Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


6 comentarii

Fetița din Florești


Am văzut un chip, astăzi, în oglindă.                                                         

Moment trist, ce- a trecut demult,

Zâmbea copilăria, cu primăvara-n tindă,

Toamna turna în lacrimi, aici eu – altă sunt!

Schimbat fundalu-n varia culori – de vreme,

Al caruselului – un sunet rătăcit.

Anii – cât zilele, cu vuete și vierme,                                                                     

Trec pe-alături, burezând tăcut.                                                                 

Și iarna nu urmeaza toamna,

Nu reușim noi, în-acest abuteiaj.

  • Așteaptă! – Ce faci, timpule, cu noi?                         

Nu agita căruța… cu vizitiii – pân-la iaz!

Să stăm la bucate, de trecut aminte,

Să vizităm casa-mi uitată din Florești.

Au obosit pereții, le e dor de mine.

Un zâmbet în oglindă. Conservele din beci…                                                 

Compoturile le beam, cu colegii la taclale,

Golind băncuțe, ascundeam departe,                                                                       

Să nu afle părinții, cică umblam agale,

În loc să-nvăț, să mă apuc de carte…

…De după geam, la copacii „mei” cu-aguțe,                                           

Eu peste gard – mă furișam din casă.

Cu gura neagră, pletele agățam de tufe,

Jucând în curtea restaurantului „Romașca”…

La fel, mă întindeam… în nucarul

Des, cu frunzele amare, nuci bogate,                                                         

Trăiam în imaginații și cu harul,

De care personajele mă leagă-ntr-o ață.                                                           

Cu cartea, zi-de-zi, în vie,

Mă ascundeam tot fremâtând istorii,

De aceea, astăzi, cuprinzând cu brio,

Eu mai râmân – a voastră – cu Impresii…

Părinții dragi, cu rugă-n depărtare,

Mereu în gând cu noi, și într-un pas,

La Domnul Nostru, apelând în zare,

Și, dincolo de cer – vor accepta cum sunt…                                                 

Din nou, răsună o altă primăvară,

Și plopii mă trezesc alergic iară…

Trecutul, trist, cu dor mă cheamă, –

Și-acea fetiță – îmi alungă teama…

Speranțele se-nvârt, cu vise netezând,                                                          

Atât de multe fericiri, fără nevoi,

Și Timpul-a chicotit, mie șoptind:

„Fidelă, ca-nainte, eu tot la tine vin! –

În căutare de iluzii mă irosiți din plin,

Doar voi, creați acele vanități!

Apoi, nu mai puteți ieși din spini…”

12 august 2020,

#Svetlana_Vizitiu ❤


17 comentarii

Poezia lui Augustin JIANU:„Mi-a plăcut Chișinăul: aerisit, bulevarde largi, spații mari, clădiri impozante.”


Poet te naști! Așa cum te naști cu bunul simț!”

E un poet vesel ca un cântec. Toate versurile lui formează un păienjeniș melodios. Nu în zadar admiratorii lui creează filmulețe alegând melodii speciale pentru versetul Augustin Jianu. Toamna e minunată atunci când în suflet e primăvară, versuri blânde, pline de inspiraţie… Ritmul e extrem de reușit. Imaginile senzuale ne descoperă un peisaj holistic creat cu talent. Talentul lui se formulează spiritual, bazându-se pe manifestarea unui proces mental superior, a dragostei. Poetul este dominat de sentimente cognitive și de motivația gândurilor, adică simțul rimei se compensează prin exprimarea intensă a sinelui. Ce nu i s-ar fi întâmplat în viață, poetul niciodată nu a pierdut tendința de a trăi, încrederea în oameni, și din anumite motive acestea se reflectă în versurile lui, sufletul chiar începe a cânta și umple viața cu un sens la fel de melodios și inima rămâne în așteptarea unui miracol…

Pe unde ești acum, unde te duce soarta, / Pe unde-ți plimbi tu pașii și visele de ieri. / Ai recunoaște iar, bătaia mea în poartă, / Ce-au colbuit-o anii cu serbede dureri? / Mai e ceva acolo, măcar din nerăbdarea, / Din așteptarea oarbă a clipei ce ardea, / Ți-aș mai aduce aminte, sau doar înserarea, / Stăpână e demult, pe amintirea mea?/ Mă întreb acum în toamnă și mă gândesc la tine, / În trecerea fireacă spre-un anotimp străin, / De ne-ar fi fost și soarta de zile bune pline, / Și zâmbete complice cucernicul tain? / Retorică târzie, retorică în noapte, / Eu mă-nvelesc pe suflet cu ce mi-a mai rămas, / Dintr-un poem de vis, cu îngânate șoapte, / Și-n gândul recurent, te mai aștept retras!” (De toamnă”, Augustin Jianu, Craiova)

    Augustin Jianu nu se promovează deloc. Este complicat, spune el. „Eu sunt un tip fonetic. Scriu poezie după ureche, că lăutarii. Poezia trebuie să sune! Fiecare poezie sună o melodie a ei. Pentru mine poezia care nu sună o muzică a ei nu este poezie … este o lălăială fără noimă!” Ați înțeles? de aceea zic eu că e un poet vesel!

Am vrut să sădesc un pom…și l-am sădit! La anul, dacă sunt sănătos, mai pun un pom!” Toamnele târzii îl inspiră mai mult. Ca și urmașii, ca și prietenii lui vechi. Nu a greșit cu nimic în fața lor, au avut o viață la dispoziție să realizeze cât de mult îi iubește! Este creștin-ortodox, dar nu practicant bisericos. Are un mod al lui de a crede. Ceva între agnostic și omul calculat și analist care nu găsește o explicație logică la ce se întâmplă decât în cheie mistică. „Dumnezeu a fost generos cu mine! Are permanent grijă de mine, mi-a dat şi înger păzitor! Am scăpat de vreo trei-patru ori de la moarte. Poveste lungă! Lungă! Am refuzat chimioterapia și operația! M-am tratat singur.” Septicemie, accident de mașină cu paralizia picioarelor, cancer… „Da! Moartea trebuie doar înfruntată! Dar niciodată să nu râzi de ea!

Poetul Augustin Jianu cu scriitoarele Camelia Radulian si Alina Cumpan 2018

    Impresii de viață. Le are cât pentru trei vieți… Numai maeștri scriu precum curge o fântână, firesc și dumnezeiesc! – De câte cărți are nevoie un poet pentru a fi recunoscut? „Cunosc zeci de poeți care au de la cinci cărți în sus, dar care nu scriu nimic… aiureli!” – Cea mai bună carte de vizită este ceea ce scrie omul… Acolo este sufletul lui! Ce spun criticii sau cunoscuții este altă mâncare de pește! „Cel mai defect este capul… de acolo pleacă toate!” „Pescuitul la mine nu mai este plăcere, e patimă curată!” „O generație are puțini poeți. Îi numeri pe degetele unei singure mâini! Harul este de la Dumnezeu! Sensibilitatea la fel… Numai strădania ne aparține!” Așa și trebuie! Poezia este simplă, precum sentimentele! O poezie fără emoție nu înseamnă nimic! Astăzi versificatorii umblă după cai verzi pe pereți… Să șocheze, să iasă în față. Poezie fără har nu există! Dacă nu ţi-a dat Dumnezeu, te chinui degeaba! „Nici eu nu sunt Eminescu, dar un pic de sfială, de teamă de ridicol, trebuie să avem! O generație are puțini poeți. Îi numeri pe degetele unei singure mâini! Harul este de la Dumnezeu! Sensibilitatea la fel… Numai strădania ne aparține!” (A. Jianu)

Mă voi replica strategic,/Cu strategia de învins/Şi voi hălădui amnezic,/Printre bătrâni cu părul nins./O zi, un an, ce-a mai rămas,/Printre calendele lumeşti,/Din drama de stupid retras,/Din tabăra celor oneşti./O hoinăreală magistrală,/Cu urme noi, pe urme vechi,/În marş fără o ţintă clară/Şi fără goarne în urechi./Nu sunt nicicum vreun intimat,/În sălile de tribunale,/Sunt un strateg ce-a dezertat,/Din catastrofele globale”. (Dezertor”, Augustin Jianu)

    Vă prezint o imagine a poetului-omul, am reuşit cât de cât să îl cunosc la Uniunea Scriitorilor de Limbă Română. Și un volum cu trei sute de „Poezii” scrise de craioveanul Augustin Jianu. O puteți citi la Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu, Centrul „Mihai Eminescu”. A muncit aproape șase ani la cartea aceasta! „Da, o singură carte. In rest, apar doar în cinci antologii. A doua carte este și ea gata de publicare, încă de anul trecut, dar probabil va mai aştepta. De multe ori nimerește un portret aproape de realitate! Alteori, nu… Viața îi oferă surprize dincolo de orice imaginație! – „Eu ador să stau precum Caragiale la o masă în restaurant sau în parcuri și să fac în gând un portret al oamenilor care îmi trec prin fața ochilor. Meserie, caracter, poveste de viață! Radiografii! Sunt conștient că unele lucruri sunt mai bune…, altele mai rele! Mi-a plăcut Chișinăul: aerisit, bulevarde largi, spații mari, clădiri impozante. Multe l-au marcat. Dar mai ales oamenii buni de la care a învăţat ceva în viață. În liceu a fost olimpic pe țară la anatomie și fiziologie. Premiul trei în toată România. Deşi urma o clasă specială de matematică, a dat inițial la Medicină… Astăzi, e poetul craiovean Jianu Augustin, maestru emerit în pescuit, inginer, și cu datul cu seamă!

   Iar Poezia este ceva deosebit. Creație aparte. „Un poet nu poate spune nimic despre versurile lui… Ele vorbesc singure! Dacă vorbesc. Eu zâmbesc când le scriu, transmit ce simt, starea mea de spirit!”

Ar fi clipa zorilor, poate cea mai inspirată, mai ales în timpul verilor târzii când răsăritul este deosebit, se luminează rapid și devreme, dar apar și frunze ruginii. Atunci interiorul tulburător stimulează refacerea puterilor și agravează sentimentul dragostei. Poetul Jianu de parcă se asigură permanent că este cel mai bun subiect al versului de peisaj. Se depune un efect benefic asupra calității creative a poetului. Versetul scurt și de succes se dovedește a fi incredibil de informativ: sensul, direct și ascuns, bate cu o cheie vie! Te face să reflectezi pentru mult timp. Este foarte bine dezvoltată structura tehnică a poeziei, ritmul dur, sensul filosofic profund merită o armură decentă a dragostei. Personalitatea omului este totul. Capacitatea de a crea și de a fi Om!

DE-AR MAI VENI!/Când vine toamna cea mai lungă,/’’Cu bruma ultimei himere,/Răgazul n-o să-mi mai ajungă, /Să mai dau gândului putere./Să rupă pânza de uitare,/Țesută-n vechile războaie,/Ca pe o toană oarecare,/Cu geruri prinse în piroaie./De-ar mai veni o primăvară, /Să țină doar un an și-atât,/Prin ochii tăi de domnișoară,/Sticlească apa de-nceput!/De-aș mai trăi măcar o zi,/Prin ochii tăi de domnișoară,/Corolele de simetrii,/Plecarea mea să nu mă doară!’’/ (A.Jianu, 28 august 2019 (O retorică tonifiantă… Amintiri, O himeră… niste ochi de copil, de căprioară cu ceva timp în urmă.)

Gânduri și alte expresii de Augustin Jianu:

  • „ Minunile există și sunt doar pentru cei care cred în ele!”
  • „Unii iși mai spun și scriitori, sau poeți! Cine le-a spus lor că sunt scriitori? Care din marii critici s-a pronunțat? Eu peste tot spun că sunt inginer. Îs la serviciu, și pescar în timpul liber.”
  • „Eu îmi cunosc poeziile, figurile de stil, și perechile de rime plagiate… pentru că sunt ale mele! Pentru că există o muzică și un ritm, care sunt unice la fiecare poet autentic. Este treabă criticilor să facă această muncă… Să spună cine este autentic și cine a plagiat. Cui aparține o metaforă… Care odată creată devine proprietate intelectuală. Nimeni nu are dreptul de a fura creația altcuiva! O lume care ar trebui să fie frumoasă și colcăie de lighioane. Sunt stârnit de impostori și plagiatori!
  • „Bănuiesc că toate fecioarele sunt greu de mulțumit! Dar sunt și cele mai valoroase personalități, cu o creativitate ieșită din comun!” (poetul născut în zodia Fecioarei)
  • „N-am avut decât trei iubiri… numai astea cât spun! Este tot ce a fost mai frumos în viața mea! Cu iubirea mamei… patru!”
  • „Habar n-am ce este cu scrisul ăsta! Uneori mă mănâncă degetele… Așa cum mă mănâncă și limba.”

                  Aprecieri:

Maria Reta:Si din nou virtualul s-a transformat in real… L-am cunoscut in carne si oase pe d-l Augustin Jianu, omul elegant si pedant, fiu al plaiurilor oltenesti venit din miezul spiritual al tarii. Poet puternic, plin de substanta, dar si de mult umor ne deschide calea spre intelegerea si simtirea lucrurilor frumoase cu ale caror vii culori iti dezmiarda ochiul din aceasta lume fenomenală.”
Camelia Florescu:„Un poet între sute de oameni, un om între sute de poeți…”
Dan Lupescu: „Poetul luminii astrale…
    Născut în Craiova, la 30 august 1955, Augustin Jianu afişează un spirit subţire, cu propensiuni spre tărâmul ludic, dar şi spre ţărmurii unor înfiorări cu tente dramatice, specifice presimţirii anotimpului hibernal. La cinci ani după ce a debutat în cenaclul Columna din Târgu Jiu (1972), domnia sa a înregistrat ,,prima apariţie publicistică”: un aforism, în revista Urzica, moment memorabil produs în primăvara anului 1977, prevestit de seismul teluric din seara de 4 martie (a aceluiaşi an). Asta da performanţă, demnă de Cartea Recordurilor: să provoci, printr-un singur aforism, zgâlţâirea plăcilor tectonice ale Terrei! Augustin Jianu este primul autor de versuri sculptate la temelia colinei care-şi ia avânt spre a aburca muntele literaturii autentice. Sclipiri lirice genuine, demne de semnalat, întâlnim în aproape fiecare dintre cele nouă poeme prezente în antologie. Iată câteva, posibile, mostre: ,,Mă ceartă Dumnezeu câteodată”; ,,Am să mă mut între coperte” (primul vers din poema Decadenţă, cu filon pamfletar evident: ,,Am să mă mut între coperte,/ Ce silă-mi e de impostură,/ De flenduroşi şi de abjecţi,/ Să vă pupaţi singuri pe gură!// (…) Bieţi cusurgii analfabeţi,/ În găştile de-adunătură,/ Duşmanii marilor poeţi/ Pretind că fac literatură.”. Acest poem nu este absolut deloc autoreferenţial. (Opinia Teleormanului)
Constantin Mosor:„ Minunată poezie, care cu siguranță nu le va fi unora pe plac, fiindcă se regăsesc în ea! Aveți perfectă dreptate! Oricât de mare ar fi nevoia de poeți, totuși, în zilele noastre s-a cam întrecut măsura prin mediocritatea așezată în cărți cu destulă ușurință! Poezia nu se scrie pe marginea șanțului, sau dacă scriem acolo, să ne amintim că nici rumegătoarele nu fac întâi laptele și apoi încep să rumege. Oricine are dreptul să intre pe nesfârșitul ogor al poeziei, dar nu înainte de a-și da seama că pentru a fi poet nu e de ajuns să-ți așezi diplomele una peste alta ca să pari cu mult mai înalt decât alții! Felicitări autorului. Vreau și eu cartea lui Augustin Jianu. Contra cost!” (despre poezia „DECADENȚĂ”
/Am să mă mut între coperți,/Ce silă-mi e de impostură,/De flenduroși și de abjecți,/Să vă pupați singuri pe gură !/Și-am să vă las ca să crăpați,/Cu premii false, redundante,/Iubindu-vă ca-ntre fârtați,/Prin uniunile savante./Bieți cusurgii analfabeți,/În găștile de-adunătură,/Dușmanii marilor poeți,/Pretind că fac literatură./Și am să mut între coperți,/Ca-ntr-un hotel de-autostradă,/Odihna mea rânjind spre terți,/Sătulă de fanfaronadă. (Jianu A. 2015)

Surse cu versurile lui A. Jianu în internet:

❤ Svetlana Vizitiu


3 comentarii

Corelația angajat-utilizator cu nevoi speciale la Biblioteca Municipală “B. P. Hasdeu”


Fiecare dintre noi simte nevoia de a socializa cu cei din jurul nostru. Întâlnirile între prietenii de toate vârstele pot fi mai interesante dacă adăugăm jocuri de societate în programul bibliotecii. Adulți fiind sau copii, jocurile ne garantează dezvoltare personală, distracție și amintiri pentru o viață. Timpul liber poate fi acum mai amuzant alături de prietenii cu care poți socializa la bibliotecă; la calculatoare, prin jocuri sau alte board games destinate tuturor vârstelor. La Biblioteca Centrală a Bibliotecii Municipale “B. P. Haşdeu” găsești oferte de carte și de jocuri de societate pentru copii și chiar pentru bunici, persoane solitare sau tineri fără de ocupație, la un “preț” de suflet, fără să achiți un bănuț. Dar apar uneori situații nefavorabile între bibliotecarii și cititorii cu nevoi speciale: un subiect ce merită descris în detalii. Adică, despre persoanele defavorizate, discriminarea angajaților cu nevoi speciale la locul de muncă, precum și utilizatorii din această categorie.

Sănătatea psihică e mult mai importantă decât cariera. E bine de ținut minte. Nu este de neglijat un lucru: persoanele cu dizabilități, niciodată nu se vor încadra într-o echipă normală. Oricât de performante ar fi, inclusiv bibliotecarul, în domeniu, mereu vor exista conflicte, chiar și atunci când aceste persoane tind să dovedească că merită să fie ascultate și apreciate. Şi nu pentru că bibliotecarul cu nevoi speciale se deosebește de alți colegi, ci pentru că dizabilitatea este acea parte specială care sare înaintea intelectului, în pofida tuturor training-urilor create în apărarea drepturilor omului. Toate celelalte sunt doar discuții sau dorințe, nu și fapte reale. (Nu vor înțelege nici șefii, nici cei care apără aceste persoane.) Faptele diminueaza realitatea pentru persoanele avantajate sau care doresc ca lucrurile să rămână în tăcere. Pacea domină temporar și conflictele se repetă. Nu înseamnă că trebuie să încetăm să-i respectăm sau să reducem la tăcere subiectul. O spun din propria experiență.

Numărul locurilor de muncă accesibile pentru doritorii de a se angaja la bibliotecă va crește, dacă și condițiile de muncă, și salariile ar fi agreabile, și ideile care vin din partea profesioniștilor pentru soluționarea problemelor ce apar în filiale BM ar fi ascultate și puse la vot în public. Eu pledez pentru dezvoltarea și creearea mai multor locuri de muncă în spațiile Bibliotecii Municipale, s-ar putea de transformat în centre extraordinare cu cărți și oameni talentați, întru promovarea lor și a Republicii Moldova prin diasporă…  Avem ce demonstra și promova! Altfel, ce reiese? Șeful ascultă, șeful decide, se întrunește aparte într-o echipă de administratori, și… mai departe depinde de finanțarea direcției cultură a primăriei municipale. Bibliotecarii, mai toți cu masterat, se transformă în „roboți” care cunosc situația, și pentru soluționarea unei probleme sau a unei idei utile, se fac indiferenți. Iar o persoană cu dizabilitate realizează mai mult valorile, știe ce înseamnă să dispui de un serviciu și să fii apreciat ca om normal, știe să facă lucruri utile, corespunzător să vină înaintea tuturor întrebărilor pentru a satisface utilizatorii cu orice informație utilă. Cert că atitudinea nu este și reciprocă.

Dotarea unei biblioteci cu tehnologie modernă, care permite utilizatorilor să nu-şi piardă timpul preţios pentru a lua o carte, este un lucru de înţeles. Dar, să-i faci pe cititorii tineri să se reţină mai mult timp în sălile bibliotecii, este mult mai dificil. Pentru că este nevoie de un spaţiu care să corespundă imaginaţiilor lor despre o sală cu care să se obişnuiască, una confortabilă şi familiară. Există alte diverse spaţii care îi atrag pe oamenii de azi, făcându-i să evite biblioteca.

Despre identitatea bibliotecarului cu dizabilitate. Nu doar inteligent, ci și deştept din punctul de vedere al utilizatorului. Am observat că unii, în special tinerii, consideră că sunt mai deştepţi ca bibliotecarii, pentru că cunosc ceva ce au învăţat sau au aflat recent, fie este inerent intereselor lor. Ei sunt gata să discute cu bibliotecarul care corespunde imaginaţiilor lor despre partenerul cu care se merită să fii sincer şi se poate de vorbit pe aceeaşi limbă. Sunt importanţi nu doar oamenii inteligenţi, ci şi cei onesti. Doar că e greu să rămâi inteligent în unele situații. Cinci-şapte ani în urmă, pe reţelele de socializare, apăreau fraze despre bibliotecari: “’Parcă e bine la bibliotecă, mai nou, mai modern, iar bibliotecarii sunt cam ”sovietici.” Ce ar însemna cu stricteţe, să interzici totul. Astăzi, accesul e liber şi la fondul de cărţi, şi la paginile web ale filialelor Bibliotecii Municipale. Spre surprinderea mea, unii cititori nu doar beneficiază din plin de serviciiile bibliotecarilor, mai creează obstacole şi daune celor din jur în incinta Sediului Central al BM “B. P. Haşdeu”. Are de pierdut nu numai imaginea bibliotecii, ci şi încrederea utilizatorilor în competenţa bibliotecarilor. Motivul ar fi şi siguranţa în ziua de mâine. De aici, rezultă impactul sau frecvenţa scăzută.

Scopul nu este amploarea unei biblioteci, dar cât de mult eşti pregătit pentru meseria ta (în organizarea spaţiului şi în acţiunile bibliotecarului), pentru dispunerea vocaţiei tale la nevoile oamenilor care vin la tine.

Persoanele cu nevoi speciale frecventează zilnic biblioteca. Ce îi atrage pe utilizatori, în primul rând? Cu certitudine, dorința de a comunica! Singurătatea, condițiile vitale, lipsa unui loc de muncă – sunt problemele și motivele principale pentru a alege biblioteca, locul speranțelor de a se realiza, fie de a găsi răspunsuri la problemele lor.

Biblioteca pentru oameni este prezenţa, alături de sălile principale de servicii cu zeci de mii de publicaţii, a zeci de săli specializate şi modernizate. Să zicem, un laborator de autorealizare în domeniul creativităţii. Cu o carte sau muzică bună, cu un studio de înregistrare, cu camere pentru a asculta liniştit un recital sau cu căşti în urechi, pentru a adulmeca vinilul şi muzica orientată pe interesele de bază ale persoanelor de diferită vârstă. Pentru cei cu nevoi speciale, ca persoanele hipoacuzice, să lucreze un specialist de sunet. Este foarte greu atunci când, chiar dacă eşti un profesionist în domeniu, hipoacuzia te dă de gol și nu poţi asculta sau desluşi multe dintre expresiile de la şedinţele interesante de la Biblioteca “B. P. Haşdeu”, cu personalităţile care întotdeauna au multe de împărtăşit din experienţa lor de viaţă. De aceea, susțin că e nevoie de creat instrucțiuni profesionale și pentru angajații cu dizabilități hipoacuzice, mai bine aparte, pentru că e nevoie de timp pentru a înțelege despre ce este vorba. Iar pe ecranele proiectoarelor, subiectele discutate să fie dublate.

Centrul sediului central reflectă posibilitățile oamenilor de orice vârstă de a lucra, a consulta sau a studia calculatorul și, pur și simplu, de a se odihni alături de alţii, cu imaginile expoziționale din sală și priveliștea monumentală a lui Ștefan cel Mare de vis-à-vis de bibliotecă. Sala sediului central BM dispune de birouri confortabile cu literatură engleză, germană, cu cărți rare. Recent s-a deschis Biroul Urban cu benzi desenate, multiplicate, de cultură generală, cu imagini vizuale. Proiectul nou Robotica este bucuria copiilor, atrage atenția și dorința de a crea, de a atinge și a auzi sunetele extraterestre ale jucăriilor colorate. Ședința le creează copiilor o aură deosebită și specială, le dezvoltă gândirea logică și imaginea bogată în descoperirea lumii tehnologiilor informaționale. Bibilotecarul le spune povești interesante, istoria apariției roboţeilor… Proiectul este oferit de Primăria municipală Chișinău, la care aș veni cu o sugestie: ca ”roboțeii” să fie programați astfel încât să poată nu doar lătra, ci și cânta sau recita o poezie pentru copii.

Proiecte și beneficii create pentru persoanele cu nevoi speciale.

În incinta Sediului Central al BM “B. P. Haşdeu”, ar fi utilă realizarea proiectului Salonul artistului plastic sau un Atelier de pictură cu lecții de la varia pictori invitați: O orientare interesantă pentru persoanele îndrăgostite de desen sau pictură, pentru cei care iubesc să facă olărie și lucruri din ceramică, lut, de exemplu. Un master-class, cu experți și cărți de recomandare în acest domeniu. De asemenea, un beneficiu pentru utilizatorii bibliotecii ar fi crearea spațiilor cu:  un Birou cu psiholog,  Sălă pentru copii cu lecții de Șah, Club Cinematecă pentru vizionarea filmelor artistice retro sau documentare pentru persoanele în etate, povești clasice – cu dublări/titre (pentru copii și persoanele hipoacuzice); O Cafenea cu ceai-cafea-biscuți pentru cititorii flămânzi sau care vin la evenimente; Un Laborator de imprimare; Un mini-Centru de fitness (de ce nu);

Toate acestea sunt interesante pentru oamenii în orice vârstă: i-ar face să între pentru mai mult timp în bibliotecă, cu servicii de carte adăugate în parte conform subiectului ședinței. Astfel, s-ar crea mai multe locuri de muncă în spațiul bibliotecii și pentru persoane cu nevoi speciale – o motivație și speranță continuă pentru persoanele cu dizabilități. Și – un confort de suflet.

Referitor la crearea Clubului Cinemateca pentru utilizatorii cu nevoi speciale – un lucru benefic pentru fiecare dintre noi, în special, pentru dezvoltarea personală și profesională. Cu filme melodramatice sau comedii, – neapărat fără violență, ca oamenii să se relaxeze, să se simtă confortabil. La fiecare filmuleț cu o tematică anume, să fie adăugate și carți alese atent la subiect de către bibliotecar, ca, după vizionarea filmului, să fie pornite discuții cu recomandări și sfaturi utile. Toate subiectele și discuțiile ăn bibliotecă trebuie să fie de un caracter pozitiv și pentru sănătatea mintală, în special, pentru dezvoltarea personală a copiilor.

Deocamdată, Bibliotecă Centrală duce lipsă de profesioniști în comunicăre socială, și condițiile nocive – creează conflicte de interese comune pentru cititori și bibliotecari. E nevoie de reparație capitală la exteriorul sediului central, mai ales, la depozitul Bibliotecii Centrale cu fondul de cărți arhivat, care se află într-un spațiu destul de avariat, cu prezența mucegaiului și a frigului ce străbate prin pereți. Bibliotecarii lucrează în condiții uneori insuportabile, vin mereu bolnavi la serviciu pentru a nu pierde din salariul și așa mizer. Persoanele cu dizabilitați, ca de obicei, se mulțumesc și cu acestea. Bibliotecarii sunt limitați în salarii și în alte remunerări financiare, doar când vine vorba să fie create evenimente mondene culturale etc., – ei sunt primii la care se poate adresa vreun funcționar sau politician.

Anume Bibliotecarul, prin serviciul lui, este – Creatorul, Organizator, Regizor, Scenarist, Moderator, Prezentator, Aranjator, Operator, Fotograf, Scriitor, Blogger, Formator, Promotor, Distribuitor și chiar Hamal! – prin toate procesele de activitate în domeniu culturii. Și, în primul rând, Bibliotecarul este mereu în Deservire a utilizatorilor – pentru toți cei care vin la bibliotecă, cu orice carte, cu orice informație. Impactul evident și foarte transparent, pentru că faptele reușite nu sunt ascunse.

Atitudinea faţă de persoanele cu nevoi speciale în activitatea bibliotecară.

Apropo, discriminarea persoanelor cu dizabilitate persistă în continuare, orice ar declara administrația locală sau autoritățile în rapoartele lor guvernamentale. Rămâne să te conformezi cu oamenii de care nu te poți apăra sau cu care nu ai cum discuta, pentru că mentalitatea antidemocratică rămâne dominantă. Ceea ce se reflectă, în special, în aplicarea funcțiilor pentru bibliotecarii cu nevoi speciale. N-am văzut în rețeaua BM nici un bibliotecar cu dizabilitate în funcție de director sau șef. Se mai întâmplă, ca bibliotecarul să fie eliminat din funcție fără vreun temei special, orice eroare în serviciu devine motiv pentru ceartă, fie – a-l trimite la altă bibliotecă-filială BM, și, mai simplu, pentru a-l lipsi de administrare asupra unei pagini pe o rețea socială la care bibliotecarul defavorizat a abonat mii de utilizatori: doar fiindcă s-a schimbat din nou șefa Bibliotecii Centrale care poftește să lucreze anume ea la pagina de promovare. Iar bibliotecarul nu a fost prevenit din timp, dovadă ca în cazul meu. Este vorba de atitudine, nu de ranchiună sau relație personală. Discriminări deja obișnuite din partea trustului de administrare creat la BM “B. P. Haşdeu”.  Cel mai greu e atunci când persoana cu dizabilitate defavorizată, în mod special, atunci când cere atenție sau se adreseaza pentru o soluție, un ajutor, un accept pentru “lădița” lui plină cu idei în serviciul bibliotecar. Sunt zeci de exemple. Aceste discordii nu trebuie evitate, aceste lucruri trebuie luate sub control, dar problema e că nu avem profesioniști în domeniu care să fie și experți și tot odată psihologi buni. Cei în vârstă evită rezolvarea unui conflict, din indiferență, iar tinerii, la fel de indiferenți, nu susțin ideea controlului de sine, simțul adevărului este specific mentalului societății, și la orice problemă apare doar o scăpare din situație:”Eu aici nu voi rămâne pe mult timp” sau ”Voi pleca în Europa”. Unii bibliotecari tineri fără prea multă ezitare folosesc epitete și comparații fără a se privi pe sine și să se întrebe:”Dar eu ce naiba am făcut, că să fie mai bine în țara mea, în acest mic lăcaș al cărții, în special?” Nu găsești cu luminaria azi bibliotecari care să se implice în activități cu bună inimă. Lipsește simțul responsabilității, mare problemă într-o echipă. Păcat. Dar problemele nu apar doar atât, atitudinea față de persoanele cu nevoi special are rădăcini, și unii tineri au de la cine lua ”exemplu”.

Noi vrem tinerii la conducere? Poftim, ei sunt, sub ochiul vigilent al vulturului ocrotitor și dominant al persoanei funcționare sau care este deja la pensie, dar lucrează în continuare ca șef. Care apoi manipulează orice intenție de reușită în organizarea evenimentelor culturale, fie că stopează parcursul lucrurilor normale din partea celorlalți colegi. Persistă indiferența pentru succesele colegilor și, în general, tinerii cu nevoi speciale nu sunt promovați practic deloc, doar dacă el are pile la cei din conducere. Pentru tinerii defavorizați nu se creează instruiri aparte, nu se găsesc biscuiţi sau ceai la ședințe. Bibliotecarii, mai ales acei cu nevoi speciale, se conformează, pentru că nu știu unde să apeleze după ajutor, fie nu li se oferă atenție, nu sunt ascultați sau nu se apucă nimeni să-i apere. Dar nici cu ajutorul cuiva nu se schimbă lucrurile. Şi nu e vorba de frustrare sau răzbunare – așa stau lucrurile, de fapt. Noi vrem schimbări și oferim instruiri, cursuri de pregătire profesională, dar acestea sunt doar pentru funcționarii invitați sau pentru șefii bibliotecilor. Persoanele cu nevoi speciale pot să nu fie informate sau nu au posibilități de a frecventa lecțiile. Tinerii angajați învață din ce li se “oferă”, ulterior devin și ei la fel de indiferenți cu subordonații lor. Prognosticul sau impactul este evident.

Pentru unii angajați noi, cariera este mai importantă decât sănătatea mintală a subordonaților. De aici apar uneori conflicte de interese profesionale. Consider că șeful în modul cel mai democratic trebuie să fie schimbat și ales anual de către colegi, care între timp au înțeles cu cine se poate conlucra normal pentru utilizatorii bibliotecii și nu precum se obișnuieşte atunci când se creează evenimente sau şedințe conform propriilor interese sau ideologii ale celor din administrare. Am observat că mai multe evenimente sunt organizate nu pentru utilizatorii de rând, ci pentru politicieni, funcționari sau bibliotecarii-șefi. Se dezvoltă și se creează trusturi, în continuare, de modă sovietică. Până nu ne vom debarasa de mentalități vechi, nu ne putem aștepta la schimbări în domeniul bibliotecar, în special întru deservirea cititorilor, așa cum ar trebui să fie. Salariul mic va prezenta mereu meritul bibliotecarului în societate, care deja s-a transformat intr-un stereotip al muncii intelectuale robotitte fizic. Urmează discriminarea socială nu doar a persoanelor cu nevoi speciale. Pentru că unii bibliotecari șefi, din lipsă de experiență, fie din propriul caracter dominant, nu vor să mențină etica profesională. Persoana cu dizabilitate e atenționată în primul rând și pusă la zid atunci când ceva nu e în ordine la serviciu. Persoana cu dizabilitate, în primul rând, poate fi cea de la care se poate plagia sau fura drepturile de autor asupra cărții scrise (ca în cazul meu: până în present nu se face dreptate pentru un lucru transparent: o biobibliografie cuprinzătoare pe care am scris-o în 2006, postată în internet, a fost “reeditată” în 2011 cu un alt nume, la fel bibliotecar din BM B. P. Hasdeu, ulterior premiat de ministerul culturii pentru aceeași carte). E o problemă gravă de mental și atitudine, pentru că se pierde încrederea în oameni și motivația de a persevera în continuare în acest domeniu.

Bibliotecarul cu nevoi speciale poate fi defavorizat de față cu alte persoane care întâmplător sunt prezenți în sală și văd scena sau aud contradicţiile dintre colegi. Un exemplu: bibliotecara cu deficiențe de auz, cu experienţă de peste 35 de ani în domeniu, a înregistrat un eveniment de caritate pentru un azil de bătrâni la rugămintea organizatorului, care a întrebat dacă este posibil ca şedința să aibă loc anume în BM “B. P. Haşdeu”, și dacă nu, el se poate adresa la alte organizații. Un bibliotecar inteligent imediat găsește și stabilește acest program anume în biblioteca unde lucrează! Deci, programul e făcut, șefii au fost informați și invitați la fel. Atunci când vine timpul programului de activitate și organizatoarea cere ajutorul nostru, vine bibliotecarul principal BC și, în fața invitaților prezență, o ia la rost pe bibliotecara care a înregistrat evenimentul, cu întrebări stupide, astfel pătând profesionalismul și demnitatea respectivei, și nu este vorba numaidecât că este și o persoană cu dizabilitate. Este vorba de imaginea bibliotecii care se produce în aceste clipe…

Despre discriminare în biblioteci. Biblioteca oferă accesul la servicii și resurse informaționale, facilități pentru a satisface necesitățile educaționale, culturale, de lectură, informare, instruire, cercetare și de recreare ale utilizatorilor acesteia. Există și angajați, și utilizatori cu nevoi speciale, despre care mereu se va discuta, fie atunci când apare o problemă, fie cu ocazia succeselor profesionale. Și care sunt discriminați… Ce înseamnă aceasta? Discriminarea poate apărea oriunde. Se poate manifesta prin diferențierea, excluderea sau limitarea drepturilor, direct sau indirect, precum și prin susținerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile de statut social, rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, culoare, sex, vârstă, stare a sănătății. Ca criterii, poate cuprinde orientarea sexuală, opinia politică, apartenența la o categorie de persoane defavorizate, cu dizabilităţi sau oricare altul. Este curios că discriminarea vine mai mult din starea de spirit a omului în acel moment, fie la serviciu, fie la domiciliu – este foarte dependent de circumstanțele în care se află. Specificul oricărui om din categoriile interumane, fie el un intelectual, fie – muncitor, este că discriminarea provine din rădăcinile educației celor șapte ani de acasă. Chiar și invidia apare de aici, – și are rolul său în procesul de discriminare.

Există și alt factor care nu este specific bibliotecarilor: cel de a se baza pe persoanele cu dizabilitate. Uneori la bibliotecă vin voluntari dintre aceştia, cu ideile lor. Ei sunt gata să citească lecții gratuit oriunde, doar să se desfășoare training-urile, cursurile, în special pentru persoanele cu nevoi speciale. Dar impactul e altul, deloc îmbucurător. Nu întotdeauna e nevoie de statistică pentru a observa rezultatele. Persoanele cu dizabilități în continuare sunt în căutarea unui trai decent și a locului de muncă normal, conform abilităților și aptitudinilor lor morale sau fizice. Uneori, realizezi că persoana care duce lecții din cartea de autor pe care a lansat-o de zeci de ori nici n-a citit… ce a scris ea acolo. Din păcate.

Pentru un lector înțelept, întotdeauna se va găsi un public inteligent.

De regulă, bibliotecarii lucrează și cu persoanele cu nevoi speciale care au un nivel relativ foarte scăzut al culturii generale. Zilnic vin oameni din stradă la bibliotecă, nu numai în căutarea cărții, ci a hranei, a liniștii și chiar pentru a “trage un pui de somn” în fotoliile sălii de lectură, care adesea sunt murdărite sau rupte de ei. Bibliotecarii în mod constant sunt nevoiți să se confrunte cu sarcina de a lupta cu neajunsurile sau de a combate deficiențele și aparițiile negative din acest mediu care frecventează biblioteca. Totodată, pentru a-i ajuta să se debaraseze de mentalități instabile, anume pentru a-i distrage de la pericolul de a rămâne în continuare în stradă. Biblioteca a devenit un Centru de salvare a acestor persoane cu nevoi și deficiențe speciale.

Bibliotecarul nu este doar bibliotecar, el este și asistență socială, pe umerii lui se creează o responsabilitate fenomenal de mare și este greu de lucrat permanent într-o astfel de atmosferă, cu o atitudine ignorantă din partea statului faţă de nevoile celor cu dizabilități sau ale oamenilor de stradă.

Ne propunem să ne concentrăm atenția pe tinerii bibliotecari cu nivelul înalt de preferințe intelectuale și de cultură generală. Printre aceştia, sunt foarte mulți cu nevoi speciale. E lăudabil faptul că jumătate din echipa tânără a BM “B. P. Haşdeu” muncește cu spor și poate fi mai mult ajutată de administrație cu cursuri de dezvoltare personală. Nu e neapărat nevoie să fie în funcție cu studii superioare. Avem nevoie de persoane motivate, perseverente, talentate, interesate de domeniu și care, desigur, încă nu s-au realizat în viață. Astfel de persoane, prin inima și ambiția lor mare, vor fi dornice să muncească cu pasiune, dacă statul și biblioteca le va oferi mai mult sprijin. Ceilalți îi vor urma, cu siguranță, prin exemplul lor.

De ce bibliotecarii uneori nu se înțeleg cu utilizatorii din categoria socială? Nu pentru că nu avem cărți sau calculatoare ori spațiul nu e prea încăpător. Problema poate apărea în cultura generală sau în nivelul redus de intelectualitate a bibliotecarului, care nu corespunde cu cea a vizitatorului bibliotecii. Vin, de exemplu, migranți și mulți dintre romi, cărora le place să discute îndelung despre viață cu bibliotecarul deja obosit și care este obligat să fie binedispus cu oricare auditoriu. Alți cititori apar neîngrijiți, flămânzi, iar izul insuportabil de la ei se răspândește în întreg spațiul bibliotecii. Bineînțeles că bibliotecarul se molipseşte adeseori de diverse boli sau face alergie pe viață, iar adaosul la salariu, pentru condițiile nocive, e prea mic (doar 140 lei), fie nu primește nici o remunerare pentru condițiile nefavorabile în care este nevoit să muncească.

Altă problemă este dezinteresul unor persoane pentru carte. Cum să-i întorci pe tineri cu faţa spre carte? Și mai rău e că bibliotecarul nu dispune de timp ca să citească și el cărțile pe care le recomandă la activități sau pe acele de pe standul bibliotecii. Pentru dezvoltarea intelectuală a ambelor părți, este nevoie să-i motivăm prin crearea orelor sau oferirea timpului pentru lecturarea cărților programate, ca de exemplu, în cadrul “Chișinău citește” săptămânal cu câte o carte minimum. Astfel, și bibliotecarul va fi motivat și va “ști” ce anume promovează pentru cititori. De ce spun acest lucru? Am realizat că bibliotecarul face anotații sau descriere parțială în recomandările de carte, fără a cunoaște sensul, fie copie din Google ceea ce scriu alți experți.

Alte probleme apar pentru persoanele cu nevoi speciale, mai ales pentru cei care nu aud. Cei care din acest motiv nu frecventează biblioteca nici pentru a citi o carte. La fel nu participă la activitățile culturale, deoarece nu aud sau nu deslușesc despre ce se discută. Este și un exemplu personal. Avem mare nevoie nu doar de microfoane performante, ci anume de căști cu volumul de intensitate mare al sunetului și de dublare cu subtitluri pe proiector. Aceste lucruri sunt benefice nu doar pentru cei hipoacuzici, dar și pentru performanța vorbirii corecte în limba română, ulterior și pentru a discuta și desluși unele sunete. Personal, pentru mine niciodată nu apare sarcina de a întoarce sau a îndepărta funcțiile de serviciu. Eu, ca persoană hipoacuzică, solicit lucruri de calitate și pentru că am o experiență bogată ca să fac deosebire de atitudine între persoanele vizate. Am învățat și din cărțile care m-au marcat pozitiv. Pentru mine, cartea nu este un obiect în jurul căruia e nevoie să mă rotesc – e un mijloc de a cunoaște viața și de a determina locul meu în ea. Pot să-i întorc pe cei care au fost aici și acolo. Și tinerii care nu citesc se pot învăța în procesul lecturii publice, prin exemple proprii cu destine de viață interesante. Așa cum se face la unele lansări de carte, mese rotunde cu personalități care într-adevăr se merită a fi ascultate și urmate ca exemplu. Pentru a-i trezi omului interesul pentru carte, este nevoie de creat ambianța care să-I determine, să-l motiveze și sa-i trezească curiozitatea de a citi. Zeci de ani în urmă, Biblioteca Centrală BM era plină de cititori, care stăteau în rânduri după cărțile de studii și literatură artistică. Astăzi, e mai greu din cauza tehnologiilor informaționale, care deja sunt ca un mobilier personal în fiecare casă și cu uși deschise pentru orice informație.

Moldovenii nu se prea trag la carte în prezent, dar se pot crea variate activități culturale, care ar consolida comunitatea. Extinderea Internetului are rolul primordial și negativ în pierderea interesului pentru lectură.

Pentru a trezi interesul pentru carte, e bine de creat acțiuni ce ar genera o atitudine nouă faţă de bibliotecă și carte, de dezvoltat un mediu respectiv care ar provoca dorința pentru lectură. E greu, pentru că azi cititorul găsește orice informație în Internet. Deci, atmosfera în bibliotecă trebuie să corespundă intereselor utilizatorilor.

Din care categorie – vin mai des la bibliotecă? Corect, studenții, oamenii din stradă, pensionarii, persoanele casnice: cei care preferă izolarea, liniștea sau pentru că studiile sunt impuse și nu tot ce caută în Internet este disponibil.

Din observațiile mele: mulți tineri preferă socializarea anume în spațiile bibliotecii, pentru că acasă lipsește calmul psihologic. La bibliotecă, pot fi alături de oameni, în grupuri, care se pot transforma în cluburi, programe stabile și foarte interesante. Acolo unde vin tinerii, încep a veni și persoane de vârsta a treia, inevitabil și amuzant! Comunicarea pentru oameni, în special pentru cei cu nevoi speciale, este foarte importantă. Lumea vine să citească în liniște cărți – și nu numaidecât de cele artistice (mulți preferă clasica sau ştiința). De ce? Pentru că în bibliotecă e cald, confortabil, multă lumină pozitivă, ședințe literare, cu recitaluri poetice și interpretări muzicale. Pentru că deja multe persoane au început să realizeze pericolul de a deveni singuratici, persistând în rețelele de socializare, unde predomină lumea roboților şi oamenii trăiesc în imagini fantastice, iar sentimentele amorțesc. Realitatea, de fapt, este alta: omul și cartea real sunt în fața ta, prin discuții adevărate, prin schimb de interese și experiență comune, aici, în special în bibliotecă! Implicarea bibliotecarilor de orice categorie trebuie să fie egală nu doar prin înțelegere, ci și psihologic, oferind dimensiune și valoare acțiunilor profesionale. Iar promovarea activităților este primordială în succesul profesional!

Bibliotecarii, în mod normal, trebuie să țină cont de aceste lucruri, atunci când cititorul vine la ei cu diverse întrebări și chiar atunci când ei, pur și simplu, intră în sală doar pentru a se odihni pe canapelele colorate, umflate şi pufoase, de care este nevoie să fie mai multe în toate spațiile bibliotecilor BM. Este un loc public. Te simți bine? Atunci e foarte bine!

Există un astfel de mecanism psihologic: omul creează un spațiu, iar spațiul formează omul. Cu cât spațiul e mai organizat, cu atât mai mult și oamenii evoluează și sunt mai organizați. De exemplu, în unele subterane aglomerate nu sunt coșuri de gunoi, dar nimeni parcă nu aruncă hârtii prin colțuri. Dacă spațiul este aliniat corect din punct de vedere psihologic, oamenii încep să respecte acest spațiu. Așa e într-un spațiu al bibliotecii, – totul trebuie să fie confortabil, în plan psihologic: și bibliotecarii îngrijiți, și comunicarea de suflet, dar și deservirea impecabilă. Și nu contează dacă utilizatorul este cu nevoi speciale sau viceversa. Inițiativa trebuie să vină de la bibliotecari – responsabilii din acest spațiu. Desigur, există uneori incidente: careva vine să doarmă amețit pe canapea, apoi aceasta e ruptă…, oameni de stradă care usucă şosetele pe calorifere… Dar cum a apărut omul de pază în bibliotecă, lucrurile stau mai bine. Sincer, eu prefer să văd cum doarme tânărul obosit de muncă sau de studii, decât cel care adoarme amețit. Pentru că atunci când se va trezi, numaidecât va cere o carte de la bibliotecar.

Despre viitorul corelației angajat-utilizator cu nevoi speciale, se va discuta mult timp, teoretic și fără a trece la fapte concrete, pentru că o persoană care n-a trecut prin genul dizabilității nu poate simți instabilitatea psihologică în acest rol, fie că nu va realiza despre ce este vorba, decât peste ani de experiență profesională. Sunt și excepții. Nu poți vorbi  despre degradare culturală atunci când în societate persistă o mentalitate instabilă, nu doar faţă de discriminare. Instituțiile prospere vor trebui să axeze proiectele lor sub aspectul: Relațiile interpersonale, profesionale și discriminarea. O bibliotecă cu toate evenimentele de succes nu va putea să prospere atunci când relațiile dintre șefi și angajații defavorizați sunt dezordonate, soldate cu ură și interes personal. Dar acestea au fost și vor fi întotdeauna, pentru că așa e de când lumea. Rolul decisiv în consolidarea relațiilor îi aparţine Directorului instituției bibliotecare. Anume el este acel care trebuie să-și facă timp ca să discute cu fiecare subordonat în parte, dacă nu se poate într-o echipă. În special, să discute în mod discret cu subordonații cu nevoi speciale, pentru că mulţi din această categorie preferă ca biografia lor, și așa dureroasă, să nu devină publică. Iar acest aspect, la BM, este chiar discriminatoriu. Nici o confidențialitate şi nici o discreție. De la subordonat la șef și invers. Dizabilitatea este evidentă și atunci când n-o observi!

Eu nu scriu doar despre lucruri “teribile” (chiar dacă includ și umorul), mă străduiesc să exprim frumusețea și bucuria din detaliile din jur. Îmi place să vorbesc și să scriu sincer și deschis, chiar și atunci când e greu. Blogul “Impresii din viață și cărți” este jurnalul meu cu povești și istorii interesante, despre impresiile cu zeci de exemple care m-au marcat pe mine și cu sute de personalități. Totodată, este o agendă personală despre evenimentele importante, în special, cele pe care vreau să le menționez, să le memorizez pentru viitor, fie să le aduc la cunoştinţa altor cititori. Încerc să scriu într-un mod care să le extindă interesul pentru cărți și destine de excepție, să le trezească dorința de a reveni în continuare pentru a reciti istoriile sau lecțiile de viață. Încerc să scriu într-un mod mai deosebit și pentru a transmite acea părticică din atitudine, de căldură și dragoste. În special, mă refer la subiectul social cu Drepturile Omului în societatea moldovenească, cu toate problemele și soluțiile care survin permanent.

Mulţumesc pentru că mă urmăriți și citiți, multiplicând aprecierile voastre pe rețelele de socializare.

Svetlana Vizitiu , Șef Sector Promovare, Biblioteca Centrală a BM “B. P. Hasdeu”

Chișinău, Republica Moldova


7 comentarii

Irina Popov:”Oriunde nu v-ați afla, sufletul păstrează lucrurile sfinte!”


Îi place ceea ce face:”Nu-mi imaginez o altă meserie decât cea pe care o am, deși, sunt pasionată de istorie, îmi plac drumețiile, iî tund pe toți acei de acasă, mă liniștește croșetatul, îmi place să gătesc, să citesc, să ascult muzică, să scriu pentru un site…”Cu emoții în continuare, ea Iubește, călătorește, e plină de griji, e atentă la toată lumea, discută politică și alte probleme ale vieții. Pe lângă problemele medicale, se implică tangențial și în cele sociale… În aceste clipe, Irina Popov muncește mai mult de un an ca medic de familie la Târgu-Mureș, și periodic face naveta la volanul propriu până la Chișinău unde o așteaptă familia ei… 

”Eu nici acum nu pot face diferența între cele două maluri de Prut. Rămâne un dor. Dorul de părinți, rude, prieteni, foști colegi” Departe fiind de casă, Irina menționează că diferențele nu sunt mari și nici nu ar fi corect să pronunțe cuvântul ”străin” sau ”altfel”. Acolo se simte Acasă, cu mici diferențe de zone. Apreciază foarte mult bucătăria moldovenească, dar încearcă să fie obiectivă, recunoscând superioritatea bucătăriei românești din diferite zone. A învățat să aprecieze multe alte lucruri, nu doar cele cu care a crescut de mica:”Diferiți, oamenii pot fi la fel de frumoși și valoroși, precum sunt cei de acasă. Poate chiar mai mult! Îmi amintesc când mă întorceam din vacanțele de la munte din România, stăteam în vamă și simțeam un dor nostalgic, atât de profund, de parcă lăsam în spate casa mea. Greu de descris.

În continuare, alege miracolul. Are multe așteptări, visuri și speranțe. Muncește și luptă pentru schimbări, pentru un mod normal de viață în Moldova. Realizează că e foarte greu, atâta timp cât nu se schimbă mentalul la noi.

Societatea așa cum e:”Se mai miră cineva de ce avem frică de Europa?! Moldovenii iubesc haosul și dezordinea, tot odată acceptă ușor publicitatea costisitoare, care rămâne doar pe hârtie, și poate… ușor dansată în 20-30 secunde” Majoritatea oamenilor mint și manipulează. Nu înseamnă că sunt fericiți. Unii au o sumedenie de simptome și fără să știe încearcă să pară a fi altcineva. Nu înseamnă că reprezintă o normalitate”.

Lucrurile frumoase merită să fie arătate, discutate, indiferent cine le-a făcut, cu atât mai mult că undeva de zece ani se fac astfel de intervenții. E timpul și la noi pacienții să beneficieze de servicii mai puțin invazive, si respectiv cu riscuri mai mici, dar nu să cheltuie bani mari pentru a pleca peste hotare sau a muri acasă.”

Irina a devenit medic în anii 2000 şi spune că nu i-a fost deloc uşor să activeze în acest domeniu în republică, pornind de la necesităţile de aprofundare a cunoştinţelor, care, în mod evident, costă scump, şi încheind cu salariul, care nu lasă altă alternativă medicilor decât aceea de a munci în mai multe locuri odată.

Nu exclude că peste ani îşi va dori, poate, să se întoarcă acasă, cu condiţia de a-i fi redată speranţa într-un viitor mai bun, subliniind faptul că în România şi atitudinea societăţii faţă de medici este una mai respectuoasă. ”Recompensa psihologică adesea este mai scumpă şi nimic, absolut nimic, nu valoreaza mai mult decât sănătatea pacientului. Ca şi în toate profesiile sunt şi oameni rătăciţi, care nu valorfică acest lucru. Eu voi munci, căci îmi iubesc profesia şi înteleg menirea mea. În toată lumea accent se pune pe profilaxie, deoarece este mult mai eficient şi ieftin să preîntâmpini boala, decât să o tratezi. Este şi punctul cheie a activităţii de bază a unui medic de familie. Medicul a fost şi rămâne o persoană importantă în viaţa societăţii!

Despre reformele în medicină din Republica Moldova:”Pe parcurs devin tot mai incoerente şi, ca rezultat, pacientul are de suferit. În România un medic are posibilităţi de autorealizare mult mai mari. Aici, sistemul de învăţământ medical superior este unul bazat pe concurenţă, bazele clinice universitare se află într-o competiţie permanentă, fiecare spital încearcă tot mai mult să atragă cadrele medicale bine pregătite pe principiul meritocraţiei motivând angajatul prin diferite metode. Toate acestea nu le-am putut găsi, cu părere de rău acasă, unde chiar și atitudinea societăţii faţă de medici este una nerespectuoasă.” Încă ceva:”Am înţeles, că oamenii au tot obosit de promisiuni.

A crescut în orașul Soroca, într-o familie de intelectuali, și mai mult – au fost generații de dascăli. Se mândrește cu părinții ei, Magdalena și Stelian, oameni respectați și de succes: Mama – pedagog de profesie, și niciodată nu a încercat să facă carieră serioasă fiind prea implicată în treburile familiei. Studenții o iubeau, deși era destul de severă. Chiar și peste ani o mai telefonează, și primește scrisori de la cei stabiliți peste hotare…

Familia a marcat-o foarte mult, și cu siguranță, a avut parte de doar exemple frumoase. De părinți, își aduce aminte ca fiind mereu energici, activi și foarte moderni potrivit timpului lor. ”Dar cel care m-a determinat să fiu cum sunt: o luptătoare și rebelă din fire, a fost anume bunicul meu, sub protecția căruia am fost de la vârsta de 4 luni. Pe-atunci, concediile de îngrijire a copiilor erau foarte scurte, niciodată nu am simțit lipsa mamei. Însă bunicul era mereu alături. Avea el mai multe nume de alint pentru mine și era de unde, căci purtam numele bunicii, care prea devreme a plecat în lumea celor drepți. La grădiniță nu am mers nicio zi, iar când treceam pe lângă una din apropiere, ziceam că e grădinița mea și tot întrebam părinții, când voi frecventa și eu una!

Bunicul Irinei, fost profesor și director de gimnaziu, un om inteligent și erudit, era și un gospodar foarte bun:”Ultima calitate, cred că familiară, i-a distrus practic, întreaga familie în adâncurile Siberiei reci. Vorbea o română perfectă care răsuna frumos, dar pe alocuri părea bizară pentru un mediu unde valorile limbii materne nu erau justificate cu adevărat.” Bunicul Irinei avea un patefon frumos, bine păstrat, și Irina asculta discurile cu tangouri românești și muzică clasică. Adora să le tot asculte! – ”Vocea lui Dan Spătaru o recunoșteam dintre sute. Bunicul îmi cânta piesa Mariei TânaseAseară ţi-am luat basma” și eu dansam sub ritmurile vocii lui.” Mulțumită bunicului, de la vârsta de 6 ani, Irina cunoștea alfabetul chirilic și cel latin, care se studia la școală doar în contextul limbilor străine. Avea bunicul cărți românești publicate în perioada interbelică, Irina le citea și destul de bine…

Crede că dragostea pentru meseria de medic a început încă în copilărie, când toate jocurile erau legate de ea şi la care nu a renunţat mai târziu. Medicina a ales-o conștient și ferm, fără ajutorul sau careva implicări:”Îmi aduc aminte stetoscopul ce lucea frumos și chipul blând al vecinei, tanti Lucreția (așa-i spuneam eu), o doctoriță deosebită, de la care ți se făcea bine imediat ce vedeai zâmbetul și simțeai atingerea ei grijulie. La tanti Lucreția totul era perfect: și vocea blândă, și zâmbetul, și vorbă bună, și chiar tratamentul ei (niciodată nu mi-a indicat injecții). Au mai fost exemple pentru mine cu doctori minunați, care chiar și atunci când au devenit manageri buni, nu și-au pierdut acel început de medic.

A plecat de acasă la vârsta de doar 17 ani, într-un oraș mare și aglomerat – în Chișinău, capitala țării:”Îmi aduc aminte cât de ciudat îmi parea că transportul public nu circulă dus-întors pe acelaș drum. Dar câte lucruri noi am învățat! Nici nu știu, cum m-aș fi descurcat fără unchiul și mătușa mea, care practic mi-au devenit părinți adoptivi.” Irina era modestă și rezervată, se jena să comunice sau să povestească cuiva despre ce simte, și avea impresia că nu cunoaște nimic, atât de nouă i se părea lumea la Chișinău. Tângea după natura de acasă din Soroca și care o lăsa rece în orașul fierbinte de piatră:”Nu puteau ei, orășeni de orășeni, să înțeleagă cum miroase un măr proaspăt cules, un trandafir pe care îl umezești în fiecare seară, iarba cosită sau laptele de capră. Iată, noi la oraș, cu funcții și ocupații serioase, aveam două căprițe, Akulina și Kozetta, botezate frumos, cu idei literare, de către tatăl meu. Le-am cumpărat din banii strânși de mine la ciorap. Le îngrijeam cu mare drag și dibăcie, și ne implicam cu toții. Niciodată nu le-am dus cu zgardă, îmi dădeau ascultare și mergeau alături de parcă erau dresate.” Să comunice cu animalele Irina a învățat de la mama ei, care vorbea ”și cu Grivei, și cu Smotocel, și cu toată gâza”. Mai rău stăteau lucrurile cu pomii plantați de fratele ei, care nu mai ajungeau să dea roade pentru că placeau atât de mult caprițelor ei…

Dar acest fapt nu schimba relațiile de prietenie cu fratele ei, deși în frageda copilărie ”se luptau mai rău ca la război”. Îi plăcea că el o apreciază și o susținea în mai multe chestiuni ”unde îmi pierdeam curajul”. Și ”cât de mândră și sigură mă simțeam la școală, știind ce apărător am!” Fratele a fost primul instructor la șofat și Irina avea doar 16 ani. Pentru o fată, încă și la așa vârstă, pe-atunci era ceva neobișnuit. Mergeau împreună la un stadion din vecinătate unde exersau, și fratele cu toate că e mai mare cu 5 ani, era destul de dur, dar avea răbdare cu ea și-i explica calm lecțiile…

Prima fetiță a născut-o în ultimul an de facultate:”Ne era greu dar nu am regretat nicio clipă, eram mai mult decât o Familie – eram și Prieteni.”

Își aduce aminte diferite situații, cum unii profesori puteau chiar să acuze o mamă, ignorând necesitățile de alăptare, fie grija pentru copil. Alții, din contra, creau toate condițiile ”ca să te simți și mămică împlinită, și un viitor medic de perspectivă”. Domnul doctor Eugen Cobîleanschi, lector la catedra de boli interne, era anume așa, pentru ce Irina îi mulțumește din suflet! Partea bună era că Irina învăța împreună cu soțul ei în aceeași grupă, se ajutau reciproc, iar în unele momente importante el se implica chiar mai mult… ”Îmi povesteau colegii, cum s-a întors la amiază de la maternitate și striga cu voce tare pe tot etajul căminului studențesc:”Hai, măi, nu dormiți, eu am devenit tată!”.” Aveau în odaie o masă rotundă, și o carte pe mijloc și, în acest ritm legănau copilul, făcând mai multe semicercuri până adormea. ”Oare fiica auzea cum citeam în glas? Poate de-atunci a simțit ceva deosebit pentru medicină și a ales să o facă cu multă dârzenie, înfruntând eșecul, diferențele de program școlar, bariera lingvistică și multe alte lucruri. Este, de fapt, puținul, care te face să fii mândră de Corina, fiica noastră, având multe alte calități de admirat.

Pomenind de citit. ”De povestea de seară nu scăpam, ”dar mi se mai iartă când adorm înainte de a finaliza istoria. Ochișorii mari și albaștri ca cerul de vară, niciodată nu uită unde m-am oprit din citit. Nimic nu se compară cu mâinuțele deosebit de moi și gingașe care te cuprind gingaș în jurul gâtului.”

Destinații turistice monumentale. ”Soroca – un orășel nespus de pitoresc, – spune Irina, – și e cel mai frumos din țară, situat pe malul drept al râului Nistru cu dumbrăvi răcoroase și multă verdeață. Deosebit nu doar prin așezarea geografică, ci și istorie, cu oameni talentați, prin existența, așa zisului, Deal Țiganesc – un contrast adevărat al orașului și un obiectiv de atracție turistică. Acolo, într-o mahala mai mult de țigani, am și copilărit. Râpa lui Bechir, un monument al naturii și ”Lumânarea Recunoștinței” deschide frumos poarta de sud a orașului. În general, toate completează ca un puzzle frumosul oraș Soroca. Cu un deosebit talent redă frumuseţea şi pitorescul acestor meleaguri înfloritoare cronicarul Miron Costin: “De-abia au trecut Munţii Carpaţi şi de pe coama munţilor înalţi privesc spre pământul Moldovei viitoare. Ochiul cuprinde luncile Prutului, în care se oglindesc câmpiile curate ce se întind până la Nistru, câmpii întinse, care se arată ca o întindere fumurie sau ca mărime asemenea oceanului. Nistrul cel măreţ… curge printre stânci sculptate natural, ca şi cum ar fi lucrate de mână de om: e mai frumos ca Nilul…”.

Mai există o perlă adevărată în acest orașCetatea Sorocii. Acest monument istoric uimește prin măreția și farmecul ei aparte. ”Deseori, după orele de școală, împreună cu prietena și colega de școală Lenuța, trăgeam o fugă ca să iî mai văd o dată zidurile, să-i simt acea răceală care o păstrează de secole, să simt puterea meșterilor, să-mi imaginez cum oamenii erau salvați în ea.” Este convinsă că anume aici ea a prins putere, acea dragoste de neam, istorie, limbă. ”No bine” (molcoma vorbă ardelenească).

Nu a călătorit atât de mult la depărtări mari, dar a avut norocul să viziteze Continentul Africa și SUA – statul Pennsylvania și Washington. Impresii mari, multe lucruri noi, oameni deosebiți, experiențe profesionale și amintiri frumoase. Ar mai merge cu mare plăcere să descopere alte lumi noi. Speră să reușească.

Alte pasiuni sunt florile. Le crește cu acuratețe ca pe copiii ei proprii și afișează imagini pe o rețea de socializare cu fiecare mugure înflorit. ”Al meu a și înflorit! O fi o energie aparte de a mea.’’ Adoră muzică și ascultă cea clasică, în special, Eugen Doga, Wolfgang Amadeus Mozart, plânge asupra ”De-ar fi să vii” de Mihaela Runceanu:”Am plâns și eu, nu numai Loredana (Groza) de la Vocea României, ascultând acest cântec…”

În continuare, Irina așteaptă serile cu nerăbdare atunci când toată familia se adună Acasă și poveștește tot ce s-a întâmplat pe parcursul zilei:”Sănătate, smerenie și multă dragoste la toată lumea!”

Expresii și sfaturi utile de la Irina Popov-Moldovanu:

~”Cel mai greu e să înţelegi o femeie, că anume femeia ar putea fi al cincilea anotimp, atât de schimbătoare este”

Educație și Cultură:

~”Niciodată nu lăsa pe cineva să devină o prioritate, când tu de fapt ești o opțiune”

~”Violenţa, din păcate, este o problemă mare a societăţii noastre. Educaţia unui copil se face fără bătaie, prin comunicare şi exemple. Dar toate acestea, pe fondul lipsei de educaţie şi a unor tradiţii înrădăcinite, rămân a fi în evidenţă.”

~”Schimbați atitudinea față de aceste persoane prin eliminarea barierilor, cu implicarea lor în diverse sfere de activitate și îmbunătățirea calității vieții lor!”

~”Pe mine ma “ard” șoferii de maxi taxi: incalca permanent regulile de circulatie, dar constient, asumandu-si in intregime riscurile; manevreaza liber o masina nu chiar mica, mirosul fin de gaz petrolier din salon nu-i deranjeaza, aleg, fara prea multa cugetare, la care pasageri se pot opri in locuri nepermise. Dar cel mai tare e limbajul: „unde te-ai oprit… pipipi… ce nu vezi?!… pipi… ” si tot asa. In microbuz destul de multi copii”

~”Viața e mult prea scurtă pentru a o transforma intr-o continua suferință si nemultumire sau pentru a o trăi raportandu-te la parerea celor din jur.”

Despre Sănătate și Durere:

~”Factorii de risc pentru sănătate există la orice vârstă. Sunt pentru controale anuale, în scopul susținerii unui stil sănătos de viață și griji pentru propria sănătate.”

~”Durerea care durează trei luni și mai mult este considerată durere cronica. Așa e. Dar mesajul meu este unul simplu: desigur, nu trebuie să ignorăm posibila prezență a unei patologii, dar trebuie să acceptăm faptul că motivul unei dureri, mai ales de durată, poate ține de obiceiurile zilnice și să nu exagerăm cu diferite tratamente pierzând calmul. De reținut: o investigație medicală îți poate salva viața!”

~”Nu orice durere care durează e un proces cronic, iar medicamentele nu sunt întotdeauna o circumstanță favorabilă de tratament!”

~’’Cred că eficiența vaccinărilor nu poate fi contestată!’’

Despre Limbă:

~”Stimati vorbitori de limbă rusă, eu fiind in locul vostru, nu vedeam pentru ce sa invat sa vorbesc in limba „noastra”, caci cuvintele de legatura se inteleg – nici accentul nu se simte. Mai bine sa NU invatati asa limba. Rusine noua!”

~”O colegă de clasă a fiicei mai mari a descris in compunerea pe tema „Patria mea”, la limbă și literatura rusă, niste momente istorice, reflectând asupra războaielor de pe acest meleag, ceva despre Stefan cel Mare, la ce profesoara i-a spus să schimbe conținutul compunerii pentru lecția următoare că „miroase a politică”. Ce să spun?! Voi credeți că pe așa profesori il poate schimba Codul etic?! P.S. Varsta profesoarei – ’până la 38 ani. Acest fapt demonstrează în ce societate trăim! Cu părere de rău, în astfel de condiții nici copiii nu primesc educația corespunzătoare. Un Cerc vicios!”

~”De ce nu îi doare sufletul pe politicienii noştri pentru imaginea acestei ţări?”

~”Nu există cultură, civilizaţie, istorie, literatură şi ştiinţă fără limbă!”

Date biografice: Irina Popov s-a născut la 10 februarie 1975 în oraşul Soroca. A absolvit Facultatea medicină generală la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (USMF) din Chişinău. A făcut studii postuniversitare prin rezidenţiat, apoi secundariat clinic la specialitatea medicină de familie. Din anul 2003 activează în calitate de medic de familie (din 2006 – medic şef adjunct) în IMSP Clinica Universitară de Asistenţă Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemiţanu”, deschisă în cadrul Parteneriatului Alianţei Americane Internaţionale a Sănătăţii (AIHA) între Şcoala de Medicină Virginia de Est (SUA) şi USMF „Nicolae Testemiţanu” (Moldova). În 2009 a absolvit Şcoala de Management în Sănătate Publică a USMF „Nicolae Testemițanu”. A activat la centrul de intervenție precoce ”Voinicel”, o organizație obștească, non-guvernamentală, non profit, apolitică constituită prin libera manifestație a voinței persoanelor asociate. Astăzi, face recunoaștere de specialitate în medicină de familie la Spitalul Județean de Urgență din România.

❤ SV


8 comentarii

Omul fără identitate – Dumitru Crudu:”Înainte să scriu, alerg o oră”


Trecutul este marea lui necunoscută. De ce a făcut anumite lucruri și nu altele? De ce atunci când știa că anumite lucruri sunt niște mari păcate, totuși le-a săvârșit? Ce l-a făcut să cadă și să greșească? Cum de a intervenit iraționalul în viața lui și a putut să facă anumite greșeli pe care după aia le-a regretat toată viața? Acum se întreabă: ”Eu le-am făcut sau altcineva?” Sunt întrebări la care nici astăzi nu a găsit un răspuns. Din întrebările astea și se constituie FALSUL DIMITRIE, spune Dumitru Crudu.

Aruncând o privire înapoi, el afirmă că a fost fericit în copilărie. Pentru că mama îl învăța foarte multe poezii și povești ca să le recite rudelor la care se duceau în vizită ”la fiecare sfârșit de săptămână cu o regularitate de metronom”. Dumitru putea recita o mulțime. Și la fel de mult îi plăcea să asculte poezii sau povești. Iar după ce a învățat alfabetul, mergea singur la bibliotecă după cărți. Avea el o plasă de rafie și o dată la patru zile o umplea cu cărțile alese de pe rafturi, și pe care… chiar le citea (Dumitru zâmbește). Le devora, le înghițea, pur și simplu. Uneori, era într-atât furat de lectură că pierdea noțiunea timpului și venea mama și-i stingea lumina, că altfel putea citi și până dimineață… 

Vizitele la rude i-au prilejuit unele dintre cele mai mari bucurii în copilărie. În cârcă, la tata, Dumitru mergea la neamurile din satele Cetâreni, Unțești și Milești. Iar când a mai crescut, se lua la întrecere cu tata cine merge mai repede. Și bunica la fel îl învăța poezii și povești. Mătușa Eugenia îl lua cu ea la strâns ciuperci în pădure și îl iniția în splendorile și frumusețile copacilor. Urmează lectura. Pentru că lectura i-a înfrumusețat copilăria…

Despre tata a scris un volum de poezie, dar despre mama a vorbit în romanul ”Un American la Chișinău”, atunci când personajul principal revine din Brașov la Flutura. În acest roman Dumitru Crudu a încercat să exprime toată gingășia și tandrețea care o caracterizau pe mama lui. Despre mama a mai vorbit și într-o povestire din volumul ”Salutări lui Troțki”, dar tot despre ea a scris și poezii, pe care intenționează în timpul cel mai apropiat să le publice într-un volum…

Totuși, Florițoaia Nouă sau Flutura? Într-adevăr, satul natal al scriitorului Dumitru Crudu are două denumiri. Flutura îi spun ei, locuitorii lui, dar în lume e cunoscut ca Florițoaia-Nouă, o denumire pe care a împrumutat-o de la satul vecin, Florițoaia-Veche, un sat cu mult mai vechi decât al lor și unde se află și primăria care îi administrează. Flutura sau Florițoaia-Nouă a apărut pe hartă cam pe la începutul secolului XX, spre deosebire de Florițoaia-Veche, care există încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, dacă nu și mai înainte.

Primele poezii au fost, de fapt, niște… povestiri scrise în cheia lui Vladimir Beșleagă, după lectura romanului său ”Zbor frânt”. ”Era primăvară, afară ploua, Dumitru stătea la masa din odaia lui, cu geamul deschis și cu un caiet alb în față, când i-a venit inspirația să scrie. Mugurii din copacul din față plesneau. Iar ploaia șiroia pe crengi și el scria, scria… Și fiecare cuvânt pe care-l ”scrijelea” pe foaie îl făcea fericit.” Așa a apărut în prezent scriitorul Crudu, motivat de buchiile inspirate ale copilăriei… Astfel scrie Dumitru în continuare… Fericit și cu pasiune.

Prima dragoste a fost colega lui de clasă Iulia Țâcu. Era îndrăgostit de ea lulea, dar nu a îndrăznit să-i spună niciun cuvânt despre sentimentele sale. O sorbea din ochi și deseori mergea să se plimbe prin fața casei ei, doar-doar să o vadă. Când i-a murit tata, a mers și el în urma procesiunii funerare, numai ca să fie alături de ea. Printre personajele din primele povestiri și poezii scrise în acei ani apărea și Iulia.

Prima dragoste la fel l-a inspirat să scrie poeziile din cartea ”FALSUL DIMITRIE”…

În același timp, în acei ani când a scris FALSUL DIMITRIE, primul său volum de debut, Dumitru Crudu avea mari probleme cu actele și cu identitatea. Pentru că nu a vrut să meargă la armată – practic, a fugit! – Respectiv, mulți ani se ascundea de miliție (poliție), ca ”să nu mă ia cu japca la cătănie”. Cu armata nefăcută, nu avea nici pașaport, fără de care nu putea fi un cetățean ca toți ceilalți. Astfel, a fost dat afară de la facultate, apoi a plecat la Tbilisi, unde a trăit sub semnul unei permanente fugi de identitate. Fugea ca să-și salveze pielea. Iar de aici și până la botezul primului volum FALSUL DIMITRIE nu a fost decât un pas. Pentru că așa s-a simțit el în acei ani: ca un om fără idenitate.

Între timp, cartea lui de debut a fost reeditată de câteva ori. Iar în 2014 a publicat o antologie de poezie și titlul ei l-a preluat tot de la prima sa carte. Anul acesta (2018), antologia a fost publicată în traducere poloneză, în Polonia și la lansare a venit și un basarabean din Soroca. Unul, Mihai, care i-a spus că și el se simte un ”FALS DIMITRIE”. I-a spus așa:”înlocuiește Dimitrie cu Mihai și această carte e despre mine”. Iar Dumitru s-a bucurat, pentru că asta înseamnă că volumul mai e și azi actual.

Pentru că multe dintre lucrurile care i s-au întâmplat în viață nu erau ușor de acceptat sau suportat, a mai scris poezii. Când i-au murit anumiți oameni dragi, a scris poezii. A scris poezii pentru a nu-și ieși din minți. Poezii care din litanii încetul cu încetul deveneau rugăciuni. În loc să ia calmante, a scris poezii. Poezia l-a ajutat enorm în acele clipe grele.

Crede că cel mai izbutit din punct de vedere estetic e volumul de poezii ”POOOOATE”, dar cel mai apropiat de suflet e volumul de litanii ”La revedere, tată”.

Este adevărat că a debutat în volum cu o carte de poezie, dar, de fapt, a început cu proză, iar la poezie a trecut ulterior. Apoi, după patru cărți de poezie, a trecut la proză. Acum scrie în paralel și proză și poezie.

Cum reușește? În poezie Dumitru Crudu caută rădăcinile emoțiilor. ”Într-un roman încerc să redau destinul unui om. Vreau să văd ce l-a putut determina pe un om concret să ajungă să facă exact aceste lucruri și să aibă exact această evoluție și nu alta. Să-l văd în mișcare. Și să înțeleg cum a fost posibil să aibă anume soarta pe care o are și nu alta”.

Pentru roman trebuie să ai inspirație, dar pentru proza scurtă curaj”. Așa cum el scrie în fiecare zi câte o povestire pentru un site din Moldova, nu are când să aștepte inspirația. Nu o așteaptă, ci o provoacă. Cum? Înainte să scrie, aleargă o oră”.

Și-a amintit că cele mai multe prostii le-a făcut în adolescență. ”Dar dacă, printr-o magie, aș redeveni iar adolescent și nu le-aș mai face, oare aș mai fi devenit scriitor? Posibil că nu.”

Cu siguranță, că nu! Mai am o întrebare, și… dacă nu fugea de armată? Cine ar fi devenit Dumitru Crudu?


7 comentarii

Silvia Saca, protagonista la Clubul Impresii din viata si carti


Am aşteptat demult întânirea cu această respectabilă DoamnăPentru că este foarte interesantă nu doar ca personalitate în sine, este şi o persoană de suflet, sinceră şi expresivă în opinii personale cu multă înţelepciune şi adevăr, dar şi prietenă pentru toată lumea, deschisă şi luminoasă, sociabilă în special pe reţele de socializare, unde este asaltată de cei curioşi, dornici să se molipsească de spirit vesel, inteligenţă şi, pur şi simplu, să afle mai multe la subiectul Familia, Dragostea de oameni, flori, pisici, câineluţi etc. Vorbind despre personalităţi precum Silvia Saca, totul ţine de inspiraţie şi starea pe care o ai. Se spune că nu trebuie să te grăbeşti, că trebuie să ai răbdare, este în stilul ei, te lasă să fii aşa cum eşti, nervos sau grăbit, ca apoi să te surprindă tolerant cu vocea ei calmă şi caldă… Trecută prin cumpene şi dureri, este plină de optimism, inspiră credibilitate în realizarea speranţelor. Întră în discuţie, întreabă şi răspunde, vine cu sfaturi şi ajutor la nevoie, – trăeşte orice moment bucurându-se de comunicare cu oamenii, care la fel răspund cu reciprocitate… 
Doamna Silvia Saca
, a 85a protagonistă a Clubului ”Impresii din viata si carti”  eveniment creeat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu, – astăzi a venit cu o experienţă inedită de viaţă, a fost o poveste la prezent prin sentimente verbalizate la trecut, impresii despre – familie, părinţii, străbuni, studii, educaţie, cultură, cariera şi toată experienţa de viaţă: simţita-i clipa spirituală prin modul de convingere a cuvântului exprimat atât de sincer şi frumos. Sala a fost plină de public, au venit mulţi tineri studenţi, au venit persoane care ţin la ea şi o respectă. Şi soţul Victor Saca, savantul şi pedagog de excepţie, a fost de la bun început alături de soţie. Deputata Valentina Stratan, omudsmanul, avocatul copilului Maia Bănărescu, Nighina Azizov, Tatiana Isacova şi mulţi alţii au susţinut-o prin cuvinte prietenoase. Dar vă recomand să vizionaţi filmele şi imaginile postate mai jos ca să înţelegeţi istoria ei, – o poveste de viaţă, care pur şi simplu te motivează, te împinge să mergi mai departe, oricât de dificilă ar fi viaţa…

Deschideţi albumul Silvia Saca la Clubul Impresii din viata si carti

Tatiana Isacova:”Clubul „Impresii din viață și cărți” al Bibliotecii Municipale „B. P. Hașdeu” din Chișinău a organizat o întîlnire excelentă cu distinsa Doamnă Silvia Saca, care este o personalitate erudită, inteligentă, cu un spirit energic deosebit, cu ambiție pozitivă și o gîndire creativă.
La această întîlnire am avut ocazia să cunosc realizările remarcabile ale Doamnei Silvia Saca, care i-au marcat etapele activităţii profesionale.
Foarte mult o apreciez pe Doamna Silvia Saca pentru bunătatea sufletească, noblețea, onestitatea, curajul civic.
O adevărată atmosferă benefică domnește în familia prietenoasă a Doamnei Silvia şi Domnului Victor Saca, o familie unită, generoasă, cu frumoase tradiții naționale. Sunt cei mai dulci bunici din lume, care-l adoră pe nepoţelul Lucian, care este departe în Statele Unite ale Americii şi este cea mai scumpă comoară a bunicilor.
Le doresc Doamnei Silvia şi Domnului Victor multă sănătate, multe bucurii de la nepoţelul drag, fericire, prosperare în continuare.”

Nadejda Miron:”A fost o prezentare superba! Tineretul are nevoie de asa festivități! Va mulțumesc d. Silvia Saca! Pentru mai multi a fost o schimbare si nou început in viața lui!”

Oleg Solomon:”Felicitari Dna Silvia, sunt mindru ca va cunosc”.

Detalii despre protagonista scrise recent: https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/09/23/soare-cat-mai-mult-soare-pentru-silvia-saca/

Nighina Azizov, inițiatoarea Turului de Ascultare „Vocile Femeilor din Moldova” Vorbiți cu Noi!:”Evenimentul de astăzi a fost un prilej unic pentru mine. Am redescoperit familia Saca dar și pe doamna Saca, femeia soare și persoana dedicată egalității de gen. Este prețios sa Asculți experiența unei doamne care a stat la temelia creării conștiinței de gen in Republica Moldova și a contribuit la dezvoltarea tinerelor generații in spiritul echitații și a egalității!”

Maia Banarescu:”Doamna Silvia Saca o doamna deosebita care a pus umarul fraged la instaurarea democratiei, egalitatii de gen, promovarea femeii in politica moldoveneasca. Si dupa cum v-am spus ieri: Sunteti parte a istoriei Moldovei, deoarece istoria se face de oameni prin faptele lor. Sanatate și doar evenimente frumoase!”

Tamara Caireac:”O lectie de viata pentru toti tinerii din sala……si amintiri ,amintiri pentru ceilalati prezenti care au trait povestea vietii d-nei Saca si au retrait-o pe a lor in paralel. Va multumim pentru povestea cu oameni in viata.Un monolog al sec XX transmis autentic in sec XXI. Sa ne traiti caci creativitatea nu moare.”

Zoia Jalba:”Felicitari, Silvia! S-o tii tot asa! Bravo organizatorilor.”

Sofia Stolearov:”Familia Saca sunteti excelenti”

Ester Tessler:”Ma bucur, felicitari doamna Silvia Saca!”

Vedeţi scurte secvențe din filmul integral mai jos:

Surse despre protagonista Silvia Saca:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/09/23/soare-cat-mai-mult-soare-pentru-silvia-saca/

https://www.facebook.com/events/315986785488298/ evenimentul promo  Clubul ”Impresii din viata si carti”  creeat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu

https://www.facebook.com/SiliviaSaca?fref=ufi

Silvia Saca Dragă Doamnă Svetlana Vizitiu, sincere mulțumiri pentru munca imensă care o faceți pentru dăruirea, și bunăvoință dvs. Și pentru că M-ati convins să împărtășesc experiență de viață toată lumea bună care a venit. Dna Svetlana Respect.

❤ Svetlana Vizitiu


34 comentarii

Dina Ciocanu. ”Fântâni fără ciutură”


      Nu este o persoană foarte sociabilă, nu vorbeşte mult, dar atunci când dispune de timp liber, te ascultă ore în şir fără să te întrerupă. Destinul adesea îmi oferă cunoştinţe cu personalităţi interesante, a căror poveste de viaţă ulterior devine publică. Una dintre ele (mai apropiată de suflet) este prietena mea frumoasă şi modestă, Dina Ciocanu, cu care ne-am cunoscut la o maternitate din Chişinău, cu timpul ne-am legat şi mai strâns prietenia. Dina CiocanuAu trecut peste 22 de ani, lipsa de timp şi depărtarea cauzată de multiplele migraţii ale Dinei în căutare de sine, în munca depusă pentru a-şi ajuta financiar familia şi în scrierea celui de-al doilea roman care este gata de editare, – toate acestea nu s-au răsfrânt asupra relaţiei noastre, precum se întâmplă deseori cu alte persoane cu care ne întâlnim zi de zi… Am înţeles că anume de caracterul Dinei depinde comunicarea şi starea noastră de spirit, pentru că eu, într-adevăr, sunt o persoană foarte greu de tolerat în discuţii. O prietenă, cu anii departe  de tine, şi în acelaşi timp, mereu aproape la nevoie – în orice moment critic sau cel aniversar! Am învăţat multe lucruri de la ea despre dezvoltarea personală, întru modelarea Eu-lui propriu, – de fapt, a fost o etapă în viaţa mea, când am realizat că nu mai pot continua să fiu precum am fost şi contribuţia Dinei este enorm de mare (ea nici nu ştie despre acest lucru).
      S-a născut de Sf. Andrei,  pe 13 decembrie, în fine, anume în ajun mi-am dorit să scriu despre ea ceva şi să afle toată lumea. A scris un roman ‘’Fântâni fără ciutură’’, omenirea încă va cunoaşte progresul acestei cărţi în următorii ani ai secolului XXI. Munca Dinei Ciocanu asupra acestei lucrări îmbină starile de spirit decadente ale istoricului Iurie Colesnic, stilul subţire clasic al surorilor Bronte, realităţile dure ale deportărilor secolului XX şi ale timpului nostru prezent… Capitolele cărţii sunt pătrunse de emoţii, tonalitatea lor nu este dată să fie cunoscută tuturor. Dragostea şi recunoştinţa pentru soţul ei Mihai, pentru copiii Eugeniu şi Nicu şi nepoţelul micuţ… Pentru Pământul pe care s-a născut. Acei care au citit cartea Dinei (un alt roman va apare în curând), vor retrăi mult timp istoria scrisă de ea, genial şi atât de simplu şi apropiat nouă, redată prin confesiunile soţului şi familiei lui. Dina1.jpg
‘’Fântâni fără ciutură’’ Dina Ciocanu.  Valoarea istorică a acestui roman nu este pusă la îndoială! Acest monument, strâns legat de istoria unei perioade importante din a doua jumătate a veacului XX, – Basarabia, oamenii şi deportările, – toate se întrunesc în acest roman. Problema accentuată de autoare este mult mai vastă. Sunt scoase în relief lucruri intangibile, care sunt mult mai importante decât cele materiale. Sunt acelea care formează identitatea naţională! Însă aceste lucruri le poate realiza doar o persoană cultă şi educată, care are principii şi este capabilă să conştientizeze valoarea istoriei şi culturii noastre naţionale. Şi dacă omul e unul indiferent, ignorant, atunci nici nu are nevoie de explicaţii. Omul care ţine la Patria lui va înţelege. Cu părere de rău, majoritatea funcţionarilor, ajungând la poziţii înalte, nu realizează ce înseamnă o istorie veritabilă, ce înseamnă patrimoniul cultural şi cât de dificile sunt consecinţele pierderilor… Dificile de înţeles pentru demnitari, dar nu şi pentru noi, urmaşii:

…Acel cineva îi șopti lui Vlaicu să tacă – va vorbi el și îl va scoate degrabă de sub arest. Profesorul îi spuse obosit că nu are nevoie de dânsul. Privindu-i în ochi pe acei de-i hotărau soarta, se apără singur, povestindu-le despre niște amintiri de-ale tatălui său, despre beciurile prin care trecuse, începând de la Fântâna Albă. Câte fântâni de acelea fuseseră și, după atâtea decenii, câte vor mai fi fiind, dar nu cu apă cristalină, ci pline de lacrimi și de durere? Îi întrebă: câte? și aşteptă răspunsul. Se suciră nerăbdători în fotoliile înalte, priviră plictisiți.
Trei zile… cinci zile… fără apă și aer, jumătate de viață… viața întreagă… fără țară și identitate… Cam acestea fură verdictele.”

– Vă recomand cartea! Urmaşii noştri au tot dreptul să cunoască istoria şi tradiţiile naţionale din trecut, întru păstrarea acestor valori nepreţuite!

”FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ este istoria mea și a ta, a noastră. Dina Ciocanu arată durerea unui neam și puterea acestuia. Totul în 352 de file de suflet și viață”.

La mulţi ani, dragă Dina, dragă prietenă! Ani Fericiţi şi mulţumiţi de viaţă şi de prieteni în continuare! Realizări furtunoase şi cât mai multe cărţi reuşite !..

”Fântâni fără ciutură este istoria unui neam, este povestea unei familii, care transmite din generație în generaţie dragostea față de neam, limbă și tradiție. Vă invităm să retrăiți alături de eroii cărții istoria noastră, a tuturor, a bunicilor noștri. Nea David, Vlaicu, Sofia, Alexandra sunt cei care își trăiesc viața, unii fiind deportați, alţii existând cu durul adevăr că au fost lipsiţi de dragostea de mamă, tată, bunic. Atunci, un sistem a distrus suflete, familii, totuși noi ne-am păstrat dragostea față de patrie. Astfel, Dina Ciocanu a transpus cu o deosebită măiestrie viața unui popor într-un singur roman, unul care îți atinge cele mai sensibile coarde ale sufletului.” (Eugeniu Caţaveică)

Alte surse:

http://stratoncristina.wixsite.com/dinaciocanu/bio

”Mă numesc Dina Ciocanu. Mă trag din nordul Moldovei, m-am născut în Rediul-Mare, Donduşeni, am copilărit în satul Ocolina, raionul Soroca. Prima mea specialitate a fost soră medicală de reanimare. Am lucrat 10 ani în secţia de reanimare a Spitalului Republican pentru copii. Între timp, am absolvit facultatea de litere a Universităţii de Stat din Moldova. Am lucrat 1 an la catedră, în calitate de laborantă. Predam şi ore de gramatică…”

https://www.facebook.com/fantanifaraciutura/

http://stratoncristina.wixsite.com/dinaciocanu


5 comentarii

Un capitol de Vasile Vizitiu, marinar cu satul în suflet


Timpul nu stă pe loc, şi cu fiece clipă mă simt neputincios, că acum nu ascultă nimeni de valori, oamenii ţin una şi bună în lupta pentru bani şi putere. Ce-a fost frumos s-a ruinat. Nici fabrici, nici uzine, şi în fântâni mor oamenii nepricepuţi.  De izvoare cu apă, de sensul care unii caută deja prin enciclopedii. Stau şi acum să ascult satul, să mă aplec la pământ şi să plâng de dorul părinţilor, de baştină aşa frumoasă cum era…Vasile Vizitiu

Adesea îmi aduc aminte de frumuseţea dealurilor din cariorile imaşului satului meu natal Varvareuca, de bahnile de pe malurile Răutului, acolo unde păşteam vitele, oile de la răsărit şi până la apusul soarelui, în valea pământurilor răspândite de la satul Bobuleşti până la satul Băgrineşti. Dealuri întinse cu un covor de iarbă verde, înalt crescută, cu apă cristalină în izvoarele curgătoare, – o frumuseţe fantastică. Eram îmbătat de miresme şi farmecul naturii, de cântecul fluturaşilor în adierea apelor curgătoare. Stuhări de grâu la început verzi, creşteau mari până îngălbeneau, la fel de înalte, şi oamenii le tăiau şi apoi făceau ‘’snopuri’’, le împărţeau în legături aparte cusute cu aţă rezistentă, după ce acopereau cu ele casele, ‘’saraiurile’’, grajdurile pentru vite. Stuhul legat era păstrat în loc de radiatoarele din present, încălzea pereţii caselor, fie le ferea de frig pe timpul iernii.

Dar ce fântâni aveam în sate! Şi ce mai gospodari existau pe vremuri, – ei care păstrau ordinea şi gospodăria impecabilă, nu ca acum… Erau oameni pricepuţi în curăţirea fântânilor, apa era totdeauna pură şi gratuită. Nu pleca un oaspete fără să guste din apele fântânilor, sau din vinurile beciurilor, şi totdeauna lua cu sine şi sticle cu apă sau vin oferite de gospodarii harnici şi darniţi. Nişte fântâni, cu ciutură mare de 10-12 metri adâncime, şi alături, ‘’ulucuri’’ din piatră special ţintuită pentru a adăpa vitele.

 Cum treceam hotarele satului atunci când mergeam la păscut vitele, cam la  500 metri de la casa mea natală, ajungeam la fântâna gospodarului Vasile Doina, alături era şi o bahnă mare, unde oamenii din sate se adunau şi păşteau vitele. După un km distanţă de la fântâna ceea, la hotarul cu pământurile satului Cenuşa-hos de înălţimea Bortoasa, avea gospodarul Vasile Doina şi un izvor cu apă din belşug, pură, rece şi la gust nemaipomenit de bună. Oamenii care munceau pe acest pământ, ajungeau să bea apă anume din acest izvor, şi încă udau pământurile cu ea, de aceea şi roada era bogată. Mai jos de Bortoasa până la iazul mare situat pe dealurile numite de săteni – Albeşti, era un iaz mare, întins, pe-atunci, şi foarte adânc. Din jur-împrejur, ascuns de tufari, copaci frumoşi de tot soiul. După iaz, vine o altă parte a dealurilor până la hotarele cu satul Băgrineşti, foarte bogat în pământ rodnic, cu un petriş bun de trecut pentru maşini cu ornamente, tancuri, – un drum unit cu pământurile Cucuieciului, o distanţă mai lungă de la sat. Deci, acest drum se uneşte cu Podul de fier dur, înalt şi leagă hotarul oraşului Floreşti (pe timpuri, era un sat) de satul Varvareuca. În timpul războiului hitlerist, podul a fost bombardat, şi maşinile grele nu mai treceau peste el. În present, nici căruţele cu cai (trăsură), nu mai trec peste pod, că oamenii sunt cu frică să nu se prăbuşească cu tot cu pod… Dar şi apa a scăzut, nivelul ei e foarte mic, şi oamenii trec Răutul pe nişte punţi mai puţin trainice. Din păcate, nimeni nu-şi mai bate capul să repare podul, primarii vin şi se tot schimbă, iar oamenii cu nevoile lor, – nu mai are nimeni nevoie de ecologie, de natură frumoasă ca pe timpuri în Moldova. Dar peste Europa fac asalt, ca acolo natura e mai bună… După drumul Albeşti vine un iman mare, cu fântână, izvoare, şi oamenii păşteau oile pe stâni construite pe vremuri de oamenii din sat.raut

La fel, pe dealurile Cucuieţiului era o fântână cu ciutură şi frumos orânduită. Şi pe băhnile Hârtopului era o fântână, este şi acum acolo, – dar fără ciutură şi nici apă nu se vede. Cel mai greu pentru mine a fost să aflu că şi fântânile pe pământurile gospodarului Ion Rusu de la Hârtop, şi cele ale lui Nicolae Vizitiu, Macar Vizitiu, nu mai există în present. Nişte fântâni ce mângâiau sufletul cu palmele trudite… Dar oamenii continuă să lucreze pe dealuri şi cumpără apă străină. Că de apă avem nevoie mereu!

De la Fabrica de unt din satul natal Varvareuca vine un drum spre podul de fier, oamenii plecând la muncă luau cu sine ulcioare pentru a se întoarce cu apă de la izvorul lui Biciu, – apă cristalină, rece, nemaipomenit de curată, şi chiar lecuitoare de boli. Se spunea, că în satul meu natal Varvareuca erau trei izvoare cu apă lecuitoare de boli. În primul rând, apa din izvorul lui Biciu (în present nu mai există, zdrobită); al doilea izvor, de la Străşeni, la fel nu mai este; Şi al treilea, – izvorul din Albeşti. Spuneau bătrânii, că În aceste izvoare cântau Fântâniţele!

Atât de pură era apa, unsă cu bucurie şi veselie, şi cântau fântâniţele în albia izvoraşelor, de parcă aduceau aminte că viaţa trebuie trăită, simţită, căci într-o clipă totul poate dispărea. Murmurul miracolelor cu apă sfântă, şi e mare păcat că oamenii au zdrobit natura, au uitat tradiţiile, valorile şi obiceiurile moldoveneşti, au devenit indiferenţi pentru tot ce a fost frumos şi util pentru pământul nostru…

(Un capitol din cartea lui Vasile Vizitiu, ‘’Marinar cu satul în suflet’’, curând va ieşi din tipar şi lansată la Biblioteca Municipală ‘’B.P.Hasdeu’’) ❤

Alte surse despre Vasile Vizitiu:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/11/04/la-multi-ani-teodora-si-vasile-vizitiu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/03/vasile-vizitiu-omagiat-de-prieteni-si-colegi/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/26/vasile-vizitiu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/17/vasile-vizitiu-cu-satul-in-suflet/

 


14 comentarii

Irina Staver: ’’Cred în lumea noastră, în cea care trăim’’


irina staverProbabil, că veţi întreba, cum e posibil că această fată reflectează asupra vieţii umane precum un om cu experienţă la cei 26 de ani ai săi? Irina Staver, o persoană inteligentă, modestă, dar ambiţioasă şi perseverentă, foarte pozitivă, şi, se pare că ar fi trăit numai bucurie, încântare, şi vede toată lumea în roz: buni, minunaţi şi inocenţi… Dar nu e chiar aşa: la fel, ca oricare om obişnuit a cunoscut semnele invidiei, răului, izolării de sine încă de când a început studiile la şcoală. Nu crede în perfecţionism, cert e că dintotdeauna s-a stăruit să facă lucrurile cu maximă grijă, cu dăruire şi frumuseţe, ceea ce nu poate să placă tuturor, stârnind şi reacţii contradictorii. Nu poţi fugi de invidia umană, eşti nevoit să te lupţi cu ea de una singură, cu înţelepciune, fie să te resemnezi continuând să faci fapte bune, urcând la munte printre stânci şi flori: asta-i viaţa! Fericirea ei supremă: Dumnezeu şi părinţii ei – Liviu şi Ala. Lor li se dedică totul, şi partea cea mai luminoasă din firea Irinei, – care inspiră, încălzeşte şi iubeşte…

Nu este omul stereotipurilor, nici omul rețetelor, cu atât mai puțin a celor de viață. Dar are şi ea unele reţete, şi cu siguranţă poate spune doar ceea ce simte şi crede: unele concepţii înţelepte formulate încă de clasici, generate de urmaşi, şi pentru cineva, devenite individuale ca lecţii de viaţă. Esenţial e: ‘’să nu ne pierdem pe noi inşine, să nu ne pierdem condiția umană cu toate valorile ei de bază, să putem ierta de fiecare dată, să putem iubi și dărui, și să așteptăm dacă, într-adevăr, credem că acel lucru  merită… ‘’răbdarea’’ noastră’’. Este conceptul Irinei Staver, cu o condiție necesară în luptă cu viața și cu vacarmul zilelor prezente, ‘’Să credem în lumea noastră, în lumea care trăim!’’

Prima ei amintire la propriu, Irina începe cu luna mai, ziua a zecea, a anului 1990. ‘’Amintire a familiei mele despre mine, nu și a mea’’. Cu primii paşi făcuţi de ea la zece luni de viaţă, chiar de ziua de naştere a mamei sale:’’Știți, când ești încă atât de mic, nu ai încă resurse financiare să-i cumperi mamei un cadou, dar o poți face să plângă de fericire văzându-te Om pășind pentru prima dată în viață.’’

’Așa precum fluturii se ascund în flori, astfel și noi, oamenii – în povești’’  Iubeşţe copiii și ei o iubesc pe Irina. ‘’Avem întotdeauna ceva a ne spune, iar dacă nu ne vorbim, ne zâmbim sau ne spunem povești’’. De altfel, una dintre marile ei pasiuni sunt poveștile relatate sau citite duios, cald şi înțelept, celor mici’’. Adoră, în special, fetițele, – lumea lor o fascinează și-i place să-i facă să zâmbească. Nu este încă căsătorită, și nici copii nu are. Crede că pentru o viață de familie ai nevoie de o altfel de pregătire, mult mai serioasă, – e nevoie de o ’’coacere a sinelui”. În cazul ei, spune că simte ’’că nu are să vină decât pe la 30 de ani, chiar dacă deja mă simt de parcă aș avea toți anii trăiți’’…staver

Prima dragoste, cea cu fluturi în stomac, a venit mai târziu, la 18 ani. S-a început, şi continuă la fel, în familie. O Dragoste de cristal sau de porțelan, o dragoste copilăroasă din acelea care te face să te simți mereu cu ușă în Rai. Când povestea finişează, ușa se închide brusc și tu aterizezi pe pământ. A fost sincer și frumos pentru toată viața. A rămas la fel, în pofida dezamăgiri în El, cu prima mare trădăre şi infidelitate cu prietena ei cea mai apropiată… În fond, tema despre bărbați este cea mai grea pentru Irina, nu vrea să vorbească despre ei. ‘’De fiece dată, în locul cuvintelor, mi se așează pietrele, pentru că au urmat și alte dezamăgiri. Eu știu una, şi există o certitudine în viața mea, – acel bărbat va avea neapărat ceva din tatăl meu: noblețe, respect, înțelepciune și putere de a decide orice și oricând va fi nevoie’’.

Prietenii. Spune, că ea cunoaşte bine oamenii, și ei o cunosc pe ea: ’’Aceasta numim prietenie sau, nu numim’’. În ceea ce o privește, nu crede că are mulți prieteni, deși așa s-ar părea. Nu îşi doreşte acest lucru fals. Prietenii, în realitate, are foarte puțini, dar buni. Ea crede în prietenie doar atunci ’’când așa-zisul prieten e întotdeauna bun și sincer cu tine, receptiv și intuitiv la momentele tale, și de bucurie, dar și de suferință, se interesează de tine, și ar face într-adevăr tot ce poate să te vadă bine și senin. În caz contrar, există cunoștințe și oameni cu care viața, pur și simplu, te-a intersectat. Există, și Oameni-Lecții’’. Până nu de demult, îşi făcea mai ușor prieteni, acum a devenit mai cumpătată, pentru că și lecțiile de dezamăgire au devenit mai frecvente și tot mai durute. Nu poartă pică nimănui, deoarece, sunt ei, ’’oamenii-lecții’’ de la care ai ce învăţa, de bine sau rău…

Pasiuni. Momente de răgaz şi liniște, Irinei place să le umple cu multă armonie, conexiune cu natură și oamenii cei mai dragi. În funcție de lungimea clipei libere, alege evenimentele și locuri noi care o inspiră, fie, pe cele vechi, care-i reâncarcă Universul. Uneori e ceva pierdut, dar ca urmare, regăsit…

Citeşte multe cărţi, dar şi le mai scrie. Uneori. Până acum are lansate două volume de poezii și proză, urmează și al treilea volum în curând. Primul volum, “Odă Poeziei”, conține poezie pură, este prefațat de Nicolae Dabija, editat și apărut pentru prima oară la editura „Nicora”, București 2013, unde a fost și lansat prima dată. Se aminteşte că, în acel prim cuvânt al autorului, scria:’’Eu cred că poezia este numai artă, este însăși viața. Prin această plachetă de versuri, nu-şi doreşte decât să ajute pe cineva, să poată tămădui răni, care nu se văd, dar se simt, să încerce o reînviere în oameni, și mai cu seamă, în cei mai tineri. O deschidere către valori, care i se par autentice, durabile, veșnice: mamă, părinți, iubire, țară, poezie.”dabija staver

Citeşte în timpul liber, cu serile, în parc sau în orice alt loc decât acasă, şi niciodată în pauze de masă la servici. De altfel, Cartea, pentru Irina merită toată atenția. ’’Mai întâi mă eliberez de negativ, de toate problemele’’, și atunci îşi permite să ia o carte în mâini.’’Cartea, mai ales, cea bună, cere un soi de intimitate, dacă vreți. Pentru că ea se vrea să fie înțeleasă, mai înainte de toate, nu doar citită’’, – spune Irina. Acum, ea citeşte toată opera a scriitorului ei preferat din Basarabia, Nicolae Dabija, începând cu ’’Tema pentru acasă”:’’Înțeleg de ce a ajuns a fi tradusă și în China, e o Capodoperă’’. Adoră Jurnalele, cartea preferată a ei rămâne a fi de Oana Pellea (’’e despre viață, despre Tot’’). A citit şi are toate cărțile de Mihaela Rădulescu, – cărți motivaționale, cărți care inspiră, de ’’Profil Jurnalistic’’, bineînțeles, şi cărţi cu poezii, inclusiv. Aruncând o privire la raftul de sus din odaie, observă şi cărţile cu poezii proprii. Le recomandă cititorilor cărți reale, cele care pot fi ’’atinse, răsfoite din toate părțile și în care îți poți face și însemnări. Sunt cărți adevărate, poate, la fel ca și oamenii’’.

O carte cu adevărat bună, de regulă, într-un loc liniștit, în brațele calde ale verii, o predispune la pozitiv și frumos. De asemenea, de mică fiind are pasiune pentru o lume necunoscută, misterioasă și, mai puțin, accesibilă sau explorată de către oameni. În acest sens, documentarele bine realizate, oamenii dotați cu altfel de puteri, dar și expedițiile cosmice, aduc curiozitate, cunoaștere și deosebită plăcere. De altfel, Irina visează la o expediție cosmică, fără glumă.

Destinații turistice din Moldova. ‘’Casa bunicii’’, și, în general, locurile mai bogate cu iarbă verde, prospețime și mai utile pentru sănătate’’. Pe lista locurilor vizionate și îndrăgite de Irina, se regăsesc Orheiul vechi, Mănăstirile Moldovei și, în special, Mănăstirea de la Curchi; ca urmare, satul Lozova, vinăriile din beciurile de la Cricova și Mileștii Mici, satul Vatra (cariera Pruncul, la 10 km de Vatra), Țîpova, Saharna, Soroca. ‘’Destinații turistice în Republica Moldova sunt, și încă avem multe, însă, pe lista celor recomandate, sunt cele dintâi’’

Vorbind de job, cel de acum, și cele din trecut, Irina a fost dintotdeauna o persoană universală: jurnalistă ‘’mai puțin a presei scrise și mai mult a radioului și a televiziunii’’ – (Radio Moldova, Radio Moldova Tineret, Radio Național FM, Radio VoceaBasarabiei, TV Moldova 1 , emisiunea “BunăDimineața”). A făcut divertisment, și muncă de manager, de prezentatoare, de scenarist și autor de programe. Dacă cu adevărat îi place ce face, se implică totalmente cu dăruire de sine. La fel, ca în poezie și în meserie, Irina preferă să înceapă de jos, de la pereții albi și goi, să dea ea culoare, o viață, pe care crede că o merită. Așa cum s-a întâmplat, bunăoară, și la Național FM. A găsit niște ziduri albe, la propriu și la figurat, şi în câteva luni, le-a umplut cu oameni talentaţi, dedicați, profesioniști plini de speranță. Din păcate, viața job-ului la radiou nu a fost prea lungă, dar experiența și oamenii de acolo, au însufleţit-o pentru totdeauna cu optimism..

În continuare, Irina Staver vine cu noi realizări, lucrând și dezvoltând un proiect de profil educațional. Primele încercări, de probă au fost meditațiile online de pregatire pentru Bacalaureat, o platformă numită sugestiv “La un click de BAC”, menită să încurajeze și să le demonstreze elevilor, că există viață și după BAC, și că etapele de pregatire pentru examene, presupune muncă și motivație. Deocamdată, nu ne poate spune prea multe, pentru că urmează niște schimbări, dar ea speră să fie de bun augur!

Recomandă şi doreşte multă fericire oamenilor! – Irina, şi noi suntem cu tine… într-un pas şi ceas bun! Să fii fericită! Baftă şi reuşite în viaţă!


18 comentarii

Top Zece cele mai frumoase si inteligente bibliotecare BM ”B.P.Hasdeu”


O femeie de top nu vine din exteriorul ei, sau din raportul dintre greutate şi înălţime. În general, o femeie de top se dezvoltă pe parcursul anilor, din raportul de inteligenţă şi simţul umorului, plus atitudine şi demnitate. Iar bibliotecarele Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu întrunesc aceste calităţi de două ori mai mult, şi pentru că sunt cele mai citite, şi cele mai elegante, gândesc pozitiv şi promovează intelectul nu doar prin cărţi, –  prin varia evenimente şi activităţi culturale, fie pe reţele de socializare! Dar, … există un Dar! Meseria unui bibliotecar nu este apreciată pe bun merit, şi dacă veţi protesta, că nu e aşa, atunci de ce bibliotecarii au cele mai mizere salarii din Republica Moldova? Definiţia şi aprecierea unui bibliotecar, se judecă după salariul achitat de guvern, care habar n-are, cât de greu le vine în viaţă, în special, femeilor bibliotecare. Mentalul însă nu se schimbă, chiar dacă anual, pe 23 aprilie, sărbătorim Ziua Bibliotecarului Mondial! Vom primi diplome de onoare, titluri false, şi în continuare vom muri de foame, achitând bani grei pe impozite şi facturi comunale… 
O bucurie ar fi, măcar voi, dragi cititori, să ne apreciaţi, că cuvintele de laudă sunt… atât de zgârcite. Însă noi, bibliotecare, vom munci în continuare pentru voi, copii voştri… Chiar dacă multe dintre noi pleacă, care în State, care în Europa, odată ce suntem bibliotecare de suflet, mereu vom promova cunoştinţele şi sursele noastre de inteligenţă, oriunde avem posibilitatea de a o face. – Fiţi cu noi! Şi apreciaţi acest Top cu Bibliotecarele BM, votat de peste o sută de utilizatori pe reţele de socializare, fiecare fără să cunoască care şi pe cine a votat, astfel, voturile sunt mai corecte. Un top spontan, cu răspunsuri imediate, fără pus mult pe gânduri, pentru că o Bibliotecară inteligentă şi frumoasă  nu se votează la nimereală, – o vezi, o asculţi şi, pur şi simplu, o placi! Un top obiectiv, locurile conform voturilor numărate… 
Baftă fetelor, în continuare! Şi cele care nu au reuşit de această dată, ne vedem în topuri continue, timp avem, doar să Trăiţi, ca merii, ca perii, în toate anotimpurile! 
Aliona Nosatîi, Şef, Biblioteca N. Titulescu

Aliona Nosatii

Oxana Andreev, Şef, Biblioteca Adam Mickiewicz

oxana andreev

Maria Bivol, Şef-oficiu, Biblioteca Centrală

Maria Bivol

Butucel Elena, Director-adjunct,Biblioteca Centrală

butucel

Olesea Senocosov, BM ”B.P.Hasdeu”, şef, Serviciul Întreţinere

olesea senokosov

Irina Tutun, CID,  Bibliotecar principal, BM ”B.P.Hasdeu”

irina tutun

Savela Starciuc, Director Biblioteca Centrală

savela s

Taisia Foiu, CID, BM ”B.P.Hasdeu”

Taisia Foiu

Mariana Harjevschi, Director general, BM ”B.P.Hasdeu”

Mariana H

Liliana Juc, Biblioteca ”Târgovîşte”

Liliana Juc

Lista tuturor bibliotecarelor nominate, care nu au întrat în top zece, dar au luat mai mult de trei voturi, vedeţi aici: Viorica Lozinschi, Lidia kulikovski, Ludmila Dogotari, Lidia Gamarţa Cioban, Ludmila Pânzari, Gabriela Bulduma, Daniela Bortă, Ludmila Capiţa, Ludmila Plescan, Liuba Muntean, Mila Şeremet, Angela Borş, Tatiana Isckimji, Eugenia Filip, Stella Moraru, Elena Bivol, Cristina mocanu, Dorina Mocanu, Elena Şendrea, Svetlana Javelea, Elena Dabija, Natalia Necoară, Parascovia Onciu, Zina Pahomi.

12-ro-4d809a93c1e93198675544880a1adb56


25 comentarii

Lilia Manole, poetă la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”


11665364_485882598245212_1711513794188632288_nAm descoperit, că printr-o eroină a unei ședințe se redau calitățile mai multor persoane ce întrunesc relații, evenimente, peripeții sau întâmplări de zi cu zi…  Oamenii se bucură, sensibilizează, se emoționează, se privesc, cântă, recită, vorbesc, discută exact la fel ca și cum s-ar contopi unul în altul, și o fac cu plăcere pentru că sunt înțelepți. Și pentru că este momentul când poți uita de grijile cotidiene, și… pentru că mereu susțin că te iubesc, – da, pe tine, omule drag, care citești aceste buchii..11665720_900148030065488_4535848011199633770_n

11540915_1855375021354980_5879771703509044083_nIar la  Clubul ”Impresii din viata si carti” de azi, protagonistă și poetă – Lilia MANOLE de la Bălți, ne declara iubire în fiece clipă, – prin poeziile sale, prin amintiri, prin repertoriul variat de cântece… M-a surprins că poate și să cânte, nu doar să scrie și să declame poezii! Cu dor, cu nostalgie, și fericită că iubește! Frumusețea ei dornică la fel cuprinde tema dragostei. Scriind atât de sincer despre iubire, ne face să înțelegem că acest sentiment se află în interiorul fiecărui din noi. Cheia fericirii – este cea de a înțelege nu doar iubirea de sine, dar și a celui de alături chiar dacă poate nu o merită… (Svetlana Vizitiu)  

Alte imagini vedeți în albumul : ”Lilia Manole: Volumul cuvintelor nestinse

   11692513_485882814911857_3296831946073227611_n”Ne-am îndrăgostit  /Tu și eu,  /Luna era a mea,  /Cerul era al tău,  /Însingurată- eu,   /Preafericit erai tu,  /Nici nu am înțeles,  /când Domnul ne văzu…  /Dar ne-a zărit, să știi,  /de-atâtea zeci de ori,  /din nimbul/Lui veneam,  /spre tine, dinspre zori…  /Și ne-auzit atunci,  /când macii scuturam,  /cu o privire goală,  /iubind ne părăseam…  /Și ne-a ajuns, să știi,  /tot El e-acum aproape-  /eu – în privirea Lui învii,  /Tu ești, cu El, și zi, și noapte…”  (LILIA MANOLE)
   ”Intalnirea cu talentata poeta Lilia Manole a fost o adevarata revelatie.11222305_1855374971354985_4289949210845848432_n In zilele noastre discutiile politice din societate au lasat in umbra adevaratele valori, si, cu atat mai importanta este misiunea nobila de a promova oameni talentati, precum este invitata zilei de azi a „Clubului de impresii din viata si carti”. 11057446_485884161578389_909504047870860523_nAutoarea culegerii de versuri „Cuvinte nestinse” ne-a deschis usa intr-o lume deosebita a poeziei veritabile, care ne purifica sufletele si ne indeamna sa traim cu dragoste, compasiune, bucurie si speranta. Minunata moderatoare poeta Diana-Susana Zlatan Ciugureanu a dezvaluit cele mai importante momente din viata si creatia Liliei Manole, creind o atmosfera inedita a seratei. Calde multumiri Svetlanei Vizitiu, organizator de exceptie, datorita careia avem posibilitatea sa evadam intr-o lume plina de miracole cu personalitati de valoare.” (Тatiana Berbecaru, jurnalist)11223705_485882688245203_7948951979719614987_n
    ”O şedinţă a clubului „Impresii din viaţă şi cărţi” plină de farmec enigmatic Un eveniment monden cu ambianţă mistică, produs de talentata poetă Lilia Manole, frumoasa moderatoare Diana Zlatan-Ciugureanu şi ingenioasa gazdă Svetlana Vizitiu. 11666077_485883748245097_6689584134704330119_nOdată cu lansarea cărţii „Cuvinte nestinse”, Lilia a adus în incinta sediului Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu” Cerul, Stelele, Veşnicia, Visul, Poezia, Autoperfecţiunea, Taina Vieţii şi Învierii, Pasărea Creaţiei, Originalitatea, Talentul, Rafinamentul… BRAVO FETELOR!!! Mai multe despre tainele Liliei, aflaţi peste câteva ore în informaţia pe care o voi posta pe paginile CLUBULUI şi a grupului MOLDOVA COSMICĂ.” (Tatiana Paladi, astrolog)
11052452_485883631578442_3833782526095751480_n”Am trăit bucuria de a participa la lansarea volumului de poezie ”Cuvinte nestinse”, autoare Lilea Manole. Sunt profund impresionat de căutările şi framântarile protagonistei: descoperirea divinităţii din noi, regăsirea ”sinelui” şi dimensiunea nemărginită a iubirii, trăită cu intensitate deplină. Cu un zâmbet ce-ţi incălzeşte sufletul, a mărturisit despre viaţa sa cu multă dragoste şi incredere.Ţin să-i doresc pace sufletească, sănătate, inger păzitor şi noi impliniri. O poezie scrisă – o rană tămăduită.” (Gheorghe Grau, actor)
     ”…Despre frumoasa, rafinata, înțeleapta poetă Lilia Manole, care poartă faima intelectualității R. Moldova, peste Prut și pe mapamond. Poeziile Domniei sale au fost publicate la București cu subtitlul Poeme din Basarabia. Când cineva apreciază o poezie ridicând-o la rang de poem, este o enormă realizare, accentuez, eu, bucuroasă pentru prietena mea, uimitoarea și plivalenta personalitate, Lilia Manole. Am conștientizat ambele, misiunea acestui Club de mare succes, de aceea am închegat, cu toată responsabilitatea pentru participanți, un scenariu care să-i intrige, să-i mângâie la suflete, să-i înalțe prin cheile fericirii, ale succesului, ale regăsirii, pe care mi-am propus să le descoperim cu toții, admirând-o pe protagonosta seratei de neuitat din 9 iulie curent. Pe o arșiță care cauzează stări dificile până la leșin, unor persoane, sala a fost plină de lume bună și de elită, însetată de paradisul văzut cu sufletul. Lilia le-a mulțumit tuturor pentru voința, curajul, noblețea publicului. În plus, a comunicat pe viu, cu fiecare, cu absolut fiecare spectator, toți fiind transformați în participanți activi la serată. Cum? Sufletele Domniilor lor, erau susținerea noastră evidentă, clipă de clipă. Plus exercițiul efectuat cu brio, de fiecare, în cadrul concursului cu premiu, pentru cel mai inspirat răspuns la întrebarea ”Care este rolul poeziei în viața omului modern?”. Ei! Ne-au șocat toate răspunsurile, de aceea doar cu ajutorul auditorilor, Lilia a reușit să selecteze învingătorul, fericindu-l pe tânărul prieten al alectui Club, Adrian Boțan de la Ghidighici, absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din capitală. Premiul a fost un exemplar al cărții lansate la serată – „Cuvinte nestinse” de Lilia Manole…  Observ că am forțe pentru a modera o nouă serată de creație a Liliei Manole, care a lansat și „Prima romanță”, creată de ea, intrerpretată cu vocea ei minunată, fiind acompaniată de colegul de la Bălți, Sandu Cegolea, un instrumentist valoros, cu o voce care ne-a cucerit de asemenea! Am avut de toate, plus abundență materială! Ca o mană cerească, a apărut, din senin, o masă copioasă, pe lângă plăcințelele, bomboanele, cafeaua oferite de autoarea volumului lansat. Tacâmuri bogate cu delicii din bucătăria națională, au fost oferite în calitate de surpriză din dragoste multă, de draga noastră prietenă, colega de la Moldova 1, Compania „Teleradio-Moldova”, Distinsa D Tatiana Berbecaru, împreună cu familia Boțan, proprietara Restaurantului de succes din Ghidighici, „Hanul lui Gheorghe”. A rămas o enigmă pentru mine, cel puțin, cât de buni sunt oamenii pe pământ. Da, există minuni, prin care Dumnezeu ne transmite semnale că totul este posibil, când ești cu fața la El!” ( Diana-Susana Zlatan-Ciugureanu, poetă, jurnalistă)


8 comentarii

Culisele cărţii: 5 Top cărţi


Cartea poate fi personală. Chiar dacă e un bun al omenirii. Există carti care dau impresia că au fost scrise anume pentru tine. Doar că nu ajung în mâna ta ”una cu două”, – ele trebuie căutate printre alte zeci de carti citite. O placere e sa citești cartea rocomandată – o carte care a avut impact asupra cuiva inaintea ta. Se pare, că ai parte de 3 dimensiuni într-o singură lectură, – una care ti-o ofera autorul, alta care se proiectează în tine prin felul tău de a fi, simti și întelege, plus opțiunea în care mesajul s-a proiectat asupra celui care ti-a recomandat-o. Uneori impactul nu se produce, nu neapărat din motiv că în acest moment se vine cu o recomandare. Aleg cateva carti care mi-au placut mie în special, și aș dori să fie citite și de alții.vica cusnir
Voi incepe cu o trilogie care m-a tinut trează cateva nopti la rând. Iar cand mă lua somnul, vedeam filme în vis: adică, Cartea prindea viață. Vorbesc despre trilogia lui Carlos Ruiz Zafon: ”Umbra vantului”, ”Jocul ingerului” si ”Prizonierul cerului”. Un timp am ezitat să le cumpar. Știam că autorul e un ziarist care a lucrat timp îndelungat în publicitate, de aceea nu-mi inspira încredere, deși trilogia, si, mai ales, ”Umbra vântului” avea cele mai frumoase recomandari. Am descoperit o lume fantastică – în Cimitirul Cărților Uitate și în afara lui –lumea acestei trilogii. Cel mai important lucru care ti-l confirmă, sau învață, daca n-ai știut, e ca refugiul cel mai sigur în viață este cartea. Anume ea îți poate oferi sprijinul de care ai nevoie, nu să-l cauți în alcool sau alte vicii care amortesc simțurile, cele care niciun fel nu rezolvă problemele. N-o sa va dezvalui subiectul, și vă asigur ca veți renunța la somn fără ezitare, doar ca să aflați ce ascunde urmatoarea pagină. E o trilogie care-ți taie respirația și te poartă în linii paralele, unde nici nu banuiesti că ai putea ajunge. Dragoste și mistică. Triller și romantism. Cărti care te-ar putea marca. Cărti care merită să le ai în casă. Carți care te vor ajuta să întelegi valoarea vieții.
Urmatoarea carte îl are ca autor pe Jose Saramago, singurul portughez care-a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Comunist şi ateu, Saramango a avut convingeri care adesea au fost în conflict cu Biserica Catolică. Desi, majoritatea cititorilor il cunosc pe Saramago gratie “Eseului despre Orbire” (care apropos, merită citit cu atenţie) recomandarea mea de azi e ”Evanghelia după Iisus Christos” – cel mai polemic roman al autorului. Dacă vă sperie cumva ca veti avea un fata Biblia, sau o a cincea Evanghelie din ea, va înșelați. Dar, asta nu inseamnă ca de la un capăt la altul a romanului nu veți întalni evenimentele biblice care au marcat Creștinismul. Cartea este categoric interzisă Creștinilor stăpâniți profund de cutumele religioase. Ar putea fi catalogată o blasfemie de catre cei care nu admit categoric umanizarea Fiului. Nu pare să fi scrisă de dragul senzatiilor tari, deși le provoacă. În primul rând avem în față o epocă, dominată de anumite evenimente, de o anumită gândire si mai putin aparent, de anumite persoane. Pentru că toți ei, personajele biblice, piloni ai creștinismului în acest roman sunt oameni simpli care au avut o viață ce se înscrie în tiparul vremii. Romanul vine cu relatarea episoadelor absente din Biblie, și anume viața de la nastere până la maturitate a lui Iisus. Centrul romanului sunt oamenii. Vic CusnirAdica Isus se naște nu din Sfantul Duh si Maria Fecioară, ci din Maria si Iosif omul. Și mai are frați și surori. Romanul vine cu o groază de întrebari, oferind raspunsuri mai puțin așteptate și acceptate, oferă suma dilemelor de care este stăpânit Iisus, sau a ispitelor care-I dau târcoale, a viselor spre care merge, a gândurilor care nu-i dau somn, a judecăților care-l rod într-una… Punctul de bază al romanului, stă proptit în discuția avută timp de 40 de zile pe Marea Galileei, între Iisus, Dumnezeu și Diavol, când Iisus îl întreabă pe Dumnezeu cum o să fie lumea după sacrificiul său… Evanghelia dupa Iisus Christos, un roman cu multe semne de intrebare, cu perspective greu de dibuit care pot zdruncina convingeri de secole… – Victoria Cuşnir, jurnalist, producător şi prezentator Alt TV

Am început să citesc de la o vârstă de 11 ani dar acele poveşti erau citite pentru a trece timpul. svetlana iurcuImportanţa şi frumuseţea cărţii am înţeles-o doar la 15 ani, la această vârstă am citit pentru prima dată un roman, Laleaua Neagră de Alexandru Dumas. O lume in care fraza “A dispretui florile inseamnă a-l jigni pe Dumnezeu” nu suna aiurea, ciudat sau inadecvat. În roman se prezintă o lume guvernată de supremație, dezinteres și onoare. Această carte m-a ajutat să văd că și în întuneric se poate de găsit o rază de lumină. O altă carte care ma impresionat și care merită citită este Doamna cu Camelii de Alexandru Dumas-fiul. Povestea cărţii este una tristă, profundă, dar merită citită. Reprezintă o poveste de viaţă încărcată de sentimente, o poveste de demult, dar care într-un fel sau altul, are rădăcini şi-n zilele noastre. iurcuDiavolul este politic corect de Savatie Baștovoi este un roman modern care ne prezintă o societatea foarte ușor de manipulat. Ma impresionat prin stilul foarte simplu de înțeles și prin asemănarea evenimenteleor care au loc în viitor, cu ziua de azi. Temă pentru acasă de Nicolae Dabija este un roman care l-am citit cu o mare plăcere, un roman care prezintă trecutul dureros al neamului nostru prin povestea de dragoste a doi îndrăgostiți care trec printre multe greutăți. O altă operă care m-a ajutat la formarea unei viziuni asupra vieții a fost Fluturi de Irina Binder. – Svetlana Iurcu, elevă la L.T. Ștefan cel Mare s. Bravicea. clasa a 12-a.

Vroiam să fac o poză cu cartea cu povești din copilărie, dar nu am găsit-o…
Relația mea cu cărțile a început să prindă aripi atunci când aveam vreo 8-9 ani, – eu primisem în dar o carte cu povești „Făt-Frumos cu părul de aur”. svetlana matvieviciAm citit-o toată cu sufletul la gură, și am recitit-o de 4 ori .sveta matvievici
În adolescență l-am citit pe Paul Coelho, recomandat domnișoarelor de 16-18 ani să citească „Veronica se hotărăște să moară”.
„Puterea magică a gândului” de David Schwartz m-a făcut să înțeleg care e secretul cu gândirea pozitivă.
Acum sunt în căutarea echilibrului, a armoniei și am pe noptieră cartea „Liniștea vorbește”
de Eckhart Tolle.
N-am citit Fluturii și nici 50shades of Gray, nu urmăresc „trandu-rile” și dacă nu-mi place o carte, o las și pot reveni la ea, când voi simți că mă primește printre filele ei. – Svetlana Matvievici, blogger, pr manager.

Desi am lansat recent un roman de dragoste, n-as putea spune ca in copilarie sau adolescenta am fost atrasa de acest gen de carti, precum colegele mele care se dadeau in vant dupa «Cantatoarele din Maracini» sau «Pe aripile vântului». lilia calanceaEu preferam carti de aventura (Jules Verne) sau romane politiste (Aghata Christie, Sir Athur Conan Doyle, nuvele americane adunate de Hitchcock). Un interes aparte am avut si pentru povestile populare, nu doar locale, ci si ale popoarelor din Uniunea Sovietica. Apoi a fost o perioada cand eram pasionata de folclorul local: cantece, pataranii, zicatori, proverbe, bocete. lilea calanceaDe cand scriu, criteriile mele de alegere a cartilor s-au schimbat. Eu nu ma intreb daca o carte e interesanta, eu caut sa vad CUM povesteste autorul. Ma intereseaza stilul, tehnica, impletirea intrigii, dezvoltarea personajelor, intercalarea momentelor de suspans etc. Intr-un cuvant, citesc culisele cărţii, pe lângă povestea expusă pe pagina albă. Aduc in biblioteca de acasa doar carti de la care am ce invata ca autor. – Lilia Calancea, scriitor, jurnalist.

Primele cărţi care m-au marcat sau chiar mi-au format anumite calităţi sunt romanele lui Jules Verne. nichita ionascuRecunosc că nu le-am citit pe toate, dar urmează să o fac chiar dacă unii cred că este o lectură mai mult pentru copii. De fiecare dată când deschideam cărţile lui, eram aruncat într-o lume plină de aventuri cu personaje deştepte şi ambiţioase, cărora eu voiam să mă asemăn.
O altă categorie de cărţi care mi-au plăcut şi le recomand tinerilor de astăzi sunt: “Exerciţii de echilibru” de Tudor Chirilă (solistul trupei “Vama”) şi “Suge-o, Ramona” de Andrei Ciobanu (stand-up comediant român). nicu ionascuPrima este o agendă a unui om care are ce spune şi merită ascultat, iar a doua carte care are un titlu foarte îndrăzneţ este o poveste erotică semi-amuzantă. Ambele au început ca fiind articole de blog. – Nicolae Ionaşcu, Masterand Sisteme Avansate de Telecomunicaţii, Prelucrarea si Transmisia Informatiei, Universitatea „Valahia” din Targoviste.


6 comentarii

Liubovi Caliciscova la Clubul ”Impresii din viata si carti”


Se zice – ” Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata atunci intai sa-ti faci randuiala in ganduri. Ca gandurile noastre devin vorbele noastre . Iar vorbele noastre devin faptele noastre . Si faptele noastre fac viata noastra „. Multumesc Liubovi pentru o dupaameaza petrecuta cu folos, pentru amintiri, sugestii de bunatate si speranta pentru un viitor mai bun . Felicitari si sanatate rudelor tale, tie, prietenilor tai si succese la culesul intelepciunii din izvorul cartilor … (Ghenadie Dodita)

In cadrul sedintei clubului am avut frumoasa ocazie de a discuta cu Liubovi Caliciscova,un lider sindical,pedagog,jurist si master in stiinte poitice.O cunosc pe Dna Caliciscova de mai multi ani, inca din perioada cind am activat in calitate de demnitar guvernamental,responsabil pentru problemele educatiei.Atunci in cadrul unul tratative cu sindicatul educatiei Viitorul am observat mai multi tineri sindicalisti,care au stiut competent si insistent sa promoveze drepturile tinerilor specialisti din invatamint.M-am bucurat atunci cind Dna Liuba Calciscova a venit sa faca masteratul la facultatea de Relatii Internationale si Stiinte Politice de la IRIM si am vazut-o interesata de tematica perfectionarii sistemului politic din Republica Moldova. De mentionat ,ca problematica respectiva este putin abordata de cercetatorii stiintifici din tara noastra.Azi am avut posibilitatea s-o vedem pe Liuba in calitate de persoana publica,care a venit cu multe idei social- politice interesante.Indiscutabil,Dna Caliciscova este o tinara cu idei de stinga,o fire romantica,care crede in viitorul prosper si frumos al Moldovei. Cele mai bune calitati ale caracterului le-a preluat de acasa,de la parinti,care sunt renumiti pedagogi la Comrat in citeva generatii. M- a frapat de fiecare data constiinta civica a acestei tinere,care desi provine dintr-o familie cu radacine etnice gagauzo- bulgare afirma permanent „sunt moldoveanca”, „iubesc poporul meu moldovenesc”, „Moldova e cea mai frumoasa tara din lume.Ea este Patria noastra”…Multumesc,Liuba pentru aceste cuvinte deosebite pentru fiecare din noi in aceste timpuri grele pentru tara si poporul nostru! (Victor Stepaniuc)

Multumim pentru organizarea intalnirii de astazi cu Liubovi Caliciscova, care cu mare pasiune a povestit despre realizarile si planurile sale profesionale. Speram ca asemenea intalniri vor facilita intelegerea si dialogul in societatea noastra, vor contribui la dezvoltarea unei gandiri pozitive si a unor fapte constuctive. (Ala Pinzari)

Спасибо большое за интересную встречу в библиотеке имени Б.П. Хаждеу с перспективным политиком и удивительным человеком Любовью Кальчишковой. Любовь рассказала простым и доступным языком о сложной политической ситуации в Молдове и о том, как прийти нам к стабильности и процветанию. Согласна, что только объединившись мы сможем достигнуть всеобщего благополучия. Я очень рада, что узнала поближе такого замечательного человека как Любовь Кальчишкова, приняла участие в дискуссии с людьми, которым небезразлично будущее нашей страны. После этой встречи настроение очень позитивное, хочется верить, что перемены к лучшему не за горами! (Ecaterina Klocko)

Здравствуйте, я Любовь Кальчишкова-Татару, магистр политологии, также учитель математики/информатики и юрист, родилась и выросла в г. Комрате, на юге Молдовы. Теперь это столица Гагаузской автономии. Родилась я в семье, где все учителя – бабушка и дедушка работали в СШ с. Дезгинжа, Комратского района, дедушка, Гагауз Андрей Иванович был учителем молдавского языка и литературы, а бабушка, Топал-Гагауз Прасковья Петровна – учитель начальных классов, работали они до 70-ти лет. Бабушка получила звание «Заслуженный учитель МССР» и была на Всесоюзном Съезде работников образования СССР в 1968 году. Всегда к ним приходили и приезжали их ученики навестить, так как очень уважали и любили их. Свои самые счастливые дни детства я провела на каникулах у них, моих родимых в гостях, слушая истории из их жизни, ссылке в Сибирь, реабилитации, и часто лежа с книжкой на подоконнике или в огороде. Мои родители встретились в педагогическом институте Иона Крянгэ, где они учились на преподавателей математики, встретились и полюбили друг друга раз и на всю жизнь. Через год они сыграли свадьбу, еще через год родился мой старший брат Сергей. Они после института уехали в Комрат, где живут и работают педагогами по сей день. Папа, Кальчишков Иван Николаевич – директор СШ №2, бывший заведующий РОНО, заслуженный учитель Гагаузии.  Мама, Татьяна Андреевна долгое время была завучем в 5-й школе, сейчас лицея им. Третьякова, а с этого года там же работает учителем математики и информатики – уже 43-й год. Также, заслуженный учитель Гагаузии, имеет первую категория, как учителя, так и менеджера – уважаемые люди в городе и районе. Я ими горжусь и люблю. Они мне обеспечили счастливое детство, без проблем и забот. Был правда сложный момент в моем беззаботном детстве – моя мама была моим классным руководителем, что налагало на меня дополнительную ответственность и трудности в общении с одноклассниками. При этом мне приходилось не меньше, а больше учиться, чтобы доказывать, что оценки свои я зарабатываю сама, и никто их мне не дарит по «блату». Моим любимым занятием с детства было чтение. Я читала за завтраком и обедом, на переменах и перед сном, причем, сон иногда не приходил, если книга была слишком интересной. На меня и мой характер очень повлияла «Педагогическая поэма» Макаренко, я зачитывалась Джеком Лондоном, который, на мой взгляд, был социалистических взглядов человек,  писатель, который выступал за справедливость, равенство и братство. Очень любила Куприна и Тургенева, Толстова и Достоевского, хотя и читала их по необходимости, в рамках школьной программы. Моя учительница литературы – Суровцева Варвара Семеновна требовала знания текста произведения, поэтому «Анну Коренину» мне пришлось читать день и ночь, так как я точно знала, что меня завтра спросят, и я должна была знать, какого цвета розочки были на платье Анны, когда она была на концерте… Теперь я благодарна и моим учителям и тем людям, что составляли список обязательных произведений школьной программы по литературе, так как это, действительно были великие произведения и авторы.  У меня большая дружная семья, мой брат Сергей влиял с детства на мои вкусы в музыке и литературе, он учил меня давать «сдачи» агрессорам и петь песни по гитару, все рассказы про его службу в Советской Армии я слушала с широко открытыми глазами в течение нескольких месяцев и все это мне было очень интересно. Я люблю его жену и сына, мы всегда находили общий язык. Мы дружим с моими двоюродными сестрами – Наташей и Алиной, я очень рада, что Алина живет в Кишиневе и я знаю, что рядом есть родная душа. У меня была хорошая и дружная группа в Тираспольском педагогическом университете, мы часто вместе собирались, гуляли, ездили на «тусовки». Однажды я пригласила их на свой день рождения в Комрат  и они, прежде чем приехать, прислали моим родителям интересное благодарственное письмо, которое до сих пор хранится в домашнем архиве. Работаю я в Федерации профсоюзов “SINDLEX”, которая объединяет профсоюзы образования, полицейских, спасателей и пограничной службы. Работа интересная, требует коммуникабельности и знания компьютера, законодательства, языков. У нас хороший  дружный коллектив, который я уважаю.   Так случилось, что я познакомилась с Ольгой Ивановной Степанюк, а потом и с  её супругом, Виктором Федоровичем Степанюком – моим учителем, наставником и примером политика – честным и справедливым. Мы являемся единомышленниками и соратниками по Народной социалистической партии Молдовы и живем одной целью – консолидировать общество, объединить левоцентристские партии и бороться за реальную власть, чтобы спасти эту страну. Моя мечта жить и работать в нашей Молдове, помочь вывести ее из экономического и политического кризиса, наладить экономические и политические связи с традиционным нашим партнером – Россией, поднять малый и средний бизнес, создать новые рабочие места, при этом не испортить отношения с Евросоюзом. Нам необходимо реформировать систему образования, так как иначе, мы получим потерянное поколение – уже получили. У нас есть много идей, но цель одна – вывести страну из кризиса и улучшить качество жизни народа, искать те вопросы, которые нас объединяют, а не разъединяют. Я романтик и считаю, что честные и порядочные люди могут и должны прийти к власти, чтобы спасти нашу Молдову от исчезновения.  Я нашла некоторые цитаты великих людей, касающиеся политики и вот те, которые, на мой взгляд, лучше всего подходят к моему отношению к политикам в Молдове и моим взглядам на политику вообще:

„Все искусство управления состоит в искусстве быть честным.” Т. Джефферсон

„Из всех отраслей научного знания ни одна так не уродовалась неумелыми руками, как политика.” Ф. Генц

„Никто так не рвется к власти, как люди, недостойные ее.” Ю. Г. Шнейдер

„Кто прощает преступление, становится его сообщником.” Ф. Вольтер

„Справедливость не в том, чтобы получать поровну, а в том, чтобы справедливо получать не поровну.” А. И. Гельман

„Посылать людей на войну необученными – значит предавать их.” Конфуций

„Есть три разновидности лжи: ложь, гнусная ложь и статистика.” Б. Дизраэли

„Не достигнув желаемого, они сделали вид, что желали достигнутого.” М.Монтель

„Недостаток не в деньгах, а в людях и дарованиях делает слабым государство.”
Ф. Вольтер

„Насильниками являются даже те, кто хочет насильно осчастливить других.”
Д. Еремич

„Я не разделяю ваших убеждений, но я отдам жизнь за то, чтобы Вы могли их высказать.” Ф. Вольтер

„Все прогрессы – реакционны, когда рушится человек.” А. А. Вознесенский

„Судьба народа, стремительно приближающегося к политическому упадку, может быть предотвращена только гением.” Г. Гегель

„Всякий, изучающий историю народных бедствий, может убедиться, что большую часть несчастий на Земле приносит невежество.” К. Гельвеций

Как видите, есть над чем подумать и работать… Большое спасибо Элитному клубу «Впечатления от жизни и от книг» «Impresii din viaţă şi cărţi» и его автору – Светлане Визитиу за возможность провести данную открытую лекцию, встретиться и поговорить с интересными людьми, обсудить ряд острых и актуальных вопросов. Также, спасибо за гостеприимство библиотеке Богдан Петричейку Хаждеу за помощь в организации и проведении лекции. Ждем ваших откликов на данное мероприятие. Я же надеюсь, что наша будущая власть сможет обеспечить всем  добропорядочным гражданам Молдовы лучшее качество жизни, мир и благополучие.

Aici priviti integral sedinta Clubului de Elita ”Impresii din viata si carti” cu Liubovi Caliciscova! vizionare placuta!


16 comentarii

Anatol Lupu, cantautorul la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi


  Cu compozitorul Anatol Lupu ne-am cunoscut după ce fiica mea Sanda a participat la emisiunea Surprize-Surprize (TVR1) în ajun de Revelion 2002. Căutam un muzician de aranjamente muzicale. Am avut noroc, că am întâlnit o persoană ca Anatolie Lupu. Pentru că este și un profesionist, dar și om de Omenie, probabil și unicul foarte receptiv, cu ajutorul la nevoie, – astfel a rămas şi în prezent. Bunătatea i-e în sânge, chiar și talentul este enorm de mare. Inteligenţă şi modestie. Foarte înțelegător și discret. Puteam să-l telefonez şi la unu noaptea, trezindu-i familia (să mă ierte soţia lui Anişoara!), doar pentru că mi-a venit o melodie în gând, şi de frică ca să n-o uit, i-o fredonam prin receptor Domnului Anatol! Acordurile nu le ştiam, doar nu sunt muzician, şi compozitorul buimăcit repejor le forma intr-un carneţel, în timp ce-i dictam melodia, şi desigur, peste scurt timp aranjamentele erau gata, iar fiica mea Sanda Marta le cânta ca urmare în public!.. Timpuri frumoase, atunci când un așa comportament era considerat firesc și – nimic ciudat! În primul rând, pentru că Anatolie Lupu este o Personalitate cu literă mare! Pun întrebarea: de ce nu i se conferă titlul de Artist al poporului: Este binecunoscut faptul, că Maestrul are un repertoriu de melodii superbe, a promovat și a ajutat multe vedete, interpreţi celebri în Republica Moldova și peste hotarele ei…lupu

Este talentat multilateral: un muzician, scenarist, aranjor şi actor minunat! Iar familia lui formează o unitate excepţională, cu Ana, cu fiul lor drag şi scump, Antonio, care continuă talentul și merge pe treptele tatălui său în domeniul muzicii… O întreb pe Anişoara lui: Eşti fericită? – DA! – e răspunsul. Un Da ferm, fără comentarii…

Anii trec, oamenii se schimbă nu doar la aspect, dar şi în interior, ştiţi şi voi… Constat cu uimire, că această familie, cu toate stereotipurile, greutăţile și nevoile în acest stat mic, prin traiul lor modest, râmân aceiaşi, cu lăuntricul lor firav, foarte discreţi și paşnici, şi foarte binevoitori cu toată lumea! Din toată inima – iubesc această familie. Să le dea Dumnezeu sănătate şi mult noroc!! (Svetlana Vizitiu)  Continuă lectura


9 comentarii

Ion Madan. O istorie a Cărţii.


Ion_madan      O personalitate marcantă, extrem de discretă a vieţii culturale basarabene, s-a implicat cu dăruire şi onestitate în diferite domenii: ca bibliofil, pedagog, scriitor şi, a fost o permanentă prezenţă la întrunirile din cadrul reţelei Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, fiind totodată un observator atent şi critic al societăţii contemporane.

Arzând ca o torţă, a dorit să ne lase „epigonic” cât mai mult din sufletul său mare, – fapt dovedit şi de ultimă lucrare bibliografica despre familia Slutu-Grama, apărută după plecarea sa într-o nesfarşită vacanţă. De fapt, toate lucrările lui Ion Madan, îsi păstrează actualitatea, nu doar prin prisma recentelor evaluări bibliografice, şi în special, prin evocarea paginilor enciclopedice, editate cu o deosebită acurateţe. Omul nu se poate desăvârşi singur prin propriile puteri. Iar scriitorul îsi conturează personalitatea nu numai prin educaţie şi talent, ci şi prin prezenţa lui într-un mediu prielnic, ion-madanla care Ion Madan a contribuit şi prin reviste de cultură, de literatură, creând şi asigurând un climat, o anumită durată creatoare a Cărţii…

S-a născut pe 31 mai 1935, comuna Truşeni, Chişinău, decedând în 2008 pe 4 februarie…

     Ion Madan a fost director-adjunct pentru știință al Bibliotecii Naționale, director al Bibliotecii Științifice a USM. Timp de peste 35 de ani a fost implicat în procesul de instruire a bibliotecarilor din Republica Moldova. La inceput, în calitate de lector la Facultatea de Biblioteconomie și Bibliografie a USM, mai târziu, dupa susținerea în 1974 a tezei de doctor în știinte istorice, timp de 12 ani in calitate de șef al catedrei Bibliografie, mai apoi, în funcție de conferențiar universitar la catedra Biblioteconomie și Asistență Informațională a Facultatii de Jurnalism și Științe ale Comunicării.ion madan Începând cu 1996, lansează câteva bibliografii retrospective fundamentale Cercetările în domeniul științelor umanistice la Universitatea de Stat din Moldova (1974-1995). Contribuții bibliografice (1996); Cercetările în domeniul științelor chimice la Universitatea de Stat din Moldova (1946-1998). Contribuții bibliografice (1998); Cercetările în domeniul științelor biologice și agrochimice la Universitatea de Stat din Moldova (1946-1998). Contribuții bibliografice (1998), Bibliografia basarabeană în contextul culturii și spiritualității româneștiBibliografia istoriei (2001); Bibliografia artei (2005); Bibliologia basarabeană din ultimii 10-15 ani (2006).

    Rămâne autorul unui ciclu de lucrări bibliografice care prin conținutul său au reflectat dinamica dezvoltării diverselor domenii de activitate ale societății. În activitatea științifică s-a ghidat după un motto, potrivit căruia bibliografia este una din „negațiile uitării trecutului, care imortalizează eșecurile și reușitele unei națiuni, realizările savanților și oamenilor de cultură”. Ion Madan constituie un model de excelenţă de specialist care, prin pasiunea şi dăruirea faţă de domeniul cărţii, a dat dovadă de abnegaţie, perseverenţă şi conştiinţă profesională, putând fi model şi pentru tinerele cadre bibliotecare. ion madan1Pot vorbi oricând cu dragoste şi mândrie despre acest Domn ca despre o mare Personalitate.

   A fost curatorul nostru de grupâ la facultate, şi profesorul de Istoria Cărţii, – un dascăl remarcabil, cu care ne mândrim, şi pe care îl evoc cu bucurie in aceste rânduri. În acest mod, îmi exprim un omagiu de suflet şi recunoştinţă faţă de marii dascăli ai neamului moldovenesc, care şi-au dedicat întreaga viaţă muncii la catedră de Biblioteconomie si Bibliografie, Universitatea de Stat din Moldova (USM). Îmi aduc aminte, aveam atunci 17 ani, – mă „supărasem” pe dnul Madan pentru  o apreciere de nota ”trei” la examenul ”Istoria Cărţii” (la celelalte obiecte, primisem note de ”cinci”). Am crescut cu cărţi, citind şi recitind, studiind de fiecare dată, în căutare de înţelesuri noi, dar iată că la acest examen am clacat: N-am reuşit să desluşesc valorile unui mit: Mitul lui Prometeu înlănţuit, probabil… Valoarea unui simbol al sacrificiului, al luptei şi al curajului. Darul făcut oamenilor… Mă întreb, oare de ce nu îl recitim în prezent cu toţii? Am descoperi mai multe valori sau opţiuni educaţionale… Revenind la subiect, ulterior, domnul Madan mi-a explicat: că pentru un studiu oricare, nu trebuie să plecăm de la carte, de la teorie ei, şi nu este destul să lecturezi zeci de cărţi, – trebuie să deduci şi să realizezi alegându-te cu o analiză concretă, – să presupunem, cu o valoare supremă. Şi, Înainte să închizi cartea, să treci la fapte concrete!

A fost nu doar un profesor, care s-a dedicat cu multă generozitate discipolilor săi, ci şi un mentor pentru colegii de breaslă şi specialiştii din domeniul cărţii. Toţi cei, care l-au cunoscut, au simţit influenţa benefică a unei personalităţi puternice şi altruiste. A fost cu adevărat un model al cetăţeanului patriot, de om sufletist. Prin anii ‘ 80-84, fiindu-ne diriginte (curator) la USM, mereu ne susţinea şi ne indruma la căi corecte… Chiar a lucrat cu noi împreună pe câmp „în kolhoz”, la strângerea recoltei de struguri, a roşiilor de pe meleagurile Moldovei de Sud: Cişmichioi, Goteşti… Menţionez. Pe-atunci, noi eram prima lui grupă ca diriginte, cu 25 de studenţi, şi în care băieţii formau majoritatea. m1Astfel, s-a creat o „gasca” amicială, iar Ion Madan se simţea bine cu noi. Mereu zâmbitor, salutând, şi „chicotind” unical: câteva detalii de-ale râsului molipsitor, cu un „Noroc la toţi” şi desigur, cu glume, el ne facea să pufnim într-un râs incontinuu.

Cei care aveau nevoie de ajutor, îl primeau: dnul Madan le oferea temporar nevoiaşilor o masă şi un loc de dormit, le întra în situaţie fiiind binevoitor, şi pentru alţii lupta să capete un colţ în căminul studenţesc. Într-o zi, la invitaţia familiei Madan, noi, studenţii lui, am asaltat „sediul lor de reşedinţă” de pe strada Dacia, organizând ”masă rotundă” cu discuţii interesante, şi chiar dansuri… Dansau şi soţii Madan! – o pereche remarcabilă. Se simţea dragostea şi atitudinea respectuoasă unul faţă de altul…Iar cu fiecare din noi, dnul Madan se înţelegea într-un fel unic, cu severitate punându-ne la învăţătură, – nu era de glumă! La sesiuni, retrăia şi îşi făcea griji împreună cu noi, studenţii, – interesându-se, şi menţionându-ne pe fiecare aparte.  Erau printre studenţi, familii care lucrau cu diurne, şi nu reuşeau întotdeauna cu învăţătura. Iar dnul Madan îi susţinea, uneori se ruga la colegi să nu le le ”scadă” notele, ca nu cumva să fie exmatriculaţi. Era foarte strict pe-atunci, cu învăţătura, dur cu studiile: Poate e vorba şi de mentalitate? Avuse dreptate, în felul lui: toţi cei pentru care luptase şi i-a pus la treabă, în prezent, ocupă funcţii bune, care prin Chişinău, Bălţi, care prin Soroca şi alte meleaguri ale Moldovei! Oamenii erau mai omenoşi şi se dedau cu suflet relaţiilor interumane, în spiritul timpului…ion-madan1

Ne lipseste mult, încât aşteptăm şi acum să-l vedem apărând pe uşă, cu zâmbetul lui luminos, care-i înflorea pe toată faţa, cu vorba sa bună, pentru fiecare, şi atunci când venea în continuare la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu”.  A educat şi a fost mentorul unei pleiade de personalităţi cu care a colaborat în continuare după studiile lor la USM. Doamna Lidia Kulikovski, Director General BM ”B.P.Hasdeu”, a fost discipola Maestrului Ion Madan, – cea care a continuat studiul în istoria Cărţilor şi a Biblioteconomiei generale. La fel, şi Mariana Harjevschi, Preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor R. Moldova, actual Director General BM ”B.P.Hasdeu”:”Pentru mine dl Madan a fost un bun mentor, oferindu-mi suportul pe tot parcursul studiilor. M-a încurajat să mă apropii de profesia de bibliotecar cu dedicație şi profesionalism”.

Sute de persoane care l-au cunoscut l-au memorizat ca fiind om bun, şi doar cu zâmbetul pe buze… Ministerul Culturii a elaborat Premiul ”Ion Madan” oferit anual celui mai bun Bibliotecar…

Grea pierdere pentru o mulţime de oameni, care l-au cunoscut. Condoleanţe familiei, la care Ion Madan a ţinut foarte mult. Pierderea fiului drag a fost o lovitură extremă pe care a resimţit-o cu putere, şi care l-a doborât…  Suntem oameni, şi asta este pentru noi un şoc emoţional care ne marchează, vrem, nu vrem, pentru o perioadă mai mare sau mai scurtă de timp. Şi, ce este cu adevărat trist, e că nu putem nega, nu ne putem ascunde, nu avem cum să fugim de ceea ce s-a întâmplat. Puterea de a merge mai departe o purtăm însă în noi. Trebuie să mai facem înca un efort (oare al cîtălea?!) pentru că aşa e datul vieţii. – Destinul… Trebuie să fim recunoscători că i-am cunoscut pe cei, care nu ne mai sunt alături, că au împărtăşit cu noi clipe minunate. Că avem amintiri, care ne vor însoţi ca nişte lumini, o viaţă întreagă… Astfel simţim, că nu am trăit înzadar…                                                                       Svetlana Vizitiu

Informaţii utile despre Ion Madan:
http://chisinaul.blogspot.com/2012/02/ion-madan-file-de-amintiri.html

http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=29&id=817&zidc=2

http://pt.slideshare.net/BMHasdeu/dr-lidia-kulikovski-2activitatea-bibliografic-n-paginile-revistei-bibliopolis-20022011

http://www.abrm.md/rmenu_02.html


207 comentarii

Ai grijă ce-ţi doreşti


El işi ura soţia. O ura! – Au trăit împreună 15 ani: o vedea în fiecare zi, dis-de-dimineaţă, doar că în ultimul an, au început să-l irite cumplit „drăcoveniile” soţiei şi obiceiurile ei sălbatice. Mai ales, una din ele: atunci când, abia trezindu-se, ea îşi întindea braţele şi îi zicea: „Bună dimineață, Soare! Azi, va fi o zi minunată!” – Părea, să fie o expresie obişnuită, însă mâinile ei dolofane, faţa ei somnoroasă, – totul îi provoca dezgust.

Ea se ridica din pat, trecea de-a lungul ferestrei, şi câteva clipe privea în depărtare… Apoi, dezbrăcă cămaşa de noapte, si dezgolită mergea la baie. Anterior, încă de la începutul căsătoriei, el îi adora exteriorul, admita libertatea ei cu apucăturile-i desfrânate. Şi cu toate că corpul soţiei, în continuare, era în formă, nuditatea ei îi provoca furie… Într-o zi, el chiar izbucni şi a vrut s-o împingă, ca să-i trezească procesul de „deșteptare”, însă a adunat toată puterea furiei în pumni, și doar s-a răstit brutal la ea: – Trezeşte-te, femeie, eu sunt deja sătul de tine!rautat

Doar că nu se grăbea să traiască după voia soțului, ea era la curent de povestea lui cu ”cealaltă”, și o cunoștea pe fata, cu care soţul ei se aventura de trei ani…

Se simțea atât de singură.

Doar că timpul aspiră rănile orgoliului, şi a lăsat în urmă un traseu trist al inutilităţii sale… Îi ierta soţului agresiunile, lipsă de atenţie, dorinţa lui de a retrăi anii de tinereţe. Însă, nu-i permitea s-o deranjeze, să trăiască precum dorea ea să înţeleagă orice moment…

Astfel, a decis ea să-și continue viața… de când a aflat că este bolnavă incurabil. Boala o rodea de câteva luni şi în curând… o va doborî. Primul impuls, a fost de urgenţă să povestească despre boală. Tuturor! Pentru a reduce tot adevărul fără milă, împărţindu-l în mici fragmente şi împărtăşindu-l rudelor și prietenilor… Cele mai grele clipe, ea le supravieţuise vis-a-vis de conştiinţizare a morţii sale iminente, și, în al doilea rând, –  ea a decis ferm să păstreze tăcerea. – Nici mamei, nici fiicelor, nimănui… – Discreţie absolută. Doar câteva colege cunoșteau toată drama, şi că în loc de deplasări, ea pleca la tratament și primea doze de radiație la Spitalul Oncologic din Chişinău…

Viaţa ei se scurgea, şi cu fiecare zi în ea se năştea înţelepciunea unei persoane cu posibilităţi de a contempla. Îşi ”petrecea” singurătatea într-o bibliotecă din centrul capitalei,Caika Svetlana unde și lucra, la o jumătate de oră distanță de casa ei. În fiecare zi, urca coridorul îngust între rafturi semnate de un bibliotecar în etate: „Misterul vieţii şi al morţii”; în căutare a unei soluții, din care părea că se vor găsi toate răspunsurile…

El venise la amantă, acasă, unde totul i se arăta luminos, cald şi drag. Se întâlneau de trei ani, şi în tot acest timp o iubea cu o dragoste anormală. Era gelos, o umilea şi era umilit, și credea, că nu mai poate respira departe de acest corp tânăr. Astăzi, a venit aici fiind ferm convins, că va divorţa: – De ce să se chinuie toţi trei, el nu-şi iubeşte soţia, cu atât mai mult, că o urăşte! Iar aici, el va trăi un alt mod de viață fericită. A încercat să resimtă din nou sentimentele din trecut pentru soţia lui, dar n-a izbutit. În acest moment era convins, ca ea l-a enervat chiar din prima zi de când s-au cunoscut. A scos din portmoneu o imagine cu soţia lui şi a rupt-o în bucăţele…

S-au înţeles să se întâlnească la restaurantul Sănătatea, tot acolo, unde nu demult au sărbătorit cei 15 ani de cășnicie. Ea a venit prima. El, înainte de a veni la întâlnire, a trecut pe la casa lor, pentru a căuta actele necesare pentru divorţ. Fiind într-o stare oricum iritată, el a smuls părţile interioare ale sertarelor şi le aruncă pe jos. În una din ele găsi o mapă albastră sigilată, pe care n-o văzu înainte. A rupt banda lipicioasă de pe dosar, pentru a afla conținutul lui. Se aştepta la un ”compromat” din partea soţiei, apoi descoperi numeroase învestigații, extrase şi certificate semnate de medici pe numele soţiei. herbert james draperBănuiala l-a străpuns cu o scânteie electricâ, şi un fir rece a prelins pe spatele lui… – Bolnavă incurabil! – Doamne! – Apoi, s-a băgat în laptop on-line, a dat diagnosticul în căutare, și pe display au apărut cuvinte îngrozitoare: „De la 6-18 luni”. Iar dosarul indica deja jumătate de ani de investigaţii și tratamente…

Ea l-a aşteptat timp de o oră. Telefonul lui nu răspundea. A achitat nota şi a ieşit din restaurant. Era o vreme frumoasă de toamnă, soarele nu mai frigea ca de obicei, dar îi încălzea sufletul:Cât de frumoasă e viaţa, şi cât de bine e pe acest sol, alături de oameni, soare, verdeață...” Pentru prima oară, de când aflase de boală, ea fu cuprinsă de un sentiment de autocompătimire. A avut puterea să ascundă acest secret teribil, pentru ca să nu sufere nimeni, -rudele, prietenii. Mai ales, că această viaţă va rămâne în curând doar o amintire… Mergea pe stradă şi urmărea, cum se bucură ochii oamenilor, – pentru ei toată viața este înainte: numaidecât, iarna, apoi și primăvara! Nu-i va fi dat mai mult să experimenteze sentimente asemănătoare! A izbucnit în plâns…

El se tot plimba prin odaie: pentru prima oară în viaţă, simţea acut, aproape fizic, efemeritatea vieţii. Își aduse aminte de soţia lui tânără în acel moment, când abia s-au cunoscut şi erau cuprinși de iubire și speranţe. Doar a iubit-o mult atunci,  şi de ce era convins că nici acum nu simte ceva? I s-a părut, că acești 15 ani nici n-au existat. Totul e încă înainte: viaţa, fericirea, tinereţea…

În următoarele zile, el a iubit-o și a îngrijit-o ca pe timpuri, era cu ea 24 de ore, zi și noapte, – și resimțea o fericire fără precedent. Avea o frică enormă, că va pleca, şi era gata să-şi dea şi viaţa, numai s-o salveze. Şi dacă cineva era să-i amintească, cât de mult îşi ura soţia o lună în urmă, ar fi răspuns: „Nu eram eu acela!” A văzut, cât îi era de greu să suporte durerea, cum plângea nopţile, crezând că el doarme. Înţelegea, că nu există pedeapsă mai mare decât să-ţi cunoști clipa morţii tale. Vedea, cum ea se luptă pentru viaţă şi se ţinea de orice speranţă delirantă…ai grija ce-ti doresti

Ea a murit două luni mai târziu, în decembrie. El a presărat tot drumul întins cu nea, de acasă până la cimitir, cu flori. A plâns ca un copil; iar atunci când coborau sicriul, a îmbătrânit cu o mie de ani!

Acasă, sub perna ei, el a găsit o notiţă, cu o dorinţă scrisă de ea în ajunul Anului nou: „Să fiu fericită cu El până la sfârşitul vieţii mele”. Se zice, că toate dorinţele de revelion se împlinesc. Aparent, e adevărat, pentru că în acel an el scria: „Să fiu liber”. Fiecare a primit ceea, ce părea să fie un vis… A început să râdă tare, urlând isteric, şi a rupt notiţa cu dorinţă în bucăţele…

(În memoria Irinei A.)

Svetlana Vizitiu


8 comentarii

Promovarea blogurilor pe retele de socializare


Promovarea blogurilor este o problemă caracteristică tuturor instituţiilor, nu doar ale filialelor BM “B.P.Hasdeu”; în acest context, e nevoie de regândire şi refaceri, anume în modul care o vor utilizatorii.

        Un blog oferă utilizatorului posibilitatea de a fi vizibil, de a avea o prezenţă online, de a aborda şi comenta subiectele postate. Se iveşte întrebarea despre necesitatea blogurilor: unele bloguri BM nu crează aceste modalităţi, în plus, nu totdeauna este transparentă promovarea activităţilor; În postări la texte lipsesc partajări cu share-distribuiri, la reţele de socializare, şi acces liber la comentarii. Vedem vizite şi afişări, fie, de la inceput de an, dar fără reacţii din partea cititorilor: majoritatea bibliotecilor nu se bucură nici de aprecieri, nici de comentarii; iar la unele postări lipsesc definitiv semnele cu reacţii obişnuite, în care utilizatorul ar putea semnala preferinţele sale. Nu este clar ce apreciază cititorul, ce – dezaprobă; se dă impresia, că unor bibliotecari le convine situaţia: nu-s reactii – nu-s probleme! Personal, am încercat să comentez în câteva bloguri ale filialelor, dar m-am blocat la accesul cu parole şi robot, fie, n-am putut să-mi divulg numele propriu, rămânând în anonimat; altceva, e că a fost imposibil să descifrez codurile şi să demonstrez, ca nu sunt un robot. Timp pierdut, iar cititorul ei şi el om, nu robot; răbdarea explodează. Consider, ca funcţia partajărilor şi acces liber la postările şi comentariile din bloguri, trebuie neapărat să permită utilizatorului să se simtă oricand binevenit, de altfel, dezamagit o dată, el nu mai reapare pe blogul bibliotecii, nu mai prezintă interes nici din curiozitate; deci, pierdem eventual un cititor al bibliotecii.BM Hasdeu

Altă întrebare, e cum reuşeste utilizatorul să găsească informaţia pe bloguri, dacă lpseşte promovarea continuă pe reţele de socializare? Poate vă întrebaţi, ce rost mai are promovarea postărilor despre activităţi şi evenimente culturale? Cine nu ştie, le explic: ulterior, datorită promovării, cititorul transmite informaţia mai departe; creste numărul utilizatorilor, cititorilor şi cerinţele de lectură. Fără promovare lipseşte publicitatea instituţiei. Si – viceversa. Este nevoie de mai multe sondaje; întrebaţi cititorul, de ce anume are nevoie, ce informaţie caută, cu ce-l puteţi ajuta, de altfel, vă regăsiţi şi vă ajutaţi şi pe sine în activitatea voastră profesională. Un blog trebuie sa vină la cititor, să-i ofere informaţia, exact ceea ce solicită. Un blog e reuşit, dacă cititorul vine la îndemnul blogului, la bibliotecă, – e ceea ce prezintă interes, ulterior, discutând, comentând: se dezvoltă transparenţa reacţiilor şi aprecierilor la articole din blog… Mă surprinde faptul, că unele bibliotecare uită, ca un blog, fie, şi o pagină a bibliotecii pe o reţea socială trebuie să fie public accesibile şi transparente! – vizual deschise pentru toţi utilizatorii fără ca utilizatorul să se ”ceară” în prieteni; O Pagină reprezintă anume biblioteca, nu şi numele unei persoane care doar activează în această instituţie şi a deschis pagina pe o reţea de socializare ca din partea bibliotecii! Persoana respectivă poate doar sa ajute în acest domeniu, să promoveze blogul, activităţile bibliotecii etc, de pe un alt cont propriu.  

Bibliotecarul trebuie să cunoască utilizatorul său, să ştie cum să-l convingă în necesitatea informaţiei postate pe blog, precum şi modul de a trezi sau a determina lumea la discuţii. Pentru a crea anume legături şi conectări în socializări, pentru integrarea utilizatorului în forum on-line, care are nevoie de susţinere, deci şi bibliotecarul este cel care încurajează mereu cititorul la discutii interesante, uneori, chiar si ”provocand”… De aici, vin şi reacţiile, ulterior, reuşită şi succesul blogului, şi desigur, vin aplauze pentru bibliotecari. În present, bibliotecarii BM sunt foarte activi în acest context, – la bloguri apar tot mai multe aprecieri şi creşte forumul cu discuţii pe paginile on-line! Ce-i mai important, e să se stabilească de la bun început scopul forumului de conversaţie: dialog între bibliotecar şi internaut; domeniile de interes. Utilizatorii găsind informaţiile necesare, încep tot mai des să acceseze blogurile şi paginile BM.DSC_0642 O postare nu se rezumă doar la oferirea informaţiei: utilizatorul trebuie, mai intai, să afle despre sursă, şi acest lucru e imposibil, dacă informaţia nu e promovată pe reţele de socializare etc. Dar şi promovarea are nevoie de dezvoltare şi timp, pentru acumularea experienţei a bibliotecarului în acest sens; din partea mea, mai în glumă, mai în serios: doar, să nu ducă omul lipsă de intuiţie, curaj şi imaginaţie bogată!  În acest context, bibliotecarii noştri, consider, că mai au mult de învăţat. Observ pe bloguri texte adaptate de pe reţele sociale; la unii, lipsă informaţiei cu activitatea bibliotecii, fie, se apelează la personalităţi care scriu texte pentru blog, pentru a ridica rayting-ul blogurilor, – fără a privi din alt aspect: poate subiectul e ”demodat” sau nu mai prezintă interes? Blogurile bibliotecilor: unele nu-şi găsesc cititorul său: asta e problemă. De vină e bibliotecarul, care uită, că toată activitatea lui trebuie să roiască în jurul cititorilor, şi nu, invers. Adică, a postat bibliotecarul un text pe blog de care e convins, ca va ”merge”aşa, si – s-a ”calmat”.  După un tur asupra blogurilor, observ la unele, că numărul de aprecieri coincide cu cel al lucrătorilor filialelor… Bibliotecarii au nevoie nu doar de timp pentru a acumula experienţă ca să perceapă şi unele modalităţi practice în ale ‘’blogului’’,

DSC_0622dar şi de cursuri speciale în cadrul Bibliotecii Municipale, care lipsesc din motive intemeiate, cele financiare! Există mult de lucru într-o bibliotecă: Se practică nu doar deservirea cu Împrumutul la domiciliu şi în sală: vedeţi şi voi, câţi cititori vin să citească pagini de tipar, – Cartea niciodată nu va dispărea. Am mai zis, ca oprind curentul electric, dispăre şi Internetul. Iar cartea niciodată! Altceva e că statul nu oferă bibliotecarilor suport financiar pe bun merit! Păcat! Oare cât mai avem de suportat, să ne justificăm permanent, ca să dovedim preţul muncii noastre? Vedeţi, un bibliotecar ca un magician le reuşeste pe toate: În primul rând e un Bibliotecar: om al Culturii; al Cărţii; al Cititorilor bibliotecii! Dar e şi un Pedagog, Psiholog, Manager; regizor şi organizator iscusit al tuturor evenimentelor şi activităţilor în cadrul instituţiei, dar şi dădacă, bucătar la nevoie, chiar şi deriticător!

Ce rost mai au blogurile, dacă n-au cititorii lor? Biblioteca este pentru cititori! – nu-i lipsiţi de accesul la tehnologii informaţionale! Alteori, unii bibliotecarii invocă lipsa lor, pentru a-şi justifica situaţia de amorţire în activitatea bibliotecii.  Dacă asa merge treaba, macar să se ţină cont, că bibliotecarul să-şi centreze toată activitatea pe carte tiparită, atăta timp cât mai contează! Iar Tehnologiile Informaţionale trebuie să păşească în paralel cu promovarea cărţii şi a lecturii. Dacă e să trecem la modernizare a bibliotecilor, trebuie să ne conformăm cu ceea, că au venit timpuri noi, să activăm, cu noi mentalităţi şi modalităţi profesionale, care necesită varia schimbări, valorificări, deprinderi tehnice, dar şi experienţă în domeniu.asocietate comun

 Oamenii se simt într-o comunitate atunci când sunt liberi să se exprime şi când nu sunt lezaţi de alţi membri ai acelei comunităţi. O bună alegere a subiectelor blogurilor, paginilor pe reţele de socializare, dar şi propunerea unor teme de discuţie demne de atenţie, postarea informaţiei utile pentru cei interesaţi, dar şi unele abateri de la temă, ca istorioare de suflet din viaţă reală, pot surprinde orice cititor. Succesul e garantat, vă daţi seama, – creşte frecvenţa la bloguri, aprecierea postărilor! Departe de a fi perfecte, unele postări şi  discuţii, – tot ce mai putem găsi on-line, constituie totuşi altceva decât ceea ce se întâmplă în viaţa reală. Unii chiar îşi schimbă opiniile, recunoscându-şi erorile. Asta e de fapt, ţelul final al blogurilor, discuţiilor, activităţii bibliotecarilor on-line: corijarea greşelilor şi apropierea de adevăr, aprecierea valorilor tradiţionale, social-umane! În special, la noi, în Republica Moldova!  Se pare că nu suntem în măsură să ne dăm noi cu părerea, că de fapt de multe ori cunoaştem prea puţine lucruri. Seriozitatea cu care alegem subiectele postărilor, articolelor şi discuţiilor on-line ne ajută să creştem spiritual, să înţelegem nevoile celorlalţi. Tocmai de asta există un blog, forum pe pagini virtuale! Nu e neapărat să citeşti totul ce se scrie; uneori e ajuns să fii atent la titlu, la generic, în special, acolo unde s-a apreciat şi discutat mai mult, ca să înţelegi care sunt frământările oamenilor…

Svetlana VIZITIU


19 comentarii

Importanţa muncii bibliotecarilor


         Interesantă este interpretarea vieţii profesionale a unui bibliotecar, şi mai important este ce gandesc ei despre sine şi profesia lor; legatura ei paralelă cu serviciul. Vreau să mentionez Biblioteca Municipală “B.P.Hasdeu” din Chisinau, şi alte biblioteci din Republica Moldova, rolul bibliotecarilor în societate.

E adevărat, biblioteca are o dimensiune superficială, ca și cum la ‘moda’! Pe de altă parte, poţi întoarce oglinda cu capul în jos, dar nu poți întoarce imaginea, astfel că trebuie să stai cu capul în jos, stând pe mâini şi… carând tone de cărţi, şi… cât să reziști în această poză?

Sunt suparată pe cei care nu văd importanţa muncii bibliotecarilor. Unii consideră că bibliotecarul „dă şi primeşte cărţi”, mai nou, „stă în faţa calculatorului” (pentru unii lunea e liberă – ori lucreaza duminică – nu au cerut bani pentru asta, au considerat că oamenii sunt mai liberi duminica şi pot frecventa biblioteca. Dar, ştiti ce înseamnă să ai o gestiune de peste aproximativ 700-1000 lei pe care un bibliotecar o distribuie la zeci de mii de cititori/an? Ştiţi cum aleargă bibliotecarul după cititori pentru a recupera documentele de bibliotecă pe care „uită” să le înapoieze? Ce înseamnă acces liber la raft? Ştiţi, că sunt unii utilizatori care „iubesc” atat de mult carţile încât mai pleacă cu ele dosite pe fie unde? eu sacaCât timp munceşte un bibliotecar on-line? Distribuind şi promovând surse şi teme importante informând utilizatorii despre toate informațiile cu sursele și literatură necesară pentru studii/ servicii? Dar, despre Centrele de cultură create în biblioteci, unde bibliotecarul este: şi – organizator, regizor, scenarist, jurnalist, blogger, redactor la texte, operator, hamal, designer, promotor, distribuitor ca urmare a evenimenteleor cu lansări etc? – Toate deservirile întrunesc meseria de Bibliotecar! Iar… politicienii se luptă pentru funcţiile lor în continuare, îşi măresc pensiile personale de zeci de ori mai mari ca leafa bibliotecarului… Dar, uită de exemplu că şi ei au beneficiat de serviciile unei biblioteci, și au fost ajutaţi de bibliotecar să ajungă profesionişti în domeniul lor de activitate?
Vreau să menționez despre profesionalismul bibliotecarilor. Activitatea începe de la constrângeri. Există cineva ideal? Nu există. Că dacă ai alege din cei mai ideali sau, pur și simplu, buni specialişti, – cu siguranță, ar ieşi ceva prost. Important e să găseşti în materialul uman care este accesibil, varianta cea mai propice. Și cât de mult contează personalitatea bibliotecarului!
E doar un aspect. Nimeni nu e rigid… Există un ansamblu de calităţi care trebuie să se apropie de ceea ce se propune în esenţă. Şi atunci, se fac comparații. Nu vorbim de genuri. Totuşi, fie că e modern sau nu, acestea există.

Există bibliotecari de caracter. Avem bibliotecari care au posibilitatea de a fi pe linia întâi, alţii – mai inferiori. Mereu persistă o legatură strânsă sau subredă… Toate acestea nu trebuie să atingă nivelul înalt a calităţii profesionale. Cu oameni talentaţi care gândesc Biblioteca într-un mod cărturar – poţi comunica indiferent de limbă. Cu alţii, care par că nu aparţin, dar care sunt prezenţi, – pentru că instituţiile sunt mari şi uşile sunt deschise, – nu ai cum să comunici. În mod superficial, nu se face diferenţa între o experienţă reală sau unul care riscă atunci când se apropie şi desface o temă cu un interes anume. Dacă îţi asumi responsabilitatea, profesional, lucrul acesta trebuie să resimte într-o bibliotecă. Rolul bibliotecarului este de a apropia oamenii, de a-i educa prin promovarea valorilor culturale, tradiționale –  prin carti, prin activităţi / evenimente etc…top bibliotecarii recomanda
Dacă e să dezvoltăm acest subiect, cred că din cauza conceptualizării, importanţa bibliotecarului, în prezent, este chiar foarte mică! Nu se ia atitudine corectă pentru profesionalismul bibliotecarilor, și leafa e cea mai mică!

Dacă ar cunoaște cititorii – câtă muncă depune și cât timp lucrează bibliotecarul în faţa calculatorului pentru a introduce în programe? De cât timp are nevoie pentru a citi dintr-o carte pentru a stabili cota ei de raft? Nu mai amintim, de bibliotecarii care au făcut diverse boli profesionale datorită ciupercilor şi prafului de pe cărţi, dar și riscând contaminarea de diverse boli de la cititori? Mii de bibliotecari eu emigrat din țară, și în continuare pleacă din biblioteci pentru salarii mai bine plătite în alte locuri de muncă peste hotare?
Se impune de la sine, un bibliotecar trebuie să fie partenerul important pentru toată lumea şi – o sursă de informare pentru fiecare, să susţină o direcţie, cu o sensibilitate anume pentru ceea ce poate stimula fantezia individului. El, bibliotecarul, trebuie, bineînţeles, să dispună de abilitatea de a lucra pe texte: să taie, să improvizeze, să facă legături, să completeze, dacă e nevoie. La Shakespeare toată lumea taie cu foarfecele în dreapta, în stânga. Acolo, e într-adevăr foarte important să existe şi un alt tip de reflecţie decât doar cel practic…

Bibliotecarul cu personalitate puternică trebuie protejat şi lăsat să vină la cuvânt cu limbajul lui. Dar ce înseamnă, de fapt, un bibliotecar slab? Nu există slabi, profesia de bibliotecar începe de la un anumit standard: eu, de exemplu, citesc, dar asta nu înseamnă că sunt scriitor… Toată lumea ştie să scrie, dar nu toată lumea e scriitoare; misterul e altul, nu e aşa cum îl înţelegem ca profesionist. Ce ar trebui să facă un bibliotecar pentru a evolua, pentru a nu se plafona? Să continue să lucreze. De ce are nevoie, in mod special? De Initiativă! Un bibliotecar nu are voie să renunţe, el trebuie să continue să dezvolte ceea ce a început. Are nevoie de perseverenţă. Atitudinea trebuie să fie deschisă. Și cel mai mult contează: suportul colegilor superiori care sunt mulți, doar că unii nu doresc să se împartă cu experiența lor din motivul concurenței…top bibliotecare

Cel mai important e, bineînţeles, omul viu, modul în care reacţionează în anumite situații de lucru, şi dacă se stabileşte un flux de dialog subliminal. O vibraţie comună, proprie limbajului profesional poate învăţa mult mai multe lucruri utile decât teorii cu vorbe pustii.

Ceea ce lipseşte la unele persoane: dacă uneşti doi profesionişti, unul foarte tânăr şi unul în etate, şi – îi pui pe treabă,- amândoi sunt în acelaşi punct. Dacă cel bătrân se bazează numai pe experienţă, e pierdut, iar dacă cel tânăr se bazează doar pe intuiţie, e şi el pierdut. Trebuie să fii conştient să începi de la zero, astfel ar fi mai sănătos. Există anumite avantaje dacă ai mai lucrat, doar că în prezent, nu te poţi baza doar pe ele.

Nu există rezultate imediate specifice, diferenţiate. Importantă e Conştientizarea. Atitudinea, perseverenţa, dorinţele… Toate greşelile pot fi integrate şi ele se dovedesc a fi până la urmă – Calităţi. Dacă ceva ce pare o eroare se transformă într-o calitate, atunci procesul e just.
Calitatea şi nivelul pregătirii determină dezvoltarea lucrurilor. Conceptele sunt bune doar dacă le poţi înlătura la un moment dat. E normal să porneşti cu un concept, dar nu este necesar să-l duci până la capăt. Einştein nu a zis „azi nu am timp, lasă că fac mâine teoria relativităţii”. S-a întâmplat: el era foarte concentrat, bine pregătit pentru alt lucru şi uite ce a apărut… Nu a fost un simplu accident, ci a fost bine pregătit. Nu poţi şti din start ce te aşteaptă. Nu ajungi întotdeauna unde premeditezi să ajungi. Există tentaţii ale meseriei care sunt justificate, este curiozitatea de a încerca cât mai multe în sistemul bibliotecar. Ca apoi să nu rămânem, într-un fel, cu regretul de a nu fi avut un ansamblu al nostru…

Vivat, Bibliotecari!

SV, ❤


10 comentarii

Mamici, tatici, bunicuti: Recomanda!


Sunt carti pline de explicatii si de imagini, ce contin extrem de multa informatie si care te invata sa citesti si sa intuiesti gandurile altora prin gesturile si exprimarile lor. E vorba de mamici, tatici si bunicuti.. Sunt multe carti ce ne recomanda, si merita sa fie citite. Si cu atat mai mult, sunt oameni de la care ai ce invata! Ascultati-i! – puneti idei si imagini la suflet, si, la randul sau, deschideti-va inima voastra! Impartasiti-va!                                                                                                                              Alexandra MARTA, jurist, interpreta de muzica usoara.

ImaginePână la o vârstă nu mi-a plăcut să citesc, aveam alte interese, ca cele ale cantului, pictura in ulei si acuarela… Deși, am citit de mica, nu am simtit plăcerea aceea pe care o simt acum când citesc o carte, in special, la tema: ”Cum sa ai grija de copil”.  Se pare ca cu varsta ne schimbam si preferintele. dar, nici acum, nu-mi prea gasesc timp, cat n-as dori de mult, sa citesc in liniste: de curand am nascut un baietel minunat, pe Timur… Fiul meu este prioritatea mea! Cu toate acestea, dintre toate cărțile pe care le-am citit până acum, am să vă recomand doar câteva: ”Secretele succesului” de Dale Carnegie; o carte incredibila, îți va schimba percepția asupra felului în care trebuie să relaționezi cu oamenii, o recomand cu mare caldură. Fără discuție este cea mai bună carte. In adolescenta, am fost marcata de ”Coliba unchiului Tom” de Beecher Stowe, de altfel, m-au impresionat si romanele lui Theodor Dreiser ” Jennie Gerhardt”, ”Tragedia americana”; iar in copilarie, adoram ‘‘Povesti populare moldovenesti”, Povestile lui Ion Creanga. Imi placea sa-l recit pe Bacovia, poeziile lui despre anotimpuri.. Mă bucur de fiecare carte, care te pune pe ganduri, plus, pe emotii pozitive. Am uitat ce carte era, imi amintesc, ca am fost uimita sa descopar, ca toate posesiunile materiale sunt nesemnificative, ele nu ne aduc fericirea, ci doar fericirea de moment… Adica, mi-am dat seama de realitate. Imi doresc sa citesc Biblia in intregime.

VITALIE CATIRAU, capitan, politist. Militar in suflet.

Imagine

Sa fiu sincer, de mic am ramas impresionat de „Cîntătoarele din Mărăcini” de Colleen McCullough, ”Coliba unchiului Tom” de Beecher Stowe, ”Calaretul fara cap” de Mayne Reed, de lectura clasicii universale… Toata opera lui Dosteievski, am citit-o, si m-a marcat mult! Scriitorii preferati sunt si Gustave Flaubert, Shakespeare, A. Dumas, Dostoevskii, Stendhal, M. Drumes, L. Rebreanu, Suvorov.. Lectura, ca si intreaga arta este pentru oamenii cu un nivel de cultura si totodata material suficient pentru a avea nevoie si de asta. In conditiile in care, cetatenii sunt stresati de foarte multe griji, probleme, dar mai intai de toate nu au incredere in nimeni si in nimic, la ce le-ar mai servi literatura artistica? Despre literatura de specialistate nici nu poate fi vorba intr-o Moldova in care se promoveaza ideea ca nu avem specialisti calificati, iar ei exista dar nu se pot angaja, pentru ca prioritate au apropiatii unor persoane influente si la fel de neprofesioniste ca si protejatii lor (am patit-o chiar eu). Dacă am avea un trai decent, sunt sigur că orice om are capacitatea să se intereseze de cultură, știință, educație și să citească o carte, să încerce ceva nou, nu doar să se gândească cum să supraviețuiască.  Eu cred în oameni, nu în politicieni, iar expresii de genul că (oamenii de la țara sunt proști sau needucați poate veni doar din mintea unui om neintelept). Pasionat fiind de lectura, chiar de la o varsta frageda (ii multumesc mamei, care a avut grija sa ne insufle aceasta dragoste), am citit tot ce-mi nimerea in cale, iar cu trecerea timpului si cu inaintarea in varsta am fost captivat de romanele de dragoste, la fel, si de cele de aventura,…mai putin, SF-ul. Puteam sa fiu o zi intreaga in „captivitatea” unor carti . Cu parere de rau, la moment, nu citesc atat de mult, oricum incerc, alteori, sa improspatez bibliografia personala cu o noua carte. In present, preferintele sunt mai mult axate pe romane istorice, sau chiar relatari documentare, eu, fiind pasionat de istorie: tot ce e legat de acest domeniu ma atrage… Istoria e o enigma ! Ultima carte citita si recitita, si care m-a captivat e „Funia impletita in trei” de Petru Bogatu; e o carte excelenta!

IRINA POPOV, medic

ImagineUneori citesc din literatura de scoala a fiicei mele Coriina, caci noi, parintii, pe timpuri, nu am trecut-o, si adesea, discutam cu ea – ce si cum, mai ales, cind intimpina dificultati. Multe din recomandari de carti, postate pe bloguri, desigur, le-am citit, mai cu seama, in copilarie si adolescenta. Mama mea a predat la facultatea de biblioteconomie: am de la cine invata… Am si o biblioteca enorma acasa.  Ma stradui, sa fiu la curent cu toate informatiile din editiile de specialitate; scriu pe aceasta tema, pentru site-ul thewoman.md

IURIE BADICU, Director ORDA, jurnalistImagine

Sincer sa fiu, în ultimile șase luni n-am citit nici o carte nouă, doar legi și proiecte de legi de tot felul… Totuși am recitit, zilele acestea, 2 cărti foarte dragi, cu schite prima, cu poeme a doua, e vorba de Victor Teleuca, „Goniti pasarea de cenușă”, Editura Literatura artistică Chișinău 1982, si, Jovan Strezovski -„Tărîmul de la miazăzi”, Editura Dacia Cluj Napoca 1979. De curand, am fost într-un local unde depozitez, temporar, cărțile mele citite și în curs de citire, chipurile, biblioteca personală. M-am aprovizionat, de acolo, cu 50 de carți, cu titlul: „Aforisme pe bani pentru businessmeni„.

Inga MILOSAVLJEVIC, jurnalist, producator si coordonator evenimente culturale

ImagineПоследнее время предпочитаю классическую литературу, чтобы для себя сохранить культурный язык. После прочтения некоторых современных произведений мозг в ужасе взрывается, а когда перечитываю Пруста, Хемингуэя, Булгакова, Камю, Чехова, Моэма, Андрича, Ионеско, и других классиков мировой литературы, получаю почти физическое наслаждение. Люблю поэзию, это утонченный вид искусства. Когда тяжело на душе, то в руках всегда томик Ахматовой, Цветаевой, Пастернака, Гете, Бландиана. Недавно была на международном форуме поэтов и писателей, открыла для себя молодых хорватских и сербских литераторов.                                                                                                                                              TANIA GUTU, asistenta medicala, in concediu de maternitate

Imagine

Recomand tuturor celor  pasionaţi de lectură “Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri”, de Eric-Emmanuel Schmitt. Cartea a fost scrisă în 2006 de către Eric-Emmanuel Schmitt, un scriitor născut în Franţa în 1960, un binecunoscut dramaturg, romancier şi scriitor de ficţiune ale căror piese se joacă peste tot în lume. Cartea ne prezinta opt povesti de viata ale unor opt femei diferite dar care au toate un element comun in jurul caruia povestile prind viata: iubirea. Partea interesanta e ca nici o poveste nu este ca cealalta si autorul reuseste sa redea adevarate trairi si adevarate experiente de viata printr-o simplitate iesita din comun.Aş mai putea recomanda şi „Numele Trandafirului” – am citit-o de câteva ori. Este o carte completă. Are o intrigă poliţistă, dar este şi o frescă socială. Un amestec de religie cu ştiinţă, foarte interesant. M-au impresionat în mod deosebit carţile “Iubirea faţă de apropele”, de Pascal Bruckner şi “Toamna patriarhului”, de Gabriel Garcia Marquez.    

   ANDREI SAVA, muzician, compozitor 

Unul din iubitii mei scriitori este Kurt Vonnegut. L-am „descoperit” in anii de scoala,sava in biblioteca tatalui meu, apoi l-am tot recitit de-a lungul vietii, crezand de fiecare data c-abea acum l-am inteles cu-adevarat. Am cautat disperat toate lucrarile, probabil, as putea scrie si-o disertatie, amanuntit-stiintifica despre „elemente de sructura si stil”. Probabil e legat de „unghiul de vedere” cu care priveste realitatea, asemanator launtricului meu, de-o filosofie sumbra, sau de calitatatea uimitoare de-a spune lucrurilor pe nume printr-un umor diferit de fantastic si uneori ireal de „black”. Pentru milioane de oameni acest mod de gandire, acest blitz a realitatii, a devenit adevarata religie, cult. Acum, stiu care lucrare semnata de Vonnegut imi place cel mai mult, dar as sfatui „sa-l luati” step by step, crescendo, fade in… De la opusurile tineretii spre maturitate, asa mi se pare corect, recomandabil. Si inca ceva: e straniu e paradoxal, dar efectul e atomic daca-l citesti pe Kurt Vonnegut dupa Erich Maria Remarque… Karel Čapek e urmatorul scriitor, pe care vi-l recomand (in special daca l-ati indragit pe Vonnegut). E uimitor cum un american si un ceh pot avea atatea tangente in creatie, traind in lumi diferite. Nu-s identici, nici gemeni si totusi au multe in comun. „Razboiul salamandrelor” si „Fabrica de absolut” le-am gasit intr-o colectie sovietica, pare-mi- se, „АЭЛИТА”. Acum, ma-ntreb cum de-a fost acceptata pe timpuri tirajarea acestor lucrari- in esenta sunt revolutionare si critica indirect sistemul socialist-comunist. Probabil, propaganda celor timpuri, sau vre-un critic literar cu „capul mai aplecat” a acordat lucrarile in tonalitati ce critica sistemul capitalist. Cum n-ar fi, ramane unul din scriitorii cu care se poate „indreptati” secolul XX.  Iar lucrarile scrise in anii 20-40 a secolului trecut, sunt si-acum la fel de moderne si actuale.

P.S. Apropo, Karel Čapek si fratele lui Josef, sunt autorii cuvantului „Robot”.

SOFIA STOLEAROV, bunicuta, intr-o vizita de durata in Canada

ImagineLectura este pasiunea mea. Imi place enorm lumea imaginara a cartilor si nu trece o zi ca sa nu citesc. Chiar fiind in vizita peste ocean, nu am putut sa ma abtin ca sa nu ma inscriu la biblioteca nationala si acolo sa-mi gasesc sursele lecturii. Cartile recent citite, care m-au impresionat prin continutul sau au fost: ‘‘Maitreyi” de Mircea Eliade, ”Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi, ”Fiul Risipitor” de Hall Caine, ”Vendetta” de Henry Possendorff, ”Buna dimineata, baieti”, ”Cismigiu et Company” de Grigore Bajenaru, ”Alchimistul” de Paolo Coelho. In afara de aceste carti cunoscute, bineinteles, ca prin miinile mele au trecut si altele, insa, fiecare este deosebita pentru mine, caci imi dau posibilitatea sa ma rup de realitate si sa zbor cu gindurile in departari…