Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


11 comentarii

Pot veni la tine, mâine?


Dumnezeu aude chiar și șoapta inimii tale” (Isaia, 65:24)

     Într-o zi în curtea noastră s-a rătăcit un câine bătrân și obosit. La gât avea un guler de piele, era bine hrănit, și am înțeles că avea stăpân pe undeva care îl îngrijea bine. S-a apropiat de mine, l-am mângâiat, apoi el a mers după mine în casă, încet a traversat holul, s-a încolăcit într-un colț și a adormit. A doua zi a venit din nou, m-a salutat din curte, din nou a intrat în casă și s-a culcat în același loc. A dormit aproximativ o oră. Astfel a continuat timp de câteva săptămâni. În cele din urmă, am devenit curioasă și am atașat la gulerul câinelui o notiță cu următorul conținut: „Aș dori să știu cine este proprietarul acestui câine minunat și dacă el (adică tu) cunoaște faptul că câinele practic zilnic vine să doarmă la mine acasă?” A doua zi, câinele a venit din nou și la gulerul lui era atașat următorul răspuns: „El locuiește într-o casă cu șapte copii, dintre care doi nu au nici trei ani împliniți. Așa încearcă el doar să doarmă undeva…

Se poate… să vin și eu la Dvs mâine?”

      Nu-i pot înțelege pe acești oameni și gata. Nu-i pot înțelege pe cei care îți întorc spatele, o fi vreun motiv personal, și de ce să o faci la… maturitate, la locul de muncă, de față cu cei care vin… nu la tine acasă, ci într-un loc public? Ulterior, să se întrebe de ce nu vine publicul la tine, și de ce nu te suferă ceilalți? Nu pot înțelege un om matur care stă și scrie direct: „Iaca, avem nebuni, denunțători…”,  sau te amenință cu această mare dorință de răzbunare – „Ți se va întoarce bumerangul”, în loc să discute, să afle motivele unei probleme sau supărări create într-o echipă. Dacă ar fi doar o echipă, ea face tratative mai departe, mai sus, pentru ca să se închidă toate căile pentru o promovare eficientă a imaginii unui scriitor, a unei uniuni, fie a unei biblioteci obișnuite. Și niciuna nu vrea să înțeleagă, de ce persistă atât de mult ego-ul din sine? După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.

Intelectul – un lucru atat de respingator! Omul fără creier, e foarte încrezut în nivelul său superior de inteligență, iar cel deștept – percepe excelent cat este de … indecis în sinea lui, chiar își zice că e un tont… Bine, ne comportăm ca și niște copii, simțindu-ne tineri cu sufletul, dar de ce la supărare să te agiți cu bumerangul, să blestemi, să urăști – pentru că oponentul tău e prieten cu „dușmanul” pe care nu-l agreezi din motive personale? Cam așa, „Dacă nu-mi place mie, – nu trebuie nici tu să ții la el”.

Noi trăim, încercând mereu să dovedim ceva unul altuia, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii blând și iubitor, să ierți sau să găsești un compromis. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști și slabi.

Oamenii nu vor înțelege durerea sau dificultățile prin care trec alții, până când aceste probleme nu-i vor atinge și pe ei. Păcat, pentru cei de sus, uneori nici această experiență nu e utilă, se izbește de indiferență absolută…    Important, să înțelegi la timp în care oameni ai greșit… Și, țineți-vă de cei care nu vor permite să fiți umiliți sau obijduiți!

Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, e o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Pentru mine, eu – sunt mai mult de atât. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. 😉

Vorbesc despre oamenii care apar zi de zi în fața voastră… „cu o imagine inteligentă”. Dar, poate fi o persoană inteligentă atunci când dezbină întreagă echipă, dând vină pe oricine pentru problemele create, nu și pe sine… Eu nu întreb, este un fapt. Nu ascultă o altă opinie, soluție, o vorbă înțeleaptă, se supără când nu le întri în voie sau nu ești de acord; creează trusturi de plăcerea divertismentului, a dragului de sine, unde șușotesc care pe care să facă „membri, șefi”, și… ferească necuratul să ajute/promoveze o colegă/scriitoare sau să editeze o carte pentru că nu o place și basta! Dar ce să mai spunem despre un doctor în științe în relațiile cu persoanele cu dizabilități, care nu știe, de fapt, cum să comunice cu ele? De astfel, își fac timp pentru indignări, provocări între colegi, prieteni, pentru a scrie posturi cât înțelept este… și nimeni altul. Nu pătrund în esență, în starea ta de spirit, le este mai comod să te demisioneze, să elimine potențialul „concurent” atunci când se simte eclipsat, fie frustrat de succesul altora. Poate are probleme acasă, poate e vreun adulter în familie, lipsă de atenție sau boală… – Orice pricină ar fi întemeiată pentru a fi omul înțeles, nu și să te răzbuni pe colegii care nu-ți doresc rău… Orice problemă poate fi discutată și, respectiv, soluționată. Inteligent. Aici însă nu se caută soluția, mai mult – se creează ignoranță… Le place situația pentru că are pe cine face vinovat. Ce să vorbim despre persoane cu nevoi speciale în asemenea echipe? Ce-i mai dificil, e că moldovenii nu au la cine se adresa după ajutor, justiția e și ea o ratată; tocmai noi și ne-am creat acest sistem din care nu putem dezlega nodul.

Eu nu pot să înțeleg aceste persoane, nu mă pot supăra, nu am timp și nici nu vreau să-l pierd pe nimicuri. Am scris acum în blog și… mă dezleg de voi. M-am săturat să tot apăr pe cineva și să-mi atribui vinovăția. Sunt cea care face primul pas spre împăcare și apără pe altul de repetate ori, fie el de vină, dar hai să-i oferim o șansă? Voi, însă preferați să mă călcați în continuare! Credeți că aveți probleme grave, și ce știți despre mine? V-am promovat, țin la voi, mă rog de sănătatea voastră, chiar și când îmi dați motive de supărare. Există o limită. Pur și simplu, voi începe să vă ignor chiar eu 🙂 Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice.

Principală problemă e că oamenii nu se plac sau nu vor să se iubească reciproc, nu se respectă, nu fac un pas pentru înțelegere, nu pot și nici nu doresc să învețe a se iubi. Oricum vă întreb, pot să vin la voi, mâine?

                – Și v-am spus o istorie frumoasă, din auzite, așa cum am înțeles eu

– Pot veni… și eu la Dvs mâine?”

❤  SV


6 comentarii

Femeie-femeie… Bărbate-bărbate


 

 O femeie adevărată nu va accepta niciodată alături de ea un bărbat care este unul excepțional sau extraordinar, și… numai pentru o oră! Din simplu motiv că ziua are 24 de ore! Cunosc femei care știu mai bine decât tine cum să te îmbraci, cum să scrii, cum să-ți sufli nasul, cum să te comporți cu soțul tău, cum să-ți educi copilul, cum să zbori călare pe mătură, cum… Le cunoașteți intonațiile – o superioritate mascată la greu, aplomb, uneori se pune în funcțiune și arătătorul, altă dată se desfac brațele, la ființele mai emotive explodează și din limbă… Și uneori te mai miri că anume cele răutăcioase sunt dorite de bărbați! 😀

Femeile adevărate sunt nu doar iubite, ele sunt – cucerite! Privite îndelung şi… nu lăsate în urmă; – nu se posedă, nu se despică, nu se ignoră…  Minţile noastre adoră să arunce responsabilitatea asupra celorlalţi, să se plângă, că în acest fel ne e bine, întrucât nu ne mai simțim responsabile…

Fiecare femeie tinde să-şi exprime individualitatea. Dorinţa de a se deosebi din mulţime şi să adăuge la imagine o picătură de creativitate este foarte pronunţată, în special, în sezonul gerului aprig. 😀  Natura actualizată ademeneşte cu culori proaspete reci, şi inspiră la transformare colorată. Anume posibilitatea de a schimba imaginea oferă unei femei acel şarm intrigant, care uneori excită conştiinţa a celui mai experimentat public.

În viață se întâmplă totul cum ar trebui să fie, pur și simplu, noi nu acceptăm imediat… Nu e nevoie de mulți bani în viață, și fericirea nu constă în bani… Și, mai bine să fii lovit de cei care te iubesc decât de satan…

Când vei ajunge la Doamne-Doamne… Nu vei fi întrebat ce maşină ai condus… Ci câţi din cei care nu aveau cu ce se deplasa din lipsă de transport – i-ai luat tu – cu maşina ta… Nu te va întreba nimeni câţi metri pătraţi are casa ta… Doar… câte persoane ai primit cu drag în ea… Nu te va întreba ce haine ai îmbracat… Vei fi întrebat câte persoane ai ajutat tu să se îmbrace… Nu te va întreba – cât de mare a fost salariul tău… Te vor întreba cât de mult te-ai umilit tu pentru a-l obţine… Nici – ce meserie ai avut, doar dacă ai pus în slujba ei tot ce ai avut tu mai bun… Nu te vor întreba câţi prieteni ai avut… Te vor întreba pentru câte persoane ai fost un prieten… Sau cât de ipocrit ai fost ca să-i pierzi… Nu te va întreba nimeni pe cine ai avut ca vecini… Te vor întreba ce vecin ai fost tu pentru ei. Nu te va întreba nimeni despre culoarea pielii tale… Subiectul despre caracterul și calitățile tale este mult mai interesant… Ai grijă de comportamentul tău de azi înainte, dacă conștiințizezi despre ce vorbesc eu aici!

Dacă te simţi trist, puneţi întrebarea: – “a cui este vina?”

Orice politică vine din relație personală! Oamenii care nu au inițiativă, pot scrie istoria, dar nu și s-o creeze… Ce contează unde să putrezești? Important e să poți rezista. Iar un om putred va putrezi oriunde!

❤ SV


10 comentarii

Să nu spui nimănui ce răni te dor: 3 Decembrie – Ziua Persoanelor cu dizabilităţi


Copiii din curte mă ignorau, și nu mă primeau în gască lor, la fel și cei de la grădiniță nu mă doreau în jocurile lor: pentru ei eram ciudată, o maimuţă fâlfâită care nu putea scoate un sunet normal. Dar eu tot mă țineam de ei, şi ei din nou mă fugăreau, strâmbânu-mă şi arătând limba lor roză…

Mare pedeapsă e să nu simți bucuria comună, fiind printre oamenii. Eu, ca un catâr, mă înverșunam să întru în jocul lor, și nu puteam înțelege care e motivul supărării lor. Mă consideram fetiţă normală, veselă şi cuminte, precum sunt și ei, cu mare dorinţă de a se întrece cu mingea sau la loto… Nu mă doreau oricum. Le aduceam de acasă dulciuri, furam din bijuteriile mamei ca să le îmbunez inima, şi numai pentru ca ei să se joace cu mine. Mă țineam scai, şi eram geloasă că cu Ala Bala Portocala se poate juca, şi cu mine – nu… Acasă plângeam cu atâta suflet! Iată așa toată copilăria mea, ca apoi în adolescența mea să mă simt la fel de respinsă și singură… Nu se lega comunicarea, eram bucuroasă să tac, să privesc cum se joacă, doar să fiu în cercul lor, alături de ei. De astfel, m-am simțit mereu singuratică și batjocorită în societate. Acum, chiar îmi place să rămân singură, mă bucur să rămân și să trăesc cu imaginația mea unde eu sunt fericită…

Momente de ezitare, atunci când realizezi că nu ești ca toată lumea, dar ai încredere că poți fi mai bună, au continuat și atunci când am crescut mai mare, dar și la maturitate: realizezi că oamenii nu se schimbă, şi că calitățile caracteristice strict înrădăcinate de mic copil, nu dispar nici mai târziu. Rădăcinile dezvoltă alte modele mai dure în mintea ta, în interior: ele fie sunt, fie – nu… Şi – la o cumpănă de viață cu moartea, cu siguranță, apar din nou. Ca să descoperi adevărata ta înfățișare cu spiritul tău cu tot. Probabil, eu mă înfăţişez nu ca o persoană echilibrată, inteligentă, ci care s-a conformat cu pătimirile sale din viață… Dar, nu…

Într-adevăr, eu afirm ca o persoană vulnerabilă, cu o experiență de viaţă dezvoltată prin dizabilitate fizică ca lipsa de auz, cea care a cunoscut dintotdeauna ce poate simți real un invalid mereu obijduit de ceilalți, cei care nu știu cum e să fii în pielea şi situația ta, şi nu o vor simţi niciodată. Familia și prietenii care au grijă de persoane cu dizabilități, pot să te ajute, să te compătimească, dar nici ei nu vor simți adânc drama ta. Apropiații te consideră omul drag și o persoană normală, se comportă adecvat. Ei înțeleg totul… Insă, au şi ei viaţa şi problemele lor. De ce să-i judec eu. Ba niciodată! Pentru că… nici eu nu pot ”suferi” persoanele ca mine. Ele mă fac să plâng, şi eu, pur şi simplu, am obosit de durere… 

Prima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș în troiene de zăpadă, Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă deasupra pe cap, legată strâns cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Și tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe, apoi mă stabilea bine în sanie pentru că atunci când mă pot răstogoli să nu mă lovesc, și mă ducea cu o viteză nebună prin ninsoare în soarele sclipitor de nea, și eu fericită, râdeam de spaimă și fericire. Încă nu puteam vorbi, şi atunci părinții mei au descoperit că nu aud, – de vină fiind o eroare stupidă a medicilor care m-au supradozat cu antibiotice de streptomițină! Am fost marcată pe o viață întreagă, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții la care au acces toţi oamenii ”normali”…

eu

De mică am realizat, că sunt în viață, că am părinți, că sunt un copil fericit cu mamă și tată pe care-i iubeam: am simtit-o în acel moment când tata mă trăgea cu săniuţa cu o viteză la maxim în ninsoarea mare în soarele strălucitor, nu știu de ce, dar e prima ce am memorizat din senzaţiile mele de copil… Apoi, părinții mei se cuprindeau în bucătăria de pe strada ”Sciorșa, 6”, din or. Florești, într-o garsonieră pe care tata abia a primit-o de la serviciu: una fără veceu și baie, dar – a fost primul nostru locaș fericit, în care ne simțeam stăpâni cu acte. Surioara mea încă nu se născuse, eu mă cățăram în brațele părinților, – ambii mă sărutau, și tata mă dădea cu ”huța” atât de vioi pe genunchii lui, că mâina mea stângă a trosnit brusc, și ei speriați m-au dus la urgență. Acolo medicul mi-a bandajat strâns brațul cu tifon, și apoi, noi toți fericiți că n-a fost nevoie de gips, am mers acasă! Am simţit că sunt şi pot fi iubită!

În curtea noastră mare cu vecini era un cucoș mare și rău, cam la nivelul meu de înălțime a celor cinci ani: că eram ca o prichinduță. Mă speriase groaznic: eu fugeam de scăpăra pământul, și cucoşul – după mine să mă ciupească. Am rămas șocată și mult timp mă temeam să merg chiar și la veceul de afară. Am tăcut sau mă bâlbâiam mult timp, or, nu știam cum să le explic părinților despre frica de acest cucoș, dar mama a aflat și i-a spus tatălui… Nu știu , probabil că cucoșul a dispărut, nu știu… Cert, că stăpânul lui se certa cu toți din ogradă, și timp îndelungat îl lăsa să zburde liber să sară la vecini, sau poate încă nu dorea să pape răcituri. Spaima de cucoș m-a marcat pe multă vreme, astfel că nu eram sănătoasă la cap şi săream la bătaie la toţi care mă obijduiau.

Părinților îmi era rușine să recunosc că nimeni nu mă iubește acolo, printre străini. Apoi, am realizat, că dacă vrei să obții ceva, trebuie să te lupți, chiar și pentru scurt timp, atâta timp cât se topea bomboana în gura ”prietenei”, care apoi mă înjosea şi mă strâmba din nas. Aveam exemplu părinților mei tineri și curați la suflet, că cu oamenii trebuie să fii cuminte, răbdătoare și ascultătoare. Prin ereditate aveam mari abilităţi şi talente încă nedescoperite atunci… Am fost inocentă, modestă sau rușinoasă, tare de treabă fetiță, până când și… răbdarea mea a plesnit, asta ca urmare, când am mai crescut nițel. De la șase ani ai mei, cel care mă strâmba din nas și mă făcea fâlfâită… o lua la ”bot”, în special, au avut de suferit băieții, pe care fetele le puneau la cale să mă bată. Copiii devin răi după ce văd cum se comportă alţii în diferite circumstanţe, şi pentru că fac ceea ce văd acasă, observă totul, atitudinea părinților unul față de altul, a celor din stradă și, în special, ce văd acum la ecranele TV… Copiii observă totul, chiar și de la trei ani adulmecă și rugumă cele întâmplate, ca peste ani ani să înțeleagă real ce a fost într-adevăr… Niciun copil nu se naște rău, – răutatea se învață, se împrumută/ se dezvoltă în mediul care el crește, fie (nu) este educat…

La cinci ani mă înecam în bazinul grădiniței și – noroc, că copiii au ieșit deja din bazin, şi doar atunci educătoarea a observat lipsa mea și a reușit să mă scoată din apă, ridicându-mă de braț. În aceste clipe de cumpănă, atunci când mă înecam, a reușit să mă minuneze un Soare frumos dintr-un tunel care mă ademenea spre fericirea raiului, și era atât de sclipitor și frumos, că nu știam ce să fac, să mă supăr sau nu pe educătoarea pentru că nu m-a lăsat să văd finalul? Pe parcursul anilor am înțeles, ce a fost într-adevăr, și de ce educătoarea speriată nu le-a spus nimic părinților… Am realizat, că toată familia Vizitiu și Sinchevici (din partea mamei) se rugau permanent pentru mine, o știu cu siguranță, pentru că și acum simt că miracole care se întâmplă, atunci când ai credință în Dumnezeu…

Iar eu fiind primul lor copil, prima fetiță scumpă și adorabilă, firavă și bolnăvicioasă, cum să nu mă iubească? Astfel, ar trebui să gândească oricare părinte pentru copilul lor, și la supărare ambele părţi să înveţe să ceară iertare… În primul rând de la sine, pentru a realiza care-i vina fiecăruia…

Cred eu, atunci când stai de vorbă cu Domnul, spunând Tatăl Nostru, El Îmi spune, ”dacă te ierți tu, Te iert și Eu”… Îmi știu păcatele și încerc să mă iert, în primul rând… Toată viața m-am simțit în siguranță grație părinților Vasile și Teodora Vizitiu, prin puterea rugăciunii pentru noi, copiii lor! Real, fiind ocrotită și ferită de pericole. Atunci când apar problemele și alte cumpene de viață, am fost mereu salvată mulțumită părinților, surorii mele, oamenilor dragi, prietenii, care prin rugă, gândul și faptele lor cu credință în Dumnezeu, m-au făcut să mă simt în siguranță, și cu stăpânire de sine. În copilărie atunci când în perioada sovietică ironizam ateic icoanele, – ei cu un al șaptelea simț, probabil, au știut că timpul le va aranja pe toate la locul lor, și eu voi prinde la minte, fără să-mi impună mult învățămintele, or să mă mustreze dur, ținând cont și sperând că voi deveni o persoană inteligentă, voi izbuti să ajung o luptătoare, și să mă feresc de sinestătător de oameni furioși și de faptele lor rele… Nu știu, dacă așa credeau și părinții cei străini din curte, care-și fereau odraslele lor de prezența mea atunci când apăream la joacă ”la cuibul cu nisip”, și mă considerau nebună și ironizau în fața părinților mei: ”Vom vedea unde va ajunge ”copchilul” vostru”…

”Să nu spui nimănui ce dureri te dor”… Eu consider că am izbutit, dar voi? ❤

SV

P.S. De ziua persoanelor cu dizabilităţi strigaţi mai tare! Cel surd va auzi, cel mut va vorbi! Real.

Zilnic trecem prin aceleaşi locuri, pe lângă aceiaşi oameni, cu gândurile în mii de direcţii şi nu vedem nimic în jur! În goană nebună după supraveţuire, uităm de acei mai simpli, defavorizaţi, – persoane cu dizabilităţi, cei care ne iubesc necondiţionat şi speră să ne amintim de ei! Şi nu doar de ”Ziua” lor sărbătorită în mod ”legal”. Să nu uităm de cei mai sărmani, mai vulnerabili ca noi! Azi, e ziua persoanelor cu dizabilităţi! – cine se aminteşte în mod normal? Da, statul… Se consideră ca statul formează cei aleşi de noi, de popor… Când vom înţelege, că Statul suntem Noi???
Să le facem viaţa uşoară, dăruindu-le nu doar speranţe, un zâmbet, o vorbă bună, o mâncare caldă în această zi! – Să le oferim o Atitudine, o Atenţie în continuare! să le oferim locuri de muncă, salarii şi pensii normale pentru un trai decent şi tratament normal, astfel, ca în această zi să mulţumeasacă şi ei acestui Stat minciunos, în prezent. Pentru ei e mai mult decât suficient! Şi sunt mulţi: bunicii, părinţii şi copii noştri, vecinii noştri, prietenii tineri şi în vârstă, – toţi cei care acum sunt sunt lângă noi! Niciodată nu poţi şti, când dă nevoia peste tine! Doamne ajută-i!


6 comentarii

Bătrâna și Dragostea


Nimeni n-o iubea pe bătrână, și ea, la fel, nu ținea la cineva. Nu din răutate, pur și simplu, a renunțat la acest sentiment. Ca din obișnuință. Nu avea pe cine iubi. Nu avea rude. Prietena ei cea mai bună a decedat acum patru ani. Și-ar fi dorit un câine, dar sănătatea subredă și pensia mizeră, nu îi permit această plăcere de suflet. Pisicile, nu le suporta, în special după ce a studiat cu atenție un pliant la policlinică că ele sunt purtătoare de tot răul pe pământ inclusiv răspândirea viermilor, limbricilor și puricilor… În această vară, bătrâna și-a făcut o obsesie din plimbările în parcul alături de casa ei. Nu era multă lume, numai bătrânii la fel ca ea, însă ei veneau cu treburile lor: care plimba animalul de casă, care vre-un nepot ramas acasă…. Ceilalți au emigrat cu copiii lor peste hotare, să muncească… Iar la noi, precum obiceiul s-a înrădăcinat: bătrânii nu se respectă, nu le oferă nimeni atenție… 

Orașul rămase la fel de pustiu ca și interiorul spiritual al bătrânei… O apucau lacrimile, în special atunci când vedea cum se plimbă un moșneguț cu băbuța lui la braț, ceea ce era pentru ea într-adevăr insultător. Pe ea n-o observa nimeni-nimeni… Și mergea ea singurică pe aleea Renașterii, prefăcându-se că face sportul mersului pe jos. Într-o zi, din fugă bătrâna a observat un mesteacăn tânăr practic rupt în două. Tabloul era atât de trist și lacrimogen, că ea n-a suportat și, fără ezitare, a dezlegat centura care sprijinea fusta pe șolduri, și cu ajutorul ei a legat strâns un baston pe fractura arborelui. A plecat acasă doar atunci când s-a convins că arborele stă drept. A doua zi a venit la mesteacăn cu o sticlă de apă. Copăcelul s-a cam ruginit, dar era incă viu. Bătrâna l-a udat din sticlă, și a mers să se plimbe pe alee, tot învârtind capul în direcția copăcelului. O săptămână-două ea tot venea cu sticla cu apă la mesteacăn. Copăcelul învia cu ochii…

Săptămâna următoare, bătrâna din nou a venit cu sticla, dar în locul mesteacănului a găsit o groapă uriașă în care scormonea energic un excavator. Un havuz se construiește! – anunța vesel cineva. Bătrânica a stat puțin, a băut apă din sticlă și a mers acasă. Acolo ea scos dintr-un batic legat pensia primită recent, a mers la un magazin cu flori, și s-a întors de-acolo cu un arborel de lămâie într-o oală de plastic.

Bătrâna deja s-a obișnuit să iubească și nu voia să se desprindă de acest sentiment.

Etatea – nu este un motiv pentru a uita de sentimente. Mai ales de Dragoste...

SV, ❤

Imagini: Picturi in ulei, 2018, autor Svetlana Vizitiu


14 comentarii

Lume, ajutor, vă rog!


Lilia a primit un pumn rău direct în pieptul cu pricina în noaptea Muzeelor în luna mai: doi nebuni s-au încăierat la bătaie în troleibuzul cu care mergea și ea cu fiul ei mai mic, și unul dintre bătăușii a nimerit în pieptul surorii mele, întâmplător sau nu… Dar, acum noi spunem că a fost ”pumnul” și voia Domnului, pentru că de altfel putea fi prea târziu să afle că are cancer mamar.

Nimic nu e mai crunt ca atunci când se îmbolnăveşte apropiatul tău şi poţi să experimentezi molecule din această spaimă cu imagini de neexplicat de dure în faţă ta. Nu am ştiut niciodată să cer bani decât doar atunci când protestează toată lumea şi cere majorare de salariu. Ştiu că sistemul de asigurări medicale din Republica Moldova nu are acoperire pentru toţi bolnavii din acest stat, dar şi că banii necesari pentru tratamentul cancerului, pe care fiecare din noi îl plătim cu titlul de ’’impozitul pentru sănătate’’ nu merg direct nici către spitale, nici către bolnavi. Ajung acolo doar din mila şi bunăvoinţa Guvernului. Care mereu are alte priorităţi. Prioritatea noastră este sănătatea celor dragi. Cu fiecare zi care trece fără tratament, cancerul distruge fără milă. Niciun om cu mintea limpede nu ar aştepta să-i fie salvat copilul sau alte rude – de Guvern.

Vă rog mult, viaţa surorii mele Lilia depinde de donaţiile voastre.

Este Lilia Șaragov, cardiolog categorie superioară la Centrul Mamei şi Copil din Chisinau, unde munceşte peste 25 de ani. Cea care toată viaţa se dedică pacienţilor, pentru ca inimile lor să bată sănătos încontinuu, ajută şi pe alţi nevoiași cum poate ea, mereu face carităţi şi în mod necondiţionat. Dar, munceşte, desigur că pe un salariu foarte mic… La uşa cabinetului Lilei sunt mereu cozi, toţi pacienții doresc sa fie consultaţi şi vindecaţi de ea. Este mereu telefonată pentru un sfat sau consultație… Depune suflet pentru fiecare dintre ei. Un om din Călăraşi mi-a spus acum doi ani, că atunci când a mers a doua oară la cardiologul Lilia, a luat-o şi pe fiica sa care era studenta la Medicină, astăzi cardiolog și ea într-un centru raional. Atunci tatăl ia spus ferm:’’Uite şi ascultă, eu vreau ca tu să devii la fel de bună şi o profesionistă ca Lilia Şaragov!’’

Desigur, există multe alte persoane, care au nevoie de ajutor. Eu însumi ajut pe cei care au nevoie, şi atunci când apare o posiblitate, sau alte ocazii şi sper, şi vă rog din suflet, că cineva să ne ajute acum pe noi!

Vreau să cred foarte mult că şi la noi se va săvârşi acest miracol, şi Lilia se va face sănătoasă, va învinge cancerul şi se va întoarce sănătoasă la pacienţii săi, la soţul şi fiii ei dragi, plină de viaţă şi cu zambetul pe buze…

Suntem foarte trişti, şi părinţii noştri bătrâiori deja, îşi fac mari griji, – ne este teamă să nu-i pierdem de durerea ce o simt astăzi pentru fiica lor. Acum Lilia este supusă încercării chimioterapeutice… Rugați-vă pentru ea și ajutați vă rog, cum puteți.

Dragi prieteni! Vă rugăm mult să salvaţi viaţa Lilei prin ajutorul vostru! Toată lumea are nevoie de ceva şi eu cred că fiecare care ajută va primi mai mult de atât, binecuvântarea Domnului… Eu vă doresc din tot sufletul să fiţi fericiţi şi realizaţi, şi ca în această lumea a noastră să vi se îndeplinească toate dorinţele bune! Vă mulţumim şi Doamne ajută!

Inca o sursa despre povestea Liliei Șaragov:
”Își amintește că în primele zile plângea încontinuu. Cel mai dificil moment a fost, spune ea, când a trebuit să aducă vestea celor apropiați, iar cea mai marcată de asta a fost mama. Fiind vecine de apartament, nu putea să-i ascundă nimic, și mama nu putea uneori să-și stăpânească lacrimile în fața ei.
„Îi spuneam, mama eu sunt vie, nu mă plânge. Și asta era de fiecare dată, lacrimi, îmbrățișări. Un vers dintr-o poezie spune că trebuie să-ți iei rămas bun întotdeauna, când pleci pentru o clipă. În general, cred că diagnosticul de cancer îți schimbă ideile despre tot ce știai despre viață. Îți dai seama că toate sunt un fleac, că nu trebuie să te superi sau să intri în conflicte, căci, vezi, viața e atât de scurtă”.
A fost plăcut surprinsă când a primit încurajări de la cei cu care nu s-a mai văzut de foarte mulți ani.
„Eu întotdeauna am avut noroc de oameni și când oameni, cu care nu am mai vorbit de 20 de ani, mă întrebau cu ce mă pot ajuta, mă simțeam foarte norocoasă”. Mai departe vezi:
http://www.sanatateinfo.md/News/Item/8039

Un cardiolog luptă cu cancerul: „Mama plânge mereu. Tata mi-a spus că-mi dă tot ce are, numai să mă fac bine”


10 comentarii

Astepti probleme – si ele vin! Ajuta-ma, nu lupta cu mine!


Noi primim de la viață ceea în ce credem. Tu crezi că viața este frumoasă, și ea chiar este frumoasă. Tu crezi că este groaznică, – și ea e groaznică. Crezi că nu există ieșire din situație, și nu o vei găsi. Crezi că există o soluție, și o vei găsi.  Aștepți probleme, și ele numaidecât vin. Ți-e frică de boală, – te vei îmbolnăvi. Tu crezi în succesul tău, – tu îl vei crea. Tu aștepți fericirea, și ea deja vine în calea ta!  

Credința noastră creează realitatea noastră. – Crede în tine, ocupă-te cu ceva util și gândurile negative treptat te vor părăsi! Pur și simplu, nu vei mai avea timp suficient pentru prostii. În acest fel mă descopăr în continuare, mă apuc de orice proiect, orice gând bun pentru a realiza ceva util, ca blogul, clubul, și pictura de exemplu cu începutul ei din luna august anul ‘17… Continui cu Clubul Impresii din viață și cărți și cu blogul meu, mă și apuc de scris versuri doar ca să nu am timp pentru a ruguma sau a gândi la unele deficiențe morale ale societății noastre. Cu prostia nu te pui, și eu nu mă încadrez în această treaptă, nu doresc și nici nu am timp. Acele persoane care discută și provoacă lumea la certuri și violență în rețele de socializare, pur și simplu, nu au timp pentru a se deștepta… citind realmente posturi cu credință despre moralitate și fapte bune, ei nu au experiență de durere sau pierderi… Dar au iscusință mare de a da sfaturi celorlalți pentru că le place să fie în centrul atenției, fie se aplaudă pentru orice like, probabil asta le aduce banul mare în coșul lor buzunăresc dezordonat. Nu zic că sunt oameni răi, așa ceva nu există: ei sunt îndemnați de societate, mai mult de mentalitate, să procedeze așa cum consideră ei că e corect. Dar impactul e contradictoriu. Și tinerii le i-au exemplu, și se omoară unul pe altul… La fel vreau să spun și despre programele TV cu sute de seriale și filme, unde persistă violența, unde se demonstrează cum poți lua droguri în varia proporții, și practic fiecare epizod demonstrează cum un bărbat ”inteligent” poate lovi o femeie sau copil, fie înjură direct… Codul audivizual demult nu-și are locul în Republica Moldova, așa ”profesioniști” nu-și fac munca deloc. Se discută limba vorbită pe ecrane, dar nu și sensul! Credeți că demnitarilor le pasă? Iată, am scris opinia mea și a mai multor persoane, și nu e prima dată. Reactiile care urmează, vor fi ele? Desigur că nu.

Rămâne credința și speranța că apelez la educația mintală: cel care dorește să se schimbe, se va schimba. Destinul nu se schimbă, dacă nu vrei să-ți schimbi viața. Și-atunci când votul tău nu este luat în considerație pentru că legea spune că ești un prost și că ai chemat oamenii la treabă nu în ziua când te pune ea, Legea, înseamnă că noi toți suntem într-adevăr proști, boi mânați de ciobani la fel de proști… Proști pentru că această Lege noi am creeat-o… pentru a ne porni unul împotriva altuia… Constituția nu poate fi împotriva celor care au votat-o! Nu luptați, ci ajutați-vă unul pe altul. Asta ar fi soluția!

Viața nu se schimbă dacă nu se schimbă oamenii și faptele lor… Problema ar fi că persoanele care și-au dat drept prieteni sau suporterii tăi nu sunt de fapt toți cei în care poți avea încredere ca urmare, dar tu, om bun, oricum continui să discuți, să apelezi la ei, pentru că este normal să rămâi Om. Om de omenie. Să comunici cu ei, să spui lucrurile reale, pentru că le dai șansa și lor și ție personal, că e corect să rămâi om atunci când ești îndemnat de invidie, de stare de superficialitate sau alte gogomanii care pot întra în creirașul cuiva, pentru că e firesc a greși și să ierți… Este bine să ne desprindem, chiar și pentru câteva clipe, de orice acțiune pe care o întreprindem și să privim în interiorul nostru, să ne privim cicatricile și laurii și să fim recunoscători universului pentru fiecare respirație ce ne umple inima.

Nu înseamnă că sunt eu una specială, sau pentru evidențierea individului din mine. Profunzimea trăirilor, indiferent de nuanța lor, este detaliul ce ne menține încă umani… Și eu o fac din disperare, și am motivele mele. Pentru că sunt Mamă, Bunică, Femeie… Și pentru că au de suferit copiii mei trăind în această societate fără de leac în continuare. Am multe de realizat pentru… a mă deștepta și eu. Cu mare speranță să fie ceva molipsitor și pentru voi. Cu gânduri bune și sugestii utile. Doamne ajută!

SV


2 comentarii

Următoare scumpire a benzinei sau nereguli cu Lapte de pasăre


S-a anunțat o nouă creștere a prețurilor la benzină, nu mare, dar micuță, pentru că nu s-a reușit să inventeze un alt motiv… Se mai gândesc ei… pentru următoarea scumpire… 

Pân-la vară au ramas două zile și 4 kg 

Ce îți doresti atunci când te ridici tot mai mult în vârf? Desigur că… să scuipi în jos!

Cum motivam lipsa voturilor sau a prezentei noastre la alegeri? Daca nu ai votat, înseamnă că nu ai calculator, internet si mai ales, Facebook-ul!  

Am deschis cutia cu bomboane „Lapte de pasăre”, și acolo am descoperit o notiță:”Am mâncat din această cutie 4 bomboane.
Ambalatorul numărul 5″

După ce Robin Hood s-a căsătorit, nu tot ce lua el de la bogati a început să ajungă la săraci…

S-a deschis un nou mod de chat vocal on-line în 3D, se numește „să stăm împreună la bar”

Din nou – sfaturi pentru fete. Pentru a arăta cel mai bine pe plajă vara, începe să-ți îndopi cea mai bună prietenă încă din iarnă

Vreau o camilă decorativa. Iată așa, ca cihuahua, doar cămilă să fie. O voi căra cu mine și o voi învăța să scuipe pe cine voi arăta…

Dacă un scriitor nu este citit, asta nu înseamnă că el este un clasic

Viața va fi mult mai simplă dacă in modă ar intra coafurile cu care ne trezim dimineața

La restaurant clientul întreabă de chelner:
– Spuneți-mi, aveți rață sălbatică?
– Nu, dar pentru dumneavoastră, putem înfuria una domestică…

Te-ai supărat și ai țipat la omul cela că te-a sunat la unu noaptea? Întră în situația lui. Sună-l la ora cinci dimineața și cere-i scuze.

Totuși, este bine când în familie ambii au interese comune … El adoră pescuitul, și ea – când el este la pescuit…

Toate problemele în societate vin din lipsă de atenție pentru ceilalți și cei rămași blocați în singurătatea lor… Și câte inimi s-au zdrobit doar pentru că cineva nu a spus la timp: – Iartă-mă… Mândria…

Bărbații au nevoie de femei pentru ca să nu dorească să trăiască veșnic!

Internetul, desigur, nu este un panaceu, dar uneori, atunci când ceri ajutorul on-line, de regulă, există și tendința de a obține visul! Nu disperați! Domnul e cu noi!

Dacă dv repede obosiți și întotdeauna doriți să dormiți, adăugați într-un pahar cu ceai o felie de lămâie, un vârf de scorțișoară, apoi suiți-vă pe cel mai apropiat avion spre Goa și nu vă mai întoarceți niciodată!!!

În interiorul fiecarui om există o limită. Limită a simțurilor. Limită a durerii. Limită a lacrimilor. Limită de ură. Limită a iertării. De aceea, oamenii, uneori, rezistă mult timp. Mult timp… să tacă… 

Realități cu Impresii de Svetlana Vizitiu 😀


2 comentarii

Voi toți doriți acest lucru


Suntem o parte a acestei lumi pe care noi o numim rea. Ne cunoaștem pe noi inșine prin celelalte persoane.

Practic, trăim înțepeniți ca pe timpuri… Ba, și mai rău. Vedem toată ziua aceleași chipuri, aceleași promisiuni, întâniri și discuții de la aceleași persoane. Primim milioane de donații în euro de la investitori străini, și – impactul e cu totul diferit: nu vedem rezultate pozitive. – N-ați obosit?.. Eu am obosit. Deoarece, practic nimic nu se schimbă în societatea noastră. Mergem în Europa, cică ne civilizăm, dar trăim mai greu, și mai prost e cu moralul. Și cu controlul manual creeat de partide, nu mai există altă cale. Nu văd mai nimic util ce s-ar fi făcut pentru oamenii simpli. Iată că s-au adăugat mai mulți deștepți care vor să schimbe lumea precum cred ei că ar fi mai bine: – este o boală tipică moldovenească care în ultimul timp progresează tot mai mult… Aud expresii de genul că oamenii devin mai răi, și noi cu toții doar ne-am născut curați asemeni unori îngeri în această lume.

Sufletul este bun prin natura lui sacră, însă grijile, fricile, neajunsurile, senzația că suntem singuri, părăsiți, fără de apărare, ne fac să uităm de puritatea noastră, să ne privim unii pe ceilalți cu invidie, să ne jignim, să ne rănim între noi…

Dacă ești prins în capcana oglindirii tale ca și cum lumea are ceva cu tine și din acest motiv nu ajungi nicăieri, că toți oamenii sunt răi și vezi doar răutate în jurul tău, – oprește-te o clipă și întreabă-te: Nu cumva sunt eu cel rău și am dăruit lumii această răutate? Ar fi o bună întrebare, în special, pentru cei care ne conduc țara. Pentru că multe situații cu spirite negative sunt provocate, sau impuse de politica autorităților, și noi din neștire nu găsim soluția sau ieșire din impas…

Noi atragem în viața noastră oamenii care ne seamănă într-un fel sau altul, și care în mod surprinzător ne ajută să ne descoperim pe sine: ce simțim și ce gândim cu adevărat. De ce unii se omoară sau sunt atât de agresivi? Poate că au uitat că sunt buni și trăiesc în frică neștiind cum să fie altfel? Răutatea vine din furie, teamă, gelozie, invidie, orgoliu, sentimentul de inferioritate… Toate acestea distrug efectiv iubirea, puritatea, armonia, înțelegerea. Răutatea excesivă provoacă insomnii, dureri fizice și multe alte afecțiuni, te oprește să trăiești și să te bucuri de viață… Este intr-adevăr o invenție a mediului care ni l-am format și dezvoltat.

Adevărata noastră natură este Bunătatea. Alege să gândești, să te comporți astfel cum ai dori să fie Lumea! Atunci când apare un gând rău, spun cu intenție Stop! Vreau să fiu bun și toată lumea la fel de bună! A fi bun înseamnă a nu reacționa la răutate, și a încerca să înțelegi pe cel ce o emite fără a presupune că altcineva are șizofrenie. Unii nu reacționează alții aleg să se retragă, și eu spun că ar fi cazul să ajuți acea persoană să se simtă bine. Nu-l lăsa în durerea sau grjile care îl pot doborî… Consider că ar fi uman acest pas… Toate problemele în societate vin din lipsă de atenție pentru ceilalți și rămași blocați în singurătatea lor… Și câte inimi s-au zdrobit doar pentru că cineva nu a spus la timp: – Iartă-mă… Mândria…

Uneori e mai simplu să zâmbești decât să lămurești de ce ți-e trist… Pur și simplu, nu răspunde la răutate la fel cu răutate!  Probabil că se va schimba ceva. Atunci vei dobândi ceea ce dorește fiecare. Vei atrage în viața ta persoanele care gândesc, simt și sunt ca tine.

Un om bun este un om puternic, și cel care alege răutatea, de fapt este omul slab, speriat și dominat de frică. Cei care aleg răul, vorbesc prea mult, și nu-și fac timp să asculte opinia, proiectele sau soluțiile tale. Ei mereu vor avea intermediari care vorbesc de la sine. Avem prea mulți politicieni dintr-aceștia… Nu-i mai votați! Și, nu subestimati abilitățile oamenilor idioți care s-au adunat în trusturi-grupuri mari…

Ce ar fi să creăm o lume mai bună? Doar nu sunt eu prima care spune acest lucru! În sinea sa, fiecare dintre voi dorește acest lucru, dar niciodată nu-și face timp să gândească și să facă ceva…

Să creăm o lume mai bună Împreună! Nu există oameni răi, doar cei nefericiți și obosiți de griji și probleme. Să ne ajutăm să fim mai buni, și tu, guvernule, ești obligat pe cinste să ne ajuți, pentru că noi te alegem, la fel și te ajutăm să ne faci mai… Buni!

Doamne ajută! ❤


9 comentarii

Tăcerea – mai tare ca strigătul


Plângi atunci când te desparți de un om. Dar cine știe, poate rămânând cu el, ai fi vărsat mult mai multe lacrimi…
Crezi în această clipă că e doar o altă zi a Vieții tale. Dar nu e o altă zi: este anume acea unică zi care ți se oferă astăzi. Îți este dată. Este un dar. Unicul cadou pe care îl ai chiar în acest moment. Și unicul răspuns corect ar fi – să simți recunoștință. Cele mai bune momente din viață sunt greșeli. Și o singură formulă ne conduce viața – adaptarea. Și dacă nu e, rămâi cu durerea ta, în tihnă, și… zâmbind în fața oamenilor. E mare durerea atunci când copilul tău e bolnav și nu ai ajutor de la nimeni. 

Fiecare părinte visează să-și ridice copiii cu succes și depune mult efort pentru a-i ajuta să-și dezvolte abilitățile. Doar că succesul vine adesea contrar circumstanțelor. Spun oamenii că toate problemele adulților parvin… din copilărie. Eu cred că cu toate acestea, nu se știe dacă succesul ar fi fost obținut, dacă unele celebrități nu ar fi întâmpinat dificultăți și greutăți în anii de copilărie sau tinerețe. Succesul și celebritatea au apărut la Beethoven atunci când el avea circa 25 de ani. Câțiva ani mai târziu, la el a survenit o hipoacuzie progresivă, dar, ca urmare muzicianul a reușit să creeze cele mai renumite opere. Beethoven spunea că ”pentru o persoană cu talente și dragoste de muncă nu există bariere”. Viața el și-a trait-o în singurătate.

Și celebrul actor, comicul Charlie Chaplin a avut un trai destul de greu încă din copilărie: un exemplu, când sărmana lui mamă împrumuta papucii săi pentru fiecare dintre cei trei frați la rând atunci când venea rândul să meargă după ajutor social… Chaplin spunea:” Viața este o tragedie când o privești într-un plan mărit, și – e comedie atunci când o privești de la distanță.”

Atunci când cineva în vârstă vrea să-ți spună ceva, – măcar ascultă! Viața m-a învățat să fiu responsabilă pentru acțiunile mele, să mă pot apăra singură, și pe parcursul anilor, aceste necesități s-au transformat în nevoia de a crea o cetate proprie, de a fi independentă, de neatins. Dar, toate acestea au apărut prea târziu, abia la maturitate. De aceea, aș dori să-i conving pe cei mai tineri să-și asculte părinții, pe cei mai în vârstă, care le doresc tot binele… Mergeți cu Credință înainte! Dar, nu-L atingeti pe Dumnezeu în internet: mergeți la biserică, în lume reală, acolo – e credința! Nu accesați ”Like” sau ”Îmi place”, cei – care-și iubesc mama sau tata: telefonati-vă și vizitați-vă parinții!

Și cei bătrâni au nevoie de atenție, afecțiune și respect. Tinerii uită că și ei vor deveni bătrâni. Corect se spune că la bătrânețe fiecare își merită fața pe care o are… Etatea este complet diferită la fiecare persoană în parte și accentuează și mai mult trăsăturile de caracter pe care le-a manifestat în timpul vieții. Unii au chip angelic și sunt de o bunătate și înțelepciune de nu te mai saturi să fii în preajma lor. Alții sunt de o răutate și un egoism feroce, veșnic nemulțumiți și urâți ca niște monștrii cu chip uman așa cum le este caracterul și comportamentul. Cel mai teribil este omul ipocrit care folosind oamenii în scopurille sale, își leapădă ”blana” după ce în modul său i-a ”exploatat”: așa persoane întâlnești zi de zi, ei pot fi printre ”prietenii” tăi. Ești om bun dacă îi recunoști și totuși nu vrei să crezi.., și aceste persoane în continuare au acces la ușa ta… Ignoranța e strașnică atunci când realizezi că nu o meriți… Mai ales, atunci când cunoști adevărul și chiar dorești să schimbi mentalul și condițiile insuportabile, de exemplu, la serviciu, acest stat micuț în lumea ta mare…

Se spune că înțelepciunea vine cu anii, la unii, că la alții pleacă și ultima fărâmă de rațiune. Acest proces observ, în mod special, la cei care și-au făcut carieră sau au reușit într-o funcție de conducere. Sunt cei pentru care succesul și banii contează în primul rând. Ei nu știu, nu înțeleg durerea pentru care lupți să găsești un tratament. Ei sunt convinși că creează trusturi cu un număr special de oameni nu pentru sine ci pentru cultură sau binefaceri. Sub pretextul acțiunilor de caritate, artei, culturii, unii dezvoltă practici ilegale… Ei spun că vor să schimbe și să ajute Statul, dar nu înțeleg pe deplin sensul acestui cuvânt.

Atunci când declanșezi un război, – lupta este doar a autorităților, nu și pentru că acest lucru îl doresc moldovenii sau diaspora… Suntem o țară cu mii de biserici și cu cei mai săraci oameni, despre care Pace poate fi vorba, atunci când nici guvernarea nu o mențne? Majoritatea sunt bolnavi sau îmbolnăviți de sistemul medical sau cel educational, iar atunci când te lupți pentru drepturile tale, – ți se răspunde despre exodul acestui sistem. Că trebuie cumva să oprim migrația. Chiar se merită să plângi în urma celor care fug de neamul care i-a născut? Care nu știu ce este Paștele Domului sau ce este Patria? Dacă credeți că statul vă înșeală în mod constant, nu vă îndoiți – asta nu doar vi se păre! Și totuși, majoritatea oamenilor oricum dorește o guvernare transparentă în viața lor. „Statul” la noi este un grup de oameni care și-au proclamat propriile interese ca fiind publice.

Liniștea e mai puternică decât emoția, tăcerea – mai tare decât strigătul, indiferența – mai teribilă decât războiul.

Este o Rugă, un strigăt de ajutor!

Hristos a Inviat! ❤ 


5 comentarii

Lipsa


La fiecare, probabil, se întâmplă astfel…

Că zi de zi

Să te gândești la o persoană.   

Și nu contează,

Noaptea sau

Dimineața.

Este întotdeauna

În capul tău.

Amintiri asociate cu ea,

Cuvinte, fraze, priviri.

Toate în memoria ta.

Nu ai unde să le ascunzi.

Se pare, că totul e bine,

Dar,

Atât de mult

Tângești după acest trecut.

Atât de mult

Îți dorești

Să revină acea persoană…

Precum a fost ea atunci…

Atât de mult îi simți lipsa.

Literalmente,

O clipă în urmă

Ai râs în hohote,

Și acum,

Te sufoci de durere.

Și nu poți

Să o descrii în cuvinte,

Și nimănui demonstra…

O ascunzi sub un zâmbet,

Indiferentă la servici,

Muncind ca un zombi,

Apoi revii acasă

Murind încet

În interior…


2 comentarii

Oamenii normali nu fac asa! Apel la CEDO


Eu știu, căci nu m-am născut om ca să am și eu dreptul de a mă bucura în fața cuvintelor false care nu știu cine le-a dat denumirea de LEGE. Sunt un nebun care s-a transformat în șomer: nu am bani, nu știu să fur, nu știu să mint… Eram ajutat cu pensie de invaliditate și mai adăugam din salariu ca să pot face o bucurie pentru bătrînii de la ”Casa de bătrîni” din oraș. Sună ciudat. Așa-i? – Realitate în ochi de Animal! Oamenii normali nu fac așa ceva…

În Orchestra „Ciobănaș” (prima orchestră de muzică populară din Moldova), am cântat începînd cu anul 1981 și pînă cînd muzicienii au început să fie remunerați. Vre-o 18 ani. Am fost principial cu Administratorii, care căutau toate modurile de a plăti salarii, doar să nu fie legitim. Iată cine sunt oamenii care dispun de demnitate, au drepturi egale în fața legii și sunt ascultați și înțeleși de către Vizitatorii Europeni, după ce vizitează ”Beciurile de la Cricova” și cred în toate minciunile acestor oameni. Pentru ce s-au chinuit și au scris „Drepturile persoanelor cu dizabilități”, pentru că atunci când am avut nevoie de ajutor și am cerut de la Primăria orașului, Cei nu au mișcat un deget. Aceasta se numește „Mulțumire pentru toate eforturile mele depuse”. Pentru ce avem nevoie de legi atunci?..

Iarna aceasta am fost nevoit să părăsesc casa pentru perioada rece, fiindcă nu aveam cu ce achita serviciile comunale. Părerea mea, ca o ființă cu dizabilități, este – că prețurile nu sunt reale. Nu înțeleg, de ce în celelalte localități din Țară apa costă 10 sau 11 lei, iar la noi în oraș – 16.50 lei. Parcă nu am auzit să curgă apă-sfînțită, sau conducta să fie din aur. Nu eram acasă și s-a deteriorat contorul de la care au avut loc scurgeri de apă.

S-a deteriorat și logica mea, dacă gândesc că un contor deteriorat nu poate indica date precise, pe baza cărora se cere să achit 13,32 pensii. Sunt sigur căci Responsabilii se conduc după legile Voastre. După ce soția a plecat cu totul din Țară și am divorțat, a urmat Procesul de Partajare a averii. Și deoarece Ea, soția este plecată, Domnul Judecător a decis să-i prescrie partea locativă a casei: Dormitoare, bucătăria, baie, WC, sauna, coridoare. Pentru mine, care lucram în Țară și locuiam în casa cu pricina, Judecătorul a decis să-mi prescrie: Atelierul, beciul, depozitul, garajul (12 ani au trecut de când nu pot merge la volan). La fel, după legile Voastre s-au condus oamenii.

Se mai aude că anul trecut, 95% din cereri adresate la CEDO au fost respinse. Eu gândesc că aceasta este o glumă proastă. Nu știu de ce Vă scriu, mai cred în oameni, căci speranță doar oamenii pot avea. Am 19 ani de când sunt invalid. Apropo. Și medicamente cumpăr, când sunt în Farmacie. Tot după legea Voastră. Da?

Vă mulțumesc.
Cu respect Petru. Republica Moldova

P.S. Așa o scrisoare disperată am primit astăzi. Nu am putut să omit, nici să tac. Decideți voi, dragi modoveni, cu ce îl putem ajuta noi, dacă Legea este doar pentru cei care o crează? Vă rog, să adăugați sfaturi utile, fie un ajutor practic… Cu cât suntem mai multi, cu atat mai bine și sunt convinsă ca impreună putem face lucruri deosebite. Oricine si orice sugestie sunt bine venite . S. V.


16 comentarii

Daca esti rugat sa pleci – atunci e chiar timpul


     Fiecare cu propriul păcat, cu obiceiuri proprii, cu tristețe proprie. Eu sunt mereu în căutarea acelor ai căror nervi sunt mai rezistenți decât oțelul, cine ar putea să mă suporte, ascultând plictisul frazelor mele, și să se maturizeze împreună cu mine, ba chiar să mă vadă fără farduri frumoasă. Cine să mă telefoneze joi ori vineri, la orice oră, cine să mă ridice în sus, mai aproape de ceruri. Cine să ascundă îndoiala și furia, cine să se înece în mine. Și, orice s-ar întâmpla cu mine, să-mi sugereze calea cea dreaptă.

    Fiecare cu templul propriu – Biserica lui, victorii și vise proprii. Eu sunt… din nou, din nou acolo unde tu nu mai vii. De la inimă căldura – în jumătate și o conversație atât de blândă, așa, pur și simplu… Din nou, eu sunt acolo, în caz de tu vii… Toate sortate la locurile lor – eu sunt în căutare, în continuare. Până acum. Fără seamă de lipsă de un gol în suflet…

   Și dacă sufletul devine pustiu, e timpul să schimbi ruta. Scrie-ți clar, fără cerneală… în creierul tău aceste perle:

Cine te iubește – va aștepta numaidecât!    

Dacă fericirea va veni – deci, tu ai meritat-o.

Oricâți ani te vor domina – cu sufletul fii tânăr

Și nu gândi când și unde îți va fi finalul.

Pe cei care nu te iubesc – cedează-i calm altor persoane.

Reflecția caut-o în suflet și nu în oglinzi.

În caz de casa a devenit pustie – să nu ai frică să pleci de-acolo.

Dacă nici orașul nu e al tău – decide-te – cât mai departe, fugi!

Te lenevești – vei avea mai multe dificultăți

Și nimeni cu nimic nu te va ajuta apoi… Nu va putea și nici dori.

E greu, dar dacă ai dușman, indiscutabil, – dorește-i cale bună,

În suflet roade, dar ulterior te vei simți ușurat fără obidă.

Pentru fiecare lucru mărunt în viață fii deschis și bucură-te de clipă, –

Acum e primăvară și brusc – e toamnă, ceasul zboară și nu mai ai timp

Să corectezi, să ordonezi ceva, – fă-o la timp, imediat, și nu lăsa de azi pe mâine!

Dacă ești rugat să pleci – atunci e chiar timpul

Și nu îndrăzni să privești cu dojană înapoi.

Să nu ai frică să cauți, – acestea vor găsi ce e a lor!

Să nu ai frică să pierzi pentru asta nici anii, nici puterile!

Dacă ești iubit – vor aștepta întotdeauna,

Dacă fericirea va veni – înseamnă că o meriți!

Fericirea constă din patru părți: parinți vii, copii sănătoși, omul drag și prieteni adevărați!

SV


7 comentarii

Cu recunoştinţă pentru Medici


Activitatea medicală face parte dintre meserii foarte dificile. Omul, care s-a dedicat medicinei, indiscutabil, trebuie să simtă chemarea ei. Dorinţa de a acorda ajutor altor persoane întotdeauna a fost considerată o calitate utilă şi care trebuie insuflată încă din copilărie. Doar atunci, când aceste trăsături de personalitate devin o necesitate, s-ar putea spune că omul are toate şansele pentru a stăpâni cu succes profesia medicală. Poţi fi un medic-teoretician foarte bun, dar în practică relaţia cu pacienţii să fie imposibilă. Pentru că – să înveţi această meserie, trebuie să o studiezi la fel precum arta pitorească sau cea a poeziei. 

Omenie. Un pacient, în primul rând, are tot dreptul să se aştepte la dorinţa sinceră a medicului de a-l ajuta şi, – să fie convins, că altfel un medic nici nu poate fi. Un Doctor de suflet al trupului. Fiecare pacient în general, oferă medicului cele mai bune calităţi inerente oamenilor. S-ar putea spune, că primul om care a acordat ajutor medical apropiatului lui, a fost cel care a făcut-o dintr-un sentiment de compasiune, din necesitatea de a-l ajuta în adversitate, pentru a uşura durerea, cu alte cuvinte, – dintr-un sentiment de umanitate. Nu poţi să ceri dovezi, pentru a dovedi că anume umanitatea întotdeauna a fost o trăsătură specială a medicinei şi a medicului, – reprezentantului ei principal.

Umanismul, simţul datoriei, toleranţa şi auto-controlul în relaţiile cu pacienţii, conştiinciozitatea dintotdeauna se considerau calităţi principale ale unui medic. Primul care a spus acest lucru a fost Hipocrate (medic şi filosof din antichitate) în ”Jurământul” lui celebru,  în care au fost formulate standardele etice şi morale ale medicilor. S-au schimbat de atunci condiţiile istorice şi sociale, interesele de clasă şi de stat, dar nu şi Jurământul lui Hipocrate. Şi în prezent, este citit şi perceput ca un act foarte modern, plin de forţă morală şi umanitate, cu dispoziţii esenţiale pe care le cunoaşte orice medic cu conştiinţă! Cu parere de rău putini din cei ce depun acest juramânt îl respectă, dar sunt mai mulţi medici fideli şi dedicaţi meseriei sale, trebuie să avem încredere în ei.

LA MULŢI ANI, DRAGI LUCRĂTORI AI MEDICINEI NAŢIONALE! MULTĂ SĂNĂTATE!


3 comentarii

Nu ți-ai găsit amant – stai cu colegii pe OK!


E greu să fii un paranoic! În Mass-media nu poți avea încredere, nici – în Internet. Sunt nevoită să inventez de una singură adevărul și să-l postez.

Câinii, la fel, cred că oamenii nu știu să vorbească…

Cu bărbații mereu aceeași problemă: Nu se știe niciodată, el s-a smințit după ce ați început să vă întâlniți, sau așa a fost întotdeauna …

Orice prostie, exprimată cu un ton încrezător, se numește ”opinie personală”

Sfârșitul lumii? E simplu! Stropiți cu viagra peste China

Primarul capitalei a uitat portmoneul lui cu bani în spital. A fost primul caz, când banii din buget au ajuns pe deplin la sănătatea publică.

Prostituatele nu pot fi comparate cu politicienii! Nu fiecare din ele ar da acordul să se filmeze în fața camerei.

Parlamentul intenționează să adopte o lege, care ar legaliza căsătoriile de același sex între polițiștii de trafic și arbitri de fotbal

O persoană echilibrată – este omul capabil calm și cu fermitate să repete aceleași greșeli de mai multe ori!

Până când vei învăța să-ți ții limba după dinți, ele deja vor cădea

Atunci când prietena mea mănâncă alune, ea începe să se sufoce, cheamă după ajutor, îi curg lacrimile. Nu are alergie, pur și simplu, sunt alunele mele… (Mentalitatea noastră e, că la început salvăm, apoi ”dăm la bot” și, imediat alergăm la farmacie după soluții și tifon)) Suntem așa cum suntem, și dacă cuiva nu-i convine, totdeauna va exista o alegere, – piața e mare.

Atunci când un bărbat stă cu un pahar de bere, accesul la inima lui este temporar indisponibil

Nu ți-ai găsit amant, – atunci stai cu colegii pe ”odnoklassniki”!

despre pastile Viagra ai auzit?
– Da ce-s acelea?
– Ei bine, ca sa poți de 2-3 ori pe noapte!
– Calmante, sau ce?

În caz de nu aveți probleme cu o femeie, probabil, că ea nici nu este femeie

Apropos, lexiconul feministelor niciodată nu include și fraza:”Vreau o blană!”

Un mizerabil cu doi rinichi susține că nu poate procura soției lui o blană de nurcă

Dacă Hitler ar fi ajuns să trăiască pe timpurile noastre. El ar fi prins într-un mod amuzant un microbuz de rută.

Drumurile, de fapt, nu sunt reparate, ci doar mutate gropile pentru ca șoferilor să fie mai dificil să le țină minte

Atunci când un maiștru îl înjură pe clentul lui, îl face zgârcit în fața tuturor, povestind, cum a fost ”aruncat” fără să i se achite serviciile, trebuie să înțelegeți, că în acest loc i-a fost dat să fure mai puțin decât el ar fi planificat…

Atunci când Iphone e mult mai înțelept ca stăpâna lui, el îi submină voința și o forțază până la sfârșitul zilelor să se filmeze în oglinda toaletelor

Omul treaz – e persoana care nu poate lucra într-o echpă

Dacă brusc v-au tăiat apa fierbinte, puneți un castron pe gaz. Beți apă. Atunci când va fierbe, puneți sare și adăugați colțunași. Dorința de a vă scălda va dispărea…

Spuneți-mi, vă rog, în care mână, conform regulilor de etichetă în timp ce mâncăm, ar trebui să fie un smartphone? Și, la volan?

Te-ai plictisit??? Trimite un sms ”Sunt gravidă” pe un numar aleatoriu…

❤  (1 aprilie 2017)


38 comentarii

Cum trebuie sa fie un Primar?


Astăzi, primarul m-a surprins. Nu știu dacă a fost întâmplător, cert e că am ieșit din același troleibuz. L-am observat abia la ieșire. Era singurel, fără pază de corp, modest, și arată mai tinăr pentru anii care-i are. Nu avea de loc înfățișare de învingător. Simplu, neobservat, în orice caz, nu s-a auzit nicio forfotă de spaimă sau trimbiță de uimire în troleibuz. Avusem impresia că n-a fost recunoscut de pasagerii troleibuzului nr. 8. Apoi, mi-a venit ideea, să ne imortalizăm prin imagine, să afle și ceilalți oameni ai capitalei, că primarul lor merge cu troleibuzul, și nu contează, dacă este întâmplător, fie că a dat mașina lui la reparație sau dacă a avut de mers doar două stații… Mă recunoscu și el, fie poate așa a vrut să spună primarul… La plimbare? – Nu, e mult de lucru! – a răspuns Dorin Chirtoacă

Bine atunci, voi scrie eu, cum trebuie să Fie un Primar în opinia mea… Poate va fi util pentru următoarea generație de primari moldoveni? Ștefănei și Duca voievozi, precum nepoțelul meu vede în fiecare pe Ștefan cel Mare, fiind impresionat de poveștile despre el…

Cum ar trebui să fie un primar? Mai întâi de toate, el trebuie să fie o persoană decentă și un profesionist. Dar, aceste calități, mi-e teamă că experții electorali nu i-au în considerație. Omul poate fi bun, dar nu și profesionist în domeniu. Lipsește curajul de a convinge oponenții în concepțiile sale. Oricare calități nu ar dispune, nu contează atunci când primarul nu este ales, ci numit. Iar o persoană decentă dacă nu poate rezolva problemele, în mod normal, ar trebui să demisioneze…

Ce este mai grav, e atunci când poporul n-are nicio idee, ce calități ar trebui sa-l facă pe primar un învingător. La noi, câștigă oricine vorbește frumos, și se face convingător prin oratorie. Nu și prin fapte, precum ne dovedește istoria din era primarilor… Trebuie de eradicat vulgaritattea și servilismul în cultură, la fel și în politică. Apropos, despre faptul că un primar trebuie să fie un Făt-Frumos, cu un corp ca la Van Damme, la fel e o confuzie din partea aleșilor. Moldovenii au nevoie la capul lor de o persoană cu un handicap, care ar fi înțeles mai bine durerea lor. Care ar lua în considerație creșterea bunăstării poporului. Și, care ar măsura nu nivelul șomajului, ci disponibilitatea locurilor de muncă. Și să nu ducă situația orașului într-o stare oribilă. Este foarte important! Trebuie să fie la fel de fidel, nu unui partid, ci tuturor moldovenilor, celor care locuiesc în capitala noastră. Și dacă există posibilitatea, să facă ceva util și pentru vecinii noștri, și nu contează, în ce limbă vorbesc.

În funcția de primar trebuie să fie o persoană care cunoaște excelent orașul și problemele lui, și ce-i mai important, – să fie gata să rezolve aceste probleme, nu doar cele ale partidului cărui aparține (este la fel de bine de menționat și unui președinte de stat). Acesta trebuie să fie un manager eficient, cu experiență, un gospodar cu princiipii morale înalte. Acesta trebuie să fie un conducător cu rezultate pozitive, să știe să ”dea cu pumnul în masă” atunci când este ”scuipat” de subordonații lui, nu să cedeze când e intimidat de o voință politică. Politica la o parte! – atunci când e vorba de suferințele omenilor care te-au votat! Execută-le cerințele, nu fi orb, – problemele și rezolvarea lor îți stau în față! Dar și să ceară orășenilor ajutorul lor, la fel ar fi… înțelept. Să fie în comunicare permanentă cu ei, nu să fugă de responsabilități.

Primarul trebuie să fie un executor de afaceri de prima clasă, un om cu experiență politică, o persoană care are susținerea parlamentului și administrației prezidențiale, și dacă se ivesc discordii din motive politice, să acorde prioritate nevoilor unui popor… Și atunci când un nenorocit te face ”ou cu oțet” pe rețele de socializare, la fel, să știe să dea replici înțelepte cu convingere că poate rezolva erorile proprii în guvernare… – Discută, nu tăcea.

Un primar care ar uni toți moldovenii, apoi vecinii. Un primar care să nu fie corupt și împotmolit în afaceri scandaloase de corupție; un primar din popor, care reprezintă interesele lui. În ceea ce privește problemele, care apar în mod permanent și care ar trebui soluționate în Chișinău, și în întreagă republică, – primarul cu siguranță trebuie să se concentreze asupra obiectivelor și problemelor semnalate de orășeni astfel ca: creșterea prețurilor, șomajul și locurile de muncă, sănătatea publică, migrația, creșterea infracționalității, suicidul tinerilor, abuzul de droguri, învățământul școlar, criza morală și cea a culturii în general, salariile, corupția, slăbiciunea guvernului, absența unui program stabil de dezvoltare a economiei, integrarea și investiții economice, ecologia și mediul înconjurător, mirosul urât în oraș, pensiile mici etc.

Abia la rămas bun, am observat că Primarul Dorin Chirtoacă  a mers nu la ”zebră”, ci în grabă a trecut neregulamentar strada. Mi s-a părut derutat, rătăcit în gânduri și, deja nu acea persoană încrezută în sine. Sincer, mi se făcu milă, ca de propriul meu fiu…  Și de ce toți știu doar să dea ”ghionturi” în direcția primarului în loc să se adune împreună ca să dea ajutor (”umăr la umăr”) pentru a ridica economia, de exemplu, sau să rezolve cele mai grave probleme ale capitalei? Că primarul fără suportul nostru nu este atât de convingător… Greu, oameni buni, greu de tot. Dar decât să dai jos un primar ales de noi – să-l ajutăm să fie perfect … la fel ca noi… 🙂


15 comentarii

Iubeşte precum şi eu te iubesc!


L-am rugat pe Dumnezeu să-l pedepsească pe duşmanul meu, – şi Domnul mi-a răspuns:’’Nu. El este destinat să-ţi fie cel mai bun prieten’’. De aceea, nu ţin pică pe cei ce mă supără, pentru că, în cele din urmă, ei devin, într-adevăr, prietenii mei. Viaţa mă convinge zilnic, cine mi-e prieten… Dar, şi dacă eu merit prietenia lor…eu de vorba cu Domnul

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare, şi El mi-a spus:’’Nu. Răbdarea – este rezultatul testelor îndurate. Răbdarea nu se dăruie, ea se Învaţă!’’ – Şi, Doamne ajută, cât timp a trebuit să îndur, ca să înţeleg că răbdarea e una din calităţi oferite de un caracter dur ce înfruntă obstacole oferite de viaţă, zi de zi… Poate, doar un prost nu va rezista. Și, eu îmi testez uneori prietenii, colegii, ca un catâr pentru a-i face să înţeleagă sinceritatea mea în relaţia omului din Noi, fără a le oferi sursa… răbdării mele 🙂

L-am rugat pe Dumnezeu să mă lipsească de mândrie, de acest orgoliu sălbatic. Şi, Domnul mi-a spus:’’Nu. Mândria nu se i-a înapoi, nu se oferă, nici nu se lipseşte. De ea – se refuză, pur și simplu! – Şi oricât nu m-am ţinut de mândrie, circumstanţele m-au învăţat să mă lipsesc de ea, oricum, am învăţat să cedez cu demnitate, pentru că este și în interesul tuturor şi pentru pacea de suflet…

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericire. Îl rog şi pentru mine şi pentru toată lumea. Şi Domnul îmi răspunde:’’Eu îţi dau Binecuvântarea, iar Fericirea ta depinde numai de tine! – Doamne ajută, în continuare, pentru că eu am realizat din plin cuvintele Tale, şi mă simt fericită pentru că sunt binecuvântată de Tine, să fiu precum doresc să fiu şi eu şi cei dragi mie! De aceea, sunt frumoasă, tânără, pentru că fericirea izvorăşte din interiorul meu… Oamenii întreabă, de ce sunt … tânără? Ce poate fi mai îmbucurătoratunci când te simți prost cu sănătatea? Şi ce e mai vesel…-  în aceste timpuri grele, pline de amărăciuni provocate de acțiunile demnitarilor în defavoarea noastră, și a guvernului votat chiar de noi?

L-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze pe mine şi pe cei dragi de durere, – şi Dumnezeu a răspuns:”Nu. Noi suferim şi depăşim suferinţa prin durere – doar Împreună’’  Și Durerea a devenit o parte precum o necesitate a vieţii noastre suferinde. Vine şi de la fapte rele, –  în urma lor suferă copilul tău. Răsplata nu e singură, ea poate acapara persoane dragi şi nevinovate, e mai mare durerea atunci. O vorbă rea, – o durere în plus. Nu blestema, nu viola, nu bate… – Nu lăsa durere în urma ta!

I-am cerut Domnului să pot creşte spiritual. Dar Domnul mi-a spus:’’Nu. Spiritul trebuie să se dezvolte şi să crească singur, iar Eu voi şopti Cum..”.- Şi, zi cu zi, îmi stăpânesc spiritul, să fie demn de dorinţele și faptele mele. Iar Rugăciunile au devenit discuțiile mele cu Dumnezeu, care întotdeauna ecu noi…  Chiar dacă uneori nu reușesc să mă înțeleg cu oamenii, eu știu la Cine să mă adresez după ajutor… – Doamne ajută, în continuare, şi pentru copiii noştri!

M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să iubesc pe alţii la fel cum mă iubeşte El. – Şi Dumnezeu a spus:’’Cu mare bucurie! Oh, în sfârşit, – În cele din urmă, ai înţeles Ce Este necesar să Ceri…’’

❤ ❤ ❤


8 comentarii

Oameni Soare


Un film video cu confesiuni, plin de sinceritate şi emoţii, înregistrate de tatăl unui copil cu sindromul Down, a atins inimile multor oameni din lume. Turner, fiul de cinci ani al unui canadian de origine, Rob Seott, suferă de acest sindrom. Recent, Rob tatăl a mers la salonul video în apropierea casei lor din Truro (Nova Scotia). În timp ce Rob selecta filme, el a auzit discuţia unui tată cu doi fii ai lui despre unul dintre personajele cu sindromul Down din filmul care-l priveau în acel moment… soare1

Unul din băieţi l-a întrebat pe tatăl: ”Ce înseamnă sindromul Down?”

S-a instalat o pauză lungă de tăcere… Tatăl nu ştia sau nu dorea să spună nimic rău, el a încercat să potrivească cuvintele astfel, ca băieţii să înţeleagă.  În cele din urmă a spus: „Este o boală”… ”O boală, în care o persoană nu ştie nimic, nu realizează lucrurile…” – Şi-atunci, inima mi s-a strâns de durere, – a spus Rob. – În acel moment, el s-a pierdut cu firea, dar ulterior, a decis să înregistreze un film, despre ceea ce înseamnă sindromul Down pentru el personal. După ce Rob a postat pe o reţea de socializare filmul, chiar în prima zi pagina a fost vizionată circa de un milion de utilizatori. 

„Sindromul Down – literalmente cel mai frumos lucru care s-a întâmplat vreodată în viața mea, – a spus Rob, luptându-se cu lacrimile ce i s-au prelins pe obraji. – Este bucurie, surpriză, bunătate, dragoste, gingăşie. Nu este o boală. Nu este nici handicap. Sunt convins că toţi oamenii se împart în cei care studiază şi cei care ştiu… Fiul meu cunoaşte unele lucruri pe care nimeni nu l-a putut învăţa. Cunoştinţele lui sunt altfel, şi sunt mult mai valoroase decât ceea ce am învăţat noi!” Rob este foarte supărat pe faptul că atunci în magazinul video, nu ia luat apărarea fiului său şi a altor persoane cu sindrom Down, precum şi pentru faptul, că baieţii tatălui care a răspuns eronat, vor creşte cu concepţii greşite despre persoanele cu sindrom Down. În acelaş timp, Rob înţelege bine că omul nu a răspuns din răutate: în cele din urmă, până când la ei nu a apărut copilul ”soare”, nici Rob nu ştia de sindromul Down. 

„Dacă fiul meu se năştea altfel, nici eu nu ştiam ce să spun”, – spune Rob.

Cuvintele lui pline de durere au trezit mii de răspunsuri de susţinere din partea mai multe persoane. „Tocmai am aflat că sindromul Down are şi fiica noastră recent născută, – vă mulțumesc pentru video! – citează un comentariu. – Filmul m-a ajutat să înțeleg cât de minunată, iubită, bună şi frumoasă va fi fiica noastră„!soare2

Rob şi soţia lui au un fiu mai în vârstă, Griffin, de 7 ani, iar părinții văd că, în ciuda propriilor lui caracteristici, Turner –  este acelaşi copil, la fel ca fratele lui.

Oamenii spun, că acesti copii sunt deosebiţi, şi eu la început, l-am tratat la fel, ca pe un copil minune, – a declarat Rob pentru today.com. – Dacă începeţi să-l trataţi în mod special, totul merge nu aşa cum ar trebui. Este la fel ca toţi copiii. Place aceleaşi lucruri, jucării, pupici înainte de somn, – toate împreună, dar şi – aceleaşi probleme.  Aruncă lucrurile, hainele, nu vrea să strângă jucăriile… Este necesar să acordăm atenţie nu particularităţilor deosebite, ci personalităţii individuale.

P.S: Privește! Vine o femeie în fața ta. Oamenii în urma ei strigă: ”Ce te-ai blocat, drogato?” Nu va înțelege nimeni de ce se clatină. Ea ieri și-a înmormântat copilul… Iar nu departe, stă un moșneguț în zdrențe vechi, Mulțimea strigă:”Ei, vagabondule, mergi șa lucru!” Ei nu vor înțelege, că în ochii lui obosiți e somnul întunecat și veșnic al Orbiei… Și acolo, o fetiță nu se desparte niciodată de telefon, ea scrie permanent ceva. Mulțimea cu a ei: ”Trezește-te, multă minte îți mai trebuie!” Și nimănui nu-i pasă, că e hipoacuzică, și că doar în acest mod ea poate comunica cu oamenii… Un băiețel disperat cu o plăcuță în fața lumii, și nimeni nu-l va crede, că mama lui paralizată după un atac cerebral, are nevoie de ajutor… Un alt omuleț ce strigă mult la telefon, este fluierat de trecători. El disperat așteaptă un apel de la mama dispărută… Și nimănui nu-i pasă… Și pentru a evita astfel de trucuri murdare, Neștiind situația – apelați la Tacere. Și înainte de a condamna pe cineva, Trăiește viața lui! Întră în pielea lui!
Repet: Nu cere de la Domnul bani, – Aurul nu-ți va oferi fericire! Nu cere succesul în afaceri, – atunci când ai talent, succesul vine de la sine. Cere iubire, credință, puterea de a ierta pe toți și să trăiești, astfel ca inima să nu te ruginească… Întreabă-te, te vei putea Ierta pe sine?


49 comentarii

Fericirea furată niciodată nu va fi infinită


Cam târziu, dar remuşcările m-au cuprins şi pe mine, anume peste 14 ani. Au venit atunci când am nimerit de cealaltă parte a baricadelor. Paisprezece ani în urmă, atunci când aveam 26 de ani, eu fiind la acea vreme căsătorită, – am întâlnit iubitul meu, amantul meu, dragostea mea de până la nebunie… Un bărbat, care şi el era căsătorit (cununat cu soţia lui), şi aveau doi copii. Nu mă puteam gândi la nimic, cu excepţia sentimentelor mele proprii. La urma urmei, în opinia mea, acest bărbat este al meu, integral al meu, şi trebuie să fie doar al meu, iar căsătoria lui precum şi a mea, a fost o greşeală enormă, care urma să fie reparată. În imaginaţia mea, soţia lui apărea ca o femeie rece şi indiferentă, care demult nu mai iubeşte şi nu are grijă de soţul ei.amanta
Ne-am întâlnit un an. Eu mă săturasem să mint şi să mă tot ascund. Şi-atunci, mi-am distrus familia. Ce-a urmat cu soţul meu, mi-e frică să amintesc: mă ameninţa cu sinuciderea lui, – a suferit teribil, era greu să-l priveşti… S-a diminuat ulterior… Mai precis, lucrurile s-au stabilit pentru mine, iar cum se făceau ele la soţ, – mă stăruiam să nu gândesc. Am început să locuiesc singură, iubitul mi-a găsit un apartament şi venea la mine în fiecare zi. Ei bine, eu totuși aşteptam: când se va muta pentru totdeauna? Şi mă supăram, și se întâmpla că făceam presiuni asupra lui. Mă iubea şi mă ierta. Dar de la soţie, nu pleca. În scurt timp, soţia lui a aflat că el o înşeală. A încercat să calmeze apele, să-l ierte, ei au trăit împreună încă două luni şi ea a cedat: a adunat lucrurile lui şi l-a dat afară din casă. Doar atunci el a venit la mine. Pentru totdeauna. Eram cea mai fericită femeie din lume în acea seară. La soţia lui, ce simte şi ce se întâmplă cu ea, – nu gândeam, nu mă interesa. La copiii lui, la fel. Ei bine, poate uneori îi va lua în vacanţă sau în week-end la el acasă, fie le va ajuta cu bani…
Ne-am căsătorit. El este cel mai bun, cel mai grijuliu, cel mai inteligent, cel mai atent soţ din lume. Sarcina mult-aşteptată. Nașterea fiicei noastre, sânge din sângele nostru. Totul a fost perfect, cu excepția faptului că la el au apărut probleme cu alcoolul. Ne-am descurcat şi am făcut față cât de bine am putut. Am trăit, ne-am iubit, am crescut… Ei bine, soţul uneori avea pretenţii referitor la frecvenţa relaţiilor intime după naşterea copilului. Dar pentru mine totul părea un fleac. Viaţa a luat o aşa întorsătură, încât peste circa doi ani am plecat să locuim în altă regiune, şi într-o zi, din întâmplare, am descoperit corespondenţa iubitului meu cu o altă femeie. Mesaje una după alta. O conversaţie a caracterelor amorezate. S-a constatat că, chiar și atunci când am trăit la locul vechi, el m-a înșelat. O cunosc, cândva am discutat cu ea la o vorbă amicială. Ei au avut o aventură, nu sex la un moment dat, ci o relație puternică, care nu s-a rupt nici chiar cu mutarea noastră, continuând să menţină legătura.
aha amanta
Sunt ca şi un om mort. Am avut încredere în el la nesfârșit, mi se părea că eu sunt iubirea vietii lui. Am găsit puterea de a încerca să-l înțeleg şi să-l iert. El nu vrea să strice familia, îmi spune că mă iubește, iar în faţa Ei simte doar responsabilitate. Spunea, că va rupe cu ea complet, dar de un an şi jumătate de când ne-am mutat aici, şi de 9 luni de când am aflat despre infidelitatea lui, ei continuă să ţină legătura.
Mi-am mâncat tot interiorul de scârbă. Îmi ieş din minţi, mi se rupe de durere. Şi-atunci, am văzut Lumina! Ce-am făcut? Am distrus viaţa fostului meu soţ, am distrus viaţa fostei lui soţii, am lipsit doi copilaşi de posibilitatea de a fi alături de tatăl lor. Acum, în capul meu roiesc amintiri straşnice, cu un tablou clar, cum mă pufneam de fericire atunci când el a venit la mine, iar soţia lui în acest moment bocea şi se lovea cu capul de perete! Cum urla de durere fostul meu soţ, atunci când l-am părăsit…
Oameni buni, oare ce Monstru mai sunt şi eu? De ce am adus atâta suferinţă? Am părinți buni, m-au crescut în rigoare, mi-au insuflat valori şi lucruri corecte. Ce este în neregulă cu mine? Ce să fac acum, ca să repar totul? Deja înnebunesc de remușcări pe conştiinţă şi de amărăciunea ce mă apasă, iar soţul meu în continuare îi scrie mesaje de dragoste unei alte femei. Totul s-a întors ca un bumerang, aşa cum ar trebui! O merit!..
Sunt gata să merg la fosta lui soţie să cad în genunchi, să-i sărut picioarele şi s-o implor să mă ierte! Iertare! Iertare! – ”Iartă-mă dacă poți! Plata a venit şi acum eu sunt pedepsită pentru suferinţa ta!” Am vrut să-l văd şi pe primul meu soţ, să-i cer iertare şi să-i spun că Domnul m-a pedepsit pentru cele înfăptuite, că iată s-a făcut dreptate, dar şi el deja are altă familie, şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru: sper că este fericit. Mi-e frică şi nici nu am dreptul să intervin în viaţa acestor oameni ca să nu redeschid rănile vechi.amante
Deci, aşa şi voi trăi cu acest păcat. Un păcat teribil. Abia acum am realizat că sunt o persoană rea de temut, oribilă şi murdară, că trebuie să merg la biserică şi să mă pocăiesc. Să cer iertare de la toată lumea care a avut de suferit de pe urma egoismului meu. Acum mă rog în fiecare zi! – Pentru Iertare, pentru soţii noştri, pentru copiii lor… Îi mulţumesc Lui Dumnezeu pentru faptul că prin această durere mă conduce spre vindecare. Mă rog pentru păstrarea familiei noastre, pentru disciplinarea şi pocăinţa soţului meu. În aceste clipe, avem nevoie să salvăm ce a mai rămas. Cu mintea, am înţeles, că soţul, cel mai probabil, nu va pleca de la mine, şi din prima căsătorie n-ar fi plecat dacă nu-l alunga soţia. Şi iată-ne acum stabiliţi într-un loc nou, el are un loc bun de muncă, casă cu toate cănile pline, eu – o soţie bună, încercând să le reuşesc pe toate pentru el, chiar şi în intimitate am ajuns la o înţelegere deplină. El este la fel de blând şi afectuos cu mine, singur se apropie să mă atingă, să mă mângăie, să mă sărute, să-mi zâmbească… Simt că mă iubeşte. Iar eu sunt înnebunită, mi se strânge inima, că în acelaş timp el îi scrie amantei lui că o iubeşte. Sufăr, mă conformez şi sunt umilită, dar mă rog… Sunt de vină doar eu. Am fost şi eu amantă… Aşa îmi trebuie!
Amanta soțului meu e o persoană normală, mamă a doi copii, are 38 de ani, şi a divorțat recent de soțul ei, care mereu i-a fost infidel şi a schimbat-o cu alte femei, și chiar avea o altă familie pe ascuns. Sunt 9 luni de când eu sufăr teribil, blestemând-o în gând, iar două săptămâni în urmă n-am rezistat şi i-am scris o scrisoare cu nouă pagini, fără insulte, cu sentimentele mele, despre  ceea că îl iubesc, şi că mă pocăiesc pentru faptele mele şi o rog să nu repete pacatul meu şi să nu distrugă familia noastră. Multe am scris, cu lacrimi. Una e să vorbeşti, să discuţi strigând la telefon, fie să spui în faţă şi să-ţi plesnească răbdarea… Altceva e să-ți exprimi sentimentele scriind… E mai pătrunzător, în acest timp şi logic să-ţi cântăreşti sentimentele şi faptele proprii… Ea mi-a răspuns imediat, fiind recunoscătoare pentru sinceritate. Cerea iertare de mii de ori, spunând că la fel se căieşte, şi nu doreşte nimănui rău, că se conformează şi aşteaptă decizia lui, oricare n-ar fi ea. În general, ea singură nu va schimba nimic. Spune, că ştie ce durere e atunci când iubitul te schimbă… Ştie doar, şi oricum s-a legat de soţul meu. Un suflet strain în amurg…
Fetelor, doamne, dragi prietene: citiţi şi meditaţi. Fugiţi de bărbaţi căsătoriţi! Închideţi ochii, urechile, nu-i credeţi, nu-i ascultaţi, nu vă îndrăgostiţi, fugiţi cât puteţi mai departe de ei! Pedeapsa vă paşte oricum! În acest moment sau peste 10 ani, poate 20, dar va veni inevitabil!sveta Cazul vostru este o excepţie? Și eu, la fel am crezut.Toate amantele cred astfel şi se amăgesc în sinea lor. Asemenea bărbaţi, chiar dacă sunt cei mai iubitori şi cei mai remarcabili, sunt şi vor fi infideli. Poate nu sunt ei răi, dar sunt slabi de caracter, de voinţă, mereu cuceritori şi îndrăgostiţi. De altele. Iar sufletele calicite involuntar cu mâina voastră, inimi obijduite şi lepădate a soţiilor şi copiilor, mai devreme sau mai târziu, – suferinţele, gemetele şi strigătele lor vor ieşi la suprafaţă şi vor răsuna în mintea voastră proprie mereu ca un reproş mut. Doar că nu veţi putea schimba nimic. Fericirea furată niciodată nu va dura la infinit! Acum sunt şi eu convinsă de acest lucru. Doar că nu mai pot schimba nimic, din păcate. Rămâne, să mă pocăiesc şi să mă rog la Dumnezeu…
Pace şi toate cele bune vouă!
P.S.: Toate istoriile sunt reale, le scriu de la persona unu, iar nume sunt schimbate!