Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


2 comentarii

Povestea celor trei Bătrâni


O doamnă a ieșit din casa ei și a observat la terasa curții trei bătrâni cu bărbi albe lungi. Nu i-a recunoscut și a întrebat:

  • Probabil, nu ne cunoaștem, dar dacă sunteți flămânzi, vă poftesc în casă să vă servesc cu ceva de mâncare
  • Dar soțul e acasă?
  • Nu, nu este, – a răspuns femeia
  • Atunci nu putem întra, – au spus ei.

Seara, când soțul s-a întors acasă, ea i-a povestit despre cele întâmplate.

  • Du-te și le spune că sunt acasă și învită-I în casă! – a spus soțul.

Femeia a mers la bătrâni și i-a invitat din nou.

  • Nu putem întra toți împreună în casă, – au răspuns ei
  • De ce? – Femeia era surprinsă.

Unul dintre bătrâni a explicat:

  • Numele lui e Bogăția, – a arătat el la unul dintre prieteni, și a adăugat arătând la altul: – Iar acesta-i e Norocul. Și pe mine – mă cheamă Dragostea. – După ce a adăugat:
  • Acum du-te acasă și vorbește cu soțul tău, pe care dintre noi doriți să vedeți în casa voastră!

Femeia a mers și i-a povestit soțului cele auzite. Iar soțul a fost foarte mulțumit.

  • Ce bine!, – a spus el, – Dacă trebuie să facem o alegere, atunci să fie Bogăția. Să între și să ne îmbogățească casa!

Însă, soția a ripostat:

  • Dragul meu, și de ce să nu invităm Norocul? Fiica lor auzi discuția din colț dintre părinții ei și a alergat la ei cu propunerea sa:
  • Părinți, dar nu e mai bine să invităm Dragostea? În cele din urmă, atunci în casa noastră va domni iubirea!
  • Hai, să fim de acord cu fetița noastră, – a spus soțul soției sale. – Du-te și roagă Dragostea să fie oaspetele nostru.

Femeia a ieșit și a întrebat de cei trei bătrâni:

  • Care din voi e Dragostea? Întră în casă și fii oaspetele nostru!

Bătrânul cu numele Dragostea a mers în direcția casei. Ceilalți bătrâni l-au urmat.
Surprinsă, femeia i-a întrebat pe Bogăție și Noroc:

  • Eu am invitat doar Dragostea, și voi, unde mergeți?

Bătrânii au răspuns:

  • Dacă ați fi invitat Bogăția sau Norocul, ceilalți doi dintre noi ar fi rămas afară, dar deoarece ați invitat Dragostea, unde merge ea, o urmăm și noi mereu. Unde există Iubire, întotdeauna există Bogăție și Noroc!
  • Gata povestea! ❤

Eu nu cunosc drumurile spre succes. Dar știu bine care e drumul spre eșec: e dorința de a plăcea tuturor și, lupta pentru acest pas îți poate strica viața. Nu te alerta, nu alerga după succes, după fericire, – doar găsește-ți un locușor unde le poți realiza! Și fericirea te va găsi singură. Dar, pasul spre fericire, spre succesul tău, – constă în dezvoltarea maximă a tuturor abilităților tale.

Dacă nu muncești pentru visul tău, numaidecât altcineva te va angaja să lucrezi… pentru visul lui… Pentru a afla atitudinea oamenilor față de tine, povestește-le despre visurile și planurile tale. Cel, care te urăște în sinea lui, va critica pornirile tale. Cel, care îți dorește numai bine, te va ajuta și îți va spune cum să reușești mai bine. Cu dragoste.

Să știi că nu există logică feminină sau masculină, există doar pricepere, sau incapacitatea – de a gândi corect. Apelează la oamenii inteligenți, la experiența lor pentru a acumula propria ta experiență de viață! Îndrăznește – să reușești! Și, vei reuși! Iar pentru părinți un sfat bun: Cea mai bună investiție este în educația copiilor noștri! De aici, rezultă impactul culturii și a economiei în țară! Doamne ajută!

  • Unde există Iubire, întotdeauna există Bogăție și Noroc!
  • Svetlana Vizitiu, iulie, 2020 ❤


4 comentarii

Franz Kafka:„Tot ce iubești se va pierde, și – se va întoarce în alt mod”


Păpușa călătoare

La 40 de ani Franz Kafka (1883-1924), care nu a fost niciodată căsătorit și nu a avut copii, se plimba prin parcul din Berlin, atunci când a întâlnit o fetiță care plângea pentru că și-a pierdut păpușa iubită. Împreună cu Kafka – ei au căutat păpușa, dar fără succes.

Kafka i-a spus să-l aștepte tot acolo a doua zi și vor căuta din nou păpușa. Au căutat și a doua zi, dar n-au găsit-o, și-atunci Kafka i-a dăruit fetiței o notiță „scrisă” de păpușă în care se spunea:„Te rog, să nu plângi. Am plecat într-o excursie, să văd lumea. Îți voi scrie despre aventurile mele.”

Astfel, a apărut povestea care a continuat până la sfârșitul vieții lui Kafka.

În timpul întâlnirilor Kafka îi citea notițele păpușii care descriau aventurile și „pălăvrăgeala păpușii” pe care fetița le considera fermecătoare.

În sfârșit, Kafka a returnat păpușa înapoi la Berlin (a cumpărat-o)

„Dar nu arată deloc ca păpușa mea,”- a spus fetița.

Kafka i-a dat încă o scrisoare în care păpușa scria:„Călătoriile mele m-au schimbat, dragă prietenă.” Fetiță a îmbrățișat păpușă cea nouă și a adus-o acasă fericită…

Un an mai târziu, Kafka a murit.

Mulți ani mai târziu, fetița deja adultă a găsit o scrisorică înăuntrul păpușii. Era semnată de Kafka, care scria:

„Tot ce iubești, probabil se va pierde, dar în cele din urmă, iubirea se va întoarce într-un alt mod.”

Date biografice:

Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este „Scrisoare către tată”, care se adaugă Jurnalului 1910–1923 și volumelor de corespondență. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eșuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum la numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războiește o viață întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzația că fiul lupta fără să vrea împotriva lui însuși, doar ca să nu-l vadă pe tata, pe tatăl mitic, pierzând. „Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele”. A mai scris „Castelul”, „Procesul”, „Metamorfozele și alte povestiri”, „America”, „Jurnale”, etc.

Franz Kafka – un scriitor evreu de limba germana originar din Praga, pe atunci capitala Regatului Boemiei, care facea parte din Imperiul Austro-Ungar, într-o familie evreiască, fiu al comerciantului Hermann Kafka si al Juliei Kafka, născută Löwy. Limba maternă a lui Kafka, în care a si scris mai târziu, a fost germană, în acel timp limba oficiala a țării. După absolvirea liceului german, Kafka a studiat dreptul, și-a luat doctoratul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga și ulterior ca avocat la compania de asigurări Assicurazioni Generali (1908-1922). A părăsit rareori Praga, a călătorit în Italia, Germania, Austria și a vizitat orașul Arad, trăind într-un „cerc strâmt” până la sfârșitul vieții.

În 1909, Kafka a debutat literar cu primele schițe de proză publicate în revista literară Hyperion. A întreținut o corespondență asiduă, pe durată a circa patru ani, cu Felice Bauer si apoi si cu Milena Jesenska, o cunoscută scriitoare ceha, care i-a tradus în limba cehă câteva povestiri. Scriitorul a lăsat și un jurnal intim, atipic și greu de clasificat.

Initial, Kafka a suferit de o depresie cronică, fapt demonstrat de majoritatea scrisorilor trimise părinților, surorii sale Ottla și prietenului sau Max Brod. A încercat să se vindece de depresie recurgând la medicină naturistă. Îmbolnăvindu-se de tuberculoza (1917), pe fundalul unui regim vegetarian, care includea și lapte nepasteurizat, Kafka a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sănătății i s-a agravat și, începand din 1922, nu a mai putut lucre sau scrie ceva. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling, lângă Viena, nu a dat roade. Franz Kafka a decedat la 3 iunie 1924 în bratele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, si ale ultimei sale iubite, Dora Dymant.

Post-mortem, opera lui literară, rămasă în cea mai mare parte inedită, a fost publicată de poetul Max Brod, prietenul și legătarul lui testamentar, cel care nu a dus la îndeplinire rugămintea lui Kafka să-i ardă manuscrisele.

Prezentare de Svetlana Vizitiu, iulie 2020 (Imagini din internet)

#AnulLecturiiNaționale, #LecțiideViață


6 comentarii

Bătrâna și Dragostea


Nimeni n-o iubea pe bătrână, și ea, la fel, nu ținea la cineva. Nu din răutate, pur și simplu, a renunțat la acest sentiment. Ca din obișnuință. Nu avea pe cine iubi. Nu avea rude. Prietena ei cea mai bună a decedat acum patru ani. Și-ar fi dorit un câine, dar sănătatea subredă și pensia mizeră, nu îi permit această plăcere de suflet. Pisicile, nu le suporta, în special după ce a studiat cu atenție un pliant la policlinică că ele sunt purtătoare de tot răul pe pământ inclusiv răspândirea viermilor, limbricilor și puricilor… În această vară, bătrâna și-a făcut o obsesie din plimbările în parcul alături de casa ei. Nu era multă lume, numai bătrânii la fel ca ea, însă ei veneau cu treburile lor: care plimba animalul de casă, care vre-un nepot ramas acasă…. Ceilalți au emigrat cu copiii lor peste hotare, să muncească… Iar la noi, precum obiceiul s-a înrădăcinat: bătrânii nu se respectă, nu le oferă nimeni atenție… 

Orașul rămase la fel de pustiu ca și interiorul spiritual al bătrânei… O apucau lacrimile, în special atunci când vedea cum se plimbă un moșneguț cu băbuța lui la braț, ceea ce era pentru ea într-adevăr insultător. Pe ea n-o observa nimeni-nimeni… Și mergea ea singurică pe aleea Renașterii, prefăcându-se că face sportul mersului pe jos. Într-o zi, din fugă bătrâna a observat un mesteacăn tânăr practic rupt în două. Tabloul era atât de trist și lacrimogen, că ea n-a suportat și, fără ezitare, a dezlegat centura care sprijinea fusta pe șolduri, și cu ajutorul ei a legat strâns un baston pe fractura arborelui. A plecat acasă doar atunci când s-a convins că arborele stă drept. A doua zi a venit la mesteacăn cu o sticlă de apă. Copăcelul s-a cam ruginit, dar era incă viu. Bătrâna l-a udat din sticlă, și a mers să se plimbe pe alee, tot învârtind capul în direcția copăcelului. O săptămână-două ea tot venea cu sticla cu apă la mesteacăn. Copăcelul învia cu ochii…

Săptămâna următoare, bătrâna din nou a venit cu sticla, dar în locul mesteacănului a găsit o groapă uriașă în care scormonea energic un excavator. Un havuz se construiește! – anunța vesel cineva. Bătrânica a stat puțin, a băut apă din sticlă și a mers acasă. Acolo ea scos dintr-un batic legat pensia primită recent, a mers la un magazin cu flori, și s-a întors de-acolo cu un arborel de lămâie într-o oală de plastic.

Bătrâna deja s-a obișnuit să iubească și nu voia să se desprindă de acest sentiment.

Etatea – nu este un motiv pentru a uita de sentimente. Mai ales de Dragoste...

SV, ❤

Imagini: Picturi in ulei, 2018, autor Svetlana Vizitiu


11 comentarii

Natalia Mazilu-Miron:”În țară străină lucrezi doar și taci, în țară străină ești ca orfan”


Cu greu am găsit în albumul ei o imagine în care să zâmbească, experiența de viață a lăsat o amprentă amăruie pe chipul acestei doamne fine și plină de tristețe chiar dacă uneori surâde în inima ei. Zice că pasiunea vietii sale e să scrie. Din copilărie Natalia Mazilu-Miron poartă cu sine un pix și un caiet pentru a scrie orice gând inspirat. Îi place să facă surprize, nu conteaza cui. Să ridice buna dispoziție celor dragi. De multe ori face haz de necaz… și chiar îi reusește să zâmbească:”Nu știu dacă e bine sau nu, am in vedere, cu istorioara mea în public… Eu multumesc Domnului pentru viața pe care o am. Bună sau rea – este a mea! Am un suflet bogat, de aceea de multe ori îmi înșir gândurile în scris. Am fost întotdeauna sinceră: E bine sau rau, sunt -EU.” 

Colegele de scoală o vedeau la Teatrul de miniaturi… Nu a ajuns acolo, dar teatrul dur a fost chiar viața ei. ”În adolescență nu am fost frumoasă, de aceea nu-mi plăcea să pozez. După ce m-am căsătorit și am născut un fiu, mulți ani am fost atât de slabă fizic că îmi era groază să mă privesc în oglindă. Au trecut anii, si cu încetul s-a schimbat și starea mea sufletească luminându-mi înfățisarea”.

S-a căsătorit la 19 ani cu vecinul ei. Pare să fie din dragoste:”nu știu cât de mult l-am iubit, dar mi-a dezvaluit odată, că s-a însurat cu mine pentru că eram cumsecade și harnică foc… Avem un fecior – suflet din sufletul meu – Ghenadie, poartă la fel numele soțului, căci ambii sunt născuți în aceeași zi. Și amândoi mă sustin în toate… Iubesc!

Natalia s-a născut la 8 decembrie 1979 în satul Văratic, r-nul Rîșcani din parintii Vasile și Zinaida Miron, tărani de rănd, care au crescut 4 fete, dintre care Natalia este cea mai mare.

Și-a petrecut copilăria într-o căsuță mică de la marginea satului. Chiar alături curgea râul Ciuhur înconjurat de o pădure, imasuri, stânci, dealuri și văi… A trăit și a copilărit în Valea-Adancă. ”Se consideră că în mahalaua noastră trăiesc cei mai nevoiasi oameni din sat, fiind cu mulți copii, fără loc de muncă, fără profesii, fără carte, fără un statut în societate… Nu aveam măcar un drum normal, în special e greu pe timpul ploios, abia reușeam să ieșim din glodul ce venea până la genunchi… Ne ducea mămica în spate până la un drum asfaltat.

Mama avut mult de suferit în viață, că încă în fragedă ei copilarie a fost dată de propria sa mamă spre adopție… Nu ia fost usor nici mai târziu, dar după ce am apărut noi (fiicele) pe lume, ne-a oferit cea mai mare dragoste care există pe acest pământ…” Acum mama Zinaida Miron recunoaște:”Scumpele mamei, voi, fetele mele, sunteți sensul vieții mele, fără voi, eu cred că nu aș exista. Nu v-am dat averi, că nu luam avut. Dar eu vă iubesc mai mult ca viața. Țineți minte, eu vă susțin întotdeauna, și va iubesc la nesfârșit!”

Natalia a dus lipsă de multe, dar iubirea cu care a fost înconjurată în familia lor a acoperit toate lipsurile. ”Întotdeauna am fost împreună că erau ”Toti pentru unul și unul pentru toți”!” Natalia a fost o fire mai timidă. Adesea se ascundea printre stâncile din vecinătate cu un caiet în care înșira gândurile… Cu toate ca era deja matură, adora să citească poveștile în care întotdeauna BINELE învinge RĂUL. Povestea ei preferată rămâne ”Cenușăreasa”. Ea și visa ca într-o bună zi să se producă acea vrajă ca-n poveste…

Și adolescența a urmat să fie una grea în sensul că după nouă clase Natalia nu a avut posibilitatea să meargă la studii, cu toate că își dorea foarte mult să le continue, ca apoi să devină profesoară de limbă și literatură română.

Drama sau problema sătenilor moldoveni: e să recunoască că îndură foame și în prezent. Natalia spune că nici de mâncare, și nici bani de studii nu erau. Doar bunicii ei Olga și Ion Miron i-au ajutat nespus de mult. Își amintește cum bunica care o iubea mult, ia spus că a adunat o sumă de bani pentru ca ea să continue studiile. Din păcate, banii rezervați pentru studii au fost redirecționați pentru alte nevoi: casa în care Natalia a copilărit 17 ani lor s-a dărâmat între timp, și:”Nu am putut fi egoistă, căci mai întâi de toate m-am gandit la viitorul familiei mele: Unde vom locui?” Astfel, s-a spulberat visul de a deveni pedagog, dar în schimb, au procurat o casă în sat.

Copilăria a finișat atunci… În acest timp, fostii colegi au absolvit 11 clase și în școala avea loc balul de absolvire, la care au invitat-o și pe ea. Nu avea nicio rochie măcar. O rudă de la oraș ia adus una strălucitoare, cu buline, și ea își zicea că ceva mai frumos n-a văzut, că… e un vis din basme. La bal a rămas neplăcut surprinsă: toate fetele aveau rochii albe, și doar ea era în una neagră. Exact ca în ”Rățușca cea urâtă”, spune ea. Apoi mereu visa să apară și la ea o rochie alba, spera să fie una chiar la nunta ei, și nici atunci nu a fost să fie. Din lipsa resurselor financiare, s-a cununat la fel într-o rochie întunecată și ”acea împrumutată”. ”Eeeii, dar totuși dorința mea s-a împlinit atunci când mi-am permis să-mi cumpăr o rochie albă la balul de absolvire al feciorului meu! Așa că visele se mai împlinesc”.

Anii au trecut, și parcă o data cu ei a dispărut și sărăcia. Dar cu ce preț! Pentru ași câștiga dreptul la existență și a nu muri de foame în Moldova, a fost nevoită să plece să lucreze ”la negru” în Europa. Astfel, ”am călătorit peste hotare”, spune ea. – ”Am muncit la negru în construcții, chiar ultimii ani am lucrat și la salubritate, pe străzile din Sankt-Petersburg.”

În continuare se visează pe băncile școlare, cu regretul cela că nu are nicio facultate, și nicio o meserie cu care s-ar mândri. Recunoaște totuși că există și o parte pozitivă a destinului său:”Multumesc Domnului pentru traiul care l-am avut. Au fost niste lecții de viață foarte importante. Din fiecare am învățat câte ceva, și ele mi-au prins bine pe parcursul anilor” Luptă pentru consătenii ei, și pentru ca copilul ei să fie fericit! A scris și versuri pentru el: „Am pe lume o comoară./Am numai un singur dor./Sunt femee, sunt o mamă-/Care are un FECIOR!/L-am adus cândva pe lume/Si m-am bucurat enorm./I-am ales cu drag un nume/Si de-atunci mereu mă rog:/-Doamne,eu mă rog la tine,/Ai grijă de fiul meu!/Apără-l te rog de rele,/Apără-l te rog de greu!/Fiul orice nu ar face,/Il iubesc nespus de mult./L-aș ridica sus în brațe-/Dar baiatul,mi-a crescut!/Nu am alta bogatie,/Decit una-fiul drag!/Si-atunci cind voi fi carunta,/Tot o să-l aștept în prag./Căci EL-e rostul vieții mele!/EL-e alinarea mea!/E bărbatul vieții mele-/La care-am visat cândva!/Sunt o MAMĂ care-/Are doar un singur pui !/O altă ființă mai scumpă-/Pentru mama… NU-I!``/ Autor: Natasa Mazilu-Miron

Cei mai buni prieteni – sunt Mama și surorile ei! ”Dar mai am niste prietene deosebite – Florile! Lor le pot spune ceea ce uneori nu aș îndrazni să spun nimănui.” Adoră florile, cu ele vorbește, la ele se plânge. Sunt ca și ființe vii, li se destăinuie, se emoționează, îi indică inima și sufletul, după ce scrie versurile despre ceea ce vede zi cu zi. Și dintotdeauna merge prin viață cu acuratețe tinând cont respectul, sinceritatea și omenia.

Visează să străbată Moldova în lung și lat:”că nu exista un loc mai frumos pe lume decât Tara mea! Așa consideră sufletul meu!” Satul natal, satul Văratic, r-nul Rîșcani – e casa ei și leagănul de dor al copilariei. Niciodată nu va pleca de aici, oricât de greu îi vine… ”Căci e o parte din inima mea. Aici mă cunoaste fiecare om de la mic la mare. Mi-i drag să stau la sfat cu sătenii mei – copii, adulți sau bătrânii. Bună e ideea cu promovarea destinațiilor turistice din țara noastră, poate că în așa mod ne vom promova satele, care din păcate, cu zi ce trece rămân fără locuitori. Mare păcat! Fiecare sătuc are frumusețea lui aparte, indiferent în ce colțișor te afli…” Poezia ei ”Viata de migrant”: /E toamna tirzie afara si in suflet/N-a mai ramas nici urma de zimbet./Merg brat la brat cu a mea tristete-/Pe drumul lung,a-l strainatatii./Ma inconjoara doar lume straina./Poate gresesc,dar imi pare haina./Nici nu iti vorbesc,nici nu te saluta,/Privirea le e rece,aspra si crunta./Clar se presimte un dispret masiv,/Pentru oameni, ca mine-veni-ti la cistig./Dar asa e viata si nu ai ce sa faci./In tara straina -lucrezi doar si taci./Nu ai nici un drept-esti ca orfan,/Cu lacrimi in ochi,ades faci un ban./E toamna si ploua in suflet si afara./Iar gindul ma duce spre casa mea iara./La oamenii simpli,la ai mei/moldoveni./Caci total fericiti-DOAR ACASA SUNTEM!/Si chiar daca in tara e haos mereu,/Si daca taranul munceste din greu,/Si chiar daca ducem un trai mai sarac…/Alaturi de cei dragi -ESTI CEL MAI BOGAT! (Natasa Mazilu-Miron)

A avut o colaborare frumoasă cu scriitorul Dumitru Mircea. Acum lucrează la a doua ei carte. Speră ca la toamnă să reușească să o lanseze la fel cu ajutorul Domnului Mircea. O carte cu poezii populare de suflet.”Cartea mea de poezii, cu îndemnul de a fi oameni de omenie, – e despre iubirea față de plaiul nostru, despre boala migrației, despre bătrânețile grele pe care le îndură unii moldoveni. În această carte se poate regăsi majoritatea dintre noi…” Ideea cărții a apărut anul trecut după ce Natalia a debutat cu câteva versuri în revista literară ”Roua Stelară”. Au susținut-o consătenii și chiar unele persoane necunoscute, din rețele de socializare. ”M-a încurajat și nașul ei Andrei Miron, fost militar în Afganistan: ”Trebuie de lăsat ceva în urmă, că mâine, poimâine nu vom fi, dar trebuie să rămână o amintire frumoasă” – așa mi-a zis. Căci și el, din propria initiativă și cu banii lui din bugetul familiei a înălțat în satul nostru un monument în cinstea eroilor căzuți în războiul din Afganistan. Astfel că fiecare dintre noi are menirea să lase ceva urmașilor noștri.”

Cântătoarele din maracini’’-de Colleen McCullough rămâne una dintre cărțile ei preferate…

Mai are o dorință să lase ceva frumos în urma ei. ”Moldova – cuibul meu de dor” – primul ei volum de carte l-a scris cu mare drag de țară. Indiferent de poziția lui în societate, fiecare om poate face lucruri frumoase pe acest pământ…

Despre Natalia scriu admiratorii:

Maria Covali:Bravo, Natalia. Multe mame se vor regăsi în poezia ta, precum și mulți fii. Dorul mamelor, e un frământ, asemeni frunzelor codrului… Îți doresc și mai departe inspirație, cu aceleași semințe pline de sens… De la suflet la suflet. Știi să hrănești trăirile cetățenilor cu cuvinte alese, așezate în rânduri ca pomii în livadă, încărcați de roadă.

Dumitru Obrintetchi:”Să trăești mult înainte și să ne”răscolește-i sufletele zbârcite” a fiecărui dintre Noi! Mulțumesc pentru Adevărul „așternut”!”

Anastasia Balmuş:”Bravo, Nătălița! Ai pătruns in adâncul sufletului unui om bătrân. Ești o fire sensibilă și bună. Nu cred, că ai fost vre-o dată bătrână, de le simți pe toate?!”

Anastasia Balmuş:”Până la lacrimi… Bravo! Mai expresiv de descris starea de lucruri în Moldova nici nu se poate… Așa e! Trist de tot…”

Antonina Salari Calancea:”Ca intodeauna, rindurile scrise de tine ma fac sa-mi vibreze toate coardele sufletului meu chinuit de dor de plaiul natal, de satului iubit, de casa parintesca si de toti cei dragi. Complimente si succese in creatie si in viată”

   Eu spun că Natalia are o meserie de invidiat prin harul și talentul ei Este Om de Omenie și o Poetă de suflet! Ce trebuie mai mult? Să fie fericită! (Svetlana Vizitiu) ❤


6 comentarii

Cu ce începe fericirea?


Într-o zi, el a decis să se revolte împotriva nedreptății sociale stabilite în lume și și-a pus în gând… să dobândească fericirea pentru toți. A pus mâina pe armă și a început să lupte cu răul, oriunde nu îl întâlnea. A fost nevoit să tragă cu arma, să ucidă în numele fericirii pentru fiecare om. Timpul trecea… El adormea și se trezea cu arma în mâini, cu gândul la fericire și cu lunile nu ieșea din lupta pentru ea, doar că societatea… rămânea aceeași, – la fel de nedreaptă, la fel de rea și crudă.

Omul a obosit să lupte, și a decis să-și intemeieze o familie. S-a gândit că dacă nu a fost în puterea lui să facă această lume fericită, poate va reuși să-i facă fericiți pe ai lui – cei de acasă. În fiecare zi, el lupta să obțină fericirea celor dragi. Mult a lucrat el, uneori nu reușea să mănânce la timp, nici să doarmă… Astfel a îmbătrânit în această luptă a lui pentru fericire…

Iar pe patul de moarte trecu toată viața lui în fața ochilor. Și-amintit, cum în tinerețe și-a pus scopul să-i fericească pe toți, cum a luat arma în mâni și a luptat cu tot răul pe pământ, oriunde evolua acest venin periculos; cum ucidea în numele fericirii, cum a intemeiat familia și a crescut copiii; cum a muncit pe rupte, și uneori lihnit de foame și pe nedormite… Apoi, le făcu semn celor de-acasă să se apropie de el și le-a spus:

Toată viața am încercat să-i fac pe alți oameni fericiți. Și abia acum am înțeles, că acest lucru trebuia să încep cu Sine. Dacă aș fi reușit de la bun început să mă schimb și să devin fericit, atunci și voi ați fi fost fericiți! Și lumea ar fi devenit mai bună, mai echitabilă și chiar… fericită!
Morala: Doar cu ceea se poate împărtăși omul, cu ce are singur. ❤ (SV)


10 comentarii

Pentru lume era doar amanta


S-a trezit brusc la două noaptea. Totul era ca de obicei: ceasul bifa pe perete, pe rafturi se vedeau imaginile și peste tot erau flori. Frumos, dar parcă era dureros să privești acest tablou. A întors capul și o văzu. Ea dormea liniștit, aruncând pătura de pe sine. Fața ei divulga un aspect nemulțumit și chiar jignitor, dar în general, era destul de dulce. Era plăcut s-o privești, nu și să o admiri. Ce s-a întâmplat totuși? Se ridică fără zgomot și întră în bucătărie. N-a reușit să ajungă acolo că privirea îi căzu pe fotografia lor de la nuntă. A zâmbit ușor și a luat-o în mâini. Cât era ea de fericită atunci când el a fost de acord s-o ia de soție după cei șapte ani de despărțiri și reuniuni. Și – ce acum? Ea este o femeie profund nefericită, pentru că anume el așa o face. N-a iubit-o și niciodată nu o va iubi. Da, el simte pentru ea afecțiune și respect, nu mai mult. Nu este ea femeia după care ar pleca la capătul lumii, și de la care ar dori să aibă copii. Nu-i unește nimic. Decât ceea că sunt împreună. De ce au ajuns pănă aici? 

Totul e simplu: el a venit dintr-o provincie, crezând că toate ușile capitalei vor fi deschise pentru el. Dar, s-a confruntat cu o realitate mult mai dură: nimeni nu are nevoie de el, și să cucerească acele înălțimi la care visa, nu are șanse. Apoi a apărut ea, cu bani, cu un serviciu de prestigiu și, desigur, cu apartamentul propriu. El nici nu-și amintește prima lor întâlnire: o fată ca fată, nimic neobișnuit, cu excepția banilor părinților ei. Deși, ar trebui să le fie recunăscător pentru locul său de muncă și că l-au acceptat în familia lor. Astfel, au zburat șapte ani. Ea era alături, cu toate că el o înșela de zeci de ori, și ea cunoștea și tolera acest lucru. Și toate ca răsplată pentru acordul lui de a se căsători cu dânsa. Și de ce nu? În acel moment a avut totul, iar părinții au început să-l preseze:”Cât se poate? Căsătoriți-vă odată! Privește-o – este o soție ideală!” Așa că s-a căsătorit.

Doar pentru că nu a putut spune ”Nu”. Și acum, se trezește cu nopțile de spaimă. De frică pentru viitorul lui. Ce urmează: copilul pe care și-l dorește ea, și nu el?  Serviciul propus de tatăl ei?

Prefăcătorie constantă că totul la ei e bine, și că sunt fericiți împreună la nebunie? Adâncit în gânduri, el a pus fotografia la loc și a ieșit la balcon.

Aerul adia a primăvară, cu un trecut și viitor eșuat. Și-a strâns degetele în pumni și a inspirat aerul proaspăt. Cum să se decidă la acest pas? Cum să-i spună despre ceea ce știe și ea deja? Eh, dacă ar putea întoarce timpul!..

Undeva mai jos se auzi un zgomot, deritecătorul incepu să măture strada. Iată și o nouă zi de după colț. Însă el dorea, ca ziua să nu fi început…

Și undeva nu departe, la următoarea stradă, într-o clădire obișnuită dormea EA. Visul lui, speranța lui, iubirea lui. El își va aminti mirosul părului ei și peste zece ani, își va aminti de zâmbetul ei, vocea, ochii. El își va aminti tot ce are legătură cu EA.

Da, pentru toată lumea, inclusiv pentru cea care doarme în patul lor comun, ea era doar amantă… Dar nu și pentru el…

Nu vă legați viețile cu alte persoane atunci când suferiți de eșecul iubirii. Aveți grijă de inimă și de iubire!

❤ (SV)


11 comentarii

Stația Nunta din Chișinău


De ce există atât de multe femei nefericite? De ce bărbații se simt mai ușor, dacă nu prima, vine a doua, a treia… și el este fericit? De ce responsabilitatea de a rămâne cu copiii după divorț, la fel cade pe umerii femeilor, iar fostul ”mârlan” și aici e fericit în noile lui aventuri amoroase? De ce femeile poartă o persoană pentru toată viața și emoțional depind de bărbați?

Deci, imaginați-vă un microbuz aproape pustiu care se târâie ca un melc pe străzile din orașul Chișinău… La o stație întră o doamnă destul de simpatică, în opinia mea, circa de treizeci de ani.  Nu vă dau detalii despre înfățișarea ei, voi spune doar că nu-i lipsește nimic din cele atrăgătoare. Iar după ea urmează sărind cam brutal un bărbat, la fel de aceeași vârstă, cu un sac mare și greu. Rutiera se urni din loc imediat și omul nu reuși să-și frâneze pasul, împingând-o pe doamnă și călcând pe piciorul ei.

”Ei, și ce sunteți ca un elefant, într-adevăr…” a spus ea supărată. ”Chiar nu se poate mai atent?!”. Bărbatul se uită vinovat în ochii ei și-și ceru scuze. Dar femeia nu se stăpâni și continua cu ”trebuie să fiți mai delicat”.

Și aici omul a vorbit cu suflet cuvintele, prin care a încercat să-și exprime durerea și tristețea lui. ”Doamnă, doar ați văzut că n-am făcut-o intenționat, cu atât mai mult că v-am cerut scuze, și ce pot eu să mai fac ca să vă calmați, în cele din urmă?

Eu, personal, în acel moment mă așteptam la orice răspuns, însă… chiar și mie, cu cinismul meu nativ și brutalitate țărănească, nici prin cap să-mi treacă la ce poate ajunge o minte de femeie șmecheră! Ei, sunteți gata?

”Ce, ce, de nevastă luați-mă, domnule!”

Șoferul surprins opri brusc autobusul, iar în salon s-a instalat o tihnă neobișnuită. Chiar și fetița de cinci ani din spatele meu, care a vorbit tot drumul, a tăcut. Astfel a continuat liniștea timp de un minut-două, fiecare rumegând surpriza celor auzite. Vreau să menționez că pe fața femeii la momentul respectiv nu a fost măcar un indiciu la o glumă. Eu, cu firea mea nărăvașă, n-am răbdat (ei, cum fără mine astfel de istorii) și… am spus provocător:”Auzi, omule, da, răspunde ceva, nu vezi că publicul așteaptă?” El se uită la mine, apoi la ceilalți, a trecut cu privirea la femeie și răsună:

”Mă opresc la următoare stație, mergeți cu mine?”

”Da.” cu toată puterea vocii sale a răspuns ea.

”Bravo!” a răsuflat tot microbusul ”emoționat” și se auziră aplauzele. Iar ”supărata” și ”elefantul” într-adevăr au coborât împreună la stația următoare…

”Mă numesc Veronica” a spus ea, atunci când coborau și el i-a oferit brațele sale la ieșire.

Ușa se închise. În urma lor se ridicau alți pasageri, iar autobusul încă vre-o cinci minute surprins de cele întâmplate stă pe loc. Se pare că și șoferul era fericit! Apropos, stația se numește ”Nunta”! J

Vreau să cred că au rămas fericiți împreună pân-la adâncă bătrânețe…

Oameni buni, spuneți-vă ce vă doare și ceea ce simțiți, la momentul potrivit, și imediat! Nu ratați fericirea voastră chiar și la supărare! Măcar îndrăzniți, nu pierdeți nimic… riscând… Nu respingeți persoanele care doresc să fie ațături de voi. Tot ce-i posibil că ei vor fi singurii care vor rămâne cu voi, în cele mai dificile momente ale vieții. Doamne ajută! Să fiți binecuvântați! ❤


5 comentarii

Acum nimeni nu-l consideră nebun… Viaţă dupa moarte.


A supraviețuit morții sale clinice. I-a privit morții direct în ochi, și cu toate că niciodată n-a crezut în ea, acum este ferm convins că există viață și după moarte. Greu de crezut, desigur, dar povestea lui despre viața în lumea de apoi, cu atât mai mult devine convingătoare pentru că naratorul este neurochirurg cercetător vestit și… care nu merge la biserică… Mii de supraviețuitori, mii de oameni sunt care s-au confruntat cu moartea clinică și povesteau despre ”lumina din capătul tunelului”, dar cei de știință insistă că este vorba de halucinații. Sincer vorbind, să găsești un om de știință care crede în viață de după moarte, nu e atât de simplu. Dar unul dintre cei mai recunoscuți și experimentați în domeniul neirochirurgiei din SUA, Dr. Aleksander Eben a devenit și unul dintre cei care crede că experiența lui a fost ceva mai mult decât o halucinație.

Recent, creierul lui a fost atacat de o boală rară. O parte a creierului care controlează emoțiile și gândirea, adică ceea ce ne face umani, – a stopat la el, blocaj complet. Șapte zile a fost în comă. Atunci când medicii au decis déjà să oprească tratamentul, și rudele lui au dat acordul pentru eutanasie, Aleksander Eben brusc a deschis ochii. A revenit la viață… Recuperarea lui a fost un fenomen medical. Dar miracolul real al povestii lui se regasește în cu totul alt context. În acel moment, cât timp corpul lui se afla în stare de comă, omul a plecat dincolo de această lume și parcă se întâlnise cu o ființă angelică, care i-a dezvăluit domeniul de aplicare al existenței super-fizice. El susține că s-a întâlnit și a atins sursa  ”Universului însuși”…eu-mica-bagam-capul-plapuma

Nu este fantezie. Înainte, el nu credea în Dumnezeu, nici în lumea de apoi, nici în existența sufletului.  Astăzi, celebrul medic pentru evoluția lui profesională consideră că adevărată sănătate poate fi dobândită doar atunci când înțelegi că Dumnezeu și sufletul sunt o realitate, iar moartea – nu este capătul călătoriei noastre, ci doar un punct de trecere al existenței noastre în altul. Nu ar fi oferit nimeni atenție acestei povești, doar că s-a întâmplat într-adevăr cu o persoană atee, absolut indiferentă credinței. Istoria a devenit revoluționară, deoarece nici un cercetător științific, fie și o persoană cu credință nu poate ignora experiența lui sau faptul revenirii lui din comă la viață… La urma urmei, mulți dintre pacienții lui, de asemenea, cândva au revenit la viață din comă. Unii dintre ei susțineau aceleași povești cu ”soarele din tunel”, dar atunci neirochirurgul cunoscut le considera, pur și simplu, halucinații… Acum Eden le poveștește studenților lui despre ceea ce a pătimit, și nimeni nu-l consideră nebun… Din cartea lui A. Eben ”Proof of Heaven: A Neurosurgeon’s Journey into the Afterlife” aflăm că experiența de moarte clinică, de obicei, schimbă încredibil de mult omul, și dacă ați avut o boală gravă, fie un accident major, aceasta vă poate influența viața mult mai mult decât vă puteți imagina. Cartea a fost vânduta într-un număr de două milioane de exemplare la nivel mondial. Succesul volumului său a dus la scrierea unei noi cărţi: „The Map of Heaven: How Science, Religion, and Ordinary People Are Proving the Afterlife” / „Harta cerului: Cum știința, religia și oamenii obișnuiți dovedesc viața de apoi”. În acest nou volum, autorul face echipa cu înțelepții din trecut, cu oameni de știință moderni și cu oameni obișnuiți care au avut experienţe spirituale profunde pentru a arăta realitatea raiului și adevăratele noastre identități ca ființe spirituale. Vă recomand să citiți cele mai izbitoare momente din călătoria autorului în lumea de apoi…

”N-am invidiat niciodată pe cei care au crezut că Iisus, pur și simplu, a fost mai mult decât un om bun – o victimă a societății. I-am compătimit profund pe cei care credeau că undeva, acolo, există un Dumnezeu, care ne iubește cu adevărat. De fapt, eu am fost cel care i-a invidiat pentru sentimentul de siguranță, de apărare, – un simț care le oferea această credință oamenilor. Însă, eu ca om de știință, pur și simplu, am știut, dar n-am crezut.  Nu există o explicație științifică a faptului că în timp ce corpul meu era în comă, mintea și lumea mea interioară au fost în viață, bine-sănătoase, nu!  În același timp, cât neuronii din cortexul cerebral au fost învinși de bacterii, conștiința mea a plecat în alt Univers, mult mai mare, – o dimensiune, pe care nici nu mi-am putut imagina și pe care preferam să cred una ”ireală”. Ea există, și ceea ce am văzut și am cunoscut, literalmente mi-a deschis o lume nouă: O lume în care noi suntem mult mai mult decât un creier și un trup, pur și simplu, și unde moartea – nu e o atenuare a conștiinței, ci mai curând capul unei călătorii enorme și foarte pozitive… În Rai totul este intens şi unit, totul este Unul. Mă simţeam ca un fluture într-un roi cu milioane de alţi fluturi care zburau împreună. Auzeam imnuri, un cor cântând, iar ecoul vocilor mă învăluia, simţurile mele se amestecau, văzul şi auzul nu mai erau separate. Auzeam frumuseţea şi vedeam muzica. Iar muzica era doar manifestarea unei bucurii pure, pe care aceste fiinţe nu o mai puteau ţine în ele, bucuria trebuia exprimată.”

Cert, că acum el crede ferm în Dumnezeu!..


14 comentarii

Dorina Codreanu: Un basm de dragoste pătruns la ”Clubul de elite Impresii din viata si carti”


             Uneori, deşi s-a tras cortina, ai senzaţia că spectacolul încă nu s-a terminat. Că şedinţa Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” continuă, că ropotele de aplauze îi aduc pe protagoniştii ‘’vinovaţi’’ pe scena deschisă a Sediului Central al Bibliotecii Municipale ‘’B.P.Hasdeu’’, şi te bucuri de un bis, eventual! Dar, s-a dus şi şedinţa a 69 cu ultimul, al 67-lea, protagonist în acest an 2016, – în persoana unei tinere de excepţie, frumoasă şi talentată, o poetă de suflet care merită toată atenţia şi pentru că versurile ei te pătrund la inimă! Dorina Codreanu, ea este eroina de azi! Iată unul din versurile ei, în ajun de an nou: veţi simţi tot spiritul sărbătorilor de iarnă, şi vă vor sensibiliza prin caracterele redate…dorina codreanu

Nu vreau cadouri scumpe de Crăciun/Și nici brăduți cu globuri și beteală,/Întoarce-mi Doamne început de drum,/Eram copilă și mergeam la școală./Să gust din nou din mărul vieții,/Cu cărți să-mi fie plin ghiozdanul,/Să-i știu în floarea tinereții/Pe cei ce mi-au pornit aleanul./Întoarce-mi mama tânără, frumoasă,/Cu părul lung și negru de apus,/Crăciunul care îl făceam acasă/Era un basm de dragoste pătruns./Îmi vreau bunicii cu a lor povață,/Să imi repete zeci și zeci de ori/,,Ca să ajungi un om frumos în viață/Fii bun oricând, nu doar de sărbători’’/Și vreau zăpada ce era odată/Îmi vreau colindele cântate înapoi,/Întoarce-mi bucuria nesperată/În rest, nimica Doamne eu nu voi!/Nu vreau cadouri și nu vreau beteală/Nu-mi trebuie a lumii false bogății,/Tu iartă-mi Doamne a mea îndrăzneală/Și fă-mă iar copil între copii!” – (o poezie superbă de Dorina Codreanu)

Tânăra Viorica Săculţanu a debutat în moderare a şedinţei clubului şi acest lucru i-a reuşit de minune. Interpretul şi actorul Vitalie Todiraşcu a cântat, ca de obicei, cu vocea lui şuperbă; scriitorii Veronica Pârlea-Conovali şi Victor Cobzac au cuvântat şi recitat, la fel a recitat şi tânăra Natalia Pintea. dorinaElevii de la gimnaziul nr. 7 din Chisinau, cu emoţiile ce-i caracterizează, ne-au recitat cu suflet din creaţia Dorinei Codreanu… Ana Codreanu (sora), Ana Onică scriitoarea, Olga Vozian, Mihaela Iucal-Starciuc (colege de facultate) şi-au exprimat toată recunoştinţa prin referinţe la adresa protagonistei… S-a bucurat mult şi Vasile Vizitiu atunci când a ”descoperit” că poeta Dorina este la fel din raionul Floreşti, precum şi dumnealui, şi a ţinut să menţioneze talentele native ale consătenilor… Tombola cu cărţi de autor şi cu autografe au inviorat publicul. Au recitat şi declamat elevii, prietenii, scriitorii, fanii, – ce s-ar mai dori mai mult la aceste evenimente? Recunoştinţă şi Respect! Dorina le-a meritat absolut! Toate cele rostite, toată povestea şedinţei de astăzi la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” – vă sunt oferite cu plăcere în acest album evidenţiat, pe care trebuie doar să-l accesaţi:

«Dorina Codreanu la Clubul Impresii din viata si carti»

Şi acest filmuleţ de la evenimentul de azi să vă bucure privirile:

”Casa mare a bunicii/Cu miros de busuioc,/Cu gutuie pe fereastră/Iar la colţuri flori de soc./La lumina lămpii calde,/Buna noastră toarce, ţese,/Din mânuţa ei bătrână/O întreagă-avere iese./Şi-n ungher de sus priveşte,/Lângă-o candelă aprinsă,/O icoana maronie/Ce de timp a fost atinsă./Pe perete stă covorul,/Cu maci roşii, înfloriţi,/O basma ce adunat-a/Lacrimi ude şi fierbinţi./Casa mare a bunicii,/Cu miros de mere coapte/Flori de soc şi romaniţă/Masa plină cu bucate./Iar pe pat langa fereastră/Buna noastră toarce, ţese,/Şi din gura ei bătrână/Se mai naşte o poveste.” –Dorina Codreanu

Dorina Codreanu: Îmi cântă şi acum sufletul de bucurie şi plăcere când îmi amintesc ziua ce a trecut, o zi superbă, specială alături de oameni minunați! Mi-am deschis sufletul şi am dăruit lumină, am primit în schimb bunătate, apreciere şi energie pozitivă! Am pășit împreună pe drumul literar, am citit poezie şi am avut parte de surprize frumoase. Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru tot, doamnei Svetlana Vizitiu pentru dăruire şi organizare, Rica Săculţanu pentru moderare şi desigur tuturor celor care au fost alături de mine. Vă imbrăţişez cu drag!

Lidia Vrabie: – ”Dorina Codreanu, ma faci fericită și ştii de ce? Pentru că în talentul tău, in ceea ce scrii se regăsește sufletul meu. Să te țină bunul Dumnezeu până la cele mai adânci bătrânețe, o ȚARĂ are nevoie de aşa talente! Îți doresc din tot sufletul să fii poeta poporului!”

Constantin R. Idealantin:”Dorina Codreanu este un exemplu pentru tinerii de azi. Am citit din poeziile ei și am rămas impresionat să găsesc frumosul exprimat prin cuvânt, să găsesc simplitate și în același timp profunzime și complexitate. Sunt încântat că am cunoscut-o pe Dorina Codreanu și norocos să fiu motivat de ea pentru a urma această frumoasă pasiune, poezia.”

Natalia Pîntea Îmi place stilul Dorinei Codreanu. Scrie cu o sinceritate debordată despre tot ce este viu şi curat. Atinge teme foarte sensibile care mişcă sufletul uman. Naivitatea ei de copil, te face cumva să vrei, să mai rămâi în lumea ei…

Dumitru Drapac: Din puctul meu de vedere, a fost o seara superba cu oameni superbi si cu o protagonista frumoasa si talentata! O experienţa nemaipomenita în care s-au întalnit oameni cu suflet mare!

Date biografice:  S-a născut la 13 Martie 1988 într-un sat frumos de pe malul râului Răut, Ștefănești. Mama – Raisa și tata – Andrei doi tineri țărani îndrăgostiți de viața satului și pământ, au cultivat în primul lor copil toată aceasta pasiune oferindu-i o copilărie frumoasă și întreaga libertate de  a citi și a desena. Patru ani mai târziu apare și surioara Ana,un pui de soare zglobiu dar care nu împarte cu sora mai mare dragostea de sat și literatură… Unsprezece ani de școală au trecut repede, ani în care Dorina a citit aproape toată biblioteca școlii,remarcându-se prin rezultate excelente la școală și cucerind profesorii și colegii prin primele sale poezii și picturi. Urmează un an de liceu și patru de facultate, unde își ia cu brio diploma de designer vestimentar al Facultății de Arte Plastice și Design, Ion Creangă din Chișinau. Se reîntoarce la versurile sale în 2014, atunci când începe să trimită poeziile sale la un post național de radio din Chișinău. Primind multe aprecieri și încurajări trimite câteva versuri Elenei Volcinschii din România care o include în Antologia sa de versuri și proză,,Sublimul drum al tinerelor slove”alături de alți tineri talentați din Basarabia. Volumul de debut ,,Poeme” a văzut lumina zilei în 2016 Februarie, la editura ,,Papirus Media” din Roman (România) .Cartea, este o minunată culegere de versuri care descrie cu dragoste și amănunte viața satului, copilăria autorului în sânul naturii și alături de familia sa. De asemenea, este gata de editare și al doilea volum de poezii iar altul este în proces. La moment, Dorina Codreanu face parte din Uniunea Scriitorilor Europeni din Chișinău. Și desigur, are serviciul mult visat – lucrează într-o librărie unde are acces la cele pe care le-a iubit o viață întreagă – cărțile!

https://www.facebook.com/events/315885668777137/

https://www.facebook.com/dorina.codreanu.9

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2163704590522020


4 comentarii

Ana Onică: ”Sper ca oamenii să desprindă mesajul din creațiile mele”


Creaţia ei este o tribună de la care spune ce simte şi vede. Scrie cu pasiune, cu dăruire totală de sine. onica-anaEste realistă, dar având spiritul observaţiei exagerat de bine dezvoltat precum spune chiar ea, – îi este mai uşor să îmbrace realitatea crudă cu haina artistică. Se bagă sub pielea personajelor, pentru a fi mai aproape de trăirile lor sufleteşti, ca să se poată bucura, dar şi suferi alături de ele. Iubește necondiţionat ţara, neamul, graiul şi tradiţiile. Respectă strămoşii, căci nu poate fi prezent şi viitor fără trecut. Poate să vorbească necontenit despre sentimentul de dragoste faţă de frumos, de valorile neamului, de aproapele nostru, faţă de tot ce este sfânt. În operele ei omul se poate înălţa prin puterea binelui, iubirii şi credinţei. Are multe de oferit, are multe trăiri și o experiență enormă de viață despre care, în continuare, ne va împărtăși mai jos. Este vorba de Ana Onică, scriitoare și actriță, om de omenie, un suflet minunat și o doamnă de excepție…

Am venit pe astă lume în luna lui ghenar, când iarna broda flori de gheaţă pe la geamuri, iar albul zăpezii virgine, pe care se părea că a călcat doar Dumnezeu, lumina nu doar satul Tomai, Leova, de la sudul ţării, dar şi sufletele pătinţilor mei, Alexandru şi Alexandra Codreanu. Li se umpluse inima de bucurie, când după cei doi fraţi venisem, eu – prinţesa casei. Mama, fiind fiica gliei m-a învăţat să văd frumosul, să preţuiesc tot ce-i sfânt, Bunica mi-a stat la leagănul copilăriei, sfătoasă a mai fost. Serile de iarnă erau adevărate sărbători când părinţii se întorceau de la muncă, iar bunica ieşea de la stative. După cină, ne aşezam în jurul bunicăi şi-i admiram cu răsuflarea întretăiată povestirile cu care împletea trecutul (tragediile vieţii ei, dar şi al ţării, războiul din 41-45, care l-a răpus pe bunicul chiar în ultima zi de război la Berlin foametea, deportările şi consecinţele acestora) cu prezentul ei colhozurile, colectivizarea….. Tata, era şeful brigăzii de conducători auto, deseori făceau curse lungi în diferite oraşe îndepărtate (Kiev, Harcov etc) pentru a aduce piese auto de schimb. La întoarcere avea ”desaga” arhiplină cu întâmplări care mă captivau prin felul cum erau descrise… De la el, cât şi de la fraţii mei am învăţat să fiu curajoasă, să înfrunt realitate, chiar dacă este dură….

Prefer să fiu în faţă la bine şi la greu, la carte şi la muncă. De mică o făceam pe profesoara cu fraţii (șase la număr) şi vecinii mei. Eram lider la toate peripeţiile făcute în copilărie atât la grădiniţă (în timpul somnului de la amiază am ieşit tiptil cu feciorul educătoarei să rupem merele care abia de-şi conturau forma, ca apoi fiind descoperiţi de educătoare, am sărit. Când m-am văzut cu picioarele pe pământ sesizasem că poala rochiei se prinse în crengile copacului…)

La şcoală am fost o activistă înrăită, mobilizându-mi şi colegii să participe activ la toate manifestaţiile. Moderam cele mai importante evenimente din şcoală, apoi festivalurile raionale…..(luam premii şi diplome) Interesanţi şi plini de farmec au fost şi anii de studenţie UPC „Ion Creangă”, (deşi fusesem să depun actele la actorie, unde trezisem mare interes profesorilor). Acolo, am întâlnit iubirea vieţii mele, cu care mergem umăr la umăr deja 35 de ani. Continuăm să fim perechea ideală pentru copiii, rudele, prietenii şi elevii noştri. Eram ”Romeo şi Julieta” a institutului, fiind admiraţi de studenţi şi de lectori. În fiecare zi, după ore el mă aştepta cu mici atenţii. Primeam în dar primii ghiocei, lăcrimioare, brănduşe.  Eram nedespărţiţi şi la carte şi la distracţii. Dacă se întâmpla să iasă mai devreme de la ore, fiind zărit de lectorul meu, ori de colegi, eram îndemnată să ies. Alergam unul spre altul de parcă nu ne văzusem mulţi ani. Seara îmi cânta la chitară serenade sub geamul căminului.ana-si-vasile-onica El, Vasile Onică, studentul eminent şi bun activist, a cărui foto de pe panoul de onoare atrăgea privirea tuturor studentelor, – m-a ales pe mine.

Avem o poveste frumoasă de dragoste, care a devenit un bun exemplu pentru feciori, dar şi pentru discipolii noştri. Pe unii îi avem prieteni ai familiei, pe alţii fini de cununie, ori cumetri. Am fost studenta Doinei Aldea-Teodorovici, de care mă leagă frumoase şi preţioase amintiri (Eram însărcinate ambele în acelaşi timp). Fiind elevă, studentă, dar şi profesoară m-am implicat şi în actorie (ca amatoare). Am condus cercul literar-dramatic din şcoala din Lăpuşna Hânceşti (am înscenat poemul ”Luceafărul”, de M. Eminescu), soţul Vasile – cercul de dansuri, care se bucura de mare apreciere. A participat la diverse festivaluri în republică, dar şi în Lituania, Klaipeda.(avem frumoase amintiri). Copiii noştri au crescut în şcoală de la 9 luni. În pauză îi alăptam şi le schimbam scutecele. Serile, după ce finișam treburile casnice şi proiectele pentru lecţii, le petreceam împreună cu profesorii declamând poezii sub acordul chitarei mânuite de soţul meu şi acordeonul de V. Marcu, soţul nepoatei Olgăi Ciolacu, artistă a poporului (frumoase amintiri, despre asta s-a scris și într-un ziar)

Am fost o sportivă performantă, jucând baschet în echipa şcolii, am participat la multe competiţii. Scriu de pe băncile şcolii, activând în şcoală am îndemnat şi elevii s-o facă. Activând ca profesoară în gimnaziul, apoi liceul „M. Eminescu” din Chişinău am trecut împreună cu elevii şi părinţii lor printr-o perioadă de loc uşoară a anilor 1989-95. Primele cenacluri, mitinguri, lipsa alimentelor, închiderea gazului, a luminii, despre care am scris cu durere în romanul „Forţa iubirii”.

O altă etapă a vieţii care m-a marcat a fost când Direcţia Învăţământului m-a trimis la cursuri de predare a limbii pentru alolingvi, după metoda prof. Şehter, la Moscova. A fost prima mea plecare departe de familie, când feciorii mei aveau 8 şi respectiv 4 ani. Schimbasem de mai multe ori biletul de avion ca să micşorez despărţirea. Revenind acasă, după orele din şcoală predam la cursuri. Am avut lecţii aproximativ în toate instituţiile de stat, în ministere şi alte organizaţii. Am fost profesoara deputaţilor alolingvi în perioada când în plenum se vota denumirea limbii. (Le scrisesem pe tablă mai multe cuvinte în limba moldovenească şi limba română) deşi se convinsese că nu există diferenţă au votat totuşi pentru cea moldovenească.

Mă simt fericită şi împlinită în marea şi frumoasa mea familie, unde înţelegerea, respectul, încrederea şi dragostea sunt temelia trainică. Mereu primesc atenţii din partea soţului (Specialist principal în invăţămîntul preuniversitar la Ministerul Educaţiei). Acum mulţi ani adusese o bucată de lemn în casă. Eu o tot scoteam afară, ca mai târziu s-o găsesc iarăşi în casă. La ziua mea am primit o feie sculptată în acea bucată de lemn. Frumoase amintiri am legate de ziua mea şi de la elevii mei, atunci când în mijlocul iernii, stăteau ca un şirag de mărgele întâmpinându-mă de la troleibuz până în clasă cu flori şi alte mici atenţii. Cei doi feciori ne-au umplut viaţa cu multe bucurii şi surprize frumoase. În acele timpuri de loc uşoare şi neclare (1998-2003), ei au ales cartea, sportul, muzica, dansul şi nu filmele rulate prin subsoluri. Ian-Alexandru a terminat cu succes facultatea de tehnologii informaţionale, UTM, apoi  și alte facultăţi. În prezent, activează ca regizor…

Mama nepoţelilor mele Bianca şi Iana, adorata actriţă de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, a intrat ca un soare în familia noastră… Ea mi-a umplut pe loc sufletul cu lumină, gonind tristeţea lăsată de fetiţa mea, Doiniţa, care a părăsit astă lume mult prea devreme (de 7 luni)… Diana este o dulce şi gingaşă, care emană doar bunătate şi căldură. Este deosebită în tot ce face. E o mămică şi soţie grijulie, atentă şi nespus de iubitoare, de asemenea e şi o gospodină desăvârşită. Găteşte cu toată familia, repede şi gustos. Le plac experimentele, mereu ne uimesc cu ceva nou-deosebit. Pune mult suflet şi în rolurile pe care le joacă impecabil. Mereu e alta şi totuşi aceeaşi, bună, înţelegătoare şi drăgostoasă. Marian, mezinul este licenţiat în psihologie, activează în diverse proiecte internaţionale… Dacă Ian e mai pragmatic, el e romantic, mai visător.

Anul 1994 mi-a schimbar radical cursul vieţii, după cele trei zile în care m-am aflat în comă. Am fost impusă de starea sănătăţii să părăsesc definitiv şcoala, dar nu şi pedagogia. Din 1997 mi-am deschis un centru de studiere a limbilor ”Lingvistul-Onica”.  Aici am cunoscut mulţi oameni din primul val de migranţi cu poveşti diferite dar asemănător de tragice şi cutremurătoare.Toţi au plecat din acelaşi motiv-sărăcia, lăsându-şi copiii mici, ori minori, părinţilor neputincioşi în faţa bătrâneţii, ori a bolilor….

Am multe sfaturi pentru tineret, le-am expus într-un roman, prin (Bunica Sanda – nepoţica Ancuţa). Am multe lucrări scrise, doar că nu le-am publicat…

În luna lui gustar, pentru nepoţelile mele o poveste era obligatorie înainte de somnul de frumuseţe. Le-am povestit despre eroii din romanul „Forţa iubirii”, Ancuţa şi Ştefănel. Ascultau cu respiraţia întretăiată. Au înţeles despre ce e vorba, au înţeles perfect ce e bine şi ce nu. Îndrăgise deja aceşti eroi şi vroiau continuare. Zicându-le că ei sunt deja mari, mi-au reproşat:”Ei şi… ce, noi nu vom creşte?” Apoi, i-am citit soţului. Scriam noaptea, plângând, iar dimineaţa având ochii roşii soţul mă întreba: – ”Astăzi pe cine ai înmormântat”?

L-am scris în nouă luni, atât de cât are nevoie un copil ca să se nască. Apoi, i l-am citit Dianei, fără să-i spun despre ce este vorba, reacţia şi expresia feţei mi-a dat mai mult curaj, apoi l-am propus unei profesoare de limbă şi literatură română, autor de manuale. Ea mi-a zis atât: – ”Am citit foarte multă literatură, dar mai puţune cărţi m-au ţinut captivă într-o astfel de stare”. Trei ore n-am putut să fac, s-au să mă gândesc la ceva. De asemenea, am fost încurajată de scriitoarea şi criticul literar, dna Lidia Gonţa-Grosu, Claudia Partole şi bineînţeles de dna Marcela Mardare. Alexandru Plăcintă şi de mulţi alţi condeieri, care mi-au spus că ceea ce scriu merită citit de multă lume. Atunci am hotărât să propun spre a fi editat şi romanul, care în cinci luni a fost reeditat, în care s-au adăugat zece pagini cu impresii ale cititorilor venite din diferite colţuri ale lumii.

Romanul „Forţa iubirii” în 2 volume a făcut înconjorul lumii. La invitaţia conaţionalilor noştri am făcut o călătorie „Pe urmele Ancuţei”. Am avut multe întâlniri impresionante… în diferite ţări şi oraşe. Am publicată şi o carte de poezii. Acum lucrez la trei proiecte. Sper ca în luna ianuarie să-mi fac cadou o nouă publicaţie. În toată creaţia mea, mă strădui ca cititorul lecturând să desprindă uşor mesajul pe care îl propun. Să găsească răspunsuri la întrebările care-l frământă. Sa devină mai atent la tot ce-l înconjoară, să vadă frumosul şi să ignore, ori să contribuie la stârpirea urâtului. Să facă ce poate mai bine pentru aproapele său, pentru ţară, s-o facă cinstit, cu pasiune. Să iubească şi să se lase iubit, altfel, iubirea e sortită eşecului. În momentele dificile, când viaţa îl împinge la margina prăpastiei să nu se lase să cadă în gol – asta e cea mai uşoară cale. Trebuie să lupte, să se zbată până va reuşi…”


29 comentarii

Cu bunicul la un ceai, destramarea Europei și a țării Moldovei


Adesea, noi auzim despre învierea morților, fantome și forțe supranaturale. Dar cine știe, câte persoane s-au întâlnit cu rudele decedate, față în față… O cunoscută de-a mea a fost una dintre acelea ”câteva”…luna in drum
S-a întâmplat circa 7 ani în urmă, în ziua a 40-a de la moartea bunicului Ivetei. La buneii din Olișcani, ea locuia din copilărie, că atunci a rămas ea orfană de mamă, iar tatăl ei s-a recăsătorit și a plecat imediat peste hotarele Moldovei. Trebuie de menționat, că în decesul bunicului nu era nimic extraordinar: boala prelungită nu-i lăsa nicio șansă la supraviețuire. După moarte, bunicul nu apărea nici măcar în vis, şi nu se întâmpla nimic deosebit, absolut nimic… până la după 40 de zile.
În ajunul celor 40 de zile, de cu seară bunica, ca de obicei, citi rugăciunile, apoi au luat cina împreună, au făcut ordine prin casă curățind bilele cu lână împrăștiate de pisica lor și s-au pregătit de culcare. Puțin după miezul nopții, Iveta a fost trezită de o voce cunoscută:
– Draga mea, tu dormi? Hai, trezește-te și fă-mi un ceai, că am înghețat bocnă…
– Bunicule, tu ești? Parcă ai murit, și noi te-am înmormântat deja, – s-a trezit surprinsă din somn Iveta.
– Eu am venit să-mi i-au rămas bun de la voi, tare mi-e dor… Trezește-o și pe bunica… Eu merg la bucătărie. Ceai, toarnă-mi un ceai…
Iveta a auzit cum bunicul și-a pus ciupicii, care în continuare rămâneau la ușa din tindă, și a pășit la bucătărie. Iveta a trezit-o repede pe bunica nedumerită care a pus capul înapoi pe pernă, și s-a pornit după bunicul. Dar, când a pornit lumina, nu a văzut pe nimeni, – numai ciupicii lângă masa din bucătărie… Iveta mult timp nu a putut adormi, mai degrabă mecanic decât conștient a preparat o cană mare cu ceai de mentă care îi plăcea bunicului, și-a făcut cruce și a mers în odaia ei. Sufletul îi era cuprins de  nelinişte şi nedumerire, – probabil a visat sau i s-a părut totul real… de pe somn? Consumată de gânduri chinuite în toiul nopții, în cele din urmă, ea a adormit înainte de zori.
A fost trezită în dimineață de vocea bunicuței, care întreba ce caută ciupicii bunicului la masa din bucătărie, și ce-i cu cana din care băuse doar el înainte de a muri, – pe masă. Iveta alergă la bucătărie. Cana era pustie! – Iveta, tu ai băut din cana lui bunicu?..
S-au gândit mult la această poveste. Speriate de moarte, bunicuța și Iveta, se îndoiau deja de caracterul adecvat al acestei istorii înnopinate și-i convingeau pe toți, că probabil au visat… S-au liniștit doar după ce au discutat cu preotul, care nu avea nici o îndoială asupra realității acestei întâlniri de noapte cu bunicul la un ceai, pentru că există lucruri pe care le poate explica numai Dumnezeu, trebuie doar să credem. Apropos, bunicul așa și nu a mai apărut după aceea la ”un ceai”…
S-ar fi sfârșit istorioara, dar după acea noapte, Iveta a început să aibă vedenii stranii, la început credea că e jocul imaginației bogate, dar unele întâmplări sau istorii petrecute, au convins-o că ea știuse sau simți cele făptuite, mai din timp… A tăcut un timp îndelungat, nu voia sa fie considerată nebună, și în cele din urmă, a venit la mine, și întâmplător sau nu, mi s-a confesat, atunci când eram la o terasă la o cafea… A spus doar să nu-i divulg numele, că știe bine, că dacă va fi deconspirată, … ”nu va nimeri în rai”. Și pentru veridicitatea spuselor sale, a început să mă convingă, că știe multe lucruri despre mine despre care ”nici eu nu mi-am dat seama”. Am scăpat înghețata pe rochie pe cât de uluită am rămas de cuvintele ei…
– Și de ce, tocmai mie îmi spui toate acestea?
– Svetlana, tu nu realizezi, dar și tu ești una dintre acelea ”câteva”…
M-a convins, că ”sunt prietenă pentru toți, și nimeni pentru mine, de fapt”; că sunt de multe ori ”utilizată” în scopuri personale și de pe urma ideilor și proiectelor mele cineva face ”business”… Că prin crearea Clubului de elite ”Impresii din viață și cărți” nu doar am promovat unele talente și persoane necunoscute, dar și am salvat câteva participanți de moarte sau incidente neplăcute, – cineva, schimbându-și planul în ultimele clipe, nu nimerise în accident, sau a evitat momente de cumpănă. Ea ”știa”, că la sase ori sapte ani, din curiozitate, am aruncat un pui de două luni de găină în toaleta din curte, pe care apoi o salvase mama mea. Asta chiar m-a dat Gata, nimeni nu știuse de această crimă a mea! Am început să mă simt incomod, dar și aici curiozitatea a fost la un nivel mai înalt.
Mi-a spus, că am să mor, nu bătrână, şi nici tânără, să nu-mi fac griji, că copii mei vor fi în siguranță și aranjați bine pe viață… Da, că așa și nu voi avea cartea mea, dar după moarte, unii ”prieteni” vor face business plagiind poveștile mele fără se dea o copeică copiilor mei… Așa cum a fost cu ”cartea despre Paulina pe care ți-a plagiat-o una ”Aliona”… Eram în nocaut, știam că spune adevărul, dar care mă bagase totalmente într-un șok aproape de leșin… Tensiunea mi s-a ridicat și chiar ea mă preveni de acest lucru. Era ora șapte, imediat am luat un Diroton, și n-o mai lăsam în pace..magic luminare.
Ce a mai spus ea? Că președinte SUA va deveni nu Hilarry Clinton, dar Trump care apoi și ăla turc Erdogan sau Suleyman, vor fi asasinați… Putin, la fel… va fi asasinat, şi curând, dar nu se știe încă… dacă și salvat )

Și, dacă să vorbim despre ai noștri moldoveni, că… de îl facem pe Plahotniuc președinte, el va face lucruri decente după multe rele pe care le-a făcut, cică s-a deșteptat… Că miliardul dispărut, a fost din vina lui Filat, și că cei de la bancă națională, cei din guvern, și chiar Ghimpu, de fapt, erau la curent de furt, că Leancă chiar n-a știut, dar ”simțea” şi tăcu, că Șor nu poartă nicio vină, și a vrut să-și răscumpere vina pentru mită lui la Filat, doar că singur a nimerit în gaura șobolanului, că Maia Sandu deranjată, la preşedinţie nu va face  schimbări, că protivnicii sunt mai puternici, iar cei de la DA sunt mari afaceriști și nu trebuie crezuți, că Lupu a stricat toata treaba Democrației, că Chirtoacă va fugi în România – ”a fost el bun, dar nu convingător”, iar Voronin dacă mai rămânea făcea lucruri înțelepte și salva țara, și, în cele din urmă, Usatyj va cădea de sinestător în plasă, divulgându-și prostia bolnavă… Că Dodon va dezvolta economia şi va face lucruri bune atunci când va deveni preşedinte, numai că eventual se va trezi un război civil provocat la scrutinul de voturi. Că după London, iese Turcia din Europa, vor ieși și se vor provoca războaie…. Nu mai continui…dsc_4660
Cică, nu se va face Stabilitate în țară, și Moldova se va pierde cu toate milioanele donate de UE și furate de demnitari aleși… Iar copiii noștri nu vor emigra, ci vor fugi, și nicio Unire nu ne va mai salva… De fapt, Unire, nu va fi… Moldovenii mereu vor fi subminați de frații lor de peste Prut și de ruși… Pentru că suntem un stat cu oameni talentați, muncitori, dorniți, compătimitori și săritori la nevoie, dar degradați și proști…
Am obosit, am rugat-o pe Iveta să continuăm… altă dată… Nu s-a supărat, a spus că am s-o caut chiar eu… Am promis să-i țin numele în secret. Ea știe şi asta, de fapt…
Doamne ajută!


15 comentarii

Amantul or’ soțul: Dublu sens


Nu am încercat niciodată rolul de agent secret, însă acum eu duc cea mai reală viață dublă. Fapt, e că la cei peste patruzeci de ani ai mei, eu fiind căsătorită și cu copii, – m-am îndrăgostit din nou, ca o nebună, și nu de soțul meu. Alesul meu nici nu trăiește în Chișinău, este din orășelul meu de baștină, unde am început să plec în fiecare week-end sub pretextul de ”a vizita mămica mea”. Atunci când ne întâlnim, prietenele mele observă cu invidie: ”Ce mult îți strălucesc ochii de fericire”. Și eu simțind că îmi ard obrajii, încep să împrăștii cu mult entuziasm povestea mea de dragoste, – păcat, că nu pot ține în secret sentimentele…Sveta Vizitiu
Dacă și fetele mă simt, ce să mai spun de sexualitatea mea parvenită la care bărbații privesc cu totul alți ochi. Și tot așa, privindu-mă în oglindă cât de frumoasă am devenit, mă gândesc, că aș putea înțelege o altă persoană care și ea este în pielea mea ”zdrobită” de dragoste. În aceste momente sunt tare fericită și alung gândurile despre ceea ce poate să se întâmple în continuare…

Pentru că știu, că nu-mi voi părăsi niciodată soțul plictisitor, care este o persoană asigurată financiar și om de încredere, dar și că nu mă voi întoarce într-un orășel lepădat la iubitul meu, un intelectual avansat și fără saci cu bani.
Oare se merită acest tangou amoros? Sunt convinsă, că da. Voi avea eu ce-mi aminti la bătrânețe. Și viața trece pe-alături: casă dragă, serviciul, și din nou, acasă. Deja, nici nu mă simt femeie, parcă sunt un cal de povară. Iar cu amantul meu, am un buchet plin de emoții și senzații tot mai noi, cred că un pic de adrenalină nu deranjează nimănui. Soțul mei nici nu bănuiește, însă el niciodată nu m-a chinuit cu gelozia lui. Mda, nu mai există acea pasiune de ani de zile, încep să oftez, dar mă conformez: îl am pe amantul meu pentru toate acestea! Cu soțul suntem ca niște rude sau prieteni, și ceea ce îmi lipsește la el, am găsit în consăteanul meu iubit. Printre cunoscuții mei sunt mulți, după cum am aflat, din cei care își schimbă partenerii de viață. Parcă ar fi un trend nou! O tendință tot mai impunătoare.
Pentru cineva a fost doar o poveste de dragoste trecătoare la odihnă, și la cineva accesul de dragoste brusc a trecut în ceva mai serios. Dar și obiectivul la fiecare e diferit: Cineva are nevoie de un sprijin financiar, cuiva îi lipsește adrenalină, iar unii încă mai speră, și foarte serios, să găsească noua lui soartă. Probabil, mai mulți visează la iubire, cum se spune, până ce moartea ne va despărți. Pentru a ne îndrăgosti pe o viață. Dar, din păcate, uneori sentimentele se răcesc, inimii nu-i poți porunci, cu atât mai mult, atunci când la orizont apare un alt Făt-Frumos. Pe de o parte, pe o scară a balanței e stabilitatea, în general, cea mai obișnuită a vieții, și pe altă, – o rafală de emoții, cu sentimente noi și incertitudine deplină în viitor.
Întrebarea e, cine pe cine va întrece, în cele din urmă. A cui, minte sau simț, va câștiga, sau dimpotrivă, – vor preleva sentimentele asupra prejudecăților? Și cel mai important, -este această pasiune o dragoste adevărată, sau, pur și simplu, o trădare banală? Probabil, vina o poartă timpul nostru, societatea noastră. Căsătoriile tradiționale, cele patriarhale rămân în trecut, și omul modern, în special, cel urban, s-a obișnuit cu ritmul frenetic al vieții. Suntem atrași de tot ce-i nou, săturați de reguli vechi impuse de trecut, și ne despărțim cu ușurință și fără mari regrete de ele. ”Da, el este fosta mea dragoste, acum suntem doar prieteni”, – a comentat o tinerică într-o postare… În ultimul timp, ea a schimbat deja câțiva tineri. Anul trecut, la fel a avut câteva relații, și de fiecare dată își spunea, că ”el este iubirea vieții mele”, deși în cele din urmă, ea tot timpul se simțea deranjată de ceva. Și de fapt, se termină cu pasiunea și curtări frumoase, – se începe rutina cu viața ei reală, de care s-a spart nu doar o punte…
Așa brusc, după două luni de amorez pasional, eu am decis să mă mut la iubitul din orășelul natal. Imaginați-vă, atunci când ne întâlneam, noi în fiecare seară plecam la restaurante, filme, cluburi, concerte. Iar sex-ul, – asta-i o feerie extravagantă de nedescris. Dar, numai mi-a ”trebuit” să întru în apartamentul lui în calitate de stăpână în casă, nu l-am mai recunoscut pe amanțelul meu. Acum, din casă nu-l mai scoți nici cu mătura. El a devenit atât de plictisitor și chiar a încercat să ma facă gospodină pentru a-i pregăti bucate alese, iar să mergem undeva ca toată lumea civilizată, el refuza categoric.
Inutil e să spun, că am fugit de la el peste trei săptămâini? Desigur, inimii nu-i poți porunci. Și inconștient, căutăm în fiecare iubit nou ceea ce lipsește în cel prezent. De exemplu, soțul stă acasă toată ziua și privește televizorul, însă, tu, de exemplu, întotdeauna ai visat, ca cineva să-ți recite poezii, să te invite la teatru și să-ți ofere mii de trandafiri. Inseamnă, că îți lipsește romantica și subconștientul tău va căuta tocmai o astfel de relație. Fie, îți convine că bărbatul tău este un maestru cu mâini de aur, face sinestător reparație în casă, dar un dezavantaj semnificativ pentru tine prezintă faptul, că în toată viața lui, el n-a citit nicio carte. Și atunci, ești gata să te îndrăgosteșți în primul intelectual apărut în fața ta, cel cu câteva studii superioare, dar care n-a bătut o țintă în cui în viața lui.
Să ai doi bărbați dintr-o dată, este visul oricărei femei, care tace doar că… visează la asta. 😀  Să nu alegi nici pe unul nu poți, – cu cât devii mai în vârstă, cu atât cresc și cerințele. Să-ți găsești un Ideal de bărbat, care ar corespunde cerințelor tuturor femeilor, se pare că este imposibil. S-ar putea de încercat, să-l îndrăgești așa adevărat precum este el în persoană, fără a-l potrivi cu schimbări și cerințele tale…  Dar… – Să încercăm?  🙂


7 comentarii

Aventura unui Prichindel


Viaţa noastră e un stres constant: img_5208la cineva vine de la locul de muncă, la altcineva – de la lipsa lui. Suntem mereu pe fugă, ne grăbim şi trăim într-un haos de sunete şi obiecte. Dar cât de mult visăm la pace, linişte şi armonie. Şi să rămâi de unul singur cu natura pentru a uita de probleme şi agitaţie. Cineva meditează şi se ascunde în sine, dar pentru mine nu e de ajuns. Aşa că am decis să merg într-o mică călătorie în Ţara armoniei şi a poveştii, mai ales că vine ajunul cu zăpada platinată… Uneori este atât de greu să înţelegi şi să simţi. Dar când acest sentiment apare pentru câteva clipe şi poţi atinge ceva fantastic, devine mai uşor pe suflet, şi inima nu mai bate într-o fereastră închisă… Visul într-adevăr a fost unul neobişnuit. img_5155Se făcea că un Prichindel mă îndemna cu o voce tainică: „Tu vei găsi ceea ce ai pierdut în aceste regiuni, în care zăpada acoperă pământul cu o pătură din ramuri roze, unde crengile copacilor sunt ţesute din ţurţuri argintii, iar ghearele păienjenișului îngheţat se transformă în păpădii. Acolo, unde iarba stă de vorbă cu neaua, img_5207şi merele cu căciuliţe albe întâmpină răsăritul. Unde sub o ploaie de sclipici aurii dansează arbori de minuni, iar lângă castele cu lăcăţi se pasc oiţe strălucitoare.”- „E cam ciudat acest lucru, – gândi cu voce Prichindelul. – Dar nu avem de ales. Urmează primăvara, deci în loc de odihnă de iarnă, voi fi nevoit să merg într-o vacanţă Straja, chiar dacă acest lucru contrazice obiceiurilor mele.” A aruncat o ultimă privire la peştera lui, a trecut pragul şi a înţepenit de uimire. În faţa lui s-a prelins un orizont fără de margini, iar un focar de soare generos împroşca luminiţe pe nisip. „Ce este? Partea laterală a pământului?- Prichindelul flutură din gene şi privi mai atent. – E în regulă… E doar ninsoare.” Pentru o clipă, s-a pus pe gânduri, se întrebă în ce direcţie să meargă. – Noroc,- i-a făcut Soarele cu ochiul, în căutarea reflectării sale într-un sloi de gheaţă. – Ceva s-a întâmplat? – „Da! S-a pierdut cheia de la camerele cu comori. Şi dacă nu o voi găsi, atunci în Regatul prichindeilor la primăvară nu va creşte iarba, nu vor înflori florile şi…” – E clar, – l-a întrerupt Soarele jucăuş alunecând în jos, – nu pierde timpul, mergi spre Vest, la parcul de aventură Straja, urmând indicatoarele. – „Mulţumesc, – murmură Prichindelul, – Va fi, cu siguranţă, o aventură de iarnă neobişnuită.” În zori, Prichindelul a nimerit într-o pădure necunoscută. Pomii de Crăciun dormitau sub o plapumă deasă albă, iar cei mai mari păzeau solemn somnul lor. O linişte absolută a umplut spaţiul întreg… – „Frumoasă este iarna asta! – gândi Prichindelul – Poate ar trebui să schimb orarul cel mare şi să nu mă ascund în peşteră în acest timp minunat?”- O voce i-a întrerupt gândurile: – Eşti în căutarea unei chei? – Piticul nostru privi în jos şi văzu o veveriteveveriţă pe care mai n-a călcat-o, de mică ce era. – Mergi pe drum, te va duce la Vila comorilor Straja… Veveriţa a dispărut în tihnă la fel precum apăruse. Piticul obosit, a reuşit să ajungă departe la unul dintre vehicule bizare. Soarele din ceaţă îi făcu cu ochiul, şi el şi-a dat seama, că este pe drumul cel bun… Un oraş în luminiţe de foc. „Iată un castel în aur!” – a exclamat Prichindelul. Şi toată noaptea el a rătăcit printre casteluţe şi zăpadă, admirând farmecele lor. Minunile continuă: Zăpada părea roză. Cerul era de un senin transparent, iar pinii argintii… Şi lăbuţele puilor de brazi chiar erau acoperite cu pânze fine platinii, de aceea şi semănau cu păpădii. Obosit, dar fericit, Prichindelul s-a aşezat pe zăpadă. Apoi, privi în jurul lui: – „Iată cum! Păi, eu din peştera mea sunt la doi paşi de această minune şi am făcut înconjurul lumii, şi nu era greu să consult un site, dar dacă eşti un leneş, ai multe de pierdut şi poţi rămâne fără un sejur Straja! Şi totuşi a fost o experienţă de neuitat!” Soarele făcu-i din nou cu ochiul, privindu-l din ţurţuri. Va fi o primăvară adevărată. Şi va avea ce povesti prichindeilor săi. Trebuie de gândit şi referitor la orar. Doar nu poţi să pierzi din vedere o aşa ocazie, în această vreme minunată?!”

Tu niciodată n-ai văzut steaua ta, dar ştii, că ea este Acolo… Poate de aceea, noi şi trăim între cer şi pământ? Pentru a fi aici şi acum, în acest moment? Nu să trăim cu resturi, iluzii ale trecutului sau viitorului. Şi din acest motiv, nu permitem prezentului să fie azi cu noi, apoi regretăm că nu am apreciat aceste valori ale prezentului…

Articol scris pentru SuperBlog 2014!


8 comentarii

Ăstea-s bani, ăstea-s resurse!


bicikleta dean nouUn şoricel a observat că stăpânul fermei a pus o cursă de ademenit şoarecii, şi a prevenit găina, oaia şi vaca din gospodăria fermei să fie atenți. Cei însă i-au răspuns: – ”Capcana pentru şoareci e numai problema ta! Nu are nicio legătură cu noi!” –  Mai târziu, în acea capcană a nimerit un şarpe, care apoi a muşcat soţia fermierului… Încercând să o vindece, soţiei i s-a preparat o supă de pui, tăind găina. Apoi, au sacrificat şi oaia, pentru a-i hrăni pe toţi cei care au venit să viziteze bolnava. În cele din urmă, au ucis şi vaca pentru un ospăţ mare de pomană pentru cei care au venit la înmormântare… garmoniÎn tot acest timp, şoricelul urmărea scena prin gaura din perete şi se gândea la lucruri, cu care nimeni chiar nu avea vreo legătură! 😉

Iată așa la noi cu demnitarii și poporul, care se completează unii pe alții. Cam aşa se comportă toată lumea noastră, urmărind varia situaţii din statele vecine… În războiul modern, asta nu înseamnă soldaţi şi echipamente… Ăstea-s bani, ăstea-s resurse! Cine are mai mulţi bani, practic, câştigă totul, epuizând inamicul… Valorile morale, cultural-tradiţionale, celelalte, – toate se pierd, şi desigur, nu mai contează pentru aceşti eroi. Poporul nostru înghite realitatea, mai mult cu indiferenţă, ca apoi…să iasă la proteste afişând în evidenţă Eu-l propriu, rânjând în obiectiv cu exprimări și baliverne neînţelese, și nu știe multe, atunci când e întrebat, pentru ce a venit la grevă… Nu știe concret, pentru ce luptă în acest moment: ”m-a chemat ”drugul”, l-am însoțit…”

Cât de puţin îi trebuie unui om pentru fericire? batuti cu ouaNu libertate, nu un serviciu normal sau educaţie pentru copii lui, nu! – Un sclav visează la proprii sclavi. Iar Munca – e un loc unde dimineaţa începe cu o cafea şi se termină cu spasme în ochi şi… o dorinţă de a sugruma pe cineva din colegi, ca apoi să-ți reverși amarul pe cei de-acasă. Iar bunicuţii, după ce au aşteptat în rând mai mult de jumătate de oră pensia, – uită de ce au venit şi încep să blesteme puterea…  Asta-i mentalitatea! – Smartphone-urile devin din ce în ce mai subţirele şi mai înţeligente, iar oamenii din contra se … tâmpesc… Dacă ar fi după mine, aş interzice copiilor până la 21 de ani toată tehnologia asta informaţională, incluzând calculatoarele, care ne strică copii; filme violente care îi transformă în monştri… henness– Tinerii care consideră, că omul intelectual este cel care mai mult înjură şi cunoaşte o duzină de poziţii mai interesante ca sexul… Scuipând mai des în proprii părinţi… Viitorul apropiat ne va demonstra roadele acestui progres, cu părere de rău!

Odată cu creşterea corupției, a sancţiunilor alimentare, cu banii dispăruți din bănci de economii, – ştiţi voi care, – statul nostru va găsi tot mai multe şi mai multe vitamine în propria-i sfeclă roşie obişnuită… Conservaţi-le, cât nu e târziu. 😉

momiIar distracțiile în cluburi de noapte degradează tineretul: și lumina se bâlbâie, muzica e în plină expansiune, – e imposibil… să citeşti o cărticică… Veniţi la bibliotecă! 😀

Cea mai teribilă greşeală, pe care o puteţi săvârşi – este să alergi o viaţă întreagă urmărind obiective fără să observi, că propria ta viaţă trece pe-alături… ❤

Svetlana Vizitiu


7 comentarii

Revelionul împlinirilor


1425756_1482225205336674_1086546943_nLa o masă de Revelion, și l-am întâlnit într-o companie mare, am observat o pereche care mi-a captivat atenția. Un bărbat  foarte frumos și o doamnă obișnuită, iar el era îndrăgostit, și erau fericiți! La aceeaș masă erau femei singure, care au decis ”cică soția nu e un perete – poți și s-o urnești din loc”. Dintr-o parte, să te uiți, această rivalitate era foarte vizibilă, însă pe mine m-a surprins soția omului: nu tam-tam, – nici o emoție! Ulterior, gazda mi-a relatat povestea lor. 15380796_287192555011081_4003951908069030533_nEl cândva a fost condamnat pentru „marketeering la negru”, a fost închis, și eliberat în ajunul noului an. Nu avea unde să meargă: cu fosta soția divorțase, a schimbat apartamentul, și dusă a fost, departe de el. Era un ger mare, el umbla pe străzi, privea la oameni prin ferestre, care ședeau la masă, si tângea dupa căldura lor sufletească… Din scările blocurilor unde încerca să se încălzească, era alungat de locatari. Se așeza în curtea de joacă pentru copii, pe bănci stabilite nu demult de primăria Chișinău.

Lora venea de la servici, se grăbea acasă… iarnaS-a apropiat de el, bănuind, că omului i s-a făcut rău. În aparență, după exteriorul lui, a înțeles totul, în special, a memorizat ochii lui; lacrimile au înțepenit pe genele de gheață. Era el nins împodobit, vânăt, cu mâinile înghețate, fără mânuși, iar tricoul se transformase într-o conductă. Acea iarnă din decembrie era foarte geroasă pentru o țară ca Moldova. L-a luat ea la sine acasă, l-a spălat, l-a hrănit… Apoi, s-au căsătorit. El s-a dovedit a fi o persoană remarcabilă, inteligentă… Iar la masa de Revelion, ridicând un pahar cu șampanie în cinstea ei, a spus, că această sărbătoare pentru iuiuel este una specială, pentru că atunci când el îngheța ca un câine lovit și alungat, nimănui netrebuit, pe el l-a salvat, l-a încălzit, l-a adăpostit această femeie, care va fi întotdeauna pentru el cel mai valoros cadou al destinului!

Cineva judecă sau se încruntă. Cineva se bucură. Iar unii stau în golfuri: e realitate sau basm. Până când voi nu veți crede în poveste, în realizarea viselor şi speranţelor, – viața poate fi o „baie” cruntă a Realității! Învățați cel puțin să zâmbiți,an nou fie chiar și unui basm inventat, dar… e din viață, din realitate! Învățați să Credeți! Să fiți pe tot parcursul anului, sănătoși și în vârf pe șa! Fie, ca norocul să fie alături de voi mereu! Alături de prieteni și cei dragi vouă! Să vă meargă traiul în familie! Tot ceea ce-aţi semănat şi nu aţi cules încă, tot ce aţi visat, dar n-ati îndraznit să faceţi, tot ce aţi sperat, dar nu aţi primit, este ascuns în anii ce vin şi aşteaptă să fie căutat cu şi mai mare determinare. Multă sănătate, dragoste, speranţă şi bună înţelegere cu cei din jur!
Un An Nou fericit tuturor! Cu un binecuvântat ”La Mulți Ani”! Pace în suflet! ❤

Svetlana Vizitiu


24 comentarii

Du-te şi leagă o păpuşă!


Imagine  Secretul unei vieţi fericite în familie: soţ şi soţia au trăit împreună 60 de ani. Fără secrete unul faţă de celălalt, doar unul… avea ea, femeia omului. Pe raftul de sus al dulapului, ţinea ea ascunsă o cutie de pantofi, de care bărbatul ei habar n-avea. Îmbătrânită şi sleită de puteri, a decis ea să i se destăinuie, şi l-a rugat să-i aducă cutia. Când acesta aduse şi deschise cutia, – în interiorul ei a văzut două Imaginepăpuşi, foarte frumos croşetate, şi… 25000 de dolari. – Ce-i asta? – a intrebat uluit soţul.  – Ştii, înainte de nunta noastră, bunica mea iubită, mi-a descoperit secretul fericirii unei vieţi de familie. Ea mi-a zis: „Dacă te vei supăra pe soţul tău, – niciodată nu-l susţine în ceartă, dar du-te şi împleteşte o păpuşă”.

ImagineÎn ochii soţului au sclipit lacrimi, în cutie erau doar două păpuşi… Apoi, a întrebat-o: „Spune-mi, ce-i cu banii ăstea? Doar nu le-ai strâns din cei, de cheltuială pentru fermă?”

– Le-am agonisit, vânzând păpuşi…