Carti autori, aniversare din colectia BM B.P.Hasdeu 2022

Venim cu cărți și istorii foarte interesante din viața și activitatea literară a autorilor:

• Singurul copil al lui Ion Creangă a fost trimis în armată„Şcoala militară din Iaşi îi răpise orice ingenuitate, dându-i fumuri şi nu-i dăduse nimic în schimb, nicio cultură serioasă. Era tocmai unul din acei semidocţi de care vorbea Eminescu, un cioflingar de târg care se cam ruşina de tata şi avea gusturi măreţe”, în caracteriza mai târziu criticul George Călinescu pe Constantin Creangă. Dar, Ion Creangă, nu a fost un tată iubit. Fiul său, Constantin, a trăit în umbra personalităţii ilustrului său tată. Scriitorul Ion Creangă ne-a lăsat opere nemuritoare care au îmbogăţit literatura română. Însă despre viața lui personală se cunosc prea puține amănunte. Criticul George Călinescu şi contemporanii lui Ion Creangă îl descriu pe Constantin ca pe un adolescent mediocru, care nu călca pe urmele tatălui său. Încrezut, dar incapabil să-şi găsească o cale în viaţă, Constantin apela în permanenţă la tatăl său şi la influenţa pe care acesta o avea în rândul junimiştilor bogaţi. FIUL LUI ION CREANGĂ A FOST LENEȘ, ÎNFUMURAT ȘI FĂRĂ CULTURĂ./continuare aici:

• Mihai Eminescu – „Cred că sunt oameni care îl consideră pe însuși Eminescu, un mit. Întrucât a fost o personalitate boemă, melancolică, un „geniu nemuritor și rece”, s-au creat diverse controverse în jurul îmbolnăvirii sale și sfârșitul său timpuriu. Un alt mit cred că este și universalitatea creației sale.Există traduceri ale operelor, dar din nefericire, acestea nu pot reproduce exact muzicalitatea versurilor, acea joacă creativă cu sensurile cuvintelor românești. Trecând de toate aceste critici, poate ar trebui să vedem dincolo de acest senzațional și să îl apreciem pe Mihai Eminescu prin prisma romantismului său literar, a creațiilor sale desăvârșite și a multitudinii de semnificații pe care vocea_literară a insuflat-o culturii românești” /continuare aici:

• James Joyce se naște într-o familie catolică din clasa mijlocie a societății irlandeze, în cartierul Rathgar din Dublin. Este fiul cel mai mare al lui Mary Jane Joyce (născută Murray) și al lui John Stanislaus Joyce. Înainte de nașterea sa, părinții mai avuseseră un fiu, care nu a supraviețuit. Tatăl său era moștenitorul unei familii prospere din Cork, iar mama era fiica unui comerciant de vinuri din Dublin. Deși a mai avut încă nouă frați, James a fost răsfățatul familiei. In1888–1891- Urmează primii ani de școală la Clongowes Wood College, un prestigios colegiu iezuit din Kildare County, ale cărui taxe nu vor mai putea fi suportate de familie după 1891, astfel încât viitorul scriitor este nevoit să părăsească instituția respectivă. Influențată și de anumite schimbări politice ale momentului (căderea lui Charles Stewart Parnell, patronul familiei Joyce, de la putere), starea materială a familiei intră în declin, astfel încât cu toții trec printr-o perioadă tumultuoasă, cu nenumărate schimbări de domiciliu și cu lipsuri din ce în ce mai mari generate de nașterea altor copii. 1893 – Familia se mută din nou, iar James și fratele său, Stanislaus, sunt trimiși la școala Christian Brothers din North Richmond Street, zonă care va deveni ulterior cadrul din incipitul povestirii „Arabia“, inclusă în volumul Oameni din Dublin. Biografii lui Joyce consideră această schimbare ca fiind catalizatorul unor experiențe noi, /140 de ani de la nastere/ continuare aici:

• O nouă apariţie editorială la ed. Pontos – volumul de versuri a dnei Elena_Mihăeş, profesoară a zeci de promoţii de elevi şi un bun sprijin a tinerilor profesori. Lansarea volumului a avut loc la Casa de Cultură din Cimişlia cu sprijinul fiului autoarei, cunoscutul comentator politic Mihăeș Roman / D. Maxim/Cartea Elenei Mihăeș „Eu lumii zâmbesc” a apărut post-mortem. Risipite prin caiete și mape, scrise cu diverse ocazii, versurile, diferite ca tematică, unele luminoase și pline de candoare, altele relevând clipe de tristețe, durere și suferinţă, au fost adunate cu mult drag de fiul Roman Mihăeș. Regăsim chipul autoarei în emoțiile și frământările, zbuciumul sufletesc, visele și speranțele ce și-au găsit oglindire în poeziile inserate în placheta „Eu lumii zâmbesc”.Profesoara de limbă română Elena Mihăeș a educat mai multe generaţii de copii în spiritul demnităţii, al dragostei de ţară, de neam şi grai. A ştiut să se apropie de copii cu sufletul, trezindu-le curiozitatea și interesul, stimulându-le căutările creative. Pasionată de metaforele verbului matern, ea își găsea refugiu în lumea poeziei. Era un om onest, deschis, îi plăcea adevărul și lupta pentru el, atât prin cuvântul rostit, cât și prin cel scris. Scriitoarea Claudia Partole a scris o frumoasă și emoționantă prefațăCărțile editate vor fi dăruite în cadrul lansărilor de carte participanților prezenți la aceste evenimente. Parte din cărți va fi oferită bibliotecilor publice. Doritorii de peste hotare – rude, prieteni, cunoscuți de-ai autoarei – vor putea să citească versurile semnate de Elena Mihăeș în PDF-ul, expediat la cerere de către Editura Pontos.Să păstrăm o clipă de reculegere pentru liniștea și împăcarea sufletului Elenei Mihăeș care nu mai este printre noi, dar care a lăsat urme frumoase pe Pământul care i-a fost nespus de drag./Marcela Mardare/ /continuare aici:

• Ion Vieru ( 07.XII.1041- 19.01.2022), poetul, deținător al titlului onorific „Maestru al Literaturii” s-a stins din viață, la vârsta de 80 de ani. ”Doamne, cât e de frumos / Satu-acesta dintr-o parte, / Parcă-ai spune că aici / Nu e nici un fel de moarte. / parcă-ai spune că aici, / Doamne, nu-i nici o durere / Să te bată cu putere: / Nici o lacrimo ă, nimic… / Doamne, Doamne… / Vai, ce zic?” #Doamne din volumul #101poeme de Ion Vieru Ion Vieru s-a născut pe 7 decembrie 1941 în satul Pelinia, jud. Bălți. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie (1965). A activat în calitate de redactor la editura Literatura Artistică (1972-1983), redactor și șef de sector la Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligrafie și Comerțul cu Cărți, director la Biroul de propagare a literaturii, consilier la Uniunea Scriitorilor din Moldova. Maestru al literaturii (1999). Laureat al Ligii culturale a românilor de pretutindeni (pentru volumul „Aici pe pământ”, 1999). A debutat editorial cu placheta „O palmă de cer” (1969), urmată de „Ploile dorului” (1972) și de alte cărți în care dominantă este tematica satului, poetul rămânând un fiu fidel al „țărânilor de acasă”: „Doamne, cât e de frumos/ Satu-acesta dintr-o parte,/ Parcă-ai spune că aici/ Nu e nici un fel de moarte./ Parcă-ai spune că aici,/ Doamne, nu-i nici o durere/ Să te bată cu putere:/ Nici o lacrimă, nimic…/ Doamne, Doamne…/ Vai, ce zic?” („Doamne”). A publicat și cărți pentru copii: „Pomul” (1978), „Cântă-mi, ciocârlie” (1979), „Soneria” (1985).„Prin dispariția lui Ion Vieru, am pierdut un scriitor talentat și un coleg de breaslă de mare cultură și sensibilitate umană…”/Uniunea Scriitorilor Md/ – ”Valuri, valuri, vălurele / Trec pe Nistru și pe Prut, / Și îmi poartă-n larg cu ele / Floarea dorului / Durut. // Valuri,Valuri,vălurele, / Câte valuri?… / Câte-s ele?” din #Floarea_dorului /continuare aici:

• ”Poteci_spre_ziua_a_șaptea”- Carte apărută în timpul în care oamenii se înstrăinează din ce în ce mai mult de religie, înlocuind-o cu diverse surogate, Ieromonahul_Vasilisc_Donică în volumul de faţă încearcă să-i readucă pe cei pierduți la credinţă: ,,Ai un Tată și o Mamă în cer, foarte iubitori. În calitate de copil al lor, te poți ruga și le poți cere ajutorul și îndrumarea. Poți folosi puterea de care te umpli în urma rugăciunii pentru a găsi soluții la încercările din viața ta.” sau „Dar nu noi alegem când și de ce ne naștem, ci Dumnezeu, El are cu fiecare un plan, pe care îl împlinește vrei, nu vrei. Ca Dumnezeu să-și împlinească planul divin cu el, trebuia să se sacrifice și să se prăbușească un neam întreg, ștergându-se astfel păcatul, și un nou neam din neamul lor să se nască și să trăiască, făcând parcă un fel de «restart». ”Volumul cuprinde în sine ceea ce este mai folositor pentru umanitate. Nuvelele proorocesc cele viitoare, fac „aluzii” istorice la #Biblie, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ce să spunem, într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune prin exemple din viață, punând la îndemana fiecăruia, după sârguinţa lui, ceea ce este o binecuvântare.„Ce Bun e Dumnezeu cu noi…”

• Nina_Corcinschi”Am scos-o, în sfârșit, la capăt cu rapoartele Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”. Deși am muncit cu toții în condiții de pandemie și n-a fost ușor, sunt mândră de rezultatele colegilor mei și le mulțumesc tuturor pentru efortul depus! La Institut, în anul acesta s-au organizat (inclusiv în parteneriat cu alte institute (inter)naționale) 24 de #evenimente on-line (conferințe, simpozioane etc.), s-au publicat 200 de lucrări științifice (monografii, dicționare, culegeri de lucrări ale conferințelor (inter)naționale, articole în reviste de profil), 3 nr. de revistă Philologia și 2 nr. de revistă Limbă, Literatură, Folclor. Un rezultat nou-nouț este și site-ul LogosPlus (logosplus.ifr.md), un portal de resurse filologice, destinat publicului larg, care cuprinde tablete de cultivare a limbii, dicționare on line. Mă bucură enorm cărțile și articolele semnate de colegii mei și cred că trebuie să ajungă rapid în biblioteci, librării și școli. Pozele atașate reprezintă doar câteva titluri dintre cele publicate.

• Simfonie_muta” de Nichita_DANILOV:”O zi mult așteptată! Azi, dl Silviu Lupescu, mi-a înmânat primele 20 de exemplare ale volumului meu de nuvele si povestiri, Simfonia muta! Cu aceasta ocazie am lăsat autografe pe un număr de 52 de „simfonii” care vor putea fi achiziționate online de pe siteul editurii, la preț promoțional. Multumesc echipei Polirom, doamnelor Oana Roiu si Raluca Tolcev, Carmen Parii (coperta) care au facut posibila aparitia cartii in stare exceptionala! Sunt fericit!”

• Carolina Eremia despre #Versete_tomnatice de Svetlana_Vizitiu. – ”Mi pare câteodată Că nu mai am cui Să-i povestesc totul: De la obișnuitele istorii, Până la cele mai tainice povesti”; cu gingășie despre mama – omul care mereu o așteaptă:,,Mâinile mamei, aripi în ger, Ne încălzesc, ne protejează De suferințe, pierderi și negi, De pericole și de dureri”; cu mândrie despre copiii săi – bogăția ei adevarată: ,,Ați înțeles pe cine atât de mult eu iubesc? Nu este o taină, ba chiar o șansă… Eu vă destăinui: e acel bărbat dintre bărbați – cel mai bun… E al meu, cel mai iubit… E Fiul meu”. Cu câtă dragoste vorbește despre #Bibliotecă – locul ei de muncă, a doua ei casă: ,,Și totuși ne place, Pentru că ne adunaPe cei singuratici/La o Carte/Și comunicare”. Aduce profesia ,,#bibliotecar” la un rang foarte înalt, ce merită respect și prețuire:,,BIbliotecarul e o specie rară, Poate fi psihologȘi părinte,Și frate, Și blogger. Sociabil de la natura, Zambet larg, Atenție maximă, Cu blândețe și spor Ajuta sa zbori”. / Carolina Eremia / continuare aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2022/01/05/carolina-eremia-despre-versete-tomnatice-s-vizitiu/

• Alexandru_Ioan_Cuza – Popularitatea Domnitorului Cuza_Vodă a fost imensă, principalul motiv fiind larga difuzare în popor, în toate straturile sociale, a numeroase povestiri și legende, menite să reliefeze câteva calități pe care omul de rând le descoperise în personalitatea acestuia: spiritul de dreptate exercitat mai ales în funcția supremă în stat și simbolizat de „ocaua lui Cuza”, punerea mai presus de orice a intereselor țării, apropierea de popor, arată Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe de la București, potrivit sursei citate.Sursa citată adaugă: „Se poate afirma că tradiția despre Domnul Unirii de la 1859 a pătruns mai adânc în mentalitatea populară decât în cazul altor figuri istorice, fiind probabil strâns legată de epoca de înfăptuiri sociale și naționale din timpul domniei sale. Astfel, importantele reforme, ca cea agrară și secularizarea averilor mănăstirești, organizarea pe baze noi a armatei și a sistemului administrativ și juridic și-au găsit o admirabila reflectare în conștiința colectivă.”Astfel, folclorul românesc a creat imaginea domnitorului care aduce dreptate oamenilor simpli și care străbate drumurile țării, îmbrăcat modest, pentru a nu fi recunoscut, declinându-și identitatea doar în final, când pune capăt unor nedreptăți sau unor nereguli (sociale, administrative, comerciale etc.).Folcloristul Constantin Rădulescu-Codin a adunat în volumul „Legende, tradiții și amintiri_istorice adunate din Oltenia și Muscel” din 1910 câteva opinii ale românilor de la acea vreme despre Alexandru Ioan Cuza:- „Cuza-Vodă nu era fudul. Umbla așa ca noi și, de multe ori, ca să prinză pe mulți slujbași cu ocaua mică, își schimba fața și hainele, să nu-l cunoască nimeni”;- „Tot Cuza-Vodă a unit țărișoarele noastre, pe Valahia cu Țara Moldovenească, de a făcut țara noastră strașnic de mare și puternică, cum e azi. Strașnic domn a mai fost Cuza-Vodă”;- „El a făcut școalele, el ne-a dat pământ și tot el a surpat pătulele împărătești. Și bine a făcut. Că băga acolo fitece român treisprezece banițe de porumb în tot anul și, când să-și ia și el agonisita, tot ce răgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dădeau numai trei banițe din tot ce pusese. Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat șoarecii, și porumbul era mâncat de cioclii satului”;- /Continuare aici:

• Aron_Pumnul, cărturar român, ziarist, pedagog, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. A fost profesor de limba şi literatura română şi un animator cultural de prestigiu, avînd o deosebită vocaţie pedagogică. Printre elevii lui s-a numarat Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată – „La mormîntul lui Arune Pumnul”. A alcătuit prima antologie de texte literare româneşti, „Lepturariul românesc” (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), lucrare valoroasă din punct de vedere documentar (n. 27.11.1818 – dec. 24 ianuarie 1866). Marele Mihai Eminescu, elevul (ardeleanului de la Cuciulata) glăsuia cu multă mândrie despre profesorul său: „a încetat de mult de-a mai fi numai o persoană simplă. Nu mai e muritorul slab, muritorul plin de defecte pământești. El e personificarea unui principiu, sufletul – nemuritor neapărat – care a dat consistență și conștiință națională maselor și a făcut din ele o națiune”. Aron Pumnul s-a născut la 27 noiembrie 1818, în localitatea transilvăneană Cuciulata, de lângă Făgăraș, într-o familie de țărani iobagi. Nașterea sa a avut loc într-un an năpăstuit de o secetă cumplită, care a adus pagubă și foamete în rândul țărănimii. Familia a fost numeroasă ca toate familiile țăranilor noastre pe vremuri. Părinții săi erau neștiutori de carte, tatăl era analfabet. Scrisorile pe care le trimitea Aron de la Viena, le citea altcineva, poate dascălul ori preotul. Aron Pumnul de mic copil a rămas orfan de mamă. Avea un frate mai mic, Moise, căruia îi promitea daruri dacă va merge la școală și va învăța bine, precum și o soră măritată în Șercaia. Din cauza bolii de inimă, frecventează școala târziu, la 14 ani. Se spune că groful ungur Mikes … /continuare mai jos/

Așa cum se știe, la moartea lui Aron Pumnul a fost tipărită și difuzată, în chiar ziua înmormântării, broșura: „Lăcrimioarele învățăceilor gimnaziști den Cernăuți la mormântul prea iubitorului lor profesor Arune Pumnul, răpăusat într-a 12 (24) ianuarie 1866”. Broșura conține debutul poetic (cunoscut sub titlul La mormântul lui Aron Pumnul) al elevului Mihai Eminoviciu care exclama, regretând: „Pumnul nu mai este…” Și părăsește gimnaziul pentru totdeauna.În inimile noastre, Aron Pumnul va rămâne mereu un apărător al #limbii_române.

• Winston Churchill (30.11.1874 – dec. 24 ianuarie 1965, prim-ministru al Marii Britanii, scriitor, laureat al Premiului_Nobel pentru Literatură în anul 1953.Sir Winston Leonard Spencer Churchill a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în al Doilea Război Mondial.Deseori apreciat ca fiind unul din cei mai mari #lideri de război ai secolului, a servit ca prim-ministru în două mandate (1940-1945) și (1951-1955). A fost ofițer în Armata Britanică, politician, istoric, scriitor și artist. Este singurul prim-ministru britanic laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în 1953) și a fost prima persoană care a primit titlul onorific de Cetățean de Onoare al Statelor Unite.- Winston_Churchill

• Anii_tineretii_mele – Autobiografia – volum autobiografic parcursul timpuriu si anii formatori ai unuia dintre cei mai influenti politicieni europeni ai secolului XX.Parcurgand acest text pasionant, intelegem cu usurinta de ce Winston Churchill a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatura in 1953. Ironia sa fina, fluenta limbajului, talentul descriptiv si acuratetea cu care ilustreaza scene de razboi sau situatii politice sunt de neegalat. In Anii tineretii mele, veti avea placerea de a va familiariza cu Anglia epocii victoriene, veti cunoaste contextul social si politic al Imperiului Britanic de dinaintea devastatoarelor Razboaie Mondiale si veti fi martori indirecti la evenimente care si-au lasat amprenta asupra autorului, influentandu-i cursul vietii si gandirea.”Si iata ce doresc sa le spun parintilor, mai ales celor instariti: nu-i dati fiului vostru bani; in masura in care va puteti permite, dati-i cai. Nimeni nu a dat niciodata de necaz calarind cai – cu exceptia necazurilor onorabile. Nicio ora petrecuta in sa nu este irosita. Tinerii s-au ruinat adesea pentru ca aveau cai, pentru ca au pariat pe cai, dar niciodata pentru ca i-au calarit; fireste, cu exceptia cazurilor in care si‑au rupt gatul – ceea ce, daca se intampla in timpul unui galop, este o modalitate cat se poate de buna de a muri.””Razboiul, candva crud si magnific, a devenit crud si murdar. De fapt, a fost complet stricat. De vina sunt Democratia si Stiinta. Cand acestor doi bagaciosi si incurca-lume li s-a permis sa ia parte la luptele reale, soarta razboiului a fost pecetluita. In locul unui numar mic de profesionisti bine pregatiti, care apara cauza tarii lor cu vechile arme si cu frumoasa complexitate a manevrelor stravechi, sustinuti in fiecare clipa de aplauzele natiunii lor, acum populatii intregi, inclusiv femei si copii, se arunca unii impotriva altora intr-o exterminare brutala, si numai o echipa de functionari cu ochi aposi fac factura pentru macelar.””Cei mai multi dintre baieti erau multumiti si multi dintre ei au gasit in salile de clasa si pe terenurile de sport cea mai mare distinctie pe care au cunoscut-o vreodata in viata. Nu pot decat sa consemnez faptul ca eu eram o exceptie – fara indoiala, din cauza defectelor mele. As fi fost mult mai bun ca ucenic de zidar, m-as fi descurcat mult mai bine daca as fi fost trimis sa fac comisioane sau sa-l ajut pe tata sa aranjeze vitrina unei bacanii. Ar fi fost ceva palpabil; ar fi fost ceva firesc; as fi invatat mai mult; m-as fi descurcat mult mai bine. Si as fi putut sa-l cunosc mai bine pe tata, ceea ce ar fi fost o mare bucurie pentru mine.””In mod sigur, #educatia prelungita, indispensabila pentru progresul societatii, nu este fireasca pentru omenire. Este impotriva firii. Baiatul doreste sa-si urmeze tatal in cautarea hranei sau a prazii. Ar vrea sa faca lucruri folositoare, atat cat ii permit puterile. Ar dori sa castige o leafa, oricat de mica, pentru a-i putea ajuta pe cei de acasa. Ar dori sa aiba un timp numai al lui, pe care sa-l foloseasca sau sa-l iroseasca dupa plac. Nu cere decat dreptul de a munci sau de a muri de foame.”Winston Spencer Churchill-

• Tanarul_titan – Cartea lui Shelden urmăreşte biografia lui Winston Churchill începând din 1901, anul debutului său ca parlamentar, şi până în 1915, când, după dezastrul militar de la Gallipoli, este nevoit să demisioneze din funcţia de Prim Lord al Amiralităţii. Este răstimpul în care se formează uriaşa sa personalitate politică, este vremea ascensiunii sale fulminante ca om politic: primul discurs în Camera Comunelor, în calitate de conservator, trecerea în tabăra liberalilor, apariţia în Cabinetul britanic, mai întâi ca subsecretar de stat la Ministerul Coloniilor, mai apoi ca preşedinte al Consiliului Comerţului şi ministru de interne, până la prima poziţie în Amiralitate. Este povestea unui Winston Churchill animat de un avânt romantic surprinzător, dacă ne raportăm la imaginea, mult mai prezentă în conştiinţa noastră, a personajului politic decisiv din anii celui de al Doilea_Război_Mondial. În paralel cu viaţa_politică, Shelden prezintă şi evoluţia vieţii sale private, cu iubirile sale neîmpărtăşite, căsătoria cu Clementine Hozier, naşterea copiilor.
• – Al_Doilea_Război_Mondial” – Winston Churchill – ”Trebuie să privesc aceste volume ca o continuare la Istoria primului război mondial, pe care am descris-o în Criza mondială, Frontul de est şi în Urmarea. Împreună, acestea acoperă relatarea unui alt război de treizeci de ani. Ca şi în volumele anterioare, am urmat, atât cât sunt în stare, metoda lui Defoe, în care autorul leagă cronica şi comentarea marilor evenimente militare şi politice de firul experienţei personale a unui individ. Eu sunt poate singurul bărbat care a trecut prin ambele cataclisme supreme ale istoriei, fiind in funcţii importante. În timp ce, în primul război mondial, am avut posturi de răspundere dar subordonate, in cea de a doua luptă cu Germania am fost timp de peste cinci ani şeful Guvernului Majestăţii Sale. Scriu deci din altă poziţie şi cu mai multă autoritate decât era posibil în primele mele cărţi. Nu-l descriu ca o istorie, deoarece asta este sarcina altei generaţii. Dar afirm cu încredere că este o contribuţie la istorie care va servi in viitor. Aceşti treizeci de ani de acţiune şi pledoarie cuprind şi exprimă efortul meu de o viaţă şi sunt mulţumit dacă sunt judecat după ei. Am aderat la regula mea de a nu critica o măsură privind războiul sau politica după eveniment, decât dacă mi-am exprimat mai înainte, public sau oficial, părerea mea sau am avertizat în legătură cu aceasta. Într-adevăr, într-o lumină ulterioară, s-au netezit multe dintre asperităţile controversei contemporane. M-a durut să înregistrez aceste neînţelegeri cu atâţia oameni pe care i-am simpatizat şi respectat, dar ar fi greşit să nu ţinem seama de învăţăturile trecutului în faţa viitorului. Nimeni să nu-i desconsidere pe aceşti oameni ale căror acţiuni sunt descrise în aceste pagini fără să-şi analizeze propriul suflet, fără să-şi revadă activitatea publică şi să aplice lecţiile trecutului la viitoarea lor comportare. Nu trebuie să se presupună că mă aştept ca toată lumea să fie de acord cu ceea ce spun şi cu atât mai puţin că scriu doar pentru a fi popular. Îmi depun mărturia conform ideilor care mă călăuzesc: am avut toată grija să verific faptele, dar multe apar azi la lumină în urma cunoaşterii unor documente capturate sau a altor dezvăluiri care pot oferi un alt aspect concluziilor trase de mine. Într-o zi, preşedintele Roosevelt mi-a spus că …/Continuare mai jos/:

• Virginia Woolf / 140 de ani de la naștere/ cunoscută drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea. Este o scriitoarea britanică recunoscută drept o inovatoare încă din timpul vieții. Nenumăratele aspecte ale personalității acestei scriitoare au o forță imaginativă incomparabilă: feminismul, fascinația ei pentru Londra, dorința ei necontenită de a experimenta (fiecare roman a fost scris cu intenția de a încerca ceva nou), nevoia de a se exprima liber și de a fi independentă, vulnerabilitatea.
  • Virginia Woolf, nascuta Adeline Virginia Stephen, a fost o scriitoare engleza, eseista, feminista, editoare si scriitoare de povesti, cunoscuta drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea.In perioada interbelica, Virginia Woolf a fost o personalitate marcanta in societatea literara din Londra si membru al Grupului Bloomsbury. Operele ei cele mai renumite includ: Doamna_Dalloway (1925), Spre_far (1927), Orlando (1928) si eseul de dimensiunea unei carti A_Room_of_One‘s Own (1929), cu faimosul sau dicton: „O femeie trebuie sa dispuna de bani si de o camera separata, daca vrea sa scrie fictiune”.Virginia Woolf a inceput sa scrie ca profesionist in 1905, initial pentru Times Literary Supplement, cu un articol despre Haworth, casa familiei Bronte «Primul ei roman, The_Voyage_Out, a fost publicat in 1915 de catre tipografia fratelui ei vitreg, Gerald Duckworth and Company Ltd. Acest roman a fost initial numit Melymbrosia, dar Woolf a schimbat titlul in repetate randuri. Versiunea anterioara a romanului a fost reconstruita de catre Louise DeSalvo si acum este accesibila publicului larg cu titlul planuit. DeSalvo sustine ca multe din schimbarile pe care Woolf le-a facut in text se datoreaza schimbarilor din viata ei.Woolf a continuat sa publice romane si eseuri cu un caracter intelectual, bucurandu-se de succes atat din partea criticilor cat si a publicului. Multe dintre operele ei au fost publicate pe bani proprii la Hogarth Press. Ea a fost considerata ca fiind una din cele mai mari romanciere a secolului al XX-lea si unul dintre cei mai insemnati modernisti. Dupa terminarea manuscrisului ultimului ei roman (publicat postmortum) Between_the_Acts, Woolf a cazut victima depresiei asemanatoare cu cea pe care o mai avusese. Inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, distrugerea casei ei din Londra in timpul atacului prin surprindere, si primirea rece a biografiei sale de catre un prieten- Roger Fly, au agravat starea ei intr-atat incat nu a mai putut sa lucreze.Pe data de 28 martie 1941, Woolf s-a sinucis. Ea si-a imbracat paltonul, i-a umplut buzunarele cu pietre si a intrat in raul Ouse din apropierea casei sale, unde s-a innecat. Trupul lui Woolf a fost gasit abia pe 18 aprilie. Sotul ei a inmormantat ramasitele ei icinerate sub un copac in gradina din Monk’s House, casa lor din Rodmell, Sussex. Operele ei au fost traduse in mai mult de 50 de limbi, de scriitori de talia lui Jorge Luis Borges si Marguerite Yourcenar.

𝑈𝑛𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑒𝑛𝑠𝑖𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑡̦𝑖 𝑠̦𝑖 𝑖𝑚𝑎𝑔𝑖𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑟𝑒𝑢𝑠̦𝑖𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑖𝑛𝑜𝑣𝑒𝑧𝑒, 𝑖̂𝑛 𝑚𝑜𝑑 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑡, 𝑟𝑜𝑚𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑒𝑛𝑔𝑙𝑒𝑧. (𝐽𝑜𝑟𝑔𝑒 𝐿𝑢𝑖𝑠 𝐵𝑜𝑟𝑔𝑒𝑠)

• Pierre_BEAUMARCHAIS – 290 de ani de la nastere! 24 ianuarie 1732 – S-a născut Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais (dec. 18 mai 1799)- autorul francez al unor texte de teatru, dintre care două au cucerit o mare popularitate: „Bărbierul_din_Sevilla” şi „Nunta_lui_Figaro”. Sub paravanul peripeţiilor ilare, el pune în discuţie un întreg sistem_social, contestând privilegiile_aristocraţiei. Piesele lui Beaumarchais din seria Figaro cuprind Le Barbier de Séville (Bărbierul din Sevilla), Le Mariage de Figaro (Nunta lui Figaro), și La Mère coupable. Figaro și Contele Almaviva, cele două personaje ale lui Beaumarchais, cel mai probabil create în călătoriile lui în Spania, au fost (împreună cu Rosine, și mai târziu Contesa Almaviva) singurele prezente în toate cele trei părți. Ele reflectă schimbărea atitudinilor sociale înainte, după, și în timpul revoluției franceze. Figaro și Almaviva au apărut pentru prima dată în Le Sacristan, pe care a scris-o prin 1765 și a redenumit-o ” un interludiu, imitând stilul spaniol „. Faima lui a început, totuși, cu prima piesă dramatică (drame bourgeois), Eugénie, care a avut premiera la Comédie Française în 1767. Aceasta a fost urmată de o altă dramă, Les Deux amis ou Le Négociant de Lyon (Cei doi prieteni sau Negustorul din Lyon), cu premiera pe 13 ianuarie 1770, tot la Comedia Franceză.Privind dintr-un alt unghi, piesele Figaro sunt semi-autobiografice . Don Guzman Brid’oison (Le Mariage) și Bégearss (La Mère) au fost caricaturile celor doi adversari reali ai lui Beaumarchais, Goëzman și Bergasse. Pajul Chérubin (Le Mariage) seamănă cu tânărul Beaumarchais, care medita la sinucidere când a aflat că iubita lui urma să se căsătorească cu altul. Suzanne, eroina din Le Mariage și La Mère, a avut ca sursă de inspirație cea de-a treia soție a lui Beaumarchais, Marie-Thérèse de Willer-Mawlaz. Între timp, câteva dintre monologurile contelui reflectă remușcările dramaturgului pentru numeroasele lui experiențe sexuale.Le Barbier a debutat în 1775. Continuarea Le Mariage a trecut inițial de cenzori în 1781, dar reprezentația a fost imediat interzisă de Ludovic al XVI-lea, după ce a citit-o personal. Regele nu a fost mulțumit de felul cum piesa satiriza aristocrația. În următorii trei ani, Beaumarchais a revizuit-o de mai multe ori, pentru a putea să treacă de cenzor. Regele a ridicat interdicția în 1784. Piesa a debutat în acel an și a fost extrem de populară și în rândul aristocraților. Opera lui Mozart a avut premiera cu doi ani mai târziu. Ultima piesă a lui Beaumarchais, La mère… a avut premiera în 1792 la Paris.Pentru a-i aduce un omagiu marelui dramaturg francez Molière, care a scris titlul original al piesei, Beaumarchais a redenumit La Mère coupable în L’autre Tartuffe. Toate cele trei piese Figaro s-au bucurat de un mare succes, și sunt jucate și astăzi în teatre și săli de operă. /Continuare aici:

Text si foto S. Vizitiu, BM B.P.Hasdeu

Alte surse la subiect:

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/12/06/top-carti-sarbatori-de-iarna-bm-b-p-hasdeu/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/20/top-6-carti-pentru-dezvoltare-personala-din-colectiile-bm/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/12/21/ieromonah-vasilisk-donica-poteci-spre-ziua-a-saptea/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/04/carti-de-iarna-carti-cu-spirit-de-vacanta-si-de-viata-top-5-carti/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/06/12/recomandare-autori-top-carti-pe-vara/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/03/29/top-5-carti-4-lectura-iata-invatatura-cea-mai-buna/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/21/top-6-carti-pe-timp-de-pandemie-autori-si-literatura-universala-la-biblioteca_hasdeu/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/28/top-5-carti-autori-literatura-artistica-bm-b-p-hasdeu-in-pandemie/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/11/08/top-carti-colectia-profesionala-editate-la-bm-b-p-hasdeu/

Bloggerii despre tot ce înseamnă 24 februarie. Al doilea sondaj

  ”Suntem în plină campanie electorală – mai bine zis o „luptă” care se dă NU pentru beneficiul cetăţeanului, ci pentru a ocupa un loc „călduţ” în Parlamentul Republicii Moldova. Asta nu este o noutate. Este un lucru demonstrat în timp, asistând la mai multe procese electorale, care la final sunt încununate cu instalarea unor personaje politice pentru care am dat votul sau nu. Odată ce păşesc pragul forului legiuitor, parcă sunt date uitării şi promisiunile „cu marea şi sarea”, iar noi, cetăţenii, tot acolo rămânem sau în cel mai bun caz ne revoltăm de calitatea actului parlamentar pe reţelele de socializare. Dar despre finalitatea acestor alegeri, din februarie, vom avea ocazia să vorbim ulterior. Acum, aş dori să punctez o teză care mi-a fost sugerată de un coleg şi, totodată, să lansez o dezbatere, ceea ce ţine de implicarea diasporei în politica moldovenească. Şi aici apar mai multe întrebări, care teoretic, rămân fără răspuns, dar care trebuie luate în calcul. Cât de corect este ca un cetăţean care a plecat de ani buni din Republica Moldova, astfel rupându-se de la realităţile politice, economice sau sociale, să se implice în politicul de acasă? În ce măsură acţiunile lui pot deveni viabile în contextul în care politicile statului adoptiv şi mentalitatea comunităţii în care locuieşte 10 sau 20 de ani se pliază la jocul politico-administrativ de la Chişinău? Şi oare diaspora are dreptul moral să candideze la un fotoliu de deputat? Sunt întrebări, poate astăzi, mai mult retorice, dar mâine, dacă analizăm la rece situaţia din Republica Moldova şi ţara străină în care cetăţeanul moldovean deja face „legea”, vom găsi şi răspuns. Iar cu această ocazie, poate vom avea şi un tablou mai clar. Apropos, mai apare o întrebare, cât de pregătit este acel cetăţean din diaspora să părăsească zona de comfort care cu mare greu a clădit-o la sute sau chiar la zeci de km. distanţă de Republica Moldova? La toată această poveste, apare şi a doua faţetă, tot cu semnul întrebării. Doar oare, conaţionalii noştri care sunt în Chişinău, dar „vânează” voturile diasporei pe circumscripţiile stabilte prin lege, cât de „bineveniţi” sunt ca să le reprezinte în viitorul Parlament al Republicii Moldova? Se pare că, pe lângă acele patru buletine de vot care vor fi acordate în ziua scrutinului, ar mai trebui să apară un buletin cu întrebările de mai sus. Poate astfel, vom vedea care este realitatea zilei. Până atunci, nimeni şi nimic nu a interzis dreptul de a alege şi de a fi ales. Aşa că, toată lumea la vot pe data de 24 februarie...” (Vitalie Gutu, http://moldova9.com/ )

Victoria Boţan, blogger, jurnalistă, https://botanvictoria.wordpress.com/: “Fiecare pas al nostru este o alegere. Chiar și faptul că votăm sau nu determină realitatea în care trăim. Fiecare își are așteptările sale în urma scrutinului parlamentar din 24 februarie, ceea ce îmi doresc este ca atitudinea noastră să fie una pro-activă, să fim cetățeni bine informați, să putem analiza și cântări cu cap toate sursele de informare pe care le avem în preajmă și să nu ne lăsăm manipulați de interesul cuiva. Pentru mine schimbarea în societatea noastră va avea loc atunci când legile vor fi scrise pentru oameni și nu vor rămâne doar pe hârtie. Un simplu exemplu – cât de bine stăm la capitolul respectării drepturilor omului în Republica Moldova? Oare toate grupurile subreprezentate din țara noastră consideră că au acces egal la bunuri sau servicii? Cât de accesibilă este infrastructura noastră pentru părinții cu copii mici în cărucior sau persoanele în etate? Când la studii, muncă sau în transportul public voi vedea mai multe persoane cu dizabilități, voi ști cu siguranță că noua guvernare e mai bună decât cea precedentă. Când fețele oamenilor de pe stradă vor fi mai luminoase, când lumea va înceta masiv să emigreze din țara noastră, vom înțelege că mergem pe calea cea bună. Tu ce alegi?”

Dumitru Alaiba, https://alaiba.wordpress.com/ :”Mă îngrijoarează oamenii buni ce bagă opinii de genul „nimic nu se va schimba până nu vor fi violențe”. Feriți-vă de așa opinii și de oameni care le promovează. Sistemul știe foarte bine cum să răspundă violențelor. Așa câștigă ei, nu noi. Unor idei pur și simplu nu le permiți accesul în capul tău.

Schimbare înseamnă ca acei ce acum ne conduc și pun semnături pe acte oficiale, să ajungă la pușcărie. Simplu. O merită din plin. Pentru că au furat. Pentru că au distrus vieți. Pentru că au crime în spatele lor.

Avem mulți experți ce analizează și constată în loc să ofere soluții. Eu m-am săturat de constatări. Eu cred că, în situația în care suntem, nimeni nu poate face efortul mare, decisiv, dar fiecare putem face măcar CEVA. Cât de puțin. Fiecare din ungherul său să se gândească ce poate face, chiar dacă asta înseamnă un impact minuscul. Să se gândească, după asta să o facă.”

Tudor Cojocariu, https://www.tudorcojocariu.eu/ :”Este foarte important pentru noi, alegătorii, să putem avea cât mai multe răspunsuri la cât mai multe întrebări înainte de a-i înzestra cu puterea votului nostru pe candidați. Una dintre întrebările esențiale, la care ne-am dori cu toții să primim răspuns, se referă la modul în care va arăta coaliția de guvernare după 24 februarie. Nici un sondaj serios de până acum nu a prezentat vreunul dintre concurenții electorali drept capabili să câștige dreptul de a guverna de unul singur. În plus, deputații de până acum s-au manifestat deseori ca niște traseiști banali, chiar dacă nici n-au avut partide-instituții cu care să se identifice. Prin urmare, ar fi interesant să facem un exercițiu prin care să înțelegem unde vrem, de fapt, să ajungem..

Amenințarea instaurării unei grupări trans-partizane de admiratori lacomi ai (unor demnitari) este una reală. Iar dacă le reușește, nimic nu va mai opri să adâncească și mai mult criza în care se află RM, jefuind în continuare resursele statului, destrămând familii și distrugând viețile celor pe care îi vor alunga, la fel cum a alungat-o regimul lui Putin pe doamna care mă întreba ce influență mai are Rusia în RM. De aceea, participarea noastră la alegerile din 24 februarie este vitală pentru societatea moldovenească, pentru rudele, prietenii și oamenii la care ținem și care depind de votul majorității votanților de la parlamentare: proDemocrație sau proAutoritarism”

Vitalie Sprinceană, http://www.spranceana.com/ :”Putem să ne înțelegem că pentru vîrfurile oligarhiei de la guvernare Moldova nu este decît un loc de muncă? 

Nu este nici patrie, nici loc în care ei și-ar construi viitorul pentru sine sau pentru familiile lor, ci doar oficiu de muncă în care se găsesc temporar, atîta timp cît businesul (extragerea rentei, utilizarea monopolurilor) merge. 

Familiile și copii sînt demult în străinătate, atît pentru a fi protejați de razborcile politice locale cît și pentru a-i integra cît mai bine în elitele țărilor cu pricina, unde urmează să trăiască.

Conturile bancare în offshore, firmele înregistrate în paradisuri fiscale – toate astea transportă, zi de zi, ”salariul” obținut în Moldova în locurile de trai ale familiei sau în zone mai sigure pentru bani. Conturile în băncile locale, cînd există, sînt fie cheltuieli de buzunar, fie costuri operaționale (de cumpărarea a loialității diverșilor și diverselor mercenare).

Cetățeniile duble/triple (americană, britanică etc) sînt și pentru evitarea persecuțiilor dar mai ales pentru șansa de a începe o viață nouă cînd se va termina munca…

Casele în Elveția, Franța, Italia, Marea Britanie sau chiar România nu sînt case de vacanță ci…casele reale ale familiilor lor. Adevărata plăcere a vieții pentru acești inși se întîmplă la Londra (unde se învîrt în cercurile altor semeni), in Franța, pe Coasta de Azur.

Moldova e doar locul de muncă…Unde se vine săptămînal cu avionul. Unde e murdar și glod și frig și problematic și neglamuros dar…de unde vine banul.

De aia nu se sfiesc să creeze scheme din care să scoată bani pe care, la rîndul lor, să îi scoată din țară: pentru că ei își văd viitorul în altă parte.”

Primul sondaj al bloggerilor vedeti aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/01/26/bloggerii-alegerile-si-societatea-asteptarile-ne-creeaza-realitatea/

Orizontul unor oameni – e un cerc cu raza zero. Ei îl numesc – punctul de vedere. Conceptul filosofic: Cu cât știi mai mult, cu atât mai mult nu știi. Păcat, că toţi cei care ştiu cum să conducă un stat, deja lucrează ca taxişti şi frizeri…

Nu te obosi să convingi omul că ești așa cum ești! El oricum te va vedea doar așa cum îi va conveni lui, în funcție de interese și împrejurări… Svetlana Vizitiu Impresii

Pace să fie, sănătate s-avem! Doamne ajută!

❤

Ador să fiu pozitivă

    ”Ești un dictator”- îți vor spune copiii uneori. Te superi imediat și le răspunzi cu lacrimi: ”Sunteți niște nesimtiți! Pentru voi – nu contează cât m-am străduit pentru voi, cât de mult vă iubesc, oricum sunt rea în ochii voștri…” Ca de obicei, cu așa emoții îți ieși repede din fire. Astfel, și copiii mei fiind cu capul în nori, adesea nu mă ascultau, fie se făceau că nu mă aud; ce era caracteristic vârstei lor adolescentine. Pentru ei e invers, cică ”eu nu-i ascult, nu-i aud”… Dacă e o ceartă, deci… eu ”nu-i iubesc” și niciodată n-am fost mamă ”bună”. De fiecare dată când ne contraziceam, situația atunci devenea insuportabilă… Au mai crescut, au inceput să realizeze multe lucruri în mod serios… Odată cu ei, continui și eu să mă deșteptez… Recunosc, că azi realizez că și eu am fost un copil dificil la părinții mei…

    Pare cicălitor, însă eu mereu mă țineam scai de ei, de copiii mei! Eu, cu educația mea, așa cum simțeam sau cum știam mai bine: ”Draga mea/dragul meu, – te iubesc atât de mult, nu-ți face rău cu mâna ta, că apoi nu te vei simţi bine”; Vei rămâne trist la aceste amintiri atunci când te vei maturiza; ”Nu te încrunta, că vei avea riduri devreme”; ”Nu-ți rupe coșurile, că vor rămâne semne pe față”; ”Nu face dezordine, nu arunca fărimituri pe jos…” sau, ”Nu-ți mușca buzele, nu-ți face piersing, tatoo, nu mânca gras, nu veni târziu acasă… – nu…, nu…, nu…!”; ”Dragul meu, te implor, hai să mergem la un medic, să facem investigații, că țin mult la sănătatea ta, scumpule!..” Dar, fiecare continuă cu ale sale: egocentrici cu refuzurile lor. Pentru că mama nu este o autoritate. Bineînțeles, eu nu rezistam și începeam să țip, nu știam cum să fac să fie bine, cum să aranjez lucrurile în mod normal… Greu…

    Și cineva dintre ei: ”Mamă, ce vrei? Nu fumez, nu beau, nu sunt dependent de droguri, nu stau pe la stații cu sticle de bere. Ce nu-ți convine, de ce ești nemulțumită, rea, nefericită?..”

    Poate că sunt eu înţepată uneori, și îi plictisesc cu notațiile de profesoară? Îmi fac griji și vreau să-i feresc de toate rele. Sunt una ”cam” precaută din propria-mi experiența de viață… Nu toată lumea, la fel ca mine, a fost împroşcată cu conuri, învățând din greșeli proprii. Îmi amintesc de anii când eram tânără. În mod constant, aveam cumpene, atunci când puteam fi impusă să mă apuc de droguri, bătută sau doborâtă moral, și în acest timp… nu aveam nicio frică. Părea că eram în spatele tuturor certurilor, scandalurilor, chiar în cloaca centrului. Ce doream, aceea și făceam. Seara la dansuri, la un picnic între necunoscuți, mereu credeam că sunt în siguranță… Părinții departe, iar eu o căscată și surdă, dar cu ambiții, curajoasă și perseverentă. Cel mai important – în noi rămâne… educația nativă! Chiar dacă părinții sunt departe, genele vorbesc, sângele te următește, te păzește și se roagă pentru tine, te îndeamnă să-ți amintești că ești inteligentă, că ai mult noroc în viață și că Domnul te-a ferit de toate belelele, de nenorociri și de pericole de moarte, chiar daca ai fost la un pas de ele… Și, pentru că nu am fost bătută sau desfigurată, pot mulțumi doar bunului Dumnezeu, care are milă de mine și mă iubește.

Doamne ajută în continuare, nu mă părăsi nici pe mine, nici pe copiii mei! De aceea, le spun mereu copiilor: ”Fiți atenți! Nu aveți nevoie de loviturile vieții, de experiența pe care au trăit-o persoanele suferinde despre care auzim la știri. Vă rog, să țineți cont și de înțelepciunea mamei (a mea), despre ruga mea pentru voi, scumpii mei…

    Fiecare din noi crede că are prieteni adevărați, doar eu sunt de părerea că, în primul rând, trebuie să fim atenți la sine, prietenii și colegii noștri de serviciu, cei ”adevărați”, pentru că anume din partea lor în viața noastră apar toate necazurile. Nu mă pot împăca cu faptul că unele persoane te folosesc în scopurile lor, și sub pretextul acțiunilor de binefacere, se promovează în primul rând pe sine, atunci când alături există cei care într-adevăr au nevoie de ajutor… E doar o picătură din nevoile mele, dar nu sunt deloc egoistă în acest caz…

    M-am simțit bine fiind studentă, abia acum realizez acest lucru. Am trăit vesel și eram convinsă că așa va continua mereu. Am cutreierat pe acele timpuri prin multe mii de cărți, am călătorit prin civilizația Uniunii Sovietice, aveam dorințe, planuri, proiecte, idei și bani și, desigur, totul am împărțit cu prietenii mei. Mergeam cu ei la restaurante, discotecă, le făceam daruri, și necondiționat, ca apoi jumătate de lună să mănânc doar cartofi prăjiți… Păi, cum altfel? Era în firea mea, cea care a rămas de fapt la fel… Dar, parcă toate acestea sunt cele mai importante pentru noi în viaţă?..

Că atunci când lucrurile s-au inversat, unii s-au comportat ciudat, mi-au întors spatele. I-am șters din lista de prieteni, or, așa consideram eu că e ”basta cu ei”. Și, la prima vorbă le răspundeam cu bucurie… Ei mă contacteaza, le răspund, oricum bucuroasă… Ador să fiu pozitivă!

Am dat de alt adevăr foarte vag: în viață totul e întins, imprevizibil și schimbător ca anotimpul: astăzi, cineva spală la tine podelele, iar mâine, vezi, că vei face tu la el același lucru… Setea de putere și de bani distruge totul în jur, dar în special, sufocă glasul conștiinței. Și totul devine transparent că nu mai ai unde băga capul în nisip. Și… doare.

    Îmi amintesc de disperarea mea. Bineînțeles, că sunt foarte vulnerabilă. Nu, eu nu cultivez nemulțumiri, pur și simplu, încerc să pun cruce pe astfel de persoane. Niciodată nu voi uita anii ”90” de coșmar, atunci când eu cu un copil micuț în brațe, ades nu aveam cu ce ne hrăni. Zi de zi, făceam mâncare din hriscă: că pe-atunci era ieftină. Reușeam să fac rost de un sac pentru depozitul meu din bucătărie. O preparam cu multă ceapă și devenea foarte gustoasă. Carnea de un kg, trimisă de părinții mei, o împărțeam în mici bucățele de mărimea unei cutiuțe de chibrituri sovietice, o puneam la congelator (un frigider procurat din banii proprii făcând Ikebana cu flori artificiale pe lemn prelucrat). Scoteam câte o cutiuță de carne și preparam o dată în săptămână. Sănduța mânca, apoi resturile îmi reveneau mie. Ce să faci? Salariul meu mereu era mic, remunerarea profesionalismului bibliotecar este și în prezent… de necrezut…

Despre datoriile la servicii comunale, eu câțiva ani nu reușeam să le întorc acestui stat care mă mânca de vie cu legile lui… Ce-i cu disperarea? – Atunci când brusc a venit  timpul fericit cu privatizarea pentru cei apți de a vinde ceva, de a cumpăra, cu abilități de a comercializa sau a specula ușor, și pentru persoanele la fel ca mine a venit sărăcia și foametea, și atunci așa zisii prieteni pe care i-am ajutat cândva nu mi-au sărit în ajutor… Iar eu am pierdut toate economiile mele la Banca de economii, care mi-a păpat rublele transformându-le intr-un leUșor fără valoare… Dar nu realizam întru totul situația… Încerc să mă justific, că nu sunt o frustrată și nici nu țineam pică pe cineva! Doar eram optimistă și pozitivă, nu cedam lacrimilor…

În continuare, eu nu mă pot debarasa de încrederea mea în oameni! Pur și simplu, acum… amintirea doare. Multe prietene au început o viață de succes, câștigând sume enorme de bani, procurând apartamente, mașini, călătorind prin Emirate sau Maldive, pe când eu fără invidie pe ei, dar abia de o scoteam la capăt cu micuța mea fiică, abandonată de tatăl ei, care nu vroia să audă de noi. Când Sanda avea trei ani, a fost operată de peritonită. Muream de sete în spital, țintuită lângă patul ei, nu mă puteam urni din loc de frică s-o las singurică. O cană de apă nu avea cine să ne aducă. Telefoane celulare nu existau… Am reușit odată, disperată, să-l sun de pe un telefon fix din biroul medicilor în care m-am strecurat fără voie, și prima întrebare de la tatăl fiicei mele a fost: ”Cui seamănă și ce ochi are?” (așa a fost și la maternitate) și nici nu m-a întrebat dacă avem nevoie de ceva, n-a mai venit nici cu o sticlă de apă. Iar chirurgul care operase fiica mea, îmi tot aducea aminte de banii pe care nu-i puteam oferi, nu aveam de unde-i căpăta. Reușisem să-l domolesc cu o sticlă de coniac și el oricum rămase nemulțumit… Ulterior, acest chirurg grăsan a fost concediat din același motiv, probabil că s-au plâns mulți pacienți pe el… Bagdaprosti că nu ia făcut rău fiicei mele…

      Iar amicele sau colegele îmbogățite într-un ceas de bun augur deja nu mai găseau timp pentru mine. Eu, fiind credulă și fidelă, afectuoasă în relații legate pe viață, continuam să fiu atrasă de prieteni, cei care repede m-au înscris în lista aviatorilor căzuți la pământ. Cu un ton de șef spuneau: ”Ei ce, Svetlana, ești mamă singurică, trebuie să te măriți cu cineva. Ce-i aici rău, că e grăsan și zgârcit? În schimb, va aduce totul în casă. Hai, că n-ai încotro, că nici tu nu ești o sfântă, ba și cu hipoacuzia ta, greu îți vei găsi ceva mai bun.” Da, sunt hipoacuzică, e din copilărie, o istorie destul de lungă…  O prietenă medic, la care țineam mult, atunci când am nimerit la spital cu tratamentul la ea în secție, mi-a spus că conform regulamentului, eu trebuie să achit zilnic patul, ori să vorbesc cu medicul șef al spitalului ca să-mi dea permisul. Ah, da! și asistentelor medicale să le aduc ciocolate ”măcar de celea de trei lei”, că așa se cuvine… ”Doar te ajută părinții, nu?” Părinții chiar mă ajutau, mai tot timpul, doar că și ei au ajuns la o etate, încă mai au și alți copii în afară de mine, plus și nepoți. Poate nu e în ordine ceva cu mine, ce am eu și n-au alții?

     După anii ’90. Când i-am adus prietenei mele medic un coniac și o cutie cu ciocolate, și mi-a spus că flori ea nu mănâncă, alcool nu bea, iar dulciurile nu sunt bine pentru sănătate. Înțeles-am, că se săturase de astfel de cadouri din partea pacienților. De atunci, eu cu amarul pe suflet, am început să realizez diferența dintre relațiile de prietenie și prietenii adevărați, astfel am rămas mâhnită de tot. Sincer, niciodată nu mi-am dorit acest discomfort în sufletul meu… Continui să țin la oameni. Rămân o persoană foarte sensibilă și vulnerabilă: câteva aluzii sau reproșuri directe mi-au fost de ajuns pentru toată viața. Și în present, apar amicii sau colegii care îmi dau de înțeles despre incoerența mea cu o atitudine ”nu ne este de tine, trebuie să facem valizele că plecăm la Dubai sau la Londra să întâlnim Revelionul”. ”Tu oricum nu auzi, vom vorbi ”pe urmă”, vezi că nu se leagă comunicarea, nu te implica” sau ”tu și așa nu vei înțelege despre ce e vorba, deci n-am timp să-ți lămuresc”. În continuare, fără comentarii. Vorbe-n-vânt și fără explicații…

     Unele persoane au beneficiat de promovare în carieră cu ajutorul meu în publicațiile sau filmările din mass-media, TV, fiind invitați la variate evenimente culturale, fie chiar și cu o soluție la problemele sau planurile lor. Am făcut-o fără rezerve și aluzii, prin serviciul meu, prin evenimentele clubului, cu programe on-line sau cărți pentru studii, informații pentru referate sau rapoarte etc. Nu regret, toate am făcut-o din inimă. Fără cerințe sau condiții. Cu toate acestea unele persoane continuau neapărat să menționeze: ”Nu tu promovezi Clubul ”Impresii din viață și cărți”, ci noi… te promovăm pe tine.” A fost de la o persoană care susținea ferm că îmi este prietenă, că o pot suna și noaptea, iar după ce i-am făcut legătură cu zeci de personalități, pe care îi făcea ou şi oţet înainte, – ea şi-a creat relații convenabile pentru a petrece timpul distrându-se; m-a eliminat din clubul la care eram fondatoare, m-a vorbit din spate şi ghiontit în suflet. Sănătate le doresc şi celorlalţi care se dau mari şefi şi aleg la care întrebare să-ţi răspundă- ţie, omului simplu diferit de funcţia lor… 😀

Desigur, sună copilărește, dar nu sunt imatură. M-a durut, dar precum se cântă, totul e trecător ca toate celelate din istorie, și nici eu niciodată nu rămân cu ranchiună. Bine că e mai târziu… Nu învăț eu și nici nu mă pot obișnui să nu continui să cred în oameni… Bineînțeles, că cu toții avem familii, probleme, scopuri, planuri, dar nu la aceste lucruri m-am referit până acum. Mă conformez, și în continuare rămân fidelă legilor Domnului în care cred. Nu mă impun nimănui, și nici nu mă leg de cineva pentru un scop oricare care îi vine în mintea cuiva necredincios. Pur și simplu, aveți grijă să nu suferiți din cauza acestor persoane indiferente…

 Clubul ”Impresii din viata si carti’‘, în continuare, nu mai derulează, după cinci ani ce m-au obosit… Întotdeauna a fost cu acces liber si fără plată pentru fiecare doritor de a participa, și ca protagonist și ca public, necondiționat. Nu făceam niciodată din protagoniști persoane utile subsemnatei, nu am avut și nici nu am vreun scop ascuns precum o pot crede unii. Basta.

     Într-o Duminică am mers cu fiica și nepoțelul la plimbare. Ziua ceea, printre multe altele, îmi va rămâne memorabilă prin emoțiile şi lacrimile provocate de o bătrânică necăjită, care vindea trandafiri albi ofiliţi deja. Nimeni nu le cumpăra trecând pe-alături. Am simțit educația și modestia ei… Și câtă bucurie a fost în ochii ei, atunci când le-am cumpărat… Am fost binecuvântate. Astfel eu înțeleg o caritate…  O caritate fără parade și bani plătiți pentru a hrăni sponsorii în restaurante, – acești bani care ar fi ajuns pentru ca câteva familii să-și permită fără grijă să procure de-ale gurii pentru timp de un an… Mergeam apoi cu fiica mâhnite și plângeam de durere pentru ea: statul nu poate ajuta în mod constant aceste persoane vulnerabile, doar de cu o pensie mizeră care nu ajunge pentru un trai decent…

Nu pot oamenii să fie mereu tineri și subțiri. Dar, poate de aceea și mă lasă Domnul tânără nu doar cu spiritul…  Am decis să dovedesc că am voință şi un caracter dur ca cel al tatălui meu: cu calitățile care m-au salvat în diferite perioade și situații… Uneori sunt nevoită să dau din coate, și dau vina pe aceste legi de mentalitate instabilă în Moldova…

Dar, a venit timpul să spun că lucrurile nu stau chiar așa cum par! Pare că am început să cedez și azi îmi vine foarte greu. Am nevoie de ajutor, pentru că mi s-a îmbolnăvit fiul greu. Aștept ajutor și nimeni nu mi-l poate oferi, iar eu nu găsesc de loc scăpare din situația asta. Pentru ce m-a făcut Domnul să îndur atâta? Doamne, ajută-mă! Salvează-mi fiul, te rog! Fiul meu care a fost pradat si tradat de prietenii proprii, ca urmare, e singur și nu mai are încredere în nimeni. Ceea că arăt fericită în poze, este doar o fațadă. Ceea că sufăr în continuare pentru copiii mei, este real… Fericiți putem fi pentru o clipă, atunci când și orice sclipire sau soluție în minte ne luminează… Cel mai greu e că atunci când apelez la cineva după ajutor, unii gândesc dacă pot alege dintre ajutor firesc și posibilitate de a-și trage foloasele pentru viitor… Realizez că Domnul mă pune mereu la încercări.  Cum să rezist? Acum și sora mea cu cancerul și chimoterapii, dar e tare, are un caracter dur și Domnul o va salva…

Azi, fiul e mai bine, chiar și muncește. Sper să fie bine în continuare! Mulțumesc Ție, Doamne!

    Orice viață are prețul ei. Viața nu e doar o primăvară. Mai vine toamna, apoi iarna. Pentru ce a creat Domnul anotimpurile? – Pentru ca să aflăm gustul primăverii. Orice viață, orice personalitate are prețul ei… Cei deștepți nu sunt atât în căutare de singurătate pe cât pot evita găștile create de ipocriți.

Nu m-am plâns, m-am confesat, dar voi cum doriți, mă puteți judeca… Am realizat și am constatat impactul celor scrise mai sus, sper să vă prindă experiența mea de persoană cu handicap. Cam des… m-am simțit discriminată! În pielea mea nu va fi nimeni, și nici eu – în cea a voastră… E ceva ce face parte în mine. În afară de mine însiși, nimeni nu-mi va lua apărarea. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci doar consimt ceea ce li se oferă. Ei se conformează. Promisiunile nu au loc atunci când e vorba de bani. Dar Dumnezeu îi iubește pe cei pe care oamenii îi jignesc…

Nu-ți face rău cu mâina ta! Viața merge înainte! Frustrările și supărările mereu rămân în urmă, și… nu uita că sunt doar lecții de viață! – Domnul e cu tine! AMINI!

❤ Sveta Vizitiu Toamna, 2018

( Impresii pentru viitoare carte)

Svetlana Vizitiu/Impresii din viata si carti blog

Lilia Puzderi Căinăreanu la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi. Femeia în politică.

Este imposibil pentru oamenii care ascultă persoanele cu nevoi speciale, sau care lucrează cu oameni suferinzi, să nu învețe câteva lecții de viață de la aceștia. Dacă nu începi să te gândești la ei şi la viața ta după ce ai terminat ziua, înseamnă că nu ești făcut pentru a face bine oamenilor, să activezi în domenii sociale sau să te menţii în funcţii de conducere. Știu, că nu sună prea bine, mulți se pot supăra și cu indignare vor spune ‘’Habar n-ai despre ce vorbești!” Dar credeţi-mă că acesta este adevărul. Îmi pare rău că sunt eu cea care dă veștile proaste: dar în Moldova în continuare predomină discriminarea faţă de persoanele cu dizabilităţi. Pentru unii aceştia sunt specmeni care nu merită atitudine normală… Când vezi că nu-ți mai poți mișca picioarele sau mâinile, sau că nu auzi şi nu mai poți vorbi, îți pică lumea în cap, ai impresia că eşti pierdut. Apare complexul de inferioritate, te simți inutil pentru societate. Îți pare că nu are rost să exişti sau, că nu ai făcut mai multe atunci când ai avut posibilitatea. Poate îți vei recupera controlul asupra membrelor afectate, dar chiar îți dorești să treci printr-o asemenea experiență doar pentru a face ceva ce trebuia făcut înainte? Ei întotdeuna îşi zic:’’Nu mai vreau doar să exist. Vreau să încep să trăiesc!” Unii reuşesc şi – cu succes! Doamne ajută! Astăzi vă prezentăm o Personalitate de excepţie, care a trecut prin toate suferinţele pe care le mai poate trece omul… Este cea a 95-a protagonistă a şedinţei Clubului ”Impresii din viata si carti” în incinta Bibliotecii Municipală B. P. Hasdeu – Lilia Puzderi Cainareanu. Moderatoare a fost superba Erica Zucec, manager Reţeaua Femeilor pentru Democraţie. Au vorbit prietenii si colegii, persoane cu nevoi speciale: Irina Revin, Iulia Tabaceri, Mariana Tihu, Valentina Buciumaş, Vlad Andreev, Irina Castraveţ (medic CMC), Cristina Puzderi (ruda), Valentina (pedagog). Interpreta Oxana Crăciun a cântat de dor…  Au venit chiar şi persoanele care n-au rămas indiferenţi la povestea Liliei. Au dansat elevii de la Scoala nr.12 pentru copii hipoacuzici şi surditate tardivă. Profesorul lor Lozovanu Ghenadie. Dansatori: Ichim Gabriela, Costova Olga, Bărbuţa Cristina, Tambur Rodion, Adascaliţa Artur. Un dans fenomenal, care te pune pe ganduri şi chiar pe lacrimi (vedeţi filmuleţul mai jos) A fost o şedinţă într-adevăr sufletească, până lacrimi de durere şi susţinere pentru nevoile acestor persoane. Lilia este şi un orator bun, cu o voce răsunătoare şi convingătoare. O minte logică, spirit pozitiv, gând proiectant şi cuvânt direct. Un spirit de copil şi suflet credincios. Ştie ferm ce vrea de la viaţă, a trecut prin multe greutăţi că să se conformeze cu ele, nu se lasă, va asalta şi muncii pentru a schimba societatea în bine. Luptă pentru afirmarea femeilor în politica, ascensiunea lor în funcţii de conducere, în mod special, şi scopul esenţial este să ajute oamenii, în primul rând, pe cei cu dizabilitate severă, un lucru firesc care pot înţelege doar persoanele care au trecut prin cazuri similare. 

În present, protagonista susţine:”Republica MOLDOVA este  PATRIA mea.Trăim clipe nu prea ușoare, avem cetățeni care au o viață grea și plină de griji. Sărăcie, boală, foame. Avem cetățeni prosperi cu luxul la picioare. Nu a fost ușor şi nu ne este ușor, dar mereu sperăm la mai bine. Cu gândul că mica noastră țărișoară va fi și mai înfloritoare şi mai prosperă. Cu gândul că vom fi o parte a Europei. La mulți ani, MOLDOVA! La Mulţi ani, dragi prieteni! Astăzi, sunt alături de soțul meu Alexandru. Cu binecuvântarea Domnului, cu sprijinul nașilor şi înțelegerea părinților am ajuns să serbăm şapte ani de când suntem împreună. Viața e frumoasă când cineva drag îți dăruie clipe frumoase aşa cum noi ne străduim să trăim fiecare clipă în dragoste şi armonie. Astfel vă dorim la fiecare dragoste, armonie, sănătate la toată lumea‘’

Activaţi pagina Clubului pentru a viziona filmele şi imaginile evenimentului în albumul Lilia Puzderi Cainareanu protagonistă la Clubul IVC

Lilia Puzderi Cainareanu s-a născut în Municipiul Hîncești 28.1.1978. Părinții Elizaveta și Vasile Cainareanu, ambii bucătari de profesie, precum și surioarele Natalia și Maria stabilite peste hotare. ‘’Din copilărie nu am avut mare noroc fiind traumată la naștere şi diagnosticată cu paralizie cerebrală infantilă. Au urmat ani grei cu multe tratamente pe la ‘’babe’’, cum se spune în popor, precum și operații interminabile care mi-au stabilit medicii. Nu aveam echilibrul de a putea merge în mod normal.’’

Lilia este foarte recunoscătoare medicului ortoped Șitinin Nicolaie care în continuare îi este ca un tutore, un părinte, – nu doar medic, dar și un bun îndrumător pentru ea.

‘’În perioada sovietică persoanele cu nevoi speciale făceau studiile în instituții de tip internat, astfel și eu am avut fericirea sau nefericirea să fac studii speciale. Cred că fiecăre tânăr din aceste timpuri avea mereu probleme, fie era greu să se afle în acel sistem care persistă în continuare. Oamenii ca noi sunt priviți de societate ca persoane neputincioase.’’– din proprie experienţă de viaţă susţine ea cu tristeţe.

A făcut unele studii la o școlală profesională şi regretă mult că n-a avut posibilitatea să-şi continue studiile la universitate… Ulterior, prin 1999 a înființat Asociația Obștească ”Pro-Tineret” unde împreună cu alte persoane cu nevoi speciale a început să participe la diferite seminare de instruire, să organizeze spectacole pentru și – cu participarea lor, şi unde tinerii din fiecare raion își demonstrau abilităţile cu recitaluri de poezii, repertoriul vocal sau de dans. Gala spectacolului de final, la care întregul colectiv se întruneşte timp de 16 ani are loc la Filarmonica Națională, şi le-a devenit a doua casă.

A activat ca Metodist la Casă de Cultură din r. Hîncești. Apoi, la Centrul Medicilor de Familie (Hîncești). La Direcția secretariat a lucrat ca operator TI. Apoi, la Asistentă Socială În Localicatea Borogani. Este participantă a mai multor proiecte naționale și internaționale, unde a beneficiat de instruiri în drept, asistență socială, planificare, familie și multe altele.

Lilia este extreme de activă atunci când este nevoie să ajute invalizii, pe acei nevoiaşi care au probleme sau nimeresc în diferite situații de pericol de viață, colaborând şi cu specialiştii din acest domeniu. Pe parcursul acestor ani a reușit să ajute şi să facă mai fericiți câteva familii, tineri, copii din categoria vulnerabilă. Nu se consideră de loc o persoană importantă… Iubeşte enorm poezia, ascultă muzică ușoară şi populară.

Spune că s-a căsătorit din dragoste: ‘’cam târziu, dar mulțumesc Domnului că am un soț care mă susține, şi mă înțelege. Are şi el o dizabilitate locomotorie, dar nu mă deranjează. Suntem fericiţi împreună! Ştiu, orice problemă nu s-ar ivi sau ce n-aş încerca să fac, el va fi mereu alături şi mă va accepta aşa cum sunt.’’

Într-un interviu Lilia a fost întrebată dacă ar accepta să candideze ca consilier local: ‘’De ce nu? Da, sunt puține femei cu nevoi speciale, care ar avea funcții la nivel de conducere sau nu e greu de spus că trebuie să credem în noi și să apărăm interesele celor care sunt în situaţii complicate. Uneori sunt situaţii care se pot termina cu discriminare si înjosire, bruscare și manipulare a oamenilor. Astfel de cazuri mereu duc la durere nu numai fizică, dar și psihică’’

Este ferm convinsă că are toate abilităţile pentru a ajuta oamenii, şi să le creeze condiţii de a schimba viaţa înspre bine!

Expresii de Lilia Puzderi Cainareanu:

– ”Dacă femeile cu necesități speciale ar accede în funcții de conducere, ar schimba mult mai eficient și mai bine lucrurile din societatea noastră”

– ’’Femeia cu dizabilități poate și vrea să schimbe unele lucruri mult mai bine decât persoanele care stau la conducere”

”Republica MOLDOVA este  PATRIA mea.Trăim clipe nu prea ușoare, avem cetățeni care au o viață grea și plină de griji. Sărăcie, boală, foame. Avem cetățeni prosperi cu luxul la picioare. Nu a fost ușor şi nu ne este ușor, dar mereu sperăm la mai bine. Cu gândul că mica noastră țărișoară va fi și mai înfloritoare şi mai prosperă. Cu gândul că vom fi o parte a Europei. La mulți ani, Moldova! La Mulţi ani, dragi prieteni!.

Despre Lilia vorbesc oamenii:

Oxana Barbu:”Lilia Puzderi Cainareanu. Draga mea prietena și colega. Țin să te felicit din tot sufletul pentru curajul de care ai dat dovada pina acum si continui să o mai faci. Am invatat multe lucruri interesante și utile de la tine pe cind eram copila mica. Mereu ai fost, ești și vei rămîne un exemplu pozitiv pentru mine. Te imbratisez suflet scump ce ești. Dumnezeu să-ți dea puteri și pentru mai departe. Succese și noi realizări pe viitor. Eu te apreciez

Valentina Stratan:”Eu sunt impresionată de curajul şi stoicismul multor din ele. Aşa cum spuneam: ”şi eu am învăţat şi învăţ de la ele să fiu puternică… Suntem obligate să facem pentru ele, mult mai mult decât am făcut pâna acum. Le admir, le apreciez pentru curaj şi pentru dorinţa lor de a munci, de a se implica în viaţa publică şi politică, de a fi utile societăţii. Nu le-am auzit nici pe una din ele, sa ceară ceva “de-a gata”, să li se dea ceva pe tavă, deşi ele ar avea nevoie şi de aşa ceva…”

Gelu Gradinariu Frumuseţe! Eleganţă! Rafinament!
Tatiana Druc:”Foarte frumos zâmbet, să vă vad permanent orice nu s-ar întâmla în viaţă permanent să vă văd cu acest zâmbet frumos”

Mai multe despre viaţa şi activitatea Lilei puteţi citi aici: https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/10/10/legea-in-moldova-nu-permite-functii-pentru-persoane-cu-dizabilitati-femeia-in-politica/

https://www.facebook.com/events/1754106167985458/ -evenimentul

https://www.facebook.com/lilia.cainareanu.5/ – pagina protagonistei

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2495317080694101

Vasile Fotescu, protagonist la Clubul Impresii din viata si carti

    Sunt momente în viață când vrei să faci multe lucruri frumoase pentru acest popor neinspirat, dar uneori nu reziști pentru că sunt multe persoane care nu înţeleg ambiţiile tale…  Oricum sufletul-ți tânjește după ceva nou, ceva palpitant, nu reuşeşti azi, vei reuşi altă dată, în alte domenii. Te-ai săturat de probleme, provocări, chiar vrei să realizezi ceva în acest stat mic de unde mai fiecare al doilea moldovean pleacă în ţările bănoase… Ai vrea să-ți schimbi viața așa cum îți schimbi celularul sau meniul zi de zi. Ai vrea să apeși pe un buton de ”reset” și să o iei de la capăt, să ajungi din nou copil și să te bucuri de vise colorate. O, de când nu te-ai mai bucurat cu adevărat! Moldovenii scriu pe reţele de socializare că suntem pierduți, că nu mai există speranță. Dar, iată că apare un omuleț optimist și încăpățânat, un luptător mereu zâmbăreţ care insuflă speranţă şi oferă soluţii pentru a reuşi undeva la noi, în societatea civilă, fie în cultură națională. Poţi fi o persoană de performanță: un jurist, cântăreț, lector universitar și chiar un ciclist extraordinar cu o viteză pe răsuflate cu acțiuni de caritate pentru cei nevoiași… În plus, și un apicultor serios, atunci când şi albinele sunt pe cale de dispariţie; un cântăreţ de doine sau retro, şi autorul melodiilor cântate! Realmente există o asemenea persoană care întruneşte calitățile și meseriile indicate, și care astăzi a venit la Clubul ”Impresii din viata si carti” să ne împărtăşească experienţa de viaţă, atât de tânără şi bogată în evenimente şi emoţii… Vasile Fotescu, protagonistul clubului, și apropos, este cel care a donat Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu o bicicletă roşie cu un motoraş care încarcă orice telefon mobil atunci cand pedalezi, – o surpriză pentru toţi cititorii BM (veniţi să pedalaţi bicicleta!) Momente excepţionale la Clubul de astăzi cu protagonistul Vasile Fotescu, moderatoarea Galina Codreanu, Artista a poporului Paulina Zavtoni, scriitoarea Renata Verejanu,  cântăreţul Gheorghe Cibotaru, scriitorul Iurie Plăcintă, pictorul Ion Jabinschi, cântăreaţa Rodica Druţă, Anatolie Prohniţchi, Ana Pagur!… Vizionaţi filmele postate de la eveniment şi veţi fi la curent cu tot ce s-a cântat şi discutat!

Vasile Fotescu – un protagonist deosebit, cu caracter,  cu chip frumos și veșnic zâmbăreț. Omul fericit de tot ce-l înconjoară. Mereu amețit de sentimente, de culori, de sunete şi melodii şi de … albinuțe care fac miere. Adoră familia şi copiii. Un luptător pentru drepturile omului, perseverent și curajos, încadrat în societatea civilă, – este omul care într-adevăr vrea schimbări în societate…   Ce m-a impresionat: direcția și formularea rapidă a gândului înțelept… Pare că are lumea la picioare şi totuși radiază lumină!  Dar, îl trădează durerea din ochii lui trişti care la fel zâmbesc. Este parte din acest neam moldovenesc: omul căutat, de care avem nevoie în ţara noastră! Se simte tristețea interioară şi … nu putem schimba nimic. Ne este interesantă personalitatea lui Fotescu, dar nu-l putem ajuta mai mult decât s-ar dori, pentru că mentalul nu ne permite să pătrundem mai adânc… în adevăr. În continuare vom fugi încotro ne duc ochii în EU și vom munci pentru străini. Iar eroul nostru trage aer în piept, goleşte mintea, gândeşte din nou şi se bucură de cursă nouă fie şi în ciclismul cu carități… El este omul național, un talent puternic, care se dezvăluie şi prin darul lui de a cânta… Apoi, din nou va sări în ajutorul cuiva, fie și a sinistraţilor colectând resurse financiare pentru ei… Tinde să schimbe mentalul, să apere societatea de nedreptăţi, oferind soluţii… Fotescu nu vrea doar să existe, el vrea să trăiască! Are 38 de ani, familie, copii, pe care-i iubește… Ascultaţi povestea lui Vasile Fotescu de la evenimentul de azi prin filmuleţe, prin imagini care vorbesc. Iar minunata moderatoare, jurnalista de la TV Moldova1 Galina Codreanu care a însufleţit evenimentul cu atitudinea inteligentă şi spiritul frumos va spune totul! (Sv.Vizitiu)

Deschideţi sursele de la evenimentul Clubului IVC şi fiţi atenţi la titlu, accesați-l: Albumul Vasile Fotescu – lector, cantautor, ciclist, apicultor si jurist. Puteți admira și picturile lui Ion Jabinschi, și repertoriul de cântece ale protagonistului și ale interpreților de valoare din Republica Moldova!

Referințe și aprecieri despre protagonist:

Alexandru Plăcintă: ”Am participat la o activitate foarte interesantă a Clubului Impresii din viață și cărți, a cărui protagonist a fost dl Vasile Fotescu. Lume deosebită, povestiri interesante, poezii frumoase recitate cu inimă și suflet, cântece interpretate de oameni talentați. Îi doresc protagonistului evenimentului, dlui Vasile Fotescu, sănătate, mulți ani și succese în continuare! Iar d-voastră, dnă Svetlana, cea care conduceți și organizați evenimente atât de interesante și variate, vă doresc spor în tot ceea ce faceți cu atâta dăruire. Să vi se împlinescă tot ce vă doriți!” Cu respect, Alexandru Plăcintă.

Galina Codreanu:”Se zice, ca pentru cei nascuti pe 5 aprilie, cea mai potrivita meserie este cea, care le garanteaza longevitatea, or, ei sunt longevivi… Fotescu Vasile: magistru in drept, avocat, lector universitar, pedagog in a patra generatie, apicultor, ciclist, cantautor, poet, redactor, activist civic, – fiecare din aceste activitati ii pot garanta longevitatea!! Cu o mare capacitate de memorare, cu multa dedicatie si atitudine, – Vasile este potrivit, practic, pentru orice cariera, care presupune angajament intelectual. Este o persoana foarte muncitoare, mereu dornic sa deschida drumuri noi si sa-si testeze limitele. Altruismul, inteligenta si mobilitatea, – iata triunghiul de foc, care-l fac imbatabil, tolerant si afectuos cu copiii, cu studentii, cu colegii…Adora provocarile si miscarea in aer liber si accepta fara rezerve orice invitatie la aventura. A cutreierat, impreuna cu colegii sai ciclisti, Romania si Moldova in lung si in lat, descoperind locuri si peisaje de poveste, care il inspira si din care isi reincara mereu, imaginar, bateriile. Fotescu Vasile are un caracter frumos, crede in farama lui de noroc si e convins de adevarul, ca toate problemele si incercarile ne sunt date pentru a fi rezolvate si depasite. Poarta in casa mare a sufletului sau, neatinsa, icoana strabunilor, a Mamei si a Bunelului Gheorghe, de la care a invatat primele lectii de viata. Isi adora familia, sotia Irina si cei doi copilasi. Este creativ, talentat, original, cu vederi largi despre viata si societate, mereu gata sa exploreze noul si sa cuprinda necuprinsul…Spirit intreprinzator si practic, cu rezultate frumoase si cu multe realizari in spate, obtinute printrun efort continuu si sustinut, Fotescu Vasile ramane a fi persoana activa si inventiva, care stie sa-si construasca singur o cariera de succes!”

Expresii de Vasile Fotescu:

Vasile Fotescu:”Am atenționat încă o dată Primăria și aleșii locali despre problemele mari existente….dar se pare că nimeni nu aude..

”cu 18 ani în urmă a fost editată la USM o culegere de versuri la care și eu am contribuția…mai tineri, mai neliniștiți și mai triști…”

Vasile Fotescu : Incet ajungi sa cuceresti inaltimi la care ai putut doar sa te gindesti altadata,doar trebuie sa doresti ceva si acolo ajungi…” (2010)

Vasile Fotescu:” Vorbim despe multe si despre toate, dar undeva in tara, la 40 km su si mai departe de Chisinau sunt case inundate oameni fara, ogoare, acoperis pentru iarna, oameni insetati si flaminzi… OARE, Cit de receptivi putem fi NOI CU DUMNEAVOASTRA ?… ”

Vasile Fotescu:” Am decis sa ajut acesti sapte copii ca sa creasca sanatosi, educati si sa nu le lipseasca nimic, cred ca e un exemplu bun de urmat…cum credeti? ”

Vasile Fotescu:  Bunelului meu Gheoghe Fotescu eu îi datorez totul ….ca astăzi el a plecat dintre noi…, dar veghează asupra noastră de sus.

Vasile Fotescu: ”Cei care construiesc apartamente trebuie să prevadă și locuri de parcare. Dacă sunt 100 de apartamente, trebuie să fie și 100 de locuri de parcare pentru mașini, dar și, cel puțin, 10 locuri pentru biciclete. Astfel nu vor mai fi parcate mașinile la nimereală, pe trotuare, în fața grădinițelor”

Surse despre protagonist:

https://www.facebook.com/events/2028172444175529/ Evenimentul promo Clubul IVC plus surse despre protagonist

https://www.facebook.com/fotescu.vasile

https://www.facebook.com/clubelitaimpresiisicarti/videos/2476510435908099/ – video promo cu Vasile Fotescu la BM B.P.Hasdeu

”Pompeea” de Dina Ciocanu. Îndemn la lectură.

Referitor la lectura cărţii ’’Pompeea’’. Aici e cazul când cartea este mai reuşită decât filmul, imaginile şi acţiunea imediat apar pe parcursul lecturii şi sunt foarte emotive. Aşa impresie mi-a lăsat romanul Dinei Ciocanu. Sunt prima care a citit manuscrisul. Aşteptam demult editarea cărţii, acum mă bucur nespus că e aproape de realizare. Povestea este foarte uşor de citit, te cucereşte imediat şi doreşti să afli ce se întâmplă mai departe… Oricum, tema romanului o reprezintă migraţia şi împletirea valorilor neamului peste hotarele Moldovei. Trăirea creştin-ortodoxă, tradiţia şi cultura română ca măreţie morală şi bastion al identităţii naţionale, oriunde ar exista sau chiar supravieţui în acest univers. Da, da, – eroina noastră a fost nevoită pe parcursul anilor să supravieţuiască, ajungând în mrejele misterelelor diavoleşti sau a misticului şi confruntărilor ei cu realitatea. Acţiunea se produce în Italia, unde au ajuns sute de mii de moldoveni, stabiliţi în continuare pentru toată viaţa. Dar dorul de casă persistă mult, – într-atât de tare, – e de plans, lume dragă! Accentul e acesta, cred… Mai cred că abilitatea de a realiza echilibrul spiritual în orice situaţie complicată este foarte greu de înţeles pentru persoanele care nu cunosc sau nu sunt familiarizaţi cu atitudinea filozofiei orientale de est. Nu toţi cititorii vor înţelege cartea, mai ales cei care au crescut cu sloganurile ’’Partidul a spus – Trebuie’’ etc. Omul preocupat de misterele fiinţei, autoarea propune imediat o conştienţizare de sine, o interogaţie care se referă la menirea sa pe lume. Acţiunile pompeice se fac mai ales în spaţiul inconştientului şi eroina, fiind cea ’’adormită’’, nu cea conştientă şi raţională de ceea ce se petrece. Dar, odată conformată cu realitatea, se luptă pentru drepturile de a fi fericită… Şi ajunge să fie fericită, şi, cel mai important, doreşte să fie toată lumea fericită alături sau departe de ea… Dar cu ce preţ! Vă asigur că toată povestea este de fapt reală! Nu e un vis, nu e fantezie scoasă din aer… Lumea interioară, în care Dina Ciocanu se mişcă uşor datorită fantasticului şi visului, este de fapt marcată de o linişte halucinantă a eroinei Pompeea, la capătul căreia în suflet se deschide un gol primejdios încremenit şi blocat de duşmanii pământeni. Actiunile reale din trecut şi prezent prevalează viitorul, pe care pare că ai frică să-l urmezi.

Fără speranţă omul nu poate trăi, nu merge mai departe. Calităţile umane, valorile moştenite este ceea ce ne călesc spiritul, ceea ce rămâne prin ereditate, de acceea, romanul ne îndeamnă să nu fim slabi! Niciodată! Și oriunde ne-am trezi în această lume a începuturilor orice fiinţă trebuie să se simtă protejată! În special, Femeia! Cea vulnerabilă şi care are nevoie de sprijinul unui umăr bărbătesc, inevitabil aşa va fi întotdeauna! Oricât de dur caracter are, bărbatul fizic e mult mai puternic. Şi mai puternică e Dragostea! Eh, ce ne mai plac astfel de romane, care trezesc spiritul şi dorinţa de a ne simţi mereu tineri. Aşa veţi simţi când veţi citi romanul. După ce… vă vor creşte aripi şi inspiraţia de a face lucruri măreţe. Eroina, ca şi autoarea (sau, invers) este mereu preocupată de o transformare, de o evoluţie a propriului sine. În lupta cu inumanitatea, ca în pântecul matern, controlată de dragostea pentru copil şi omul drag, și mai apropiată de un ciudat circuit nostalgic… Discriminarea de gen, corupţia, drogurile, prostituţia, diferenţa de educaţie între ţări îşi pune mereu accentul în relaţii interumane. Dragostea însă rămâne… Şi Doamne ajută să Fie! Felicitări, Dina, pentru carte! Din toată inima!

Svetlana Vizitiu, bloggeriţa şi cumetriţa.  ❤  

Dina Ciocanu:”Nu sunt de mulţi ani în Italia, ca număr, dar recunosc că sunt foarte grei. Numărul nu e proporţional cu greutatea. O străină printre străini. De vorbit despre cei plecaţi, se poate dintr-o parte, dar de simţit acei plecaţi, e posibil doar din interior, adică din singurătatea pe care o trăiesc. În Italia, am rămas mereu uimită şi pierdută în faţa antagonismelor. Poate această stare, în care le-am sesizat şi mi-am zis că ar trebui să le accept, pentru a supravieţui, dar, până la urmă, nedorind s-o fac, rămânând faţă în faţă cu frustrarea, cu dezamăgirea, cu trădarea, m-a şi făcut să ajung să-mi revărs nedumeririle în paginile POMPEEI, dar nu pur şi simplu, ci cu un scop: în mintea fiecăruia care se va regăsi în cartea aceasta, să se trezească dorinţa de a lupta, în orice circumstanţe, de a nu accepta umilinţa. Aceasta fac şi eu, de la un timp. Nici un om nu e în drept să încătuşeze un alt om. Iar dacă nu mai poţi lupta, nu plânge – întoarce-te acasă. Casa e acolo unde sunt cei dragi. Prima carte, FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ, a ieşit din trăirile mele pe marginea evenimentelor istorice prin care a trecut Basarabia (descoperite în lecturi de-a lungul a câţiva ani); cartea POMPEEA s-a construit pe zilele şi nopţile în care unic interlocutor îmi eram doar eu. Am trăit eu şi am ascultat şi simţit trăirile celor din jurul meu, iar când rămâneam singură, puneam cap la cap acele emoţii şi cream o Italie din umbră, pe care mulţi n-o cunosc. Această ţară poate avea orice alt nume, pentru că, în fond, orice alt loc de dincolo de Moldova mea e străinătate. Romanul POMPEEA e despre urât şi despre frumos, despre acceptare şi despre luptă. Despre bunătatea umană, care poate salva vieţi omeneşti. Despre dragoste, că e o forţă. E şi despre Italia ceea frumoasă, care mereu te tentează, cu tainele ei, cu istoriile ei.”

La 26 septembrie, 14.00, Clubul ”Impresii din viata si carti” învită protagonista Dina Ciocanu la o discuție cu voi, dragi cititori! Se va vorbi despre personalitatea Dinei, și desigur, despre creațiile ei literare recent apărute! Moderatorul ședinței a promis să fie scriitorul Dumitru Crudu. Vivat! (S.V)

Oamenii normali nu fac asa! Apel la CEDO

Eu știu, căci nu m-am născut om ca să am și eu dreptul de a mă bucura în fața cuvintelor false care nu știu cine le-a dat denumirea de LEGE. Sunt un nebun care s-a transformat în șomer: nu am bani, nu știu să fur, nu știu să mint… Eram ajutat cu pensie de invaliditate și mai adăugam din salariu ca să pot face o bucurie pentru bătrînii de la ”Casa de bătrîni” din oraș. Sună ciudat. Așa-i? – Realitate în ochi de Animal! Oamenii normali nu fac așa ceva…

În Orchestra „Ciobănaș” (prima orchestră de muzică populară din Moldova), am cântat începînd cu anul 1981 și pînă cînd muzicienii au început să fie remunerați. Vre-o 18 ani. Am fost principial cu Administratorii, care căutau toate modurile de a plăti salarii, doar să nu fie legitim. Iată cine sunt oamenii care dispun de demnitate, au drepturi egale în fața legii și sunt ascultați și înțeleși de către Vizitatorii Europeni, după ce vizitează ”Beciurile de la Cricova” și cred în toate minciunile acestor oameni. Pentru ce s-au chinuit și au scris „Drepturile persoanelor cu dizabilități”, pentru că atunci când am avut nevoie de ajutor și am cerut de la Primăria orașului, Cei nu au mișcat un deget. Aceasta se numește „Mulțumire pentru toate eforturile mele depuse”. Pentru ce avem nevoie de legi atunci?..

Iarna aceasta am fost nevoit să părăsesc casa pentru perioada rece, fiindcă nu aveam cu ce achita serviciile comunale. Părerea mea, ca o ființă cu dizabilități, este – că prețurile nu sunt reale. Nu înțeleg, de ce în celelalte localități din Țară apa costă 10 sau 11 lei, iar la noi în oraș – 16.50 lei. Parcă nu am auzit să curgă apă-sfînțită, sau conducta să fie din aur. Nu eram acasă și s-a deteriorat contorul de la care au avut loc scurgeri de apă.

S-a deteriorat și logica mea, dacă gândesc că un contor deteriorat nu poate indica date precise, pe baza cărora se cere să achit 13,32 pensii. Sunt sigur căci Responsabilii se conduc după legile Voastre. După ce soția a plecat cu totul din Țară și am divorțat, a urmat Procesul de Partajare a averii. Și deoarece Ea, soția este plecată, Domnul Judecător a decis să-i prescrie partea locativă a casei: Dormitoare, bucătăria, baie, WC, sauna, coridoare. Pentru mine, care lucram în Țară și locuiam în casa cu pricina, Judecătorul a decis să-mi prescrie: Atelierul, beciul, depozitul, garajul (12 ani au trecut de când nu pot merge la volan). La fel, după legile Voastre s-au condus oamenii.

Se mai aude că anul trecut, 95% din cereri adresate la CEDO au fost respinse. Eu gândesc că aceasta este o glumă proastă. Nu știu de ce Vă scriu, mai cred în oameni, căci speranță doar oamenii pot avea. Am 19 ani de când sunt invalid. Apropo. Și medicamente cumpăr, când sunt în Farmacie. Tot după legea Voastră. Da?

Vă mulțumesc.
Cu respect Petru. Republica Moldova

P.S. Așa o scrisoare disperată am primit astăzi. Nu am putut să omit, nici să tac. Decideți voi, dragi modoveni, cu ce îl putem ajuta noi, dacă Legea este doar pentru cei care o crează? Vă rog, să adăugați sfaturi utile, fie un ajutor practic… Cu cât suntem mai multi, cu atat mai bine și sunt convinsă ca impreună putem face lucruri deosebite. Oricine si orice sugestie sunt bine venite . S. V.

Vitalie Vovc la Clubul Impresii din viata si carti

”Există două realităţi distincte: Înăuntru si în afară. Atît! Restul nu sînt decît invenţii Ale minţilor voastre febrile.” (”Confesiunea Minerului ușii”, V. Vovc)

”Indiscutabil, eu știu că mă trag din viță de nobili frumoși și falnici: Decebal și Ștefan cel Mare sunt stră-stră-stră-buneii mei! Regele Mihai îmi este un văr drept (el, nu știu de ce, n-o știe), iar Miron Costin a fost dascălul stră-stră-stră-bunelului meu. Asta eu o știu și o afirm sus și tare! Însă, din păcate, nu-mi știu decât cine au fost părinții-buneii-străbuneii. 3 generații. Atât.” (Vitalie Vovc)

Astăzi, ne amintim de micile mari plăceri ale vieții de zi cu zi. Nevinovat și chiar indicat este îndemnul de a asculta cu pasiune o istorie de viață, ca și cum ai bea în fiecare zi un vin de calitate. Fie că preferi o carte, un film sau un bun și de încredere eveniment, intri la noi la Clubul”Impresii din viata si carti”, de la Biblioteca Municipala ”B.P.Hasdeu”, și vei avea parte de un festin de impresii și multe învățăminte, plus accesorii de suflet pentru experiență. Vă punem la dispoziție o personalitate notorie, o selecție de expresii menite să desăvârșească povestea unei vieți interesante, cel puțin inedită. Este vorba de Vitalie Vovc, al 82-lea protagonist la club, – un intelectual pan’la măduva osului, formatorul de opinie, jurnalist, scriitor, blogger, pur și simplu o persoană de excepție, foarte inteligentă și despre care e foarte greu să aduni corect calități caracteristice, pentru că în acest caz ar trebui să corespunzi și tu nivelului lui de inteligență. Recunosc că n-aș putea să intru ”prea des” într-un dialog cu el, îl consider prea înțelept pentru… nivelul meu, recunosc…

Vitalie Vovc parcă ar fi venit din epoca lui Dumas, atunci când aristocrația excela în saloanele palatelor anglo-franceze nu doar prin valsuri și lupte cu săbii. Chiar și înfățișarea lui Vovc amintește de înțeleptul Atos, care vorbea doar atunci când se cuvine! Un înflăcărat Portos care luptă pentru drapelul național și un frumos Aramis care crede în Dumnezeu! Şi ca D’Artanian care întrunește toate aceste calități, încă își adoră familia și copiii lui, luptă pentru adevăr, independență și drepturile omului în Republica Moldova, și pentru unitate, din îndepărtata France, cu speranța că urmașii lui se vor întoarce… totuși, în Basarabia, această ţară lepădată din ce în ce mai mult de tineri. Este ferm convins că așa va fi, pentru că acest ”secret” nu este greu de intuit. Toate scrierile și vorbele lui pe internet ne divulgă aceste lucuri, demne de ascultat și… de urmat… Şi cărţile, şi toată proza lui constă din adevărul despre societate. Lansată şi ultima operă Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole, deci, la fel la Clubul nostru printre altele, dar în prim rând a fost evidenţiată personalitatea de bază al acestui omuleţ fericit – Vitalie Vovc! Mai dă Doamne astefl de persoane peticului nostru de pământ moldovenesc… Vezi albumul de la eveniment, – ascultă şi admiră admiră toată povestea, şi oamenii minunaţi care vin la noi! ”Vitalie Vovc, protagonistul nr.82 la Clubul Impresii din viata si carti” – secvente minunate, accesaţi!

Vă propun să vizionați neapărat filmele de la ședința de astăzi, la fel și imaginile din album, accesând titlul evidențiat. Merită admirație și moderatoarea, frumoasă și inegalabilă, scriitoare și actriță – Radmila Popovici. Pe bună dreptate a fost una dintre evenimentele pentru care chiar am avut emoții din start de pregătiri. Vivat și jos pălăria! Clubul ”Impresii din viata si carti”!  (Svetlana Vizitiu )

Vitalie Vovc:”De mic copil am fost obișnuit să venerez Cartea. E un sentiment aproape religios. Nu puteam nici îndrăzni să mă gândesc la așa ceva! Dar acei oameni despre care vă spuneam, prin încurajările lor constante, prin tenacitatea cu care îmi adresau o întrebare, mereu aceeași – „Când apare cartea?” – m-au făcut treptat să cred că este posibil și că nu aș comite o blasfemie prea mare față de Măria Sa, Cartea, dacă este publicată.”

Despre Patrie:”Nimeni şi nimic, şi niciodata nu va reuşi să mă simt ruşinat sau complexat, sau stingherit de originea mea. Dimpotrivă! Sînt mîndru de neamul meu! Este al meu şi este ce este. Îmi asum obîrşia şi nu am cu nimeni nimic. Eu nici măcar nu urăsc pe cineva.” (V.Vovc, iunie, 2011)

VItalie Vovc despre societatea de ieri si azi:”…Nu, nu pot sa spun ca am fost trist. Era tocmai inversul: a existat un fel de euforie, de speranta ca de acum inainte totul se va schimba. notiuni precum ”glasnost’„, ”perestroïka”, libertate, aveau intr-adevar semnificatie. Democratie era ceva real si palpabil… A fost o epoca frumoasa si plină de viitor, nu ca cea de astazi…” (febr., 2015)

–”Situaţia literară la zi în Basarabia”. Concluzia? N-am tras concluzii. Am zis ca viaţa e frumoasă, ca sunt o mulţime de oameni extraordinari şi talentaţi în jurul nostru, că sunt încă şi mai multe lucruri de făcut, inclusiv în ale scrisului!’‘ (V. Vovc, 10 iulie’17)

– Despre proteste:”Eu am iesit la proteste de trei ori in viata mea: 1) In 1998: eram student, lider sindical, si am iesit la greva pentru ca ni se întârzia bursa. nu o vazusem de trei luni. Eu traiam inca la mama acasa si personal nu ma afecta. Dar aveam colegi pentru care acei 50 de lei insemnau mult. Bursa ne-au platit-o. Iar eu am fost dat afara din job. (fiind student, eram angajat la facultate in calitate de laborant part-time.) 2) În 2009: eram deja la Paris de 9 ani. pentru ca au fost falsificate alegeri (cel putin asa credeam) si pentru ca statul a torturat. 3) În 2013: pentru Rosia Montana… Si inca ceva: am votat de fiecare data! chiar si atunci când PCRM-ul capata o majoritate covârsitoare in Parlament… Concluziile le faceti singuri.”

Vitalie Vovc despre Depresia contemporană: „Dacă nu aveţi nimic de făcut – fiţi frustraţi, simţiţi-vă nedreptăţiţi şi genii pustii.” !!! Cica depresia ar fi boala contemporanietatii… bizar, n-am auzit de asa ceva de la buneii mei la tara ! (8 decembrie, 2011)

Vitalie Vovc Despre depopularea unui stat:”Atit cifrele cit si concluziile sint discutabile… al doilea grafic demonstreza elocvent ca ponderea populatiei rurale fata de cea urbana ramine constanta de la 1980 incoace. Ceea ce inseamna ca ar trebui de intitulat articolul „depopularea Moldovei”, nu a satelor…” (5 noiembrie, 2011)

Vitalie Vovc, mai serios despre educație: ”Copilul dezvoltă o gindire abstracta relativ tirziu. adultii au o capacitate de a abstractiza mult mai mare (dar pierd din capacitatea de a invata). respectiv, continutul problemei are, totusi, importanta pentru pici. acei care puneau bombe si gloante in textele problemei stiau bine ce faceau”  (28oct, 2011)

Vitalie Vovc despre Timp:”Poate si nu ar trebui sa-l masuram… doar ca ne masoara el pe noi… si numai el cunoaste masura exacta a fiecurui din noi.” (24 oct, 2011)

Vitalie Vovc despre Viitor:”…de acord cu „n-avem incotro”! mai mult, eu sint convins: ca sa avem un „incotro” pe viitor, trebuie sa ne lamurim cu trecutul, dar aici e nevoie de discernamint… si de lecturi. multe lecturi…consider ca nu sintem mai rai decit oricara altii, dar nici mai buni. ceea ce ne lipseste este o continuitate generationala. „trecuta prin foc si prin sabie, furata tradata mereu” este exact despre noi. si daca „focul si sabia” au venit din exterior, cu furatul si tradatul ne-am descurcat si singuri.” oct, 2011

Vitalie Vovc despre Prieteni virtuali:”Retorica intrebare… cu „prietenii” adevarati comunic si fara FB, dar numai datorita FB pot comunica cu persoane cu adevarat interesante… In fine, datorita FB am facut cunostinta asta vara cu baieti de exceptie. Acum, daca cineva mai si citeste ce postez eu… OOOoooo! imi cresc urechile  :Uite, ai reactionat la postul meu si m-am simtit magulit, intr-un fel. Eu unul citesc destul de regulat ce este postat de altii. Desi sint relativ selectiv si zgircit la likuri. Nu stiu daca din start astept „comunicare” via FB. Totusi e o chestie geniala, daca stii cum si cu ce se maninca”

Vitalie Vovc despre Rădăcini:”Cronicarul Ureche zicea că ne tragem cu toţii „de la Rîm”. Alţi contemporani de-ai noştri sapă şi mai adînc şi afirmă că am fi daco-traco-geţi-begeţi. Alţii refuză orice săpătură arheo-etnologică şi afirmă că steaua ne-a răsărit (împreună cu o seceră şi un ciocan) la Est…  Aureliu Busuioc, cu o caracteristică dezinvoltă zdrobitoare, ne propune o altă versiune: şi dacă ne-am trage din… găinari? „Hronicul Găinarilor”: roman pe care l-am citit şi l-am pus pe raft printre carţile bune. De citit!” (Octombrie, 2011)

Vitalie Vovc despre coruptie si functionari:”Motivatia primara a functionarului este perenizarea propriei „functii”. In mare parte de asta si devin functionari – de dragul stabilitatii. Daca nu exista un sistem care ar corela aceasta motivatie (+ satisfacerea a cel putin 2 nivele Maslowiene) cu performanta functiei atunci… avem ce avem. un sistem coruptibil (revenim la faimoasele necesitati de baza si nu numai), fara motivatii (legea economiei energiei: maxim rezultat cu efort minim), unde nici macar produsul nu este necesar de livrat. Normal: eu am „cumparat” postul (tranzactia nu e neaparat exprimata in bani, apartenenta la un partid si sustinerea unui candidat X e o contra-valoare semnificativa) respectiv am dreptul la uzufruct: „lasarea in pace” exprimata prin lipsa de control si o libertate (proportionala cu postul desigur) in a rentabiliza „investitia”… Cum sa tai capul unui om „de-al nostru”?” (2011)

”Există momente în viaţă care le depăşesc în intensitate pe toate. Toată fiinţa îţi este acăpărată şi celor lumeşti nu le mai vezi rostul, îţi par nişte vânzoleli ridicole. Dar aceste momente de paroxism existenţial au şi un lucru bun: acel de a-ţi face ordine în grila valorică, de a le pune pe toate la locul lor, de a ierarhiza, încă o dată!, tot şi toate câte ţi se întâmplă, de a te face să percepi lumea exact aşa cum trebuie privită ea, zburându-ţi, printr-o suflare a destinului, voalul netrebnic din faţa ochilor şi toate filtrele şi matricile pe care ni le clădim pe post de ochelari şi care ne împiedică să percepem lumina în deplina claritate a ei, cu tot spectrul de culori şi raze.” – (V.Vovc în deschide.md)

V.Vovc, foarte critic si obiectiv:”Am citit „157 de trepte spre iad sau Salvați-mă la Roșia Montană” de Alexandru Vakulovski. Nu mi-a placut. Fiindca nu poate place durerea. durerea omonimica din mine. durerea cruda. cruzime semantica si lexicala. cruzimea noastra cea de toate zilele. De citit!” (si… totuși o recomandă 🙂

Vitalie Vovc despre Blogul lui Gh.Erizanu / ”este unul din blogurile pe care le citesc regulat. are un stil perfect adaptat suportului. Laconic, dar cu o intertextualitate incarcata”.

”Azi am terminat Purificarea. E titlul unui roman. De Sofi Oksanen (in engleza – Purge. in finlandeza – Puhdistus). Daca credeti ca stiti totul despre Stalin si colectivizare, pactul Ribbentrop-Molotov si deportari, atunci nu stiti nimic. Daca credeti ca stiti totul despre „tranzitie” si „anii 90”, atunci ati avut noroc. Daca stiti pertinent carei tabere ideologico-politice apartineti, atunci nu ati cautat destul… sau nu ati citit inca romanul „Purificare” de Sofi Oksanen. Un MUST READ!” – V.Vovc, septembrie 2011

Vitalie Vovc despre cartea lui Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole

„O carte despre mine. O carte despre tine. O carte despre noi. O încercare de a înțelege ce se întâmplă cu oamenii pe acest petec de pământ” Îmi dau seama că este extrem de pretențios ce am scris, dar nu există spațiu mai pretențios decât rețelele de socializare, precum Twitter. Aș putea s-o întorc și altfel: „Cititorule! Te vei regăsi printre rândurile acestei cărți, cum te-ai uita în oglindă, și nu sunt sigur că o să-ți placă neapărat ce vei vedea… Te rog de mă iartă…

Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole – Liviu Antonesei: „Una dintre cele mai interesante cărți despre Basarabia, dar nu e doar despre asta, ci și despre lume, de istorie, despre fratele Vitalie însuși, citită de mine în ultimii ani, nu puțini. E un fel de „apropiere prin îndepărtare”, cum spunea un alt poet, sau poate o „îndepărtare prin apropiere”?”

”Un popor care citește întotdeauna are viitor. Un popor care citește mult, are un viitor cert. Și această regulă se aplică fără excepții de niciun fel. Nici măcar studiile și acumularea de diplome nu ajută mult. Acumularea de cunoștințe fără plasticitatea gândului nu este decât un set de reguli și procedee, instrucțiuni tehnice de aplicare a ceva care a fost gândit de alții… Bineînțeles, cu condiția să nu rămâi prizonier al unei singure cărți…” (Vitalie Vovc)

Referințe de la prieteni recunoscători:

Anastasia Moldovanu:”Am asistat la întrunirea Clubului ”Impresii din viață și cărți”, la care protagonistul a fost Vitalie Vovc, scriitor moldovean stabilit cu traiul la Paric, blogger și un cititor împătimit, activitatea căruia este bine cunoscută în mediul basarabean. Personal, îl felicit din toată inima cu apariția primei sale cărți și sper să mai urmeze și altele. Însă am avut și niște așteptățri de la această întâlnire, am dorit să-i aud vocea și păsul acum, după vre-o doi ani. La sfârșitul lui iunie 2015 eram derutată. Se terminase campania electorală (bătălia) pentru alegerea primarului general al Chișinăului. Simțeam un gol imens în suflet, deși rezultatul a fost cel, pe care-l râvnisem noi toți, din țară și peste hotarele ei – să biruie ai noștri, cu Europa… A fost o campanie prea de tot, murdară, cu mizerii, care a fost sprijinită sau alimentată și de ai noștri, pro-europenii (nemaivorbind de ceilalți), îmi era rușine pentru aceasta. Știam sigur că mulți alții aveau aceeași stare de derută. Având experiența anilor trecuți (revoluția din 7 aprilie 2009, pe care eu, deși mă străduiam să fiu în rând cu lumea, n-am putut-o agrea, aveam niște semne de întrebare, dar pe care nu îndrăzne-am să le pun din motivul euforiei care a cuprins societatea noastră atunci), n-am făcut-o nici de această dată. Urmăream atitudinea și opțiunile conaționalilor noștri de peste hotare, doar alegerea unui primar cu viziuni pro-occidentale la Chișinău era în vizorul diasporei. Activitatea lui Vitalie Vovc era/este bine cunoscută aici, acasă. Și am apelat, desigur, în mod privat, la Dumnealui, eram curioasă să-i aflu părerea. Și iată răspunsul lui: „Dragă Anastasia, Vă mulţumesc pentru acest mesaj care, nu doar că nu m-a deranjat, dar pe care l-am citit dădăori şi cu mare atenţie. … Nu pot să nu fiu de acord cu D-stră: campaniile electorale sunt murdare şi depăşesc cu mult orice limită a bunului simţ. Si problema nu este neapărat a politicienilor. Iată ce trebuie să înţelegem : problema este a noastră a tuturor. Inchipuiţi-vă în această cuşcă de hiene o căprioară, un politician cuminte şi cumsecade, care ar renunţa la jigniri şi mesaje licenţioase : ar reuşi el să câştige alegerile ? Eu sunt de părerea că nici nu va fi observat… Mai mult, dacă cumva nu ar răspunde, ar risca să fie taxat de molău… Şi aceasta este adevărata noastră tragedie… S-a vorbit mult despre calitatea „electoratului”, impersonificare şi singularizare supărătoare, căci acest „electorat” este compus din oameni. Cum de s-a ajuns aici ? E prea mult de explicat şi, după cum o menţionaţi şi D-stră, este un vast şi lung subiect. Dar am să revin cu câteva întrebări (retorice, bineînţeles) : Ce se întâmplă cu educaţia copiilor ? Ce se întâmplă cu şcolile noastre ? Care sunt valorile şi cine sunt acei care le incurcă copiilor noştri ?… Din păcate, răspunsurile şi constatarea (neputincioasă…) a faptelor mă fac să cred, cu regret şi chiar durere, că fenomenele pe care le descrieţi nu doar că vor dispare dar se vor aprofunda… Şi pe final aş mai vrea să vă zic câte ceva şi despre politicieni : atunci când semeni vânt culegi furtună. Daca sunt insultaţi, politicienii ar trebui să se întrebe, înainte de toate, dacă nu au insultat şi ei la rândul lor. În acelaşi timp, atunci când vorbim despre un personaj politic, oricare ar fi el – Greceanâi, Voronin, Ghimpu, Chirtoacă ori Filat cu Plahotniuc – vorbim de nişte imagini, asistăm la o relativă depersonificare a lor şi astfel aceste personaje sunt lipsite în imaginarul colectiv şi mediatic de atribute umane, precum vârstă, gen, legături eventuale familiale, etc…. Încercările politicienilor de a raspândi zvonuri despre viaţa lor personală, de a poza cu familia, etc.,etc. nu sunt decât un efort de umanizare a propriilor „icoane”, dar fenomenul nu poate, prin definiţie, fi evitat. Cu toate acestea, cele spuse mai sus nici într-un caz nu poate fi o scuză pentru limbaj licenţios, murdărie şi scârnă. Voi pune punct aici, nu înainte de a vă ura multă sănătate, curaj şi… speranţă! Să nu ne pierdem capacitatea de a vedea frumosul din jur, din oamenii care ne încojoară ! Numai astfel vom mai putea păstra ceva şanse spre mai bine. Cu mult respect, Vitalie Vovc”

”Mai iată un prieten pe care nu l-am văzut în ochi niciodată, dar mite să dau mână cu mână! În această vară – mai-mai să ne întâlnim. El vine în Moldova să-și lanseze o carte și pleacă pe 15 august, iar eu vin pe 18 august, tot să lansez o carte, și deci, după cum se vede din această propoziție, nu ne intersectăm, măcar crăchi. Poate la anul, dacă ne-om „logistica„ cumva următoarele cărți, care să apară concomitent, poate doar atunci vom sta la o cafea sau la o bere, la Chișinău. – Vitalic, privet din Canada! Mulțumesc că exiști, eu citesc toate analizele tale politice săptămânale și-mi foarte plac. (Scuze, dacă uit să apăs Like de fiecare dată)” – Doru Ciocanu (11iulie’17)

Maria Caprian: ”Vitalie, Imi aduci aminte de sedintele cenaclului literar pe care-l aveam la scoala. O seara in luna citeam, recitam, cintam si ne délectâm de opere literare. Scrii foarte bine, merci din partea cititorilor.”

Lidia Kulikovski:”Vitalie Vovc fiind colega cu mama ta iti spun ca generatia noastra imbatrineste frumos. Imbatrinim frumos pentru ca avem copii buni ca tine, pentru ca ne aduceti bucurie si asta ne facesi mai frumoase. Dar nu imbatrinim…doar ambalajul se shifoneaza putin, inima e la fel de tinara ca in copilarie, cu inima tinara inaintam frumos prin ani si suntem mindre de voi. Bravo, Vitalie pentru fotografia rascolitoare de tinereti!” (2016) 

Vitalie Vovc este omul care, atunci când nu organizează şi optimizează fluxuri pentru mari grupuri industriale la Paris, scrie. Iar din iunie 2017 este și autorul cărții „Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole”, apărută la Chișinău editura „Prut Internațional” – (stiripozitive.eu)

Surse si date biografice:

http://www.vitalie-vovc.com/

https://www.facebook.com/vitalie.vovc

https://www.facebook.com/alerta.oranj/

Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole

http://www.stiripozitive.eu/libview.php?l=ro&idc=6&id=3542&t=%2FOameni%2FCultura%2FOamenii-m-au-facut-sa-cred-ca-este-posibil-Vitalie-Vovc 

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2320242711534873 – album

Moldovenii schimbă societatea. Top-chestionar.

Există oameni, care la orice vârstă regretă ceva, este și specificul lor. Nu este vorba de vârstă, mai degrabă, – de vină e natura caracterului fiecărui individ. Un adevăr general, elementar ca terra incognito. Și, ce-i interesant, este inutil să-i convingi despre altceva. În sinea sa, ei deja de mult timp au stabilit totul și – punctum. Așa că, lăsați-i în pace pe moldoveni! Împreună cu opiniile, obiceiurile și credințele lor. În caz contrar, se vor înfuria. Sau, doriți să auziți de la ei:”Nimeni nu ne înțelege?” Altceva? Ce-i interesant, că toată ”mila” s-a împărțit în două: unii nu le-au dat ceva și nici celor apropiați, ceilalți au dat, unii pleacă la Malibu să se pârlească și alții mai săraci… stau cu fundul la soare din geamuri,  – reiese că din ambele părți – totul e rău și rău. Iar adevărul e mereu în mijlocul de aur. Doar că nimeni nu înțelege, unde-i acest mijloc? Toți regretă, oftează, dar nimeni nu bate cuiul! „Atunci când vei fi mai în vârstă, vei înțelege, că tu ai două mâini – una, se ajută pe sine, şi alta – ajuta pe alții”(Audrey Hepburn) Deci, ce și cum am putea schimba în societate, oameni buni? Iată câteva opinii de la persoane înțelepte! 

Aliona Bacalam, profesoară: Aș schimba totul. Adică, dacă aș fi mai tânară aș pleca cu totul! Asta e.

Vitalie Vovc, consultant comercial, critic literar, blogger: În care societate?  într-o formă foarte generală: educație, educație, educație. Resetarea valorilor morale. Nu banul trebuie să fie Capul… Mai multă dragoste și respect. Toleranță.

Silvia Antufiev, director BP de Drept: Aș dori să se schimbe atitudinea între oameni, să dispară corupția, indiferența; medicina cel puțin pentru copii – să fie gratuită, și încă multe altele, dar nu depinde de mine, din păcate...

Ivan Afanasiev, muzician: Nu prea înțeleg cuvântul Societate ((

Moldovanu Irina, medic: Ehhhh, ceva mai concret. La noi ar trebui schimbată mentalitatea!

Denis Rosca, autorul ”Cartea de Aur a Basarabiei si a Republicii Moldova”: Ași schimba modul de a vedea lucrurile la mulți oameni. Majoritatea așteaptă ca cineva să vină să le rezolve toate problemele și necesitățile. Să așteaptă mult și bine, în loc să ofere ceva util societății!

Veronica Herța, ”Apă-Canal”, Direcța Finanțe Primărie: Probabil, ași vrea ca fiecare să conștientizeze că schimbarea, în general, trebuie să o pornești de la tine!!! Și trebuie să vezi, în primul rând, greșelile tale proprii, și după – a celorlalți… Nu ai dreptul să spui că cineva este vinovat de faptul ca râul Bîc e poluar, atât timp cât ești (de ex.,) pe str. Gheoghe Asache, și arunci o sticlă de plastic, fiindcă ea tot în Bîc va ajunge! Nu este drept să te ”deranjeze” bancile stricate din parcul central și să spui că Primarul e de vină, și atunci când treci pe lângă tinerii care stau cu picioarele peste aceste bănci, să nu ai curajul să le faci observatie… Este opinia mea.

Dina Ciocanu: scriitoare: E o întrebare prea serioasă ca să-ţi răspund aşa dintr-odată. Societatea e ca o familie. Aş schimba mentalitatea familiilor. Prin ce mijloace, nu ştiu. Cred că ar trebui educaţi bărbaţii, în primul rând, ca să devină stâlpii de care au nevoie femeile. Iar bărbaţii se educă din copilărie. Prin exemplu. Mie îmi place să mă simt o femeie tare, dar sunt sigură că mi-ar plăcea mai mult să mă simt mică, fină, alintată de un bărbat puternic. Femeile devin puternice din cauza bărbaţilor slabi. În societate? E prea mult haos ca să fie de ajuns să schimbi doar „ceva” – trebuie de schimbat totul. De la drumuri, până la preşedinte. Sau invers. Şi iarăşi, revin la mentalitatea omului. De aici trebuie de pornit. Dacii cândva au fost un popor puternic. Noi avem puterea în sângele nostru. Eu aş fi fericită dacă societatea noastră s-ar schimba în măsura în care să devină cu adevărat o societate a urmaşilor DACILOR. M-aş mândri cu aşa societate.

Alexandra Marta, jurist, reprezentant medical, interpretă: Ași schimba mentalitatea și modul de a gândi, în primul rând. Astfel sunt stereotipurile în Moldova, pierdem mult, că luptă doar o persoană, iar ceilalți privesc indiferent… Este foarte important să i-ei în considerație puterile tale și posibilitățile reale, și nu stereotipurile sau idealurile cuiva, pentru a căror realizare adesea este irosit timpul valoros al vieții. Societatea atunci are de pierdut…

Nelly Sambris:Dacă schimbările nu apar, de orice natură ar fi acestea, înseamnă ca o societate nu este pregătită și nu s-a „copt” încă pentru anumiți pași. Din acest motiv, orice schimbare, pe care aș identifica-o ca fiind prielnică pentru o societate nu s-ar găsi în realitatea ei decât după o lungă metamorfoză. Schimbarea trebuie să se producă, în primul rând, în conștiința indivizilor dintr-o societate și asta este cel mai greu.

Cojocaru Corina:Întrebarea nu este deloc ușoară. La modul ideal societatea nostră ar fi fost una fericită dacă n-am fi trecut prin intemperiile istorice cu zeci de ani în urmă, când am rămas fără cei mai inteligenți oameni. În condițiile pe care le avem, ca să te poți bucura de o societate cu adevărat, ar fi ideal să ai semeni bine educati și deschiși la minte. Eu investesc în educația copilului, pentru a crește o societate mai bună și sunt convinsă că fiecare trebuie să înceapă de la sine. O bună educație ar reduce corupția, criminalitatea și în acelaș timp dezechilibrele sociale (de unde provin adevaratele frustrari ale omenirii) consider eu… insa aceste roade se culeg o data cu schimbarea generațiilor, din păcate… adică-i măsură de durată! Dar cel mai mult mi-aș dori să nu mai văd atâta sumbritate la noi, chiar și atunci când plouă! Mi-aș dori să nu mai fie cu toții zgribuliți, grăbiți și trişti, în geci negre, ciubote negre, sub umbrele negre.

Natalia Molosag: – Atitudinea Oamenilor. Față de tot ce se întâmplă în jurul lor

   Corupția și iradicarea ei, – cea mai mare problemă și cel mai greu de rezolvat în Moldova! Corupţia nu este, pur şi simplu, o inconvenienţă, precum adesea e percepută, – este un cancer care cauzează alocarea necorespunzătoare a resurselor, împiedică inovaţia şi descurajează investitorii străini!  Și în această direcție trebuie ceva de schimbat imediat! Experții să îi căutăm printre migranții plecați deja din țară și care au reușit în alte state… Să batem la poartă! (Svetlana Vizitiu)

pictura S. Vizitiu

Rusalina Russu la Clubul de elite „Impresii din viata si carti”

Ramâne o doamnă a televiziunii, care a dovedit ca prin perseverență, ambiție și multă muncă se poate ajunge undeva sus fără a face prea multe compromisuri. Aici avem un exemplu minor al adevăratei forțe care de la bun început a știut ce-și dorește, și unde va ajunge mai departe… Jurnalista Rusalina Russu, căci despre dumneaei este vorba, astăzi ne-a onorat cu prezența ei ca protagonistă cu nr. 62 la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” ședință organizată în cadrul  Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”, moderatoare Tamara Curtescu-Marinciuc. Vedeţi albumul «Rusalina Russu a 62 protagonista a Clubului de elite». Limba română e la ea acasa! – spune ea. O înverșunată apărătoare a drepturilor copiilor, a familiei, în general, – nu se sfiește să o spună mai ”popular”, în dialectul moldovenilor ca exemplu:”Deductie nocturnă – la nunta copiii orasenilor danseaza cu maturii in cerc, se-nvirt peste tot, se-ncilcesc printre picioare si toti le zimbesc; copii celor de la tara sunt hudicaiti de parinti, imbrinciti, zdruncinati, tzistuiti – din pacate, la sate inca bataie e rupta din rai, am impresia ca azi o zdruncin eu vreo gospodina care-si zgiltiie copkilu”… Familia pentru Rusalina – ”e o mica cetate pe care trebuie să o clădeşti încetul cu încetul, cu dragoste, cu respect, cu sacrificii.”  Om public, Rusalina este, de fapt,  o persoană simplă, mereu zâmbitoare, deloc complicată în comunicare… La club a fost sinceră, a vorbit mult din impresii din viaţă, experienţă proprie, a plâns, a zâmbit, a răspuns la întrebări, ne-a făcut fericiţi, interesaţi pân-la culme, sentimentali, trişti, vulnerabili, emoţionanţi, – într-atât, că ulterior toată lumea a venit la mine să-mi spună, că ”a fost ceva extraordinar şi deosebit”, iar mai multe detalii despre şedinţă cu Rusalina Russu puteți viziona în filmulețul  și imaginile foto din albumul: «Rusalina Russu a 62 protagonista a Clubului de elite».

Reacțiile publicului invitat la ședința Clubului vin să fie cele mai sincere:

”Pana astazi o vedeam doar la televizor: eleganta, amabila, si, uneori, provocatoare, insa intotdeauna cu o prezenta de spirit admirabila. Astazi am avut ocazia sa o intalnesc pe viu, la sedinta Clubului, si am ramas profund impresionata de personalitatea Dnei Rusalina. Frumoasa, discreta si sincera, Dnei a stabilit imediat o punte catre inimile ascultatorilor, fascinandu-i. Am parcurs impreuna drumul sau profesional, succesele si dezamagirile, trairile personale. Multumim pentru intalnire!”- Ala Pinzari

”A fost o după-amiază deosebită cu protagonista Rusalina Russu. O discuție empatică, deschisă, atât cu moderatoarea evenimentului, cât și cu participanții… Ceea ce ne-a oferit Rusalina ca Om, Femeie, persoană publică este un model de a fi ,,egal,, cu ceilalți și un model pentru toți. Mulțumesc, Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” și Svetlana Vizitiu, Rusalina Russu, pentru organizarea evenimentului!” – Таtiana Scripa

”De la protagonista cu acest zambet fermecator care emana o energie pozitiva,un nivel de intelectualitate care putini il au la aceasta virsta, toti prezenti am primit o satisfactie la raspunsurile intrebarilor si mica descriere din trecutul Doamnei Rusalina! Felicitari si bun venit in familia la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, Svetlana Vizitiu multumesc de invitatie!” – Constantin Lapusneanu

”O adevărată revelaţie a fost întîlnirea cu Doamna Rusalina Russu, deoarece am cunoscut frumuseţea şi nobleţea sufletească a multîndrăgitei mele prezentatoare şi producătoare la Televiziunea MOLDOVA 1. Am aflat că nu este uşor drumul ascensiunii profesionale, fiindcă zi de zi lucrează cu multă dăruire, onestitate şi perseverenţă pentru a oferi telespectatorilor cele mai frumoase emisiuni. M-am bucurat mult că Doamna Rusalina Russu este o mamă fericită, îşi iubeşte mult familia, le acordă ajutor incomensurabil celor dragi. Succese frumoase, fericire şi multă sănătate Vă urez, Doamnă Rusalina!” – Tatiana Isacova

”Astăzi, la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, am reântâlnit-o pe Rusalina Russu, care întradevăr rămâne o doamnă a televiziunii, și care încă odată ne-a demonstrat, că în spatele unei femei de succes stă o familie puternică!!!Mulțumim mult d-nei Svetlana Vizitiu pentru organizare!!!” – Tatiana Afanas-Creciun

”RUSALINA RUSU : Ai reuşit şă ajungi acolo unde-ţi e hărăzit, fără să te împli de năprasnicul vifor al societăţii post-comuniste…..Impresiile sunt extraordinare, o lecţie de educaţie civică.” – Valentina Ciobanu

”O intalnire de suflet cu o doamna de nota zece – Rusalina Russu. O doamna adevarata si un model a femeei moderne. Felicitari pentru tot ceia ce face” – Lena Dermenji 

O întâlnire de suflet…o întâlnire de neuitat! – Zinaida Ambroci

”Am vizionat editia Clubului Impresii din viata si carti cu Rusalina Russu.
Nu voi exagera. Ma bucur ca avem in Televiziune o doamna precum este DUMNEAEI.” – Lilia Manole

Date biografice: Rusalina Russu a facut facultatea de actorie la Institutul de Arte, clasa profesorului Mihai Fusu, apoi doi ani de Ştiinţe politice la ULIM,- la care a renunţat pentru că mama o bătea la cap că ”în timp ce toate fetele se mărită, ea veşnic învaţă”🙂  A lucrat un an la Teatrul ‘’Eugen Ionesco’’, apoi a venit la postul de Televiziune Moldova 1…Este căsătorita de 7 ani, sotul Veaceslav economist, s-au cunoscut pe reţele de socializare, s-au îndragostit la prima întâlnire şi cu câteva luni mai târziu s-au căsătorit. Prieteni adevăraţi are, doar trei: mama, sora şi soţul. Rusalina Russu Țurcanu – omul care a învăţat să prețuiască tot ceea ce are alături, astfel ea se consideră cu adevărat fericită. Vedeta de la TV „Moldova 1” ani de-a rândul a prezentat programul matinal „Bună dimineața”, iar în prezent are emisiunea „O seară în familie”. Îi place jobul ei, ceea ce face, o face cu plăcere, merge cu satisfacţie la muncă şi acest lucru consideră că este cel mai important…” – din articolul cu link-ul mai jos:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/03/rusalina-russu-banii-imi-dau-siguranta/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/05/10/in-rest-nu-mi-plac-cartile/

https://www.facebook.com/events/1108908702472811/

Tatiana Dodon: pensie mică, scumpete mare

Am rămas înmărmurită, nu-mi venea să cred ochilor… Dacă ar fi fost cineva din America sau Europa, aș fi mers mai departe în drumul meu. Dar aici… Cine n-are (b)ani, să și-i facă! – O Moldoveancă… Astfel, precum este tânăra și neobosită cu sufletul Tatiana Dodon. Să știe toți moldovenii, și nu numai, că și cei ca ea nu rămân în urma tinerilor, la 81 de ani pe care-i va rotunji în două zile, pe 23 august!

 Am fost surprinsă, mergând la sport, să văd atâta energie ce venea de la această Doamnă. Am întrebat-o, dacă se simte bine. -”Ba, sunt fericită! Iată, am și eu grijă de oasele mele”. ”Nu mă plictisesc, doar că oamenii sunt mai discreți, nu ca pe vremuri, – acum nu prea ai cu cine vorbi, mai ales, că de noi, cei bătrâni, oamenii se cam feresc…” – Poate spuneți câteva cuvinte moldovenilor, sau ce doriți să audă ei de la dumneavoastră? – ”Ce să spun, eu sunt de la ”Chișinău, Ciocana, Milescul Spătarul, ”3”, ap… (o întrerup, că de nr apartamentului nu este nevoie),  fac 81 de ani la 23 august, ”sobes-ul” mi-a dat foaie de tratament la sanatoriul Codru, pe care o aștept de patru ani. Am copii, nepoți, strănepoți. Banii nu ajung nici lor. Dintr-o pensie de o mie de lei, nu pot achita nici facturile… Ce să faci, cui să te plângi, că nu ascultă nimeni”…  Continuarea ascultați în filmulețul de mai jos…

La Mulți ani înainte, Doamnă Tatiana Dodon, să vă dea Domnul multă sănătate, energie în continuare, ani de viață plini cu bucurie, și o pensie cât mai mare de la guvern, și dragoste de la stră-strănepoți…

P.S. Recent, mi s-a plâns că domnul director de la casa de cultură de la sanatoriul Codru nu i-a permis să între în sală să-l asculte pe cântărețul Nicole Palit, că tare îl mai admiră și-i place cum cântă, dar nu avea cei 50 de lei de bilet… L-a rugat mult timp pe domnu’ director, dar acela i-a zis, că ”are și el un tată bolnav” și… nu i-a mai dat voie să între în sală, cu toate că erau multe locuri libere  😦

Dar, cel mai important, a doua zi, Doamna Tatiana Dodon ne-a surprins cu o voce de cor bisericesc – ”Maica Domnului” închinare Domnului, – vă propunem să o ascultați:

Te bate? Pleacă!

    L-am îndrăgit mai mult decât viaţa, – cel puţin, aşa credeam atunci. El era foarte frumos, avea 23 de ani, un sportiv de performanţă, cu merite şi medalii.  Ne-am cunoscut atunci când eu aveam 19 ani: mergeam cu prietena mea în parc şi de noi s-au apropiat câţiva băieţi. Am discutat, apoi unul din ei mi-a cerut telefonul, şi foarte curând am început să ne întâlnim. Glumea mult, avea şi mulţi prieteni, şi toţi îl considerau un băiat de treabă. Am visat mereu la o familie tradiţională, cu un soţ puternic, responsabil, care câştigă bani, cu o soţie frumoasă, care crează ambianţă normală şi confort în casă, copii sănătoşi… El mă susţinea în toate, spunea că sunt specială şi că niciodată n-a întâlnit fete ca mine:’’Eu, deosebită, şi celelalte toate meschine şi materialiste’’. Primii ani au fost perfecţi. Între timp eu continuam studiile, și adesea visam la un viitor luminos. Uneori, aduceam vorba despre un loc de muncă, dar el spunea ’’Vom vedea’’. Mă bucuram:’’Mă iubeşte, vrea să ne asigure, e un bărbat adevărat!’’ El însuşi, deja lucra şi îmi spunea, că-i place când femeia e gospodină și prepară gustos, că pentru el este foarte important să fie confort în casă.
Viaţa în comun şi primele probleme. În ultimul an de facultate am trecut la el cu traiul. Făceam totul prin casă, cu toate că oboseam cu studiile, scriind și lucrarea de diplomă. Aici, au apărut primele neplăceri, atunci când mă plângeam de oboseală, el se mira:’’Care e motivul?’’ Că doar nu fac nimic, iar studiile mele sunt nişte prostii. Într-o zi am venit de la ore şi m-am culcat. El s-a întors tot atunci acasă şi a început să ţipe la mine, numindu-mă ’’leneşă’’ şi ’’proastă’’. M-am simţit teribil de ofensată şi am decis să plec de la el. Am strâns hainele mele, dar el a căzut în genunchi în faţa mea şi ruga iertare. A promis, că aşa ceva nu se va mai repeta, şi că va respecta studiile mele. Părea speriat, avea o înfăţişare atât de jalnică şi sinceră, încât eu n-am rezistat și m-am topit…
De ce l-am iertat? A fost foarte greu să cred că această persoană pe care eu o iubesc este un monstru. În faţa ochilor mei au apărut imagini cu cele mai fericite momente împreună, în care noi ne plimbam, şi el mă săruta, spunând că sunt cea mai bună… L-am iertat, mă gândeam că el e obosit, pur şi simplu, nu înţelege că mi-e greu, că se va schimba neapărat, că în realitate el mă iubeşte, iar acest scandal, – este o eroare prostească.
Nunta şi speranţe nejustificate. Lunile următoare au fost excelente. Eu studiam, el muncea… Uneori, el făcea mâncare pentru noi doi, sau mă chema la restaurant. M-am îndrăgostit din nou. Şi, în acest timp al ’’lunii noastre de miere’’, s-a întâmplat ceea ce a răsturnat viaţa mea, – noi am decis să facem un copil. Deja terminam facultatea, el avea un servici stabil. Mă apucau unele îndoieli, dar el era convingător.’’Munca nu va pleca nicăieri. Iar tu ţi-ai dorit întotdeauna o familie mare, şi trebuie să naşti, cât eşti tânără’’. Mă săruta la nesfârşit, spunea cât de mult mă iubeşete şi că doreşte să devină tată. Atunci, când am rămas însărcinată, a fost foarte fericit, mă purta şi mă învârtea în braţe în jurul odăii… La o lună după vestea sarcinii mele, noi ne-am căsătorit. În a patra lună de sarcină, mi-am apărat teza de diplomă, şi am rămas să stau constant în casă, probând rolul de gospodină a casei. Al meu, deja soţ şi viitor tată al copilului nostru a promis să mă sprijine, să mă întreţină financiar, să mă iubească şi să nu mă refuze în nimic…
Dar, treptat, viaţa mea se transformă în iad. Cu fiece zi, soţul meu devenea tot mai exigent. În dimineaţă, eu trebuia să mă ridic înaintea lui ca să-i prepar dejunul. În seară, – să-l aştept cu cina caldă pe masă. Şi dacă, la început el se mulţumea cu o masă simplă, – paste cu cârnaţi, hrişcă cu carne de pui, – în curând, a început să ceară feluri de mâncare tot mai sofisticate. Apartamentul la sosirea lui trebuia să strălucească a curăţenie generală. La început, el îşi exprima dorinţele mai domol, ca şi cum în glumă. Spunea:’’Draga mea, tu la mine, desigur, că nu eşti şef-bucătar!’’, uneori, putea să-mi dea de înţeles, că banii le câştigă anume el, iar partea mea de ’’contract’’ nu se efectuează. Eu mă supăram, şi el la început cerea scuze. În sinea mea, eu îi dădeam dreptate, din nou amintindu-mi zilele noastre fericite. Mă gândeam, că dacă voi fi mai blândă şi mai afectuoasă, şi el va fi altfel cu mine, ca şi înainte.
Primul scandal. Atunci când eram în a noua lună de sarcină, s-a întâmplat primul nostru scandal. A venit de la servici supărat. Din prag a început să bâzâie vorbind aiurea. Apoi, s-a apropiat de un dulap, a trecut cu degetul pe poliţă, – acea era acoperită cu praf. A început să-mi vorbească tăios. exprimând nemulţumirea lui. Am răspuns, că sunt, de fapt, în a noua lună de sarcină. El a început să urle la mine, să mă numească în tot felul, înjurând:’’Ce naiba*** faci tu toată ziua acasă?’’ am izbucnit în plâns şi am fugit în altă odaie. El așa și n-a venit să mă mângâie, iar în dimineaţa a plecat aruncându-mi cuvintele:’’Să fie curat până seară!’’ Atunci când s-a născut fetiţa noastră, a devenit şi mai rău. Nu reuşeam nimic, nici să mă spăl. Soţul nu se simţea deranjat de acest fapt, – el cerea curăţenie şi tot feluri de bucate. Insultele lui deveneau zilnice: el se râdea de mine, spunea că sunt o proastă, de care nimeni nu are nevoie. Uneori, el devenea aşa cum era mai înainte, – vesel, distractiv, amuzant. Mă săruta, se juca cu fiica lui, și în aceste clipe, mă gândeam că totul poate fi reparat, că este doar o perioadă grea, atâta timp cât fetiţa e mică, că totul va trece şi el se va schimba în bine. Mă învinuiam pe mine, că nu-i acord soţului atenţie suficient, că nu-l iubesc precum înainte…
Viaţa insuportabilă. Într-o zi, când fiica avea jumătate de an, – eu stam cu ea în braţe la arăgaz, prăjeam peşte în tigaie, pentru sosirea lui. El a venit mai devreme ca de obicei, şi într-o stare teribil de proastă. A întrebat, de ce cina încă nu e gata. I-am răspuns, că nu m-a prevenit din timp că va veni mai devreme… -’’Deci, eu sunt de vină, târfo? Poate tu eşti o capră leneşă?’’- a urlat ei şi a luat tigaia cu peşte de pe arăgaz şi a izbit-o cu putere de perete. Uleiul călit s-a împrăştiat peste tot în bucătărie, eu am ţipat de spaimă, fetiţa a început să plângă… Soțul a blocat calea de ieşire şi a pornit cu tot corpul lui înspre mine. Am închis ochii. Eram speriată şi tremuram toată. El a lovit cu putere în peretele din spate. Eu nu puteam face nimic, – pur şi simplu, aşteptam, că va lovi şi în mine…
Momente frumoase au devenit tot mai puţine, iar în cele rele, eu mă gândeam că trebuie să plec pentru totdeauna. N-am lucrat nicio zi pe specialitatea mea. Nu am unde pleca, nicio variantă bună… Părinţii au un apartament mic, unde mai locuiesc fraţii mei, şi eu cu copilul mic, nu mă încadrez nicidecum în situaţia lor. Da, şi mi-a fost ruşine să fug la părinţi, după toate povestile mele de dragoste din partea soţului, şi cât de perfect este el…
Frica şi ruşine. Într-o zi, în cele din urmă, el m-a lovit. A venit acasă foarte beat de la o petrecere şi a început să strige din prag, că sunt o căscată, și o curvă care aduce pe ascuns bărbaţi în casă, atunci când el lipseşte. Am încercat să-l culc, să-l calmez, dar el continua să mă acuze de adulter. A început să mă bată cu cruzime. Îmi amintesc, cum m-a lovit cu pumnul în cap, apoi m-a însfăcat de păr, aruncându-mă pe podea. S-a pus asupra mea şi încă de trei ori m-a lovit în cap. Singură nu înţeleg, cum am reuşit, dar m-am rupt şi am luat-o la fugă pe scară de ieșire din bloc.
Îmi părea, că lumea se prăbușește în jurul meu. Am chemat ”urgența” și am mers la spital. Medicii m-au întrebat, ce s-a întâmplat, dar n-am avut curajul să recunosc că a fost soțul meu cel care m-a bătut. A doua zi, el se ”tăvălea” la picioarele mele și promitea, că nu se va mai comporta la fel niciodată. Că de vină e… alcoolul. L-am iertat, n-am avut încotro și n-am vrut s-o lipsesc pe fiică mea de tată. Nu aveam bani, nici de lucru, și nici la părinții mei nu puteam merge de rușine.
Mi-era rușine să recunosc că eu sunt acea babă lovită la ”bot”. Mă gândeam, că sunt eu de vină că am ales un asemenea bărbat. Îmi ziceam, că nimeni nu mă va înțelege.
Peste câțeva luni el m-a bătut din nou. De această dată, nici nu mai ceru iertare. Motivul pentru care să mă transforme într-un sac de box putea fi orice: supa nu e gustoasă, plânsul fiicei, expresia mea facială… Trăiam ca în iad, doar supraviețuiam că nici nu mai aveam sentimente, eram ca un robot, o roabă a oricărui moft al soțului meu despot. Și pe timpuri, eu eram atât de veselă, îmi plăcea să mă distrez, și niciodată n-aș fi presupus că cu soțul meu am să devin un cadavru viu. Nu mai dorem nimic, ieșeam din casă doar de dragul fetiței mele. Mă gândeam la suicid de disprerare!
Ultima picătură a fost momentul în care el mă lovea atunci când eram cu fiica în brațe. El lovea cu pumnii în mine, iar fetița răcnea de spaimă. Cu o putere supranaturală l-am împins și am reușit să fug cu fiică mea. Am realizat, că este vorba de viitorul fiicei mele, și am decis să plec de la acest dictator pentru totdeauna. Am sunat-o pe mama, în fine. Credeam că va spune că sunt eu de vină. Spre surprinderea mea, ea m-a susținut. Mi-a spus să scriu o declarație la poliție, dar eu n-am făcut-o. Nu vreau, ca despre fiica mea să se vorbească, că are un tată criminal…
Am plecat de la el. Pentru început, a fost teribil de greu. Din nou, mă gândeam că sunt eu de vină, că nu este el chiar atât de rău. Locuiam împreună cu părinții și frații mei, pe cheltuiala lor. Dar, treptat, totul a revenit la normal. Am ieșit la serviciu, iar fiica mi-am dat-o la grădiniță. Și atunci când au apărut banii, am mers la un terapeut. Psihologul m-a ajutat, și acum înțeleg, că ceea ce s-a întâmplat nu a fost vina mea. Au început să dispară complexele mele…
Acum, locuiesc împreună cu fiica mea: ea este o puicuță minunată la mine, o iubesc enorm… Uneori, visez coșmaruri și din nou retrăiesc toată drama cășniciei mele cu soțul. Mă trezesc într-o sudoare rece, toată udă de transpirație. Am rămas cu o singură teamă, – că toate acestea scandaluri și lovituri au avut un impact pe viață asupra psihicului fiicei mele. Timpul va arăta…
Tuturor femeilor, care sunt într-o situație similară, vreau să le spun doar atât: – Plecați de la Ei!! Vă este frică și credeți că nu veți mai fi dorită de alt bărbat, că nu veți reuși, că nu veți descurca… Nu este așa! Din experiența mea știu, că să fii singură, chiar și cu probleme financiare este mult mai ușor decât să trăiești într-o frică continuă. Să nu vă temeți să plecați, să cereți ajutorul cuiva chiar și a unui străin! Cu siguranță, veți reuși și totul va fi bine în viața dvs! Asta vă doresc! ❤

(Povestea unei doamne-drive)

O lecţie de viaţă de Oxana Barbu la Clubul Impresii din viata si carti

”Ziua de azi a fost o zi deosebită. O zi care m-a marcat pentru tot restul vieții. De astăzi voi fi o nouă eu. De astăzi am făcut o promisune sufletului de a numai permite nimănui să-l murdărească. De astăzi voi zîmbi mai mult. De azi voi aprecia mai mult ca oricînd viața. Pentru ea e frumoasă și merită trăită din plin, indiferent dacă întîlnim sau nu obstacole. Dar sunt convinsă ca fiecare avem astfel de momente. Dar niciodată să nu dăm mîinile în jos. Dar să avem curajul să mergem mai departe. Vreau să mulțumesc din suflet publicului, prietenilor și nu în ultimul rînd moderatorilor Camelia Rădulean și Victor Cobzac. De astăzi mi-am promis să fiu mai atentă cu sufletul meu. Pentru a nu a cumva cineva să mi-l rănească. Astăzi am înțeles odată în plus că Dumnezeu mă iubește. Celor ce au plecat din viața mea le mulțumesc pentru lecția învățată. Iar celor care au rămas le spun mulțumesc pentru prietenie.” (Oxana Barbu)

A venit la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” cu istoria ei si impresii de viaţă, care au marcat-o, greu de imaginat câte a reuşit ea să îndure şi să reziste la o varstă atât de fragedă…

Oxana Barbu. O fire puternică, o luptătoare, în urma paraliziei cerebrale, a reuşit să învingă consecinţele bolii, şi deja ştie ce este o experienţă de viaţă dură, pe care ne-a împărtăşit-o la şedinţa clubului! A meritat să o ascultăm, confesiunile Oxanei pe mulţi dintre noi, ne-au pus pe lacrimi… A 60-a protagonistă a Clubului de elite, şedinţa care a avut loc la BM ”B.P. Hasdeu”. Are doar 27 de ani şi este originară din satul Selemet, Cimislia. Dar mai bine să citim povestea ei reală printre rânduri de mai jos, precum şi în filmuleţe şi imagini recente postate aici. Accesaţi această sursă direct la albumul cu imagini de la eveniment: «Oxana Barbu: O lectie de viata la club» Mulţumim şi moderatorilor dragi Camelia Radulian, Diana Ciugureanu-Zlatan şi  Victor Cobzac, precum şi tuturor participanţilor şedinţei Clubului. A fost într-adevăr o Lecţie de viaţă, Oxana! Domnul să te aibă în paza lui şi să-ţi dea sănătate, că toate celelalte le ai: înteligentă, talent şi frumuseţe! Urmăriţi filmele…(Svetlana Vizitiu)

Oxana Barbu: ”Am foarte puțini prieteni adevărați. Însă pe ei cu adevărat îi pot numi prieteni. Și le mulțumesc din suflet că îmi sunt alături. Unii chiar și la distanță sunt alături de sufletul meu, pentru a veni c-o vorbă bună, c-o mîngîiere, c-o îmbrățișare, cu-n zîmbet. Scumpii mei prieteni chiar dacă nu am posibilitatea de a vă îmbrățișa pe fiecare în parte. Atunci să știți, o fac cu sufletul. Pentru că fiecare dețineți un loc în sufletul meu. Şi vă mulțumesc pentru prietenie și pentru că mă acceptați așa cum sunt. Vă port în sufletul meu, vă respect, vă stimez și vă iubesc foarte mult. N-am să vă uit niciodată scumpii și iubiții mei prieteni. Azi încă odată în plus am realizat la cît de bogată și norocoasă sunt că anume voi sunteți prietenii mei.”

– Sunt o adevărată norocoasă. Poate cea mai norocoasă. Spun asta așa și este. Pentru că Dumnezeu mi-a trimis în cale zeci de persoane. Persoane care la un moment au plecat din viața mea. De la început îmi dădeam sute de întrebări de ce au plecat? Erau clipe în care mă consideram vinovată pentru pentru plecarea lor. Cu trecerea timpului am înțeles, că asta a fost voia celui de sus. Și dacă au plecat înseamnă că au realizat că nu au loc în viața mea. Am iertat toate aceste suflete. Le-am iertat, apoi le-am lăsat să plece. Le-am iertat chiar dacă plecarea lor a însemnat o lovitură-n plus pentru sufletul meu.

– Se zice că timpul le vindecă pe toate. Nu, timpul nu vindecă nimic. Timpul doar anesteziază o rană pentru a nu-i mai simți durerea. Iar astăzi cînd m-am privit în oglindă. Am privit și în suflet. Am zîmbit larg și mi-am spus. Sunt cea mai fericită pentru că în pofida la toate cîte a îndurat bietul suflet nu poartă ură și nici nu are răutate. Are doar cîteva cicatricii din trecut. Apoi am ridicat privirea către cer și am spus cu lacrimi de fericire. Doamne, cît de fericită, norocoasă și puternică sunt. Nu sunt în drept să-ți mai cer nimic. Căci le am pe toate. Acum pot spune zîmbind că sunt cea mai fericită, cea mai împlinită și cea mai puternică femeie de pe pămînt. Sunt puternică pentru că de fiecare dată cînd iertam o persoană, îi mulțumeam zîmbeam și apoi plecam. Nu-i mulțumeam pentru rănile lăsate, dar îi mulțumeam pentru lecțiile învătate. Că anume astfel de lecții m-au motivat să fiu puternică și să merg mai departe. Cît de puternică poate fi o femeie? Cît de puternică sunt eu?

– Mă doare plecarea fiecărui om din viața mea, căci pe fiecare l-am iubit cu toată inima. Le sunt recunoscătoare celor ce au plecat. Căci m-au învățat odată în plus să fiu puternică și că nu oricine îmi merită încrederea. Sunt o persoană ce știe să se ridice de la pămînt, să ierte, să zîmbească, apoi să plece, chiar dacă dacă am sufletul rănit. Și totuși cît de puternică sunt?”

Impresii de la participanţii evenimentului:

– Astazi a fost o zi frumoasa,care m-a marcat profund. Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” a avut ca invitata pe Oxana Barbu, o tanara puternica, plina de viata si care ascunde in ea atata dragoste si lumina incat am inteles ca acest sufletel are ce ne invata pe noi toti! Multumesc lui Dumnezeu ca a facut in asa fel ca eu sa cunosc aceasta persoana, si ca am putut participa la acest frumos eveniment. Multumesc Svetlanei Vizitiu pentru lucrul minunat care il face pentru sustinere si apreciere pe care le ofera in cadrul Clubului de elite ,,Impresii din viata si carti” (Dorina Codreanu)

– ”Oxana este un Om micuţ de statură, plăpând, cu o istorie demnă de a se turna un film, de a o invita la emisiuni radio şi TV, Ea este un Om minunat de la care noi, cei mari, cu pletele sure, Doamne, câte şi câte avem a învăţa. Nu rataţi şansa de a Vă întâlni cu un Om care a biruit toate intemperiile abătute asupra unui suflet, dar a rămas pe verticală ca nimeni altul, caldă, sinceră şi de o cumsecădenie demnă de invidiat. Întâlnirea cu Oxana Barbu o să vă tămăduie rănile sufleteşti, dacă le aveţi şi o să Vă protejeze de toate relele, veniţi şi savuraţi din plăcerea de a o invidia la modul cel mai sănătos, de a lua pildă de la ea, de a fi alături de ea timp de două ore şi o să vedeţi cu câtă recunoştinţă o să se lipească de Domniile Voastre, cu ce ochi o să Vă privească, o să Vă cutremuraţi până-n adâncul sufletului. Cu deosebit respect către cei care-mi aud, văd şi citesc acest răvaş”. (Cobzac Victor)

 Tatiana Badan:”O ZI BINECUVÂNTATĂ PENTRU OXANA BARBU DIN SELEMET ❤ ❤ ❤ ❤
Stimați prieteni, organizatorii Clubului de elite „Impresii din viață și cărți”, şi moderatorii Diana Ciugureanu-Zlatan, Victor Cobzac, Camelia Radulian. Vă aduc cele mai luminate mulțumiri pentru această zi frumoasă din viața unui mugure al purității pe nume Oxana Barbu… Apreciez realizarea ediției cu nr. 60 ca protagonsit anume cu un suflețel din Selemet… Sper ca această întâlnire de suflet pentru Oxana să se transforme în realizarea unui vis… Și noi, împreună cu dvs, să ne bucurăm de binecuvântarea visului dorit și împlinit al Oxanei Barbu… Respect pentru susținere și armonia gândurilor frumoase”

Ludmila Sandu:”Bravo!!! Felicitări!! Chiar și dacă nu am posibilitate să fiu in acea sală vă urmăresc oricum. Te admir Oxana Barbu! Fii in continuare binecuvântată de Dumnezeu, căci El te iubește și tu ai simțit iubirea Lui.”

Veronica Popovici:”Cand visele devin realitate, se poate spune ca viata este o primavara nemuritoare.
Lauda si respect Oxanei Barbu, pentru ca a patruns in frumoasa lume a viselor, unde totul este posibil…
Lucrurile facute din dragoste nu pot naste decat dragoste!Sanatate, pace, lumina, Om sclipitor!”

Lilia Manole:”Sa fie sanatoasa si implinita!!!”

Svetlana Rusu:”Bravo Oxana! Succese mari în continuare şi fie ca bunul Dumnezeu mereu să îţi fie alături.”

Natalia Pîntea:”O dulceaţă de copil. O admir pentru firea-i puternică şi frumuseţea sufletească. E un model de viaţă pentru orice femeie.”

Еlena Moraru:”Un vis real de azi şi comoara de mîne… Oxana Barbu este tandrețea de ieri… Succese şi realizări frumoase alături de oameni sufletişti!”

https://www.facebook.com/events/1179318905424638/

Organizator: Clubul de elite Impresii din viata si carti”
Partener media: Blogul Impresii din viata si carti, Biblioteca Municipala ”B.P.Hasdeu”

Milă de maimuţă

În SUA s-a iscat un scandal grandios, din cauza că poliţia a împuşcat o gorilă atunci când în voliera în care se afla maimuţa a căzut un copil mic de trei ani. Masculul de gorilă cu numele Harambee, şi cu siguranţă, e mare jale de el. Mama copilului nu a urmărit paşii lui, deci este de vină. Situaţia, într-adevăr e tragică, maimuţa a decedat, dar, ce este mai important, copilul a rămas viu! Ce a simţit mama în aceste momente este greu de imaginat!

Dar povestea nu se termină aici. Activiştii de la protecţia animalelor, chiar şi oamenii de rând au pornit o campanie  de colectare a semnăturilor pentru a trage la răspundere penală părinţii copilul împlicat în moartea gorilei, – a mamei care şi aşa este pedepsită pentru neatenţie peste măsură. Şi pentru lipsă de responsabilitate ca să fie de învăţătură pentru toţi părinţii care nu sunt atenţi la copii lor, se merită o pedeapsă. Deja s-au adunat peste 300.000 de semnături. Petiţia se numeşte ”Dreptate pentru Harambee”(„Justice for Harambee”)

”Noi, subsemnaţii, dorim prin această acţiune, să fie trasi la răspundere aceşti părinţi pentru lipsă de responsabilitate, de negligenţă în supravegherea copilului lor, – faptul care a dus la decesul lui Harambee. Noi, subsemnaţii, în mod activ insistăm să se studieze mediul de educaţie a copilului în această familie, dar şi pentru a proteja fraţii şi surorile de incidente viitoare ce ţin de iresponsabilitatea şi negligenţa părinţilor”, – se spune în petiţie.

Opinia voastră, dragi părinţi, prieteni? Cine-i de vină? Ce se putea de făcut? Mâine e Ziua Internaţională a Copiilor, fiţi atenţi! – Fiţi atenţi la copii, nu doar azi, – MEREU! ❤

Din suflet pentru copii cu autism

2 aprilie – Ziua internationala a constientizarii autismului! A fost un concert extraordinar cu artiști autohtoni, cu recitaluri de poezii de copilași autisti, cu premii și oferte, ajutor umanitar din partea oamenilor de suflet… – un proiect cu caritate, dar și de conștiintizare a realității autismului în Republica Moldova, – un pas esential în schimbarea de atitudine asupra problemelor ce țin de copii cu autism și familiile lor. Sala Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” a fost plină cu spectatori… Copilașii au dansat, cântat și s-au bucurat de oportunități oferite. Mai jos, vă propunem să ascultați confesiunile și opiniile personalităților care se confruntă cu autismul în realitate.

«Din suflet pentru copii cu autism» (Deschide! albumul foto despre eveniment)

”Cristian a fost diagnosticat cu autism în urmă cu 13 ani… Atunci am auzit pentru prima dată despre acest diagnostic și, de atunci, și drumul meu a devenit unul altul… Eu m-am schimbat, dar el a ramas și va rămâne la fel… El m-a făcut să văd lumea altfel, și m-a învățat să dăruiesc. El m-a facut puternică și m-a determinat să mă redescopăr… El va avea mereu nevoie de mine, iar eu voi merge până la capăt în lupta de a-i face viața mai bună… Însă, toate acestea nu vor fi posibile fără susținerea voastră, a tuturor! Vă aștept alături de noi și de persoanele cu autism în lumea lor albastră! Veți veni?” (Aliona Dumitras Gorincioi, Presedinte SOS Autism)

Anastasia Vrancean: ”Aliona Dumitras Gorincioi, prin exemplul tău determini foarte multe mame să lupte și să fie puternice, inclusiv și pe mine. Cred că acest fapt merită tot efortul tău. Sper că simți în prezența noastră suflete și inimi care simt la fel ca tine. – Un 2 aprilie reușit!”

Zina Budeanu: ”Aliona Dumitras Gorincioi, întradevar esti o SuperMamă. Un exemplu adevarat de ce poate o mama face pentru copilul sau,cite usi poti deschide cu credinta si putere,pentru un viitor mai bun.Va iubesc si Va voi fi alaturi mereu si la bine si la greu
Va multumesc mult pentru tot ce faceti pentru copilul meu (ai nostri) Galina Basistaia, Anastasia Vrancean, Irina Stoian, Viorica Ciolac, Olga Guzun, Iacub Natalia, Svetlana Balan VA IUBESC
Ii multumesc lu Dumnezeu ca vam intilnit pe voi toate SuPerMame
Un 2 aprilie special”

Svetlana Balan: ”Aceeasi durere ne-a legat prin SOS Autism, unde am ajuns fara ca sa ne programam… Anastasia Vrancean, Elena Ionasco, Galina Basistaia, Viorica Ciolac, multumesc din suflet pentru fiecare reusită a baiatului meu… Un 2 aprilie reusit …”

Natalia Iacub: ”În urmă cu vreo 4 ani, eram devastată de diagnoza stabilita piciului nostru, am cautat informații sa vad ce este la noi în Moldova la capitolul dat, nu știam ce ma așteaptă, însă am citit despre efortul depus de voi, de a diagnostica copilul corect cu o diagnoza corecta. V-am admirat și va admir, nu multe persoane pot să-și atingă scopul! Mulțumesc ca ne sunteți alături și mulțumesc ca ne-ați „adunat” pe toți”

Radmila Popovici: ”E un poem al copiilor care traiesc in lumea lor, dar vad poate mai expresiv ca cei care traiesc in lumea noastra, si au mare nevoie de iubire materna

”Nu-i aşa, că lumea e frumoasă, cu-al ei cer senin de peruzea?

Nu-i aşa, că asta-i casa noastră și e minunată, nu-i aşa?

Nu-i aşa, că fiecare floare te vrăjeşte cu aroma sa?

Nu-i aşa, că pomul suflet are, ca şi omul… Oare, nu-i aşa?

Când aud izvorul care-mi cântă, văd cum fuge apa lui de argint…

Când frunzişul verde se frământă, mă cuprinde-o aripă de vânt…

Iar când îmi atingi obrajii, mamă, mă topesc în raze ochii tăi…

Şi îmi pare-atunci că tin în palmă lumea toată cu lumina ei! ”

Ala Pinzari (Director de Proiect SOS Autism):”Copiii cu autism au aceleasi emotii ca si copiii tipici: ei sufera, se bucura, se intristeaza, se mira, insa ei traiesc in lumea lor care se cere inteleasa de cei din jur. Ei au nevoie de ajutor pentru a se putea integra in gradinita, in scoala, in campul muncii, iar noi, societatea, si in primul rand, factorii de decizie, trebuie sa asigure aceste drepturi ale copiilor cu autism si ale familiilor lor. Speram ca Concertul din 2 aprilie va fi un prim si important pas spre sensibilizarea tuturora in vederea unor actiuni imediate pentru schimbarea in bine a vietii acestor copii!..  Autismul este o tulburare ireversibilă, care nu se tratează, ea se poate doar ameliora în timp şi cu foarte mare efort. Deaceea, în lista defectelor şi bolilor ce servesc drept bază pentru determinarea dizabilităţii (aprobată prin Ordinul comun al MMPSF, MS și ME nr. 13/71/41 din 28.01.2013 „Cu privire la aprobarea criteriilor de determinare a dizabilității la copii în vârstă de până la 18 ani”), autismul este menţionat ca fiind o dizabilitate severă.”

„Se caracterizeaza prin: tulburari de vorbire, sau lipsa vorbirii, neconcentrarea atentiei si tulburari de comportament. Copiii cu autism se recupereaza dupa sedinte logopedice, se lucreaza cu psihologul… Depinde de gravitatea cazului, lucreaza si chinetoterapeuti in urma consultatiei profesioniste” – Lana Claire

Natalia Cucoș: Acest proiect la fel a fost realizat cu mare contributie din partea Clubului International al Femeilor International Women’s Club of Moldova, Angela Baglayenko. si grand mersi Aliona Mihaila-Brinza

„Autismul nu este o boala, ignoranta este”. Mindra sunt ca fac echipa cu femei deosebite impreuna cu care s-a reusit a aduce problema constientizarii autismului in Moldova la un alt nivel!
2 aprilie – Ziua internationala a constientizarii autismului. Aliona Dumitras Gorincioi, Ala Pinzari si toata echipa AO SOS Autism: Corina Solomon, Elena Dragalin, Angela Baglayenko Angelina Stoica, Aliona Mihăilă-Brînză, Timofti Margareta

Vitalie Marinuta:”A fost un spectacol foarte frumos pentru o cauza foarte nobila. Bravo organizatorilor si celor cefac zi de zi viata acestor copii mai buna”

Lidia Vrabie Autismul-durerea cea mai mare a unei societăți deoarece este o afecțiune de natură neurobiologică care apare fie la naștere, fie de la vârsta de 18 luni-2 ani. Mamele acestor copilași sunt adevărați îngeri păzitori pe pământ, devin taumatologii propriilor copii. -Închinăciune lor!

Luminita Suveica:’Astazi am participat la un concert superb de caritate in sustinerea copiilor cu autism: 2 aprilie este marcata ziua mondiala a autismului. Cu acest prilej am fost onorata sa primesc titlul de AMBASADOR AL AUTISMULUI. Va multumesc mult pentru incredere. Multumesc mult tuturor celor care venit sa sustina copii cu autism.”

”Cea mai mare fericire pentru o femeie este cea de a fi mamă. Iar asta înseamnă să dai viață, să fii o combinație perfectă de supraputeri a tuturor eroilor în ochii copilului tău, or, amintiți-vă că și noi astfel le vedeam pe mamele noastre, să știi să creezi tangența infailibilă între lumea ta și cea a omulețului de lîngă tine. Ce se întîmplă cînd aceste lumi tind să existe paralel? Nu prea se obosește cineva cu această întrebare – din indiferență, din ignoranță, din necunoaștere…
Tocmai de aceea există oameni care ne amintesc că, totuși, oricît de diferiți nu am fi, rămînem la fel, așa cum a spus dna Aliona Dumitraș, director executiv al AO ”SOS AUTISM”, în cadrul concertului de caritate DIN SUFLET PENTRU COPIII CU AUTISM, susținut la 02 aprilie curent. Evenimentul a fost consacrat Zilei Internaționale de conștientizare a autismului, fiind organizat de către ONG ”Balada”, în parteneriat cu Ambasada Sloveniei și alte instituții de stat și private din RM. La concert au fost prezenți reprezentanți ai Parlamentului RM, ai ministerelor, șefa Direcției generale educație, tineret și sport a Consiliului municipal – dna Tatiana Naghibeda Tverdohleb, viceministru, Ministerul Sănătății – dna Liliana Iașan, ș.a. Medicului-șef sanitar de stat mun. Chișinău, dnei Luminița Suveică, și prezentatoarei TV7, drei Stela Dănilă, li s-au conferit Diplome pentru implicare în diverse proiecte de caritate, dat fiind faptul că demonstrează atitudine în toate subiectele sensibile prin promovare, informare și organizare.
Sala arhiplină a fost animată de interpretarea artiștilor cu renume național și internațional, cum ar fi, Alexandru Vdovicenco, Ana Odobescu, Katalina Rusu, Valy Boghean, Anișoara Puică, Cristian Aldea-Teodorovici, Mariana Șura, Roxana, Silvia Grigore, Cristina Scarlat, etc., precum și de formații ca Lollipops ș.a. Au fost realizate donații, menite să vină în soluționarea multor probleme din segmentul destinat acestor copii. Însă cel mai emoționant moment al serii l-au creat doi pici muninați, cu autism, cînd au recitat poezii despre mama și un pastel de Vasile Alecsandri. Evenimentul de suflet, cum l-au numit organizatorii și au confrirmat participanții, a culminat prin lansarea de lampioane albastre, lîngă Arcul de Triumf.
Privind cum se înalță felinarele, în ochii tuturor au apărut lacrimi, căci, cu cît mai mică devenea luminița lor, cu atît mai mare se aprindea în fiecare dintre noi un sentiment acut de conștientizare – noi sîntem piesa importantă din puzzle-ul care definește existența acestor copii, noi trebuie să fim Supereroi și să dărîmăm zidul dintre lumile noastre, noi trebuie să dăm culoare copilăriei lor. Vreți să fiți și voi Supereroi?”(Luminita Suveica)

Autism. Constiintizare. Realitate

Nimeni n-a venit la sărbătoarea lui

Articole recente despre autism:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/04/03/autism-constiintizare-realitate-2/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/05/22/nimeni-n-a-venit-la-sarbatoarea-lui/

Femeia în politică

Există o glumă: Principala funcție a unei femei e să fie adjunctul bărbatului! Chiar și în organele locale, femeile ”înlocuiesc” bărbații funcționari. În ultimii ani, se etichetează o tendință de a exclude femeile din sfera muncii intelectuale bine plătite. Cele mai multe munci și prost remunerate sunt efectuate anume de femei…

Stereotipuri și discriminări care bântuie: ”Lotul femeilor – acasă, familie, copii”; ”femeile prin proprietățile sale psihologice nu se pot angaja în politică”; ”politica strică femeile, ele pierd din calitățile sale de reprezentante ale sexului frumos”… Societatea noastră, și chiar cele mai multe dintre femei, nu sunt gata să accepte o Doamnă politician la putere. Pentru a putea concura cu succes cu bărbații, femeia trebuie să fie mult mai înzestrată ca bărbatul și… să nu fie prea feminină, să nu fie sterilă, să nu îmbrace vestimentație sexi…

La putere ajung adesea femeile care au trecut o riguroasă selecție: cu studii superioare, cu un suport din partea unor partide, fie a unei tradiții de familie, – cariera tatălui, soțului, iubitului; în primul rând, asigurați financiar, și care posedă calități excepționale de personalitate, adesea în vârstă, atunci când sex-ul deja nu mai șochează pe nimeni. Conform Constituției, „bărbatul și femeia au drepturi egale și libertăți și oportunități egale” etc. Cu toate acestea, femeile puternice sunt excluse din peisajul politic, care, în mai mare parte rămâne să fie dominat de bărbați. În același timp, există și alte femei, chiar dacă acestea nu sunt bine cunoscute și sunt în minoritate, dar sunt interesate de politică și tind să aleagă femeia ca președinte.

Atunci când apare vreo criză, femeile sunt cele dintâi concediate. Cu toate că o mare parte dintre ele își cresc singure copiii, angajatorii, pentru care încă este caracteristică mentalitatea și practicile moștenite din trecut patriarhal, de multe ori continuă să funcționeze astfel, că și cum salariile lor sunt doar un supliment la bugetul familiei. Nu există date suficiente pentru a demonstra amploarea fenomenului, dar în mare parte au de suferit mame tinere care nici nu au timp să riposteze la hărțuiri și nedreptăți sociale…
Începutul secolului XXI reprezintă o schimbare majoră a conștiinței femeilor. Realitatea este că o parte semnificativă a femeilor cu studii superioare este „deschisă” pentru carieră și realizează caracterul „dublicitar a culturii” cu problemele sistemice pe care vor fi nevoite să le depășească. Acest lucru este valabil mai ales pentru femeile lidere. Succesul pentru ele înseamnă o reușită echilibrată în toate (mai întâi în familie, apoi – în carieră), în timp ce pentru bărbați succesul este suficient doar la servici. Femeile nu doar au depășit bărbații în stăpânirea tehnicilor manageriale de succes, dar, de asemenea, au dezvoltat propria lor tehnologie în condiții nesigure adecvate, în care există o afacere modernă. Bărbații privesc activitatea lor ca o serie de tranzacții cu subordonații, ei sunt predispuși mai mult decât femeile să folosească puterea, care le oferă funcția sau autoritatea formală. Femeile-managere consideră, că la baza stilului de conducere stă transformarea de interese a subordonaților în scopuri sau obiective comune a echipei la servici. Într-o măsură mai mare, ele atribuie puterea lor unor astfel de calități de personalitate, ca intuiția înaltă, abilitatea de a stabili contacte personale, aptitudini de a lucra, toate puse înainte de poziția lor oficială. În activitatăți, ele se bazează nu pe caracteristicile de sex-rol, ci pe cerințe de eficiență. Cu toate acestea, nici una dintre structurile și programele de susținere ale întreprinderilor mici și mijlocii de afaceri, nu conține o secțiune care vizează dezvoltarea antreprenoriatului feminin personal.
Femeile trebuie să învețe a stăpâni curajul de sine, să riposteze imediat la o nedreptate sau discriminare, să apeleze imediat la organele de stat, la mass-media, oricum, în mod public. Perspectivele de creștere în continuare a rolului femeilor în luarea deciziilor politice vor depinde, în special, de proiectele de dezvoltare a mișcării femeilor din Moldova, de coordonare și dezvoltare reușită al conceptului comun de femei vizate… Consolidarea activităților de femei unite în scopuri comune poate crea un sistem de stat mai sănătos. Statisticile și realitatea arată că sistemul cu controlul politic, care este reprezentat de majoritatea femeilor, sunt mai stabile și mai puternice! De cine depinde totuși decizia finală? De bărbați sau femei?

Vezi albumul «Susținem femeile în politică».

Oameni Soare

Un film video cu confesiuni, plin de sinceritate şi emoţii, înregistrate de tatăl unui copil cu sindromul Down, a atins inimile multor oameni din lume. Turner, fiul de cinci ani al unui canadian de origine, Rob Seott, suferă de acest sindrom. Recent, Rob tatăl a mers la salonul video în apropierea casei lor din Truro (Nova Scotia). În timp ce Rob selecta filme, el a auzit discuţia unui tată cu doi fii ai lui despre unul dintre personajele cu sindromul Down din filmul care-l priveau în acel moment… 

Unul din băieţi l-a întrebat pe tatăl: ”Ce înseamnă sindromul Down?”

S-a instalat o pauză lungă de tăcere… Tatăl nu ştia sau nu dorea să spună nimic rău, el a încercat să potrivească cuvintele astfel, ca băieţii să înţeleagă.  În cele din urmă a spus: „Este o boală”… ”O boală, în care o persoană nu ştie nimic, nu realizează lucrurile…” – Şi-atunci, inima mi s-a strâns de durere, – a spus Rob. – În acel moment, el s-a pierdut cu firea, dar ulterior, a decis să înregistreze un film, despre ceea ce înseamnă sindromul Down pentru el personal. După ce Rob a postat pe o reţea de socializare filmul, chiar în prima zi pagina a fost vizionată circa de un milion de utilizatori. 

„Sindromul Down – literalmente cel mai frumos lucru care s-a întâmplat vreodată în viața mea, – a spus Rob, luptându-se cu lacrimile ce i s-au prelins pe obraji. – Este bucurie, surpriză, bunătate, dragoste, gingăşie. Nu este o boală. Nu este nici handicap. Sunt convins că toţi oamenii se împart în cei care studiază şi cei care ştiu… Fiul meu cunoaşte unele lucruri pe care nimeni nu l-a putut învăţa. Cunoştinţele lui sunt altfel, şi sunt mult mai valoroase decât ceea ce am învăţat noi!” Rob este foarte supărat pe faptul că atunci în magazinul video, nu ia luat apărarea fiului său şi a altor persoane cu sindrom Down, precum şi pentru faptul, că baieţii tatălui care a răspuns eronat, vor creşte cu concepţii greşite despre persoanele cu sindrom Down. În acelaş timp, Rob înţelege bine că omul nu a răspuns din răutate: în cele din urmă, până când la ei nu a apărut copilul ”soare”, nici Rob nu ştia de sindromul Down. 

„Dacă fiul meu se năştea altfel, nici eu nu ştiam ce să spun”, – spune Rob.

Cuvintele lui pline de durere au trezit mii de răspunsuri de susţinere din partea mai multe persoane. „Tocmai am aflat că sindromul Down are şi fiica noastră recent născută, – vă mulțumesc pentru video! – citează un comentariu. – Filmul m-a ajutat să înțeleg cât de minunată, iubită, bună şi frumoasă va fi fiica noastră„!

Rob şi soţia lui au un fiu mai în vârstă, Griffin, de 7 ani, iar părinții văd că, în ciuda propriilor lui caracteristici, Turner –  este acelaşi copil, la fel ca fratele lui.

Oamenii spun, că acesti copii sunt deosebiţi, şi eu la început, l-am tratat la fel, ca pe un copil minune, – a declarat Rob pentru today.com. – Dacă începeţi să-l trataţi în mod special, totul merge nu aşa cum ar trebui. Este la fel ca toţi copiii. Place aceleaşi lucruri, jucării, pupici înainte de somn, – toate împreună, dar şi – aceleaşi probleme.  Aruncă lucrurile, hainele, nu vrea să strângă jucăriile… Este necesar să acordăm atenţie nu particularităţilor deosebite, ci personalităţii individuale.

P.S: Privește! Vine o femeie în fața ta. Oamenii în urma ei strigă: ”Ce te-ai blocat, drogato?” Nu va înțelege nimeni de ce se clatină. Ea ieri și-a înmormântat copilul… Iar nu departe, stă un moșneguț în zdrențe vechi, Mulțimea strigă:”Ei, vagabondule, mergi șa lucru!” Ei nu vor înțelege, că în ochii lui obosiți e somnul întunecat și veșnic al Orbiei… Și acolo, o fetiță nu se desparte niciodată de telefon, ea scrie permanent ceva. Mulțimea cu a ei: ”Trezește-te, multă minte îți mai trebuie!” Și nimănui nu-i pasă, că e hipoacuzică, și că doar în acest mod ea poate comunica cu oamenii… Un băiețel disperat cu o plăcuță în fața lumii, și nimeni nu-l va crede, că mama lui paralizată după un atac cerebral, are nevoie de ajutor… Un alt omuleț ce strigă mult la telefon, este fluierat de trecători. El disperat așteaptă un apel de la mama dispărută… Și nimănui nu-i pasă… Și pentru a evita astfel de trucuri murdare, Neștiind situația – apelați la Tacere. Și înainte de a condamna pe cineva, Trăiește viața lui! Întră în pielea lui!
Repet: Nu cere de la Domnul bani, – Aurul nu-ți va oferi fericire! Nu cere succesul în afaceri, – atunci când ai talent, succesul vine de la sine. Cere iubire, credință, puterea de a ierta pe toți și să trăiești, astfel ca inima să nu te ruginească… Întreabă-te, te vei putea Ierta pe sine?

Fericirea furată niciodată nu va fi infinită

Cam târziu, dar remuşcările m-au cuprins şi pe mine, anume peste 14 ani. Au venit atunci când am nimerit de cealaltă parte a baricadelor. Paisprezece ani în urmă, atunci când aveam 26 de ani, eu fiind la acea vreme căsătorită, – am întâlnit iubitul meu, amantul meu, dragostea mea de până la nebunie… Un bărbat, care şi el era căsătorit (cununat cu soţia lui), şi aveau doi copii. Nu mă puteam gândi la nimic, cu excepţia sentimentelor mele proprii. La urma urmei, în opinia mea, acest bărbat este al meu, integral al meu, şi trebuie să fie doar al meu, iar căsătoria lui precum şi a mea, a fost o greşeală enormă, care urma să fie reparată. În imaginaţia mea, soţia lui apărea ca o femeie rece şi indiferentă, care demult nu mai iubeşte şi nu are grijă de soţul ei.

Ne-am întâlnit un an. Eu mă săturasem să mint şi să mă tot ascund. Şi-atunci, mi-am distrus familia. Ce-a urmat cu soţul meu, mi-e frică să amintesc: mă ameninţa cu sinuciderea lui, – a suferit teribil, era greu să-l priveşti… S-a diminuat ulterior… Mai precis, lucrurile s-au stabilit pentru mine, iar cum se făceau ele la soţ, – mă stăruiam să nu gândesc. Am început să locuiesc singură, iubitul mi-a găsit un apartament şi venea la mine în fiecare zi. Ei bine, eu totuși aşteptam: când se va muta pentru totdeauna? Şi mă supăram, și se întâmpla că făceam presiuni asupra lui. Mă iubea şi mă ierta. Dar de la soţie, nu pleca. În scurt timp, soţia lui a aflat că el o înşeală. A încercat să calmeze apele, să-l ierte, ei au trăit împreună încă două luni şi ea a cedat: a adunat lucrurile lui şi l-a dat afară din casă. Doar atunci el a venit la mine. Pentru totdeauna. Eram cea mai fericită femeie din lume în acea seară. La soţia lui, ce simte şi ce se întâmplă cu ea, – nu gândeam, nu mă interesa. La copiii lui, la fel. Ei bine, poate uneori îi va lua în vacanţă sau în week-end la el acasă, fie le va ajuta cu bani…

Ne-am căsătorit. El este cel mai bun, cel mai grijuliu, cel mai inteligent, cel mai atent soţ din lume. Sarcina mult-aşteptată. Nașterea fiicei noastre, sânge din sângele nostru. Totul a fost perfect, cu excepția faptului că la el au apărut probleme cu alcoolul. Ne-am descurcat şi am făcut față cât de bine am putut. Am trăit, ne-am iubit, am crescut… Ei bine, soţul uneori avea pretenţii referitor la frecvenţa relaţiilor intime după naşterea copilului. Dar pentru mine totul părea un fleac. Viaţa a luat o aşa întorsătură, încât peste circa doi ani am plecat să locuim în altă regiune, şi într-o zi, din întâmplare, am descoperit corespondenţa iubitului meu cu o altă femeie. Mesaje una după alta. O conversaţie a caracterelor amorezate. S-a constatat că, chiar și atunci când am trăit la locul vechi, el m-a înșelat. O cunosc, cândva am discutat cu ea la o vorbă amicială. Ei au avut o aventură, nu sex la un moment dat, ci o relație puternică, care nu s-a rupt nici chiar cu mutarea noastră, continuând să menţină legătura.

Sunt ca şi un om mort. Am avut încredere în el la nesfârșit, mi se părea că eu sunt iubirea vietii lui. Am găsit puterea de a încerca să-l înțeleg şi să-l iert. El nu vrea să strice familia, îmi spune că mă iubește, iar în faţa Ei simte doar responsabilitate. Spunea, că va rupe cu ea complet, dar de un an şi jumătate de când ne-am mutat aici, şi de 9 luni de când am aflat despre infidelitatea lui, ei continuă să ţină legătura.

Mi-am mâncat tot interiorul de scârbă. Îmi ieş din minţi, mi se rupe de durere. Şi-atunci, am văzut Lumina! Ce-am făcut? Am distrus viaţa fostului meu soţ, am distrus viaţa fostei lui soţii, am lipsit doi copilaşi de posibilitatea de a fi alături de tatăl lor. Acum, în capul meu roiesc amintiri straşnice, cu un tablou clar, cum mă pufneam de fericire atunci când el a venit la mine, iar soţia lui în acest moment bocea şi se lovea cu capul de perete! Cum urla de durere fostul meu soţ, atunci când l-am părăsit…

Oameni buni, oare ce Monstru mai sunt şi eu? De ce am adus atâta suferinţă? Am părinți buni, m-au crescut în rigoare, mi-au insuflat valori şi lucruri corecte. Ce este în neregulă cu mine? Ce să fac acum, ca să repar totul? Deja înnebunesc de remușcări pe conştiinţă şi de amărăciunea ce mă apasă, iar soţul meu în continuare îi scrie mesaje de dragoste unei alte femei. Totul s-a întors ca un bumerang, aşa cum ar trebui! O merit!..

Sunt gata să merg la fosta lui soţie să cad în genunchi, să-i sărut picioarele şi s-o implor să mă ierte! Iertare! Iertare! – ”Iartă-mă dacă poți! Plata a venit şi acum eu sunt pedepsită pentru suferinţa ta!” Am vrut să-l văd şi pe primul meu soţ, să-i cer iertare şi să-i spun că Domnul m-a pedepsit pentru cele înfăptuite, că iată s-a făcut dreptate, dar şi el deja are altă familie, şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru: sper că este fericit. Mi-e frică şi nici nu am dreptul să intervin în viaţa acestor oameni ca să nu redeschid rănile vechi.

Deci, aşa şi voi trăi cu acest păcat. Un păcat teribil. Abia acum am realizat că sunt o persoană rea de temut, oribilă şi murdară, că trebuie să merg la biserică şi să mă pocăiesc. Să cer iertare de la toată lumea care a avut de suferit de pe urma egoismului meu. Acum mă rog în fiecare zi! – Pentru Iertare, pentru soţii noştri, pentru copiii lor… Îi mulţumesc Lui Dumnezeu pentru faptul că prin această durere mă conduce spre vindecare. Mă rog pentru păstrarea familiei noastre, pentru disciplinarea şi pocăinţa soţului meu. În aceste clipe, avem nevoie să salvăm ce a mai rămas. Cu mintea, am înţeles, că soţul, cel mai probabil, nu va pleca de la mine, şi din prima căsătorie n-ar fi plecat dacă nu-l alunga soţia. Şi iată-ne acum stabiliţi într-un loc nou, el are un loc bun de muncă, casă cu toate cănile pline, eu – o soţie bună, încercând să le reuşesc pe toate pentru el, chiar şi în intimitate am ajuns la o înţelegere deplină. El este la fel de blând şi afectuos cu mine, singur se apropie să mă atingă, să mă mângăie, să mă sărute, să-mi zâmbească… Simt că mă iubeşte. Iar eu sunt înnebunită, mi se strânge inima, că în acelaş timp el îi scrie amantei lui că o iubeşte. Sufăr, mă conformez şi sunt umilită, dar mă rog… Sunt de vină doar eu. Am fost şi eu amantă… Aşa îmi trebuie!

Amanta soțului meu e o persoană normală, mamă a doi copii, are 38 de ani, şi a divorțat recent de soțul ei, care mereu i-a fost infidel şi a schimbat-o cu alte femei, și chiar avea o altă familie pe ascuns. Sunt 9 luni de când eu sufăr teribil, blestemând-o în gând, iar două săptămâni în urmă n-am rezistat şi i-am scris o scrisoare cu nouă pagini, fără insulte, cu sentimentele mele, despre  ceea că îl iubesc, şi că mă pocăiesc pentru faptele mele şi o rog să nu repete pacatul meu şi să nu distrugă familia noastră. Multe am scris, cu lacrimi. Una e să vorbeşti, să discuţi strigând la telefon, fie să spui în faţă şi să-ţi plesnească răbdarea… Altceva e să-ți exprimi sentimentele scriind… E mai pătrunzător, în acest timp şi logic să-ţi cântăreşti sentimentele şi faptele proprii… Ea mi-a răspuns imediat, fiind recunoscătoare pentru sinceritate. Cerea iertare de mii de ori, spunând că la fel se căieşte, şi nu doreşte nimănui rău, că se conformează şi aşteaptă decizia lui, oricare n-ar fi ea. În general, ea singură nu va schimba nimic. Spune, că ştie ce durere e atunci când iubitul te schimbă… Ştie doar, şi oricum s-a legat de soţul meu. Un suflet strain în amurg…

Fetelor, doamne, dragi prietene: citiţi şi meditaţi. Fugiţi de bărbaţi căsătoriţi! Închideţi ochii, urechile, nu-i credeţi, nu-i ascultaţi, nu vă îndrăgostiţi, fugiţi cât puteţi mai departe de ei! Pedeapsa vă paşte oricum! În acest moment sau peste 10 ani, poate 20, dar va veni inevitabil! Cazul vostru este o excepţie? Și eu, la fel am crezut.Toate amantele cred astfel şi se amăgesc în sinea lor. Asemenea bărbaţi, chiar dacă sunt cei mai iubitori şi cei mai remarcabili, sunt şi vor fi infideli. Poate nu sunt ei răi, dar sunt slabi de caracter, de voinţă, mereu cuceritori şi îndrăgostiţi. De altele. Iar sufletele calicite involuntar cu mâina voastră, inimi obijduite şi lepădate a soţiilor şi copiilor, mai devreme sau mai târziu, – suferinţele, gemetele şi strigătele lor vor ieşi la suprafaţă şi vor răsuna în mintea voastră proprie mereu ca un reproş mut. Doar că nu veţi putea schimba nimic. Fericirea furată niciodată nu va dura la infinit! Acum sunt şi eu convinsă de acest lucru. Doar că nu mai pot schimba nimic, din păcate. Rămâne, să mă pocăiesc şi să mă rog la Dumnezeu…

Pace şi toate cele bune vouă!

❤

P.S.: Toate istoriile sunt reale, le scriu de la persona unu, cu numele schimbate!

Natalia Molosag, avocata la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”

Sunt recunoscătoare întâmplării sau providenţei, oricum nu s-ar spune, dar nu adesea mi se întâmplă să întâlnesc oameni de omenie precum Natalia Molosag. Pe langă faptul că exercitarea activitaţii de avocat, reprezintă o profesie nobilă, în fapt, avocatura pentru ea este un mod de viaţă. M-a sensibilizat până la lacrimi confesiunea Nataliei la Clubul ”Impresii din viata si carti” : una foarte sinceră, în special, în momentele cu amintiri despre părinţii ei, despre societatea noastră bolnavă… A avea inima deschisă înseamnă a asculta, nu doar la tine însuți, ci la fiecare influență, la fiecare mișcare din jurul tău. Că va fi sau nu va fi posibil sa facem, să împărtășim ceva enorm cu ceea ce trăim, auzim, visăm, sperăm, muncim, – rămâne de văzut, dar simplul fapt de a fi deschiși aduce cu sine propria acțiune, energia de a multiplica fapte bune, de a inspira la măreţie, dacă doriţi. O asemenea relatare, precum şi ascultare purifică inima, curățind-o de toate lucrurile minții sau problemele vieţii… Mă bucur mult, că în aşa clipe nu ne este teamă să ridicăm ochii şi să spunem ce ne doare. Îţi mulţumesc, Natalia, că exişti, că eşti din Moldova, că ne-am întâlnit în prea suferinda noastră societate. Cu astfel de oameni, putem păşi liber înainte, sa avem curajul si să reuşim să schimbăm ceva pentru binele oamenilor… (Svetlana Vizitiu)

 ”Onorata ca am avut sansa de a a fi moderatorul Protagonistei Natalia Molosag, care a creat o atmosfera fermecatoare la intilnirea de la cea a 39-a editie a Clubului „Impresii din Viata si Carti”. O Doamna Notorie, profesionista, intelegenta, inteleapta, rabdatoare si un Lider la Feminin. Astazi, Natalia a demonstrat inca o data ca perseverenta si increderea in propriile forte aduce rezultate si succese. Ii doresc realizari frumoase in cariera, in viata personala si un multumesc pentru Mesajul transmis astazi tuturor: „Putere, răbdare și înțelepciune… Multă înțelepciune”.  Cu drag, Inga Albu , avocat

”M-am prins cu gîndul, că în zilele cînd la rampă şi la evidenţă cu prosopul sunt scoşi politicieni de o calitate îndoielnică, iar TV şi radiourile la capul mesei pun profesionişti, care, desigur, au merite în diferite domenii de cultură, există o mare ratare. Lipsa e că nu sunt onoraţi persoanele cu adevărate merite remarcabile, oameni, care necătînd la greutăţi şi conjuncturi politice, cu cinste îşi fac datoria. O mare parte din ei sunt modeşti. „Excesul de modestie, – vorba unui fost şef – este o prostie!”. Aşa sunt aceste albinuţe ale neamului, fără exagerare, Clubul ”Impresii din viata si carti’ este „înaitea lumii toate”. Fiind la şedinţele la care am avut onoarea să fiu, am obserat persoane distinse. Acestea, fără exagerare, sunt nu spumă, ci floarea naţiunii. Îşi fac cinstit datoria. Lecuiesc fizicul şi sănătatea basarabeanului. Da, şi sufletul acestuia, în condiţiile cînd avem o mulţime de „proroci” şi demnitari aiurea. Una din aceste personalităţi este şi Dna Natalia Moloşag, jurist de o putere spirituală şi profesionistă extraordinară. Pasionată pe timpuri de istorie, primeşte diplomul de jurist ca apoi să devină o personalitate apreciată în domeniul avocaturii. A fost parte în mai multe dosare cînd era vorba de apărarea drepturilor cetăţenilor torturaţi la IJP în evenementele din aprilie 2009, actualmente este în apărarea drepturilor cetăţenilor. Are, cum am înţeles, un simţămînt profund de omenie, şi atunci cînd apare în şedinţele de judecată. Dna Natalia este un exemplu şi pentru mulţi bărbaţi, demnitari şi politicieni. Aceştea mai dau din coadă, fac compromis cu obrazul. Doamna – nu! A fost, a cîta oară la BM ”B.P.Hasdeu”, o lecţie de adevărat spirit cetăţenesc în stat şi omenie. Mulţi ani, Dna Natalia Moloşag! (colonelul Аndrei Covrig)

”Astazi am asistat la a 39-a editie a clubului de elita”Impresii din viata si carti”, fondat de Svetlana Vizitiu, gratie caruia aici intre carti gasesti, cunosti oameni frumosi, valorosi, deosebiti si de succes! Astazi, am cunoscut-o pe avocata Natalia Molosag, o profesionista ”inraita”, o Doamna frumoasa, o mama draga, iubitoare , o sotie si o fiica devotata. O Doamna cu un cuvint ”greu” de spus, cu valori si principii de viata mostenite, educate de parinti, cu dragoste pentru tara si oamenii acestei tari!!! M-am prins cu gindul in timpul sedintei de astazi, caci daca ar fi asa o mare parte a oamenilor acestei tari, am fi o tara prospera si de invidiat!!! Profund respect pentru aceasta DOAMNA!!!” (Lorena Mednicov, chirurg-oncolog , doctor in medicina)

”NASC ŞI LA MOLDOVA OAMENI… RĂSFOIŢI FOTOGRAFII…, OAMENI CU BIOGRAFIE, OAMENI FRUMOŞI, ENERGICI, VII… ALĂTURI DE CARE ŞTII CINE EŞTI, CARE ŢII SCOPUL, PE CINE IUBEŞTI… ŞI PRINCIPALUL… ŞTII CĂ TRĂIEŞTI: «CÂTEVA ORE DE EXCEPŢIE ALĂTURI DE NATALIA MOLOŞAG» Rămas plăcut surprins, De ce-mi văzură ochii, Dând spuselor valoare, Pe toţi ne-a cucerit. NATALIA MOLOŞAG, un Om cu literă mare, de o cumsecădenie rară, frumoasă, deşteaptă cu mare priză la cei de-i ascultă povaţa, un bun prieten… asta am înţeles din cele câteva ore adunaţi în jurul unei mese, având-o ca protagonist. VicCo (Cobzac Victor , Maestru in arte)

„Am asistat azi la o noua sedinta a Clubului „Impresii din viata si carti”, cu protagonista Dna Natalia Molosag. Vreau sa-i aduc sincere multumiri Dnei Natalia pentru deschidere, sinceritate si curajul profesional! Am ramas profund impresionata de relatarile Dumneaei despre perioada post-7 aprilie, cea in care s-a implicat Dnei prin apararea victimelor, a tinerilor maltratati. Am mai inteles ca, in breasla de avocat, sunt doua categorii de profesionisti: prima – cea care se plaseaza pe partea integritatii, dreptatii si respectarii drepturilor omului, si alta – care e gata sa apere raul, nedreptatea, sa sfideze legea, urmarind scopuri meschine, de imbogatire. Multumiri Dnei Inga Albu, care nu doar a moderat discutia, dar a impartasit din propriile emotii alaturi de colega sa.” (Ala Pinzari)

”Frumoasa si inteligenta doamna, Natalia Molosag, un caracter bine sudat prin profesia pe care o face, o mama minunata si extrem de responsabila. Asa o stiu de foarte multi ani, avind copiii la aceiasi gradinita si acelasi liceu, aceeasi clasa. Cit de puternica atit de sensibila si receptiva, pentru durerile celor din jur. Bravo, pentru ca aveti spatiu sa promovati si astfel de FEMEI minunate!” (Lucia Seremet)

❤

Ne furăm căciula singuri!

Suntem uniți prin faptul că vrem să trăim într-o țară nouă, cu siguranță, adevărată și prosperă. La fiecare dintre noi, în ultimii ani, viața s-a deteriorat, și – suntem sătuli pân-la moarte de corupția larg răspândită, de proastă gestionare a statului, cu migrații,salarii mizere, miliarde furate, procese inechitabile,  accidente și oameni beți pe drumuri… Comparând nivelul de trai, cu bănci de economii, medicină, știință, și așa mai departe, în Moldova și la capitaliști. Și îți dai seama, că nu avem nimic. Ar trebui să fim mândri de noi, dar, la fel, să recunoaștem ororile și nevoile. Este cineva dintre voi dispus să renunțe la viața proprie și viața copiilor de dragul mitului Măreției? Dacă există, îmi pare foarte rău pentru voi. Principalul lucru în viață este să-l trăiești cu demnitate! Cu demnitate, – înseamnă cu siguranță și decență! Pentru ca copii să aibă ceva de mâncare, să se îmbrace, jucării, și să nu se îmbolnăvească. Progresul, prosperitatea – trebuie să fie pentru popor. Să te lupți și să realizezi aceste lucruri, nu doar să te rogi la Domnul pentru nu știu ce ca în Evul Mediu…

O Țară care oferă această oportunitate, o ocazie de a ne realiza, – este Cea Mare, iar una care crează din poporul ei o turmă de oi, forțându-i să se conformeze cu crizele economice, cu prețuri majorate, furând miliarde de lei, ulterior lichidând banci de economii pentru a elimina urmele crimelor sale; mărind prețurile și provocând durere incontinuu, boicotând sau omorând societatea pentru că gândește altfel și nu în comun acord, – așa Țară nu poate fi una mare! – Jos mafia! Jos Corupția! Miliardul inapoi!

E greu să realizezi că totul a fost înzadar, pentru că ai crezut și în lider, și în partid. Dar, din păcate, ”afacerile” sistemului nostru politic parvin în așa mod, că nu echipele partidelor decid totul. Pentru liderii partidelor, evident, echipa este o jucărie cu care poți manipula masele… Greu de conceput… Să alegi oameni competenți, profesioniști ca apoi să scuipi în opinia lor… Totul se face pentru un vot, totul pentru victorie! – De aceea, și are de pierdut un stat, în special, unul atât de micuț ca Republica Moldova. Dacă oamenii doresc să meargă pe aceeași cale, au aceleași visuri, scopuri, proiecte, – de ce pân-la urmă ajung să se dușmănească împărțindu-se în tabere, grupuri diferite cu aceleași dogme nejustificate? Capacitatea magistrală a politicienilor de a ”mânui” virtuos limba, cu posibilități de donații prin multiple carități umanitare devine încredibil de organică cu aceeaș capacitate de a erona totul în politica lor. Să deschizi școli sau grădinițe, să donezi pâine și casă la orfani sau să achiți câteva pensii la familii social-vulnerabile înainte de alegeri și tot odată să-ți pierzi electoratul și colegii de partid? Bineînțeles, că e un piar, dar sunt fapte bune!

Deci, ce e mai bine, să donezi la orfani sau să-ți pierzi electoratul? Ușor, cu harul unui elefant într-un magazin de porțelanuri… Doar in Moldova, e posibil. Deoarece, nicio revoluție (perioada turbulențelor sociale) nu finișează, în sine, atâta timp cât nu este rezolvată problema principală, cea care a pornit poporul în mișcare… Și care sunt ele, premizele nedreptății sociale? Realitatea crudă a ultimelor 24 de ani, i-a determinat pe mii de moldoveni să ia calea strainătății. Sunt oameni, cărora le-a ajuns cuţitul la os în ţară şi care, de disperare, au emigrat pentru a putea supravieţui şi a-şi ajuta familiile. Au plecat pentru o viață mai bună, deoarece în țară nu își găsesc un loc de muncă sau de disperare. Zeci de mii și-au găsit un loc de muncă prost plătit în occident, cu program peste 10-12 ore de muncă pe zi, cu 700/1000 de euro pe lună pentru a spăla fundurile străinilor sau, la cules căpșuni, dar în comparație cu ce aveau în țară au acceptat condițiile grele de muncă care seamănă în multe cazuri cu sclavia modernă. Mulţi, mai ales la început, au plecat la risc fără să ştie unde ajung exact, ce vor face, dacă vor găsi de muncă şi dacă vor reuşi să câştige ceva. Mame tinere şi taţi care şi-au lăsat copiii acasă, în grija bunicilor şi mai ales în grija lui Dumnezeu, au riscat totul, atât viaţa lor cât şi viaţa copiilor lor, pentru un trai mai bun de pe urma muncii printre străini. Unii au pierdut, chiar totul, şi viaţa. Este adevărat, sacrificiile şi eforturile acestora au fost pe măsură, începând de la sacrificarea sănătăţii şi vieţii personale şi ajungând la riscurile la care i-au expus pe cei mai apropiaţi, familia, părinţi şi în special copii, iar unii chiar s-au sinucis de dorul părinților…
Protestul general în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Platforma Societatea civilă ”Demnitate și Adevăr”. Scopul: Înlăturarea guvernului corupt și instaurarea democrației autentice. Se cere demisia guvernului, a președintelui și a șefilor financiari a băncilor naționale, care au fuart miliardele statului. Premizele: ”Miliardul înapoi!”; Integrarea Europeană; Reunira cu România; ”Nu plecăm de aici, pană nu luăm țara înapoi”; ”Criminalii ne-au luat guvernul, justiția și procuratura!”; Alegeri anticipate!; Un Președinte ales de popor!; Demisia Președinteleui Parlamentului și al Prim-ministrului!; ”Reluarea premizelor statului poate fi doar prin înlăturarea hoților corupți!”; Se solicită stabilirea ca persoane Non-grata a oligarhilor moldoveni în UE și SUA, etc…

Terorismul informațional stabilit de proprietarii rețelelor televizate, care n-au permis transmiterea protestului pe micile ecrane, este surprinzător! Democrație unsă cu piper! Înseamnă destabilizarea situației în Moldova! ”Oligarhii au pus mâina pe constituție și justiție!” Dar există o Societate civilă, Slava Domnului! – cea care trezește și atenționează în continuare poporul… Apoi, a venit în cele din urmă Prim-ministrul Streleț, dar nu la tribună, astfel precis că ar fi fost ”dotat” cu geleuri de ouă. Ce înseamnă să fii un Prim-Ministru în Moldova? – asta e să nu știi niciodată unde se află președintele țării si cel al parlamentului… Ditamai, să cunoști poporul care suferă… deci, fără un rezultat pozitiv.  Să vii să ceri iertare în culise și tot odată să fugi de responsabilități. Pentru astfel de persoane, bogăția, puterea și familia proprie sunt mai presus ca sufletul din ei… – Jos Guvernul! Jos Durerea!!!

În PMAN au venit peste una sută de mii de protestatari, iar oportunițățile s-au pus la harță: câți au venit într-adevăr, și nu de ce plâng oamenii. De ce cerințele oamenilor se asociază cu participarea cantitativă la protest?  Au fost într-adevar, enorm de mulți! Pentru un stat mic ca Republica Moldova și una sută de protestatari este mult! Doar Un singur participant, deja reprezintă nemulțumirile și cerințele a sute de oameni! Mereu mă ia uimirea, cum de un stat cu sute de mii nu poate înfrunta un trust format de demnitari, pe care tot ei i-au votat…  Numai că eu mă întreb altceva: se tot strigă că vor țara înapoi, dar au vreun proiect autentic de stat? Parcă am mai auzit formula asta și la alții mai mari și care au dat-o în bară… Statul se încăpăţânează să aplice o strategie de tipul „după noi, potopul“. Mai exact, nu pare a se gândi prea mult la ce se va întâmpla cu economia şi bugetul peste un an sau doi. Deşi impactul este deja previzibil.
Ne furăm căciula singuri! ❤

Svetlana Vizitiu

Amantă pentru un implant

Într-o zi, la o întrunire de elită un participant a atins umărul unei doamne, – în acest mod, el a dorit să discute ceva cu ea. Se înțelege, că-i cerea o atenție. Doamna a rămas tare surprinsă, şi tot odată confuză, pentru că, de obicei, într-o societate politicoasă oamenii nu se grăbesc să se atingă reciproc… Mi-am dat seama imediat, că persoana respectivă este hipoacuzică şi… am salvat situaţia, explicându-i tacticos doamnei că nu a fost niciun precursor pentru un atac la persoana ei…

În cultura persoanelor hipoacuzice maniera de atinge pe cineva pentru a atrage atenţia este ceva normal, și nu toți cunosc acest lucru. Foarte logic, şi se referă la ’’a bate pe umăr’’, nu și la – obrăznicia de a ciupi fundul cuiva…
Oamenii, în general, multe nu înțeleg despre cei cu deficiențe de auz. „Ei nu pot auzi, aşa că au nevoie de un tutore pentru a trăi o viață normală, chiar dacă sunt adulţi”- este cea mai răspândită și eronată opinie. E ca un fel de ipoteză, că străinii care nu vorbesc limba Noastră sunt… surdo-muţi. E ceva în creierul uman care ne face să privim de sus pe oricine care nu poate Vorbi la modul în care am dori noi să auzim.

Persoanele hipoacuzice pot avea copii, pot fi complet fericite chiar cu riscul de a naşte copii surzi, și ceea că ei nu aud nimic din glasul copilului lor, nu le supără. Să poți vedea cum copilul tău ’’face’’ prima respiraţie valorează enorm de mult. Pentru o persoană hipoacuzică e foarte ciudat faptul atunci când i se spune de repetate ori:”Parcă nu semeni cu un surd”, sau, chiar şi mai nebună declarație: „Tu nu eşti cu adevărat surdă, te prefaci, văd că ai auzit excelent”, (da, afirmația că persoana nu este într-adevăr surdă se întâmplă mai des decât credeţi)…

Într-o societate de hipoacuzici, veți observa o rezistență dură împotriva implanturilor (proteze pentru auz), și ei pot fi chiar iritați atunci când li se spune: „Tu poți rezolva această problemă, dar nu dorești asta, indiferent de motiv”. Cei surzi sunt parțial prea iritabili, deoarece în mod tradițional Societatea privește persoanele hipoacuzice… ca la niște deșeuri biologice. Adesea, chiar surzii se opun implanturilor cohleare, și asta nu pentru că nu agreează progresul tehnologic, ci pentru că este enorm de incomod cu aceste proteze, și ei au propria lor cultură pe care alte persoane încearcă mereu să distrugă.

Nu este deloc ușor pentru un om de rând să înțeleagă această dizabilitate. – Se pare că se face o treabă bună pentru invenția și promovarea dispozitivelor simple și revoluționar hipoacuzice, ca înapoi să auzi de la un surd: „Nu am nevoie de el. Nu înțelegeți nimic”. Și are dreptate, oameni buni. Cunosc toate acestea din propria experiență… Acelaș surd poate lucra în liniște în drive-rul unui serviciu sobru, și cu protezele insuportabile să-și distrugă sănătatea și nervii… In mod normal, oamenii niciodată nu vor înțelege, de ce…

E tare trist faptul că dispozitivele pentru hipoacuzici sunt echipamente mult mai costisitoare ca cele de uz casnic electrice – de la 300 – 10 mii dolari unitatea. Valuta crește, iar prețurile nu scad. Și în interior, aceste proteze au doar un microfon si difuzor în miniatură, un cip, și organe de control. Producătorii explică acest lucru prin profit mic de la un număr redus de clienți. Și mai mult, este mare păcat să profiți de  pe urma acestor nevoiași care nu au de unde să achite sume enorme pentru o proteză fără garanție. Donații de la stat în scopuri caritabile, la fel și aparatele care valorează până la 10 mii de lei, – să mă iertați, – sunt bune de aruncat în coș! Plus, lunar e nevoie de baterii încărcătoare; de tulpină și olivă costisitoare – o dată la trei luni. Ca ulterior, să descoperi cât de necalitative sunt toate lucrurile procurate…

Cel mai strașnic e atunci când începi să transpiri pentru că nu știi cum să-i explici omului: de ce nu poți să auzi nici cu dispozitivul auditiv pe ureche… Adesea, așa persoane sunt nevoiți să se prefacă că aud, astfel evitând problemele sau situațiile proaste în care nimeresc zilnic… Apoi, despre ei se va spune că sunt niște intruși, cam stranii, nebuni, chiar și răi. Nimeni nu se naște rău, oamenii se îmbolnăvesc ulterior asurzând, adeseori din vina medicilor care greșesc cu doza de antibiotice… Dar atunci când dai totul din inimă, și alții te folosesc, fie își bat joc de munca ta, indiscutabil, poți deveni un ”răufăcător”…
Persoanele cu deficiență de auz salută cu o bucurie deosebită înțelegerea pur omenească, atenția și interesul pentru întrebări de serviciu, opinii, soluții la o problemă oricare… Oricare hipoacuzic este un optimist incurabil, un interpret iscusit în limbajul semnelor: mimice, de dans, geste…
Poate fi un generator de idei, un talent, un creator desăvârșit în varia domenii.

 Nu-i place când defectul lui este expus sau subliniat în discuție, iar cel cu care comunică, strigă, afișându-i surditatea în public. E foarte greu și pentru rudele respectivului; pentru cei apropiați din anturajul persoanei hipoacuzice. Cei care în cele mai dese cazuri, obosesc și se supără:”Chiar n-ai auzit deloc??” Și la serviciu, inevitabil, persoana hipoacuzică are mereu probleme și nu este respectată, oricât nu se va strădui el să fie la nivel…

Oricum, se va simți discriminat până la lacrimi. Dintre două persoane pentru o funcție sau categorie superioară candidatura lui va fi evitată din start, chiar dacă este mai competent în domeniu… Și nu e vorba de credință, discriminare, drepturi, mentalitate, – așa e firea omului… moldovean, pur și simplu, să fie mereu oportun cu ceea ce pare anormal în societate. În primul rând, omul se luptă cu interiorul lui, și uneori, nu rezistă dracului de sine, – și de ce ar trebui să fie el draguț cu un handicap, dacă nu-i place și nu tolerează?? Asta e Realitatea!
De ce, amantă?.. Pentru că, de obicei, în lumea noastră tema Amantelor e mult mai interesantă și atractivă decât acea cu dizabilitate. Dacă e așa, atunci… mă ofer amantă, în cazul dacă revine auzul meu perfect după intervenția dvs caritabilă, – nu și pentru a fi un potențial candidat la o funcție de stat! – Și de ce nu, sunt încă frumoasă și sexy, oh!.. (mă apucă tik-ul la ochi, cer scuze!) Mai revin eu la voi… 😀

SV

Iartă-ne, Sofia!

Dorea să se mărite… Să fie fericită. Cu un soț și cu copii proprii… Provenea dintr-o familie de evrei asiguraţi cu tradiţii stricte. Părinţii Sofiei căutau pentru ea un mire să fie la fel de origine evreiască. Era ea o evreicuţă modestă, în tinereţe – foarte drăguță și deschisă, micuţă de statură, dolofană și cochetă gen Monroe. Se îmbujora imediat la o voce caldă şi se mândrea atunci când cineva îi făcea complimente… A făcut studii superioare, era deşteaptă, însă nu se încadra în lumea celor superiori, nu se ştie din ce motiv, simțea un discomfort în compania lor. Cu o naivitate secundă, cu multe întrebări fără răspunsuri, Sofia era foarte educată, amabilă și cucerea inimile prietenilor şi colegilor săi cu firea ei veselă, glumeaţă, sufletistă, și făcea lacrimi, atunci când auzea de suferința cuiva…

Nu era fericită, căci nu-şi găsea ursitul pe potrivă. Să nu fi fost tradițiile evreiești care o constrângeau, totuși ea le respecta strict. Cine știe, poate că se alegea ea cu vre-un rus sau moldovean: nu ducea lipsă de atenţie din partea lor… Deci, naţionalismul la mijloc, stereotipurile ăstea adânc înrădăcinate!  Sofia avea frică să nu iasă din voia rudelor, să nu le supere cumva. Visa oricum la un sortit inţeligent, educat și îngrijit, desigur, să fie și el îndrăgostit de ea… La început Sofia lucra contabilă într-un minister, unde mirii se roiau în jurul ei, dar se pare, că nu erau cei de care avea nevoie… Respecta cu strictețe tradiţiile impuse de cei de acasă…Sofia avea toate motivele să fie tristă. Iată, că şi fratele ei mai mic s-a însurat, avea deja doi copii şi locuiau aparte într-o casă din Chişinău. Părinţii ei aveau o casă bogată undeva la sudul Moldovei. Iar ea îşi ducea traiul la Chişinău într-o odăiţă de 11 m într-un cămin oferit de Ministerul în care muncea.

   Anii treceau, prietenele s-au măritat demult şi aveau interesele lor, iar colegele se schimbau una după alta din motive familiale, fie din cauza salariului mizer, și Sofia se simțea la fel de singurică… Dar se implica în orice campanie cu activități sociale: din plăcere sau din necesitatea de a comunica. Să fie mai aproape de oameni, ca să nu simtă atât de acut singurătatea. Cam pe-atunci, şi-a găsit în sfârşit un mire potrivit: era un evreu frumos şi inţeligent, şi unicul fiu la părinţi, drept că mai mic ca ea în ani. Sofia era atât de fericită! L-a văzut o dată în treacăt, aşa că nici vorbă să se sărute, ”Doamne ferește”… Îşi imagina, cât de fericiţi vor fi ei împreună, mama mia! Cum va fi ea cea mai frumoasă mireasă, apoi şi soţie gospodină! Nuntă ca-n poveşti, cu primul sărut impus de învitaţi, ”la un amar”… Ulterior, după nuntă, Sofia deja gospodină în casa lor, și timp de un an, în care cârpea şi prepara bucate pentru soţul ei… Că tot veni vorba, mirele sau soţul ei, cum se mai poate numi altfel un bărbat, – nu era clar din care motive nu s-a atins niciodată de dânsa. Ea ”credea”… că un bărbat vine la soţie, doar e capul familiei, că se cuvine să vină în patul femeii iubite, mai ales că era soție… El lucra, citea, mânca bucate preparate de ea, şi se pare că a uitat că există şi o altă relaţie ca între ”bărbat şi femeie”… Timidă fiind, sau de modă veche, Sofiei nici prin cap să-i treacă să-l întrebe direct, a prins peste un an la curaj şi s-a plâns părinţilor. Ce ruşine a simțit! Omul ei nu ştia cum se face treaba! Ulteior s-a produs divorţul fără mare tam-tam, că copii ei oricum nu aveau. Au uitat repede unul de altul. Și din nou, draga noastră Sofia tângea de dor şi singurătate…

Acasă, apoi ca de obicei, la serviciu. A mai apărut un mire la orizont, care într-o zi de naştere la un pahar de vin a adormit pe masa prietenilor ei. Ea s-a supărat pe el, că a făcut-o să se simtă ruşinată, dar apoi se amuza pe seama acestei amintiri… A aflat ulterior, că s-a căsătorit nu mult timp după asta, cu una la fel blondă, care i-a născut un fiu, şi care apoi a decedat de cancer. O fi fost el ursitul ei, cine ştie? Măcar un copil ar fi avut… Apoi, Sofia s-a transferat cu serviciul la o bibliotecă din centrul capitalei. La fel locuia în odăiţa ei de 11m. Avea grijă de sine să fie mereu coafată, machiată şi îmbrăcată la patru ace. Doar că bărbaţii… acum căutau mai tinerele… În sfârşit o veste bună: familiei lor li s-a oferit o şansă de a emigra în Israel. Fratele a vândut bine apartamentul lui, iar părinţii – casa lor de la periferie, şi temporar s-au mutat cu traiul la Sofia în odăiţa ei,  aşteptând între timp viză pentru a pleca împreună peste hotarele Moldovei.

În câteva săptămâni, fratele a fost ucis pe stradă, înjunghiat mortal, iar la înmormântare de sicriul lui s-au apropiat doi mafioţi şi au întrebat de văduva care stătea la căpătâiul sicriului: – El e? – Da, el e… – fu răspunsul. Şi nimeni n-a înţeles nimic… O fi fost crimă organizată? (se întreba Sofia apoi) După o lună, văduva cu ambii copii şi-au luat zborul spre Israel cu tot cu banii, promiţând că vor aştepta acolo buneii şi mătuşa lor. Sofia era disperată: scumpul ei frate si fiul părinţilor ei, unicul lor sprijin nu mai exista pe acest pământ. Toţi banii agonisiţi erau deja la văduvă, care, bineînţeles că nu-i mai aştepta; iar părinţii nu mai aveau unde pleca sau să se întoarcă (casa lor era vândută), deci, au rămas cu traiul la Sofia…

Zi de zi, Sofia, cu sufletul la gură, alergă de la serviciu acasă, şi îngrijea de părinţii ei bătrâni şi bolnavi. Odăiţa ei acum mirosea a medicamente, – le avea cutii întregi. Sofia pierdu orice încredere,  și speranţă, şi mai rău, – din energia anterioară. Era pustiită. Nu mai avea timp să gândească la viaţa ei personală. Treceau anii, se trecea şi ea: s-a conformat şi cu asta. S-a împăcat cu ideea, că nu vor mai ajunge în Israel, nu avea ce face, nimeni nu le oferea ajutor. Au devenit săraci şi netrebuiţi la nimeni. Nepoţii deja mari, nu se interesau de ei, iar văduva – fosta cumnată s-a recăsătorit la nici jumătate de ani după moartea fratelui ei. Ce interes să mai aibă? Părinţii de scârbă au decedat unul după altul, nu chiar demult… Ea, Sofia, în tot aceşti ani le-a fost fiică fidelă de bun ajutor, a avut grijă de ei depunând toată dragostea sa. Biata de Sofia, încerca acum să adune bani… ca să lase moştenire nepoţilor, care nu mai aveau nevoie de ea! Totuşi îi iubea: erau copiii fratelui şi nepoţii părinţilor ei! Neamul ei scump care a rămas!

Cât de mult se lumina chipul ei atunci când cineva îi acorda o atenție sau făcea cadouri, fie şi o haină purtată. Și ca un copil se bucura când cineva din colege achita pentru ea tichetul în troleibus. Așa simțea că cineva ţine la ea şi o respectă. La serviciu nu era observată nici ca profesionistă, cu toate că muncea cu multă staruinţă, ridica din greu cărţi, și de ce nu, uneori sperând să fie menţionată şi apreciată măcar cu un premiu bănesc, de care avea nevoie… Salariul era mizer, ea încerca să se descurce de fapt ca toate colegele ei. Cam aşa ducea ea traiul. Nevoită să-şi strângă cureaua, oricum le ţinea fetelor de companie, mai glumea ridicându-le moralul; în pauză de prânz servea colegele cu pârjoale foarte gustoase după o reţetă evreiască, așa cum numai ea putea să le prepare.

Câtă bucurie ia produs procurarea unui mobil… în rate, un Samsung cu taste: acum ea învăţa cu stăruinţă să scrie mesaj (sms) şi nu-i prea reuşea… Cum mai radia de fericire, atunci când cineva o telefona și discutau îndelung, si se auzea cum ea chicotea bucuroasă…

În continuare spera, să-şi întâlnească fericirea, – şi Aştepta! Doar trebuie undeva, să existe un sufleţel care s-o iubească! Cu care să împartă toate grijile şi bucuriile… În ajun de anul nou 2011, Sofia s-a plâns colegelor că are hemoragii, iar medicul ginecolog de sector era bărbat şi se simţea ruşinată să meargă la consultaţie. Colegele s-au indignat, desigur, şi cu toată insistenţa lor, Sofia nu a mers la medic… Apoi, a zis că se simte mai bine, în mai 2011 a pornit într-o călătorie la nepoţii din Israel, pentru o săptămână: în sfârşit, au binevoit s-o invite, fie din curiozitate, fie de milă, de parcă simţind că e pentru ultima dată…Le-a dus cadouri, pentru care împrumutase bani, – şi era atât de fericită! Aştepta să i se spună Bunicuţă, ca e aşteptată Acasă… Ulterior, a recunoscut unei colege, că de fapt, nimeni sincer nu s-a bucurat  de ea, acolo în Israel, nici nepoţii indiferenţi, nici cu atât mai mult, cumnata… Iar Sofia oricum, se mândrea cu ei şi-i lăuda… Pentru prieteni şi colege a adus de acolo cadouri, n-a uitat de nimeni…Tot în acea perioadă în 2011, pe 13 iunie de vineri, în drum spre serviciu ea se alunecă şi cade pe scările de după Catedrală Naşterii Domnului (str. Grigore Vieru) şi îşi rupe glezna. Cu o zi înainte o colegă a glumit mai în serios, că să nu vină la serviciu, că e 13 de vinere neagră, mai bine să lucreze cu schimbul într-o zi de duminică, însă Sofia n-a vrut… Fiind la pat cu piciorul în gips, ca urmare vreo patru luni a avut timp să reflecteze asupra sensului vieţii… Tresărea la orice voce, mereu în aşteptarea prietenilor. Recunoştea tuturor cu drag, că-i iubeşte! Era sinceră.

În continuare, Sofia lucră şi se împărţea cu părjoluţe gustoase preparate de ea. Şi când o colegă i-a propus să meargă în august împreună la sanatoriul Codru din Hîrjăuca, Călăraşi, ea, fericită, s-a pregătit ca pentru un voiaj de nuntă. Cu atât mai mult, că în ultimul timp nu se simţea bine şi avea nevoie de tratament. Se minuna acolo de oameni necunoscuţi, comunicând cu ei incontinuu. Se mira apoi, cum de s-a lipsit înainte de această societate, de placerea de a se odihni în mod normal? Nu fuse niciodată la o casă de odihnă sau sanatoriu în viața ei! Acum ea ducea discuţii îndelungate cu un avocat, cam de o vârstă cu ea, plimbându-se cu ore pe alee cu pini din Hârjăuca. În lipsa lui, ne tot întreba, dacă el nu s-a interesat de ea… Se simţea entuziasmată ca niciodată. Avea o motivație… La serviciu a revenit întinerită şi cu noi impresii de viaţă.

Acasă revenind, a fost telefonată de medicul de familie: să-i dea vestea cu rezultatele investigaţiilor, care s-au dovedit a fi foarte proaste. De altfel, au urmat sala de operaţie, radiaţia… Doar pentru o lună a revenit la serviciu… Se părea ca viaţa merge înainte… Dar… metastaze, raze cu ultraviolete, şi în 15 februarie 2012, chiar în timpul primului curs, i-a cedat inima… N-a rezistat! Nici în jumătate de an!.. Și cum se face la moldoveni în spitale: vine o asistentă instruită şi informează pacienta: cică, trebuie sa dai ”atâta” unui medic, şi – altuia la fel ”cam atâta”… Ulterior, s-a descoperit că chirurgul, doamna care a operat-o s-a ales cu 350 de dolari, iar asistenţii, respectiv cu 100-200 dacă nu mai mult. Alţi medici cereau câte 100. Medicamentele, desigur, erau procurate din cont propriu… Asistentele medicale îşi făceau obligaţiunile, și nu fără ca ea să le fi achitat serviciul. Poliţa de asigurare nu are nici o valoare, şi dacă aminteşti de poliţă, medicii râd în faţă! Sofia nu avea de unde aduna mai mulţi bani, şi tăcea şi răbda sărmănica, constrânsă de circumstanţe, tot împrumutând cu greu banii… Credea cu naivitate în medici… Cel mai straşnic s-a dovedit că nu avea cancer uterin, uterul fiind deja extras… Eroare medicală! Avea cancer intestinal, iar medicii n-au binevoit să se împărtăşe cu ea despre descoperirea în timpul operaţiei… Banii au luat, şi ştiau ca ea va deceda… Astfel, a murit în neştiute…

Ştiţi, cât de mult voia să trăiască şi se ţinea de orice speranţă, de orice firicel?..

Iartă, Sofia, societatea asta fără de leac!

În memoria Sofiei Finchel’.

Totul e încă înainte! Maxime

Un copil, la grădiniță, încearca să îşi încalţe cizmuliţele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul şi împinsul, cizmuliţele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reuşit totuşi să îl încalţe, educatoarei i-au apărut broboane de transpiraţie pe frunte. De aceea aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis:
– Doamnă, dar sunt puse invers…
Într-adevăr, erau puse greşit… Nu a fost cu nimic mai uşor să îi scoată cizmuliţele decât să i le pună, totuşi a reuşit să îşi păstreze calmul până când cizmuliţele au fost iar încălţate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta aşa cum trebuia. Însă atunci băiețelul a zis:
– Cizmuliţele astea nu sunt ale mele!!!
În loc să ţipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea şi-a muşcat buza şi încă o data s-a chinuit să îl descalţe. Când s-a terminat chinul descălţatului, băieţelul i-a spus:
– Sunt cizmuliţele fratelui meu. Mama mi-a zis să le încalţ pe astea azi.
Acum ea nu mai ştia ce să facă … Să plangă sau să râdă? A reuşit totuşi să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmuliţele. Când, în sfârşit, l-a încălţat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat:
– Şi acum, unde îţi sunt mânuşile? Trebuie să ţi le pun în mâini ca să poţi pleca afară!
– Le-am băgat în cizmuliţe ca să nu le pierd…

* De An Nou trecut, am refuzat de Olivier; în acesta voi încercă să mă abțin de mandarine: e necesar să aflu, de ce mă simt atât de rău de 1 ianuarie…

* Eu aparțin acelei generații, care cu creionul desena liniar pe marginile caietelor în linii și în pătrățele… Cât de ușor era înainte: luai un ziar si mergeai la WC… Iar acum, de parcă mergi într-o expediție acolo: laptop, iPad, două telefoane mobile…  🙂

* Adesea un prieten îți oferă nu mâina, ci o labă!

* Judecând după faptul, că magazinele noastre sunt inundate cu produse ”identice naturale”, autoritățile aprobă și consideră acest lucru absolut normal! Ar fi corect, și în concordanță cu privirile lor, să se permită cetățenilor să achite astfel de produse cu bani foarte asemănătoare cu cele autentice!

* Mai bine să faci ceva frumos, decât să vorbești frumos.

* Înzadar credeți, ca înțelepciunea este privilegiul celor mai vârstnici: un nemernic nici cu anii nu devine un înțelept – el devine un dobitoc bătrân…

* Unica mea vină: trei sferturi din viața mea am crezut că totul e încă înainte!

* Șeful vine la serviciu în noul său BMW șik… – Frumos automobil –  a spus poporul. – Ei, bine! – a spus șeful, observând admirația celuilalt… – Muncește, în continuare, fără să-ți jelești brațele și să-ți economisești timpul, și – în cel mai scurt timp, eu voi avea o rablă și mai abruptă!

* O femeie știe mereu ce să întrebe atunci cand nu știe ce să răspundă! 

* Apofeoza lenei masculine – e să mănânce supă direct din castron fără să-l scoată din frigider!

* Dacă doriți să induceți un paranoic în boli, – de fiecare dată când el întră în odaie, spuneți-i: ”Dar noi, tocmai despre tine vorbeam!”

* Ar fi bine de cu seară să pui la încărcat un portmoneu: dimineața te scoli, și – e plin-bucsit cu bani!

* Aveți deja 40 de ani? Vreți să vă fie admirată mereu tinerețea? – Spuneți, ca aveți 60!

* Cine lasă o viață în urmă, acela nu moare.

* A sosit un moment ciudat al anului: dimineața-i noapte, seara-i – noapte…. Iar ziua eu lucrez…  😦

* Persoanele cele mai vesele – au și cel mai trist suflet..

* Studenți, înscriși la Medicină, – studiați, vă rog!

* Unicul loc, unde ești așteptat, crezut, iubit și iertat – e casa în care locuiesc părinții tăi!

* Mi s-a spus, că trăiesc în lumea fanteziilor mele… Mai să cad de pe scaun!.. 🙂

* Svetlana Vizitiu

Cu Violeta Gaşiţoi la Clubul de elite”Impresii din viata si carti”, BM ”B.P.Hasdeu”

Puterea gândului, concentrarea asupra lucrurilor, proceselor şi actelor pe care le are de indeplinit, toate converg catre creşterea energiei pozitive, implicit perfecţiunii creatoare din partea Violetei Gaşiţoi… Câtă concentrare pe chipul acestei femei minunate, de aceea, a lasat Dumnezeu femeia puternică în toate cele… Şi ne-a hărăzit-o ca protagonistă a clubului de elite! Păcat, că filmele de la şedinţă nu s-au reuşit, poate aşa a fost să fie, pentru omul şi avocata din ea are cuvântul său de spus şi luptă în continuare pentru drepturile omului. Vivat! (S.Vizitiu)

Gutiera Prodan: Şedinţa Clubului de Elită a fost o revelaţie pentru mai multă lume. O întâlnire de suflet cu Violeta Gaşiţoi, pe care eu am redescoperit-o, pentru că imaginea de la televizor s-a dovedit a fi mai pală decât cea reală. Mă bucur că am avut posibilitatea să o prezint şi să o descos. Cred, am fost o gazdă care şi-a onorat misiunea, căci publicul s-a simţit bine, a adresat întrebări, s-a expus pe marginea subiectelor abordate. Întâlnirile din cadrul Clubului ar putea fi considerate o oră practică de Cultură, Curaj şi Inteligenţă.

Inga Albu: Sunt mândră si onorata sa o cunosc pe Minunata aceasta fiinta. Este o femeie extraordinara, Un avocat de renume cu urme bine punctate in spatele activitatii ei, este o mama la 2 fete – Mindria tarii noastre, pot sa le zic vedete, o sotie de invidiat si o prietena de neinlocuit. Am multe de invatat de la ea!!! O voi admira si urma in continuare, deoarece pe linga toate cele mentionate, ea pentru mine personal inseamna foarte mult, anume aparitia ei in viata mea – a schimbat multe in sensul pozitiv si ii multumesc mult pentru ca exista :). Succese mari in continuare si inca o data BRAVO!

Tatiana Isacova: Doamna Violeta GAŞIŢOI este remarcabilă prin profesionalism, competenţă şi echidistanţă în domeniul său de activitate. Este o femeie puternică, care reuşeşte să depăşească orice obstacol şi întotdeauna luptă pentru adevăr şi dreptate. Distinctele calităţi omeneşti ce o caracterizează sunt onestitatea, sinceritatea, bunătatea sufletească, stima deosebită pentru părinţi şi bunei. Doamna Violeta reuşeşte să găsească în fiecare zi un echilibru între muncă şi familie, toată dragostea sa o dăruieşte fiicelor Vera şi Nelly  şi soţului Roman. Vă doresc multă fericire, optimism,  noroc şi realizări excelente!

Veaceslav Balacci:  Au fost două ore prea scurte în care am descoperit avocatul de succes, luptătorul pentru drepturile omului, femeia şi omul Violeta Gaşiţoi. Exponent al unui cuplu de jurişti betonat printr-o căsnicie reuşită, protagonista ne-a convins că există şi excepţii frumoase de la regula „doi jurişti – trei păreri”. Mi-a confirmat cu succes părerea pe care o aveam despre persoana ei până la întrunirea Clubului: este o personalitate puternică care poate, ştie cum şi vrea să schimbe lucrurile în această societate. A vorbit deschis şi tranşant despre problemele grave din justiţie în Republica Moldova.  Am întrebat-o despre eventuala implicare în politică, unde nu prea au reuşit bărbaţii, colegi de ai săi de breaslă. Mi-a plăcut răspunsul. A zis că dacă şi se va implica, o va face cu propriul său proiect, astfel evitând compromisurile şi limitarea libertăţii sale de gândire şi acţiune, elemente care au şi constituit piatra de care s-au poticnit colegii săi care au încercat marea cu degetul în politică. Nu-mi rămâne decât să-i urez succes şi să-i ţin pumnii pentru relizarea tuturor proiectelor şi planurilor sale, or reuşitele ei înseamnă şi reuşitele acestei societăţi.

Alina Matei: Violeta Gaşiţoi este o avocată de succes, deşteaptă, frumoasă, are carismă şi ambiţie fără margini şi cam tot ce îi trebuie să ajungă în topul celor mai căutaţi avocaţi din Moldova. Deşi o cunosc de ceva timp, am fost plăcut surprinsă să descopăr în cadrul Clubului de Elită aspecte mai puţin cunsocute din viaţa şi cariera sa. Îi admir foarte mult curajul oratoric, puterea de a trece peste prejudecăţile celor din jur şi faptul că a reuşit să găsească un echilibru între viaţa profesională şi personală, ceea ce e un ideal greu de atins. Dincolo de cariera de avocat şi farmecul debordant, Violeta are un suflet mare. Este mereu deschisă către nevoile celor cărora destinul le-a oferit prea puţine şanse. Aş putea să scriu mai multe, dar mai bine vă las să o descoperiţi din interviul realizat cu ea:  http://thewoman.md/avocata-violeta-gasitoi-atat-in-meserie-cat-si-in-viata-trebuie-sa-ti-placa-la-nebunie-ceea-ce-faci/

Ludmila Popovici: Am asistat la un eveniment deosebit, cu o protagonistă deosebită – Violeta Gașițoi. O admir de ceva timp, pentru mai multe calități pe care le posedă – frumoasă, deșteaptă, o mamă foarte bună și o profesionistă, cum mai rar întâlnești. Am văzut cu câtă ardoare își apără clienții, care de multe ori se simt neputincioși în fața problemelor cu care se confruntă, în fața sistemului care se reformează de ani de zile și a injustiției moldave. La această întâlnire, Violeta a apărut în fața mea cu lucruri noi, care mi se păreau cunoscute, dar care au fost redescoperite de mine după ce a vorbit în fața noastră. Mă bucur mult pentru ea și pentru familia ei, pe care sunt bucuroasă să o cunosc. Atât ca și personalitate, dar și ca familistă, Violeta este un model bun de urmat pentru o societate, unde este necesară restabilirea sistemelor de valori. Vreau să-i urez multă sănătate și realizări frumoase în continuare. Așteptăm cu nerăbdare filmul în care fiica ei va juca un rol important, devenind astfel cea mai tânără actriță din Moldova. Dar să revenim la eveniment – Clubul este o idee foarte buna și chiar foarte necesară pentru o societate, unde atât oamenii buni, cât și lucrurile bune sunt cam uitate, ignorate sau diluate printre veștile proaste și știrile stresante. Chiar mă gândeam anul trecut (fiind în SUA) de ce nu avem și noi diverse programe de promovare a diferitor personalități sau oameni simpli, care au un cuvânt de spus în societate? De ce în Moldova doar cei cu bani mulți sunt băgați în seamă și făcuți VIP-uri peste noapte? Vreau să o felicit pe Dna Svetlana Vizitiu pentru această inițiativă și să vă îndemn să sprijinim acest Club, care are toate șansele să devină unul foarte important pentru țărișoara noastră.

Violeta Gaşiţoi: Au nevoie cetățenii să-și cunoască drepturile?

Îmi place marea: aș putea privi pînă la nesfîrșit valurile mării, – îmi redau puteri, mă încîntă, mă inspiră,.. De aceea, mă strădui să mergem la mare în fiecare an, cu familia mea.  De curând, revenind de la odihnă, unde m-am încărcat cu forţe noi, mi-am zis, sa parcurg prin valurile omuleţului din mine: să înţeleg şi să relatez, despre ceea ce sunt, ce cred și simt. Ce îmi doresc şi ce îmi place, într-adevăr…  Nu sunt o persoană simplă, dar sunt optimistă,- uneori, impulsivă, alteori, mai calmă, in special, atunci, cînd merge vorba de serviciu, aici, chiar e nevoie de multă linişte. Am trecut prin situaţii, după care mi-am dorit enorm să-mi i-au familia și să plec din țară, măcar pentru cîteva zile, să-mi dedic tot timpul familiei. M-au bântuit chiar şi idei, de a nu mă mai întoarce, doar că în câteva zile, mă apuca dorul de casă, de părinţi, prieteni… Deseori, sunt întrebată, de ce anume îmi este frică: Nu știu, dacă neapărat e o frică, dar mă înspăimîntă, chiar și gîndul, că aş putea să fiu neputincioasă; să dau de o situație complicată, și să nu pot face nimic pentru a schimba ceva. Avocații sunt ca şi medicii, – oamenii mereu se adresează la ei după ajutor, și aici, dacă ai luat o decizie greșită, – poţi să pui în pericol viața unui om! În cazul medicilor, ca şi, de fapt, în cazul avocaților, părerea mea, aș spune, e că din cauza unei decizii greșite poate fi distrusă o viață. În opinia mea, un avocat bun este cel legat de munca lui, și care nu uită de atribuțiile sale, nici în timpul concediului său.  Îmi place viața, îmi place să muncesc, să studiez, – niciodată nu m-am  oprit din învățat, – iar ceea ce încă nu am reușit să o fac pe deplin, e să mă odihnesc, şi anume: fără ca să mă gîndesc la muncă. Chiar și atunci, cînd sunt plecată, nu pot să uit că acasă cineva are nevoie de ajutorul meu. Îmi place, să fiu utilă și să ajut, atunci cînd pot să o fac. Iubesc oamenii care au suflet: eu încă mai cred în oameni buni, nu i-am întîlnit să fie prea mulți, doar că unii din ei, mi-au schimbat într-o oarecare măsură viața, m-au făcut să cred din nou, că există dăruire de sine, fără ceva în schimb.  Ador să citesc, chiar dacă nu am prea mult timp pentru lectură; dar pentru mine, o carte bună înseamnă o mică fericire! Îmi place scriitorul englez Thomas Paine ( 1971) care a scris ”Drepturile Omului”; el a reușit prin scrierile și ideile sale, să influențeze ceea ce, în prezent, se numeşte democrație. Conform autorului cărții, singurul scop al guvernului este acel de a proteja drepturile înnăscute ale oricărei ființe umane, iar toate formele de conducere de pe urma cărora nu beneficiază cetățeanul – sunt inutile și ilegale. Încă, în acea perioadă, autorul spunea: Guvernul nu este o afacere pe care orice om sau grup de oameni au dreptul să o înceapă și să o exerseze pentru propria remunerație, ci este în întregime un act de încredere, dreptul acelora prin care încrederea este delegată, și de către care poate fi oricînd reluată. Nu are nici un drept propriu, ci numai îndatoriri!  Dacă are cineva timp, recomand să-l citiți pe Thomas Paine. Cît despre dorințe, mi-am dorit mereu o stabilitate, o justiție egală pentru toți, o justiție curată! Dar, …mâ tot întreb, cînd vom avea această stabilitate și această justiție? Chiar dacă sunt optimistă, știu, că doar cu un optimism, multe nu le reușești, – trebuie să mai faci ceva, să tinzi spre schimbări  Drepturile Omului sunt pentru toți și, oriunde.  De fapt, ce este justiție? În Republica Moldova, persistă convenția celui mai puternic, și nu fiecare, rezistă sau se opune. Nu agreez corupția: urăsc acest fenomen, și atunci, cînd vorbesc despre corupție, desigur, că nu place multora. Suntem o țară coruptă și trebuie să recunoaștem, că e predominant… Deși știu, că nu am eu acea putere, care ar putea face multe pentru a schimba ceva, totuși, cred că fiecare trebuie să înceapă de la sine. Mă gîndesc foarte des despre ceea, ce nu merge în țara mea natală și am ajuns la o concluzie, că se fură mult în Moldova, începînd de la cei ce au funcții mari, – de acolo, se începe totul,- suntem într-o mocirlă din care nu știu, dacă vom reuşi să ieșim la suprafaţă, dar cu siguranță, trebuie să reușim, deoarece acest popor merită să trăiască frumos, și pentru aceasta, avem nevoie de o justiție curată și onestă. Majortatea, împiedică aflarea adevărului din justiție, ceea ce nu este normal,- fiecare se conduce după legea lui, şi deseori, e legea telefonului stricat: am sunat – am vorbit – am rezolvat.  În mod normal, dreptatea se reflectă pe probe: este regula de bază. Ceea ce trebuie să schimbăm, părerea mea, e că sunt oamenii, care înfăptuiesc justiția, – avem nevoie de oameni onești, cinstiți,- un caracter onest e mai convingător, decît o lege; iar legea aplicată de un corupt și minciunos, este de la bun început, cea compromisă. De ce, nu am avut schimbări în ultimii ani, or, – de ce, am avut doar promisiuni? Concluzia este, că în funcții nu au fost puși oameni onești și cinstiți care să schimbe lucrurile înspre bine; fără de ei – nu poți realiza nimic bun. În continuare, avem parte de numiri în funcții pe criterii de rudenie, cumetrism, fini etc. Iar atunci, cînd a nimerit în funcție o persoană neafiliată politic, să zicem, din întîmplare, peste un scurt timp, ea a fost demisă, iar locul trebuie eliberat pentru „ai lor”. Aici, e toată problema guvernării a Moldovei noastre. Am avut cazuri multe, în instanțele de judecată naționale, cînd salariații au fost demiși din funcție pe criterii politice, adică, s-a schimbat puterea, – „trebuie să-mi iau la serviciu neapărat cumătrul”, și aici, se caută metode ilegale de a demite o persoană onestă și cinstită, care se isprăvea cu atribuțiile sale de serviciu foarte bine.  Lupta de a restabili persoana în funcție este lungă! – iar atunci cînd reușești și obții o hotărîre a instanței,  repunerea în funcție devine complicată din cauza rezistenței funcționariior,- acei luptă pentru ași menține prietenul, finul de cununie, cumătrul în funcție, și puțin le pasă de profesionalism, de lege și de faptul, că o hotărîre trebuie să fie executată imediat! Ilegalități sunt multe, despre care am să vă povestesc altădată.  Mai există în Moldova o problemă,- cea a deficitului de moralitate în toate domeniile: începând de la politicieni pînă la oameni simpli. Ideea de moralitate se bazază pe asumarea responsabilității. Totodată pot să  comunic deschis, că îmi place ceea ce fac, serviciul meu, în mod deosebit; iar pentru ca să reușești, ai nevoie cu adevărat să te dedici cu trup și suflet. Arma mea este legea și precizia, – niciodată nu trebuie să te oprești din studii. Trebuie să accepți, că vor exista în mod frecvent lucruri pe care, nu le poti cunoaște; de aceea, căutarea unei modalități mai bune de a rezolva lucrurile, face parte din meseria mea.  Nu pot să spun, că am avut parte doar de succese pe plan profesional, dar atunci cînd am fost înfrîntă în R.Moldova am găsit dreptatea la CEDO pentru clienții mei: acest fapt este o reușită și satisfacție enormă pentru mine și clienții mei, care au avut încredere în mine și au avut răbdare.  Alexander Graham Bell spunea: ”cînd o ușă se închide, se deschide alta. Însă, de cele mai multe ori pierdem atît de mult timp uitîndu-ne după ușa închisă, încît nici nu observăm că o altă tocmai s-a deschis în fața noastră.”  Sunt cuvinte foarte utile! Iar eu am învățat să merg înainte, și dacă s-a închis o ușă, să întorc repede capul, deoarece știu, cu siguranță, că undeva sunt așteptată cu ușa deschisă, şi nu-mi pierd timpul pentru a regreta: găsesc forțe noi pentru a înfrînge. Atunci cînd muncești, ceea ce trebuie să faci, e să-ți concentrezi toate gîndurile pe munca ta; iar cheia succesului este pregătirea bună în domeniu. Noi avem nevoie să pregătim studenții, din punct de vedere, practic! – nu doar teoretic, deoarece, atunci cînd sunt puși în fața faptului, ei nu se descurcă: Una este teoria, și alta, e practica! De aceea, cu siguranţă, avem nevoie să-i învățăm cum ar fi corect să aplice în practică teoria, pe care au studiat-o ei pe băncile universității. Avem nevoie de calitate, nu doar cantitate! Avem nevoie de luptători adevărați.  ”A îndrăzni înseamnă să-ți pierzi echilibru pentru moment. A nu îndrăzni înseamnă a te pierde pe tine însuți”… Aș putea să scriu foarte multe la acest capitol, să vorbesc pînă la infinit despre munca mea, despre nedreptățile cu care m-am ciocnit în profesie, dar rămâne pentru o altă postare. Îi îndemn pe toți, să lupte atunci cînd au o problemă, să lupte cu legea în mîină: Legal! Iar atunci, cînd nu găsesc dreptatea la ei acasă, – să meargă mai departe! Dacă lupți, ai șansa să învingi, dacă nu – ești cel învins. Moldova are nevoie de instruire a oamenilor în domeniul drepturilor, dreptul pe înțelesul tuturor de la mic la mare, doar că e nevoie de dorință și ambiție. Haideți, să ne răspundem la o întrebare: „Au nevoie cei de la guvernare ca cetățenii lor să-și cunoască drepturile?”  – Capul sus, cu zîmbetul pe buze: să mergem mai departe! Viața e frumoasă, doar că trebuie să ne învățăm să o trăim frumos!

PS:  Violeta Gașițoi, avocată în RMoldova, născută în r-nul Drochia, copilăria și-a petrecut-o în mun. Bălți.

consemnare de Svetlana Vizitiu