Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


11 comentarii

 Serafima Senkevici:„O lume de culori pe pânză”


Serafima Senkevici, autopotret

                Dragostea și primăvara, omul le duce până la sfârșitul vieții. Doar cel ce iubește are dreptul să se numească om. Trebuie să fii mereu îndrăgostit de meseria ta și de tot ce te înconjoară” (Serafima Senkevici) 

Tablourile ei au o compoziție clară; – ele strigă prin realitate și culori, în dorință de a trăi în pace și cu suflet; se simte relația subtilă dintre om și natură, descrisă pe pânzele mari astfel, de parcă ar scrie acorduri muzicale. O poetă a versului folcloric redat prin culori extraordinare, reale, – sunt multe expresii din viața din satul ei de baștină Olișcani, fie portretele ale unor simpli săteni. Cât face „Portretul Mamei eroine” pictat de Serafima! Un american a vrut să-l procure cu o mie de dolari atunci când Serafima l-a expus la o expoziție în SUA prin anii’70, pe timpurile sovietice! N-a cedat, nu știu, ce-ar spune ea în prezent, a făcut bine sau nu? Că întotdeauna a avut nevoie de bani pentru a crea și a avea grijă de oamenii din jurul ei. Dar, cum se spune, „Casa părintească – nu se vinde”…

Serafima a fost mereu și rămâne o Doamnă de o frumusețe excepțională, în interior, și la exterior. Înconjurată de admiratorii talentului și a frumuseții sale, a fost invitată de câteva ori să se filmeze în roluri principale. Însă a refuzat în folosul activității sale pictoriale. Cine știe, unde ajungea dacă nu refuza rolul principal din „Donul liniștit” de Mihail Șolohov, pe care ulterior l-a jucat celebra actriță Ălina Bystritkaya.

Pictorița nu se genează să redea pe pânzele sale natura omenească, din categoria „Nud” și o face surprinzător de perfect. Interesantă istorie cu unul dintre pânzele de Serafima Senkevici – cea a Iuliei Timoșenko care până a deveni politiciană, a fost pictată nudă, și ulterior, la cerință, Serafima a fost „nevoită” să acopere frumusețea sânilor cu o bluziță transparentă și cu flori de câmp… Imaginea lui Timoșenko a fost expusă pe pânză în 2004. Atunci Serafima nici nu și-a imaginat că Iulia va ajunge în politică mare.

     Omul deosebit, pictorița Serafima Senkevici găsește limbă comună cu persoanele de orice vârstă, este foarte atentă la detalii și, în general, la cuprinsul unei firi inteligente. Adoră să picteze la aer liber, adoră tihna, câmpurile și spațiile solare pe care le acoperă cu ulei color. Își împărtășește cu drag amintirile din copilărie, impresiile despre părinți, frații, prietenii și colegii de breaslă, și despre cum acordă un sens pânzelor sale… Impresiile din copilărie vin cu întâmplări amuzante, atunci când Sima de mică se fascina să urce gardurile și să privească orizonturile cerești, se simțea în culmea fericirii… „Da, orizonturile, – spune ea, – pentru mine sunt adevărată fericire, ele niciodată nu se apropie”.  Serafima vine cu gânduri, mesaje filosofice speciale la oameni… prin creațiile ei deosebite.

Serafima ultimul timp vine rar în Moldova, și pe timpuri ea adora să călătorească: a cutreierat pictând toată Europa și chiar lumea întreagă,- aceste drumuri fiind explicate prin curiozitatea ei creativă de neegalat. Își expune coloritul de viață, chiar și când uneori apar concurenții gata s-o elimine de pe piedestalul de triumf, și ei există, precum au fost dintotdeauna și doritorii de a avea operele Senkevici. Este bine cunoscută, și tratată cu amabilitate de criticii de artă. Pentru că măieștrița pune valoare pe munca și viața sa. Captivante prin strigătul din suflet – cu imagini extrem de firești omului, pânze care hipnotizează prin frumusețea lor! Cele mai reușite trăsături ale operelor artistei: cu sentimentul unui basm floral, iar în centrul subiectului e Dragostea: de om, de țară, de natură… Pe pânzele sale Serafima descrie epoca în care trăiește în cele mai mici detalii, reproduce interiorul omului prezent al secolului XX-XXI. Orice subiect al creației de succes, devine o sursă de inspirație pentru ea. Mereu a fost solicitată de cei din jur, și este la dispoziția lor printr-o artă de excepție, cu inteligență și energie, prin exemplu ei de doamnă de onoare, cu care dorește să comunice fiecare de la tânăr la cel în etate…

Serafima Senkevici a pictat Viața reală a oamenilor, fixă prin peisaje și floristică, cu scene țărănești sau din orașe, tablouri nude și, desigur, portrete. Opera ei cuprinde impresii care predomină, de obicei peste subiectul descris pe pânză. O pictoriță talentată, contemporană, cu tablourile ce reprezintă romantismul clasic, lirice prin poemul de culori și descriere a naturii frumoase a vieții din URSS. Iar peisajele uluitoare cu flori și cu bucătăria popoarelor – sunt de nedescris prin cuvinte, incomparabile, și dețin întâietate a peste mii de pânze moderne pictate de ceilalți pictori prin stilul lor la cerință „de modă”. Serafima s-a dedicat descrierii exacte a frumuseții naturale, cu o precizie uimitoare a atmosferei locului înfățișat în pictură, cu meleaguri, cer deschis și flori de câmp. Pe lângă pictură în stil clasic, s-a ocupat de mozaică, de design cu amenajări interioare a galeriilor de artă pentru expoziții. În secolul XX, multe genuri de artă pictorială apăreau și dispăreau cu o viteză nebună, dar Serafima mereu căuta stilul ei predominant, de fapt, a reușit în toate cu succes. Foarte tolerantă, ea scrie cu ulei – liniștit și atent, la cele mai mici detalii, și când obosea, făcea mică pauză în care găsea neapărat alte preocupații plăcute sufletului ei. Cred că doar problemele casnice, fie ale celor din jurul ei – o făceau să amâne lucrul ei personal. Curând va împlini 80 de ani, un jubileu frumos pentru toată lumea care îi dorește mulți-muți ani cu sănătate și creații colorate în continuare…

Oamenii celebri, personalitățile de valoare – susțin că Serafima Senkevici, Artist plastic al poporului din Ucraina, a făcut mult bine plaiului său, și nu uită nici de cei din Moldova. Mulțumită ei în Nikolaev au apărut câteva săli expoziționale, unde în ultimul timp au fost expuse mii de pânze pentru a peste 400 de expoziții, și ceea că galeriile de artă există, la fel, este meritul acestei pictorițe. Câteva stații din satele Moldovei curpind „mozaicul” care încă mai păstrează farmecul colorit efectuat 40-50 de ani în urmă, atunci când ea lucra împreună cu maeștrii în artă Mihail Rasnyanskiy și Hasan Țarikaev prin anii 1960-80 (ambii decedați în 2003)

Prin anii ’75-80, Serafima a fost la London, unde s-a molipsit de ideea de a întroduce galerii de artă în primării și universități. Grație sârguinței sale, proiectul a fost realizat și în Ucraina. „Este atât de frumos,- tinerii trebuie s-și cunoască istoria și să respecte valorile. Acum nimeni n-are nevoie de artă, dar noi ne vom strădui să o facem necesară” – spunea maestra Senkevici. A reușit. Întrebați de orice tănăr din Nikolaev cine este Serafima pictorița! Autoare a imaginilor care transmit publicului sentimentele și emoții sincere, luminoase prin coloritul său profesionist.

     Date biografice:  Senkevici Serafima Teodor. S-a născut la 1 mai 1941, în satul Olișcani, Șoldănești, Moldova. Este a treia dintre cei 11 copii în familie. În 1961 a absolvit facultatea de pictură a Școlii de Artă „I. Repin” din Chișinău, unde profesorii de specialitate au fost Okushko R.V. și Rasnyanskiy M. A. În același timp, Sima continua tradiția familiei (părinții Sinchevici Teodor și Maria au fost maeștri celebri în țesutul covoarelor). Nu se știe cu certitudine, dar unele surse făc aluzie că și scriitorul Henrik Senkevici a fost unul din strămoșii familiei noastre, un fapt care nu putem dovedi prin acte. Se știe bine că în secolul XIX, câțiva frați Senkevici au emigrat din Polonia pe meleagurile basarabene, unii s-au stabilit în Olișcani…

Serafima încă din copilărie stăpânea de minune artele aplicate. Din 1960 a participat la varia expoziții de artă, iar în 1963 – lucrările lui Serafima Senkevici au fost selectate pentru expoziția unională de artă. Din 1961 – devine membru al Uniunii Artiștilor din Moldova. În 1963, la Chișinău a avut loc prima expoziție personală a lui Senkevici. În 1970, pictorița s-a mutat la Nikolaev (Ucraina) și a devenit membru al organizației Nikolaev din Uniunea Artiștilor din Ucraina.

Este Maestru de excepție al peisajului, de portret și de arte gen „floral” (naturmort). La inițiativa ei, a fost organizat un club de femei pictorițe, a fost deschisă o sală de expoziții la filiala Nikolaev a Academiei Kiev-Mogilean. În 1993, Serafima Senkevici a primit titlul onorabil de Om al Culturii din Ucraina. În ultimul timp, numeroase expoziții personale au avut loc la Nikolaev și Kiev. Operele Serafimei Senkevici au fost prezentate în mod activ în colecțiile muzeale și private din Ucraina, Moldova, Rusia, Ungaria, Slovacia, Franța, Germania, SUA, Japonia, India și alte țări… Multe pânze ale pictoriței au întrat în fondul de aur de colecție valoroasă ucraineană. Expozițiile personale, în present, conțin o parte din lucrările care au fost expuse la diferite expoziții universale, și care nu toate sunt de vânzare. Există oameni care doresc continuitatea tradițiilor, să rămână o urmare a valorilor pe pământul lor natal. Cea mai mare parte a unei dintre expozițiile grandioase de Serafima SenkeviciO lume întreagă pe pânză” cuprinde diferite portrete ale personalităților cunoscute. și peisaje neobișnuit de frumoase și atrăgătoare pentru ochiul liber de orice critică. Ce este interesant, criticii de artă adoră orice gen de pictură de Serafima Senkevici. Printre portretele efectuate se evidențiază chipurile oamenilor de la țară (la fel, și din Moldova), cele cu personalitățile ucrainene, inclusiv politiciana Iulia Timoșenco; deputatul milionar Andrei Vadatursky, primarul din Nikolaev Alexandru Senkevici care, apropos, este și nepotul de după soră a Serafimei; scriitorul Viaceslav Kachiurin, etc. O mare parte a picturilor – sunt portretele pe pânză, dar și frumusețea calmă sau euforică a naturii…

Câteva dintre ultimele tablouri – portretul fiicei primarului „Masha și îngerii”, unul proaspăt prin culori și foarte distribuit prin mesajul său. La fel, expozițiile conțin mereu tablouri cu chipurile celor dragi, cu copiii ei Vika și Veaceslav – în copilărie, și în present.

Există și imagini cu autoportretul Serafimei, unele nude. „Dragostea și primăvara, omul le duce până la sfârșitul vieții. Mi-am atribuit ca deviză cuvintele poetului Blok:„Doar cel ce iubește are dreptul să se numească om”. Mereu trebuie să fii îndrăgostit de meseria ta și în tot ce te înconjoară” – a spus Serafima Senkevici la una dintre expozițiile unionale.

     Soțul și tatăl copiilor ei –  Mihail Rasnyanskiy (dec. 2003) a fost primul din Nikolaev care a primit titlul de Artist al poporului în arte plastice ucrainene, eventual – al URSS. A avut foarte mulți ucenici. Cu Serafima Senkevici care a fost studenta lui, pictau în stilul realismului, cu o pricepere compozițională și profesionistă în culori. Mihail picta și portrete colective ale contemporanilor, unii fiind demnitari de stat în URSS. Galeria pânzelor lui Mihail Rasnianskiy cuprinde peisaje, chipuri sincere și deschise ale perioadei în care a fost nevoit să trăiască și să muncească. Prin anii ’60 Mihail Rasnyankiy a oferit studii tinerilor plastici de la școala „I. Repin”, unde s-a îndrăgostit de studenta lui Serafima (fiind cu 15 mai mare decât ea) cu care ulterior s-a căsătorit, după ce au fost nevoiți să schimbe locul din cauza condițiilor de trai, inclusiv financiare. Pe-atunci, se putea deplasa liber în orice republică din URSS. Astfel, s-a creat o dinastie a pictorilor, în care și copiii au devenit azi – maeștri în arte plastice. Fiul Veaceslav este sculptor emerit, iar fiica Victoria e pictoriță în Kiev. Desigur, că au moștenit darul și talentul părinților lor. Menționez, că și frații / nepoții Serafimei Senkevici au moștenit talentul artistic care, cred eu, se va transporta prin generațiile următoare. Unii dintre ei pictează și astăzi (eu, inclusiv), fiind de meserie- care profesori, primari, actori, cântăreți, scriitori și filosofi sau, pur și simplu, oamenii obișnuiți cu familii și munca lor de viață… Familia e foarte numeroasă!

Bunelul meu Teodor Sinchevici din Oliscani, (pictat de Serafima Senkevici)

     Serafima prin operele sale s-a inspirat și din agitația orașului modern. Are tablouri care redau atmosfera sensibilă a străzilor cu blocuri stinse, cu arborii în vânt, prinsă de anxietatea artistei. Altele – redau cu măieștrie paradisul tropical din India și din unele țări vizitate de Serafima, cu lucrările neobișnuite și pentru contemporanii de azi. Unele – înfățișează culori determinative, prinse printr-o clipă de acțiune, altele înfloresc ca prin minune, și cred ca a fost o altă stare de spirit a pictoriței foarte fericite în acel moment… Pentru un pictor obișnuit este foarte greu să prinzi o anumită mișcare a omului, și doar unul profesionist, cu o bogată experiență de viață, poate capta acțiunea și să creeze un diamant prin pictura sa.

Deci, operele Serafimei Senkevici sunt foarte ușor de înțeles. Soarta tablourilor ei mereu pot fi o sursă de inspirație pentru a scrie un bestseller. Pentru că a putut să transfere pe pânzele sale realitatea cum este sau – a fost. Totu-i clar și… veșnic. Pentru că Senkevici a unit într-un mod tradițional clasicismul și romantismul în picturi. Cu o vrajă și gingășie subtilă prin mâina ei ușoară, a atribuit obiectelor redate în textura lor colorită o plasticitate uimitoare. Probabil, valoarea picturilor de Serafima Senkevici este – în proces, nu în rezultat. Și, la genii rezultatul devine întotdeauna unul impecabil: Redă întregul sens al artelor plastice!

Mama. Portretul bunicii mele din Oliscani- Maria Sinchevici pictat de Serafima Senkevici

Imaginile din text cuprind picturile Serafimei Senkevici de peste 40-50 de ani și au fost dăruite cu diferite ocazii aniversare familiei Vizitiu (Serafima este și mătușa mea prin mamă), în prezent, păstrate de copii și nepoți. Așa este ea, dăruie mereu necondiționat, din inimă…

Operele artiștilor plastici întotdeauna trezesc interesul publicului. Moldova este bogată în talente, și ele merită atenția noastră! Noi, trebuie să ne cunoaștem și să ne iubim oamenii de artă, – pictorii, în special, cu origini basarabene, îi avem puțini, și… nu chiar apreciați în prezent, încât să-și permită un trai normal în Moldova. De aceea, mulți își caută de viață migrând, și noi, cei rămași – apoi ne mândrim că au fost pământenii noștri, care devin celebri deja peste hotare, și nu mai revin acasă decât la casa părintească ori la cimitir… Ne mândrim cu ei, și că acest plai mic încă rodește valori. Să mergem la expozițiile lor! Să-i apreciem în viață! Să le respectăm memoria!

Serafima Senchevici a decedat pierzând lupta cu covid la 31 octombrie 2021 în Nikolaev, Ucraina. – Dumnezeu s-o ierte!

Mereu în drum cu o paletă, culori și pânze… Arta Serafimei Senkevici rămâne întotdeauna la dispoziția D-Voastră – aici și dincolo de orizonturi, – doar dați-o în căutare…  – Valorile nu se pierd!

Svetlana Vizitiu, august, 2020 ❤

#Date_biografice si #Activitatea_plastică: 

Serafima SENKEVICI (SINCHEVICI) s-a născut la 1 mai 1941 (dec.31/10/2021 Nikolaev, Ucraina), în s. Olișcani, r-nul Șoldănești, într-o familie numeroasă cu 11 copii, unde se practica arta țesutului covoarelor moldovenești. Moștenind măiestria artistică a părinților, se formează o dinastie de pictori precum fiul Iaroslav, sculptor emerit, fiica Victoria, pictoriță, nepoata Svetlana Vizitiu, pictoriță ș.a. Între anii 1948-1955 a studiat la școala medie incompletă (7 clase) din satul natal. Ulterior își continuă studiile la Școala Republicană de Arte Plastice „Ilia Repin” din Chișinău (azi Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”) (1957-1961), clasa profesorilor Rostislav Okușko și Мihail Riasniansky. Concomitent continuă tradiția familială, însușind arta aplicată. După absolvire se căsătorește cu profesorul său Мihail Riasniansky, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din URSS, artist al poporului din Ucraina. A debutat în anul 1960, în cadrul unei expoziții repu-blicane de artă desfășurată la Chișinău. Organizează prima expoziție personală la Chișinău, în cadrul căreia au fost prezentate 60 de lucrări (1963). Din anul 1965 s-a stabilit cu traiul la Kiev, din 1970 la Nikolaev, Ucraina. A absolvit Universitatea Națională de Cultură și Arte din Kiev (2003). Activează în calitate de conducător al Secției de educație estetică a copiilor (1972-1985), organizând expoziții de artă pentru copii, concursuri de desene pe asfalt etc.
✅ Semnează peste 500 de lucrări, dintre care: peisaje: „Parcul școlar” (1972), „Primăvara devreme” (1972), „Copacii preferați” (1974), „Vilnius” (1976), „Seara târzie la Sednev” (1982), „Castelul polonez în Nikolaev” (1990), „Carpații” (1991), „Toamna” (1992), „Cireș în floare”,, „Fiul Slavic” (2006), „Victor Bandura” (2010) etc.; schițe a panourilor mozaice; desene. A executat numeroase lucrări consacrate meleagului natal. Pe perioada activităţii profesionale a participat la numeroase expoziții republicane și unionale. De asemenea, la expoziții de grup în străinătate. A participat la multe licitații internaționale de artă la Paris, Londra, Amsterdam, Berlin.Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova (1961), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Ucraina (1970). Mențiuni și distincții: artist emerit al Ucrainei (1993), Diploma de onoare a Ministerului Culturii din Ucraina (2000), Ordinul de Merit pentru regiunea Nikolaev (2019) / din Anuarul BNRM, 2020/
 
Elena Balinschi-BNRM –  ”Pictoriță, personalitate remarcabilă, documentată în Calendar Național 2021, p. 187-188, vezi: http://www.bnrm.md/files/publicatii/calendar%202021.pdf
Am promovat cu mare drag!”
 
Galeria ce-i poartă numele Serafimei Senkevici s-a deschis la Nikolaev! /2022/


5 comentarii

Remarque și Dietrich: dragostea nefericită a unui mare scriitor


În 1970, Elveția îl înmormânta pe marele Erich Maria Remarque – scriitorul și autorul cărților: „Arcul de Triumf”, „Trei tovarăși” și ”Viață împrumutată”. Văduva, o femeie frumoasă în etate, își ascundea fața plină cu lacrimi sub un văl gros. Liniștea era ruptă de rarele izbucniri în plans. De odată, ca prin vis, pe aleea cimitirului a apărut încet un automobil negru din care a ieșit un curier și i-a înmânat văduvei un imens buchet de trandafiri și o carte de vizită. Doamna a citit cartela și a aruncat-o nervos împreună cu buchetul în tufișuri. Un reporter a ridicat cartela și citi cu voce: „Adio, iubitule. Marlene Dietrich

Cum s-au cunoscut. Marlene și fostul ei iubit Joseph Sternberg luau cina într-un restaurant la un hotel din Veneția. Era anul 1938. La masa lor s-a apropiat un străin, frumos, îmbrăcat cu stil, și s-a prezentat: Erich Maria Remarque. Marlene i-a spus că a avut impresia că un clasic viu ar trebui să fie mai în vârstă. Îi lăudase romanul scris recent ”Pe Frontul de Vest nimic nou”, după ce Remarque a spus că romanul merită să fie scris doar de dragul acestui compliment. Marlene scoase o țigară. Remarque o aprinse cu o brichetă de aur. Curând, ei deja dansau, iar Sternberg a plecat. Remarque și Marlene Dietrich au discutat până dimineața, după ce scriitorul simți că e îndrăgostit la nebunie… Marlene, desigur era mulțumită, ea demult visa să fie inspirația cuiva. Și iată-o, acum e Muza clasicului Remarque! Ei s-au întâlnit într-un timp dificil, groaznic, atât de învrăjbit pentru amândoi. În aer plutea o ceață de plumb cu o premoniție sfidătoare a războiului, și ei atâți de frumoși și liberi, el – un burghez accentuat care colecționează tablouri și antichități, și în general, care nu trăia ca un refugiat ale cărui cărți erau arse de sistem în patria lui natală. Ambii la fel urau umbra neagră ce se apropia de patria lor, și cu groază priveau cum se schimbă oamenii în țara lor. Emigranții, boschetarii, oamenii care și-au pierdut casele. Dragostea lor era ca o disperare. Dar, ambii au fost cea mai proastă alegere unul pentru celălalt… Remarque considera succesul său scriitoricesc și onorariile uriașe o coincidență. El se credea un scriitor mediocru, și ca om – foarte departe de imaginea pe care și-o crea în sinea lui: un supermen tăcut, niciodată beat de la alcool, un războinic care mereu este de partea bunătății. Doar că Marlene îl considera o jucărie în mâinile sale, una – preferată: ea adora să tot repete abracadabrele lui politice ascuțite, îi plăcea cum arată alături de el în imaginile din ziare, în general, el era diamantul principal din suita ei hollywoodiană! Atunci când într-o zi s-au certat, Remarque scria „Mătușii Lena” din numele unui băiețel care o implora să se întoarcă la el. Un timp îndelungat ei locuiau aparte, în țări diferite: ea – în America, el – în Franța. Dar, tocmai s-a început al Doilea Război Mondial, și Europa devenise periculoasă pentru toată lumea. Atunci Marlene l-a chemat pe scriitor la ea. Remarque s-a instalat într-o casă din vecinătate, și – închidea ochii la nenumăratele trădări ale actriței, cu toate că gelozia îl împiedica să lucreze, și el insistent îi cerea mâina. Marlene însă râdea și-l refuza tot timpul. El continua să-i scrie scrisori, și ele au devenit culminante în măiestria sa scriitoricească. În aceste scrisori apărea o nouă Marlene, deloc așa cum o cunoșteau oamenii. Nu o suzetă socială rece înconjurată de-un cerc interminabil cu fani, ci ca ceva incredibil, o creatură deznădăjduită perfectă. „Aurașul meu, cu ochișorii bleumarin”. „Micuța de la patinaj! Făcătoare de bani! Te îmbraci călduros atunci când pleci de acasă? Te ocrotește cineva, îi pasă cuiva de tine? Nu-ți scoate niciodată mâinușile calde, altfel vor îngheța degetele! Suflă uneori mânușile cu căldura ta! Încă vom mai merge la cea mai mare cofetărie, și eu îți voi comanda kakao cu frișcă bătută și o tavă mare cu prăjitură de mere”.

O poveste de dragoste profund emoționantă…  Au avut multe în comun, dar dragostea nefericită l-a chinuit pe Remarque până la sfârșitul vieții. Modul în care scriitorul alerga după actrița de la Hollywood, i-a rănit adânc reputația – cercul emigranților anti-fasciști, ar fi preferat să-l vadă preocupat de lucruri mai serioase și mai importante decât de „ochișorii verzi de mare”. Doar că Marlene era unicul sens al vieții lui. În 1953, Remarque a adunat tot respectul de sine într-un pumn, rămășițele care au mai rămas și s-a decis la un ultimatum: fie Marlene se mărită cu el, fie el se căsătorește cu actrița Paulette Goddard (1958), fosta soție a lui Charlie Chaplin. Dietrich din nou a râs și l-a refuzat. Viața lui în familie cu Paulette a fost tristă. Și ea se filma mult timp, și mereu pleca undeva, iar el încerca să scrie golind paharul după pahar… Odată, el a recunoscut unui prieten apropiat că nu se suportă singur pe sine atunci când este treaz, și cu atât mai mult, nu este pregătit să supună pe cineva la această tortură. Scriitorul în tot acest timp se întreba, cum de s-a întâmplat că el a întâlnit o femeie perfectă, dar a ei „dragoste murdară” i-a distrus viața. Femeile din viața lui toate erau materialiste! Remarque căsătorit cu alta, continua să-i scrie lui Marlene scrisori de dragoste! „Eu vreau să fiu alături de tine, și mai mult nu-mi trebuie nimic. Tu trebuie să știi, că eu exist. Șă nu ai frică de nimic! Trebuie să simți mereu că sunt alături de tine!” Nu se știe ce anume răspundea Marlene la scrisorile lui: nu s-au păstrat. Se spune că le-a distrus soția scriitorului. Dar fiica actriței Marlene Dietrich spunea că scrisorile lui Remarque erau udate de lacrimile ei… Mândra și frumoasa madam, pe care toți o considerau fără de suflet, plângea amarnic atunci când citea scrisorile lui…

Sursa si foto – din internet

Svetlana Vizitiu, 2020.  ❤

#clasicii, #recomandaredecarte, #povestideviata


7 comentarii

Top 5 carti, impresii noi (3)


De multe ori suntem dezamăgiți de oameni și de unele cărți. Ne pare că nu găsim exact ce căutăm, dar o discuție de inimi sau o carte scrisă/citită în timp de pace, liniște sufletească, ne deschide orizonturi noi, ne dezvoltă gândurile și minte clară. Și aceste cărți recomandate de oamenii cu spirit viu, proaspăt ca o primăvară, dacă privim mult mai adânc în interior, – ne propun o adevărată seminificație de iubire omenească. Chiar dacă la început pare că am dat de un perete de neclintit, și subiectul este de neînțeles, mai apoi vom descoperi adevăratele valori. Și mult depinde de starea de spirit în momentul când citești o carte. Fă-ți timp să te simți bine și pentru a realiza ce-ți propune autorul cărții care dorește să fie în unison cu pasul gândurilor sau speranțelor tale, și de ce nu, atunci când putem simți și noi să fim inspirați în acea clipă de poezia prozelor miraculoase? De ce să cauți întunericul atunci când o carte poate fi acel ”drog” neclintit pentru a realiza un soare, o artă a omeniei în drum spre noi activități și pentru motivațiile tale pozitive?

Știe Sveta Vizitiu să pună lumea la încercare!- zic unele persoane… Ei cum să alegi doar cinci cărți? Imposibil! Mai ales că pentru fiecare vârstă există lecturi indispensabile. Cu toate acestea voi încerca, dar vă rog să luați în considerație că volumele pe care le voi numi aici sunt doar o mostră a ceea ce consider eu lecturi edificatoare, iar a se limita la doar cinci este la fel precum ți-ai potoli o sete năprasnică cu doar cinci picături de apă. Pe de-asupra, dacă ar fi să scriu aceste rânduri peste câteva zile, cu siguranță acest „Gimme Five” ar arăta altfel! Înainte de a intra în lumea adulților, voi nota doar că fără autori precum Alexandre Dumas, Jules Verne, Arthur Conan-Doyle, Agatha Christie, Georges Simenon ar fi prezumțios să ne ne considerăm cititori avizați. Dar să zicem că am trecut deja fără pierderi mari peste această etapă. Iată, deci un eventual cinci:

Gabriel Garcia Marquez, „Un veac de singurătate” – pentru ca să vă simţiţi mici

Victor Hugo, „Oamenii mării” – pentru stilul mării şi curajul omului

Albert Camus, „Străinul” – pentru a simţi cum te poate arde o rază de soare

Vladimir Beşleagă, „Zbor Frânt” – fiindcă ne explică pe noi nouă

Miguel de Cervantes, „Don Quijote de la Mancha” – fiindcă cineva trebuie să lupte cu morile de vânt!

  Ah, dar am umplut deja un cinci!- Bine, mai avem o mână, de aceea îmi permit să vă dau încă un cinci:

Emil Zola, „Germinal” – pentru ca să nu vă plictisiţi citind manuale de sociologie. „Germinal” e mai bun şi mai complet.

John Steinbeck, „Fructele mâniei” – ca sa înţelegeţi capitalismul

Varlam Şalamov, „Povestiri din Kolîma” – ca să înţelegeţi comunismul

Erich Maria Remarque, „Pe frontul de vest nimic nou” – ca să înţelegeţi ce e războiul

Muriel Barbery, „Eleganţa ariciului” – pentru ca sa vă odihniţi după toate aceste urgii. Şi pentru că e plăcere pură…

P.S.: De-aţi şti cât de tentat sunt să continui lista!” -(Vitalie Vovchttp://www.vitalie-vovc.com

Vitalie Gutu, Eleonora Rosca, Emilia Plugaru, Vitalie Vovc, Oxana Barbu, Parascovia Ionascu, S. Vizitiu

”Lectura mi-a placut toata viata… Numai am invatat a citi, am inceput cu povestile liu Ion Creanga. apoi luam cartile de la biblioteca si le citeam… Gratie lor am acumulat o experienta bogata de viata, am capatat un vocabular bogat de exprimare, am inceput a aprecia sau a dezaprecia oamenii dupa faptele lor, jucam rolul personajelor din carte si ma intrebam cum as fi actionat eu… Mai apoi, cartile ma alegeau pe mine, alegeam tematica preferata, si daca nu prezenta interes, nu citeam. Am inceput sa procur cartile scriitorilor celebri care au cucerit si alte inimi. Acest fapt m-a ajutat sa ma simt confortabil cu inteligenta mea si sa pot comunica cu oameni diferiti… La universitate am studiat filologia franceza, am citit operele vestitilor scriitori francezi/ R. Rolland, Exupery, Zola, Hugo, Dumas, Merime, Sthendal… Duceam lipsa de timp ca sa mai citesc ca sa citesc operele scriitori rusi, romani, englegi… A recupera acest timp, lucrand deja la scoala, unde aveam posibilitatea sa aleg ce sa citesc, pe cine sa citesc, pe cine sa critic, pe cine sa accept sau sa refuz. ” – Parascovia IonascuProfesoara limba franceza, Ignatei, Soldanesti

Preferințele mele sunt: 1.  “Patul lui Procust” – autor: Camil Petrescu. Un roman care este dominat de diverse conflicte, atât interioare, cât și exterioare. Un roman care te face să realizezi că societatea funcţionează pe anumite regului, iar libera exprimare devine un factor determinant. 2. “Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” – autor: Haruki Murakami. O lucrare care citit-o atunci când m-am apucat să alerg şi eu. Datorită tezelor şi gândurilor expuse în această carte am început şi eu să cred cu tărie şi să inving toate greutăţile fizice pe care le întâmpină corpul meu atunci când fac effort în fiecare dimineaţă. O recomand cu mare drag.. 3. “Micul Prinţ” – autor: Antoine de Saint-Exupéry. O lucrare emblematică, valabilă şi utilă atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.  Fiind a patra cea mai tradusă carte din lume, “Micul Prinţ” reprezintă o poveste cu adevărat poetică, în care un pilot naufragiat în deșert întâlnește un tânăr prinț căzut pe Pământ de pe un mic asteroid. Povestea este filosofică și include critici sociale, remarcând ciudățenia lumii adulte. Niciodată nu e târziu să (re)citeşti “Micul Prinţ”. Chiar te îndemn să o faci, merită” – Vitalie Gutu, jurnalist, blogger

Scriitorii mei preferați suntEminescu, Creanga, Alecsandri, Ion Druta și alții. A-și recomanda pentru copii poveștile lui Creanga, in special, ”Amintiri din copilărie”, iar pentru cei maturi nuvelele lui Ion Druta și romanele, și piesele lui, in special, ”Frunze de dor” și ”Păsările tinereții noastre”. Foarte mult mi-au plăcut, le-am citit și recitit chiar le-am recomandat elevilor din școala…”– Eleonora Rosca, pedagog
 ”Lectura e hrana sufletului! ”Cărțile mele preferate sunt:
Camelia Radulean – „Oglinzi”,
Irina Binder -„Fluturi, Insomnii şi Străinul de lîngă mine”,
Corina Bîzdîna-„Acorduri în C’minor”,
Ana Onica-„Suflet pereche”,
Natalia-Mazilu-Miron „Moldova cuibul meu de dor”,
Lidia Vrabie „Frica şi la lumina candelei”
Şi multe alte cărți. Iar cartea ce m-a motivat a fost ”Fluturii” de Irina Binder. Anume puterea ei de a merge mai departe, şi de a ierta. Iar cartile care mai recomand sunt ale autoarelor Natalia-Miron-Mazilu, Corina Bezdîga şi Lidia Vrabie’‘ – Oxana Barbu , scriitoare
Citesc putin in ultima vreme, ochii ma dau de sminteala. In copilarie, tinerete, inghiteam cartile. Bineinteles ca am inceput cu povestile. Eram foarte emotiva, orice nu as fi citit. lasa urme adanci in suflet. ”TAUNUL”, ”CALARETUL FARA CAP”, ”Insula misterioasa”, ”Vanatorul”, multe, multe calde carti ale copilariei. Apoi am inceput sa-l citesc pe Cehov, Tolstoi, Turghenev, autorii rusi, clasici, sunt si raman unii dintre cei mai buni scriitori ai lumii. Dar avem si noi, romanii scritori de geniu, pe care ii cunoaste o lume. Cand il citesti pe Eminescu nu poti sa-l compari cu nimeni altcineva. Cartea mea de capatai ramane totusi, Un veac de singuratate, de Gabriel Garcia Marqiues!” Emilia Plugaru, scriitoare
Chiar dacă la început pare că am dat de un perete de neclintit, și subiectul este de neînțeles, mai apoi vom descoperi adevăratele valori… Adevarat? #S_Vizitiu

Citiți cărți, urmăriți în continuare acest blog cu recomandări de carte și înspirați-vă solicitându-le Bibliotecarilor BM de la  Biblioteca Centrala a BM sau în filialele Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeudin Chisinău! Vivat!


8 comentarii

Omul fără identitate – Dumitru Crudu:”Înainte să scriu, alerg o oră”


Trecutul este marea lui necunoscută. De ce a făcut anumite lucruri și nu altele? De ce atunci când știa că anumite lucruri sunt niște mari păcate, totuși le-a săvârșit? Ce l-a făcut să cadă și să greșească? Cum de a intervenit iraționalul în viața lui și a putut să facă anumite greșeli pe care după aia le-a regretat toată viața? Acum se întreabă: ”Eu le-am făcut sau altcineva?” Sunt întrebări la care nici astăzi nu a găsit un răspuns. Din întrebările astea și se constituie FALSUL DIMITRIE, spune Dumitru Crudu.

Aruncând o privire înapoi, el afirmă că a fost fericit în copilărie. Pentru că mama îl învăța foarte multe poezii și povești ca să le recite rudelor la care se duceau în vizită ”la fiecare sfârșit de săptămână cu o regularitate de metronom”. Dumitru putea recita o mulțime. Și la fel de mult îi plăcea să asculte poezii sau povești. Iar după ce a învățat alfabetul, mergea singur la bibliotecă după cărți. Avea el o plasă de rafie și o dată la patru zile o umplea cu cărțile alese de pe rafturi, și pe care… chiar le citea (Dumitru zâmbește). Le devora, le înghițea, pur și simplu. Uneori, era într-atât furat de lectură că pierdea noțiunea timpului și venea mama și-i stingea lumina, că altfel putea citi și până dimineață… 

Vizitele la rude i-au prilejuit unele dintre cele mai mari bucurii în copilărie. În cârcă, la tata, Dumitru mergea la neamurile din satele Cetâreni, Unțești și Milești. Iar când a mai crescut, se lua la întrecere cu tata cine merge mai repede. Și bunica la fel îl învăța poezii și povești. Mătușa Eugenia îl lua cu ea la strâns ciuperci în pădure și îl iniția în splendorile și frumusețile copacilor. Urmează lectura. Pentru că lectura i-a înfrumusețat copilăria…

Despre tata a scris un volum de poezie, dar despre mama a vorbit în romanul ”Un American la Chișinău”, atunci când personajul principal revine din Brașov la Flutura. În acest roman Dumitru Crudu a încercat să exprime toată gingășia și tandrețea care o caracterizau pe mama lui. Despre mama a mai vorbit și într-o povestire din volumul ”Salutări lui Troțki”, dar tot despre ea a scris și poezii, pe care intenționează în timpul cel mai apropiat să le publice într-un volum…

Totuși, Florițoaia Nouă sau Flutura? Într-adevăr, satul natal al scriitorului Dumitru Crudu are două denumiri. Flutura îi spun ei, locuitorii lui, dar în lume e cunoscut ca Florițoaia-Nouă, o denumire pe care a împrumutat-o de la satul vecin, Florițoaia-Veche, un sat cu mult mai vechi decât al lor și unde se află și primăria care îi administrează. Flutura sau Florițoaia-Nouă a apărut pe hartă cam pe la începutul secolului XX, spre deosebire de Florițoaia-Veche, care există încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, dacă nu și mai înainte.

Primele poezii au fost, de fapt, niște… povestiri scrise în cheia lui Vladimir Beșleagă, după lectura romanului său ”Zbor frânt”. ”Era primăvară, afară ploua, Dumitru stătea la masa din odaia lui, cu geamul deschis și cu un caiet alb în față, când i-a venit inspirația să scrie. Mugurii din copacul din față plesneau. Iar ploaia șiroia pe crengi și el scria, scria… Și fiecare cuvânt pe care-l ”scrijelea” pe foaie îl făcea fericit.” Așa a apărut în prezent scriitorul Crudu, motivat de buchiile inspirate ale copilăriei… Astfel scrie Dumitru în continuare… Fericit și cu pasiune.

Prima dragoste a fost colega lui de clasă Iulia Țâcu. Era îndrăgostit de ea lulea, dar nu a îndrăznit să-i spună niciun cuvânt despre sentimentele sale. O sorbea din ochi și deseori mergea să se plimbe prin fața casei ei, doar-doar să o vadă. Când i-a murit tata, a mers și el în urma procesiunii funerare, numai ca să fie alături de ea. Printre personajele din primele povestiri și poezii scrise în acei ani apărea și Iulia.

Prima dragoste la fel l-a inspirat să scrie poeziile din cartea ”FALSUL DIMITRIE”…

În același timp, în acei ani când a scris FALSUL DIMITRIE, primul său volum de debut, Dumitru Crudu avea mari probleme cu actele și cu identitatea. Pentru că nu a vrut să meargă la armată – practic, a fugit! – Respectiv, mulți ani se ascundea de miliție (poliție), ca ”să nu mă ia cu japca la cătănie”. Cu armata nefăcută, nu avea nici pașaport, fără de care nu putea fi un cetățean ca toți ceilalți. Astfel, a fost dat afară de la facultate, apoi a plecat la Tbilisi, unde a trăit sub semnul unei permanente fugi de identitate. Fugea ca să-și salveze pielea. Iar de aici și până la botezul primului volum FALSUL DIMITRIE nu a fost decât un pas. Pentru că așa s-a simțit el în acei ani: ca un om fără idenitate.

Între timp, cartea lui de debut a fost reeditată de câteva ori. Iar în 2014 a publicat o antologie de poezie și titlul ei l-a preluat tot de la prima sa carte. Anul acesta (2018), antologia a fost publicată în traducere poloneză, în Polonia și la lansare a venit și un basarabean din Soroca. Unul, Mihai, care i-a spus că și el se simte un ”FALS DIMITRIE”. I-a spus așa:”înlocuiește Dimitrie cu Mihai și această carte e despre mine”. Iar Dumitru s-a bucurat, pentru că asta înseamnă că volumul mai e și azi actual.

Pentru că multe dintre lucrurile care i s-au întâmplat în viață nu erau ușor de acceptat sau suportat, a mai scris poezii. Când i-au murit anumiți oameni dragi, a scris poezii. A scris poezii pentru a nu-și ieși din minți. Poezii care din litanii încetul cu încetul deveneau rugăciuni. În loc să ia calmante, a scris poezii. Poezia l-a ajutat enorm în acele clipe grele.

Crede că cel mai izbutit din punct de vedere estetic e volumul de poezii ”POOOOATE”, dar cel mai apropiat de suflet e volumul de litanii ”La revedere, tată”.

Este adevărat că a debutat în volum cu o carte de poezie, dar, de fapt, a început cu proză, iar la poezie a trecut ulterior. Apoi, după patru cărți de poezie, a trecut la proză. Acum scrie în paralel și proză și poezie.

Cum reușește? În poezie Dumitru Crudu caută rădăcinile emoțiilor. ”Într-un roman încerc să redau destinul unui om. Vreau să văd ce l-a putut determina pe un om concret să ajungă să facă exact aceste lucruri și să aibă exact această evoluție și nu alta. Să-l văd în mișcare. Și să înțeleg cum a fost posibil să aibă anume soarta pe care o are și nu alta”.

Pentru roman trebuie să ai inspirație, dar pentru proza scurtă curaj”. Așa cum el scrie în fiecare zi câte o povestire pentru un site din Moldova, nu are când să aștepte inspirația. Nu o așteaptă, ci o provoacă. Cum? Înainte să scrie, aleargă o oră”.

Și-a amintit că cele mai multe prostii le-a făcut în adolescență. ”Dar dacă, printr-o magie, aș redeveni iar adolescent și nu le-aș mai face, oare aș mai fi devenit scriitor? Posibil că nu.”

Cu siguranță, că nu! Mai am o întrebare, și… dacă nu fugea de armată? Cine ar fi devenit Dumitru Crudu?

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_viata_carti_blog

#Date_biografice:
DUMITRU CRUDU (născut în 1967, în Flutura, Ungheni, Republica Moldova) este prozator, dramaturg, poet și unul dintre autorii Manifestului Fracturismului, apărut pentru prima dată în ziarul Monitorul de Brașov. În 2003 a primit premiul UNITER și Premiul Fundației Principesa Margareta pentru Cea mai bună piesă de teatru din România (Alegerea lui Alexandru Sutto). Este primul dramaturg român jucat în Africa și în America Centrală. În proză a debutat în 2008 cu romanul Măcel în Georgia. Cu romanul Un american la Chișinău a fost nominalizat la premiul Visegrad Eastern Partnership Literary Award din Bratislava și la premiul pentru proză al revistei Observator cultural. În 2018, pentru cartea de proză scurtă Salutări lui Troțki a primit Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române. În 2019 a publicat romanul Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici. Unul dintre romanele sale, Oameni din Chișinău, a fost tradus în limba cehă, iar o parte din povestirile sale au fost traduse în engleză, franceză, germană și suedeză și au apărut în reviste literare și antologii.


20 comentarii

Atunci când iarna se transformă-n primăvară


Pare că nu demult am petrecut vara, fluturând în urma ei cu rochițele ușor colorate cu flori; am numărat conservele preparate pentru iarnă; tot am oftat alegând jachetele și paltoanele din dulapuri și… din nou (a câtă oară) am pășit în toamnă foșnind prin frunzele argintii care încă au păstrat caldura verii. Cerul plutește în albia impecabilă ale norilor străpunse de un soare orbitor… Brusc îmi amintesc de părinții mei dragi și a câta oară mă supun lacrimilor… Nu uit că viața-i trecătoare și că curând ne vom despărți…  Nu e depresie, e un fapt conștiințizat poate de la gri-ul timpului posac și ceață înghețată…

Tăticul mă trage cu săniuța; tăticul mă apără de cocoșul ce m-a speriat la cinci ani; tăticul ne duce pe mine și surioara pe umerii lui, tăticul are grijă să nu flămânzesc fiind studentă, și mămica lacrimile îmi șterge; mămica nopțile nu doarme atunci când eu bolesc ades; mămica duce greul casei cu lemne, la arăgaz, cărbuni la sobă, și zi de zi apă de la fântână cărând… Părinții salvându-ne pe noi, copiii lor, din foc atunci când soba s-a aprins… Ei toată viața ne-au purtat în puf, chiar și atunci când nu o meritam. Și acum o reușesc prin gând și rugăciuni la Domnul…

Aș vrea să cred că vom fi nemuritori cândva… Și atunci când se întunecă, din nou sunt răpusă de sentimentele zilnice de griji și responsabilitate pentru viitorul copiilor mei: cum se vor descurca ei în această societate fără de leac? Vine soluția:”Tu – poate nu, însă oamenii fără tine – precis se vor descurca!” Nu există oameni de neînlocuit? Să nu fim egoiști… Pentru fiul meu mai mult îmi fac griji… N-am reușit să-i ”călesc” caracterul, este un gen clasic, prea cuminte și sensibil pentru aceste vremuri moderne…

Privesc prin geam panorama orașului: în noapte – mașinuțele bâzzâie incontinuu ca niște brândușe, și luminițele dansează ca-n scântei, – ador să privesc și să mă rog la stele – la un Tatăl Nostru pentru toți…

Ploile au trecut, au venit ninsorile solide și orașul pare un munte de rai sclipitor, nu și spiritele noastre neîmpăcate… Stirile pe rețele de socializare tot mai mult alunecă în noroi și persoanele virtuale își dezgolesc fără rușine păcatele sufletelor  sale… Soarele ba apune și răsare, lumea nu se oprește din rângete întotdeauna găsind un motiv de ceartă… De ce preferă această provocare, pare să fie clar, dar refuz să cred. Surprinzător, dar dacă un credincios îi va spune altui credincios că l-a văzut ieri pe Dumnezeu, acela nu-l va crede …

Eu încă mai cred în Dumnezeu…

Se face tot mai frig, chiar e gerul mare. Oare și aici depindem de starea de spirit? Ba, asta Iarna a sosit și dispoziția prinde nuanțe pale și mohorâte, și soarele s-a ascuns undeva după cerul cenușiu, și dorul după nepoțel devine tot mai aprig și izbucnesc din nou în plâns de milă de sine și … de tinerii moldoveni plecați pentru totdeauna…

Pare că e timpul să fi căzut în deznădejde, – migrația ne sperie serios și nu mai există șansă atâta timp cât permitem oficialilor să fim cotropiți de această stare haotică ca un cancer fără leac. Ce este grav: am obosit să ne luptăm cu această boală cu care ne conformăm…  Speranța s-a ascuns pe-o vreme după optimism. Nu vrem nimic, ne ridicăm mecanic dimineața din pat, ca și cum doar supraviețuind zi cu zi… pân-la primăvară… Suntem deja în Iarnă și am uitat de ce sunt atât de posacă… Chiar am devenit mai surdă și mută.

Pe de altă parte, atunci când imbraci puloverul tău preferat, pufos și moale, apoi te impui cu picioarele într-un fotoliu, acoperindu-te cu un pled și deschizi o carte, precum o făceam în copilărie. Sau întrebi de cei dragi: care ceai preferă: de măr sau mentă? Și numaidecât, un terci cu ovas și lapte în dimineață pentru fiul meu.  Și eu o cafeluță dublă care am îndrăgit-o doar după 30 de ani… Și numaidecât apoi să vii cu o poveste nouă de viață în blog,  una reală fie inventată: totul face parte din viața mea și a ta.

Tristețea anotimpului de după geam – e doar un motiv pentru a picta curcubeul în suflet. Să pictezi oameni noi, peisaje timpurii ca un semn de imaginație trezită brusc, așa cum o făceam în copilărie. Fie, nu sunt ele capodopere, și poate nu le va vedea nimeni. Dar să vorbești cu o lume prin culori, printr-o simplă pânză de bumbac e la fel de firesc caracterului uman mereu în căutare de sine… În special, a unei lumi hipoacuzice.

Și încă să faci shopping, sau să împletești o eșarfă lungă în iarna sulfetului lung, să privești seriale calde de dragoste, dansând tangoul vieții tale, să duci discuții cu persoane dragi care promit că se vor întoarce și vor fi alături mereu… Viața pare să cuprindă un șir nou de planuri și proiecte inspirate…

Eu nu mă tem de singurătate, dar mi-e frică că nu voi putea simți tristețea în bucuria pe care ne-o oferă liniștea ei…

Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâne nu vom fi noi… Nu mai amânaţi nimic, trăiţi acum!

Orice viață de om are prețul ei… Viața nu e doar o primăvară. Vine Vara, apoi Toamna, Iarna. Pentru ce a creat Dumnezeu anotimpurile? Pentru ca noi să aflăm gustul Primăverii: Orice viață are aroma speranțelor ei!

Nu toamna, și nici iarna nu ne dezvoltă starea de spirit, doar Noi – ne-o creăm, o lipim, o sculptăm, o pictăm: fiecare cu a lui viață proprie, sau personală, pufoasă, transparentă, opacă, veselă, amuzantă, lirică… Toamnă sau iarnă… Și… deja e Primăvara! Cu noi speranțe și promisiuni! Nu disperați, căci Domnul e cu noi!

O primăvară în suflet vă doresc!

Doamne ajută!


5 comentarii

Soare, cât mai mult soare pentru Silvia Saca!


Nimic nu e pentru totdeauna. Cafeaua se răcește, fumul se risipește, timpul trece și oamenii se schimbă”… Nici nu mai ai cu cine schimba o vorbă la o cafea, mai toți au plecat peste hotarele Moldovei, iar cine a mai rămas – cu ei schimbă cuvinte doar pe internet, sunt și ei ocupați cu propria viață. Ca de obicei, în virtual, mai poate schimba o vorbă-două, rareori de suflet, cu persoanele dragi, iar acasă este mereu cu soțul și animăluțele. Adoră animăluțe, câinii și pisicile sunt ființe dragi, după familia ei. Fiica e deja aparte cu familia ei, stabilită în America, timpul nu-i mai întoarce înapoi, decât în zilele de concediu o dată în trei-cinci ani, atunci când iau zborul spre pământul natal… Iar mama Silvia le duce dorul nespus de mult. Şi cât de dulce vorbește despre nepoțelul Luca, că e atât de înțelept și talentat! Consideră că fiica a avut mare noroc cu soțul american, ginerele Silviei Saca . Important că se respectă și se iubesc în continuare. Resursele principale se construiesc pe calitățile omului, aceasta e cea mai mare bogăție a unui Om. Iar statul trebuie să creeze toate condiţiile necesare pentru dezvoltarea talentelor. Este chiar obligația unui stat. Și ce păcat că ducem lipsuri, cu atâţia moldoveni harnici și muncitori. Este atât de greu uneori să-ți asumi responsabilități pe propriii umeri. Ca de exemplu, apeductul lipsă pân-la casă, și nici banii nu ajung pentru achitarea tuturor serviciilor. Și transportul lipsă la stație, acum câteva luni primăria i-a lipsit de ruta 193, și cât e de greu să ajungi la etate să duci greul pe picioare, cu atât mai mult că a suportat o operație chirurgicală onco – soră cu moartea… E foarte puternică această femeie. E o doamnă inteligentă și foarte curajoasă. Spune că puterea omului nu e în a răspunde cu demnitate la provocări, dar în a le evita… Ascultă atent opiniile tuturor, apoi o spune pe a ei, și… reiese că întotdeaună are dreptate. Este și discretă, cu mult tact te poate asculta fără întrerupere, chiar și atunci când bârfești sau poți scăpa în vorbă o prostie, oricum te respectă, pentru că știe, că Totul ține de inspirație și de starea pe care o ai. Se spune că nu trebuie să te grăbești, că trebuie să ai răbdare. Așa o fi… Atâta a îndurat, că acum pe prim plan pune valoarea omului în persoană, evitând calitățile uneori insuportabile, pentru că știe că din spiritul de zi grea, de muncă obositoare, de oameni invidioși sau demnitari-cetate sau de instabilitate politică, omul greșește oricând. Se roagă să fie pace, să fie sănătoși toți, să crească în continuare florile ei frumoase, le iubește crescând în pământ sau în ghiveciuri, și nu tăiate. 

Mereu cu zâmbetul pe buze, se bucură de fiecare om ce-i vine în cale, îi mulțumește pentru implicare și consideră că nici un om nu apare în viața altuia întâmplător… ”Chiar mă simt fericită și mândră că sunt soția Profesorului Victor SACA! E cel mai bun! Zău ca e adevărat!”- scria Silvia Saca  in noiembrie 2015 pe facebook…

Silvia Saca Pictat de S. Vizitiu

Și astăzi de aniversare, știu că se va bucura pentru orice cuvânt sincer, fie de la prieteni sau necunoscuți… Eu îi doresc multă sănătate, zile luminoase fără griji în continuare și bunăstare. Domnul s-o binecuvinteze pe ea și familia ei! Doamne ajută! Și din rețelele de socializare, am selectat unele partituri cu nestemate exprimări ale ei și ale prietenilor, gânduri bune și urări. Sunt multe, e greu să le descrii pe toate. (S.V.) Vedeți mai jos:

Silvia Saca Tuturor celor care și-au amintit de mine vă doresc sănătate și cât mai multe ocazii pentru bucurii. Toți aveți locușorul vostru aparte în inima mea.

Ala Pinzari Sufletul refelectat in privire, inteligent si marinimos.

Raissa Saka Strimbanu Doamna Silvia, aveti o frumusete interioara … puternica, plina de dragoste si pasiune unul pentru altul, exact ca pe pozele unde sinteti mire si mireasa !!! Sinteti foarte, foarte pozitivi !!! Primesc o placere mare si si simt caldura Dstra sufleteasca cind va privesc !!! Va urez din toata inima sănătate și mulți, mulți ani fericiti impreuna!!!

Anisoara Cebotari Fericirea are gust de nemurire,stimata Dna Silvia.Felicitari pentru o familie -model ! Multi ani inainte !

Ester Tessler: ”Deja asotiez trandafirii cu Dumneavoastra, fiindca ii cresteti cu multa dragoste si va impartiti cu noi din inima!!!!!”

Leonid Caraghiziadi Sa va fie de bine si voua, frumoasa familie SACA. D-lui Victor ii doresc multa sanatate si noi impliniri cu ocazia aniversarii! Lumina, liniste si pace in casa D-stra! (P.S. Multumesc ptru urari: Sf.Nicolae a fost generos: a pus cuvant si medicii mi-au mai dat un „avans” pana la vara. Adios, Espana! Hasta pronto, Barcelona!!!)

Eugenia Guzun:”Ce e frumos si inteligent in tinerete, stie sa si imbatraneasca foarte frumos… Admir deseori doamne la a treia tinerete … Le intalnesc frecvent in Bucuresti… Sunt sigura ca le-ai face concurenta… peste vre-o 30 de ani. Acum, bucura-te de frumusetea varstei tale!”

Sergiu Corcebas:”Uite asa te tin minte din facultate,chiar daca anii te-au modificat putin,ai ramas,crede-ma, tot asa de frumoasa!”

Daniella Bagrin Dodon se spune că oamenii care iubesc animalele,pe care animăluțele îi iubesc, sînt oameni cu sufletul cald,cu inima curată,oameni BUNI! Eu nu am urmă de îndoială. Sărbători fericite familiei Saca!

Vasile Andrieş La Multi Ani, sunteti o Doamna deosebit de frumoasa si inteligenta si formati un cuplu extraordinar cu D-l profesor. Sa va dea Domnul sanatate, cu drag, familia Andries

Silvia Saca vine cu expresii si aprecieri:

Doamne, îți mulțumesc pentru această zi. Sunt zile atât de pline de bucurii și împliniri! Fericire! Eu sunt cea mai fericită mamă și bunică!

– Azi e cea mai importantă zi din an. Acum 6 ani s-a născut nepoțelul nostru Luca! Soarele nostru , ochii noștri, Viața noastră! La multi ani, iubirea noastră, sănătate și cât mai mult prilej pentru bucurii!!! (4 noiembrie 2015)

= În câteva ore se duce în istorie anul 2015. An cu bucurii și tristețe, cu împliniri și eșecuri, cu miliardarul furat dar și cu speranță cu voi avea destulă înțelepciune și vom învață lecțiile. Eu mă bucur, că va am ca prieteni.., da pe unii chiar și reali. Mă întristează când sunteți triști și mă bucur când sunteți fericiți. Pentru că anul 2016 să vă aducă mai mult prilej pentru bucurii și pentru a va încuraja să fiți împliniți florile mele S-AU străduit și Leagănul Domnului și celelalte.”

= Remarcă de Saca:”Oare în anul următor tot vor fi în vogă buzele inflate ca la vacute, totuși e anul caprei sau a mioarei?”

= Incet,încet se trec ultimile ore ale anului 2014. Pentru mine a fost un an bun. Ne-am reîntâlnit cu fiica,ginerele și nepoțelul. Cea mai mare bucurie! Dar nu ultima au revenit în viața noastra prietenii din tinerețe. Mai des contactez cu verișoara. Mi-am revăzut colegii de serviciu de la BTT SPUTNIK – tinerețe ce e mai frumos? Așa Cum viața e ca și zebra, spre regret din viața mea au plecat mai multe persoane dragi sufletului meu, dar care au rămas în inima mea. Și unde ai văzut poveste cu sfârșitul rau? Nu se poate! Chiar azi am întâlnit o colegă de facultate. Vreau sa cred că enigmaticul 2015 tot va fi un an bun, cu mai puține pierderi. Voua , dragii mei va doresc sănătatea și cât mai mult prilej de bucurie. Pupici, dragii mei.

= A zis prietena mea Liuba, că is tristă, da Cum sa fiu dacă se mai duce un an? Dar postez o alta foto și va spun LA MULTI ANI CU SANATATE ȘI DRAGOSTE! (2014)

Iata ce înseamnă CRACIUNUL: Azi am avut o zi SUPERBA! (2013) Am participat la finalizarea proiectului „Responsabilitatea Civica, implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Educației si Științei. Acest proiect este unul de succes. A fost multa lume de CALITATE!!! Multi oameni dragi sufletului meu: Ala Pinzari, Grigore Taran, Corina Cepoi, dar si Dumitru Braghis, si Prima Doamna Margareta Timofti (SUPERBA DOAMNA). La intoarcere deschid FB șiiii… surpriza Felicitari si cadou de la Centrul de vesela „PERLA”. E CA UN VIS PLACUT.

= Încet,încet ne părăsește anul 2013 luând cu el implinirile și disperarile, intâlnirile și despărțirile, dragostea și…A fost un an cu multe sperante, realizări dar și dezamăjiri. Rămând o parte din viața noastra.
Iată că au rămas ore numărate până ne intră în case Anul 2014. Cum va fi? Vom vedea. Să speram că va fi fără mai disperări și pierderi. Vă mulțumesc TUTUROR! Sănătate în anul care vine!

= Au ramas cateva ore si 2012 ne v-a lasa in seama anului 2013. 2012 a fost un an bun, am avut de toate si rele si bune cum se cuvine itr-un an. Ma bucur ca am avut parte de noi prieteni VEDETE precum DNA ELENA GERMAN, dar si tineri deosebiti, talentati si practic toti discipoli ai sotului meu- sa fiti sanatosi in anul ce vine. M-am bucurat de implinirile Danutei Barbarosie si a Lily Buzdugan dar si a Lilianei Vitu. Am avut o deosebita placere sa o regasesc pe Sofia Stolearov, prietena tineretei noastre. Am fost onorata de dl Vasile Botnaru si Valentina Ursu, dar si Cei mai buni jurnalist de la Publika TV dl. Vitalie DogaruNatalia MorariElena Pahomova, De Robu-Popa Elena de la Moldova 1. M-am bucurat pentru toti voi prietenii mei mai noi si mai… Va doresc in anul care chiar deja e la poarta un an cu sanatate, mai multe impliniri, DRAGOSTE si un car de FERICIRE! La multi ani!

Cine știe sau înțelege ce se întâmplă în capurile deputaților?

= Vai, sărmana țară, vai, sărmanii noi. Nu îmi vine să cred că este atâta rahat cât se toarnă partidele unele pe altele unii au mai mult rahat, alții își mai îmbracă mască Brrrr, chiar și evadarea din oraș nu mă scapă de miros de rahat, șobolani și dihori.

= La mulți ani CHIŞINÄU! Tuturor chişinăueniror sănătate și verticalitate în aceste vremuri zbuciumate. Doamne dă ne nouă atâta minte încât să înțelegem ce e bine și ce e rău, cine-I drept și cine-I strămb..

= Neața. Multe evenimente au fost ieri. Ce va fi azi vom vedea, important e sa analizam la rece și să alegem grâul ca cocoșul. Oricum vă doresc o zi bună

= Buna seara. .După o azi atât de frumoasă să aveți și o seară pa măsură . Trandafirii mei mai înfloresc pentru voi. Și levănțica vrea sa va bucure (E ULTIMA ÎN ANUL ĂSTA ).

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1489509727802662&set=pcb.1489509874469314&type=3&theater – imagini

https://www.facebook.com/events/315986785488298/La 5 octombrie vă invităm la Clubul Impresii din viata si carti la o discutție de suflet cu protagonista Silvia Saca! O Doamna fericita, om de omenie, spirit tanar si-un dar cu talente, optimista, sociabila si calma, molipseste cu buna dispozitie si radiaza toleranta cu blandete… Veniti sa-i cunoasteti istoria, zbuciumata cu bucurii si cele triste! Sa gustati si placintele de-ale gospodinei! Dar in dar la lume si pentru… Este Silvia SACA! O personalitate sacra!

Svetlana Vizitiu  ❤ 


16 comentarii

Daca esti rugat sa pleci – atunci e chiar timpul


     Fiecare cu propriul păcat, cu obiceiuri proprii, cu tristețe proprie. Eu sunt mereu în căutarea acelor ai căror nervi sunt mai rezistenți decât oțelul, cine ar putea să mă suporte, ascultând plictisul frazelor mele, și să se maturizeze împreună cu mine, ba chiar să mă vadă fără farduri frumoasă. Cine să mă telefoneze joi ori vineri, la orice oră, cine să mă ridice în sus, mai aproape de ceruri. Cine să ascundă îndoiala și furia, cine să se înece în mine. Și, orice s-ar întâmpla cu mine, să-mi sugereze calea cea dreaptă.

    Fiecare cu templul propriu – Biserica lui, victorii și vise proprii. Eu sunt… din nou, din nou acolo unde tu nu mai vii. De la inimă căldura – în jumătate și o conversație atât de blândă, așa, pur și simplu… Din nou, eu sunt acolo, în caz de tu vii… Toate sortate la locurile lor – eu sunt în căutare, în continuare. Până acum. Fără seamă de lipsă de un gol în suflet…

   Și dacă sufletul devine pustiu, e timpul să schimbi ruta. Scrie-ți clar, fără cerneală… în creierul tău aceste perle:

Cine te iubește – va aștepta numaidecât!                                                        Svetlana Vizitiu, ulei, 2020 In stil Latino

Dacă fericirea va veni – deci, tu ai meritat-o.

Oricâți ani te vor domina – cu sufletul fii tânăr

Și nu gândi când și unde îți va fi finalul.

Pe cei care nu te iubesc – cedează-i calm altor persoane.

Reflecția caut-o în suflet și nu în oglinzi.

În caz de casa a devenit pustie – să nu ai frică să pleci de-acolo.

Dacă nici orașul nu e al tău – decide-te – cât mai departe, fugi!

Te lenevești – vei avea mai multe dificultăți

Și nimeni cu nimic nu te va ajuta apoi… Nu va putea și nici dori.

E greu, dar dacă ai dușman, indiscutabil, – dorește-i cale bună,

În suflet roade, dar ulterior te vei simți ușurat fără obidă.

Pentru fiecare lucru mărunt în viață fii deschis și bucură-te de clipă, –

Acum e primăvară și brusc – e toamnă, ceasul zboară și nu mai ai timp

Să corectezi, să ordonezi ceva, – fă-o la timp, imediat, și nu lăsa de azi pe mâine!

Dacă ești rugat să pleci – atunci e chiar timpul

Și nu îndrăzni să privești cu dojană înapoi.

Să nu ai frică să cauți, – acestea vor găsi ce e a lor!

Să nu ai frică să pierzi pentru asta nici anii, nici puterile!

Dacă ești iubit – vor aștepta întotdeauna,

Dacă fericirea va veni – înseamnă că o meriți!

Fericirea constă din patru părți: parinți vii, copii sănătoși, omul drag și prieteni adevărați!

SV


14 comentarii

Irina Staver: ’’Cred în lumea noastră, în cea care trăim’’


irina staverProbabil, că veţi întreba, cum e posibil că această fată reflectează asupra vieţii umane precum un om cu experienţă la cei 26 de ani ai săi? Irina Staver, o persoană inteligentă, modestă, dar ambiţioasă şi perseverentă, foarte pozitivă, şi, se pare că ar fi trăit numai bucurie, încântare, şi vede toată lumea în roz: buni, minunaţi şi inocenţi… Dar nu e chiar aşa: la fel, ca oricare om obişnuit a cunoscut semnele invidiei, răului, izolării de sine încă de când a început studiile la şcoală. Nu crede în perfecţionism, cert e că dintotdeauna s-a stăruit să facă lucrurile cu maximă grijă, cu dăruire şi frumuseţe, ceea ce nu poate să placă tuturor, stârnind şi reacţii contradictorii. Nu poţi fugi de invidia umană, eşti nevoit să te lupţi cu ea de una singură, cu înţelepciune, fie să te resemnezi continuând să faci fapte bune, urcând la munte printre stânci şi flori: asta-i viaţa! Fericirea ei supremă: Dumnezeu şi părinţii ei – Liviu şi Ala. Lor li se dedică totul, şi partea cea mai luminoasă din firea Irinei, – care inspiră, încălzeşte şi iubeşte…

Nu este omul stereotipurilor, nici omul rețetelor, cu atât mai puțin a celor de viață. Dar are şi ea unele reţete, şi cu siguranţă poate spune doar ceea ce simte şi crede: unele concepţii înţelepte formulate încă de clasici, generate de urmaşi, şi pentru cineva, devenite individuale ca lecţii de viaţă. Esenţial e: ‘’să nu ne pierdem pe noi inşine, să nu ne pierdem condiția umană cu toate valorile ei de bază, să putem ierta de fiecare dată, să putem iubi și dărui, și să așteptăm dacă, într-adevăr, credem că acel lucru  merită… ‘’răbdarea’’ noastră’’. Este conceptul Irinei Staver, cu o condiție necesară în luptă cu viața și cu vacarmul zilelor prezente, ‘’Să credem în lumea noastră, în lumea care trăim!’’

Prima ei amintire la propriu, Irina începe cu luna mai, ziua a zecea, a anului 1990. ‘’Amintire a familiei mele despre mine, nu și a mea’’. Cu primii paşi făcuţi de ea la zece luni de viaţă, chiar de ziua de naştere a mamei sale:’’Știți, când ești încă atât de mic, nu ai încă resurse financiare să-i cumperi mamei un cadou, dar o poți face să plângă de fericire văzându-te Om pășind pentru prima dată în viață.’’

’Așa precum fluturii se ascund în flori, astfel și noi, oamenii – în povești’’  Iubeşţe copiii și ei o iubesc pe Irina. ‘’Avem întotdeauna ceva a ne spune, iar dacă nu ne vorbim, ne zâmbim sau ne spunem povești’’. De altfel, una dintre marile ei pasiuni sunt poveștile relatate sau citite duios, cald şi înțelept, celor mici’’. Adoră, în special, fetițele, – lumea lor o fascinează și-i place să-i facă să zâmbească. Nu este încă căsătorită, și nici copii nu are. Crede că pentru o viață de familie ai nevoie de o altfel de pregătire, mult mai serioasă, – e nevoie de o ’’coacere a sinelui”. În cazul ei, spune că simte ’’că nu are să vină decât pe la 30 de ani, chiar dacă deja mă simt de parcă aș avea toți anii trăiți’’…staver

Prima dragoste, cea cu fluturi în stomac, a venit mai târziu, la 18 ani. S-a început, şi continuă la fel, în familie. O Dragoste de cristal sau de porțelan, o dragoste copilăroasă din acelea care te face să te simți mereu cu ușă în Rai. Când povestea finişează, ușa se închide brusc și tu aterizezi pe pământ. A fost sincer și frumos pentru toată viața. A rămas la fel, în pofida dezamăgiri în El, cu prima mare trădăre şi infidelitate cu prietena ei cea mai apropiată… În fond, tema despre bărbați este cea mai grea pentru Irina, nu vrea să vorbească despre ei. ‘’De fiece dată, în locul cuvintelor, mi se așează pietrele, pentru că au urmat și alte dezamăgiri. Eu știu una, şi există o certitudine în viața mea, – acel bărbat va avea neapărat ceva din tatăl meu: noblețe, respect, înțelepciune și putere de a decide orice și oricând va fi nevoie’’.

Prietenii. Spune, că ea cunoaşte bine oamenii, și ei o cunosc pe ea: ’’Aceasta numim prietenie sau, nu numim’’. În ceea ce o privește, nu crede că are mulți prieteni, deși așa s-ar părea. Nu îşi doreşte acest lucru fals. Prietenii, în realitate, are foarte puțini, dar buni. Ea crede în prietenie doar atunci ’’când așa-zisul prieten e întotdeauna bun și sincer cu tine, receptiv și intuitiv la momentele tale, și de bucurie, dar și de suferință, se interesează de tine, și ar face într-adevăr tot ce poate să te vadă bine și senin. În caz contrar, există cunoștințe și oameni cu care viața, pur și simplu, te-a intersectat. Există, și Oameni-Lecții’’. Până nu de demult, îşi făcea mai ușor prieteni, acum a devenit mai cumpătată, pentru că și lecțiile de dezamăgire au devenit mai frecvente și tot mai durute. Nu poartă pică nimănui, deoarece, sunt ei, ’’oamenii-lecții’’ de la care ai ce învăţa, de bine sau rău…

Pasiuni. Momente de răgaz şi liniște, Irinei place să le umple cu multă armonie, conexiune cu natură și oamenii cei mai dragi. În funcție de lungimea clipei libere, alege evenimentele și locuri noi care o inspiră, fie, pe cele vechi, care-i reâncarcă Universul. Uneori e ceva pierdut, dar ca urmare, regăsit…

Citeşte multe cărţi, dar şi le mai scrie. Uneori. Până acum are lansate două volume de poezii și proză, urmează și al treilea volum în curând. Primul volum, “Odă Poeziei”, conține poezie pură, este prefațat de Nicolae Dabija, editat și apărut pentru prima oară la editura „Nicora”, București 2013, unde a fost și lansat prima dată. Se aminteşte că, în acel prim cuvânt al autorului, scria:’’Eu cred că poezia este numai artă, este însăși viața. Prin această plachetă de versuri, nu-şi doreşte decât să ajute pe cineva, să poată tămădui răni, care nu se văd, dar se simt, să încerce o reînviere în oameni, și mai cu seamă, în cei mai tineri. O deschidere către valori, care i se par autentice, durabile, veșnice: mamă, părinți, iubire, țară, poezie.”dabija staver

Citeşte în timpul liber, cu serile, în parc sau în orice alt loc decât acasă, şi niciodată în pauze de masă la servici. De altfel, Cartea, pentru Irina merită toată atenția. ’’Mai întâi mă eliberez de negativ, de toate problemele’’, și atunci îşi permite să ia o carte în mâini.’’Cartea, mai ales, cea bună, cere un soi de intimitate, dacă vreți. Pentru că ea se vrea să fie înțeleasă, mai înainte de toate, nu doar citită’’, – spune Irina. Acum, ea citeşte toată opera a scriitorului ei preferat din Basarabia, Nicolae Dabija, începând cu ’’Tema pentru acasă”:’’Înțeleg de ce a ajuns a fi tradusă și în China, e o Capodoperă’’. Adoră Jurnalele, cartea preferată a ei rămâne a fi de Oana Pellea (’’e despre viață, despre Tot’’). A citit şi are toate cărțile de Mihaela Rădulescu, – cărți motivaționale, cărți care inspiră, de ’’Profil Jurnalistic’’, bineînțeles, şi cărţi cu poezii, inclusiv. Aruncând o privire la raftul de sus din odaie, observă şi cărţile cu poezii proprii. Le recomandă cititorilor cărți reale, cele care pot fi ’’atinse, răsfoite din toate părțile și în care îți poți face și însemnări. Sunt cărți adevărate, poate, la fel ca și oamenii’’.

O carte cu adevărat bună, de regulă, într-un loc liniștit, în brațele calde ale verii, o predispune la pozitiv și frumos. De asemenea, de mică fiind are pasiune pentru o lume necunoscută, misterioasă și, mai puțin, accesibilă sau explorată de către oameni. În acest sens, documentarele bine realizate, oamenii dotați cu altfel de puteri, dar și expedițiile cosmice, aduc curiozitate, cunoaștere și deosebită plăcere. De altfel, Irina visează la o expediție cosmică, fără glumă.

Destinații turistice din Moldova. ‘’Casa bunicii’’, și, în general, locurile mai bogate cu iarbă verde, prospețime și mai utile pentru sănătate’’. Pe lista locurilor vizionate și îndrăgite de Irina, se regăsesc Orheiul vechi, Mănăstirile Moldovei și, în special, Mănăstirea de la Curchi; ca urmare, satul Lozova, vinăriile din beciurile de la Cricova și Mileștii Mici, satul Vatra (cariera Pruncul, la 10 km de Vatra), Țîpova, Saharna, Soroca. ‘’Destinații turistice în Republica Moldova sunt, și încă avem multe, însă, pe lista celor recomandate, sunt cele dintâi’’

Vorbind de job, cel de acum, și cele din trecut, Irina a fost dintotdeauna o persoană universală: jurnalistă ‘’mai puțin a presei scrise și mai mult a radioului și a televiziunii’’ – (Radio Moldova, Radio Moldova Tineret, Radio Național FM, Radio VoceaBasarabiei, TV Moldova 1 , emisiunea “BunăDimineața”). A făcut divertisment, și muncă de manager, de prezentatoare, de scenarist și autor de programe. Dacă cu adevărat îi place ce face, se implică totalmente cu dăruire de sine. La fel, ca în poezie și în meserie, Irina preferă să înceapă de jos, de la pereții albi și goi, să dea ea culoare, o viață, pe care crede că o merită. Așa cum s-a întâmplat, bunăoară, și la Național FM. A găsit niște ziduri albe, la propriu și la figurat, şi în câteva luni, le-a umplut cu oameni talentaţi, dedicați, profesioniști plini de speranță. Din păcate, viața job-ului la radiou nu a fost prea lungă, dar experiența și oamenii de acolo, au însufleţit-o pentru totdeauna cu optimism..

În continuare, Irina Staver vine cu noi realizări, lucrând și dezvoltând un proiect de profil educațional. Primele încercări, de probă au fost meditațiile online de pregatire pentru Bacalaureat, o platformă numită sugestiv “La un click de BAC”, menită să încurajeze și să le demonstreze elevilor, că există viață și după BAC, și că etapele de pregatire pentru examene, presupune muncă și motivație. Deocamdată, nu ne poate spune prea multe, pentru că urmează niște schimbări, dar ea speră să fie de bun augur!

Recomandă şi doreşte multă fericire oamenilor! – Irina, şi noi suntem cu tine… într-un pas şi ceas bun! Să fii fericită! Baftă şi reuşite în viaţă!


9 comentarii

Lana Claire: Suntem creatori al propriului Destin


Aș vrea să fiu o mică stea… Ce calea-ţi luminează,.. Să te aduc în lumea mea, pășind domol pe-o rază…lana claire

Fericirea o înțelege în felul de a prețui fiecare clipă a vieții. A învăţat să se bucure de lucruri simple, zilnic încercând să depăşească durerea şi cazurile grave la Asociația pentru copii vulnerabili: Puterea acestor oameni de a se lupta și a învinge orice obstacol o face să înțeleagă toată drama unei lumi aparte şi cât de important este să te trezești sănătos!

– ”Suntem asemenea unei cărți cu file aurii pe care o răsfoim zilnic… Suntem creatorii propriului Destin” – spune cu sinceritate Lana Claire.

Este o artistă, o fire romantică, deschisă, creativă, foarte pozitivă, simplă, uneori, la fel de dificilă… Muzica este universul ei, o usă în realizare a visurilor, a împlinirilor, – o muncă şi un proces de creaţie care o fac deosebit de fericită. Cu toate că are un exterior extravagant şi foarte frumos, este de fapt, o fire foarte modestă, gingaşă, atentă la orice om în comunicare şi cu mare teamă să nu supere pe cineva… Îşi propune să atingă orizonturi noi, şi munceşte cu perseverenţă la mai multe proiecte. Recunoaşte, că viaţa e scurtă şi vrea să le reuşească pe toate la timp. Este cantautor, scrie versuri şi compune muzică pentru texte. La fel de minuţios cântă la pian, pictează pânze în ulei şi chiar cu cafea, este la fel de talentată în orice realizare a ei.

Îmbină munca şi pasiunile ei, şi ca Fondator şi Ambasador al Asociaţiei Logopedice a Copiilor cu dizabilităţi din Republica Moldova. Este o adevărată leoaică, o luptătoare în acţiuni de caritate, pentru suportul persoanelor vulnerabile. Suşţine în continuare ideea că fiecare om are misiunea lui pe acest pământ, şi că nimic în viaţă nu este întâmplător. Se străduie prin creaţiile sale să aducă zambete, bucurii şi speranţe în vieţile oamenilor.  Prin sentimente să transmită un mesaj drag Publicului. Un mod pozitiv de a gândi, care la rândul său atrage succesul. Fericirea e o artă pe care dacă înveţi să o posezi, – nu te va părăsi niciodată!

 Vine dintr-o familie de medici, iar bunica ei a cântat într-un cor bisericesc, şi probabil de la ea vine darul Lanei. La o vârstă fragedă, a început să studieze la o școală muzicală corală, tot atunci, i se limpezeşte calea ei spre o lume a artelor. Îşi aduce adesea aminte de examenele la pian, de primele concerte la Sala cu Orgă și la Teatrul de Operă și Balet…

Prima vizită la un studiou muzical. Ulterior, a absolvit facultatea de Drept Internațional la ULIM: astfel, pentru a completa studiile şi să definească rolul ei ca Ambasador la Asociația Logopedică cu copii cu dizabilităţi (A.L.C.D.M). A participat la varia expoziții în țară și peste hotare cu tablouri ei ca autor. A studiat şi a muncit o perioadă în Marea Britanie, la Londra fiind învitată de o Asociație Non-Guvernamentală. În acest timp, Lana a început să scrie versuri, iar dorul de casă o macina tot mai mult, și o întâmplare imprevizibilă în familie a făcut-o să se întoarcă în țară.lana

Cu prima piesă muzicală ”Tango”, pe care a scris-o, Lana Claire a luat locul doi la un concurs muzical din Kiev. Au urmat multe colaborări și alte piese: Samba, Dragostea Adevărată, Tu ești viața mea, Visuri, Mama... Pe parcursul acestor ani, a organizat expoziții, concerte de caritate, și, de asemenea, a prezentat concerte solo la Filarmonica de Stat, Casa Armatei, alte Centre Comerciale ori Cluburi. S-a filmat în clipul propriu cu piesa Samba, în colaborare cu trupa de dans Black and White. Ca urmare, a creat şi format un band ”Lana Claire Latino Jazz Band”, susţinând câteva concerte la Cluburi și Restaurante unde cântă piese gen Latino și Jazz din repertoriul ei, și a compozitorilor și scriitorilor cu care colaborează. în continuare. În orice turneu cu concerte, Lana mereu promovează cultura și tradițiile țării noastre.

”Mă mândresc cu plaiul nostru superb”, – spune ea. De altfel, munceşte la un proiect ”Tezaurul Mioritic” ce are la bază promovarea tradițiilor, culturii, obiceiurilor și a locurilor pitorești, şi chiar recomandă câteva destinații turistice din Moldova care au impresionat-o în mod special: 1) Mănăstirea Căpriana 2) Cetatea Soroca 3) Mănăstirea Saharna 4) Complexul Orheiul Vechi 5) Mănăstirea Japca 6) Vinăria Cricova 7) Mănăstirea Curchi 8) Rezervația Naturală Prutul de Jos 9) ”Stejarul lui Ștefan cel Mare” din Cobîlnea, care are peste 700 de ani. 10) Rezervația naturală Țipova

Cărțile sunt petalele sufletului ei, îi place să citească şi sugerează celor pasionaţi de carte, câteva titluri de carte: 1) Paulo Coelho ”Alchimistul” 2) ”Pe aripile vântului” Margaret Mitchell 3)”Last of the Amazons” Steven Pressfield 4) ”Elvis Presley” Joel Williamson 5) ”Ciocolata ” Djoan Harris.

”Copii sunt lumina sufletului nostru, iar cărțile sunt prietenii devotați”: Lana recomandă şi micilor pici câteva titluri de carte: 1) ”Emil din Lonneberga” de Astrid Lindgren 2) ”Peter Pan” -M. Barrie 3) ”Pinocchio”- Carlo Collodi 4) ”Basme” Frații Grimm 5) ”Karlsson pe acoperish” Astrid Lindgren.

Şi un Top 5 cărţi pentru cei mai mari, din literatură artistică care a impresionat-o mai mult: 1) Contele de Monte Cristo, Alexandru Dumas-tatăl 2) Preria, James Fenimor Cooper 3) Jane Eyre, Charlotte Bronte 4) Cei trei Mușchetari, Alexandru Dumas-tatăl 5) Memoires of a Geisha, Arthur Golden

O inspiră piesele spaniole, latino, adoră marea, munții, cascadele, nopţile cu lună şi stele, în general adoră natura de la care se înspiră în creaţii. Lana spune, că ”frumusețea vine din interiorul sufletului și se reflectă în jurul nostru, atunci când conștientizăm acest lucru şi devenim mai sensibili, mai deschiși către Univers, iar fericirea radiază și se citește în ochi”. Se înspiră  de la oameni puternici, de succes, de la femei care sunt mame, soții, prietene care pe tot parcursul anilor reușesc să mențină focul dragostei și armoniei. Iar acest vers îl dedică tuturor femeilor:

Tu ești izvorul nesecat al vieții, 

Precum e roua pură a dimineții, 

Ce ascunde adânc mistere tăinuite, 

Păstrînd pe veci focul iubirii infinite…’


6 comentarii

Licoarea mea magică


Ador locurile unde totul este creat cu dragoste pentru frumuseţe, cărţi, cafea, koktail-uri, comunitate şi oameni frumoşi. Cu localuri în care poţi să discuţi cu prietenii la o ceaşcă de cafea şi să te bucuri de vedere frumoasă. Locuri confortabile cu un design interior frumos şi muzică minunată, cu cafea foarte şi foarte delicioasă. Toate gândite din timp. – Un interier frumos şi cafea delicioasă. – Foarte european! – Să-l mai băgaţi şi pe barist într-o situaţie dificilă: comandaţi-i cafeaua care vă caracterizează! – Cafeaua iubirii…cafea espresso În capul meu însorit se nasc uneori astfel de idei, că şi taracanii aplaudă în picioare. Iată şi acum, mi-am zis să vă definesc calităţile conform preferinţelor de cafea. Poate fi haios, poate – nu, dar să încercăm! Cineva preferă ceai, cineva – cafea… V-aţi întrebat vreodată de ce prietena dragă comandă mereu un Cappucino, iar tata – doar Espresso, şi cel mai bun amic preferă, anume, Latte? Se pare, că între natura omului şi băutura lui preferată există o relaţie specială. Espresso este popular printre realişti, conservatori şi oameni extrem de direcţi: ei sunt greu de convins, iar în luarea deciziilor sunt ghidaţi doar de propriile lor principii. În schimb, pe ei te poţi baza pe tot parcursul vieţii. Fanii cafelei Espresso preferă maşini de lux, un stil riguros, muzică clasică. Latte este preferinţa persoanelor, care iubesc publicitatea. Ele au un bun simţ al umorului şi, cel mai adesea, sunt sufletul societăţii şi sunt foarte populare la sexul opus. În seara de week-end fanii cafelei Latte, probabil, glumesc sau se distrează undeva. Le plac ritmurile de dans, petreceri zgomotoase şi mâncăruri de la restaurant. Cappucino adoră persoanele romantice, visătorii şi toţi cei, la care sentimentele prevalează asupra raţiunii. Cel mai adesea, aceste persoane au o inimă bună, un suflet deschis şi apreciază onestitatea la cei din jur. Mulţi dintre fanii acestei băuturi perfect echilibrate preferă să locuiască pe malul mării, plimbări romantice, să asculte muzica pop. Şi, tare mai iubesc să mănânce prăjituri dulci. Cei care preferă cafea Americano sunt foarte raţionali şi ştiu ce vor să i-a de la viaţă, – totul! Mereu reuşesc, în căutare a celei mai scurte căi pentru a ajunge la scopul lor, de obicei, cu succes. Le place stilul boem de viaţă, muzică rafinată şi maşinile auto. Astfel de personalităţi adesea aleg să se cazeze departe de centrul oraşului, deoarece nu suportă vanitatea. Sau, în caz extrem, o curte retrasă şi liniştită. Este corect să reţineţi că semnificativ reţete de cafea sunt mai multe decât cele patru. Ce se întâmplă dacă partenerul tău comandă altceva? Conectaţi atunci logica şi analogia. De exemplu, Ristetto, Doppio, cafea orientală – pot fi atribuite la grupul de cafea Espresso. Cafea vieneză – la categoria Cappucino. Iar espresso macchiato – Latte. În cel mai bun caz, să vă spuneţi că omul, pur şi simplu, a trecut la etapa următoare a maturităţii lui! 😀 cafeaCafeaua! – Voi ştiţi, că anume acest produs se consideră cel mai popular din lume? Această băutură aromată şi de minune delicioasă este atât de importantă în Italia, că şi preţul ei este reglementat la nivel de stat. La fel, ca şi în Brazilia, este un simbol al ţării. În fiecare an locuitorii Pământului beau peste 400 de milioane de ceşti de cafea. Astăzi, în orice cafenea sau restaurant se oferă mai multe tipuri de cafea la alegere; la ibric, aparat espresso sau pur şi simplu, solubilă… Şi când te gândeşti că a început să-mi placă cafeaua după 30 de ani, doar pentru că în Moldova sovietică cafeaua era un produs greu de gasit. Iar odată gustat cel solubil şi amar, mi-am pierdut orice pofta de a mai sorbi cafea Indiană… Din moment ce am aparat espressor,  cafeaua este mult mai gustoasă şi dorită. Ştiu că beau doar cafea adevărată şi nu pot trăi fără ea şi gata! Dar trebuie să ştiţi cum se prepară! – Cafeaua de bază este Espresso. Celebra cafea Latte se prepară pe baza de espresso, cu adaos de lapte fierbinte şi spumă de lapte. Cafeaua Mokka se aseamănă cu Latte cu un adaos de sirop de ciocolată naturală, iar pe vârf – frişcă bătută. Cappucino adorată de toată lumea, la fel, se prepară pe bază de espresso: 1/3 espresso + 1/3 spumă de lapte +1/3 de lapte plus un decor de vanilie, ciocolată rasă sau scorţişoară. Pentru extravaganta cafea espresso Con Panna – la espresso se adaugă frişcă bătută. Una din componentele principale ale băuturii delicioase este utilizarea de cafea de înaltă calitate. Site-ul marketonline.ro prezintă o gamă foarte mare de  diferite amestecuri şi soiuri pure pentru a potrivi toate gusturile şi abilităţile de cafea la aparat espresso. Un amic mi-a povestit că în 2005, atunci când a plecat pentru un an în deplasare la Beijing, el a constatat, că a uitat acasă un lucru foarte important pentru el – un aparat espressor-cafea. Un an întreg a trăit practic fără o ceaşcă de cafea tradiţională în dimineaţa zilei, pentru că în China, la acel moment, nu au existat cafenele. Din fericire, în orăşele mici s-au mai descoperit kafe-shop-uri, unde rareori întra clasa mijlocie cea în curs de dezvoltare, care încă nu deosebea gustul Arabicăi de Robusta. – „Asta mă omora, – se amintea amicul. – Se ajungea la aceea că eu chemam un taxi şi îi spuneam şoferului să mergem până găsim o cafenea, şi el mă întreba: „Da ce-i asta?”. De aceea, amicul era nevoit să se mulţumească cu cafeaua instant solubilă, care desigur, nu era deloc un Espresso de la Magazin online expresoare , dar mai bine decât nimic. Pentru a sorbi un Espresso veritabil, vezi aici, amicul consideră că e nevoie de un expresor philips, de altfel e mare deosebirea dintre cafeaua preparată la ibric şi cea la aparatul espresso. Dacă vrei să te bucuri de un espresso adevărat, îl prepari doar la aparat! E un semn că eşti iniţiat într-un nou stil de viaţă! Plus, în prezent aparatul espresso a devenit un atribut indispensabil în casele populaţiei moderne în pas cu cafea veritabilă, cu aroma vieţii de paradis… Articolul este scris pentru competiţia SuperBlog 2014.

Svetlana Vizitiu