Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


Scrie un comentariu

Mihail Gheorghe Cibotaru:„Am avut noroc de acea mână ocrotitoare”


Un suflu filosofic a plecat în plină pandemie, un scriitor celebru care a trăit și a văzut multe în viața lui. Omul, care avea ce își aminti, împărtăși, avea ce și cu ce să compare…
Eroii scriitorului, în cea mai mare parte, oamenii simpli preocupați nu de bunurile materiale, ci de lumea lor interioară: ei gândesc, caută, încearcă să înțeleagă sensul existenței, sentimentele, se luptă în apărarea lor. Interesat de caracterele ambigue, solide, pozitive, romanele autorului sunt adesea construite pe opoziția dintre conținutul extern, cotidian, și cel interior, al vieții spirituale. Mihail Gheorghe Cibotaru se concentrează ferm pe caracterele personajelor, subliniază declinul moral al omului în societatea modernă, acea nesimțire, lipsa de înțelegere și egoismul care au pus stăpânire pe viața și sufletele lor. Plin de expresii colocviale, limbajul personajelor este strâns împletit cu discursul autorului. Subiectul morții, perceput mai mult ca subiectul plecării, – o reflecție despre ceea ce rămâne, – comparativ cu ceea ce a fost. Iar imaginile țăranilor, ale bătrânilor, au devenit un centru moral și etic ale celor mai reușite creații de autor. Satul și bătrânii, realizați de autor ca veriga cea mai importantă a lanțului de generații, – este o descoperire estetică a scriitorului, cu toate că astfel de imagini au mai fost descrise și înainte în literatura basarabeană sovietică. Dar, Cibotaru, probabil ca nimeni altul, a reușit să le realizeze filosofic în contextul timpului și ale condițiilor sociale actuale. Problema continuității, tema vinovăției, uitarea… Intervalul de timp. Orașul-satul. Viața rurală grea.
Frumusețea rurală apare indisolubil legată de frumusețea caracterului popular (Sârgoaca). În același timp, eroii romanelor M. Gh. Cibotaru, ne amintesc despre timpul și sinele lor. Interesul pentru poveste și eroul ei constă anume în farmecul vieții satului în sine și în descoperirea psihologiei atât de neobișnuite și de încredere a personajelor rurale, transmisă printr-un echilibru găsit cu succes de autor; epic și liric, vesel și tragic…
Autorul ca și cum trăiește viața eroului său, această este înțelegerea lui despre lumea din jurul lui, aceasta e relația lui cu oamenii.
/ Svetlana Vizitiu, impresii/

„Soției nu i-am spus nimic despre pățanie/ Nici n-aveam de gând să-i vorbesc vre-odată. Dacă n-ar fi avut loc, în aceeași zi, o întâmplare cu sfârșit tragic. Priveam cu soția ultimele știri la televizorul din oadaie… Pe la sfârșitul emisiunii, aflăm o informație care m-a săgetat din creștet în tălpi: astă noapte secretarul doi al ambasadei Germaniei la București care mergea cu automobilul spre frontiera cu Ungaria, ca să-și întâmpine familia cu care apoi să plece la odihnă, a decedat într-un accident rutier: șoferul ațipise la volan și vehicul o luase pe contrasens. Leit întâmplarea noastră. Cu deosebirea că noi am avut noroc de acea MÂNĂ OCROTITOARE. Îi spun soției: dar știi că această informație putea fi completată cu o altă veste: că în împrejurimi similare, au pierit trei cetățeni ai Republicii Moldova, printre care ministrul culturii și locțiitorul său…” /„Crestături pe tulpina unui destin”/

Date biografice și activitatea literară:

Mihail Gheorghe CIBOTARU, prozator, publicist și scenarist.

  • Întoarcere_în_trecut_nu_există” de Mihail Gh. Cibotaru, o Dramă contemporană despre realitate și problemele cu care ne confruntăm, despre drama familiilor care părăsesc țara si pleacă în cautarea unui trai mai bun, despre identitate, valori și tradiții.
  • Eclipsa” de Mihail Gh. Cibotaru
    Lupta sinelui cu ideologia politică din timpurile nu chiar îndepărtate ne duc la gândul că nu ne-am schimbat în mod deosebit, atunci când stereotipurile îndemnau să le faci toate la ordinile cuiva care considera că procedează tocmai cum spune legea. Tinerii de azi nu cunosc acele amănunte, dar le pot afla din această carte… Ce poate exista mai inuman decât atunci când statul, de fapt, nu e tocmai pornit să te apere? Cum se spune clientul are dreptate întotdeauna, dar cel care îl deservește are legile sale… Nimic nu se schimbă, de aceea și persistă diferența în mentalul moldovenilor și a celor din țările civilizate. Autorul evocă sentimentele triste sau fericite dintr-o epocă foarte apropiată timpului nostru care totodată ne îndepărtează tot mai mult de acel trecut… Dar, ce este interesant – e că gândurile sau acțiunile autorului, ne ajută să facem această deosebire pentru a ne deștepta ulterior…
    Îi dau binețe în moldovenește, el însă îmi răspunde în rusește, cu ton rece, oficial, și eu îmi dau seama că am făcut prima greșeală. Trebuia să mă pricep că unde-unde, da aici, în această instituție, se vorbește într-o singură limbă, în cea oficială, pe care sunt obligați s-o cunoască toți. Cu atât mai mult că mi-i un adevărat chin să comunic în graiul părinților mei. Deși acolo, acasă, adică la Tiumeniul meu, am cărți, am dicționare, am discuri cu muzică de-a noastră, iar când mă întâlnesc cu unii conaționali – vin încolo după câștig – încerc să mă întrețin în moldovenește. Ce-i drept, asta mă costă eforturi ca, până la urmă, să trec la graiul care mi-i mai aproape…” (din carte)
  • În 2013 a scos o carte de tulburătoare aduceri-aminte – ”Crestături pe tulpina unui destin”. ”Aceste memorii le-am așternut prin întunericul văzului, dar și prin lumina sufletului și ambiția spiritului de a nu-mi părăsi condeiul…”, precizează Mihail Cibotaru. Cu adevărat, nu-și părăsește condeiul, înșirând și alte scrieri, mai ales cu caracter memorialistic. „Acasă, când m-a văzut mama, a plesnit speriată din palme și a rostit cu voce sfâșiată:„Ce s-a întâmplat, dragul mamei?„ Tot atunci a sosit și tata, respirând adânc. Probabil, afând de la Tudorel ce s-a întâmplat, a alergat alarmat… A oprit-o pe mama care vroia să mă spele – eram însângerat și pe creștet, și pe obragi – m-a tipărit încurajator pe umăr, zicându-mi:„Lasă că trece… Nu-i nimic grav… Așa cresc flăcăii„, și-a rotit privirea căutând ceva și dând de bățul de lângă ungher cu care „calma” porcii atunci când aceia nu încăpeau la treucă, îl înșfăcă, și-mi zise:„Mergem. Să stăm de vorbă cu veneticul dracului!” – din „Crestături pe tulpina unui destin” – 200 de pagini de-o sinceritate copleşitoare, în care firul biografic se împleteşte cu destinele strămoşilor & contemporanilor săi, pentru a ţese o pânză epică acoperind peste şapte decenii, din ziua venirii sale pe luni, pe 21 iunie 1934, când mama l-a „răsturnat”, şi încheindu-se „azi, 7 aprilie 2010, ziua Bunei Vestiri, la un an de la evenimentele din Piaţa Marii Adunări Naţionale…”
  • Romanul Sarjoaca – despre viata satului Varvareuca, Florești, destinele si sperantele satenilor…
  • „Lucrarea lui Mihail Gh. Cibotaru „Bătăușul” este un (micro)roman-confesiune, care oferă filmul unor evenimente bulversante, răscolitoare, comasate într-un singur destin, zis Alexandru Basarabu-Căruntu (poreclit sugestiv Bătăușul). Realmente, acest destin vizează o generație programată de un regim satanic și metamorfozată de schimbarea la față a aceluiași sistem. Acest tânăr cu minte ageră, înverșunat și cu un simț exagerat al neîmpăcării cu toată lumea, este un model aproape perfect al unui neam trezit dintr-un somn hipnotic. Evadat din acel coșmar inoculat, personajul caută cu disperare să-și recapete nu doar identitatea, ci și imunitatea firească…” (Claudia Partole)
  • Scriitorul Iurie Colesnic a afirmat că Mihail Gheorghe Cibotaru este autorul care pune problema și lasă cititorul să mediteze asupra ei. ”Este ostașul generației anilor ’60. Pe umerii acestei generații de sacrificiu au crescut scriitorii anilor ’90. Datorită generației respective, avem un trecut istoric demn de poporul nostru”
  • Acum doi ani, la lansarea celor două volume de proză intitulate – ”Către voi prin lumina întunericului” de scriitorul Mihail Gheorghe Cibotaru, care cuprind texte noi scrise de autor în ultimii zece ani, de când și-a pierdut vederea, primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a menționat că Mihail Gheorghe Cibotaru a fost și rămâne un scriitor realist. ”Nici un aspect din viața noastră cotidiană nu rămâne în afara operei sale. Romanul său ”Bătăușul” descrie evenimentele din 7 aprilie 2009, când mai mulți tineri au fost torturați în comisariatele de poliție. ”Admir caracterul lui de a scrie în orice condiții”…
    Tematica prozelor lui Mihail Gheorghe Cibotaru este în foarte mare măsură legată de universul rural și evocă satul ca pe o realitate familială, cunoscută, privită din interior. Mihai Cimpoi afirmă că ea „se naște la intersecția reportajului literar în vâltoarea vieții și în mrejele diabolic înnodate ale cotidianului gol”; iar la cea mai recentă lansare a sa, criticul Ion Ciocanu a subliniat că: „Mihail Gheorghe Cibotaru scrie adevărul pur, dureros, așa cum este. El nu numai descrie realitatea, dar o și trăiește în sufletul său”.
  • Cărțile sale au fost apreciate cu numeroase premii, atât din partea Uniunii Scriitorilor din Moldova, cât și din partea altor instituții. A deținut Premiul de Stat al RSSM pentru volumul de publicistică „Sârjoaca”, Ordinul „Gloria Muncii”, 1996, Ordinul Republicii, 2015.
  • In calitatea sa de redactor-sef, Mihail Gheorghe Cibotaru a condus una dintre cele mai prestigioase reviste de pe timpuri – „Moldova”. Avand un tiraj de peste 100 mii de exemplare, aici activa cea mai buna echipa de ziaristi din R. Moldova, majoritatea lor scriitori: Anatol Gujel, Alexandru Gromov, Anatol Ciocanu, Boris Marian, Victor Dumbraveanu, Valeriu si Larisa Turea, Anastasia Rusu s.a. In paginile revistei au aparut primele creatii literare ale lui Nicolae Dabija, Ion Hadarca, Leonida Lari, Vasile Romanciuc, Nicolae Vieru, Haralambie Moraru s.a. De asemenea, in cadrul rubricii „Rampa”, au fost lansati cei mai mari interpreti de muzica populara si usoara de la noi: Nicolae Botgros, Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Anastasia Lazariuc, Ion si Petre Aldea-Teodorovici… Om de o rara cumsecadenie si generozitate, a semanat lumina in sufletele mai multor oameni, a sustinut si instruit o pleiada intreaga de ziaristi si scriitori. Tot el, pentru ca a publicat un interviu cu Grigore Vieru, era sa-si piarda functia de redactor-sef al revistei „Moldova”. Acelasi lucru avea sa-l pateasca si cand a publicat un ciclu de versuri de Ion Hadarca. Iar dupa aparitia eseului „La umbra cuvantului” de Ion Druta, consacrat lui Andrei Lupan, unde se pomenea si de o damigeana de vin (era tocmai pe timpul lui Andropov, in plin razboi contra lui Bachus), vigilentul secretar al CC al PCM Victor Smirnov, informat la „tanc” de cenzura, a cerut eliberarea din functie a conducatorului revistei. Noroc de pictorul Mihail Petric, membru al colegiului de redactie, care l-a rugat pe fratele sau Pavel Petric, secretar pentru cultura al CC, sa-l „gratieze”, zicandu-i: „Ar fi cea mai mare prostie sa-l dai afara pe Cibotaru. El a facut cea mai prestigioasa revista de la noi”. Mihail Cibotaru a publicat, in perioada sovietica, poemul „Cavaleria de Lapusna” al regretatului poet Liviu Damian, caruia nimeni nu indraznea sa-i dea unda verde. Curajul si demnitatea lui Mihail Gheorghe Cibotaru au salvat mai multe opere si talente, care, daca nu era el, nu ar mai fi fost cunoscute publicului larg.
  • „A părăsit această lume un om care și-a dăruit întreaga ființă culturii naționale”.
  • Mihai Popov: ”A plecat spre cele veșnice un Om cu suflet mare, cult, talentat și de o modestie excepțională. Și-a iubit cu adevărat țara, neamul și, evident, familia. A crescut și educat împreuna cu soția doi bravi feciori, care o sa duca mai departe traditiile și moștenirea familiei Cibotaru”
  • Ion Bradu:”Primele mele texte la „Moldova Socialista”, cotidian rigid de partid, poarta semnatura lui M.G. Cibotaru. Si azi le tin minte. Fata din ploaie. Cerul copilariei tale Marie! Intoarcerea zapezilor. Asemenea texte profund poetice, necanonice, doar M.G. Cibotaru putea viza intr-un cotidian de partid. Drum bun M.G Cibotaru. Pe un tarim unde este multa lumina, pentru ca prea mult intuneric ai avut, scriind, in ultimii ani aici pe pamint.”
  • Ioan Mânăscurtă:”Dumnezeu să-l odihnească în pace! În vremuri de restriște a știut să păstreze echilibrul. Pe când era la revista „Moldova”, am susținut o rubrică, „Arabescuri”, de care se tot împiedica Comitetul Central, ca să nu zic și despre niște „amici” care aspirau să fie „rubriciști” la revistă… În fine, vremuri trecute și nume de care nu-și mai amintește nimeni… În mod firesc, la CC era chemat redactorul șef, care numai el știe cum se descurca și ce le spunea rinocerilor și celorlalte ligioane, după care, când ne întâlneam, făcându-mi mucalit cu ochiul, zicea: Ei, cred că nu te superi, dar le-am spus că ar face bine să nu citească toate prostiile… -Cum, prostii?! Iată scriitorul X ne scrie (este vorba de un denunț, bineînțeles) că în subtext autorul are în vedere… -Care subtext? Prostii de-ale lui Mânăscurtă… Ca să nu pară prost, slujitorul comunismului moldovenesc cădea ușurel și treptat de acord cu redactorul șef, avertizându-l, totuși, să fie vigilent…”
  • Dorina Proca:”Domnul să-l ierte.. I-au fost date grele ispite.. Sa fii scriitor și sa ți se ia vederea… Și sa scrii în continuare cu mana soției… E un adevărat eroism… Zbor lin printre stele.. Ai fost mereu printre ele.”
  • Constantin Tampiza:”A fost și va rămâne in inimile noastre o mare personalitate. Scrisul lui trezea liniște și zbucium, speranța și dragoste, o caldura sufleteasca și vis frumos…”
  • Victor Pavliuc:”Dumnezeu să-l odihnească, iar noi să trăim, să-l pomenim și să nu uităm că acest Om va rămâne în istorie nu numai prin creația proprie, ci și cea a condeierilor crescuți în școala ziarului ”Tinerimea Moldovei” și mai ales a revistei ”Moldova”
  • Titus Știrbu:”Mi-a fost drag sufletului. Este un mare prozator. A descris legende ale mai multor locuri din preajma satelor noastre (vecine) Vărvăreuca și Cenușa. Am avut mai multe întâlniri cu cititorii nu doar în raionul nostru, Florești. Păcat… Condoleanțe domniței Tamara și feciorilor scriitorului.”
  • Ion Hadârca:”Pe lângă cei patru prozatori emblematici ai literaturii basarabene: Druță, Busuioc, Beșleagă, Vasilache -. Mihail Gh. Ciubotaru era al cincilea deget, cel gospodăros, care închide/a palma mult bătătorită a literelor noastre nevoite… Un nume luminos ce va rămâne în cultura noastră, drept un clarvăzător, în pofida întunericului dinafară…”
  • Constantin Rusnac:”Mihail Gheorghe Ciubotaru este un om al condeiului care a așternut pe hârtie durerile și năzuințele țăranului nostru; un om cu verticalitate, care, în ciuda circumstanțelor, mereu a spus ce gândește; este unul dintre Semănătorii sentimentelor de bine în sufletele noastre, care, aidoma plugarului, cheamă ploaia ca să iasă vlăstare noi, viguroase. Veșnică să-ți fie amintirea, dragă Scriitor, Om, Mihai Cibotari!”
  • „Om de o rara cumsecădenie și generozitate, a semănat numai lumina, sprijinind literatura, arta, cultura națională. Va rămâne în amintire susținătorul nostru, cel care a contribuit la includerea Camerei Nationale a Cartii in lista instituțiilor de importanta deosebita pentru țară” – /Camera Națională a Cărții din Republica Moldova/
  • Să nu scrii de rău despre nimeni, dragul mamei” – deviza gravată pe scutul lui Mihail Gh. Cibotaru, prozator basarabean aparţinând generaţiei ’60-70… „in primăvara lui 1990, deja cunoscutul jurnalist & scriitor află despre soarta fetei de care a fost cândva îndrăgostit şi care fusese deportată în Siberia, în vara lui ’49, detaliul cel mai elocvent fiind chiar acesta: la căsătoria Linei, în Siberia, tot cu un floreştean, mama „i-a făcut cadou acest covor”, pe care îl ţesuse cândva cu flăcăul ce avea să-i devină soţ, respectiv – tatăl fetei. Or, la întoarcerea familiei pe meleagurile natale, ea se vede nevoită să-l taie în jumătate, fiica preferând să rămână locului, unde a prins între timp rădăcini. „Şi iată, acum îl ţin pe perete, amintiri despre tinereţe, despre dragostea cu Vasile, dar şi despre tragedia familiei lor, ruptă în două, ca şi acest covor: o parte aici, alta – în Siberia…” /Crestături pe tulpina unui destin/

  • Mihail_Gheorghe_Cibotaru. S-a născut pe 21 iunie 1934 (d. 20.01.2021), în satul Vărvăreuca, r. Florești, astăzi jud. Soroca. În anul 1954 a absolvit școala medie din Florești, iar în anul 1959 Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău. Activitate redacțională și publicistică la ziarul „Tinerimea Moldovei” (1957-1959); redactor-șef adjunct la „Moldova socialistă” (1959-1975); redactor-șef la revista „Moldova” (1975-1994) ș.a. În perioada 1994 – 1997, a îndeplinit funcția de ministru al Culturii din R. Moldova.
    A debutat editorial cu volumul de proză „Tăcerea_pădurilor” (1965). A publicat zeci de titluri, dintre care amintim: „Durerea_liniştii”, „Glasul inimii”, „Sârjoaca”, „Drumuri”, „Îndrăzneala”, „Păsări călătoare”, Semanatorii, „Un rătăcit printre străini”, „Eclipsa”, „Bătăuşul” (în care descrie evenimentele din 7 aprilie 2009, când mai mulți tineri au fost torturați în comisariatele de poliție), „Către voi, prin lumina întunericului” (carte de proză care relatează despre cumplita dramă a pierderii vederii) ș.a.. A semnat scenarii de filme artistice și documentare: „Întâlnirea”, „Cutremurul”, „Corespondentul special”, „Hora satului” ș.a.
  • 20 ianuarie 2020 – ne-a părăsit Omul si Scriitorul Mihail_Gheorghe_Cibotaru


13 comentarii

Silviu Fusu, omul surpriză la Clubul ”Impresii din viata și cărți”


SDC18197Este uimitor cum un moment atât de sensibil ne poate emoţiona profund şi ne oferă o lecţie de viaţă adevărată. Silviu Fusu. O prezenţă naţională, care a acceptat provocarea de a ne împărtăşi experienţa pe care a trăit-o la rândul său. Protagonistul a impresionat publicul prin istorii de viaţă, confesări sincere, cu reuşite şi dezamăgiri, cu recitaluri mult aplăudate… Evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” în cadrul Sediului Central BM ”B.P.Hasdeu”, cu protagonistul nr 61 – Silviu Fusu și moderatoarea poeta Lilia Manole (care a venit special din or. Bălţi), – ne-a dezvăluit abilităţi şi aptitudini ale unor persoane de la care ne-am fi aşteptat, dar şi ne-au surprins de această dată. Judecând după reacţia publicului, şedinţa clubului s-a dovedit a fi reuşită. Le mulțumim tuturor participanţilor pentru tot ce au făcut să fie evenimentul de succes, cu discuţii captivante, să ne bucurăm că încă mai există astfel de oameni interesanţi şi devotați oamenilor. Le transmitem multă sănătate, bucurii, liniște sufletească și tot binele din lume. SDC18234La mulți ani, Domnule Silviu Fusu! Tuturor oamenilor de pe Pământ le doresc Pace şi inimi curate. Şi, ca astfel de talente în viaţă să raspândească Frumuseţea pe Pământul Moldova! (Svetlana Vizitiu)

Vă propunem să vizionaţi filme video, dar şi sa deschideţi acest album direct în sursă: «Carizmaticul Silviu Fusu la Clubul de elite ”Impresii din viată si cărţi”»

‘Stimata doamna Svetlana Vizitiu!Va multumesc din suflet din partea mea, a fiicei mele si a tuturor prietenilor mei pentru seara de ieri de la Biblioteca B.P.Hasdeu!Exprim profunde multumiri doamnei Directoare si asistentilor Domniei Sale, care ne-au ajutat la derularea acestui eveniment cu n.61Silviu Silvian Fusu la 50 de ani de activitate artistica!

Referinţele fanilor şi ale prietenilor:

‘Fraţi, am fost, suntem şi vom fi! Numai dacă nu vom uita cine suntem. Lecţia de astăzi, aidoma unui vertignos fluviu, ne-a demonstrat un mult durut adevăr. Durut, dar tămăduitor. E timpul să ne iubim mai mult, e timpul să nu ne dispreţuim şi e timpul să venim acolo de unde suntem. Nu avem nimic cu alte popoare. Poporul nostru a fost dintotdeauna, milostiv, prea milostiv. Şi nu a uitat niciodată, că are o povară, numai una, cea a bunătăţii. Mult prea înţeleptul regizor, Om de teatru, personalitate emblematică în cultura noastră naţională, domnul Silviu Fusu, ne-a luminat şi ne-a tămăduit sufletele. Azi şi pentu totdeauna. Exemplu viabil, Domnia Sa crede în artă, crede în teatru, or, însuşi sufletul său locuieşte în teatru. Credinţa Dumneavoastră, distins Domn Silviu Fusu se raportează la geniala muncă a unui Sisif. Nu ne vom lăsa să ne dezmoşteanească cineva de o cultură şi de un teatru, vom aduna picătură cu picătură, lumină din lumină, ca etnosul acestui neam să nu fie călcat şi umilit, ca substanţa poetică a Creatorului să ne cucerească şi mai mult.Vă doresc, din suflet, inspiraţie şi credinţă!!” – Lilia Manole

Foto de Alexandru Statnîi

Foto de Alexandru Statnîi

Silviu Fusu pentru mine reprezintă omul surpriză care oferă impresia a unei punți de nădejde dintre generații. Un personaj expresiv cu o biografie bogată în spate și în viitor. Ii doresc multă sănătate și entuziasm pentru a dezvolta teatrul independent și multe alte proiecte. Sper să mai am ocazia să realizez filmări cu dumnealui fiindcă e fototelegenic și îi apreciez carisma și 🎥receptivitatea” – Alexandru Statnîi

”Am participat la ședința Clubului de elite (02.08.2016) dedicată celor 50 de ani de activitate în domeniul culturii și artei naționale a regizorului și actorului Silviu Fusu. Am rămas impresionată de dorința fiecărui: să ne cunoaștem mai bine valorile care sunt printre noi, fiindcă până la urmă, tot noi ne vom scoate din nevoi. A fost o întâlnire de suflet cu amintiri frumoase, însoțite de poezii și cîntece” – Lidia Noroc-Panzaru.

Astazi am asistat la un eveniment deosebit, o noua sedinta a Clubului cu renumitul Regizor si actor, Silviu Fusu. Pentru mine aceasta intalnire a fost una pe care am asteptat-o cu multa emotie si care mi-a incununat pe deplin asteptarile. Cele aproape trei ore s-au scurs pe neobservate gratie personalitatii Dlui Fusu, acestui mare talent al neamului nostru, acestui filosof si patriot. M-am prins asupra gandului ca in continuarea sezatorii mi-as fi dorit sa putem viziona o versiune televizata a unui spectacol cu participarea domniei sale sau macar a unor fragmente din cele disponibile in arhiva TVM, dar pentru aceasta s-ar cere mult mai mult timp. Moderatoarea intalnirii de azi, Dna Lilia Manole a avut o mare provocare, or nu este deloc simplu sa te pregatesti pentru a prezenta o asemenea personalitate. Trebuie sa citesti mult, sa studiezi biografia si etapele carierei persoanei pe care o prezinti. Dnei a facut fata acestei provocari in cel mai bun mod. Felicitari! – De asemenea, as dori sa mai fac o mica remarca: cu parere de rau, lumea noastra nu are capacitatea de a asculta atent si de a nu intrerupe interlocutorul pana cand acesta nu isi termina discursul. Observ acest lucru la orice pas si la mai multa lume. 1c05898d-f37e-48b4-aa6a-6e63abcb9c58Cred ca ar trebui sa educam o calitate care se cheama: rabdare si respect fata de vorbitor, intr-un cuvant, cultura ascultarii.”  – Ala Pinzari

‘Siviu Fusu … la 50 de ani de activitate… M-am prins cu gîndul că acest Om cu merite aşa şi nu a fost luat în seamă de autorităţi… – De ce, Doamne? – Аndrei Covrig 

Ronin Terente – ”Deschizi un teatru și într-o zi ești scos din el, faci un spectacol revoluționar pe care alții și-l asumă, scrii sonete pe care nu ți le citește nimeni, ai copii care te lasă singur, educi generații de artiști care nici nu-ți dau bună ziua când te văd, faci o tabăra de creație pentru care nu găsești sponsori, trăiești de la o pensie la alta, ești un mare artist într-o țară care la „””” a văzut artiștii, într-o zi mori și abia de găsești câteva rânduri într-o revistă, pe care nimeni nu o citește, despre tine. Odihnă plăcută tovarășe Silviu Fusu…” / 28 aprilie 2022/

Valentina Ciobanu: DISTINSĂ PERSONALITATE DE CULTURĂ …  SILVIU SILVIAN FUSU. O lecţie de viaţă, un bilanţ, 50 ANI de activitate, Jubileu. Om luminos, plin de bunătate şi pasiune, pe care o împarte din belşug semenilor săi pe parcursul vieţii. A trecut prin momente de mari sacrificii. A luat-o mereu de la capăt şi- a rezistat. Fenomenal, ce voinţă. Admiraţie pentru puterea şi dragostea de a păstra credinţa, cultura şi istoria poporului nostru.

Silviu Fusu: Director-fondator, director general si director artistic. Regizor sef din 1987 până în prezent la Teatrul Epic de Etnografie si Folclor „Ion Creanga”, Chişinău, Republica Moldova.

silviu fusu

https://www.facebook.com/events/1596683360660044/

https://www.facebook.com/silviu.fusu

Filme, imagini – Svetlana Vizitiu, Clubul IVC

          Date biografice: Regizorul Silviu Fusu s-a născut în 1953 în satul Parcova, raionul Edineț. În 1975, a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova și în 1983 Institutul de Artă Teatrală din Moscova, specialitatea regie.

    A fost director artistic al Teatrului epic pentru tineret (1984-1985) și director artistic al Teatrului epic de etnografie și folclor ”Ion Creangă” (1987-1990, 1996-2003). De asemenea, a fost director general al Companiei Teatrale Române ”Spațiul mioritic” din Ploiești (1991) și director general al Centrului Teatral ”Mesagerii lui Zamolxis” din București (1993-2003).
    A montat spectacole în teatre din R. Moldova, Belarus, Canada, România, Rusia și Ucraina. În calitate de scenarist, regizor și scenograf a realizat peste 200 de proiecte, cele de referință fiind: ”Cercul” după W. Shakespeare, Sofocle și Euripide, ”Și dragostea coboară seninul în om” după M. Eminescu și V. Micle, ”Frunza de la urmă” de A. Ciubotaru, ”Despot Vodă” de V. Alecsandri, ”Micile tragedii” de A.S. Pușkin, „Osia dorului” de I. Vatamanu, ”Casa Mare” de I. Druță, ”D’ale carnavalului” și ”O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale ș.a.
Silviu Fusu este membru al Uniunii Teatrale din Moldova (1986) și membru al Uniunii Teatrale din România (1992).
A fost laureat al mai multor premii naționale și internaționale, ex-director artistic al Teatrului epic pentru tineret și al Teatrului epic de etnografie și folclor ”Ion Creangă”
Regizorul Silviu Fusu s-a stins din viață pe 27.04.2022 la vârsta de 69 de ani.


19 comentarii

Emil Loteanu: „M-am logodit cu cea mai depărtată stea”


Personalităţi de talia lui Emil Loteanu se nasc la răscruci de secole. El a fost mereu cu sufletul deschis către frumos. Se spune că ar fi putut să fie un regizor de talie mondială, că timpurile n-au fost de partea lui; pentru cei mai mulţi, este „regizorul care a făcut Şatra şi Lăutarii şi care a trăit la Moskova”, alţii îşi vor aminti că el a regizat şi peliculele cinematografice de o enormă forţă artistică: Anna Pavlova, Dulcea şi tandra mea fiară, Luceafărul, Poienile roşii…

Regizor de film, scenarist, actor, scriitor, pedagog… S-a născut la 6 noiembrie 1936, în familia profesorilor Tatiana şi Vladimir Loteanu din satul Clocuşna, Ocniţa. emil-loteanuA moştenit de la bunei si părinţi o latură importantă – bunătatea sufletească, omenia. Dumnezeu l-a înzestrat cu frumoase calităţi şi cu o responsabilitate neobişnuită pentru munca lui. Când avea timp liber, revenea la baştină. Precum scrie in una din poeziile sale, era un copil zburdalnic si zvapaiat din fire, iubea sa cutreiere crangurile si miristile. La varsta de sase ani, a mers la scoala, apoi a fost nevoit s-o paraseasca si sa se refugieze impreuna cu parintii la Radauti, Romania (alatuir de manastirea Putna), unde isi continua studiile, manufestandu-si talentul in cadrul cercului dramatic si la spectacolele organizate in scoala. Ulterior, familia era transferata in orasul Ramnicu-Valcea si de acolo, la Bucuresti. Emil absolveste Liceul „Sfantul Sava” (in prezent, „Nicolae Balcescu”), si numai o abordare obtuza, specifica anilor ‘ 50 si un „dosar” cu probleme vor face ca tanarul Loteanu, care visa sa cuprinda lumea pe pelicula de celuloid sa nu fie admis la IATS, Bucuresti. lote
Marcel Loteanu, fratele, şi-aduce aminte: ”După refugiul din ”44, soarta a vrut ca Emil să rămână cu tatăl la Rădăuţi, iar eu am însoţit-o pe mama la Bucureşti. La 13 ani, după ce moare tatăl, Emil fuge prima dată în Basarabia, căutând adăpost în casa buneilor de la Holencauţi. Era în 1949, el nu avea acte, iar legea cerea să fie predat înapoi grănicerilor români. Aşa am ajuns să fim din nou împreună, să locuim pe strada Heleşteului, Cartierul Primăverii de azi… În curtea casei, Emil făcea cu noi piese de teatru. Monta ”Scufiţa Roşie” şi eu jucam rolul lupului, şi plângeam. Dar el era… regizorul. Cred că l-a influenţat faptul că locuiam lângă Studiourile Sahia. Auzeam muzică, post-sincroanele. Adunam resturile de peliculă aruncate după montaj şi făceam artificii. El sărea gardul şi se împrietenea cu operatorii, cu regizorii… A contat şi faptul, că în ”50 în casa noastră s-a turnat primul film artistic românesc – „Viaţa învinge”. După ce i-a fost refuzat dosarul de admitere la IATS, Emil s-a repatriat în Basarabia, ca să poată studia la Moskova. Pe-atunci, în România era greu pentru basarabeni: nu te puteai afirma, nu-ţi puteai susţine calităţile… Culmea ironiei: el a trăit atât de mult la Moskova, unde se vorbea ruseşte, şi şi-a manifestat românismul peste tot. A reuşit să promoveze valori naţionale, cu actori moldoveni şi români, pe banii ruşilor. Oficialităţile basarabene l-au alungat, iar românii i-au recunoscut valoarea mult prea târziu. Cu puţin timp înainte de a muri, i s-a decernat Premiul de excelenţă a Fundaţiei Culturale Române…”mi-s-ochii-arsi-de-frumusetea-ta-poezii-emil-loteanu-x300_2
Pentru ambele maluri ale Prutului, opera lui Emil Loteanu rămâne o provocare. I s-a furat libertatea şi a încercat s-o recupereze. Libertatea şi iubirea, – cele mai mari ”nevoi” ale sale: în ”Şatra” ţiganul, nu întâmplător, este simbolul libertăţii absolute, care e mai importantă ca dragostea…
Pentru susţinerea examenului la cinematografie, la VGIK (Moskova, 1956-62), Emil Loteanu a scris o lucrare despre un film american, pe care l-a văzut împreună cu mamă-sa, şi care l-a marcat pentru o viaţă. A fost admis, a reuşit să absolve facultatea, făcând, concomitent, încă doi ani de actorie la MHAT şi, asistând şi la lecţiile de la Institutul de Literatură ”M. Gorki”. I-a avut ca profesori pe cunoscuţii regizori M. Romm, G. Roşal, G. Kozinţev etc.
După finişarea studiilor, în 1962 este repartizat la Studioul ”Moldova-Film” din Chişinău în calitate de regizor de filme artistice. În anii 1973-83 se produce ca regizor la Studioul ”Mosfilm”. A fost conducător la două promoţii de regizori de film în cadrul şcolii superioare de regie. În 1988 inaugurează la TVM emisiunea „La steaua care-a răsărit”… În perioada 1987-92 este preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Moldova.
Debutează cu versuri inspirate pe paginile revistei ”Contemporanul” din Bucureşti (1948). Se afirmă ca poet, primii săi paşi în literatură fiind dirijaţi la Chişinău de Anatol Gugel. În 1952 debutează la „Tinerimea Moldovei” cu poezia „Cântecul marii iubiri”, după ce continuă să publice versuri în ziarul „Moldova socialistă” şi în revista „Octombrie”. Placheta „Zbucium” (1956) poetul a editat-o la numai 20 de ani şi a constituit o adevărată explozie lirică. Scriitorul Gheorghe Malarciuc va spune: „E zbuciumul inimii sale, e chiar inima sa cu tot ce conţine ea mai bun şi pe care poetul o închină semenilor săi”. Au urmat culegerile de versuri şi proză care sunt primite cu acelaşi entuziasm: „Chemarea stelelor” (1962), „Vioara Albă” (1963), „Belaia raduga” (1964, Moskova), „Ritmuri” (1965), nuvela „Bucolica” (1966), „Versuri” (1967), nuvela „Lăutarii” (1972), „Sufletul ciocârliilor” (1974), „Zov liubvi” (2001). La Editura „Litera” apare postum volumul selectiv „Chemarea stelelor” (2003). Versurile publicate puneau în valoare un poet talentat, dar, spre surprinderea colegilor de generaţie, Emil Loteanu a schimbat muza poeziei pe cea a cinematografiei. Debutează ca actor la Teatrul dramatic „Puşkin” (1953-54), iar ca regizor, în anii de studenţie, cu lucrarea de curs – filmul de scurt metraj „Măria sa Hora” (1960). În aceeaşi perioadă se produce în câteva roluri.

Cariera sa cinematografică îl desemnează ca scenarist şi regizor al filmelor: ”Aşteptaţi-ne în zori”(1963), ”Poenele roşii” (1966), ”Această clipă” (1968), ”Lăutarii” (1971), ”O şatră urcă la cer” (1976), ”Dulcea şi tandra mea fiară” („O dramă la vânătoare”, 1978), ”Ana Pavlova” (1983), ”Găoacea” (1990), toate fiind premiate cu premii internaţionale şi naţionale:
„Asteptati-ne in zori” (1963) – cu o intreaga constelatie de nume noi: Ion Scurea, Ecaterina Malcoci, Dumitru Caraciobanu, Nina Doni etc.
Poienile rosii” (1966) – o balada mioritica moderna, devenita pe parcurs carte de vizita a studioului cu Svetlana Toma si Grigore Grigoriu, ce vor reveni emblematic, in creatia regizorului;
Aceasta clipa” (1968) – a luat Premiul II la Festivalul unional de filme de la Mensk; Să consemnăm o mențiune specială despre poemul cinematografic „Poienile roșii”. Criticul și istoricul de film, realizatorul de emisiuni televizuale cu subiecte cinefile Tudor Caranfil, ne pune la curent cu faptul că istoricii americani de cinema Mira Liehm & Antonin Jaroslav Liehm au apreciat pelicula Poienile roșii ca un film aproape etnologic. Însă volumul de sinteză cinematografică al lui Tudor Caranfil mai conține și o încadrare valorică: „Este capodopera lui Emil Loteanu și cel mai bun film românesc de inspirație rurală. Este o modernă Mioriță, baladă de viață și de moarte. Adevăruri simple și limpezi, eterne ca pământul, dobândesc o tonalitate hâtră, tipic basarabeană”.

Cea de-a treia producție a regizorului, filmul Această clipă (1968) – evocă lupta brigăzilor internaționale în războiul civil din Spania (1936–1939), inclusiv a unui detașament din Basarabia de circa 700 de voluntari. Realizatorul a reușit să sugereze o stare de spirit unică într-o perioadă când popoarele Europei se aflau în fața interogației hamletiene: „a fi ori nu a fi”.
„Lautarii”(1971) – prezentat pe ecranele multor tari ale lumii, distins cu Premiul „Scoica de aur” la Festivalul International de filme de la San Sebastian (1972),Marele Premiu la Festivalul International ce dezvaluie tema artei si folclorului (Italia, 1972), Premiul „Nimfa de Aur” la Festivalul International de filme din Neapole (Italia, 1972), Premiul spectatorilor si al presei pentru cel mai bun film la Forul Cinematografic din Milano (1978). Prin „Lautarii” regizorul si-a deschis drumul in Europa.
Urmeaza fresca dramatica a vietii si creatiei marelui Eminescu, filmul televizat „Luceafarul” (1986), pentru realizarea caruia Emil Loteanu obtine Premiul de Stat al RSSM (1988).
La studioul „Mosfilm” monteaza filmele: „O satra urca in cer” (1976) – una din cele mai spectaculoase creatii, proiectata in peste 100 de tari, distinsa cu Marele Premiu „Scoica de aur” la Festivalul International de la San Sebastian (1976), un mare succes comercial al acestor ani; Pemiul pentru cea mai bune regie la Festivalul International al celor mai bune filme din lume din Belgrad (Iugoslavia, 1977), Premiul pentru cel mai bun film al anului la Festivalul International din Praga (1977); Premiul pentru rezolvarea plastica a secventelor la Congresul XI al UNITEX din Paris. Protagonisti: interpretii sai predilecti – Svetlana Toma si Grigore Grigoriu.
Dulcea si tandra mea fiara” („O drama la vanatoare” Cehov), 1978, remarcat la Festivalul celor mai bune filme din Belgrad (1979);
Ana Pavlova” (1983) – realizat in colaborare cu studiouri si cineasti din Anglia, Franta, Cuba, Germania si distins cu Marele Premiu pentru cea mai inalta contributie in arta cinematografica; Marele Premiu pentru cea mai buna coproductie, Premiul Pentru cea mai buna lucrare de operator, Premiul Pentru cel mai bun film strain, etc.Emil_Loteanu,_Maria_Biesu,_Eugen_Doga Este autorul a peste 20 de filme de succes şi a scris scenarii la toate filmele sale – bilanţul de trei decenii de activitate cinematografică a regizorului Emil Loteanu.
Filmele sale i-au făcut celebri pe mulţi actori din Moldova, care, la rândul lor, au contribuit la succesul creaţiilor lui Loteanu (Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Mihai Volontir, Maria Sagaidac, Victor Voinicescu-Soţchi, Victor Ciutac, Dumitru Caraciobanu, Domnica Darienco, Vasile Zubcu, Vlad Ciobanu, Mihai Curagău, Sergiu Finiti, compozitorul Eugen Doga, etc).
În 1969 pentru merite deosebite în domeniul cinematografiei, lui Emil Loteanu i s-a conferit titlul de Maestru în Arte din Moldova, iar în 1980 titlul de Artist al Poporului din Federaţia Rusă. Membru de Onoare al Academiei Internaţionale de Film „Nica”, ”Ordinul Republicii”.
Este trist când moare un om, dar este îngrozitor de trist şi de împovărător, când un Artist al neamului nostru, precum este Emil Loteanu, moare printre străini, pentru că la noi nu i s-au creat condiţii minime ca să trăiască şi să moară acasă. Nu e nicio vină în faptul că Moskova l-a primit în pământul său, e spre cinstea ei. Este vina noastră că nu ştim să apreciem valorile naţionale, şi ar trebui să ne pună în gardă că, de la începutul lumii şi până azi, n-am putut fi fericiţi, pentru că nu i-am avut pe toţi ai noştri acasă, că nu i-am putut crea un loc pentru viaţa şi opera lui Emil Loteanu, un loc pentru mormântul său în ţărâna natală.
A suportat şi atacurile urâte din 1996, când a vrut să candideze la preşedinţie. Şi iată, că nici o amintire nu a rămas în urma lor: cine îşi mai aduce aminte de politicienii din acea epocă? Iar filmul lotenean “Luceafărul” din 1986 pare mai apropiat. Doar arta făcută cu sinceritate, credinţă şi dragoste faţă de popor, va dăinui! S-a stins din viaţă la 18 aprilie 2003 şi este înhumat în cimitirul Vaganicovscoe din Moscova.
În aprilie 2008, la Centrul Cultural „Odeon” din Chişinău a fost prezentat filmul documentar “Lupul marilor drumuri”, regia Octavian Grigoriu (fiul actorului Grigore Grigoriu). Documentarul este ”o baladă despre Emil Loteanu, despre drumul lui spre „capătul luminii”. Octavian Grigoriu l-a cunoscut pe Emil Loteanu din fragedă copilărie, l-a văzut în casa lor: „Am simţit întotdeauna o înrudire spirituală cu acest om pentru care fiecare clipă trăită era o nouă descoperire a lumii. facebook-fotografia-zilei---emil-loteanu-si-robert-de-niro-1366571517A fost şi uşor, şi dificil să realizez acest film, pentru că aveam la dispoziţie foarte mult material şi când a trebuit să renunţăm la o parte din el, a fost precum am tăia din carne vie.”
Regretatul actor Grigore Grigoriu spunea ca Emil Loteanu e un talent, care aduce cu sine lumina. Svetlana Toma ii este recunoscatoare si astazi, pentru ca a adus-o in lumea filmului, i-a cizelat gustul si i-a format atitudinea fata de profesie. Sergiu Finiti, artist al poporului: “Eram invitat la Caunas pentru rolul lui Burbulea in filmul “Satra”. Special pentru a obtine acest rol am invatat sa calaresc si cateva trucuri. Cred ca anume acest lucru i-a placut lui loteanu, pentru ca m-a invitat la un rol la care ravneau mai multi. Au urmat opt luni de filmari, timp in care ne-am imprietenit si am invatat lucruri de la maestru, pentru ca teatrul difera de film. Eram si certat, si laudat, or cei care l-au cunoscut pe Loteanu, stiu, ca avea un caracter expansiv, vulcanic. La filme n-am mai colaborat cu el, dar am avut onoarea sa lucrez sub indrumarea lui in Teatrul Actorului de Cinema, pe care il instituise pe langa Uniunea Cineastilor si care a lansat o singura premiera. Apoi, si Loteanu s-a saturat sa lupte cu morile de vant, ca urmare si teatrul a disparut in scurt timp.”
Mihai Curagau, artist al poporului: “Imi pare rau ca s-a dus si imi pare rau, ca a filmat putin in Republica Moldova, – mai mult la Moscova. Loteanu era haituit, asa erau vremurile. Desi, stia sa deschida usile, I se puneau mereu bete in roate. Asa s-a intamplat si cu Vlad Iovita, si cu Gheorghe Voda”.
Mihai Cimpoi, scriitor: “Ne-a dus faima in lume prin filmele sale, cu pitorescul nostru, cu oamenii nostri frumosi, ne-a adus o solie de bunatate, de dragoste pentru frumos… A fost un cineast dublat de un poet”.

Ghenadie Șincarenco:„Eu am lucrat cu Loteanu la ultimul său film „Găoacea” in calitate asistent de regie. Îmi spunea totdeauna că el l-a descoperit pe Doga./1992/. Prin anul 2000 trebuia să incepem de filmat o melodrama in Bulgaria, Franța, dar Maestrul din păcate s-a stins. La altceva nu am participat”

Mihai Dolgan, critic literar, a recunoscut, ca Loteanu “ se afirma ca un poet al patosului si energiei romantice”. Scriitorul Andrei Lupan l-a mentionat ca pe unul din “cei mai straluciti creatori al poeiei moldovenesti tinere… Talentul lui nu se grabeste spre desavarsire, ci se zbate intr-o nesatioasa si plina de hazard lupta a intrebarilor”. Leo Botnaru, scriitorul, i-a evidentiat “frumoasa proprietate a personalitatii si talentului sau: capacitatea de a surprinde, de a fi interesant, necesar si mereu asteptat in noile sale descoperiri… E un nume de personalitate, un nume popular”.

Orfan de tată și abandonat de mamă la o vârstă fragedă, petrecându-și copilăria prin casele abandonate din Chișinău, dormind prin depozite și boscheți, a ajuns într-un final să filmeze unele dintre cele mai recunoscute filme atât în URSS, cât și în Marea Britanie și Spania. Bun prieten cu Martin Scorsese și Robert de Niro, Loteanu a ajuns la un moment dat printre cei mai influenți cineaști din lume. „ Eu am cântat aşa cum am ştiut/Din frunza aspră a iubirii mari./Senin voi coborî să dorm în lut/Printre ţărani, voievozi şi lăutari…

Date scurte biografice: Poetul și cineastul Emil LOTEANU (6 noiembrie 1936, Clocușna, județul Hotin, Regatul României – 18 aprilie 2003, Moscova, Federația Rusă) este autorul a peste 20 de filme (de ficțiune și nonficțiune). După absolvirea Institutului Unional de Cinematografie din Moscova (1962) este regizor la Studioul „Moldova-Film”, iar din 1974 – la „Mosfilm”.
Emil Loteanu a fost, fără doar și poate, cel mai fervent promotor al filmului de autor în cinematografia națională. Înzestrat cu un talent literar precoce și cu un simț deosebit al imaginii vizuale, a plămădit scenarii originale aproape pentru toate filmele sale, deși în palmaresul său artistic se regăsesc și două ecranizări cu mare priză la public: (Șatra, 1976) și (Dulcea și tandra mea fiară, 1978).
Capodoperele cineastului – Poienile roșii (1966) și Lăutarii (1971) – au un solid fundament literar generat de propria imaginație poetică: subtila narațiune Bucolica și ardenta nuvelă cinematografică Lăutarii. Să punem în evidență un paradox: chiar dacă ai privit aceste admirabile pelicule pe marele ori micul ecran, scenariile lor se citesc cu multă plăcere grație unei scriituri acaparatoare și, în plus, virtuților audiovizuale ale textelor. Peliculele Lăutarii (1971) și O șatră urcă spre cer (1976) au fost distinse în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian cu Premiul „Scoica de argint” (1972) și, respectiv, „Scoica de aur” (1976).

Destinul artei moldoveneşti depinde, în primul rînd, de cei care se vor dăscăli şi apostoli. Eu cred că am venit în cinematografie din spaţiul mioritic. Sunt “şcolerul” ciobanilor noştri plecaţi de secole în câmpiile cosmice spre a lumina şi a încălzi universul”. (Emil Loteanu)
                                                                                    Svetlana Vizitiu, Impresii blog