Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


4 comentarii

Vlad Pohilă:„Sunt un om al scrisului”


Un remarcabil lingvist, dar și strălucit publicist este Vlad Pohilă, care s-a ascuns în adâncul unei modestii rar întâlnită la noi” (Grigore Vieru)

Moartea încheie totul, pentru totdeauna, dar nu și amintirile. A plecat în eternitate un lingvist de excepție, un om al cuvântului, un publicist și un bun român Vlad Pohilă… Cât de frumos scria despre limba română și imensa ei bogăție… „A fost un bun lingvist, scriitor, traducător, publicist”, „A fost un om sincer care a promovat adevărul”, „A fost o enciclopedie vie”, îl apreciază cu respect cei care l-au cunoscut. A citit foarte mult, a ştiut să vorbească în 12 limbi, a tradus din aceste limbi şi a publicat în limba română din opera scriitorilor de bază ale acelor popoare. A cunoscut la perfecţie limba română şi ne-a învăţat şi pe noi să rostim corect vorbirea românească prin emisiuni la radio. Vor rămâne cărțile, revistele, ziarele și amintirile, și imaginile de la #BibliotecaHasdeu, cu drag și recunoștință…

Vlad Pohila si scriitoarea Dina Ciocanu la o lansare de carte BM B.P.Hasdeu (Foto S.Vizitiu)

A fost unul dintre fraţii cei mai sârguincioşi la carte. Deseori, bibliotecara din şcoală îi dădea cheile ca să răscolească prin bibliotecă, să-şi aleagă ce să citească. În clasele superioare, a câştigat un loc de frunte la olimpiada republicană de „limbă moldovenească”. Eram foarte mândri de el, când l-am văzut la televizor în momentul premierii, am plâns. Apoi, la absolvirea şcolii, în baza acelei diplome, Vlad a vrut să-şi continue studiile la facultatea de jurnalism, la Chişinău. Tata era un om foarte sever şi i-a spus: „nu!”, din cauză că eram mulţi şi greutăţile mari, iar drumul până la Chişinău era scump pentru noi. Ne-am rugat mult de tata, împreună cu sora mai mare, să-l lase să înveţe la Chişinău. Şi tata l-a lăsat”, îşi aduce aminte sora lui Galina Bobică. Apoi, povesteşte ea, când venea Vlad acasă, grămădeau copeică cu copeică ca să-i strângă măcar pentru cheltuielile de drum. Au fost o familie foarte unită şi au rămas uniţi până acum, spune sora lui Vlad Pohilă: „Uniţi, nedespărţi şi cu simţul omenesc, ne spunea tata. Şi noi ne-am străduit să fim aşa, cum ne-au învăţat părinţii. Am păstrat această legătură până acum. Ne-am ajutat între noi cu ce am putut, nu am fost indiferenţi unul faţă de altul. Vlad ne-a ajutat mult copiii noştri, pe care îi găzduia când veneau la studii în Chişinău, ori îi ajuta să se orinteze în carieră

Biblioteca Municipala B. P. Hasdeu din Chișinău:„Suntem norocoși că l-am  avut pe Vlad redactor-șef al publicației noastre, care dintr-un buletin de specialitate a transformat-o într-o revistă de cultură recunoscută în țară și străinătate.  Meritul lui Vlad a fost de a aduna în jurul revistei BiblioPolis oameni de cultură,  de a o menține calitativă, interesantă, diversă și solicitată. Alături de acest avantaj, toți cei de la BM au avut sprijin, îndemn, pildă de a scrie, a împărtăși lumii întregi ceea ce facem. Nu  obosea să învețe pe alții, să-i îndemne să scrie, să-i ajute să scrie, să-i felicite și să-i laude pentru ce au scris. Niciodată nu edulcora – dacă uneori o făcea, atunci,  pentru a încuraja. Câți bibliotecari au îndrăznit să scrie? Câți bibliotecari au scris  bine? Aproape toți. Și iarăși este meritul lui Vlad.

Exemplu pentru noi a fost capacitatea lui de muncă. Ne amintim vara trecută, o vară toridă, care ne amețea și înădușea cu zăpușeala ei, dar noi cu Vlad munceam pe rupte la publicațiile consacrate BM. Efortul a fost răscumpărat cu Marele Premiu Național pentru cele mai bune lucrări de specialitate.

Absența lui Vlad am simțit-o în iarnă, când s-a îmbolnăvit … atunci am realizat ce volum de muncă ducea Vlad pe umerii săi – practic fără Vlad  suntem ca și fără oxigen. Acum nu ne închipuim Biblioteca Municipală fără Vlad. Cred că nimeni din cei 364 de bibliotecari nu-și închipuie biblioteca fără Vlad.

Se zice că  „oamenii târăsc – nedorită greutate – povara gândurilor și a vorbelor nerostite despre semenii lor”. Oamenii vorbesc greu despre alți oameni. Dar numai nu la Vlad Pohilă se referă aceste cuvinte… mai ales când oamenii sunt de calitate, de seamă, mai ales când sunt colegii lui de breaslă, de serviciu… a scris și se bucura că i-a scos în evidență, le-a făcut publice succesele, le-a adăugat valoare… În aceasta constă  marele viciu – noblețea lui  Vlad Pohilă.

Generația mea, spunea Vlad,  este una deosebită, una de excepție dovada fiind faptul cum s-au manifestat colegii mei ulterior… Pentru el toți oamenii  sunt de excepție. A scris cu respect, cu drag de om, dar și cu drag de ceea ce a făcut și despre ceea ce reprezintă omul.

Vlad scotea în evidență, prin eseurile sale, personalități care au construit și își aduc și azi aportul la imaginea Chișinăului, la promovarea culturii, istoriei… profesiei.

            Vlad Pohilă a fost omul fără avere, dar cu multe cărți, cu multă cultură și cunoaștere –  recunoștea că este un ziarist împlinit. Omul cu mulți prieteni și mulți cititori-simpatizanți. Versetul 20, 35 [Fapte] Mai fericit este a da decât a lua este parcă expres pentru Vlad. Trimitea din bani proprii tone de cărți, reviste, ziare prietenilor din toată lumea… Oferea cu aceiași seninătate cu care scria.

Vlad avea dorințe – cărți, cărți și texte bune, voia să i se împlinească niște idealuri, voia ca toată lumea să conștientizeze că limba noastră e cea română, să nu se ascundă după limbă de stat, moldovenească, oficială etc. sau să evite … să se uite în jos când trebuie să se uite înainte…voia, parafrazând titlul unui eseu de-al lui, să dedice totul țării – și dragostea, și dorul, și durerea, și speranța.

 Pentru noi, cei de la BM, Vlad a fost ca un erou  din cărți, din cărți bune, ca și pentru toată lumea care l-a cunoscut, a fost un erou pozitiv. A fost profesorul nostru de Limba Română.(hasdeu.md)

                                   Referințe și date importante despre Vlad Pohilă de la prieteni:

Vasile Soimaru: „Vlad Pohilă și Ordinul Republicii: Unul dintr-o sută care l-a meritat pe deplin!!! (Decorat pe 31.08.1990, înmânat pe 15.10.2010) Pentru că nu l-am meritat, eu l-am refuzat și nu regret! Vlad l-a ridicat pentru că l-a meritat, dar a meritat și un apartament cu două camere ca să aibă o cărare mai largă printre munții de cărți, reviste, ziare, pe unde să treacă spre patul de dormit din garsoniera sa oferită de Primul Primar al Chișinăului postaugustist, Nicolae Costin… Dumnezeu să-i odihnească pe ambii!”

Vasile Munteanu:„Vlad Pohilă a plecat la cele veșnice cu doar câteva zile înainte de lansarea ultimului său volum intitulat „Am avut norocul să îi cunosc”. Eu am avut un mare noroc că l-am cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace…”

Vlad Țurcanu:„Dincolo de erudiția sa și de modestia lui ieșită din comun, am ținut la el pentru că m-a tratat cu o prietenie fără margini, care nu se împiedica de nici o piatră lumească.”

Constantin Oboroc:  „Atâta timp cât a putut vorbi, scrie, gândi, a făcut o muncă de rob ca să ne lumineze pe noi, basarabenii, cei care am fost umiliţi atâta timp de forţe neprietene nouă… El a stat la temelia renaşterii noastre. A fost un om care a muncit mult, a scris, a trăit. De fapt a fost un om cât o întreagă academie, cu mare dragoste de neam şi Ţară, un om citit, cult, simplu, un om de mare fineţe, modestie şi omenie. Îl ascultai cu plăcere, îl priveai cu plăcere, fiindcă era şi foarte sincer. Întotdeauna vorbea din inimă. Şi-l durea în permanenţă de starea noastră de astăzi, în care ne zbatem de 30 de ani să ne apropiem de fraţii de peste Prut şi nu reuşim.”

Istoricul Anatol Petrencu spune că trecerea în nefiinţă a lui Vlad Pohilă înseamnă o pierdere foarte mare pentru noi, basarabenii, pentru că Vlad Pohilă a fost un excelent intelectual, care a muncit conştiincios şi care ne-ar fi putut reprezenta în lume. „Vlad Pohilă nu a cercetat pur şi simplu, dar a făcut istorie. Au fost nişte riscuri mari în acele vremuri să tipăreşti clandestin un ziar în limba română şi să-l distribui”

Gheorghe Erizanu:„Vlad Pohilă, împreună cu Emil Mândâcanu și Viorel Ciubotaru, sunt autorii celebrei Scrisoarea celor 66, o scrisoare deschisă semnată de 66 de personalităţi care au cerut tranşant stoparea experimentului „limba moldoveneasc㔺i declararea limbii române drept limbă de stat. Unicul care a avut curajul s-o publice atunci a fost Anton Grăjdieru de la săptămânalul Învățământul public, în septembrie 1988. Pohilă mergea cu o foaie albă la semnatari, creând impresia că ei sunt primii. Mulți dintre ei, sub presiune sau frică, și-au retras ulterior semnăturile. Au rămas 66. E scrisoarea care a catalizat revenirea la limba română și deșteptarea națională. Mulți dintre cei care au refuzat sau și-au retras ulterior semnăturile au luat ordine și premii ale Republicii Moldova. Dar niciodată statul, care există astăzi și se numește Republica Moldova, nu și-a onorat demnitatea și nu și-a dovedit existența printr-un simplu gest de recunoaștere a curajului celor 66 de semnatari.”

Victor Moraru: „Am piedut un om care a demonstrat un model de atitudine, un moodel de dăruire cauzei naţionale. Toată viaţa sa, el a fost foarte consecvent şi hotărât în apărarea limbii române, în apărarea culturii române. Tot ceea ce a făcut a trezit o mare rezonanţă în societate. El a fost un apostol al adevărului, al luptei şi al creaţiei. Prin ceea ce a făcut, Vlad Pohilă a lăsat o pagină frumoasă în spiritualitatea noastră. Dar, cu regret, suntem nevoiţi să-l petrecem astăzi în ultimul drum, cu speranţa că ne rămân cele mai frumoase amintiri”

Mihai Ghimpu Dumnezeu să-l odihnească pe Vlad Pohilă, alături de cei mai mari oameni ai neamului nostru românesc! A fost unul din puținii oameni, care, în anii de ocupație, niciodată n-a cedat dragostea față de limba română și fată de Neamul nostru!

Iurie Hemei Pomenirea lui din neam în neam! Dumnezeu să-l odihnească! A fost un om cu suflet și inimă de aur!

Corina Zagaievschi „Lumină lină prieten DRAG. Iți mulțumesc că ai fost în viața noastră. Dumnezeu să te odihnească în pace, om onest și curajos. Tu și Virgil Zagaievschi ați fost primii care, în noiembrie 1991, pe pagina a doua a Glasului Națiunii, ați cerut, deschis, președintelui de atunci al României, Ion Iliescu, cetățenia română, declarând că patria ta este România! Cu regret, dar pleacă, unul câte unul, dintre noi adevărații patrioți ai neamului (nenea A. Ciocanu, Zava, etc.! Adâncă plecăciune ! Dumnezeu să vă odihnească în pace!”

Veronica Pirlea-Conovali „Doamne, n-am cuvinte! Si Vlad s-a dus de la noi! Acum portile raiului sunt deschise pentru toti cei care au trait curat sufleteste. Vlad, merita raiul, dar nu asa devreme. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”

Dina Ciocanu „Răsfoiesc albumul de la evenimentul de ieri şi-mi împrospătez amintirea despre clipele frumoase de la întâlnirea cu cititorii, la care au participat persoane de valoare, căror le sunt recunoscătoare pentru că au crezut în cartea mea, au citit-o şi au găsit în suflet un loc aparte pentru ea… Vlad Pohilă e primul scriitor care a apreciat romanul meu „Fântâni fără ciutură”, ca mesaj şi limbaj, şi l-a ridicat la importanţa cuvenită. Iar despre talentul de moderator pot să zic doar că l-am admirat mereu.”

Valentina Mitrofan„Trista si duruta veste despre pierderea marelui Carturar, Om cu suflet nobil si un Patriot de seama a neamului romanesc… Lumina lina si calatorie usoara ,linistita catre stele!Domnul sa-l aiba in paza.”

Alla Tonu„Vestea m-a lovit ca un trăsnet! Nu-mi pot stăpâni lacrimile! Îi doream mult bine, îl admiram mult, speram să mai facem încă multe cărți împreună. Zbor lin către stele, Domnule Vlad Pohilă!”

Aurel Corniciuc:„A făcut mai mult pentru Limba Română decât toţi politicenii luaţi împreună!”

Ecaterina TudoracheȘi rând pe rând se duc valorile autentice”

Lidia Kulikovski:„O recomandare de carte – ultima carte a lui Vlad Pohilă. Înregistrată la apariția cărții, până la pandemie… Nu am publicat-o pentru că doream s-o fac mai scurtă către ziua de naștere a lui Vlad dar ne-am închis. N-a văzut-o, în schimb tare s-a bucurat și i-a plăcut recenzia la „Disecarea cărților” pe care am scris-o pentru BiblioPolis; va apărea în curând…”

Date biografice: Vlad Pohilă, Omul Cărții și Culturii; scriitor, publicist, lingvist și traducător s-a născut la 6 aprilie 1953 (dec. 15 mai 2020), în satul Putinești, raionul Florești. Și-a făcut studiile la Facultatea de Ziaristică a Universității de Stat din Chișinău, apoi a urmat cursurile de muzeistică și studiu al artelor la Moscova și și-a făcut doctorantura la Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei. A colaborat cu numeroase publicații în calitate de ziarist, a tradus peste 20 de cărți și este coautor a mai multor dicționare și enciclopedii. Redactor șef revista BiblioPolis in cadrul Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu. Organizator și moderator ale zeci și sute de evenimente culturale în Republica Molodva și România.

Autor de articole pe teme culturale (literatură, artă, învățământ, starea limbii române în R. Moldova, sociolingvistică, etnologie ș.a.), prin articole și emisiuni radiofonice de cultivarea limbii. Cultivă interviul, cronica literară, eseul, semnând numeroase materiale (inclusiv prefețe și postfețe) consacrate unor personalități marcante ale spiritualității naționale (Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Mircea Vulcănescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Aureliu Busuioc, Ion Druță, Igor Crețu, Mihai Cimpoi; lingviștii Sextil Pușcariu, Eugeniu Coșeriu, Mioara Avram, Vasile Șoimaru, S. Berejan; oamenii de artă Constantin Brâncuși, Maria Tănase, Maria Cebotari, George Enescu, Eugen Doga ș.a.) și ale celei universale. A tradus peste 20 de cărți de artă și ghiduri ale unor localități din Republica Moldova; la fel, a tradus proză scurtă, eseuri și poezii din mai multe limbi, precum și câteva romane: Torentul negru de L. Buczkowski (1986, din polonă), Domnul Ține-mi Umbrela de I. Milev (1987, din bulgară), Viața lui Omar Khayyam de frații K. și Ș. Sultanov (1989, din rusă), Cine răspândește anecdote de scriitoarea estonă Lilli Promet (2008).

În 1989, a ținut cursuri de ortografie a limbii române pentru profesorii din diferite sate și orașe ale Republicii Moldova, precum și din nordul Bucovinei (reg. Cernăuți). A predat cursuri de limbă română la Universitatea de Stat „Ion Creangă” (1995-1997), de stilistică și cultivare a limbii la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (2004-2005). A fost prezent în topurile „Cei mai buni ziariști din R. Moldova” din 2000 și 2003. Are un fișier biobibliografic în repertoriul (catalogul) internațional Who’s who în traducere și terminologie editat de Uniunea Latină (2002). A fost laureat al săptămânalului „Literatura și arta” – pentru publicistică (2003) și pentru știință (2007). 

Cunoscutul om de cultură a fost în ultima perioadă a vieții sale și autor al rubricii „Să vorbim corect, să vorbim românește” de la Radio România Chișinău. 

A fost înmormântat pe 19 mai 2020 la Biserica Tuturor Sfinților de pe teritoriul Cimitirului Central de pe strada Armenească. La funerariile lui Vlad Pohilă au fost prezenţi intelectuali de frunte, colegi de-ai săi din multe domenii: istorici, bibliotecarii, jurnalişti, lingvişti, învăţători, profesori, etc. Toţi aceşti oameni îi poartă respectul, pentru că Vlad Pohilă, spun ei:„A făcut Istorie!” „A fost un bun lingvist, scriitor, traducător, publicist”, „A fost un om sincer care a promovat adevărul”, „A fost o enciclopedie vie”, și toate aceste calități i-au fost insuflate din copilărie în familie.

Recomandare de câteva Surse memorabile despre Vlad Pohilă și operele lui:

Mă încearcă o anumită jenă când cineva mă prezintă ca scriitor, sunt om al scrisului” (Vlad Pohilă)

#InMemoriam, #VladPohila, #BibliotecaHasdeu

#ImpresiiblogSvetlanaVizitiu


Un comentariu

Alexandru Ganenco, colonel, publicist, autor de carti la Clubul Impresii din viata si carti


ganencoAlexandru GANENCO – al 99-lea protagonist la Clubul ”Impresii din viata si carti” în cei cinci ani din istoria acestui proiect care se desfăşoară în incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu. 

Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul Impresii din Viata si Carti (accesati)

   Ce înseamnă să fii om puternic, care să transforme provocările în oportunități? Marinarul Alexandru GANENCO, păstrându-şi programat pacea interioară,entuziasmul, protagonistul desprinde esența bucuriei de a descoperi, a învața empiric, a se cizela, a înţelege şi a primi lumea aşa cum este, dar şi oferă învăţăminte preţioase pentru fiecare din noi… Colonel in retragere, editor si publicist, autor a mai multe volume de carte, membru fondator al Fundatiei „Draghiştea”, pe parcursul evenimentului, prof.univ.dr. Ganenco a făcut completări cu informații interesante, evocând amintiri din propria lui experienţă de viaţă... După cuvântul de deschidere de către istoricul și moderatorul şedinţei​ Alexandru Valeriu Moraru, protagonistul vine cu detalii din perioada copilăriei, apoi şi cu impresiile din anii care l-au marcat în mod special. Nu a izbutit să înveţe la şcoala românească, deoarece în 1944 URSS deja a reocupat Basarabia şi a instalat legile sale comuniste. Venind cu amintirile din frageda copilărie, cu jocurile practicate pe-atunci; cu cele mai însemnate impresii din anii de studenţie, a vorbit şi despre rolul părinţilor în urmarea calei sale de viaţă. A povestit despre flota Militară Maritimă, cu câteva crâmpeie din această perioadă. Ce înseamnă pentru el Marea, despre care a scris în cartea de autor ”Carahasani”, o localitate pitorească aflată la o distanţă relativ scurtă de Liman şi Marea Neagră… Ce ”păcate” a săvârşit si… poate a reuşit să le ”corecteze”? Despre soţia Anişoara care a creat un confort emoţional pozitiv în viaţa protagonistului şi o stabilitate psihologică în familie. Şi cea care i-a dăruit o fiică minunată. Nepotul cu care se mândreşte mult…

A scris o sumedenie de eseuri în celebra carte ”Localităţile Republicii Moldova”, volume de referinţe ”Istoria Serviciilor Secrete”, ”Carahasani împovărat de ani”, etc.  Munceşte în continuare la scrieri…

A. Ganenco nu a uitat să-i menţioneze pe prietenii lui, şi cei care ş-au făcut timp să vină la club. Prietenii care l-au marcat ca Personalitate, ca un intelectual şi profesionist în domeniu, şi ca o valoare umană importantă.  Au fost prezenţi şi au vorbit din public istoricii, oamenii de ştiinţă, în rândul lor – Iurie Colesnic,Tudor Ţopa, academicianul Boris Găină, Dumitru Ţâra etc. Câteva melodii interpretate de cantautorul Savelii Cojocari, prietenul de familie, ne-au bucurat inimile. S-au citit dedicații, referinţe adresate autorului cărţilor de autor, dar și celor prezenţi: Întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prietenească. Vedeţi albumul şi filmele(Accesati Titlurile de carți de autor cu numele Alexandru Ganenco):

Aprecieri şi referinţe despre Alexandru Ganenco:

– ”Alexandru Ganenco este un Om cu inima curată, onest, deși a lucrat în structurile statului, care pe parcursul anilor au avut nu cea mai bună imagine. Este un Om sensibil și săritor la nevoie, este un Om, în care poți avea încredere deplină în orice situație a vieții. Deși are simțul umorului bine dezvoltat, deși este o persoană sociabilă și inteligentă, totuși este zgârcit la vorbă, (această trăsătură de caracter este indisolubil legata de specificul meseriei). Fiecare cuvânt rostit de el este bine chibzuit și pus cu grijă la locul lui. Să vedeți cum radiază de fericire fața dumnealui, când vorbește despre soția sa, doamna Ana (Anișoara, cum o dezmiardă omagiatul nostru), când vorbeste despre nepotul său Daniel, student la celebra Universitate din Iași… Se mândreşte mult cu fiica Nina şi minunatul ginere Dumitru Dogaru, care îi este şi de mare ajutor… La această vârstă onorabilă,  domnul Alexandru Ganenco… Casă a construit, pomi a pus, fântână a zidit, copii și nepoți a crescut, cărți a scris, datoria față de țară și-a făcut-o cu onoare… Rămâne un lucru mic, dar foarte important: să fie sănătos să se bucure de toate aceste succese! LA MULȚI ANI DOMNULE ALEXANDRU GANENCO! LA MULȚI ANI, PRIETEN DRAG!”- Alexandru MORARU, istoric-arhivist şi publicist. 

Ca de obicei, cei interesaţi pot urmări evenimentul în albumul, accesând titlul evidenţiat, şi în filmele postate mai jos. VIVAT: Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC

Date biografice: Alexandru Ganenco. Născut în focul războiului, la 5 februarie 1942 în satul Carahasani, Ștefan-Vodă într-o familie de țărani cu mulți copii, tânărul Alexandru își face studiile la școala de 7 ani din sat, apoi la școala medie din s. Slobozia, după care ulterior merge la facultatea de istorie a Universității de Stat, pe care o absolvește cu bine, deoarece i-a plăcut istoria încă de mic copil. După facultate, își satisface serviciul militar în armata sovietică, fiind încorporat la marină. Anume aici, la flota maritimă și-a călit nu numai fizicul, dar și moralul, voința, felul de a fi.
Lucrează director de școală în satul Cerlina, Soroca, apoi în școala nr. 5 din orașul Soroca. Ulterior este ales la diferite funcții în organele comsomolului, apoi in organele de partid din raioanele Soroca și Râșcani.
După o perioadă de timp, Alexandru Ganenco este angajar la CC al PCM, apoi mai bine de 20 de ani lucrează ofițer în organele securității de stat. Ultimii cinci ani ai secolului XX a fost șef al Direcției Serviciului de Informații și Securitate pentru minicipiul Chișinău.
In colaborare apare volumul Tudor Țopa, Alexandru Ganenco ”Carahasani împovărat de ani”apărut la Fundația ”Draghiștea”, tipărită respectiv la Chișinău în anul 2015. Cartea are 316 pagini și apare într-o îngrijire poligrafică de colecție. La fel, in colaborare apare cartea Tudor Botnaru, Alexandru Ganenco ”Istoria serviciilor secrete (1940-2007)” apărută la Editura ”Museum” din Chișinău în anul 2004.

Alte surse cu protagonistul Alexandru Ganenco:

albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC

https://www.facebook.com/events/157635658258160/– evenimentul promo​ cu varia surse despre protagonist

https://mazarini.wordpress.com/2017/02/02/oameni-deosebiti-alexandru-ganenco-la-75-de-ani/

https://10tv.md/2018/03/17/ecoul-unirii-la-100-de-ani/

https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/06/28/ora-expertului-despre-lectura-si-carti-cu-alexandru-ganenco/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2532893086936500 – albumul foto de la Clubul IVC


15 comentarii

Vitalie Vovc: To read or not to be?


Atunci când călătorești în transportul public parizian ceea ce frapează, în primul rând, este numărul persoanelor care citesc. Și așa, a fost întotdeauna. Chiar și proliferarea gadgeturilor electronice nu a pus capăt acestei cutume. Cert, acum mulți citesc și de pe suporturi de alt tip (e-bookuri de ex.), dar citesc!vovc
Dacă-l vezi cu cartea în mână pe cineva la Chișinău, ai impresia că ai dat de un OZN. Faptul că la noi se citește puțin, nu este o noutate. Acei puțini, care constituie nucleul cititorilor din R. Moldova, par a se cunoaște deja nominal (grație noilor tehnologii, printre altele) și, în pofida aparențelor, căci tot ei sunt și acei care produc texte (nu neapărat literare), nu sunt nici reprezentativi, nici suficient de influenţi pentru a avea o pondere sau un rol de formatori de opinie…
Citeam recent un studiu care afirmă că tineriii care au crescut în case pline cu cărți (acei care au efectuat studiul, nici nu au încercat să meargă mai departe, să vadă, de exemplu, cât și ce ce anume citește copilul, ce statut social au părinții, etc., etc.) mai târziu au o reușită socială net peste medie. Iată-așa o legitate: cărți = reușită socială! Statistică implacabilă… Par a fi niște banalități, dar… Cine nu-și aduce aminte de faimosul: „Da’ ce, am să-l fac profesor?” de la noi. Încăpățânarea seculară a moldovenlor de a nu face carte (mai cu seamă de a nu citi, căci studii se pare că se mai fac, mai rău cu lectura) pare absurdă și inexplicabilă… În schimb, suntem meșteri la tânguială. Nu funcționează ceva și gata! De 25 de ani…
Un publicist celebru (nu-i de pe la noi şi nu am să-i pomenesc numele, căci nu are nici cea mai mică importanță) afirma recent într-un interviu că el nu mai citește literatură. Fiindcă ea ar fi falsă. Că nu mai are timp pentru beletristică. Numai că omul, în dorința sa de a epata publicul larg, minte și induce în eroare cu nerușinare spectatorul care-l privește la televizor (în loc să citească o carte). Minte, fiindcă, chiar dacă și nu citește literatură „noua” (dar cine știe cum o fi în realitate?), îi cunoaște pe clasici destul de bine și induce în eroare fiindcă marea majoritate a auditoriului său nu are nici minimumul din lecturile clasice „obligatorii” însuşite… Or, publicistul nostru dă dovadă de o cultură generală mult peste media populară.
Literatura, dacă e să fim onești, nici nu pretinde la statutul de „adevăr”. Din momentul în care am spus „literatură” trebuie să asumăm automat faptul că vorbim despre o realitate specifică, scripturală.Vitalie Vovc

Literatura, indiferent de gen, este o lume a ideilor și oricât de „realist” nu ar fi textul, oricât de mult nu ar face el trimiteri spre faptele din realitatea considerată „obiectivă”, oricât de mult nu le-ar reclama ori nu s-ar autoidentifica drept unul „realist”, el rămâne în zona ficțiunii.
Cu alte cuvinte, vom zice ceva asemănător cu spusele publicistului pomenit mai sus: literatura niciodată nu este o descriere fidelă a realității! Dar ea nu minte. Ea este o reflecție ideatică a lumii care ne înconjoară și astfel ne ajută să înțelegem ceea ce se petrece cu noi în această lume. Lectura nu este altceva decât un joc permanent și o gimnastică destul de intensivă a ideilor.
Un popor care citește întotdeauna are viitor. Un popor care citește mult, are un viitor cert. Și această regulă se aplică fără excepții de niciun fel. Nici măcar studiile și acumularea de diplome nu ajută mult. Acumularea de cunoștințe fără plasticitatea gândului nu este decât un set de reguli și procedee, instrucțiuni tehnice de aplicare a ceva care a fost gândit de alții…
Bineînțeles, cu condiția să nu rămâi prizonier al unei singure cărți… (Vitalie Vovc)