Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


11 comentarii

Cristina Balan. O Cale Lactee între artă și ambasador


Este căsătorită de 16 ani, are un soț foarte bun, se convinge de acest lucru în fiecare zi, se iubesc și se respectă. Și copiii din familie au toată stima lor, sunt de rând cu cei maturi, cu toată seriozitatea îi consideră personalități; cu ei se discută, nu li se impun, le explică și le place să fie în preajma lor permanent. Nu-i lasă niciodată singuri, merg peste tot împreună, au ce învăța unul de la altul, se comportă civilizat ce le este firesc, și sunt un exemplu demn pentru ceilalți. Cristina spune că copiii se comportă exact cum văd acasă, ei învață de la părinți cei „șapte ani”, deci „este foarte important să ai maniere acasă, să discuți respectuos cu lumea, să ai o română curată pentru că copiii absorb totul”.

În copliarie era rebelă – dacă nu vroia să facă ceva, nu o făcea. Mama ei inteligentă, știind despre acest lucru, a reușit delicat să nu lase sistemul sa îi taie aripile. Nu era deloc răsfățată, pur și simplu era absolut necesar, pentru Cristina, să nu fie ca toți: „Dacă erau lucruri care nu aveau sens în viziunea mea, pur și simplu refuzam să le fac. În schimb, lucuruile ce mă pasionau îmi luau tot timpul. La vârsta de 4 ani deja era clar ca voi fi pictor, pentru ca desenam pe orice suprafață de culoare deschisa, inclusiv pe cearceafuri și pereți. Mă bucur că am părinți înțelepți si nu m-au certat pentru acest fapt, mă lăsau să mă exprim. La vârsta de 5 ani am mers sa învăț arta plastică la o pictoriță foarte bună. Cinci ani mai târziu am intrat la scoala de pictură. Deseori luam albumul și ieșeam la natură sa fac peisaje. Îmi amintesc cum tata crea compoziții  de „natură moartă” și ne luam la întrecere cine va picta mai bine”.

Inspirație are mereu. Nici nu observă cum trece timpul în procesul pasiunii sale, nu are timp măcar să bea apă, lucrează câte 4-5 ore fără pauză, iată așa, – cu muzică pe fundal (de obicei, aceeași melodie). Despre răbdare nu mai spune nimic, se simte prost dacă nu pictează. E importantă lumina zilei, cu soare ori ploaie – nu contează. Dar din cinci picturi poate fi una bună de expoziție, altele le reface de la zero de câteva ori, e un proces care nu depinde de ea. Misiunea ei în acest caz – să lucreze cât mai mult și să fie concentrată pe artă… Ce e important, nu are frică să experimenteze, să folosească tot felul de instrumente și nuanțe noi în modelele sale de pânză și culori cu diafragme fantastice. De unde și până unde? Uneori utilizează chiar și pensule pentru pudră cosmetică, ia reușit astfel să amestece varia culori pentru a înstela tabloul. Credeți că nu se poate? Merg ce găsești în trusa de cosmetică, chiar și buretele, unele unelte de la Supraten etc. Cu toată seriozitatea! Picturile Cristinei Balan emană lumină, crează imagini fantastice. Arta pictoriței are la bază un stil modern, între impresionism și postmodernism, o artă abstractă, ce reprezintă independența ei față de caracterul realist foarte specific timpului nostru, dar și pentru oamenii influențați de tot ce este contemporan. Pictorița pictează cerul înstelat într-o diafragmă acrilică, o Cale Lactee îndepărtată într-un cerc pictată astfel că pare că ne rotim într-un carusel, fie ne scufundăm în tunelul Raiului… Într-o nuanță imaginară rotită în varia faze din aceeași culoare, pare ciudat, dar acesta-i e talentul ei special, noi privim, pare sa fie un roșu, și de fapt, mai departe ne rotim intr-un roșu aprins, apoi în roșu închis, astfel și viața, pare alb-negru, dar între perioade sclipim de fericire și iubire. Cam așa e povestea Cristinei Balan. O Cale Lactee prin structură albastră, neregulată, și care brazdează cerul instelat în descoperirea noilor vieți ale iubirii eterne. Iar ea, Cristina este Sistemul Solar și din interior cuprinde toată imaginea și dragostea pentru oameni. Deci, Dragostea e tema principală în pânzele originale și neobișnuite, cu mare effect mânuite de pensulele Cristinei… Iar recent, o platformă americană de artă modernă The Art Digger i-a publicat o pictură acrilică, veste foarte îmbucurătoare pentru moldovenii noștri!

 În present se pregătește intensiv pentru expoziții în SUA care vor avea loc în acest an (2020). A mai avut expoziții de pictură colective, dar acum vor fi trei expoziții personale! Este un rezultat excelent, și Cristina are emoții, speră să le reușească pe toate, și cu siguranță așa va fi, este în conformitate cu caracterul ei dur și perseverent, nu are cum să cedeze.

Se convinge tot mai mult că a moștenit câte ceva de la fiecare de la părinții și bunicii ei. Cristina a crescut într-o familie de ingineri. Tatăl era pasionat de artă: cânta la mai multe instrumente musicale, picta și sculpta. Și, în present creează picturi extraordinare, pe care speră că cândva le va vedea mai multă lume. Mama era fizician la Academia de Științe și are în palmares peste 40 de invenții patentale, dar și foarte implicată în educația fiicei sale. Cristina e uimită și în present de perseverența mamei, de faptul cum le reușea pe toate, și în carieră, și în familie. Chiar și acum, se implică – deja în educația nepoților. Datorită mamei, Cristina a însușit istoria artelor, vorbește fluent limba engleză de la cinci ani, a studiat dansurile de salon și multe altele, din copilărie. Mama îi povestea despre biografiile marilor personalități: pictori, fizicieni, politicieni, înainte de a începe Cristina a citi singură. În acest mod, mama cu certitudine îi provoca curiozitatea și motivația de a continua studiile de sinestător.

Bunicii erau interesanți fiecare în parte. Bunica din partea tatei, mamă a șapte copii, este o femeie de la țară, blândă și înțeleaptă cum sunt numai oamenii din provincie. Parinții mamei erau profesori. Bunicul deși preda fizica si matematica, deseori recita marii poeți români și cânta romanțe. Toți în familia mea au fost muncitori, ca și majoritatea moldovenilor, de fapt.”

După prăbușirea Uniunii Sovietice, atunci când Cristina a absolvit liceul, Moldova era într-o sărăcie cumplită. Planul ei de a merge în Sankt Petersburg la Academia de Arte a devenit irealizabil, a fost nevoită să însușească o meserie care să o ajute să supraviețuiască. Pe lângă artă, era destul de bună la matematică, deci a mers la facultatea de economie. Nu a avut posibilitatea să plece la studii în străinătate, pentru că a început să lucreze la vârsta de 18 ani, „iar salariul era important nu doar pentru mine, ci și pentru toți membii familiei mele.

A muncit mult și în scurt timp a reușit să își construiască o carieră de succes. La vârsta de 24 de ani deja avea în subordine 60 de persoane și făcea proiecte de amploare. A lucrat în cateva companii internaționale, a adus investitori străini în Moldova, apoi treptat a intrat și în politică. Cristina Balan a fost în topul managerilor din Moldova, iar în 2017 a luat premiul „Femeia anului in politică”.

Ultima ei misiune a fost cea de Ambasador al Republicii Moldova in Statele Unite ale Americii. Realizările Cristinei Balan au fost apreciate la Washington, a fost și pe coperta revistei Washington Life, și Washington Diplomat, a reușit să aducă Republica Moldova în vizorul SUA. Acțiunile de caritate pentru cei nevoiași, la fel o caracterizează, este foarte omenoasă, și ajută conform puterilor și posibilitălor, nu se eschivează de la evenimentele pentru persoane vulnerabile în Republica Moldova. Recent, a participat la Filarmonica Națională din Chișinău pentru o donație în favoarea copiilor Down (organizatorii Elvira Cemortan-Voloșin, Svetlana Bivol)…

Acum, în sfarșit, dupa o pauză de 20 de ani, am reușit să revin la artă. Fac asta full-time, am participat la cateva expoziții colective în SUA și Republica Moldova, am reușit și o expoziție personală, iar pentru 2020 am planuri grandioase care sper sa se realizeze”.

Top 5 carti de Cristina Balan (cărțile le puteți solicita și în rețeaua BM B. P. Hasdeu):

„În copilărie cartea care mi-a plăcut cel mai mult a fost „Pippi Șosețica”, probabil, pentru ca m-am regăsit cumva în acest personaj. Au fost citite, bineînțeles, zeci de cărți în copilărie, probabil pentru că atunci era una dintre puținele distracții pe care le aveam.

In perioada de formare profesională am citit multe cărți de specialitate – în marketing, management, psihologie, economie, politica externă. O carte care mi-a plăcut la nebunie a fost „Funky Business” de Kjeil Nordstrom, care prezenta anumite femoneme din business în anul 1999 într-o formă care era greu de înteles atunci. Simțeam că are dreptate, dar nu aveam dovezi. Autorul încă pe atunci descria felul în care este acum organizat Google, Amazon, Facebook, vă imaginați? Am citit toate cărtile lui Nordstrom, am invitat aceasta remarcabilă personalitate, chiar și la Chișinău, să facă un master class studenților din Republica Moldova. O altă carte care m-a marcat cumva a fost “Confesiunile unui asasin economic” de John Perkins. M-a făcut să înțeleg mai bine motivația celor ce decid cu adevărat politica externa a marilor puteri ale lumii.

De asemenea, am continuat să citesc biografii. Într-o perioadă am fost interesată de femei vizionare, care au reușit să spargă stereotipuri, probabil, pentru că m-am confruntat și eu cu provocările unei societăți în care o femeie trebuie să depună un efort înzecit pentru a „sta la masă cu deștepții”.  Să dau un expemplu – Coco Chanel. Am început de la autobiografia ei, apoi am citit toate cărțile scrise despre ea. Aceea ce a făcut ea acum o sută de ani este actual și în prezent. Femeile până acum sunt gata să plătească sume enorme de bani pentru o poșetă Chanel. Uimitor, nu-i așa? Aceste biografii mi se par mult mai interesante decât orice roman, pentru că sunt istorii reale, ecourile cărora le resimțim cu toții.

Ultima carte pe care am citit-o este scrisă de un autor american, care se prezintă cu pseudonimul Peter Moon. Cartea se numeste „Yeshua”, publicată în două volume, care descrie viața lui Iisus Hristos într-o manieră absolut diferită de tot ce am citit până acum. Nu impune dogme și îl prezintă pe Iisus așa cum l-am simțit mereu. Această carte susține și principalul mesaj din ultimul film acum foarte popular pe Netlix – Messiah – că toții existăm sub același soare, că dragostea, lumina și binele sunt universale, că toți avem unul și același Dumnezeu, indiferent de religie sau țara în care trăim.”

Studiind aceste istorii de succes am înțeles că poți deveni foarte bun într-un domeniu, cu condiția că te dedici sută la sută activității tale profesionale. Eu nu sunt sigură că aș fi gata să merg la atătea sacrificii, deși au fost cam multe deja. Cel puțin nu acum, când copilașii mei încă au nevoie de atenție, iar viața este atât de frumoasă și interesantă, dincolo de tot ce înseamnă carieră.”

Cel mai frumos dar pentru ea este familia și se consideră binecuvantată pentru „că suntem toți „gramadă”, sănătoși și uniți”. A reușit să-și creeze o familie frumoasă. Are un soț bun și doi copii minunați. Frații, parinții, socrii, cumnații, nepoții sunt alături de ea.

Are multe pasiuni, hobby, mereu o fascinează ceva. Logistica, promovarea, comunicarea iau uneori mai mult timp decât arta propriu-zisă. Azi, o preocupă dezvoltarea spirituală. Studiază tradițiile spirituale, medicină holistică, energia, cristalele și influența lor asupra noastră. De aici derivă meditațiile și arta spirituală. Picturile Cristinei Balan emană energie pozitivă, îi place să observe efectul lor asupra celor ce le privesc. E de-a dreptul magic!

Ades se gândește ce ar mai putea schimba în societate, mai ales după revenirea din Statele Unite ale Americii, vede clar anumite diferențe dintre moldoveni și occident. Ea, Cristina, înțelege foarte bine de ce anumite lucruri nu merg deloc bine la noi: „Cred că pentru a schimba lucrurile ar trebui să incepem în primul rând de la noi însine. E timpul sa încetăm să ne așteptăm că cineva va veni să ne scoatpă din impas, ci sa facem fiecare, cât ne stă in puteri, câte ceva. Dacă poți – ajută pe cineva, contribuie la dezvoltarea societății, aderă la cei ce împărtășesc aceleași valori si fă ceva împreună cu ei și tot așa – de la mic la mai mare. Pas cu pas, împreună, cu răbdare și mai multă responsabilitate vom schimba lucrurile… Chiar dacă nu poți să acționezi – din diverse motive – uneori un gând bun, o încurajare, un zâmbet pot face minuni. Niciodată nu e târziu să iai în mâinile tale propriul destin”.

În mod normal, simte exact ce trebuie să picteze, atunci chiar îi vin câteva idei concomitent, însă o voce interioară îi șoptește, care anume să o facă în acel moment:„Am viziuni probabil, văd elemente, culori… – nu e asta inspiratie? Sunt sigură că totul, și talentul, și ideile vin de mai sus, de la Dumnezeu

Expresii și Citate preferate de Cristina Balan:

  • „My new work! Felt like sticking glitter and Swarovski crystals on, which felt kinda scary, but I did it! (Noua mea lucrare! M-am simțit ca și cum aș lipi sclipici și cristale Swarovski, m-am simțit cam înfricoșător, dar am reușit!’’
  • „Invidia este de o mie de ori mai strașnică decât foamea, deoarece este o foame spirituală” – (Miguel de Unamuno, filosof spaniel)
  • „Atunci când radiați lumină – îi iritați pe cei care trăiesc în întuneric”

Admiratorii și prietenii despre creatiile Cristinei Balan:

Elvira Cemortan-Voloşin:„Cristina Balan are mare potențial în ceea ce face și în domeniul artelor plastice, și, în general, pentru promovarea Culturii naționale! O Doamnă de suflet, Pictor talentat, cu inimă mare pentru persoane cu nevoi speciale. Organizator inteligent și foarte ambițios. Îi doresc succes în continuare!”

Liuba Bahnaru: „Felicitări, Cristina!Ai redat in lucrarile atîta măiestrie și suflu…doar un suflet frumos poate da viata artei!”

Manuel Oancia: „Beautiful! looks great! Awesome job”

Culesov Maria: „Foarte frumos tablou. Bravo, Cristina. Ești foarte talentată. Mă bucur foarte mult pentru tine.”
Violeta Teodoru:„Bravo, Cristina! Imi plac tablourile tale foarte mult, mai ales că incluzi în ele emoții adânci”

Arcadie Astrahan: „Formidabil și vrăjitor”

#CristinaBalan, #DeZiuaCulturiiNationale, Instagram: @cristinablandc
Facebook: Cristina Balan

Svetlana Vizitiu, 2020


5 comentarii

Flori de toamnă, cărți de toamnă: Top 5 cărți


Toamna ne gândim la schimbări, ce să luăm cu noi și ce lăsăm în urmă fără regrete. Dar poți lăsa ceva fără o urmă de carte citită? – cea care să te motiveze, să-ți trezească sentimente pure, de dragoste, de drive, de ambiția de a merge înainte, cu perseverență, cu inspirații de face lucruri pozitive? O carte bună trezește o largă gamă de stări sufletești care în perioada tomnatică se aprofundează adânc în inimile noastre atât de sensibile la orice ce ne face mai uman… Iubirea, afecțiunea, dorința, bucuria – sunt doar câteva dintre sentimente care pot fi trezite, și chiar exprimate cu ajutorul cărților de calitate. Toamna e acea perioadă, în mod special, când ne gândim la dragoste, îi apreciem pe cel iubit, simțim mai mult nevoia de a face lucruri utile, gesturi romantice sau pur și simplu… să iubim mai mult. Poveștile de dragoste ne emoționează, ne fac să zâmbim, ne inspiră. Le trăim alături de prieteni, de rude, de colegi. Le trăim noi înșine sau le vedem în filme, fie le spulberăm cu ideologii politice, și oricum viața continuă, ne pomenim că vrem al nostru colțișor de rai, un fel de cal bălan cu aripi care ne duce în lumea imaginației noastre și care rezolvă toate problemele vieții. Suntem oameni deștepți, știm ce dorim și avem nevoie de susținere, fie că ea vine din cartea pe care o citim acum… Am decis să adun câteva cărți nu numaidecât să se încadreze în al vostru top, dar să fie în spiritul toamnei, așa precum înțeleg eu… Și sper că vă veți regăsi, dragi cititori, în măcar unul dintre personajele pe care le-am ales, ca apoi veți face pași rapizi la #BibliotecaHasdeu pentru a le comanda; acolo e mai liniștit, mai confortabil, și e călduț, cu o muzicuță lină a pianului din sală de lectură, așa cum vă place vouă! – Vă așteptăm! Întrebați bibliotecarul, înscrieți autorul și titlul în fișa de cerere, și cartea vine la voi, cu siguranță! Vivat! (SV)

  • Flori de toamnă” de Ana Lupan:

S-au împlinit 97 de ani de la nașterea prozatoarei Ana Lupan. Pentru generația precedentă scriitoarea a fost o filă romantică de suflet, o citeau tinerii, dar și cei mai maturi. Era foarte solicitată în biblioteci, în librării cărțile autoarei se procurau imediat. Pentru fanii cărților de valoare, în spiritul toamnei târzii, cartea este tocmai bine de citit, și de gândit asupra propriei dezvoltări personale, provocând spiritul sentimentelor ce se pot trezi citind aceste povestiri și nuvele expresive inspirate din viața cotidiană din trecutul „socialist”. Utilizatorul are tot dreptul să facă diferența sau comparații din viața de-atunci, relativ în prezent. Personajele autoarei poartă amprenta individualității, a unei trăiri intense! Pare că inspirația nu este altceva decât o stare de muncă migăloasă, persistentă. Probabil, de aceea Ana Lupan, în continuare, este considerată una din cele mai prolifice scriitoare în literatura basarabeană. Vreau să menționez că sentimentele persistă mereu la oamenii care nu îmbină relațiile umane cu stereotipuri sau ideologie politică, și în secolul trecut, apropos, au existat oamenii simpli la fel ca noi, cu dorința de a iubi, sau cel norocos să iubească…

Din carte: „De câte ori avea un necaz ori o neplăcere, cuprindea cu brațele teiul, stropindu-i tulpina cu lacrimi. Teiul era tânăr, cam de aceeași vârstă cu Ionel, și vecinii spuneau în glumă, că de aceea crește atât de bine că e stropit cu lacrimi”.

Dacă cineva se oferă să-ți facă un serviciu cât de cât, fii sigură, numaidecât o să-ți ceară un serviciu mai mare. Așa că, să ne bizuim pe propriile forțe, altfel te împotmolești și nu mai știi pe unde să-ți scoți cămașa”.

– Ce-i moartea? O formă de trecere a materiei în altă formă. Când o să ne obișnuim cu acest adevăr, o s-o  privim ca pe ceva firesc, fără dureri, fără emoții, cum privim, bunăoară somnul”.

Date biografice: S-a născut la 12 septembrie 1922 în satul Mihuleni, judeţul într-o familie de ţărani. Sora poetului Andrei Lupan. A absolvit Şcoala Agricolă din Cucuruzeni (1950). Cursurile literare superioare de pe lîngă Institutul de Literatură „M. Gorki” de la Moscova (1960). Debutează la revista „Scînteia leninistă” cu povestirea „Stejarul” (1953). Prima carte, „Drumul spre sat”, apare în 1955, fiind succedată de volumele: „Flori de toamnă” (1960), „Buruieni de dragoste” (1964), „Valencia” (1982) ş.a. În 1957 editează povestirea de proporţii „Lasă vîntul să mă bată”, inspirată din viaţa învăţătorimii de la sate. Se afirmă cu romanele: „Ţarină fără plugari” (1962), „La cîntatul cocoşilor” (1966), „Regăsirea” (1972), „Neagră-i floarea de cireş” (1977), în care abordează probleme ale satului moldovenesc. Scrie şi povestioare pentru copii. A primit Premiul de Stat al RSSM (1984); ordinul „Drapelul Roşu de Muncă”. Ana Lupan s-a stins din viață la 23 februarie 1998, la Chișinău.

  • „Eclipsa” de Mihail Gh. Cibotaru

Lupta sinelui cu ideologia politică din timpurile nu chiar îndepărtate ne duc la gândul că nu ne-am schimbat în mod deosebit, atunci când stereotipurile îndemnau să le faci toate la ordinile cuiva care considera că procedează tocmai cum spune legea. Tinerii de azi nu cunosc acele amănunte, dar le pot afla din această carte… Ce poate exista mai inuman decât atunci când statul, de fapt, nu e tocmai pornit să te apere? Cum se spune clientul are dreptate întotdeauna, dar cel care îl deservește are legile sale… Nimic nu se schimbă, de aceea și persistă diferența în mentalul moldovenilor și a celor din țările civilizate. Cam această ar fi ideea cărții, autorul evocă sentimentele triste sau fericite dintr-o epocă foarte apropiată timpului nostru care totodată ne îndepărtează tot mai mult de acel trecut… Dar, ce este interesant – e că gândurile sau acțiunile autorului, ne ajută să facem această deosebire pentru a ne deștepta ulterior… Recomand cartea, e tocmai în spiritul toamnei târzii și ne îndeamnă la o luptă de sine, fie să ne conformăm cu ce avem… În același timp să ne apreciem apropiații noștri…

„Mama actualităţii se revarsă, fierbinte, peste secvenţele descriptive. Sigur că o importanţă deosebită într-o astfel de proză o are secţiunea transversală care învederează miezul de foc al realului şi aspectul problematic social. O astfel de manieră narativă e îmbrăţişată de Mihail Gheorghe Cibotaru, autor de proză ce se naşte la intersecţia reportajului literar cu ficţiunea, de unde preeminenţa toposului drumului şi a eroului aruncat în vâltoarea vieţii…” (Acad. Mihai CIMPOI)

Din carte: „Îi dau binețe în moldovenește, el însă îmi răspunde în rusește, cu ton rece, oficial, și eu îmi dau seama că am făcut prima greșeală. Trebuia să mă pricep că unde-unde, da aici, în această instituție, se vorbește într-o singură limbă, în cea oficială, pe care sunt obligați s-o cunoască toți. Cu atât mai mult că mi-i un adevărat chin să comunic în graiul părinților mei. Deși acolo, acasă, adică la Tiumeniul meu, am cărți, am dicționare, am discuri cu muzică de-a noastră, iar când mă întâlnesc cu unii conaționali – vin încolo după câștig – încerc să mă întrețin în moldovenește. Ce-i drept, asta mă costă eforturi ca, până la urmă, să trec la graiul care mi-i mai aproape…”

Nu, nu doream să devin comunist, prea multe văzusem din cele ce făceau unii dintre ei. Prea multe auzisem acolo, la opreală. Căci am tăiat la pădure cu foști oameni mari.  Și le ascultam cugetările, revoltele, nedumeririle. Înțelegeam că în partid sunt și oameni cinstiți, oameni de treabă, curați la suflet și la faptă. Dar pe parcurs tot mai mult mă convingeam că acestora le vine mai greu decât celorlalți. În definitiv, mi-am făcut o părere poate nu tocmai obiectivă, în schimb sinceră: în partid întră doar carieriștii, cerșetorii de posturi și de privilegii. Niciodată în viață, nici chiar în cele mai complicate situații, nici chiar în cele mai grele clipe, nimeni nu m-a văzut cu mâna întinsă. Din simplu motiv că niciodată n-am întins-o. nu m-am umilit. Am rămas uluit când am văzut că cererea nu mi-i respinsă…”

Date biografice: Mihail Gh. CIBOTARU (21 iunie 1934, Vărvăreuca, judeţul Soroca), prozator, publicist român din Basarabia. După absolvirea şcolii medii din Floreşti (1954), urmează cursurile Facultăţii de Istorie-Filologie a Universității de Stat din Chişinău (1959). Lucrează ca redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei”, redactor-şef adjunct la ziarul „Moldova socialistă”, redactor-şef la revista „Moldova” (1975-1994). În 1994-1996, deţine funcţia de ministru al Culturii, iar în 1997-1998, de şef de secţie la Agenţia Moldpres. Laureat al Premiului de Stat al RSSMoldoveneşti; Premiul de excelenţă al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2008). Debutează cu volumul de proză scurtă Tăcerea pădurilor (1965), urmat de Cântecul frăţiei (1965), Durerea liniştii (1969), Lupul (1969), Glasul inimii (1971). În 1974 publică romanul Semănătorii; alte romane: Drumuri (1979), Pasăre călătoare (1980), Îndrăzneala (1983), Rădăcini de acasă (1988), Eclipsa (2005). Totodată, semnează mai multe volume de publicistică şi memorii, dintre care remarcăm Oameni de omenie (1981), Izvoare (1983), Sârjoaca (1984), Cu legea pre lege călcând (1991), Ministru poţi să şi nu fii… (2007), Crestături pe tulpina unui destin (2013) ş.a.

  • Portocalele verzi” de Vitali Cipileaga

Oamenii sunt mai vicleni ca șerpii. Ei îngroapă secretele în pământ, dar niciodată prea adânc în propria conștiință.”, – consideră autorul romanului. Și tot odată vorbește despre încredibila forță a dragostei dintre om și natură, care descoperă un secret tulburător de familie. Potrivit autorului în rolul personajului principal poate fi oricine. „Ne considerăm stăpânii naturii și al pământului, dar ce putem face când natura decide să se răzbune pe noi?” Rezultă că forța dragostei zdrobește și iartă orice păcat sau secret, și nu neapărat sa-l dezgropi din pământ… pentru a realiza acest fapt. Dar n-ar exista romanul, dacă nu era intriga, iubirea și iertarea în spiritul creator și foarte talentat al scriitorului Vitali Cipileaga.

Din carte:„E o tradiție să împartă, în fiecare an de ziua ei, portocale. Însă de data aceasta e mai mult decât atât. Azi e prima zi dintr-o viață furată generații în urmă și returnată prin sacrificiul suprem adus pe altarul iertării. Azi Natura îi zâmbește și îi dă de înțeles că nu va încălca legământul făcut la nașterea ei. Portocalele s-au copt, iar viața continuă să curgă prin venele timpului mai potentă și mai dulce ca niciodată.”

Sunt o femeie-copil. Nu-mi dau seama exact când am reușit să trec prin metamorfoza vieții, descoperind pe corpul meu sânii care au crescut târziu și în sufletul meu suficiente frici, încât mă ascund sub plapumă de fiecare dată când zăresc umbre prin cameră. La această vârstă mă găsesc blocată între douaă vise, cu orice preț.”

Date biografice: Vitali Cipileaga este unul dintre cei apreciați bloggeri și autori de carte din Republica Moldova. Este fondatorul site-ului „De vorba cu tine”, o pagină de internet unde sunt publicate articole, fotografii și interviuri motivaționale despre viață de cuplu, familie, hobby-uri, cărți, călătorii, sănătate, istorii de succes, gânduri etc. Prima lui carte, intitulată „De vorba cu Emma” (2015), o carte de reflecții, despre dragoste si viață, precum spun cititorii „pare a fi propria ta poveste de viață”. Cartea „In umbra pașilor tăi” (2016), un roman psihologic despre pierderi, secrete si căutari, a fost premiat la Salonul International de Carte din Chișinau, editia XXI. Este căsătorit și are doi copii.

  • „Strada” de Adrian Chivu

Este un roman ce impresionează prin mister, mult umor, sensibilitate discretă și tristețe despre candoarea și cruzimile vârstei, și… lipsă absolută de semne de punctuație. Foarte originală descriere în spiritul strigoilor imaginari, cu o deosebită intrigă, dialoguri amuzante și provocări constante.

Imaginea ne-o proiectăm noi, și despre noi, ne poate determina caracterul și reușită în viață. Și, unele cărți sunt pentru nervii tari! „Strada” e plină de reflecții dominante sau dure în expresii (ne)înțelese pentru unele categorii de vârstă. Povestea are în centru dispariția unei persoane, mister în jurul căreia cineva din prietenii protagonistului creează un scenariu în care ucigașul ar fi chiar ruda mortului. Se brodează o istorie complicată în care intriga polițistă se împletește cu plăsmuiri alimentate de spaimă, superstiții și credință în strigoi. Scenele ce recompun nostalgic copilăria în România anilor -80, cu conflictele dintre grupurile rivale din cartier, cozile interminabile la „alimentara”, schimbul de timbre, filmele „cu bătăi” pe casete video, dar și emoțiile primei iubiri și descoperirea sexualității

Din carte:„…așa că am plecat noi doi la biserica de lângă școală și biserica era închisă și ne-am dus la preot acasă pe partea cealaltă a străzii și am strigat din poartă că avea câine și preotul a ieșit și ne-a întrebat ce vreți copii? Și i-am spus unchiul e strigoi și Mircea l-a întrebat puteți face ceva să-l luați din lumea aia și să-l puneți în lumea judecății de apoi? Și preotul s-a uitat la noi și ne- întrebat de unde știți că e strigoi? Și Mircea i-a spus a vomitat o sută de șerpi veninoși și preotul ne-a întrebat știți Tatăl nostru? Și am spus amândoi da și preotul ne-a spus haideți să-l spunem împreună și o să dispară în cealaltă lume și am spus Tatăl nostru și ne-am închinat și i-am pupat mâna și l-am întrebat și sigur nu mai e?” J

și m-am uitat la celelalte răspunsuri un lucru normal nu știu deloc fericire despărțire și supărare viața este un fir de ață care se rupe foarte repede un lucru curat un lucru prețios pentru oamenii timpul care trece foarte repede o cale pe care o vom străbate în curând și noi viața este un trandafir care înflorește și apoi se ofilește viața este o lumânare care arzând întruna se transformă în nimic

Date biografice: Adrian Chivu (n. 1975, București), poet și prozator. Volumele publicate: „Schizosonet” (Brumar, 2005), „Caiet de desen” (Sketchpad, Curtea Veche, 2008), „Ieșire” (Curtea Veche, 2008), Benzi desenate (Cartoon Strips, Curtea Veche, 2009) și „Obraji albastri, pleoape verzi si buze mov” (Curtea Veche, 2010). Romanul său de debut, Sketchpad, a fost tradus în italiană (Aìsara, 2011), în 2008 a fost nominalizat la Premilel Prometheus. În 2009, a primit premiul „Insula Europea” (Italia 2009) și o mențiune specială din partea juriului Premiului Francesco Alziator (Italia, 2011). În mai 2011, Austria Literaris Bank i-a acordat lui Adrian Chivu o bursă la Viena, oferită de Bank Austria Literaris.

  • Să nu mă lași” de Marinela Lungu

O poveste de dragoste cu final trist, ușor de citit, interesant pentru tineri și adolescenți, în special. „O realitate dureroasă, o dovadă a faptului că dragostea adevărată nu are un final fericit, pentru că dragostea adevărată nu are, în genere, un final”

Despre autoare:„Ce e „Singură cu mine”? Un exerciţiu de scriere? Adică, o compunere şcolară pe o anume temă? Sau o… confesiune sinceră, izvorâtă dintr-o experienţă personală foarte tristă pentru o jună copilă, care abia îşi face intrarea în viaţa mare? Orice-ar fi, cartea se prezintă ca un concentrat ROMAN, cu un stil viguros, cu o structură narativă bine închegată, cu profunzimi psihologice realiste, convingătoare. Pe scurt, e produsul unui talent nativ autentic, care chiar dacă pare incredibil de precoce, bucură enorm, fiind o floare rară în câmpul LITERELOR ROMÂNE DE AZI…”  (Vladimir Beşleagă, scriitor, eseist, jurnalist, traducător din Republica Moldova).

Din carte:„Crezi că avem viitor? – Îl putem construi. Nu vreau totul de-a gata. Nu vreau să fie ușor. Ceea ce e ușor nu e durabil. Vreau să luptăm zi de zi, dacă va fi nevoie, dar să știm că am dobândit totul pe cale cinstită și că suntem învingători. – Vreau să trăiesc pentru noi!.. – Atunci nimic nu poate fi imposibil pentru doi oameni care se iubesc.”

Date biografice: Cu studii la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, tânăra scriitoare basarabeană Marinela Lungu a reușit la doar 19 ani să scrie două romane. Prima ei carte, „Singură cu mine” a lansat-o în anul 2016. „Este o carte despre regăsire și descoperire, despre întoarcerea la sine. Și despre acele stări în care realizezi că e mai bine să fii singură cu tine, decât singură cu cineva”.  Al doilea roman  – „Să nu mă lași”, l-a publicat recent și este mai mult decât un rezultat al creativităţii sale. „Este o realitate dură, un strigăt disperat, o dovadă a faptului că dragostea adevărată nu are un final fericit, pentru că ea nu are, în genere, un final. Pentru a o înţelege pe deplin, fiecare cititor trebuie să o citească și să o trăiască la maxima intensitate”. Publicul meu a fost încântat de apariţia romanului. Să ştiţi că scrisul e o boală pentru cel care scrie și un leac pentru cel care citeste”, recunoaște autoarea.

Recomand cărțile, pot face minuni pentru oricine. Și un top recent cu #poezii inedite:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/05/e-violeta-toamna-sapata-n-memorii-recomandare-de-carte-cu-poezii/

Veniți la BM B. P. Hasdeu, vă așteptăm! Colectia de #carti ”Flori de toamna” spre recomandare pentru utilizatorii cartilor de tipar, de suflet, confort si la indemana! Proza contemporana, romane noi si vechi, ca sa nu dam uitarii clasiici care ne impresioneaza in continuarte si ne dezvolta intelectual! Vivat, la #BibliotecaCentralaBM, o excursie virtuala in lumea realitatii sau imaginare!

❤ Svetlana Vizitiu


3 comentarii

Dragostea pleca


Pleca Dragostea

…Dar căuta motive,

Pentru a rămâne. Cu frică și risc.

În jur- se agită: feminine, masculine,

Doar că-i pustiu în suflet. Și în ochi.

Încet, după sine a închis o ușă,

Rătăcind la întâmplare. În beznă. Fără bec.

Tot sperând la ceva. Fără grabă, într-o liniște mută.

Doar că cei doi nu și-au amintit de ea. Nod în sec.

Urme pierdute pe aleile reci.

S-au topit în ceață ale lor siluete.

Atunci Dragostea deveni un basm. Trecut, din păcate..

Își vor aminti și visa împreună mulți ani. Sau – În veci.

O briză va îmbrățișa umerii-n ani,

Încâlcindu-și suflarea în părul Ei.

Buzele-i brusc vor șopti un nume uitat,

Lacrimile în ochi, – regrete vor trăda…

În aglomerații, în urmă, el nu va mai privi,

Dar Ea brusc a decis să între-n visul Lui.

Pentru întâia oară. El nu mai vrea să se trezească!

Ca Ea să nu mai plece. Să n-o fi speriind…

Ades cuvintul taie viitorul. Devine ușoară despărțirea.

Distrugem sentimente sfinte. Atât de simplă e ruptura.

Pleca Dragostea… Dar tare voia să rămână…

Astfel și azi, ba se întorc, ba nu… Se amână…

Svetlana Vizitiu Impresii, 2019                                         


6 comentarii

Maria Pilchin:”Eu sunt un Martin Eden”     


oamenii merg spre distrugere oamenii au ales frigul

zarathustra se cuibărește la pieptul lui Ioan copilul

lor se cuibărește la sânul ei se face cald și focul lor sacru arde pâlpâie luminează în casa lor de lângă râu

departe de întunecimile reci aproape de lumina frumoasă

din turnul tăcerii unde femeia învață chietudinea

învață să își țină gura așa tăcut-a zarathustra” (Maria Pilchin­)

Doamne, Vă văd pe toţi aici şi îmi sunteţi dragi, staţi, pentru că vă pasă!”

         ”Au fost în viaţa mea diferite istorii abrazive, care fie trebuia să mă deformeze, fie să mă umple de poezie. Mă bucur că nu s-a întâmpla prima. Să ştiţi că iubesc oamenii şi cine mă cunoaşte mai bine, va confirma. Îmi plac oamenii ca idee, ca manifestare, ca esenţă. Mereu am căutat în ei armonia, de mică aveam mulţi prieteni, duceam din casă totul, îmi amintesc de un pom de caise destinat borcanelor cu magiun pentru iarnă, l-am cărat tot pentru prietenii mei, în poala mea. Or, cred că literatura este şi un exerciţiu de alteritate, dacă nu în primul rând aceasta este… Iată acolo şi încep poemele mele, în acea dragoste de oameni, dar nu este una selectivă, florile răului, cele de mucegai mă minunează şi ele, e povestea sublimului existenţial, dacă vreţi.”

                        Avea vreo 6 ani, mergea deja la şcoală, în regiunea Odessa. Mama a avut o intervenţie chirurgicală complicată. Într-o noapte, Maria a visat o pasăre mare, ca un vultur gigantic, alb:”Ştiam în vis că era Dumnezeu şi îl rugasem să o aducă pe mama acasă. Şi pasărea-Dumnezeu, cu aripi enorm-protectoare, a promis că o aduce. O şi vedeam în vis venind, într-un sacou pe care nu îl mai văzusem în garderoba ei. A doua zi mama a revenit acasă şi purta acel sacou în carouri, fratele meu se uita după gumele de mestecat aduse de la Odessa, la mare căutare pe atunci, iar eu săream în jurul ei şi o tot întrebam de unde are acea haină. Pot spune că a fost prima mea „întâlnire” cu divinitatea, cu îngerul meu oniric”.       

În 2000 a optat pentru Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, peste trei zile și-a anunţat părinţii că își retrage actele şi le depune la Facultatea de Litere. S-a întâmplat după o discuţie cu jurnalista Valentina Romanciuc, soţia poetului Vasile Romanciuc. Părea o alegere ciudată pentru mulţi această opţiune (era perioada când bacalaureatul putea fi vândut şi cumpărat, când un absolvent al facultăţii de Litere era şomer cu principii şi valori, când aproape totul se făcea prin pile). A fost una din alegerile cele mai importante şi cele mai reușite din viața Mariei, așa spune ea:”Jurnalism cultural am ajuns să fac, social media journalism, la fel, dar Literele mi-au dat mult mai mult de atât”.

Fragmente de stări printre cărţi. A avut cărţi diferite în copilărie. Citea în română, rusă şi ucraineană, aşa cum locuia în regiunea Odessa pe atunci. Odată, se amintește Maria, cum pe la 7 ani, abia începuse să calce pe tărâmul lumilor scrise, a fost surprinsă s-o vadă pe mama ei citind ”Omul care râde” de Victor Hugo. Și ce credeți, atunci câna a rămas singură în odaie, a luat și ea în mână acest volum greu, l-a răsfoit şi s-a întrebat: la ce bun să scrii cărţi, dacă ele nu conţin imagini desenate? Ulterior, desigur că a înţeles câte imagini conţine o astfel de carte!

Au marcat-o cărţile care au format-o: ”Eu sunt, cum ziceam, un Martin Eden în fustă, care a evitat să devină o Madame Bovary, a rămas însă oricum o Emma, dar una borgesiană, sunt o Emma Zunz. Am învăţat să nu mai fiu o banală ”femeie de treizeci de ani”, pe care ne-o creionează Balzac, nu o înţeleg pe Anna Karenina, deşi între Bovary şi eroina lui Tolstoi o aleg pe cea din urmă. Karenina, cel puţin, nu este o parvenită. Niciodată nu am fost o Medeea, nu am resentimente faţă de oameni, bărbaţi şi femei, de obicei i-am scos din viaţa mea pe cei care m-au trădat, am făcut-o aproape chirurgical. Hoffmann în „Ulciorul de aur” are două personaje, Veronica şi Serpentina. Nu am fost niciodată femeia-şarpe, cea care seduce pentru a anihila, am încercat să fiu adevărată şi să nu cânt fals. Am observat că unii bărbaţi sunt atraşi de multe ori de femeia-enigmă, Olimpia din „Der Sandmann” al lui Hoffmann. Am preferat să fiu o Clara (alt personaj din acelaşi text), căci lucrurile clare durează până al urmă. Mereu am spus ce cred. Şi aceasta mi-a asigurat un fel de confort psihologic şi artistic. Mi-am scris cărţile aşa cum am simţit eu că vreau să le scriu. Am ascultat şi de acei care aveau ce să îmi spună.”

A citit cărţi şi oamenii în ultimii treizeci de ani:”Mai nou citesc ţări, am început să şi călătoresc. M-au marcat toate. Sunt foarte multe cărţi, mulţi oameni şi locuri care mă constituie. De la ”Novecento” de Alessandro Baricco la profesorii mei din lumea literelor şi la Librăria Joseph Gibert din Paris. Aţi privit vreodată cum plouă la Orheiul Vechi? Am trăit un déjà-vu la Bruxelles, când m-a prins ploaia pe străzile acelea înguste ale oraşului-birocrat. Aveam impresia că sunt pe dealurile Orheiului, nu mă întrebaţi de unde această asociaţie…

”Un bildungs-roman al adolescenţei mele a fost „Martin Eden” de Jack London. O carte care m-a maturizat într-o noapte a fost, însă, Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda. M-a zguduit acea carte. În 2011, când soţul meu a fost cu o bursă la ICR şi mă suna prin Skype din hotelul de la Mogoşoaia, mereu îmi aminteam de scriitorul care s-a stins în acei pereţi. Era o prezenţă spectrală a dialogurilor noastre. Eu sunt un Martin Eden. Deşi în Basarabia, în sens cultural, cam toţi aceasta şi suntem. Suntem lăstarii care au rămas după ce marii stejari au fost tăiaţi. Şi bucură aceasta, căci astfel constatăm că rădăcinile au fost bune. În casa noastră s-a citit mereu, mereu a existat cultul cărţii. Am citit din copilărie. Am avut noroc de profesori buni la şcoală, la liceu, la facultate, dar, fără a supăra pe cineva, principalul meu dascăl a fost viaţa. O retorică a la Gorki, dar intersecţiile existenţiale au fost universităţile mele. Sunt absolventă a două facultăţi, dar nu ele m-au format până la urmă, ele au fost un cadru catalizator, un laborator. Nu cărţile, nu cercetările m-au iniţiat… – Oamenii. Citesc oameni şi istorii umane. Dar recunosc, sunt fascinată şi de cărţile care reuşesc să îmi aducă aproape umanul, acelea şi sunt adevăratele cărţi, care ştiu să facă aceasta, restul e maculatură şi orgoliu de parvenitism literar.” – mennționează Maria.

Despre lecturile în limba rusă, Maria zice că pentru ea au fost determinante (a petrecut o vară întreagă cu „Război şi pace”, titlu care ea l-ar traduce în română prin ”Război şi lume”, a citit Dostoievski, Gogol etc, dar autorul ei „de suflet” dintre ruşi este Cehonte alias Anton Pavlovici Cehov, el i-a adus spiritul rus mult mai aproape). A citit mult în rusă şi din ruşi, dar nu s-a limitat doar la ei, aşa cum dezvoltarea personală a ei este una de literat comparatist, a fost cucerită și de alte spaţii literare, în mod special cel sud-american (borgesian). Îi place să-și cumpere cărţile:”V-o pot confirma librarii din Chişinău, dar şi din România. Am o bibliotecă impresionantă pe care o datorez şi profesorilor mei, aşa cum le-am moştenit zeci de cărţi rare, rarităţi editoriale şi chiar cărţi ce datează din secolul XVIII. Îmi place să citesc cărţile ca şi cum aş cunoaşte oameni. Citesc în cărţi teme, subiecte, personaje, dar în primul rând autori. Nu mă refer doar la chestiile autobiografice, îmi place să deduc autorul de după masca frazei, să-l înţeleg. La lansarea primei mele cărţi cineva a zis că „descânt melci”, adică scot la suprafaţă uneori lucruri pe care nici autorul nu le-a gândit, dar odată zise de mine le acceptă că fiind ale lui. Probabil că era o complezenţă, dar mie mi-a plăcut, aşa cum nu sunt o ipocrită să zic că nu acord atenţie unor astfel de opinii.”

”Poezia este simţire. Dar şi expresie a acesteia. Expresia se modifică. În unele epoci mai emfatică, mai retorică, în altele mai ironică, mai jucăuşă, mai mistică, dar sentimentul rămâne. Poezia este un exerciţiu de respiraţie, acel suflu în timpul fugii spre linia de sosire, în timpul actului erotic, în timpul unei naşteri, în prima clipă de viaţă, în timpul morţii, dar e respiraţie, acea simţire a lumii în care vii, eşti sau din care pleci…”  – Maria scrie poezii de mică. Protagonişti erau – căţeluşi şi pisici. Zicea că va fi neapărat poetă. Adică este consecventă (textele nu pot reproduce zâmbetele şi luminiţele din ochi). ”În compunerile şcolare afirmam că voi deveni poet. De fapt începuturile poeziei sunt mult înaintea primelor texte. Este o sensibilitate pe care o trăieşti, probabil încă din primii ani de viaţă. Este felul în care reverberezi cu lumea. Este o manieră de proiectare în macrocosm… Este ritmul în care respiri cu lumea… Scriu, iar Mihu, fiul meu construieşte un oraş. O cetate platonică din care sper să nu fie alungaţi poeţii (şi poetele)! Poemul începe din bagatela cotidianului, e acel flash ideatic, o sclipire inedită a realităţii. Îmi place să descopăr poezia, poeticul în jur, îmi place când realitatea mă surprinde, este probabil şi un fel juisant al meu de a trăi viaţa şi oamenii. Uneori se întâmplă ca un poem să îmi pulseze în tâmple zile în şir. E un prilej de fericire, dacă vreţi. Poate e şi o invenţie a copilăriei mele, când am învăţat să îmi produc, să îmi induc mental Edenul pierdut sau încă negăsit (părinţii mei au divorţat, or, familia a fost mereu Paradisul meu pierdut). Am visat de multe ori cu ochii larg deschişi. Nu în sensul poetului romantic”.

Maria Pilchin este colecţionară de vaze:”E o pasiune mai veche, de pe când nu aveam o casă la Chişinău, eram studentă, prima vază o cumpărasem la Constanţa şi mi-am zis că o voi pune în casa mea. Îmi place metafora acestui obiect, o metaforă feminină. Îmi place să primesc flori în dar. Am observat că mulţi profesori nu duc florile acasă, cele primite de la discipoli. Eu le car pe toate acasă, îmi scot vazele şi am o casă plină de flori şi de cărţi. O superstiţie a mea este cea legată de felul în care iau masa cu un om, felul în care mă simt cu un om la masă determină comunicarea ulterioară cu persoana. Nu pot mânca cu oricine. Nu mă refer la mesele colective, mă refer la o intimitate a spiritului pe care o ai cu omul de vizavi”.

Merge la ţară la nordul Basarabiei şi la sudul ei, ”sunt casele părinţilor noştri”. Dar cât de mult Maria visează la o casă rustică, ”cu gard împletit din nuiele, cu oale şi ulcele în loc de vasele moderne, unde am putea să mergem vara, un fel de muzeu-locuinţă, în care fiul nostru Mihai ar cunoaşte şi un alt fel de trai (mi se trage de la o noapte petrecută odată, în studenţie, în casa-muzeu „Alexei Mateevici” de la Zaim, făceam o călătorie-autostop prin Moldova, de la punctul ei extrem de sud  (Giurgiuleşti), până la cel extrem de nord (Naslavcea). La Zaim am ajuns noaptea, nu aveam unde dormi şi directorul muzeului ne-a permis să dormim în casa poetului. Am dormit pe paturile muzeale, înveliţi cu scoarţele acelea ţepoase, ţesute din lână). Am şi topografia casei de vis: Orheiul Vechi, între stâncile lui, ca o cetate naturală. E un vis, dar visele se mai şi întâmplă!”

”Biblioteca… Pentru mine este metafora ideală a umanului, este simbolul metafizicului uman, cel al ieşirii acestuia din animalitate. De câteva luni muncesc și la Biblioteca Centrală a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Foarte mult îmi place să trec printre acele coloane albe şi să mă gândesc la toţi oamenii care au trecut pe acolo. Studentă fiind, eram tentată să ştiu cum e bibliotecă nevăzută, cărţile, rafturile… Acum am acces şi acolo, în inima ei. Biblioteca e un labirint, cu siguranţă. Un labirint de cărţi, oameni, evenimente şi stări. Şi toate astea mă fac fericită! O ştim cu toţii, biblioteca este o formă a fericirii…”

Alte expresii @ Maria Pilchin care merită să fie memorizate!

– ”Sunt o fiinta ascultatoare de Scripturi… Cand ma lovesti pe un obraz, il intorc pe celalalt… Dar pe cel lovit nu il mai vezi…”

– ”Da, literatura, in cazul meu, este un stil de viata!

Despre fiul Mihai:”Martisorul mamei si al tatei”

Maria: ”Oamenii se împart in două tipuri:
1. cei care cred că pentru totul trebuie să plăteşti (să te culci, să ai omul tău etc), căci totul e predeterminat cumva de acestea şi ei le fac…
2. oameni care cred în şansă, în noroc, că poţi răzbi, căci totul este determinat de un haos creativ care le conţine pe tote şi predeterminările de mai sus şi multe şanse, totodată…
eu fac parte din cea de-a doua categorie!!!”

”M-a gasit aceasta carte!
„Sculeni, Moscova, Amur” de Stefan Susai! Sunt textele lui Stefan insotite de tablourile copiilor de la Scoala de Arte, Sculeni…
Felicitari, Stefane!
(Pe fundal un tablou din biroul meu oferit de Regina, o tânără prietena de-a mea” (2019 apr)

8 apr 2019: ”Te trezești, privești afară. Plouă! Plouă ca la munte, mărunt și îndesat…
Și, deodată, fericirea inundă întreaga ta ființă! Toate sunt bune și frumoase, căci aseară ai strâns rufele de afară… Stau toate împăturite, proaspete, uscate în casă… În casa ta, în viața ta…
Să plouă!”

6 aprilie 2019: ” Pe Iulian Ciocan l-am cunoscut acum 9 ani. Astăzi este ziua lui. În acești 9 ani am colaborat, am polemizat, ne-am împrietenit și ne-am „certat” așa cum pot și trebuie să se certe doi scriitori. Apreciez spiritul lui tăios în proză, dar și în realitatea noastră luată cu amănuntul. Stimate Domn, la mulți ani și la multe realizări. Să ne fii sănătos, iar noi te vom citi, lăuda, critica! Important e ca tu să fii! Pentru că, dacă nu erai, am fi fost nevoiți să te inventăm! La mulți ani!”

Nu vi se pare că atât științele exacte, cât și umanioarele stimulează astăzi mai mult gândirea logică… Imaginarul, figuratul, simbolicul sunt marginalizate tot mai mult… Pentru că ultimele creează pe omul care posedă abilitatea imaginării, pe omul care ar putea înțelege cum funcționează lumea în baza unui algoritm-arhetip… Consecința? Cresc generații de matematicieni, informaticieni, finansiști etc. logici și tăcuți…” 31 martie 2019

” „Și a fost noapte…” acesta este titlul noului roman (Cartier, 2012) semnat de scriitorul basarabean Aureliu Busuioc. O noapte a minții, pentru unii, și una a spiritului, pentru alții. O noapte-recluziune a luminii și a visării – întunericul celor două dictaturi (comuniste și fasciste). Prin întreaga operă, adevărat patrimoniu al literaturii din spațiul interriveran basarabean, Aureliu Busuioc pare să spună că, atunci când rămâi „singur în fața” unui regim totalitar, te poate salva doar dragostea, ca ultim fief al umanului, căci „pactizând cu diavolul”, trăiești doar cu iluzia că te-ai salvat” sau

Bucură această revizitare literară a acelor timpuri negre și o dexterioasă portretizare ce sparge etichetări și stereotipuri deja cunoscute (nemți fasciști și basarabence antonesciene). Naratarul prezintă și probe ale acestei existențe la finele cărții, dar nu acest fapt îl interesează pe un cititor, căci dimensiunea textuală nu de probe are nevoie, ci de idei, or ele sunt prezente în acest text cu prisosință, azi într-o dimineață post-totalitară, în care ni se spune că „totalitarismul, indiferent de coloratura lui (extremă dreaptă ori extremă stângă) este la fel de nociv” – despre Aureliu Busuioc (în poezie.ro, 2012)

În 2013 scria:” Citesc mai multe carti… Depinde de starea de spirit… Una din ele este „Tarimul lui Saşa Kozak” (Tracus Arte, 2011) de Iulian Ciocan, o carte despre „koza nostra” basarabeana, cu frustrarile ei etnice si identitare, cu viata care rastoarna in timp chiar si parerile osificate… Place virsta personajelor si dezinvoltura scriiturii… place complexitatea abordarii… mestecenii ce apar in acelasi peisaj cu mamaliga… un fel de natura moarta marca md… citesc… recomand…”

25 decembrie 2014 Maria scria:” Astăzi, de Crăciun, m-am trezit şi am găsit undeva, în una din circumvoluţiunile cele mai depărtate şi mai tăinuite, un gând: oamenii sunt minunaţi, sunt frumoşi, în esenţa lor, restul, tot urâtul, toată negreaţa, sunt o bagatelă a existenţei, accesorii de cotidian – mici parşivenii de moment, acele flori ale răului, care cad la prima boare de primăvară…”

2014:” ruleta rusească

aleşii poporului
fură ca la colhoz
pe dealul mare
politica lor
nici şah
nici măcar domino
nu mai este
ci curată ruletă rusească”

30 noiembrie, 2014:” Prefer să fiu dezamăgită de ce am ales decât să nu aleg deloc! Dar ca să nu mă dezamăgesc, nu mă amăgesc. Am votat pe cei pe care am să-i critic cel mai mult, de la care voi cere cel mai mult! Cu Doamne ajută!”

2014: „Pădurea spânzuraţilor” şi suicidul…
Dintr-o discuţie cu o doamnă psiholog:
– Vedeţi că trebuie să fim atenţi la ce texte dăm copiilor să citească. E prea mult suicid printre tineri. Să luăm „Pădurea spânzuraţilor”…
– „Pădurea spânzuraţilor”, zic eu, este o carte despre război, despre tribunal de război, despre execuţia dezertorilor de război, nu are treabă directă cu suicidul. Acolo e un conflict de alt ordin… O introspecţie a unor stări adulte, în prag de conflict cu sinele şi datoria militară, cu sentimentul de apartenenţă naţională…
– Nu am citit romanul, dar înţelegeţi ce vreau să spun.
– Înţeleg… Din păcate, înţeleg şi nu mi-aş trimite copilul la Dvs… (Ultimul enunţ era în gând…)” (Un caz din viața Mariei)

Iulie, 2014:” Merg azi la o cuconada… nu una de secol XIX… mi-s dragi femeile ca similare… am stiut mereu sa apreciez femeile si sa nu le consider niste rivale… dar fara barbati nu suntem noi … complementarul este secretul a tot… merg la cuconada…”

2015: ” Ieri am cumparat vreo 10 kg de carte la Libraria din Hol si apoi la Libraria din Centru! 😉 vinerea neagra a fost una kilogramica!”

”…Ieri pe la pranz am realizat ca vreau sa citesc ceva de placere, am cautat in teancul de carti „in asteptare”… Citit in vreo 9 ore aceasta carte de Veronica D. Niculescu. O carte in care traumele copilariei se aduna intr-un caleidoscop uman, in care cei mari tot din copilarie vin, in care copilaria comunista e departe de calificative edenice. O carte si despre foame in comunism deloc catifelat. Un volum ce m-a facut sa tresar…”

” O cronica de Aliona Grati la cartea mea „Poeme pentru Ivan Gogh”… Una care m-a fericit ca autoare! Caci emitatorul si receptorul s-au produs! Multumesc pe aceasta cale criticului, este prima cronica care apare acasa la Chisinau, celelalte acasa peste Prut… Asteptam macar una si dincoace!!!”

”Nu este nimic mai fara de succes ca succesul… Asa inainte de somn, un gand…”

2016:” Maria Pilchin:” Mi-am inceput ziua la Radio Europa Libera (intr-o emisiune TV) cu Vasile Ernusi Vasile Botnaru… O emisiune basileica buna, despre intelighentie, stanga, dreapta, liberalism si libertarianism salbatic in est, despre masculii si femelele alfa ale culturii si despre cum e sa fii scriitor in estul salbatic… Trebuie sa recunosc, dl. Vasile Botnaru e mai mult decat un jurnalist, e scaner…”

”E un poem de „galceava” cu Nietzsche… Un poem in care Zarathustra învaţă tăcerea şi mai e şi femeie 😉 Şosetele ei cât fac!!! E un personaj denihilizant… Îl port în cap de vreo () ani, acum a erupt…”

1 decembrie 2016: ”Sa ne traiasca Romania din noi, caci ea e cea adevarata!

Maria despre ”Cât de mult citesc copiii tăi:

Un studiu a arătat că numărul de cărți din casa ta este de departe cel mai important factor în dezvoltarea apetitului pentru citit, chiar mai mult decât veniturile familiei sau notele pe care le ia copilul tău la școală. Elevii care au acasă peste 100 de cărți citesc mult mai mult decât cei care nu au o bibliotecă plină. Experții cred că prezența cărților le transmite celor mici că și părinții lor sunt pasionați de lectură, așadar și ei ar trebui să fie.”

”Uitati-va la copiii vostri, priviti-i atent! Ei sunt adevaratele voastre comori! Restul e fum si cenusa! Astazi am intalnit vreo 10 oameni minunati, dar mai minunati mi-au parut, fiindca era Mihu alaturi! Copilul meu a crescut! Si asta ma face fericita! Cu adevarat! Il priveam azi printre oameni si cu oameni… Copiii sunt comori!”

Premiul pentru Literatură nu este pentru Literatură!!! Are dreptate Baricco, barbarii au intrat in cetate! Ce cantaret e totusi acest Bob Dylan! Sa cantam literatura! Revenim la acele las gestas medievale? Dar observ ca tendinta cu premiile literare pentru neliterati e globala… In care curriculum sa il bag pe Dylan? Poate sa fac un curs optional „Bob Dylan”?”

2017: ”Imi place expresia „Faceţi-ne un pustiu de bine şi nu mai procedati asa!”… Adica, „Depuneti un mic efort in felul in care faceti ceva!”… De la pustiu la micime e calea unui minuscul fir de nisip…”

”Am citit pe aici o postare care se referea la faptul ca obraznicia si aroganta altereaza feminitatea… Am intrebat daca masculinitatea ramane intacta… Am obosit de aceste mentalitati stereotipale… E discriminare curata… Nu mai dati like-uri, distinse doamne, caci pe urma o sa va plangeti ca sunteti discriminate. Cum ii lasam sa ne trateze, asa o fac… Acum inteleg de ce nu ma plang de discriminare, ei stiu cu cine sa o faca, stiu sau simt. Sfatul meu e sa facem front comun, baieti si fete”

Despre brazi… Exista traditia impodobirii bradului in centrul urbii si acest ritual si prezenta nu e de ignorat. Dar a fost si a trecut. Ne-am revoltat, ne-am amuzat si am mers mai departe. Pe mine altceva ma deranjeaza, azi deja se discuta cat costa geanta primaritei. Daca si-o permite, daca a platit impozitele, care e treaba mea? E deja un resentiment social. Am citit, postase cineva… Cat costa acele de cravata, pantofii, ceasurile unor politicieni barbati? Nu s-a intrebat nimeni. Cica geanta costa vreo 1000 de dolari…. Ce e cu apucaturile astea de socialism leninist? Zic sa fim mai moderati in bloguri si vloguri… Altfel, miroase a mahalagism…”

Despre Maria spun admiratorii:
Elena Ungureanu: ”Ce poezie, Marie… iata doar pentru asta meriti un mare premiu: „de atâta ştiinţă/ mă ia frica/ să nu-mi dea vreo / academie a lumii/ vreun premiu pentru /cea mai pricepută/ femeie.”

Mircea Ciobanu: „Maria Pilchin face o proza buna, o naratiune explicita si rotunda, cu mijloace demonstrativ econome, minimaliste adica. Ochi in ochi este o nuveleta foarte cinematografica, foarte bine vizualuzata. Prozatoarea face concurenta poetei omonime”, – „Inca o data despre starea prozei”, in nr. 9-10, „Contrafort”

Mamier Angela Nache:”Maria Pilchin – O poeta care ne invita la reflectie sustinând cu naturalete si curaj diverse cauze :politice, culturale, sociale, sentimentale, dar si (pur si simplu ) delicios feminine..”

Christian W. Schenk Felicitări, Maria Pilchin! Interesantă legătură, interesant personaj, Ion gură de aur și Zarathustra! Văd că Friedrich Nietzsche intră tot mai des în lirica română contemporană! Frumos poem care dă mult de gândit situației actuale și în general situației existențiale de fi!

Despre femeile Vărsător se spune că sunt extrem de mature, devotate, sincere. Alături de o femeie Vărsător, un bărbat va fi sigur foarte fericit.
O femeie Vărsător este născută cu puterea de a ameliora conflicte, de a echilibra balanţa şi de a oferi stabilitate celorlalţi”

Date biografice: Maria Pilchin (n. 26 ianuarie 1982, Republica Moldova), critic literar, poetă, prozatoare. A debutat în calitate de critic literar în 2013 și în poezie în 2015. A publicat: Paguri critice, 2013; De mână cu Marele joker. Eseuri literare, 2013; Poeme pentru Ivan Gogh, 2015; Realități poetice în zigzag, 2017; Poezie, Eros și Putere, 2017. Premiul Uniunii Scriitorilor din România ”Mircea Ciobanu” pentru poezie, București, 2016; Premiul Academiei de Științe a Moldovei ”Pentru critică literară”, 2013; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Debut, 2013 ș.a. Este prezentă în mai multe antologii de poezie, proză și eseu din Republica Moldova și România. Poemele și prozele sale au fost traduse în franceză, engleză, spaniolă, rusă, ucraineană, catalană și azerbaidjană.


21 comentarii

Îmi plac oamenii care sunt atât de puțini


Admir oamenii

Care Trăiesc:

Nu se impun,

Înțelepți,

Nu sunt falși.

Nu brațe – dar aripi,

Nu vis, dar – activi.

Cu cuvinte ce nu bat a înfrângere.

Admir persoanele

Care cred,

Că scopul contează

În pas cu sămânța.

Cei care discută

Nu despre funcții

Și nu cred în gol,

Dar caută motivul.

Îmi plac oameni deschiși,

Fără bănuieli și prudență În vorbă.

Nu judecă după aspect,

Care în necredință

Dăruie speranță,

Și nu se vor vinde

Cu banul la rest.

Nu vor bârfi

De amar și invidii.

Nu se cred zei,

Nici judecători.

Admir persoane

Pur și simplu Oameni…

Care au valori

Și plâng foarte sincer.

Care caută norocul,

Tratând cu zâmbet

Obosit…

Îmi plac OAMENII,

Care sunt…

Atât de puțini… (03 octombrie 2017)

                                        – Câți ani avem?

Suntem puțin mai mici ca iernile…

Dar cum să ai încredere în calculări?

Că adesea suntem triști

După cineva,

Și tot mai rar În căutare…

Iluzii mai puține…

Și cu regret,

Mai multe gânduri

(Ne)Serioase,

Cu greutate…

Prieteni mai puțini,

Tot mai puțini.

Și mult mai mulți apar

Amici obișnuiți…

Și virtuali…

Trăim în vise,

Mobile la creier,

Imaginații

Fără realitate… (19.09.17)

       

Nu duceți femeile la lacrimi,

Cu ocară și cuvinte dure,

Nu spargeți lumea

Sufletului ei,

Călcând cu tălpile murdare.

Picături sărate

Din ochii femeii,

Nu apar fără vreun motiv.

Cel de Sus i-a dăruit

Vulnerabilitatea,

Și doar puțin-puțin din șoldul de bărbat…

Nu induceți femeia în lacrimi,

Nu-i rupeți inima

Cu insulte mici,

Cuvinte crude –

Mai mortale ca cuțitul,

Dar nimeni nu le spune –

crime…

Și dacă noaptea v-a cuprins

La rece

Lipsindu-vă de înțelepciune,

Tolerant

Găsiți putere să vă iertați păcatul,

Cerându-le iertare…

la Femei… (16.09.2017 SV)

Neobservată trece
Viaţa noastră…
În coleidoscopul zilelor
Cu pierderi şi noroc,
Flori, vin şi cărţi,
Pe chipuri transparente
La biblioteci,
Saloane şi calculatoare,
Şi orice clipă
În modul ei
Surprinsă,
Achitată…
Şi…

Vise colorate
În noapte
De copilărie
Fără griji.
Şi înţelegi,-
Nu-i vina nimănui,
Că înapoi nu te mai poţi
Întoarce…
Nu poţi trăi
Aceeaşi clipă
De două ori,
Dar poţi ruga
La fel
Să fie fericiţi
copii tăi…

Să trăiesc incolor
Din nou
Realizând convenţia
Nu mai vreau…
Împletesc
Într-un fir al sorţii
Iubirea, apoi speranţa,
Credinţa şi spiritualitatea…
Încerc să aflu ce am realizat,
Ce – Nu…
Am obosit de
Ghicitori străine, –
Nu eu voi judeca
Ce în viaţă
Ni s-a întamplat,
Ce bine am realizat,
Merg înainte,
Ca de obicei
La Bibliotecă…
Şi fiecare zi
Ce-urmează este
Doar un Început. (18.01.18)

             

       Ascultă-ți inima

Un orb te recunoaşte
Mai mult – cu inima.
Şi noi, nu vedem minunile ce ne înconjoară,
Nici achitând cu banii…
Trenul nostru de viaţă
Se grăbeşte într-un cerc vicios,
Uneori, fără milă şi bunătate,
Urmărindu-ne curios…
Iar un surd te poate auzi,
Ce vorbeşti, ce simţi,
Ascultând cu inima,
Privind cu lumină…
Orizontul ne este pustiu
Păstrând cutia cu valori,
Apoi uităm de ea
Schimbând-o pe plăceri..
Valorile se restrâng …
Și ceea ce-am rugat cu lacrimi …
A plecat cu pasul stâng
Cerşind iertare… Amin! (18.01.18)


6 comentarii

Ador să fiu pozitivă


    ”Ești un dictator”- îți vor spune copiii uneori. Te superi imediat și le răspunzi cu lacrimi: ”Sunteți niște nesimtiți! Pentru voi – nu contează cât m-am străduit pentru voi, cât de mult vă iubesc, oricum sunt rea în ochii voștri…” Ca de obicei, cu așa emoții îți ieși repede din fire. Astfel, și copiii mei fiind cu capul în nori, adesea nu mă ascultau, fie se făceau că nu mă aud; ce era caracteristic vârstei lor adolescentine. Pentru ei e invers, cică ”eu nu-i ascult, nu-i aud”… Dacă e o ceartă, deci… eu ”nu-i iubesc” și niciodată n-am fost mamă ”bună”. De fiecare dată când ne contraziceam, situația atunci devenea insuportabilă… Au mai crescut, au inceput să realizeze multe lucruri în mod serios… Odată cu ei, continui și eu să mă deșteptez… Recunosc, că azi realizez că și eu am fost un copil dificil la părinții mei…eu

    Pare cicălitor, însă eu mereu mă țineam scai de ei, de copiii mei! Eu, cu educația mea, așa cum simțeam sau cum știam mai bine: ”Draga mea/dragul meu, – te iubesc atât de mult, nu-ți face rău cu mâna ta, că apoi nu te vei simţi bine”; Vei rămâne trist la aceste amintiri atunci când te vei maturiza; ”Nu te încrunta, că vei avea riduri devreme”; ”Nu-ți rupe coșurile, că vor rămâne semne pe față”; ”Nu face dezordine, nu arunca fărimituri pe jos…” sau, ”Nu-ți mușca buzele, nu-ți face piersing, tatoo, nu mânca gras, nu veni târziu acasă… – nu…, nu…, nu…!”; ”Dragul meu, te implor, hai să mergem la un medic, să facem investigații, că țin mult la sănătatea ta, scumpule!..” Dar, fiecare continuă cu ale sale: egocentrici cu refuzurile lor. Pentru că mama nu este o autoritate. Bineînțeles, eu nu rezistam și începeam să țip, nu știam cum să fac să fie bine, cum să aranjez lucrurile în mod normal… Greu…

    Și cineva dintre ei: ”Mamă, ce vrei? Nu fumez, nu beau, nu sunt dependent de droguri, nu stau pe la stații cu sticle de bere. Ce nu-ți convine, de ce ești nemulțumită, rea, nefericită?..”

    Poate că sunt eu înţepată uneori, și îi plictisesc cu notațiile de profesoară? Îmi fac griji și vreau să-i feresc de toate rele. Sunt una ”cam” precaută din propria-mi experiența de viață… Nu toată lumea, la fel ca mine, a fost împroşcată cu conuri, învățând din greșeli proprii. Îmi amintesc de anii când eram tânără. În mod constant, aveam cumpene, atunci când puteam fi impusă să mă apuc de droguri, bătută sau doborâtă moral, și în acest timp… nu aveam nicio frică. Părea că eram în spatele tuturor certurilor, scandalurilor, chiar în cloaca centrului. Ce doream, aceea și făceam. Seara la dansuri, la un picnic între necunoscuți, mereu credeam că sunt în siguranță… Părinții departe, iar eu o căscată și surdă, dar cu ambiții, curajoasă și perseverentă. Cel mai important – în noi rămâne… educația nativă! Chiar dacă părinții sunt departe, genele vorbesc, sângele te următește, te păzește și se roagă pentru tine, te îndeamnă să-ți amintești că ești inteligentă, că ai mult noroc în viață și că Domnul te-a ferit de toate belelele, de nenorociri și de pericole de moarte, chiar daca ai fost la un pas de ele… Și, pentru că nu am fost bătută sau desfigurată, pot mulțumi doar bunului Dumnezeu, care are milă de mine și mă iubește.

Doamne ajută în continuare, nu mă părăsi nici pe mine, nici pe copiii mei! De aceea, le spun mereu copiilor: ”Fiți atenți! Nu aveți nevoie de loviturile vieții, de experiența pe care au trăit-o persoanele suferinde despre care auzim la știri. Vă rog, să țineți cont și de înțelepciunea mamei (a mea), despre ruga mea pentru voi, scumpii mei…

    Fiecare din noi crede că are prieteni adevărați, doar eu sunt de părerea că, în primul rând, trebuie să fim atenți la sine, prietenii și colegii noștri de serviciu, cei ”adevărați”, pentru că anume din partea lor în viața noastră apar toate necazurile. Nu mă pot împăca cu faptul că unele persoane te folosesc în scopurile lor, și sub pretextul acțiunilor de binefacere, se promovează în primul rând pe sine, atunci când alături există cei care într-adevăr au nevoie de ajutor… E doar o picătură din nevoile mele, dar nu sunt deloc egoistă în acest caz…

    M-am simțit bine fiind studentă, abia acum realizez acest lucru. Am trăit vesel și eram convinsă că așa va continua mereu. Am cutreierat pe acele timpuri prin multe mii de cărți, am călătorit prin civilizația Uniunii Sovietice, aveam dorințe, planuri, proiecte, idei și bani și, desigur, totul am împărțit cu prietenii mei. Mergeam cu ei la restaurante, discotecă, le făceam daruri, și necondiționat, ca apoi jumătate de lună să mănânc doar cartofi prăjiți… Păi, cum altfel? Era în firea mea, cea care a rămas de fapt la fel… Dar, parcă toate acestea sunt cele mai importante pentru noi în viaţă?..

Că atunci când lucrurile s-au inversat, unii s-au comportat ciudat, mi-au întors spatele. I-am șters din lista de prieteni, or, așa consideram eu că e ”basta cu ei”. Și, la prima vorbă le răspundeam cu bucurie… Ei mă contacteaza, le răspund, oricum bucuroasă… Ador să fiu pozitivă!

Am dat de alt adevăr foarte vag: în viață totul e întins, imprevizibil și schimbător ca anotimpul: astăzi, cineva spală la tine podelele, iar mâine, vezi, că vei face tu la el același lucru… Setea de putere și de bani distruge totul în jur, dar în special, sufocă glasul conștiinței. Și totul devine transparent că nu mai ai unde băga capul în nisip. Și… doare.

    Îmi amintesc de disperarea mea. Bineînțeles, că sunt foarte vulnerabilă. Nu, eu nu cultivez nemulțumiri, pur și simplu, încerc să pun cruce pe astfel de persoane. Niciodată nu voi uita anii ”90” de coșmar, atunci când eu cu un copil micuț în brațe, ades nu aveam cu ce ne hrăni. Zi de zi, făceam mâncare din hriscă: că pe-atunci era ieftină. Reușeam să fac rost de un sac pentru depozitul meu din bucătărie. O preparam cu multă ceapă și devenea foarte gustoasă. Carnea de un kg, trimisă de părinții mei, o împărțeam în mici bucățele de mărimea unei cutiuțe de chibrituri sovietice, o puneam la congelator (un frigider procurat din banii proprii făcând Ikebana cu flori artificiale pe lemn prelucrat). Scoteam câte o cutiuță de carne și preparam o dată în săptămână. Sănduța mânca, apoi resturile îmi reveneau mie. Ce să faci? Salariul meu mereu era mic, remunerarea profesionalismului bibliotecar este și în prezent… de necrezut…

Despre datoriile la servicii comunale, eu câțiva ani nu reușeam să le întorc acestui stat care mă mânca de vie cu legile lui… Ce-i cu disperarea? – Atunci când brusc a venit  timpul fericit cu privatizarea pentru cei apți de a vinde ceva, de a cumpăra, cu abilități de a comercializa sau a specula ușor, și pentru persoanele la fel ca mine a venit sărăcia și foametea, și atunci așa zisii prieteni pe care i-am ajutat cândva nu mi-au sărit în ajutor… Iar eu am pierdut toate economiile mele la Banca de economii, care mi-a păpat rublele transformându-le intr-un leUșor fără valoare… Dar nu realizam întru totul situația… Încerc să mă justific, că nu sunt o frustrată și nici nu țineam pică pe cineva! Doar eram optimistă și pozitivă, nu cedam lacrimilor…

În continuare, eu nu mă pot debarasa de încrederea mea în oameni! Pur și simplu, acum… amintirea doare. Multe prietene au început o viață de succes, câștigând sume enorme de bani, procurând apartamente, mașini, călătorind prin Emirate sau Maldive, pe când eu fără invidie pe ei, dar abia de o scoteam la capăt cu micuța mea fiică, abandonată de tatăl ei, care nu vroia să audă de noi. Când Sanda avea trei ani, a fost operată de peritonită. Muream de sete în spital, țintuită lângă patul ei, nu mă puteam urni din loc de frică s-o las singurică. O cană de apă nu avea cine să ne aducă. Telefoane celulare nu existau… Am reușit odată, disperată, să-l sun de pe un telefon fix din biroul medicilor în care m-am strecurat fără voie, și prima întrebare de la tatăl fiicei mele a fost: ”Cui seamănă și ce ochi are?” (așa a fost și la maternitate) și nici nu m-a întrebat dacă avem nevoie de ceva, n-a mai venit nici cu o sticlă de apă. Iar chirurgul care operase fiica mea, îmi tot aducea aminte de banii pe care nu-i puteam oferi, nu aveam de unde-i căpăta. Reușisem să-l domolesc cu o sticlă de coniac și el oricum rămase nemulțumit… Ulterior, acest chirurg grăsan a fost concediat din același motiv, probabil că s-au plâns mulți pacienți pe el… Bagdaprosti că nu ia făcut rău fiicei mele…

      Iar amicele sau colegele îmbogățite într-un ceas de bun augur deja nu mai găseau timp pentru mine. Eu, fiind credulă și fidelă, afectuoasă în relații legate pe viață, continuam să fiu atrasă de prieteni, cei care repede m-au înscris în lista aviatorilor căzuți la pământ. Cu un ton de șef spuneau: ”Ei ce, Svetlana, ești mamă singurică, trebuie să te măriți cu cineva. Ce-i aici rău, că e grăsan și zgârcit? În schimb, va aduce totul în casă. Hai, că n-ai încotro, că nici tu nu ești o sfântă, ba și cu hipoacuzia ta, greu îți vei găsi ceva mai bun.” Da, sunt hipoacuzică, e din copilărie, o istorie destul de lungă…  O prietenă medic, la care țineam mult, atunci când am nimerit la spital cu tratamentul la ea în secție, mi-a spus că conform regulamentului, eu trebuie să achit zilnic patul, ori să vorbesc cu medicul șef al spitalului ca să-mi dea permisul. Ah, da! și asistentelor medicale să le aduc ciocolate ”măcar de celea de trei lei”, că așa se cuvine… ”Doar te ajută părinții, nu?” Părinții chiar mă ajutau, mai tot timpul, doar că și ei au ajuns la o etate, încă mai au și alți copii în afară de mine, plus și nepoți. Poate nu e în ordine ceva cu mine, ce am eu și n-au alții?

     După anii ’90. Când i-am adus prietenei mele medic un coniac și o cutie cu ciocolate, și mi-a spus că flori ea nu mănâncă, alcool nu bea, iar dulciurile nu sunt bine pentru sănătate. Înțeles-am, că se săturase de astfel de cadouri din partea pacienților. De atunci, eu cu amarul pe suflet, am început să realizez diferența dintre relațiile de prietenie și prietenii adevărați, astfel am rămas mâhnită de tot. Sincer, niciodată nu mi-am dorit acest discomfort în sufletul meu… Continui să țin la oameni. Rămân o persoană foarte sensibilă și vulnerabilă: câteva aluzii sau reproșuri directe mi-au fost de ajuns pentru toată viața. Și în present, apar amicii sau colegii care îmi dau de înțeles despre incoerența mea cu o atitudine ”nu ne este de tine, trebuie să facem valizele că plecăm la Dubai sau la Londra să întâlnim Revelionul”. ”Tu oricum nu auzi, vom vorbi ”pe urmă”, vezi că nu se leagă comunicarea, nu te implica” sau ”tu și așa nu vei înțelege despre ce e vorba, deci n-am timp să-ți lămuresc”. În continuare, fără comentarii. Vorbe-n-vânt și fără explicații…

     Unele persoane au beneficiat de promovare în carieră cu ajutorul meu în publicațiile sau filmările din mass-media, TV, fiind invitați la variate evenimente culturale, fie chiar și cu o soluție la problemele sau planurile lor. Am făcut-o fără rezerve și aluzii, prin serviciul meu, prin evenimentele clubului, cu programe on-line sau cărți pentru studii, informații pentru referate sau rapoarte etc. Nu regret, toate am făcut-o din inimă. Fără cerințe sau condiții. Cu toate acestea unele persoane continuau neapărat să menționeze: ”Nu tu promovezi Clubul ”Impresii din viață și cărți”, ci noi… te promovăm pe tine.” A fost de la o persoană care susținea ferm că îmi este prietenă, că o pot suna și noaptea, iar după ce i-am făcut legătură cu zeci de personalități, pe care îi făcea ou şi oţet înainte, – ea şi-a creat relații convenabile pentru a petrece timpul distrându-se; m-a eliminat din clubul la care eram fondatoare, m-a vorbit din spate şi ghiontit în suflet. Sănătate le doresc şi celorlalţi care se dau mari şefi şi aleg la care întrebare să-ţi răspundă- ţie, omului simplu diferit de funcţia lor… 😀

Desigur, sună copilărește, dar nu sunt imatură. M-a durut, dar precum se cântă, totul e trecător ca toate celelate din istorie, și nici eu niciodată nu rămân cu ranchiună. Bine că e mai târziu… Nu învăț eu și nici nu mă pot obișnui să nu continui să cred în oameni… Bineînțeles, că cu toții avem familii, probleme, scopuri, planuri, dar nu la aceste lucruri m-am referit până acum. Mă conformez, și în continuare rămân fidelă legilor Domnului în care cred. Nu mă impun nimănui, și nici nu mă leg de cineva pentru un scop oricare care îi vine în mintea cuiva necredincios. Pur și simplu, aveți grijă să nu suferiți din cauza acestor persoane indiferente…

 Clubul ”Impresii din viata si carti’, în continuare, nu mai derulează, după cinci ani ce m-au obosit… Întotdeauna a fost cu acces liber si fără plată pentru fiecare doritor de a participa, și ca protagonist și ca public, necondiționat. Nu făceam niciodată din protagoniști persoane utile subsemnatei, nu am avut și nici nu am vreun scop ascuns precum o pot crede unii. Basta.

     Într-o Duminică am mers cu fiica și nepoțelul la plimbare. Ziua ceea, printre multe altele, îmi va rămâne memorabilă prin emoțiile şi lacrimile provocate de o bătrânică necăjită, care vindea trandafiri albi ofiliţi deja. Nimeni nu le cumpăra trecând pe-alături. Am simțit educația și modestia ei… Și câtă bucurie a fost în ochii ei, atunci când le-am cumpărat… Am fost binecuvântate. Astfel eu înțeleg o caritate…  O caritate fără parade și bani plătiți pentru a hrăni sponsorii în restaurante, – acești bani care ar fi ajuns pentru ca câteva familii să-și permită fără grijă să procure de-ale gurii pentru timp de un an… Mergeam apoi cu fiica mâhnite și plângeam de durere pentru ea: statul nu poate ajuta în mod constant aceste persoane vulnerabile, doar de cu o pensie mizeră care nu ajunge pentru un trai decent…

Nu pot oamenii să fie mereu tineri și subțiri. Dar, poate de aceea și mă lasă Domnul tânără nu doar cu spiritul…  Am decis să dovedesc că am voință şi un caracter dur ca cel al tatălui meu: cu calitățile care m-au salvat în diferite perioade și situații… Uneori sunt nevoită să dau din coate, și dau vina pe aceste legi de mentalitate instabilă în Moldova…

Dar, a venit timpul să spun că lucrurile nu stau chiar așa cum par! Pare că am început să cedez și azi îmi vine foarte greu. Am nevoie de ajutor, pentru că mi s-a îmbolnăvit fiul greu. Aștept ajutor și nimeni nu mi-l poate oferi, iar eu nu găsesc de loc scăpare din situația asta. Pentru ce m-a făcut Domnul să îndur atâta? Doamne, ajută-mă! Salvează-mi fiul, te rog! Fiul meu care a fost pradat si tradat de prietenii proprii, ca urmare, e singur și nu mai are încredere în nimeni. Ceea că arăt fericită în poze, este doar o fațadă. Ceea că sufăr în continuare pentru copiii mei, este real… Fericiți putem fi pentru o clipă, atunci când și orice sclipire sau soluție în minte ne luminează… Cel mai greu e că atunci când apelez la cineva după ajutor, unii gândesc dacă pot alege dintre ajutor firesc și posibilitate de a-și trage foloasele pentru viitor… Realizez că Domnul mă pune mereu la încercări.  Cum să rezist? Acum și sora mea cu cancerul și chimoterapii, dar e tare, are un caracter dur și Domnul o va salva…

Azi, fiul e mai bine, chiar și muncește. Sper să fie bine în continuare! Mulțumesc Ție, Doamne!

    Orice viață are prețul ei. Viața nu e doar o primăvară. Mai vine toamna, apoi iarna. Pentru ce a creat Domnul anotimpurile? – Pentru ca să aflăm gustul primăverii. Orice viață, orice personalitate are prețul ei… Cei deștepți nu sunt atât în căutare de singurătate pe cât pot evita găștile create de ipocriți.

Nu m-am plâns, m-am confesat, dar voi cum doriți, mă puteți judeca… Am realizat și am constatat impactul celor scrise mai sus, sper să vă prindă experiența mea de persoană cu handicap. Cam des… m-am simțit discriminată! În pielea mea nu va fi nimeni, și nici eu – în cea a voastră… E ceva ce face parte în mine. În afară de mine însiși, nimeni nu-mi va lua apărarea. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci doar consimt ceea ce li se oferă. Ei se conformează. Promisiunile nu au loc atunci când e vorba de bani. Dar Dumnezeu îi iubește pe cei pe care oamenii îi jignesc…

Nu-ți face rău cu mâina ta! Viața merge înainte! Frustrările și supărările mereu rămân în urmă, și… nu uita că sunt doar lecții de viață! – Domnul e cu tine! AMINI!

Sveta Vizitiu Toamna, 2018

( Impresii pentru viitoare carte)

Svetlana Vizitiu/Impresii din viata si carti blog


10 comentarii

Să nu spui nimănui ce răni te dor: 3 Decembrie – Ziua Persoanelor cu dizabilităţi


Copiii din curte mă ignorau, și nu mă primeau în gască lor, la fel și cei de la grădiniță nu mă doreau în jocurile lor: pentru ei eram ciudată, o maimuţă fâlfâită care nu putea scoate un sunet normal. Dar eu tot mă țineam de ei, şi ei din nou mă fugăreau, strâmbânu-mă şi arătând limba lor roză…

Mare pedeapsă e să nu simți bucuria comună, fiind printre oamenii. Eu, ca un catâr, mă înverșunam să întru în jocul lor, și nu puteam înțelege care e motivul supărării lor. Mă consideram fetiţă normală, veselă şi cuminte, precum sunt și ei, cu mare dorinţă de a se întrece cu mingea sau la loto… Nu mă doreau oricum. Le aduceam de acasă dulciuri, furam din bijuteriile mamei ca să le îmbunez inima, şi numai pentru ca ei să se joace cu mine. Mă țineam scai, şi eram geloasă că cu Ala Bala Portocala se poate juca, şi cu mine – nu… Acasă plângeam cu atâta suflet! Iată așa toată copilăria mea, ca apoi în adolescența mea să mă simt la fel de respinsă și singură… Nu se lega comunicarea, eram bucuroasă să tac, să privesc cum se joacă, doar să fiu în cercul lor, alături de ei. De astfel, m-am simțit mereu singuratică și batjocorită în societate. Acum, chiar îmi place să rămân singură, mă bucur să rămân și să trăesc cu imaginația mea unde eu sunt fericită…

Momente de ezitare, atunci când realizezi că nu ești ca toată lumea, dar ai încredere că poți fi mai bună, au continuat și atunci când am crescut mai mare, dar și la maturitate: realizezi că oamenii nu se schimbă, şi că calitățile caracteristice strict înrădăcinate de mic copil, nu dispar nici mai târziu. Rădăcinile dezvoltă alte modele mai dure în mintea ta, în interior: ele fie sunt, fie – nu… Şi – la o cumpănă de viață cu moartea, cu siguranță, apar din nou. Ca să descoperi adevărata ta înfățișare cu spiritul tău cu tot. Probabil, eu mă înfăţişez nu ca o persoană echilibrată, inteligentă, ci care s-a conformat cu pătimirile sale din viață… Dar, nu…

Într-adevăr, eu afirm ca o persoană vulnerabilă, cu o experiență de viaţă dezvoltată prin dizabilitate fizică ca lipsa de auz, cea care a cunoscut dintotdeauna ce poate simți real un invalid mereu obijduit de ceilalți, cei care nu știu cum e să fii în pielea şi situația ta, şi nu o vor simţi niciodată. Familia și prietenii care au grijă de persoane cu dizabilități, pot să te ajute, să te compătimească, dar nici ei nu vor simți adânc drama ta. Apropiații te consideră omul drag și o persoană normală, se comportă adecvat. Ei înțeleg totul… Insă, au şi ei viaţa şi problemele lor. De ce să-i judec eu. Ba niciodată! Pentru că… nici eu nu pot ”suferi” persoanele ca mine. Ele mă fac să plâng, şi eu, pur şi simplu, am obosit de durere… 

Prima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș în troiene de zăpadă, Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă deasupra pe cap, legată strâns cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Și tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe, apoi mă stabilea bine în sanie pentru că atunci când mă pot răstogoli să nu mă lovesc, și mă ducea cu o viteză nebună prin ninsoare în soarele sclipitor de nea, și eu fericită, râdeam de spaimă și fericire. Încă nu puteam vorbi, şi atunci părinții mei au descoperit că nu aud, – de vină fiind o eroare stupidă a medicilor care m-au supradozat cu antibiotice de streptomițină! Am fost marcată pe o viață întreagă, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții la care au acces toţi oamenii ”normali”…

eu

De mică am realizat, că sunt în viață, că am părinți, că sunt un copil fericit cu mamă și tată pe care-i iubeam: am simtit-o în acel moment când tata mă trăgea cu săniuţa cu o viteză la maxim în ninsoarea mare în soarele strălucitor, nu știu de ce, dar e prima ce am memorizat din senzaţiile mele de copil… Apoi, părinții mei se cuprindeau în bucătăria de pe strada ”Sciorșa, 6”, din or. Florești, într-o garsonieră pe care tata abia a primit-o de la serviciu: una fără veceu și baie, dar – a fost primul nostru locaș fericit, în care ne simțeam stăpâni cu acte. Surioara mea încă nu se născuse, eu mă cățăram în brațele părinților, – ambii mă sărutau, și tata mă dădea cu ”huța” atât de vioi pe genunchii lui, că mâina mea stângă a trosnit brusc, și ei speriați m-au dus la urgență. Acolo medicul mi-a bandajat strâns brațul cu tifon, și apoi, noi toți fericiți că n-a fost nevoie de gips, am mers acasă! Am simţit că sunt şi pot fi iubită!

În curtea noastră mare cu vecini era un cucoș mare și rău, cam la nivelul meu de înălțime a celor cinci ani: că eram ca o prichinduță. Mă speriase groaznic: eu fugeam de scăpăra pământul, și cucoşul – după mine să mă ciupească. Am rămas șocată și mult timp mă temeam să merg chiar și la veceul de afară. Am tăcut sau mă bâlbâiam mult timp, or, nu știam cum să le explic părinților despre frica de acest cucoș, dar mama a aflat și i-a spus tatălui… Nu știu , probabil că cucoșul a dispărut, nu știu… Cert, că stăpânul lui se certa cu toți din ogradă, și timp îndelungat îl lăsa să zburde liber să sară la vecini, sau poate încă nu dorea să pape răcituri. Spaima de cucoș m-a marcat pe multă vreme, astfel că nu eram sănătoasă la cap şi săream la bătaie la toţi care mă obijduiau.

Părinților îmi era rușine să recunosc că nimeni nu mă iubește acolo, printre străini. Apoi, am realizat, că dacă vrei să obții ceva, trebuie să te lupți, chiar și pentru scurt timp, atâta timp cât se topea bomboana în gura ”prietenei”, care apoi mă înjosea şi mă strâmba din nas. Aveam exemplu părinților mei tineri și curați la suflet, că cu oamenii trebuie să fii cuminte, răbdătoare și ascultătoare. Prin ereditate aveam mari abilităţi şi talente încă nedescoperite atunci… Am fost inocentă, modestă sau rușinoasă, tare de treabă fetiță, până când și… răbdarea mea a plesnit, asta ca urmare, când am mai crescut nițel. De la șase ani ai mei, cel care mă strâmba din nas și mă făcea fâlfâită… o lua la ”bot”, în special, au avut de suferit băieții, pe care fetele le puneau la cale să mă bată. Copiii devin răi după ce văd cum se comportă alţii în diferite circumstanţe, şi pentru că fac ceea ce văd acasă, observă totul, atitudinea părinților unul față de altul, a celor din stradă și, în special, ce văd acum la ecranele TV… Copiii observă totul, chiar și de la trei ani adulmecă și rugumă cele întâmplate, ca peste ani ani să înțeleagă real ce a fost într-adevăr… Niciun copil nu se naște rău, – răutatea se învață, se împrumută/ se dezvoltă în mediul care el crește, fie (nu) este educat…

La cinci ani mă înecam în bazinul grădiniței și – noroc, că copiii au ieșit deja din bazin, şi doar atunci educătoarea a observat lipsa mea și a reușit să mă scoată din apă, ridicându-mă de braț. În aceste clipe de cumpănă, atunci când mă înecam, a reușit să mă minuneze un Soare frumos dintr-un tunel care mă ademenea spre fericirea raiului, și era atât de sclipitor și frumos, că nu știam ce să fac, să mă supăr sau nu pe educătoarea pentru că nu m-a lăsat să văd finalul? Pe parcursul anilor am înțeles, ce a fost într-adevăr, și de ce educătoarea speriată nu le-a spus nimic părinților… Am realizat, că toată familia Vizitiu și Sinchevici (din partea mamei) se rugau permanent pentru mine, o știu cu siguranță, pentru că și acum simt că miracole care se întâmplă, atunci când ai credință în Dumnezeu…

Iar eu fiind primul lor copil, prima fetiță scumpă și adorabilă, firavă și bolnăvicioasă, cum să nu mă iubească? Astfel, ar trebui să gândească oricare părinte pentru copilul lor, și la supărare ambele părţi să înveţe să ceară iertare… În primul rând de la sine, pentru a realiza care-i vina fiecăruia…

Cred eu, atunci când stai de vorbă cu Domnul, spunând Tatăl Nostru, El Îmi spune, ”dacă te ierți tu, Te iert și Eu”… Îmi știu păcatele și încerc să mă iert, în primul rând… Toată viața m-am simțit în siguranță grație părinților Vasile și Teodora Vizitiu, prin puterea rugăciunii pentru noi, copiii lor! Real, fiind ocrotită și ferită de pericole. Atunci când apar problemele și alte cumpene de viață, am fost mereu salvată mulțumită părinților, surorii mele, oamenilor dragi, prietenii, care prin rugă, gândul și faptele lor cu credință în Dumnezeu, m-au făcut să mă simt în siguranță, și cu stăpânire de sine. În copilărie atunci când în perioada sovietică ironizam ateic icoanele, – ei cu un al șaptelea simț, probabil, au știut că timpul le va aranja pe toate la locul lor, și eu voi prinde la minte, fără să-mi impună mult învățămintele, or să mă mustreze dur, ținând cont și sperând că voi deveni o persoană inteligentă, voi izbuti să ajung o luptătoare, și să mă feresc de sinestătător de oameni furioși și de faptele lor rele… Nu știu, dacă așa credeau și părinții cei străini din curte, care-și fereau odraslele lor de prezența mea atunci când apăream la joacă ”la cuibul cu nisip”, și mă considerau nebună și ironizau în fața părinților mei: ”Vom vedea unde va ajunge ”copchilul” vostru”…

”Să nu spui nimănui ce dureri te dor”… Eu consider că am izbutit, dar voi? ❤

SV

P.S. De ziua persoanelor cu dizabilităţi strigaţi mai tare! Cel surd va auzi, cel mut va vorbi! Real.

Zilnic trecem prin aceleaşi locuri, pe lângă aceiaşi oameni, cu gândurile în mii de direcţii şi nu vedem nimic în jur! În goană nebună după supraveţuire, uităm de acei mai simpli, defavorizaţi, – persoane cu dizabilităţi, cei care ne iubesc necondiţionat şi speră să ne amintim de ei! Şi nu doar de ”Ziua” lor sărbătorită în mod ”legal”. Să nu uităm de cei mai sărmani, mai vulnerabili ca noi! Azi, e ziua persoanelor cu dizabilităţi! – cine se aminteşte în mod normal? Da, statul… Se consideră ca statul formează cei aleşi de noi, de popor… Când vom înţelege, că Statul suntem Noi???
Să le facem viaţa uşoară, dăruindu-le nu doar speranţe, un zâmbet, o vorbă bună, o mâncare caldă în această zi! – Să le oferim o Atitudine, o Atenţie în continuare! să le oferim locuri de muncă, salarii şi pensii normale pentru un trai decent şi tratament normal, astfel, ca în această zi să mulţumeasacă şi ei acestui Stat minciunos, în prezent. Pentru ei e mai mult decât suficient! Şi sunt mulţi: bunicii, părinţii şi copii noştri, vecinii noştri, prietenii tineri şi în vârstă, – toţi cei care acum sunt sunt lângă noi! Niciodată nu poţi şti, când dă nevoia peste tine! Doamne ajută-i!


9 comentarii

Iluzia vietii. Al 500 articol in blog!


Femeilor le vine mai uşor, că știu: bărbaţii vor de la ele doar sex. Iată bărbaţii îşi frământă creierii pentru a găsi răspunsul la întrebarea: Ce vor femeile de la ei?”

Femeia poate spune că poate trăi fără bărbat, dar este – o iluzie. Ea nu poate fi fericită atunci când este capul familiei, atunci e nevoită să ducă o responsabilitate dublă, adică să efectueze două sarcini în acelaşi timp. O femeie devine femeie doar alături de un bărbat. Şi atunci când alături de femeie nu există un bărbat adevărat, feminitatea din ea dispare. Nu poţi fi în acelaşi timp şi prinţesă şi un cal de povară. Deci, ce ne dorim unul de la altul?

Cu vârsta înţelegi mai clar la cine şi a cui părere ţii, şi a cui – nu. Despre resentimente, parcă ar trebui să ierţi, dar e atât de greu uneori să ierţi. Iar să uiţi – e imposibil. Nu am în vedere mărunţişurile obişnuite, zilnice: nici nu face să le ie-i în seamă. Peste resentimentul meu cel mai amar a fost nevoie să lucrez asiduu. Uneori crezi că a trecut, a plecat în trecut departe, şi când te trezeşti în derulare că nu mai poţi răsufla de durerea amintirii. Pentru că atunci când a fost nevoie nu am vorbit în faţă. Nu am ştiut cum să vorbesc. Sau, poate e mai bine că nu am vorbit direct? Depinde de nivelul supărării care te frământă şi – cât de aproape îţi este persoana care ţi-a pricinuit durerea… 

Cel mai eficient mod de a lupta cu durerea în suflet – să nu fugi de ea, să-i vii în întâmpinare, s-o trăieşti, s-o retrăieşti pană dispare de la sine. Fie, te mai lasă ea în pace. Cam aşa ar fi formula universală de vindecare. Retrăind prin dureri, noi, conştient sau inconştient ne călim atât psihologic, cât şi în celelalte. Unicul pericol real este cel de a te înrăuna dur. În trecut – poţi să te intorci doar pentru a scoate lecţii pentru viitor. Lecţii de stăpânire de sine. E complicat, dar e o soluţie bună. Aş dori ca şi amintirile pe lângă toate acestea să rămână plăcute, la fel ca în copilărie în aşteptarea sărbătorilor de iarnă

Fericirea – e o utopie. Dar, omul în continuare nu se lasă. El a inventat inlocuitorii fericirii. Dragostea ca fundament pentru crearea fericirii este imposibilă? Nici aici omul nu se lasă. Ca să fie cât mai apropiaţi de acest sentiment, oamenii au Internet-ul, droguri, alcool… Din nou toate acestea sunt doar iluzii… Cauţi aproape o viaţă întreagă fericirea, crescându-ţi fundul în faţa calculatorului, şi pân-la urmă realizezi că nu te-ai ales decât cu boli şi singurătate.

O familie avea 10 copii, şi doar unul a nimerit sub maşină. Şi Familia se bucura că nu va rămâne singură la bătrâneţe. Altă familie nu avea copii şi se bucura în fine că nu a născut un Hitler sau Stalin. Altă femeie avea doar un copil şi se bucura că nu va trebui să împartă dragostea cu oricine altcineva. Iar altă femeie a infiat trei copii de la orfelinat şi se bucura că ia făcut fericiţi. Altă femeie avea doar un fecior şi acel a decedat, şi ea în cele din urmă se bucura că el nu suferă în continuare şi acum ascultă cântecul îngerilor. A saşea femeie a pierdut patru dintre cinci copii la război şi se bucura că măcar unul a rămas în viaţă… A şaptea femeie toată viaţa a fost bărbat, ca apoi să adune banii pentru a-şi face operaţia transformării şi să se bucure de acest fapt…

Toate acestea cazuri nu ne aduc decât la concluzia că femeia s-a născut nu pentru a fi fericită, ci pentru a adulmeca o bucurie în viaţă… Să ne bucurăm de clipele fericite şi bucurii, oricum!

Credinţa noastră creează realitatea noastră. Primim de la viaţă ceea ce dorim şi în ce credem. Crezi că este minunată şi, ea chiar este minunată. Crezi disperat că viaţa este urâtă şi ea devine urâtă. Crezi că nu există scăpare dintr-o situaţie penibilă – şi, într-adevăr, salvarea nu vine. Atunci când aştepţi să-ţi vină o soluţie, ea apare, şi viceversa, – nu apare niciun leac ca soluţie. Aştepţi problemele, – ele vin neapărat. Te apucă frica să te îmbolnăveşti – şi boala apare imediat. Crezi în succes şi el apare atunci când îl creezi singur. Tu aştepţi fericirea şi – ea vine deja în calea ta! Tot ceea în ce crezi dezvoltă pas cu pas viaţa noastră în continuare. Cât e de bine atunci când ai voinţă de fier şi te poţi controla în orice stare de spirit, şi să-ţi impui cerinţele pe care doreşti şi să le dezvolţi cu reuşită în viaţa ta! Crede în tine, ocupă-te cu ceva util şi toate îndoielile pe parcurs vor dispărea. Chiar nu vei avea timp suficient pentru prostiile care îţi vin în minte…

❤ (SV)


29 comentarii

Emilia Plugaru:”Priveam cu orele cum crește iarba”


‘’Picură-ncet, e drumul pustiu…
Pe străzi rătăcesc, în neștire,
Și floarea de tei îmi șopteste discret,
Că-n jur e atâta iubire…’’ (Emilia Plugaru)

    Are amintiri frumoase, și altele – mai puțin plăcute. De tot felul. ”La distanță de ani, oricum, copilăria rămâne pentru fiecare din noi, cel putin așa ar trebui să fie, anotimpul purității, a cunoașterii, a luminii, a culorii, a frumosului.” Părinții ei erau oameni simpli. Tata avea șapte clase la români: pe timpuri acest lucru se considera important. Nu a mers să studieze mai departe. S-au schimbat vremurile. A fost război, foamete, deportări, destine frânte… Dar, fiica Emilia întotdeauna l-a văzut cu o carte în mână. Cartea era pasiunea lui. Să citească, și să aducă în casă mereu impresii noi. Chiar și radioul cela, o cutie mare cu multe butoane: Emilia ține minte cum tatăl l-a adus spre bucuria tuturor din casă. Asculta știrile, și tot răsucea butoanele alea ca să dea de Vocea Americii. Voia să cunoască mai multe opinii, despre ceea ce se întâmplă pe lume… Astfel, mergea el în pas cu progresul, sau – așa credea tata. A fost printre primii din sat care a procurat televizorul: un lucru nemaipomenit pentru vremea ceea. Iar mama ei… Mama nu avea niciodată timp pentru citit: era mereu ocupată cu munca. Bine, radio mai asculta, la fel muncind privea și televizorul. Muncea și muncea. Și era o femeie nativ cultă, înțeleaptă. Cu iernile gătea zestre pentru fiicele ei, și erau cinci fete în casă! Ridica stativele și tot țesea covoare, așternuturi, broderii pe care apoi le așeza frumușel în casa cea mare. Le făcea atât de frumoase că bucurau ochii. Doar că tata era mai cu teorie la cap:”Lasă, tu, Mărioară, țesutul ăsta, fetele noastre altfel de zestre vor avea. Acum studiile sunt zestrea lor”. Așa și a fost, spune Emilia Plugaru:”Toate am făcut studii, însă a venit timpul când studiile nu mai sunt cine știe ce zestre”… Speră că într-o zi va scrie istoria buneilor de pe tată. Oameni putenici, gospodari, harnici, deștepți ca și alții moldoveni, basarabeni, pe care puterea sovietică ia frânt fizic, nu și moral. Dragostea lor de țară, de neam, a rămas intactă…

Nu există o dragoste mai mare, mai puternică, mai durabilă, mai necondiționată și mai de neclintit decât dragostea unei mame față de copiii cărora le-a dat viață. Nimeni nu te roagă să-i aduci pe lume, nu-ți întrebi copilul dacă vrea să vină, e doar hotărârea ta. Și dacă i-ai făcut acest cadou, l-ai adus într-o lume în care este loc și pentru mult rău, nu doar pentru bine, atunci tu, ca mamă, ești datoare să-l iubești și să-l îngrijești. Dar, nu datoria stă la temelia dragostei. Natura omului e astfel construită încât omul poate purta multă ură în el, dar nu poate să nu-și iubească propriul copil.” (Emilia Plugaru despre Dragoste)

    De mică privea cum crește iarba în primăvară și credea că vede tot procesul înverzirii. Era o fire modestă și visătoare, foarte visătoare, se inspira din orice și se făcea că poveștile magice se realizau în modul pozitiv, fie și în căpșorul ei. În gând, acțiunile din basme puteau fi doar cu personajele care fac numai bine. Iar despre iarba care creștea real, – povestea ei:”Mi se părea că o văd cum creste. Când ieșeau bujorii din tărână, sulițile alea roze, chiar le vedeam cum se înalță. Stăteam cu orele să privesc.”

Prima pasiune? Culorile și desenul:”O fascinație, mi se părea ceva magic. Să iei creionul, să asterni pe hârtie o imagine, reală, sau născocită, – le desenam, coloram incontinuu, și credeam că deveni pictor. Nu a fost să fie…”

   Un copil singuratic, căre-i place singurătatea. O copilă timidă care a rămas pentru totdeauna la fel de timidă. Niciodată nu a putut să se apere de răutăți, obide, pur și simplu, nu poate, – așa și nu a învățat să răspundă cu aceeași monedă! Oriunde o întâlnea, răutatea o bloca în sine. Apoi plângea și se calma doar în tihnă și cu… scrisul. Calmă, ea adoră liniștea în continuare, probabil ca să poată crea în gândul ei povești colorate frumos… Pentru liniștea sufletului, sau pentru crezul ei că miracolele trec în fapte. Mergea la joacă ca toți copiii, apoi dezlega buchiile și nu se mai rupea de la cărți:”Primile povești citite cu căpcăuni care mâncau copiii, m-au îngrozit încât mi se pare că mama m-a dus să mă descânte la cineva în mahală. Apoi mi-a trecut spaima. Cineva mi-a zis că povestea e doar poveste, nu e realitate, deci nu are de ce să-mi fie frică. Am început și eu să născocesc povești.” Își imagina că în podul casei există un rai cu păpuși – una mai frumoasă ca alta, care zburau, dansau și cântau… Emilia le povestea și copiilor din mahala despre isprăvile păpușilor ei, și acei o credeau și vroiau să urce în podul ăla magic să le vadă, după ce ea le spunea că păpușile sunt invizibile și doar ea le poate vedea…

Există oameni care nu-și pot exprima gândurile, emoțiile în fraze, cuvinte, în schimb în fața unei foi albe își aștern cu ușurință emoțiile, trăirile, gândurile. Eu sunt unul din acești oameni. Scrisul pentru mine e un refugiu, dacă vreți, o salvare. Toți avem, am avut necazuri în viață. Fiecare le depășește cum poate. Eu nu am putut să le depășesc real și atunci a venit salvarea, m-am apucat de scris. Ca să uit. Ca să pot merge mai departe. Scrisul m-a salvat nu o singură dată. Nu scriam, nu compuneam pentru bani, slavă, nici vorbă, o făceam în momente de refugiu, băgam, ca struțul, capul în nisip, adică îmi ocupam gândurile cu ceva ce îmi părea mult mai frumos decât viața pe care o trăiam.” – recunoaște astăzi scriitoarea Emilia Plugaru.

Despre Regrete… Tineretea se duce și intelepciunea vine cu anii. Dacă nu ar fi asa, am alerga în căutarea tinereței, împiedicându-ne în toiag… Regretă că a sărit peste tinerețe, nu știe cum s-a întâmplat, dar a ratat-o. A zăbovit prea mult, posibil, în copilărie. Când s-a trezit, tinerețea trecuse pe alături. ”Regreți, nu regreți, nimic nu întorci. De aceea lași viața să curgă cum vrea ea.”
Despre Limbă. ”Ar fi fost imposibil ca atatia ani traiți de noi alături de rusi, fiind impuși să vorbim rusește, citindu-i și cunoscându-i pe autori, scriitorii ruși, cunoscând cultura rusă, una care nu e chiar de ignorat, toate acestea să nu fi lăsat o amprentă. Nici nu ar trebui să ni se ceară să devenim vorbitori de română perfectă peste noapte, am făcut deja salturi enorme. Cu timpul toate se vor rezolva. Timpul ne-a îndepartat, timpul ne va apropia!”

Când a fost în Franța în acest an, Emilia se ducea să ia o gură de aer și sa vadă cum se despletește primăvara, într-un scuar mic, foarte frumos si bine îngrijit. In acel scuar, unde erau amenajate terenuri de joacă pentru copii, în fiecare zi, însoțiți de educători, venea un grup de copii de vreo trei-patru ani. Copiii ca copiii… Doar că vorbeau în altă limbă, în rest, ca și ai nostri, poate doar mai puțin fițos îmbrăcați… Au surprins-o la un moment dat, atunci când brusc acești puradei francezi, care se jucau cu lopățele de zor în nisip, au început să cânte cât îi tinea gurita: ”Vive la Liberte! Vive la Liberte!” S-a bucurat atunci și a realizat de ce în Franta nu se v-a întampla ceea ce se întâmpla la noi… De fapt, Parisul e un punct pe hartă construit de oameni, pentru oameni. In fiecare pietricică infiptă în zidurile Parisului e înscris cuvântul…Iubire!

Despre Eroi. ‘’Există oameni care se nasc să fie eroi. Ei nu știu despre acest lucru. În momentele de mare primejdie pentru alții, se aruncă în foc, în apă, oriunde. În rest, acești oameni, au metehne, neajunsuri, nu sunt chiar cele mai bune si cele mai pozitive persoane, adevărul e că se nasc ca Să fie eroi…’’

Eh, satule, cu nuci bătrâni…’’/De câte ori mi-aduc aminte/De tine, satule, să știi,/Atat de viu imi esti in minte,/Dar azi ai străzile pustii…/Îți vad casutele lăsate/În voia sorții, au plecat/Copiii tăi, sunt toți departe,/Ce mult s-au mai înstrăinat…/Hai, cheamă-ți fiii înapoi,/Măcar pe-o zi, măcar pe-un ceas,/Să te privească dărâmat/Și-apoi să-ți zică bun rămas…/Să vină prin mașini luxoase/Și cei ce nu-s plecați prin lume…/Voi, nucilor, străjeri cuminti,/Ce țineți minte orice nume/Și orice pas trecut pe-alături,/Să vă-ndreptați în fața lor,/Să fremătaţi uşor si tainic,/Poate treziţi în ei un dor./Un dor de mamă și de tată,/Un dor nebun de nuci bătrâni/Și plâng cum plângeți voi acum,/Și vin în sat ca buni stăpâni…/Și va fi iarăși primăvară/Cu sărbători, cu hore, cânt…/Eh, satul meu dintre coline,/Tu astazi nu mai ai cuvânt…/De câte ori mi-aduc aminte/De tine, satule, să știi,/Te vreau din nou cu datini sfinte/Și larmă multă de copii…/(29.07. 2016 versuri Emilia Plugaru)

Emilia Plugaru nu dă sfaturi la nimeni, mai ales atunci când nu i se cer. Poate să se dea cu părerea, atât, nu ține cu dinadinsul să se țină cont de opinia ei, dar unul ar oferi:”Fiecare om, de fapt, își trăiește  viața de unul singur, chiar dacă e înconjurat de lume. – Fiți cinstiți! În primul rând cu voi înșivă. Cu cei apropiați! Și cu toți ceilalți! Câte lucruri spre bine s-ar schimba, eh… Și încă ceva. Respectați-vă familia. Voi ați ales-o, voi ați creat-o. Familia e ultimul refugiu…”

”Fiecare zi ne oferă ceva special. Și Azi e anume o asemenea zi… Nu avem pentru ce ne bucura. Nu avem pentru ce face paradă și artificii. E de ajuns să ne deschidem sufletul… Să aruncăm de acolo ura. Să ne gândim că suntem niște trecători obișnuiți prin viață și că nu ar trebui să o trăim în suferință…’’

Medicina la moldoveni. Emilia Plugaru e convinsă că stresul care vine din durere fizică este cauza lipsei de încredere pentru medicina autohtonă. Există și medici buni, dar niciodată nu ai siguranța că ei te vor ajuta atunci când nimerești pe mâna lor. În special, au de suferit persoanele în etate, care mai au și o pensie mizeră, și dacă medicina parlamentarilor nu e cea a poporului, iar ei nu au niciun interes pentru a prețui medicii prin salarii decente, atunci… cât valorează sănătatea noastră?

Despre călătorii. Emilia Plugaru a reușit să călătorească și atunci când din Uniune era foarte greu să treci hotarele. A vizitat Bulgaria și Germania (republicile sovietice nu întră în cont), și a fost surprinsă nu doar de frumusețea Germaniei. Cultura, punctualitatea, orașele curate și îngrijite. Nemții nu umblă fără treabă pe străzi, ei sunt mereu la muncă. Cu serile se adună în baruri, pleacă la teatru, se distrează în curțile caselor lor, care sunt desigur închise și nu întră oricine… Și copii mai frumoși ca la ei n-a văzut. Se vede că sunt crescuți în dragoste. Spune că dacă așa era în perioada sovietică acum trebuie să fie și mai organizați, sau la fel de bine. Recent a fost în Franța, la fiicele sale. Că are patru copii cu care se mândrește! Are acolo în Franța o nepoțică după care mereu o apucă dorul. Franța pare să fie o țară mereu calmă, cu orașe minunate. Tot ce au obținut francezii, au făcut-o prin muncă, verticalitate, omenie și dragoste față de neamul lor. În special, prin respectarea Legii!

Despre Etate. Emilia ne asigură că bătrânețe nu există, noi nu îmbătrânim niciodată. Pentru că copilul, tânărul, omul ajuns la maturitate este încărcerat într-un corp rămolit din care nu mai poate ieși. Acel tânăr atunci când vede un bătrân și înțelege acest lucru, este un om înțelept. Ceilalți vor ajunge să înțleagă doar când vor fi și ei în pielea unui corp rămolit. Poate doar atunci ajung și ei să devină… înțelepți.

Despre pasiuni. Mai are o mare pasiune pentru lucrurile efectuate din ceramică. Adoră să modeleze diferite figuri, să frământe lutul, să-i dea o formă, poate și suflet. Astfel, ies suvenire minunate, cu varia chipuri de oameni: băbuțe sau moșneguți etc. Nu este atât de ușor, dar lucrul îi aduce liniște sufletească.

A bocit o săptămîna atunci când a absolvit școala medie, și nu putea să decidă în ce direcție să meargă mai departe. Tata care nu avea timp de discuți, ia tăiat-o scurt:”La Vasile a lui Cazâl în brigadă!” Prășitul la fel e muncă, și e nevoie mereu de muncitori, dar Emilia imediat a realizat că pe ea, o ființă fizic firavă, prășitul n-o surâde deloc. A depus actele la Institutul Politehnic din Chișinău, facultatea Arhitectură, pentru că la cea dorită de ea, la Jurnalistică, nu avea nimic din publicații, nici măcar un debut în ziare. Și peste cinci ani, Emilia Plugaru lucra ca architect. La muncă pleca ca la sărbătoare și nu știa cu ce să-și umple zilele de week-end într-atât era de acaparată de serviciul ei la Institutul de proiectare, cu o echipă de nota zece și cu care se simțea într-o adevărată familie. Dar iată că au apărut copiii proprii, plus probleme de sănătate și a fost nevoită să facă o alegere. Bineînțeles că a ales să stea cu copiii ei. Cei patru copii acum sunt mari și o susțin pe mama în tot ce face ea: fiul, Radu Plugaru, a creeat un site de povești și a plasat toate operele mamei, și site-ul se bucură de succes în continuare. Grație fiicei sale, Rodica Plugaru, în această vară a ieșit de sub tipar o nouă carte frumoasă pentru copii ”Anotimpuri colorate”. A pus umărul, a muncit mult, și Emilia le este foarte recunoscătoare copiilor ei… Pentru cei care vor sa procure cartea ‘’Anotimpuri Colorate’’, o gasiti in librarii, Librarius în Chișinău și prin țară, Libraria din centru Cartier si librariile Litera! Emilia Plugaru vă așteaptă sa veniți și cu parerile voastre despre carte!
În fine, scriitoarea Emilia Plugaru face o remarcă; că unele persoane se cred stăpâni peste tot și nu gândesc că Dumnezeu e mare, e în jurul nostru, – în iarbă, flori, apă, vânt… Și dacă totul dispare, nu va exista nici omul. Omul e iarbă, floare, apă, vânt… Deci, cine e stăpânul?

Oamenii care vă iubesc, vă sunt alături chiar și la depărtare! Totul va fi bine, va trece! Nu uitați că cineva are nevoie de dumneavoastră!

❤ SV

Alte surse despre Emilia Plugaru in blog:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/09/23/emilia-plugaru-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/07/18/povestea-lui-timur-de-emilia-plugaru/


4 comentarii

Stela Mitriuc – protagonista nr. 100 la Clubul Impresii din Viata si Carti


Astăzi, vom vorbi despre protagonista nr.100Clubului ”Impresii din viata si carti”, proiect cu desfăşurare permanentă în incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu şi care se încheie cu evenimentul de azi! Faceţi cunoştinţă cu povestea şi impresiile de viaţă ale Stelei Mitriuc! A fost frumos, cu o persoană de suflet şi o interpretă remarcabilă, cu discuţii, relatări şi confesiuni sincere. Moderatoarea deja cunoscută şi ea ca protagonistă a clubului Lucia Caciuc-Roşioru, colegă de serviciu a Steluţei Mitriuc, a cântat şi ea, la fel şi invitaţii şi intepreţii Roxana, Doiniţa Gherman, Galina Maleca-Corduneanu, Vladuţa Stratan şi chiar fiul meu Iulian Moşneagu luând acorduri la chitară, etc. S-au pus întrebări, şi cele sociale, şi despre cultura noastră. Despre toate vă propunem să vizionaţi şi să ascultaţi din filmările de la eveniment. Multă lume interesată de neamul nostru, de viitor şi realizări noi în societate…

Filmele şi imaginile le accesaţi şi le vedeţi mai jos: Deschideti Albumul Stela Mitriuc – a 100 protagonista a Clubului Impresii din viata

Multe au fost în viaţa ei. Cu oameni frumoşi alături, şi cu unii – nu chiar… A trecut prin clipe dificile care au călit-o şi au făcut-o mai puternică. Au fost lucruri care au îngenunchiat-o, dar ea a avut puterea să se ridice şi să meargă înainte! În paralel, a reuşit să se înţeleagă cu toată lumea, e şi în firea ei să păstreze alături… aceste perle de oameni, să-i preţuiască şi să-i respecte în continuare. Stela Mitriuc ştie ce înseamnă valori: toată viaţa le adună împreună şi le promovează. Şi copiilor săi le-a insuflat spiritul cumsecădeniei, chiar dacă unele persoane consideră că nu mai este la modă.

Să trăiască, să meargă înainte, să creeze, să dăruiască dragoste celor care merită este în spiritul ei. Se respectă pe sine şi se stăruie să se ferească de persoane rele pentru care nu este nimic mai simplu să-i murdărească pe alţii. Ştie că toţi sunt diferiţi şi depind de modul lor de a fi mai mult indiferent pentru viitor…

În 2016 Steluţa Mitriuc a susţinut la Palatul Naţional concertul ei solo. A fost un succes extraordinar: un concert grandios cu sunete şi lumini de cel mai înalt nivel şi mult-mult public. Fără cântec, fără de creaţie – ea nu poate respira. ‘’Sunt ca floarea ceea, am multe petale si toate semnifică fiecare din calităţile ce le am. Adunate împreună mă prezintă ca personalitate.’’ – spune Stela.

Pentru familie, ea poate ceda orice, de fapt, asta a făcut-o toată viaţa. Toate reuşitele ei în carieră au mers în paralel cu realizările cele mai sfinte, – copiii ei. Precum se întamplă la unele vedete, şi Stela Mitriuc a renunţat la multe propuneri de succes de dragul copiilor ei, pe-atunci adolescenţi. Au fost proiecte interesante, cu perspectivă, dar nu regretă: în present, copiii ei déjà realizează cu succes proiectele sale… Acum Stela spune că pentru ea e mult mai important să savureze o carte interesantă, atunci când are timp liber. Cine ştie, poate că se justifică, sau într-adevăr viaţa le pune pe toate la loc, şi – doar a reuşit! Şi în carieră, şi în viaţă de familie. Carieristă nu a fost niciodată, nu a cerut laurii pe care şi acum îi poate avea. Este mulţumită cu ce iau oferit Domnul şi oamenii de alături. Cei, care o iubesc şi o respectă!

Îşi face timp pentru bucuriile de suflet: să cânte, să petreacă cu prietenii, să meargă la teatru, în culisele căruia lucra tatăl ei şi ceilalţi actori ai Teatrului ‘’Luceafărul’’ din Chişinău. Se mândreşte enorm de mult cu echipa ceea. A crescut printre ei… Ea de mică voia pe toate să le facă singură! De aceea, şi părinţii ei rămâneau surprinşi când aflau despre realizările ei atunci când ea déjà cucerea aplauze. A fost la fel şi atunci când a reuşit să fie admisă la facultatea Canto academic la Conservatorul de Stat din Chişinău, înmatriculată la două facultăţi în acelaşi timp. Pe timpuri nu se făcea Canto estradă, şi Stela dorea neapărat să cânte ‘’estradă’’. Decanul Dmn Chiosa promise că se va deschide între timp o asemenea facultate. Şi când s-a deschis, Stela ştia tot programul de canto academic plus şi cel de Estradă. Era foarte muncitoare, cu ambiţii de a studia la nesfârşit. A jucat şi ca actriţă în spectacole – în rusă, şi în şase – în limba română, la facultatea de Regie… Se poate considera printre pionerii acestor catedre!

Când a absolvit Conservatorul de stat, s-a destrămat URSS. Şi precum a spus Margarita Ivanuş, ‘’generaţiei noastre le-au tăiat picioarele!’’ Şi Stela a parafrazat-o:’’Ni s-au tăiat aripile!’’

Mereu sinceră, Stela recunoaşte că nu are nimic cu politica, cu privirile persoanelor diferenţiate sau cu apartenţă la partide. Pentru ea contează mult oamenii şi bucuriile lor de suflet, pentru care organizează evenimente culturale, cele care sunt responsabilitatea ei în serviciului municipiului Chişinău. Direcţia de Cultură rămâne unicul loc ştampilat în carnetul ei de muncă, domeniul în care activează toată viaţa ei. Este o conservatoare a tot ce este frumos şi bun! Pereseverntă, competentă şi foarte responsabilă pentru tot ce face! A fost convinsă să nu plece de la serviciul cela atunci când a vrut. A lucrat ca şefa cabinetului metodic, şefa direcţiei Învăţământ artistic, şi în prezent – şef interimar al Direcţiei de Cultură la Primăria Chişinău. Destinul a reuşit ca ea să activeze în acelaşi loc, şi azi… ea nu mai regretă că n-a plecat. Acesta-i caracterul unei femei de succes!

A colaborat ca interpretă şi a rămas în continuare prietenă cu compozitorii autohtoni: E. Doga, L. Stirbu, M, Dolgan, M. Stircea, G. Voinovan, L. Gorceac, A. Gherman. A avut onoarea să fie solistă a unui spectacol de Crăciun dirijat de maestrul Gheorghe MusteaReferitor la cantautori, Stela Mitriuc consideră că fiecare interpret, oricine ar fi omul de creaţie, – are dreptul să se lanseze, să fie promovat şi remunerat după merit. Este o persoană altruistă şi îi cuprinde pe toţi la activităţile culturale artisitice, atunci când se organizează în capitală… Eu îmi amintesc despre acest fapt, atunci când cânta şi fiica mea Sanda Marta începând cu anii 2002. Stela o invita la activităţi să cânte, de astfel am şi eu o amintire prin imagini unde Stela o incuraja să fie calmă şi fără frică pe scena PMAN…

Este omul echipei, o spune şi ea. Iubeşte oamenii şi se străduie să-i împace pe toţi, atunci şi ea se simte liniştită alături de ei. Întotdeauna îşi exprimă opinia direct, nu agreează cele spuse după spate… Ah da, Stela studiază psihologia, îi place să înţeleagă oamenii. Are şi alte pasiuni, de exemplu să studieze despre pietrele preţioase, preferă şi arhitectură antică… (Svetlana Vizitiu) 

Câteva aprecieri despre Stela Mitriuc:

Mihail Munteanu, Artist al Poporului: „Steluța Mitriuc este o interpretă cu o voce aparte, foarte activă și participă la numeroase concerte. ”În calitate de șefă a Direcției Cultură a Municipiului Chișinău, a reluat Festivalul Național de Romanțe ”Crizantema de Argint”, pe care, împreună cu Leonid Gorceac, îl promovează în continuare. Organizează diverse evenimente culturale,”

„Steluța Mitriuc este o artistă înzestrată cu talent. Îmi place vocea ei catifelată. Interpretează foarte bine romanțe și toate cântecele cărora le-a dat suflet sunt pe placul tuturor. Îi doresc noi creații și s-o avem mereu alături de noi”- Margareta Ivănuș, cântăreață

”Dragele mele, la şedinţa Clubului din 10 iulie curent, protagonista Stela Mitriuc, nativă cu semnul viager al inteligenţei, înţelepciunii şi voinţei (Şarpele de Lemn), ne-a arătat (cu multă modestie!) că posedă capacitatea de aşi dirija destinul în toate împrejurările întâlnite în oceanul vieţii. Bravo oamenilor, care în Epoca Vărsătorului, îşi cunosc GPS-ul cosmic (Certificatul astral personal) şi se orientează cu el în Drumul Vieţii Terestre. Dacă răsfoim matriţele lui, vom înţelege că dnei Mitriuc îi este dat din când în când a fi abilă şi activă, dar mai apoi, foarte lentă şi închisă ăîn sine. Cu mintea ei foarte flexibilă, se simte mai comod când stă în umbră şi urmăreşte atent, cu ochii ei magnetici şi zâmbetul misterios, evenimentele din jur.
Din punct de vedere profesional, Stela este tipul profesionistului care-şi cunoaşte domeniul de activitate ca pe cele cinci degete şi pe care ceilalţi îl ascultă pentru că nimeni nu se pricepe mai bine ca el în domeniul de activitateă. Nativa are fler în afaceri şi este capabilă să ia cele mai bune decizii în cel mai scurt timp. Are spirit întreprinzător deosebit de creativ, este foarte pragmatică şi extrem de eficientă.
Pe lângă muzică şi sport, îi place foarte mult să mediteze, să reflecteze şi să filozofeze, deoarece are parte de foarte multă intuiţie. Gândurile elegantei doamne nu pot fi descifrate. Are puteri extraordinare şi cunoştinţe spiritualiste pe care foarte puţini oameni le au. Stela are încredere doar în ceea ce gândeşte. Câteodată pare că nu e preocupată de ceva, însă sub acest aspect, ascunde de fapt adevărul că ea se gândeşte profund la acţiunile sale. Ea gândeşte limpede, rapid şi reacţionează fulgerător. Puterea ei de seducţie asupra persoanelor din anturaj, magnetismul neobişnuit l-am simţit cu toţii în atmosfera ce domina la Club. Ea s-a remarcat cu uşurinţă prin inteligenţă, căreia puţini îi pot face faţă. Replicile protagonistei la cuvintele spuse în adresa ei de către asistenţă au fost ca nişte cugetări de înţelepciune.
Posedă un instinct de autoconservare foarte bine dezvoltat şi conştientizează că Viaţa sa va comporta riscuri mari, dar ea nu se va da în lături niciodată pentru că este o luptătoare neînfricată, dacă e vorba să-şi atinge scopul. Perseverând şi neadmiţând nici un compromis, e plină de ardoarea de a face ceva. Nimic nu o va putea ţine pe loc. Stela Mitruc este destinată faimei şi Norocului.” – Tatiana Paladi

Gabi Rusu ”Foarte frumoasă ca întotdeauna plină de farmec şi elegantă!!!”

Stela Rotaru ”Anii nu-ti cunosc adresa… şi nici să n-o afle!!!”

Nadejda Pohila ‘UN EXEMPLU FRUMOS!”

​Date biografice:
Stela MITRIUC – Interpretă​ de muzica usoara, Artista emerită, Şefa Directiei Cultură, specialist principal la Primaria Chisinau. S-a născut la 25 iunie 1965 în or. Chişinău, Republica Moldova
Mama – Tamara Trocin, medic şef la un spital pentru copii, şi tatăl – Grigore Russu, actor, prima promoţie a actorilor, cu studii la Moscova, Şcoala Teatrala Sciuchin Tatăl este şi autorul a mai multor carti – biografii despre actorii ilustri din Republica Moldova.
 Este înscrisă în fondul de aur al Academiei. Gradul didactic-superior.
Are 2 feciori. 

 În 1978, a absolvit Școala de muzică ”Eugen Doga”, specialitatea pian, în 1986 – Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice, specialitatea regie și actorie (clasa profesorului Ilie Todorov, Artist al Poporului) și canto academic, în clasa profesoarei Tamara Alioșina, Artistă a Poporului din URSS. În 2002, a încheiat studiile la Facultatea de Management (manager în instituția publică) a Academiei de Administrare Publică. Din 1995, este profesor și șef al secției canto la Școala de muzică ”Eugen Doga” și din 2018 – șef interimar al Direcției Cultură a Municipiului Chișinău.

În 2014, Stela Mitriuc a fost distinsă cu titlul onorific ”Artistă Emerită”. A înregistrat piesele ”Ploaia”, “Citadela dragostei”, ”Rană de stea”, ”Rezervație de meteoriți”, ”Volare”, ”Adagio” Albinone, ”Une vie d’amoure”, ”Noi doua” etc. A colaborat cu poeta Steliana Grama, compozitorii Mihai Dolgan, Liviu Știrbu, Daria Radul, Leonid Gorceac, Marian Stârcea, Georgeta Voinovan, Anatol Gherman, Nicolae Caragia ș.a.

Surse şi evenimente:
Deschideti Albumul cu imagini accesand titlul: Stela Mitriuc – a 100 protagonista a Clubului Impresii din viata


10 comentarii

Astepti probleme – si ele vin! Ajuta-ma, nu lupta cu mine!


Noi primim de la viață ceea în ce credem. Tu crezi că viața este frumoasă, și ea chiar este frumoasă. Tu crezi că este groaznică, – și ea e groaznică. Crezi că nu există ieșire din situație, și nu o vei găsi. Crezi că există o soluție, și o vei găsi.  Aștepți probleme, și ele numaidecât vin. Ți-e frică de boală, – te vei îmbolnăvi. Tu crezi în succesul tău, – tu îl vei crea. Tu aștepți fericirea, și ea deja vine în calea ta!  

Credința noastră creează realitatea noastră. – Crede în tine, ocupă-te cu ceva util și gândurile negative treptat te vor părăsi! Pur și simplu, nu vei mai avea timp suficient pentru prostii. În acest fel mă descopăr în continuare, mă apuc de orice proiect, orice gând bun pentru a realiza ceva util, ca blogul, clubul, și pictura de exemplu cu începutul ei din luna august anul ‘17… Continui cu Clubul Impresii din viață și cărți și cu blogul meu, mă și apuc de scris versuri doar ca să nu am timp pentru a ruguma sau a gândi la unele deficiențe morale ale societății noastre. Cu prostia nu te pui, și eu nu mă încadrez în această treaptă, nu doresc și nici nu am timp. Acele persoane care discută și provoacă lumea la certuri și violență în rețele de socializare, pur și simplu, nu au timp pentru a se deștepta… citind realmente posturi cu credință despre moralitate și fapte bune, ei nu au experiență de durere sau pierderi… Dar au iscusință mare de a da sfaturi celorlalți pentru că le place să fie în centrul atenției, fie se aplaudă pentru orice like, probabil asta le aduce banul mare în coșul lor buzunăresc dezordonat. Nu zic că sunt oameni răi, așa ceva nu există: ei sunt îndemnați de societate, mai mult de mentalitate, să procedeze așa cum consideră ei că e corect. Dar impactul e contradictoriu. Și tinerii le i-au exemplu, și se omoară unul pe altul… La fel vreau să spun și despre programele TV cu sute de seriale și filme, unde persistă violența, unde se demonstrează cum poți lua droguri în varia proporții, și practic fiecare epizod demonstrează cum un bărbat ”inteligent” poate lovi o femeie sau copil, fie înjură direct… Codul audivizual demult nu-și are locul în Republica Moldova, așa ”profesioniști” nu-și fac munca deloc. Se discută limba vorbită pe ecrane, dar nu și sensul! Credeți că demnitarilor le pasă? Iată, am scris opinia mea și a mai multor persoane, și nu e prima dată. Reactiile care urmează, vor fi ele? Desigur că nu.

Rămâne credința și speranța că apelez la educația mintală: cel care dorește să se schimbe, se va schimba. Destinul nu se schimbă, dacă nu vrei să-ți schimbi viața. Și-atunci când votul tău nu este luat în considerație pentru că legea spune că ești un prost și că ai chemat oamenii la treabă nu în ziua când te pune ea, Legea, înseamnă că noi toți suntem într-adevăr proști, boi mânați de ciobani la fel de proști… Proști pentru că această Lege noi am creeat-o… pentru a ne porni unul împotriva altuia… Constituția nu poate fi împotriva celor care au votat-o! Nu luptați, ci ajutați-vă unul pe altul. Asta ar fi soluția!

Viața nu se schimbă dacă nu se schimbă oamenii și faptele lor… Problema ar fi că persoanele care și-au dat drept prieteni sau suporterii tăi nu sunt de fapt toți cei în care poți avea încredere ca urmare, dar tu, om bun, oricum continui să discuți, să apelezi la ei, pentru că este normal să rămâi Om. Om de omenie. Să comunici cu ei, să spui lucrurile reale, pentru că le dai șansa și lor și ție personal, că e corect să rămâi om atunci când ești îndemnat de invidie, de stare de superficialitate sau alte gogomanii care pot întra în creirașul cuiva, pentru că e firesc a greși și să ierți… Este bine să ne desprindem, chiar și pentru câteva clipe, de orice acțiune pe care o întreprindem și să privim în interiorul nostru, să ne privim cicatricile și laurii și să fim recunoscători universului pentru fiecare respirație ce ne umple inima.

Nu înseamnă că sunt eu una specială, sau pentru evidențierea individului din mine. Profunzimea trăirilor, indiferent de nuanța lor, este detaliul ce ne menține încă umani… Și eu o fac din disperare, și am motivele mele. Pentru că sunt Mamă, Bunică, Femeie… Și pentru că au de suferit copiii mei trăind în această societate fără de leac în continuare. Am multe de realizat pentru… a mă deștepta și eu. Cu mare speranță să fie ceva molipsitor și pentru voi. Cu gânduri bune și sugestii utile. Doamne ajută!

SV


Un comentariu

Alexandru Ganenco, colonel, publicist, autor de carti la Clubul Impresii din viata si carti


ganencoAlexandru GANENCO – al 99-lea protagonist la Clubul ”Impresii din viata si carti” în cei cinci ani din istoria acestui proiect care se desfăşoară în incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu. 

Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul Impresii din Viata si Carti (accesati)

   Ce înseamnă să fii om puternic, care să transforme provocările în oportunități? Marinarul Alexandru GANENCO, păstrându-şi programat pacea interioară,entuziasmul, protagonistul desprinde esența bucuriei de a descoperi, a învața empiric, a se cizela, a înţelege şi a primi lumea aşa cum este, dar şi oferă învăţăminte preţioase pentru fiecare din noi… Colonel in retragere, editor si publicist, autor a mai multe volume de carte, membru fondator al Fundatiei „Draghiştea”, pe parcursul evenimentului, prof.univ.dr. Ganenco a făcut completări cu informații interesante, evocând amintiri din propria lui experienţă de viaţă... După cuvântul de deschidere de către istoricul și moderatorul şedinţei​ Alexandru Valeriu Moraru, protagonistul vine cu detalii din perioada copilăriei, apoi şi cu impresiile din anii care l-au marcat în mod special. Nu a izbutit să înveţe la şcoala românească, deoarece în 1944 URSS deja a reocupat Basarabia şi a instalat legile sale comuniste. Venind cu amintirile din frageda copilărie, cu jocurile practicate pe-atunci; cu cele mai însemnate impresii din anii de studenţie, a vorbit şi despre rolul părinţilor în urmarea calei sale de viaţă. A povestit despre flota Militară Maritimă, cu câteva crâmpeie din această perioadă. Ce înseamnă pentru el Marea, despre care a scris în cartea de autor ”Carahasani”, o localitate pitorească aflată la o distanţă relativ scurtă de Liman şi Marea Neagră… Ce ”păcate” a săvârşit si… poate a reuşit să le ”corecteze”? Despre soţia Anişoara care a creat un confort emoţional pozitiv în viaţa protagonistului şi o stabilitate psihologică în familie. Şi cea care i-a dăruit o fiică minunată. Nepotul cu care se mândreşte mult…

A scris o sumedenie de eseuri în celebra carte ”Localităţile Republicii Moldova”, volume de referinţe ”Istoria Serviciilor Secrete”, ”Carahasani împovărat de ani”, etc.  Munceşte în continuare la scrieri…

A. Ganenco nu a uitat să-i menţioneze pe prietenii lui, şi cei care ş-au făcut timp să vină la club. Prietenii care l-au marcat ca Personalitate, ca un intelectual şi profesionist în domeniu, şi ca o valoare umană importantă.  Au fost prezenţi şi au vorbit din public istoricii, oamenii de ştiinţă, în rândul lor – Iurie Colesnic,Tudor Ţopa, academicianul Boris Găină, Dumitru Ţâra etc. Câteva melodii interpretate de cantautorul Savelii Cojocari, prietenul de familie, ne-au bucurat inimile. S-au citit dedicații, referinţe adresate autorului cărţilor de autor, dar și celor prezenţi: Întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prietenească. Vedeţi albumul şi filmele(Accesati Titlurile de carți de autor cu numele Alexandru Ganenco):

Aprecieri şi referinţe despre Alexandru Ganenco:

– ”Alexandru Ganenco este un Om cu inima curată, onest, deși a lucrat în structurile statului, care pe parcursul anilor au avut nu cea mai bună imagine. Este un Om sensibil și săritor la nevoie, este un Om, în care poți avea încredere deplină în orice situație a vieții. Deși are simțul umorului bine dezvoltat, deși este o persoană sociabilă și inteligentă, totuși este zgârcit la vorbă, (această trăsătură de caracter este indisolubil legata de specificul meseriei). Fiecare cuvânt rostit de el este bine chibzuit și pus cu grijă la locul lui. Să vedeți cum radiază de fericire fața dumnealui, când vorbește despre soția sa, doamna Ana (Anișoara, cum o dezmiardă omagiatul nostru), când vorbeste despre nepotul său Daniel, student la celebra Universitate din Iași… Se mândreşte mult cu fiica Nina şi minunatul ginere Dumitru Dogaru, care îi este şi de mare ajutor… La această vârstă onorabilă,  domnul Alexandru Ganenco… Casă a construit, pomi a pus, fântână a zidit, copii și nepoți a crescut, cărți a scris, datoria față de țară și-a făcut-o cu onoare… Rămâne un lucru mic, dar foarte important: să fie sănătos să se bucure de toate aceste succese! LA MULȚI ANI DOMNULE ALEXANDRU GANENCO! LA MULȚI ANI, PRIETEN DRAG!”- Alexandru MORARU, istoric-arhivist şi publicist. 

Ca de obicei, cei interesaţi pot urmări evenimentul în albumul, accesând titlul evidenţiat, şi în filmele postate mai jos. VIVAT: Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC

Date biografice: Alexandru Ganenco. Născut în focul războiului, la 5 februarie 1942 în satul Carahasani, Ștefan-Vodă într-o familie de țărani cu mulți copii, tânărul Alexandru își face studiile la școala de 7 ani din sat, apoi la școala medie din s. Slobozia, după care ulterior merge la facultatea de istorie a Universității de Stat, pe care o absolvește cu bine, deoarece i-a plăcut istoria încă de mic copil. După facultate, își satisface serviciul militar în armata sovietică, fiind încorporat la marină. Anume aici, la flota maritimă și-a călit nu numai fizicul, dar și moralul, voința, felul de a fi.
Lucrează director de școală în satul Cerlina, Soroca, apoi în școala nr. 5 din orașul Soroca. Ulterior este ales la diferite funcții în organele comsomolului, apoi in organele de partid din raioanele Soroca și Râșcani.
După o perioadă de timp, Alexandru Ganenco este angajar la CC al PCM, apoi mai bine de 20 de ani lucrează ofițer în organele securității de stat. Ultimii cinci ani ai secolului XX a fost șef al Direcției Serviciului de Informații și Securitate pentru minicipiul Chișinău.
In colaborare apare volumul Tudor Țopa, Alexandru Ganenco ”Carahasani împovărat de ani”apărut la Fundația ”Draghiștea”, tipărită respectiv la Chișinău în anul 2015. Cartea are 316 pagini și apare într-o îngrijire poligrafică de colecție. La fel, in colaborare apare cartea Tudor Botnaru, Alexandru Ganenco ”Istoria serviciilor secrete (1940-2007)” apărută la Editura ”Museum” din Chișinău în anul 2004.

Alte surse cu protagonistul Alexandru Ganenco:

albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC

https://www.facebook.com/events/157635658258160/– evenimentul promo​ cu varia surse despre protagonist

https://mazarini.wordpress.com/2017/02/02/oameni-deosebiti-alexandru-ganenco-la-75-de-ani/

https://10tv.md/2018/03/17/ecoul-unirii-la-100-de-ani/

https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/06/28/ora-expertului-despre-lectura-si-carti-cu-alexandru-ganenco/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2532893086936500 – albumul foto de la Clubul IVC


2 comentarii

Voi toți doriți acest lucru


Suntem o parte a acestei lumi pe care noi o numim rea. Ne cunoaștem pe noi inșine prin celelalte persoane.

Practic, trăim înțepeniți ca pe timpuri… Ba, și mai rău. Vedem toată ziua aceleași chipuri, aceleași promisiuni, întâniri și discuții de la aceleași persoane. Primim milioane de donații în euro de la investitori străini, și – impactul e cu totul diferit: nu vedem rezultate pozitive. – N-ați obosit?.. Eu am obosit. Deoarece, practic nimic nu se schimbă în societatea noastră. Mergem în Europa, cică ne civilizăm, dar trăim mai greu, și mai prost e cu moralul. Și cu controlul manual creeat de partide, nu mai există altă cale. Nu văd mai nimic util ce s-ar fi făcut pentru oamenii simpli. Iată că s-au adăugat mai mulți deștepți care vor să schimbe lumea precum cred ei că ar fi mai bine: – este o boală tipică moldovenească care în ultimul timp progresează tot mai mult… Aud expresii de genul că oamenii devin mai răi, și noi cu toții doar ne-am născut curați asemeni unori îngeri în această lume.

Sufletul este bun prin natura lui sacră, însă grijile, fricile, neajunsurile, senzația că suntem singuri, părăsiți, fără de apărare, ne fac să uităm de puritatea noastră, să ne privim unii pe ceilalți cu invidie, să ne jignim, să ne rănim între noi…

Dacă ești prins în capcana oglindirii tale ca și cum lumea are ceva cu tine și din acest motiv nu ajungi nicăieri, că toți oamenii sunt răi și vezi doar răutate în jurul tău, – oprește-te o clipă și întreabă-te: Nu cumva sunt eu cel rău și am dăruit lumii această răutate? Ar fi o bună întrebare, în special, pentru cei care ne conduc țara. Pentru că multe situații cu spirite negative sunt provocate, sau impuse de politica autorităților, și noi din neștire nu găsim soluția sau ieșire din impas…

Noi atragem în viața noastră oamenii care ne seamănă într-un fel sau altul, și care în mod surprinzător ne ajută să ne descoperim pe sine: ce simțim și ce gândim cu adevărat. De ce unii se omoară sau sunt atât de agresivi? Poate că au uitat că sunt buni și trăiesc în frică neștiind cum să fie altfel? Răutatea vine din furie, teamă, gelozie, invidie, orgoliu, sentimentul de inferioritate… Toate acestea distrug efectiv iubirea, puritatea, armonia, înțelegerea. Răutatea excesivă provoacă insomnii, dureri fizice și multe alte afecțiuni, te oprește să trăiești și să te bucuri de viață… Este intr-adevăr o invenție a mediului care ni l-am format și dezvoltat.

Adevărata noastră natură este Bunătatea. Alege să gândești, să te comporți astfel cum ai dori să fie Lumea! Atunci când apare un gând rău, spun cu intenție Stop! Vreau să fiu bun și toată lumea la fel de bună! A fi bun înseamnă a nu reacționa la răutate, și a încerca să înțelegi pe cel ce o emite fără a presupune că altcineva are șizofrenie. Unii nu reacționează alții aleg să se retragă, și eu spun că ar fi cazul să ajuți acea persoană să se simtă bine. Nu-l lăsa în durerea sau grjile care îl pot doborî… Consider că ar fi uman acest pas… Toate problemele în societate vin din lipsă de atenție pentru ceilalți și rămași blocați în singurătatea lor… Și câte inimi s-au zdrobit doar pentru că cineva nu a spus la timp: – Iartă-mă… Mândria…

Uneori e mai simplu să zâmbești decât să lămurești de ce ți-e trist… Pur și simplu, nu răspunde la răutate la fel cu răutate!  Probabil că se va schimba ceva. Atunci vei dobândi ceea ce dorește fiecare. Vei atrage în viața ta persoanele care gândesc, simt și sunt ca tine.

Un om bun este un om puternic, și cel care alege răutatea, de fapt este omul slab, speriat și dominat de frică. Cei care aleg răul, vorbesc prea mult, și nu-și fac timp să asculte opinia, proiectele sau soluțiile tale. Ei mereu vor avea intermediari care vorbesc de la sine. Avem prea mulți politicieni dintr-aceștia… Nu-i mai votați! Și, nu subestimati abilitățile oamenilor idioți care s-au adunat în trusturi-grupuri mari…

Ce ar fi să creăm o lume mai bună? Doar nu sunt eu prima care spune acest lucru! În sinea sa, fiecare dintre voi dorește acest lucru, dar niciodată nu-și face timp să gândească și să facă ceva…

Să creăm o lume mai bună Împreună! Nu există oameni răi, doar cei nefericiți și obosiți de griji și probleme. Să ne ajutăm să fim mai buni, și tu, guvernule, ești obligat pe cinste să ne ajuți, pentru că noi te alegem, la fel și te ajutăm să ne faci mai… Buni!

Doamne ajută! ❤


5 comentarii

Cu ce începe fericirea?


Într-o zi, el a decis să se revolte împotriva nedreptății sociale stabilite în lume și și-a pus în gând… să dobândească fericirea pentru toți. A pus mâina pe armă și a început să lupte cu răul, oriunde nu îl întâlnea. A fost nevoit să tragă cu arma, să ucidă în numele fericirii pentru fiecare om. Timpul trecea… El adormea și se trezea cu arma în mâini, cu gândul la fericire și cu lunile nu ieșea din lupta pentru ea, doar că societatea… rămânea aceeași, – la fel de nedreaptă, la fel de rea și crudă.

Omul a obosit să lupte, și a decis să-și intemeieze o familie. S-a gândit că dacă nu a fost în puterea lui să facă această lume fericită, poate va reuși să-i facă fericiți pe ai lui – cei de acasă. În fiecare zi, el lupta să obțină fericirea celor dragi. Mult a lucrat el, uneori nu reușea să mănânce la timp, nici să doarmă… Astfel a îmbătrânit în această luptă a lui pentru fericire…

Iar pe patul de moarte trecu toată viața lui în fața ochilor. Și-amintit, cum în tinerețe și-a pus scopul să-i fericească pe toți, cum a luat arma în mâni și a luptat cu tot răul pe pământ, oriunde evolua acest venin periculos; cum ucidea în numele fericirii, cum a intemeiat familia și a crescut copiii; cum a muncit pe rupte, și uneori lihnit de foame și pe nedormite… Apoi, le făcu semn celor de-acasă să se apropie de el și le-a spus:

Toată viața am încercat să-i fac pe alți oameni fericiți. Și abia acum am înțeles, că acest lucru trebuia să încep cu Sine. Dacă aș fi reușit de la bun început să mă schimb și să devin fericit, atunci și voi ați fi fost fericiți! Și lumea ar fi devenit mai bună, mai echitabilă și chiar… fericită!
Morala: Doar cu ceea se poate împărtăși omul, cu ce are singur. ❤ (SV)


11 comentarii

De ce nu avem educație gratuită?


Învățământul trebuie să fie gratuit, scrie un cititor indignat. Și eu nu vreau să mă cert cu el, dimpotrivă vreau să-l sprijin și să promovez această idee utilă. Da, – educația ar trebui să fie gratuită. Și coniacul, de asemenea. Și capelina prăjită. Problema este că cineva trebuie să crească strugurii, cineva trebuie să facă din ei acest coniac, să achite energia electrică, cineva trebuie să se așeze la volan și să ducă acest coniac la magazin. Prin achiziționarea de benzină, apropos.

Și magazinul cineva trebuie să construiască. Și la casă cineva trebuie să se așeze. Si fiecare din ei, ceea ce este tipic, dorește să mănânce. Așa că, dacă coniacul pe bună dreptate ar trebui să fie gratuit, ei vor muri de foame. Prin urmare, un coniac gratuit nu va exista niciodată. Excepție – în cazul în care cineva va plăti pentru el și mă va servi gratuit.  Aceasta se numește freebie din contul altuia. Și capelina la fel cineva trebuie să o prindă, prăjească plus drumul…

Totul ar trebui să fie liber și pe gratis. Dar nimic nu este gratuit. Bibliotecarul multilateral. Profesorul la universitate, asistent  sau rector, instalator și deritecătoare, un furnizor de energie electrică și de apă caldă la calorifere în auditorii – ei manancă, de asemenea. În fiecare zi.  Nu este nimic gratuit în această lume, cu excepția unui frumos apus de soare. Altă e problemă atunci când oferi soluții sau indici erorile nu te ascultă nici ministrul, nici colegii, iar poporul își caută de nevoile sale, ditamai… Iar tichetele de masă destinate bugetarilor simpli… niciodară nu vor ajunge la bugetari flămânzi și săraci, doar la cei bogați și sătui din întreprinderi întreținute financiar…

Acceptați și recunoașteți – nimic nu este gratuit. Dacă cineva primește ceva pe gratis, deci cealaltă persoană a plătit pentru acest lucru. Fie că este vorba de coniac, capelină, cultură sau învățământ. Statul nu are bani de default-urile sale – numai cei pe care noi i le-am dat în formă de impozite, taxe de la câștigurile noastre. Nimic gratuit nu este. Este timpul să ne obișnuim cu această idee… Din Păcate… Dar ce ne mai poate oferi acest stat decât speranțe deșarte? Oricum plătim pentru toate, și viața e scumpă… Voi vreți dreptate într-un stat fără valori în suflet?  (SV) 


19 comentarii

Atunci când iarna se transformă-n primăvară


Pare că nu demult am petrecut vara, fluturând în urma ei cu rochițele ușor colorate cu flori; am numărat conservele preparate pentru iarnă; tot am oftat alegând jachetele și paltoanele din dulapuri și… din nou (a câtă oară) am pășit în toamnă foșnind prin frunzele argintii care încă au păstrat caldura verii. Cerul plutește în albia impecabilă ale norilor străpunse de un soare orbitor… Brusc îmi amintesc de părinții mei dragi și a câta oară mă supun lacrimilor… Nu uit că viața-i trecătoare și că curând ne vom despărți…  Nu e depresie, e un fapt conștiințizat poate de la gri-ul timpului posac și ceață înghețată…

Tăticul mă trage cu săniuța; tăticul mă apără de cocoșul ce m-a speriat la cinci ani; tăticul ne duce pe mine și surioara pe umerii lui, tăticul are grijă să nu flămânzesc fiind studentă, și mămica lacrimile îmi șterge; mămica nopțile nu doarme atunci când eu bolesc ades; mămica duce greul casei cu lemne, la arăgaz, cărbuni la sobă, și zi de zi apă de la fântână cărând… Părinții salvându-ne pe noi, copiii lor, din foc atunci când soba s-a aprins… Ei toată viața ne-au purtat în puf, chiar și atunci când nu o meritam. Și acum o reușesc prin gând și rugăciuni la Domnul…

Aș vrea să cred că vom fi nemuritori cândva… Și atunci când se întunecă, din nou sunt răpusă de sentimentele zilnice de griji și responsabilitate pentru viitorul copiilor mei: cum se vor descurca ei în această societate fără de leac? Vine soluția:”Tu – poate nu, însă oamenii fără tine – precis se vor descurca!” Nu există oameni de neînlocuit? Să nu fim egoiști… Pentru fiul meu mai mult îmi fac griji… N-am reușit să-i ”călesc” caracterul, este un gen clasic, prea cuminte și sensibil pentru aceste vremuri moderne…

Privesc prin geam panorama orașului: în noapte – mașinuțele bâzzâie incontinuu ca niște brândușe, și luminițele dansează ca-n scântei, – ador să privesc și să mă rog la stele – la un Tatăl Nostru pentru toți…

Ploile au trecut, au venit ninsorile solide și orașul pare un munte de rai sclipitor, nu și spiritele noastre neîmpăcate… Stirile pe rețele de socializare tot mai mult alunecă în noroi și persoanele virtuale își dezgolesc fără rușine păcatele sufletelor  sale… Soarele ba apune și răsare, lumea nu se oprește din rângete întotdeauna găsind un motiv de ceartă… De ce preferă această provocare, pare să fie clar, dar refuz să cred. Surprinzător, dar dacă un credincios îi va spune altui credincios că l-a văzut ieri pe Dumnezeu, acela nu-l va crede …

Eu încă mai cred în Dumnezeu…

Se face tot mai frig, chiar e gerul mare. Oare și aici depindem de starea de spirit? Ba, asta Iarna a sosit și dispoziția prinde nuanțe pale și mohorâte, și soarele s-a ascuns undeva după cerul cenușiu, și dorul după nepoțel devine tot mai aprig și izbucnesc din nou în plâns de milă de sine și … de tinerii moldoveni plecați pentru totdeauna…

Pare că e timpul să fi căzut în deznădejde, – migrația ne sperie serios și nu mai există șansă atâta timp cât permitem oficialilor să fim cotropiți de această stare haotică ca un cancer fără leac. Ce este grav: am obosit să ne luptăm cu această boală cu care ne conformăm…  Speranța s-a ascuns pe-o vreme după optimism. Nu vrem nimic, ne ridicăm mecanic dimineața din pat, ca și cum doar supraviețuind zi cu zi… pân-la primăvară… Suntem deja în Iarnă și am uitat de ce sunt atât de posacă… Chiar am devenit mai surdă și mută.

Pe de altă parte, atunci când imbraci puloverul tău preferat, pufos și moale, apoi te impui cu picioarele într-un fotoliu, acoperindu-te cu un pled și deschizi o carte, precum o făceam în copilărie. Sau întrebi de cei dragi: care ceai preferă: de măr sau mentă? Și numaidecât, un terci cu ovas și lapte în dimineață pentru fiul meu.  Și eu o cafeluță dublă care am îndrăgit-o doar după 30 de ani… Și numaidecât apoi să vii cu o poveste nouă de viață în blog,  una reală fie inventată: totul face parte din viața mea și a ta.

Tristețea anotimpului de după geam – e doar un motiv pentru a picta curcubeul în suflet. Să pictezi oameni noi, peisaje timpurii ca un semn de imaginație trezită brusc, așa cum o făceam în copilărie. Fie, nu sunt ele capodopere, și poate nu le va vedea nimeni. Dar să vorbești cu o lume prin culori, printr-o simplă pânză de bumbac e la fel de firesc caracterului uman mereu în căutare de sine… În special, a unei lumi hipoacuzice.

Și încă să faci shopping, sau să împletești o eșarfă lungă în iarna sulfetului lung, să privești seriale calde de dragoste, dansând tangoul vieții tale, să duci discuții cu persoane dragi care promit că se vor întoarce și vor fi alături mereu… Viața pare să cuprindă un șir nou de planuri și proiecte inspirate…

Eu nu mă tem de singurătate, eu am frică să nu mă simt tristă în bucuria pe care ne-o oferă liniștea ei… Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâne nu vom fi noi. Nu amânaţi nimic, trăiţi acum!

Orice viață de om are prețul ei… Viața nu e doar o primăvară. Mai vine Vara, Toamna, Iarna. Pentru ce a creat Dumnezeu anotimpurile? Pentru ca noi să aflăm gustul Primăverii: Orice viață are gustul speranțelor ei!

Nu toamna, și nici iarna nu ne dezvoltă starea de spirit, doar Noi – ne-o creăm, o lipim, o sculptăm, o pictăm: fiecare cu a lui viață proprie, sau personală, pufoasă, transparentă, opacă, veselă, amuzantă, lirică… Toamnă sau iarnă… Și… deja e Primăvara! Cu noi speranțe și promisiuni! Nu disperați, căci Domnul e cu noi! O primăvară în suflet vă doresc!

Doamne ajută!


10 comentarii

Îngerii în Noul An


Și acolo e zgomot, în cer,

Îngerii adoră mandarine…

Fulgi de zăpadă –                                                   

O frumusețe în nori,

Ianurie suflă, în fine.

La masa festivă de Revelion,

Ei ne doresc întotdeauna sănătate,

Sunt fericiti pentru noi că trăim,

Amintindu-ne de ei o viață…

Ca păsărelele bat la geam,

Ba scârțiind, de obicei, o ușă,

Bineînțeles, ne speriem,

Dar pentru suflet ei au o cheiță…

Și doar văd cât de tristă ni-e noaptea,

Scăpârând o lacrimă în pernă,

Că-n suflete ne lipsește pacea

De dispariția lor eternă…

Când ceasul va lovi de 12 ori,

Și noi dorințe vom ghici,

Cei dragi ne vor privi din cer,

Urgind un leac de care nu vom ști…

E fără alcool, ca sufletul în nea…

Miroase a mandarine pretutindeni.

Nu e miracol? Sunt veșnic ei în noi,

Trăind prin sufletele noastre, vii și vii…

Acolo Domnul fericire a fulgerat

Stropind cu neauă la pământ,

Cu bucurii din rugăciunile celor dragi,

Umplând paharele băute pân-la fund…

În ce privește rugăciunile noastre,

Hei, moldovene, ai multe de îndurat,

Atunci când uiți de viață și de moarte,

De necesitatea sufletului purificat…

Acolo luminează inimile, nu vitrine,

Mielușilor, care sunt… rudele pe listă,

Chiar Domnul le bucură cu o vie

De struguri și mandarine pe-o prispă…

Eu cred că acolo

Nimeni nu cunoaște singurătatea,

Și îngerașii obosiți de zi muncind,

Aduc în sufletele noastre – Pacea!..

❤  La Mulți ani, speranțe, optimism!

(Svetlana Vizitiu, 31 decembrie, 2017 / 2018)

 


4 comentarii

Mircea Grecu şi terapia narativă la Clubul Impresii din viaţă si cărti.


Mă încearcă un simţ al urgenţei, al oamenilor de calitate, al relaţiilor interumane, al scopului bine determinat, atunci când ştii, cu siguranţă, ce-ţi doreşti de la viaţă şi eşti sincer în scopurile tale. Mă grăbesc să-i prezint tuturor celor care citesc blogul şi celor prezenţi la clubul IVC, ca urmare, cu promovare continuă pe reţele de socializare. Clubul ”Impresii din viata si carti”, astăzi, este cu protagonistul Mircea Grecu un scriitor sincer, cu poveștile de viață, în special, pentru copii, cu o narațiune simplă, fără pretenții de genialitate, limpezimea scenariului propriu și un firesc al dialogurilor ce provoacă dorul de copilrăe și de locurile de baștină. Mircea Grecu, om modest din fire, deloc dornic de laude, nu agreează publicitate ”tamtaram”! Un conservator al faptelor pozitive bune de realizat în continuare, motivul fiind dezlegarea nodurilor sociale şi debarasarea de tot ce rămâne putred în acest mic stat, tot ce dăunează societății – dependenţă de droguri, tutun, alcoolul, etc, alte pericole de viaţă pentru copii şi tineri. Pasionat de poezie românească, militează pentru recuperarea valorilor unanim acceptate. Intuiesc în protagonist cu o uşoară dezamăgire, ca şi cum tot ce face ar fi lucruri puţine pentru el. Și, există foarte puţine persoane de încredere întru unirea forţelor spre a salva naţiunea de decadenţă nu doar psihologică. Are planuri măreţe şi Face, nu doar vorbeşte. Este permanent ocupat prin convingere şi comunicare cu oamenii, cei mici și mari. Educat, foarte respectuos şi amabil, adoră copilaşii… Scrie poveşti pentru părinţi, care au ce învăţa din ele. Culegerea de povești terapeutice „În ospeție la ursulețul Marmi” a apărut la Editura „ARC”. Cartea conține cinci povești terapeutice și se adresează copiilor de vârstă preșcolară și – celor din clasele primare. Frumuseţea poveştilor este conturată cu ilustraţii magice, creeate de Igor Hmelnițki. Poveștile au fost traduse în mai multe limbi, editate într-un tiraj total de peste 100 de mii de exemplare şi se bucură de o popularitate deosebită printre cititorii din Republica Moldova, România, Ucraina și Federația Rusă.
Are în palmares câteva cărţi cu poveşti, eseuri şi poezii, a scris peste 100 de articole publicate în ultimii 5 ani privind problemele consumului și a traficului illicit de droguri în Republica Moldova!
Calităţile de seriozitate şi chiar de entertainer (glumeţ) ale lui Mircea Grecu au fost puse în evidenţă la Club într-un dialog permanent cu publicul, – a filosofat, a polemizat, a glumit, a recitat şi chiar ar fi cântat la chitară dacă nu ar fi atât de modest… Este talentat, puternic, carismatic. Un patriot înflăcărat, deloc naţionalist. Pledează pentru internaţionalism, cu… limită a măsurii. Ceea ce trebuie să cunoască fiecare mic copil… Este un manager energic şi înţelept. Scriitor cu logică. Momente deosebite la lansarea cărților în cadrul Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu (sala engleză) –  cele mai noi editate cu poveşti dedicate copiilor.
Mircea Grecu, scriitorul şi psihologul în persoană, se pare că simte o vină oarecare pentru problemele cu care se confruntă societatea noastră luând în consideraţie şi dependenţa de tehnologii informaţionale (calculatoare, mobile, smartphoane). Responsabil pentru nedreptăţile sociale, Dmn Grecu cunoaşte şi abordează public soluţiile de combatere a dependenţei de droguri, este munca lui. Totuşi, realizarea lor depinde mult de susţinerea demnitarilor din republica Moldova. Este mai apreciat în România, Rusia sau Ucraina.  Poate că de un astfel preşedinte cu o așa mentalitate avem nevoie în guvern? Nu este membru de partid, nu-i place să se afişeze, el chiar doreşte schimbări pozitive în Moldova! Dispune de o experienţă enormă întru simţ şi suferinţă. O durere pentru cei vulnerabili şi pentru viitorul urmaşilor noştri… Mai norocos sau mai rezistent decât alţi tineri, Mircea Grecu a început să înţeleagă şi să aprecieze utilitatea propriei maturizări: atât de brusc şi, în prezent, luptă pentru soluţionarea problemelor sociale şi tot odată… spune propriile poveşti fiilor săi. Părinţii care l-au ajutat sunt o temă aparte, una sacră pentru care le va fi recunoscător toată viaţa!
Uimitor, se pare că talentul este ereditar, amintind de povestea bunicului său Gheorghe Briceag, un exemplu de demnitate, care a fost singurul roman deţinător al Premiului Homo Homini („Premiul pentru Demnitate Umană„) pentru anul 2004, oferit de Fundația People in Need. ”A fost condamnat, în anii ’40, secolul trecut, de puterea bolșevică la zece ani de GULAG și mai apoi la șapte ani de exil pentru că a organizat unul dintre primele grupuri de rezistență antisovietică din Basarabia. Despre Gheorghe Briceag puteţi citi în mai multe surse:”Cunoscut apărător al drepturilor omului în Republica Moldova şi preşedinte al Filialei Bălţi a Comitetului Helsinki pentru Apărarea Drepturilor Omului, Gheorghe Briceag a fost şi va rămîne un simbol al patriotismului şi al bunului-simţ în Basarabia. Dumnealui a fost omul care, întotdeauna, a avut curajul să spună lucrurilor pe nume. Nu a ezitat să amîne vreun subiect incomod, de evitat pentru stabilitatea şi comoditatea cu care mulţi dintre noi ne-am obişnuit. Nu s-a obosit ori de cîte ori a vorbit despre cele mai subtile „chestiuni basarabene” în materie de istorielimbă şi patriotism. Pentru adevăr, a suferit mult…”
Publicul a fost unul foarte activ în discuţii cu protagonistul, iar procurorul Ivan Diacov a fost cel care a adus cuvinte de laude la adresa lui Mircea Grecu, dar şi a scos la iveală unele lucruri care necesită un tratament special în lupta pentru combatere a dependenţei de droguri. Cert, că această întrebare nu este în prim plan printre celelalte ale guvernului… Iar întrebarea este chiar gravă…
A moderat şedinţa Mariana Harjevschi, Director General BM B.P.Hasdeu.
 Despre parcursul evenimentului vă invităm să vizionaţi şi să ascultaţi filmele de mai jos, la fel şi imaginile accesând titlul evidenţiat:al albumului: ”Mircea Grecu la Clubul Impresii din viata si carti”
Aprecieri şi referinţe despre Mircea Grecu:
Ivan Diacov:O mînă de oameni în frunte cu profesorul universitar, doctor în psihologie Mircea Grecu acum 5 ani s-au unit într-o echipă,care a prins rădăcini nu numai în Moldova, dar și în România, Ucraina și Rusia. Viața, sănătatea și buna educație a copilului este prioritatea acestor neobosiți entuziaști. Mă bucur că îi cunosc și sînt printre ei.”
Mihai Cioată, profesor la LT ”Ion Luca”, Vatra Dornei:”… Cărţile copilăriei sunt, de obicei, cărţile care îşi pun amprenta asupra devenirii noastre, pentru că poveştile conţin semnificaţii mai adânci decât multe lecţii care ne-au fost predate ulterior în viaţă. Copii fiind, aceste poveşti ne oferă un ecran pe care ne proiectăm emoţii, datorită identificării noastre cu personajul principal. Ce fel de poveşti sunt utile pentru copil care suferă de lăcomie, care e agresiv sau temător, ori dezvoltă comportamente ce vor duce la adicţii în viaţa adultă? Spre deosebire de basmele clasice, unde personajele sunt ameninţate de pericole externe, în poveştile lui Jana şi Mircea GRECU acestea se luptă, în special, cu provocări interne… Părinţii şi profesorii pot folosi aceste povestiri ca pe nişte ”seminţe” plantate în mentalul copiilor, care îşi vor arăta ulterior ”fructele”, efectele pozitive în viaţa emoţională a acestora”.
Fragmente şi expresii de la Mircea Grecu:
– ”De ce râdem? Nimeni nu este prea sigur. La fel ca şi în cazul multor altor reacţii emoţionale, oamenii de ştiinţă nu au elucidat încă acest mister. Râsul este cu atât mai dificil de studiat şi interpretat, cu cât poate fi legat mai uşor de starea de fericire, nervozitate, jenă sau dezamăgire.
O explicaţie pur ştiinţifică a fenomenului în cauză fost dată de Darwin: „Sunetul râsului este produs de o inspiraţie adâncă urmată de contracţii spasmodice scurte ale pieptului şi în special ale diafragmei. În urma scuturării corpului, capul se apleacă înainte şi înapoi. Maxilarul inferior tremură în sus şi în jos, la fel ca în cazul unor specii de babuini, când aceştia sunt foarte mulţumiţi. În timpul râsului, gura este deschisă mai mult sau mai puţin, cu colţurile strânse înapoi şi ridicate uşor în sus, iar buza superioară este puţin ridicată. În timpul râsului excesiv, corpul este aruncat înainte, se scutură sau are aproape convulsii; respiraţia este mult perturbată; capul şi faţa sunt invadate de sânge, cu venele dilatate, iar muşchii orbiculari sunt contractaţi spasmodic pentru a proteja ochii. Lacrimile curg uneori în voie”.
Sună ca un film de groază, nu?”

– ”Poveștile joacă un rol foarte important în viaţa copiilor: ele stimulează imaginația și creativitatea, dezvoltă gândirea, limbajul şi contribuie esențial la formarea principiilor morale și valorilor comportamentale. Mai mult ca atât, lumea poveştilor e o lume, în care binele întotdeauna învinge răul, iar copiii se identifică mereu cu personajele pozitive. Acestea îi însoțesc în anii copilăriei și le oferă modele, pe care le vor urma în viață adultă.”
– ”Conform datelor statistice, fiecare al cincilea caz de adresare la psihologul pentru copii are tangență cu dependenţa de jocurile pe calculator. Mulţi copii ajung la specialişti fiind deja în stare de psihoză. Noi depunem eforturi maxime pentru evitarea unor asemenea cazuri, ajutându-i pe părinţi să conştientizeze problema şi să înceapă prevenirea înainte de a ajunge la situaţii extreme.
Deseori, părinţilor le este greu să recunoască existenţa problemelor cu care se confruntă copiii lor. Dar aceasta nu înseamnă că problemele ca atare nu există. De aceea situaţia nu trebuie scăpată de sub control atunci când copilul Dvs. face abuz de jocurile pe calculator – consecinţele pot fi dramatice!”
– ”Terapia narativă a parcurs o cale lungă pentru a deveni parte a psihologiei practice. Unul dintre fondatorii metodei este psihoterapeutul american Milton Erickson, recunoscut ca fiind o autoritate mondială în hipnoterapie și în psihoterapia strategică de scurtă durată. În opinia sa, morala directă provoacă respingere, pe când povestea are o influență imediată asupra subconștientului, ocolind conștientul. Din punctul lui de vedere, capacitatea de schimbare pozitivă o are fiecare persoană, la unii însă aceasta fiind blocată. Anume istoriile metaforice contribuie la declanșarea mecanismului de schimbare. Fiind întrebat cum reuşeşte să vindece spunând poveşti, Erickson a răspuns: „Oamenii vin şi mă ascultă cum le istorisesc poveşti, apoi pleacă la ei acasă şi-şi schimbă comportamentul”.”
Mircea Grecu În plus, 5200 de pedagogi și părinți ai copiilor de vârsta 5-9 ani din Republica Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă și România vor fi instruiți în prevenirea și corectarea comportamentelor problematice la copiii de vârstă preșcolară și la cei din clasele primare prin intermediul terapiei narative….
Date biografice: Mircea Grecu – al 89-lea protagonist la Clubul Impresii din viata si carti. Scriitor, psiholog, manager, secretar general Cipida.md. Secretar General al Centrului Internaţional de Prevenire şi Informare în Domeniul Adicţiilor, licenţiat în Psihologie (Universitatea Bucureşti, 2000), absolvent al programului de master în Drept (ASEM, 2013), autorul cărţilor ”Eseuri psihologice despre poezie sau un remediu pentru profilaxia insuficenţei sentimentale şi spirituale” (2011), ”Drogurile legale şi adolescenţa” (2012), ”În căutarea fericirii pierdute” (2014), ”Ghetuţa şi Papucel” (2015), ”Căpcăun cel Fioros” (2015), ”Ursuleţul Marmi” (2016) şi al multor studii şi articole ştiinţifice în domeniul adicţiilor. 


6 comentarii

Ciudată lume independentă


Am înțeles un lucru. Oamenii au uitat complet cum să comunice. Și mi-am amintit de romanul lui Bradbury, cu ziduri țipătoare și televizoare urlând în fiecare casă. Unde soțul nu-și amintește cum a făcut cunoștință cu soția. Unde fiecare – așa și așa, se… gândește doar la sine. Nu privește mult timp în sus, la stele sau la cerul senin, unde nu se țin de mâini, nu se bucură de mireasma florilor de câmp și nu suflă în fulgile păpădiilor…

Ray Bradbury avea temeri în privința dezvoltării civilizației informaționale și realizările ei tehnologice. Realmente, a prezis corect urmările, atunci când menționa că tehnologia informațională va scoate toată omenirea din brațele Spiritului… Din brațele Iubirii. Bradbury a scris despre acestea în prima lui carte ”451 de grade Fahrenheit”.

Despre cum va deveni societatea în viitor, sau – cum poate deveni. Romanul descrie societatea anti-utopică a viitorului, și de fapt, – societatea noastră adusă la  punctul absurdității. Bradbury a inventat un stat, unde este interzis în mod legal să citești și să păstrezi cărți. Pentru corectitudinea politică și liniștea comună, nivelul general al cerințelor spirituale și intelectuale în mod artifical tot scade și degradează. Însă, se mai găsesc rebeli și fugari, cei care protestează și migrează. Nu vă amintește nimic? Ciudată lume…

Adesea se arată șa știri, cum sectoare sau sate întregi se plâng pe sfârșitul lumii. Se taie curentul, cică dintr-un accident cu zile întregi nu au lumină, nici contact cu lumea extraterestră. Totul este mai simplu decât în filmele americane. Și atunci, oamenii telefonează și se plâng că nu pot privi o porțiune dintr-un show raTat la TV sau o ”gunoiste” pe o rețea de socializare.

Și nimănui nu i-a trecut prin cap, pur și simplu, să stea la o vorbă de suflet. La o luminare. Poate că ar fi auzit ceva interesant. Ceva, despre care nici nu ar fi auzit în vanitatea zilei sau după peretele calculatorului… Și doar este atât de romantic, să privești umbrele jucăușe ale luminărilor, neaua de pe geam înghețată în chipuri imaginare. Și chiar încercând să discuți cu unele persoane, în cazul meu recent în stațiunea codrilor, a reieșit că nu avem ce discuta decât despre băutură și sex. Nimic mai uman. Lumea se convinge că vrea ”dragoste”, nu ”bani” doar în vorbe deșarte. O prefecătorie moldovenească stricată de IT. A început să-mi displacă acea stațiune, dar și mai grav, nu mai am încredere în oameni. Și, numai eu? Nu știu, cum reușeau să trăiască oamenii înainte, în acea epocă, fără beneficii moderne ale civilizației. Probabil, și de aceea erau mai mulți copii în familii? )

Oamenii stau cu mobile la ureche zi și noapte, uitând de atenție și respect pentru cei de alături. Nu suportă pe cineva mai fericit și cu reușită. Sunt lipsiți de atitudine și sentimente firești, fără pauză… atrofiați sau zombați de Internet. Chiar și șefii mereu ascultă subordonații cu telefonul la ureche și ochii în calculator, astfel ”rezolvând” toate ”soluțiile” și problemele de serviciu pe viitor… Se uită la tine, dar nu te văd. Și guvernul se joacă cu viețile oamenilor fără frică de Dumnezeu…

Iar astăzi, sărbătorim Independența… Care Independență, – nu simt. M-o fi paralizat Internetul? Și serios, mi-e foarte trist. Poate e cazul să avem mai multe accidente de întrerupere de energie electrică, ca oamenii să se întoarcă unul la altul? Vezi, și s-a mai ieftini atunci!? Și vom găsi mai multe cuvinte pentru fiecare, și vom memoriza mai multe nume dragi, privind la stele și nori?..

Nu toate urmele se văd, și nu toate rănile se vindecă. Câteodată durerea cuiva rămâne ascunsă de toți…

Există dureri pentru care e puțin sa spui ”Iartă-mă”, dar – Domnul să ne judece!

❤  SV 


12 comentarii

Povestea lui Gheorghe Stratan la Clubul Impresii din viata si carti


Cum limba, ne-a întors și graiul
Ce rătăceau pe undeva,
Așa ne va uni, și plaiul
Ce parcelat, a fost cândva. (”Chemare”, 
Gheorghe Stratan)
          ”Oricât am rătăci prin lume Și ne-am afla printre străini, Să nu uităm de-al nostru nume, Să nu uităm: suntem Români!” G. Stratan 
    A fost o întâlnire care va rămâne, cu siguranță, multă vreme în amintirea participanților. Și are toate motivele pentru că şedinţele au loc la Clubul ”Impresii din viata si carti’ şi este vorba despre al 83-lea protagonist -.Gheorghe Stratan, scriitorul si naratorul de povesti din Molesti, Chisinau. A urmat povestea lui de viaţă, varia relatări şi confesiuni, precum şi aprecieri de la participanţi, colegi şi prieteni. Fiecare a venit cu experienţa lui de viaţă alături de protagonist… molipsită de talentul Stratan: jurnalista, preşedinta USEM – Diana Zlatan-Ciugureanu, Nicolae Balcescu, Adelina Alcaz cu recital, Silvia Ursache (editor), cântăreaţa Maria Ciobanu, Natalia Pintea cu recital de versuri, Giovanna Stratan, Cristina Ursu, scriitorul Victor Cobzac, Ludmila Curoş (moaşa din Ialoveni), folchistul şi naistul Cristian Pâslaru etc. Cu ce se ocupă protagonistul în timpul liber, hobby, pasiunile care îl fac să se refugieze într-o altă lume doar a lui… Despre dragoste, şi versurile în care predomină căldura… Cum a întânit-o pe soţia lui, familia, copiii şi nepoţii… Ce ar schimba în societatea de azi în Moldova? Planurile pentru viitor. Destinaţii turistice, preferinţe de la noi din Moldova. De ce nu se stabileşte în Italia, cu gândul de a nu se mai întoarce Acasă? –  Dar, toate acestea le puteţi urmări în filme şi imagini afişate mai jos:
Moderatoarea, poeta Dorina Codreanu și Gheorghe Stratan, – ambii membri USEM, ne-au oferit o surpriză: au interpretat un fragment din romanul “Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, aducând, astfel, un omagiu marelui scriitor. La fel, o reuşită nemaipomenită cu artista Diana Zlatan-Ciugureanu, care ne-a frapat cu talentul ei de actorie, împreună cu protagonistul într-o scenetă din povestea lui Gheorghe Stratan, la fel urmăriţi doar la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi, la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu” (Svetlana Vizitiu)
Finalul întâlnirii i-a găsit, pe toți cei prezenți, într-o horă a frăției. 
‘Originar din satul pitoresc – Răciula, Călărași, poetul Gheorghe Stratan s-a afirmat prin cunostinte, muncă și abnegație, în localitatea unde a creat și o frumoasă familie – Molești, r. Ialoveni. Tată a doi copii, a devenit și bunel, recent.. Este consilier la Primăria Molești, după decenii de activitate în calitate de economist-șef al fostei gospodării agricole comunale. Absolvent al Colegiului de Construcții din orașul Hâncesti, a continuat studiile la Universitatea Agrară de Stat din Moldova. A visat să devină constructor, însă talentul de scriitor l-a mobilizat spre noi culmi: fiind cel mai mare copil tr-o familie numeroasă, le-a propus fraților săi să își valorifice în comun, acest dar, scriind cărți. Intre timp, aflandu-se la muncă, în Italia, a pășit cu succes, pe calea literaturii, editând un volum-bijuterie de povești populare în versuri, într-un tiraj impunător, de 3000 de exemplare, susținut de familie și de editoarea Silvia Ursachi. Lansarea cu brio, la Târgul International de Carte pentru Copii, desfășurat la Centrul Internațional de Expoziții ,,MoldExpo” din Chișinău, a fost urmată de o popularitate mai rară, a cărții sale, fiind vândute deja 2000 de exemplare.Activitatea în roluri centrale, la teatre de amatori, l-a inspirat să creeze patru piese de teatru, inclusiv două versificate, pentru copii: ,,Liliacul Fermecat” și ,,O întâmplare din pădure”. Este un proces de montare, spectacolul Teatrului USEM, după comedia sa ,,Dragostea, vârstă, nu are”. Harul de narator, dramaturg și poet, l-au mobilizat și la crearea prin sacrificii, a unei organizații de condeieri profesioniști, devenind membru-fondator și Secretar al Consiliului de Administrare al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova, cu sediul la Chișinău, echipă care întrunește circa 160 de poeți, prozatori, eseiști, critici literari, savanți, pedagogi de pe ambele Maluri ale Prutului, inclusiv patru academicieni de la Chișinău și de la București. -Text de Diana Ciugureanu-Zlatan, tele-radio-online jurnalistă, cantautoare, președintă-fondatoare a USEM
Diana Ciugureanu-Zlatan;”Am declarat și la această întâlnire de suflet, că sunt atât de fericită în familia organizației create cu sacrificii din a partea colegului nostru cu Har, Dl Gheorghe Stratan. Avem și o familie minunată a Clubului de Elite ,,Impresii din Viață și Cărți”, fondat și condus cu brio, de-a lungul anilor, de Dna Președinte Svetlana Vizitiu. Să ne unim, noi, basarabenii, pentru a face lumea mai bună, pentru a ne vedea în România reîntregită! Multe vise devin realitate, în acești circa doi ani, de când ne-am asociat pentru a ne face dreptatea singuri. Și câte evenimente cu Dumnezeu coborât printre noi, vom mai trăi că azi! Să fim sănătoși și să credem în puterea Domnului! Este Mare, este adevărata noastră putere de a deveni liberi, dezinvolți, cu ușile deschise in față!”
Emilia Plugaru:Iata stau si citesc cu mare placere povestile populare transcrise in versuri de Gheorghe Stratan. Imi bucura sufletul ca aceasta chinuita, si de multe ori blamata, palma de pamant, numita Basarzbia, da nastere unor talente pe care, oricat nu s-ar stradui unii, nu le-ar putea contesta. Aceasta carte nu e doar versificare, e suflet insirat pe hartie in asa fel, incat sa poata sa ajunga usor la sufletelele gingase de copii. Povestile populare sunt nemuritoare, dar si cartea Domnului Stratan v-a ramane in veacuri! Felicitari autorului!”
Nicolae Baltescu:O serată frumoasă cu oameni frumoși! Modestul, onestul, domnul Gheoghe Stratan, naratorul, povestitorul de la Molești, este o descoperire, este surpriză pentru noi toți și mă bucur nespus pentru el, pentru această zi frumoasă în care domnia sa lansează o splendoare de carte de povești pentru mici și mari în versuri. Domnuil Gheorghe Stratan, vine în Lumea Literaturii Române, prin Frumoasa Țară Coplărie, dăruind copiilor o Lume a Basmelor-Minuni. Versul curge ușor în splendide imagini, vine năvalnic aducând prospețimea graiului nostru românesc, Imaginile de poveste, de basm te învăluie tandru și nostalgic te aduce în Țara Copilăriei! Aceste fermecătoare povești în versuri putea să le scrie numai un un om cu un suflet curat de Copil. Pentru Țara Copilăriei este un Monument. Vă aduc, domnule Gheorghe Stratan, sincerele mele felicitări și cred că realizările încă vă așteaptă! Sănătate, Mulți Ani și plini de poveste!”
   ”Multumim pentru momentele acestea arhivate , multumim pentru dăruire de sine!!! Multumim dlui Gheorghe Stratan pentru invitație si creația de artă!!! Mulțumim tuturor oamenilor frumosi prezenți la acest eveniment!!!” – Adelina Alcaz
     ‘‘Minunate daruri cu ocazia Adunării Generale USEM (USELR) Constanța 2017, de la minunații prieteni, scriitorul și omul de cultură Gheorghe Stratan, Vicepreședinte fondator USEM, care mi-a dăruit cartea domniei sale „Povești populare pentru mic și mare”, precum și revista „Cronica timpului” iar din partea minunatei poete Dorina Codreanu o sticlă de vin vechi minunat împodobită artizanal chiar de mâinile ei, dovedind o măiestrie uimitoare, un deosebit simț al culorii și armoniei filigranate. Mulțumesc din suflet amândurora, sunt fascinat și onorat de așa minunate daruri! Să vă dăruiască Bunul Dumnezeu tot binele!” – Nicolae Musat  
Debutul meu în actorie, s-a produs azi, cu brio! Am cucerit publicul, am simțit din aprecierile de încurajare! Eu cred în noua cale, visată de o viață! La Clubul de Elite ,,Impresii din Viață și Cărți”, am debutat și în calitate de cantautoare, acum 2 ani. Deci toate florile recunoștinței pentru deschiderea de uși, Dnei Președintă Svetlana Vizitiu și întregii echipe a Bibliotecii Municipale ,,B. P. Hasdeu… Eu respect enorm institutul familiei și sunt atașată de întrega familie minunată a colegului și îngerului păzitor Gheorghe Stratan!„. – Diana Ciugureanu-Zlatan
    ”Ce sa zic… basmaua aia cu flori si turturi tare va prindea! Daca nu v-asi fi cunoscut in viata, asi fi jurat, dupa infatisare, mimica, limbaj, emotie,ca sunteti iris femeie de la tara! Deci jocul a fost foarte convingator, inca un pic si il tumaneati pe domnul Stratan… Noi toti venim de acolo. Vorbeam de joc, a fost veritabil, nebanuite sunt caile Domnului si nebanuite talentele, trebuie sa ai noroc ca sa descoperi de ce esti in stare. M-ati convins azi, actoria va este una din stihii, succese, poate va vedem si la teatru! – Emilia Plugaru  
Imagini și surse biografice:
https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2329353083957169
Partenerii evenimentului: Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” @ Biblioteca Municpala ”B.P.Hasdeu”.
Filme de la eveniment:


13 comentarii

Vitalie Vovc la Clubul Impresii din viata si carti


”Există două realităţi distincte: Înăuntru si în afară. Atît! Restul nu sînt decît invenţii Ale minţilor voastre febrile.” (”Confesiunea Minerului ușii”, V. Vovc)
”Indiscutabil, eu știu că mă trag din viță de nobili frumoși și falnici: Decebal și Ștefan cel Mare sunt stră-stră-stră-buneii mei! Regele Mihai îmi este un văr drept (el, nu știu de ce, n-o știe), iar Miron Costin a fost dascălul stră-stră-stră-bunelului meu. Asta eu o știu și o afirm sus și tare! Însă, din păcate, nu-mi știu decât cine au fost părinții-buneii-străbuneii. 3 generații. Atât.” (Vitalie Vovc)

Astăzi, ne amintim de micile mari plăceri ale vieții de zi cu zi. Nevinovat și chiar indicat este îndemnul de a asculta cu pasiune o istorie de viață, ca și cum ai bea în fiecare zi un vin de calitate. Fie că preferi o carte, un film sau un bun și de încredere eveniment, intri la noi la Clubul”Impresii din viata si carti”, de la Biblioteca Municipala ”B.P.Hasdeu”, și vei avea parte de un festin de impresii și multe învățăminte, plus accesorii de suflet pentru experiență. Vă punem la dispoziție o personalitate notorie, o selecție de expresii menite să desăvârșească povestea unei vieți interesante, cel puțin inedită. Este vorba de Vitalie Vovc, al 82-lea protagonist la club, – un intelectual pan’la măduva osului, formatorul de opinie, jurnalist, scriitor, blogger, pur și simplu o persoană de excepție, foarte inteligentă și despre care e foarte greu să aduni corect calități caracteristice, pentru că în acest caz ar trebui să corespunzi și tu nivelului lui de inteligență. Recunosc că n-aș putea să intru ”prea des” într-un dialog cu el, îl consider prea înțelept pentru… nivelul meu, recunosc…

Vitalie Vovc parcă ar fi venit din epoca lui Dumas, atunci când aristocrația excela în saloanele palatelor anglo-franceze nu doar prin valsuri și lupte cu săbii. Chiar și înfățișarea lui Vovc amintește de înțeleptul Atos, care vorbea doar atunci când se cuvine! Un înflăcărat Portos care luptă pentru drapelul național și un frumos Aramis care crede în Dumnezeu! Şi ca D’Artanian care întrunește toate aceste calități, încă își adoră familia și copiii lui, luptă pentru adevăr, independență și drepturile omului în Republica Moldova, și pentru unitate, din îndepărtata France, cu speranța că urmașii lui se vor întoarce… totuși, în Basarabia, această ţară lepădată din ce în ce mai mult de tineri. Este ferm convins că așa va fi, pentru că acest ”secret” nu este greu de intuit. Toate scrierile și vorbele lui pe internet ne divulgă aceste lucuri, demne de ascultat și… de urmat… Şi cărţile, şi toată proza lui constă din adevărul despre societate. Lansată şi ultima operă Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole, deci, la fel la Clubul nostru printre altele, dar în prim rând a fost evidenţiată personalitatea de bază al acestui omuleţ fericit – Vitalie Vovc! Mai dă Doamne astefl de persoane peticului nostru de pământ moldovenesc… Vezi albumul de la eveniment, – ascultă şi admiră admiră toată povestea, şi oamenii minunaţi care vin la noi! Vitalie Vovc, protagonistul nr.82 la Clubul Impresii din viata si carti” – secvente minunate, accesaţi!

Vă propun să vizionați neapărat filmele de la ședința de astăzi, la fel și imaginile din album, accesând titlul evidențiat. Merită admirație și moderatoarea, frumoasă și inegalabilă, scriitoare și actriță – Radmila Popovici. Pe bună dreptate a fost una dintre evenimentele pentru care chiar am avut emoții din start de pregătiri. Vivat și jos pălăria! Clubul ”Impresii din viata si carti” (Svetlana Vizitiu )

Vitalie Vovc:”De mic copil am fost obișnuit să venerez Cartea. E un sentiment aproape religios. Nu puteam nici îndrăzni să mă gândesc la așa ceva! Dar acei oameni despre care vă spuneam, prin încurajările lor constante, prin tenacitatea cu care îmi adresau o întrebare, mereu aceeași – „Când apare cartea?” – m-au făcut treptat să cred că este posibil și că nu aș comite o blasfemie prea mare față de Măria Sa, Cartea, dacă este publicată.”

Despre Patrie:”Nimeni şi nimic, şi niciodata nu va reuşi să mă simt ruşinat sau complexat, sau stingherit de originea mea. Dimpotrivă! Sînt mîndru de neamul meu! Este al meu şi este ce este. Îmi asum obîrşia şi nu am cu nimeni nimic. Eu nici măcar nu urăsc pe cineva.” (V.Vovc, iunie, 2011)

VItalie Vovc despre societatea de ieri si azi:”…Nu, nu pot sa spun ca am fost trist. Era tocmai inversul: a existat un fel de euforie, de speranta ca de acum inainte totul se va schimba. notiuni precum ”glasnost’„, ”perestroïka”, libertate, aveau intr-adevar semnificatie. Democratie era ceva real si palpabil… A fost o epoca frumoasa si plină de viitor, nu ca cea de astazi…” (febr., 2015)

”Situaţia literară la zi în Basarabia”. Concluzia? N-am tras concluzii. Am zis ca viaţa e frumoasă, ca sunt o mulţime de oameni extraordinari şi talentaţi în jurul nostru, că sunt încă şi mai multe lucruri de făcut, inclusiv în ale scrisului!’‘ (V. Vovc, 10 iulie’17)

– Despre proteste:”Eu am iesit la proteste de trei ori in viata mea: 1) In 1998: eram student, lider sindical, si am iesit la greva pentru ca ni se întârzia bursa. nu o vazusem de trei luni. Eu traiam inca la mama acasa si personal nu ma afecta. Dar aveam colegi pentru care acei 50 de lei insemnau mult. Bursa ne-au platit-o. Iar eu am fost dat afara din job. (fiind student, eram angajat la facultate in calitate de laborant part-time.) 2) În 2009: eram deja la Paris de 9 ani. pentru ca au fost falsificate alegeri (cel putin asa credeam) si pentru ca statul a torturat. 3) În 2013: pentru Rosia Montana… Si inca ceva: am votat de fiecare data! chiar si atunci când PCRM-ul capata o majoritate covârsitoare in Parlament… Concluziile le faceti singuri.”

Vitalie Vovc despre Depresia contemporană: „Dacă nu aveţi nimic de făcut – fiţi frustraţi, simţiţi-vă nedreptăţiţi şi genii pustii.” !!! Cica depresia ar fi boala contemporanietatii… bizar, n-am auzit de asa ceva de la buneii mei la tara ! (8 decembrie, 2011)

Vitalie Vovc Despre depopularea unui stat:”Atit cifrele cit si concluziile sint discutabile… al doilea grafic demonstreza elocvent ca ponderea populatiei rurale fata de cea urbana ramine constanta de la 1980 incoace. Ceea ce inseamna ca ar trebui de intitulat articolul „depopularea Moldovei”, nu a satelor…” (5 noiembrie, 2011)

Vitalie Vovc, mai serios despre educație: ”Copilul dezvoltă o gindire abstracta relativ tirziu. adultii au o capacitate de a abstractiza mult mai mare (dar pierd din capacitatea de a invata). respectiv, continutul problemei are, totusi, importanta pentru pici. acei care puneau bombe si gloante in textele problemei stiau bine ce faceau”  (28oct, 2011)

Vitalie Vovc despre Timp:”Poate si nu ar trebui sa-l masuram… doar ca ne masoara el pe noi… si numai el cunoaste masura exacta a fiecurui din noi.” (24 oct, 2011)

Vitalie Vovc despre Viitor:”…de acord cu „n-avem incotro”! mai mult, eu sint convins: ca sa avem un „incotro” pe viitor, trebuie sa ne lamurim cu trecutul, dar aici e nevoie de discernamint… si de lecturi. multe lecturi…consider ca nu sintem mai rai decit oricara altii, dar nici mai buni. ceea ce ne lipseste este o continuitate generationala. „trecuta prin foc si prin sabie, furata tradata mereu” este exact despre noi. si daca „focul si sabia” au venit din exterior, cu furatul si tradatul ne-am descurcat si singuri.” oct, 2011

Vitalie Vovc despre Prieteni virtuali:”Retorica intrebare… cu „prietenii” adevarati comunic si fara FB, dar numai datorita FB pot comunica cu persoane cu adevarat interesante… In fine, datorita FB am facut cunostinta asta vara cu baieti de exceptie. Acum, daca cineva mai si citeste ce postez eu… OOOoooo! imi cresc urechile  :Uite, ai reactionat la postul meu si m-am simtit magulit, intr-un fel. Eu unul citesc destul de regulat ce este postat de altii. Desi sint relativ selectiv si zgircit la likuri. Nu stiu daca din start astept „comunicare” via FB. Totusi e o chestie geniala, daca stii cum si cu ce se maninca”

Vitalie Vovc despre Rădăcini:”Cronicarul Ureche zicea că ne tragem cu toţii „de la Rîm”. Alţi contemporani de-ai noştri sapă şi mai adînc şi afirmă că am fi daco-traco-geţi-begeţi. Alţii refuză orice săpătură arheo-etnologică şi afirmă că steaua ne-a răsărit (împreună cu o seceră şi un ciocan) la Est…  Aureliu Busuioc, cu o caracteristică dezinvoltă zdrobitoare, ne propune o altă versiune: şi dacă ne-am trage din… găinari? „Hronicul Găinarilor”: roman pe care l-am citit şi l-am pus pe raft printre carţile bune. De citit!” (Octombrie, 2011)

Vitalie Vovc despre coruptie si functionari:”Motivatia primara a functionarului este perenizarea propriei „functii”. In mare parte de asta si devin functionari – de dragul stabilitatii. Daca nu exista un sistem care ar corela aceasta motivatie (+ satisfacerea a cel putin 2 nivele Maslowiene) cu performanta functiei atunci… avem ce avem. un sistem coruptibil (revenim la faimoasele necesitati de baza si nu numai), fara motivatii (legea economiei energiei: maxim rezultat cu efort minim), unde nici macar produsul nu este necesar de livrat. Normal: eu am „cumparat” postul (tranzactia nu e neaparat exprimata in bani, apartenenta la un partid si sustinerea unui candidat X e o contra-valoare semnificativa) respectiv am dreptul la uzufruct: „lasarea in pace” exprimata prin lipsa de control si o libertate (proportionala cu postul desigur) in a rentabiliza „investitia”… Cum sa tai capul unui om „de-al nostru”?” (2011)

Există momente în viaţă care le depăşesc în intensitate pe toate. Toată fiinţa îţi este acăpărată şi celor lumeşti nu le mai vezi rostul, îţi par nişte vânzoleli ridicole. Dar aceste momente de paroxism existenţial au şi un lucru bun: acel de a-ţi face ordine în grila valorică, de a le pune pe toate la locul lor, de a ierarhiza, încă o dată!, tot şi toate câte ţi se întâmplă, de a te face să percepi lumea exact aşa cum trebuie privită ea, zburându-ţi, printr-o suflare a destinului, voalul netrebnic din faţa ochilor şi toate filtrele şi matricile pe care ni le clădim pe post de ochelari şi care ne împiedică să percepem lumina în deplina claritate a ei, cu tot spectrul de culori şi raze.” – (V.Vovc în deschide.md)

V.Vovc, foarte critic si obiectiv:”Am citit „157 de trepte spre iad sau Salvați-mă la Roșia Montană” de Alexandru Vakulovski. Nu mi-a placut. Fiindca nu poate place durerea. durerea omonimica din mine. durerea cruda. cruzime semantica si lexicala. cruzimea noastra cea de toate zilele. De citit!” (si… totuși o recomandă 🙂

Vitalie Vovc despre Blogul lui Gh.Erizanu / ”este unul din blogurile pe care le citesc regulat. are un stil perfect adaptat suportului. Laconic, dar cu o intertextualitate incarcata”.

Azi am terminat Purificarea. E titlul unui roman. De Sofi Oksanen (in engleza – Purge. in finlandeza – Puhdistus). Daca credeti ca stiti totul despre Stalin si colectivizare, pactul Ribbentrop-Molotov si deportari, atunci nu stiti nimic. Daca credeti ca stiti totul despre „tranzitie” si „anii 90”, atunci ati avut noroc. Daca stiti pertinent carei tabere ideologico-politice apartineti, atunci nu ati cautat destul… sau nu ati citit inca romanul „Purificare” de Sofi Oksanen. Un MUST READ!” – V.Vovc, septembrie 2011

Vitalie Vovc despre cartea lui Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole

O carte despre mineO carte despre tine. O carte despre noi. O încercare de a înțelege ce se întâmplă cu oamenii pe acest petec de pământ” Îmi dau seama că este extrem de pretențios ce am scris, dar nu există spațiu mai pretențios decât rețelele de socializare, precum Twitter. Aș putea s-o întorc și altfel: „Cititorule! Te vei regăsi printre rândurile acestei cărți, cum te-ai uita în oglindă, și nu sunt sigur că o să-ți placă neapărat ce vei vedea… Te rog de mă iartă…

Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole Liviu Antonesei: „Una dintre cele mai interesante cărți despre Basarabia, dar nu e doar despre asta, ci și despre lume, de istorie, despre fratele Vitalie însuși, citită de mine în ultimii ani, nu puțini. E un fel de „apropiere prin îndepărtare”, cum spunea un alt poet, sau poate o „îndepărtare prin apropiere”?”

Un popor care citește întotdeauna are viitor. Un popor care citește mult, are un viitor cert. Și această regulă se aplică fără excepții de niciun fel. Nici măcar studiile și acumularea de diplome nu ajută mult. Acumularea de cunoștințe fără plasticitatea gândului nu este decât un set de reguli și procedee, instrucțiuni tehnice de aplicare a ceva care a fost gândit de alții… Bineînțeles, cu condiția să nu rămâi prizonier al unei singure cărți…” (Vitalie Vovc)

Referințe de la prieteni recunoscători:

Anastasia Moldovanu:”Am asistat la întrunirea Clubului ”Impresii din viață și cărți”, la care protagonistul a fost Vitalie Vovc, scriitor moldovean stabilit cu traiul la Paric, blogger și un cititor împătimit, activitatea căruia este bine cunoscută în mediul basarabean. Personal, îl felicit din toată inima cu apariția primei sale cărți și sper să mai urmeze și altele. Însă am avut și niște așteptățri de la această întâlnire, am dorit să-i aud vocea și păsul acum, după vre-o doi ani. La sfârșitul lui iunie 2015 eram derutată. Se terminase campania electorală (bătălia) pentru alegerea primarului general al Chișinăului. Simțeam un gol imens în suflet, deși rezultatul a fost cel, pe care-l râvnisem noi toți, din țară și peste hotarele ei – să biruie ai noștri, cu Europa… A fost o campanie prea de tot, murdară, cu mizerii, care a fost sprijinită sau alimentată și de ai noștri, pro-europenii (nemaivorbind de ceilalți), îmi era rușine pentru aceasta. Știam sigur că mulți alții aveau aceeași stare de derută. Având experiența anilor trecuți (revoluția din 7 aprilie 2009, pe care eu, deși mă străduiam să fiu în rând cu lumea, n-am putut-o agrea, aveam niște semne de întrebare, dar pe care nu îndrăzne-am să le pun din motivul euforiei care a cuprins societatea noastră atunci), n-am făcut-o nici de această dată. Urmăream atitudinea și opțiunile conaționalilor noștri de peste hotare, doar alegerea unui primar cu viziuni pro-occidentale la Chișinău era în vizorul diasporei. Activitatea lui Vitalie Vovc era/este bine cunoscută aici, acasă. Și am apelat, desigur, în mod privat, la Dumnealui, eram curioasă să-i aflu părerea. Și iată răspunsul lui: „Dragă Anastasia, Vă mulţumesc pentru acest mesaj care, nu doar că nu m-a deranjat, dar pe care l-am citit dădăori şi cu mare atenţie. … Nu pot să nu fiu de acord cu D-stră: campaniile electorale sunt murdare şi depăşesc cu mult orice limită a bunului simţ. Si problema nu este neapărat a politicienilor. Iată ce trebuie să înţelegem : problema este a noastră a tuturor. Inchipuiţi-vă în această cuşcă de hiene o căprioară, un politician cuminte şi cumsecade, care ar renunţa la jigniri şi mesaje licenţioase : ar reuşi el să câştige alegerile ? Eu sunt de părerea că nici nu va fi observat… Mai mult, dacă cumva nu ar răspunde, ar risca să fie taxat de molău… Şi aceasta este adevărata noastră tragedie… S-a vorbit mult despre calitatea „electoratului”, impersonificare şi singularizare supărătoare, căci acest „electorat” este compus din oameni. Cum de s-a ajuns aici ? E prea mult de explicat şi, după cum o menţionaţi şi D-stră, este un vast şi lung subiect. Dar am să revin cu câteva întrebări (retorice, bineînţeles) : Ce se întâmplă cu educaţia copiilor ? Ce se întâmplă cu şcolile noastre ? Care sunt valorile şi cine sunt acei care le incurcă copiilor noştri ?… Din păcate, răspunsurile şi constatarea (neputincioasă…) a faptelor mă fac să cred, cu regret şi chiar durere, că fenomenele pe care le descrieţi nu doar că vor dispare dar se vor aprofunda… Şi pe final aş mai vrea să vă zic câte ceva şi despre politicieni : atunci când semeni vânt culegi furtună. Daca sunt insultaţi, politicienii ar trebui să se întrebe, înainte de toate, dacă nu au insultat şi ei la rândul lor. În acelaşi timp, atunci când vorbim despre un personaj politic, oricare ar fi el – Greceanâi, Voronin, Ghimpu, Chirtoacă ori Filat cu Plahotniuc – vorbim de nişte imagini, asistăm la o relativă depersonificare a lor şi astfel aceste personaje sunt lipsite în imaginarul colectiv şi mediatic de atribute umane, precum vârstă, gen, legături eventuale familiale, etc…. Încercările politicienilor de a raspândi zvonuri despre viaţa lor personală, de a poza cu familia, etc.,etc. nu sunt decât un efort de umanizare a propriilor „icoane”, dar fenomenul nu poate, prin definiţie, fi evitat. Cu toate acestea, cele spuse mai sus nici într-un caz nu poate fi o scuză pentru limbaj licenţios, murdărie şi scârnă. Voi pune punct aici, nu înainte de a vă ura multă sănătate, curaj şi… speranţă! Să nu ne pierdem capacitatea de a vedea frumosul din jur, din oamenii care ne încojoară ! Numai astfel vom mai putea păstra ceva şanse spre mai bine. Cu mult respect, Vitalie Vovc”

”Mai iată un prieten pe care nu l-am văzut în ochi niciodată, dar mite să dau mână cu mână! În această vară – mai-mai să ne întâlnim. El vine în Moldova să-și lanseze o carte și pleacă pe 15 august, iar eu vin pe 18 august, tot să lansez o carte, și deci, după cum se vede din această propoziție, nu ne intersectăm, măcar crăchi. Poate la anul, dacă ne-om „logistica„ cumva următoarele cărți, care să apară concomitent, poate doar atunci vom sta la o cafea sau la o bere, la Chișinău. – Vitalic, privet din Canada! Mulțumesc că exiști, eu citesc toate analizele tale politice săptămânale și-mi foarte plac. (Scuze, dacă uit să apăs Like de fiecare dată)” – Doru Ciocanu (11iulie’17)

Maria Caprian: ”Vitalie, Imi aduci aminte de sedintele cenaclului literar pe care-l aveam la scoala. O seara in luna citeam, recitam, cintam si ne délectâm de opere literare. Scrii foarte bine, merci din partea cititorilor.”

Lidia Kulikovski:”Vitalie Vovc fiind colega cu mama ta iti spun ca generatia noastra imbatrineste frumos. Imbatrinim frumos pentru ca avem copii buni ca tine, pentru ca ne aduceti bucurie si asta ne facesi mai frumoase. Dar nu imbatrinim…doar ambalajul se shifoneaza putin, inima e la fel de tinara ca in copilarie, cu inima tinara inaintam frumos prin ani si suntem mindre de voi. Bravo, Vitalie pentru fotografia rascolitoare de tinereti!” (2016) 

Vitalie Vovc este omul care, atunci când nu organizează şi optimizează fluxuri pentru mari grupuri industriale la Paris, scrie. Iar din iunie 2017 este și autorul cărții „Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole”, apărută la Chișinău editura „Prut Internațional” – (stiripozitive.eu)

Surse si date biografice:

http://www.vitalie-vovc.com/

https://www.facebook.com/vitalie.vovc

https://www.facebook.com/alerta.oranj/

Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole

http://www.stiripozitive.eu/libview.php?l=ro&idc=6&id=3542&t=%2FOameni%2FCultura%2FOamenii-m-au-facut-sa-cred-ca-este-posibil-Vitalie-Vovc 

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2320242711534873 – album


16 comentarii

Daca esti rugat sa pleci – atunci e chiar timpul


     Fiecare cu propriul păcat, cu obiceiuri proprii, cu tristețe proprie. Eu sunt mereu în căutarea acelor ai căror nervi sunt mai rezistenți decât oțelul, cine ar putea să mă suporte, ascultând plictisul frazelor mele, și să se maturizeze împreună cu mine, ba chiar să mă vadă fără farduri frumoasă. Cine să mă telefoneze joi ori vineri, la orice oră, cine să mă ridice în sus, mai aproape de ceruri. Cine să ascundă îndoiala și furia, cine să se înece în mine. Și, orice s-ar întâmpla cu mine, să-mi sugereze calea cea dreaptă.

    Fiecare cu templul propriu – Biserica lui, victorii și vise proprii. Eu sunt… din nou, din nou acolo unde tu nu mai vii. De la inimă căldura – în jumătate și o conversație atât de blândă, așa, pur și simplu… Din nou, eu sunt acolo, în caz de tu vii… Toate sortate la locurile lor – eu sunt în căutare, în continuare. Până acum. Fără seamă de lipsă de un gol în suflet…

   Și dacă sufletul devine pustiu, e timpul să schimbi ruta. Scrie-ți clar, fără cerneală… în creierul tău aceste perle:

Cine te iubește – va aștepta numaidecât!    

Dacă fericirea va veni – deci, tu ai meritat-o.

Oricâți ani te vor domina – cu sufletul fii tânăr

Și nu gândi când și unde îți va fi finalul.

Pe cei care nu te iubesc – cedează-i calm altor persoane.

Reflecția caut-o în suflet și nu în oglinzi.

În caz de casa a devenit pustie – să nu ai frică să pleci de-acolo.

Dacă nici orașul nu e al tău – decide-te – cât mai departe, fugi!

Te lenevești – vei avea mai multe dificultăți

Și nimeni cu nimic nu te va ajuta apoi… Nu va putea și nici dori.

E greu, dar dacă ai dușman, indiscutabil, – dorește-i cale bună,

În suflet roade, dar ulterior te vei simți ușurat fără obidă.

Pentru fiecare lucru mărunt în viață fii deschis și bucură-te de clipă, –

Acum e primăvară și brusc – e toamnă, ceasul zboară și nu mai ai timp

Să corectezi, să ordonezi ceva, – fă-o la timp, imediat, și nu lăsa de azi pe mâine!

Dacă ești rugat să pleci – atunci e chiar timpul

Și nu îndrăzni să privești cu dojană înapoi.

Să nu ai frică să cauți, – acestea vor găsi ce e a lor!

Să nu ai frică să pierzi pentru asta nici anii, nici puterile!

Dacă ești iubit – vor aștepta întotdeauna,

Dacă fericirea va veni – înseamnă că o meriți!

Fericirea constă din patru părți: parinți vii, copii sănătoși, omul drag și prieteni adevărați!

SV


21 comentarii

Actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, o rază de soare la Clubul Impresii din viață și cărți


               ”Ca florile de primăvară neamul meu mă înconjoară.Voi purta bucuria în suflet o viață și clipa îmi va fi mereu doar dulceață.” (Lidia Noroc-Pînzaru)
     A 80-a la număr protagonistă al Clubului ”Impresii din viata si carti”, la 4 decembrie va implini 75 de ani. Este încă tânără cu spiritul şi cu inima, – ne-a convins şi astăzi la evenimentul clubului… Inteligentă, frumoasă, foarte strictă cu disciplina şi proiecte programate zi de zi, şi se menţine de stabilitatea lor în continuare. Astfel, şi-a dezvoltat dânsa caracterul, şi astfel trebuie să fie orice persoană inteligentă. Cerinţe şi fapte de la sine, în prim rând, vorbă bună, dar şi respect reciproc! O Doamnă gen clasic, sau retro, și mai bine, – cea modernă cu maniere aristocratice, nu m-aş mira să aflu că este descedentă din strămoşi regeşti. Cu aptitudini adaptate tuturor timpurilor. Evident, doar este o supertalentată actriță, vedeți și în filmările de astăzi…Şi-a jucat, de-a lungul anilor, rolul de actriță… Lidia Noroc-Pinzaru
Fiecare grădină trebuie să aibă un trandafir, fiecare față trebuie să aibă un zâmbet, fiecare fir de iarbă trebuie să aibă rouă și fiecare om trebuie să aibă o prietenă ca dumneata. Nu mi-am dorit niciodată să am o viață perfectă, ci doar să am câțiva prieteni adevărați în jurul meu, care să mă iubească exact pentru ceea ce sunt, și din clipa aceasta dta ești unul dintre ei. A fost un eveniment de neuitat, cu emoții la superlativ, cu participanți de amploare, cu o atmosferă plăcut pozitivă și cu o viteză de postare pe rețelele de socializare. Albumul și clipurile sunt excelente. Ești foarte bravo și o mare sufletistă Doamna Svetlana. Un prieten adevărat este ca un curcubeu: atunci când există cantitatea ideală de fericire și lacrimi, rezultă un pod colorat între cele două inimi. Îți mulțumesc pentru tot. Sănătate și succese mai departe.”– Lidia Noroc-Pinzaru
       ”Îmi amintesc prima mea vizită la teatru, când eram încă copil. Atunci am descoperit o lume nouă. O lume plină de mister. O lume care n-o cunosteam, dar o lume care m-a făcut să mă simt ca acasă. Din acea clipă, eu mereu am avut un respect deosebit față de artiști. Consider, că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru, actriţă a Teatrului “Vasile Alecsandri” din Bălţi, Artistă Emerită a Republicii Moldova, – este inima şi forţa spirituală a culturii municipului Balti. Este o personalitate notorie care reprezinta cultura românească nu doar in nordul republicii, dar si in întreg spațiul românesc. Are o tinută scenică si o dicţie impecabilă ce o face inegalabilă pe scena teatrului românesc. Este o personalitate de mare calibru ce a dus după sine și a încurajat mulți colegii și prieteni de a lupta pentru demnitate şi cinste, pentru onoare si virtute sufletească.” – Sergiu Botezatu
      ”Funcționar public, lider sindical, precum și cel principal – de actriță, interpretând zeci de roluri în peste o mie de reprezentații, roluri care i-au adus marele succes în fața publicului. În teatru a debutat în 1959, venită direct de pe băncile școlii, în rolul lui Ionică din spectacolul „Jertfa”, după piesa cu același nume a lui Gheorghe Timofte. Lidia Noroc-Pinzaru a fost actriță a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” (1959-1990), ‘‘Era inima culturii şi forţa spirituală a municipului, judeţului, personalitate care continuă să reprezinte spiritualitatea şi cultura românească şi cea naţională, în fond.(Lilia Manole, moderatoare a evenimentului). În prezent, muzeograf, a deținut pe parcursul mai multor ani funcția de șefă a Direcției Cultură a municipiului Bălți, precum și a județului Bălți (1990-2003). O Doamnă de Fier, un patriot şi luptător pentru cultura şi integritatea ţării:-“Cu fiecare zi îmi dau seama de profunzimea problemelor şi de extinderea lor în cultură. Vreau să fac o remarcă. Am intenţia nu numai de a le scoate la suprafaţă, dar şi voi bate fără preget clopotul până se va urni carul din loc.” – spunea actriţa Lidia Noroc-Pinzaru intr-un interviu. Şi foarte curând, distinsa Doamnă Artistă emerită va sărbători nu doar cei 75 de ani, dar şi 60 de ani de activitate în domeniul Culturii!
Deţinătoare a unei bogate şi importante bibliografii, ce cuprinde cărţi şi interviuri, invitata multor emisiuni şi spectacole din Moldova, România şi din Rusia, actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, eroina scenică alături de inegalabilul şi regretatul Mihai Volontir, colegă de scenă şi de rol a actorului renumit, care şi-a început activitatea teatrală mai întâi, la Bălţi, ulterior părăsind teatrul şi devenind actor de cinema, Grigore Grigoriu, la fel, Dumneaei eterna alinare a regizorului şi directorului de teatru Anatol Pînzaru, dar şi legendă inedită a vieţii noastre…
S-a zbătut în continuare să schimbe această societate şi  lumea culturii ca urmare, ca președintă a Consiliului de ramură al Sindicatului lucrătorilor din cultură (din 2003). A reuşit să stabilească relaţii trainice cu colegii din oraşele înfrăţite din România, Bulgaria, Ucraina. Ea a fost cea care a dus la bun sfârşit instalarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi. În 1981, a fost distinsă cu titlul de Artistă Emerită, în 1986 – decorată cu Ordinul ”Gloria Muncii”, şi ”Insigna de onoare”, şi în 1993 i se conferă Medalia ”Meritul Civic”. Numită şi Doamna de fier a oraşului Bălţi. ”Ne înalţă arta, cultura, spiritualitatea. Iar actriţa Lidia Noroc –Pînzaru este un model de urmat pentru întreg neamul’ (Lilia Manole)
      O familie excepţionalăSe spune, că despre soţul Lidiei Noroc-Pînzaru, – Anatol Pînzaru, Artist al Poporului, pot fi scrise opere fără sfârşit. Fiecare spectacol, montat de acest minunat regizor, reprezenta o etapă în istoria Teatrului Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi şi a teatrului basarabean în genere. La 1 septembrie 2016 ar fi împlinit 80 de ani. Bălţenii păstrează vie memoria Omului şi Artistului Anatol Pânzaru. O stradă, nu departe de blocul unde a locuit maestrul, îi poartă numele. Poşta Moldovei a lansat un timbrul (10 000 ex.) consacrat renumitului artist.
Artiştii Anatol Pînzaru şi Lidia Noroc-Pînzaru, copiii Ala şi Anatol junior, ginerele Bujor Popuşoi, colonel al Armatei Naţionale, nora Camelia, nepoţelele Laura-Felicia, Camelia, Saşa-Sonia şi Sofia-Elena… Am ţinut să menţionez despre această familie, ambii artişti care ne-au aurit valorile tradiţionale. Personalităţi, care cu siguranţă vor rămâne în istoria culturii moldoveneşti. Suntem mândri, pentru că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru n-a evitat să ne împărtăşească experienţa ei de viaţă, cu amintiri şi impresii de preţ… Dinastia Noroc vine şi cu urmaşi actori, – o nepoata a continuat calea teatrului. Maricica Buceatchi, surioara de la Ezăreni, Sângerei, director de şcoală, prin depănarea amintirilor a vorbit cu acest prilej despre rolul de mamă a surorii sale. ”Prin mamă, Dumnezeu întră în copil” – apoi a menţionat la club Lilia Manole, moderatoarea. Prietenii şi fanii au vorbit despre personalitatea dnei Lidia Noroc-Pînzaru, impresii marcante din viaţa ei… Repertoriul muzical al Dariei Radu, Vitalia Todiraşcu, Ludmilei Rotaru ne-au trezit emoţii şi senzaţii extraordinare, cu mesaje şi melodii pân-la lacrimi de duioase şi afectuoase…
     Prieteni, colegi, profesori, colegi de teatru, actori, – asumânduşi propria poveste de viaţă, Doamna Lidia a găsit cele mai preţioase şi mai rare bijuterii pe acest plai. Un Noroc la Noroc se trage. Mulţumiri grandioase pentru aprecieri, prieteni! Multumiri Doamnelor Lidia Noroc-Pinzaru si Lilia Manole pentru emotii, impresii si parcursul acestui eveniment de exceptie. Mulţumesc prietenilor si tuturor parţicipantilor care au făcut sedinţa luminoasă! Doamnei Gutiera Prodan (Buna dimineaţa TVM1) pentru reportaj, cu plecăciune! Daria Radu, Ludmila Rotaru, Maricica Buceatchi, Ion Gorgan, Valentina Sandu, Silviu Fusu, Butucel Elena, Vitalie Todirascu, Silvia Saca, Valeria Saculțanu, pentru interpretare şi referinţe frumoase, cu emoţii şi clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”,Impresii din viata si carti/Blog Svetlana Vizitiu !
Sper să fiţi atenţi la detalii din filmul de la club marcat mai jos. Baftă în vizionare și la imaginile albumului:
   Va prezentam  (accesati )”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” – albumul cu imagini de la evenimentul Clubului IVC in incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Chisinau, Republica Moldova!
Lidia Noroc-Pinzaru:Viața poate fi llungă sau scurtă, după felul cum o trăim. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Astăzi mi-a mai răsărit o rază de soare care mi-a adus fericire și bucurie. Mulțumesc tuturor care au fost alături de mine la evenimentul Clubul „Impresii din viață și cărți”. Vă doresc multă sănătate, să aveți sufletul curat și toate dorințele să vi se împlinească” (după eveniment) Şi înainte:
     ”Dragi prieteni! Să aveți o viață ca-n povești cu vise împlinite. Să dăruiți celor ce vă iubesc doar clipe fericite. Vă invit și vă aștept cu mult drag la Clubul „Impresii din viață și cărți” în incinta BM Hasdeu, Chișinău, la 4 iulie 2017, ora 14-00, Este un eveniment organizat la Clubul ”Impresii din Viață și Cărți” a cărui diriguitoare este doamna Svetlana Vizitiu, moderatoarea – poeta Lilia Manole și protagonista cu nr.80 sunt eu” – Lidia Noroc-Pinzaru 
Cu toate trăsăturlie ei demne de femeie deosebită! Da, distinsa noastră doamnă, Lidia Noroc-Pinzaru este un noroc atât de rar…sunt şi eu o norocoasă că o cunosc personal şi sunt mândră de faptul că avem aşa o personalitate puternică, care ne reprezintă naţiunea. Sunt mândră că am deprins de la ea unele maniere de a relaţiona cu lumea, de a găsi un compromis şi încă multe altele . Stimă şi profund respect „enigmatică fiinţă, spirit dulce şi atrăgător”! – Valentina Sandu 
Constantin Cojocaru: O cunosc de pe cînd eram un bobocel aflat la început de multe drumuri. Îmi fusese profesoară la facultatea profesiilor obștești, cum se numeau pe timpuri. Am făcut cu dumneaei mai multe ore de ținută scenică, în care a pus în noi atunci nu numai trăire și sentiment, ci mai întîi de toate foarte mult suflet. Ne-a învățat ce înseamnă să judeci cu sufletul, să trăiești ceea ce faci, să te transpui în anumite ipostaze ale eului artistic și nu numai. Au trecut mulți ani de atunci. Mi-o amintesc dornică de scenă, de ceea ce încerca să ne transmită prin exemplul propriului eu. La Mulți Ani să ne trăiți! Cu drag de frumusețe și îndîrjire, pe care ați încercat să ne-o implantați, primarul mun. Edineț.
Lilia Manole Profesionalism, atitudine, viziune si caracter.
O femeie dintr-o mie, enigmatică fiinţă,  /Cumpătată în privire, a ei vorbă de actriţă,  /Al ei glas de ciocârlie, ochii -catifele mari,  /O femeie dintr-o mie, un noroc atât de rar…  /O femeie, dintr-un spirit, dulce si atrăgător,  /Visul scenelor fidele, o actriţă cu fior,  /Cosmosul inimii mele şi stihie necuprinsă,  /Doamna, care a păstrat multă dragoste surprinsă… /O femeie dintr-o mie, carte, care se va scrie,  /Din noianuri de-amintiri şi ingenuă trăire,  /O femeie, numai una, univers înfloritor,  /Glasul să i-L tot asculţi, în surprize, cu mult dor.  / Despre Lidia Noroc-Pinzaru, versuri de autor: Lilia Manole 
Maia Banarescu:”Oameni de calitate. Talent, frumusete si multa omenie”.
Un exemplu de slujire în artă și pentru artă” – Ghenadie Ciobanu (ex-ministrul Culturii RMoldova)
Perle care ating, de  Lidia Noroc-Pinzaru (extrase din lumea ei virtuală)
Un om cu adevărat bogat este cel care nu este niciodată singur cu adevărat…
“Sănătatea culturii înseamnă sănătatea morală.” “Cred că am avut noroc în viaţă, fiind eu însămi noroc.”
Există anumiți oameni în viață care te fac să râzi puțin mai tare, să zâmbești puțin mai mult și să trăiești puțin mai bine.
În viață nu trebuie să cauți prieteni care să îți rezolve toate problemele, ci prieteni care să nu te lase să le înfrunți singur!
”Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă.” 
”Bucuria vine din lucrurile mărunte; Liniștea vine din suflet; Căldura sărbătorilor vine din inimile noastre! Ce frumos e să trăiești și să iubești viața”
‘Tinerețe – bulgăr de omăt aruncat în vânt, în soare, fără cădere și fără întoarcere…’
”Ninge in țara cu ciață şI fulgii-făină ne spală pe fata. O sită din aer tot cerne mereu durerile arse din sufletul meu.”
Timpul ce a trecut nu se întoarce niciodată. Rămâi cu sentiment de tristețe provocat de dorința de a revedea pe cei dragi și scumpi.” – 1 dec 2016
Alte surse info- despe Lidia Noroc-Pinzaru: https://www.facebook.com/events/518051988398182/

 ”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” (Accesează)

Poezie închinată Dnei Lidia Noroc-Pînzaru:

Mi-e dor de mult de teatru, /ca de umbra mamei,/sa pot, l-aş rezidi cu aripi de lumină,/mi-e dor aşa de mult de teatru, /ca de portretul tatei,/izvor strălucitor,/noroc şi dragoste divină. // Mi-e dor aşa de mult de teatru,/ca de icoana veche,/de undeva ce mă priveşte, /gata să mă certe,/de nu mă rog la teatru,/aşa dumnezeieşte, /nici o icoană în lume/nu o să mă ierte… (Lilia Manole, 03 iulie 2017)

Lidia Noroc-Pinzaru Actorul este o sursă vie de inspirație în procesul de creație. În artă nu poți să faci nimic fără pasiune. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Viața poate fi scurtă sau lungă, după cum o trăim. Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă. Eu mă închin în fața tuturor care au fost prezenți și mau susținut cu interpretări și referințe frumoase și călduroase, cu emoții la superlativ și clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”. MULȚUMESC!👄👄👄❤️


5 comentarii

Pașaportul pierdut


Un lucru real și evident pentru mine: în viața noastră nimic nu se întamplă pur și simplu. Atunci când apare o situație oarecare, cu certitudine trebuie să o primim adecvat și să supraviețuim, înseamnă deci, că pentru ceva anume acest fapt este totuși necesar. Sunt convinsă, că pe tot parcursul vieții noastre cei de sus ne trimit semne de avertizare. Doar că nu întotdeauna le vedem și înțelegem.
Dar astfel nu am fost întotdeauna, – unele istorioare mistice m-au făcut să chibzuiesc diferit. Voi povesti despre unul dintre cele mai curioase cazuri din viața mea.
Timp de doi ani, mă pregăteam să plec într-o călătorie îndepărtată, – odihnă într-un următor concediu. M-am familiarizat cu destinații turistice, cu aprecierile, privind imaginile, m-am consultat cu amici, și desigur, strângeam bani de călătorie. Și iată, că a venit momentul când totul era gata: am procurat lucrurile necesare și biletele. A rămas doar să ajung până la ziua plecării în călătorie. Timpul trecu teribil de greu, eu eram ca un butoi de pulbere, toată în așteptare a vacanței. Nici nu puteam mânca normal de emoție. Geamantanele erau deja strânse, totul gata, eu știam unde se află fiecare detaliu sau mărunțiș, dar, mai mult de lenevie, am decis să verific din nou. Și ce spaimă m-a apucat atunci când n-am găsit pașaportul la locul lui!
Am început să-l caut. Țin minte foarte bine că l-am pus laolaltă cu banii în buzunarul interior al jachetei, mai aproape de inimă, ca să nu-i fure. Pân-la plecare rămâneau șase ore și încercam să mă calmez că pașaportul e undeva în apropiere și că se va găsi neapărat.
Am scotocit tot apartamentul, am alergat la magazin să întreb, poate brusc l-am scăpat pe-acolo, dar nu l-am găsit. Vă imaginați, cât de dezamăgită am fost! Șase ore au zburat, concediul planificat a fost perturbat, și eu am izbucnit în plans de neputință. Două zile am plâns cu resentimente și mâinie, doar această călătorie era visul meu în ultimii ani…
Iar în seară am aflat de la știrile TV despre microbuzul răsturnat, toți pasagerii au fost zdrobiți, numai șoferul a supraviețuit. Am telefonat la agenția de la care trebuia să plec în călătorie, și s-a dovedit că în acest autobuz mergea grupul în care eram și eu înscrisă. Îmi pare rău pentru victimele și rudele lor, eram îngrozită, dar… am simțit un sentiment de ușurare.
După câteva zile, m-am calmat nițel și am decis să merg la o prietenă în satul ei natal, chiar nu puteam rata concediul. Vă imaginați surpriză mea atunci când din jacheta care am luat-o în mâini… a căzut pașaportul?
Să-mi fi povestit cineva, aș fi crezut că omul are ceva cu psihica lui. Însă, ce a fost s-a petrecut cu mine! Și eu singură cu greu cred în această mistică, doar că să nu observi pașaportul într-o jachetă subțire este pur și simplu imposibil!
De-atunci, am început să fiu mai atentă la semnele trimise de sus, care desigur că au mai apărut în continuare… Eu sincer cred în existența lui Dumnezeu! Și mai știu, că dacă este destinat să se întâmple ceva, se va întâmpla numaidecât.


16 comentarii

Galina Davidîc, bibliotecarul perfect la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi:


Încă o zi frumoasă  de Paşti, şi un eveniment marcant la Clubul ”Impresii din viata si carti”, de această dată dedicată Zilei Mondiale a Bibliotecarului. A 74-a protagonistă a fost Galina Davîdic, Directoarea Bibliotecii Publice „Mihai Eminescu”, Rezina, şi neobosită moderatoare Mariana Harjevschi, Preşedinta Asociaţiei Bibliotecarilor Republicii Moldova. 
Cu certitudine, a fost una dintre cele mai senzuale şedinţe şi, în acelaş timp, un gen literar apreciat și de public. Bibliotecarii merită respect pentru munca lor, şi în primul rând, pentru personalitate și atitudine… Emoţiile transmise de protagonistă sunt la fel de impresionante, plus este şi un profesionist de excepție. Cuvintele ajung să atingă pe oricine, iar faptele vorbesc de la sine.
 Prin Galina Davîdîc, foarte consacrată meseriei sale, evocăm personalitatea unui Bibliotecar de mențiune. Căldură şi expresivitate a cărei ne lasă fără grai, ea reuşind să ajungă la coarda sensibilă a tuturor care o ascultă. Momente emoţionante, prin care se exprimă întreagă experienţă şi munca unui bibliotecar, dar neapreciat pe deplin la noi în ţară… Salariul mic, şi lucru cât un car cu pietre cu fondul literar, plus şi tehnologii informaţionale, un adaos la sănătatea deja şubredă ca urmare. Dar când a fost mai uşor în acest stat mic şi nealintat în general, când şi cine a fost mai mult apreciat, menţionând alte specialităţi? Galina şi-a spus povestea ei, a unui profesionist împătimit, căpătând numeroase alte forme, prin bagheta ei fermecată, care a condus circa 35 ani sistemul bibliotecar moldovenesc cu serviciul la Rezina dintre care 20 ca director, și 14 ani – șefa sectiei metodice, fiind mereu cu echipa ei dragă şi la Novateca şi la alte activităţi bibliotecare naţionale pe care le-au şi câştigat pas cu pas… Imaginile afişate pe projector, au dezvăluit o secvenţă de maximă intensitate a inteligenţei ei. Dramatismul expresiv, bucuria de a fi alături de echipă şi cei dragi, grija pentru fiecare, responsabilitatea, pasiunea, efortul zilnic, descoperind lumea variată a aplicaţiilor educaţionale şi cognitive, dezvoltând valorile şi tradiţiile noastre, – toate ce se îmbină în cel mai frumos mod, ilustrându-ne tabloul magnific al unui Bibliotecar profesionist. (Svetlana Vizitiu)

     S-a născut la 10 noiembrie 1958 în satul Prajila, rnul Floresti ”din părinți Lidia și Vasile Motruc” –  oameni minunați care au înconjurat-o numai cu dragoste și grijă. Era al doilea copil – primul – fratele Nicolai – ea doar la un an distanță, iar soră Elena a venit pe lume ca o surpriză pentru toți cu cinci ani mai târziu… Tata – cu studii la români, știa foarte multe lucruri, cu școala FZO – era specializat în construcția iazurilor artificiale și aproape toate iazurile din rnul Florești au amprenta  schițelor lui. Mama – mai mult casnică, avea grijă să nu ducă lipsă de nimic și se ocupa de grădinărit – specii de legume de tot soiul creșteau în gradina lor, dar cea mai mare slăbiciune – florile, o pasiune pe care i-a transmis-o și Galinei – a sădit  în gradina bibliotecii flori de toate soiurile – începând de la lalele, narciși, lăcrimioare – pină la cele mai tirzii – crizantemele…

Nu-și amintește cum şi când au apărut cărţile în viaţa ei, dar au fost dintotdeauna preferate, chiar a avut probleme cu învățătorii, citind la lecții, ei luându-i ca pedeapsă cărțile și învitau părinții ei la o discuție… Cred că avea ceva ea special, că atunci când era vorba de spus poveşti, împreună cu fratele doreau mereu poveşti noi, nu pe cele pe care le ştiau deja… Toţi povestitorii casei erau foarte creativi, nu chiar mulți – doar părinţii, că bunicii, din păcate nu i-a apucat, – au decedat pe timpul foametei, – mămica a rămas orfană la doar 11 ani, și cu un frate mai mic – Gicu.

Poveştile părinților în marea lor parte erau nu din cărţi, ci inventate pe loc, în fiecare seară inspirate dn întâmplări reale: tata – cu ale lui, cele hăioase, legate de vânătoare, pescuit, pâine de la iepuraș, mere înghețate, ascunse de ursulică, etc- un hobby de-o viață, pe care le îndrăgise și el și Galina. O altă pasiune a tatei – muzica populară și mai ales melodiile – „Trenule, mașină mică”  și „Foaie verde și-o sipică”, pe care peste ani, le-a îndrăgit si sotul ei, fiind rus de naționalitate, că atunci când le aude imediat reacționează:”Cântecul tatălui tău!”

A mers în clasa întâi ca toti copiii, dar din mahala nu era nimeni din fete, doar baieti, și a avut o copilărie mai mult cu jocuri băiețești – fotbal, hochei, sau ”în bumbi”, cum se numea jocul pe atunci… A invatat foarte bine și era un exemplu în școală, cu un scris manual de peniță foarte frumos, caietele ei erau întotdeauna model pentru alții. Citea pe unde o apuca vremea, – ”acasă citeam de pîrîîam”, dar spunea ca are mult de invățat, ascunzând cartea citită în manual. Noaptea citea cartea cu o lanternă sub pătură… Nu terminase încă clasa a IV-a când a descoperit că nu mai avea ce citi în biblioteca școlii, iar bibliotecara cu diriginta, ambele zăpăcite… și-au dat „zapiscă”, cum se spunea pe atunci pentru biblioteca din sat, și în mare parte meseria de bibliotecar o datorează anume bibliotecarei din sat – Elizaveta Andreevna  Tiutinikova – soția președintelui de colhoz – o Doamnă foarte frumoasă, cărturară și bună cu toată lumea, mai ales cu copiii.

Galina scria versuri, proză scurtă, foarte frumoase compuneri, și profesoara de limbă română (pe atunci ”limba moldovenească”), tare spera ca ea să meargă cu actele la Filologie, și de fapt, Galina avea așa planuri, doar că atunci când au ajuns să depună actele de studii, au decis împreuna cu mama în favoarea facultatății de Bibliografie și Biblioteconomie de la USM. La facultate – profesori buni – Ion Madan, literatura universală – dna Orjecovscaia,  curator și profesoară – Ana Ivanovna Sofroni, care dădăcea studenții ca pe copiii ei, le chema ades în ospeție, le prepara colțunași foarte gustoși…

Mai departe aflați din filmele și referințe cu aprecieri din opiniile prietenilor, colegilor și a participanților la acest eveniment:

Imaginile evenimentului le vizionaţi aici în albumul:”Galina Davidic – protagonista Clubului IVC
 Date biograficeGalina Davîdic, Rezina, str.Voluntarilor, 12/40                 Tel/ Fax: 0-254-2-28-36; 2-44-72 (serviciu); 2-22-63 (dom.); 0-691-35-129;

Anii de studii – 1979-1983- studentă la facultatea de Biblioteconomie, Universitatea de Stat, Chişinău; Experienţa profesională  – 1999-2017 director, Biblioteca Publică Raională   „Mihai Eminescu”, or. Rezina, 1983–1999 – şef Serviciu Asistenţă de specialitate, Biblioteca Publică Raională, Rezina, Participări. InstruiriStagieri profesionale în: SUA, Minnesota; Bratislava (Slovacia); Bucuresti, Cluj, Brașov, Galați, Deva,Hunedoara  (România),Varșovia, (Polonia).

Filmele de la eveniment le vizionaţi mai jos:

Aprecieri deosebite  (doar din ultimii trei ani):

  • 2016, Locul I in Concursul Programului Novateca „Cea mai frumoasă aranjare a intrării în bibliotecă”
  • 2016, Diplomă și cadou de preț în concursul „Biblioteca Modernă și Componentele ei”, organizat de IREX Moldova și Novateca
  • 2016, noiembrie Diplomă de Excelență și Trofeu Jubiliar: Raionul Rezina – 75 ani de la fondare, pentru aportul adus la digitizarea istoriei locale
  • 2016, noiembrie Diplomă de Onoare și cadou de preț din partea Consiliului Raional si Direcției Generale Invățămint pentru implicare activă in activitățile de Ziua Națională a Tineretului
  • 2016, Cîștigători în Concursul „Cei mai zîmbitori Bibliotecari”
  • 2015, 01. Diplomă de Onoare din partea Ministerului Culturii de Ziua Națională a Culturii
  • 2015, Certificat – Diplomă pentru Proiectul „Consolidarea instutuțională a Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova
  • 2015, Anul Bibliologic 2014, ed. XXIV-a, Concursul Republican al Descrierilor Proiectelor de Cercetare și Dezvoltare Realizate: Testimoniu de Laureat
  • 2015, ianuarie, Diplomă de excelență, Laureată a Concursului ”Faptele noastre ne fac ceea ce suntem”, pentru inițierea și împlementarea Proiectelor ”Caravana Bunățății” pentru deținuții de la Penetenciarul nr. 17, Azilul de Bătrîni „Casa Bunicilor”, copiii de la Școala Auxiliară- Internat din or. Rezina și „Tabăra de Vară de Lectură și Agrement” de pe lîngă BPR ”Mihai Eminescu”, organizat de API și ziarul regional „Cuvîntul”
  • 2014, septembrie, Testimoniu de Laureat. Locul III în cadrul ConcursuluiCel mai bun clip video de promovare a Cărții și Lecturii
  • 2014, septembrie, Testimoniu de Laureat în cadrul Concursului ”Cel mai original proiect de promovare a Cărții și Lecturii
  • 2014, septembrie, Ambasador al Culturii Păcii: Diplomă a Institutului de Filologie al AȘM, Asociației Naționale a Oamenilor de Creație din Moldova, Academiei Europene a Societîții Civile, Festivalului Internațional de Poezie Renata Verejanu
  • 2014, 19 martie, Scrisoare de mullţumire din partea Centrului pentru Polotici şi Analize în Sănătate/Center for Health Policies and Studies pentru susţinerea lucrătorilor medicali şi conducerea raionului Rezina în toate activităţile de fortificare a controlului tuberculozei şi cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Tuberculozei;
  • 2013 – Testimoniu de Laureat, Locul III în cadrul concursului „Cel mai Bun site, blog, antrenat în activitatea de promovare a cărţii şi lecturii, din partea Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO şi BNRM şi un Premiu bănesc în sumă de 700 lei;
  • 2013, ianuarie, Diplomă de Excelenţă în Concursul inter-raional cu genericul „Acţiunea civică cu cel mai mare impact”, iniţiat de PP “Cuvântul” şi Asociaţia presei Independenteare (drept scop educaţia activismului cetăţenesc prin evidenţierea, propagarea şi stimularea iniţiativelor civice inedite ale unor colective sau persoane fizice, realizate în afara obligaţiunilor de serviciu şi intereselor corporative, spre beneficiul comunităţilor şi al unor persoane aparte), pentru organizarea şi activitatea Taberei de Vară de Lectură şi Agrement – 2012;
  • septembrie, Testimoniu de Laureat pentru Locul II în Concursul Naţional „Biblioteca cu cele mai ingenioase activităţi de comemorare a lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, in cadrul Festivalului Naţional al Cărţii şi al Lecturii din partea Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO şi BNRM şi un Premiu bănesc în sumă de 1000 lei;

 Septembrie, Testimoniu de Laureat pentru Locul I în Concursul Naţional Filantropul bibliotecii (cel mai mare susţinător al programelor de promovare a cărţii şi lecturii) pentru dosarul de participare Lafarge Ciment S.A. (Moldova) in cadrul Festivalului Naţional al Cărţii şi al Lecturii din partea Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO şi BNRM

https://www.facebook.com/events/305908679802561/ – evenimentul promovat de Club


10 comentarii

Otilia Tiganas la ”Clubul Impresii din viata si carti”:”O limbă de lemn printre linii fierbinţi”


     Când politica ţi-o ia înaintea bucătăriei, când bucătăria îţi nimiceşte familia, când familia îţi penetrează serviciul ca să remarce guvernul, orgasmul în doi devine improbabil! – Otilia Tigănaş
Clubul ”Impresii din viata si carti” în incinta Sediului Central Bibliotecii Municipale ”B. P. Hasdeu” a venit cu o nouă surpriză: protagonista Otilia Tiganas, cu origini basarabene, stabilită în Arad, România, – medic de meserie, bloggeriţă, scriitoare, formator de opinie…  Inimă română, la o gură de vorbă cu un suflet frumos, om talentat, medic-scriitor, care poartă în inimă un gol imens, un Dor nestins de neam, de rădăcini strămoşesti. Cu excelenta moderatoare Galina Codreanu, cea care a descoperit-o pe Otilia şi ne-a adus-o la club… Cu prezenţa lor ne-au onorat: muzicianul Constantin Rusnac, regizorul Gheorghe Andos, scriitorii Renata Verejanu, Tatiana Scripa, Diana Zlatan-Ciugureanu, Tatiana Afanas Creciun, Zinaida Ambroci, Ion Cuzuioc, Raia Rogac, Valerian Ciobanu, Nicolae Roibu, Lilia Onea, Angela Brasoveanu, Iulia Jalba, Maria ConduforovMarius Viziru, Sandu Aristide Cupcea, Valeriu Minciuna, Iulia Perez, Georgel Chiruc, etc
Vedeţi imaginile de la eveniment în albumul Otilia Tiganas – Femeia cu sapte palarii la Clubul IVC.
   ”Draga Otilia Tiganas! Tu ai adus la Chisinau un strop de ploaie rece, o raza zgarcita de soare, o poezie proaspata, o proza scurta, scrisa cu mult umor si ironie, dar si un Dor nepotolit. Si o inima calda, plina de iubire…
In aceste cateva zile – oameni de arta, scriitori, jurnalisti, compozitori, intrepreti, bloggeri, poeti, profesori, au dorit sa te cunoasca, sa-ti citeasca scrierile, sa te imbratiseze, sa-ti asculte vorba, sa-ti dea o floare si sa -ti lase o farama din sufletul lor…Lume buna te-a aplaudat pentru talentul tau, pentru Dorul amintirile pe care le porti in suflet, pentru verticalitatea, sinceritatea si caldura inimii tale… Drum bun sper casa! Sanatate, Iubire, Inspiratie, Proiecte inedite si multe Victorii in calea ta! Te asteptam la Chisinau oridecate ori vei simti nevoia sa-ti reincarci bateriile, sa-ti potolesti setea la izvorul neamului si sa ne rasfeti pe noi, cititorii si admiratorii tai, cu scrieri alese!
O imbratisare!” – Galina Codreanu”
      ”Pentru greșeli, fraude, încălcări ale legii, există instituții specializate. Există acolo oameni plătiți să le analizeze, să le cântărească și să le amendeze. Nepătimaș, CORECT.  N-are treabă cu astea presa, care trasformă informații disparate în știre de scandal. N-ai treabă tu, de acasă din fotoliu, fiindcă nu deții date suficiente, înghiți doar rahatul de la televizor și apoi, scutură-te tu bine și vezi dacă ți-ai declarat la fisc ABSOLUT toate veniturile! Sau dacă ți-e „dinjosul” total imaculat, astfel încât să-ți permiți să comentezi curvoșagul altuia. Iar dacă Dumnezeu ți-a pus mâna-n păr și te-a băgat prin funcții de control (chit că poate ești analfabet!), tu controlează corect, dar NU AI CE URLA ȘI DOJENI ȘI CERTA AROGANT patronul controlat: „Dar cum v-ați permis să…!!!” Că nu ești în islam cu datul cu piatra în păcătos, la piața publică. Fă tu acolo, drăguță, un proces verbal tehnic și vezi-ți de drum! Și lasă-i pe aceia pregătiți anume să analizeze ce ai scris tu pe-acolo. Fiindcă MULTE, multe tâmpenii scrii!!
Iar mâine se schimbă guvernul și tu o să zbori din funcția aia futută de control pe care tronezi astăzi și tot tu ai să rămâi bou singur, în afara turmei și ai să te miri unde a ajuns „țărișoara ta atât de frumoasă”.” 
Din minciuni nu ies adevăruri! Niciodată. Oricât le-ai răsuci. Nici măcar când vine vorba de sănătate.” – ”Primele gesturi de bun simț, elementare, atunci când îți crește tensiunea. NU intri în panică, iei măsuri. Calm.” Sunt doar medic. Unul dintre profesioniști. Nu-s nici Dumnezeu și nici (sper) diavol!” – Dr. Otilia Țigănaș, medic de familie 

   ”Azi sistemul nu merge. Că nu merge, nu ne miră, nu ne zguduie. Însă ce-i mișto în comunicat, este următoarea frază care dă senzația că toți am ști ce avem de făcut, că totu-i sub control, când de fapt fraza nu conține nimic. Sau, dacă cumva conține vreo idee, ș-așa nu te încumeți s-o aplici fără să angajezi o casă de avocatură… haha” – Otilia Tiganas.

”Am descoperit un talent uimitor. La lectura revelatoarelor poeme, autoarea Otilia Țigănaș se dezvăluie cu o naturalețe și un fair-play fascinate. De parcă ar fi scris din mers, aceste concentrate demersuri filosofice, străbătute de un lirism debordant. A fi aparent simplă, este rezultatul firesc al unei cariere de jurnalistă împlinită prin măiestria de a cuceri de la primul cuvânt. Știe să strălucească în toate, păstrând concomitent aura unei nobile conștiente de aleasa-i cale și valoare. O iubim și mulțumim Clubului, președintei, D Svetlana Vizitiu, iar moderatoarei Galina Codreanu, toată recunoștința pentru cele câteva zile de ReUnire a Malurilor Prutului. Felicitări nouă, tuturor, pentru adevărata oază culturală, de multvisată și indispensabilă firii noastre de beneficiari ai frumosului!” – Diana Ciugureanu-Zlatan

      ”A fost o zi de Florii extraordinar de frumoasa, cu oameni minunati, cu emotii pozitive, cu poezie buna, cu cantec, flori, aplauze, imbratisari si destainuri… Otilia Tiganas, la Cenaclul Cenaclul „Grai Matern, si-a dezgolit sufetelul si l-a pus cu grija in palma clipei ce-am trait-o… Firava ca un chiocel, sincera, calda, prietenoasa, deschisa, adevarata, a depanat amintiri izvorate, parca, dintro alta viata… Atat de dulce. Atat de calda. Atat de aproape… Iar noi toti, insetati de Dor de neam si de Tara, de vorba aleasa si de oameni talentati, cu inaltime de suflet, – am ascultat cuminti, am recitat, am lacrimat, am aplaudat, cantat, dansat…Astfel incat, dupa patru ore si mai bine, nimeni nu vroia sa plece, semn clar, ca purtam cu noi, acolo, in Casa Mare a sufletului nostru, un Dor de frati si de surori, pe care nici un pamant si nici o apa nu-l poate desparti si nici potoli…
Pe final de intalnire, s-a propus – una din sedintele din vara ale Cenaclului Grai Matern, sa se desfasoare la Hasmas, Arad…  (Galina Codreanu)
Dina Pripa:”Otilia Tuganas este Omul-stapin al propiei vieti. Este scenaristul care inventeaza povestea. O creaza mai intii in imaginatia sa. Devine regizorul acesteia si incearca sa nu scape friul din maini. Inventeaza-ti jocul, scrie-ti propria poveste de viata si intreprinde actiuni concrete ca sa realizezi ceea ce ai gindit. Asta ne indeamna sa facem Olitia Tiganas. Ei ii reuseste de minune si ea este convinsa ca fiecare poate reusi, daca isi ia in maini propria viata.”
      ”Ca bloggerita-medic, “paiul salvator” pentru cei din diapora. “Medicina este soțul pe care îl iubesc adânc, lângă care trăiesc de decenii și mă felicit că m-am măritat cu el, lăsând fluturii tinereții la o parte. Mai ales azi, când privesc în jur la tot ceea ce mă înconjoară! Îmi iubesc soțul-medicină. E loial, tandru și blând. Nu m-a dezamăgit. Dar scriitura este iubitul năvalnic din adolescență, primul iubit, nopți fierbinți lângă el, nițel techergheu, genul de iubit care nu place părinților. Este cel lângă care puteam muri de foame, dacă nu ascultam la timp și plecam cu el în lume. Probabil mă și înșela. Dar ce patimi! Cam asta-i scriitura pentru mine! Este iubitul care mă mai sună uneori, îmi redeșteaptă noianul de trăiri și nici azi nu pot să-i închid telefonul în nas, zicând să mă lase în pace, că sunt femeie serioasă la casa ei. Fac ce fac și tot mai accept câte o întâlnire de taină” – recunoaste Otilia Tiganas. La maturitate, Otilia Tiganas a debutat cu o culegere de proze scurte „Femeia cu şapte pălării“, “…pe care le-a scris rand pe rand, in timp.Nici nu mai știu de ce…” Cartea-carte, a alcătuit-o atunci, când a avut miză: concursul Festivalul-Internațional “Ars Maris”, 2011. Astazi “Femeia cu sapte palarii” este déjà la a doua editie. Tot la a doua editie fiind si “Poezii vanate de fisc”, “poeme de dragoste/erotice, alcatuite din limbajul „de lemn”, ridicul actual, uzitat in presa, de oamenii politici, de politisti etc” (Renata Verejanu)

Gabriela Baddour:”Despre carte, o savurez si-mi zic: Jos palaria! Otilia draga, jos toate palariile, medic bun, esti; scriitor bun, esti; om cu sira spinarii, cu caracter esti; prieten , sotie si mama jos palaria esti… Umorul tau e fenomenal, poate descreti fruntile mai ceva decat un antidepresiv! Te iubesc, OM FRUMOS!”

Angelica Lutcan:”A fost un evenimet foarte frumos, legind spiritele neamului nostru de dincolo de Prut, si strapungind blind in inimile noastre, a celor din Basarabia. Sunt foarte binevenite asa fel de evenimente culturale, fiindca ne trezesc sufletele la lumina si inspiratie. Felicitari D-nei Otilia pentru lansarea cartilor noi si multa bafta in continuare. Mult respect D-nei Galina Codreanu pentru organizarea acestui faimos evenimet! Bravo!”

Euforia Indigo Holding:”Premiile pentru cea mai memorabila interventie – un Parfum natural frantuzesc, oferit de catre Euforia Indigo Holding , Eros Versace, nr 64, a fost oferit pentru superba melodie la pian in interpretarea celebrului compozitor Constantin Rusnac, altul, pentru Femei, nr 33- La Nuit Tresor Lancome, pentru extraordinara piesa „Mama” si inconfundabila voce a Angelei Brasoveanu, carora le multumim din suflet!!!”

Filme de la eveniment postate pe Youtube:

https://www.facebook.com/events/411840219166501/

”M-am întors din Chișinău plină de oameni, de gânduri, de senzații și sentimente.
După ce oboseala drumului (deloc scurt) se va fi netezit, după ce toate mi se vor așeza ordonat prin sertărașele inimii, am să scriu detaliat despre acest periplu minunat! A fost ca un vis. Scurt.
Te salut, Moldova! O Moldovă iubindă prin oamenii, destinele, năzuințele, succesele și frustrările ei.
Bizară poveste… să traversezi o graniță, să te lași controlat de poliția de frontieră în buzunare, ca să ajungi… ACASĂ!

Veneam cu autobusul dinspre Chișinău spre Iași, ședeam în spatele șoferului, mergea Radio Moldova când, brusc, începe o știre radio despre mine și evenimentele culturale ale ultimelor zile, cărora le-am fost părtaș/protagonist.
… Știrea despre mine se situase între o piesă a lui Smiley și una a Andrei. Nu stau rău, așa-i? (www.trm.md) .

”O mică parte dintre cei care m-au onorat cu prezența la Chișinău… Râdeam, fiind acolo. Am spus:
– Structura pe sexe a auditoriului, aici la Chișinău, diferă de Arad. De exemplu. Păi, aici la Chișinău predomină bărbații, la noi n-ai loc de femei! haha” – Otilia Tiganas


11 comentarii

Nelly Sambris:”Cea mai crâncenă bătălie – lupta cu tine însăți”. La Clubul Impresii din viata si carti


”Doamne, de-aş săruta pământul,

                                Poate el m-ar înţelege?

                                        Dacă nu-mi răspunde, dânsul

                                                 Poate n-are ce-nţelege… (Nelly Sambriş, din ”Nonsens”)

Cunosc persoane deosebite prin diferenţa de caractere, aptitudini, talente etc şi se întâmplă zi de zi, în realitate fie în internet. Un spaţiu virtual de trecere de la agitaţia zilnică şi ritmuri alert în care ne purtăm existenţa. Pentru încântarea papilelor şi desfătarea intelectului eu aduc personalităţi cunoscute şi necunoscute chiar şi de mine tocmai de aceea ca să le cunoaştem toţi împreună la Clubul ”Impresii din viata si carti” în incinta Bibliotecii Centrale BM ”B.P.Hasdeu”.  Protagonista Nelly Sambris, a fost o alegere splendidă, căci a venit cu impresii deosebite din experienţa de viaţă a ei încă tânără. A moderat evenimentul avocata Inga Albu, care a fost şi ea protagonista clubului…

Nelly Sambris protagonista Clubului IVC” > (accesati albumul)

Pe Nelly Sambris am cunoscut-o zece ani în urmă în cadrul activităţilor culturale, după am urmărit-o şi la posturi de radio, unde uneori înregistram piese muzicale intepretate de fiica mea. Fragilă, frumoasă, un zâmbet larg şi chip angelic, înţeleaptă, cu un spirit larg de observaţie, Nelly cucereşte inimi şi insuflă încredere. Furtunile vieţii nu au ocolit-o, ca urmare au călit-o pe marea destinului ţinând cârma vieţii prin voinţa caracterului ei. Este şi o mare realizare. Fericirea ei constă în persoanele dragi, în special, ea îşi adoră fiul. Este căsătorită, mândră și îndrăgostită de soțul său. A reuşit să se realizeze în unele sale speranţe, nu în toate, mai are timp. Cert, că este împăcată cu sine, cu lumea şi cu Bunul Dumnezeu. A avut o copilărie minunată cu bunei şi bunici, fără programul și disciplina grădiniței, ci având o libertate totală a jocurilor potrivite vârstei despre care a scris cu multă dragoste şi puteţi citi aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/03/03/nelly-sambris-despre-viata-bunici-dragoste-si-iertare/

Dragostea ei – meseria ei. Jurnalismul, radio, oamenii, comunicări şi discursuri interesante… Toate de la care imaginea ei se identifică permanent cu emisiunile Radio sau TV Noroc, în prezent. Ne luminează cu zâmbetul ei, înseninând chiar şi mesajele ”cenuşii”, cu unele ştiri triste în societatea moldovenească, – cu înţelepciunea privirii sale. În continuare, deja stabilă în cariera ei şi ca jurnalist şi ca formator de opinie social-politică, şi ca luptător pentru dreptate. Aici, simte ea că are spaţiu pentru realizarea ideilor şi opiniilor, nu doar cele proprii. Îşi poate expune într-o formă foarte convingătoare concepţiile. Fiind preocupată de diverse probleme sociale, cultură şi politic, de regulă, începe cu a se apropria de problematica pe care vrea să o abordeze, trezind un interes răsunător la problemă, dar şi la personalitatea ei. (Svetlana Vizitiu)

Vă propunem să urmăriţi filmuleţul cu Nelly Sambriş la evenimentul Clubul ”Impresii din viata si carti” aici:

”Radio-ul a fost prima mea dragoste. Eram liceană, aveam 15 ani când am păşit pentru prima data pragul Casei Radio şi din acel moment au urmat vreo 7 ani de Radio National, cu unele întreruperi, în redacţia copii, tineret şi apoi pentru un timp mai indelungat, în cea muzicala… după care aproape 6 ani nu m-am despărţit de microfonul ProFm. Au urmat câţiva ani de experienţe pe la alte posturi de Radio (HIT Fm, Chanson, Fresh Fm), dar întotdeauna am trăit cu sentimentul că am trădat ProFm-ul şi aşa am ajuns să tradez, în general, şi prima dragoste – Radio-ul. Am avut cu puţin timp în urmă o tentativă de a reveni la radio, dar am stat în faţa microfonului şi am tacut, am luptat cu mine însămi mai multe minute în şir şi am înţeles că nu vreau /nu pot să mai spun nimic. M-am ridicat şi am ieşit fără niciun regret, ştiind că n-o să mai revin  Prima dragoste e aşa, sinceră, caldă în amintiri, dar parcă din altă viaţă, dar parcă despre altcineva… şi nu vrei să mai umbli la ea.”- Nelly Sambris

Am mers la o intilnire cu o doamna deosebita, care scrie versuri profunde cu o inteleapta filosofie de viata. Versurile pe care le-am descoperit au profunzime si multa intelepciune. O doamna ce emana frumusete, noblete si spiritualitate. (Maria Salaru, presedintele Societatii Culturale „Vasile Militaru”)

Am cunoscut-o pe Nelly prin intermediul site-lui de socializare Facebook. De fapt, postarile ei mi-au atras atentia. Acestea fie ca descriu o realitate obiectiva, fie ca oglindesc opinia ei, care este şi argumentată. Postari care descriu persoana si felul de a fi, modul de a gandi. Plac mult poeziile ei, care descriu starile morale, gandurile ce o macinau atunci cand le scria.  Azi la club am mai aflat si alte calitati ale Nellei, cum ar fi modestia. Prin intermediului clubului de azi mi-am facut un prieten, care va fi nu doar virtual, dar real. – Victoria Popa

Încântată, la fel ca întreg publicul, de miraculoasa personalitate, Nelly Sambriș, de atmosferă, de organizaare și participare activă, a tuturor celor prrzenți la ședința recentă a Clubului de Elite „Impresii din Viață și Cărți”, creat și gestionat cu Har, de neobosita D Președinte, Svetlana Vizitiu. Onorată și fericită să devii parte din echipa USEM, dragă poetă și jurnalistă de forță, Nelly Sambriș! În preajma ta, lumea înflorește, începând de la zâmbete, și încheind cu arborii înălbiți de atâta primăvară! Să ne bucurăm de triumful spiritualității! Aici, iubirea necondișionată este acasă! Felicitări tuturor pentru acest focar de cultură și armonie, Clubul de la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”! – Diana Ciugureanu-Zlatan

O intalnire minunata! Frumos sa-i vezi pe cei, care vorbesc despre politica externa (si nu doar) la TV, povestind si despre cum au fost copii. 🙂 Ascultand-o pe Nelly Sambris mi-am reamintit cum sunt oamenii talentati, sensibili si intelepti. Multumesc, Clubul Impresii de Viata si Carti!Diana Popescu, jurnalista

Şi imaginile care au întrat toate în acest album cu genericul Nelly Sambris protagonista Clubului IVC : (accesati)

Impresii din viata si carti/Blog Svetlana Vizitiu


3 comentarii

Nu ți-ai găsit amant – stai cu colegii pe OK!


E greu să fii un paranoic! În Mass-media nu poți avea încredere, nici – în Internet. Sunt nevoită să inventez de una singură adevărul și să-l postez.

Câinii, la fel, cred că oamenii nu știu să vorbească…

Cu bărbații mereu aceeași problemă: Nu se știe niciodată, el s-a smințit după ce ați început să vă întâlniți, sau așa a fost întotdeauna …

Orice prostie, exprimată cu un ton încrezător, se numește ”opinie personală”

Sfârșitul lumii? E simplu! Stropiți cu viagra peste China

Primarul capitalei a uitat portmoneul lui cu bani în spital. A fost primul caz, când banii din buget au ajuns pe deplin la sănătatea publică.

Prostituatele nu pot fi comparate cu politicienii! Nu fiecare din ele ar da acordul să se filmeze în fața camerei.

Parlamentul intenționează să adopte o lege, care ar legaliza căsătoriile de același sex între polițiștii de trafic și arbitri de fotbal

O persoană echilibrată – este omul capabil calm și cu fermitate să repete aceleași greșeli de mai multe ori!

Până când vei învăța să-ți ții limba după dinți, ele deja vor cădea

Atunci când prietena mea mănâncă alune, ea începe să se sufoce, cheamă după ajutor, îi curg lacrimile. Nu are alergie, pur și simplu, sunt alunele mele… (Mentalitatea noastră e, că la început salvăm, apoi ”dăm la bot” și, imediat alergăm la farmacie după soluții și tifon)) Suntem așa cum suntem, și dacă cuiva nu-i convine, totdeauna va exista o alegere, – piața e mare.

Atunci când un bărbat stă cu un pahar de bere, accesul la inima lui este temporar indisponibil

Nu ți-ai găsit amant, – atunci stai cu colegii pe ”odnoklassniki”!

despre pastile Viagra ai auzit?
– Da ce-s acelea?
– Ei bine, ca sa poți de 2-3 ori pe noapte!
– Calmante, sau ce?

În caz de nu aveți probleme cu o femeie, probabil, că ea nici nu este femeie

Apropos, lexiconul feministelor niciodată nu include și fraza:”Vreau o blană!”

Un mizerabil cu doi rinichi susține că nu poate procura soției lui o blană de nurcă

Dacă Hitler ar fi ajuns să trăiască pe timpurile noastre. El ar fi prins într-un mod amuzant un microbuz de rută.

Drumurile, de fapt, nu sunt reparate, ci doar mutate gropile pentru ca șoferilor să fie mai dificil să le țină minte

Atunci când un maiștru îl înjură pe clentul lui, îl face zgârcit în fața tuturor, povestind, cum a fost ”aruncat” fără să i se achite serviciile, trebuie să înțelegeți, că în acest loc i-a fost dat să fure mai puțin decât el ar fi planificat…

Atunci când Iphone e mult mai înțelept ca stăpâna lui, el îi submină voința și o forțază până la sfârșitul zilelor să se filmeze în oglinda toaletelor

Omul treaz – e persoana care nu poate lucra într-o echpă

Dacă brusc v-au tăiat apa fierbinte, puneți un castron pe gaz. Beți apă. Atunci când va fierbe, puneți sare și adăugați colțunași. Dorința de a vă scălda va dispărea…

Spuneți-mi, vă rog, în care mână, conform regulilor de etichetă în timp ce mâncăm, ar trebui să fie un smartphone? Și, la volan?

Te-ai plictisit??? Trimite un sms ”Sunt gravidă” pe un numar aleatoriu…

❤  (1 aprilie 2017)


7 comentarii

Destinații turistice moldovenești. Top-Chestionar


Eu încă mai colorez lumea

pentru fiecare,                                                                 

care vede acest cer în gri.

Adaug un strat de violet peste nervi

și cred că este unic, turistic minunat

al meu pământ naiv … din aripi, și versat

din fapte mototolite în păcat,

din vise însorite și conștiință

plină de îndoieli și coincidențe întâmplătoare,

acest popor suav,

pământ moldovenesc, – c-un verde furat,        

din codru zburat

în nori, speranțe ireale…

A mea, o

lume bună,

Tradiții vechi, o limbă strămoșească,

Valori, cultură fără preț, respect…

Realitate ce stă mereu

La un pas de vis…

Ce zboară în nori direct din tren,

Și fiecare clipă,

cu șansa de a corecta

ceva

în viața ta…

Atâta timp îndelungat…

– dar e Moldova Mea!..

          Cea mai dură calitate a unui popor e puterea de a prețui valorile și tradițiile sale. Oricât de șocantă nu ar fi situația dvs, încercați să nu dați vina în această stare pe forțele externe, istorie, stat, părinți, copilărie, faza de lună… În general, să încercăm să ne respectăm plaiul nostru, această țară Moldova, – nu doar pentru minunile ei, dar și pentru dificultățile și greutățile ei. În momentul când dai vina pe cineva, ia aminte, că viața vorbește într-o limbă – cea a poporului tău. Și precum spune tatăl meu:”Îți place vinul nostru, brânza noastră, și-atunci, de ce, nu ți-ar plăcea și limba în care vorbim?” Oamenii deștepți nu fug de responsabilități! Cei înțelepți refuză realitatea și mereu se vor întreba, ce ar putea face ca această lume a noastră să fie mai bună? Realitatea nu se schimbă doar pentru că cuiva nu-i convine. Chinezii stăpânesc lumea, pentru că au învățat să se stăpânească pe sine înșiși. La niponi, se spune, că puii de porumbei stau cu trei ramuri mai jos decât porumbeii bătrâni, pentru a le dovedi respectul lor. Moldovenii încă nu reușesc nici să se stăpânească pe sine, nici să respecte valorile lor. Însă, am mare încredere, că învățăm în continuare să realizăm aceste lucruri nu doar prin dragostea față de codri, peticul nostru de pământ, acest plai bogat și rodnic cu destinații turistice surprinzătoare și încă nedescoperite si dezvoltate pe deplin, dar și pentru a valorifica tradițiile și relațiile umane prin dragoste, adevăr și respect… Doamne ajută! (Svetlana Vizitiu)

Top-chestionarul de mai jos cu opinii proprii ale personalităților de valoare, vă îndeamnă să vizionați cele mai îndrăgite locuri din Republica Moldova! Care sunt?

         Orheiul vechi, Cetatea Sorocii, Biserica Adormirii Maicii Domnului din Căușeni, Mănăstirea Hâncu, Mănăstirea Căpriana, Majoritatea bisericilor din Chișinău, doar în timpul când se desfășoară slujba, pentru că au niște coruri extraordinare, muzeul Constantin Stamati din Ocnița, cu extraordinarul tei secular pe care 4-5 oameni nu pot să-l înconjoare, Muzeul Pușkin din Dolna, muzeul Donici, Casa părintească-muzeu a Tatianei Popa din Călărași, mănăstirile Rudi, Saharna, Curchi, Hîrjauca. – Constantin Rusnac

Mereu când sunt întrebată de prietenii de peste hotare ce pot vedea în Moldova, încep cu Rezervația Pădurea Domnească, Zimbrăria, Suta de Movile, Movila Țiganului și Stâncă Mare, toate aflate în raionul Glodeni, la baștina mea. Orheiul Vechi e un loc unde trebuie să ajungi dacă ai venit în Moldova. Peșterile din stânci dar și satele din jur sunt locuri deosebite. La Cetatea Sorocii este cel mai bun ghid poliglot, Nicolae Bulat, care vă așteaptă cu prietenii din străinătate sau copiii, mai ales că Cetatea a fost recent renovată. Beciurile kilometrice pline cu vinuri de la Cricova, dar și Mileștii Mici, castelul Purcari sunt locuri inedite, unice în lume și nu în ultimul rând Mănăstirile Căpriana, Curchi sau Hâncu, pentru credincioși, dar și pentru cei care iubesc, pur și simplu arta și cultura în general. – Cojocaru Corina

        Mănăstirea Curchi, Saharna, Orheiul vechi, Cricova, Milestii mici, Muzeul de istorie, Castel MimiDiana Voevutki

  1. Curtea Domnească din Lăpușna, Hâncești – o construcți din secolul 16 este reabilitată pentru a ne aminti de domnitorul Alexandru Lăpușneanu. Puține construcții de azi ne amintesc de un fost domnitor.
  2. Hanul Manuc Bey – modul ales de reabilitate permite acestei construcții să concureze cu multe alte conacuri din întreaga lume.
  3. Cetatea Soroca – arată maestria arhitecților noștri – deoarece Cetatea are sistem de drenaj, chiar dacă în alte regiuni europene din aceași perioadă nu utilizau aceasi practică.

4.  Orheiul Vechi – Inima Moldovei

  1. Universitatea Tehnică din Moldova – pentru a arăta oaspeților țării invențiile tinerilor specialiști și potențialul uman. – Denis Rosca

      Baza Tuistica de la Costesti: o destinatie pitoreasca, nu prea departe de capitala, cu bazin si alte facilitati de relaxare si odihna si cu o bucatarie nationala foarte buna. Altele nu prea cunosc. –Ala Pinzari

     Cetatea Soroca, Tipova, Saharna, Orheiul Vechi, Țaul,- oricare sat din Moldova, dar nu mai aproape de 50 km de Chișinău. Orașe Chișinău, Bălți (pentru contrast) – Vitalie Vovc.

În viața asta zbuciumată, am meditat  ajungând să-mi amintesc multe lucruri frumoase din turismul moldovenesc, avem lucruri extrem de frumoase de vizitat: 1. Manastirea Tapova – o manastire veche, in stinca, pe malul Nistrului, unde te incarci cu multa energie pozitiva 2. Complexul turistic de la Lalova, r-n Rezina – un complex turistic care merita a fi vizitat, se afla pe malul Nistrului cu o terasa frumoasa, cu locuri de cazare diferite – pe lejanca, in fan , ect si bucatarie nationala de exceptie 3. Manastirea Saharna – care este frumos amenajata, poti sa faci plimbari, sa te scalzi in apa sfinta si desigur sa iti incarci bateriile. 4. Padurea domneasca, suta de movili, dar si stanci extraordinar de frumoase se afla la bastina mea in raionul Glodeni. Sunt locuri istorice foarte frumoase, ce merita a fi vizitate. 5. Orheiul Vechi – pentru a face excursii, a vedea locuri frumoase, a manca bucate nationale foarte gustoase. – Luminita Suveica

Eu sunt din orașul Florești, și desigur, baștina mea rămâne mult mai dragă, cu toate că de zeci de ani locuiesc în Chișinău. Amintiri frumoase îmi trezesc satul Varvareuca, Florești (Soroca) și satul Olișcani (Șoldănești), unde s-au născut părinții mei, și unde îmi petreceam copilăria fericită la buneii dragi. – Atât de dor îmi este, până la lacrimi… Ador să mă odihnesc la sanatoriul Codru (Mănăstirea Hîrjăuca), de unde revin mereu cu forțe și idei noi… (SV)

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/08/24/o-seara-cu-dorulet/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/03/05/gala-turismului-moldovenesc-2016-prima-editie/

Imagini cu Catedrala Nasterea Domnului din Chișinău; Porțile orașului inopinat Chișinău, și Râul Răut, s. Varvareuca, Florești


7 comentarii

De ce ridicăm monumente peste morminte? Top-chestionar


     Așa precum un codru împodobește o țară, precum o melodie ți-alin un tainic dor, precum un soare mare ne încălzește vara, așa te-arăți tu nouă, – o, Inger păzitor!..

Timpul este o călătorie a vieții, care pornește de la nașterea omului și care ajunge, în cele din urmă, la cimitir. Spre marele nostru regret, atunci când pierdem persoane dragi, realizăm, că anume viața este o călătorie în timp și că noi nu suntem veșnici. De ce, ridicăm monumente peste morminte? Cu cruci, cu pietre funerare de ”aur”, unele mai bogate decât altele? Nu putem judeca pe nimeni, pentru că fiecare vine cu durerea lui, și, după propriul buzunar, încearcă să imortalizeze o amintire, fie dorul după omul drag…  O amintire care după timp de jumătate de an începe să doară și mai mult, pentru că înțelegem… că devenim din ce în ce mai singuri… Nimeni nu ridică monumente din ură sau din răzbunare. Doar aici, omul e sincer cu sine, rugându-se la iertarea celui defunct, aprinzând o luminare, și pentru a cere iertare de cei rămași în viață. Cert, că durerea e aceeași la persoane care într-adevăr au ținut la viața celui decedat, dar și obiceiurile dezvoltate între timp la cimitire, precum și cimitirul Sf. Lazăr (Doina) care este cel mai mare din Europa, și cel mai pomenit în tradiții cu băuturi și gustări de tot soiul pe morminte. Dar, de ce demonstrăm astfel… dragostea pentru cei defuncți uitând să o facem în realitate, cu suflet și atitudine fiind încă în viață? Credem, că cei morți sunt mai aproape de Dumnezeu?! Cine tot ridică prețurile serviciilor funerare, astfel că după… nu putem achita datoriile pentru un sicriu? Domnul nu ține de faptul cât de bogate sunt monumentele sau pomenile cu găluști și alcool: trebuie să ținem minte acest lucru. Judecați vom fi după ceea cum am făptuit, oferit și iubit în viață. Înțelegem și respectăm pe cei care oricum țin de ”tradiția” granitului costisitor asupra celor decedați, că pe toți ne unește sau ne va uni… aceeași durere… Și ne iartă, Doamne, greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.. Amini! (Svetlana Vizitiu)

   Ce spun moldovenii despre acest lucru, – de ce ridicăm monumente peste morminte? Urmăriți mai jos chestionarul:

De nostalgie. Ca un punct de reper când venim din când în când la întâlnire cu cei de dedesubt. Avem nevoie ca ochii să ni se oprească pe ceva atunci când dorul nostru nu se materializează, ci doar e simţit cu inima. Pentru mine, sunt de ajuns crucile (poate cu vreun mic adaos sculptural). Nu-mi plac exagerările din cimitir. Icoană trebuie să fie fiinţa dragă atunci când e încă vie, nu după ce s-a trecut. – Dina Ciocanu

Din cauza originii, apartenenței religioase, un obicei… Dar religia vorbește despre cruce, cred că e mai mult decât un obicei înrădăcinat… – Moldovanu Irina

E un simplu fetis… Adevărată amintire pentru toți e Crucea care are semnificație creștină… Vitalie Raileanu

Cred că, în primul rând, e o tradiție, dar e fundamentată pe ideea că… să își amintească generațiile următoare unde sunt înhumați / înmormântați strămoșii – Mariana Harjevschi

Oamenii cred în continuare că pot construi Babilonul… – Sergiu Botezatu

Cred că asta se face din dorinţa de a fi ca toţi, din mândrie şi tradiţia moldovenească de a fi „gospodari” – Cornelia Adeola

Din atașament față de cei decedați Din diversitate ce tine de credință: credinciosi, atei, cunoscători ne cunoscatori de cutume- Iurie Bădicu

Din datoria morală de a-i asigura respectul etern – Diana Ciugureanu-Zlatan

Parerea mea este că astfel încercăm să menținem vie memoria defunctului, adică pe monument punem fotografia și scriem ceva date biografice despre răposat. – Mariana S. Ţăranu

Deoarece, am uitat să respectăm memoria oamenilor de valoare. Avem memorie de scurtă durată. Însă, lucrurile cu adevărat importante sunt cele care rezistă în timp. Strămoșii noștri au păstrat meritele lui Decebal timp de mii de ani, – și noi la fel avem menirea să menținem vie memoria celor pe care îi cunoaștem. – Denis Rosca

Dar eu mereu mă întreb ce caută crucile pe marginea drumului…? si dacă, aceste persoane, Dumnezeu să le ierte pe toate, mai au un mormânt și o cruce în altă parte….?! – Galina Codreanu

Pentru a exprima stima și iubirea fata de cel apropiat care a decedat!. Cred că e așa. Nu am idee care ar fi răspunsul corect – Ivan Afanasiev

Monumentele de peste morminte sunt o tradiție în întreagă lume, nu cred că e un lucru rău. Altceva, e dacă ne referim la valoarea estetică. Pompozitatea caracteristică moldovenilor se răsfrânge și la locurile de veci, creându-se vaga impresie de cinste mărită pentru defunct sau fală față de ”vecinii” din jur. E o chestie ce nu ține de religie, ci de cultură. Va mai dura câtva timp până vom înțelege că în viață trebuie să realizăm lucruri monumentale, ca oamenii ce rămân să vorbească despre fapte, iar aceasta face mai mult decât orice monument dichisit ca piatră de mormânt. – Cojocaru Corina

Cred că respectăm traditiile. Diferite popoare de-a lungul secolelor punând cruce de lemn, de piatră sau fier, înseamnă locul, fiind și ca o amintire, dar și ca un respect pentru cei decedați. Dar toate-s trecătoare. Pentru unii e o modă… În Italia, spre exemplu, oamenii dacă decedează în spital sunt în sicrie duși direct la cimitir. Fără trei zile de stat în casă și fără praznice. Dar monumente pun la morminte. Monumente se pun în toate țările lumii – Iurie Brasoveanu

Mormintele peste o sută de ani din cimitire, care aparțin unor persoane importante din societate, sunt istorie și ele trebuie să facă parte din patrimoniul național. În acest sens, Cimitirul Central ar trebui să obțină statut de muzeu. – Nelly Sambris

Nu știu, poate că așa ne manifestăm respectul, dragostea și tristețea față de cei care au plecat. De fapt, le ridicăm pentru noi, ca să ne alinăm tristețea și să ne umplem golul din suflet – Angela Chelaru

Se face pentru amintire, din dorința de a mai realiza, deși cu întârziere, ceva pentru cei dragi. De fapt, toate acestea rămân mai importante pentru cei rămași în viață… – Silvia Antufiev

Eugeniu Răbdău: Dacă ne referim cum decurg lucrurile în ziua de azi, – cel mai probabil de ochii lumii, este o modă în ziua de azi. Mai bine lași o cruce simplă, dar să fie curat, decât să pui un monument și nu mergi tot anul la cimitir… Sau, cel mai probabil, oamenii care au un apropiat decedat, pentru a-și alina suferința sau pentru a-și impăca sufletul, aici pe pământ în memoria lor fac tot felul de lucruri pentru a le arăta dragostea. Dar concluzia este: cel mai important lucru este ce avem in suflet, nu ce punem pe mormânt de văzul lumii. Frumusețea și dragostea pentru persoana care a decedat se află în suflet. Dar daca luam în considerare unele lucruri, alții fac business pe aceste lucruri. Dupa cum am zis, important ce simțim. Dacă vecinul și-a pus monument asta nu trebuie să fie o obligație sau o îndemnare de a face același lucru, însă la noi din păcate aceasta deja e o tradiție mizerabilă…


8 comentarii

Nelly Sambriș: Despre viață, bunici, dragoste și iertare


    În fiecare om te poți descoperi pe sine. Vedem la alții, doar ceea ce există și în noi. Trebuie să înțelegi ce îl determină pe un om sa fie într-un fel sau altul, ce stă în spatele poveștii lui de viață, dacă reușești, se prăbușesc închipuitele castele de nisip, dispar conflictele interioare, dar și cele din exterior, dispar iluziile și dezamăgirile…nelly

Copilăria are gustul cireșelor din grădina bunicilor, a gutuielor de la colțul casei, a tufelor de liliac, sădite de mîinile lor muncite, a bunatăților ascunse de ochii nepoților sub zestrea de perne brodate cu fir roșu și a teancului de țoluri țesute de tinerețea lor scurtă și păstrată în priviri ca busuiocul de lîngă icoană de la miazăzi a Casei Mari. Vacanțele de vară la bunicii mei, dealuri, păduri, cîmpii, prietenii sincere și copilărești cu vecinele de vîrsta mea, – tot ce poate face oferi o copilărie adevărată. Mai fericită, poate, decît a altor copii, pentru că erau în viață toți cei patru bunici și încă o străbunică.

Primul a plecat la Ceruri bunicul de pe linia tatălui, Grigore. Avea viziuni filosofice asupra vieții, cunoștea arborele genealogic al familiilor din sat, știa ce familie și de unde provine, cînd a venit în sat, cu cine s-a înrudit prin alianță și era convins că trăsăturile genetice îl definesc pe un om și joacă un rol important în destinul acestuia. De la el am aflat că adevărul nu era întotdeauna cel pe care îl aflam de la veteranii celui de-al doilea război mondial, care veneau la scoală, pentru a ne povesti cum au luptat și și-au sacrificat viața pentru viitorul nostru luminos.

“Cei care au luptat cu adevărat, și-au pierdut viața, cei care au stat ascunși pe la dos au adunat pe urmă toate medaliile”, mi-a spus într-o zi, cînd se făcea paradă de 1 mai, în centrul satului.  Mi-a povestit despre trădări, despre cum un vecin l-a vîndut rușilor pe un alt vecin care a luptat în armata română și cum acel vecin a reușit să se salveze ca prin minune. Despre cum un primar gospodar a fost împușcat public de armata sovietică, în urma unei trădări, lîngă monumentul Regelui de lîngă biserică. Și despre un alt caz, cînd datorită unui președinte de sat mai blajin care nu și-a vîndut sătenii, multe familii au scăpat de deportări. “Din familiile celor care au trădat și au pîrît nu s-a ales mai apoi nimic, Dumnezeu există și niciodată nu trebuie să faci rău. Cele mai grele păcate sunt trădarea și iuda”, spunea de fiecare dată.  Înainte de moarte, cînd aveam 14 ani, a scos din portmoneul său vechi o poză cu el, singura din tinerețe, pe care o păstra de mulți ani și mi-a dat-o mie ca amintire. Mi-am ținut promisiunea și peste mai mulți ani i-am dat acelei poze o nouă viață, la un atelier din Chișinău.

Bunicii Teodora și Grigore Sambriș

Bunicii Teodora și Grigore Sambriș

Bunica Teodora a fost o femeie harnică și curajoasă, care a călătorit mult și nu i-a fost niciodată frică de necunoscut. Cel mai mult o cutremura gîndul la necunoscutul de Dincolo. Nu-și putea imagina cum ar putea să nu mai fie liberă și să nu mai poată să pășească prin grădina fără nicio buruiană:.. “Numai cînd mă gîndesc să stau acolo singură în întuneric fără să fac nimic… este atîta de lucru pe fața pămîntului, aș munci zi și noapte numai să trăiesc”. Din acest motiv, probabil, nu se resemna odată cu trecerea anilor și nu se plîngea niciodată pe bătrînețe. Avea întotdeauna garderoba bine îngrijită, pregătită de sărbătoare, dar mergea rar la biserică. Preoții nu se bucurau de mare trecere la ea. Era sceptică și punea lucrurile la îndoială, era, însă, foarte credincioasă în suflet. De la ea am învățat rugăciunea “Tatăl nostru”.  A plecat la Ceruri de Crăciun, în iarna lui 2011. Cînd îmi amintesc de ea, știu că nimic nu este imposibil și că totul depinde doar de puterea noastră de  a trece cu bine peste punțile vieții. Liliacul sădit de ea, mai înflorește și acum în fiecare primăvară, de ziua mea.

Bunicii Ana si Mihail Balan

Bunicii Ana si Mihail Balan

Toate vacanțele de vară le-am petrecut la bunicii Mihail și Ana, unde nepoții erau alintați cu dulciuri și cadouri la toate sărbătorile și unde mă simțeam ca acasă.  Bunicul Mihail își trăgea rădăcinile  dintr-o familie de belaruși, era un barbat înalt, frumos, întelept și un foarte bun gospodar. Putea face rost de orice deficit iar casa îi era plină mereu de oaspeți. Pentru el omenia, cumsecădenia, cuvîntul promis, erau litere de lege. Era genul de bărbat responsabil care ducea povara greutăților în familie și un părinte care și-a susținut și ajutat copiii. Avea marea calitate de a ne iubi, pe noi nepoții,  necondiționat și nu ne-a supărat niciodată nici măcar cu un cuvînt. A decedat în 2009, spunîndu-i cu o seară inainte bunicii:  “Aniută, noi am crescut împreuna niște copii cuminți, nu am trăit degeaba pe pămînt”.

Pe bunica Ana, care a împlinit recent 81 de ani, o vizitez cu orice ocazie, la toate sărbătorile și nu doar. Atît cît mai este printe noi, prețuim clipele rămase, că într-o zi nu va mai avea cine să ne petreacă poartă, iar casa ei va rămîne pustie… Este o persoană senină, resemnată și credincioasă, care merge la biserică în fiecare duminică și de sărbători. A știut să-și educe copiii grămăjoară, i-a îndemnat să nu să se certe niciodată între ei și să fie uniți. O tradiție păstrată și astăzi, cînd de sărbători se adună cu toții la o masă. Nu mi-o amintesc stînd mult de vorbă cu vecinele la gard, este o fire luminoasă care nu se teme de singurătate. Doar de Dumnezeu, cum spune ea. Îmi amințește de mirosul gutuielor pe care le aduna toamna într-o broboadă din copacul de la colțul casei, pentru a le pune să “lumineze” pe geamurile din Casa Mare.

Cred că am moștenit de la toți cîte ceva, din ceea ce mi-a fost transmis genetic prin intermediul părinților mei, care m-au iubit și m-au susținut întotdeauna. Uneori sunt introvertă, pot avea momente cînd îmi place singurătatea. Mă reculeg, meditez, citesc și în acele clipe nu mă intresează nimic din ce strălucește: lumea mondenă, petrecerile, shoping-ul sau altceva. Dar îmi plac și oamenii, discuțiile interesante, sunt deschisă și pot pregăti ore în șir bucate pentru oaspeți. Sunt sceptică și am moștenit și capacitatea de a pătrunde în esența lucrurilor, dar, în același timp, nu-mi este străin și acel fior al providenței, care te face să înțelegi prioritățile în viață. E ca și acel far, pe care îl vezi din largul mării și te ajută să nu te rătăcești din drum.

Școala a fost instituția care mi-a pus cel mai mult caracterul la încercare. Acolo lupta pentru un loc sub soare a fost acerbă. Erau mai mulți elevi buni adunați într-o singură clasă, de aceea competiția era cuvîntul la ordinea zilei. În fiecare zi. Pentru niște adolescenși în formare, aceste mici competiții reprezentau o lume întreagă. Spiritul sănătos de concurență a dat roade pe urmă. Am fost și eu una dintre beneficiarii acelei “bătălii” prin care am trecut cu succes.

Iertarea imediată și pînă la capăt poate însemna, uneori, prostie. Un motiv în plus, să-ți mai “sară” aceeași greblă în cap. Nu trebuie să faci ceva doar pentru că așa e mai bine (pentru cine?), mergînd împotriva ta. Emoțiile refulate îți pot pregăti o surpriză care ar putea izbucni într-o zi, ca un foc de artificii, în lipsa oricărui motiv. Iertarea adevărată vine atunci cînd depășesti situația, și poate dura luni sau ani. Din cauza orgoliului, supărările devin obsesive și distrugătoare, dacă nu ar exista orgoliul, acestea nu ar pătrunde în inimă și ne-ar ajuta să avem mai multă empatie față de cei din jur.nelly1

Oamenii pot fi duplicitari. Triplicitari, și chiar și mai mult. Ei își pot schimba părerile despre persoanele, lucrurile și evenimentele din jurul lor. Fiecare are o lume a sa interioară care e într-un proces permanent de metamorfoză, și din acest motiv, tu, cu lumea ta interioară, nu trebuie să te abați de la drumul tău, de la ceea ce știi tu că e mai bine pentru tine. Să întelegi cum decurg lucrurile, de ce conjunctură sunt legate acestea și să acționezi în conformitate cu ceea ce îți dictează propria conțiință.  Nimic nu e bătut în cuie, înafară de clipa morții. Aceeași oameni îți pot spune mîine că au crezut în tine întotdeauna. Toți greșim și toți suntem influențabili, așa e natura umană. Altfel devine imposibilă evoluția.

Prietenia adevarată există. Sunt oameni de care te simți legat o viață. Nu contează distanța, unele neînțelegeri și nu are nicio importanță că v-ați vorbit ultima dată acum un an. Există oameni cu care nu trebuie să irosești multe cuvinte pentru a te înțelege. Cel mai mult nu comunicăm prin intermediul limbajului non-verbal, ci la nivel energetic. Asta explică de ce unele persoane ne devin antipatice fără să schimbăm nicio vorbă cu ele, iar pe altele, trăim senzația că le cunoaștem de o viață.

Dragostea înseamnă o cultură a comunicării și respect reciproc. Daca întîlnești pe cineva care te face să-ți pierzi capul iar  în discuțiile cu tine însăți și cu prietenele apar multe întrebări existențialiste fără de răspunsuri, persoana în cauză nu este el.  Iubirea adevarată oferă confort. O cafea dimineața în pat, discuții la miez de noapte, hlizituri într-o călătorie în doi. Restul sunt iluzii după care urmează neaparat dezamăgiri. Pentru ca noi din start asta și facem. Ne automințim în numele a ceva ce nu există, a cuiva care nici el singur nu știe că există în realitate.


11 comentarii

Sergiu Botezatu:”Eu forțez limitele perfecțiunii: Poezia”


Am vorbit numaidecât cu mama la telefon / Mama visele-mi săruta / Și-mi zâmbește lăcrimând / Ea in ochii mei se uita/ Fericirea mea visând / Ea tăcerile-mi asculta / Și-nțelege al lor grai / Pe-ale ei tâmple cărunte / Este colțul meu de rai / În bisericile sfinte / Lumânări aprinde ea / Și-n lumina ei cuprinde / Toată fericirea mea’’.

botezatu sergiu, din Irak

Zborul Baghdad Kuwait din 2007. Imagine de Ambasadorul Australiei in Iraq, mare prieten cu S. Botezatu

Sergiu Botezatu – omul universal, cunoscut în intreaga lume, are mulți prieteni, pasiuni, realizări. Om de suflet, generos în donații pentru persoane social-vulnerabile, se împlică și se încadrează necondiționat în activități de caritate… Expert în dezvoltare internatională. Adoră această activitate și este mândru că poate contrubui la dezvoltarea civilizației terestre. A activat în foarte multe țări, dar nu poate spune în câte a fost, doar cele în care încă nu a fost! Într-o zi, atunci când zbura cu avionul la Washington, s-a legat o discuție cu vecinul, care povestea cu o pasiune deosebită despre activitatea lui la NASA. Și când Botezatu, la rândul său, i-a povestit despre serviciul lui, vecinul fu buimăcit:“Eu credeam ca am cel mai bun serviciu din lume, dar, după ce te-am ascultat pe tine, realizez că al tău este mult mai util. Tu contribui direct la progresul și dezvoltarea eficientă a oamenilor…

După masterat i s-a propus să-și continue studiile la Doctorat în cadrul Universității din Florida. A fost foarte tentant, desi… a decis să se întoarcă acasă, în Moldova. Dorul de casă și de cei dragi îi măcinau sufletul. A început cu lucrul în domeniul dezvoltării internaționale, care a deschis o pagină foarte interesantă în viața lui. Nu a renunțat nici la ideea de a face doctoratul: l-a făcut în paralel. Și la 27 de ani, Sergiu Botezatu, tânăr și neliniștit, era deja Doctor în științe economice – o realizare, pe bun merit, fenomenală.

      Ulterior, după studii, s-a reîntâlnit cu viitoarea lui soție. Se cunoșteau de opt ani, încă de la facultate. Ea era eminentă și cea mai puternică studentă la facultate. Probabil, rămâne unica absolventă a ASEM, care are doar zece pe linie la toate examenele, începând cu primul an de studii. Spune lumea că ei se aseamănă foarte mult. Crede și Sergiu. Se înțeleg din priviri. Formează o familie mai mult de 20 de ani. ”Cred că așa și trebuie să fie când există armonie și dragoste în familie.” Împreună, ei au educat doi copii extraordinari, cu care se mândresc foarte mult. ”Mă închin în fața Familiei mele, Părinţilor și Ptofesoarei Maria Pavlovna (precum o numeam în anii de şcoală) pentru că m-au format și continuă să fie și vor fi toată viața mea pilonii de bază, pe care s-a construit și se dezvoltă în continuare acel Sergiu Botezatu, pe care l-ați cunoscut pană acum și pe care o să-l cunoașteti în viitor. Eu mulțumesc Domnului că m-a înzestrat cu așa Părinți și profesori, la școală și pe parcursul vieții. Îi mulțumesc Domnului că mi-a adus în cale foarte mulți oameni extraordinari de buni, de la care am învățat multe. Sper foarte mult că oamenii buni pe care o sa-i întâlnesc în viitor sa fie la fel”.botezatu-family

    În ciuda faptului că are cel mai bun serviciu din lume,”sufletul omului e un univers incomensurabil și mereu este loc pentru ceva şi mai bun, şi mai măreț”. Pasiunea lui adevărată a fost și va rămâne Poezia. Păstrează și acum cu sfințenie în sine acea sete de cuvinte. Întotdeauna a scris versuri. S-ar părea că sunt două dimensiuni diferite, care nu pot avea nimic în comun una cu alta. După cum a mentionat, a fost în foarte multe țări și nu doar în vizită, unde a activat o perioadă lungă de timp.

Cultura fiecărei țări l-a atras în mod special, i-a valorificat orizonturile creaţiei sale. Mereu are cu sine un pix, pentru a nu lăsa inspiraţia… să fugă fără a reuși să-și aștearnă gândurile într-un carnețel. A scris și în palmă. Reușește dintotdeauna să găsească un locușor cald în inima lui pentru ea – Inspiratia. A scris pentru suflet și această pasiune l-a ajutat să descopere lumina chiar și în momentele gri.

”Foarte multe poezii eu le visez. Ele vin de undeva. Parcă le trăiesc în altă viață.”

Poeziile – ar fi rămas în arhiva personală, dacă nu l-ar fi încurajat copiii. În special, Cristi, fiul, care, după ce întâmplător a citit o dedicație:”Copiilor de la părinţi”, a însistat ca tatăl să-și publice poeziile. Prietenii, la fel, l-au încurajat. A publicat primul volum ”In căutarea viselor libere”. S-a cumpărat tot tirajul, imediat după lansare. Autorul Sergiu Botezatu nu știe dacă a mai rămas vreun exemplar și acasă. Victorița, fiica lui, la un început de an, l-a întâmpinat pe tăticul ei în pragul casei, recitând dintr-o poezie dedicată ei “O stea”. Observând lumina în ochii fiicei sale, Sergiu și-a spus că dacă acea sete de a compune l-a ajutat enorm să găsească o luminiță în întuneric, atunci ”De ce să nu se alăture și o altă lume acestei scântei? De ce să fie egoist și să se bucure doar el? Vor merge unii oameni pe-alături… înghețând și mai departe. Alții vor fi deja încălziți de alergătură prin labirintul întunericului și grăbiți să-și trăiască viața… Luminaţi de lumina lor interioară sau de alte creații… Dar pentru unii această flacără într-adevar rămâne o posibilitate de a se bucura de un popas în lumină”.

Sergiu Botezatu a decis să iasă din anonimat. Atunci a reușit să îmbine activitățile lui de economist și manager de proiecte în domeniul dezvoltării internaționale cu creația literară. Și în toate se implică și depune suflet, glumind: ”Eu forțez limitele Perfecțiunii. Asta și este Poezie”.

Încă fiind la facultate și-a dorit mult să facă studiile la o Universitate din Occident. A depus mult efort pentru acest lucru. Anii lui de studenție au coincis cu o perioadă foarte provocătoare, dar și frumoasă în același timp – lupta pentru Independența Moldovei și destrămarea Uniunii Sovietice. Botezatu a fost în prima poziție la toate protestele din acea perioadă și era un mare susținător al Cenaclului Mateevici de atunci. Poezia „In căutarea viselor libere” redă starea lui de spirit din acea perioadă. Ajunul revoluției de la București l-a inspirat să scrie poezia ”Va ninge”, ca o prevestire la ce urma să se întâmple în ‘89. URSS se destrăma. Societatea moldovenească urma să treacă de la economia planificată și controlată de stat la o economie de piață. Devenea clar că tot ce se învăța la facultate la acea perioadă nu mai avea valoare – o altă realitate se înrădăcina deja. Din acest motiv, Sergiu mergea la Biblioteca Națională (pe-atunci,”N. Krupskaia”) și învăța frământând în original cărți în limbile franceză şi engleză, anume despre legile economice în economia de piață. A luat și lecții suplimentare, dar pentru a achita studiile în engleză a fost nevoit să muncească ca paznic la Școala nr. 56 (în prezent,”Spiru Haret”). Pe-atunci, prin anii 1989-91, Internetul nu exista, accesul la informație era cenzurat, iar la Biblioteca Națională erai obligat să studiezi pe loc, în sala de lectură. S-a interesat la fel, la BNM, referitor la studiile în străinătate, a trimis prin poștă dosarul lui personal, un CV întocmit și trimis la sute de Universități. Și ce credeți! Botezatu a primit zeci de răspunsuri pozitive.botezatu-plimbari-prin-lumina

Problema majoră era doar plata pentru studii: pentru acea perioadă, sumele în valută erau de un vis încredibil, mai ales că Moldova se confrunta cu o hiperinflație nemaivăzută. Visul lui Sergiu… s-a împlinit totuși prin acceptarea lui la studiile de Masterat în Economie la Universitatea Central Europeană din Praga (actual, se află în Budapesta), cu acoperirea bursei de studii de George Soros. Competiția pentru studii a fost extrem de mare pe întreg spațiu al fostelor state socialiste, iar Sergiu Botezatu era primul student din Republica Moldova, acceptat la facultatea de economie. A avut profesori extraordinari, unii chiar premiați sau candidați la Nobel cu universități ca Harvard, London School of Econimics etc. Cei mai buni au fost selectați pentru o pregătire specială la Institute of Advansed Studies din Viena. Cei mai buni, printrei ei și Sergiu Botezatu, au mers la Universitatea din New York pentru o pregătire mai aprofundată. A primit două diplome de Masterat în Economie: a Universității Central Europene și alta – de la Universitatea din New York. Se știe că Botezatu Sergiu este primul cetățean moldovean care a primit o diplomă de masterat în economie de la o universitate occidentală. Ar fi curios să se întâlnească cu acea persoană care susține că a primit aceeași diplomă până în anul 1993… După un asemenea succes, grație subsemnatului au fost acceptate două persoane la studii în Praga.

În lucrarea de masterat, Sergiu Botezatu a propus o politică monetară pentru Moldova, similară cu cea a Estoniei. Rata de schimb a valutei naționale să fie fixată la valuta unei țări cu o economie performantă, de exemplu, cu a Germaniei. Consultanții de la Fondul Monetar din Moldova la acea vreme au apreciat lucrarea, dar deja se implementase o altă politică monetară în Moldova și nu s-au dorit anumite schimbări. Cine știe, dacă se implementau propunerile lui, poate nu se creau premizele care au dus la furtul „miliardului”.

Recent, Sergiu a urmărit la televizor o discuţie interesantă între câțiva fizicieni, premiați cu Nobel în diferite perioade. Fiecare a recunoscut că omenirea, dacă a descoperit o zecime dintr-un procent din legile Universului și a creării spaţiului din prezent, atunci – e bine! ”Ei, eu nu sunt fizician, dar sunt ferm convins că prin creație, prin poezie se pot lărgi simțitor orizonturile cunoașterii. Evadând în acel univers al luminii din cărțile mele, propun tuturor să se descătușeze, să-şi deschidă larg porțile inimilor și să permită luminii să intre, pentru a încălzi sufletele. Propun tuturor să găsiţi în această invitație diferite dimensiuni filosofice, lirice și patriotice. În interiorul lor să găsească și să dezvolte multe alte dimensiuni. Și e normal să fie aşa. De exemplu, la capitolul patriotism nu este doar dimensiunea patriotismului faţă de țară, care este crucial în formarea noastră ca personalități, dar și dimensiunea patriotismului față de planetă. Până la urmă, suntem locuitorii acestui Pământ și trebuie să avem grija de el; la rândul lui – va avea grijă de noi. Este şi dimensiunea patriotismului faţă de Univers şi acea sete de a cunoaşte cât mai multe din el”.

Pentru multi prieteni a fost o adevărată surpriză să descopere că Botezatu scrie poezie: “Sergiule, tu ne-ai făcut o surpriză – şi noi dorim să-ți facem o surpriză. Fiindcă noi suntem specialiști în pregătirea evenimentelor, o să pregătim evenimentul de lansare a cărţii tale”. Și i-au organizat o lansare grandioasă la Biblioteca Municipală ”B.P. Haşdeu”, de toată splendoarea. ”Le multumesc mult pentru acest eveniment. Ulterior, eram întrebat când va fi următoarea lansare”.

   Coincidențe. In timpul creării și lansării acestei cărți, s-au întâmplat unele coincidente ciudate. De exemplu, dintr-o întâmplare, Sergiu l-a descoperit pe domnul scriitor Mihai Ciubotaru. Se îndrepta deja spre casă, când, la ieşirea din oficiu, a observat un domn care vorbea cu paza de la intrare. Ar fi putut să treacă neobservat, dar ceva l-a făcut să se oprească. A întrebat dacă poate să-l ajute cu ceva. Astfel, a făcut cunoştință cu Mihai Ciubotaru, care, ulterior, a trimis poeziile lui Botezatu la critici literari distinși din România, cei care ulterior l-au înaripat, apreciind poeziile lui…

 În IRAQ a conceput si a condus un proiect de circa 600 mln. dolari SUA în domeniul agriculturii. A fost o mare onoare pentru el să contribuie la dezvoltarea agriculturii de acolo. Mai ales că în acea regiune a fost inventat grâul de Civilizația Mesopotamiei cu mulți ani în urmă. ”Cât e de mare și cât e de mică lumea in care trăim”, constată Botezatu.

Mă bucură mult faptul că în societatea care s-a împotmolit într-o plasă a durerii, a mai rămas loc și pentru poezie, și pentru cultură, în general”. Deși este un expert în economie, apreciat nu doar în Moldova, în domeniul dezvoltării internaționale, proiectele concepute și conduse de Sergiu Botezatu sunt bine cunoscute de toți: Novateca, CEED ( Din Inima Branduri de Moldova, Vinul Moldovei – o legendă vie, Brandul turistic Copacul Vietii, etc.), Tekwill şi multe alte proiecte care se încununează cu un succes deosebit și oferă speranță moldovenilor în lupta cu sărăcia, corupția,  pentru a construi o societate prosperă. Speră să nu fie doar o ofertă sau un vis. Mai întâi de toate, după conceptul lui, poezia și, în general, cultura, sunt aceele soluții primare pentru societatea noastră, care ne pot lumina calea în viitor.

Poezia „Corb de munte” a scris-o în mijlocul pustiului. Sergiu Botezatu venea în Baghdad cu helicopterele din deplasare. Unul dintre helicoptere a avut probleme tehnice şi au fost nevoiți să aterizeze în mijlocul pustiului. Au realizat că de ei se apropie niște forțe suspecte. Militarii americani, responsabili de protecția lor (experții civili), deveniră destul de agitați. Crezuse că se vor pomeni, în scurt timp, în mijlocul unui câmp de luptă. Atunci, îi și veni inspirația pentru a scrie poezia „Corb de munte”. Ca un rămas bun de la cei dragi, fiindcă încă nu se știa care vor fi urmările… Până la urmă, s-a rezolvat. Helicopterul defectat a putut să zboare până la Baghdad cu cele noi, și cu oamenii în viață, la fel. A decis să-și stăpânească acele emoții de groază, pentru a fi înșirate pe o coală de hârtie

Ce e bine și ce-i rău”. O carte pe care Sergiu Botezatu a scris-o pentru copilași. Este un cadou fiicei Victorița, de ziua ei. ”O carte cu un caracter educativ pentru copilași, începând cu cele mai fragede vârste. Eu, ca tătic, îi citeam povești fiicei. Fiind obosit după serviciu, deseori adormeam înainte ca să ajung la finele poveștii. Din această cauză, m-am gândit să scriu ceva amuzant, pe înțelesul celor micuți, care ar fi ușor de citit, dar ar avea și mult sens. În fiecare strofă sunt expuse bunele maniere pe care trebuie să le cunoască toți, și copiii, și cei maturi. Îndemn toţi copilașii să citească această carte, fie să roage părinții sau buneii să le-o citească. Doar fiind culți, educați și manierați, putem să înfruntăm toate provocările, cât de complicate ar fi. Doar așa ne putem realiza visele. Doar așa ne putem păstra datina și pecetea ancestrală.

Sergiu Botezatu este enorm de mult recunoscător gazdelor Rotary Club Chișinău și Bistrița Nosa și, în special, prietenului Florin Iliescu și tuturor prietenilor de la Rotary Club Chișinău. Ei au fost acei care l-au încurajat la un proiect de publicare a volumului “Ce e bine şi ce-i rău” în număr de circa 12500 de exemplare, care, ulterior, au fost distribuite în școlile de pe ambele maluri ale Prutului şi Nistrului.

Volumele „În căutarea viselor libere„, „Plimbări prin lumină” şi “La un pas de sine” sunt scrise în stilul unei declarații de dragoste, iubitei, copiilor, părinților, profesorilor, prietenilor, rudelor, colegilor, dar și limbii materne, neamului nostru, țării noastre, cât și Universului, care este atât de misterios și plin de vise. ”Este o declarație de dragoste la tot ce ne umple cu sens viața noastră, o ”scânteie, ce se aprinde și se stinge într-o clipă”, dar care este atât de frumoasă”.

La un pas de sine„. Cartea a fost concepută ca un dialog între poezie şi pictură: dansând într-un tandem, fiecare vers fiind însoţit de un desen al artistului Vasile Botnaru. Creionate cu vin, fie cu cafea, aceste desene, parcă, te invită să savurezi lectura, învăluit în aroma unui pahar de vin bun sau a unei ceşti de cafea…

Critici literari. Prof. (regretatul) Vasile Popovici, Membru LSR – Filiala Iaşi-Moldova, remarcă: „… poemul „Cădere eternă”, […] l-aş numi „poem-metaforă”, dar şi „poem-prosopopee”. Înlocuind „frunzele” cu „oamenii”, înţelegem de ce este metaforă; dacă pe frunze „vântul le înţelege” şi că ele, frunzele, „au venit”, „unde pleacă” şi „pe braţele”… „au căzut”, înţelegem şi de ce este prosopopee (personificare)[…]. De unde şi nuanţa de poezie filosofică, – in extenso – aş cădea în capcana unei plăcute interpretări subiective: nu ştim (noi, locuitorii acestui segment cosmic), de unde venim, dacă venim; unde plecăm, dacă plecăm; ce rost, ţel, scop avem, dacă avem; în planurile cui intrăm, dacă intrăm, şi că poate suntem un vis al unor entităţi de dincolo de noi. În poezia „În cerul meu”, de aceeaşi factură, filosofică, încerc sa mărturisesc fără echivoc că sunt în încercarea de a-mi contura un univers, nu virtual, ci concret, ce cade sub cele cinci simţuri omeneşti: „cerul meu”, unde: „Norii descătuşaţi pe aripi de vânt//Strâng gheţarii indiferenţei//Şi scuipă grindină//În pământul noroios al vieţii//. Şi… „În cerul meu inima bate”//…încerc să aprind lumină,//să topesc tristeţea,//să zbor…//, să visez…// Un cer unde „totul e linişte,//E pace,//Şi e rugăciune//.

În aceeaşi ordine de idei, Prof. Dr. Constantin MIU constată: „În volumul de faţă, există o categorie de poezii, în care se fac judecăţi din perspectiva unei conştiinţe auctoriale, versurile având tenta unor cugetări, ca urmare a unei experienţe bogate de viaţă.” Totodată, poezia patriotică este una lipsită de compromis, îndrăzneaţă, hotărâtă, una care cheamă pe baricade. Dragostea de ţară şi de neam este supremă, fără atenuări, coborâşuri, una elevată şi idealistă.

 ”De ce una din cărțile mele se numește „Plimbări prin lumină„? Este o compilaţie de poezie lirică, filosofică și patriotică. Este o carte unde am încercat să aduc multă lumină. După mine, lumina este totul. Noi toţi suntem copiii luminii. Suntem creaţi din lumină şi suntem meniţi să fim lumină. Dacă nu ar fi lumină, nu am fi noi, nu ar fi acest Pamânt, nu ar fi Universul. Imaginaţi-vă lumea fară lumină. Mie nu-mi vine nimic în gând, decât că ar fi nimic şi întuneric. Când zic lumină, eu nu subînteleg doar lumina exterioară, ce ne înconjoară. Eu vorbesc şi de lumina interioară. Şi cu cât mai multă lumină o să lăsăm să pătrundă în noi, cu atât mai multe realizări o să avem. Fiindcă energetica pozitivă a luminii este empirică şi crează acea pecete ancestrală formatoare de personalităţi. Chemarea mea către toată lumea este de a păstra lumina în suflete, chiar şi atunci când e greu, în special atunci când e greu, şi doar așa o să ajungem foarte departe, reușind să fim o poezie în tot ce facem.”

Imagini: din arhiva personala S. Botezatu

Vă învităm la 9 martie să ascultați întreaga poveste cu impresii de viață a protagonistului Sergiu Botezatu la Clubul ”Impresii din viata si carti”, BM ”B.P.Hasdeu” din Chișinău

https://www.facebook.com/events/326719694367055/

https://www.facebook.com/clubelitaimpresiisicarti/

 


11 comentarii

Lenuța Gheorghiță: Totul este superb în viața mea!


Timpul are o singură dimensiune: prezentul. Astăzi, Lenuța Gheorghița, tânără şi foarte frumoasă, vine cu o autobiografie a transformării sale dintr-o răţuşcă într-o lebădă norocoasă şi fericită, cu continuă suflare imprevizibilă, romantică, interogativă şi generoasă, veselă, directă, cu o poveste de dragoste creionată din vise şi speranţe pentru oameni, cu caracteristici specifice unei istorii încredibile, pe care doar ea ştie cum să le redea, în felul ei popular şi amuzant…

Fetiţa mamei Vasiliţa, unicul copil în familie (tăticul a decedat atunci când ea avea doar trei ani). Buneii de pe mamă, ţărani înstăriţi din raionul Hânceşti, s. Leuşeni, s-au dus şi ei degrabă în lumea celor drepţi. Lenuţa rămânea mai tot timpul singură, pentru că mămica muncea – trebuia să-i asigure traiul şi viitorul. Să fie şi ea cu un ghiozdan mai bun, cu o căciuliţă de lebădă pe cap (pe atunci, foarte costisitoare, – o păstrează şi acum)… Zice că era un copil tare năzbâtios, dar şi bun la suflet. Şi mai era frumoasă şi cochetă! Avea mulţi prieteni, “…mai ales că eu le spuneam la toţi de pe la 3 ani că o să fiu o artistă în ograda din faţa blocului’’. Improviza concerte în curtea blocului în care locuia şi cânta cât o ţinea gura de tare. Se adunau s-o asculte toţi copiii şi băbuţele din mahala. Lenuţa se împodobea în straiele mamei, apoi se înfăţişa pe scenă, prinzând la curaj şi începând să cânte. Nu gândea nimeni că va deveni artistă, ea însă era ferm convinsă de visul ei. Aşa va fi! S-a realizat, desigur!lenuta-gheorghita

În acea perioadă de vară dulce din copilărie, o ducea mama în sătucul ei natal. Acolo unde a mai rămas din rude unchiul ei, fratele mamei, cu cei trei copii ai lui. Avea grijă şi de Lenuţa. Ce să mai spună? ‘’Păi, mă plictiseam eu să stau fără treabă!’’ Într-o zi, a aflat că a decedat o babă din mahala. S-a ‘’gătit’’ într-un sarafan cu flori măşcate, luă cu sine o torbă ‘’setkă’’ (împletită în pătrâţele mari din aţe de ie dură) şi dusă a fost la înmormântare! Acolo, a pornit să bocească în gura mare pentru o rublă, prin înțelegere ‘’bătută în palme’’ cu o doamnă, şi nu doar atât – mai ceru şi un pom plin cu bomboane şi covrigi. Deci, s-a tocmit cu succes! Şi a bocit tot drumul cu mortul prin sat, cu pomul plin cu dulciuri în mâină. Înspre seară, când au ajuns, se pomeni cu trei ruble şi cu faţa umflată de plans şi bocit… Unchiul, speriat de cele văzute, i-a trimis mamei ei o telegramă: ’’Vină, fa, şi ia-ţi fata! Mă face de râs în tot satul!’’.

Ulterior, mama n-o mai ducea acolo. Plecau la altă soră de-a mamei, ‘’tocmai’’ în Râbniţa. Şi acolo se apuca Lenuţa de năzbâtii, cu atât mai mult că avea şi cu cine – cu trei verişori. Cu flăcăii ăştia ea mergea şi la discoteca din sat. Ziua păştea şi adăpa gâştele. A păţit-o însă rău de tot. Mătuşa ‘’făcea’’ samogon. Lenuţa a luat rachiu ca să adape gâştele! Ce mai plângea şi răcnea mătuşa la ea! Măcar pene să scoată din gâştele celea pentru perne. Deci, le penea şi ţipa la ea, iar Lenuţa, socată, tăcea, tăcea… Se întreba cu ce a greşit, – de ce omul poate bea rachiu şi gâştele, nu? Au adunat gâştele cu roaba şi le-au aruncat la gunoi. Dar să vezi cu ce bucurie se treziră în dimineaţă – toate gâştele, ‘’dezgolite frumos”, penite pe jumătate, s-au întors acasă! E adevărat că erau ‘’oleacă bete’’…

Acasă, era deja elevă la şcoala nr. 32, într-o clasă corală. Visătoare, Lenuţa se vedea cu ‘’fiţe’’ şi ‘’actriţă celebră’’. Şi a sosit pentru ea ziua mare, în care s-a decis viitorul ei. Mama a fost anunţată de către un Dirijor că fiica ei n-are nici voce, nici auz musical! Of! ce a mai bocit atunci Lenuţa, – toate visele i-au fost spulberate într-o clipă… A fost transferată în altă clasă, cu schimbul doi, şi distrusă moral. Nici mama nu i-a ţinut parte, avea frică mare de profesori şi nu se lega de ei. Dar e mare Dumnezeu! Lenuţa şi acum ţine minte totul, bine şi frumos. Cum a observat-o Ileana Osoianu din ‘’Tălăncuţa’’, cea care a făcut-o pe ea să îndrăgească anume acest gen de muzică: populară. Gata cu moralul la pământ! Anume atunci ea a prins aripi…

Cu Ileana Osoianu, a mers Lenuţa Gheorghiţă la concerte şi festivaluri, iar la unul dintre ele, ‘’Tamara Ciobanu’’, chiar a luat Premiul Mare! Un success răsunător, care i-a deschis uşile pentru a merge mai departe şi a-şi realiza visul: Colegiul Republican de Muzică ‘’Ştefan Neaga’’. În acelaşi timp, a fost învitată ca solistă a orchestrei ‘’Mugurel’’, cu cântăreţi de renume naţional, cu colegi de la care a învăţat multe în plan profesional. Aici, a reuşit să cânte chiar şi cu celebriii Nicolae Sulac, Vasile Marin, Tatiana Chitaniuc, Ana Barbu, Zinaida Julea şi cu mulţi alţi interpreţi recunoscuţi de români. Ea consideră că, încă de la începutul carierei sale de interpretă, a avut fericirea să cânte alături de cei mai buni…

De la ei a învăţat disciplina şi cum se vine cu două ore mai înainte de concert, cum trebuie uneori să taci, să rabzi, dar şi să fii obiectivă, să spui lucrurilor pe nume. Să nu depinzi de alţii, iar când eşti cu moralul la pământ, să mergi cu fruntea în sus. Muncind cu aceste principii, deja la 20 de ani s-a ales cu un automobil propriu. Atunci, cu 18 ani în urmă, acest premiu al ei a fost un şoc pentru toată lumea, pentru că nu prea mergeau fetele la volan… Şi când colo, ea – o ‘’copchilă’’ pentru toţi.

La 25 de ani, Lenuţa Gheorghiţă se menţinea deja stabil pe scenă, avea o experienţă de invidiat ca interpretă populară, cu două CD-uri în activ. Cu măritişul însă nu se grăbea. Pur şi simplu, nu avea un ‘’ales’’. Pe soţul său l-a cunoscut fiind departe de casă, tocmai în Italia. La o nuntă, unde ea a cântat, era invitat şi el. Relaţia lor a durat circa doi ani, iar de ziua îndrăgostiţilor, el i-a cerut mâna. Nu cu un inel, precum de obicei vedem în filme, ci cu un telefon mobil performant! Şi nunta lor a fost de vis, precum şi-a dorit ea. Nici rochia de mireasă n-a văzut-o nimeni până la începutul nunţii. Acel an 2009 a schimbat-o la 180 de grade, a devenit şi mămică, şi soţie! La finele anului 2009, a adus pe lume o bogăţie de fetiţă, o copie de-a ei… A numit-o special – cu un nume pe care il purta în  minte de 20 de ani pâna a-i da naştere. Îşi zicea mereu că, atunci când va naşte o fetiţă, o va numi Magdalena. Atât de tare a îndrăgit-o, încât a şi alăptat-o doi ani. O purta cu sine oriunde mergea – la nunţi, concerte. I-a fost foarte greu, dar s-a meritat. Nu-i pare rău de nimic… În 2014, bunul Dumnezeu a auzit-o şi i-a mai dăruit o minune – un băieţel, cel mai dulce şi dorit, cu numele David.familia-lenutei

Este foarte disciplinată, niciodată nu întârzie – astfel a început la ‘’Mugurel’’, unde a lucrat timp de şapte ani, şi, în continuare, reuşeşte să vină mai devreme oriunde munceşte. O face cu plăcere. A decis că este mai important să fii un artist liber profesionist, pentru a putea colabora cu toate orchestrele, nu doar cu una, şi fără condiţii şi restricţii! A cântat cu toate orchestrele, se bucură în continuare de colaborare cu oamenii din domeniul profesional. A avut fericirea şi norocul să cânte prin toată Europa: Franta, Italia, Spania etc., a fost şi în Israel, Irlanda, Cipru, China, Koreea…

A devenit artistă! Dar şi-a îndeplinit şi un alt “moft’’ al său: a obţinut diploma de Drept în 2012 la USEM şi este licenţiată în Dreptul Penal!!! Desigur, era un scop pe care l-a îndeplinit, dar nu face din acest lucru meserie, în special, în Moldova. Prioritate întotdeauna va fi şi va rămâne Cântecul Popular!

În 2013 a devenit realitate alt vis al Lenuţei, spre realizarea cărui a mers mulţi ani. Au ajuns să ridice casa lor mare. Ea îi spune ‘’Castelul meu’’.

Referitor la portul naţional, niciodată nu a ieşit şi nici nu o face… în opinci. Şi profesorul ei de canto Ioan Paulenco era de acord cu ea. ‘’În opincă se umblă la deal… La biserică şi la joc… în pantofi cu toc’’. Lenuţa orăşeanca cântă fără opinci şi batic pe cap – contează ceea ce cânţi, mesajul şi talentul de a-l reda! Nici mama ei nu purta batic pe cap. Părul aranjat, ‘’gătită’’ frumos şi… neapărat cu zâmbetul pe buze!… Chiar dacă uneori îţi vine să plângi!

A încercat să-şi protejeze viaţa privată, nu vorbeşte mult despre ce este personal. Însă recunoaşte că este o soţie tare bună! Are grijă de casă. Îşi respectă soţul, alături de care se simte protejată şi ea, şi copiii. Se aud unul pe altul, se înţeleg de minune şi ‘’el este alegerea cea mai corectă pe care am făcut-o în viaţa mea’’- spune ea. Copiii sunt cei pe care-i iubeşte ‘’pân-la soare’’ şi adeseori, când ei adorm lângă ea, îi priveşte şi-şi spune că totul este ‘’superb în viaţa mea’’. Are copii sănătoşi. Are mâini, picioare. Poate vedea, auzi… Este mamă. Este femeie. Are soţ, casă, masă şi o carieră frumoasă! Este angajată la un post TV, are emisiunea ei pe care o moderează şi e tare mulţumită, pentru că se simte liberă în acţiuni şi poate vorbi tot ce-i vine în minte… Doamne ajută, să fie la fel şi în continuare! AMINI!

Va așteptam la evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti cu protagonista Lenuta Gheorghiță pe 7 februarie 14.00 la BM ”B.P.Hasdeu”!  https://www.facebook.com/events/143175629489742/

❤ ❤ ❤


18 comentarii

Constantin Rusnac la Clubul ”Impresii din viata si carti”: ”Să nu te lași pierdut în vâltoarea evenimentelor contemporane”


Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” a venit cu noi impresii de viaţă ale protagonistului cu numărul 65 în istoria şedinţelor clubului în cei trei ani de activitate în cadrul Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu’‘. Este celebrul Constantin Rusnac: Muzician, Compozitor, Preşedinte Consiliul Național Delfic, Secretar General CNRMS pentru UNESCO, Rector «Conservatorul de Stat Gavriil Musicescu», autor pieselor muzicale legendare. Evenimentul a reunit multe personalități notorii –  Titani ai culturii basarabene: Ninela Caranfil, Artistă a Poporului, Аurelian Danilă, Președinte al Uniunii Muzicienilor din Moldova, Ion Ciocanu, scriitor, critic literar, Radmila Popovici, poetă și actriță, Silvia Goncear, interpretă, Diana Ciugureanu-Zlatan, Președinte USE din Moldova, Vasile Căpăţină, Ilie Valuţă, Gheorghe Baciu, Cristina Pintilie etc.  Radmila Popovici ne-a onorat cu acordul de a modera evenimentul. Sala de lectură a fost plină de invitaţi mai tineri și cei curioşi. C Rusnac Radmila Popovici

Atunci când o persoană celebră îţi dezvăluie interiorul lui, simţi că îţi deschide o uşă spre intimitatea sa, făcându-te martor la o activitate atât de frumoasă precum este Personalitatea. Avem recomandări de prin lumea adunate, de la noi de la moldoveni, în care sperăm să vă găsiţi şi voi inspiraţie şi motivaţie, dragi prieteni şi cititori. Frumoase şi neuitate melodii ale lui Constantin Rusnac să vă mângâie inimile! Iar aceste film şi album cu imagini, deschideţi acest link:«Constantin Rusnac la Clubul de elite!»

Sincere mulțumiri pentru donații de cărți și CD-uri în fondul Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” din partea protagonistului Constantin Rusnac!!

Să vă bucure inimile şi privirile voastre şi unele amănunte caracteristice protagonistului pe care cu plăcere şi mare interes le-am adunat din corespondenţa Dlui on-line:

Constantin RusnacFamilia face bine. Ana – În Orchestra Națională simfonică a Belgiei, Ilieș a trecut în orchestra simfonică din Sibiu. Ana a avut un concert cu cvartetul Montagnana din Belgia la Sala cu orgă, la 31 mai. Ea – este vioara întâi – Shostakovitch Beethoven și câteva creații din Ucraina, Belgia și o lucrare de-a mea. Acum toți îs la mine. Ilie deja a plecat, poimâine pleacă și ceilalți rămânem numai noi doi. Salutări! (august 2016)

Constantin Rusnac către Vasile Petic: ”Fiecare face ce poate, nu toți fac cât pot face, asta e buba, dar așa e viața: Marele Lunchevici dacă a realizat doar vreo 30 la sută din ce i-a dat Dumnezeu. Motive sunt multe. Dar ceea ce a realizat Domnia Sa rămâne pe veci ca și acea extraordinară ”Fa, Mărie, cu bariz” pe care ai zămislit-o dumneata în nu chiar îndepărtatul (am vrea noi) an, 1980. Mă bucur că aproape toți care au făcut un pic de armonie, solfegiu și teorie a muzicii cu mine, lasă urme frumoase pe tărâmul celei mai frumoase arte – muzica. Îți doresc dumitale și celor apropiați sănătate, voie bună, pace si roadă. Așa zicea mama mea. Și eu cred că urare mai frumoasă nu există.”dsc_5316

Constantin Rusnac:”Sunt cu inima acestui Orizont, mă bucur să mă regăsesc. Tot binele din lume vă doresc și mă mândresc că prin instituția pe care am avut onoarea să o conduc timp de 15 ani au zăbovit mulți oameni de o corectitudine și onestitate, trăsături de care se bucură nu chiar mulți (pe lângă talent, bineînțeles), printre care s-au aflat personalităţi cunoscute. Chiar dacă inima ne-a chemat din breasla muzicii în alte sfere ale creaţiei, anii petrecuți între pereții conservatorului nu au fost înzadar, ne-au înnobilat sufletul pe care le-am depus în slujba omului. Cu stimă și recunoștință”

În fereastra dinspre mare” (Text M. Eminescu, muzica C. Rusnac). ”Grație Lenuţei Burghilă, a apărut această lucrare 16 ani in urmă, înregistrată pentru Proiectul” Eminescu Etern” in 10 limbi. Și la acest festival Châtellerault 2015 din Franța ea a ajuns la fel grație acelui faimos disc din 2000. Ascultându-l, Boris Livșiț, violonistul din Nița, a rămas entuziasmat și m-a rugat să fac o adaptare pentru acest festival. Ilieș a făcut aranjamentul, eu l-am cizelat cum știu eu și iată rezultatul. Nici nu m-am așteptat la un așa succes. Au organizat o Recepție cu baumond-ul din Chatellrault, toți se apropiau cu felicitări. Păcat doar că imprimarea lasă de dorit, dar e bine și așa. Am vorbit cu cei de la Uniunea teatrală despre acel act de curaj și de patriotism pe care L. Burgilă l-a demonstrat atunci, cât și despre înaltul nivel artistic al interpretărilor. Să mai încerce cineva. Nu cred. Eminescu, cântat în 10 limbi – fantastic.
Eu cred că CD-ul trebuie reeditat, să-l cunoască cât mai multă lume. Cu cele mai sincere sentimente”

Balada Inimii„. Muzică de Constantin Rusnac. Interpretă– Natalia Tanasiiciuc, solistă a Operei de stat din Oslo(Norvegia).eu-cu-c-rusnac

”Multstimate Constantin Vasilevici, Cu cel mai mare respect si cea mai mare bucurie, In rugăciuni doresc ca Domnul sa va Binecuvinteze cu sanatate, trăire duhovniceasca shi puteri fizice, eforturile shi munca pe care o depuneți pentru binele Culturii Naționale in țara noastra, R. Moldova. La Multi Ani! – Parintele Pavel. Roma.” (Orizont)‎ 

Ludmila Grama: Constantin Rusnac compozitor, poet, savant, Om cu litera mare. Despre el poti vorbi ore in sir numai de bine. Omul care merita toata stima!

Raisa Plăieșu Un compozitor și un poet – două arte ale timpului nedespărțite!

Oleg ConstantinovUN MARE RESPECT PENTRU ACEASTA PERSONALITATE DEOSEBITA!!!

Lidia Vasilache‎: Felicitări și urări de bine.Nu uit niciodată anii când amn colaborat la radio și nu v-am uitat niciodată părinții și casa dumneavoastră de la țară, mai ales copacul din curte.Ninela Caranfil si C. Rusnac

Vasile Tarateanu: Draga frate Constantine, Ţine-se Muza de Tine. Căci muzica Dvoastră, e de Pasăre Măiastră. La MULŢI ANI. Şi TOŢI BUNI. NOROC ŞI SĂNĂTATE. Să ne tot trăiesti. Că ne trebuieşti. Mulţi ani pe valurile muzicii. FELICITĂRI. La mulţi ani!

Лилия Шоломей:”Мой саммммый любимый ректор , композитор и ЧЕЛОВЕЧИЩЕ”

”Constantine – so wonderful to find you again after all these years. My memories of working with you during those early days after independence are so very special and always will be. Regards from Richard Astro

Diana Ciugureanu-Zlatan: Acest eveniment a cutremurat suflet cu suflet. Zecile de personalități cu drag de marele compozitor al neamului român, Dl Constantin Rusnac, au fost reunite prin atâta iubire emanată de protagonistul întâlnirii de neuitat, de la Clubul de elite „Impesii dn Viață și Cări”, fondat de D Președinte Svetlana Vizitiu, la Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu”. Succesul fulminat al evenimenului se datorează și interpretelor superbe Silvia Goncear, Cristina Pintilie, celebei actrițe Ninela Caranfil, moderatoarei Radmila Popovici și chiar descedenților din această nobilă familie: fiul Ilie Rusnac, instrumentist afirmat la Sibiu, care este și un aranjor uluitor, nepoata Margot Spinu, o filosoafă care a debutat cu brio, di fagedă copilărie, în literatură, teatru… O lecție de iubire, a fost, cu adevărat. O zi de lumină în viața culturală a societății noastre. O împlinire a eltei de la Chișinău. O explozie de mărturisiri, binecuvâtate de Dumnezeu. Plus un exemplu de educație aleasă, a unui Om cu rădăcini frumoase, prieteni fideli, colegi recunoscători, public îndăgostit de muzica, acostihurile, arta de orator, de administrator ale Maestului drag Constantin Rusnac. Revelatoare răspunsuri, din care a devenit clară credința în binele poporului, în triumful culturii, aceasta fiind baza unei economii pospere și nu viceversa, a accentuat protagonistul. Sunt fericită să învăț de la asemenea personalități-diamant, inclusiv cum să contribuim la înrtonarea culturii. Încântată și onorată să particip la asemenea splendori de întâlniri! Mă felicit!
Constantin Rusnac Dragă Svetlana, distinsă doamnă Vizitiu!
Mulțumesc din suflet pentru clipele pe care le-am trăit în ziua de marți, 29 noiembrie 2016, clipe de satisfacție de a fi și a simții vibrațiile inimilor celor dragi pe care îi cunosc de demult și a celor pe care i-am cunoscut pentru prima dată aici la biblioteca B. P. Hașdeu. Mă bucur mult că la această întâlnire de suflet au venit mulți tineri, elevi-acei în care noi ne punem toate speranțele, deoarece anume ei sunt ziua noastră de mâine. Sufletele lor sunt foarte emotive, pline de curiozitate, e un teren fertil în care, dacă vom pune seminție sănătoase, germeni sănătoși, putem fi siguri că mâine vom avea o țară prosperă. Și Clubul de elite „Impresii din viață și cărți”, pe care dumneavoastră îl conduceți cu multă dăruire de sine, e chemat să catalizeze acest proces atât de necesar nouă la momentul actual. Pur și simplu, e impresionant faptul că în cei trei ani de existență a clubului au fost invitați 65 de persoane din diferite domenii ale culturii, care, cu dăruire și-au împărtășit cunoștințele, și-au deschis sufletul în fața publicului atât de diferit. Mă închin în fața Domniei Voastre, dorindu-vă sănătate și putere întru a realiza toate gândurile frumoase care germinează în sufletul dumneavoastră curat
Cu cele mai sincere sentimente de înaltă apreciere și recunoștință. Constantin Rusnac,
protagonistul nr. 65 la Clubul de elite „Impresii din viață și cărți”
Silvia Goncear A fost o întâlnire foarte interesantă cu Constantin Rusnac – compozitorul, scriitorul, poetul și povestitorul extraordinar, pe care nu te saturi să-l asculți, povestind IMPRESII din VIAȚĂ și CĂRȚI !!!!! Felicitări Svetlana Vizitiu!!!!!
Surse recente despre eroul evenimentului:


26 comentarii

“Un luptător e întotdeauna singur”. Sabina Laiber


Sunt un om printre oameni ce de multe ori trece neobservat şi alteori iese în evidenţă atunci când simte că are ceva de transmis. (Sabina Laiber)

Visul meu a fost să devin actriţă şi după ce am învăţat 19 ani în care am luat licenţa în Filosofie, absolventă a Facultăţii de Psihologie, formator acreditat ANC, 2 ani formare în Psihoterapie Integrativă (Oana Maria Popescu & Loredana Ileana Drobot), absolventă de cursul Nlp Practioner (Tiberiu Felber), Emotional Freedom Technique (Corina Marin), workshop-uri respiraţie holotropică (Elena Francisc), cursuri de hipnoză, auto-hipnoză şi dezvoltare personală (John Thompson), am practicat cel puţin 7 ani jumătate arte marţiale tradiţionale aproape zilnic (sub îndrumarea: sensei Cristian Laiber, sensei Dominic Thibault, Shiraishi Sensei, shihan Roland J. Maroteaux, etc.) şi multe altele am făcut, dar nu mi le mai aduc aminte, am păşit pe scena “Teatrului de Artă” Bucureşti, ca actor amator, în spectacolul „12 Oameni furioşi”, în regia Andreei Cauc la vârsta de 33 ani, acum având doar 35 de ani.sabina-laiber

Îmi place să râd mult, şi în primul rând să râd de mine atât în scris, cât şi pe marea scenă a vieţii. Am început să scriu începând de la vârsta de 12 ani încurajată de profesoara de limba română Elena Velcea, Şcoala Generală nr. 2 din Piteşti, judeţul Argeş. Prima carte pe care am scris-o “Amintiri spre… viitor” este un cumul de experienţe din viaţa mea, pe care le-am transpus din gânduri în rânduri… Sunt eu, sufletul meu şi un pic mai mult.

Fiecare eseu cuprinde emoţii, senzaţii, transformări continue ale unui om simplu, în societatea prezentă. Mai devreme mă gândeam la familia mea şi am regăsit un mic eseu scris din 2006 despre aceasta. Amuzant este să regăseşti o parte din tine din trecut rezumată în câteva rânduri… Am să vă redau ceea ce am scris atunci:

Copilăria mea… dulce şi amară. De ceva ore, chiar zile, gândurile îmi fug spre acea perioadă a vieţii mele… nu ştiu de ce tocmai acum mă gândesc aşa de intens la acea vreme a vieţii mele: copilăria. Azi, mi-am adus aminte şi mi-au dat lacrimile, m-am pornit chiar pe un plâns serios cu suspine. Cum aşa? Uite aşa din senin… Acum nu mai sunt copilul de atunci, şi aş putea zice că e normal (sau aşa ar fi normal) sau poate nu ar fi normal aşa… Eram un copil la locul meu, chiar aş zice retras… “cuminte şi nu am creat niciodată probleme” (aşa mi-a zis mama). Da, aşa eram, îmi plăcea cum eram, mă simţeam bine oriunde eram şi asta pentru că oriunde aş fi fost era frumos şi oamenii erau buni.

Îmi plăcea să stau departe şi de jocurile celorlalţi copii, eram fericită doar dacă-i urmăream, chiar dacă din depărtare sau chiar de lângă ei. Pe cât eram de tăcută şi liniştită, pe atât de sociabilă… reuşeam să relaţionez cu oamenii cei mai „răi”. Cum? Cred că, “cuminţenia mea” dobora orice şi pe oricine. Ascultam mult, îmi plăcea să ascult şi mă gândeam pe atunci că am să cresc mare şi … si eu… voi fi ascultată de cei mici. Ţin minte că fugeam de gălăgie… mă plimbam de una singură, fără să realizez că pentru familia mea eram declarată dispărută… doream doar linişte şi aşa credeam eu că o obţin: fugind cât mai departe sau chiar urcându-mă în copaci (la Maica la ţară făceam des asta)… fugeam de zgomot, de situaţiile în care oricât de cuminte aş fi fost şi oricât aş fi implorat să nu mai aud tonuri ridicate… Realizez că şi acum, mare fiind, fac la fel: fug, dispar… nu ştiu, e interesant că sunt si azi copilul de atunci, în unele momente.

Mi-am dorit să am copii, dar fizic nu mai pot da fiinţă altei fiinţe, aşa că mă bucur de copiii altora. Am în căpşor să înfiez la un moment dat, adică peste 15 ani (când tot tânără şi frumoasă am să fiu) un copil negru din Africa. Şi am să fac asta! Întotdeauna mi-am îndeplinit visele mai devreme sau mai târziu, dar de cele mai multe ori am primit ceea ce am cerut exact atunci când aveam nevoie. ’’Dar”… mă gândesc acum la acest cuvânt şi la toate semnificaţiile sale… mda… aşa o fi? Dar… am un dar (cadou) pe care-l caut… şi cum ei l-au găsit, cu siguranţă îl voi avea şi eu… doar FAMILIA e fericită şi împlinită când toţi membrii ei sunt liniştiţi.

Pornisem de la ideea de copilărie (a mea) şi am ajuns la dar… mă simţeam bine cu mine atunci… am crescut, am încercat să mă adaptez, dar (iar dar) nu mă simt bine acum cu mine. Şi asta pentru că am crezut că dacă ascund felul meu de a fi: cuminte… şi sunt la fel ca ceilalţi din aceste locuri, voi fi integrată mai uşor. Am fost şi sunt integrată, numai că nu sunt eu… chiar dacă eu-ul pe care-l văd ceilalţi le place şi îi fascinează (pe unii)… eu nu mă simt eu. Şi de azi, de acum, vreau să fiu eu… să tac când am chef…să vorbesc atunci când mă simt eu bine să spun cuvinte… Aş putea zice că ar fi o nouă acomodare… a lor cu mine (aşa tăcută şi cuminte) şi a mea cu mine de azi, de pe vremea când eram copil… o nouă provocare, dar de data asta cu MINE în primul rând.

                                 Ce vreau de fapt? Să găsesc şi să preţuiesc acel DAR!

sabinaMulţumesc minune, luminiţă vie! – aşa îî spun eu lui Dumnezeu-ul din mine: “luminiţă vie”. De ce? Fiecare din noi are o lumină vie în suflet şi acea luminiţă e scânteia divină. Toate lumini