Victoria Guțu:„Cu ochi deschiși visez lumina…” /Recenzie literară/

„Oare câte stele în visteria cerului
Și nici un bob de grâu
În sufletul meu.
Caut înțelepciunea
În lan
Și doar mac întâlnesc…”

Fiecare om are un vers aparte. Poezia Victoriei Guțu se crează din cele mai sincere sentimente, din dragostea pentru oameni, din frumuseţea zilnică, din simplitatea încununată cu efervescenţa dată de vârsta tinereţii. Pentru Victoria motivatia este importantă! – a scrie un vers e o terapie a sufletului. Poezia rămâne o religie, un act sacru, o poveste despre iubire, suferinţă şi dor. Crede în Dumnezeu, ar vorbi mai mult – despre El, minuni trăite, visuri ne/realizate, și, mai are multe idei… Poposind în miezul rimelor descoperim o generozitate lirică fără margini, versurile stau sub semnul speranței, iar zborul Victoriei prin univers este dureros de pătrunzător.
„Vântule, dă-mi aripile tale, să mă ridic până la ultima vamă a văzduhului, învață-mă să merg pe ape, să mângâi izvorul-lacrima pământului, să ating nuferii-zâmbetul apelor, și crinii-fecioria câmpului. Vreau să-mi prind în păr visul la depărtări albastre, să-mi făuresc colier din stele. Vreau să privesc în ochii azurii ai cerului, să le sorb ploile salmastre- dulcea lor lăcrimare. Vreau să alerg cu vântul pe cărări cerești, să culeg… Rouă stelară, să sărut obrazul soarelui, și fruntea lunii…să fiu eliberată din lanțurile clișeelor, să am libertatea…de a șopti, de a cânta la strunele dorului.
Învaţă-mă, vântule….a bate la ușa inimilor, iar spre apus de viață…la porțile Raiului” („Scrisoare către vânt”)
Gândul poetic cuprinde o aură de autenticitate și claritate pe care este imposibil să nu o observi. Sunt versuri la care te întorci pentru salvarea spiritului, redeschizând paginile, colindând printre plămădiri lirice senzaționale, încărcate de sensuri înalte, de emoție și mângâiere.
„Nu privi spre golurile mele;
Care nu se vor umple nicicând,
Privește la plinuri, pentru că ele
Se pot goli subit oricând.” (din „Privește-mă”)
Uneori, evadând din lumea înconjurătoare, cu nopțile nedormite, Victoria se refugiază în palma plină de puritate a poeziei și preferă compania cuvintelor pe care le-a simțit aproape în anii nu atât de îndepărtați: atunci a pierdut-o pe mama… „Copilăria mea a fost colorată în spectru de curcubeu. Mama, Dumnezeu să o ierte (a plecat din viaţă pe când aveam 13 ani) a făcut tot ce îi era în putere. Pe data de întâi septembrie 2000, m-a dus la școală, în clasa întâi. Eu, sustrasă de pantoful care mă strângea, am pierdut grupul clasei întâi, și am întrat cu totul în altă clasă, să fi fost a doua…nu știu…”
„Nu pot uita dragostea pentru lectură. Îmi făceam programul de citire în fiecare vară. Aveam o normă a paginilor citite, cel puţin 100 pe zi. Astfel, se făcea că citeam și acasă, și afară ,,la joacă”. Norma cărților citite era obligatoriu minim 30, evident că citeam și pe ascuns, pe sub pătură, de aici dragostea mea pentru literatură.
Decesul mamei, mi-a spulberat toate aspiraţiile. A început o perioadă de maturizare. Școala a devenit un refugiu pentru mine, acolo nu mă mai gândeam la obstacolele cu care luptam.
Am fost un introvert, îmi deghizam emoţiile, devenisem retrasă, doar eu și cărțile. Însă, participam la concursuri școlare și extracurriculare, olimpiade etc. Frumoasă experiență, totuși…”
Autoarea pune semnul întrebării legat de trecere a timpului, de durerea sufletului și atinge subtil subiecte referitoare la destin, având încredere în puterea nemărginită a credinței și în abilitatea oamenilor de a se salva prin iubire.
„Sub pleoapa soarelui cu nimb
Îmi căutam grăbit…vedere.
Atât de mult speram să schimb
Moartea pe o în-vi-e-re.
Mă agățam de raza lunii
Să mut luna-n ochii mei,
Să risipesc noaptea-genunii
Şi goana după semi-zei.
Cu ochi deschişi visez lumina,
Şi noaptea îmi devine albă
Ascund sub pleoapele- cortină
O mare imensă captivă în salbă.” (din „Visele insomniei”)
Deseori privește viața ca pe o scenă aflată în amurg și prin nopțile insomniei încearcă să-și alunge neliniștile invocând imagini de iubire și experiența oamenilor de alături. Atât de fragedă, neliniștită, o crengută mereu în freamăt, și totodată, suflet singuratic, Victoria găsește puteri să-i liniștească pe ceilalți aflați la o răscruce îndoielnică… Cu iubire pentru iubire, acesta-i tratamentul… „Te așteptam atât de verde și fragilă, Să calci cu talpa goală iarba, Cu sufletul înfrânt de lacrima umilă, Devenită rouă pe sub pleoapa oarbă. Te așteptam ca firul de ninsoare, Să mă topești în jarul pasional, Tu te-nchideai în floarea de răcoare, Să nu te stingă ochiul de cristal. Te așteptam cu brațele deschise, Cu sternul zvâcnind un fluture-n puls, Tu zborul meu îl alungai din vise, până ce în cocon m-am ascuns. Și nu știai că port pe inelar o cumpănă-a fântânii, pe vecie Și că logodită sunt în har Cu slova-rimă dintr-o poezie.” (Te așteptam)
„Pentru mine… vindecarea e la Dumnezeu. Eu cu Doamne Iisuse adorm…” Are experiență în comunicare cu oamenii depresivi. Poate ajuta și comunica cu ei, dacă e nevoie. Crede că „unii caută acolo unde chiar nu este nimic”. Se consideră deja hiper,,psihologizată”. A trecut și ea prin stări… după pierderea mamei. O doare și îi compătimește pe oamenii în astfel de situații, pentru că știe cât de greu le vine.
„Sunt oare vinovată
Că nu-mi pot duce cerul
Pe palmele-pàmânturi
Ce germineazà màrul?
Şi chiar de port o vinà
Când nopţi mi se trezesc
Ìn candelele stinse
De-un viciu omenesc…”
„Tatăl meu- eroul meu! е cel mai bun tată! Unicul meu sprijin în toate greutățile vieții”;
Prin firea ei, din proprie experiență scurtă de viață, Victoria abordează noțiunea timpului într-o manieră filosofică, ca o clepsidră ce ia forma infinitului. Eu-l liric își acceptă destinul, șterge lacrimile și luptă pentru armonie și binecuvântare. Îl are pe tatăl ei alături, marele sprijin și bucuria ei; Plină de dor, crede în iubire și înmulțirea ei printre „iubiri ce mișcă sori și stele”… O inimă extrem de sensibilă, nu se lamentează, scrie în continuare, cucerind mențiuni după mențiuni literare, chiar și cele internaționale!

– „Tatăl meu era și este foarte afectuos cu mine, este foarte generos, blând. Am avut o perioadă în viaţă când sănătatea atârna pe un fir de ață. Au urmat tratamente, spitalizări, sunt amintiri prea grele pentru a fi expuse.
Dacă tot vorbim despre cărţi, editarea primului volum pentru mine a fost o adevărată minune și un dar al Maicii Domnului. Fiind plecată cu bunica în pelerinaj la Poceaevo, așa neputincioasă cum eram, m-am rugat la Ea să pot publica o carte. Imediat după ce am revenit de acolo, adică a 2-a zi, la Universitatea la care învățăm, USARB (facultatea franceză-engleză traducători) a venit scriitorul Nicolae Dabija în persoană! A fost o lucrare deosebită a Maicii Domnului, de a-mi împlini dorinţa. Astfel, am întrat eu în lumea literaturii…”
Timpul poeziei este pentru tânăra poetă – fără început și fără sfârșit, cu granițele fixate într-o sensibilitate enormă. Un talent creator, cu o compoziție literară autentică, concepută cu sinceritate, autoarea demonstrând că știe să mânuiască la fel de bine versul clasic, dar și pe cel modern. Călătoria prin grădina cuvintelor încărcate de spiritul metaforei reprezintă o binecuvântare. Iar Poezia devine uneori adevărată rugăciune pentru înmulțirea iubirii și a armoniei între oameni. „Dorul stoarce lacrimi din plopi fără pereche Dorul dă paloare și unui trandafir, Iar mi se-adună Dorul în cartea mult prea veche… A zorilor când plopii puteau plânge cu mir. Mi-e dor de cerul ce chema din galaxie O cea mai mică stea ce-mi sunt în univers De fașele albite de-un soare- veșnicie În care nu încape slava pentru vers. Dorul îmi închide pleoapele cu soare, Să pot vedea trecutul atât de-nseninat De visul meu de-a plagia culoare În lumea adumbrită cu’o frunză…de păcat.” (Dorul)

Poeta Victoria Guțu este conștientă de puterea cuvintelor care zidesc sau pun degetul pe rană. Uneori versurile ei devin strigăt de ajutor și durere sub cerul neliniștilor tainice ale unui suflet zbuciumat care tânjește după mersul normal al lumii. „E primăvară-n suflet și dincolo de el – Culeg pe șes curajul dând flori de ghiocel…”

                              „Sunt doar o palmă de lut, nimic mai mult. Sunt om.”

„Mă numesc Victoria Guţu, sunt, prin harul dăruit din mâna cerului, poetă.
Am debutat în 2008, în clasa a VIII-a cu poezii ce au fost apreciate în cadrul concursului republican ,,Florii 2008″. A urmat publicația în cadrul revistei ,,Noi”. Cu toate că talentul și gustul metaforei, au început să se manifeste încă la gimnaziu, în anul 2017, poeziile mele au fost observate de către regretatul scriitor Nicolae Dabija, care m-a îndemnat să public câteva texte în săptămânalul ,,Literatura și arta„, iar apoi să editez primul meu volum de versuri. Nicolae Dabija a devenit tatăl poeziei mele. Cartea ,,Lumina din glastră” a fost lansatā în anul 2018.
Au urmat publicații în revista ,,Roua Stelară„. Poeziile mele au fost apreciate în România, de aceea, cel de al doilea volum- ,,Crucea înflorită” a fost publicat la editura Lyric Graph, sub conducerea onoratului Trandafir Sîmpetru, atunci am devenit membră a Uniunii mondiale a scriitorilor.
Am publicat poezii în mediul on-line, de asemenea, în antologii ,,Pași spre cer„, ,,Întomnarea cuvântului” și în Antologia scriitorilor Români de pretutindeni, Montreal, Canada
Poeziile au fost traduse în limba arabă, engleză, fiind publicate în varia antologii în curs de apariție. Au urmat multiple publicații în revistele din România.
Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru harul pe care, sper din suflet să-l înmulțesc.Vă doresc să vă colorați viața cu nuanțele dorite! O zi cu soare vă doresc!” (Victoria Guțu)
Din amintiri, de la studii și la capitolul experiență de viață, câteva impresii:
-„Am trecut multe probleme de sănătate. Din fericire, nu am avut recidive mult timp. Am amintit acest lucru, doar pentru a menționa că și aici – m-a găsit poezia, prin intermediul vizitelor unor profesori universitari din România, care mi-au propus să public o carte. Nu aveam suficiente scrieri, pe atunci, așa că, am agățat dorința ,,în cui”, până în momentul când voi reuși să adun mai multe poezii”
-”Din experienta profesionala, jobul la Radio a fost o experiență minunată, cu situaţii comice… Aici mi-am întâlnit iubirea…”
-„Cu cât tac mai mult, cu atât aud mai bine glasul cerului, fie că tace senin, fie cà vorbeşte ploaia. Stropii-cuvinte cristaline. Soarele-cuvântul luminii… Vorbele- la o moară de vânt…au zburat…fără întoarcere. Dumnezeu aude glasul celui care tace…”
-„Azi, ignoranța afişează pe panouri,/imagini țipătoare,/reverberate-n goluri, /nimicul urlă astăzi fără rost,/acoperind frumosul cu-n strat de praf anost,/Şi deseori mă las cuprinsă de-un val de fascinație,/Câte prostii le pot veni-n imaginație”
–„Am avut câteva situaţii comice la Universitate. Orele de franceză presupuneau exerciții fonetice. Colegul meu, Alexandru, în încercarea de a produce sunetele ,,pe cât de melodios și corect posibil, a rămas cu mandibula blocată. Efectiv… nu putea închide gura. S-a rezolvat, bineînțeles, dar a rămas în amintire.”

Aprecieri si referințe la autoare:

Eusebiu Cristian – Un OM deosebit din toate punctele de vedere!

Antonina Calo Felicitări: Victoria Guțu, fiorul poetic din rândurile domniei tale este molipsitor!

Carolina Eremia: Ce frumos! Tu știi să dansezi cu cuvântul, e atât de minunat!

Maria Corini- Gânduri frumoase, cosmice! Sincere felicitări de imaginile incantate!

Oana Togan- Esti minunata si-mpraștii praf de zâne! Sa nu uiți asta, indiferent ce nori apar pe cer, ai venit aici să stralucesti
Ticu Ionut Marian – O inimă pură, sensibilă, un suflet minunat

Recenzie literară de Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți

Recitaluri video pe versurile poetei Victoria Guțu:

Chișinăul citește – Claudia Partole, Vasile Romanciuc, C. Cheianu. Descoperă Biblia. La BM B.P.Hasdeu.

Cărțile autorilor: „Fraierul”, de Claudia Partole, (categoria tineri);) „Toate întâmplările se prefac în cuvinte”, Vasile Romanciuc (categoria copii) și „Hotel California”, de Constantin Cheianu (categoria adulți – au fost selectate în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Programului de lectură „Chişinăul citeşte”2022. Programul de lectură „Chișinăul citește” Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, este unul din cele mai îndrăgite și longevive programe culturale de nivel municipal, ce promovează lectura și susține cunoașterea literaturii române contemporane din Republica Moldova. Programul este de implicare educațională și culturală a tuturor cititorilor.

• „Fraierul”, de Claudia Partole (categoria tineri)
  „M-am născut! Mama m-a adus pe lume. M-a ajutat să cresc, dar, după ce am căzut rău de tot, să renasc ar fi miracol…” /p.61/
• O carte de atitudine pentru adolescenți, părinți, profesori, diriginți, cadrelor didactice în procesul educațional, dar și pentru dezvoltare personală. Experienţa personajelor îi va ajuta să-şi clarifice multe întrebări de relație și comunicare, să devină mai buni şi mai toleranţi cu oamenii. Cei maturi vor avea în această carte un bogat material didactic expresiv şi convingător. Părinţii reprezintă primul model social de influenţare a copiilor şi că aceştia contribuie la formarea concepţiei despre viaţă, a modelului de comportare şi de relaţionare a copiilor.
  „Îl auzeam pe tata vorbind de unul singur. El, care se amuza, nu foarte de mult, pe seama unui vecin dus cu pluta, care mergea pe stradă certându-se cu sine. Acum, ținea capul în pumni, frământându-se și încercând să-l convingă pe un cineva nevăzut că nu are dreptate. Vorbea încet, cu glas îndoielnic, dar revoltat la culme: – Nu poate fi! Nu putea fi Nicu al meu la volanul mașinii tale! N-avea cum… Întâi de toate, nu știe să șofeze! Deși nu pot ști ce-a fost în capul lui… Copiii ăștea! / „Ai dreptate! Nu eram eu!” îi strigam, dar nu mă auzea, continua să-i vorbească acelui nimănui. Ascultam, asistând ca un inculpat la propriu-i proces, dar neavând dreptul la cuvânt.”(p.64)
  „Fraierul”, un volum important pentru a înțelege copiii voștri, dar și pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului, şi pentru crearea unei relaţii adecvate şi a unei comunicări eficiente între părinte şi copil. Ca orice altă relaţie, relaţia părinte-copil este una complexă, care începe să se construiască încă din primele zile de viaţă ale copilului şi care impune foarte multe condiţii- răbdare, dăruie, înţelegere, atenţie, dragoste, comunicare… Această relaţie se bazează atât pe comunicarea verbală, cât şi pe cea nonverbală – gesturi, mimică, ton al vocii, postură care să întărească cele comunicate verbal de părinte. Toate, ce includ un cuvânt Atitudinea – veți citi în această carte.
  În „Fraierul” personajul principal, un adolescent se așază confortabil ca într-o lume a propriilor alegeri și hotărâri. In orizontul și-n limitele acestei lumi, protagonistul cărții își caută chemarea. Se distanțează de ceilalți. Renunță la tutelă în favoarea libertății sale jinduite. Acum, sentimentul de atașament e valabil doar pentru justificarea senzației sale de libertate și de plutire. Pune în iluzie lumea marilor sale ambiții. Cedează închipuirilor fără temei și ia fantasma vârstei ca pe cea mai frumoasă realitate a tuturor posibilităților omenești. Doar că atunci când își descoperă sentimentul încăpățânării de a fi adult cu orice preț, înțelege o altă realitate, care nu este numai năzuința îndârjirii sale, e chiar viața lui, existența însăși. Stimați colegi, recomand cartea profesorilor de română, diriginților, cadrelor didactice care realizează procesul educațional al dezvoltării personale, tuturor celor interesați de integrarea experiențelor de lectură în contexte școlare și de viață.
  „Aveam motive să mă înfurii: toți se săturaseră de mine! „Nimeni nu are nevoie de prezența mea! Îi văd, îi simt, cum se prefac, își ascund adevăratul chip. Eu fiindu-le un fel de cerșetor de sentimente! La ce bun o asemenea viață?”… De odată auzii, adânc în capul meu, glasul bunicii Iulia:„Numai acei cărora nu le pasă de oamenii dragi, își vând sufletul satanei – se sinucid! Viața e un dar…”
  Modelele educaţionale aplicate de părinţi în relaţiile cu copii pot avea influenţe negative asupra dezvoltării personalităţii acestora. Din acest motiv este important ca părinţii să găsească un echilibru în ceea ce priveşte organizarea şi controlul copilului şi cerinţele pe care le au de la aceştia. Volumul va ajuta părinții să înțeleagă și să găsească acest echilibru, iar adolescenții vor merge în întâmpinare pentru a evita comunicarea negativă, desigur, pentru ambele părți, desigur, dacă sunt oamenii înțelepți. – „Pentru prima dată am râs cu poftă. De mine am râs… Citisem undeva despre efectul benefic al râsului. Se zice că: 1. Este cel mai bun remediu împotriva stresului. 2. Ajută la arderea caloriilor. 3. Contribuie la întărirea relațiilor dintre oameni. 4. Ajută la oxigenarea tuturor țesuturilor din corp. 5. Are efecte afrodisiace… Râsul meu a fost triumfător.”(Fraierul, p.187)
  „Cuvintele tatălui, ca un bisturiu, îmi tatuau obrazul. Cred că ma îmbujorasem de rușine?! Mă simțeam ca un intrus. Aș fi vrut, încă nu eram în stare să-l cuprind de umeri și să-i cer iertare. „Ai meritat un fiu mai bun!” Dar nu mă auzea. Zadarnic depuneam efort să strig:„Nu eu sunt de vină! Doar am încercat să întorc volanul…”
  „Timpul trece peste mine, ca apa peste pietre. Se preling clipele, orele, zilele… Trec! Fără să le pese lor de mine, iar mie de ele. Nu mă interesează absolut nimic! Trăiesc profund, mai mult în durere sufletească și nesiguranță, contopindu-mă plongând întruna la adâncime, fără să-mi doresc să ies. Timpul, deși curgător, pare împiedicat de neputința mea. Voiesc, dar și nu… să dispar. O stare imposibil să-mi fi imaginat când era bine, sănătos. Acum sunt înlănțuit de o tristețe sfâșietoare.”
  Claudia Partole este membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova (1993), a Uniunii Scriitorilor din România (2000) și a Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. S-a născut la 14 iunie 1955 în s. Cotova, raionul Drochia. În 1977 a absolvit secția ziaristică a Facultății de Filologie de la Universitatea de Stat din Moldova. După absolvire, lucrează redactor la Editura „Cartea moldovenească”, apoi colaborator la ziarul „Învățământul public” (actualmente „Făclia”), colaborator literar la revista „Alunelul” şi redactor-șef la revista „Festina lente” a Școlii de Limbi Moderne și Management, unde a fost și profesoară de etică și estetică. De-a lungul anilor, semnează versuri, eseuri, proză și dramaturgie atât pentru copii, cât şi pentru maturi. Debutează editorial în 1982 cu cartea pentru cei mici „Mahalaua veselă”. Activează la Radio și Televiziune, dar și în presa scrisă.
  Din prefață: „Deseori mă gândesc că, până acum, trăiesc pe contul Copilăriei şi Adolescenţei. De fapt, răspund mesajelor primite de la ele. Şi mă simt obligată să le plătesc tribut prin cărţile pe care le scriu. Dar o fac nu din simplă datorie, ci din mare drag şi dor… Cartea „Fraierul” o consacru Adolescenţei! Totodată, îi mulţumesc unui tânăr – Dragoş Eşanu din satul Bujor, Hânceşti, pentru provocare. Mi-a zis la o întâlnire: „Cartea „Rebela” e pentru fete, dar şi băieţii au frământările lor…” E foarte important ca cineva să-ţi dea un imbold, să te inspire.” Claudia Partole
• ––––––––
  
• „Toate întâmplările se prefac în cuvinte”, Vasile Romanciuc (categoria: Copii)
  
• Copiii pot învăța poezii de mici, ei pot învăța orice, dacă ai atitudinea corectă, dacă îi trezești curiozitatea și-i menții interesul constant, rezultatele vor fi topitoare. Pentru a facilita aceste momente, pentru a capta atenția copilului, scriitorul Romanciuc devine foarte creativ. Prin poeziile sale autorul ne oferă mici instrumente pentru o abordare ușoară, interesantă pentru copil și care desigur va da rezultate bune în educația lui…
  În paginile scriitorului Romanciuc veți citi poezii, care sper ulterior să devină o lectură obligatorie pentru copii! O lectură cu voce tare pentru copilașii care încă nu au deprins citirea versurilor, ce înseamnă prima apropiere a celor mici de lectură, de ritmuri și rime, de minunea poeziei care ne înfrumusețează viața. Cel mai virtuos mânuitor de cuvinte, autorul joacă cu verbele impunând substantivele sau adjectivele – să între în memoria copilului înainte de le studia la lecțiile de bază, printr-o doză de umor și întelepciune creând imaginații bogate de aventură și bucurie în lumea poeziei, totodată cultivând dragostea de neam, casă părintească, natură și pace.
  „Mama, blând, mă ceartă iar: /-Tot vorbești la celular?/Îi răspund, zâmbind amabil:/-Mai vorbesc, dar… la portabil./-Bine, puiu”… Ești gentil…/Azi, rămâi fără mobil.” („În glumă și în serios”, p.51)
  „Ce bună ești, Cenușăreasa, ești/Lumina dulce-a vechilor povești…/Ne poartă-n lumi de vis și de noroc/Trăsura ta cu șase cai de foc…/Te căutăm, cu prințul, după bal – /Știm că e-al tău condurul de cristal…/Noi te iubim! Cu drag, le mulțumim?Domnului Charles Perrault, Fraților Grimm…”(p.94)
  „Vino pe ospețe, vară,/N-ai mai fost de astă-vară!/Zici că ai sandale noi?/Vin”să le vedem și noi! / Știi cireșul de la poartă?-/Cerceluși pe ramuri poartă!/Unul ție, unul mie -/Vom culege câte-o mie”/ În ogradă avem pui,/ Dacă vrei, în palmă pui!/Cer mâncare, apă cer,/Beau un strop – se uită-n cer… / Florile din straturi, vii,/ Te așteaptă ca să vii./Vin”la ele să te uiți,/De te uiți – nu le mai uiți. / Vino pe ospețe, vară,/N-ai mai fost de astă-vară!” („Scrisoare verișoarei”, p.39)
  „Cartea este o minune –/Ca-n preasfânta rugăciune,/Ea, din mic, te face mare/Și, din slab, te face tare,/Ești bolnav – te-nzdrăvenește,/Ești sărac-te-mbogățește…/Nu ești sigur, ține minte:/Cartea ți-e ca un părinte,/Ea și-e soră, ea ți-e frate-/Fără carte, nu se poate…/Orice literă e plină/De căldură și lumină./Vrei frumos și drept să crești,/Și puternic? Să citești!/Și-atunci, filele veline/Devin aripi pentru tine./Dacă ai aripi de carte,/Zbori mai sus, vezi mai departe…”
  O antologie de versuri pentru copii, întrunite în câteva capitole: Doi iezi, Poveşti din Ţara ca nelumea, Poezii mici de crescut mare, Am un nume frumos şi O furnică în bibliotecă. Un volum numai bun pentru a petrece clipe de neuitat în compania copiilor dumneavoastră şi, în acelaşi timp, pentru a le insufla atât dragostea pentru carte, cât şi dorinţa de a învăţa lucruri noi. Tocmai pentru a facilita această latură educativă a cărţii, altfel cât se poate de ludică bibliotecarii noştri vin în ajutorul dumneavoastră – să vă ajute să ghidaţi copilul pe calea cunoaşterii, sporindu-i curiozitatea şi dorinţa de a învăţa.
  „Volumul ”Toate anotimpurile se prefac în cuvinte” de Vasile Romanciuc este o antologie care trebuie pusă de către pedagogi alături de manuale.” Iulian Filip
  „Vasile Romanciuc, un poet solar (poet-grădinar, zice Mihai Cimpoi), dar fatalmente împovărat de tenebrele timpului, este un nume emblematic al generaţiei poetice „şaptezeciste” şi unul dintre cei mai reprezentativi poeţi moderni ai literaturii române din Basarabia.” Ion Hadârcă
  „Vasile Romanciuc e actorul care, trăind în lumea miraculoasă a copilăriei, trage pe simțuri această neprețuită cămașă (a copilăriei) ca să devină poet”. Arcadie Suceveanu
  Vasile Romanciuc este deţinătorul mai multor premii: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul Național al Republicii Moldova, Premiul Nichita Stănescu, Diploma de Onoare a Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret – IBBY (Basel, Elveția,), Premiul Otilia Cazimir al Salonului de Carte Românească (Iași), Marele Premiu Ion Creangă al Salonului Internațional de Carte pentru Copii (Chișinău). A fost decorat cu Medalia „Mihai Eminescu”, Ordinul de Onoare al Republicii Moldova, Ordinul Republicii, Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Ofițer, categoria A „Literatură” (România).
  S-a născut pe 17 decembrie 1947 în satul Bădragii noi, Edineț. Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1976) și al Uniunii scriitorilor din România (1994) dar şi al PEN-Centrului Internațional. După absolvirea Școlii medie nr. 2 din Edineț (1966), își continuă studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, Secția Ziaristică (1966-1972). După absolvire, este redactor la postul de radio „Luceafărul” (redacția emisiunii pentru tineret), consultant la Uniunea Scriitorilor (secția literatură pentru copii), redactor la editurile „Literatura artistică”, „Gheorghe Asachi”, „Museum” (1972-1997). În prezent, este șef de redacție la Editura „Prut Internațional”. Debutează editorial în 1974 cu volumul de versuri genealogie, după care urmează: Citirea proverbelor (1979), Din tată-n fiu (1984), Ce am pe suflet (1988), Note de provincial (1991), Un timp fără nume (1996), Îndoiala de sine (1997), Marele pustiu invizibil (2000)etc.
  –Să vă bucurați pe deplin, alături de cei mici, de puritatea și armonia acestor simple și luminoase poezii!

• Hotel California”, de Constantin Cheianu (categoria adulți)

                                           „Adu-ți aminte, Doamne, că viața mea este o suflare…”

Istoriile lui Cheianu reprezintă o satiră la adresa societății, cu tendințe moralizatoare, e și firesc. Impactul narațiunii și felul ei sunt neobișnuite pentru o lectură normală. Naratorul se adresează într-un dialog continuu cu cititorul, explicându-și totodată intențiile creatoare. Evident că autorul nu se poate împăca cu ideea că sistemul birocratic al vremii noastre este atât de înrădăcinat în sufletul societății, încât orice încercare de trezire ar fi sortită eșecului…„Era un fel de „salut” de la fosta Uniune Sovietică, unde nouăzeci la sută dintre așa-zișii scriitori ajungeau la casele de creație împrăștiate prin tot imperiul nu aveau alt merit decât acela de a fi buni la fabricat maculatură realist-socialistă… Mediocritatea se adaptează foarte bine și în societatea liberă, conchise decepționat Catarama.”(p.9)

Ce-ți poate trece prin minte când auzi sau citești numele acestui volum? „Eagles”, cu albumul său celebru din 1976? Melodia s-ar potrivi numai bine poveștilor înșirate de Cheianu. Înainte să citim cartea, pare că e scriere de o greutate majoră. De fapt, chiar este, și după lectură. „Mai avea oare după asta vreo garanție că nu va recidiva, că nu se va înșela tot atât de ușor în privința a ceea ce va mai scrie?! Decât să mai treacă printr-o experiență atât de parșivă, mai bine să se ocupe de altceva, să-și descopere adevărata vocație cât încă mai este tânăr.” (p.19)

„Am dansat și noi pentru prima dată „rock-n roll”. Adevărul este că nimeni nu avea habar de „rock-n roll...”. O carte cu povești triste soldate cu eșec, despre criza oamenilor de creație, perenitatea și mediocritatea în literatură, despre stereotipuri de gen și sexism din perioada moldovenească postsovietică, despre inocența tulburătoare a sufletelor, despre… conflicte interioare. „Abia în compania francezilor Alina și colegii ei au realizat cât sunt de crispați și de atenți la ce spun, la impresia pe care o produc, la felul cum se îmbracă. Vizitatorilor din Europa le era în cot de toate acestea, ai fi zis. Contaminați de acest spirit al lor, elevii moldoveni izbuteau la finalul celor două săptămâni de ședere să le imite jemanfișismul și dezinvoltura, numai că, odată francezii plecați, toată spoiala occidentală se topea în câteva zile ca zăpada în martie.”(p.54)

 Proză scurtă cu istorii distincte, ce descrie viața a trei personaje, cu visuri, aspirații și dorințe neîmplinite. Trei istorii complet diferite (Catarama, Alina și Merișor). Aparent nu-i leagă nimic, nu se întrezărește nicio similitudine, dar la o analiză minuțioasă se observă o linie fină: nereușită într-un anumit punct al vieții. Pesimist și trist. „Când ceea ce găseai tu coincidea cu cifra înscrisă la sfârșit, bucuria era imensă. Puneai atâta pasiune în toate astea, încât părea să nu existe nimic mai plăcut pe lume decât lucrul la o ecuație. La fel și moartea. Era un rezultat știut de dinainte și bucuria de a parcurge drumul vieții te făcea să uiți de ea. Spre deosebire de algebră însă, aici nimeni nu mai dorește să ajungă niciodată la rezultat. Ceva mai presus de voință ta te împinge cu o forță ascunsă și brutală spre el. moartea, un lucru prin care trebuie să treacă toți oamenii…”(p/124)

„Hotel California” este o carte cu trei istorii scurte, diferite, ce descriu povestea de viață a trei personaje. Acestea, la prima vedere, nu au nimic în comun, dar la o analiză mult mai detaliată, observăm o linie asemănătoare – nereușită într-o anumită etapă a vieții sau într-un anumit plan al acesteia”. Felicia Istratii

„O carte potrivită pentru cei care iubesc proza scurtă, proza de analiză și anume analiza personajului, pentru că veți găsi trei istorii complet diferite (Catarama, Alina și Merișor), cu realități și trăiri diferite, la etape diferite ale vieții … chiar căutam un fir comun între ele și nu știu care ar fi? (disonanța față de propriile trăiri, reflecții asupra stării lor?) chiar dacă nu am reușit să aflu firul comun am citit cu mare interes toate trei istorii și cred că fiecare în parte ar merita nuvela proprie, atât de mult m-am atasat de ei și aș fi vrut sa aflu mai multe despre destinele lor...” Cristina Pascari

„Mirarea perpetuă a personajului narator este interesantă în sine, pentru că este «pură», nedeliberată… (…) Stuporile succesive ale eroului dau un puternic fond de autenticitate povestirii. De fapt, capacitatea de a se mira, de a nu ceda comodităţii convenţiilor sociale, care transformă prea curând stratul fertil al percepţiei copilului într-un teren bătătorit de reguli prestabilite, îl însingurează pe protagonist în mijlocul colegilor săi, conferă felului său de a fi datele unei filozofii in nuce.(…) Ultima mirare a protagonistului este legată de moarte, de care Merişor se apropie firesc, ca de un prag după care nu mai urmează nimic. Moartea e un fel de ecuaţie cu rezultatul ştiut dinainte. Senzaţia sfârşitului transpare in rânduri tulburătoare, ca atunci când realizezi că tot ce-ai învăţat în şcoală nu-ţi mai este de nici un folos…” Vitalie Ciobanu

Constantin CHEIANU (născut în 1959, în s. Trușeni, Strășeni), dramaturg, prozator, publicist. După absolvirea Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Chișinău (1982), devine redactor la hebdomadarul „Literatura și arta”, unde debutează cu nuvela Rouă tânără. Cofondator, împreună cu regizorul Alexandru Vasilache, al Teatrului de Buzunar (1993), pe scena căruia este montată dramatizarea sa după romanul lui Gabriel García Márquez Un veac de singurătate. Prima piesă originală a autorului, Plasatoarele, este premiată de Ministerul Culturii din Republica Moldova și montată la Teatrul „Eugène Ionesco” (regia Alexandru Cozub), spectacolul cucerind Marele Premiu al Festivalului Naţional de Dramaturgie (1998). În același an, este distins cu Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru volumul Luministul (Editura Arc, 1997), iar în 1999 apare, la Editura Cartier, prima parte – Totul despre mine! (Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) – a ceea ce avea să devină, zece ani mai târziu, dilogia autobiografică Sex & Perestroika. Volumul a stat la baza unui spectacol cu același nume, montat în anul 2014 de Luminița Țîcu la Teatrul-Laborator „Foosbook”. Între 1999 și 2017, unsprezece piese ale autorului sunt montate pe scene din România, Republica Moldova și Ucraina. Spectacolul Luna la Monkberry (Golanii revoluţiei moldave), în regia lui Alexandru Grecu, este distins cu Marele Premiu al Festivalului Naţional de Dramaturgie organizat de Teatrul „Satiricus” (2008). În anul 2018, apare romanul său Ultima amantă a lui Cioran. Din anul 2010 până în prezent realizează două emisiuni de satiră politică: Ora de ras și Mai pe scurt la postul JTV. Hotel California (proză scurtă), de Constantin Cheianu (Rotonda)

• Descoperă Biblia / Povestiri din Cuvântul lui Dumnezeu pentru cei mici (și nu numai)

Biblia nu este introdusă în proiect. Dar, am decis că ar fi un lucru important pentru cititorii noștri. Recent, diaspora din Germania a făcut o donație frumoasă de cărți creștine „Descoperă Biblia” cu povestiri din Cuvântul lui Dumnezeu pentru cei mici (și nu numai). Cartea prezintă o selecție atentă din cele mai cunoscute povestiri creștine – 240 din Vechiul si 125 din Noul Testament, transpuse într-un limbaj simplu, adaptat la înțelegerea celor mici. Tradusă în 11 limbi, cu 832 de pagini, 365 de ilustrații color, 7 hărți geografice! Include si rugăciuni cunoscute pentru copii, – un colorit sfânt care va face deliciul micilor cititori. 365 de zile comunicând cu Dumnezeu. Cele 240 povestiri interesante din VT ne relatează despre creația lumii, despre neascultarea primilor oameni, despre viața patriarhilor. Ele ne prezintă căile minunate ale lui Dumnezeu cu poporul Israel. Cele 125 de povestiri din NT ne relatează despre venirea lui Isus Hristos pe pământ, despre moartea Lui pentru păcatele noastre și despre planul lui Dumnezeu cu Biserica Sa. Pentru a însuși mai bine adevărurile biblice, la sfârșitul fiecărei povestiri ni se propun câteva întrebări pentru reflecții.

„Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzeasc tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin. / Porunca misionară a lui Isus Hristos: Matei 28.18-20/

     O minunată capodoperă biblică în ajunul sărbătorilor de iarnă!

        Cărțile promovate vă aşteaptă pe rafturile Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Chișinău!
Recenzii de Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți, blog

Carti noi – Domeniul Artelor la BM B.P.Hasdeu

Recomandare iubitorilor de arte, un Top-cărți 2021 pentru cititorii curioși de carte nouă bine-venită pe rafturile BM B.P.Hasdeu! Vă așteptăm, cu cea mai mare viteză la bibliotecă!…

• – Vladimir Beșleagă, Trei zile cu IGOR VIERU. – Ch., 2020

„Luptăm cu zel contra alterării gusturilor, când dezaprobăm lebedele de la piață, fie pictate sau de ghips fără să ne dăm seama că acest folclor urban de mahala, precum și cel literar de altfel, își are dreptul la existență, că prezintă și el o latură a manifestărilor noastre sufletești și artistice. Dacă forma de ipsos e aceeași, ca pe timpul bâlciurilor și iarmaroacelor din copilărie, în schimb, colorarea lor e surprinzător de variată. Ar trebui să știm că tocmai în acest domeniu s-a născut „matrioșka”, devenind apoi un foarte căutat suvenir national. Din acest domeniu a evoluat și pictura pe sticlă, cu cerbi sau hulubi rătăciți în buchete de flori, unde se monta o fotografie deasupra inscripției „nu mă uita”. Această lume a furnizat motive de inspirație numeroșilor artiști care, consacrându-le versuri și picturi omagiale, le-au pus într-o altă lumină.”(Igor Vieru)

Interviu, text, fonogramă, nuvele, confesiuni… Cartea s-a născut din discuțiile unui mare pictor cu un mare prozator. Trei zile au stat de vorbă, Igor Vieru și Vladimir Beșleagă, timp în care au pus în discuție idei, reflecții și întâmplări ce i-au afectat viața pictorului Vieru. „În cele trei zile cât ne-am întretinut, a arătat inepuizabil în reflecții şi idei, dar mai cu seamă se lăsa dus de amintiri, povestindu-mi întâmplări și situații ce i-au marcat şi hotărât viața… Din multele episoade ce mi-a relatat în stilul său plin de spirit si necruțător de realist (Igor Vieru pe cât era de elevat, poetic în arta sa, pe atât era de dur și direct în judecăți şi aprecieri), am putut să-mi dau seama de marile și grelele încercări ce i le-a hărăzit destinul. Și la început, în tinereţe. Și mai târziu, la maturitate…” (Vladimir Beșleagă)

Date biografice: Igor Vieru s-a născut la 23 decembrie 1923 în România, satul Cernoleuca (actualmente în nordul Republicii Moldova). Tatăl lui a fost Dumitru Vieru, care, pe lîngă alte ocupații, avea o anumită înclinație către pictură. Împreună cu mama viitorului pictor, Ana Vieru, el dorea foarte mult să-și dea copiii la școală. După absolvirea școlii primare locale, Igor Vieru trece la gimnaziul din satul vecin, Climăuți, dar din cauza crizei materiale prin care trecea familia, el este transferat într-o școală mai depărtată de satul natal. Aici el își urmează studiile, exersînd în permanență pictura și studiind istoria artelor. În 1944 Igor Vieru se întoarce în locurile sale de baștină și lucrează un timp învățător la Horodiște. Încă de pe atunci Vieru se manifestă drept un entuziast și pasionat educator al gustului estetic la elevi. Face primii pași spre creația sa artistică executînd o galerie de picturi mici pe sticlă, asemenea diapozitivelor. Acestea reprezentau diferite imagini cu tematică foarte variată, care ilustrau lecțiile petrecute la școală și contribuiau la dezvoltarea imaginației și gustului copiilor. Dorința de a deveni plastician l-a făcut însă să abandoneze meseria de învățător și să uite de acele miniaturi. Pentru întregirea studiilor în artă, în 1946 Igor Vieru se înscrie direct în anul III la Școala de Arte Plastice din Chișinău la facultatea pictură. După absolvirea ei în 1949, devine profesor de desen la Școala Pedagogică din Călărași ca după doi ani să revină la Cernoleuca, unde va preda limba franceză. În 1953, Igor Vieru participă la expoziția republicană cu pînza Ion Creangă ascultînd poveștile lui moș Bodrîngă, care îl atestă ca pictor stăpîn pe mijloacele de axpresie. Datorită acestui tablou, este primit după patru ani în rîndurile membrilor Uniunii artiștilor plastici din U.R.S.S.. Din 1957 Vieru se stabilește la Chișinău, unde lucrează un timp la revista Chipăruș. Ceva mai tîrziu este numit director al Muzeului de Arte Plastice din Chișinău, iar mai apoi expert al comisiei de atestare a lucrărilor de artă pentru expozițiile din cadrul Ministerului Culturii al R.S.S. Moldovenească. În 1963, datorită activității fructuoase în domeniul artelor plastice, pictorului Igor Vieru i se conferă titlul de maestru emerit în artă din R.S.S. Moldovenească. Deținînd diferite funcții, Vieru colaborează activ cu editurile chișinăuene, participă la toate expozițiile republicane, precum și la cele unionale și de peste hotare, își împărtășește cunoștințele sale în ale compoziției și culorilor elevilor de la Școala de Arte Plastice „I. E. Repin” și pregătește o promoție la Școala Medie-Internat Republicană de Pictură. Igor Vieru aparține generației de mijloc ai pictorilor moldoveni, care punea bazele unor tendințe noi, moderne în pictura moldovenească, adică o viziune artistică asupra lumii, corespunzătoare realității contemporane. Aceste principii noi de creație ale pictorului se trag din împletirea organică a realului cu poezia, pictura tradițiională fiind privită dintr-un unghi care nu-l împiedică a o înțelege pe plan superior de revalorificare.Împreună cu Mihai Grecu și Valentina Rusu – Ciobanu au stat la baza școlii naționale de pictură. Opera sa însumează circa 70 picturi și 12 culegeri de ilustrații de carte. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se remarcă: „Primăvara”, „În satul natal”, „Balada despre pămînt”, „Toamna”, „Sărbatoare la Cernoleuca”, „Meșterul Manole”, ilustrațiile la cărțile cu povești „Păcală și Tîndală”, „Harap Alb”, „Capra cu trei iezi”, „Guguță”, „Făt Frumos și soarele”, etc.Creaţia marelui plastician atrage privirile spectatorilor de orice vîrstă şi orientare estetică deoarece, aşa cum afirmă criticul Eleonora Brigalda-Barbas în prefaţa la albumul semnat de ea, „apelînd la valenţele metaforei şi ale simbolului, artistul exprima rosturile majore ale existenţei umane”.Receptiv la tot ce e legat de plaiul natal, Igor Vieru a devenit un rapsod al plaiului și al vieții țăranului moldovean. Impunîndu-se publicului iubitor de artă mai ales prin tablourile cu temă rustică, Vieru a executat lucrări cu factură plastică, trecute prin filiera imaginativă a unui artist experimentat și de o înaltă tensiune creatoare. În ultimele sale opere se face tot mai pronunțat elementul metaforic, care îi lărgește spațiul artistic. Operele sale sunt o fuziune a artei grafice, a picturii și a scenografiei care îi influențează tot mai mult pictura, imprimîndu-i o înfățișare aparte. Dupa o boala îndelungată, la 24 mai 1988 Igor Vieru se stinge din viață. E înmormîntat în satul natal Cernoleuca.

• – Aurelian Dănilă, SCRIERI DESPRE OPERĂ. – Ch., 2019

 O selecție de articole, interviuri și lexicon despre Opera Națională din Chișinău și artiștii săi. Articolele ce urmează, treizeci și șapte la număr, împreună cu cele două interviuri, sunt de fapt și portrete, realizate în tonalitatea fiecărei personalități, căreia autorul îi găsește pista de lansare în scenă, clipele de grație, norocul ori loteria ieșirii în scenă.

„Simțeam lipsa spectacolelor pentru copii, înțelegeam că trebuie să ne preocupe acest lucru, dat fiind că anume cei mici sunt viitorii spectaotri maturi și că e de datoria noastră să montăm spectacole pe înțelesul lor, formându-le gustul pentru unul din cele mai complicate genuri ale artei”

   Autorul nu „cruță” epoca și luminează și din altul înțeles și importanța primadonei Maria Bieșu: „Ca să nu „italienizăm” teatrul cu totul, nu mai „ajuta” Ministerul Culturii, care avea reperial de politică spus, că publicul nostru are nevoie și de spectacole patriotice, de subiecte legat de eroismul poporului sovietic… Salvarea noastră era Maria Bieșu, pentru care se montău în mare parte spectacolele, dânsa fiind o genială interpretă anume a operelor din țara lui Verdi, dar mai mult și puterea de a-și spune cuvântul în calitate de deputat sovietic” (p.18)

„Portretul lui Alexandru Samoilă e întitulat Maestrul și „Aida”, reluându-se confesiunea elegantă a dirijorului despre ce înseamnă această operă în destinul său. Conturând harta peregrinărilor, devenirii și afirmării lui Alexandru Samoilă în Rusia, România, Turcia, Ucraina, autorul subliniază cu amărăciune dezinteresul autorităților din Chișinău pentru valorificarea potențialului marelui muzician, cărturărit temeinic în mai multe centre culturale ale lumii, dar și în cele mai prestigioase scene.”

„Într-un interviu cald cu un condrumeț pe distanță lungă, celebrul nostru tenor Mihail Munteanu, îi face o destăinuire de răscruce întrebătorului: „Am învățat bine  la școală. Voiam numaidecât să ajung la oraș, ca să-mi continui studiile, chiar dacă întotdeauna știam ce profesie aș vrea să îmbrățișez… Odată însă, la o rudă de-a părinților, care locuia în Ucraina, dădusem de o placă cu vocea lui Caruso (nici acum nu-mi dau seama de unde s-o fi luat). Rămasem atât de impresionat, încât tot drumul spre casă îmi suna în urechi acea voce pe care doream numaidecât s-o mai ascult vreodată. Îmi încolțise ideea să învăț a cânta la modul cel mai serios…” (p. 225)

Date biografice: Dănilă Aurelian- critic de artă, scenarist, jurnalist, diplomat. Născut în anul 1948, 19 ianuarie. A absolvit Facultatea de Interpreţi a Institutului de Arte din Chișinău şi Școala Superioară de partid de la Leningrad (Facultatea de Jurnalistică). A fost redactor-şef la Comitetul de Stat pentru televiziune RSSM. Din anul 1968 ocupă mai multe funcţii diplomatice, fiind ambasador al Republicii Moldova în Austria, Germania, Suedia şi Danemarca. La începutul anilor ’80 a fost director al Teatrului de Operă şi Balet de la Chișinău. Colaborează cu studioul „Telefilm-Chișinău”. Are lucrări ştiinţifice în domeniul artelor. A fost prim vice-ministru al ministrului de externe al Republicii Moldova, preşedinte al Uniunii oamenilor de teatru. În anul 2003 a fost ales președinte al Consiliului de Administrație al Comitetului Internaţional Delphi. Pe parcursul anilor 2005-2009 a fost președinte al Uniunii oamenilor de teatru din Republica Moldova. Este membru al Uniunilor Scriitorilor, Jurnaliştilor, oamenilor de teatru, doctor habilitat în arte.

• – Melancolia Dorului Etern – Petre Teodorovici / antologie de Veta Ghimpu Munteanu. – Ch., 2020

Dacă ne uităm părinții, ne uităm baștina, limba, tradițiile – dispărem ca oamenii, ca popor. (Petrea Teodorovici)

Veta Ghimpu-Munteanu:„Am considerat că e o mare nedreptate și că numele lui Petre Teodorovici, cel care ne-a făcut cunoscut lumii întregi, în mod special prin cântecul „Melancolie”, dar și a sutelor de cântece înregistrate cu diverși cântăreți autohtoni, cât și de peste hotare, merită să fie readus în circuit.Trebuia înveșnicită viața și activitatea marelui Maestru printr-o carte. Am adunat tot ce a fost scris în presă, am descifrat emisiuni radio și TV, transpunându-le în texte, i-am intervievat pe toți cei care l-au cunoscut și au colaborat cu Petre Teodorovici. La redactarea cărții m-a ajutat dezinteresat Ionel Căpiță și m-au susținut tinerii Ana și Alexandru Ștolea și mulți alții. Închinăciuni. La carte am anexat un CD cu 70 de cântece semnate de compozitor pentru a nu fi date uitarii. Veșnică să-i fie amintirea.”

Cartea este însoțită de un disc (CD), ce cuprinde marea majoritate a cântecelor semnate de Petre Teodorivici, și o puteți lectura și la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu! O antologie de succes prin amintiri și expresii de la varia personalități naționale!

Date biografice: Petre Teodorovici s-a născut la 18 mai 1950, în oraşul Leova. Provine dintr-o familie de intelectuali. Tatăl, Cristofor Teodorovici, a învăţat zeci de copii să îndrăgească muzica, fiind profesor de solfegiu şi dirijor de cor în Leova. Mama, Maria Aldea, cu studii medicale la Bucureşti, a asigurat venirea pe lume a mai multor copii, fiind ginecologă. În familie au fost trei fraţi: Adrian, Petre şi Ion. Ei toţi au învăţat să cânte la instrumente muzicale, însă pentru Adrian muzica a rămas o pasiune. Adrian a făcut colegiul de medicină veterinară şi s-a specializat în apicultură şi vitărit. Cântă la pian doar când îl apasă dorul. Îmi povesteşte despre ei, Petrică şi Ion. Nu poate să vorbească despre Petrică şi să nu pomenească de Ion. E fericit când vorbeşte despre ei, iar amintirile curg… Îmi arată la calculator un interviu cu Petrică, căci aşa obişnuiau să îi zică cei care îl cunoşteau, şi câteva fotografii. Fratele mai mare spune că mezinul a fost un copil ager şi ambiţios. Cât a fost elev, nu prea şi-a făcut temele pentru acasă, dar ştia să răspundă la toate obiectele când era întrebat. „A avut capacităţi înnăscute. El învăţa din mers. La şcoală a avut doar note de 4 şi 5. În Leova s-a înfiinţat şcoala de muzică atunci când el a mers în clasa întâi. Noi l-am dat la vioară, dar din cauza unei probleme cu o mână rareori repeta la vioară. A fost un băiat bolnăvicios în copilărie”, îşi aminteşte fratele Adrian Teodorovici. În familia lor era o tradiţie ca toţi să cânte la pian. Lui Petre nu i-a plăcut să cânte nici la acest instrument. Deseori bunica îl ducea la orele de pian, căci bunica Elena şi mătuşa Nătăliţa au fost cele care l-au protejat, l-au crescut, dar şi l-au alintat pe Petrică. în 1964 la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. Dragostea pentru muzică i-a venit după ce a absolvit colegiul de muzică. A evoluat pentru prima dată pe scenă în 1967, în cadrul formaţiei de amatori „Fortina”. În anul trei de colegiu, Petre a făcut cunoştinţă cu Emil Loteanu, fiind invitat să joace în filmul „Lăutarii”. Aveau nevoie de un tânăr care să joace rolul unui haiduc. „A mers pentru o lună să se filmeze. În film apare doar trei secunde, cum a sărit dintr-o scârtă de paie. Când a revenit, a fost dat afară de la colegiu. Atunci, s-a pregătit de admitere la Institutul de Arte. Acolo l-a întâlnit pe profesorul Ion Popescu Gavrilovici, un bun prieten al lui Cristofor Teodorovici. Proaspătul student s-a mutat cu traiul la profesor. Locuinţa acestuia semăna cu o bibliotecă. Aşa s-a terminat copilăria lui Petrică. „S-a scufundat în cititul cărţilor. Citea toată noaptea. Venea acasă în fiecare sâmbătă şi povestea ce a citit”. Într-o călătorie la Moscova, a întrat într-o librărie şi a descoperit o avere. Un raft plin cu cărţi în grafie latină scrise de Eminescu, Alecsandri, Sadoveanu şi alţi scriitori români. A cheltuit toţi banii agonisiţi. A venit acasă fără cadouri. Mai târziu Petre şi-a descoperit pasiunea pentru cărţi. „Petre a citit din scoarţă-n scoarţă toate cărţile aduse de mine acasă. El şi-a cultivat inteligenţa citind mult în adolescenţă”, este de părere fratele. A lucrat neîncetat, şi ziua, şi noaptea. Familia, prietenii, notele muzicale, versurile, Prutul îl inspirau. A scris melodii pe versurile mai multor poeţi, iar piesele sale au fost interpretate de Anastasia Lazariuc, Ion Suruceanu, Sofia Rotaru, Nina Crulicovschi, Ştefan Petrache şi alţii. Avea prieteni peste tot, el, Petre Teodorovici. Fratele Adrian consideră că Petre Teodorovici a rămas în umbră, chiar dacă muzica scrisă de el a fost plină de viaţă. ”Cine nu îşi aminteşte piesa „Astă vară la Soroca”, interpretată de Angela Ciumac, pe versurile lui Dumitru Matcovschi?”, se întreabă acesta. A scris melodii pe versurile poeţilor Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Anatol Ciocanu, Simion Ghimpu ş.a. Poetul său preferat a fost Eugen Rotaru. Într-o zi Petre a compus muzică pentru vreo cinci poezii scrise de acesta. „Este un record. Petre a fost şi rămâne un geniu, un fenomen”

Cântecele sale au au răsunat în cadrul festivalurilor muzicale din Slovacia, Finlanda, Cuba, Argentina, Italia, Rusia, România, fiind interpretate de renumiți artiști din diferite țări.

Petre Teodorovici a scris și muzică de filme și spectacole, ca de exemplu pentru comedia muzicală „Liola”, după piesa lui Luigi Pirandello. Personal a interpretat doar câteva piese: „Mă-ntorc cu drag în satul meu”, „Santa Maria Maggiore” și „Maria” (pentru Maria i s-a acordat Marele Premiu al Festivalului de la Mamaia). A fost conducătorul artistic al formațiilor Bucuria, Ecou, Teo-Dor. În ultimele luni de viață a scris cu Grigore Vieru (care era și el atunci spitalizat) o serie de piese pe care le-a numit „Cântece de spital”. În 1989 lui Petre Teodorovici i-a fost conferit titlul de Maestru emerit al Artei, iar în 1996 a devenit cavaler al ordinului Gloria Muncii (1996). Pe parcursul anilor a semnat o serie de cântece care au devenit rapid șlagăre, printre care sunt „Santa Maria Maggiore”, „Scrisul nostru”, „Veniți acasă”, „Romantică”, „Ultima oră”, „Vara la Soroca”, „Amicii mei”, „Seniorita Grația”, „Seară albastră”, „Vin din munții Latiniei”, „Te iubesc, popor român”, „Basarabia”, „Dați-le voie flăcăilor basarabeni peste Prut”, „De ce?”, „Trandafir”, „Adio”, „Veșnic dragostea”, „Clipa mirilor”, „Irena” ș.a

Petre Teodorovici s-a stins din viață pe 5 iulie 1997, la Chișinău, la vârsta de 47 de ani

• – Dorina Khali–Butucioc. Dramaturgia națională din anii 90 / prefață M. Cimpoi. – Ch., 2020

Deși se revendică discret de la marile spirite teatrale, deși reiau marile căutări ale deceniilor teatrului modern și postmodern, dramaturgii și regizorii basarabeni ai anilor 90 au totuși talentul de a le reformula într-un mod original. Excesele verbale ale teatrului absurdului sunt depășite prin popularea textelor cu neologisme, prin re-cuperarea, re-condiționarea și re-utilizarea depozitului lingvistic existent, printr-o deschidere către toate stilurile și toate „manierele”, prin dezbateri culturale și literare, prin încantații filosofice etc. Creatorii de teatru re-iau, deci, motive teatrale care parodiază reciproc, dialoghează cu cele vechi sau creionează noi convenții teatrale”.

Volumul a câștigăt locul III la Concursul de debut în literatură 2020, organizat de BM „B.P. Hasdeu”, la categoria „Critică și eseu”. Autoarea și-a propus să schimbe situația dramaturgiei naționale contemporane, analiza pornind de la paradigma postmodernistă, care s-a manifestat în special, în domeniul poeziei și prozei. Așa cum dramaturgia este un domeniu al artei cu o specificare aparte, obiectivele studiului au ținut cont de anume această latură – realizarea unui concept de teorie teatrală, condiționat de lipsa unui mod decis și clar de relaționare a pieselor teatrale cu fenomenul postmodernismului. Accentul se pune nu pe structura literară dar pe proiectarea unei viziuni de ansamblu asupra modificărilor care au avut loc în anii 90 în dramaturgia și teatrul naționale.

„Împreună cu viitorii actori, scenografi şi teatrologi re-descoperim modalităţile de analiză a acţiunii unei piese, inclusiv şi după metoda lui Stanislavski, căutăm cauzele şi efectele distanţării brechtiene. Teorii, metode, sisteme…”

Date biografice: Nascuta la 21 noiembrie 1975 in satul Larga, Briceni. Studii liceale la Lipcani, universitare la Facultatea de Filologie a Universitatii „A. Russo” din Balti, doctorale finisate la Institutul de Filologie si apoi la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Stiinte a Moldovei. Tema tezei de doctorat ce urmeaza a o sustine in curind este „Dramaturgia anilor’90 in contextul postmodernismului”. Membra a Uniunii Teatrale din Republica Moldova si a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru. Unul din fondatorii, alaturi de Sava Cebotari si Dumitru Crudu, ai Centrului de Dramaturgie Contemporana din Chisinau. Participa la multiple conferinte si festivaluri teatrale nationale si internationale, publica articole in revistele: Viata Basarabiei, Limba romana, Arta, Teatru, TeatruAzi (Romania), Apsaros (Georgia), TheatreCultures (Grecia) etc. In prezent, e cercetator stiintific la Sectorul Teatrologie al IPC al ASM si lector la AMTAP.

• – Gilles, Mouellic, JAZZUL – O ESTETICĂ A SECOLULUI XX. – Cluj, 2003

„Muzica a  omului,  a  corpului  si  a  placerii,  muzica clipei  traite,  a spontaneitatii ,nascuta dintr-o dorinta de viata si dintr-o teribila opresiune, jazzul este, in acelasitimp, tipat de placere si de durere al unui popor” – o definiție ideală a jazzului?

La fel ca pictorii clasici, compozitorii căutau un ideal, o frumusețe absolută, în spatele căreia trebuia să dispară actul creației. Armonia muzicii devenea armonia lumii create de Dumnezeu. Jazzul a facut tabula rasa: nu are un trecut decât traiul greu al oamenilor. Prin această inocență, această virginitate, va influența, într-o primă fază, secolul, punând sub semnul întrebării însăși muzica. Dintre toate curentele muzicale care au marcat trei secole de prezență a negrilor pe teritoriul american, doar blues-ul continuă, în afara oricărei nostalgii, să existe în paralel cu jazzul. Prin geniul deschizătorilor săi de drumuri, jazzul le transcende până la a deveni un fapt artistic major care va marca secolul său nu doar la nivel muzical. „Acest rapid tur de orizont ajunge: multe curente artistice s-au inspirat din jazz pentru a incerca să își reinnoiască limbajul. Chiar dacă motivele profunde ale acestor multiple întâlniri au fost câteodată foarte discutabile, jazzul, devenind o referință estetică majoră, a dovedit ca este o artă a timpului său”.

Spontanietatea este ceea ce diferențiază improvizația jazzistică de toate surogatele care au presărat un secol fascinat de mașină. Creația este un act uman: ca în cazul lui Picasso, corpul uman este cel care acționează. Spontaneitatea este o înflorire a corpului.

Gilles Mouëllic, profesor de Muzică și Arte ale Spectacolului, la Universitatea Rennes 2, Franta. A obținut doctoratul în Muzică și studii în cinematografie cu teza Jazz și cinema: convergențe estetice. Este director, împreună cu Véronique Campan, al colectiei Le Spectaculaire/Cinéma, de la Presses universitaires de Rennes. Desfasoară o bogată activitate de cercetare în domeniul artei cinematografice si a interferenței dintre muzică și film, cu accent pe jazz, activitate reflectată în multe lucrări, articole și studii publicate.

• – Orice carte se plămădește și se coace cu greu, având nevoie de multă căldură sufletească și de dorință de a o citi din partea cititorilor. Autorii au depus suflet, străduința de a aduna gândurile și faptele oamenilor interesanți prin viața lor de toate zilele… Oamenii de artă, în mod special, atunci când vorbim despre acest domeniu în această postare.- Veniți la Bibliotecă, dragi cititori, și cereți să vă fie prezentate orice carte doriți, precum și cele recomandate în acest blog!

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_Viata_Carti_blog, #Re_Vino_la_Biblioteca! #Lectura_BM_Hasdeu, #Chisinaul_citeste, #Carti_noi #Mai_2021

Intrari noi de carte la BM B.P.Hasdeu, prezentare Svetlana Vizitiu.

Un curcan nu ciuguleste intr-un loc

               – Viața noastră…

Noi nu prețuim

Viața în mod corespunzător,

Cheltuim darul lui Dumnezeu

Fără tâlc – repetăm, zeci de ori;

Nu putem lupta

Cu lenevia noastră,

Până nu izbucnește

Incendiul la fereastră…

Un curcan

Nu ciugulește într-un loc,

Te-impune

Să realizezi ceva –

La-un foc!

Să prinzi la minte,

Abilități, maturitate!

Să ai ambiții,

Cu responsabilitate!

• Să faci ce este interesant,

Să nu aștepți-

În-zadar,

Ploaia cu bani!

Acel ce știe de valori;

Cu sinceritate,

Merge în drumul său…

Sunt puțini înțelepți

Printre noi,-

Care economisesc din timp

Sau – repară erori…

Cel care, cunoștințele

Distribuie generos,

E un om bun –

Cu măduva pân-la os…

Prea târziu ajunge

Gândul la noi,

Că Viața ne e dată

Doar o dată,

Nu suntem zei…

Tot, ce ni se întâmplă,

Depinde de întelepciune, –

Fie de – a noastră vină…

Și, viața e doar Una!

       (14 decembrie 2019)

                    – Puțin e să iubești…

Nu e suficient

Să iubești o persoană,

Trebuie s-o respecți,

Cu a ei viață să trăiești.

Să poți respira

Împreună cu ea.

Uneori să auzi

Ceea ce nu poți

Să spui…

Puțin e s-o găsești,

Principalul e –

Să n-o pierzi!

(decembrie 2019)

                      – Nostalgie

Urmează despărțirea

Triste zile, ca de obicei.

Anii de viață

Cu un auriu șal –

Au zburat într-un val…

Este greu să spui „Adio”

Și câmpului,

Și frunzelor ruginii…

O mare dorință –

Să-auzi un „Vino”!

Doar că

Nu mai poți reveni…

Toamna deveni

Din nou tristă,

Cu arborii-n somn

La a ta prispă.

Natura are legile ei,

Din nou

O altă primăvara promite

Să revină

Înapoi.

Cu alte persoane,

Cu alte impresii.

Și, de ce – atât de nostalgic –

Mai Doare?..

(2019)

        – Aș fi trecut pe lângă tine

Eu, probabil, aș fi trecut

Pe-alături,

Nu te-aș fi observat pe tine,

Dar țineai în mâni

un buchețel drăguț,

Evident că florile –

Nu erau pentru mine…

Le duceai cu atâta grijă,

Că m-a năpădit

Un gând hazliu,

• E iubirea?

Sau, o parte

A romanului în ie?

Dar ochii tăi duceau

Primăvara,

Nu putea fi

Doar o întâmplare…

Eh, în piept brusc apăru

Gelozia –

O ridicolă și incurabilă stare

Din timpurile omeniei…

Mi-am dorit ochii tăi

Atât de puri și sinceri,

Să te cunosc din nou

Din primăvară-n iarnă…

La fel când eram mai tineri! 

Eu poate aș fi trecut –

În prezent, alături,

Să fiu lângă tine…

Dar florile tale

Evident că nu erau

Pentru mine…

(decembrie 2019)

 -Există – fapte ce nu pot fi iertate.

Cuvinte ce nu pot uitate.

Momente când un om – cândva apropiat –

Devine la fel de-îndepărtat…

Ne schimbă oamenii

Nu viața. –

Ne schimbă răutatea,

A lor vanitate…

Invidia,

Nu mai puțin, prostia…

Nu ai cum te salva,

Decât să-ți urmezi viața –

Visele și calea ta –

În Ea.

Departe de

Neprieteni

Care succesul tău nu-ți vor ierta…

Și doar cândva gândeam –

Că ei sunt a mea viață…

Câți nervi și lacrimi

În anii irosiți

Pentru cei –

Ce mă consideră un Nimeni…

În loc de lipsuri să te plângi,

Mai bine cu aprecieri s-ajungi!

Eu nu știu ce va fi mâine!

Dar am încredere în mine.

Că fericirea – e în oameni atenți

Unul față de altul,

Acesta-i secretul ei, al vieții…

Noi nu știm ce va fi mâine,

Să fie doar, pur și simplu!

Cu oamenii dragi nouă,

Și vouă!

Cu răbdare și respect reciproc!

(decembrie, 2019)

#Versuri pentru voi, oameni dragi sufletului meu! 

AMIN.

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_viata_carti_blog ❤

#Versete_tomnatice, carte de subsemnată

Persoane inutile

Multe afaceri se fac pentru proprietate, nu și pentru dezvoltare de care moldovenii au mare nevoie în prezent… Pentru filantropi: Atunci când ajuți pe cineva – fă-o în liniște, fără mare tam-tam, și public. Ai ajutat, acum dă-o uitării. Altfel gestul tău nu mai are nicio valoare! Tragedia e că noi nu putem rezolva problemele noastre de stat; apelăm la vecini, care dau din umeri de uimire de prostia noastră umană… Ce să-i faci, așa suntem deprinși să așteptăm pomană fără a realiza ceva util acestei  mici țări… Noi, în continuare  putem doar să strigăm, să invinuim fără a înțelege cum stau lucrurile de fapt și niciodată nu ne punem în locul persoanei pe care o criticăm. Ne irosim timpul cu cei care nu ne iubesc, și viceversa…  Da, și este foarte ușor să dăm sfaturi, atunci când nu ne privește personal. Iar în cazul când președintele nostru a fost ales de poporul majoritar, „soarta” lui o decide un grup de persoane împotriva cărui acest mare popor nu poate face nimic, doar să comenteze pe rețele cât de prost este, și o fac după ce l-au votat chiar ei… Ne irosim jumătate de viață pentru regretele din trecut, pentru a spurca pe cineva, și nu facem nimic pentru a schimba lucrurile pentru viitor. În fiecare zi ne trezim cu ceea… că mai avem o șansă. Dar, unicul obstacol – suntem chiar Noi!

#Moldovene!  –Tu numai te-ai născut, nedorit de societate, ești agreat oricum, și lumea te tolerează, dar unde să te bagi, în viață – mii astfel de situații:

La grădiniță, toate bolile ai îndurat, ești încă mic pentru a fi util cuiva, la școală eminent, acasă ajutor, pentru a primi fărimituri din dragostea cuvenită… Iubit, crescut de părinți cu grijă și afecțiune, dar nu și de stat, acele persoane fără simț și noțiune…

Lecții la școală, cursuri, studii superioare, pentru ai face mândri pe părinți de tine, te-ai stăruit atât de mult, și ai pentru ce să fii de cineva respectat, dar s-a întâmplat să devii… surd, nu din născare, – eroare birocrată, în medicină se mai fac greșeli, malpraxisul va dăinui întotdeauna, ca oamenii proști ce nu se știu ca atare…

Ai realizat cum măștile se poartă atunci când vrei să fii util, nevoie mare să te stărui, să înveți să te poclonești și nu odată, în fața șefilor care nu recunosc succesul decât al lor, din nou te-ai dat seama cât de uzate sunt măștile lor…

Nici în familia ta nu poți avea drepturi, se bagă societatea și aici, impozitele și facturile comunale crescând pe măsura nevoilor corupte ale demnitarilor; te vor pune să achiți pentru aerul pe care îl respiri, te vor folosi prin votul tău cap-coadă atâta timp cât ești supraglomerat cu problemele tale… fără a te susține nici prin lege… Vei fi depășit de adversitate și adevărul apare prea târziu, suflat de vânt și de prietenii zburați pentru totdeauna în UE… Deputații se luptă între ei, au grijă să fie în vârf, le este indiferent ce simte omul simplu, nici nu vor crede că ești normal atunci când le arăți erorile sau îți exprimi doleanțele tale, e bine de menționat cum te blochează pe rețele de socializare ca și cum ar fi un joc la grădiniță de copii. Ce să mai vorbim de colegii lor mai inferiori?

Nu ai nimic acum, nici prieteni, nici colegi, care să te ajute, atunci când ești plin de nevoi și mai să nu respiri, și doar ai fost util cândva, când au avut nevoie de tine, nu ai ratat, ai împărțit ce ai putut și cu ei, – dar este de-ajuns să rămâi om pentru ei, ce aștepți altceva? Fii serios. Ești handicap, nu meriți să fii normal, nici chiar sub spaima fricii de dumnezeu, credința undeva la ei – la fundul mării…

Să-ți fie recunoscutor nu este nimeni obligat, în lumea aceasta fiecare-i pentru sine, te-a ajuns ori nu, în cele din urmă? Ești prost ori te prefaci? Te-ai confruntat cum ai putut, pe nimeni nu obijduind, mereu întrând în cârca lor, – ai nimerit-o? Sigur că nu… Tu ești într-adevăr prea simplu! Nici să vorbești nu poți, deci nici să simți ca-atare… Ești un nimeni.

Târziu ai înțeles, iubirea e o infecție, tu oferi tot ce poți din sufletul tău, de ce ești în stare, și mai departe – deja ești de prisos, a cincia roată la căruță, – mereu vei de înlocuit, și la serviciu, și în dragoste eternă…

Dai ce poți, și crezi că mai poți da, dar uiți că timpul zboară și… îmbătrânești, atunci când vine schimbul generațiilor care te vor coborî din meritul tău, de orice poți tu oferi în schimb, dar nici experiența, nici profesionalismul nu mai sunt utile…

Și doar simți din nou că mai ai de oferit, prin firea ta în mod normal, ai energie, minte plină cu idei, proiecte în prag de realizare, te lupți să fii convingător, dar ești nevoit să lași brațele jos, – nu trebuie la nimeni… Legea bumerangului predomină totuși. Ai trecut prin asta, și indiscutabil, știi că funcționează… Cel mai important e că nu aștepți bumerangul, Tu ești Om printre oameni, și „ne iartă, Doamne, greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri…”. Domnul exista!

Persoane inutile… Auzi, cum sunt dați afară cei nevoiași din propriile lor case pentru că un funcționar cu bani și case pretinde la același loc sau lot… TV-ul e plin cu știri și mesaje pe care le auzi parcă, dar nimeni nu știe ce urmează, nimic nu funcționează… În casă o bătrânică, bolnavă, cana pustie, un ceai cu leacuri n-are cine-i oferi, poate s-ar găsi cineva pentru bani dacă ar fi angajat… Va pleca ea în tăcere, în neființă, amintindu-și câtă lume a ajutat personal, cu grijă și necondiționat, și cât de puțin a luat de la viață pentru sine, și – nici un vinovat,.. așa e soarta. Ca la moldoveni…

• Ce lume ambrozivă. Ambrozie de care n-ai scăpare… Ferește-te de Covid, nu ne molipsi, poartă mască, nu e glumă atunci când susții că nu există și… singuri mori de coronavirus…
• 15 februarie — Întâmpinarea Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
  Doamne- miluiește-ne!

Svetlana Vizitiu Impresii ❤

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_Viata_carti_blog, #Republica_Moldova, #Societate, #Atitudine

Tata. Cuvinte în tăcere. Vasile Vizitiu

 E prima dată când nu ne putem bucura alături de tine, Tată…

   …Mă plimb singurică pe o stradă întunecată, Vântul puternic suflă în spate, Mă gândesc, cât e viața-i de complicată, Și sunt descurajată. Am obosit de această alergătură, De veșnică agitație, de scuze… Prind stelele-n cap arzându-mi luminițe, Ca niște greierași din basme în cuvertură… Mă voi odihni o vreme, Apoi, voi pleca… Voi pleca departe, În continuare, să mă lupt pe viață… În jur am privit, Undeva, din nou în depărtare, Silueta ți-am văzut, Tu te-ai apropiat de mine, și încet ai șoptit: „Calmează-te, voi fi întotdeauna cu tine”. Cu aceste cuvinte ca cu aripile, M-ai salvat-ridicat… Niciodată, cuvintele rostite nu voi uita. Am cutreierat, și în noapte, Sub o puternică furtună, Pe aleea petricioasă, Ne-am pornit apoi acasă… La Clubul Impresii din viată și cărți, Ai devenit oaspetele cel mai apropiat! Uneori mâncam la Operă, altă dată La Plăcinte, Doamne, tată, ce dor mi-e de tine… Pare chiar și uneori, Că nu mai am pe nimeni, Cui să povestesc totul: De la obișnuitele istorii, Până la cele mai tainice povești. – Mulțumesc, dragul meu tată! Că mi-ai dăruit toate acestea. Mă ierți că te-am spus prea rar, Cât de sincer te iubesc! Bucurie în inimi, Lacrimi în ochi, La urma urmei, Au rămas frumoase amintiri…”

Tații – cei mai importanți dintre oameni, ei ne-au dăruit viață, ne-au insuflat putere, ne-au dăruit inspirație pentru a acționa și a crea. Și, fie cuvintele pe care le dedicăm lor să înflorească serile și zilele, cu un strop de iubire care există între copil și tatăl lui. Fie, dedicațiile despre tată să fie pentru copii acel izvor de inspirație, un far de acțiune care să-i direcționeze spre lumină, iubire și recunoștință. Iubiți și aveți grijă unul de altul! Dăruiți celor dragi momente frumoase nu doar în zile de sărbătoare, dar și în cele cu furtună… Pur și simplu, fiți alături.

Diseară vine Sf. Vasile…

Versuri închinate tatălui meu (îm_memoriam)

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/12/24/ai-plecat-tata/

Svetlana, fiica Ta. Pentru #Vasile_Vizitiu… 😥  ❤

Onoare și amintire binecuvântată, tată!

Taticul alături de mama și fiica mea Sanduța Vasile si Teodora Vizitiu, 2018

Dragul meu, iubite…

Nu e nevoie să complici lucrurile, nici nopțile, nici zilele. Rulând mereu problemele în capul tău, Pentru a da un sens cuvintelor sau rânduri, Nu complica. Nimic. Oriunde ai fi…

Elimină frustrările. E mai ușor, Decât să-ți plângi destinul, pe sine, orice ar fi… Mult mai uman – e omul dintre noi, Și-atunci -când în suflet regrete nu le ai…

Nu frământa trecutul, nu-i nevoie. Deschide geamul, bea-ți cafeaua, sorbind încet din cană. Durerea alungă, să plece cu – orice dezastru, Cu rămășitele de griji, tristețe și amar…

Lucrurile nu complica. Respiră-n vânt. Cu excepția vieții (ca-într-un arc, Restul e doar nimic, un fleac.

Gustă mustul de spirit când ți-e rău, În aroma iubirii alături de Om. Iar excesul de zel dă-l dincolo… în zori. – Vei simți fericire, sau bucurie, de zeci de ori! ❤

2020, Svetlana Vizitiu #Versete_tomnatice

Un recital frumos a versurilor subsemnatei de Sabina Laiber, Romania

Serafima Senkevici:„O lume de culori pe pânză”

Serafima Senkevici, autopotret

                „Dragostea și primăvara, omul le duce până la sfârșitul vieții. Doar cel ce iubește are dreptul să se numească om. Trebuie să fii mereu îndrăgostit de meseria ta și de tot ce te înconjoară” (Serafima Senkevici) 

Tablourile ei au o compoziție clară; – ele strigă prin realitate și culori, în dorință de a trăi în pace și cu suflet; se simte relația subtilă dintre om și natură, descrisă pe pânzele mari astfel, de parcă ar scrie acorduri muzicale. O poetă a versului folcloric redat prin culori extraordinare, reale, – sunt multe expresii din viața din satul ei de baștină Olișcani, fie portretele ale unor simpli săteni. Cât face „Portretul Mamei eroine” pictat de Serafima! Un american a vrut să-l procure cu o mie de dolari atunci când Serafima l-a expus la o expoziție în SUA prin anii’70, pe timpurile sovietice! N-a cedat, nu știu, ce-ar spune ea în prezent, a făcut bine sau nu? Că întotdeauna a avut nevoie de bani pentru a crea și a avea grijă de oamenii din jurul ei. Dar, cum se spune, „Casa părintească – nu se vinde”…

Serafima a fost mereu și rămâne o Doamnă de o frumusețe excepțională, în interior, și la exterior. Înconjurată de admiratorii talentului și a frumuseții sale, a fost invitată de câteva ori să se filmeze în roluri principale. Însă a refuzat în folosul activității sale pictoriale. Cine știe, unde ajungea dacă nu refuza rolul principal din „Donul liniștit” de Mihail Șolohov, pe care ulterior l-a jucat celebra actriță Ălina Bystritkaya.

Pictorița nu se genează să redea pe pânzele sale natura omenească, din categoria „Nud” și o face surprinzător de perfect. Interesantă istorie cu unul dintre pânzele de Serafima Senkevici – cea a Iuliei Timoșenko care până a deveni politiciană, a fost pictată nudă, și ulterior, la cerință, Serafima a fost „nevoită” să acopere frumusețea sânilor cu o bluziță transparentă și cu flori de câmp… Imaginea lui Timoșenko a fost expusă pe pânză în 2004. Atunci Serafima nici nu și-a imaginat că Iulia va ajunge în politică mare.

     Omul deosebit, pictorița Serafima Senkevici găsește limbă comună cu persoanele de orice vârstă, este foarte atentă la detalii și, în general, la cuprinsul unei firi inteligente. Adoră să picteze la aer liber, adoră tihna, câmpurile și spațiile solare pe care le acoperă cu ulei color. Își împărtășește cu drag amintirile din copilărie, impresiile despre părinți, frații, prietenii și colegii de breaslă, și despre cum acordă un sens pânzelor sale… Impresiile din copilărie vin cu întâmplări amuzante, atunci când Sima de mică se fascina să urce gardurile și să privească orizonturile cerești, se simțea în culmea fericirii… „Da, orizonturile, – spune ea, – pentru mine sunt adevărată fericire, ele niciodată nu se apropie”.  Serafima vine cu gânduri, mesaje filosofice speciale la oameni… prin creațiile ei deosebite.

Serafima ultimul timp vine rar în Moldova, și pe timpuri ea adora să călătorească: a cutreierat pictând toată Europa și chiar lumea întreagă,- aceste drumuri fiind explicate prin curiozitatea ei creativă de neegalat. Își expune coloritul de viață, chiar și când uneori apar concurenții gata s-o elimine de pe piedestalul de triumf, și ei există, precum au fost dintotdeauna și doritorii de a avea operele Senkevici. Este bine cunoscută, și tratată cu amabilitate de criticii de artă. Pentru că măieștrița pune valoare pe munca și viața sa. Captivante prin strigătul din suflet – cu imagini extrem de firești omului, pânze care hipnotizează prin frumusețea lor! Cele mai reușite trăsături ale operelor artistei: cu sentimentul unui basm floral, iar în centrul subiectului e Dragostea: de om, de țară, de natură… Pe pânzele sale Serafima descrie epoca în care trăiește în cele mai mici detalii, reproduce interiorul omului prezent al secolului XX-XXI. Orice subiect al creației de succes, devine o sursă de inspirație pentru ea. Mereu a fost solicitată de cei din jur, și este la dispoziția lor printr-o artă de excepție, cu inteligență și energie, prin exemplu ei de doamnă de onoare, cu care dorește să comunice fiecare de la tânăr la cel în etate…

Serafima Senkevici a pictat Viața reală a oamenilor, fixă prin peisaje și floristică, cu scene țărănești sau din orașe, tablouri nude și, desigur, portrete. Opera ei cuprinde impresii care predomină, de obicei peste subiectul descris pe pânză. O pictoriță talentată, contemporană, cu tablourile ce reprezintă romantismul clasic, lirice prin poemul de culori și descriere a naturii frumoase a vieții din URSS. Iar peisajele uluitoare cu flori și cu bucătăria popoarelor – sunt de nedescris prin cuvinte, incomparabile, și dețin întâietate a peste mii de pânze moderne pictate de ceilalți pictori prin stilul lor la cerință „de modă”. Serafima s-a dedicat descrierii exacte a frumuseții naturale, cu o precizie uimitoare a atmosferei locului înfățișat în pictură, cu meleaguri, cer deschis și flori de câmp. Pe lângă pictură în stil clasic, s-a ocupat de mozaică, de design cu amenajări interioare a galeriilor de artă pentru expoziții. În secolul XX, multe genuri de artă pictorială apăreau și dispăreau cu o viteză nebună, dar Serafima mereu căuta stilul ei predominant, de fapt, a reușit în toate cu succes. Foarte tolerantă, ea scrie cu ulei – liniștit și atent, la cele mai mici detalii, și când obosea, făcea mică pauză în care găsea neapărat alte preocupații plăcute sufletului ei. Cred că doar problemele casnice, fie ale celor din jurul ei – o făceau să amâne lucrul ei personal. Curând va împlini 80 de ani, un jubileu frumos pentru toată lumea care îi dorește mulți-muți ani cu sănătate și creații colorate în continuare…

Oamenii celebri, personalitățile de valoare – susțin că Serafima Senkevici, Artist plastic al poporului din Ucraina, a făcut mult bine plaiului său, și nu uită nici de cei din Moldova. Mulțumită ei în Nikolaev au apărut câteva săli expoziționale, unde în ultimul timp au fost expuse mii de pânze pentru a peste 400 de expoziții, și ceea că galeriile de artă există, la fel, este meritul acestei pictorițe. Câteva stații din satele Moldovei curpind „mozaicul” care încă mai păstrează farmecul colorit efectuat 40-50 de ani în urmă, atunci când ea lucra împreună cu maeștrii în artă Mihail Rasnyanskiy și Hasan Țarikaev prin anii 1960-80 (ambii decedați în 2003)

Prin anii ’75-80, Serafima a fost la London, unde s-a molipsit de ideea de a întroduce galerii de artă în primării și universități. Grație sârguinței sale, proiectul a fost realizat și în Ucraina. „Este atât de frumos,- tinerii trebuie s-și cunoască istoria și să respecte valorile. Acum nimeni n-are nevoie de artă, dar noi ne vom strădui să o facem necesară” – spunea maestra Senkevici. A reușit. Întrebați de orice tănăr din Nikolaev cine este Serafima pictorița! Autoare a imaginilor care transmit publicului sentimentele și emoții sincere, luminoase prin coloritul său profesionist.

     Date biografice:  Senkevici Serafima Teodor. S-a născut la 1 mai 1941, în satul Olișcani, Șoldănești, Moldova. Este a treia dintre cei 11 copii în familie. În 1961 a absolvit facultatea de pictură a Școlii de Artă „I. Repin” din Chișinău, unde profesorii de specialitate au fost Okushko R.V. și Rasnyanskiy M. A. În același timp, Sima continua tradiția familiei (părinții Sinchevici Teodor și Maria au fost maeștri celebri în țesutul covoarelor). Nu se știe cu certitudine, dar unele surse făc aluzie că și scriitorul Henrik Senkevici a fost unul din strămoșii familiei noastre, un fapt care nu putem dovedi prin acte. Se știe bine că în secolul XIX, câțiva frați Senkevici au emigrat din Polonia pe meleagurile basarabene, unii s-au stabilit în Olișcani…

Serafima încă din copilărie stăpânea de minune artele aplicate. Din 1960 a participat la varia expoziții de artă, iar în 1963 – lucrările lui Serafima Senkevici au fost selectate pentru expoziția unională de artă. Din 1961 – devine membru al Uniunii Artiștilor din Moldova. În 1963, la Chișinău a avut loc prima expoziție personală a lui Senkevici. În 1970, pictorița s-a mutat la Nikolaev (Ucraina) și a devenit membru al organizației Nikolaev din Uniunea Artiștilor din Ucraina.

Este Maestru de excepție al peisajului, de portret și de arte gen „floral” (naturmort). La inițiativa ei, a fost organizat un club de femei pictorițe, a fost deschisă o sală de expoziții la filiala Nikolaev a Academiei Kiev-Mogilean. În 1993, Serafima Senkevici a primit titlul onorabil de Om al Culturii din Ucraina. În ultimul timp, numeroase expoziții personale au avut loc la Nikolaev și Kiev. Operele Serafimei Senkevici au fost prezentate în mod activ în colecțiile muzeale și private din Ucraina, Moldova, Rusia, Ungaria, Slovacia, Franța, Germania, SUA, Japonia, India și alte țări… Multe pânze ale pictoriței au întrat în fondul de aur de colecție valoroasă ucraineană. Expozițiile personale, în present, conțin o parte din lucrările care au fost expuse la diferite expoziții universale, și care nu toate sunt de vânzare. Există oameni care doresc continuitatea tradițiilor, să rămână o urmare a valorilor pe pământul lor natal. Cea mai mare parte a unei dintre expozițiile grandioase de Serafima Senkevici „O lume întreagă pe pânză” cuprinde diferite portrete ale personalităților cunoscute. și peisaje neobișnuit de frumoase și atrăgătoare pentru ochiul liber de orice critică. Ce este interesant, criticii de artă adoră orice gen de pictură de Serafima Senkevici. Printre portretele efectuate se evidențiază chipurile oamenilor de la țară (la fel, și din Moldova), cele cu personalitățile ucrainene, inclusiv politiciana Iulia Timoșenco; deputatul milionar Andrei Vadatursky, primarul din Nikolaev Alexandru Senkevici care, apropos, este și nepotul de după soră a Serafimei; scriitorul Viaceslav Kachiurin, etc. O mare parte a picturilor – sunt portretele pe pânză, dar și frumusețea calmă sau euforică a naturii…

Câteva dintre ultimele tablouri – portretul fiicei primarului „Masha și îngerii”, unul proaspăt prin culori și foarte distribuit prin mesajul său. La fel, expozițiile conțin mereu tablouri cu chipurile celor dragi, cu copiii ei Vika și Veaceslav – în copilărie, și în present.

Există și imagini cu autoportretul Serafimei, unele nude. „Dragostea și primăvara, omul le duce până la sfârșitul vieții. Mi-am atribuit ca deviză cuvintele poetului Blok:„Doar cel ce iubește are dreptul să se numească om”. Mereu trebuie să fii îndrăgostit de meseria ta și în tot ce te înconjoară” – a spus Serafima Senkevici la una dintre expozițiile unionale.

     Soțul și tatăl copiilor ei –  Mihail Rasnyanskiy (dec. 2003) a fost primul din Nikolaev care a primit titlul de Artist al poporului în arte plastice ucrainene, eventual – al URSS. A avut foarte mulți ucenici. Cu Serafima Senkevici care a fost studenta lui, pictau în stilul realismului, cu o pricepere compozițională și profesionistă în culori. Mihail picta și portrete colective ale contemporanilor, unii fiind demnitari de stat în URSS. Galeria pânzelor lui Mihail Rasnianskiy cuprinde peisaje, chipuri sincere și deschise ale perioadei în care a fost nevoit să trăiască și să muncească. Prin anii ’60 Mihail Rasnyankiy a oferit studii tinerilor plastici de la școala „I. Repin”, unde s-a îndrăgostit de studenta lui Serafima (fiind cu 15 mai mare decât ea) cu care ulterior s-a căsătorit, după ce au fost nevoiți să schimbe locul din cauza condițiilor de trai, inclusiv financiare. Pe-atunci, se putea deplasa liber în orice republică din URSS. Astfel, s-a creat o dinastie a pictorilor, în care și copiii au devenit azi – maeștri în arte plastice. Fiul Veaceslav este sculptor emerit, iar fiica Victoria e pictoriță în Kiev. Desigur, că au moștenit darul și talentul părinților lor. Menționez, că și frații / nepoții Serafimei Senkevici au moștenit talentul artistic care, cred eu, se va transporta prin generațiile următoare. Unii dintre ei pictează și astăzi (eu, inclusiv), fiind de meserie- care profesori, primari, actori, cântăreți, scriitori și filosofi sau, pur și simplu, oamenii obișnuiți cu familii și munca lor de viață… Familia e foarte numeroasă!

Bunelul meu Teodor Sinchevici din Oliscani, (pictat de Serafima Senkevici)

     Serafima prin operele sale s-a inspirat și din agitația orașului modern. Are tablouri care redau atmosfera sensibilă a străzilor cu blocuri stinse, cu arborii în vânt, prinsă de anxietatea artistei. Altele – redau cu măieștrie paradisul tropical din India și din unele țări vizitate de Serafima, cu lucrările neobișnuite și pentru contemporanii de azi. Unele – înfățișează culori determinative, prinse printr-o clipă de acțiune, altele înfloresc ca prin minune, și cred ca a fost o altă stare de spirit a pictoriței foarte fericite în acel moment… Pentru un pictor obișnuit este foarte greu să prinzi o anumită mișcare a omului, și doar unul profesionist, cu o bogată experiență de viață, poate capta acțiunea și să creeze un diamant prin pictura sa.

Deci, operele Serafimei Senkevici sunt foarte ușor de înțeles. Soarta tablourilor ei mereu pot fi o sursă de inspirație pentru a scrie un bestseller. Pentru că a putut să transfere pe pânzele sale realitatea cum este sau – a fost. Totu-i clar și… veșnic. Pentru că Senkevici a unit într-un mod tradițional clasicismul și romantismul în picturi. Cu o vrajă și gingășie subtilă prin mâina ei ușoară, a atribuit obiectelor redate în textura lor colorită o plasticitate uimitoare. Probabil, valoarea picturilor de Serafima Senkevici este – în proces, nu în rezultat. Și, la genii rezultatul devine întotdeauna unul impecabil: Redă întregul sens al artelor plastice!

Mama. Portretul bunicii mele din Oliscani- Maria Sinchevici pictat de Serafima Senkevici

Imaginile din text cuprind picturile Serafimei Senkevici de peste 40-50 de ani și au fost dăruite cu diferite ocazii aniversare familiei Vizitiu (Serafima este și mătușa mea prin mamă), în prezent, păstrate de copii și nepoți. Așa este ea, dăruie mereu necondiționat, din inimă…

Operele artiștilor plastici întotdeauna trezesc interesul publicului. Moldova este bogată în talente, și ele merită atenția noastră! Noi, trebuie să ne cunoaștem și să ne iubim oamenii de artă, – pictorii, în special, cu origini basarabene, îi avem puțini, și… nu chiar apreciați în prezent, încât să-și permită un trai normal în Moldova. De aceea, mulți își caută de viață migrând, și noi, cei rămași – apoi ne mândrim că au fost pământenii noștri, care devin celebri deja peste hotare, și nu mai revin acasă decât la casa părintească ori la cimitir… Ne mândrim cu ei, și că acest plai mic încă rodește valori. Să mergem la expozițiile lor! Să-i apreciem în viață! Să le respectăm memoria!

Serafima Senchevici a decedat pierzând lupta cu covid la 31 octombrie 2021 în Nikolaev, Ucraina. – Dumnezeu s-o ierte!

Mereu în drum cu o paletă, culori și pânze… Arta Serafimei Senkevici rămâne întotdeauna la dispoziția D-Voastră – aici și dincolo de orizonturi, – doar dați-o în căutare…  – Valorile nu se pierd!

Svetlana Vizitiu, august, 2020 ❤

#Date_biografice si #Activitatea_plastică: 

Serafima SENKEVICI (SINCHEVICI) s-a născut la 1 mai 1941 (dec.31/10/2021 Nikolaev, Ucraina), în s. Olișcani, r-nul Șoldănești, într-o familie numeroasă cu 11 copii, unde se practica arta țesutului covoarelor moldovenești. Moștenind măiestria artistică a părinților, se formează o dinastie de pictori precum fiul Iaroslav, sculptor emerit, fiica Victoria, pictoriță, nepoata Svetlana Vizitiu, pictoriță ș.a. Între anii 1948-1955 a studiat la școala medie incompletă (7 clase) din satul natal. Ulterior își continuă studiile la Școala Republicană de Arte Plastice „Ilia Repin” din Chișinău (azi Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”) (1957-1961), clasa profesorilor Rostislav Okușko și Мihail Riasniansky. Concomitent continuă tradiția familială, însușind arta aplicată. După absolvire se căsătorește cu profesorul său Мihail Riasniansky, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din URSS, artist al poporului din Ucraina. A debutat în anul 1960, în cadrul unei expoziții repu-blicane de artă desfășurată la Chișinău. Organizează prima expoziție personală la Chișinău, în cadrul căreia au fost prezentate 60 de lucrări (1963). Din anul 1965 s-a stabilit cu traiul la Kiev, din 1970 la Nikolaev, Ucraina. A absolvit Universitatea Națională de Cultură și Arte din Kiev (2003). Activează în calitate de conducător al Secției de educație estetică a copiilor (1972-1985), organizând expoziții de artă pentru copii, concursuri de desene pe asfalt etc.

Semnează peste 500 de lucrări, dintre care: peisaje: „Parcul școlar” (1972), „Primăvara devreme” (1972), „Copacii preferați” (1974), „Vilnius” (1976), „Seara târzie la Sednev” (1982), „Castelul polonez în Nikolaev” (1990), „Carpații” (1991), „Toamna” (1992), „Cireș în floare”,, „Fiul Slavic” (2006), „Victor Bandura” (2010) etc.; schițe a panourilor mozaice; desene. A executat numeroase lucrări consacrate meleagului natal. Pe perioada activităţii profesionale a participat la numeroase expoziții republicane și unionale. De asemenea, la expoziții de grup în străinătate. A participat la multe licitații internaționale de artă la Paris, Londra, Amsterdam, Berlin.Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova (1961), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Ucraina (1970). Mențiuni și distincții: artist emerit al Ucrainei (1993), Diploma de onoare a Ministerului Culturii din Ucraina (2000), Ordinul de Merit pentru regiunea Nikolaev (2019) / din Anuarul BNRM, 2020/

 

Elena Balinschi-BNRM –  ”Pictoriță, personalitate remarcabilă, documentată în Calendar Național 2021, p. 187-188, vezi: http://www.bnrm.md/files/publicatii/calendar%202021.pdf

Am promovat cu mare drag!”

 

Galeria ce-i poartă numele Serafimei Senkevici s-a deschis la Nikolaev! /2022/

https://www.facebook.com/SenkevichNikolaev/videos/464999235214012

Elena Taragan, bibliotecara BM la Clubul Impresii din viață și cărți

‘’O nouă zi. Începem în fiecare zi o nouă viață.’’ Elena Taragan

Veselă și romantică cu prietenii. Este citită și cu punctul său de vedere asupra meditațiilor. Motivată, creativă și cu imaginație bogată. Muncitoare, responsabilă și cu atitudine. Citatul ei preferat dintre sute ar fi acesta: „Munca scutește pe om de trei mari rele: plictiseala, viciul și sărăcia”. Face parte dintre „ultimii romantici care încă mai cred în onoare și respect”. Artele ei preferate sunt teatrul si literatura. Este genul de fată (opinia mea) care și-ar fi dorit să se nască în perioada scriitorilor clasici: un pic de la Bronte, o bucată de la Dumas, și mai mult de la Austen… Și totuși, preferă și promoveaza mai mult literatura română basarabeană… Evident, este și șefa-sector Studii și Cercetări, bibliotecara de la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu. Are sute de recenzii literare despre cărțile citite și, cu certitudine, întotdeauna vine cu observațiile sale, fără să cedeze oportunităților contrare… O fire artistică, melancolică, puțin rezervată, foarte serioasă (la serviciu, mai ales) și zâmbește rar, dar deține un simț acut al umorului, pe care-l expune mai des în comentarii pe rețele sociale, cam așa: „Am crezut ca voi muri de sete… in cautarea sufletului pereche!” sau „cred ca acum ti-am detectat acel simt al (auto)ridicolului si al (auto)ironiei de care vorbeai)”.

La Clubul Impresii din viață și cărți, Elena Taragan a venit cu un Top Cărți destinate să fie neapărat citite ca urmare după recomandările și recenziile ei cuceritoare din prima, ascultați în filmele postate mai jos. Pe timp de carantină (Covid19), participanții au fost doar în virtual, și discuția a fost redată în direct pe Youtube.

A vorbit despre sine, despre Topul cu preferințe și recomandări de cărți: „Comedia umană” de Onore de Balzac; „Obeliscul negru” de Erik Maria Remarque; „Te blestem să fii îndrăgostit de mine” și „Prima dragoste întotdeauna e ultima” de Nicolae Dabija; „Groapa din tavan” și „Omul cu o singură aripă” de Matei Visniec; alte fragmente din carti și chiar din poeziile sale… Recenzii de cel mai înalt nivel care pot întrece orice academician în domeniu!

În ultimul filmuleț, talentata Elena recită un fragment din carte și versurile ei proprii, care trezesc emoții sincere prin ceea ce exprimă și oferă utilizatorilor… ca hrană de suflet:

 

Foarte îngenioasă în tot ce face, creează și scrie, în studii literare, are și poezii proprii, și, ca exemplu, vă propun un început de nuvelă surprinzătoare prin expresiile și emoțiile redate despre meseria de bibliotecar:

„Nuvela bibliotecarului” de Elena Taragan: (gând nocturn în calde seri de vară)
Nu sunt genul de om autoritar. Nicidecum. Nici ca profesionist, nici ca prieten. Iar slujba pe care o am îmi impune un comportament civilizat, eu înţelegând prin „civilizaţie” lipsa violenţei, atât a celei fizice, cât şi a celei verbale sau morale… Poate nu aţi sesizat, dar există un fel de atitudine care seamăna a violenţă, numai că nu se manifestă prin palme, pumni, bâte şi ciocane, ci mult mai subtil, mai finuţ, mai psihologic.
Nu poţi… adică poţi, căci „poţi” face aproape tot ce „îţi stă în puteri” să faci, mai corect ar fi să zic „nu se cade”… ca în slujba de bibliotecar să faci pe dictatorul, să atentezi la libertatea omului, care, conform constituţiilor, e sacră. Aşadar, dacă un copil de doişpe ani preferă să stea în biblioteca mea… adică a statului, sau a poporului (în măsura în care are legătură una cu cealaltă), unde îmi duc eu veacul de salahor- motiv pentru care îm permit să folosesc acest adjectiv posesiv, aşadar, dacă copilul preferă să stea… pe tabletă, în locul statului cu cartea în mână (deşi „statul” nostru stă probabil mai mult fără), nu îl voi alunga din „templul cărţii”, îl voi lăsa să… se auto-distrugă, oricât de egoist, agresiv şi exagerat sună.
Aceasta am învăţat încă de pe băncile şcolii: că legea e atotputernică, supremă, imuabilă! E mai eternă decât eternitatea. Legea ocroteşte pe om de intervenţiile celorlalţi în afacerile lui, astfel încât acesta să fie sigur că el este singurul responsabil de toate păcatele sale, lucru care nu întotdeauna convine. Pentru faptele lăudabile suntem responsabili noi şi inteligenţa noastră exemplară, iar pentru cele reprobabile… ei bine, vecinul, medicul, croitoreasa, popa care nu ţine bine slujba.
Aşadar, în „templul” în care slujesc… las să se manifeste liberul arbitru de la vârsta cea mai fragedă. Dacă un copil de zece ani vrea să citească 1984, iar un bătrân de 84 de ani Punguţa cu doi bani, nu am să intervin în alegerile destinului. Poate, cineva acolo sus, a observat că copilul de doișpe ani e un dictator în formare, şi „i-a aruncat” în faţa ochilor, aparent spontan, romanul lui Orwell, pentru ca, cine ştie, umorul acestuia și modul în care acesta prezintă caraghiosul situației să îl facă pe copil să se privească cu puţină ironie și să devină mai simțitor, salvând astfel lumea de la un potențial mare dezatru, politic, social, uman (pe care acesta l-ar fi putut provoca sau al cărui protagonist ar fi putut fi). Iar „cocoşul” din povestea lui Creangă îi poate reda oricărui bătrân speranța… oricând se poate întoarce roata și poţi deveni avut şi atunci, să vezi, nene, cum se schimbă toate. Şi şeful va renunţa la persiflări, şi proprietăreasă o să te privească niţel alfel, şi vecinii vor deveni mai binevoitori, şi vânzătoarea de lalele o să-şi facă acum timp să mai schimbe o vorbă cu tine, și vânzătorul de ziare te va trata cu mult mai multă solicitudine…Ce fain ar fi să-ți închei ultimul deceniu de viață într-o eternă beție…
Ei bine, nu. Sunt, dacă vreți, un dictator al negării, dacă unul al afirmării nu pot fi. În cele din urmă, negatori au fost toți cei care au spânzurat, au tras în țepe sau au aruncat muritori în arena leilor. Toți cei care s-au zbătut pentru o pagină, sau mai multe, în manualele de istorie, au fost distrugători… De acolo pornește probabil istoria, de la incediul provocat de Herostratus, de atunci oamenii îşi câştigă slava precum a făcut-o acest „erou” al lumii antice… (Continuare aici, deschideți sursa imaginii):

Expresii și versuri de memorat de la Elena Taragan:

• „ Mărturisesc că m-am simțit într-adevăr special, stelele probabil s-au aliniat cum trebuie și m-au făcut să-mi dau seama că în jurul meu roiesc oameni cu inima și cugetul curate, de o inteligență astrală, de un farmec divin și o sinceritate superbă. Oameni de la care ai ce învăța ca din manuale. Pentru acești oameni ridic cupa mea de șampanie, iar mulți dintre ei mi-au devenit amici în ultimul an- ceea ce pentru mine este o performanță! Vă muțumesc,.. am simțit personalitatea și originalitatea fiecăruia în fiecare urare. Să fiți fericiți”
• „Încă n-am renunţat la ochelarii roz. poate mă ţin o viaţă”
• „Așa după cum am anunțat, bizarul Cocoșat a fost de-clasat în clasamentul preferințelor noastre. Noi nu suntem mari amatoare de romane polițiste, sf-uri, vampirologice și alte lucruri sau lucrări bizare. Deși sf-ul îl vom degusta la recomandarea prietenului nostru drag Dan (căpitan de plai). Ne întoarcem, revenim pe bătătoritele noastre cărăie, adică, in other ords or ods, la classikă. Recomandăm tuturor, cu căldură, să facă din când în când acest popas, sau numai câteodată. În cu tootul alte cuvinte, ca să nu pierdem șiru, care e deja pierdut, am risipit iluzii. Iluzii pierdute. Balzac. Cine a auzit de el?!(de roman). Mâna sus!”
• „Basme românești. În perioada iulie-august-septembrie voi fi unul dintre mentorii din cadrul acestui proiect. Mi-am propus idealuri măreţe spre a fi împlinite împreună cu voci (foarte) tinere şi cutezătoare! Să ne dea Domnul inspiraţie astfel încât să făurim basme care să fie izvor de plăcere intelectuală pentru micii sau mai marii cititoriTop of Form”
• Bottom of Form„misterul nopții… Serios, parcă-i un fragment din Dumas sau Notre-Dame, Hugo..” (Despre un tablou în noapte)
• „Esența articolului: Se pare că „agresivitatea în școli” este un fenomen „urban”, modernizarea și democratizarea societății generând noi forme de agresiune. Agresiunea (în varii arii, instituții) nu este un fenomen atât de nou. Am putea include aici și „exploatarea copiilor” în fabrici cum este descris acest fenomen în romanele lui Dickens. În ceea ce privește genul biologic, majoritatea studiilor (Finkelstein et al., 1994; Pahlavan, 2002; Stăniloiu și Markowitsch, 2012; Ticușan, 2014) arată că bărbaţii sunt mai agresivi decât femeile, distincţie argumentată atât din punct de vedere psihologic, al activităţii hormonale, cât şi în termenii practicii de socializare. În literatura de specialitate, agresivitatea este considerată atât „însușire”; cât și „intenție” sau „reacție”. Agresivitatea în școală poate lua mai multe forme: fizică, emoțională sau sexuală. Așa cum bine subliniază autoarea studiului: „Comportamentele agresive manifestate în mediul şcolar sunt deviante deoarece încalcă normele şcolii, sunt neconforme şi stârnesc sancţiuni și dezaprobare”.” Elena Taragan, (fragment din studii psihologice (analiza articol Revista de psihologie a Academiei Române)
• „Prin lectură încercăm să soluționăm inclusiv problema tratată în acest studiu, iar acest demers este pentru mine nu doar unul pe plan profesional, ci și pe plan personal, profund uman.
  Închei expunerea cu cuvintele autoarei: În mod curent, copiii învaţă, chiar şi în unele familii, cercuri de prieteni sau din massmedia, că violenţa înseamnă putere şi este un mod acceptabil de rezolvare a problemelor. Dacă elevii sunt ignoraţi, slab educaţi şi neprotejaţi în legătură cu violenţa, atunci când vor deveni adulţi vor forma o societate violentă, noncreativă şi reactivă.”
• „se întâmplă atunci când citești, să ai momente ușor frustrante când un cuvânt sau o expresie apar pregnant în text, iar tu nu le știi semnificația. Spre exemplu, în ultimii ani, citind autori diverși, îmi apărea în fața ochilor destul de des următoarea expresie: a sta pe vine. Nu știu de ce nu am căutat pe net, dar, din context, într-un final m-am prins că se referă la poziția aceea căreia noiîi zicem „în chirostrii” (sau, și mai corect, în pirostrii). Expresia chiar are mai multe variante, la olteni, spre exemplu, spunându-se „a sta pe ciuci”. Un moment similar țin minte că am avut printr-a cincea, când citeam „Contele de Monte Cristo” și îmi apărea des expresia „a păli”. Tot așa, din context, dedusem că e vorba de a se „face palid la față”, nu avea sens de „a se lovi”. Modul acesta de învățare prin lectură mie mi se pare foarte agreabil… Îmi amintesc, tot printr-a cincea, când citeam Hugo, învățasem cuvintele „argou” sau „eșafod”, sau poate chiar „călău”… Nu știu, o formă de învățare extrem de plăcută, consider eu”
• „Primit-am ordin să ilustrez altarul. Taman în clipa-n care eu îmi pierdusem harul. Mi-am făcut în palmă o tăietură cu cuţitul, şi-au încăput în pumn născutul şi muritul. / Aveam origine barbară, dar nu era nici Roma mult prea protocolară. / A ars oraşul pentru a doua oară. / Am ars şi eu înfăşurat în sfoară. / Şi n-ai fi zis că aş fi fost eretic / Un sul de pânză sau un colţ de petec. / Am dăruit şiraguri de mărgele / Să porţi la gât, să te-nveleşti cu ele / Oraşul n-auzise profeţia / Un rege beat a interzis hoţia.”
• „Credeam, c-acum, pe malul mării, aici, ajung la bătrâneţe. Că viitorul meu, iubirea mea se ţese. Eram deplin familiarizat cu mersul lumii. Doi preşedinţi discută, făcând un şir de glume. Eu nu credeam în glume, eram încrezător în dune, în valuri mari ce mâine sparge-se-vor în spume. Furtună peste mări şi Dumnezeu e mare, îngroapă, se răzbună, cu forţe colosale. Un uragan… atât. Un iz de nemurire. Doar un cutremur slut… Vai, câtă fantezie! / Nu am ştiut nicicând să-ţi fiu la mâna ta brăţară. Nichita te-ar fi purtat, o salcie arţară… Neliniştită azi, neliniştită mâine, dar noi aici muncim pentr-un stengher de pâine. Şi-mi vine să omor! Cât eşti de-alambicată! Taci mult prea mult şi-eşti prea înspăimântată. Dar lasă că se trece, nici timpul nu-i fără măsură, vreau să te stăpânesc, pe nări, pe gât, pe gură! / Am fost şi eu poet, nu vei şti niciodată. Iubeam o cătălina, sau mă iubea… o fată” (din „Marea Neagră” de Elena Taragan)

Despre Elena de la prieteni și colegi:

Liliana Juc Reflexivă, artistică, deosebită,

Larisa Staver MISTERIOASA

Elena Cebotari Tare harnică! Productivitate de invidiat, de calitate nu mai vorbesc – perfectă.

Speranta Spac expresiva

Gabi Bulduma Bravo Elena! Ce text! Tu chiar ești născuta “cu pana după ureche” a se citi cu Talent la scris.

Câteva dintre recenziile de carte de la Elena Taragan, deschideți următoarele surse:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156612893322686&set=a.10150705354397686&type=3&theater  sau https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156595815922686&set=a.10150705354397686&type=3&theater (Guzel Iahina,  „Zuleiha deschide ochii”)

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156580488227686&set=a.10150705354397686&type=3&theater  („Picnic la marginea drumului” de frații Strugațki A&B (Arkadi și Boris), doi autori ruși evrei de science fiction)

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156543049622686&set=a.10150705354397686&type=3&theater (Paulo Goelho, „Zahir”)

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156375192832686&set=a.10150705354397686&type=3&theater (antologia „Omul ilustrat” de Ray Bradbury) sau – „Baloanele de foc” de Ray Bradbery – https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156267436842686&set=a.10150705354397686&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156330473702686&set=a.10150705354397686&type=3&theater („Privighetoarea”, de scriitoarea americană Kristin Hannah)

Și alte surse una după alta, vedeți în continuare titlurile de carte și autori răsfoind paginile Elenei Taragan pe facebook:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156174957817686&set=a.10150705354397686&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156172671847686&set=a.10150705354397686&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156155035062686&set=a.10150705354397686&type=3&theater

P.S. Clubul Impresii din viata si carti prin noul sau proiect ”Top 5 Carti” strânge rândurile cititorilor de toate vârstele în jurul cărților! Cu o cărticică preferată sau cu acea carte pe care acum o cititi, vă așteptăm cu activități pe măsura poftei de citit și mici surprize. Prin aceste evenimente Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” susține inițiativa de nivel Național #AnulLecturii – 2020, care are drept scop #promovarea lecturii ca bază pentru #cultură, cunoaștere și #dezvoltare personală. Unul din #obiectivele principale ale activităților Clubului Impresii din viață și cărți constă în educarea culturii lecturii în #societatea moldovenească, promovând şi încurajând #lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă – orientând #cititorul spre #valorile literare şi artistice autohtone.

#ClubulImpresiidinviatasicarti, #SvetlanaVizitiu

Planuri după pandemie

Atunci când totul se va termina, voi ieși și voi pleca… De fapt, am multe speranțe, planuri, idei. Voi îmbrăca o bluziță cremă cu panglici, voi ieși din casă, voi întra în Pegas și mă voi așeza la o măsuță lângă geam. Voi deschide lăptopul. Voi comanda o cafeluță spumoasă cu frișcă. Eclair, probabil, și o salată cu crevete. Voi închide lăptopul. Îmi voi bea cafeaua încet, și voi privi îndelung prin geam.

După geam, ca întotdeauna, vor păși oamenii. Mai mulți coboară din mașini, pentru a se aproviziona cu alimente din marketul de alături. Iar la ușa de întrare în holl, stă o bătrânică cu pălărie și un buchețel de flori, pe care speră cineva să-l cumpere. Ea mereu stă acolo, de câte ori trec, ea este cu diferite pălării pe cap, și cu floricele miniatiure în mâni. Pur și simplu stă, micuță cum este, zbârcită și plăcută la chip. Ca un manechin cuminte. Uneori oamenii șe milostivesc și-i întind bani, fără să ia buchețelul. Totuși avem moldoveni cu suflet, plini de compasiune…

Dar, eu șed la măsuță, și cuprind prin imagini mai multe persoane care trec pe aici. Sunt foarte diferite, precum și eu în varia stări de spirit… Ele vor fi frumos îmbrăcate în multiple lucruri vestimentare, numaidecât va fi și bătrânica în fața lor, cu pălărie și floricele de câmp… Va întra un gentleman, cu un mic reticul și ochelari. Va urca în restaurant, va privi cu aere de imperator în jur și va semnala chelnerului: „Sunt aici, am nevoie de o masă pentru două persoane”. Zece minute mai târziu va apărea o domniță într-un sacou de tweed cu coatele de piele de căprioară și se va așeza alături de „imperator”. Îi va spune:„Ah, ești un adevărat cavaler astăzi!” Vor râde împreună și vor comanda prânzul.

Eu voi sta mult timp, și voi studia ca de obicei oamenii, cerul, norii, culorile și numerele mașinuțelor, desigur și bătrinica care va pleca obosită… Până, și eu voi înțelege că e timpul.

• Dar Tu?                                                                         

Când se va termina totul, ce vei fi?

Pentru a fi în minți sănătoase, trebuie să-ți planifici viața.

Marea, soarele, granițele deschise – acum toate acestea arată ca niște vise îndrăznețe! Fie ca cât mai curând să se realizeze, să se transforme din vise în planuri, și ca nimic să nu ne amenințe viața! Dar acum #stămAcasă până trece pandemia nenorocită cu covid19! Să fim cuminți, cum ne spune premierul, și are dreptate. Să ne inspirăm pentru ca mâine să fim fericiți, să realizăm că am trecut de grele cumpene, în fine…

Numaidecât trebuie să te asiguri măcar cu o zi dintre altele pentru sine. Să te ridici din pat oricând dorești. Să-ți bei ceaiul din mentă sau o cafea aromată. Să te plimbi încet. Să te rătăcești printre străzile preferate ale Chișinăului, acum doar în imaginație. Sau poate să petreci întreagă zi în pijamaua de flanelică, răsfoind paginile din cartea iubită ca Pe aripile vântului sau Mândrie și prejudecată… Să te bucuri de noua modă: în loc de rochie o pernă. Să te ocupi, în cele din urmă, cu ceea la ce visai demult. Ia un aparat de filmare, sau mai bine pensule și vopsele pe pânză. Să coci o plăcintă de sinestătător. Să înveți japoneza, sau primele buchii din franceză. Pur și simplu, să-ți trăiești o zi cu acea viață la care visezi. Să fii tu însuți. Pur și si simplu, să fii fericită.

De ce să apuc mâine ziua de ieri? Amprente confuze care să ne amărască? Trăiesc Azi pentru Mâine, și vouă vă recomand!

Duminica voi spune tuturor „Hristos a Înviat”. Și de fapt, El ne demonstrează că Adevărat a Înviat – în fiece zi! Sănătate și Pace în suflet! 

❤ Svetlana Vizitiu

https://svetavizitiu.blogspot.com/2020/04/planuri-dupa-pandemie.html

Maica mea

Maica mea

Privește în geam

Zi și noapte

Trează…

Gânduri deapănă

În rând –

Ea la Domnul

Se roagă…                                                                                       

Vasile si Teodora Vizitiu 1962

Toate gândurile bune –

Maica – ne -adresează,

Că salvând

De frământări

Cel de Sus –

Veghează…

Niciodată răsfățată,

Maica – a dus greul…

În medicină de un secol,

Experiența-i – Eu-l…

Uneori neînțeleasă,

Calmul l-a păstrat mereu,

Pentru a menține pacea

Și – a reușit în ani

Cu greu…

Firicel de-nțelepciune

Ne-a legat – într-o breaslă,

Ridicând o rugăciune

La unirea noastră.

Circa 60 ani – cu tata –

Au creat iubirea,

Cu așa icoană-n artă

A prins rădăcini –

Fericirea…

Cea duioasă,

Cea frumoasă,

Dulci urări ne spune

Ca-un profet

Cu rugăciune –

Nimic mai bun pe lume…

Aș dori cu multă slavă

S-o descriu pe mama,

Nod în gât cu lacrimi,

Nici maica nu mă lasă…

Realizez târziu –

Mămica e pe lume

Una…

Nimic nu lăsăm în urmă!

Vreau să fie sănătoasă!

Alături de noi.

De tata…

• Doamne, ajută-n-toate!…

(De ziua nașterii Mămicăi mele – 8 aprilie 2020, SV)

❤

Top 6 cărți cu Poezii

Sarcina principală a celor care scriu versuri sau proză – e să semeni lumină și bunătate, opinia mea. Nu este eroism, doar o datorie profesională de a scrie ce simți. Fie ești scriitor profesionist, fie doctor, gospodină sau strungar, – întotdeauna vei veni cu gânduri vesele sau triste, expuse din inimă, și destinate… pentru veșnicie! Da, așa le scrii, de altfel, mai bine nu te apuca. Oricum, cititorul va aprecia, va judeca sau… te va izbi de perete. Mai periculoși sunt experții răi care vorbesc Frumos. Mă dezgustă omul rău care vorbește frumos. De astea sunt peste tot, și teribil e că sunt ridicați în vârf și amenință talentele, mugurii tineri spre înverzire – care au nevoie de experiență, de ajutor, de susținere… Iar dacă scrii prost, oricum vei realiza acest lucru, în cele din urmă, nicio editură serioasă nu se va apuca să te transforme în cărți. Esențial – e să spui ce e în sufletul tău, și dacă acest lucru te face mai bun, deci asta a vrut și Domnul!

Vin mai jos, cu următorul Top 6 cărți cu scriitorii de versuri de calitate, de la lansări sau din donațiile de carte la BM B.P.Hasdeu din Chișinău. Le voi aprecia precum știu eu mai bine, cu referințe sincere, și e rândul vostru, dragi cititori să veniți cu cea mai mare viteză la noi pentru a le versa/citi cu pasiune! 🙂

• „Sentimentul” de Tatiana SCRIPA. – Buc. , 2016

O redare a sinelui, nostalgic și în continuă așteptare. V-ați întrebat vreodată ce este așteptarea? Este o pustietate. Ruptură între trecut și viitor: Poeta le compară fiind în dezacord cu sine. ”Unde aleargă gândul meu? Lună, soare, buburuză? Bani, distracție sau muză? Amăgeală?!” (din ”Fideliate”) În esență, pentru fiecare gând expus în vers, există multă psihologie. Și, mai multe vise nerealizate. Se simt poezii calde, le recitești pentru a pătrunde mai adânc în sens, iar sensul poate fi diferit, depinde de starea de spirit a cititorului. Cuprinzător în amintiri, romantică și dor, versul atrage și-ți trezește fiori… Poeta desenează „cerul în păsări” și este foarte optimistă transformând tristețea în parfumul de toamnă asemeni iubirii.

„…Aud respirația pașilor tăi Într-o boare de vânt Iertător. Cu fiecare frunză Cad Amintirile în mânecă scurtă… Promoroaca e melancolică, Precum chipul tău Umezit, Asurzit și nostalgic. Și eu, o romantică Incurabilă, Desenez cerul în păsări Visătoare, Cu inimi nestinse De dor…” (fragment din „Parfum de toamnă”)

„Mă gândeam… Dacă ți-ai fi schimbat numele, / cum te găseam printre stele? Am înțeles… După ochii tăi / fascinați, / cu umbre timide, / din alinți până-n fierbinți, / la prezent și absent, / cu devotament, / de culoarea / anului pământesc, / a brâului românesc, / a fiorului țâgănesc, / a ornamentului arăbesc, / cu picături din siniliu / ceresc, / toate în iubesc.” (poezia „Gânduri”)

• „Moldova – cuibul meu de Dor” de Natalia MAZILU-MIRON. – Ch., 2018

„Erau vremuri când odată, Oamenii se adunau. De era în sat vreo clacă, Cu toți se mobilizau. Se aduna multă lume, Nici nu-i cunoșteai pe nume. Căci așa pe-atunci era: Om pe om îl ajuta! La făscut chirpici din lut, Ori la covoare de țesut. Chiar și la fânul de cosit Ori o casă de zidit… O nuntă dacă era – Tot satul se aduna!” (Din „Cândva, om cu om se ajuta”)

Există o asemenea iubire, atunci când nu este un vis, ci o realitate… Și nu dispare mult-mult timp, deci, e dragostea, cu durere și fericire în același timp, cu lacrimi de bucurie și resentimente; cu așteptare și apoi – revedere… O distanță, o uriașă distanță, și ea peste ani nu poate influența în niciun fel, de loc… Este liniștea ce vine din realizarea faptului că există, și această retrăire din cauza a ceva nedeslușit sau nedescoperit încă în experiența ta, și desigur totul este atât de real și adevărat! Poate fi doar ea, dragostea de Patrie, de Țară, de Satul tău, baștina natală, cu parinții, familii, consătenii și prietenii, oamenii dragi sufletului… Și autoarea Natalia Mazilu-Miron o redă atât de delicat, cu multă culoare folclorică, prin firea ei adolescentină la majorat veșnic tânără… O rimă sensibilă foarte populară pe care adoră, în special, diaspora, cei din care o apreciază pe bun merit ca o valoare națională, cu sute de like-uri și comentarii pline de recunoștință…

„Mamă, am scos din sertare – Cartea vieții dumitale. Cinci decenii jumătate – Multe file îmtr-o carte! Anii toți într-un buchet O să-i porți mereu la piept. Căci, cu cinste și onoare, Ai trăit, mamă, sub soare. În viață de multe ori Ai avut zile cu nori. Multe lacrimi ai vărsat Atunci când te-au abandonat. Și-ai crescut printre străini Ca o floare între spini. Neștiind măta ce înseamnă – Iubirea sacră de mamă!” ( din „Povestea mamei mele”)

„Vreau să mă țin iarăși de-a mamei poală, Ca să mă ia cu ea în deal, la câmp. Să-mi lege capul cu a ei broboadă Și s-o ajut la curățat porumb. Mi-i dor și de coliba cea din paie, Unde ne adăposteam mereu de ploi. Acolo îmi puneam eu la culcare Haioasele păpuși, din popușoi. Mi-i doar ca să mă ducă iarăși tata „Călare” – pe umerii lui.” (fragment din „Trecut-au anii tinereții”)

• „Portativul inimii” de Iulia TĂNASE. – Ch. 2017

„De-aș mai fi copil odată, Lângă mamă, lângă tată, Să pasc turma cea de mici, Să mă joc, să zburd cu ei. De-aș mai fi copil odată, Să colind pădurea toată, S-aduc tatei în ulcior, Apă rece din izvor./ Să culeg murele coapte, S-ascult ale mierlei șoapte. Cucul din față să-mi cânte, Frunzele să mă trezească Din cea lume-mpărătească... (din „De-aș mai fi copil odată”)

Da, realitatea e mai aproape de suflet cu metafore, in special, fiind în migrație de nevoie. Și mai afli care e acea adevărată realitate din Paradoxul iubirii! Atunci când te obișnuiești cu rolul tău în viață, „cât cerne ploaia de argint”, uiți că nu ești rege „că te-am iubit, și-acum încerc”, – nu păstra răul și resentimentele în tine, durerea va trece; tu doar cere de la Domnul să poți iubi și să te bucuri de viață și El îți va trimite acest dar. Dacă există iubire, atunci nu mai e nevoie de altceva! „Dar la final, îți zic, oricum: Iubirea e mai tânără la bătrânețe”. Multe poezii inspirate din experiența proprie de viață a autoarei. Îmi place versul Iuliei Tănase, și cum se prinde rima-n el, cu acest simț veșnic de iubire, dulce de femeie matură prin multe exemple cu învățăminte din misterul ei de viață:„Vin-o să fii fericit în oglinda ochilor mei”…

„O, cât e de frumoasă! Acest mister de viață, Din dragoste de ea mai saltă-n cer o stea. Din dragoste de glie eu m-oi ruga la vânt, Doar vântul duce taina – a spicului cuvânt…” (din „De dragoste”)

• „Indiferență de păcat” de Nelly SAMBRIȘ. – , 2000

„Simt, iubite, – Un dor apune-n mine, Un altul, mai năprasnic, Ar vrea să mă aline. Simt, iubite, – Un dor în mine-apune, Un altul, mai năprasnic, Ar vrea să mă răzbune.” (p. 18)

„Sunt deosebită, chiar dacă oamenii din jur se aseamănă între ei. Toți înțeleg ceva, ce până la mine nu a ajuns. Dar ce vină port că ascuns A fost gândul și cugetul meu? Enigmă sunt eu sau poate ei A murit, se naște vreun Prometeu? Și poate e devreme, iar mâine prea târziu  Și nu sunt ceea ce trebuia să fiu?” (p. 31)

Idee inteligentă, filozofie profundă! Aruncând o privire în gaura cheii, acolo unde se desfășoară viața altcuiva, neînțeleasă, misterioasă și tot odată încântătoare. Resimți emoții mixte: bucuria faptului că totul este bine cu autoarea acestor versuri; în care nu există plictiseală, durere sau dezamăgire, ca mai înainte, ci – iubire, tandrețe și din nou iubire; și o tristețe ușoară că totuși există asemenea istorii, dar care – nu este a Ta. E atât de luminos, și dureros să privești cât de delicată și sensibilă poate fi Iubirea și vulnerabilă poeta… Cred că majoritatea femeilor citind sau ascultând poeziile consideră același lucru: „Cum ar fi să iubești așa!?…” O lume fragilă ce se umple cu iubire și bucurii în continuare… Este minunat. Sună profund și atât de adânc încât rămâne un reziduu pe suflet, și mai știi că indiferența totuși nu persistă…

„Indiferența a dat buzna-n casă, Și-a aruncat sandalele sub pat, Și s-a făcut gospodină. Încercam s-o alung, Dar ea – nebună – m-a tot lovit Cu capul de pereți Până când… am acceptat-o.’’ (p. 15)

• „Sunt stea în universul călător” de Ofelia Martin Popescu. – Râmnicu-Sărat, 2016

„Iarăși plec în scorburi / de stejari bătrâni / unde-am ascuns de teamă anii / și-n sufletu-mi / cel neajuns de rele / să mă găsesc și să rămân”; / „în nopțile cu luna plină / privesc în al meu sine / mă cert mă dojenesc și mă iubesc / mă îmbrac din nou cu mine / împăturită strâns în frunze de iubire / noaptea albă curge / sinea se întoarce către lună”; (p. 84-84)

„Aud vuietul / glasurilor scufundate / în groapa tăcerilor / miros izul gunoaielor din mahalale / văd resturile încleștărilor / simt atingerea trupurilor / căzute în rebeliune / simt apariție monștrilor / care vin în hoarde păgâne / să pângărească sfințenia neamului / și mă revolt cu toți cei de-o seamă, într-un munte de piatră și-n porți de aramă” (p.92)

Absența prezentului, absența acțiunii, multă psihologie, gânduri și mai multe – de plecare de la realitate. „Eu te iubesc primăvăratic și idilic”…  Sufletul ca un vas goluț, și nu poți face nimic decât să Fii și să Aștepți. Până la următorul moment, atunci când ego-ul mai reduce din sentimentele sale; și o ciudată senzație de tristețe cu abateri pesimiste brusc se spulberă – zvâcnind într-o speranță. Cam așa senzație după citire… Și uneori resimți la fel ca autoarea agățată de-o frânghie cu „forme ce prind viață născând iluzii” și totuși ca urmare o „cântare îngerească și nici o umbră sau nu mai există / în univers e doar rugă”… Iar „sufletul plutește nebănuind adâncimea singurătății vieții”, și pare că această perioadă de inactivitate începe să placă, ca și cum ai sta în întuneric fără să respiri, pur și simplu, conștiințizezi faptul existenței tale, după ce cureți creierul de orice gunoi. Și da, așteptarea e un semn sigur că ceva cu adevărat semnificativ se va petrece în viața ta precum „fantasme în spirale” ce – „așteaptă sunetul trezirii”…

• „Ghiozdanul lui Ionuț” de Alina Trofim. – Ch., 2020

„Să ai un ghiozdan plin cu zâmbete” – ne urează scriitoarea. O cărtițică minunată cu pagini de calitate prin ilustrații – pentru copii din clasele primare din care ei pot învăța să declame poezii la orice subiect. Plus, că autoarea a mai editat una mai mare pentru cei mici în care ei pot ilustra sau colora desenele cu culorile lor preferate. Alina Trofim promovează dragostea de carte, natură, neam, prieteni:„Eu în rand le aranjez, După chip și după sens…” În general, ediția e una din cele mai potrivite pentru copii pentru varietatea de poezii care se propun pentru a le recita cu orice ocazie: la matineuri, aniversari, de an nou și mai multe dedicate anotimpurilor, copiii le pot recita și de pe un scăunel la buneii lor, etc. Chiar și părinții le pot învăța pentru memorie. O rimă ușoară, tematică dulce și nepretențioasă, carte frumoasă, bucură ochii și mintea…

„Luminată este Țara Când învie primăvara, Vine Paștele cu drag Prin miros de cozonac. Casa-i bine ordonată Și fântâna e curată, Îngerașii cântă bine-n pace Mama pască dulce coace, În ograda îngrijită Lumea bună, ostenită, Are sufletul curat. Azi Hristos a Înviat!” ( „Hristos a înviat”)

„Nucușoare și alune. Știți ce-mi place tare-tare De la peștii cei din mare? Icre negre și mășcate – Șigur, le-aș mânca pe toate. Vreau un borș făcut din flori, Ceaiul – proaspăt stors din nori, O omletă lucitoare, Terciul cu steluțe rare…” (din „Rețeta mea”)

Recenzii literare de Svetlana Vizitiu ❤

Recomand! Din colecțiile de donații de cărți la BM B.P.Hasdeu! Vivat și alte surse recente cu recomandare de cărți:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/03/06/prin-vers-femeie-te-slavim-top6carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/24/lucian-strochi-despre-versete-tomnatice-de-s-vizitiu-prefata/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/20/top-6-carti-pentru-dezvoltare-personala-din-colectiile-bm/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/14/din-donatii-lansari-recente-de-carte-la-bm-b-p-hasdeu-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/01/27/top-8-carti-cu-bibliotecarii-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/20/pentru-educatie-si-dezvoltare-personala-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/09/carti-de-iarna-de-vacanta-si-de-viata-2-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/04/carti-de-iarna-carti-cu-spirit-de-vacanta-si-de-viata-top-5-carti/

A sunat aseară MAMA de Emilia PLUGARU (recenzie)

O discuție nostalgică de suflet, despre sentimente, relații, bucurii și tristețe, migrații, singurătate și depășirea ei. Durerea părinților, a femeilor, a celor înstrăinați de baștină… Vise cu castele pe nisip, sate părăsite, speranțe noi, nu pentru cei ce poartă perle/smarth-uri la urechi ziua sau merg cu pază pe stradele:

„De câte ori mi-aduc aminte / De tine, satule, să știi, / Îmi curg în suflet lacrimi sfinte, / Te văd cu ulițe pustii… / Îți știu și casele lăsate / În voia sorții, au plecat / Copiii tăi, sunt toți departe,  / Ce mult s-au mai înstrăinat… („Eh, satule cu nuci bătrâni” Emilia Plugaru).

Îmi pare rău pentru basarabeni, în special, pentru moldovencele noastre, tinere sau în etate, plecate pentru totdeauna, peste hotare, fie – în mormânt… Femei, mame mohorâte sau întunecate de griji și sărăcie, ce nu au nimic comun cu beaumond-ul chișinăuean… De ce am permis să trăim astfel, să nu cunoaștem paradisul plaiului nostru? Cu golul în suflet care așteaptă să revii la patrie, la părinți?

„Bătrâna mamă, nu fi tristă! Afară iar e lună nouă. / În ochii tăi se rotungește / Și prinde sens… un strop de rouă. / Bătrâna mamă, ești bogată, / În suflet adunând comori / De bunătae și iubire – / Le-ai prefăcut pe toate-n flori...”

Poetul – este sufletul unui om care transmite și o face într-un mod artisitic și cu cea mai înaltă măieștrie – orice eveniment din viața lui, lăsând în inima cititorului amprenta acelor retrăiri prin care a trecut sau a prezentat prin imagine, însuși autorul. Așa este ea, Poetă veritabilă Emilia Plugaru: O Mamă ce cântă-n Poezie! –

„Puține mame sunt cântate-n poezie / Sau li se-nalță imnuri clare de iubire. / Prea multe mame-a-nimănui pe lume, / Ce umblă-nstrăinate, în neștire…/ Privesc la iarbă și la frunze, și la cer, / Și se gândesc că-i bine, că e chiar frumos / Să te prefaci în floarea pomului de măr, / Sau poate-n iarbă, sub picior, acolo jos…/ Sunt mame singuratice, bătrâne, / Cu haina toată zdreanță, trupul nespălat, Au ochii înălțați spre rugăciune / Și ce li se întâmplă, Doamne, e păcat… / Există mame în tristețe-ncolăcite, / Iar noi cântăm femeia, îi zicem c-o iubim, / Însă la ochii unor mame, plini de lacrimi, / Nici măcar nu îndrăznim să ne gândim… / Sunt mame înfrățite cu durerea, / A noastră e durerea, a tuturor… / Le vezi pășind încet, ca niște umbre / Și doar iubirea pentru noi… mereu e-a lor…” („Sunt Mame”)

Își expune sufletul în fața societății folosind o artă obișnuită foarte clară oamenilor simpli și pe care ades evită beaumond-ul moldovenesc, cel deprins să-și promoveze autorii proprii din trusturi achitate personal de el… Da, Emilia Plugaru, anume folosește arta de a scrie, de a relata, – nu critică, nu judecă… Un poet adevărat scrie pentru sine, în primul rând, nu se impune și nu este interesat de părerea cuiva. El și-a dezgolit sufletul, și e treaba ta dacă îl accepți sau nu, este alegerea ta. Impulsul sufletului, un dar divin, care nu poate fi risipit pentru minți ieftine sau pentru o societate ce nu apreciază valorile:

„…Vă plac doar acei vestiți, tineri, sprinteni și bogați, / Iar alături de bătrâni vă e silă să mai stați. / Vi se pare că miroase cam urât din urma lor, / Dar tristețile din suflet nu miros au, ele dor…” ( din „Fii pe-o clipă Moș Crăciun”)

Tragedia războiului nistrean sau a migrațiilor a găsit un ecou în inimile multor poeți basarabeni atât din acea vreme sovietică, cât și mulți ani mai târziu. Este nu doar furia oamenilor care își apără țara, nu numai lupta împotriva invadatorilor, – este și durerea pierderilor – a rudelor, persoanelor dragi, prieteni, familie. Mii de oameni s-au dus… să facă somnul veșnic sub cerul liniștit, fie – să caute paradisul peste hotarele Moldovei…

„Am fost munte de granit, / Am fost pasăre de zbor, / Am fost mare zbuciumată, / Am fost strigăt de fior. / Sunt o brazdă desfundată, / Făr-de aripi sunt cocor, / Sunt o apă înghețată, / Sunt o lacrimă de dor…”

Dorul de neam, casa părintească, familie, copii, folclorul sătesc: subiecte redate practic în toate versurile Emiliei Plugaru, parcă fugitiv, cu aluzii, altele – directe: Mama – singură, așteaptă; intuiește, „aleargă ceva să-aștearnă pe masă” în așteptara ta; „sunt o lacrimă de dor”, etc.:

„Dar tu nu mai vii, ai uitat-o probabil,  / Iar ea își tot zice că vrea să te vadă, / Își pune baticul cel roz și așteaptă, / Că nu vei veni, refuză să creadă…/ Ia vezi, ce frumos și-a gătit azi căsuța, / Curată, senină, cu brațe albastre. / Te-așteaptă ograda și câmpul te-așteaptă, / Ba chiar și mușcatele roșii din glastre! / Hai, lasă-le toate și pleacă acasă, / În brațele mamei te pierde o clipă, / Și fii fericit că ușa-i deschisă… / De părinți și de casă… nu se face risipă.” („Stă singură mama”)

Sau:

„Departe, sub pădure, / e casa părintească, / acoperișul cade, / dar cine să-l proptească? / De-acolo, dintre stele, / Părinții o privesc / Și-n casa lor cea dragă / Pe nimeni nu zăresc. / Ne-am risipit prin lume, / Ne-am dus și am uitat / De casă, de strămoși, de datini și de sat…” („Casa părintească”)

Imaginea Mamei – grijulii, iubitoare, care așteaptă pentru că este mama – se înfruntă cu singurătatea pornită de migrații; se opune războiului crud în luptele pentru lăcomie și putere; suferă în urma deportărilor din perioada sovietică… Nu există inimă mai fidelă decât a mamei. Așteptarea, răbdarea mamei – este ceea la ce autoarea acordă cititorului atenție, în primul rând. Copiii plecați, mama în așteptarea unui sunet de telefon, sau fiica și ea cu grija ei:„ o fi poate o săptămână de când mama n-a sunat…”. Nu este chip să nu plângi citind versurile cu tilul cărții, dar poeta ne promite/garantează un rezultat mai optimist… Metafore și comparații frumoase: „Parcă nici nu-mi vine a crede, ninge lin, drumul pustiu, / Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar aș vrea să fiu…” („A sunat aseară mama” Poezii de dor) Totuși, nu există situații fără speranță și, pur și simplu, nu ar trebui să fie…

„- Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni, / Când o fi iarbă în luncă, când bujorul va-nflori…/ Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun, /Ți-am trimis bani și mâncare… un cadou mic de Crăciun. / – Hai, la revedere, mamă…- a zis mama și-a închis, / Parcă-o văd cum în cămară plânge-n hohot, știu precis. / Are lângă un câine și mai are și-un motan, / Îi iubește și toți trei fac Crăciunul an de an…”

A recenziat… continuând să verse lacrimi la poezii – Svetlana Vizitiu

Mulțumim din suflet pentru acest volum plin de atitudine și sentimente sincere poetei Emilia Plugaru, o scriitoare de excepție. Apropos, recent Doamna Plugaru a fost inclusă în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova! Felicitări! ❤

Lucian Strochi despre Versete Tomnatice de S. Vizitiu (Prefata)

DE LA DEMETAFORIZARE LA DIALOG EURISTIC

Svetlana Vizitiu scrie o poezie de notație, cu intenții moralizatoare, adesea descriptivă, lipsită de podoabe metaforice, crudă, nudă, directă, având tăietură de aforism. E sentimentală în versurile având ca temă dragostea: Pune capul pe umărul meu atunci când mă culc,/Cuprinde-mă cu brațele tale imense, /Fii alături, rămâi cu mine, Fii alături

Sau: Eşti şi azi speranţa mea de a trăi,/Ca o rugă spre destin…//E istoria iubirii   /Din adâncuri asfinţită,/Fără seamăn fericită./Înveşnicită prin sărut… Istoria iubirii

Dragostea înseamnă și rememorare: Mai ții minte prima noastră cină? /Tu-atât de gingaș, eu – la fel de blândă./ Lumânările nu s-au aprins în acea seară,/Erau de-ajuns luminile din ochii noștri. Notă de tristețe

Ea repetă un ritual arhicunoscut: Nu-ți face griji, o noapte mai avem, /Îți voi șopti că ești al meu, /Te voi privi a câta oară /Ca pentru prima dată. Ultima dragoste

Dar poate veni și cu sugestii inedite, surprinzătoare, cu interogații retorice sugestive:

Te-ai înecat vreodată-n om? /Nu pentru o oră sau moment –  /Pleoapele închizând, /Să pierzi a timpului noțiune.//Să mori de dragoste în tihnă, /Ca-n focul înghețat când te atinge, /Strigând surprinzător, de fericire, /Și brusc să simți ce dur te frige/Din interior – un strigăt pierdut. Te-ai înecat vreodată-n om?

Precipitarea, finalul poveștii de dragoste scurtează discursul liric, fragmentându-l:  

Ades cuvântul taie viitorul. Devine ușoară despărțirea./Sentimente sfinte distruse. Atât de simplă e ruptura./Pleca Dragostea… Dar tare voia să rămână… /Astfel și azi, ba se întorc, ba nu… Se amână… Pleca Dragostea

Detașarea, starea de beatititudine duce la formula aforistică:

Formula fericirii e una foarte simplă:/Dăruiește-te în fiecare clipă/Celui care atât de mult/Are nevoie de tine. O simplă formulă

Simțindu-se iubită, poeta se autodefinește cu grație, cu maliție, cu o ironie care atrage, nu respinge:

Sunt demodată, îmi plac rochii de seară, şi tocuri,/Modestie și onoare, medicină fără mită, pe-alocuri, /Să fac daruri, să cânt piese vechi,/Cununie la altar și, desigur, sentimente – pe veci.//Sunt de modă veche, zilnic mă rog./Sănătate părinților cer, și pentru copiii lor./Nu judec pe nimeni după buzunarul lui./Domnului mă-nchin pentru zile și luni. Demodată

Dezamăgirea față de o iubire pierdută nu o dezarmează, ci o îndeamnă la autoanaliză, autocontemplare:

Tocmai am început să-mi caut de grijă,/Să mă calmez, să reduc al vocii ton

/Evitând întâlniri inutile/Și cuvinte lipsite de sens./Cu greu, am început să mă iubesc, Orice chip își merită fața sa

Concluzia poate fi amară:

Viața trece peste tine/Ca cuțitul peste unt… Esența singurătății 

Natura este, ca și la Eminescu, coparticipativă, depășind stadiul de simplu cadru al unei povești de dragoste:

Frunzele ruginii toamna le pierde,/În ploi vântul le suflă cu tristețe./Tot precipitând – mă scald în lacrimi./Se anunță iarna care schimbă anii…//Din nou o stea răsare/Și apare ea,/Speranța că mai pot crede /În tandrețea cuvintelor nespuse de tine. /Eu stau de veghe… Fugi, despărțire!

Deasupra iubirii e doar Dumnezeu:

Oamenii vii așteaptă iubire și atenție,/Dar unul Dumnezeu va judeca /Unde punem Accentele… Accentele

O altă ipostază a dragostei este iubirea de oameni, prietenia. Svetlana Vizitiu crează câteva profiluri psihologice, trădându-și vocația de pictor, de grafician, realizând efigii memorabile. Iată trei asemenea profiluri:                             

O poetă și-a pus șalul pe spate,/În tihnă pleacă de-acasă,/Acolo unde-i lumină și pace./Din nou se simte mireasă…//Vine Ana, durere și lacrimi,/Este prea obosită de dor./Pentru a șterge amintirile, /Nu era nevoie să mori! (In memoriam) (11 Octombrie, 2019) Închinare Anei Podaru

Și:  Totu-i modest, un romb, un triunghi,/Un voal color în fiecare unghi./De ce, știind cine-i autorul,/Imediat ne place tabloul? Elvira Cemortan-Voloșin, pictorița blândă

Și încă:

Și-a ales singur soarta./Prea dificilă, merită trăită./Artist plastic, scriitor, fotograf:/Imagini proprii, cărțulii în raft…//Cobzac va conserva doar tot ce-i nou!/Aduce șarm, pepite-n orice public,/Imortalizând talentul cât de mic…/E-un creator ce cântă prin imagini,/Un voluntar, servind cu proaspăt vin –/Pentru stropirea artei noastre-n proză,/Poeților de suflet scriind ode… Victor Cobzac, voluntarul

Familia poate fi efectul unei iubiri cu final fericit:

Al fiului – prim-soare, exact la ora 12, de Arhanghelul Mihail, cu semnul aluniței, de pumnișorii lui strângându-mi lacom pieptul. Momente fericite – ieri, băiețel, și azi, deja e mare Om! Fetița mea, acum mai înaltă decât mine. Frumusețea și armonia-i trezește uimire. Și ea e Mamă, o pasăre cu cuibul ei. Cu odorașul său – învață viața în continuare.

Sunteți atât de diferiți, din sângele meu. Ambii cuminți, cu visele proprii, perseverenți. Adeseori nehotărâți, venind la mama. Mă rog ca Domnul să vă apere de orice mahnă… Fie-vă viața voastră, dragii mei copii, un zbor liber pentru fericire. Printre lacrimi, zâmbesc de bucuria că vă am, ai mei atât de scumpi. Eu vă iubesc enorm…  Copiii mei

Dar și părinții pot fi în vizorul unei iubiri necondiționate:

Tații sunt cei mai importanți dintre oameni, ei ne-au dăruit viață, ne-au insuflat putere, ne-au încărcat de inspirație, pentru a acționa și a crea. Fie ca cuvintele pe care le dedicăm lor să înflorească serile și zilele, cu un strop de iubire care există între copil și tatăl lui. Fie ca dedicațiile despre tată să fie pentru copii izvor de inspirație, un far de acțiune, care să-i direcționeze spre lumină, iubire și recunoștință.  (Pentru Vasile Vizitiu) Tata. Cuvinte în tăcere

La adăpostul unei iubiri realizate, poeta devine sentențioasă, dă sfaturi, moralizează, se detașează parcă de sentiment, se obiectizează, devine filosofică, o lirică de idei, moralizatoare uneori:

Există trei cuvinte, /Trei mari competențe:/Să ceri, să ierți, să mulțumești./Să ceri – mândria s-o smerești,/Să ierți – să lași obida./Pentru bucurii și tristețe, /Cu suișuri și coborâșuri,/Pentru toate, înveți/Să mulțumești./Și într-un ceas /Cu viscol furios,/Fără de somn /În nopți,/Aminte de prieteni buni, Trei cuvinte…

Și:

Erorile se vor preface-n titluri, /Cu fiecare zi, mai mult le vei uita. Timpul

Sau:

Nu e nevoie să complici lucrurile, /Nici nopțile, nici zilele, /Rulând mereu problemele în capul tău, /Pentru a da un sens cuvintelor sau rândurilor. /Nu complica. Nimic. /Oriunde ai fi… /Elimină frustrările. Toate sunt un fleac

 Versul se transformă în verset, versetul în cugetare:

Un orb te recunoaşte/Mai mult cu inima. Ascultă-ți inima

Expresia devine profetică, pytică:

Vei fi surd la sfaturi și morale, /Cât timp povestea ta nu se va zdrobi de piatră. /Istoria se va-nvârti într-o spirală /Și fiecare va suferi în a lui artă. Experiența

De altfel poeta (se) mărturisește:

Vă voi spune ceva perfect! /Îmi depun visurile-n verset! Una bună de adio…

Timpul poate fi inamic sau aliat, interesând atât copilăria și adolescența, cât și maturitatea sau chiar bătrânețea:

A fost un timp,/Când acordam în seară strunele chitarei,/Cântând, /În frig sau vânt,/Certaţi acasă, la patru dimineaţa revenind./Eh, tinereţe fără de lăcată! Versetul copilăriei

Și:

Toamna deveni/Din nou tristă,/Cu arborii în somn/La a ta prispă. Nostalgie

Dușmanul lilial al timpului e visul, care este replica sa, într-o oglindă a imaginarului:

Am visat drumul. /Era întins și-atât. /Unde mergeam, eu nu știu. /Nici nu voiam să știu./Pur și simplu, drumul. Drumul din vis

Prin vis putem pătrunde oriunde, inclusiv în cer:

Și acolo e zgomot, în cer,/Îngerii adoră mandarinele…/Fulgi de zăpadă –     /O frumusețe în nori,/Ianuarie suflă, în fine. Îngerii în Noul An

O metaforă obsedantă a autoarei este cartea și prin extensie biblioteca și/sau bibliotecarul:

Noaptea în Chişinău/A acoperit casele/Cu zgomotul unei mari Biblioteci.  Chișinăul nocturn

Și:

Bibliotecarul e o specie rară,/Poate fi psiholog/Şi părinte,/Și frate,/Și blogger./Sociabil de la natură,/Zâmbet larg,/Atenție maximă,/Cu blândețe și spor/Ajută să zbori/Într-o călătore de vis/Inteligent/A romanticului gând. Slăvim biblioteca

Svetlana Vizitiu ne este prezentă în acest volum într-o triplă ipostază: de poetă, de pictoriță și de autoare de cugetări. Cugetarea, Proverbul, Aforismul se extind la această autoare până la Pildă, Fabulă, Învățătură, Parabolă.

Dar peste toate aceste ficțiuni plutește suveran verbul, versetul, o solemnitate biblică:

L-am rugat pe Dumnezeu să-l pedepsească pe duşmanul meu. Şi Domnul mi-a răspuns: „Nu. El este destinat să-ţi fie cel mai bun prieten.”

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare. Şi El mi-a spus: „Nu. Răbdarea este rezultatul testelor îndurate. Răbdarea nu se dăruie, ea se Învaţă!”

L-am rugat pe Dumnezeu să mă lipsească de mândrie, de acest orgoliu sălbatic. Şi El mi-a spus: „Nu. Mândria nu se ia înapoi, nu se oferă, nici nu se lipseşte.  Ea se refuză, pur și simplu!”

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericire. Îl rog şi pentru mine, şi pentru toată lumea. Şi Domnul mi-a răspuns: „Eu îţi dau Binecuvântarea, iar Fericirea ta depinde numai de tine!”

L-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze pe mine şi pe cei dragi mie de durere. Şi Dumnezeu a răspuns: „Nu. Noi suferim şi depăşim suferinţa prin durere – doar Împreună

I-am cerut Domnului să pot creşte spiritual. Dar Domnul mi-a spus: „Nu. Spiritul trebuie să se dezvolte şi să crească singur, iar Eu îţi voi şopti Cum.”

M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să-i iubesc pe alţii la fel cum mă iubeşte El. Şi Dumnezeu a spus: „Cu mare bucurie! Oh, în sfârşit! În cele din urmă, ai înţeles Ce Este necesar să Ceri…” Iubeşte precum şi eu te iubesc!

Sunt prezente și instantanee comice, cu un acut impact contemporan:

O doamnă în vârstă stătea pe puntea unui vas de lux, în anticiparea sentimentelor irepetabile de croazieră. Vântul a fost atât de puternic, încât doamna a fost nevoită să țină pălăria cu ambele mâini. Un bărbat educat și bine îmbrăcat, văzând această imagine, se apropie de doamnă. Ceea ce a spus el, i-a făcut pe ceilalți pasageri să întoarcă privirile. Holbându-se la ei, oamenii au deschis larg ochii de uimire și de râs… Cuvintele domnului: „Cer scuze, madam. Nu vreau să vă deranjez. Dar știți că rochia dumneavoastră se ridică în sus de la rafalele vântului puternic?” „Da, știu, a spus doamna, însă am nevoie de ambele mâini pentru a ține pălăria.”           „Dar, madam, dumneavoastră nu purtați lengeria de corp și părțile intime vă sunt supuse atenției generale!” – s-a mirat domnul. Femeia a privit în jos, apoi înapoi la om și a spus: „Domnule, ceea ce vedeți acolo, are 85 de ani. Iar pălăria aceasta am cumpărat-o ieri!”

Însă specia predilectă române pilda, parabola, fabula în proză, cu morala explicită:

Bătrânul i-a dezvăluit nepotului un adevăr de viață foarte important: „În fiecare om, se duce o luptă similară cu lupta dintre doi lupi. Un lup prezintă răutatea: invidie, gelozie, tristețe, egoism, ambiții, minciuni. Celălalt lup este pozitiv și prezintă bunătatea: pace, iubire, speranță, adevăr și fidelitate. Nepotul, adânc mișcat de cuvintele bunicului, a rămas pe gânduri. Apoi a întrebat: „Și care lup a câștigat, în cele din urmă?” Bătrânul a zâmbit și i-a răspuns: „Câștigă întotdeauna lupul pe care îl hrănești!” De bine, de rău

Sau:

Într-o zi, a venit nepotul la bunicul lui și l-a întrebat: „Ce este sufletul?” Și bunicul i-a povestit o istorie auzită de la propriul său bunic: „În fiecare om trăiesc trei de Eu, care îl sprijină și îl ghidează pe tot parcursul vieții!” „Niciodată n-am auzit despre ei!” – a exclamat nepotul. Bunicul a zâmbit și i-a spus: „Primul Eu este Mintea. Al doilea Eu este Inima. Atunci când primul are prioritate față de cel de-al doilea, omul devine prudent și rece. Dacă câștigă al doilea, noi devenim naivi; putem fi răniți sau înșelați cu ușurință. Și al treilea Eu este Sufletul, doar el poate să stabilească armonia în noi.” Despre suflet…

Sunt și inserții, implanturi lirice:

Se vor schimba tehnologiile informaționale, se vor schimba centrele, localurile, mărimea volumelor de tipar, se vor schimba ochelarii prin care vom citi oricum, dar aceeași Carte va rămâne, pentru că aceiași Oameni rămânem prin istorie. Aici sunt adunate gândurile, sentimentele, enigmele, înțelepciunea secolelor.  Chiar de suflă vântul schimbărilor pe întreg globul pământesc, păstrează-ți contribuția ta de valoare, Bibliotecă! Uitarea și desființarea să nu atingă niciodată Cartea și Cititorii tăi, Bibliotecă!

Bibliotecari, colegi și prieteni, vin la voi cu un cuvânt prietenos! Peste tot, întotdeauna, sunt alături de voi, eu. Voi sunteți baza tuturor afacerilor fundațiilor bibliotecare! Oh, meseria noastră nu e simplă, ea se developează mereu prin curaj, amabilitate, perseverență și bunătate, cu siguranță, și prin cunoștințele care nu au limită. A doua casă a noastră este biblioteca, la care sincer ținem și o prețuim. Eu nu cunosc nicio persoană care să nu fi vizitat măcar o dată în viață acest local de aur – Biblioteca – Centrul tuturor cărților și al oamenilor de suflet. Biblioteca  servește oamenilor, deci, și noi, dragi colegi, le servim prin meserie și devotament. Este respirația noastră, nu avem încotro!

Vivat, bibliotecari! Odă bibliotecarilor

Multe din întâmplările relatate sunt luate din viața de toate zilele:

                                            Dacă simți ceva citind printre rânduri, înseamnă că ești om bun… Doamne ajut

Vorbe bune despre oameni buni

Nu toate întâmplările sunt cu final fericit: Înainte de a muri, un om rău și furios a întâlnit la porțile iadului un înger. Îngerul i-a spus: „Este suficient să faci măcar o faptă bună în viața ta și asta te va salva. Gândește-te bine și ia aminte, ce ai făcut tu bun?”

 Omul s-a gândit mult şi și-a adus aminte că, într-o zi, atunci când trecea printr-o pădure, a dat peste un păianjen în calea lui și nu l-a călcat. Îngerul a zâmbit și din cer a coborât un păienjeniș pe care omul trebuia să urce în Rai. Alte persoane condamnate la Iad, care stăteau în urma omului rău, au început agitate să urce şi ele. Văzându-le ce fac, omul rău a început să le îmbrâncească furios cu picioarele, fiind speriat că păienjenișul se va rupe şi atunci el va cădea jos. În clipa ceea, pânza, într-adevăr, s-a rupt și omul rău a nimerit din nou în Iad.

„Ce păcat! – a spus Îngerul. – Fiind preocupat doar de propria-ţi persoană, ai transformat în răutate chiar și unica faptă bună pe care ai săvârșit-o vreodată!” Bucurați-vă de oameni…

Această snoavă, precum și altele îmi erau cunoscute, circulând pe internet, dar nu știam cine este autorul. Anonimarea este un semn de celebritate, să recunoaștem.

Multe dintre cugetări sunt numite de autoare „perle înaripate”, un oximoron ironic, fără îndoială. Iată câteva exemple:

 Oameni buni, prieteni dragi! Vă rugăm să nu vă fotografiați pe fundalul meselor de sărbătoare, de banchet, stațiuni. Deputații vor crede că noi avem de toate și trăim foarte bine. *Dacă soția ta a observat că te uiți la alta, trebuie doar să te întorci la ea și să spui: “Mă bucur atât de mult că tu nu porți așa rochii îngrozitoare ca ea.” Dar nu uita că femeia poate spune același lucru despre blugii unui bărbat trecător… *Iobăgia înseamnă locuri de muncă garantate și încrederea în ziua de mâine. *În cazul în care soțul de 4 ori merge “la stânga”, atunci, în conformitate cu legile geometrice, el se va întoarce la soția lui… Și dacă pleacă soția? Se va întoarce la mama! *Femeile sunt necesare pentru ca bărbații să nu dorească să trăiască veșnic! *Să nu credeți că sunt paranoică, dar mi se pare că cineva permanent citește ceea ce scriu eu aici. *Martorul lui Iehova întrebând: “Vă pot ajuta cu ceva?” Nici nu și-a imaginat că va fi nevoit să sape cartofii și să curețe camera de baie… *Noi toți, moldovenii, românii, belarușii, ucrainenii, rușii, americanii, africanii, cu toții-cu toții, visăm să trăim împreună într-o țară mare, bogată și foarte prietenoasă. Australia, de exemplu… *Ziua în fața oglinzii: – Trebuie urgent să slăbesc! Noaptea în fața frigiderului: – Să mă iubească așa cum sunt! – Dragul meu, poate mă lași să dorm la tine? – E târziu, deja am chemat și liftul …*Atunci când femeile devin deştepte, bărbaţii le numesc calculate, iar atunci când calculele lor devin precise, bărbaţii le numesc ignorante…*Dacă cineva nu răspunde la mesajul tău mai mult de 5 minute, atunci el nu te iubește! Niciodată nu te-a iubit! Scrie-i acestui mizerabil tot ce crezi despre el! *– Am postat o fotografie în care tu ești nudă! – O să te omor! Șterge-o imediat!– Sunt deja 899 de like…– Atunci nu șterge! *Smartphone-urile devin din ce în ce mai subțiri și mai inteligente; oamenii – din contra…*Oamenii nu se împart în naționalități, partide, fracțiuni și religii. Oamenii se împart în înţelepți și cretini. Iată cretinii se împart în naționalități, partide, fracțiuni și religii! *E mult mai ușor să dezvolți o relație cu un păcătos umil, decât cu un “sfânt” arogant. *Vorbiți de sine numai de bine. Curând sursa va fi uitată, dar informația…va rămâne. *Ce este mai important în frumusețea unei femei?– Gura!– Dar forma, mărimea, culoarea?– Nu! Principalul… să fie gura închisă! *Dacă n-ai dreptate şi taci – eşti un înţelept, dacă ai dreptate şi taci – eşti căsătorit. *– Ne-am certat cu soţia şi ea a anunţat greva foamei.– Şi cât timp nu mănâncă?– Eu nu mănânc…*Când asupra unui om se aruncă o haită de câini, oamenii, desigur, sunt de partea omului. Dacă asupra unui om se aruncă o turmă de oameni, oamenii, de obicei, sunt de partea turmei. *Da, fericirea a fost, este şi va fi, atâta timp cât cineva încă nu te-a trezit. *Nu priviţi în urmă, acolo voi deja aţi fost şi aţi văzut totul. Mergeţi mai departe, unde sunt lucruri mult mai interesante! *Nu sunt deşteaptă, sunt… cu experienţă. Dacă aş fi fost înţeleaptă, nu aş fi acumulat o asemenea experienţă…*Cuvinte de aur de la Bunica: Nu priviţi în oglindă – veţi îmbătrâni! Nu invitaţi în casă oameni răi – o să vă pară rău! Nu invidiaţi pe nimeni – vă veţi îmbolnăvi! Nu mâncaţi pe noapte – veţi deveni obezi! *Un salariu decent e atunci când a venit deja timpul să-l ridici pe următorul, iar pe cel anterior încă nu l-ai cheltuit. *De la opt-nouă ani, copiii încetează să mai creadă că Moş Crăciun le aduce cadouri şi, cam de la patruzeci de ani, că statul le va achita pensii normale…*Buna dimineața, Moldova! Cel mai important e să te ridici acum, că de trezit, ne vom trezi pe urmă. *M-am trezit mai devreme pentru a umbla mai mult timp cu fața acră…*Dacă șeful tău a început să fie politicos cu tine, înseamnă că cineva dintre voi doi va fi în curând demis. *În caz că nu aveți bani, împrumutați-i de la lumea voastră interioară bogată. *Pentru a menține conversația despre un serial pe care nu l-ați văzut, spuneți doar că “primul sezon a fost mult mai bine”. *Ca potcoavele să vă aducă noroc, nu trebuie să le prindeți pe ușă, ci de copitele voastre. *În viață trebuie să fii imprevizibil și înșelător, precum un castravete cu un fund amar.*O soție inteligentă niciodată nu țipă la soțul ei. Ordinele se dau calm și clar! *Mâncarea este cea mai mare satisfacție care poate fi obținută fără a scoate pantalonii…*Diferenţa dintre minciună și adevăr constă în aceea că în cazul primei există întotdeauna martori, probe, argumente și documente arhivate, pe când în adevăr acestea nu există niciodată. *Cât de fericiți sunt pesimiștii! Câtă bucurie simt ei atunci când se dovedește că nu există nicio bucurie! *Aud atâtea calomnii la adresa mea, încât nu am nicio îndoială – trebuie să mă țin alături de voi, pas cu pas. Sunteți persoane minunate! *Îmi place să privesc oamenii drept în ochi. Mulţi, de spaimă, se salută imediat.

Svetlana Vizitiu este o personalitate complexă, ce și-a construit un stil personal, lesne recognoscibil.

Nu trebuie judecată pentru un vers sau altul, ci pentru ansamblul operei sale, care, așa cum am încercat să sugerăm, este incitant, tăios, ironic și autoironic, modern, direct, invitând cititorul la un dialog euristic.

De aici și o eleganță a stilului, simplu, dar cu atât mai convingător…

Prof. Dr. Lucian STROCHI

P.S.: Multumesc enorm de mult editorilor de la PapiruSMedia, Dmn Alexandru Mihaila, Dmn Lucian Strochi și alți autori care au contribuit cu referințe și aprecieri la cartea mea Versete tomnatice – Dna Emilia Plugaru, DmnAug. Jianu, și în, mod special, Dna Dina Ciocanu, care m-au ajutat și îndemnat să scriu în continuare! (Svetlana Vizitiu)

Despre prieteni, carieră, șefi buni și răi

Oamenii sunt creaturi uimitoare, și printre ei există persoane cu adevărat extraordinare. Persoane care au ajuns la fund, au fost bătute de soartă, iar acum stau în fața noastră, atingând un nou nivel. Sunt femei și bărbați care la un moment dat au pierdut tot ce-i făcea fericiți și-i inspira să-și continuie drumul. Ei au găsit puterea necesară pentru a se ridica. Ei au renunțat la suferințe, nedorind să se concentreze asupra trecutului. Acești oameni cunosc ce este frica și disperarea, dar nu au altă posibilitate decât să-i opună rezistență.  Ei nu sunt superiori. Ei, ca și ceilalți, se înfurie și se indispun dacă li se întâmplă ceva rău. Singura diferență este cât de repede revin la viață!

Facebook uneori amintește de minunatele publicații vechi. Și brusc realizezi că nu ești obosit deloc. Ce soartă, propagandă și alte prostii – doar o pată murdară momentană pe mantia ta. Ploaia o va spăla și tu vei merge mai departe. Există Moldovenii și există dușmanii lor. Există prieteni sau amici de moment și cei care gândesc și respiră în unison cu tine. Primii… îi folosim, iar cu ceilalți – împreună vom construi și vom proteja. Ce bucură – pe cei din al doilea rând îi cunoști mai mult, iar pe primii – mai bine!

Cei mai frumoși oameni – eu îi numesc pe cei care au fost nevoiți să se confrunte cu viața reală, cu toate problemele și nedreptățile ei. Pe cei care au simțit vulnerabilitatea și deznădejdea, care au fost expuși unui adevărat pericol și au depășit dificultățile. Și nu neapărat se disting printr-o frumusețe exterioară incredibilă. Frumusețea lor este una specială.

Oamenii răi te vor critica, îți vor reaminti excesul de greutate, spunând că își fac griji pentru sănătatea ta. Ei adesea mint, le place să înfrumusețeze și să exagereze lucrurile. Ei nu știu să fie prieteni, nu au conștiință și compasiune. Ei sunt alături de tine când totul este în regulă și sunt alături de tine când totul este rău, dar nu te ajută niciodată dacă le ceri ceva. Fiind alături de astfel de persoană, simți anxietate inconștientă. Astfel vă afectează biocâmpul lor. Iar un prieteni bun e acela care vine cu un ajutor real, te susține necondiționat, fie în orice caz e alături, atunci când alți „prieteni” se consideră cei – la o vorbă inutilă, un pahar de vin și care îți ridică tensiunea te tot criticând…

De aprecieri au nevoie faptele, nu – cuvintele. Cuvintele au un sens bine definit la origine, totul e… ca noi să le înțelegem și să folosim problemele cu care ne confruntăm ca pe niște oportunități de a crește înșine. Prin cuvinte, cu toții ne iubim unul pe altul, iar faptele diferă, ne demonstrează contrariul. Nu poți să uiți un om. Poți să-ți schimb atitudinea, dar să-l uiți, niciodată. Dacă nu-ți poți explica, de ce suporți și ierți dificultățile unei anumite persoane, înseamnă că îl iubești cu adevărat…

    Un șef bun atunci când selectează subordonații, acordă atenție, în primul rând, caracterului, apoi – abilităților lor morale sau fizice. Dacă există caracter – vor fi și rezultate!

Unii șefi suferă de febră stelară, încep a dori faimă, nu neapărat la începutul carierei, – dar ajung la această etapă cu caracterul deja obstinat și veșnic nemulțumit de rezultate, care interferează foarte mult în muncă și comunicare cu oamenii. Ei nu pot trăi fără control și le place când ceilalți sunt sub controlul lor, nu au timp de discuții normale, mici pentru a rezolva un conflict simplu (poate doar pentru acelea care i-ar înainta în societate în funcții mai avantajoase). Sunt zgârciți cu laudele și caută defecte în orice. Au un deosebit talent în arta manipulării, apasă fără mustrări de conștiință pe locul dureros pentru a obține ceea ce are nevoie, taie din performanțele celorlalți fără motive intemeiate… Dacă sunt vinovați de ceva, vor da vina pe terți și nu își vor recunoaște vinovăția. Vor găsi o sută de motive pentru a nu te ajuta atunci când ai o problemă, nici dacă ești o persoană social-vulnerabilă. Șefii egoiști „împrumută” idei, proiecte pe care apoi se fac autori; crează o echipă unică, adoră să incite „calm” colegii, provocându-le emoții negative pentru ceilalți colegi din jurul lor, convingându-i să se certe între ei. Adesea ei sunt invidioși, îți vor spune că ai un coleg sau partener rău și că îți doresc tot binele, că ești prost plătit etc. – sunt gata să critice tot ceea ce ai, pentru a te umili și a-ți reduce respectul de sine, fie pentru a te elimina din colectiv. Aproape toți oamenii răutăcioși din fire nu știu să se bucure de succesele altora, și creează condiții insuportabile în echipă, atunci când încerci să-i înfrunți, ori ai făcut o remarcă într-o ședință a serviciului.

Iar succesul într-o carieră depinde nu de cât de mare e funcția de care dispui în societate, sau câți bani ai câștigat, succesul se referă la cât de pozitiv poți schimba viața oamenilor și condițiile de muncă în care lucrează ei! Iar un șef rău face tot posibilul pentru a fi el evidențiat, nu și toți colegii lui. Ostilitatea, izolarea de colegi, fanteziile și emoționalitatea instabilă – e primul semn de un caracter dificil sau, tulburare mintală. De aceea, șefii chiar dacă sunt profesioniști extraordinari cu abilități nemaipomenite și decorații naționale, trebuie mereu schimbați la fiecare 4-5 ani măcar și pentru o pauză utilă sănătății și pentru a se debarasa de ego-ul dezvoltat între timp…

Cel mai impresionant lucru este profunzimea emoțională, capacitatea de a găsi un echilibru între probleme și sentimente. Fiecare dintre noi are eșecuri, dar cu fiecare greșeală devenim tot mai înțelepți. Unii oameni cred că atunci când învățăm o lecție – durerea dispare, chiar dacă sufletul și corpul sunt acoperite de cicatrici. De aceea, oamenii frumoși nu se laudă cu un drum de viață simplu. Nu poți aștepta vindecare, dacă pentru început nu accepți problema. Frumoși – oamenii nu se nasc, ei devin pe parcurs prin faptele lor… Doamne ajută!

Svetlana Vizitiu, 2020, ❤

Cristina Balan. O Cale Lactee între artă și ambasador

Este căsătorită de 16 ani, are un soț foarte bun, se convinge de acest lucru în fiecare zi, se iubesc și se respectă. Și copiii din familie au toată stima lor, sunt de rând cu cei maturi, cu toată seriozitatea îi consideră personalități; cu ei se discută, nu li se impun, le explică și le place să fie în preajma lor permanent. Nu-i lasă niciodată singuri, merg peste tot împreună, au ce învăța unul de la altul, se comportă civilizat ce le este firesc, și sunt un exemplu demn pentru ceilalți. Cristina spune că copiii se comportă exact cum văd acasă, ei învață de la părinți cei „șapte ani”, deci „este foarte important să ai maniere acasă, să discuți respectuos cu lumea, să ai o română curată pentru că copiii absorb totul”.

În copliarie era rebelă – dacă nu vroia să facă ceva, nu o făcea. Mama ei inteligentă, știind despre acest lucru, a reușit delicat să nu lase sistemul sa îi taie aripile. Nu era deloc răsfățată, pur și simplu era absolut necesar, pentru Cristina, să nu fie ca toți: „Dacă erau lucruri care nu aveau sens în viziunea mea, pur și simplu refuzam să le fac. În schimb, lucuruile ce mă pasionau îmi luau tot timpul. La vârsta de 4 ani deja era clar ca voi fi pictor, pentru ca desenam pe orice suprafață de culoare deschisa, inclusiv pe cearceafuri și pereți. Mă bucur că am părinți înțelepți si nu m-au certat pentru acest fapt, mă lăsau să mă exprim. La vârsta de 5 ani am mers sa învăț arta plastică la o pictoriță foarte bună. Cinci ani mai târziu am intrat la scoala de pictură. Deseori luam albumul și ieșeam la natură sa fac peisaje. Îmi amintesc cum tata crea compoziții  de „natură moartă” și ne luam la întrecere cine va picta mai bine”.

Inspirație are mereu. Nici nu observă cum trece timpul în procesul pasiunii sale, nu are timp măcar să bea apă, lucrează câte 4-5 ore fără pauză, iată așa, – cu muzică pe fundal (de obicei, aceeași melodie). Despre răbdare nu mai spune nimic, se simte prost dacă nu pictează. E importantă lumina zilei, cu soare ori ploaie – nu contează. Dar din cinci picturi poate fi una bună de expoziție, altele le reface de la zero de câteva ori, e un proces care nu depinde de ea. Misiunea ei în acest caz – să lucreze cât mai mult și să fie concentrată pe artă… Ce e important, nu are frică să experimenteze, să folosească tot felul de instrumente și nuanțe noi în modelele sale de pânză și culori cu diafragme fantastice. De unde și până unde? Uneori utilizează chiar și pensule pentru pudră cosmetică, ia reușit astfel să amestece varia culori pentru a înstela tabloul. Credeți că nu se poate? Merg ce găsești în trusa de cosmetică, chiar și buretele, unele unelte de la Supraten etc. Cu toată seriozitatea! Picturile Cristinei Balan emană lumină, crează imagini fantastice. Arta pictoriței are la bază un stil modern, între impresionism și postmodernism, o artă abstractă, ce reprezintă independența ei față de caracterul realist foarte specific timpului nostru, dar și pentru oamenii influențați de tot ce este contemporan. Pictorița pictează cerul înstelat într-o diafragmă acrilică, o Cale Lactee îndepărtată într-un cerc pictată astfel că pare că ne rotim într-un carusel, fie ne scufundăm în tunelul Raiului… Într-o nuanță imaginară rotită în varia faze din aceeași culoare, pare ciudat, dar acesta-i e talentul ei special, noi privim, pare sa fie un roșu, și de fapt, mai departe ne rotim intr-un roșu aprins, apoi în roșu închis, astfel și viața, pare alb-negru, dar între perioade sclipim de fericire și iubire. Cam așa e povestea Cristinei Balan. O Cale Lactee prin structură albastră, neregulată, și care brazdează cerul instelat în descoperirea noilor vieți ale iubirii eterne. Iar ea, Cristina este Sistemul Solar și din interior cuprinde toată imaginea și dragostea pentru oameni. Deci, Dragostea e tema principală în pânzele originale și neobișnuite, cu mare effect mânuite de pensulele Cristinei… Iar recent, o platformă americană de artă modernă The Art Digger i-a publicat o pictură acrilică, veste foarte îmbucurătoare pentru moldovenii noștri!

 În present se pregătește intensiv pentru expoziții în SUA care vor avea loc în acest an (2020). A mai avut expoziții de pictură colective, dar acum vor fi trei expoziții personale! Este un rezultat excelent, și Cristina are emoții, speră să le reușească pe toate, și cu siguranță așa va fi, este în conformitate cu caracterul ei dur și perseverent, nu are cum să cedeze.

Se convinge tot mai mult că a moștenit câte ceva de la fiecare de la părinții și bunicii ei. Cristina a crescut într-o familie de ingineri. Tatăl era pasionat de artă: cânta la mai multe instrumente musicale, picta și sculpta. Și, în present creează picturi extraordinare, pe care speră că cândva le va vedea mai multă lume. Mama era fizician la Academia de Științe și are în palmares peste 40 de invenții patentale, dar și foarte implicată în educația fiicei sale. Cristina e uimită și în present de perseverența mamei, de faptul cum le reușea pe toate, și în carieră, și în familie. Chiar și acum, se implică – deja în educația nepoților. Datorită mamei, Cristina a însușit istoria artelor, vorbește fluent limba engleză de la cinci ani, a studiat dansurile de salon și multe altele, din copilărie. Mama îi povestea despre biografiile marilor personalități: pictori, fizicieni, politicieni, înainte de a începe Cristina a citi singură. În acest mod, mama cu certitudine îi provoca curiozitatea și motivația de a continua studiile de sinestător.

„Bunicii erau interesanți fiecare în parte. Bunica din partea tatei, mamă a șapte copii, este o femeie de la țară, blândă și înțeleaptă cum sunt numai oamenii din provincie. Parinții mamei erau profesori. Bunicul deși preda fizica si matematica, deseori recita marii poeți români și cânta romanțe. Toți în familia mea au fost muncitori, ca și majoritatea moldovenilor, de fapt.”

După prăbușirea Uniunii Sovietice, atunci când Cristina a absolvit liceul, Moldova era într-o sărăcie cumplită. Planul ei de a merge în Sankt Petersburg la Academia de Arte a devenit irealizabil, a fost nevoită să însușească o meserie care să o ajute să supraviețuiască. Pe lângă artă, era destul de bună la matematică, deci a mers la facultatea de economie. Nu a avut posibilitatea să plece la studii în străinătate, pentru că a început să lucreze la vârsta de 18 ani, „iar salariul era important nu doar pentru mine, ci și pentru toți membii familiei mele”.

A muncit mult și în scurt timp a reușit să își construiască o carieră de succes. La vârsta de 24 de ani deja avea în subordine 60 de persoane și făcea proiecte de amploare. A lucrat în cateva companii internaționale, a adus investitori străini în Moldova, apoi treptat a intrat și în politică. Cristina Balan a fost în topul managerilor din Moldova, iar în 2017 a luat premiul „Femeia anului in politică”.

Ultima ei misiune a fost cea de Ambasador al Republicii Moldova in Statele Unite ale Americii. Realizările Cristinei Balan au fost apreciate la Washington, a fost și pe coperta revistei Washington Life, și Washington Diplomat, a reușit să aducă Republica Moldova în vizorul SUA. Acțiunile de caritate pentru cei nevoiași, la fel o caracterizează, este foarte omenoasă, și ajută conform puterilor și posibilitălor, nu se eschivează de la evenimentele pentru persoane vulnerabile în Republica Moldova. Recent, a participat la Filarmonica Națională din Chișinău pentru o donație în favoarea copiilor Down (organizatorii Elvira Cemortan-Voloșin, Svetlana Bivol)…

„Acum, în sfarșit, dupa o pauză de 20 de ani, am reușit să revin la artă. Fac asta full-time, am participat la cateva expoziții colective în SUA și Republica Moldova, am reușit și o expoziție personală, iar pentru 2020 am planuri grandioase care sper sa se realizeze”.

Top 5 carti de Cristina Balan (cărțile le puteți solicita și în rețeaua BM B. P. Hasdeu):

„În copilărie cartea care mi-a plăcut cel mai mult a fost „Pippi Șosețica”, probabil, pentru ca m-am regăsit cumva în acest personaj. Au fost citite, bineînțeles, zeci de cărți în copilărie, probabil pentru că atunci era una dintre puținele distracții pe care le aveam.

In perioada de formare profesională am citit multe cărți de specialitate – în marketing, management, psihologie, economie, politica externă. O carte care mi-a plăcut la nebunie a fost „Funky Business” de Kjeil Nordstrom, care prezenta anumite femoneme din business în anul 1999 într-o formă care era greu de înteles atunci. Simțeam că are dreptate, dar nu aveam dovezi. Autorul încă pe atunci descria felul în care este acum organizat Google, Amazon, Facebook, vă imaginați? Am citit toate cărtile lui Nordstrom, am invitat aceasta remarcabilă personalitate, chiar și la Chișinău, să facă un master class studenților din Republica Moldova. O altă carte care m-a marcat cumva a fost “Confesiunile unui asasin economic” de John Perkins. M-a făcut să înțeleg mai bine motivația celor ce decid cu adevărat politica externa a marilor puteri ale lumii.

De asemenea, am continuat să citesc biografii. Într-o perioadă am fost interesată de femei vizionare, care au reușit să spargă stereotipuri, probabil, pentru că m-am confruntat și eu cu provocările unei societăți în care o femeie trebuie să depună un efort înzecit pentru a „sta la masă cu deștepții”.  Să dau un expemplu – Coco Chanel. Am început de la autobiografia ei, apoi am citit toate cărțile scrise despre ea. Aceea ce a făcut ea acum o sută de ani este actual și în prezent. Femeile până acum sunt gata să plătească sume enorme de bani pentru o poșetă Chanel. Uimitor, nu-i așa? Aceste biografii mi se par mult mai interesante decât orice roman, pentru că sunt istorii reale, ecourile cărora le resimțim cu toții.

Ultima carte pe care am citit-o este scrisă de un autor american, care se prezintă cu pseudonimul Peter Moon. Cartea se numeste „Yeshua”, publicată în două volume, care descrie viața lui Iisus Hristos într-o manieră absolut diferită de tot ce am citit până acum. Nu impune dogme și îl prezintă pe Iisus așa cum l-am simțit mereu. Această carte susține și principalul mesaj din ultimul film acum foarte popular pe Netlix – Messiah – că toții existăm sub același soare, că dragostea, lumina și binele sunt universale, că toți avem unul și același Dumnezeu, indiferent de religie sau țara în care trăim.”

Studiind aceste istorii de succes am înțeles că poți deveni foarte bun într-un domeniu, cu condiția că te dedici sută la sută activității tale profesionale. Eu nu sunt sigură că aș fi gata să merg la atătea sacrificii, deși au fost cam multe deja. Cel puțin nu acum, când copilașii mei încă au nevoie de atenție, iar viața este atât de frumoasă și interesantă, dincolo de tot ce înseamnă carieră.”

Cel mai frumos dar pentru ea este familia și se consideră binecuvantată pentru „că suntem toți „gramadă”, sănătoși și uniți”. A reușit să-și creeze o familie frumoasă. Are un soț bun și doi copii minunați. Frații, parinții, socrii, cumnații, nepoții sunt alături de ea.

Are multe pasiuni, hobby, mereu o fascinează ceva. Logistica, promovarea, comunicarea iau uneori mai mult timp decât arta propriu-zisă. Azi, o preocupă dezvoltarea spirituală. Studiază tradițiile spirituale, medicină holistică, energia, cristalele și influența lor asupra noastră. De aici derivă meditațiile și arta spirituală. Picturile Cristinei Balan emană energie pozitivă, îi place să observe efectul lor asupra celor ce le privesc. E de-a dreptul magic!

Ades se gândește ce ar mai putea schimba în societate, mai ales după revenirea din Statele Unite ale Americii, vede clar anumite diferențe dintre moldoveni și occident. Ea, Cristina, înțelege foarte bine de ce anumite lucruri nu merg deloc bine la noi: „Cred că pentru a schimba lucrurile ar trebui să incepem în primul rând de la noi însine. E timpul sa încetăm să ne așteptăm că cineva va veni să ne scoatpă din impas, ci sa facem fiecare, cât ne stă in puteri, câte ceva. Dacă poți – ajută pe cineva, contribuie la dezvoltarea societății, aderă la cei ce împărtășesc aceleași valori si fă ceva împreună cu ei și tot așa – de la mic la mai mare. Pas cu pas, împreună, cu răbdare și mai multă responsabilitate vom schimba lucrurile… Chiar dacă nu poți să acționezi – din diverse motive – uneori un gând bun, o încurajare, un zâmbet pot face minuni. Niciodată nu e târziu să iai în mâinile tale propriul destin”.

În mod normal, simte exact ce trebuie să picteze, atunci chiar îi vin câteva idei concomitent, însă o voce interioară îi șoptește, care anume să o facă în acel moment:„Am viziuni probabil, văd elemente, culori… – nu e asta inspiratie? Sunt sigură că totul, și talentul, și ideile vin de mai sus, de la Dumnezeu”

Expresii și Citate preferate de Cristina Balan:

• „My new work! Felt like sticking glitter and Swarovski crystals on, which felt kinda scary, but I did it! (Noua mea lucrare! M-am simțit ca și cum aș lipi sclipici și cristale Swarovski, m-am simțit cam înfricoșător, dar am reușit!’’
• „Invidia este de o mie de ori mai strașnică decât foamea, deoarece este o foame spirituală” – (Miguel de Unamuno, filosof spaniel)
• „Atunci când radiați lumină – îi iritați pe cei care trăiesc în întuneric”

Admiratorii și prietenii despre creatiile Cristinei Balan:

Elvira Cemortan-Voloşin:„Cristina Balan are mare potențial în ceea ce face și în domeniul artelor plastice, și, în general, pentru promovarea Culturii naționale! O Doamnă de suflet, Pictor talentat, cu inimă mare pentru persoane cu nevoi speciale. Organizator inteligent și foarte ambițios. Îi doresc succes în continuare!”

Liuba Bahnaru: „Felicitări, Cristina!Ai redat in lucrarile atîta măiestrie și suflu…doar un suflet frumos poate da viata artei!”

Manuel Oancia: „Beautiful! looks great! Awesome job”

Culesov Maria: „Foarte frumos tablou. Bravo, Cristina. Ești foarte talentată. Mă bucur foarte mult pentru tine.”
Violeta Teodoru:„Bravo, Cristina! Imi plac tablourile tale foarte mult, mai ales că incluzi în ele emoții adânci”

Arcadie Astrahan: „Formidabil și vrăjitor”

#CristinaBalan, #DeZiuaCulturiiNationale, Instagram: @cristinablandc
Facebook: Cristina Balan

❤ Svetlana Vizitiu, 2020

Oameni Soare la Filarmonica Națională. Crăciun fericit!

Toată sala Filarmonicii era plină de aroma vinului moldovenesc. Cel mai important și, da, surpriza zilei – a fost ședința cu master-class cu pictarea participanților, în special a copiilor cu nevoi speciale, – a unui tablou cu vin spumant de varia culori, ghidați de pictorița Elvira Cemortan-Voloșin, organizatoarea acestui eveniment de caritate grandios prin subiectul său… Copiii au fost într-adevăr plăcut surpinși și au deprins cu interes tehnici noi pentru ei înșiși în măiestria artelor plastice muind pensule în vinul aromatizant. După ce a pictat și ea, o fată dintre copiii Soare, s-a așezat lângă mine. O întreb cum o cheamă. – Leila. – Vorbind despre culori, noi priveam în direcția copiilor care continuau să picteze cu vin… Leila brusc a deschis portmoneul său și scoase din el o imagine indoită pe jumătate. O netezi și mi-o arătă: – „Este iubitul meu…” Mi-a spus-o calm,  dar m-a impresionat, – pentru mine a fost punctul culminant… și eu abia m-am stăpânit să nu izbucnesc în plâns… – Cât de sugestiv este mesajul fetei!

Persoanele defavorizate țin să demonstreze societății că sunt oameni la fel ca fiecare dintre noi, doar că… noi nu înțelegem unele lucruri decât atunci când nimerim singuri în situația lor vulnerabilă… Fata a ținut să menționeze că are și ea iubit, la fel ca ceilalți tineri sănătoși și se mândrește cu acest lucru pentru că iubește reciproc, oricum n-ar fi sănătatea sau chipul ei trădător, ea simte și gândește la fel ca fiecare om!

Suntem diferiți, dar suntem Împreună!

De Crăciun în Galeria ARTELIT, din cadrul Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” a avut loc expozțiția „ARTVINPURCARI ’19”. Partenerii evenimentului: Asociația Culturală „ARTELIT”, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”.

În cadrul expoziției au fost expuse tablourile și fotografiile următorilor artiști: Elvira Cemortan-Voloșin, Gheorghe Negru, Victoria Fonari, Viorica Grebincea, Cristina Balan, Veaceslav Ignatenko, Svetlana Vizitiu ș.a.  Invitații evenimentului: Asociația Centrului de Reabilitare „Planeta carității”, familii cu mulți copii din Băcioi, familii cu copii cu dizabilități și alte nevoi sociale. Scopul evenimentului: susținerea copiilor talentați din familii social vulnerabile și a copiilor talentați cu dizabilități. Moderatorul evenimentului: scriitoarea Victoria Fonari, dr. conf. Cuvânt de salut / de felicitare:  Svetlana Bivol, directorul general al Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici”;  Elvira Cemortan-Voloșin, președintele Asociației Culturale „ARTELIT”; Marian Stârcea, director artistic al Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici”. Au venit cu impresiile lor și din cei rândul invitaților: Ludmila Șișkina, directoarea  Asociației Centrului de Reabilitare „Planeta carității”, Natalia Postică, asistenta sociala din Băcioi. Festivitatea a continuat cu concertul „GALA DE CRĂCIUN” în sala mare a Filarmonicii Naționale.

Anul Nou și Crăciunul sunt sărbătorile pe care toți copiii le așteaptă, indiferent de starea lor socială, de aceea sosirea iernii este o bucurie în plus pentru ei. Organizarea evenimentelor pentru copii și alte persoane cu nevoi speciale este eficientă atunci când e efectuată în mod corespunzător pentru toată lumea. Suntem diferiți, dar suntem împreună!

Așa s-a realizat destinul că în această lume vin oamenii care sunt oarecum diferiți de ceilalți în viața lor de zi cu zi prin comportamentul lor, prin aspectul lor exterior. Sunt „oameni speciali” cărora le este destul de dificil să se adapteze condițiilor vieții moderne, cei care sunt ades neînțeleși de mediul înconjurător, și cărora le vine greu să realizeze inferioritatea lor. Acestor oameni le este foarte important să știe că ei nu sunt singuri în această lume și că este în puterea noastră să le facem viața un pic mai confortabilă, mai omenoasă și mai veselă… De aceea, îmi este foarte rușine pentru mass-media și pentru demnitarii de stat, care sunt promovați în prim-plan la toate știrile de primii. Și doar nu au realizat încă nimic în mod special, nici pentru moldoveni, nici pentru persoanele vulnerabile, oferind niște bănuți ca și cum „ar astupa gurile” pentru un timp… Iar evenimentele promovate de Oamenii cu Inima pentru care doare într-adevăr această societate vulnerabilă, – știrile nu prea se avântă să-i menționeze. Dar Dumnezeu e Mare! Și ajută!
Mulțumesc enorm acestor Oameni Soare, organizatorilor și participanților menționați mai sus!

Crăciun fericit! Doamne ajută! ❤

Svetlana Vizitiu, martor ocular cu inima la eveniment! Accesați maginile din albumul Caritate VinPurcari pentru pictura :

https://www.facebook.com/pg/blog.svetlanavizitiu/photos/?tab=album&album_id=1458700854284948

Filmulețul cu câteva imagini de la evenimentul caritabil:

Si un filmulet cu coorganizatorii evenimentului caritabil Ana Sandra, Chirca Natalia, din echipa ArtVin Purcari – care vor fi gazda viitorului Eveniment ARTVIN PURCARI 2020, editia a II, si alte multe activitati despre care veti auzi curand :

Pentru educație și dezvoltare personală! Top 8 cărți

Îmi doresc o nouă perioadă pentru țara mea. Dar nu perioada la care am ajuns, din păcate, ci una complet diferită. Observ că s-a schimbat în primul rând etica. Înainte exista un cod al eticii: nu e frumos să i-ei lucruri străine, iar pe cei slabi nu e bine să-i obijduiești. Dar, cei de la putere permanent ne demonstrează că este bine să-i obijduim pe cei slabi și – să iei un lucru străin, la fel e bine. Dacă e nevoie mare! Avem de-a face cu apariția unei noi etici și nu se știe de loc, cum ne va afecta viața noastră în continuare. Cu toate că, de ce nu, poate că și știm. – Va răsuna și ne va afecta foarte rău. Urmând etica nouă – se va schimba și estetica, stilul vieții, chiar și genul ei. Deja vedem antrenamentele ei de artă la televizor. Analiștii ne șochează, cu sinceritate și cu încăpățânare ne afirmă despre război, război, război – la orice post TV. Și doar avem soluții pentru mântuirea noastră! Să declarăm… Americii/Rusiei război și… să ne predăm imediat! Așa că și aici, putem începe cu o răutate și – imediat să renunțăm, de ce nu! Haideți să fugim/izbăvim de rele…   🙂

Să continuăm cu educația și dezvoltarea noastră personală (am promis!), cu cărțile pe care le recomand spre #lectură, în primul rând, și disponibile pentru voi – la #BibliotecaMunicipalaBPHasdeu! Vivat!.. (Svetlana Vizitiu)

• „Cum gândește creierul” (Evoluția inteligenței) de William H. Calvin   

Când ascultăm o persoană vorbind sau când citim o pagină tipărită, mult din ceea ce credem sau auzim este furnizat de memoria noastră. Ne scapă greșelile de tipar, imaginându-ne literele corecte, deși le vedem pe cele greșite; și cât de puțin auzim de fapt când ascultăm un discurs, realizăm când mergem la un teatru străin; căci ceea ce ne supără nu e atât faptul că nu putem înțelege ce zic actorii, cât faptul că nu putem Auzi cuvintele lor. Realitatea e că, în condiții similare, auzim tot atât de puțin și acasă, numai că mintea noastră fiind plină de asociații verbale englezești (rusești), furnizează materialul necesar înțelegerii pe baza unei mult mai ușoare sugestii auditive.

Publicat în peste 25 de limbi, volumul cuprinde 12 cărți de difuzare a informației științifice într-o formă accesibilă publicului larg. O încercare de a defini inteligența; o perspectivă evoluționistă asupra dezvoltării inteligenței, invocând domenii ce merg de la astrofizică la zoologie, idei și teorii cele mai noi, alături de rezultate recente din neuroștiințe, antropopologie, biologie, climatologie, lingvistică – în căutarea mecanismelor de autoorganizare, cu desprinderea inteligenței umane, mecanisme care explică apariția conștiinței, dar și a subconștientului.

„Când nu ai alte date decât cele furnizate de propria viață mentală, e ușor să dai interpretări fanteziste umbrelor de pe perete. Totuși, uneori asta-i tot ce poți face, iar Platon și Descartes au făcut-o bine, la vremea lor. Dar când poți face mai mult, de ce să te mulțumești cu o catalogare a umbrelor? Sau să continui să faci jocuri de cuvinte? Cineva realizează până la urmă că însuși cuvântul este o aproximație foarte săracă a procesului pe care îl reprezintă. Până la sfârșitul acestei cărți, cititorul va fi în stare, sper, să-și imagineze anumite procese neurale ce pot avea ca rezultat conștiința – procese ce pot opera suficient de rapid pentru a constitui o inteligență ageră.”

„Știința (pentru cei a căror educație o include) poate elimina ceea ce era odată un mister înfricoșător. Nu numai că știința ne dă putere, punând bazele unei mai bune tehnologii, dar ea ajută în primul rând la prevenirea necazurilor. Cunoașterea poate fi ca un vaccin, imunizându-ne împotriva temerilor false și a mișcărilor greșite.”

• „Einștein – bucuria gândirii”. Vol. 3, de Francois Balibar

„Confortul și fericirea nu mi-au părut niciodată ca fiind obiective de atins. Posesiunile, succesul de fațadă și luxul mi-au displăcut întotdeauna din prima tinerețe”

Einștein era un „dinozaur” al științei, dar nu a aparținut niciodată unei echipe de cercetare. În această privință, el aparține, într-adevăr altei epoci, deoarece în zilele noastre cercetarea științifică nu este concepută decât în mod organizat, în laboratoare și în echipe subvenționate de stat sau de industrie.  Cu inclinații deosebite spre matematică, și-a dorit de mic să urmeze studiile în acest domeniu, însă mijloacele limitate ale părinților nu i-au permis să-și satisfacă dorința…

Autorul prezintă experiența unui savant și a unei ființe de excepție, a cărui viață s-a desfășurat sub semnul unei singure divize:„Die Freude am Denken”, bucuria gândirii. Veți cunoaște totul despre viață și activitate, emancipare economică, ascensiune socială a evreilor germani la sf. sec. XIX, precum și despre urmașii lui Einștein în mecanica cuantică.

„Pentru un om ca mine, are loc o turnură decisivă în evoluția sa atunci când încetează treptat să se intereseze de ceea ce este personal sau efeme pentru a-și canaliza toate eforturile asupra înțelegerii intelectuale a lucrurilor. Ceea ce este esențial în existența unui om ca mine este „ce” gândește  și „cum” gândește, și nu ceea ce face și simte” (Einștein)

• „Antichitatea în filosofia lui Nietzche” de Olga Vâlcan

Încă din anii studenției, Nietzche și-a propus să facă din studiul filologic un instrument de evaluare a unei civilizații… Prin studiile sale filologice, Nietzche a vrut să depășească atât ariditatea atitudinii specialiștilor în acest domeniu cât și credința falsă, potrivit căreia elenitatea era percepută doar prin prisma descoperirilor arheologice și a interpretării trunchiate a textelor antice. Mai mult, spre deosebire de scriitorii germani care l-au precedat (de la Winckelmann la Goethe), el nu considera că apogeul culturii grecești este atins în epoca lui Pericle, a lui Socrate și Platon, ci în epoca presocratică, aceea a marilor tragedii și a lui Homer. Surprindem o similaritate cu poziția lui Rousseau, atât de criticat de Nietzsche, vizavi de influența civilizației asupra culturii…

„Cu cât, stând în curțile exterioare ale filologiei, privesc mai mult și mai lucid în sanctuarele ei, cu atât mai mult caut să găsesc discipoli. Este un studiu care cere sudoare, dar care și merită într-adevăr orice efort. Sentimentul puternic și inviorător al unei misiuni pe viață se instalează destul de curând în conștiința adevăratuluyi filolog” (Nietzche)

Cred că cititorilor va fi la fel de interesant să răsfoiască cartea, să afle despre ideile și studiile lui Nietzche din dialoguri și corespondența lui cu alți filologi.

• „Relații publice din perspectiva internațională” de Simona-Mirela Miculescu

„Dacă sunteți ex-jurnalist, rețineți că, pentru meseria de specialist în relații publice, este bună o bază în jurnalism, dar nu puneți foarte mult accent pe asta. Jurnaliștii buni nu sunt în mod necesar și buni purtători de cuvânt – și invers. Purtătorii de cuvânt nu vorbesc în numele lor, ci în numele autorității competente pe care o reprezintă. Așa că trebuie să vă asigurați că punctele de vedere pe care le expuneți nu sunt numai ale voastre, ci și ale autorității respective – și au fost aprobate de aceasta”; „Învață să apreciezi cercetarea calitativă și cantitativă.”; „ Nu ezita să ceri un sfat sau să ceri ajutor”; „Spune clienților adevărul, chiar dacă nu vor să audă asta. Fii un consilier, nu un executant de ordine.”

O carte foarte utilă pentru cititori! Aflăm din ea despre necesitatea unei imagini credibile, perspective și importanța specialiștilor în relații publice; soluții la diversele probleme întâlnite în activitatea lor; opinii și experiența concrete cu privire la provocări în comunicare, confruntări de relații interpersonale, secretul succesului individual în carieră, tendințe de domeniu și varia îndrumări utile în relații publice.

„Ieri difuzarea era o provocare; astăzi îți este la îndemână, gratis, prin e-mail. Internetul a revoluționat comunicarea. Dar, teancurile de hârtie, despre care se vorbea din anii ”70 că sunt un fenomen pe cale de dispariție, devin din ce în ce mai mari. Cred că cea mai bună rețetă este să te lași purtat de val.”

• „Floarea vârstei” de Jane Fonda

„Oamenii în vârstă știu ce vor, caută să-și îmbogățească viața, să-i dea un sens mai profund și se vor descotorosi de ceea ce nu le mai trebuie”

Recomand! Un volum scris din experiență reală: cu realizări și îndrumări de a întrezări următorul drum pentru… a îmbătrâni frumos. Cum să profităm din plin de a doua parte a vieții. Gândirea pozitivă, alimentație sănătoasă, ingrediente și rețete, dragostea, importanța prieteniei, viața sexuală, relații și cunoștințe noi în căutare a iubirii, deschiderea eu-lui, ce lăsăm în urma noastră, ghid de meditație conștientă: toate acestea recomendări pentru voi, dragi cititori, vor fi foarte utile și necesare în viață! Cu toată viteza – Înainte și până la capăt!

„Viața ți-a arătat că poți supraviețui, așa că vei supraviețui și de data asta. Și, nemaifiind în mijlocul luptei, ca înainte, nu mai este nevoie nici să stai permanent în alertă, ci poți accepta mai ușor și poți lăsa lucrurile să vină de la sine. Nu ne putem opune fiecărei adversități, fiecărei probleme care se ivește, așa că a învăța să cedăm și să ne adaptăm este cel puțin la fel de important ca a câștiga, pentru că nu putem avea totul. Este ca în artele marțiale, nu te opui forței care vine spre tine, ci încerci să o conduci în altă direcție. Asta este ceea ce cred eu că se întâmplă cu vârsta.”

• ”Clonele – șocul viitorului” de Andrei Dorobanțu

Frontierele cunoașterii sunt nemărginite! În special, atunci când apar furtuni în științele vieții. „Dacă secolul trecut a aparținut Fizicii, cel actual pare a fi a Geneticii. S-au născut cu adevărat primele clone umane? Vom trăi într-o lume populată cu Himere?” Se întreabă tot mai des oamenii. O enciclopedie practică, științifică și literară: acest volum de buzunar – cu cunoștințe la îndemână, probabil va potoli curiozitatea celor interesați de subiect, cu răspunsurile oferite de omul de știință și profilic publicist A. Dorobanțu.

„Ar fi clona rezultată normală din punct de vedere biologic? – Tehnica în sine implică un mare risc de mutație genetică. În al doilea rând, o clonă obținută nu este la fel ca un embrion rezultat prin fecundare naturală. Un singur exemplu: În fiecare dintre noi, în mitocondriile din fiecare celulă din organism, se găsește un al doilea set de material genetic, care provine 100% de la mamă (tată nu contribuie cu nimic la acest set de gene) și ale cărui funcții suntem departe de a le înțelege, cu excepția câtorva proteine de structură din mitocondrie. În procesul obținerii „clonei umane” acest set de gene NU se transferă…” „Încă nu este clară implicația acestor modificări asupra evoluției clonei sau descendenților acesteia.”

• „Shiva svarodaya. Știința suflului și filozofia tattvelor” de Ramă Prasăd

Fenomenul luminii în Univers rămâne fără explicație potrivită, la fel și ca celelalte patru eteruri ca fenomenele sunetului, pipăitului, gustului și al mirosului. Autorul încearcă să ne explice toate aceste cinci Tattve subtile care din punctul lui de vedere sunt eteruri ce exprimă starea și modificările suflului nostru. – Cu cât cititorii vor aprofunda mai perseverent această carte, cu atât vor găsi mai multă înțelepciune în ea, – ne convinge autorul din India, Ramă Prasăd. Vreau să vă previn, cartea trebuie citită cu o viteză lentă pentru a înțelege/descifra unii termeni literari mai dificili de realizat pentru mintea noastră…

„Sistemul vaselor sanguine este o pictură exactă a sistemului nervos; numai umbra lui, într-adevăr. Ca și inima, creierul are diviziunile sale superioare și inferioare, creierul mare și creierul mic și, de asemenea, diviziunile dreapta și stânga. Nervii care merg spre cele două părți ale corpului și care se reîntorc acolo, împreună cu acei care merg spre diviziunile superioare și inferioare, corespund cu cele patru petale ale inimii. Deci, acest sistem posedă tot atâția centri de energie ca și celălalt.”

Ați înțeles? Tot subiectul ne îndrumează spre a deveni sănătoși și plini de energie! Baftă în lectură!

• „Exerciții ale reîntregirii” de Nicolae Rusu. Schițe, cronici și eseuri

Trecutul zbuciumat și prezentul la fel, evenimente importante din istoria basarabenilor și despre dreptul la limba maternă, ce poate fi mai real pentru noi și urmașii noștri în istoria pe care o studiem, scrisă și lăsată ca testament de buneii noștri? „Cum orice fel de de nedreptate ce se face unui popor cere legiferare, imediat e acoperit cu talmuduri întregi de istorie nouă, întru a curma memoria națională.”; „Oricât de mult și-ar fi dat Eminescu frâu liber imaginației, niciodată nu și-ar fi închipuit că în afară de discuții discriminatorii se mai pot face greve împotriva limbii…”

Ecouri cu referințe și reverberații ale acelor discursuri, rostite la microfoane de patrioți, funcționari sau scriitori, oamenii de rând, în fața mulțimilor trezite de valul renașterii naționale, se regăsesc în intregul volum al autorului. Despre națiune destrămată. Pentru inteligență, limbă națională română, pentru suflet, pentru neamul nostru… „Reîntregirea nu se așteaptă-n rând!”

„Dar vai de națiunea, căreia i se curmă memoria națională, ea pierde integritatea spirituală” (A. Soljenițîn); „Spunea Dostoevski că frumusețea va salva lumea, dar el avea în vedere că vor salva artiștii și nu demnitarii de stat…” – (din carte)

Cu convingere, că sensul vieții unui om al spiritului poate fi realizat doar în cadrul valorilor naționale ale neamului său…

Svetlana Vizitiu  ❤

Cărți de iarnă, de vacanță și de viață (2). Top 5 cărți

Nu e îndeajuns doar să fii inteligent, trebuie să fii și abil, iar în următoarea listă, care mi-a luat câteva zile să o realizez, sper să găsiți câteva titluri care să vă surprindă pozitiv și pe care să le lecturați cu răbdare, cu o stare de spirit în ajunul revelionului – și după… la o nea de gură aburindă de la ceaiul cu lămâi și mușețele, plus mandarine aromatizate, în special, cu idei trăsnite ale Moșului Crăciun ce vine cu cadouri preferate, și tare sper că încă se mai păstrează timpurile celea când fiecare dintre noi se bucură de o carte pasională, acest drog clasic al sufletului… Toate cărțile incluse pentru recomandare, ca de obicei, se găsesc la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu! Vă așteptăm nerăbdători să le aveți în mâni! 🙂

• „Amintiri din Raiul Copilăriei” de Elena Tamazlâcaru

„Colindele sfinte coboară / Încet peste oraș, peste sat. Discret, pentru a câta oară, Caută geamul abia lumina… Colindele sfinte sărută Harnice horboțele mamei… Insistă printre ochiuri, se uită, Caută albul trudit al basmalei… Colindele, sfinte comorile Doar pe ele le mai avem… Ca florile de măr, copilele… Primindu-le, să ne salvăm… Colindele, sfinte colindele Pe fir de argint suspendate Zboară dumnezeiești surprizele Înnobilând orașe și sate. Colindele sfinte, preasfinte Aer de mir aduc peste Țară, Adună amintiri în cuvinte, Amarul lacrimei, iară și iară…”

Autoarea cărții relatează istorii despre oameni simpli, fiecare cu povestea lui; povești despre o lume care nu mai există, majoritatea lor au plecat în lumea celor drepți cu mai mult de o jumătate de secol în urmă. ”…O convorbire întreținută de mai multe persoane dominată de o rostire dumnezeiască a cuvântului matern… Ascultam vrăjită aceste discuții și îmi doream să nu se mai termine”. Alte pagini, Elena Tamazlâcaru prezintă cititorilor autorii și titluri de cărți citite și care au remarcat-o…

Din carte: „Când am citit Un veac de singurătate, desfășurarea acțiunii mi s-a părut imposibilă, prea din cale afară de mistificată, de forțată. Poate chiar, în mare parte rău inventată, orientată spre SF draconic. Nici acum, peste ani, nu găsesc altfel această pânză distinsă cu supremul Premiul Nobel, mai ales când am parcurs și A trăi pentru a-ți povesti viața de același Gabriel Garcia Marquez… O lume… de pe altă parte a globului… De pe altă planetă, adică.”

Scriitoare, jurnalistă, pedagog, bibliotecară, cântăreața de tradiții, realizatoare de emisiuni corale și alte diverse tematici. Activitatea Elenei Tamazlâcaru a fost și este apreciată la justa valoare de intelectualitatea basarabeană. Pasionată de vestimentația modernă tricotată, croșetată, de fotografia artistică și documentară, de literatură, de televiziune, de creația populară, de pictură și desen…

• „Viața de câine a unui copil” de Teodor Popovici

O carte de viață cu lacrimi: despre război, foamete, deportări. Relatată de la om la om, de la străbuni la nepoți. Noi nu putem să nu credem părinților noștri, ce a fost, – a fost real. Și dacă demnitarii acestui mic stat se vor gândi cu adevărat, nu numai la vorbe și cuvântări din tribună, ci la poporul acestui plai, la valorile, tradițiile lui; la mentalitate și spiritul degradat deja înrădăcinat în mințile moldovenilor, poate s-a porni căruța noastră… să fie respectată și acasă și la europeni. În continuare, nu avem cultură, un program de susținere și consolidare a opiniei libere, democrația este cenzurată în mod deschis. Legea nu e lege, Constituția nu e Constituție,  fiecare om de stat își permite să o schimbe din capul lui după cum o tălmăcește singur sau este nevoit să se supună străinilor… „Apoi ne întoarcem acasă cu ochii în lacrimi, mama ne lua lângă ea ca pe niște pui de găină, ne mângâia și ne zicea: – Las-că vine tata acasă și totul o să fie bine!”

„Pentru noi, românii basarabeni, este importantă credința noastră, limba, tradițiile și pământurile noastre de la munte până la mare, și nicidecum părerea străinilor, îndeosebi a ocupanților sângeroși ruși, care nu au nici un drept de a ne judeca. Tributul plătit cu sângele poporului basarabean și Nordului Bucovinei nu a fost mic, zeci de mii de fii ai poporului au murit pe front în lupte crâncene pentru apărarea pământului sfânt, alte zeci de mii au fost luați prizonieri și duși în Siberia, Kazahstan, Azerbaidjan etc.”

„Teodor Popovici privește dramele prin care a trecut poporul nostru prin ochii unui copil. Este o lacrimă nevinovată, de suferință pe care el poate nu o putea înțelege, dar în care a fost aruncat. Această carte se înscrie în suita de cărți despre soarta unor oameni care au trecut prin calvarul deportărilor”, a constatat academicianul Mihai Cimpoi.

Profesor, medic, Teodor Popovici s-a născut la 15 iulie 1941 în comuna Mihăileni, raionul Râșcani. În 1966, a absolvit  cu mențiune Facultatea de Stomatologie a Institutului de Stat de Medicină din Moldova. În 1974, a susținut teza de doctor în științe medicale. Este membru de onoare al Academiei Europene de Implantologie, autor al 205 lucrări științifice, două monografii, patru manuale, șase invenții și 129 de inovații. De asemenea, este autor al 34 de cărți de bancuri, aforisme, epigrame și proză scurtă. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Epigramiștilor din Moldova și România.

• „Pe drum” de Jack Kerouac

”Pe drum” reprezintă apogeul artei generatiei ”beat” presărate de jazz, droguri ți poezie, aflate într-o căutare frenetică a adevărurilor supreme. Povestea îl urmareste pe Salvatore care este în căutarea acelei experiente care va scoate la suprafață artistul din el, care la randul lui îl urmăreste în tot ceea ce face pe mult admiratul Dean Moriarty, adevăratul artist în trup și spirit. Călătoriile însă, bețiile ți relațiile sexuale nu par să umple setea hoinarilor, dar de fiecare dată când se asează într-un anumit loc, acel vânt nostalgic îi îndeamnă din nou la drum.  Romanul lui Kerouac făcea furori în anul apariției lui în S.U.A, 1957, datorită subiectului principal al povestii: călătoriile de-a lungul Americii ca dădătoare de sens al vieții, ceea ce a pus pe drum mulți tineri americani după citirea romanului. Figura centrală a generatiei Beat, Kerouac se dezice de tot ce-a reprezentat literatura americană din generația așa-zis pierdută. Kerouac, alături de alți reprezentanți ai curentului Beat, vorbește despre o Americă nouă, renăscută din cenușa celui de-al doilea război mondial.

„Pe drum” romanul cel mai cunoscut al lui Jack Kerouac, considerat o Biblie a Generatiei Beat este, de fapt, o cronică a transformării umane, la vârsta tinereții, a libertatii absolute, împletită cu libertinajul. E o legatura între trecut și viitor, iar subiectul continuă să  „vorbească” tinerilor, indiferent de vârstă.

„Știm noi cum e cu viața asta, Sal, îmbătrânim toți încet-încet, și ajungem pricepem cum stau lucrurile. Înțeleg bine ce-mi poveștești despre viața ta, întotdeauna ți-am apreciat sentimentele și acum chiar că ești destul de copt ca să-ți găsești și tu o fată să o crești ca să o faci una cu sufletul tău, așa cum am încercat și eu cu nenororcitele astea de femei ale mele. Rahat!..” (din carte)

Jack Kerouac, (n. 12 martie 1922, Lowell, Massachusetts – d. 21 octombrie 1969, St. Anthony’s Hospital – Emergency Center, St. Petersburg, Florida, SUA). Scriitor, pictor și poet american, considerat alături de William S. Burroughs și Allen Ginsberg pionier al mișcării culturale americane Generația Beat.

• „Străina de la Hollywood” de Aurelian Silvestru

„Capătul lumii începe acolo, unde simți pentru prima data dorul de casă”, – spune autorul. Foarte bine punctat. Romanul captează cu intrigi și aventuri care se țin lanț una de alta; gânduri spirituale, filosofie, aforisme, citate care dau o încărcătură emoțională, unele reușite pentru educație și dezvoltare personală. „Un esec devine înfrângere abia atunci, când nu ai învățat nimic din el.”

„L-am ignorat. Auzisem că se ocupă cu prostii: racola liceenii, ca să împartă doze minuscule de iarbă și adrese „sigure” pentru distracții. Refuzul meu l-a supărat. A încercat să se răzbune. Așa m-am pomenit în mijlocul unui război al bătăușilor din cartier. Uneori, dădeam piept cu găștile din alte cartiere. Atunci treceam peste rivalitatea din interior și deveneam un singur clan unit și imbatabil” (din carte)

Aurelian Silvestru. Scriitor, psiholog, publicist şi pedagog. A studiat la Universitatea de Stat din Moldova , Facultatea de Filologie, secţia ziaristică (1966-1968, apoi la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi, Facultatea de Pedagogie şi Psihologie (1969-1973). Şi-a aprofundat studiile la Academia de Pedagogie din Moscova, făcând doctorantura la Institutul de Psihologie (1975-1978). A urmat cursuri de manager în micul business la Academia de Relaţii Internaţionale din Cairo (1977). Activitatea de muncă şi-a început-o la Institutul Pedagogic din Bălţi în 1973, după care s-a stabilit la Chişinău. Din 1975 până în 1990 a activat la Institutul de cercetări ştiinţifice în domeniul Pedagogiei. În 1991 devine preşedinte al Asociaţiei de Creaţie TOCONO şi fondează Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu”

• „Frumoasele străine” de Mircea Cărtărescu

„Sunt mereu uluit, de altfel, de pasivitatea occidentalilor în fața loviturilor sorții.”- scrie autorul. Surprinzătoare concluzie și pentru mine! Alte multe interesante comparații de atitudine la europeni cu o deosebită și captivantă descriere, merită citite.  „Tinerii berlinezi au un fel de cult pentru hidoșenie. Îi imită pe punkiștii din gări, care nu se știe pe cine imită și ei la rândul lor, căci autentici nu prea par.” „Noi, românii, om fi cu om fi, dar nu stăm ca oile, așteptând să ne resolve alții treburile.” – sunt de acord cu Cărtărescu. – Haideți, să vedem pe voi, dragi cititori, dacă sunteți de acord, citiți și veniți cu vreo replică două! „Pus la colt pe coji de nucă, m-am gândit că poate au și ei dreptatea lor. Mai știi păcatul?”

Volumul format din poveștile pe care Cărtărescu le-a scris pentru revista „Șapte nopți”și tradus din engleză-Beautiful Strangers „Frumoasele străine” este o colecție de proză din 2010. ,,Umorul, satiricul și grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în Levantul și-n Orbitor, în Enciclopedia zmeilor și-n De ce iubim femeile, a doua coardă la arcul lui Mircea Cărtărescu, alături de cea onirică și vizionară. În Frumoasele străine ele sunt coarda dintâi. Puține cărți din literatura română de azi îi pot sta alături ca naturalețe a povestirii și ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi. Cele trei povestiri unite de aceeași voce narativă, destinsă si firească, sunt filme cu camera în mână, fără nici o emfază, mizând pe sinceritate și simplitate. Sunt road movies, mai scurte sau mai lungi, cu scriitori, artiști vizuali, polițiști și criminali, studente și responsabili culturali, fantome și cineaști, risipiți într-o lume mereu surprinzătoare.” – spun criticii…

„Francezii n-au protestat. Au mâncat cu stoicism bucatele fără sare, ca împăratul din poveste, închipuindu-și probabil că așa e mâncarea românească. Ne-or fi crezut probabil o nație foarte bolnavă, silită să țină regim, private de bucuriile sării-n bucate, ale sării pământului și ale tuturor celorlalte combinații ale sodiului, cu valențe parabolice și sapiențiale. ” (din carte)

Mircea Cărtărescu, poet, prozator, critic literar și publicist român. Născut: 1 iunie 1956 în București. Curentul literar: postmodernism. Premii: Premiul austriac de stat pentru literatură europeană, Premiul Vilenica, Prix Formentor

P.S. Un citat de zi: „Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi și exprima, iubi și urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge.” Nichita Stănescu

❤ Svetlana Vizitiu

Top carti de vacanta la Biblioteca Centrala #BM
#recomandaredecarte, #bibliotecahasdeu, #serviciibm, #cartiminunate

Cărți de iarnă, cărți cu spirit, de vacanță și de viață: Top 5 cărți

#Top5Carti pentru vacanță sau în iarnă ce vine, un top care are totdeauna continuare! #Scriitori și #carti de valoare, cu sentimente inspirate tocmai bune de lecturat la un semineu, cu priviri la geamul cu fulgi sau transpirat de picături de nea: Cum o fi anotimpul schimbator precum si starea noastră de spirit… Vă invitam s-o schimbam pozitiv la lumina sălii de #lectura în incinta Bibliotecii Centrale #BM, bucurați-vă de viață și… – comandati-le din timp! ❤

• „Theodora Tenpenny și tabloul pierdut” de Laura Marx Fitzgerald

„Noi săpăm în țărână, ne facem cuib și nu ne oprim niciodată din scurmat până nu găsim ceea ce căutăm.” Un roman detectiv, cu un fir narativ, plin de suspans, menit să-ți captiveze atenția. Un roman despre puterea prieteniei, deci are și un scop educațional. Volumul cuprinde foarte multe detalii cu privire la epoca Renașterii, a lagărilor naziste și a eroilor Monumentelor (The Monuments Men). Descoperă și unele aspecte din istoria celui de-al doilea război mondial și a istoriei artei, un grup de voluntari care s-au ocupat de salvarea operelor de artă în timp ce Europa era devastată de bombardamente și ocupația germană sau rusească. Farmecul vremurilor copilăriei, tărâmul magic al viselor și întâmplărilor la limita imaginației, misticul, nave spațiale, – romanul se va potrivi foarte bine cu gusturile voastre în timpul vacanțelor de iarnă! O poveste într-adevăr captivantă, potrivită pentru cititorii de orice vârstă – de la mic la mare! – „Din locul meu preferat, de pe divanul lung de la fereastră, se vedea modelul pe care-l creau jos curțile vecinilor și se întrezărea râul Hudson. Câteodată stăteam acolo și mă uitam la porumbeii care zburau de pe un acoperiș pe altul. E straniu cum lucruri care, luate separat, sunt atât de părăginite și de triste devin atât de frumoase când sunt privite împreună.” (din roman) Vedeți? – și eroul e de acord cu mine )

„O ultima remarcă: nu-mi pasă de reputația mea. Poate că în eforturile tale vei fi nevoită să vorbești despre greșelile mele și îi vei auzi pe alții cum mă denigrează, cum mă acuză că sunt hoț sau speculant. Dar îți spun cu toată sinceritatea că, atunci când ai scăpat cu viață dintr-o mașinărie care le-a permis unor oameni să îi ducă în robie pe alții pur și simplu pentru că puteau, să îi ucidă pentru că le făcea plăcere și să îi condamne pe supraviețuitori la o viață de amintiri bântuite de fantomele durerii, nu mai ai poftă de nimic altceva decât de libertate…” (din roman)

• „Texte egoiste” de Gheorghe Erizanu                               

Blogograme emigrate în carte. Unele tăioase, scurte compozițional, scrise cu entuziasm într-o zi de aprilie picată brusc cu zăpadă imensă (niciodată nu se știe când va pica 20-24 aprilie pe capul vostru). Bogograme-telegrame adresate direct și la țanc! Veți avea ce învăța din ele, punctându-vă rațiunea exact unde trebuie! Iar într-o zi de iarnă în ajunul revelionului, puteți chiar să vă lăudați cu inteligență tostând la un pahar de vin „viermii” de Erizanu. Încercați, unele foarte amuzante, altele serioase… Pentru atitudine. Pentru geopolitică. Pentru suflet.

Din Portretul statalistului moldovean:„Statul este obligat să mă întrețină”; „Grăiesc moldovenește”; „Stalin a fost un „vojd” (tătucă) bun pentru vremea lui; „Înainte era bine. Pâinea costa 16 copeici”.

Scriitorii fără cărți: „Sunt unul dintre 8359 de cititori ai săptămânalului. Sunt adepții unirii inteligente. Găsesc în el părerile scriitorilor I.N., V.B., M.C., A.C. de la țarul Putin până la sultanul Erdogan… Citesc despre balet, teatru, balet. Mă uit pe cancan și pe zigzag. Dau de clarvăzătoarele A., M., V., N… Mai caut printre balet, clarvăzătoare, țari, sultani, plahotniuci, filați, dodoni. Nu găsesc nicio hronică de carte.”

Frica numelui: „la TV, atunci când se vorbește despre o carte, jurnalistul nu are dreptul să spună denumirea editurii. E vorba de publicitate. Zic birocrații tv”; „De ce cultura întră sub incidența publicității? Iar politicul are gură liberă și dezlegare la cele mai mari neghiobii? De ce o nimicfacere este imortalizată prin cuvintele agramate și logica de Cucuteni ale unui bădăran, care vor fi uitate și ca injurii mâine, iar cuvintele unui scriitor nu merită să fie imortalizate? Știu de ce. Ca ziariștii să poată pune o întrebare de Ziua Limbii Române: „De ce moldovenii nu citesc? ”

„Fiți atenți la ce se întâmplă, că ne ducem pe copcă!”

• „Încă aud muzica noastră în gând” de Agnes Martin-Lugand.

„Oamenii fericiți citesc și beau cafea” – afirmă autoarea în romanul precedent. ”Zâmbetele lor erau antidepresivul meu”- se aude în acest roman. Se mai aude muzica în gând, cu toate ingredientele de succes: familia, dragostea, prietenii, ambiția, alegerile pe care le facem în viață. Tocmai de ce ai nevoie într-o zi de vacanță atunci când ești departe de casă sau la un călduț de șemineu… Le poți îmbina pe toate în spiritul tău, într-un pulover și ciorapi groși de lână, adulmecând fericirea persoanelor care se vor îndrepta direct în inima ta…

„Iată, avea darul de a se face iertat și de a mă sili să-mi pierd capul! Când îl vedeam atât de fericit ca acum, nu mă lăsa inima să-i fac o scenă. Atitudinea lui distantă din cursul săptămânal era explicabilă, și totul căpăta sens: se spetise muncind, voia atât de mult să reușească, iar eforturile păreau să dea roade. Asta merită câteva sacrificii. O dată în plus mă înșelasem, el muncea ca un nebun, iar eu interpretam totul greșit văzând răul peste tot. S-a îndreptat spre Tristan și i-a strâns mâna.” (din roman)
“In cartea mea am vrut sa descriu o viata cladita pe baze solide, care incepe sa se clatine, cu riscul de a se schimba total. Personajele mele suporta consecintele si raman cu cicatricele a tot ceea ce au indurat, dar devin mai puternice.” – Agnès Martin-Lugand

• „Lumina unui nou început” de Agnes Martin-Lugand.

Vrei să-ți faci ordine în viața ta și pentru a-ți revitaliza pasiunea? Poți fi fericit atunci când te minți pe sine? Învață din această carte cum s-o faci! Dar să nu iubești un bărbat străin, dincolo de dragoste există multe alte pasiuni, de fapt, și alți flăcăi care te merită (si invers)! Este un roman extraordinar, impresionează prin alegerile care ne creează situații paradoxale. Este un roman despre puterea vindecătoare a sufletului, o invitație luminoasă la descoperirea de sine și pentru o viață împlinită. Autoarea romanului este o povestitoare talentată, și – ceea ce dorim într-o zi de iarnă la un brad, un suflu drag alături și… o carte ce relatează iubirea… în profunzime…

„Prezența lui în viața mea condiționase absolut totul. „Oh, nu pleca, o să-mi fie dor de tine!” îmi spunea el când îi ziceam c-aș fi vrut s-o șterg o săptămână din oraș, iar eu îi cedam – mult prea ușor, fără doar și poate. Întotdeauna îmi plăcuse să aibă să aibă asupra mea această putere, această autoritate. Mă reconforta gândul că nu eram singură și că trăiam pentru el. faptele vorbeau însă de la sine: mai degrabă eram la dispoziția lui. El nu se jenase niciodată să plece atunci când avea chef; nu mai conta că nu ne vedeam cine știe cât timp… Iar eu, din nou așteptam – așa cum era obiceiul – , tot mai tristă și mai resemnată.”

• „Fără mine” de Gayle Forman

Un roman pentru adulți, cu un mesaj profund și dur: o poveste de viață despre o femeie de peste patruzeci de ani, mamă de gemeni, soție și femeie de carieră, muncește și nu lasă nimic pentru a doua zi, suferă de o boală în urma cărei e greu să reziști tentațiilor de a ceda la nervi. Stresată, cu predispoziție genetică moștenită de la părinți pe care nu îi cunoscuse niciodată, este nevoită să meargă la serviciu pentru a avea grijă de gemenii săi. Rutina, grijile, nesiguranța, probleme cotidiene sapă adânc în minte și în suflet. Uneori pentru a merge înainte este nevoie să faci un pas înapoi. Dar, cu sănătatea nu te poți juca, uneori ne complicăm singuri existența! Suntem într-o lume în care stresul și depresia au ajuns să facă parte spiritul nostru uzual. Ajungem prea târziu la medic, și ne aflăm la un pas de nenorocire.

La o bună dispoziție, citește și vezi cum poate suferi o femeie-mamă! Cartea te pune pe gânduri, pe care doar o mamă le poate avea. Îngropată în activități, serviciu, casă și îndatoriri de soție, orice femeie lipsită de ajutor are momentele ei în care cedează și evadează în altă lume… – În ajun de an nou, roagă-te pentru toate mamele noastre să fie sănătoase alături de cei dragi lor!

„Oamenii întrau în viața ta. Unii rămâneau. Alții, nu. Unii se îndepărtau, dar se întorceau la tine.”

„Și atunci își dădu seama că venise vremea, să se întoarcă la Jason. La Oscar și la Liv. La viața ei, deși habar nu mai avea cum arată acea viață. Totul părea incomplet la ea. Ca o cicatrice care încă se vindecă. Sau poate ca o poveste care încă nu se terminase.” (din roman)

Veniți la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, vis-a-vis de monumentul Ștefan cel Mare, și comandați cărțile care sunt solicitate ca pânea caldă! Vivat!

Referințe critice de Svetlana Vizitiu

❤

„E violetă toamna săpată-n memorii”: Recomandare de carte cu poezii. Top 5 carti

    Pledoarie pentru citit poezie făcută cu bun simt, căldură, umanitate, candoare, înțelegere, pertinență, undeva mai optimist, fie cu pesimism. Conform stării de spirit. Poezia ne leagă de noi înşine şi de ceilalţi într-un fel… mai mult sau mai puțin îmbucurător… V-am pregătit o listă în care argumentele pro poezie să meargă mână în mână cu recomandările. Sper ca rândurile faine ale scriitorilor clasici, contemporani de mai jos să vă determine să mergeți la volume de poezie, la poeți, la poeme pășind pragul Bibliotecii Municipale ”B. P. Hasdeu”, unde vă așteaptă cărțile noi sau vechi de tipar, dar scrise de oameni minunați! Ce să citim? Cu ce să înceapă cititorul? Să fim optimiști! Fiindcă avem de partea noastră credința, speranța, clipa și nu destinul sau timpul ramas în urmă… Vivat!

• Emil Loteanu. „Mi-s ochii arși de frumusețea ta…”

Pentru ambele maluri ale Prutului, opera lui Emil Loteanu rămâne o provocare. I s-a furat libertatea şi a încercat s-o recupereze. Libertatea şi iubirea, – cele mai mari ”nevoi” ale sale: în ”Şatra” ţiganul, nu întâmplător, este simbolul libertăţii absolute, care e mai importantă ca dragostea… Culmea ironiei: el a trăit atât de mult la Moskova, unde se vorbea ruseşte, şi şi-a manifestat românismul peste tot. A reuşit să promoveze valori naţionale, cu actori moldoveni şi români, pe banii ruşilor. Oficialităţile basarabene l-au alungat, iar românii i-au recunoscut valoarea mult prea târziu. Cu puţin timp înainte de a muri, i s-a decernat Premiul de excelenţă a Fundaţiei Culturale Române…” Debutează cu versuri inspirate pe paginile revistei ”Contemporanul” din Bucureşti (1948). Se afirmă ca poet, primii săi paşi în literatură fiind dirijaţi la Chişinău de Anatol Gugel. În 1952 debutează la „Tinerimea Moldovei” cu poezia „Cântecul marii iubiri”, după ce continuă să publice versuri în ziarul „Moldova socialistă” şi în revista „Octombrie”. Placheta „Zbucium” (1956) poetul a editat-o la numai 20 de ani şi a constituit o adevărată explozie lirică. Au urmat culegerile de versuri şi proză care sunt primite cu acelaşi entuziasm: „Chemarea stelelor” (1962), „Vioara Albă” (1963), „Belaia raduga” (1964, Moskova), „Ritmuri” (1965), nuvela „Bucolica” (1966), „Versuri” (1967), nuvela „Lăutarii” (1972), „Sufletul ciocârliilor” (1974), „Zov liubvi” (2001). La Editura „Litera” apare postum volumul selectiv „Chemarea stelelor” (2003). Versurile publicate puneau în valoare un poet talentat, dar, spre surprinderea colegilor de generaţie, Emil Loteanu a schimbat muza poeziei pe cea a cinematografiei… „Acest anunț/Este punctul meu de plecare/Și refrenul acestui poem/Scris pentru tine/În speranța aproape nulă/Că totuși cândva,/Îl vei citi./Ar fi mult prea trist/Ca lucrul acesta/Să nu se întâmple.” (din poezia „Gustul gurii” Emil. Loteanu)

• Mihail Eminescu. „Poezii”

„Poezii” este singurul volum tipărit în timpul vieții lui Eminescu. Volumul a apărut pe 21 decembrie 1883 la editura Socec, cu o prefață și cu texte selectate de Titu Maiorescu și cu portretul autorului și cuprinde un număr de 63 de poezii, dintre care 26 au fost publicate de-a lungul unui deceniu în Convorbiri Literare. Cartea a fost plănuită timp îndelungat de către autor, însă sub presiunea insistențelor amicilor săi literari. Inițial, volumul s-ar fi numit „Lumină de lună”. Se spune că Eminescu a lăsat în grabă manuscrisele volumului, în ordinea dorită, ce urmau să fie tipărite, însă s-au ivit problemele de sănătate, care au determinat întreruperea legăturii cu editura. Titu Maiorescu, apropiat al poetului, s-a angajat să fie editorul volumului, fără acordul autorului. Astfel, editarea unei cărți semnate de Eminescu se anunța încă din vara anului 1883, în Convorbiri Literare. Manuscrisele au fost recuperate de către editor și modificate în anumite locuri. De pildă, în poezia Glossă, Maiorescu a înlocuit versul „Vreme trece, vreme vine” cu „Vremea trece, vremea vine”. Proiectul a fost trimis spre tipărire în decembrie 1883, imediat după ce editorul a finalizat prefața ediției întâi. Între timp, Maiorescu a rătăcit o coală editorială, cuprinzând 16 file. Volumul s-a distribuit în librăriile editurii Socec, iar lansarea efectivă a avut loc pe data de 21 decembrie 1883, în ciuda faptului că pe pagina de titlu este tipărit anul 1884. După spusele lui Maiorescu, cartea a fost gândită în așa fel încât să apară de Crăciun, cu scopul de a-i face o surpriză autorului, știind că proiectul inițial luase sfârșit pe neașteptate. Din nefericire, Eminescu nu a fost impresionat de volum, ba mai mult de atât, i-a insinuat iritare, trântindu-l de podea… „Când amintirile-n trecut/ Încearcă să te cheme,/ Pe drumul lung și cunoscut/ Mai trec din vreme-n vreme.”

• Iurie Hemei.„Între două tărâmuri”: versuri și cugetări.

„Mereu am spus că Moldova este un colț de rai. Am vizitat mai multe țări, dar ca acasă nu e nicăieri. Eu sunt un om spiritual, precum Nicolae Dabija are intitulată o carte: „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”. Deci, aici pe această palmă de pământ, mă simt acasă, mă simt liber. Viața este asemenea unui vis, omul este un simplu călător prin viața lui. Oriunde trăiești această viață – în SUA, Europa, până la urmă călătoria se sfârșește, indiferent unde te afli. Iar cu noi nu luăm nimic altceva decât faptele noastre! Eu cred că în viață nu e important ce reușești să aduni, dar ceea ce reușești să lași în urma Ta. Cineva consideră că dacă trăiam în altă țară, eram mai fericit, dar adevărata fericire este în sufletul nostru, sunt copiii, părinții, prietenii noștri…”

„În goana după bani adesea noi uităm,/De bunul simț, de cei mai triști ca noi./Mulți au plecat, la fel și noi plecăm,/Ți-averile se vor preface în noroi…” (din poemul „Credință. Speranță și Iubire” de Iurie Hemei)

• George Lixandru. „Tâlharii tăcerii” poeme/„Les pillards du silence” poemes

„Sunt un mag care mă joc cu focul” – spune despre sine autorul. Este jurnalist, poet și expert în calculatoare, iar acum om al străzii după o luptă surdă cu politicienii din Buzău. Este un nume consacrat printre iubitorii de cultură buzoieni şi nu numai. George Lixandru a scris după Revoluţie pentru multe publicaţii precum: „Oblio”, „Zig-zag”, „Expres Magazin”, „Opinia”, „Muntenia”, „Informaţia Buzăului”, „Buzăul” sau „Jurnalul de Buzău”. Primul volum de poezii l-am publicat in 2005. Până în prezent are 6 volume publicate, dintre care două bilingve: „Izbânda fulgerului” – romano-maghiară si „Tâlharii tăcerii” – romano-franceză, la București. Ultimul volum, „Memoria păcatelor” (2006).

Părăsit de prieteni și fără un acoperiș deasupra capului, George Lixandru a ajuns să doarmă în gară din Buzău după ce a făcut greva foamei timp de mai bine de două săptămâni. Întrebat cum poate ajunge un jurnalist om al străzii, George Lixandru a răspuns cu vocea tremurândă: „În țara asta, se poate orice. Este țara tuturor posibilităților în sens negativ. Dacă nu se ivește nicio soluție pentru mine, îmi voi pune capăt zilelor. Dacă nu am unde să dorm diseară, nu mai vreau să trăiesc. Nu mai vreau ca oamenii să se uită la mine ca la un om al străzii. Eu am făcut lucruri bune pentru mai mulți oameni, dar acum sunt singur„.

„Ne despărțim/încercând/să privim/prin pauzele/ce ne răstoarnă gândurile/ Totul/rămâne nemișcat/cuvintele/își scutură privirile în noi/ne scufundăm/în silabele timpului/ne despărțim/în lacrima neînțelesului din noi.”( G. Lixandru, „Lacrima neînțelesului”)

• Liliana Chisari. „Grădina sufletului meu” – un tratat al cunoașterii de sine

Pasiunea ei sunt icoanele, pictează chipurile sfinților pe sticlă, precum și portretele oamenilor, momente din natură. „Grădina sufletului meu” împarte stările ei de suflet prin poezie și proză mediativă în care filosofează despre viață, fie reflectă propriile simțiri… O carte a trăirilor, a destinului autoarei retrăit „ca un veac de singurătate sufletească”. „Uneori ești tu/și lumea-i străină,/uneori ea nu mai are nume/și tu o numești cu numele tău…/E o parte din tine – /trebuie doar să cucerești!” („Eul din nou”, L. Chisari)

• Maria Paula Erizanu. „Ai grijă de tine”

Maria-Paula Erizanu este licențiată în Istorie, Literatură și Istoria Artelor la New College of the Humanities, Londra. Textul ei de debut, „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o”, care descrie protestele de la Chișinău din 2009, a apărut într-o ediție trilingvă (română, engleză, franceză) la editura Cartier. Cartea a mai fost tradusă în germană și cehă. A câștigat premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, premiul pentru cea mai populară carte a Bibliotecii Naționale Ion Creangă și Premiul internațional UNESCO pentru cea mai frumoasă carte a anului 2011, acordat la Târgul de Carte de la Leipzeig. A mai publicat versuri în revista Poesis International. Creația ei „Ai grijă de tine” a fost influențată mult de activitatea de la tabăra de creație alături de scriitorul Dumitru Crudu, în 2012: „Acesta a fost un fundament și mi-a oferit mai multă energie și un aer mai proaspăt”. Tânăra a zis că speră să rămână conectată la literatură, pentru că îi place mult, iar ulterior a urmat și un masterat în jurnalism

”Nostalgia şi dragostea sunt sentimente dominante. Lumina caldă a dragostei se refractă în câteva proiecţii: dragostea filială (impresionează discreţia şi ataşamentul faţă de fiinţa tatălui – mai rar în cazul unui autor-femeie) şi discreta, abia sesizabila undă erotică (poemul fruct). Autoarea a pus în simultaneitate imaginarul codurilor poetice şi cromatice cu puţină insinuare ocultă. Pe de altă parte, semnificaţia aluzivă a poemului de titlu poate apărea şi ca o provocare, întrucât primul vers din poemul „Ai grijă de tine” ne îndeamnă să nu complicăm lumea, să o luăm ca atare, „uneori“! …Când într-o carte de poeme, intitulată cu cel mai discret şi mai delicat îndemn patern-matern ai grijă de tine, sunt invocate asemenea nume, lucrurile nu pot fi de-a dreptul simple, chiar dacă atunci când priveşti un cartof sau o frunză de arţar vezi uneori doar un cartof, doar o frunză… O poetică înnoitoare este mesajul pe care îl comunică poeziei române cu prima sa carte Maria Paula Erizanu. Cu ingenioasa prezenţă a poemului de pică pe copertă, volumul ai grijă de tine anunţă o poetă prezentă în cărţi, cu cărţile în faţă şi cu calea deschisă.” (Maria Șleahtițchi despre carte).

• Doina-Cezara Anton. „Frageda ploaie”

„Glasul viorii dulci sub pânză de cristal / Murmură a stinse limânări și ceară / Fierbinte curge în al luminii pocal…/Se sugrumă florile de primăvară.” Doina-Cezara ANTON s-a născut pe 29 septembrie 1993 la Chișinău. A debutat cu vesuri în revista „Florile Dalbe”, pe când era elevă. Versurile tinerei poete au fost publicate în revista „Prichindel” (Iași) , în săptămânalul „Literatura și Arta” și în revista ” Viața Basarabiei”. În anul 2004 a obținut Premiul Mare la Concursul Național de poezie Creștină „Clopotarul Terre”, poezia sa „Clopotul lui Dumnezeu” fiind inclusă în culegerea de poezii „Dangăt de clopot”, lansată de editura „Princeps”. În anul 2006 a publicat un grupaj de versuri în culegerea colectivă ” Tentația metaforei” (editura Pontos). Premiul I la Concurusl Național „La Izvoarele înțelepciunii” (2007). Laureată a Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, ediția I (2008), creația tinerei poete fiind apreciată de maestrul Afrian Păunescu. Premiul săptămânalului „Literatura și Arta” pentru Poezie (2009). Premiul I la Concursul de creație proprie organizat în cadrul Simpozionului Internațional „Gheorghe Asachi”(2011).

„E violetă toamna/săpată-n memorii…/Și violet sărutul/cuprins în palmele tale./În depărtare moare-n cenusă lebăda…/Auzi?/Ah, dar unde pleci/lăsând pe-a ta cale/petale,/Iubite?..”

Recomand  și un alt #Top #carți proza contemporană:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/12/flori-de-toamna-carti-de-toamna-top-5-carti/

Svetlana Vizitiu ❤

Surse info:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/03/29/emil-loteanu-m-am-logodit-cu-cea-mai-dep-rtat/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/05/29/parintele-iurie-hemeiviata-e-un-dar-ceresc/

wikipedia.ro, google.com

Dragostea pleca

Pleca Dragostea

…Dar căuta motive,

Pentru a rămâne. Cu frică și risc.

În jur- se agită: feminine, masculine,

Doar că-i pustiu în suflet. Și în ochi.

Încet, după sine a închis o ușă,

Rătăcind la întâmplare. În beznă. Fără bec.

Tot sperând la ceva. Fără grabă, într-o liniște mută.

Doar că cei doi nu și-au amintit de ea. Nod în sec.

Urme pierdute pe aleile reci.

S-au topit în ceață ale lor siluete.

Atunci Dragostea deveni un basm. Trecut, din păcate..

Își vor aminti și visa împreună mulți ani. Sau – În veci.

O briză va îmbrățișa umerii-n ani,

Încâlcindu-și suflarea în părul Ei.

Buzele-i brusc vor șopti un nume uitat,

Lacrimile în ochi, – regrete vor trăda…

În aglomerații, în urmă, el nu va mai privi,

Dar Ea brusc a decis să între-n visul Lui.

Pentru întâia oară. El nu mai vrea să se trezească!

Ca Ea să nu mai plece. Să n-o fi speriind…

Ades cuvintul taie viitorul. Devine ușoară despărțirea.

Distrugem sentimente sfinte. Atât de simplă e ruptura.

Pleca Dragostea… Dar tare voia să rămână…

Astfel și azi, ba se întorc, ba nu… Se amână… ❤

Svetlana Vizitiu Impresii, 2019                                         

Diana BREGA:„Fiecare zi e șuperbă cu copiii mei”

Citește mult, despre toate, în afară de fantastică. Ea preferă realitatea. În copilărie, a avut o cumpănă: la zece ani, a fost lovită de un troleibuz care se deplasa cu viteză mare la semaforul verde pentru pietoni! Diana s-a aflat în comă trei săptămâni, în acest răstimp, tata a zăcut la picioarele ei; mama, din când în când, căci în reanimație nu se permitea… Țintuită la pat, vedea disperarea lor și neputința medicilor de a o ajuta, exista pericolul de a rămâne pe viață în scaunul cu rotile. Șopotele asistentelor că va rămâne infirmă doar au mobilizat-o. Diana a depus tot efortul și a început să învețe să meargă din nou. Da, a reușit! Au continuat ani întregi de durere, efort fizic cu exerciții, lacrimi și un caracter dur din nou dezvoltat. Peri suri pe capul părinților. Ani de restricții pentru priviri în TV, asculta doar teme auditive. Când a revenit la școală, nimeni nu cunoștea câte a îndurat această fată. Diana a reușit să ia cu asalt școala, a terminat-o cu medalie, nu doar așa. Apoi a absolvit facultatea de medicină. Deci, ea nu crede în fanteziile din cărți! Doar în Bunul Dumnezeu și părinții care au salvat-o! Crede în puterea Omeniei!

„Timpurile se schimbă. Dar omenia și bunul simț sper că va rămâne la toți. E foarte greu că avem sărăcie în țară, în special, în cultură și în bunul simț.” (Diana Brega)

Îi place țara în care trăiește. Nu vrea să plece de aici, din copilărie părinții i-au insuflat dragostea pentru acest pământ – Moldova, doar că viața este imprevizibilă. Oamenii pleacă cu orice ocazie, nu se știe ce ne va oferi mâine statul. Anturajul, ne place sau nu, influențează mult asupra dezvoltării personalității fiecărui individ. Diana Brega reflectează asupra acestui subiect. Trebuie să conștientizăm cât de important este să avem oameni de valoare alături, oameni corecți, care pun preț pe fapte. Sunt zile când plânge împreună cu pacienții ei, când se bucură că sunt sănătoși. Depune sufletul în ceea ce face, depune toate puterile și posibilitățile pentru a-i vindeca… ”Pacienții sunt ca și copiii mei!” – Pune, în primul rând, omenia, orice s-ar întâmpla, oamenii trebuie să țină minte acest lucru…       

Diana Brega, şefă de secție a policlinicii oncologice din Chișinău, arată ca o femeie de afaceri, foarte tânără, frumoasă, energică și cultă. Nu poate să nu-ți placă din prima! Surprinzător, dar trezește imediat încrederea. Atentă la omul din fața ei, întreabă nu doar de sănătate, dar și de situația din familie, serviciu: toate care afectează starea omului, și nu poți înțelege pe deplin starea pacientului fără să știi condițiile în care trăiește.

Atribuțiile devotamentului și efortul depus necondiționat este calitatea unui medic deosebit. Sunt mulți oameni cu atitudine în medicină și cu adevărat dorim să le mulțumim din suflet. Din păcate, mulți profesioniști sunt constrânşi de „reformele” statului să abandoneze serviciul, care îl făceau cu drag, şi să se orienteze spre alte orizonturi ale statelor vecine. În Republica Moldova au rămas puțini profesioniști devotați, cu experiență extraordinară în domeniu. Vreau să menționez o personalitate așa cum e văzută dincolo de halatul alb si pentru care pacienții se roagă de sănătate! O experiență plăcută, deosebită. A fi medic cu diplomă și a fi „Doamna Doctor”, precum o numește tatăl meu, sunt lucruri cu adevărat diferite. Tata spune că e cel mai norocos, pentru că a ajuns la Doamna Doctor Diana Brega, să-i cunoască profesionalismul și devotamentul, curajul, toleranța și dăruirea întru totul acestei meserii.

     S-a născut în Chișinău, la 8 septembrie în 1972. Este unicul copil în familie, din tatăl medic-urolog și mama – biolog. Diana Brega se mândrește enorm de mult cu părinții săi, recunoaște sincer că sunt raza ei de soare, de la care a prins multă întelepciune și corectitudine, învățăminte pentru o viață întreagă și prin comportamentul cu oamenii. La fel, se dedică celor trei copii ai săi, băieți superbi, cei micuți fiind gemeni. Fiul cel mare poartă numele George Brega, în cinstea tatălui Dianei, celebrul medic și fostul parlamentar. Părinții în continuare sunt „umerii” din viața ei, indiferent ce s-ar întâmpla, mereu învață de la ei și doar de bine. Gemenii născuți acum cinci ani îi colorează viața zi cu zi. Diana este copleșită de dragostea pentru copiii săi. Cât timp era însărcinată, a finisat teza de doctor în științe medicale, a reușit mai mult datorită lui George, primul ei copil. Pentru că el era alături, a redactat, apoi a tipărit teza ei. „A fost în toate pentru și alături de mine, spune Diana. Este o parte din mine, acel bun, și tot ce am de la părinți și din viața mea.” Tot ce a obținut în viață este grație familiei sale. A urmat Universitatea de Medicină din Chișinău, apoi două masterate în Managementul Sănătății Publice și Drept. Diana nu contenește să pomenească despre ei, le este foarte recunoscătoare: „Gemenii acum mă învață să fiu răbdătoare și să iubesc viața din nou. Copiii sunt universul meu!”

   Îi place ceea ce face acum. A ales meseria de medic încă de la cei trei ani ai săi, fiind ţinută de mânuță de mama cu tata în orice situație: „Țin minte, într-o seară am văzut primul ajutor oferit de medici la o „traheostomie” și am fost tare mândră că tatăl meu a făcut-o!” Tatăl ei a fost cel care a fondat și a condus Secția de urologie mulți ani la rând. Mama rămâne a fi casnică, casa e curată lună și cu bucate minunate pe masă, cu care îi alintă pe ea și pe nepoți. Diana are o pasiune mare, a îndrăgit șofatul și merge la volan cu acte în regulă de la 17 ani! Nu-i de glumă, dar la șase ani ea deja mergea la volan pe dealurile satului, cu tata alături, desigur.

Ar mai dori niște studii, însă picii îi răpesc prea mult timp. Lor le plac jocurile interactive, teatrul, desenul… Diana împreună cu soțul ei le oferă din când în când „master-class” în de-ale gospodăriei, cu preparare de bucate, e tare amuzant, sunt imagini de toată frumusețea ce cuceresc inimi! În serile de după grădiniță, mai fac scurte plimbări la aer curat, apoi privesc desene animate la fel nu mult – timpul pentru sănătate e mai important! Gemenii Darius și David vor să devină ca George, fratele lor mai mare, să-i semene în toate, se întrec care pe care ca să-l cucerească. Diana-mama speră că vor crește mari și vor spune cu mândrie la fel ca ea despre părinții săi: „Va veni ziua când am să spun că nu în zadar am trăit și părinții mei vor fi mândri de mine, precum și eu de copiii mei!”

Crede în puterea omului și a bunului Dumnezeu de a ajuta la timpul potrivit atunci când se cere ajutorul. Când era studentă, apoi 20 de ani, Diana era și femeie de afaceri, cu micul business pe-atunci. A vizitat foarte multe țări. Dar recomandă monumentele de valoare din turizmul moldovenesc: Cetatea de la Soroca, Orheiul Vechi. Și cu cei mici pleacă săptămânal la Condrița, sunt foarte mulțumiți de natura și minunile de aici. Rareori pleacă la Mileștii Mici, Cricova, Ascon. La Bardar hrănesc animalele domestice, se încarcă de energie din această priveliște. Fiul mai mare, George, de la un an mergea cu părinții în Europa. Când au plecat de la Versai, a spus că va reveni înapoi cu mama lui, când va crește mai mare. Anul acesta s-a împlinit și acest vis: din banii munciți, el a invitat-o la Paris, apoi a mers în Turcia…

Părinții mereu i-au spus că bogăția este ceva relativ, doar ce există în sufletul tău, cu ce trăiești și ce respiri din cărți, din diferite culturi, – rămâne cu tine, și le cultivi și copiilor tăi. Diana recunoaște că a avut o copilărie frumoasă, plină de dragoste de la părinți și bunei. Buneii de la Nord pe timpuri au fost represați și goniți din Basarabia. La ei acasă, la Drepcăuți, ea se trezea de miresmele dulci ale clătitelor cu smântână preparate de bunica. A învățat multe din tradiții și chiar să facă un ban. Bea lapte din căldare, păscând vaca. Puneau tutunul pe ac, ajutând părinții pentru un adaos la salariu (ea o făcea pe ascuns). Mai strângeau frunze de sorcoji, că la nord se spune că sunt bune pentru a hrăni larvele care se transformă apoi în fluturași (din nou un ban în plus ca ajutor). Buneii aveau livezi, toamna se strângea roada și veneau mașinile de la Cernăuți și o luau. Vara mergea cu bunica la prășit, dar ea mai mult stătea sub un „zil”, ferindu-se de căldură și de soare. A fost foarte îngrijită de bunei, cei care erau temelia lor pentru părinții și copiii ei. Părinții mamei sale erau și ei gospodari, de la Drochia: bunelul – lemnar, bunica – croitoreasă. La baștina lor, mai mult se strângea vița de vie, și toamna toți mergeau la culesul strugurilor. Iarna tăiau porcul, se juca cu vărul luptându-se pentru un șoric sau urechea porcului…

Pe timpuri, oamenii erau mai săraci material, dar mai bogați sufletește, și mult mai omenoși. Diana Brega speră că și copiii ei cuprind ceva din partea aceasta de copilărie, că vor crește la fel de omenoși și buni la suflet. Este foarte mândră de fiul mai mare George care de sine stător a finisat școala Prometeu, fără ajutorul cuiva, apoi a plecat la Liceul Moldo-Turc pentru studii mai vaste și cunoștințe mai aprofundate în limbi străine. George şi Diana sunt Prieteni! Nu a ascuns de la el nimic. În prezent, George este unul dintre cei mai buni studenți din Olanda, la facultatea care o studiază. A fost propus pentru un job la Paris, dar studiind în Olanda, a dorit să rămână acolo.

Diana are multe amintiri. Atunci când făcea studiile la Administrația Publică, a fost la un schimb cu colegii săi la Paris. E frumos și performant, dar unele persoane sunt foarte reci, fiecare cu problemele sale, fără mare implicare. Zice că, la fel ca George, nu ar alege Parisul. Au fost cândva în Maletrua, un orășel mic din Franța, e frumos acolo, comod, doar că oamenii sunt reci, spre deosebire de moldoveni. Diana mulțumește destinului că are la cine merge, la prietenii și cumetrii dragi, la nașii cu cei trei copii ai lor, stabiliți peste hotare, și la care ea se oprește ani de-a rândul, frumos și deosebit pentru ea, dar revine acasă…

Viața este ca o carte și cum întorci pagina curată, cum timpul scrie ceva în ea… – spune Diana Brega.

Expresii și citate preferate de Diana Brega:

• „În sufletul meu, am rămas același copil mic care se trage la baloane, înțepenește la vederea unui curcubeu și nu poate trăi fără ciocolată. Copilăria e minunată!”
• „Ai grijă de tata, este singurul om care te va iubi mereu. Pur și simplu.”
• „Ador toamna. Toamna se nasc cei mai buni oameni. Eu, de exemplu(!)” (Glumă)
• „Relaţia mea cu soţul este una specială. Eu sunt foarte activă şi mereu „în priză”, el – calm, liniştit şi înţelegător. Nu zic că avem o relaţie ideală cu Roman, că nu mai apar contradicţii sau mici certuri… dar avem o relaţie bazată pe sentimente, respect şi înţelegere. Din momentul în care am început să fim împreună, a depus efort să mă cucerească şi a reuşit. A devenit un prieten şi un exemplu pentru băiatul meu, ceea ce era esenţial pentru mine.”
• „Femeia e ca un ecou. Cum te comporți cu ea, la fel îți răspunde”

• „Unica dragoste pe care eu o consider veșnică și cea mai fidelă – este dragostea părinților pentru copiii lor. Ea este cea mai pură și rezistentă.”
• „Există puține șanse în viață, dar cel mai rău – e lipsa de iubire.”
• „O seară perfecta! Copiii singuri au facut mâncare – forme diferite, gust bun! Sunt MÂNDRA DE FAMILIA MEA! Au facut și au prăjit în rolă la fel ei! Seamană cu bunelul Gheorghe BREGA”, (17 noiembrie 2018)
• „Copiii noştri sunt tomnatici. Eu am deschis cu primul copil primăvara, și cu gemenii – o toamnă, începutul vieții și roadele! Alege Anotimpul!”
• „Vă rog să respectați femeile pentru că acestea trec prin văile morții pentru a da naștere unora noi. Respectați-vă mamele, soțiile și surorile! Purtând un copil în burtă 9 luni, nu este o glumă, nici travaliul la care sunt supuse acestea. Femeile fac un mare sacrificiu.”
• „Dragi soți, respectați-vă soțiile pentru că acestea sunt adevăratele făcătoare de vieți. Dumnezeu să întărească și să ocrotească toate femeile însărcinate și să le ajute să treacă cu bine peste miracolul nașterii. Să binecuvânteze femeile!” (13 august 2018)
• „Câinii nu m-au mușcat niciodată. Doar oamenii.”
• „Trec anotimpurile… Trec anii…. Trece viața.”
• „Succesul oricărei femei vine din interiorul familiei. Dacă există o familie, dacă este armonie între membrii ei, dacă este acel univers care te motivează permanent – copiii, atunci vei reuşi în toate. Nu zic că e foarte uşor. Sunt trei copii, cu vârste şi caractere diferite… Mai există contradicţii, dar nu există dominare. Suntem impulsivi uneori, dar tot atât de repede căutăm să aplanăm situaţia şi să lăsăm să triumfe dragostea, respectul şi încrederea. Fără aceste ingrediente e greu să cunoşti succesul atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional”
• „Inima râde de bucurie ca dimineaţa când mă duceam la lucru şi peste geam mă salutau părinţii. VĂ IUBESC NESPUS!!!! LA MULŢI ANI, SCUMPUL MEU TATĂ! Eşti TOTUL pentru mine! Eşti o parte din inima mea!” (de ziua de naștere a tatalui 25 septembrie 2018)
• „Nimic nu este mai puternic şi mai de preţ în viaţa unui om decât familia”
• „Să nu uitați: Mâine Întotdeauna e o nouă zi, în care încă nu există greșeli.”

       Referințe prietenești:

Alexandru Grumeza, șef de sectie Neurologie:„Am cunoscut-o pe Doamna Doctor, ea deja fiind profesionistă si personalitate realizata. Acum, noi contactăm des pe probleme clinice și profesionale, așa că pot face afirmații bazându-mă și pe propria cunoștință, dar și din feedback-ul colegilor, pacienților. Desigur, că o caracterizeaza toate calitatile proprii unor medici dedicati, cum ar fi bunatatea, receptivitatea, dedicatia si compasiunea pentru suferința pacienților și celui de aproape. Dar ar fi banal să o descriem doar din acest aspect pe Doamna Dr. Diana Brega, fiindcă dumneaei mai are ceva care o deosebește de ceilalți colegi, și e greu să definesc acest lucru. Totuși cred că este o trăsătură care i se trage din propria experiență medicală și acest fapt o face să abordeze fiecare caz anume în mod individual, nu șablonizat; ea știe și să demonstreze că egoul propriu și orgoliul personal în raport cu Pacientul nu-și au nici un rost, și orice caz să fie monitorizat și abordat ca și cum ar fi unul de cea mai mare prioritate.”

„Dina Frunze Griciuc:„Mândria și averea. Frumoși să-ți crească sănătoși și plini de noroc!”

„Viorica Apostu:„Felicitări!!! Darius şi David, vă dorim o copilărie fericită, sănătate, noroc, succese, câte un îngeraş păzitor alături!!! Viaţa să vă fie plină de evenimente frumoase, oameni buni alături. Aveţi nişte părinţi minunaţi, care sunt sigură că o să vă susţină în toate începuturile şi se vor bucura mereu de voi!!! LA MULŢI, MULŢI ANI!”

Svetlana Jubirca:„Astăzi este ziua băieţilor frumoşi, iar eu vă urez din toată inima: La mulţi ani! Vă doresc să aveţi o copilărie frumoasă, veselia şi zâmbetul să nu vă lipsească de pe chipul vostru scump, să vă bucuraţi de toate momentele din viaţă, să aveţi o viaţă liniştită şi lipsită de griji, să fiţi cei mai fericiţi băieţei din lume.”

Emilia Veisa:„Fericire mare când părinții sunt vii şi sunt aproape.Te simți încă copil în suflet. Eu, cu părere de rău, nu mai am această fericire. Numai bine, doamnă Diana. O săptămână frumoasă vă doresc.”

Lorena Mednicov, chirurg oncolog: „E sociabilă, prietenoasă, dedicată muncii.’’

Valentina Stratan, politiciana, oncolog:„Diana Brega este colega noastră de serviciu la Oncologie. Mereu exprimă caldură, corectitudine şi bunăvoință. Este un Om pe care poți să te bazezi, pentru că este responsabilă, organizată și receptivă.”

„Cei mai scumpi copii sunt ai mei” – (Familia Brega).” Că tot vorbind despre părinții Gheorghe și Zinaida Brega, Diana o felicită pe Mama ei cu ziua de naștere, pe 7 septembrie face 70 de ani: dorindu-i multă sănătate alături de familie, mulți ani și bucurii, să se bucure de strănepoți împreună cu tăticul. Doamne ajută!

Nu regretați să vă oferiți timpul: sănătatea e mai scumpă! Diana Brega este un medic foarte bun, nu doar pacienții, ci și colegii confirmă acest lucru. De aceea, e și rând mare la cabinetul „Doamnei Doctor”, pentru că pacienții vor la dumneaei. Ea consultă, ascultă cu răbdare, va sfătui cu grijă, nu încearcă să se debaraseze mai repede de pacientul incomod, și este foarte respectată, – o spun cei care urmează tratamentul la ea. Pacienții cu încredere vin la cabinetul 216 a Dianei Brega…

  Omul care știe să muncească singur – întotdeauna va aprecia munca altuia! Și cu siguranță, anume acestor persoane le este obijduitor atunci când în emisiuni TV, filme sau romane literare se vorbește urât despre medici, și asemenea informații negative sunt foarte multe. Eu sunt departe de a privi viața prin culori roze și de a-i considera pe toți medicii profesioniști sau specialiști extrem de buni, am avut și o experiența tristă atunci când medicii au greșit cu doza de antibiotice pentru subsemnata, fiind copil sugar… Și mai cred că doar cu astfel de exemple deprimante este imposibil să educi o nouă generație care ar dori cu adevărat să trăiască și să muncească. Prin urmare, am scris despre un medic care salvează vieți, și aceasta se întâmplă zilnic. Despre Diana Brega, oncolog, o menționez în repetate ori, că și tatăl meu, pacientul „Doamnei Doctor”, este încântat de atitudinea și tratamentul minunat pe care îl oferă ea tuturor pacienților…

Doamne ajută în continuare, sănătate, Doamnă Doctor!

❤ Svetlana Vizitiu

Date biografice: Diana Brega:

Sefa sectiei republicane CCD IMSPIO din Chișinău, Republica Moldova. Colaborator stiintific, Doctor in stiinte medicale, chirurg-urolog. Mamă a trei copii.

 

Mintea satului cea de pe urmă” de Olga Capățână

Orașul creează iluzia unei vieți ușoare și frumoase. În realitate, este altfel. Adaptarea la viața urbană a satului a fost dintotdeauna și este o mare problemă. „Ce-i cu mlaștina asta de Merejeni, că a ademenit oamenii și nu-i lasă să trăiască decent?” Sătenii se trag la oraș, or, la finele vieții sale se întorc în sat realizând cât de valoroase sunt relațiile simple omenești, și … deja e târziu, mentalitatea înrădăcinată nu schimbă atitudinea. Consătenii nu iartă nimic, la fel pentru că nu depui efort să fii în rând cu lumea lor, să trăiești conform regulilor orânduite chiar de ei…

Cred că în fiecare sat există personaje atât de colorate, și lucrul acesta nu e de mirare. De aceea, doare când citești nedreptățile care s-au săvârșit și nu mai poți schimba ceva… Paginile romanului se deosebesc prin amintiri și paralele existente, prin atitudinea de azi și prezent, care pare neschimbată. Olga Căpățână, de fapt, ea este prototipul, lucrurile sunt reale, doar numele sunt schimbate. Autoarea descrie amintirile sale despre epoca sovietică a satului său (a doua jumătate sec. 20). Capitole foarte interesante și oricum remarcabile prin dialoguri cu o dialectică deosebită și chiar amuzantă în exprimarea moldovenilor. Interesante capitole dedicate vieții satului, și toate aceste atribute descrise au atins și copilăria mea, și adolescența, și cât nu ai roti trecutul, e o nostalgie! Datorită acestui fapt, cartea reiese a fi nu doar despre mentalitatea unui sat, ci și despre tinerețea noastră fericită, amintiri de neuitat legate de ea, care uneori rămân menționate prin lucrurile mărunte în roman, ce n-ar obiecta oportuniștii! Acțiunile romanului rămân prezente în viața sătenilor rămași în Moldova, cei care nu au reușit să plece în țările civilizate pentru a afla „lumea cea nouă” a europenilor. Mi-a plăcut istoria, admir autoarea și recomand cartea. Cu siguranță, veți face lacrimi…

 Trecutul nostru în ciuda vieții dificile, dar și foarte atractive în mediul rural este întotdeauna alături de noi. Astfel e creeată gândirea noastră că prin trecut vedem un mod ideal al vieții noastre, deși acest lucru poate avea nicio legătură cu realitatea, și cu timpul se transformă într-o iluzie. Ne plac gândurile despre satul nostru, despre patria noastră mică în care cândva ne-am simțit fericiți pentru că eram și mai tineri. Ce e mai de preț – că trecutul ne învată să nu cedăm dificultăților, calităților inumane ca alcoolul, bârfele, invidie, răzbunăre etc., să depășim problemele, să apreciem valorile, cu speranța că și copiii, nepoții noștri vor învăța aceste lucruri…

„Sentimentele au rămas departe în urmă. În tinerețea mea. Aveam alte griji. Totul se schimbă, totul trece odată cu viața.” (Olga Căpățână)

Îmi amintesc foarte bine mirosul ierbii, a baștinei mele. O amărăciune nostalgică, ceva de neuitat, care a lăsat o urmă dulce-amară în sufletul meu. De aceea, romanul „Mintea satului cea de pe urmă” scrisă de Olga Căpățână este o scriere deosebită, atât de apropiată interiorului meu spiritual. Am citit cartea, special plecând mai departe de oraș, în mrejele miresmei asemănătoare acțiunii romanului. În carte, istoria are loc în satul Merejeni, dar lasă impresia ca e chiar la baștina ta…

„Satul meu este cel mai frumos sat din lume, bucura ochii cu cele mai frumoase flori” (O.Căpățînă)

„Dar cel care scrie soarta acolo e tot din Merejeni. Tot nu iartă multe. I-a părut că Niusei tare ia mers în viață. Și nu a început să bea, nu s-a făcut bețivă, așa cum era scris acolo, în condica ceea cerească. Așa cum li s-a prezis la toți copiii Mărioarei lui Petea Șchiopul. Ana a rezistat la moartea soțului ei și toată dragostea, toată grija a îndreptat-o spre copilul său. Și iată într-o zi fiul ei face accident cu mașina și moare. Ce îi rămânea sărmanei mame: să bea? Nu, nu a mers mezina Mărioarei pe drumul fraților și al părinților. A crescut nepotul, și-a ajutat nora în toate. Nora ei s-a recăsătorit cu un turkmen. Un om deștept, cu studii superioare. Și nora a cerut de la mama Ana învoire să se căsătorească. Acum bunica Ana crește două nepoțele, surorile nepotului său. Și nora o învită la toate sărbătorile, are grijă de Ana. Dar niciodată Ana n-a luat în gură picătură de alcool. ÎN CIUDA SATULUI.”

Omul e la fel dintotdeauna: va critica viața altuia, foarte atent la greșelile vecinilor, și doar știe ce spune Domnul „Nu judeca că judecat vei fi…” Mentalul nu se schimbă nici trecând prin propria experiență dureroasă, nici din învățămintele de viață, din educația celor șapte ani, ba, omul vrea să simtă și el „bucuriile” sau ”nefericirea” vecinilor, de ce nu?! Așa e firea omului, chiar și cel ințeligent poate greși… Ce-i important, e subiectul detaliat de autoare prin modul „vechi” de viață și atitudinea sătenilor. Atitudinea se regăsește și în prezent, una dezvoltată și „modernizată” de demnitari. Care depinde de felul de a gândi și de a trăi conform timpului, de situația grea a țăranului lipsit de condiții și de resurse finaciare pentru o simplă bucurie de a fi omul independent, cu simțurile și speranțele proprii ce nu pot fi ascunse… În continuare, credeți că politica o face satul? Nu satul creează politicul…

„La Nouă Mai fostul director vine și stă lângă monumentul ostașilor ocupanți de țară. Ocupanți-neocupanți, cu ce-s de vină ostașii cei care au murit în război? Ce țară o fi ocupat ei acolo sub pământ? Au murit pentru politică, cum zicea mămuca. Urât lucru e politica asta. Dacă pentru ea mor oamenii tineri și frumoși ca florile…”

Orașul își face treabă rea cu oamenii care vin din sat. La copii se dezvoltă zgârcenia, dorința de a avea mulți bani, cu toate că părinții lor nu le au. În oraș, totul este schematic, formal, fără suflet. În oraș nu există socializare ca cea din sat, unde oamenii comunică și se văd permanent. În oraș trăiesc milioane de oameni, dar Tu simți că ești singur. Majoritatea orășenilor doresc să se întoarcă în sat, și nu exclud această posibilitate. Dar, cel mai bun oraș sau sat e acela, unde tu prosperi!

„Câte case pustii sunt în sat… E plin satul de case orfane, de părinți orfani. Gospodării agoniste cu greu, muncă în sudoarea frunții, dar acum nu are nimeni nevoie de ele. Da, case orfane într-o țară vitregă…”

Cea mai mare greșeală e pierderea speranței, iar statul ne oferă exact aceste condiții pentru a o pierde… Apoi, noi cinstim câte un pahar pentru sănătate și prosperitate pierzând toate odată, inclusiv familiile. Condițiile de trai ades inumane în satele Republicii Moldova la fel există grație conducerii de stat. Satul se pierde, sătenii fug în orașe străine, și nu mai revin… Visul european e sclipitor…

„El a prins rădăcini aici și, dacă lua câteva pahare de vin, când încă putea vorbi le spunea socrilor într-o moldovenească stâlcită că e din viță de profesori, că tatăl lui a fost mare matematician, poate profesor, poate academician chiar. Dar l-au dus in gulagul acela de la capătul lumii și doar numele i-a rămas. Mama, ca să nu fie și ea închisă, s-a dezis de soț, iar copiii au luat numele mamei, că al tatălui este evreiesc. Râdeau socrii de el – auzi, bețivul și pângăritul de Vaniuța, viță de nobili sau și mai strașnic – de jidani.”

Multe povestioare de suflet a familiilor din Merejeni, strâns legate într-o istorie a satului, cu detalii precise, dialoguri populare în stil țărănesc, toate relatate atât de strălucit, dar și sentimentul dureros de compătimire până lacrimi, și analiză filosofică a relațiilor interumane sătești, și satira tradițională gen Olga Căpățână. Pe scurt, în opinia mea, această carte este destinată tuturor – nu doar pentru cei care suferă în urma disparițiilor satelor din Moldova. Este o istorie tragică a unui sat care merită să fie înțeleasă și „reparată” pentru a reuni populația emigrată, a reeduca și pentru a începe în cele din urmă a trăi civilizat dacă vrem să ajungem „europeni”.

„- Ce  vorbești, mamă? Dar oamenii în sat ce vor spune?

• Oamenii din sa-at!… Da” careva din oamenii din sat ți-a dat o bucată de pâine, fată hăi?… Ți-a întins cineva o bucîțică de ceva, de așa tare te temi ce vor zice oamenii? Hm? Cine-i acela din sat care-i așa de vază pentru tine? Eu și tat-tu îți suntem autoritatea. Noi suntem acei care te susținem și te ajutăm. Am zis ceva când ai vrut să te măriți? Nu? Ai vrut nuntă în dricul iernii, ți-am făcut nuntă. La altă lume mirele face nunta, nu mireasa, că el e capul familiei. Noi nu am zis o vorbă, o strachină de făină să aducă, un lemn, un burhui de jin. Tot noi. Zestre ți-am dat? Ți-am dat. Cât am avut. Casă ți-am dat? Aveați unde trăi? Amu ce va zice satul, ce va zice lumea? Noi cu tat-tu suntem lumea. Și nu plânge în poale!…”

De ce o apreciez pe autoarea romanului „Mintea satului cea de pe urmă”? Pentru psihologismul invariabil și iscusința de a remarca subtil mișcările sufletului, pentru că nu omite detaliile, care sunt de obicei simbolice. Romanul este ca o fereastră în viața cuiva, a celor de alături, familii și prietenii, colegii din vecinătatea satului… Despre bumerangul care se întoarce atunci când pășeșeti strâmb… Alcoolul, dragostea și… invers… Dinamica comploturilor surprinde, începutul romanului ironic de loc nu se asociază cu finalul neașteptat și trist pâna la lacrimi atunci când moare protagonista… Violul fetei de 15 de tatăl vitreg este un strigăt de durere la ceruri, de ce se întâmplă aceste crime în continuare, de ce este indiferentă societatea, și justiția nu face nimic? Olga Căpățână pune personajele reale în circumstanțele non-banale dezvăluind caracterele lor pe deplin, și adevărul așa cum a fost și au ajuns în prezent… În același timp, este foarte interesant să citești romanul, pentru că autoarea scrie despre satul cu oamenii ei obișnuiți, despre sătenii cu durerile și problemele lor sociale, despre judecată și schimbările de mentalitate. Și despre Iertare, de altfel nu ar avea rost să fi scris acest roman…

„…Mama e departe, bunica în depresie, iar bunicul tângea după Uniunea Sovietică, se bătea cu pumnul în piept, zicând că noi încă vom plânge după comuniști și după puterea sovietică. El, care avea pe vremuri peste cinci sute de ruble pe lună, cu mașina la poartă, încărcată cu toate bunătățile pământului, ducea dorul puterii sovietice. De ce ar trebui să-și amintească mama mea sau bunica, sau chiar eu de puterea sovietică? De cozile fără sfârșit după smântână sau o bucată de salam? Ce a fost bun pentru noi atunci? A fost pentru ei, pentru secretar de partid. Noi nu am pierdut nimic!”

                       Alte opinii despre cartea „Mintea satului cea de pe urmă”:

Aliona Grati:„Olga Căpăţină nu urmăreşte să scotocească în personajele sale animalicul, impulsurile fiziologice, ci caută modalitatea de a-i înţelege şi de a-i mântui creştineşte. Semnificativ în acest sens este gestul de a-şi sacrifica spre final personajul-narator. Moartea Zinei Postică trezeşte umanul în merejeneni, le aminteşte că au fost şi pot fi buni. Gura rea a satului se potoleşte, o nouă speranţă se întrezăreşte la orizont. Dimineaţa se apropie ca o promisiune de iubire a aproapelui, de instalare a normalităţii… Cartea este o avertizare asupra unui pericol realmente iminent şi, în acelaşi timp, expresia speranţei de vindecare cu propriile resurse interioare a unei umanităţi cancerizate de istoria câtorva decenii de comunism.

Vera Catan:„A ajuns si la mine „Mintea…”Draga Olga Căpățînă, multumesc…Sa stii ca retraiesc fiece fila a acestei carti, intrucat ( intr-un fel sau altul) am trait mai tot despre ce scrii…”

Aliona Dembitki:„Pentru mine sunteti o ladita incarcata cu minuni!!!Aveti atitea calitati minunate si atit de multe incap in inimioara Dumneavoastra si sunteti atit de generoasa ca va impartiti si cu altii de aceste daruri pe care va insestrat Dumnezeu dar si datorita ambitiei si foarte foarte multa munca …sunteti femeie frumoasa si jingasa dar totodata atit de puternica si luptatoare..aveti curaj si mindrie aveti demnitate si multa multa poiezie.Eu va admir si chiar sunt mindra ca v-am cunoscut..meritati sa fiti pretuita..citita si povestita..meritati sa fiti alintata si apreciata. Sunteti mamica si bunica iubitoare, sunteti raza lor de soare si cu zimbetul acesta al Dumneavoastra de copil divin care emana atita caldura si oameni curati la suflet!!!Am simtit sa va alint azi fiindca un cuvint de la Paris chiar si scris personal pentru mine e ca un balzam si o forta de a ma ridica si a merge inainte!!!O dupa amiaza frumoasa stimata Doamna si o imbratisare calda! (după lansarea cărții „Mintea…”
Anastasia Balmuş:„Mi-am dorit mult s-o cunosc mai îndeaproape, s-o privesc, s-o ascult…
Am venit special la Chișinău la lansarea cărții ei…
Am fost plăcut surprinsă de incărcătura evenimentului, desfășurarea lui. Dar cel mai mult de faptul, că opiniile noastre asupra problemelor societății sunt comune. Și pe mine ele mă frământă, mă dor, dar…ea, OLGA CĂPĂȚÂNĂ, a spus-o tare, cu durere în cartea sa. Ne-a demonstrat, ne-a atenționat, ne-a rugat, ne-a chemat să acționăm, să salvăm morala satului, unde „s-a nascut veșnicia” și care face parte din demnitatea neamului… FELICITĂRI, dna OLGA CĂPĂȚÂNĂ!”

Livia R-w:„Felicitari !!Am fost in sala la acesta lansare, as zice ca aceasta carte va prinde bine la cititori… Suntem in suflet multi cu aceeasi durere… Durerea neamului cu emigrarea si pustiirea SATELOR… Dar mai dureros este despartirea de cei dragi… De marele DOR pe care il ducem cu greu…”

Editura ARC:„Romanul „Mintea satului cea de pe urmă” (ARC, 2019) de Olga Căpățână a avut parte de o lansare mai mult decât frumoasă. Lumea care a venit la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” ne-a confirmat faptul că o carte este un univers construit din pagini și cititori! Aceasta face ca un volum să fie viu, să trăiască!”

Cobzac Victor este cu Olga Căpățînă.:”MINTEA SATULUI
Versuri dedicate scriitoarei Olga Căpățână, cu ocazia lansării romanului „Mintea satului cea de pe urmă”~Mintea satului, … cea de pe urmă,/Cuvinte nu am și-mi scot pălăria,/Colb, drum de țară, găinile scurmă,/Anume aici, s-a născut, veșnicia!/Anume aici, … printre case din lut,Pereți văruiți, de mâini grijulii, /Sunt ale Mamei, … la timpul trecut,/Calde și astăzi, … pentru copii./Un Soare rotund, ca o Pâine de casă,/Ce dulce-amintirea mai doare,/Mirosul de glie… se-așterne pe masă,/Ca un gând, obosit să mai zboare./Maci roșii ca para, … pelin și cucută,/Legate sub coardă, aroma îmbie,/Bilet la căruță, … cai-putere, … o sută, /Cu întoarcere-acasă: și ție, și mie./Păpădii… pe de-o parte și alta de drum,/Ne-nsoțește, ca-n vis, ciocârlia,/Din hogeacuri mai curge o țâră de fum, /Fir de dor, … și nă-fra-ma, și ia./Sunt la modă: catrința, căciula și naiul,/Lăutarii și vinul din beci, o plăcere,/De nepoți plină curtea, ei vin cu alaiul,/Când lipsesc, sunt necaz și durere./Cimitirul e viu, Dumnezeu… peste tot,/Sub icoane, … cu sfinții, … la masă,/Val de lacrimi, … le șterg… nu mai pot,/Nu rezist, dorul mă-ntoarce… acasă./03.06.2019

            Informații utile:

Premiul Fondului Literar al USM i-a fost acordat scriitoarei Olga Căpățână, stabilită actualmente în Franța, pentru romanul trilogie ,,Dobrenii” o carte care redă povestea unei familii de moldoveni marcată de cel de-al doilea război mondial, de foamete, deportări și de conflictul din regiunea transnistreană.

Olga Căpățînă este femeia care a fost la două războaie, cea care a reușit să-și schimbe viața la 180 de grade în Franța. Niciodată nu i-a fost frică de schimbări, le-a acceptat și a demonstrat că se poate mult mai mult, iar investigațiile ei au ajuns să fie difuzate la National Geographic. Cum este viața după două războaie, dar și ce a motivat-o să scrie versuri inclusiv ”Visul meu” de Valy Boghean aflați din acest reportaj!

http://www.jurnaltv.md/news/d855e1a5dadc4899/visul-care-a-ramas-pentru-toata-moldova.html

http://spiritualitate.md/carti/188-mintea-satului-cea-de-pe-urm-olga-cpn.html

Albumul cu imagini de la lansare de carte ”Mintea satului cea de la urma de Olga Capatana” (Cartea o puteti citi la Biblioteca Municipala B. P. Hasdeu!)

Olga Căpățînă:„Eu plec, ça sa va duc dorul. Va las MIREASA DIN KABUL sa va maingaie. MINTEA SATULUI CEA DE PE URMĂ sa va pună pe gânduri.” (7 iunie 2019)

❤  Svetlana Vizitiu, august, 2019

Iubirile Marianei S. Țăranu: Bogdan și Unirea

      Drumul spre casă o trezește la realitate. Casa ei nouă deja e acolo, la Sibiu, unde Mariana locuiește și merge la mormântul Lui Bogdan… Stă cu ochii închiși plini cu lacrimi și cu mintea goală ascultând dansul frunzelor uscate… Pentru prima data se simte vie înconjurată de spiritele neînsuflețite la cimitir, realizând cât de fragilă este și cât de bine e să te poți deconecta din când în când, uitând de moarte… Amintirea fericirii o înaripează, atunci își dorește ca acele clipe să nu treacă. Șoaptele dulci ale suflului de vânt o hipnotizează… Iubește în continuare. Parcă e posibil, altfel? Nu a fost nevoie de compromisuri pentru a obține o armonie completă în familie, dragostea e cel mai bun tratament pentru două persoane îndrăgostite! Au simțit împreună acele clipe, sentimente și toți cei din jur erau fascinați de iubirea lor. Munca constantă i-a unit dublu. Aveau aceleași interese comune, priviri, scopuri… Au văzut doar unul pe altul și inimile lor, de aceea, a fost atât de firesc și simplu să înțeleagă realitatea istorică a acestor două state care merită și necesită să fie unită pe veci… Moldova și România. Nu Uniunea Europeană, ci aceste două state, în primul rând.

       Doar întâlnindu-se unul cu altul au aflat ce este dragostea adevărată. În public și după culise trăia dragostea. Nu s-au îndoit niciunul, a fost și rămâne acest sentiment real, atunci când nu poți respira fără acest om, cât de târziu, dar a apărut ceea ce nu este dat la fiecare… Bogdan nu se mai sătura s-o alinte din priviri și cu dragostea lui, nu putea trăi deja fără de Mariana, o admira și o lăuda la toată lumea, se mândrea și era fericit împreună cu ea. Era fascinat, nu numaidecât de rolul în societate, nici de frumusețea ei, o adora pentru integritatea ei firească. Mariana – foarte frumoasă, remarcabilă, grațioasă și plină de farmec prin exteriorul său bine creat, și cel mai important, este înțeleaptă. Ei bine, a sosit momentul când ambii au realizat că se iubesc până la ceruri, și ce păcat și ciudat e că în scurt timp, după o lovitură neașteptată de boală, Bogdan chiar a plecat la ceruri… Așa a vrut Domnul, rămâne un gol în suflet, o cicatrice care va rămâne mereu în sufletul ei, precum și dragostea pentru Bogdan, la infinit, unde inevitabil ne vom întâlni cu toții… Mariana va purta mereu memoria omului drag…

      Cel mai strașnic e atunci când vrei să plângi, dar nu te ajută… Vrei sa vorbesti și nu mai ai cu cine, – vrei să pleci, dar îți pierzi direcția, – poți să rămâi, dar nu ai dorință… Sau, nu e nevoie… Cel mai important să nu rămăi singur alături de oamenii care există lângă tine! Prietenii reali mereu vor fi alaturi! Și la bucurie, și la durere! Viata-i asa frumoasa!!!

O nunta aristocratica. Mariana si Bogdan Tamas

      Generaţiile noi sunt diferite. Alte gânduri, alte priorităţi, alte pasiuni, alte idealuri. Păcătuind prin a-i compara mereu cu noi înşine, nu facem decât să-i îndepărtăm, să pierdem ocazia de a-i înţelege, dar prietenii adevărați întotdeauna vor înțelege și te vor susține la nevoie… După lacrimi de durere care nu se mai termină, Mariana continuă ceea ce a făcut prin experiența ei de-o viață. Istoria nu finisează, și ea este istoric de meserie, Doctor în științele ei. Cum se spune, și-a luat geaca și pleacă mereu la drum… Unde? Nicăieri, dar peste tot! Luptă cu mentalitatea și simte că trăiește! Luptă pentru democrație reală și independența țării sale, pentru Unirea celor două maluri de la Nistru și de peste Prut… Prin memoria deportărilor sovietice în care au decedat milioane de oameni, ducând foametea bine organizată de puterea sovietică, ceea ce noi, moldovenii, aflăm peste zeci de ani, și tot nu vrem să credem că este posibil așa ceva, atâta inumanitate deavolească a bântuit în doar câteva persoane care au guvernat și ruinat acest biet stat moldovenesc dezlipit de Patria mamă… Născută în apropierea Nistrului, în raionul Criuleni, Mariana a vorbit cu oamenii de acolo, continuă să interacționeze cu ei, în mod special, o interesează relațiile și situația transnistrienilor și consideră că nu s-a făcut nimic substanțial pentru a-i întoarce în componența Republicii Moldova…

„Drama românilor basarabeni trebuie cunoscută, vorbită şi conştientizată la pătrat, iar noi, băştinaşii, să nu le mai permitem urmaşilor ocupanţilor să se facă a uita că noi suntem la noi acasă.”

                                  Despre Bogdan Tamas, soțul Marianei S. Ţăranu

 ‘’Acum un an Bogdan a vizitat Conacul bunicului Vasile Galaction din satul Plopi, raionul Dondușeni, Basarabia. Conacul, la fel ca și întreagă avere, a fost confiscat și naționalizat de autoritățile sovietice. Familia Galaction a reusit să se salveze de bolșevici trecând Prutul. Stâlpii de la poartă sunt cei autentici, construiți în perioada interbelica, ceea ce e din fier și steaua roșie sunt creațiile ocupantului.
Bogdan, pe bună dreptate, era mândru de obarsia sa de nobil.
Dormi în liniște, Bogdănel!!’’ Mariana , 16 iulie 2019

Mariana si Bogdan Tamas, 2019

Lavinia Dumitrașcu „Se spune că timpul vindecă rănile…dar doar le ameliorează în măsura în care noi ne obișnuim cu ideea…Amintirea rămâne…acolo…în suflet…Ca și durerea…”

Bianca Rodica Karda „Amintirile rămân întotdeauna în suflete, Mariana. Nimeni nu ni le poate lua. Măcar pe acelea. Ne raportăm la ele și suntem recunoscători că am avut parte de ele. Te îmbrățișez cu prietenie!”

Mariana S. Ţăranu (10 iulie la 16:39): „Si pulbere, tarana de tine s-a alege,/ Caci asta e a lumii nestramutata lege,/ Nimicul te aduce, nimicul te reia,
Nimic din tine-n urma nu va mai ramanea…/ Dormi in pace, Bogdanelul Meu!!! /Nicolae Bogdan Tamas (9 decembrie 1972 – 7 iulie 2019)

                            Gânduri, informații și alte expresii utile de la Mariana S. Țăranu:

• Mariana S. Ţăranu: „Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
  Ar fi normal, la aproape trei decenii de independență, să avem o clasă politică formată în noile împrejurări …”
• „Cetățenii Republicii Moldova sunt produsul unui stat totalitar, unui stat în care n-a existat democrație. Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
• noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară – când oamenii parcă vor, parcă se tem, parcă nu le trebuie. Și de asta așteaptă ca cineva să le spună ce să facă. Cetățenii Republicii Moldova nu știu a trăi în democrație. Dacă vorbim despre un stat de 28 de ani, care are o vârstă de 28 de ani, aici nu poate fi democrație. Democrația se dezvoltă în timp, democrația trebuie cultivată. Deci, ca să vorbim despre un stat democratic, cel puțin la a treia generație putem să spunem că este o democrație mai mult sau mai puțin autentică…”
• „Dacă vorbim despre independența Republicii Moldova, fiecare a trăit-o, o trăiește în funcție de aspirațiile sale, de nivelul intelectual și de faptul cum a fost implicat în acele evenimente. Cum rămâne în istorie? Rămâne ca un an de cotitură, an în care Republica Moldova a fost reînființată, într-un fel, pentru că este succesoarea RSSM-ului, dar, în același timp, acești 28 de ani, de fapt, sunt niște ani ratați pentru această palmă de pământ, sunt niște ani în care cei care au avut șansa sau neșansa să se nască aici au suportat o veșnică perioadă de tranziție, timpuri incerte, au ales din răul cel mai mic; sunt ani pierduți pentru această palmă de pământ și îndeosebi pentru populația care s-a născut aici, pentru că toți avem o viață biologică și tot timpul am fost în așteptarea schimbărilor.”
• Doctorul în istorie, Mariana S. Țăranu: “Recuperarea memoriei deportărilor lipsește, iar indiferența mai persistă”. Valul doi al deportărilor – o rană deschisă și astăzi. Cei rămași în viață din acel calvar i-a ajutat credința și dorul de casă. Astăzi, însă comemorarea victimelor deportărilor se lasă cu un gust amar. O radiografie amplă cum s-a petrecut cel de-al doilea val al deportărilor și ce se ascundea de fapt în spatele acestor scenarii diabolice”
• „Au fost deportaţi toţi cei incomozi regimului sovietic prin mentalitate, prin nivelul de trai şi prin idealurile de care erau călăuziţi: reprezentanţii clerului, intelectualii, gospodarii satelor, foştii funcţionari ai administraţiei româneşti, ziarişti, foşti ofiţeri în armata română. Dar de fapt ei reprezentau coloana vertebrală a poporului nostrum. Mai mult, un popor rămas fără intelectuali, adică fără preoţi, profesori, învăţători, funcţionari uşor este redus la tăcere, manipulate şi deznaţionalizare, ceea ce și s-a întâmplat.”
• „Credința și dorul de casă i-a ajutat să supraviețuiască… Toate bunurile – casele, utilajul țăranilor deportați – au fost confiscate de colhozuri, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc.”
• „Persoanele au fost deportate în așezări speciale cu domiciliul obligatoriu. Deportații locuiau împreună cu familiile, erau supravegheați de NKVD, iar libertatea de mișcare era limitată la o anumită zonă din raza domiciuliului obligator. Lunar familiile deportate trebuiau să se prezinte la ofițerul de supraveghere, la sovietul sătesc în zonele rurale sau la secția de miliție în așezările urbane pentru a-şi confirma prezenţa. Cei deportați au fost folosiți la munci fizice, necalificate, erau impuși să lucreze atât cei maturi, cât și minorii.”
• „…vorbesc acum despre calvarul prin care trec cele câteva școli – șapte școli cu predare în limba română din partea stângă a Nistrului –, iar atunci când vorbim despre pensionarea cetățenilor, atunci când vorbim despre salariile celor din partea stângă a Nistrului, ei la propriu sunt motivați economic ca să primească, să accepte cetățenia transnistreană și noi, vrem sau nu vrem, dar ne pomenim că locuitorii multor sate și din partea dreaptă a Nistrului au cetățenie transnistreană și în ceea ce privește școlile nu se face nimic, în ceea ce privește acordarea cetățeniei, în ceea ce privește punctele de control care pe zi ce trece tot se schimbă, își schimbă destinația…”
• „Nu pot înţelege, până când vom tolera acest spectacol, regizat atât de bine de Moscova, până când vom accepta ca mica noastră Ţară să continue a fi „Cuba Europei”? Mă întreb pe mine şi vă întreb şi pe voi: oare n-a sosit timpul să-i tragem la răspundere pe aventurierii, complotiştii, criminalii cu cetăţenie rusă care, prin abuz, şi-au atribuit puterea politică în regiunea de Est a Republicii Moldova?” (2010)
• „ În 1941 au fost deportaţi şi copiii celor mai instruite familii din Basarabia care fie nu au dorit, fie nu au reuşit să plece peste Prut în 1940. Evident, părinţii lor făceau tot posibilul ca copiii lor să facă studii. Satrapii comunişti, fiind conştienţi de acest lucru, le-au creat anumite condiţii. Astfel, copiii deportaţilor au frecventat şcoala medie rusă, ulterior mulţi au fost promovaţi în diverse instituţii medii de specialitate, însă doar la profilul tehnic, şi mai puţin în universităţi. La absolvire au fost repartizaţi în calitate de tineri specialişti în diferite oraşe ale URSS nepermiţându-le, însă, revenirea în locurile natale… Cu toate acestea, mii de familii deportate când revin la baştină constată că averile lor sunt naţionalizate, regimul a reuşit să le creeze o imagine de duşman al poporului şi chiar mai mult, din cauză că nu li se acorda viză de reşedinţă, nu se puteau angaja la serviciu şi nu aveau o altă alternativă decât să se reîntoarcă în locurile de detenţie sau în alte republici unionale.” (2011)
• „Șansele pe care le are un tânăr să se integreze în viața socială în afara Republicii Moldova nu le are aici. Aici, dacă nu ești membru al unui partid care se află la guvernare sau dacă cineva nu are apartenență politică din anturajul tău, nu ai nicio șansă. Și diaspora, văzând și trăind după regulile democrației autentice, venind în Republica Moldova și confruntându-se cu ceea ce am vorbit mai devreme, își dă seama că, de fapt, este o luptă pierdută din start și se întoarce.” (iulie, 2019)

Mariana S. Țăranu (n. 1976, 3 august) – o voce puternică pe scena moldovenească, basarabeancă inteligentă, experimentată, foarte vocală, cu discuții și interviuri răsunătoare la Radio și TV-ul politic cu personalitățile importante din Republica Moldova. Duce dispute ce captează de multă vreme arena politică, scriind și pentru paginile presei din România despre instabilitatea politică, Unire, Integrare Europeană, analizează și oferă strategii, propune variante, caută soluții în încercarea de a evalua posibilitatea rezolvării problemelor sociale și a ieșirii dintr-o criză prelungită în țară…

 Câteva surse importante:

https://www.facebook.com/mariana.taranu.3

http://moldova9.com/doctorul-in-istorie-mariana-s-taranu-recuperarea-memoriei-deportarilor-lipseste-iar-indiferenta-mai-persista-2/

http://intersectii.eu/judecata-impostorilor-trebuie-grbit/

http://intersectii.eu/70-de-ani-de-la-primul-val-al-deportrilor-staliniste-basarabia/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/09/mariana-s-taranu-invata-a-trai-fara-a-te-pierde-la-clubul-de-elite-impresii-din-viata-si-carti/

https://moldova.europalibera.org/a/maria-țăranu-la-aproape-trei-decenii-de-independență-ar-fi-normal-să-avem-o-clasă-politică-formată-în-noile-împrejurări-dar-nu-o-avem-/30085280.html

„Din anxietatea sufletului amar de durere, Am inventat fericirea atât de mare, Că mi-e teamă să nu reușesc la timp, Să mă bucur de amintirile spuse mai sus, Ca floarea soarelui ce răsare-n câmp… Scutură-te de praf, aruncă coaja învrăjbită, Frenezia culorilor să o dăm libertății, Cu fantezii și imagini golul umplând, De frumusețe bruscă să te lași surprinsă, De dragoste veșnică cuprinsă…”

La Mulți ani, dragă Mariana! ❤

(Svetlana Vizitiu pentru Mariana S. Țăranu)

Zina Izbaș:„Mare e Puterea lui Dumnezeu!”

   Îi place să fie sinceră cu oamenii. De ei depinde ca să reușească de fiecare dată. În cazul în care nu merită, preferă să tacă. Mai ales atunci când simte că nu vor acorda importanță celor spuse de dânsa. Se mai întâmplă și așa, – spune ea. Nu-i place să judece, să jignească pe cineva, să pretindă că doar ea are dreptate. iubește oamenii cu adevărat, îi crede, îi menajează și speră că într-o bună zi… lumea va fi mai bună. Dorește armonie în familii, să nu mai plece nimeni de ACASĂ, iar cei care au plecat – să se întoarcă: „Nu e un eroism să pleci, e o faptă nobilă să rămâi și să construiești aici, în Basarabia Română. Este crezul meu, pe care l-am urmat și-l urmez. Toate cele bune și frumoase în această lume sunt posibile dacă depui în ceea ce faci multă Credință și Dragoste. Dacă acestea două sunt lipsă, zadarnice – Trudă și Vise.”

   Meseria de jurnalist este pasiunea ei de toată viața, tot ce scrie – face parte din ea: „Angajarea mea la Radio Moldova pentru totdeauna poate fi comparată cu… o dragoste de la prima vedere!” E un sentiment care mereu va fi același până la sfârșit, spune Zina Izbaș. – Nu e un joc de rol, nu e poveste pe care o spui și atât. „Munca mea la radio e viața însăși și gri-ul de fiece zi!” Și Prietenii ei fac parte neapărat din această viață, și ei îi sunt alături la bine și la greu. Pentru că munca la radio se face în echipă, de unul singul nu ai sorți de izbândă, pentru că așa sunt regulile radiofoniei moderne…

– Dragostea? Dacă nu e, nimic nu e. Altceva nu e de inventat și nici de declarat. Iată de ce nu voi spune nimic nou la acest capitol. Este doar a mea și doar mie îmi aparține!”

Zina Izbaș: Pe mal de Prut cu lacrima si dor, 2019

   Lucrând la radio a realizat sute, dacă nu mii de emisiuni pentru copii și tineret, dar și pentru adulți. Îi place să scrie. Are câteva plachete de poezie, acum pregătește pentru tipar o cărticică de povestiri pentru copilașii de grădiniță. Mai are în proiect o carte de poezii și una de proză pentru adolescenți.

Deși a început, în opinia ei, să publice poeziile prea târziu, în anumite perioade de inspirație, Zina Izbaș editează cât e posibil câte o plachetă de versuri. Scrie despre viață, în general, despre oameni, dragoste, natură… Multe poezii inspirate vor curând editate: „Precum spuneam, toate aceste creații nu sunt încă publicate într-o carte, dar mă pregătesc deja pentru un asemenea eveniment. Sper, să apară la lumină acea cărticică foarte colorată cu trei povestioare pentru copii. Mi-ași dori să definitivez și una de proză, dar o las încă să se rumenească bine în cuptorul inspirației. Nu am pretenția că ce scriu eu e absolut genial și că nimeni nu scrie ca mine, important e că atunci când sufletul meu strigă, răspunsul meu se așterne pe coala albă, care așteaptă, uneori cu multă răbdare, să fie caligrafiată cu gânduri, sensuri exprimate poetic.”

„Mai e soare pe cer,/Mai e gândul curat,/Mai e verde în ler -/Toate vin din Inalt:/Cât acestea vor ţine/Fiţi convinşi, orişicine,/Dumnezeu a ales/La noi să vină./Bucuraţi-vă, oameni,/De raza divină,/Primiţi-o în suflet/Şi revărsaţi lumină/Din visele voastre,/Din vorbe şi fapte/Astfel vedea-ve-ţi/Cât de frumoase şi sfinte/Sunt florile vieţii –/Copiii Domnului/În zorii zâmbitori/Ai dimineţii./Bucuraţi-vă, oameni,/De pasărea-n zbor,/De umbra copacilor/Şi ploaia din dor,/Că nu e degeaba/Ce-a scris un POET:/–Sunt simplu ca iarba…/Şi asta-I perfect./EL pe noi ne-a ales/Şi ne-a dat de-nţeles:/La uşor şi la greu/Mai e soare pe cer,/Mai e gândul curat,/Mai e verde pe şes/Mai rostim rugăciunea./Mai simţim omeneşte,/Mai vedem clar Minunea -/DUMNEZEU ne iubeşte!” („Încredere” de Zina Izbaș)

Și mai mare e Credința ei în Dumnezeu: „Mare e Puterea Lui Dumnezeu și eu cred în El! De nu ar fi fost așa, nu am fi existat, probabil. Nici acei ani din copilăria mea firavă, ce-mi purtau pașii urcând dealul mai întâi la biserica din Marinici, iar apoi, după ce a fost închisă, la cea din dealul Bujorului. Și o făceam, de parcă așa și trebuia să fie, fără a scânci că drumul e lung și că mă dor picioarele, mergeam la fuguța, căci acolo, în locașul cu icoane și îngeri îmi închipuiam că mă așteaptă EL – cel mai buni dintre oameni. Așa mi-l imaginam eu pe Dumnezeu, care era de fapt Părintele Neculai Goncearenco, pe care, dacă îl vedeam, rămâneam locului, uimită și fericită. Nu-mi pot explica de ce, eram prea mică și prea naivă, dar mai apoi, după ce am mai crescut, după ce din tumultoasele aventuri studențești îmi ancoram subit privirile asupra vreunei turle bisericești din capitală, imediat îmi aduceam aminte de bunul meu Părinte Neculai. Despre viața căruia mi-am propus să cercetez, să studies și să scriu. Cu Doamne ajută!”

Speranța se topește ca lumânarea. 
Când eram copil mă întrebam adesea care este țara mea? Ce e de fapt URSS și ce e de fapt Moldova. Tata îmi punea gândurile la loc și îmi spunea că o bucată de țară nu poate fi țară. Și nici închisoarea popoarelor nu e o țară, ci așa cum și era – o închisoare. Din vârful stogului de gânduri priveam la imensitatea albastră și căutam un extraterestru care să mă ducă peste Prut. Căci cu mintea mea de copil nu puteam înțelege faptul că ”dincolo” oamenii care vorbesc sunt perfect înțeleși de oamenii de ”dincoace”, dar de ce nu suntem împreună? Lacrimi mășcate se rostogoleau pe obrajii lui tata când îl întrebam și el își strângea neputincios mâinile și mă săruta pe creștet, totuși bucurându-se parcă… pentru că mie îmi roiau gândurile astea în cap și pentru că surcica nu sare departe de trunchiul ei. – NUMAI UNIREA!

PLÂNG DUPĂ MAMA:„M-a căutat mama toată noaptea prin vis,/I-am spus să aştepte până îmbrac o ie,/Între timp afară cu frunze ruginii a nins/Şi ea le aduna cu drag să mi le ofere mie/Noiembrie îşi scutură arama de prin pomi/Şi îmi promite că-mi va da de toate,/Ş-o văd pe mama în clipa de nesomn,/Cutreier visele cu ea de astă noapte./Şi lacrima-mi se scurge în şiroi de-a valma,/Ce udă frunzele-n buchetul de aramă,/Şă merg acasă, e timpul, ea mă cheamă:/Sunt un copil ce plânge după mama.” (Z. Izbaș)

     Anii din copilărie: „Dacă nu eram eu fata mamei și a tatei nu avea cum să fie mai altfel decât a fost copilăria mea din albe creste, cu șesul larg, făcut anume pentru un copil căruia îi plăcea să urmărească zborul păsărilor avântate în infinitul cerului și să creadă că este una din ele și că zboară acolo sus cu toate împreună. Câteodată rămâneam pentru mult tmp cu privirile ațintite într-un punct. Imaginându-mi și spunându-mi în mintea mea de copil nenumărate povești, inventate pe loc, încât nu auzeam când mama mă striga să vin la mâncare ori să merg la culcare. – „Mai stai, mamă, mai stai, că nu am reușit să-mi spun povestea”. Mama se uita la mine surprinsă și curioasă, oare ce poveste îmi mai spun? Când îl vedeam pa tata călare pe cal alb, mi se părea că e cel mai frumos Făt-Frumos. Și cel mai puternic. Și că el acuși o să mă ia în brațe și o să zburăm ca gândul cu tot cu armăsar printre nori. Erau cei mai puri și mai fericiți ani, petrecuți într-o familie numeroasă, care avu să treacă și prin greutăți, și prin zbuciumul părinților noștri iubitori de a ne asigura minimul necesar, ca să avem o viață decentă și să nu ducem lipsă de nimic. Deși…nu întotdeauna reușeau. Am crescut în limba română, ascultând Radio România și vizionând Televiziunea Națională Română. Bunicii mei – cei mai buni din lume – Nenea Neculai Jităreanu (bunicul de pe mamă) și bunica Vasilisa ne iubeau și ne drăgosteau ca pe niște nepoți scumpi ce le eram. Mergeam foarte des la ei și chiar rămâneam pe mai multe zile la Călimănești. Eu eram nedespărțită de sora mea Alenușa. Chiar dacă sunt mai mare decât ea, doar cu un an și trei luni, ea mă exaspera cu toate talentele ei de cântăreață, dansatoare și declamatoare. Era foasrte isteață și mereu în central atenției, pe când eu… mă retrăgeam stingheră într-un ungheraș și visam la un moment de glorie, când îmi voi învinge timiditatea și voi arăta ce pot și eu lumii întregi. Până la urmă, într-un oarecare fel, visul mi s-a împlinit!”

„Am și un loc lângă EI. Nu pot sta departe, nu pot pleca nicăieri. Au fost ocazii. foarte convenabile mie, dar decizia nu-mi aparținea. Cuvântul hotărâtor a fost al Lor, deși niciodată nu mi l-au spus. Ei cum să pleci de lângă Ei? La ora asta mi-e dor de Mama și Tata. O noapte divină, dragilor, fiecare cu stelele sale.” (15 iulie 2019, la mormântul părinților)

Aici, alături de mama ei Ileana, când era în viață:

Bunicul Vasile și bunica Lisaveta locuiau în mahalaua lor, la Heleșteni, satul în care s-a născut Zina. Le plăcea cu surioara să meargă și la ei, deseori îi vizitau și bunica mereu avea ceva dulce. „De la bunei nu era departe și casa lui Nanu Ghiță și nana Mărița, – Dumnezeu să-i ierte pe toți. Ei mi se păreau întruchiparea bunătății. Iar moș Todirică și badea Vania Izbașa mi se păreu ceu mai frumoși flăcăi din sat. Și tare ne mai mândream cu ei. Acum, dintre toți, a rămas doar nea Toadere, cu ai săi peste 80 de ani, să ne fie sănătos!”

Studenția Zinei Isbaș s-a derulat la facultatea de filologie a USM, cu specializare în Jurnalism:„Dar nu știu de ce în diplomă ni s-a scris că am devenit „profesori de limba și literatura română”. Desigur, e o profesie nobilă și onorabilă, dar ce ne facem cu matera de specialitate pe care am studiat-o și am efectuat stagii de practică în cadrul redacțiilor, fie raionale, fie republicane? Un paradox neelucidat până în prezent. Am lucrat pentru început trei ani în presa scrisă, ca din 1982 să staționez până în present la Radio Moldova.

``Tot tindem să fim sus şi urcăm, urcăm,/Ne avântăm cu pasul şi cu gândul/Spre zări de neatins, spre orizonturi/Linia cărora nu e decât o iluzie/Ce ne îmbie să ajungem la ea,/Dar scările sunt scurte şi ne oprim/Să ne tragem sufletul/Şi în acelaşi timp să înmulţum treptele/Pe care să le trecem spre vârf./Şi iarăşi nu sunt îndeajuns, şi iar mai zidim pietre/Căci vrem să ajungem ACOLO, pe unde nu am mai fost,/Şi să vedem cum îşi pune la cale Dumnezeu treburile/Şi ce gând are asupra noastră./Urcăm, urcăm, urcăm… ci încă nimeni nu ştie/În ce moment de zi sau de noapte/Se va putea odihni şi Sfântul, Marele,/Ca să-l întrebăm dacă nu a oboist/Să ne poarte la toţi de grijă şi să ne ţină/Verticali pe acest mult încercat pământ,/Pe care a clădit munţi pentru sihaştri,/Să se roagă de ploaie, de Soare, de Aştri –/Pentru cei ce râvnim cât mai sus,/pre tainele veşnice, de nepătruns…/Nu e uşor să fii ca Iisus:/Învăluit în tăcere, /Cerul ne priveşte cu imenşi ochi albaştri/Şi are atâtea de spus.„ (Zina Izbaș, Trepte spre cer)

Din Cartile care recomandă Zina Izbaș: ‘’Cartea Cărților’’„Cea mai greu de citit, dar obligator pentru fiecare, Să pătrundem în sensul literelor biblice mai întâi și apoi să ne dăm cu părerea. Unii se consideră a tot știutori, negându-l pe Dumnezeu, fără a fi citit o buchie din Biblie.”

– Opera lui Mihai Eminescu, – cel mai mare poet roman din toate timpurile și, afirmând acestea, nu las loc pentru alte comentarii. Pentru că ”De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece” (Grigore Vieru).

–Mircea Eliade. Mihail Sadoveanu, Nichita Stănescu -literatura română incluzând-o și pe cea basarabeană. Nu înseamnă că neglijez scrierile autorilor străini, pentru moment sunt prizoniera roamnelor lui Paulo Coelho (de vină e starea mea profund adolescentină, poate) și Mario Vargas Llosa.

                                 Alte impresii de Zina Izbaș:

~”Cel mai greu e să schimbi mentalitatea oamenilor bântuiți de ideologia comunistă, care le-a cotropit materia cenușie și nu depun niciun efort pentru a vedea mai departe decât secera și ciocanul, deși unii nu le-au ținut în mâini niciodată

-„Mă gîndesc la baștina mea, iar dorul pentru ea îl simt în permanenţă. Întotdeauna mă bucur pentru ceea ce aud că se face frumos aici. Chiar sînt fericită atunci cînd este vorba de ceva pozitiv, de ceva bun. Pămîntul acesta al nostru: dealurile, văile, colinele – toate îmi sînt atît de dragi și sînt fermecată, vrăjită pentru totdeauna. Totate acestea mă aduc la Nisporeni. Și întîlnirile cu oamenii de la noi, pentru că – poate că sînt subiectivă – dar cei mai buni și cei mai frumoși oameni vin din Nisporeni.”

– PARADOXUL ZILEI: Cu cât mai prost ești, cu atât mai lăudat …

~ Migrația e o problemă în ascensiune, la modă în Republica Moldova. Îmi este frică de acest fenomen, care distruge familii și pustiește satele noastre. Nu pot schimba nimic în acest sens, din păcate, pentru că nu poți să le interzici oamenilor să aleagă ce e mai bun (în opinia lor) pentru sine. Statul ar fi trebuit să se îngrijească permanent de nivelul vieții oamenilor din republică și să le asigure un trai mai bun.
~Oriunde ași pleca, eu mă despart cu greu de Chișinăul meu cel mic, vorba cântecului, și de Basarabia mea. Am vizitat România – cea mai frumoasă țară de pe glob. Spun asta pentru că la o vârstă târzie am descoperit-o și nu mă mai satur să călătoresc vara, când mi se deschide această oportunitate, prin ..”Țara mea de glorii, / Țara mea de dor” (M.Eminescu). Nu am călătorit mult prin alte țări, am fost repetat prin Franța și Italia, îmi este dor de Lituania – un exemplu de unitate și demnitate națională.

-„Cândva demult am vizitat acest muzeu de pe str.”31 august 1989”. Doar inscripția ne mai arată ce a fost aici. Pe când restabilirea și repunerea acestui edificiu de valoare istorică în serviciul poporului? Ca nu cumva să ne trezim că e ”prihvatizat” de cineva…”

-„AȘTEPTAREA în van este cel mai mare storcător de speranță și energie, care îți strică toată vara. Iată de ce Vă doresc tuturor s-aveți parte de ÎMPLINIREA viselor și dorințelor toate.”

-„Prietenii… sunt de la Dumnezeu, Ei sunt alaturi, cand e bine,cand e rau…
Un prieten adevarat iti stie slabiciunile,dar iti arata calitatile,iti simte temerile,dar iti intareste credinta,iti cunoaste ingrijorarile,,dar iti elibereaza spiritul,iti recunoaste defectele,dar iti subliniazaza posibilitatile.Distribuie, pe pagina prietenului tau…”

-„Când am fost angajată la Radio Moldova, purtam o ie brodată în roșu cu negru, care are mai mult de 50 de ani și o păstrez ca pe o relicvă scumpă. Este ia în care am făcut primul reportaj de la Râbnița în 1982 și tot în acel an – la Tiraspol. – Mama, ”smotri, moldovanocica” – strigă un copil de răsuna troleibuzul în care mergeam să-mi vizitez verișoarele. – ”Nu i cito, pe televizoru ne videl, scolico raz pocazâvali” – îi răspunse mama-sa, privindu-mă cu indiferență. – Mama, ”neujeli tî ne panimaeși, ăto bâlo po telecu, a ona nastoiașciaia, jivaia…” IATĂ CE ÎNSEAMNĂ SĂ PORȚI O IE – SĂ FII VIE, ADEVĂRATĂ ȘI SĂ TREZEȘTI ADMIRAȚIE ÎN CELE MAI SENSIBILE SUFLETE. Nu este vorba despre mine, ci despre IE.”

– „Sufletul nostru se regăseşte împlinit la Călimăneşti, în casa de nerecunoscut a familiei lui Grigore Hanganu, protagonistă a Campaniei Sociale de Paşti FII BUN – DĂRUIEŞTE BINELE. Suntem absolut siguri de faptul că cei patru copilaşi se vor bucura de spaţiu curat, bine amenajat şi vor duce o viaţă decentă în casa, pe care acum le-o construieşte tăticul lor bun şi toţi acei care îi ajută. Jos pălăria în faţa lui Grigore, pentru că îşi respectă întocmai promisiunile. Cine doreşte să-i mai ajute financiar, îndrăzniţi, oameni buni. Resursele s-au cam epuizat, dar lucrările costă, ştiţi şi singuri. Doamne ajută pentru toată lumea în facerea de bine. Dragi colegi, să-mi fiţi sănătoşi şi să aveţi parte numai de bucurii, pentru că împreună am făcut o faptă bună, demnă de numele de creştin pe care îl purtăm.” (21 iulie 2019)

Surse biografice:

Originară din comuna Marinici, satul Heleșteni. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova. În prezent, este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste de la postul național Radio Moldova. Zina Izbaş este cunoscută şi ca poetă, fiind membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

https://www.facebook.com/zina.izbas

http://wwwbibliocity.blogspot.com/2014/03/zina-izbas-poeta-cu-chip-adolescentin.html

❤ Interviu de Svetlana Vizitiu

Maria CORINI: „Dragostea adevărată se înalță din puritatea sufletului”

„Bine e în țări străine,/Pâine, bani de toate sunt,/Dar lipsește libertatea,/Pragul casei mamei sfânt!/Bine e în țări străine,/Viața este mai ușoară/De mi-ar pune mierea-n tavă/Tot mai dulce-i a mea țară!/Bine e în țări străine,/Bine e de îți știi locul…/Crește dorul lângă casă,/Unde-i mama și norocul!/Bine e pe tot pământul,/Dar pe hartă este o țară/Unde libertatea poate/Și din iarbă să răsară!/Bine e la mine-n țară/Chiar de adorm fără de pâine,/Știu că viața e amară,/Dar visez să am un mâine!”(Bine e la mine-n țară, Maria Corini)

Vine din diaspora moldovenească. Continuă să scrie versuri, proză, adoră muzica, desenul, „pasticeria”…

„Nu e atât de ușor să fii plecat din țară, nu e atât de ușor să-ți lași părinții, copiii, cărările pe unde ți-au trecut pașii, gura sobei, nucul de la poartă, fântâna și toate amintirile… E foarte dureros, că mulți copii au crescut fără de mângâierea mamei, a tatălui… E o catastrofă mondială, să-ți lași copiii, casa și cuibul pentru a dedica anii nenumărați străinătății. Vrem Acasa! dar „Cei de sus” s-au întrebat vreodată despre ce simte diaspora, despre ceea că mulți moldoveni nu s-au mai integrat printre cei străini, iar calea întoarsă pentru ei a devenit o sperietoare? Copiii noștri se închid în sine, se îmbolnăvesc, ne pierdem neamul și toate din cauza că în Moldova nu există condiții pentru un mod sănătos de viață… Neam pe neam a prins ură, înstrăinare, dezbinare totală, – ce urmează?”

   Cine este astăzi? Îi place că a rămas acea dintotdeauna. Să fie corectă cu sine și cu cei din jur. Să fie un exemplu pentru societate:„Această luptă lăuntrică de-a sesiza binele și de-al scoate la lumină, vorbesc despre ”cugetări” simple incluse în ambele volume. Sunt conștientă de ceea ce fac spre binele oamenilor. Omul dacă vrea, cât trăiește, învață…”

Numele de domnișoară – Tomița, și tatăl ei era „supărat” că se va pierde odată ce s-a născut ea fată, însă bunul Dumnezeu a înzestrat-o cu talentul de a scrie și astfel, numele tatălui continuă prin cărțile editate de ea pe copertele „pruncilor literari”…

„De mic copil aveam o fantezie nemărginită. Din argilă, după ploi modelam obiecte mici, cu creionul încercam să dau viață unor desene, toate le efectuam după o imaginație clară. Ca și orice copil aveam vise, îmi doream foarte mult, ba chiar mi le imaginam, să-mi cumpere mama o pereche de cizme din mătase (adică transparente) cu flori roșii mari, îmi mai doream și o sapă tot din mătase cu flori roșii mari ca să merg cu ea la prășit grădina,- așa îi răspundeam bunicăi când mă întreba… Visam să fac un pod „de la bunica de acasă până la casa noastră” ca să trimit hrană cățelușului care păzea casa. Dacă nu am mai izbutit să construiesc podul, eram constrânsă să mă duc în fiecare seară acasă, unde fața casei mă primea tristă, ușa având sigiliu stofa unui păianjen, ferestrele, ferestrele plângeau după mușcatele mamei. Mă înfiora iarba ce-mi vorbea prin foșnetul său, care pusese stăpânire peste întreaga ogradă. Doar în jurul căsuței cânelui era desenat un cerc care părea a fi un ochi a curții pletoase. Într-o seară am scos țărușul și l-am bătut mai într-o parte ca să se formeze un alt cerc prin iarbă, ca să aibă curtea doi ochi… Mă ajunsese cânele din urmă, o făcusem pe bunica să ridice dealul în barba nopții ca să aducă stăpânul acasă… Era vara anului 1969 sau poate 1970. Părinții erau plecați și mă lăsase în tutela bunicii…”

Maria Corini a avut o copilărie fericită și deosebită în raport de alți copii din satul ei. S-a născut într-o zi de iarnă la 15 ianuarie 1960, și este unica fiică a Sofiei și Vladimir Tomița, la fel ca dânșii vine din satul Antonești, fostul raion Leova, astăzi Cantemir, Republica Moldova. Părinții fiind oameni simpli, onești, sinceri și buni la suflet. Tata era orfan de ambii părinți, mama rămase fără tată la vârsta de opt ani chiar în ziua victoriei asupra fascizmului – 9 mai 1945. Cu o stare socială vulnerabilă, nu au avut posibilități mari de a studia. Schimbarea radicală a vieții, colectivizarea și noile conduceri au dus și la alte încercări dificile. Bunica din partea mamei, unica rămasă în viață, cu greu își educa cele trei copile, de aceea mama Mariei, copil fiind, de la o vârstă fragedă devenise pilonul casei. Chiar dacă nu a reușit să absolve cele șapte clase, inteligența, bunătatea sufletească și cumsecădenia nu i-au lipsit: „Mama mi-a fost cel mai bun profesor alături de bunul Dumnezeu în toată educația mea. Mi-a dat cu sfințenie cei șapte ani de-acasă. Fiece mișcare de copil nevinovat era mereu tratată printr-o morală cu exemple despre ce e bine si ce e rău. La școală învățătorul îmi era al doilea „părinte” după spusele ei, să nu îmbrac pantaloni, fustița nu mai sus de genunchi, să aplec fruntea la salutul sătenilor, să respect bătrânii, să fiu bună, atentă… câte și mai câte. Am fost ascultătoare, nu făceam nici un pas în afara ramei sale…”

A fost marcată de clipele trăite departe de casă, din copilărie, și acum ține în memorie câteva fraze în limba băștinașilor kazaci, poate chiar număra în limba lor. Acea experiența de drumar permanent o făcu să devină un copil treaz și matur. Dar, alături era mama, de pe atunci sprijinul ei sufletesc. Maria are și câteva povestiri scrise despre întâmplările retrăite în copilărie, despre învățămintele și lecțiile de viață primite în acea perioadă:„Cosmetica mătușei Valentina”, astfel a învățat să înțeleagă ce este un lucru personal, și ce nu… Iar povestea ”Moș Țăpuș” aduce crâmpeiele din spaima care i-a schimbat radical lumina copilăriei.

Era un copil sociabil, fiind cea mai mică dintre fetele din curtea casei lor. Avea multe jucării, o păpușă adevărată pentru acele timpuri, i-o cumpărase tata tocmai din Moscova, pe când prietenele își meștereau păpușile din broboadele mamelor lor. Și, Maria prietenoasă și bună la suflet, le împrumuta toate jucăriile pentru joacă. La vârsta de patru ani, părinții o luau împreună în Rusia sau Kazakstan, totul depindea de direcția regiunii unde lucra tatăl ei. Era isteț, se descurca de minune cu orice obiect de construcție luat în primire împreună cu brigada de muncitori. Cot la cot muncea și mama ei, ca bucătăreasă. În sat se întorceau doar pe timp de iarnă. Astfel, continua până veni timpul în 1967, să meargă la școala din satul natal: „Acea lume nouă o vedeam cu deja alți ochi.” La lecții era numai ochi și urechi, – ”să nu alergi după note, să ai grijă să-ți rămână în cap din cele ce îți spune învățătoarea”: sfatul mamei a urmărit-o pretutindeni. – „Mi-amintesc toate mișcările colegilor și ale profesorilor, orice nedreptate adusă ca exemplu mamei acasă, îmi spunea să am grijă de mine, să fiu corectă în toate, să nu divulg secretele…”

În 1977, Maria a absolvit școala medie din sat, apoi cu mențiune (diplomă roșie) școala pedagogică ”A.S. Makarenco” din orașul Cahul, a lucrat educătoare la o grădiniță de copii din satul vecin, Leca. Tot acolo a lucrat în funcția de directoare din 1993 -2004.

Meseria de pedagog. Ca fiece copil se visa actriță, imita pe alții, mai cânta toată ziulica de pe poarta curții cât o ținea gura de mare, că și vecinii bătrâni își astupau urechile cerșind liniște. Vecina Ileana glumea cu mama ei ca s-o convingă pe fiică să se odihnească, ca să poată și ceilalți dormi… Dar, copilăria n-are program de odihnă, Maria se ridica din nou pe poartă cântând… – „Mai vroiam să fiu și covrigică, de unde așa idee? În fruntea gospodăriei kolhozului era în funcție de președinte un om ce purta numele de familie Covrig Afanasii Petrovici. Am ținut-o mult cu asta, deoarece mă tot întrebau curioșii ce vroiam să devin când voi fi mare...” Ca vânzătoare la fel n-ar fi mers cu toate că îi plăcea să construiască cântare din sârmă… A dorit să devină medic din tot sufletul pentru a înfrunta unele problem de sănătate… Mai mult iubea copiii, Dumnezeu a înzestrat-o cu toate necesare pentru a deveni educătoare:„Un educator trebuie să nutrească maximă iubire pentru copii, în general, nici nu se discută despre răbdare, dacă ar fi să se pronunțe acest cuvânt, iubirea pentru copii ar diminua până la nepăsare, o astfel de atârnare ar duce la creșterea unei societăți bolnave”. A folosit imaginația sa bogată, în cadrul activităților preșcolare, prin desene, fraze, poezii, aplicații etc, venea cu noi idei, modelări, mereu energică și perseverentă  și în activitățile primăriei din sat. Pentru suflet scria versuri…

„De mic copil am visat să dorm pe pat / Din flori de salcâm,/ De mic copil am visat să zbor,/ Să culeg stelele din cer,/ Să le-adun/ Și să-mi fac din ele un colier,/ De mic copil atâtea vise aveam…/Dar, nimic…/Viața mi-a pus în cărare spini./Și visele au plâns,/Amarnic au mai plâns!/Se cereau citite, auzite, pipăite,/Uneori… /Ne regăseam în noapțile nedormite/ Mângâindu-le în ascuns./ Ele, Visele perpetuu /Îmi urmăresc pașii și acum,/ Îmi aprind lumini astrale,/ Ele mă duc spre sensul/ Adevărat al Universului…/ Visele mele,/ Culese din stele, acum încep / Să-mi devină reale!/ Visele mele le-mpletesc cu gândul/ Și-nvelesc cu ele, Pământul!” (Visul, Maria Corini)

Zice că destinul i-a pus viața la o încercare „pe o tavă”, dându-i aripi, una neagră și-alta alba: „Neagră rupt-a fost întruna, alba-ntrecea furtuna și-am tot mers și am purces între chin și înțeles”.

Astfel a ajuns cu sufletul ei… pe hârtie. Găsise un refugiu unde avea a ei lume de singurătate:„Reciteam poeziile pentru a rămâne în lumea mea interioară, care deseori atingea struna sufletului, cu o melodie până la lacrimi luminoasă. Din armonia lor se năștea versul”. La îndemnul prietenei Maria a început să aștearnă sentimentele în versuri. Este o fire simplă, scrie sincer în continuare, și doar la comanda inimii sale. Nu se impune nimănui cu opera ei literară, sunt „lacrimi sufletești”, – au cititorul lor care o înțeleg…

Realizări. ”Cele mai frumoase realizări din viața mea sunt cei trei copii ai mei”

Iubirea. A emoționat-o profund tematica romanului ”Romeo și Julieta” de William Shakespeare, i-a creat ideea precum că dacă viața este unică, astfel și iubirea trebuie să fie la fel unică până la finele vieții. De atunci, a devenit roabă a acelei ideologii: „Recunosc, doar naivii pot vedea astfel. Oamenii sunt pregătiți într-un mod deosebit pentru pasul vieții, de aceea realitățile nu coincid cu ideologia romanului. Sunt de acord că această lucrare shakespeariană vine dintr-o altă epocă, dar când e vorba de iubire e mereu actuală…”

Dezamăgirile. Nu crede să fie om pe lume să nu fi fost dezamăgit de ceva în viață. „Sunt prea naivă, cred în oameni, dar se întâmplă că uneori… mă trezesc cu pereți goi și reci în fața mea”

Regretele. Pentru Maria – sunt o pierdere de timp, nu ar schimba nimic din toate prin ce a trecut: „ce rost are să mototolesc ghemul amintirilor”?

Societatea. Societatea este cum este, vrem sau nu vrem astfel o avem.

Despre marile neajunsuri materiale și morale suntem vinovați noi toți, chiar dacă deseori poți auzi ” dar ce pot face eu?” Putem face fiecare câte ceva, dar fiecare se lasă în baza altui să facă și pentru el, așa ca și în versurile lui Vasile Militaru ”Șase pui și-o biată mamă” Desigur, un om singur nu poate face nimic, dar nici nu are tendința de-a se uni cu altul ca să pună punct întrebărilor și problemelor  vieții. E rușinos să o spunem, suntem un popor în majoritate dezbinat, fiecare cu gâsca sa. Predomină nepăsarea, nu mă refer la întreaga populație ci la o bună parte. Până a avea aleșii poporului trebuie fiecare în parte să-și aducă aport intru rezolvarea problemelor. Oare nu e clar că cel ce te plătește azi ca să-l votezi nu-ți va da nimic mai mult până la viitoarele alegeri?…De ce nu scoți tu, cel de jos, banii tăi din buzunare ca să plătești toți vecinii să voteze ceea ce dorești?  Nu scoți banii că nu-i ai, dar ei cei din „partiduțele” de sus de unde au atâția bani ca să plătească câte voturi își planifică? Oare nu înțelegi că sunt banii tăi, ai noștri care ar fi trebuit să fie incluși pentru mărirea lunară a pensiilor, salariilor…

Schimbările. În opinia Mariei Corini ar trebui să se înceapă cu instanțele locale, după un anumit program de legi puse în vigoare, în favoarea îmbunătățirii modului de viață la sat. „Rolul Familiei – în primul plan! De acordat o valoare maximă familiei, bazată pe iubire adevărată și educație sănătoasă. Iubirea adevărată și educația sănătoasă vin în urma unor principii moral-spirituale ce duc spre o normă justă de conduită. Acolo unde este credință, este și iubire! Părinții sunt nucleul familiei, dacă unul din ei deviază de la normele conduitei civilizate, întreaga familie devine prada unei vieți toxice îmbolnăvind întreaga societatea. Prea mult se spune: ”Ce mă interesează cum trăiește cutare și cum se comportă?” Bine nu te interesează, dar copilul tău educat poate fi afectat de către cel needucat involuntar, fie prin aprinderea unei scântei de iubire, la o bere într-un local sau chiar fiind la volanul unui auto simțindu-se fără responsabilități…

Patriotismul. „Aș crea o lege ca fiecare om să-și cunoască locul lui. De exemplu: profesorul să fie remunerat astfel ca să-i rămână și de studii, să-și poată achita întreținerea… Interesul pentru plaiul natal, serviciul, etc., ar fi stabil, și oamenii n-ar emigra zilnic din țară…”; „E o datorie ca fiecare om să-și cunoască bine istoria țării, a strămoșilor, să-și respecte rădăcinile neamului, să nu permită nici unui străin să-i denumească limba. Băștinașii trebuie să-și dea respectul fratern, să-și iubească țara, proveniența. Despre hotarele țării trebuie să vorbească istoria neamului românesc și nicidecum cei adoptați. Exemple vii suntem noi cei duși în țări străine, acolo unde mergem în primul rând le studiem limba, respectăm legile statului, acceptând condițiile, primim în schimb prietenie, respect și anumite drepturi egalându-ne cu băștinașii în multe cazuri. Mai sunt și excepții, dar e și normal băștinașii să-și înainteze interesele.”

„Turismul este o sursă uriașă de îmbogățire a unui stat. Avem sute de destinații turistice în Moldova, care ar trezi interesul oricărui turist străin. Moldova este un „picior de plai, o gură de rai”. Cu locuri extraordinar de frumoase: Mănăstirea Căpriana, Orheiul Vechi, Vinurile din Cricova, Nufărul Alb din Cahul, Muzeul ”Conacul Manuc Bey” din Hâncești, muzeele din Chișinău cu teatrele și mănăstirile sale… Artiști – meșteri populari avem, mâini de aur avem, pictori, scriitori avem, dar unde e mâna statului? Legi se cer și nu numai, să fie puse în vigoare…”

Alte expresii utile de Maria Corini:

= „În fruntea instanțelor sătești să fie puși în funcții oameni corecți de a dirija viața satului. Nu e vorba de dictatură, ci de o schimbare, de voință pentru un mod sănătos de trai. Avem atâtea locuri publice neîngrijite, ar fi o nouă ieșire din impas prin sancționarea consumătorilor de alcool excesiv, scandalagiilor, răufăcătorilor, hoților…”

= „Bisericilor trebuie să revină o mare parte din responsabilitate întru educarea tinerei generații nu numai prin discursuri ci și prin fapte, așa cum se face în țările capitaliste.”

= „Voluntariatul este o formă de activitate benevolă foarte utilă pentru societatea noastră”

= „Există multe probleme sociale care necesită schimbări, și toate țin de resurse financiare, iar dacă omul ar fi remunerat conform muncii efectuate, ar dispărea problemele și grijile care ne fac viața amară”

= „Din puritatea sufletului se înalță o dragoste adevărată față de persoana iubită”

= „Am o fire, ce pot asculta, privi, urmări totul pentru meditație după o concluzie generală iau decizii, din milă și bunătate sufletească deseori îmi las sufletul în păragină doar ca să fac să se simtă bine persoana, dacă timpul nu dă persoanei bunul simț de recunoștință în tăcere pot să mă retrag fără să comentez, acțiunile au avut și fapte și răspunsuri. Iertând prea mult mi-am pus în genunchi sufletul, sunt o naivă conștientă”

= „Detest violența în familie! De aceea, cer legi drastice contra violenței. Fiecare părinte își crește copilul pentru un nou orizont, pentru fericirea ochilor săi nu pentru al cupla cu un om ce ar viola drepturile celuilalt.”

= „Mai am multe de realizat, mă rog lui Dumnezeu să-mi dea puteri, voință am. Îi mulțumesc pentru darul ce mi L-a dat…”

Activitatea literară Maria Corini: Debut literar:
 – ”Voce del Taro” Revistă pastorală regională din localitatea Borgotaro provincia Parma, Italia anul 2006 n.5 (publicațiile au urmat în diferite perioade de timp)
Volume de poezii:
1. ”În liniștea gândulu” – poezii și cugetări, editată la Tipografia ”Pontos” Chișinău (2006) coperta și ilustrațiile aparțin autoarei
2. ”Il volto dell’anima”, poezii și cugetări în limba italiană, editată la Casa Editrice ”Vicolo del Pavone” din Piacenza, Italia (2014) coperta și ilustrațiile aparțin autoarei.
3. ”Odă iubirii”(carte de buzunar) editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2016.
Pentru copii:
1. ”Snop de raze aurii” (poezii pentru copii) editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2015, ilustrații Cristina Covrig
2. ”Ghicitori”, editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2016, ilustrații Alexandru Plăcintă
3. ”Șoricelul și umbrela” (poveste în versuri) editată la Tipografia ”Elan Poligraf” anul 2016, ilustrații Alexandru Plăcintă
Reviste literare:
1. Revista literară ”Cenaclul” din Craiova, România (2016)
2. ”Luceafărul din vale” ISSN 2601-2650 Revista de Literatură, Cultură și Artă. Fondatoare: Nycollas Kessy Ellys, România
3. ”Amprentele sufletului” – Constantin Nicolae Gavrilescu, Revistă ISSN-L2393-4506 România
4. ”Surâsul Bucovinei”coord. Ioan Mugurel Sasu
5. ”Metafora” coordonator prozatorul Ioan Ștefan
6. ”Anotimpurile Expresiei Ideii” coord. Mariana Bendou
7. ”Taifas Literar”coord. Muntean Ioan
8. Revista ”Realități culturale”
”În liniștea gândului, în lumea copiilor”
Nr.6 2018 text și imagini Ion Doru
Antologată: Antologii ale poeților și scriitorilor italieni:
1. ”Emozioni e Magie del Natale” Antalogia poetica Volume XII Piacenza Italia (decembrie 2011)
2. ”Firenze Capitale d’Europa” Premio Letterario Internazionale XV Edizione (noiembrie2012)
3. ”Firenze Capitale d’Europa” Premio Letterario Internazionale. Volume XVI ( noiembrie2013)
4. ”Emozioni e Magie del Natale” Antologia poetica Volume XIII Piacenza Italia (ianuarie 2014)
5. ”Poeti e Scrittori Contemporanei allo Specchio” XXXIX Premio Casentino Poppi di Arezzo Italia 2014 (iunie)
6. ”Emozioni e Magie del Natale” Antologia poetica Volume XIV Piacenza Italia(decembrie2014)
7. Antologia Literară închinată marelui poet ”Mihai Eminescu” editată în Toronto Canada 2016 de Maria Tonu
8. Antologia ”Carmen” București, editura ”Anamarol” de Rodica Elena Lupu
9. Antologia ”Izvor de lumină” editura ”Izvorul Cuvântului” vol 3 pag (121 – 142) de Caprar Florin, România
10. Antologia ”POEȚI și PROZATORI CONTEMPORANI în REGAL EMINESCIAN” Editura Editgraph – Buzău România 2018 coordonator Eugenia Enescu Gavrilescu
11. Antologia ”Prieteniei” – Buzău vol III Editura Teocora, coordonator Mirela Minuța Alexa, pag 384 – 388. ISBN 978-606-568-315-0
12. Antologia ”COLUMNA IUBIRII ETERNE” Editura ”Proșcoală” Râmnicu Vâlcea, coordonator Nycollas Kessy Ellys, pag 61 – 72
13. Antologie ”DIALOG CU VERSUL IUBIRII”/Coordonator Dorina Omota. – pag. 223 – 232
14. Antologia ”MAREA UNIRE CULTURALĂ”! Dandis Editory /Coordonator Maria Filipoiu. (În curs de apariție Antologia ”ASCIOR” ediția anului 2018)
Alte publicații despre Maria Tomița Corini: Revista ”Realități culturale”, ”În liniștea gândului, În lumea copiilor”. Nr.6, 2018 text și imagini de jurnalistul Ion Doru / Cronici literare în ”Literatura și Arta”. ”Florile dalbe” de Criticul Literar Ion Ciocanu.
Membră a: 1. Clubului Literar ”Pasărea Măiastră” din Chișinău Rep. Moldova, înființat și coordonat de către poetul Mihail Vîlcu
2. Cenaclului Literar-Creștin ”Cuvântul” al Mănăstirii ”Sf, Ap. Andrei” din Chișinău rep Moldova, înființat și coordonat de către poeta Raisa Plăieșu.
Premii: Fiind invitată să perticipe la diferite Concursuri Literare Naționale și Internaționale de Poezie și Narativă în Italia, din anul 2011 și până în anul 2014 a participat la 14 concursuri din care11 au fost cu premii, diplome de onoare și trofee, oferindu-i-se premiul întâi, doi și trei, după aceste reușite a fost invitată să editeze un volum de poezii și cugetări în limba italiană.
– La 27 mai 2017 i s-a oferit ”Primo Premio Speciale Estero Moldova” pentru volumul de poezii și cugetări ”Il Volto dell’Anima” 22 Rassegna Internazionale ”Padus Amoenus 2017” or. Sissa pr. Parma, Italia.
– Consiliul raional Cantemir / D I P L O M Ă se decernează dnei Maria Tomița Corin poetă, autoare de cărți pentru copii, originară din satul Antonești raionul Cantemir. În semn de înaltă apreciere pentru contribuția substanțială la dezvoltarea și promovarea perpetuă a limbii, dragostei de neam, altor valori sacre ale culturii noastre naționale / Președintele raionului Cantemir Andrei Ciobanu / 04 mai 2018 or. Cantemir
– D I P L O M Ă Se acordă Dnei Maria Corini, pentru propagarea cuvântului artistic și contribuție substanțială în educarea tinerei generații, prin editarea unor valoroase cărți, destinate cititorului elevat. / Președintele CR Cantemir al FSEȘ Natalia Matcaș, 05 10 2018
– DIPLOMĂ de EXCELENȚĂ Se acordă Doamnei Maria Tomița Corini
pentru creațiile literare cuprinse în antologia ”Scriitori români uniți în cuget și simțiri, la CENTENARUL MARII UNIRI” /București 19 octombrie 2018 /Director editorial Constantin-Nicolae Gavrilescu.

❤  Svetlana Vizitiu

IUBI, Igor Guzun

„Nu mai trebuie să povestești, trebuie să faci./Dacă ajuți un om, taci.”(din „IUBI”)

Scriitorii buni sunt cititori pasionați. Dar, și duri în relații umane, – ei aleg cu cine discută, și dacă se merită să scrii despre ei. Dintotdeauna am avut un „tremurici” față de genii în cuvinte. De aceea, eu, cu o oarecare teamă, l-am întrebat dacă putem face un scurt interviu. Foarte serios, aspectu-i rece deloc să trădeze vreo emoție, închis în sine, un gânduit intins, de parcă ar număra clipele, și eu care mă consider pricepută în caractere, am înțepenit așteptându-mă la un refuz…

Există versuri care îți cutremură interiorul și – îți întretaie respirația. Poezii, de la care se ridică părul de emoție pe tot corpul. Poezii care aduc durere și ușurare pe suflet în același timp. Și care te înțeleg mai bine decât cei mai apropiați oameni:

„Înainte alt sens avea cuvântul model./ Și am învățat să facem mai întâi curat, apoi – curte./ Pe vremuri totul era altfel:/Fustele erau lungi, iar cizmele – scurte./În rest nu-s mari deosebiri:/Urcăm la prima și coborâm la ultima stație./Muncă, acasă, oftezi și aspiri/Și supraviețuiești prin amintire și comparație./La vârsta asta privesc și ascult/Și-I pot compara pe actualii cu foștii./Nimic nu ne disciplinează în viață mai mult/Decât copiii noștri.” (Igor Guzun, Vremuri din cartea „IUBI”)

Atât de simplu, simțit și exprimat ca și cum aș fi scris-o eu, dar nu. – O măieștrie destinată doar aleșilor Domnului.

Poemele lui Igor Guzun au absorbit un repertoriu vast de cuvinte, expresii scurte, formulate clar, cu o sensiblitate sinceră savurată în special de generația tânără. Un simț tacit al stilului, în ordine lină curgătoare a sentimentelor nostalgice simțite zilnic și de fiecare dintre noi. De aceea, versul lui Guzun este atât de aproape sufletului nostru: „Acestea-s amintiri eterne/Pentru vremurile în care vom fi încă vii:/Am înfățat perne,/ Am răsfățat copii./Avem parte de curaj și de frică,/ Dar cum să povestim asta în statusuri și stări?/Am băut ceai de lumânărică./Ne-am iubit cu lumânări./Și au fost plictiseli și plăcere/Care încet și frumos ne-au golit…/E adevărat că dragostea te stoarce de putere,/ De puterea de a renunța la omul iubit.” (Igor Guzun, „IUBI”)

Poetul realizează că nu putem schimba nimic, decât să ne conformăm prezentului în era tehnologiei informaționale, atunci când stările spirituale stau înțepenite de mesaje cu roboți, deși se întrezare o speranță de trezire la un răsărit sau un apus de soare, și dragostea veșnică va domina din nou…

„OARE așa progresul trebuia să se întâmple/Cu multe euri în ego și în alimente?/Fețele au rămas la fel de tâmpe,/ În schimb, interfețele au devenit inteligente./Oare nu era mai drept și mai simplu/ Să fie demarcate clar fenomenele?/Undeva se lucrează din greu pământuri,/Așa cum se lucrează în sală abdomenele./Oare nu e mai bine să fim noi înșine/Decât să trăim atâtea exagerări?/Ținem între buze un sâmbure de vișină,/Ca și cum am deține un sâmbure de adevăr.” (Igor Guzun, din „IUBI”)

Ca urmare, ca la clasici: „Același cântec” – „Dragostea mea…/Acum când totu-i la trecut,/ Sărutul nu-i decât salut,/Iubirea mea și-a ta a plecat undeva…” (din „IUBI”)

”Iubi”, de Igor Guzun. (Editura ”Urma ta”) este printre Cele mai vândute cărți ale lui iunie 2019 în Librăriile Cartier. Desene – de Lica Sainciuc. – Vă recomand din toată inima! (S.V.)

                   ~~~  Scriitorul Igor Guzun. Cărți în minte și în inimă (interviu)

Copilărie, părinții, anii și întâmplări marcante…

– Mi-am petrecut copilăria în satul Recea, raionul Râșcani. Ei, cum m-am petrecut? N-a fost chiar o petrecere. Au fost bucurii, școală, jocuri afară până se înnopta, muncă, alergări și fotbal, ceva muzică, ceva lecturi, mult desen și, în general, ani fără prea mari griji.

În acei ani mama îmi tot spunea „Fă carte!” și am ascultat-o. Fac cărți.

Cu tata – tot așa, făceam și jocuri de cuvinte. Iar primul pe care mi-l amintesc este cel în care a citit în ziarul raional că am câștigat un campionat la dame și mi-a zis că nu știa că așa de vine dansez.

Cărțile recomandate

Le recomand mai ales pe cele potrivite pentru o vârstă anume sau pentru un anumit moment din viață. Iar fiecare și le alege deja personal. Pentru momentul în care vrei să conduci un automobil, recomand „Regulamentul circulației rutiere” și manualul modelului respectiv de automobil. Și tot așa dacă vrei să conduci o companie sau lumea – te pot ajuta niște cărți și niște oameni în acest sens. Dar, în general, recomand pentru lectură – biblioteci. Și librării. Am făcut recent o listă de scriitori ale căror cărți le-am citit pe toate, de la prima până la cea mai recentă, doar că această listă se actualizează mereu – ei sunt mai mulți cu scrisul, dar cu cititul – sunt singur.

Carieră, studii, muncă, prietenii, dragoste, familie, copiii

Bifez aici toate aceste capitole, în sensul că da, sunt prezente, într-o măsură mai mare sau mai mică.

Carieră? Nu știu dacă este în mare măsură sau mică… Conduc o agenție de publicitate și scriu cărți.

Copii – în mică măsură, unul.

Muncă – în mare măsură.

Restul – da, prezente.

Realizări, speranțe…

6 cărți, simțite, trăite și scrise. Care deja, de altfel, sunt mai mult ale celor care le-au citit, le-au îndrăgit și le-au completat cu propriile sentimente și idei pe paginile unde erau locuri goale decât ale mele. Și alte câteva cărți în minte și în inimă, dacă mă întrebați de speranțe.

Azi și mâine – ce ați putea schimba…

Pe ieri nu putem să-l schimbăm prea mult, pentru că deja s-a întâmplat. Deși, de multe ori, atunci când ne schimbăm atitudinea sau înălțimea ori adâncimea din care îl privim, s-ar putea să se schimbe și trecutul.

Pe azi îl trăim și îl muncim, iar pe mâine îl facem. Că „mâine-le” se află deopotrivă în mâinile noastre și în mâinile Domnului.

Destinații, promovam satul natal…

Cred că sunt vreo 15 țări în care am fost cu treabă – la evenimente, după experiențe, impresii, oameni: Marea Britanie, Albania, Statele Unite, China și Japonia – sunt câteva dintre aceste destinații.

Și mai cred că un scriitor revine dintr-o călătorie cu emoții noi, cu bateriile încărcate, cu agendele de buzunar și cu telefoanele pline de notițe, cu idei și cu relații care îl ajută să-și scrie cărțile. Mi se pare că s-a întâmplat și cu mine așa. Și nu e nimic (poate) spectaculos în asta, și, probabil, la fel li se întâmplă și altor oameni din alte profesii.

Ceea ce mai simt și mai cred în legătură cu asta – știu din viața mea și poate din cărțile altora – că a călători înseamnă a te opri, nu doar a merge.

Și a te bucura că revii, chiar și la Chișinău. Sau mai ales, la Recea. O localitate pentru care însuși Eminescu a scris sloganele de promovare: „RECEA cumpăna-a gândirii” și „În lumea mea mă simt nemuritor și RECEA”.

Meserie, pasiuni, cărțile scrise

„Meseria asta legată de scrisul cărților conține multă muncă, ceva inspirație și, în primul rând, organizare, că rămâne foarte puțin timp disponibil pentru asta, ceva de genul câtorva minute sau zeci de minute la începutul zilei.

   Și poate de asta nu sunt un scriitor de masă, că nu-mi scriu cărțile la masă, dar pe brațe, în picioare…”

Întrebări și repere de Svetlana Vizitiu

””””„„„„””””„„„„””””„„„„””””

     Date biografice: Igor Guzun este director al Agenției de PR și Publicitate „URMA ta” din Chișinău. S-a născut în satul Recea, Râșcani din Republica Moldova la 12 Septembrie 1968, și a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova (1985-1992). A lucrat timp de zece ani în jurnalism la revista „Săptămîna” (1992-2002) și timp de 10 ani ca profesor la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării (2002-2012) Cartea care i-a adus celebritate este VINIL (2015, 2016). Prima sa carte De azi într-o săptămână a apărut în 1997, iar în 2014 – LA BLOG, publicată împreuna cu Sergiu Beznițchi. Împreuna cu echipa sa de la URMA ta a lansat, în 2012, portalul http://www.stiripozitive.eu

                     Surse importante despre Igor Guzun:

Cartea IUBI intr-o Seara perfecta – https://www.facebook.com/307789152906336/videos/2137822053182012/

https://www.facebook.com/Igor-Guzun-307789152906336/

 https://www.facebook.com/guzun.igor

https://www.instagram.com/guzunigor/

https://www.ganduriledintrepagini.com/igor-guzun-autorul-cartii-de-neuro-proza-vinil-interviu/

  https://www.ganduriledintrepagini.com/10-carti-recomandate-de-scriitorul-igor-guzun/

https://zugo.md/toate-stirile/foto-o-carte-ierbar-de-daruit-oamenilor-dragi-igor-guzun-surprinde-cu-o-noua-creatie-matura-iubi/

             Alte Expresii utile de Igor Guzun:

~”Nu cărțile mai întâi, ci oamenii dragi sunt de pus în ramă. Și ceea ce ne fac ei nouă: ne bucură, ne emoționează.”
~ „VINIL” al lui Igor Guzun este o carte cu texte scurte despre Moldova, în care autorul ne prezintă cu umor și ironie viața fraților noștri de dincolo de Prut. Moldoveanul din mine nu are cum să nu iubească această carte. Dacă veți citi „VINIL”, probabil, vă veți regăsi în unele citate, indiferent dacă sunteți moldoveni sau nu. Premiul „Omul anului 2016” în literatură al revistei „VIP Magazin”, datorită acestei cărți.
~Guzun Igor:...și cărțile au ecou, la fel că munții.

~”– Tipica întrebare – „Cui se adresează mesajul cărții?” – Inimii și minții.”

~„Oamenii, mai ales scriitorii, seamănă cu aparatele de cafea. Ca să oferim un produs aromat, trebuie să ne alimentăm cu cărți, emoții, experiențe.”

~”Cred că oamenii, și mai ales scriitorii, seamănă oarecum cu aparatele celea de cafea în care introduci monede, bancnote ori fise și obții o băutură aromată, iar în final îți urează și „Ridicați paharul!” Numai că în loc de bancnote, ca să livrăm un produs artistic de calitate, trebuie să ne alimentăm cu cărți, emoții, experiențe.”

!~”…aș face – cu toate puterile mele – mai mult pentru copii și profesori, să se simtă ei … oameni, ca învățatul să devină o bucurie, nu cum este acum, de multe ori, un chin, o povară. Iar educația să fie nu pentru note, ci pentru viață.”

~„Copii! Lăsați telefoanele și tabletele la o parte. Și vorbiți cu părinții și bunicii voștri. Că telefoane și tablete o să mai fie. Dar părinții și bunicii îmbătrânesc și se trec.” VINIL

~”Oamenii, viața, țările în care am fost și, mai ales, bucata aceasta de pământ pe care m-am născut și care se numește inadecvat, provizoriu și totuși atât de frumos, cu multe vocale: Moldova. Cu farmecul și paradoxurile ei. Cu o copilărie a noastră, a generației care mai păstrează discurile de vinil ca pe ceva de preț, și o copilărie a copiilor noștri minunați pe care îi deranjează liniștea.”

~”Probabil că așa arată libertatea: Când îți place să fii de omul drag legat. ”

~Îndemnul zilei vine de la Librăria KARMA Calafat: ”Citește Igor Guzun!”

Câteva referințe despre scriitorul Igor Guzun:

Vitalie Gutu:’‘#simte doza de #iubi într-o zi toridă. Tocmai râde Inima. Bineînțeles nu Ea Spune Cuvinte nepotrivite. Uneori e de ajuns… Cutremuri în Vremuri. E adevărat prin Lecturi. Dl. Guzun Igor am încercat să fac din titlurile #iubi o postare mai originală, că din fotografie se vede că am citit mai ingenios. Vă mulțumesc enorm pentru această carte. Ca de obicei – fenomenal”

Daniela Gherman:„O dumbravă cu poezii e această carte!”

Coptu Olga:”Când vii Acasă şi te vezi cu autorul la „Iubi”, asta da cadouri pentru diaspora. Mulțumesc Guzun Igor că m-ați ajutat să răspândesc Binele;) acum şi IUBI.”

Traci-Banaruc Oxana:”Am adus Moldova cu mine pe cealaltă parte de glob. Moldova organică, autentică, romantică, nostalgică, mereu IUBIbilă – datorită oamenilor săi minunați ️ care adună literele în suplimente pentru suflet, ca să-ți întărești imunitatea pentru a contracara doruri. Libraria Din Centru ne vedem la vara următoare ️ #hranapentrusuflet”

Stela Moldovanu:”Mulțumesc, Igor, pentru că a ajuns la mine #Iubi înainte de a ajunge eu la librărie. De acord, “Fără cărțile de poezie în lume s-ar auzi doar lătratul”

❤

Ivan Pilchin. ”Omul-acuarium”

„Îmi amintesc/ că am auzit niște versuri/ în vis/ să devin Gogol/ pentru a mă salva…”

A apărut un scriitor care nu doar citește, dar și creează… despre ceea ce simt sute de suflete, gândesc mii de oameni obișnuiți, și ei – trăiesc undeva alături de tine.

Toate versurile se scriu din dragoste! Acesta ar fi genericul literar în poeziile de Ivan Pilchin, tânărul poet care a lansat o serie de întâlniri, lecturi de poezie pentru scriitorii în vogă și chiar pentru tinerii autori în incinta Bibliotecii Centrale a BM B. P. Hasdeu. Tot aici, la 14 iunie autorul lansează un nou volum „Человек-аквариум” (Omul-acuarium) (ARC, 2018). Se pare că autorul scrie fără vreo încântare literară, dar gândul lui e foarte simplu și apropiat, care tângește după rugul vremurilor bune pe litoral împreună cu prietenii la un apus de soare… Se simte prin vers modestia de caracter, calitate ce redă o nuanță adolescentină expresiilor sale. Se simte omul optimist, care parcă… nu scrie de loc despre dragoste, dar acest sentiment răsună în orice rimă. În versurile lui vei găsi emoții și grijile personale, cu toate că tematica absolută este cam dificil de determinat, dar cel mai important – persistă pozitivul. Nu înzadar am spus că genericul ar fi Dragostea pentru că ea produce firea lui pozitivă.

„ il etait une fois à l’(ou)est/iată cuvintele pe care/nu le voi mai înţelege/nu fi tristă/ţi-am zis/povara mea/o voi purta/ca pe un rucsac/în spate/muzica din trecut/răsună exact atât/cât au nevoie ciorile/pentru a juca la apus hora lor/deasupra caselor/deasupra parcului/deasupra lacului/ultimul acord/l-a dus în ciocul său/cioara rătăcită de cârd/cerul s-a curăţat/pe geamuri se văd/doar/nişte dâre uscate/nu fi tristă/ţi-am zis eu ţie/melancolie/cu/ochi/albaştri/să fie/muzică” (Ivan Pilchin)

Linia versului este mai mult filozofică, ades bazată pe complot sufletesc, reflectând experiențe personale întreabă acordul cititorului cu sinele său; parcă ar fi un joc cu ghicitori, de fapt, Pilchin știe de ce o face: cred că este și un Pedagog bun de care ascultă tinerii și mai ales, copiii… Dar scrie Ivan Pilchin mai mult nu pentru ei… Ar fi momentul să ne deșteptăm și noi, cei mai maturi. Unele poezii nu sunt despre personaje specifice, sentimentele generale adaugă nostalgia și infinitul. Spune adevăruri simple, deschide lucruri importante. Ca și cum ar spune să deschidem ușile, să întrăm în lift și… să pătrundem în suflet! Întotdeauna! El scrie poezii uimitoare, reușind, pe scurt, chiar și în linii, să conțină atât de multă semnificație ca și cum altor poeți nu le-ar ajunge pentru un poem întreg… De aceea, nu suntem deloc surprinși de faptul că colecțiile lui poetice sunt în topuri naționale:

„…вот хрустальный стакан/из которого пьют/только по праздникам/пожалуйста/будьте осторожны/вот муравей/что на вашем пути/несет сладкую пылинку/пожалуйста/не наступайте/вот глаза улитки/что тихо раскачиваются/в поисках/света/пожалуйста/не прикасайтесь” (fragment, Ivan Pilchin)

„…a rămas neliniştea/şi senzaţia de nemulţumire/că aceste versuri/nu/sunt ale mele/că aceste versuri/nu mai există/de atunci/tot scriu/în timpul somnului amintindu-mi/că eu/trebuie să/devin/gogol/să devin/repet/pentru a mă salva” (fragment din carte, Ivan Pilchin)

http://arhiva.romlit.ro/index.pl/un_poet_de_limb_rus_din_basarabia_ivan_pilchin

Vineri, pe 14 iunie 2019, ora 16.00, la Biblioteca Centrală a BM lansăm volumul de poeme „Человек-аквариум” (ARC, 2018) de Ivan Pilchin. Invitații: Aliona Grati, critic literar, Vasile Botnaru, jurnalist, pictor, Irina Cebanu, traducătoare
Iacob Florea, scriitor. Moderează: Ioana Isac, poetă

https://www.facebook.com/biblioteca.centrala/photos/a.144052495802297/1007492199458318/?type=3&theater

SV, ❤

Anda Vahnovan:„Sunt împletirea dintre poezie și cântul popular”

  „Prin timpuri noi, dar și prin vechi cotloane… Am limpezit de praf mai vechi speranțe, Idei abandonate și uitate…”

Atâta eleganță, frumusețe și inteligență găsim mai rar – toate adunate într-o singură persoană demnă de tot respectul. E și mămică a trei copii – model pentru alte mămici, și soție fericită, Doctor în Sociologie, jurnalistă, scriitoare și blogheriță de succes! Provine din lumea intelectuală a celebrilor personalități basarabene Simion Ghimpu și Veta Ghimpu-Munteanu, da, anume ei sunt părinții Andei Vahnovan. Puterea gândului, concentrarea asupra lucrurilor și faptelor îndeplinite o converg către o energie pozitivă și implicit perfecțiune creatoare a modelelor și poveștilor din blogul recunoscut „Gânduri despletite”, în care Anda ne descoperă, analizează și creează tot ce se face în Viața noastră! Oamenii, nu doar amintirile, iată ce este important, am citit asta din cuvintele ei, se pare că viața este strălucitoare nu doar atunci când învățăm să prețuim clipele, trebuie să apreciem constanța plictisitoare a zilelor noroase, a frunzelor ruginite-n soare. Atunci vom înțelege că asta și este fericirea, că în această lume ea există prin oamenii care sunt mai importanți decât amintirile și impresiile, cu sufletul lor dezgolit și înțeles de noi, ceilalți… Iar vârsta e doar o figură, ea nu determină mintea unei persoane și opiniile sale despre viață. Totul depinde nu de anii trăiți, ci de circumstanțele retrăite în viață. Este o privire pătrunzătoare prin ochii Andei Vahnovan pe care am descoperit-o despletind atent gândurile ei în blogul Ganduridespletite sau din postările ei în internet…

Anda Vahnovan – „Am fost un copil născut la oraș, crescut printre betoane, cărți și poezie, școlit în Chișinău și apoi în orașul de suflet – Cluj-Napoca. Sunt împletirea dintre poezie și cântul popular, dintre sensibilitate și stoicism deopotrivă. Rebelă și emotivă în același timp, femeie matură, soție, mama de trei ori, împlinită, ocupată și, cel mai adesea, obosită – dar și copil neastâmpărat în adâncul ființei sunt. Mutată de curând în Anglia, încerc să descopăr o altă lume, dar să rămân aceeași – curioasă și fără stare – mereu în căutarea fericirii pierdute de copil…”

Părinții nu i-au impus operele lor să le citească sau să le asculte, niciodată n-au insistat. Știau că cu timpul Anda va ajunge la ele. Atunci când după absolvirea unui an școlar prin casă se cânta „Iubiți învățători”, Anda credea că e piesa lui Ion Suruceanu, așa îi spuse ea lui tatăl său, și fu foarte surprinsă când auzi că, de fapt, el, tatăl ei Simion Ghimpu, este autorul! – „El a zâmbit larg atunci și mi-a zis că e „a lui”, cu o mare satisfacție. Mie îmi era ciudă că nu știam, că m-aș fi lăudat copiilor, evident. Asta se întâmpla pe la zece ani ai mei. Pe celelalte le știam din piesele care pe atunci răsunau peste tot. Le știam pe de rost… Mama cânta cântece populare care pe atunci nu ne interesau prea mult. Însă toate concertele erau urmărite din culise, uneori chiar și din scenă, pentru că mă îmbrăcau în costum național și în opinci și mă urcau și pe mine în scenă, îmi părea un spectacol fascinant de voci, de costume, de instrumente muzicale, căciuli de cârlan și chimiruri. Era o nebunie frumoasa!”

Preferata ei piesă rămâne a fi ”Nu mă chema” (Simion Ghimpu) cântată de Nina Krulikovski.

Anda este mândră de părinții care i-au fost hărăziți de Dumnezeu, de realizările lor, a încercat, totuși, într-o anumită etapă a vieții, să nu ”profite” de numele lor, ci să se afirme independent de ei. Așa spune ea: „Meritul lor nu este și al meu. Realizările lor nu sunt și ale mele. Poți să fii mândru de origini, dar nu poți să te lauzi doar cu ce au scris, publicat și realizat ei. Probabil aici vor găsi mulți cititori răspunsul la faptul că nu îmi afișez numele de Anda-Cristina Ghimpu, cum am fost până să mă căsătoresc, ci prefer să mă fac auzită cu numele de Anda Vahnovan. Este un exercițiu, poate, sau o ambiție de a fi pe cont propriu.”

De altfel, independentă Anda a fost de mică: mergea singurică la școală, și la cea de muzică „A. Stârcea”, la Centrul de Creație la secția Folclor și mai apoi la facultate. Părinții n-au „sufocat-o” cu prea multă grijă, i-au oferit libertatea de a hoinări, precum spune ea, cât e ziua de mare printre blocuri, pe malul lacului „în formă de 8” de la sectorul Botanica din Chișinău, prin Grădina Zoologică de la Porțile orașului unde ea se strecura printre găurile gardului! N-a evitat nici lanurile culturilor de la Institutul de Agronomie unde urmărea cum își leapădă șopârlele coada prin iarbă!

„Mereu am avut nevoie de această libertate a pasului, dar mai ales a gândului.”

Și-atunci când a simțit că erau prea multe gânduri adunate și se crease un „iureș amețitor în cap”, cu ajutorul soțului și spre dezamăgirea copiilor, care știau că își revendică, de fapt, timp pentru scris, Anda a lansat blogul: „Nu putea să se numească altfel decât ”gânduri despletite”. „Mă reprezintă.” Scriind, a înțeles că este și tata în acele gânduri, „mai prezent decât îmi imaginam”, este și mama, „cu dorința ei nestăvilită de cunoaștere” și multe alte amintiri care începuseră să iasă la lumină neașteptat chiar și pentru ea…

Dragostea. Soțul Andei e avocat, din Bălți. S-au cunoscut în anii de studenție la Cluj. Și la ziua ei de 18 ani a învitat-o la dans și, de-atunci ei tot dansează. El mereu călătorește, e „între avioane și țări”, „asta condimentează relația lor de dragoste timp de 23 de ani”. Soțului Anda i-a dedicat versurile „La celălalt capăt al anilor” postat în blogul ei. Este dragostea ei de-o viață…

„Indiferent de voința noastră, toate se sedimentează undeva în colțurile minții, dar mai ales a inimii. Circulă în circuitul lor intern prin artere și lovesc în miezul inimii. Și atunci ies pe hârtie. Și străbunica mea, care a avut putere să își aștepte soțul plecat în război mai bine de 60 de ani, și nașa mea care ajunsese în Siberia la construcția BAM-ului de atunci și la care îmi petreceam verile, și trădarea unor apropiați, care doare și Clujul care mi-a fost mamă adoptivă și de care mi-e dor, așadar nu sunt numai trăirile mele. Cu astea din urmă am luptat cel mai mult până să se lase conturate pe foaie. E mai greu când sunt ale tale.”

Soții Vovc, Anda Vahnovan și Tatiana Tibuleac

Impresii despre cărți.

Anda recunoaște că pentru ea cărțile sunt viața însăși. Le citea de mică, scrise cu grafie latină, aduse de tata de la librăria ”Drujba” din Moscova, chiar și dacă grafia aceasta era străină colegilor ei. Citea cărțile recomandate de tata în vacanțe, câte o sută de pagini pe zi, doar ca să îi permită să iasă afară. Nu era nevoie să o roage mult, Anda le citea cu multă pasiune, și pentru că ea deja „prinsese microbul”.

Marele secret

Între timp, Anda descoperise din cărțile „alea care nu sunt pentru vârsta ta” de genul ”Milyi drug” (”Bel Ami”) de Guy de Maupassant, pe care o citise pe ascuns în limba rusă, „Călărețul fără cap” de Thomas Reid Mayne, ”Manon Lescaut” de  Abatele Prevost, pe care a adus-o și la Londra, de altfel, pentru că îi amintește de acei ani, în care simțea adrenalina atunci când auzea după ușă pași care se îndreptau spre baie, iar ea credea că vine mama sau tata să vadă dacă doarme, adică nu cumva s-o prindă citind acele cărți „păcătoase”…

Adormea cu cartea și cu țârâitul greierilor, care la fel urmează să apară în versurile ei. Adora să prindă zorile privind spre Porțile orașului (Chișinău) și acest lucru îl făcea zilnic de la geamul său. Ultima imagine înainte de a pleca în Europa este una imprimată pe hârtie care surprinde Porțile Chișinăului, dar și acea geantă mare de rafie „plină ochi” cu care a și pornit la cei 17 ani ai ei la Cluj.

Versurile au bulversat-o mereu și mult. O strofă dintr-un cântec, un vers prins de la televizor pe care le prindea cu coada urechii; cele de-ale lui Boris Pasternak, Sergei Esenin, Iosif Brodsky, Anna Ahmatova, Marina Țvetayeva (pe-atunci, canale românești încă nu prindeam) îi răsunau în urechi zile întregi. În casă Anda îi citea pe Lucian Blaga, Mihai Eminescu, George Bacovia, Tudor Arghezi și Octavian Goga, iar pe ascuns îl citea pe N. Minulescu. Casa mereu era plină de poeți și scriitori, actori și muzicieni cu vioara, ce cântau în bucătărie până dimineața. Veneau și acordeoniștii, colegii mamei de la „Tălăncuța” cu ocarina, fluierul și cobza!

„Am avut norocul să vină scena în casa noastră și nu invers”. Tata recita, mama cânta, prietenii lor recitau din versurile lor. „Acolo m-am plămădit, de-acolo se revarsă toată atitudinea mea în prezent”. Anda nu poate uita perioada de după anul 1989, atunci când scriitorii care-i vizitau tot mai des se plângeau de lipsuri, de problemele fără soluții. Nu poate uita nici acele ajutoare umanitare oferite de Uniunea scriitorilor, ambalate în kilograme de zahăr, orez sau făină de grâu. Toate acestea i-au produs o amintire tristă în paralel de lumea literară din Moldova.

Citește dintotdeauna. După o lungă pauză în care și-a crescut cei trei copii ai săi, fără ajutoare, apropos, Anda a revenit mai activ la lectura cărților și cu „mai mare sete”. Poate citi trei-patru cărți odată. Chiar și în aceste clipe, adulmecă finalul „Solenoid” de Mircea Cărtărescu, acest scriitor Anda îl adoră și arde de nerăbdare să procure cartea lui nou-lansată „Melancolia”. Recent a finisat cartea lui Guzeley Iahina despre deportări „Zulheia deschide ochii” descoperind de altfel multe paralele cu cartea Lilianei Corobcă „La capătul drumului”, cu care a fost la întâlnire în Londra. La fel, recent, a devorat volumul „Scara lui Iacob” de Ludmila Ulitskaia. Pe noptieră sunt și Elif Shafak „Cele trei fiice ale Evei”, Michel Houellebecq „Platforma”, dar și multe alte cărți care așteaptă să fie finisate și pe care Anda uneori le lecturează după starea ei de spirit. Intenționat nu pomenește de cărțile autorilor autohtoni, pentru că acestea trebuie să fie citite de toți cei din Moldova încă din tinerețe – V. Beșleagă, N. Esinencu, P. Cărare, A. Busuioc, N. Dabija, V. Vasilachi, P. Goma, G. Vieru, L. Lari, D. Matcovschi, E. Tarlapan, E. Cioclea cât și mulți alții.

„Înainte de a cunoaște alte lumi, cunoaște-ți-o prima pe a ta de acasă. Rădăcina!”

„Avem însă și obligația morală să ne susținem autorii contemporani și să le cumpărăm cărțile – Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan sau Doru Ciocanu, Liliana Corobcă și Tatiana Țîbuleac (marea surpriză și mândrie deopotrivă), Emanuela Iurchin, Olga Căpățână, Mihaela Perciun, Antonina Sârbu și Alexandru Bordeian, Pavel Păduraru, Frații Vakulovski, Moni Stănilă și Vitalie Vovc.

La fel, Anda Vahnovan îi recomandă pe Emil Brumaru, Nicolae Popa, Irina Nechit, Nicolae Tzone, Radmila Popovici, Maria Pilchin, Igor Guzun și Paula Erizanu, Victor Țvetov și Vica Demici, scriitorii… Lista ar putea continua mult și Anda își face griji să nu fi uitat de cineva…

„Doar că, din păcate, nu știu de ce preferăm să nu citim autorii noștri. Ori ei cel mai mult au nevoie de feed-back și mai ales de susținerea cititorilor, într-o țară în care scrisul nu poate acoperi nici măcar coșul minim de consum. Este penibil, știu. Am avut tată poet și știu cât este de umilitoare situația. Eu am trecut un pic și de etapa când citeam doar autorii moldoveni sau români, atunci când m-am mutat în Londra și mi-am dorit să înțeleg un pic mai bine realitățile din România, în care am locuit mai bine de 20 de ani. Atunci am citit foarte mulți scriitori români, descoperind unii autori plini de forță, precum este Radu Vancu, Dan Coman, Claudiu Komartin, Constantin Abăluță și Octavian Soviany sau mai recent descoperite de mine: Diana Geacăr, Carmen Secere și Ioana Vintilă. Sau dacă vorbim despre proză  – Gabriela Adameșteanu, Simona Antonescu, Svetlana Cârstean, Adriana Bittel, Matei Visniec, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Andreea Răsuceanu, Doina Rusti, Gelu Diaconu, Ana Barton și Petronela Rotar și aici lista poate să continue la nesfârşit. Acum însă multiculturalitatea Londoneză mă îndeamnă să citesc autori cât mai diverși, pentru a înțelege mai bine alte lumi.”

„Norocul meu a fost să descopăr aici la bibliotecă o varietate nemaipomenită de carte. Cu poezia relația este însă de altă natură. Una perpetuă. Poezia o citesc mereu și chiar și atunci când termin o carte revin la ea constant. Am mii de semne multicolore lipite lângă unele imagini, gânduri sau metafore. E ca un perpetuum mobile. Mi-e greu să le mai găsesc loc lângă pat cărților de versuri, pe care nu le mai pun la loc pe raft.

De altfel, lumea cărților este cel mai sănătos drog – te poartă în înălțimi nebănuite unde poate ajunge  uneori numai gândul. Atunci când îl lași despletit.”

Copiii Andei. Foto: Angela Gutu

Să nu uităm însă de blogurile autorilor enumerați mai sus pe care îi urmăresc constant, cât și blogul lui Gheorghe Erizanu, Leo Butnaru și a lui Liviu Antonesei. Mai citesc povești și pe blogul Corinei Ozon și a Liliei Calancea, a Zinei Zen dar și a altor blogerițe tinere pentru că mi-s dragi și unele apropiate sufletului meu…”

Alte expresii de Anda Vahnovan:

~  Literatura va uni malurile si le va transforma intr-un singur poem. Intregit.

~ Ce poate fi mai frumos decat sa auzi poeziile recitate de noile generatii!

~ Rămân singură cu mine. Momente rare. Un fel de fericire. Asta până mă privesc în oglinda de la mașină și zâmbetul se evaporă pe loc. Cuta străbate obraznic fața în continuare, fără pic de rușine față de crema mea scumpă și de eforturile mele lăuntrice. Atunci, am zărit cu coada ochiului, gândirea mea pozitivă, trecând în viteză pe bicicletă, tinerică și cu buline pe fustă, fix pe lângă mine…

~„ Astazi ar fi implinit 80 de ani.
Ar fi fost multa lume, masa plina cu cirese si liliac. Glume, ironii, amintiri si neaparta la final era sa zica ”Iar acum sotia mea va va interpreta ”Spune mama cui m-ai dat””, piesa lui preferata care facea inimile tandari. Acum simt si eu acest cantec. Si inteleg si de ce lacrima lumea in jurul mesei. Mi se opreste un nod in gat. A rezistat celor 11 chimioterapii cu o rabdare de nebanuit. Nu i-am zis ce a avut pana in ultimul moment, desi privirea lui imi spunea totul.
Inima. Ea nu il lasa sa moara si cand nu mai avea cu ce respira deja. Se impotrivea sa renunte.
Haul din ultimile noastre discutii, abia soptite prin masca de oxigen mi s-a intiparit pe timpan. Hau a ramas si in inima mea dupa plecarea lui” (despre tata) – Te iubesc, tata!!!!

~„ Din cand in cand e cazul. Elibrarea de tot ce nu e al nostru. Ce ne sugruma. Ce nu ne lasa sa fim ce am fi vrut. Din neputinta sau din inconstienta. Lasitate sau ignoranta. E necesar. Chiar vital. Altfel e gustul aerului curat.” #duminicaezidepoezie

~ „La început ne-am înfuriat
am sperat, ne-am rugat
apoi ne-am resemnat”. (Hău, Anda Vahnovan)

~ „moldovencele  – mereu grăbite/ vorbind tare pe skype și pe messenger în transportul public uită că /o parte dintre pasageri le înțeleg vorba”

~ „Am colorat prin podul conștiinței

Cu-albastrul viselor și-a dulcei regăsirii,

A propriei ființe, dar și-a vieții,

Ce prinde zbor pe aripa iubirii.”

~ „Cand in ziua de azi mai intalnesti oameni pasionati de poezie, oameni care se aduna in fiecare duminica la Tramvaiul Douășase ca sa citeasca versuri si proza, oameni care traduc autori din toate limbile si de pe toate continentele, nu poti decat sa ii admiri de la distanta si sa le incurajezi ambitia.”

~ „Știu că atunci când voi fi deja bătrână, sclerozată, cu Alzheimer, reumatică și osteoporotică,  sau cât  de teafără voi mai fi pe atunci, nu o să mă vreți nimeni pe capul vostru. O babă nebună nu trebuie nimănui. Am înțeles asta și atunci când am asistat la o discuție dintre o mamă și ai ei doi fii, care își exprima marea dilemă: ”Când o să moară tatăl vostru, eu la care dintre voi să mă mut?” Suspansul și disperarea din ochii copiilor au vorbit despre multe. Umorul unuia dintre ei a detensionat atmosfera, spunându-i:”Mamă, tu să te decizi mai repede la care, că de nu, noi, ne-om mai bate pentru tine!” Am râs doar eu. Acum nu îmi mai vine a râde când îmi amintesc cazul.”

Câteva mențiuni de la prieteni despre Anda și opera ei literară:

~ Angela Gutu Cristina, (Anda Vahnovan) versurile astea sunt printre cele mai dragi mie ! Tu mi-ai citit gandurile ori noi toti avem aceleasi frici,obsesii, doar nu toti sunt inzestrati cu talent ca al tau, ca sa le pui atat de bine pe …rafturi ? Daca ai sti cat de speciala esti !!! Vreau sa stii asta

~ Lilly Istrate Au pătruns adînc aceste versuri…daca am avea curaj si posibilitate uneori să facem aceasta curâțenie spirituală…lumea ar fi mai sinceră,mai aproape…

~ Ludmila Bunica Respect si admiratie, Anda! Scrii deosebit de frumos, de profund! Patruzeci de ani inseamna ,DOAR, varsta de cea mai frumoasa, de mai constienta si mai tandra tinerete!

~ Mariana Jolondcovschi Anda, pe mine altceva mă interesează. Tu când? Copii frumoși ai făcut și crescut, blog ți-ai tras… Mereu îmi face plăcere să citesc ceea ce scrii, dar parcă tare aș vrea să am în colecția mea și o carte cu autograful tău.

~ Maricica Munteanu Atâta profunzime într-un Suflețel atât de plăpând…

~ Mihai Ghimpu “Este mai degrabă o formă de exprimare a preaplinului. De dezlegare a nodurilor interioare. De căutare a esenței. De reflecție, de acceptare. De asumare și de împăcare. Este acea pastilă de urgență, de cele mai multe ori, salvatoare pentru mine, cu efect imediat atunci când ”nu se mai poate”. Acel defibrilator vital în anumite momente de cotitură. Scriind, m-am împăcat cu multe, dar cel mai important e că m-am împăcat cu mine însămi în primul rând. Și de aici toată liniștea venită spre acești 40. Proza oferă tratament pe termen mai îndelungat, iar farmecul unui vers este anume forța comprimată acestuia..” Felicitari! Mulți ani și multă inspirație, că hârtie și creioane sunt și în Chișinău.

~ Vitalie Vovc „excelent! un instantaneu plin de culoare si emotie!”

~ Luminita Mezin Anda Vahnovan,, ati reusit un tablou foarte cromatic si, unde mai pui, ca actorii nici macar nu sunt actori
~ Constantin Brinza Dudu Ce bine ai surprins, cu rafinament si in detaliu, o secvență obișnuită din mozaicul „vietii londoneze” !

Surse inspirate despre Anda-Cristina Vahnovan (Ghimpu) – blogger, jurnalist, Doctor în sociologie:

https://ganduridespletite.com/

https://www.facebook.com/andacristina.vahnovan/

https://www.facebook.com/Simion-Ghimpu-164042457056583/

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1509809215821062&set=t.1196214836&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=711914382277220&set=t.1196214836&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=749556441771365&set=t.1196214836&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=711915248943800&set=t.1196214836&type=3&theater
https://omiedesemne.ro/3-poeme-de-anda-vahnovan-pentru-posta-redactiei/

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1544433949025255&set=a.263896530412343&type=3&theater

https://ganduridespletite.com/2017/03/05/scrisoare-catre-urmasi/

P.S. Dintre recomandările de cărți și autori de carte propunem să le citiți la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu din Chisinau

❤ SV

Războiul nu are chip de femeie sau despre Olga Căpățînă, o artă în culori și panglici

”Dragostea mea cea de toate zilele, eu, Ți-o cer, Doamne, în loc de pâine”…

Multe dispar, se dizolvă totalmente în uitare. Dacă nu uiți războiul, apare multă ură, și dacă războiul este uitat, – începe altul. Să nu uităm femeile care au realizat fapte mari, care s-au sacrificat viețile pentru fericirea și viitorul nostru, noi nu avem dreptul să le uităm. Va veni timpul, și femeiei i se va întoarce recunoștința. Nu va exista război și răul pe pământ, oamenii se vor ”înfrăți” și vor găsi fericirea lor.

Știm multe despre război, și prea puțin, de fapt. Războiul este cel mai mare barbarism al omului: sânge, răutate, ură. Cum se poate îmbina conceptul de ”femeie” și ”război”? Cum poate o femeie care dă viață, aduce fericre și pace, să ucidă? Nu este credibil, și nu dă Doamne pentru o femeie să devină un soldat! Din nefericire, forța crudă și distructivă îi echivalează pe toți: bărbați, femei și chiar copii…

Opera literară a Olgăi Căpățînă conține adevărul prin care a trecut ea personal, în care a adunat toate vocile unei femei cu strigăt de durere, despre destinul ei și a altor oameni în care a întrat războiul înfricosător și fără a cere voia lor le-a schimbat viețile pentru totdeauna. Da, a fost nevoită să existe în condiții de război, să iubească și tot odată să țină arma la piept. Odată cu tot tragicul morții, a sângelui și cruzimii ce o pășteau la fiecare pas, Femeia din Olga Căpățină aduce în război un spirit ușor de bucurie, speranțe, versuri și cântece, și chiar o artă în culori și panglici… Și în același timp, războiul este cel mai crud lucru care se poate întâmpla unei femei. Doar, ea este Mamă, ea dă Viață, și aici este nevoită s-o lichideze. Nu este treaba oricărei femei. Nu trebuie să fie a nimănui! De ce guvernele, bărbații… provoacă la războaie, doar și ei au o mamă a lor, copii, nepoți… E groaznic de dureros, ce au îndurat buneii noștri în deportări și în Primul Război Mondial; de ce această durere n-a fost o lecție pentru a iniția razboaiele din  Afganistan și cel din Transnistria. Vieți pierdute, destine întretăiate, și cel mai groaznic: a reieșit că aceste războaie au dus doar la pierderi umane și dezbinări între popoare fără a realiza ceva concret. Un vis urât care, din păcate, a devenit realitate.

Amintirile, mărturiile Olgăi despre război în povestirle ei sunt sincere, fără atenuare. Romanele ei nu pot lăsa pe nimeni indiferent, pentru că ele oglindesc nu doar realitatea: expun sufletul unei femei care deschide cele mai interesante taine, relații care pentru altcineva ar fi greu de împărtășit. Unele descrieri sunt chiar teribile prin faptele lor. De fapt, teribil este orice război… (SV)

  În prezent, casa Olgai Căpățînă este aici Republica Moldova, și acolo – în Franța. Spunea cândva Olga că iubește Moldova ca pe un copil bolnav caruia îi porți de grijă și-i dai tot sufletul. Și Franța ca pe un copil, de care te mândrești”. Puterea ei e în cuvântul scris, în detalii transmise pe curat și anevoios devine de-un suflet sincer exprimat… Astăzi este o femeie împlinită și fericită chiar…

      Dar, a fost odată ca nicodată, demult tare, o femeie cu ochi albaștri, care iubea poezia… A studiat Filologia, Limba și literatura Moldovenească la Bălți, așa cum era pe vremuri. Apoi a lucrat la Radio Moldova și primea doar 105 ruble sovietice. Avea deja doi copii și reușise să divorțeze. Într-o zi, a realizat un reportaj despre înrolarea tinerilor în armată, și soarta nebună o făcu sa accepte propunerea comisarului de a lucra la ei. Dar și salariul mai bun a motivat-o… Uimitor, de aici a ajuns în Afganistan. Inițial, Olga nu-și imagina ce o așteaptă acolo, simțul dreptății o făcu să accepte. Apoi cunoscu o realitate dură, teribilă: un mediu sălbatic, unde trebuia să reziști și să fii puternică. „Ceea ce m-a făcut să fiu puternică erau cei doi feciori ai mei, pe care îi creșteam singură. Am lăsat copiii cu mama mea, m-a ajutat foarte mult și sora mea Lidia cu ei. Și am plecat în Afganistan. Apoi din Afganistan am mers la Kușka. Am făcut foarte mari eforturi pentru a nimeri cât mai aproape de casă. M-au trimis la Odesa, iar de acolo la Tiraspol”, își amintește Olga Căpățînă. O Realitate pe care inițial a redat-o în ”Afganistan – raza mea sălbatică de soare”: Mărturia unui soldat al armatei roşii. (Moldova – Afganistan – Kamceatka – Moldova-Franța). Viața a învățat-o să le suporte pe toate… Ulterior, a fost transferată la Odesa, de acolo în Transnistria. Dorința de a fi mai aproape de casă și de copiii ei era aproape realizată, dar a fost trimisă în Rusia, tocmai în Kamceatka. Doar în noiembrie,1991, a reușit să-și îmbrățișeze mama și copiii, fiind transferată de Ministerul Securității Naționale în Transnistria, unde a activat pînă 1995. ” După ce am reușit să scriu totuşi un roman despre război, durerea m-a lăsat. Nu-l visez și nu mă trezesc plângând, m-am distanţat de el. Știți cum se spune: dacă nu vezi portretul în întregime, fă un pas înapoi și-l vei descoperi. Am revăzut acea perioadă, scriind filă cu filă. Acum evit să discut despre război. Cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în Franţa e că m-am acceptat aşa cum sunt. Francezii m-au ajutat să depăşesc tristeţea. Atâtea lucruri frumoase am văzut în ultimii ani. Mi-am zis: nu mai sunt copila aceea care umblam cu rochii purtate de surori, cu încălţămintea ruptă, nu sunt adolescenta naivă, femeia singură cu doi copii, nici femeia-soldat, sunt cea de azi, cu o experienţă amplă în urmă, mamă a doi feciori, bunică a patru nepoţi…” (Olga Căpățînă)

Era prea citită și prea multe idealuri, pentru a se trezi într-o lume totalment diferită de punctele fierbinţi din Afganistan decât cea, pe care și-o imagina. Și Într-o lume de bărbați agresivi care se socoteau cu un cap mai înalți ca femeile și le vedeau la cizma lor de „кирза”. Trebuia să fii puternică și să nu cedezi cu nimic unui bărbat. Căldură nebună, 50 la umbră, dor de casă, de copii, dor de ploaie. Și război! Însăși războiul de la Nistru a fost cutremător pentru Olga. Amintirile și durerea nu o lasă nici acum, după circa 30 ani. Durere pentru umilința, la care ne-a adus conducerea Moldovei. Durere pentru eroii căzuți, pentru mamele îndurerate.

Războiul ia schimbat viața! Olga, femeia cu o poveste de viață cu adevărat uluitoare, care a văzut ce înseamnă războiul cu ochii proprii. Și-a format caracterul în Afganistan şi în conflictul de pe Nistru, iar acum își desfășoară activitatea de jurnalist de investigație la Paris. Puțini dintre noi își pot imagina ce înseamnă să trăiești în vremurile de război, iar Olga Căpățână a simțit pe pielea proprie emoțiile acelei perioade. „Am ajuns până la aceea că stăteam singură în casă, în apartament, duminica, și auzeam sirena mașinii de poliție. Mă gândeam că vin după mine. După care îmi spuneam, hai nu fi prostuță. Nu vor veni ei să te ia ziua, cu poliția. Las’că te găsesc ei mâine dimineață la Statul Major, unde îți faci serviciul”, își amintește Olga Căpățînă.

   ”Fiule, ca mostenire/Vreau sa-ti las a mea vorbire,/Hora, doina romineasca,/Casa mamei batrineasca./Si livada noastra-n floare,/Si-nca sfintele hotare,/Pentru fiul tau ce creste,/Tu – le ai, tu le pazeste !/Zestre fiului sa-i dai/Dragoste de-al nostru plai./Nistrul care curge lin,/Codrul si cerul senin./Ca sa nu ramie mut – /Limba noastra fie-i scut./Tot ce-ti las azi tie eu/Este de la tatal meu!” (Olga Căpățînă)

   Atunci când vine la Chișinău, neapărat trece pe la librărie. Astfel, Olga ia cunoscut pe scriitorii și formatorii de opinie, diaspora care la fel locuiește în Franța și la care ea ține mult: Tatiana Țîbuleac, Vitalie Vovc etc. De baştină o leagă rudele, mormântul părinţilor. Îi este dor de graiul pe care îl vorbea mama mea, pe malul Nistrului, care nu vorbea niciun cuvânt în limba rusă. A întrebat-o odată pe sora mamei: „Mătuşă Natalia, de ce nu ştii rusa?”. I-a răspuns: „Ştii, draga mea, au venit prin 40 ruşii, au stat oleacă şi s-au dus. Apoi au venit în 44, de atunci tot aştept să se ducă, tot aştept…” De ce, Franța? Franța este viitorul ei, fiindcă aici sunt nepoții ei:”Ei au ales Franța și eu, după cum v-am spus, sunt legată de ei cu dragoste, deci nu am alt drum, decât pe cel, pe care l-au ales copii mei. Și mă rup în doua de mai mult de zece ani, între Paris și Chisinău.” Acolo Olga nu se simte migrantă pentru că a nimerit la Prieteni! Are de lucru, cunoaște limbile, o vorbește, o citește în original și să o scrie, traducând operele ei propirii în din română în franceză. Olga știe că femeile noastre se deosebesc de cele franceze și asta e bine. Nu poate toată lumea să fie la fel. Dar,  ”ar fi bine, sigur, ca femeile noastre să citească mai mult, să meargă la teatru, nu numai să facă cumetrii și nunți ca în Moldova. Ai sigur ce lua de la femeile franceze”.

   Este decisă că nu mai vrea să revină în trecut și nu vrea să ia nimic de la început. Este obositor și chiar umilitor. Ea a început, în primul rând, prin a se respecta și a se iubi, a se accepta așa cum este! Să fie liberă și independentă, doar dragostea față de copii și de Moldova – o leagă strâns aici: ”Această dragoste va rămâne cu mine pentru totdeauna. De ea sunt legată. Războiul m-a învățat să mă apăr, să fiu mândră. Să apreciez orice moment de fericire. Să nu mă chinui cu mărunțișurile, că viața-i frumoasă și în ploi, și în ninsori. Contează doar oamenii, care te înconjoară. Războiul m-a învățat să spun NU. Să las în jurul meu doar oamenii, pe care vreu să-i văd și să fac doar ce-mi place”. ”O femeie sentimentală. O femeie foarte puternică. O femeie foarte slabă„, așa se descrie eroina noastră. O Femeie care nu poate minți și merge până la capăt. Dacă începe ceva, nu-și iese din cuvânt, și nici din drum – până nu-și realizează scopul…

Olga Căpățînă– Om de Omenie! O Femeie cu poveste de viață uimitoare. A participat la două războaie, după care s-a stabilit în Franța ajungând jurnalistă de investigație. Face naveta lunar în Republica Moldova unde realizează prezentări de carte, cluburi cu lecturi inteligente, întâlniri cu oamenii minunați la Biblioteca Municipala B. P. Hasdeu, Biblioteca Nationala etc.… La fel are grijă de copii ei, nepoții dragi, neamurile sale, de un an își ajută sora ei dragă să iasă din impasul cancerului și face tot posibilul să-și vadă surioara pe picioare. Este și un filantrop – Olga ajută persoanele pe care, de fapt, niciodată nu le-a cunoscut: ajută în lupta contra cancerului, contra durerii omenești… Oamenii trebuie să-și cunoască eroii!  Astfel am cunoscut-o când mi-a scris pe o rețea de socializare că vrea să-mi ajute sora în lupta cancerului mamar. Nu-mi venea să cred, dar ea a și făcut-o, organizând la Paris o acțiune de caritate cu strângere de fonduri în ajutorul lui Viorel Mardare și a Lilei Șaragov (sora mea). În scurt timp, a vândut cărțile și pânzele cu panglici, iar banii adunați le-a trimis la destinație… Viorel, a decedat spre regretul nostru, era prea târziu pentru a mai face ceva pentru el. Sora mea, acum e mai bine. Doamne ajută! Mă închin în fața Olgăi, această persoană încredibilă și uimitoare. Îi avem atât de puțin, că vine greu să crezi că mai există…

Olga Căpățînă despre una din pasiunile ei:”Dacă în copilărie nu am avut posibilitate, învăț acum! Ce bucurie de la vopsele! De parcă iar a venit bunelul și scoate de prin buzunare bombonele „pernuțe” cu magiun și mi le întinde…” (pictură)

Alte Expresii sau motto preferate de Olga:

~Educația este cea care îți dă avântul și curajul de face totul în această viață

~”Ce poate fi mai frumos in viata unei femei, decat sa devina Amabasadorul Demnitatii?”

~Binele este in capul nostru, iar frumusetea – in ochii nostri!’’

~’’Nimeni n-are dreptul să ne înveţe ce-am fost sau ce-ar trebui să fim, voim să fim ceea ce suntem – români”. (Mihai Eminescu)

~Ma uit la pozele, facute pana in 44 si la cele facute dupa 1946… ce diferenta! Hainele moldovenilor erau frumoase, fetele luminate, iar dupa 46… saracia se vede dupa imbracaminte, dupa fetele oamenilor..

~ Notiune de neam e ratacita…