Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


8 comentarii

Iurie Brașoveanu, pictor și poet, un cer întreg fără hotare…


La tine vin prin roua dimineții,/Sunt rugaciunea, tu  îmi eşti altar/Sfințindu-ne-n mirajele din ceruri/Prin constelații fără de hotar… /din „Lumina din umbră”, Iurie Brașoveanu/

Iurie Brasoveanu, pictand icoana

Muza mea: Eu știu, a fost Război în Cer/Și muza mea e greu rănită./Cum să renasc eu din blestem/Când aripa mi-i doborâtă? / O, Doamne, vreau cu Pacea Ta/Să ungi aripa mea rănită,/Presoară liniștea din Cer/Pe fruntea mea cea obosită. / Și aud un glas:/“Fii liniștit,/Cel care-mi ceri azi îndurare,/Eu pun hotar între blestem/Și între a Cerului iertare. / În gândul tău înălțător/Cobor scântei de lumânare,/Iar muzei tale îi dau Eu/Un Cer întreg fără hotare…” Iurie Brașoveanu

       Greu de spus cine-i Iurie Brașoveanu în „primul cap” – artist plastic sau poet?Mama a fost toată viața profesoară de limba și literatura română, dar la începuturi a predat și ore de desen, ea mi-a fost prima îndrumătoare. Mulțumesc părinților pentru susținere, că nu mi-au interzis să pictez pe butoaiele din beci, pe poartă, pereții din casă și tot ce-mi stătea în cale. Voiam să devin pictor și pasiunea mea a pornit din casa părintească.”

Arta mereu a entuziasmat imaginația scriitorilor. Maestrul scrie inspirat de oameni si natură, dar mai ales, de Creatorul lor. Talentul său literar a ajuns să fie apreciat după pânzele sale faimoase / volumul cu poeme „Mai sus de umbra durerii”/. Ultimul timp, creează și în relief, portrete în tehnică specială, punctate cu tuș, peniță, dar și pigment japonez. Aplică această tehnică la ilustrații pentru Antologii și Enciclopedii (Gala Poeziei „Șapte inimi România”) cu sute de scriitori autohtoni, și pentru volumele aparte ale autorilor de proză sau vers. Combinând grafica și poezia, creează o formă impresionantă de artă apreciată la justă valoare de experții în domeniu, dar Iurie creează în așa mod și pentru a fi înțeles de generații, nu doar de contemporanii lui. „Toate-s trecătoare, iar oamenii sunt obișnuiți să se arunce după modă. Aprecierile vin mereu la justa valoare de la generațiile următoare. Ce a fost actual acum 200 de ani, noi n-am știut. Ce va fi „actual” cu 200 după noi, va fi pentru timpurile lor, nu ale noastre. Generații noi în care vor fi și experți, dar și oamenii care vor aprecia lucrurile mult mai clar. Vor aprecia cu sufletul, nu cu invidia.

    Maestrul pictează cu ulei, acril, orice pentru a stăpâni destul de profesionist albumele cu icoane sau peisaje, e și portretist talentat. – „Mă inspir din mine însumi. Eu mereu îmi ilustrez stările sufletești.”

Îi plac, în special, momentele în care pictează sub sunetele de vânt, ale stropilor de ploaie, atunci și operele lui, crede el, sunt mai reușite. „Mi-i viața năpădită de ploaia tristă-a zării / Și cad din nori fiorii pe tâmplele visării...” (din „Mi-i viața”)

Pânzele și versurile create le adună în materialul care poate folosit la orice publicație. Nu a imbinat nimic întâmplător, poezia merge separat, la fel și pictura, și cu același succes combină grafica lui cu creațiile scriitorilor româno-basarabeni. Opera lui e influențată de univers în ansamblu. Nu reacționează la ce se discută pe internet; este rezervat, dar stăpân pe sine: „Nu se dau oamenilor din tainele sufletești”.

Pasiunea pentru pictură vine din străbunei sau răstrăbunei... E genetic. O răstrăbunică de-a mea a fost pictoră bisericească, fiică de Preot. Ouăle pascale le picta cu o măiestrie deosebită. Altă mătușă e Pictoră Emerită în Ucraina, lectoră universitară (facultatea de pictură), o verișoară e ceramistă aici in Moldova, o altă verișoara – sculptoră în Rusia.
Totul a început încă din frageda copilărie, de la poemele lui M. Eminescu. Uneori făceam culori din stoarcerea plantelor, pictam totul ce-mi stătea în cale, până și pereții în casă, si butoaiele în beci… dar sunt recunoscător și mulțumesc părinților care mereu m – au susținut. Datorită mamei si tatei, am devenit pictor, apa la rădăcini am avut-o de la ei.
Mai mult inspirație e de la Cer, din aer, de la natură. Mă inspiră Opera lui Eminescu. Dar când pictez sau fac grafică eu, deseori, îmi vorbesc mie însumi… Îmi ilustrez sufletul, e totul ce vine din interior. Pun suflet în fiecare lucrare.”

      Prin pânzele Maestrului Iurie Brașoveanu – realizezi brusc că viața este nesfârșită, și lumea noastră pare dreaptă și frumoasă. Imaginea artistului plastic se bazează în special pe icoanele cu îngerii sfinți, ale cărora chipuri bisericești le pictează cu atâta măiestrie. După ce aplică culorile, la fel de provocător… este îndemnul la credință. Ca și în poezie, înșiră nu predici, nu instrucțiuni, – o rugă la Bunul Dumnezeu. „O, toate-s trecătoare, și zâmbete, și ură,/ Tu crucea ta o du, căci e-o credință pură./ Durerea te-a ajuns, cu prăbușirea serii,/Dar tu n-ai lunecat în gropile căderii” („Mi-i viața”)

Si dragoste nemărginită pentru femeia iubită – „să aprind acea luminare de neuitare a chipului dispărut la neguri abisale”. Sunt creații ce înregistrează temerile și speranțele marelui artist plastic. Expune lumea interioară, dar nu toți înțeleg atitudinea, unii văd doar chip sau culoarea aplicată și mai mult nimic. Iar poezia maestrului este caracterizată de metafore îndrăznețe, limbaj simplu și structură figurativă, cu mesaj pătrunzător. Uneori nostalgic, trist… Iurie Brașoveanu scrie și pictează – de-a lungul întregii sale vieți creative. E foarte serios, și plin de întrebări metafizice. Teoretic poetul surprinde și fixează ceva evaziv, pentru că fiecare poet și pictor de icoane – simte și exprimă ceva mai flexibil ca gândul, dar când realizezi în ce ai pătruns, se dovedește a fi ea „Dragostea”. Nu puf, ci o saltea cu pernă grea de dureri pentru persoană pierdută în timp…

Prea greu Pământu-și poartă suflarea sa de patimi,/ Doar Cerul are zborul pe-aripa sa de lacrimi/Și mă scufund în valuri de grele insomnii,/Ce rece îmi e fruntea în beznele pustii.” ( din „Insomnie”)

     Personalitatea și creativitatea pictorului coincid în sensul că tot ceea ce Iurie Brașoveanu creează, – trece cumva prin el însuși, gândește și retrăiește, se implică în tot ce reprezentă imaginea vieții. Orice operă de artă poartă amprenta personalității creatorului ei. Prin natura și originalitatea operelor, deja se poate recunoaște autorul, pentru că arta lui a devenit nu doar o expresie a sufletului lui, ci și o reflectare a lumii obiective în versalitatea și relațiile sale diverse, un tablou amplu al vieții, modelul său în ansamblu.

„Părinții mei au fost cei care m-au marcat, dar am avut norocul să învăț în clasa profesorului Gheorghe Gorun, de la Școala de Arte din orașul Sângerei. Grație cunoștințelor acumulate în clasa experimentatului profesor și pictor, am învățat să iubesc natura, să iubesc oamenii, să-l iubesc pe Dumnezeu. Alături de el am reușit să-mi identific propria manieră de a lucra cu pensula, cum să așez culoarea pe pânză, cum să concep o nouă lucrare. Pornind de la o pată de culoare, păstrând gama, echilibrul, inventând compoziția lucrării, până la urmă am reușit să obțin realități artistice. Or, locul de proveniență este principalul „motor” al unei cariere artistice de succes. Am acumulat cunoștințe și o bună experiență de la distinsul profesor și pictor Gheorghe Gorun, pentru că el eliminase culorile de pe pământ și ajunsese să picteze spectral, cu culorile curcubeului, amplificând și exaltând fiecare culoare, care trebuia să fie curată și amplă. 
Îmi place opera lui Michelangelo, Rembrandt, Repin și Brâncuși. Averea pictorilor e sacrificiul în creație, iar profitul în meserie e mai mult satisfacția sufletească și urmele ce le lași după tine.”

Tângește după anii de studii, atunci când învăța la Colegiul Republican de Arte Plastice „I.E.Repin”/ actual, Alexandru Plămădeală/. Și-a apărat diploma în 1981. Primul său tablou a fost „Prima arătură a primului tractor în Republica Moldova”: „În prim plan un bătrân semi-aplecat ține în pumni pământul proaspăt arat, pentru a realiza acest personaj, mi-a pozat chiar bunelul meu Ion. Răscolesc amintirile și realizez că trecutul mai trăiește în prezentul meu.”

      Creativitatea autentică a autorului Iurie Brașoveanu poartă adevăr și frumusețe, și mai multă bunătate. Experiența de viață l-a marcat și prin nedreptăți, nu-i întotdeauna doar pictor, este Om, și foarte inteligent. Trăiește printre oameni, absoarbe destine, le trece pe imagini, grafică, culori… Și, diferă de ei prin emoții închise. Nu admite implicarea cuiva în viața personală, de aceea prezintă interes nu doar prin creațiile sale plastice. Dacă voi scrie că scrie ingenios, se va supăra… Este și el vulnerabil ca toți oamenii de creație.

    Semnificația operei unui artist plastic se dezvăluie pe parcursul timpului, pe deplin doar în istorie: – Are dreptate Maestrul. Este conștient de aceasta, și că treaba pictorilor, a poeților – e să creeze, supunând impulsurilor interioare ale sufletului, chiar dacă ei uneori creează la comandă. Inspirația n-o poți vinde, dar poți dărui un tablou frumos. Iurie Brașoveanu, pictor și scriitor – plin de demnitate personală și profesională, conștient de talentul său, nu se consideră mai sus decât oamenii obișnuiți. Oricât de complexe, contradictorii și dificile ar fi caracterele geniilor veritabili, întotdeauna pentru ei sunt mai importante munca și aprofundarea de sine în arta lor. Sunt un artist care lucrează pentru libertatea sufletului. Lumea mea-i totul ce vedeți în lucrările mele. E o lume abstractă pe care o văd și o trăiesc doar eu. Mânile mele pictează ceea ce-mi dictează sufletul. Și când fac grafică, sau pictez icoane, trec într-o altă lume… Unde e Liniște și Lumină aparte… Unde sunt eu în crezul meu artistic… Prin artă se declanșează revoluția sublimului, al misterului inepuizabil.”

Artistul trăiește prin artă, iar creativitatea este dominantă a personalitații sale. Orice altceva ar fi fost secundar și tranzitoriu, dacă nu ar fi pierderea persoanelor dragi… Viața continuă.

       Ca artist plastic, Maestrul Iurie Brașoveanu interacționează cu mai multe curente moderne, creând opere de artă unice, ce îmbină simbolismul și expresionismul până la experimente îndrăznețe cu diferite stiluri și tehnici, ulterior perfecționând și grafica portretistică învăluită cu fanteziile surprinzătoare caracteristice modelului din fața lui. Întrucât interesul lui pentru arte plastice s-a născut devreme, același lucru s-a întâmplat și cu picturile sale ulterior. 

        Din amintiri: La șase ani, mama l-a luat pe micul Iurie într-o excursie la Muzeul Național de Artă de pe Ștefan cel Mare, villa Herța. Au întrat, ținându-se de mână. Ghidul povestea ceva despre istoria artelor, brusc văzu copilul și voi să o facă pe înțeleptul: cică, un copil nu are ce căuta într-un grup pentru maturi, căci sunt tablouri serioase ale marilor maestri, pe care sunt redate nuduri, iar pentru copil se va găsi ceva mai util afară – floricele și fluturași. Atunci mama i-a spus că poate achita un alt bilet pentru maturi „numai, vă rog, să-l lăsați să vadă și el tablourile. Că l-am adus la muzeu să vadă opera de artă. Fluturașii și floricele le vede acasă.”

Excursia, desigur că l-a marcat pentru întreagă viață…

        Se spune că Dumnezeu mișcă mâna pictorului de icoane. Opera pictorului Brașoveanu a treptat iconografia basarabeană în rândurile celor mai impresionante realizări ale culturii naționale, cât și mondiale. A pictat în biserici, în temple europene. Ce înseamnă a picta icoane? Fețele sfinților, trăsăturile biblice, culori mai moi, figuri măiestuoase, tenul cald apropiat culorii trupului. Maestrul a completat imaginile sfinte cu detalii individuale, conturând figurile și pliurile vestimentațiilor, a înseninat clar chipurile clasice și le-a făcut mai vii pe fundalul întunecat sau roșu-maro. Punct cu punct, linii de pensulă cu ulei pe icoanele pe care au apărut trăsături umane realiste. Pictarea catedralelor sunt cele mai monumentale lucrări ale pictorului.

     Iurie Brașoveanu prin creația lui a dus faima moldovenilor departe de hotarele ei. Pictează și restaurează opere de artă în Franța, România, Moldova, dar și în Italia, țara în care e stabilit cu traiul de câțiva ani. Opera lui înfrumusețează prestigiosul Salon „Marlboro Classics” din Paris. Lucrări de restaurare precum Villa Rey din Torino, villa de reședință a regelui când Torino era capitala Italiei. Iconostasul bisericii „San Massimo” patriarhatul Moscovei din Torino, 30 de cărți ilustrate ale poeților din Moldova, România, Armenia, Brazilia, Italia, Israel și Cuba, 13 icoane, creație proprie, reproduse în 9 cărți de specialitate italienești, etc. „A te manifesta ca artist peste hotarele țării nu este greu dacă ai în preajmă valoarea creației tale ca călăuză. Urmele care le lași în umbra ta fac un pod de lumină, care te înalță și îți permit să înțelegi rostul aflării tale pe drumul provizoriu….

El moaie peniţa în culorile trecutului, prezentului, universului, se inspiră din sentimentele de dragoste, din creaţia lui Eminescu. Culorile i se duc după vis. Râde ochiul, privirea ce lasă el în urma liniilor grafice înşirate cu gândul. Adâncul său sufletesc, flămând de frumos ia culoarea pe aripa inspiraţiei şi reuşeşte să creeze asemenea lucrări de grafică, ca acele treizeci – vernisate recent pentru publicul din Moldova. Le priveşti, le contemplezi şi simţi miracolul lor, lumina, culoarea – o revelaţie. Am apreciat că picturile sale sunt zigzaguri de stea. Parfumul timpului în desenul lor devine etern. Artistul recunoşte că este supus acestei meserii prin vis şi prin cuvânt artistic, poetic. Pe cât e mare grafician, asemenea şi poet… Creând, îşi potoleşte zvâcnetul sufletului, virtutea talentului. Când pictează şi crează forme, simte cum se consumă. Fiorul creaţiei îi alimentează trăirea. Rămâi devorat de acest talent, de arta lui – un echilibru perfect în fiecare lucrare. În acest dans al culorilor şi liniilor, el susţine că îl vede… –

     „Simbolismul e o Taină. Prin acest miracol, îl oprești pe spectator în fața operei tale, impunându-l să gândească, să mediteze. Doar cine poate vedea Lumina Luceafărului, va simți zborul și arderea din Pasărea Măiastră, roua de lângă rădăcinile copacului împletită în scară, treptele căruia ating cerul, oul – enigmă, inelul fără început și fără sfârșit contopit din apă și pământ, aer și foc…;Oprește-te, Omule… și privește la Cer, căci ești Simbol al Universului! Am trecut prin circumstanțe atenuante ale vieții care mi-au marcat popasul mai evident prin grafică. Deoarece ea poate conține o combinație de text, ilustrate și culoare, fapt care m-a îndreptat către premeditarea unei selecții. Realizez lucrări în acuarelă, ulei și pastel – pe pânză, lemn sau piatră, dar pe hârtia între alb și negru mă aflu în toate culorile Universului, în care distincția imaginară poate deveni ambiguă. În așa fel creez și combin simboluri, într-o formă reprezentativă de idei și imagini.”

    Personalitatea lui Eminescu în picturile artistului plastic:„În toate expoziţiile mele de la Chişinău şi cele din străinătate am abordat în permanenţă tematica eminesciană. Am ilustrat Scrisorile lui Eminescu, poemul „Împărat şi proletar” şi alte lucrări. Nu m-am despărţit niciodată de creaţia eminesciană. Ea mă însoţeşte pretutindeni”; „Cu poezia lui Mihai Eminescu am crescut de mic. Cărțile fiind frumos ilustrate, lăsau impresii plăcute. Au format în subconștient, ca un tandem – colac împletit în două forme, egale ca lungime, greutate și mărime – poezia care pictează, și pictura care scrie. Când scriu poezia e ceea ce-mi dictează sufletul, iar când pictez e autoportretul lui. Arta e naștere, viață și moarte, toate frumos îmbinate cu o trecere dintr-o formă în alta. Conceptul de artă e conceptul de dragoste – un sentiment foarte emoțional în starea de fericire, unde simțul moral și estetic au contopire cu o altă persoană – O DĂRUIRE! Între mine și artă e o dăruire reciprocă. Să credem în Dumnezeu care a creat Universul. EL, care a existat înainte de veacuri și a dăruit frumusețea cosmică pentru oameni. Desenez pe hârtie un punct și o linie, dându-le viață, căci ele sunt mișcare și interval de timp ce merg împreună spre cele veșnice.” /Iurie Braşoveanu/

În aceste clipe, poetul Iurie Brașoveanu finișează un poem cu 101 strofe care va fi publicat ulterior!

   Varia personalități despre Iurie Brașoveanu:

Nicolae DABIJA: Magia artei. Iurie Brașoveanu își învață privitorii să vadă, ca și cum i-ar învăța să citească lumea. Graficele lui te descătușează, îți dau vedere, îți dăruiesc aripi, te fac liber.Pe el nu-l interesează zăpada decât dacă are câțiva corbi pe ea.Nu-l interesează muntele decât dacă vede cel puțin un fir de iarbă răsărind dintre pietre.Nu-l interesează cerul decât dacă are un Dumnezeu în el. O sală cu lucrări de-ale lui emană evlavie, ca o biserică a artei.El nu schimbă lumea, ci o re-inventează. Universul gândit de artist e plin de bunătate, de frumusețe, de echilibru, de perfecțiune.El rescrie cuvintele cu ajutorul liniilor. Care pot spune multe – totul vrea să creadă graficianul – pentru cel care știe să le citească.Încă o dovadă că scrisul și desenatul sunt lucruri diferite. Un exemplu ar fi Picasso din ultimii săi ani de viață, care picta genial, iar când ajungea să-și semneze lucrările, abia dacă găsea cele câteva litere ce-i alcătuiau numele.Literele artistului sunt desene care alcătuiesc concepte filozofice, lieduri muzicale, poeme întinse.În tot ce face Iurie Brașoveanu e un poet, unul care nu se aude, ci care se vede. Poemele lui grafice vorbesc ochilor. Ele se întâmplă sub privirile tale. Plasticianul evadează în propria lui ficțiune. Într-un proces de înzdrăvenire a valorilor, într-un act de reînrădăcinare a sensurilor.Lucrările sunt situate între granițe –, ca o altă Basarabie a spiritului, exilată între ceruri care au murit și bolți care abia se nasc – acestea, precum nisipurile mișcătoare, își schimbă locul, de la o clipă la alta, de la un spațiu la altul, de la un privitor la altul. I le poți vedea cu adevărat doar dacă le porți în tine, doar dacă le aveai în inima ta cu mult înainte de a te întâlni cu ele într-o sală de expoziție, unde încerci nu sentimentul că le vezi, ci acela că le revezi, nu bucuria că le cunoști, ci – că le recunoști.Diderot credea că arta supremă nu poate viețui fără a-și demonstra caracterul uimitor.Mirarea se transmite de la meșter la privitor, care dintr-o persoană care admiră devine o persoană care se miră. De atotputernicia artei, de lumea ei încăpătoare de sensuri, de visul acesteia de a schimba lumea, de a o face mai bună, mai frumoasă și, prin urmare, mai rezistentă.Iurie Brașoveanu – cel mai important grafician basarabean la ora actuală – cucerește sălile de expoziție ale Europei, fiind un călător care își poartă lumea cu sine, un cetățean al Universului imaginat chiar de arta sa.El seamănă cu magicianul Kircher, care, ni se spune, în prezența reginei Christinei a Suediei, ar fi recreat un trandafir, pe care inițial, dându-i foc, l-a prefăcut în cenușă). Iurie Brașoveanu recreează trandafirii noștri incendiați de intemperiile istoriei, redându-le culoarea proaspătă a petalelor, foșnetul blând al frunzelor, mireasma lor cerească.Asistăm la o magie care nu poate să aparțină decât marii arte, cea pe care o profesează Iurie Brașoveanu, acest grafician unic și artist plastic de excepție din Europa de azi.

Maria Mardare – Fusu: „Aveți Ochiul care vede conținutul sufletului, dar și măiestria de al reda pe chip! Uimitor, nespus de frumos este Grigore Vieru! Admirație!”

Poeta Renata Verejanu:„Orice lucrare a pictorului Iurie Braşoveanu este o metaforă. Este un joc de simboluri cu trecerea unei forme în altă formă. Lucrările lui Iurie Braşoveanu vin din profunzimea poeziei lui Mihai Eminescu.”

Nour Gheorghe: „Pentru „Eminescu-Eternitatea”- Felicitari maestre Iurie Brasoveanu! si pentru cei care nu stiu , va fac cunoscut ca aceasta lucrare deosebita a fost premiata cu Trofeu la Concursul International ,,Univers Romanesc XXL ,,sectiunea Grafica-Pitesti.”

Victoria Rocaciuc: „Autorul recurge la diverse forme de simbol, abordat suprarealist, geometric, cu elemente de abstract. Constituită din mai multe puncte, transparența structurilor sale grafice se asociază cu pictura neoimpresionistă, realizată în tehnica pointelistă.”

Ion Birsanu: „Am fost întotdeauna coplesit de lucrarile, de maiestria, de omenia marelui nostru pictor Iurie Brasoveanu…M-am convins ca el este si un mare poet…Bravo…Va cuprind maiestre, ne mindrim!”

Ludmila Cotoman: „Mai presus de orice, omul poate fi cunoscut prin creaţia lui, în totalitatea ei sau în ce are mai valoros. În lucrarea omului stau – ca o comoară într-o zidire –gândurile lui. Graficianul IURIE BRAŞOVEANU trăieşte retras, dar munceşte pentru om, pentru universul său spiritual. Năzuinţa artistului înseamnă muncă, visarea artistului înseamnă muncă, iar obiectele facerii sunt rezultatul trăirilor sale în faţa vieţii…”

Victor Ciobanu:Excelența Sa a binevoit să ilustreze și coperta volumului meu de poezii „Iubire împletită-n vers”, apărută în 2019 la tipografia „Tipocart Print”, pentru ce țin să-i mulțumesc frumos încă odată. O perioadă de timp a activat în Torino (Italia) în calitate de grafician, pictor, restaurator de icoane etc., dar niciodată maestrul n-a uitat de părintele său, având grijă de el, chiar aflându-se departe de hotarele Republicii Moldova. Însă, viața mai are și întorsăturile ei, când moartea ne fură persoanele dragi sufletului. Astfel, la 11 decembrie curent (2021), la orele 4 spre dimineață, într-un mesaj scurt bunul meu prieten îmi scrie „A murit tătunea”. Tătunea tot tătune rămâne, chiar dacă copii lui sunt la a doua tinerețe. Și acum, drag prieten, când încă lacrima nu s-a uscat și fumul de tămâie mai persistă în casa părintească, vreau să-mi exprim încă o dată condoleanțele și să-ți amintesc că viața nu s-a terminat, iar noi, în numele copiilor noștri și în amintirea părinților, trebuie s-o continuăm…

                       Date biografice, activități, premii

Iurie BrașoveanuPROFESOR, ARTIST PLASTIC, POET – Membru Titular al Uniunii Artiștilor Plastici din Rebublica Moldova, Membru al Academiei Mondiale de Literatură,  Membru de Onoare ,,Trofeu XXL,,(România), Membru de Onoare în Mişcarea Internatională ,,Poetas del Mundo”(Italia), Membru WAPA-(World Association of Performing Arts), (Organizația Mondială a Artelor Interpretative).

Iurie Brașoveanu s-a născut la: 7 noiembrie 1962, satul Copăceni, raionul Sângerei (județul Bălți) din Republica Moldova. Fiul lui Gheorghe (Ion,Vasile) și Lidia (Gheorghe,Alexei) Brașoveanu (Primul din cei 4 copii ai familiei). A studiat la Şcoala cu clasele I-VIII, (anii 1969-1977) din s.Copăceni. (Gimnaziul Adrian Păunescu). Școala de Arte Plastice pentru copii din or. Sângerei (1975-1977).  Colegiul Republican de Arte Plastice „I.E.Repin” (A.Plămădeală).(1977-1981).  Studiază la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (Facultatea de Grafică și Pictură,1984-1989). Fiind profesor de gradul întâi, conducător al reuniunii metodice a profesorilor de arte plastice, timp de 20 de ani (1981-2001), a predat arte plastice la catedra școlilor din or. Sângerei.

În Italia se află din 2001 și activează ca liber profesionist. Face restaurări în renumita ,,VILLA REY”. Vila-reședința regilor, când orașul Torino era capitala Italiei. S-a ocupat în prevalență de pictura iconografică, tablouri religioase și portrete, restaurări de mobilă de anticariat, icoane și tablouri. Semnează cartea proprie de versuri „Mai sus de umbra durerii” în 1997, editura  ,,Ruxanda” din Chișinău (Republica Moldova); Semnează volumul ,,TRECUT-AU ANII” 2020,Editura ,,Mușatinia”Roman, Neamț(România).

A editat albumul de portrete ”Oameni iluștri”, dedicat unor personalități ale culturii române. Albumul a apărut în versiune electronică și cuprinde 200 de pagini, în care a inclus 70 de portrete, grafică și versuri din creația sa. ”Este un album de grafică alb-negru, în care sunt toate culorile universului. Aceste două culori simbolizează nașterea și moartea și despart lumina de întuneric. Lucrarea vine ca un recviem pentru cei plecați în eternitate. Aici sunt portretele poeților Mihai Eminescu, Veronica Micle, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari ș.a. A realizat și multe lucrări de grafică, pictură de șevalet, restaurări și icoane. De asemenea, a restaurat două icoane datate din sec. XVI, care se află la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Moncalieri, Italia. În același timp, artistul a participat la toate expozițiile de grup de la Centrul Expozițional ”Constantin Brâncuși”, iar actualmente este prezent cu lucrări în trei expoziții din România. A fost președinte al juriului la secțiunea grafică, la Concursul Internațional de Arte „Trofeu XXL 2021”, ediția a V-a, din București.

AUTOR al lucrărilor de grafică, pentru ilustrarea a 30 cărți de poezie a unor autori din Moldova, România, Italia, Armenia, Brazilia, Izrael și Cuba. (2001-2022). Autor a 13 ICOANE (stil bizantin), PUBLICATE în cărți de specialitate italienești.(2008-2013). GRAFICIAN ,,ASCIOR,, – Asociația pentru Civilizația Ortodoxă (România). ILUSTRATOR la săptămânalul ,,LITERATURA  ŞI ARTA”, (Rep.Moldova). MEMBRU și PREŞEDINTE AL JURIULUI la varia CONCURSURI NAȚIONALE și INTERNAȚIONALE. Prezintă numeroase expoziții personale și de grup în Republica Moidova, România, Italia, Turcia, etc. Premiat cu medalii, trofee, diplome și distincții la mai multe Concursuri și Festivaluri Naționale și Internaționale (POEZIE și GRAFICĂ)

Premii și distincții: Premii acordate de săptămânalul „Literatură și Artă” (pentru arte, 2008, 2015; pentru critică, 2013; pentru grafică, 2017); Decorat cu medalia jubiliară „Eparhia Chișinăului – 200 de ani” (acordată de Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove în semn de recunoștință pentu activitatea sârguincioasă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, 2013); Premiului “Simpatia publicului” (acordat la Expoziția Internațională “Dumnezeu din inima mea”, organizat la mausoleul „Bela Rosin” din Torino, 2014); Diploma de onoare a Galeriei “Elle” (pentru operele expuse, contributul și prestigiul adus galeriei, făcând-o să-i crească faima pe plan cultural, Preganziol , Italia 2016); Diploma de excelență acordată de Biblioteca românească  “Grigore Vieru” din Torino (pentru prezentarea critică a artistei Simona Liliana Cumpăratu la Expoziția Personală de Pictură și Grafică „Dincolo de Culori”, 2016); Diploma de excelență acordată de Muzeul Național de Artă  al Moldovei (pentru Expoziția Personală de Grafică „Poduri de Dor”, 2017); Diploma de excelență acordată de revista „Orizonturile Bucuriei” (în semn de mulțumire pentru meritele deosebite în promovarea activitatii ASCIOR, pentru creșterea responsabilității naționale, a nivelului cultural și duhovnicesc al societății, 2017); Trofeul “Univers românesc XXL” (la secțiunea Grafică, acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Pitești, 2018); Diploma de excelență (sectiunea Grafică, acordat de Academia Olimpică Română, filiala Vâlcea, 2018); Premiul “Centenarul Marii Uniri” (acordat în cadrul Galei Premiilor Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație, ediția I, la secțiunea  “Artiști plastici contemporani”, 2018); Premiul “Marele Eminescu” (acordat de Cenaclul “Grai Matern” pentru lucrările sale excepționale expuse la vernisajul expoziției “Eminescu în poezie, cântec și arte plastice”, organizată la Centrul Academic “Mihai Eminescu”, Chișinău, 2019);

Ordinul “Sf. Ierarh Simion Ștefan” (acordat de Biserica ortodoxă autocefală din Republica Moldova și Mitropolia ortodoxă română de stil vechi din Transilvania, pentru păstrarea și promovarea culturii românești, identității naționale și a credinței ortodoxe strămoșești, înmânat în reședința Mitropolotană din Câmpia Turzii de Petru, Mitropolit al Transilvaniei, 2019); Membru Titular UAP R.Moldova. În 2020 devine Laureat al PREMIULUI săptămânalului „Literatura și arta”, a obținut Titlul de merit „Premium”, la Concursul „Eleganța Iubirii” – Creații literare și Artă în imagini, din Montreal, Canada, premiul special la Concursul național „Uniti per la legalita” din Italia, premiul UNU la Concursul Internațional „Elogiul iubirii”, secțiunea grafica și pictura, din România, a fost desemnat „OMUL ANULUI 2020”, la Gala Premiilor de Excelență a Academiei Națiunii Române: „Este rezultatul muncii creative care semnifică recunoștința din partea unui consiliu de personalități de înaltă cultură spirituală, or puțini sunt acum care depășesc invidia și ura, punând pe piedestalul LUMINII – DRAGOSTEA, având curajul, puterea și dorința de a aprecia la justa valoare FRUMUSEȚEA din OM. Cu pietate pentru Excelența Sa, Domnul Valeriu Mocanu – Președintele Academiei Națiunii Române!”

 În 2022 – Premiul „Tonitza” la Concursul Internațional „Elogiul Iubirii” (România); Premiul „MICHELANGELO BUONAROTTI”, ca Președinte de Juriu (secțiunea Pictură) la Concursul Internațional de Artă „LA FONTANA DELL AMORE” din Italia.   

      „Iurie Brașoveanu, pictor și poet

Întorcându-se, lângă icoane,

Stă maestrul Iurie Brașoveanu

Albia dispare în grădină,

Iar el scrie câmpii cu inimi.

Există omul, ca o lume vie,

Nimeni nu l-a chemat,

Domnului s-a închinat,

Și Domnul a spus – Să fie!

El – sunt eu, gândit de tine,

O imagine color a verii,

O rază urmărită apune,

În pânze ea răsare…

Nu merge după fiecare, –

Un val de îndoieli, frământări,

Destinul și-l tămăduiește –

Cu grafici plin de stări.

El este Eu, a ta imagine,

Cu primul trandafir.

Petale răsărite lin,

Culori în orice fir…

 / S. Vizitiu, august, 2022/

Surse memorabile:

https://www.facebook.com/iurie.brasoveanu/photos

Iconografia de Iurie Brașoveanu:

Portrete în grafică din albumul „Oameni ilustri” de Iurie Brașoveanu

În memoria mamei

Recital de poezie la Clubul Impresii din viata si carti, Biblioteca Hasdeu: 

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/2763425443918276/

Recenzie de Svetlana Vizitiu, Impresii blog


22 comentarii

Iartă-ne, Sofia!


Dorea să se mărite… Să fie fericită. Cu un soț și cu copii proprii… Provenea dintr-o familie de evrei asiguraţi cu tradiţii stricte. Părinţii Sofiei căutau pentru ea un mire să fie la fel de origine evreiască. Era ea o evreicuţă modestă, în tinereţe – foarte drăguță și deschisă, micuţă de statură, dolofană și cochetă gen Monroe. Se îmbujora imediat la o voce caldă şi se mândrea atunci când cineva îi făcea complimente… A făcut studii superioare, era deşteaptă, însă nu se încadra în lumea celor superiori, nu se ştie din ce motiv, simțea un discomfort în compania lor. Cu o naivitate secundă, cu multe întrebări fără răspunsuri, Sofia era foarte educată, amabilă și cucerea inimile prietenilor şi colegilor săi cu firea ei veselă, glumeaţă, sufletistă, și făcea lacrimi, atunci când auzea de suferința cuiva…

Nu era fericită, căci nu-şi găsea ursitul pe potrivă. Să nu fi fost tradițiile evreiești care o constrângeau, totuși ea le respecta strict. Cine știe, poate că se alegea ea cu vre-un rus sau moldovean: nu ducea lipsă de atenţie din partea lor… Deci, naţionalismul la mijloc, stereotipurile ăstea adânc înrădăcinate!  Sofia avea frică să nu iasă din voia rudelor, să nu le supere cumva. Visa oricum la un sortit inţeligent, educat și îngrijit, desigur, să fie și el îndrăgostit de ea… La început Sofia lucra contabilă într-un minister, unde mirii se roiau în jurul ei, dar se pare, că nu erau cei de care avea nevoie… Respecta cu strictețe tradiţiile impuse de cei de acasă…flutureSofia avea toate motivele să fie tristă. Iată, că şi fratele ei mai mic s-a însurat, avea deja doi copii şi locuiau aparte într-o casă din Chişinău. Părinţii ei aveau o casă bogată undeva la sudul Moldovei. Iar ea îşi ducea traiul la Chişinău într-o odăiţă de 11 m într-un cămin oferit de Ministerul în care muncea.

   Anii treceau, prietenele s-au măritat demult şi aveau interesele lor, iar colegele se schimbau una după alta din motive familiale, fie din cauza salariului mizer, și Sofia se simțea la fel de singurică… Dar se implica în orice campanie cu activități sociale: din plăcere sau din necesitatea de a comunica. Să fie mai aproape de oameni, ca să nu simtă atât de acut singurătatea. Cam pe-atunci, şi-a găsit în sfârşit un mire potrivit: era un evreu frumos şi inţeligent, şi unicul fiu la părinţi, drept că mai mic ca ea în ani. Sofia era atât de fericită! L-a văzut o dată în treacăt, aşa că nici vorbă să se sărute, ”Doamne ferește”… Îşi imagina, cât de fericiţi vor fi ei împreună, mama mia! Cum va fi ea cea mai frumoasă mireasă, apoi şi soţie gospodină! Nuntă ca-n poveşti, cu primul sărut impus de învitaţi, ”la un amar”… Ulterior, după nuntă, Sofia deja gospodină în casa lor, și timp de un an, în care cârpea şi prepara bucate pentru soţul ei… Că tot veni vorba, mirele sau soţul ei, cum se mai poate numi altfel un bărbat, – nu era clar din care motive nu s-a atins niciodată de dânsa. Ea ”credea”… că un bărbat vine la soţie, doar e capul familiei, că se cuvine să vină în patul femeii iubite, mai ales că era soție… El lucra, citea, mânca bucate preparate de ea, şi se pare că a uitat că există şi o altă relaţie ca între ”bărbat şi femeie”… Timidă fiind, sau de modă veche, Sofiei nici prin cap să-i treacă să-l întrebe direct, a prins peste un an la curaj şi s-a plâns părinţilor. Ce ruşine a simțit! Omul ei nu ştia cum se face treaba! Ulteior s-a produs divorţul fără mare tam-tam, că copii ei oricum nu aveau. Au uitat repede unul de altul. Și din nou, draga noastră Sofia tângea de dor şi singurătate…

Acasă, apoi ca de obicei, la serviciu. A mai apărut un mire la orizont, care într-o zi de naştere la un pahar de vin a adormit pe masa prietenilor ei. Ea s-a supărat pe el, că a făcut-o să se simtă ruşinată, dar apoi se amuza pe seama acestei amintiri… A aflat ulterior, că s-a căsătorit nu mult timp după asta, cu una la fel blondă, care i-a născut un fiu, şi care apoi a decedat de cancer. O fi fost el ursitul ei, cine ştie? Măcar un copil ar fi avut… Apoi, Sofia s-a transferat cu serviciul la o bibliotecă din centrul capitalei. La fel locuia în odăiţa ei de 11m. Avea grijă de sine să fie mereu coafată, machiată şi îmbrăcată la patru ace. Doar că bărbaţii… acum căutau mai tinerele… În sfârşit o veste bună: familiei lor li s-a oferit o şansă de a emigra în Israel. Fratele a vândut bine apartamentul lui, iar părinţii – casa lor de la periferie, şi temporar s-au mutat cu traiul la Sofia în odăiţa ei,  aşteptând între timp viză pentru a pleca împreună peste hotarele Moldovei.

În câteva săptămâni, fratele a fost ucis pe stradă, înjunghiat mortal, iar la înmormântare de sicriul lui s-au apropiat doi mafioţi şi au întrebat de văduva care stătea la căpătâiul sicriului: – El e? – Da, el e… – fu răspunsul. Şi nimeni n-a înţeles nimic… O fi fost crimă organizată? (se întreba Sofia apoi) După o lună, văduva cu ambii copii şi-au luat zborul spre Israel cu tot cu banii, promiţând că vor aştepta acolo buneii şi mătuşa lor. Sofia era disperată: scumpul ei frate si fiul părinţilor ei, unicul lor sprijin nu mai exista pe acest pământ. Toţi banii agonisiţi erau deja la văduvă, care, bineînţeles că nu-i mai aştepta; iar părinţii nu mai aveau unde pleca sau să se întoarcă (casa lor era vândută), deci, au rămas cu traiul la Sofia…

Zi de zi, Sofia, cu sufletul la gură, alergă de la serviciu acasă, şi îngrijea de părinţii ei bătrâni şi bolnavi. Odăiţa ei acum mirosea a medicamente, – le avea cutii întregi. Sofia pierdu orice încredere,  și speranţă, şi mai rău, – din energia anterioară. Era pustiită. Nu mai avea timp să gândească la viaţa ei personală. Treceau anii, se trecea şi ea: s-a conformat şi cu asta. S-a împăcat cu ideea, că nu vor mai ajunge în Israel, nu avea ce face, nimeni nu le oferea ajutor. Au devenit săraci şi netrebuiţi la nimeni. Nepoţii deja mari, nu se interesau de ei, iar văduva – fosta cumnată s-a recăsătorit la nici jumătate de ani după moartea fratelui ei. Ce interes să mai aibă? Părinţii de scârbă au decedat unul după altul, nu chiar demult… Ea, Sofia, în tot aceşti ani le-a fost fiică fidelă de bun ajutor, a avut grijă de ei depunând toată dragostea sa. Biata de Sofia, încerca acum să adune bani… ca să lase moştenire nepoţilor, care nu mai aveau nevoie de ea! Totuşi îi iubea: erau copiii fratelui şi nepoţii părinţilor ei! Neamul ei scump care a rămas!

Cât de mult se lumina chipul ei atunci când cineva îi acorda o atenție sau făcea cadouri, fie şi o haină purtată. Și ca un copil se bucura când cineva din colege achita pentru ea tichetul în troleibus. Așa simțea că cineva ţine la ea şi o respectă. La serviciu nu era observată nici ca profesionistă, cu toate că muncea cu multă staruinţă, ridica din greu cărţi, și de ce nu, uneori sperând să fie menţionată şi apreciată măcar cu un premiu bănesc, de care avea nevoie… Salariul era mizer, ea încerca să se descurce de fapt ca toate colegele ei. Cam aşa ducea ea traiul. Nevoită să-şi strângă cureaua, oricum le ţinea fetelor de companie, mai glumea ridicându-le moralul; în pauză de prânz servea colegele cu pârjoale foarte gustoase după o reţetă evreiască, așa cum numai ea putea să le prepare.

Câtă bucurie ia produs procurarea unui mobil… în rate, un Samsung cu taste: acum ea învăţa cu stăruinţă să scrie mesaj (sms) şi nu-i prea reuşea… Cum mai radia de fericire, atunci când cineva o telefona și discutau îndelung, si se auzea cum ea chicotea bucuroasă…

În continuare spera, să-şi întâlnească fericirea, – şi Aştepta! Doar trebuie undeva, să existe un sufleţel care s-o iubească! Cu care să împartă toate grijile şi bucuriile… În ajun de anul nou 2011, Sofia s-a plâns colegelor că are hemoragii, iar medicul ginecolog de sector era bărbat şi se simţea ruşinată să meargă la consultaţie. Colegele s-au indignat, desigur, şi cu toată insistenţa lor, Sofia nu a mers la medic… Apoi, a zis că se simte mai bine, în mai 2011 a pornit într-o călătorie la nepoţii din Israel, pentru o săptămână: în sfârşit, au binevoit s-o invite, fie din curiozitate, fie de milă, de parcă simţind că e pentru ultima dată…Le-a dus cadouri, pentru care împrumutase bani, – şi era atât de fericită! Aştepta să i se spună Bunicuţă, ca e aşteptată Acasă… Ulterior, a recunoscut unei colege, că de fapt, nimeni sincer nu s-a bucurat  de ea, acolo în Israel, nici nepoţii indiferenţi, nici cu atât mai mult, cumnata… Iar Sofia oricum, se mândrea cu ei şi-i lăuda… Pentru prieteni şi colege a adus de acolo cadouri, n-a uitat de nimeni…Tot în acea perioadă în 2011, pe 13 iunie de vineri, în drum spre serviciu ea se alunecă şi cade pe scările de după Catedrală Naşterii Domnului (str. Grigore Vieru) şi îşi rupe glezna. Cu o zi înainte o colegă a glumit mai în serios, că să nu vină la serviciu, că e 13 de vinere neagră, mai bine să lucreze cu schimbul într-o zi de duminică, însă Sofia n-a vrut… Fiind la pat cu piciorul în gips, ca urmare vreo patru luni a avut timp să reflecteze asupra sensului vieţii… Tresărea la orice voce, mereu în aşteptarea prietenilor. Recunoştea tuturor cu drag, că-i iubeşte! Era sinceră.

În continuare, Sofia lucră şi se împărţea cu părjoluţe gustoase preparate de ea. Şi când o colegă i-a propus să meargă în august împreună la sanatoriul Codru din Hîrjăuca, Călăraşi, ea, fericită, s-a pregătit ca pentru un voiaj de nuntă. Cu atât mai mult, că în ultimul timp nu se simţea bine şi avea nevoie de tratament. Se minuna acolo de oameni necunoscuţi, comunicând cu ei incontinuu. Se mira apoi, cum de s-a lipsit înainte de această societate, de placerea de a se odihni în mod normal? Nu fuse niciodată la o casă de odihnă sau sanatoriu în viața ei! Acum ea ducea discuţii îndelungate cu un avocat, cam de o vârstă cu ea, plimbându-se cu ore pe alee cu pini din Hârjăuca. În lipsa lui, ne tot întreba, dacă el nu s-a interesat de ea… Se simţea entuziasmată ca niciodată. Avea o motivație… La serviciu a revenit întinerită şi cu noi impresii de viaţă.

Acasă revenind, a fost telefonată de medicul de familie: să-i dea vestea cu rezultatele investigaţiilor, care s-au dovedit a fi foarte proaste. De altfel, au urmat sala de operaţie, radiaţia… Doar pentru o lună a revenit la serviciu… Se părea ca viaţa merge înainte… Dar… metastaze, raze cu ultraviolete, şi în 15 februarie 2012, chiar în timpul primului curs, i-a cedat inima… N-a rezistat! Nici în jumătate de an!.. Și cum se face la moldoveni în spitale: vine o asistentă instruită şi informează pacienta: cică, trebuie sa dai ”atâta” unui medic, şi – altuia la fel ”cam atâta”… Ulterior, s-a descoperit că chirurgul, doamna care a operat-o s-a ales cu 350 de dolari, iar asistenţii, respectiv cu 100-200 dacă nu mai mult. Alţi medici cereau câte 100. Medicamentele, desigur, erau procurate din cont propriu… Asistentele medicale îşi făceau obligaţiunile, și nu fără ca ea să le fi achitat serviciul. Poliţa de asigurare nu are nici o valoare, şi dacă aminteşti de poliţă, medicii râd în faţă! Sofia nu avea de unde aduna mai mulţi bani, şi tăcea şi răbda sărmănica, constrânsă de circumstanţe, tot împrumutând cu greu banii… Credea cu naivitate în medici… Cel mai straşnic s-a dovedit că nu avea cancer uterin, uterul fiind deja extras… Eroare medicală! Avea cancer intestinal, iar medicii n-au binevoit să se împărtăşe cu ea despre descoperirea în timpul operaţiei… Banii au luat, şi ştiau ca ea va deceda… Astfel, a murit în neştiute…

Ştiţi, cât de mult voia să trăiască şi se ţinea de orice speranţă, de orice firicel?..

Iartă, Sofia, societatea asta fără de leac!

În memoria Sofiei Finchel’.


2 comentarii

Lumea capitalei: în drum spre casă


Cunosc o glumă: ”Femeia trebuie să se comporte ca o doamnă, să gândească precum un bărbat și să muncească din greu, ca un cal”. Nu cred că e corect, dar asta e realitatea, cel puțin la noi… Trăim într-o lume a bărbaților, în continuare: Bărbați la conducere, bărbații la volan, bărbați dominatori… O lume, în care femeile depun de două ori mai mult efort pentru recunoaștere, apoi și pentru familie. Cu siguranță, că femeile sunt confruntate cu sarcini de viață complexe, și mai dificilă se pare sarcina femeilor de a găsi un echilibru între carieră și familie; cu toate acestea, cred că un compromis familial este posibil, dacă partenerii îs asumă responsabilitățile complementare. Dar priviți, vă rog, imaginile, – le-am prins chiar azi, în drum spre casă, venind de la servici. Drumuri sparte, cu înscripții și pereți pictate în centrul Chișinău, prin care trecem zi de zi…  Persoane cu dizabilitați fizice la fiecare pas… N-am observat pe cineva fericit, doar fețe obosite, supărate, chinuite, fără vre-o umbră a speranței… Ah da, am prins o copilărie fericită în vacanță ei de vară: ea încă nu cunoaște nevoile societății… Mașini parcate neregulamentar… Femei cu genți grele, femei cerșind, femei cu cărucioare și copii în brațe… Pensionari déjà ca la datorie, cerșind, fie, muncind și vânzând pe străzi, ori admirând cuminți porumbei și pisici în curtea blocurilor… Sunt bătrâni disperați, care nu au încotro… Și dacă ați avea ocazia să vă prezentați Moldova în fața unor oameni care niciodată nu au auzit de ea, și ați vrea să faceți o impresie bună, care ar fi cele câteva lucruri, nume, detalii unice pe care le-ați scoate în evidență? Să admitem că vinul, personalitățile bune și peisajele nu ne caracterizeaza doar pe noi. Dar societatea, și capitala noastră cum arată ea, – le vedeți? Nu pot să nu dau vina pe guvern sau pe primărie, cu subordonați iresponsabili, ce numai cuvântează fără înfăptuiri reale. De prin ’80, de când trăiesc aici, Chișinăul e în reparații ce nu mai au sfârșit… Nu zic ba, avem și lucruri frumoase de admirat, cu… văcuțe și sah, de exemplu, dar când te uiți ce urmează apoi! Iar oamenii nefericiți, cine-i va face să zâmbească??.. Sunt imagini făcute în jumătate de oră, dar cât durează și doare viață în această mizerie…