Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


5 comentarii

Bătrâna și Dragostea


Nimeni n-o iubea pe bătrână, și ea, la fel, nu ținea la cineva. Nu din răutate, pur și simplu, a renunțat la acest sentiment. Ca din obișnuință. Nu avea pe cine iubi. Nu avea rude. Prietena ei cea mai bună a decedat acum patru ani. Și-ar fi dorit un câine, dar sănătatea subredă și pensia mizeră, nu îi permit această plăcere de suflet. Pisicile, nu le suporta, în special după ce a studiat cu atenție un pliant la policlinică că ele sunt purtătoare de tot răul pe pământ inclusiv răspândirea viermilor, limbricilor și puricilor… În această vară, bătrâna și-a făcut o obsesie din plimbările în parcul alături de casa ei. Nu era multă lume, numai bătrânii la fel ca ea, însă ei veneau cu treburile lor: care plimba animalul de casă, care vre-un nepot ramas acasă…. Ceilalți au emigrat cu copiii lor peste hotare, să muncească… Iar la noi, precum obiceiul s-a înrădăcinat: bătrânii nu se respectă, nu le oferă nimeni atenție… 

Orașul rămase la fel de pustiu ca și interiorul spiritual al bătrânei… O apucau lacrimile, în special atunci când vedea cum se plimbă un moșneguț cu băbuța lui la braț, ceea ce era pentru ea într-adevăr insultător. Pe ea n-o observa nimeni-nimeni… Și mergea ea singurică pe aleea Renașterii, prefăcându-se că face sportul mersului pe jos. Într-o zi, din fugă bătrâna a observat un mesteacăn tânăr practic rupt în două. Tabloul era atât de trist și lacrimogen, că ea n-a suportat și, fără ezitare, a dezlegat centura care sprijinea fusta pe șolduri, și cu ajutorul ei a legat strâns un baston pe fractura arborelui. A plecat acasă doar atunci când s-a convins că arborele stă drept. A doua zi a venit la mesteacăn cu o sticlă de apă. Copăcelul s-a cam ruginit, dar era incă viu. Bătrâna l-a udat din sticlă, și a mers să se plimbe pe alee, tot învârtind capul în direcția copăcelului. O săptămână-două ea tot venea cu sticla cu apă la mesteacăn. Copăcelul învia cu ochii…

Săptămâna următoare, bătrâna din nou a venit cu sticla, dar în locul mesteacănului a găsit o groapă uriașă în care scormonea energic un excavator. Un havuz se construiește! – anunța vesel cineva. Bătrânica a stat puțin, a băut apă din sticlă și a mers acasă. Acolo ea scos dintr-un batic legat pensia primită recent, a mers la un magazin cu flori, și s-a întors de-acolo cu un arborel de lămâie într-o oală de plastic.

Bătrâna deja s-a obișnuit să iubească și nu voia să se desprindă de acest sentiment.

Etatea – nu este un motiv pentru a uita de sentimente. Mai ales de Dragoste...

SV, ❤

Imagini: Picturi in ulei, 2018, autor Svetlana Vizitiu

Reclame


11 comentarii

Natalia Mazilu-Miron:”În țară străină lucrezi doar și taci, în țară străină ești ca orfan”


Cu greu am găsit în albumul ei o imagine în care să zâmbească, experiența de viață a lăsat o amprentă amăruie pe chipul acestei doamne fine și plină de tristețe chiar dacă uneori surâde în inima ei. Zice că pasiunea vietii sale e să scrie. Din copilărie Natalia Mazilu-Miron poartă cu sine un pix și un caiet pentru a scrie orice gând inspirat. Îi place să facă surprize, nu conteaza cui. Să ridice buna dispoziție celor dragi. De multe ori face haz de necaz… și chiar îi reusește să zâmbească:”Nu știu dacă e bine sau nu, am in vedere, cu istorioara mea în public… Eu multumesc Domnului pentru viața pe care o am. Bună sau rea – este a mea! Am un suflet bogat, de aceea de multe ori îmi înșir gândurile în scris. Am fost întotdeauna sinceră: E bine sau rau, sunt -EU.” 

Colegele de scoală o vedeau la Teatrul de miniaturi… Nu a ajuns acolo, dar teatrul dur a fost chiar viața ei. ”În adolescență nu am fost frumoasă, de aceea nu-mi plăcea să pozez. După ce m-am căsătorit și am născut un fiu, mulți ani am fost atât de slabă fizic că îmi era groază să mă privesc în oglindă. Au trecut anii, si cu încetul s-a schimbat și starea mea sufletească luminându-mi înfățisarea”.

S-a căsătorit la 19 ani cu vecinul ei. Pare să fie din dragoste:”nu știu cât de mult l-am iubit, dar mi-a dezvaluit odată, că s-a însurat cu mine pentru că eram cumsecade și harnică foc… Avem un fecior – suflet din sufletul meu – Ghenadie, poartă la fel numele soțului, căci ambii sunt născuți în aceeași zi. Și amândoi mă sustin în toate… Iubesc!

Natalia s-a născut la 8 decembrie 1979 în satul Văratic, r-nul Rîșcani din parintii Vasile și Zinaida Miron, tărani de rănd, care au crescut 4 fete, dintre care Natalia este cea mai mare.

Și-a petrecut copilăria într-o căsuță mică de la marginea satului. Chiar alături curgea râul Ciuhur înconjurat de o pădure, imasuri, stânci, dealuri și văi… A trăit și a copilărit în Valea-Adancă. ”Se consideră că în mahalaua noastră trăiesc cei mai nevoiasi oameni din sat, fiind cu mulți copii, fără loc de muncă, fără profesii, fără carte, fără un statut în societate… Nu aveam măcar un drum normal, în special e greu pe timpul ploios, abia reușeam să ieșim din glodul ce venea până la genunchi… Ne ducea mămica în spate până la un drum asfaltat.

Mama avut mult de suferit în viață, că încă în fragedă ei copilarie a fost dată de propria sa mamă spre adopție… Nu ia fost usor nici mai târziu, dar după ce am apărut noi (fiicele) pe lume, ne-a oferit cea mai mare dragoste care există pe acest pământ…” Acum mama Zinaida Miron recunoaște:”Scumpele mamei, voi, fetele mele, sunteți sensul vieții mele, fără voi, eu cred că nu aș exista. Nu v-am dat averi, că nu luam avut. Dar eu vă iubesc mai mult ca viața. Țineți minte, eu vă susțin întotdeauna, și va iubesc la nesfârșit!”

Natalia a dus lipsă de multe, dar iubirea cu care a fost înconjurată în familia lor a acoperit toate lipsurile. ”Întotdeauna am fost împreună că erau ”Toti pentru unul și unul pentru toți”!” Natalia a fost o fire mai timidă. Adesea se ascundea printre stâncile din vecinătate cu un caiet în care înșira gândurile… Cu toate ca era deja matură, adora să citească poveștile în care întotdeauna BINELE învinge RĂUL. Povestea ei preferată rămâne ”Cenușăreasa”. Ea și visa ca într-o bună zi să se producă acea vrajă ca-n poveste…

Și adolescența a urmat să fie una grea în sensul că după nouă clase Natalia nu a avut posibilitatea să meargă la studii, cu toate că își dorea foarte mult să le continue, ca apoi să devină profesoară de limbă și literatură română.

Drama sau problema sătenilor moldoveni: e să recunoască că îndură foame și în prezent. Natalia spune că nici de mâncare, și nici bani de studii nu erau. Doar bunicii ei Olga și Ion Miron i-au ajutat nespus de mult. Își amintește cum bunica care o iubea mult, ia spus că a adunat o sumă de bani pentru ca ea să continue studiile. Din păcate, banii rezervați pentru studii au fost redirecționați pentru alte nevoi: casa în care Natalia a copilărit 17 ani lor s-a dărâmat între timp, și:”Nu am putut fi egoistă, căci mai întâi de toate m-am gandit la viitorul familiei mele: Unde vom locui?” Astfel, s-a spulberat visul de a deveni pedagog, dar în schimb, au procurat o casă în sat.

Copilăria a finișat atunci… În acest timp, fostii colegi au absolvit 11 clase și în școala avea loc balul de absolvire, la care au invitat-o și pe ea. Nu avea nicio rochie măcar. O rudă de la oraș ia adus una strălucitoare, cu buline, și ea își zicea că ceva mai frumos n-a văzut, că… e un vis din basme. La bal a rămas neplăcut surprinsă: toate fetele aveau rochii albe, și doar ea era în una neagră. Exact ca în ”Rățușca cea urâtă”, spune ea. Apoi mereu visa să apară și la ea o rochie alba, spera să fie una chiar la nunta ei, și nici atunci nu a fost să fie. Din lipsa resurselor financiare, s-a cununat la fel într-o rochie întunecată și ”acea împrumutată”. ”Eeeii, dar totuși dorința mea s-a împlinit atunci când mi-am permis să-mi cumpăr o rochie albă la balul de absolvire al feciorului meu! Așa că visele se mai împlinesc”.

Anii au trecut, și parcă o data cu ei a dispărut și sărăcia. Dar cu ce preț! Pentru ași câștiga dreptul la existență și a nu muri de foame în Moldova, a fost nevoită să plece să lucreze ”la negru” în Europa. Astfel, ”am călătorit peste hotare”, spune ea. – ”Am muncit la negru în construcții, chiar ultimii ani am lucrat și la salubritate, pe străzile din Sankt-Petersburg.”

În continuare se visează pe băncile școlare, cu regretul cela că nu are nicio facultate, și nicio o meserie cu care s-ar mândri. Recunoaște totuși că există și o parte pozitivă a destinului său:”Multumesc Domnului pentru traiul care l-am avut. Au fost niste lecții de viață foarte importante. Din fiecare am învățat câte ceva, și ele mi-au prins bine pe parcursul anilor” Luptă pentru consătenii ei, și pentru ca copilul ei să fie fericit! A scris și versuri pentru el: „Am pe lume o comoară./Am numai un singur dor./Sunt femee, sunt o mamă-/Care are un FECIOR!/L-am adus cândva pe lume/Si m-am bucurat enorm./I-am ales cu drag un nume/Si de-atunci mereu mă rog:/-Doamne,eu mă rog la tine,/Ai grijă de fiul meu!/Apără-l te rog de rele,/Apără-l te rog de greu!/Fiul orice nu ar face,/Il iubesc nespus de mult./L-aș ridica sus în brațe-/Dar baiatul,mi-a crescut!/Nu am alta bogatie,/Decit una-fiul drag!/Si-atunci cind voi fi carunta,/Tot o să-l aștept în prag./Căci EL-e rostul vieții mele!/EL-e alinarea mea!/E bărbatul vieții mele-/La care-am visat cândva!/Sunt o MAMĂ care-/Are doar un singur pui !/O altă ființă mai scumpă-/Pentru mama… NU-I!``/ Autor: Natasa Mazilu-Miron

Cei mai buni prieteni – sunt Mama și surorile ei! ”Dar mai am niste prietene deosebite – Florile! Lor le pot spune ceea ce uneori nu aș îndrazni să spun nimănui.” Adoră florile, cu ele vorbește, la ele se plânge. Sunt ca și ființe vii, li se destăinuie, se emoționează, îi indică inima și sufletul, după ce scrie versurile despre ceea ce vede zi cu zi. Și dintotdeauna merge prin viață cu acuratețe tinând cont respectul, sinceritatea și omenia.

Visează să străbată Moldova în lung și lat:”că nu exista un loc mai frumos pe lume decât Tara mea! Așa consideră sufletul meu!” Satul natal, satul Văratic, r-nul Rîșcani – e casa ei și leagănul de dor al copilariei. Niciodată nu va pleca de aici, oricât de greu îi vine… ”Căci e o parte din inima mea. Aici mă cunoaste fiecare om de la mic la mare. Mi-i drag să stau la sfat cu sătenii mei – copii, adulți sau bătrânii. Bună e ideea cu promovarea destinațiilor turistice din țara noastră, poate că în așa mod ne vom promova satele, care din păcate, cu zi ce trece rămân fără locuitori. Mare păcat! Fiecare sătuc are frumusețea lui aparte, indiferent în ce colțișor te afli…” Poezia ei ”Viata de migrant”: /E toamna tirzie afara si in suflet/N-a mai ramas nici urma de zimbet./Merg brat la brat cu a mea tristete-/Pe drumul lung,a-l strainatatii./Ma inconjoara doar lume straina./Poate gresesc,dar imi pare haina./Nici nu iti vorbesc,nici nu te saluta,/Privirea le e rece,aspra si crunta./Clar se presimte un dispret masiv,/Pentru oameni, ca mine-veni-ti la cistig./Dar asa e viata si nu ai ce sa faci./In tara straina -lucrezi doar si taci./Nu ai nici un drept-esti ca orfan,/Cu lacrimi in ochi,ades faci un ban./E toamna si ploua in suflet si afara./Iar gindul ma duce spre casa mea iara./La oamenii simpli,la ai mei/moldoveni./Caci total fericiti-DOAR ACASA SUNTEM!/Si chiar daca in tara e haos mereu,/Si daca taranul munceste din greu,/Si chiar daca ducem un trai mai sarac…/Alaturi de cei dragi -ESTI CEL MAI BOGAT! (Natasa Mazilu-Miron)

A avut o colaborare frumoasă cu scriitorul Dumitru Mircea. Acum lucrează la a doua ei carte. Speră ca la toamnă să reușească să o lanseze la fel cu ajutorul Domnului Mircea. O carte cu poezii populare de suflet.”Cartea mea de poezii, cu îndemnul de a fi oameni de omenie, – e despre iubirea față de plaiul nostru, despre boala migrației, despre bătrânețile grele pe care le îndură unii moldoveni. În această carte se poate regăsi majoritatea dintre noi…” Ideea cărții a apărut anul trecut după ce Natalia a debutat cu câteva versuri în revista literară ”Roua Stelară”. Au susținut-o consătenii și chiar unele persoane necunoscute, din rețele de socializare. ”M-a încurajat și nașul ei Andrei Miron, fost militar în Afganistan: ”Trebuie de lăsat ceva în urmă, că mâine, poimâine nu vom fi, dar trebuie să rămână o amintire frumoasă” – așa mi-a zis. Căci și el, din propria initiativă și cu banii lui din bugetul familiei a înălțat în satul nostru un monument în cinstea eroilor căzuți în războiul din Afganistan. Astfel că fiecare dintre noi are menirea să lase ceva urmașilor noștri.”

Cântătoarele din maracini’’-de Colleen McCullough rămâne una dintre cărțile ei preferate…

Mai are o dorință să lase ceva frumos în urma ei. ”Moldova – cuibul meu de dor” – primul ei volum de carte l-a scris cu mare drag de țară. Indiferent de poziția lui în societate, fiecare om poate face lucruri frumoase pe acest pământ…

Despre Natalia scriu admiratorii:

Maria Covali:Bravo, Natalia. Multe mame se vor regăsi în poezia ta, precum și mulți fii. Dorul mamelor, e un frământ, asemeni frunzelor codrului… Îți doresc și mai departe inspirație, cu aceleași semințe pline de sens… De la suflet la suflet. Știi să hrănești trăirile cetățenilor cu cuvinte alese, așezate în rânduri ca pomii în livadă, încărcați de roadă.

Dumitru Obrintetchi:”Să trăești mult înainte și să ne”răscolește-i sufletele zbârcite” a fiecărui dintre Noi! Mulțumesc pentru Adevărul „așternut”!”

Anastasia Balmuş:”Bravo, Nătălița! Ai pătruns in adâncul sufletului unui om bătrân. Ești o fire sensibilă și bună. Nu cred, că ai fost vre-o dată bătrână, de le simți pe toate?!”

Anastasia Balmuş:”Până la lacrimi… Bravo! Mai expresiv de descris starea de lucruri în Moldova nici nu se poate… Așa e! Trist de tot…”

Antonina Salari Calancea:”Ca intodeauna, rindurile scrise de tine ma fac sa-mi vibreze toate coardele sufletului meu chinuit de dor de plaiul natal, de satului iubit, de casa parintesca si de toti cei dragi. Complimente si succese in creatie si in viată”

   Eu spun că Natalia are o meserie de invidiat prin harul și talentul ei Este Om de Omenie și o Poetă de suflet! Ce trebuie mai mult? Să fie fericită! (Svetlana Vizitiu) ❤


5 comentarii

Cu ce începe fericirea?


Într-o zi, el a decis să se revolte împotriva nedreptății sociale stabilite în lume și și-a pus în gând… să dobândească fericirea pentru toți. A pus mâina pe armă și a început să lupte cu răul, oriunde nu îl întâlnea. A fost nevoit să tragă cu arma, să ucidă în numele fericirii pentru fiecare om. Timpul trecea… El adormea și se trezea cu arma în mâini, cu gândul la fericire și cu lunile nu ieșea din lupta pentru ea, doar că societatea… rămânea aceeași, – la fel de nedreaptă, la fel de rea și crudă.

Omul a obosit să lupte, și a decis să-și intemeieze o familie. S-a gândit că dacă nu a fost în puterea lui să facă această lume fericită, poate va reuși să-i facă fericiți pe ai lui – cei de acasă. În fiecare zi, el lupta să obțină fericirea celor dragi. Mult a lucrat el, uneori nu reușea să mănânce la timp, nici să doarmă… Astfel a îmbătrânit în această luptă a lui pentru fericire…

Iar pe patul de moarte trecu toată viața lui în fața ochilor. Și-amintit, cum în tinerețe și-a pus scopul să-i fericească pe toți, cum a luat arma în mâni și a luptat cu tot răul pe pământ, oriunde evolua acest venin periculos; cum ucidea în numele fericirii, cum a intemeiat familia și a crescut copiii; cum a muncit pe rupte, și uneori lihnit de foame și pe nedormite… Apoi, le făcu semn celor de-acasă să se apropie de el și le-a spus:

Toată viața am încercat să-i fac pe alți oameni fericiți. Și abia acum am înțeles, că acest lucru trebuia să încep cu Sine. Dacă aș fi reușit de la bun început să mă schimb și să devin fericit, atunci și voi ați fi fost fericiți! Și lumea ar fi devenit mai bună, mai echitabilă și chiar… fericită!
Morala: Doar cu ceea se poate împărtăși omul, cu ce are singur. ❤ (SV)


10 comentarii

Pentru lume era doar amanta


S-a trezit brusc la două noaptea. Totul era ca de obicei: ceasul bifa pe perete, pe rafturi se vedeau imaginile și peste tot erau flori. Frumos, dar parcă era dureros să privești acest tablou. A întors capul și o văzu. Ea dormea liniștit, aruncând pătura de pe sine. Fața ei divulga un aspect nemulțumit și chiar jignitor, dar în general, era destul de dulce. Era plăcut s-o privești, nu și să o admiri. Ce s-a întâmplat totuși? Se ridică fără zgomot și întră în bucătărie. N-a reușit să ajungă acolo că privirea îi căzu pe fotografia lor de la nuntă. A zâmbit ușor și a luat-o în mâini. Cât era ea de fericită atunci când el a fost de acord s-o ia de soție după cei șapte ani de despărțiri și reuniuni. Și – ce acum? Ea este o femeie profund nefericită, pentru că anume el așa o face. N-a iubit-o și niciodată nu o va iubi. Da, el simte pentru ea afecțiune și respect, nu mai mult. Nu este ea femeia după care ar pleca la capătul lumii, și de la care ar dori să aibă copii. Nu-i unește nimic. Decât ceea că sunt împreună. De ce au ajuns pănă aici? 

Totul e simplu: el a venit dintr-o provincie, crezând că toate ușile capitalei vor fi deschise pentru el. Dar, s-a confruntat cu o realitate mult mai dură: nimeni nu are nevoie de el, și să cucerească acele înălțimi la care visa, nu are șanse. Apoi a apărut ea, cu bani, cu un serviciu de prestigiu și, desigur, cu apartamentul propriu. El nici nu-și amintește prima lor întâlnire: o fată ca fată, nimic neobișnuit, cu excepția banilor părinților ei. Deși, ar trebui să le fie recunăscător pentru locul său de muncă și că l-au acceptat în familia lor. Astfel, au zburat șapte ani. Ea era alături, cu toate că el o înșela de zeci de ori, și ea cunoștea și tolera acest lucru. Și toate ca răsplată pentru acordul lui de a se căsători cu dânsa. Și de ce nu? În acel moment a avut totul, iar părinții au început să-l preseze:”Cât se poate? Căsătoriți-vă odată! Privește-o – este o soție ideală!” Așa că s-a căsătorit.

Doar pentru că nu a putut spune ”Nu”. Și acum, se trezește cu nopțile de spaimă. De frică pentru viitorul lui. Ce urmează: copilul pe care și-l dorește ea, și nu el?  Serviciul propus de tatăl ei?

Prefăcătorie constantă că totul la ei e bine, și că sunt fericiți împreună la nebunie? Adâncit în gânduri, el a pus fotografia la loc și a ieșit la balcon.

Aerul adia a primăvară, cu un trecut și viitor eșuat. Și-a strâns degetele în pumni și a inspirat aerul proaspăt. Cum să se decidă la acest pas? Cum să-i spună despre ceea ce știe și ea deja? Eh, dacă ar putea întoarce timpul!..

Undeva mai jos se auzi un zgomot, deritecătorul incepu să măture strada. Iată și o nouă zi de după colț. Însă el dorea, ca ziua să nu fi început…

Și undeva nu departe, la următoarea stradă, într-o clădire obișnuită dormea EA. Visul lui, speranța lui, iubirea lui. El își va aminti mirosul părului ei și peste zece ani, își va aminti de zâmbetul ei, vocea, ochii. El își va aminti tot ce are legătură cu EA.

Da, pentru toată lumea, inclusiv pentru cea care doarme în patul lor comun, ea era doar amantă… Dar nu și pentru el…

Nu vă legați viețile cu alte persoane atunci când suferiți de eșecul iubirii. Aveți grijă de inimă și de iubire!

❤ (SV)


10 comentarii

Stația Nunta din Chișinău


De ce există atât de multe femei nefericite? De ce bărbații se simt mai ușor, dacă nu prima, vine a doua, a treia… și el este fericit? De ce responsabilitatea de a rămâne cu copiii după divorț, la fel cade pe umerii femeilor, iar fostul ”mârlan” și aici e fericit în noile lui aventuri amoroase? De ce femeile poartă o persoană pentru toată viața și emoțional depind de bărbați?

Deci, imaginați-vă un microbuz aproape pustiu care se târâie ca un melc pe străzile din orașul Chișinău… La o stație întră o doamnă destul de simpatică, în opinia mea, circa de treizeci de ani.  Nu vă dau detalii despre înfățișarea ei, voi spune doar că nu-i lipsește nimic din cele atrăgătoare. Iar după ea urmează sărind cam brutal un bărbat, la fel de aceeași vârstă, cu un sac mare și greu. Rutiera se urni din loc imediat și omul nu reuși să-și frâneze pasul, împingând-o pe doamnă și călcând pe piciorul ei.

”Ei, și ce sunteți ca un elefant, într-adevăr…” a spus ea supărată. ”Chiar nu se poate mai atent?!”. Bărbatul se uită vinovat în ochii ei și-și ceru scuze. Dar femeia nu se stăpâni și continua cu ”trebuie să fiți mai delicat”.

Și aici omul a vorbit cu suflet cuvintele, prin care a încercat să-și exprime durerea și tristețea lui. ”Doamnă, doar ați văzut că n-am făcut-o intenționat, cu atât mai mult că v-am cerut scuze, și ce pot eu să mai fac ca să vă calmați, în cele din urmă?

Eu, personal, în acel moment mă așteptam la orice răspuns, însă… chiar și mie, cu cinismul meu nativ și brutalitate țărănească, nici prin cap să-mi treacă la ce poate ajunge o minte de femeie șmecheră! Ei, sunteți gata?

”Ce, ce, de nevastă luați-mă, domnule!”

Șoferul surprins opri brusc autobusul, iar în salon s-a instalat o tihnă neobișnuită. Chiar și fetița de cinci ani din spatele meu, care a vorbit tot drumul, a tăcut. Astfel a continuat liniștea timp de un minut-două, fiecare rumegând surpriza celor auzite. Vreau să menționez că pe fața femeii la momentul respectiv nu a fost măcar un indiciu la o glumă. Eu, cu firea mea nărăvașă, n-am răbdat (ei, cum fără mine astfel de istorii) și… am spus provocător:”Auzi, omule, da, răspunde ceva, nu vezi că publicul așteaptă?” El se uită la mine, apoi la ceilalți, a trecut cu privirea la femeie și răsună:

”Mă opresc la următoare stație, mergeți cu mine?”

”Da.” cu toată puterea vocii sale a răspuns ea.

”Bravo!” a răsuflat tot microbusul ”emoționat” și se auziră aplauzele. Iar ”supărata” și ”elefantul” într-adevăr au coborât împreună la stația următoare…

”Mă numesc Veronica” a spus ea, atunci când coborau și el i-a oferit brațele sale la ieșire.

Ușa se închise. În urma lor se ridicau alți pasageri, iar autobusul încă vre-o cinci minute surprins de cele întâmplate stă pe loc. Se pare că și șoferul era fericit! Apropos, stația se numește ”Nunta”! J

Vreau să cred că au rămas fericiți împreună pân-la adâncă bătrânețe…

Oameni buni, spuneți-vă ce vă doare și ceea ce simțiți, la momentul potrivit, și imediat! Nu ratați fericirea voastră chiar și la supărare! Măcar îndrăzniți, nu pierdeți nimic… riscând… Nu respingeți persoanele care doresc să fie ațături de voi. Tot ce-i posibil că ei vor fi singurii care vor rămâne cu voi, în cele mai dificile momente ale vieții. Doamne ajută! Să fiți binecuvântați! ❤


5 comentarii

Acum nimeni nu-l consideră nebun… Viaţă dupa moarte.


A supraviețuit morții sale clinice. I-a privit morții direct în ochi, și cu toate că niciodată n-a crezut în ea, acum este ferm convins că există viață și după moarte. Greu de crezut, desigur, dar povestea lui despre viața în lumea de apoi, cu atât mai mult devine convingătoare pentru că naratorul este neurochirurg cercetător vestit și… care nu merge la biserică… Mii de supraviețuitori, mii de oameni sunt care s-au confruntat cu moartea clinică și povesteau despre ”lumina din capătul tunelului”, dar cei de știință insistă că este vorba de halucinații. Sincer vorbind, să găsești un om de știință care crede în viață de după moarte, nu e atât de simplu. Dar unul dintre cei mai recunoscuți și experimentați în domeniul neirochirurgiei din SUA, Dr. Aleksander Eben a devenit și unul dintre cei care crede că experiența lui a fost ceva mai mult decât o halucinație.

Recent, creierul lui a fost atacat de o boală rară. O parte a creierului care controlează emoțiile și gândirea, adică ceea ce ne face umani, – a stopat la el, blocaj complet. Șapte zile a fost în comă. Atunci când medicii au decis déjà să oprească tratamentul, și rudele lui au dat acordul pentru eutanasie, Aleksander Eben brusc a deschis ochii. A revenit la viață… Recuperarea lui a fost un fenomen medical. Dar miracolul real al povestii lui se regasește în cu totul alt context. În acel moment, cât timp corpul lui se afla în stare de comă, omul a plecat dincolo de această lume și parcă se întâlnise cu o ființă angelică, care i-a dezvăluit domeniul de aplicare al existenței super-fizice. El susține că s-a întâlnit și a atins sursa  ”Universului însuși”…eu-mica-bagam-capul-plapuma

Nu este fantezie. Înainte, el nu credea în Dumnezeu, nici în lumea de apoi, nici în existența sufletului.  Astăzi, celebrul medic pentru evoluția lui profesională consideră că adevărată sănătate poate fi dobândită doar atunci când înțelegi că Dumnezeu și sufletul sunt o realitate, iar moartea – nu este capătul călătoriei noastre, ci doar un punct de trecere al existenței noastre în altul. Nu ar fi oferit nimeni atenție acestei povești, doar că s-a întâmplat într-adevăr cu o persoană atee, absolut indiferentă credinței. Istoria a devenit revoluționară, deoarece nici un cercetător științific, fie și o persoană cu credință nu poate ignora experiența lui sau faptul revenirii lui din comă la viață… La urma urmei, mulți dintre pacienții lui, de asemenea, cândva au revenit la viață din comă. Unii dintre ei susțineau aceleași povești cu ”soarele din tunel”, dar atunci neirochirurgul cunoscut le considera, pur și simplu, halucinații… Acum Eden le poveștește studenților lui despre ceea ce a pătimit, și nimeni nu-l consideră nebun… Din cartea lui A. Eben ”Proof of Heaven: A Neurosurgeon’s Journey into the Afterlife” aflăm că experiența de moarte clinică, de obicei, schimbă încredibil de mult omul, și dacă ați avut o boală gravă, fie un accident major, aceasta vă poate influența viața mult mai mult decât vă puteți imagina. Cartea a fost vânduta într-un număr de două milioane de exemplare la nivel mondial. Succesul volumului său a dus la scrierea unei noi cărţi: „The Map of Heaven: How Science, Religion, and Ordinary People Are Proving the Afterlife” / „Harta cerului: Cum știința, religia și oamenii obișnuiți dovedesc viața de apoi”. În acest nou volum, autorul face echipa cu înțelepții din trecut, cu oameni de știință moderni și cu oameni obișnuiți care au avut experienţe spirituale profunde pentru a arăta realitatea raiului și adevăratele noastre identități ca ființe spirituale. Vă recomand să citiți cele mai izbitoare momente din călătoria autorului în lumea de apoi…

”N-am invidiat niciodată pe cei care au crezut că Iisus, pur și simplu, a fost mai mult decât un om bun – o victimă a societății. I-am compătimit profund pe cei care credeau că undeva, acolo, există un Dumnezeu, care ne iubește cu adevărat. De fapt, eu am fost cel care i-a invidiat pentru sentimentul de siguranță, de apărare, – un simț care le oferea această credință oamenilor. Însă, eu ca om de știință, pur și simplu, am știut, dar n-am crezut.  Nu există o explicație științifică a faptului că în timp ce corpul meu era în comă, mintea și lumea mea interioară au fost în viață, bine-sănătoase, nu!  În același timp, cât neuronii din cortexul cerebral au fost învinși de bacterii, conștiința mea a plecat în alt Univers, mult mai mare, – o dimensiune, pe care nici nu mi-am putut imagina și pe care preferam să cred una ”ireală”. Ea există, și ceea ce am văzut și am cunoscut, literalmente mi-a deschis o lume nouă: O lume în care noi suntem mult mai mult decât un creier și un trup, pur și simplu, și unde moartea – nu e o atenuare a conștiinței, ci mai curând capul unei călătorii enorme și foarte pozitive… În Rai totul este intens şi unit, totul este Unul. Mă simţeam ca un fluture într-un roi cu milioane de alţi fluturi care zburau împreună. Auzeam imnuri, un cor cântând, iar ecoul vocilor mă învăluia, simţurile mele se amestecau, văzul şi auzul nu mai erau separate. Auzeam frumuseţea şi vedeam muzica. Iar muzica era doar manifestarea unei bucurii pure, pe care aceste fiinţe nu o mai puteau ţine în ele, bucuria trebuia exprimată.”

Cert, că acum el crede ferm în Dumnezeu!..


14 comentarii

Dorina Codreanu: Un basm de dragoste pătruns la ”Clubul de elite Impresii din viata si carti”


             Uneori, deşi s-a tras cortina, ai senzaţia că spectacolul încă nu s-a terminat. Că şedinţa Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” continuă, că ropotele de aplauze îi aduc pe protagoniştii ‘’vinovaţi’’ pe scena deschisă a Sediului Central al Bibliotecii Municipale ‘’B.P.Hasdeu’’, şi te bucuri de un bis, eventual! Dar, s-a dus şi şedinţa a 69 cu ultimul, al 67-lea, protagonist în acest an 2016, – în persoana unei tinere de excepţie, frumoasă şi talentată, o poetă de suflet care merită toată atenţia şi pentru că versurile ei te pătrund la inimă! Dorina Codreanu, ea este eroina de azi! Iată unul din versurile ei, în ajun de an nou: veţi simţi tot spiritul sărbătorilor de iarnă, şi vă vor sensibiliza prin caracterele redate…dorina codreanu

Nu vreau cadouri scumpe de Crăciun/Și nici brăduți cu globuri și beteală,/Întoarce-mi Doamne început de drum,/Eram copilă și mergeam la școală./Să gust din nou din mărul vieții,/Cu cărți să-mi fie plin ghiozdanul,/Să-i știu în floarea tinereții/Pe cei ce mi-au pornit aleanul./Întoarce-mi mama tânără, frumoasă,/Cu părul lung și negru de apus,/Crăciunul care îl făceam acasă/Era un basm de dragoste pătruns./Îmi vreau bunicii cu a lor povață,/Să imi repete zeci și zeci de ori/,,Ca să ajungi un om frumos în viață/Fii bun oricând, nu doar de sărbători’’/Și vreau zăpada ce era odată/Îmi vreau colindele cântate înapoi,/Întoarce-mi bucuria nesperată/În rest, nimica Doamne eu nu voi!/Nu vreau cadouri și nu vreau beteală/Nu-mi trebuie a lumii false bogății,/Tu iartă-mi Doamne a mea îndrăzneală/Și fă-mă iar copil între copii!” – (o poezie superbă de Dorina Codreanu)

Tânăra Viorica Săculţanu a debutat în moderare a şedinţei clubului şi acest lucru i-a reuşit de minune. Interpretul şi actorul Vitalie Todiraşcu a cântat, ca de obicei, cu vocea lui şuperbă; scriitorii Veronica Pârlea-Conovali şi Victor Cobzac au cuvântat şi recitat, la fel a recitat şi tânăra Natalia Pintea. dorinaElevii de la gimnaziul nr. 7 din Chisinau, cu emoţiile ce-i caracterizează, ne-au recitat cu suflet din creaţia Dorinei Codreanu… Ana Codreanu (sora), Ana Onică scriitoarea, Olga Vozian, Mihaela Iucal-Starciuc (colege de facultate) şi-au exprimat toată recunoştinţa prin referinţe la adresa protagonistei… S-a bucurat mult şi Vasile Vizitiu atunci când a ”descoperit” că poeta Dorina este la fel din raionul Floreşti, precum şi dumnealui, şi a ţinut să menţioneze talentele native ale consătenilor… Tombola cu cărţi de autor şi cu autografe au inviorat publicul. Au recitat şi declamat elevii, prietenii, scriitorii, fanii, – ce s-ar mai dori mai mult la aceste evenimente? Recunoştinţă şi Respect! Dorina le-a meritat absolut! Toate cele rostite, toată povestea şedinţei de astăzi la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” – vă sunt oferite cu plăcere în acest album evidenţiat, pe care trebuie doar să-l accesaţi:

«Dorina Codreanu la Clubul Impresii din viata si carti»

Şi acest filmuleţ de la evenimentul de azi să vă bucure privirile:

”Casa mare a bunicii/Cu miros de busuioc,/Cu gutuie pe fereastră/Iar la colţuri flori de soc./La lumina lămpii calde,/Buna noastră toarce, ţese,/Din mânuţa ei bătrână/O întreagă-avere iese./Şi-n ungher de sus priveşte,/Lângă-o candelă aprinsă,/O icoana maronie/Ce de timp a fost atinsă./Pe perete stă covorul,/Cu maci roşii, înfloriţi,/O basma ce adunat-a/Lacrimi ude şi fierbinţi./Casa mare a bunicii,/Cu miros de mere coapte/Flori de soc şi romaniţă/Masa plină cu bucate./Iar pe pat langa fereastră/Buna noastră toarce, ţese,/Şi din gura ei bătrână/Se mai naşte o poveste.” –Dorina Codreanu

Dorina Codreanu: Îmi cântă şi acum sufletul de bucurie şi plăcere când îmi amintesc ziua ce a trecut, o zi superbă, specială alături de oameni minunați! Mi-am deschis sufletul şi am dăruit lumină, am primit în schimb bunătate, apreciere şi energie pozitivă! Am pășit împreună pe drumul literar, am citit poezie şi am avut parte de surprize frumoase. Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru tot, doamnei Svetlana Vizitiu pentru dăruire şi organizare, Rica Săculţanu pentru moderare şi desigur tuturor celor care au fost alături de mine. Vă imbrăţişez cu drag!

Lidia Vrabie: – ”Dorina Codreanu, ma faci fericită și ştii de ce? Pentru că în talentul tău, in ceea ce scrii se regăsește sufletul meu. Să te țină bunul Dumnezeu până la cele mai adânci bătrânețe, o ȚARĂ are nevoie de aşa talente! Îți doresc din tot sufletul să fii poeta poporului!”

Constantin R. Idealantin:”Dorina Codreanu este un exemplu pentru tinerii de azi. Am citit din poeziile ei și am rămas impresionat să găsesc frumosul exprimat prin cuvânt, să găsesc simplitate și în același timp profunzime și complexitate. Sunt încântat că am cunoscut-o pe Dorina Codreanu și norocos să fiu motivat de ea pentru a urma această frumoasă pasiune, poezia.”

Natalia Pîntea Îmi place stilul Dorinei Codreanu. Scrie cu o sinceritate debordată despre tot ce este viu şi curat. Atinge teme foarte sensibile care mişcă sufletul uman. Naivitatea ei de copil, te face cumva să vrei, să mai rămâi în lumea ei…

Dumitru Drapac: Din puctul meu de vedere, a fost o seara superba cu oameni superbi si cu o protagonista frumoasa si talentata! O experienţa nemaipomenita în care s-au întalnit oameni cu suflet mare!

Date biografice:  S-a născut la 13 Martie 1988 într-un sat frumos de pe malul râului Răut, Ștefănești. Mama – Raisa și tata – Andrei doi tineri țărani îndrăgostiți de viața satului și pământ, au cultivat în primul lor copil toată aceasta pasiune oferindu-i o copilărie frumoasă și întreaga libertate de  a citi și a desena. Patru ani mai târziu apare și surioara Ana,un pui de soare zglobiu dar care nu împarte cu sora mai mare dragostea de sat și literatură… Unsprezece ani de școală au trecut repede, ani în care Dorina a citit aproape toată biblioteca școlii,remarcându-se prin rezultate excelente la școală și cucerind profesorii și colegii prin primele sale poezii și picturi. Urmează un an de liceu și patru de facultate, unde își ia cu brio diploma de designer vestimentar al Facultății de Arte Plastice și Design, Ion Creangă din Chișinau. Se reîntoarce la versurile sale în 2014, atunci când începe să trimită poeziile sale la un post național de radio din Chișinău. Primind multe aprecieri și încurajări trimite câteva versuri Elenei Volcinschii din România care o include în Antologia sa de versuri și proză,,Sublimul drum al tinerelor slove”alături de alți tineri talentați din Basarabia. Volumul de debut ,,Poeme” a văzut lumina zilei în 2016 Februarie, la editura ,,Papirus Media” din Roman (România) .Cartea, este o minunată culegere de versuri care descrie cu dragoste și amănunte viața satului, copilăria autorului în sânul naturii și alături de familia sa. De asemenea, este gata de editare și al doilea volum de poezii iar altul este în proces. La moment, Dorina Codreanu face parte din Uniunea Scriitorilor Europeni din Chișinău. Și desigur, are serviciul mult visat – lucrează într-o librărie unde are acces la cele pe care le-a iubit o viață întreagă – cărțile!

https://www.facebook.com/events/315885668777137/

https://www.facebook.com/dorina.codreanu.9

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2163704590522020