Nina Corcinschi:„Nu mai pun mare preț pe inteligența minții, ci pe cea a inimii”

„Mirosul de carte se amesteca primăvara cu mirosul florii de tei, de după geamul deschis. Dacă există un Paradis al copilăriei, pentru mine acel Paradis s-a numit Biblioteca mamei Viorica.”
Cărțile ei sunt foarte populare în rândurile scriitorilor. Care este secretul talentului ei? Simplu – o narațiune care se dezvoltă dinamic, îmbinând erudiția cu vocația scrisului, într-un limbaj antrenant și savuros.
Conștientizarea de sine ca scriitor vine la un om după multă muncă asupra cărții. Și atunci când talentul, dragostea pentru literatură, dorința de cunoaștere și o capacitate uimitoare de muncă se împletesc minunat într-un scriitor, acesta ocupă un loc special printre semenii săi. Astfel este Nina Corcinschi, o scriitoare apreciată de cititori și „iubită de cărți”. De aceea și și-a întitulat un volum „Cărțile care mă iubesc”. În atenția ei se află o varietate de aspecte de istorie și critică literară, un loc aparte ocupând literature contemporană. Face critică literară de întâmpinare, dar este cunoscută în special prin cercetarea științifică, prin monografiile și studiile literare publicate în reviste importante. Cărțile ei se disting printr-un stil matur, viguros, printr-o îndelung exersată capacitate de analiză a literaturii, prin diagnostice clare și precise. Nina Corcinschi se impune ca o excelentă autoare și expert în domeniul său. Pentru cititori simpli, studiile autoarei merită timpul necesar pentru a fi înțelese… „Când îmi scriu textele, când sunt în arealul protector al literaturii și criticii literare, mă simt în largul meu”.

În prezent, Nina Corcinschi continuă să scrie critică literară. Coordonează proiectele de cercetare la Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, unde este director. Coordonează și teze de doctorat, predă cursuri de literatură la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” etc. Mereu se informează în legătură cu noile apariții editoriale și scrie despre literatura din Basarabia în cadrul a două rubrici, în revistele Timpul (Iași) și Vatra (Târgu-Mureș). Face și emisiuni televizate, cum ar fi Cartea Basarabiei , la Axial TV, comentând cele mai reușite cărți scrise de basarabeni.
Îi place să creeze singură, în liniște, rareori scrie în echipă, iar când ultimul capitol se termină, se dedică familiei, copiilor săi pe care îi adoră… Cu toate că este cercetător științific, pune cel mai mare preț pe valorile umane, nu atât pe inteligența minții, cât pe cea a inimii, pe bunătate, empatie, generozitate.
„Marile mele lecții de frumusețe îmi sunt oamenii, sunt mereu uimită și pioasă în fața frumuseții umane, a bunătății. Mă simt bine când am în preajma mea oameni buni, în care umanitatea capătă cele mai senine forme. Oameni al cărui relief sufletesc este blând, calm, iubitor și odihnitor. E o mutare de accente, pe care mi-a adus-o timpul, cu decepțiile sale inerente, care nu ne scutesc pe nimeni dintre noi și se constituie în lecții ale vieții. Acum nu mai pun mare preț pe inteligența minții, ci pe cea a inimii. Pe înțelepciunea, care asigură nu cunoașterea, ci înțelegerea. În preajma oamenilor înțelepți, lecuiți de vanitate – cred că alte două calități esențiale, umorul și bunătatea, de acolo vin, din înțelepciune – mă simt în largul meu.”- Nina Corcinschi
Nina de mică a fost singură. Nu a avut prin preajmă decât părinții, bunicii din ambele părți erau decedați. Unica bucurie îi erau cărțile și biblioteca din sat, la care mama lucra în calitate de bibliotecară. Nina trăia în paradisul ei literar și cele mai frumoase clipe ale vieții sale de copil s-au scurs acolo, în bibliotecă. Își amintește unde se aflau revistele Nistru, unde era amplasată literatura universală, revede și acum cum cădea lumina de la geam pe cotoarele prozei lui Sadoveanu. Amintirile o emoționează și acum: rafturile pline cu cărți, patefonul din care răsunau cântecele lui Ion Suruceanu, Toto Cutunio; mesele încărcate cu reviste și ziare, inconfundabilul miros de hârtie și tipar; totul întruchipa bucuria întânirii cu cartea. – „Niciun loc nu e atât de viu în amintirile mele de cândva”. – „Aud vocea blândă și caldă a mamei, văd aevea prezența ei zâmbitoare printre rafturile de cărți. Sunt doar două locuri unde mă visez mereu: în casa părintească și la bibliotecă.” Biblioteca publică din Orhei „este madlena mea”, scria Nina într-o postare. Și mărturisește că momentele de glorie ale copilăriei îi sunt strâns legate de acei pereți înalți, de sanctuar, plini de cărți, pe care le putea atinge. Atât de multe cărți adunate la un loc, copila din Dișcova nu mai văzuse altundeva. Nina o ruga pe mama s-o ia la biblioteca din Orhei și cât timp ea participa la seminare împreună cu celelalte bibliotecare, fata se plimba prin sălile cu expoziții și cărți, urca și cobora scările și apoi ieșea afară, unde „o izbea aerul proaspăt, tumultos de „altă” lume”…
Din tihna Dișcovei și singurătatea ei de copil care hoinărea mai mult prin păduri decât printre oameni, se pomenea în plin vacarm al orașului, care o tulbura și o fascina. Nu avea voie să se îndepărteze, i se părea o aventură extraordinară să înconjoare monumentul lui Vasile Lupu, să se plimbe prin curte, să cerceteze împrejurimile…
Astăzi, „Dișcova copilăriei mele, din care am plecat după clasa a IX-a, la Orhei, ca să revin mai apoi în vacanțe care s-au tot scurtat din an în an până au devenit vizite grăbite la casa părintească, și de la un timp – la cimitirele părinților mei, e tot mai mult un vis. E amintire, spațiu al regretelor, Vale a Plângerii… Reprezentările despre baștina mea nu sunt unitare, cât au fost vii părinții au avut un relief blând, luminos. După, spațiul s-a înnegurat, a devenit cețos, irespirabil. De parcă o cometă, un astru ostil, ca în filmele de sfârșit de lume, a despicat timpul în două. Lumea în două. De până și de după. Acum, când mă gândesc la Dișcova, văd alături cele două morminte ale părinților. Întâi mama Viorica, apoi tata Ion. Văd casa părintească, în care locuiesc niște tineri. Și vechea bibliotecă sătească, din care s-a păstrat o imagine palidă, diformă a bibliotecii de cândva. Și oameni în căruțe, care mă privesc curioși, pe care-i privesc cu jenă, pentru că nu-i mai recunosc.”
În spatele bibliotecii era un copac uriaș de vișini, de atunci vișinele sunt fructele ei preferate. Se vede cățărată în copac, cu bucuria că poate urca atât de sus. Iar lângă bibliotecă, magazinul cu veșnica tentație – bomboanele. Se întâmpla să facă și spectacolele de copil alintat pentru a primi dulciurile dorite. Iar pentru bomboane cu vișină în rom a primit cea mai memorabilă bătaie cu urzica, de la mama. „Nimic nu mi-a făcut copilăria mai fericită decât cărțile. Să iau cheile în lipsa mamei, să pătrund în bibliotecă, să încui ușa pe dinăuntru și să mă bucur de cărți. Să le mângâi cotoarele, să le inhalez cu bucurie mirosul, să le răsfoiesc – toată numai curiozitate și plăcere. Visele mele de adult au miros de cărți, miros de bibliotecă. Visele mele se plimbă printre rafturi de cărți, au memoria locului exact unde se putea găsi Dostoievski și Tolstoi. Și în celălalt capăt, pe dreapta – literatura română. Dacă literatura universală era în colțul mai dosit-miraculos al bibliotecii, pe raftul cu literatura română mereu cădea soarele. Sus era literatura grea – Rebreanu, Camil Petrescu, Eliade, rafturile de jos erau cu literatura pentru copii – Emil Gârleanu, poveștile lui Creangă, povești populare moldovenești etc.”
Nu ar mai putea să vadă prezentul satului natal, fără a simți firile invizibile care-l leagă de trecutul din memoria ei. De aceea, – spune Nina, – realitatea Dișcovei de acum e una glisantă, o imagine nu e niciodată statică și autarhică, un pârlaz, bunăoară, „mă duce cu gândul la mine mică sărindu-l, la oamenii care mă privesc, la ceilalți copii, vocea cărora o aud străpungând timpul”. Peretele din fața magazinului nu e doar un perete. Pe el erau cândva lipite afișele filmelor indiene. Era peretele reveriilor sale de copil, mergea acolo în fiecare zi să vadă dacă nu cumva e lipit pe el afișul fermecat. Era gardul Promisiunii. Gardul care anunța marele eveniment: în data cutare, seara, va rula un film indian celebru. Numai să nu se îmbete cei doi mecanici din satul vecin, Puțintei, și să uite să vină pe bicicleta lor zgomotoasă. Numai să nu fie presiunea electrică prea mare și să se stingă lumina în timpul filmului, cum se întâmpla adeseori. Și mai era ceva în acel spațiu din apropierea gardului. Acolo, în fața casei de cultură și a bibliotecii, de hram, pe 4 august, și de Paște, era joc în sat. Veneau muzicanți și cântau până dimineața. Curtea se umplea de lume, tineri și mai bătrâni, petrecăreți veseli, flăcăi care ocheau fete și le scoteau la joc, ca spre dimineață să le petreacă acasă. Aerul vibra de muzică, de mirosuri de pârjoale și sarmale, dar mai ales de emoții, în acele două zile de hram. Nicio sărbătoare nu avea o mai mare rezonanță socială ca hramul copilăriei mele. Nicio altă sărbătoare nu crea așa un vuiet și o forfotă înainte cu vreo lună de hram și vreo 2 luni după. Până la marele eveniment se făcea curățenia anuală, se spălau țolurile, se înșirau afară covoarele și în casă pereții se dădeau cu var și ușile cu vopsea. Afară, la fel, se vopseau casa, gardul și poarta. Meniul se pregătea cu câteva zile înainte. Răcituri, sarmale, legume, gogoașe cu brânză, pârjoale și sculătoarea – orez cu lapte. Totul copt în oale, în cuptorul din curte. În noaptea de dinaintea hramului, mama niciodată nu dormea, gătea mâncarea la cuptorul de afară. Dimineața devreme mă trezea și mă trimitea în beci să pun farfuriile cu răcituri. Beciul ținea loc de frigider, nu am avut frigider decât hăt, târziu, după anii 2000. Țăranii, cei mai mulți, își răceau mâncarea în beci. Cum mai pluteau mirosurile de pârjoale în aerul rele al dimineții! De hram aveam neapărat rochie nouă, cumpărată la piața din Orhei. O rochie albă, care-mi accentua frumos talia, am păstrat-o așa, din nostalgie, mult timp după ce am plecat din sat.”
Ce mai e Dișcova Ninei în prezent? – „Un sat însingurat, părăsit de tineri, abandonat de săteni, risipiți prin lume după câștig. Un sat îmbătrânit subit. Golit de voci, de mișcarea de cândva… Acum, Dișcova îmi vorbește preponderent prin mirosuri. Acestea îmi reînvie realități dosite adânc în memorie. Mirosul de iarbă proaspăt tăiată, de colb, de fum toamna. Dar cel mai tulburător – mirosul de cărți. Nimic nu-mi poate altera mirosul cărților din biblioteca de cândva.”
Studiile universitare Nina le-a făcut la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, la Filologie, specialitatea limba română-limba latină: „Au fost ani grei, anii post ‘90, de o sărăcie lucie. Biata mama nu avea bani nici pentru drum – 9 lei pe atunci. Veneam acasă o data la două săptămâni și eram încărcată de acasă cu ce mai găsea mama prin beci – borcane cu salată, pâine coaptă de acasă, cartofi și făină. Acestea trebuiau să-mi ajungă pentru 2 săptămâni.”
Procesul literar modern necesită o critică literară modernă. Fiecare autor are propriul său drum spre critică, propria experiență literară acumulată de-a lungul anilor și care reprezintă, în primul rând, interes științific.
Adevăratele studii ale Ninei au fost cele postuniversitare – de autodidact. Era deja măritată și cu fiica Cătălina în brațe, când ideea unui doctorat în literatură i s-a părut „soluția salvatoare a identității mele feminine”, care se reducea în acel moment la statutul de soție și mamă. Nu a fost un orgoliu profesionist, ci o necesitate vitală. Scrierea acelei teze de doctorat (despre publicistica lui Nicolae Dabija, sub coordonarea lui Ion Ciocanu – o altă paranteză e că nu ea a ales nici tema, nici conducătorul) a fost un supliciu, întrecut doar de procesul susținerii. Acesta a durat 2 ani, cu mari impedimente ideologice, era anul 2006, comunismul instituționalizat, în persoana politrucului H. Corbu, personaj-cheie la susținerile de teză, încă era în forță. Nina și-a luat revanșa cu al doilea doctorat, scriind despre romanul erotic…
Pasiunile Ninei Corcinschi de maturitate sunt Spectacolele de Operă, parfumurile și recitirea cărților dragi. Și scrisul, desigur.
Cugetări, expresii, aprecieri literare:

• „Nina, vezi că ai acoperit toată cultura şi o bună bucată de educaţie. Mă bucură mult, mă însoreşte (chiar dacă nu se vede) colaborarea cu Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu”, condus de tine, şi cu tine, în mod absolut special. Mulţumim” /Silvia Caloianu/

• „Nina Corcinschi este în opinia mea un astfel de talent în critica literară de la noi, este omul cu un veritabil instinct al valorii și al talentului și cu o tot atât de remarcabilă ideosincrazie pentru tot ce înseamnă veleitarism și mediocritate. Am aplaudat în nenumărate rânduri diagnosticele atât de precise pe care le-a pus cărților și autorilor despre care a scris. O minte și o scriitură limpezi și pătrunzătoare, un dar analitic subtil dublat de un temperament de luptătoare, o voce puternică și delicată în același timp – sunt doar câteva din datele acestui condei inconfundabil. Mi se pare că orice autor își dorește ca Nina Corcinschi să scrie despre cartea lui, pentru că oricum ar face-o – elogios ori critic – ai de învățat lucruri pe care n-o să ți le spună nimeni altcineva. Iar dacă te laudă, dobândești imunitate la criticile oricui”. /Constantin Cheianu/
• „Cartea Ninei Corcinschi „Arcul voltaic”. Textul ca lume (i)mediată e scrisă cu nerv, coerent, refuzând atât viciile criticii masculine enunţate mai sus dar şi pe cele (tradiţionale) ale unei anumite critici feminine autohtone: pelteaua divagaţiilor liricoide, în primul rând, şi ridicolele aproximări şi dezechilibre ale pasului critic atunci când comentariul încearcă a escalada nişte înălţimi mai anevoioase ale gândirii. „Imediatul” este mereu dublat de „mediat” în esenţialitatea unei prezenţe afective a „(i)mediatului” unei critici ardente şi detaşate totodată. De aici şi dubla natură a acestor articole critice: energie şi logică, formule concise scânteietoare şi bucle teoretizante, dexteritate şi rigoare. Comentariile aerisite, mizând pe colocvialitatea tonului, alternează ori se asociază cu riguroase analize de gramatică a sensurilor. Impresiile lecturilor imediate coexistă cu acribia şi decelarea minuţioasă în perspectiva unor metode consacrate de investigaţie critică. Sprinteneala condeiului e insesizabil înlocuită de un stil auster, grav, iar atitudinea ludică, pigmentată cu umor sau cu o uşoară ironie, se întâlneşte cu ceremonialuri meticuloase de cercetare literară” (Andrei Țurcanu).
• „Narațiunile erosului”-„ O citesc pe Nina Corcinschi de multă vreme și de fiecare dată o fac cu încredere, dar și cu plăcere. Critica ei emană nu doar suplețe, inteligență, verticalitate, ci și o grație pe care eu unul nu mi-o permit. Spune ce are de spus, convinge, dar și seduce. Citești și îți dai seama că te-a cucerit în timp ce te-a câștigat de partea ei… Nina Corcinschi e o îndrăgostită de literatură, pe care nu și-a ales-o numai ca domeniu de cercetare, ci, am impresia, și ca azimut. Tema cărții de față, pentru care i-a trebuit curaj (nu doar social, profesional, ci și existențial), pornește din fascinație și din tensiunea de a înțelege viața prin intermediul culturii… Lectura Ninei Corcinschi este una care nu-și refuză voluptatea. Aici e aici: literatura e un obiect erotic sau, atunci când iese din medie, capătă corporalitate. Scriitura e trup, are ritm, provoacă reacții. Dintre cele mai elementare. Simple și atotcuprinzătoare adică. Erotismul e înscenare livrescă a unor senzații. A scrie despre erotism e un gest erotic… Autoarea pornește de la provocările pe care literatura însăși le ridică în fața cercetătorului: dacă în romanul clasic, tradițional eroticul era mai curând evitat sau obliga la strategii ale subversiunii, pentru a nu leza pudibonderia de fațadă a spiritului burghez, romanul modern și postmodern detabuizează imaginarul și intensifică intimitatea, pe care o extinde chiar și asupra fenomenelor cetății. Se contopesc, sub semnul ficțiunii, spațiul privat cu cel public. După cum remarcă autoarea, imaginarul erotic își întețește aspectul senzual, ca urmare a acceptării corporalității și a imaginarului plăcerii ca teme recurente în spațiul public. Romanul nu numai că se repliază în fața acestui fenomen, dar și reprezintă unul dintre factorii esențiali de schimbare a sensibilității, de emancipare a moravurilor…” /Bogdan Crețu/
• „Liberă în opţiuni, Nina Corcinschi este de-a dreptul degajată în modul de tratare a materialului literar şi cu totul nestingherită în analize, aprecieri şi verdicte. Aici imediatul criticii se dublează, victorios, de nestânjeneala unei siguranţe a instrumentelor critice, cu ajutorul cărora simpla lectură, mediată, devine lectură şi comentariu critic. Nu mai e vorba, s-o spunem apăsat, de acea slobozenie impresionistă cu care ne-a cam plictisit o anumită critică a improvizărilor şi a afectelor dezgolite.Trecută prin lentilele groase ale teoriei, reacţia emotivă în faţa textului tinde întruna să fie subsumată reflecţiei şi analizei, se decantează şi se încheagă în fraze suculente şi în formule critic de sinteză nuanţate. Sunt formule pline de curaj, memorabile, dincolo de care se resimte libertatea de gândire, dar şi rigoarea abordării, chiar dacă uneori această rigoare mai poartă semnele unei obstinate tentaţii teoretizante. Cu siguranţă, viitorii cercetători ai autorilor şi ai textelor date nu vor mai putea trece fără să le ia în seamă” (Andrei Țurcanu).
• 
  Nina Corcinschi este și un om implicat civic, are mereu un cuvânt de spus despre probleme de limbă, de cultură, de politică.
• „Limba română vorbită în Republica Moldova după 30 de ani de la declararea independenței este impurificată și maculată de elemente rusești, dar și de elemente din limba engleză, care au câștigat tot mai mult teren. Tot aud studenții în pauzele de la ore, vorbind un cuvânt în română, altul în rusă și un al treilea în engleză. Am ajuns să avem o limbă română pestriță, foarte diversă în elemente împrumutate din alte limbi” /N. Corcinschi/
• Referitor la Războiul rus împotriva Ucrainei /24 februarie 2022/ :„Ucraina acum e o rană vie. Oameni care trăiau ca și noi, cu bunele și relele lor, s-au pomenit bombardați, scoși din case de un asasin. Niște copii cărora abia le-a mijit musteața devin carne de tun, într-un război pe care nu ei l-au provocat. Un agresor cu năluciri imperialiste dispune cum vrea de viețile lor! Dacă nu puteți ajuta, nu vă obligă nimeni. Dacă nu puteți empatiza cu suferința aproapelui, cel puțin, demonstrați decență. Orice comentariu de genul „românii din Ucraina erau considerați… Insula șerpilor nu era a lor… erau prea cu nasul pe sus etc.”, în acest context al suferinței, al proximității morții este OBSCEN! Și spune multe despre cât de (ne)oameni sunteți! Ce putem face pentru ucrainenii care s-au pomenit scoși din case, bombardați, asediați, în pericol de moarte? Cel puțin să le respectăm suferința și doliul!
  Nu suntem naivi. Dacă Ucraina cade, imediat cade și Republica Moldova! Mulțumim pentru solidaritate, frați români!” /Nina Corcinschi/
  Iată și un fragment în care criticul literar lasă loc scriitoarei:
• „Acum 2 zile am revenit la Dișcova mea. Am mers direct spre cimitir, la părinți. Eram toropită de căldură, obosită de drumul rău al satului care făcea mașina să scârțâie din toate încheieturile. În praful drumului, de undeva a apărut o bătrână. Mergea greu, părea că vrea să treacă podețul spre cimitir, așa că am oprit cu gând s-o iau cu mașina. Bătrâna s-a oprit și atunci am văzut-o mai bine. Era înfofolită în multe haine, avea basma de lână pe cap, deși era o căldură sufocantă. Un ochi îi era sec, orbit, celălalt abia mijit. Din gură îi curgea un firicel de salivă. Nu părea însă dizgrațioasă, nu inspira oroare. Doar milă. Mă duc la Dișcova, eu îs din Dișcova a explicat bătrâna. Și unde te duci, mătușă?. Mă duc la mama mea, mama mă așteaptă, că e măritată aici, în Dișcova. Atunci am înțeles că bătrâna delira și am vrut să pornim din loc. Dar tu cine ești, de-a cui ești, mă întrebă ea. Eu sunt fiica lui Vanea și a Vioricăi Maler. Îi cunoști pe părinții mei? Da, îi cunosc, buni oameni, dar au murit amândoi. Vorbele ei m-au tulburat, bătrâna nu era dementă cu totul, știa că părinții mei nu mai sunt în viață. Mama ta, Viorica era o femeie cumsecade, dar s-a prăpădit. Buni oameni, buni oameni. Dar eu sunt săracă și mă duc la mama, că mă așteaptă. Vorbea repede, mult, repetând aceleași vorbe. Avea clipe de luciditate, așa cum avea și rătăciri de memorie. În avalanșa ei de amintiri nu distingea prezentul de trecut. Am întrebat-o cine este, cum o cheamă. Ileana Herea mă cheamă. Și mă duc la mama. Că mă așteaptă, că e măritată în Dișcova. Nicolae, colegul de drum, a scos 50 de lei și i-a dat. Bătrâna a mulțumit apăsat, Dumnezeu să vă apere, Dumnezeu să vă păzească! O clipă m-am gândit să-i mai dau și eu niște bani, dar ceva m-a oprit. Părea că nu de bani avea nevoie bătrâna, chit că se bucurase de acei 50 de lei. Părea ruptă de materialitatea lumii, vorbele ei fără șir, privirea ei abia mijită cu singurul ochi care-i rămăsese viu, îmi amorți cumva instinctul de-a o ajuta, așa cum preconizasem inițial, când oprisem mașina. M-a străbătut atunci intuiția că mai degrabă ea are ceva pentru mine, decât eu pentru ea. M-am întrebat cine o fi fiind Elena Herea, avusesem o colegă cu numele Herea, poate era o rudă de-a ei? I-am urat bătrânei sănătate și am plecat mai departe, dar imaginea ei m-a urmărit mult timp după.
  Bătrâna părea provenită din liniștea și singurătatea marqueziană a Dișcovei, din alcătuirea mistică a satului vechi, adusă de firul amintirilor, răsărită din colbul drumului, din memoria acestuia, ca să îngâne viața cu moartea, trecutul cu prezentul. O bătrână-oracol, care-mi spunea că o așteaptă mama ei, mie, care mergeam la mama mea din cimitir. O imagine cronotopică a Dișcovei, bătrână, ofilită, mutilată de timp, dar încă vie, dureros de vie. Oare nu asta a rămas din Dișcova mea – un sat situat între lumea veche și cea nouă, între memorie, reverie, vis și realitatea care încă-și caută un nume? /Nina Corcinschi/
• 
  Sarcina Ninei Corcinschi este să atragă atenția asupra unei lucrări importante, să provoace cititorul la un dialog cu cartea, să-l ajute să distingă între literatură bună și literatura proastă, să-i dea repere de lectură.
• „Nina Corcinschi cred că singurul, deocamdată, reprezentant al noului val al criticii universitar-academice ce a vădit, e drept că doar într-un singur volum din cele publicate până acum, Arcul voltaic, apetența pentru examenul critic propriu-zis, curajos și nemotivat de nimic altceva decât de propriile sale gusturi (ultragiate sau măgulite)”, scrie Adrian Ciubotaru.
• Date biografice si activitatea literară:
  Nina Corcinschi s-a născut la 20 septembrie 1979 în satul Dișcova, raionul Orhei. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău. Este doctor habilitat în filologie, conferențiar universitar, director al Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al Ministerului Educației și Cercetării. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și din România.
  A publicat volumele ”Poezie și Publicistică. Interferenţa limbajelor”, ”Arcul voltaic. Textul ca realitate (i)mediată”, ”Publicistica literară din Republica Moldova (în colab.), ”Cărțile care mă iubesc”, ”Cartea din mâna lui Hamlet. Andrei Țurcanu de vorbă cu Nina Corcinschi (în colab.), ”Narațiunile erosului”,„ Realitatea ca hologramă” ș.a. A îngrijit edițiile Alexandru Robot. Scrieri. Poezie. Proză. Publicistică. Eseu (2018), Alexandru Robot. Scrieri. Eseu. Publicistică. Cronici. Interviuri (2019) și a pregătit (selecție și prefață) antologia Rost, de Andrei Țurcanu (2018) și ediția Andrei Țurcanu, un destin asumat (2020). A fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova (2008, 2013), Premiul Academiei de Ştiințe a Moldovei pentru critică literară (2010, 2012), Premiul Academiei de Științe a Moldovei în domeniul literaturii „Grigore Vieru” (2018), Premiul „Ion Creangă” al Muzeului Național al Literaturii Române, Iași (2019), Premiul „Ioan Strat” pentru management cultural, acordat de Revista „Convorbiri literare”, Iași (2019) și cu Premiul Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova (2018, 2020).
• Interviu Svetlana Vizitiu, Impresii…
• Imagini din arhiva N.C.

Valoarea bunătății

Aveam șaisprezece ani, prima dată în Chișinău, eu, abiturientă cu actele depuse la USM, mergeam într-un troleibuz fără bilet atunci când au întrat controlorii. Ca o fată timidă, cinstită și corectă, eram previzibil confuză și gata să izbucnesc în plâns, și dintr-o dată un tânăr necunoscut care aparent mi-a observat panica, fără să scoată un cuvânt, mi-a pus un tichet în mâini și a coborât. Ușile s-au închis, nu am avut timp să-l mulțumesc. Pur și simplu, am capsat tichetul, și ani de zile l-am păstrat într-un carnețel ca o amintire a zilei în care un om absolut străin mi-a demonstrat valoarea bunătății. De atunci, am întâlnit o mulțime de persoane diferite. Cei sfinți, neprihăniți, postind și bătând pocloane în biserici, dar gata să te lovească cu piciorul în spate, pentru că ai zăbovit la masa cu luminări. Păcătoșii care beau vodcă pe scări, cerșind pomeni la biserici, cimitire și pisând în pragurile lor. Ieri din nou am văzut un bărbat ce-și făcea nevoile în spatele sediului BM B. P. Hasdeu. Unii beau alcool dimineața și se pisează în curți, dar… leagă cu grijă mestecenii strâmbi cu cârpe moi ca să crească mai bine și dau ultima bucată de pâine unui câine fără stăpân. Oameni foarte deștepți care vorbesc prostii sau reproșează proștilor, unii atât de răi și dezgustători, încât cu greu te poți abține ca să nu închizi gura lor cu mâna și să le reamintești că otrava și înțelepciunea sunt ceva absolut incompatibile, altfel de ce ai renega omul care te-a salvat cândva, sau la ce mai ai nevoie de minte, dacă tot te scufunzi în starea unui animal iritat în goană după carieră sau funcții de doi bani, ei, gata pentru orice război în care trimit oameni nevinovați să moare pe câmpuri… pentru patria care n-are nevoie de tine.

„Sărbătorim” 33 de ani afgani, dar dacă oamenii ar fi avut atunci puterea să renege acel guvern care i-a trimis să ucidă murind în acel război, dacă mamele atunci toate protestau și-și apărau fii de nebunii ce-i guvernau… Dacă, dacă… Toți cei pentru care plângem pe morminte ar fi trăit acum crescând nepoții lor cu bucurie… Așa cred… Întotdeauna, mă dezgustă omul rău care vorbește frumos, se afișează frumos pe ecrane dându-se drept un intelectual înțelept citind de pe hârtie, și fanii orbi, favoriții lui, care-l urmează obsedat fără să între în esența unei probleme…

Oamenii nu foarte alfabetizați, cu minte îngustă, care nu au călătorit mai departe de satul lor uitat de guvern, dar strălucesc cu atâta bunătate și înțelepciune necondiționată încât voiești să îngenunchezi la picioarele lor, să-i cuprinzi de umeri, la haina ce miroase a cartofi decojiți și slănină cu usturoi; să vorbești și să împărtășești nevoile tale, să te căiești și să-i rogi până te alungă: Învățați-mă, învățați-mă cum să trăiesc mai departe…

Învățați-mă să rămân om în țara asta, în care naiba ce se întâmplă! Învățați să nu fim răi, să nu căutăm funcții și beneficii, să nu dăm oamenii la o parte pentru niște opțiuni si condiții în desfășurarea evenimentelor. Învățați-ne să iubim și să acceptăm adevărul. Nu să încercăm să corectăm, reparăm, să îmbunătățim, să completăm, doar să ne bucurăm de ceea ce avem!

Un dar al destinului – nu e numai un dar. Iată ce trebuie să înțelegem. Și, să mânuiești acest dar – trebuie corect. Darul ți-a fost dat cu un motiv. Pentru un lucru important. Pentru fericirea pe care vrei s-o creezi. Soarta ți-a dat darul – este o recompensă, cât și semințele fericirii, și… materiale de construcție. Darul poți să-l risipești, să-l cheltuiești, să-l arunci la gunoi. Și, mai poți fi o persoană importantă și fericită. De aceea, ni se dă darul de Cel de sus, este mulțumire în drum spre scopul tău de viață. Spre destinul tău. Pentru cineva Domnul e sus pe cer, pentru altcineva e Dumnezeul în suflet, Cel care nu ne va permite să coborâm mai jos de nivelul uman… Nu ne va permite să dăm cu piciorul într-un câine; să umilim bătrânii pe stradă, să-i alungam pe cei nevoiași cu pătrunjelul din piață; să jignești părinții; să trimiți tinerii să moară la război… Nu va permite să aduni banii pentru armament atunci când atâtea persoane bolnave de cancer așteaptă leacul lor vital… E Dumnezeul care nu bate cu bâta…

Să fim recunoscători pentru ceea ce avem! Doamne ajută, și mulțumim!

Svetlana Vizitiu, Impresii 2022

Inima simte și știe totul

Persoane inutile

Multe afaceri se fac pentru proprietate, nu și pentru dezvoltare de care moldovenii au mare nevoie în prezent… Pentru filantropi: Atunci când ajuți pe cineva – fă-o în liniște, fără mare tam-tam, și public. Ai ajutat, acum dă-o uitării. Altfel gestul tău nu mai are nicio valoare! Tragedia e că noi nu putem rezolva problemele noastre de stat; apelăm la vecini, care dau din umeri de uimire de prostia noastră umană… Ce să-i faci, așa suntem deprinși să așteptăm pomană fără a realiza ceva util acestei  mici țări… Noi, în continuare  putem doar să strigăm, să invinuim fără a înțelege cum stau lucrurile de fapt și niciodată nu ne punem în locul persoanei pe care o criticăm. Ne irosim timpul cu cei care nu ne iubesc, și viceversa…  Da, și este foarte ușor să dăm sfaturi, atunci când nu ne privește personal. Iar în cazul când președintele nostru a fost ales de poporul majoritar, „soarta” lui o decide un grup de persoane împotriva cărui acest mare popor nu poate face nimic, doar să comenteze pe rețele cât de prost este, și o fac după ce l-au votat chiar ei… Ne irosim jumătate de viață pentru regretele din trecut, pentru a spurca pe cineva, și nu facem nimic pentru a schimba lucrurile pentru viitor. În fiecare zi ne trezim cu ceea… că mai avem o șansă. Dar, unicul obstacol – suntem chiar Noi!

#Moldovene!  –Tu numai te-ai născut, nedorit de societate, ești agreat oricum, și lumea te tolerează, dar unde să te bagi, în viață – mii astfel de situații:

La grădiniță, toate bolile ai îndurat, ești încă mic pentru a fi util cuiva, la școală eminent, acasă ajutor, pentru a primi fărimituri din dragostea cuvenită… Iubit, crescut de părinți cu grijă și afecțiune, dar nu și de stat, acele persoane fără simț și noțiune…

Lecții la școală, cursuri, studii superioare, pentru ai face mândri pe părinți de tine, te-ai stăruit atât de mult, și ai pentru ce să fii de cineva respectat, dar s-a întâmplat să devii… surd, nu din născare, – eroare birocrată, în medicină se mai fac greșeli, malpraxisul va dăinui întotdeauna, ca oamenii proști ce nu se știu ca atare…

Ai realizat cum măștile se poartă atunci când vrei să fii util, nevoie mare să te stărui, să înveți să te poclonești și nu odată, în fața șefilor care nu recunosc succesul decât al lor, din nou te-ai dat seama cât de uzate sunt măștile lor…

Nici în familia ta nu poți avea drepturi, se bagă societatea și aici, impozitele și facturile comunale crescând pe măsura nevoilor corupte ale demnitarilor; te vor pune să achiți pentru aerul pe care îl respiri, te vor folosi prin votul tău cap-coadă atâta timp cât ești supraglomerat cu problemele tale… fără a te susține nici prin lege… Vei fi depășit de adversitate și adevărul apare prea târziu, suflat de vânt și de prietenii zburați pentru totdeauna în UE… Deputații se luptă între ei, au grijă să fie în vârf, le este indiferent ce simte omul simplu, nici nu vor crede că ești normal atunci când le arăți erorile sau îți exprimi doleanțele tale, e bine de menționat cum te blochează pe rețele de socializare ca și cum ar fi un joc la grădiniță de copii. Ce să mai vorbim de colegii lor mai inferiori?

Nu ai nimic acum, nici prieteni, nici colegi, care să te ajute, atunci când ești plin de nevoi și mai să nu respiri, și doar ai fost util cândva, când au avut nevoie de tine, nu ai ratat, ai împărțit ce ai putut și cu ei, – dar este de-ajuns să rămâi om pentru ei, ce aștepți altceva? Fii serios. Ești handicap, nu meriți să fii normal, nici chiar sub spaima fricii de dumnezeu, credința undeva la ei – la fundul mării…

Să-ți fie recunoscutor nu este nimeni obligat, în lumea aceasta fiecare-i pentru sine, te-a ajuns ori nu, în cele din urmă? Ești prost ori te prefaci? Te-ai confruntat cum ai putut, pe nimeni nu obijduind, mereu întrând în cârca lor, – ai nimerit-o? Sigur că nu… Tu ești într-adevăr prea simplu! Nici să vorbești nu poți, deci nici să simți ca-atare… Ești un nimeni.

Târziu ai înțeles, iubirea e o infecție, tu oferi tot ce poți din sufletul tău, de ce ești în stare, și mai departe – deja ești de prisos, a cincia roată la căruță, – mereu vei de înlocuit, și la serviciu, și în dragoste eternă…

Dai ce poți, și crezi că mai poți da, dar uiți că timpul zboară și… îmbătrânești, atunci când vine schimbul generațiilor care te vor coborî din meritul tău, de orice poți tu oferi în schimb, dar nici experiența, nici profesionalismul nu mai sunt utile…

Și doar simți din nou că mai ai de oferit, prin firea ta în mod normal, ai energie, minte plină cu idei, proiecte în prag de realizare, te lupți să fii convingător, dar ești nevoit să lași brațele jos, – nu trebuie la nimeni… Legea bumerangului predomină totuși. Ai trecut prin asta, și indiscutabil, știi că funcționează… Cel mai important e că nu aștepți bumerangul, Tu ești Om printre oameni, și „ne iartă, Doamne, greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri…”. Domnul exista!

Persoane inutile… Auzi, cum sunt dați afară cei nevoiași din propriile lor case pentru că un funcționar cu bani și case pretinde la același loc sau lot… TV-ul e plin cu știri și mesaje pe care le auzi parcă, dar nimeni nu știe ce urmează, nimic nu funcționează… În casă o bătrânică, bolnavă, cana pustie, un ceai cu leacuri n-are cine-i oferi, poate s-ar găsi cineva pentru bani dacă ar fi angajat… Va pleca ea în tăcere, în neființă, amintindu-și câtă lume a ajutat personal, cu grijă și necondiționat, și cât de puțin a luat de la viață pentru sine, și – nici un vinovat,.. așa e soarta. Ca la moldoveni…

• Ce lume ambrozivă. Ambrozie de care n-ai scăpare… Ferește-te de Covid, nu ne molipsi, poartă mască, nu e glumă atunci când susții că nu există și… singuri mori de coronavirus…
• 15 februarie — Întâmpinarea Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
  Doamne- miluiește-ne!

Svetlana Vizitiu Impresii ❤

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_Viata_carti_blog, #Republica_Moldova, #Societate, #Atitudine

Lumea de dincolo, lupta cu mentalul

Atunci când sufletul părăsește corpul, nu trebuie să panicăm. La început, nu realizezi starea și simți frigul. Este o rămășiță de simțire la ieșirea din corp, deoarece după moarte el se răcește. Cu timpul acest sentiment trece. Nu e nevoie să încerci imediat să te deplasezi undeva, pentru că acolo deja acționează cu alte legi, și cu picioarele să mergi nu vei reuși, iar la oricare încercări vei fi aruncat în toate părțile. La început e bine, pur și simplu, să te calmezi. Pentru un timp va rămâne o legătură emoțională cu trupul și cu oamenii apropiați. Cel mai dificil este ceea ce poți simți în etapa de trecere: vei auzi totul, vei vedea, dar nimic și nimănui nu vei putea vorbi. Revenind la tranziția în spațiu, aici va fi nevoie de o oarecare concentrare pentru a te deplasa undeva, – trebuie să definești clar locul gândului tău, și imediat te vei afla anume acolo. Nu aștepta precum ceilalți își imaginează o lumină în tunel, ea poate să nu fie! Mai departe, în acest proces, vei învăța singur să te orientezi în spațiu, și ceea ce se întâmplă cu tine. Aceasta e starea unei persoane atunci când trece în comă și nu mai revine la viață. Moarte ca atare, nu există.

                                 Autor S.Vizitiu

Lumina din tunel este pur și simplu o reprezentare a acelei noi imagini, schimbate. Ca să înțelegi, încearcă un tablou, ca și cum mergi noaptea cu mașina pe o soșea, și în părți vezi doar zidul pădurii.

Sinele nu moare. Dar e grav atunci când în timpul vieții pământești, omul trăiește doar pentru sine acumulând negative. Pentru a continua să trăiești mai departe va trebui să te izbăvești de ele, și acest lucru este chinuitor și dureros. Să te reții pe acest traseu de curățare poți pentru o perioadă de timp foarte lungă…

Nu sunt sectă, fanată, sunt om cu credință în Dumnezeu. Ca și fiecare om pot greși și să greșesc repetat. Cu experiență pot veni și persoanele dificile – prin formularea gândului său. Și celor înțelepți e mai greu să dovedească adevărul din acest motiv, pentru că și unii proști se confruntă mult din simplă lor prostie. Experiența morții o cunosc cei reveniți după comă la viață. Tunelul l-am văzut și eu, și dacă îl vezi, cu siguranță… vei reveni la viață. Pentru a ajunge la lumină, trebuie să depui efort și să lucrezi mult asupra sinelui, dar spre regret acest lucru nu este dat fiecărui om să realizeze. Știu, că Dumnezeu există și sufletul există, și că va trebui să dai socoteala pentru viața trăită pe pământ. Desigur, multe lucruri ni se par străine și nici nu ne putem imagina acestea, noi credem doar ceea ce vedem pe pământ. Dacă ne este ascuns, înseamnă că nu ne este dat să știm, de aceea, doamnelor și domnilor, trăim pe pământ, cât trăim, dar astfel, ca să nu ne fie rușine să apărem în fața Domnului. Cu timpul înveți să te căiești pentru greșelile tale, și conștiință avem și compasiune, și ajungi să realizezi că nu este atât de greu să ceri prima iertare chiar dacă ai avut dreptate.

În vremea noastră este foarte greu să ai posibilitatea să nu poți săvârși păcate, dar să te străduiești pentru un bine e mai simplu, atunci și Domnul te ajută! Sufletele noastre acumulează informații pentru toată viața și Dumnezeu le citește pe un stick, numărând o nouă cale pentru noi. Cred, dar ce este într-adevăr, doar Dumnezeu știe!  Trecerea într-o altă lume a omului trebuie ajutată prin citirea unei rugăciuni…

Încă nimeni nu s-a întors în pântecele mamei după naștere, și cu toate acestea viața continuă, dar într-o altă formă. Astfel și după moarte noi ne pierdem corpul material, iar sufletul continuă să trăiască într-o lume spirituală. Așa cred. Pe măsură și – veți avea. Trăiți, domnilor și doamnelor, să vă bucurați în fiecare clipă… Multe povești se spun, dar adevărul poate fi foarte departe. Doar Dumnezeu este foarte aproape, țineți minte acest lucru! EL există, nu uitați!

Apropos, autoizolarea este un dezastru pentru persoanele în etate. Prin închiderea lor în casă și salvându-i de noul coronavirus, le limităm mobilitatea și accelerăm decrepitudinea. Au nevoie de ajutor, și statul nu se gândește deloc la ei… Lipsesc medicamente, covid-teste rapide și gratuite, medicina în general e afectată și nu reglementează procesele de sănătate publică… Guvernul se limitează la legi contra fumatului și de lichidare a limbii ruse, uitând că există multe alte lucruri importante, vitale, în acest timp de grele cumpene… Doamne ajută!

Svetlana Vizitiu,  #Impresii_din_viata_si_carti

Istorii interesante la subiect>

A venit Tata!

Fostul soț

Ai grijă ce-ţi doreşti

Sursa foto 2 din google

Planuri după pandemie

Atunci când totul se va termina, voi ieși și voi pleca… De fapt, am multe speranțe, planuri, idei. Voi îmbrăca o bluziță cremă cu panglici, voi ieși din casă, voi întra în Pegas și mă voi așeza la o măsuță lângă geam. Voi deschide lăptopul. Voi comanda o cafeluță spumoasă cu frișcă. Eclair, probabil, și o salată cu crevete. Voi închide lăptopul. Îmi voi bea cafeaua încet, și voi privi îndelung prin geam.

După geam, ca întotdeauna, vor păși oamenii. Mai mulți coboară din mașini, pentru a se aproviziona cu alimente din marketul de alături. Iar la ușa de întrare în holl, stă o bătrânică cu pălărie și un buchețel de flori, pe care speră cineva să-l cumpere. Ea mereu stă acolo, de câte ori trec, ea este cu diferite pălării pe cap, și cu floricele miniatiure în mâni. Pur și simplu stă, micuță cum este, zbârcită și plăcută la chip. Ca un manechin cuminte. Uneori oamenii șe milostivesc și-i întind bani, fără să ia buchețelul. Totuși avem moldoveni cu suflet, plini de compasiune…

Dar, eu șed la măsuță, și cuprind prin imagini mai multe persoane care trec pe aici. Sunt foarte diferite, precum și eu în varia stări de spirit… Ele vor fi frumos îmbrăcate în multiple lucruri vestimentare, numaidecât va fi și bătrânica în fața lor, cu pălărie și floricele de câmp… Va întra un gentleman, cu un mic reticul și ochelari. Va urca în restaurant, va privi cu aere de imperator în jur și va semnala chelnerului: „Sunt aici, am nevoie de o masă pentru două persoane”. Zece minute mai târziu va apărea o domniță într-un sacou de tweed cu coatele de piele de căprioară și se va așeza alături de „imperator”. Îi va spune:„Ah, ești un adevărat cavaler astăzi!” Vor râde împreună și vor comanda prânzul.

Eu voi sta mult timp, și voi studia ca de obicei oamenii, cerul, norii, culorile și numerele mașinuțelor, desigur și bătrinica care va pleca obosită… Până, și eu voi înțelege că e timpul.

• Dar Tu?                                                                         

Când se va termina totul, ce vei fi?

Pentru a fi în minți sănătoase, trebuie să-ți planifici viața.

Marea, soarele, granițele deschise – acum toate acestea arată ca niște vise îndrăznețe! Fie ca cât mai curând să se realizeze, să se transforme din vise în planuri, și ca nimic să nu ne amenințe viața! Dar acum #stămAcasă până trece pandemia nenorocită cu covid19! Să fim cuminți, cum ne spune premierul, și are dreptate. Să ne inspirăm pentru ca mâine să fim fericiți, să realizăm că am trecut de grele cumpene, în fine…

Numaidecât trebuie să te asiguri măcar cu o zi dintre altele pentru sine. Să te ridici din pat oricând dorești. Să-ți bei ceaiul din mentă sau o cafea aromată. Să te plimbi încet. Să te rătăcești printre străzile preferate ale Chișinăului, acum doar în imaginație. Sau poate să petreci întreagă zi în pijamaua de flanelică, răsfoind paginile din cartea iubită ca Pe aripile vântului sau Mândrie și prejudecată… Să te bucuri de noua modă: în loc de rochie o pernă. Să te ocupi, în cele din urmă, cu ceea la ce visai demult. Ia un aparat de filmare, sau mai bine pensule și vopsele pe pânză. Să coci o plăcintă de sinestătător. Să înveți japoneza, sau primele buchii din franceză. Pur și simplu, să-ți trăiești o zi cu acea viață la care visezi. Să fii tu însuți. Pur și si simplu, să fii fericită.

De ce să apuc mâine ziua de ieri? Amprente confuze care să ne amărască? Trăiesc Azi pentru Mâine, și vouă vă recomand!

Duminica voi spune tuturor „Hristos a Înviat”. Și de fapt, El ne demonstrează că Adevărat a Înviat – în fiece zi! Sănătate și Pace în suflet! 

❤ Svetlana Vizitiu

https://svetavizitiu.blogspot.com/2020/04/planuri-dupa-pandemie.html

Emilia Plugaru:”Priveam cu orele cum crește iarba”

‘’Picură-ncet, e drumul pustiu…
Pe străzi rătăcesc, în neștire,
Și floarea de tei îmi șopteste discret,
Că-n jur e atâta iubire…’’ (Emilia Plugaru)

    Are amintiri frumoase, și altele – mai puțin plăcute. De tot felul. ”La distanță de ani, oricum, copilăria rămâne pentru fiecare din noi, cel putin așa ar trebui să fie, anotimpul purității, a cunoașterii, a luminii, a culorii, a frumosului.” Părinții ei erau oameni simpli. Tata avea șapte clase la români: pe timpuri acest lucru se considera important. Nu a mers să studieze mai departe. S-au schimbat vremurile. A fost război, foamete, deportări, destine frânte… Dar, fiica Emilia întotdeauna l-a văzut cu o carte în mână. Cartea era pasiunea lui. Să citească, și să aducă în casă mereu impresii noi. Chiar și radioul cela, o cutie mare cu multe butoane: Emilia ține minte cum tatăl l-a adus spre bucuria tuturor din casă. Asculta știrile, și tot răsucea butoanele alea ca să dea de Vocea Americii. Voia să cunoască mai multe opinii, despre ceea ce se întâmplă pe lume… Astfel, mergea el în pas cu progresul, sau – așa credea tata. A fost printre primii din sat care a procurat televizorul: un lucru nemaipomenit pentru vremea ceea. Iar mama ei… Mama nu avea niciodată timp pentru citit: era mereu ocupată cu munca. Bine, radio mai asculta, la fel muncind privea și televizorul. Muncea și muncea. Și era o femeie nativ cultă, înțeleaptă. Cu iernile gătea zestre pentru fiicele ei, și erau cinci fete în casă! Ridica stativele și tot țesea covoare, așternuturi, broderii pe care apoi le așeza frumușel în casa cea mare. Le făcea atât de frumoase că bucurau ochii. Doar că tata era mai cu teorie la cap:”Lasă, tu, Mărioară, țesutul ăsta, fetele noastre altfel de zestre vor avea. Acum studiile sunt zestrea lor”. Așa și a fost, spune Emilia Plugaru:”Toate am făcut studii, însă a venit timpul când studiile nu mai sunt cine știe ce zestre”… Speră că într-o zi va scrie istoria buneilor de pe tată. Oameni putenici, gospodari, harnici, deștepți ca și alții moldoveni, basarabeni, pe care puterea sovietică ia frânt fizic, nu și moral. Dragostea lor de țară, de neam, a rămas intactă…

”Nu există o dragoste mai mare, mai puternică, mai durabilă, mai necondiționată și mai de neclintit decât dragostea unei mame față de copiii cărora le-a dat viață. Nimeni nu te roagă să-i aduci pe lume, nu-ți întrebi copilul dacă vrea să vină, e doar hotărârea ta. Și dacă i-ai făcut acest cadou, l-ai adus într-o lume în care este loc și pentru mult rău, nu doar pentru bine, atunci tu, ca mamă, ești datoare să-l iubești și să-l îngrijești. Dar, nu datoria stă la temelia dragostei. Natura omului e astfel construită încât omul poate purta multă ură în el, dar nu poate să nu-și iubească propriul copil.” (Emilia Plugaru despre Dragoste)

    De mică privea cum crește iarba în primăvară și credea că vede tot procesul înverzirii. Era o fire modestă și visătoare, foarte visătoare, se inspira din orice și se făcea că poveștile magice se realizau în modul pozitiv, fie și în căpșorul ei. În gând, acțiunile din basme puteau fi doar cu personajele care fac numai bine. Iar despre iarba care creștea real, – povestea ei:”Mi se părea că o văd cum creste. Când ieșeau bujorii din tărână, sulițile alea roze, chiar le vedeam cum se înalță. Stăteam cu orele să privesc.”

Prima pasiune? Culorile și desenul:”O fascinație, mi se părea ceva magic. Să iei creionul, să asterni pe hârtie o imagine, reală, sau născocită, – le desenam, coloram incontinuu, și credeam că deveni pictor. Nu a fost să fie…”

   Un copil singuratic, căre-i place singurătatea. O copilă timidă care a rămas pentru totdeauna la fel de timidă. Niciodată nu a putut să se apere de răutăți, obide, pur și simplu, nu poate, – așa și nu a învățat să răspundă cu aceeași monedă! Oriunde o întâlnea, răutatea o bloca în sine. Apoi plângea și se calma doar în tihnă și cu… scrisul. Calmă, ea adoră liniștea în continuare, probabil ca să poată crea în gândul ei povești colorate frumos… Pentru liniștea sufletului, sau pentru crezul ei că miracolele trec în fapte. Mergea la joacă ca toți copiii, apoi dezlega buchiile și nu se mai rupea de la cărți:”Primile povești citite cu căpcăuni care mâncau copiii, m-au îngrozit încât mi se pare că mama m-a dus să mă descânte la cineva în mahală. Apoi mi-a trecut spaima. Cineva mi-a zis că povestea e doar poveste, nu e realitate, deci nu are de ce să-mi fie frică. Am început și eu să născocesc povești.” Își imagina că în podul casei există un rai cu păpuși – una mai frumoasă ca alta, care zburau, dansau și cântau… Emilia le povestea și copiilor din mahala despre isprăvile păpușilor ei, și acei o credeau și vroiau să urce în podul ăla magic să le vadă, după ce ea le spunea că păpușile sunt invizibile și doar ea le poate vedea…

”Există oameni care nu-și pot exprima gândurile, emoțiile în fraze, cuvinte, în schimb în fața unei foi albe își aștern cu ușurință emoțiile, trăirile, gândurile. Eu sunt unul din acești oameni. Scrisul pentru mine e un refugiu, dacă vreți, o salvare. Toți avem, am avut necazuri în viață. Fiecare le depășește cum poate. Eu nu am putut să le depășesc real și atunci a venit salvarea, m-am apucat de scris. Ca să uit. Ca să pot merge mai departe. Scrisul m-a salvat nu o singură dată. Nu scriam, nu compuneam pentru bani, slavă, nici vorbă, o făceam în momente de refugiu, băgam, ca struțul, capul în nisip, adică îmi ocupam gândurile cu ceva ce îmi părea mult mai frumos decât viața pe care o trăiam.” – recunoaște astăzi scriitoarea Emilia Plugaru.

Despre Regrete… Tineretea se duce și intelepciunea vine cu anii. Dacă nu ar fi asa, am alerga în căutarea tinereței, împiedicându-ne în toiag… Regretă că a sărit peste tinerețe, nu știe cum s-a întâmplat, dar a ratat-o. A zăbovit prea mult, posibil, în copilărie. Când s-a trezit, tinerețea trecuse pe alături. ”Regreți, nu regreți, nimic nu întorci. De aceea lași viața să curgă cum vrea ea.”
Despre Limbă. ”Ar fi fost imposibil ca atatia ani traiți de noi alături de rusi, fiind impuși să vorbim rusește, citindu-i și cunoscându-i pe autori, scriitorii ruși, cunoscând cultura rusă, una care nu e chiar de ignorat, toate acestea să nu fi lăsat o amprentă. Nici nu ar trebui să ni se ceară să devenim vorbitori de română perfectă peste noapte, am făcut deja salturi enorme. Cu timpul toate se vor rezolva. Timpul ne-a îndepartat, timpul ne va apropia!”

Când a fost în Franța în acest an, Emilia se ducea să ia o gură de aer și sa vadă cum se despletește primăvara, într-un scuar mic, foarte frumos si bine îngrijit. In acel scuar, unde erau amenajate terenuri de joacă pentru copii, în fiecare zi, însoțiți de educători, venea un grup de copii de vreo trei-patru ani. Copiii ca copiii… Doar că vorbeau în altă limbă, în rest, ca și ai nostri, poate doar mai puțin fițos îmbrăcați… Au surprins-o la un moment dat, atunci când brusc acești puradei francezi, care se jucau cu lopățele de zor în nisip, au început să cânte cât îi tinea gurita: ”Vive la Liberte! Vive la Liberte!” S-a bucurat atunci și a realizat de ce în Franta nu se v-a întampla ceea ce se întâmpla la noi… De fapt, Parisul e un punct pe hartă construit de oameni, pentru oameni. In fiecare pietricică infiptă în zidurile Parisului e înscris cuvântul…Iubire!

Despre Eroi. ‘’Există oameni care se nasc să fie eroi. Ei nu știu despre acest lucru. În momentele de mare primejdie pentru alții, se aruncă în foc, în apă, oriunde. În rest, acești oameni, au metehne, neajunsuri, nu sunt chiar cele mai bune si cele mai pozitive persoane, adevărul e că se nasc ca Să fie eroi…’’

”Eh, satule, cu nuci bătrâni…’’/De câte ori mi-aduc aminte/De tine, satule, să știi,/Atat de viu imi esti in minte,/Dar azi ai străzile pustii…/Îți vad casutele lăsate/În voia sorții, au plecat/Copiii tăi, sunt toți departe,/Ce mult s-au mai înstrăinat…/Hai, cheamă-ți fiii înapoi,/Măcar pe-o zi, măcar pe-un ceas,/Să te privească dărâmat/Și-apoi să-ți zică bun rămas…/Să vină prin mașini luxoase/Și cei ce nu-s plecați prin lume…/Voi, nucilor, străjeri cuminti,/Ce țineți minte orice nume/Și orice pas trecut pe-alături,/Să vă-ndreptați în fața lor,/Să fremătaţi uşor si tainic,/Poate treziţi în ei un dor./Un dor de mamă și de tată,/Un dor nebun de nuci bătrâni/Și plâng cum plângeți voi acum,/Și vin în sat ca buni stăpâni…/Și va fi iarăși primăvară/Cu sărbători, cu hore, cânt…/Eh, satul meu dintre coline,/Tu astazi nu mai ai cuvânt…/De câte ori mi-aduc aminte/De tine, satule, să știi,/Te vreau din nou cu datini sfinte/Și larmă multă de copii…/(29.07. 2016 versuri Emilia Plugaru)

Emilia Plugaru nu dă sfaturi la nimeni, mai ales atunci când nu i se cer. Poate să se dea cu părerea, atât, nu ține cu dinadinsul să se țină cont de opinia ei, dar unul ar oferi:”Fiecare om, de fapt, își trăiește  viața de unul singur, chiar dacă e înconjurat de lume. – Fiți cinstiți! În primul rând cu voi înșivă. Cu cei apropiați! Și cu toți ceilalți! Câte lucruri spre bine s-ar schimba, eh… Și încă ceva. Respectați-vă familia. Voi ați ales-o, voi ați creat-o. Familia e ultimul refugiu…”

”Fiecare zi ne oferă ceva special. Și Azi e anume o asemenea zi… Nu avem pentru ce ne bucura. Nu avem pentru ce face paradă și artificii. E de ajuns să ne deschidem sufletul… Să aruncăm de acolo ura. Să ne gândim că suntem niște trecători obișnuiți prin viață și că nu ar trebui să o trăim în suferință…’’

Medicina la moldoveni. Emilia Plugaru e convinsă că stresul care vine din durere fizică este cauza lipsei de încredere pentru medicina autohtonă. Există și medici buni, dar niciodată nu ai siguranța că ei te vor ajuta atunci când nimerești pe mâna lor. În special, au de suferit persoanele în etate, care mai au și o pensie mizeră, și dacă medicina parlamentarilor nu e cea a poporului, iar ei nu au niciun interes pentru a prețui medicii prin salarii decente, atunci… cât valorează sănătatea noastră?

Despre călătorii. Emilia Plugaru a reușit să călătorească și atunci când din Uniune era foarte greu să treci hotarele. A vizitat Bulgaria și Germania (republicile sovietice nu întră în cont), și a fost surprinsă nu doar de frumusețea Germaniei. Cultura, punctualitatea, orașele curate și îngrijite. Nemții nu umblă fără treabă pe străzi, ei sunt mereu la muncă. Cu serile se adună în baruri, pleacă la teatru, se distrează în curțile caselor lor, care sunt desigur închise și nu întră oricine… Și copii mai frumoși ca la ei n-a văzut. Se vede că sunt crescuți în dragoste. Spune că dacă așa era în perioada sovietică acum trebuie să fie și mai organizați, sau la fel de bine. Recent a fost în Franța, la fiicele sale. Că are patru copii cu care se mândrește! Are acolo în Franța o nepoțică după care mereu o apucă dorul. Franța pare să fie o țară mereu calmă, cu orașe minunate. Tot ce au obținut francezii, au făcut-o prin muncă, verticalitate, omenie și dragoste față de neamul lor. În special, prin respectarea Legii!

Despre Etate. Emilia ne asigură că bătrânețe nu există, noi nu îmbătrânim niciodată. Pentru că copilul, tânărul, omul ajuns la maturitate este încărcerat într-un corp rămolit din care nu mai poate ieși. Acel tânăr atunci când vede un bătrân și înțelege acest lucru, este un om înțelept. Ceilalți vor ajunge să înțleagă doar când vor fi și ei în pielea unui corp rămolit. Poate doar atunci ajung și ei să devină… înțelepți.

Despre pasiuni. Mai are o mare pasiune pentru lucrurile efectuate din ceramică. Adoră să modeleze diferite figuri, să frământe lutul, să-i dea o formă, poate și suflet. Astfel, ies suvenire minunate, cu varia chipuri de oameni: băbuțe sau moșneguți etc. Nu este atât de ușor, dar lucrul îi aduce liniște sufletească.

A bocit o săptămîna atunci când a absolvit școala medie, și nu putea să decidă în ce direcție să meargă mai departe. Tata care nu avea timp de discuți, ia tăiat-o scurt:”La Vasile a lui Cazâl în brigadă!” Prășitul la fel e muncă, și e nevoie mereu de muncitori, dar Emilia imediat a realizat că pe ea, o ființă fizic firavă, prășitul n-o surâde deloc. A depus actele la Institutul Politehnic din Chișinău, facultatea Arhitectură, pentru că la cea dorită de ea, la Jurnalistică, nu avea nimic din publicații, nici măcar un debut în ziare. Și peste cinci ani, Emilia Plugaru lucra ca architect. La muncă pleca ca la sărbătoare și nu știa cu ce să-și umple zilele de week-end într-atât era de acaparată de serviciul ei la Institutul de proiectare, cu o echipă de nota zece și cu care se simțea într-o adevărată familie. Dar iată că au apărut copiii proprii, plus probleme de sănătate și a fost nevoită să facă o alegere. Bineînțeles că a ales să stea cu copiii ei. Cei patru copii acum sunt mari și o susțin pe mama în tot ce face ea: fiul, Radu Plugaru, a creeat un site de povești și a plasat toate operele mamei, și site-ul se bucură de succes în continuare. Grație fiicei sale, Rodica Plugaru, în această vară a ieșit de sub tipar o nouă carte frumoasă pentru copii ”Anotimpuri colorate”. A pus umărul, a muncit mult, și Emilia le este foarte recunoscătoare copiilor ei… Pentru cei care vor sa procure cartea ‘’Anotimpuri Colorate’’, o gasiti in librarii, Librarius în Chișinău și prin țară, Libraria din centru Cartier si librariile Litera! Emilia Plugaru vă așteaptă sa veniți și cu parerile voastre despre carte!
În fine, scriitoarea Emilia Plugaru face o remarcă; că unele persoane se cred stăpâni peste tot și nu gândesc că Dumnezeu e mare, e în jurul nostru, – în iarbă, flori, apă, vânt… Și dacă totul dispare, nu va exista nici omul. Omul e iarbă, floare, apă, vânt… Deci, cine e stăpânul?

Oamenii care vă iubesc, vă sunt alături chiar și la depărtare! Totul va fi bine, va trece! Nu uitați că cineva are nevoie de dumneavoastră!

❤ SV

Alte surse despre Emilia Plugaru in blog:

Emilia Plugaru la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”

”Povestea lui Timur” de Emilia Plugaru

Tăcerea – mai tare ca strigătul

Plângi atunci când te desparți de un om. Dar cine știe, poate rămânând cu el, ai fi vărsat mult mai multe lacrimi…
Crezi în această clipă că e doar o altă zi a Vieții tale. Dar nu e o altă zi: este anume acea unică zi care ți se oferă astăzi. Îți este dată. Este un dar. Unicul cadou pe care îl ai chiar în acest moment. Și unicul răspuns corect ar fi – să simți recunoștință. Cele mai bune momente din viață sunt greșeli. Și o singură formulă ne conduce viața – adaptarea. Și dacă nu e, rămâi cu durerea ta, în tihnă, și… zâmbind în fața oamenilor. E mare durerea atunci când copilul tău e bolnav și nu ai ajutor de la nimeni. 

Fiecare părinte visează să-și ridice copiii cu succes și depune mult efort pentru a-i ajuta să-și dezvolte abilitățile. Doar că succesul vine adesea contrar circumstanțelor. Spun oamenii că toate problemele adulților parvin… din copilărie. Eu cred că cu toate acestea, nu se știe dacă succesul ar fi fost obținut, dacă unele celebrități nu ar fi întâmpinat dificultăți și greutăți în anii de copilărie sau tinerețe. Succesul și celebritatea au apărut la Beethoven atunci când el avea circa 25 de ani. Câțiva ani mai târziu, la el a survenit o hipoacuzie progresivă, dar, ca urmare muzicianul a reușit să creeze cele mai renumite opere. Beethoven spunea că ”pentru o persoană cu talente și dragoste de muncă nu există bariere”. Viața el și-a trait-o în singurătate.

Și celebrul actor, comicul Charlie Chaplin a avut un trai destul de greu încă din copilărie: un exemplu, când sărmana lui mamă împrumuta papucii săi pentru fiecare dintre cei trei frați la rând atunci când venea rândul să meargă după ajutor social… Chaplin spunea:” Viața este o tragedie când o privești într-un plan mărit, și – e comedie atunci când o privești de la distanță.”

Atunci când cineva în vârstă vrea să-ți spună ceva, – măcar ascultă! Viața m-a învățat să fiu responsabilă pentru acțiunile mele, să mă pot apăra singură, și pe parcursul anilor, aceste necesități s-au transformat în nevoia de a crea o cetate proprie, de a fi independentă, de neatins. Dar, toate acestea au apărut prea târziu, abia la maturitate. De aceea, aș dori să-i conving pe cei mai tineri să-și asculte părinții, pe cei mai în vârstă, care le doresc tot binele… Mergeți cu Credință înainte! Dar, nu-L atingeti pe Dumnezeu în internet: mergeți la biserică, în lume reală, acolo – e credința! Nu accesați ”Like” sau ”Îmi place”, cei – care-și iubesc mama sau tata: telefonati-vă și vizitați-vă parinții!

Și cei bătrâni au nevoie de atenție, afecțiune și respect. Tinerii uită că și ei vor deveni bătrâni. Corect se spune că la bătrânețe fiecare își merită fața pe care o are… Etatea este complet diferită la fiecare persoană în parte și accentuează și mai mult trăsăturile de caracter pe care le-a manifestat în timpul vieții. Unii au chip angelic și sunt de o bunătate și înțelepciune de nu te mai saturi să fii în preajma lor. Alții sunt de o răutate și un egoism feroce, veșnic nemulțumiți și urâți ca niște monștrii cu chip uman așa cum le este caracterul și comportamentul. Cel mai teribil este omul ipocrit care folosind oamenii în scopurille sale, își leapădă ”blana” după ce în modul său i-a ”exploatat”: așa persoane întâlnești zi de zi, ei pot fi printre ”prietenii” tăi. Ești om bun dacă îi recunoști și totuși nu vrei să crezi.., și aceste persoane în continuare au acces la ușa ta… Ignoranța e strașnică atunci când realizezi că nu o meriți… Mai ales, atunci când cunoști adevărul și chiar dorești să schimbi mentalul și condițiile insuportabile, de exemplu, la serviciu, acest stat micuț în lumea ta mare…

Se spune că înțelepciunea vine cu anii, la unii, că la alții pleacă și ultima fărâmă de rațiune. Acest proces observ, în mod special, la cei care și-au făcut carieră sau au reușit într-o funcție de conducere. Sunt cei pentru care succesul și banii contează în primul rând. Ei nu știu, nu înțeleg durerea pentru care lupți să găsești un tratament. Ei sunt convinși că creează trusturi cu un număr special de oameni nu pentru sine ci pentru cultură sau binefaceri. Sub pretextul acțiunilor de caritate, artei, culturii, unii dezvoltă practici ilegale… Ei spun că vor să schimbe și să ajute Statul, dar nu înțeleg pe deplin sensul acestui cuvânt.

Atunci când declanșezi un război, – lupta este doar a autorităților, nu și pentru că acest lucru îl doresc moldovenii sau diaspora… Suntem o țară cu mii de biserici și cu cei mai săraci oameni, despre care Pace poate fi vorba, atunci când nici guvernarea nu o mențne? Majoritatea sunt bolnavi sau îmbolnăviți de sistemul medical sau cel educational, iar atunci când te lupți pentru drepturile tale, – ți se răspunde despre exodul acestui sistem. Că trebuie cumva să oprim migrația. Chiar se merită să plângi în urma celor care fug de neamul care i-a născut? Care nu știu ce este Paștele Domului sau ce este Patria? Dacă credeți că statul vă înșeală în mod constant, nu vă îndoiți – asta nu doar vi se păre! Și totuși, majoritatea oamenilor oricum dorește o guvernare transparentă în viața lor. „Statul” la noi este un grup de oameni care și-au proclamat propriile interese ca fiind publice.

Liniștea – e mai puternică decât emoția, tăcerea – mai tare decât strigătul, indiferența – mai teribilă decât războiul.

Este o Rugă, un strigăt de ajutor!

Hristos a Inviat! ❤ 

Natalia Petrea – primariţa de la Costeşti la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi

   O descriere fantastică pentru un suflet fascinant! Culoarea ei este unică precum şi Personalitatea sa. Florile recunoştinţei, ale admiraţiei şi înaltei consideraţii sunt astăzi doar pentru Ea, cea care poartă povara înţelepciunii, întruchipată cu cele mai nobile valori – dăruire, adevărul, perseverenţă, curajul şi răbdarea. Veselă şi dinamică precum o cunosc oamenii… Puternică şi plină de viaţă, are o voinţă extraordinară, pe care toţi o admiră! A fost profesoară, directoare la liceu, concilier… Este prima femeie primar în unul din cele mai mari sate din Republica Moldova – Costești (Ialoveni). În continuare, prin faptele şi cuvintele sale le cultivă oamenilor dragostea faţă de plaiul natal, de valorile naţionale, şi educând copiii să fie cetăţeni adevăraţi şi… să se întoarcă Acasă oriunde n-ar pleca ei… Merită toată recunoştinţa din partea sătenilor şi a tuturor moldovenilor. Povestea Nataliei PETREA este una grozavă! E clar că n-a fost niciodată plictisitoare. A trecut prin provocări, are colegi şi prieteni minunaţi cu care se mândreşte, a pierdut unele lucruri, dar a câştigat şi mai multe, şi… nu s-a dat bătută niciodată. Este o ‘’răsfăţată’’ a destinului cu multe surprize şi noroc, da, chiar aşa este! Ascultaţi ce spune primăriţa şi cei care au venit să ne împărtăşească cu impresiile lor la Clubul ”Impresii din viata si carti” la şedinţa de astăzi despre protagonista nr.91 a Clubului ”Impresii din viata si carti”… Fiecare participant, prieten sau membru al familiei aduce contribuţia sa personală cu opiniile proprii la club, şi este clar că evenimentul de azi a avut un farmec special cu un aer relaxat şi înţelept care ne-a luminat şi făcut ziua mai frumoasă, în special, ne-a surpins grupul folcloric ”Haiducii” cu trâmbiţe şi sunete naţionale atât de dragi sufletului nostru… Se merită să-i ascultaţi povestea în filmele şi albumul cu Titlu de mai jos. Mulţumiri special şi pentru moderatoarea şedinţei – neobosită şi fermecătoare Galina Codreanu, jurnalistă (TV Moldova1)! Vedeţi albumul accesând Titlu: Natalia Petrea – primarita de la Costesti şi urmăriţi în continuare filmele de la eveniment:

Despre fiecare participant la eveniment sau despre cei apropiaţi spiritului ei primăriţa Natalia Petrea a găsit un cuvânt bun şi de laudă, ascultaţi şi voi ce spune ea despre meritele fiecărui – cu drag şi cu inimă!!

Anton Petrea soţul (‘’omul care ţine casa,cît eu ţin drumul’’) , fiul Mihai Petrea ‘’mostenitorul nostru neinsurat incă’’, fiica Rodica şi ginerele Grigore, cu nepoţica de 2 anişori (stabiliţi la Londra), mătuşa Ioana sora mamei decedate (‘’De cind mama nu mai este,o inlocuieste,unul din rarii oameni careare grija de mine intrebindu-ma simplu:cum te simti,mai ai borş acru,să-ţi mai fac niste sarmale… ‘’), nănaşii Ana şi Tudor Petrea – ‘’parintii nostri spirituali’’, finii Valentina şi Grigore Midoni – ‘’prietenii noştri’’, ‘’diriginta mea,omul care mi-a croit drumul in viaţă’’ – Parascovia Carp; Bivol Margareta, ‘’colega mea de clasa, cu care am concurat la invaţatura pina am absolvit amindoua scoala medie de cultura generala nr.2 Costesti cu medalie de aur’’; Borta Svetlana, director Liceu, ‘’scoala pe care am absolvit-o si unde am fost profesoara de română în perioada 1990-2006 şi director in 2011-2015,care duce estafeta directoriei azi’’; Miron Natalia, profesoara de română, ‘’urmaşul vocaţiei mele’’; Sîrghi-Gavriliţă Rodica,colega şi prietena mea de facultate, ‘’în cinstea ei mi-am numit fiica cu acelaşi prenume’’, Azi-profesoară de română, Călăraşi; Cotovan Maria, colega si prietena de facultate, cea ‘’cu care am imparţit toate secretele tinereţii’’, Azi-director,gimnaziul Bălăbăneşti, Criuleni, profesoara de l. română; Lidia Bivol, grefieră în primăria Costesti, ‘’cea care m-a ajutat mult in funcţia de secretar pe care am deţinut-o in 2003-2007, omul-computer al satului,stie aproape pe toţi locuitorii satului care sunt peste 11000’’; Mihail Silistraru, preşedintele raionului Ialoveni în anii 2007-2011, ‘’omul care m-a numit în funcţia de vicepreşedinte al raionului Ialoveni,perioadă pe care o consider „armata vieţii mele”; Victor Pletosu,’’specialistul nostru pe tineret, Consiliul Raional Ialoveni, discipolul meu în APL,cel mai ascultător elev’’; Stelian Coreişa, şeful Secţiei Asistenţă Socială,CR Ialoveni,2007-2011,’’coleg de serviciu în aceasta perioadă,şi cu care am implementat multe reforme noi în asistenţa socială; Monica Babuc,ministrul Educaţiei şi Culturii,’’omul care m-a îndrumat şi m-a format şi ca politician în perioada 2005-2009,actuamente suntem din nou college, dar de partid’’; Ion Sulă,ministrul agriculturii n perioada 2014-2015,’’omul care m-a făcut PRIMAR’’; Mereacre Elena,consilier local, ‘’omul care m-a încurajat să devin Primar’’; Gîncota Fiodor, primar în perioada 2004-2011, ‘’am lucrat împreună în 2004-2007 atunci când eu am deţinut funcţia de secretar al satului, ‘’un om care tace si face’’; Nedelciuc Daniela, presedinte organizaţia de femei, PDM Ialoveni, ‘’un om dedicat funcţiei sale’’; Maria Bivol, specialist în relatii cu publicul, scrierea si implementarea proiectelor în primaria Costeşti, ‘’omul care a adus ‘milioane’ în satul Costesti prin proiectele scrise si fara de care nu am fi avut realizări’’; Oleg Mereacre,vicepreşedintele raionului Ialoveni, ‘’cel care ţine foarte mult la dezvoltarea satului natal’’; Nadejda Darie,consultant, ‘’doamna de fier la CALM, fost primar cu 5 mandate r.Nisporeni; Ion Scutaru, profesor de religie în LT Costeşti, diacon la biserica Sf.Nicolae din sat, ‘’un om cu o poziţie civică înaltă şi cu o moralitate sănătoasă’’; Gîncota Vera, profesoară de limba engleză în LT Costeşti, ‘’ghidul meu metodic în calea devenirii mele pedagogice cînd am pornit cariera în 1987 în gimnaziul Costeşti unde dumneaei era director adjunct’’; Moşneguţu Elena, primar al satului vecin Hansca, al treilea mandat, ‘’unica colegă doamnă primar din raion’’; Ţurcan Andrei, viceprimarul satului, ‘’mâina dreaptă a mea, în mod special, în domeniul tehnic’’; Andronic Angela, ‘’unica mea sora şi cea cui pot sa-i spun orice necaz’’!

Despre Natalia Petrea spun prietenii şi admiratorii:

”O fire activa, glumeata, sociabila, deschisa catre nou, saritoare la nevoie, mereu cu gandul la oamenii din sat, Natalia Petrea-primarul de Costesti, invita prietenii la o intalnire de suflet, cu indemnul „Sa facem din fiecare zi o Sarbatoare!” –  Galina Codreanu

”Va apreciem pentru succesele si izbinda de care dati dovada.Va urmăm.” – Zina Rosioru‎

”Pe d-na Natalia Petrea o cunosc de micuță, când am fost numită dirigintă la clasa a cincea în care învăța Dumneaei. A fost o elevă sârguinciosă. A terminat școala medie de cultură generală cu Medalie de Aur, după care și-a continuat studiile la Institutul Pedagogic „Ion Creanga” din Chișinău, pe care l-a finalizat cu Diplomă Roșie. S-a întors la lucru în școala natală, unde chiar din primii ani de lucru elevii Dumneaei au obținut rezultate foarte bune la olimpiadele raionale de limba română și chear locul I la olimpiada republicană de limba și literatura română. A avut mereu o poziție activă și corectă în colectivul pedagogic și de elevi, datorită cărui fapt și-a câștigat stima șirespectul celor din jur. De asemenea a fost activă în rezolvarea problemelor satului și în viața politică din țară. Este o persoană ambițioasă, harnică, inteligentă. Dacă își pune în gând ceva, acționează în așa fel, că numaidecât îndeplinește. Numai în 2,5 ani de când a devenit primar al satului Costești, care este un sat mare și cu multe caractere destul de diverse a reușit să ducă la capăt un șir de proiecte și să înceapă altele destul de serioase. Fiind o femeie bună, inteligentăa rezolvat unele probleme ale bătrânilor, acordă mare atenție tinerilor, sportului. Datorită susțineri Dumneaei ca primar au reînceput săpăturile arheologice la situl „Orașul medieval Costești”, se pregătește reeditarea Istoriei satului Costești. A stabilit relații foarte bune cu mai multe localități din România și datorită acestei colaborări rezolvă multe probleme ale satului. Este o soție, mamă, bunicuță bună și iubită. Ca fostă dirigintă, mă mândresc că a fost eleva mea.” Parascovia Carp.

”Omul sfințește locul și nu contează genul” – Așa și-a convins electoratul să o voteze, le-a adus argumente că poate, că are capacitățile necesare, chiar dacă în societatea din care face parte încă mai persistă mentalitatea patriarhală. Susține femeile, susține implicarea lor viața publică, și este adepta echilibrului gender, menționând totodată că lucrurile frumoase se fac împreună, atât cu bărbații, cât și cu femeile. În cei doi ani de când a preluat conducerea primăriei a reușit să implementeze proiecte importante și mari, iluminare, apeduct, sistem de canalizare și drumuri construite de la zero. Prin deschiderea sa către noi provocări a reușit să câștige proiecte cu finanțare externă în beneficul cetățenilor din localitate, iar unul dintre ele ține de construcția unui Complex Turistic Sportiv de o importanță națională.O altă calitate a doamnei Petrea, pentru care merită toată aprecierea este comunicarea cu cetățenii pe toate canalele, și online, direct, adunări cu cetățenii, ședințe, etc. Întotdeauna și-a dedicat timpul și răbdarea pentru a discuta cu oamenii, chiar dacă nu întotdeauna a putut să le rezolve problemele, efortul ei a fost mereu apreciat.Personal am avut ocazia să îi fiu aproape în moment frumoase  și mai puțin frumoase, dar întotdeauna a dat dovadă de cumpătare, echilibru și credință că va fi bine, iar pentru acest lucru are toată admirația mea!” – Maria Bivol, Specialist în scrierea proiectelor, Primăria Costești

”Cu înaltă vibraţie sufletească scriu despre distinsa doamnă profesor Natalia PETREA, primar de Costeşti, personalitatea notorie care înnobilează viaţa publică a raionului Ialoveni adunînd în palmares mulţi ani de activitate, de muncă şi dăruire în administraţia publică locală, fapt pentru care se bucură de meritatele aprecieri ale cetăţenilor şi ale partenerilor pentru dezvoltare durabilă. Ne exprimăm  înalta preţuire şi recunoştinţă pentru activitatea merituoasă în calitate de profesoară de limbă şi literatură română s-a remarcat prin talentul, vocaţia şi stilul original de a captiva elevii în timpul lecţiilor, cultivîndu-le cu dragoste şi omenie, simbioza armonioasă a valorilor esenţiale ale culturii naţionale. O distingem ca un manager performant şi veritabil al Liceului Teoretic Costeşti, care s-a impus prin atitudinea inexorabilă şi riguroasă faţă de procesul educaţional, prin maniera sa academică, prin puterea de pricepere şi de creaţie, prin adînca înţelepciune şi înalta frumuseţe sufletească. S-a afirmat şi ca unul din cei mai buni funcţionari publici în calitate de secretar al Consiliului Local Costeşti, prin grija, atenţia şi măiestria curajoasei doamne, pe care o manifestă în elaborarea, aprobarea şi asigurarea executării actelor administrative. Admirăm şi suntem uimiţi de efortul imens al doamnei Natalia PETREA în calitate de vicepreşedinte al raionului Ialoveni în implementarea cu succes a politicilor educaţionale, culturale, sociale, de tineret şi sport, fapt care i-a confirmat prestigiul de Om al ideii şi al faptei care sfinţeşte locul. Credinţa populară că pomul se cunoaşte după roade, iar omul după fapte, ne sugerează valoarea multitudinii de proiecte comunitare şi complementare, implementate cu responsabilitate de doamna primar de Costeşti, înzestrată atît de generos cu inteligenţa şi eleganţa ţinutei impecabile, pe care o împărtăşeşte cu noi tinerii pentru a ne desăvărşi calităţile şi competenţele etice. Regăsim împlinirea şi rostul vieţii doamnei în familia sa consolidată şi binecuvîntată de Bunul Dumnezeu !”- Victor Pletosu, Specialist principal în domeniul politicilor de tineret, Consiliul Raional Ialoveni

” Natalia Petrea, Sunteți persoane cu putere de decizie. Poate schimbăm ceva in această direcție.” –Ștefan Grigorița

Galina Codreanu: ”Natalia PETREA – un suflet frumos, care radiaza lumina si o stare de spirit aparte. Hotarata, disciplinata, gata mereu sa vina in ajutor, intuitiva si exigenta cu sine si cu cei din jur…Straluceste in societate, starnind o admiratie aproape unanima prin vioiciunea spiritului sau si prin conversatia inteligenta si sclipitoare pe care o poarta…A citit la vremea ei foarte mult, este erudita, stapaneste informatia si face fata usor oricarui subiect abordat. Curiozitatea este ceea ce o impinge in permanenta catre autodidacticism. Natalia Petrea – o femeie de succes, o femeie de cariera, care investeste incontinuu in dezvoltarea personala si profesionala. Are un respect aparte fata de mentorii, care au ghidat-o in cariera si au contribuit la formarea ei ca si pedagog, ca si functionar public. Marturiseste, ca a avut noroc de parinti buni de care a ascultat neconditionat, care au pus-o la carte, au invatat-o respectul de oameni si i-au insuflat dragostea de satul natal – Costesti. Natalia Petrea – este un lider incontestabil, un bun gospodar, un deschizator de drumuri, care a reusit performanta sa faca ordine in sat si la Consiliul Local, fapt pentru care este apreciata, in mod special, de catre costestenii seniori.A adus nenumarate proiecte in sat, a schimbat aspectul satului si viseaza, ca intro zi s.Costesti din r-l Ialoveni va deveni cea mai mare destinatie turistica din tara! Sociabila si prietenoasa, cu simtul umorului la suprafata, cu replica mereu la indemana, – Natalia Petrea ramane a fi un om al cuvantului, un om de echipa. Este mandra, ca a reusit sa adune la Primăria Costești oameni dintro bucata, oameni de valoare, care tin la satul natal si vor sa-l vada infloritor. II plac provocarile si oamenii harnici, de cuvant. Adora sarmalutele si placintele coapte de catre matusa Ioana, sora mamei, iar melodiile fredonate de catre Haiducii de Costesti ii luminieaza chipul, o binedispun si o fac sa fie mandra, ca este costesteana…”

      Expresii de Natalia Petrea: ”Piatra de temelie a unei vieți frumoase este Respectul!”

”Fără educație moare orice nație! Cadrele didactice merită un salariu decent!”
”Aleg să trăiesc, nu să supraviețuiesc. Aleg să fiu un om simplu, pentru că un om simplu este o valoare. Aleg să îmi ascult inima, nu ceea ce spun oamenii. Aleg să iubesc faptele, nu cuvintele. Aleg să merg mereu înainte, pentru că înapoi am fost deja…”
”Copiii sunt educați de faptele unui adult, nu de vorbele lui”

”Indiferent cât de educat, talentat, bogat sau grozav ești, modul cum tratezi oamenii spune totul despre tine!”

Natalia Petrea primarita de la Costesti a spus: Anul care vine să ne aducă realizări frumoase în satul nostru, în fiecare casă. Este în puterea noastră de a schimba lucrurile spre bine pentru a avea un trai mai bun.

Natalia Petrea: ‘’Îmi răscoliţi dorul de voi, scumpilor…Împlinirea noastră este în realizările voastre.Multă baftă în plămădirea carierei voastre pe care o realizaţi acum.Înainte spre un viitor european!’’

Natalia Petrea ‘’…Şi nu numai ceai… Avem o vizita foarte utila organizata de NDI, pentru ce le multumim. Avem tare multe de facut la noi acasa. Englezii ne recomanda, dar de noi depinde daca vrem sa facem ca sa fim ca ei.’’

Natalia Petrea: ‘’Bravo, tinerii noştri!.Iată cine va împinge Republica Moldova înainte!’’

Natalia Petrea :’’Dl Ministru Bumacov – nu numai MINISTRU, dar şi OM cu literă mare. Omul potrivit la locul potrivit. Asa-i la noi la PLDM.E o plăcere să faci parte din aşa echipă. Mulţumim, dle Ministru pentru tot ce aţi făcut pentru Costeşti, dar şi pentru ţară.Înainte cu Doamne-ajută!’’

Natalia Petrea :’’Cu siguranţă vom solicita o informaţie despre activitatea taximetriştilor din sat la următoarea şedinţă a consiliului, dar să ştiţi că foarte greu intrăm în posesia unei informaţii transparente din activitatea primăriei…Dar în acest caz tragic care deja s-a întîmplat vreau să cred că organele de drept îşi vor face datoria…’’

”Ziua Internaţională a Persoanelor în Etate. În această zi semnificativă pentru persoanele în etate, care constituie tezaurul naţiunii noastre, permiteţi-mi, scumpii noştri, să-mi exprim stima şi profunda admiraţie faţă de munca asiduă şi abnegaţia, depuse  pe parcursul anilor  pe tărâmul în care aţi activat, faţă de succesele pe care le-aţi înregistrat.”

”Satul nostru are nevoie de experienţa, înţelepciunea şi cumsecădenia Dvs.! Dorim din tot sufletul să ne fiţi alături, să ne îndrumaţi şi să ne oferiţi cunoştinţele şi experienţa pe care le aveţi, fără de care nu vom putea progresa, nu vom putea edifica un stat de drept, european, în care fiecare cetăţean să fie auzit şi protejat. Prin activităţile cotidiene ne convingeţi în fiece zi că jucaţi un rol extrem de important în viaţa societăţii noastre şi, prin urmare, trebuie să beneficiaţi de o mai bună calitate a vieţii. Cu plecăciune admirăm energia, luciditatea, înţelepciunea, blîndeţea, demnitatea şi rezistenţa Dumneavoastră. îmi exprim profunda recunoştinţă faţă de toţi cei care, prin activitatea de o viaţă, şi-au câștigat respectul și au adus o enormă contribuție în folosul întregii societăţi, celor, care s-au sacrificat pentru a ne construi prezentul de care ne bucurăm şi făcând tot posibilul ca noi să putem construi un viitor şi mai bun.”

23 sept. 2015 Natalia Petrea: ‘’Un grup de experţi şi voluntari în prestarea serviciilor sociale copiilor şi bătrînilor din Olanda ne-au vizitat satul la 22 septembrie 2015 pentru a susţine copiii cu nevoi speciale din sat şi bătrînii neajutoraţi.’’

6 sept. 2015 Natalia Petrea: ‘’Primăria Costeşti în parteneriat cu Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă are 5 angajaţi pentru lucrările publice, care au grija curăţeniei în sat. O rugăminte pentru toţi locuitorii satului: Să menţinem curăţenia. În timpul apropiat vom instala coşuri, tomberoane, containere publice pentru gunoi.’’

Date biografice (prescurtat): Natalia Petrea s-a născut la 8 iunie 1966 în s.Costeşti,r.Ialoveni. Căsătorită, are doi copii.În 1983-absolvit şcoala medie nr.2 Costeşti; 1987- absolvit Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” din Chişinău,facultatea Filologie, specialitatea Limba şi literatura română;Din 1987-1990 – profesoară de limba şi literature română în gimnaziul Costeşti; 1990-2003 profesoară de limba şi lit. română în Liceul Teoretic Costeşti / 2003-2007- secretar al Consiliului sătesc Costeşti / 2007-2011-vicepreşedinte al raionului Ialoveni / 2011-2015- director al Liceului Teoretic Costeşti.Din 30 iunie 2015 – primariţă Costeşti. 2010-masterat în Ştiinţe Politice,specializarea Administraţie Publică la Academia de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova. 2013-masterat în Ştiinţe ale Educaţiei, specialitatea Management Educaţional. Competenţe /calificări/aptitudini:2002- Grad didactic I conferit; 2012- Grad didactic I confirmat./Competenţe de comunicare didactică şi managerială; Abilităţi organizatorice şi de lider. Coordonator al proiectului raional“Pilotarea modelului de educaţie incluzivă” – 2012-2013

Primaria Costesti a contribuit cu filmarile de la eveniment, pe care le puteti viziona mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=g0fvwow0dPQ&t=9s ;

https://www.youtube.com/watch?v=5db_bJuk1UQ ;

https://www.youtube.com/watch?v=L8ktD2QPOLs ;

https://www.youtube.com/watch?v=h_L38p44Fq8 ;

https://www.youtube.com/watch?v=tLeukiHPCok ;

Alte surse:

https://www.facebook.com/events/607649076093524/ – evenimentul Clubului IVC cu N. Petrea

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2441534319405711

❤ Svetlana Vizitiu

De bine, de rău

Bătrânul i-a deschis nepotului un adevăr de viață foarte important:”În fiecare om se duce o luptă similară cu lupta dintre doi lupi. Un lup prezintă răutatea: invidie, gelozie, tristețe, egoism, ambiții, minciuni. Celălalt lup este pozitiv și prezintă bunătatea: pace, iubire, speranță, adevăr și fidelitate. Nepotul, adânc mișcat de cuvintele bunicului, a rămas pe gânduri. Apoi a întrebat:”Și care lup a câștigat în cele din urmă?” Bătrânul a zâmbit și a răspuns:

”Câștigă întotdeauna lupul pe care îl hrănești!”

…O doamnă în vârstă stătea pe puntea unui vas de lux, în anticiparea sentimentelor minunate de croazieră. Vântul a fost atât de puternic încât doamna a fost nevoită să țină pălăria cu ambele mâini. Un bărbat educat și bine îmbrăcat, văzând această imagine, se apropie de doamnă. Ceea ce a spus el, i-a făcut pe ceilalți pasageri să întoarcă privirile. Holbându-se la ei, oamenii au deschis larg ochii de uimire și de râs… Cuvintele domnului:” Cer scuze, madam. Nu vreau să vă deranjez. Dar știți că rochia dumneavoastră se ridică în sus de la rafalele vântului puternic? ”Da, știu”, – a spus doamna, – ”însă am nevoie de ambele mâini pentru a ține pălăria”. ”Dar, madam, Dvs nu purtați lengeria de corp, și părțile dvs intime sunt supuse atenției generale!” – a spus domnul. Femeia a privit în jos, apoi înapoi la om și a spus: ”Domnule, ceea ce vedeți acolo – are 85 de ani. Iar pălăria aceasta am cumpărat-o ieri!”

Despre suflet… Într-o zi a venit nepotul la bunicul lui și l-a întrebat: – Ce este sufletul? Și bunicul i-a povestit o istorie auzită de la propriul lui bunic: ”În fiecare om trăiesc trei de Eu care îl sprijină și îl ghidează pe tot parcursul vieții! – Niciodată n-am auzit despre ei! – a spus nepotul. Bunicul a zâmbit și i-a răspuns:”Primul Eu  – este Mintea. Al doilea Eu – este Inima. Atunci când primul are prioritate față de cel de-al doilea, omul devine prudent și rece. Dacă câștigă al doilea, noi devenim naivi; putem fi răniți sau înșelați cu ușurință. Și al treilea Eu – Sufletul, doar el poate să stabilească armonia în noi.

Aceste uimitoare și minunate povești, după care vrei să zâmbești, rareori – să plângi, și, cel mai important – să devii mai bun, să acționezi precum îți șoptește inima, cu acel sentiment interior care se păstrează în adâncul sufletului tău. Fiecare are ceva ce poate tu consideri sacru sau necesar să păstrezi anume pentru sine… Cât de des unele persoane își trăiesc viețile fără a dezvălui bogățiile spirituale ascunse în ele. Și viața trece.. Și noi vrem să reflectăm asupra înțelepciunii, să discutăm despre bunătate și relații interumane, despre abilitățile omului de a vedea că centrul universului nu este numai în casa lui, pentru că doar înțelegerea face ca viața noastră să fie interesantă și neinteresantă…

O noapte sau zi frumoasă pentru toți cei din regatul moldovenilor!”

❤