Să crezi în minuni! Ajunul Sfântului Nicolae; Nașterii Domnului… Revelionul.

Am o atitudine ambivalentă pentru această sărbătoare. Te pregătești, te tot pregătești, ești gata, bine-dispus. Iar apoi, după ce bat clopotele anului nou, – brusc vine un sentiment de goliciune. Aștepți douăsprezece ore, arunci foițele arse cu dorințe în cupa cu șampanie, bei toate acestea, și nimic nu se schimbă, și tu, continui să mănânci salata ta cu crabi… În copilărie, ardeam de nerăbdare în ajunul Nașterii Domnului, Sfântului Nicolae sau a Revelionului cu Moș Gerilă care venea la noi, cu cadouri în fiecare an, – eu aveam vise frumoase și credeam în viitorul luminos, la fel ca Cenușăreasa din povești… Credeam cu disperare în prinți şi minuni, continui… să cred, probabil, pentru că așa mi-e firea…

Eu ador ajunul, sau anticiparea Anului Nou, – două săptămâni înainte sunt cele mai distractive și uneori mai fericite decât evenimentul și cele zece zile care urmează după ciocnirea cupelor cu șampanie, – ca de obicei, continui să cred că miracolele se vor săvârși în fine… Da, eu continui să mă simt fericită. Vreau să fie nu mai rău decât este acum. Vreau pace pe acest pământ, și ca copiii noștri și părinții lor să fie sănătoși și fericiți! Să dea norocul și binecuvântarea peste ei. – Să fie mai bine? Unde mai bine în țara noastră?! Banal, dar, din nou, nu ne împiedică nimic să repetăm și să ne rugăm: Important, este ca toată lumea să fie sănătoasă și unită!
…Trecu un an, nici n-am reușit să privesc în urmă. Ramasă doar o coală-n calendar… Cu un trecut, în care nu ne mai întoarcem, și-n urmă, va sclipi o zare rece sau un spray cu amintiri de cei plecați la Domnul… Cuiva donate fericire sau durere, cine știe… Luați prin lacrimi, suferințe careva, și cineva întors-au cu… speranțe și iubire… 

Trecu un an, mi-a stat un pic mai trist. Cu trecerea anilor, devine tot mai trist, pentru că te maturizezi și începi să conștiințizezi realitatea… Să-ți i-ei adio de la ani e foarte greu, probabil… Să ierți e și mai greu… Și, neprivind în urmă, timpul a fugit… Și doar, un fum cu ceață… undeva departe… Plecat un an, îngenuncheat în urmă. Și iată, Anul Nou în prag. Și noi, atât de mari, maturi, bătrâni sau cum mai vreți, – în continuare credem în minuni, ca mici copii naivi… Dar credem, vrem să credem și cu disperare, cu ardoare, dorințe noi, ne ținem de orice firicel norocos… Așa că în ajun, dorim miracole. Și vor fi… Va fi un an bun trimis de Dumnezeu. Cred, că este decis deja… în ceruri…

+ Principalul, e să continuați să credeți în minuni. În Dumnezeu! +
Pentru cineva dificil și trist, iar pentru unii, – de succes și fericit. Astfel, va fi întotdeauna. Dar în ajun de An Nou… încărcați într-o traistă toate cele inutile și neimportante. Lăsați-le în urmă, după prag. De Anul nou, ca în povești chiar există multe miracole… Cu tot confortul, cu noroc, bună dispoziție, fericire și bunătate, vă doresc să credeți… Doar să credeți! Ce va urma, vedeți!.. Crăciunul, Revelionul, Nașterea Domnului, Boboteaza, Sfântul Nicolae…

 Sărbătorile de iarnă la noi încep de la Sf. Nicolae, pe stil nou (6 decembrie), apoi Sf. Andrei (13 decembrie) şi ţin până la Sf. Ioan Botezătorul (20 ianuarie). Este o îmbinare de tradiţii, obiceiuri şi datini – unele venite din perioada precreştină –  cu sărbători religioase creştine. Aceste sărbători dau un farmec aparte anotimpului friguros, aducând bucurie, veselie, dar şi mister şi trăiri spirituale.    

Sfântul Andrei este cel, ce a propovăduit Evanghelia în ținuturile Sciției și Traciei. Este o sărbătoare religioasă, pe lângă care au loc o serie de practici tradiţionale (unele venind de la daci), cum ar fi: frecatul uşilor şi a ferestrelor cu usturoi (pentru a nu pătrunde spiritele rele), punerea grâului la încolţit (pentru a prevesti recolta anului viitor), ritualuri făcute de către fetele tinere, pentru a-şi visa ursitul.

Sfântul Nicolae, sărbătorit de creștinii ortodocși pe stil vechi (19 decembrie), considerat ocrotitorul săracilor, este cel care, transformat în „Moş Nicolae”, aduce daruri copiilor. Aceştia îşi pregătesc de cu seară ghetuţele, în care Moşul vă pune darurile. Pentru cei care nu au fost cuminţi, Moşul va aduce o „nuieluşă”, care şi ea, peste timp, a căpătat statut de jucărie.

Crăciunul (Naşterea Domnului pe stil nou) este cea mai importantă sărbătoare creştină a iernii, dar înainte însă, se sărbătorește Ajunul Crăciunului (24 decembrie). În dimineaţa acestei zile (în unele zone cu o seară înainte), cete de copii umblă de la casă în casă, cu Colindul. Pentru colindele, cântate în noapte, pe la uşi, pe la fereşti, copiii primesc covrigi, colaci, turte, mere, nuci şi tot felul de alte daruri. Pe lângă cetele de copii, sunt şi preoţi, care merg cu icoane în braţe din casă în casă, pentru a stropi cu aghiasmă locuințele oamenilor şi a anunţa prin cântec, „Naşterea Domnului Iisus Hristos”.

În Ajun, se împodobeşte bradul şi se pregătesc darurile, ce vor fi aduse de Moş Crăciun. Acesta „va intra pe hornul sobei cu desaga plină de cadouri”.  Colindele răsună în toată ţara, până în ziua de Crăciun (25 decembrie). Fie ele religioase, sau laice, colindele creează o atmosferă încărcată de spirit şi mister, dar şi de bucurie şi stare de bine. Copiii în cete mici umblă cu Steaua, simbol al stelei, ce i-a călăuzit pe cei „Trei Magi de la Răsărit”, în căutarea pruncului Iisus.

Urmează apoi, practic, cea mai așteptată sărbătoare de iarnă, Anul Nou (31 decembrie – 1 ianuarie). Cercetătorii văd în obiceiurile populare, care se desfăşoară în această perioadă, ritualuri de renovare simbolică a lumii, de alungare a spiritelor rele, sau de divinaţie. Un complex de ceremonii şi superstiţii, care fac din această perioadă a anului una dintre cele mai bogate în datini populare, o perioadă de trecere între două cicluri de vegetaţie sau de muncă, al cărui prag îl constituie Anul Nou.

Aşa cum Crăciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat de „Urături”, făcute prin intermediul mai multor ritualuri populare: Pluguşorul, Sorcova, Buhaiul, Vasilca, jocuri mimice cu măști de animale (Capra, Ursul, Căluțul, Berbecul, Cerbul, Cocoșul), sau personaje ţărăneşti. Nu lipsesc nici colindele, dar acestea au acum alt rol, de vestire a înnoirii anului. Sunt obiceiuri, care încă se păstrează, poate datorită caracterului lor spectacular, dar şi datorită prilejului de a petrece.

Cununa sărbătorilor, dar mai ales a petrecerilor, este Revelionul, sărbătoare laică, plină de mese îmbelşugate, petreceri şi distracţii deosebite. A doua zi copii cu sorcove frumos ornate, merg cu semănatul: „Să trăiţi/ să-nfloriţi/ ca merii, / ca perii, / în mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / de toate îndestulată! La anul și la mulți ani!”.

Urmează apoi Crăciunul pe stil vechi (7 ianuarie). Înainte de Crăciun se ține un post de 6 săptămâni. Pe masa de Crăciun sunt nelipsite cozonacul, sarmalele, piftia, cârnați de porc și vinul roșu, se mai mănâncă și mămăligă. Cete de băieți umblă cu colindatul.

La 14 ianuarie creștinii ortodocși marchează Sfântul Vasile (Anul Nou pe stil vechi). Conform tradiţiei, în ajun de Sf. Vasile cete de urători, mascaţi în Capra sau Pluguşorul, pornesc pe la casele oamenilor cu uratul.  Gospodinele se pregătesc din timp să întâmpine urătorii cu tot ce au mai bun, dulciuri, mere şi, nu în ultimul rând, bani. În dimineaţa de 14 ianuarie copiii merg cu Semănatul sau Sorcova, aruncând cu boabe de grâu, grăunţe de păpuşoi, ovăz şi binecuvântează familia. Seminţele, aruncate în ogradă sau locuinţă simbolizează credinţa într-un an mai prosper şi o roadă bogată. 

Urmează, pe 19 ianuarie, Boboteaza (Botezul Domnului). Este o sărbătoare religioasă, preoții sfinţesc apa la biserică, iar oamenii o poartă acasă și stropesc gospodăriile, obiecte, animale.

Ciclul sărbătorilor de iarnă se încheie pe 20 ianuarie, cu Sfântul Ioan Botezătorul, cel, ce l-a botezat pe Domnul Iisus Hristos în apele Iordanului. Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli pe tot parcursul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion ”se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

Așadar, sărbătorile de iarnă oferă acestui anotimp un farmec aparte , de aceea în sufletele fiecărui om , iarna este asociată cu o perioadă magică, cu începerea unui nou an, cu veselie și dispoziție bună și posibilitatea de a-și aduce aminte de sărbătorile din copilărie,de Moș Crăciun și de cele mai miraculoase momente petrecute în preajma oamenilor dragi.

  + Doamne miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește-ne! AMIN! +

S. Vizitiu ❤

Ador să fiu pozitivă

    ”Ești un dictator”- îți vor spune copiii uneori. Te superi imediat și le răspunzi cu lacrimi: ”Sunteți niște nesimtiți! Pentru voi – nu contează cât m-am străduit pentru voi, cât de mult vă iubesc, oricum sunt rea în ochii voștri…” Ca de obicei, cu așa emoții îți ieși repede din fire. Astfel, și copiii mei fiind cu capul în nori, adesea nu mă ascultau, fie se făceau că nu mă aud; ce era caracteristic vârstei lor adolescentine. Pentru ei e invers, cică ”eu nu-i ascult, nu-i aud”… Dacă e o ceartă, deci… eu ”nu-i iubesc” și niciodată n-am fost mamă ”bună”. De fiecare dată când ne contraziceam, situația atunci devenea insuportabilă… Au mai crescut, au inceput să realizeze multe lucruri în mod serios… Odată cu ei, continui și eu să mă deșteptez… Recunosc, că azi realizez că și eu am fost un copil dificil la părinții mei…

    Pare cicălitor, însă eu mereu mă țineam scai de ei, de copiii mei! Eu, cu educația mea, așa cum simțeam sau cum știam mai bine: ”Draga mea/dragul meu, – te iubesc atât de mult, nu-ți face rău cu mâna ta, că apoi nu te vei simţi bine”; Vei rămâne trist la aceste amintiri atunci când te vei maturiza; ”Nu te încrunta, că vei avea riduri devreme”; ”Nu-ți rupe coșurile, că vor rămâne semne pe față”; ”Nu face dezordine, nu arunca fărimituri pe jos…” sau, ”Nu-ți mușca buzele, nu-ți face piersing, tatoo, nu mânca gras, nu veni târziu acasă… – nu…, nu…, nu…!”; ”Dragul meu, te implor, hai să mergem la un medic, să facem investigații, că țin mult la sănătatea ta, scumpule!..” Dar, fiecare continuă cu ale sale: egocentrici cu refuzurile lor. Pentru că mama nu este o autoritate. Bineînțeles, eu nu rezistam și începeam să țip, nu știam cum să fac să fie bine, cum să aranjez lucrurile în mod normal… Greu…

    Și cineva dintre ei: ”Mamă, ce vrei? Nu fumez, nu beau, nu sunt dependent de droguri, nu stau pe la stații cu sticle de bere. Ce nu-ți convine, de ce ești nemulțumită, rea, nefericită?..”

    Poate că sunt eu înţepată uneori, și îi plictisesc cu notațiile de profesoară? Îmi fac griji și vreau să-i feresc de toate rele. Sunt una ”cam” precaută din propria-mi experiența de viață… Nu toată lumea, la fel ca mine, a fost împroşcată cu conuri, învățând din greșeli proprii. Îmi amintesc de anii când eram tânără. În mod constant, aveam cumpene, atunci când puteam fi impusă să mă apuc de droguri, bătută sau doborâtă moral, și în acest timp… nu aveam nicio frică. Părea că eram în spatele tuturor certurilor, scandalurilor, chiar în cloaca centrului. Ce doream, aceea și făceam. Seara la dansuri, la un picnic între necunoscuți, mereu credeam că sunt în siguranță… Părinții departe, iar eu o căscată și surdă, dar cu ambiții, curajoasă și perseverentă. Cel mai important – în noi rămâne… educația nativă! Chiar dacă părinții sunt departe, genele vorbesc, sângele te următește, te păzește și se roagă pentru tine, te îndeamnă să-ți amintești că ești inteligentă, că ai mult noroc în viață și că Domnul te-a ferit de toate belelele, de nenorociri și de pericole de moarte, chiar daca ai fost la un pas de ele… Și, pentru că nu am fost bătută sau desfigurată, pot mulțumi doar bunului Dumnezeu, care are milă de mine și mă iubește.

Doamne ajută în continuare, nu mă părăsi nici pe mine, nici pe copiii mei! De aceea, le spun mereu copiilor: ”Fiți atenți! Nu aveți nevoie de loviturile vieții, de experiența pe care au trăit-o persoanele suferinde despre care auzim la știri. Vă rog, să țineți cont și de înțelepciunea mamei (a mea), despre ruga mea pentru voi, scumpii mei…

    Fiecare din noi crede că are prieteni adevărați, doar eu sunt de părerea că, în primul rând, trebuie să fim atenți la sine, prietenii și colegii noștri de serviciu, cei ”adevărați”, pentru că anume din partea lor în viața noastră apar toate necazurile. Nu mă pot împăca cu faptul că unele persoane te folosesc în scopurile lor, și sub pretextul acțiunilor de binefacere, se promovează în primul rând pe sine, atunci când alături există cei care într-adevăr au nevoie de ajutor… E doar o picătură din nevoile mele, dar nu sunt deloc egoistă în acest caz…

    M-am simțit bine fiind studentă, abia acum realizez acest lucru. Am trăit vesel și eram convinsă că așa va continua mereu. Am cutreierat pe acele timpuri prin multe mii de cărți, am călătorit prin civilizația Uniunii Sovietice, aveam dorințe, planuri, proiecte, idei și bani și, desigur, totul am împărțit cu prietenii mei. Mergeam cu ei la restaurante, discotecă, le făceam daruri, și necondiționat, ca apoi jumătate de lună să mănânc doar cartofi prăjiți… Păi, cum altfel? Era în firea mea, cea care a rămas de fapt la fel… Dar, parcă toate acestea sunt cele mai importante pentru noi în viaţă?..

Că atunci când lucrurile s-au inversat, unii s-au comportat ciudat, mi-au întors spatele. I-am șters din lista de prieteni, or, așa consideram eu că e ”basta cu ei”. Și, la prima vorbă le răspundeam cu bucurie… Ei mă contacteaza, le răspund, oricum bucuroasă… Ador să fiu pozitivă!

Am dat de alt adevăr foarte vag: în viață totul e întins, imprevizibil și schimbător ca anotimpul: astăzi, cineva spală la tine podelele, iar mâine, vezi, că vei face tu la el același lucru… Setea de putere și de bani distruge totul în jur, dar în special, sufocă glasul conștiinței. Și totul devine transparent că nu mai ai unde băga capul în nisip. Și… doare.

    Îmi amintesc de disperarea mea. Bineînțeles, că sunt foarte vulnerabilă. Nu, eu nu cultivez nemulțumiri, pur și simplu, încerc să pun cruce pe astfel de persoane. Niciodată nu voi uita anii ”90” de coșmar, atunci când eu cu un copil micuț în brațe, ades nu aveam cu ce ne hrăni. Zi de zi, făceam mâncare din hriscă: că pe-atunci era ieftină. Reușeam să fac rost de un sac pentru depozitul meu din bucătărie. O preparam cu multă ceapă și devenea foarte gustoasă. Carnea de un kg, trimisă de părinții mei, o împărțeam în mici bucățele de mărimea unei cutiuțe de chibrituri sovietice, o puneam la congelator (un frigider procurat din banii proprii făcând Ikebana cu flori artificiale pe lemn prelucrat). Scoteam câte o cutiuță de carne și preparam o dată în săptămână. Sănduța mânca, apoi resturile îmi reveneau mie. Ce să faci? Salariul meu mereu era mic, remunerarea profesionalismului bibliotecar este și în prezent… de necrezut…

Despre datoriile la servicii comunale, eu câțiva ani nu reușeam să le întorc acestui stat care mă mânca de vie cu legile lui… Ce-i cu disperarea? – Atunci când brusc a venit  timpul fericit cu privatizarea pentru cei apți de a vinde ceva, de a cumpăra, cu abilități de a comercializa sau a specula ușor, și pentru persoanele la fel ca mine a venit sărăcia și foametea, și atunci așa zisii prieteni pe care i-am ajutat cândva nu mi-au sărit în ajutor… Iar eu am pierdut toate economiile mele la Banca de economii, care mi-a păpat rublele transformându-le intr-un leUșor fără valoare… Dar nu realizam întru totul situația… Încerc să mă justific, că nu sunt o frustrată și nici nu țineam pică pe cineva! Doar eram optimistă și pozitivă, nu cedam lacrimilor…

În continuare, eu nu mă pot debarasa de încrederea mea în oameni! Pur și simplu, acum… amintirea doare. Multe prietene au început o viață de succes, câștigând sume enorme de bani, procurând apartamente, mașini, călătorind prin Emirate sau Maldive, pe când eu fără invidie pe ei, dar abia de o scoteam la capăt cu micuța mea fiică, abandonată de tatăl ei, care nu vroia să audă de noi. Când Sanda avea trei ani, a fost operată de peritonită. Muream de sete în spital, țintuită lângă patul ei, nu mă puteam urni din loc de frică s-o las singurică. O cană de apă nu avea cine să ne aducă. Telefoane celulare nu existau… Am reușit odată, disperată, să-l sun de pe un telefon fix din biroul medicilor în care m-am strecurat fără voie, și prima întrebare de la tatăl fiicei mele a fost: ”Cui seamănă și ce ochi are?” (așa a fost și la maternitate) și nici nu m-a întrebat dacă avem nevoie de ceva, n-a mai venit nici cu o sticlă de apă. Iar chirurgul care operase fiica mea, îmi tot aducea aminte de banii pe care nu-i puteam oferi, nu aveam de unde-i căpăta. Reușisem să-l domolesc cu o sticlă de coniac și el oricum rămase nemulțumit… Ulterior, acest chirurg grăsan a fost concediat din același motiv, probabil că s-au plâns mulți pacienți pe el… Bagdaprosti că nu ia făcut rău fiicei mele…

      Iar amicele sau colegele îmbogățite într-un ceas de bun augur deja nu mai găseau timp pentru mine. Eu, fiind credulă și fidelă, afectuoasă în relații legate pe viață, continuam să fiu atrasă de prieteni, cei care repede m-au înscris în lista aviatorilor căzuți la pământ. Cu un ton de șef spuneau: ”Ei ce, Svetlana, ești mamă singurică, trebuie să te măriți cu cineva. Ce-i aici rău, că e grăsan și zgârcit? În schimb, va aduce totul în casă. Hai, că n-ai încotro, că nici tu nu ești o sfântă, ba și cu hipoacuzia ta, greu îți vei găsi ceva mai bun.” Da, sunt hipoacuzică, e din copilărie, o istorie destul de lungă…  O prietenă medic, la care țineam mult, atunci când am nimerit la spital cu tratamentul la ea în secție, mi-a spus că conform regulamentului, eu trebuie să achit zilnic patul, ori să vorbesc cu medicul șef al spitalului ca să-mi dea permisul. Ah, da! și asistentelor medicale să le aduc ciocolate ”măcar de celea de trei lei”, că așa se cuvine… ”Doar te ajută părinții, nu?” Părinții chiar mă ajutau, mai tot timpul, doar că și ei au ajuns la o etate, încă mai au și alți copii în afară de mine, plus și nepoți. Poate nu e în ordine ceva cu mine, ce am eu și n-au alții?

     După anii ’90. Când i-am adus prietenei mele medic un coniac și o cutie cu ciocolate, și mi-a spus că flori ea nu mănâncă, alcool nu bea, iar dulciurile nu sunt bine pentru sănătate. Înțeles-am, că se săturase de astfel de cadouri din partea pacienților. De atunci, eu cu amarul pe suflet, am început să realizez diferența dintre relațiile de prietenie și prietenii adevărați, astfel am rămas mâhnită de tot. Sincer, niciodată nu mi-am dorit acest discomfort în sufletul meu… Continui să țin la oameni. Rămân o persoană foarte sensibilă și vulnerabilă: câteva aluzii sau reproșuri directe mi-au fost de ajuns pentru toată viața. Și în present, apar amicii sau colegii care îmi dau de înțeles despre incoerența mea cu o atitudine ”nu ne este de tine, trebuie să facem valizele că plecăm la Dubai sau la Londra să întâlnim Revelionul”. ”Tu oricum nu auzi, vom vorbi ”pe urmă”, vezi că nu se leagă comunicarea, nu te implica” sau ”tu și așa nu vei înțelege despre ce e vorba, deci n-am timp să-ți lămuresc”. În continuare, fără comentarii. Vorbe-n-vânt și fără explicații…

     Unele persoane au beneficiat de promovare în carieră cu ajutorul meu în publicațiile sau filmările din mass-media, TV, fiind invitați la variate evenimente culturale, fie chiar și cu o soluție la problemele sau planurile lor. Am făcut-o fără rezerve și aluzii, prin serviciul meu, prin evenimentele clubului, cu programe on-line sau cărți pentru studii, informații pentru referate sau rapoarte etc. Nu regret, toate am făcut-o din inimă. Fără cerințe sau condiții. Cu toate acestea unele persoane continuau neapărat să menționeze: ”Nu tu promovezi Clubul ”Impresii din viață și cărți”, ci noi… te promovăm pe tine.” A fost de la o persoană care susținea ferm că îmi este prietenă, că o pot suna și noaptea, iar după ce i-am făcut legătură cu zeci de personalități, pe care îi făcea ou şi oţet înainte, – ea şi-a creat relații convenabile pentru a petrece timpul distrându-se; m-a eliminat din clubul la care eram fondatoare, m-a vorbit din spate şi ghiontit în suflet. Sănătate le doresc şi celorlalţi care se dau mari şefi şi aleg la care întrebare să-ţi răspundă- ţie, omului simplu diferit de funcţia lor… 😀

Desigur, sună copilărește, dar nu sunt imatură. M-a durut, dar precum se cântă, totul e trecător ca toate celelate din istorie, și nici eu niciodată nu rămân cu ranchiună. Bine că e mai târziu… Nu învăț eu și nici nu mă pot obișnui să nu continui să cred în oameni… Bineînțeles, că cu toții avem familii, probleme, scopuri, planuri, dar nu la aceste lucruri m-am referit până acum. Mă conformez, și în continuare rămân fidelă legilor Domnului în care cred. Nu mă impun nimănui, și nici nu mă leg de cineva pentru un scop oricare care îi vine în mintea cuiva necredincios. Pur și simplu, aveți grijă să nu suferiți din cauza acestor persoane indiferente…

 Clubul ”Impresii din viata si carti’‘, în continuare, nu mai derulează, după cinci ani ce m-au obosit… Întotdeauna a fost cu acces liber si fără plată pentru fiecare doritor de a participa, și ca protagonist și ca public, necondiționat. Nu făceam niciodată din protagoniști persoane utile subsemnatei, nu am avut și nici nu am vreun scop ascuns precum o pot crede unii. Basta.

     Într-o Duminică am mers cu fiica și nepoțelul la plimbare. Ziua ceea, printre multe altele, îmi va rămâne memorabilă prin emoțiile şi lacrimile provocate de o bătrânică necăjită, care vindea trandafiri albi ofiliţi deja. Nimeni nu le cumpăra trecând pe-alături. Am simțit educația și modestia ei… Și câtă bucurie a fost în ochii ei, atunci când le-am cumpărat… Am fost binecuvântate. Astfel eu înțeleg o caritate…  O caritate fără parade și bani plătiți pentru a hrăni sponsorii în restaurante, – acești bani care ar fi ajuns pentru ca câteva familii să-și permită fără grijă să procure de-ale gurii pentru timp de un an… Mergeam apoi cu fiica mâhnite și plângeam de durere pentru ea: statul nu poate ajuta în mod constant aceste persoane vulnerabile, doar de cu o pensie mizeră care nu ajunge pentru un trai decent…

Nu pot oamenii să fie mereu tineri și subțiri. Dar, poate de aceea și mă lasă Domnul tânără nu doar cu spiritul…  Am decis să dovedesc că am voință şi un caracter dur ca cel al tatălui meu: cu calitățile care m-au salvat în diferite perioade și situații… Uneori sunt nevoită să dau din coate, și dau vina pe aceste legi de mentalitate instabilă în Moldova…

Dar, a venit timpul să spun că lucrurile nu stau chiar așa cum par! Pare că am început să cedez și azi îmi vine foarte greu. Am nevoie de ajutor, pentru că mi s-a îmbolnăvit fiul greu. Aștept ajutor și nimeni nu mi-l poate oferi, iar eu nu găsesc de loc scăpare din situația asta. Pentru ce m-a făcut Domnul să îndur atâta? Doamne, ajută-mă! Salvează-mi fiul, te rog! Fiul meu care a fost pradat si tradat de prietenii proprii, ca urmare, e singur și nu mai are încredere în nimeni. Ceea că arăt fericită în poze, este doar o fațadă. Ceea că sufăr în continuare pentru copiii mei, este real… Fericiți putem fi pentru o clipă, atunci când și orice sclipire sau soluție în minte ne luminează… Cel mai greu e că atunci când apelez la cineva după ajutor, unii gândesc dacă pot alege dintre ajutor firesc și posibilitate de a-și trage foloasele pentru viitor… Realizez că Domnul mă pune mereu la încercări.  Cum să rezist? Acum și sora mea cu cancerul și chimoterapii, dar e tare, are un caracter dur și Domnul o va salva…

Azi, fiul e mai bine, chiar și muncește. Sper să fie bine în continuare! Mulțumesc Ție, Doamne!

    Orice viață are prețul ei. Viața nu e doar o primăvară. Mai vine toamna, apoi iarna. Pentru ce a creat Domnul anotimpurile? – Pentru ca să aflăm gustul primăverii. Orice viață, orice personalitate are prețul ei… Cei deștepți nu sunt atât în căutare de singurătate pe cât pot evita găștile create de ipocriți.

Nu m-am plâns, m-am confesat, dar voi cum doriți, mă puteți judeca… Am realizat și am constatat impactul celor scrise mai sus, sper să vă prindă experiența mea de persoană cu handicap. Cam des… m-am simțit discriminată! În pielea mea nu va fi nimeni, și nici eu – în cea a voastră… E ceva ce face parte în mine. În afară de mine însiși, nimeni nu-mi va lua apărarea. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci doar consimt ceea ce li se oferă. Ei se conformează. Promisiunile nu au loc atunci când e vorba de bani. Dar Dumnezeu îi iubește pe cei pe care oamenii îi jignesc…

Nu-ți face rău cu mâina ta! Viața merge înainte! Frustrările și supărările mereu rămân în urmă, și… nu uita că sunt doar lecții de viață! – Domnul e cu tine! AMINI!

❤ Sveta Vizitiu Toamna, 2018

( Impresii pentru viitoare carte)

Svetlana Vizitiu/Impresii din viata si carti blog

Să nu spui nimănui ce răni te dor: 3 Decembrie – Ziua Persoanelor cu dizabilităţi

Copiii din curte mă ignorau, și nu mă primeau în gască lor, la fel și cei de la grădiniță nu mă doreau în jocurile lor: pentru ei eram ciudată, o maimuţă fâlfâită care nu putea scoate un sunet normal. Dar eu tot mă țineam de ei, şi ei din nou mă fugăreau, strâmbându-mă şi arătând limba lor roză…

Mare pedeapsă e să nu simți bucuria comună, fiind printre oamenii. Eu, ca un catâr, mă înverșunam să întru în jocul lor, și nu puteam înțelege care e motivul supărării lor. Mă consideram fetiţă normală, veselă şi cuminte, precum sunt și ei, cu mare dorinţă de a se întrece cu mingea sau la loto… Nu mă doreau oricum. Le aduceam de acasă dulciuri, furam din bijuteriile mamei ca să le îmbunez inima, şi numai pentru ca ei să se joace cu mine. Mă țineam scai, şi eram geloasă că cu Ala Bala Portocala se poate juca, şi cu mine – nu… Acasă plângeam cu atâta suflet! Iată așa toată copilăria mea, ca apoi în adolescența mea să mă simt la fel de respinsă și singură… Nu se lega comunicarea, eram bucuroasă să tac, să privesc cum se joacă, doar să fiu în cercul lor, alături de ei. De astfel, m-am simțit mereu singuratică și batjocorită în societate. Acum, chiar îmi place să rămân singură, mă bucur să rămân și să trăesc cu imaginația mea unde eu sunt fericită…

Momente de ezitare, atunci când realizezi că nu ești ca toată lumea, dar ai încredere că poți fi mai bună, au continuat și atunci când am crescut mai mare, dar și la maturitate: realizezi că oamenii nu se schimbă, şi că calitățile caracteristice strict înrădăcinate de mic copil, nu dispar nici mai târziu. Rădăcinile dezvoltă alte modele mai dure în mintea ta, în interior: ele fie sunt, fie – nu… Şi – la o cumpănă de viață cu moartea, cu siguranță, apar din nou. Ca să descoperi adevărata ta înfățișare cu spiritul tău cu tot. Probabil, eu mă înfăţişez nu ca o persoană echilibrată, inteligentă, ci care s-a conformat cu pătimirile sale din viață… Dar, nu…

Într-adevăr, eu afirm ca o persoană vulnerabilă, cu o experiență de viaţă dezvoltată prin dizabilitate fizică ca lipsa de auz, cea care a cunoscut dintotdeauna ce poate simți real un invalid mereu obijduit de ceilalți, cei care nu știu cum e să fii în pielea şi situația ta, şi nu o vor simţi niciodată. Familia și prietenii care au grijă de persoane cu dizabilități, pot să te ajute, să te compătimească, dar nici ei nu vor simți adânc drama ta. Apropiații te consideră omul drag și o persoană normală, se comportă adecvat. Ei înțeleg totul… Insă, au şi ei viaţa şi problemele lor. De ce să-i judec eu. Ba niciodată! Pentru că… nici eu nu pot ”suferi” persoanele ca mine. Ele mă fac să plâng, şi eu, pur şi simplu, am obosit de durere… 

Prima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș în troiene de zăpadă, Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă deasupra pe cap, legată strâns cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Și tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe, apoi mă stabilea bine în sanie pentru că atunci când mă pot răstogoli să nu mă lovesc, și mă ducea cu o viteză nebună prin ninsoare în soarele sclipitor de nea, și eu fericită, râdeam de spaimă și fericire. Încă nu puteam vorbi, şi atunci părinții mei au descoperit că nu aud, – de vină fiind o eroare stupidă a medicilor care m-au supradozat cu antibiotice de streptomițină! Am fost marcată pe o viață întreagă, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții la care au acces toţi oamenii ”normali”…

De mică am realizat, că sunt în viață, că am părinți, că sunt un copil fericit cu mamă și tată pe care-i iubeam: am simtit-o în acel moment când tata mă trăgea cu săniuţa cu o viteză la maxim în ninsoarea mare în soarele strălucitor, nu știu de ce, dar e prima ce am memorizat din senzaţiile mele de copil… Apoi, părinții mei se cuprindeau în bucătăria de pe strada ”Sciorșa, 6”, din or. Florești, într-o garsonieră pe care tata abia a primit-o de la serviciu: una fără veceu și baie, dar – a fost primul nostru locaș fericit, în care ne simțeam stăpâni cu acte. Surioara mea încă nu se născuse, eu mă cățăram în brațele părinților, – ambii mă sărutau, și tata mă dădea cu ”huța” atât de vioi pe genunchii lui, că mâina mea stângă a trosnit brusc, și ei speriați m-au dus la urgență. Acolo medicul mi-a bandajat strâns brațul cu tifon, și apoi, noi toți fericiți că n-a fost nevoie de gips, am mers acasă! Am simţit că sunt şi pot fi iubită!

În curtea noastră mare cu vecini era un cucoș mare și rău, cam la nivelul meu de înălțime a celor cinci ani: că eram ca o prichinduță. Mă speriase groaznic: eu fugeam de scăpăra pământul, și cucoşul – după mine să mă ciupească. Am rămas șocată și mult timp mă temeam să merg chiar și la veceul de afară. Am tăcut sau mă bâlbâiam mult timp, or, nu știam cum să le explic părinților despre frica de acest cucoș, dar mama a aflat și i-a spus tatălui… Nu știu , probabil că cucoșul a dispărut, nu știu… Cert, că stăpânul lui se certa cu toți din ogradă, și timp îndelungat îl lăsa să zburde liber să sară la vecini, sau poate încă nu dorea să pape răcituri. Spaima de cucoș m-a marcat pe multă vreme, astfel că nu eram sănătoasă la cap şi săream la bătaie la toţi care mă obijduiau.

Părinților îmi era rușine să recunosc că nimeni nu mă iubește acolo, printre străini. Apoi, am realizat, că dacă vrei să obții ceva, trebuie să te lupți, chiar și pentru scurt timp, atâta timp cât se topea bomboana în gura ”prietenei”, care apoi mă înjosea şi mă strâmba din nas. Aveam exemplu părinților mei tineri și curați la suflet, că cu oamenii trebuie să fii cuminte, răbdătoare și ascultătoare. Prin ereditate aveam mari abilităţi şi talente încă nedescoperite atunci… Am fost inocentă, modestă sau rușinoasă, tare de treabă fetiță, până când și… răbdarea mea a plesnit, asta ca urmare, când am mai crescut nițel. De la șase ani ai mei, cel care mă strâmba din nas și mă făcea fâlfâită… o lua la ”bot”, în special, au avut de suferit băieții, pe care fetele le puneau la cale să mă bată. Copiii devin răi după ce văd cum se comportă alţii în diferite circumstanţe, şi pentru că fac ceea ce văd acasă, observă totul, atitudinea părinților unul față de altul, a celor din stradă și, în special, ce văd acum la ecranele TV… Copiii observă totul, chiar și de la trei ani adulmecă și rugumă cele întâmplate, ca peste ani ani să înțeleagă real ce a fost într-adevăr… Niciun copil nu se naște rău, – răutatea se învață, se împrumută/ se dezvoltă în mediul care el crește, fie (nu) este educat…

La cinci ani mă înecam în bazinul grădiniței și – noroc, că copiii au ieșit deja din bazin, şi doar atunci educătoarea a observat lipsa mea și a reușit să mă scoată din apă, ridicându-mă de braț. În aceste clipe de cumpănă, atunci când mă înecam, a reușit să mă minuneze un Soare frumos dintr-un tunel care mă ademenea spre fericirea raiului, și era atât de sclipitor și frumos, că nu știam ce să fac, să mă supăr sau nu pe educătoarea pentru că nu m-a lăsat să văd finalul? Pe parcursul anilor am înțeles, ce a fost într-adevăr, și de ce educătoarea speriată nu le-a spus nimic părinților… Am realizat, că toată familia Vizitiu și Sinchevici (din partea mamei) se rugau permanent pentru mine, o știu cu siguranță, pentru că și acum simt că miracole care se întâmplă, atunci când ai credință în Dumnezeu…

Iar eu fiind primul lor copil, prima fetiță scumpă și adorabilă, firavă și bolnăvicioasă, cum să nu mă iubească? Astfel, ar trebui să gândească oricare părinte pentru copilul lor, și la supărare ambele părţi să înveţe să ceară iertare… În primul rând de la sine, pentru a realiza care-i vina fiecăruia…

Cred eu, atunci când stai de vorbă cu Domnul, spunând Tatăl Nostru, El Îmi spune, ”dacă te ierți tu, Te iert și Eu”… Îmi știu păcatele și încerc să mă iert, în primul rând… Toată viața m-am simțit în siguranță grație părinților Vasile și Teodora Vizitiu, prin puterea rugăciunii pentru noi, copiii lor! Real, fiind ocrotită și ferită de pericole. Atunci când apar problemele și alte cumpene de viață, am fost mereu salvată mulțumită părinților, surorii mele, oamenilor dragi, prietenii, care prin rugă, gândul și faptele lor cu credință în Dumnezeu, m-au făcut să mă simt în siguranță, și cu stăpânire de sine. În copilărie atunci când în perioada sovietică ironizam ateic icoanele, – ei cu un al șaptelea simț, probabil, au știut că timpul le va aranja pe toate la locul lor, și eu voi prinde la minte, fără să-mi impună mult învățămintele, or să mă mustreze dur, ținând cont și sperând că voi deveni o persoană inteligentă, voi izbuti să ajung o luptătoare, și să mă feresc de sinestătător de oameni furioși și de faptele lor rele… Nu știu, dacă așa credeau și părinții cei străini din curte, care-și fereau odraslele lor de prezența mea atunci când apăream la joacă ”la cuibul cu nisip”, și mă considerau nebună și ironizau în fața părinților mei: ”Vom vedea unde va ajunge ”copchilul” vostru”…

”Să nu spui nimănui ce dureri te dor”… Eu consider că am izbutit, dar voi? ❤

SV

P.S. De ziua persoanelor cu dizabilităţi strigaţi mai tare! Cel surd va auzi, cel mut va vorbi! Real.

Zilnic trecem prin aceleaşi locuri, pe lângă aceiaşi oameni, cu gândurile în mii de direcţii şi nu vedem nimic în jur! În goană nebună după supraveţuire, uităm de acei mai simpli, defavorizaţi, – persoane cu dizabilităţi, cei care ne iubesc necondiţionat şi speră să ne amintim de ei! Şi nu doar de ”Ziua” lor sărbătorită în mod ”legal”. Să nu uităm de cei mai sărmani, mai vulnerabili ca noi! Azi, e ziua persoanelor cu dizabilităţi! – cine se aminteşte în mod normal? Da, statul… Se consideră ca statul formează cei aleşi de noi, de popor… Când vom înţelege, că Statul suntem Noi???
Să le facem viaţa uşoară, dăruindu-le nu doar speranţe, un zâmbet, o vorbă bună, o mâncare caldă în această zi! – Să le oferim o Atitudine, o Atenţie în continuare! să le oferim locuri de muncă, salarii şi pensii normale pentru un trai decent şi tratament normal, astfel, ca în această zi să mulţumeasacă şi ei acestui Stat minciunos, în prezent. Pentru ei e mai mult decât suficient! Şi sunt mulţi: bunicii, părinţii şi copii noştri, vecinii noştri, prietenii tineri şi în vârstă, – toţi cei care acum sunt sunt lângă noi! Niciodată nu poţi şti, când dă nevoia peste tine! Doamne ajută-i!

#Svetlana_Vizitiu #Impresii_blog

Date importante:

#Ziua_Mondiala_a_Persoanlor_cu_dizabilitati. Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată că, în prezent, peste un miliard de oameni, circa 15% din populaţia lumii, trăieşte cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceştia provenind din ţările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală. O statistică îngrijorătoare este şi aceea care arată că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilităţi sunt copii, iar probabilitatea ca aceştia să se confrunte cu violenţa este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme.

În Republica Moldova sunt circa 180 de mii de persoane cu dizabilități, inclusiv peste 11 mii de copii cu vârsta de 0-17 ani.

Persoanele cu dizabilităţi reprezintă 5,1% din populaţia totală a ţării, iar copiii cu dizabilităţi constituie 1,7% din numărul total al copiilor din #Republica_Moldova.

Această zi a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1992.

Mircea Grecu şi terapia narativă la Clubul Impresii din viaţă si cărti.

Mă încearcă un simţ al urgenţei, al oamenilor de calitate, al relaţiilor interumane, al scopului bine determinat, atunci când ştii, cu siguranţă, ce-ţi doreşti de la viaţă şi eşti sincer în scopurile tale. Mă grăbesc să-i prezint tuturor celor care citesc blogul şi celor prezenţi la clubul IVC, ca urmare, cu promovare continuă pe reţele de socializare. Clubul ”Impresii din viata si carti”, astăzi, este cu protagonistul Mircea Grecu un scriitor sincer, cu poveștile de viață, în special, pentru copii, cu o narațiune simplă, fără pretenții de genialitate, limpezimea scenariului propriu și un firesc al dialogurilor ce provoacă dorul de copilrăe și de locurile de baștină. Mircea Grecu, om modest din fire, deloc dornic de laude, nu agreează publicitate ”tamtaram”! Un conservator al faptelor pozitive bune de realizat în continuare, motivul fiind dezlegarea nodurilor sociale şi debarasarea de tot ce rămâne putred în acest mic stat, tot ce dăunează societății – dependenţă de droguri, tutun, alcoolul, etc, alte pericole de viaţă pentru copii şi tineri. Pasionat de poezie românească, militează pentru recuperarea valorilor unanim acceptate. Intuiesc în protagonist cu o uşoară dezamăgire, ca şi cum tot ce face ar fi lucruri puţine pentru el. Și, există foarte puţine persoane de încredere întru unirea forţelor spre a salva naţiunea de decadenţă nu doar psihologică. Are planuri măreţe şi Face, nu doar vorbeşte. Este permanent ocupat prin convingere şi comunicare cu oamenii, cei mici și mari. Educat, foarte respectuos şi amabil, adoră copilaşii… Scrie poveşti pentru părinţi, care au ce învăţa din ele. Culegerea de povești terapeutice „În ospeție la ursulețul Marmi” a apărut la Editura „ARC”. Cartea conține cinci povești terapeutice și se adresează copiilor de vârstă preșcolară și – celor din clasele primare. Frumuseţea poveştilor este conturată cu ilustraţii magice, creeate de Igor Hmelnițki. Poveștile au fost traduse în mai multe limbi, editate într-un tiraj total de peste 100 de mii de exemplare şi se bucură de o popularitate deosebită printre cititorii din Republica Moldova, România, Ucraina și Federația Rusă.

Are în palmares câteva cărţi cu poveşti, eseuri şi poezii, a scris peste 100 de articole publicate în ultimii 5 ani privind problemele consumului și a traficului illicit de droguri în Republica Moldova!

Calităţile de seriozitate şi chiar de entertainer (glumeţ) ale lui Mircea Grecu au fost puse în evidenţă la Club într-un dialog permanent cu publicul, – a filosofat, a polemizat, a glumit, a recitat şi chiar ar fi cântat la chitară dacă nu ar fi atât de modest… Este talentat, puternic, carismatic. Un patriot înflăcărat, deloc naţionalist. Pledează pentru internaţionalism, cu… limită a măsurii. Ceea ce trebuie să cunoască fiecare mic copil… Este un manager energic şi înţelept. Scriitor cu logică. Momente deosebite la lansarea cărților în cadrul Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu (sala engleză) –  cele mai noi editate cu poveşti dedicate copiilor.

Mircea Grecu, scriitorul şi psihologul în persoană, se pare că simte o vină oarecare pentru problemele cu care se confruntă societatea noastră luând în consideraţie şi dependenţa de tehnologii informaţionale (calculatoare, mobile, smartphoane). Responsabil pentru nedreptăţile sociale, Dmn Grecu cunoaşte şi abordează public soluţiile de combatere a dependenţei de droguri, este munca lui. Totuşi, realizarea lor depinde mult de susţinerea demnitarilor din republica Moldova. Este mai apreciat în România, Rusia sau Ucraina.  Poate că de un astfel preşedinte cu o așa mentalitate avem nevoie în guvern? Nu este membru de partid, nu-i place să se afişeze, el chiar doreşte schimbări pozitive în Moldova! Dispune de o experienţă enormă întru simţ şi suferinţă. O durere pentru cei vulnerabili şi pentru viitorul urmaşilor noştri… Mai norocos sau mai rezistent decât alţi tineri, Mircea Grecu a început să înţeleagă şi să aprecieze utilitatea propriei maturizări: atât de brusc şi, în prezent, luptă pentru soluţionarea problemelor sociale şi tot odată… spune propriile poveşti fiilor săi. Părinţii care l-au ajutat sunt o temă aparte, una sacră pentru care le va fi recunoscător toată viaţa!

Uimitor, se pare că talentul este ereditar, amintind de povestea bunicului său Gheorghe Briceag, un exemplu de demnitate, care a fost singurul roman deţinător al Premiului Homo Homini („Premiul pentru Demnitate Umană„) pentru anul 2004, oferit de Fundația People in Need. ”A fost condamnat, în anii ’40, secolul trecut, de puterea bolșevică la zece ani de GULAG și mai apoi la șapte ani de exil pentru că a organizat unul dintre primele grupuri de rezistență antisovietică din Basarabia. Despre Gheorghe Briceag puteţi citi în mai multe surse:”Cunoscut apărător al drepturilor omului în Republica Moldova şi preşedinte al Filialei Bălţi a Comitetului Helsinki pentru Apărarea Drepturilor Omului, Gheorghe Briceag a fost şi va rămîne un simbol al patriotismului şi al bunului-simţ în Basarabia. Dumnealui a fost omul care, întotdeauna, a avut curajul să spună lucrurilor pe nume. Nu a ezitat să amîne vreun subiect incomod, de evitat pentru stabilitatea şi comoditatea cu care mulţi dintre noi ne-am obişnuit. Nu s-a obosit ori de cîte ori a vorbit despre cele mai subtile „chestiuni basarabene” în materie de istorie, limbă şi patriotism. Pentru adevăr, a suferit mult…”

Publicul a fost unul foarte activ în discuţii cu protagonistul, iar procurorul Ivan Diacov a fost cel care a adus cuvinte de laude la adresa lui Mircea Grecu, dar şi a scos la iveală unele lucruri care necesită un tratament special în lupta pentru combatere a dependenţei de droguri. Cert, că această întrebare nu este în prim plan printre celelalte ale guvernului… Iar întrebarea este chiar gravă…

A moderat şedinţa Mariana Harjevschi, Director General BM B.P.Hasdeu.

 Despre parcursul evenimentului vă invităm să vizionaţi şi să ascultaţi filmele de mai jos, la fel şi imaginile accesând titlul evidenţiat:al albumului: ”Mircea Grecu la Clubul Impresii din viata si carti”

Aprecieri şi referinţe despre Mircea Grecu:

Ivan Diacov:”O mînă de oameni în frunte cu profesorul universitar, doctor în psihologie Mircea Grecu acum 5 ani s-au unit într-o echipă,care a prins rădăcini nu numai în Moldova, dar și în România, Ucraina și Rusia. Viața, sănătatea și buna educație a copilului este prioritatea acestor neobosiți entuziaști. Mă bucur că îi cunosc și sînt printre ei.”

Mihai Cioată, profesor la LT ”Ion Luca”, Vatra Dornei:”… Cărţile copilăriei sunt, de obicei, cărţile care îşi pun amprenta asupra devenirii noastre, pentru că poveştile conţin semnificaţii mai adânci decât multe lecţii care ne-au fost predate ulterior în viaţă. Copii fiind, aceste poveşti ne oferă un ecran pe care ne proiectăm emoţii, datorită identificării noastre cu personajul principal. Ce fel de poveşti sunt utile pentru copil care suferă de lăcomie, care e agresiv sau temător, ori dezvoltă comportamente ce vor duce la adicţii în viaţa adultă? Spre deosebire de basmele clasice, unde personajele sunt ameninţate de pericole externe, în poveştile lui Jana şi Mircea GRECU acestea se luptă, în special, cu provocări interne… Părinţii şi profesorii pot folosi aceste povestiri ca pe nişte ”seminţe” plantate în mentalul copiilor, care îşi vor arăta ulterior ”fructele”, efectele pozitive în viaţa emoţională a acestora”.

Fragmente şi expresii de la Mircea Grecu:

– ”De ce râdem? Nimeni nu este prea sigur. La fel ca şi în cazul multor altor reacţii emoţionale, oamenii de ştiinţă nu au elucidat încă acest mister. Râsul este cu atât mai dificil de studiat şi interpretat, cu cât poate fi legat mai uşor de starea de fericire, nervozitate, jenă sau dezamăgire.
O explicaţie pur ştiinţifică a fenomenului în cauză fost dată de Darwin: „Sunetul râsului este produs de o inspiraţie adâncă urmată de contracţii spasmodice scurte ale pieptului şi în special ale diafragmei. În urma scuturării corpului, capul se apleacă înainte şi înapoi. Maxilarul inferior tremură în sus şi în jos, la fel ca în cazul unor specii de babuini, când aceştia sunt foarte mulţumiţi. În timpul râsului, gura este deschisă mai mult sau mai puţin, cu colţurile strânse înapoi şi ridicate uşor în sus, iar buza superioară este puţin ridicată. În timpul râsului excesiv, corpul este aruncat înainte, se scutură sau are aproape convulsii; respiraţia este mult perturbată; capul şi faţa sunt invadate de sânge, cu venele dilatate, iar muşchii orbiculari sunt contractaţi spasmodic pentru a proteja ochii. Lacrimile curg uneori în voie”.
Sună ca un film de groază, nu?”

– ”Poveștile joacă un rol foarte important în viaţa copiilor: ele stimulează imaginația și creativitatea, dezvoltă gândirea, limbajul şi contribuie esențial la formarea principiilor morale și valorilor comportamentale. Mai mult ca atât, lumea poveştilor e o lume, în care binele întotdeauna învinge răul, iar copiii se identifică mereu cu personajele pozitive. Acestea îi însoțesc în anii copilăriei și le oferă modele, pe care le vor urma în viață adultă.”

– ”Conform datelor statistice, fiecare al cincilea caz de adresare la psihologul pentru copii are tangență cu dependenţa de jocurile pe calculator. Mulţi copii ajung la specialişti fiind deja în stare de psihoză. Noi depunem eforturi maxime pentru evitarea unor asemenea cazuri, ajutându-i pe părinţi să conştientizeze problema şi să înceapă prevenirea înainte de a ajunge la situaţii extreme.
Deseori, părinţilor le este greu să recunoască existenţa problemelor cu care se confruntă copiii lor. Dar aceasta nu înseamnă că problemele ca atare nu există. De aceea situaţia nu trebuie scăpată de sub control atunci când copilul Dvs. face abuz de jocurile pe calculator – consecinţele pot fi dramatice!”

– ”Terapia narativă a parcurs o cale lungă pentru a deveni parte a psihologiei practice. Unul dintre fondatorii metodei este psihoterapeutul american Milton Erickson, recunoscut ca fiind o autoritate mondială în hipnoterapie și în psihoterapia strategică de scurtă durată. În opinia sa, morala directă provoacă respingere, pe când povestea are o influență imediată asupra subconștientului, ocolind conștientul. Din punctul lui de vedere, capacitatea de schimbare pozitivă o are fiecare persoană, la unii însă aceasta fiind blocată. Anume istoriile metaforice contribuie la declanșarea mecanismului de schimbare. Fiind întrebat cum reuşeşte să vindece spunând poveşti, Erickson a răspuns: „Oamenii vin şi mă ascultă cum le istorisesc poveşti, apoi pleacă la ei acasă şi-şi schimbă comportamentul”.”

Mircea Grecu În plus, 5200 de pedagogi și părinți ai copiilor de vârsta 5-9 ani din Republica Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă și România vor fi instruiți în prevenirea și corectarea comportamentelor problematice la copiii de vârstă preșcolară și la cei din clasele primare prin intermediul terapiei narative….

 

Date biografice: Mircea Grecu – al 89-lea protagonist la Clubul Impresii din viata si carti. Scriitor, psiholog, manager, secretar general Cipida.md. Secretar General al Centrului Internaţional de Prevenire şi Informare în Domeniul Adicţiilor, licenţiat în Psihologie (Universitatea Bucureşti, 2000), absolvent al programului de master în Drept (ASEM, 2013), autorul cărţilor ”Eseuri psihologice despre poezie sau un remediu pentru profilaxia insuficenţei sentimentale şi spirituale” (2011), ”Drogurile legale şi adolescenţa” (2012), ”În căutarea fericirii pierdute” (2014), ”Ghetuţa şi Papucel” (2015), ”Căpcăun cel Fioros” (2015), ”Ursuleţul Marmi” (2016) şi al multor studii şi articole ştiinţifice în domeniul adicţiilor. 

Te-ai pornit să plodeşti copii?’

Probabil, n-ar trebui să spun povestea ei. Căci s-a maturizat mult şi înţelege tot mai bine unde şi cu ce a greşit. Sau de care eroare fatală s-a salvat. Fie, puterea Domnului a fost decisivă. Fiica ei are şapte ani. Dar putea să nu fie. O istorie foarte banală. S-a îndrăgostit de un arab care venea cu afaceri în Chişinău. Probabil era însurat, cine ştie. Un an şi ceva de ‘’relaţii’’. Iubire oarbă, cică, totul se iartă. Acum îl urăşte de nu mai poate…  O sarcină accidentală. La început el a fost mulţumit, apoi s-a ‘’gândit’’ şi i-a cerut să facă avort. Liniştit, uitându-se în ochi.Ea nu a plâns. Aproape că a fost de acord. Şi dragostea a fost în sine.Dar a născut copilul, care a complicat relaţia lor de o mie de ori. Arabul aducea cadouri fetiţei, apoi îi scotea mamei ochii cu banii cheltuiţi. Acum ea plângea cu nopţile de singurătatea ce-o simţea acut, de disperare că nimeni nu mai are nevoie de ea. Că visul ei a fost abandonat de la o naştere a unui copil şi nu a devenit o realitate… Inimă de mamă şi minte de tinereţe zbântuită.

O salva mama, doar mama! Care a suferit şi ea mult în viaţa ei. O femeie cu ambiţii, cu decizii stricte, un  model sovietic cu un soţ funcţionar public, care o alinta, dar decedase între timp. Locuiau chiar în central oraşului, la sol. Parcă aveau de toate, doar dragostea şi pasiunea erau eclipsate de cotidianul zilelor grele, în care numai oligarhii au de câştigat. Toate gândurile la bani, ‘’cum să achităm comunalele’’, ‘’ce mâncăm astăzi’’?

Dragostea de mamă, adormind lângă copilul ei – este o fericire enormă! Nimeni nu poate explica aceasta, doar să simtă. Lara a pierdut tăticul fiicei sale, un trai fără griji, un salariu mai mare, dar şi serviciul în care numai de mame cu copii nu este nevoie. Statul cu legi ‘’stabile’’ în Moldova e o gură mare-mare, dar în practică moldoveanul ‘’face’’ legile lui şi basta, şi nicio societate civilă, nici blogurile nu te salvează! Propriul apartament – lipsă.  Foarte multe îi vor lipsi în continuare. Nici iubit, nici prieteni la nevoie. Dar este fiica, şi mama… cicălitoare.

Graţie reţelelor de socializare, a găsit-o o cunoştinţă, cu care a început să corespondeze virtual: un bărbat în floarea vârstei, frumos, activ şi… mult mai în vârstă ca ea. Era singur, emigrat demult din Moldova în America de Sud. Nu ştiu care a fost motivul Larei să se arunce într-o altă văgăună ale speranţelor deşarte. Visul ei pare că s-a săvârşit! A lăsat fiica de doi ani în grija mamei sale şi a zburat în America la ’’făcut bani’’, aşa credea ea. Poate îşi cerea iertare în gând de la fetiţa ei pentru slăbiciunile ei de moment, dar nu avea încotro. Nu mai putea rezista să trăiască într-o ţară în care nimeni nu are nevoie de oameni buni, cu caracter şi ambiţioşi, unde a încercat să muncească în variate domenii, fără să fie răsplătită pe bun merit. Avea studii superioare, dar nici ea şi nici colegii ei nu lucrau conform studiilor, chiar nimeni… Bani pe studii aruncaţi şi ei în vânt, acesta e sistemul educaţional moldovenesc. Stabil şi dur, achită banii şi du-te să munceşti unde doreşti!

De acolo, din America, trimitea inimioare fiicei sale şi mamei, rareori şi bani, că şi acolo a dat de greu, este o ţară civilizată, dar şi săracă cum s-a stabilit ulterior… Mda, noroc să ai şi cu asta, unde nimereşti, – gata să te împaci cu de toate, numai ca în Moldova să nu rămâi! Acum Lara se simţea roaba americanului cândva moldovean, i-a născut chiar şi un băieţel blonduţ de aur. Şi era tot mai neliniştită Lara noastră. Oare ăsta e destinul tuturor moldovenilor plecaţi din ţară: să se bucure de străinătate şi să îmbătrânească de griji şi de dorul casei? Să spele fundurile celor străini din Europa sau America, doar pentru că fundurile spălate acasă nu sunt achitate? Acum a înţeles că niciodată viaţa nu va fi lipsită de griji acolo unde femeia este dominată de sistem, de stereotipuri şi, in special, de bărbatul de alături şi care nu iubeşte decât pe sine… Lacrimi vărsate, dar ce rost?

În continuare, Lara avea grijă de fiul ei, muncea pe rupte să intre în doleanţele soţului ei, suna des la fiica şi mama sa, dar nu a mai rezistat. El n-a preţuit-o niciodată! – Chiar de ce bărbaţii străini „atât de mult iubesc’’ moldovencele? Pentru că ele sunt nu doar frumoase, încă mai sunt… ’’nestricate’’! Da, da, aşa cum aţi auzit, ele nu sunt precum femeile cu caracter din ţările civilizate, care îşi cunosc valoarea lor! Care ştiu de egalitate de genuri şi nu se simt discriminate în toată legea! În Moldova, 95% de responsabilitate din treburile casnice vine pe umerii femeii: bărbatul acest lucru nu va recunoaşte niciodată! Desigur!

S-a întors recent Lara din America cu un şut în fund, fără leţcaie şi cu celălalt copil, acasă, în Moldova ei străină! Cu inima îngheţată şi cu o durere enormă… La mama ei şi fiica dragă, care are deja şapte ani şi merge la şcoală. Alisa încă nu ştie ce-i dragostea de mamă pe viu şi tot o cicăleşte pe mama ei la îndemnul bunicii, care e şi ea nemulţumită. Ambele ei fiice au divorţat brusc în străinătate şi au venit din nou pe capul ei! Încă şi cu copii şi fără bani! Bunica are cancer, nu se mai tratează, ştie că i-a rămas puţin… O soră geloasă pe cealaltă, şi ambele în căutare a unui loc stabil de muncă… Fiica Alisa cea de şapte ani e geloasă pe fratele ei micuţ şi îl bate atunci când se trage la jucăriile ei…  Iar când Lara pleacă la serviciu, fiica îi strigă din urmă:’’Ce mamă, din nou te-ai pornit să plodeşti copii?’’ Auzi, probabil de la bunica ei…

Situaţia e mult mai dramatică decât am relatat-o, dar nu vreau să vă rup inimile

Trist de tot. Se întorc şi moldovenii din străinătate, de nevoie, reiese că cu totul… Dar cu ce preţ? Indiferenţi şi cu ură faţă de neamul său… Nimic nu se schimbă…

❤ SV

Sergiu Botezatu:”Eu forțez limitele perfecțiunii: Poezia”

”Am vorbit numaidecât cu mama la telefon / Mama visele-mi săruta / Și-mi zâmbește lăcrimând / Ea in ochii mei se uita/ Fericirea mea visând / Ea tăcerile-mi asculta / Și-nțelege al lor grai / Pe-ale ei tâmple cărunte / Este colțul meu de rai / În bisericile sfinte / Lumânări aprinde ea / Și-n lumina ei cuprinde / Toată fericirea mea’’.

Zborul Baghdad Kuwait din 2007. Imagine de Ambasadorul Australiei in Iraq, mare prieten cu S. Botezatu

Sergiu Botezatu – omul universal, cunoscut în intreaga lume, are mulți prieteni, pasiuni, realizări. Om de suflet, generos în donații pentru persoane social-vulnerabile, se împlică și se încadrează necondiționat în activități de caritate… Expert în dezvoltare internatională. Adoră această activitate și este mândru că poate contrubui la dezvoltarea civilizației terestre. A activat în foarte multe țări, dar nu poate spune în câte a fost, doar cele în care încă nu a fost! Într-o zi, atunci când zbura cu avionul la Washington, s-a legat o discuție cu vecinul, care povestea cu o pasiune deosebită despre activitatea lui la NASA. Și când Botezatu, la rândul său, i-a povestit despre serviciul lui, vecinul fu buimăcit:“Eu credeam ca am cel mai bun serviciu din lume, dar, după ce te-am ascultat pe tine, realizez că al tău este mult mai util. Tu contribui direct la progresul și dezvoltarea eficientă a oamenilor…”

După masterat i s-a propus să-și continue studiile la Doctorat în cadrul Universității din Florida. A fost foarte tentant, desi… a decis să se întoarcă acasă, în Moldova. Dorul de casă și de cei dragi îi măcinau sufletul. A început cu lucrul în domeniul dezvoltării internaționale, care a deschis o pagină foarte interesantă în viața lui. Nu a renunțat nici la ideea de a face doctoratul: l-a făcut în paralel. Și la 27 de ani, Sergiu Botezatu, tânăr și neliniștit, era deja Doctor în științe economice – o realizare, pe bun merit, fenomenală.

      Ulterior, după studii, s-a reîntâlnit cu viitoarea lui soție. Se cunoșteau de opt ani, încă de la facultate. Ea era eminentă și cea mai puternică studentă la facultate. Probabil, rămâne unica absolventă a ASEM, care are doar zece pe linie la toate examenele, începând cu primul an de studii. Spune lumea că ei se aseamănă foarte mult. Crede și Sergiu. Se înțeleg din priviri. Formează o familie mai mult de 20 de ani. ”Cred că așa și trebuie să fie când există armonie și dragoste în familie.” Împreună, ei au educat doi copii extraordinari, cu care se mândresc foarte mult. ”Mă închin în fața Familiei mele, Părinţilor și Ptofesoarei Maria Pavlovna (precum o numeam în anii de şcoală) pentru că m-au format și continuă să fie și vor fi toată viața mea pilonii de bază, pe care s-a construit și se dezvoltă în continuare acel Sergiu Botezatu, pe care l-ați cunoscut pană acum și pe care o să-l cunoașteti în viitor. Eu mulțumesc Domnului că m-a înzestrat cu așa Părinți și profesori, la școală și pe parcursul vieții. Îi mulțumesc Domnului că mi-a adus în cale foarte mulți oameni extraordinari de buni, de la care am învățat multe. Sper foarte mult că oamenii buni pe care o sa-i întâlnesc în viitor sa fie la fel”.

    În ciuda faptului că are cel mai bun serviciu din lume,”sufletul omului e un univers incomensurabil și mereu este loc pentru ceva şi mai bun, şi mai măreț”. Pasiunea lui adevărată a fost și va rămâne Poezia. Păstrează și acum cu sfințenie în sine acea sete de cuvinte. Întotdeauna a scris versuri. S-ar părea că sunt două dimensiuni diferite, care nu pot avea nimic în comun una cu alta. După cum a mentionat, a fost în foarte multe țări și nu doar în vizită, unde a activat o perioadă lungă de timp.

Cultura fiecărei țări l-a atras în mod special, i-a valorificat orizonturile creaţiei sale. Mereu are cu sine un pix, pentru a nu lăsa inspiraţia… să fugă fără a reuși să-și aștearnă gândurile într-un carnețel. A scris și în palmă. Reușește dintotdeauna să găsească un locușor cald în inima lui pentru ea – Inspiratia. A scris pentru suflet și această pasiune l-a ajutat să descopere lumina chiar și în momentele gri.

”Foarte multe poezii eu le visez. Ele vin de undeva. Parcă le trăiesc în altă viață.”

Poeziile – ar fi rămas în arhiva personală, dacă nu l-ar fi încurajat copiii. În special, Cristi, fiul, care, după ce întâmplător a citit o dedicație:”Copiilor de la părinţi”, a însistat ca tatăl să-și publice poeziile. Prietenii, la fel, l-au încurajat. A publicat primul volum ”In căutarea viselor libere”. S-a cumpărat tot tirajul, imediat după lansare. Autorul Sergiu Botezatu nu știe dacă a mai rămas vreun exemplar și acasă. Victorița, fiica lui, la un început de an, l-a întâmpinat pe tăticul ei în pragul casei, recitând dintr-o poezie dedicată ei “O stea”. Observând lumina în ochii fiicei sale, Sergiu și-a spus că dacă acea sete de a compune l-a ajutat enorm să găsească o luminiță în întuneric, atunci ”De ce să nu se alăture și o altă lume acestei scântei? De ce să fie egoist și să se bucure doar el? Vor merge unii oameni pe-alături… înghețând și mai departe. Alții vor fi deja încălziți de alergătură prin labirintul întunericului și grăbiți să-și trăiască viața… Luminaţi de lumina lor interioară sau de alte creații… Dar pentru unii această flacără într-adevar rămâne o posibilitate de a se bucura de un popas în lumină”.

Sergiu Botezatu a decis să iasă din anonimat. Atunci a reușit să îmbine activitățile lui de economist și manager de proiecte în domeniul dezvoltării internaționale cu creația literară. Și în toate se implică și depune suflet, glumind: ”Eu forțez limitele Perfecțiunii. Asta și este Poezie”.

Încă fiind la facultate și-a dorit mult să facă studiile la o Universitate din Occident. A depus mult efort pentru acest lucru. Anii lui de studenție au coincis cu o perioadă foarte provocătoare, dar și frumoasă în același timp – lupta pentru Independența Moldovei și destrămarea Uniunii Sovietice. Botezatu a fost în prima poziție la toate protestele din acea perioadă și era un mare susținător al Cenaclului Mateevici de atunci. Poezia „In căutarea viselor libere” redă starea lui de spirit din acea perioadă. Ajunul revoluției de la București l-a inspirat să scrie poezia ”Va ninge”, ca o prevestire la ce urma să se întâmple în ‘89. URSS se destrăma. Societatea moldovenească urma să treacă de la economia planificată și controlată de stat la o economie de piață. Devenea clar că tot ce se învăța la facultate la acea perioadă nu mai avea valoare – o altă realitate se înrădăcina deja. Din acest motiv, Sergiu mergea la Biblioteca Națională (pe-atunci,”N. Krupskaia”) și învăța frământând în original cărți în limbile franceză şi engleză, anume despre legile economice în economia de piață. A luat și lecții suplimentare, dar pentru a achita studiile în engleză a fost nevoit să muncească ca paznic la Școala nr. 56 (în prezent,”Spiru Haret”). Pe-atunci, prin anii 1989-91, Internetul nu exista, accesul la informație era cenzurat, iar la Biblioteca Națională erai obligat să studiezi pe loc, în sala de lectură. S-a interesat la fel, la BNM, referitor la studiile în străinătate, a trimis prin poștă dosarul lui personal, un CV întocmit și trimis la sute de Universități. Și ce credeți! Botezatu a primit zeci de răspunsuri pozitive.

Problema majoră era doar plata pentru studii: pentru acea perioadă, sumele în valută erau de un vis încredibil, mai ales că Moldova se confrunta cu o hiperinflație nemaivăzută. Visul lui Sergiu… s-a împlinit totuși prin acceptarea lui la studiile de Masterat în Economie la Universitatea Central Europeană din Praga (actual, se află în Budapesta), cu acoperirea bursei de studii de George Soros. Competiția pentru studii a fost extrem de mare pe întreg spațiu al fostelor state socialiste, iar Sergiu Botezatu era primul student din Republica Moldova, acceptat la facultatea de economie. A avut profesori extraordinari, unii chiar premiați sau candidați la Nobel cu universități ca Harvard, London School of Econimics etc. Cei mai buni au fost selectați pentru o pregătire specială la Institute of Advansed Studies din Viena. Cei mai buni, printrei ei și Sergiu Botezatu, au mers la Universitatea din New York pentru o pregătire mai aprofundată. A primit două diplome de Masterat în Economie: a Universității Central Europene și alta – de la Universitatea din New York. Se știe că Botezatu Sergiu este primul cetățean moldovean care a primit o diplomă de masterat în economie de la o universitate occidentală. Ar fi curios să se întâlnească cu acea persoană care susține că a primit aceeași diplomă până în anul 1993… După un asemenea succes, grație subsemnatului au fost acceptate două persoane la studii în Praga.

În lucrarea de masterat, Sergiu Botezatu a propus o politică monetară pentru Moldova, similară cu cea a Estoniei. Rata de schimb a valutei naționale să fie fixată la valuta unei țări cu o economie performantă, de exemplu, cu a Germaniei. Consultanții de la Fondul Monetar din Moldova la acea vreme au apreciat lucrarea, dar deja se implementase o altă politică monetară în Moldova și nu s-au dorit anumite schimbări. Cine știe, dacă se implementau propunerile lui, poate nu se creau premizele care au dus la furtul „miliardului”.

Recent, Sergiu a urmărit la televizor o discuţie interesantă între câțiva fizicieni, premiați cu Nobel în diferite perioade. Fiecare a recunoscut că omenirea, dacă a descoperit o zecime dintr-un procent din legile Universului și a creării spaţiului din prezent, atunci – e bine! ”Ei, eu nu sunt fizician, dar sunt ferm convins că prin creație, prin poezie se pot lărgi simțitor orizonturile cunoașterii. Evadând în acel univers al luminii din cărțile mele, propun tuturor să se descătușeze, să-şi deschidă larg porțile inimilor și să permită luminii să intre, pentru a încălzi sufletele. Propun tuturor să găsiţi în această invitație diferite dimensiuni filosofice, lirice și patriotice. În interiorul lor să găsească și să dezvolte multe alte dimensiuni. Și e normal să fie aşa. De exemplu, la capitolul patriotism nu este doar dimensiunea patriotismului faţă de țară, care este crucial în formarea noastră ca personalități, dar și dimensiunea patriotismului față de planetă. Până la urmă, suntem locuitorii acestui Pământ și trebuie să avem grija de el; la rândul lui – va avea grijă de noi. Este şi dimensiunea patriotismului faţă de Univers şi acea sete de a cunoaşte cât mai multe din el”.

Pentru multi prieteni a fost o adevărată surpriză să descopere că Botezatu scrie poezie: “Sergiule, tu ne-ai făcut o surpriză – şi noi dorim să-ți facem o surpriză. Fiindcă noi suntem specialiști în pregătirea evenimentelor, o să pregătim evenimentul de lansare a cărţii tale”. Și i-au organizat o lansare grandioasă la Biblioteca Municipală ”B.P. Haşdeu”, de toată splendoarea. ”Le multumesc mult pentru acest eveniment. Ulterior, eram întrebat când va fi următoarea lansare”.

   Coincidențe. In timpul creării și lansării acestei cărți, s-au întâmplat unele coincidente ciudate. De exemplu, dintr-o întâmplare, Sergiu l-a descoperit pe domnul scriitor Mihai Ciubotaru. Se îndrepta deja spre casă, când, la ieşirea din oficiu, a observat un domn care vorbea cu paza de la intrare. Ar fi putut să treacă neobservat, dar ceva l-a făcut să se oprească. A întrebat dacă poate să-l ajute cu ceva. Astfel, a făcut cunoştință cu Mihai Ciubotaru, care, ulterior, a trimis poeziile lui Botezatu la critici literari distinși din România, cei care ulterior l-au înaripat, apreciind poeziile lui…

 În IRAQ a conceput si a condus un proiect de circa 600 mln. dolari SUA în domeniul agriculturii. A fost o mare onoare pentru el să contribuie la dezvoltarea agriculturii de acolo. Mai ales că în acea regiune a fost inventat grâul de Civilizația Mesopotamiei cu mulți ani în urmă. ”Cât e de mare și cât e de mică lumea in care trăim”, constată Botezatu.

”Mă bucură mult faptul că în societatea care s-a împotmolit într-o plasă a durerii, a mai rămas loc și pentru poezie, și pentru cultură, în general”. Deși este un expert în economie, apreciat nu doar în Moldova, în domeniul dezvoltării internaționale, proiectele concepute și conduse de Sergiu Botezatu sunt bine cunoscute de toți: Novateca, CEED ( Din Inima Branduri de Moldova, Vinul Moldovei – o legendă vie, Brandul turistic Copacul Vietii, etc.), Tekwill şi multe alte proiecte care se încununează cu un succes deosebit și oferă speranță moldovenilor în lupta cu sărăcia, corupția,  pentru a construi o societate prosperă. Speră să nu fie doar o ofertă sau un vis. Mai întâi de toate, după conceptul lui, poezia și, în general, cultura, sunt aceele soluții primare pentru societatea noastră, care ne pot lumina calea în viitor.

Poezia „Corb de munte” a scris-o în mijlocul pustiului. Sergiu Botezatu venea în Baghdad cu helicopterele din deplasare. Unul dintre helicoptere a avut probleme tehnice şi au fost nevoiți să aterizeze în mijlocul pustiului. Au realizat că de ei se apropie niște forțe suspecte. Militarii americani, responsabili de protecția lor (experții civili), deveniră destul de agitați. Crezuse că se vor pomeni, în scurt timp, în mijlocul unui câmp de luptă. Atunci, îi și veni inspirația pentru a scrie poezia „Corb de munte”. Ca un rămas bun de la cei dragi, fiindcă încă nu se știa care vor fi urmările… Până la urmă, s-a rezolvat. Helicopterul defectat a putut să zboare până la Baghdad cu cele noi, și cu oamenii în viață, la fel. A decis să-și stăpânească acele emoții de groază, pentru a fi înșirate pe o coală de hârtie

”Ce e bine și ce-i rău”. O carte pe care Sergiu Botezatu a scris-o pentru copilași. Este un cadou fiicei Victorița, de ziua ei. ”O carte cu un caracter educativ pentru copilași, începând cu cele mai fragede vârste. Eu, ca tătic, îi citeam povești fiicei. Fiind obosit după serviciu, deseori adormeam înainte ca să ajung la finele poveștii. Din această cauză, m-am gândit să scriu ceva amuzant, pe înțelesul celor micuți, care ar fi ușor de citit, dar ar avea și mult sens. În fiecare strofă sunt expuse bunele maniere pe care trebuie să le cunoască toți, și copiii, și cei maturi. Îndemn toţi copilașii să citească această carte, fie să roage părinții sau buneii să le-o citească. Doar fiind culți, educați și manierați, putem să înfruntăm toate provocările, cât de complicate ar fi. Doar așa ne putem realiza visele. Doar așa ne putem păstra datina și pecetea ancestrală.”

Sergiu Botezatu este enorm de mult recunoscător gazdelor Rotary Club Chișinău și Bistrița Nosa și, în special, prietenului Florin Iliescu și tuturor prietenilor de la Rotary Club Chișinău. Ei au fost acei care l-au încurajat la un proiect de publicare a volumului “Ce e bine şi ce-i rău” în număr de circa 12500 de exemplare, care, ulterior, au fost distribuite în școlile de pe ambele maluri ale Prutului şi Nistrului.

Volumele „În căutarea viselor libere„, „Plimbări prin lumină” şi “La un pas de sine” sunt scrise în stilul unei declarații de dragoste, iubitei, copiilor, părinților, profesorilor, prietenilor, rudelor, colegilor, dar și limbii materne, neamului nostru, țării noastre, cât și Universului, care este atât de misterios și plin de vise. ”Este o declarație de dragoste la tot ce ne umple cu sens viața noastră, o ”scânteie, ce se aprinde și se stinge într-o clipă”, dar care este atât de frumoasă”.

„La un pas de sine„. Cartea a fost concepută ca un dialog între poezie şi pictură: dansând într-un tandem, fiecare vers fiind însoţit de un desen al artistului Vasile Botnaru. Creionate cu vin, fie cu cafea, aceste desene, parcă, te invită să savurezi lectura, învăluit în aroma unui pahar de vin bun sau a unei ceşti de cafea…

Critici literari. Prof. (regretatul) Vasile Popovici, Membru LSR – Filiala Iaşi-Moldova, remarcă: „… poemul „Cădere eternă”, […] l-aş numi „poem-metaforă”, dar şi „poem-prosopopee”. Înlocuind „frunzele” cu „oamenii”, înţelegem de ce este metaforă; dacă pe frunze „vântul le înţelege” şi că ele, frunzele, „au venit”, „unde pleacă” şi „pe braţele”… „au căzut”, înţelegem şi de ce este prosopopee (personificare)[…]. De unde şi nuanţa de poezie filosofică, – in extenso – aş cădea în capcana unei plăcute interpretări subiective: nu ştim (noi, locuitorii acestui segment cosmic), de unde venim, dacă venim; unde plecăm, dacă plecăm; ce rost, ţel, scop avem, dacă avem; în planurile cui intrăm, dacă intrăm, şi că poate suntem un vis al unor entităţi de dincolo de noi. În poezia „În cerul meu”, de aceeaşi factură, filosofică, încerc sa mărturisesc fără echivoc că sunt în încercarea de a-mi contura un univers, nu virtual, ci concret, ce cade sub cele cinci simţuri omeneşti: „cerul meu”, unde: „Norii descătuşaţi pe aripi de vânt//Strâng gheţarii indiferenţei//Şi scuipă grindină//În pământul noroios al vieţii//. Şi… „În cerul meu inima bate”//…încerc să aprind lumină,//să topesc tristeţea,//să zbor…//, să visez…// Un cer unde „totul e linişte,//E pace,//Şi e rugăciune//.

În aceeaşi ordine de idei, Prof. Dr. Constantin MIU constată: „În volumul de faţă, există o categorie de poezii, în care se fac judecăţi din perspectiva unei conştiinţe auctoriale, versurile având tenta unor cugetări, ca urmare a unei experienţe bogate de viaţă.” Totodată, poezia patriotică este una lipsită de compromis, îndrăzneaţă, hotărâtă, una care cheamă pe baricade. Dragostea de ţară şi de neam este supremă, fără atenuări, coborâşuri, una elevată şi idealistă.

 ”De ce una din cărțile mele se numește „Plimbări prin lumină„? Este o compilaţie de poezie lirică, filosofică și patriotică. Este o carte unde am încercat să aduc multă lumină. După mine, lumina este totul. Noi toţi suntem copiii luminii. Suntem creaţi din lumină şi suntem meniţi să fim lumină. Dacă nu ar fi lumină, nu am fi noi, nu ar fi acest Pamânt, nu ar fi Universul. Imaginaţi-vă lumea fară lumină. Mie nu-mi vine nimic în gând, decât că ar fi nimic şi întuneric. Când zic lumină, eu nu subînteleg doar lumina exterioară, ce ne înconjoară. Eu vorbesc şi de lumina interioară. Şi cu cât mai multă lumină o să lăsăm să pătrundă în noi, cu atât mai multe realizări o să avem. Fiindcă energetica pozitivă a luminii este empirică şi crează acea pecete ancestrală formatoare de personalităţi. Chemarea mea către toată lumea este de a păstra lumina în suflete, chiar şi atunci când e greu, în special atunci când e greu, şi doar așa o să ajungem foarte departe, reușind să fim o poezie în tot ce facem.”

Imagini: din arhiva personala S. Botezatu

Vă învităm la 9 martie să ascultați întreaga poveste cu impresii de viață a protagonistului Sergiu Botezatu la Clubul ”Impresii din viata si carti”, BM ”B.P.Hasdeu” din Chișinău

https://www.facebook.com/events/326719694367055/

https://www.facebook.com/clubelitaimpresiisicarti/

 

Lenuța Gheorghiță: Totul este superb în viața mea!

Timpul are o singură dimensiune: prezentul. Astăzi, Lenuța Gheorghița, tânără şi foarte frumoasă, vine cu o autobiografie a transformării sale dintr-o răţuşcă într-o lebădă norocoasă şi fericită, cu continuă suflare imprevizibilă, romantică, interogativă şi generoasă, veselă, directă, cu o poveste de dragoste creionată din vise şi speranţe pentru oameni, cu caracteristici specifice unei istorii încredibile, pe care doar ea ştie cum să le redea, în felul ei popular şi amuzant…

Fetiţa mamei Vasiliţa, unicul copil în familie (tăticul a decedat atunci când ea avea doar trei ani). Buneii de pe mamă, ţărani înstăriţi din raionul Hânceşti, s. Leuşeni, s-au dus şi ei degrabă în lumea celor drepţi. Lenuţa rămânea mai tot timpul singură, pentru că mămica muncea – trebuia să-i asigure traiul şi viitorul. Să fie şi ea cu un ghiozdan mai bun, cu o căciuliţă de lebădă pe cap (pe atunci, foarte costisitoare, – o păstrează şi acum)… Zice că era un copil tare năzbâtios, dar şi bun la suflet. Şi mai era frumoasă şi cochetă! Avea mulţi prieteni, “…mai ales că eu le spuneam la toţi de pe la 3 ani că o să fiu o artistă în ograda din faţa blocului’’. Improviza concerte în curtea blocului în care locuia şi cânta cât o ţinea gura de tare. Se adunau s-o asculte toţi copiii şi băbuţele din mahala. Lenuţa se împodobea în straiele mamei, apoi se înfăţişa pe scenă, prinzând la curaj şi începând să cânte. Nu gândea nimeni că va deveni artistă, ea însă era ferm convinsă de visul ei. Aşa va fi! S-a realizat, desigur!

În acea perioadă de vară dulce din copilărie, o ducea mama în sătucul ei natal. Acolo unde a mai rămas din rude unchiul ei, fratele mamei, cu cei trei copii ai lui. Avea grijă şi de Lenuţa. Ce să mai spună? ‘’Păi, mă plictiseam eu să stau fără treabă!’’ Într-o zi, a aflat că a decedat o babă din mahala. S-a ‘’gătit’’ într-un sarafan cu flori măşcate, luă cu sine o torbă ‘’setkă’’ (împletită în pătrâţele mari din aţe de ie dură) şi dusă a fost la înmormântare! Acolo, a pornit să bocească în gura mare pentru o rublă, prin înțelegere ‘’bătută în palme’’ cu o doamnă, şi nu doar atât – mai ceru şi un pom plin cu bomboane şi covrigi. Deci, s-a tocmit cu succes! Şi a bocit tot drumul cu mortul prin sat, cu pomul plin cu dulciuri în mâină. Înspre seară, când au ajuns, se pomeni cu trei ruble şi cu faţa umflată de plans şi bocit… Unchiul, speriat de cele văzute, i-a trimis mamei ei o telegramă: ’’Vină, fa, şi ia-ţi fata! Mă face de râs în tot satul!’’.

Ulterior, mama n-o mai ducea acolo. Plecau la altă soră de-a mamei, ‘’tocmai’’ în Râbniţa. Şi acolo se apuca Lenuţa de năzbâtii, cu atât mai mult că avea şi cu cine – cu trei verişori. Cu flăcăii ăştia ea mergea şi la discoteca din sat. Ziua păştea şi adăpa gâştele. A păţit-o însă rău de tot. Mătuşa ‘’făcea’’ samogon. Lenuţa a luat rachiu ca să adape gâştele! Ce mai plângea şi răcnea mătuşa la ea! Măcar pene să scoată din gâştele celea pentru perne. Deci, le penea şi ţipa la ea, iar Lenuţa, socată, tăcea, tăcea… Se întreba cu ce a greşit, – de ce omul poate bea rachiu şi gâştele, nu? Au adunat gâştele cu roaba şi le-au aruncat la gunoi. Dar să vezi cu ce bucurie se treziră în dimineaţă – toate gâştele, ‘’dezgolite frumos”, penite pe jumătate, s-au întors acasă! E adevărat că erau ‘’oleacă bete’’…

Acasă, era deja elevă la şcoala nr. 32, într-o clasă corală. Visătoare, Lenuţa se vedea cu ‘’fiţe’’ şi ‘’actriţă celebră’’. Şi a sosit pentru ea ziua mare, în care s-a decis viitorul ei. Mama a fost anunţată de către un Dirijor că fiica ei n-are nici voce, nici auz musical! Of! ce a mai bocit atunci Lenuţa, – toate visele i-au fost spulberate într-o clipă… A fost transferată în altă clasă, cu schimbul doi, şi distrusă moral. Nici mama nu i-a ţinut parte, avea frică mare de profesori şi nu se lega de ei. Dar e mare Dumnezeu! Lenuţa şi acum ţine minte totul, bine şi frumos. Cum a observat-o Ileana Osoianu din ‘’Tălăncuţa’’, cea care a făcut-o pe ea să îndrăgească anume acest gen de muzică: populară. Gata cu moralul la pământ! Anume atunci ea a prins aripi…

Cu Ileana Osoianu, a mers Lenuţa Gheorghiţă la concerte şi festivaluri, iar la unul dintre ele, ‘’Tamara Ciobanu’’, chiar a luat Premiul Mare! Un success răsunător, care i-a deschis uşile pentru a merge mai departe şi a-şi realiza visul: Colegiul Republican de Muzică ‘’Ştefan Neaga’’. În acelaşi timp, a fost învitată ca solistă a orchestrei ‘’Mugurel’’, cu cântăreţi de renume naţional, cu colegi de la care a învăţat multe în plan profesional. Aici, a reuşit să cânte chiar şi cu celebriii Nicolae Sulac, Vasile Marin, Tatiana Chitaniuc, Ana Barbu, Zinaida Julea şi cu mulţi alţi interpreţi recunoscuţi de români. Ea consideră că, încă de la începutul carierei sale de interpretă, a avut fericirea să cânte alături de cei mai buni…

De la ei a învăţat disciplina şi cum se vine cu două ore mai înainte de concert, cum trebuie uneori să taci, să rabzi, dar şi să fii obiectivă, să spui lucrurilor pe nume. Să nu depinzi de alţii, iar când eşti cu moralul la pământ, să mergi cu fruntea în sus. Muncind cu aceste principii, deja la 20 de ani s-a ales cu un automobil propriu. Atunci, cu 18 ani în urmă, acest premiu al ei a fost un şoc pentru toată lumea, pentru că nu prea mergeau fetele la volan… Şi când colo, ea – o ‘’copchilă’’ pentru toţi.

La 25 de ani, Lenuţa Gheorghiţă se menţinea deja stabil pe scenă, avea o experienţă de invidiat ca interpretă populară, cu două CD-uri în activ. Cu măritişul însă nu se grăbea. Pur şi simplu, nu avea un ‘’ales’’. Pe soţul său l-a cunoscut fiind departe de casă, tocmai în Italia. La o nuntă, unde ea a cântat, era invitat şi el. Relaţia lor a durat circa doi ani, iar de ziua îndrăgostiţilor, el i-a cerut mâna. Nu cu un inel, precum de obicei vedem în filme, ci cu un telefon mobil performant! Şi nunta lor a fost de vis, precum şi-a dorit ea. Nici rochia de mireasă n-a văzut-o nimeni până la începutul nunţii. Acel an 2009 a schimbat-o la 180 de grade, a devenit şi mămică, şi soţie! La finele anului 2009, a adus pe lume o bogăţie de fetiţă, o copie de-a ei… A numit-o special – cu un nume pe care il purta în  minte de 20 de ani pâna a-i da naştere. Îşi zicea mereu că, atunci când va naşte o fetiţă, o va numi Magdalena. Atât de tare a îndrăgit-o, încât a şi alăptat-o doi ani. O purta cu sine oriunde mergea – la nunţi, concerte. I-a fost foarte greu, dar s-a meritat. Nu-i pare rău de nimic… În 2014, bunul Dumnezeu a auzit-o şi i-a mai dăruit o minune – un băieţel, cel mai dulce şi dorit, cu numele David.

Este foarte disciplinată, niciodată nu întârzie – astfel a început la ‘’Mugurel’’, unde a lucrat timp de şapte ani, şi, în continuare, reuşeşte să vină mai devreme oriunde munceşte. O face cu plăcere. A decis că este mai important să fii un artist liber profesionist, pentru a putea colabora cu toate orchestrele, nu doar cu una, şi fără condiţii şi restricţii! A cântat cu toate orchestrele, se bucură în continuare de colaborare cu oamenii din domeniul profesional. A avut fericirea şi norocul să cânte prin toată Europa: Franta, Italia, Spania etc., a fost şi în Israel, Irlanda, Cipru, China, Koreea…

A devenit artistă! Dar şi-a îndeplinit şi un alt “moft’’ al său: a obţinut diploma de Drept în 2012 la USEM şi este licenţiată în Dreptul Penal!!! Desigur, era un scop pe care l-a îndeplinit, dar nu face din acest lucru meserie, în special, în Moldova. Prioritate întotdeauna va fi şi va rămâne Cântecul Popular!

În 2013 a devenit realitate alt vis al Lenuţei, spre realizarea cărui a mers mulţi ani. Au ajuns să ridice casa lor mare. Ea îi spune ‘’Castelul meu’’.

Referitor la portul naţional, niciodată nu a ieşit şi nici nu o face… în opinci. Şi profesorul ei de canto Ioan Paulenco era de acord cu ea. ‘’În opincă se umblă la deal… La biserică şi la joc… în pantofi cu toc’’. Lenuţa orăşeanca cântă fără opinci şi batic pe cap – contează ceea ce cânţi, mesajul şi talentul de a-l reda! Nici mama ei nu purta batic pe cap. Părul aranjat, ‘’gătită’’ frumos şi… neapărat cu zâmbetul pe buze!… Chiar dacă uneori îţi vine să plângi!

A încercat să-şi protejeze viaţa privată, nu vorbeşte mult despre ce este personal. Însă recunoaşte că este o soţie tare bună! Are grijă de casă. Îşi respectă soţul, alături de care se simte protejată şi ea, şi copiii. Se aud unul pe altul, se înţeleg de minune şi ‘’el este alegerea cea mai corectă pe care am făcut-o în viaţa mea’’- spune ea. Copiii sunt cei pe care-i iubeşte ‘’pân-la soare’’ şi adeseori, când ei adorm lângă ea, îi priveşte şi-şi spune că totul este ‘’superb în viaţa mea’’. Are copii sănătoşi. Are mâini, picioare. Poate vedea, auzi… Este mamă. Este femeie. Are soţ, casă, masă şi o carieră frumoasă! Este angajată la un post TV, are emisiunea ei pe care o moderează şi e tare mulţumită, pentru că se simte liberă în acţiuni şi poate vorbi tot ce-i vine în minte… Doamne ajută, să fie la fel şi în continuare! AMINI!

Va așteptam la evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” cu protagonista Lenuta Gheorghiță pe 7 februarie 14.00 la BM ”B.P.Hasdeu”!  https://www.facebook.com/events/143175629489742/

❤ ❤ ❤

TOP Mămici Republica Moldova

Conceptul frumuseţii se schimbă cu fiecare deceniu, – dar ce să mai spunem, – cu fiecare an!

Există femei, cu care ne mândrim şi le vom admira mereu. Frumuseţea lor este atemporală, ele sunt superbe şi perfecte. Ele reprezintă mamicile care au născut recent, sunt inteligente şi frumoase, mediatizate, comentate şi promovate de moldoveni… Fiecare dintre ele are ocupaţiile sale, – este jurnalistă, actriţă, cântăreaţă, medic etc., – prezintă mult interes pentru utilizatorii reţelelor de socializare, care mereu comentează și discută pe paginile sau în grupurile fondate de mămicile noastre. Top-ul a fost preconizat şi urmărit de mult timp, iar imaginile doamnelor cu copii sunt postate în ordine aleatorie. Mame cu copilaşi dragi, perpetuarea generațiilor, – ce poate fi mai splendid şi mai înţelept? Frumuseţea lor este extraordinară… O spun, în special, bărbaţii că sunt…

Cele mai frumoase, urmărite și mediatizate pe rețele de socializare mămici care au născut recent… (Imagini din paginile lor personale)

Veronica GHERBOVEȚCHI (jurnalist, comunicare și marketing companie de avocați), fiul Alexandru, 2,5 ani Rusalina RUSSU (jurnalist, TV Moldova1 ”O seara in familie”), fiii Darius, 1.8 ani, Bogdan, 7 ani (sursa foto: ea.md)                                                                                                    

                   Alina MATEI (jurnalist, redactor thewoman.md), Marius şi Lia, 10 şi 2 aniCEZARA (interpreta), fiul Cezar, 4 aniSorina OBREJA (Jurnalist, PRO TV Chisinau) fiica Emilia, 4 aniAlicia VALCOV (servciul de presa, fondator Ask a Mom, Ask a Woman), fii Bogdan şi Alexandru, circa 4 şi respectiv un anAlexandra PEREZ MARTA (interpreta, jurist, consultant medical, administrator grupuri media Ghidul Familiei, File din viata si carti, Iubesc republica Moldova), fiul Timur, 4 ani Angela GONTA (jurnalist, fondator perfecte.md), fiica Ecaterina, 3 aniElena PAHOMOVA (jurnalist, Director general TV RTR Moldova), copiii Alexandru, 14 ani, si fiica Uliana, circa 1 anMargarita RADUCAN, (journalist, Redactor-sef ТVC21) cu fiica Daria, 2 ani

Cât suntem de săraci

Ce este Societatea noastră de Azi? Locuințe tot mai multe și familii tot mai puține. Comodități sunt, dar mai puțin timp, și bani lipsă. Multe doctorate, teze și titluri, dar tot mai puține judecată și sens. Mai multe învățăminte și cunoștințe, dar mai puține capacități de a judeca treaz. Unul peste altul, sute de ”experți”, dar și mai multe probleme. Mai multe medicamente… tot mai ”costisitoare”, și mai puțină sănătate. Ne-am creat multe calculatoare pentru a păstra și a stoca în cantități enorme informația, dar comunicăm tot mai puțin unul cu altul… Am câștigat în cantitate și nu în calitate. Am pierdut oameni, care nu se mai întorc acasă, emigrând în continuare. Nu-i mai întorci nici cu banii promiși de guvern. Economia grea nu există și nu se dezvoltă. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci consimt ceea ce li se oferă. Dragostea de Patrie s-a risipit, – copiii noștri nu înțeleg acest generic. Au devenit roboți cu mobile și căști în urechi… Problema noastră nu este sărăcia, ci indiferența!
Nicio demnitate!.. Tradiții promovate și apoi ignorate, lipsă de respect pentru moștenirea prin relații care n-ar trebui uitate niciodată. ”Prietenii” nu se bucură de succesul tău. Promisiunile nu au loc când e vorba de bani. Indiferență… În afară de noi inșine nimeni nu ne va lua apărarea…

   Un om bogat l-a luat pe fiul lui într-o călătorie  prin Moldova cu unicul scop, de a-i demonstra ce înseamnă să fii sărac… (poveste online) Câteva zile ei au petrecut la o fermă într-o familie de țărani. La întoarcere, acasă tatăl îl întreabă pe fiu, dacă i-a plăcut călătoria. ”Mi-a plăcut, tată”, – fu răspunsul. ”Ai văzut cât de săraci pot fi oamenii?” – îl întrebă din nou tatăl. – ”Desigur”, – spuse fiul. – ”Și ce învățăminte ai tras din călătoria noastră?” – întrebă nerăbdător tatăl.

Și fiul a răspuns:”Eu am văzut, că ei au patru câini, și noi doar unul. Noi avem un bazin până la mijlocul grădinii, și ei au un râu care n-are capăt. La noi în livadă strălucesc felinare procurate peste hotare, iar la ei noaptea zâmbesc stelele. Noi avem o terasă pân-la marginea curții, iar la ei – spații deschise chiar până la orizont. Noi avem o parcelă de teren nu chiar mare pe care locuim, și ei sunt înconjurați de codri și câmpuri nesfârșite de la care ți se taie respirația și nu-ți poți lua privirea. Noi procurăm mâncarea, iar ei preferă să o producă de sinestător. Noi avem în jurul casei garduri înalte de protecție, iar ei au prieteni și sprijin din toate părțile”. Tatăl băiatului a înțepenit de uimire…

Iar fiul a adăugat:”Am înțeles, tată, cât de săraci suntem Noi, într-adevăr…” 

Acum prindeți legătura din ambele sensuri… Realitate.

❤ ❤ ❤

Cum să educi un ratat: Sfaturi rele

Părinţii, dorind să investească în copiii lor tot ce-i mai bun şi mai luminos, uneori obţin un rezultat cu totul opus prin acţiunile şi cuvintele lor, – ei dezvoltă la copii sentimentul de vinovăţie, de dezapreciere de sine plus, poziţia de victimă. O fac ei, desigur, inconştient, – pur şi simplu, stăruind spre exemplu să-i insufle copilului abilităţi de curăţenie  şi grijă de sine, să-l înveţe să fie politicos şi prietenos. Dar efectul obţinut, rezultă într-un fel inversat. Dacă doriţi ca copilul să aibă dificultăţi în comunicare cu alte persoane, cu lumea, în general, cu sentimentul de autoidentificare şi stări care să devină mereu probleme, iar uneori, şi situaţii care pun viaţa în pericol, atunci urmaţi aceste sfaturi proaste. Rezultatul e garantat!

Prima fază proastă: Impuneţi copilul să se împartă. Întotdeauna forţaţi copilul să împartă jucăriile lui cu fiecare, care le va cere, şi în special, cu cel care a spus ‚’’te rog’’. Nu contează, este o jucărie nouă sau veche, or’ dacă micuţul a luat-o imediat în mâini sau se joacă cu ea de o oră, – regula este de neschimbat: dacă cineva a cerut, rugat ‚’’dă-i-o, căci tu nu eşti o zgârcenie!’’. De asemenea, învaţă copilul întotdeauna să permită tuturor să treacă înaintea lui fără excepţie, – fetelor, băieţilor, câinilor, bunicilor, la toată lumea! Nu contează, cât aţi stat şi aţi aşteptat în rând la ’’roata caruselului’, – de o oră sau – de jumătate, dar dacă s-a apropiat un alt copil, – el este mai important, el plânge aşa de tare… Iar al vostru, poate şi să mai aştepte. Este un fleac, desigur, dar principalul, – e ca al vostru să crească un om bun şi generos, că voi îl învăţaţi să nu depindă de aceste mărunţişuri în viaţă, ca terenul de joacă, de carusel şi alte activităţi nedorite…

A doua fază proastă: Spune-i, că e ruşine să plangi! Învăţaţi copilul că a plânge şi a fi furios nu este bine. Astfel, se comportă doar cei needucaţi, – doar băieţii răi şi fetele rele. Iar el, este o viitoare personalitate integră, mereu în armonie cu sine, şi nu trebuie să ştie ce sunt emoţii negative. Spuneţi-i, că plâng şi se ceartă doar oamenii săraci, dezavantajaţi şi cu o soartă amară…

Al treilea sfat prost: Certaţi-l pentru greşeli! Doriţi să creşteţi un geniu? De la bun început insuflaţi-i copilululi, că el nu poate greşi, că trebuie să facă totul corect, şi – de dorit, din prima. Şi ”dacă nu poţi, nu te apuca”. Criticaţi-l fără milă şi neconstructiv, cu referinţă la personalităţi. Lăudaţi-l cât mai rar şi fără tragere de inimă, doar uneori, pentru cea mai mare realizare. Şi dacă la copil ceva nu funcţionează, numiţi-l leneş, prăpădit şi tâmpit, comparându-l cu alţi copii.

Al patrulea sfat rău: Învăţaţi-l despre încredere necondiţionată. Să fie politicos cu toate persoanele adulte care se adresează la micuţ. Spuneţi-i, să povestească totul tuturor celorlalţi (doar doriţi să crească o persoană sociabilă şi prietenoasă). Dacă copilul nu doreşte să cuprindă bunica, mătuşa sau prietena voastră, impuneţi-l să facă acest lucru. Copilul nu are şi nici nu poate avea limite personale, în special, cele care se referă la rudele lui.

Al cincilea sfat rău: Dezvoltaţi-i sentimentul de vinovăţie! Explicaţi-i copilului, că el este responsabil în faţa dumneavoastră. Va doare capul – el este de vină. A ţipat cineva la voi în magazin, la fel, este vina lui, – a celui ce a făcut mofturi şi s-a purtat urât. -Aţi întârziat undeva? Ei, aţi înţeles deja. Fie, ca copilul să crească şi să realizeze puterea influenţei sale asupra acestei lumi. Şi, ca urmare, el trebuie să justifice şi toate aşteptările dumneavoastră. Iar pentru alte persoane, – nici vinovăţie, nici responsabilitate, – nimic nu sunt necesare. Insuflaţi-i copilului, că în relaţiile cu alţi copii, – la grădiniţă, pe teren – el nu este de vină cu nimic. Mai puţin, dacă a lovit sau a obijduit pe cineva! Cu siguranţă, că celălalt copil e de vină, iată, părinţii lui şi să se descurce cu el. Iar copilul vostru e atât de drăguţ, micuţ, el este cel mai bun, aproape inger…

Sfatul cel rău cu numărul şase: Comunicaţi cu copilul vostru la fel ca cu un adult. Pentru o realitate dură, trebuie să pregătiţi copilul încă de la naştere. Ţineti-l la curent despre toate problemele voastre, – financiare, cele de la servici, sau cele personale. Lasă să ştie, cât îi este mamei de greu, şi cât de periculoasă este lumea în jur, iar oamenii sunt răi… Acum el este principalul şi unicul bărbat în familie, şi doar pe el vă puteţi baza. Iar fiicei spuneţi-i, că toţi bărbaţii sunt nişte mincinoşi, şi nimeni nu este vrednic de ea şi că ei ’’toţi au nevoie doar de una…’’

Al şaptelea sfat prost: Doar voi ştiţi, ce este corect şi ce nu! Copilul nu poate avea opinia lui  proprie asupra acestei lumi, şi nici chiar perspective. Doar voi aveţi o experienţă de viaţă în spatele dvs. Insuflaţi-i copilului, că el întotdeauna trebuie să se consulte şi să fie de acord numai cu dumneavoastră. Cuvântul dumneavoastră, – este adevărul suprem. În timp ce el va creşte şi va acumula ceva minte, mama cu tata ştiu mai bine, ce este mai bine pentru el. Va creşte, – va spune mulţumesc.

Ei bine, v-aţi recunoscut măcar în una din sfaturile proaste? Recunosc, m-am încadrat şi eu… mai în toate… Ce mai pot corecta acum? Măcar vouă nişte sfaturi ”proaste” să vă ofer… Gândiţi-vă, cum veţi simţi în cazul dacă cineva va folosi asemenea ”sfaturi” pe spatele vostru… 😀

Aveţi exemple utile de viaţă, aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/20/inima-stie-si-simte-totul/

❤

Iubeşte precum şi eu te iubesc!

L-am rugat pe Dumnezeu să-l pedepsească pe duşmanul meu, – şi Domnul mi-a răspuns:’’Nu. El este destinat să-ţi fie cel mai bun prieten’’. De aceea, nu ţin pică pe cei ce mă supără, pentru că, în cele din urmă, ei devin, într-adevăr, prietenii mei. Viaţa mă convinge zilnic, cine mi-e prieten… Dar, şi dacă eu merit prietenia lor…

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare, şi El mi-a spus:’’Nu. Răbdarea – este rezultatul testelor îndurate. Răbdarea nu se dăruie, ea se Învaţă!’’ – Şi, Doamne ajută, cât timp a trebuit să îndur, ca să înţeleg că răbdarea e una din calităţi oferite de un caracter dur ce înfruntă obstacole oferite de viaţă, zi de zi… Poate, doar un prost nu va rezista. Și, eu îmi testez uneori prietenii, colegii, ca un catâr pentru a-i face să înţeleagă sinceritatea mea în relaţia omului din Noi, fără a le oferi sursa… răbdării mele 🙂

L-am rugat pe Dumnezeu să mă lipsească de mândrie, de acest orgoliu sălbatic. Şi, Domnul mi-a spus:’’Nu. Mândria nu se i-a înapoi, nu se oferă, nici nu se lipseşte. De ea – se refuză, pur și simplu! – Şi oricât nu m-am ţinut de mândrie, circumstanţele m-au învăţat să mă lipsesc de ea, oricum, am învăţat să cedez cu demnitate, pentru că este și în interesul tuturor şi pentru pacea de suflet…

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericire. Îl rog şi pentru mine şi pentru toată lumea. Şi Domnul îmi răspunde:’’Eu îţi dau Binecuvântarea, iar Fericirea ta depinde numai de tine! – Doamne ajută, în continuare, pentru că eu am realizat din plin cuvintele Tale, şi mă simt fericită pentru că sunt binecuvântată de Tine, să fiu precum doresc să fiu şi eu şi cei dragi mie! De aceea, sunt frumoasă, tânără, pentru că fericirea izvorăşte din interiorul meu… Oamenii întreabă, de ce sunt … tânără? Ce poate fi mai îmbucurătoratunci când te simți prost cu sănătatea? Şi ce e mai vesel…-  în aceste timpuri grele, pline de amărăciuni provocate de acțiunile demnitarilor în defavoarea noastră, și a guvernului votat chiar de noi?

L-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze pe mine şi pe cei dragi de durere, – şi Dumnezeu a răspuns:”Nu. Noi suferim şi depăşim suferinţa prin durere – doar Împreună’’  Și Durerea a devenit o parte precum o necesitate a vieţii noastre suferinde. Vine şi de la fapte rele, –  în urma lor suferă copilul tău. Răsplata nu e singură, ea poate acapara persoane dragi şi nevinovate, e mai mare durerea atunci. O vorbă rea, – o durere în plus. Nu blestema, nu viola, nu bate… – Nu lăsa durere în urma ta!

I-am cerut Domnului să pot creşte spiritual. Dar Domnul mi-a spus:’’Nu. Spiritul trebuie să se dezvolte şi să crească singur, iar Eu voi şopti Cum..”.- Şi, zi cu zi, îmi stăpânesc spiritul, să fie demn de dorinţele și faptele mele. Iar Rugăciunile au devenit discuțiile mele cu Dumnezeu, care întotdeauna ecu noi…  Chiar dacă uneori nu reușesc să mă înțeleg cu oamenii, eu știu la Cine să mă adresez după ajutor… – Doamne ajută, în continuare, şi pentru copiii noştri!

M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să iubesc pe alţii la fel cum mă iubeşte El. – Şi Dumnezeu a spus:’’Cu mare bucurie! Oh, în sfârşit, – În cele din urmă, ai înţeles Ce Este necesar să Ceri…’’

❤ ❤ ❤

Un sfat pentru părinți și profesori

Ieri am avut un incident neplăcut într-un microbuz de rută, eu ocupând un loc pe scaun, ca urmare alte persoane foarte tinere întră în mașină, și toți ca unul au început să bifeze în mobilele lor performante deasupra capurilor celor care ședeau pe scaun. Am atenționat un tânăr să închidă mobilul, căci microbuzul era supraîncărcat și este greu să respiri, cu atât mai mult cu ZECI de mobile deschise în acel moment. – Care e problema? – mă întrebă tânărul indignat. – Radiația, domnule! – Ce altceva ar fi mai clar pentru ei? (Eu chiar îmi fac griji pentru sănătatea mea și a celor din jur 😉 – și special, niciodată nu voi include internetul în mobilul meu! Pentru lucru folosesc laptop-ul, – doar acasă sau la serviciu)…  Tinerii au surâs ironic. Am repetat a doua oară, – băiatul a inchis mobilul, ocupând și el un loc eliberat pe scaun. Ceilalți  – zero atenție, continuând să butoneze mobile pe capurile persoanelor de-alături. O tânără prezentă și ea la această scenă a ocupat locul tânărului cu care am vorbit, și din nou a început să butoneze în smarth-fonul ei. Indiferență totală pentru cei din jur, și de ce ar trebui să-i pese?

Catârul din mine n-are margini, – îi repet domnisoarei același lucru: să închidă mobilul, căci are tot timpul să-l utilizeze în afara transportului urban. Fata și fratele ei râdeau, iar mama lor a început să mă pună la punct ca să las tinerii în pace… Nu voi continua cu redarea scenei de mai departe, doar am atenționat-o că pe parcursul anilor va realiza și ea cum… vom crește monștri, care o vor ironiza nu doar pe dânsa, mama ”lor”… Vedeți și voi,  atunci când sunteți prezenți la asemenea scene, cum vă simțiți când cineva ”urlă” la telefon veșnic în transportul urban? Mai aduce cineva aminte de Cultură și Educație? Mai bine ar cânta radioul…. 😀

Ce n-ați spune, dragi cititori al blogului meu, eu sunt ferm convinsă în atitudinea mea față de această problemă publică, m-am și informat intensiv, și am extras strictul necesar din sursele mai mult nipone, cu specialiști în domeniu, – anume pentru promovarea sănătății oamenilor care nu cunosc multe lucruri utile. Dacă nu pentru voi, atunci poate pentru urmașii voștri să vă faceți griji? Îmi pare rău de promovarea Wi-Fi în transportul public urban: observ tendința copiilor de a nimeri în troleibuz, din acest simplu motiv să joace cu mobile stricându-și vederea și mințile, și nervii ai celor de-alături. – Primărie, la ce te-ai gândit cu această ”caritate”? Tinerii de astăzi nici nu știu, că pot oferi locul persoanelor în etate sau celor cu dizabilitate.

Nu fiți indiferenți, – interveniți cu restricții în ceea ce ține de educația copiilor, o spun din experiența mea proprie, că și eu am întârziat cu aceasta… mulțumită internetului și telefoniei mobile, doar pentru că n-am fost informată la timp și am ratat timpul necesar, iar acum regret mult, pentru că toate s-au răsfrâns asupra fiului meu, din cauză am avut de suferit împreună de dependența lui de Internet, – pentru că n-am știut cum să-l opresc la timp, iar acum e mare și nu mai pot face nimic… De ce n-am dat și eu peste o nebună ca mine într-o rută din microbuz, să mă pună la punct la timpul necesar, poate aplecam urechea și mă puneam pe gânduri?

Aș da un sfat părinților și pedagogilor să blocheze site-rile și jocurile computerizate din internet pentru copiii lor, iar școlilor – să înlocuiască computerul cu jocuri active reale.

Părinților: Voi puteți să faceți totul la alegere, – să blocați programele și jocurile de calculator, care distrag atenția copilului de la teme pe acasă, instalând programe cu interdicții care limitează descărcările de file-uri din Internet. În ce privește școala, aici este necesară înlocuirea preventivă (profilactică). Pentru a trezi interesul unui copil în implicarea activității viguroase, cărți de tipar, sport, muzică, șah, victorine, biblioteca etc, ar fi bine de proiectat programe care ar distrage atenția de la calculator și jocuri internautice, de la dorința copiilor de a sta permanent pe rețele de socializare, iar mobilele să fie strict interzise la fel ca fumatul în public, nu doar pentru copii! 🙂 Zâmbesc, știu, că este din sfera visurilor deșarte… Și, totuși sper… 

Internetul, ne previne deja nu primul an despre pericolul lui, și oferă detalii în amenințarea lui pentru sănătate. Profesorii ar trebui să fie atenți la aceste informații pentru elevii lor, și să acționeze împreună cu părinții în unanim în această problemă, care devine din ce în ce mai dăunătoare pentru sănătate. Important, să dorești să ții cont de aceste informații și să nu rămâi indiferent pentru sănătatea celor din jurul tău!

Mâine, ca și în fiecare an de 1 septembrie, e prima zi de școală, cu sărbătoarea elevilor și profesorilor, cu noi speranțe și dorințe, și din nou cu griji noi pentru odorașii părinților, care vor dori în continuare să fie într-un pas și la curent de tot ceea ce fac copiii lor; ar fi bine, să găsească un mod de comunicare strict la oră programată din timp, și doar, în caz de pericol pentru sănătate sau viață, să deschidă telefonul mobil… Comunicare reală e mult mai importantă, privind în ochii și sufletul celui drag.

Iar astăzi, e Ziua Limbii Materne! – Îndrăznesc, să verbalizez în scris despre tot ce ne doare și – la ce ne poate ajuta Cuvântul! Felicitări și – Doamne Ajută! ❤

Impresii din lucruri mărunte

De la balcon… Jos, pe un teren se plimbă o familie cu un câine… Părinţii, cam de 40 de ani, fiica lor – de circa 15 ani. Câinişorul face ’’kaka’’ pe iarbă, şi mama adună rezultatele într-un pacheţel. Apoi îl aruncă într-o urnă. Chestia nu e în ceea, că am văzut ceva real, şi pentru prima dată în Chişinău.

Eu la copil m-am gândit. Iată, ei se plimbă, discută în rusă, şi fiica se uită cum mama adună fecaliile câinelui. În ciuda limbii ruse, acest adolescent, atunci când va creşte mai mare, cu lumea rusă categoric va fi incompatibil. Nu poţi să strângi după sine şi să strigi: Rusia e o ţară măreaţă. E un antagonism de apă pură, excludere fizică. Persoanele, care strâng pe stradă rahatul după câinii lor, niciodată nu-l vor chema pe Putin, nu vor parca pe trotuare sau la staţii, şi nu-şi vor vinde voturile pentru două sau mie de lei la alegeri. Iată aşa mărunţişuri. Adică, procesul merge. Trebuie să mai aşteptăm un pic. Şi, noi, desigur să corespundem cerinţelor necesare, să respectăm valorile morale şi culturale. Europa nu e o plimbare dus-întors.  Iată aşa, impresii cu lucruri mărunte ale vieţii

Am o Întrebare pentru fermieri, țărani, cei care cresc găinuşe – prepeliţe, pătrunjel-mușețel, și chiar muștar. Aveți nevoie de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare? E util pentru ceva? Ei bine, puii mai bine se ouă, sau o vaca se mulge mai repede? e doar una din ministere, mai sunt şi altele ca cele ale Sănătăţii, Sociale, Culturii, Educaţiei…

Se spune, că înainte de moarte nu te mai saturi să tot respiri din aromele naturii, dar să încerci să munceşti şi să câştigi pentru următorii doi ani înainte de a stabili careva reguli sau a întroduce unele legi, – este chiar foarte posibil… Lăcomia – este un sentiment tare dur. Anume ea, lăcomia, învinge frica, şi nu Dragostea pentru oameni, cum cred or încearcă să ne facă să credem, unii romantici demnitari…

Nimeni, nici pe gratis nu are nevoie de lumea ta interioară… Pentru majoritatea contează doar să fii frumos îmbrăcat, să mirosi plăcut şi… să nu te bagi în discuţie cu problemele tale personale…

Pur şi simplu, aşa, să te rupi şi să mergi să ucizi, să furi, sau să loveşti în neamul tău doar pentru că a spus-o cineva din mass media sau din cutia TV… Dintr-o cutie, care a minţit ultimii 25 de ani, aceasta ne vorbeşte despre o puternică degenerare genetică…

Sasha Obama, fiica presedintelui SUA, Barack Obama, cea de 15 ani, și-a găsit un loc de muncă la un restaurant cu bucate de pește…

N-am înțeles… La ei nu se cuvine, ca pe un copil de președinte să-l aranjeze în guvern, să-l trimită la Senat sau Congresul din partidul președintelui? stranii oameni, ciudate persoane…

Citesc la un amic virtual despre oameni ”răi”. Lumea tot vorbește despre oameni răi… Mă întreb, dar tu te consideri ”rău”? Eu insist, – nu există oameni răi, ci doar cei nefericiți, nenorociți de viață, de boli, de stat, de guvern, de lipsă de bani și ajutor social, și cel mai grav: de decesul celor dragi… În cele din urmă, dacă crezi, că în fața ta e unul ”rău”, trebuie să știi, – el are nevoie de ajutorul tău! Ajută-l, oferă- susținerea ta, om bun!

Un bine nu se face pentru bani, sau reiting. Adevărul e că binele se face pentru Dreptate!

Donez trupul meu științei. Pentru viitorii oameni de știință, ca ei să știe cum arătau oameni fără tatuaje… Este interesant să ne numărăm )) …

Bunica nici nu mai spera, că nepoţelul o va vizita, dar aici, în bucătărie, brusc a apărut un pokemon foarte rar… Eh! Vârsta e doar o stare de spirit! 😀

❤

Lilia Manole: Soluţia am fost eu însumi

    M-am ciocnit de mai multe ori şi am riscat să fiu praf, să fiu pulbere, să fiu cenuşă, și de fiecare dată am luptat cu monştrii răului, şi m-am ridicat, ştiind, cu siguranţă, că mai am încă putere, că trebuie să descopăr izvorul meu nesecat de forţă, dragoste, înţelepciune, lumină. Atunci l-am descoperit. Vorbind despe monştrii răului, am în vedere, pe bune, viciile sociale, prieteniile false, viaţa fără divinitate şi lacrimi, fără Mântuire şi muncă sufletească, fără munca inimii şi a creierului. O Cale Lactee presupun, că a fost şi rămâne viaţa mea, această picătură de ozon, atât de scumpă…

Cărţile şi şcoala m-au inspirat, spre a fi loială, activă, verticală şi m-au învăţat să iubesc frumosul, adevărul, împlinirea, voinţa, înţelepciunea, credinţa în miracolul luptei. Am avut mai multe rafturi cu cărţi acasă în copilărie şi din ceea ce mi-au dat părinţii, ca hrană pentru suflet şi minte, am considerat că trebuie să iau Într-o zi, pe când aveam vreo cinci ani, citeam o carte în limba maternă, tradusă din limba rusă, care se numea ”Catrusea”, din câte îmi amintesc. Această fetiţă a fost primul meu erou, un personaj model în viaţă. Au urmat şi alte personaje, asemeni Alicei din Ţara minunilor, şi alţi eroi, care mi-au oferit prilejul de a crede, că totul se creează în această lume, numai cu forţa binelui… Cărţile au venit în viaţa mea foarte devreme. Eu chiar mă mir, pentru că mulţi copii, pe atunci, aveau predilecţie pentru săniuş, în timpul iernii, și vara, la păscutul bobocilor, vitelor.

Unui copil îi poate fi mai uşor să se regăsescă prin proprii părinţi, chiar dacă sună banal acest lucru, însă nu trebuie niciodată să ne neglijăm şi să ne uităm rădăcinile, orice nu s-ar întâmpla… Cu cât e mai trainică relaţia între părinţi şi copii, cu atât copilul începe să judece mai corect şi nu în detrimentul său, nici al părinţilor, ci în beneficiul unei vieţi sănătoase. Pentru că am fost mai mult în pas cu sfaturile părinţilor, ale mamei, îndeosebi, şi chiar dacă nu mă satisfăceau pe moment, în consecinţă, ele au fost cele mai înţelepte şi binevenite sfaturi şi învăţăminte. Ştiu, cu siguranţă, că nici un părinte, nu îi doreşte vreun rău copilului său, şi îi iartă orice eroare, orice prea multă hărnicie, implicare. Şi înţelege, în cele din urmă, că acest coplil are nevoie de aripi proprii, are nevoie de propriul cer, aer, de propria înţelepciune.

Îmi amintesc, că ieşeam şi noi la păscut bobocii, în preajma lacului din centrul satului, care treptat a secat, iar în locurile secate era un tunel din beton; noi ne făceam ademenite de apa ceea, care se făcea zgură, întram în ţeavă şi ne ascundeam, până venea mama cu o vargă şi ne scotea de acolo, pentru că uitam de boboci şi de noi înşine. Mai ieşeam să ne adunăm pe undeva, unde era iarba mai verde, să o ascultăm pe Anastasia Lazariuc; aveam şi acasă un picup cu multe plăci cu melodii populare, mai ales. Şi ascultam cele mai rare melodii. Îmi amintesc, că aveam şi o placă cu muzica ansamblului de dansuri populare Joc…

Până a descoperi acel izvor de înţelepciune, lumina ei, a fost nevoie de luptă interioară, evident, răbdare şi persevenţă. Nu am fost niciodată adepta oglinzii, însă am ştiut să mă privesc în ea, în clipele cele mai hotărâtoare, pentru a şti, că am dreptul să iau o decizie. Or, oglinzile sunt pentru noi nişte hexaedre filosofice, care au rostul de a ne purifica de răul din jur, şi a ne turna mai multă lumină şi vigoare, de undeva, din interiorul lor, al acestor spaţii de vise împlinite, dincolo de Universul propriu-zis.

Cred că abia acum mă aflu între regăsire şi autodeterminare, cred că acum, simţind că am construit ceva, cu succes, şi am pierdut poate, timpul, numai, am câştigat  o fermecătoare balanţă, în acestă viaţă, care mă ajută să cântăresc lucrurile, şi să le văd chintesenţa lor. Despre lumea mea, îmi spusese odată surioara mea, care a simţit, că eu singură, am avut multă tărie să-mi creez lumea mea interioară, or, aceste momente au început cu foarte mult timp în urmă, bineînţeles.

Or, viaţa e o antinomie, dintre noapte şi zi, e o vibraţie între cer şi pământ, e o rază de soare, în căutare a ploii, e un curcubeu, la apusul infinitului, e un miracol, care trebuie luat cu grijă şi transcens, prin intermediul inimii şi sufletului. Ce viaţă vei simţi şi vei avea, dacă îţi lipsesc aceste două valori carnale şi spirituale, în acelaşi timp, inima şi sufletul, cu alte cuvinte, raţiunea şi fapta?

M-am regăsit atunci, când am riscat să mă pierd. Când am riscat, cu propria viaţă, când am riscat, cu toată fiinţa, când mi-a fost greu de tot ce trebuia să întreprind, când, în sfârşit, mi-am luat viaţa în mâinle mele şi am stors-o de tot ce e inexplicabil, am făcut-o să fie explicită, înţeleasă, să sune, să cânte, să vibreze, să decodifice ceea ce era imposibil de decodificat, să mă facă altfel decât sunt, când caut lumea de dinafară, să mă impună, să o primesc, să o accept, aşa cum e ea, fragedă-tare, rea-bună, veche-nouă, tristă-fericită, ştirbă-împlinită.

M-am  regăsit atunci, când am luptat, neavând speranţe, mi-am descoperit subconştientul cumva scos de pe fix, când mă interesau mai mult locurile necunoscute, când, de fapt, am plecat în necunoscut, fără teamă şi am ascultat inima, şi am iubit, şi am fost singură cu Universul. Atunci când am decis să merg în hău, când am acceptat, ca o jertfă, însă puternică şi capabilă să se dirijeze, când am simţit, că sunt o explozie, în apus de soare, când am avut mai multă îndoială decât încredere şi siguranţă, atunci m-am regăsit. Când am făcut dintr-o cupă de venin – o picătură de miere, când am simţit, că iubesc oamenii şi am un altruism imens, când ulterior, am trecut şi spre cealaltă extremă, descoperindu-mă, că îmi plac, de fapt, extremele; când am învăţat, că oamenii trebuie iertaţi, orice s-ar întâmpla, când am fost vindecată, prin forţa iertării, când am uitat de mine, m-am regăsit… Cu alte cuvinte, m-am răzvrătit, cu mine însumi, mai mult pentru a mă învăţa să trăiesc. Fără ipocrizie, fără laşitate, fără duşmani, fără invidie şi ura, care persistă în jur.

M-am răzvrătit cu mine însumi, la un moment dat, pentru a învăţa să trăiesc, după alte modele – pur individuale, pentru că durerea şi suflerinţa era numai a mea şi trebuia să-mi statuez valoarea şi calea de mai departe, reieşind din ceea ce sunt eu, păşind mai departe, cu propriile mele simţiri – modele de viaţă interioare, şi nu am căutat să îmi fac iluzii, din alte surse, decât cele pe are le aveam, vii şi care necesitau a fi soluţionate, accesate.

Soluţia am fost eu însumi. Picătură cu picătură, am adunat mai mult bine, mai multă credinţă, mai multă tăcere şi mai multă linişte. Liniştea interioară, care nemijlocit creează şi pe cea exterioară. E un fenomen interesant, însă… l-am creat cu Dumnezeu. M-am răzvrătit cu mine însumi, pentru a învăţa să trăiesc şi să exist mai departe.

A trăi nu înseamnă să fii robot, sau să-ţi urmezi reflexele, a trăi înseamnă, mai mult, a iubi pur, înseamnă a învăţa să te judeci, simţindu-ţi creierul, nu doar ca un efort de căutare, ci şi de analiză, logică, aşteptare, răbdare. Creierul – şi el o parte din suflet, care trebuie să preia, în unele momente, reacţiile sufletului. Pasivitatea nu am acceptat-o, am crezut, cu tărie, că în orice situaţie nu te-ai afla, nu poţi fi pasiv, aşteptând dinafară soluţionări şi consolări, compătimiri. N-am închis niciodată uşa,  pentru a mă elibera de obligaţiuni şi responsabilităţi, ci am pătruns profund în sufletul meu, lăsând să intre toată lumina divină a lui Dumnezeu, mulţumindu-mă cu această stare de înger veritabil.

Am luptat, conştientizând, că sunt în ţara mea şi trebuie să îmi asum responsabilităţi, văzând partea bună a lucrurilor; când îţi iubeşti ţara, oamenii, care te înconjoară, şi problemele se soluţionează numai în beneficiul binelui şi prosperităţii. Cred că am fost mereu în căutarea entuziasmului adevărat, şi nu fals, şi această trăsătură m-a dus departe, tocmai pe ţărmurile lacurilor şi printre munţi, unde mi-am scris acolo poezii.

Viaţa e un bumerang, – un strigăt fără ecou, ades, şi trebuie să avem forţa şi caracterul, să o auzim, să o simţim şi să-i dăm tot de ce are această viaţă nevoie. Ea are nevoie, în primul rând, de capacitatea noastră de a fi oameni cu luciditate şi care să-şi dorească mereu să cunoască, să înveţe, să se desăvârşească, prin originalitate. Or, felul în care ne manifestăm şi ne comportăm, implică după sine alte şi alte relaţionări, concluzii, alegeri etc…

Cândva mama îmi spunea, că vine o vârstă a înţelepciunii, atunci când anticipezi şi lumea cărţilor, chiar, când experienţa ta bate filmul, cu alte cuvinte, şi în cărţi te poţi regăsi printre personaje. Deci, în acest context, vine o vârstă, nu un timp, fiţi atenţi, în care vrei să ai parte de zbucium,  de multă cunoaştere, vrei să ai timp să te autoverifici, prin prisma propriilor estimări. Vine vremea, când trebuie să le spui lucrurilor pe nume, şi să spui, cine eşti, de fapt, fără să te minţi pe tine şi pe cei din jur.

E o vârstă, când trebuie să priveşti înapoi, cât nu s-ar părea de straniu, şi să concluzionezi valoarea multor fapte, care ţi s-au întâmplat, deci, trebuie să  priveşti, în acest sens, cu  multă împlinire, şi să laşi de la tine, aşa precum un râu îşi lasă apele să atingă perfecţiunea albastrului speranţei.

Acum privesc simetric, spre toate cele trei segmente. Mă simt fericită, pentru că sunt, pentru că exist, pentru că am bucuria şi candoarea, pe care mi-am descoperit-o eu singură, pentru că am forţa magnifică de a vedea totul, prin iertare şi înţelepciune, pentru că am ochii, înscrişi într-nu alt ochi, de fapt… Prin dăruire, avem şansa de a veni spre noi înşine, cu sufletul în mâinile divine ale Înălţătorului Mântuitor, prin dăruire şi iubire, avem şansa, de a-i da un sens acestei vieţi. Când se încheie o zi din viaţă, să avem multă percepere a acestor fenomene, să ne întrebăm, ce  nou am avut în ziua respectivă, ce bun am făcut pentru semenii noştri, pentru întreg Universul?

Cât de corecţi şi sinceri am sfârşit încă o zi din viaţă? Ce bine e, când avem puterea să ne vedem pe noi înşine nu în oglindă, ci să ne privim în suflet, să avem această răbdare, pentru a descoperi zilnic toate cicatricile sufletului. Acest moment ţine de divinitate, e ca şi cum a privi în întuneric o uşă închisă, iar tu trebuie să-ţi imaginezi, că o deschizi şi vezi ceva luminos, foarte luminos, extrem de luminos, dincolo de ea. Iar ceea ce vezi, vine din alte adâncuri și înalturi celeste.

Dacă ai răbdare, să te priveşti pe dinăuntru, înseamnă că vei avea răbdare să sfidezi moartea, boala, ura, răul, neadevărul etc. Înseamnă că vei avea răbdare să tratezi un bolnav, înseamnă că vei avea răbdare să aştepţi o nouă zi şi să faci numai fapte bune.

E important să îţi educi copiii, ca ei să vadă partea frumoasă şi demnă a lucrurilor, or, pe parcursul vieţii vor avea de cugetat asupra binelui şi răului îndeajuns; e important să le oferi multă dragoste, atenţie, lumină divină, şi multă spiritualitate. E important să-î înveţi, ce este adevărul, şi să îi determini să aleagă numai această cale.

Dumnezeu este un vizionar, iar poezia mea este sufletul şi crezul Lui. Am atins, cu sufletul meu, ochii Lui tăcerea lui. Mi-a plăcut de demult să stau cu El Sus, să-mi descrie gândurile, intenţiile oamenilor şi ale mele. Am ajuns acolo, datorită Darului Lui, şi în fiecare clipă pot să vorbesc cu El şi să scriu despre suferinţă, despre dragoste, trădare, despre creaţie şi frumos, despre ceea ce se va întâmpla.

De ceva timp, chiar sunt mulţumită de faptul cum conduce Dumnezeu această lume. Probabil, pentru că exist prin El, probabil, pentru că mă rog pentru El, probabil, pentru că am găsit sâmburele dulce al eternului… Adevărul este Dumnezeu. Am trăit timpuri diferite, şi acum aleg şi ei să se autoeduce, să se autocontroleze, să se autocunoască, să se regăsească. Drumul spre fericire, spre adevăr, spre frumos şi cumsecădenie e, dincolo de tot pragmatismul aspru al societăţii, drumul spre sine însuşi, drumul spre a fi un om bun. Dumnezeu nu îngrădeşte nimănui calea, și tot El trebuie să intervină, secundă de secundă, în lume, pentru a limita faptele şi intenţiile rele ale oamenilor. Sunt alături de El, mereu, rugându-mă în orice clipă, să–mi explice, cum reuşeşte să păstreze un echilibru între noi, ca să trăim în pace, deşi există mult rău încă, în sufletele fireşti şi implicit în lume…

Am răsfoit cu multă satisfacţie, mai multe amintiri, caiete şi note, îmi imaginez, că toată averea de o viaţă, cel puţin, trăită până acum, o poţi estima, scoţând la iveală saci cu facturi de plată, cu diferite acte, contracte, scrisori etc., toate care mărturisesc, ce se numeşte Viaţă…

(Lilia Manole, poetă, jurnalist, reporter, or. Bălți)

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/07/09/lilia-manole-poeta-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

Perle inaripate (3)

Să nu credeți că sunt paranoică, dar mi se pare că cineva permanent citește ceea ce scriu eu aici 😀

Moare moldoveanul și a plecat la cer… Gândește, ”că gata, e bine, se va odihni”… Și aici, îi vin în întâmpinare: Ceaușescu, Petru Rareș, Creangă, Eminescu, Ștefan cel Mare și Isus Hristos…

Conștiința trebuie să fie impecabil de curată, astfel ca nici nu să se observe.

Campionul serialelor mondiale ”Sultan Suleyman” pân-la urmă s-a încheiat cu un eșec complet, – nu rămâne nimeni viu și nici noi nu vrem continuare 😥

Eu cred că televiziunea este o ramură foarte propice pentru dezvoltarea culturii. Ori de câte ori cineva din casă deschide televizorul, eu mă duc în cealaltă odaie și mă așez să citesc o carte… on-line

Când te vei ridica în sus, vei întâlni multe persoane diferite. Nu le face rău, pentru că le vei întâlni din nou, atunci când vei decădea tot mai jos… Nu știu cum voi, dar am întâlnit asemenea persoane care au ignorat această înțelepciune, și rezultatul, pur și simplu, tocmai a confirmat înțelepciunea ei.

Se mai întâmplă în viață fiasco: totul pare a fi bine pus pe roate, te-ai angajat la un servici bun, mașină ai cumpărat, și ai deja ai optzeci… 😉

Nu te poți uita în oglindă atunci când mănânci – vei mânca fericirea ta. Iar când bei, – o vei înghiți. Și în baie, oglinda, în general, mai bine să nu afișezi…

Martorul lui Iehova întrebând: ”Vă pot ajuta cu ceva?”, nici nu și-a imaginat că va fi nevoit să sape cartofii și să curețe baia…

Boșchetara Ruxanda a născut opt copii. Șapte le-au dăruit-donat, doar unul cel mai frumos și l-au lăsat lor

Lăsând copiii singuri în casă, dragi părinți,- învățați-i să răspundă la toate soneriile: ”Mama și tata sunt ocupați, ei ung și curăță pușca!”

Pantofii se vor purta mai mult timp, dacă nu veți cumpăra alții noi

Noi toți, moldovenii, românii, belarușii, ucrainenii, rușii, americanii, africanii, cu toți-cu toții visăm să trăim împreună într-o țară mare, bogată și foarte prietenoasă … Australia, de exemplu…

I-am explicat polițistului, că ieri am a fost în ALTE sandale, de aceea, permisul de conducere a RĂMAS în altă geantă. Logica bărbătească a fost complet distrusă …

❤

Top 5 Carţi: Bibliotecarii recomandă (2)

Dacă să presupunem, că părinţii învăţând copiii lor să citească cărţi fac ceea ce fac şi părinţii care includ televizorul pentru ei: ”şezi şi priveşte, dar nu mă deranja”… Desigur, nu fiecare părinte respinge copilul său, unii pretind la un scop mai mare: Noi îi dezvoltăm! Doar că televiziunea şi cărţile în prezent dezvoltă ceea în ce sunt cointeresaţi proprietarii programelor TV şi de edituri, şi nu ceea de ce au nevoie părinţii şi copiii noştri. Ascultaţi ce cărţi recomandă bibliotecarii experimentaţi de la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”! Azi, venim cu etapa a doua din seria Bibliotecarii Recomandă!

Natalia Goian: 

– BiblioPolis (revista BM ”B.P.Hasdeu”)

– Robin S. Sharma, Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul

– Galsworthy, Jonh, Forsyte Saga

– Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

– Software pentru biblioteci; Informatizarea bibliotecilor

Vitalie Raileanu:

Jorge Luis Borges-Cartea de nisip,

Walt Whitman-Fire de iarba,

Albert Camus-Ciuma,

UmbertoEco-Cimitirul din Praga,

Mircea Eliade-romanele,(toată opera lui).

Chiper Maria:

1. Arcul de triumf, Erich Maria Remarque

2. Portretul unei doamne, Henry Hames

3. Gențiane, Cella Serghi

4. Nuntă în cer, Mircea Eliade

5. Nimic nou pe frontul de vest,  Erich Maria Remarque

Irina Marusceac: Top 5 pentru cei mai în vârstă

– Liliana Corobca – Un an in paradis

– Nicu Nicolaescu – Fluturele alb

– Chișinăul nostru necunoscut, Iurie Colesnic

– Călăuza Familiei. Arborele Genealogic. Un Cadou Ideal pentru cei Dragi – de Valentina Butnaru și Petru Șarcov

– Singur în fața dragostei, Aureliu Busuioc

Top 5 cărţi pentru copii

– Albinuţa: Abecedar Grigore Vieru, Lică Sainciuc

– Aventura unei gogoaşe (O Poveste de Citit și de Inventat)

– Ratusca cea urită. Hans Christian Andersen

– O girafă supărată Ianos Turcanu

– Cine Trăiește în Pădure. Silvia Ursache

Muntean Liuba, Top 5 carti pentru copii:

1. Top 5 carti pentru copii:
   1. ”Micul print”, Antoine de Saint-Exupery
   2. ”Pestisorul de aur”, A. Puskin
   3. ”Amintiri din copilarie”, Ion Creanga
   4. ”Craiasa zapezii”, H. C. Andersen
   5. ”Aventurile lui Tom Sawer”, Mark Twain
    
   5 Top carti pentru maturi:
   1. Jane Eyre de Charlotte Bronte
   2. Leaganul respiratiei de Herta Muller
   3. Nunta in cer de Mircea Eliade
   4. Mindrie si prejudecata de Jane Austen
   5. Anna Karenina de Lev Tolstoi 

Raileanu Elena

1. Biblia
2. Anna Karenina, Lev Tolstoi
3. Cum să alegem fericirea, Glasser, William
4. Marele Gatsby, Fitzgerald, Francis Scott.
5. Nu vă îndrăgostiți primăvara, (Nuvele), Nicolae Dabija

 

Popa Valentina

– Veronica se hotărăşte să moară : roman, Paulo Coelho.

– Fahrenheit 451, Bradbury Ray.

– 1984: roman, George Orwell.

– Maestrul şi Margareta: roman, Mihail Bulgakov.

– Gabriel Garcia Marquez, Un veac de singurătate.

 

INNER WHEEL Elit Chisinau Europea, cartare cu caritate

Cu toţii am avut vremurile copilăriei cu eroi sau cărţi cu care ne-am fi dorit să ne identificăm sau cel puţin să ne asemănăm. Calităţi, fie însuşiri în care ne-ar fi plăcut să ne îmbrăcăm şi pe care le-am purtat cu mare plăcere, graţie puterilor magice ale persoanelor dragi care sunt alături de noi şi mereu au grijă să nu ne lipsească nimic. Sunt părinţii, rudele, prietenii noştri. Dar există persoane, cu atât mai mult, din rândul copilaşilor de la orfelinate, şcoli, – care duc lipsuri şi nu pot avea tot ce ne bucură zi de zi pe noi. Clubul INNER WHEEL Elit Chisinau Europea s-a gândit într-un mod special la un proiect dintre multe altele, cu o ”picătură” de caritate, să organizeze în cadrul evenimentului a deschiderii clubului, o acţiune întru sustinerea unei cauze nobile, cu strângeri de fonduri pentru elaborarea şi editarea pe scară naţionala, a unui set de materiale didactico-ilustrative în limba română, pentru orfelinate şi Şcoli cu copii cu nevoi sociale. Împreună cu membrii clubului, prietenii noştri şi toţi invitaţii la eveniment au aplăudat călduros parcursul cartării… Aici puteți viziona albumul cu o parte din imaginile evenimentului: «Cartarea Inner Wheel Elit Chisinau Europea»

Pe 11 iunie 2016, la Hotelul Diplomat Club a avut loc Balul Florilor („Flower Ball”) pentru toți membrii de caritate a Organizației INTERNATIONAL INNER WHEEL si pentru toţi invitaţii balului. ”Balul Florilor” a fost vizitat de reprezentanții familiilor INTERNATIONAL INNER WHEEL din întreagă lume, ambaadpri, diplomați, antreprenori, precum şi invitaţi speciali. Evenimentul a fost împărțit în două părți: oficial și festiv, cu circa o sută de invitaţi : aici: events

Partea oficială a evenimentului s-a început  cu chartarea membrilor clubului INTERNATIONAL INNER WHEEL ELIT CHIȘINĂU Europea, districtul România, fondatoare şi doamne speciale : Preşedinte Аurelia Grigoriu, Natalia Rahmistriuc, Victoria Sobor, Elvira Cemortan-Voloşin, Galina  Codreanu, Cristina Rata, Natalia Vavilina, Cornelia Bogataia, Nata Procop, Svetlana Vizitiu etc, – un eveniment care a avut loc în prezența oaspeţilor de onoare, în persoană – Presedintă INTERNATIONAL INNER WHEEL doamna Charlotte De Vos, precum și alte președinte de cluburi IW – reprezentante altor țări la acest eveniment

La sărbătoarea Balului Florilor, oaspeții au fost invitați să participe la o licitație de caritate organizată în susținerea orfelinatelor și a școlilor cu copii social vulnerabili din Republica Moldova. În acest scop, ziua a început cu Primul Proiect Naţional de Caritate, cu condiţia de a publica materiale didactice, manuale special pentru predarea în limbă română în case de copii, cărţi de autori autohtoni, abecedare şi poveşti populare moldoveneşti. Documentele editate vor fi donate orfelinatelor, instituţiilor care se ocupă de educaţia copiilor defavorizaţi social.

Proiectul este realizat în aniversarea celor 25 de ani de Independenţă naţională.

O bună dispoziţie au oferit celor prezenţi artiştii autohtoni, un concert cu brio şi muzică live, înfrumuseţat de invitaţi speciali: Artist al poporului din Republica Moldova, naistul Constantin Moscovici şi laureatul a numeroaselor premii, maestru pe corzile sufletelor noastre, pianistul rus – Nikita Popov.
Pe parcursul evenimentului, oaspeţii s-au ales cu multe surprize, care au suplinit starea festivă de spirit a sărbătoarei.
”Dorinţa de a ajunge la noi culmi, devotamentul pentru munca preferată, amploarea sufletelor şi dorinţa neobosită de a ajuta necondiţionat aproapele şi cei neajutoraţi, ne uneşte pe noi mereu! noi credem, că împreună putem schimba lumea în bine!” INNER WHEEL Elit Chisinau Europea!

Evenimentul a avut loc cu o licitație de caritate de lucrări realizate de tineri artişti, graficieni, designeri, sculptori

Valery Zhabinsky:  https://www.facebook.com/jabinschi/

Tudor Fabian: https://www.facebook.com/tudorfabian1970?pnref=friends.search

Elvira Cemortan-Volosin: https://www.facebook.com/elvira.cemortanvolosin?fref=ts

Natalia Procop: https://www.facebook.com/nata.procop?pnref=friends.search

Vasilii Medinsky: https://www.facebook.com/mva.style

Natalia Vavilina: https://www.facebook.com/designervavilina/

Le mulţumim, în acelaşi fel, tuturor participanţilor evenimentului, a căror susţinere ne-a motivat pe toţi şi ne-a bucurat peste măsură! Vă mulţumim din suflet!

Note istorice: INTERNAŢIONAL INNER WHEEL una dintre cele mai mari organizații cu femei voluntare Inner Wheel din lume. Membrii clubului implementează proiecte pentru a ajuta copiii cu nevoi speciale, cu venituri reduse a persoanelor în etate și a altor grupuri vulnerabile. Încă de la începuturi de când a fost creat în 1924, INTERNATIONAL INNER WHEEL continuă să crească, formând cluburi în multe ţări. În prezent, mai mult de 100 000 de membri în mai mult de 103 de țări, în regiuni, cum ar fi Europa, Africa, India, Filipine, Australia, Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii și Canada.INTERNATIONAL INNER WHEEL este o asociație de reprezentanți din lumea afacerilor și profesii liberale, precum şi șefi de întreprinderi care doresc să participe voluntar în activități umanitare la nivel mondial. Membrii INTERNATIONAL INNER WHEEL se străduiesc să implementeze experienţa lor profesională prin înalte standarde de cultură şi etică, cuprinzănd promovarea Păcii și înțelegerea între popoare, indiferent de diferenţa rasială şi apartenenţa politică sau lingvistică, indiferent de sex, naționalitate, filozofie și credință religioasă. Mișcarea INTERNATIONAL INNER WHEEL este o mișcare globală, condusă pe principii democratice și cu acces liber. Credo principal al membrilor INTERNATIONAL INNER WHEEL – un serviciu necondiţionat şi altruist faţă de oameni și dorința de a ai face fericiţi.  ❤

Cornelia Bogataia: Bărbații care plâng sunt frumoși

’’De unde sint eu? Sunt din copilăria mea…’’ – O copilărie frumoasă fără griji şi nevoi financiare, cu vacanţe şi călătorii extraordinare… Se simte o notă nostalgică după braţele părinţilor dragi care o cuprindeau, și… atunci când ştii că orice dorinţă a ta se va îndeplini… A fost şi ea octombrel, apoi pionier, şi preşedintă a sfatului unităţii de pionieri în şcoală. Asta ceva înseamnă, – calităţile de lider s-au descoperit încă atunci. Pe bună dreptate, ea şi acum luptă pentru Dreptate! Ambiţia este ceea ce o caracterizează în continuare. Da, a fost un copil normal, fără talente speciale, dar voința şi perseverenţa ei le-au întrecut pe toate. S-a străduit să înveţe mult, să-şi perfecţioneze cunoştinţele, cele esenţiale, şi pentru a putea depăşi unele condiţii care apar zi de zi, şi pentru a putea ţine piept obstacolelor majore, sau – oamenilor mărunţi care nu respectă omul şi legea. De fapt, întotdeauna a ştiut să ţină faţă tuturor circumstanţelor, căci ’’s-a driblat şi s-a sprintat pe culoarele mele până am marcat un punct’’, – spune Cornelia. În fine, a depăşit unele probleme, fiind dură, în primul rând, cu sine însişi, – dezvoltând nişte cerinţe de la maturizare la materializare doar pentru a fi în rând cu toţi oamenii, normal, nimic mai mult…

Cornelia Bogataia vine dintr-o familie de intelectuali din Soroca, stabiliți cu traiul la Chișinău. Ambii bunici profesori: bunelul mult timp a fost director de şcoală, tata profesor la un colegiu, iar mama medic…  O familie frumoasă ce provine din generaţii de intelectuali, doar că au trecut şi ei prin gerurile Siberiei şi chinurile deportărilor. Cornelia în prezent este medic la Sănătatea publică, are două facultăți, plus masteratul în Drept. Este o persoană foarte activă, perseverentă, comunicabilă şi corectă în rezolvarea problemelor şi întrebărilor ce ţin nu doar de domeniul în care activează, cert, că ea găseşte imediat soluţia şi răspunsurile la întrebări la care unii gândesc … cu anii. Foarte practică, nu se împrăştie cu cuvinte inutile: – ’’dacă Da, atunci aşa să fie!’’ Nu se consideră perfectă, dar circumstanţele sunt aranjate astfel, că Cornelia adesea întră în contact cu persoane interesante, inteligente, cu experiente inedite, pe care dacă le înţelegi, şi ştii să le traieşti, să preţuieşti, – te pot schimba pentru toată viaţa. Doar în mod pozitiv.

Adoră senzaţii de dor, nostalgice, de regăsire de sine şi chiar, de aşteptare, – în tot acest timp, jucând cu mintea sa, cu idei inspirate, creând proiecte după proiecte. Totuşi, locul Corneliei este lângă copiii ei, alături de familie. Asta e indiscutabil. Locul omului e acolo unde simte şi dăruieşte iubire! Nu e nevoie neapărat de un cod poştal pentru asemenea sentimente, nu se ataşează ea de locuri mai mult decât de oameni dragi

Cea mai mare tragedie în viaţa ei a fost pierderea tatălui: cea mai scumpă persoană, – cel care a iubit-o necondiționat. Atunci a simţit că nu va mai fi niciodată copil, că nu mai are aripi pentru a zbura. Nu i-a spus poveşti, dar i-a creat toate condiţiile de a fi protejată, de a se simţi în siguranţă, atât fizic, cât şi emoţional. Împreună cu tata, ea vedea lumea de la înălţime. E mare dorul după alintările lui tata, care o numea ’’Tiţa tatei’’. Ar striga şi acum de dor ce-i este, plânge în sine, cu toate că este o fire puternică, în continuare nu poate să se conformeze cu dispariţia lui, nici cu ceea că nu mai apare în visele ei…

Şcoala Corneliei. Nu avea timp de şoţii la şcoală, căci mămica era un medic respectat şi orice poznă, chiar şi o privire cu albul ochiului a ei, imediat puteau fi raportate de către profesori. Într-o vară s-a ales cu ambele membre superioare fracturate, şi… chiar s-a bucurat mult: pe timpuri, asigurarea medicală permitea achitarea în integral a tratamentului, plus o recompensă în bani, iar Cornelia a convins părinţii să-i cumpere pe aceşti bani … o bicicletă!.. Încă ceva haios din anii de şcoală, îşi aminteşte cum la o lecţie de limbă moldovenească elevii au avut ca temă pentru acasă să înveţe poezia ‘’Luceafărul’’ de Mihai Eminescu, iar colega de bancă nu numai că uitase versurile, dar și purta ochelari pe nas, iar în picioare nu putea vedea nici pe-aproape textul din carte. Cornelia a promis s- ajute, cică să-i fie suflor. Colega începe:’’Îl vede azi, îl vede mâini…’’, face o pauză şi aşteaptă suflorul să-i şoptească mai departe, doar că profesoara se uita ţintă la Cornelia, care deja nu se putea clinti din loc. Şi-atunci, colega continuă:’’Îl vede mâine dimineaţa’’… Elevii au explodat în râs…

Pe timpuri, Învăţământul obliga elevii să aducă la școală fier uzat, ‘’maculatură’’ cu hârtie de tipar, deci, și în şcoala unde studia Cornelia s-a pus condiţia, să se aducă câte două plase de iarbă ‘’susai’’, iarbă preferată de iepuri, cu care Cornelia şi acasă hrănea cei 200 de iepuri proprii. Hărnicuţa de ea, le strângea zilnic, după ce făcea temele pentru acasă… Cu serile, înainte de somn, bunica povestea despre deportările în Siberia, o dramă ce a atins tragic familia lor: Plângeau cu toţii, în special, atunci când bunica începea să cânte ‘’Dacă tata va veni’’

Vacanţele din şcoală erau aşteptate în mod deosebit, pentru că atunci plecau cu familia la mare! Iar bunicuţa ei, profesoară și ea la școală, crea program pentru toată vacanţa de vară, şi zilnic o punea la treabă: să scrie dictări, compuneri, să citească etc. Avea şi câte o normă la toate!.. Cornelia regretă că în copilăria ei n-a avut bunei ”la ţară” unde să meargă desculț pe câmp, de fapt, şi acum îi pare rău că aşa şi n-a mai dormit pe o ‘’lijancă’’ (cuptor), nu a mers ca unii copii din capitală în mod tradiţional cu familia la sat, să mai joace cu copii în mahala… Ca la țară… Iată aşa, vise târzii! Ştia bunica că va creşte fata înţeleaptă!..

La insistenţa mamei, după absolvirea şcolii Cornelia a dat actele la Universitatea de Medicină ‘’N. Testemiţeanu’’, pe timpuri era şi un prestigiu…La al doilea an de studenţie s-a căsătorit cu un coleg şi a devenit tânără mămică, şi acum fiica ei e fată mare, şi adesea ele sunt considerate surori. Anul curent, fiica s-a ales cu o diplomă de brio absolvind o universitate prestigioasă la Londra, şi tot acolo din toamnă va evolua cu un job într-o companie de succes. E o mare mândrie pentru familie. Şi Cornelia a dorit ca fiica ei să devină medic, dar decizia în cele din urmă a aparţinut fiicei, să continue studiile la facultatea de Business şi Drept, în acest timp făcând şi voluntariat, începând cu liceul, apoi în Asociaţia Moldovenilor din Marea Britanie. Cornelia menţionează că succesele fiicei, de asemenea se datorează bunicăi, care a crescut-o de la trei luni, atunci când ea era studentă la Medicină. La fel, o bucură nespus de mult şi realizările fiului, care este acum liceean. Fiul este motivat, în special, de sora mai mare, cu care se mândreşte. Este pasionat de fotbal, de poezie, scrie versuri, cunoaşte limbile engleză şi germană. Cornelia se mândreşte cu copii ei, – pentru ea familia mereu va fi pe prim-plan.

Despre familie. Cu certitudine, relaţia în familie trebuie să fie una vie, plină de pasiune, dar şi cu lucruri simple, precum că totul se face în doi, iar dragostea  să fie transparentă, fie chiar vorba de locuri unde nu-ţi poţi exprima sentimentele în public… Nevoia de a se simţi iubit sau iubită, – este o temă dificilă în ţara noastră, – poate e vorba de mentalitate, fie că nu este explorată, fapt e că valorile se pierd emigrând peste hotare fără a întoarce capul cu regrete… Păcat, ca dragostea la moldoveni a căzut cu multe trepte în top-ul valorilor umane… Poate ea, fericirea, s-ar declanşa ca la toate femeile iubite, – în momentul în care s-ar simţi într-adevăr iubită, dorită, admirată, ajutată, alinată, îmbrăţişată… de persoana dragă ei… Iubirea, ea învaţă atât de multe lucruri despre tine, despre sine şi chiar despre viaţă în general. O fericire artificială nu se înşiră cu zilele, nici cu săptămânile, iar un ’’blik’’ spontan de o clipă de fericire poate dura pentru o viaţă. Acesta-i crezul Corneliei în ’’blik-uri de fericire, care durează exact cât o clipire, cât o respiraţie, dacă esti un norocos…’’

Da!- Nu-i plac bărbaţi ’’curcani’’ care se cred ’’păuni’’! Însă‚’’acolo, unde se începe slăbiciunea unui bărbat, apare subtil Forţa femeii, iar situaţia inversă este motorul fericirii ei. Barbaţii care plâng în faţa unei femei sunt nişte oameni foarte frumoşi şi au o forţă pe care niciun muşchi pe suprafaţă n-ar putea-o întrece’’, – este opinia lui Cornelia. Ea respectă bărbaţii care iubesc femeile aşa cum sunt ele din fire; bărbaţi, care le pot descoperi fricile, şi tot odată dezvoltând punctele lor tari. Bărbaţii, care iubesc ’’pentru că suntem diferite de celelalte cu care s-au mai întâlnit’’… Un cuplu ca model pentru ea este Andreea Esca si Alexandre Eram. Îi place pentru că este o femeie de success, cea care a reuşit să îşi facă un nume prin muncă şi care îmbină reuşit viaţa profesională cu cea personală, – un fenomen rar în prezent. ‘’Într-o relaţie de cuplu este important să gândeşti la fel ca partenerul tău, să menţii familia din acest punct de vedere, nu din obligaţiuni sau milă’’.

Cel mai mult contează Disciplina! De fapt, nu este ea genul de femeie care stă la cratiţe. Ca toate femeile, are şi Cornelia pasiunile sale, pe care le dezvoltă şi le urmează. Practică sportul, de asemenea, preferă să se îmbrace stil sport sau clasic-elegant. Crede în oglindă în care se priveşte real, acceptând, că nu toată lumea poate avea un corp perfect, că nu suntem ideali, dar oricine poate avea o sănătate bună, cu ’’un număr corect de kilograme şi un tonus muscular constant’’!

Şi dacă tot pomenim de cărţi, sunt cele care ne fac mai înţelepţi. Cărţile citite în copilarie Cornelia Bogataia le recomandă şi acum copiilor: “Amintiri  din copilarie”, Ion Creangă, “Aventurile lui Tom Sawzer şi Huckleberrz Finn”, Mark Tvain, “Singur  pe lume”, Hector Malot, “Rapit de piraţi”, Robert Luis Stevenson, “Cei trei muschetari”, Alexandru Dumas,  “Coliba unchiului Tom”, Henriette Beecher Stowe, ‘’Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift, cărţi de Robinson Crusoe etc.

Pentru cei mai maturi recomandă: ‘’Răscoala’’, Liviu Rebreanu, ’’Război şi pace’’, Lev Tolstoi, ‘’Anna Karenina’’, Lev Tolstoi, ‘’Pe aripile vântului’’, Margaret Mitchel, ‘’Visările unui hoinar singuratic’’, Jean-Jacques Rousseau

Caritatea la moldoveni. Important, este să nu se facă caritate doar teoretic, cu publicitate dintr-un birou internautic sau studio televizat, cum se face de obicei… Caritatea se Face, cu inima se simte, şi cu un ajutor concret, cu fapte reale fără laudă de sine. E o mare bucurie să faci nişte copii trişti să zâmbească…

 Liniştea sufletului o inspiră, îi oferă o sclipire interioară şi şansa de a se simţi fericită. Atunci când a fost părăsită, dată afară sau făcută mediocră, a ştiut să se reinventeze, să se refacă şi asta a salvat-o, a întărit-o şi i-a călit caracterul. Cu o atitudine de campion câştigă în continuare, depăşind cotidianul zilnic al vieţii în Republica Moldova. Desigur, că are slăbiciuni ca toţi oamenii, dar o incomodează faptul că n-a reuşit mai înainte ceea ce face astăzi. Şi n-a fost vina ei. Se justifică că şi ’’femeile cele mai puternice au avut sufletul făcut bucăţi şi au retrăit drame greu de înrămat în actualele lor poze cu reuşitele lor’’… Cornelia preferă să se concentreze pe fapte, nu vorbe, – că ceea ce poate ea o face pentru alte persoane, apoi pentru sine, astfel manevrând cu personalitatea ei, trăind exact viaţa ei, nu a altora, nici măcar în imaginaţie. Nu s-a omorât niciodată după tipare, şi demult nu mai consideră că viaţa trebuie trăită după un program dictat şi unanim votat…

❤

Angela Dendiu: Vreau să sar cu paraşuta! La Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”

”Dumnezeu le potriveşte pe toate aşa cum trebuie să fie, şi nu aşa cum vrem sau nu vrem noi!” –  Angela Dendiu o Doamnă inteligentă, frumoasă, elegantă, manierată, cu un stil aparte aristocratic… În prim rând, este o mămică de cinci stele, cu cinci copii, – fără glumă! A 55 protagonistă Angela Dendiu a venit la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” să ne împărtăşească experienţa ei de viaţă, întrunind calităţi uimitoare, de femeie şi de mamă: cu impresii de suflet, emoţionante, vise, speranţe, realizări, dureri, bucurii şi împliniri, – despre toate în ajunul Sfintelor Paşti ni s-a confesat Angela Dendiu, fostă prim-solistă a renumitului Ansamblului Academic de dansuri populare ”JOC” din Republica Moldova. A fost o şedinţă de primăvară de neuitat cu explozie de sentimente, senzaţii şi trăiri în modul cel mai duios posibil prin relaţia ei de mamă, din care avem de reţinut multă învăţăminte. Un model de mamă, de doamnă drive, ambiţioasă şi neinfricoşată, mereu pusă pe idei şi proiecte de a face familia şi oamenii să se bucure de viaţă: o aşa impresie mi-a produs Angela. Am înţeles, prima realizare şi … ultima este Familia. Al doilea vis a ei este… să sară cu paraşuta, – m-a surprins în mod radical, chiar atâta energie zace în ea, şi atât de neobosită este? A vorbit mai toată şedinţa despre copii, imaginile căror le demonstra cu mândrie pe projector. Despre relaţia cu soţul cu care este fericită. Radiază fericire, emană lumină prin zâmbet şi frumuseţea nordică, deosebit de expresivă cu trăsături clasice de femeie iubită în toate timpurile… Deci, să sară cu paraşuta… Apoi, ”oameni buni, să ne mai adunăm ca să ne bucurăm unul de altul, să ne mai întâlnim… la un frigărui… la noi…” – Am înţeles, că avem tare multe în comun! Mulţumesc, Angela, că ne-am cunoscut! N-am cuvinte! (Svetlana Vizitiu)

Albumul cu imagini şi înregistrări video de la Club în cadrul Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu le puteţi viziona Aici:«Angela Dendiu la Clubul de elite Impresii din viata si carti» 

Doru Dendiu(reacția soțului): Angela a vrut text. A vrut degeaba. Cum, necum, am lungit-o până în ultima zi și până în ultima oră și a vorbit liber. Eram sigur că se va descurca. Da, a avut emoții. Da, I s-au cam împleticit niște lacrimi în corzile vocale. Dar a vorbit liber, din suflet, așa cum mi-am dorit. Pentru că eram în fața unor prieteni și noi am învățat să fim foarte sinceri și deschiși cu puținii prieteni pe care îi avem. La Culbul elitelor au fost invitați cu mai mare impact social decât Angela. Le-am urmărit, multe dintre ele. La câteva am fost prezent în sală. Dar prezentarea Angelei m-a impresionat cel mai puternic. Regret că nu voi deveni nicodată președinte, pentru că ea ar fi o Primă Doamnă de calibru. Da, o laud. O laud pentru că merită. M-a impresionat. M-a impresionat femeia alături de care, de 7 ani, trăiesc și bune și rele. A vrut să facă sarmale. Sarmale la bibliotecă, vă dați seama cum am reacționat. Acum îmi pare rău. Spre final au venit neinvitați doi provocatori nehaliți. Sta-v-ar sarmaua-n gât. Îmi pare rău că nu am lăsat-o să cânte, eram totuși într-o bibliotecă. Dar promit să organizez ceva, tot fără text. V-aștept cu drag. A fost minunat. Acum, mă gândesc la zecile de mii de femei din stat și din țară care merită la fel de mult dar nu le vede nimeni. Nici măcar soții, și pe unele nici măcar copiii. Eu o iubesc pe Angela și când mă cert cu ea. Noi suntem norocoși. Suntem norocoși că avem pe voi, cei care ați fost alături de noi și deopotrivă pe cei care ați fost doar cu gândul. Vă iubim și vă rog să mă iertați că n-am lăsat-o pe Angela să facă sarmale…

”Doamna Dendiu este un exemplu prin tot ceea ce face. S-a realizat profesional – 15 ani a dansat in andamblul „Joc”, dar si in plan personal – are cinci copiii minunati in care investeste dragostea de tot e ce frumos. Respect pentru tot ce este si ce face alaturi ce prietenul de viata – Doru Dendiu.” (Mariana S. Ţăranu)

”Doamna Angela Dendiu este o personalitate remarcabilă, care prin talentul său excelent şi-a adus contribuţia la perpetuarea culturii dansului nostru popular, pe parcursul mai multor ani de activitate în cadrul Ansamblului Academic de Dansuri „JOC”. Foarte mult o apreciez pe doamna Angela pentru profesionalism, dar mai mult o apreciez pentru că este mamă a cinci copii frumosi, deştepţi, talentaţi. Vă doresc, doamna Angela, multe realizări în continuare!” (Tatiana Isacova)

”Desigur, Doamna Angela merită respect absolut. Circa 15 ani a activat în colectivul maestrului Curbet, patriarhul dansului moldovenesc, – asta ceva înseamnă. Ce m-a impresionat? Ştiţi, fără excese de ”laudaţi-o” pentru protagonistă: Doamna este o persoană cu adevărat integră care ţine la Baştină, la tradiţii şi la obiceiurile noastre strămoşeşti în diversitatea lor. De calitaţile doamnei Angela ca femeie, soţie, mamă şi fiică, după mine, comentariile sunt de prisos. La toate aceste patru capitole – superb!!!”(Andrei Covrig)

”Prin înalturi, prin înalturi, Zboară dorul meu spre tine, Nu-l zăreşte nimeni, nimeni-E fiorul şă te aline. E fior de chip cu zîmbet Să-ţi aducă mîngîiere…..” – DOAMNA ANGELA DENDIU – îmbină armonios elementele caracteristice unei femei: sensibilitatea, frumuseţea, fineţea, hărnicia……Să vă dea Domnul sănătate , bucuria împlinirilor s-o trăiţi alături de cei dragi: Mama Maria, Soţul Doru, copiii Ilie, Eugenia, Bogdan, Andrei şi Matei…” (Valentina Ciobanu)

Note biografice: S-a născut în Chişinau, în 1969. Tatăl ei, Anatol, era urmaşul unor pani polonezi cu domenii în zona actualei localităţi Balţi. A fost prim solistă a Ansamblului Academic de dansuri populare „Joc” începand din anul 1983. A dansat pe scene din Franţa, Spania, Bulgaria, Polonia, România şi state din fosta URSS. A părăsit activitatea artistică în 1995 şi s-a consacrat familiei. A născut cinci copii, ultimul dintre care,  în 2015. Este căsătorită cu jurnalistul român Doru Dendiu, fost corespondent TVR în Republica Moldova.

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/04/15/top-10-cele-mai-frumoase-femei-din-moldova/

Oameni Soare

Un film video cu confesiuni, plin de sinceritate şi emoţii, înregistrate de tatăl unui copil cu sindromul Down, a atins inimile multor oameni din lume. Turner, fiul de cinci ani al unui canadian de origine, Rob Seott, suferă de acest sindrom. Recent, Rob tatăl a mers la salonul video în apropierea casei lor din Truro (Nova Scotia). În timp ce Rob selecta filme, el a auzit discuţia unui tată cu doi fii ai lui despre unul dintre personajele cu sindromul Down din filmul care-l priveau în acel moment… 

Unul din băieţi l-a întrebat pe tatăl: ”Ce înseamnă sindromul Down?”

S-a instalat o pauză lungă de tăcere… Tatăl nu ştia sau nu dorea să spună nimic rău, el a încercat să potrivească cuvintele astfel, ca băieţii să înţeleagă.  În cele din urmă a spus: „Este o boală”… ”O boală, în care o persoană nu ştie nimic, nu realizează lucrurile…” – Şi-atunci, inima mi s-a strâns de durere, – a spus Rob. – În acel moment, el s-a pierdut cu firea, dar ulterior, a decis să înregistreze un film, despre ceea ce înseamnă sindromul Down pentru el personal. După ce Rob a postat pe o reţea de socializare filmul, chiar în prima zi pagina a fost vizionată circa de un milion de utilizatori. 

„Sindromul Down – literalmente cel mai frumos lucru care s-a întâmplat vreodată în viața mea, – a spus Rob, luptându-se cu lacrimile ce i s-au prelins pe obraji. – Este bucurie, surpriză, bunătate, dragoste, gingăşie. Nu este o boală. Nu este nici handicap. Sunt convins că toţi oamenii se împart în cei care studiază şi cei care ştiu… Fiul meu cunoaşte unele lucruri pe care nimeni nu l-a putut învăţa. Cunoştinţele lui sunt altfel, şi sunt mult mai valoroase decât ceea ce am învăţat noi!” Rob este foarte supărat pe faptul că atunci în magazinul video, nu ia luat apărarea fiului său şi a altor persoane cu sindrom Down, precum şi pentru faptul, că baieţii tatălui care a răspuns eronat, vor creşte cu concepţii greşite despre persoanele cu sindrom Down. În acelaş timp, Rob înţelege bine că omul nu a răspuns din răutate: în cele din urmă, până când la ei nu a apărut copilul ”soare”, nici Rob nu ştia de sindromul Down. 

„Dacă fiul meu se năştea altfel, nici eu nu ştiam ce să spun”, – spune Rob.

Cuvintele lui pline de durere au trezit mii de răspunsuri de susţinere din partea mai multe persoane. „Tocmai am aflat că sindromul Down are şi fiica noastră recent născută, – vă mulțumesc pentru video! – citează un comentariu. – Filmul m-a ajutat să înțeleg cât de minunată, iubită, bună şi frumoasă va fi fiica noastră„!

Rob şi soţia lui au un fiu mai în vârstă, Griffin, de 7 ani, iar părinții văd că, în ciuda propriilor lui caracteristici, Turner –  este acelaşi copil, la fel ca fratele lui.

Oamenii spun, că acesti copii sunt deosebiţi, şi eu la început, l-am tratat la fel, ca pe un copil minune, – a declarat Rob pentru today.com. – Dacă începeţi să-l trataţi în mod special, totul merge nu aşa cum ar trebui. Este la fel ca toţi copiii. Place aceleaşi lucruri, jucării, pupici înainte de somn, – toate împreună, dar şi – aceleaşi probleme.  Aruncă lucrurile, hainele, nu vrea să strângă jucăriile… Este necesar să acordăm atenţie nu particularităţilor deosebite, ci personalităţii individuale.

P.S: Privește! Vine o femeie în fața ta. Oamenii în urma ei strigă: ”Ce te-ai blocat, drogato?” Nu va înțelege nimeni de ce se clatină. Ea ieri și-a înmormântat copilul… Iar nu departe, stă un moșneguț în zdrențe vechi, Mulțimea strigă:”Ei, vagabondule, mergi șa lucru!” Ei nu vor înțelege, că în ochii lui obosiți e somnul întunecat și veșnic al Orbiei… Și acolo, o fetiță nu se desparte niciodată de telefon, ea scrie permanent ceva. Mulțimea cu a ei: ”Trezește-te, multă minte îți mai trebuie!” Și nimănui nu-i pasă, că e hipoacuzică, și că doar în acest mod ea poate comunica cu oamenii… Un băiețel disperat cu o plăcuță în fața lumii, și nimeni nu-l va crede, că mama lui paralizată după un atac cerebral, are nevoie de ajutor… Un alt omuleț ce strigă mult la telefon, este fluierat de trecători. El disperat așteaptă un apel de la mama dispărută… Și nimănui nu-i pasă… Și pentru a evita astfel de trucuri murdare, Neștiind situația – apelați la Tacere. Și înainte de a condamna pe cineva, Trăiește viața lui! Întră în pielea lui!
Repet: Nu cere de la Domnul bani, – Aurul nu-ți va oferi fericire! Nu cere succesul în afaceri, – atunci când ai talent, succesul vine de la sine. Cere iubire, credință, puterea de a ierta pe toți și să trăiești, astfel ca inima să nu te ruginească… Întreabă-te, te vei putea Ierta pe sine?

Ştiam că vei veni…

     Prin viaţa mea trec oamenii… Mulţi oameni… Diferiţi. Transparenţi sau invizibili… Cineva aparent, lăsând un traseu uşor fără faţă şi aromă… Cineva alunecă reuşind să-şi deschidă chipul sau vocea… Unii merg alături până la următoare staţie… Uneori, în tăcere… Uneori, discutând în drum… Există şi cei care te ating, lasând o senzaţie de căldură în zona cotului… În viaţa mea există persoane care au plecat acolo, de unde nu se mai întorc niciodată, rămânând pentru totdeauna în suflet şi în memoria mea… Există cei care au fugit crezând că fug de mine… De fapt, ei au fugit de sine… Există persoane, care m-au trădat şi pentru care în continuare le ofer o şansă… De fapt, această şansă rămâne şi pentru mine, pentru a ne ierta de fiecare dată, reciproc… Există persoane, pentru care am închis uşa mea… Sunt convinsă că niciodată n-am s-o deschid, chiar dacă acestea ar rupe-o cu toate forţele lor, dar… această convingere rămâne în urmă, uitată… Există oameni – Sărbători… – Persoane care ascultă… Oameni – donatori… Oameni – profesori şi oameni – elevi… – Oameni – nostalgie

Mai există în viaţa mea oameni – Cicatrici… Cei care întră în ea fără să bată,.. fără voie, fără permisiune… Se stabilesc acolo pentru totdeauna… Ei singuri mă vindecă… aplicând un strat peste altul pe rănile mele sângerate. Până când aceste răni se transformă în cicatrici. Ca apoi prin cicatrici ştampilând pentru totdeauna  calea lor de ieşire… Aceste cicatrici nici nu dor şi nici nu se vaită, oricare ar fi anotimpul… Dar rămâne pentru totdeauna o amintire despre aceea… Amintirea, că niciodata nu voi la fel ca înainte!

 Şi de fiecare dată, mă trezesc la gândul că Câţi prieteni n-ar avea un Om, – el mereu va fi singur, dacă alături nu va exista persoana iubită… Oricare categorie descrisă mai sus n-ar reprezenta această persoană… Fie rea sau bună, – sărbătoare sau dramă, – în orice colţişor al lumii se va găsi cineva drag… Un prieten de suflet pân-la urmă… Pentru care vei găsi cuvinte potrivite de mare recunoştinţă:

– Prietene, frunzele cad una câte una, vine iarna, primăvara, vara,.. iar tu întotdeauna cobori elegant scările ce te înalţă în propria ta viaţă. – Pentru că eşti Prieten! – Te iubim!

Iar oamenii care poartă răutatea-n sânge, vor realiza cândva (de regulă… mult prea târziu) cât rău şi-au făcut lor şi celor de lângă ei, adoptând o atitudine plină de venin… „Mă dezgustă omul rău când spune o vorbă bună.”(Menander) Şi despre aceste persoane veţi găsi un cuvânt bun, pentru că până la urmă viaţa îi dă ”gata” şi- într-un moment de cotitură conştiinţa le aprinde febra vinovăţiei… Fapt constatat, de regulă şi în continuare, foarte semnificativ. Înseamnă experienţă, înseamnă viaţa în prezent. Înseamnă maturitate şi înţelepciune, marcate de o clipă, un ceas…

 Morala: Un lucru ”neînsemnat” îţi poate marca întreaga viată…

O istorioară reală, cu lacrimi şi învăţăminte… Ca rezumat. Ca să înţelegeţi, că puteţi fi surprinşi în orice moment de viaţă şi de suflet… E doar o clipă dintre mii…

O fetiţă întreabă de mama ei:

– Mămico, eu trebuie să merg la prietenul meu la spital, el este foarte bolnav!

– Desigur, draga mea, dar ce are el?

Fetiţa a răspuns, privind podeaua:

– Cancer, mamă, la cap…

Mama a răspuns, fiind foarte şocată: – Ce ai de gând să faci acolo? Într-adevăr, vrei să urmăreşti cum moare?

Fetiţa se întoarse şi a plecat…

Mai târziu, peste câteva ore, copila venise acasă foarte tristă, cu lacrimi în ochi…

– Mămico, a fost groaznic, el a murit în faţa mea…

Mama, furioasă, i-a răspuns: – Acum eşti mulţumită? Ce te aşteptai să vezi acolo?

Ultimele lacrimi se prelingeau pe faţa copilei cu un zâmbet liniştitor:

– Sunt foarte mulţumită, mamă! Am venit la timp! El mi-a spus:

– ”Ştiam că vei veni, prietene!”

❤

Ne furăm căciula singuri!

Suntem uniți prin faptul că vrem să trăim într-o țară nouă, cu siguranță, adevărată și prosperă. La fiecare dintre noi, în ultimii ani, viața s-a deteriorat, și – suntem sătuli pân-la moarte de corupția larg răspândită, de proastă gestionare a statului, cu migrații,salarii mizere, miliarde furate, procese inechitabile,  accidente și oameni beți pe drumuri… Comparând nivelul de trai, cu bănci de economii, medicină, știință, și așa mai departe, în Moldova și la capitaliști. Și îți dai seama, că nu avem nimic. Ar trebui să fim mândri de noi, dar, la fel, să recunoaștem ororile și nevoile. Este cineva dintre voi dispus să renunțe la viața proprie și viața copiilor de dragul mitului Măreției? Dacă există, îmi pare foarte rău pentru voi. Principalul lucru în viață este să-l trăiești cu demnitate! Cu demnitate, – înseamnă cu siguranță și decență! Pentru ca copii să aibă ceva de mâncare, să se îmbrace, jucării, și să nu se îmbolnăvească. Progresul, prosperitatea – trebuie să fie pentru popor. Să te lupți și să realizezi aceste lucruri, nu doar să te rogi la Domnul pentru nu știu ce ca în Evul Mediu…

O Țară care oferă această oportunitate, o ocazie de a ne realiza, – este Cea Mare, iar una care crează din poporul ei o turmă de oi, forțându-i să se conformeze cu crizele economice, cu prețuri majorate, furând miliarde de lei, ulterior lichidând banci de economii pentru a elimina urmele crimelor sale; mărind prețurile și provocând durere incontinuu, boicotând sau omorând societatea pentru că gândește altfel și nu în comun acord, – așa Țară nu poate fi una mare! – Jos mafia! Jos Corupția! Miliardul inapoi!

E greu să realizezi că totul a fost înzadar, pentru că ai crezut și în lider, și în partid. Dar, din păcate, ”afacerile” sistemului nostru politic parvin în așa mod, că nu echipele partidelor decid totul. Pentru liderii partidelor, evident, echipa este o jucărie cu care poți manipula masele… Greu de conceput… Să alegi oameni competenți, profesioniști ca apoi să scuipi în opinia lor… Totul se face pentru un vot, totul pentru victorie! – De aceea, și are de pierdut un stat, în special, unul atât de micuț ca Republica Moldova. Dacă oamenii doresc să meargă pe aceeași cale, au aceleași visuri, scopuri, proiecte, – de ce pân-la urmă ajung să se dușmănească împărțindu-se în tabere, grupuri diferite cu aceleași dogme nejustificate? Capacitatea magistrală a politicienilor de a ”mânui” virtuos limba, cu posibilități de donații prin multiple carități umanitare devine încredibil de organică cu aceeaș capacitate de a erona totul în politica lor. Să deschizi școli sau grădinițe, să donezi pâine și casă la orfani sau să achiți câteva pensii la familii social-vulnerabile înainte de alegeri și tot odată să-ți pierzi electoratul și colegii de partid? Bineînțeles, că e un piar, dar sunt fapte bune!

Deci, ce e mai bine, să donezi la orfani sau să-ți pierzi electoratul? Ușor, cu harul unui elefant într-un magazin de porțelanuri… Doar in Moldova, e posibil. Deoarece, nicio revoluție (perioada turbulențelor sociale) nu finișează, în sine, atâta timp cât nu este rezolvată problema principală, cea care a pornit poporul în mișcare… Și care sunt ele, premizele nedreptății sociale? Realitatea crudă a ultimelor 24 de ani, i-a determinat pe mii de moldoveni să ia calea strainătății. Sunt oameni, cărora le-a ajuns cuţitul la os în ţară şi care, de disperare, au emigrat pentru a putea supravieţui şi a-şi ajuta familiile. Au plecat pentru o viață mai bună, deoarece în țară nu își găsesc un loc de muncă sau de disperare. Zeci de mii și-au găsit un loc de muncă prost plătit în occident, cu program peste 10-12 ore de muncă pe zi, cu 700/1000 de euro pe lună pentru a spăla fundurile străinilor sau, la cules căpșuni, dar în comparație cu ce aveau în țară au acceptat condițiile grele de muncă care seamănă în multe cazuri cu sclavia modernă. Mulţi, mai ales la început, au plecat la risc fără să ştie unde ajung exact, ce vor face, dacă vor găsi de muncă şi dacă vor reuşi să câştige ceva. Mame tinere şi taţi care şi-au lăsat copiii acasă, în grija bunicilor şi mai ales în grija lui Dumnezeu, au riscat totul, atât viaţa lor cât şi viaţa copiilor lor, pentru un trai mai bun de pe urma muncii printre străini. Unii au pierdut, chiar totul, şi viaţa. Este adevărat, sacrificiile şi eforturile acestora au fost pe măsură, începând de la sacrificarea sănătăţii şi vieţii personale şi ajungând la riscurile la care i-au expus pe cei mai apropiaţi, familia, părinţi şi în special copii, iar unii chiar s-au sinucis de dorul părinților…
Protestul general în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Platforma Societatea civilă ”Demnitate și Adevăr”. Scopul: Înlăturarea guvernului corupt și instaurarea democrației autentice. Se cere demisia guvernului, a președintelui și a șefilor financiari a băncilor naționale, care au fuart miliardele statului. Premizele: ”Miliardul înapoi!”; Integrarea Europeană; Reunira cu România; ”Nu plecăm de aici, pană nu luăm țara înapoi”; ”Criminalii ne-au luat guvernul, justiția și procuratura!”; Alegeri anticipate!; Un Președinte ales de popor!; Demisia Președinteleui Parlamentului și al Prim-ministrului!; ”Reluarea premizelor statului poate fi doar prin înlăturarea hoților corupți!”; Se solicită stabilirea ca persoane Non-grata a oligarhilor moldoveni în UE și SUA, etc…

Terorismul informațional stabilit de proprietarii rețelelor televizate, care n-au permis transmiterea protestului pe micile ecrane, este surprinzător! Democrație unsă cu piper! Înseamnă destabilizarea situației în Moldova! ”Oligarhii au pus mâina pe constituție și justiție!” Dar există o Societate civilă, Slava Domnului! – cea care trezește și atenționează în continuare poporul… Apoi, a venit în cele din urmă Prim-ministrul Streleț, dar nu la tribună, astfel precis că ar fi fost ”dotat” cu geleuri de ouă. Ce înseamnă să fii un Prim-Ministru în Moldova? – asta e să nu știi niciodată unde se află președintele țării si cel al parlamentului… Ditamai, să cunoști poporul care suferă… deci, fără un rezultat pozitiv.  Să vii să ceri iertare în culise și tot odată să fugi de responsabilități. Pentru astfel de persoane, bogăția, puterea și familia proprie sunt mai presus ca sufletul din ei… – Jos Guvernul! Jos Durerea!!!

În PMAN au venit peste una sută de mii de protestatari, iar oportunițățile s-au pus la harță: câți au venit într-adevăr, și nu de ce plâng oamenii. De ce cerințele oamenilor se asociază cu participarea cantitativă la protest?  Au fost într-adevar, enorm de mulți! Pentru un stat mic ca Republica Moldova și una sută de protestatari este mult! Doar Un singur participant, deja reprezintă nemulțumirile și cerințele a sute de oameni! Mereu mă ia uimirea, cum de un stat cu sute de mii nu poate înfrunta un trust format de demnitari, pe care tot ei i-au votat…  Numai că eu mă întreb altceva: se tot strigă că vor țara înapoi, dar au vreun proiect autentic de stat? Parcă am mai auzit formula asta și la alții mai mari și care au dat-o în bară… Statul se încăpăţânează să aplice o strategie de tipul „după noi, potopul“. Mai exact, nu pare a se gândi prea mult la ce se va întâmpla cu economia şi bugetul peste un an sau doi. Deşi impactul este deja previzibil.
Ne furăm căciula singuri! ❤

Svetlana Vizitiu

Nimeni n-a venit la sărbătoarea lui

Are 6 ani și e autist. Recent, a avut zi de naștere, și nici unul dintre cei 16 invitați nu a venit să-l felicite. Disperată, mama copilului a scris într-un grup local de pe rețeaua de socializare Facebook: ”Mă doare inima pentru fiul meu! Am învitat o clasă întreagă în care el învață, dar am fost ignorați…” După această postare, ceva mai târziu, într-o curte îndepărtată din Statele Unite, au venit zeci de persoane să-l felicite pe băiețaș, și nu doar atât… La casa lor au început să se tragă și polițiștii, și chiar cei de la incendiare. Cu daruri și alte surprize! L-au contactat pe Glenn ca pe un superstar adevărat! ”Sunt convins, că vecinii, pur și simplu, s-au ascuns, urmărindu-ne de la ferestrele lor” – spunea tatăl copilului. – Nu pot să cred că oamenii legii și toți ceilalți au făcut surpriza!”

Această sărbătoare Glenn, cu siguranță, își va aminti toată viața. Sper mult, că băiatul nu va afla că a fost ignorat, ar fi o traumă pentru el…  

Viața este un lucru complicat, și Doamne ferește, dar nu fiecare om este scutit de încercări, –  poți avea un copil bolnav pe care să fii ”nevoit” să-l crești, și pe pielea proprie să simți priviri ciudate, începături, cu degete, probleme la școală și în cea de socializare a copilului… De altfel, poți discuta multe despre persoane cu dizabilitate fizică; precum oarbe, hipoacuzice sau surdo-mute… – Dar tu incearcă, – astupă-ți ochii, sau urechile cu tifon și cel puțin o zi să mergi, să parcurgi așa ”orb” sau cu vată în urechi fără să le deschizi! – Contează oricare din cele cunoscute valori, oricare dintre cele cinci simțuri, tot ce este mai important în viață… Apoi, să spui că auzul nu este atât de important, – e cel puțin prostesc… Mai ales, atunci când există vise, și te duci la ele, să înveți… Ca apoi, se dovedește că nu vei deveni niciodată ceea ce visezi… Sau ceea ce meriți… Niciodată! – Nici nu poți să-ți imaginezi câtă milă și durere îți va trezi un copil lipsit de apărare… Dar și, judecând după reacțiile unor comentatori din rețea, – mulți dintre ei ar abandona asemenea copii încă la maternitate… Cred, că părinții acelor copii care nu au venit la aniversarea colegului, cu greu au rupt copiii lor frustrați de la fereastră după ce au văzut petrecerea cu surprize și cadouri pentru Glenn!! Se pare, că egoismul nu le-a permis să se alăture, nici după ce au refuzat să aducă copiii… Poate mai rămâne ceva în suflet… Nu s-au îndobitoțit cu toții, doar că ego-ul rulează în continuare… Alteori, câștigă banul, profitul personal… Nivelul de trai este în creștere, doar că nivelul umanității scade… invers proporțional… Din fericire, există oameni cu Inimă…

Pentru cei care nu cunosc faptul:  Autismul – e o tulburare care apare în urma unor dificultăți de dezvoltare ale creierului și se caracterizează prin deficitul de interacțiune socială și de comunicare, precum și interese restrânse și acțiuni repetitive.

M-a surprins istoria! Sunt îngrozită de indiferența omenirii…

Internetul, desigur, nu este un panaceu, dar uneori, atunci când ceri ajutorul on-line, de regulă, există și tendința de a obține visul! Să ai o mie de prieteni nu e o minune. Minune – e să ai un prieten atunci când o mie sunt împotriva ta!

Nu disperați! Domnul e cu noi!

Svetlana Vizitiu Impresii

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/04/03/din-suflet-pentru-copii-cu-autism/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/04/03/autism-constiintizare-realitate-2/

Demnitate si adevar!

Suntem un popor bun la inimă, iertător și săritor la nevoie… Moldovenii, fie se conformează, fie mereu protestează pentru un viitor luminos și pasnic, cu griji pentru copiii lor…. Dar cât se poate de luptat pentru visele noastre? EU îmi vreau PREZENTUL luminos și pasnic pentru copiii nostri! Voi, cei care ați pricinuit suferință acestui popor furând miliarde, lipsindu-ne de un trai liniștit, de salarii decente, și tot mărind prețurile la produse alimentare, medicină și cele comunale, – Voi, cei indiferenți ți corupți, iresponsabili, negligenți si nepasatori, -cei care sunteti cauza protestelor noastre, pentru ce mai ocupați funcții în guvern???… Copiii nostri nu se pot încadra în societate, nu-și găsesc locuri de muncă, fug peste hotare, unde nu-i așteaptă nimeni… Țăranii nu au bani pentru produse agricole ca să vă hrăneasca și pe voi, nu au cu ce prelucra pământul… Chiar nu vă pasă? Ați pus interesul personal înaintea celui național! – Ce fortă vă domină, ce suflet aveți, dacă mai aveți vreunul? V-ați dezumanizat pe deplin! Ați uitat că sărutând drapelul nostru ați depus un juramânt nu drapelului, nu funcțiilor, ci unui Popor care v-a ales și v-a încredințat puterea!! Și pentru acest lucru ar trebui să vă fie mare RUȘINE!!! Nu vrem vorbe, ci fapte, în sfârșit!!! Va creați privilegii, chefuind și călătorind, vă distrați și organizați ”carități” pe banii nostri, dezvoltați clounade și dormiți în sala parlamentului, și încă, jefuind miliardele, care la fel sunt banii nostri! – Protestăm! Vrem dreptate! Jos Corupția! – Fiți buni, întoarceți miliardele statului, puneti-vă și colegii la treabă: Pedepsiți Hotii! – Voi nu guvernati corect și rațional. Voi deloc nu guvernați! Nu e zi sa nu se vadă, citească, să audă, ca cineva are de suferit de pe urma legilor impuse de voi… Oamenii nu mai sunt dispuși să creadă în figuri providențiale și s-au cam săturat de corupție și sărăcie. – De ce mai sunteți acolo, dacă nu aduceți niciun folos statului? Nu avem nevoie de parveniți care doar se închină în fața celor ce le pot fi de folos, sunt obraznici cu cei de care nu mai au nevoie și aduc daune poporului!

Protestatarii se bucură și se felicită unul pe altul ca au adunat zeci de mii de oameni la miting și uită, că de zeci de ani moldovenii protestează fără un motiv concret și fără un rezultat stabil! Alegem aceleași persoane cu legile lor demagogice, în urma căror avem la fel de suferit… – Fapte, nu doar vorbe si proteste! Organizatorii mitingului și poporul pledează pentru Demnitate și Adevăr, dar cine ascultă, cine reacționează???Mai multe imagini de la miting, aici: «„Demnitate și Adevar! Jos Coruptia! Miliardul Inapoi!!!»   3 Mai 2015

Plus ceva simbolic dintre filme:

Cum devii vacă sau bou la divorț

Fostul meu soț a sustras din apartamentul meu toate lucrurile de valoare. – Sunt tare furioasă! Nu, că acest om ciudat și excentric mi-a ruinat zece ani de viață, și m-a târât prin tribunale, – el a reușit să scoată din casa mea toate obiectele de preț! Probabil, că e o răzbunare din partea lui pentru că n-a putut să obțină mașina mea, pe care eu cu o înțelepciune prevăzătoare am înregistrat-o pe numele taică-lui meu, plus apartamentul, pe care l-am primit în dar de la bunica mea încă până la căsătorie… A luat covorul adus de mine din Africa, precum și tablourile cu picturi și biser, argintăria, centrul muzical, – cadourile de la părinții mei. Șoțul nu s-a putut împăca cu gândul că sunt o soție activă și de succes. Eu lucrez in domeniul publicitar, sunt sefă de oficiu. Iar el m-a adus la așa o stare! – și chlar la faptul, că am început să mă îndoiesc de competența mea proprie! Din fericire, mi-am revenit repede în fire și mi-am recăpătat încrederea de sine… Soțul lucra notar, făcea bani buni și considera că eu trebuie să stau acasă, să-i gătesc prânzuri copioase, să-i calc cămăsile și să-i cârpesc soșetele. Da, încă să-l idolatrizez. Iar mie nu-mi place să gătesc, și de loc nu sunt potrivită pentru rolul de cloșcă casnică. Deci, nu am ajuns la nivelul așteptărilor lui, și el a dat la divorț, făcându-mă vinovată de toate problemele în familie. În instanță, el a înaintat argumentul lui principal, cică, eu eram împotrivă să avem copii… Desigur, noi nu ne grăbeam să facem copii, dar a fost dintr-un acord comun. Ce-i drept, ex-soțul a reușit să găsească și ”martorii” nedorinței mele de a deveni mamă. Parcă simțeam, că nu pot să fac acest pas, ca ulterior să nu rămân mamă singură… Am fost disperată. Acum sunt într-o stare oricum indiferentă. Am auzit, că are amantă, că în jurul ex-soțului se tot învârte secretara lui… Aș fi putut să folosesc această informație la judecată, însă nu vreau să cobor la un nivel atât de josnic. Așa că, acum eu stau între ciocan și nicovală plus patru pereți goi, la fel de pustiită, înrăită, și fumând țigări incontinuu …
– Cum să trăiesc mai departe? Cu atât mai mult, cum să rezist? Desigur, eu tare sper, că voi întâlni perechea mea potrivită, dar până în prezent, bărbați cu demnitate nu se văd… De ce, toți se căsătoresc fiind iepurași și motănași, iar la divorț devin boi și vaci? Sincer vă spun, îmi este indiferent ce vor gândi oamenii despre mine, și dacă ei pot gândi,.. nu vor gândi nimic! Oamenii învaţă cum să se alimenteze şi cum să facă sex, cum să-şi facă asigurări, credite sau să-şi cumpere o casă, cum să fie performanţi în carieră, dar nimeni nu perseverează în acest sens în viața de familie, – în rest e doar teorie…

#Povesti_istorii_de_viata

#Svetlana_Vizitiu_impresii

Ce voi face cu soția, nu știu

Ei bine, ce pot sa spun? Povestea mea este la fel de banală ca și la toată lumea. Niciodată nu mi-am imaginat că scenariiile infidelității pot fi atât de asemănătoare, și… în acelaș timp, la un număr ciudat de mic. Recent, s-a descoperit ceea, ce toți numesc ”am aflat”… Am aflat multe… Noi suntem deja de doisprezece ani împreună, avem doi copii minunați, o fiică mai mare și un fiu micuț. Eu am 43 de ani, ea 32. Probleme, la fel ca și la ceilalți, – ba una, ba alta, doar mărunțișuri, nimic deosebit. Casă avem, bani la fel, și de lucru, – este! Dar am aflat, că se întâlnește cu bărbați, așa precum a incercat ea să se justifice, – după o îndelungată șezătoare în concediu de maternitate, astfel ea dorea să afle ”dacă mai place” și la alte persoane de gen opus; și încă, dacă mai poate fi cineva vrednic de persoana ei, nu numai soțul, – în patru ani, au fost trei bărbați… Așa spune ea… Am observat și eu uneori, – așa, casual: că adesea ea făcea duș la amiază, – lucru neobișnuit pentru acest timp; iar uneori, venea prea târziu acasă, machiată strident… Cu toate acestea, încercam să mă lepăd de bănuieli, crezând sincer că ele vin dintr-o simplă gelozie bărbătească, și continuam să cred în valorile familiei. Chiar și atunci când adulterul a ieșit la iveală, ea continua să nege până la ultima… Până când am adus eu toate dovezile infidelității sale… (Una din amicile ei mi-a deschis ochii, spunând, că-i pare rău, pur și simplu, pentru mine) A fost un scandal mare, cu lacrimi, cu rugi de a o ierta… Am băut o săptămână, apoi am încetat, – multe exemple și sfaturi le-am recitit în for-ul rețelelor de socializare, și.. cât de cât, dar nițel m-am liniștit. Precum fiecare ”înțelept”, voi trăi și eu de dragul copiilor mei, pe care îi iubesc nespus de mult… Ce voi face cu soția, încă nu știu… Poate odată și odată, voi uita acest coșmar, și se vor mai calma spiritele, ștergând însuși faptul cu adulterul, dar… pentru cât timp voi rămâne cu suspiciunile mele? Și încă ceva mă îngijorează: Ce mă fac cu intimitatea? Nici nu pot să-mi imaginez, cum voi dormi în continuare cu ea, într-un pat comun… și să ne iubim ca pe vremuri bune… Ăsta e adevărul meu trist de viață…

😦  descris de S. Vizitiu

Lorena Mednicov. Arta de a trata oamenii.

‘’Vreau să cos hăinuţe la păpuşi atâta timp cât sunt mică, iar când voi creşte mai mare voi deveni doctor!’’- a răspuns Lorena atunci când educătoarea de la grădiniţă a întrebat-o ce vrea să devină în viitor. Nu şi-a schimbat visul, a devenit medic, este şi doctor în ştiinţe; îşi iubeşte cu pasiune meseria și se dedică cu multă dăruire de sine. Se simte nespus de fericită atunci când iese din sala de operaţie, salvând sau prelungind o viaţă de om! Privind la pacienţii care vin cu frică şi disperare în spital, cu multe întrebări referitor la boli, Lorena Mednicov se implică din toată inima, redându-le speranţa şi liniştea sufletească, cu spirit şi atitudine, reuşind să se simtă utilă, oricum, în caz de nu e cu putinţă, va fi măcinată de gândul şi disconfort în suflet… – “Toată lumea ar trebui să-și considere propriul corp ca fiind un cadou de neprețuit primit de la cineva pe care-l iubește mai presus de toate… O lucrare minunată de artă, de o frumusețe de nedescris și un mister dincolo de concepția umană și atât de delicată încât un cuvant, o respirație, o privire, ba chiar și un cuvânt îl poate răni.”
Succesul – vine ca o prelungire a multor insuccese… Practica medicală ca meserie se referă la un domeniu destul de dificil. Omul care se dedică medicinii, fără îndoială, trebuie să simtă chemarea inimii. Dorinţa de a ajuta alte persoane mereu se considera o calitate utilă şi o necesitate dezvoltată încă din copilărie. Doar atunci, aceste trăsături de personalitate devin accesibile şi putem presupune că omul deţine toate principiile pentru a reuşi şi a stăpâni profesia de medic. Arta de a trata oamenii, e la fel ca şi arta de a crea o poezie sau pictură. Poţi fi un bun medic-teoretician, dar în termeni practici cu pacienţii să fii de neconceput… Ce a determinat-o pe Lorena să aleagă specialitatea de chirurg-oncolog, a fost pierderea celor mai apropiate persoane bolnave de cancer: chinurile prin care au trecut au convins-o să le fie mereu alături și să trateze anume pacienții oncologici. Și dacă vine vorba de proiecte, – Lorena Mednicov a lucrat asupra unei teze cu o rezistență dură ”Aspecte clinice si de patogeneza ale tipului intestinal de cancer gastric”, elaborând criterii definitive a grupelor de risc în dezvoltarea tipului intestinal de cancer gastric pentru diagnosticarea acestei maladii în stadia incipientă. De astfel, a susținut cu succes teza de doctorat. Ca urmare, au fost elaborate recomandări pentru medici de familie, medici gastrologi, endoscopiști și patomorfologi. În continuare, lucrează și la alte proiecte ce tine de patologia oncologica; colaborând cu specialiști din domeniu și promovând în echipă sănătatea, în diferite raioane ale Republicii Moldova, pentru ca oamenii să înțeleagă că această dramatică maladie trebuie să fie depistată și tratată la timp. – Mereu lucrează și învață! Își zice, că meseria o provoacă la studii, să caute răspunsuri la multe întrebări pentru a salva lumea… Vrea să fie perfectă în acest domeniu, adesea mergând la specializări ce ține de chirurgia oncologică abdominală. Fiecare om de succes a început de undeva. Fiecare succes mare începe cu succese mici. Fiecare dintre noi are ceva de succes în el. Caută acel ceva de succes în tine și arată lumii cât de bun ești! Pentru că exiști!
Este Femeie. Este și Mamă… Crede ca la acest capitol e mai complicat. Trecând de 20, …30, …40 de ani, – ultima preferă mai mult, pentru că mai păstrează și acum tinerețea celor 20, farmecul și tandrețea de 30, plus înțelepciunea și încrederea de sine a celor 40 prezenți… Nu au evitat-o nici pe ea dezamăgirile dureroase, uneori chiar și au îngenunchiat-o; dar a avut suficiente motive pentru a merge mai departe, respingând răpunerile vieții și luând lecții de la cele întâmplate. Dorința de a crea, de a crește și să fie utilă au făcut-o să fie întotdeauna puternică. Se simte împlinită ca mamă și are o relație specială cu cei doi copii: fiica Nicoletta de 20 de ani și feciorul Alexandru de 15 ani. Sunt și prieteni. Se regăsește în ei. Sunt cea mai frumoasă realizare din viața ei! – Ambii fiind sufletiști, – Lorena a reușit să le insufle valorile, și cele de stăpânire de sine, și să iubească cartea… Se bucură, că au cerințe mari, în primul rând de la sine, și apoi așteptări de la ceilalți. Că sunt deschiși, că își iubesc buneii, țara și incearcă să facă și pe alții să înțeleagă aceste lucruri de preț. Și când vine vorba de Vise, zâmbește cochet, spunând că precum în copilărie, a rămas și în prezent o mare visătoare. Astfel, apar idei noi pe care ea în continuare încearcă să le realizeze.
Citind, trăiește fiecare carte citită. Merge la Teatru – sărbătoarea sufletului ei! Preferă să asculte muzică gen Jazz și cea clasică… Crează vestimentații noi pentru sine și fiica ei, așezând cu iscusință pe hârtie modele inventate, ca apoi un meșter să le efectuieze pe stofele alese de Lorena. Și, mai împletește haine, la fel cu dăruire pentru toată familia, prieteni… Sunt toate pasiunile, hobby ale ei, ceea ce o relaxează…
”Dragostea – spune Lorena Mednicov, – este unicul răspuns la toate problemele noastre, iar în ajun de Dragobete vreau să le doresc tuturor să aibă parte de acest sentiment divin, care ne deschide sufletul!”

Daţi muzica mai tare!

E bine ca ai opinia ta, și daca cineva nu gândeşte la fel ca tine, nu înseamnă că ai dreptul să elimini oponentul din societate… Pe facebook, într-un grup de femei, în acest moment,  se duce o luptă crâncenă pentru eliminarea unor domniţe din societatea virtuală, pentru că nu ”ştiu” ce a zis ea lor, că le-a dezamăgit şi le-a stricat somnul… Moralitatea: ai grijă ce vorbeşti în public, că… oricum poți fi scuipat cu toate soluţiile propuse în forul persoanelor îndureraţi de soarta ta înlăcrimată, ca apoi să fii imediat uitat… Dormi… liniștit!

Căţeluşa noastră Iriska din rasa cihua-hua, atunci când nu-i răspundem la sentimentele de dragoste, ce face? – impactul devine vizibil: face pipi pe covor! Poate, și kaka… Astfel, ea se răzbună, o duce capul… Sărmănica, după ce se ascunde într-un ungher, urmărind cuminte reacţia noastră: iaca, măcar atunci a căpătat o atenţie, chiar dacă omul ei drag o ”flocoieşte” binişor… – Este fericită, zău, fluturând din coadă, se convinge, că oricum este iubită, ea – un câine… de om!

Care-i moralitatea? Eşţi gata să auzi mai multe? Încearcă o zi întreagă să spui adevărul şi numai adevărul, şi în seară vei deveni: şomer, fără familie, singuratic, un handicapat abandonat şi blestemat de toţi, bolnav îngrijit în secţia de Traumatologie intensivă… – Iartă inamicul, dar să ţii minte numele acestui… ”ticălos”. Dacă ajuţi pe cineva la necaz, el se va aminti de tine… atunci când tu vei fi în pericol din nou! Multe persoane mai sunt încă… în viaţă, pentru că vânatul şi împuşcatul sunt interzise prin lege! Poate doar atunci când nu există restricţii în pădurea domnească… înainte de a vâna mistreţii. Alcoolul nu rezolvă nicio problemă,.. oricum, la fel şi laptele!

Ha, Longevitatea este răzbunarea pensionarilor pentru stat! Banii nu pot cumpăra fericirea, și… e mai convenabil să plângi într-un BMW decât pe bicicletă! Realitatea e că nimeni nu te va ajuta necondiţionat după ce viaţa te-a scuturat şi te-a zdruncinat binișor! În cel mai bun caz, vei fi ajutat pentru o ”electorală”, şi apoi, din nou uitat… Munca ta grea nu contează, – stai fără grijă, că… nu vei fi apreciat!

Filozofia este ARTA DE A ÎNŢELEGE SUBTILITĂŢILE VIEŢII. Sensibilizarea tinerei generaţii, promovarea creativităţii, identificarea şi promovarea tinerelor talente…. Bla, bla… Cui trebuie? Poate doar pentru cei sinceri cu iniţiativă, care cred în ceea ce fac. Păstrarea şi promovarea relaţiilor, legăturile fireşti pe plan sentimental şi spiritual dintre părinţi şi copii durează… cât timp le poţi achita, în societatea noastră moldovenească, de altfel, nici copiii tăi nu te vor respecta. Nu va mirati, asta e mentalitatea, e lumea în care trăim, – de care au nevoie conducatorii noştri şi biserica, – de proşti şi de analfabeţi pentru a le implementa normele pe care vor ei să le impună, să le bage cu sila în capul lor.

Nu mai avem cultură, nu mai avem învăţământ, nu mai avem oameni cu carte, – de ce? Pentru că cei ce conduc nu au nevoie de oameni: dinastia nu le-ar folosi, – au nevoie de cei ce se conformează cu legi impuse, votează şi îi aprobă pentru un sac de cartofi sau acţiuni de caritate temporare. Dacă îi intrebi, de ce au votat cu cel pentru care a votat? – vor răspunde, că li s-a părut un lucru mai bun, în rest nimic concret. Şi ”răbdăm” în continuare aceeaşi societate până la următorul sac cu cartofi sau grâu…

Un parlamentar se sinucide pentru că nu îşi mai vede continuarea vieții departe de un scaun parlamentar, fie că a fost convins că nu va mai disponibiliza de vre-o funcţie de stat… Vă imaginaţi? – dar cât suferă şi suportă oamenii de rând, fără studii şi locuri decente de muncă, – nimănui nu-i pasă! Omul s-a sinucis că nu a ajuns în parlament, fără să se gândească la câte posibilităţi Ia oferit bunul Dumnezeu pentru a face un bine oamenilor, sau să demonstreze tuturor şi chiar sie, că funcţia la care pretinde şi, scopul la care a visat, este anume Patria, poporul şi binele lui…  Nu ne-am ales cu nici un argument, sau vreo dovadă clară, decât că dacă cineva s-ar face vinovat, atunci sunt cei din spatele lui: colegii, prietenii care, de fapt, nu au fost niciodată prieteni… Şi în continuare, se adună oamenii în partide, ulterior transformate în trusturi unde se laudă unul pe altul. De fapt, totul se rezumă la bani, funcţii şi ego’ul său… Guvernarea, din păcate, este o dovadă a degradării ireversibile a acestei societăți… Ne-am ales cu ce am ales!

Copii sunt cea mai bună investiţie! – Cine cunoaște acest lucru și – cui pasă? Extraterestrii investesc în lot-uri, alcool, țigări etc, din impozitele noastre! – şi profitul, la fel, nimereşte în buzunarul lor. De aceea, avem o ţară atât de săracă, degradată mintal, cu un popor indiferent, care protestează lent, apoi în câteva clipe se conformează cu procesele…

Poliţia vine şi te amendează de nenumărate ori pentru că fiul tău cântă la chitară după ora 22.00 (s-au plâns vecinii), – dar unde să cânte: în subterane, pe care câmpuri?  Atenţie pentru MAI: Poate vă faceţi şi un proiect înainte de a judeca şi a amenda tinerii: – Nici un poliţist nu vine cu vre-o idee de a soluţiona problema tinerilor, care nu au unde studia sau să muncească, pentru că societatea noastră nu este cointeresată să rezolve ”disperarea” unui părinte atunci când nu are cu ce achita amenzile și să soluționeze ruptura cu copilul lui. Şi, tânărul talentat, care cântă după auzul lui fin şi compune fără să cunoască partiturile, are toate şansele să devină un hoţ sau criminal: se pare, că pe asta contează parlamentarii… – Eu vă urăsc, vreau să ştiţi acest lucru! Realizez, că oricum nu va pasă decât de fundul vostru!

De ce nu veniţi cu proiecte, soluţii pentru ca aceste probleme să nu se mai repete… De ce disputaţi şi vă înjuraţi permanent în public în parlamentul ăsta al ”vostru”, pentru care achităm banii noștri? Voi sustrageți bani pentru reparația sediului parlamentar de la noi, și de ce nu achitați voi din buzunarul vostru, că în școli și grădinițe  se cere de la noi, părinți, pentru reparațiile lor… Dar pensia voastră este de sute de ori mai mare ca cea a pensionarilor, cei vulnerabili? Nu vă arde obrazul de ruşine? O temă aparte… Sunt convinsă că nu avem nevoie de parlamentari, care se împart în grupuri şi formează trusturi pentru sine si dinastii, uitând de cine și pentru ce  au fost votaţi de popor, şi, – atunci când  ”fac” carităţi , – o fac pentru a se pune în evidența, și nu dragul sau mila omului…

În aceste momente, ”ei” se tot adună, pe ascuns, să-şi aleagă miniştrii sau procurorii lor. – Oameni buni, pentru asta i-am votat, ca să se ascundă de noi? Unde se ascunde şoarecele, acolo-i şi corupţia! – Activitatea publică trebuie să fie absolut transparentă!! Avem nevoie de o ţară prezidenţială! Trăiască și guvernul precum trăieşte poporul care l-a ales! Basta!

– Daţi muzica mai tare!!!

Lucia Argint la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”

Nimic nu este imposibil! – Pentru toți cei care mi-au fost alături, care au încercat să înțeleagă toate mesajele, uneori prea sincere, poate chiar nepotrivite pentru o așa ocazie, să aprecieze omul descris cu toate plusurile și minusurile, mulțumesc pentru solidaritatea, zîmbetele de încurajare și energia pozitivă care am primit-o din sală. La întîlnirea din această zi am preconizat să vorbesc despre multe…
Despre aparențele care alimentează steriotipul despre oamenii considerați puternici, ambițioși, orgolioși sau supraîncrezuți.
Am încercat să scot masca, pentru a lăsa să fie înțeleși factorii (nu în toate cazurile pozitive) ce pot sta la baza formării unei personalități.
Despre literatura copilăriei care poate deveni refugiu sau ghidare pentru educarea valorilor și al orientării în viață…
Despre fabula ascunsă în fiecare poveste.
Despre realizările trecute și actuale șiatît despre prețul acestor realizări cît și efectele sau consecințele lor.
Despre necesitatea de autorealizare urmînd vesele pozitive și frumoase ale copilăriei.
Despre cît de important e să procedezi așa cum cere firea, instinctul, necesitățile lăuntrice și viziunea personală și nu părerea lumii, moda sau condițiile dictate de statutul social, așteptările celor din jur.
Despre necesitatea de ați pune corect dorințele și ați formula și a urma scopurile…
Că pentru o doză de energie pozitivă fiecare dinte noi are nevoie de DRAGOSTE +AUTOREALIZARE, care presupune mișcare, mișcare înainte adică ACȚIUNE, deci, și DEZVOLTARE PERSONALĂ.
Că cele mai serioase lucruri se spun cu umor și autoironie.
Despre faptul că viața îți oferă de fiecare dată lecții și posibilitatea să alegi prioritățile, deoarece NU EXISTĂ NIMIC IMPOSIBIL!
Ce am vrut să discut dar nu am reușit:
Că Societatea noastră duce lipsă de promotori a unor valori adevărate. Avem nevoie de creșterea unei noi elite veritabile, care se formează din lideri. Din păcate nu suntem o țară care educă și dezvoltă lideri. La noi puțin se pune accent pe educarea puterii și dezvolatrea încrederii în forțele proprii de exemplu ca în Occident . Reprezentăm un stat cu o societate influențată de parternalism, unde majoritatea așteaptă ca cineva ( statul, guvernul, părinții, școala etc.) să ia decizia, să le rezolve problemele, sau să-și asume anumite responsabilități….
În aceste considerente avem nevoie să ne dezvoltăm prin autorealizare, efectuînd lucrurile sau activitățile care ne produc satisfacție și plăcere. Dar să le realizăm atît de bine ca să fim remunerați pentru aceasta în așa mod încăt să avem posibilitatea să ne ocupăm de prima.
Consider că cît mai multe persoane vor reuși să se autorealizeze, îndeplinind activitatea care îi place, încercînd totodată să se dezvolte, să se schimbe spre bine, cu atît mai multă energie pozitivă constructivă, optimistă va fi în stare să emane, energie capabilă să contamineze și să încarce pozitiv cît mai multă lume în jurul său… Deoarece, nu există nimic imposibil, VREAU SĂ CRED! (Lucia Argint)

Bravo, Lucia! e un salt de mentalitate ceea ce faceti la club, caci lumea nu vine dupa certificate, dupa bani, dupa indicatii… – vine din dorinta si cu atitudine!! vine spre o deschidere spirituala, sa auda oamenii care au ce spune si impartasi! felicitari! – Natalia Grîu

Cu mare drag v-am ascultat! Multe lucruri le stiam,altele noi am mai aflat, ca sa inteleg cum un copil devine un adult ce obtine multe in viata! In plus, am vazut niste poze suberbe, plus o pereche de ochi stralucitori si sinceri! Si ne-am imprietenit acolo intre noi…  – Tatiana Popa

Cu D R A G Am avut emotii alaturi de DVS. Am avut ce invata. Am inteles ca nimic nu este IMPOSIBIL !!! – Natalia Pîslaru

Daca Dumnezeu inzestreaza pe oameni cu harul de a povesti, unul din ei esti tu Lucia. O poveste adevarata a unei luptataoare foarte ambitioase, dar tot atit de inteligenta. O adevarata revelatie am primit de la aceasta intilnire. Mult succes. – Ludmila Groian

Esti fantastica!!! Am avut o deosebita placere sa le descopar si sa le indragesc de cele doua Lucici 🙂 Intalnirea cu Lucia Argint m-a înaripat. Inca odata m-am convins ca fluturele pana a ajunge fluture trece printr-o mare incercare: a fi sau nu a fi. Lucia este omul pe care te poti bizui, un prieten de nadejde si un coleg care e gata sa-si puna mereu umarul acolo unde e nevoie. E un specialist tare bun, dar asta nici nu se pune la indoiala. Toti stiu. Cel mai bine ii reuseste sa fie OM. Da, poate uneori e un pic bizara, mai diferita. Dar asa sunt oamenii ca ea, sunt altfel. De asta si Lucia este Lucia. E ca dansa :)) E o placere deosibita sa comunic cu ea. Atata intelepciune si atata sinceritate… Uneori poti sa o compari cu un hrard disk sau un alt dispozitiv enorm de informatii.. sau cum se mai spune in romana – Hadiacia Enciklopedia! Mereu are in buzunar o istorioara, o parabola, o curiozitate despre ceea ce ne reprezinta ca oameni, ca personalitati, ca neam. Cand vorbesti cu ea despre basarabeni, parca dupa spusele ei.. incepe sa-ti fie mai draga tara, orasul Chisinau prinde la mai multe culori, la viata. Ma bucur enorm sa o cunosc pe Lucia. Succese mari, Lucia! Tu stii ce iti doresc eu tie… – Elena Vorotneac

Multumiri, Stimata Doamna Argint, pentru sinceritatea Dvoastra coplesitoare. V-am ascultat atent, iar uneori aveam impresia ca urmaresc un serial care e insasi viata Dvoastra, de la frageda copilarie pana la prezentul continuu in care gasim o femeie implinita profesional si familial, cu scopuri bine conturate si curajul de a le realiza pana la capat. Din prezentarea Dvoastra am putut desprinde cateva momente care pot servi ca subiecte pentru dezbateri intr-un context profesional restrans, cum ar fi: relatia parinti-copii in familia moldoveneasca; motivarea si demotivarea copilului si impactul acestora asupra dezvoltarii lui creative si emotionale; factorii care contribuie la formarea caracterului si personalitatii copilului, etc. Va doresc mult succes si sa ne auzim de bine! – Ala Pinzari

Întradevăr este un club unde se promovează elita intelectuală. Sunt de acort că Lucia Argint-Căldare face parte din elita intelectuală din Republica Moldova. Este o personalitate intelegentă, onestă, perseverentă și cu bun simț. Iar eri, asistind la ședința Clubului am descoperit, că este și o ființă foarte sensibilă. Eu îi doresc multă sănătate, realizări frumoase în plan personal și profesional! Felicitări pentru toți organizatorii !!! – Viorica Florea

M-a adus inima la această întâlnire minunată. Și astfel, inima mea a bătut în unison cu simfonia spirituală trăită intens la savurarea oricărei fraze muzicale, prin care era slăvită Iubirea de Dumnezeu. Sunt un om fericit. Sunt un suflet Binecuvântat prin familia de personalități fascinante din R Moldova, România… lsta poate continua. Sunt o inimă fierbinte care și-a găsit liniștea în palmele Dvs, dragi prieteni regăsiți și redescoperiți cu uimire, la numeroasele întâlniri dezinvolte și calde organizate cu talent și dăruire, de iubițica D Svetlana Vizitiu. Mulțumesc mult și superbelor noastre Lucia Argint, protagonista recentă, Otilia Lozovanu-Culea, moderatoarea îndrăgită de mică-mică, mulțumesc tuturor Doamnelor, care trăiesc viața spirutuală ca alegere conștientă de creștine. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru pâinea cea pentru ființă – dragostea, prietenia, credința, fericirea, precum și pentru pâinea oferită spre delectarea hainei noastre fizice – plăcintele delicioase, dulciurile tentante. Mulțumesc destinului pentru bucuria de a ajunge în lumea mea, de a mă simți în viața mea, ca dar divin… Pupicei, vă îmbrățișez, frați și surori întru Hristos! Doamne, ajută! – Diana Zlatan-Ciugureanu

Lucia Argint e diferita de cea pe care o stiam. Intotdeauna am apreciat ambitia din om. Inteligenta, perseverenta, dar si onestitatea. Lucia Argint se incadra, in viziunea mea, anume in aceste tipare. Mai ales ca o stiam in calitatea ei de pedagog excelent, mai bine zis – INVINGATOARE. Dar….. ieri s-a produs furtuna. Un fel de tornada care mi-a rasturnat toate asocierile in raport cu aceasta femeie. Ma minunez: cum de poate, cum de a putut, intelegand cate lupte interioare a avut de dat pana in prezent… ?! Dar a REUSIT! Ma bucur sa am in viata mea o Lucie Argint. Acum o vad total diferit, si chiar am simtit energia ei debordanta in tot ce pune la cale. E zvapaiata. E nastrusnica. A ales, sau poate nu, sa treaca treapta cu treapta, prin atatea labirinturi… cu multe, multe obstacole, insa nu a cedat. Ieri a rasarit in fata publicului altfel. Mai spirituala decat a lasat sa se vada pana acum. Si pentru asta am indragit-o si mai mult. Are adunate in cartea vietii file frumoase, iar cele mai grandioase proiecte inca le va realiza. Ea POATE! – Natalia Pislaru

https://drive.google.com/file/d/0B12r15OBHOIMMkNaMXF1bnJjSUE/view?usp=sharing

Aici puteti viziona filmul sedintei Clubului!

#S_Vizitiu Organizatoare Clubul IVC

La multi ani, Teodora şi Vasile VIZITIU!

Omagiu părinţilor 

Părinţii – cele mai importante persoane din viaţa fiecărui om. Ei oferă copiilor lor darul fără de preţ – viaţa, – iubesc nu pentru ceva, ci în ciuda tuturor lucrurilor existente, mereu sunt gata să te sprijine şi să ajute. Nicăieri nu se învaţă să fii un tată sau o mamă, chiar şi părinţii uneori au nevoie de susţinere, un sfat bun şi înţelegere. Să fii un părinte, – înseamnă să trăieşti pentru copii nu pentru sine, şi să nu ceri nimic în schimb. – Cel mai firesc ce poate fi, dar şi cel mai dificil. – Să devii un părinte, – înseamnă să-ţi dedici viaţa copiilor, fără rezerve. Să ai părinţi, – înseamnă să primeşti un cadou nepreţuit de la Dumnezeu. Le doresc tuturor părinţilor, ca copiiii lor să se amintească întotdeauna de acest lucru, să se împărtăşească afectuos cu îmbrăţişări, cu bucurii, cuvinte calde, şi să aibă grijă de părinţii lor. Le doresc celor care sărbătoresc ziua de naștere în aceeaș zi – părinţilor mei Vasile şi Teodora VIZITIU, sănătate de ani de zile, fericire pentru totdeauna! Să fie mândri de copiii şi nepoţii lor, care mereu şi cu recunoştinţă privesc în urmă, la copilăria lor, şi prezentul alături de ei…

Azi sunt 52 de ani de când părinţii mei şi-au unit destinele şi au jurat că vor trăi împreună până sfârsitul vieţii lor. Vă invitam să fiti alături de noi în această importantă zi, de care ei, Vasile si Teodora VIZITIU nici nu bănuiesc ca se „aminteşte” cineva…
Secretul lor este să ştii când să laşi de la tine. Nimeni nu e perfect şi trebuie să accepţi şi defectele celuillat. Am înţeles, că aceşti 52 de ani ni se datorează în mare parte şi noua copiilor (mie, sorei mele şi fratelui meu). Am fost copii doriţi la părinţi şi asta i-a ajutat şi pe ei… Nu ştiu care le-a fost reţeta specială, dar pot spune că au reuşit să rămână împreună, la bine şi la greu… Vechii greci spuneau că la inceput, barbatul şi femeia formau o singura sferă. Temându-se că o această perfecţiune ar putea sa le ia locul, zeii au despicat toate sferele şi le-au aruncat pe pământ. De atunci, fiecare om îşi caută jumatatea. Voi v-ati gasit unul pe altul, dragi părinţi! Căsătoria este o binecuvântare de la Dumnezeu. – Credinţa face totul! Credinţa face totul posibil, iar dragostea, ca să fie mai uşor… Dragostea constă în dorinţa de a-l face fericit pe omul de alături. De a împărţi tot ce ai mai scump cu cel de lângă tine şi să simţi şi tu – împlinirea, fericirea, iubirea sinceră şi necondiţionată.

Dragii noştri părinti, fie, ca această zi, ca o nouă pagină din povestea voastră de viaţă, – o poveste tot mai frumoasă cu fiecare an ce vine! – să continue şirul anilor îndelungaţi şi mereu – împreună! Doamne ajută, să fiţi sanătoşi şi binecuvantaţi! Suntem alaturi de voi şi cu inima şi cu gandul, si vă urăm numai fericire şi bucurii! Vă iubim, vă preţuim şi mereu ne rugăm pentru voi, dragi şi scumpii noştri parinţi!!! Vă iubim şi vă mulţumim din suflet.

PS: atașez cele mai recente şi unele mai vechi fotografii cu sărbătoriții: cu echipa noastră de suflet. Poate pentru că sunt ai noştri, dar mie mi par frumoși.

Svetlana Vizitiu, fiica mai mare, şi cu multa dragoste si plecăciune: Copiii, Nepoţii şi Strănepotul! / Vizitiu, Saragov, Perez/

Soţia e soţie!

Probabil, că eu nu înţeleg deloc bărbaţii… Recent, am întâlnit o persoană extraordinară: el fiind căsătorit, cu doi copii. Cu soţia, se împăcau foarte rău, – aveau unul faţă de altul, o atitudine mereu revoltătoare, – chiar eu am auzit, cum se certau prin receptor. Mi-a spus, şi nu o dată, că planifică să divorţeze, şi că este o decizie în comun cu soţia. Mi-a spus, că nu au relaţii intime de o perioadă lungă, că soţia arată rău după naşterea copiilor (în acel moment, al doilea copil avea aproape un an).

Aveam împreună un roman nebun… După zece zile de întâlniri, ne-am dus într-o călătorie de trei săptămâni. Am petrecut-o vesel, distrându-ne de minune. El repeta permanent, cât de bine se simte în compania mea, în comparaţie cu soţia lui.

Ulterior, a plecat… ca să rupă definitiv relaţia cu nevasta lui şi să stabilească data divorţului. Am rămas deci, să-l aştept. Trebuia să se întoarcă în câteva zile. Şi, a dispărut… Îi scriam, îl sunam, şi niciodată nu mi-a răspuns. O dată mi-a scris, că s-a întors la nevastă şi copii, şi că nu vom mai discuta niciodată.

Cum aşa? Totul a fost o minciună? Dar cel mai interesant lucru ma aştepta înainte. Printr-un prieten comun, am aflat ”când şi unde” el va fi cu nevasta lui. Am mers şi eu, din curiozitate, să privesc la relaţia lor. Într-adevăr, am avut parte de o surpriză, rămânănd perplexă: in loc de soţie ”teribilă şi straşnică”, am dat peste o frumuseţe încredibilă, cu o siluetă uimitoare (ea era intr-o rochie de seară), foarte elegantă şi subţirică, cu un mop de păr lung negru ondulat. Toţi bărbaţii îşi rupeau gâturile privind la ea, iar soţul se mândrea cu asta: o privea cu admiraţie şi adorare… Am încercat de multe ori sa-l contactez prin amicul nostru, dar răspunsul fu categoric: Nu va exista nicio comunicare între noi! 

Nu înţeleg… Am fost cuminte, nouă ne-a fost neobişnuit de bine împreună. El m-a asigurat tot repetând, că niciodată nu se va întoarce la scorpia lui. Eram convinsă, că nu e o afacere cu intrigă, că avem sentimente reale! Ce mă fac mai departe? Să mai încerc să fac legătura cu el, ca să discutăm? Sunt sigură, că nu e sfârşitul. Dacă e să analizez, o fi eu mai proastă? Recunosc sincer. Da, soţia lui e o adevărată frumuseţe. Nu model, ci anume o frumuseţe reală. Cu pieptul de dimensiunea a cincea, şolduri curbe, părul frumos ondulat, ochii mari negri, buze pline luminoase, piele netedă, luceşte toată a feminitate… Eu, comparativ cu dânsa par o vrabie măruntă şi nu înţeleg, de ce a schimbat-o cu mine atunci, venind să locuiască cu mine, căci, evident, că nu eu sunt genul lui? Precum s-a dovedit ulterior, el a acţionat în contradictoriu, o metodă de a-şi uita femeia, dar n-a reuşit…

Bărbaţii căsătoriţi, în braţele amantelor, se plâng pe soţiile lor, facându-le rele, şi tot aşa… Caută consolare, fiind slabi din fire. – Doar de o va rula soţia la stânga! – Există de ăstea, cu siguranţă,.. desigur, nu multe. Avem copii, ei trebuiesc hrăniţi, puşi pe studii… Iar bărbaţii, fug la distracţii, şi… se întorc înapoi. Un cunoscut mi-a spus, că iubindu-se cu soţia, uneori visează să mănânce şi o altă bucăţică din prăjiturele…  Înfulecând o prăjiturică cu magiun sau dulceaţă, opa, iar are alte nevoi, şi se întoarce la soţie… Astfel, a petrecut-o şi acel iubit…

Am crezut că e nebun după mine, dar, s-a dovedit că a fost nebun şi pân-la mine…

Care-i morala? Soţia e soţie! 🙂

Dă-mi și mie fericire!

Crizantemele erau mari, pufoase, și mereu galbene. Supersticioasă fiind, într-o zi eu l-am întrebat dacă știe că este culoarea despărțirii. El s-a cam fâstâcit, apoi pufni nedumerit:”cică sunt florile tinereții veșnice”, ce-mi dorește și mie, iubitei lui. Ulterior, am aflat de la prietena care ne-a făcut cunoștință, că este daltonic, adică nu deosebește culorile: cumpăra flori roșii, care erau, de fapt, galbene…  Atunci am priceput de ce nu merge niciodată la volan…

Nu-l iubeam, și nici nu-mi displăcea, chiar doream să mă îndrăgostesc de el. Nu era un Alain Delon, – înalt, chipeș, iradia inteligență și optimism, ținea la mine și-mi făcea curte. Cam stângaci, se stăruia să-mi facă pe plac, și mă respecta tipul… Ambii eram trecuți de prima tinerețe, divorțați: fosta lui soție a șters-o împreună cu fiul (fără permisiunea lui) la alt bărbat în America, iar eu îmi educam de una singură cei doi copii minori din căsătorie precedentă. Duceam greul singurătății de mamă obosită (acum îmi dau seama). Mă salva optimismul, energia și temperamentul care ţâşneau din mine peste margini… Nu reușeam să-mi aranjez viața de familie în mod normal, dar uneori mă întrebam dacă se merită: nu simțeam necesitatea măritișului din oboseală. Pentru mine un alt bărbat-soț însemna următorul copil pe care la fel trebuia să-l spăl, hrănesc, să-l duc… la serviciu… Aici mă trezeam din spaimă și mă simțeam mai bine, căci niciunul dintre soții mei nu m-a învățat ce-i ”iubirea reală” pentru o femeie ca mine…  Din lipsă de automat, spălam zilnic rufele cu mâinile, cu greu storcându-le de apă, apoi cu dureri la încheieturi – ”fugă” la piaţă după de-ale gurii, şi-acolo din nou cu târguieli în căutare a ceva mai ieftin… Eram obsedată pân-la nebunie de economie, ca să reușeșc să-mi ajungă banii de la salariu la salariu…

La serviciu, cu funcţia mea inţeligentă, de nevoie înghițeam praf și ridicam greutăţi din fonduri de cărți, mă ridicam pe scări aranjându-le, şi mă simţeam ”deriticătoare” zi de zi. Mereu bolnăvicioasă, pe pastile, și flămândă la lucru… După ce abia respirând alergam la grădiniţă, apoi la şcoală, unde mergeau copiii mei. Discutam cu pedagogii: rugam să fie atenţi la odraslele mele… Oboseam de mă lăsau puterile, şi-atunci… începeam să visez la un bărbat puternic, romantic, responsabil, cu caracter și voință, care să știe ce vrea de la viață, și… care să mă aprecieze și să mă poarte în brațe. Se făcea, că începeam să mă simt mai bine de la acest gând, ca apoi brusc să-mi aduc aminte de fostul soț și să înțeleg că voi rezista fără unul ”nou”…

Atmosfera acestei vieți mediocre nu-mi atinsese exteriorul ”a lea Barbara Brylska”, eu mereu simţeam privirile genului opus… Iar Iulii pretindea a fi cel la care visam, însă… nu mă grăbeam. Cu remuşcări şi reţineri din mine simțeam totuși o vină pentru el: avea tipul ceva respingător ce venea din interiorul lui: nici după sașe luni de relație nu puteam înțelege, ce anume. Ne întâlneam ades, cu prietenii la frigărui, cinam împreună după serviciu, ne sărutam cu pătima tinerilor îndrăgostiți. Avea un defect în vorbire, se bâlbîa atunci când avea emoţii, – chiar părea drăguț când se rușina din acest motiv. Ulterior, am observat că-i plăce să stea mult la televizor, ”trântindu-se” pe canapea, fără să-mi propună o mână de ajutor sau să repare ceva prin casă. Îmi displăcea mult acest lucru. 

Îmi ziceam, că eu sunt de vină, că am cerinţe mari, iar eu sunt o egoistă incurabilă. Mi-era milă de el. În continuare, mă prefaceam că nu-i observ neajunsurile, oboseam cu gătitul și cârpitul, alergam de la serviciu ca să le reușesc pe toate, şi chiar încercam să-l surprind pe Iulii cu ceva delicios. Ca de obicei, el venea cu flori galbene, uneori cu o sticlă de vin alb Chardonnay, atunci când îi permitea buzunarul. Nu avea un serviciu stabil: lucra ocazional pe unde reușea să se angajeze, și rareori mă impresiona cu… idei de ”afaceri manageriale”. Precum suntem noi, femeile, – mereu ”afectate” de intelect şi vorbe dulci; ciulim urechile la ”magiunuri” cu care bărbații adesea ni le ung… La o cină, Iulii s-a scăpat cu vorba, că vrea să deschidă o afacere cu fete tinere, să le dea ajutor pentru a emigra în Israel, – ”vor fi parale din asta”, – adăugă el. Eu cu intuiţia mea acută, am bănuit imediat necuratul, cică miroase a proxenetism (sensul din ziare l-am aflat)! M-am speriat să nu am un ”bandit” în casă! 🙂 Și, i-am zis dur şi convingător, că nu-mi place de loc ceea ce aud: ”Dacă era vorba de fiica ta proprie printre cele discutate, cum te-ai fi simțit?” De-atunci, n-am avut cu el discuţii de acest gen.

Timpul continua, la fel de monoton şi mohorât. Nu știam un alt mod de viață decât cel obişnuit: să obosesc, muncind necontenit și alergând la tot pasul: m-am conformat deja cu gândul, că în clipe grele pot conta doar pe mine. Și, încă mă consideram fericită… Spuneam, că persoana care iubeşte, în mod normal, acceptă şi visele tale. În dragoste nu pot fi obligaţiuni, nu se impune un ”trebuie”; în dragoste eşti acceptat, pur si simplu… Doamne, eu consideram acel sentiment ”dragoste”. Ce înseamnă experiența de viață, să înveți într-adevăr să iubești… Copii am; la fel şi un iubit; serviciu stabil cu colegi invidioşi și geloși pe succesul altuia, dar cu care împărţeam şi ultima fărămiturică a mea de pâine, necondiţinat.

În ajun de an nou, Iulii a spus că merge la periferie, la locul lui de baștină. Avea un plan să vândă casa buneilor, ca ulterior să procure pentru sine și sora lui un apartament în Chișinău. Părinții lor au decedat într-un accident, şi el ca frate mai mare avea grijă de ea, în plus, trebuia să achite studiile ei la universitate. Avea o soră răsfățată, care din start m-a surprins cu detalii intime din viaţa ei personală. Nu eram obișnuită cu astfel de sincerităţi, nici în discuții cu prietenele mele apropiate cu care adesea organizam cuconade… Deci, ”aterizat” în satul lui în ajun de revelion, după o lungă tăcere, Iulii m-a felicitat la telefon. Nu-l mai simţeam apropiat, era departe…

Am realizat brusc, că omul apropiat e o noţiune complicată. Nu poți să spui că iubești, și tot odată, zile întregi să nu încerci să dai de știre despre tine… Am întâlnit noul an fără de el, doar cu copii mei şi cu o vecină. Ca de obicei, la o salată cu crabi preferată și torte ”Napoleon” și ”Guguță”. După ce copiii au adormit, băusem șampanie la rămășag cu soarta, rugând la Bunul Dumnezeu pentru o viață bună, pace-n suflet şi sănătate. Apoi, trecând la plăcerea mea de a privi emisiunile preferate ca”Ironia soartei” și ”Goluboj ogonek” pe canalul Ostankino TV.

Noaptea revelionului în singurătate se făcea ca o poveste cu vise-n stele, cu gânduri și speranțe, care ulterior neapărat se realizau… De aceea, în continuare Revelionul e sărbătoarea mea preferată și așa va rămâne, pentru că mereu îmi oferă speranțe și chiar șanse de a mă simți fericită cu cei dragi mie… Şi astăzi, în puterea sentimentelor mele, a viselor dorite, realizez că eu sunt fericită pentru că mai pot simți și să sper, cu toate lacrimile înghițite de perna mea… Mai ales că cei dragi, părinții, frații sunt vii și alături…

Iar tipul nu a mai telefonat, și nu a trimis scrisori precum a promis.  Pe-atunci celulare nu existau. A fost complicat, și greu să înțeleg că nu are nevoie de mine. După timp de două luni am început să-i caut defecte inumane: că este un ”nemernic, cinic, pedant, un leneș și prostovan iresponsabil”. Mi-am amintit, că a îndrăznit să ceară bani de împrumut, iar eu, zgârcita, am refuzat, că nici nu aveam de unde, cu salariul meu mizer? În acel moment, stăpânită de ruşine că nu i-am putut oferi ajutor, iar azi – supărată că m-a făcut să mă simt prost. Da, banii sunt trecători! Nu averea te face bogat, ci valorile morale. Tipul ducea lipsă de ambele. Mă calmam cu convingeri de prisos )

Dacă omul este determinat, el poate să treacă peste durere şi probleme, să se modeleze pentru un mod nou de viață. Astfel, rezistam și eu cu convingeri. Atunci când m-am liniștit şi am reînceput viața de odinioară fără de cavaler alături, – cu ambiții şi proiecte noi, avut-am ghinionul să constatez că am rămas însărcinată. Iar el, – ia-l de nu-i și dispărut! Şi cum să-l găseşti: nu ştiam telefonul lui de la periferie, și soră lui s-a pierdut nu știu unde… Avusem cândva încredere în acest bărbat, măi, măi…

Disperată, am început să căut soluţii, că numai eu înțelegeam situația mea: Aveam mare frică să nasc ca mamă singură: pe cei doi copii ai mei îi educam cu greu. Părinții mă susțineau cum puteau, și pe bună dreptate, eu reușeam doar cu ajutorul lor! Să mă ierte Dumnezeu! Cum să le duc o veste cu un „plod de la nu știu cine-i”? Precum se obișnuia, atunci când cineva în familie avea o problemă, ea devenea problema tuturor. În acest caz nu doream acest lucru… Într-o zi de martie am mers la chiuretaj, iar a doua zi sărbătoream ziua femeilor, cu sufletul în furtună pustiit…

Mai trecu o lună-două, cu un pic de calmant. Nu dispuneam de timp pentru întâlniri şi cunoştinţe noi de gen opus, – doar o aminitire îmi provoca dezgust. Era o primăvară cu vise și speranțe noi…  Ne-am înțeles cu prietenele din copilărie să ne adunăm la o cuconadă, şi eram în pregătiri atunci când sună telefonul: veni vestea tragică că a decedat fratele unei prietene, pe care o așteptam să vină. Fratele ei avea doar 26 de ani. Mi-am amintit, că recent am avut un vis groaznic cu acea prietenă… Surprinsă de veste, n-am apucat să răspund imediat la un alt apel, iar când am răspuns, am auzit vocea lui Iulii. Nu doream sa vorbesc cu el. Desigur, am avut curajul să-l refuz. Ce a urmat am realizat ca prin ceaţă: el tot telefona, zilnic la fiecare ora, iar eu nu răspundeam.

Nu mă interesau scuzele lui. Eram absolut indiferentă. El a încercat să discute şi cu fiica mea. Înzadar… Am început să-l urăsc cu toate soneriile lui. Tipul obosit să tot telefoneze, se pare că nu doar a înjurat: ulterior, timp de șapte ani nu puteam să închei vreo relație… Ba eu respingeam omul, fie eram ocolită de cei pe care-i simpatizam. Nu se lipea comunicarea: nici pe-aproape, nici pe departe! E posibil așa ceva?

Au trecut 7 ani. Mi s-a oferit o foaie fierbinte la sanatoriu Codru, și nici nu apucasem să mă gândesc, dacă are rost să merg, a doua zi eram acolo. Era o lună friguroasă de decembrie, şi totuşi am mers: simţeam că trebuie, cu toate că nu-mi ardea, ceva îmi şoptea să nu refuz… Şi chiar doream odihnă, schimbări în rutina asta urbană aglomerată…

La Hârjăuca, la cantină am nimerit să stau la o masă cu trei moldoveni, care au amuțit când m-au văzut. Nu puteam nici eu mânca sub privirile lor insistente, dar după două zile m-am obişnuit. Am înțeles, că la odihnă mai toți bărbații sunt flămânzi nu doar după mâncare. Abia mă acomodam și nu se petrecea nimic interesant, nu întram în discuții, poate doar cu vecina din odaie, de nevoie, discutam până la guturai, – ea ca martora lui Iehova încerca să mă învârcolăcească…

Zi de zi, înconjurați de nea, mergeam la proceduri cu tratamente, bazin, băi, masaj, sau la buvet cu ape minerale, apoi, la cinematograful cu flime nostalgice. La dansuri nu mergeam, mai în seamă, că am observat la staţiune mulţi militari ce au luptat la războaiele din Afganistan sau Transnistria… După ce am văzut de la balcon, cum unii dintre ei se băteau pentru că la dansuri nu puteau împărți o fată, iar altul chiar a încercat să spărgă ușa de la odaia unei doamne, căutând ceartă, – eu evitam orice contact cu ei. Vecinul de la cantină, care era alături de mine la masă, părea calm şi grijuliu, îmi ”oferea” bucate din farfuira lui, mă învita la dansuri, la plimbare, făcea ochişori dulci… Iată că nu mă interesa…

De Sfântul Nicolae am mers pentru prima oară la Biserica de la Mănăstirea Hârjăuca: în timpul slujbei mă podideau lacrimile, nu mă puteam opri din plâns, și nu înțelegeam, ce se petrece cu mine. Aţinţită cu privirea la Icoana Sfântului Nicolae, simţeam de parcă Domnul îmi vorbește prin Ea. M-am rugat atunci din suflet la El: ”Doamne, iartă-mă! Niciodată nu m-am rugat pentru fericirea mea, mereu pentru binecuvântarea şi sănătatea tuturor celorlalţi, nu și pentru mine! Te rog, Doamne, dă-mi și mie fericire!”

Nu știu ce mă apucase atunci, parcă nu eram eu… Ceva s-a cutremurat în interiorul meu… După cină nu am refuzat o plimbare cu acel bărbat de la cantină, pe o alee strălucitor întinsă cu pini masivi şi înalți, împodobiți cu nea surprinzătoare și cer înstelat. Nu mă împotriveam şi nu mai simţeam necesitatea. Se făcea ca o Poveste! De această dată, nu ştiu de ce nu-mi displăcea bărbatul, chiar fiind el militar care a luptat în Afganistan, acum mi s-a părut simpatic! Admirând ninsoarea jucăuşă, chiar și veveriţele ce coborau pe zăpadă, – eu simțeam fericire!

Dusă cu gândul la întorsătura destinului, am început să simt ceva în pieptul meu amorțit de mult timp… Simțeam, că încep să trăiesc din nou. Între timp, discutând cu militarul despre zodii şi destine, am constatat cu uimire, că el s-a născut într-un an și chiar în aceeași zi a lunii, precum şi Iulii, bărbatul refuzat de mine… Surprinsă de descoperire, am înţeles că blestemul s-a rupt!

De atunci, povestea urmează că cine gândește urât despre mine – mă făce să fiu… mai frumoasă şi cu ani mai tânără! 🙂 Se face, că sunt bunică și să mă simt la fel ca cea de 30 de ani. În interior și la aspect. Nu credeți? Veniți la mine! 🙂

Când eşti tânăr, totul pare veşnic, şi nimic nu e straşnic! Iar noi toată viaţa ne dorim să ne simţim tineri: Nu că mă rup după toate acestea, dar așa a vrut Domnul… Este unul din secretele mele! Vezi că, există miracole dacă ai Credință! Au urmat ani de zile de dragoste nebună, poate nu anumit cu această persoană, dar era Începutul… O nouă etapă din viaţa mea. Se numeşte Iubirea vieţii mele, şi împreună fericiți suntem în continuare… Împreună!  ❤

Realitate get-beget! Confirm, Svetlana Vizitiu

Un bărbat casnic

Soţia lui e în spital. Păi, iată că sărmanul soț a mers de la serviciu la magazin. A cumpărat de-ale gurii. A venit acasă. A strâns mizeria după motanul lor. Apoi a întâlnit baby lor cel mai mare de la şcoală: l-a hrănit și l-a ajutat să-și facă temele.

Apoi, a preparat bucate pentru cină şi ceva mai gustos pentru scumpa lui soție. O va bucura mâine la spital… I-a hrănit și pe ceilalți din familie… A strâns prin casă și cu aspiratorul în toate colțurile… A spălat vesela. A şters praful de pe mobilă, apoi oglinda, a scuipat pe geam, stergându-l cu o gazetă. L-a culcat pe cel mai mic. I-a dat de mâncare motanului. A încărcat mașina-automat cu rufe la muiat și la spălat.

A urmărit dacă-i ordine peste tot. Da, a întins și rufele la uscat. În fine… Nici ție televizor, nici calculator! N-a reușit să le deschidă de oboseală… Iată că i s-au lipit ochii de somn…

A aţipit… Ora unu, noaptea. Nu-şi mai simţea mâinile și nici picioarele de amorțite ce erau… Dureri în spate, în toate părțile corpului… Și mâine dimineața, trebuie să se ridice cât mai devreme și să conducă copiii la şcoală…

Dacă în continuare va exista acest calvar, el va începe să scâncească de mila sa și să urmărească seriale pentru femei… Şi-a imaginat cu groază urmarea calvarului său:

Ora două, noaptea.  La uşă, brusc se auzi un zgomot, apoi un trăsnet cu explozie: Asta e soţia lui beată, venise de la un bar… cu sticle de bere sub braţ. Deschise televizorul, apoi a dat boacănă pe la craţiţe în căutare de a devora ceva. Băuse bere direct din sticlă, fumegând cu țigara și scuipând salivă, mai și urlând cu hohote de râs.
Apoi, a mers în dormitor, aducând a iz grețos de alcool și tutun, şi… începu să-l hărţuiască… 😀

Svetlana Vizitiu