În fine, Viața – este o cotă unică În brațele Destinului. Dar nu despre acest lucru e vorba. Probabil, Viața ne privează de Ceva pentru a ne apăra. Ne bate până când ne deșteptăm. Ne lovește în spate atunci când situația devine ”irecurabilă”. Dar Viața pentru noi – nu constă în ceea ce noi ”avem”… Mai mult e în ceea ”ce nu am obținut”. Lumea e plină de adevăruri reale și imaginare, și nu este deloc dogma autentității altora…
Probabil, Viața ne lipsește de cei dragi. Pentru ca noi tot timpul să ne aducem de ei aminte. Și, oricât de mult am obosi în viață, ne încălzim cu amintirea, aidoma unui pahar cu vin moldovenesc, cu dragostea celor pe care i-am iubit, dar, sorbind-o, nu am băut paharul până la fund…
Ne este dată alegerea, dar Viața e o limită a unui cerc, – îngăduiți să aleagă Ea singură! Pentru că noi nu suntem atenți unde pășim, ce ne dorim și ce facem… Tot ce-i probabil, atunci când Viața ne lipsește de prieteni, ea ne oferă șansa … să nu tradăm! Adesea timiditatea ne transformă în lași. Deci, în modestie e harul Domnului?.. Să avem curajul să spunem adevărul și să prețuim prieteni adevărați!
Probabil, Viața m-a împins într-un abis, pentru a mă învăța să Zbor?! Accept Viața ca un Dar, ca milă de la Dumnezeu! Accept tot ce împlementează ea, Viața. Poate că ”ce nu s-a întâmplat” este mai important decât ceea ”ce nu am reușit”… Să avem Credință!
TOAMNA continuă. Caldă sau rece, cu ispitiri și furtuni. Ploi posomorâte și dureri de cap. Evenimente mondene și visuri de vară. Lăsați să vă încălzească inimile dragi și nu fiți disperați. Priviți în ochii oamenilor cu chipuri luminate și luați aminte, ce culori cuprind… Și-atunci când cerul se încruntă, remarcați această melancolie mândră și bucurați-vă de frumusețea ce vă înconjoară! Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâine nu vom fi noi. Nu amânați nimic, trăiți acum!
Am plâns toată noaptea, iar dimineaţa n-am suportat şi l-am trezit… Suntem căsătoriţi de 26 de ani, avem o fiică şi e deja adultă. Multe s-au întâmplat în vieţile noastre, şi toate le-am dus împreună: cu suişuri şi coborâşuri. Un soţ iubitor, un tată minunat. Mereu am avut încredere în el, nici prin gând să-mi treacă să-l schimb cu altul. Dar acum… Nu poate fi el acel om, nu este el aşa! Nu m-a interesat niciodată conţinutul mobilului lui, şi acum, brusc s-a prăbuşit lumea peste mine! – În căutare al propriului meu telefon aruncat undeva prin apartament, am luat mobilul soţului pentru a efectua un apel şi am dat peste nişte mesaje trimise… Nici nu ştiu cum să zic… Le citeam, sperând că nu acesta e telefonul lui, că este o eroare, că e imposibil aşa ceva… Ca de obicei, totul e standard: nu vorbi prostii, tu n-ai înţeles corect… Nu am ţipat, nu am plâns, n-am avut crize de isterie. În acel moment, nici eu n-am înţeles, cum s-a întâmplat că am rămas liniştită (la exterior). În ziua următoare, n-am răbdat, – am înţeles că nu mai pot rămâne şi am plecat de acasă. M-am dus la o terasă, am comandat cafea cu lichior şi m-am gândit mult-mult. Şi-aici, soţul meu a început să mă copleşească cu mesaje, ceea ce nu o făcea niciodată. Un mesaj chiar m-a surprins: Te rog, nu mă părăsi! Ştiam, că va trebui să discutăm şi asta e un fapt. M-am dus acasă. Mi-era tare dureros să-l privesc. Se simţea prost, şi se vedea cu ochiul liber. Era clar, că nu va începe el discuţia, şi am luat eu iniţiativa în mâinile mele… Am auzit acele cuvinte, uitate demult: mă ruga să nu-l părăsesc. Din nou am păstrat calmul, – n-am plâns, n-am făcut istericale… Cum aşa? Nu înţelegeam nici eu. Soţul meu e un om puternic, dar nici eu nu m-am aşteptat la astfel de cuvinte din partea lui. I-am vorbit liniştit, că dacă o iubeşte pe acea femeie, n-are decât să plece şi să fie fericit, eu nu-l voi putea reţine. Nu mă tem să rămân singură, (deşi, în termeni materiail eu depind de el). Iar fiica? Fiica e matură, ea va înţelege. În cele din urmă, am auzit de la el: Iartă-mă, m-am prostit de tot! Şi în clipa următoare, pentru prima dată în căsnicia noastră, în cele 26 de ani, am realizat cât de mult mi-e drag acest bărbat, că viaţa mea se va încheia odată cu plecarea lui, dar nu puteam face nimic. I-am oferit dreptul de a alege: nu o opţiune, fie, – ea sau eu… L-am întrebat: – Ce doreşti tu singur?… Şi el a răspuns: – Tot ce-mi doresc, e să fiu cu tine… Nu ştiu cum s-a întâmplat. Eu şi ei i-am zis, că te iubesc pe tine…
A trecut foarte puţin timp de atunci, şi după toate acestea încă sufăr, mă doare cumplit, visez coşmaruri, dar tot ce pot să spun despre această femeie, pe care eu n-o cunosc şi nici de rău nu vreau s-o vorbesc, voi spune: – Mulţumesc pentru această furtună în viaţa mea! Mulţumită ţie, am înţeles cât de drag mi-e soţul meu! – Mai avem de trecut prin multe, ne este greu, – şi mie, şi lui, dar ne-am salvat familia noastră…
Terminând de scris, am înţeles că plâng, pentru prima dată în această perioadă dificilă, aş putea continua cu o analiză a vieţii, că daca plângeam atunci, că daca strigam şi făceam istericale… Dar, chiar acum a sunat soţul meu şi a zis: – Hai, să bem şampanie? De mult timp nu l-am băut împreună... Şi eu sunt fericită… În odaie doarme fiica, obosită după o distracţie la un club de noapte, soţul meu vine acasă… Toţi oamenii dragi mie: şi părinţii, prietenii – sănătoşi…
Atunci când burniţa descurajării mă îngrozeşte, fă ca viaţa mea spirituală să înflorească.. fă să dispară ceaţa groasă care îmi învăluie fiinţa întreagă ! Fii Tu Soarele neprihănirii care să strălucească !
Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu 