Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


6 comentarii

Ador să fiu pozitivă


    ”Ești un dictator”- îți vor spune copiii uneori. Te superi imediat și le răspunzi cu lacrimi: ”Sunteți niște nesimtiți! Pentru voi – nu contează cât m-am străduit pentru voi, cât de mult vă iubesc, oricum sunt rea în ochii voștri…” Ca de obicei, cu așa emoții îți ieși repede din fire. Astfel, și copiii mei fiind cu capul în nori, adesea nu mă ascultau, fie se făceau că nu mă aud; ce era caracteristic vârstei lor adolescentine. Pentru ei e invers, cică ”eu nu-i ascult, nu-i aud”… Dacă e o ceartă, deci… eu ”nu-i iubesc” și niciodată n-am fost mamă ”bună”. De fiecare dată când ne contraziceam, situația atunci devenea insuportabilă… Au mai crescut, au inceput să realizeze multe lucruri în mod serios… Odată cu ei, continui și eu să mă deșteptez… Recunosc, că azi realizez că și eu am fost un copil dificil la părinții mei…eu

    Pare cicălitor, însă eu mereu mă țineam scai de ei, de copiii mei! Eu, cu educația mea, așa cum simțeam sau cum știam mai bine: ”Draga mea/dragul meu, – te iubesc atât de mult, nu-ți face rău cu mâna ta, că apoi nu te vei simţi bine”; Vei rămâne trist la aceste amintiri atunci când te vei maturiza; ”Nu te încrunta, că vei avea riduri devreme”; ”Nu-ți rupe coșurile, că vor rămâne semne pe față”; ”Nu face dezordine, nu arunca fărimituri pe jos…” sau, ”Nu-ți mușca buzele, nu-ți face piersing, tatoo, nu mânca gras, nu veni târziu acasă… – nu…, nu…, nu…!”; ”Dragul meu, te implor, hai să mergem la un medic, să facem investigații, că țin mult la sănătatea ta, scumpule!..” Dar, fiecare continuă cu ale sale: egocentrici cu refuzurile lor. Pentru că mama nu este o autoritate. Bineînțeles, eu nu rezistam și începeam să țip, nu știam cum să fac să fie bine, cum să aranjez lucrurile în mod normal… Greu…

    Și cineva dintre ei: ”Mamă, ce vrei? Nu fumez, nu beau, nu sunt dependent de droguri, nu stau pe la stații cu sticle de bere. Ce nu-ți convine, de ce ești nemulțumită, rea, nefericită?..”

    Poate că sunt eu înţepată uneori, și îi plictisesc cu notațiile de profesoară? Îmi fac griji și vreau să-i feresc de toate rele. Sunt una ”cam” precaută din propria-mi experiența de viață… Nu toată lumea, la fel ca mine, a fost împroşcată cu conuri, învățând din greșeli proprii. Îmi amintesc de anii când eram tânără. În mod constant, aveam cumpene, atunci când puteam fi impusă să mă apuc de droguri, bătută sau doborâtă moral, și în acest timp… nu aveam nicio frică. Părea că eram în spatele tuturor certurilor, scandalurilor, chiar în cloaca centrului. Ce doream, aceea și făceam. Seara la dansuri, la un picnic între necunoscuți, mereu credeam că sunt în siguranță… Părinții departe, iar eu o căscată și surdă, dar cu ambiții, curajoasă și perseverentă. Cel mai important – în noi rămâne… educația nativă! Chiar dacă părinții sunt departe, genele vorbesc, sângele te următește, te păzește și se roagă pentru tine, te îndeamnă să-ți amintești că ești inteligentă, că ai mult noroc în viață și că Domnul te-a ferit de toate belelele, de nenorociri și de pericole de moarte, chiar daca ai fost la un pas de ele… Și, pentru că nu am fost bătută sau desfigurată, pot mulțumi doar bunului Dumnezeu, care are milă de mine și mă iubește.

Doamne ajută în continuare, nu mă părăsi nici pe mine, nici pe copiii mei! De aceea, le spun mereu copiilor: ”Fiți atenți! Nu aveți nevoie de loviturile vieții, de experiența pe care au trăit-o persoanele suferinde despre care auzim la știri. Vă rog, să țineți cont și de înțelepciunea mamei (a mea), despre ruga mea pentru voi, scumpii mei…

    Fiecare din noi crede că are prieteni adevărați, doar eu sunt de părerea că, în primul rând, trebuie să fim atenți la sine, prietenii și colegii noștri de serviciu, cei ”adevărați”, pentru că anume din partea lor în viața noastră apar toate necazurile. Nu mă pot împăca cu faptul că unele persoane te folosesc în scopurile lor, și sub pretextul acțiunilor de binefacere, se promovează în primul rând pe sine, atunci când alături există cei care într-adevăr au nevoie de ajutor… E doar o picătură din nevoile mele, dar nu sunt deloc egoistă în acest caz…

    M-am simțit bine fiind studentă, abia acum realizez acest lucru. Am trăit vesel și eram convinsă că așa va continua mereu. Am cutreierat pe acele timpuri prin multe mii de cărți, am călătorit prin civilizația Uniunii Sovietice, aveam dorințe, planuri, proiecte, idei și bani și, desigur, totul am împărțit cu prietenii mei. Mergeam cu ei la restaurante, discotecă, le făceam daruri, și necondiționat, ca apoi jumătate de lună să mănânc doar cartofi prăjiți… Păi, cum altfel? Era în firea mea, cea care a rămas de fapt la fel… Dar, parcă toate acestea sunt cele mai importante pentru noi în viaţă?..

Că atunci când lucrurile s-au inversat, unii s-au comportat ciudat, mi-au întors spatele. I-am șters din lista de prieteni, or, așa consideram eu că e ”basta cu ei”. Și, la prima vorbă le răspundeam cu bucurie… Ei mă contacteaza, le răspund, oricum bucuroasă… Ador să fiu pozitivă!

Am dat de alt adevăr foarte vag: în viață totul e întins, imprevizibil și schimbător ca anotimpul: astăzi, cineva spală la tine podelele, iar mâine, vezi, că vei face tu la el același lucru… Setea de putere și de bani distruge totul în jur, dar în special, sufocă glasul conștiinței. Și totul devine transparent că nu mai ai unde băga capul în nisip. Și… doare.

    Îmi amintesc de disperarea mea. Bineînțeles, că sunt foarte vulnerabilă. Nu, eu nu cultivez nemulțumiri, pur și simplu, încerc să pun cruce pe astfel de persoane. Niciodată nu voi uita anii ”90” de coșmar, atunci când eu cu un copil micuț în brațe, ades nu aveam cu ce ne hrăni. Zi de zi, făceam mâncare din hriscă: că pe-atunci era ieftină. Reușeam să fac rost de un sac pentru depozitul meu din bucătărie. O preparam cu multă ceapă și devenea foarte gustoasă. Carnea de un kg, trimisă de părinții mei, o împărțeam în mici bucățele de mărimea unei cutiuțe de chibrituri sovietice, o puneam la congelator (un frigider procurat din banii proprii făcând Ikebana cu flori artificiale pe lemn prelucrat). Scoteam câte o cutiuță de carne și preparam o dată în săptămână. Sănduța mânca, apoi resturile îmi reveneau mie. Ce să faci? Salariul meu mereu era mic, remunerarea profesionalismului bibliotecar este și în prezent… de necrezut…

Despre datoriile la servicii comunale, eu câțiva ani nu reușeam să le întorc acestui stat care mă mânca de vie cu legile lui… Ce-i cu disperarea? – Atunci când brusc a venit  timpul fericit cu privatizarea pentru cei apți de a vinde ceva, de a cumpăra, cu abilități de a comercializa sau a specula ușor, și pentru persoanele la fel ca mine a venit sărăcia și foametea, și atunci așa zisii prieteni pe care i-am ajutat cândva nu mi-au sărit în ajutor… Iar eu am pierdut toate economiile mele la Banca de economii, care mi-a păpat rublele transformându-le intr-un leUșor fără valoare… Dar nu realizam întru totul situația… Încerc să mă justific, că nu sunt o frustrată și nici nu țineam pică pe cineva! Doar eram optimistă și pozitivă, nu cedam lacrimilor…

În continuare, eu nu mă pot debarasa de încrederea mea în oameni! Pur și simplu, acum… amintirea doare. Multe prietene au început o viață de succes, câștigând sume enorme de bani, procurând apartamente, mașini, călătorind prin Emirate sau Maldive, pe când eu fără invidie pe ei, dar abia de o scoteam la capăt cu micuța mea fiică, abandonată de tatăl ei, care nu vroia să audă de noi. Când Sanda avea trei ani, a fost operată de peritonită. Muream de sete în spital, țintuită lângă patul ei, nu mă puteam urni din loc de frică s-o las singurică. O cană de apă nu avea cine să ne aducă. Telefoane celulare nu existau… Am reușit odată, disperată, să-l sun de pe un telefon fix din biroul medicilor în care m-am strecurat fără voie, și prima întrebare de la tatăl fiicei mele a fost: ”Cui seamănă și ce ochi are?” (așa a fost și la maternitate) și nici nu m-a întrebat dacă avem nevoie de ceva, n-a mai venit nici cu o sticlă de apă. Iar chirurgul care operase fiica mea, îmi tot aducea aminte de banii pe care nu-i puteam oferi, nu aveam de unde-i căpăta. Reușisem să-l domolesc cu o sticlă de coniac și el oricum rămase nemulțumit… Ulterior, acest chirurg grăsan a fost concediat din același motiv, probabil că s-au plâns mulți pacienți pe el… Bagdaprosti că nu ia făcut rău fiicei mele…

      Iar amicele sau colegele îmbogățite într-un ceas de bun augur deja nu mai găseau timp pentru mine. Eu, fiind credulă și fidelă, afectuoasă în relații legate pe viață, continuam să fiu atrasă de prieteni, cei care repede m-au înscris în lista aviatorilor căzuți la pământ. Cu un ton de șef spuneau: ”Ei ce, Svetlana, ești mamă singurică, trebuie să te măriți cu cineva. Ce-i aici rău, că e grăsan și zgârcit? În schimb, va aduce totul în casă. Hai, că n-ai încotro, că nici tu nu ești o sfântă, ba și cu hipoacuzia ta, greu îți vei găsi ceva mai bun.” Da, sunt hipoacuzică, e din copilărie, o istorie destul de lungă…  O prietenă medic, la care țineam mult, atunci când am nimerit la spital cu tratamentul la ea în secție, mi-a spus că conform regulamentului, eu trebuie să achit zilnic patul, ori să vorbesc cu medicul șef al spitalului ca să-mi dea permisul. Ah, da! și asistentelor medicale să le aduc ciocolate ”măcar de celea de trei lei”, că așa se cuvine… ”Doar te ajută părinții, nu?” Părinții chiar mă ajutau, mai tot timpul, doar că și ei au ajuns la o etate, încă mai au și alți copii în afară de mine, plus și nepoți. Poate nu e în ordine ceva cu mine, ce am eu și n-au alții?

     După anii ’90. Când i-am adus prietenei mele medic un coniac și o cutie cu ciocolate, și mi-a spus că flori ea nu mănâncă, alcool nu bea, iar dulciurile nu sunt bine pentru sănătate. Înțeles-am, că se săturase de astfel de cadouri din partea pacienților. De atunci, eu cu amarul pe suflet, am început să realizez diferența dintre relațiile de prietenie și prietenii adevărați, astfel am rămas mâhnită de tot. Sincer, niciodată nu mi-am dorit acest discomfort în sufletul meu… Continui să țin la oameni. Rămân o persoană foarte sensibilă și vulnerabilă: câteva aluzii sau reproșuri directe mi-au fost de ajuns pentru toată viața. Și în present, apar amicii sau colegii care îmi dau de înțeles despre incoerența mea cu o atitudine ”nu ne este de tine, trebuie să facem valizele că plecăm la Dubai sau la Londra să întâlnim Revelionul”. ”Tu oricum nu auzi, vom vorbi ”pe urmă”, vezi că nu se leagă comunicarea, nu te implica” sau ”tu și așa nu vei înțelege despre ce e vorba, deci n-am timp să-ți lămuresc”. În continuare, fără comentarii. Vorbe-n-vânt și fără explicații…

     Unele persoane au beneficiat de promovare în carieră cu ajutorul meu în publicațiile sau filmările din mass-media, TV, fiind invitați la variate evenimente culturale, fie chiar și cu o soluție la problemele sau planurile lor. Am făcut-o fără rezerve și aluzii, prin serviciul meu, prin evenimentele clubului, cu programe on-line sau cărți pentru studii, informații pentru referate sau rapoarte etc. Nu regret, toate am făcut-o din inimă. Fără cerințe sau condiții. Cu toate acestea unele persoane continuau neapărat să menționeze: ”Nu tu promovezi Clubul ”Impresii din viață și cărți”, ci noi… te promovăm pe tine.” A fost de la o persoană care susținea ferm că îmi este prietenă, că o pot suna și noaptea, iar după ce i-am făcut legătură cu zeci de personalități, pe care îi făcea ou şi oţet înainte, – ea şi-a creat relații convenabile pentru a petrece timpul distrându-se; m-a eliminat din clubul la care eram fondatoare, m-a vorbit din spate şi ghiontit în suflet. Sănătate le doresc şi celorlalţi care se dau mari şefi şi aleg la care întrebare să-ţi răspundă- ţie, omului simplu diferit de funcţia lor… 😀

Desigur, sună copilărește, dar nu sunt imatură. M-a durut, dar precum se cântă, totul e trecător ca toate celelate din istorie, și nici eu niciodată nu rămân cu ranchiună. Bine că e mai târziu… Nu învăț eu și nici nu mă pot obișnui să nu continui să cred în oameni… Bineînțeles, că cu toții avem familii, probleme, scopuri, planuri, dar nu la aceste lucruri m-am referit până acum. Mă conformez, și în continuare rămân fidelă legilor Domnului în care cred. Nu mă impun nimănui, și nici nu mă leg de cineva pentru un scop oricare care îi vine în mintea cuiva necredincios. Pur și simplu, aveți grijă să nu suferiți din cauza acestor persoane indiferente…

 Clubul ”Impresii din viata si carti’, în continuare, nu mai derulează, după cinci ani ce m-au obosit… Întotdeauna a fost cu acces liber si fără plată pentru fiecare doritor de a participa, și ca protagonist și ca public, necondiționat. Nu făceam niciodată din protagoniști persoane utile subsemnatei, nu am avut și nici nu am vreun scop ascuns precum o pot crede unii. Basta.

     Într-o Duminică am mers cu fiica și nepoțelul la plimbare. Ziua ceea, printre multe altele, îmi va rămâne memorabilă prin emoțiile şi lacrimile provocate de o bătrânică necăjită, care vindea trandafiri albi ofiliţi deja. Nimeni nu le cumpăra trecând pe-alături. Am simțit educația și modestia ei… Și câtă bucurie a fost în ochii ei, atunci când le-am cumpărat… Am fost binecuvântate. Astfel eu înțeleg o caritate…  O caritate fără parade și bani plătiți pentru a hrăni sponsorii în restaurante, – acești bani care ar fi ajuns pentru ca câteva familii să-și permită fără grijă să procure de-ale gurii pentru timp de un an… Mergeam apoi cu fiica mâhnite și plângeam de durere pentru ea: statul nu poate ajuta în mod constant aceste persoane vulnerabile, doar de cu o pensie mizeră care nu ajunge pentru un trai decent…

Nu pot oamenii să fie mereu tineri și subțiri. Dar, poate de aceea și mă lasă Domnul tânără nu doar cu spiritul…  Am decis să dovedesc că am voință şi un caracter dur ca cel al tatălui meu: cu calitățile care m-au salvat în diferite perioade și situații… Uneori sunt nevoită să dau din coate, și dau vina pe aceste legi de mentalitate instabilă în Moldova…

Dar, a venit timpul să spun că lucrurile nu stau chiar așa cum par! Pare că am început să cedez și azi îmi vine foarte greu. Am nevoie de ajutor, pentru că mi s-a îmbolnăvit fiul greu. Aștept ajutor și nimeni nu mi-l poate oferi, iar eu nu găsesc de loc scăpare din situația asta. Pentru ce m-a făcut Domnul să îndur atâta? Doamne, ajută-mă! Salvează-mi fiul, te rog! Fiul meu care a fost pradat si tradat de prietenii proprii, ca urmare, e singur și nu mai are încredere în nimeni. Ceea că arăt fericită în poze, este doar o fațadă. Ceea că sufăr în continuare pentru copiii mei, este real… Fericiți putem fi pentru o clipă, atunci când și orice sclipire sau soluție în minte ne luminează… Cel mai greu e că atunci când apelez la cineva după ajutor, unii gândesc dacă pot alege dintre ajutor firesc și posibilitate de a-și trage foloasele pentru viitor… Realizez că Domnul mă pune mereu la încercări.  Cum să rezist? Acum și sora mea cu cancerul și chimoterapii, dar e tare, are un caracter dur și Domnul o va salva…

Azi, fiul e mai bine, chiar și muncește. Sper să fie bine în continuare! Mulțumesc Ție, Doamne!

    Orice viață are prețul ei. Viața nu e doar o primăvară. Mai vine toamna, apoi iarna. Pentru ce a creat Domnul anotimpurile? – Pentru ca să aflăm gustul primăverii. Orice viață, orice personalitate are prețul ei… Cei deștepți nu sunt atât în căutare de singurătate pe cât pot evita găștile create de ipocriți.

Nu m-am plâns, m-am confesat, dar voi cum doriți, mă puteți judeca… Am realizat și am constatat impactul celor scrise mai sus, sper să vă prindă experiența mea de persoană cu handicap. Cam des… m-am simțit discriminată! În pielea mea nu va fi nimeni, și nici eu – în cea a voastră… E ceva ce face parte în mine. În afară de mine însiși, nimeni nu-mi va lua apărarea. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci doar consimt ceea ce li se oferă. Ei se conformează. Promisiunile nu au loc atunci când e vorba de bani. Dar Dumnezeu îi iubește pe cei pe care oamenii îi jignesc…

Nu-ți face rău cu mâina ta! Viața merge înainte! Frustrările și supărările mereu rămân în urmă, și… nu uita că sunt doar lecții de viață! – Domnul e cu tine! AMINI!

Sveta Vizitiu Toamna, 2018

( Impresii pentru viitoare carte)

Svetlana Vizitiu/Impresii din viata si carti blog


8 comentarii

Omul fără identitate – Dumitru Crudu:”Înainte să scriu, alerg o oră”


Trecutul este marea lui necunoscută. De ce a făcut anumite lucruri și nu altele? De ce atunci când știa că anumite lucruri sunt niște mari păcate, totuși le-a săvârșit? Ce l-a făcut să cadă și să greșească? Cum de a intervenit iraționalul în viața lui și a putut să facă anumite greșeli pe care după aia le-a regretat toată viața? Acum se întreabă: ”Eu le-am făcut sau altcineva?” Sunt întrebări la care nici astăzi nu a găsit un răspuns. Din întrebările astea și se constituie FALSUL DIMITRIE, spune Dumitru Crudu.

Aruncând o privire înapoi, el afirmă că a fost fericit în copilărie. Pentru că mama îl învăța foarte multe poezii și povești ca să le recite rudelor la care se duceau în vizită ”la fiecare sfârșit de săptămână cu o regularitate de metronom”. Dumitru putea recita o mulțime. Și la fel de mult îi plăcea să asculte poezii sau povești. Iar după ce a învățat alfabetul, mergea singur la bibliotecă după cărți. Avea el o plasă de rafie și o dată la patru zile o umplea cu cărțile alese de pe rafturi, și pe care… chiar le citea (Dumitru zâmbește). Le devora, le înghițea, pur și simplu. Uneori, era într-atât furat de lectură că pierdea noțiunea timpului și venea mama și-i stingea lumina, că altfel putea citi și până dimineață… 

Vizitele la rude i-au prilejuit unele dintre cele mai mari bucurii în copilărie. În cârcă, la tata, Dumitru mergea la neamurile din satele Cetâreni, Unțești și Milești. Iar când a mai crescut, se lua la întrecere cu tata cine merge mai repede. Și bunica la fel îl învăța poezii și povești. Mătușa Eugenia îl lua cu ea la strâns ciuperci în pădure și îl iniția în splendorile și frumusețile copacilor. Urmează lectura. Pentru că lectura i-a înfrumusețat copilăria…

Despre tata a scris un volum de poezie, dar despre mama a vorbit în romanul ”Un American la Chișinău”, atunci când personajul principal revine din Brașov la Flutura. În acest roman Dumitru Crudu a încercat să exprime toată gingășia și tandrețea care o caracterizau pe mama lui. Despre mama a mai vorbit și într-o povestire din volumul ”Salutări lui Troțki”, dar tot despre ea a scris și poezii, pe care intenționează în timpul cel mai apropiat să le publice într-un volum…

Totuși, Florițoaia Nouă sau Flutura? Într-adevăr, satul natal al scriitorului Dumitru Crudu are două denumiri. Flutura îi spun ei, locuitorii lui, dar în lume e cunoscut ca Florițoaia-Nouă, o denumire pe care a împrumutat-o de la satul vecin, Florițoaia-Veche, un sat cu mult mai vechi decât al lor și unde se află și primăria care îi administrează. Flutura sau Florițoaia-Nouă a apărut pe hartă cam pe la începutul secolului XX, spre deosebire de Florițoaia-Veche, care există încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, dacă nu și mai înainte.

Primele poezii au fost, de fapt, niște… povestiri scrise în cheia lui Vladimir Beșleagă, după lectura romanului său ”Zbor frânt”. ”Era primăvară, afară ploua, Dumitru stătea la masa din odaia lui, cu geamul deschis și cu un caiet alb în față, când i-a venit inspirația să scrie. Mugurii din copacul din față plesneau. Iar ploaia șiroia pe crengi și el scria, scria… Și fiecare cuvânt pe care-l ”scrijelea” pe foaie îl făcea fericit.” Așa a apărut în prezent scriitorul Crudu, motivat de buchiile inspirate ale copilăriei… Astfel scrie Dumitru în continuare… Fericit și cu pasiune.

Prima dragoste a fost colega lui de clasă Iulia Țâcu. Era îndrăgostit de ea lulea, dar nu a îndrăznit să-i spună niciun cuvânt despre sentimentele sale. O sorbea din ochi și deseori mergea să se plimbe prin fața casei ei, doar-doar să o vadă. Când i-a murit tata, a mers și el în urma procesiunii funerare, numai ca să fie alături de ea. Printre personajele din primele povestiri și poezii scrise în acei ani apărea și Iulia.

Prima dragoste la fel l-a inspirat să scrie poeziile din cartea ”FALSUL DIMITRIE”…

În același timp, în acei ani când a scris FALSUL DIMITRIE, primul său volum de debut, Dumitru Crudu avea mari probleme cu actele și cu identitatea. Pentru că nu a vrut să meargă la armată – practic, a fugit! – Respectiv, mulți ani se ascundea de miliție (poliție), ca ”să nu mă ia cu japca la cătănie”. Cu armata nefăcută, nu avea nici pașaport, fără de care nu putea fi un cetățean ca toți ceilalți. Astfel, a fost dat afară de la facultate, apoi a plecat la Tbilisi, unde a trăit sub semnul unei permanente fugi de identitate. Fugea ca să-și salveze pielea. Iar de aici și până la botezul primului volum FALSUL DIMITRIE nu a fost decât un pas. Pentru că așa s-a simțit el în acei ani: ca un om fără idenitate.

Între timp, cartea lui de debut a fost reeditată de câteva ori. Iar în 2014 a publicat o antologie de poezie și titlul ei l-a preluat tot de la prima sa carte. Anul acesta (2018), antologia a fost publicată în traducere poloneză, în Polonia și la lansare a venit și un basarabean din Soroca. Unul, Mihai, care i-a spus că și el se simte un ”FALS DIMITRIE”. I-a spus așa:”înlocuiește Dimitrie cu Mihai și această carte e despre mine”. Iar Dumitru s-a bucurat, pentru că asta înseamnă că volumul mai e și azi actual.

Pentru că multe dintre lucrurile care i s-au întâmplat în viață nu erau ușor de acceptat sau suportat, a mai scris poezii. Când i-au murit anumiți oameni dragi, a scris poezii. A scris poezii pentru a nu-și ieși din minți. Poezii care din litanii încetul cu încetul deveneau rugăciuni. În loc să ia calmante, a scris poezii. Poezia l-a ajutat enorm în acele clipe grele.

Crede că cel mai izbutit din punct de vedere estetic e volumul de poezii ”POOOOATE”, dar cel mai apropiat de suflet e volumul de litanii ”La revedere, tată”.

Este adevărat că a debutat în volum cu o carte de poezie, dar, de fapt, a început cu proză, iar la poezie a trecut ulterior. Apoi, după patru cărți de poezie, a trecut la proză. Acum scrie în paralel și proză și poezie.

Cum reușește? În poezie Dumitru Crudu caută rădăcinile emoțiilor. ”Într-un roman încerc să redau destinul unui om. Vreau să văd ce l-a putut determina pe un om concret să ajungă să facă exact aceste lucruri și să aibă exact această evoluție și nu alta. Să-l văd în mișcare. Și să înțeleg cum a fost posibil să aibă anume soarta pe care o are și nu alta”.

Pentru roman trebuie să ai inspirație, dar pentru proza scurtă curaj”. Așa cum el scrie în fiecare zi câte o povestire pentru un site din Moldova, nu are când să aștepte inspirația. Nu o așteaptă, ci o provoacă. Cum? Înainte să scrie, aleargă o oră”.

Și-a amintit că cele mai multe prostii le-a făcut în adolescență. ”Dar dacă, printr-o magie, aș redeveni iar adolescent și nu le-aș mai face, oare aș mai fi devenit scriitor? Posibil că nu.”

Cu siguranță, că nu! Mai am o întrebare, și… dacă nu fugea de armată? Cine ar fi devenit Dumitru Crudu?


9 comentarii

Anca Creţu: Aminteşte-ţi cum este sărăcia!


Anca Crețu știe cum este să trăiești într-o cocioabă, roasă de șobolani. Cum miroase și pute sărăcia… Știe cum e să te plouă în casă, dar și cum înfloresc lalelele în curtea casei… A prins gustul de dulce-amar al iubirii, și totuși păstrează speranța… Ca să înțelegeți bine prin câte a trecut Anca: am realizat brusc că de fapt, acele suferinţe au călit-o și i-au dezvoltat un caracter dur. Are mult curaj, e o luptătoare, pledează ferm pentru dreptatea omenească și… a „punctului ei de vedere”. Este perseverentă! Nu vorbește niciodată pe șleau, doar ceea ce simte și ce gandește.

Mama i-a dezvăluit că s-a născut din dragoste, și Anca simte adevărul acestui sentiment cu fiecare tremor al firii sale. E tânără, frumoasă, cu încredere deplină într-o altă șansă, de ce nu?

Anii au trecut, și ea deja era într-o altă casă construită de părinții ei: atunci Ancăi i se părea că-i prea micuţă pentru acel spațiu imens. Părinții ei erau atât de săraci, că curgea apa prin saraiul în care locuiau. Mama prepara nopțile… cu lanterna, – aceste amintiri, în continuare, o fac foarte mâhnită. Cât de demult a fost? Are numai 26 de ani (în 2018), dar se simte ca o domniță cu experiența unei persoane în etate. Greu de spus, că ar fi fost astfel, mai tot timpul. Energia zvâcnește din ea cât rezistența a zeci de oameni. Este omul care face cât un manager de talie înaltă și ”îi bagă pe toți în sperieți” cu puterea caracterului său! – Mda, atunci şi echipa lor chiar face o treabă bună!

Adolescența ia fost la fel de nefericită cât sărăcia. Aici deja apăreau problemele cu colegii care erau ”bine-merci” și ea – Nu. A depășit această etapă cu lacrimi, iar despre discriminare și bocetele sale ne va povesti altă dată. Fapt că aceste probleme au făcut-o să schimbe liceul pe unul bun la oraș (Plecăciune lui Dmn Valentin Berezovschi, director LTPA ”M.Berezovschi”). Îi este recunoscătoare pentru că a dezvoltat în ea atitudine, responsabilitate, disciplina și bunul-simț! A dat BAC-ul! Nu s-a mulțumit cu notele 8,8,9,10. Le-a contestat! Și a primit 8,9,9,10! Era fericită? Ba, era chiar foarte fericită! Pentru că și aici era discriminată de unii colegi, cică venea din satul unde nu se face carte… Copiii sunt răi uneori, așa o vărstă când ei spun tot ce gandesc fără să înțeleagă câtă durere produc…

Acum consideră că a ajuns la o vârstă onorabilă de 26 de ani (2018), are doi copii: unul sub tutelă pentru că părinții sunt plecați peste hotare (16 ani) și altul de 4 ani și jumătate (”îmi suge răbdarea mai ceva ca un vampir”).

Tatăl i-a povestit odată o istorie interesantă despre neamul CREȚU, dar ea… i-a demonstrat contrariul. Chiar așa și spune, că viața a trăsnit-o mult de tot de jos-sus, foarte mult a avut de suferit. În prezent, este divorțată, însă copilul are și mamă, și tată.

E greu atunci când piciul tău rămâne fără tată, greu de raționalizat acest fapt. O știe doar cel care a trecut prin asta. Copiii mereu au nevoie de un umăr, iar tatăl ei i-a fost mereu alături…

Copiii au nevoie de dragoste necondiționată, spune Anca. – De ce a divorțat? Începutul sfârșitului a fost atunci când ea făcea practica la facultate, și fostul soț i-a dat viața pe peste cap. Din gelozie, și cu frământări din trecutul lui, cu aventuri și alte chestii care i-au dus până la rămas bun unul de la altul. Nu-i nimic, Anca e tânără și toată viața bună e încă înainte. Lucrează acolo ”unde s-a dorit” (fără explicații), are doi copii minunați și deștepți…

Abia începe viața!

P.S. ”Nu judeca cum se îmbracă oamenii atunci când știi cum e sărăcia, – adu-ți aminte!”- spune Anca Crețu 

PS. Îmi place să împărtășesc cu tot ceea ce face bine oamenilor și deschid pentru voi, dragi prieteni, o nouă trușă de Impresii de viață cu oameni de valoare, cu rețete de viață și sfaturi utile, și cu o experiență de viață cât zeci de persoane. Apreciați și deschideți-vă inimile voastre! Un remediu de suflet pentru voi și inimile voastre! Vivat! (SVizitiu)


14 comentarii

Tatiana BADAN, primarița Selemet la Clubul Impresii din viață și cărți


În luna Iubirii o altă Primăriţa din Moldova – Tatiana Badan, face declaraţie de dragoste la Clubul ”Impresii din viata si carti’ , de această dată pentru Selemet de care e îndrăgostită mereu, şi pentru toţi moldovenii care nu uită de plaiul lor natal. Pentru că se merită din plin. Este întotdeauna acolo unde e nevoie de ea. Acordă ajutor şi prin fapte proprii demonstrează oamenilor sute de perspective şi proiecte pentru reabilitarea economiei naţionale. Credinţioasă, adoră tradiţiile şi le respectă cu fermitate, promovând talentele, în mod special, ale consătenilor. O frumuseţe înţeleaptă desăvârşit caldă, senină, cu un chip şi un zâmbet ştrengăresc, ca de copiliţă aflată în primii zori ai întrebărilor şi frământărilor adolescentine, cu ochi vioi, o minte ageră – dăruite pentru a realiza şi a duce crezul său optimist moldovenilor… De la un timp conştiinţizarea realităţii acoperă adolescentina spirituală, ea devenind mai serioasă, şi mai mult – o luptătoare! O luptătoare pentru dreptul fiecărui moldovean la un trai decent în propria lui ţară…
Raiul pentru mine este satul unde izvoarele șoptesc...” – Tatiana Badan

În spiritul de sărbătoare a şedinţei de astăzi la Clubul ”Impresii din viata si carti’ în incinta BM B.P.Hasdeu s-au întâlnit prietenii, oamenii curioşi şi oficialităţi ale satului Selemet (Cimislia). Evenimentul a debutat cu prezentare succintă a realizărilor şi meritelor sătenilor Selemet de către protagonista – primăriţa Tatiana Badan, apoi de moderatoarea Maia Banarescu, Ombudsmanul Copilului, la fel fostă protagonistă a Clubului ”Impresii din viata si carti” . Etapele de dezvoltare ale personalităţii Tatiana Badan, importanţa acestui obiectiv au fost demonstrate de localnicii satului, admiratorii şi ceilalţi participanţi delegaţi din partea primăriilor republicii, şefi de instituţii, evenimentul încheindu-se cu recitaluri de poezii şi repertoriul de cântece închinate acestei personalităţi de excepţie, urmate de aplauze răsunătoare. Priviţi cu atenţie în ochii acestei frumoase Doamne şi veţi descoperi că este cu adevărat unică. ”O mâină de femeie, plină de idei şi energie. O Doamnă care a spart tiparele şi s-a încăpâţinat să rămână la sat, să conducă şi să făptuiască nu să vorbească mult, să creeze noi proiecte pentru binele oamenilor. Are mult curaj această femeie sprijinită de săteni şi de guvernare. Oamenilor le place să o admire şi să o asculte. Molipseşte cu energie pozitivă şi personalitate fermecătoare… Evenimentul a avut loc, – o şedinţă cu o experienţă pe care v-o recomand prin filme şi albumul cu imagini (accesaţi titlul): Tatiana BADAN primarita Selemet protagonista Clubului IVC

Din anul 2015, localitatea Selemet din Republica Moldova a început să deruleze Proiectul iProsop, un festival de promovare în lume a prosopului tradițional românesc, dedicat tradiției locale a prosopului țesut manual și posibilităților tehnologico-antreprenoriale de promovare a culturii. În fiecare an festivalul care se desfășoară în localitate sprijină și promovează tradițiile vechi de mii de ani, reunind meșteri populari din toată regiunea pentru a promova tradițiile și obiceiurile etnice de la sudul Republicii Moldova legate de portul național, gastronomie, folclor și stilul de viață rural, dar în special Prosopul, acest simbol al patrimoniului cultural național. iProsop este un eveniment unic în Moldova! În acest an festivalul va avea loc pe 27 mai şi sunt invitaţi toţi doritorii de a paprticipa! Prosopul popular a devenit astfel cartea de vizită a satul Selemet din raionul Cimișlia. Prima ediție, desfășurată la 31 mai 2015 le-a oferit celor 5000 de vizitatori, ateliere de țesut prosoape, concerte susținute de ansamblurile folclorice, activități educative pentru copii, expoziții, teatru gastronomic, concursuri și activități sportive. În acest an Festivalul are loc în 27 mai la Selemet…

Merită aplaudaţi toţi participanţii care au vorbit şi cântat la evenimentul Clubului IVC. Ţinem să menţionăm numele celor prezenţi: Tărăcilă Maria (dirigintă), Oborocianu Tatiana, Teleucă Elena, Pelivan Svetlana, Tărăcilă Tamara, Barbu Oxana, Axenti Alexandru, Prodius Pavel, Cotruţă Ana, Lazu Nina, Puşcaş Maria, Vorobiova Elena, Răileanu Vasile, Zaiaţ Ion, Aramă Silvia, Ţurcanu Oxana, Tărăcilă Vasile, Vulpe Alexei, Eşanu Tatiana, Sîrbu Svetlana, Moraru Elena etc şi Ansamblul Folcloric ”Coloniţa”, etc.

Referinţe despre protagonista Tatiana Badan:

Vasile Costiuc Am cunoscut astăzi o doamnă deosebită. Șeful CALM-ului, primar, mamă și toate acestea împreună adunate într-o femeie frumoasă, intelegentă și plină de energie. Am aflat că doamna primar a realizat o mulțime de proiect importante pentru comunitatea din Selemet. A reușit cu ajutorul sătenilor, băștinașilor, donatorilor și partenerilor externi să facă o bijuterie de sat. Lucruri care bucură sufletul și demonstrează că se poate, dacă se dorește. Am descoperit astăzi Selemetul cu oameni frumoși la chip și la suflet care știu să muncească și să se odihnească. Am luat de la ei o doză mare de optimism și patriotism.
Mulțumesc mult stimată doamnă Tatiana Badan.

Loretta Handrabura: Sunteti o istorie complexa, cu reusite autentice pentru spatiul nostru, draga dna primara Badan si stimați/te semeleteni/ce (am zis corect??💐)! Nu am cum sa ajung, sper sa citesc sau sa vizionez ulterior intalnirea de la Clubul de impresii.

Dumitru Cretu:”Mulțumesc mult, Stimata Doamna Primar! Ma bucur mult ca v-am cunoscut, ma bucur ca in MOLDOVA sunt așa personalitați ca dumneavoastra, cu multa inițiativa mereu in cautare de oportunitați pentru comuna care o conduceți, pentru gasirea soluțiilor pentru toate PRIMARIILE DIN ȚARA. La sigur pot spune MOLDOVA are viitor cu așa personalitați!”

”Un om simplu… Dar si deosebit: omenie, caracter, demnitate… Un primar responsabil… Dar si primarul primarilor… Presedintele CALM-ului, Tatiana Badan, lupta pentru binele tuturor colectivitatilor locale! Admiratie si recunostinta, doamna Primar, dar si doamna Presedinta!” – a spus Iurie Tap

”Cele mai sincere urări de bine, respect și admirație pentru „PRIMARUL GENERAL” al raionului și a întregii țăriI (Cu multă plăcere ași spune: Președintele raionului sau Președintele Țării!). Mult respect pentru visul și unele realizări de a-i vedea pe oameni fericiți la ei acasă, pentru că pledati pentru autonomie reală a APL și activități inediteI
Sănătate și integritate, verticalitate și mult noroc în toate!” –  Anastasia Balmuş

”Singurul reprezentant, ales local care a vorbit la „dialogul direct” cu critici evidente ale autorităților centrale a fost președintele CALM, primarul satului Selimet, raionul Cimișlia, Tatiana Badan. Bravo Doamna si respect!”(Baranovschi Iurie)

‘Mult stimata dna Tatiana Badan, din numele Diasporei din Irlanda, tin sa va felicit pe Dumnevoastra cit si pe functionarii publici locali… Va multumim pentru tot ceea ce faceti pentru Bastina noastra Selemet si pentru cetatenii republicii noastre. Va dorim multe succese in continuare si realizari frumoase. Sintem mindri si recunoscatori pentru tot ce faceti!!!  Cu mult respect Diaspora din Irlanda..” –Vika Dulap

Expresii de Tatiana Badan:
-”A trecut doar un singur an, dar situația s-a schimbat radical, cu regret, nu în partea cea mai bună. Îmi pare rău, domnule prim-ministru. Am tot solicitat acest dialog și aceste întrevederi cu dumneavoastră. Știți se spune în popor că până ajungi la Dumnezeu, te mănâncă sfinții”, a menționat Tatiana Badan, președinte CALM, primarul satului Selemet, raionul Cimișlia.

– ”Obiectele patrimoniului cultural național se pierd odată cu trecerea timpului, însă este important ca localitățile rurale nu doar să redescopere vechile meșteșuguri, dar și să le prezinte într-o formă nouă publicului larg. Practica de țesere a prosopului național aproape dispare în satele Moldovei, însă prin organizarea evenimentului iProsop, am readus în atenția publicului unul din elementele cheie ale patrimoniului nostru național- prosopul”

-”Accentuarea drastică a controlului politic și administrativ asupra autorităților publice locale. State de personal și salarizarea mizerabilă. În administrarea publică locală din Republica Moldova s-a instituit o stare de intimidare și frică generală. Domnule prim-ministru, am ajuns să fim remunerați mai jos decât subalternii unor direcții de instituții pe care le conducem”

-”Din păcate c-am așa sunt realitățile….Și dacă încearcă cineva să transmită această voce disperată a oamenilor, ce credeți ca se întâmplă…..Nu există dialogul simplu și corect cu poporul… In fiecare localitate sărmanii oameni ascultă tv, sau radio și mai speră la o zi mai buna….”

-”Din păcate această tristețe bântuie în toate localitățile noastre…..Problema este în noi, popor cuminte, răbdător, lipsiți de UNITATE Națională!”

Surse şi date biografice:
https://www.facebook.com/events/1556291997773141/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2452341774991632

https://www.facebook.com/tatiana.badan


8 comentarii

Anatol Croitoru la Clubul Impresii din viata si carti


A fost un prilej de reîntâlnire cu protagoniștii și personalităţi de valoare la Clubul ”Impresii din viata si carti” . La eveniment au fost prezenți oficialii, personalități istorico-culturale, politicieni, militari, dar și publicul obișnuit pentru care prezintă interes Omul promovat în cadrul ședințelor la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”. Aceștia au apreciat profesionalismul și dăruirea protagonistului Anatol CROITORU în lupta pentru integritatea Moldovei și în promovarea valorilor istorice. O ședința deosebită care s-a produs sub bagheta inteligentă a moderatoarei Mariana S. Ţăranu, Doctor conf. în stiinţe istorice, pentru a cunoaște mai mult istoria de pe Nistru:”Dnul Anatol Croitoru este un exemplu de demnitate și verticalitate, prieten devotat și om curajos. În moment de grea cumpănă pentru țară s-a ridicat cu arma in mâină pentru a apăra integritatea și independența R.Moldova. Pentru mine este un model.

Anatol Croitoru este angajat al Administrației Palatului Republicii din Chisinau. Anatol Croitoru ar trebui sa fie deputat in Parlament. Asta numesc eu schimbarea clasei politice. Nu schimbare de stafeta la treuca. Sa ne traiesti, Anatol. Numai oameni ca tine pot face Unirea”, spune jurnalistul Doru Dendiu. Puteți urmări imaginile din album și filmele evenimentului mai jos:

Albumul Anatol Croitoru protagonist la Clubul Impresii din viata si carti

Prin astfel de evenimente nu facem decât să stimulăm oamenii să cunoască istoria adevărată, și, în mod deosebit, pentru a dezvolta gândirea critică, liberă, pentru sursa de informare. Exemplele eroice trebuie promovate pentru că avem cu ce ne mândri. Este absolut necesar să deschidem ghilimelile, să spunem adevărul pe timpul vieţii și nu în enciclopedii, să înțeleagă în continuare și urmașii ce valoare au predecesorii… Mariana S. Ţăranu, Boris Ceban, Vasile Zgardan, Valentina Ciobanu, Andrei Covrig, Doru Dendiu, Constantin Lapusneanu, Victor Patrascu, Vasile Vizitiu sunt participanţii care ne-au surprins cu cuvinte şi gânduri frumoase la adresa protagonistului… (SV)

Al 88-lea protagonist în cadrul ședințelor tradiționale ale Clubului ”Impresii din viata si carti”   – Anatol CROITORU, erou în lupta pentru Integritatea Moldovei, participant la evenimentele de la Nistru din 1992, deținatorul Ordinului „Ștefan cel Mare” și „Credinta Patriei”, clasa I. Născut în satul Coșnița, raionul Dubăsari pe data de 10 ianuarie 1955. A absolvit Universitatea Tehnică din Odesa, facultatea de metrologie. A profesat în mai multe instituții din Republica Moldova. În perioada de renaştere națională s-a încadrat plenar în promovarea valorilor strămoșești în partea stângă a Nistrului. În timpul războiului ruso-moldovenesc de la Nistru a fost voluntar alături de alți consăteni. Decorat cu ordinul „Ştefan cel Mare”. Fost președinte-executiv al Asociației de cultură și drept „Transnistria”. ‘‘Pentru mine și familia mea războiul nu s-a terminat. Îmi amintesc că într-o zi mergeam cu nepoțica de la Coșnița spre Chișinău. Când am ajuns la postul de menținere a păcii de la Vadul lui Vodă nepoțica Paula a văzut una din cele două mașini blindate și câțiva ostași cu armele în spate. Văzând această priveliște nepoțica m-a întrebat nedumerită: „Bunelul, dar nenea nu o să ne împuște?!” Uite așa trăim noi, cei din partea stângă a Nistrului. Interesant, dacă i-ar fi întrebat pe guvernanții noștri nepoțeii lor ce le-ar răspunde?! Sau poate ar înghiți în sec așa cum am făcut-o eu la acel moment.” – spune Anatol Croitoru.

Alte expresii și opinii de la protagonist:

Într-o țară care se declară că tinde spre familia mare europeană sperăm că populația se va trezi astfel încât cel puțin să nu întârzie periodic la serviciu, medic sau în alte locații. Este un stress pe care îl trăim zilnic…”; ”Consider că este o datorie și o obligație să intervin atunci când apar diferite probleme, aceasta în situația în care autoritățile consitiționale ale statului au lăsat în voia sorții populația din stânga Nistrului, ignorând-o tatalmente.” (Anatol Croitoru)

In opinia mea, pe parcursul acestor 16 ani nu s-a intreprins si nu se intreprinde nimic eficient si adecvat pentru solutionarea conflictului transnistrean. O dovada incontestabila este faptul ca suntem si la ora actuala intr-un conflict inghetat. Consider ca R. Moldova va putea obtine rezultate concrete in solutionarea conflictului transnistrean, doar atunci cand autoritatile vor renunta la statutul de stat-membru al Comunitatii Statelor Independente (CSI) si la principiul de neutralitate. O alta conditie ar fi aderarea la Organizatia Atlanticului de Nord (NATO) si ls Uniunea Europeana, pentru ca populatia de pe ambele maluri ale Nistrului isi doreste acest lucru. De asemenea, prin indeplinirea acestor deziderate s-ar crea mai multe locuri de munca si vor aparea noi investitori din tarile europene.’‘(Anatol Codru in 4 iulie 2008, Civic.md)

Despre Anatol Croitoru. Date biografice. Informatie pentru lectură:

Născut în satul Coșnița, raionul Dubăsari pe data de 10 ianuarie 1955. A absolvit Universitatea Tehnică din Odesa, facultatea de metrologie. A profesat în mai multe instituții din Republica Moldova. În perioada de renaştere națională s-a încadrat plenar în promovarea valorilor strămoșești în partea stângă a Nistrului. În timpul războiului ruso-moldovenesc de la Nistru a fost voluntar alături de alți consăteni. Decorat cu ordinul „Ştefan cel Mare”. Fost președinte-execuviv al Asociației de cultură și drept „Transnistria”. Anatol Croitoru, din satul Coşniţa, r. Dubăsari, este legat de Transnistria prin Tricolor.In 1991, a arborat Tricolorul pe Comitetul executiv de la Dubăsari, exprimându-şi astfel, împreună cu un grup de cetăţeni, crezul de independenţă şi unitate teritorială a R.Moldova. A urmat cu Tricolorul în gând la răsboiul ruso-moldovenesc din 1992 şi în toate acţiunile ulterioare de apărare a integrităţii R.Moldova şi a românismului din Transnistria.Din cauza curajului său rectiliniu, s-a simţit deseori în pericol, aducând zile grele şi pentru familia sa. Anatol Croitoru a fost refugiat în Franţa, în Germania, în România, dar a revenit de fiecare dată la Coşniţa natală, pentru a susţine combatanţii invalizi, rămaşi fără sprijin moral şi material în satele româneşti din Transnistria, pentru a susţine şcolile româneşti din această zonă şi pentru a susţine unitatea sub Tricolor.

Impresii de la participanţii evenimentului:

https://www.facebook.com/events/1786929758196037/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2401878306704646


2 comentarii

Cugetari de Toamna. Totul se va împlini!


În fine, Viața – este o cotă unică În brațele Destinului. Dar nu despre acest lucru e vorba. Probabil, Viața ne privează de Ceva pentru a ne apăra.  Ne bate până când ne deșteptăm. Ne lovește în spate atunci când situația devine ”irecurabilă”. Dar Viața pentru noi – nu constă în ceea ce noi ”avem”… Mai mult e în ceea ”ce nu am obținut”. Lumea e plină de adevăruri reale și imaginare, și nu este deloc dogma autentității altora…

Probabil, Viața ne lipsește de cei dragi. Pentru ca noi tot timpul să ne aducem de ei aminte. Și, oricât de mult am obosi de viață, ne încălzim cu amintirea, aidoma unui pahar de vin moldovenesc, cu dragostea celor pe care i-am iubit, dar, sorbind-o, nu am băut paharul până la fund…   

Ne este dată alegerea, dar Viața e o limită a unui cerc, – îngăduiți să aleagă Ea singură! Pentru că noi nu suntem atenți unde pășim, ce ne dorim și ce facem… Tot ce-i probabil, atunci când Viața ne lipsește de prieteni, ea ne oferă șansa … să nu tradăm! Adesea timiditatea ne transformă în lași. Deci, în modestie e harul Domnului?.. Să avem curajul să spunem adevărul și să prețuim prieteni adevărați! 

Probabil, Viața m-a împins într-un abis, pentru a mă învăța să Zbor?! Accept Viața ca un Dar, ca milă de la Dumnezeu! Accept tot ce împlementează ea, Viața. Poate că ”ce nu s-a întâmplat” este mai important decât ceea ”ce nu am reușit”… Să avem Credință!

 TOAMNA continuă. Caldă sau rece, cu ispitiri și furtuni. Ploi posomorâte și dureri de cap. Evenimente mondene și visuri de vară. Lăsați să vă încălzească inimile dragi și nu fiți disperați. Priviți în ochii oamenilor cu chipuri luminate și luați aminte, ce culori cuprind… Și-atunci când cerul se încruntă, remarcați această melancolie mândră și bucurați-vă de frumusețea ce vă înconjoară! Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâine nu vom fi noi. Nu amânați nimic, trăiți acum!

Totul se va împlini … Cu o Toamna nouă!

❤ SV


5 comentarii

Soare, cât mai mult soare pentru Silvia Saca!


Nimic nu e pentru totdeauna. Cafeaua se răcește, fumul se risipește, timpul trece și oamenii se schimbă”… Nici nu mai ai cu cine schimba o vorbă la o cafea, mai toți au plecat peste hotarele Moldovei, iar cine a mai rămas – cu ei schimbă cuvinte doar pe internet, sunt și ei ocupați cu propria viață. Ca de obicei, în virtual, mai poate schimba o vorbă-două, rareori de suflet, cu persoanele dragi, iar acasă este mereu cu soțul și animăluțele. Adoră animăluțe, câinii și pisicile sunt ființe dragi, după familia ei. Fiica e deja aparte cu familia ei, stabilită în America, timpul nu-i mai întoarce înapoi, decât în zilele de concediu o dată în trei-cinci ani, atunci când iau zborul spre pământul natal… Iar mama Silvia le duce dorul nespus de mult. Şi cât de dulce vorbește despre nepoțelul Luca, că e atât de înțelept și talentat! Consideră că fiica a avut mare noroc cu soțul american, ginerele Silviei Saca . Important că se respectă și se iubesc în continuare. Resursele principale se construiesc pe calitățile omului, aceasta e cea mai mare bogăție a unui Om. Iar statul trebuie să creeze toate condiţiile necesare pentru dezvoltarea talentelor. Este chiar obligația unui stat. Și ce păcat că ducem lipsuri, cu atâţia moldoveni harnici și muncitori. Este atât de greu uneori să-ți asumi responsabilități pe propriii umeri. Ca de exemplu, apeductul lipsă pân-la casă, și nici banii nu ajung pentru achitarea tuturor serviciilor. Și transportul lipsă la stație, acum câteva luni primăria i-a lipsit de ruta 193, și cât e de greu să ajungi la etate să duci greul pe picioare, cu atât mai mult că a suportat o operație chirurgicală onco – soră cu moartea… E foarte puternică această femeie. E o doamnă inteligentă și foarte curajoasă. Spune că puterea omului nu e în a răspunde cu demnitate la provocări, dar în a le evita… Ascultă atent opiniile tuturor, apoi o spune pe a ei, și… reiese că întotdeaună are dreptate. Este și discretă, cu mult tact te poate asculta fără întrerupere, chiar și atunci când bârfești sau poți scăpa în vorbă o prostie, oricum te respectă, pentru că știe, că Totul ține de inspirație și de starea pe care o ai. Se spune că nu trebuie să te grăbești, că trebuie să ai răbdare. Așa o fi… Atâta a îndurat, că acum pe prim plan pune valoarea omului în persoană, evitând calitățile uneori insuportabile, pentru că știe că din spiritul de zi grea, de muncă obositoare, de oameni invidioși sau demnitari-cetate sau de instabilitate politică, omul greșește oricând. Se roagă să fie pace, să fie sănătoși toți, să crească în continuare florile ei frumoase, le iubește crescând în pământ sau în ghiveciuri, și nu tăiate. 

Mereu cu zâmbetul pe buze, se bucură de fiecare om ce-i vine în cale, îi mulțumește pentru implicare și consideră că nici un om nu apare în viața altuia întâmplător… ”Chiar mă simt fericită și mândră că sunt soția Profesorului Victor SACA! E cel mai bun! Zău ca e adevărat!”- scria Silvia Saca  in noiembrie 2015 pe facebook…

Silvia Saca Pictat de S. Vizitiu

Și astăzi de aniversare, știu că se va bucura pentru orice cuvânt sincer, fie de la prieteni sau necunoscuți… Eu îi doresc multă sănătate, zile luminoase fără griji în continuare și bunăstare. Domnul s-o binecuvinteze pe ea și familia ei! Doamne ajută! Și din rețelele de socializare, am selectat unele partituri cu nestemate exprimări ale ei și ale prietenilor, gânduri bune și urări. Sunt multe, e greu să le descrii pe toate. (S.V.) Vedeți mai jos:

Silvia Saca Tuturor celor care și-au amintit de mine vă doresc sănătate și cât mai multe ocazii pentru bucurii. Toți aveți locușorul vostru aparte în inima mea.

Ala Pinzari Sufletul refelectat in privire, inteligent si marinimos.

Raissa Saka Strimbanu Doamna Silvia, aveti o frumusete interioara … puternica, plina de dragoste si pasiune unul pentru altul, exact ca pe pozele unde sinteti mire si mireasa !!! Sinteti foarte, foarte pozitivi !!! Primesc o placere mare si si simt caldura Dstra sufleteasca cind va privesc !!! Va urez din toata inima sănătate și mulți, mulți ani fericiti impreuna!!!

Anisoara Cebotari Fericirea are gust de nemurire,stimata Dna Silvia.Felicitari pentru o familie -model ! Multi ani inainte !

Ester Tessler: ”Deja asotiez trandafirii cu Dumneavoastra, fiindca ii cresteti cu multa dragoste si va impartiti cu noi din inima!!!!!”

Leonid Caraghiziadi Sa va fie de bine si voua, frumoasa familie SACA. D-lui Victor ii doresc multa sanatate si noi impliniri cu ocazia aniversarii! Lumina, liniste si pace in casa D-stra! (P.S. Multumesc ptru urari: Sf.Nicolae a fost generos: a pus cuvant si medicii mi-au mai dat un „avans” pana la vara. Adios, Espana! Hasta pronto, Barcelona!!!)

Eugenia Guzun:”Ce e frumos si inteligent in tinerete, stie sa si imbatraneasca foarte frumos… Admir deseori doamne la a treia tinerete … Le intalnesc frecvent in Bucuresti… Sunt sigura ca le-ai face concurenta… peste vre-o 30 de ani. Acum, bucura-te de frumusetea varstei tale!”

Sergiu Corcebas:”Uite asa te tin minte din facultate,chiar daca anii te-au modificat putin,ai ramas,crede-ma, tot asa de frumoasa!”

Daniella Bagrin Dodon se spune că oamenii care iubesc animalele,pe care animăluțele îi iubesc, sînt oameni cu sufletul cald,cu inima curată,oameni BUNI! Eu nu am urmă de îndoială. Sărbători fericite familiei Saca!

Vasile Andrieş La Multi Ani, sunteti o Doamna deosebit de frumoasa si inteligenta si formati un cuplu extraordinar cu D-l profesor. Sa va dea Domnul sanatate, cu drag, familia Andries

Silvia Saca vine cu expresii si aprecieri:

Doamne, îți mulțumesc pentru această zi. Sunt zile atât de pline de bucurii și împliniri! Fericire! Eu sunt cea mai fericită mamă și bunică!

– Azi e cea mai importantă zi din an. Acum 6 ani s-a născut nepoțelul nostru Luca! Soarele nostru , ochii noștri, Viața noastră! La multi ani, iubirea noastră, sănătate și cât mai mult prilej pentru bucurii!!! (4 noiembrie 2015)

= În câteva ore se duce în istorie anul 2015. An cu bucurii și tristețe, cu împliniri și eșecuri, cu miliardarul furat dar și cu speranță cu voi avea destulă înțelepciune și vom învață lecțiile. Eu mă bucur, că va am ca prieteni.., da pe unii chiar și reali. Mă întristează când sunteți triști și mă bucur când sunteți fericiți. Pentru că anul 2016 să vă aducă mai mult prilej pentru bucurii și pentru a va încuraja să fiți împliniți florile mele S-AU străduit și Leagănul Domnului și celelalte.”

= Remarcă de Saca:”Oare în anul următor tot vor fi în vogă buzele inflate ca la vacute, totuși e anul caprei sau a mioarei?”

= Incet,încet se trec ultimile ore ale anului 2014. Pentru mine a fost un an bun. Ne-am reîntâlnit cu fiica,ginerele și nepoțelul. Cea mai mare bucurie! Dar nu ultima au revenit în viața noastra prietenii din tinerețe. Mai des contactez cu verișoara. Mi-am revăzut colegii de serviciu de la BTT SPUTNIK – tinerețe ce e mai frumos? Așa Cum viața e ca și zebra, spre regret din viața mea au plecat mai multe persoane dragi sufletului meu, dar care au rămas în inima mea. Și unde ai văzut poveste cu sfârșitul rau? Nu se poate! Chiar azi am întâlnit o colegă de facultate. Vreau sa cred că enigmaticul 2015 tot va fi un an bun, cu mai puține pierderi. Voua , dragii mei va doresc sănătatea și cât mai mult prilej de bucurie. Pupici, dragii mei.

= A zis prietena mea Liuba, că is tristă, da Cum sa fiu dacă se mai duce un an? Dar postez o alta foto și va spun LA MULTI ANI CU SANATATE ȘI DRAGOSTE! (2014)

Iata ce înseamnă CRACIUNUL: Azi am avut o zi SUPERBA! (2013) Am participat la finalizarea proiectului „Responsabilitatea Civica, implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Educației si Științei. Acest proiect este unul de succes. A fost multa lume de CALITATE!!! Multi oameni dragi sufletului meu: Ala Pinzari, Grigore Taran, Corina Cepoi, dar si Dumitru Braghis, si Prima Doamna Margareta Timofti (SUPERBA DOAMNA). La intoarcere deschid FB șiiii… surpriza Felicitari si cadou de la Centrul de vesela „PERLA”. E CA UN VIS PLACUT.

= Încet,încet ne părăsește anul 2013 luând cu el implinirile și disperarile, intâlnirile și despărțirile, dragostea și…A fost un an cu multe sperante, realizări dar și dezamăjiri. Rămând o parte din viața noastra.
Iată că au rămas ore numărate până ne intră în case Anul 2014. Cum va fi? Vom vedea. Să speram că va fi fără mai disperări și pierderi. Vă mulțumesc TUTUROR! Sănătate în anul care vine!

= Au ramas cateva ore si 2012 ne v-a lasa in seama anului 2013. 2012 a fost un an bun, am avut de toate si rele si bune cum se cuvine itr-un an. Ma bucur ca am avut parte de noi prieteni VEDETE precum DNA ELENA GERMAN, dar si tineri deosebiti, talentati si practic toti discipoli ai sotului meu- sa fiti sanatosi in anul ce vine. M-am bucurat de implinirile Danutei Barbarosie si a Lily Buzdugan dar si a Lilianei Vitu. Am avut o deosebita placere sa o regasesc pe Sofia Stolearov, prietena tineretei noastre. Am fost onorata de dl Vasile Botnaru si Valentina Ursu, dar si Cei mai buni jurnalist de la Publika TV dl. Vitalie DogaruNatalia MorariElena Pahomova, De Robu-Popa Elena de la Moldova 1. M-am bucurat pentru toti voi prietenii mei mai noi si mai… Va doresc in anul care chiar deja e la poarta un an cu sanatate, mai multe impliniri, DRAGOSTE si un car de FERICIRE! La multi ani!

Cine știe sau înțelege ce se întâmplă în capurile deputaților?

= Vai, sărmana țară, vai, sărmanii noi. Nu îmi vine să cred că este atâta rahat cât se toarnă partidele unele pe altele unii au mai mult rahat, alții își mai îmbracă mască Brrrr, chiar și evadarea din oraș nu mă scapă de miros de rahat, șobolani și dihori.

= La mulți ani CHIŞINÄU! Tuturor chişinăueniror sănătate și verticalitate în aceste vremuri zbuciumate. Doamne dă ne nouă atâta minte încât să înțelegem ce e bine și ce e rău, cine-I drept și cine-I strămb..

= Neața. Multe evenimente au fost ieri. Ce va fi azi vom vedea, important e sa analizam la rece și să alegem grâul ca cocoșul. Oricum vă doresc o zi bună

= Buna seara. .După o azi atât de frumoasă să aveți și o seară pa măsură . Trandafirii mei mai înfloresc pentru voi. Și levănțica vrea sa va bucure (E ULTIMA ÎN ANUL ĂSTA ).

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1489509727802662&set=pcb.1489509874469314&type=3&theater – imagini

https://www.facebook.com/events/315986785488298/La 5 octombrie vă invităm la Clubul Impresii din viata si carti la o discutție de suflet cu protagonista Silvia Saca! O Doamna fericita, om de omenie, spirit tanar si-un dar cu talente, optimista, sociabila si calma, molipseste cu buna dispozitie si radiaza toleranta cu blandete… Veniti sa-i cunoasteti istoria, zbuciumata cu bucurii si cele triste! Sa gustati si placintele de-ale gospodinei! Dar in dar la lume si pentru… Este Silvia SACA! O personalitate sacra!

Svetlana Vizitiu  ❤ 


4 comentarii

La naiba, mă tem!


Un caz de la poliția rutieră din Minnesota. Poliţistul povesteşte:

– Într-o zi, am oprit o doamnă în vârstă pentru excesul de viteză pe autostrada 210, 197 mile, imediat  la est de orașul McGregor, Minnesota. I-am cerut să-mi prezinte permisul de conducere, înregistrarea și asigurarea. Doamna mi-a dat toate actele.

Am fost oricum foarte surprins (având în vedere vârsta ei avansată), atunci când am găsit printre acte şi licență pentru a purta armele ascunse, și am întrebat dacă ea este înarmată în momentul respectiv

Doamna a răspuns că, da, ea are un pistol de calibru 45 în compartimentul pentru mănuși. Ceva m-a făcut să o întreb, dacă mai are arme în afară de cel pomenit. Ea a răspuns că, da, ea mai are un Glock de 9 mm în consolă centrală. În acest moment, am întrebat-o: „Asta e tot?” „Nu, – a spus ea – mai este încă unul de 0.38 în poșetă”. Atunci,  am întrebat-o, de ce-i este atât de frică?

Doamna m-a privit iscoditor și a spus: „Da, de nimic, la naiba, nu mă tem.” 😀 nu-ma-tem-de-nimicDe ce avem frică noi, moldovenii? La noi, într-adevăr, nimeni nu vrea să se reformeze. Nici „elita”, nici oameni. Pur și simplu, cei care nu au posibilități, invidiază pe cei care din întâmplare au dat de bunăstare sau… putere. Reformele – sunt o dorință de a ne schimba pe noi însine, dar acest lucru este foarte dificil și incomod. Și, uneori, chiar costisitor… și orgoliul roade.  La noi este firesc și convenabil ca 1% sa castige cei 50%… De aceea, și trăim în RSSM.

Peste 85 % dintre ruși consideră, că statul lor este cel mai de temut în toată lumea, și 75% cred că asta e bine. Mi-am amintit, cum atunci, în copilărie, la noi în raion a apărut un câine turbat, așa unul mare, negru… Și, desigur, pe toți i-a apucat o frică teribilă. Proprietarii de animale se temeau pentru câinii sau pisoii lor, toți se temeau pentru copiii lor, și pentru sine, de asemenea. ) Cam trei-patru zile de spaimă. Și-apoi, câinele a fost împușcat de serviciul comunal și toți au încetat să se teamă. Asta e tot. Pur și simplu, – o simplă analogie…

Oare de ce o babă ”poartă” asupra ei în SUA trei puști? 😀

La naiba, cu frica!


31 comentarii

Inima simte și știe totul


Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.eu, Sv. Vizitiu la Manastirea Hirjauca

O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș ”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?

Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…

  1. Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
  2. Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
  3. Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
  4. Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
  5. Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
  6. Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
  7. Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
  8. Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice.
  9. Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
  10. Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
  11. Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
  12. Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
  13. Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
  14. Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
  15. Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
  16. Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
  17. Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
  18. Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
  19. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
  20. Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
  21. Fiecare cu adevărul lui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
  22. Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
  23. Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
  24. Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
  25. Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
  26. Magia e reală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
  27. Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
  28. ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
  29. Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
  30. Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
  31. ❤ Toate aceste lucruri care nu le-am spus la ”Clubul de elite ”Impresii din viata si carti. Dar va vorbi… cândva Svetlana Vizitiu
  32. Aștept să mă contraziceți… 😉  Impresii din viata si carti
  33.  La mulți ani tuturor și Doamne ajută! ❤


19 comentarii

Te bate? Pleacă!


    L-am îndrăgit mai mult decât viaţa, – cel puţin, aşa credeam atunci. El era foarte frumos, avea 23 de ani, un sportiv de performanţă, cu merite şi medalii.  Ne-am cunoscut atunci când eu aveam 19 ani: mergeam cu prietena mea în parc şi de noi s-au apropiat câţiva băieţi. Am discutat, apoi unul din ei mi-a cerut telefonul, şi foarte curând am început să ne întâlnim. Glumea mult, avea şi mulţi prieteni, şi toţi îl considerau un băiat de treabă. Am visat mereu la o familie tradiţională, cu un soţ puternic, responsabil, care câştigă bani, cu o soţie frumoasă, care crează ambianţă normală şi confort în casă, copii sănătoşi… El mă susţinea în toate, spunea că sunt specială şi că niciodată n-a întâlnit fete ca mine:’’Eu, deosebită, şi celelalte toate meschine şi materialiste’’. Primii ani au fost perfecţi. Între timp eu continuam studiile, și adesea visam la un viitor luminos. Uneori, aduceam vorba despre un loc de muncă, dar el spunea ’’Vom vedea’’. Mă bucuram:’’Mă iubeşte, vrea să ne asigure, e un bărbat adevărat!’’ familieEl însuşi, deja lucra şi îmi spunea, că-i place când femeia e gospodină și prepară gustos, că pentru el este foarte important să fie confort în casă.
Viaţa în comun şi primele probleme. În ultimul an de facultate am trecut la el cu traiul. Făceam totul prin casă, cu toate că oboseam cu studiile, scriind și lucrarea de diplomă. Aici, au apărut primele neplăceri, atunci când mă plângeam de oboseală, el se mira:’’Care e motivul?’’ Că doar nu fac nimic, iar studiile mele sunt nişte prostii. Într-o zi am venit de la ore şi m-am culcat. El s-a întors tot atunci acasă şi a început să ţipe la mine, numindu-mă ’’leneşă’’ şi ’’proastă’’. M-am simţit teribil de ofensată şi am decis să plec de la el. Am strâns hainele mele, dar el a căzut în genunchi în faţa mea şi ruga iertare. A promis, că aşa ceva nu se va mai repeta, şi că va respecta studiile mele. Părea speriat, avea o înfăţişare atât de jalnică şi sinceră, încât eu n-am rezistat și m-am topit…
De ce l-am iertat? A fost foarte greu să cred că această persoană pe care eu o iubesc este un monstru. În faţa ochilor mei au apărut imagini cu cele mai fericite momente împreună, în care noi ne plimbam, şi el mă săruta, spunând că sunt cea mai bună… L-am iertat, mă gândeam că el e obosit, pur şi simplu, nu înţelege că mi-e greu, că se va schimba neapărat, că în realitate el mă iubeşte, iar acest scandal, – este o eroare prostească.
Nunta şi speranţe nejustificate. Lunile următoare au fost excelente. Eu studiam, el muncea… Uneori, el făcea mâncare pentru noi doi, sau mă chema la restaurant. M-am îndrăgostit din nou. Şi, în acest timp al ’’lunii noastre de miere’’, s-a întâmplat ceea ce a răsturnat viaţa mea, – noi am decis să facem un copil. Deja terminam facultatea, el avea un servici stabil. Mă apucau unele îndoieli, dar el era convingător.’’Munca nu va pleca nicăieri. Iar tu ţi-ai dorit întotdeauna o familie mare, şi trebuie să naşti, cât eşti tânără’’. Mă săruta la nesfârşit, spunea cât de mult mă iubeşete şi că doreşte să devină tată. Atunci, când am rămas însărcinată, a fost foarte fericit, mă purta şi mă învârtea în braţe în jurul odăii… La o lună după vestea sarcinii mele, noi ne-am căsătorit. În a patra lună de sarcină, mi-am apărat teza de diplomă, şi am rămas să stau constant în casă, probând rolul de gospodină a casei. Al meu, deja soţ şi viitor tată al copilului nostru a promis să mă sprijine, să mă întreţină financiar, să mă iubească şi să nu mă refuze în nimic…
Dar, treptat, viaţa mea se transformă în iad. Cu fiece zi, soţul meu devenea tot mai exigent. În dimineaţă, eu trebuia să mă ridic înaintea lui ca să-i prepar dejunul. În seară, – să-l aştept cu cina caldă pe masă. Şi dacă, la început el se mulţumea cu o masă simplă, – paste cu cârnaţi, hrişcă cu carne de pui, – în curând, a început să ceară feluri de mâncare tot mai sofisticate. Apartamentul la sosirea lui trebuia să strălucească a curăţenie generală. La început, el îşi exprima dorinţele mai domol, ca şi cum în glumă. Spunea:’’Draga mea, tu la mine, desigur, că nu eşti şef-bucătar!’’, uneori, putea să-mi dea de înţeles, că banii le câştigă anume el, iar partea mea de ’’contract’’ nu se efectuează. Eu mă supăram, şi el la început cerea scuze. În sinea mea, eu îi dădeam dreptate, din nou amintindu-mi zilele noastre fericite. Mă gândeam, că dacă voi fi mai blândă şi mai afectuoasă, şi el va fi altfel cu mine, ca şi înainte.
Primul scandal. Atunci când eram în a noua lună de sarcină, s-a întâmplat primul nostru scandal. A venit de la servici supărat. Din prag a început să bâzâie vorbind aiurea. Apoi, s-a apropiat de un dulap, a trecut cu degetul pe poliţă, – acea era acoperită cu praf. A început să-mi vorbească tăios. exprimând nemulţumirea lui. Am răspuns, că sunt, de fapt, în a noua lună de sarcină. El a început să urle la mine, să mă numească în tot felul, înjurând:’’Ce naiba*** faci tu toată ziua acasă?’’ am izbucnit în plâns şi am fugit în altă odaie. El așa și n-a venit să mă mângâie, iar în dimineaţa a plecat aruncându-mi cuvintele:’’Să fie curat până seară!’’ Atunci când s-a născut fetiţa noastră, a devenit şi mai rău. Nu reuşeam nimic, nici să mă spăl. Soţul nu se simţea deranjat de acest fapt, – el cerea curăţenie şi tot feluri de bucate. Insultele lui deveneau zilnice: el se râdea de mine, spunea că sunt o proastă, de care nimeni nu are nevoie. Uneori, el devenea aşa cum era mai înainte, – vesel, distractiv, amuzant. Mă săruta, se juca cu fiica lui, și în aceste clipe, mă gândeam că totul poate fi reparat, că este doar o perioadă grea, atâta timp cât fetiţa e mică, că totul va trece şi el se va schimba în bine. Mă învinuiam pe mine, că nu-i acord soţului atenţie suficient, că nu-l iubesc precum înainte…violenta, familie
Viaţa insuportabilă. Într-o zi, când fiica avea jumătate de an, – eu stam cu ea în braţe la arăgaz, prăjeam peşte în tigaie, pentru sosirea lui. El a venit mai devreme ca de obicei, şi într-o stare teribil de proastă. A întrebat, de ce cina încă nu e gata. I-am răspuns, că nu m-a prevenit din timp că va veni mai devreme… -’’Deci, eu sunt de vină, târfo? Poate tu eşti o capră leneşă?’’- a urlat ei şi a luat tigaia cu peşte de pe arăgaz şi a izbit-o cu putere de perete. Uleiul călit s-a împrăştiat peste tot în bucătărie, eu am ţipat de spaimă, fetiţa a început să plângă… Soțul a blocat calea de ieşire şi a pornit cu tot corpul lui înspre mine. Am închis ochii. Eram speriată şi tremuram toată. El a lovit cu putere în peretele din spate. Eu nu puteam face nimic, – pur şi simplu, aşteptam, că va lovi şi în mine…
Momente frumoase au devenit tot mai puţine, iar în cele rele, eu mă gândeam că trebuie să plec pentru totdeauna. N-am lucrat nicio zi pe specialitatea mea. Nu am unde pleca, nicio variantă bună… Părinţii au un apartament mic, unde mai locuiesc fraţii mei, şi eu cu copilul mic, nu mă încadrez nicidecum în situaţia lor. Da, şi mi-a fost ruşine să fug la părinţi, după toate povestile mele de dragoste din partea soţului, şi cât de perfect este el…
Frica şi ruşine. Într-o zi, în cele din urmă, el m-a lovit. A venit acasă foarte beat de la o petrecere şi a început să strige din prag, că sunt o căscată, și o curvă care aduce pe ascuns bărbaţi în casă, atunci când el lipseşte. Am încercat să-l culc, să-l calmez, dar el continua să mă acuze de adulter. A început să mă bată cu cruzime. Îmi amintesc, cum m-a lovit cu pumnul în cap, apoi m-a însfăcat de păr, aruncându-mă pe podea. S-a pus asupra mea şi încă de trei ori m-a lovit în cap. Singură nu înţeleg, cum am reuşit, dar m-am rupt şi am luat-o la fugă pe scară de ieșire din bloc.
Îmi părea, că lumea se prăbușește în jurul meu. Am chemat ”urgența” și am mers la spital. Medicii m-au întrebat, ce s-a întâmplat, dar n-am avut curajul să recunosc că a fost soțul meu cel care m-a bătut. A doua zi, el se ”tăvălea” la picioarele mele și promitea, că nu se va mai comporta la fel niciodată. Că de vină e… alcoolul. L-am iertat, n-am avut încotro și n-am vrut s-o lipsesc pe fiică mea de tată. Nu aveam bani, nici de lucru, și nici la părinții mei nu puteam merge de rușine.
Mi-era rușine să recunosc că eu sunt acea babă lovită la ”bot”. Mă gândeam, că sunt eu de vină că am ales un asemenea bărbat. Îmi ziceam, că nimeni nu mă va înțelege.
Peste câțeva luni el m-a bătut din nou. De această dată, nici nu mai ceru iertare. Motivul pentru care să mă transforme într-un sac de box putea fi orice: supa nu e gustoasă, plânsul fiicei, expresia mea facială… Trăiam ca în iad, doar supraviețuiam că nici nu mai aveam sentimente, eram ca un robot, o roabă a oricărui moft al soțului meu despot. Și pe timpuri, eu eram atât de veselă, îmi plăcea să mă distrez, și niciodată n-aș fi presupus că cu soțul meu am să devin un cadavru viu. Nu mai dorem nimic, ieșeam din casă doar de dragul fetiței mele. Mă gândeam la suicid de disprerare!
Ultima picătură a fost momentul în care el mă lovea atunci când eram cu fiica în brațe. El lovea cu pumnii în mine, iar fetița răcnea de spaimă. Cu o putere supranaturală l-am împins și am reușit să fug cu fiică mea. Am realizat, că este vorba de viitorul fiicei mele, și am decis să plec de la acest dictator pentru totdeauna. Am sunat-o pe mama, în fine. Credeam că va spune că sunt eu de vină. Spre surprinderea mea, ea m-a susținut. Mi-a spus să scriu o declarație la poliție, dar eu n-am făcut-o. Nu vreau, ca despre fiica mea să se vorbească, că are un tată criminal…
Am plecat de la el. Pentru început, a fost teribil de greu. Din nou, mă gândeam că sunt eu de vină, că nu este el chiar atât de rău. Locuiam împreună cu părinții și frații mei, pe cheltuiala lor. Dar, treptat, totul a revenit la normal. Am ieșit la serviciu, iar fiica mi-am dat-o la grădiniță. Și atunci când au apărut banii, am mers la un terapeut. Psihologul m-a ajutat, și acum înțeleg, că ceea ce s-a întâmplat nu a fost vina mea. Au început să dispară complexele mele…
Acum, locuiesc împreună cu fiica mea: ea este o puicuță minunată la mine, o iubesc enorm… Uneori, visez coșmaruri și din nou retrăiesc toată drama cășniciei mele cu soțul. Mă trezesc într-o sudoare rece, toată udă de transpirație. Am rămas cu o singură teamă, – că toate acestea scandaluri și lovituri au avut un impact pe viață asupra psihicului fiicei mele. Timpul va arăta…
Tuturor femeilor, care sunt într-o situație similară, vreau să le spun doar atât: – Plecați de la Ei!! Vă este frică și credeți că nu veți mai fi dorită de alt bărbat, că nu veți reuși, că nu veți descurca… Nu este așa! Din experiența mea știu, că să fii singură, chiar și cu probleme financiare este mult mai ușor decât să trăiești într-o frică continuă. Să nu vă temeți să plecați, să cereți ajutorul cuiva chiar și a unui străin! Cu siguranță, veți reuși și totul va fi bine în viața dvs! Asta vă doresc! ❤

(Povestea unei doamne-drive)


8 comentarii

TATIANA SCRIPA: Lasă destinul să decidă


                                    ”M-am născut din durerile facerii 

                                                                                           cu petale de nu-mă-uita…’’

Poate nu se întâmplă nimic special, dar fiecare zi din viaţa scriitoarei Тatianei Scripa prin momentele trăite alături de oameni deosebiţi o face să se simtă specială, şi încearcă să fie originală, pentru că este sinceră când spune că ei sunt deosebiţi. Pentru ea, viaţa este o luptă şi uneori o rază de lumină atunci când savurează momente frumoase, care lasă urme de satisfacţie sufletească peste cioburi de sticlă. ‘’Nu în fiece zi întâlnești persoane care îți aduc lumină în suflet, şi sunt multe moduri prin care îți poți arăta respectul față de un Om’’, – e convinsă poeta. ScripaDin perspectiva unui psiholog experimentat, susține că ‘’ gelozia manifestată nesemnificativ, în adolescenţă, poate chiar dezvolta personalitatea, problema este că nu reuşim s-o ţinem sub control, şi aşa se distrug prietenii… ”Sunt oameni care te aruncă în ceruri: unii-ca să savurezi ploaia de stele, alții – să cazi și cât mai dureros. Cum să pricepi? Nicicum. Nu ai de ales. Lasă destinul să decidă. Ridicat în ceruri vei savura iubirea, căzînd pe pămînt – durerea. Important, este să te ridici și să mergi mai departe! Ridicîndu-te, devii mai puternic. Viața totdeauna are prioritate.” Şi în poezia Tatianei Scripa se regăseşte întreg spectru emoţionat de la zâmbet şi bucurie, până la lacrimi, durere, dor şi suferinţă.  Poeme scrise cu sufletul… Poezia întruchipează armonia – înţelepciune şi divinitate, iar citatele de viață ale Tatianei Scripa le-ar putea urma fiecare din noi. Atenţie la unele din ele:

O bucata de viață ne e teama de iubirile care ameninţă să fie prea mari, prea frumoase, şi fugim de ele mâncând pământul. Nu ne simtim pregatiţi pentru o răspundere eternă în faţa unei singure inimi. Apoi, o altă bucată de viaţă, încercăm să vedem nemărginiri de iubire acolo unde nu sunt decât iluzii. Şi vrem eternităţi, deşi oamenii pe care îi întâlnim nu sunt pregătiţi pentru ceva atât de măreţ. Şi se sperie. Şi pleacă… Iar într-un final, când constatăm că povestile noastre n-au fost decât un lung şir de contratimpuri, începem să regretăm iubirile dintâi, acelea de care ne-am îngăduit să ne speriem, convinşi că viaţa ne va mai scoate în cale alte şi alte iubiri. Dar nu e aşa. Dragostea vine atât de rar, încât ar merita, atunci când ni se iveşte în cale, să avem curajul de a ne urma inima. De a ne urma dragostea. Până la capăt şi dincolo de el…”scripa T

– ”Trecutul…Prezentul…Viitorul… Ce valoare are fiecare din ele pentru mine? Ce fac cu trecutul? Cum făuresc viitorul? Nu putem să construim viitorul și trăi prezentul fără trecut. El a format și a cimentat ceea ce suntem noi astăzi: de o anumită vârstă, cu o anumită experiență de viață, cu anumite valori spirituale și materiale, cu calități și atitudini omenești, cu aspirații și planuri de viitor…Ceea ce nu cumperi nici cu cât de mulți bani.
Am trăit dragoste, dăruire, trădare..De toate…
Aș lua din trecut fațeta luminoasă a lucrurilor, lăsînd în umbră pe cea întunecată…Vorba ceea: medalia are două fețe… De ce așa? Fiindcă nu doresc ca răul să-mi strice viitorul.
Mulțumesc trecutului pentru pentru tot ce a fost în viața mea. Am iertat, deși nimic n-am uitat…Las răul să se treacă și permit noului să se reverse în viața mea…’’

Unui Prieten adevărat: Are un nume, o casă, o lume, un univers…A străpuns cerul, a brăzdat lumea, a amestecat pămîntul, a înghițit apă,…A fost lovit, bătut, înjosit…Dar s-a ridicat… A unit cerul cu pămîntul, a împăcat viața cu soarta, a îmbrățișat sufletul cu credință. A devenit puternic, empatic, darnic, sufletist…
PERSONALITATE. OM DE OMENIE. AMIC. CONSILIER. TOVARĂȘ. CREDINCIOS. DEVOTAT. DECENT. Este UNIC. Îi bați la ușă-ți-o deshide, dacă plîngi-îți șterge lacrimele, te îmbărbătează la durere… Este mereu alături și face orice ce i-aș cere.. Alături de EL devii mai puternic, încrezător, ridici capul și mergi mai departe…Pentru că este ADEVĂRAT. Mi-a spus că sunt unică. Și el este UNICUL. Pentru că este ADEVĂRAT. Tot ce poate viața să îmi dea mai bun îmi aparține acum. PENTRU CĂ TE AM ALĂTURI. MULȚUMESC!”Tat Scripa

FLOARE DE ESC/Sunt o floare/ esc. /M-am născut din durerile… facerii /cu petale de nu-mă-uita, /Frunze/ondulate, în viu /colorate,/cu mlădița tulpinii /în contur en face, /gât de lebădă, talie de /mesteacăn /și picioarele umbrelor în /primăvară. /Mă găsești în brândușă, /ghiocel, toporaș, /lalea, iris,/bujor… /macii câmpului, albăstrelele /cerului, floarea-soarelui…
frunză și crizantemă. /Iarna, mă dezleg de toate culorile /ca să fiu dalb.
Așa respir 365 de zile /și, o dată la patru ani, /adorm în armonia visului meu. /Din următoarea zi, trec în /viața ta, în primăvara ta, /în iubirea ta… sunt a ta… /Sunt esc /și-ți spun ,,te iubesc!”

NEAMUL MEU/Am o bună amintire/Despre tot ce s-a topit/Și ce-a rătăcit prin lume/Tot de mama povestit./De unde știe tot mămica/Cine-a fost și cum a fost-/Pentru c-a (po)vestit binica/Cum s-a derulat un rost./Poze multe și temute/Atîrnate sub icoană-/În poveștile țesute/La o lumînare chioară./Iată! Este neamul meu/Întru tot meleagul nostrum/De lume cinstit mereu/Cui adus-ai el prinosul./-(Tatiana Scripa)

Vă invităm la ședința Clubului de elite ”Impresii din viata si carti’ cu protagonista Тatiana Scripa care va avea loc în incinta BM ”B.P.Hasdeu”, joi, 23 iunie, 14.00

https://www.facebook.com/events/829753710470310/

Date biografice: Tatiana SCRIPA s-a născut în or. Herţa, reg. Cernăuţi, Ucraina. Lector universitar la Catedra de pedagogie şi psihologie generală a Universităţii de Stat din Tiraspol, cu sediul în Chișinău. Laureată a Festivalului Internațional de Poezie ,,Renata Verejanu”, Chișinău, edițiile 2014 (poezie) și 2015 (eseu); Laureată a Festivalului Internațional de Poezie ,,Nichita Stănescu”, București, 2015.


5 comentarii

Mucenicii: Desert după chipul şi asemănarea celor 40 de sfinţi


Mucenicii sunt un desert tradiţional prin care sunt sărbătoriţi cei 40 de mucenici ai lui Hristos, din Sevastia. Prăznuirea are lor pe data de 9 / 22 martie.

Potrivit tradiţiei, cei 40 de mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), un mare prigonitor al creştinilor. Sfinţii erau soldaţi creştini şi făceau parte din Legiunea XII-a Fulminata din Armenia. Aflând despre credinţa lor, guvernatorul Armeniei, Agricola, i-ar fi pus să se închine idolilor. Pentru că aceştia au refuzat, au fost întemniţaţi şi bătuţi cu pietre, după care au fost condamnaţi la moarte în apa îngheţată a lacului Sevastia. Mucenicii s-au rugat Domnului să se îndure de ei şi să încălzească apa în care stăteau. La miez de noapte, 40 de cununi s-au coborât din cer, iar apa lacului s-a încălzit. Mucenicii au pierit însă cu toţii, trupurile lor fiind arse şi apoi aruncate în apă.image

 Potrivit tradiţiei, cei 40 de mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), un mare prigonitor al creştinilor. Sfinţii erau soldaţi creştini şi făceau parte din Legiunea XII-a Fulminata din Armenia. Aflând despre credinţa lor, guvernatorul Armeniei, Agricola, i-ar fi pus să se închine idolilor. Pentru că aceştia au refuzat, au fost întemniţaţi şi bătuţi cu pietre, după care au fost condamnaţi la moarte în apa îngheţată a lacului Sevastia. Mucenicii s-au rugat Domnului să se îndure de ei şi să încălzească apa în care stăteau. La miez de noapte, 40 de cununi s-au coborât din cer, iar apa lacului s-a încălzit. Mucenicii au pierit însă cu toţii, trupurile lor fiind arse şi apoi aruncate în apă.

Figurine în forma cifrei 8

În cinstea acestor martiri, femeile de rit ortodox din Moldova coc 40 de figurine dintr-un aluat a cărui compoziţie este foarte asemăntoare cu cea a cozonacului. Astfel, coca de mucenici se obţine din jumătate de kilogram de făină albă, amestecată cu o linguriţă de sare şi 50 de grame de zahăr pudră. În mijlocul acesteia se adaugă un amestec fomat din 120 ml de lapte, 20 de grame de drojdie, 3 ouă şi 50 de grame de unt topit. Coca astfel obţinută se lasă la crescut preţ de o oră. Apoi, aluatul se împleteşte şi se lasă din nou la crescut un sfert de oră într-o tavă unsă cu unt. La cuptor, mucenicii se ţin circa 30 de minute până se rumenesc, după care se scot şi se dau cu miere şi miez de nucă pisată.
Se spune că forma cifrei 8 pe care o are acest desert tradiţional ar proveni fie de la forma cununilor care au coborât din cer peste capetele martirilor, fie sunt o formă stilizată a trupurilor lor.

O altă reţetă de preparare a mucenicilor, folosită mai ales în Muntenia şi Dobrogea, este aceea de a fierbe figurinele mici din cocă de forma cifrei 8 timp de 15 minute în mai mulţi litri de apă clocotită amestecată cu zahăr, în care se adaugă scorţişoară, coajă de lămâie sau portocală, esenţă de rom şi miez de nucă pisată. Desertul se prepară şi se serveşte cald sau rece doar în ziua de 9 / 22 martie.

Data de 9 / 22 martie corespunde şi începutului anului agricol. Tradiţia populară spune că în această zi sfinţii mucenici se strâng pentru a participa la un ritual de dezgheţare a pământului şi de eliberare a căldurii, pentru aceasta ei bătând cu bâte în pământul îngheţat. Această practică este mai des întâlnită în satele din Bucovina.

Ziua mucenicilor este şi una în care se fac prognoze pentru vreme. Credinţa populară spune că dacă va ploua în această zi, atunci va fi la fel şi de Paşte, dacă va tuna, vara va fi bună pentru culturile agricole, iar dacă va îngheţa în noaptea de dinainte, atunci toamna va fi bogată şi lungă. Biserica afirmă că Sfinţii 40 de Mucenici transmit un alt mesaj: anume că bărbăţia, curajul, sunt puteri spirituale care se măsoară nu prin rezistenţa la băutură, ci prin capacitatea de sacrificiu.

Alte Surse despre #40deMucenici > http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/mucenicii-desert-chipul-asemanarea-celor-40-sfinti