Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


3 comentarii

O istorie de Pasti


Într-o zi de Paști, eu mi-am croit un drum, Pe șine, trenul vesel tutuia. După geam ca-n monitor câmpiile zburau. M-am sprijinit de scaun, versând în somnul lung.

Mă odihneam de griji, ele mereu prin fugă… În suflet pace, la Domnul vin cu o rugă, De sănătate, dragoste și binecuvântări, – Lumină, Doamne, trimite-ne din cer!

Se auzi un foșnet, eu ochii întredeschid: Întrase un vecin. De chipul lui, surprinsă, Nefericit și singur, așa mi s-a părut. Privea tăcut și trist în punctul lui de țintă.

Dar drumul era lung, pe Domnul întrebam, Să mă încumete, ce pot vorbi unui strain, Și am pornit eu despre vreme, peisajul de după geam, Vecinul supărat, se-nviora, tăcând…

Încetul cu încetul, vecinul răspundea, Și despre soartă brusc dori ca eu să aflu, La penitenciar a fost închis mulți ani, Familia l-a uitat; pentru un fapt teribil.

Aduse doar necazuri, de scârbă bolea mama. La ale lui scrisori nu răspundea nici tata. Și frații au uitat demult de el. Voia să-și repare viața, cu dor, păreri de rău…

Mi-a spus că a trimis o veste acasă. Că trece pe-alături de baștina lui dragă. Și dacă toți îl iartă -să-atârne de o creangă O panglică gălbuie, ca inima să-i ardă…

Ne apropiam de o curbă, acolo-i Casa lui. Vecinul palid, de teamă – nu privi… Doar eu, cu ochii-n direcția aceea, Strigam brusc fericită: „I-a uită-te, amice!”

Privi și el în geam, cu spaimă, tremurând… Sute de panglici galbeni – se prinseră-n copaci! A înțeles că-acasă e așteptat, iertat demult…

Și-au ieșit să-l întâlnească mama, frații… cu tot satul!

  • Hristos a Inviat! ❤ ❤ ❤                           

Aprilie, 2020.

Versuri, pictura ulei – S. Vizitiu


4 comentarii

A sunat aseară MAMA de Emilia PLUGARU (recenzie)


O discuție nostalgică de suflet, despre sentimente, relații, bucurii și tristețe, migrații, singurătate și depășirea ei. Durerea părinților, a femeilor, a celor înstrăinați de baștină… Vise cu castele pe nisip, sate părăsite, speranțe noi, nu pentru cei ce poartă perle/smarth-uri la urechi ziua sau merg cu pază pe stradele:

De câte ori mi-aduc aminte / De tine, satule, să știi, / Îmi curg în suflet lacrimi sfinte, / Te văd cu ulițe pustii… / Îți știu și casele lăsate / În voia sorții, au plecat / Copiii tăi, sunt toți departe,  / Ce mult s-au mai înstrăinat… (Eh, satule cu nuci bătrâniEmilia Plugaru).

Îmi pare rău pentru basarabeni, în special, pentru moldovencele noastre, tinere sau în etate, plecate pentru totdeauna, peste hotare, fie – în mormânt… Femei, mame mohorâte sau întunecate de griji și sărăcie, ce nu au nimic comun cu beaumond-ul chișinăuean… De ce am permis să trăim astfel, să nu cunoaștem paradisul plaiului nostru? Cu golul în suflet care așteaptă să revii la patrie, la părinți?

Bătrâna mamă, nu fi tristă! Afară iar e lună nouă. / În ochii tăi se rotungește / Și prinde sens… un strop de rouă. / Bătrâna mamă, ești bogată, / În suflet adunând comori / De bunătae și iubire – / Le-ai prefăcut pe toate-n flori...”

Poetul – este sufletul unui om care transmite și o face într-un mod artisitic și cu cea mai înaltă măieștrie – orice eveniment din viața lui, lăsând în inima cititorului amprenta acelor retrăiri prin care a trecut sau a prezentat prin imagine, însuși autorul. Așa este ea, Poetă veritabilă Emilia Plugaru: O Mamă ce cântă-n Poezie! –

Puține mame sunt cântate-n poezie / Sau li se-nalță imnuri clare de iubire. / Prea multe mame-a-nimănui pe lume, / Ce umblă-nstrăinate, în neștire…/ Privesc la iarbă și la frunze, și la cer, / Și se gândesc că-i bine, că e chiar frumos / Să te prefaci în floarea pomului de măr, / Sau poate-n iarbă, sub picior, acolo jos…/ Sunt mame singuratice, bătrâne, / Cu haina toată zdreanță, trupul nespălat, Au ochii înălțați spre rugăciune / Și ce li se întâmplă, Doamne, e păcat… / Există mame în tristețe-ncolăcite, / Iar noi cântăm femeia, îi zicem c-o iubim, / Însă la ochii unor mame, plini de lacrimi, / Nici măcar nu îndrăznim să ne gândim… / Sunt mame înfrățite cu durerea, / A noastră e durerea, a tuturor… / Le vezi pășind încet, ca niște umbre / Și doar iubirea pentru noi… mereu e-a lor…” („Sunt Mame”)

Își expune sufletul în fața societății folosind o artă obișnuită foarte clară oamenilor simpli și pe care ades evită beaumond-ul moldovenesc, cel deprins să-și promoveze autorii proprii din trusturi achitate personal de el… Da, Emilia Plugaru, anume folosește arta de a scrie, de a relata, – nu critică, nu judecă… Un poet adevărat scrie pentru sine, în primul rând, nu se impune și nu este interesat de părerea cuiva. El și-a dezgolit sufletul, și e treaba ta dacă îl accepți sau nu, este alegerea ta. Impulsul sufletului, un dar divin, care nu poate fi risipit pentru minți ieftine sau pentru o societate ce nu apreciază valorile:

„…Vă plac doar acei vestiți, tineri, sprinteni și bogați, / Iar alături de bătrâni vă e silă să mai stați. / Vi se pare că miroase cam urât din urma lor, / Dar tristețile din suflet nu miros au, ele dor…” ( din „Fii pe-o clipă Moș Crăciun”)

Tragedia războiului nistrean sau a migrațiilor a găsit un ecou în inimile multor poeți basarabeni atât din acea vreme sovietică, cât și mulți ani mai târziu. Este nu doar furia oamenilor care își apără țara, nu numai lupta împotriva invadatorilor, – este și durerea pierderilor – a rudelor, persoanelor dragi, prieteni, familie. Mii de oameni s-au dus… să facă somnul veșnic sub cerul liniștit, fie – să caute paradisul peste hotarele Moldovei…

Am fost munte de granit, / Am fost pasăre de zbor, / Am fost mare zbuciumată, / Am fost strigăt de fior. / Sunt o brazdă desfundată, / Făr-de aripi sunt cocor, / Sunt o apă înghețată, / Sunt o lacrimă de dor…”

Dorul de neam, casa părintească, familie, copii, folclorul sătesc: subiecte redate practic în toate versurile Emiliei Plugaru, parcă fugitiv, cu aluzii, altele – directe: Mama – singură, așteaptă; intuiește, „aleargă ceva să-aștearnă pe masă” în așteptara ta; „sunt o lacrimă de dor”, etc.:

Dar tu nu mai vii, ai uitat-o probabil,  / Iar ea își tot zice că vrea să te vadă, / Își pune baticul cel roz și așteaptă, / Că nu vei veni, refuză să creadă…/ Ia vezi, ce frumos și-a gătit azi căsuța, / Curată, senină, cu brațe albastre. / Te-așteaptă ograda și câmpul te-așteaptă, / Ba chiar și mușcatele roșii din glastre! / Hai, lasă-le toate și pleacă acasă, / În brațele mamei te pierde o clipă, / Și fii fericit că ușa-i deschisă… / De părinți și de casă… nu se face risipă.” (Stă singură mama”)

Sau:

„Departe, sub pădure, / e casa părintească, / acoperișul cade, / dar cine să-l proptească? / De-acolo, dintre stele, / Părinții o privesc / Și-n casa lor cea dragă / Pe nimeni nu zăresc. / Ne-am risipit prin lume, / Ne-am dus și am uitat / De casă, de strămoși, de datini și de sat…” („Casa părintească”)

Imaginea Mamei – grijulii, iubitoare, care așteaptă pentru că este mama – se înfruntă cu singurătatea pornită de migrații; se opune războiului crud în luptele pentru lăcomie și putere; suferă în urma deportărilor din perioada sovietică… Nu există inimă mai fidelă decât a mamei. Așteptarea, răbdarea mamei – este ceea la ce autoarea acordă cititorului atenție, în primul rând. Copiii plecați, mama în așteptarea unui sunet de telefon, sau fiica și ea cu grija ei:„ o fi poate o săptămână de când mama n-a sunat…”. Nu este chip să nu plângi citind versurile cu tilul cărții, dar poeta ne promite/garantează un rezultat mai optimist… Metafore și comparații frumoase: „Parcă nici nu-mi vine a crede, ninge lin, drumul pustiu, / Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar aș vrea să fiu…” („A sunat aseară mama” Poezii de dor) Totuși, nu există situații fără speranță și, pur și simplu, nu ar trebui să fie…

„- Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni, / Când o fi iarbă în luncă, când bujorul va-nflori…/ Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun, /Ți-am trimis bani și mâncare… un cadou mic de Crăciun. / – Hai, la revedere, mamă…- a zis mama și-a închis, / Parcă-o văd cum în cămară plânge-n hohot, știu precis. / Are lângă un câine și mai are și-un motan, / Îi iubește și toți trei fac Crăciunul an de an…”

A recenziat… continuând să verse lacrimi la poezii – Svetlana Vizitiu

Mulțumim din suflet pentru acest volum plin de atitudine și sentimente sincere poetei Emilia Plugaru, o scriitoare de excepție. Apropos, recent Doamna Plugaru a fost inclusă în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova! Felicitări!


33 comentarii

Inima simte și știe totul


Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.

O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș ”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?

Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…

  1. Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
  2. Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
  3. Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
  4. Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
  5. Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
  6. Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
  7. Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
  8. Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice. Problema noastră nu este sărăcia. Problema e în indiferența! În lipsa de demnitate!
  9. Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
  10. Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
  11. Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
  12. Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
  13. Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
  14. Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
  15. Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
  16. Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
  17. Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
  18. Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
  19. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
  20. Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
  21. Fiecare cu adevărul lui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
  22. Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
  23. Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
  24. Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
  25. Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
  26. Magia e reală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
  27. Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
  28. ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
  29. Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
  30. Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
  31. ❤ Toate aceste lucruri care nu le-am spus la ”Clubul de elite ”Impresii din viata si carti. Dar va vorbi… cândva Svetlana Vizitiu
  32. Aștept să mă contraziceți… 😉  Impresii din viata si carti
  33.  La mulți ani tuturor și Doamne ajută! ❤
#Svetlana_Vizitiu_impresii