Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


6 comentarii

Ieromonah Vasilisk Donica, „Poteci spre ziua a șaptea”


Ieromonah Vasilisk Donica, „Poteci spre ziua a șaptea”

Orice persoană poate avea un cuvânt de spus asupra unei credințe și poate adopta o atitudine, pro sau contra. Important este să fii tu o persoană mai bună, cu o atitudine corectă, pentru a demonstra clar de ce ai ales să crezi. Demersul se dorește a fi și o reconstituire a propriei sale biografii exemplare, urmărind avatarurile de natură psihologică și culturală survenite pe parcursul anilor în care, autorul „Incert, dar cu o dorință efervescentă de a făuri destine, dar totodată și de a spune mereu tuturor ,,cuvântul”, am cugetat mult, iar dilema de a deveni preot sau învățător m-a făcut să-mi continui studiile…
O carte interesantă într-o formă artistică, care merită citită și care deschide totodată ochii cititorilor asupra unor aspecte esențiale ale umanității. Apărută în timpul în care oamenii se înstrăinează din ce în ce mai mult de religie, înlocuind-o cu diverse surogate, Ieromonahul Vasilisc Donică în volumul de faţă încearcă să-i readucă pe cei pierduți la credinţă: ,,Ai un Tată și o Mamă în cer, foarte iubitori. În calitate de copil al lor, te poți ruga și le poți cere ajutorul și îndrumarea. Poți folosi puterea de care te umpli în urma rugăciunii pentru a găsi soluții la încercările din viața ta.” sau „Dar nu noi alegem când și de ce ne naștem, ci Dumnezeu, El are cu fiecare un plan, pe care îl împlinește vrei, nu vrei. Ca Dumnezeu să-și împlinească planul divin cu el, trebuia să se sacrifice și să se prăbușească un neam întreg, ștergându-se astfel păcatul, și un nou neam din neamul lor să se nască și să trăiască, făcând parcă un fel de «restart». ”
Volumul cuprinde în sine ceea ce este mai folositor pentru umanitate. Nuvelele proorocesc cele viitoare, fac „aluzii” istorice la Biblie, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ce să spunem, într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune prin exemple din viață, punând la îndemana fiecăruia, după sârguinţa lui, ceea ce este o binecuvântare.
Nuvelele se constituie într-un posibil punct de pornire pentru reconcilierea dintre cultură și teologie, în așa fel încât Hristos să între din nou în inimi, iar Omul să-și reia călătoria către Dumnezeu:„În biserică încă nu începuse slujba, dar el sta neclintit, cu ochii umeziți de lacrimile ce îi curgeau șiroaie. Icoana din fața lui era la fel ca cea pe care o purta la el, doar că aici Maica Domnului și Pruncul erau mai vii și de dimensiunile reale pentru o mamă cu pruncul în brațe. Biserica era așa cum o văzuse de multe ori în visele sale, când privea cerul, iar norii îl conduceau pe acolo pe unde nu a fost niciodată, dar mai apoi avea să meargă.
Parintele scrie despre puterea rugăciunii simple, însă esențiale pentru a depăși perioadele de cumpănă, zilele mai grele și încercările vieții de zi cu zi. A ne ruga înseamnă că suntem chemați să întrăm într-o relație cu cineva care ne aude atunci când vorbim în tăcere. Convingerea este că atunci când spui adevărul ești mai aproape de Dumnezeu: „Știa din istorioarele povestite de Mama că rugăciunea a stins puterea focului, gurile leilor le-a încuiat, războaie a potolit, lupte a curmat, vifore a domolit, porțile cerului le-a deschis, bolile le-a vindecat, supărările a depărtat, pe vrăjmași i-a alungat, cetăți clătinate a întărit, molimele și rănile cele trimise de Sus le-a îndepărtat. Acestea și multe altele a făcut și va face rugăciunea.”
Vasilisc Donică încheie cartea într-un mod optimist„Cât de frumos este să răspândești iubire! Este ca și cum toată plăcerea lumii ai aduna-o în aroma iubirii, ca un sculptor plămădind lutul, ca un pictor pregătind pe paleta sa nuanțele de culori, ca un poet frământând poezia de geniu, ca Însuși Dumnezeu cugetând opera cea mai de preț din ziua a șasea, dinspre seară. Din miliarde de plăceri ale vieții, trebuie să reușim să le adunăm pe toate în clipe ca acestea, iubind, reușind astfel să cuprindem nemurirea într-o clipă.” – Așa să fie! În momentele acestea avem nevoie!
Cartea de faţă oferă tinerilor și celorlalte categorii de cititori argumentele necesare pentru a demonstra că adevărata înțelepciune stă în dragostea pentru Dumnezeu și în ascultarea față de El.

Referințe despre autor:

Foto de S.Vizitiu. Catedrala

• „Poezia lui Vasilisk Donica este un dialog cu Dumnezeu și un drum direct spre Dumnezeu, aceasta dezvăluie misterele dumnezeiești și ne leagă de lumea divinului” – au menționat cei de la Revista Timpul.
„Ai un mare har în ceea ce scrii, continuă!” – m-a îndemnat telefonic regretatul academician, scriitor, poet și redactor Nicolae Dabija
• din Prefață: ”„Omul modern” rămâne singur în fața „binelui” și a „răului” pentru a defini, a trăi și a înțelege cum vrea el aceș termeni fundamentali. Altfel spus, fără Dumnezeu rămânem orfani de lumina harului și de înțelepciunea divină, căci marele paradox al existenței noastre constă în capacitatea omului de a folosi libertatea dată de Creator ca mijloc de mântuire sau iluzia unei libertăți aparente, ce ne ține sclavi în captivitatea patimilor și a păcatului.
E cutremurător de trist faptul că marea majoritate a oamenilor își trăiesc viața ghidați de latura ”umană” a unei libertăți false, ce promovează cu vehemență idealul bunei stări materiale, dar și psihologice, care exclude toate legile dumnezeiești și universale.
„Nimic nu-l face pe om așa de nerușinat, cum conștiința stricată”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Astfel, spre marele nostru regret, conștiința noastră degradează fără binecuvântarea lui Dumnezeu, devenind străină de propria noastră fire.
” + IOAN, Episcop de Soroca, vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldovei.

     Svetlana Vizitiu, recenzie

Uniunea Scriitorilor de Limba Română invită cititorii la lansare de carte, autor Ieromonah Vasilisc Donica – Joi, 23 decembrie, ora 15.00, în incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Sediul Central, str. Stefan cel Mare, 148. Sloganul evenimentului: „Ce Bun e Dumnezeu cu noi…”


5 comentarii

Dragul meu, iubite…


Nu e nevoie să complici lucrurile, nici nopțile, nici zilele. Rulând mereu problemele în capul tău, Pentru a da un sens cuvintelor sau rânduri, Nu complica. Nimic. Oriunde ai fi…

Elimină frustrările. E mai ușor, Decât să-ți plângi destinul, pe sine, orice ar fi… Mult mai uman – e omul dintre noi, Și-atunci -când în suflet regrete nu le ai…

Nu frământa trecutul, nu-i nevoie. Deschide geamul, bea-ți cafeaua, sorbind încet din cană. Durerea alungă, să plece cu – orice dezastru, Cu rămășitele de griji, tristețe și amar…

Lucrurile nu complica. Respiră-n vânt. Cu excepția vieții (ca-într-un arc, Restul e doar nimic, un fleac.

Gustă mustul de spirit când ți-e rău, În aroma iubirii alături de Om. Iar excesul de zel dă-l dincolo… în zori. – Vei simți fericire, sau bucurie, de zeci de ori! ❤

2020, Svetlana Vizitiu #Versete_tomnatice

Un recital frumos a versurilor subsemnatei de Sabina Laiber, Romania


2 comentarii

Erica ZUCEC:”În fiecare semnătură – o părticică din mine: entuziazm, încredere și dragoste”


”Atunci când privești atent la avion, cu greu îți imaginezi cum această grămadă de metal se ridică sus de tot. La fel se întâmplă și cu noi… Rudele și prietenii noștri, cu greu ne pot vedea la înălțime. – Nu așteptați ajutorul și sprijinul lor! Credeți în sine, în visul vostru – înălțați-vă sus și doar atunci ei vor crede în voi! Viitorul aparține celor ce cred în frumusețea viselor lor ” – Erica Zucec

   O tânără cu ambiții, cu atitudine, Erica susține idealurile și opiniile ei prin convingere și exemplu propriu:”Acea femeie poți fi chiar TU: de succes, una remarcabilă, cu potential, de la Bine la Excelent!” Este într-adevăr frumoasă, și la aspect, și în interior. Se remarcă prin promovarea valorilor pozitive, ea însiși e toată pozitivă, surprinde prin calmul ei, modestia și bunăvoința pe care inspiră celor din jur. Voce caldă, vorbește cu încredere și fără grabă, și în conversație ascultă omul îndelung fără să-l întrerupă precum o fac multe persoane nerăbdătoare… Cu toate acestea, energia Ericăi pentru a schimba lumea, lucrurile care stau prost în Republica Moldova, au motivat-o creativ, au dezvoltat un politician dur din ea, care, cu siguranță, ne deschide un viitor luminos prin prezența ei ca o noua președintă a acestui stat mic plin de probleme și corupție. Poate ea, Erica ne va salva, haideți să avem încredere, nu ne lipsiți de speranță. Tinerii de azi se confruntă cu multe dificultăți în ceea ce privește încrederea, imaginea de sine, frica de eșec și abuzurile. Erica Zucec prin cuvântul ei remarcă valorile astfel ca oamenii să înțeleagă diferența: dragoste-ură, pace-război, caracter-lașitate. ”Și cel mai important, atunci când Duhul este hrănit, percepi prezența divină în toate”. – Pare simplu? Și de ce nu respectăm valorile, nu creeăm condiții favorabile de trai, etc.? Probabil, pentru că avem prea puțini tineri ca Erica care să nu obosească să ne inspire și să continue lupta lor pentru a schimba lucrurile instabile aici, în Moldova.

  De la viață nu obții ceea ce vrei, ci ceea ce Ești! Profesionistă, integră, puternică și cu căldură sufletească, Erica își asumă responsabilitatea pentru societatea în care trăiește, activează și vrea să-și realizeze visele. Dar cât e de greu să te menții pe poziții fără un suport stabil, fără oamenii care migrează și nu se mai întorc acasă; fără fapte concrete din partea autorităților indiferente la doleanțele oamenilor care îi votează. Doamne ca Erica Zucec sunt viitorul politic al Republicii Moldova. Ele știu cum se face și pot schimba lumea spre Bine. – Să construiască un stat prosper, în care cetățenii sunt protejați prin lege și tratați cu respect și susținere, nu doar prin cuvinte. Personalitatea umană fără dragoste scade și dispare. Dragostea include înțelegere, pregătirea pentru percepție și respectul pentru principiul divin care trăiește în fiecare persoană. ”Când îi judecăm pe alții, reacționăm la o umbră sau un aspect ascuns al personalității noastre. Când alții ne judecă pe noi, ei se antrenează în același proces pentru ei inșiși. Când reacționăm la judecata altora asupra noastră, reacționăm la acea umbra din noi

  Care este rolul adulților în educația tinerilor? Ce se întâmplă dacă vom ajuta la dezvoltarea încrederii în sine la copii, să-i învățăm să stabilească și să atingă obiectivele? Și noi, cei adulți, putem face aceste lucruri?” Erica Zucec folosește diferite metode de motivație prin instruirea tinerilor și copiilor, iar secretul succesului vine din credința ei în puterea proprie. Poți găsi o soluție și să te simți încrezător! Anume pentru ai face pe copii să înțeleagă cum să privești lucrurile din diferite unghiuri. De aceea, Erica organizează multiple proiecte, deja populare în școli, cluburi, biblioteci, în special, la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, unde tinerii și copiii creează independent intregul proces și pot analiza rezultatul. Impactul este surprinzator: atunci vezi cum copiii sunt pasionați și motivați pentru a dezvolta multe lucruri bune în viitor. ”Creativitatea e foarte importantă, mai ales în situații dificile și atunci când resursele sunt limitate. De dorit ca și noi să avem un astfel de învățământ ca cel din Finlanda – bazat pe metode concrete și pe automotivarea elevilor de a învăța” – susține Erica Zucec prin proiectele sale:”Nu există învățământ slab și puternic, obiecte de bază și secundare, elevi talentați și mediocri! Aveți încredere în toate, respect și libertate.”Salarii decente pentru profesori, limbile străine din clasele primare și dreptul elevilor de a greși, – iată cum a reușit Finlanda să creeze un învățământ dur cu cel mai educational sistem din lume!

#Femeia în Politică. Un al proiect reușit și promovat de Erica ”UN Women Moldova un Program Pilot de Instruire a Formatorilor în Domeniul Participării Politice a Femeilor din RMoldova:”Este un program fenomenal care va schimba destine!” Erica moderează varia evenimente, este membră a echipei celebrului John Maxwell, activitățile căruia țin de Dezvoltare Personală și fac parte din inițiativa Globală pentru Tineret. În discuții se pun subiecte variate utile pentru elevi precum: respectul de sine, caracter personal, importanța eșecului, imaginea de sine, bullying… Altă activitate în cadrul proiectului ”Femei cu idei” despre imaginea de sine la care revine ades cu femeile din R. Moldova…

  Face ce zice și zice ceea ce face! Oamenii întotdeauna apreciază un orator bun, și dacă vorbește cu tâlc îl percep ca pe un lider. Comunicarea eficientă scoate omul în evidență, îl avansează în carieră și-I armonizează relațiile. Anume aceste calități se asociază cu omul și liderul Erica Zucec, Manager rețeaua Femeilor pentru Democrație (Women`s Democracy Network) care a candidat recent pentru circumscripția uninominală mun. Chișinău nr. 29 și pentru care au dat mii de voturi chișinăuienii, dar precum se întâmplă s-au găsit oportuniști pentru a o scoate din listă deputaților potențiali în Parlamentul Republicii Moldova. Stăpânită pe sine, Erica în continuare face lucruri nobile prin proiecte educaționale, de caritate pentru persoanele cu dizabilități și alte nevoi speciale… Tot odată studiază și se informează permanent. Adoră învățătura urmată de actiune! ”Sunt o persoană care mereu vine cu idei și propuneri constructive, dincolo de orice obstacole. Deci, un opozant din mine nu va ieși, doar un cetățean pragmatic, și cu judecată rece!” Anume din dragoste pentru oameni simte chemarea de a se implica. Timpul va demonstra calea!.. Istoria nu se va schimba niciodată din cauza politicii sau a științei. După #Zahir, Istoria se va schimba atunci când ne vom putea folosi energia iubirii așa cum folosim energia vântului, a mărilor, a atomului”…

”Bucuria este una din cele patru emoții de bază care atunci când rămâne neexprimată, se înlocuiește în creier cu plictiseală.” Erica te poate întreba:”Te plictisești? – Îți recomand să-ți expui și să-ți exprimi Bucuria atunci când o simți!” Și dacă e sărbătoare și toată lumea urează ”pace, lumină, binecuvântare”, Erica e pusă pe glume reale:”Serios? Să stau eu, femeia în toată firea și să aștept să mi se aducă ceva pe tavă? Fiecare zi din viața mea eu învestesc în timp, bani și energie pentru a trăi în pace cu mine însumi, să simt binecuvântarea în tot ce mi se întamplă, luminând sufletele celor cu care interacționez… – Haideți, să fim reali în toate, să dăruim ceea ce vrem să primim!

Acum este momentul pentru a ne împărtăși succesul și bucuriile, temerile sau barierele cu care ne confruntăm pentru a ajuta oamenii în cale spre dezvoltare personală! Astfel, transferăm responsabilitățile pe oricine. Cum se spune:”Întrebări pun cei care promovează. Dar ce putem face noi, oamenii de rând? Ori suntem buni doar la critică? Deci, asta e valoarea ta, fiindcă crezi în acest lucru” Erica crede că doar prin implicare putem aduce valori societății, familiilor, oamenilor:”Valoarea mea este de a adăuga valoare…” Valoarea ei este Moldova, moldovenii, patria ei natală de unde nu va pleca niciodată. Este cuvântul ei spus din inimă:”E timpul să investesc în frumoasa mea Țară! Poți avea tot ce îți dorești în viață dacă ajuți oamenii să obțină ce vor!”

Și dacă viața îți pare un chin, – să o facem se succes. Fiindcă biografia oricărui om de succes face parte din trei etape: Vis, Chin și Succes! Totul depinde de atitudine și de modul tău de gândire!

EXPRESII preferate de ERICA:

” Viitorul aparține celor ce cred în frumusețea viselor lor”

” Pentru mine, politica este o artă. Arta de a motiva, transforma, cocrea, negocia și implica. ”

” Unii îmi reproșează că pentru politician sunt prea directă și principială, alții, că sunt prea optimistă și copilăroasă. Care sunt așteptările voastre de la femeie-politician?”

” Cât partidele vor „confrunta” oponenții săi, va exista doar lupta politică pentru supremația lor. Noi, oamenii „de rând”, vom urmări doar cum unii pleacă și alții vin … până nu vom reduce la minim „conștiința de grup” în favoarea conștiinței de individ.”

Erica Zucec :’’Pe 7 aprilie 2009 am ajuns în piață pe la amiază și am rămas, printre cei foarte puțini până la miezul nopții, când ex-primarul Dorin Chirtoacă a anunțat că „protestul pe azi s-a sfârșit, ne întâlnim a doua zi pentru a continua …”. Plecasem cu toții și în piață nu mai rămăseseră nimeni.
Peste câteva zile, m-am întâlnit cu o colegă, care-mi povestiră că fiul ei a fost chemat de unii amici de-al lui, în noaptea de 7 spre 8 aprilie, să se „distreze” prin centru, să spargă magazine, farmacii, etc., fiind că oricum e „revoluție” în țară și nu îi va lua nimeni la socoteală …
Din fericire, fiul dnei Nina a refuzat propunerea …
Ce a urmat în acea noapte, se știe …
Țara are nevoie de „eroi”?’’

Erica Zucec:’’Eroii au devenit cei ieșiți la jaf’’ (depre revolutia din 2009)

  • Totul se va schimba pentru tine atunci când te vezi dezvolta personal pentru a deveni acel lider pentru care ai potențial. Asta va adăuga un plus de valoare eficienței tale, îți va minimiza slăbiciunile, îți va diviza cantitatea de muncă și îți va multiplica impactul. De ce mulți oameni nu se dezvoltă ca lideri? Ce s-ar putea schimba în viața TA dacă te vei dezvolta ca lider? Ce eficiență ai putea adăuga? Ce slăbiciuni ai putea minimiza?Cum ai putea să-ți divizezi cantitateade muncă? Cum ai putea să îți multiplici impactul? Înscrie-te în grupul de MasterMined ”Dezvoltă Liderul dinTine” pentru a beneficia din plin de potențialul cu care deja ești înzestrat!
  • ”Caracter – fac ce zic și zic ceea ce fac, chiar și atunci când sigur nu mă vede nimeni”
  • ‘’Azi e ziua cea mare la vecini. La moment, de la politicieni ucraineni îmi doresc doar înțelepciune în gestionarea apelor râului Nistru! Experiența nu neapărat te înzestrează și cu harismă, înțelepciune, tact, intuiție, deschidere către oameni și tehnologii. Bravo Vladimir Zelenskiy!’’
  • ’Покупающие власть за деньги, привыкли извлекать из нее прибыль – Аристотель’’
  • ‘’Oamenii se chinuie să nu accepte imensul potențial pe cale îl dețin … Doar pentru a nu-și dezechilibra universul lor organizat … Organizat de oameni care se chinuie să nu accepte imensul potențial pe care îl dețin ‘’
  • Femeilor, vocea voastră este unică! Să-l auzim!
  • ‘’8 Martie nu este despre flori, gingășie și parfum. Este despre drepturi și oportunități egale, despre sărăcie și discriminare care încă mai este prezentă peste tot.’’
  • ”Fă ce poți, cu ce ai, exact unde te afli – Theodore Roosevelt”
  • ‘’Prezentul tace sau vorbeşte; numai trecutul cântă. De aici farmecul amintirii…’’
  • ”De 18 ani, aproape zilnic îi spun că îl iubesc nu de fiecare dată sunt de acord cu el, dar asta-i farmecul vârstei! În suișuri și coborâșuri devii invingător. La cei 18 ani îi doresc să-și exploreze potențialul pentru a trăi la maxim, fără limite” – pentru fiul ei Eric Enescu
  • Din octombrie 2016 #InițiativaGlobalăpentruTineretse desfășoară și în Moldova. Am vorbit cu peste 1400 de tineri despre iubire și respect, eșec și succes, influență și caracter. Anul acesta putem planifica să venim și la tine’’
  • Totul se va schimba pentru tine atunci când te vezi dezvolta personal pentru a deveni acel lider pentru care ai potențial. Asta va adăuga un plus de valoare eficienței tale, îți va minimiza slăbiciunile, îți va diviza cantitatea de muncă și îți va multiplica impactul. De ce mulți oameni nu se dezvoltă ca lideri? Ce s-ar putea schimba în viața TA dacă te vei dezvolta ca lider? Ce eficiență ai putea adăuga? Ce slăbiciuni ai putea minimiza?Cum ai putea să-ți divizezi cantitateade muncă? Cum ai putea să îți multiplici impactul? Înscrie-te în grupul de MasterMined ”Dezvoltă Liderul dinTine” pentru a beneficia din plin de potențialul cu care deja ești înzestrat!

PRIETENII despre Erica Zucec:

Lilia Puzderi Cainareanu:’’Împreuna cu cea mai frumoasă puternică Femeie pe care o respect și admir’’Femeia care are puterea cuvîntului și privirea caldă.O voce ce poți în delung so aculți și nu te mai saturi .Te admir ,respect și apreciez

Familia Balan Sergiu Si Valeria ”Minunată Doamnă cu valori și viziuni mărețe!”

Sanda Begu Erica Zucec chiar asteptam cu nerabdare!Aveti o harisma si un dar de a captiva publicul

Rodica Popa:”Adevarat, e o femee pozitiva cu puterea de a munci si necatind la propleme, e intotdeauna cu zimbet pe fata! Dumnezeu s-o binecuvinteze la bine!”

Mihăeș Roman: ”Erica – Prezident!”

GLUMIȚE de la ERICA:

’’Anul acesta „stelele”-mi recomandă să adopt copii sau să dau start unui proiect antreprenorial‘’

”Eficiența se măsoară și în timp: in 3 min treci vama română și de 45 min stai în vama la moldoveni”

Ceva din Tristețile Ericăi:

”Astăzi mi-au picat ochelarii roz. Încă 2 ore în urmă am fost un apărător al sistemului judecătoresc și al statului de drept Moldova la toate evenimentele internaționale. Am fost …” Era și timpul să se evapore „romantismul”

”Șoc! Ieri mi-a fost refuzată înregistrarea în calitate de candidat pentru #circumscripția29, dar am depus contestare la CEC.
Scopul meu a fost să trec prin întreg proces electoral, pentru:
1) a testa tehnici pentru candidate-femei, astfel, sporind șansa lor de accede la funcții elective;
2) a testa mesajul specific femeilor și voința electoratului pentru cauza femeilor;
3) depista eventualele lacune legislative pentru îmbunătățire.
Sper că voi avea șansa să-mi duc misiunea până la capăt”

Despre Echipă – ”Momentul când simți conectare vibrațională cu Universul prin oameni care te inspiră prin tot ceia sunt. În timp ce mulți își petrec timpul plănuind vacanța, noi plănuim viața  Fiind că nici o misiune nu este mai nobilă decât aceea de a-ți sluji aproapele – de a-l ajuta să reușească în viață”

Erica despre Cărti sau Autori de carte:

-”Fiecare alege pentru el ce-i mai important. Lectura motivațională are avantajele sale, fiind că te îndeamnă la acțiune. Lectura pentru dezvoltarea personală permite descoperire în individ a potențialului intern, sau altfel spus a laturei spirituale, care de cele mai multe ori rămâne nexplorată. Și în literatură artistică sunt opere de diferită valoare. Nu putem evalua calitatea prin simplă „apariție” editorială.”

-”Cele trei mari religii – iudaismul, creștinismul și islamismul sunt masculine. Bărbații păzesc dogmele și fac legile Eu cred în chipul feminin al lui Dumnezeu.” După lecturarea carții La râul Piedra am șezut și-am plâns” de Paulo Coelho

– În 1997 am primit în dar o carte, care ma atașat de politică, egalitate și democrație, devenind cartea mea de căpătâi – #TheChallengeOfDemocracy

– Încerc să țin ordinea întrebărilor importante:
1. Cine a citit Miorița și sa contopit cu natura, a devenit conștient de felul cum vrea să moară și cel mai important (după mine) ce așteptări ai de la viață și moarte? pentru mine Crima este să înveți copiii să nu asculte glasul înțelepciunii (Miorița), să nu-ți pese de tine (ciobănaș) într-un moment de grea încercare pentru Țară (pericol de asasinare a Moldoveanului) și lasarea poporului (oi multe, mândri și cornute) în voia sorții. Și apropo, în momentul în care cititorul de azi nu crede în reîncarnare și viața veșnică, adică nu crede că orice se întâmplă are un sens, nu crede în faptul că omul este zămislit după chipul și asemănarea Domnului, afirmațiile moldoveanului din baladă sunt privite ca lipsă de caracter și lașitate.
2. Pentru a muri nu este nevoie de mare curaj, cu excepția sinuciderilor altruiste. Curaj este să-ți asumi viața, să-ți realizezi potențialul (programul divin) oferind valoarea? 3. Carțile te scot din zona de confort atunci când citești prin impunere sau dacă din plăcere, imediat după plăcerea lecturii treci la treabă. Începi procesul conștient de transpunere a lecturii în obiceiuri personale zilnice.  4.Cărțile lui Napoleon Hill, inclusiv De la idea la bani, nu sunt pentru o lectură relaxantă. Sunt manuale, care odată urmate (iată ieșirea din zona de confort) îl aduc pe individ la realizarea potențialului său (programului divin).

– ”John C. Maxwell, de câțiva ani mi-a devenit și mie mentor prin cărțile sale și academia sa on-line de #LEADERSHIP prin #JohnMaxwellTeamRomania. De la John am deprins și mai bine ceea ce intuiam mereu – mi-au însușit-o și părinții – “pentru a ajunge un #LIDER desăvârșit NU ai nevoie de #Titluri#Poziții sau #Diagrame. Trebuie doar să influențezi viețile altora.” John C. Maxwell! Ești mai mult decât mentorul meu 🙂 Când mă simt epuizată, blocată sau am nevoie de inspirație, ești mereu cu mine prin cărțile tale’’

– ”Recomand cartea lui Napoleon Hill – „De la idee la bani”. A-și introduce-o în locul Baladei Miorița și altei lecturi, care ne învață să fim fără caracter, lași, cu capul plecat.
Cum erau Dacii? Ne putem lua viața în mâinile noastre și să ne construim bunăstarea, urmând învățătura lui Napoleon Hill” Am mulți prieteni care urmându-l pe Napoleon Hill, au devenit din persoane morocănoase – entuziaste, din persoane care veșnic vorbeau de lipsuri – persoane care văd oportinități și din persoane care criticau opinii diferite – persoane vare văd valoarea oricărei opinii

Probleme și soluții: oferite de Erica

  • Transportul publuc o problem cu care se confrunta locuitorii capitalei. Problema transportului public din zonă se acutizeaza și din cauza numarului mare de spitale.
  • Strazile pietonale nu sunt reparate chit ce tin celelalte probleme suntem si noi de vina :gunoiul aruncat nu la urne, masine parcate pe partea pietonala etc, copacii sa fie verificati si taiati la timp. aici si numarul suficient de urne? Ca oamenii sa aiba unde arunca ambalaje, bilete transport, etc
  • egalitate de gen la conducerea capitalei
  • insuficienta parcarilor autorizate. E e timpul sa trecem la un transport mai ieftin si sanatos, la biciclete, dar lipsa de piste pentru biciclisti…
  • Toți vorbesc de drumuri, plombarea găurilor, marcaje… și aproape nimeni nu abordează subiectul trotuarelor.

Preocupări și griji pentru nevoile oamenilor:
– ” grav este că la voi în Soroca nu funcționează stația de epurare. Astfel, toate deșeurile menajere și industriale ajung direct în Nistru”

  • Iată în așa apă se scaldă copiii noștri vara: în chimicale de la detergenți și acizi ptr WC, mase fecale, deșeuri industriale?!
    Copiii noștri din Moldova și Ucraina părinții cărora nu-și pot permite odihnă în țările cu oameni responsabili pentru mediul ambiant”
  • „Noi singuri începem să ne punem anumite blocaje. Dacă ne uităm în jurul nostru: oamenii permanent se plâng. Unica modalitate ar fi să începem să analizăm ce avem noi, cine suntem noi? Să începem să ne punem întrebări”, a mai spus Erica Zucec, managerul Reţelei Femeilor pentru Democrație din Moldova.
  • Noi putem fi doar suficient de sinceri, suficient de deschişi şi suficient de puternici pentru ca să aducem la cunoştinţă decizia noastră. Este doar rolul celorlalţi să o accepte

Surse inspirate despre Erica:

❤ Svetlana Vizitiu


7 comentarii

Cu recunoştinţă pentru Medici


Activitatea medicală face parte dintre meserii foarte dificile. Omul, care s-a dedicat medicinei, indiscutabil, trebuie să simtă chemarea ei. Dorinţa de a acorda ajutor altor persoane întotdeauna a fost considerată o calitate utilă şi care trebuie insuflată încă din copilărie. Doar atunci, când aceste trăsături de personalitate devin o necesitate, s-ar putea spune că omul are toate şansele pentru a stăpâni cu succes profesia medicală. Poţi fi un medic-teoretician foarte bun, dar în practică relaţia cu pacienţii să fie imposibilă. Pentru că – să înveţi această meserie, trebuie să o studiezi la fel precum arta pitorească sau cea a poeziei. 

Omenie. Un pacient, în primul rând, are tot dreptul să se aştepte la dorinţa sinceră a medicului de a-l ajuta şi, – să fie convins, că altfel un medic nici nu poate fi. Un Doctor de suflet al trupului. Fiecare pacient în general, oferă medicului cele mai bune calităţi inerente oamenilor. S-ar putea spune, că primul om care a acordat ajutor medical apropiatului lui, a fost cel care a făcut-o dintr-un sentiment de compasiune, din necesitatea de a-l ajuta în adversitate, pentru a uşura durerea, cu alte cuvinte, – dintr-un sentiment de umanitate. Nu poţi să ceri dovezi, pentru a dovedi că anume umanitatea întotdeauna a fost o trăsătură specială a medicinei şi a medicului, – reprezentantului ei principal.

Umanismul, simţul datoriei, toleranţa şi auto-controlul în relaţiile cu pacienţii, conştiinciozitatea dintotdeauna se considerau calităţi principale ale unui medic. Primul care a spus acest lucru a fost Hipocrate (medic şi filosof din antichitate) în ”Jurământul” lui celebru,  în care au fost formulate standardele etice şi morale ale medicilor. S-au schimbat de atunci condiţiile istorice şi sociale, interesele de clasă şi de stat, dar nu şi Jurământul lui Hipocrate. Şi în prezent, este citit şi perceput ca un act foarte modern, plin de forţă morală şi umanitate, cu dispoziţii esenţiale pe care le cunoaşte orice medic cu conştiinţă! Cu parere de rău putini din cei ce depun acest juramânt îl respectă, dar sunt mai mulţi medici fideli şi dedicaţi meseriei sale, trebuie să avem încredere în ei.

LA MULŢI ANI, DRAGI LUCRĂTORI AI MEDICINEI NAŢIONALE! MULTĂ SĂNĂTATE!


9 comentarii

Top Femei de afaceri, politiciene, functionare publice


colaj Top Femei politiciene, de afaceriRemarcabile în societatea noastră din Moldova, femei politiciene, funcţionare publice, miniştri, femei de afaceri, prin aura lor benefică, frumuseţe spirituală, precum și exteriorul deosebit, activitatea lor naţională în variate domenii și dezvoltarea intelectuală. Femei inteligente, frumoase și sexy, – votate în marea majoritate de bărbaţi. Doamne cu pregătire profesională excelentă, doamne distincte, doamne cu rectitudine, înzestrate cu spirit energic creativ, reușind să realizeze proiecte și afaceri de importanţă naţională. Apreciate de prieteni, colegi și alte persoane virtuale, pur și simplu. Suduite de concurenţi și invidioşi. Dar întotdeauna rămân Doamne cu atitudine! Urmărite pentru activitatea lor specială și prin atracţia a tot ce este frumos: gând, suflet, fapte. Remarcate și deosebite prin adevărate calităţi umane, ca optimism, bunătate sufletească, nobleţe, bunăvoinţă. Oricare ar fi apartenenţa lor politică, să omitem acest interes, pentru că ele au fost Votate de majoritate! Vă place acest lucru sau nu… În Top Femei de afaceri, politiciene, funcţionare publice Republica Moldova – cele mai inteligente și frumoase s-au încadrat:

Irina VlahBascan Gagauzia, Deputat parlamentar RMoldova

Ludmila Stetco, Femeie de afaceri, Vesela.md, Centrul de vesela „PERLA”

Loretta HandraburaMinisterul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, profesor UPS,

Valentina Stratan deputată în Parlamentul Republicii Moldova, Institutul Oncologic

Tatiana Badan, primăriță Selemet,

Ruxanda Glavan, ministrul Sănătătii RMoldova

Cristina Boaghiviceministru al Educației, a activat în cadrul Secretariatului Parlamentului

Monica Babuc, ministrul Culturii RMoldova
Luminita Suveica – Sănătate Publică, Medic sef CMSP din mun. Chisinau

Galina Codreanu, – Vicepreședinte Academia Europeană a Societăţii CivileFemeie de afaceri, Director Euforia Holding, Redactor-coordonator Business Review,  Compania Teleradio Moldova, Secretar General (Federatia din Moldova a Centrelor si Cluburilor UNESCO

Tatiana Potîng, vice-rector Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, ex-Viceprim-ministru al Republicii Moldovacolaj1


33 comentarii

Inima simte și știe totul


Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.

O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș ”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?

Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…

  1. Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
  2. Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
  3. Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
  4. Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
  5. Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
  6. Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
  7. Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
  8. Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice. Problema noastră nu este sărăcia. Problema e în indiferența! În lipsa de demnitate!
  9. Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
  10. Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
  11. Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
  12. Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
  13. Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
  14. Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
  15. Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
  16. Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
  17. Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
  18. Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
  19. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
  20. Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
  21. Fiecare cu adevărul lui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
  22. Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
  23. Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
  24. Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
  25. Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
  26. Magia e reală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
  27. Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
  28. ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
  29. Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
  30. Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
  31. ❤ Toate aceste lucruri care nu le-am spus la ”Clubul de elite ”Impresii din viata si carti. Dar va vorbi… cândva Svetlana Vizitiu
  32. Aștept să mă contraziceți… 😉  Impresii din viata si carti
  33.  La mulți ani tuturor și Doamne ajută! ❤
#Svetlana_Vizitiu_impresii


48 comentarii

Nimeni n-a venit la sărbătoarea lui


Are 6 ani și e autist. Recent, a avut zi de naștere, și nici unul dintre cei 16 invitați nu a venit să-l felicite. Disperată, mama copilului a scris într-un grup local de pe rețeaua de socializare Facebook: ”Mă doare inima pentru fiul meu! Am învitat o clasă întreagă în care el învață, dar am fost ignorați…” După această postare, ceva mai târziu, într-o curte îndepărtată din Statele Unite, au venit zeci de persoane să-l felicite pe băiețaș, și nu doar atât… La casa lor au început să se tragă și polițiștii, și chiar cei de la incendiare. auti1Cu daruri și alte surprize! L-au contactat pe Glenn ca pe un superstar adevărat! ”Sunt convins, că vecinii, pur și simplu, s-au ascuns, urmărindu-ne de la ferestrele lor” – spunea tatăl copilului. – Nu pot să cred că oamenii legii și toți ceilalți au făcut surpriza!”

Această sărbătoare Glenn, cu siguranță, își va aminti toată viața. Sper mult, că băiatul nu va afla că a fost ignorat, ar fi o traumă pentru el…  autism

Viața este un lucru complicat, și Doamne ferește, dar nu fiecare om este scutit de încercări, –  poți avea un copil bolnav pe care să fii ”nevoit” să-l crești, și pe pielea proprie să simți priviri ciudate, începături, cu degete, probleme la școală și în cea de socializare a copilului… De altfel, poți discuta multe despre persoane cu dizabilitate fizică; precum oarbe, hipoacuzice sau surdo-mute… – Dar tu incearcă, – astupă-ți ochii, sau urechile cu tifon și cel puțin o zi să mergi, să parcurgi așa ”orb” sau cu vată în urechi fără să le deschizi! – Contează oricare din cele cunoscute valori, oricare dintre cele cinci simțuri, tot ce este mai important în viață… Apoi, să spui că auzul nu este atât de important, – e cel puțin prostesc… Mai ales, atunci când există vise, și te duci la ele, să înveți… Ca apoi, se dovedește că nu vei deveni niciodată ceea ce visezi… Sau ceea ce meriți… Niciodată! – Nici nu poți să-ți imaginezi câtă milă și durere îți va trezi un copil lipsit de apărare… Dar și, judecând după reacțiile unor comentatori din rețea, – mulți dintre ei ar abandona asemenea copii încă la maternitate… Cred, că părinții acelor copii care nu au venit la aniversarea colegului, cu greu au rupt copiii lor frustrați de la fereastră după ce au văzut petrecerea cu surprize și cadouri pentru Glenn!! Se pare, că egoismul nu le-a permis să se alăture, nici după ce au refuzat să aducă copiii… Poate mai rămâne ceva în suflet… Nu s-au îndobitoțit cu toții, doar că ego-ul rulează în continuare… Alteori, câștigă banul, profitul personal… Nivelul de trai este în creștere, doar că nivelul umanității scade… invers proporțional… Din fericire, există oameni cu Inimă…copil

Pentru cei care nu cunosc faptul:  Autismul – e o tulburare care apare în urma unor dificultăți de dezvoltare ale creierului și se caracterizează prin deficitul de interacțiune socială și de comunicare, precum și interese restrânse și acțiuni repetitive.

M-a surprins istoria! Sunt îngrozită de indiferența omenirii…

Internetul, desigur, nu este un panaceu, dar uneori, atunci când ceri ajutorul on-line, de regulă, există și tendința de a obține visul! Să ai o mie de prieteni nu e o minune. Minune – e să ai un prieten atunci când o mie sunt împotriva ta!

Nu disperați! Domnul e cu noi!

Svetlana Vizitiu Impresii


16 comentarii

Teodor și Elvira Leahu – protagonistii Clubului ”Impresii din viaţă şi cărţi”


elvira leahuMunca este bogatia omului!SDC12295 Un vechi proverb spune: ” Cine ara fara sa semene nu se poate bucura de roadele pamintului.” Intotdeauna m-am simtit speciala pentru exemplul predat mie de parinti, cum sa plantez semintele abilitatilor de intreprinzator, cum sa construiesc relatii bune cu oamenii, sa exersez practicile de lucru eficient, sa am atitudinea pozitiva asupra muncii. Gratie celor mai buni mentori ai mei PARINTII, care m-au ajutat sa-mi definesc sensul propriei valori. Activitatea eficienta dublata de o atitudine pozitiva aduce implinire, iti da un scop in viata, o oportunitate aparte de a fi de folos altora si iti ofera siguranta si armonie familiala.
Am avut de invatat cum se poate lucra intrun ritm uluitor de alert, bucurindu-ma in acelas timp de o conditie fizica excelenta, de clipe de neuitat in familie si de respectul comunitatii.eil1
Tatal meu avind un spirit activ de antreprenor m-a insuflat cu energie, scop, directie, ambitie si competitivitate. Un antreprenor si strateg abil care si-a trasat singur cursul vietii, stiind scopul, fieca este vorba de debut, de pauza sau de final. El si-a urmarit cu tenacitate propriile obiective si si-a pastrat intotdeauna propria viziune asupra dezvoltarii personale, nefiind impresionat si influientat de tranduri, indicatori,
obstacole si capricii. Chiar si atunci cind viata te pune la zid si oameni care oprima cu vehementa ceea ce intreprinzi, sceptic si critic anumite actiuni, nu s-a oprit si nu a derapat de la vis si dorinta, prin greutati si experiente care l-au imbogatit spiritual si uman. Faptele vorbesc de la sine…..SDC12265SDC12299
Lumea are nevoie de oameni inzestrati cu acest spirit energic, ambitie pozitiva, cu o etica solida a muncii pentru a inspira dragostea fata de munca si respectul fata de sine si aproapele tau.
Inoveaza, creaza, inspira, fii hotarit, fii productiv, astfel vei stapini propriul destin! – Elvira Leahu (fiica pentru tatăl ei)

Parcursul evenimentului  Clubului Impresii din viata si carti, vizionați în filmele de mai jos:

SDC12232 SDC12223 SDC12292 SDC12265

Referințe și aprecieri de la participanții evenimentului:

Tatiana Isacova: Clubul „Impresii din viață și cărți” al Bibliotecii Municipale „B. P. Hașdeu” din Chișinău a organizat o frumoasă întîlnire cu doamna Elvira Leahu împreună cu părinții Dumneaei, fiind în același timp un bun prilej de omagiere a tatălui, domnul Teodor Leahu la 65 de ani.
M-a impresionat doamna Elvira Leahu prin faptul că este o personalitate erudită, perseverentă, cu un spirit energic deosebit, cu ambiție pozitivă și o gîndire creativă, este responsabilă și dedicată muncii sale. A absolvit facultatea “Relații Economice Internaționale” a Universității Libere Internaționale din Moldova. Și-a continuat studiile de masterat la Institutul European de Studii Internaționale, în Nice, Franța. A activat în cadrul proiectelor internaționale. Doamna Elvira Leahu a moștenit de părinți hărnicia, bunătatea, noblețea, onestitatea, devotamentul, curajul civic.

La această întîlnire am avut ocazia să cunosc realizările remarcabile ale domnului Teodor Leahu, renumit medic stomatolog, care pe parcursul a 38 de ani în fiecare zi depune multă muncă și devotament în domeniul acestei nobile profesii. Medicul Teodor Leahu a obținut rezultate notorii în Implantologie, Estetică Dentară, Ortodonție sau Protetică.
Recunoștința din partea oamenilor este imensă, cu multă admirație au relatat despre activitatea medicului Teodor Leahu primarul satului Băcioi din componența municipiului Chișinău, de asemenea parohul bisericii din localitate, pedagogii, consătenii, colegii și prietenii Dumnealui. Este apreciat ca Om înzestrat cu cele mai alese calități, este harnic, inteligent, onest, responsabil, binevoitor întotdeauna.
Domnul Teodor Leahu a vorbit cu duioșie și admirație despre mama Domniei Sale, care l-a îndrumat să aleagă această profesie, mama care a știut că se va realiza visul și dorința vieții sale ca fiul ei să devină medic.

Doamna Elvira Leahu ne-a oferit o surpriză memorabilă pentru toti cei prezenți la Biblioteca Municipală „B. P. Hașdeu” prin lansarea monografiei “Satul Băcioi în Istoria Neamului”, scrisă de profesoară de istorie Sofia Gujuman, care a adunat mulți ani la rînd documente istorice, fiind ajutată de doamna Elvira Leahu. Cu regret, profesoara Sofia Gujuman a plecat la ceruri prea devreme şi a rămas manuscrisul. Este demn de laudă gestul doamnei Elvira Leahu, fiindcă a continuat să completeze această lucrare şi a inclus în paginile acestei monografii istoria satului Băcioi, a oamenilor lui, a înveşnicit numele profesoarei de istorie Sofia Gujuman
Această frumoasă ediție a apărut datorită susținerii din partea domnului Teodor Leahu, care fiind un om cu suflet mare și cu dragoste pentru satul natal, este sponsorul principal al editării monografiei “Satul Băcioi în Istoria Neamului”.

Realizările distincte ale familiei Leahu sînt relevante pentru că sînt în fiecare zi alimentate de bunătatea și căldura sufletească a doamnei Nadejda Leahu, care este mama cu cele mai frumoase și inteligente fiice Elvira și Mihaela, este bunicuţă cu cinci nepoțele încîntătoare. O adevărată atmosferă benefică domnește în această familie prietenoasă, unită, generoasă, cu frumoase tradiții naționale. Le doresc la toţi multă sănătate, multe bucurii, fericire, prosperare şi frumoase realizări în continuare.

Maria Golban (sora și mătușa protagoniștilor): Clubul “Impresii din viata si carti” cu sediul in biblioteca municipala “B.P.Hasdeu” are usile deschise pentru toti oamenii buni din tarisoara noastra Moldova. Ultimul eveniment organizat cu genericul “Nasc si la Moldova oameni”, avindu-l protagonist pe medicul-stomatolog Teodor Leahu, a lasat publicul profund emotionat:marturisiri, impresii, reflectii, multumiri aduse unui OM cu suflet mare. Asemenea evenimente ne fac sa descoperim bogatia sufletului conationalilor nostri. Sanatate si curaj dnei Svetlana Vizitiu, fondatoarea clubului “Impresii din viata si carti.

Lucia Mîrza: Impresii placute, atmosfera frumoasa, si…multa,multa dragoste de oameni- aceastea toate unite intro cununa artistica ne-au fost daruite de Clubul “Impresii din viata si carti “cu Elvira Leahu. Ma bucur mult , dna Svetlana Vizitiu, ca ati dat voce unui astfel de proIect, deosebit de frumos, chiar in inima capitalei. Este o frumoasa promovare a adevaratelor valori din tarisoara noastra. Felicitari ! Multe evenimente frumoase, sa aveti!

Târgul Inovaţiilor de Bibliotecă

6 comentarii


Novateca, 3 decembrie 2013, MOLDEXPO, Chisinau, Republica Moldova

Cred că acest Târg – eveniment, organizat pentru prima dată în Moldova, a fost un adevarat succes. Sunt surprinsă, câţi bibliotecari, chiar şi persoane din afara domeniului doresc să se implice în acest forum naţional! „Novateca” – modernizarea bibliotecilor publice din întreaga ţară, un proiect susţinut de Fundaţia „Bill şi Melinda Gates” care asigură cu calculatoare bibliotecile din Republica Moldova. Preconizat după idee, să fie un centru comunitar, unde vor veni să acceseze internetul cei care nu au calculator acasă, iar bibliotecarul iscusit le va sugera să citească şi o carte, un ziar, o revistă… Novateca e meritul nu doar organizatorilor: în primul rând, e meritul tuturor bibliotecarilor! E bine de ştiut, că bibliotecile ţin pasul cu vremurile şi oferă din ce in ce mai multe servicii cititorilor săi, care au acces nu doar la informaţie sub formă de document (carte), dar şi la informaţie digitală. O bibliotecă recomandă cărţi, care vin în ajutor studentului sau copilului atunci cand are de făcut o temă sau un proiect; organizează numeroase activitați culturale, cenacluri literare, precum expozitii de arta, conferinte, întâlniri cu varia personalitaţi, sau ateliere la care poate participa orice doritor. Fiecare poate avea acces la studii si cercetari publicate în jurnale de renume internațional, să asculte gratuit CD-uri, sa citească ”scribd” on-line, ori poate viziona filme care se gasesc doar în arhiva bibliotecilor etc. Menirea bibliotecii este de a promova nu doar cărţile cu adevărat preţioase, dar și cultura și tradițiile noastre, dezvoltand veritabilă personalitate a omului. Proiectele care au fost dezvoltate prin intermediul programului „Novateca” vizează categorii concrete de public, cu necesităţi specifice. Se intrunesc cluburi al cărui rol este de a acorda suport informativ şi instructive, se acordă o atenţie deosebită copiilor din familiile social-vulnerabile şi celor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă peste hotare. Datorită calculatoarelor care au fost instalate prin programul „Novateca”, creşte numărul utilizatorilor şi cititorilor bibliotecilor. Se axază în mod special pe cea mai vulnerabilă pătură, pentru a-i ridica nivelul de cultură. Avem nevoie de acest schimb de impresii, experienţe dintre biblioteci şi bibliotecari, benefice pentru orice societate! Altceva e că  toate bibliotecile se confruntă cu problema finanţării, în plus, salariul e cel mai redus comparativ,.. şi sperăm mult, ca Ministerul Culturii, Primăria etc să ia în vedere acest lucru… Am facut un mic chestionar cu colegele mele referitor la impresiile lor asupra acestui eveniment. Iată ce a reieşit

Mariana HarjevschiTârgul Inovaţiilor de Bibliotecă a fost o premieră în Republica Moldova. M-am bucurat enorm că bibliotecarii au reuşit să prezinte şi, totodată, să împărtăşească cele mai inovatoare servicii și experienţe practice de bibliotecă implementate cu ajutorul tehnologiilor informationale. Iar bibliotecile publice au reuşit să aducă în vizor că acestea pot fi un spațiu modern şi necesar pentru dezvoltarea comunităților rurale şi urbane. Ingeniozitatea şi profesionalismul de care a dat dovadă la târg Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu”, denotă că biblioteca poate şi reuşeşte să dezvolte servicii şi programe care să promoveze e-guvernarea, incluziunea socială şi altele pentru diverse categorii de chişinăuieni.

Lidia KulikovskiA fost atat de frumos datorita voua care ati participat cu atitea idei frumoase, cu atitea contributii. Noi cu ideea, cu conceptul, cu suportul – voi ati fost cheia! O să-mi amintesc mereu Târgul! Fantastică experienţă!

Ludmila Panzari: Astazi, am trait o zi deosebita, cu multe emotii pozitive, cu multe intilniri interesante, atit cu persoane cunoscute cit si cu cei cunoscuti azi. Targul a permis sa se partajeze niste experiente extraordinare. Vizitind standurile colegilor si discutind cu bibliotecarii, am fost impresionata de entusiasmul cu care vorbesc despre schimbarile produse de biblioteca lor, despre serviciul pe care l-au adus, despre activitatea in cadrul programului Novateca. Majoritatea bibliotecilor demonstrau cit de mult s-a schimbat biblioteca si comunitatea prin intermediul calculatoarelor, tehnologiilor. Fiecare din participantii la targ a venit cu speranta sau chiar cu increderea ca este cel mai bun. Poate pentru unii serviciile prezentate nu erau 100% inovative, dar ceea ce conteaza – serviciile erau necesare si utile comunitatii.
Acest targ a fost o oportunitate de a spune ca biblioteca exista si se dezvolta, o oportunitate de a se face auziti.

Vera Osoianu: Impresiile de la activitatea de azi și importanța ei încă urmează să fie conștientizate, dar deja este clar că  Târgul Inovațiilor de Bibliotecă va fi un punct de referință pentru profesia noastră șă că va diviza istoria recentă a biblioteconomiei moldovenești în “până” și “după” NOVATECA. Felicitări echipei NOVATECA și tuturor colegilor bibliotecari care au dat tot ce au avut mai bun pentru a întregi bucuria acestei sărbători.

Ludmila DogotariO zi deosebită pentru toţi noi, bibliotecarii. Totul nou, interesant. Schimb de impresii, experienţe dintre biblioteci şi bibliotecari. BM la cel mai înalt nivel, bravo!

Maria Gonta:Târgul inovațiilor de bibliotecă s-a organizat cu un scop nobil și de menționat că s-a organizat pentru prima dată în Republica Moldova. Prin intermediul acestui eveniment de amploare s-a pecetluit importanța acestei instituții, s-a valorificat existența acesteia și s-a prezentat biblioteca modernă, biblioteca fără granițe și cu cele mai inovatoare servicii. Datorită programului Novateca și la inițiativa acesteia, bibliotecile publice s-au manifestat demn, s-au prezentat cu cele mai frumoase produse, cu cele mai inovatoare servicii în domeniu utilizând cele mai moderne tehnologii, au distribuit cele mai atractive materiale promoționale și au luat parte la cele mai interesante activități cu cele mai calde gânduri. Eu mă bucur că evenimentul a decurs cu succes! Sper că toţi bibliotecarii şi participanţii au rămas încântaţi de acest târg de amploare. Este prima dată în Republica Moldova, – sincere mulţumiri programului Novateca: The Global Libraries Program in Moldova!

Лариса СтаверO idee se poate transforma în praf sau magie – totul depinde de talentul care o atinge. Doamna Lidia Kulikovski – Doamna Magician nr. 1 la BM B.P.Hasdeu!

http://www.youtube.com/watch?v=aMpqHP9K2Qc&feature=youtu.be

http://www.youtube.com/watch?v=3dl0ZH_blOM&feature=youtu.be

P03-12-13_12.04 P03-12-13_11.248741_178645305676349_2077615533_n 559873_178645392343007_135574837_n 601551_178652399008973_1925418854_n1465405_178644959009717_2045618378_n monica babuc 1461149_423221284474007_1448118103_n P03-12-13_12.00 P03-12-13_11.18[1]P03-12-13_11.17 P03-12-13_12.08

Svetlana Vizitiu