A plecat și Ion Druță

A plecat și Ion Druță, avea și anii. 95 de ani! O epocă, cât mii de ani pentru o viață de om…

În cazul lui Druță, trebuie să distingem sublimul geniului creativ de ideile lor uneori greșite, confuze sau chiar tâmpite. Să nu uităm din ce perioadă provine, și experiența anilor sovietice prin care, am trecut și noi, cu toții… Nu trebuie judecat politic, nu e cazul! Istoricii, scriitorii care îl condamnă, vor fi uitați, iar opera lui Druță va trăi veșnic, în orice limbă tradusă, contează ideea și înțelepciunea prin care a reușit Ion Druță să ne-o împărtășească în volumele sale! Cazuri de blasfemie au fost multe în istorie când mari creatori ne-au dezamăgit prin convingerile lor politice și trebuie sa avem curajul să-i criticăm nu pentru erorile sau convingerile politice. Druță era mai mult preocupat de viața și de scrierile sale, decât ce cred unele persoane… Opera, în schimb rămâne. Iar Druță ne-a lăsat o comoară. Sa ne aplecăm frunțile a recunoștință… În testamentul semnat în data de 30 august, Ion Druță a menționat că este „născut în Regatul României” și vrea să fie „înmormântat în Câmpia Sorocii”, Republica Moldova. Fiind conștient de situația actuală, Ion Druță a evidențiat că dacă nu va putea fi înmormântat la Soroca, roagă să fie incinerat la Moscova, iar cenușa mea să fie împrăștiată în Câmpia Sorocii… S-a îndeplinit… Să-L odihnească Domnul, în fine…

„Multul nu face bine. Sufletul nu suportă presiuni. Există cărţi care nu pot fi şi nici nu trebuie citite dintr-o răsuflare. Ceea ce a venit încet, picătură cu picătură, poate fi însuşit numai în felul în care a venit.” (Ion Druţă)

Oamenii cu încăpățânare uită un lucru. Se ştie că Ion Druţă este scriitorul care a avut curajul de a propune în 1965, la celebrul congres al Uniunii Scriitorilor din R.S.S.M. revenirea la alfabetul latin. „Pentru o limbă cu rădăcinile latine ar fi firesc să treacă la alfabetul latin,” afirma scriitorul în luarea sa de cuvînt. Şi în anii `90, Ion Druţă s-a aflat în fruntea mişcării de deşteptare naţională. La 1989 în discursul rostit la Marea Adunare Naţională din 27 august condamnă tratatul Ribbentrop – Molotov, în care era inclusă şi Basarabia: ” (…) din nefericire, bătrâna noastră Basarabie figurează şi ea ca un ultim punct al acestor anexe, ca un acord final, funebru, al înţelegerii dintre Stalin şi Hitler. Ca urmare a acestor înţelegeri, frumosul trup al vechii noastre aşezări a fost tăiat în trei bucăţi, tăiat rămâne până astăzi.” (Timpul); „În anii 1987-1994 contextul eseurilor druţiene mizează pe sinonimia moldovenesc/românesc, deşi scriitorul nu va rosti nicăieri în clar acest lucru. De altfel, majoritatea intelectualilor anume astfel au citit eseurile din această perioadă. Fireşte, contribuţia lui Ion Druţă, de rând cu a altor scriitori şi intelectuali basarabeni, este decisivă în vederea democratizării sociale, atribuirii limbii „moldoveneşti” statutul de limbă de stat, trecerii la grafia latină, proclamării suveranităţii şi independenţei statale.În principiu, cititorii atenţi erau îndreptăţiţi să înţeleagă afirmaţiile druţiene ca manifestare în favoarea ideii de românism: folosirea cuvântului-disident Basarabia, numele „străvechii noastre aşezări (…) smuls cu rădăcini cu tot din limba scrisă şi vorbită„, precum şi a sintagmei „plai mioritic” sugera ideea de spaţialitate comună, românească, apoi afirmaţia din eseul „Cine a stins lumina în România” (1989): „ Fireşte am avut* * domnitori mari şi viteji, am avut păstori demni de neamul nostru, şi de ceilalţi am avut destui, dar de unul singur în faţa unei tiranii poporul român n-a fost lăsat niciodată” este cea mai clară pledoarie pentru unitatea neamului românesc. Citatul este unic în întreaga publicistică druţiană.” (Timpul, 2013)

Dar cine suntem noi, ca să-l judecăm!? Atâtea provocări și instigare la ură… Timpurile, politicienii impun modul de viață prin care ești nevoit să te conformezi, să nu te impui, Doamne ferește, căci imediat ești înlăturat din arena statului… Dar, ceea ce a dorit, Druță a reușit să ne convingă prin operele lui, să-i fim recunoscători pentru acest lucru!

Personalități despre Ion Druță:

-„Ion Druţă este un scriitor din spiţa clasicilor români Creangă, Sadoveanu, Coşbuc, Caragiale, în chip anume un scriitor popular, în accepţia largă, povestitor înnăscut şi un mare savant cunoscător al limbii române, de la izvoarele ei cele mai pure. Printre contemporanii de generaţie, el poate sta alături de Marin Preda, Eugen Barbu, Fănuş Neagu sau Nicolae Velea, cu specificarea că, între moldovenii de azi, el este cel mai mare”. Ion Rotaru / despre Povara bunătății noastre/

-“Scriitorul impune, autoritar, formula narativă lirico-simbolică, afirmându-se pe linia tradiţiei lui Ion Creangă şi Mihail Sadoveanu. În primele nuvele şi în lucrarea de mari proporţii “Frunze de dor” (1957), dar şi mai târziu, cu deosebire în romanul “Clopotniţa” (1972), cea mai importantă scriere a sa, Ion Druţă cultivă aproape fără excepţie un principiu baladesc, naraţiunea fiind intens colorată de atitudinea emoţională, de ataşamentul simpatetic faţă de eroi. Autorul şi personajele pe care le creează constituie o unitate plasmatică, actul identificării absolute făcând dovada apartenenţei la un univers autarhic” (Mihai Cimpoi, academician)

-“Meritul incontestabil al lui Ion Druţă este că el a ştiut să introducă şi să impună lirismul într-o epocă absolut antilirică, refractară poeticităţii de orice fel… Discursul prozelor druţiene este unul eminamente liric, de factură accentuat poetică şi poetizantă (poetizarea reprezentînd o tendinţă estetico-stilistică), generator de stări tensionate, dramatice, molipsitoare, precum şi de o tonalitate şi atmosferă pline de viaţă. El, discursul se întemeiază pe o foarte originală turnură a frazei şi a figuraţiei, care urmează poetica spaţiului mioritic blagian, adică spaţiul undulat “deal-vale”, se constituie din orînduiri, întorsături şi logodiri de cuvinte dintre cele mai neprevăzute şi mai fascinante” (Mihail Dolgan, academician)

-Lucreția Bârlădeanu:„ LA PRIVECHI. Vămuiala, la care poate fi supus în vremi tulburi un mare scriitor, uneori ne surprinde, considerând-o grea și nedreaptă. Alteori – ne indignează de-a dreptul și nu ezităm să-i reprosăm acestuia că a acceptat s-o plătească. Dar avea oare alternativă ?Mă gândesc la cazul Ion Druță. M-a indignat și pe mine, așa precum și pe alți scriitori și intelectuali, discursul lui din anii din urmă despre moldovenism, cu întreg arsenalul de conotații antiromânesti pe care le promova acesta. Am scris și un text, pe care l-am publicat în Contrafort în 2002, în care spuneam (printre altele) că puţini scriitori au fericirea să asiste în viaţă la elogiile şi dragostea contemporanilor. Că unii se amăgesc cu ideea că vor deveni celebri după moarte, alţii se mulţumesc să spere că au făcut peisajul literar al ţării pe care au slujit-o mai bogat, mai variat. Dar şi mai rar sunt creatorii ce reuşesc să urce ameţitor de sus, încurajaţi de dorinţa ardentă a unui popor de a-şi crea idoli şi simboluri demne de urmat, şi care, în loc să se îngrijească cum să sporească valoarea acţiunilor ce le-au fost încredinţate, le investesc într-o cauză străînă şi distructivă. Recunosc că nu mi-a fost ușor să fac aceste afirmații, pentru că opera lui Druță a fost pentru mine (și a rămas !) , ca și pentru atâtea alții, o oază de bucurie și alinare estetică. Nu, nu am căutat atunci să-i găsesc omului circumstanțe atenuane și am lovit în plin. Astăzi, la moartea lui, citindu-i Testamentul, las să cadă o lacrimă de durere și una de împacare și parcă-l văd sub nucul de la poartă cum mă privește ștrengărește pe sub borurile pălăriei, rostind cu subântelesuri : -Las că-i bine, mai Ioane ! Las că-i bine !… ”; „Am facut-o intenționat, folosind varianta dialectica de la Soroca – Privechi. Mi s-a părut în stil drutian”.

-„A plecat Druță la Domnul, nu avem a ști dacă îl va așeza în Casa Mare sau în Biserica albă și-i vor cânta Păsările tinereții noastre, dar s-a dus după ce și-a petrecut ultimii cucori și când au început să pice Frunze de dor în prima lună a anotimpului care i-a fost Ultima lună de toamnă, Clopotnița lui va suna în continuare pentru trezirea neamului. Multe s-au spus despre el, bune și rele, dar rămâne pentru noi, românii basarabeni, acel jar care a ținut căldura graiului românesc și ființa neamului nostru în timpul întunericului moscalo-bolșevic. Prin el, urmat de alții noi am supraviețuit. Druță a fost Omul timpului lui, dar scrisul lui va întrece timpul și spațiul unde s-a născut și cel în care și-a trăit cea mai mare parte a vieții. S-a născut în grai românesc și a murit în limba română, știind că acolo SUS n-ar fi fost primit cu altă vorbă. Dumnezeu să-l ierte în Lumea celor Drepți. Noi rămânem cu Povara bunătății noastre.” / Vasile Pancu/

„Ion Druţă este şi astăzi considerat un gigant al prozei basarabene. Deşi „incursiunile” lui în viaţa social-politică a Republicii Moldova, în speţă discursurile incom*prehensibile, au provocat mai întotdeauna dezolare, opera prozatorului de la Moscova serveşte ca exemplu multor condeieri, este venerată şi „studiată” cu râvnă. Ion Druţă este „piatra de temelie” a actualului canon literar basarabean care s-a instaurat după refluxul realismului socialist. Mitul Druţă mai dăinuie din cauza serviabilităţii şi lipsei de discernământ ale criticii dar şi a ignoranţei cititorilor. Prăbuşirea „gigantului” ar distruge canonul de sorginte sămănătoristă şi nu convine nu numai păşuniştilor, ci şi celor care visează la refacerea Uniunii Sovietice şi la revenirea în forţă a proletcultismului. Cum se explică faptul, aparent bizar, că atât „protectorii” specificului naţional, cât şi inamicii acestora, promotorii „frăţiei” moldo-ruse şi ideologiei comuniste apără cu ardoare opera lui Druţă de atacurile „răufăcătorilor” postmodernişti? Explicaţia este că proza lui Druţă îi mulţumeşte şi pe unii şi pe alţii.”  (Iulian Ciocan)

-„In clipa când se stinge memoria, se stinge şi neamul”, cest de nelinişte gând, ca un dangăt ce-şI caută clopotul, nu lăsa conştiinţa-i să adoarmă şi el, la fel ca monadele lui Leibniz, într-un bulgăre    de ţărână ne făcea să vedem câmpia întreagă; într-o cărămidă veche – biserica în toată frumuseţea ei Din a cărei zidire a făcut  parte cândva; în lacrima de pe asprul obraz de ţăran – tristeţile şi obiDa unui neam întreg…           am aruncat cu pietre în el… noi („grâul”), când, dezamăgiţi, ne-am transformat pResupunerile în convingeri şi am început a trage clopotele cu sârg precum că ei („neghina”) iaRă l-au împins pe cărările şovăielilor, spre durerosul capitol – compromisul ca formă de supravieţuire Unde nu departe sălăşuieşte somnul cel de moarte; apoi am aruncat în el când noi („turma”), cU veşnica nevoie de păstor, i-am pus în mâini în loc de toiag steag şi, suflând din toţi bojocii, am văzut sTindardul fâlfâind nu în direcţia în care stăruiam noi, noi „care avem totdeauna dreptate” (poaTe şi Eminescu să ne judece); şi ne-am supărat pe el că a coborât din căruţa neamului (de fapt nu el, ci Apostolul Pavel…  dar noi ştim mai bine) şi n-am înţeles că el a pornit-o pe jos din cauză că n-A mai putut răbda obrăznicia patrioţilor cu vânătăi în piept care au tăbărât în căruţă, negândindu-se la faptul că mârţoaga cu clopoţei nu are puteri să-i care pe toţi şi încă la deal…                             s-a supărat şi el pe noi şi, ca să nu ne rămână dator, aruncă niscaiva pietre în grădina confraţilor…                                        P.ăcat… căci a mai rămas în Casa mare, în grădina cuvintelor frumoase, o laiţă care aşteaptă şi azi când, alături de Stere şi Lupan vor fi invitaţi şi alţi dăltuitori ai cuvântului cu care ne mândrim?…     dar… se vede că de pe al 7-lea fuscel al scării ierarhice pe care şede ei se fac greu observaţi…         S.i totuşi… suntem ferm convinşi că dacă, printr-o nebinecuvântare a Celui-de-Sus n-ar fi existat această Casă mare din lampaci de bunătate, noi ne-am fi simţit ca un ţăran care n-are nici cal, nici căruţă: mai târziu ară, mai târziu seamănă, mai târziu culege puţina roadă care nici nu dovedeşte să dea în pârg; şi parcă are de toate câte puţin, dar aşa şi nu se simte gospodar, căci mare lucru e să ai căruţă (sanie) la casă, şi anume din nuc să fie, fiindcă numai nucul poate să-ţi şoptească adevăruri pe care nu te încumeţi să ţi le spui ţie însuţi,

           iar pe pârtia  făcută de tine mulţi drumeţi îşi vor găsi

                          calea, şi satul, şi casa – locul de unde au zburat

                                            Păsările tinereţii noastre

                                                     împovărate

                                                          de

                                                  b u n ă t a t e.

Acrostih paralel de Constantin Rusnac /7 noiembrie 2008 – 8 aprilie 2009

– ”Ion Druţă publică la noi nuvela „Toiagul păstoriei”. După ani şi ani, ne înfăţişează câte ceva. Lucrare dramatică, zguduitoare în subtextele sale. Cu părere de rău, caz generalizat. Eroziunea relaţiilor dintre oameni, dezbinarea dintre rubedenii, precum şi în interiorul neamului întreg, este groaznică. Ce vom învăţa oare? Poate vom înţelege ceva, totuşi…” Leo Butnaru, 2013

-Criticul și istoricul literar Anton Cosma scria: „Pentru personajul lui Ion Druţă este însă esenţial tocmai substratul sufletesc, interioritatea cea mai ascunsă, numai rareori şi insuficient luminată de raza conştiinţei lucide. Omul conceput de Ion Druţă e (…) o fiinţă profundă, capabilă să comunice cu lumea sa la un nivel de intensitate şi complexitate deosebite. Dacă am vrea să-l caracterizăm printr-o formulă lapidară, ar trebui, poate, să spunem despre el, în primul rînd, că este un homo religiosus. (…) Evlavia în faţa pămîntului pe care trăiesc şi în faţa lumii cu făptuirile ei caracterizează personajele lui Ion Druţă”.

Actorul și regizorul Veniamin Apostol: „Lung e drumul textului druţian pînă la suflarea vie a actorului în scenă. Lung şi anevoios, pentru cel ce vrea să fie stăpîn pe un spectacol după piesele lui Ion Druţă. Dar frumos e drumul acesta, căci te îmbogăţeşte… Enigma dramaturgiei lui Druţă e însuşi sufletul autorului, pe care  fiecare îl sesizează, dar nu-l poate transpune aidoma scenic”.

Ion Lazarenco Tiron :”Chiar sunt șocat, nu-mi vine să cred ce citesc. Sincer… ce nație suntem noi, măi?? Omul încă nu a fost îngropat, dar el deja a fost și este judecat și nu de Dumnezeu, dar de… De cine? Cine sunteți voi? Ce-ați făcut voi? Șmecheri în fața telefonului… El măcar lasă ceva in spatele lui. Și vreti voi nu vreți, istoria voi nu o puteți sterge. Dar el va rămâne veșnic Ion Druță. Veșnică pomenire și odihnă în împărăția Domnului, Maestre”

Opera lui Druță, în continuare Este, nu doar ”a fost o școală serioasă a educației estetice și etice, a unei atitudini civice și naționale în același timp.” Opera lui e nemuritoare prin adevărul timpului său, dar și pentru generatii urmatoare. Druță e nemuritor! Discursurile unora precum îl acceptă sau nu sunt de prisos. Chiar dacă opera lui s-a îndepărtat Cumva de idealurile lor… De parcă ar justifica atitudinea, apoi se contrazic… Ce ar fi peste ani să-i discute și pe ei, și pe alți scriitori la fel? Imaginați-vă! doar se cunoaste valoarea propriei lor activități literare? „Ion Druță rămâne profund ancorat în realitățile Basarabiei noastre românești!” / Svetlana Vizitiu

     Date biografice:

ION DRUȚĂ (n. 3 septembrie 1928, satul Horodiște, Județul Soroca, în prezent în raionul Dondușeni, Republica Moldova – dec. 28 septembrie 2023, Moskova),

Scriitor, romancier, eseist, publicist. Cele dintâi povestiri îi sunt publicate la începutul anilor ’50. Primul volum de schiţe şi nuvele, „La noi în sat”, vede lumina zilei în 1953, fiind urmat de alte povestiri, apoi de romanul „Frunze de dor” (scris în 1955, publicat în 1957). Colaborează cu ziarele „Ţăranul Sovietic”, „Moldova socialistă” şi revista „Femeia Moldovei”. Absolvă cursurile Superioare de Literatură de pe lângă Institutul de Literatură „A. M. Gorki” al Uniunii Scriitorilor din URSS (1957). Criticile distrugătoare din partea oficialităţilor comuniste din RSS Moldovenească vizând scrierile sale, mai ales romanul „Povara bunătăţii noastre” (1963, prima parte, „Balade din câmpie”; integral, „Povara bunătăţii noastre”, 1970), precum şi filmul „Ultima lună de toamnă”, îl fac pe autor să se stabilească la Moscova (1959). Ca dramaturg, este autorul unui şir de piese montate cu succes atât în RSSM, cât şi pe scenele multor teatre din fosta URSS şi din străinătate: „Casa mare” (1961), „Doina” (1968), „Păsările tinereţii noastre” (1971), „Horia” (1973), „Frumos şi sfânt” (Sfânta sfintelor 1974), „Cervius divinus” (1975), „Întoarcerea ţărânei în pământ” (Plecarea lui Tolstoi; 1978), „Apostolul Pavel” (1996) şi multe altele. În 1967 i se decernează Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti, pentru nuvela „Ultima lună de toamnă” şi romanul „Balade din câmpie”. Scriitor bilingv, publică la Moscova în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică şi dramaturgie. Deţine titlurile de Scriitor al Poporului (1988), membru de onoare al Academiei Române (1990) şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (1992). Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul literaturii (2008) și al Premiului Constantin Brâncoveanu, secțiunea Literatură (2014). Opera sa include, de asemenea, romanele „Clopotniţa” (1972), „Întoarcerea țărânei în pământ” (1974) şi „Biserica Albă” (1983). Pentru copii scrie „Balada celor cinci motănași”, „Povestea furnicii” ș.a. În 2020, publică un almanah epistolar cu titlul „Despărțirea apelor”.

Criticile distrugătoare din partea oficialităţilor comuniste din RSS Moldovenească vizând scrierile sale, mai ales romanul „Povara bunătăţii noastre” (1963, prima parte, Balade din câmpie; integral, Povara bunătăţii noastre, 1970), precum şi filmul „Ultima lună de toamnă”, îl fac pe autor să se stabilească la Moscova (1959).

Ca dramaturg, este autorul unui şir de piese montate cu succes atât în RSSM, cât şi pe scenele multor teatre din fosta URSS şi din străinătate: „Casa mare” (1961), „Doina” (1968), „Păsările tinereţii noastre” (1971), „Horia” (1973), „Frumos şi sfânt” (Sfânta sfintelor 1974), „Cervius divinus” (1975), „Întoarcerea ţărânei în pământ” (Plecarea lui Tolstoi; 1978), „Apostolul Pavel” (1996) şi multe altele.

În 1967 i se decernează Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti pentru nuvela „Ultima lună de toamnă” şi romanul „Balade din câmpie”. Scriitor bilingv, publică la Moscova în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică şi dramaturgie. Deţine titlurile de Scriitor al Poporului (1988), membru de onoare al Academiei Române (1990) şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (1992). Laureat al Premiului de Stat al R. Moldova în domeniul literaturii (2008) și al Premiului Constantin Brâncoveanu, secțiunea Literatură (2014).

Amintim că opera sa include celebrele romanele „Clopotniţa” (1972), „Întoarcerea țărânei în pământ” (1974) şi „Biserica_Albă” (1983). Pentru copii scrie „Balada celor cinci motănași”, „Povestea furnicii”. În 2020, publică un almanah epistolar cu titlul „Despărțirea apelor”…

Unele piese ale lui Ion Druță sunt versiuni dramatice ale propriilor sale lucrări în proză: „Horia” după „Clopotniţa”, „Plecarea lui Tolstoi” după nuvela cu acelaşi titlu ş.a. Dramele lui Ion Druţă înglobează în sine vieţi omeneşti distincte,caractere tipice, colizii ascuţite, ce se consumă sub ochii spectatorului, care trăieşte renumita stare de catarsis. Ion Druţă vine în dramaturgie ca un bun cunoscător al cerinţelor genului şi speciei pe care o cultivă. Replicile sunt deosebit de expresive, ele completând sugestiv ideea anunţată în titlu.

Opera dramatică a lui Ion Druță în continuare, se bucură de un larg ecou, piesele sale văzând lumina rampei în numeroase teatre din ţară şi de peste hotare. După scenariul lui Ion Druță s-a turnat în 1965 la studioul „Moldova-film”,  pelicula „Ultima lună de toamnă” , distinsă la Festivalul internaţional de filme de la Mar-del-Plata (Argentina), cu mai multe premii. Scriitorului și dramaturgului i s-a decernat în 1967 Premiul de Stat al RSSM. Ion Druță a fost decorat cu două ordine Drapelul Roşu de Muncă şi ordinul Prietenia popoarelor.Ion Druță a fost președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1988-1990) și din 1992 este membru titular al Academiei de Știinte din Republica Moldova.

Așa cum i-a fost dorința, trupul neînsuflețit al scriitorului Ion Druță a fost adus la Soroca din Moscova, și înhumat lângă Lumânarea Recunoștinței. Eventual, sicriul a fost depus la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, după ce cortegiul funerar a fost dus la Soroca.

Lectură pentru cititori:

Frunze de dor, Ion Druță: https://www.scribd.com/doc/88423370/Frunze-de-Dor

Povara bunătății noastre, Ion Druță: https://www.scribd.com/doc/46657094/Povara-bunatatii-noastre

Sania, Ion Druță: https://www.scribd.com/doc/90136695/Sania

Opera audio de Ion Druță: https://druta.asm.md/audio

„Atunci când trăiau cocostârci pe casele noastre, erau şi ei suflet din sufletul nostru, şi când venea toamna, îi petreceam, ne duceam şi noi cu sufletul până hăt departe, prin ţările calde. Iarna tânjeam fără dânşii, spre primăvară începea a ne suge ochii depărtarea, şi când se întorceau era o mare sărbătoare, pentru că împreună cu dânşii se întorceau şi sufletele noastre zbuciumate.„/ Ion Druţă Păsările tinereţii noastre (1971)

Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți, Biblioteca Hasdeu

Mihail Druță: „TREBUIE SĂ FIM FERICIȚI CĂ SUNTEM CONTEMPORANI CU DUMNEATA. Scrisoarea lui Grigore Vieru către Ion Druță din 30 iunie 1971. Am primit revista ce mi-ai trimis, cu piesa Dumitale, pentru care îți mulțumesc din inimă. Umblu mereu impresionat de ea, când înălțat, când slobozit jos-jos de tot. Mă simt voinic și frumos ca om, ca fiu al pământului nostru. Mă simt mic de tot ca scriitor. Doamne, cum oare s-or fi simțind ceilalți? Ai scris o piesă mare, o baladă, o Mioriță modernă, în care omul nostru se luptă totuși cu moartea. Îmi vine să cred că dumneata ai ținut numai pana, dar mâna pe hârtie ți-a purtat-o o altă mână, tainică, nevăzută… „Semănătorii de zăpadă” ori „Doina”, cum îi ziceți în varianta rusă, este, poate, cel mai înalt pisc în creația dumitale, ca să nu mai vorbesc de literatura noastră. Este o piesă care are dreptul la nemurire universală. Prin dramatica ei lumină poți intra definitiv în istoria pământului nostru. La umbra Mioriței dumitale, noi, ceilalți, vom scrie micile noastre poeme, micile noastre povestiri ori micuțele noastre piese. Mâna care a scris această piesă trebuie sărutată. Trebuie să fim fericiți că suntem contemporani cu dumneata.”

Veronica Pîrlea-Conovali:„Cântarea Iubirii”. Recenzie literară

     O trăsătură distinctivă a operelor Veronicăi Pîrlea-Conovali este dragostea altruistă pentru țara Moldova. Născută în Vărăncău, Soroca, călătorind prin țară, ea observă cu entuziasm viața zilnică a oamenilor obișnuiți, face adesea schițe în aer liber, apoi, întorcându-se acasă, finalizează imaginile în rimă. Poeta este la fel de bună la schițe prozaice, redând personaje memorabile, peisaje naturale și scene de gen în poezii. Totul respiră viață, plină de credință. „Tu mi-ai întins mâna printre nori,/Mi-ai deschis cartea ta, părinte,/M-ai lăsat să citesc câteva rânduri/Și ai plecat după ceața de ieri./Printre rânduri îți vedeam privirea/Coborâtă până la inima mea./„Să nu uiți de Domnul, copilă!”/-Auzii vocea blândă a ta.”/din Povața, p.29

„Cântarea iubirii”: Un volum nou, recent lansat de autoare. E cazul când cartea, pur și simplu, radiază tandrețe. După conținut, selecția de poezii și proză este minunată. O carte confortabilă, caldă. Poezii cu lecții de viață, amintește de recunoștință pentru părinți. Fiecare poezie e plină de credință, dragoste, magie a naturii:„Prin păduri și prin vâlcele/Lasă straturi de mărgele,/Fulgi pufoși și argintii,/Pentru voi, iubiți copii!/Hai, ieșiți la săniuș,/Să vă dați pe derdeluș!/Nu vedeți că-ntregul sat/Haina alba a-mbrăcat?”/din Magia iernii, p.92

 Calitatea cărții –plăcută, ușoară la citit. Scriitoarea combină cu pricepere detaliile psihologice prin cuvinte ce nu-și pierd rafinamentul, ci dobândesc o saturație deosebită a culorilor urbane, sau de țară. Pe baza motivelor istorice, a războiului din Ucraina, Unirea, obiceiuri și tradiții, experiență și dragoste, în uimitoarea lume asemănătoare credinței a eroilor, între realitate și halucinații, întreagă noastră viață pare să fie reflectată prin stilul scriitoarei. „Scumpă țară dintre râuri,/Am visat aseară-un vis,/Că s-au coborât din ceruri/Un alai întreg de sfinți./Au înconjurat hotarul/De la vest până la est,/Și s-au stabilit cu traiul/Chiar în vechile cetăți./Ridicate, ruinate,/Cu istorii zbuciumate,/De dușmanii pângărite/Și de trădători rănite,/Iar un sfânt cu barbă alba/Îmbrăcat în haină largă,/Cu ochi blânzi, pătrunzători/A zis, fraților-surori:/Am luat sub pază țara,/Și acest bătrân popor,/Vrem strinii să-nțeleagă/Că suntem nemuritori./” din Visul, p.16

„A înflorit Crăciunul din fereastră/Și fulgi de nea pe prag s-au așternut,/Sărbătorile ne bat grăbite-n poartă,/Din negura de vremi n-au dispărut/Căci fiecare gospodar din talpă,/A știut ce-nseamnă armonie,/Și la șezători cântau odată,/Despre sfânta noastră moștenire./Au fost în viața noastră zbuciumată/Mai multe chinuri, greutăți, dureri,/Dar am crezut în sfânta ascultare,/În dimineți frumoase și-n puteri!..”/din Vin Sărbătorile, p.88

Unele versuri ale autoarei sunt aranjate pe ritme muzicale, unele chiar cântate de artiști celebri. Versuri scrise cu ușurință, își găsesc ritmul și rima muzicală, pătrund la suflet și te pun să-ți schimbi modul de gândire, de viață fără intrigi. Scriitoarea lucrează cu fenomenul memoriei: explorează mecanismele acestuia și studiază ce se întâmplă cu amintirile, cu personalitățile și faptele care sunt uitate. În modul său, autoarea aduce conversații despre memoria privată și istorică din secolul XX în secolul XXI, ținând să aducă aminte și să povestească istoria țării prin personajele reale: „A fost un Mircea Vodă cel Bătrân,/Care-a domnit cu multă dibăcie,/Ocrotind țara cu multă bărbăție,/Urmașilor fiind lăsată moștenire./Cu fără multă carte, dar mare înțelept,/A îndemnat poporul pe drumul sfânt și drept,/Cu-aleasă intuiție și dragoste de neam…”/ din Odă Marelui Domnitor, p.9

Veronicăi Pîrlea Conovali mereu vine cu soluții. Inteligentă și curajoasă. Omul care a realizat totul singură, a reușit ce și-a dorit. Ambițioasă, cu un adevărat simț al adevărului; o luptătoare înverșunată pentru dreptate. Știe să aprecieze prietenia, colegii de breaslă, își face griji pentru toți, imediat sare în ajutorul celor care au nevoie și cu ce poate oferi… Suntem foarte mult închisi în percepțiile noastre și le proiectăm peste tot în jur. Prin cărțile sale Veronica Pîrlea-Conovali demonstrează că este om al Credinței și găsește că întreaga lume este plină de liniște prin crezul său. Chiar și sunetele rimelor adâncesc doar tăcerea strigătului: al durerii de neam, de pierderea persoanelor dragi, de nedreptățile sociale. Totul depinde de om, spune autoarea. Lumea nu este nimic altceva decât alegerea Ta! Poeta susține că legătura dintre generații în cadrul familiei, dar și în comunități scade tot mai mult, este o mare pierdere pentru urmașii, care au ce învăța de la străbuni: omenie, bunătate, dragoste de cei neam, dragoste de Dumnezeu.„De câte ori greșim în viața asta,/Provocând durere omului nevinovat,/Cu care ne-ntâlneșete soarta/Și ne aflăm mereu cu el la sfat./unii, plini de bani și aroganță,/Nu ne dau prea mare importanță,/Celor ce luptăm pentru dreptate,/Ei aruncă cu noroi în spate.”/ din Doamne, ce se-ntâmplă-n lumea asta? P. 93

Intonațiile autoarei originale sunt prezente în orice text, indiferent ce scrie: despre dragoste, viață, moarte sau trecerea timpului. Nu este indiferentă, și urmărește îndeaproape ceea ce se întâmplă în lume și înțelege bine ce se întamplă în Poezie. Vocea poetică a Veronicăi Pîrlea Conovali este foarte recunoscută, în special, în România. Are atât de multă forță interioară și putere încât nu poate fi confundată cu altele. Lucrează cu pricepere și la subiecte religioase, este foarte credincioasă, iar minunile vorbesc prin fapte…„Doamne, astăzi toate s-au schimbat,/Mi-e dor de-acea viață frumoasă,/Am avut de toate și-am rămas/Singură să stau acum la masa./Plâng copacii în rouă și în floare,/Plâng ninsorile în satele pustii,/Plâng bătrânii pe prispe risipite,/Doamne, de durerea asta oare știi?/În tristețea dorului târziu,/Și în plânsul frunzelor căzute, Eu mă rog acum la Dumnezeu/Ca pe toți bătrânii să-i ajute.”/ din Strigăt de chemare, p.76

Ciclul de cărți poetice merită o atenție deosebită. Poeziile sale nu pot fi reduse doar la versuri civice, aceste versuri sunt întotdeauna diferite: uneori ca o cadă cu apă rece te străpung până la durere, alteori ca un sărut de rămas bun – creează poezie documentară, face literatura din viață. Un tribut adus vatrei strămoșești, scriitorilor clasici, ori dezvăluie nedreptățile sociale, cruzimea umană, și mai mult blândețea omului țăran. Temă-i variată. Alte texte se bazează pe tehnica poeziei, autoarea preia cuvinte prin cuvinte istorice, le transformă în poezii uimitoare: lirice, figurative. „Mi-e dor de Eminescu, ce luminează-n stele,/Eterne-i sunt cuvintele și sfinte ne sunt ele,/Și-mi este dor atunci când cerul lăcrimează,/Că simt mereu și ștriu – uceafărul ne veghează…”/; „Atâta lume scrie, în vers îi pomenesc,/În opera alese mereu îi întâlnesc./A fost la mijloc de Domnul plămădit/Că Mihai și Veronica atunci s-au întâlnit?”/p.41

Amintesc că opera scriitoarei este diversă, proză, eseuri, poezii. Uneori poeziile ei arată ca o conspirație magică, alteori ca niște povești triste și ca viața însăși, examinată de autoare la microscop. Subtil redă orice detaliu pentru cei interesați de poezia modernă, proză sau romane de suflet, recomand scriitoarea Veronica Pîrlea Conovali, sunt volume și la Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu, și la librăriile din Moldova și România.

Poezia „E primăvară, mamă/Și lacrimile-mi curg,/Că am rămas orfană/Pe prispă. În amurg…/Ascult cum cântă greierașii/Și broscuțele în lac,/Cum păsările hărnicuțe/Își fac căsuțe în copac./Și miroase a tei în floare,/A salcâm și a castan,/Pe mine sufletul mă doare/Ca niciodată-n acest an./Unde ești, măicuță?/Pe toate să le vezi,/De viață să te bucuri/Și-n mine să mai crezi./Să-ți știu ușa deschisă/Și pragul învelit,?S-aud lătrat de câine/Și-un oaspete venind./Din nou e primăvara/Și salcia a înflorit,/Iar tu locul de taină/Lângă tata ți-ai găsit…‘„ /fragment/

  Viața a fost trăită. Rareori crezi că sfârșitul este aproape. E trist să citești despre moartea părinților, angajaților, colegilor de clasă, prietenilor… Clopoțelul sună constant amintind mereu de lipsa lor… Lacrimi cu dor, Mamă…

„Visul”, „Păcatul”, „Căutări întârziate” etc, din „Cântarea iubirii”: Proză scurtă, povestiri umitoare cu modele de curaj, de perseverență și de generozitate pentru cei care nu cunosc sau nu știu să aprecieze valorile. Povestiri care ajută cititorul să înțeleagă cum funcționează mintea, gândurile, tot ceea ce se vorbește, și, în special, cum să se autoeduce astfel încât să reușească să aprecieze valorile; să fie pozitiv, să își îndeplinească dorințele. Cel mai minunat cadou este împărtășirea secretelor vieții, prin obiceiuri și caractere. Poveștile conțin un real curs de filosofie îmbrăcată în straie de țară, cu multă înțelepciune umană; cuprind și tehnicile care ajută să pui în practică fiecare intenție și să o materializezi.

Alte cărți inspirate și realizate de autoare „Bucuria cuvintelor”, „Sub flamura Unirii” ediții Amurg sentimental” antologii: În acest context, principiile de selecție adoptate de compilatori, însăși structura publicației, care în mod ideal face posibilă deosebirea de multe alte experimente din genul antologic, sunt deosebit de importante. Scopul acestei antologii este de a arăta diversitatea stilurilor autorului de poeți contemporani. Sunt trasate clar trei linii tematice și stilistice principale: ceremonial-patetic, ironic-satiric și intim-liric. Luate împreună, toate sunt țesute într-un singur „text poetic românesc”, creând o imagine convexă și pestriță a autorilor noștri basarabeni. Există poezii cu adevărat interesante și cititorii vor găsi ceva care să li se potrivească.

         Expresii, citate:

Veronica Pârlea-Conovali. „Cum să ajungi la 100 de ani? (sau o lecţie de viaţă cu Eugenia Bragarencu pe care a cunoscut-o la Vălenii de Munte, pe când avea 94 de ani):„Mă întrebaţi cum mi-am păstrat luciditatea? Şi acum, la un secol de viaţă, uşa casei mele este deschisă pentru toată lumea bună şi cumsecade, indiferent de profesie. Toată viaţa am citit mult, vedeți aici teancuri de ziare, la unele sunt abonată, pe altele le procur. Lectura, comunicarea, schimbul de informaţie mă fac să trăiesc. Aş recomanda părinţilor să nu mai crească copiii, mângâindu-i numai cu bunuri materiale. Bibliotecile sunt pline de cărţi, majoritatea îşi aşteaptă cititorul zeci de ani, praful le acoperă. Întoarceți-vă, tinerilor, cu faţa spre carte, atunci când ții în mână o carte, un ziar, credeți-mă, încărcătura spirituală e mare şi viaţa e mai lungă.”

„Fântânari astăzi nu mai vezi. Neînfricații meșteri, care coborau adânc sub pământ, pentru binele nostru tuturor, în zilele noastre sunt o raritate. De aceea, în grija fiecărui om care conștiențizează adevărata valoare a lucrurilor este de a păstra tot ce ne-au lăsat strămoșii…Mai spunea tata, în serile lungi de vară, că nu este nimic mai groaznic pe lume decât un sat fără apă, mai ales pe timp de arșiță, când soarele arde de preface în scrum florile și iarba… Oamenii pot trăi fără hrană zile în șir, dar fără apă, nu.”/din „Bumerangul”, „Cântarea iubirii”, p.139

             Câteva aprecieri și referințe:

Dunia Pălăngeanu, scriitoare:„Pe lângă faptul că transmite generațiilor de copii și tineri dragostea față de trecutul de jertfe și eroism al strămoșilor noștri, scriitoarea Veronica Pârlea-Conovali este un acut cronicar al vremurilor în care trăiește si creează, iar scrierile sale poartă amprenta sincerității, verticalității, vocației sale cu care a fost înzestrată de bunul Dumnezeu și pentru care luptă cu armele sale, cu speranță de mai bine, cu nădejde de a birui vicisitudinile vieții, ca și cadru didactic, scriitoare, publicistă. Cine a avut privilegiul să-i stea în preajmă, și a poposit în paginile cărților sale editate de-a lungul anilor, cunoaște mai bine suferința, eroismul, fiorul patriotic, faptele adevărate ale istoriei ,sentimentele profunde ale unui suflet care lasă prin trecerea sa prin viață urme adânci de lumină. E jertfa de suflet și credință lăsate pe fila destinului de o admirabilă și curajoasă femeie care si-a făurit din pană și cerneala sufletului, corăbii de speranță pentru locul în care s-a născut și din care s-a întrupat”. Un stil de exprimare viguros, profund patriotic, din care respiră dragostea poetei față de adevărul istoric, de dulcea limbă română, de tradiții și obiceiuri, de satul natal, de valorile istoriei și culturii, și în care veți regăsi multe din pătimirile și suferințele românilor basarabeni de-a lungul istoriei zbuciumate.”

Andrian Beldiman, muzician:„Cartea de poezii „Lăcrimează-n dor amurgul” este o adevărată Binecuvântare pentru cei ce simt românește, pentru cei ce iubesc și gândesc românește… În capitolul Dragostea, ce mișcă stelele, descoperim o altă latură spirituală a poetei Veronica Pârlea Conovali, una născută din primordialele emoții eminesciene: S-a scurs o zi sau poate două, / S-a dus o lună sau un an. / Te-am așteptat ca niciodată, / Să vii din nou, să te mai am…/. „Cu inimă de țară”, un mănunchi de poezii pline de sinceritate și dor… Neamul românesc nu ar fi același fără Eminescu. Astfel poeta îl caracterizează drept un simbol al  tuturor românilor: Poetule, cu limba clară, Cu sufletul îmbujorat, / Cu inimă de țară, / Și vis înaripat../. „O dragoste ne-adună”, este dedicat oamenilor dragi – părinților, poeților naționali, pictorilor pe care i-a indrăgit, profesorilor ce au avut grijă să o îndrume mereu… Sunt rânduri pline de lumină, iubire, o mulțumire scrisă în versuri pentru toți cei dragi inimii sale romantice…   O dragoste ca mărul, / Din nou îmbobocit – Mata știi adevărul, / De moarte m-ai păzit… ”

Biblioteca Știri:„Antologia “Bucuria cuvintelor” vine ca o rază de lumină divină, în bezna timpului ce ne apasă. Ales respect distinșilor scriitori Ion Machidon, Gabriela Alef Machidon și Veronica Pirlea-Conovali, pentru titanică muncă depusă și imensa dăruire, întru prosperarea culturii românești! Felicitări infinite tuturor colegilor de condei, care se regăsesc în filele acestei bijuterii literare!”

         Date biografice si activitate literară: Veronica Pîrlea-Conovali, /pedagog, istoric, scriitoare/ s-a născut la 12 noiembrie 1968 în Vărăncău-Soroca. A absolvit Colegiul de Comerț și Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova. Magistru în Istorie, Membru al Uniunii Ziariștilor din România și al Uniunii Scriitorilor de Limbă Română. A editat: „O dragoste ne-adună”/1998/, „Bumerangul ecoului/2001/, „În grădina copilăriei”/2004/, „Și-a venit ploaia…”/2006/, „S.A.Bucuria-60 de ani”/2006/, „Țara din stele”/2007/, „Cu dragoste pentru vârsta a treia„/2008/, „Destăinuiri de pe lumea cealaltă”/2013/, „Lăcrimează-n dor amurgul”/2016/, „Galina Furdui în lumina baștinei”/2017/, „Alexandra”/2018/, „Dialog în vis”/2019/, „Amurg sentimental – fortăreața cu suflet românesc”/2022, „Cântarea iubirii”/2023/, etc.

           Recenzie de Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți, iunie 2023, lectura BM Hasdeu

Doamne, dă-mi părinții înapoi… /V.Pîrlea Conovali/

Bate vântul nebun în ferestre,/Nistrul pare trist și nebun,/Iar mama și tata nu este/Și nu mai am la cine să vin… / Întru străină-n ogradă/Și niciun câine nu latră,/Mă uit la prispa crăpată,/La apa în căldări înghețată. / Umblă prin casă o pisică,/Frumoasă, cu blana-n culori,/Era mângâierea părinților/În zile grele și la sărbători. / O caut prin casă – nu este,/S-o fi dus peste gard, la vecină,/Acolo unde-i cald și lumină,/Și cineva cu drag o-ngrijește. / Mi-i greu și sufletul mă doare,/Iar lacrimile-mi curg șuvoi,/Și-aș vrea să strig în gura mare:/-Doamne, dă-mi părinții înapoi! / Cad în genunchi și mă rog la icoane,/Sărut cu tristețe pământul uscat,/Privesc prin ferestrele vechi cu obloane/Și cu bunul Dumnezeu stau la sfat. / Mă uit la ogradă pustie,/Un strigăt pe buze îngheață,/Odată cu plecarea mamei și tatei/Măsimt părăsită de viață. / Deschid ușa casei mâhnită,/Cu jale aprind focu-n vatră,/Mă-ncearcă o durere cumplită/Că nimeni nu bate la poartă… 😥

Poezia Irinei Staver la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”

Până să termin de scris articolul despre impresiile de la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, unde am aflat mai multe lucruri interesante despre protagonista Irina Staver, vreau să spun câte ceva despre tinerii de azi şi cei mai vârstnici. Nu vreau să se compare aceste categorii de vârstă, generaţii întregi de azi şi mâine, aceste două lumi atât de diferite la prima vedere, dar, noi avem multe de învăţat de la aceşti tineri, în special, din erorile lor, şi mai optimist, avem şansa să-i ajungem din urmă, să ne egalăm în comunicare atât de liberă, fără complexe, să fim deschişi şi sinceri în opiniile noastre. Noi, cei complexaţi încă din perioada sovietică… Avem mulţi tineri ca Irina, şi problema e că nu doar nu-i apreciem şi nu-i promovăm, dar nici nu încercăm să-i descoperim, să-i ajutăm cu experienţa noastră. Creăm legi ca să fie încadraţi doar tineri cu experienţa de muncă, şi de unde, de unde să o capete, dacă nici condiţii normale de viaţă nu dezvoltăm? Noi, cei mai în vârstă suntem cei care Trebuie să înveţe de la tineri, să ne redescoperim, să ne dezvoltăm, să fim mai inteligenţi, şi mai optimişti. Ei, tinerii, sunt cei care crează comunităţi în jurul ideilor pe care le promovează, apoi apar tot mai mulţi adepţi, şi iată aşa creşte o comunitate, cu cei care vor să fie auziţi, descoperiţi, înţeleşi, ascultaţi, citiţi, apreciaţi, susţinuţi, urmăriţi şi ajutaţi! Dar şi ei vor să ne ajute, şi noi nu reacţionăm! –  Păcat de cei, care nu au reuşit să vină la evenimentul de astăzi, la Biblioteca Municipală ‘’B.P.Hasdeu’’. A fost o şedinţă a clubului foarte interesantă, şi confesiunile Irinei, o tânără de doar 26 de ani, te pun pe gânduri… Graţie părinţilor ei, care au educat-o! Vivat, Irinei, care este ambiţioasă, perseverentă în noi proiecte şi realizări, şi, o poetă fină, cu o rimă firească de filosof experimentat(Volume „Odă Poeziei” (2013) București și „Mai Poetic” (2014)).

”Vârstele copilăriei mele.. Ea, mi-a fost prima dragoste în viață, dragoste care a început într-un senin și verde crud de 10 mai… Doresc copiilor de azi fericire și să ne crească luminoși, buni și plini de speranță! Mulți Ani, Copii frumoși, mulți ani, părinți!” (Irina Staver)

Bravo Irinei, care ştie să rămână aşa cum este şi, în ciuda tuturor condiţiilor impuse de conflictele polticului moldovenesc, ea, deocamdată, nu pretinde să fugă peste hotare, şi e decisă să schimbe mentalul lui. – Redescoperiţi tinerii noştri, dragi moldoveni… Avem ce învăţa de la ei! Mai multe detalii despre Irina Staver le urmăriţi în continuare în textul recent publicat în blog, sursa mai jos: ”Probabil, că veţi întreba, cum e posibil că această fată reflectează asupra vieţii umane precum un om cu experienţă la cei 26 de ani ai săi? Irina Staver, o persoană inteligentă, modestă, dar ambiţioasă şi perseverentă, foarte pozitivă, şi, se pare că ar fi trăit numai bucurie, încântare, şi vede toată lumea în roz: buni, minunaţi şi inocenţi… Dar nu e chiar aşa: la fel, ca oricare om obişnuit a cunoscut…”

Irina Staver: ’’Cred în lumea noastră, în cea care trăim’’

Filmele şi imaginile le vizionaţi, mai jos. Suntem în aşteptare a reacţiilor voastre ca de obicei, cu noi impresii şi binecuvântări. «Irina Staver la Clubul ”Impresii din viata si carti”»

Mulţumim moderatoarei evenimentului Diana Ciugureanu-Zlatan pentru un discurs iscusit, şi menţinerea evenimentului la nivel profesionist! Mulţumim tuturor participanţilor care ne-au onorat cu prezenţa lor la club! Fiţi bineveniţi la noi, ca întotdeauna! O viaţă frumoasă şi sănătoasă va dorim! Baftă tuturor! (Svetlana Vizitiu) ❤

Cu drag de voi, Irina Staver: ”La ai mei 20 și… am ajuns a fi și eu protagonista propriei seri de creație. A fost mai curând retrăirea secundei de „regăsire” cu mine, în fața unui public de Oameni senini, adevărați și sinceri. Mai sper că am Oferit astăzi ceva bun oamenilor prin confesiunile mele și am deschis câte un „drum”. Da, cred că mă pot considera un om împlinit. Împlinită în poezia mea, în jurnalism, în lumea mea:)Fiți fericiți!, așa cum am fost și eu cu voi astăzi!. Vă mulțumesc, oamenii mei! Vă doresc veșnicie!  Mulțumiri Dnei Svetlana Vizitiu, Diana Ciugureanu-Zlatan, Isacov Cristina, Mamei mele, prietenei mele cele mai bune, Ala Staver!, Alina Cotoros, Marc Moldova, emisiunii Buna Dimineata, TNT Bravo, Radio Moldova, Cristina Gavrilenco, Аnna Glusco, Denis Patras si tuturor!. Irina, vă iubește”.

Constantin Rodideal Idealantin: ”Poezia e magie, iar magia pur și simplu te farmecă. Irina Staver este un adevărat mag al cuvintelor în rime. Tonul vocii ei este atât de plăcut încât transformă poezia într-o incantație ce te farmecă instantaneu. Auzind crâmpeie din opera ei, am constatat gânduri ce definesc un copil inocent de zece ani și tot odată am sesizat gânduri și înțelesuri ce depășesc cunoașterea experimentală a unui matur de peste șaptezeci de ani. Prin acest exemplu vreau să spun că Irina Staver prin poezia ei are o înzestrare nativă de pătrundere în profunzimea lucrurilor încă de la vârsta de 16-17 ani. Nu pot să nu remarc frumusețea pe care a primit-o în dar de la părinții ei. În acest sens, am să finisez feedback-ul meu la adresa Irinei într-un mic catren: Personalitate sau caracter?
Carisma Irinei rămâne un mister.
O privesc încât nimic nu aud
Și gându-mi zboară la Hollywood.”

”Dragă colegă de la Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova, Irina Staver, ne-ai deschis sufletul tău atât de bogat, fumos și evoluat, încât ne-ai reîndrăgostit de tine! Sunt onorată și încântată, mulțumesc Dnei Președinte Svetlana Vizitiu de la Clubul de Elite Impesii din Viata si Carti, de la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu!” – Diana Ciugureanu-Zlatan

«Poezia Irinei. „Sunt vers și cântec îmi e Poezia”»

”Irina Staver este reprezentanta unei noi poezii care nu se joacă cu cuvintele. Ea încearcă să pătrundă în esenţa lor şi a evenimentelor actuale, pentru a le soluţiona. Doar asta e misiunea poetului în societate şi în destinul unui Neam – să aducă Lumină, Adevăr, Speranţă şi Dragoste de viaţă Îi doresc să fie mai curajoasă de a aborda mai perseverent tematica filosofică a vieţii” (Dromihetes)

«Irina Staver la Clubul ”Impresii din viata si carti”» – Albumul cu imagini de la club

https://www.facebook.com/events/476240945916307/