Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


19 comentarii

Atunci când iarna se transformă-n primăvară


Pare că nu demult am petrecut vara, fluturând în urma ei cu rochițele ușor colorate cu flori; am numărat conservele preparate pentru iarnă; tot am oftat alegând jachetele și paltoanele din dulapuri și… din nou (a câtă oară) am pășit în toamnă foșnind prin frunzele argintii care încă au păstrat caldura verii. Cerul plutește în albia impecabilă ale norilor străpunse de un soare orbitor… Brusc îmi amintesc de părinții mei dragi și a câta oară mă supun lacrimilor… Nu uit că viața-i trecătoare și că curând ne vom despărți…  Nu e depresie, e un fapt conștiințizat poate de la gri-ul timpului posac și ceață înghețată…

Tăticul mă trage cu săniuța; tăticul mă apără de cocoșul ce m-a speriat la cinci ani; tăticul ne duce pe mine și surioara pe umerii lui, tăticul are grijă să nu flămânzesc fiind studentă, și mămica lacrimile îmi șterge; mămica nopțile nu doarme atunci când eu bolesc ades; mămica duce greul casei cu lemne, la arăgaz, cărbuni la sobă, și zi de zi apă de la fântână cărând… Părinții salvându-ne pe noi, copiii lor, din foc atunci când soba s-a aprins… Ei toată viața ne-au purtat în puf, chiar și atunci când nu o meritam. Și acum o reușesc prin gând și rugăciuni la Domnul…

Aș vrea să cred că vom fi nemuritori cândva… Și atunci când se întunecă, din nou sunt răpusă de sentimentele zilnice de griji și responsabilitate pentru viitorul copiilor mei: cum se vor descurca ei în această societate fără de leac? Vine soluția:”Tu – poate nu, însă oamenii fără tine – precis se vor descurca!” Nu există oameni de neînlocuit? Să nu fim egoiști… Pentru fiul meu mai mult îmi fac griji… N-am reușit să-i ”călesc” caracterul, este un gen clasic, prea cuminte și sensibil pentru aceste vremuri moderne…

Privesc prin geam panorama orașului: în noapte – mașinuțele bâzzâie incontinuu ca niște brândușe, și luminițele dansează ca-n scântei, – ador să privesc și să mă rog la stele – la un Tatăl Nostru pentru toți…

Ploile au trecut, au venit ninsorile solide și orașul pare un munte de rai sclipitor, nu și spiritele noastre neîmpăcate… Stirile pe rețele de socializare tot mai mult alunecă în noroi și persoanele virtuale își dezgolesc fără rușine păcatele sufletelor  sale… Soarele ba apune și răsare, lumea nu se oprește din rângete întotdeauna găsind un motiv de ceartă… De ce preferă această provocare, pare să fie clar, dar refuz să cred. Surprinzător, dar dacă un credincios îi va spune altui credincios că l-a văzut ieri pe Dumnezeu, acela nu-l va crede …

Eu încă mai cred în Dumnezeu…

Se face tot mai frig, chiar e gerul mare. Oare și aici depindem de starea de spirit? Ba, asta Iarna a sosit și dispoziția prinde nuanțe pale și mohorâte, și soarele s-a ascuns undeva după cerul cenușiu, și dorul după nepoțel devine tot mai aprig și izbucnesc din nou în plâns de milă de sine și … de tinerii moldoveni plecați pentru totdeauna…

Pare că e timpul să fi căzut în deznădejde, – migrația ne sperie serios și nu mai există șansă atâta timp cât permitem oficialilor să fim cotropiți de această stare haotică ca un cancer fără leac. Ce este grav: am obosit să ne luptăm cu această boală cu care ne conformăm…  Speranța s-a ascuns pe-o vreme după optimism. Nu vrem nimic, ne ridicăm mecanic dimineața din pat, ca și cum doar supraviețuind zi cu zi… pân-la primăvară… Suntem deja în Iarnă și am uitat de ce sunt atât de posacă… Chiar am devenit mai surdă și mută.

Pe de altă parte, atunci când imbraci puloverul tău preferat, pufos și moale, apoi te impui cu picioarele într-un fotoliu, acoperindu-te cu un pled și deschizi o carte, precum o făceam în copilărie. Sau întrebi de cei dragi: care ceai preferă: de măr sau mentă? Și numaidecât, un terci cu ovas și lapte în dimineață pentru fiul meu.  Și eu o cafeluță dublă care am îndrăgit-o doar după 30 de ani… Și numaidecât apoi să vii cu o poveste nouă de viață în blog,  una reală fie inventată: totul face parte din viața mea și a ta.

Tristețea anotimpului de după geam – e doar un motiv pentru a picta curcubeul în suflet. Să pictezi oameni noi, peisaje timpurii ca un semn de imaginație trezită brusc, așa cum o făceam în copilărie. Fie, nu sunt ele capodopere, și poate nu le va vedea nimeni. Dar să vorbești cu o lume prin culori, printr-o simplă pânză de bumbac e la fel de firesc caracterului uman mereu în căutare de sine… În special, a unei lumi hipoacuzice.

Și încă să faci shopping, sau să împletești o eșarfă lungă în iarna sulfetului lung, să privești seriale calde de dragoste, dansând tangoul vieții tale, să duci discuții cu persoane dragi care promit că se vor întoarce și vor fi alături mereu… Viața pare să cuprindă un șir nou de planuri și proiecte inspirate…

Eu nu mă tem de singurătate, eu am frică să nu mă simt tristă în bucuria pe care ne-o oferă liniștea ei… Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâne nu vom fi noi. Nu amânaţi nimic, trăiţi acum!

Orice viață de om are prețul ei… Viața nu e doar o primăvară. Mai vine Vara, Toamna, Iarna. Pentru ce a creat Dumnezeu anotimpurile? Pentru ca noi să aflăm gustul Primăverii: Orice viață are gustul speranțelor ei!

Nu toamna, și nici iarna nu ne dezvoltă starea de spirit, doar Noi – ne-o creăm, o lipim, o sculptăm, o pictăm: fiecare cu a lui viață proprie, sau personală, pufoasă, transparentă, opacă, veselă, amuzantă, lirică… Toamnă sau iarnă… Și… deja e Primăvara! Cu noi speranțe și promisiuni! Nu disperați, căci Domnul e cu noi! O primăvară în suflet vă doresc!

Doamne ajută!

Reclame


16 comentarii

Semn de sus


Eu, azi, atunci când traversam drumul, am văzut o bunicuță cu multe pungi cu cumpărături. Ea a încercat încet să traverseze pietonala, dar, din cauza traficului intensiv, nu reușea. Cu toate că eu eram deja la jumătate de drum spre partea opusă, totuși am decis să mă întorc. Am ajutat-o pe bunicuță, luând-o de mâină, și cu altă mâină – pungile, am petrecut-o până la stație și am ajutat-o să se așeze în troleibuz. Dar, după zece minute am realizat, că împreună cu pungile ei, am dat și pachetul meu, în care erau produse alimentare. Poate așa a fost planificat de cel de sus? Știți, nu mi-a părut rău de loc, – am făcut două lucruri bune dintr-o dată… ❤

Întotdeauna există un prezent, și viața ne dă de fiecare dată o oportunitate pentru a face lucruri pozitive! Nu se știe ce ne așteaptă, viitorul nu e asigurat pentru nimeni, – tânăr sau bătrân… Poate fi ultima zi în care vezi pe cel pe care il iubești sau care ți-a fost drag sau… urât: – exprimă-ți sentimentele, fii sincer! ”Tânăra” din mine, a învățat viața, și tot nu este îndeajuns. Greșesc mereu, și încerc să mă corectez… Știu răsăriturile  și apusurile vieții, pe de rost, și la fel nu este de-ajuns… Privind în oglindă, zâmbesc vouă și cer iertare celui de Sus… Cel care spune, să mă Iertați! Să mă iert și să vă iert! Amini!..eu potret

Și ce va fi Mâine? Iar mâine va veni Toamna! Și o altă pagină ruptă din tristețe se va transforma cu nerăbdare într-un vânt rece, se va învârti ca un viscol, refrigerată și disperată, în căutarea siguranței… Ce să-i faci, sunt capriciile unei naturi capricioase și alintate…  

Și ce va fi Vara? – Iar vara va pleca pe-un timp, se va ascunde într-un nor cu ploi torențiale și până la primăvară, va adormi ca un carou mov de levănțică pe dealuri tihnită… Foarte tihnită… Da, vara e plină de misterioase locuri și momente fabuloase… ❤

Și ce va fi cu Soarele? Iar soarele mereu va străluci pentru noi, dar nu la fel ca lumina primăverii. Va fi greu s-o găsim pe-o vreme rea atunci când se ascunde în spatele norilor, ca un munte… ❤
Și ce se va întâmpla cu Noi? Iar cu noi va rămâne ploaia… Va podidi pe acoperiș privind în fereastra noastră, iar acolo brusc și Iarna… Tu o aștepți cu nerăbdare, cu revelionul noilor speranțe și împliniri… Un mod de viață în care totul se schimbă ca-n poveste, ca o vrajă mult așteptata cu minuni într-un film multicolor… ❤
Și ce va întâmpla cu Lumea? Va fi bine, altfel, nu are încotro… Va decola în sus sau jos, ca un timp variabil. Pagina ruptă se va transforma cu nerăbdare…Tu, o filă verde ca un bilețel norocos, vei găsi, și mai departe, vei întra în această viață lungă și luminoasă. Mult timp… Cu Credință… Doamne ajuta! ❤

malTradiţiile ne înspiră! Mărţişoarele ne înspiră! Primăvara ne luminează! Cu fiecare primăvară devenim mai puternici, mai omenoşi… Cu Credinţă în Dumnezeu! Cu încredere şi mari speranţe în sine, în prieteni! Un prieten adevărat este acela care încearcă să te ridice când ai căzut. Dacă nu poate.., se aşeaza atunci lângă tine… – Prieteni buni vă doresc! Dragoste şi fericire! Cei invidioşi nu vor simţi niciodată fericirea succesului propriu! – Bucuraţi-vă de lucrurile materiale, dar gandiţi-va mai mult la sănătate şi la cei dragi… Numai gânduri bune… Tot ce v-aţi pus în gând, să vă reuşească. Iar sănătatea şi voia bună să nu dea bir cu fugiţii niciodată.
O primavară frumoasă tuturor! 


13 comentarii

Cum să supraviețuim pe timp de criză?


Luați prânzul, nu într-o cafenea, ci la servici, dintr-o băncuță adusă cu sine, iar produsele alimentare și îmbrăcămintea cumpărați-le la acțiuni și oferte cu reduceri. Mergeți la film nu mai des decât o dată pe lună! Transportul privat schimbați pe cel public. 🙂compasiune, criza
Întrebarea!Dacă am trăit la fel și înainte de criză, ce facem noi în continuare? Cu dinamica asta precum parcurg lucrurile în present, foarte curând va fi imposibil să procuri medicamente sau cele de-ale gurii… N-ai rezistat procesului de criză și ai murit, înseamnă că nu s-a rugat nimeni pentru tine! Credeți că nimeni nu va manipulează? – înseamnă că sunteți în mâinile profesioniștilor! Oricum, autorităților întotdeauna le-a fost ”într-un loc” de viața ta sau a fraților tăi…

Oricum, schimbarile trebuie să aibă loc mereu, în decursul acestor ani, nu doar în timpul electoralei… Schimbarile bineînțeles sunt vizibile doar până la alegeri, iar după, – vor dispărea toate invențiile… Ce bine a fost în copilărie: te-ai înfășurat cu o bețeală, te-ai urcat sub un brad, ai păpat o mandarină, – și ești ca într-un basm! Iar acum, nici nu știi, cu ce să te înfășori, încotro să te urci, ce să înghiți, astfel, ca măcar să apară sau să simți în întregime spiritul sărbătorilor de iarnă, fie și de primăvară! Nu avem de ales, decât să continuăm să fim copii…vc
Suntem independenți peste 20 de ani… Ah, Primăvara… Cresc speranțele solare… Mărțișoare pe urechi…

Ultima etapă a inflației: e mult mai profitabil cât mai mult… să bocești leii, decât să cumperi cu ei hârtie igienică. În această criză parazitară cu voievozi, în luptă pentru funcții și fotolii sus-puse… De ce persoanele cu asigurare maximă de existență ne stabilesc un salariu minim de trai??? Valuta s-a scumpit dezapreciind leul de 2 ori față de anul trecut, medicamentele s-au scumpit cu 80 %, carnea cu 30%, laptele cu 20% etc, și numai viața, prostule, cum n-a valorat niciun ban, așa și nu mai valorează!strabun

Totul e previzibil, și dacă avem imaginație bogată, nu e greu să prezici viitorul! Am început să ne alimentăm cu porumbei. Acestea sunt delicioase și sănătoase. Coaja arborilor este numai potrivită pentru condimentare și chiar pentru ceai. Demult merg pe jos, am învățat multe lucruri interesante despre orașul în care locuiesc, arhitectura și pietrișul drumurilor sparte. De zi de naștere a unei rude au tăiat și au pârlit un câine. La balcon stau tăvălite cu fundul în sus vrăbiuțe marinate. Îmi cos singură hainele. Am învățat să țes pâsle din paie. Ne spălăm o dată pe lună, aprindem focul în curte și încălzim apă în găleți: gazul a devenit prea greu pentru buzunarul nostru și țeava a fost sistată demult… buni baniDe două ori am reușit să prindem pește. Fierbem mustul și facem cvas. Ceai de ciupearcă sau mucegai, în loc de antibiotic, la fel de bine. Ne pregătim cu rudele să adunăm pământ în apartamentul nostru și să creștem un teren de cartofi. Demult n-am mâncat acest deliciu: cartofi prăjiți sau copți în rolă… Se bârfește, că și prim-ministru mănâncă cartofi!.. Ne gândim să luăm un credit ca să procurăm o bicicletă. Aerul în capitală a devenit curat, mașinuțe rare, – deja îi surprind și pe copiii noștri. Chișinăul e pustiu. Toată lumea a emigrat în Europa… Recent, l-am zărit pe Președinte, – a poposit în PMAN cu trăsurica lui trasă de bivoli…
– Criză?provizii Nu văd motiv de panică. Transportul? Aa, cel public? Bicicleta și pășitul pe jos, – iată mântuirea noastră, în special, pentru un locuitor sedentar al capitalei. Scooter-ul, second-hand, grădină, vilă, CD, – închiriați de la prieteni! 😀  Cine călătorește cu transportul public să treacă la cel… cu pRășitul pe jos. Mâncați de două ori mai puțin. Hainele, – continuați să le purtați cu acuratețe pe cele vechi. Filme pe TV, o dată la trei zile, – economisiți energia electrică! Trebuie adunate sticle și cele plastice pentru a obține STICLOPACHETE numai bune pentru euroreparați!

Îndreptați-vă coloana vertebrală, reparând stadionul republican, ca apoi pe treptele colorate proaspăt reparate să vă urmăriți mutrele vis-a-vis comunicând, în schimbul paginilor de pe rețele de socializare, – iată încă o sursă de energie… Dansați la cluburi și biblioteci, mai citiți și foile de tipar în schimbul smartphoane-lor! – Sănătate în plus, și pentru urechi și vedere!

ouaÎntotdeauna există perspective pentru a manevra! Dacă vei învăța să obții ăn mod corect alimentele, se va deschide o cale cu totul nouă, și ”batt-o” criza pe criză, dar să schimb bicicleta pe autobuz eu, cu siguranță, nu mai sunt în stare… Da, și dacă nu privești TV-ul după ora 22.00, te poți trezi fără deșteptător. Și mai bine!
Deci, cum n-am avut, așa și nu vom avea de ales! Democrația este în dezavantaj atâta timp cât legea nu e constructivă în folosul cetățeanului, și nu combate corupția din țară: ea pur și simplu n-are valoare!!! Principala problemă a actualului guvern nu sunt prostia, lăcomia, josnicia și nici chiar dragostea pentru contracte. Acestea sunt doar investigații. Iar problema principală rămâne atrofierea parțială a instinctului de autoconservare… buneii cat nepotii sunt la scoalaCrizele vor continua, noi vom plange cu nostalgie și din prostie la fiecare 20 de ani, ca de obicei, pentru că nu vrem sa ne schimbăm mentalitatea…

– Tatăă, eu când voi crește mare, voi fi moldovean la fel ca unchiul Grișa? – Ca mine, foarte posibil… Dar ca unchiul Grig, Doamne ferește!

Tactica unui câștigător: Convingeți inamicii că ei face totul corect! Sensibilzează-i cu tandrețe! Demonstrează oamenilor fericirea! Calcă-i cu dragoste! ”Baligați-le” cu generozitate! În cel mai rau caz, găurește-i pe câcăcioșii ăstea cu puritatea sufletească a organizației tale!fericire

– Ei, și cum mai trăiești? – N-ai să mă crezi: La fel de bine!

Și în sfârșit! – Citiți cărți și comunicați cu prietenii pe facebook, Ok… O lacrimă amară, întotdeauna este mai uşor de îndurat, atunci cand o împarţi cu prietenul de suflet. Da, și Mărțisoare fericite vă doresc, dar nu pe urechi! ❤

Mamă! Ce prostii ai scris aici? Tu mai bine ai găsi soluții! – vorba fiului meu unic…
😀


7 comentarii

Aventura unui Prichindel


Viaţa noastră e un stres constant: img_5208la cineva vine de la locul de muncă, la altcineva – de la lipsa lui. Suntem mereu pe fugă, ne grăbim şi trăim într-un haos de sunete şi obiecte. Dar cât de mult visăm la pace, linişte şi armonie. Şi să rămâi de unul singur cu natura pentru a uita de probleme şi agitaţie. Cineva meditează şi se ascunde în sine, dar pentru mine nu e de ajuns. Aşa că am decis să merg într-o mică călătorie în Ţara armoniei şi a poveştii, mai ales că vine ajunul cu zăpada platinată… Uneori este atât de greu să înţelegi şi să simţi. Dar când acest sentiment apare pentru câteva clipe şi poţi atinge ceva fantastic, devine mai uşor pe suflet, şi inima nu mai bate într-o fereastră închisă… Visul într-adevăr a fost unul neobişnuit. img_5155Se făcea că un Prichindel mă îndemna cu o voce tainică: „Tu vei găsi ceea ce ai pierdut în aceste regiuni, în care zăpada acoperă pământul cu o pătură din ramuri roze, unde crengile copacilor sunt ţesute din ţurţuri argintii, iar ghearele păienjenișului îngheţat se transformă în păpădii. Acolo, unde iarba stă de vorbă cu neaua, img_5207şi merele cu căciuliţe albe întâmpină răsăritul. Unde sub o ploaie de sclipici aurii dansează arbori de minuni, iar lângă castele cu lăcăţi se pasc oiţe strălucitoare.”- „E cam ciudat acest lucru, – gândi cu voce Prichindelul. – Dar nu avem de ales. Urmează primăvara, deci în loc de odihnă de iarnă, voi fi nevoit să merg într-o vacanţă Straja, chiar dacă acest lucru contrazice obiceiurilor mele.” A aruncat o ultimă privire la peştera lui, a trecut pragul şi a înţepenit de uimire. În faţa lui s-a prelins un orizont fără de margini, iar un focar de soare generos împroşca luminiţe pe nisip. „Ce este? Partea laterală a pământului?- Prichindelul flutură din gene şi privi mai atent. – E în regulă… E doar ninsoare.” Pentru o clipă, s-a pus pe gânduri, se întrebă în ce direcţie să meargă. – Noroc,- i-a făcut Soarele cu ochiul, în căutarea reflectării sale într-un sloi de gheaţă. – Ceva s-a întâmplat? – „Da! S-a pierdut cheia de la camerele cu comori. Şi dacă nu o voi găsi, atunci în Regatul prichindeilor la primăvară nu va creşte iarba, nu vor înflori florile şi…” – E clar, – l-a întrerupt Soarele jucăuş alunecând în jos, – nu pierde timpul, mergi spre Vest, la parcul de aventură Straja, urmând indicatoarele. – „Mulţumesc, – murmură Prichindelul, – Va fi, cu siguranţă, o aventură de iarnă neobişnuită.” În zori, Prichindelul a nimerit într-o pădure necunoscută. Pomii de Crăciun dormitau sub o plapumă deasă albă, iar cei mai mari păzeau solemn somnul lor. O linişte absolută a umplut spaţiul întreg… – „Frumoasă este iarna asta! – gândi Prichindelul – Poate ar trebui să schimb orarul cel mare şi să nu mă ascund în peşteră în acest timp minunat?”- O voce i-a întrerupt gândurile: – Eşti în căutarea unei chei? – Piticul nostru privi în jos şi văzu o veveriteveveriţă pe care mai n-a călcat-o, de mică ce era. – Mergi pe drum, te va duce la Vila comorilor Straja… Veveriţa a dispărut în tihnă la fel precum apăruse. Piticul obosit, a reuşit să ajungă departe la unul dintre vehicule bizare. Soarele din ceaţă îi făcu cu ochiul, şi el şi-a dat seama, că este pe drumul cel bun… Un oraş în luminiţe de foc. „Iată un castel în aur!” – a exclamat Prichindelul. Şi toată noaptea el a rătăcit printre casteluţe şi zăpadă, admirând farmecele lor. Minunile continuă: Zăpada părea roză. Cerul era de un senin transparent, iar pinii argintii… Şi lăbuţele puilor de brazi chiar erau acoperite cu pânze fine platinii, de aceea şi semănau cu păpădii. Obosit, dar fericit, Prichindelul s-a aşezat pe zăpadă. Apoi, privi în jurul lui: – „Iată cum! Păi, eu din peştera mea sunt la doi paşi de această minune şi am făcut înconjurul lumii, şi nu era greu să consult un site, dar dacă eşti un leneş, ai multe de pierdut şi poţi rămâne fără un sejur Straja! Şi totuşi a fost o experienţă de neuitat!” Soarele făcu-i din nou cu ochiul, privindu-l din ţurţuri. Va fi o primăvară adevărată. Şi va avea ce povesti prichindeilor săi. Trebuie de gândit şi referitor la orar. Doar nu poţi să pierzi din vedere o aşa ocazie, în această vreme minunată?!”

Tu niciodată n-ai văzut steaua ta, dar ştii, că ea este Acolo… Poate de aceea, noi şi trăim între cer şi pământ? Pentru a fi aici şi acum, în acest moment? Nu să trăim cu resturi, iluzii ale trecutului sau viitorului. Şi din acest motiv, nu permitem prezentului să fie azi cu noi, apoi regretăm că nu am apreciat aceste valori ale prezentului…

Articol scris pentru SuperBlog 2014!