităm la cele sfine, la cele trecatoare… În mintea noastră e o singura intrebare: ”Cum să facem mai mulţi bani!”

De atâtea ori a vorbit despre erorile sale, încât acum crede că au fost cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în viaţa ei. Nu regretă nimic, greşelile şi toate loviturile au făcut-o mai puternică, au lăsat cicatrici care o fac să nu uite prin ce a trecut. A eliminat din listă anumite persoane şi a adăugat altele de nădejde. ”Sita a cernut dur, dar e mai bine aşa”. Astăzi, este mândră de oamenii pe care îi are alături de ea, şi pe bun merit, pentru ei Rusalina este gata să facă compromisuri.

Dragostea – ”E cel mai de prêt dar pe care ţi-l poate da Dumnezeu. Daca nu am mai iubi, n-ar mai avea rost să trăim. M-am maritat când am crezut că m-am indragostit cu adevărat. Şi atunci nu mi-a păsat de gura lumii. De câte ori mă enervez pe El,  îmi amintesc de fluturii din stomac şi … totul trece, revine dragostea, revine acea emoţie puternică care ne-a unit odată şi  pentru totdeauna. Apropo, eu cred în dragoste de la prima vedere. Ori te arde, ori te lasa rece… Pentru mine, prima impresie a fost cea decisivă!”

Bărbaţii – ”Am cunoscut puţini, am iubit doar unul… Nu sunt expert, nu mă pot da cu părerea. Am muncit întotdeauna singură pentru ceea ce am în viaţă, am dat din coate, cot la cot cu barbatul din viaţa mea, nu împarţim rolurile nici în bucătarie şi nici în ogradă. Ştiu să mânuiesc ciocanul şi sapa, acul şi sucitorul. Incerc uneori să mă prefac slabă, să-L las pe Dumnealui să decidă, dar…viaţa m-a făcut să nu fiu pisicoasă, leneşă, adormită… De aceea, eu repede mă scutur de negativ şi îl iau la braţ. În doi, în pas alergător, viaţa e mai vie, mai frumoasă, mai colorată”.

O ”bate” soţul? – ” haha, asta a mai rămas, să mă bată! – de obicei, eu strig atunci când cred că el nu mă înţelege şi zice că eu strig cât pentru amândoi. Dar de fapt, am un soţ înţelegător şi foarte grijuliu”. Depresia e boală? Ea ”întră în depresie doar atunci când e gol buzunarul”. Cum apar banii, devine şi ea mai optimistă şi sigură pe sine. ”Să nu crezi că sunt materialistă, dar banii îmi dau siguranţă”rusalina1

Copiii – ”Dizolvă monotonia, te fac să munceşti dublu ca să le oferi tot de ce au nevoie, te solicită înzecit şi te expun însuţit. îţi încarcă bateriile şi-ţi descarcă nervii. Uneori,  când sunt singură acasă cu ambii flăcăi, simt cum mi se aprinde ”girofarul deasupra capului” şi atunci am nevoie de o cană cu apă ca să o pot lua de la capăt. Copiii sunt mândria mea, mă fac să ţin capul sus, mă simt mai tânără, mai deşteaptă, mai importantă, simt că sunt universul lor şi asta îmi dă puteri să merg înainte”.

Pasiuni – acum le are cam puţine, ”mai multă rutină, mai puţină plăcere”. Da, ea adoră să coase, asta o relaxează, chiar şi aţa o face să depene istorii şi poveşti în mintea ei. Alteori, colorează cărţile copiilor, să haşureze personaje din poveşti, se simte atunci în rol de ”Creator”. Place să adune vorbe de duh, – maxime, fraze célèbre, – pare ca are déjà vreo cinci caiete pline cu ele, plus toate agendele au pe câmpuri însemnari célèbre…

Destinaţii turistice în Moldova – îi place complexul monahal Saharna, unde se simte protejată şi mai aproape de suflet. Da, şi îi place să se scalde în apa rece ca gheaţa,  se urcă de fiecare dată la Urma Maicii Domnului, se roagă la Sf. Macarie… De acolo se întoarce altfel, mai deosebită, se simte purificată sufleteşte, plină de energie, mai optimista, mai sănătoasă.

Cărţi pe care recomandă în present – Cărţi motivaţionale sunt la moda, ele se vând ca pâinea caldă. Dar parcă toate sunt la fel, toate învaţă cum să trăieşti ca să fii bogat, să ai succes, să fii primul, să fii ”The best”. Rusalina preferă cartile care luminează sufletul. Şi-l adoră pe Aurelian Silvestru, a cumpărat toate carţile lui, le reciteşte ca pe cărţi sfinte, – o luminează la suflet şi chip.

”Bucuriile mele sunt muncite”. Nimic nu i-a fost dat uşor în viaţă. Fiecare centimetru cucerit a fost câştigat prin luptă grea. Uneori, îi este frică să se bucure sincer, din plin şi din suflet să se laude în public, de teamă să nu deocheze cumva fericirea sau norocul: ”Cum bravez cu vreo reuşită, cum risc să pierd ceva”. De aceea, Rusalina se bucură în tăcere, acasă, alături de familie. Este convinsă, că oamenii nu întotdeauna sunt pregătiţi să se bucure pentru succesele si bucuriile altora… ❤


11 comentarii

De ce nu trebuie să-ţi pierzi speranţa?


Atunci când a murit amicul meu Valera la doar 15 ani neîmpliniţi, mi-am zis că nu-l voi uita niciodată. A fost un şoc pentru mine, o fetiţă de 14 ani, să conştientizez că moartea este ceva înspăimântător. Atunci am realizat, că nu suntem veşnici, şi că doar amintirea rămâne, iar ea doare mult. ALTAIR, Mistral Bulgaria

Pe parcursul anilor rămâne cicatricea, care sângerează lăcrimând deja la auzul unui alt deces, cu fiinţe trecute la ceruri… amintireLămâia mare-mare care mi-a dat-o mama să-i duc lui Valera la spital, i-am pus-o în mâini, în ultima dimineaţă din viaţa lui. A fost o surpriză pentru el, căci fructe tropicale pe-atunci în Floreşti nu le găseai. Sleit de puteri de durere,Valera a zâmbit şi a spus: – ’’Uite, mamă, ce lămâie mare şi frumoasă mi-a adus Sveta!’’

Am fost marcată pentru toată viaţa de moartea lui, şi de atunci am frică de cimitire. Nu merg, iar daca sunt nevoită, după ce mă îmbolnăvesc şi cu greu îmi revin… Ulterior, spiritul acestui băiat mă călăuzea şi mă îndruma la acţiuni pozitive. Am început să cred că este alături de mine şi mă umple de energie. Am compus şi un cântec, text şi melodie ”Adio”, pe care l-a interpretat apoi fiica mea Sanda Marta, şi care a fost mult timp în topurile radio şi TV…

Încă nu înţelegeam Cine este Domnul, şi – păcat, că am început să cred în El mult mai târziu… Am mai înţeles, că moarte nu există: Cei nevinovaţi, îngerii sunt mereu alături de noi şi ne veghează, îndrumând şi sprijinându-ne cu adevărat. Trebuie să Crezi în Dumnezeu chiar şi în cele mai disperate momente de viaţă, chiar şi atunci când te ”superi” pe EL… Discută în sine, şi cere Iertare… Moartea are şi ea un rol în tot ce face şi tămăduieşte Domnul… – Această credinţă îmi oferă o Speranţă!Pasarica Chisinau21-05-15_15.55

Recent, am fost zguduită de vestea tragediei unei familii în care şi-au pierdut viaţa într-un grav accident un tată şi o fiică… Inima mi se strânge în continuare. Ulterior, mi-am dat seama, că Leana, fata care a plecat atât de tânără, lăsând o fiică minoră mamei sale îndurerate, a fost unul din acei îngeri care m-a susţinut într-un ceas de durere, de griji în suflet, şi mă rugam la Domnul să-mi ofere un răgaz, un sfat, orice semn… Nu ştiu de ce anume ea, poate pentru că atunci mă gândeam la lacrimile necontenite ale mamei ei, citindu-i durerea printre rânduri, şi privesc adesea imagini cu ea… Am vrut să plec undeva departe, să aud marea cu valurile ei şoptind, şi Ea mi-a spus: ’’adresează-te la mama mea’’… Şi, în scurt timp, mama ei singură mi-a oferit această şansă… Eu doar cu gândul, şi mama ei în realmente! Şi ca surprinderea mea să nu urmeze o tranşă uluitoare, atunci când din nou mi-am amintit de Leana privind valuri liniştite după o ploaie torenţială dintr-o terasă ALTAIR, şi pe care au apărut sute de steluţe solare care îmi făceau cu ochiul, iar chipul Leanei îmi spunea, ’’să le spui, să ştie şi ai mei că îi veghez mereu!’’. M-am simţit într-adevăr fericită, inspirată… Am început să caut soarele, care încă nu apăruse, abia plouase… Atunci de unde… aceste steluţe? A fost un înger printre noi! – Acest lucru îmi dă o Speranţă!Altair

Am găsit mai multe mesaje asemănătoare, de suflet, pe internet … Vă daţi seama şi voi, că nu le poţi poţi citi în grabă şi fără lacrimi…

’’Doamne, ajută-mă să trec peste zilele care nu mai există în calendar… pentru EI şi pentru mine… Doamne, dă-mi putere să trec peste zilele care au împărţit viaţa în două… pentru EI şi pentru mine… Doamne, nu mă lăsa la marginea peste care e doar întuneric… pentru EI si pentru mine… Doamne, nu mă părăsi cu răspunsul nepus în cuvinte la ultima „de ce ţi-s ochii trişti, Tamara?”…pentru EI si pentru mine… Doamne, Doamne…’’ La nave la…

– Părinţii mei s-au îndrăgostit unul de altul la 16 ani. În acea noapte când tatăl a decedat, mama auzi o lovitură în fereastră. Am întrebat-o ce-a fost, şi mama fără vre-o îndoială a spus: ’’E tatăl tău. Cândva îmi spunea că ne va privi şi va aştepta’’… Acum sunt cu o speranţă

– Pe parcursul anului şcolar unul din colegii mei a decedat, familia lui era Galben. În ziua următoare, toţi profesorii şi colegii din şcoală au îmbrăcat diferite nuanţe ale acestei culori galbene, în amintirea lui. Eu niciodată n-am văzut nimic mai frumos. Acest lucru îmi oferă o Speranţă!altair

Eu mereu îi gâdilam picioarele surorii mele atunci o trezeam. Ea este paralizată de la brâu în jos, şi eu credeam că ea niciodată nu simte acest lucru. Dar astăzi, la trezire atunci când i-am atins tălpile, ea a început să râdă. Apoi, s-a ridicat şi a izbucnit în plâns. Acum, ea poate merge! Îmi iubesc surioara!

– Sunt un tânăr care atunci când m-am simţit inutil şi singur, şi am vrut să mă arunc în gol, eventual luându-mi rămas bun printr-o postare pe o reţea de socializare, o grupă ’’Te rog, – Trăieşte!’’ a adunat peste 20 de mii de oameni doar în 24 de ore! Acest lucru mi-a oferit o Speranţă!..iubire

Întotdeauna, amintiţi-vă că alături de voi există un Cineva, – o fiinţă apropiată! Nimeni nu vă cere să-l placeţi, să-l iubiţi, dar încercaţi să nu-l deranjaţi sau să-i provocaţi durere. Cel puţin, străduiţi-vă să vă amintiţi, că undeva din depărtare – de la stele, din adâncurile universului, probabil, dintr-un capăt opus, – a apărut rugămintea, – să nu faci acest lucru, exact la fel precum şi ideea de a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi. Aparent, stelele cunosc mai mult ca voi despre forţa de gravitaţie, puterea de atracţie, la fel şi despre singurătate; deoarece ele sunt – Ochii voştri de dorinţă!

De ce nu trebuie să-ţi pierzi speranţa? Viaţa este atât de frumoasă. Nu avem timp de tristeţe. Dar avem timp să fim fericiţi. Ne datorăm asta. Nouă lucruri trebuie păstrate în taină: Vărsta, Averea, Decalajul din casă, Rugăciunea, Componenţa medicamentului, Relaţia de dragoste, Cadoul, Onoarea şi Infamia! Aveţi grijă de voi şi cei de alături!
Doamne ajută! ❤


17 comentarii

Bărbatul care m-a iubit


Draga mea, raza mea minunată, – te salut fierbinte! fie, că abia se ridică soarele de după orizont, sau zorile se trezesc ca să te cuprindă tandru de umeri, să se lase cald pe pieptul tău; cu o licoare cristalină să spele chipul tău luminos şi ochii frumoşi, şi prin ferăstruica ta deschisă să aducă o mică vară, stropirea valurilor de mare, şi prospeţimea pajiştii cu aroma mierii florilor de tei într-o celulă adezivă, iar ziua se va prelungi cu succes în sufleţelul tău gingaş, va înlătura grijile şi problemele. Tu doar priveşte lumea, ea te salută cu-n surâs, cu zâmbete de bun venit; eu vreau doar râsete să răsune prin buzele tale… Femeia – magia secolului, al sufletului mister, pe care nimeni nu-l va desluşi, şi cine ştie, cine o va înţelege… E ca un arc, ca un izvor pentru om, privind adânc, acolo, – bunătatea locuieşte, şi frumuseţea ei, o putere intransparentă… Tu eşti acea extraordinară, minunată, frumoasă, mai mult decât atât, chipul tău atractiv şi limpede ca roua de dimineaţă, – cuvintele mi se nasc de bunăvoie, atât de sigur şi convingător, ca să ţi le dăruiesc ca complimente gata, permanent, zeiţa mea eterică… Mereu voi continua să te iubesc…iubire eterna
Bună dimineaţa, rază de soare, creatură cerească, reîncărnată din vise fabuloase, un nor de dorinţe neîmplinite, un vânt din bunătate şi frumuseţe, o, cât de mult efort a depus natura, creând drăguţă siluetă, seninătatea zorilor de vară, Puritatea izvoraşului rece, căldură din lumina soarelui, o respiraţie proaspătă de ploaie, un mister straniu al ceţii şi senzualitate de rouă a dimineţii, – dulcea mea, minunată şi fabulos de frumoasă, – fie, ca fericirea să te mângâie peste margini, florile frumoase să-ţi îmbrăţişeze picioruşele; roua să-ţi spele chipul angelic, iar raza soarelui să te mângâie mereu, – mă închin în faţa ta, în genunchi, cu capul aplecat – sărut blând mâinuţele tale… Mereu voi continua să te iubesc!
Bună dimineața, draga mea, cea mai frumoasă fiinţă, timidă, delicată floare, tu eşti o bijuterie, eşti cea mai stralucitoare stea de pe cer; eu vreau disdedimineață să aduc la picioarele tale dragoste, gingăşie, sensibilitate și har domnesc, – un soare blând, și să păşeşti doar pe culori florale; crede-mă, tu ești cu adevărat frumoasă; fie, ca amărăciunea și resentimentele să te ocolească, și doar iubirea – eu o voi lăsa fără de protecție… Tu straluceşti cu frumusețe antică,- zeiță eşti precum te-ai şi fi născut; privirea ta intoxică neobişnuit, în ea e fericire, zâmbet, primăvară… Chipul tău deosebit, curat, ca roua cea de răsărit, mă-nvăluie… Cuvintele se nasc de bunăvoie, zeiţa mea nepământeană, din iubire pură… Mereu voi continua să te iubesc!
Bună dimineaţa, raza mea călduţă, – o floare, mai blândă ca catifeaua, – cu-n zâmbet ceresc; cu ochii de vis; Tu, eşti sărbătoarea frumuseţei veşnice! -un suflet cu flori de primăvară, parfumul ce ma-nvăluie; eşti îngerul trupesc, un inger excelent, cu luciul de soare eternal, velurul cu-n şir de stele în noapte, acea picătură de rouă în zori, – eu vreau să te trezeşti în fericire, şi ochii tăi să stralucească de bucurie… Să dispară lacrimile, rănile şi dorul, iubirea mea! Să ai mereu o dimineaţă bună… Iar eu, mereu voi continua să te iubesc! in nori
Bună dimineața, dragă iepuras, – blândă, frumos însorită… Eu atât de mult vreau ca doar râsete să răsune de pe buzele tale frumoase, ca tu să uiţi durerea și suferința, de altfel, ochii tăi să stralucească, şi sufletul tău să nu cunoască frigul şi tristeţea, ca fericirea să-ţi umple inima, și soarele să-ţi zâmbească dimineața, cu o zi senină, ca o grădină în floare, și norocul să zâmbească mereu cu lumina-i strălucitoare; fie, ca fiecare zi să aducă bucuria în flori, fără de tristeţe în ochii tăi minunaţi, iar zâmbetul tău frumos să iradieze fericire, ca o rază din zori! – Viață ta, ca un răsărit de mai, în fiecare zi s-aducă fericire în braţe, doar tu eşti o fiinţă vulnerabilă, esti mandră şi, mă pot exprima doar cu un singur cuvânt: – Tu esti Femeia și ești minunată! – Eu, mereu voi continua să te iubesc!
Sveta, luminoasă, delicată şi dulce floare, – O dimineață confortabilă, cu bunătate firească, din toată inima mea, îţi doresc! Fericire în suflet și-n privirea ta de foc, fie, ca să înflorească dorințele, visele, ca florile de câmp în primăvară; toate zâmbind dimineţei frumoase, şi tu, să zâmbeşti, nu te întrista înzadar… Iată am venit, noaptea la trei, şi îţi scriu imediat… Mereu voi continua să te iubesc! barba
Bună dimineața, frumoasă, blândă şi dulce meu pisoiaş, tu ești aroma florilor de liliac în mai, ești respirația fierbinte de vară; nu mai există în lume, nimeni la fel de frumoasă ca tine, cu ochii tăi minunaţi, – mă rog, fericirea să te mângâie ca un val de nisip, doar tu esti o floare divină, ești centrul universului… Grijile să plece la ivirea zorilor, durerea să nu te atingă și să te evite! – iar ochii tăi, un bazin adânc cu zâmbetul perlelor, cu înţelepciune deosebită; fie, ca norocul să nu te ocolească, sufletul să nu plângă, iar îngerul păzitor să fie întotdeauna cu tine… Şi eu, plecându-mă în faţa ta, în genunchi, doar ţie îţi dedic scrisori, cu toată dragostea mea, – ţie, o floare preafrumoasă. Mereu voi continua să te iubesc!
Draga mea, iubirea mea, bună dimineața! – un strop de rază solară, doamna mea unică, ești blândă ca o orhidee, în sufletul tău – sute de astre şi crizanteme, în ochii tăi drăguți – albăstrele cu minuni, – tu, de parcă ai fi configurată din flori, – un buchet de flori frumoase de pe tot pământul, tu eşti la fel de extraordinară, şi ca o rază, inocentă, – o lume întreagă e cuprinsă de a ta frumusețe și sentimentul de bucurie, cu prospețimea de rouă… Cu ochii tăi frumoși, uite, – se ridică în zori și primele raze ale soarelui ca să cuprindă totul în jurul nostru, și scânteia fericirii în privirea ta luceşte, pentru că ești frumoasă ca florile de câmp… Sărut gingaş chipul tău dulce, abia… atingănd mâinile tale… Mereu voi continua să te iubesc!
Luminiţa mea, soarele meu, bună dimineața, deschide ochii tăi frumoși, – căci zorile se ridică, tu, o frumusețe nepământeană, blândă, cu inima deschisă, tu ești cea fără de cusur și o dulce, esti o femeie de vis și muza poetului din mine, – în lume nu există nimic mai frumos decât frumusețea ta, minunea de minuni dintre femei, – o caldă respirație de primăvară, un izvor miraculos în deșertul cu nisipuri mișcătoare; o zeiţă neînfricată,- eşti briza valurilor marine, o rază aurie de soare, un câmp de flori; tu, un vântuleţ ce adie a speranţă, și fie, ca să nu te laşi atinsă de tristețe, în ochii tăi de vis! – Să speri, să aştepţi, să crezi! Că, merge înspre bine! Alungă amarul şi durerea, priveşte fericirea în faţă, – ea bate-n uşă… Tu doar zâmbeşte, precum zâmbeşti fermecător… Sărut dulce mâinuţele tale, privind adânc în ochii tăi, admirându-ţi chipul scump, pentru că tu eşti inspiraţia mea, zeiţa mea magică… Mereu voi continua să te iubesc! sveta
Luminiţo, raza mea luminată, iepuraşul meu solar, bună dimineața, blândă şi frumoasă, drăguță şi stacojie Floare! Fie, ca stelele să strălucească și luna să lumineze, pentru că tu eşti ca un trandafir, cea mai fermecătore din lume; eşti minunată! îmi pierd graiul în faţa ta… Excelezi ca o crăiasă, şi de fapt, tu eşti cea mai divină creaţie pe acest pământ, – cu tine se întâmpină zorile, se alungă mâhnirea, chiar şi furtuna anotimpului dispare, când răsari tu… Îţi sărut mâinile, prietena mea minunată! – te-ai scufundat în mintea mea, ai pătruns atât de adânc în sufletul meu şi mi-ai străpuns inima, cu privirea ta înţeleaptă, m-ai orbit, mă încălzeşti, şi nu mai pot fără tine, – separarea mă arde, – tu eşti aerul meu, respiraţia mea, frumoasa mea floare; în sufletul meu înfloreşti, clepsidraeşti sensul vieţii mele, îngerul meu… Toate ce au fost create pentru fericire, – ale tale să fie! Sărut cu drag ochişorii tăi, prin părul tău plimbându-mă cu o atingere blândă, pentru că tu eşti frumoasa mea, floarea mea stacojie, unica în această lume… Sunt doar cuvintele mele, care le dedic doar ţie… Te voi iubi până la moarte, şi după ea, la fel te voi iubi… (S.D.)
PS. Doar zece scrisori şi toată viaţa în faţa voastră… Dispariţia fizică a finişat continuarea lor, dar viaţa şi dragostea continuă prin ele… Dacă ar învăţa şi copiii noştri astfel de sentimente, am putea trăi mai liniştit…
Svetlana Vizitiu ❤


22 comentarii

Iartă-ne, Sofia!


Dorea să se mărite… Să fie fericită. Cu un soț și cu copii proprii… Provenea dintr-o familie de evrei asiguraţi cu tradiţii stricte. Părinţii Sofiei căutau pentru ea un mire să fie la fel de origine evreiască. Era ea o evreicuţă modestă, în tinereţe – foarte drăguță și deschisă, micuţă de statură, dolofană și cochetă gen Monroe. Se îmbujora imediat la o voce caldă şi se mândrea atunci când cineva îi făcea complimente… A făcut studii superioare, era deşteaptă, însă nu se încadra în lumea celor superiori, nu se ştie din ce motiv, simțea un discomfort în compania lor. Cu o naivitate secundă, cu multe întrebări fără răspunsuri, Sofia era foarte educată, amabilă și cucerea inimile prietenilor şi colegilor săi cu firea ei veselă, glumeaţă, sufletistă, și făcea lacrimi, atunci când auzea de suferința cuiva…

Nu era fericită, căci nu-şi găsea ursitul pe potrivă. Să nu fi fost tradițiile evreiești care o constrângeau, totuși ea le respecta strict. Cine știe, poate că se alegea ea cu vre-un rus sau moldovean: nu ducea lipsă de atenţie din partea lor… Deci, naţionalismul la mijloc, stereotipurile ăstea adânc înrădăcinate!  Sofia avea frică să nu iasă din voia rudelor, să nu le supere cumva. Visa oricum la un sortit inţeligent, educat și îngrijit, desigur, să fie și el îndrăgostit de ea… La început Sofia lucra contabilă într-un minister, unde mirii se roiau în jurul ei, dar se pare, că nu erau cei de care avea nevoie… Respecta cu strictețe tradiţiile impuse de cei de acasă…flutureSofia avea toate motivele să fie tristă. Iată, că şi fratele ei mai mic s-a însurat, avea deja doi copii şi locuiau aparte într-o casă din Chişinău. Părinţii ei aveau o casă bogată undeva la sudul Moldovei. Iar ea îşi ducea traiul la Chişinău într-o odăiţă de 11 m într-un cămin oferit de Ministerul în care muncea.

   Anii treceau, prietenele s-au măritat demult şi aveau interesele lor, iar colegele se schimbau una după alta din motive familiale, fie din cauza salariului mizer, și Sofia se simțea la fel de singurică… Dar se implica în orice campanie cu activități sociale: din plăcere sau din necesitatea de a comunica. Să fie mai aproape de oameni, ca să nu simtă atât de acut singurătatea. Cam pe-atunci, şi-a găsit în sfârşit un mire potrivit: era un evreu frumos şi inţeligent, şi unicul fiu la părinţi, drept că mai mic ca ea în ani. Sofia era atât de fericită! L-a văzut o dată în treacăt, aşa că nici vorbă să se sărute, ”Doamne ferește”… Îşi imagina, cât de fericiţi vor fi ei împreună, mama mia! Cum va fi ea cea mai frumoasă mireasă, apoi şi soţie gospodină! Nuntă ca-n poveşti, cu primul sărut impus de învitaţi, ”la un amar”… Ulterior, după nuntă, Sofia deja gospodină în casa lor, și timp de un an, în care cârpea şi prepara bucate pentru soţul ei… Că tot veni vorba, mirele sau soţul ei, cum se mai poate numi altfel un bărbat, – nu era clar din care motive nu s-a atins niciodată de dânsa. Ea ”credea”… că un bărbat vine la soţie, doar e capul familiei, că se cuvine să vină în patul femeii iubite, mai ales că era soție… El lucra, citea, mânca bucate preparate de ea, şi se pare că a uitat că există şi o altă relaţie ca între ”bărbat şi femeie”… Timidă fiind, sau de modă veche, Sofiei nici prin cap să-i treacă să-l întrebe direct, a prins peste un an la curaj şi s-a plâns părinţilor. Ce ruşine a simțit! Omul ei nu ştia cum se face treaba! Ulteior s-a produs divorţul fără mare tam-tam, că copii ei oricum nu aveau. Au uitat repede unul de altul. Și din nou, draga noastră Sofia tângea de dor şi singurătate…

Acasă, apoi ca de obicei, la serviciu. A mai apărut un mire la orizont, care într-o zi de naştere la un pahar de vin a adormit pe masa prietenilor ei. Ea s-a supărat pe el, că a făcut-o să se simtă ruşinată, dar apoi se amuza pe seama acestei amintiri… A aflat ulterior, că s-a căsătorit nu mult timp după asta, cu una la fel blondă, care i-a născut un fiu, şi care apoi a decedat de cancer. O fi fost el ursitul ei, cine ştie? Măcar un copil ar fi avut… Apoi, Sofia s-a transferat cu serviciul la o bibliotecă din centrul capitalei. La fel locuia în odăiţa ei de 11m. Avea grijă de sine să fie mereu coafată, machiată şi îmbrăcată la patru ace. Doar că bărbaţii… acum căutau mai tinerele… În sfârşit o veste bună: familiei lor li s-a oferit o şansă de a emigra în Israel. Fratele a vândut bine apartamentul lui, iar părinţii – casa lor de la periferie, şi temporar s-au mutat cu traiul la Sofia în odăiţa ei,  aşteptând între timp viză pentru a pleca împreună peste hotarele Moldovei.

În câteva săptămâni, fratele a fost ucis pe stradă, înjunghiat mortal, iar la înmormântare de sicriul lui s-au apropiat doi mafioţi şi au întrebat de văduva care stătea la căpătâiul sicriului: – El e? – Da, el e… – fu răspunsul. Şi nimeni n-a înţeles nimic… O fi fost crimă organizată? (se întreba Sofia apoi) După o lună, văduva cu ambii copii şi-au luat zborul spre Israel cu tot cu banii, promiţând că vor aştepta acolo buneii şi mătuşa lor. Sofia era disperată: scumpul ei frate si fiul părinţilor ei, unicul lor sprijin nu mai exista pe acest pământ. Toţi banii agonisiţi erau deja la văduvă, care, bineînţeles că nu-i mai aştepta; iar părinţii nu mai aveau unde pleca sau să se întoarcă (casa lor era vândută), deci, au rămas cu traiul la Sofia…

Zi de zi, Sofia, cu sufletul la gură, alergă de la serviciu acasă, şi îngrijea de părinţii ei bătrâni şi bolnavi. Odăiţa ei acum mirosea a medicamente, – le avea cutii întregi. Sofia pierdu orice încredere,  și speranţă, şi mai rău, – din energia anterioară. Era pustiită. Nu mai avea timp să gândească la viaţa ei personală. Treceau anii, se trecea şi ea: s-a conformat şi cu asta. S-a împăcat cu ideea, că nu vor mai ajunge în Israel, nu avea ce face, nimeni nu le oferea ajutor. Au devenit săraci şi netrebuiţi la nimeni. Nepoţii deja mari, nu se interesau de ei, iar văduva – fosta cumnată s-a recăsătorit la nici jumătate de ani după moartea fratelui ei. Ce interes să mai aibă? Părinţii de scârbă au decedat unul după altul, nu chiar demult… Ea, Sofia, în tot aceşti ani le-a fost fiică fidelă de bun ajutor, a avut grijă de ei depunând toată dragostea sa. Biata de Sofia, încerca acum să adune bani… ca să lase moştenire nepoţilor, care nu mai aveau nevoie de ea! Totuşi îi iubea: erau copiii fratelui şi nepoţii părinţilor ei! Neamul ei scump care a rămas!

Cât de mult se lumina chipul ei atunci când cineva îi acorda o atenție sau făcea cadouri, fie şi o haină purtată. Și ca un copil se bucura când cineva din colege achita pentru ea tichetul în troleibus. Așa simțea că cineva ţine la ea şi o respectă. La serviciu nu era observată nici ca profesionistă, cu toate că muncea cu multă staruinţă, ridica din greu cărţi, și de ce nu, uneori sperând să fie menţionată şi apreciată măcar cu un premiu bănesc, de care avea nevoie… Salariul era mizer, ea încerca să se descurce de fapt ca toate colegele ei. Cam aşa ducea ea traiul. Nevoită să-şi strângă cureaua, oricum le ţinea fetelor de companie, mai glumea ridicându-le moralul; în pauză de prânz servea colegele cu pârjoale foarte gustoase după o reţetă evreiască, așa cum numai ea putea să le prepare.

Câtă bucurie ia produs procurarea unui mobil… în rate, un Samsung cu taste: acum ea învăţa cu stăruinţă să scrie mesaj (sms) şi nu-i prea reuşea… Cum mai radia de fericire, atunci când cineva o telefona și discutau îndelung, si se auzea cum ea chicotea bucuroasă…

În continuare spera, să-şi întâlnească fericirea, – şi Aştepta! Doar trebuie undeva, să existe un sufleţel care s-o iubească! Cu care să împartă toate grijile şi bucuriile… În ajun de anul nou 2011, Sofia s-a plâns colegelor că are hemoragii, iar medicul ginecolog de sector era bărbat şi se simţea ruşinată să meargă la consultaţie. Colegele s-au indignat, desigur, şi cu toată insistenţa lor, Sofia nu a mers la medic… Apoi, a zis că se simte mai bine, în mai 2011 a pornit într-o călătorie la nepoţii din Israel, pentru o săptămână: în sfârşit, au binevoit s-o invite, fie din curiozitate, fie de milă, de parcă simţind că e pentru ultima dată…Le-a dus cadouri, pentru care împrumutase bani, – şi era atât de fericită! Aştepta să i se spună Bunicuţă, ca e aşteptată Acasă… Ulterior, a recunoscut unei colege, că de fapt, nimeni sincer nu s-a bucurat  de ea, acolo în Israel, nici nepoţii indiferenţi, nici cu atât mai mult, cumnata… Iar Sofia oricum, se mândrea cu ei şi-i lăuda… Pentru prieteni şi colege a adus de acolo cadouri, n-a uitat de nimeni…Tot în acea perioadă în 2011, pe 13 iunie de vineri, în drum spre serviciu ea se alunecă şi cade pe scările de după Catedrală Naşterii Domnului (str. Grigore Vieru) şi îşi rupe glezna. Cu o zi înainte o colegă a glumit mai în serios, că să nu vină la serviciu, că e 13 de vinere neagră, mai bine să lucreze cu schimbul într-o zi de duminică, însă Sofia n-a vrut… Fiind la pat cu piciorul în gips, ca urmare vreo patru luni a avut timp să reflecteze asupra sensului vieţii… Tresărea la orice voce, mereu în aşteptarea prietenilor. Recunoştea tuturor cu drag, că-i iubeşte! Era sinceră.

În continuare, Sofia lucră şi se împărţea cu părjoluţe gustoase preparate de ea. Şi când o colegă i-a propus să meargă în august împreună la sanatoriul Codru din Hîrjăuca, Călăraşi, ea, fericită, s-a pregătit ca pentru un voiaj de nuntă. Cu atât mai mult, că în ultimul timp nu se simţea bine şi avea nevoie de tratament. Se minuna acolo de oameni necunoscuţi, comunicând cu ei incontinuu. Se mira apoi, cum de s-a lipsit înainte de această societate, de placerea de a se odihni în mod normal? Nu fuse niciodată la o casă de odihnă sau sanatoriu în viața ei! Acum ea ducea discuţii îndelungate cu un avocat, cam de o vârstă cu ea, plimbându-se cu ore pe alee cu pini din Hârjăuca. În lipsa lui, ne tot întreba, dacă el nu s-a interesat de ea… Se simţea entuziasmată ca niciodată. Avea o motivație… La serviciu a revenit întinerită şi cu noi impresii de viaţă.

Acasă revenind, a fost telefonată de medicul de familie: să-i dea vestea cu rezultatele investigaţiilor, care s-au dovedit a fi foarte proaste. De altfel, au urmat sala de operaţie, radiaţia… Doar pentru o lună a revenit la serviciu… Se părea ca viaţa merge înainte… Dar… metastaze, raze cu ultraviolete, şi în 15 februarie 2012, chiar în timpul primului curs, i-a cedat inima… N-a rezistat! Nici în jumătate de an!.. Și cum se face la moldoveni în spitale: vine o asistentă instruită şi informează pacienta: cică, trebuie sa dai ”atâta” unui medic, şi – altuia la fel ”cam atâta”… Ulterior, s-a descoperit că chirurgul, doamna care a operat-o s-a ales cu 350 de dolari, iar asistenţii, respectiv cu 100-200 dacă nu mai mult. Alţi medici cereau câte 100. Medicamentele, desigur, erau procurate din cont propriu… Asistentele medicale îşi făceau obligaţiunile, și nu fără ca ea să le fi achitat serviciul. Poliţa de asigurare nu are nici o valoare, şi dacă aminteşti de poliţă, medicii râd în faţă! Sofia nu avea de unde aduna mai mulţi bani, şi tăcea şi răbda sărmănica, constrânsă de circumstanţe, tot împrumutând cu greu banii… Credea cu naivitate în medici… Cel mai straşnic s-a dovedit că nu avea cancer uterin, uterul fiind deja extras… Eroare medicală! Avea cancer intestinal, iar medicii n-au binevoit să se împărtăşe cu ea despre descoperirea în timpul operaţiei… Banii au luat, şi ştiau ca ea va deceda… Astfel, a murit în neştiute…

Ştiţi, cât de mult voia să trăiască şi se ţinea de orice speranţă, de orice firicel?..

Iartă, Sofia, societatea asta fără de leac!

În memoria Sofiei Finchel’.


Un comentariu

Maxime: Totul e încă înainte!


asae* De An Nou trecut, am refuzat de Olivier; în acesta voi încercă să mă abțin de mandarine: e necesar să aflu, de ce mă simt atât de rău de 1 ianuarie…Imagine

* Eu aparțin acelei generații, care cu creionul desena liniar pe marginile caietelor în linii și în pătrățele… Cât de ușor era înainte: luai un ziar si mergeai la WC… Iar acum, de parcă mergi într-o expediție acolo: laptop, iPad, două telefoane mobile…  🙂

* Adesea un prieten îți oferă nu mâina, ci o labă!geanta veche

* Judecând după faptul, că magazinele noastre sunt inundate cu produse ”identice naturale”, autoritățile aprobă și consideră acest lucru absolut normal! Ar fi corect, și în concordanță cu privirile lor, să se permită cetățenilor să achite astfel de produse cu bani foarte asemănătoare cu cele autentice!

* Mai bine să faci ceva frumos, decât să vorbești frumos.

* Înzadar credeți, ca înțelepciunea este privilegiul celor mai vârstnici: un nemernic nici cu anii nu devine un înțelept – el devine un dobitoc bătrân…anim

* Unica mea vină: trei sferturi din viața mea am crezut că totul e încă înainte!

* Șeful vine la serviciu în noul său BMW șik… – Frumos automobil –  a spus poporul. – Ei, bine! – a spus șeful, observând admirația celuilalt… – Muncește, în continuare, fără să-ți jelești brațele și să-ți economisești timpul, și – în cel mai scurt timp, eu voi avea o rablă și mai abruptă! getImage (2)

* O femeie știe mereu ce să întrebe atunci cand nu știe ce să răspundă! 

* Apofeoza lenei masculine – e să mănânce supă direct din castron fără să-l scoată din frigider!

* Dacă doriți să induceți un paranoic în boli, – de fiecare dată când el întră în odaie, spuneți-i: ”Dar noi, tocmai despre tine vorbeam!”

* Ar fi bine de cu seară să pui la încărcat un portmoneu: dimineața te scoli, și – e plin-bucsit cu bani!

* Aveți deja 40 de ani? Vreți să vă fie admirată mereu tinerețea? – Spuneți, ca aveți 60!perla

ann3

* Cine lasă o viață în urmă, acela nu moare.

* A sosit un moment ciudat al anului: dimineața-i noapte, seara-i – noapte…. Iar ziua eu lucrez…  😦

* Persoanele cele mai vesele – au și cel mai trist suflet..

* Studenți, înscriși la Medicină, – studiați, vă rog!getImage (14)

* Unicul loc, unde ești așteptat, crezut, iubit și iertat – e casa în care locuiesc părinții tăi!

* Mi s-a spus, că trăiesc în lumea fanteziilor mele… Mai să cad de pe scaun!.. 🙂

* Svetlana Vizitiu