Din suflet pentru copii cu autism

2 aprilie – Ziua internationala a constientizarii autismului! A fost un concert extraordinar cu artiști autohtoni, cu recitaluri de poezii de copilași autisti, cu premii și oferte, ajutor umanitar din partea oamenilor de suflet… – un proiect cu caritate, dar și de conștiintizare a realității autismului în Republica Moldova, – un pas esential în schimbarea de atitudine asupra problemelor ce țin de copii cu autism și familiile lor. Sala Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” a fost plină cu spectatori… Copilașii au dansat, cântat și s-au bucurat de oportunități oferite. Mai jos, vă propunem să ascultați confesiunile și opiniile personalităților care se confruntă cu autismul în realitate.

«Din suflet pentru copii cu autism» (Deschide! albumul foto despre eveniment)

”Cristian a fost diagnosticat cu autism în urmă cu 13 ani… Atunci am auzit pentru prima dată despre acest diagnostic și, de atunci, și drumul meu a devenit unul altul… Eu m-am schimbat, dar el a ramas și va rămâne la fel… El m-a făcut să văd lumea altfel, și m-a învățat să dăruiesc. El m-a facut puternică și m-a determinat să mă redescopăr… El va avea mereu nevoie de mine, iar eu voi merge până la capăt în lupta de a-i face viața mai bună… Însă, toate acestea nu vor fi posibile fără susținerea voastră, a tuturor! Vă aștept alături de noi și de persoanele cu autism în lumea lor albastră! Veți veni?” (Aliona Dumitras Gorincioi, Presedinte SOS Autism)

Anastasia Vrancean: ”Aliona Dumitras Gorincioi, prin exemplul tău determini foarte multe mame să lupte și să fie puternice, inclusiv și pe mine. Cred că acest fapt merită tot efortul tău. Sper că simți în prezența noastră suflete și inimi care simt la fel ca tine. – Un 2 aprilie reușit!”

Zina Budeanu: ”Aliona Dumitras Gorincioi, întradevar esti o SuperMamă. Un exemplu adevarat de ce poate o mama face pentru copilul sau,cite usi poti deschide cu credinta si putere,pentru un viitor mai bun.Va iubesc si Va voi fi alaturi mereu si la bine si la greu
Va multumesc mult pentru tot ce faceti pentru copilul meu (ai nostri) Galina Basistaia, Anastasia Vrancean, Irina Stoian, Viorica Ciolac, Olga Guzun, Iacub Natalia, Svetlana Balan VA IUBESC
Ii multumesc lu Dumnezeu ca vam intilnit pe voi toate SuPerMame
Un 2 aprilie special”

Svetlana Balan: ”Aceeasi durere ne-a legat prin SOS Autism, unde am ajuns fara ca sa ne programam… Anastasia Vrancean, Elena Ionasco, Galina Basistaia, Viorica Ciolac, multumesc din suflet pentru fiecare reusită a baiatului meu… Un 2 aprilie reusit …”

Natalia Iacub: ”În urmă cu vreo 4 ani, eram devastată de diagnoza stabilita piciului nostru, am cautat informații sa vad ce este la noi în Moldova la capitolul dat, nu știam ce ma așteaptă, însă am citit despre efortul depus de voi, de a diagnostica copilul corect cu o diagnoza corecta. V-am admirat și va admir, nu multe persoane pot să-și atingă scopul! Mulțumesc ca ne sunteți alături și mulțumesc ca ne-ați „adunat” pe toți”

Radmila Popovici: ”E un poem al copiilor care traiesc in lumea lor, dar vad poate mai expresiv ca cei care traiesc in lumea noastra, si au mare nevoie de iubire materna

”Nu-i aşa, că lumea e frumoasă, cu-al ei cer senin de peruzea?

Nu-i aşa, că asta-i casa noastră și e minunată, nu-i aşa?

Nu-i aşa, că fiecare floare te vrăjeşte cu aroma sa?

Nu-i aşa, că pomul suflet are, ca şi omul… Oare, nu-i aşa?

Când aud izvorul care-mi cântă, văd cum fuge apa lui de argint…

Când frunzişul verde se frământă, mă cuprinde-o aripă de vânt…

Iar când îmi atingi obrajii, mamă, mă topesc în raze ochii tăi…

Şi îmi pare-atunci că tin în palmă lumea toată cu lumina ei! ”

Ala Pinzari (Director de Proiect SOS Autism):”Copiii cu autism au aceleasi emotii ca si copiii tipici: ei sufera, se bucura, se intristeaza, se mira, insa ei traiesc in lumea lor care se cere inteleasa de cei din jur. Ei au nevoie de ajutor pentru a se putea integra in gradinita, in scoala, in campul muncii, iar noi, societatea, si in primul rand, factorii de decizie, trebuie sa asigure aceste drepturi ale copiilor cu autism si ale familiilor lor. Speram ca Concertul din 2 aprilie va fi un prim si important pas spre sensibilizarea tuturora in vederea unor actiuni imediate pentru schimbarea in bine a vietii acestor copii!..  Autismul este o tulburare ireversibilă, care nu se tratează, ea se poate doar ameliora în timp şi cu foarte mare efort. Deaceea, în lista defectelor şi bolilor ce servesc drept bază pentru determinarea dizabilităţii (aprobată prin Ordinul comun al MMPSF, MS și ME nr. 13/71/41 din 28.01.2013 „Cu privire la aprobarea criteriilor de determinare a dizabilității la copii în vârstă de până la 18 ani”), autismul este menţionat ca fiind o dizabilitate severă.”

„Se caracterizeaza prin: tulburari de vorbire, sau lipsa vorbirii, neconcentrarea atentiei si tulburari de comportament. Copiii cu autism se recupereaza dupa sedinte logopedice, se lucreaza cu psihologul… Depinde de gravitatea cazului, lucreaza si chinetoterapeuti in urma consultatiei profesioniste” – Lana Claire

Natalia Cucoș: Acest proiect la fel a fost realizat cu mare contributie din partea Clubului International al Femeilor International Women’s Club of Moldova, Angela Baglayenko. si grand mersi Aliona Mihaila-Brinza

„Autismul nu este o boala, ignoranta este”. Mindra sunt ca fac echipa cu femei deosebite impreuna cu care s-a reusit a aduce problema constientizarii autismului in Moldova la un alt nivel!
2 aprilie – Ziua internationala a constientizarii autismului. Aliona Dumitras Gorincioi, Ala Pinzari si toata echipa AO SOS Autism: Corina Solomon, Elena Dragalin, Angela Baglayenko Angelina Stoica, Aliona Mihăilă-Brînză, Timofti Margareta

Vitalie Marinuta:”A fost un spectacol foarte frumos pentru o cauza foarte nobila. Bravo organizatorilor si celor cefac zi de zi viata acestor copii mai buna”

Lidia Vrabie Autismul-durerea cea mai mare a unei societăți deoarece este o afecțiune de natură neurobiologică care apare fie la naștere, fie de la vârsta de 18 luni-2 ani. Mamele acestor copilași sunt adevărați îngeri păzitori pe pământ, devin taumatologii propriilor copii. -Închinăciune lor!

Luminita Suveica:’Astazi am participat la un concert superb de caritate in sustinerea copiilor cu autism: 2 aprilie este marcata ziua mondiala a autismului. Cu acest prilej am fost onorata sa primesc titlul de AMBASADOR AL AUTISMULUI. Va multumesc mult pentru incredere. Multumesc mult tuturor celor care venit sa sustina copii cu autism.”

”Cea mai mare fericire pentru o femeie este cea de a fi mamă. Iar asta înseamnă să dai viață, să fii o combinație perfectă de supraputeri a tuturor eroilor în ochii copilului tău, or, amintiți-vă că și noi astfel le vedeam pe mamele noastre, să știi să creezi tangența infailibilă între lumea ta și cea a omulețului de lîngă tine. Ce se întîmplă cînd aceste lumi tind să existe paralel? Nu prea se obosește cineva cu această întrebare – din indiferență, din ignoranță, din necunoaștere…
Tocmai de aceea există oameni care ne amintesc că, totuși, oricît de diferiți nu am fi, rămînem la fel, așa cum a spus dna Aliona Dumitraș, director executiv al AO ”SOS AUTISM”, în cadrul concertului de caritate DIN SUFLET PENTRU COPIII CU AUTISM, susținut la 02 aprilie curent. Evenimentul a fost consacrat Zilei Internaționale de conștientizare a autismului, fiind organizat de către ONG ”Balada”, în parteneriat cu Ambasada Sloveniei și alte instituții de stat și private din RM. La concert au fost prezenți reprezentanți ai Parlamentului RM, ai ministerelor, șefa Direcției generale educație, tineret și sport a Consiliului municipal – dna Tatiana Naghibeda Tverdohleb, viceministru, Ministerul Sănătății – dna Liliana Iașan, ș.a. Medicului-șef sanitar de stat mun. Chișinău, dnei Luminița Suveică, și prezentatoarei TV7, drei Stela Dănilă, li s-au conferit Diplome pentru implicare în diverse proiecte de caritate, dat fiind faptul că demonstrează atitudine în toate subiectele sensibile prin promovare, informare și organizare.
Sala arhiplină a fost animată de interpretarea artiștilor cu renume național și internațional, cum ar fi, Alexandru Vdovicenco, Ana Odobescu, Katalina Rusu, Valy Boghean, Anișoara Puică, Cristian Aldea-Teodorovici, Mariana Șura, Roxana, Silvia Grigore, Cristina Scarlat, etc., precum și de formații ca Lollipops ș.a. Au fost realizate donații, menite să vină în soluționarea multor probleme din segmentul destinat acestor copii. Însă cel mai emoționant moment al serii l-au creat doi pici muninați, cu autism, cînd au recitat poezii despre mama și un pastel de Vasile Alecsandri. Evenimentul de suflet, cum l-au numit organizatorii și au confrirmat participanții, a culminat prin lansarea de lampioane albastre, lîngă Arcul de Triumf.
Privind cum se înalță felinarele, în ochii tuturor au apărut lacrimi, căci, cu cît mai mică devenea luminița lor, cu atît mai mare se aprindea în fiecare dintre noi un sentiment acut de conștientizare – noi sîntem piesa importantă din puzzle-ul care definește existența acestor copii, noi trebuie să fim Supereroi și să dărîmăm zidul dintre lumile noastre, noi trebuie să dăm culoare copilăriei lor. Vreți să fiți și voi Supereroi?”(Luminita Suveica)

Autism. Constiintizare. Realitate

Nimeni n-a venit la sărbătoarea lui

Articole recente despre autism:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/04/03/autism-constiintizare-realitate-2/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/05/22/nimeni-n-a-venit-la-sarbatoarea-lui/

Sugestii curative pentru Legi de biblioteci

În prezent, bibliotecile nu mai sunt acea instituţie culturală care funcţiona nu chiar demult timp. Este nevoie de regândirea bibliotecii spaţiale, s-a schimbat cultura informaţioanlă şi, în special, cultura lecturii; s-a transformat şi mentalitatea cititorului devenit mai mult utilizator al informaţiei oferite. Vin cu o revoltă oarecare în cauză a proiectului de Lege pentru biblioteci, şi în care nu am găsit nici eu răspunsuri concrete…

Biblioteca a devenit un Centru de activităţi frumoase şi interesante, un Promotor de dezvoltare creativă, cu lecturi tehnologice, cu studii în varia domenii, mese rotunde şi discuţii cu personalităţi moldoveneşti. Şi desigur, Societatea de azi ridică multe întrebări în faţa bibliotecarilor pentru reorganizarea activităţii lor! Cu toate acestea, bibliotecile poartă o funcţie importantă în transferul cunoştinţelor şi de asistenţă în orientarea câmpului cu informaţii vaste. Iar bibliotecarii au devenit nu doar bibliotecari moderni, ei sunt profesionişti în domeniile cărţilor, culturii, educaţiei, dar practică de nevoie şi funcţiile de pedagogi, educători, psihologi, organizatori, regizori, oratori, hamali, deritecători, unii chiar şi de asistenţă socială pentru un grup de cititori vulnerabili în parte, zi de zi… Despre aceste lucruri nu cunosc multe persoane, iar Ministerul Culturii şi Primăria Municipală nu ţin cont sau se fac neauziţi atunci când li se cere ajutorul, fie sunt întrebaţi de ce bibliotecarii nu sunt onoraţi financiar conform muncii depuse, – pentru că aşa le convine. Când e vorba de audit, – se vine cu controale, si bibliotecarii nu au curajul să spună direct ce le doare, mai mult tac, poate unii mai îndrăzneţi îşi exprimă doleanţele sau se plang pe nedreptăţi, dar în cele din urmă tot ei au de suferit, – rămân cu salarii tăiate ulterior. Asta înseamnă la noi audit, – nu rezolvare a problemelor, nu soluţii sau propuneri, în lupta împotriva corupţiei evidente, – se taie din salarii şi basta sau esti transferat unde ți se ordonează! Nu-ți place, poți să te concediezi. Bibliotecarii nu se mai plang, poate doar între ei, și îndură pentru că nimic nu se schimbă, și salariile rămân la fel de mizere cu toate promisiunile de a le mări cu câteva procente… Deci, se reduce şi motivaţia de a activa în continuare în câmpul muncii, cei profesionişti fiind mereu în căutare a unui alt loc de servici, în alte domenii, fie pleacă din ţară…

Republica Moldova e unica ţară din lume, unde fiecare poate avea o diplomă de studii superioare şi să activeze cu totul în alt domeniu… Plâng moldovenii, râd europenii… Funcţionarilor noştri le convine…

Însă, dacă nu lupţi pentru ceea ce doreşti, pentru schimbări în mai bine, – meriţi ceea ce ai! – Proiectul Legii pentru Biblioteci, pare a fi unul primitiv, cu un stil oficial, fără o noimă de înţeles. Dacă pare, deci ai dreptate. Posibil, că este actual pentru cei care îl promovează, pentru că eu n-am înţeles, care pot fi soluţiile fie succesul ulterior pentru bibliotecari, care vor fi motivaţia şi menţiunile pentru munca lor, dar şi utilizatorii, – sunt sau vor fi ei mulţumiţi? Noi lucrăm, în primul rând pentru oameni, pentru ei, cititorii, utilizatorii centrelor noastre bibliotecare!..

 Repartizarea funcţiilor: Nu am găsit răspunsuri concrete în proiectul de Lege pentru biblioteci. Nici atitudinea corectă pentru persoane cu dizabilităţi care activează în biblioteci și care permanent se simt discriminați. Avem șefi care au caractere puternice și rezistă, dar și unii care se lasă influiențați de avidia profitului din funcția lui. Nici majorarea salariilor nu-i va salva. Poate doar Legea, dar cine o… citește? Funcţiile de bibliotecari superiori, sunt oferite, cui? atunci când un şef-oficiu este subminat de un bibliotecar de rang inferior, – cum înţelegeţi acest fapt? Pentru ce avem nevoie de categorii superioare, atunci când nu ţi-l confirmă chiar şefii tăi de parcă ar plăti din buzunarul lor? Categoriile oferite de Ministerul Culturii vin în contrar muncii depuse, fie a experienţei profesionale a bibliotecarului. Categoria superioară se acordă doar celor care lucrează teoretic, scriu multe pe hârtie și în realmente nu cunosc lucruri practice. Bibliotecarii care lucrează în deservirea cititorilor, fie cu rapoartele la computer, activează și obosesc mult fizic, orbind, nu le mai arde de teorie, de scrieri și desigur, au de pierdut în categorie, și calitatea muncii are de suferit, deci și motivația și interesul pentru a continua… Cel cu o experienţă fără întrerupere în domeniu rămâne fără categorie, pe când altul care are în activ 5-10 ani fără studii în bibloteconomie, sau ”achită” să i se scrie teza sau raportul de activitate, – se alege cu categorie superioara, astfel se repetă an de an… Administraţia, adică şefii Bibliotecii Municipale nu sunt realeşi de ani de zile, aceleași persoane activează de zeci de ani, rămân în fotoliile lor fără să motiveze sau să asculte bibliotecarii de rând. Presupun că se dezvoltă… cultul personalităţii? Propun, în funcții să fie realeşi şi alţi bibliotecari, permanent, – să nu activeze doar aceleaşi persoane cu ani buni la conducere, în spaţii mari, cu birouri extinse şi să se supere atunci când vine cineva mai inferior cu propuneri referitor la servici 🙂 , – să mai experimenteze şi în funcţii inferioare, de ce nu? Iar categoria superioară să fie aprobată în primul rând nu ”scriitorilor iscusiți” în rapoarte și teze, ci și celor care muncesc peste 25-30 de ani inclusiv cu activitatea fizică ridicând tone de cărți și rafturi grei… De ce și o dereticătoare care activează în bibliotecă de 30 de ani nu poate avea categorie superioară? Vă pare amuzant? E doar un exemplu… Altfel, va fi transparentă activitatea bibliotecarilor mai talentaţi, mai competenţi în domeniu.

Observ, că de inovaţii sau idei nu are nimeni nevoie, doar dacă e vorba de participarea personală a şefilor. Atunci şi ideile pot fi utilizate, dar fără autor, peste ceva timp…

Atunci când urmăreşti şi monitorizezi blogurile a zeci de biblioteci, duci evidenţa promovării imaginii bibliotecilor în cauză, a numărului de aprecieri şi share la postări, discuţii sau comentarii, dar şi de calitate a textelor publicate în bloguri, – an de an, lunar indicând erorile şi soluţii de aplana lucrurile pentru promovarea cărţii şi muncii bibliotecarilor în virtual, adică în internet, ca lumea să fie la curent de toate promoţiile, şi atunci când celui ce monitorizeaza i se dă de înţeles, că bibliotecarii nu au timp de bloguri profesionale, de soluţii, de corectitudine etc. Mă întreb: Unde e atunci soluţia în Legea pentru Biblioteci? că noi ne renovăm, mergem spre cultura tehnologiei informaţionale, şi cititorii doresc mai mult informaţia virtuală, nu? Dar sa mai adaugăm şi tehnica de proastă calitate, tehnologii moderne dar cu calculatoare vechi, doar şefii dispun de computere de ultima generaţie, cu imobil reînnoit, cu toate condiţiile normale de muncă. Eu lucrez peste 30 de ani, şi nu am un colţ normal, nu mai vorbesc de birou, cu calculator vechi, şi uneori aştept ci orele să revină internetul, sau să pot redacta textele sau imaginile etc… Încerc să dezvolt şi să asigur durabilitatea Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, un proiect initiat de mine acum doi ani, şi care încă merge cu succes, dar lipsa susţinerii şi a finanţării lasă amprentă amară…

Câţi din noi, bibliotecari, bufniţe înţelepte, lucrăm pentru a satisface nevoile cititorilor? Cine şi pentru cine lucrează? În gândul şefilor, e o altă întrebare: cum se face să fie ei evidenţiaţi şi premiaţi pentru a fi puşi bine-merci în faţa colegilor din trusturi formate în cadrul bibliotecilor, şi în faţa ministerilor, care probabil, le vor avansa în funcţii mai mari, le vor premia pe aceleaşi persoane bibliotecari şefi, cu bani și diplome de la Ministerele Culturii şi Educaţiei, şi desigur, lunar le vor trimite în deplasări de ”servici” unde se vor ”distra” şi vor acumula ”experienţe” de idei, relaţii şi carte? iar Bibliotecarul de rând, rămâne fără atenție din partea lor, este omis, evitat, dezapreciat. El gândeşte, cum să reuşeaşcă să achite chiria şi să mânânce pe săturate din banii rămaşi?.. Şefii se aleg cu birouri spaţioase, unii în sedii de muncă care cu ”apartamente” cu bucătării şi saloane de odihnă, cică pentru întruniri plănuite cu şedinţe varia, atunci când bibliotecarii mai simpli cu experienţă de zeci de ani în domeniu, şi doar nu că nu s-au distrat muncind, – se înghesuiesc prin colţuri friguroase îngheţând şi obosind, în condiții anormlae de servici, barem să se gândească la viaţa lor personală… Aţi observat că majoritatea bibliotecarilor rămân pân-la urmă singuri pe viaţă nereuşind să-şi creeze familii? Cine trebuie să gândească la aceste lucruri ”mărunte” dacă nu societatea şi funcţionarii aleşi pentru a gestiona departamente ale culturii, dar şi pentru asistenţă morală, la nevoie, de suflet. Suntem oameni, … pân’la urmă? Nu mai există altruism, iar scopul personal, indiferența, ego-ul persistă pân’la pupincurism.

Trăim într-o lume a informaţiei, şi navigarea în lumea cunoaşterii este foarte importantă. Pot să spun un singur lucru, că fără a citi, societatea nu are un viitor. O Bibliotecă are nevoie de multiple activităţi, inclusiv formarea şi dezvoltarea personalităţii de sine pentru fiecare cititor, om de rând, fie, vedete cunoscute, de orice schimb de experienţă de viaţă, de cărţi recomandate, de ajutor social şi de angajare în câmpul muncii a studenţilor sau părinţilor tineri după ce nasc copii, a şomerilor şi vagabonzilor prezenţi și dormind adesea în spaţiul biblotecilor; – Dar cum se face, dacă mai multe biblioteci au nevoie de reparaţii incontinue, de ajutor? Unde e societatea în acest caz? Și atunci când organizezi varia activităţi cu personalităţi cunoscute, cu promovarea lor, – cu cei care își deschid sufletul şi luminează inima publicului, şi celui virtual, cu impresii frumoase din experienţa lor de viaţă, cu cărţi recomandate, cu schimburi de idei şi sugestii în relaţii interumane, şi atunci… nu se găseşte un pahar ce ceai sau cafea pentru invitaţi, – Cine trebuie să achite pentru toate? iar pentru mese pompoase organizate de ministere sau primarie banii se găsesc oricând? Nu sunt incluse și apreciate ca serviciu nici promovarea, articolele în blog, filme, imagini redactate, top-ul cărţilor etc. Ca ulterior, şefa departamentului Dezvoltare şi Comunicare să spună organizatorului unui club, că nu face nimic, că n-are nevoie nimeni de munca lui, încă şi i se reduce din salariul lunar, atunci când are deja peste 30 de ani lucraţi în domeniu? Trebuie schimbată această mentalitate, atunci și salariile se vor ridica… Unde se scrie în Lege pentru Biblioteci soluţia? Aş dori să-l aflu şi eu, că nici Directorii BM nu-l cunosc! Înțeleg, că aceste probleme există în orice bibliotecă, dar e mare păcat să nu se ia în considerație fiecare bibliotecar care muncește. Și când întreabă direct, de ce nu este menționat, i se răspunde, ca a fost apreciat cu o diplomă de hârtie… anul trecut. Real, nu glumesc. Mă întreb încă odată, de ce avem nevoie de o Lege a Bibliotecilor, care nu va funcționa oricum? O lege trebuie să apere drepturile meseriașilor, nu să distrugă omenia…

Nu poate să funcționeze un sistem în care conducătorul hotărăște totul. Nu se poate o instituție sau un departament să depindă de persoane puetrnice și autonome în luarea deciziilor. La orice nivel, este corect să existe purtători de decizie,și doar cele mai importante să fie luate de șefi. În prezent, un șef decide până și faptul dacă o activitate culturală trebuie alimentată din contul bugetului sau cont propriu. Lipsește democrația, transparența, bibliotecarele nu au încredere unul în altul. Nu au încredere că își pot rezolva funcțiile, problemele bazându-se pe drepturi care se vor decide in Legea pentru biblioteci. Pe Lege, fără să fii nevoit să achiți mită, fără să vii să ”îndulcești” șefii cu cadouri. Bibliotecarii vor să simtă că sunt protejați de stat. Astfel, văd eu o Lege! Toate depind de guvernare, care trebuie să fie curată.

Svetlana Vizitiu ❤

Alte surse in domeniu:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/03/11/corelatia-angajat-utilizator-cu-nevoi-speciale-la-biblioteca-municipala-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/03/11/corelatia-angajat-utilizator-cu-nevoi-speciale-la-biblioteca-municipala-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/04/18/sunt-suparata-pe-toti-cei-care-nu-vad-importanta-muncii-bibliotecarilor/

http://particip.gov.md/public/documente/138/ro_2962_Proiect-de-lege-cu-privire-la-biblioteci.pdf

Ne furăm căciula singuri!

Suntem uniți prin faptul că vrem să trăim într-o țară nouă, cu siguranță, adevărată și prosperă. La fiecare dintre noi, în ultimii ani, viața s-a deteriorat, și – suntem sătuli pân-la moarte de corupția larg răspândită, de proastă gestionare a statului, cu migrații,salarii mizere, miliarde furate, procese inechitabile,  accidente și oameni beți pe drumuri… Comparând nivelul de trai, cu bănci de economii, medicină, știință, și așa mai departe, în Moldova și la capitaliști. Și îți dai seama, că nu avem nimic. Ar trebui să fim mândri de noi, dar, la fel, să recunoaștem ororile și nevoile. Este cineva dintre voi dispus să renunțe la viața proprie și viața copiilor de dragul mitului Măreției? Dacă există, îmi pare foarte rău pentru voi. Principalul lucru în viață este să-l trăiești cu demnitate! Cu demnitate, – înseamnă cu siguranță și decență! Pentru ca copii să aibă ceva de mâncare, să se îmbrace, jucării, și să nu se îmbolnăvească. Progresul, prosperitatea – trebuie să fie pentru popor. Să te lupți și să realizezi aceste lucruri, nu doar să te rogi la Domnul pentru nu știu ce ca în Evul Mediu…

O Țară care oferă această oportunitate, o ocazie de a ne realiza, – este Cea Mare, iar una care crează din poporul ei o turmă de oi, forțându-i să se conformeze cu crizele economice, cu prețuri majorate, furând miliarde de lei, ulterior lichidând banci de economii pentru a elimina urmele crimelor sale; mărind prețurile și provocând durere incontinuu, boicotând sau omorând societatea pentru că gândește altfel și nu în comun acord, – așa Țară nu poate fi una mare! – Jos mafia! Jos Corupția! Miliardul inapoi!

E greu să realizezi că totul a fost înzadar, pentru că ai crezut și în lider, și în partid. Dar, din păcate, ”afacerile” sistemului nostru politic parvin în așa mod, că nu echipele partidelor decid totul. Pentru liderii partidelor, evident, echipa este o jucărie cu care poți manipula masele… Greu de conceput… Să alegi oameni competenți, profesioniști ca apoi să scuipi în opinia lor… Totul se face pentru un vot, totul pentru victorie! – De aceea, și are de pierdut un stat, în special, unul atât de micuț ca Republica Moldova. Dacă oamenii doresc să meargă pe aceeași cale, au aceleași visuri, scopuri, proiecte, – de ce pân-la urmă ajung să se dușmănească împărțindu-se în tabere, grupuri diferite cu aceleași dogme nejustificate? Capacitatea magistrală a politicienilor de a ”mânui” virtuos limba, cu posibilități de donații prin multiple carități umanitare devine încredibil de organică cu aceeaș capacitate de a erona totul în politica lor. Să deschizi școli sau grădinițe, să donezi pâine și casă la orfani sau să achiți câteva pensii la familii social-vulnerabile înainte de alegeri și tot odată să-ți pierzi electoratul și colegii de partid? Bineînțeles, că e un piar, dar sunt fapte bune!

Deci, ce e mai bine, să donezi la orfani sau să-ți pierzi electoratul? Ușor, cu harul unui elefant într-un magazin de porțelanuri… Doar in Moldova, e posibil. Deoarece, nicio revoluție (perioada turbulențelor sociale) nu finișează, în sine, atâta timp cât nu este rezolvată problema principală, cea care a pornit poporul în mișcare… Și care sunt ele, premizele nedreptății sociale? Realitatea crudă a ultimelor 24 de ani, i-a determinat pe mii de moldoveni să ia calea strainătății. Sunt oameni, cărora le-a ajuns cuţitul la os în ţară şi care, de disperare, au emigrat pentru a putea supravieţui şi a-şi ajuta familiile. Au plecat pentru o viață mai bună, deoarece în țară nu își găsesc un loc de muncă sau de disperare. Zeci de mii și-au găsit un loc de muncă prost plătit în occident, cu program peste 10-12 ore de muncă pe zi, cu 700/1000 de euro pe lună pentru a spăla fundurile străinilor sau, la cules căpșuni, dar în comparație cu ce aveau în țară au acceptat condițiile grele de muncă care seamănă în multe cazuri cu sclavia modernă. Mulţi, mai ales la început, au plecat la risc fără să ştie unde ajung exact, ce vor face, dacă vor găsi de muncă şi dacă vor reuşi să câştige ceva. Mame tinere şi taţi care şi-au lăsat copiii acasă, în grija bunicilor şi mai ales în grija lui Dumnezeu, au riscat totul, atât viaţa lor cât şi viaţa copiilor lor, pentru un trai mai bun de pe urma muncii printre străini. Unii au pierdut, chiar totul, şi viaţa. Este adevărat, sacrificiile şi eforturile acestora au fost pe măsură, începând de la sacrificarea sănătăţii şi vieţii personale şi ajungând la riscurile la care i-au expus pe cei mai apropiaţi, familia, părinţi şi în special copii, iar unii chiar s-au sinucis de dorul părinților…
Protestul general în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Platforma Societatea civilă ”Demnitate și Adevăr”. Scopul: Înlăturarea guvernului corupt și instaurarea democrației autentice. Se cere demisia guvernului, a președintelui și a șefilor financiari a băncilor naționale, care au fuart miliardele statului. Premizele: ”Miliardul înapoi!”; Integrarea Europeană; Reunira cu România; ”Nu plecăm de aici, pană nu luăm țara înapoi”; ”Criminalii ne-au luat guvernul, justiția și procuratura!”; Alegeri anticipate!; Un Președinte ales de popor!; Demisia Președinteleui Parlamentului și al Prim-ministrului!; ”Reluarea premizelor statului poate fi doar prin înlăturarea hoților corupți!”; Se solicită stabilirea ca persoane Non-grata a oligarhilor moldoveni în UE și SUA, etc…

Terorismul informațional stabilit de proprietarii rețelelor televizate, care n-au permis transmiterea protestului pe micile ecrane, este surprinzător! Democrație unsă cu piper! Înseamnă destabilizarea situației în Moldova! ”Oligarhii au pus mâina pe constituție și justiție!” Dar există o Societate civilă, Slava Domnului! – cea care trezește și atenționează în continuare poporul… Apoi, a venit în cele din urmă Prim-ministrul Streleț, dar nu la tribună, astfel precis că ar fi fost ”dotat” cu geleuri de ouă. Ce înseamnă să fii un Prim-Ministru în Moldova? – asta e să nu știi niciodată unde se află președintele țării si cel al parlamentului… Ditamai, să cunoști poporul care suferă… deci, fără un rezultat pozitiv.  Să vii să ceri iertare în culise și tot odată să fugi de responsabilități. Pentru astfel de persoane, bogăția, puterea și familia proprie sunt mai presus ca sufletul din ei… – Jos Guvernul! Jos Durerea!!!

În PMAN au venit peste una sută de mii de protestatari, iar oportunițățile s-au pus la harță: câți au venit într-adevăr, și nu de ce plâng oamenii. De ce cerințele oamenilor se asociază cu participarea cantitativă la protest?  Au fost într-adevar, enorm de mulți! Pentru un stat mic ca Republica Moldova și una sută de protestatari este mult! Doar Un singur participant, deja reprezintă nemulțumirile și cerințele a sute de oameni! Mereu mă ia uimirea, cum de un stat cu sute de mii nu poate înfrunta un trust format de demnitari, pe care tot ei i-au votat…  Numai că eu mă întreb altceva: se tot strigă că vor țara înapoi, dar au vreun proiect autentic de stat? Parcă am mai auzit formula asta și la alții mai mari și care au dat-o în bară… Statul se încăpăţânează să aplice o strategie de tipul „după noi, potopul“. Mai exact, nu pare a se gândi prea mult la ce se va întâmpla cu economia şi bugetul peste un an sau doi. Deşi impactul este deja previzibil.
Ne furăm căciula singuri! ❤

Svetlana Vizitiu

Pocăiți-vă, păcătoșilor!

O soție inteligentă niciodată nu țipă la soțul ei. Ordinele se dau calm și clar!

– Orice persoană are dreptul la o greșeală … Iar la femei, în general, această regulă e nelimitată!!

– Mâncarea – este cea mai mare satisfacție care poate fi obținută fără a scoate pantalonii…

– De ce nu avem piste pentru biciclete? Ciclistul – este o mare problemă pentru economia noastră! El nu cumpără mașină, benzină, asigurări. Nici nu ia credit. Nu plătește pentru spălare, curățare, parcare și droguri. El este prea sănătos ecologic!

– Sentimentul ăsta ciudat, atunci când la știri culturale apare vestea că cineva a primit un premiu național, fie – în numele cuiva, iar ție (să-ți fie rușine!) aceste nume nu îți spun absolut nimic…

– Arunci când se promovează o cultură frumoasă, eu nu întreb organizatorii cu care politică sunt unsi…

– Ajutându-i, mă consolez cu faptul, că nu sunt o persoană chiar atât de rea…

– Profesioniști sunt mulți, dar oameni buni sunt căutați cu focul noaptea…

– Diferenta dintre o minciună și adevăr constă în ceea, că la prima – există întotdeauna martori, probe, argumente și documente arhivate, și – în adevăr nu există niciodată.

– Cât de fericiți sunt pesimiștii!!! Câtă bucurie ei simt atunci când se dovedește că nu există nicio bucurie!

– Relația pentru cei din jur foarte mult depinde de ceea pentru ce anume ești înconjurat

– Aud atâtea calomnii la adresa mea, că nu am nici o îndoială – trebuie să mă țin alături de voi, pas cu pas . – Sunteți persoane minunate!

– Îmi place să privesc oamenii drept în ochi. Mulţi de spaimă se salută imediat..

– De ce oamenii care trăiesc la maximă existență ne instituie un minim de trai? Pentru că le presează broasca din burtă; au păpat și se tem că se vor balona… De la lume adunate la maximum, sie – la fund…

– Este obijduitor atunci când ţi se spune să tragi burta în tine, şi tu ai tras-o deja…

– Dacă animalele ar fi capabile să vorbească, nici n-aș prieteni cu oamenii…

– Paradoxal: îmbătrânind, omul vede tot mai rău, dar mai mult…

– Lumea ar fi mai bună, dacă ne-am comporta ca și cum ne-ar privi mama.

– Pocăiți-vă, păcătoșilor!.. Împărtășiți-ne experiența dumneavoastră!

Vă rog, să respectați drepturile de autor!

De ce avem nevoie de ciobeni?

 

Prim-ministrul RMoldova a demisionat, se pare că diploma l-a dat de gol și cu adevărat e falsă… Eu totuși înclin, că cei mai falși au fost ”prietenii” care l-au și înscăunat ceva timp în urmă. – Au prins momentul… Și a hotărât să sară cât mai e timp din barcă… E jale, mare… Am început să mă deprind cu calmul și abținerea lui de a comenta mult, – de la complex sau rușinică, fie că într-adevăr, nu-i ajung studii… Dar mai bine un așa ministru decât hoții miliardelor populației! – Iată așa, a finișat epopeea istoriei de succes… Și e mumușel ministru… 🙂 Începeam să mă deprind, cu toate că îmi puneam deja întrebarea știută: – Când, odată?

Mai există o opinie, cică chiar în ajunul alegerilor se fac abateri de la mai multe teme importante ale politicii moldave: primarul ales, fie falsificarea voturilor din neatenție, dar și miliardul și băncile naționale, nu în ultimul rând. Trebuie cumva poporul să ”uite” de El. – Naționalizarea imediată a băncilor ar duce la la faptul, că niciodată nu vom afla vinovatul! Deși, fiecare îl cunoaște! Se poate și la plural…

De ce avem nevoie de ciobani? De ei au nevoie doar berbecii… Suntem de la vatră, suntem oameni simpli în a noastră țară mică Moldova, fără nostalgie după trecutul cu ciobani. Pentru ce avem nevoie de directori, primari, premieri, de guvern, – cei care nu se definesc, nu-și onorează funcțiile și nu țin la noi, moldoveni? Îi alegem să ne facă o viața mai frumoasă, europeană, să trăim după legi dumnezeești, le oferim controlul asupra fărădelegilor pe care tot ei le săvârșesc, adică să ne dea exemplu… Doar că noi suntem judecați, și ei – nu! Si mai acut, miliardul furat de ei îl vor restitui la fel de la noi, sărman și prost popor, – strângându-ne curele cât mai strâns… la buric. Noi plângem după trecut, și de fapt, deplângem liniștea copiilor, pacea sufletească, pe când eram mai omenoși unul cu altul – asta e… Nu vrem să înțelegem acest lucru nici în prezent, dar n-ai cui te plânge, – cei mai buni au decedat sau au plecat din țară. – De ce avem nevoie de ciobani? Ce ați memorizat din faptele lor mărețe până în acum? Încercați să definiți de sinestător strategia terenurilor și a vectorului…
Referitor la curajul unor politicieni, ministri, care vorbesc frumos doar la evenimente mondene, tare frumos și sunt activi, foarte activi, dar nu cu noi, ci cu vip-uri, unde au acces doar elite, care, nu știu de unde și cine le reprezintă…  Avem din asta salarii mai mari? Impozitele noastre merg pentru întreținerea lor și ei nici nu icnesc, când te adresezi cu vre-o întrebare la ei. Nici nu-ți răspund, te privesc de sus și te consideră mizerabil. Ce-i cu pensiile noastre alături de salariile lor? Pensionarii se odihnesc prin lume ca cei din state civilizate? sau, copii noștri ca prin minune vor să rămână aici, după BAC? Nuu, toți vor să fugă de aici… Doar ciobanii se plimbă prin lume și revin să ne lase cu spumă la gură și frapați de scârbă… Ați observat ca noi suntem curajoși cu toții? doar să cunoaștem problema, că imediat o dăm în public… Nici cenzura nu ne închide gura! – știe ea, că vorbele noastre oricum se evaporă… ‘n- vânt! Suntem buni doar de gură, iar ciobanii profită… Găsim soluții în rezolvarea problemelor, dar, nu și cine să le soluționeze! N-avem așa oameni, fie nu sunt ei admiși de hoți și cei corupți! Organizăm greve, proteste, scriem, scriem luptăm pentru drepturi, si cine trece la fapte? De peste 20 de ani luptam, și ne fură chiar guvernul… Ei și ce, că suntem curajosi? Nici nu observăm, că luptăm cu morile de vânt… Le dăm like… în continuare… Amintiți-vă, un moșneag care răspunde la toate întrebările dvs. prin expresia „vă promit, eu (ca primar, președinte, premier…), că totul va fi bine!” – aceasta este cea mai periculoasă apariție din lume. 

Politica nu este lupta pentru binele oamenilor: – Politica este o luptă pentru subjugarea oamenilor. Vedeți și voi… 

Ce împiedică să fii nebun

-Buna dimineața, Moldova! Cel mai important, e să te ridici acum, că de trezit ne vom trezi pe urmă.

-M-am trezit mai devreme pentru a umbla mai mult timp cu fața acră…

-Privind la unele acțiuni ale deputaților, îmi amintesc de un joc vechi din calculator, care în astfel de situații redă un text: ”Mai încearcă o dată!” Mă refer la electorală cu realegeri, dacă ceva…

-Ia ghiciți, despre care fracțiune vine gluma:”Deputatul e omul, care vrea să achite doar pentru ceea ce el nu va face nimic!”??

-Înainte de a cere demisia cuiva, pune-ți întrebarea: ”Cine va răspunde pentru faptele celui demis?”

-O carieră de succes – vine atunci când numărul acelor persoane, pe care îi poți demite tu, depășește numărul persoanelor care te pot concedia pe tine!

-Dacă șeful tău a început să fie politicos cu tine, înseamnă că cineva dintre voi doi va fi demis în curând.

-Ceea ce nu este, nu poate să doară. Iar dacă capul doare, înseamnă că îl ai…

-Cred eu, că simțul umorului și nivelul intelectual sunt oricum strâns legate unul de altul… Dar există așa tocilari intelectuali, mai degrabă… cu nivelul de dezvoltare a conștiinței…

-Oameni buni, persoanelor fără un simț al umorului trebuie de administrat… un libret de invaliditate!

-Important! Simțul umorului împiedică să fii nebun!

-În caz de nu aveți bani, împrumutați-i de la lumea voastră interioară bogată

-Pentru a menține conversația despre un serial pe care nu l-ați văzut, spune-ți doar că ”primul sezon a fost mult mai bine”

-Pentru ca potcoavele să vă aducă noroc, nu trebuie să le prindeți pe ușă, ci de copitele voastre

-În viață trebuie să fii imprevizibil și înșelător precum un castravete cu un -fund amar

-Într-o zi, un om înțelept a fost întrebat dacă banii îl pot face fericit.- ”Bine, dă încoace matricula ta”, – a răspuns înțeleptul…

-Dacă la un bărbat unghiile de la picioare sunt ”pictate” cu ojă, nu înseamnă că e un travestit. Mai degrabă, omul crește o fiică mică

-De ce în supermarketuri nu este nicio acțiune:”Cumpără pâine și primești două înghețate cadou?”

-Omul credincios pe jumătate: El crede în Dumnezeu, dar nu crede în preoți și biserică.

-Gluma familiei a devenit brusc gluma politică pentru Moldova: Copiii noștri vor să trăiască după mintea lor, dar pe cheltuiala noastră

-În caz de obosiți repede, iar somnul vă cuprinde în mod constant, adăugați o felie de lămâie în ceai, praf de scorțișoară, luați avionul în direcția Goa, și… niciodată nu vă mai întoarceți!

-Recent, într-un serial rus, una din eroinele s-a exprimat:” Tu suferi de optimismul moldovenesc, ”ei bogu”!” – Mă bucur ca avem faima de optimiști… Am inceput să mă mândresc, căci eu nu mă mai lecuiesc… De acest optimism…

-Pesimismul. Iată că mai vine o zi fără iaht, helicopter, castel și o vilă cu slugi…

-M-am apropiat de oglindă, m-am privit și m-am gândit: iată așa, voi trăi o sută de ani, căci astăzi arăt de 90! 😀

Caută cu inima! ”Micul Prinţ”

…De milioane de ani florile fac ghimpi. Cu toate acestea de milioane de ani mieii pasc florile. Şi nu e oare o treabă serioasă dorinţa de a cunoaşte de ce îşi dau ele atâta osteneală să scoată nişte ghimpi care nu servesc la nimic? Oare războiul mieilor cu florile e un fapt lipsit de importanţă? Nu e mai serios şi mai important decât calculele unui Domn gras şi roşu? Şi dacă ştiu pe lume o floare unică în felul ei, care nu există decât pe planeta mea şi pe care un  mieluţ o poate înghiţi într-o bună dimineaţă uite-aşa, pe neaşteptate, fără să-şi dea bine seama ce face, să fie oare un fapt lipsit de importanţă?.. – Micul Prinţ roşi la faţă, apoi continuă: – Dacă cineva iubeşte o floare unică în felul ei printre milioane şi milioane de stele, e destul să le privească şi va fi fericit la gândul că şi floarea lui e undeva printre ele. Dacă însă mielul i-ar înghiţi floarea, i-ar părea atunci că toate stelele se sting dintr-o dată! Şi nici asta să n-aibă nici o importanţă? – Şi nemaifiind în stare să continue, micul prinţ izbucni în plâns…”

”Micul prinţ” de Antoine de Saint Exupery, este una dintre cele mai îndrăgite povestiri scrise pentru copii şi cei în vârstă. Și cea mai tradusă din literatura franceză! – O poveste fascinantă cu un farmec aparte, care te poartă printr-un vârtej al imaginaţiei copilareşti şi încetul cu încetul îţi imprimă în minte cele mai adânci realităţi ale filosofiei existenţialiste. Micul erou, locuitor al unei minuscule planete, porneşte într-o lungă călătorie, care se dovedeşte a fi, în cele din urmă, o adevărată aventură a cunoaşterii. Descoperim, o dată cu el, nu doar noi tărâmuri şi fiinţe umane, ci şi un sens al existenţei oamenilor pe acest Pământ. „Nu cunoşti decât lucrurile pe care le îmblanzeşti, – spuse Vulpea. – Oamenii nu mai au timp sa cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten îmblanzeşte-mă!” – Publicată în 1843, tradusă în peste 180 de limbi şi de atunci adaptată în multiple forme, celebrul roman al lui Saint-Exupery este una dintre cele mai apreciate cărti din toate timpurile. Cel mai important este, că reprezintă un adevărat ghid despre cum sa fii un adult serios şi introspectiv, deghizat drept o carte pentru copii. Exprimă sensul real al existenţei noastre omeneşti. Cartea trebuie s-o citească toţi, de la mic la mare, şi chiar dacă n-ai să înţelegi din prima, – Citeşte-o, şi din nou, – Citeşte!

E atâta mister în universul acesta al lacrimilor…  Ochii nu văd adânc. Trebuie să cauţi cu inima! – (Antoine de Saint Exupery, ”Micul prinţ”)

Sursa cărții online aici: https://ru.scribd.com/doc/16781889/Micul-Print-Carte

Vă propun opera video ”Micul prinţ’‘, aici:

Nimeni n-a venit la sărbătoarea lui

Are 6 ani și e autist. Recent, a avut zi de naștere, și nici unul dintre cei 16 invitați nu a venit să-l felicite. Disperată, mama copilului a scris într-un grup local de pe rețeaua de socializare Facebook: ”Mă doare inima pentru fiul meu! Am învitat o clasă întreagă în care el învață, dar am fost ignorați…” După această postare, ceva mai târziu, într-o curte îndepărtată din Statele Unite, au venit zeci de persoane să-l felicite pe băiețaș, și nu doar atât… La casa lor au început să se tragă și polițiștii, și chiar cei de la incendiare. Cu daruri și alte surprize! L-au contactat pe Glenn ca pe un superstar adevărat! ”Sunt convins, că vecinii, pur și simplu, s-au ascuns, urmărindu-ne de la ferestrele lor” – spunea tatăl copilului. – Nu pot să cred că oamenii legii și toți ceilalți au făcut surpriza!”

Această sărbătoare Glenn, cu siguranță, își va aminti toată viața. Sper mult, că băiatul nu va afla că a fost ignorat, ar fi o traumă pentru el…  

Viața este un lucru complicat, și Doamne ferește, dar nu fiecare om este scutit de încercări, –  poți avea un copil bolnav pe care să fii ”nevoit” să-l crești, și pe pielea proprie să simți priviri ciudate, începături, cu degete, probleme la școală și în cea de socializare a copilului… De altfel, poți discuta multe despre persoane cu dizabilitate fizică; precum oarbe, hipoacuzice sau surdo-mute… – Dar tu incearcă, – astupă-ți ochii, sau urechile cu tifon și cel puțin o zi să mergi, să parcurgi așa ”orb” sau cu vată în urechi fără să le deschizi! – Contează oricare din cele cunoscute valori, oricare dintre cele cinci simțuri, tot ce este mai important în viață… Apoi, să spui că auzul nu este atât de important, – e cel puțin prostesc… Mai ales, atunci când există vise, și te duci la ele, să înveți… Ca apoi, se dovedește că nu vei deveni niciodată ceea ce visezi… Sau ceea ce meriți… Niciodată! – Nici nu poți să-ți imaginezi câtă milă și durere îți va trezi un copil lipsit de apărare… Dar și, judecând după reacțiile unor comentatori din rețea, – mulți dintre ei ar abandona asemenea copii încă la maternitate… Cred, că părinții acelor copii care nu au venit la aniversarea colegului, cu greu au rupt copiii lor frustrați de la fereastră după ce au văzut petrecerea cu surprize și cadouri pentru Glenn!! Se pare, că egoismul nu le-a permis să se alăture, nici după ce au refuzat să aducă copiii… Poate mai rămâne ceva în suflet… Nu s-au îndobitoțit cu toții, doar că ego-ul rulează în continuare… Alteori, câștigă banul, profitul personal… Nivelul de trai este în creștere, doar că nivelul umanității scade… invers proporțional… Din fericire, există oameni cu Inimă…

Pentru cei care nu cunosc faptul:  Autismul – e o tulburare care apare în urma unor dificultăți de dezvoltare ale creierului și se caracterizează prin deficitul de interacțiune socială și de comunicare, precum și interese restrânse și acțiuni repetitive.

M-a surprins istoria! Sunt îngrozită de indiferența omenirii…

Internetul, desigur, nu este un panaceu, dar uneori, atunci când ceri ajutorul on-line, de regulă, există și tendința de a obține visul! Să ai o mie de prieteni nu e o minune. Minune – e să ai un prieten atunci când o mie sunt împotriva ta!

Nu disperați! Domnul e cu noi!

Svetlana Vizitiu Impresii

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/04/03/din-suflet-pentru-copii-cu-autism/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/04/03/autism-constiintizare-realitate-2/

Demnitate si adevar!

Suntem un popor bun la inimă, iertător și săritor la nevoie… Moldovenii, fie se conformează, fie mereu protestează pentru un viitor luminos și pasnic, cu griji pentru copiii lor…. Dar cât se poate de luptat pentru visele noastre? EU îmi vreau PREZENTUL luminos și pasnic pentru copiii nostri! Voi, cei care ați pricinuit suferință acestui popor furând miliarde, lipsindu-ne de un trai liniștit, de salarii decente, și tot mărind prețurile la produse alimentare, medicină și cele comunale, – Voi, cei indiferenți ți corupți, iresponsabili, negligenți si nepasatori, -cei care sunteti cauza protestelor noastre, pentru ce mai ocupați funcții în guvern???… Copiii nostri nu se pot încadra în societate, nu-și găsesc locuri de muncă, fug peste hotare, unde nu-i așteaptă nimeni… Țăranii nu au bani pentru produse agricole ca să vă hrăneasca și pe voi, nu au cu ce prelucra pământul… Chiar nu vă pasă? Ați pus interesul personal înaintea celui național! – Ce fortă vă domină, ce suflet aveți, dacă mai aveți vreunul? V-ați dezumanizat pe deplin! Ați uitat că sărutând drapelul nostru ați depus un juramânt nu drapelului, nu funcțiilor, ci unui Popor care v-a ales și v-a încredințat puterea!! Și pentru acest lucru ar trebui să vă fie mare RUȘINE!!! Nu vrem vorbe, ci fapte, în sfârșit!!! Va creați privilegii, chefuind și călătorind, vă distrați și organizați ”carități” pe banii nostri, dezvoltați clounade și dormiți în sala parlamentului, și încă, jefuind miliardele, care la fel sunt banii nostri! – Protestăm! Vrem dreptate! Jos Corupția! – Fiți buni, întoarceți miliardele statului, puneti-vă și colegii la treabă: Pedepsiți Hotii! – Voi nu guvernati corect și rațional. Voi deloc nu guvernați! Nu e zi sa nu se vadă, citească, să audă, ca cineva are de suferit de pe urma legilor impuse de voi… Oamenii nu mai sunt dispuși să creadă în figuri providențiale și s-au cam săturat de corupție și sărăcie. – De ce mai sunteți acolo, dacă nu aduceți niciun folos statului? Nu avem nevoie de parveniți care doar se închină în fața celor ce le pot fi de folos, sunt obraznici cu cei de care nu mai au nevoie și aduc daune poporului!

Protestatarii se bucură și se felicită unul pe altul ca au adunat zeci de mii de oameni la miting și uită, că de zeci de ani moldovenii protestează fără un motiv concret și fără un rezultat stabil! Alegem aceleași persoane cu legile lor demagogice, în urma căror avem la fel de suferit… – Fapte, nu doar vorbe si proteste! Organizatorii mitingului și poporul pledează pentru Demnitate și Adevăr, dar cine ascultă, cine reacționează???Mai multe imagini de la miting, aici: «„Demnitate și Adevar! Jos Coruptia! Miliardul Inapoi!!!»   3 Mai 2015

Plus ceva simbolic dintre filme:

RCTV Memoria – 15 ani

Uneori, tot ce avem nevoie este o îmbrățișare, pentru a simți că avem un punct de sprijin și că lumea înconjuratoare nu se prabușește, pământul nu ne fuge de sub picioare și noi nu ne dezintegrăm în univers ca urmare a unei dureri sau unei bucurii foarte mari. Când realizezi un memorial cu o însemnătate atât de mare, este necesar să pleci de la o bază de informații cât mai apropiată de adevăr: Cu fiecare zi suntem cu toții mai în varstă, cu o zi mai aproape de veșnicie. Pentru o categorie de semeni ai nostri, vârstnicii, această unitate de măsură a vremelniciei este mai gravă, pentru că este mai grea. Mai incarcată de amintiri, de neputințe, de boli, de insingurare, de Memoria Torturii… Și nu doar atât, – în această categorie nimeresc și unii tineri, care suferă enorm și au nevoie de susținerea noastră…  Pentru asemenea persoane, și nu doar, tot sprijinul oferă Echipa Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii Memoria. Indiferent de ceea ce reușești să faci într-o primă instanță – și chiar dacă acum nu dispui de fonduri – varianta finală a Centrului este limpede, clară și stabilită de la bun început: Lupta pentru dreptate, pentru drepturile omului și liniștea sufletească a fiecărui om care vine după ajutor.
La evenimentul cu partea festivă a Conferinței Aniversare cu genericul ”15 ani de eforturi pentru promovarea demnității și valorilor umane”care a marcat aniversarea Centrului Memoria au participat persoane care prin inteligență, memorie, curiozitate intelectuală, cultură de nivel european și-au spus fiecare în parte cuvântul lor de apreciere la adresa echipei centrului condus de Ludmila Popovici, Director Executiv RCTV Memoria.

Dupa cuvântul de deschidere rostit de această distinsă Doamnă, festivitatea a continuat cu decernarea de diplome, masă cu bucate delicioase, prăjituri, sampanie și un tort aniversar. Timp de doua ore au evoluat, pe rând, în diferite programe artistice, iar surpriza prezentată au fost defilarea domnițelor de la Centru RCTV Memoria în creații proprii cu bluzițe din Ie, la fel și corul tinerilor cu muzica clopoțeilor… Cei prezenți s-au putut bucura de o atmosferă caldă și amiabilă într-o sala spațioasă și luminoasă la Summit Events@Conference Center, Chișinău. – Felicitări și la Mulți ani, Doamnelor și Domnilor! Felicitări și celor oropsiți de tortură, dar sprijiniți și tratați de Centru! Doamne ajută, în continuare!!

Participantă la eveniment, Lorena Mednicov, chirurg-oncolog, a dorit să-și exprime și ea aprecierea despre Centru: ”De multe ori m-a indignat faptul, să aud de la unii oameni aflati sau plecati in afara tarii noastre, ca in Moldova nu se face nimic, ca fiecare se gindeste doar cum sa fure etc. Ma intristează si ma doare acest lucru, deoarece sunt Oameni in TARA noastra care fac lucruri minunate! Am avut onoarea sa asist la evenimentul cu partea festivă a Conferinței Aniversare cu genericul ”15 ani de eforturi pentru promovarea demnității și valorilor umane al Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii Memoria. Aceasta echipa de oameni nobili in frunte cu distinsa doamna Ludmila Popovici, pentru mine sunt eroi, deoarece fac lucruri mari, dar Mari de tot! Astazi, cind multa lume se gindeste numai la propria persoana, acesti oameni apara demnitatea, apara ”sufletele” persoanelor care au fost torturati moral, fizic… Si se simt modesti prin ceea ce fac, spun ca invata lucruri valoroase de la acei oameni supusi violentei! – astfel pot gindi si percepe numai oameni adevarati! Sunt fericita si mindra, ca tara mea are asemenea Doamne, ca Ludmila Popovici!

Mai multe imagini puteți viziona aici:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.465066720315038.1073741835.205579876263725&type=1

Rabla politică

Jumătate din problemele noastre vor dispărea atunci când majoritatea populației va fi conștientă de un lucru simplu: – statul nu are banii lui. Există doar banii noștri!!!

Doriți servicii comunale mai ieftine? Nicio problemă – statul vă jupoaie de impozite, apoi vă achită pentru gaz, apă, energie electrică, și vă vinde ieftin aceste servicii pentru bani lichizi. Vreți – poftim, puteți face o plimbare gratuită cu transportul interurban. Peste tot. Nu doar pentru pensionari – pentru toți. Statul va colecta mai multe taxe și va plăti pentru transport. Ah, doriți un învățământ gratuit? Îngrijire medicală gratuită? Da, și chiar bordeluri gratuite – poftim, e ușor. Statul acționează întotdeauna la fel – colectează taxe și petrece cheltuind. Nimic nu este gratuit! -În general, nimic! Există o iluzie – atunci când nu achiți direct, ci prin intermediul statului. Doar că statul achită ineficient, iar o grămadă de funcționari fură și tot fură. De fapt, este mai ieftin să plătești fără intermediari! Ar fi real… În timp ce statul se pregătește să mărească aceste salarii mizere în medicină, la pedagogi, pensionari, bibliotecari etc, eu nu știu despre care stat putem discuta.
În țările civilizate statul poartă responsabilitatea și afișează toate cheltuielile în fața cetățenilor: Iată, s-au adunat atâtea bani din cutare resurse; iată, am cheltuit o sumă de bani și anume pentru aceste necesități… Odată ce apare acest document în public, imediat devine clară și eficacitatea guvernului. Totul devine dintr-o dată clar. Și atunci, când nu dorești nimic, dar statul va colecta taxele impozitare și le va cheltui pe transport gratuit, medicină, ”bordeluri”, și numai pentru anumite categorii de funcționari… Fără intermediari nu este totdeauna mai ieftin, în special atunci când furnizorul este monopolist. Asigurarea medicală, ca și cea privată sunt posibile doar în cazul veniturilor suficente ale oamenilor, cel puțin 60% din cei care ar putea achita asigurarea. O parte va rămâne oricum defavorizată: pături cu nevoi social vulnerabile există în orice țară. Iar clasa mijlocie, – se consideră, că ea trebuie să existe neapărat, și acest strat trebuie să fie gros! Ce-i drept, numai statul primește încă venituri din exporturi, iar exportul trebuie să depășească importul, pentru că atunci impozitele devin mai mici.
Este uimitoare tendința funcționarilor de a lua puterea în mâinile lor… Râvna unui egoist la o tribună, pentru a discuta verzi și uscate, spălând mințile obosite ale muncitorilor sau pensionarilor de rând… Cel iscusit la cuvinte pentru fapte reale n-are timp, poate doar pentru a  împlini propriul buzunar… Puterea conține prea mulți hapsâni în persoana oficialilor, care demult au înțeles, că banii sunt ai lor, și nu ai statului. Ar trebui să-i limitam, să-i reducem conform legii, dar este amuzant chiar și gândul: Cine va porni reducerea acestei categorii corupte?

La ”ei”- fiecare e și frate și nănaș… A venit timpul să înțelegem un lucru, – că orice instituție de stat este și dușmanul poporului. În Moldova o instituție funcționează nu pentru a ne face viața mai confortabilă, ci pentru a ne scuti de banii noștri munciți. – Dacă statul – este un oficiu cu birou, – eu aș putea să mă lipsesc de acest oficiu, fără ca managerii lui să mă ia la bătaie? Și ce fel de oficiu este, dacă managerii consideră normal câștigul lor prin furtul direct ale impozitelor de la oameni? Sunt bandiți, nu manageri. – Am o întrebare pentru toți, fără excepție. – Cine și cum înțelege controlul societății civile asupra guvernului? Greve, revoluții, războiul civil, – nu sunt acceptate. Mă interesează secvența acțiunilor acestui control…
Totul ar părea simplu, dacă nu ar fi atât de dificil. Statul are prea multe angajamente inutile, în plus, încă din perioada sovietică, și în continuare ne răsplătim pentru asta. În Europa, spre care noi tot tindem, serviciile comunale sunt furnizate nu de stat, ci de firmele private. Există o concurență, există și dreptul de a alege servicii mai de calitate, dreptul de a achita mai puțin, fără frică de a da peste persoane corupte. Atunci și viața va deveni mai frumoasă. – De ce suntem lipsiți în continuare de drepturile noastre? Pentru că oficialii în Moldova încă nu s-au săturat să fure miliarde în valută. Pentru că cel mai periculos om este minciunosul! Pentru că nimeni ”nu vrea” cunoască vinovatul… Sistemul e veșnic. Banii publici sunt slăbiciunea autorităților! Iar noi toți purtăm vina că avem așa aleși, – care pot totul și nu poartă răspundere de nimic! De ce moldoveanul e atât de râbdător? și mai departe de gardul lui nu vede nimic..?  Oamenii se bucură că sunt mai deștepți ca alții preocupați cu ale lor, cu nasul în tablete, scriu mesaje, și… pe o clipă uită că viața lor… e un ‘rahat’. Și așa cum declară un amic, un fost crescător de câini, ferm convins că rabia la câini nu are leac: – Nu se tratează nici la un regim politic! Fie tragi din pușcă, fie îl adormi, – altă alegere nu ai…

Alegerea este ceea ce ne definește! Dar la „ei” e mai simplu… Direct… în ochi!

Într-un proces din Georgia, un procuror dintr-un orășel din sud a chemat primul martor, o femeie în vârstă, o bunică.
El s-a apropiat de ea și a întrebat:
,,Dnă Jones, mă cunoașteți?
Ea a răspuns:
,,De ce? Da, vă cunosc, domnule Williams. Te cunosc de când erai copil și sincer ai fost o mare dezamăgire pentru mine.
Minți, îți înșeli nevasta, manipulezi oamenii și îi vorbești pe la spate. Te crezi mare șmecher când nu ai creierul să realizezi că nu ești decât un avocat manipulator „.
Avocatul a rămas uimit. Neștiind ce să facă, a arătat prin sală și a întrebat:
,,Dnă Jones, îl cunoașteți pe avocatul apărării?
Ea a răspuns din nou: De ce? Cred că da. Îl cunosc pe domnul Bradley de când era tânăr. E leneș, bigot și are probleme cu băutura, nu poate construi o relație cu nimeni, iar practica sa de avocatură este una dintre cele mai rele din tot statul. Ca să nu mai spun că și-a înșelat soția de trei ori, cu trei femei diferite, una dintre ele este chiar soția ta.”
Avocatul apărării aproape a leșinat.
Judecătorul le-a cerut ambilor avocați să se apropie și cu o voce liniștită, a spus :
,,Dacă vreunul dintre voi, idioților, o întrebați dacă mă cunoaște, vă trimit pe amândoi pe scaunul electric.”.
Avocații nu ar trebui să pună niciodată o întrebare unei bunici din Georgia

S-a impresionat #S_Vizitiu

Din Biblie ne regăsim…

Recunosc, sunt o fire romantică. De asta poate nici nu îmi plac cărțile filosofice sau motivaționale. Poate părea straniu, în special pentru un jurnalist, însă ce să-i faci. Îmi place să citesc, pentru că fac parte din categoria oamenilor care atunci când răsfoiesc paginle unei carți mă deplasez acolo. Parcă aș vedea filmul. Anul acesta 3 cărți m-au impresionat! Cartea “Cel care mă așteaptă”, de Parinoush Saniee. Pentru că am înțeles cât sutem noi de norocoase. Și cât de tristă este soarta femeilor occidentale. O carte care am citit-o în 2 zile, o performanță pentru mine. Este nu doar o carte, este povestea tuturor femeilor din Iran ce luptă pentru drepturile lor. Deși poate părea straniu, mie mi-a plăcut cartea “Fifty Shades of Grey”. Ce-i drept nu am fost să văd filmul, tocmai pentru că am citit cartea. Nu am vrut să mă dezamăgesc. De ce mi-a plăcut? Nu știu. M-a atras prin faptul că atât de bine se poate vedea în carte că și oamenii aparent reci și duri, sunt în realitate foarte sensibili. Eu am rămas cu această idee. Și “Pavilionul femeilor” de Pearl S. Buck. Este poate unica carte care ilustrează frământările unei societați tradiționale aflate în pragul unei schimbări radicale. Pot să-i spun un studiu matur despre lumea femeilor… –  Iulia Arnaut (jurnalist)

   Prima carte citită a fost în clasa-ntâi, în vacanţa de iarna si bineînţeles erau nişte poveşti… Apoi au urmat multe cărţi. Nu pot să spun acum, care care anume dintre ele m-a marcat. Mi-a plăcut să-l citesc pe Liviu Rebreanu, mi-a plăcut Anton Cehov, Lev Tolstoi… Iar Ion Druţă, mi-a părut ca o primăvară întrată în casă, ca un suflu nou, ca un vers scris în proză… Poveştile din O mie si una de nopţi le mai recitesc si acum, şi cine nu le-a citit încă, le-aşi recomanda cu mare drag. O întreagă filozofie de viaţa… Dar daca ar trebui să aleg ca recomandare pentru citire doar o singura carte, atunci v-aşi recomanda să citiţi Un veac de singurătate. De Gabriel Garcia Marquez. Veţi vedea cat de singur poate fi omul în iureşul vieţii, cât de zbuciumată, de tristă, ba chiar uneori şi lipsită de sens poate fi viaţa şi totodată cât de dornic de a trăi este omul. Chiar daca e singur, chiar dacă e trist, chiar dacă nu găseşte sensul, pentru oricine, viaţa e frumoasă căci ea rămâne un Dar… Omul care citeşte e un om informat. Un om informat, e un altfel de om… Cartea nu-ţi înlocueşte viaţa. Dar te ajută să treci destoinic prin ea… – Emilia Plugaru (scriitoare)

    Pe mine m-a marcat cartea lui D. Carneghi, care mi-a fost daruita de prietena mea cind am implinit 18 ani. Recunosc, că atunci chiar m-am suparat pe ea, deoarece la acea virsta imi doream un alt cadou. Acum recunosc ca a fost cel mai bun cadou pe care l-am primit. Am citit multe carti in copilarie, şi în prezent, prefer sa citesc o carte buna in loc să privesc stirile la TV. Recent, am citit cartea lui Robin S.Sharma „Calugarul care si-a vandut ferrari-ul”, care m-a impresionat mult si mi-a schimbat viziunea asupra multor lucruri. Am spus-o de mai multe ori ca vreau sa semanam mai multa bunatate in societate, sa fim mai buni si aceasta o spun de cite ori am posibilitatea, dar ma stradui si prin propriul exemplu sa conving colegii, prietenii si pe cei ce ma inconjoara ca se poate sa fim mai buni. – Luminiţa Suveică (Medic-şef sanitar, municipiul Chişinău):

   Cartea este intr-adevar scara urcand pe care, fiecare din noi se manifesta in viata. Si intr-adevar, educatia fiecarui om are ca temelie experienta generatiilor trecute, experienta lasata in scrierile premergatorilor nostri. Aici, este notoriu un lucru sau, daca doriti, o consecinta a scrierilor citite de persoana. Si anume, – impactul si masura intelegerii celor citite si, in final, cum s-a plasat aceasta experienta scrisa in educatia celui care a citit cartea. Pentru mine, cel care vin din secolul trecut, si care a fost educat de un sistem ateist, trezit in toiul constructiei unui stat al intregului popor muncitor, – aceasta scara a inceput conform programului scolar de educatie a unei generatii de oameni sovietici. Perioada sovietica a fost bogata in scriitori care pe mine m-au trecut prin tranzitia basarabenilor din anii de dupa razboi: Vladimir Besleagă, Ion Constantin Ciobanu, Andrei Lupan, Emilian Bucov, Ion Druta, Nicolae Costin. Nu vreau sa zic ca am citit exstraordinar de multe lucrari de-ale scriitorilor moldoveni, dar mi-a ramas dragostea lor de oameni, dragostea pentru meleagul natal, umorul popular mostenit de la strabuni lasat la „fiecare socoteala cu socotelita ei„. Influenta scriitorilor rusi A. Puskin, L.Tolstoi, F. Dostoievshii, M. Gorkii, mi-a lasat o urma adanca in cunoasterea limbii ruse si mi-a dat posibilitatea sa vad din interior tragedia Rusiei afectata de comunismul trotchist si mai tarziu, presiunea unui partid dictatorial. Dar si in perioada transformarii societatii sovietice „Arhipelag Gulag” si „V krughe pervom” ale lui A. Soljenitzyn au lasat o urma de deschidere a urmarilor acestui experiment social. Multe se mai poate de amintit despre romanele istorice trilogice ale lui Alexandru Dumas-tatal , care imreuna cu ecranizarea acestor opere au lasat iaras o alta caramida in firava mea experienta de citire. Din modernismul literar Paulo Coelho, în special, Alchimistul a scandalizat oarecum perceptia mea de existenta contemplativa a lumii. M-au interesat lecturile preferate din cinicii antici Antisfen si Diogene din Cratet. Din cartile citite in SUA as remarca „Patruzeci de zile si patruzeci de nopti„scrisa de nepotul lui C. Darvin. Dar cel mai mult din cartile care au influientat la cresterea mea a fost „Kapitalul ” lui Karl Marx si „Teoriile valorii adaugate „. Astazi, in tumultul economiei de piata ma inspir din cartile lui A. Piz, Napoleon Hill, si tot mai mult analizez ce ne incurca sa ne facem tara asa cum dorim. Pana la urma am ajuns la filosofia lui Petre Tutea care zicea ca „Fara credinta, fara Dumnezeu omul devine un animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.” Ar parea straniu, ca crescut si educat de un sistem ateist, m-am trezit ferm convins de creationism si convingerea ca unica solutie de a face careva schimbari in tara vin de la vorba – „Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata, atunci intai sa-ti faci randuiala in ganduri . Ca gandurile noastre devin vorbele noastre si vorbele noastre devin faptele noastre. Iar faptele noastre fac viata noastra!” Economia nu are nationalitate, are legi! Aceste legi nu intreaba cum se numeste functia echivalentului general intr-o economie a oricarei tari. Banii, ca despre ei este vorba, servesc pentru efectuarea tranzactiilor de schimb a marfurilor. Marfurile nu apar din cer, ele sau sunt produse in tara asigurand locuri de munca si salarii muncitorilor, sau sunt aduse, fiind cumparate in tarile unde se produc in cantitati mai mari. In Republica Moldova s-a dus o politica de incurajare a capitalului speculativ. Adica, se aduc marfuri cumparate in alte tari si se realizeaza pe piata republicii, lasand tara dependenta de importuri si alungand forta de munca din lipsa locurilor de producere. Nu va uitati la politicienii care sunt angajati ai acestui cartel de speculanti. Nimeni din ei habar nu au de starea lucrurilor in realitate. Sau, daca cineva este de parere ca se stie totul, atunci vai de aceasta tara, unde lumea nu intelege lucrurile elementare si permite unor natafleti sa se joace cu viata oamenilor! …Principala bogatie a statului RM este pamantul fertil si bogat, se cere un program real de reforma a agriculturii si a vietii de la sat. Cu atitudinea guvernarii ce am avut-o in ultimii ani fata de sfera producerii presupun ca valuta nationala va cadea in continuare si fluxul monetar isi va continua drumul occidentului. Ce sa facem noi toti ?! Sa alegem un garant al Constitutiei toti impreuna si sa muncim cot la cot pentru intarirea statului RMoldova prin plata impozitelor de la realizarea marfurilor produse in teritoriu. Sa alegem sindicate care ar reprezenta interesele celor care muncesc in producere si trebuie remunerati la nivel satisfacator si bun pentru un trai decent al fiecarui cetatean. Cam maricica s-a primit acest discurs neintentionat, dar va asigur ca este rezultatul celor citite, studiate si gandite. As vrea sa zic, ca pana la urma toata viata pe care o petrecem aici este pentru a invata permanent pentru a indeplini legea Demiurgului – Iubeste aproapele ca pe sine insuti! – Ghenadie Dodiţă (Consultant financiar în asigurari)

Dacă e să pornim de la ideea de a fi pasionat de ceva, asta ar însemna, că omul respectiv cu adevărat îşi cunoaşte valorile sale, nu e superficial, munceşte sufleteşte, este cu spiritul şi ochii printre cărţi şi valori adevărate, îi place lectura, îi place muzica, îi place dansul, îi place plimbarea în aer liber, comunicarea frumoasă şi sănătoasă cu oamenii, deci, este un om împlinit, un om care poate aduce beneficul şi folosul sieşi şi societăţii, sieşi şi familiei sale. Prin interemediul acestor inimi, se construiesc relaţii de încredere , de respect. Or, a fi pasionat, a fi entuziasmat înseamnă a avea un vis, iar acest vis se naşte odată cu venirea ta pe lume… Tu doar trebuie să îl vezi şi să îl desluşeşti, la anumite etape ale vieţii… Cand eram copilă, mă visam pe malul unui lac, cu stelele aproape de creştetul meu, pe care puteam să le înhaţ cu mîna, şi vorbeam cu o Zînă de noapte în limba rusă, deşi limba rusă pe atunci nici nu o cunoşteam. Or, acest vis nu era un simplu vis, de fapt. Aşa am devenit peste ani un foarte bun traducător de limbi rusă şi romana, cunoscînd la perfecţie şi limba rusă, pe lîngă limba romană studiată la Facultatea de Litere, pe care am absolvit-o cu brio. Dintotdeauna am iubit carţile. Acasă aveam o mică bibliotecă, căci tatăl meu şi unchiul meu, din partea mamei, mai ales, erau pasionaţi de cărţi şi de literatură, îmi plăcea să le aranjez, să le citesc cu creionul în mînă. Literele lui Ion Creangă dulci, poeziile Marelui Mihai Eminescu, ale poetului naţional Grigore Vieru mă fascinau, apoi au urmat cărţile, traduse în limba romană, ale scriitorilor ruşi Mihail Şolohov, bunăoară; citeam din literatura universală;şi, deşi aveam doar 10 ani,citeam din Grigorii Belîh şi Alexei Panteleev, îmi amintesc romanul “Republica Şkid”, un roman asemănător cu faptele, descrise de Nicolae Dabija la începutul romanului Domniei Sale „Tema de acasă” , şi multe alte cărţi. Or, în copilărie am citit foarte mult, îmi plăcea să pregătesc lecţiile cu voce tare- orice temă din istorie, geografie, erau citite cu voce tare, iar profesorii din şcoală mă admirau şi îmi spuneau: „Vrem să te vedem la televiziune, acolo meriţi să fii tu”. Studiile la facultate le-am petrecut cu ore maxime în săli de lectură, şi fiecare bursă de student primită o dedicam, în jumătate, pentru procurarea volumelor de opere literare: Vasile Alecsandri, Mihai Sadoveanu, Mihai Eminescu etc… Deşi viaţa ne poate lovi crunt, vom rămîne în picioare doar atunci cînd orice bătălie dusă va fi, ca un cîntec inimos, căci aşa ar trebui, de fapt, să rămînă firea moldoveanului: în clipe amare să găsească un cîntec în suflet, să-i dea lumină şi dumnezeire. Am simţit, prin comunicarea cu altă lume, că nu e valoare şi nu are stofă omul, care este în afara cărţilor şi a literaturii. În cazul în care înţelegi acest lucru, te faci însingurat şi continui să te ajuţi pe tine, ca mai apoi, prin insistenţă benefică şi neordinară, într-un mod lejer, să demonstrezi şi altor oameni plăcerea şi farmecul lecturii, scrisulu, declamaţiei, artei de a comunica frumos şi elocvent. Uneori înţelegi, că eşti sungur şi atunci cu mîna pe inima trebuie sa recunosti, ca da, artistul, omul spiritual, este singur in faţa artei. Singur, vei suferi pentru familie, pentru o lume întreagă, pentru artă, iar sacrificiul în numele artei şi spiritualitatea, prin însăşi conceptul ei, este cea mai sublimă dragoste, care poate şi tratează suferinţe şi mentalităţ, incapabile să devină caractere. O carte citită este un studiu, pe care ţi-l faci ţie însuşi, şi de fiecare dată, cînd recitesc o carte, mă redescopăr, într-o altă dimensiune. Am şi eu ambiţia de a citi cîte două–trei, patru cărţi odată, precum, am văzut, îi reuşeşte şi vedetei noastre Natei Albot. Cineva mă întrebă: „Cum, în ce mod, vrei să citeşti aceste cărţi odată?”, la care i-am răspuns: ” Din una voi conspecta totul, adică o voi parcurge cu creionul şi îmi voi nota în caiet, din Biblie mă voi regăsi, o alta o citesc dis-de-dimineaţă, cu voce tare, şi în pauze, iar a treia carte vreau să o citesc la noapte, gîndindu-mă la omul drag… (Lilia Manole, lingvist, traducător, scriitor, poetă)

Cum să supraviețuim pe timp de criză?

Luați prânzul, nu într-o cafenea, ci la servici, dintr-o băncuță adusă cu sine, iar produsele alimentare și îmbrăcămintea cumpărați-le la acțiuni și oferte cu reduceri. Mergeți la film nu mai des decât o dată pe lună! Transportul privat schimbați pe cel public. 🙂
Întrebarea! – Dacă am trăit la fel și înainte de criză, ce facem noi în continuare? Cu dinamica asta precum parcurg lucrurile în present, foarte curând va fi imposibil să procuri medicamente sau cele de-ale gurii… N-ai rezistat procesului de criză și ai murit, înseamnă că nu s-a rugat nimeni pentru tine! Credeți că nimeni nu va manipulează? – înseamnă că sunteți în mâinile profesioniștilor! Oricum, autorităților întotdeauna le-a fost ”într-un loc” de viața ta sau a fraților tăi…

Oricum, schimbarile trebuie să aibă loc mereu, în decursul acestor ani, nu doar în timpul electoralei… Schimbarile bineînțeles sunt vizibile doar până la alegeri, iar după, – vor dispărea toate invențiile… Ce bine a fost în copilărie: te-ai înfășurat cu o bețeală, te-ai urcat sub un brad, ai păpat o mandarină, – și ești ca într-un basm! Iar acum, nici nu știi, cu ce să te înfășori, încotro să te urci, ce să înghiți, astfel, ca măcar să apară sau să simți în întregime spiritul sărbătorilor de iarnă, fie și de primăvară! Nu avem de ales, decât să continuăm să fim copii…
Suntem independenți peste 20 de ani… Ah, Primăvara… Cresc speranțele solare… Mărțișoare pe urechi…

Ultima etapă a inflației: e mult mai profitabil cât mai mult… să bocești leii, decât să cumperi cu ei hârtie igienică. În această criză parazitară cu voievozi, în luptă pentru funcții și fotolii sus-puse… De ce persoanele cu asigurare maximă de existență ne stabilesc un salariu minim de trai??? Valuta s-a scumpit dezapreciind leul de 2 ori față de anul trecut, medicamentele s-au scumpit cu 80 %, carnea cu 30%, laptele cu 20% etc, și numai viața, prostule, cum n-a valorat niciun ban, așa și nu mai valorează!

Totul e previzibil, și dacă avem imaginație bogată, nu e greu să prezici viitorul! Am început să ne alimentăm cu porumbei. Acestea sunt delicioase și sănătoase. Coaja arborilor este numai potrivită pentru condimentare și chiar pentru ceai. Demult merg pe jos, am învățat multe lucruri interesante despre orașul în care locuiesc, arhitectura și pietrișul drumurilor sparte. De zi de naștere a unei rude au tăiat și au pârlit un câine. La balcon stau tăvălite cu fundul în sus vrăbiuțe marinate. Îmi cos singură hainele. Am învățat să țes pâsle din paie. Ne spălăm o dată pe lună, aprindem focul în curte și încălzim apă în găleți: gazul a devenit prea greu pentru buzunarul nostru și țeava a fost sistată demult… De două ori am reușit să prindem pește. Fierbem mustul și facem cvas. Ceai de ciupearcă sau mucegai, în loc de antibiotic, la fel de bine. Ne pregătim cu rudele să adunăm pământ în apartamentul nostru și să creștem un teren de cartofi. Demult n-am mâncat acest deliciu: cartofi prăjiți sau copți în rolă… Se bârfește, că și prim-ministru mănâncă cartofi!.. Ne gândim să luăm un credit ca să procurăm o bicicletă. Aerul în capitală a devenit curat, mașinuțe rare, – deja îi surprind și pe copiii noștri. Chișinăul e pustiu. Toată lumea a emigrat în Europa… Recent, l-am zărit pe Președinte, – a poposit în PMAN cu trăsurica lui trasă de bivoli…
– Criză? Nu văd motiv de panică. Transportul? Aa, cel public? Bicicleta și pășitul pe jos, – iată mântuirea noastră, în special, pentru un locuitor sedentar al capitalei. Scooter-ul, second-hand, grădină, vilă, CD, – închiriați de la prieteni! 😀  Cine călătorește cu transportul public să treacă la cel… cu pRășitul pe jos. Mâncați de două ori mai puțin. Hainele, – continuați să le purtați cu acuratețe pe cele vechi. Filme pe TV, o dată la trei zile, – economisiți energia electrică! Trebuie adunate sticle și cele plastice pentru a obține STICLOPACHETE numai bune pentru euroreparați!

Îndreptați-vă coloana vertebrală, reparând stadionul republican, ca apoi pe treptele colorate proaspăt reparate să vă urmăriți mutrele vis-a-vis comunicând, în schimbul paginilor de pe rețele de socializare, – iată încă o sursă de energie… Dansați la cluburi și biblioteci, mai citiți și foile de tipar în schimbul smartphoane-lor! – Sănătate în plus, și pentru urechi și vedere!

Întotdeauna există perspective pentru a manevra! Dacă vei învăța să obții ăn mod corect alimentele, se va deschide o cale cu totul nouă, și ”batt-o” criza pe criză, dar să schimb bicicleta pe autobuz eu, cu siguranță, nu mai sunt în stare… Da, și dacă nu privești TV-ul după ora 22.00, te poți trezi fără deșteptător. Și mai bine!
Deci, cum n-am avut, așa și nu vom avea de ales! Democrația este în dezavantaj atâta timp cât legea nu e constructivă în folosul cetățeanului, și nu combate corupția din țară: ea pur și simplu n-are valoare!!! Principala problemă a actualului guvern nu sunt prostia, lăcomia, josnicia și nici chiar dragostea pentru contracte. Acestea sunt doar investigații. Iar problema principală rămâne atrofierea parțială a instinctului de autoconservare… Crizele vor continua, noi vom plange cu nostalgie și din prostie la fiecare 20 de ani, ca de obicei, pentru că nu vrem sa ne schimbăm mentalitatea…

– Tatăă, eu când voi crește mare, voi fi moldovean la fel ca unchiul Grișa? – Ca mine, foarte posibil… Dar ca unchiul Grig, Doamne ferește!

Tactica unui câștigător: Convingeți inamicii că ei face totul corect! Sensibilzează-i cu tandrețe! Demonstrează oamenilor fericirea! Calcă-i cu dragoste! ”Baligați-le” cu generozitate! În cel mai rau caz, găurește-i pe câcăcioșii ăstea cu puritatea sufletească a organizației tale!

– Ei, și cum mai trăiești? – N-ai să mă crezi: La fel de bine!

Și în sfârșit! – Citiți cărți și comunicați cu prietenii pe facebook, Ok… O lacrimă amară, întotdeauna este mai uşor de îndurat, atunci cand o împarţi cu prietenul de suflet. Da, și Mărțisoare fericite vă doresc, dar nu pe urechi! ❤

– Mamă! Ce prostii ai scris aici? Tu mai bine ai găsi soluții! – vorba fiului meu unic…
😀

Amantă pentru un implant

Într-o zi, la o întrunire de elită un participant a atins umărul unei doamne, – în acest mod, el a dorit să discute ceva cu ea. Se înțelege, că-i cerea o atenție. Doamna a rămas tare surprinsă, şi tot odată confuză, pentru că, de obicei, într-o societate politicoasă oamenii nu se grăbesc să se atingă reciproc… Mi-am dat seama imediat, că persoana respectivă este hipoacuzică şi… am salvat situaţia, explicându-i tacticos doamnei că nu a fost niciun precursor pentru un atac la persoana ei…

În cultura persoanelor hipoacuzice maniera de atinge pe cineva pentru a atrage atenţia este ceva normal, și nu toți cunosc acest lucru. Foarte logic, şi se referă la ’’a bate pe umăr’’, nu și la – obrăznicia de a ciupi fundul cuiva…
Oamenii, în general, multe nu înțeleg despre cei cu deficiențe de auz. „Ei nu pot auzi, aşa că au nevoie de un tutore pentru a trăi o viață normală, chiar dacă sunt adulţi”- este cea mai răspândită și eronată opinie. E ca un fel de ipoteză, că străinii care nu vorbesc limba Noastră sunt… surdo-muţi. E ceva în creierul uman care ne face să privim de sus pe oricine care nu poate Vorbi la modul în care am dori noi să auzim.

Persoanele hipoacuzice pot avea copii, pot fi complet fericite chiar cu riscul de a naşte copii surzi, și ceea că ei nu aud nimic din glasul copilului lor, nu le supără. Să poți vedea cum copilul tău ’’face’’ prima respiraţie valorează enorm de mult. Pentru o persoană hipoacuzică e foarte ciudat faptul atunci când i se spune de repetate ori:”Parcă nu semeni cu un surd”, sau, chiar şi mai nebună declarație: „Tu nu eşti cu adevărat surdă, te prefaci, văd că ai auzit excelent”, (da, afirmația că persoana nu este într-adevăr surdă se întâmplă mai des decât credeţi)…

Într-o societate de hipoacuzici, veți observa o rezistență dură împotriva implanturilor (proteze pentru auz), și ei pot fi chiar iritați atunci când li se spune: „Tu poți rezolva această problemă, dar nu dorești asta, indiferent de motiv”. Cei surzi sunt parțial prea iritabili, deoarece în mod tradițional Societatea privește persoanele hipoacuzice… ca la niște deșeuri biologice. Adesea, chiar surzii se opun implanturilor cohleare, și asta nu pentru că nu agreează progresul tehnologic, ci pentru că este enorm de incomod cu aceste proteze, și ei au propria lor cultură pe care alte persoane încearcă mereu să distrugă.

Nu este deloc ușor pentru un om de rând să înțeleagă această dizabilitate. – Se pare că se face o treabă bună pentru invenția și promovarea dispozitivelor simple și revoluționar hipoacuzice, ca înapoi să auzi de la un surd: „Nu am nevoie de el. Nu înțelegeți nimic”. Și are dreptate, oameni buni. Cunosc toate acestea din propria experiență… Acelaș surd poate lucra în liniște în drive-rul unui serviciu sobru, și cu protezele insuportabile să-și distrugă sănătatea și nervii… In mod normal, oamenii niciodată nu vor înțelege, de ce…

E tare trist faptul că dispozitivele pentru hipoacuzici sunt echipamente mult mai costisitoare ca cele de uz casnic electrice – de la 300 – 10 mii dolari unitatea. Valuta crește, iar prețurile nu scad. Și în interior, aceste proteze au doar un microfon si difuzor în miniatură, un cip, și organe de control. Producătorii explică acest lucru prin profit mic de la un număr redus de clienți. Și mai mult, este mare păcat să profiți de  pe urma acestor nevoiași care nu au de unde să achite sume enorme pentru o proteză fără garanție. Donații de la stat în scopuri caritabile, la fel și aparatele care valorează până la 10 mii de lei, – să mă iertați, – sunt bune de aruncat în coș! Plus, lunar e nevoie de baterii încărcătoare; de tulpină și olivă costisitoare – o dată la trei luni. Ca ulterior, să descoperi cât de necalitative sunt toate lucrurile procurate…

Cel mai strașnic e atunci când începi să transpiri pentru că nu știi cum să-i explici omului: de ce nu poți să auzi nici cu dispozitivul auditiv pe ureche… Adesea, așa persoane sunt nevoiți să se prefacă că aud, astfel evitând problemele sau situațiile proaste în care nimeresc zilnic… Apoi, despre ei se va spune că sunt niște intruși, cam stranii, nebuni, chiar și răi. Nimeni nu se naște rău, oamenii se îmbolnăvesc ulterior asurzând, adeseori din vina medicilor care greșesc cu doza de antibiotice… Dar atunci când dai totul din inimă, și alții te folosesc, fie își bat joc de munca ta, indiscutabil, poți deveni un ”răufăcător”…
Persoanele cu deficiență de auz salută cu o bucurie deosebită înțelegerea pur omenească, atenția și interesul pentru întrebări de serviciu, opinii, soluții la o problemă oricare… Oricare hipoacuzic este un optimist incurabil, un interpret iscusit în limbajul semnelor: mimice, de dans, geste…
Poate fi un generator de idei, un talent, un creator desăvârșit în varia domenii.

 Nu-i place când defectul lui este expus sau subliniat în discuție, iar cel cu care comunică, strigă, afișându-i surditatea în public. E foarte greu și pentru rudele respectivului; pentru cei apropiați din anturajul persoanei hipoacuzice. Cei care în cele mai dese cazuri, obosesc și se supără:”Chiar n-ai auzit deloc??” Și la serviciu, inevitabil, persoana hipoacuzică are mereu probleme și nu este respectată, oricât nu se va strădui el să fie la nivel…

Oricum, se va simți discriminat până la lacrimi. Dintre două persoane pentru o funcție sau categorie superioară candidatura lui va fi evitată din start, chiar dacă este mai competent în domeniu… Și nu e vorba de credință, discriminare, drepturi, mentalitate, – așa e firea omului… moldovean, pur și simplu, să fie mereu oportun cu ceea ce pare anormal în societate. În primul rând, omul se luptă cu interiorul lui, și uneori, nu rezistă dracului de sine, – și de ce ar trebui să fie el draguț cu un handicap, dacă nu-i place și nu tolerează?? Asta e Realitatea!
De ce, amantă?.. Pentru că, de obicei, în lumea noastră tema Amantelor e mult mai interesantă și atractivă decât acea cu dizabilitate. Dacă e așa, atunci… mă ofer amantă, în cazul dacă revine auzul meu perfect după intervenția dvs caritabilă, – nu și pentru a fi un potențial candidat la o funcție de stat! – Și de ce nu, sunt încă frumoasă și sexy, oh!.. (mă apucă tik-ul la ochi, cer scuze!) Mai revin eu la voi… 😀

SV

Daţi muzica mai tare!

E bine ca ai opinia ta, și daca cineva nu gândeşte la fel ca tine, nu înseamnă că ai dreptul să elimini oponentul din societate… Pe facebook, într-un grup de femei, în acest moment,  se duce o luptă crâncenă pentru eliminarea unor domniţe din societatea virtuală, pentru că nu ”ştiu” ce a zis ea lor, că le-a dezamăgit şi le-a stricat somnul… Moralitatea: ai grijă ce vorbeşti în public, că… oricum poți fi scuipat cu toate soluţiile propuse în forul persoanelor îndureraţi de soarta ta înlăcrimată, ca apoi să fii imediat uitat… Dormi… liniștit!

Căţeluşa noastră Iriska din rasa cihua-hua, atunci când nu-i răspundem la sentimentele de dragoste, ce face? – impactul devine vizibil: face pipi pe covor! Poate, și kaka… Astfel, ea se răzbună, o duce capul… Sărmănica, după ce se ascunde într-un ungher, urmărind cuminte reacţia noastră: iaca, măcar atunci a căpătat o atenţie, chiar dacă omul ei drag o ”flocoieşte” binişor… – Este fericită, zău, fluturând din coadă, se convinge, că oricum este iubită, ea – un câine… de om!

Care-i moralitatea? Eşţi gata să auzi mai multe? Încearcă o zi întreagă să spui adevărul şi numai adevărul, şi în seară vei deveni: şomer, fără familie, singuratic, un handicapat abandonat şi blestemat de toţi, bolnav îngrijit în secţia de Traumatologie intensivă… – Iartă inamicul, dar să ţii minte numele acestui… ”ticălos”. Dacă ajuţi pe cineva la necaz, el se va aminti de tine… atunci când tu vei fi în pericol din nou! Multe persoane mai sunt încă… în viaţă, pentru că vânatul şi împuşcatul sunt interzise prin lege! Poate doar atunci când nu există restricţii în pădurea domnească… înainte de a vâna mistreţii. Alcoolul nu rezolvă nicio problemă,.. oricum, la fel şi laptele!

Ha, Longevitatea este răzbunarea pensionarilor pentru stat! Banii nu pot cumpăra fericirea, și… e mai convenabil să plângi într-un BMW decât pe bicicletă! Realitatea e că nimeni nu te va ajuta necondiţionat după ce viaţa te-a scuturat şi te-a zdruncinat binișor! În cel mai bun caz, vei fi ajutat pentru o ”electorală”, şi apoi, din nou uitat… Munca ta grea nu contează, – stai fără grijă, că… nu vei fi apreciat!

Filozofia este ARTA DE A ÎNŢELEGE SUBTILITĂŢILE VIEŢII. Sensibilizarea tinerei generaţii, promovarea creativităţii, identificarea şi promovarea tinerelor talente…. Bla, bla… Cui trebuie? Poate doar pentru cei sinceri cu iniţiativă, care cred în ceea ce fac. Păstrarea şi promovarea relaţiilor, legăturile fireşti pe plan sentimental şi spiritual dintre părinţi şi copii durează… cât timp le poţi achita, în societatea noastră moldovenească, de altfel, nici copiii tăi nu te vor respecta. Nu va mirati, asta e mentalitatea, e lumea în care trăim, – de care au nevoie conducatorii noştri şi biserica, – de proşti şi de analfabeţi pentru a le implementa normele pe care vor ei să le impună, să le bage cu sila în capul lor.

Nu mai avem cultură, nu mai avem învăţământ, nu mai avem oameni cu carte, – de ce? Pentru că cei ce conduc nu au nevoie de oameni: dinastia nu le-ar folosi, – au nevoie de cei ce se conformează cu legi impuse, votează şi îi aprobă pentru un sac de cartofi sau acţiuni de caritate temporare. Dacă îi intrebi, de ce au votat cu cel pentru care a votat? – vor răspunde, că li s-a părut un lucru mai bun, în rest nimic concret. Şi ”răbdăm” în continuare aceeaşi societate până la următorul sac cu cartofi sau grâu…

Un parlamentar se sinucide pentru că nu îşi mai vede continuarea vieții departe de un scaun parlamentar, fie că a fost convins că nu va mai disponibiliza de vre-o funcţie de stat… Vă imaginaţi? – dar cât suferă şi suportă oamenii de rând, fără studii şi locuri decente de muncă, – nimănui nu-i pasă! Omul s-a sinucis că nu a ajuns în parlament, fără să se gândească la câte posibilităţi Ia oferit bunul Dumnezeu pentru a face un bine oamenilor, sau să demonstreze tuturor şi chiar sie, că funcţia la care pretinde şi, scopul la care a visat, este anume Patria, poporul şi binele lui…  Nu ne-am ales cu nici un argument, sau vreo dovadă clară, decât că dacă cineva s-ar face vinovat, atunci sunt cei din spatele lui: colegii, prietenii care, de fapt, nu au fost niciodată prieteni… Şi în continuare, se adună oamenii în partide, ulterior transformate în trusturi unde se laudă unul pe altul. De fapt, totul se rezumă la bani, funcţii şi ego’ul său… Guvernarea, din păcate, este o dovadă a degradării ireversibile a acestei societăți… Ne-am ales cu ce am ales!

Copii sunt cea mai bună investiţie! – Cine cunoaște acest lucru și – cui pasă? Extraterestrii investesc în lot-uri, alcool, țigări etc, din impozitele noastre! – şi profitul, la fel, nimereşte în buzunarul lor. De aceea, avem o ţară atât de săracă, degradată mintal, cu un popor indiferent, care protestează lent, apoi în câteva clipe se conformează cu procesele…

Poliţia vine şi te amendează de nenumărate ori pentru că fiul tău cântă la chitară după ora 22.00 (s-au plâns vecinii), – dar unde să cânte: în subterane, pe care câmpuri?  Atenţie pentru MAI: Poate vă faceţi şi un proiect înainte de a judeca şi a amenda tinerii: – Nici un poliţist nu vine cu vre-o idee de a soluţiona problema tinerilor, care nu au unde studia sau să muncească, pentru că societatea noastră nu este cointeresată să rezolve ”disperarea” unui părinte atunci când nu are cu ce achita amenzile și să soluționeze ruptura cu copilul lui. Şi, tânărul talentat, care cântă după auzul lui fin şi compune fără să cunoască partiturile, are toate şansele să devină un hoţ sau criminal: se pare, că pe asta contează parlamentarii… – Eu vă urăsc, vreau să ştiţi acest lucru! Realizez, că oricum nu va pasă decât de fundul vostru!

De ce nu veniţi cu proiecte, soluţii pentru ca aceste probleme să nu se mai repete… De ce disputaţi şi vă înjuraţi permanent în public în parlamentul ăsta al ”vostru”, pentru care achităm banii noștri? Voi sustrageți bani pentru reparația sediului parlamentar de la noi, și de ce nu achitați voi din buzunarul vostru, că în școli și grădinițe  se cere de la noi, părinți, pentru reparațiile lor… Dar pensia voastră este de sute de ori mai mare ca cea a pensionarilor, cei vulnerabili? Nu vă arde obrazul de ruşine? O temă aparte… Sunt convinsă că nu avem nevoie de parlamentari, care se împart în grupuri şi formează trusturi pentru sine si dinastii, uitând de cine și pentru ce  au fost votaţi de popor, şi, – atunci când  ”fac” carităţi , – o fac pentru a se pune în evidența, și nu dragul sau mila omului…

În aceste momente, ”ei” se tot adună, pe ascuns, să-şi aleagă miniştrii sau procurorii lor. – Oameni buni, pentru asta i-am votat, ca să se ascundă de noi? Unde se ascunde şoarecele, acolo-i şi corupţia! – Activitatea publică trebuie să fie absolut transparentă!! Avem nevoie de o ţară prezidenţială! Trăiască și guvernul precum trăieşte poporul care l-a ales! Basta!

– Daţi muzica mai tare!!!

SuperBlogger euuu!

Care a fost conceptul iniţial al blogului meu? – Cărţile şi imaginea bibliotecii în societate. Ca urmare a interesului pasiv din partea cititorilor, ”brusc” au apărut şi Impresii din viaţă, nu doar despre cărţi. Astfel, s-au interconectat două teme majore, dar esenţiale pentru persoane inţeligente.
Destul de neaşteptat pentru mine. Sincer. N-am presupus că acest lucru va fi posibil şi că va trezi interes reacţii din partea utilizatorilor moderni deprinși cu tehnologii informaționale la ureche. Subiectele create se completează reciproc.

Eu vorbesc despre umplerea sufletului, despre armonia noastră interioară.
Nu este o analiză de expert a lucrărilor sau autobiografie. Scriu despre sentimente, gânduri, evenimente, încerc să fiu pe înţelesul tuturor. Deşi, nu este întotdeauna uşor pentru mine, dar o fac cu plăcere.
Încearcă să descrii sentimentele tale! Atunci când cineva te întreabă: – ’’Ce este dragostea?’’, în sinea sa, tu cunoşti răspunsul, dar… cum să-l exprimi prin cuvinte? Şi când pregătesc un articol bazat pe fapte reale, pe experienţă împărtăşită sau discuţii cu confesiuni, – pentru mine este mereu ceva foarte apropiat de suflet… Gândurile se adună ’’grămăjoară’’. Iar eu mai am joburi; apoi, familia, lucrurile simple, femeieşti…

Blogul ’’Impresii din viaţă şi cărţi’’ a devenit o părticică din viaţa mea…
Ca blogger care scrie de nu mult timp, nici nu mă gândeam la vreo participare în concurs. Pur şi simplu, a venit momentul să încerc puterile mele și la această parte creativă a concursului, să ţin pasul cu blogosfera şi pentru a învăţa, fie, a împrumuta ceva util din experienţa bloggerilor. Cred că sloganul ‘’Învăţând pe alţii, noi învâţam şi mai mult!’’ trebuie să fie pentru un blogger principiul de acţiune în competiţia SuperBlog, – nu doar cuvinte! Adaug, că învăţând de la alţii, încerc să fiu şi eu mai creativă în domeniu.

Ce îmi place în această confruntare a SuperBlog-ului este răspunsul bloggerilor prin creaţii proprii. Munca lor invizibilă devine vizibilă atunci când vezi cât de rapid reacţionează şi răspund ei la probele şi condiţiile impuse de organizatori. Posesia unanimităţii şi a motivaţiei sunt stimulente perfecte pentru atingerea obiectivelor planificate.

Motivaţia pentru mine este sănătatea spirituală şi bunăstarea familiei mele: copiii, nepoţii mei. – Unde găsesc motivația? M-am pus pe gânduri… Din experiența de viață.
Dacă omul înţelege ce vrea, visurile sale, – atunci universul îl va sprijini. Aveam visuri şi pentru realizarea lor a trebuit să învăţ să-mi exprim gândurile: scurt, clar şi la subiect. Nu înainte de a învâţa să aud şi să înţeleg oamenii. Nu doar atât: citindu-vă, eu învăţ. La fel şi ascultând persoane de succes. Nu am devenit jurnalistă, mă simt mult mai bine în calitate de blogger. Pentru că scriu ceea ce gândesc şi simt nu doar eu, dar şi cei asemeni mie, vouă, tuturor celor interesaţi de acest subiect… Când obosesc, privesc… un film bun.
’’Cel mai bun blogger’’ trebuie să demonstreze că un blog poate trăi pentru totdeauna! Că nu doar va ’’atârna’’ pe hotarele internet-ului… Care sunt perspectivele blogosferei noastre? Există mai multe opţiuni pentru dezvoltare. În opinia mea, ea va deveni mai profesionistă, ca să spunem aşa, şi nu am în vedere parteneri media. După ce reţelele de socializare ’’vor înghiţi’’ utilizatorii care au nevoie de bloguri, în general, pentru a comunica, în blogosferă vor rămâne cei cărora le place anume să scrie – note personale, poveşti de viaţă, texte care aduc a coloană jurnalistică etc., prin urmare, aceasta poate provoca o uşoară reducere a blogosferei, în termeni cantitativi, dar va continua să evolueze calitativ! Sper că blogurile nu sunt create de dragul concurenţei.
Visul, scopul şi acţiunea – sunt cele mai importante lucruri! Dacă înţelegeţi aceste lucruri, veţi fi un bun motivator. Şi un blogger partener excelent, dacă nu veţi pune banii ca primul scop în viaţă… Încercaţi să fiţi calmi, eu nu prea reuşesc în acest sens şi toate problemele apar de la agitaţia şi graba cu care încerc să fac mai multe lucruri de odată. De la o supra-abundenţă de sentimente şi informaţii ne creăm un dezastru în capul nostru. – Nu vă grăbiţi şi le veţi obţine pe toate! Altfel nici nu poate fi.
Acest an pentru mulţi dintre noi a devenit începutul unor schimbări în viaţă prin teste de rezistenţă. Fie ca anul care vine să fie un an de schimbare pozitivă şi dezvoltare în toate aspectele vieţii. V-aş dori toată puterea, energia creatoare şi curajul de a merge mai departe! Ca alături de voi să fie mai multe persoane care să vă susţină, să vă înţeleagă şi să vă iubească. Multă căldură şi linişte sufletească! Mult noroc pentru voi, dragi colegi! Mulţumiri organizatorilor concursului, celor care ne sprijină prin cuvinte şi inspiră încredere bloggerilor!

La Mulţi Ani binecuvântați!

Ultima probă din competiţia SuperBlog 2014!

#S_Vizitiu

Riscuri la volan

Se consideră că, vorbind la telefon în timp ce conducem maşina, ne riscăm vieţile. De ce este periculos? Dintre toate regulile de circulaţie asta este, probabil, cea mai frecvent încălcată. Şi totuşi, şoferii recunosc că, cel puţin ocazional, dar folosesc telefonul mobil în timp ce conduc, în ciuda interdicţiilor. Ce se ştie despre riscurile implicate? Poate că o nouă generaţie de vehicule, concepute pentru comunicarea permanentă cu lumea exterioară, va efectua apeluri sigure în timp ce mergem la volan? De ce se acordă puţină atenţie la drum? De îndată ce au apărut telefoanele mobile, oamenii şi-au dorit să discute din maşină. Apariţia smartphone-urilor doar a întărit această dorinţă. De obicei, cele mai multe elemente noi introduse de producători apar după ce oamenii le experimentează pe cont propriu. Şi în acest caz şoferii au dorit să folosească smartphone-uri în maşini, iar producătorii auto se adaptează conform cerinţelor noi. Şi totuşi, statistica dovedeşte, că cele mai multe accidente rutiere se datorează faptului că şoferii sunt distraşi de vorbitul la telefoanele mobile, fiind încrezuţi că prin noile puteri inovătoare, maşina de sinestător va împedica accidentele în drum. Desigur, e o eroare absolută – nicio maşină nu va lua locul minţii omului… O posibilă soluţie ar fi ca maşina să fie programată astfel ca să împiedice un accident, fie să ajute şoferul să evite accidentul în timp ce vorbeşte la mobil, şi producătorii de maşini auto Toyota lucrează în această direcţie: sub sloganul „Test me, I’m driving”, a organizat un experiment edificator în cadrul campaniei „Don`t Text an Drive!” S-a constatat cât de mult îți poate distrage atenția un telefon mobil, în special când citești sau scrii SMS-uri… Acum, unele maşini permit şoferilor auto să acorde mai puţină atenţie la drum şi să vorbească mai mult la telefon. Totuşi, eu n-aş risca… Controlul adaptiv al vitezei foloseşte în mod automat radar-ul pentru a schimba viteza vehicului, în conformitate cu viteza maşinii care merge înaintea lui. Sistemele de reţinere promit preluarea de direcţie, astfel, ele primesc un feedback de la camere de luat vederi, care urmăresc drumurile şi oferă condiţii de siguranţă, urmând direcţia selectată. Sistemele de evitare a coliziunii prezic situaţiile de urgenţă, folosind camere video şi telemetri cu laser, ajutând la evitarea unui accident grav. Riscul rămâne şi nu toţi sunt impresionaţi de această inovaţie. Telefonul mobil la volan este periculos nu numai pentru că distrage atenţia de la conducere, dar sunt ameninţate relaţiile cu cei dragi, în special cu partenerii romantici. Un răspuns lent duce la conflicte. Aceiaşi factori care pun în pericol discuţiile la volan afectează şi convorbirile de familie în timpul mişcării. De exemplu, duce la o reacţie lentă pe drum şi întârzie răspunsul la întrebarea partenerului, fie induce în eroare persoana draga… Toate duc la probleme reale în relaţiile celor dragi, atunci când la celălalt capăt al ”firului” se interpretează greşit răspunsul, ca fiind o evaziune sau refuzul de a vorbi. Şi dacă şoferul va scăpa detalii importante din conversaţie? Şi acest lucru duce la neînţelegeri şi rănirea sentimentelor, la conflicte şi ameninţări grave chiar în timp ce poţi fi la volan. Pe de altă parte, partenerul care nu conduce maşina, poate să-şi facă griji pentru siguranţa şoferului şi întrerupe conversaţia, ceea ce poate fi perceput negativ de către şofer. Rezultatul – o complicaţie în relaţii, confuzie şi chiar frustrare, de repere vizuale, inclusiv gesturi, expresii faciale, postură – toate crează probleme, în cel mai tragic caz poate duce la un accident rutier… Iar conexiunea proastă uneori, zgomotul de maşină şi de drum – adaugă confuzii. Aceste exemple ipotetice includ situaţii în care partenerul este în aşteptarea răspunsului, atunci când sună la mobil pentru o cerere sau propunere, pentru a raporta veşti bune sau rele, pentru a afla sau confirma o relaţie, fie, a cere scuze pentru ceva… Toate acestea pot duce la frustrări şi neînţelegeri, în cazul când vorbiţi la telefon în timp ce conduceţi. Vorbind la mobil, chiar dacă ambele mâini sunt libere, în orice caz, se produce efectul negativ asupra productivităţii şi atenţiei de conducere pe drum. Astfel că eficienţa conducătorilor auto, care utilizează programe hands free cu mâini libere, nu este diferită de eficienţa şoferilor care deţin un telefon mobil într-o mâină. Un apel – e pricina unui accident! Dacă nu sunteţi dispuşi să urmaţi drumul, luaţi autobuzul. Fie dezactivaţi mobilul fiind la volan. Nu riscaţi cu viaţa persoanelor dragi, în general, nu riscaţi cu viaţa nimănui. Fiţi atenţi la volan şi nu discutaţi în timp ce conduceţi sau sunteţi un simplu pasager… Iubiţi viaţa şi semenii voştri!

Articolul participă în competiţia SuperBlog 2014

Comunitate reală sau virtuală?

Mă întreb, dacă nu am devenit mai neputincioşi din cauza calculatorului şi a internetului. Astăzi, aproape nimeni nu ştie cum să folosească o hartă sau o busolă. Nimeni nu scrie scrisori pe hârtie. Nimeni nu se bazează pe memoria lui. Oare degradăm? Am şi eu o problemă cu asta. De exemplu, nu-mi mai amintesc numerele de telefon ale prietenilor, nu-mi amintesc chiar numerele părinţilor, pentru că le-am memorat în telefonul mobil. Copiii noştri folosesc internet mobil. Toate acestea schimbă percepţia noastră asupra lumii şi relaţia noastră cu ea, şi cu noi, înşine. Avem o problemă cu comunitatea virtuală, cu generaţia digitală: acestea sunt copiii care se nasc acum în epoca Internetului, – elevi, studenţi cu casca la ureche şi cei care butonează in mobile, – îi vezi oriunde… Bine-înţeles, că acest stil de viaţă poate schimba şi dezvolta mentalitatea. Nu ne mai ţinem în minte informaţiile, precum şi locul sau algoritmul. De ce să memorăm conţinutul, dacă ştim că informaţia este în calculator? Şi copiii memorează nu informaţia, dar locul sau sursa informaţiei… Degradăm… S-au schimbat vremurile, cu ele tradiţiile şi valorile. Interesul persistă în orice facem în prezent. Vine un dor nemaipomenit de timpuri când ţineam mult unul la altul, ne întâlneam la o vorbă de suflet, cu recitaluri de poezii şi interpretări de cântece… De oameni cu inimă, gata să-ţi ofere ajutor necondiţionat; acum te miri, dacă se găseşte cineva neatins de praful crud al realităţii, de ură şi invidie, frustrare, făţărnicie, avizi de bani şi reclamă…

Am trăit o zi! – cineva se mai bucură de acest fapt? Se întâmplă ca noaptea să te tot întrebi: iată, mi-am trăit ziua de azi, – am fost pentru cineva o sursă de bucurie? Este o minune, să văd în fiecare zi cerul diferit, şi nici o zi nu se aseamănă cu alta… E fericire să le observi, am ratat multe, îmi pare rău, – am fost naivă, preocupată de alte lucruri, fie, doream să le văd în roz… Bineînțeles că plâng, dar o fac în sine, iar uneori bocesc… Toate în viaţă ar fi putut să meargă mult mai bine. Îmi voi aminti mereu pe cei care m-au ajutat în vremuri dificile, şi la fel, nu voi uita pe cei, care m-au ajutat să cad. Respectiv, le multumesc tuturor. Lume bună e mai multă, doar că nu o întâlneşti frecvent… Oamenii vin să ne ajute, cautănd şi ei ajutor, fie să ne înveţe, învăţând ceva şi de la noi. Lumina care se reflectă din sufletele lor încălzesc ca un soare şi sparg întunericul în care cădem prada cu toţii ades. Şi nu trebuie să ne aşteptăm la mai multe din partea lor, – cu cât mai repede le dai drumul, cu atât mai curând vin alţii la tine. E bine de ştiut, că reclama o face nu un obiect, ci ea, – fericirea umană, pur şi simplu. La noi, mereu apar aceleaşi persoane fericite, doar că în mod diferit această fericire se datorează achiziţiilor diverse. De aceea, oamenii merg la magazin nu pentru lucruri, ci anume, pentru această fericire, care din păcate, acolo nu se vinde… Uneori, viaţa e spectaculoasă, iar atacurile ei devin un medicament pentru viitor. Pedeapsa – e o lecţie, învăţătură. Domnul ne învată pe noi, ca un Tată grijuliu. Îl pune pe fiul lui mic în ungher, pentru ca data viitoare să nu mai facă nimic rău. Copilul se rupe, iar tata îl ţine strîns de mâină, ca să nu nimerească sub o maşină. Astfel, şi Dumnezeu. Ispitele vin ca examene pentru noi, pe care trebuie să le trecem. În astfel de studii ne purificăm. Aurul se arde în foc pentru a se curăţi. La fel, şi sufletele noastre. În viaţă eşti nevoit să înduri suferinţa cu blândeţe, fără îndoială şi întrebare: „Pentru ce?” Aceasta e calea noastră. Adevăratul sens al vieţii este – să iubeşti.
Teoria se deosebeşte de practică prin ceea că încă nu a fost transpusă în realitate. Teoria mai întotdeauna câştigă pentru că oferă speranţă. De aceea, câstigă partidele fruntaşe, că au priceput deja cum să toarne apă la mălai… Oamenii nu înţeleg, că trebuie să voteze faptele, nu vorbe promise şi orezul donat ca cadou în timpul electoralei. Dar cu anii ne tâmpim şi devenim tot mai proşti, asta e realitatea! Nu poţi discuta despre gustul unui mango, dacă nu l-ai încercat. Nu poţi să vorbeşti despre credinţă, dacă nu te-ai rugat niciodată. Încearcă să cedezi, să renunţi la orgoliu, să telefonezi la Domnica sau lui Petrică, cu care eşti certat de ani de zile, să-i spui: „Dragă, să terminăm povestea asta: eu am spus ceva greşit, iar tu altceva… Hai, să mergem la un film!” Vei vedea, că la noapte ai să dormi mai bine! Alteori, te-ai certat şi imediat, strânge persoana de mâină, ca să treacă mâinia… Totul revine la tine de o sută de ori, nu în zdrenţe, ci prin stare de spirit. Iată, adevărată fericire! Ca să ajungi la ea, trebuie să gândeşti ce să vorbeşti, ce să faci… – Înseamnă a crea. Am creat Clubul ”Impresii din viata si carti”, o comunitate reală care cuprinde diverse personalităţi din Republica Moldova, fiindcă ţin la oameni, fiindcă ei sunt frumoși, dar fragili în singurătatea lor! Doar comunicând, doar stând împreună la o trapeză, poți înfrunta vulnerabilitatea, poți deveni puternic. Nu contează funcţia, vârsta sau studiile… Fiecare are experienţa şi impresiile lui de viaţă, pasiuni, cărţile care l-au marcat… Singura cale productivă e să vezi, să descoperi bunătatea, – şi trebuie să te agăţi de ea. O altă persoană poate face multe lucruri greşite, dar şi neapărat ceva bun. Iată, de acest fir şi este necesar să tragem, iar alte chestii să le ignorăm. Ca de exemplu, apartenenţa politică. Nici de partide nu avem nevoie, – avem nevoie de oameni uniţi, scopul cărora ar deveni BINELE! Binele pentru sine, bine pentru semeni…. Oportunităţile ar trebui să ne adune mereu împreună, să nu ne dezbine. Iubirea nu este doar un sentiment, ea este o acţiune. Nu contează cu ce viteză mergi spre scopul tau, important e să nu te opreşti! Şi comunitatea poate şi trebuie să acţioneze păşind pe această cale, vezi aici.  O amică grijulie mă întreabă:”Ce ai de la asta??? Să muncești pe degeaba? Mai bine mor, că nu-i pe degeaba, acolo trebuie să plătești fanfara!” Este vorba de blogul meu, că lucrez la el pe ”gratis”… Nu ştiu, de ce o fac, dar citind printre rânduri, bănuiesc că veţi simţi, de ce? – Eu nu scriu despre ceea că trebuie să „pâlpâi” cu spirite africane pentru o bătrână, oferindu-i un loc în troleibuz. Comportamentul trebuie să vină din dragoste, chiar dacă în acel moment eşti absolut indiferent, bolnav sau înfometat, – iar urmările te vor da gata. Vezi, ce se întâmplă în jur: câte persoane frumoase, fericite, uimitoare şi amuzante. Iar dacă vom vedea doar mizerie, înseamnă că mizeria e în noi: Asemănarea se conectează cu asemănarea. Înainte de a judeca şi a spurca pe cineva, priviţi-vă…

Articolul este scris pentru competiţia SuperBlog 2014

De ce cu mine nu se întâmplă nimic?

„Sănătatea e comoara cea mai prețioasă și cea mai ușor de pierdut, totuși cea mai puțin păzită.” (Emile Augier, dramaturg francez)
Cum ne alegem asigurarea de sănătate perfectă? Pentru a menţine sănătatea, şi, prin urmare, eficienţa muncii, de-a lungul anilor, un om are nevoie nu atât de multe – o profilaxie competentă, prevenirea şi depistarea la timp a bolilor, plus un tratament eficient şi neîntârziat. Succesul în această afacere, în cel mai bun caz depinde de prezenţa medicului „personal” printr-o asigurare de sănătate însoţită de brandul MediHelp International. Asigurarea de sănătate privată oferă acoperire nu numai pentru situaţiile neaşteptate, precum urgenţele, dar poate acoperi şi investigaţii preventive precum mamografii de rutină sau vizite anuale la medic. La fel, asigurare-de-sanatate-privata acoperă spitalizare şi tratamente pentru boli grave: cancerul, transplantul de ţesut şi organe, boli cronice, care în mod normal sunt extrem de costisitoare… Asigurarea de viaţă şi sănătate ar fi o soluţie excelentă pentru fiecare om de rând: În Europa, în special, se poate conta pe ea. În opinia mea, fără asigurare ar fi mai greu să duci o viaţă fără griji, – în mod obligatoriu este necesar să-ţi asiguri viaţa ta şi a familiei: cu copii, părinţi… Iar în cazul dacă asigurarea necesită un timp îndelungat şi contribuţii lunare de plată obligatorie, atunci contractul pentru asigurarea de viaţă poate fi încheiat doar pe un an. Sunt mai multe clauze. Depinde de varia nuanţe, de individualitate şi, desigur, de posibilităţi financiare. Un caz tragic: omul a decedat într-un accident rutier; viaţa lui a fost asigurată pe baza unui contract de asigurare-de-sanatate-privată, plus creditul ipotecar. Compania de asigurare i-a achitat soţiei decedatului jumătate din preţul pentru apartament, precum şi asigurarea de sănătate cu acoperire internaţională pe viaţă pentru cei doi copii ai lor. Şi contractul a fost reînnoit pe numele soţiei. De altfel, ea numai prin asigurare a reuşit să iasă din criză.
Protecţia sănătăţii copilului. Din păcate, copiii adesea sunt expuşi la riscul de accidentare – la domiciliu, locul de joacă, – oriunde! Dacă copilul dvs are o poliţă de asigurare de sănătate pe viaţă, în cazul în care apăre o problemă gravă de sănătate, sau este nevoie urgentă de operaţie chirurgicală, prin urmare, puteţi fi siguri că campania va plăti o despăgubire pentru tratamente medicale. Şi încă un lucru: acoperirea compensatorie pentru tratamentul medical nu reduce suma de plată la sfârşitul perioadei de valabilitate a contractului. Adică, în cazul în care pe durata termenului contractual aţi fost plătit în numerar pentru tratamentul medical, acest fapt nu afectează nicidecum suma totală care trebuie să primiţi conform contractului. Suma şi plata sunt garantate conform înţelegerii şi termenilor stabiliţi prin contract. Plus, ca un bonus pentru mai multe programe cu venituri din investiţii.
Protecţia vieţii şi sănătăţii părintelui (asiguratul). Plus la acumularea de fonduri şi protejare a sănătăţii copilului, una din cele mai convingătoare caracteristici ale asigurării „Copil” este abilitatea de a compensa pierderile în consecinţă a decesului sau invalidităţii asiguratului. Astfel, în cazul în care asiguratul (părintele) moare sau devine invalid, adică nu este apt să achite taxele în continuare, copilul asiguratului primeşte la sfârşitul perioadei de contract suma specificată în contract, şi cu toate acestea, nu mai este nevoie de achitat taxe contribuale!
Încă o întrebare îi „chinuie” pe concetăţenii noştri: de ce eu care timp de cinci ani consecutiv achit sume mari companiei de asigurări, şi cu mine nu se întâmplă nimic? Deci, de aceea şi nu se întâmplă, pentru că le achitaţi! După cum se ştie, factorul cel mai disciplinar din lume este anume semnul bancnotelor şi teama de a le pierde. La urma urmei, printr-o serie de cerinţe de achitare a amenzilor pentru accidente rutiere din vina voastră, în mod automat veţi primi coeficientul suplimentar pentru asigurările ulterioare în baza de date. Deci, trebuie să ne bucurăm că asigurarea de sănătate – este ca o amuletă care ne alungă problemele! La urma urmei, în plata pentru asigurare nu sunt incluse prejudiciul moral şi nervii pierduţi!
Beneficiile obţinute printr-o asigurare medicală internatională: Acoperire internationala; Ingrijire medicala oriunde in lume; Limita de acoperire >1 milion Euro/an/membru; Acoperire pentru spitalizare si alte costuri asociate; Evacuare aeriana; Acoperirea tratamentului pentru cancer; Servicii de transplant; Asistenta medicala in ambulatoriu; Acces la orice clinica din lume;Toate serviciile de urgenta, 24/7
MediHelp International este cel mai important furnizor de asigurări private de sănătate şi asigurări medicale internaţionale din Europa Centrală şi de Est – prezent pe piaţă încă din 1999. MediHelp International oferă şi asigurare BUPA, fiind managerul de distribuţie şi în Ungaria, România şi Bulgaria. În parteneriat cu Bupa Internaţional, MediHelp îmbină cu succes asigurarea internaţională de sănătate cu asistenţă medicală internaţională, în beneficiului clienţilor săi. Consultantii medihelp.ro vă vor orienta prin multitudinea de scheme de asigurare medicală sau planuri de asigurare BUPA, ajutându-vă să alegeţi produsele cele mai potrivite nevoilor şi bugetului dumneavoastră!

Articol scris pentru SuperBlog 2014

Liubovi Caliciscova la Clubul ”Impresii din viata si carti”

Se zice – ” Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata atunci intai sa-ti faci randuiala in ganduri. Ca gandurile noastre devin vorbele noastre . Iar vorbele noastre devin faptele noastre . Si faptele noastre fac viata noastra „. Multumesc Liubovi pentru o dupaameaza petrecuta cu folos, pentru amintiri, sugestii de bunatate si speranta pentru un viitor mai bun . Felicitari si sanatate rudelor tale, tie, prietenilor tai si succese la culesul intelepciunii din izvorul cartilor … (Ghenadie Dodita)

In cadrul sedintei clubului am avut frumoasa ocazie de a discuta cu Liubovi Caliciscova,un lider sindical,pedagog,jurist si master in stiinte poitice.O cunosc pe Dna Caliciscova de mai multi ani, inca din perioada cind am activat in calitate de demnitar guvernamental,responsabil pentru problemele educatiei.Atunci in cadrul unul tratative cu sindicatul educatiei Viitorul am observat mai multi tineri sindicalisti,care au stiut competent si insistent sa promoveze drepturile tinerilor specialisti din invatamint.M-am bucurat atunci cind Dna Liuba Calciscova a venit sa faca masteratul la facultatea de Relatii Internationale si Stiinte Politice de la IRIM si am vazut-o interesata de tematica perfectionarii sistemului politic din Republica Moldova. De mentionat ,ca problematica respectiva este putin abordata de cercetatorii stiintifici din tara noastra.Azi am avut posibilitatea s-o vedem pe Liuba in calitate de persoana publica,care a venit cu multe idei social- politice interesante.Indiscutabil,Dna Caliciscova este o tinara cu idei de stinga,o fire romantica,care crede in viitorul prosper si frumos al Moldovei. Cele mai bune calitati ale caracterului le-a preluat de acasa,de la parinti,care sunt renumiti pedagogi la Comrat in citeva generatii. M- a frapat de fiecare data constiinta civica a acestei tinere,care desi provine dintr-o familie cu radacine etnice gagauzo- bulgare afirma permanent „sunt moldoveanca”, „iubesc poporul meu moldovenesc”, „Moldova e cea mai frumoasa tara din lume.Ea este Patria noastra”…Multumesc,Liuba pentru aceste cuvinte deosebite pentru fiecare din noi in aceste timpuri grele pentru tara si poporul nostru! (Victor Stepaniuc)

Multumim pentru organizarea intalnirii de astazi cu Liubovi Caliciscova, care cu mare pasiune a povestit despre realizarile si planurile sale profesionale. Speram ca asemenea intalniri vor facilita intelegerea si dialogul in societatea noastra, vor contribui la dezvoltarea unei gandiri pozitive si a unor fapte constuctive. (Ala Pinzari)

Спасибо большое за интересную встречу в библиотеке имени Б.П. Хаждеу с перспективным политиком и удивительным человеком Любовью Кальчишковой. Любовь рассказала простым и доступным языком о сложной политической ситуации в Молдове и о том, как прийти нам к стабильности и процветанию. Согласна, что только объединившись мы сможем достигнуть всеобщего благополучия. Я очень рада, что узнала поближе такого замечательного человека как Любовь Кальчишкова, приняла участие в дискуссии с людьми, которым небезразлично будущее нашей страны. После этой встречи настроение очень позитивное, хочется верить, что перемены к лучшему не за горами! (Ecaterina Klocko)

Здравствуйте, я Любовь Кальчишкова-Татару, магистр политологии, также учитель математики/информатики и юрист, родилась и выросла в г. Комрате, на юге Молдовы. Теперь это столица Гагаузской автономии. Родилась я в семье, где все учителя – бабушка и дедушка работали в СШ с. Дезгинжа, Комратского района, дедушка, Гагауз Андрей Иванович был учителем молдавского языка и литературы, а бабушка, Топал-Гагауз Прасковья Петровна – учитель начальных классов, работали они до 70-ти лет. Бабушка получила звание «Заслуженный учитель МССР» и была на Всесоюзном Съезде работников образования СССР в 1968 году. Всегда к ним приходили и приезжали их ученики навестить, так как очень уважали и любили их. Свои самые счастливые дни детства я провела на каникулах у них, моих родимых в гостях, слушая истории из их жизни, ссылке в Сибирь, реабилитации, и часто лежа с книжкой на подоконнике или в огороде. Мои родители встретились в педагогическом институте Иона Крянгэ, где они учились на преподавателей математики, встретились и полюбили друг друга раз и на всю жизнь. Через год они сыграли свадьбу, еще через год родился мой старший брат Сергей. Они после института уехали в Комрат, где живут и работают педагогами по сей день. Папа, Кальчишков Иван Николаевич – директор СШ №2, бывший заведующий РОНО, заслуженный учитель Гагаузии.  Мама, Татьяна Андреевна долгое время была завучем в 5-й школе, сейчас лицея им. Третьякова, а с этого года там же работает учителем математики и информатики – уже 43-й год. Также, заслуженный учитель Гагаузии, имеет первую категория, как учителя, так и менеджера – уважаемые люди в городе и районе. Я ими горжусь и люблю. Они мне обеспечили счастливое детство, без проблем и забот. Был правда сложный момент в моем беззаботном детстве – моя мама была моим классным руководителем, что налагало на меня дополнительную ответственность и трудности в общении с одноклассниками. При этом мне приходилось не меньше, а больше учиться, чтобы доказывать, что оценки свои я зарабатываю сама, и никто их мне не дарит по «блату». Моим любимым занятием с детства было чтение. Я читала за завтраком и обедом, на переменах и перед сном, причем, сон иногда не приходил, если книга была слишком интересной. На меня и мой характер очень повлияла «Педагогическая поэма» Макаренко, я зачитывалась Джеком Лондоном, который, на мой взгляд, был социалистических взглядов человек,  писатель, который выступал за справедливость, равенство и братство. Очень любила Куприна и Тургенева, Толстова и Достоевского, хотя и читала их по необходимости, в рамках школьной программы. Моя учительница литературы – Суровцева Варвара Семеновна требовала знания текста произведения, поэтому «Анну Коренину» мне пришлось читать день и ночь, так как я точно знала, что меня завтра спросят, и я должна была знать, какого цвета розочки были на платье Анны, когда она была на концерте… Теперь я благодарна и моим учителям и тем людям, что составляли список обязательных произведений школьной программы по литературе, так как это, действительно были великие произведения и авторы.  У меня большая дружная семья, мой брат Сергей влиял с детства на мои вкусы в музыке и литературе, он учил меня давать «сдачи» агрессорам и петь песни по гитару, все рассказы про его службу в Советской Армии я слушала с широко открытыми глазами в течение нескольких месяцев и все это мне было очень интересно. Я люблю его жену и сына, мы всегда находили общий язык. Мы дружим с моими двоюродными сестрами – Наташей и Алиной, я очень рада, что Алина живет в Кишиневе и я знаю, что рядом есть родная душа. У меня была хорошая и дружная группа в Тираспольском педагогическом университете, мы часто вместе собирались, гуляли, ездили на «тусовки». Однажды я пригласила их на свой день рождения в Комрат  и они, прежде чем приехать, прислали моим родителям интересное благодарственное письмо, которое до сих пор хранится в домашнем архиве. Работаю я в Федерации профсоюзов “SINDLEX”, которая объединяет профсоюзы образования, полицейских, спасателей и пограничной службы. Работа интересная, требует коммуникабельности и знания компьютера, законодательства, языков. У нас хороший  дружный коллектив, который я уважаю.   Так случилось, что я познакомилась с Ольгой Ивановной Степанюк, а потом и с  её супругом, Виктором Федоровичем Степанюком – моим учителем, наставником и примером политика – честным и справедливым. Мы являемся единомышленниками и соратниками по Народной социалистической партии Молдовы и живем одной целью – консолидировать общество, объединить левоцентристские партии и бороться за реальную власть, чтобы спасти эту страну. Моя мечта жить и работать в нашей Молдове, помочь вывести ее из экономического и политического кризиса, наладить экономические и политические связи с традиционным нашим партнером – Россией, поднять малый и средний бизнес, создать новые рабочие места, при этом не испортить отношения с Евросоюзом. Нам необходимо реформировать систему образования, так как иначе, мы получим потерянное поколение – уже получили. У нас есть много идей, но цель одна – вывести страну из кризиса и улучшить качество жизни народа, искать те вопросы, которые нас объединяют, а не разъединяют. Я романтик и считаю, что честные и порядочные люди могут и должны прийти к власти, чтобы спасти нашу Молдову от исчезновения.  Я нашла некоторые цитаты великих людей, касающиеся политики и вот те, которые, на мой взгляд, лучше всего подходят к моему отношению к политикам в Молдове и моим взглядам на политику вообще:

„Все искусство управления состоит в искусстве быть честным.” Т. Джефферсон

„Из всех отраслей научного знания ни одна так не уродовалась неумелыми руками, как политика.” Ф. Генц

„Никто так не рвется к власти, как люди, недостойные ее.” Ю. Г. Шнейдер

„Кто прощает преступление, становится его сообщником.” Ф. Вольтер

„Справедливость не в том, чтобы получать поровну, а в том, чтобы справедливо получать не поровну.” А. И. Гельман

„Посылать людей на войну необученными – значит предавать их.” Конфуций

„Есть три разновидности лжи: ложь, гнусная ложь и статистика.” Б. Дизраэли

„Не достигнув желаемого, они сделали вид, что желали достигнутого.” М.Монтель

„Недостаток не в деньгах, а в людях и дарованиях делает слабым государство.”
Ф. Вольтер

„Насильниками являются даже те, кто хочет насильно осчастливить других.”
Д. Еремич

„Я не разделяю ваших убеждений, но я отдам жизнь за то, чтобы Вы могли их высказать.” Ф. Вольтер

„Все прогрессы – реакционны, когда рушится человек.” А. А. Вознесенский

„Судьба народа, стремительно приближающегося к политическому упадку, может быть предотвращена только гением.” Г. Гегель

„Всякий, изучающий историю народных бедствий, может убедиться, что большую часть несчастий на Земле приносит невежество.” К. Гельвеций

Как видите, есть над чем подумать и работать… Большое спасибо Элитному клубу «Впечатления от жизни и от книг» «Impresii din viaţă şi cărţi» и его автору – Светлане Визитиу за возможность провести данную открытую лекцию, встретиться и поговорить с интересными людьми, обсудить ряд острых и актуальных вопросов. Также, спасибо за гостеприимство библиотеке Богдан Петричейку Хаждеу за помощь в организации и проведении лекции. Ждем ваших откликов на данное мероприятие. Я же надеюсь, что наша будущая власть сможет обеспечить всем  добропорядочным гражданам Молдовы лучшее качество жизни, мир и благополучие.

Aici priviti integral sedinta Clubului de Elita ”Impresii din viata si carti” cu Liubovi Caliciscova! vizionare placuta!

Ăstea-s bani, ăstea-s resurse!

foto S.Vizitiu

Un şoricel a observat că stăpânul fermei a pus o cursă de ademenit şoarecii, şi a prevenit găina, oaia şi vaca din gospodăria fermei să fie atenți. Cei însă i-au răspuns: – ”Capcana pentru şoareci e numai problema ta! Nu are nicio legătură cu noi!” –  Mai târziu, în acea capcană a nimerit un şarpe, care apoi a muşcat soţia fermierului… Încercând să o vindece, soţiei i s-a preparat o supă de pui, tăind găina. Apoi, au sacrificat şi oaia, pentru a-i hrăni pe toţi cei care au venit să viziteze bolnava. În cele din urmă, au ucis şi vaca pentru un ospăţ mare de pomană pentru cei care au venit la înmormântare… În tot acest timp, şoricelul urmărea scena prin gaura din perete şi se gândea la lucruri, cu care nimeni chiar nu avea vreo legătură! 😉

Iată așa la noi cu demnitarii și poporul, care se completează unii pe alții. Cam aşa se comportă toată lumea noastră, urmărind varia situaţii din statele vecine… În războiul modern, asta nu înseamnă soldaţi şi echipamente… Ăstea-s bani, ăstea-s resurse! Cine are mai mulţi bani, practic, câştigă totul, epuizând inamicul… Valorile morale, cultural-tradiţionale, celelalte, – toate se pierd, şi desigur, nu mai contează pentru aceşti eroi. Poporul nostru înghite realitatea, mai mult cu indiferenţă, ca apoi…să iasă la proteste afişând în evidenţă Eu-l propriu, rânjând în obiectiv cu exprimări și baliverne neînţelese, și nu știe multe, atunci când e întrebat, pentru ce a venit la grevă… Nu știe concret, pentru ce luptă în acest moment: ”m-a chemat ”drugul”, l-am însoțit…”

Cât de puţin îi trebuie unui om pentru fericire? Nu libertate, nu un serviciu normal sau educaţie pentru copii lui, nu! – Un sclav visează la proprii sclavi. Iar Munca – e un loc unde dimineaţa începe cu o cafea şi se termină cu spasme în ochi şi… o dorinţă de a sugruma pe cineva din colegi, ca apoi să-ți reverși amarul pe cei de-acasă. Iar bunicuţii, după ce au aşteptat în rând mai mult de jumătate de oră pensia, – uită de ce au venit şi încep să blesteme puterea…  Asta-i mentalitatea! – Smartphone-urile devin din ce în ce mai subţirele şi mai înţeligente, iar oamenii din contra se … tâmpesc… Dacă ar fi după mine, aş interzice copiilor până la 21 de ani toată tehnologia asta informaţională, incluzând calculatoarele, care ne strică copii; filme violente care îi transformă în monştri… – Tinerii care consideră, că omul intelectual este cel care mai mult înjură şi cunoaşte o duzină de poziţii mai interesante ca sexul… Scuipând mai des în proprii părinţi… Viitorul apropiat ne va demonstra roadele acestui progres, cu părere de rău!

Odată cu creşterea corupției, a sancţiunilor alimentare, cu banii dispăruți din bănci de economii, – ştiţi voi care, – statul nostru va găsi tot mai multe şi mai multe vitamine în propria-i sfeclă roşie obişnuită… Conservaţi-le, cât nu e târziu. 😉

Iar distracțiile în cluburi de noapte degradează tineretul: și lumina se bâlbâie, muzica e în plină expansiune, – e imposibil… să citeşti o cărticică… Veniţi la bibliotecă! 😀

Cea mai teribilă greşeală, pe care o puteţi săvârşi – este să alergi o viaţă întreagă urmărind obiective fără să observi, că propria ta viaţă trece pe-alături… ❤

Svetlana Vizitiu

Iartă-ne, Sofia!

Dorea să se mărite… Să fie fericită. Cu un soț și cu copii proprii… Provenea dintr-o familie de evrei asiguraţi cu tradiţii stricte. Părinţii Sofiei căutau pentru ea un mire să fie la fel de origine evreiască. Era ea o evreicuţă modestă, în tinereţe – foarte drăguță și deschisă, micuţă de statură, dolofană și cochetă gen Monroe. Se îmbujora imediat la o voce caldă şi se mândrea atunci când cineva îi făcea complimente… A făcut studii superioare, era deşteaptă, însă nu se încadra în lumea celor superiori, nu se ştie din ce motiv, simțea un discomfort în compania lor. Cu o naivitate secundă, cu multe întrebări fără răspunsuri, Sofia era foarte educată, amabilă și cucerea inimile prietenilor şi colegilor săi cu firea ei veselă, glumeaţă, sufletistă, și făcea lacrimi, atunci când auzea de suferința cuiva…

Nu era fericită, căci nu-şi găsea ursitul pe potrivă. Să nu fi fost tradițiile evreiești care o constrângeau, totuși ea le respecta strict. Cine știe, poate că se alegea ea cu vre-un rus sau moldovean: nu ducea lipsă de atenţie din partea lor… Deci, naţionalismul la mijloc, stereotipurile ăstea adânc înrădăcinate!  Sofia avea frică să nu iasă din voia rudelor, să nu le supere cumva. Visa oricum la un sortit inţeligent, educat și îngrijit, desigur, să fie și el îndrăgostit de ea… La început Sofia lucra contabilă într-un minister, unde mirii se roiau în jurul ei, dar se pare, că nu erau cei de care avea nevoie… Respecta cu strictețe tradiţiile impuse de cei de acasă…Sofia avea toate motivele să fie tristă. Iată, că şi fratele ei mai mic s-a însurat, avea deja doi copii şi locuiau aparte într-o casă din Chişinău. Părinţii ei aveau o casă bogată undeva la sudul Moldovei. Iar ea îşi ducea traiul la Chişinău într-o odăiţă de 11 m într-un cămin oferit de Ministerul în care muncea.

   Anii treceau, prietenele s-au măritat demult şi aveau interesele lor, iar colegele se schimbau una după alta din motive familiale, fie din cauza salariului mizer, și Sofia se simțea la fel de singurică… Dar se implica în orice campanie cu activități sociale: din plăcere sau din necesitatea de a comunica. Să fie mai aproape de oameni, ca să nu simtă atât de acut singurătatea. Cam pe-atunci, şi-a găsit în sfârşit un mire potrivit: era un evreu frumos şi inţeligent, şi unicul fiu la părinţi, drept că mai mic ca ea în ani. Sofia era atât de fericită! L-a văzut o dată în treacăt, aşa că nici vorbă să se sărute, ”Doamne ferește”… Îşi imagina, cât de fericiţi vor fi ei împreună, mama mia! Cum va fi ea cea mai frumoasă mireasă, apoi şi soţie gospodină! Nuntă ca-n poveşti, cu primul sărut impus de învitaţi, ”la un amar”… Ulterior, după nuntă, Sofia deja gospodină în casa lor, și timp de un an, în care cârpea şi prepara bucate pentru soţul ei… Că tot veni vorba, mirele sau soţul ei, cum se mai poate numi altfel un bărbat, – nu era clar din care motive nu s-a atins niciodată de dânsa. Ea ”credea”… că un bărbat vine la soţie, doar e capul familiei, că se cuvine să vină în patul femeii iubite, mai ales că era soție… El lucra, citea, mânca bucate preparate de ea, şi se pare că a uitat că există şi o altă relaţie ca între ”bărbat şi femeie”… Timidă fiind, sau de modă veche, Sofiei nici prin cap să-i treacă să-l întrebe direct, a prins peste un an la curaj şi s-a plâns părinţilor. Ce ruşine a simțit! Omul ei nu ştia cum se face treaba! Ulteior s-a produs divorţul fără mare tam-tam, că copii ei oricum nu aveau. Au uitat repede unul de altul. Și din nou, draga noastră Sofia tângea de dor şi singurătate…

Acasă, apoi ca de obicei, la serviciu. A mai apărut un mire la orizont, care într-o zi de naştere la un pahar de vin a adormit pe masa prietenilor ei. Ea s-a supărat pe el, că a făcut-o să se simtă ruşinată, dar apoi se amuza pe seama acestei amintiri… A aflat ulterior, că s-a căsătorit nu mult timp după asta, cu una la fel blondă, care i-a născut un fiu, şi care apoi a decedat de cancer. O fi fost el ursitul ei, cine ştie? Măcar un copil ar fi avut… Apoi, Sofia s-a transferat cu serviciul la o bibliotecă din centrul capitalei. La fel locuia în odăiţa ei de 11m. Avea grijă de sine să fie mereu coafată, machiată şi îmbrăcată la patru ace. Doar că bărbaţii… acum căutau mai tinerele… În sfârşit o veste bună: familiei lor li s-a oferit o şansă de a emigra în Israel. Fratele a vândut bine apartamentul lui, iar părinţii – casa lor de la periferie, şi temporar s-au mutat cu traiul la Sofia în odăiţa ei,  aşteptând între timp viză pentru a pleca împreună peste hotarele Moldovei.

În câteva săptămâni, fratele a fost ucis pe stradă, înjunghiat mortal, iar la înmormântare de sicriul lui s-au apropiat doi mafioţi şi au întrebat de văduva care stătea la căpătâiul sicriului: – El e? – Da, el e… – fu răspunsul. Şi nimeni n-a înţeles nimic… O fi fost crimă organizată? (se întreba Sofia apoi) După o lună, văduva cu ambii copii şi-au luat zborul spre Israel cu tot cu banii, promiţând că vor aştepta acolo buneii şi mătuşa lor. Sofia era disperată: scumpul ei frate si fiul părinţilor ei, unicul lor sprijin nu mai exista pe acest pământ. Toţi banii agonisiţi erau deja la văduvă, care, bineînţeles că nu-i mai aştepta; iar părinţii nu mai aveau unde pleca sau să se întoarcă (casa lor era vândută), deci, au rămas cu traiul la Sofia…

Zi de zi, Sofia, cu sufletul la gură, alergă de la serviciu acasă, şi îngrijea de părinţii ei bătrâni şi bolnavi. Odăiţa ei acum mirosea a medicamente, – le avea cutii întregi. Sofia pierdu orice încredere,  și speranţă, şi mai rău, – din energia anterioară. Era pustiită. Nu mai avea timp să gândească la viaţa ei personală. Treceau anii, se trecea şi ea: s-a conformat şi cu asta. S-a împăcat cu ideea, că nu vor mai ajunge în Israel, nu avea ce face, nimeni nu le oferea ajutor. Au devenit săraci şi netrebuiţi la nimeni. Nepoţii deja mari, nu se interesau de ei, iar văduva – fosta cumnată s-a recăsătorit la nici jumătate de ani după moartea fratelui ei. Ce interes să mai aibă? Părinţii de scârbă au decedat unul după altul, nu chiar demult… Ea, Sofia, în tot aceşti ani le-a fost fiică fidelă de bun ajutor, a avut grijă de ei depunând toată dragostea sa. Biata de Sofia, încerca acum să adune bani… ca să lase moştenire nepoţilor, care nu mai aveau nevoie de ea! Totuşi îi iubea: erau copiii fratelui şi nepoţii părinţilor ei! Neamul ei scump care a rămas!

Cât de mult se lumina chipul ei atunci când cineva îi acorda o atenție sau făcea cadouri, fie şi o haină purtată. Și ca un copil se bucura când cineva din colege achita pentru ea tichetul în troleibus. Așa simțea că cineva ţine la ea şi o respectă. La serviciu nu era observată nici ca profesionistă, cu toate că muncea cu multă staruinţă, ridica din greu cărţi, și de ce nu, uneori sperând să fie menţionată şi apreciată măcar cu un premiu bănesc, de care avea nevoie… Salariul era mizer, ea încerca să se descurce de fapt ca toate colegele ei. Cam aşa ducea ea traiul. Nevoită să-şi strângă cureaua, oricum le ţinea fetelor de companie, mai glumea ridicându-le moralul; în pauză de prânz servea colegele cu pârjoale foarte gustoase după o reţetă evreiască, așa cum numai ea putea să le prepare.

Câtă bucurie ia produs procurarea unui mobil… în rate, un Samsung cu taste: acum ea învăţa cu stăruinţă să scrie mesaj (sms) şi nu-i prea reuşea… Cum mai radia de fericire, atunci când cineva o telefona și discutau îndelung, si se auzea cum ea chicotea bucuroasă…

În continuare spera, să-şi întâlnească fericirea, – şi Aştepta! Doar trebuie undeva, să existe un sufleţel care s-o iubească! Cu care să împartă toate grijile şi bucuriile… În ajun de anul nou 2011, Sofia s-a plâns colegelor că are hemoragii, iar medicul ginecolog de sector era bărbat şi se simţea ruşinată să meargă la consultaţie. Colegele s-au indignat, desigur, şi cu toată insistenţa lor, Sofia nu a mers la medic… Apoi, a zis că se simte mai bine, în mai 2011 a pornit într-o călătorie la nepoţii din Israel, pentru o săptămână: în sfârşit, au binevoit s-o invite, fie din curiozitate, fie de milă, de parcă simţind că e pentru ultima dată…Le-a dus cadouri, pentru care împrumutase bani, – şi era atât de fericită! Aştepta să i se spună Bunicuţă, ca e aşteptată Acasă… Ulterior, a recunoscut unei colege, că de fapt, nimeni sincer nu s-a bucurat  de ea, acolo în Israel, nici nepoţii indiferenţi, nici cu atât mai mult, cumnata… Iar Sofia oricum, se mândrea cu ei şi-i lăuda… Pentru prieteni şi colege a adus de acolo cadouri, n-a uitat de nimeni…Tot în acea perioadă în 2011, pe 13 iunie de vineri, în drum spre serviciu ea se alunecă şi cade pe scările de după Catedrală Naşterii Domnului (str. Grigore Vieru) şi îşi rupe glezna. Cu o zi înainte o colegă a glumit mai în serios, că să nu vină la serviciu, că e 13 de vinere neagră, mai bine să lucreze cu schimbul într-o zi de duminică, însă Sofia n-a vrut… Fiind la pat cu piciorul în gips, ca urmare vreo patru luni a avut timp să reflecteze asupra sensului vieţii… Tresărea la orice voce, mereu în aşteptarea prietenilor. Recunoştea tuturor cu drag, că-i iubeşte! Era sinceră.

În continuare, Sofia lucră şi se împărţea cu părjoluţe gustoase preparate de ea. Şi când o colegă i-a propus să meargă în august împreună la sanatoriul Codru din Hîrjăuca, Călăraşi, ea, fericită, s-a pregătit ca pentru un voiaj de nuntă. Cu atât mai mult, că în ultimul timp nu se simţea bine şi avea nevoie de tratament. Se minuna acolo de oameni necunoscuţi, comunicând cu ei incontinuu. Se mira apoi, cum de s-a lipsit înainte de această societate, de placerea de a se odihni în mod normal? Nu fuse niciodată la o casă de odihnă sau sanatoriu în viața ei! Acum ea ducea discuţii îndelungate cu un avocat, cam de o vârstă cu ea, plimbându-se cu ore pe alee cu pini din Hârjăuca. În lipsa lui, ne tot întreba, dacă el nu s-a interesat de ea… Se simţea entuziasmată ca niciodată. Avea o motivație… La serviciu a revenit întinerită şi cu noi impresii de viaţă.

Acasă revenind, a fost telefonată de medicul de familie: să-i dea vestea cu rezultatele investigaţiilor, care s-au dovedit a fi foarte proaste. De altfel, au urmat sala de operaţie, radiaţia… Doar pentru o lună a revenit la serviciu… Se părea ca viaţa merge înainte… Dar… metastaze, raze cu ultraviolete, şi în 15 februarie 2012, chiar în timpul primului curs, i-a cedat inima… N-a rezistat! Nici în jumătate de an!.. Și cum se face la moldoveni în spitale: vine o asistentă instruită şi informează pacienta: cică, trebuie sa dai ”atâta” unui medic, şi – altuia la fel ”cam atâta”… Ulterior, s-a descoperit că chirurgul, doamna care a operat-o s-a ales cu 350 de dolari, iar asistenţii, respectiv cu 100-200 dacă nu mai mult. Alţi medici cereau câte 100. Medicamentele, desigur, erau procurate din cont propriu… Asistentele medicale îşi făceau obligaţiunile, și nu fără ca ea să le fi achitat serviciul. Poliţa de asigurare nu are nici o valoare, şi dacă aminteşti de poliţă, medicii râd în faţă! Sofia nu avea de unde aduna mai mulţi bani, şi tăcea şi răbda sărmănica, constrânsă de circumstanţe, tot împrumutând cu greu banii… Credea cu naivitate în medici… Cel mai straşnic s-a dovedit că nu avea cancer uterin, uterul fiind deja extras… Eroare medicală! Avea cancer intestinal, iar medicii n-au binevoit să se împărtăşe cu ea despre descoperirea în timpul operaţiei… Banii au luat, şi ştiau ca ea va deceda… Astfel, a murit în neştiute…

Ştiţi, cât de mult voia să trăiască şi se ţinea de orice speranţă, de orice firicel?..

Iartă, Sofia, societatea asta fără de leac!

În memoria Sofiei Finchel’.

DARE Social Fashion Show. Dincolo de aparenţe

La Chişinău a fost organizată în premieră o acţiune de caritate cu prezentare de modă, pentru strângerea fondurilor în ajutorul persoanelor cu deficienţe locomotorii. Cele 18 fete care au defilat pe podiumul Leogrand Convention Center au făcut să plângă toată lumea publică, nu de bucurie, nici tristeţe, ci de mândrie, pentru că aceste persoane, ne demonstrează, – a câta oară? – că se poate trăi şi să te bucuri de viaţă, la fel, ca toţi oamenii… Am simţit toate emoţiile, curajul lor, dar şi necesitatea de a merge mai departe, dincolo de aparenţe, în această societate tristă şi lipsită de susţinere, de încurajare, chiar şi pentru oameni sănătoşi fizic, lipsiţi de speranţă de a evolua în Republica Moldova. Bucuria de a Fi! – asta-i sloganul zilei de Azi, înspre viitor! Printre tinerele care au defilat pe podium sunt sportive de performanţă medaliate cu aur, un doctor în istorie, profesoare şi reprezentante ale societăţii civile. Organizatorii şi-au propus să le ajute să-şi construiască o carieră şi să se integreze în piața muncii, să-şi achite tratamentele sau să-şi procure dispozitive de care au nevoie. Fondurile colectate vor fi utilizate pentru achitarea taxelor de şcolarizare, astfel încât modelele DARE să-şi poată continua studiile … Doamne ajută! Vă propunem în continuare să vizionaţi un filmuleţ despre aceste tinere…

Modele cu care ne mândrim: Elena Gherţa, Lilia Mândru, Victoria Boţan, Cristina Godoroja, Irina Madan, Olga Bostan, Mariana Morari, Liuda Storojuc, Nadejda Banari, Daria Talmaci, Elena Palic, Elena Raţoi, Olga Afanas, Svetlana Condrea, Irina Trancalan, Mariana Ţibuleac, Ana Ungurean, Lilia Mîndru, Elena Gavriliţa, Ecaterina Miţu, Ludmila Iachim! – Le mulţumim tuturor!!!

Natalia Vozian, fondatoare DARE Social Fashion Show: Este o energie aparte, zămâslită din sufletele a ueci de femei pentru care dizabilitatea a încetat demult să mai fie un handicap. A devenit în schimb forţa motrice a unei abilităţi, pe care rara ai s-o întâlneşti în viaţă: aceea de a vedea limpede, dincolo de aparenţe şi de a putea cu mult peste propriile limite...

Angela Chelaru, psiholog, Manager general  FRESH&JOY,  s-a oferit cu amabilitate să ne spună câteva cuvinte despre această acţiune de caritate: Evenimentul de azi m-a oprit in loc si m-a asezat pe ganduri .Cu greu mi-am stapanit lacrimile la inceput,apoi ,pe masura ce simpaticele modele ieseau indraznet pe scena. M-am convins inca o data in forta spiritului ce il avem fiecare in noi. Plecaciune in fata acestor fete frumoase si curajoase! Bravo organizatorilor, ca au reusit sa-si duca nobila idee pana la frumosul si sensibilizantul rezultat! Iar designerilor pentru implicate sociala, creativitate si marinimie… Iar Svetlanei Vizitiu pentru placuta intalnire de azi,poze si profundele Istorii din viata,cu care se impartaseste prin intermediul blogului Dumneaei.

Elena Rusanovschi, psiholog in ingrijiri paliative, Moldova World Children’s Fund: Evenimentul a fost atit de frumos si emotional ca imi este foarte greu sa redau cea ce am vazut si simtit prin cuvinte…

Moldova oligarhilor

– Care e cea mai faimoasă ţară?

• Moldova! Toate noutăţile se încep cu ea, politica ei… Din interior, TV, Internet şi până la vamă…
• Care e cea mai puternică ţară?
• Moldova! Ea îndură state de zeci de ori mai mari ca ea… şi fără nici un rezultat…
• Care e cea mai mare ţară?
• Moldova! – Poporul ei lucrează de la Lisboa şi până la Urengoj…
• Care e cea mai tolerantă şi credulă ţară?
• Moldova! – Suportă toate batjocurile de la extratereştri şi până la vecini inclusiv…
• Care e cea mai generoasă ţară?
• Moldova! – Vecinii îi distrug vinurile, fructele si legumele, iar ea le tencuieşte pietrişul oligarhilor…
• Care este cea mai minunată ţară?
• Moldova! – În parlamentul ei se numără trădătorii patriei, care nu fac mare lucru, doar promisiuni şi… vorbe, vorbe… – au distrus tot ce e necesar pentru un trai decent şi normal, cultura şi tradiţiile ei, dar primesc câte un salariu de o sută de ori mai mare… Iar Justiţia încalcă legea şi drepturile omului…
• Moldova e o Ţară a poporului?
• Moldova e un stat al oligarhilor!.. Chiar şi preşedintele e al oligarhilor! Şi fiecare scuipă pe valori!

Filă din viaţă din dialogurile Internet şi TV şi… de pe drumurile sparte MD…

– Nu tăcea! – Viaţa e scurtă…

Dacă am privi viața altfel

O frumusețe de fată am observat la fereastră, și cu invidie, am suspinat:”De-aș fi și eu așa…” Dar când ea dă să se ridice, să plece de la fereastră, m-am îngrozit: fata era fără un picior și cu greu mergea în cârje… O, Doamne!  – Iarta-mă, când încep să suspin fără de treabă! Am două picioare! Și lumea o accept cu recunoștință!

M-am pus la taclale cu un vânzător. Era inteligent, adorabil și frumos. Mă îndemna să mai vin la cumpărături. Mi-a spus: ”Să te binecuvânteze Domnul cu sănătate pentru mulți ani! Ce păcat, că nu te pot vedea. Sunt orb de la naștere”.

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin! Nu am probleme cu vederea: văd viața!Și lumea, pacea, – eu le accept cu recunoștință!

Un băiețel ca o splendoare, o sculptură în sine, stătea nemișcat, trist, într-un colţ aparte, și eu l-am întrebat: ”Ce faci, băiețele, aici, singurel, de ce nu te joci cu copiii din curte?”. Iar el tot ședea cumințel, fără să se miște, și mi-am dat seama, că nu mă aude. E hipoacuzic.

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin… Aud viața! Și lumea o primesc cu recunoștință!

Am mâini, picioare. Pot merge, să mă plimb de una singură de vorbă cu sine. Și cu atâta entuziasm să privesc albastrul cerului, norii mei dragi. Am urechi, aud zgomotul de surf îndepărtat…

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin, să mă vaicăr, să mă plâng de viață! –  Dacă Ei sunt fericiți, atunci de ce noi mereu suspinăm?

Eu sunt binecuvântată! Și lumea o accept cu dragoste și recunoștință!

Pentru cei care se simt complexaţi, umiliţi şi nu au la cine se adresa… – Evitaţi persoanele, care vă ştirbesc imaginea şi autoritatea, vă fac să vă simtiţi prost sau vă insultă credibilitatea, în special încrederea în sine. E o calitate, care-i reprezintă pe oameni mărunţi. Cel cu inimă mare, dimpotrivă, va insufla sentimentul, că şi voi puteţi deveni măreţi.

– Doamne, binecuvântează-i şi ajută-i! ❤

Lumea capitalei: în drum spre casă

Cunosc o glumă: ”Femeia trebuie să se comporte ca o doamnă, să gândească precum un bărbat și să muncească din greu, ca un cal”. Nu cred că e corect, dar asta e realitatea, cel puțin la noi… Trăim într-o lume a bărbaților, în continuare: Bărbați la conducere, bărbații la volan, bărbați dominatori… O lume, în care femeile depun de două ori mai mult efort pentru recunoaștere, apoi și pentru familie. Cu siguranță, că femeile sunt confruntate cu sarcini de viață complexe, și mai dificilă se pare sarcina femeilor de a găsi un echilibru între carieră și familie; cu toate acestea, cred că un compromis familial este posibil, dacă partenerii îs asumă responsabilitățile complementare. Dar priviți, vă rog, imaginile, – le-am prins chiar azi, în drum spre casă, venind de la servici. Drumuri sparte, cu înscripții și pereți pictate în centrul Chișinău, prin care trecem zi de zi…  Persoane cu dizabilitați fizice la fiecare pas… N-am observat pe cineva fericit, doar fețe obosite, supărate, chinuite, fără vre-o umbră a speranței… Ah da, am prins o copilărie fericită în vacanță ei de vară: ea încă nu cunoaște nevoile societății… Mașini parcate neregulamentar… Femei cu genți grele, femei cerșind, femei cu cărucioare și copii în brațe… Pensionari déjà ca la datorie, cerșind, fie, muncind și vânzând pe străzi, ori admirând cuminți porumbei și pisici în curtea blocurilor… Sunt bătrâni disperați, care nu au încotro… Și dacă ați avea ocazia să vă prezentați Moldova în fața unor oameni care niciodată nu au auzit de ea, și ați vrea să faceți o impresie bună, care ar fi cele câteva lucruri, nume, detalii unice pe care le-ați scoate în evidență? Să admitem că vinul, personalitățile bune și peisajele nu ne caracterizeaza doar pe noi. Dar societatea, și capitala noastră cum arată ea, – le vedeți? Nu pot să nu dau vina pe guvern sau pe primărie, cu subordonați iresponsabili, ce numai cuvântează fără înfăptuiri reale. De prin ’80, de când trăiesc aici, Chișinăul e în reparații ce nu mai au sfârșit… Nu zic ba, avem și lucruri frumoase de admirat, cu… văcuțe și sah, de exemplu, dar când te uiți ce urmează apoi! Iar oamenii nefericiți, cine-i va face să zâmbească??.. Sunt imagini făcute în jumătate de oră, dar cât durează și doare viață în această mizerie…

 

 

Ce este Politica?

– Tată, spune-mi ce este politica?

– Lasă-mă să-ți explic prin exemplul familiei noastre. Uită-te aici: – eu câștig acești bani, ceea ce înseamnă că eu sunt Ministerul de Finanțe. – Mama ține casa, ea reprezintă Guvernul . – Bunicul asigură ordinea în casă – el prezintă Sindicatele . – Menajera exercită tot lucrul prin casă – ea este Clasa muncitoare. – Tot ceea ce facem noi împreună – este pentru tine, înseamnă ca tu ești Poporul. Iar frățiorul tău mai mic – este Viitorul. Ai înțeles? – Nu. – Atunci, mergi la culcare.

La miezul nopții fiul se trezește de plânsul frățiorului său (care făcuse o surpriză în pat). El se ridică și merge în dormitor s-o trezească pe mama. După câteva încercări nereușite de a o trezi, fiul a mers la bucătărie unde tatăl făcea dragoste cu menagera, iar bunicul urmărea scena prin gaura lacătului… După ce, fiul plecă în dormitorul lui și continuă să doarmă. În dimineață, el se întâlnește cu tatăl său și-i spune: – Am realizat, tată, ce înseamnă Politica! – Ei bine, spune-mi.

–  Acest lucru, tată, este foarte clar! Politica vine atunci când Ministerul Finanțelor dispune permanent de Clasa muncitoare, și Guvernul în acest timp doarme, nu știu de ce! – iar Sindicatele urmărește dintr-o parte, cu un ochi și tace… Poporul rămâne indiferent și scuipă pe toate, iar Viitorul rămâne în raHat…

Pardon!

#Impresii_S_Vizitiu

Inga Albu la Clubul „Impresii din viaţă şi cărţi”

Inga Albu:” Viaţa mea încă tînără, a fost şi este o continuă luptă pentru o viaţă normală, cu surprize frumoase şi mai puţin frumoase, – am avut şi eşecuri, pe care le-am depăşit, şi care, de fapt, mereu le primesc ca niste lecţii fara de care nu deveneam ceea ce sunt…”- Continuare, aici:

Inga Albu: Viaţa mea e o continuă luptă

Referintele prietenilor, membrilot Clubului de elite ”Impresii din viata si carti”:

Andrei Covrig: Cu mintea şi caracterul său omul îşi croieşte drumul în viaţă. Cazul Inga Albu este elocvent. Caracterul fără intelegenţă poate multe, însă intelegenţa fără caracter nu valorează nimic. Distinsa doamnă a apărut în faţa celor prezenţi la Biblioteca B.P. Haşdău în Clubul „Impresii din viaţă şi cărţi” ca o femeie simpatică şi inteligentă. Şi nu doar… Cu atenţie am ascultat mărturiile sale despre viaţă la diferite etape – copilăria, adolescenţa şi avalanşa de evenimente ce au urmat apoi. Impresionează! Inga Albu la fiecare etapă, nu am dubii, a avut şi clipe grele, însă întotdeauna a fost prezentă cu tenacitate, răbdare, străduinţă şi verticalitate. Sincer, aşa capacităţi e greu să găseşti la mulţi bărbaţi. Din discursul auzit am înţeles că cînd ceva nu o satisface are curajul să facă o preschimbare. Posibil, din acest motiv poate fi explicată această metamorfoză cînd o studentă la agronomie devine cu timpul un jurist-avocat bine cunoscut şi apreciat în ţară. Respect pentru prezenţă şi activitate la Amnesty International Moldova! Ştiu, nu din auzite, despre lucrurile bune care sunt făcute de această structură în protecţia drepturilor omului. Nu-mi rămîne decît să-i doresc doamnei Inga Albu sănătate şi baftă! La mulţi ani!

Iulia Pancu: Am descoperit-o astazi pe Inga Albu, care desi este cu o experienta de viata mica a reusit sa lase urme adinci. O personalitate puternica cu o dorinta profunda de a munci, pentru ca in cite activitati este implicata, altfel, cu siguranta n-ar reusi. Prin istoria vietii ei am inteles ca combinarea activitatii practice cu studierea permanenta da rezultate imediate. Am cunoscut-o pe Inga ca o fire determinata, care chiar daca soarta a pus-o la incercari, ea stie ce vrea. Aceasta cred ca este foarte important,-  sa te descoperi pe tine si sa fii la locul potrivit in momentul potrivit. De acord cu ce a mentionat Inga ca oamenii pe care ii intilnim in viata ne ajuta sa ne transformam. Aceasta transformare are loc doar daca persoana este dispusa pentru schimbari. Admirabil la o femeie este cind descoperim simbioza sufletului cu frumusetea si inteligenta. Astazi, am mai insusit o minunata lectie de viata. Multumesc,Inga!

Natalia Grosu: O cunosc pe Inga Albu din 2004, fiind studente la Facultatea de Drept “Alecu Russo” din Balti. O cunosc de multi ani, dar cu mare drag continuu sa o descopar prin faptele sale nobile si munca asidua. Inga este o personalitate deosebita, care prin ambitii marete, reuseste la toate provocarile din viata sa, si in cele mai dese cazuri le incununeaza cu noi realizari. Inga Albu, prin multe sacrificii, daruire de sine si tenacitate ne demonstreaza ca imposiblilul poate deveni realitate pentru orice femeie. Este frumos sa ne facem timp sa invatam acele perle de succes de la oameni cu suflet mare si idei nobile ca sa dam vietii adevarul pret. Succese in contuniuare, draga Inga!

Ala Pinzari:  ”A fost o intalnire interesanta, cu o persoana interesanta. Inga a venit sa transmita un mesaj celor prezenti: caracterul si ambitia, amplificate prin straduinta si multa munca fac orice in viata posibil! Succese si mai departe, stimata Doamna!”

Galina Codreanu: ”Cu adevarat, esentele tari se pastreaza in recipiente mici…! Inga Albu – fata cu ochii ca pruna, cu voce catifelata, pasionata de dans, muzica si voluntariat, o fiica cuminte si ascultatoare, o prietena de incredere, o mamica de milioane si o avocata de succes. De cand se tine minte – a tot invatat, a descoperit, a exersat, a cautat….O fire energica, mereu in miscare. O luptatoare , care se ambitioneaza sa ia cu asalt inaltimile, indiferent de marimea acestora… Firava, finuta, neputincioasa si neajutoarat in aparenta, avocata Inga Albu, este, precum afirma toti cei care o cunosc, un caracter puternic conturat, care stie ce vrea si incotro se indreapta. Este persoana, care cade doar pentru a se ridica si a merge inainte cu o forta si mai mare, cu o indarjire uimitoare, pana cand isi atinge visul cu mana…Este perseverenta si foarte muncitoare, consecventa in tot ceea ce face, exigenta cu sine si cu cei din jur. Unica abatere o constituie relatia speciala pe care o are cu cel mai important barbat din viata ei – Luca, haiducul de 5 anisori, care o poate tine treaza toata noapte, o face sa rada inn hohote si sa simta ca traiste! Cu siguranta, fiul ei este cea mai frumoasa realizare de pana acum. Cu certitudine- cea mai mare reusita o asteapta in viitor, pentru ca are tot ce-i trebuie pentru a se afirma in jurisprudenta si a deveni o femeie de succes, o femeie de cariera, o femeie de afaceri, de ce nu… Impliniri sufletesti si realizari profesionale pe masura sufletului tau frumos, draga Inga Albu!”

Naționalismul inventat

Totul trebuie experimentat în această lume, testat și apreciat… Nenoricirea, boala, trădarea, durerea, ipocrizia – totul trecut prin inimă ca prin mașina de tocat. Și tuturor ceva nu le-ajunge. Ba ninsoarea se topește rapid, ba dimineața vine târziu, ba zile calde nu ne ajung. Da, tuturor mereu ceva lipsește… Dar trăind zilele rămase, brusc observ, nimic nu ne lipsește. Nimic, doar anii nu ne mai ajung, sau nu sunt suficienți pentru a mai fi supărat pe cineva. Și pentru viață, ca să te bucuri din plin de ea…

Soarta ți-a dat darul – este o recompensă, cât și semințele fericirii, și materiale de construcție. Darul îl poți să-l risipești, să-l cheltuiești, să-l arunci la gunoi. Și, mai poți fi o persoană importantă și fericită. De aceea, ni se dă darul de cel de sus, este mulțumire în drum spre scopul tău de viață. Spre destinul tău. Pentru cineva Domnul e sus pe cer, pentru altcineva e Dumnezeul în suflet, Cel care nu ne va permite să coborâm mai jos de nivelul uman… Nu ne va permite să dăm cu piciorul într-un câine; să umilim bătrânii pe stradă, să-i alungam pe cei nevoiași cu pătrunjelul din piață; să-ți jignești părinții; să-ți trimiți tinerii să moară la război… Nu va permite să aduni banii pentru armament atunci când atâtea persoane bolnave de cancer așteaptă leacul lor vital… E Dumnezeul care nu bate cu bâta…

Să ne spunem:„Stop!”, să nu ne fie frică. Să înțelegem că totul în această lume este stăpânit de Dumnezeu, numai El, și nu virușii, injecții, Conducători, organizații internaționale. Că în fiecare dintre noi există o părticică a Domnului, că suntem Oameni, suntem unici, spirituali… Nu trebuie să devenim o turmă numerotată! Și mai întâi de toate, aruncă ecranele care ne nimicesc mințile prin știrile lor putrede!

#Svetlana_Vizitiu_impresii

Ești fericit

–      Dacă în această dimineață te-ai trezit sănătos, Tu ești mai fericit decât 1 milion de oameni care nu vor mai supraviețui săptămâna viitoare!

–      Dacă nu ai ‘experimentat’ niciodată războiul, singurătatea închisorii, agonia torturii sau a foamei, Tu ești mai fericit decât cei 500 de milioane în această lume!

–      Dacă poți să mergi la biserică fără teamă de hărțuire, amenințări de moarte sau de întemnițare, Tu ești mai fericit decât cele 3 miliarde de oameni în această lume!

–      Dacă în frigiderul tău nu lipsește mâncarea, tu ești îmbrăcat și încălțat, ai un acoperiș și un pat, Tu ești mai bogat decât cei 75 % de oameni în această lume!

–      Dacă ai un cont bancar, bani în portofel și ceva agonisiri în ciorap, Tu faci parte din cele 8% persoane bogate (asigurate) în lume

–      Dacă tu citești asta, Tu nu faci parte din cele 2 miliarde de persoane care nu pot citi…

–      Dacă încerci să eviți toate problemele, poți să nu observi și să treci pe-alături de toate plăcerile vieții

–      Remarcabil. În timp ce noi râdem, – avem o șansă să ne păstram mintea clară!

Cum sărbătoreau Paștele în comunism

Cum sărbătoream Paștele pe timpuri? În primul râns, era ceva imposibil! În nici un caz sau ”Boje upasi!”! Unde găseau oamenii, pe-atunci vopsea pentru a colora ouăle? Și cum arăta praful ori boiala, se pare că era anilină. În cazul dacă oul pictat crăpa, albușul lui devenea aniliu-toxic, și numaidecât partea otrăvitoare se elimina cu grijă. Ce era important – interzicerea totală a acestei sărbători ortodoxe! ”Subbotnicele” organizate în loc cu o zi inainte de Paști, – era datoria obligatorie a KGB-iștilor și pentru a sta de veghe… Păzea! – urmate de denunțuri istorice în masă. Oricum, cei care au vrut să facă o carieră, la biserică nu mergeau, cozonaci nu coceau, ouăle nu vopseau.

Prin anii 60-80, tatăl meu fiind om de partid (obligatoriu), se ruga în sine la Domnul, iar grijă sărbătorilor de Paști rămînea pe umerii buneilor, la care ne trimitea pe noi, copiii și mămica… Acolo în sat, mergeam la biserică, apoi la cimitir de blajini… Ciocneam cu ouăle colorate și minunate pentru noi. Doar la buneii de la Olișcani, Șoldanești și Varvareuca, Florești, simțeam acea sărbătoare, o atmosfera pascală… La fel, pe-ascuns, după naștere am fost botezați…

Istoric. Prin anii ’20 se făcea tot posibilul pentru a distrage atenția oamenilor de a crea tradiții sau obiceiuri religioase. Educația ateistă persista oriunde. În timpul sărbătorilor conform calendarului bisericesc, se organizau ”paștele comsomolist”, ”procesiunile cruciale comuniste”, iar pentru tineret, în special, – procesiuni cu torțe anti-religioase. În anii ’70 și începutul ’80 în noaptea de Paști, pentru tineri se amenajau săli cu discotecă de noapte, iar cinematografiile distribuiau pelicule (adesea cele străine) la cerințele tovarășilor.

Cimitirul. Blajinul. Obiceiul ”plimbărilor personalizate” la ”cintirim” de blajini, s-a dezvoltat pe timpurile sovietice cam prin anii ’70 pentru a mușamaliza taina sărbătoririlor pascale. Oamenii întrau în panică de frică să nu fie prinși că merg la biserică, pentru a nu pierde locul de muncă, sau să fie exmatriculați de la instituții, fie puteau primi o mustrare de la ”comsorg” sau ”proforg”… Iată și s-a dezvoltat un obicei de blajini, a noua zi după Paști, să sărbătorească cu mîncare și vin la cimitir, dar și să-i pomenească pe morți. Că Blajinul nu era interzis de comuniști, și nu era periculos pentru ideologia comunistă. De altfel, ce mai sărbători, care Paște? – pe-atunci, nu era timp de sărbători! Mare era necesitatea de a obține hrană, îmbrăcăminte, și așa mai departe, cu cozi interminabile!

Istoria confirmă faptul, că în orice perioadă un stat progresează doar atunci când la putere se află SUFICIENTE persoane inteligente pentru a impiedica prostia activă și a nu lăsa să se distrugă ceea ce au dezvoltat cei deștepți… Într-o țară de regresați, prostia umană e la acelaș nivel: în partea de sus se observă o creștere a cotei de criminali corupți, iar restul populației – îi crede cu o simplă naivitate. O astfel de schimbare a mentalității întărește invariabil consecințele distructive ale acțiunilor celor inapți, și întreagă țară ca în săniuță rulează în direcția iadului! 😦

CHRISTOS A INVIAT! ❤

De ce?

Azi, am fost umilită de un coleg, și doar pentru că am îndrăznit să-l rog să instaleze firele deconectate în lipsa mea, de la calculatorul de servici, iar acest lucru întră în obligația domnului respectiv. Lucrul stopase pe vre-o două ore, iar  omul s-a înfumurat, plin de aere, e genul care se privește în oglinda lui, –  fie, el un meseriaș priceput, dar  nu valorează nici doi bani dacă nu-și respectă responsabilitățile. A răcnit, a brutalizat, chiar a ridicat palma mimînd lovitură. Colega mea fu și ea șocată. Apelurile la Director general, vice-director, il faceau nepăsător și mă întreb, dar de ce avem nevoie de acest serviciu, de funcții? De ce mai avem dorința să lucrăm? Ce ne motivează? În mod liniștit ne ”rezolvăm” problemele altor persoane, și de ce ne place atît de mult, și de ce este atît de captivant pentru noi? Oare e datorită faptului că nu ne putem rezolva pe ale noastre, fie că pentru noi ele nu sunt globale? Sau, poate dorim să ne simțim binefăcători? Sau, nu noi trebuie să fim responsabili pentru aceste tipuri de soluții sugerate? Niciodată, cred că n-am plîns ca azi la servici… cu sughițuri, poate doar atunci, cînd eram micuță și copii mă făceau ”surdo-mută”, iar eu nu înțelegeam, cu ce sunt de vină… Astfel mi-a venit ideea să scriu despre genuri de bărbați și femei, relații, despre unele calități insuportabile!.. Așa, mi-a venit… La odihnă, am întrebat de o doamnă, – de ce? El își bate joc de ea, de ce îl suportă? Ea a răspuns, că e dominată de frica de singurătate, chiar și pentru o clipă… Ar fi necesar aici un psiholog, iar la noi așa ceva nu se cuvine, e rușine… Iată și rabdă ea: ăsta-i un act de modă veche din secolul trecut, care oricum, doar să fie un bărbat în casă… Pomenind de cazul de azi, la serviciu, unde zeci de femei-șefe nu sunt în stare să ”astîmpere” un subordonat de sex-opus, care o fi frustrat de probleme personale, care nici la servici nu vine cu mari idei, dar se dă mare șef, iar lucrul lui mereu întrerupe funcția Internet-ului în rețea? Zic ce zic, nu e doar părerea mea, nu pot divulga numele colegelor nemulțumite. 🙂 De ce? Un caz din exterior… O fată de 28 de ani, locuiește cu un ”bărbat” (cu alte cuvinte nici nu-l poți numi), în apartamentul ei propriu, de circa de 7 ani. Căsătorie nu-i propune, ea la asta visează, dar i-e frică să-l întrebe.  El va pleca doar, e clar. Iar ea îl iubește. Cu toate acestea, ea cîștigă bani, prepară, spală, deretică prin casă. E și frumoasă, nici pe departe nu e proastă (dacă să nu luăm în considerație viața ei privată). El de asemenea, cîștigă, dar cheltuie banii doar pentru sine. Așa și trăiesc… Altă istorie. O fată după 6 ani de relație, a găsit puterea să plece și să înceapă viața din nou. Simpatică, interesantă, închiriază un apartament, lucrează. A mers la 7 întîlniri, acum rîde! – La 5 întîlniri a achitat ea pentru sine, iar la celelalte două, achitat pentru sine … și omul ăla. De la a șaptea întîlnire, a fugit: ”bărbatul” ia propus să nu se ”pulverizeze” și să meargă imediat la el. O cunoscută, la fel, mergea la randevu, și, doamne ferește, cineva să-i ofere o ceașcă cu o cafea. Se percepe astfel, adică, trebuie să înțelegi, că fata este OBLIGATĂ să dea ”ceva” înapoi. El, măgarul, doar s-a ruinat pentru o cafea! Aha, nu vrei sa dai? Atunci ești o cățea mercantilă! Înfricășitor e să-ți imaginezi, ce poate urma după niște flori și cinema!  Iar fata a luat în considerație această opțiune. Ulterior, la întîlnire, ea singură l-a îmbătat, iar omul a apreciat. În cele din urmă, s-a cheltuit nu doar pentru cafea, ci și pentru un koniak, zakuskă și taxi… pentru sine, desigur. Să cedeze, fata n-a dorit, și din nou a fost făcută ”mizerabilă”, și una ”frigidă”!  Încă istorie… Ambii trăiesc într-o armonie perfectă. Mai degrabă, ea pur și simplu, tace. El, venind acasă de la locul de muncă, se așează la calculator. Ea, la fuguța… să prepare de-ale gurii, să spele, să deretice… Seara sex… Vrea ea nu vrea, probabil, n-o întreabă nimeni, fie, așa îi convine! Ea e o soție perfectă! Iar el? O întreține? Nu, ei căștigă și împart toate în jumătate. E bun în sex? Îndoielnic. Este extrem de interesant în conversație? Tot timpul liber e la calculator, care, măi, conversații! E fericită cu el? Nu, doar îl tolerează. Pur și simplu, nu e mai rău ca la alții… …O fată la patru ace. Investește doar în sine și se alintă cu de toate ce dorește ea. Mămica s-a stăruit la timpul său, să le facă de toate pe placul fiicei. Siluetă, machiaj, mersul elegant. Și cererile, respectiv: bărbați împrejur, cu diuiumul!  Pentru ea se urnesc munții din loc, o și plimbă cu mașinele, achită pentru chirie… Pentru ce? Ea nu poate prepara, n-a spălat podele nici acasă, n-a ridicat niciodată decît o gentuță… Nu se supără de loc cînd e numită toantă proastă… Dacă ea poate trăi pe contul altora, – e atît de proastă? 😀 De ce toate acestea? Desigur, există prinți, există scorpii… Nu judec pe nimeni, nici nu-i justific, Doamne ferește! Vreau să zic fiecărui, dar și eu să urmez acestui motto: Renunţă la luxul de a critica! Renunţă la nevoia de a critica lucruri, evenimente sau oameni, care sunt diferiţi faţă de tine. Cu toţii suntem diferiţi, dar și… cu toţii suntem la fel. Vrem să fim fericiţi, vrem să iubim şi să fim iubiţi, vrem să fim înţeleşi! Cu toţii vrem ceva, şi ceva este dorit de noi toţi…  😉  Doar că am o rugăminte la voi, dragi bărbați! – căci sunt de cealaltă parte a baricadelor. Eu înțeleg, că pe unii înconjoară scorpii, eu înțeleg, că doriți să fie acea unică ca la nimeni, deosebită etc. Dar pur și simplu, gîndiți-vă macar un minut: Iar cine ești tu? Chiar nu curvele te atrag? Găsind acea unică, ai să înțelegi faptul? Sau, o vei primi ca un dar, ca pe a doua ”mamă”? E naiv să te aștepți la sensibilități, la ceva pur, dacă ai de gînd să stai întins pe o canapea toată viața, atîta timp cît Ea te servește. Fie-ți milă, ea merită mai multe… Svetlana Vizitiu

Discriminarea începe cu privirea

Complicată întrebare: ce-aş fi schimbat în viaţă? Nu există oameni să fie satisfăcuţi absolut de toate, dar există optimisti. Orice problemă se poate de rezolvat. Dacă n-ar fi totul aşa precum aş dori într-adevăr, – posibil, că aş fi schimbat cardial ceva în viaţa mea, dar… nu depinde de mine. Nimic nu poate fi lin. Cu Asta trebuie de trăit, chiar dacă ai un neajuns sau un handicap, înseamnă, că Dumnezeu ştie ce face şi de ce aşa a hotărît… Sau – să te lupţi, să i-ei careva hotărîri. În rest, îmi zic, că viata e normală, căci nu totul poate depinde de noi. Nu poţi să influenţezi lumea sau politica, fie, să trăieşti mereu cu speranţă, că cei de sus-jos te vor asculta…

O persoană cu dizabilităţi nu are nevoie de mila voastră, care desigur e necesară; anume prin ajutorul vostru necondiţionat, – poate pentru un tratament, fie şi numai cu o vorbă bună. Astfel de oameni au nevoie de o Atitudine; să simtă şi să conştiinţizeze, că sunt Normali, şi într-adevăr, iubiţi, La fel de fireşti, ca şi ceilalţi din jurul nostru, – nu să fie puşi la “zid”, în situaţii stingherite, complexate…  Să ştie, că şi ei pot comunica în rînd cu alţii. Să participe la convorbiri, discuţii publice, activităţi şi manifestări social-culturale, să contribuie la binefaceri, – nu şi ignoraţi sau arătaţi cu degetul. Discriminarea se începe cu privirea din inima noastră, care imediat e percepută de orice persoană. Nu ai cum să ascunzi sentimentele, nu ai cum să ascunzi curiozitatea, precum şi dezgustul care-i domină uneori… Iubirea nu poate fi ascunsă, dar dacă o acoperi cu o manta de scuze… Oamenii nu au cum să schimbe atitudinea, fie poziţia lor faţă de persoane cu dizabilităţi, şi ceea,.. ce deja putrezeşte în sufletul lor… Un om cu handicap poate îndura orice, chiar şi acuzaţii etc, dar  nu va suporta să-i fie puse la îndoială caracterul, speranţa, optimismul, zîmbetul sincer…

Ideile simple sunt cele mai convingătoare surse de a te realiza, – iar astfel de persoane au un dar special, să Vadă şi să Audă, chiar dacă sunt orbi sau hipoacuzici, – contribuind cu cele mai ingenioase idei pentru realizarea varia proiecte… Orice fiinţă umană poate fi cheia înţelesului vieţii, – chiar şi a reuşitelor şi succeselor noastre!

In principu, nu exista oameni urîţi. Cu unii, şi nu e secret, – este foarte plictisitor! Înţelegeți, uneori frumuseţea se reflectă din interior. E o formă, ca şi un obiect care pare pustiu, dar nu e deloc pustiu. E un vas pentru suflet! Credeţi-mă, aceşti oameni, alături de voi, pot aduce fericire şi mult noroc!!!

Visezi să ajungi cineva în lumea asta, dar ajungi să-ţi cunoşti valoarea…

Svetlana Vizitiu

Dragostea oarbă

Într-o zi, Nebunia își adunase prietenii la un ceai. Au venit cu toții, a fost vesel, distractiv; s-a cîntat, s-a dansat, iar după un desert, Nebunia a propus să se joace lumea ”de-a v-ați ascunselea”: Eu număr pînă la o sută, iar voi vă ascundeți… Primul care va fi găsit, va număra din nou pînă la o sută. Toată lumea a fost de acord, cu excepția Fricii și Lenei. – Unu, doi, trei… – începu să numere Nebunia. Panica s-a ascuns primă, unde i s-a nimerit să fie. Bucuria alergă veselă prin grădină. Tristețea s-a pus pe lacrimi, suspinînd și gîndindu-se la efemeritatea vieții. Invidia se tot agăță de Licărire, și s-a ascuns după stîncile înalte. Iar Nebunia continua să numere. Disperatul dispera, deoarece Nebunia reuși să ajungă cu număratul, la nouăzeci și nouă. – ”Una sută!” – țipă Nebunia.  – M-am pornit în căutare! Prima a fost găsită Curiozitatea, care își scoase capul curioasă, să vadă cine va fi primul găsit.  Agățată de gard, a fost surprinsă Îndoiala, care se tot îndoia, pe care parte a gardului să se ascundă. Și ceilalți au fost găsiți, iar Curiozitatea deodată a întrebat: – Dar unde e Dragostea? – Și porniră cu toții s-o caute. Nebunia, în căutare, s-a rătăcit departe-departe și a nimerit brusc într-o grădină parfumată de trandafiri. În tufișuri s-au auzit foșnete. Nebunia  a extins în părți ramurile roze și a auzit un țipăt. Era Dragostea, spinele rozelor i-au înțepat ochii. Nebunia își storcea mîinile, cerșind și rugînd iertare în genunchi, promițind să rămînă cu Dragostea împreună pentru totdeauna. Și Dragostea a consimțit! 🙂 De-atunci, conform legendei Dragostea oarbă și Nebunia merg împreună… 😀

Andrei Covrig, colonelul, la Clubul Impresii din viata si carti

Cum şi a fost preconizat astăzi, la Clubul ”Impresii din viata si cărţi” s-a desfăşurat o discuţie cu domnul colonel Andrei Covrig. De prima dată, am asistat la şedinţa acestui club care activează în incinta Bibliotecii Municipale „B. P. Hâsdeu”, şi nu mi-a părut rău, că am venit.

Am avut onoarea să particip şi eu, în rînd cu alţii participanţi, urmărind discursul domnului colonel în rezervă. Făcînd o retrospectivă a vieţii şi activităţii sale, dumnealui a prezentat autobiografia prin prizma universului literar şi dragostei faţă de carte şi marea literatură care l-a însoţit de mic copil şi, care este permanent în vizorul său şi în viaţa cotidiană.
Am fost impresionat de mulţimea de imagini pe projector a evenimentelor la care a participat sau, care singur le-a organizat domnul Andrei Covrig. Fiind ofiţer profesionist de carieră, interesele dumnealui sunt diverse şi cuprind o largă gamă de activităţi cum ar fi cele sociale, politice, educaţionale şi, pur şi simplu, de suflet. Din discursul său am reţinut firul roşu al personalităţii sale – încrederea în oameni. Anume încrederea în onestitatea colegilor, prietenilor şi rudelor este cea mai necesară bogăţie a fiecărei persoane. Anume încrederea permite realizarea multor idealuri.
Multiple întrebări adresate domnului Covrig şi răspunsurile sale ne-au convins pe toţi că adevăraţii ofiţeri sunt nu numai profesionişti şi oameni integri, dar şi sunt patrioţi, care muncesc şi se gîndesc la ţara noastră, la viitorul ei democratic şi european, la oamenii simpli, la poporul acestei ţări. Anume aşa o persoană este domnul Andrei Covrig. Sunt mîndru că îl cunoasc pe dumnealui de 20 de ani şi anume domnul colonel a fost acel care m-a îndreptat pe direcţia necesară în cariera mea profesională de militar fiind un bun pedagog şi camarad, avînd acele argumente care pot convinţe un tînăr locotenent.
Astfel de persoane ca domnul colonel Andrei Covrig trebuie să fie luaţi ca exemplu nu numai de tinerii ofiţeri ai Armatei Naţionale dar şi de fiecare tînăr care doreşte să se dezvolte şi să se perfecţioneze ca om ca persoană.
Vreau să mulţumesc personal domnului colonel Andrei Covrig pentru invitaţia la Clubul ”Impresii din viata si cărţi” care nu era să se desfăşoare fără aportul adus de doamna Svetlana Vizitiu pe care o mulţumesc pentru organizarea acestui eveniment. Cu respect, locotenent-colonel în rezervă, – Iurie Moisei

http://www.youtube.com/watch?v=RM6wcSFqsoc (prima parte a filmului cu Andrei Covrig la intrunirea clubului 42:34 minute)

http://www.youtube.com/watch?v=Ry14kspz8vM&feature=em-upload_owner (discutie cu publicul)

„Am citit cu mare atentie rindurile frumoase scrise de d-nul Iurie Moisei si Victoria Ciobanu la adresa d-lui Andrei Covrig, cele scrise m-au facut sa surid, va spun de ce, – au scris doi oameni de diferita virsta si profesie, dar au nimerit drept in tinta, caracterizindui paralel cu bogata activitate si caracterul. Partidul Miscarea Actiunea Europeana a avut un numar mare de membri, dar si de inalta calitate. Fiind membra de partid am cunoscut lume buna cu care pana in prezent mentin niste relatii amicale. Colonelul Andrei Covrig, desi spune ca se afla in rezerva, in realitate, permanent se afla pe baricade. Organizeaza diferite intruniri cu fostii camarazi, cere de la diferite tribune sa nu fie uitati veteranii de razboi, mai ales a razboiului din Afganistan si a celui de pe Nistru, pastreaza relatii de colaborare cu vaduvele veteranilor, incurajindule sa treaca cu izbinda prin greutatile vietii. Il gasesti mereu pe drumuri, fiind invitat la scolile din republica ca oaspete de onoare. Unde are misiunea de a le vorbi copiilor despre rostul vietii pe pamint, cum trebue de pastrat adevaratele valori ca sa ajungi personalitate cu verticalitate si eu propriu, ce trebue sa facem pentru a creste adevarati cetateni si aparatori ai tarii. Aceste sunt doar citeva din obiectivele desfasurate, in realitate sunt mult mai multe. D-l colonel scrie mult, scrie rinduri incarcate cu idei bune, care ne prezinta un suflet bine pregatit, cu inalte calitati morale primite de la parinti odata cu nasterea,dar si imbogatite de vreme prin citire si experienta de viata. Cu parere de rau, anume educatia, intelegenta, sinceritatea, bunatatea, credinta intr-un viitor frumos azi il opresc de a se ridica pe o treapta mai inalta. Pentru ca badaranizmul, minciuna, prostia si multe altele, astazi, stau in capul mesei. Dar, cred ca toate au un sfirsit. D-le colonel, va felicit din suflet cu aceasta noua reusita, as scri mai multe dar nu doresc sa obosesc cititorul. Sanatate, perseverenta si credinta” (Veronica Pirlea-Conovali)

Întîlnirea cu domnul Andrei Covrig în cadrul Clubului „Impresii din viaţă şi cărţi” a fost binevenită. Dumnealui a reuşit să ne cucerească pe cei prezenţi prin înţelepciune şi inteligenţă. În acest context se înscriu foarte bine gîndurile spuse de către ilustrul Mahatma Gandhi „ Adevărata inteligenţă umană este prin excelenţă o inteligenţă creatoare, o inteligenţă pusă în slujba binelui, este calea adevărului şi iubirii”. Ascultînd descrierea drumului vieţii sale, am văzut că domnul Andrei Covrig se distinge prin alese calităţi omeneşti cum sunt onestitatea, sinceritatea, devotamentul, bunătatea sufletească, optimismul. Am descoperit că domnul colonel în activitatea sa militară a muncit cu multă tenacitate şi dăruire, despre care ne-au relatat cu deosebită recunoştinţă colegii dumnealui. Domnul Andrei Covrig posedă vaste cunoştinţe, a studiat la Centrul European pentru Studii de Securitate Georghe C.Marshall, Germania. Cu multă plăcere am ascultat despre pasiunea sa pentru lectură, cărţile sunt o mare bucurie în fiecare zi. Îi doresc domnului Andrei Covrig mult noroc, putere de muncă în continuare şi realizări excelente. ﴾ Tatiana Isacova )

 ”Protagonistul de astăzi colonelul Andrei Covrig a depănat fire din viață și cărți… Aristotel împărţea bunurile vieţii în trei clase: cele din afară, cele sufleteşti şi cele trupeşti – aproape formula lui Maslov de necesităţi umane – Schopenhauer mergea pe diferenţiere. El a împărţit deosebirile dintre oameni în alte trei clase, numite de el fundamente: (1) ceea ce este cineva; (2) ceea ce are cineva şi (3) ceea ce reprezintă cineva. Pe aceste trei fundații s-a încadrat și povestea vieții A. Covrig prin discursul discursul Dacă încredere nu e – nimic nu e! Ce este Andrei Covrig ne-am întrebat, noi, cei prezenți astăzi la Clubul File din viață și cărți ? După ce l-am ascultat am evidențiat mai multe caracteristici : Sinceritate, Simplitate, Caracter, Coerență, Credibilitate, Concretețe, Dreptate/Adevăr, Moralitate. Toate aceste caracteristici creionează o personalitate integră. Se mai adaugă aici valori ca lectura, prietenii, părinții, profesorii, amintirile și copilăria… Enumerarea unui set de calităţi, virtuţi sau identificarea şi ierarhizarea lor nu pot descrie, în totalitatea sa, fenomenul Oleg Covrig. L-au complementat prietenii, extraordinari, prezenți în aula Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”. Ei au deconspirat și alte fațete ale colonelului A. Covrig conturându-i felul lui emotiv, preocupările sale militărești și umane, prin situații/fapte trăite împreună cu folos pentru armată, pentru țară… alcătuind astfel, în mod fericit, portretul adevărat, integru al lui Andrei Covrig. Am câștigat mult astăzi participând la ședința Clubului File din viață și cărți – am cunoscut un om deosebit, prietenii săi, toți, oameni deosebiți care merită să-și spună viața lor, contribuția lor pentru această țară…” (Lidia Kulikovski)

”Voi oferi si eu o explicatie justivicata în această ordine de idei parafrazînd susele liu L.Blaga care spun că deosebirea dintre un om si un alt om e ca dintr_o lume si altă lume. Anume ,dumnealui vine dntro lume culta,intelectuala,citita,plin de profunzime şi care mereu promoveaza valorile cultural-umane.De nenumărate ori a facut-o si în satul natal Gordinesti venind cu donatii de carte,oferind o multitudine de idei si informatii cu caracter educativ şi patriotic.
Vă mulţumim mult şi să stiţi că sunteţi mereu aşteptat in şcoala natală!”(Angela Braga)

Un Om deosebit! Un militar cu o carieră strălucită care s-a aflat în epicentrul celor mai fierbinţi lupte din Afganistan şi Transnistria ’92, totuşi în pofida tuturor şi-a păstrat intact simţul înăscut al adevărului şi justiţiei, onestitatea şi sinceritatea rară. Tocmai de aceea exploatează toate sursele energetice şi temporale pentru a promova valorile culturale veritabile româneşti în localitatea de baştină, despre care vorbeşte cu o blîndeţe deosebită, Gordineşti! Domn Andrei Covrig, Vă mulţumim pentru lecţia de viaţă oferită astăzi! (Victoria Ciobanu)

Andrei Covrig: “Nu-i încredere, nimic nu e…!”

Toate imaginile aici:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1489363914622761&type=3

Totul e încă înainte! Maxime

Un copil, la grădiniță, încearca să îşi încalţe cizmuliţele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul şi împinsul, cizmuliţele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reuşit totuşi să îl încalţe, educatoarei i-au apărut broboane de transpiraţie pe frunte. De aceea aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis:
– Doamnă, dar sunt puse invers…
Într-adevăr, erau puse greşit… Nu a fost cu nimic mai uşor să îi scoată cizmuliţele decât să i le pună, totuşi a reuşit să îşi păstreze calmul până când cizmuliţele au fost iar încălţate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta aşa cum trebuia. Însă atunci băiețelul a zis:
– Cizmuliţele astea nu sunt ale mele!!!
În loc să ţipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea şi-a muşcat buza şi încă o data s-a chinuit să îl descalţe. Când s-a terminat chinul descălţatului, băieţelul i-a spus:
– Sunt cizmuliţele fratelui meu. Mama mi-a zis să le încalţ pe astea azi.
Acum ea nu mai ştia ce să facă … Să plangă sau să râdă? A reuşit totuşi să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmuliţele. Când, în sfârşit, l-a încălţat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat:
– Şi acum, unde îţi sunt mânuşile? Trebuie să ţi le pun în mâini ca să poţi pleca afară!
– Le-am băgat în cizmuliţe ca să nu le pierd…

* De An Nou trecut, am refuzat de Olivier; în acesta voi încercă să mă abțin de mandarine: e necesar să aflu, de ce mă simt atât de rău de 1 ianuarie…

* Eu aparțin acelei generații, care cu creionul desena liniar pe marginile caietelor în linii și în pătrățele… Cât de ușor era înainte: luai un ziar si mergeai la WC… Iar acum, de parcă mergi într-o expediție acolo: laptop, iPad, două telefoane mobile…  🙂

* Adesea un prieten îți oferă nu mâina, ci o labă!

* Judecând după faptul, că magazinele noastre sunt inundate cu produse ”identice naturale”, autoritățile aprobă și consideră acest lucru absolut normal! Ar fi corect, și în concordanță cu privirile lor, să se permită cetățenilor să achite astfel de produse cu bani foarte asemănătoare cu cele autentice!

* Mai bine să faci ceva frumos, decât să vorbești frumos.

* Înzadar credeți, ca înțelepciunea este privilegiul celor mai vârstnici: un nemernic nici cu anii nu devine un înțelept – el devine un dobitoc bătrân…

* Unica mea vină: trei sferturi din viața mea am crezut că totul e încă înainte!

* Șeful vine la serviciu în noul său BMW șik… – Frumos automobil –  a spus poporul. – Ei, bine! – a spus șeful, observând admirația celuilalt… – Muncește, în continuare, fără să-ți jelești brațele și să-ți economisești timpul, și – în cel mai scurt timp, eu voi avea o rablă și mai abruptă!

* O femeie știe mereu ce să întrebe atunci cand nu știe ce să răspundă! 

* Apofeoza lenei masculine – e să mănânce supă direct din castron fără să-l scoată din frigider!

* Dacă doriți să induceți un paranoic în boli, – de fiecare dată când el întră în odaie, spuneți-i: ”Dar noi, tocmai despre tine vorbeam!”

* Ar fi bine de cu seară să pui la încărcat un portmoneu: dimineața te scoli, și – e plin-bucsit cu bani!

* Aveți deja 40 de ani? Vreți să vă fie admirată mereu tinerețea? – Spuneți, ca aveți 60!

* Cine lasă o viață în urmă, acela nu moare.

* A sosit un moment ciudat al anului: dimineața-i noapte, seara-i – noapte…. Iar ziua eu lucrez…  😦

* Persoanele cele mai vesele – au și cel mai trist suflet..

* Studenți, înscriși la Medicină, – studiați, vă rog!

* Unicul loc, unde ești așteptat, crezut, iubit și iertat – e casa în care locuiesc părinții tăi!

* Mi s-a spus, că trăiesc în lumea fanteziilor mele… Mai să cad de pe scaun!.. 🙂

* Svetlana Vizitiu

Andrei Covrig: “Nu-i încredere, nimic nu e…!”

Deseori, îmi aduc aminte de vorba regretatului Gheorghe Martin, un bun prieten, colonel, care făcea o distincţie clară dintre prieteni adevăraţi şi cei, precum le numea, “druji”, adică indivizi care apar în preajmă pentru anumite avantaje proprii… Nu am mulţi prieteni. Deşi, la acest capitol, în present, stau mai bine… Prefer sinceritatea şi încrederea în relaţii; iar un prieten îl apreciezi aşa cum este, cu tot cu colţuri şi ceea ce te atrage la el. Altceva e când te simţi folosit. Dacă nu e încredere, – nimic nu e! Pe parcurs, am înţeles, că “pădurea nu e fără uscături”, ceea ce m-a făcut să nu regret că am ales să fiu militar. Tot timpul mă strădui să mă conduc de cele învățate acasă. Lecțiile de răbdare și cumsecădenie le-am primit de la mama, iar de la tata – perseverența și neacceptarea prostiei și trufiei. Am trecut o școală a moralității în acea faimoasa ”kadetka”, liceul militar din Kiev. Să fii ofițer include un set de principii de conduită! Am avut noroc de profesori buni, începând cu părinții mei Eudochia și Simion Covrig, prima învățătoare Eudochia Guzun, urmează liceul militar din Kiev, școala antiaeriană din Sank-Peterburg; chiar și în îndepărtata Kușka din Turkestan în nisipurile căruia am făcut slujba timp de zece ani. Am avut mult de învățat de la colegii și șefii mei din Chișinău, inclusiv, Pavel Creangă, Boris Gamurari, Valeriu Pasat… Am un respect şi o admiraţie deosebită pentru militari: îi consider reprezentanţi ai unei pături sociale deosebite. Activitatea mea militară – a fost o perioadă de viaţă fenomenală, dar care s-a intrerupt forţat odată cu venirea în Moldova la putere a comuniştilor şi lacheilor acestora. Între cele două extreme a fost Afganistanul, revenirea la baştină, ulterior, războiul pe Nistru, cu reuşite în brigada antiaeriană şi la minister, tradiţii înrădăcinate – sunt chestii care le pun la activ. Ce m-a inițiat să revin la baştină în 1992: sincer doresc un stat de drept European şi – nu unul învrăjbit cu fraţii noştri de peste Prut. Am în vedere, şi această isterie antiromânească: Cu cine ne certăm? De fapt, cu UE şi NATO, ai căror membru este şi România. Comuniştii, ca de obicei, neavând nimic concret în activ, prostesc lumea. Astăzi, situația este una alta decât cea din 1992. Există între Tiraspol și Chișinău o opunere alimentată de politicieni și serviciile speciale ruse, însă, nu cred că se va ajunge la o confruntare directă armată. Suntem urmăriți de UE, SUA, noi actori în formatul de negocieri ”5+2”. E o nouă situație geopolitică mai favorabilă decât la începutul anilor ’90. Suntem vecini cu NATO și UE: această politică de vecinătate ne oferă siguranță. Vorba nu e doar de conflicte armate, ci și de timpul de pace, când avem mii de dispăruți în depărtatele Spanii și Rusii, iar instrumentul legislativ în Republica Moldova lasă de dorit. Fiecare locație are câteva nenorociți de aceștea, dispăriția cărora provoacă chinuri și suferințe rudelor. În 2003 am pus în discuție proiectul de lege cu privire la veterani, act normativ care, desigur, avea și țente electorale din partea deputaților comuniști. Prevederile legii referitor la transportul urban gratuit pentru veteranii războiului de pe Nistru, înlesniri pentru voluntari care au fost pe poziții alaturi de militari și polițiști au apărut și datorită insistenței noastre. Sunt inițiat în materia Dreptul războiului, care include și Dreptul de la Geneva. Am efectuat câteva studii, editând și două reviste ”Securitate prin cooperare” și ”Drept Umanitar”. Tradițional, organizăm mese rotunde ”Securitate prin cooperare” cu politicieni, parlamentari, militari, punând în discuție problemele care țin de operațiunile de menținere a păcii. Sunt convins, că pentru a întra în UE este necesară o schimbare a elitei poltice. Constituția, cârpită de atâtea ori cu statut de neutralitate, care realmente înseamnă dependență de Tiraspol și Moskova, are nevoie de modificări.  Personal, consider, că dacă Moldova se vrea în UE, mai întâi trebuie să adereze la NATO, astfel, precum au făcut-o toate țările ex-socialiste și cele baltice. De la 1991 încoace avem suficiente persoane care fără prea multe mustrări de conștiință, au sărit dintr-o barcă în alta, trecând dintr-un partid in altul: ”curvizm” politic absolut…   ”Întronarea” lui Voronin, din aprilie 2005, m-a impus sa ma implic în politică, – nu pot să uit această trădare epocală! Am aderat la formațiunea social-politică ”Mișcarea Acțiunea Europeană”: pe-atunci,  liderul Anatol Petrencu m-a motivat prin perseverență și principialitate în toți anii care au urmat după declararea Independenței R. Moldova. Ulterior, am plecat de la MAE, cînd am înţeles, că a fost o şmecherie şi fără de şanse. Totuşi, a fost o provocare: am înţeles eu şi şi mai mulţi din colegi.

Părinții, prietenii și amintirile. Am amintiri frumoase, în special, cele din copilărie. Și în present, prefer să ne întâlnim cu prietenii din copilărie, fie de Hramul satului, fie, la un fotbal. Orice ocazie de a ne revedea sunt clipe de bucurie. Regret, că mulți prieteni nu mai sunt cu noi. Ne-au părăsit Leonid Plăcintă, Andrei Bejan… 

Cu soția mea Svetlana ne-am cunoscut în anii ’70, pe atunci eu studiam la școala militară. Fiica Aurelia lucrează la Muzeul de Arte, feciorul Serghei – șofer de autobuz pe rutele lungi spre Kiev si Rostov. Am doi nepoți, la care țin mult…

Îmi place lectura. De câte ori redeschid cartea lui Mihail Bulgacov, descopăr ceva nou… La fel, mă relaxez, ori de câte ori citesc ”Vițelul de aur” și ”Douăsprezece scaune” de Ilf și Petrov, care sunt convins, că relevă si realitatea presentă din R. Moldova. Avem sufucienți eroi gen Șurik Balaganov, care percep fericirea în cele 327 de ruble și 12 kopeici, fiind convinși că nu există alte centre culturale decât Moskova, Kievul și Jmerinka, iar la noi, – Chișinăul și Costeștii… Cu plăcere am citit amintirile lui Nicolae Iorga despre două călătoriile lui în Basarabia la începutul secolului XX.

Date biografice: Andrei Covrig s-a născut în s. Isacova, raionul Orhei. Peste câţiva ani părinţii au trecut cu serviciul în s. Gordineşti, Rezina, unde locuiesc şi în present. Colonel în rezervă, căsătorit, doi copii. După liceul militar din Kiev a absolvit Şcoala Militară superioară a Trupelor Anti-aeriene din Sankt-Peterburg, Colegiul European George C. Marshall de Studii Politice şi Securitate (Germania), un curs de studii la Institutul de Drept Internaţional Umanitar (San-Remo, Italia), Academia Administrării Publice pe lăngă Preşedintele R. Moldova, masterat “Administrarea publică”. Zece ani şi-a făcut serviciul în districtul militar Turkestan, garnizoana Kuşka, şi patru ani – în districtul militar Belarus, garnizoanele Slonim şi Brest, în calitate de locţiitor comandant bateree tunuri antiaeriene, apoi ofiţer în statul major al diviziei de infanterie. În 1992 a revenit în Moldova. Până în 1997 a fost locţiitorul comandantului în brigade Rachete Antiaeriene “Dmitrie Cantemir”, fiind apoi transferat în cadrul Ministerului Apărării. Ultima funcţie – locţiitorul şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale (educaţie şi colaborare militară internaţională). Din octombrie 2001 a trecut în rezervă. În present, este preşedinte al Asociaţiei de Drept Umanitar din R.Moldova, membru al Comitetului interdepartamental pentru implementarea dreptului internaţional umanitar, co-fondator al Alianţei Organizaţiilor Veteranilor de Război, preşedintele Asociaţiei absolvenţilor moldoveni al Centrului European George C. Marshall. Autor al manualului “Implementarea dreptului internaţional umanitar. Introducere” (2001), mai multor broşuri şi articole. Veteran al războiului din Afganistan (1979-1980) şi al Războiului pentru Apărarea Independenţei şi Integrităţii Teritoriale a R.Moldova (1991-1992). Distincţii guvernamentale: “Meritul militar” şi “Za boevye zaslugi”.

Consemnare, Svetlana Vizitiu