Cristina Balan. O Cale Lactee între artă și ambasador

Este căsătorită de 16 ani, are un soț foarte bun, se convinge de acest lucru în fiecare zi, se iubesc și se respectă. Și copiii din familie au toată stima lor, sunt de rând cu cei maturi, cu toată seriozitatea îi consideră personalități; cu ei se discută, nu li se impun, le explică și le place să fie în preajma lor permanent. Nu-i lasă niciodată singuri, merg peste tot împreună, au ce învăța unul de la altul, se comportă civilizat ce le este firesc, și sunt un exemplu demn pentru ceilalți. Cristina spune că copiii se comportă exact cum văd acasă, ei învață de la părinți cei „șapte ani”, deci „este foarte important să ai maniere acasă, să discuți respectuos cu lumea, să ai o română curată pentru că copiii absorb totul”.

În copliarie era rebelă – dacă nu vroia să facă ceva, nu o făcea. Mama ei inteligentă, știind despre acest lucru, a reușit delicat să nu lase sistemul sa îi taie aripile. Nu era deloc răsfățată, pur și simplu era absolut necesar, pentru Cristina, să nu fie ca toți: „Dacă erau lucruri care nu aveau sens în viziunea mea, pur și simplu refuzam să le fac. În schimb, lucuruile ce mă pasionau îmi luau tot timpul. La vârsta de 4 ani deja era clar ca voi fi pictor, pentru ca desenam pe orice suprafață de culoare deschisa, inclusiv pe cearceafuri și pereți. Mă bucur că am părinți înțelepți si nu m-au certat pentru acest fapt, mă lăsau să mă exprim. La vârsta de 5 ani am mers sa învăț arta plastică la o pictoriță foarte bună. Cinci ani mai târziu am intrat la scoala de pictură. Deseori luam albumul și ieșeam la natură sa fac peisaje. Îmi amintesc cum tata crea compoziții  de „natură moartă” și ne luam la întrecere cine va picta mai bine”.

Inspirație are mereu. Nici nu observă cum trece timpul în procesul pasiunii sale, nu are timp măcar să bea apă, lucrează câte 4-5 ore fără pauză, iată așa, – cu muzică pe fundal (de obicei, aceeași melodie). Despre răbdare nu mai spune nimic, se simte prost dacă nu pictează. E importantă lumina zilei, cu soare ori ploaie – nu contează. Dar din cinci picturi poate fi una bună de expoziție, altele le reface de la zero de câteva ori, e un proces care nu depinde de ea. Misiunea ei în acest caz – să lucreze cât mai mult și să fie concentrată pe artă… Ce e important, nu are frică să experimenteze, să folosească tot felul de instrumente și nuanțe noi în modelele sale de pânză și culori cu diafragme fantastice. De unde și până unde? Uneori utilizează chiar și pensule pentru pudră cosmetică, ia reușit astfel să amestece varia culori pentru a înstela tabloul. Credeți că nu se poate? Merg ce găsești în trusa de cosmetică, chiar și buretele, unele unelte de la Supraten etc. Cu toată seriozitatea! Picturile Cristinei Balan emană lumină, crează imagini fantastice. Arta pictoriței are la bază un stil modern, între impresionism și postmodernism, o artă abstractă, ce reprezintă independența ei față de caracterul realist foarte specific timpului nostru, dar și pentru oamenii influențați de tot ce este contemporan. Pictorița pictează cerul înstelat într-o diafragmă acrilică, o Cale Lactee îndepărtată într-un cerc pictată astfel că pare că ne rotim într-un carusel, fie ne scufundăm în tunelul Raiului… Într-o nuanță imaginară rotită în varia faze din aceeași culoare, pare ciudat, dar acesta-i e talentul ei special, noi privim, pare sa fie un roșu, și de fapt, mai departe ne rotim intr-un roșu aprins, apoi în roșu închis, astfel și viața, pare alb-negru, dar între perioade sclipim de fericire și iubire. Cam așa e povestea Cristinei Balan. O Cale Lactee prin structură albastră, neregulată, și care brazdează cerul instelat în descoperirea noilor vieți ale iubirii eterne. Iar ea, Cristina este Sistemul Solar și din interior cuprinde toată imaginea și dragostea pentru oameni. Deci, Dragostea e tema principală în pânzele originale și neobișnuite, cu mare effect mânuite de pensulele Cristinei… Iar recent, o platformă americană de artă modernă The Art Digger i-a publicat o pictură acrilică, veste foarte îmbucurătoare pentru moldovenii noștri!

 În present se pregătește intensiv pentru expoziții în SUA care vor avea loc în acest an (2020). A mai avut expoziții de pictură colective, dar acum vor fi trei expoziții personale! Este un rezultat excelent, și Cristina are emoții, speră să le reușească pe toate, și cu siguranță așa va fi, este în conformitate cu caracterul ei dur și perseverent, nu are cum să cedeze.

Se convinge tot mai mult că a moștenit câte ceva de la fiecare de la părinții și bunicii ei. Cristina a crescut într-o familie de ingineri. Tatăl era pasionat de artă: cânta la mai multe instrumente musicale, picta și sculpta. Și, în present creează picturi extraordinare, pe care speră că cândva le va vedea mai multă lume. Mama era fizician la Academia de Științe și are în palmares peste 40 de invenții patentale, dar și foarte implicată în educația fiicei sale. Cristina e uimită și în present de perseverența mamei, de faptul cum le reușea pe toate, și în carieră, și în familie. Chiar și acum, se implică – deja în educația nepoților. Datorită mamei, Cristina a însușit istoria artelor, vorbește fluent limba engleză de la cinci ani, a studiat dansurile de salon și multe altele, din copilărie. Mama îi povestea despre biografiile marilor personalități: pictori, fizicieni, politicieni, înainte de a începe Cristina a citi singură. În acest mod, mama cu certitudine îi provoca curiozitatea și motivația de a continua studiile de sinestător.

„Bunicii erau interesanți fiecare în parte. Bunica din partea tatei, mamă a șapte copii, este o femeie de la țară, blândă și înțeleaptă cum sunt numai oamenii din provincie. Parinții mamei erau profesori. Bunicul deși preda fizica si matematica, deseori recita marii poeți români și cânta romanțe. Toți în familia mea au fost muncitori, ca și majoritatea moldovenilor, de fapt.”

După prăbușirea Uniunii Sovietice, atunci când Cristina a absolvit liceul, Moldova era într-o sărăcie cumplită. Planul ei de a merge în Sankt Petersburg la Academia de Arte a devenit irealizabil, a fost nevoită să însușească o meserie care să o ajute să supraviețuiască. Pe lângă artă, era destul de bună la matematică, deci a mers la facultatea de economie. Nu a avut posibilitatea să plece la studii în străinătate, pentru că a început să lucreze la vârsta de 18 ani, „iar salariul era important nu doar pentru mine, ci și pentru toți membii familiei mele”.

A muncit mult și în scurt timp a reușit să își construiască o carieră de succes. La vârsta de 24 de ani deja avea în subordine 60 de persoane și făcea proiecte de amploare. A lucrat în cateva companii internaționale, a adus investitori străini în Moldova, apoi treptat a intrat și în politică. Cristina Balan a fost în topul managerilor din Moldova, iar în 2017 a luat premiul „Femeia anului in politică”.

Ultima ei misiune a fost cea de Ambasador al Republicii Moldova in Statele Unite ale Americii. Realizările Cristinei Balan au fost apreciate la Washington, a fost și pe coperta revistei Washington Life, și Washington Diplomat, a reușit să aducă Republica Moldova în vizorul SUA. Acțiunile de caritate pentru cei nevoiași, la fel o caracterizează, este foarte omenoasă, și ajută conform puterilor și posibilitălor, nu se eschivează de la evenimentele pentru persoane vulnerabile în Republica Moldova. Recent, a participat la Filarmonica Națională din Chișinău pentru o donație în favoarea copiilor Down (organizatorii Elvira Cemortan-Voloșin, Svetlana Bivol)…

„Acum, în sfarșit, dupa o pauză de 20 de ani, am reușit să revin la artă. Fac asta full-time, am participat la cateva expoziții colective în SUA și Republica Moldova, am reușit și o expoziție personală, iar pentru 2020 am planuri grandioase care sper sa se realizeze”.

Top 5 carti de Cristina Balan (cărțile le puteți solicita și în rețeaua BM B. P. Hasdeu):

„În copilărie cartea care mi-a plăcut cel mai mult a fost „Pippi Șosețica”, probabil, pentru ca m-am regăsit cumva în acest personaj. Au fost citite, bineînțeles, zeci de cărți în copilărie, probabil pentru că atunci era una dintre puținele distracții pe care le aveam.

In perioada de formare profesională am citit multe cărți de specialitate – în marketing, management, psihologie, economie, politica externă. O carte care mi-a plăcut la nebunie a fost „Funky Business” de Kjeil Nordstrom, care prezenta anumite femoneme din business în anul 1999 într-o formă care era greu de înteles atunci. Simțeam că are dreptate, dar nu aveam dovezi. Autorul încă pe atunci descria felul în care este acum organizat Google, Amazon, Facebook, vă imaginați? Am citit toate cărtile lui Nordstrom, am invitat aceasta remarcabilă personalitate, chiar și la Chișinău, să facă un master class studenților din Republica Moldova. O altă carte care m-a marcat cumva a fost “Confesiunile unui asasin economic” de John Perkins. M-a făcut să înțeleg mai bine motivația celor ce decid cu adevărat politica externa a marilor puteri ale lumii.

De asemenea, am continuat să citesc biografii. Într-o perioadă am fost interesată de femei vizionare, care au reușit să spargă stereotipuri, probabil, pentru că m-am confruntat și eu cu provocările unei societăți în care o femeie trebuie să depună un efort înzecit pentru a „sta la masă cu deștepții”.  Să dau un expemplu – Coco Chanel. Am început de la autobiografia ei, apoi am citit toate cărțile scrise despre ea. Aceea ce a făcut ea acum o sută de ani este actual și în prezent. Femeile până acum sunt gata să plătească sume enorme de bani pentru o poșetă Chanel. Uimitor, nu-i așa? Aceste biografii mi se par mult mai interesante decât orice roman, pentru că sunt istorii reale, ecourile cărora le resimțim cu toții.

Ultima carte pe care am citit-o este scrisă de un autor american, care se prezintă cu pseudonimul Peter Moon. Cartea se numeste „Yeshua”, publicată în două volume, care descrie viața lui Iisus Hristos într-o manieră absolut diferită de tot ce am citit până acum. Nu impune dogme și îl prezintă pe Iisus așa cum l-am simțit mereu. Această carte susține și principalul mesaj din ultimul film acum foarte popular pe Netlix – Messiah – că toții existăm sub același soare, că dragostea, lumina și binele sunt universale, că toți avem unul și același Dumnezeu, indiferent de religie sau țara în care trăim.”

Studiind aceste istorii de succes am înțeles că poți deveni foarte bun într-un domeniu, cu condiția că te dedici sută la sută activității tale profesionale. Eu nu sunt sigură că aș fi gata să merg la atătea sacrificii, deși au fost cam multe deja. Cel puțin nu acum, când copilașii mei încă au nevoie de atenție, iar viața este atât de frumoasă și interesantă, dincolo de tot ce înseamnă carieră.”

Cel mai frumos dar pentru ea este familia și se consideră binecuvantată pentru „că suntem toți „gramadă”, sănătoși și uniți”. A reușit să-și creeze o familie frumoasă. Are un soț bun și doi copii minunați. Frații, parinții, socrii, cumnații, nepoții sunt alături de ea.

Are multe pasiuni, hobby, mereu o fascinează ceva. Logistica, promovarea, comunicarea iau uneori mai mult timp decât arta propriu-zisă. Azi, o preocupă dezvoltarea spirituală. Studiază tradițiile spirituale, medicină holistică, energia, cristalele și influența lor asupra noastră. De aici derivă meditațiile și arta spirituală. Picturile Cristinei Balan emană energie pozitivă, îi place să observe efectul lor asupra celor ce le privesc. E de-a dreptul magic!

Ades se gândește ce ar mai putea schimba în societate, mai ales după revenirea din Statele Unite ale Americii, vede clar anumite diferențe dintre moldoveni și occident. Ea, Cristina, înțelege foarte bine de ce anumite lucruri nu merg deloc bine la noi: „Cred că pentru a schimba lucrurile ar trebui să incepem în primul rând de la noi însine. E timpul sa încetăm să ne așteptăm că cineva va veni să ne scoatpă din impas, ci sa facem fiecare, cât ne stă in puteri, câte ceva. Dacă poți – ajută pe cineva, contribuie la dezvoltarea societății, aderă la cei ce împărtășesc aceleași valori si fă ceva împreună cu ei și tot așa – de la mic la mai mare. Pas cu pas, împreună, cu răbdare și mai multă responsabilitate vom schimba lucrurile… Chiar dacă nu poți să acționezi – din diverse motive – uneori un gând bun, o încurajare, un zâmbet pot face minuni. Niciodată nu e târziu să iai în mâinile tale propriul destin”.

În mod normal, simte exact ce trebuie să picteze, atunci chiar îi vin câteva idei concomitent, însă o voce interioară îi șoptește, care anume să o facă în acel moment:„Am viziuni probabil, văd elemente, culori… – nu e asta inspiratie? Sunt sigură că totul, și talentul, și ideile vin de mai sus, de la Dumnezeu”

Expresii și Citate preferate de Cristina Balan:

• „My new work! Felt like sticking glitter and Swarovski crystals on, which felt kinda scary, but I did it! (Noua mea lucrare! M-am simțit ca și cum aș lipi sclipici și cristale Swarovski, m-am simțit cam înfricoșător, dar am reușit!’’
• „Invidia este de o mie de ori mai strașnică decât foamea, deoarece este o foame spirituală” – (Miguel de Unamuno, filosof spaniel)
• „Atunci când radiați lumină – îi iritați pe cei care trăiesc în întuneric”

Admiratorii și prietenii despre creatiile Cristinei Balan:

Elvira Cemortan-Voloşin:„Cristina Balan are mare potențial în ceea ce face și în domeniul artelor plastice, și, în general, pentru promovarea Culturii naționale! O Doamnă de suflet, Pictor talentat, cu inimă mare pentru persoane cu nevoi speciale. Organizator inteligent și foarte ambițios. Îi doresc succes în continuare!”

Liuba Bahnaru: „Felicitări, Cristina!Ai redat in lucrarile atîta măiestrie și suflu…doar un suflet frumos poate da viata artei!”

Manuel Oancia: „Beautiful! looks great! Awesome job”

Culesov Maria: „Foarte frumos tablou. Bravo, Cristina. Ești foarte talentată. Mă bucur foarte mult pentru tine.”
Violeta Teodoru:„Bravo, Cristina! Imi plac tablourile tale foarte mult, mai ales că incluzi în ele emoții adânci”

Arcadie Astrahan: „Formidabil și vrăjitor”

#CristinaBalan, #DeZiuaCulturiiNationale, Instagram: @cristinablandc
Facebook: Cristina Balan

❤ Svetlana Vizitiu, 2020

Ultima dragoste

Nu-ți face griji, o noapte mai avem, Îți voi șopti că ești al meu, Te voi privi a câta oară Ca pentru prima dată.

Dar acest lucru nu vom ști, Cu patimă ne vom iubi, O lacrimă brusc va cădea, Pentru că ultima oară ne vom vedea.

Și mâine vei fi singur, fără mine. Și eu – fără tine. Nu plânge, de soartă nu e dat, Asta s-a întâmplat…

Să fiu cu tine, împreună, În trio – nu e joc pentru nimeni. Cu patimă amândoi ne-am iubit, Dar gata, a expirat subit…

Așa e, că târziu ne-am întâlnit, În momentul, ce ambii eram căsătoriți. Dar, nu împreună, cu alții, Și la nuntă – diferiți ne-au fost martorii…

Să fiu zi de zi cu tine, unde am fost? Ne-am ascuns de lume,- are rost? Așa că târziu te-am întâlnit, Nu e soarta, cu toate că ne-am iubit…

Știu că al tău ultimul suspin, Îl voi ține de mâine pe veci sub pin, Alături de mandarine în ajunul noului an, Alături de alte visuri fără la ce noi speram..

Acum rămâi cu mine ultima dată, Dar, fără acea ultimă șansă, Spre care tindeam mereu tu și eu, Și doar n-am dorit nimănui rău…

O ultima dată, când mă gândesc la tine. Încep să-mi fac planuri, de mâine. Simt deja că nu te mai iubesc, De aceea, eu sincer, mă urăsc…

Nu știu cum mi-am permis, Să mă gândesc la acest vis, Pentru ca tu să-mi iei dragostea, Care de fapt era doar a ta.

În momentul când timpul a zburat, Pasiunea noastră s-a spulberat. A fost să fie, ne-am văzut din nou, Și parcă nimic n-a fost întâmplător…

Deci știi, mă vei găsi peste tot, Oriunde sunt sau ași fi fost, Și nu promit să fiu pentru totdeauna, Printre mulțime – a ta, una…

Svetlana Vizitiu, 2019 ❤ (Pentru Volumul ~„Îmi plac oamenii care sunt atât de puțini”)

Te-ai pornit să plodeşti copii?’

Probabil, n-ar trebui să spun povestea ei. Căci s-a maturizat mult şi înţelege tot mai bine unde şi cu ce a greşit. Sau de care eroare fatală s-a salvat. Fie, puterea Domnului a fost decisivă. Fiica ei are şapte ani. Dar putea să nu fie. O istorie foarte banală. S-a îndrăgostit de un arab care venea cu afaceri în Chişinău. Probabil era însurat, cine ştie. Un an şi ceva de ‘’relaţii’’. Iubire oarbă, cică, totul se iartă. Acum îl urăşte de nu mai poate…  O sarcină accidentală. La început el a fost mulţumit, apoi s-a ‘’gândit’’ şi i-a cerut să facă avort. Liniştit, uitându-se în ochi.Ea nu a plâns. Aproape că a fost de acord. Şi dragostea a fost în sine.Dar a născut copilul, care a complicat relaţia lor de o mie de ori. Arabul aducea cadouri fetiţei, apoi îi scotea mamei ochii cu banii cheltuiţi. Acum ea plângea cu nopţile de singurătatea ce-o simţea acut, de disperare că nimeni nu mai are nevoie de ea. Că visul ei a fost abandonat de la o naştere a unui copil şi nu a devenit o realitate… Inimă de mamă şi minte de tinereţe zbântuită.

O salva mama, doar mama! Care a suferit şi ea mult în viaţa ei. O femeie cu ambiţii, cu decizii stricte, un  model sovietic cu un soţ funcţionar public, care o alinta, dar decedase între timp. Locuiau chiar în central oraşului, la sol. Parcă aveau de toate, doar dragostea şi pasiunea erau eclipsate de cotidianul zilelor grele, în care numai oligarhii au de câştigat. Toate gândurile la bani, ‘’cum să achităm comunalele’’, ‘’ce mâncăm astăzi’’?

Dragostea de mamă, adormind lângă copilul ei – este o fericire enormă! Nimeni nu poate explica aceasta, doar să simtă. Lara a pierdut tăticul fiicei sale, un trai fără griji, un salariu mai mare, dar şi serviciul în care numai de mame cu copii nu este nevoie. Statul cu legi ‘’stabile’’ în Moldova e o gură mare-mare, dar în practică moldoveanul ‘’face’’ legile lui şi basta, şi nicio societate civilă, nici blogurile nu te salvează! Propriul apartament – lipsă.  Foarte multe îi vor lipsi în continuare. Nici iubit, nici prieteni la nevoie. Dar este fiica, şi mama… cicălitoare.

Graţie reţelelor de socializare, a găsit-o o cunoştinţă, cu care a început să corespondeze virtual: un bărbat în floarea vârstei, frumos, activ şi… mult mai în vârstă ca ea. Era singur, emigrat demult din Moldova în America de Sud. Nu ştiu care a fost motivul Larei să se arunce într-o altă văgăună ale speranţelor deşarte. Visul ei pare că s-a săvârşit! A lăsat fiica de doi ani în grija mamei sale şi a zburat în America la ’’făcut bani’’, aşa credea ea. Poate îşi cerea iertare în gând de la fetiţa ei pentru slăbiciunile ei de moment, dar nu avea încotro. Nu mai putea rezista să trăiască într-o ţară în care nimeni nu are nevoie de oameni buni, cu caracter şi ambiţioşi, unde a încercat să muncească în variate domenii, fără să fie răsplătită pe bun merit. Avea studii superioare, dar nici ea şi nici colegii ei nu lucrau conform studiilor, chiar nimeni… Bani pe studii aruncaţi şi ei în vânt, acesta e sistemul educaţional moldovenesc. Stabil şi dur, achită banii şi du-te să munceşti unde doreşti!

De acolo, din America, trimitea inimioare fiicei sale şi mamei, rareori şi bani, că şi acolo a dat de greu, este o ţară civilizată, dar şi săracă cum s-a stabilit ulterior… Mda, noroc să ai şi cu asta, unde nimereşti, – gata să te împaci cu de toate, numai ca în Moldova să nu rămâi! Acum Lara se simţea roaba americanului cândva moldovean, i-a născut chiar şi un băieţel blonduţ de aur. Şi era tot mai neliniştită Lara noastră. Oare ăsta e destinul tuturor moldovenilor plecaţi din ţară: să se bucure de străinătate şi să îmbătrânească de griji şi de dorul casei? Să spele fundurile celor străini din Europa sau America, doar pentru că fundurile spălate acasă nu sunt achitate? Acum a înţeles că niciodată viaţa nu va fi lipsită de griji acolo unde femeia este dominată de sistem, de stereotipuri şi, in special, de bărbatul de alături şi care nu iubeşte decât pe sine… Lacrimi vărsate, dar ce rost?

În continuare, Lara avea grijă de fiul ei, muncea pe rupte să intre în doleanţele soţului ei, suna des la fiica şi mama sa, dar nu a mai rezistat. El n-a preţuit-o niciodată! – Chiar de ce bărbaţii străini „atât de mult iubesc’’ moldovencele? Pentru că ele sunt nu doar frumoase, încă mai sunt… ’’nestricate’’! Da, da, aşa cum aţi auzit, ele nu sunt precum femeile cu caracter din ţările civilizate, care îşi cunosc valoarea lor! Care ştiu de egalitate de genuri şi nu se simt discriminate în toată legea! În Moldova, 95% de responsabilitate din treburile casnice vine pe umerii femeii: bărbatul acest lucru nu va recunoaşte niciodată! Desigur!

S-a întors recent Lara din America cu un şut în fund, fără leţcaie şi cu celălalt copil, acasă, în Moldova ei străină! Cu inima îngheţată şi cu o durere enormă… La mama ei şi fiica dragă, care are deja şapte ani şi merge la şcoală. Alisa încă nu ştie ce-i dragostea de mamă pe viu şi tot o cicăleşte pe mama ei la îndemnul bunicii, care e şi ea nemulţumită. Ambele ei fiice au divorţat brusc în străinătate şi au venit din nou pe capul ei! Încă şi cu copii şi fără bani! Bunica are cancer, nu se mai tratează, ştie că i-a rămas puţin… O soră geloasă pe cealaltă, şi ambele în căutare a unui loc stabil de muncă… Fiica Alisa cea de şapte ani e geloasă pe fratele ei micuţ şi îl bate atunci când se trage la jucăriile ei…  Iar când Lara pleacă la serviciu, fiica îi strigă din urmă:’’Ce mamă, din nou te-ai pornit să plodeşti copii?’’ Auzi, probabil de la bunica ei…

Situaţia e mult mai dramatică decât am relatat-o, dar nu vreau să vă rup inimile

Trist de tot. Se întorc şi moldovenii din străinătate, de nevoie, reiese că cu totul… Dar cu ce preţ? Indiferenţi şi cu ură faţă de neamul său… Nimic nu se schimbă…

❤ SV

Mă arde în toate focurile lumii

’’Eu ador corpul tău – bucuria, ce se răspândeşte în mine, atunci când acopăr buzele tale cu ale mele, obsesia, ce mă arde cu toate flăcările lumii pulsând sângele meu adânc în inima ta, și plăcerea ta, care izbucneşte din vulcanul corpurilor noastre, o scânteie de flacără în spaţiu…’’ Aceste rânduri le scria îndrăgostitul înflăcărat Francois Mitterrand amantei lui Anne Penzho. S-au cunoscut în 1962. Între îndrăgostiţi a existat o diferenţă mare de vârstă: atunci când ei au deveniţi amanţi, preşedinte al Franţei, Mitterrand, avea 46 de ani, şi Anne Penzho  – doar 19 ani. Relaţia dintre ei nu era împiedicată de faptul că Mitterrand era căsătorit şi avea doi fii, iar să dea la divorţ, el nu se apuca din motive politice. Apropos, la ei s-a născut o fiică comună.

François Mitterrand va fi ales președintele Franței la 10 mai 1981.  Plângând, Anne Pingeot va spune, puținilor prieteni care cunoșteau relația, că este ”cea mai nefericită zi a vieții ei!”. L-a văzut atunci, cu ochii minții, pierdut pentru totdeauna pe bărbatul iubit care trebuia de-acum să fie soțul perfect, președintele moral, mereu alături de soția lui în împrejurări oficiale… În mod paradoxal însă, situația se schimbă. Mitterrand își petrece tot mai mult timp cu a doua lui familie, până la a se muta exclusiv cu aceasta, în mod discret. Până la sfârșit situația va rămâne tumultoasă și disperată. El află despre boala lui incurabilă și tot ceea ce îl mai interesează este fiica Mazarine. Şi dragostea. Despre boală nu vorbește niciodată, deși știe că sfârșitul îi este aproape. Face toate demersurile pentru ca Mazarine să fie recunoscută oficial fiica lui.

’’Alături de tine, împreună cu tine, în tine – iată cine sunt eu. Acest paradox încredibil: eu exist chiar în acea clipă, când mă dizolv în tine.’’ Mitterrand i-a scris lui Anne 1218 de scrisori, pe care ea le-a păstrat. Toate acestea au întrat în cartea ‚’’Scrisori către Anne’’, dedicată celor 100 de ani de la naşterea lui Francois Mitterrand (26 octombrie, 2016). Mai departe, câteva fragmente din scrisori, – este surprinzător, câtă gingăşie, dragoste şi pasiune conţine corespondenţa celor doi iubiţi. ’’Puterea dragostei mele provine din lunile dăruite de consimţământul gândurilor, reciprocitate şi curiozitate, plăcerea rafinată, unitatea estetică, atracţia către cele mai importante şi cele mai simple lucruri ale vieţii, – acumularea forţei şi, în cele din urmă, toate care s-au prăbuşit peste noi, la fel, precum furtuna din luna iulie… O dovadă a unirii, în care ne-am legat sufletele…’’ ‚’’Mă arde din toate focurile lumii’’…

 Corespondenţa dintre cei doi iubiţi se termină pe 22 septembrie 1995, atunci când Mitterrand era în prag de moarte. Volumul “Lettres a Anne, 1962-1995” (‘’Scrisori către Anne’’) publicat nu conţine decât scrisorile ex-preşedintelui, nu şi răspunsurile Annei Penzho, iubirea lui de o viaţă.

Dacă politica eşuează, iubirea mereu va predomina…

❤

Sursa foto: Internet

Esti stângaci? Ai o problemă: Ziua Mondială a Stângacilor

În toate timpurile, atitudinea pentru cei stângaci a fost una ambiguă. Tratată cu suspiciune, stângăcia se considera un defect enorm, una dintre semnele vrăjitoriei, şi de aceea, persoanele stângace erau bătute, marcate pe viaţă. Li se interzicea chiar să dea probe în instanţă de judecată. Potrivit unor înregistrări istorice, rolul decisiv în decizia judecătorilor în arderea Ioanei d’Arc a fost anume faptul că ea era stângace. Nu le era uşor nici femeilor japoneze, – soţul putea să dea la divorţ, dacă afla că ea este stângace… În Biblie mâina dreaptă se menţionează de 100 de ori în context pozitiv, în acelaş timp, ce braţul stâng este menţionat doar de 25 de ori şi numai, în contextul negativ.

Eu mă luptam cu sora mea stângace în copilărie, atunci când ea scria cu mâina stângă, şi chiar o loveam cu rigla peste degete! Nu ştiu, de unde am căpătat pe-atunci, asemenea ştiinţe care interziceau utilizarea mâinii stângi în munci, considerate normale pentru cei care mâinuiesc cu dreapta? Probabil, am auzit de la cineva şi s-a copt în creieraşul meu putred noțiunea unei crime de a lucra cu stânga! Fapt, e că surioara a suferit mult în urma învăţăturii mele, se pare, că nici în prezent nu mă iartă… Acum, dragă mea surioară, te rog, să mă ierţi, şi te felicit din toată inima, cu siguranță, să rămâi aşa stângace și dulce precum eşti. Eşti prea bună pentru această lume cu dreptaci inconfortabili! 😀

Istoria demonstrează, că cei stângaci au parcurs o lungă perioadă plină de dificultăţi şi greutăţi înainte de a fi recunoscuţi ca egali celor dreptaci. Dar, există şi unele avantaje: forţaţi să se adapteze conform regulilor unei societăți ’’drepte’’, stângacii sunt nevoiţi să-şi dezvolte ambele mâini, în timp ce ”dreptacii” folosesc doar mâina dreaptă. De aceea, mulţi stângaci au un avantaj mai mare şi ating succese semnificative în anumite sporturi. Stângacii, – jucătorii de tenis, scrimeri, boxeri, luptători etc nu sunt deloc agreaţi de concurenţii dreptaci, – cu ei este foarte inconfortabil de luptat

Ziua Mondială a Stângacilor – o sărbătoare neoficială dedicată persoanelor, de preferinţă, care folosesc mai mult mâina stângă. Pentru prima dată, această zi a fost marcată la 13 august 1978 la iniţiativa unei asociaţii Lefthanders International. Potrivit altor surse, Ziua Stângacilor a fost marcată la 13 august 1992 la iniţiativa Clubului Stângacilor britanici creat cu doi ani mai înainte. Mişcarea stângacilor a început în 1980 de la o grevă în apărarea unui poliţist Franklin Uinborn, care a fost demis din funcţie pentru că nu purta conform statutului un toc pe partea dreaptă, ci pe stângă, deoarece era stângaci, şi astfel, lui îi era mai uşor să poarte pistolul. Ca urmare, s-a pornit și campania în susţinerea lui Robert Green, care lucrând la poştă, sorta plicurile cu mâina stângă, ce de loc nu i-a plăcut șefului, care îi porunci să lucreze cu dreapta. Green a primit-o ca insultă personală şi a mers la tribunal.

Sărbătoarea stângacilor din 13 august anual a fost creată nu numai pentru a bucura persoanele stângace, dar şi pentru a atrage societatea atenţia la problemelor lor. Credeţi că este uşor să trăieşti într-o lume în care totul este adaptat pentru dreptaci? Încercaţi să răsturnaţi toate obiectele invers, şi veţi înţelege, cum le vine celor stângaci într-o societate modernă! Cel mai probabil, veţi simţi greutăţi enorme cu cele mai simple lucruri. Încercaţi, dacă sunteţi un dreptaci, să încheiaţi cu mâina stângă nasturii la pantaloni sau câmaşă. Nu e de mirare, că cei stângaci primesc mai multe leziuni legate de muncă, în plus, la ei mai des se dezvoltă și boli ale sistemului muscular, deoarece instrumentele şi echipamentele sunt perfectate pentru cei care mâinuiesc cu dreapta.

Astăzi, față de persoanele stângace atitudinea a devenit mai tolerantă. De fapt, cei stângaci şi dreptaci diferă unul de altul nu doar prin faptul cu care mâină scriu sau mănâncă. Stângacii reuşesc în meserii creative. Cercetările moderne demonstrează că stângacii se descurcă mai bine în gândire divergentă, – tot mai mulţi sunt predispuşi la alegerea unei meserii în domeniul artelor sau muzică. La stângaci, sunt mult mai pronunţate calităţile specifice: mai maleabili, excitabili, predispuşi la accese emoţionale şi modificări bruşte ale dispoziţiei. Anume acesta este motivul că printre artişti (actori, compozitori, poeţi şi pictori) sunt o mulţime de stângaci. Dar, studiul în ştiinţe exacte, de regulă, stângacilor li se dă cu greu.’’Faimosul stângaci’’ Leonardo da Vinci scria toate notiţele sale de la dreapta la stânga, în așa mod, că le puteai citi doar cu ajutorul unei oglinzi.

În ciuda numărului mare de studii în acest domeniu, cercetătorii nu au un răspuns exact la această întrebare. Se pare că rezultatele acestor studii indică la un complex de interacţiuni de genuri şi mediul de educaţie. Un ’’gen stângaci’’ aparte încă nu s-a descoperit, dar s-a observat, că la majoritatea stângacilor, și rudele sunt stângace.

Ca să afli, dacă copilul este stângaci sau dreptaci, se poate încă din copilărie primară. Fiind plasat pe burţică, copiii care reiese că sunt stângaci, de regulă, întorc capul spre stânga. Poate fi doar o coincidenţă, dar oamenii de ştiinţă observă tot mai des repetarea aceastei tendinţe. La fel, precum că stângăcia se moşteneşte. Ca exemplu, în familia regală britanică există o întreagă linie de stângaci: Regina Mamă, Regina Elizabeta a II, Prinţul Charles şi Prinţul William. Persoanele cu mâina stângă dominantă, mai mult îşi fac griji pentru erorile lor şi sunt mai sensibili la critici.

Alte personalităţi stângace cunoscute sunt: Gaius Iulius Cezar, Alexandru cel Mare, Ioana d’Arc, Napoleon, Winston Churchill, Fidel Castro si Mahatma Gandhi. Doi dintre cei mai mari jucători al secolului trecut – Pele și Maradona – fotbalişti stângaci; Ronald Reagan, George HW Bush, Bill Clinton si Barack Obama: cei mai faimosi presedinti americani moderni

Şi un aperitiv amuzant pentru voi, stângaci şi dreptaci! ”Soţia este în spital, foarte grav bolnavă. Soţul stă în apropiere. Ea murmură în şoaptă: – Dacă voi muri, te vei însura din nou? – Poate… Într-o zi depărtată. – Şi tu ai s-o aduci în casa noastră? – Nu ştiu, posibil… Doar va fi soţia mea… – Şi ea va dormi în patul nostru? – Probabil… Totuşi, va fi soţie, nu? – Şi ea va juca cu paletele mele de golf? –  Ba nu! Ea e stângace…”

La Mulţi ani, dragă mea surioară stângace! Eu te iubesc! – La mulţi ani tuturor Stângacilor! Batfă în toate şi să ţineţi mereu cu pasul în … dreapta! 😀  ❤ 

Amantul or’ soțul: Dublu sens

Nu am încercat niciodată rolul de agent secret, însă acum eu duc cea mai reală viață dublă. Fapt, e că la cei peste patruzeci de ani ai mei, eu fiind căsătorită și cu copii, – m-am îndrăgostit din nou, ca o nebună, și nu de soțul meu. Alesul meu nici nu trăiește în Chișinău, este din orășelul meu de baștină, unde am început să plec în fiecare week-end sub pretextul de ”a vizita mămica mea”. Atunci când ne întâlnim, prietenele mele observă cu invidie: ”Ce mult îți strălucesc ochii de fericire”. Și eu simțind că îmi ard obrajii, încep să împrăștii cu mult entuziasm povestea mea de dragoste, – păcat, că nu pot ține în secret sentimentele…
Dacă și fetele mă simt, ce să mai spun de sexualitatea mea parvenită la care bărbații privesc cu totul alți ochi. Și tot așa, privindu-mă în oglindă cât de frumoasă am devenit, mă gândesc, că aș putea înțelege o altă persoană care și ea este în pielea mea ”zdrobită” de dragoste. În aceste momente sunt tare fericită și alung gândurile despre ceea ce poate să se întâmple în continuare…

Pentru că știu, că nu-mi voi părăsi niciodată soțul plictisitor, care este o persoană asigurată financiar și om de încredere, dar și că nu mă voi întoarce într-un orășel lepădat la iubitul meu, un intelectual avansat și fără saci cu bani.
Oare se merită acest tangou amoros? Sunt convinsă, că da. Voi avea eu ce-mi aminti la bătrânețe. Și viața trece pe-alături: casă dragă, serviciul, și din nou, acasă. Deja, nici nu mă simt femeie, parcă sunt un cal de povară. Iar cu amantul meu, am un buchet plin de emoții și senzații tot mai noi, cred că un pic de adrenalină nu deranjează nimănui. Soțul mei nici nu bănuiește, însă el niciodată nu m-a chinuit cu gelozia lui. Mda, nu mai există acea pasiune de ani de zile, încep să oftez, dar mă conformez: îl am pe amantul meu pentru toate acestea! Cu soțul suntem ca niște rude sau prieteni, și ceea ce îmi lipsește la el, am găsit în consăteanul meu iubit. Printre cunoscuții mei sunt mulți, după cum am aflat, din cei care își schimbă partenerii de viață. Parcă ar fi un trend nou! O tendință tot mai impunătoare.
Pentru cineva a fost doar o poveste de dragoste trecătoare la odihnă, și la cineva accesul de dragoste brusc a trecut în ceva mai serios. Dar și obiectivul la fiecare e diferit: Cineva are nevoie de un sprijin financiar, cuiva îi lipsește adrenalină, iar unii încă mai speră, și foarte serios, să găsească noua lui soartă. Probabil, mai mulți visează la iubire, cum se spune, până ce moartea ne va despărți. Pentru a ne îndrăgosti pe o viață. Dar, din păcate, uneori sentimentele se răcesc, inimii nu-i poți porunci, cu atât mai mult, atunci când la orizont apare un alt Făt-Frumos. Pe de o parte, pe o scară a balanței e stabilitatea, în general, cea mai obișnuită a vieții, și pe altă, – o rafală de emoții, cu sentimente noi și incertitudine deplină în viitor.
Întrebarea e, cine pe cine va întrece, în cele din urmă. A cui, minte sau simț, va câștiga, sau dimpotrivă, – vor preleva sentimentele asupra prejudecăților? Și cel mai important, -este această pasiune o dragoste adevărată, sau, pur și simplu, o trădare banală? Probabil, vina o poartă timpul nostru, societatea noastră. Căsătoriile tradiționale, cele patriarhale rămân în trecut, și omul modern, în special, cel urban, s-a obișnuit cu ritmul frenetic al vieții. Suntem atrași de tot ce-i nou, săturați de reguli vechi impuse de trecut, și ne despărțim cu ușurință și fără mari regrete de ele. ”Da, el este fosta mea dragoste, acum suntem doar prieteni”, – a comentat o tinerică într-o postare… În ultimul timp, ea a schimbat deja câțiva tineri. Anul trecut, la fel a avut câteva relații, și de fiecare dată își spunea, că ”el este iubirea vieții mele”, deși în cele din urmă, ea tot timpul se simțea deranjată de ceva. Și de fapt, se termină cu pasiunea și curtări frumoase, – se începe rutina cu viața ei reală, de care s-a spart nu doar o punte…
Așa brusc, după două luni de amorez pasional, eu am decis să mă mut la iubitul din orășelul natal. Imaginați-vă, atunci când ne întâlneam, noi în fiecare seară plecam la restaurante, filme, cluburi, concerte. Iar sex-ul, – asta-i o feerie extravagantă de nedescris. Dar, numai mi-a ”trebuit” să întru în apartamentul lui în calitate de stăpână în casă, nu l-am mai recunoscut pe amanțelul meu. Acum, din casă nu-l mai scoți nici cu mătura. El a devenit atât de plictisitor și chiar a încercat să ma facă gospodină pentru a-i pregăti bucate alese, iar să mergem undeva ca toată lumea civilizată, el refuza categoric.
Inutil e să spun, că am fugit de la el peste trei săptămâini? Desigur, inimii nu-i poți porunci. Și inconștient, căutăm în fiecare iubit nou ceea ce lipsește în cel prezent. De exemplu, soțul stă acasă toată ziua și privește televizorul, însă, tu, de exemplu, întotdeauna ai visat, ca cineva să-ți recite poezii, să te invite la teatru și să-ți ofere mii de trandafiri. Inseamnă, că îți lipsește romantica și subconștientul tău va căuta tocmai o astfel de relație. Fie, îți convine că bărbatul tău este un maestru cu mâini de aur, face sinestător reparație în casă, dar un dezavantaj semnificativ pentru tine prezintă faptul, că în toată viața lui, el n-a citit nicio carte. Și atunci, ești gata să te îndrăgosteșți în primul intelectual apărut în fața ta, cel cu câteva studii superioare, dar care n-a bătut o țintă în cui în viața lui.
Să ai doi bărbați dintr-o dată, este visul oricărei femei, care tace doar că… visează la asta. 😀  Să nu alegi nici pe unul nu poți, – cu cât devii mai în vârstă, cu atât cresc și cerințele. Să-ți găsești un Ideal de bărbat, care ar corespunde cerințelor tuturor femeilor, se pare că este imposibil. S-ar putea de încercat, să-l îndrăgești așa adevărat precum este el în persoană, fără a-l potrivi cu schimbări și cerințele tale…  Dar… – Să încercăm?  🙂

Femeia în politică

Există o glumă: Principala funcție a unei femei e să fie adjunctul bărbatului! Chiar și în organele locale, femeile ”înlocuiesc” bărbații funcționari. În ultimii ani, se etichetează o tendință de a exclude femeile din sfera muncii intelectuale bine plătite. Cele mai multe munci și prost remunerate sunt efectuate anume de femei…

Stereotipuri și discriminări care bântuie: ”Lotul femeilor – acasă, familie, copii”; ”femeile prin proprietățile sale psihologice nu se pot angaja în politică”; ”politica strică femeile, ele pierd din calitățile sale de reprezentante ale sexului frumos”… Societatea noastră, și chiar cele mai multe dintre femei, nu sunt gata să accepte o Doamnă politician la putere. Pentru a putea concura cu succes cu bărbații, femeia trebuie să fie mult mai înzestrată ca bărbatul și… să nu fie prea feminină, să nu fie sterilă, să nu îmbrace vestimentație sexi…

La putere ajung adesea femeile care au trecut o riguroasă selecție: cu studii superioare, cu un suport din partea unor partide, fie a unei tradiții de familie, – cariera tatălui, soțului, iubitului; în primul rând, asigurați financiar, și care posedă calități excepționale de personalitate, adesea în vârstă, atunci când sex-ul deja nu mai șochează pe nimeni. Conform Constituției, „bărbatul și femeia au drepturi egale și libertăți și oportunități egale” etc. Cu toate acestea, femeile puternice sunt excluse din peisajul politic, care, în mai mare parte rămâne să fie dominat de bărbați. În același timp, există și alte femei, chiar dacă acestea nu sunt bine cunoscute și sunt în minoritate, dar sunt interesate de politică și tind să aleagă femeia ca președinte.

Atunci când apare vreo criză, femeile sunt cele dintâi concediate. Cu toate că o mare parte dintre ele își cresc singure copiii, angajatorii, pentru care încă este caracteristică mentalitatea și practicile moștenite din trecut patriarhal, de multe ori continuă să funcționeze astfel, că și cum salariile lor sunt doar un supliment la bugetul familiei. Nu există date suficiente pentru a demonstra amploarea fenomenului, dar în mare parte au de suferit mame tinere care nici nu au timp să riposteze la hărțuiri și nedreptăți sociale…
Începutul secolului XXI reprezintă o schimbare majoră a conștiinței femeilor. Realitatea este că o parte semnificativă a femeilor cu studii superioare este „deschisă” pentru carieră și realizează caracterul „dublicitar a culturii” cu problemele sistemice pe care vor fi nevoite să le depășească. Acest lucru este valabil mai ales pentru femeile lidere. Succesul pentru ele înseamnă o reușită echilibrată în toate (mai întâi în familie, apoi – în carieră), în timp ce pentru bărbați succesul este suficient doar la servici. Femeile nu doar au depășit bărbații în stăpânirea tehnicilor manageriale de succes, dar, de asemenea, au dezvoltat propria lor tehnologie în condiții nesigure adecvate, în care există o afacere modernă. Bărbații privesc activitatea lor ca o serie de tranzacții cu subordonații, ei sunt predispuși mai mult decât femeile să folosească puterea, care le oferă funcția sau autoritatea formală. Femeile-managere consideră, că la baza stilului de conducere stă transformarea de interese a subordonaților în scopuri sau obiective comune a echipei la servici. Într-o măsură mai mare, ele atribuie puterea lor unor astfel de calități de personalitate, ca intuiția înaltă, abilitatea de a stabili contacte personale, aptitudini de a lucra, toate puse înainte de poziția lor oficială. În activitatăți, ele se bazează nu pe caracteristicile de sex-rol, ci pe cerințe de eficiență. Cu toate acestea, nici una dintre structurile și programele de susținere ale întreprinderilor mici și mijlocii de afaceri, nu conține o secțiune care vizează dezvoltarea antreprenoriatului feminin personal.
Femeile trebuie să învețe a stăpâni curajul de sine, să riposteze imediat la o nedreptate sau discriminare, să apeleze imediat la organele de stat, la mass-media, oricum, în mod public. Perspectivele de creștere în continuare a rolului femeilor în luarea deciziilor politice vor depinde, în special, de proiectele de dezvoltare a mișcării femeilor din Moldova, de coordonare și dezvoltare reușită al conceptului comun de femei vizate… Consolidarea activităților de femei unite în scopuri comune poate crea un sistem de stat mai sănătos. Statisticile și realitatea arată că sistemul cu controlul politic, care este reprezentat de majoritatea femeilor, sunt mai stabile și mai puternice! De cine depinde totuși decizia finală? De bărbați sau femei?

Vezi albumul «Susținem femeile în politică».

De ce?

Azi, am fost umilită de un coleg, și doar pentru că am îndrăznit să-l rog să instaleze firele deconectate în lipsa mea, de la calculatorul de servici, iar acest lucru întră în obligația domnului respectiv. Lucrul stopase pe vre-o două ore, iar  omul s-a înfumurat, plin de aere, e genul care se privește în oglinda lui, –  fie, el un meseriaș priceput, dar  nu valorează nici doi bani dacă nu-și respectă responsabilitățile. A răcnit, a brutalizat, chiar a ridicat palma mimînd lovitură. Colega mea fu și ea șocată. Apelurile la Director general, vice-director, il faceau nepăsător și mă întreb, dar de ce avem nevoie de acest serviciu, de funcții? De ce mai avem dorința să lucrăm? Ce ne motivează? În mod liniștit ne ”rezolvăm” problemele altor persoane, și de ce ne place atît de mult, și de ce este atît de captivant pentru noi? Oare e datorită faptului că nu ne putem rezolva pe ale noastre, fie că pentru noi ele nu sunt globale? Sau, poate dorim să ne simțim binefăcători? Sau, nu noi trebuie să fim responsabili pentru aceste tipuri de soluții sugerate? Niciodată, cred că n-am plîns ca azi la servici… cu sughițuri, poate doar atunci, cînd eram micuță și copii mă făceau ”surdo-mută”, iar eu nu înțelegeam, cu ce sunt de vină… Astfel mi-a venit ideea să scriu despre genuri de bărbați și femei, relații, despre unele calități insuportabile!.. Așa, mi-a venit… La odihnă, am întrebat de o doamnă, – de ce? El își bate joc de ea, de ce îl suportă? Ea a răspuns, că e dominată de frica de singurătate, chiar și pentru o clipă… Ar fi necesar aici un psiholog, iar la noi așa ceva nu se cuvine, e rușine… Iată și rabdă ea: ăsta-i un act de modă veche din secolul trecut, care oricum, doar să fie un bărbat în casă… Pomenind de cazul de azi, la serviciu, unde zeci de femei-șefe nu sunt în stare să ”astîmpere” un subordonat de sex-opus, care o fi frustrat de probleme personale, care nici la servici nu vine cu mari idei, dar se dă mare șef, iar lucrul lui mereu întrerupe funcția Internet-ului în rețea? Zic ce zic, nu e doar părerea mea, nu pot divulga numele colegelor nemulțumite. 🙂 De ce? Un caz din exterior… O fată de 28 de ani, locuiește cu un ”bărbat” (cu alte cuvinte nici nu-l poți numi), în apartamentul ei propriu, de circa de 7 ani. Căsătorie nu-i propune, ea la asta visează, dar i-e frică să-l întrebe.  El va pleca doar, e clar. Iar ea îl iubește. Cu toate acestea, ea cîștigă bani, prepară, spală, deretică prin casă. E și frumoasă, nici pe departe nu e proastă (dacă să nu luăm în considerație viața ei privată). El de asemenea, cîștigă, dar cheltuie banii doar pentru sine. Așa și trăiesc… Altă istorie. O fată după 6 ani de relație, a găsit puterea să plece și să înceapă viața din nou. Simpatică, interesantă, închiriază un apartament, lucrează. A mers la 7 întîlniri, acum rîde! – La 5 întîlniri a achitat ea pentru sine, iar la celelalte două, achitat pentru sine … și omul ăla. De la a șaptea întîlnire, a fugit: ”bărbatul” ia propus să nu se ”pulverizeze” și să meargă imediat la el. O cunoscută, la fel, mergea la randevu, și, doamne ferește, cineva să-i ofere o ceașcă cu o cafea. Se percepe astfel, adică, trebuie să înțelegi, că fata este OBLIGATĂ să dea ”ceva” înapoi. El, măgarul, doar s-a ruinat pentru o cafea! Aha, nu vrei sa dai? Atunci ești o cățea mercantilă! Înfricășitor e să-ți imaginezi, ce poate urma după niște flori și cinema!  Iar fata a luat în considerație această opțiune. Ulterior, la întîlnire, ea singură l-a îmbătat, iar omul a apreciat. În cele din urmă, s-a cheltuit nu doar pentru cafea, ci și pentru un koniak, zakuskă și taxi… pentru sine, desigur. Să cedeze, fata n-a dorit, și din nou a fost făcută ”mizerabilă”, și una ”frigidă”!  Încă istorie… Ambii trăiesc într-o armonie perfectă. Mai degrabă, ea pur și simplu, tace. El, venind acasă de la locul de muncă, se așează la calculator. Ea, la fuguța… să prepare de-ale gurii, să spele, să deretice… Seara sex… Vrea ea nu vrea, probabil, n-o întreabă nimeni, fie, așa îi convine! Ea e o soție perfectă! Iar el? O întreține? Nu, ei căștigă și împart toate în jumătate. E bun în sex? Îndoielnic. Este extrem de interesant în conversație? Tot timpul liber e la calculator, care, măi, conversații! E fericită cu el? Nu, doar îl tolerează. Pur și simplu, nu e mai rău ca la alții… …O fată la patru ace. Investește doar în sine și se alintă cu de toate ce dorește ea. Mămica s-a stăruit la timpul său, să le facă de toate pe placul fiicei. Siluetă, machiaj, mersul elegant. Și cererile, respectiv: bărbați împrejur, cu diuiumul!  Pentru ea se urnesc munții din loc, o și plimbă cu mașinele, achită pentru chirie… Pentru ce? Ea nu poate prepara, n-a spălat podele nici acasă, n-a ridicat niciodată decît o gentuță… Nu se supără de loc cînd e numită toantă proastă… Dacă ea poate trăi pe contul altora, – e atît de proastă? 😀 De ce toate acestea? Desigur, există prinți, există scorpii… Nu judec pe nimeni, nici nu-i justific, Doamne ferește! Vreau să zic fiecărui, dar și eu să urmez acestui motto: Renunţă la luxul de a critica! Renunţă la nevoia de a critica lucruri, evenimente sau oameni, care sunt diferiţi faţă de tine. Cu toţii suntem diferiţi, dar și… cu toţii suntem la fel. Vrem să fim fericiţi, vrem să iubim şi să fim iubiţi, vrem să fim înţeleşi! Cu toţii vrem ceva, şi ceva este dorit de noi toţi…  😉  Doar că am o rugăminte la voi, dragi bărbați! – căci sunt de cealaltă parte a baricadelor. Eu înțeleg, că pe unii înconjoară scorpii, eu înțeleg, că doriți să fie acea unică ca la nimeni, deosebită etc. Dar pur și simplu, gîndiți-vă macar un minut: Iar cine ești tu? Chiar nu curvele te atrag? Găsind acea unică, ai să înțelegi faptul? Sau, o vei primi ca un dar, ca pe a doua ”mamă”? E naiv să te aștepți la sensibilități, la ceva pur, dacă ai de gînd să stai întins pe o canapea toată viața, atîta timp cît Ea te servește. Fie-ți milă, ea merită mai multe… Svetlana Vizitiu

Poate cineva sa defineasca normalul?

Unii oamenii au simpatii cu unele persoane si antipatii cu altele. Oamenii judeca ceea ce este diferit, ceea ce nu se incadreaza in standardele lor de normalitate,.. dar pana la urma, poate defini cineva normalul? In realitate, suntem uniti prin aceleasi interese, iubiri si caractere.

Interesant insa, e ca cetateanul de rind de mic copil este conditionat sa asculte cu atentie parerea guvernului. Iar pensionarul nostru, in special, repeta cu drag de cite ori are prilejul acest subiect… Imaginea noastra are de suferit si multumita celor din mass-media, care se dau cu parerea lor in stanga si-n dreapta despre pensii si locuri de munca in necunostinta de cauza. 

Si omul de rand nu stie acest lucru, el este manipulat zi de zi, mai cu seama, dupa ce apare un politician, care se crede un salvator din interior, si-i alimenteaza stereotipurile in incercarea de a parea o fecioara nepatata, gata sa salveze tara asta, dar care evident nu este lasat… Chiar nu se face nimic si cetatenii au inceput sa constientizeze acest fapt. O societate sanatoasa se bazeaza pe toleranta si respect pentru munca si justitie, pe asigurarea libertatilor de orice fel, atata timp cat acestea nu afecteaza cetatenii, pe grija fata de cetatenii sai… Avem o societate incurabila, nu exista leac. Nu vad eu…

 

Svetlana Vizitiu

 

Dumnezeu nu e de lemn…

Cum poti sa traiesti in timpurile noastre OMENESTE, fara conflicte? Oamenii insisi nu stiu la ce aspira… Ei mereu revin la ciondaneli fara de sens doar pentru o manusa cu bunuri materiale, si mor, – unii, asa si niciodata, nu mai afland de propria lor valoare spirituala. Guvernul, partidele sunt mereu in cearta! Pe strada – se cearta, se injura… Virtualul, la fel, e in conflicte, mai mult, politice… Oriunde nu te intorci – observ conflicte… „Daca un salbatic a incetat sa creada in dumnezeul lui de lemn, nu inseamna, ca Dumnezeu nu exista, doar  ca Dumnezeul nu e de lemn”… (L. Tolstoj)

Adesea, conflictele par utile, de aceea, pe mine nu ma intereseaza, anume cum sa nu intri in conflicte cu oamenii; o stim deja cu totii… Acum, mai mult ma intereseaza starea de dispozitie, in care orice situatie de conflict ar fi solutionata constructiv. Admit, ca fiecare conflict este o urmare a tensiunii imprejurarilor, pentru care nu suntem pregatiti moral; simptomul principal fiind tensiunea interiorului nostru: Ce-i important, cred ca ea persista din presiunea constiintei omului; Intuitiv, eu stiu, ca am ales varianta gresita a actiunilor; imi este rusine, dar continui sa ma incapatinez! Un alt motiv al tensiunii ar fi neacceptarea adversarului ca personalitate. Imi este rusine pentru ca nu-mi-e simpatic, dar nu pot face nimic cu sine. Ulterior, dupa un timp, tensiunea trece, si tu, linistit, accepti omul, asa cum este. In aceasta stare, conflictul e foarte improbabil.  Mai mult sau mai puţin suntem inclestati in anumite dogme, stereotipuri si prejudecati sociale, alimentate de unele frici sau temeri personale sau de unele persoane care ne inconjoara. Cineva ne creaza o idee ca suntem limitati, ca nu putem fi mai mult decat ceea ce suntem, ca nimeni n-a reusit si nici noi nu vom reusi…

Dumnezeu e mare, ne apara şi ne indrumeaza corect, doar ca satana ca nu mai are frica de nimic si zace bine-merci in persoane carora le ”convine” aceasta situatie…

Mi s-a zis, ca sunt o persoana luminoasa: o spun si persoane putin cunoscute mie: pe semne, ar trebui sa ma accept si eu ca… un Soare in casa! 🙂 In opinia mea, e nevoie doar sa fii sincer, sa exprimi ceea ce gandesti. Sa fii optimist si binevoitor. Uneori depindem de anturajul nostru, fara sa acceptam omul, asa cum este el. Fara sa-i recunoastem dreptul la libertate a cuvantului. Incercati sa intelegeti prezenta unor persoane prin punctul lor de vedere si informatia ce parvine; observati ce aveti in comun si nu va impuneti cu opiniile oarecum eronate! Indreptati-va privirile in directia in care oamenii au sperante si asteapta fapte bune de la voi!…