Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


7 comentarii

Andrei Țigănaș:”Întrebați-vă ce ați face dacă ați mai avea o zi de trăit…”


 ”Și tu, putoare ordinară, ce ai de gând să miști azi? – Vă mulțumesc că existați! Mă motivați în tot ceea ce fac.”

    Tot ceea ce i s-a întâmplat în viață, sau a generat Andrei Țigănaș cu mâna lui, a avut un sens și o logică:”Fără puzzle-ul pe care l-am construit în aproape 33 de ani (vârstă spirituală) nu aș fi ajuns aici.”

Un model de înțelepciune, de inteligență, plin de energie, se avântă în muncă cu o deosebită plăcere, cu un har minunat de a comunica cu oamenii, de altfel nici regrete n-are, totul merge ca și cum ar fi după voința lui. Are noroc de o familie cu oameni pasionați: părinții cu foarte multă personalitate, dedicați și profesioniști de la care învață foarte mult în continuare. Și chiar acum, la Cluj, soția lui Corina trage tare cu Jazz in the Park 2018: un eveniment muncit care aduce valoare multă în oraș… Când s-au cunoscut, erau colegi de serviciu și participau la aniversarea de 50 de ani de Radio Cluj. A dansat primul vals cu soția în urmă cu zece ani: are emoții în continuare pentru că curând ea îi va naște primul lor baby! În timpul valsului DJ-ul petrecerii, Merca Marius, a strigat la microfon:” Țigănaș, e vals, nu tango!” Amintiri frumoase, prezentul la fel, și Andrei rămâne același soț iubitor și fidel, precum și un flăcău foarte vesel și amuzant, încă și motivat să schimbe lumea. 

În dragoste trece prin etape și se reinventează periodic. Dragostea pentru soția lui, de exemplu. Ea a arătat într-un fel în 2008 când a cunoscut-o, alt fel în 2011 când l-a urmat într-o lungă călătorie în Spania, și mai alt fel în 2014 când a acceptat să-i fie nevastă și cu totul altfel acum când poartă în pântece un copil. ”Sunt texturi și niveluri diferite de dragoste pe care le descoperi în unghiuri variate. Dragostea e un sentiment viu, un perpetuum mobile.”

Sunt ”sculptor de voci”. Trăsnită meserie. 🙂 Mai precis, îi ajut pe oameni să aibă o dicție mai bună, voce lucrată și plăcută, să aibă competențele necesare care îi transformă în buni oratori. Țin cursuri și sesiuni 1 la 1 on-line. Îmi revărs aici experiența de 13 ani din radio, televiziune, actorie, prezentări publice, de la catedră și din advertising. Toate etapele din cariera mea m-au pregătit pentru meseria pe care o fac acum. Cu noua mea meserie simt că mi-am găsit rostul. Viziunea mea e o comunitate de oameni care transmit energie, încredere și pasiune atunci când vorbesc. Oamenii carismatici, buni oratori devin lideri, iar liderii atrag resurse și trezesc oamenii.”

Face la propriile lui traininguri combinații inedite între Sirtaky și bătuta pe loc:”Este evident că „talentul” meu dă pe afară în aceste condiții… Când îi văd pe toți cât de consecvenți și serioși sunt în tot ceea ce fac, îmi pun, mereu, tradiționala întrebare:”E ca și cum dacă nu ești manechin poți să te îmbraci liniștit în zdrențe”

La București, în aceste clipe, tatăl său își încheie mandatul de președinte al Ordinul Arhitecților din România. Se termină opt ani în care a muncit foarte serios și Andrei zice că a făcut diferența. Are și un frate student la medicină:”E un tip foarte bătăios care a ales să nu stea deoparte, ci să se implice în proiecte studențești. Își cere drepturile cu voce tare, inteligent și documentat. Nu i-a fost frică nici să meargă în Parlament și să se ia la trântă cu aleșii într-o speță legată de educație.” De maică-sa nu spune nimic:”Se promovează singură pe Facebook, bloguri, cărți, interviuri și alte cele.” E vorba despre celebra Otilia Țîgănaș, medic, bloggeriță, și, apropos, a fost recent protagonistă a Clubului ”Impresii din viață și cărți” desfășurat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu din Chișinău.

Bunicii din partea mamei sunt basarabeni refugiați. Bunica s-a născut în Cetatea Albă, iar bunicul care e încă în viață, provine din cunoscuta comună Tatarbunar în care a avut loc o răscoală țărănească în anii ’20 (sec.XX) Bunica lui, rusoaică, s-a născut Svetlana Bondarenco și a murit Stela Chiran. Și-a schimbat prenumele dintr-un motiv practic. După refugiul la Arad mai nimeni nu putea să o strige corect. Vecinii și prietenii ardeleni îi stâlceau numele de fiecare dată când o chemau. Îi spuneau ba „Zeclana”, ba „Ză-vetlana”. O deranja profund lucrul ăsta, așa că și-a ales un nume ușor de pronunțat în vestul României: Stela.

Bunicul e român, medic veterinar, fiu de notar. Este autorul celui mai bun pește la saramură din univers. Nicio cherhana de pe malul mării nu îl poate egala. Tot el l-a învățat pe Andrei să înoate, să meargă cu bicicleta și să asculte muzică simfonică. Pe ceilalți bunici, părinții tatălui, nu i-a văzut niciodată. Au murit înainte ca el să se naște și au rămas doar pozele.

”Știu doar că bunicul Țigănaș a fost la Cluj coleg de liceu și clasă cu actorul Florin Piersic”. Pe bunica Țigănaș o chema Corina, exact ca pe soția lui Andrei. L-a marcat coincidența. Tatăl lui Andrei locuiește în apartamentul în care ei au trăit, casa lui părintească:”Când pășesc acolo simt prezența bunicilor într-un mod interesant. Mi-aș fi dorit să îmi imaginez cum sunau vocile lor, dar nu există înregistrări audio sau video cu ei.”

Andrei a absolvit la Arad același liceu pe care l-a urmat bunicul lui, cel care face pește la saramură. Studiile universitare le-a făcut la Cluj, la Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Administrație Publică. Are un doctorat în marketing tot la Cluj, la Universitatea Tehnică.

Meseriile părinților sunt interesante, dar nu pentru Andrei. Nu a simțit atracție nici pentru planșele trase în tuș, nici pentru halatul alb sau stetoscop:”Pe mine mă atrăgea de mic meseria bunicii mele”. Svetlana (Stela), a fost profesoară de biologie la un liceu până în 1989 când s-a pensionat.

”Simțeam că nu e ceva mai frumos pe lumea asta decât să întri la oră și să conduci elevii spre un nou capitol sau să primești flori de recunoștință la final de an când se cântă Gaudeamus Igitur. Ca elev am avut patru dascăli transformaționali care nu mai sunt printre noi. La trei dintre ei am mers la înmormântare, deși mi-am dat agenda peste cap și a trebuit să conduc mașina sute de kilometri pentru asta. Când un dascăl mișcă și trezește ceva în tine îl urmezi până la capătul drumului. Nu ai scuze.”

Revenind la părinți. Tatăl l-a învățat pe Andrei să gândească și să simtă ca un sportiv de performanță. Este consilierul lui cel mai valoros în afaceri, carieră și decizii rationale:”Dacă am ajunge parteneri de afaceri cred că i-am scoate din piață și pe Doland Trump și pe Warren Buffett sau Steve Jobs. Simt că asta se va întâmpla într-o zi, dar mai avem etape de parcurs până acolo”. 

Mama Otilia l-a învățat să se bucure de viață: să mănânce bine, să danseze deși are ”două picioare stângi”,  să îi producă clipe, momente care nu se uită. A fost consilierul cel mai important de fiecare dată când Andrei a fost dezamăgit, a suferit din dragoste sau s-a simțit trădat. A știut să-l pună pe picioare:”Astăzi nu prea mai apelez la ”serviciile” ei de terapeut. Sunt însurat, aștept un copil, am o carieră care merge, deci motivele pentru care eram cândva nefericit au dispărut unul după celălalt”…

Este o ființă auditivă, și muzica joacă un rol foarte important. În copilărie asculta Jazz, în studenție Rock progresiv, iar acum – muzică electronică bună: Lounge, Drum and bass, Trip hop… A practicat până la un punct arte marțiale: karate, judo, aikido. Astăzi practică regulat antrenamente funcționale, cele cu greutatea propriului corp: tracțiuni la bară, flexări de genunchi, sărituri etc.

Citește zilnic, dar s-a îndepărtat de beletristică și mai mult s-a apropiat de economie, dezvoltare personală, marketing, comunicare.

Cărțile care l-au marcat:”Start with why”, Simon Sinek; ”Esențialismul”, Greg McKeown; ”Organizația reinventată”, Frederic Laloux; ”Cel mai bogat om din Babilon”, George S. Clason. La capitolul plăceri nevinovate am să introduc și cartea ”Suge-o Ramona” de Andrei Ciobanu pentru că nu sunt puritan. Dacă e să scap o înjurătură birjărească sau o poveste deocheată cu sex le spun pe amândouă așa cum trebuie, în versiune necenzurată. ”Nu sunt Irina Margareta Nistor ca să traduc ”go fuck yourself you piece of shit”, cu „du-te naibii, măi năzdrăvanule”.”

”Am artiști în familie. Mândru să fiu progenitură de poet (despre mama Otilia Țigănaș). Cred că „Pastel Jilav” e una dintre poeziile cele mai reușite. Asta sau „Mongolul Călare”. Nu știu încă… Atunci când ai prieteni scriitori tu sau ai tăi devin rapid personaje de carte. Ăsta e un privilegiu mai tare chiar decât secretara personală, aghiotantul sau mașina cu șofer.  De exemplu, în romanul Macelaria Kennedy – Radu Țuculescu apare, printre altele, doctorița Otilia, medic la țară. Bine, eu nu de aia recomand cartea. Aș zice s-o citiți pentru ca Radu e cool.” 

În decembrie 2012, Andrei Ţigănaş şi-a lansat propria carte „Criza în publicitate”.

Zâmbete – În fiecare zi. O zi fără zâmbet e o zi pierdută pe care nu o mai recuperezi niciodată.

Întâmplări amuzante: ”La ora de desen, în clasele primare, Andrei a trebuit să picteze în acuarelă un peisaj de primăvară. A pictat soarele în negru, cerul maro și iarba în bleumarin pentru că nu mai avea culori destule și nici nu a știut să ceară. Învățătoarea lui a crezut că trece prin ceva derapaje emoționale:”S-a interesat personal dacă nu cumva la mine în familie se petrec ceva dezastre care mă dezechilibrează.”

”Sunt la universitate in biroul meu de acolo. Pe coridor, un grup de „studenti” politehnisti astepta un curs in fata usii unui anume amfiteatru. „Intelectuali” de marca fiind, acestia emit o serie de sunete care ma trimit cu gândul la Animal Planet. Asijderea, imi aduc aminte cu drag de copilaria petrecută la tara cand cireada de bovine pleca dimineața spre pasune”

       Politica și ce ar face ca să schimbe atitudinea în societate:

”E normal ca instituțiile să nu meargă așa cum vrem. – spune Andrei. – Simpla denumire de „Stat”, participiul verbului „a sta”, înseamnă zăbovire, repaos, inactivitate. Cum ar fi ca totalitatea instituțiilor/autorităților publice să poarte denumirea de „mișcă”?”

”Nu m-aș lupta steril și inutil cu prezentul. Aș construi viitorul atât de bine până la stadiul în care prezentul devine vechi și demodat, iar oamenii din jur vin și îmbrățișează viitorul meu.

Concret, eu nu am stat să mă cert cu Ministrul Educației că în școlile din România copiii nu sunt învățați să vorbească. Nu m-am luat la trântă cu Ministrul Muncii ca să-l conving să introducă ore de dicție pentru managerii din companii.”

”Pe mine mă enervează că toate evenimentele astea îmi perturbă munca: îmi slăbesc ritmul şi productivitatea. Referendum nereferendum, țara asta o scoate la capăt numai dacă eu, tu şi fiecare în parte ne vom face treaba la standardele calitative cerute cu grija reală de a aduce plusvaloare în societate”… ”Am votat:- integritate / bun simț / muncă / performanțe/ modestie / implicare / altruism/ internationalism/ simplitate/ mentalitate vestică / democrație. Îmi pare rău că nu mi-am putut convinge întreaga familie să susțină același proiect ca și mine. Suntem indivizi și gândim diferit. Respect asta. Știu, însă, că gândurile cu care am intrat în cabină sunt gândurile generației mele. Am foarte mare încredere în „millenialși”. Ei vor schimba oricum țara asta. Indiferent de rezultat. Putem amâna modernizarea țării, dar s-o evităm… niciodată!”

”Inevitabil vârsta, avântul, elanul, consumul de presă internaţională, călătoriile şi şederile „pe afară”, încrederea mai mare în privat şi mai mică în stat ne-au format un anumit mod de a privi lucrurile. Nu-i judec însă nici pe cei care gândesc şi simt altfel. Încerc să-i înţeleg şi să empatizez cu ei. Sunt tot români şi trebuie să găsim cu ei acele valori care ne unesc.”

Tatăl Șerban Țîgănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România, despre care fiul spune că e ”unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care îi cunosc”, după ce a distribuit un filmuleț cu argumente că ”Sistemul se bazează pe inerția și lehamitea voastră față de politică. Cu cât e participarea mai scăzută la vot, cu atât vor avea mai mult de câștigat oligarhia marilor partide, confictele de interese și nepăsarea lor față de doleanțe civice și sociale, așa cum s-a întâmplat până acum.”

”Tot părintele îi vrea bine copilului” – replica mamei lui. Otilia Tiganas n-ar dori ca fiul să între în politică:”Andrei, baiatu’ mamei, mai bine trafic de tigari netimbrate, (prin vama la sârbi desigur, da nici la unguri nu-i rau), decat cariera politica. E mai cinstit!” )

”Din doi oameni inteligenți nu avea cum să iasă decât un tip super ca tine” – spun cei care-i cunosc familia.

Pasiunile lui Andrei sunt Oamenii și felul în care ei comunică. Pentru asta muncește.

Vine și cu unele Sugestii de bază pentru tineri:

  1. Nu stați cu ochii în telefonul mobil atunci când umblați pe stradă. Riscați să nu vedeți viața și oamenii.
  2. Întrebați-vă ce ați face dacă ați mai avea o zi de trăit și faceți chestia aia, nu amânați.
  3. Uitați-vă la sloganul companiei Nike: Just Do It. Ăla e secretul.

      Și-a făcut o firmă și oferă pe cont propriu cursuri care te ajută să fii un orator mai bun:”Spre mine vin acum oameni tineri și maturi, directori și executanți, vorbitori în public și contabili. E tot sloganul ăla de la Nike în spate: Just Do It.”

”Ofer consultații deși nu sunt medic. Eu lucrez cu altfel de dureri pe care îmi propun să le vindec: durerea din voce și din felul în care vorbești. Dacă faci public speaking, vinzi, comunici cu clienții și contează prestanța ta atunci „cu o dicție toți suntem datori”.

”Un program excelent, dacă vrei să-ți îmbunătățești dicția și prestația atunci când ții un discurs. Îl recomand cu mare încredere pe Andrei Tiganas pentru că derulează programe utile și cu rezultate vizibile.

”Obișnuiesc să spun că vocea este amprenta noastră unică cu care călătorim prin viață. Așa că, de ce nu am pune-o cu totul în valoare? Andrei Tiganas e omul potrivit în acest sens. Atent la fiecare voce, implicat și dedicat să scoată tot ce e mai bun, nu se lasă până nu aduce o transformare. Bună. Recomand cu mare încredere!Cristina Varo

Despre Prieteni. ”Nu sunt mulți, dar buni. Lucrez foarte mult cu oamenii, mă conectez ușor cu ei, dar caut, de multe ori, solitudine și intimitate. Simt că doar în liniște mi se declanșează gânduri profunde din care se degajă, mai departe, proiecte mari. Am învățat că prietenia e o relație pe care trebuie să o recontractezi periodic. Relația e ca o plantă pe care ar trebui să o uzi și întreții periodic pentru ca ea să nu se veștejească.”

Studiile: A absolvit Colegiul Național ”Moise Nicoară” din Arad în 2004. Profilul pe care l-a urmat a fost filologie, limba franceză intensiv. A avut sala de clasă la etajul 1 cu vedere spre strada Nicolae Bălcescu. Era fix ultimul rând de geamuri cu obloane din lemn care se închideau pe dinăuntru. Imediat după cele trei geamuri, aripa clădirii continua, în partea dreaptă, cu poarta prin care elevii ieșeau încolonați din curtea interioară ca să plece la terenul de sport de pe bulevardul Dragalina.
”Când eram elev în clasele primare, bunicul meu se oprea cu mine de mână exact sub acele trei geamuri cu obloane interioare de lemn. Mi le arăta cu degetul și îmi spunea că acolo a învățat el în perioada de după cel de-al doilea război mondial. A urmat profilul literar, echivalentul de azi al lui „filo”. În acea vreme, „Moise Nicoară” era doar liceu de băieți. Bunicul îmi povestea despre costumul pe care îl purta ca elev, banderola cu „L.M.N.” pe care și-o ținea legată de braț și carnetul de note în care semnau personalități ale vremii pe care el, bunicul, le-a văzut la catedră. Mai târziu a ajus să-mi spună lungi citate în latină pe care le învățase de la dirigintele său, profesorul Voștinariu, pe care mi-l pomenea.”
Iată de ce a ales să devină elev la ”Moise Nicoară”. A asociat de mic acest liceu cu tradiția, continuitatea, eleganța și elita:”Pentru mine, ”Moise Nicoară” e un brand de care am rămas atașat sufletește.”

 Cel mai important cadou pe care l-a primit în spatele celor trei geamuri cu obloane a fost încrederea în sine. ”În anul 2000 am venit ca un copil timid, inhibat, cu ambiții mici și rezultate mediocre în catalogul din clasa a noua semestrul unu. În 2004 am plecat la Cluj ca un tânăr dezghețat, încrezător, cu aptitudini teatrale ”antrenate” în trupa Amifran și în festivalurile liceului, o medie generală bună, un bac ok, sete de carieră și multe, multe ambiții.”
Astăzi este ”sculptor de voci”, o meserie pe care a creat-o singur. ”Concret, ajut oameni de afaceri, de vânzări, manageri și profesioniști din industrii diferite să comunice cât mai convingător: să aibă o dicție mai bună, o voce puternică și plăcută. Am ajuns aici după o lungă pribegie în care m-am căutat pe mine: în radio, televiziune, agenții de publicitate și la catedră. Acum cred că m-am găsit. În paralel, conduc la Cluj o asociație profesională a oamenilor de comunicare și marketing. Mi-am întemeiat o familie așa cum mi-am dorit. Ce mai vreau acum când am atâtea motive să fiu împlinit? Multe mai vreau pentru că aici, la Moise Nicoară, am învățat, în primul rând, să îmi doresc să vreau mereu mai mult de la mine.”

Destinații turistice:”Îmi place marea și e singurul lucru care îmi lipsește în Cluj, orașul în care trăiesc. Am umblat mult prin Europa și puțin prin Asia. Călătoria care m-a marcat cel mai mult rămâne cea din Israel, iar orașul din Europa care mi s-a lipit de suflet e Barcelona. Am locuit scurte perioade în Olanda (Rotterdam) și Spania (Leon). Drumul cu trenul dintre Malmo și Copenhaga e de vis.”

Expresii înțelepte a lea Țigănaș:

”Orizontul înseamnă infinitate, perspectivă, clarviziune”

”De aia e splendidă ființa umană ca fiecare exponent al ei poate vedea altfel exact acelasi peisaj. Totusi, eu zic ca in mare avem cam aceeleasi pareri, contradictiile sunt nu atat la idei, la teme cat la proportia lor in text”.

‘’Îmi sunt simpatici domnii/doamnele în vârstă care ţi se adresează cu „dumneata” şi folosesc multe arhaisme în limba română: „a zămisli”, „a chivernisi”, „recameu”, „servantă”, „ibovnică” împănându-şi totodată zicerile cu multe franţuzisme: „coup de foudre” sau româno-franţuzisme: „trei zile la rând nu am băut decât „jus d’orange”. Peste toate, substantivele care fac pluralul în „ţii” se transformă în „ţiuni” ca pe timpul lui Titu Maiorescu: „atribuţiuni”, „condiţiuni”…’’

”M-am săturat de birocrație! Toată ziua bună plimb și intorc hârtii de pe o parte pe alta cum întoarce țăranul paiele ca să nu se umezească. Fac zeci de drumuri dintr-un birou in altul, dintr-un ghiseu în celalalt, de la o secrctară acra, grețoasă, cu permanent și curul mare la alta. Sunt sastisit, imi vine sa vars. E cineva amabil sa ma degreveze de jegul asta de activitati mărunte și pe deplin inutile care mă abat de la esential și de la tot ceea ce contează?”

‘’Bărbaţii care se dau pe ei cu aproape un tub de spray sau se „stropesc” cu cantităţi industriale de after shave (indiferent de aromă) sunt: ţărani, ghiolbani, parveniţi, drogherii etc. Aici e clar, s-a încetăţenit ideea foarte bine. Cum sunt însă gagicile cărora le simt dulcegăria de parfum de la aproape 50 de metri distanţă?’’

”Sunt republican în toata regula dar faăeam presa într-o vreme si nu suport jurnalismul prost”

”Dar nu ramâi dator la replică. Trebuie sa te bagi în politică. Acolo poti sa duci mai multi oameni pe calea dreapta, sa-i orientezi corect (dar fara finalizare! lasa-i asa cu coaiele vinete sa vedem cum se comporta)

”Cred că e important să gândim CONSTRUCTIV atunci când dezamăgirile vin. E greu, dar se poate… Și să nu uităm! Trebuie să solicităm permanent o confirmare din partea publicului: „Adevăraaaaaaaaaaat?”

Alte surse despre Andrei Țigănaș:

https://www.facebook.com/AndreiTiganasOficial/

https://www.facebook.com/events/2120312274913654/ -Eveniment preconizat pentru 18 septembrie 2018 la Chisinau

❤ SV

Reclame


8 comentarii

Zinaida Jioară, a 90a protagonistă la Clubul Impresii din viata si carti


Bun venit în luna Ianuarie 2018 la Clubul ”Impresii din viata si carti. Fiecare şedinţă se îmbracă cu straie noi și scoate la lumină ce are mai bun: oameni sau protagonişti noi, impresii cu o experienţă de o viaţă – zi cu zi mai diferite, oferte de istorii şi cărţi care de care mai atrăgătoare pentru cititorii noştri… Astăzi venim cu cea a 90-a protagonistă, şi – prima din acest an… Majoritatea oamenilor – sunt nu numai persoane talentate, dar și indivizi cu un simț al succesului dezvoltat. Adesea această calitate este caracteristică dirijorilor în mass media – TV, radio, rețele de socializare etc.”Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînteles”(N. Stanescu) – este unul dintre citate apreciate de Zinaida Jioară, care astăzi a fost protagonista ședinței Clubului ”Impresii din viata si carti” la început de an 2018. A 90-a protagonistă! Vivat!

Mulți o consideră o femeie de afaceri de succes şi una dintre cele mai frumoase din Republica Moldova. Este  o persoană cu adevărat minunată. Formula succesului e una simplă: dar şi talent, inteligență, străduinţă, ambiţie, o eficiență extraordinară de a munci. Plus energie şi… multă multă răbdare! Aceste calităţi i-au permis să treacă de la meseria de contabilă la preşedinţie în ale managementului… A îndrăgit jurnalismul și l-a studiat mai mult urmărind experiența celor din jurul ei, chiar dacă are diploma în domeniu. A citit o grămadă de cărți și articole la acest subiect, este și un profesionist de mențiune. Ambițioasă, perseverentă, și ce e mai important, – adorată și apreciată chiar și de concurenți. Cunoaște limita în comunicare, nu întrece măsura, și niciodată n-o veți găsi plângând sau certând pe cineva, cu toate că a trecut și ea prin negații și lipsuri… Îi place să muncească, și în continuare dispune de energie pentru jobul ei. Nu este doar o pasiune, este specificul caracterului ei; un lider din fire, un manager dur, unul care face mai mult decât vorbește. A fost prezentătoare, economistă, ofițer de presă la echipa de fotbal Zimbru, a activat la diferite posturi TV, si cel mai important, a fost sau este prima femeie din Republica Moldova care a activat ca Președinte a unei echipe de fotbal pentru bărbaţi (”Dacia’‘ din Chișinău), probabil unică femeie și în lume… Astăzi, este Director general Agro TV Moldova, și dânsa nu doar conduce acest trust. Cea mai mare provocare pentru ea în calitate de Director este să meargă pe teren cu microfonul în mâină și să intervieze oamenii. ”Agro TV Moldova a fost pentru mine o nouă descoperire. Pot spune că acest proiect a fost pentru mine o încercare de a cunoaște și lucruri mai puțin știute pe dinăuntru, cum ar fi agricultura, pentru că sunt o fată, care m-am născut și crescut la sat, dar nu am fost atât de mult legată de pământ. Dacă până acum puteam spune că un domeniu mai interesant decât sportul nu exista, acum însă pot spune cu certitudine că agricultura îl depășește.” – a spus într-un interviu Zinaida Jioară. 

Este important de menţionat dragostea ei pentru oameni, prieteni, colegi, și că în mod deosebit îşi adoră fiica Mădălina, model, o tânără şi minunată princesă, cea care ne-a încântat până la lacrimi cu cântece la club cu vocea ei fenomenală și cu cuvinte frumoase la adresa mamei… Povestea Zinei este mult mai interesantă decât pare, ea fiind, de fapt, și foarte modestă din fire, nu-i place să se afișeze cu viața personală, nici cu meritele sale. Pentru aceasta și suntem noi, cei de la Clubul ”Impresii din viata si carti’ pentru a reuși s-o facem să ne divulgă unele secrete. Sper, că acest lucru ne-a reușit şi prin moderația Galinei Codreanu, fostă protagonistă la club, o moderatoare de excepție în continuare… Cei prezenți la eveniment au avut parte de un răsfăț de zile mari: au testat gratuit arome frantuzești naturale Euforia Indigo Holding, au aflat, cum alegem corect parfumul, care ne definește personalitatea… Cum deosebim un parfum natural de unul sintetic si au rămas plăcut surprinși să descopere, că la Chisinau, de 4, 5 ani, își desfasoară activitatea Holdingul International Indigo, care promovează peste 60 de branduri frantuzești consacrate international la un preț fără concurență! (Svetlana Vizitiu)

Referinţele prietenilor despre Zinaida Jioară:

De ce n-au murit amazoanele? Pentru Zinaida Jioară nu există lucruri imposibile. Am văzut-o prima oară la televizor pe un teren de fotbal, gândind în voce relațiile ei cu lumea fotbalului, o lume în care femeile rareori pătrund în funcții de conducere. Și ea, chiar președinte al FC Dacia, vedea acest lucru absolut firesc, o amazoană între lupii „dacici”, dar și între alți reprezentanți ai sportului moldovenesc. Atunci când a considerat că a venit momentul unei alte încercări, s-a transferat spre lumea televiziunii, la fel alături de sport, în calitate de director al primei televiziuni sportive din R. Moldova. Ca un om al începuturilor, pentru care a lua de la „zero” nu este o problemă existențială, ci mai degrabă un mod de viață, a pus pe picioare un produs media unic, de care sportul nostru avea nevoie, pentru că așa am ajuns să cunoaștem campionii noștri, performanțele lor sportive și sportul în general ca fenomen social. Dar și asta a fost puțin pentru Zinaida, pentru că începuturile sunt pentru ea un mod de viață. Fie că sunt începutri sportive….sau legate de agricultură. Pentru că Agro TV este un alt fel de a spune că amazoanele n-au murit. Pentru că există Zinaida Jioară!’‘ – Octavian Ticu

Galina Codreanu: ”Un Om talentat – este talentat în toate! Zinaida Jioară, – suflet frumos de copil, te-am redescoperit astăzi… 🙂 O Femeie de succes, o Femeie de Carieră… Un manager cu potențial, o deschizătoare de drumuri…Vulcanică și hotărâtă, puternică și ambițioasă… Adevărată. Fără fițe. Sinceră. Deschisă. Spontană. Prietenoasă, Muncitoare și Neobosită. O mamă iubitoare, o fiică și o soră grijulie. Un suflet care ține la neam și la țară și visează la familia reîntregită acasă, la Cucuruzeni… Are proiecte inedite la activ, de care este mandră, dar, cu siguranță, Proiectul vieții este în viitor… Mădălina – boțul de fată, cu ochii ca pruna, a reusit să ne încânte pe toți deopotrivă! Să fiți sănătoase, să aveți noroc, că frumoase și talentate sunteți amândouă!  Vă îmbratișez, suflete – Lumină!

Ascultați povestea Zinei Jioară în filmele postate mai jos, precum și parcursul evenimentului accesând titlul Albumului Zinaida Jioara protagonista la Clubul Impresii din viata si carti” 

Expresii de Zinaida Jioară:

”Libertatea sufletului nostru e ceea cu ce ne naștem, dar o pierdem odată cu trecerea anilor. Ne împovărăm cu griji, boli, invidie, bogăție materială sau sărăcie spirituală.Totul e mai simplu decât ne pare, totul e o alergare, o fugă până la un alt capăt de destin și înapoi. Trebuie doar să prinzi aripile zborului, al libertății de a iubi, trăi, dărui…”

”Cel mai important este echipa cu care activezi. O echipă profesionistă și bine organizată este garanția succesului pentru orice manager”

”Republica Moldova nu poate exista fără agricultură, iar fără această ramură țara noastră ar fi ca ziua fără soare.”

” Avem o echipă de oameni foarte muncitori, unii chiar foarte tineri după facultate, care merg în teritoriu, discută cu fermierii mari, mici, mijlocii. Și e greu, când vezi o familie, care au luat credite și încearcă să țină o fermă sau să dezvolte o afacere. Afacere, care să le ofere încredere copiilor săi să revină acasă. Avem sute de istorii pe care încercăm să le aducem pe micile ecrane și să le spunem tinerilor noștri că trebuie de muncit aici, acasă. Și dacă părinții lor au încredere și își deschid aici o afacere, doar pentru ca să întoarcă copii lor acasă, atunci ar fi păcat ca noi să stăm cu mâinele în jos și să nu facem nimic”

”Eu totuși aș vrea să rămân o persoană, care tinde să obțină rezultate bune. Totul depinde de soarele pe care îl ai în piept și dacă l-ai închis, atunci nu te mai autodepășești. Dar dacă îți dai voie ție să creezi, atunci ai și același succes sau rezultat frumos. E  bine să cunoaștem că după un succes trebuie să urmeze și un alt succes, altfel rămâne doar un om din trecut cu un oarecare succes. Dar dacă îți propui azi să obții un rezultat bun și mâine încă un rezultat bun, atunci ajungi să mai dai așa câte un interviu și să-ți spui, dar sunt eu oare un om de succes sau nu (zâmbește).”

”Facultatea de jurnalism este foarte bună și importantă pentru cei care vor să fie jurnaliști, care vor să devină adevărați cronicari și să poată fi buni prezentatori și realizatori a unei emisiuni sau a unui talk-show, pentru ei bazele acestei facultăți sunt esențiale, iar pe lângă asta trebuie să mai ai și un pic de talent în spate”

Date biografice: Zinaida Jioară (n. 6 aprilie 1977, Cucuruzeni, raionul Orhei) este o administratoare sportivă moldoveancă, fiind prima și totodată singura femeie președinte a unui club de fotbal din Republica Moldova. Între 2008 și 2013 a fost președinta clubului de fotbal Dacia Chișinău, iar anterior activase și la Zimbru Chișinău. A absolvit Colegiul Financiar-Bancar (specialitatea: Evidența financiară și contabilitate), Academia de Studii Economice (specialitatea: Evidența financiară și audit), Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (specialitatea: Management Artistic). Este directoarea televiziunii AgroTV, unică de acest gen în țară, iar de la un an de activitate, împreună cu echipa au reușit să aducă schimbări majore în agricultura moldovenească.

Surse:

https://www.facebook.com/events/807822052753445/ – Evenimentul anuntat

https://www.facebook.com/clubelitaimpresiisicarti/ Clubul ”Impresii din viata si carti”


26 comentarii

”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, autor Vasile Vizitiu


Vasile Vizitiu marinarPrima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș prin troiene de zăpadă. Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă cu urechi pe cap, strâns legată cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe după ce mă rostogoleam cu sania, mă ridica și mă scutura de omăt, apoi mă punea la loc, și ținând bine frânghiile legate mă ducea cu o viteză nebună în goana soarelui ce strălucea orbitor în albia omătului, și eu fericită țipam și râdeam de bucurie și de spaima vitezei mari. Încă nu puteam vorbi, probabil atunci părinții mei au aflat că nu aud, de vină fiind o simplă eroare a medicilor cu supradoze de antibiotice cu streptomițină, ceea ce m-a marcat pe viață, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții pe care le poate avea orice om normal… eu cu tataTata înțelegea, că doream o viteză cât mai rapidă, și mă făcea să zbor cu sania… Eram tare fericită… Atunci am realizat, că sunt un Om în Viață, că am Părinți, că sunt un Copil fericit cu Mamă și Tată pe care-i iubeam enorm: am simtit-o în acel moment cu sania, nu știu, de ce, dar e primul caz din copilărie cu tata pe care l-am memorizat… Ei bine, tata era mereu plecat de acasă. Venea, de obicei, la masă, era un om public, și avea șofer de serviciu care îl aducea obosit și înfometat. Era strict cu disciplina și planurile lui de lucru, dar la masă venea acasă pentru că bucate ca ale mamei mele Teodora nu le prepara nimeni. Mama lucra la policlinică raională și, zi de zi, venea la amiază la masă, mai degrabă că să-l hrănească pe tata. Avea mare grijă de el și de noi cei trei copii ai lor. Cred că mama este mereu talismanul tatei, pentru că au fost câteva cazuri de cumpănă, și totdeauna mama i-a salvat viața. Vasilii Vizitiu carteaDar despre toate acestea, vă recomand să citiți din cartea lui tata ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” – e foarte ușor de citit, și e scrisă conform dialectului personalizat Vasile Vizitiu. Eu însă-mi cunosc pe tata ca un om fain, fan al tradițiilor și obiceiurilor moldovenești, un cântăreț și îndrăgostit de muzică populară, a tot ce a însemnat pentru noi moldovenii, de-a lungul timpului, – este cel care recunoaște că Limba noastră este cea Română, iar Basarabia a fost dezlipită de România și aceste lucruri trebuie reparate! Cea mai recentă apariție de carte a tatălui este destinată familiei, dar spre surprinderea noastră aplaudată de câteva personalități care insistă să fie publică. ”A trecut tinerețea, dar odihnă nu mai avem…”, – spune tata. Atât de bine îl înțeleg, dar din păcate nu pot schimba nimic, oricât nu-mi doresc acest fapt. Tata este interesat de politică de – și după ’91, de corupția în țară, de jocurile ascunse publicului larg. Este foarte priceput în economie, managemenet organizatoric, a condus toată viața și s-a bucurat de respectul oamenilor, fără cei cu urzeli și invidie. Teodora si Vasile VizitiuUn om onest în mizeria societății contemporane, de pe urma căreia au avut de suferit mai mulți moldoveni, nu doar el. Sunt suficiente motive pentru a citi volumul de față. Este pentru oricine vrea să se piardă în țesăturile unei lumi de la țară cu un farmec aparte, de la începutul secolului XX până prezent, întinsă pe câteva generații de oameni, cu zeci și zeci de povestioare învăluite într-un realism magic care-ți amintește necontenit de Omul Vasile Vizitiu și moldovenii noștri. Paginile volumuli sunt împărțite în capitole scurt creative, plastice, iar rândurile te poartă de la muzica sufletului la nostalgie, de la filozofie la spiritualitate, de la religie și prin multe alte relatări pline cu tâlc. În plus, forma sub care sunt redate experiențele și poveștile autorului, proza scurtă, însoțită de multiple imagini, este cât se poate simplă și potrivită pentru un cititor înțelept. DSC_3410Nu este o lectură rapidă, cu toate că are un tipar larg, cu o narațiune populară, ea se deschide încet, încet, și se dezvăluie sub multiplele sale chipuri cititorului care are răbdare și este interesat de istorie, tradiții moldovenești, dar și de personalități simple fără aspirații de vedetism… Și mai mult, aducem sincere mulțumiri redactorilor Ion Borș, Dina Ciocanu, Alexandra Perez, Tipografia Centrală din Chișinău- celor care  au contribuit semnificativ și cu bunăștiință la această lucrare cu peste 200 de pagini. O lectură complexă și chiar necesară. Încercați, mai întâi, câteva fragmente din carte:

Cuptorul era larg, de încăpeam toți – tata, mama și noi, copiii. Ne încălzeam pe cuptor, așteptând când mama va scoate de pe jăraticul încins tăvile cu plăcintele cu varză, cu brânză și cu cartofi, învârtită dulce cu magiun și mac. Mama cocea pâine gustoasă, colaci și turtă dulce. Aluatul creștea foarte bine, de se ridica deasupra tăvilor. Pâinea scoasă din cuptor era rumenă și puhavă. Aburul ei amețitor ne îmbăta cu arome, rămânând în amintirea noastră pentru toată viața. Boarea copilăriei!”; ”Eu am venit pe lume după sfintele sărbători de Crăciun, Anul Nou și Boboteaza, la 30 ianuarie 1936… Aceasta este casa părinților mei, Feodosia si Mihail VizitiuMihail și Feodosia, aici m-am născut eu, frații mei și surorile” – învăluit de amintiri tatăl meu relatează istoria vieții lui în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. ”Mămica mea este cea mai bună, cea mai blândă, cea mai frumoasă, este calmă, harnică și muncește mult. Chiar și la 94 de ani – ea se așeza pe pământ, lua sapa și prășea cartofii împrejurul ei, pe urmă trecea la altă bucată și continua lucrul. Ea nu putea să se odihnească…”

Se spune că moșia, pe care astăzi se află orașul Florești și satul Vărvăreuca, au aparținut boierului Florea. Pe soția boierului o chema Varvara. Boierul Florea a hotărât să construiască pe ambele maluri ale răutului două localități. Localitatea de pe malul stâng a fost numită, după numele său, Florești. Cea de pe malul drept au numit-o Vărvăreuca, în cinstea soției sale, Varvara. Locuitorii au venit din satele apropiate și s-au așezat cu traiul aici, în valea Răutului, fiind apărați de vânturi și viscole, având în preajmă apa râului”… Așa a apărut și orașul Mărculești (din altă legendă: după numele fiului Marcu) – din cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” de Vasile Vizitiu.DSC_3416

Tăiatul porcului constituia un ritual aparte, se efectua colectiv. Veneau în ajutor vecinii Fiodor Cebotaru, Afanasie Chircă și fratele lui tata, Nicolae Vizitiu. Ei răsturnau porcul pe spate, iar Fiodor Cebotaru, cu un cuțit lungăreț, nu prea lat, dar bine ascuțit, printr-o mișcare îndemânatică, înjunghia animalul direct în inimă. Eu mă ascundeam după casă, ca să nu văd acest ritual. Îmi era jale de porc. Dar curiozitatea mă readucea când se pregăteau paiele mirositoare pentru pârlirea lui. Priveam fascinat de la distanță cu câtă iscusință bărbații curățeau pielea înnegrită de foc, șoricul rămânând galben, ademenitor.Vasile Vizitiu gand Focul de paie înmuia șoricul și-i dădea un gust deosebit, îndescriptibil. Nouă, copilașilor, pe lângă șoric, ne revenea codița, urechile și bășica porcului, bine frecată în cenușă și umflată. Bășica era mingea copilăriei noastre. Apoi, după curățirea pielii de peri și spălarea pe toate părțile, treceau la desecarea animalului. Cel mai greu se curățeau picioarele și capul…”

și tot așa, Vasile Vizitiu, cu un limbaj specific oamenilor de la țară, povestește în continuare despre fiecare detaliu referitor la acest ritual, dar și despre alte obiceiuri, istorii haioase sau dramatice, care se petreceau în curțile satelor basarabene, fără să omită numele a zeci de gospodari sau prieteni de viață. În carte sunt zeci de imagini din secole trecute, care descoperă momente din viață redate cu o dragoste enormă de țară, de tradiții și obiceiuri moldovenești vechi, cu un spirit firesc copilăresc atât de apropiat sufletelor noastre că la unele amintiri de-ale autorului nu poți să nu te oprești  scăpând nostalgic o lacrimă de dor, în special, la istorisiri despre familii, război și deportări… (SV)SDC17801

Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”

Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”strabunii Vizitiu

Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”Vasile Vizitiu, 80 de ani

”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”

Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintirea celor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – Vasile Vizitiu, dinastia Vizitiuîn cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. ❤

alte surse>

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/redactori

 

 

 


13 comentarii

Tatiana Dodon: pensie mică, scumpete mare


Am rămas înmărmurită, nu-mi venea să cred ochilor… Dacă ar fi fost cineva din America sau Europa, aș fi mers mai departe în drumul meu. Dar aici… Cine n-are (b)ani, să și-i facă! – O Moldoveancă… Astfel, precum este tânăra și neobosită cu sufletul Tatiana Dodon. Să știe toți moldovenii, și nu numai, că și cei ca ea nu rămân în urma tinerilor, la 81 de ani pe care-i va rotunji în două zile, pe 23 august!

 Am fost surprinsă, mergând la sport, să văd atâta energie ce venea de la această Doamnă. Am întrebat-o, dacă se simte bine.Tatiana Dodon -”Ba, sunt fericită! Iată, am și eu grijă de oasele mele”. ”Nu mă plictisesc, doar că oamenii sunt mai discreți, nu ca pe vremuri, – acum nu prea ai cu cine vorbi, mai ales, că de noi, cei bătrâni, oamenii se cam feresc…” – Poate spuneți câteva cuvinte moldovenilor, sau ce doriți să audă ei de la dumneavoastră? – ”Ce să spun, eu sunt de la ”Chișinău, Ciocana, Milescul Spătarul, ”3”, ap… (o întrerup, că de nr apartamentului nu este nevoie),  fac 81 de ani la 23 august, ”sobes-ul” mi-a dat foaie de tratament la sanatoriul Codru, pe care o aștept de patru ani. Am copii, nepoți, strănepoți. Banii nu ajung nici lor. Dintr-o pensie de o mie de lei, nu pot achita nici facturile… Ce să faci, cui să te plângi, că nu ascultă nimeni”…  Continuarea ascultați în filmulețul de mai jos…

La Mulți ani înainte, Doamnă Tatiana Dodon, să vă dea Domnul multă sănătate, energie în continuare, ani de viață plini cu bucurie, și o pensie cât mai mare de la guvern, și dragoste de la stră-strănepoți…

Tatiana Dodon DSC_3078P.S. Recent, mi s-a plâns că domnul director de la casa de cultură de la sanatoriul Codru nu i-a permis să între în sală să-l asculte pe cântărețul Nicole Palit, că tare îl mai admiră și-i place cum cântă, dar nu avea cei 50 de lei de bilet… L-a rugat mult timp pe domnu’ director, dar acela i-a zis, că ”are și el un tată bolnav” și… nu i-a mai dat voie să între în sală, cu toate că erau multe locuri libere  😦

Dar, cel mai important, a doua zi, Doamna Tatiana Dodon ne-a surprins cu o voce de cor bisericesc – ”Maica Domnului” închinare Domnului, – vă propunem să o ascultați:


10 comentarii

Vitalie Todirascu la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”


DSC_0474Omul din Vitalie Todirascu este unul special, foarte similar cu un instrument muzical: Importantă lume interioară ce o are, trebuie să sune pur fără falsuri. 

DSC_0440Atunci când repetăm regula dintâi a rugăciunii, prin ea, noi învățăm să ne rugăm, – ea ne aduce la sunetul curat al inimii noastre, al gândurilor și sentimentelor noastre, al minții noastre față de Dumnezeu și oameni. Iată această legătură, conversația cu Domnul, mereu va fi o problemă, pentru că a învăța să discuți cu Omul este foarte și foarte greu. Suntem homo-sapiens, și discutăm între noi pentru a ne înțelege, pentru a ne auzi unul pe altul… DSC_0460Deci, și vorbim diferit cu persoane diferite: într-un mod anume, cu copii, subordonați, prieteni și așa mai departe. Pentru fiecare avem o proprie limbă, intonație, chiar și melodia sunetului alegem una specială pentru a ajunge la sufletul diferitor persoane… Ca să înțelegeți ce am în vedere, trebuie să auziți omul și vocea actorului, tenorului şi interpretului de orice gen muzical – Todirașcu. Ascultați-l, căci vocea lui surprinde până la lacrimi… DSC_0405Mulţumiri prietenilor, publicului care l-au susţinut pe Vitalie Todiraşcu şi au făcut şedinţă mai interesantă cu interpretări de piese muzicale, poezii, discursuri, în special moderatorului Gheorghe Grau actor, Radmila Popovici scriitoare, Viorel Burlacu interpret de muzică, Marian Stârcea compozitor, Victor Cobzac pictor, Nicu interpret, etc. (Svetlana Vizitiu)‎ 

Albumul de la ședința Clubului de elite ”Impresii din viata si carti’ cu protagonistul Nr. 52 îl vedeți aici:«Vitalie Todirascu protagonistul Clubului de elite» 

Todirascu, Grau

A fost mai mult decât o serată, a fost o întâlnire de suflet cu oameni frumoși, într-o zi parcă ruptă din rai… Am avut ocazia să mărturisesc lucruri din viață, pe care le-am trăit, care m-au marcat, – despre părinți, bunei și rude apropiate, consăteni etc. Apreciez profund susținere, împlicarea și dăruirea de care am avut parte. In special, din partea remarcabilului compozitor și Director artistic al Filarmonicii din Chisinau, – Marian Starcea, a minunatei și talentatei doamne Radmila Popovici, a compozitorului și cantautorului Viorel Burlacu, și a cintărețului Nicu care merita sa fie ascultat si cunoscut de publicul larg. De asemenea, vreau să mulțumesc directorului bibliotecii „B.P Hasdeu” doamnei MHarjevschi și președintelui Clubului ”Impesii din viata si carti” doamnei Svetlana Vizitiu pentru propunerea de a fi protagonistul evenimentului.De asemenea, pentru sprijinul acordat în realizarea cenaclului, și moderatorului evenimentului actorului și poetului Gheorghe Grau, – ii sunt profund recunoscător. Pentru serviciul și comentariu foto și, tot odată, pentru cartea de autor oferită, îi multumesc din suflet pictorului și poetului domnului Cobzac. Cele mai gustoase placinte din spatiu MIoritic fiind oferite la un ceai de doamna Ala si domnul Segiu, fapt pentru care la fel vin cu multumiri și recunostință. Evenimentul m-a marcat profund. Aștept cu nerăbdare să ne revedem cu noi ocazii fericite și noi împliniri!!!” – Cu deplină recunostință Vitalie Todirascu!

”L-am cunoscut la “Un sfert de vorbă” cu Ilona Spătaru… Arar vezi oameni care se tratează pe sine cu umor, care nu-și lustruiesc calitățile și nu-și voalează slăbiciunile și eșecurile. Acest fel de a fi mă înseninează, mai ales, dacă persoana ce nu se prea ia în serios mai are și virtuți. Or, Vitalie Todirașcu este un talent înnăscut, un om cuminte și, poate, prea sincer pentru mediul în care ne ciocnim umăr de umăr în loc să punem umăr lângă umăr. Nu peste mult, l-am întâlnit și, cel mai important, l-am auzit cântând în cadrul cenaclului “A fi”, organizat de interpretul Viorel Burlacu. Atunci mi s-a lipit de timpane o voce de care nu întâlnești la tot pasul. Nedumerirea mea, din prima clipă și până azi, este că nu-l știu pe o scenă ce i-ar merita harul. Am avut câteva tentative să-l fac cunoscut unor persoane care să i-I valorifice, dar am impresia că în mediul artistic, cum și în celelalte, talentul și bunul simț nu sunt de ajuns. Comunicăm din când în când. Îmi place să-i observ de fiecare dată privirea limpede și să găsesc în ea naivitatea de copil, pe care puțini știu s-o păstreze peste ani… Am mers la “Clubul Impresii din viață și cărți”, îngrijit de distinsa Svetlana Vizitiu, care știe să adune la un loc oameni frumoși și speciali. Vitalie, cu simplitatea-i specifică, ne-a mărturisit crâmpeie din viață, la aflarea cărora zâmbetul se împletea cu stropi de tristețe. Prietenii săi, nu mulți, dar de aceeași structură a firii mi-au dovedit o data în plus că intuiția mea la oameni funcționează. Înconjurat de acești sufletiști, Vitalie povestea și cânta cu o naturalețe care nu doar absoarbe, ci răscolește, pe alocuri, până la lacrimi. Lacrimi, pe care ți le provoacă ceva ieșit din comun. Așa este vocea lui Vitalie, precum tunetul de primăvară cu ploaie și curcubeie la un loc!

P.S.De s-ar găsi acea “Coastă” să-i poată întregi coșul pieptului, din care să tot erupă melodii de neuitat…”  – Radmila Popovici

”Vocea ceea de titan a umplut sala Bibliotecii Haşdeu, a umplut fiecare por din corpul meu, a frunzărit filele din cărţile de pe rafturile bibliotecii… Parcă l-aş fi cunoscut dintotdeauna. Uimitor… Oare el trăieşte în pace cu vocea sa?!!! Cum e a o poseda şi a rămâne atât de omenesc? De fapt, asta îl face enigmatic… Linişte? Cred că nu o are. E mereu în căutare… Dar are altceva – darul de a cuceri.” – Dina Ciocanu 

   ”Vitalie Todiraşcu este un Artist care te atrage prin felul lui de a fi, a vorbi, a cânta şi a rămăne Om cu picioarele pe pământ. Are o voce în spaţiul căreia poţi să zbori, poţi să visezi, poţi să te dai în leagăn, o voce pe care tot mai vrei şi mai vrei să o asculţi. Este un Artist la locul lui, un Actor care-ţi ştie şi preţul şi valoarea, un Artist sincer cu sine, de aici şi priza la spectatori, fani şi cei care-l iubesc cu adevărat. Astăzi, timp de câteva ore ne-a alintat auzul cu o serie de melodii bine alese după public, ne-a zâmbit elegant, ne-a povestit lucruri de care am auzit prima dată şi ne-a petrecut cu o mână caldă, din cele de care te desparţi cu greu. Aşa arată, aşa este acel căruia îi spune Vitalie Todiraşcu, un Actor cu literă mare, un Maestru, un Om care a coborât printre noi ca să ne fie bine. Ne-a fost, jos pălăria, fapt pentru care îi mulţumim din suflet.” – Victor Cobzac, Conferenţiar Universitar, Artist plastic şi Muritor de rând.

”În timp ce majoritatea se înghesuie mizând culmile Babilonului după principiul valorilor de larg consum de unică folosinţă, în cea mai săracă ţară din Europa intoxicată cu maşini de lux şi suprasaturată de castele sfidătoare, în ţara în care cariera politică se face pe trădare de neam şi pe corupţie, când verticalitatea a devenit un deliciu aproape lipsă – apare cu lumea sa din altă dimensiune Vitalie Todiraşcu. Un Om. Care nu se poate nicidecum integra aici. Vitalie interpretul tenor e şi Vitalie actorul. E şi Sufletul plin de calităţi deosebit de fine. Vitalie este înzestrat cu atâta har, cu atâta simţ… Vitalie este fiinţa căreia îi e ruşine conştient să fie băgăcios. Lui Vitalie îi este jenă să se laude pentru talentul imens pe care i l-a dat Dumnezeu. Vitalie consideră că pur şi simplu trebuie apreciat. Şi remunerat, bineînţeles, ca să poată exista. Vitalie are alergie de la comisii. Pentru că Arta nu se judecă. Arta se apreciază. Arta se oferă şi se primeşte pe căile Sublimului. Spre Altarul Frumosului. Generând Armonie Universului. În faţa judecătorilor Frumosului Vitalie se strânge ca un melc. Pentru că Frumosul judecat devine o matematică urâtă. Ca un fluture răpit din zbor pentru a fi cercetat. Într-o zi de martie înprimăvărat, actorul şi interpretul Vitalie Todiraşcu, a cuprins cu sinceritatea sa un mănunchi de oameni, atingându-i asemeni ploii bune cu stropi de muziciă şi cuvânt. Ne-a dat viaţă din viaţa sa printre razele de cărţi, de la Biblioteca Municipală Bogdan Petriceicu Haşdeu. Asemenea evenimente ne scoate din sertare şi ne oferă dragostea publicului. Mult succes, Vitalie, să-ţi dea Dumnezeu putere să izbuteşti. Pentru că noi, cei apropiaţi de tine, te cunoaştem şi te apreciem pentru felul cum eşti, dar tu ca artist ai nevoie mereu să răbufneşti în Marea de Public.” – Cu deosebit respect Viorel Burlacu.

Vitalie Todirascu – S-a născut la 23 iulie 1969 in ChisinauDSC_0451

Studii:  -1978-1988 Şcoala medie Grătieşti;

1990-1995 Academia de Arte „George Enescu, Iași. România, Facultatea Actorie, Teatru, Film;

1997-2001 Academia de Arte din Bucureşti, România, secţia „Canto-clasic”(tenor);

2013-prezent – actor la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

2015 si in present redactor-prezentator la Radio Moldova emisiunile “Invitatie la opera” si “O seara la opera”

Roluri în teatru: – 2014 – Vătaful – „Hronicul Găinarilor” de Aureliu Busuioc/ scenariu și regie Petru Hadârcă..

2015  Politistul din spectacolul “Peppi ciorap lung”

EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ; – 2000-2001 Debut pe scena conservatorului din Bucureşti, in opera „Don Giovanni” de Mozzart, rolul Don Ottavio, opera  „Traviata” de Giuseppc Verdi, rolul Alfredo;

2003-2004 Participarea la concertele Conservatorului „Ancona Ozimo”, Italia;

2003-2004 Invitat Concursul Lugoş Traian Grozăvescu; România

2005 Proiectul„Mold-Star” membru a comitetului organizatoric, juriu.

2008 Festivalul Internaţional „Real-LiveT Praga;

2009 Concert dedicat compozitorului Johann Strauss la Filarmonica din Chişinau;

2009 Participant şi finalist ia Concurs-Festival dedicat marelui artist Nicoiae Sulac;

2000-2001 Corul Bisericii „Sfântul Gheorghe”, București;

2004 Concursul Traian Grozăvescu, România;

2010 Preselecție „Eurovision” – semifinală națională;

2001-2002 Solist Teatru Brașăv, România;

2016 preselectii Eurovision MD

REALIZĂRI PROFESIONALE: -autor de texte și muzică a zece piese de muzică uşoară, trei piese muziăa populară; În 2003-2004 a făcut stagiere la Cursuri performanţă canto, Padova și în 2008, Ozimo-Ancona, Italia;

Timpul liber preferă să-l petreacă la natură, îi place sportul și modul sănătos de viață.