Andrei Colţa, lector, videograf, martorul ultimului deceniu al epocii sovietice

La examenul de admitere comisia i-a poruncit… să latre ca un câine, şi-atunci a realizat că doreşte să facă altceva în viaţa lui… O personalitate dezvoltată multilateral cunoscând cap-coadă cu ce se mănâncă audiovizualul. Omul din umbra aparatului de filmat, cel care pune în evidenţă zeci de personalităţi în lumina reflectoarelor ajustate, cu certitudine, şi un personaj dezvoltat multimediatic, pentru care calitatea e cuvântul cheie în orice activitate, şi în munca pe care o realizează. O face cu dăruire de sine, foarte atent la cele mai mici detalii. Primul film a lui în calitate de cameraman, şi nu ca asistent, este celebra lucrare a maestrului Gheorghe Urschi: ”Fenta”: ”Cu domnul Urschi ne-am cunoscut la agenţia de publicitate şi el chiar a dorit să colaborăm, oferindu-mi o notă în plus de încredere”…

Este Аndrei Colța, de origine din fermecătorul sătuc Fîrlădeni, Hînceşti. Mai în glumă, mai în serios, recunoaşte că a reuşit să fie martorul ultimului deceniu al epocii sovietice şi că dacă ar fi să apară pe paginile wikipedia, ar spune despre sine cam aşa o biografie: ” Timp de 3 ani am crescut la ţară, apoi cu familia ne-am mutat la Chişinău. Tatăl meu Ştefan Colţa pot să spun cu mândrie că a aprovizionat o bună parte a locuitorilor din Moldova cu apă potabilă, fiind de meserie geodez implicat la săparea fântânilor arteziene. Despre tăticul meu ţin neapărat să menţionez că a avut o misiune de lucru la staţia nucleară Cernobîl, unde şi-a supus viaţa şi sănătatea pericolului. Mama mea Zinaida a lucrat la cel mai mare combinat de carne din ţară. Zece ani am fost cetăţean al URSM formându-mă ca octombrel şi pioner, dar nu am reuşit din păcate sau din fericire să ajung comsomolist.

Motto: ” Trăiește-ți viaţa ca şi cum fiecare faptă a ta ar deveni lege universală.” (Immanuel Kant)

”Încă de mic doream mult să devin micro-chirurg oftalmolog, – vine cu detalii Andrei Colța, –  fiindcă personal aveam probleme de sănătate cu ochii şi doream vindecându-mă pe mine să reuşesc să lecuiesc multă lume. În clasa a şasea m-am transferat la Şcoala de arte Valeriu Poleacov unde am studiat Actorie. Viaţa mea era legată de artă, am îndrăgit muzica. Învăţam să cânt la pian, acordeon şi chitară. Eram atras şi de educaţia tehnologică. Fiind un elev activ şi năzbâtios  pot să mă mândresc nu doar cu note de 10, dar şi… cu geamul spart la şcoala în urma unei lovituri a mingii de fotbal. Dorinţa de a ajunge un mare microchirurg m-a motivat să aleg profilul biologie-chimie, dar atracţia pentru tot ce este legat de artă care îmi era deja mai aproape de suflet mi-a schimbat cursul viselor. În anii de liceu îmi plăcea să fac poze şi să organizez spectacole. Ţin minte că profesoara de la Școala de Arte mi-a spus un lucru pe care nu îl voi uita niciodată: ”Ar fi bine să devii cameraman!”. La început nu am atras atenţie acestei expresii ce s-a dovedit a fi una profetizată . Pe-atunci când eram elev, părinţii mi-au procurat un aparat foto datorită căruia imortalizam cele mai importante evenimente din viaţa mea şi a persoanelor din preajmă.”

Astfel, a continuat studiile şi a început să câştige primii lui bani… După absolvirea liceului a avut şansa să înveţe meseria de păpuşar teatral, dar la examenul de admitere comisia i-a poruncit… să latre ca un câine, şi-atunci Аndrei Colța a realizat că doreşte să facă cu totul altceva în viaţa lui… A simţit-o. A refuzat medicina şi chiar actoria, ascultând de sfatul mentorului Pavel Cerbuşca.  Ajuns la USM, Facultatea de Filosofie și Psihologie care era una promiţătoare, a studiat pe-ndelete psihologia, filosofia, sociologia şi pedagogia. În anii de studenţie îşi dorea foarte mult un calculator, dar nu pentru jocuri video: ”La noi, în familie exista dificultatea de alegere în a procura un calculator sau automobil?! A învins calculatorul care şi-a răscumpărat investiţia ajutându-mă să câştig cinstit primii bani prin creare de grafică și dactilografierea textelor.”

Dupa absolvirea studiilor la facultate era problematic să găsești un loc stabil de muncă. La prima etapă, Andrei s-a angajat la o editură de cărţi, unde activa în calitate de designer. Reuşea cu machetarea cărților, partituri muzicale scrise de compozitori renumiți, le introducea în calculator, şi ulterior la tipografie. Se ocupa și de machetarea cărților pentru Direcția Cultură a Primăriei mun. Chișinău. Avea doar 22 de ani, şi pe lângă munca la editură, el filma la petreceri private (nunţi, zile de naştere şi cumetrii). Iniţial, nu cunoştea bine meseria de cameraman, dar pe parcurs, graţie faptului că adoră arta fotografică şi din experienţa prietenilor care demult se ocupau cu filmări, Andrei a însuşit repede această meserie prorocită cândva de o profesoară. Următorul lui job a fost ca ”asistent de cameraman” la agenţia de publicitate ”Compal”. Acolo a învăţat să filmeze şi să editeze imaginea mult mai aprofundat.

A înţeles că meseria de cameraman nu se învaţă, ci se fură: ”Meseria se ”fură”, dar  principiile de bază şi regulile de aur trebuie învăţate. O bună teorie te ajută să înțelegi de ce o aplici în practică. În timp scurt am reuşit sa iî fac pe studenţi să însuşească, şi ulterior, chiar aş fi mândru dacă îmi vor fi colegi pe platourile de filmare. Tot odată, mergem în teren unde toţi studenţii mei au posibilitatea să exerseze cu camera şi aparatul foto. E cu mult mai eficientă această abordare decât să faci la început multă teorie, pentru că tehnologiile informaţionale au evoluat considerabil, şi devin tot mai accesibile pentru viitorii operatori şi editori de imagine. Angajotorii de multe ori solicită materiale montate şi cei mai sârguincioși studenţi îşi pot realiza un portofoliu reuşit încă de pe băncile universitare”.

Cariera de cameraman TV a început-o la postul local de televiziune EUTV, unde foarte repede s-a integrat în procesul de muncă: ”Bazele de filmare mi le-am format la agenţia de publicitate. Încercam să fiu atent la detalii pe alocuri încercând să fiu cât mai perfecţionist. După EUTV am activat la DTV, apoi la Prime unde m-am implicat în emisiunile, pe care le urmăreau pe atunci toată ţara: ”Fabrica de staruri” şi ”Jdi menea”. Filmam chiar şi în teren pentru ştiri. Îmi amintesc de inundaţiile la Cotul Morii şi Nemţeni, unde am reuşit să cunosc diverse destine umane mai puţin fericite. Din cauza crizei economice şi politice, s-au anunţat reduceri de cadre la televiziune, iar eu am plecat de bunăvoie pentru a oferi posibilitatea tinerilor începători să muncească, fiindcă eu ştiam că o să îmi fie mult mai uşor să găsesc de lucru. Am fost invitat sa colaborez cu IREX deja în calitate de expert” producţie media şi director de imagine”. Primeam ştirile din varia regiuni şi le editam, le ajustam culorile, ulterior difuzate la postul televiziunilor locale ”AiciTV”. Am reuşit cu echipa mea de la zero, să punem pe picioare un studio TV. Paralel, făceam cursuri pentru cameramanii din alte regiuni, inclusiv la CIJ, le ofeream traininguri, care prevedeau o instruire teoretică şi practică”.

În anul 2015 la ULIM, graţie fondurilor  externe donate din Uniunea Europeană, ”catedra de jurnalism şi ştiinţele comunicării” a fost dotată cu echipament necesar pentru practica studenţilor. Iniţial, Andrei Colţa a fost invitat ca expert, pentru a amenaja studioul universităţii. În timp record, a reuşit să construiască un ”studio laborator de foto şi video” pentru studenţi, care zilnic îi solicitau echipamentul pentru a realiza în practică diverse reportaje mass-media. I s-a propus să predea studenţilor cursul ”Atelier de creaţie”: ”Consider că orice universitate ar trebui să aibă un astfel de modul. În Moldova nu sunt pregătiți specialişti în acest domeniu, facultăţile de jurnalism trebuie să ofere direct şi nemijlocit cunoştinţe practice”.

Cândva dorea să creeze o şcoală TV pentru viitorii cameramani: ”Nu poate fiecare să apară în faţa studentului sau a unui auditoriu şi să explice cu lux de amănunte despre această meserie şi chiar să insufle oamenilor dragostea pentru ea”. De multe ori se împărtășește cu experienţele acumulate, şi rămâne satisfăcut atunci când vede că cineva se realizează. Îi place să ajute, să îndrumeze mizând pe o critică constructivă. ”Des vin cu mesaje critice dar apreciez  când sunt criticat la justa valoare”. De obicei, nu stă fără să facă nimic, întotdeauna se documentează cu informaţii noi, pentru a le oferi tinerilor entuziaşti viziuni cât mai perfecţioniste.

”Nu poţi să te consideri profesionist în media necunoscând celelalte elemente aleatorii. Un specialist  trebuie sa cunoască de toate. Uneori, ai nevoie de o grafică sau titre specifice inclusiv redactarea audio. Să reuşeşti să fii chiar un designer. Nu poţi realiza un produs calitativ în timp restrâns şi vei fi nevoit să învestești financiar în serviciile specialiştilor, care pot să solicite nişte preţuri exagerate. Cert, că atunci când eşti pasionat de meserie uiţi de oboseală. Serveşti o cafea, ieşi la o mică plimbare la aer curat. Comunicarea cu fiinţele dragi iţi încarcă bateriile energetice”

A lansat proiectul ”AndyStudio”: ”Noi lucrăm pentru imagine. Imaginea lucrează pentru Tine.”  Are aşteptări colosale, şi depune zilnic mult efort şi suflet în acest proiect. Serviciile studioului se află abia la faza incipientă, dar dorinţa de a lansa acest studio profesionist îl macină demult: ”Scopul e unic, fiindcă se orientează pe doleanţele clienţilor noştri pentru care vom realiza spoturi sociale şi comerciale, videoclipuri, scurtmetraje de ficţiune, filme documentare, şedinţe foto şi multe surprize plăcute la preţuri accesibile”.

Hobby şi timpul liber. Ii place munca manuală în special să creeze mobilă. Începe cu designul, apoi merge la fabrică după  materie primă, şi ulterior chiar o asamblează. La moment, încearcă să înveţe a picta icoane. Când e cald afară merge des la bazin.

Obstacole în realizarea producţiilor video şi cum pot fi depăşite: ”Comanditarul lucrării trebuie să înţeleagă corect ce reprezintă un produs cu adevărat calitativ. Mai pe înţeles, – ”socoteala de acasă cu cea de la piaţă” nu coincide mereu. Oricum, eu rămân optimist şi sunt ferm convins că toate problemele cu timpul se rezolvă. Accentul special, eu îl acord pentru atractivitatea scenariului. Este dificil să aduni o echipă de profesionişti la noi, în ţară. Lumea profesionistă este deja implicată şi suprasolicitată. S-au strecurat mulţi amatori care pun accent pe cantitate, şi pentru a obţine cât mai uşor un profit. Afectaţi de criză, majoritatea oamenilor nu sunt pregătiţi să investească într-o lucrare serioasă cu diverse efecte speciale, care într-adevăr merită un buget adecvat.

Aici e mai trist. Ce îl motivează să rămână la baştină spre deosebire de mulţi colegi care au emigrat? – ”Familia mea, rudele de care nu vreau să mă despart şi de speranţa, de a genera lucruri bune la mine în ţară. Poate chiar să creez o industrie media”.

Post Scriptum: Nu a reuşit să vindece cu bisturiul ochii oamenilor, dar prin intermediul imaginilor creative ce le realizează şi prelucrează zilnic, face tot posibilul ca producţiile lui să ajungă nu doar la ochii privitorilor, ci şi să pătrundă în inimile acestora. E plăcut să comunici cu un profesionist care cu multă dăruire şi pasiune imortalizează amintiri şi de la care ai mereu ce învăţa.

 

(Interviu de Alex Statnîi, red. S. Vizitiu) ❤

Irina Staver: ’’Cred în lumea noastră, în cea care trăim’’

Probabil, că veţi întreba, cum e posibil că această fată reflectează asupra vieţii umane precum un om cu experienţă la cei 26 de ani ai săi? Irina Staver, o persoană inteligentă, modestă, dar ambiţioasă şi perseverentă, foarte pozitivă, şi, se pare că ar fi trăit numai bucurie, încântare, şi vede toată lumea în roz: buni, minunaţi şi inocenţi… Dar nu e chiar aşa: la fel, ca oricare om obişnuit a cunoscut semnele invidiei, răului, izolării de sine încă de când a început studiile la şcoală. Nu crede în perfecţionism, cert e că dintotdeauna s-a stăruit să facă lucrurile cu maximă grijă, cu dăruire şi frumuseţe, ceea ce nu poate să placă tuturor, stârnind şi reacţii contradictorii. Nu poţi fugi de invidia umană, eşti nevoit să te lupţi cu ea de una singură, cu înţelepciune, fie să te resemnezi continuând să faci fapte bune, urcând la munte printre stânci şi flori: asta-i viaţa! Fericirea ei supremă: Dumnezeu şi părinţii ei – Liviu şi Ala. Lor li se dedică totul, şi partea cea mai luminoasă din firea Irinei, – care inspiră, încălzeşte şi iubeşte…

Nu este omul stereotipurilor, nici omul rețetelor, cu atât mai puțin a celor de viață. Dar are şi ea unele reţete, şi cu siguranţă poate spune doar ceea ce simte şi crede: unele concepţii înţelepte formulate încă de clasici, generate de urmaşi, şi pentru cineva, devenite individuale ca lecţii de viaţă. Esenţial e: ‘’să nu ne pierdem pe noi inşine, să nu ne pierdem condiția umană cu toate valorile ei de bază, să putem ierta de fiecare dată, să putem iubi și dărui, și să așteptăm dacă, într-adevăr, credem că acel lucru  merită… ‘’răbdarea’’ noastră’’. Este conceptul Irinei Staver, cu o condiție necesară în luptă cu viața și cu vacarmul zilelor prezente, ‘’Să credem în lumea noastră, în lumea care trăim!’’

Prima ei amintire la propriu, Irina începe cu luna mai, ziua a zecea, a anului 1990. ‘’Amintire a familiei mele despre mine, nu și a mea’’. Cu primii paşi făcuţi de ea la zece luni de viaţă, chiar de ziua de naştere a mamei sale:’’Știți, când ești încă atât de mic, nu ai încă resurse financiare să-i cumperi mamei un cadou, dar o poți face să plângă de fericire văzându-te Om pășind pentru prima dată în viață.’’

’Așa precum fluturii se ascund în flori, astfel și noi, oamenii – în povești’’  Iubeşţe copiii și ei o iubesc pe Irina. ‘’Avem întotdeauna ceva a ne spune, iar dacă nu ne vorbim, ne zâmbim sau ne spunem povești’’. De altfel, una dintre marile ei pasiuni sunt poveștile relatate sau citite duios, cald şi înțelept, celor mici’’. Adoră, în special, fetițele, – lumea lor o fascinează și-i place să-i facă să zâmbească. Nu este încă căsătorită, și nici copii nu are. Crede că pentru o viață de familie ai nevoie de o altfel de pregătire, mult mai serioasă, – e nevoie de o ’’coacere a sinelui”. În cazul ei, spune că simte ’’că nu are să vină decât pe la 30 de ani, chiar dacă deja mă simt de parcă aș avea toți anii trăiți’’…

Prima dragoste, cea cu fluturi în stomac, a venit mai târziu, la 18 ani. S-a început, şi continuă la fel, în familie. O Dragoste de cristal sau de porțelan, o dragoste copilăroasă din acelea care te face să te simți mereu cu ușă în Rai. Când povestea finişează, ușa se închide brusc și tu aterizezi pe pământ. A fost sincer și frumos pentru toată viața. A rămas la fel, în pofida dezamăgiri în El, cu prima mare trădăre şi infidelitate cu prietena ei cea mai apropiată… În fond, tema despre bărbați este cea mai grea pentru Irina, nu vrea să vorbească despre ei. ‘’De fiece dată, în locul cuvintelor, mi se așează pietrele, pentru că au urmat și alte dezamăgiri. Eu știu una, şi există o certitudine în viața mea, – acel bărbat va avea neapărat ceva din tatăl meu: noblețe, respect, înțelepciune și putere de a decide orice și oricând va fi nevoie’’.

Prietenii. Spune, că ea cunoaşte bine oamenii, și ei o cunosc pe ea: ’’Aceasta numim prietenie sau, nu numim’’. În ceea ce o privește, nu crede că are mulți prieteni, deși așa s-ar părea. Nu îşi doreşte acest lucru fals. Prietenii, în realitate, are foarte puțini, dar buni. Ea crede în prietenie doar atunci ’’când așa-zisul prieten e întotdeauna bun și sincer cu tine, receptiv și intuitiv la momentele tale, și de bucurie, dar și de suferință, se interesează de tine, și ar face într-adevăr tot ce poate să te vadă bine și senin. În caz contrar, există cunoștințe și oameni cu care viața, pur și simplu, te-a intersectat. Există, și Oameni-Lecții’’. Până nu de demult, îşi făcea mai ușor prieteni, acum a devenit mai cumpătată, pentru că și lecțiile de dezamăgire au devenit mai frecvente și tot mai durute. Nu poartă pică nimănui, deoarece, sunt ei, ’’oamenii-lecții’’ de la care ai ce învăţa, de bine sau rău…

Pasiuni. Momente de răgaz şi liniște, Irinei place să le umple cu multă armonie, conexiune cu natură și oamenii cei mai dragi. În funcție de lungimea clipei libere, alege evenimentele și locuri noi care o inspiră, fie, pe cele vechi, care-i reâncarcă Universul. Uneori e ceva pierdut, dar ca urmare, regăsit…

Citeşte multe cărţi, dar şi le mai scrie. Uneori. Până acum are lansate două volume de poezii și proză, urmează și al treilea volum în curând. Primul volum, “Odă Poeziei”, conține poezie pură, este prefațat de Nicolae Dabija, editat și apărut pentru prima oară la editura „Nicora”, București 2013, unde a fost și lansat prima dată. Se aminteşte că, în acel prim cuvânt al autorului, scria:’’Eu cred că poezia este numai artă, este însăși viața. Prin această plachetă de versuri, nu-şi doreşte decât să ajute pe cineva, să poată tămădui răni, care nu se văd, dar se simt, să încerce o reînviere în oameni, și mai cu seamă, în cei mai tineri. O deschidere către valori, care i se par autentice, durabile, veșnice: mamă, părinți, iubire, țară, poezie.”

Citeşte în timpul liber, cu serile, în parc sau în orice alt loc decât acasă, şi niciodată în pauze de masă la servici. De altfel, Cartea, pentru Irina merită toată atenția. ’’Mai întâi mă eliberez de negativ, de toate problemele’’, și atunci îşi permite să ia o carte în mâini.’’Cartea, mai ales, cea bună, cere un soi de intimitate, dacă vreți. Pentru că ea se vrea să fie înțeleasă, mai înainte de toate, nu doar citită’’, – spune Irina. Acum, ea citeşte toată opera a scriitorului ei preferat din Basarabia, Nicolae Dabija, începând cu ’’Tema pentru acasă”:’’Înțeleg de ce a ajuns a fi tradusă și în China, e o Capodoperă’’. Adoră Jurnalele, cartea preferată a ei rămâne a fi de Oana Pellea (’’e despre viață, despre Tot’’). A citit şi are toate cărțile de Mihaela Rădulescu, – cărți motivaționale, cărți care inspiră, de ’’Profil Jurnalistic’’, bineînțeles, şi cărţi cu poezii, inclusiv. Aruncând o privire la raftul de sus din odaie, observă şi cărţile cu poezii proprii. Le recomandă cititorilor cărți reale, cele care pot fi ’’atinse, răsfoite din toate părțile și în care îți poți face și însemnări. Sunt cărți adevărate, poate, la fel ca și oamenii’’.

O carte cu adevărat bună, de regulă, într-un loc liniștit, în brațele calde ale verii, o predispune la pozitiv și frumos. De asemenea, de mică fiind are pasiune pentru o lume necunoscută, misterioasă și, mai puțin, accesibilă sau explorată de către oameni. În acest sens, documentarele bine realizate, oamenii dotați cu altfel de puteri, dar și expedițiile cosmice, aduc curiozitate, cunoaștere și deosebită plăcere. De altfel, Irina visează la o expediție cosmică, fără glumă.

Destinații turistice din Moldova. ‘’Casa bunicii’’, și, în general, locurile mai bogate cu iarbă verde, prospețime și mai utile pentru sănătate’’. Pe lista locurilor vizionate și îndrăgite de Irina, se regăsesc Orheiul vechi, Mănăstirile Moldovei și, în special, Mănăstirea de la Curchi; ca urmare, satul Lozova, vinăriile din beciurile de la Cricova și Mileștii Mici, satul Vatra (cariera Pruncul, la 10 km de Vatra), Țîpova, Saharna, Soroca. ‘’Destinații turistice în Republica Moldova sunt, și încă avem multe, însă, pe lista celor recomandate, sunt cele dintâi’’

Vorbind de job, cel de acum, și cele din trecut, Irina a fost dintotdeauna o persoană universală: jurnalistă ‘’mai puțin a presei scrise și mai mult a radioului și a televiziunii’’ – (Radio Moldova, Radio Moldova Tineret, Radio Național FM, Radio VoceaBasarabiei, TV Moldova 1 , emisiunea “BunăDimineața”). A făcut divertisment, și muncă de manager, de prezentatoare, de scenarist și autor de programe. Dacă cu adevărat îi place ce face, se implică totalmente cu dăruire de sine. La fel, ca în poezie și în meserie, Irina preferă să înceapă de jos, de la pereții albi și goi, să dea ea culoare, o viață, pe care crede că o merită. Așa cum s-a întâmplat, bunăoară, și la Național FM. A găsit niște ziduri albe, la propriu și la figurat, şi în câteva luni, le-a umplut cu oameni talentaţi, dedicați, profesioniști plini de speranță. Din păcate, viața job-ului la radiou nu a fost prea lungă, dar experiența și oamenii de acolo, au însufleţit-o pentru totdeauna cu optimism..

În continuare, Irina Staver vine cu noi realizări, lucrând și dezvoltând un proiect de profil educațional. Primele încercări, de probă au fost meditațiile online de pregatire pentru Bacalaureat, o platformă numită sugestiv “La un click de BAC”, menită să încurajeze și să le demonstreze elevilor, că există viață și după BAC, și că etapele de pregatire pentru examene, presupune muncă și motivație. Deocamdată, nu ne poate spune prea multe, pentru că urmează niște schimbări, dar ea speră să fie de bun augur!

Recomandă şi doreşte multă fericire oamenilor! – Irina, şi noi suntem cu tine… într-un pas şi ceas bun! Să fii fericită! Baftă şi reuşite în viaţă!

❤