Dă-mi și mie fericire!

Crizantemele erau mari, pufoase, și mereu galbene. Supersticioasă fiind, într-o zi eu l-am întrebat dacă știe că este culoarea despărțirii. El s-a cam fâstâcit, apoi pufni nedumerit:”cică sunt florile tinereții veșnice”, ce-mi dorește și mie, iubitei lui. Ulterior, am aflat de la prietena care ne-a făcut cunoștință, că este daltonic, adică nu deosebește culorile: cumpăra flori roșii, care erau, de fapt, galbene…  Atunci am priceput de ce nu merge niciodată la volan…

Nu-l iubeam, și nici nu-mi displăcea, chiar doream să mă îndrăgostesc de el. Nu era un Alain Delon, – înalt, chipeș, iradia inteligență și optimism, ținea la mine și-mi făcea curte. Cam stângaci, se stăruia să-mi facă pe plac, și mă respecta tipul… Ambii eram trecuți de prima tinerețe, divorțați: fosta lui soție a șters-o împreună cu fiul (fără permisiunea lui) la alt bărbat în America, iar eu îmi educam de una singură cei doi copii minori din căsătorie precedentă. Duceam greul singurătății de mamă obosită (acum îmi dau seama). Mă salva optimismul, energia și temperamentul care ţâşneau din mine peste margini… Nu reușeam să-mi aranjez viața de familie în mod normal, dar uneori mă întrebam dacă se merită: nu simțeam necesitatea măritișului din oboseală. Pentru mine un alt bărbat-soț însemna următorul copil pe care la fel trebuia să-l spăl, hrănesc, să-l duc… la serviciu… Aici mă trezeam din spaimă și mă simțeam mai bine, căci niciunul dintre soții mei nu m-a învățat ce-i ”iubirea reală” pentru o femeie ca mine…  Din lipsă de automat, spălam zilnic rufele cu mâinile, cu greu storcându-le de apă, apoi cu dureri la încheieturi – ”fugă” la piaţă după de-ale gurii, şi-acolo din nou cu târguieli în căutare a ceva mai ieftin… Eram obsedată pân-la nebunie de economie, ca să reușeșc să-mi ajungă banii de la salariu la salariu…

La serviciu, cu funcţia mea inţeligentă, de nevoie înghițeam praf și ridicam greutăţi din fonduri de cărți, mă ridicam pe scări aranjându-le, şi mă simţeam ”deriticătoare” zi de zi. Mereu bolnăvicioasă, pe pastile, și flămândă la lucru… După ce abia respirând alergam la grădiniţă, apoi la şcoală, unde mergeau copiii mei. Discutam cu pedagogii: rugam să fie atenţi la odraslele mele… Oboseam de mă lăsau puterile, şi-atunci… începeam să visez la un bărbat puternic, romantic, responsabil, cu caracter și voință, care să știe ce vrea de la viață, și… care să mă aprecieze și să mă poarte în brațe. Se făcea, că începeam să mă simt mai bine de la acest gând, ca apoi brusc să-mi aduc aminte de fostul soț și să înțeleg că voi rezista fără unul ”nou”…

Atmosfera acestei vieți mediocre nu-mi atinsese exteriorul ”a lea Barbara Brylska”, eu mereu simţeam privirile genului opus… Iar Iulii pretindea a fi cel la care visam, însă… nu mă grăbeam. Cu remuşcări şi reţineri din mine simțeam totuși o vină pentru el: avea tipul ceva respingător ce venea din interiorul lui: nici după sașe luni de relație nu puteam înțelege, ce anume. Ne întâlneam ades, cu prietenii la frigărui, cinam împreună după serviciu, ne sărutam cu pătima tinerilor îndrăgostiți. Avea un defect în vorbire, se bâlbîa atunci când avea emoţii, – chiar părea drăguț când se rușina din acest motiv. Ulterior, am observat că-i plăce să stea mult la televizor, ”trântindu-se” pe canapea, fără să-mi propună o mână de ajutor sau să repare ceva prin casă. Îmi displăcea mult acest lucru. 

Îmi ziceam, că eu sunt de vină, că am cerinţe mari, iar eu sunt o egoistă incurabilă. Mi-era milă de el. În continuare, mă prefaceam că nu-i observ neajunsurile, oboseam cu gătitul și cârpitul, alergam de la serviciu ca să le reușesc pe toate, şi chiar încercam să-l surprind pe Iulii cu ceva delicios. Ca de obicei, el venea cu flori galbene, uneori cu o sticlă de vin alb Chardonnay, atunci când îi permitea buzunarul. Nu avea un serviciu stabil: lucra ocazional pe unde reușea să se angajeze, și rareori mă impresiona cu… idei de ”afaceri manageriale”. Precum suntem noi, femeile, – mereu ”afectate” de intelect şi vorbe dulci; ciulim urechile la ”magiunuri” cu care bărbații adesea ni le ung… La o cină, Iulii s-a scăpat cu vorba, că vrea să deschidă o afacere cu fete tinere, să le dea ajutor pentru a emigra în Israel, – ”vor fi parale din asta”, – adăugă el. Eu cu intuiţia mea acută, am bănuit imediat necuratul, cică miroase a proxenetism (sensul din ziare l-am aflat)! M-am speriat să nu am un ”bandit” în casă! 🙂 Și, i-am zis dur şi convingător, că nu-mi place de loc ceea ce aud: ”Dacă era vorba de fiica ta proprie printre cele discutate, cum te-ai fi simțit?” De-atunci, n-am avut cu el discuţii de acest gen.

Timpul continua, la fel de monoton şi mohorât. Nu știam un alt mod de viață decât cel obişnuit: să obosesc, muncind necontenit și alergând la tot pasul: m-am conformat deja cu gândul, că în clipe grele pot conta doar pe mine. Și, încă mă consideram fericită… Spuneam, că persoana care iubeşte, în mod normal, acceptă şi visele tale. În dragoste nu pot fi obligaţiuni, nu se impune un ”trebuie”; în dragoste eşti acceptat, pur si simplu… Doamne, eu consideram acel sentiment ”dragoste”. Ce înseamnă experiența de viață, să înveți într-adevăr să iubești… Copii am; la fel şi un iubit; serviciu stabil cu colegi invidioşi și geloși pe succesul altuia, dar cu care împărţeam şi ultima fărămiturică a mea de pâine, necondiţinat.

În ajun de an nou, Iulii a spus că merge la periferie, la locul lui de baștină. Avea un plan să vândă casa buneilor, ca ulterior să procure pentru sine și sora lui un apartament în Chișinău. Părinții lor au decedat într-un accident, şi el ca frate mai mare avea grijă de ea, în plus, trebuia să achite studiile ei la universitate. Avea o soră răsfățată, care din start m-a surprins cu detalii intime din viaţa ei personală. Nu eram obișnuită cu astfel de sincerităţi, nici în discuții cu prietenele mele apropiate cu care adesea organizam cuconade… Deci, ”aterizat” în satul lui în ajun de revelion, după o lungă tăcere, Iulii m-a felicitat la telefon. Nu-l mai simţeam apropiat, era departe…

Am realizat brusc, că omul apropiat e o noţiune complicată. Nu poți să spui că iubești, și tot odată, zile întregi să nu încerci să dai de știre despre tine… Am întâlnit noul an fără de el, doar cu copii mei şi cu o vecină. Ca de obicei, la o salată cu crabi preferată și torte ”Napoleon” și ”Guguță”. După ce copiii au adormit, băusem șampanie la rămășag cu soarta, rugând la Bunul Dumnezeu pentru o viață bună, pace-n suflet şi sănătate. Apoi, trecând la plăcerea mea de a privi emisiunile preferate ca”Ironia soartei” și ”Goluboj ogonek” pe canalul Ostankino TV.

Noaptea revelionului în singurătate se făcea ca o poveste cu vise-n stele, cu gânduri și speranțe, care ulterior neapărat se realizau… De aceea, în continuare Revelionul e sărbătoarea mea preferată și așa va rămâne, pentru că mereu îmi oferă speranțe și chiar șanse de a mă simți fericită cu cei dragi mie… Şi astăzi, în puterea sentimentelor mele, a viselor dorite, realizez că eu sunt fericită pentru că mai pot simți și să sper, cu toate lacrimile înghițite de perna mea… Mai ales că cei dragi, părinții, frații sunt vii și alături…

Iar tipul nu a mai telefonat, și nu a trimis scrisori precum a promis.  Pe-atunci celulare nu existau. A fost complicat, și greu să înțeleg că nu are nevoie de mine. După timp de două luni am început să-i caut defecte inumane: că este un ”nemernic, cinic, pedant, un leneș și prostovan iresponsabil”. Mi-am amintit, că a îndrăznit să ceară bani de împrumut, iar eu, zgârcita, am refuzat, că nici nu aveam de unde, cu salariul meu mizer? În acel moment, stăpânită de ruşine că nu i-am putut oferi ajutor, iar azi – supărată că m-a făcut să mă simt prost. Da, banii sunt trecători! Nu averea te face bogat, ci valorile morale. Tipul ducea lipsă de ambele. Mă calmam cu convingeri de prisos )

Dacă omul este determinat, el poate să treacă peste durere şi probleme, să se modeleze pentru un mod nou de viață. Astfel, rezistam și eu cu convingeri. Atunci când m-am liniștit şi am reînceput viața de odinioară fără de cavaler alături, – cu ambiții şi proiecte noi, avut-am ghinionul să constatez că am rămas însărcinată. Iar el, – ia-l de nu-i și dispărut! Şi cum să-l găseşti: nu ştiam telefonul lui de la periferie, și soră lui s-a pierdut nu știu unde… Avusem cândva încredere în acest bărbat, măi, măi…

Disperată, am început să căut soluţii, că numai eu înțelegeam situația mea: Aveam mare frică să nasc ca mamă singură: pe cei doi copii ai mei îi educam cu greu. Părinții mă susțineau cum puteau, și pe bună dreptate, eu reușeam doar cu ajutorul lor! Să mă ierte Dumnezeu! Cum să le duc o veste cu un „plod de la nu știu cine-i”? Precum se obișnuia, atunci când cineva în familie avea o problemă, ea devenea problema tuturor. În acest caz nu doream acest lucru… Într-o zi de martie am mers la chiuretaj, iar a doua zi sărbătoream ziua femeilor, cu sufletul în furtună pustiit…

Mai trecu o lună-două, cu un pic de calmant. Nu dispuneam de timp pentru întâlniri şi cunoştinţe noi de gen opus, – doar o aminitire îmi provoca dezgust. Era o primăvară cu vise și speranțe noi…  Ne-am înțeles cu prietenele din copilărie să ne adunăm la o cuconadă, şi eram în pregătiri atunci când sună telefonul: veni vestea tragică că a decedat fratele unei prietene, pe care o așteptam să vină. Fratele ei avea doar 26 de ani. Mi-am amintit, că recent am avut un vis groaznic cu acea prietenă… Surprinsă de veste, n-am apucat să răspund imediat la un alt apel, iar când am răspuns, am auzit vocea lui Iulii. Nu doream sa vorbesc cu el. Desigur, am avut curajul să-l refuz. Ce a urmat am realizat ca prin ceaţă: el tot telefona, zilnic la fiecare ora, iar eu nu răspundeam.

Nu mă interesau scuzele lui. Eram absolut indiferentă. El a încercat să discute şi cu fiica mea. Înzadar… Am început să-l urăsc cu toate soneriile lui. Tipul obosit să tot telefoneze, se pare că nu doar a înjurat: ulterior, timp de șapte ani nu puteam să închei vreo relație… Ba eu respingeam omul, fie eram ocolită de cei pe care-i simpatizam. Nu se lipea comunicarea: nici pe-aproape, nici pe departe! E posibil așa ceva?

Au trecut 7 ani. Mi s-a oferit o foaie fierbinte la sanatoriu Codru, și nici nu apucasem să mă gândesc, dacă are rost să merg, a doua zi eram acolo. Era o lună friguroasă de decembrie, şi totuşi am mers: simţeam că trebuie, cu toate că nu-mi ardea, ceva îmi şoptea să nu refuz… Şi chiar doream odihnă, schimbări în rutina asta urbană aglomerată…

La Hârjăuca, la cantină am nimerit să stau la o masă cu trei moldoveni, care au amuțit când m-au văzut. Nu puteam nici eu mânca sub privirile lor insistente, dar după două zile m-am obişnuit. Am înțeles, că la odihnă mai toți bărbații sunt flămânzi nu doar după mâncare. Abia mă acomodam și nu se petrecea nimic interesant, nu întram în discuții, poate doar cu vecina din odaie, de nevoie, discutam până la guturai, – ea ca martora lui Iehova încerca să mă învârcolăcească…

Zi de zi, înconjurați de nea, mergeam la proceduri cu tratamente, bazin, băi, masaj, sau la buvet cu ape minerale, apoi, la cinematograful cu flime nostalgice. La dansuri nu mergeam, mai în seamă, că am observat la staţiune mulţi militari ce au luptat la războaiele din Afganistan sau Transnistria… După ce am văzut de la balcon, cum unii dintre ei se băteau pentru că la dansuri nu puteau împărți o fată, iar altul chiar a încercat să spărgă ușa de la odaia unei doamne, căutând ceartă, – eu evitam orice contact cu ei. Vecinul de la cantină, care era alături de mine la masă, părea calm şi grijuliu, îmi ”oferea” bucate din farfuira lui, mă învita la dansuri, la plimbare, făcea ochişori dulci… Iată că nu mă interesa…

De Sfântul Nicolae am mers pentru prima oară la Biserica de la Mănăstirea Hârjăuca: în timpul slujbei mă podideau lacrimile, nu mă puteam opri din plâns, și nu înțelegeam, ce se petrece cu mine. Aţinţită cu privirea la Icoana Sfântului Nicolae, simţeam de parcă Domnul îmi vorbește prin Ea. M-am rugat atunci din suflet la El: ”Doamne, iartă-mă! Niciodată nu m-am rugat pentru fericirea mea, mereu pentru binecuvântarea şi sănătatea tuturor celorlalţi, nu și pentru mine! Te rog, Doamne, dă-mi și mie fericire!”

Nu știu ce mă apucase atunci, parcă nu eram eu… Ceva s-a cutremurat în interiorul meu… După cină nu am refuzat o plimbare cu acel bărbat de la cantină, pe o alee strălucitor întinsă cu pini masivi şi înalți, împodobiți cu nea surprinzătoare și cer înstelat. Nu mă împotriveam şi nu mai simţeam necesitatea. Se făcea ca o Poveste! De această dată, nu ştiu de ce nu-mi displăcea bărbatul, chiar fiind el militar care a luptat în Afganistan, acum mi s-a părut simpatic! Admirând ninsoarea jucăuşă, chiar și veveriţele ce coborau pe zăpadă, – eu simțeam fericire!

Dusă cu gândul la întorsătura destinului, am început să simt ceva în pieptul meu amorțit de mult timp… Simțeam, că încep să trăiesc din nou. Între timp, discutând cu militarul despre zodii şi destine, am constatat cu uimire, că el s-a născut într-un an și chiar în aceeași zi a lunii, precum şi Iulii, bărbatul refuzat de mine… Surprinsă de descoperire, am înţeles că blestemul s-a rupt!

De atunci, povestea urmează că cine gândește urât despre mine – mă făce să fiu… mai frumoasă şi cu ani mai tânără! 🙂 Se face, că sunt bunică și să mă simt la fel ca cea de 30 de ani. În interior și la aspect. Nu credeți? Veniți la mine! 🙂

Când eşti tânăr, totul pare veşnic, şi nimic nu e straşnic! Iar noi toată viaţa ne dorim să ne simţim tineri: Nu că mă rup după toate acestea, dar așa a vrut Domnul… Este unul din secretele mele! Vezi că, există miracole dacă ai Credință! Au urmat ani de zile de dragoste nebună, poate nu anumit cu această persoană, dar era Începutul… O nouă etapă din viaţa mea. Se numeşte Iubirea vieţii mele, şi împreună fericiți suntem în continuare… Împreună!  ❤

Realitate get-beget! Confirm, Svetlana Vizitiu

Vasile VIZITIU la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”

           Vasile Vizitiu…  Un caracter, cu adevarat puternic, care, incercat de-a lungul vietii, s-a calit si slefuit incontinuu…Este un luptator cu vana de gospodar, cu nostalgia lucrurlor incarcate de amintiri si a evenimentelor, care i-au marcat destinul… Ii asculti povestea de viata si te minunezi de taria de caracter, de felul lui de a fi, de a ramane vertical in cele mai dificile momente, de curajul si intelepciunea de care a dat dovada la anumite cotituri ale destinului… De fapt, greutatile l-au format ca om si i-au intarit convingerile… Sigur pe sine, cu privirea sincera si chipul senin, cu o pofta de viata, care molipseste, hotarat in ceea ce face, curajos in ceea ce zice, – in preajma lui te simti in siguranta! dar, dincolo, de aparente, Vasile Vizitiu, are un suflet sensibil, este sentimental si romantic, isi adora sotia, cei trei copii si nepotii… Intalnirile cu prietenii de alta data ii intineresc inima si ii lumineaza sufletul. .. La multi ani cu sanatate si amintiri frumoase! – Galina Codreanu

Pe Vasile Vizitiu il stiu bine, in orice chestiune. Are caracter, vointa, energie si putere. Este o persoana zbuciumata si permanent in cautare. Este simplu si om deosabit. Gindurile si faptele lui reprezinta o comoara utila pentru generatia viitoare. – Teodor Popovici (prieten, coleg de facultate si colegiu)

Ce inseamna un nume? „Numele tau este masura faptelor Tale” – Ovidius.  A fost o seara traita de toti cei prezenti la eveniment. Un om deosebit prin fapta si cuvint. „Omul este lasat pe pamint sa infaptuiasca binele si frumosul”. Asa impresii – un om deosebit de luminos, ce emana deopotriva bunatate si caldura sufleteasca: Asa om am descoperit in persoana lui Vasile Vizitiu. –  Sinteti norocosi! Cele bune sa se adune, in coroana roata, peste tara toata!!! Multi ANI dle Vasile Vizitiu!!! Multumesc pentru prilejul de a va cunoaste. – Valentina Ciobanu

O POVESTE INCREDIBILA DE VIATA….o familie frumoasa si …placinte cu dovleac, deosebit de gustoase! Va multumesc pentru seara de aseara, dna Svetlana Vizitiu La multi ani, stimate domn Vasile Vizitiu!!!  Ma bucur nespus, ca v-am cunoscut. – Georgel Chiruc

  Domnul Vasile Vizitiu este un Om cu demnitate şi cu o distinctă verticalitate, contribuind prin îndelungata sa activitate de muncă la prosperarea Ţării noastre Moldova. Impresionează prin voinţă, înţelepciune, inteligenţă, sinceritate, bunătate sufletească. Dumnealui este un exemplu elocvent pentru generaţiile actuale.
Mulţi ani şi succese în continuare! – Tatiana Isacova

Am primit o plăcere să-l ştiu pe Dl Vasile. O persoană integră, un om la locul său meritat pe tot parcursul veţii. După 1992 încoace cu merite şi viziuni care, de, nu au fost luate în calcul. După mine, sa fi fost altfel, multe lucruri în Moldova ar fi mers pe o cale bună… Privatizarea, politica de cadre, moralitatea în politică şi afaceri şi altele… De altfel, discuţiile în cadrul clubului la capitolul moralitate au fost superbe. Care e diferenţa dintre un om obraznic şi îndrăzneţ în corelaţe cu moralitatea au fost superbe… Trei perioade din viaţa Dlui Vizitiu bine punctate… pînă la 1949 (timpul Regatului, foametea şi deportările). Perioada sovetică cu realizări personale şi timpul după 1991… Impresionant! Mulţi ani înainte pentru Tăticul DVS! Să ne auzim de bine! Respect pentu un Bărbat. Respect pentu un Soţ! Respect pentru Bunel şi Străbunel! Respect pentru un OM! A fost o lecţie şi pentru mine!! Mulţi ani, Dle Vasile! – Andrei Covrig

Am ascultat cu deosebita placere cele spuse de domnul Vasile. Cunoscandu-l doar din cele spuse si vazute in film, mi-a trezit admiratia si curajul de a spune ca mai exista in Moldova Barbati ce au valori, Barbati dupa care ai putea sa te simti in siguranta. Si sunt mandra ca sunt in Moldova inca multi oameni ce mai au valori, atat doar ca trebuiesc descoperiti si scosi la lumina. Felicitari, Svetlana, cu asa tata! Fii mandra si respect tie pentru tot ce faci! ”Fara razboaie, fara lupta intre nationalitati!”–asta trebuie sa invatam de la generatiile mai in varsta, de la generatiile ce cunosc gustul amar al razboiului si al foamei. – Ludmila Sandu

Va multumesc pentru ca mi-ati permis să fac parte din acest eveniment minunat. – Beni Thelmia

Un om deosebit, cu copii deosebiţi. – Ionel Carstea (scriitor, Romania)

Părinţii – cele mai importante persoane din viaţa fiecărui om. Ei oferă copiilor lor darul fără de preţ – viaţa, – iubesc nu pentru ceva, ci în ciuda tuturor lucrurilor existente, mereu sunt gata să te sprijine şi să ajute. Nicăieri nu se învaţă să fii un tată sau o mamă, chiar şi părinţii uneori au nevoie de susţinere, un sfat bun şi înţelegere. Să fii un părinte, – înseamnă să trăieşti pentru copii nu pentru sine, şi să nu ceri nimic în schimb. – Cel mai firesc ce poate fi, dar şi cel mai dificil. – Să devii un părinte, – înseamnă să-ţi dedici viaţa copiilor, fără rezerve. Să ai părinţi, – înseamnă să primeşti un cadou nepreţuit de la Dumnezeu. Le doresc tuturor părinţilor, ca copiiii lor să se amintească întotdeauna de acest lucru, să se împărtăşească afectuos cu îmbrăţişări, cu bucurii, cuvinte calde, şi să aibă grijă de părinţii lor. Le doresc celor care sărbătoresc ziua de naștere în aceeaș zi – părinţilor mei Vasile şi Teodora VIZITIU, sănătate de ani de zile, fericire pentru totdeauna! Să fie mândri de copiii şi nepoţii lor, care mereu şi cu recunoştinţă privesc în urmă, la copilăria lor, şi prezentul alături de ei… Svetlana Vizitiu, fiica

ION BORS , 2016: ”Sărbătorim octogenarul! Și iată că s-au scurs lunile ca zilele și ne-am pomenit cu 31 ianuarie în calendar – ziua în care Vasile Vizitiu făcea 80 de ani. Cu o săptămână înainte de eveniment, domnul Vizitiu m-a invitat la o întâlnire cu prietenii săi. M-am simțit onorat. Am reușit să-l îndrăgesc pe acest om, plin de viață, vesel, omenos. Dar, ce să-i dăruiesc octagenarului? Cu ce să-l bucur? Știam că este un împătimit al fotbalului. Am decis să-i fac cadou o carte cu autograf de la autor și l-am telefonat pe Octavian Țâcu, campionul olimpic la box, care a scris împreuă cu Boris Boguș, antrenorul selecționatei feminine de fotbal, cartea „Nicolae Simatoc (1920-1979). Legenda unui fotbalist basarabean de la Ripensia la Barcelona”. A acceptat să se întâlnească cu mine seara, după serviciu. Mi-a adus cartea, scriind și o dedicație „octagenarului, care atât de mult iubește fotbalul”.
Masa de sărbătoare a avut loc în localul de vis-a-vis de Moldtelecom. O sală de banchete, frumos amenajată. La ora stabilită s-au prezentat: foști miniștri, directori, procurori, colegi îmbrăcați la patru ace, cu daruri și buchete mari de flori. Toți, bine dispuși, puși pe glume și amintiri, amintiri, amintiri… Mă simțeam un copil, printre invitații lui Vasile Vizitiu. Acești oameni, care au gustat din greutățile și bucuriile vieții, care cunosc gustul sudorii, dar și al succesului. Mi-a fost plăcut să cunosc persoanele despre care am scris în această carte: lângă omagiat, a ocupat locul Vladimir Chictenco, ministrul deservirii sociale la sate, fost prim secretar de partid al orașului Chișinău, pe timpuri candidat la funcția de prim – ministru, un bărbat sobru, modest, cu o mustăceoară subțire; Dumitru Postovan, fost Procuror al Republicii Moldova; Nicolae Nicora, general de poliție, responsabil de misiunile speciale; Ion Pleșca, fost primar al orașului Florești și fiul său Valentin Pleșca fost Ministru al Apărării Republicii Moldova; Lupan Dumitru și Fiodor Savca, directori financiari; Gheorghe Roșca, director general al curățătoriei chimice și Fiodor Popovici, doctor în știință și coleg de studii, din or. Durlești; foștii conducători de raion Florești – Mihail Rusu, Nicolae Cutcovețchi (și lider raional de partid),Ion Bulgar (președinte al executivului raional Florești), Constantin Arseni. Printre oaspeți se găsea Constantin Tutunaru, șeful farmaciei raionale Florești; Nicolae Cușnir, locțiitorul directorului Societății pe Acțiuni „Universal”; Efim Steenvarț, director de firmă; Ruslan Zelenenco și soția lui, conducător de gospodărie agricolă în raionul Florești; Gheorghe Rotaru, vinificator; Foma Snegur, mecanizator din raionul Florești; Svetlana Vizitiu, bibliotecar, fiica omagiatului și Ion Borș, cronicarul acestui eveniment, jurnalist, publicist.
Toasturile la masa încărcată cu de toate au durat până seara târziu. Oaspeții s-au despărțit cu condiția ca peste zece ani să se reîntâlnească cu aceiași ocazie, în aceiași componență. Să te aibă în pază Dumnezeu, domnule Vasile. Mergând spre casă, în buna dispoziție în care mă aflam, mă gândeam filosofic, că Domnul face parte după merite și fapte. Mulți ani, dle Vizitiu!”

”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste. Svetlana Vizitiu scrie și ea poezii, iar poeziile ei ne arată un suflet foarte sensibil, însetat de frumusețe și lumină. La mulți ani, scumpa noastră Svetlana Vizitiu!!! LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI ȘI VOIOȘI!!! Întâlnirile cu tine sunt mereu un prilej de-a te bucura de viață!!! LA MULȚI ANI FERICIȚI!!!” – Dumitru Crudu

            Tatiana Paladi /astrolog/ : UN DESTIN FERMECĂTOR. Dragi prieteni, omul, în general, reprezintă un aliaj de energii ale semnelor cereşti: viager, solar, selenar, mercurian, venusian, marţian, jupiterian, saturnian şi alte valenţe electromagnetice planetare, care îi modelează personalitatea şi îl ajută să se manifeste cu toată puterea, pentru a-şi îndeplini misiunea cu care a venit să trăiuască pe Pământ. Privesc acum notiţele mele de la clubul „Impresii din viaţă şi cărţi” cu protagonistul dl Vasile Vizitiu şi constat dinnou că pe parcursul vieţii în personalitatea fiecăruia din noi se întâlnesc trăsăturile mai multor zodii, după cum am spus, dar predomină energiile semnului viager. Dl Vizitiu a moştenit caracteristici astrale şi energetice de la arhetipul cosmic al Şobolanului de Foc ( anul 1936). În ceea ce urmează voi creeona pe scurt personalitatea fermecătoare a nativului.
Născut sub semnul şarmului, dl Vasile are un farmec enigmatic, chiar mistic. Este un om drăguţ, iubitor, sociabil, inteligent, sentimental, fericit şi foarte talentat. Idealist în gândire, cu coloratură în vorbă şi în acţiuni, emotiv şi foarte curios. Ordonat până la pedantism şi cu o memorie strălucită, el ne-a povestit ore întregi drumul vieţii sale de la rădăcini până în prezent. Este un domn cu caracter rectiliniu şi multă putere vitală. Întreaga viaţă a acţionat în concordanţă cu propriile lui principii. Cu încredere şi fermitate a atins înalte culmi în cariera profesională, dar punctul lui forte este talentul de a întreţine bune relaţii cu ceilalţi. Cu abilitatea de a se împăca bine cu cei mai multi dintre oameni, el a fost bine plasat pentru a progresa şi a face mai multe în viaţă cu talentele sale native. A fost şi este capabil să sesizeze foarte bine oportunităţile favorabile. Ştie ce vrea, percepe viaţa ca o bucurie. Ţine foarte mult la reputaţia sa şi la imaginea pe care o are în public. Are gusturi deosebit de rafinate şi ştie să aprecieze ce înseamnă viaţa bună.
Despre nativul din anul Şobolanului se spune că „posedă o intuiţie pătrunzătoare, clarviziune şi perspicacitate în afaceri, ştie cum să investească cu înţelepciune şi va reuşi în tot ce va întreprinde, pentru că se adaptează extrem de uşor situaţiilor”. Firul depănat din povestea vieţii dlui Vizitiu confirmă aceste deziderate astrale. Foarte inventiv, plin de aspiraţii creatoare şi mereu ocupat de ceva nou, nativul încă din copilărie se străduia să obţină profit din orice lucru. A fost şi este un bun administrator, care gospodăreşte resursele cu grijă, făcând rezerve pentru viitor. Păstrează calmul exterior şi duce lucrul până la capăt. Este înconjurat până în prezent de un cerc intim de prieteni. Experienţa de viaţă a dlui Vasile confirmă spiritul său nativ de luptător activ pentru putere şi bogăţie, el fiind plăzmuit din aliajul cosmic care combină forţa şi eleganţa. Nu a ratat oportunitatea dată de soartă de a fi lider, având mai mult nevoie de siguranţă decât de putere. Personalitatea lui miraculoasă şi setea de cunoaştere sunt principalele lui arme, pe care neîncetat le pune în funcţie şi le utilizează în scopurile sale. Echilibrat şi vigilent, este înzestrat de la natură cu o rară intuiţie. Micile probleme îi stimulează mult mintea şi favorizează autoperfecţiunea sa. Ocoleşte la timp loviturile destinului şi totdeauna este preocupat de elaborarea unor planuri, care-i ajută să treacă peste obstacole. Datorită minţii agere, imaginaţiei bogate şi firii sale sociabile, el a fost favorizat de soartă… Nu a fost prea disciplinat, s-a condus mai mult după cum îi spunea inima decât capul, fiind conştient de capacitatea sa uimitoare de a-i fermeca pe cei din jurul său. Dar liniştea lui exterioară şi veselia ademenitoare – sunt doar un joc. O comunicare mai îndelungată cu el, permite a observa neliniştea interioară, tensiunea din adâncul sufletului măcinat de griji pentru situaţia din ţară şi a viitorului decent al copiilor şi nepoţilor. Dl Vizitiu are o continuă mişcare internă şi o mare încredere în sine. Este foarte activ, amical şi vorbeşte oricui doreşte să-l asculte, fiindcă are încă foarte multe să povestească despre experienţa sa şi impresiile din viaţă. Cunoaşte foarte bine natura omenească, astfel încât sfaturile şi părerile lui sunt adesea apreciate. Are o fire blajină şi este un bun interlocuitor. Posedă o natură plină de resurse şi abilitatea de a identifica ocaziile şi a sesiza ideile, care îi vor sluji bine şi lui şi celor din jur.
Îi dorim ani fericiţi alături de cei dragi!

Nu căuta avut, sărac, Prieten să-ți fie!-tata-Vasile Vizitiu în memoriam

Onoare și amintire binecuvântată, tată!

                           In Memoriam Vasile VIZITIU (30 ianuarie 1936 – 11 decembrie 2020)

#Republica_Moldova_Chisinau

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/04/cu-satul-in-suflet-prin-mari-si-oceane-autor-vasile-vizitiu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/03/09/parintilor/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/01/28/nu-fi-trist-tata-voi-veni-in-ospetie/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/01/13/tata-cuvinte-in-tacere/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/12/24/ai-plecat-tata/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/04/08/maica-mea/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/11/04/la-multi-ani-teodora-si-vasile-vizitiu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/03/vasile-vizitiu-omagiat-de-prieteni-si-colegi/

 

 

Imagine de la evenimentul Clubului IVC, 2014

De ce ești frumoasă?

Doi marinari au plecat într-o călătorie în jurul lumii în căutare a destinului. Au navigat până la o insulă cu un trib, în care stăpânul era un senior ce avea două fiice: prima – frumoasă. cealaltâ mai mică – nu prea. Unul dintre marinari i-a zis celuilalt:  – Gata, eu sunt fericit, mi-am găsit consoarta şi rămân aici, să mă însor cu fiica seniorului.
– Ai dreptate, fiica cea mai mare a seniorului e frumoasă şi inţeligentă. Ai făcut alegerea corectă, – însoară-te! – Tu nu m-ai înţeles, prietene! Am de gând să mă căsătoresc cu fiica mai mică a seniorului. – De ce, ai înnebunit? Doar ea este aşa… nu prea. – E decizia mea, şi aşa rămâne! – Prietenul s-a pornit pe alte meleaguri în căutarea fericirii sale, iar mirele a bătătorit drumul pânâ la senior, să-i curteze fata. Conform legendei, tribul avea legile lui: Pentru mireasă se cuvenea să dai o răscumpărare de valoarea vacilor. Cea mai costisitoare şi bună mireasă prețuia zece vaci! A condus mirele până la trib zece vaci şi a mers la lider. – Şefule, îţi cer mâna fiicei tale şi dau pentru ea zece vaci! – Bună alegere!- Fu răspunsul: – Fiica mea cea mai mare este într-adevăr frumoasă, deşteaptă, şi merită toate vacile. Sunt de acord! – Nu, şefule! Nu m-ai înţeles. Eu vreau să mă căsătoresc cu fiica ta mai mică. – Tu ce, glumeşti? Nu vezi, că e aşa… nu prea? – Eu vreau să mă însor anume cu ea. – Bine, doar că eu ca un om cinstit nu pot să iau zece vaci, fata nu le merită. Am să i-au pentru ea doar trei vaci, nu mai mult. – Nu, eu vreau sa achit anume cu zece vaci!

S-au căsătorit tinerii noştri! Au trecut mai mulţi ani, şi prietenul cel rătăcitor al eroului nostru, a hotărât să-l viziteze, deja pe nava lui proprie, să afle cum o mai duce cu viaţa… Navigând, s-a oprit de-a lungul ţărmului, iar în întâmpinarea lui venea o femeie de o frumuseţe nepământeană. El a întrebat-o, cum să-şi găsească prietenul. Ea i-a arătat. Veni el si văzu așa imagine: prietenul lui, iar în jurul lui roiesc copilaşii. – Cum o mai duci? – Sunt fericit! – Aici, apăruse acea doamnă frumoasă. – Iată, fă cunoştinţă. Este soţia mea. – Cum? Te-ai căsătorit din nou? – Nu, e aceeaşi femeie. – Dar cum s-a întâmplat, că s-a schimbat atât de mult? – Dar tu întreab-o singur! – S-a apropiat omul de femeie şi o întreabă: – Îmi cer scuze pentru indiscreție, dar eu ţin minte cum erai, aşa… nu prea. Cum de s-a întâmplat că ai devenit atât de frumoasă?

Sunt oameni care știu să-ți facă viața minunată! Există și cei, care trec pe-alături fără să evite să-ți dea un ghiont în suflet… Depinde și de mediu…  Bărbații sunt mai domoliți în astă privință. Așa spun chiar femeile. Ele la rândul lor, nu știu să se jertfească, și nu cedează niciodată, nu vorbesc de mame în sine și atitudinea lor pentru copii săi. Prietenie între femei nu există, poate se întâlnesc uneori, doar de placerea odihnei inimei sale, pe la frigărui și cuconade… Există medii unde nu se leaga relații, știm bine care…  Pentru că râvna lor spre putere și concurență e mai puternică, precum și invidia care nu se mai tratează într-o inimă amorțită… Mă străduiesc de multe ori să înțeleg de ce le este mai la îndemână unora persoane să fie critice și răutăcioase, în loc sa fie drăguțe și amabile, însă nu prea reușesc să găsesc un răspuns normal. Probabil, că nici nu există vreunul. Sau poate că mulți oameni își exprimă frustrările făcându-i și pe ceilalți să se simtă măcar la fel de mizerabil ca și ei, după principiul „să moară și capra vecinului”. Un răspuns scurt ar putea fi: pentru că au fost răniți cândva. Nu se naște nimeni cu răutate, ea vine din suferința proprie… Bine, dar de ce să nu clarifici mai întâi, problema cu persoana vizată, în loc să eviți discuția directă, strigând în gura mare cât de prost e amicul, cel de cândva. O fi ea care se consideră persoana deșteaptă și nu observă ochii ce o râd… Oamenii judecă ceea ce este diferit, ceea ce nu se încadrează în standardele lor de normalitate, dar până la urmă, cine poate generaliza realitatea ? Nu, e ceva abstract. Ceea ce pentru noi e normal, pentru alții e ieșit din comun și invers.

#Svetlana_Vizitiu_Impresii

Vasile Costiuc la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”

Vasile Costiuc: Interesantă învitație am avut azi, mulțumesc mult doamnei Svetlana Vizitiu pentru invitație ca protagonist la Clubul Impresii din viata si carti și Bibliotecii Municipale ”B.P.Hașdeu” pentru gazdă și cadouri frumoase, cărți, în special.
Am avut posibilitatea să-mi exprimi gândurile, să vorbesc despre viață, cărți… Nu prea am ce povesti din viața mea pentru ca nu am reușit deocamdată să fac nimic deosebit.
Am absolvit o facultate, am întemeiat o familie pe care o iubesc, avem un copil deosebit, Cosmin. Am fondat un partid și o Fundație de caritate, și cam atît.
Avem planuri, scopuri, obiective, energie dorință, voință și putință să le realizăm.
Cît ține de cărți cred că avem multe în comun cu invitații Clubului ”Impresii din viață și cărți”. Pentru început aș cita un filosof care spunea “ca să fii deștept este suficient să citești doar zece cărți dar, ca să le găsești pe cele zece trebuie să citești cîteva mii”. Deaceea aș porni de la faptul că pînă am să citesc cele zece cărți mai am mult de căutat. Cel puțin sunt bucuros că am citit jumătate din prima (carte deșteaptă).
În rest, sunt entuziasmat de comunicarea cu invitații și prietenii clubului, sper că astăzi ne-am îmbogățit reciproc la capitole idei, schimb de interese…
Aștept cu nerăbdare ședința următoare a clubului și mulțumesc tuturor care au venit astăzi.
Ps. Pentru Veaceslav Balacci un mulțumesc aparte pentru prezentare, rămîn dator…

”Consider ca viziunea sa asupra prezentului si viitorului este una acceptabila,mi s-a parut foarte direct si de incredere.A fost un dialog foarte constructiv!”- C. Lapusneanu

Lucia Rosioru : Am avut o placere deosebita sa fiu printre cei care au fost la aceasta intilnire frumoasa! Ma bucur ca valorile nationale perpetua prin voi! Bafta si mult curaj mai departe!

Veaceslav Balacci: A fost pentru mine una din şedinţele deosebite ale Clubului. Asta deoarece am avut onoarea, respectând tradiţia, să-l prezint pe Vasile Costiuc. Nu e cea mai uşoară misiune, să prezinţi un… prieten, care mai e şi activist civic, şi jurnalist, şi istoric, şi politician. A fost, după cum şi mă aşteptam, o şedinţă deosebită, una neformală şi antisistem. Una din cele mai interesante şi dinamice şedinţe ale Clubului. O şedinţă în care am cunoscut viaţa şi Cărţile din viaţa lui Vasile Costiuc.
Tatiana Paladi: Cu multă plăcere am participat la o nouă şedinţă a Clubului ”Impresii din viaţă şi cărţi” (Bravo organizatoarilor!), având ca protagonist Vasile Costiuc. Motto-ul Preşedintelui Partidului Democraţia Acasă „ Curajul este începutul biruinţei!” nu este întâmplător şi corespunde întru totul semnului viager Cocoş de Metal cu semnul solar Gemenii. Schiţe la profilul astrologic al acestui politician rezonabil gen Napoleon, care analizează fiecare decizie pe care o ia şi fiecare situaţie în care se află, voi posta mai târziu…

Andrei Covrig: Vasile este o persoană zbuciumată. O persoană în permanentă căutare. Îl ştiu de cîţiva ani. M-am convins din primele clipe de cînd l-am cunoscut, iar întîlnirea în cadrul Clubului la BM ”B.P.Hasdeu” încă o dată m-a întărit în această părere. O persoană cu perspectivă şi utilă pentru noi, un suflu nou, percepţii noi referitor la viitorul Moldovei. Gîndurile proaspete auzite au avut ecou, au provocat discuţii, uneori contraversate, însă, bănuiesc, aşa ar trebui să fie la un club de impresii. Baftă pentru protagonistul activităţii de joi!

Svetlana Vizitiu: Vasile Costiuc m-a surprins. Din discursul lui am înțeles mai clar rolul cetățeanului de rând în societatea noastră! Dacă partidele nu au ideologii, moldoveanul de rând le are și sloganul urmat de el pare să fie: ”Oferiți-mi totul pe tavă”! Costiuc vede în candidatul la putere un șmecher înțelept care pentru hatârul de a fi trimis în fotoliile din parlament e dator să-și atribuie niște fărâmituri de pe masă, poate chiar mai mult… Astfel se înrădăcinează corupția. Oamenilor noștri nu le trece prin cap că au vre-o îndatorire, că trebuie să renunțe la obiceiul de a fura și a minți pe ceilalți. Ăsta-i mecanismul electoratului, a vieții politice din Moldova. Dur fundament. Nu știu, cum va reuși Vasile Costiuc să se mențină pe poziție în această mentalitate a societății bolnave…

Vasile VIZITIU: Cu satul în suflet (de G. Ciocoi)

Pentru a fi țăran viață întreagă nu e de ajuns să te naști la sat. Satul îți oferă doar posibilitatea de a păși pragul spre florile vieții… Și atât. Iar ca să fii întreagă viață om înfrățit cu frunza veșnic înnoitoare, om al stropului de sudoare, frate al hărniciei să fii, e nevoie ca satul să trăiască veșnic în inima ta. Vasile Vizitiu e anume un astfel de om…

În ziua când Vasile Vizitiu croise o bună bucată de vreme pentru a răsfoi în fața noastră cartea vieții sale, pentru a întoarce unele file parcurse de-a lungul anilor, noi, cei cu scrisul, îl ispiteam cu întrebările, pentru a-i înțelegeîn special preocupările de azi pe mâine. Dar imediat primeam replica: – ”Eu vă rog, s-o începem de la rădăcini, adică de la părinții mei, de la copii, de la nevastă-mea Teodora...”

La Vărvăreuca mulți îl țin minte și azi pe badea Mihail Vizitiu (aceasta se referă în special la consăteanul Constantin Patrașcu, fiindcă ei au făcut împreună armata), care avea pravilele lui, felul său de a fi și de a concepe lucrurile, treburile, lumea. Asculți povestea tatei Mihai și a mamei Feodosia și un gând anume străbate aceste destăinuiri: de unde atâta putere și tărie în părinții noștri de a duce pe umerii lor atâta greu, atâta chin, atâta zbucium? – ”Nu pot uita, cum noi, niște copilași de 5-6 anișori, dar după cum zicea tata, trebuia să ieșim la muncă, adică trebuia să ne gândim la hectarele de la Cucuiești și Hârtoape, la normele mari ale mamei, dar nicidecum la joacă…” Vasile Vizitiu avea să ne descrie frământările de mai departe ale tatei până la cei 73 de ani trăiți până mai ieri cu toată lumea, apoi ca despre o comoară povestește el de mama ajunsă la 82 de ani și, și cu încetul, aveam a pătrunde și în destinul ca atare al eroului nostru, pe care l-a pândit multă vreme visul de a fi artist, însă viața îi deschide alte porți – nu trece concursul la Institutul Agricol din Chișinău și nimerește la școala de comerț Soroca, apoi vine serviciul de marină de la Sevastopol, anul1960 fiind crucial întru câtva – cu diplomă de contabil pornește munca de sinestătoare la Florești, concomitent începând studiile la fostul Institut Unionl de Comerț (facultatea economie, secția fără frecvență). Și, cum ziceam, trăind mereu cu satul în suflet, Vasile Vizitiu face ca de Combinatul de deservire socială din Florești să se vorbească de bine în lung și în lat atât la Chișinău, cât și dincolo de capitala noastră… Și dacă prestările de servicii îl copleșesc timp de două decenii pe meleaguri floreștene, vom aminti în treacăt doar câteva de ”performanțele” deservirii sociale a populației, un sector extrem de dificil și complicat ca atare. Și nu vom accentua doar faptul, că în anii 1968-1987 la Florești s-au pus pe roate 23 de Case de deservire a populației, 32 de puncte complexe dispunând de aproape 20 de filiale ale lor în unitățile rurale, volumul serviciilor acordate localităților sătești crescând în aceeași perioadă de timp de aproape 7 ori. Având astfel de parametri, era absolut logic și normal ca Vasile Vizitiu să dirijeze din 1987 și până astăzi Întreprinderea Republicană Industrială pe Acțiuni ”Universal”, care include circa 400 meșteri și ingineri în stare să acorde primul ajutor tehnicii de deservire de care dispune populația noastră: ceasornice, aparataj radiovizual, frigidere, mașini de spălat, aspiratoare etc. Dar biografia lui Vasile Vizitiu la moment nu aparține numai celor 400 de meșteri dotați, pe care îi susține în tot și în toate: – ”Pe acest om cu inimă mare și priceput în tainele profesiei noastre îl cunosc nu de câteva zile. Arma lui de lucru este cuvântul, – cuvântul ales și bine cântărit...”, – e părerea meșterului cu mâini de aur Veronica Iepuraș, lucrătoare la Casa prestări – servicii, aflată pe strada Armenească… – Iar pentru ca portretul lui Vasile Vizitiu să apară în toată amploarea sa, vom aminti cele declarate de dumnealui în pragul aniversării lui de 60 de ani, care la acest sfârșit de ianuarie’ 96 se întâmplă: – ”Am avut în față întotdeauna sfatul tatei: Noi am venit pe lume s-o facem mai frumoasă. Iar pentru aceasta este nevoie să muncim zi și noapte, cât ne țin mâinile, cât ne țin picioarele...” Regula aceasta, adică a trudei neostoite, o duc mai departe cele două fiice al sale Svetlana și Lilia: una e șef-oficiu la bilbioteca municipală ”B.P.Hasdeu”, cealaltă – medic cardiolog la Centrul Mamei și Copilului, feciorul Victor fiind ajutor de procuror al sectorului Botanica.

De-a lungul drumului măsurat acum cu 60 de trepte Vasile Vizitiu se biziue pe cei din jur. – ”Dacă nu te bizui pe cei de alături, nu vei trece cu demnitate multe din viitorile vieții.’Întotdeauna simt cuvântul de sprijin a soției Teodora. Când mi-e greu, zic: ”Mi-e dor de Dora, mi-i dor de nepoțeii Nicușor și Iulian, de nepoțica Sanda,.. mi-i dor de prieteni”…”

Iar pentru nu a atârna în aer aceste cuvinte, i-am rugat pe câtiva dintre cei care îl cunosc bine pe Vasile Vizitiu să se pronunțe și ei la desenarea chipului acestui om aparte.

Pavel Dubălari, președintele conducerii Uniunii Asoțiațiilor de Consum din Moldova: ”Pe Vasile Vizitiu îl cunosc de foarte multă vreme. De când îl știu, el a rămas omul ce ține veșnic aprinsă flacăra dăruirii lucrului, scopului vieții. El este omul faptelor concrete, din urma acestui om rămân doar amintiri plăcute”.

Mihail Gheorghe Cibotaru, ministrul culturii: ”Ne cunoaștem de pe când eram mici cum se zice, doar suntem consăteni și oleaca de neamuri chiar. El a făcut multe ca despre Florești și floreșteni să se vorbească de bine în toate părțile. Îl mai caracterizează simplitatea și omenia deosebită”.

Mihail Rusu, parlamentar: ”Are un caracter bine pronunțat, știe a duce corabia înainte… Nu degeaba a făcut slujba la marină”.

Teodor Popovici, inspector superior de stat la Curtea de Conturi: ”La noi se întâmplă că pe mulți îi strică funcția. La Vasile Vizitiu aceasta nu se referă. O spun cu mâina pe inimă, fiindcă îl cunosc de mulți ani. El are un devotament ce nu i-l poate schimba nicio împrejurare. La prieteni ține ca pe ochii din cap…”

Acesta este Vasile Vizitiu – prietenul, omul, lucrătorul, ”căpitanul de corabie”, ocrotitorul a trei flori, soțul. E bine că în toată viața de până acum el și-a păstrat cumpătul și înțelegerea celui de așături, capacitățile de organizare, privirea spre ziua de mâine. Și chiar ceva mai departe. Gândurile de mai jos îi aparți și ele îi aprofundează și mai mult chipul de bărbat de la Vărvăreuca. – ”Este necesar de a ridica în mod radical rolul caselor de deservire socială din localitățile sătești. Cum să cerem de la sătean eficiență în munca sa, când lui nu i se oferă cele mai elementare feluri de servicii ce i-ar micșora grijile?..”

”Consider un fapt amoral că se plătește unui om, după ce a muncit 45 de ani în colhoz, o pensie de 46 de lei, ba și aceea cu întârziere, știind care-i prețul existenței noastre de azi…”

Vasile Vizitiu se frământă… Așa este doar omul însufletul căruia trăiește satul, trăiește neliniștea, trăiește bunătatea.

Vasile Vizitiu și după șaizeci de ani urmează să scrie noi file din biografia sa, la biografia părinților, a prietenilor, urmează să fie și mai departe om al frunzei înnoitoare.

Feciori de nădejde are Vărvăreuca floreșteană…

Gheorghe CIOCOI (”Viața Satului”, 27 ianuarie 1996)

     ”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste.” – Dumitru Crudu

Ultima dorință

Cât de placut era să-l privească şi să-i sărute buzele, dar s-a dovedit, că acum nu mai are nevoie de nimeni… El a lasat-o, atunci când a aflat, că e însărcinată: i-a dat bani pentru avort şi dus a fost. Şi ea s-a pus pe gânduri: se merită? pentru ce? Înțelegea, că va fi mamă singură, bârfită și arătată cu degetul… Desigur, ea înţelegea totul, dar vroia să trăiască pentru copilul ei, și să nu mai asculte pe nimeni, să ia decizii de una singură, să nască, să plece undeva, departe de ochii lumii. A aşteptat o lună, două, sarcina progresa, iar el nu s-a mai interesat de dânsa în tot acest timp. Nu apărea, nu-i mai păsa de ea; l-a și văzut cu alte fete… Era dureros, plângea, se lupta să supravieţuiască împreună cu copilul. Acum ea se gândea doar la copilul pe care l-a născut: mânuţe mici, picioruşe,..  O stare de neredat prin cuvinte. Zâmbea și adormea zâmbind… Câtă plăcere simțea să-și vadă micuțul. Să-l educe, să-i simtă bătăile inimii… Acum trăiau împreună și erau fericiți fie și în lipsa tatălui… Dar apare el și spune, că regretă, că a procedat urât și dorește să se întoarcă. Fără să se gândească mult, l-a refuzat cu un ”NU” ferm. Cum putea să se mai atingă de bărbatul, pe care după tine l-au mângâiat sute de mâini… Chiar și ceea cum el a procedat, o durea mult și nu vroia să-l ierte. El apărea tot mai des, uneori venea brusc, și aducea jucării pentru copil, bani pentru educație. Insă, îi provoca un dezgust, chiar și banii refuza, – a economisit și ea la timp. Iată, micuțul împlinise trei ani, e déjà matur, și copilaș tot odată. Era fericită să-l vadă cum crește și zâmbește… Într-o zi el venise și o rugă să-i permită să plimbe copilul. Nici nu știuse ce să-i răspundă, dar a consimțit cu un ”Da”, totuși e tatăl, macar că e un netrebnic… Privea cum pleacă, cum așează micuțul în mașină și se îndreaptă în direcția dendrariului… Era ultima oară când își vedea copilul ei în viață. El era băut, precum zicea, doar cu o sticlă de bere, în timp ce plimba copilul, apoi, nimeri într-un accident teribil cu mașina, în care au decedat trei oameni. Ce-i uimitor, el a rămas în viață și acum e pe undeva, se pare… Ea ținea copilul mort în brațe și răcnea, implorând Domnul s-o ajute, iar medicii îi luau copilul și repetau, ca e imposibil, deja nu-l mai întorci… Tot sensul, e că o sticlă de bere a luat viața a trei persoane, inclusiv micuțul ei, iar cel de vină, nu s-a ales nici cu o zgârâietură. Ea nu mai dorea să trăiască și tot repeta, că viața ei s-a terminat. Ultima ei dorință, să transmită tuturor, să nu mai bea niciodată fiind în drum la volanul mașinii! – Oameni, vă rog, nu vă îmbătați la volan, și copiii voștri vor trăi! Cei care au citit, eu vă doresc fericire și dragoste adevărată! Transmiteți tuturor cuvintele mele, și poate ele vor salva viața cuiva… E ultima mea dorință.

Lumea capitalei: în drum spre casă

Cunosc o glumă: ”Femeia trebuie să se comporte ca o doamnă, să gândească precum un bărbat și să muncească din greu, ca un cal”. Nu cred că e corect, dar asta e realitatea, cel puțin la noi… Trăim într-o lume a bărbaților, în continuare: Bărbați la conducere, bărbații la volan, bărbați dominatori… O lume, în care femeile depun de două ori mai mult efort pentru recunoaștere, apoi și pentru familie. Cu siguranță, că femeile sunt confruntate cu sarcini de viață complexe, și mai dificilă se pare sarcina femeilor de a găsi un echilibru între carieră și familie; cu toate acestea, cred că un compromis familial este posibil, dacă partenerii îs asumă responsabilitățile complementare. Dar priviți, vă rog, imaginile, – le-am prins chiar azi, în drum spre casă, venind de la servici. Drumuri sparte, cu înscripții și pereți pictate în centrul Chișinău, prin care trecem zi de zi…  Persoane cu dizabilitați fizice la fiecare pas… N-am observat pe cineva fericit, doar fețe obosite, supărate, chinuite, fără vre-o umbră a speranței… Ah da, am prins o copilărie fericită în vacanță ei de vară: ea încă nu cunoaște nevoile societății… Mașini parcate neregulamentar… Femei cu genți grele, femei cerșind, femei cu cărucioare și copii în brațe… Pensionari déjà ca la datorie, cerșind, fie, muncind și vânzând pe străzi, ori admirând cuminți porumbei și pisici în curtea blocurilor… Sunt bătrâni disperați, care nu au încotro… Și dacă ați avea ocazia să vă prezentați Moldova în fața unor oameni care niciodată nu au auzit de ea, și ați vrea să faceți o impresie bună, care ar fi cele câteva lucruri, nume, detalii unice pe care le-ați scoate în evidență? Să admitem că vinul, personalitățile bune și peisajele nu ne caracterizeaza doar pe noi. Dar societatea, și capitala noastră cum arată ea, – le vedeți? Nu pot să nu dau vina pe guvern sau pe primărie, cu subordonați iresponsabili, ce numai cuvântează fără înfăptuiri reale. De prin ’80, de când trăiesc aici, Chișinăul e în reparații ce nu mai au sfârșit… Nu zic ba, avem și lucruri frumoase de admirat, cu… văcuțe și sah, de exemplu, dar când te uiți ce urmează apoi! Iar oamenii nefericiți, cine-i va face să zâmbească??.. Sunt imagini făcute în jumătate de oră, dar cât durează și doare viață în această mizerie… Multe multe se vor schimba…. Dar… pensionarii pe străzi vor cerși în continuare…

 

Vinde-l pe eBay!

Fiica îl anunţă pe tăticul ei:

– Tată, m-am îndrăgostit de un băiet şi te închipui, e atăt de departe, e tocmai în Australia!

– Dar cum v-aţi cunoscut?

– Ei, bine, ascultă, ne-am întâlnit pe un site de matrimoniale, apoi, el mi-a devenit Prieten pe Facebook, după ce, o lungă perioadă de timp am corespondat pe ICQ, mi-a declarat dragoste pe Skupe, şi de doua luni suntem împreună pe Whyber… În general, taticule, eu vreau să-mi dai liber şi să mă feliciţi!
– Da, desigur, eu sunt de acord! Căsătoriţi-vă, ciripind un ”Da” pe Twitter, cumpăraţi-vă copii pe OZON, şi achitaţi-i pe PayPal! Şi dacă, vreodată, n-ai să-l mai poți tolera, – vinde-l pe… eBay!

😀 😉