„Să n-ai încredere niciodată în puii de năpârcă, până la urmă tot te mușcă”. Precum spunea neuitatul Sherlock Holmes, „toate cele mai groaznice crime se comit tocmai în locuri liniștite și îndepărtate”… Și aici, într-un loc potrivit, sămânța unui maniac îndobitocit zace brusc în zeci de fecioare nevinovate! Tinere, care tremură de frică, încercând să prevină răul ce vine! Fete inocente dispar sau mor prin suicid, pentru că unii părinți sau mirii, le consideră târfe, alte intrigi mai sunt țesute, iar mafiotul misterios Jucatorul sau partenerii de poliție corupți apasă pe trăgaci, țintind propria lor cocardă de poliție!- „Nimănui nu-i place să-i între poliția în casă, pe neașteptate. Chiar dacă se crede om cinstit, cu frică de Dumnezeu și de legile pământești, pe care știe că le-a respectat cu sfințenie. Cei mai temători sunt oamenii cu o educație precară suspicioși pe felul cum își fac agenții de poliție treaba și temători că vor fi trași la răspundere pentru te miri ce. La urma urmei e bine că există poliția, atâta vreme cât stă la locul ei și te apără fără să se apropie de prea mult de tine, gândesc acei cetățeni simpli.” O poveste despre modul în care relațiile dintre rude și colegi pot schimba întreaga soartă și, în cazul personajului principal. Este dilema unei polițiste cu dragoste de neam. La un moment dat în viaţă nu te mai interesează pâinea bună sau rea nici la propriu, nici la figurat, ci te interesează viaţa sufletului – care nicăieri nu este mai bună decât acolo unde ai văzut pentru prima dată lumina zilei. „Patriotismul e unul dintre cele mai josnice motive invocate de care-și urmăresc propriile interese, iar acesta e cel mai murdar pe care l-am văzut…”;„Nu vezi ce vremuri trăim? Vin emigranții, ne ocupă pământurile, ne înlocuiesc limba și obiceiurile, ne iau fetele și le schimbă religia, după care toarnă o droaie de copii musulmani. Țiganii se inmulțesc și ei ca iepurii, iar românii migrează sau se retrag în cercul lor tot mai strâmt, în casele tot mai asaltate de violența fanaticilor, a răufăcătorilor. Ești tânără, sănătoasă, frumoasă și deșteaptă. Viitorul poporului nostru stă în oamenii ca tine și ca logodnicul tău. Am văzut ce se întâmplă în alte țări, deci știu ce vorbesc.” Magia judiciară este un lucru subtil și periculos. Ea necesită nu doar cunoaștere aprofundată de practici magice, ci și de curaj personal. Polițista Delia le cuprinde pe ambele. Ea își știe meseria. Nu se sfiește de dificultățile următoarei anchete, ba chiar cere să fie ea cea responsabilă. Nicio frică în fața amenințărilor și vrăjitoriilor ilegale. Și oricum s-ar învârti cazul, Delia, devenită comisar de poliție, nu se va putea lipsi de sfaturile infractorilor înșiși, pentru că în orașelul ei, unde slujește din voia sorții, se pregătește o adevărată naștere ale fecioarelor. Unele chiar s-au sinucis .. Și problema poliției, ca în toate timpurile – să găsească și să neutralizeze criminalii. – „În Justiție trebuie să ai răbdare și să calculezi fiecare pas, dacă vrei ca vinovatul să ajungă la condamnarea meritată.”; „Pe bună dreptate se spune că primul pas e cel mai important, dar și cel mai greu.Doar că trebuie să știi în ce direcție sa-l faci…Acel pas poate consta într-o prima atingere a unei persoane, o primă lacrimă prin care sufletul își dărâmă zidul de apărare, un prim cuvânt de înțelegere și încurajare.” Un roman care captivează cu o lume originală și atent lucrată, precum și cu atenția autorului la psihologia criminalilor și la cele mai mici detalii. De asemenea, este important ca cititorii să înțeleagă intriga detectivului neobișnuit. Anchetatoarea Delia investighează aparițiile bruște ale fecioarelor însărcinate. Ancheta o duce la descoperirea sarcinii nedorite la ea însăși, iar ulterior descoperă că acest caz are legătură cu rudele și chiar colegi ai tatălui decedat. Și ea, Delia, pornește pe urmele tatălui, va investiga și va câștiga, în cele din urmă…- „Era o fată mândră – la propriu și la figurat – și cu speranța că-și va găsi un bărbat care să pună dragostea mai presus de situația materială și un copil al altuia. Chipul ei luminos, ochii mari și inteligenți, părul bogat care-i cădea într-o cascadă pe umeri, fizicul încă perfect, dar, mai ales, convingerea că totul va fi bine erau motive suficiente să creadă că va răzbi, în cele din urmă. Chiar și de una singură.” Doar că dintr-o dată, ultima investigație este teribil de încurcată într-o minge strâns împletită. O crimă care a legat-o personal în același venin, făcând-o și pe ea însărcinată fără implicarea vreunui bărbat… – „În aceste momente, i-ar fi prins bine măcar o prietenă adevărată sau un coleg care să o susțină. Dar o polițistă devotată profesiei nu-și putea găsi uțor o persoană de încredere, nici între cei cu care lucra și nici în timpul liber, oricum prea puțin în ceea ce o privea…” „Zâmbea amar când a strecurat această percepție, pentru că nu era o femeie superstițioasă, fiind convinsă că soarta stă în mâna fiecăruia și numai accidentele o pot influența.” Nu lipsește tema dragostei, doar că voi lăsa cititorul singur să se alimenteze cu aceste sentimente din carte: „Se spune că o femeie, atunci când nu reușește să-și găsească un bărbat pe care să se bazeze și să-l iubească, și-l creează. Unele o fac doar în visuri, altele trec la treabă în realitate.” Sau „Iubirea nu vine ca furtuna și nu se dărâmă la primul cutremur. Dragostea la prima vedere e o pasiune care poate fi trecătoare. Ea trebuie construită în timp, cărămidă cu cărămidă, cimentată cu alte sentimente și gânduri comune…” Și, încă: „Adevărul, cât ar fi de periculos într-un început de relație, trebuie spus din start, altfel riscă să te oblige la un amalgam de minciuni din care nu mai poți ieși cu conștiința împăcată.”
Adică, ai grijă și pe cine iubești că poate fi el criminalul! Autorul scrie în așa fel încât să vrei să te dizolvi în textul lui, să te apuci de cuvinte cu mintea și să reușești să afli cine-i de vină. Aici fiecare cuvânt își are locul său și o propoziție poate înlocui câteva pagini de descrieri. Dar spre surpiză, afli criminalul doar la sfârșitul romanului, oricât n-ai bănui pe toți din start. – „E greu să te zbați o lungă perioadă să afli un secret, dar și mai dificil este după ce îl descoperi și nu știi ce să faci cu el. Dacă e ceva mai puțin important și ai niște prieteni cu care să-l împarți, poate deveni cel mult un subiect de bârfă sau amuzament. Dar când e vorba de un lucru foarte grav și nici nu ai cu cine să-l împărtășești, se transformă într-o piatră care-ți apasă inima și îți chinuie gândurile.” Ingeniozitatea creativă a lui Petru Racolta este de netăgăduit. Și, în același timp, el construiește o poveste intrigantă și integrală, adâncindu-te mult în care, este deja dificil să te desprinzi. Romanul repartizează varia genuri – detectiv, fantasy, misticism, realism magic – dar toate sunt unite de „ciudățenia” inerentă scriitorului, filosofie și fantezia lui fără margini. – „Se spune că omul devine mai înțelept la bătrânețe, dar cele mai condensate gânduri îl încearcă atunci când știe că i-a rămas foarte puțin de trăit. Fiecare după viața pe care a dus-o și realizările spirituale pe care le lasă în urma lui. Cei care au oferit și au dăruit iubire, dar sentimentele frumoase s-au transformat într-o moștenire sufletească pentru omenire, vor zâmbi împăcați în fața morții, mulțumiți că au rodit cu folos. Dar aceia care s-au luptat pentru sine, acumulând bunuri materiale și pierzând timpul prin petreceri numeroase, folsindu-le ca pe un drog pentru a-și colora viața, vor pleca din ea cu mare părere de rău. În acele ultime zile or să priceapă cât de prețioasă a fost fiecare zi irosită, cât de puțin au contat banii și petrecerile cu care se lăudau. Cât de mult ar fi putut dărui și cât de puțin au făcut-o, ce multe lucruri bune ar fi putut face, dar cât de puține au realizat!” Deci, linia detectivului din roman este combinată organic cu ficțiunea vizionară despre viitorul tehnologiilor de clonare prin transferul de conștiință. Pe lângă intrigă în sine, din amintiriile eroilor aflăm despre trecutul personajelor, și la urmă autorul divulgă în detaliu despre lumea viitorului și trăsăturile sociale și legislative prin mintea unui criminal teribil. În special, cititorii vor da de întuneric, sânge, împușcături, evenimente misterioase, descrieri ale problemelor existențiale de corupere în poliție, cu care personajele principale se confruntă în paralel. Iar Delia, elementul călătoriei în investigații, este obligată să dea de realități incredibile, observând conexiuni ciudate ale unor colegi și aparent imposibile și coincidențe care nu ar trebui să existe într-o lume adevărată. O jumătate din carte – se acumulează ritmul, intensitatea și emoția. Pe măsură ce crește gradul de murdărie, abominație și cruzime, revelat în sufletele umane. În unele momente, devine aproape neplăcut din punct de vedere fizic. Delia, fără să vrea, va trece de multe încercări. Și care va fi finalul romanului, să afle cititorul singur. Romanul este scris foarte autentic și realist. Nu te gândești deloc la fantezie, istoria poate fi reală, prinde și te face să empatizezi, să te obișnuiești cu imaginile relației dintre personajele principale, precum și cu imaginile celui de-al doilea plan (relativ vorbind). Anume studiul atent al acestora este motorul principal și demnitatea romanului, care depășește toată negativitatea. Cartea este ambiguă, nu poți conta pe o lectură ușoară, dar merită atenție. Ca urmare, ce-mi place mult de tot, este optimismul incurabil al autorului Petru Racolta: „Suntem încredințați că după orice furtună apare soarele, care liniștește natura și sufletele oamenilor, prin mângâierea razelor blânde… Dar rănile provocate de orice furtună nu se șterg cu buretele, ci au nevoie de timp pentru a se cicatriza, a revigora speranțe și a crea o noua stabilitate.”
Impresii_viata_carti_blog, #Recenzie de #Svetlana_Vizitiu, 2022
Alte surse despre autor și referințe literare: Radu Prodan:„Pe urmele tatălui, cel de-al doilea roman publicat de Petru Racolta la editura SIONO, conține o idee cu totul indeită, iar revelarea acesteia constituie o reală surpriză… Petru Racolta creează o problemă pornind de la o întrebare banală și, printr-o construcție realistă a evenimentelor, poartă cititorul prin meandrele unei intrigi stufoase și spumoase, din care nu lipsește umorul din colțul gurii, cu care ne-a obișnuit scriitorul maramureșean” „Petru Racolta este un autor cu ștate vechi, dacă putem spune asta, cărțile sale abordând o pleiadă de subiecte, de la povești pentru copii #Revolta_din_ogradă, science-fiction #Planeta_Paradis și, în fine romanul polițist combinat cu o fantezie debordantă, reprezentat de cele două producții menționate aici: #Fetița_care_visa_pentru_alții și #Pe_urmele_tatălui… #Povestirile_unui_maramureșean, autorul fiind originar din Seini, unde trăiește și în prezent. Regăsim aici un scriitor cu un umor mai degrabă intuit decât afișat, o ironie subtilă ce devine, uneori, auto-ironie, înveșmântată într-un limbaj care, fără a fi laconic, nu se pierde în mai multe direcții de odată, ci rămâne ancorat pe subiect, în tușe clare, fără echivocuri. Dacă ar fi să tregem o concluzie, cărțile lui Petru Racolta ar putea fi comparate cu o litografie extrem de detaliată, a cărei complexitate rezidă în redarea cu precizie a celor mai simple elemente și îmbinarea lor, iar rezultatul este un tot unitar cu o coerență și o coeziune remarcabile”
Conștientizarea de sine ca scriitor vine la o persoană din natură. Și atunci când talentul și setea de viață, dorința de cunoaștere și o capacitate uimitoare de muncă pentru a le transmite cititorului se îmbină minunat într-un singur scriitor, atunci această personalitate ocupă un loc special în istorie.
Pornim într-o lungă călătorie, care se dovedeşte a fi, în cele din urmă, o adevărată aventură a cunoaşterii. Descoperim, o dată cu scriitorii, nu doar noi istorii, tărâmuri şi fiinţe umane, ci şi un sens al existenţei noastre pe acest Pământ. Azi venim cu scriitorii noștri aniversari sau care au lansat carți noi, toți sunt incluși in top. Interesele literare ale scriitorilor promovați au acoperit o varietate de domenii ale vieții. În opera lor, un loc aparte îl ocupă monografiile științifice, literatura artistică, poezii, proză – dedicate vieților și destinelor omenești.
Orice carte se plămădește și se coace cu greu, având nevoie de multă căldură sufletească și de dorință de a o citi din partea cititorilor. Autorii au depus suflet, străduința de a aduna gândurile și faptele oamenilor interesanți prin viața lor de toate zilele…
„Bucuria_cuvintelor”! Noua Antologie2022 cu scriitorii romani si basarabeni. ‘Slavă bunului Dumnezeu, că îngăduie să vadă lumina tiparului Antologii, care întrunesc în paginile lor cuvântul revărsat de sus, ca o apă de izvor. Antologia “Bucuria cuvintelor” vine ca o rază de lumină divină, în bezna timpului ce ne apasă. Ales respect distinșilor scriitori Ion Machidon, Gabriela Alef Machidon și Veronica Pirlea-Conovali, pentru titanica munca depusă și imensa dăruire, întru prosperarea culturii românești!!! Felicitări infinite tuturor colegilor de condei, care se regăsesc în filele acestei bijuterii literare! Recomandam antologia cititorilor interesati de poezie si proza contemporana. Cu siguranta, Cuvantul bucura inimi! https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0bPh99fLJ2VbPLLtdhZxc9mNWPPaoHf9Zihsd3c5AuFGC43HbXtQ53czad7XjetXHl
Noua ani de când ne-a părăsit marele poet si un adevărat simbol al mișcării de renaștere națională în Republica Moldova.
S-a născut în 20 octombrie 1939 în satul Vadul-Raşcov din Şoldăneşti. El a scris peste 50 de culegeri de poezie, proză şi piese de teatru. Pe lângă operele literare pe care le crea, regretatul poet a fost un simbol al Mişcării de Eliberare Naţională de la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut. În 2011, el a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer de către preşedintele de atunci al României, Traian Băsescu.
Scriitoarea Claudia_PARTOLE s-a născut la 14 iunie 1955 în satul Cotova, Drochia. Studiază la Universitatea de Stat din Moldova la Facultatea Filologie (Jurnalistică) între ani 1972-1977. O scriitoare cu suflet de copil! Debutează cu volumul „Mahalaua veselă” în 1982. Autoarea îşi identifică propriul Eu cu eul liric sau cu eul narator şi îşi lasă gândurile, impresiile, emoţiile, să se materializeze în texte ceea ce îi dezvăluie cele mai tainice ascunzişuri ale sufletului… Scrierile Claudiei Partole sunt expresia căutării adevărului despre eul profund, uneori frustrat şi măcinat de temeri, ascunzându-şi obsesiile şi disimulându-şi dorinţele, alteori cochet şi plin de viaţă, zâmbind până şi vântului. Prozele incluse, de ex., în volumul Ultima_amanta sunt meditaţii lirice despre iubiri neîmplinite, singurătate, trădare, moarte sau povestiri confesive despre dramele umane din viaţa de zi cu zi. Poeziile Claudiei Partole îndeamnă spre descătuşare, regenerare a binelui, tandreţei, spre sentimente profunde şi acţiuni bine chibzuite. Foarte sinceră cu cititorul: îi destăinuie durerile, bucuriile cunoaşterii prin profunde subtilităţi. Poeziile ei învaţa a iubi, a suferi, a ierta, a cugeta asupra sensului vieţii. Scrierele Claudiei Partole încolţesc şi dau rod, propunându-ne o succesiune de catrene nobil inspirate şi subtil caligrafiate. Autoarea a adunat basmele copilăriei, a mărturisit propriile năzbâtii, a născocit jocuri și ghicitori, a urzit cuvinte, țesându-le în vers, ca să amuze micii cititori; indeamna la protecția mediului nu prin lozinci înflăcărate, nu prin amenințări cu penalități și pedepse, dar prin simpla trezire a dragostei pentru natură și pentru frumos. E bine omenirea să înțeleagă că, fără dragostea de natură și de frumos, viața devine săracă! Cărțile Partole la această temă vin să ne umple ființa cu dragoste, recunoștință și grijă față de ea… / Urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0dQSPNK9NTR5Pto14drYW6yHfuaDcvVxdBVRAh1jRyxzTtKyy99UksUkMriNGvv1nl
Nicolae_Baltescu, Purtăm_din_facere_imboldul_revenirii. – O poezie a luminii, că lumea poate si trebuie sa revină la cele sfinte! Astfel caracterizează critica de specialitate creația poetică a lui Nicolae Bălțescu – medic si poet, autorul cărții de versuri, intitulate sugestiv „Purtăm din facere imboldul revenirii”.
Cititorii pot trage învățăminte din poemele Nicolae Bălțescu, el luându-și în serios rolul de apărător al valorilor cât și de aducător al acestora. Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu dispune de multe volume ale autorului și sunt bineveniți în sălile de lectură să vină cu propriile lor impresii… Volumul reprezintă un dialog poetic, care învinge distanțele și cu siguranță va învinge și timpul: este structurat în opt capitole: Gânduri; Cele zece Porunci; Purtăm din Facere imboldul revenirii; Femeie trebuie să urci!; Iubire pământească; Imagini; In Memoriam Leonida_Lari; Eseuri. /Recenzie aici:
Alexandru_Mihăilă „Saruta-ma, singuratate” Recomandam cartea și autorul tuturor interesați de o lectură interesantă! d.25 noiembrie 2021) Autorul s-a nascut 16 februarie 1950 in localitatea Bozieni. Scriitor cu origini basarabene, redactor-sef, editor PapiruSMedia. De câțiva ani, ziaristul și scriitorul Alexandru Mihăilă, a avut grijă ca, prin activitatea pe care o desfășoară în cadrul unei edituri, să vină în ajutorul promovării scriitorilor de peste Prut. Prin acest lucru simte că poate fi mai aproape de frații moldoveni și că le poate menține treaz spiritul patriotic:„De câțiva ani, de când am devenit redactor-șef al Editurii #Papirus_Media, am derulat un program de promovare a literaturii de dincolo de Prut. Am publicat mulți autori din Basarabia în ideea că e bine ca limba română, în forma ei artistică, să strălucească și în Republica Moldova. Multe din aceste cărți nu au fost contra-cost. Membrii editurii, inclusiv eu, am pus mână de la mână, și le-am făcut acest cadou basarabenilor. Or ei, care erau plecați acum în Italia, în Spania ne-au trimis manuscrisele iar cărțile, în loc să ajungă la Chișinău, ajungeau direct la ei. Printre alții am descoperit și adevărați scriitori, adevărați poeți cu care ne mândrim și cu care ținem legătura.” Alexandru_Mihăilă – unul dintre primii ziariști din Roman care au activat în anul 1990, ziarist la primul săptămânal din Roman de după revoluție dar și la alte publicații de renume din București. Scriitor, jurnalist… /Urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0hbkyh6LLhiLv9Ukyax4GZkRcqxMxDjF5kg8KV7MMxopZz66Twmm52uyB9bUU4WmWl
„După Cehov, ea a decis să citească mai puțin – atâta tristețe este în jur, de ce să te mâhnești din cauza imaginației cuiva, care a scris „Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război”, de exemplu. Despre nopți de dragoste Tamara mai poate citi, dar despre război – nu și nu. Mai mult decât atât, nu va citi Tamara „Idiotul” lui Dostoevskii; prea mulți idioți în jur. Și primul soț a Tamarei s-a prefăcut în idiot, lucrând doctor în psihiatrie.” fragment din Poveste_cu_patru_neveste de Olga_CAPATANA, #lansare in curand… Pare a fi o poveste obișnuită a prietenelor pe fundalul trecutului sovietic, cum au ieșit dintr-o zonă disfuncțională, despre familiile lor și viața ulterioară… Dar un fel de magie a sincerității pătrunde în toate aceste cărți, astfel încât tu nu te vei smulge: „Ce este conștiința, mamă? Liusea râdea împreună cu tata. La ce este bună conștiința? O armă cu care îți tai drepturile și dorințele. Ești de acord cu mine, tată?”; Olga Capatina, recenzie aici
Andrei_Țurcanu:”În sfârșit, mi-a sosit! O_SUTĂ_ȘI_UNA_DE_POEZII cu ”destinul întors” al Basarabiei drept emblemă. Mulțumesc Editurii Academiei Române și, în mod special, dlui academician Dumitru Radu Popescu, la sugestia căruia a luat ființă proiectul acestui volum. Toată gratitudinea celor care au contribuit nemijlocit la „moșirea” redacțională a cărții: prefațatorul Adrian Dinu Rachieru, referenții Vasile Macoviciuc și Theodor Codreanu, redactorul Magdalena Bedrosian, tehnoredactorul Liliana Lica, autorul copertei Mariana Șerbănescu. Și, nu în ultimul rând, mulțumesc dlor Gheorghe Ghețu, și Arcadie Stâncaru, grație eforturi, lor cărora cartea a ajuns la Chișinău.” https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02rdresEmWgAPpJyXsDG6gsLP3zZL1LSroUYRMHCyr73iNoVy3R3HQUUdYANtqfz3pl
Scriitorul şi dramaturgul italian Luigi Pirandello, considerat întemeietorul teatrului modern european, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1934 (piese de teatru: “Şase personaje în căutarea unui autor”, “Henric al IV–lea” (m.10.12.1936). Nuvelele sale dovedesc „improvizația lipsită de efort, care le conferă spontaneitate, elan, viața”. Luigi Pirandello s-a nascut intr-o familie instarită. Tatal, antreprenor al unor mine de sulf“ luptase in armata lui Garibaldi si se casatorise in 1863 cu Caterina Ricci“Gramitto, sora unui camarad de arme“, si-ar fi dorit ca fiul sa intre in afaceri, dar Luigi e atras de literatura, isi incepe studiile universitare la Palermo, si le continua la Roma, iar in 1887 publica prima culegere de versuri, Rau vesel. In acelasi an pleaca in Germania, la Universitatea din Bonn, unde in 1891 obtine un doctorat in filologie romanica. Acolo traduce in italiana Elegiile romane ale lui Goethe si compune Elegiile renane. In 1892 se intoarce in Italia si din 1893 se stabileste la Roma, an in care scrie primul roman, Exclusa. Se casatoreste in 1894 cu Maria Antonietta Portulano, fiica unui asociat al tatalui sau. In 1898 fondeaza revista literara Ariel, unde publica prima sa piesa de teatru, Epilogul. Accidentul produs in 1903 la mina de sulf a tatalui sau declanseaza un sir de nenorociri in viata scriitorului: sotia lui sufera o pareza care va lasa grave sechele psihice (in 1919 va fi internata intr-un ospiciu), situatia financiara devine precara, ajunge in pragul sinuciderii. Romanul Raposatul Mattia Pascal (1904) ii aduce un oarecare succes – e tradus in germana –, publica eseuri (Arta si stiinta, Umoristul), iar piesele scrise incep sa-l faca cunoscut. Anii ’20 sunt anii veritabilei lui afirmari internationale. In 1923 fondeaza „Teatro d’Arte din Roma, e invitat in America, unde Teatrul „Fulton“ din New York se va numi vreme de trei luni Pirandello’s Theatre, face turnee in Anglia, Franta si Germania, apoi, in 1927, ajunge in Argentina si Brazilia. Dupa cartile lui se fac filme“ intre care Asa cum ma vrei tu, cu Greta Garbo. In 1934 primeste Premiul Nobel pentru literatura. Moare in 1936, iar familia se supune dispozitiilor sale testamentare: „Cand voi muri, sa nu ma imbracati, infasurati-ma intr-un cearsaf. Fara flori, fara lumanare la capatai. Un dric saracacios. Gol. Si nimeni sa nu ma-nsoteasca, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeti-ma.” / Continuare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0JyANKzXzneb7GZmg8EzWusXAj8z6ASS6x4xvJWSbPd9qxeqy4psAG1CRQ8AJ6Uqfl
Emilia Plugaru, A sunat aseara mama – recenzie aici
ScriitorulAnatol_Ciocanus-a născut la 3 iunie 1940 (d. 19 iunie 2012), în satul Mălăiești, județul Bălţi, azi raionul Râscani. A absolvit Școala medie din comuna Şaptebani, apoi Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie (1965). În 1965 a debutat cu volumul de versuri ”Sărutul soarelui”. A mai semnat cărțile ”An neobișnuit”, ”Firul Ariadnei”, ”Cântece de-acasă”, ”Sonetele câmpiei”, ”Poemele durerii”, ”Cântecele mântuirii” și altele. Activitate redacțională la publicațiile pentru copii „Scânteia leninistă” și „Tânărul leninist”. Anatol Ciocanu debutează editorial cu volumul de proză pentru copii „Băiețelul din geamul albastru” (1970), urmat de „Corăbioare” (1972), „De vorbă c-un ghiduș” (1974), „Trenul 6” (1975), „Sus în codru” (1978), „Umbrela cosmonautului” (1979), „Pălăria lui Cippolino” (1981), „Luni, marți, miercuri…” (1981), „Unchiul meu Păcală” (1982), cărți pentru copii, inspirate din folclor şi din actualitatea imediată. Autorul îmbină realul cu fantasticul, creând chipuri şi imagini sugestive. Volume de versuri pentru adulți: „Glob matern” (1973), „Arme în iarbă” (1976), „Iarna dragostei” (1984), „Înflorite ramuri” (1988), „Ploaie desculță” (1990), „Iubind” (1991).
Poet solar și optimist, Ciocanu are conștiința vicisitudinilor existenței și se vrea un „poet unanim”, asemenea lui Giuseppe Ungaretti, din care a tradus. Anatol Ciocanu a fost redactor la Moldova Socialistă și la revista Moldova (1966-1990), corespondent special al revistei Glasul Națiunii la București (1990-2000). În publicistică s-a distins cu valoroase cărţi de impresii de călătorie – „Struguri în amiază”, „Departe de soare-răsare”. Ultimele sale două cărți sunt „Eu,_pelegrinul”, patru poeme în vers alb, scrise în anii de militărie în Siberia (Chișinău, 2011) și „Povara_crucii” (Iași, 2012).
În 2002 lui Anatol Ciocanu i s-a decernat Premiul Național pentru literatură, iar în 2010 – Ordinul „Gloria Muncii”.
Anatol Ciocanu a decedat, la 19 iunie 2012. Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a editat biobibliografia scriitorului împreună cu filiala „Alba Iulia”, – „Anatol Ciocanu : o altfel de biobibliografie”. Este vorbă de o biobibliografie, văzută altfel de Anatol Ciocanu. În acest studiu nu sunt respectate întru totul rigorile de elaborare a unei lucrări bibliografice. Elaborată în baza manuscrisului lăsat de autor, tot el şi protagonist, este structurată în concepţia şi în viziunea proprie a scriitorului, completată (ca un compartiment aparte) cu Bibliografia selectivă elaborată de Biblioteca „Alba Iulia”. „A fost un poet adevărat, înnăscut. ”Avea un suflet liric și când era vorba de poezie uita de tot. La revista ”Moldova” a inaugurat mai multe rubrici și a susținut tinerii scriitori și artiști. A fost un om de o noblețe rară”, / Mihail Gheorghe Cibotaru/ / urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02ZkF2YYSD3KhTGr6nusygrrQKFT2jurvM49TjKJDcRcyS1h8LvNMMxvsRwvbNzs3yl
Despre Eminescu se spune că ar fi fost un om ca oricare altul, dar foarte charismatic și discret.
Luceafărul poeziei românești a scris poeme până în ultimele clipe ale vieţii. În ciuda gravelor sale probleme de sănătate… Moartea sa nu a fost pe măsura creaţiei. El a murit într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din unitatea spitalicească. Cu câteva minute înainte de a trece la cele sfinte, Eminescu a vrut doar un pahar cu lapte şi empatie. Cu ultimele sale puteri, Mihai Eminescu a murmurat medicului de gardă care-i băga prin vizeta ușii paharul cu lapte: „Sunt năruit”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Eminescu, după care s-a întins pe pat şi a trecut în lumea celor drepți.
Despre Eminescu se spune că ar fi fost un om ca oricare altul, dar foarte charismatic și discret. „Impresiona la prima vedere”, având un aspect fizic „foarte plăcut”. Mai multe mărturii îl prezintă ca pe un om „izbitor de frumos”, care atrăgea privirile „chiar ale celor ce nu-l cunoşteau”. Totodată, „avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporţionat. Avea ochii negri şi adânci. Purta mustaţă, rar o rădea”, descria Teodor V. Ștefănelii în cartea sa „Amintiri despre Eminescu”. O fire iubitoare de popor și patrie, scrierile lui Eminescu abundă de simboluri ale patriotismului. Totodată, aceste gânduri se regăseau și în viața de zi cu zi a poetului național. De exemplu, cunoscându-i firea, prietenii îl salutau spunându-i „Trăiască nația!”, la care el răspundea „Sus cu dânsa!”.
Eminescu citea cu glas tare ceea ce îi plăcea, mai ales poeziile. Când scria, se plimba prin cameră, declama, bătea cu pumnul în masă, făcea gălăgie şi se lua la harţă cu toată lumea care îl întrerupea. „Îi băteam în perete, el stingea lumânarea şi se liniştea, dar era de rea credinţă şi nu se culca. Aprindea din nou lampa şi începea să bodogănească. Mă sculam atunci, mă duceam la el şi îl rugam să mă lase să dorm. Eu eram din ce în ce mai stăruitor şi el se făcea tot mai îndărătnic şi zicea că abuzez de afecţiunile lui şi-l terorizez”, scria Ioan Slavici despre prietenul său din perioada în care convieţuiau. În opinia sa, îndărătniciile lui Eminescu au fost primul semn al bolii de nervi care avea să-l distrugă…/ Urmare aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid0xaJm8ujx2V9ke6c32mVUMGbuSh5R3rpd5Qy571Dv2P6dUV11bi8cfnJXcap4Cwmol
Spiridon_VANGHELI, „Tatăl lui Guguță”, Scriitor al Poporului, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, a sărbătorit cea de-a 90-a aniversare. S-a născut pe 14 iunie 1932, în satul Grinăuţi, judeţul Bălţi.
Prozator, traducător şi editor, Spiridon Vangheli este unul din cei mai vestiţi scriitori din Republica Moldova. În anul 2010, în colaborare cu Primăria Chişinău, a editat cărţile „Isprăvile lui Guguţă” şi „Împărăţia lui Ciuboţel”. În activitatea sa de peste jumătate de secol, maestrul a scos de sub tipar o serie de volume, printre acestea „Băieţelul din coliba albastră”, „Isprăvile lui Guguţă”, „Columb în Australia”, „Guguţă – căpitan de corabie”, „Steaua lui Ciuboţel”, „Guguţă şi prietenii săi”, „Copii în cătușele Siberiei”, „Crăița” etc. Spiridon Vangheli a tradus din poezia şi proza universală pentru copii şi este coautor, împreună cu Grigore Vieru, al unui Abecedar. În 2006, scriitorul a lansat pentru micii cititori, proiectul „Carte de citire şi gândire”, pentru clasele I-IV, în patru volume. Opera sa a fost tradusă în peste 40 de limbi ale lumii şi a apărut în 68 de ţări. Scriitorul a fost distins cu mai multe premii naţionale şi internaţionale. Pentru a înveșnici opera vangheliană, recent, în sectorul Râșcani a capitalei, pe strada Kiev, a fost inaugurat un scuar care poartă numele „Guguță” și un monument al cunoscutul personaj al lui Spiridon Vangheli. Lucrarea din bronz, cu o înălțime de 1,5 metri a fost realizată de sculptorul Veaceslav Jiglițchi.
Spiridon_Vangheli_sau_despre_valorile_copilariei – Volumul este consacrat creaţiei scriitorului pentru copii Spiridon Vangheli. Lucrările sale prezintă universul fascinat al copilăriei universale. Diverse nume de critici şi cercetători literari, confraţi şi colegi de breaslă ai scriitorului încearcă să surprindă farmecul şi fondul de înţelepciune cuprins în cărţile lui. Formula cărţii reflectă dimensiunea personalităţii lui Spiridon Vangheli, prezentând în cele patru compartimente ale sale cele mai importante studii, interpretări şi eseuri despre protagonist semnate de nume de referinţă precum G. Meniuc, M. Cimpoi, I. Hadârcă (Chişinău), E. Simion (Bucureşti), I. Holban (Iaşi), T. Codreanu (Huşi), A.D. Rachieru (Timişoara) ş.a.; o serie de consemnări, aprecieri şi evocări semnate de Gr. Vieru, P. Soltan, D. Matcovschi, V. Teleucă, D. Micu, I. Ungureanu, Gh. Vodă, P. Cărare ş.a.; o selecţie din confesiunile, interviurile şi dialogurile lui Spiridon Vangheli cu #cititorii cei mici şi în cele din urmă un amplu grupaj de fotografii care reflectă atât #biografia_scriitorului, cât şi calea sa de creaţie.
–Tatal_lui_Guguta_cand_era_mic – „Fratele mai mic al lui Ion Creangă” – nenea Spiridon cum îi spun prietenii săi mai mici, născut de data aceasta nu la Humulești, ci în Basarabia, Grinăuți – Bălți, de mână cu copiii săi, Guguță, Ciuboțel, Titirică, Măriuca, Ghiocica, Crăița, au înveselit inimile și au îmbogățit visele copiilor, iar în sufletele ferecate de neliniști ale părinților și bunicilor au picurat deopotrivă lacrimă de dor și netrecătoare bucurie. Pe întregul mapamond au fost primiți ca cei mai dragi și mai așteptați prieteni, mărturie despre aceasta fiind nenumăratele scrisori primite de la copiii din Italia, din Statele Unite ale Americii, Germania, Cehia, Japonia, Finlanda, China, Sri Lanka, România, Ungaria etc. Fără a sta pe gânduri, cititorii de pretutindeni au intrat în jocurile lui Guguță ori ale lui Ciuboțel, într-o complicitate asumată din toată inima, pentru a trăi sau retrăi, în satul Trei Iezi, sau în Cucuieți ori pe malurile Răutului, prima zi de școală (în clasa întâi atunci când porți cu tine o carte, că… dacă ai două mergi neapărat într-a doua), mersul cu uratul în Noaptea de Anul Nou (când fulgii câtă frunză, câtă iarbă, auzind de sus zurgălăii, vin să asculte urătura), așteptarea lui Moș Crăciun (care vine, cum altfel?, decât din Țara Moși Crăciunilor, unde tremură norii de frig fiindcă soare n-au, ci doar o bucată de lună și câteva stele pe cer) și câte alte lucruri minunate. Ei, bine, acest miraculos și plin de gingașă taină univers al copilăriei, măiestru izvodit de Spiridon Vangheli, îl deschidem acum, la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prin publicarea volumului „Isprăvile lui Guguță”, un ștrengar de toată isprava. În 1973, „Căciula lui Guguță”, în limba rusă, a fost tipărită într-un tiraj de un milion opt sute de mii de exemplare, iar cartea „Isprăvile lui Guguță” a cunoscut de-a lungul timpului peste șaptezeci de ediții. Nu cred să mai mire pe cineva astfel de performanțe editoriale după ce l-am văzut, câteva pagini în urmă, pe Guguță alintând mâna măicuței sale.
– Guguţă_şi_prietenii_săi (doua volume) – Volumul 1 este alcătuit din două părţi : Isprăvile lui Guguţă şi Steaua lui Ciuboţel. Lecturând această carte copii vor afla despre ,,Povestea lui Guguţă cu Moşii Crăciuni”, ,,Scrânciobul lui Guguţă”, ,,Cum a crescut Guguţă” / Cu sufletul plin de emoții – o carte fermecătoare ce te poartă pe aripile copilăriei. Emană atâta căldură și candoare!
„Guguță este al doilea fecior al meu. Peste cincizeci de ani, când mă uit la el, îmi pare că eu am 150 de ani. Dar e tot în clasa a treia. Am scris și o carte pentru fetițe, ”Crăița”, o carte la care am muncit enorm de mult, dragii mei, 17 variante am făcut la cartea asta. Așa de tare am tremurat în fața fetițelor, ca să fie ”Crăița” pe placul lor. Ea e prototipul soției mele când era cu peste ani în urmă fetiță, pe timpurile celea grele din 1944, tipuri de care nu trebuie să uităm”, a mărturisit Spiridon Vangheli.
– Comoara include trei povestiri interesante: Ștefănel și Doruța; Taurul cu un corn galben și Comoara, iar haioasele ilustrații sunt realizate de Violeta Zabulica.
– Băiețelul_din_Coliba_Albastră – este o părticică din planeta albastră pe care, pe an ce trece, o explorează, o cunoaşte, o admiră, o protejează pentru a o păstra pentru toţi copiii viitorului. E lumea de care ne pătrundem şi din care face parte tata şi mama, sora şi fratele, soarele şi drumul, livada, tractorul, râul, noaptea, pădurea, grâul, vântul…Cu alte cuvinte, autorul confirmă faptul că noi suntem parte a fenomenelor, lucrurilor, fiinţelor despre care trebuie să cunoaştem şi să le păstrăm în lumina frumosului.
Cartea cuprinde 5 capitole: Băiețelul din Coliba Albastră (desene de Igor Vieru), În țara lui Moș Crăciun (desene de Igor Vieru și Natalia Survillo), Al cui e soarele? (desene de Leonid Beleaev), Candela lui Ștefan cel Mare (desene de Lică Sainciuc, Igor Vieru și Eduard Maidenberg), În ospeție la Făt-Frumos (desene de Igor Vieru, Aurel Guțu, Isai Cârmu, Lică Sainciuc, Iurie Iazan și Eduard Maidenberg).
– Ștrengaria – Eroii din această carte ne demonstrează că în viziunea lui Spiridon Vangheli copilul este o realitate complexă în care bunătatea și pornirea diabolică spre aventură se împacă de minune.
– Pantalonia_țara_năstrușnicilor – Autorul o dedică fiicei sale Rodica. Lucrarea este una destul de serioasă, dar în același timp plină de haz, în care Spiridon Vangheli a adunat tot ce a avut mai bun din celelalte cărți, împlinind și desăvârșind tabloul operelor sale cunoscute și îndrăgite pe toate meridianele.
– Academicianul Mihai_Cimpoi a fost printre primii care a citit noua carte a lui Spiridon Vangheli și s-a arătat convins că aceasta îi va emoționa atât pe copii, cât și pe părinții lor.
„Aici e vorba despre vremuri foarte triste, dragi copii, grele pentru poporul nostru, pentru românii basarabeni. E vorba despre foamete, colectivizare. Și iată că, această fetiță foarte ingenioasă, foarte isteață, ca și Guguță, găsește soluții, ea supraviețuiește și face lumea ceea dramatică mai bună”, a precizat Mihai Cimpoi. Scriitorul Spiridon Vangheli a fost distins cu Diploma Internațională de Onoare „Andersen”, cu Premiul „Ion Creanga” al Academiei Române, Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, cu titlul de maestru al artei și cu cel de scriitor al poporului. În 2012 i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău.
Scriitorul a menționat că în această carte s-a referit la măreție și talentul unor poeți și prozatori pe care a avut norocul să-i cunoască prin intermediul lecturilor sau datorită relațiilor de suflet pe care le-a întreținut cu ei. ”Sunt creatori diverși ca stil, ca măiestrie, ca destin. Pe toți însă îi unește felul cum s-au consacrat vocației. Am inserat aici nu analize critice, ci amintiri, impresii și îngândurări, cu scopul de a trezi și altora ambiția de a se afirma prin creativitate. Sunt ferm convins că nimeni nu învinge singur. Victoria e dincolo de imposibil. Ajungi la ea, dacă îl ai alături pe Bunul Dumnezeu și dacă nu uiți că celebru te face nu talentul, ci munca susținută de talent”.
Aurelian Silvestru s-a născut pe 1 octombrie 1949, în satul Cușelăuca din raionul Șoldănești. A absolvit Școala medie nr. 1 din satul Cotiujenii Mari, raionul Florești. Și-a continuat studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția ziaristică (1966-1968), apoi la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea de Pedagogie și Psihologie (1969-1973). După absolvire, timp de un an a predat Psihologia copilului la aceeași instituție, un an a lucrat la Institutul de Cercetări Științifice în domeniul Pedagogiei, iar apoi, timp de trei ani (1975-1978), a făcut doctorantura în domeniul creativității și cunoașterii de sine la Institutul de Psihologie din Moscova. A urmat și cursuri de manager în micul business la Academia de Relații Internaționale din Cairo, Egipt (1977).
Ca scriitor și publicist, a tradus mai multe monografii și manuale de psihologie, a publicat numeroase eseuri, broșuri și cărți pentru copii. Este autorul unei cărți de aforisme și al unei cărți de cântece pentru copii. Activitatea sa literară a fost înalt apreciată la Congresul IBBY din Mexic, fiind inclus în ”Honoris List 2014” a IBBY, pentru cartea ”Fărâme de suflet”, drept una dintre cele mai bune cărți pentru copii, care urmează să fie tradusă în toate limbile țărilor IBBY.
Aurelian Silvestru a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2002), cu Medalia de Aur ”ProInvest”, decernată la Salonul Internațional de Inventică din Cluj-Napoca (2009), cu Premiul ”Cartea anului” în Moldova (2003, 2011) și cu Premiul ”Simpatia Copiilor” (2004) la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, cu Premiul ”Ion Creangă” pentru întreaga activitate în domeniul cărții pentru copii, acordat de Institutul Cultural Român (2014), ”Ordinul Republicii” (2009) și cu Medalia ”Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei. / sursa aici: https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid029jbV284AUEKrW8qSf5c7qVkuqk4xTwDDGDABpRCAb2cstbbkNXkjgL45tYSY4yPJl
„Mirosul de carte se amesteca primăvara cu mirosul florii de tei, de după geamul deschis. Dacă există un Paradis al copilăriei, pentru mine acel Paradis s-a numit Biblioteca mamei Viorica.” Cărțile ei sunt foarte populare în rândurile scriitorilor. Care este secretul talentului ei? Simplu – o narațiune care se dezvoltă dinamic, îmbinând erudiția cu vocația scrisului, într-un limbaj antrenant și savuros. Conștientizarea de sine ca scriitor vine la un om după multă muncă asupra cărții. Și atunci când talentul, dragostea pentru literatură, dorința de cunoaștere și o capacitate uimitoare de muncă se împletesc minunat într-un scriitor, acesta ocupă un loc special printre semenii săi. Astfel este Nina Corcinschi, o scriitoare apreciată de cititori și „iubită de cărți”. De aceea și și-a întitulat un volum „Cărțile care mă iubesc”. În atenția ei se află o varietate de aspecte de istorie și critică literară, un loc aparte ocupând literature contemporană. Face critică literară de întâmpinare, dar este cunoscută în special prin cercetarea științifică, prin monografiile și studiile literare publicate în reviste importante. Cărțile ei se disting printr-un stil matur, viguros, printr-o îndelung exersată capacitate de analiză a literaturii, prin diagnostice clare și precise. Nina Corcinschi se impune ca o excelentă autoare și expert în domeniul său. Pentru cititori simpli, studiile autoarei merită timpul necesar pentru a fi înțelese… „Când îmi scriu textele, când sunt în arealul protector al literaturii și criticii literare, mă simt în largul meu”.
În prezent, Nina Corcinschi continuă să scrie critică literară. Coordonează proiectele de cercetare la Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, unde este director. Coordonează și teze de doctorat, predă cursuri de literatură la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” etc. Mereu se informează în legătură cu noile apariții editoriale și scrie despre literatura din Basarabia în cadrul a două rubrici, în revistele Timpul (Iași) și Vatra (Târgu-Mureș). Face și emisiuni televizate, cum ar fi Cartea Basarabiei , la Axial TV, comentând cele mai reușite cărți scrise de basarabeni. Îi place să creeze singură, în liniște, rareori scrie în echipă, iar când ultimul capitol se termină, se dedică familiei, copiilor săi pe care îi adoră… Cu toate că este cercetător științific, pune cel mai mare preț pe valorile umane, nu atât pe inteligența minții, cât pe cea a inimii, pe bunătate, empatie, generozitate. „Marile mele lecții de frumusețe îmi sunt oamenii, sunt mereu uimită și pioasă în fața frumuseții umane, a bunătății. Mă simt bine când am în preajma mea oameni buni, în care umanitatea capătă cele mai senine forme. Oameni al cărui relief sufletesc este blând, calm, iubitor și odihnitor. E o mutare de accente, pe care mi-a adus-o timpul, cu decepțiile sale inerente, care nu ne scutesc pe nimeni dintre noi și se constituie în lecții ale vieții. Acum nu mai pun mare preț pe inteligența minții, ci pe cea a inimii. Pe înțelepciunea, care asigură nu cunoașterea, ci înțelegerea. În preajma oamenilor înțelepți, lecuiți de vanitate – cred că alte două calități esențiale, umorul și bunătatea, de acolo vin, din înțelepciune – mă simt în largul meu.”- Nina Corcinschi Nina de mică a fost singură. Nu a avut prin preajmă decât părinții, bunicii din ambele părți erau decedați. Unica bucurie îi erau cărțile și biblioteca din sat, la care mama lucra în calitate de bibliotecară. Nina trăia în paradisul ei literar și cele mai frumoase clipe ale vieții sale de copil s-au scurs acolo, în bibliotecă. Își amintește unde se aflau revistele Nistru, unde era amplasată literatura universală, revede și acum cum cădea lumina de la geam pe cotoarele prozei lui Sadoveanu. Amintirile o emoționează și acum: rafturile pline cu cărți, patefonul din care răsunau cântecele lui Ion Suruceanu, Toto Cutunio; mesele încărcate cu reviste și ziare, inconfundabilul miros de hârtie și tipar; totul întruchipa bucuria întânirii cu cartea. – „Niciun loc nu e atât de viu în amintirile mele de cândva”. – „Aud vocea blândă și caldă a mamei, văd aevea prezența ei zâmbitoare printre rafturile de cărți. Sunt doar două locuri unde mă visez mereu: în casa părintească și la bibliotecă.” Biblioteca publică din Orhei „este madlena mea”, scria Nina într-o postare. Și mărturisește că momentele de glorie ale copilăriei îi sunt strâns legate de acei pereți înalți, de sanctuar, plini de cărți, pe care le putea atinge. Atât de multe cărți adunate la un loc, copila din Dișcova nu mai văzuse altundeva. Nina o ruga pe mama s-o ia la biblioteca din Orhei și cât timp ea participa la seminare împreună cu celelalte bibliotecare, fata se plimba prin sălile cu expoziții și cărți, urca și cobora scările și apoi ieșea afară, unde „o izbea aerul proaspăt, tumultos de „altă” lume”… Din tihna Dișcovei și singurătatea ei de copil care hoinărea mai mult prin păduri decât printre oameni, se pomenea în plin vacarm al orașului, care o tulbura și o fascina. Nu avea voie să se îndepărteze, i se părea o aventură extraordinară să înconjoare monumentul lui Vasile Lupu, să se plimbe prin curte, să cerceteze împrejurimile… Astăzi, „Dișcova copilăriei mele, din care am plecat după clasa a IX-a, la Orhei, ca să revin mai apoi în vacanțe care s-au tot scurtat din an în an până au devenit vizite grăbite la casa părintească, și de la un timp – la cimitirele părinților mei, e tot mai mult un vis. E amintire, spațiu al regretelor, Vale a Plângerii… Reprezentările despre baștina mea nu sunt unitare, cât au fost vii părinții au avut un relief blând, luminos. După, spațiul s-a înnegurat, a devenit cețos, irespirabil. De parcă o cometă, un astru ostil, ca în filmele de sfârșit de lume, a despicat timpul în două. Lumea în două. De până și de după. Acum, când mă gândesc la Dișcova, văd alături cele două morminte ale părinților. Întâi mama Viorica, apoi tata Ion. Văd casa părintească, în care locuiesc niște tineri. Și vechea bibliotecă sătească, din care s-a păstrat o imagine palidă, diformă a bibliotecii de cândva. Și oameni în căruțe, care mă privesc curioși, pe care-i privesc cu jenă, pentru că nu-i mai recunosc.” În spatele bibliotecii era un copac uriaș de vișini, de atunci vișinele sunt fructele ei preferate. Se vede cățărată în copac, cu bucuria că poate urca atât de sus. Iar lângă bibliotecă, magazinul cu veșnica tentație – bomboanele. Se întâmpla să facă și spectacolele de copil alintat pentru a primi dulciurile dorite. Iar pentru bomboane cu vișină în rom a primit cea mai memorabilă bătaie cu urzica, de la mama. „Nimic nu mi-a făcut copilăria mai fericită decât cărțile. Să iau cheile în lipsa mamei, să pătrund în bibliotecă, să încui ușa pe dinăuntru și să mă bucur de cărți. Să le mângâi cotoarele, să le inhalez cu bucurie mirosul, să le răsfoiesc – toată numai curiozitate și plăcere. Visele mele de adult au miros de cărți, miros de bibliotecă. Visele mele se plimbă printre rafturi de cărți, au memoria locului exact unde se putea găsi Dostoievski și Tolstoi. Și în celălalt capăt, pe dreapta – literatura română. Dacă literatura universală era în colțul mai dosit-miraculos al bibliotecii, pe raftul cu literatura română mereu cădea soarele. Sus era literatura grea – Rebreanu, Camil Petrescu, Eliade, rafturile de jos erau cu literatura pentru copii – Emil Gârleanu, poveștile lui Creangă, povești populare moldovenești etc.” Nu ar mai putea să vadă prezentul satului natal, fără a simți firile invizibile care-l leagă de trecutul din memoria ei. De aceea, – spune Nina, – realitatea Dișcovei de acum e una glisantă, o imagine nu e niciodată statică și autarhică, un pârlaz, bunăoară, „mă duce cu gândul la mine mică sărindu-l, la oamenii care mă privesc, la ceilalți copii, vocea cărora o aud străpungând timpul”. Peretele din fața magazinului nu e doar un perete. Pe el erau cândva lipite afișele filmelor indiene. Era peretele reveriilor sale de copil, mergea acolo în fiecare zi să vadă dacă nu cumva e lipit pe el afișul fermecat. Era gardul Promisiunii. Gardul care anunța marele eveniment: în data cutare, seara, va rula un film indian celebru. Numai să nu se îmbete cei doi mecanici din satul vecin, Puțintei, și să uite să vină pe bicicleta lor zgomotoasă. Numai să nu fie presiunea electrică prea mare și să se stingă lumina în timpul filmului, cum se întâmpla adeseori. Și mai era ceva în acel spațiu din apropierea gardului. Acolo, în fața casei de cultură și a bibliotecii, de hram, pe 4 august, și de Paște, era joc în sat. Veneau muzicanți și cântau până dimineața. Curtea se umplea de lume, tineri și mai bătrâni, petrecăreți veseli, flăcăi care ocheau fete și le scoteau la joc, ca spre dimineață să le petreacă acasă. Aerul vibra de muzică, de mirosuri de pârjoale și sarmale, dar mai ales de emoții, în acele două zile de hram. Nicio sărbătoare nu avea o mai mare rezonanță socială ca hramul copilăriei mele. Nicio altă sărbătoare nu crea așa un vuiet și o forfotă înainte cu vreo lună de hram și vreo 2 luni după. Până la marele eveniment se făcea curățenia anuală, se spălau țolurile, se înșirau afară covoarele și în casă pereții se dădeau cu var și ușile cu vopsea. Afară, la fel, se vopseau casa, gardul și poarta. Meniul se pregătea cu câteva zile înainte. Răcituri, sarmale, legume, gogoașe cu brânză, pârjoale și sculătoarea – orez cu lapte. Totul copt în oale, în cuptorul din curte. În noaptea de dinaintea hramului, mama niciodată nu dormea, gătea mâncarea la cuptorul de afară. Dimineața devreme mă trezea și mă trimitea în beci să pun farfuriile cu răcituri. Beciul ținea loc de frigider, nu am avut frigider decât hăt, târziu, după anii 2000. Țăranii, cei mai mulți, își răceau mâncarea în beci. Cum mai pluteau mirosurile de pârjoale în aerul rele al dimineții! De hram aveam neapărat rochie nouă, cumpărată la piața din Orhei. O rochie albă, care-mi accentua frumos talia, am păstrat-o așa, din nostalgie, mult timp după ce am plecat din sat.” Ce mai e Dișcova Ninei în prezent? – „Un sat însingurat, părăsit de tineri, abandonat de săteni, risipiți prin lume după câștig. Un sat îmbătrânit subit. Golit de voci, de mișcarea de cândva… Acum, Dișcova îmi vorbește preponderent prin mirosuri. Acestea îmi reînvie realități dosite adânc în memorie. Mirosul de iarbă proaspăt tăiată, de colb, de fum toamna. Dar cel mai tulburător – mirosul de cărți. Nimic nu-mi poate altera mirosul cărților din biblioteca de cândva.” Studiile universitare Nina le-a făcut la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, la Filologie, specialitatea limba română-limba latină: „Au fost ani grei, anii post ‘90, de o sărăcie lucie. Biata mama nu avea bani nici pentru drum – 9 lei pe atunci. Veneam acasă o data la două săptămâni și eram încărcată de acasă cu ce mai găsea mama prin beci – borcane cu salată, pâine coaptă de acasă, cartofi și făină. Acestea trebuiau să-mi ajungă pentru 2 săptămâni.” Procesul literar modern necesită o critică literară modernă. Fiecare autor are propriul său drum spre critică, propria experiență literară acumulată de-a lungul anilor și care reprezintă, în primul rând, interes științific. Adevăratele studii ale Ninei au fost cele postuniversitare – de autodidact. Era deja măritată și cu fiica Cătălina în brațe, când ideea unui doctorat în literatură i s-a părut „soluția salvatoare a identității mele feminine”, care se reducea în acel moment la statutul de soție și mamă. Nu a fost un orgoliu profesionist, ci o necesitate vitală. Scrierea acelei teze de doctorat (despre publicistica lui Nicolae Dabija, sub coordonarea lui Ion Ciocanu – o altă paranteză e că nu ea a ales nici tema, nici conducătorul) a fost un supliciu, întrecut doar de procesul susținerii. Acesta a durat 2 ani, cu mari impedimente ideologice, era anul 2006, comunismul instituționalizat, în persoana politrucului H. Corbu, personaj-cheie la susținerile de teză, încă era în forță. Nina și-a luat revanșa cu al doilea doctorat, scriind despre romanul erotic… Pasiunile Ninei Corcinschi de maturitate sunt Spectacolele de Operă, parfumurile și recitirea cărților dragi. Și scrisul, desigur. Cugetări, expresii, aprecieri literare:
„Nina, vezi că ai acoperit toată cultura şi o bună bucată de educaţie. Mă bucură mult, mă însoreşte (chiar dacă nu se vede) colaborarea cu Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu”, condus de tine, şi cu tine, în mod absolut special. Mulţumim” /Silvia Caloianu/
„Nina Corcinschi este în opinia mea un astfel de talent în critica literară de la noi, este omul cu un veritabil instinct al valorii și al talentului și cu o tot atât de remarcabilă ideosincrazie pentru tot ce înseamnă veleitarism și mediocritate. Am aplaudat în nenumărate rânduri diagnosticele atât de precise pe care le-a pus cărților și autorilor despre care a scris. O minte și o scriitură limpezi și pătrunzătoare, un dar analitic subtil dublat de un temperament de luptătoare, o voce puternică și delicată în același timp – sunt doar câteva din datele acestui condei inconfundabil. Mi se pare că orice autor își dorește ca Nina Corcinschi să scrie despre cartea lui, pentru că oricum ar face-o – elogios ori critic – ai de învățat lucruri pe care n-o să ți le spună nimeni altcineva. Iar dacă te laudă, dobândești imunitate la criticile oricui”. /Constantin Cheianu/
„Cartea Ninei Corcinschi „Arcul voltaic”. Textul ca lume (i)mediată e scrisă cu nerv, coerent, refuzând atât viciile criticii masculine enunţate mai sus dar şi pe cele (tradiţionale) ale unei anumite critici feminine autohtone: pelteaua divagaţiilor liricoide, în primul rând, şi ridicolele aproximări şi dezechilibre ale pasului critic atunci când comentariul încearcă a escalada nişte înălţimi mai anevoioase ale gândirii. „Imediatul” este mereu dublat de „mediat” în esenţialitatea unei prezenţe afective a „(i)mediatului” unei critici ardente şi detaşate totodată. De aici şi dubla natură a acestor articole critice: energie şi logică, formule concise scânteietoare şi bucle teoretizante, dexteritate şi rigoare. Comentariile aerisite, mizând pe colocvialitatea tonului, alternează ori se asociază cu riguroase analize de gramatică a sensurilor. Impresiile lecturilor imediate coexistă cu acribia şi decelarea minuţioasă în perspectiva unor metode consacrate de investigaţie critică. Sprinteneala condeiului e insesizabil înlocuită de un stil auster, grav, iar atitudinea ludică, pigmentată cu umor sau cu o uşoară ironie, se întâlneşte cu ceremonialuri meticuloase de cercetare literară” (Andrei Țurcanu).
„Narațiunile erosului”-„ O citesc pe Nina Corcinschi de multă vreme și de fiecare dată o fac cu încredere, dar și cu plăcere. Critica ei emană nu doar suplețe, inteligență, verticalitate, ci și o grație pe care eu unul nu mi-o permit. Spune ce are de spus, convinge, dar și seduce. Citești și îți dai seama că te-a cucerit în timp ce te-a câștigat de partea ei… Nina Corcinschi e o îndrăgostită de literatură, pe care nu și-a ales-o numai ca domeniu de cercetare, ci, am impresia, și ca azimut. Tema cărții de față, pentru care i-a trebuit curaj (nu doar social, profesional, ci și existențial), pornește din fascinație și din tensiunea de a înțelege viața prin intermediul culturii… Lectura Ninei Corcinschi este una care nu-și refuză voluptatea. Aici e aici: literatura e un obiect erotic sau, atunci când iese din medie, capătă corporalitate. Scriitura e trup, are ritm, provoacă reacții. Dintre cele mai elementare. Simple și atotcuprinzătoare adică. Erotismul e înscenare livrescă a unor senzații. A scrie despre erotism e un gest erotic… Autoarea pornește de la provocările pe care literatura însăși le ridică în fața cercetătorului: dacă în romanul clasic, tradițional eroticul era mai curând evitat sau obliga la strategii ale subversiunii, pentru a nu leza pudibonderia de fațadă a spiritului burghez, romanul modern și postmodern detabuizează imaginarul și intensifică intimitatea, pe care o extinde chiar și asupra fenomenelor cetății. Se contopesc, sub semnul ficțiunii, spațiul privat cu cel public. După cum remarcă autoarea, imaginarul erotic își întețește aspectul senzual, ca urmare a acceptării corporalității și a imaginarului plăcerii ca teme recurente în spațiul public. Romanul nu numai că se repliază în fața acestui fenomen, dar și reprezintă unul dintre factorii esențiali de schimbare a sensibilității, de emancipare a moravurilor…” /Bogdan Crețu/
„Liberă în opţiuni, Nina Corcinschi este de-a dreptul degajată în modul de tratare a materialului literar şi cu totul nestingherită în analize, aprecieri şi verdicte. Aici imediatul criticii se dublează, victorios, de nestânjeneala unei siguranţe a instrumentelor critice, cu ajutorul cărora simpla lectură, mediată, devine lectură şi comentariu critic. Nu mai e vorba, s-o spunem apăsat, de acea slobozenie impresionistă cu care ne-a cam plictisit o anumită critică a improvizărilor şi a afectelor dezgolite.Trecută prin lentilele groase ale teoriei, reacţia emotivă în faţa textului tinde întruna să fie subsumată reflecţiei şi analizei, se decantează şi se încheagă în fraze suculente şi în formule critic de sinteză nuanţate. Sunt formule pline de curaj, memorabile, dincolo de care se resimte libertatea de gândire, dar şi rigoarea abordării, chiar dacă uneori această rigoare mai poartă semnele unei obstinate tentaţii teoretizante. Cu siguranţă, viitorii cercetători ai autorilor şi ai textelor date nu vor mai putea trece fără să le ia în seamă” (Andrei Țurcanu).
Nina Corcinschi este și un om implicat civic, are mereu un cuvânt de spus despre probleme de limbă, de cultură, de politică.
„Limba română vorbită în Republica Moldova după 30 de ani de la declararea independenței este impurificată și maculată de elemente rusești, dar și de elemente din limba engleză, care au câștigat tot mai mult teren. Tot aud studenții în pauzele de la ore, vorbind un cuvânt în română, altul în rusă și un al treilea în engleză. Am ajuns să avem o limbă română pestriță, foarte diversă în elemente împrumutate din alte limbi” /N. Corcinschi/
Referitor la Războiul rus împotriva Ucrainei /24 februarie 2022/ :„Ucraina acum e o rană vie. Oameni care trăiau ca și noi, cu bunele și relele lor, s-au pomenit bombardați, scoși din case de un asasin. Niște copii cărora abia le-a mijit musteața devin carne de tun, într-un război pe care nu ei l-au provocat. Un agresor cu năluciri imperialiste dispune cum vrea de viețile lor! Dacă nu puteți ajuta, nu vă obligă nimeni. Dacă nu puteți empatiza cu suferința aproapelui, cel puțin, demonstrați decență. Orice comentariu de genul „românii din Ucraina erau considerați… Insula șerpilor nu era a lor… erau prea cu nasul pe sus etc.”, în acest context al suferinței, al proximității morții este OBSCEN! Și spune multe despre cât de (ne)oameni sunteți! Ce putem face pentru ucrainenii care s-au pomenit scoși din case, bombardați, asediați, în pericol de moarte? Cel puțin să le respectăm suferința și doliul! Nu suntem naivi. Dacă Ucraina cade, imediat cade și Republica Moldova! Mulțumim pentru solidaritate, frați români!” /Nina Corcinschi/ Iată și un fragment în care criticul literar lasă loc scriitoarei:
„Acum 2 zile am revenit la Dișcova mea. Am mers direct spre cimitir, la părinți. Eram toropită de căldură, obosită de drumul rău al satului care făcea mașina să scârțâie din toate încheieturile. În praful drumului, de undeva a apărut o bătrână. Mergea greu, părea că vrea să treacă podețul spre cimitir, așa că am oprit cu gând s-o iau cu mașina. Bătrâna s-a oprit și atunci am văzut-o mai bine. Era înfofolită în multe haine, avea basma de lână pe cap, deși era o căldură sufocantă. Un ochi îi era sec, orbit, celălalt abia mijit. Din gură îi curgea un firicel de salivă. Nu părea însă dizgrațioasă, nu inspira oroare. Doar milă. Mă duc la Dișcova, eu îs din Dișcova a explicat bătrâna. Și unde te duci, mătușă?. Mă duc la mama mea, mama mă așteaptă, că e măritată aici, în Dișcova. Atunci am înțeles că bătrâna delira și am vrut să pornim din loc. Dar tu cine ești, de-a cui ești, mă întrebă ea. Eu sunt fiica lui Vanea și a Vioricăi Maler. Îi cunoști pe părinții mei? Da, îi cunosc, buni oameni, dar au murit amândoi. Vorbele ei m-au tulburat, bătrâna nu era dementă cu totul, știa că părinții mei nu mai sunt în viață. Mama ta, Viorica era o femeie cumsecade, dar s-a prăpădit. Buni oameni, buni oameni. Dar eu sunt săracă și mă duc la mama, că mă așteaptă. Vorbea repede, mult, repetând aceleași vorbe. Avea clipe de luciditate, așa cum avea și rătăciri de memorie. În avalanșa ei de amintiri nu distingea prezentul de trecut. Am întrebat-o cine este, cum o cheamă. Ileana Herea mă cheamă. Și mă duc la mama. Că mă așteaptă, că e măritată în Dișcova. Nicolae, colegul de drum, a scos 50 de lei și i-a dat. Bătrâna a mulțumit apăsat, Dumnezeu să vă apere, Dumnezeu să vă păzească! O clipă m-am gândit să-i mai dau și eu niște bani, dar ceva m-a oprit. Părea că nu de bani avea nevoie bătrâna, chit că se bucurase de acei 50 de lei. Părea ruptă de materialitatea lumii, vorbele ei fără șir, privirea ei abia mijită cu singurul ochi care-i rămăsese viu, îmi amorți cumva instinctul de-a o ajuta, așa cum preconizasem inițial, când oprisem mașina. M-a străbătut atunci intuiția că mai degrabă ea are ceva pentru mine, decât eu pentru ea. M-am întrebat cine o fi fiind Elena Herea, avusesem o colegă cu numele Herea, poate era o rudă de-a ei? I-am urat bătrânei sănătate și am plecat mai departe, dar imaginea ei m-a urmărit mult timp după. Bătrâna părea provenită din liniștea și singurătatea marqueziană a Dișcovei, din alcătuirea mistică a satului vechi, adusă de firul amintirilor, răsărită din colbul drumului, din memoria acestuia, ca să îngâne viața cu moartea, trecutul cu prezentul. O bătrână-oracol, care-mi spunea că o așteaptă mama ei, mie, care mergeam la mama mea din cimitir. O imagine cronotopică a Dișcovei, bătrână, ofilită, mutilată de timp, dar încă vie, dureros de vie. Oare nu asta a rămas din Dișcova mea – un sat situat între lumea veche și cea nouă, între memorie, reverie, vis și realitatea care încă-și caută un nume? /Nina Corcinschi/
Sarcina Ninei Corcinschi este să atragă atenția asupra unei lucrări importante, să provoace cititorul la un dialog cu cartea, să-l ajute să distingă între literatură bună și literatura proastă, să-i dea repere de lectură.
„Nina Corcinschi cred că singurul, deocamdată, reprezentant al noului val al criticii universitar-academice ce a vădit, e drept că doar într-un singur volum din cele publicate până acum, Arcul voltaic, apetența pentru examenul critic propriu-zis, curajos și nemotivat de nimic altceva decât de propriile sale gusturi (ultragiate sau măgulite)”, scrie Adrian Ciubotaru.
Date biografice si activitatea literară: Nina Corcinschi s-a născut la 20 septembrie 1979 în satul Dișcova, raionul Orhei. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău. Este doctor habilitat în filologie, conferențiar universitar, director al Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al Ministerului Educației și Cercetării. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și din România. A publicat volumele ”Poezie și Publicistică. Interferenţa limbajelor”, ”Arcul voltaic. Textul ca realitate (i)mediată”, ”Publicistica literară din Republica Moldova (în colab.), ”Cărțile care mă iubesc”, ”Cartea din mâna lui Hamlet. Andrei Țurcanu de vorbă cu Nina Corcinschi (în colab.), ”Narațiunile erosului”,„ Realitatea ca hologramă” ș.a. A îngrijit edițiile Alexandru Robot. Scrieri. Poezie. Proză. Publicistică. Eseu (2018), Alexandru Robot. Scrieri. Eseu. Publicistică. Cronici. Interviuri (2019) și a pregătit (selecție și prefață) antologia Rost, de Andrei Țurcanu (2018) și ediția Andrei Țurcanu, un destin asumat (2020). A fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova (2008, 2013), Premiul Academiei de Ştiințe a Moldovei pentru critică literară (2010, 2012), Premiul Academiei de Științe a Moldovei în domeniul literaturii „Grigore Vieru” (2018), Premiul „Ion Creangă” al Muzeului Național al Literaturii Române, Iași (2019), Premiul „Ioan Strat” pentru management cultural, acordat de Revista „Convorbiri literare”, Iași (2019) și cu Premiul Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova (2018, 2020).
Cărțile care vă așteaptă cu nerăbdare să le răsfoiți, să le mai scuturați de praful pandemiei insuportabile… Cunoștințele mereu au nevoie de mințile voastre inteligente! Deschideți paginile!
Gabriel_Garcia_Marquez, „Dragostea_în_vremea_holerei„ ”’Partea proastă într-o căsnicie e că se sfârșește în fiecare noapte după ce faci dragoste și trebuie s-o iei de la capăt în fiecare dimineață, înainte de micul dejun.” În esenţă povestea nu pare ieşită din tipare. Aceeaşi dragoste ce uneşte şi dezbină două persoane (manipulată de tatăl fetei, dornic în permanenţă de sporirea averii); aceleaşi angoase şi efecte traumatizante (de moment, bineînţeles) asupra cuplului şi aceeaşi putere de nerenunţare la un vis. Dar lucrurile se schimbă… Când observi că Florentino Ariza, naratorul romanului, îşi revarsă furia în cât mai multe partide de amor cu tinere, (a se vedea Nabokov ) în ideea de a încerca să alunge obsesia din sufletul său pe nume Fermina Daza şi când, în ciuda căsătoriei fetei cu un renumit doctor al vremii, nu renunţă în nicio circumstanţă de a o vedea, lucrurile capătă o valoare autentică. Iar a aştepta moartea soţului, la nici trei zile după ce s-a stins, ecoul din camere, pentru a-i mărturisii iubirea din nou – este o mostră de calitate scriitoricească. Toate cununate sub auspiciul unei evadări în ciumă, ca mijloc de salvare, cu riduri pe feţe şi ruşinea goliciunii, salvează ce a simplisit, s-ar numi o viaţă de aşteptare. Puterea cu care Florentino se agaţă de fiecare clipă pentru a redescoperi ceea ce în tinereţe a iubit cel mai mult, de a redobândi acea fată, care de fapt devenise o himeră, căreia îi cumpărase ilustrate şi cu care alergase prin piaţete după fotografii la minut. Este uluitoare pendularea între planuri, între viaţa de aristocrată a unei proaspete soţii de doctor şi „poetul” Ariza ce căuta să-şi trăiască viaţa din lucruri simple, fară decoraţiuni. Dar pentru a vă bucura de adevărata vrajă a cărţii, ar fi de dorit să o descifraţi voi, cu propriile voastre experienţe de viaţă. Şi atunci momentele de bucurie vor reveni şî le veţi retrăi la intensitate. #Date_biografice – Gabriel Garcia Marquez s-a născut 1927, la data de 6 martie, în satul columbian Aracataca (dec. Aprilie 2014). A fost crescut de bunicii și mătușile sale într-o cultură tropicală influențată de moștenirea locuitorilor spanioli, populația indigenă și sclavii de culoare. Bunicul său a fost un colonel în rezervă. Legendele tărâmului său natal l-au inspirat să scrie multe dintre operele sale, inclusiv capodopera “Un veac de singurătate”. Gabriel Garcia Marquez a scris romanul după ce s-a mutat în Mexico City, în 1961. Columbianului îi plăcea să spună că a ajuns în Mexico City fără “un nume sau un ban în buzunar”. Scriitorul a fost căsătorit cu Mercedes Barcha. Cei doi copii ai lor se numesc Rodrigo și Gonzalo. Gabriel Garcia Marquez a studiat în primă fază dreptul, dar a renunțat în favoarea jurnalismului, despre care spunea că “este cea mai frumoasă meserie din lume”, amintește AFP. Un admirator al revoluției Cubaneze, el a devenit corespondent al agenției comuniste Prensa Latina în Bogota și New York. Marquez a fost prieten cu Fidel Castro, care l-a numit “un bărbat cu bunătatea unui copil și un talent cosmic”. Cercul lui de prieteni din Mexic îi includeau pe faimoșii scriitori mexicani Octavio Paz și Carlos Fuentes. O prietenie l-a legat pe Marquez și de Vargas Llosa, dar aceasta s-a rupt după ce scriitorul peruvian i-a dat un pumn lui Marquez în fața unui cinematograf fin Mexico City, în 1976. “Un veac de singurătate și de tristețe pentru moartea celui mai mare columbian din toate timpurile”, a scris joi seară pe Twitter președintele Juan Manuel Santos. A murit în aprilie 2014, in Mexic, la vârsta de 87 de ani. Márquez este laureat al premierului Nobel pentru cartea “Un veac de singurătate”. #Activitatea_literara> “Am început să scriu din întâmplare, poate numai pentru a-i demonstra unui prieten că generaţia mea era capabilă să producă scriitori; apoi am căzut în capcana de a scrie mai departe din plăcere, iar mai târziu, în altă capcană, şi anume, că nimic nu-mi plăcea mai mult pe lume decât să scriu”, spunea scriitorul. Pe când era student, Gabriel Garcia Márquez a decis să fie autodidact şi a preferat să studieze singur, după ce a renunţat la facultatea de drept, pentru a se lansa în jurnalism. Foarte devreme, nu a arătat nicio reţinere în criticile formulate la adresa politicii interne şi externe a Columbiei. La fel ca mulţi autori sud-americani, Gabriel Garcia Marquez a depăşit graniţele universului literar. Romancierul columbian a devenit un veritabil erou al politicienilor de stânga din America Latină, definindu-se ca un aliat al liderului revoluţionar cubanez Fidel Castro şi un critic al intervenţiilor violente ale Washingtonului în Vietnam şi în Chile. În 1994, Gabriel Garcia Marquez a înfiinţat Fundaţia Iberoamericană pentru Noul Jurnalism, care oferă pregătire şi organizează concursuri cu scopul de a creşte standardele din domeniul jurnalismului narativ şi al celui de investigaţie din întreaga Americă Latină. În 1998, când depăşise deja vârsta de 70 de ani, Gabriel Garcia Marquez şi-a văzut împlinit un vis de o viaţă, după ce a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la publicaţia columbiană Cambio, cu banii obţinuţi pentru #PREMIUL_NOBEL. Înainte de a se îmbolnăvi de cancer limfatic, în 1999, romancierul sud-american a contribuit adeseori la conţinutul publicat în acel săptămânal de limbă spaniolă. “Sunt un jurnalist. Am fost întotdeauna un jurnalist”, spunea romancierul în acea epocă. “Cărţile mele nu ar fi putut să fie scrise dacă nu aş fi fost un jurnalist, pentru că tot materialul din ele a fost inspirat de realitate”, mai spunea acesta. În calitate de scriitor, Gabriel Garcia Márquez şi-a început cariera publicând o serie de volume de non-ficţiune, foarte bine primite, dar şi nuvele. Totuşi, romanele au fost acelea care i-au adus recunoaşterea criticii literare, alături de un succes comercial răsunător. Numele său este frecvent asociat cu “realismul magic”, un gen literar care inserează elemente magice şi elemente supranaturale în situaţii care ţin de un cadru istoric şi geografic real. Cel mai celebru roman al său este “#Un_veac_de_singurătate” (1967), dar foarte cunoscute sunt şi “Toamna patriarhului” (1975), “Cronica unei morţi anunţate” (1981), “Dragostea în vremea holerei” (1985), “Generalul în labirintul său” (1989) şi “Povestea târfelor mele triste” (2004), de la lansarea căruia nu a mai scris nimic, slăbit fiind din cauza unor boli.
La 16 octombrie În 1847, a fost publicat pentru prima dată romanul „Jane_Eyre” al lui Charlotte_Brontë. Romanul a devenit o pagină nouă în literatura engleză din secolul al XIX-lea și o etapă importantă în istoria luptei pentru egalitatea femeilor. A avut un mare succes alături de cititorii săi. Au fost atrași și uimiți de imaginea personajului principal – o fată curajoasă și curată, singură purtând o luptă dificilă pentru existență și pentru demnitatea ei umană. În 1847, Charlotte Bronte, fiica retrasă a unui tânăr paroh, a uimit lumea literară cu Jane Eyre, un roman despre altă tânără rezervată a cărei poveste de dragoste continuă să impresioneze şi în prezent cititorii prin forţa sa de sugestie. Jane este o eroină neobişnuită, o orfană micuţă şi urâtă. În perioada şederii sale într-un cămin pentru copiii nobililor săraci, Jane este educată să devină profesoară pentru copiii aristocraţilor, îşi însuşeşte toate talentele pe care fetele nobile trebuie să le afişeze pentru a impresiona potenţialii soţi:dans, pictură, croşetat, limba franceză. De asemenea, are principii solide, este independentă şi incoruptibilă Romanul ne prezintă viaţa lui Jane, încă de când era mică, cu toate momentele dificile şi fericite prin care protagonista trece. Este fascinant modul în care autorii clasici percepeau problemele societăţii în acele vremuri şi deşi femeile nu era cunoscute pentru independenţa lor, până acum autoarele clasice mi-au demonstrat că acele femei existau. Temă feministă atât de modernă în ziua de azi, se recepționează în acest roman. Jane Eyre este femeia care nu acceptă să fie restrânsă şi întreţinută, ea face tot posibilul să se descurce singură… Vocea ei foarte puternică, devine din ce în ce mai convingătoare pe măsură ce recitești paginile romanului. Călătoria lui Jane de la o persoană închisă în ea şi încăpăţânată, la o persoană deschisă şi sigură pe sine, cu acelaşi dram de motivație prezintă nucleul romanului.Există momente de prietenie, în special din copilăria lui Jane, care impresionează, există şi o poveste de dragoste! Și domnul Rochester, la fel de mult cum a auzit de domnul Darcy, este însă o diferenţă foarte mare între cei doi. În cazul lui Jane, iubirea s-a axat stric pe personalitatea debordantă a domnului Rochester (nu pe fizicul său). Modul în care Jane priveşte povestea lui de viață, apoi și situația în care nimeresc ambii, este surprinzătoare. Intriga şi momentele de şoc, destul de numeroase, se întind pe tot parcursul romanului.Misterul predominant, la care se adaugă şi clipele cu iz horror, acele elementele gotice presărate prin roman, pe care întâlnim și în #Mănăstirea_Northanger de #Jane_Austen, adaugă ceva spaimă… Complexitatea romanului se datorează, în mare parte lui Jane. Pe parcursul romanului, toate acele momente în care personalitatea ei este expusă în faţa cititorului. Jane – un personaj complex, acel gen de personaj care surprinde prin înțelegere, motivație şi inteligenţă. Stilul autoarei, foarte diferit de al surorii sale Emily Bronte, vine cu un stil descriptiv şi plin de metafore: atât de frumos și captivant, încât nu realizezi cum trec paginile. Recomand romanul „Jane Eyre” pentru un personaj bine conturat, momente de prietenie şi dragoste, emoții de neuitat! Veniți la #Biblioteca_Hasdeu și o comandați! #Svetlana_Vizitiu_Impresii_blog
”Crimă și pedeapsă” este un roman scris de autorul rus Fiodor Dostoievski, fiind publicat pentru prima dată în ziarul intitulat „Mesagerul rus”, apărând în 12 numere lunare ca mai târziu să fie publicat ca roman, fiind considerat una dintre cele mai cunoscute #opere_literare a tuturor timpurilor, cu influențe asupra romancierilor ce i-au urmat. Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821 – 1881) este cunoscut drept unul dintre cei mai importanti scriitori rusi, opera sa avand un puternic impact asupra literaturii secolului al XX-lea. Romanele sale demosntreaza o incredibila capacitate de patrundere a psihologiei umane si de analiza a societatii rusesti, personajele fiind suprinse intr-un moment crucial nu atat al vietii lor sociale, cat al celei emotionale, spirituale – punctul culminant al vietii care se desfasora in constiinta lor. Romanul Crima si pedeapsa – una dintre cele mai importante opere ale literaturii ruse – urmareste intorsatura pe care o ia destinul lui Rodia Romanovici Raskolnikov, fost student la Facultatea de Drept, ca urmare a deciziilor luate. Renuntand la studii din cauza situatiei economice precare, tanarul cauta sa se realizeze si sa-si asigure cariera prin mijloace mi eficiente decat „inutilele” lectii pe care le preda. Poate ca nu atat saracia, cat dorinta de a proba o teorie proprie il determina pe Raskolnikov sa infaptuiasca crima – punctul fierbinte si central al romanului pe care este construita intreaga naratiune – crima ce ajunge sa-i tulbure sufletul pana la imbolnavire. Mai mult decat personaje propriu-zise, eroii dostoievskieni sunt incarnari ale unor idei, iar Raskolnikov nu face exceptie. ”Omul nu e născut pentru fericire. Omul își merită fericirea totdeauna prin suferință. În asta nu e nici o nedreptate, deoarece cunoașterea vieții și conștiința (cu alte cuvinte ceea ce sufletul si corpul simt nemijlocit, adică întregul proces vital) se dobândesc printr-o experiență pro si contra, pe care trebuie sa ți-o asumi”. (#Fedor_Dostoievski, #Crimă_și_pedeapsă„
În curând, un volum nou #Umbra_căzută_din_cuib, autor #Andrei_Moroșanu de la #Editura_PapiruSMedia! „Andrei Moroșanu folosește moartea drept oximoron pentru viață, pentru copilărie. Dar poate că ar trebui să reținem morala sa implicită: „Lumina nu se vede dacă nu există conturul întunericului.” Un volum interesant, în care universul copilăriei nu e cel pe care îl știm. Și tocmai acest lucru mărește #valoarea_artistică și umană a volumului” #Lucian_Strochi
Scriitorul Nicolae_Dabija a fost distins cu Marele_Premiu la un festival internațional de poezie din Seul Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Seul (Coreea de Sud) i-a fost acordat în acest an poetului Nicolae Dabija, (13 oct 2020) Nicolae Dabija este scriitorul român cu cele mai multe premii internaționale, între acestea enumerându-se: Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste (Italia) în 2014, Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” la Festivalul Internațional de Poezie de la Havana (Cuba) în 2017, Premiile „Sceptrul Poeziei” (Macedonia) în 2015, „Danubius” (Ungaria) în 2018, „Bogdani” (Albania) în 2018, „Giacomo Leopardi” și Premiul pentru Poezie la Festivalul Internațional de Poezie de la Fontana i Liri (Italia) în 2015, Premiul „Lʼamour de la Liberté” (Franjța) în 2018, Premiul Internațional al Literaturii (Coreea de Sud) în 2019 ș.a. La acestea, în acest an se mai adaugă o înaltă distincție: Marele Premiu și medalia de aur ale Festivalului Internațional de Poezie de la Seul (Coreea de Sud), care s-a desfășurat on-line cu peste 300 de participanți din diferite țări ale lumii în perioada 26-27 septembrie 2020. Un juriu format din cinci poeți, profesori universitari de la diverse instituții din Coreea de Sud a decis să-i acorde acest cel mai înalt Premiu literar în valoare de 5000 de dolari pentru „sensurile profunde” ale creației sale, „pentru ineditul metaforei, care „deschide ferestre în zidul cotidianului” (trimitere la distihul poetului „Doru-mi-i de Dumneavoastră / Ca unui zid de o fereastră”, devenit cunoscut în lume. „Prin acordarea acestui Premiu, nu e apreciată doar creația mea, ci și cea a tuturor creatorilor de cultură din Republica Moldova, o țară mică cu istorie milenară”, a menționat în discursul de acceptare a acestui premiu poetul Nicolae Dabija. La ediția din 2019 a Festivalului de Poezie de la Seul, unde a fost prezent, poetului i se acordase Premiul Internațional pentru Literatură, susținând cu această ocazie la Universitatea din Seul conferința „România și Republica Moldova – cele două Corei ale Europei”. În acest an, în cadrul ceremoniei de premiere care s-a desfășurat în orașul Changwon, patria poetului Dal-jin Kim, clasic al literaturii coreene, Nicolae Dabija a rostit on-line un discurs la conferința „Schimburile culturale – ca niște transplanturi de vise”, transmisă și de televiziunile din Coreea de Sud și publicată în presa literară. #Nicolae_Dabija, #Literatura_si_Arta
Poeta americană #Louise_Gluck a câștigat Premiul #Nobel_pentru_literatură din 2020. Academia suedeză au ales o poetă pentru „vocea ei inconfundabilă și care, cu o frumusețe austeră, face existența individuală să fie universală”. Date biografice: Născută pe 22 aprilie 1943, la New York, Louise Gluck a urmat cursurile Sarah Lawrence College şi Columbia University. Considerată unul dintre cei mai talentaţi poeţi americani contemporani, Gluck a debutat în 1968, cu „Firstborn”, iar de-a lungul carierei a fost recompensată cu numeroase distincţii, între care Pulitzer (1993, pentru „The Wild Iris”) şi National Book Award (2014, pentru cea mai recentă carte de poezii, „Faithful and Virtuous Night”). A publicat 12 colecţii de poezii şi câteva volume de eseistică. Toate sunt caracterizate de efortul pentru claritate. Viaţa de familie, copilăria, relaţiile dintre părinţi şi dintre rude reprezintă tema centrală a scrierilor ei. Chiar dacă nu a negat vreodată importanţa background-ului autobiografic, nu trebuie să fie văzută ca un poet confesional. Gluck caută universalul, astfel, se inspiră din mituri şi motive clasice, prezente în majoritatea lucrărilor ei. Cu volume ca „The Triumph of Achilles” (1985) şi „Ararat” (1990), Gluck a devenit populară în America şi străinătate. Scriitor rezident la Yale University, ea trăieşte în Cambridge, Massachusetts Louise Gluck a câștigat joi Premiul Nobel pentru Literatură. Comitetul Nobel care acordă premiul pentru Literatură a decis să o recompenseze pe Gluck pentru „vocea ei poetică inconfundabilă care, cu o frumuseţe austeră, face universală existenţa individuală”. Anul acesta, ceremonia de înmânare a premiilor nu va avea loc la Stockholm, din cauza pandemiei, iar fiecare laureat îşi va primi diploma şi medalia în ţara în care se află. Este pentru prima dată în 76 de ani când ceremonia nu va avea loc. https://www.youtube.com/watch?v=Qg7ff6Pr7IM&ab_channel=FRANCE24English
Prezentare de cărți #Svetlana_Vizitiu, sef-sector BM B.P.Hasdeu
Avalanșa volumelor scrise de bibliotecarii BM deja a devenit tradițională. Serviciile și activitățile descrise – sunt cele implementate în cadrul evenimentelor de carte de tipar, sau digitală – cu susținerea utilizatorilor cititori, fără de care nu ar funcționa nicio bibliotecă: e bine să nu se uite acest lucru. – Biblioteca este pentru Oameni, nu – invers. Însă, bibliotecarii se bucură de respect și sunt mândri, când și cititorii nu uită datorită Cui acumulează cele mai necesare cunoștințe, pentru că informația pe care o dau în căutare online, poate fi la fel încărcată de bibliotecari…
Top 5 Carti realizate de Bibliotecarii BM B.P. Hasdeu, 2019
Revistă de biblioteconomie, științe ale informării și de cultură, editată de Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu din Chișinău. Biblioteca în calitate de exemplu – o undă verde în sensul unui permanent anganjament comunitar: realizarea așteptărilor și promovarea parteneriatelor; bibliotecarii ca specialiști în varia domenii de cărți și lectură; activitatea bibliotecarilor în organizarea evenimentelor culturale, cu scriitori și personalități basarabene. O viață plină de creație pentru oameni; Arta de a Fi; Educația pentru carte și lectură, o radiografie a instruirii cercetării profesionale; Ce se întâmplă în creierul copilului când îi citim povești; Sursele creativității; Oamenii de succes, modalitatea de a-i uni; Confesiuni literare; Explorarea tehnologiilor în bibliotecă; Chișinăul citește; Citim împreună; Lansarea cărților, romane captivante, proza lui E. Hemingway și a lui V. Voiculescu sub lupa psihanalizei lui J. Lacan; Mihai Eminescu și Basarabia; B.P.Hasdeu – folclorist și lingvist de excepție; Interviu cu poetul Grigore Vasilescu; Prietenia dintre acad. Mihai Dolgan și poetul Grigore Vieru; Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac; Creativitatea lui Edward de Bono; Un poet inconfundabil – Ionel Simota; O cale simplă de o bogată informare de la autori, în acest număr: Vlad Pohilă, Lidia Kulikovski, Lilia Canțir, Elena Taragan, Ana Ostașevschi, Ludmila Pânzaru, Angela Timuș, Raia Rogac, Dorina Postolachi, Alexandru Moraru, Igor Guzun, Gică Manole, Eugenia Railean, Victoria Fonari, Valentin Constantinov, Aliona Grati, Dumitru Crudu, Vitalie Raileanu, Lidia Grosu, Maria Pilchin, Anya Kamenetz, etc.
„La promovarea educație pentru carte și lectură orice metodă este binevenită, iar scrierea și publicarea, în acest scop, a materialelor de revistă conferă intenției un vădit avantaj, pe care ni-l asigură cuvîntul tipărit, gîndul înveșnicit pe hîrtie sau în versiune modernă, digitală”. (Vlad Pohilă)
„Narațiunea ne întroduce brusc, fără lămuriri de expoziție, într-un univers primar, produs al câtorva decenii de socialism sovietic – mahalaua urbană. Este strada chișinăuiană, una veche și infundată, cu oamenii de care a uitat viața, cu case care își înghit locatarii… Departe undeva e centrul, viașa colcăie în sens social și politic, aici, în fundătură, se macină fără grabă existentele derizorii ale unor oameni simpli.” (Aliona Grati)
„Nicolae Dabija, cioplitorul de ferestre”: Monografie bibliografică de Lidia Kulikovski, Claudia Tricolici. – Sub egida BM B.P.Hasdeu. – Ch., 2019 (Colecția Bibliographica)
O colecție bibliografică despre viața și activitatea scriitorului, academicianului Nicolae Dabija. Personalități basarabene vin cu referințe excepționale: „Un portret vegetal” de Lidia Kulikovski; „Poate cea mai complexă personalitate din Basarabia” de la regretatul Vlad Pohilă; „Omul-mac” de Dan Puric; „Nicolae Dabija – orfismul militant”; „Poetul din adolescența mea” de Aurelian Silvestru; Lilia Bobu și alți autori; Referințe critice, portretizări, opinii despre Nicolae Dabija; Iconografie; Ediții aparte: Nicolae Dabija – alcătuitor; Versuri și proză în culegeri și ediții periodice; Publicistică; Interviuri; Studii istorico-literare; Textier, prefațator, postfațator; traducător, redactor; Comunicări, discursuri, anchete literare; Mese rotunde, dezbateri; Omagii, dedicați…
„Pe Nicolae Dabija îl putem asemui cu un stejar – mândru, semeț: au ceva în comun – fulgerele. Toți arborii se tem și se ascund de fulgere. Numai nu stejarul. O rană adâncă sau o fisură lată cauzată de fulger? Nici o problemă pentru stejar. Chiar și exemplarele puternic afectate, cu crengi mari rupte, au capacitatea de a-și regenera coroanele și de a supraviețui secole bune. Dar se teme Nicolae Dabija de fulgere? Nu. O spune chiar el – le provoacă, … el e fulgerul care lovește în sisteme mocirloase, bâhlite, în uitarea noastră, în atitudinile noastre… Fiind că dacă arde vreun stejar bătrân, alți vreo zece răsar în loc.” (L. Kulikovski)
„File din jurnalul unui scriitor” de Nicolae Esinencu. – Ch., 2019 / Concept, elab.: V. Răileanu; coord.: L. Kulikovski / Bibl. Municipală B.M.Hasdeu, Bibl. O. Ghibu
Un omagiu, o ediție închinată scriitorului Nicolae Esinencu la cei 80 de ani împliniți. Un jurnal inedit despre activitatea literară, în „cheie eminesciană”, a unor „zile zăpăcite” și alte manuscrise ale autorului Esinencu.
„Vocea care le rostește garantează ea însăși autenticitate, mai mult încă: adevărul literar-artistic, un adevăr spus cu fascinantă seninătate, cu tulburătoare liniște cucerită cu prețul altor neliniști; întrunește un preț desigur, incalculabil, a cărui acoperire o reprezintă Opera literară integrală, de o viață, a lui Nicolae Esinencu.”
„Revenind la pâine, toată literatura noastră artistică e făcută aproape din trei elemente: pâine, palme, spirit. Nu-i autor care să nu fie preocupat de aceste trei elemente… ba cu atât mai mult ați zice: nu-i poezie în care să nu figureze, într-un mod sau altul, aceste cuvinte… Și când te gândești că în toată creația eminesciană nu întâlnești niciodată, nici într-un loc cuvântul pâine!” (N. Esinencu)
#BM142. Inspiră. Implică. Imputernicre. Conectează: Conferință științifică și conferință poster, Chișinău, 19 oct. 2019: Program și rezumare / BM B.P.Hasdeu; echipa de org.: M. Harjevschi, L. Kulikovski, E. Butucel, T. Coșeri, L. Pânzari, G. Scobioală, E. Taragan, E. Butnaru. – Ch., 2019 – (Colecția Professional)
Ce sunt studiile culturale și care este obiectul lor de cercetare? Strategii de promovare a lecturii la BM; Tendințe globale, realizări locale; Legătura tehnologică pentru un WEB mai bun; Resurse; Educația pentru carte; Echipamentul tehnic în rețeaua BM; Basmul scrierii de basm; Poveștile, Jocuri cuminți; Scriitorii; Imaginea comunitară, provocări transformătoare și o echipă făuritoare de vise! – Toate acestea subiecte au întrat volum de 68 de pagini: Comunicări poster – Brown bag breakfast și Brown bag Lunch; Conferință Plen; încheiere și concluzii; – prezentate la Conferință. Lecturi și descoperiri inteligente, proiecte noi pentru bibliotecari în noi TI, bazate pe studii și cercetări, pe traduceri din bestseller-uri biblioteconomice ale unor autori notorii, realizate de angajații Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, care au scos în evidență 32 de experiențe, succese și practici ale unor servicii inovatice dintre 183 pe care bibliotecarii BM le presteaza chișinăuienilor…
„Esența strategiei serviciilor o reprezintă calitatea acestora. Rolul decisiv al calității serviciilor este reprezentat de câteva elemente esențiale: corectitudine în prestarea serviciului, promptitudine, politețe și amabilitatea față de consumatori. Atitudinile, obiectivele și practicile împărtășite de echipa BM caracterizează valoarea serviciilor furnizate publicului larg și definesc cultura serviciilor înstituției.” (Angela Timuș)
„Nicolae Osmochescu.A fi jurist – vocația unei vieți” – Biobibliografie / Bibl. Municipală B.P.Hasdeu, Bibl. Publică de Drept: alcăt. Silvia Antufiev, Petru Racu. – Ch., 2019. (Colecția Bibliographica)
„Elaborarea Biobibliografiei „Nicolae Osmochescu. A fi jurist – vocația unei vieți” reprezintă un prim-concept al unei lucrări de acest gen, dedicată unei personalități din domeniul jurisprudenței și oferă instituției noastre oportunitatea unică să dezvăluie și să descrie lumea cărților, articolelor, interviurilor etc. scrise și publicate în variantă tradițională, apoi și în mediul onlne de către un ilustru jurist, avocat, diplomat, profesor universitar dr. Nicolae Osmochescu… Completată cu o gândire bibliografică minuțioasă, au reușit selectarea și punerea în evidență a unor contribuții substanțiale precum elaborarea de monografii, studii și articole de specialitate, comentarea unor acte legislative de importanță majoră pentru evoluția societății moldave, alcătuirea de programe universitare, toate caracterizând perfect etapele de viață, ascensiunea continuă a protagonistului – personalitate notorie a jurispundenței în acest spațiu românesc” (Mariana Harjevschi)
Colecția cuprinde: prefață cu notă asupra ediției; studii introductive despre viața și activitatea juristului Nicolae Osmochescu; Singularitatea unei activități prodigioase prin prisma bibliografică de Mariana Harjevschi; Dreptatea și adevărul înseamnă principii morale și juridice de Gheorghe Amihalachioaie; Un profesor dăruit cauzei sale de Sergiu Băieșu, și – „Nicolae Osmochescu – un destin glorios pe altarul jurisprudenței” de Gheorghe Avornic. Cu confesiuni, omagii și file de album, în fine. Biobibliografia a fost concepută și „realizată cu ocazia a 75 de ani a doctorului în drept Nicolae Osmochescu – personalitate de notorietate a jurisprudenței naționale, promotor, prin forța propriului exemplu al Adevărului și Dreptății ca valori supreme, iar știința juridică ca mod de cizelare a lor”.
Vino la Biblioteca! Ia un Card-inteligent! Cărțile le puteţi achiziţiona la Biblioteca Centrală a BM B.P. Hasdeu
#Prezentare_de_cărți noi scrise și realizate de bibliotecarii BM B.P.Hasdeu
‘’O nouă zi. Începem în fiecare zi o nouă viață.’’ Elena Taragan
Veselă și romantică cu prietenii. Este citită și cu punctul său de vedere asupra meditațiilor. Motivată, creativă și cu imaginație bogată. Muncitoare, responsabilă și cu atitudine. Citatul ei preferat dintre sute ar fi acesta: „Munca scutește pe om de trei mari rele: plictiseala, viciul și sărăcia”. Face parte dintre „ultimii romantici care încă mai cred în onoare și respect”. Artele ei preferate sunt teatrul si literatura. Este genul de fată (opinia mea) care și-ar fi dorit să se nască în perioada scriitorilor clasici: un pic de la Bronte, o bucată de la Dumas, și mai mult de la Austen… Și totuși, preferă și promoveaza mai mult literatura română basarabeană… Evident, este și șefa-sector Studii și Cercetări, bibliotecara de la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu. Are sute de recenzii literare despre cărțile citite și, cu certitudine, întotdeauna vine cu observațiile sale, fără să cedeze oportunităților contrare… O fire artistică, melancolică, puțin rezervată, foarte serioasă (la serviciu, mai ales) și zâmbește rar, dar deține un simț acut al umorului, pe care-l expune mai des în comentarii pe rețele sociale, cam așa: „Am crezut ca voi muri de sete… in cautarea sufletului pereche!” sau „cred ca acum ti-am detectat acel simt al (auto)ridicolului si al (auto)ironiei de care vorbeai)”.
La Clubul Impresii din viață și cărți, Elena Taragan a venit cu un Top Cărți destinate să fie neapărat citite ca urmare după recomandările și recenziile ei cuceritoare din prima, ascultați în filmele postate mai jos. Pe timp de carantină (Covid19), participanții au fost doar în virtual, și discuția a fost redată în direct pe Youtube.
A vorbit despre sine, despre Topul cu preferințe și recomandări de cărți: „Comedia umană” de Onore de Balzac; „Obeliscul negru” de Erik Maria Remarque; „Te blestem să fii îndrăgostit de mine” și „Prima dragoste întotdeauna e ultima” de Nicolae Dabija; „Groapa din tavan” și „Omul cu o singură aripă” de Matei Visniec; alte fragmente din carti și chiar din poeziile sale… Recenzii de cel mai înalt nivel care pot întrece orice academician în domeniu!
În ultimul filmuleț, talentata Elena recită un fragment din carte și versurile ei proprii, care trezesc emoții sincere prin ceea ce exprimă și oferă utilizatorilor… ca hrană de suflet:
Foarte îngenioasă în tot ce face, creează și scrie, în studii literare, are și poezii proprii, și, ca exemplu, vă propun un început de nuvelă surprinzătoare prin expresiile și emoțiile redate despre meseria de bibliotecar:
„Nuvela bibliotecarului” de Elena Taragan: (gând nocturn în calde seri de vară)
Nu sunt genul de om autoritar. Nicidecum. Nici ca profesionist, nici ca prieten. Iar slujba pe care o am îmi impune un comportament civilizat, eu înţelegând prin „civilizaţie” lipsa violenţei, atât a celei fizice, cât şi a celei verbale sau morale… Poate nu aţi sesizat, dar există un fel de atitudine care seamăna a violenţă, numai că nu se manifestă prin palme, pumni, bâte şi ciocane, ci mult mai subtil, mai finuţ, mai psihologic.
Nu poţi… adică poţi, căci „poţi” face aproape tot ce „îţi stă în puteri” să faci, mai corect ar fi să zic „nu se cade”… ca în slujba de bibliotecar să faci pe dictatorul, să atentezi la libertatea omului, care, conform constituţiilor, e sacră. Aşadar, dacă un copil de doişpe ani preferă să stea în biblioteca mea… adică a statului, sau a poporului (în măsura în care are legătură una cu cealaltă), unde îmi duc eu veacul de salahor- motiv pentru care îm permit să folosesc acest adjectiv posesiv, aşadar, dacă copilul preferă să stea… pe tabletă, în locul statului cu cartea în mână (deşi „statul” nostru stă probabil mai mult fără), nu îl voi alunga din „templul cărţii”, îl voi lăsa să… se auto-distrugă, oricât de egoist, agresiv şi exagerat sună.
Aceasta am învăţat încă de pe băncile şcolii: că legea e atotputernică, supremă, imuabilă! E mai eternă decât eternitatea. Legea ocroteşte pe om de intervenţiile celorlalţi în afacerile lui, astfel încât acesta să fie sigur că el este singurul responsabil de toate păcatele sale, lucru care nu întotdeauna convine. Pentru faptele lăudabile suntem responsabili noi şi inteligenţa noastră exemplară, iar pentru cele reprobabile… ei bine, vecinul, medicul, croitoreasa, popa care nu ţine bine slujba.
Aşadar, în „templul” în care slujesc… las să se manifeste liberul arbitru de la vârsta cea mai fragedă. Dacă un copil de zece ani vrea să citească 1984, iar un bătrân de 84 de ani Punguţa cu doi bani, nu am să intervin în alegerile destinului. Poate, cineva acolo sus, a observat că copilul de doișpe ani e un dictator în formare, şi „i-a aruncat” în faţa ochilor, aparent spontan, romanul lui Orwell, pentru ca, cine ştie, umorul acestuia și modul în care acesta prezintă caraghiosul situației să îl facă pe copil să se privească cu puţină ironie și să devină mai simțitor, salvând astfel lumea de la un potențial mare dezatru, politic, social, uman (pe care acesta l-ar fi putut provoca sau al cărui protagonist ar fi putut fi). Iar „cocoşul” din povestea lui Creangă îi poate reda oricărui bătrân speranța… oricând se poate întoarce roata și poţi deveni avut şi atunci, să vezi, nene, cum se schimbă toate. Şi şeful va renunţa la persiflări, şi proprietăreasă o să te privească niţel alfel, şi vecinii vor deveni mai binevoitori, şi vânzătoarea de lalele o să-şi facă acum timp să mai schimbe o vorbă cu tine, și vânzătorul de ziare te va trata cu mult mai multă solicitudine…Ce fain ar fi să-ți închei ultimul deceniu de viață într-o eternă beție…
Ei bine, nu. Sunt, dacă vreți, un dictator al negării, dacă unul al afirmării nu pot fi. În cele din urmă, negatori au fost toți cei care au spânzurat, au tras în țepe sau au aruncat muritori în arena leilor. Toți cei care s-au zbătut pentru o pagină, sau mai multe, în manualele de istorie, au fost distrugători… De acolo pornește probabil istoria, de la incediul provocat de Herostratus, de atunci oamenii îşi câştigă slava precum a făcut-o acest „erou” al lumii antice… (Continuare aici, deschideți sursa imaginii):
Expresii și versuri de memorat de la Elena Taragan:
„ Mărturisesc că m-am simțit într-adevăr special, stelele probabil s-au aliniat cum trebuie și m-au făcut să-mi dau seama că în jurul meu roiesc oameni cu inima și cugetul curate, de o inteligență astrală, de un farmec divin și o sinceritate superbă. Oameni de la care ai ce învăța ca din manuale. Pentru acești oameni ridic cupa mea de șampanie, iar mulți dintre ei mi-au devenit amici în ultimul an- ceea ce pentru mine este o performanță! Vă muțumesc,.. am simțit personalitatea și originalitatea fiecăruia în fiecare urare. Să fiți fericiți”
„Încă n-am renunţat la ochelarii roz. poate mă ţin o viaţă”
„Așa după cum am anunțat, bizarul Cocoșat a fost de-clasat în clasamentul preferințelor noastre. Noi nu suntem mari amatoare de romane polițiste, sf-uri, vampirologice și alte lucruri sau lucrări bizare. Deși sf-ul îl vom degusta la recomandarea prietenului nostru drag Dan (căpitan de plai). Ne întoarcem, revenim pe bătătoritele noastre cărăie, adică, in other ords or ods, la classikă. Recomandăm tuturor, cu căldură, să facă din când în când acest popas, sau numai câteodată. În cu tootul alte cuvinte, ca să nu pierdem șiru, care e deja pierdut, am risipit iluzii. Iluzii pierdute. Balzac. Cine a auzit de el?!(de roman). Mâna sus!”
„Basme românești. În perioada iulie-august-septembrie voi fi unul dintre mentorii din cadrul acestui proiect. Mi-am propus idealuri măreţe spre a fi împlinite împreună cu voci (foarte) tinere şi cutezătoare! Să ne dea Domnul inspiraţie astfel încât să făurim basme care să fie izvor de plăcere intelectuală pentru micii sau mai marii cititoriTop of Form”
Bottom of Form„misterul nopții… Serios, parcă-i un fragment din Dumas sau Notre-Dame, Hugo..” (Despre un tablou în noapte)
„Esența articolului: Se pare că „agresivitatea în școli” este un fenomen „urban”, modernizarea și democratizarea societății generând noi forme de agresiune. Agresiunea (în varii arii, instituții) nu este un fenomen atât de nou. Am putea include aici și „exploatarea copiilor” în fabrici cum este descris acest fenomen în romanele lui Dickens. În ceea ce privește genul biologic, majoritatea studiilor (Finkelstein et al., 1994; Pahlavan, 2002; Stăniloiu și Markowitsch, 2012; Ticușan, 2014) arată că bărbaţii sunt mai agresivi decât femeile, distincţie argumentată atât din punct de vedere psihologic, al activităţii hormonale, cât şi în termenii practicii de socializare. În literatura de specialitate, agresivitatea este considerată atât „însușire”; cât și „intenție” sau „reacție”. Agresivitatea în școală poate lua mai multe forme: fizică, emoțională sau sexuală. Așa cum bine subliniază autoarea studiului: „Comportamentele agresive manifestate în mediul şcolar sunt deviante deoarece încalcă normele şcolii, sunt neconforme şi stârnesc sancţiuni și dezaprobare”.” Elena Taragan, (fragment din studii psihologice (analiza articol Revista de psihologie a Academiei Române)
„Prin lectură încercăm să soluționăm inclusiv problema tratată în acest studiu, iar acest demers este pentru mine nu doar unul pe plan profesional, ci și pe plan personal, profund uman.
Închei expunerea cu cuvintele autoarei: În mod curent, copiii învaţă, chiar şi în unele familii, cercuri de prieteni sau din massmedia, că violenţa înseamnă putere şi este un mod acceptabil de rezolvare a problemelor. Dacă elevii sunt ignoraţi, slab educaţi şi neprotejaţi în legătură cu violenţa, atunci când vor deveni adulţi vor forma o societate violentă, noncreativă şi reactivă.”
„se întâmplă atunci când citești, să ai momente ușor frustrante când un cuvânt sau o expresie apar pregnant în text, iar tu nu le știi semnificația. Spre exemplu, în ultimii ani, citind autori diverși, îmi apărea în fața ochilor destul de des următoarea expresie: a sta pe vine. Nu știu de ce nu am căutat pe net, dar, din context, într-un final m-am prins că se referă la poziția aceea căreia noiîi zicem „în chirostrii” (sau, și mai corect, în pirostrii). Expresia chiar are mai multe variante, la olteni, spre exemplu, spunându-se „a sta pe ciuci”. Un moment similar țin minte că am avut printr-a cincea, când citeam „Contele de Monte Cristo” și îmi apărea des expresia „a păli”. Tot așa, din context, dedusem că e vorba de a se „face palid la față”, nu avea sens de „a se lovi”. Modul acesta de învățare prin lectură mie mi se pare foarte agreabil… Îmi amintesc, tot printr-a cincea, când citeam Hugo, învățasem cuvintele „argou” sau „eșafod”, sau poate chiar „călău”… Nu știu, o formă de învățare extrem de plăcută, consider eu”
„Primit-am ordin să ilustrez altarul. Taman în clipa-n care eu îmi pierdusem harul. Mi-am făcut în palmă o tăietură cu cuţitul, şi-au încăput în pumn născutul şi muritul. / Aveam origine barbară, dar nu era nici Roma mult prea protocolară. / A ars oraşul pentru a doua oară. / Am ars şi eu înfăşurat în sfoară. / Şi n-ai fi zis că aş fi fost eretic / Un sul de pânză sau un colţ de petec. / Am dăruit şiraguri de mărgele / Să porţi la gât, să te-nveleşti cu ele / Oraşul n-auzise profeţia / Un rege beat a interzis hoţia.”
„Credeam, c-acum, pe malul mării, aici, ajung la bătrâneţe. Că viitorul meu, iubirea mea se ţese. Eram deplin familiarizat cu mersul lumii. Doi preşedinţi discută, făcând un şir de glume. Eu nu credeam în glume, eram încrezător în dune, în valuri mari ce mâine sparge-se-vor în spume. Furtună peste mări şi Dumnezeu e mare, îngroapă, se răzbună, cu forţe colosale. Un uragan… atât. Un iz de nemurire. Doar un cutremur slut… Vai, câtă fantezie! / Nu am ştiut nicicând să-ţi fiu la mâna ta brăţară. Nichita te-ar fi purtat, o salcie arţară… Neliniştită azi, neliniştită mâine, dar noi aici muncim pentr-un stengher de pâine. Şi-mi vine să omor! Cât eşti de-alambicată! Taci mult prea mult şi-eşti prea înspăimântată. Dar lasă că se trece, nici timpul nu-i fără măsură, vreau să te stăpânesc, pe nări, pe gât, pe gură! / Am fost şi eu poet, nu vei şti niciodată. Iubeam o cătălina, sau mă iubea… ofată” (din „Marea Neagră” de Elena Taragan)
P.S. Clubul Impresii din viata si carti prin noul sau proiect ”Top 5 Carti” strânge rândurile cititorilor de toate vârstele în jurul cărților! Cu o cărticică preferată sau cu acea carte pe care acum o cititi, vă așteptăm cu activități pe măsura poftei de citit și mici surprize. Prin aceste evenimente Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” susține inițiativa de nivel Național #AnulLecturii – 2020, care are drept scop #promovarea lecturii ca bază pentru #cultură, cunoaștere și #dezvoltare personală. Unul din #obiectivele principale ale activităților Clubului Impresii din viață și cărți constă în educarea culturii lecturii în #societatea moldovenească, promovând şi încurajând #lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă – orientând #cititorul spre #valorile literare şi artistice autohtone.
Pe acest colțișor al Europei alegem să fim într-un cerc de prieteni și oameni de omenie, care vor binele pentru mică Moldova. În acest spațiu verde și luminos cu toate problemele economice și exodurile migraționale simțim, fie vrem să menținem legăturile cu alte persoane din lume, dorim să fim mai apropiați unul de altul, și ca dragostea să meargă de la inimă la inimă. Putem fi într-un cerc de ură și cu frustrări într-unul de iubire și vindecare, dar… pe măsură ce sentimentele sincere pornesc de la tine în mod conștient ele ți se vor întoarce întreit. Realizez că toți ne dorim aceleași lucruri, să fim împăcați și în siguranță, și să ne putem exprima creativitatea în puterea care să se împlinească. Trimite-ți gânduri și urări de bine către toată lumea știind că se vor înmulți întorcându-vă la voi… Astăzi protagonistul este Victor Stepaniuc, mâine poți fi Tu! Vii – cu cărțile tale preferate, gândurile, exemple proprii! Imaginează-ți că stai într-un loc care se clatină, dar e în puterea ta ca el să fie de beton. Renunță la frustrări, la frică și durere! Desprinde-te de stereotipuri, vechile dependențe și deprinderi negative! Vezi, cum viața poate depinde de tine și de nimeni altcineva, – decât de Dumnezeu! Fii deschis și receptiv, dispus să declari ceea ce dorești pentru tine, copiii tăi, viitorul lor… Pentru societatea ta! Vin-o cu brațele larg deschise în fața oamenilor, – acest public care te așteaptă cu opinii, sugestii, soluții bune prin fapte, nu doar vorbe! Impune-ți iubirea pentru oameni și ea va veni din inima ta, așa precum Este! (SV)
O sedință cu cartile preferate si recomandate – #Top5Carti la o discutie prietenească despre societate și oameni, soluții, dar și despre migrație, prioritățile guvernamentale și dreptul omului la viață si sănătate în Moldova… Prima ședință în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu în acest an 2020 – la Clubul ”Impresii din viata si carti” – cu protagonistul – D. VictorStepaniuc, doctor in istorie, politolog, conferentiar universitar, Institutul de Relatii Internationale din Moldova(IRIM), care vine azi cu o lecție publică “Gânduri despre cărți și oameni”, Au participat varia personalitati: • Moderatorul Aurelian Lavric – profesor si savant • Iustina Scarlat – om de cultura • Alexandru Roman- profesor si savant • Petru Costin- colonel in rezerva, colectionar • Denis Rosca- economist, istoric • Vladimir Todirascu, inginer, • Ghenadie Dodita- economist • Anatolie Dubrovschi- istoric, ex-deputat • Iulia Palit- poeta • Nicolae Palit- interpret de muzica popular • Valentin Todercan- cineast, ex-deputat • Valeriu Sava- diplomat, ex-deputat • Emil Ciobu- ex-ambasador, doctor in filosofie • Vasile Morosanu,- om de cultura, • Pedagogi, doctoranzi, masteranzi, student. + Parintele Iurie Hemei- fata bisericeasca si scriitor.
Motto “Ce ne facem cu cartile nescrise inca?!” (Gh.Asachi)
1.“Istoria gîndirii social-politice în Moldova în perioada modernă”, Coautori: V.Beniuc, Ed.Volcov, V.Stepaniuc, 2016. / 2.“Ștefan cel Mare-făuritor al gloriei Moldovei” Coautori: Roman Al., Stepaniuc V., Lavric A., 2018 / 3“Printre vagoane”, roman, autor- Mihaela Perciun, 2005 / 4.“Auzi cum bate ceasul?” Culegere de versuri, autor-Iulia Palit, 2017 / 5.“Covorul mamei” Culegere de versuri, autor- Alexandru Galateanu, 2016 / 6. “Din Moldova. Tablouri si schite din 1850” autor – Wilhelm de Cotzebue, 2016 / 7. “Despre istorie”, Eric Hobsbawm, 2017 / 8.”Esti cât dăruiești. Manasirea Capriana”, autor- Ilie Telescu, 2005.
Despre intelectualitate, modernizare si reperele morale in societate.
1.Moldova are nevoie de o revolutie modernizatoare, de dezvoltare durabila…
• Calea spre modernizare insa ca regula, porneste de la o revolutie intelectuala, morala.
• Cine o va face?! Intelectualii, un lider national?!
2. Poarta intelectualii vina pentru starea si viata societatii?!
• Desigur, au promovat ideile economiei de piata , concurentei, elitismului…care deseori sunt salbatice, discriminatorii si nesabuite.
3. De ce societatea noastra a degradat, alergind spre raiul capitalist, aflat permanent in goana dupa bani, imbogatire si lux?!
4. Care sunt reperele morale si sociale, care sunt modelele, ce trebuie preluate si promovate, cine ne sunt inaintasii?!
5. Egalitatea, justitia sociala, adevarul, cinstea , umanismul, solidaritatea- sunt repere morale in educatie, in practica vietii ori sunt doar declaratii utopice?!
Axiome…
• Nu cunoaste nimeni, nici intelectualul adevarul in ultima instanta.(nu detinem adevarul absolut).
• Avem nevoie de repere morale si intelectuale pentru a fauri tara.
• In toate timpurile intelectualii au fost oamenii curajosi, care au muncit onest pentru tara, drepturile si bunastarea poporului,
• Avem nevoie de echilibru, compromisuri si o reabilitare a clasei intelectuale.
• Avem nevoie de o reabilitare a personalitatilor, care au faurit istoria contemporana a Moldovei din ultimii 100 de ani,
• Avem nevoie de o intelectualitate, care sa fie aparatoare a drepturilor poporului si sa promoveze activ interesele de modernizare si prosperare a Moldovei.
• Intelectualul are menirea sa fie un exemplu, un fauritor, purtator de moralitate, promotorul justitiei sociale si sustinatorul educatiei, culturii, tinerilor talente…
„Eu cred, ca oamenii pleacă în primul rând din cauza situației pe piața muncii, când nu au un salariu decent și loc de muncă conform profesiei și calificării. Pleacă din naivitate și iluzii, că vor să fie în rând cu lumea. Pleacă, pentru că nu le place incultura moldovenilor… Pleacă, că sunt derutați, nu au la școala educație patriotică Pro Moldova… Pleacă, când cei ai casei nu pot supraviețui în țară din cauza fărădelegilor, falimentării business-ului, lipsa condițiilor decente de trai… Pleacă din cauza guvenanților iresponsabili, inculți, corupti, lacomi dupa bani și putere. Motive sunt multe, dar prevalează cele economice… Stiu, însă că prosperarea unui popor e în mânile sale. Oriunde bunăstarea țărilor s-a facut prin muncă, abnegație, luptă politică, proteste, revoluții, dar și multa inteligență și patriotism.”
„Educația umanismului, solidarității și consolidarii sociale – mereu necesară, îndeosebi în perioadele grele pentru țară. Prea grea sarcină pentru pedagog într-o societate, bântuită de imbogațire, lăcomie, necinste, concurență, cruzime, egoism și indiferență. Pe cinism, lacomie, hotii, jafuri, falsuri și lipsă de onestitate poți face averi, dar nu e posibilă edificarea unei societăți drepte și prospere pentru oameni.”
„Ocupația preferata a multor moldoveni – să denigreze Moldova și neamul pentru toate greșelile, esecurile personale și relele din jur. E grav, când un asemenea comportament vine de la pedagogi și lideri politici.”
„Despre economia social orientată…Mai multi agenti economici se pling, ca in tara nu este forta de munca. Unii au adus in diferite ramuri muncitori turci, azeri, uzbeci, tajici si le platesc lunar 10- 17 mii de lei. Straniu lucru: muncitorilor moldoveni inca 1- 2 ani in urma nu li se platea lunar nici 6- 7 mii lei, iar strainilor li se achita acum de 2 ori mai mult. Asa se face capitalismul salbatic si nesabuit in Moldova, care alunga populatia din tara. Evident, ca autoritatile statului, in primul rind din domeniul muncii, salarizarii, sindicatele poarta o vina majora pentru stabilirea alogica a salariului minim, pentru calcularea salariului lunar sub limita bunului simt, pentru starea si functionarea economiei salbatice si antisociale, care incalca prevederile constitutionale despre dreptul cetateanului la un trai decent si favorizeaza exodul populatiei.”
„Moldova bolnavă, în agonie, lăcomie, cinism, falsuri, incultură, beții, cruzime, incertitudine, neîncredere în viitor, lipsă de respect pentru viața umană. De unde pornesc toate?! De la lipsa valorilor sociale si criteriilor moralității. De la educație! De la sistemul de educație, familie și guvernanți. Iubiți, ajutați, educați și respectați omul, nu banii și puterea!”
„E dramatică situația unei tări, care sub dictatul unor parteneri de dezvoltare își păstrează decenii la rând rezervele valutare in străinătate. Desigur, banii trebuie întorși în țară. Dar o guvernare decentă nu trebuie să se atingă azi de banii din rezervă valutară, ci e obligată să returneze în țară miliardele, jefuite de fostă guvernare… Si desigur să-i folosească judicios pentru dezvoltarea țării. Așa va fi cinstit si pe dreptate!”
„Stimati prieteni, vă doresc in anul 2020 mai multe bucurii si fapte omenesti, mai multa bunatate si dreptate, sa ne reuseasca sa fim mai cinstiti, mai harnici, mai milostivi cu oamenii. Să iubim Moldova, ca este maica noastra strabuna si nu poarta vina pentru pacatele noastre si ale guvernantilor. Să ajutam copiii, batrinii si saracii fara a asteapta laude si onoruri. Toate lucrurile bune si frumoase in tara pornesc de la educatie, familie si multa munca. Doamne ajuta la fapte bune! La multi ani, prieteni!” Stepaniuc Victor (ianuarie 2020)
Date biografice: Victor Stepaniuc (n. 13 iulie1958, Costești, raionul Ialoveni) este un istoric și politician moldovean. Unul din fondatorii miscarii de stînga în anii independentei Republicii Moldova. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Comuniștilor între 1996-2008, ulterior viceprim-ministru al Republicii Moldova din 16 ianuarie 2008 până în 2009. Este cunoscut drept un adept al statalitatii moldovenesti, coeziunii sociale și doctrinei socialiste. Studii: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova Profesia: profesor de istorie, filologie, jurist. Grad stiintific– Doctor in istorie. In perioada 2010-2020 (în continuare) – este conferenţiar universitar la Institutul de Relatii Internationale din Moldova, specialist în istorie, istoria diplomaţiei Moldovei, istoria administratiei publice in Moldova, diplomatie parlamentara, politologie, management si elitism politic. Este autora 5 monografii, 3 lucrari metodico-didactice, 43 de articole ştiinţifice.
Decorat cu ORDINUL de ONOARE. Decretul Presedintelui Republicii Moldova din 13 iulie 2008,
Decorat cu ORDINUL REPUBLICII, Decretul Presedintelui Republicii Moldova din 7 septembrie 2018.
Naţionalitatea: moldovean. Este pasionat de literatura, teorii sociale, turism, motociclete, muzica, chitară. Parintii: Tata Stepaniuc Fiodor Cozma, fecior de taran mijlocas, tractorist, conducator de brigada de tractoare. A fost multi ani pe Tabla de Onoare a colhozului Progresul, s.Costesti, Ialoveni. A decedat in 1982. Mama- Stepaniuc( Agrici) Eudochia Eudochim, fiica de preot, infirmiera medicală, pasionată de muzică și literatură. E pensionară. A crescut și a educat patru copii. Dl Victor Stepaniuc are 3 copii, 4 nepoti. Deține gradul militar de locotenent-colonel în rezervă. Adresă de e-mail/ stepaniuc.victor@yahoo.com ; pe facebook / https://www.facebook.com/stepaniuc.victor/
Nu e îndeajuns doar să fii inteligent, trebuie să fii și abil, iar în următoarea listă, care mi-a luat câteva zile să o realizez, sper să găsiți câteva titluri care să vă surprindă pozitiv și pe care să le lecturați cu răbdare, cu o stare de spirit în ajunul revelionului – și după… la o nea de gură aburindă de la ceaiul cu lămâi și mușețele, plus mandarine aromatizate, în special, cu idei trăsnite ale Moșului Crăciun ce vine cu cadouri preferate, și tare sper că încă se mai păstrează timpurile celea când fiecare dintre noi se bucură de o carte pasională, acest drog clasic al sufletului… Toate cărțile incluse pentru recomandare, ca de obicei, se găsesc la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu! Vă așteptăm nerăbdători să le aveți în mâni! 🙂
„Amintiri din Raiul Copilăriei” de Elena Tamazlâcaru
„Colindele sfinte coboară / Încet peste oraș, peste sat. Discret, pentru a câta oară, Caută geamul abia lumina… Colindele sfinte sărută Harnice horboțele mamei… Insistă printre ochiuri, se uită, Caută albul trudit al basmalei… Colindele, sfinte comorile Doar pe ele le mai avem… Ca florile de măr, copilele… Primindu-le, să ne salvăm… Colindele, sfinte colindele Pe fir de argint suspendate Zboară dumnezeiești surprizele Înnobilând orașe și sate. Colindele sfinte, preasfinte Aer de mir aduc peste Țară, Adună amintiri în cuvinte, Amarul lacrimei, iară și iară…”
Autoarea cărții relatează istorii despre oameni simpli, fiecare cu povestea lui; povești despre o lume care nu mai există, majoritatea lor au plecat în lumea celor drepți cu mai mult de o jumătate de secol în urmă. ”…O convorbire întreținută de mai multe persoane dominată de o rostire dumnezeiască a cuvântului matern… Ascultam vrăjită aceste discuții și îmi doream să nu se mai termine”. Alte pagini, Elena Tamazlâcaru prezintă cititorilor autorii și titluri de cărți citite și care au remarcat-o…
Din carte: „Când am citit Un veac de singurătate, desfășurarea acțiunii mi s-a părut imposibilă, prea din cale afară de mistificată, de forțată. Poate chiar, în mare parte rău inventată, orientată spre SF draconic. Nici acum, peste ani, nu găsesc altfel această pânză distinsă cu supremul Premiul Nobel, mai ales când am parcurs și A trăi pentru a-ți povesti viața de același Gabriel Garcia Marquez… O lume… de pe altă parte a globului… De pe altă planetă, adică.”
Scriitoare, jurnalistă, pedagog, bibliotecară, cântăreața de tradiții, realizatoare de emisiuni corale și alte diverse tematici. Activitatea Elenei Tamazlâcaru a fost și este apreciată la justa valoare de intelectualitatea basarabeană. Pasionată de vestimentația modernă tricotată, croșetată, de fotografia artistică și documentară, de literatură, de televiziune, de creația populară, de pictură și desen…
„Viața de câine a unui copil” de Teodor Popovici
O carte de viață cu lacrimi: despre război, foamete, deportări. Relatată de la om la om, de la străbuni la nepoți. Noi nu putem să nu credem părinților noștri, ce a fost, – a fost real. Și dacă demnitarii acestui mic stat se vor gândi cu adevărat, nu numai la vorbe și cuvântări din tribună, ci la poporul acestui plai, la valorile, tradițiile lui; la mentalitate și spiritul degradat deja înrădăcinat în mințile moldovenilor, poate s-a porni căruța noastră… să fie respectată și acasă și la europeni. În continuare, nu avem cultură, un program de susținere și consolidare a opiniei libere, democrația este cenzurată în mod deschis. Legea nu e lege, Constituția nu e Constituție, fiecare om de stat își permite să o schimbe din capul lui după cum o tălmăcește singur sau este nevoit să se supună străinilor… „Apoi ne întoarcem acasă cu ochii în lacrimi, mama ne lua lângă ea ca pe niște pui de găină, ne mângâia și ne zicea: – Las-că vine tata acasă și totul o să fie bine!”
„Pentru noi, românii basarabeni, este importantă credința noastră, limba, tradițiile și pământurile noastre de la munte până la mare, și nicidecum părerea străinilor, îndeosebi a ocupanților sângeroși ruși, care nu au nici un drept de a ne judeca. Tributul plătit cu sângele poporului basarabean și Nordului Bucovinei nu a fost mic, zeci de mii de fii ai poporului au murit pe front în lupte crâncene pentru apărarea pământului sfânt, alte zeci de mii au fost luați prizonieri și duși în Siberia, Kazahstan, Azerbaidjan etc.”
„Teodor Popovici privește dramele prin care a trecut poporul nostru prin ochii unui copil. Este o lacrimă nevinovată, de suferință pe care el poate nu o putea înțelege, dar în care a fost aruncat. Această carte se înscrie în suita de cărți despre soarta unor oameni care au trecut prin calvarul deportărilor”, a constatat academicianul Mihai Cimpoi.
Profesor, medic, Teodor Popovici s-a născut la 15 iulie 1941 în comuna Mihăileni, raionul Râșcani. În 1966, a absolvit cu mențiune Facultatea de Stomatologie a Institutului de Stat de Medicină din Moldova. În 1974, a susținut teza de doctor în științe medicale. Este membru de onoare al Academiei Europene de Implantologie, autor al 205 lucrări științifice, două monografii, patru manuale, șase invenții și 129 de inovații. De asemenea, este autor al 34 de cărți de bancuri, aforisme, epigrame și proză scurtă. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Epigramiștilor din Moldova și România.
„Pe drum” de Jack Kerouac
”Pe drum” reprezintă apogeul artei generatiei ”beat” presărate de jazz, droguri ți poezie, aflate într-o căutare frenetică a adevărurilor supreme. Povestea îl urmareste pe Salvatore care este în căutarea acelei experiente care va scoate la suprafață artistul din el, care la randul lui îl urmăreste în tot ceea ce face pe mult admiratul Dean Moriarty, adevăratul artist în trup și spirit. Călătoriile însă, bețiile ți relațiile sexuale nu par să umple setea hoinarilor, dar de fiecare dată când se asează într-un anumit loc, acel vânt nostalgic îi îndeamnă din nou la drum. Romanul lui Kerouac făcea furori în anul apariției lui în S.U.A, 1957, datorită subiectului principal al povestii: călătoriile de-a lungul Americii ca dădătoare de sens al vieții, ceea ce a pus pe drum mulți tineri americani după citirea romanului. Figura centrală a generatiei Beat, Kerouac se dezice de tot ce-a reprezentat literatura americană din generația așa-zis pierdută. Kerouac, alături de alți reprezentanți ai curentului Beat, vorbește despre o Americă nouă, renăscută din cenușa celui de-al doilea război mondial.
„Pe drum” romanul cel mai cunoscut al lui Jack Kerouac, considerat o Biblie a Generatiei Beat este, de fapt, o cronică a transformării umane, la vârsta tinereții, a libertatii absolute, împletită cu libertinajul. E o legatura între trecut și viitor, iar subiectul continuă să „vorbească” tinerilor, indiferent de vârstă.
„Știm noi cum e cu viața asta, Sal, îmbătrânim toți încet-încet, și ajungem pricepem cum stau lucrurile. Înțeleg bine ce-mi poveștești despre viața ta, întotdeauna ți-am apreciat sentimentele și acum chiar că ești destul de copt ca să-ți găsești și tu o fată să o crești ca să o faci una cu sufletul tău, așa cum am încercat și eu cu nenororcitele astea de femei ale mele. Rahat!..” (din carte)
Jack Kerouac, (n. 12 martie 1922, Lowell, Massachusetts – d. 21 octombrie 1969, St. Anthony’s Hospital – Emergency Center, St. Petersburg, Florida, SUA). Scriitor, pictor și poet american, considerat alături de William S. Burroughs și Allen Ginsberg pionier al mișcării culturale americane Generația Beat.
„Străina de la Hollywood” de Aurelian Silvestru
„Capătul lumii începe acolo, unde simți pentru prima data dorul de casă”, – spune autorul. Foarte bine punctat. Romanul captează cu intrigi și aventuri care se țin lanț una de alta; gânduri spirituale, filosofie, aforisme, citate care dau o încărcătură emoțională, unele reușite pentru educație și dezvoltare personală. „Un esec devine înfrângere abia atunci, când nu ai învățat nimic din el.”
„L-am ignorat. Auzisem că se ocupă cu prostii: racola liceenii, ca să împartă doze minuscule de iarbă și adrese „sigure” pentru distracții. Refuzul meu l-a supărat. A încercat să se răzbune. Așa m-am pomenit în mijlocul unui război al bătăușilor din cartier. Uneori, dădeam piept cu găștile din alte cartiere. Atunci treceam peste rivalitatea din interior și deveneam un singur clan unit și imbatabil” (din carte)
Aurelian Silvestru. Scriitor, psiholog, publicist şi pedagog. A studiat la Universitatea de Stat din Moldova , Facultatea de Filologie, secţia ziaristică (1966-1968, apoi la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi, Facultatea de Pedagogie şi Psihologie (1969-1973). Şi-a aprofundat studiile la Academia de Pedagogie din Moscova, făcând doctorantura la Institutul de Psihologie (1975-1978). A urmat cursuri de manager în micul business la Academia de Relaţii Internaţionale din Cairo (1977). Activitatea de muncă şi-a început-o la Institutul Pedagogic din Bălţi în 1973, după care s-a stabilit la Chişinău. Din 1975 până în 1990 a activat la Institutul de cercetări ştiinţifice în domeniul Pedagogiei. În 1991 devine preşedinte al Asociaţiei de Creaţie TOCONO şi fondează Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu”
„Frumoasele străine” de Mircea Cărtărescu
„Sunt mereu uluit, de altfel, de pasivitatea occidentalilor în fața loviturilor sorții.”- scrie autorul. Surprinzătoare concluzie și pentru mine! Alte multe interesante comparații de atitudine la europeni cu o deosebită și captivantă descriere, merită citite. „Tinerii berlinezi au un fel de cult pentru hidoșenie. Îi imită pe punkiștii din gări, care nu se știe pe cine imită și ei la rândul lor, căci autentici nu prea par.” „Noi, românii, om fi cu om fi, dar nu stăm ca oile, așteptând să ne resolve alții treburile.” – sunt de acord cu Cărtărescu. – Haideți, să vedem pe voi, dragi cititori, dacă sunteți de acord, citiți și veniți cu vreo replică două! „Pus la colt pe coji de nucă, m-am gândit că poate au și ei dreptatea lor. Mai știi păcatul?”
Volumul format din poveștile pe care Cărtărescu le-a scris pentru revista „Șapte nopți”și tradus din engleză-Beautiful Strangers „Frumoasele străine” este o colecție de proză din 2010. ,,Umorul, satiricul și grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în Levantul și-n Orbitor, în Enciclopedia zmeilor și-n De ce iubim femeile, a doua coardă la arcul lui Mircea Cărtărescu, alături de cea onirică și vizionară. În Frumoasele străine ele sunt coarda dintâi. Puține cărți din literatura română de azi îi pot sta alături ca naturalețe a povestirii și ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi. Cele trei povestiri unite de aceeași voce narativă, destinsă si firească, sunt filme cu camera în mână, fără nici o emfază, mizând pe sinceritate și simplitate. Sunt road movies, mai scurte sau mai lungi, cu scriitori, artiști vizuali, polițiști și criminali, studente și responsabili culturali, fantome și cineaști, risipiți într-o lume mereu surprinzătoare.” – spun criticii…
„Francezii n-au protestat. Au mâncat cu stoicism bucatele fără sare, ca împăratul din poveste, închipuindu-și probabil că așa e mâncarea românească. Ne-or fi crezut probabil o nație foarte bolnavă, silită să țină regim, private de bucuriile sării-n bucate, ale sării pământului și ale tuturor celorlalte combinații ale sodiului, cu valențe parabolice și sapiențiale. ” (din carte)
Mircea Cărtărescu, poet, prozator, critic literar și publicist român. Născut: 1 iunie 1956 în București. Curentul literar: postmodernism. Premii: Premiul austriac de stat pentru literatură europeană, Premiul Vilenica, Prix Formentor
P.S. Un citat de zi: „Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi și exprima, iubi și urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge.” Nichita Stănescu
#Top5Carti pentru vacanță sau în iarnă ce vine, un top care are totdeauna continuare! #Scriitori și #carti de valoare, cu sentimente inspirate tocmai bune de lecturat la un semineu, cu priviri la geamul cu fulgi sau transpirat de picături de nea: Cum o fi anotimpul schimbator precum si starea noastră de spirit… Vă invitam s-o schimbam pozitiv la lumina sălii de #lectura în incinta Bibliotecii Centrale #BM, bucurați-vă de viață și… – comandati-le din timp! ❤
„Theodora Tenpenny și tabloul pierdut” de Laura Marx Fitzgerald
„Noi săpăm în țărână, ne facem cuib și nu ne oprim niciodată din scurmat până nu găsim ceea ce căutăm.” Un roman detectiv, cu un fir narativ, plin de suspans, menit să-ți captiveze atenția. Un roman despre puterea prieteniei, deci are și un scop educațional. Volumul cuprinde foarte multe detalii cu privire la epoca Renașterii, a lagărilor naziste și a eroilor Monumentelor (The Monuments Men). Descoperă și unele aspecte din istoria celui de-al doilea război mondial și a istoriei artei, un grup de voluntari care s-au ocupat de salvarea operelor de artă în timp ce Europa era devastată de bombardamente și ocupația germană sau rusească. Farmecul vremurilor copilăriei, tărâmul magic al viselor și întâmplărilor la limita imaginației, misticul, nave spațiale, – romanul se va potrivi foarte bine cu gusturile voastre în timpul vacanțelor de iarnă! O poveste într-adevăr captivantă, potrivită pentru cititorii de orice vârstă – de la mic la mare! – „Din locul meu preferat, de pe divanul lung de la fereastră, se vedea modelul pe care-l creau jos curțile vecinilor și se întrezărea râul Hudson. Câteodată stăteam acolo și mă uitam la porumbeii care zburau de pe un acoperiș pe altul. E straniu cum lucruri care, luate separat, sunt atât de părăginite și de triste devin atât de frumoase când sunt privite împreună.” (din roman) Vedeți? – și eroul e de acord cu mine )
„O ultima remarcă: nu-mi pasă de reputația mea. Poate că în eforturile tale vei fi nevoită să vorbești despre greșelile mele și îi vei auzi pe alții cum mă denigrează, cum mă acuză că sunt hoț sau speculant. Dar îți spun cu toată sinceritatea că, atunci când ai scăpat cu viață dintr-o mașinărie care le-a permis unor oameni să îi ducă în robie pe alții pur și simplu pentru că puteau, să îi ucidă pentru că le făcea plăcere și să îi condamne pe supraviețuitori la o viață de amintiri bântuite de fantomele durerii, nu mai ai poftă de nimic altceva decât de libertate…” (din roman)
„Texte egoiste” de Gheorghe Erizanu
Blogograme emigrate în carte. Unele tăioase, scurte compozițional, scrise cu entuziasm într-o zi de aprilie picată brusc cu zăpadă imensă (niciodată nu se știe când va pica 20-24 aprilie pe capul vostru). Bogograme-telegrame adresate direct și la țanc! Veți avea ce învăța din ele, punctându-vă rațiunea exact unde trebuie! Iar într-o zi de iarnă în ajunul revelionului, puteți chiar să vă lăudați cu inteligență tostând la un pahar de vin „viermii” de Erizanu. Încercați, unele foarte amuzante, altele serioase… Pentru atitudine. Pentru geopolitică. Pentru suflet.
Din Portretul statalistului moldovean:„Statul este obligat să mă întrețină”; „Grăiesc moldovenește”; „Stalin a fost un „vojd” (tătucă) bun pentru vremea lui; „Înainte era bine. Pâinea costa 16 copeici”.
Scriitorii fără cărți: „Sunt unul dintre 8359 de cititori ai săptămânalului. Sunt adepții unirii inteligente. Găsesc în el părerile scriitorilor I.N., V.B., M.C., A.C. de la țarul Putin până la sultanul Erdogan… Citesc despre balet, teatru, balet. Mă uit pe cancan și pe zigzag. Dau de clarvăzătoarele A., M., V., N… Mai caut printre balet, clarvăzătoare, țari, sultani, plahotniuci, filați, dodoni.Nu găsesc nicio hronică de carte.”
Frica numelui: „la TV, atunci când se vorbește despre o carte, jurnalistul nu are dreptul să spună denumirea editurii. E vorba de publicitate. Zic birocrații tv”; „De ce cultura întră sub incidența publicității? Iar politicul are gură liberă și dezlegare la cele mai mari neghiobii? De ce o nimicfacere este imortalizată prin cuvintele agramate și logica de Cucuteni ale unui bădăran, care vor fi uitate și ca injurii mâine, iar cuvintele unui scriitor nu merită să fie imortalizate? Știu de ce. Ca ziariștii să poată pune o întrebare de Ziua Limbii Române: „De ce moldovenii nu citesc? ”
„Fiți atenți la ce se întâmplă, că ne ducem pe copcă!”
„Încă aud muzica noastră în gând” de Agnes Martin-Lugand.
„Oamenii fericiți citesc și beau cafea” – afirmă autoarea în romanul precedent. ”Zâmbetele lor erau antidepresivul meu”- se aude în acest roman. Se mai aude muzica în gând, cu toate ingredientele de succes: familia, dragostea, prietenii, ambiția, alegerile pe care le facem în viață. Tocmai de ce ai nevoie într-o zi de vacanță atunci când ești departe de casă sau la un călduț de șemineu… Le poți îmbina pe toate în spiritul tău, într-un pulover și ciorapi groși de lână, adulmecând fericirea persoanelor care se vor îndrepta direct în inima ta…
„Iată, avea darul de a se face iertat și de a mă sili să-mi pierd capul! Când îl vedeam atât de fericit ca acum, nu mă lăsa inima să-i fac o scenă. Atitudinea lui distantă din cursul săptămânal era explicabilă, și totul căpăta sens: se spetise muncind, voia atât de mult să reușească, iar eforturile păreau să dea roade. Asta merită câteva sacrificii. O dată în plus mă înșelasem, el muncea ca un nebun, iar eu interpretam totul greșit văzând răul peste tot. S-a îndreptat spre Tristan și i-a strâns mâna.” (din roman)
“In cartea mea am vrut sa descriu o viata cladita pe baze solide, care incepe sa se clatine, cu riscul de a se schimba total. Personajele mele suporta consecintele si raman cu cicatricele a tot ceea ce au indurat, dar devin mai puternice.” – Agnès Martin-Lugand
„Lumina unui nou început” de Agnes Martin-Lugand.
Vrei să-ți faci ordine în viața ta și pentru a-ți revitaliza pasiunea? Poți fi fericit atunci când te minți pe sine? Învață din această carte cum s-o faci! Dar să nu iubești un bărbat străin, dincolo de dragoste există multe alte pasiuni, de fapt, și alți flăcăi care te merită (si invers)! Este un roman extraordinar, impresionează prin alegerile care ne creează situații paradoxale. Este un roman despre puterea vindecătoare a sufletului, o invitație luminoasă la descoperirea de sine și pentru o viață împlinită. Autoarea romanului este o povestitoare talentată, și – ceea ce dorim într-o zi de iarnă la un brad, un suflu drag alături și… o carte ce relatează iubirea… în profunzime…
„Prezența lui în viața mea condiționase absolut totul. „Oh, nu pleca, o să-mi fie dor de tine!” îmi spunea el când îi ziceam c-aș fi vrut s-o șterg o săptămână din oraș, iar eu îi cedam – mult prea ușor, fără doar și poate. Întotdeauna îmi plăcuse să aibă să aibă asupra mea această putere, această autoritate. Mă reconforta gândul că nu eram singură și că trăiam pentru el. faptele vorbeau însă de la sine: mai degrabă eram la dispoziția lui. El nu se jenase niciodată să plece atunci când avea chef; nu mai conta că nu ne vedeam cine știe cât timp… Iar eu, din nou așteptam – așa cum era obiceiul – , tot mai tristă și mai resemnată.”
„Fără mine” de Gayle Forman
Un roman pentru adulți, cu un mesaj profund și dur: o poveste de viață despre o femeie de peste patruzeci de ani, mamă de gemeni, soție și femeie de carieră, muncește și nu lasă nimic pentru a doua zi, suferă de o boală în urma cărei e greu să reziști tentațiilor de a ceda la nervi. Stresată, cu predispoziție genetică moștenită de la părinți pe care nu îi cunoscuse niciodată, este nevoită să meargă la serviciu pentru a avea grijă de gemenii săi. Rutina, grijile, nesiguranța, probleme cotidiene sapă adânc în minte și în suflet. Uneori pentru a merge înainte este nevoie să faci un pas înapoi. Dar, cu sănătatea nu te poți juca, uneori ne complicăm singuri existența! Suntem într-o lume în care stresul și depresia au ajuns să facă parte spiritul nostru uzual. Ajungem prea târziu la medic, și ne aflăm la un pas de nenorocire.
La o bună dispoziție, citește și vezi cum poate suferi o femeie-mamă! Cartea te pune pe gânduri, pe care doar o mamă le poate avea. Îngropată în activități, serviciu, casă și îndatoriri de soție, orice femeie lipsită de ajutor are momentele ei în care cedează și evadează în altă lume… – În ajun de an nou, roagă-te pentru toate mamele noastre să fie sănătoase alături de cei dragi lor!
„Oamenii întrau în viața ta. Unii rămâneau. Alții, nu. Unii se îndepărtau, dar se întorceau la tine.”
„Și atunci își dădu seama că venise vremea, să se întoarcă la Jason. La Oscar și la Liv. La viața ei, deși habar nu mai avea cum arată acea viață. Totul părea incomplet la ea. Ca o cicatrice care încă se vindecă. Sau poate ca o poveste care încă nu se terminase.” (din roman)
Veniți la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, vis-a-vis de monumentul Ștefan cel Mare, și comandați cărțile care sunt solicitate ca pânea caldă! Vivat!
Pledoarie pentru citit poezie făcută cu bun simt, căldură, umanitate, candoare, înțelegere, pertinență, undeva mai optimist, fie cu pesimism. Conform stării de spirit. Poezia ne leagă de noi înşine şi de ceilalţi într-un fel… mai mult sau mai puțin îmbucurător… V-am pregătit o listă în care argumentele pro poezie să meargă mână în mână cu recomandările. Sper ca rândurile faine ale scriitorilor clasici, contemporani de mai jos să vă determine să mergeți la volume de poezie, la poeți, la poeme pășind pragul Bibliotecii Municipale ”B. P. Hasdeu”, unde vă așteaptă cărțile noi sau vechi de tipar, dar scrise de oameni minunați! Ce să citim? Cu ce să înceapă cititorul? Să fim optimiști! Fiindcă avem de partea noastră credința, speranța, clipa și nu destinul sau timpul ramas în urmă… Vivat!
Emil Loteanu. „Mi-s ochii arși de frumusețea ta…”
Pentru ambele maluri ale Prutului, opera lui Emil Loteanu rămâne o provocare. I s-a furat libertatea şi a încercat s-o recupereze. Libertatea şi iubirea, – cele mai mari ”nevoi” ale sale: în ”Şatra” ţiganul, nu întâmplător, este simbolul libertăţii absolute, care e mai importantă ca dragostea… Culmea ironiei: el a trăit atât de mult la Moskova, unde se vorbea ruseşte, şi şi-a manifestat românismul peste tot. A reuşit să promoveze valori naţionale, cu actori moldoveni şi români, pe banii ruşilor. Oficialităţile basarabene l-au alungat, iar românii i-au recunoscut valoarea mult prea târziu. Cu puţin timp înainte de a muri, i s-a decernat Premiul de excelenţă a Fundaţiei Culturale Române…” Debutează cu versuri inspirate pe paginile revistei ”Contemporanul” din Bucureşti (1948). Se afirmă ca poet, primii săi paşi în literatură fiind dirijaţi la Chişinău de Anatol Gugel. În 1952 debutează la „Tinerimea Moldovei” cu poezia „Cântecul marii iubiri”, după ce continuă să publice versuri în ziarul „Moldova socialistă” şi în revista „Octombrie”. Placheta „Zbucium” (1956) poetul a editat-o la numai 20 de ani şi a constituit o adevărată explozie lirică. Au urmat culegerile de versuri şi proză care sunt primite cu acelaşi entuziasm: „Chemarea stelelor” (1962), „Vioara Albă” (1963), „Belaia raduga” (1964, Moskova), „Ritmuri” (1965), nuvela „Bucolica” (1966), „Versuri” (1967), nuvela „Lăutarii” (1972), „Sufletul ciocârliilor” (1974), „Zov liubvi” (2001). La Editura „Litera” apare postum volumul selectiv „Chemarea stelelor” (2003). Versurile publicate puneau în valoare un poet talentat, dar, spre surprinderea colegilor de generaţie, Emil Loteanu a schimbat muza poeziei pe cea a cinematografiei… „Acest anunț/Este punctul meu de plecare/Și refrenul acestui poem/Scris pentru tine/În speranța aproape nulă/Că totuși cândva,/Îl vei citi./Ar fi mult prea trist/Ca lucrul acesta/Să nu se întâmple.” (din poezia „Gustul gurii” Emil. Loteanu)
Mihail Eminescu. „Poezii”
„Poezii” este singurul volum tipărit în timpul vieții lui Eminescu. Volumul a apărut pe 21 decembrie 1883 la editura Socec, cu o prefață și cu texte selectate de Titu Maiorescu și cu portretul autorului și cuprinde un număr de 63 de poezii, dintre care 26 au fost publicate de-a lungul unui deceniu în Convorbiri Literare. Cartea a fost plănuită timp îndelungat de către autor, însă sub presiunea insistențelor amicilor săi literari. Inițial, volumul s-ar fi numit „Lumină de lună”. Se spune că Eminescu a lăsat în grabă manuscrisele volumului, în ordinea dorită, ce urmau să fie tipărite, însă s-au ivit problemele de sănătate, care au determinat întreruperea legăturii cu editura. Titu Maiorescu, apropiat al poetului, s-a angajat să fie editorul volumului, fără acordul autorului. Astfel, editarea unei cărți semnate de Eminescu se anunța încă din vara anului 1883, în Convorbiri Literare. Manuscrisele au fost recuperate de către editor și modificate în anumite locuri. De pildă, în poezia Glossă, Maiorescu a înlocuit versul „Vreme trece, vreme vine” cu „Vremea trece, vremea vine”. Proiectul a fost trimis spre tipărire în decembrie 1883, imediat după ce editorul a finalizat prefața ediției întâi. Între timp, Maiorescu a rătăcit o coală editorială, cuprinzând 16 file. Volumul s-a distribuit în librăriile editurii Socec, iar lansarea efectivă a avut loc pe data de 21 decembrie 1883, în ciuda faptului că pe pagina de titlu este tipărit anul 1884. După spusele lui Maiorescu, cartea a fost gândită în așa fel încât să apară de Crăciun, cu scopul de a-i face o surpriză autorului, știind că proiectul inițial luase sfârșit pe neașteptate. Din nefericire, Eminescu nu a fost impresionat de volum, ba mai mult de atât, i-a insinuat iritare, trântindu-l de podea… „Când amintirile-n trecut/ Încearcă să te cheme,/ Pe drumul lung și cunoscut/ Mai trec din vreme-n vreme.”
Iurie Hemei.„Între două tărâmuri”: versuri și cugetări.
„Mereu am spus că Moldova este un colț de rai. Am vizitat mai multe țări, dar ca acasă nu e nicăieri. Eu sunt un om spiritual, precum Nicolae Dabija are intitulată o carte: „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”. Deci, aici pe această palmă de pământ, mă simt acasă, mă simt liber. Viața este asemenea unui vis, omul este un simplu călător prin viața lui. Oriunde trăiești această viață – în SUA, Europa, până la urmă călătoria se sfârșește, indiferent unde te afli. Iar cu noi nu luăm nimic altceva decât faptele noastre! Eu cred că în viață nu e important ce reușești să aduni, dar ceea ce reușești să lași în urma Ta. Cineva consideră că dacă trăiam în altă țară, eram mai fericit, dar adevărata fericire este în sufletul nostru, sunt copiii, părinții, prietenii noștri…”
„În goana după bani adesea noi uităm,/De bunul simț, de cei mai triști ca noi./Mulți au plecat, la fel și noi plecăm,/Ți-averile se vor preface în noroi…” (din poemul „Credință. Speranță și Iubire” de Iurie Hemei)
George Lixandru. „Tâlharii tăcerii” poeme/„Les pillards du silence” poemes
„Sunt un mag care mă joc cu focul” – spune despre sine autorul. Este jurnalist, poet și expert în calculatoare, iar acum om al străzii după o luptă surdă cu politicienii din Buzău. Este un nume consacrat printre iubitorii de cultură buzoieni şi nu numai. George Lixandru a scris după Revoluţie pentru multe publicaţii precum: „Oblio”, „Zig-zag”, „Expres Magazin”, „Opinia”, „Muntenia”, „Informaţia Buzăului”, „Buzăul” sau „Jurnalul de Buzău”. Primul volum de poezii l-am publicat in 2005. Până în prezent are 6 volume publicate, dintre care două bilingve: „Izbânda fulgerului” – romano-maghiară si „Tâlharii tăcerii” – romano-franceză, la București. Ultimul volum, „Memoria păcatelor” (2006).
Părăsit de prieteni și fără un acoperiș deasupra capului, George Lixandru a ajuns să doarmă în gară din Buzău după ce a făcut greva foamei timp de mai bine de două săptămâni. Întrebat cum poate ajunge un jurnalist om al străzii, George Lixandru a răspuns cu vocea tremurândă: „În țara asta, se poate orice. Este țara tuturor posibilităților în sens negativ. Dacă nu se ivește nicio soluție pentru mine, îmi voi pune capăt zilelor. Dacă nu am unde să dorm diseară, nu mai vreau să trăiesc. Nu mai vreau ca oamenii să se uită la mine ca la un om al străzii. Eu am făcut lucruri bune pentru mai mulți oameni, dar acum sunt singur„.
„Ne despărțim/încercând/să privim/prin pauzele/ce ne răstoarnă gândurile/ Totul/rămâne nemișcat/cuvintele/își scutură privirile în noi/ne scufundăm/în silabele timpului/ne despărțim/în lacrima neînțelesului din noi.”( G. Lixandru, „Lacrima neînțelesului”)
Liliana Chisari. „Grădina sufletului meu” – un tratat al cunoașterii de sine
Pasiunea ei sunt icoanele, pictează chipurile sfinților pe sticlă, precum și portretele oamenilor, momente din natură. „Grădina sufletului meu” împarte stările ei de suflet prin poezie și proză mediativă în care filosofează despre viață, fie reflectă propriile simțiri… O carte a trăirilor, a destinului autoarei retrăit „ca un veac de singurătate sufletească”. „Uneori ești tu/și lumea-i străină,/uneori ea nu mai are nume/și tu o numești cu numele tău…/E o parte din tine – /trebuie doar să cucerești!” („Eul din nou”, L. Chisari)
Maria Paula Erizanu. „Ai grijă de tine”
Maria-Paula Erizanu este licențiată în Istorie, Literatură și Istoria Artelor la New College of the Humanities, Londra. Textul ei de debut, „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o”, care descrie protestele de la Chișinău din 2009, a apărut într-o ediție trilingvă (română, engleză, franceză) la editura Cartier. Cartea a mai fost tradusă în germană și cehă. A câștigat premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, premiul pentru cea mai populară carte a Bibliotecii Naționale Ion Creangă și Premiul internațional UNESCO pentru cea mai frumoasă carte a anului 2011, acordat la Târgul de Carte de la Leipzeig. A mai publicat versuri în revista Poesis International. Creația ei „Ai grijă de tine” a fost influențată mult de activitatea de la tabăra de creație alături de scriitorul Dumitru Crudu, în 2012: „Acesta a fost un fundament și mi-a oferit mai multă energie și un aer mai proaspăt”. Tânăra a zis că speră să rămână conectată la literatură, pentru că îi place mult, iar ulterior a urmat și un masterat în jurnalism
”Nostalgia şi dragostea sunt sentimente dominante. Lumina caldă a dragostei se refractă în câteva proiecţii: dragostea filială (impresionează discreţia şi ataşamentul faţă de fiinţa tatălui – mai rar în cazul unui autor-femeie) şi discreta, abia sesizabila undă erotică (poemul fruct). Autoarea a pus în simultaneitate imaginarul codurilor poetice şi cromatice cu puţină insinuare ocultă. Pe de altă parte, semnificaţia aluzivă a poemului de titlu poate apărea şi ca o provocare, întrucât primul vers din poemul „Ai grijă de tine” ne îndeamnă să nu complicăm lumea, să o luăm ca atare, „uneori“! …Când într-o carte de poeme, intitulată cu cel mai discret şi mai delicat îndemn patern-matern ai grijă de tine, sunt invocate asemenea nume, lucrurile nu pot fi de-a dreptul simple, chiar dacă atunci când priveşti un cartof sau o frunză de arţar vezi uneori doar un cartof, doar o frunză… O poetică înnoitoare este mesajul pe care îl comunică poeziei române cu prima sa carte Maria Paula Erizanu. Cu ingenioasa prezenţă a poemului de pică pe copertă, volumul ai grijă de tine anunţă o poetă prezentă în cărţi, cu cărţile în faţă şi cu calea deschisă.” (Maria Șleahtițchi despre carte).
Doina-Cezara Anton. „Frageda ploaie”
„Glasul viorii dulci sub pânză de cristal / Murmură a stinse limânări și ceară / Fierbinte curge în al luminii pocal…/Se sugrumă florile de primăvară.” Doina-Cezara ANTON s-a născut pe 29 septembrie 1993 la Chișinău. A debutat cu vesuri în revista „Florile Dalbe”, pe când era elevă. Versurile tinerei poete au fost publicate în revista „Prichindel” (Iași) , în săptămânalul „Literatura și Arta” și în revista ” Viața Basarabiei”. În anul 2004 a obținut Premiul Mare la Concursul Național de poezie Creștină „Clopotarul Terre”, poezia sa „Clopotul lui Dumnezeu” fiind inclusă în culegerea de poezii „Dangăt de clopot”, lansată de editura „Princeps”. În anul 2006 a publicat un grupaj de versuri în culegerea colectivă ” Tentația metaforei” (editura Pontos). Premiul I la Concurusl Național „La Izvoarele înțelepciunii” (2007). Laureată a Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, ediția I (2008), creația tinerei poete fiind apreciată de maestrul Afrian Păunescu. Premiul săptămânalului „Literatura și Arta” pentru Poezie (2009). Premiul I la Concursul de creație proprie organizat în cadrul Simpozionului Internațional „Gheorghe Asachi”(2011).
„E violetă toamna/săpată-n memorii…/Și violet sărutul/cuprins în palmele tale./În depărtare moare-n cenusă lebăda…/Auzi?/Ah, dar unde pleci/lăsând pe-a ta cale/petale,/Iubite?..”
Recomand și un alt #Top #carți proza contemporană:
Ne întalnim în grabă, ne vorbim, discutăm, să întelegem mai bine poate undeva am greșit sau se face o nedreptate! Nici atunci când ne povestim ce avem în suflet nu realizăm cât de departe suntem unul de altul fiind în realitate foarte alături, nu prea ne intereseaza nevoile altor persoane, cât timp nu ne afectează bunul mers al cursului vietii. De fapt, în timp ce ne vorbim, gândim cum să fugim de probleme, sau ne facem indiferenți, sau tăcem, și nu facem mai nimic pentru ca totul să reîntre în normal; n-avem rabdare nici pentru să ne înțelegem pe noi, insine… Cu totul e altceva, o Carte! Ne pasionează încât uităm de restul lumii și vrem să aflăm toate știrile, poate am scăpat vreuna interesantă? Există oameni, care la orice vârstă regretă ceva, este și specificul lor. Nu e vorba de vârstă, – de vină e natura caracterului nostru. Un adevăr general, elementar ca terra incognito. Dar anume caracterul ne reprezintă și ne face să ajungem unde suntem sau unde am dorit să ajungem! Și, ce-i interesant, este inutil să-l convingi pe cineva despre acest lucru. Iar cărțile cu certitudine ne reprezintă ca personalitate! Acum vin cu un chat interesant, exact în această zi, dar opt ani în urmă, atunci când și Viorel Mardare era viu și ne amuza cu perlele lui inteligente, și Vasile Botnaru era mai în rând cu toată lumea făcându-și timp pentru fiecare la o vorbă, Oleg Cristal nu scăpa ocazia să îmboldească pe cineva inteligent; Varia personalități, cu ei suntem mai aproape unul de altul cu spiritul și interesele care ne unesc în continuare… Iar eu am rămas aceeași, provocătoare la vorbă, și la stors informații – din fiecare! Să mă scuzați, dacă nu e bine! Haideți, să strălucim prin întelepciune, prin discuții despre cărți, să ne împărtășim cu de-ale noastre, și de ce nu, să ne amintim de prieteni! Viața e scurtă, dovada – că și Viorel Mardare, și Sergiu Gavrilița de la VIP, și alții plecați la ceruri, ne lipsesc mult… Să ne amintim de lucruri plăcute și de oamenii care ne-au bucurat sufletul! Doamne ajuta! ❤
Chatul oferit de facebook in memoriam:
La o discutie despre oameni si carti
Svetlana Vizitiu ImpresiiÎntocmai, Si acest lucru ma interesează, ce gandesc, citesc oamenii de toate vârstele etc… Daca, cuiva… nu i-e lene :), să răspundă…
Vasile Botnaru: Svetlana, eu am o clasificare absolut subiectiva, impart oamenii in : acei care l-au citit pe Bulgakov (Maestrul si Margarita) si acei care (inca) nu l-au citit, dupa mine este un test relevant
Johnny Alici: Jos palaria, Vasile Botnaru! Dar dupa mine nu cartea pe care o citesti sau ai citit-o te reprezinta, ci ceea ce iti place sa citesti! Te descoperi intelegand ce carti iti plac! Aceasta intrebare iti va permite sa-i descoperi pe cei ce iti dau sfatul, si nicidecum pe tine! ;)))
Svetlana Vizitiu Impresii: Scuze, mi-a placut, cand am citit-o in .. tinerete :)… De ce oare acum, nu-mi place???
Vasile Botnaru: Exact, Johnny Alici, de aia sint curios sa vad diferite liste de carti formatoare, noi la Radio Europa Liberă avem sfatuitorul de serviciu, Emilian Galaicu-Păun, cu care nu sint de acord suta la suta, dar cea mai mare parte din ce spune e de luat in seama, atita doar ca nu poti sa tii pasul cu el, carele este un devorator notoriu …
Vasile Botnaru: nu ma pot pronunta, Svetlana, eu pot sa Va spun de ce imi place mie … numai ca, e o poveste lunga
Svetlana Vizitiu Impresii: Iata, Oleg Cristal, a formulat raspunsul astfel: „citeste imaginea din oglindă”. Mi se pare corect. Ceea ce citesti, intr-adevar iti reflecta chipul. Nu mi se pare utopie. 🙂 Putem sa discutam cit vrei despre utopii, dar este clar ca in cazul persoanelor lipsite de capacitatea de a actiona se justifica o plasa de siguranta. Eu mă privesc în oglindă, nu doar când citesc cărțile 🙂
Viorel ChivrigaCa sa citesti un roman scris de Dostoievski sau de Erich Maria Remarque, trebuie sa rasfoiesti atent si la timpul potrivit, „Abecedarul”:))
Vasile BotnaruSvetlana, nu cred ca ma pot mobiliza ca sa spun povestea toata, va zic doar atit ca de cite ori am citit-o, mi-am gasit ceva nou de descoperit (am citit-o „comparativ”, pagina cu pagina si in traducerile facute in romana, una aparetine lui Seva Cernei, care, fiind cunoscator de rusa, fireste a simtit mai bine textul, Tocmai eram curios sa vad cum percep lucrurile traducatorii, acei care studieaza textul „cu lupa”….) As zice ca Bulgakov e la limita ereziei, ( nu neaparat ca Saramago, care „talmaceste” Evanghelia), dar recurge la un procedeul justificat pentru a scoate „la tabla” cusururile si viciile omenesti (ca si celebrele grupuri sculpturale de la Paris etc), dar cu un fel de compasiune, si nu de o maniera boshiana, Nu ameninta, ci avrtizeaza, nu condamna ci „oblojeste” … Trebuie sa recunosc, ecranizarea nu mi-a placut, chiar daca e Basilashvili, mi se pare imposibila de realizat, la fel ca si o versiunea dramatica … cel putin deocamdata, pina cind oamenii nu au reusit sa inveteze un aparat de citit intocmai ce realizeaza imaginatia … Avatarul e mic copil pe linga ceea ce a oferit Bulgakov. Dar va rog sa acceptati aceasta observatie ca una total subiectiva
Svetlana Vizitiu ImpresiiCu placere, acceptam si alte preferinte, chiar, va rugam! si sa le denotati aici, daca se poate, dupa interese, domenii, diferite categorii de varsta; nu poate placea doar o carte, un autor… Asa cred. Si inca o intrebare; nu va pare ca clasica prefera, in special, scriitori straini decat autohtoni, de ce?? e la moda?
Svetlana Vizitiu Impresii: Viorel Chivriga, Remarque e unul din autorii mei preferati, ii ador scrierile; nu credeti, ca romanele lui, sunt scrise mai mult pentru femei???
Moldovanu Irina: Svetlana, vad ca concurezi cu Prime FM la intrebari. Sper sa-i bati! dar noi vom incerca sa dam raspunsuri, dar spune cum, poznase sau sincere?
Svetlana Vizitiu Impresii: sincer, Irina, am nevoie pentru un articol, de PRIME, nu stiu, tot la asta tema??? Dar, ale tale, Irina, care sunt preferintele?
Moldovanu Irina: cred ca cartea care ti-ar atinge pina in adincul sufletului. Eu imi amintesc ce sentimente am trait dupa ce am citit „Mizerablii” de Victor Hugo. Eram in virsta de adolescent. Si-a jucat rolul si virsta.
Svetlana Vizitiu: vedeti, cum e lumea? un om atat de ocupat ca Vasile Botnaru, și-a făscut timp, a comentat despre cartea sa preferată, (un respect mare pt dumnealui) dar altii, alo, lume?? pronto?!!!!:)))
Svetlana Vizitiu Impresii: scuze, Irina, n-am observat comentul.. VictorHugo, da!!! demult nu l-a mentionat cineva. Si mie tare imi plac Mizerabilii. E tare romanul!!!
Iulian:Trei muschetari, Dumas pe cind eram adolescent. Place mult 12 scaune, Ilf si Petroff. Ce place la Coelho asta, vreau si eu sa inteleg, atita propaganda!
Moldovanu Irinaimi place si mie Dumas, George Sand, Dostoevskii, Cronin, dar intrebearea e care anume poate sa te descopere. Eu cred ca nu doar una singura. Dar foarte des in viata ne intoarcem cu gindul mai des la una. Poate si din cauza circumstantelor de viata.
Iulian: sa spun, ca si tehnologia informationala isi are rostul. Nu mai citesc carti din hirtie, daca totul este pe Inet
Ecaterina Ichim Caldarii: Inca nu am reusit sa ma descoper. Multi din preajma mea stiu bine cine sunt, de unde vin, incotro ii cheama destinul, care e menirea in viata. Ei studiaza Biblia. Eu am tinut-o doar in mana.
Svetlana Vizitiu Impresii : Viorel, e discutabil, sunt situatii in viata, cand esti nevoit sa inveti din carti, alte posibilitati … nu prea exista! Crede-ma.
Viorel Mardare: Da, ghidurile culinare chiar sunt necesare, uneori.
Iulian: Acum cincisprezece zile am citit ca fumatul te poate ucide.
A doua zi, m-am lasat de fumat.
Acum douasprezece zile am citit ca, consumata in exces, carnea te poate ucide.
A 2-a zi, m-am lasat de mancat carne. Acum opt zile, am citit ca bautura te poate ucide.
A doua zi, m-am lasat de baut.
Ieri,am citit ca sexul te poate ucide.
Azi dimineata m-am lasat de CITIT!!!!!
Svetlana Vizitiu Impresii: Observ, ca Murakami e recomandat de mai multi cititori, devine la .. moda)))
Svetlana Vizitiu Impresii: Cineva, in privat, ne recomanda un titlu. E vorba de „Numai cu fiica mea – Betty Mahmoody„, cu continutul despre o americanca casatorita cu un iranian, care ajunge prizoniera in Iran iar cartea vorbeste despre viata ei de acolo si lupta pe care a dus-o ca sa ajunga inapoi in America cu fiica ei, Mahtob”
Svetlana Vizitiu Impresiide altfel, o studentă JR, propune o lista intreagă cu titluri. A rămas impresionată, în special, de lectura operei lui Dostoievski „Crimă şi pedeapsă„, i se pare un roman extraordinar.
Alte cărţi (romane plăcute) Roşu şi negru – Stendhal Dama cu camelii – Al. Dumas fiul Dragostea în vremea holerei – Gabriel Garcia Márquez Lorelei – Ionel Teodoreanu Viaţa pe un peron – Octavian Paler Profesorul Wilczur – Tadeusz Dolega Mostowicz (cartea asta m-a emoţionat foarte mult în anumite momente Rebecca – Daphne du Maurier Patul lui Procust; Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Suflete tari – Camil Petrescu Enigma Otiliei – George Călinescu Ion – Liviu Rebreanu Love Story – Erich Segal Scrisoare de dragoste, Invitaţie la vals, Elevul Dima dintr-a şaptea – Mihail Drumeş Dimineaţa iubirii – George Şovu Mândrie şi prejudecată – Jane Austen Pânza de păianjen – Cella Serghi Micul prinţ – Antoine Marie de Saint Exupery
Svetlana Vizitiu ImpresiiAr mai fi cărţile lui Coelho, care oricât de clişeic ar scrie şi oricât de slab calitativ (cum spun unii), pe ea au relaxat-o şi au şi motivat-o, într-o oarecare măsură Alchimistul, Unsprezece minute şi La raul Piedra.
Cobzac Victor: Probabil că e cartea pe care ai a o scrie…, re-ci-tin-do de zeci şi zeci de ori!
”oamenii merg spre distrugere oamenii au ales frigul
zarathustra se cuibărește la pieptul lui Ioan copilul
lor se cuibărește la sânul ei se face cald și focul lor sacru arde pâlpâie luminează în casa lor de lângă râu
departe de întunecimile reci aproape de lumina frumoasă
din turnul tăcerii unde femeia învață chietudinea
învață să își țină gura așa tăcut-a zarathustra” (Maria Pilchin)
”Doamne, Vă văd pe toţi aici şi îmi sunteţi dragi, staţi, pentru că vă pasă!”
”Au fost în viaţa mea diferite istorii abrazive, care fie trebuia să mă deformeze, fie să mă umple de poezie. Mă bucur că nu s-a întâmpla prima. Să ştiţi că iubesc oamenii şi cine mă cunoaşte mai bine, va confirma. Îmi plac oamenii ca idee, ca manifestare, ca esenţă. Mereu am căutat în ei armonia, de mică aveam mulţi prieteni, duceam din casă totul, îmi amintesc de un pom de caise destinat borcanelor cu magiun pentru iarnă, l-am cărat tot pentru prietenii mei, în poala mea. Or, cred că literatura este şi un exerciţiu de alteritate, dacă nu în primul rând aceasta este… Iată acolo şi încep poemele mele, în acea dragoste de oameni, dar nu este una selectivă, florile răului, cele de mucegai mă minunează şi ele, e povestea sublimului existenţial, dacă vreţi.”
Avea vreo 6 ani, mergea deja la şcoală, în regiunea Odessa. Mama a avut o intervenţie chirurgicală complicată. Într-o noapte, Maria a visat o pasăre mare, ca un vultur gigantic, alb:”Ştiam în vis că era Dumnezeu şi îl rugasem să o aducă pe mama acasă. Şi pasărea-Dumnezeu, cu aripi enorm-protectoare, a promis că o aduce. O şi vedeam în vis venind, într-un sacou pe care nu îl mai văzusem în garderoba ei. A doua zi mama a revenit acasă şi purta acel sacou în carouri, fratele meu se uita după gumele de mestecat aduse de la Odessa, la mare căutare pe atunci, iar eu săream în jurul ei şi o tot întrebam de unde are acea haină. Pot spune că a fost prima mea „întâlnire” cu divinitatea, cu îngerul meu oniric”.
În 2000 a optat pentru Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, peste trei zile și-a anunţat părinţii că își retrage actele şi le depune la Facultatea de Litere. S-a întâmplat după o discuţie cu jurnalista Valentina Romanciuc, soţia poetului Vasile Romanciuc. Părea o alegere ciudată pentru mulţi această opţiune (era perioada când bacalaureatul putea fi vândut şi cumpărat, când un absolvent al facultăţii de Litere era şomer cu principii şi valori, când aproape totul se făcea prin pile). A fost una din alegerile cele mai importante şi cele mai reușite din viața Mariei, așa spune ea:”Jurnalism cultural am ajuns să fac, social media journalism, la fel, dar Literele mi-au dat mult mai mult de atât”.
Fragmente de stări printre cărţi. A avut cărţi diferite în copilărie. Citea în română, rusă şi ucraineană, aşa cum locuia în regiunea Odessa pe atunci. Odată, se amintește Maria, cum pe la 7 ani, abia începuse să calce pe tărâmul lumilor scrise, a fost surprinsă s-o vadă pe mama ei citind ”Omul care râde” de Victor Hugo. Și ce credeți, atunci câna a rămas singură în odaie, a luat și ea în mână acest volum greu, l-a răsfoit şi s-a întrebat: la ce bun să scrii cărţi, dacă ele nu conţin imagini desenate? Ulterior, desigur că a înţeles câte imagini conţine o astfel de carte!
Au marcat-o cărţile care au format-o: ”Eu sunt, cum ziceam, un Martin Eden în fustă, care a evitat să devină o Madame Bovary, a rămas însă oricum o Emma, dar una borgesiană, sunt o Emma Zunz. Am învăţat să nu mai fiu o banală ”femeie de treizeci de ani”, pe care ne-o creionează Balzac, nu o înţeleg pe Anna Karenina, deşi între Bovary şi eroina lui Tolstoi o aleg pe cea din urmă. Karenina, cel puţin, nu este o parvenită. Niciodată nu am fost o Medeea, nu am resentimente faţă de oameni, bărbaţi şi femei, de obicei i-am scos din viaţa mea pe cei care m-au trădat, am făcut-o aproape chirurgical. Hoffmann în „Ulciorul de aur” are două personaje, Veronica şi Serpentina. Nu am fost niciodată femeia-şarpe, cea care seduce pentru a anihila, am încercat să fiu adevărată şi să nu cânt fals. Am observat că unii bărbaţi sunt atraşi de multe ori de femeia-enigmă, Olimpia din „Der Sandmann” al lui Hoffmann. Am preferat să fiu o Clara (alt personaj din acelaşi text), căci lucrurile clare durează până al urmă. Mereu am spus ce cred. Şi aceasta mi-a asigurat un fel de confort psihologic şi artistic. Mi-am scris cărţile aşa cum am simţit eu că vreau să le scriu. Am ascultat şi de acei care aveau ce să îmi spună.”
A citit cărţi şi oamenii în ultimii treizeci de ani:”Mai nou citesc ţări, am început să şi călătoresc. M-au marcat toate. Sunt foarte multe cărţi, mulţi oameni şi locuri care mă constituie. De la ”Novecento” de Alessandro Baricco la profesorii mei din lumea literelor şi la Librăria Joseph Gibert din Paris. Aţi privit vreodată cum plouă la Orheiul Vechi? Am trăit un déjà-vu la Bruxelles, când m-a prins ploaia pe străzile acelea înguste ale oraşului-birocrat. Aveam impresia că sunt pe dealurile Orheiului, nu mă întrebaţi de unde această asociaţie…”
”Un bildungs-roman al adolescenţei mele a fost „Martin Eden” de Jack London. O carte care m-a maturizat într-o noapte a fost, însă, ”Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda. M-a zguduit acea carte. În 2011, când soţul meu a fost cu o bursă la ICR şi mă suna prin Skype din hotelul de la Mogoşoaia, mereu îmi aminteam de scriitorul care s-a stins în acei pereţi. Era o prezenţă spectrală a dialogurilor noastre. Eu sunt un Martin Eden. Deşi în Basarabia, în sens cultural, cam toţi aceasta şi suntem. Suntem lăstarii care au rămas după ce marii stejari au fost tăiaţi. Şi bucură aceasta, căci astfel constatăm că rădăcinile au fost bune. În casa noastră s-a citit mereu, mereu a existat cultul cărţii. Am citit din copilărie. Am avut noroc de profesori buni la şcoală, la liceu, la facultate, dar, fără a supăra pe cineva, principalul meu dascăl a fost viaţa. O retorică a la Gorki, dar intersecţiile existenţiale au fost universităţile mele. Sunt absolventă a două facultăţi, dar nu ele m-au format până la urmă, ele au fost un cadru catalizator, un laborator. Nu cărţile, nu cercetările m-au iniţiat… – Oamenii. Citesc oameni şi istorii umane. Dar recunosc, sunt fascinată şi de cărţile care reuşesc să îmi aducă aproape umanul, acelea şi sunt adevăratele cărţi, care ştiu să facă aceasta, restul e maculatură şi orgoliu de parvenitism literar.” – mennționează Maria.
Despre lecturile în limba rusă, Maria zice că pentru ea au fost determinante (a petrecut o vară întreagă cu „Război şi pace”, titlu care ea l-ar traduce în română prin ”Război şi lume”, a citit Dostoievski, Gogol etc, dar autorul ei „de suflet” dintre ruşi este Cehonte alias Anton Pavlovici Cehov, el i-a adus spiritul rus mult mai aproape). A citit mult în rusă şi din ruşi, dar nu s-a limitat doar la ei, aşa cum dezvoltarea personală a ei este una de literat comparatist, a fost cucerită și de alte spaţii literare, în mod special cel sud-american (borgesian). Îi place să-și cumpere cărţile:”V-o pot confirma librarii din Chişinău, dar şi din România. Am o bibliotecă impresionantă pe care o datorez şi profesorilor mei, aşa cum le-am moştenit zeci de cărţi rare, rarităţi editoriale şi chiar cărţi ce datează din secolul XVIII. Îmi place să citesc cărţile ca şi cum aş cunoaşte oameni. Citesc în cărţi teme, subiecte, personaje, dar în primul rând autori. Nu mă refer doar la chestiile autobiografice, îmi place să deduc autorul de după masca frazei, să-l înţeleg. La lansarea primei mele cărţi cineva a zis că „descânt melci”, adică scot la suprafaţă uneori lucruri pe care nici autorul nu le-a gândit, dar odată zise de mine le acceptă că fiind ale lui. Probabil că era o complezenţă, dar mie mi-a plăcut, aşa cum nu sunt o ipocrită să zic că nu acord atenţie unor astfel de opinii.”
”Poezia este simţire. Dar şi expresie a acesteia. Expresia se modifică. În unele epoci mai emfatică, mai retorică, în altele mai ironică, mai jucăuşă, mai mistică, dar sentimentul rămâne. Poezia este un exerciţiu de respiraţie, acel suflu în timpul fugii spre linia de sosire, în timpul actului erotic, în timpul unei naşteri, în prima clipă de viaţă, în timpul morţii, dar e respiraţie, acea simţire a lumii în care vii, eşti sau din care pleci…” – Maria scrie poezii de mică. Protagonişti erau – căţeluşi şi pisici. Zicea că va fi neapărat poetă. Adică este consecventă (textele nu pot reproduce zâmbetele şi luminiţele din ochi). ”În compunerile şcolare afirmam că voi deveni poet. De fapt începuturile poeziei sunt mult înaintea primelor texte. Este o sensibilitate pe care o trăieşti, probabil încă din primii ani de viaţă. Este felul în care reverberezi cu lumea. Este o manieră de proiectare în macrocosm… Este ritmul în care respiri cu lumea… Scriu, iar Mihu, fiul meu construieşte un oraş. O cetate platonică din care sper să nu fie alungaţi poeţii (şi poetele)! Poemul începe din bagatela cotidianului, e acel flash ideatic, o sclipire inedită a realităţii. Îmi place să descopăr poezia, poeticul în jur, îmi place când realitatea mă surprinde, este probabil şi un fel juisant al meu de a trăi viaţa şi oamenii. Uneori se întâmplă ca un poem să îmi pulseze în tâmple zile în şir. E un prilej de fericire, dacă vreţi. Poate e şi o invenţie a copilăriei mele, când am învăţat să îmi produc, să îmi induc mental Edenul pierdut sau încă negăsit (părinţii mei au divorţat, or, familia a fost mereu Paradisul meu pierdut). Am visat de multe ori cu ochii larg deschişi. Nu în sensul poetului romantic”.
Maria Pilchin este colecţionară de vaze:”E o pasiune mai veche, de pe când nu aveam o casă la Chişinău, eram studentă, prima vază o cumpărasem la Constanţa şi mi-am zis că o voi pune în casa mea. Îmi place metafora acestui obiect, o metaforă feminină. Îmi place să primesc flori în dar. Am observat că mulţi profesori nu duc florile acasă, cele primite de la discipoli. Eu le car pe toate acasă, îmi scot vazele şi am o casă plină de flori şi de cărţi. O superstiţie a mea este cea legată de felul în care iau masa cu un om, felul în care mă simt cu un om la masă determină comunicarea ulterioară cu persoana. Nu pot mânca cu oricine. Nu mă refer la mesele colective, mă refer la o intimitate a spiritului pe care o ai cu omul de vizavi”.
Merge la ţară la nordul Basarabiei şi la sudul ei, ”sunt casele părinţilor noştri”. Dar cât de mult Maria visează la o casă rustică, ”cu gard împletit din nuiele, cu oale şi ulcele în loc de vasele moderne, unde am putea să mergem vara, un fel de muzeu-locuinţă, în care fiul nostru Mihai ar cunoaşte şi un alt fel de trai (mi se trage de la o noapte petrecută odată, în studenţie, în casa-muzeu „Alexei Mateevici” de la Zaim, făceam o călătorie-autostop prin Moldova, de la punctul ei extrem de sud (Giurgiuleşti), până la cel extrem de nord (Naslavcea). La Zaim am ajuns noaptea, nu aveam unde dormi şi directorul muzeului ne-a permis să dormim în casa poetului. Am dormit pe paturile muzeale, înveliţi cu scoarţele acelea ţepoase, ţesute din lână). Am şi topografia casei de vis: Orheiul Vechi, între stâncile lui, ca o cetate naturală. E un vis, dar visele se mai şi întâmplă!”
”Biblioteca… Pentru mine este metafora ideală a umanului, este simbolul metafizicului uman, cel al ieşirii acestuia din animalitate. De câteva luni muncesc și la Biblioteca Centrală a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Foarte mult îmi place să trec printre acele coloane albe şi să mă gândesc la toţi oamenii care au trecut pe acolo. Studentă fiind, eram tentată să ştiu cum e bibliotecă nevăzută, cărţile, rafturile… Acum am acces şi acolo, în inima ei. Biblioteca e un labirint, cu siguranţă. Un labirint de cărţi, oameni, evenimente şi stări. Şi toate astea mă fac fericită! O ştim cu toţii, biblioteca este o formă a fericirii…”
Alte expresii @ Maria Pilchin care merită să fie memorizate! –
– ”Sunt o fiinta ascultatoare de Scripturi… Cand ma lovesti pe un obraz, il intorc pe celalalt… Dar pe cel lovit nu il mai vezi…”
– ”Da, literatura, in cazul meu, este un stil de viata!”
Despre fiul Mihai:”Martisorul mamei si al tatei”
Maria: ”Oamenii se împart in două tipuri:
1. cei care cred că pentru totul trebuie să plăteşti (să te culci, să ai omul tău etc), căci totul e predeterminat cumva de acestea şi ei le fac…
2. oameni care cred în şansă, în noroc, că poţi răzbi, căci totul este determinat de un haos creativ care le conţine pe tote şi predeterminările de mai sus şi multe şanse, totodată…
eu fac parte din cea de-a doua categorie!!!”
”M-a gasit aceasta carte!
„Sculeni, Moscova, Amur” de Stefan Susai! Sunt textele lui Stefan insotite de tablourile copiilor de la Scoala de Arte, Sculeni…
Felicitari, Stefane!
(Pe fundal un tablou din biroul meu oferit de Regina, o tânără prietena de-a mea” (2019 apr)
8 apr 2019: ”Te trezești, privești afară. Plouă! Plouă ca la munte, mărunt și îndesat…
Și, deodată, fericirea inundă întreaga ta ființă! Toate sunt bune și frumoase, căci aseară ai strâns rufele de afară… Stau toate împăturite, proaspete, uscate în casă… În casa ta, în viața ta…
Să plouă!”
6 aprilie 2019: ” Pe Iulian Ciocan l-am cunoscut acum 9 ani. Astăzi este ziua lui. În acești 9 ani am colaborat, am polemizat, ne-am împrietenit și ne-am „certat” așa cum pot și trebuie să se certe doi scriitori. Apreciez spiritul lui tăios în proză, dar și în realitatea noastră luată cu amănuntul. Stimate Domn, la mulți ani și la multe realizări. Să ne fii sănătos, iar noi te vom citi, lăuda, critica! Important e ca tu să fii! Pentru că, dacă nu erai, am fi fost nevoiți să te inventăm! La mulți ani!”
” Nu vi se pare că atât științele exacte, cât și umanioarele stimulează astăzi mai mult gândirea logică… Imaginarul, figuratul, simbolicul sunt marginalizate tot mai mult… Pentru că ultimele creează pe omul care posedă abilitatea imaginării, pe omul care ar putea înțelege cum funcționează lumea în baza unui algoritm-arhetip… Consecința? Cresc generații de matematicieni, informaticieni, finansiști etc. logici și tăcuți…” 31 martie 2019
” „Și a fost noapte…” acesta este titlul noului roman (Cartier, 2012) semnat de scriitorul basarabean Aureliu Busuioc. O noapte a minții, pentru unii, și una a spiritului, pentru alții. O noapte-recluziune a luminii și a visării – întunericul celor două dictaturi (comuniste și fasciste). Prin întreaga operă, adevărat patrimoniu al literaturii din spațiul interriveran basarabean, Aureliu Busuioc pare să spună că, atunci când rămâi „singur în fața” unui regim totalitar, te poate salva doar dragostea, ca ultim fief al umanului, căci „pactizând cu diavolul”, trăiești doar cu iluzia că te-ai salvat” sau
Bucură această revizitare literară a acelor timpuri negre și o dexterioasă portretizare ce sparge etichetări și stereotipuri deja cunoscute (nemți fasciști și basarabence antonesciene). Naratarul prezintă și probe ale acestei existențe la finele cărții, dar nu acest fapt îl interesează pe un cititor, căci dimensiunea textuală nu de probe are nevoie, ci de idei, or ele sunt prezente în acest text cu prisosință, azi într-o dimineață post-totalitară, în care ni se spune că „totalitarismul, indiferent de coloratura lui (extremă dreaptă ori extremă stângă) este la fel de nociv” – despre Aureliu Busuioc (în poezie.ro, 2012)
În 2013 scria:” Citesc mai multe carti… Depinde de starea de spirit… Una din ele este „Tarimul lui Saşa Kozak” (Tracus Arte, 2011) de Iulian Ciocan, o carte despre „koza nostra” basarabeana, cu frustrarile ei etnice si identitare, cu viata care rastoarna in timp chiar si parerile osificate… Place virsta personajelor si dezinvoltura scriiturii… place complexitatea abordarii… mestecenii ce apar in acelasi peisaj cu mamaliga… un fel de natura moarta marca md… citesc… recomand…”
25 decembrie 2014 Maria scria:” Astăzi, de Crăciun, m-am trezit şi am găsit undeva, în una din circumvoluţiunile cele mai depărtate şi mai tăinuite, un gând: oamenii sunt minunaţi, sunt frumoşi, în esenţa lor, restul, tot urâtul, toată negreaţa, sunt o bagatelă a existenţei, accesorii de cotidian – mici parşivenii de moment, acele flori ale răului, care cad la prima boare de primăvară…”
2014:” ruleta rusească
aleşii poporului
fură ca la colhoz
pe dealul mare
politica lor
nici şah
nici măcar domino
nu mai este
ci curată ruletă rusească”
30 noiembrie, 2014:” Prefer să fiu dezamăgită de ce am ales decât să nu aleg deloc! Dar ca să nu mă dezamăgesc, nu mă amăgesc. Am votat pe cei pe care am să-i critic cel mai mult, de la care voi cere cel mai mult! Cu Doamne ajută!”
2014: „Pădurea spânzuraţilor” şi suicidul… Dintr-o discuţie cu o doamnă psiholog: – Vedeţi că trebuie să fim atenţi la ce texte dăm copiilor să citească. E prea mult suicid printre tineri. Să luăm „Pădurea spânzuraţilor”… – „Pădurea spânzuraţilor”, zic eu, este o carte despre război, despre tribunal de război, despre execuţia dezertorilor de război, nu are treabă directă cu suicidul. Acolo e un conflict de alt ordin… O introspecţie a unor stări adulte, în prag de conflict cu sinele şi datoria militară, cu sentimentul de apartenenţă naţională… – Nu am citit romanul, dar înţelegeţi ce vreau să spun. – Înţeleg… Din păcate, înţeleg şi nu mi-aş trimite copilul la Dvs… (Ultimul enunţ era în gând…)” (Un caz din viața Mariei)
Iulie, 2014:” Merg azi la o cuconada… nu una de secol XIX… mi-s dragi femeile ca similare… am stiut mereu sa apreciez femeile si sa nu le consider niste rivale… dar fara barbati nu suntem noi … complementarul este secretul a tot… merg la cuconada…”
2015: ” Ieri am cumparat vreo 10 kg de carte la Libraria din Hol si apoi la Libraria din Centru! 😉 vinerea neagra a fost una kilogramica!”
”…Ieri pe la pranz am realizat ca vreau sa citesc ceva de placere, am cautat in teancul de carti „in asteptare”… Citit in vreo 9 ore aceasta carte de Veronica D. Niculescu. O carte in care traumele copilariei se aduna intr-un caleidoscop uman, in care cei mari tot din copilarie vin, in care copilaria comunista e departe de calificative edenice. O carte si despre foame in comunism deloc catifelat. Un volum ce m-a facut sa tresar…”
” O cronica de Aliona Grati la cartea mea „Poeme pentru Ivan Gogh”… Una care m-a fericit ca autoare! Caci emitatorul si receptorul s-au produs! Multumesc pe aceasta cale criticului, este prima cronica care apare acasa la Chisinau, celelalte acasa peste Prut… Asteptam macar una si dincoace!!!”
”Nu este nimic mai fara de succes ca succesul… Asa inainte de somn, un gand…”
2016:” Maria Pilchin:” Mi-am inceput ziua la Radio Europa Libera (intr-o emisiune TV) cu Vasile Ernusi Vasile Botnaru… O emisiune basileica buna, despre intelighentie, stanga, dreapta, liberalism si libertarianism salbatic in est, despre masculii si femelele alfa ale culturii si despre cum e sa fii scriitor in estul salbatic… Trebuie sa recunosc, dl. Vasile Botnaru e mai mult decat un jurnalist, e scaner…”
”E un poem de „galceava” cu Nietzsche… Un poem in care Zarathustra învaţă tăcerea şi mai e şi femeie 😉 Şosetele ei cât fac!!! E un personaj denihilizant… Îl port în cap de vreo () ani, acum a erupt…”
1 decembrie 2016: ”Sa ne traiasca Romania din noi, caci ea e cea adevarata!”
Maria despre ”Cât de mult citesc copiii tăi:
Un studiu a arătat că numărul de cărți din casa ta este de departe cel mai important factor în dezvoltarea apetitului pentru citit, chiar mai mult decât veniturile familiei sau notele pe care le ia copilul tău la școală. Elevii care au acasă peste 100 de cărți citesc mult mai mult decât cei care nu au o bibliotecă plină. Experții cred că prezența cărților le transmite celor mici că și părinții lor sunt pasionați de lectură, așadar și ei ar trebui să fie.”
”Uitati-va la copiii vostri, priviti-i atent! Ei sunt adevaratele voastre comori! Restul e fum si cenusa! Astazi am intalnit vreo 10 oameni minunati, dar mai minunati mi-au parut, fiindca era Mihu alaturi! Copilul meu a crescut! Si asta ma face fericita! Cu adevarat! Il priveam azi printre oameni si cu oameni… Copiii sunt comori!”
”Premiul pentru Literatură nu este pentru Literatură!!! Are dreptate Baricco, barbarii au intrat in cetate! Ce cantaret e totusi acest Bob Dylan! Sa cantam literatura! Revenim la acele las gestas medievale? Dar observ ca tendinta cu premiile literare pentru neliterati e globala… In care curriculum sa il bag pe Dylan? Poate sa fac un curs optional „Bob Dylan”?”
2017: ”Imi place expresia „Faceţi-ne un pustiu de bine şi nu mai procedati asa!”… Adica, „Depuneti un mic efort in felul in care faceti ceva!”… De la pustiu la micime e calea unui minuscul fir de nisip…”
”Am citit pe aici o postare care se referea la faptul ca obraznicia si aroganta altereaza feminitatea… Am intrebat daca masculinitatea ramane intacta… Am obosit de aceste mentalitati stereotipale… E discriminare curata… Nu mai dati like-uri, distinse doamne, caci pe urma o sa va plangeti ca sunteti discriminate. Cum ii lasam sa ne trateze, asa o fac… Acum inteleg de ce nu ma plang de discriminare, ei stiu cu cine sa o faca, stiu sau simt. Sfatul meu e sa facem front comun, baieti si fete”
”Despre brazi… Exista traditia impodobirii bradului in centrul urbii si acest ritual si prezenta nu e de ignorat. Dar a fost si a trecut. Ne-am revoltat, ne-am amuzat si am mers mai departe. Pe mine altceva ma deranjeaza, azi deja se discuta cat costa geanta primaritei. Daca si-o permite, daca a platit impozitele, care e treaba mea? E deja un resentiment social. Am citit, postase cineva… Cat costa acele de cravata, pantofii, ceasurile unor politicieni barbati? Nu s-a intrebat nimeni. Cica geanta costa vreo 1000 de dolari…. Ce e cu apucaturile astea de socialism leninist? Zic sa fim mai moderati in bloguri si vloguri… Altfel, miroase a mahalagism…”
Despre Maria spun admiratorii: Elena Ungureanu: ”Ce poezie, Marie… iata doar pentru asta meriti un mare premiu: „de atâta ştiinţă/ mă ia frica/ să nu-mi dea vreo / academie a lumii/ vreun premiu pentru /cea mai pricepută/ femeie.”
Mircea Ciobanu: „Maria Pilchin face o proza buna, o naratiune explicita si rotunda, cu mijloace demonstrativ econome, minimaliste adica. Ochi in ochi este o nuveleta foarte cinematografica, foarte bine vizualuzata. Prozatoarea face concurenta poetei omonime”, – „Inca o data despre starea prozei”, in nr. 9-10, „Contrafort”
Mamier Angela Nache:”Maria Pilchin – O poeta care ne invita la reflectie sustinând cu naturalete si curaj diverse cauze :politice, culturale, sociale, sentimentale, dar si (pur si simplu ) delicios feminine..”
Christian W. Schenk Felicitări, Maria Pilchin! Interesantă legătură, interesant personaj, Ion gură de aur și Zarathustra! Văd că Friedrich Nietzsche intră tot mai des în lirica română contemporană! Frumos poem care dă mult de gândit situației actuale și în general situației existențiale de fi!
Despre femeile Vărsător se spune că sunt extrem de mature, devotate, sincere. Alături de o femeie Vărsător, un bărbat va fi sigur foarte fericit.
O femeie Vărsător este născută cu puterea de a ameliora conflicte, de a echilibra balanţa şi de a oferi stabilitate celorlalţi”
Date biografice: Maria Pilchin (n. 26 ianuarie 1982, Republica Moldova), critic literar, poetă, prozatoare. A debutat în calitate de critic literar în 2013 și în poezie în 2015. A publicat: Paguri critice, 2013; De mână cu Marele joker. Eseuri literare, 2013; Poeme pentru Ivan Gogh, 2015; Realități poetice în zigzag, 2017; Poezie, Eros și Putere, 2017. Premiul Uniunii Scriitorilor din România ”Mircea Ciobanu” pentru poezie, București, 2016; Premiul Academiei de Științe a Moldovei ”Pentru critică literară”, 2013; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Debut, 2013 ș.a. Este prezentă în mai multe antologii de poezie, proză și eseu din Republica Moldova și România. Poemele și prozele sale au fost traduse în franceză, engleză, spaniolă, rusă, ucraineană, catalană și azerbaidjană.
Victoria Botan, Angela Stroici, Alex Buzuc, Elena Mosneagu, Lidia Vrabie, Violeta Gulpari, Lia Sinchevici, Elena Crudu
Cei mai faini scriitori și cititori se găsesc la noi, atunci când interesul şi cerinţele pentru carţi sunt mari. Toate titlurile semnate începând cu Mark Twain sau Dumas, ajungând la Foer sau Eminescu. Fără să uităm nici de Freeman sau Alecsandri, pentru a ne asigura că i-am studiat din toate părţile, am făcut un top, o selecţie de scriitori care ne fac zile mari şi mai luminoase, sclipind minţile obosite. Am decis că se merită să îi avem mai aproape, și cărțile și personalitățile care ne recomandă aceste volume minunate! Vivat! (S. Vizitiu)
”Ultimele cărți pe care le-am citit și care m-au marcat sunt:
Dorian Furtună – Homo Aggressivus: De ce nu se opresc războaiele și violența – este o carte științifică, o radiografie a fenomenului agresivității din toate aspectele naturii umane, cu exemple istorice privind caracterul războinic al speciei umane din trecutul îndepărtat până în zilele noastre. Citind această carte, involuntar faci o retrospectivă a propriilor trăiri și emoții la diferite etape ale vieții. E un bun ghid în autoeducare și cunoaștere de sine. Dacă treci cu brio acest “test” despre sine, începi cu mult mai ușor să înțelegi comportamentul altor persoane.
Paulo Coelho – 11 minute: în roman se regăsește istoria unei fete din brazilia pe nume Maria, care cu timpul a devenit prostituată. Este o carte foarte profundă – nu atât despre sex, cât despre viață și felul în care ne influențează alegerile drumul pe care îl luăm. În carte, atrage în mod deosebit jurnalul Mariei, care ascunde spiritul sensibil și cele mai profunde trăiri ale Mariei.
Dan Brown – Îngeri și Demoni: o carte care odată deschisă te lasă în suspans până la ultima pagină, enigma căreia se păstrează tot timpul, iar scenele descrise în ea seamănă cu un film action.
Erich Maria Remarque – Cerul nu iartă pe nimeni: este un roman despre dragoste, despre cum un om din viața ta te poate face să percepi viața dintr-o altă perspectivă și s-o trăiești din plin ca în ultima zi.
Cristina Costov – Sunt OM: Antologia cuprinde istoriile mai multor persoane cu dizabilități din Moldova, inclusiv celor stabiliți peste hotarele țării. Cartea nu este despre dizabilitatea în sine, ci e o reflectare a societății, un fel de oglindă a ei, care arată cât de nepregătită este încă populația țării noastre să perceapă oamenii cu dizabilități de la egal la egal. (Victoria Boţan, https://botanvictoria.wordpress.com/ ; motivatie.md)
Alex Buzuc, Copanca, Causeni: „De ce iubim femeile?„ de Mircea Cărtărescu, „Dragostea in vremea Holerei„ de Gabriel Garcia Marquez, „Idiotul„ de F.M.Dostoevski, „Adam și Eva„ de Liviu Rebreanu, „Ciocnirea civilizațiilor„ de S. Huntigton.
Niciodată n-am pus accentul pe numărul de cărți citite de cineva pentru că dintotdeauna am crezut că o carte adevărată nu este una pe care o citim, ci una care ne citește pe noi.
Nu-mi imaginez o listă personală de cărți citite în care n-ar fi următoarele:
1 Se întorc morții acasă, autor C. Constantin Ciomâzgă, 2014
Declarată cel mai căutat roman postrevoluționar, cu subiect real, având ca personaje principale un călău, fost torționar comunist și cea mai opresată victimă a sa se întâlnesc peste zeci de ani, spre a trăi o experiență incredibilă. Perjonajul înțelege ce înseamnă iubirea, iertarea, bunătatea și trăiește experiența unei convertiri spectaculoase.
2 Contele de Monte Cristo, autor Alexandre Dumas, 1844
Cartea povesteștea viața lui Edmond Dantes care a fost închis chiar în ziua logodnei sale cu Mercedes, fiind considerat informator al lui Napoleon Bonaparte. După 14 ani de închisoare evadând cu o înfățișare nouă, bogăție și cultură mare pe care i-o oferise abatele Faria, se întoarce spre a se răzbuna.
3 Îngeri și demoni, autor Dan Brown, anul 2000, carte în care autorul abordează un subiect inedit, și anume, rivalitatea seculară dintre Vatican și confreria secretă illuminati.
4 Să nu ne răzbunați! , autor monahul Moise.
Cartea este un fel de Pateric care cuprinde mărturii despre diferite întâmplări ale celor trecuți prin temnițile comuniste, discuții cu foști deținuți politici.
Cartea ne pune în față drama celei mai pătimite părți ale pământului românesc, Basarabia.
5 Frunze de dor, de marele Ion Druță. E cel mai bun roman, după părerea mea, care z fost scris în proza basarabeană. Cuprinde o perioadă scurtă, din primăvară până în toamna anului 1945; ultimile luni de război și primele de pace. Timpuri grele dar viața și tinerețea triumfă.
Doresc tuturor lectură plăcută!
Violeta Gulpari , bibliotecara Biblioteca Centrala ”B.P.Hasdeu”
Mami, tati, mă auziţi?– Jacques Salome
Ce trăieşte copilul şicesimte mama lui– Speranţa Farca
Înţelege-ţicopilul- Kay Kuzma
Mitul copilului răsfăţat- Alfie Kohn
Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor- Gary Chapman și Ross Campbell
Mi-a plăcut foarte mult cartea Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor– o lucrare despre comunicare și despre lipsa comunicării dintre părinte şi copil. Fiecare copil, ca de altfel fiecare adult, îşi exprimă şi receptează cel mai bine iubirea într-un limbaj propriu. Oricât de mult ar fi iubiţi de părinţi, copiii nu ştiu acest lucru de la sine. De aceea este foarte important ca părinţii să descopere şi să înveţe principalul limbaj de iubire al copiilorlor.
Angela Stroici, Director AsDac: Recent citite și le recomand cu plăcere: 1.Excelenta in afaceri de Jim Collins; 2. Sfantul de Maria Pastourmadzis; 3. 59 seconds think a little Change a lot de Richard Wiseman; 4. Terapia comportamentului emotiv-rational de Dr.Albert Ellis; 5. In mers de rac de Gunter Grass.
Elena Mosneagu, designer, pictor: Mandrie si prejudecata -Jane Austen; Doamna Bovary -Gustave Flaubert; Cu sange rece – Truman Capote; Zgomotul si furia -William Faulkner; Toata lumina pe care nu o putem vedea-Anthony Doierr.
Xenia Siminciuc, C. Rusnac, A. Grecu, Anda Vahnovan, Stela Mitriuc, Natalia Mazilu-Miron
Salutare, oameni buni! De multe ori suntem în căutare a adevarului, a sensului de viață. Dar până atunci încă nu realizăm acest lucru pe deplin, conștiințizarea vine pe parcursul timpului, la unele persoane și conform vârstei sale. Dacă stăm și medităm asupra sensului fiecărui subiect pus în discuție, fie la cele ce am înțeles dintr-o carte, cred că ne-ar veni sute de idei. Eu vorbesc despre dezvoltarea personală, o specie rară a educației și a culturii care se zidește permanent din iarnă și înflorește primăvara. Este foarte greu să te menții cu cei șapte ani de acasă, în special, când ești pus la zid cu o mentalitate uneori instabilă care se creează ades la unele persoane dornice de putere, dependente de internet și care ”calcă peste străchini”. Bunăoară, apelând cu cele mai bune intenții de afla interesele și preferințele de carte la prietenii de pe facebook, fără a face discriminări de vârstă sau funcții, și când ți se răspunde doar pentru că am scris ”Salutare” și nu ”Buna ziua sau Buna seara, stimate Domn, după cum te va găsi mica mea scrisoare!” Un demnitar de la Ministerul de finante mi-a dat de înțeles că sunt needucată: ”Doamna Vizitiu. Nu stiu daca am citit suficient, ca sa prezint interes pentru cititorii blogului Dvs. Totusi, din lectura mea modesta, am desprins, ca adresarea fata de oameni necunoscuti cu „Salutare”, este cam deocheata. Sau ne cunoastem?” Deci, nu meritați un răspuns din partea Lui. Vă imaginați cât trebuie să fii de inteligent ca să ajungi la putere și să nu te cunoască nimeni. De fapt, nici nu trebuie să ne cunoaștem, ești tu expert în domeniul tău, fie nu, ce contează atunci când la putere e banul? Și atunci când apelează la tine un simplu om cu o întrebare modestă, ești un Nimeni! Probabil că greșesc eu, pun la discuție acest subiect. Dau start preferințelor și recomandărilor de carte și în acest ani plin de speranțe! Doamne ajută-ne cu Cine va ajunge la putere și ne va mântui cu zilelele! 😀
”Este foarte complicat pentru a răspunde. Mai ales în aceste vremuri, când se citește foarte puțin. Desigur, in topul preferintelor mele rămân romanele scriitorilor clasici francezi, Emil Zola, Alexandru Dumas și Dumas-fiul la fel, Jules Verne, Morris Druon, mai contemporan, literatura clasică rusească, toată literatura, Bulgakov, Belâi, Ilf și Petrov, Main Reed, Jack London. Marin Preda. Bineînțeles, Ion Druță. E aproape imposibil să enumeri. Și mă doare sufletul că nu le pot citi pe toate. Dar cat face Ion Creangă al nostru, care a scris puțin, dar cu atâtea sensuri. Aș recomanda pentru copii ”Artefact-ul” de Ioan Mânăscurtă”.- Constantin Rusnac, compozitor, Artist al poporului
”Cartea mea preferată este romanul ,,Cântătoarele din mărăcini” scris de scriitoarea australiană Colleen McCullough. O recomand pentru cei care au păstrat romantica în suflet. Este un roman despre o dragoste interzisă între eroina principală – Maggie şi un preot catolic Ralph. Îmi sunt aproape de suflet poeziile lui Mihail Eminescu şi Vasile Alecsandri. Astăzi fiind matură, încă mai port în suflet ,,Amintirile din copilărie” de Ion Creangă şi, desigur ,,Guguţă” de Spiridon Vangheli. Au fost eroii preferaţi din copilăria mea! Vă urez o săptămână plină de realizări frumoase!” – Natalia Mazilu-Miron,scriitoare
”Dacă ar fi să mă opresc doar la câțiva autori, ar fi nedrept pentru toți ceilalți pe care i-am omis. Dar voi încerca. Herta Muller, Matei Visniec, Paul Goma, Mircea Cărtărescu, Ernest Hemingway, Anton Cehov, Amoz Oz și Philip Roth, dar si Julian Barnes. Acestea sunt cei lecturați (sau reluați, fie recitiți) în utlima perioadă pentru că, probabil, am ajuns la maturitatea de a și înțelege substraturile unei cărți mai complexe, nu doar de a le parcurge. Vârsta este un factor esențial, zic eu, în alegera unei cărți, de aceea nu pricep de ce de multe ori, probabil din dorința de a ”da bine” am auzit de niște titluri mult prea grele citite pe cand eram elevă – Soljenițân, Garsia Marguez sau Dostoievski. Nu știu cât au fost de înțelese aceste cărți atunci, pe la 16-17 ani, de către cei care le-au citit, eu, una, am preferat să le reiau mai trâziu, știind că nu voi înțelege pe deplin subiectele dar și mesajele de printre rânduri. Până la urmă nu contează câte cărți ai citit – ci cu ce ai rămas în urma lecturilor. Iar dacă e să nu fie literatură artistică – atunci l-aș recomanda pe Gilles Lipovetski, care descrie epoca neoconsumerismului în contextul fenomenului fericirii paradoxale, mereu aproape (prin consumul accesibil), dar așa și de neatins (față de orice produs cumpărat ne vom pierde repede interesul și ne vom trezi în aceeași fază de insatisfacție și dorință de alt ceva, care, aparent, să ne facă fericiți). Pe Gabriel Liiceanu – care vorbește despre omul timpului nostru, despre ”condiția umană” și schimbările care s-au produs asupra acestuia, adică schimbarea la față a omenirii. Un fapt îngrijorător, susține autorul, pentru că am fi de dorit să fim mai reușiți decât suntem. Ar fi bine să conștientizăm condiția noastră actuală și, în ipoteză că am putea să ne desprindem de condiționările noastre constitutive tradiționale, să ne îmbunătățim, să devenim mai buni. Închei cu Daniel Goleman și cu gestionarea emoțiilor noatre care, conform autorului pot fi stăpânite și dirijate, până acolo, încât să nu ne lăsăm influențați de ce ni se întâmplă decât atât cât permitem noi însuși acest fapt. Și ar mai fi încă mulți, dar am promis că închei. Spor! –Anda Vahnovan, blogger (https://ganduridespletite.com/)
”Чапаев и Пустота”, scrisa de Victor Pilevin, o carte extraordinara pentru intelectuali: Omul obisnuit nu va intelege. Imi plac poieziile lui Omar Haiam, scrise cu Intelepciune in fiecare cuvant, care va domina si peste mii de ani. Pentru orice om ”cu creier” și dorinta de a sti mai multe recomand ”Fight Club” scrisa dе Chuck Palahniuk. Eu m-am regasit aici ca persoana care nu poate suporta o societate de consumatori naivi si prosti! Bine, fiecare lupta cum poate, eu mă incadrez într-un cerc cu oameni selecti si gasesc refugiul in muzică…” – Xenia Siminciuc , ONU
Recomand: ”Frumoasele noastre duminici” de Ioan Chirilă, ”Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda, ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, ”Ion” de Liviu Rebreanu, ”Eu sunt Zlatan” de Zlatan Ibrahimovic, ”Hora de la miezul nopții” de Grigore Cartianu, ”Răsucind fusele orare” de Ioan Chirilă, ”Decameronul” de Boccacio ”Alexandru Grecu, blogger, comentator sportiv, sandugrecu.blogspot.com
–Grigore Vieru– in copilarie,
–Valerii Sinelnicov – carti despre psihologie,
–Istoria religiilor,
–Galina Visnevscaia-autobiografie,
– Paulo Coelho, etc. În general, sunt multe cărți care m-au impresionat. Recomand din suflet cele menționate mai sus. Revin și cu alte impresii. Mulțumesc – Steluța Mitriuc, Șef Direcția Cultură, Primăria Chișinău
Dacă să presupunem, că părinţii învăţând copiii lor să citeascăcărţi fac ceea ce fac şi părinţii care includ televizorul pentru ei: ”şezi şi priveşte, dar nu mă deranja”… Desigur, nu fiecare părinte respinge copilul său, unii pretind la un scop mai mare: Noi îi dezvoltăm! Doar că televiziunea şi cărţile în prezent dezvoltă ceea în ce sunt cointeresaţi proprietarii programelor TV şi de edituri, şi nu ceea de ce au nevoie părinţii şi copiii noştri. Ascultaţi ce cărţi recomandă bibliotecarii experimentaţi de la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”! Azi, venim cu etapa a doua din seria Bibliotecarii Recomandă!
Natalia Goian:
– BiblioPolis (revista BM ”B.P.Hasdeu”)
– Robin S. Sharma, Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul
– Galsworthy, Jonh, Forsyte Saga
– Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor
– Software pentru biblioteci; Informatizarea bibliotecilor
Vitalie Raileanu:
Jorge Luis Borges-Cartea de nisip,
Walt Whitman-Fire de iarba,
Albert Camus-Ciuma,
UmbertoEco-Cimitirul din Praga,
Mircea Eliade-romanele,(toată opera lui).
Chiper Maria:
1. Arcul de triumf, Erich Maria Remarque
2. Portretul unei doamne, Henry Hames
3. Gențiane, Cella Serghi
4. Nuntă în cer, Mircea Eliade
5. Nimic nou pe frontul de vest, Erich Maria Remarque
Irina Marusceac: Top 5 pentru cei mai în vârstă
– Liliana Corobca – Un an in paradis
– Nicu Nicolaescu – Fluturele alb
– Chișinăul nostru necunoscut, Iurie Colesnic
– Călăuza Familiei. Arborele Genealogic. Un Cadou Ideal pentru cei Dragi – de Valentina Butnaru și Petru Șarcov
”Aș vrea să fiu o mică stea… Ce calea-ţi luminează,.. Să te aduc în lumea mea, pășind domol pe-o rază…”
Fericirea o înțelege în felul de a prețui fiecare clipă a vieții. A învăţat să se bucure de lucruri simple, zilnic încercând să depăşească durerea şi cazurile grave la Asociația pentru copii vulnerabili: Puterea acestor oameni de a se lupta și a învinge orice obstacol o face să înțeleagă toată drama unei lumi aparte şi cât de important este să te trezești sănătos!
– ”Suntem asemenea unei cărți cu file aurii pe care o răsfoim zilnic… Suntem creatorii propriului Destin” – spune cu sinceritateLana Claire.
Este o artistă, o fire romantică, deschisă, creativă, foarte pozitivă, simplă, uneori, la fel de dificilă… Muzica este universul ei, o usă în realizare a visurilor, a împlinirilor, – o muncă şi un proces de creaţie care o fac deosebit de fericită. Cu toate că are un exterior extravagant şi foarte frumos, este de fapt, o fire foarte modestă, gingaşă, atentă la orice om în comunicare şi cu mare teamă să nu supere pe cineva… Îşi propune să atingă orizonturi noi, şi munceşte cu perseverenţă la mai multe proiecte. Recunoaşte, că viaţa e scurtă şi vrea să le reuşească pe toate la timp. Este cantautor, scrie versuri şi compune muzică pentru texte. La fel de minuţios cântă la pian, pictează pânze în ulei şi chiar cu cafea, este la fel de talentată în orice realizare a ei.
Îmbină munca şi pasiunile ei, şi ca Fondator şi Ambasador al Asociaţiei Logopedice a Copiilor cu dizabilităţi din Republica Moldova. Este o adevărată leoaică, o luptătoare în acţiuni de caritate, pentru suportul persoanelor vulnerabile. Suşţine în continuare ideea că fiecare om are misiunea lui pe acest pământ, şi că nimic în viaţă nu este întâmplător. Se străduie prin creaţiile sale să aducă zambete, bucurii şi speranţe în vieţile oamenilor. Prin sentimente să transmită un mesaj drag Publicului. Un mod pozitiv de a gândi, care la rândul său atrage succesul. Fericirea e o artă pe care dacă înveţi să o posezi, – nu te va părăsi niciodată!
Vine dintr-o familie de medici, iar bunica ei a cântat într-un cor bisericesc, şi probabil de la ea vine darul Lanei. La o vârstă fragedă, a început să studieze la o școală muzicală corală, tot atunci, i se limpezeşte calea ei spre o lume a artelor. Îşi aduce adesea aminte de examenele la pian, de primele concerte la Sala cu Orgă și la Teatrul de Operă și Balet…
Prima vizită la un studiou muzical. Ulterior, a absolvit facultatea de Drept Internațional la ULIM: astfel, pentru a completa studiile şi să definească rolul ei ca Ambasador la Asociația Logopedică cu copii cu dizabilităţi (A.L.C.D.M). A participat la varia expoziții în țară și peste hotare cu tablouri ei ca autor. A studiat şi a muncit o perioadă în Marea Britanie, la Londra fiind învitată de o Asociație Non-Guvernamentală. În acest timp, Lana a început să scrie versuri, iar dorul de casă o macina tot mai mult, și o întâmplare imprevizibilă în familie a făcut-o să se întoarcă în țară.
Cu prima piesă muzicală ”Tango”, pe care a scris-o, Lana Claire a luat locul doi la un concurs muzical din Kiev. Au urmat multe colaborări și alte piese: Samba, Dragostea Adevărată, Tu ești viața mea, Visuri, Mama... Pe parcursul acestor ani, a organizat expoziții, concerte de caritate, și, de asemenea, a prezentat concerte solo la Filarmonica de Stat, Casa Armatei, alte Centre Comerciale ori Cluburi. S-a filmat în clipul propriu cu piesa Samba, în colaborare cu trupa de dans Black and White. Ca urmare, a creat şi format un band ”Lana Claire Latino Jazz Band”, susţinând câteva concerte la Cluburi și Restaurante unde cântă piese gen Latino și Jazz din repertoriul ei, și a compozitorilor și scriitorilor cu care colaborează. în continuare. În orice turneu cu concerte, Lana mereu promovează cultura și tradițiile țării noastre.
”Mă mândresc cu plaiul nostru superb”, – spune ea. De altfel, munceşte la un proiect ”Tezaurul Mioritic” ce are la bază promovarea tradițiilor, culturii, obiceiurilor și a locurilor pitorești, şi chiar recomandă câteva destinații turistice din Moldova care au impresionat-o în mod special: 1) Mănăstirea Căpriana 2) Cetatea Soroca 3) Mănăstirea Saharna 4) Complexul Orheiul Vechi 5) Mănăstirea Japca 6) Vinăria Cricova 7) Mănăstirea Curchi 8) Rezervația Naturală Prutul de Jos 9) ”Stejarul lui Ștefan cel Mare” din Cobîlnea, care are peste 700 de ani. 10) Rezervația naturală Țipova
Cărțile sunt petalele sufletului ei, îi place să citească şi sugerează celor pasionaţi de carte, câteva titluri de carte: 1) Paulo Coelho ”Alchimistul” 2) ”Pe aripile vântului” Margaret Mitchell 3)”Last of the Amazons” Steven Pressfield 4) ”Elvis Presley” Joel Williamson 5) ”Ciocolata ” Djoan Harris.
”Copii sunt lumina sufletului nostru, iar cărțile sunt prietenii devotați”: Lana recomandă şi micilor pici câteva titluri de carte: 1) ”Emil din Lonneberga” de Astrid Lindgren 2) ”Peter Pan” -M. Barrie 3) ”Pinocchio”- Carlo Collodi 4) ”Basme” Frații Grimm 5) ”Karlsson pe acoperish” Astrid Lindgren.
Şi un Top 5 cărţi pentru cei mai mari, din literatură artistică care a impresionat-o mai mult: 1) Contele de Monte Cristo, Alexandru Dumas-tatăl 2) Preria, James Fenimor Cooper 3) Jane Eyre, Charlotte Bronte 4) Cei trei Mușchetari, Alexandru Dumas-tatăl 5) Memoires of a Geisha, Arthur Golden
O inspiră piesele spaniole, latino, adoră marea, munții, cascadele, nopţile cu lună şi stele, în general adoră natura de la care se înspiră în creaţii. Lana spune, că ”frumusețea vine din interiorul sufletului și se reflectă în jurul nostru, atunci când conștientizăm acest lucru şi devenim mai sensibili, mai deschiși către Univers, iar fericirea radiază și se citește în ochi”. Se înspiră de la oameni puternici, de succes, de la femei care sunt mame, soții, prietene care pe tot parcursul anilor reușesc să mențină focul dragostei și armoniei. Iar acest vers îl dedică tuturor femeilor:
Top cinci cărti preferate şi recomandate de bibliotecari ai ”Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu”, cei care vă felicită cu Ziua Internaţională a Bibliotecarilor în lume! – în ajun de eveniment care anual se sărbătoreşte pe 23 aprilie să ne amintim şi de cei care vă îndrumează şi vă oferă Cartea în sensul deplin al acestui cuvânt! Mulţi ani înainte şi fericire, cărturari neobosiţi!
Savela Starciuc: 1.”Tata bogat, Tată sărac”, Robert T.Kiyosaki
2.”Întreabă-te de ce”, Simon Sinek
3.”Femeile și banii”, Suze Orman
4.”Dezvoltă-ți abilitățile de comunicare”, Roz Townsend
5.”Arta de a-ți gestiona viața”, Randi B.Noyes
Elena Cebotari: Henriette Beecher Stowe,’’Coliba unchiului Tom’’, E.L.Voinichi,’’Tăunul’’, M.A.Nexo,’’Ditte, fiica omului’’, F.M.Dostoevki, ’’Idiotul’’, A.P.Cehov,’’Casa cu mezonin’’;
Ludmila Dogotari:Charlotte Bronte,’’Jane Eyre’’, Emil Zola,’’La paradisul femeilor’’, Alexei Marinat,’’Urme pe prag’’, Aureliu Busuioc,’’Singur în faţa dragostei’’, Maurice Druon,’’Regii blestemaţi’’;
Alexandru Valeriu Moraru: Oleg Platonov,’’Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996’’; Mihai Eminescu, Opera politică; Gheorghe Buzatu, Istoria petrolului; Paul Goma,’’Săptămâna roşie’’; Laurenţiu Primo,’’Meritocraţia’’.
Taisia Foiu: Jane Austen, ‘’Mândrie și prejudecată’’, Jerome David „J.D.”, Salinger, ‘’De veghe în lnul de secară’’; Irwin Shaw, ‘’Вечер в Византии’’, Françoise Sagan, ‘’Немного солнца в холодной воде’’, Patrick Süskind, ‘’Parfumul’’;
Gabriela Bulduma : ”Hotul de cărti” Markus Zusak, ”Jurnalul Annei Frank”, ”Bărbatii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”, ”Călugărul care și-a vîndut Ferrari-ul”, ”Norocul este o femeie”
Felicia Zaborot : Octavian Paler, ‘’Viaţa pe un peron’’; Liviu Rebreanu ‘’Ciuleandra’’; Mihail Drumeş, ‘’Scrisoare de dragoste’’; Charlotte Bronte ‘’Jane Eyre’’; Irina Binder, ‘’Fluturi’’
Elena Bivol: Vicente benito, ”Dragoste în spaniolă’’; Iulia Şzlova, ”Hocu vse srazu, ili bez tormozov’’, Lejpas Liza, ”I poavilsa ty’’; Markus Zusak, ’’Hoţul de cărţi’’; Iulia Şilova,’’Slucajnaa lubov’‚,;
Dumitru Crudu:”Suflete moarte”, N.Gogol; ”Întreabă praful”, John Fante; ”Îngerul cu fusta mini”, Nicolae Spătaru; ”Arta refugii”, Paul Goma; ”Când dimineaţa vor veni ruşii”, Iulian Ciocanu.
Cristina Mocanu: Scott Fitzerald, ‘’Marele Gatsbz’’; Kafka, ‘’Metamorfoze’’, Tolfe, ‘’Puterea cuvântului’’; Mihail Bulgakov, ‘’ Maestrul şi Margarita’’; Milan Kundera, ‘’Identitatea’’, Flaubert Gustave, ‘’Doamna Bovary’’;
Dorina Mocanu: Gray,’’Bărbaţii sunt de pe marte, iar femeile sunt de pe Venus’’; Mircea Eliade, ’’Maytrei’’; Drumeş, ’’Invitaţie la vals’’; Cove-E. Gilbert, ’’Eat, pray’’, P. Coelho, ’’Veronica se pregăteşte să moară’’
Svetlana Vizitiu: Jane Austen,’’Mândrie şi prejudecată’’; Gabriel Garcia Marquez: ’’Un veac de singurătate’’,’’Toamna patriarhului’’,’’Dragoste în vremea holerei’’; Erich Maria Remarque: ’’Arcul de triumf’’,’’Pe frontul de vest nimic nou’’,’’Trei camarazi’’,’’Obeliscul negru’’; Jeff Keller,’’Atitudinea e totul’’; Radmila Popovici,’’Ultimatum’’, Ala Pînzari,’’Dansul norilor’’.
Vivat, bibliotecarilor şi cititorilor noştri! La Mulţi ani şi baftă tuturor! ❤
Afirmația precum să nu judeci o carte după titlu este o bună recomandare.
Recent, am citit o carte,
1. Pădurea norvegiană de Haruki Murakami. Mi-a plăcut foarte mult. Toru Watanabe, naratorul cărții, își amintește de anii studenției și de cele două relații care l-au marcat: cu Naoko, prietena lui din copilărie, frumoasă, dar instabilă, și cu Midori, sociabilă și plină de viață. Evenimentele descrise în carte, reflectă viața anilor ’60 (sec XX) din Tokio, capitala Japoniei, elementele psihologice se fac prezente mai tot timpul, despre dragoste și mai ales, despre moarte. ”Pădurea norvegiană” poate sta alături de celebrul roman al lui Scott Fitzgerald, Dincoace de Paradis: un roman ce întruneşte pshilogia japoneză, viața de studenție japoneză, evenimentele ce au loc în Tokio, și-atunci când întri în elementul cărții, te încadrezi în acţiuni, ca şi cum participând personal în vremea respectivă.
Inițial, romanul lasă o impresie nu prea pozitivă, însă pe parcurs, întrând în esență, apare totuşi dorinţa de a citi romanul pînă la urmă, şi chiar cu nerăbdare vrei să afli finalul cu tot cu şirul evenimentelor. Pădurea norvegiană are ca laitmotiv melodia Norwegian Wood a formației Beatles, care îl însoțește pe personajul principal, Toru Watanabe, pe tot parcursul rememorării unor evenimente dureroase petrecute cu optsprezece ani în urmă.
2. Eu şi soacră-mea de Jane Green. Subiectul cărții: Ellie, protagonista romanului Eu și soacră-mea, și-a găsit în sfîrșit jumătatea ideală. Însă, ghinion pe capul ei că această jumătate ideală are o mamă de groază în concepția Ellei, care o sună de trei ori pe zi, își idolatrizează fiul cel mai mare, Dan și își rezervă dreptul să fie ea pe primul loc în continuare. Preia controlul în toate espectele noii familii a lui Dan: nuntă, nepotul care se naște, viața de familie etc. Asta pînă într-un moment în care, Ellei îi sare țandăra și… familia ei se destramă. Dan pleacă de acasă și ea rămîne… cu copilul. Noroc de prietenele ei, Lisa, femeia fatală și Trish, familista, care o ajută. Deși nu vreau să par insensibilă, eu chiar o înțeleg pe Ellie (fără care reproșuri pentru cineva). Ellie, de pe la 13-14 ani a crescut fără mamă și deși pînă atunci nu avusese o relație prea bună cu maică-sa… probabil că vroia să-ți asume ea rolul de mamă pentru copilul ei, încă nenăscut. În multitudinea de momente de ceartă, de regrete, de opinii etc. subiectul acestei cărți emoționează mult. Unele detalii ca discursul tatălui ei de nuntă. Deși după moartea mamei, relația dintre ea și tatăl ei, în loc să se îmbunătățească, se distanțează, în cele din urmă, se pare că lucrurile evoluează bine, pentru că, în ziua nunții, s-a apropiat de ea, ia strâns mîinile spunînd: „Îmi pare atît de rău că nu am fost alături de tine”. Ulterior, după ce s-au ținut discursurile, toată lumea a amuțit la vederea unui bărbat chel între două vîrstă într-un costum care se vedea că prinsese și zile mai bune, care a luat un microfon și a bătut nervos în el.
3. Fetiţa prietenei mele de Dorothy Koomson: Prietenia dintre două femei e un subiect mai delicat. Cîte din noi oare ar recunoaște că s-a certat cu „cea mai bună prietenă”, nu s-a așteptat la așa ceva, venind tocmai din partea „celei, mai bune prietenă” ori mai rău, s-au certat din cauza… unui bărbat. Dacă bărbații trec mai ușor peste anumite probleme, orice gen de problemă, o femeie ca de obicei, iartă, dar nu uită. Poate că se împacă cele două, dar nu uită și evident că nu va mai fi prietenia de pe timpuri. Deci, prietenia dintre femei e un subiect delicat. Sincer, eu am citit-o de vreo câteva ori. De ce? E carte din care avem ce învăța. Deși, ne simțim uneori trădate, – un firicel şi dorul de prietenie rămîne. După afirmările și celor de la Star Magazine, este „un roman ușor de citit, dar greu de uitat, şi care îți aduce lacrimi în ochi.” Autoarea Dorothy Koomson reflectă în romanul său probleme cît se poate de serioase, cum ar fi prietenia, moarte și iertarea, într-un mod emoționant și plin de umor cald, dar și despre dificultatea adopțiilor interrasile. Cînd Kamryn Matika, o tînără de culoare, descoperă că logodnicul dău a înșelat-o cu prietena ei cea mai bună, o blondă superbă Adele Brandon, care urmează să nască și un copil, decide să rupă orice legătură cu cei doi, cândva dragi… În momentul în care Adele sau Del cum îi spunea Kamryn, îi scrie din spital că e bolnavă de leucemie și nu mai are mult de trăit, ceva se schimbă în sufletul Kamryn. Merge la spital, rămîne surprinsă de situația în care se află Adele și își revizuiește opțiunile. Să adopte un copil era ultimul lucru la care se gîndea…
4. Supermenajera de Sophie Kinsella Am citit pentru a nu știu cîta oară romanul Supermenajera din colecția de cărți a lui Sophie Kinsella. Este o carte care oarecum ma impresionat. Deși face parte din categoria cărților de bulevard, colecția CHIC a editurii Polirom, eu o recomand cu plăcere. În această carte, veți face cunoștință cu Samantha Sweeting, o fată de 29 de ani, pe cale să devină asociat la o firmă londoneză prestigioasă de avocatură Carter Spink. În ziua în care urmează să i se comunice dacă va fi numită partener la această firmă, făcîndu-și un pic de ordine în biroul ei, găsește un memo de la un coleg de serviciu, Arnold, în care urma să găsească atașat certificatul de emitere a titlului de credit pentru o companie, Glazerbrooks Ltd, să înregistreze un împrumut. E un memo pe care nu la văzut niciodată și nimeni nu i-a spus. Convinsă fiind că a făcut o greșeală impardonabilă, pleacă de la firmă. Merge pe străzile Londrei incapabilă de a mai gîndi, urcă într-un tren în care nu știe unde o ducă, coboară la o stație de care habar nu avea unde coboară și… se trezește la o familie care erau în căutarea unei menajere.
Se angajează pe post de menajeră deși habar nu are să gătească, să coase, să calce haine. Bine, că le învață pe parcurs, fiind ajutată de… mama grădinarului familiei la care lucra. Bine, fără ca să știe stăpînii ce face ea, evident. Viața de menajeră se dovedește a fi tihnită, și nu lipsită de satisfacții. Avea program stabil, orele și week-end-uri libere doar pentru ea, în comparație cu viața pe care o ducea la Carter Spink. A descoperit o nouă viață, și… o iubire.
5. Vacanța lui Rachel de Marian Keyes: Dacă vrei să afli modul de a gândi al unui narcoman… citeşte neapărat această carte.
Nu e o vacanță obișnuită. Este, de fapt, o „vacanță” la o clinică de dezintoxicare. Este vorba despre Rachel Walsh, care, la cei 27 de ani, e internată de părinți la o clinica de dezintoxicare Cloisters. Este o mare fană a distracțiilor și… drogurilor. Originară din Dublin, locuiește în New York, într-un apartament închiriat cu cea mai bună prietenă a ei, Brigit, irlandeză și ea. Consumul de droguri este un rău necesar pentru Rachel, care adesea mințea și fura de la prieteni și colegi pentru a putea să-și cumpere droguri. Permanent, îl mințea pe șeful ei, pretinzînd că e bolnavă, deși în realitate, nu era aşa. Asta pînă într-o zi cînd a luat mai multe pastile, somnifere, pentru că nu putea adormi… De aici începe povestea. Brigit, văzînd flaconul de pastile lîngă pat și că Rachel nu se trezește, a sunat la spital. Iar cînd i s-a zis că e dependentă de droguri, acest fapt a deranjat-o, pentru că după cum afirmase și ea, „era o fată din pătura de mijloc a societății, fusese educată la mănăstire, iar droguri nu luam decît în scop recreativ. Și, cu siguranță, oamenii dependenți de droguri erau mult mai slabi.” Poate așa și este. Dar chiar și așa, nu iei droguri în… scop recreativ. 🙂 A fost internată la o clinică de dezintoxicare, unde, Rachel credea că e o „fermă de sănătate” cu jacuzi, masaje, vedete. Citise o „grămadă despre Cloisters și părea un loc minunat. Mă și vedeam petrecînd ore întregi înfășurată într-un prosop din alea mari. Visam la camere pline de abur, la o saună, la masaje, la tratamente cu iarbă de mare, la alge și alte chestii din astea. Mi-am jurat că o să mănînc o mulțime de fructe. Și o să beau găleți de apă. Cel puțin opt pahare pe zi. Ca să se ducă totul din mine, să mă purific. Ar fi fost bine să trăiesc o lună și ceva fără să beau nimic fără droguri.” Pînă la urmă s-a dovedit a fi o mare dezamăgire pentru ea. Acolo fusese internați oameni simpli: unii dependenți de alcool, alții dependenți de mîncare, alții de droguri la fel ca și ea. Și toți au acceptat să fie internați la clinică doar ca să le facă pe plac cuiva…
Este optimistă, îndrăgostită şi fericită… Vine din dintr-un sătuc pitoresc Ghetlova, unde s-a remarcat ca personalitate folclorică, cântănd cu mult drag melodiiile regretatei Maria Drâgan… Cântă de când se ţine minte chiar de prin băncile școlii. Este Galina Maleca, binecunoscută interpretă de muzică populară în Republica Moldova şi România. Cântecul popular i-a adus în cale tot ce este mai frumos pe acest pământ, şi primul contact cu șcena şcolii în care a studiat, şi concursul ‘’Cerbul de Aur’’, unde s-a clasat pe un loc de frunte. Încă de la gradiniță a cântat pe șcenă, apoi în ansamblul folcloric a şcolii ‘’Doinița’’, condus de Zina Bogza. Preferă să cânte melodii vechi culese de prin văile sătucului de baştină, de unde a început să cutreiere şi să colinde codrii Orheiului, cântând împreună cu mica lor orchestră de muzică populară ‘’Făguraş’’, dirijată de Marin Moraru, – ea fiind solistă de bază a orchestrei. Astfel, zi cu zi, cântând la nenumărate concerte, concursuri şi festivaluri de muzică populară, bucurând sufletele oamenilor cu energia și dragostea ei pentru tradiţii naţionale folclorice.
Toată copilăria ei a fost a fost legănată de folclor. Şi tatăl ei cânta la acordeon, din când în când și cu voce. La fel şi mama ei, care nu a fost profesoară de canto, dar demonstra calităţi vocale, determinând-o pe Galina să cânte totdeauna curat, și să fie mereu pe poziție. A ajutat-o cu sfaturi în alegerea repertoriului și a ținutei șcenice. Ambii părinţi au susţinut-o în toate activităţile ei, şi i-au înspirat dragostea pentru cântecul popular autentic.
Modele, care au marcat-o profund, rămân să fie personalităţi celebre ca Maria Drăgan, Maria Tănase, Nicolae Sulac, regretaţii interpreți de muzică populară!
Se consideră fericită, deoarece sunt cele patru floricele la părinți, şi se mândreşte cu surioarele ei dragi, Tatiana, Iuliana și Liliana, care la fel au voci puternice, sunt talentate, senine și calde la suflet. Galina speră, că şi ele o vor urma în calea cântecului popular. – Ce poate fi mai frumos în lumea această decât cîntecul popular, doina, balada, chiar şi portul popular care îl îmbracă de câte ori pleacă la concerte, sau festivități, concursuri etc. Nu-şi poate imagina niciodată viața ei fără ritme populare, și crede cu certitudine, că cântul popular va doini cât timp vor exista interpreții, care să-l promoveze în popor şi pe posturile mass-media. Cântecul popular de aceea şi este popular, pentru că este cel dintâi preferat de popor. Deci, numai poporul poate decide cine este un talent veritabil.
Cine n-ar îndrăgi cu adevărat cântecul nostru popular moldovenesc? Moldovenii noştri, unii melomani de alte genuri de muzică, însă la nunți și petreceri preferă mai întâi de toate, cântece, hora, dansuri și jocuri strămoșești. – Iată aşa se întoarce şi se promovează tradiţia! ‘’Deci, – repetă Galina, – ce poate fi mai frumos decât muzica populară, ‘’atunci când îți petreci vremea așa frumos împreună cu apropiații tăi, fiind la o șezătoare ca pe vremuri, și cântând cântece preluate de la străbunii noștri, – pentru mine este o plăcere enormă!..’’
Absolvind şcoala medie din satul Ghetlova, Galina Maleca a dat admiterea la Colegiul Pedagogic ,,Alexei Mateevici’’ din Chișinău, unde a urmat o nouă etapă din viața ei. Acolo a cunoscut oameni noi, muzică frumoasă și viziuni mărețe inspirate de folclor. Chiar dacă a studiat patru ani Canto academic la Colegiu, muzica populară mereu îi este în gând, şi atunci când la lecții cântă cântece academice, cu gândul, la fel, e la muzica populară. Pe parcusul anilor, s-a perfecționat şi s-a realizat, din punct de vedere profesional. A participat la diferite concursuri, festivaluri, de muzică populară printre care și la marele festival Franco Francez, unde s-a clasat pe locul trei! Are doar 21 de ani, toată viaţa e înainte! şi multe succese o aşteaptă şi în viitor! Talentul persistă în ea, în sufletul ei, în sentimentele ei, şi toată dragostea pentru ţară Galina le redă prin cântece…
Cântecul popular i-a adus în palmares în jur de 50 de diplome, fiind lăureată și premiată cu locuri de frunte. Lăureată a celor patru ediții a concursurilor ‘’Florile Dalbe’’, ‘’La Onor La Datorie’’, ‘’Pentru tine Doamne’’ Toate concursurile de suflet au făcut să meargă pe drumul tradiţional al cântecului popular autentic, cu mult curaj și bună dispoziţie. Apoi, a urmat o sumedenie de consursuri de muzica populară, printre care ‘’Floarea Omeniei’’, concursul de muzica populară închinat marelui poet ‘’Grigorie Vieru’’, ‘’Elevii din Colegii au talent’’ (locul –I), la concursul ‘’Tamara Ciobanu’’ – priemiul III, ‘’Sună de răsună Lunca’’ – locul II, ‘’Mărul de aur’’(categorie muzica populară) – locul I. La o festivitate mare, care s-a desfățurat în Ucraina ( ‘’Ya Veriu’’) – locul I. La fel, Galina Maleca este laureată a concursurilor- ‘’Maria Drăgan’’, ‘’Nicolae Sulac’’, și prezintă Orchestra ‘’Folclor’’. Aceste concursuri sunt doar o părticică din priemiile obținute prin muncă, dăruință și dragoste pentru cântecul popular. Astfel, Galina a absolvit cu succes Colegiul ‘’Alexei Mateveici’’ din Chisinau, unde patru ani a cântat cu mare drag la toate evenimentele, care s-au petrecut în incinta colegiului.
Este mândră de sine, și Îi mulțumeşte bunului Dumnezeu pentru vocea care i-a dăruit-o ca să bucure inimile oamenilor cu melodii frumoase de altădată. Bucuria ei cea mare este să cânte în continuare, şi împreună cu interpreți mai mari din România: Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Ionuț Dolănescu, Maria Ciobanu și Fuego etc. Galina sincer crede că a fost cea mai mare bucurie din viaţa ei, pentru că nu oricine are parte să cânte alături de maeştri muzicii populare. Încă o colaborare reușită pentru ea a fost înregistrarea a două melodii minunate: ‘’Are mama 4 fete’’ și ‘’Să fii fată înţeleapta’’, unde a colaborat cu marele dirijor Mihai Amihalachioaie. Să cânte cu Lăutarii împreună, a fost la fel o mare experiență pentru Galina! Ea crede în visul ei, în iubitul ei, crede în oameni şi talentul său, speră să continuă să ducă tradiţiile mai departe prin cântece dragi poporului nostru.
Şi dacă veni vorba de cărţi preferate, cele care au marcat-o, Galina ţine să menţioneze şi să recomande unele şi nouă. Iată, Top-ult celor 5 carti pentru adulți: 1. Trandafirii negri de Sahip Sahap, 2. Enigma Otiliei de George Călinescu…3 Bel-Ami de Guy de Maupassant 4. Singur pe Lume de Hector Malot. 5. Romeo si Julieta
Top 5 cărţi pentru copii: 1.Pisici razboinice’’ de Erin Hunter, 2. ‘’Micul prinţ’’ de Antoine de Saint-Exupery 3. ‘’Bulgaras de primavară’’ de Paul Stewart, 4. ‘’Ratusca cea urita’’ 5. ‘’Capra cu trei iezi’’
Referitor la societatea noastră are ceva de spus. Galina consideră că sunt necesare unele schimbări de mentalitate în Moldova. ”Dacă as avea posibilitate, as schimba modul de gândire şi de comunicare, în care se folosesc de multe ori expresii care conţin cuvinte ruseşti. Aş integra oamenii în diferite organizaţii care ar dezvolta şi ar promova interesele lor”. Şi în domeniul Culturii ar pune accentul, în mod special, pe promovarea tinerilor talente, deoarece se promovează foarte puțin ce ţine de folclorul autentic. ”Ar fi bine ca ministrul culturii să propună şi sa ne susțină prin diferite concerte ce ne-ar crea o oportunitate de dezvoltare pe plan cultural”. Ne dorim o continuitate a valorilor şi tradiţiilor naţionale, dar nu se face mai nimic pentru tinere talente şi promovarea lor ca urmare…
Cartea poate fi personală. Chiar dacă e un bun al omenirii. Există carti care dau impresia că au fost scrise anume pentru tine. Doar că nu ajung în mâna ta ”una cu două”, – ele trebuie căutate printre alte zeci de carti citite. O placere e sa citești cartea rocomandată – o carte care a avut impact asupra cuiva inaintea ta. Se pare, că ai parte de 3 dimensiuni într-o singură lectură, – una care ti-o ofera autorul, alta care se proiectează în tine prin felul tău de a fi, simti și întelege, plus opțiunea în care mesajul s-a proiectat asupra celui care ti-a recomandat-o. Uneori impactul nu se produce, nu neapărat din motiv că în acest moment se vine cu o recomandare. Aleg cateva carti care mi-au placut mie în special, și aș dori să fie citite și de alții.
Voi incepe cu o trilogie care m-a tinut trează cateva nopti la rând. Iar cand mă lua somnul, vedeam filme în vis: adică, Cartea prindea viață. Vorbesc despre trilogia lui Carlos Ruiz Zafon: ”Umbra vantului”, ”Jocul ingerului” si ”Prizonierul cerului”. Un timp am ezitat să le cumpar. Știam că autorul e un ziarist care a lucrat timp îndelungat în publicitate, de aceea nu-mi inspira încredere, deși trilogia, si, mai ales, ”Umbra vântului” avea cele mai frumoase recomandari. Am descoperit o lume fantastică – în Cimitirul Cărților Uitate și în afara lui –lumea acestei trilogii. Cel mai important lucru care ti-l confirmă, sau învață, daca n-ai știut, e ca refugiul cel mai sigur în viață este cartea. Anume ea îți poate oferi sprijinul de care ai nevoie, nu să-l cauți în alcool sau alte vicii care amortesc simțurile, cele care niciun fel nu rezolvă problemele. N-o sa va dezvalui subiectul, și vă asigur ca veți renunța la somn fără ezitare, doar ca să aflați ce ascunde urmatoarea pagină. E o trilogie care-ți taie respirația și te poartă în linii paralele, unde nici nu banuiesti că ai putea ajunge. Dragoste și mistică. Triller și romantism. Cărti care te-ar putea marca. Cărti care merită să le ai în casă. Carți care te vor ajuta să întelegi valoarea vieții.
Urmatoarea carte îl are ca autor pe Jose Saramago, singurul portughez care-a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Comunist şi ateu, Saramango a avut convingeri care adesea au fost în conflict cu Biserica Catolică. Desi, majoritatea cititorilor il cunosc pe Saramago gratie “Eseului despre Orbire” (care apropos, merită citit cu atenţie) recomandarea mea de azi e ”Evanghelia după Iisus Christos” – cel mai polemic roman al autorului. Dacă vă sperie cumva ca veti avea un fata Biblia, sau o a cincea Evanghelie din ea, va înșelați. Dar, asta nu inseamnă ca de la un capăt la altul a romanului nu veți întalni evenimentele biblice care au marcat Creștinismul. Cartea este categoric interzisă Creștinilor stăpâniți profund de cutumele religioase. Ar putea fi catalogată o blasfemie de catre cei care nu admit categoric umanizarea Fiului. Nu pare să fi scrisă de dragul senzatiilor tari, deși le provoacă. În primul rând avem în față o epocă, dominată de anumite evenimente, de o anumită gândire si mai putin aparent, de anumite persoane. Pentru că toți ei, personajele biblice, piloni ai creștinismului în acest roman sunt oameni simpli care au avut o viață ce se înscrie în tiparul vremii. Romanul vine cu relatarea episoadelor absente din Biblie, și anume viața de la nastere până la maturitate a lui Iisus. Centrul romanului sunt oamenii. Adica Isus se naște nu din Sfantul Duh si Maria Fecioară, ci din Maria si Iosif omul. Și mai are frați și surori. Romanul vine cu o groază de întrebari, oferind raspunsuri mai puțin așteptate și acceptate, oferă suma dilemelor de care este stăpânit Iisus, sau a ispitelor care-I dau târcoale, a viselor spre care merge, a gândurilor care nu-i dau somn, a judecăților care-l rod într-una… Punctul de bază al romanului, stă proptit în discuția avută timp de 40 de zile pe Marea Galileei, între Iisus, Dumnezeu și Diavol, când Iisus îl întreabă pe Dumnezeu cum o să fie lumea după sacrificiul său… Evanghelia dupa Iisus Christos, un roman cu multe semne de intrebare, cu perspective greu de dibuit care pot zdruncina convingeri de secole… – Victoria Cuşnir, jurnalist, producător şi prezentator Alt TV
Am început să citesc de la o vârstă de 11 ani dar acele poveşti erau citite pentru a trece timpul. Importanţa şi frumuseţea cărţii am înţeles-o doar la 15 ani, la această vârstă am citit pentru prima dată un roman, Laleaua Neagră de Alexandru Dumas. O lume in care fraza “A dispretui florile inseamnă a-l jigni pe Dumnezeu” nu suna aiurea, ciudat sau inadecvat. În roman se prezintă o lume guvernată de supremație, dezinteres și onoare. Această carte m-a ajutat să văd că și în întuneric se poate de găsit o rază de lumină. O altă carte care ma impresionat și care merită citită este Doamna cu Camelii de Alexandru Dumas-fiul. Povestea cărţii este una tristă, profundă, dar merită citită. Reprezintă o poveste de viaţă încărcată de sentimente, o poveste de demult, dar care într-un fel sau altul, are rădăcini şi-n zilele noastre. Diavolul este politic corect de Savatie Baștovoi este un roman modern care ne prezintă o societatea foarte ușor de manipulat. Ma impresionat prin stilul foarte simplu de înțeles și prin asemănarea evenimenteleor care au loc în viitor, cu ziua de azi. Temă pentru acasă de Nicolae Dabija este un roman care l-am citit cu o mare plăcere, un roman care prezintă trecutul dureros al neamului nostru prin povestea de dragoste a doi îndrăgostiți care trec printre multe greutăți. O altă operă care m-a ajutat la formarea unei viziuni asupra vieții a fost Fluturi de Irina Binder. – Svetlana Iurcu, elevă la L.T. Ștefan cel Mare s. Bravicea. clasa a 12-a.
Vroiam să fac o poză cu cartea cu povești din copilărie, dar nu am găsit-o…
Relația mea cu cărțile a început să prindă aripi atunci când aveam vreo 8-9 ani, – eu primisem în dar o carte cu povești „Făt-Frumos cu părul de aur”. Am citit-o toată cu sufletul la gură, și am recitit-o de 4 ori .
În adolescență l-am citit pe Paul Coelho, recomandat domnișoarelor de 16-18 ani să citească „Veronica se hotărăște să moară”. „Puterea magică a gândului” deDavid Schwartz m-a făcut să înțeleg care e secretul cu gândirea pozitivă.
Acum sunt în căutarea echilibrului, a armoniei și am pe noptieră cartea „Liniștea vorbește”
de Eckhart Tolle.
N-am citit Fluturii și nici 50shades of Gray, nu urmăresc „trandu-rile” și dacă nu-mi place o carte, o las și pot reveni la ea, când voi simți că mă primește printre filele ei. – Svetlana Matvievici, blogger, pr manager.
Desi am lansat recent un roman de dragoste, n-as putea spune ca in copilarie sau adolescenta am fost atrasa de acest gen de carti, precum colegele mele care se dadeau in vant dupa «Cantatoarele din Maracini» sau «Pe aripile vântului». Eu preferam carti de aventura (Jules Verne) sau romane politiste (Aghata Christie, Sir Athur Conan Doyle, nuvele americane adunate de Hitchcock). Un interes aparte am avut si pentru povestile populare, nu doar locale, ci si ale popoarelor din Uniunea Sovietica. Apoi a fost o perioada cand eram pasionata de folclorul local: cantece, pataranii, zicatori, proverbe, bocete. De cand scriu, criteriile mele de alegere a cartilor s-au schimbat. Eu nu ma intreb daca o carte e interesanta, eu caut sa vad CUM povesteste autorul. Ma intereseaza stilul, tehnica, impletirea intrigii, dezvoltarea personajelor, intercalarea momentelor de suspans etc. Intr-un cuvant, citesc culisele cărţii, pe lângă povestea expusă pe pagina albă. Aduc in biblioteca de acasa doar carti de la care am ce invata ca autor. – Lilia Calancea, scriitor, jurnalist.
Primele cărţi care m-au marcat sau chiar mi-au format anumite calităţi sunt romanele lui Jules Verne. Recunosc că nu le-am citit pe toate, dar urmează să o fac chiar dacă unii cred că este o lectură mai mult pentru copii. De fiecare dată când deschideam cărţile lui, eram aruncat într-o lume plină de aventuri cu personaje deştepte şi ambiţioase, cărora eu voiam să mă asemăn.
O altă categorie de cărţi care mi-au plăcut şi le recomand tinerilor de astăzi sunt: “Exerciţii de echilibru” deTudor Chirilă (solistul trupei “Vama”) şi “Suge-o, Ramona” de Andrei Ciobanu(stand-up comediant român). Prima este o agendă a unui om care are ce spune şi merită ascultat, iar a doua carte care are un titlu foarte îndrăzneţ este o poveste erotică semi-amuzantă. Ambele au început ca fiind articole de blog. – Nicolae Ionaşcu, Masterand Sisteme Avansate de Telecomunicaţii, Prelucrarea si Transmisia Informatiei, Universitatea „Valahia” din Targoviste.
Un psiholog spunea ca societatea noastră actuală se află la o cotitură după care își va regăsi spiritualitatea. Dea Domnul să o regăsim! – Ascultați, ce spun persoane deștepte: e pentru cei care au ochi să vadă, și urechi – ca să audă!
Rusalina Russu:Prima carte care m-a marcat și pe care am recitit-o regulat la distanță de 4-5 ani (pentru că am inteles-o diferit de fiecare dată) a fost „Pe aripile vintului” de Margaret Mitchell, apoi ‘Mizerabilii” de Victor Hugo mi-a dat mare bătaie de cap pentru ca n-am înțeles-o pe Fantina care nu și-a mai vizitat fiica niciodată…”Jennie Gerhardt” de Theodor Dreiser m-a fact sa ma gindesc la fetele intretinute din epoca trecuta… Dar cartea care m-a impresionat cu adevărat la vârsta adolescenței a fost : ”Urme pe prag” de Alexei Marinat, o recomand cu toată încrederea celor care vor să cunoască istoria postbelică acestei palme de pamânt – mi-a lăsat urme adânci în suflet și în minte, la fel ca și „Copii în catușile Siberiei” sau „Tema pentru acasă”. Să nu uit și de Coelho, – las-să zică unii că e banal, dar eu am multe din carțile lui și să vă deschid un secret: de foarte multe ori l-am citat în emisiunile mele, fără să zic autorul…
Octavian Ticu recomandă:1.Cruciatii de Henrik Senkevici 2. Fratii Karamazov de Fedor Dostoievki 3. Gorila de Liviu Rebreanu 4. Delirul lui Marin Preda. – Ceea ce citeste copilul meu: Cei trei muschetari de Alexandru Dumas,Robinson Crusoe de Daniel Defoe, Colt Alb de Jack London
Zinaida Jioară: Lectura e cea mai bună formă de creștere și dezvoltare a valorilor, altfel spus, de ați creste IQ-ul, indiferent de vârstă, pentru ca omul trebuie să fie într-o permanentă creștere, altfel riscă sa vadă lumea numai într-o singură culoare. Eu îmi amintesc foarte bine de prima mea carte, Găina porumbacă, citită la 6 anisori, – ea fiind prima carte luată de la biblioteca din sat și, de atunci am îndrăgit această biserica a cărții, care din păcate nu mai e așa de văzută de tinerii de azi. Au urmat sute de cărți, unele au lăsat amprentă în memorie, altele – nu. Îmi amintesc și am recitit de câteva ori în adolescență cartea Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher Stowe. Mi-a plăcut lectura după Ion Druță, volumele cu detective după Agatha Christie. Evident, recomand tinerilor sa citească Multă literatură de specialitate, dar foarte Multă, – credeți-mă că acest studiu se așează pe rafturi acolo în creieraș Și la momentul necesar, își spune cuvântul. Uneori apelez la multe cărți de psihologie, astfel, caut și găsesc răspunsuri la multe întrebări care le am, pentru ca am și eu fiica adolescentă 🙂 Și vreau sa fiu în pas cu evoluția. La moment lectura Dosarele secrete al sec XX, o carte cu răspunsuri și tot atâtea semne de întrebare. Obișnuiesc sa citesc doua cărți în același timp, adică, încep o carte, o las, încep alta, revin la aia, nu știu de ce 🙂 Fiecare om citește ceea ce îi cere sufletul. Însă tare bine ar fi ca în biblioteca fiecărui om sa fie măcar versurile lui Mihai Eminescu, Grigore Vieru și alte opere de capatâi… Fiica mea, Madalina, lecturează ceea ce e în programul școlar, îi plac cărțile de filozofie; oameni… Ea mi-a și dat o temă pentru acasă: Să-l citesc pe Nicolae Dabija, temă pt acasă! 🙂 Pot sa vorbesc chiar si trei zile despre carti, incontinuu…
Dorin Scobioală: „12 стульев” și „Золотой телёнок” de Ilf și Petrov. După ce-l veți cunoaște pe Ostap Bender, veți înțelege cum s-au ridicat politicienii și afaceriștii de pe la noi…
Nadia Darie: Cartea copilăriei mele cred a fost Călărețul Fără Cap de Mayne Reid; după lecturarea acestui roman am început să iubesc și mai mult detective, polițiste, dar și actiunea, – si la nivel de cărti, – si la nivel de cinematografie. Am văzut mai tîrziu si doua ecranizări frumoase ale romanului. Am citit în original multă literatură franceză, iar preferatul meu este Victor Hugo cu L’homme qui (Omul care râde) Nu am neglijat nici clasicii noștri, puteti oricind citi Rebreanu, Sadoveanu, Druță sau Eminescu – pe mine literarura română mă calmează, anume, – autorii clasici români! În ultima perioadă, citesc mai mult literatură de specialitate, despre copii și romane de buzunar. Ultima lectură a fost: M-am hotărit să devin prost, de Martin Page
Codreanu Vlad: Am citit ”Capra cu trei iezi”, și altceva… Am citit cărți de limbă română și carți de istorie, de Dreptul omului, carți de școală, care îmi erau interesante… În rest, nu-mi plac cartile!
Din curiozitate, te-ai întrebat vre-odată, de ce unele persoane: aceşti scriitori, profesori, contabili, doctori etc, vorbesc în spiritul şi obiceiurile unor anumite zone din ţara pe care o reprezintă? Oamenii nu ar fi ajuns ceea ce sunt, dacă nu râvneau să studieze, să realizeze visele sau proiectele sale! Poate că, aşa au vrut ei, să se exprime într-un moment anume, într-o anumită comunitate prin limbajul transparent tuturor… Viaţa este ceea ce experimentezi. Unii, probabil, că o o fac în mod diferit; alţii, trăiesc o viaţă întreagă, monoton şi fără impresii. Fii atent, la ceea ce visezi şi aspiri; fii atent la proiectele tale – lucrează la ele! Atunci, când înţelegi această lege, – ai acces la posibilităţi extraordinare de a evolua în plan personal şi spiritual. Apropo, globalizarea ne apropie? Oricare nu ar fi politica statelor, – ea ne uneşte… prin lectură şi aceleaşi interese!
Iulian Filip, scriitor: Mă tem să nu derutez lumea cu titlurile de carte deschise la tot pasul în spațiile unde ajung: la Casa Greierului, e deschisă a lectură meticuloasă cartea Emiliei Pavel de la Iași „Masca – univers antropologic (ed. Princeps Edit, Iași); la Academie e deschis minimonografia lui Ion Gagim consacrată compozitorului, dirijorului, interpretului, profesorului, academicianului Gheorghe Mustea; în apartament citesc în paralel două „dosare” despre Miorița – unul (o carte) aparținând etnologului de la Iași Petru Ursache, altul (câteva cărți) aparținând lui Alexandru Bulandra de la Urziceni; cartea lui Joahan Huizinga „Homo ludens” e deliciul pentru omul de teatru care sunt… Mare încurcătură acum când mă pregătesc la mare – aleg câteva cărți și se îmbulzesc prea multe să încapă în geamantan: o să-l iau pe Dale Carnegie cu „Secretele succesului”, Roland Barthes „Incidentele” (dar poate și „Plăcerea textului”)… Și gata, altfel, îmi tulbur marea și-mi afectez înotul.
Cu cele mai frumoase gânduri…
Ecaterina Bondareva, Kiev, Ukraina, Lector USK: Я в детстве много читала и очень многое нравилось Кастанеда, Ремарк, Булгаков, Набоков. Сейчас все больше детективы Марининой и Устиновой, Дашковой
И если не художественная то что-то из истории, ухвачусь за какое то историческое событие, не важно когда и где произошедшее и рою, по всему интернету
Ну это так, навскидку, еще подумаю)
Svetlana Koltygina, contabilă, Samara, Rusia:
Я в детстве читала все подряд.Научилась в 5 лет сама читать. И в детском саду воспитательница сажала детей, мне давала книжку и я им читала, пока она занималась своим делом. Сначала, конечно, сказки всех всех народов Мира. Очень еще любила о природе и животных. Виталий Бианки целиком, Пришвин и много много всего. Тогда плохо было с книгами в продаже, да и мы были не богатые… Мама завела „блат” в букинистическом магазинчике, и когда сдавали туда хорошие детские книжки, эта женщина нам оставляла, мы покупали. Приходили домой и гладили каждую страницу утюгом, – до сих пор помню этот запах. 🙂 Потом я перечитала детскую библиотеку районную, потом у одноклассницы, её старшая сестра пошла работать во взрослую. Вот где было счастье. Она нам давала ВСЕ! Все что можно было я проглотила…и Франсуазу Саган, и Виктора Гюго, и Стендаль,.и Леон Фейхтвангер, и Дюма… Конечно, то, что по школьной программе проходили, тоже читала все. Когда мой старший сын на лето в школе, получил задание прочитать Повести Белкина, я его спросила прочитал ли. Он думал, что я не помню, – я попросила рассказать о чем. Вот он был в шоке, когда я ему „Метель” почти дословно цитировала 🙂 Был еще журнал Юность, там печаталось современное… Много прочитано о криминалистике литературы-мечтала быть экспертом-криминалистом). В общем я, много читала… Крайнее время много и эзотерической литературы, о развитии личности… Свияш, Лазарев, Коэльо, Жикаренцев, Бурбо… Мастеров Востока читаю Трунгпа, Ошо, Соболенко-Баскаков.. Ну вот как то так у меня в жизни с чтивом…
Angela Chelaru, Lector universitar (USM): Despre lectură; în copilărie era cea mai mare bucurie, când luam o carte nouă de la bibliotecă sau banii, care îi primeam de la bunelul Gheorge, pentru bomboane: îi cheltuiam la librăria ,,Luminita” din sat, pe cărţi. Citesc şi acum cu mare placere, când găsesc timp. Îmi place Paolo Coelhio, Robin Sharma, Osho. De asemenea, tot ce este nou în domeniul managementului şi afacerilor, ca să am cu ce veni în faţa studenţilor mei… Pasiuni sau mod de viaţă? – nu ştiu, la care capitol mai precis, să atribui yoga, meditaţia. Îmi place să petrec timpul cu copiii mei, care au crescut foarte repede, că abia am reuşit să observ… Mai şi gătesc torte delicioase: mă întrec cu fiica mea la prepararea lor! – Savurez din placerea de a-mi revedea părinţii şi sora. Sau, de a petrece câteva ore cu prietenii, – orele care îmi redau aripi… Hobby-uri: am incercat mai multe: de la goblen la sărituri cu paraşuta. Îmi place să dansez…
Octavia Simona, Arad, România: Am terminat în ‘ 1988, facultatea de Biologie, la Bucureşti, eu fiind din Arad! Am lucrat ca profesoară de biologie 7 ani si de 18 ani lucrez ca biolog la Centrul de Transfuzie Sanguina Arad! Munca mea e de rutină, plicticoasă, obositoare şi mai ales, mizerabil platită pentru responsabilităţile şi riscurile, pe care le am! Nu am altă alternativă, în momentul de faţă! Şi, sunt prea ”bătrână” ca să mai plec din ţară! Titluri de cărţi dragi mie: Cartea de laSan Michele de Axel Munthe şi Jurnalul Fericirii de N. Steinhardt, ar mai fi şi Biblia, şi multe altele… Nu-mi place să vorbesc despre mine! Dacă nu era fiica mea, care să-mi faca contul de Facebook, nu cred. că mi l-aş fi făcut… în veci! Dar fiindcă, m-ai rugat frumos, o să-ţi spun, că sunt o persoană destul de introvertită! În ce priveşte lectura, – citesc, în funcţie de starea mea sufletească. Nu pot spune, că prefer un gen anume! Prin natura profesiei, iubesc tot ce e viu şi după cum poate ai văzut de pe profilul meu, mi-ar plăcea să călătoresc mai mult, dacă aş avea posibilităţi! În acelaşi timp, sunt o persoană spirituală, care acceptă toate religiile, chiar dacă au limitări din anumite puncte de vedere! În rest, mă bucur că există modalitatea ca oameni, care au pasiuni, cât de cât, comune: să se întâlnească, chiar dacă doar virtual, şi – să-şi împărtăşească anumite pareri! Deci, iată că globalizarea ne apropie foarte mult!
Gânduri bune, păreri interesante. Replici, discursuri, – fiecare personalitate, pretinde la un al său Adevăr indiscutabil. „Istorie se cheamă ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, nu ceea ce am vrea să se fi întâmplat”, spunea Nicolae Iorga. Fiecare om, fiece clipă din viaţă, – e deja o istorie. Trebuie să ne apreciem unul pe altul, să ţinem şi la partea cealaltă de păreri, fără discriminări şi preferinţe politice. Să învăţăm să ascultăm, nu doar pe sine. Fără să pretindem cu al nostru orgoliu, că doar noi avem dreptate; poate găsim şi un alt firicel de adevăr, – că mai există o altă lume: intelectuală, pozitivă şi deşteaptă, care merită să fie ascultată?
Lidia Kulikovski, Director General (de onoare) BM „B.P.Hasdeu”, Doctor în pedagogie, conferenţiarăuniversitară.Tot ceea ce fac – face parte din viaţa mea, este viaţa mea, cum să nu o fac cu pasiune? Eu cultiv flori cu pasiunea unui înveterat florist; gătesc cu pasiunea unui bucătar ca James Oliver; îmi pregătesc cafeaua ca cel mai înrăit cafegiu; nu fac nimic din datorie. Fac din pasiune şi necesitate. Conduc o bibliotecă cu pasiune, dar şi cu responsabilitatea care îmi revine ca şi conducător. Cred, m-am gândit în repetate rânduri, că sunt un caz fericit, când coincid vocaţia cu profesia. La odihnă – odihna organizată, planificată. Am fost o singură dată la sanatoriu, dar nu am rezistat decât două săptămâni… Mă odihnesc când plec în deplasări, când citesc, când merg în satul meu natal, când merg la fiicele mele… Orice schimbare de mediu sau context pentru mine e odihnă. Nu am renunţat la prieteni, la oamenii buni ai BM, la vise. Am făcut compromisuri, dar nici o dată nu am renunţat la cuvântul spus. Studiez acum Raportul Biblioteci Municipale din 1912, cel de-al 35-lea an de existenţă (aşa au scris bibliotecarii de pe atunci pe copertă, ca şi cum să mai amintească o dată când a fost fondată instituţia noastră) ca să aflu ce se mai întâmpla cu 100 de ani în urmă. Ce vreau să menţionez este că Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu a fost foarte activă, a fost un important centru cultural pentru chişinăuieni şi cu 100 de ani în urmă. De atunci ni se trage.
Victor Stepaniuc, politolog, Doctor în Istorie. Problematica pensiei si pensionarilor fixata in denumire este secundara. Cititi cu atentie! Pentru pensii bune trebuie salariu bun si economie functionala. Spre regret, greselile guvernarilor de 22 de ani au lasat Moldova fara o economie functionala. Drama noastra este ca principalele forte politice nici pina acum nu au constientizat gravitatea situatiei. Iar multi politicieni si intelectuali spera ca nu munca, harnicia si intelepciunea ne vor salva, ci… Uniunea Europeana… NU CRED… Fiecare popor cu demnitate in istorie si-a edificat bunastarea si progresul de unul singur si prin munca asidua… Sper, ca asa va fi si la noi… Desigur, in conditiile globalizarii ideile, legile, progresul sint si importat – exportate, insa trebuie sa fim atenti daca globalizarea nu este un razboi politico-economic global dus de cei puternici pentru supravetuirea acestora, si slabirea celor slabi… Generatia de la 45-70 ani este cea mai eficienta pentru viata publica, social-politica. La virsta respectiva cunostintele, intelectul, vointa, forta de es in Europa sec. XX s-au realizat la aceasta virsta… Ca orice om politic imi doresc anumite realizari esentiale in viata tarii noastre… Apoi, sa ajung sanatos la pensie. Sa pot, in continuare, sa citesc anumite cursuri universitare despre istoria Moldovei, diplomatie, liderism si interesul national… Sa mai scriu citeva carti pe teme de istorie si stiinte politice, sa calatoresc prin locurile interesante din Europa, sa particip la dezvoltrea si in Moldova a cluburilor de interese pentru oamenii de virsta pensionara…
Ceva din istorie: ale mele păreri, concluzii şi rectificări: Unirea falsa de la 1600… Mihai a avut obraznicia sa cucereasca Moldova si sa impuna mitropolitul Moldovei prin teroare si riscul de decapitare, ca acesta sa-i faca binecuvintare… Domnul Moldovei Irimia Movila a revenit in Moldova in toamna lui 1600 cu armata si boierii credinciosi si a restabilit independenta Tarii Moldovei…Istoria romanilor,stie toata Europa, e plina de falsuri si interpretari eronate… Stefan cel Mare a purtat cu Tara Romaneasca 21 de razboaie , a ocupat Bucurestiul de 5 ori insa nu a avut hazardul sa se proclame acolo domn si sa proclame unirea,deoarece el constientiza ca Tara Romaneasca e O ALTA TARA… Aceste probleme delicate in istoria noastra sint reflectate putin ,deoarece dupa 1812 si anihilarea Moldovei in 1861 o parte de documente au fost lichidate ori sin secretizate in arhivele Romaniei si Rusiei.Dar informatii indirecte exista in Letopisetul Tarii Moldovei, la Cantemir, Dragnev – Istoria Noldovei de la inceputuri pina in sec.XVIII, Lucrarea Domnii Tarii Moldovei de Dragnev, Varta, la V.Stati, Istoria Moldovei, la Vl.Grosul Pagini din istoria Moldovei, la I. LupasIstoria romanilor… Falsul despre Mihai Viteazul – unificatorul romanilor, este recunoscut de numerosi istorici romani… Istoria falsificata a romanilor mai domina si sistemul de educatie din Republica Moldova… Reportajele Telejurnalului: Istoria mistificata. Camelia Csiki, 7 aprilie 2013 http://stiri.tvr.ro/reportajele-telejurnalului-istoria-mistificata-adevar-si-mit-in-relatarea-datelor-istorice_29108.html Versiunea mea am expus-o in cartea mea Statalitatea poporului moldovenesc, 2005. Unirea de la 1857-1861 este o drama a Moldovei, inceputa la 1484,1538,1775,1812… Unirea de la 1600 a fost nu mai mult decit o ocupatie straina a Moldovei, ori, Mihai a fost alungat de aici in citeva luni… http://stiri.tvr.ro/reportajele-telejurnalului-istoria-mistificata-adevar-si-mit-in-relatarea-datelor-istorice_29108.html
Lorena Mednicov, chirurg – oncolog: Lectura: prefer varia – clasica, bestsellere, istorică, arta, de specialitate etc. Hobby – impletitul, broderie. Probabil, ca totuşi, marea mea pasiune este meseria mea – chirurgia, dar foarte mult imi place si sa calatoresc.
Mariana Roman, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor:
Îmi place sa calatoresc în Ţară, cit si peste hotare, sa fac cunostinta cu multi oameni interesanti, sa aflu lucruri noi, sa ascult muzica, sa particip la diferite evenimente, îmi iubesc foarte mult copilul meu, mă dedic in totalitate educaţiei lui,
Despre carti – la moment nu prea am timp, dar imi place sa citesc toate cartile legate de dezvoltare personala, arta comunicarii, de dragoste, de copii si familie, carieră.
Silvia Saca, prima persoană care a inițiat în 1994 activitatea în problematici de gen în Republica Moldova. Zece ani a lucrat în calitate de manager de proiecte ale Programului Naţiunilor Unite. În acest răstimp a colaborat strâns cu oficialii din guvern, deputaţii din parlament, preşedinţie, administraţia publică locală, cu societatea civilă şi ONG-uri. A organizat prima reţea de comunicare a ONG-urilor de femei din Republica Moldova „Grupul Beijing” a cărei preşedintă este. În calitate de trainer a lucrat pentru OSCE în Turkmenistan şi pentru PNUD în Tadgikistan.
Dispun de o experienţă de 22 de ani în relaţii internaţionale, activând în calitate de şefă de direcție la Biroul de turism pentru tineret „Sputnik”, apoi, ca secretar responsabil, vice-preşedintă la Asociaţia de relaţii cu ţările lumii „Dacia”. În anii 1985-1994 am activat în bază de voluntariat în diferite ONGuri de femei (vice-preşedintă a Uniunii femeilor în cadrul Ambasadei URSS în Yemenul de sud și din 1992 vice-preşedintă a Asociației de femei din Moldova). Credeţi-mă, am ce va împărtăşi din această vastă experientă de viaţă…
Pasiunile mele sunt călătoriile – am vizitat la vre-40 de tări. Cele mai dragi: Suedia, Spania, Cuba etc. Din 2005 – pensionară. Este o altă perioadă a vieții, diferită de celelalte. E și explicabil acest fapt, se pare, ca deja ai o experienta bogata, dar tot continui sa inveti, – te tot întorci la unele şi aceleaşi, sau gasești, noi cărți. Nu cred că e onest să spui ce carti ai citit sau să reciți abzațe anumite, sau poezii. Acestea sunt pentru ca să le înțelegi, să afli, poate să înveți o altă experiență. Dar intelepciunea, nu cred că vine neaparat din carti, dar m-am prins cu gândul, că chiar am cativa autori la care mă reîntorc, în dependenţă de starea sufletească: Cehov, Suksin, Esenin, Bulgakov, Marquez, Ulrich Beck si Elisabeth Beck-Gernsheim (”El normal caos del amor” – am pierdut-o si regret mult), Ion Druță, in prezent citesc ultimile romane a Mihaelei Perciun, chiar cu autografe. Mă reîntorc la clasici, cînd caut vre-un raspuns. Din ale muzicii, – în special, OPERA, practic tot repertoriul Teatrului de Operă și Balet. Pictură: Clode Monet, V. Tabac, V. Brașoveanu … Animalele mele sunt și o parte a familiei; Câinele- Romus, Pisicele Mia și Mica și Leolic, florile; hobby – lucrul manual…
Important, e să ai capacitatea să ceri de la sine, să te impui, să-ţi asculţi inima. Să obţii ceea ce-ţi doreşti! Dacă vorbeşti lucruri mărunte în loc să rezolvi probleme strategice, de unde performanţă? – la fel, e şi dacă te joci cu sentimente, faci un lucru fără experienţă, sau citeşti ceva „la nimereală”, – poţi ramâne dezamăjit pentru totdeauna! Fii tu insuţi: îndrăzneşte, cere sfaturi, citeşte mai multe cărţi; vei înţelege, cu timpul, cât poţi face, sau – cât ai realizat. Iar dacă viaţa iţi pune piedici, să ştii, că doar tu eşti de vină, că le permiţi. Hai, nu te lăsa doborât, exclude sau ocoleşte persoane, care te ignoră şi te fac să te simţi un om de nimic. Eşti precum te-a creat Bunul Dumnezeu. Măreţ. Doar să crezi!
Diana Guja, jurnalistă, blogger: Eu am trăit în ultima săptămână o adevarată exaltare. În apartamentul, în care m-am mutat, sunt câteva mii de carţi! Pentru un om ca mine, în care apar roiuri de fluturi şi libelule,.. la simplul gând îndreptat spre un ţeanc de cărţi bine alese, această bibliotecă este ca promisiunea unei vieţi veşnice. Acum, după cinci zile de cercetare sfioasă, de târcoale şi plimbări de-a lungul rafturilor, am reuşit să văd titlul doar la câteva din comorile strânse cu atata drag si pricepere, de un om care ramâne pentru mine o enigmă. „Jurnalul Virginiei Woolf”, „Amintirile Marinei Tsvetaeva”, „Jurnalul lui Liviu Rebreanu”, Opera lui Marcel Proust, Gabriel Garcia Marquez, grecii antici, clasicii ruşi şi asta e doar o particică din câte ascunde această cameră din noua mea casă. Îmi place să citesc. Să recitesc. Să cumpar cărţi. Să vânez cărţi. Să strâng cărţi de la gunoi. Să salvez cărţi. Dar, ca orice plăcere adevărată, anume, plăcerea cititului m-a vizitat târziu. Atât de târziu, încât, părinţii mei începură deja să se îngrijoreze. „Ea nu citeşte!”. La care, eu răspundeam „Nu vreau să-mi stric ochii!”. Azi, o carte de Garcia Marquez sau Anton Cehov, îmi provoacă atâta bucurie, cât nu-mi poate procura nicio pereche din cei mai buni pantofi. Bunăoară, pe Marquez l-am citit în toate patru limbi pe care le cunosc. „Toamna patriarhului” este Biblia mea, Cartea Cartilor, – un roman recitit de patru ori şi, care iarasi îşi aşteaptă rândul. Haruki Murakamişi Yasunari Kawabata sunt alţi doi prieteni apropiaţi. Iar Milan Kundera şi Elizabeth Gilbert sunt cei mai placuţi intrelocutori în dimineţile petrecute în troleibuzele aglomerate sau seara, dupa o zi de lucru.
Daca m-ar chema într-o zi Dumnezeu la el, la o discuţie, şi m-ar întreba ce viaţă îmi doresc, i-aş spune să-mi lase carţile şi să-mi dea un paşaport magic cu care aş putea călători în orice ţară de pe acest Pământ. Atunci, fericirea n-ar ma fi doar un concept.
Alexandra Goremichina (Shine), interpretă, dansatoare și coregraf. Am descoperit lumea cărților de la o vârstă destul de fragedă. Înainte să invăț să citesc, mereu insistam să mi le citească cineva dintre adulți. Mama, tata și, inclusiv, toți musafirii care ne vizitau, – nu au evitat să-mi citească cu voce tare. După ce am învățat să citesc, am asaltat cu adevarat, libraria casei: citeam toate cărțile pe rând: publicistică, romane, literatură documentară, clasică.Tot așa, am continuat, descoperind și alte librării. În present, cu Internet si Kindle reader la îndemână, căutările au devenit mult mai simple. Citesc în fiecare zi. Sunt cărți, care recitesc de mai multe ori. Dintre autorii preferați, pot sa menționez pe: William Somerset Maugham,Francis Scott Fitzgerald, Erich Maria Remarque, Haruki Murakami, Victor Astafiev, Alexandr Soljenitin,Vladimir Nabocov, Bernard Werber. Pot să continui lista… Îmi place să citesc povești adevărate, astfel, descopăr caractere, sentimente, eroizm, trădare, dragoste, – ceea ce ne reprezintă pe noi ca ființe umane. Este o lectie de viață pentru mine; devin și eu mai înteleaptă, mai tolerantă. Aparte, am o listă de cărți pentru copii: le recitesc, îmi redau o stare de pace, vise, magie… Astrid Lindgren, Jerald Darrel, Alexandr Volcov, Alexandra Brushtein, Alan Milne, Eduard Uspenskii sunt scriitori preferați: mă salvează, oricând mi-e trist. Îmi plac şi detective, gen ironic și umoristic, – îmi ridică dispoziția. Prefer cărți de Ioanna Hmelevskaia, un autor din aceasta categorie. Recentă descoperire – Joe Vitale și celebrul „Spiritual Marketing„. Autorul vine cu idei foarte simple și fantastice, în acelaș timp. Ne ajută să recăpătăm încredere în forțele proprii, să ne schimbăm percepția față de realitate, să trăim această clipă și să credem în Dumnezeu. Îmi este foarte apropiată astă ideologie: am reușit să citesc mai multe creații ale lui Joe, astept alte noi. Cred, că viața însăși e o pasiune, – muzică, dragoste, comunicare, călătorii, sport, somn, chiar și mâncare… Toate sunt pasiunile noastre.
Ludmila Gheorghiţă, Actrita emerită, Teatrul ”I. L.Caragiale”, Chişinău: E dificil de spus, când m-am imprietenit cu carţile… Îmi aduc aminte foarte clar; de la o vârstă de 4-5 ani, lângă sora mea (cu 2 ani mai mare), care deja ştia să citească, pentru ca o pregăteau pentru şcoală, eu, cu o „Albinuţa” lui Grigore Vieru, pe braţe, şi cu degeţelul arătător – în carte, cu ochii plini de curiozitate, – o tot întrebam „da asta ce litera e? da asta?”… Şi tot aşa, până i-a crăpat răbdarea! Am înţeles, să trebuie să învăţ să citesc de una singură, ca să nu mai scot din sărite pe cei din casă Sunt fană a lui Gabriel García Márquez: m-a cucerit în totalitate, şi prin limbajul său, încât i-am citit opera în întregime. Mă delectez cu Mircea Eliade, pe care il ador pentru rafinamentul şi filosofia lui. Am trecut şi prin etapa Coelho, căutând fiecare apariţie nouă publicată, de preferinţă în română. Cehov, Paler, Hesse, Murakami, Kunderaetc. Citesc şi ceea ce îmi recomandă colegii, prietenii: astfel, l-am descoperit pe Isaak Bashevis Singer, un autor evreu de origine poloneză, laureat al premiului Nobel in „78, şi romanul lui „Sclavul„, impresionant şi zguduitor. Iar acum, am în listă de aşteptare; la recomandarea unui prieten drag, – literatură fantastică, care n-am citit nici în copilarie: pur şi simplu, (eu, fiind o fire emotivă şi romantică) nu m-am interesat niciodată. Mă aşteaptă Fraţii Strugatskie, Isaac Asimov. Pasiunea pentru yoga mi-a descoperit şi literatura de dezvoltare spirituală şi motivaţională, anume, pe Osho, la care apelez de fiecare dată, cand vreau să îmi recapăt liniştea interioară. Ar mai fi atatea de citit, pe lumea asta! Şi, de trăit. Aşa să mă ajute Dumnezeu!
Ileana Rusu, jurnalistă, prezentatoare ALT TV: Îmi plac, de la o vreme, lecturile sofisticate și complicate, gen ‘‘Pendului lui Foucault” de Umberto Eco, ”Gestapo” de Swen Hasel. Cartea care m-a marcat cel mai mult este ”Elevul Dima dintr-a șaptea” de Mihai Drumeș, – o consider o capodoperă. În rest, îmi place să gătesc și să dorm. Sincer. Aș putea scrie mai multe, dar nu-mi plac lucrurile siropoase… Și nici patetică nu vreau să fiu. Mi-e lene să fac sport, mi-e lene, pe arşița asta, şi să scriu.
Andrei Cocieru, stilist: Îmi place să privesc cerul înstelat, luna, să mă documentez despre noile descoperiri de planete şi să contemplez minunaţia acestui univers. În ultimul timp, sunt tot mai intrigat de filmele ce prezintă viaţa peste 100 sau 1000 de ani căci asta mă face să gândesc şi să-mi aranjez priorităţile în viaţă, nu că aş avea frică de un sfîrşit ce se apropie dar mai bine zis, vreau ca fiecare zi să fie o urmă frumoasă pe acest pământ şi în orice zi vreau să realizez o faptă bună, o coafură perfectă şi să reuşesc să strâng la piept oamenii dragi. Asta mă face fericit şi mă îndeamnă la fapte măreţe. Până acum am citit mai multe cărţi de specialitate şi reviste ce prezintă tendinţele frumuseţii dincolo de hotarele ţării, de exemplu Elle sau Dolores. Toţi cartea ne face mai înţelepţi, şi de câte ori am ocazia să răsfoiesc o carte, să citesc cîteva pagini, mă simt împlinit. Prefer poeziile, prefer versurile ce ascund atâta profunzime şi romantism, cele a lui Eminescu, Cărtărescu, Păunescu.
De unde vine proza, poezia, muzica, credinţa, iubirea..? În fond, şi iubirea are nevoie de aleşi, căci are şi ea limitele ei. Iubirea se bazează pe reciprocivitate, şi nu e cazul să acţionăm sub influenţa emoţiilor, dar noi o facem cel mai des. Ori, într-o lume bazată pe putere, fiecare este atent doar la sine. Noi, fiecare în parte, suntem exact aşa cum suntem. Când e bine în viaţa noastră, ce avem nevoie să ştim, ni se relevă; tot ce avem nevoie se îndreaptă înspre noi; şi ce simţim să facem, e firesc şi simplu… E modul nostru de a fi. Dar haideţi, să nu uităm, că Iubirea înseamnă atenţie; se exprimă prin atitudinea noastră faţă de oameni. Şi, aceste lucruri, aceste sentimente… Apropo, le puteţi „împrumuta”, inspirându-vă din mărturisiri de suflet, precum şi din lectură a cărţilor recomandate! 😀
Jucatoru (Denis Lupu), interpret muzică uşoară:
Despre preferinţe de lectură – ultima dată, am recitit o culegere mare cu poeziile lui Mihai Eminescu, aşa… „cap-coada”: m-a inspirat în totalmente. Recent, am citit şi o carte de Ion Luca Caragiale „Comedii Momente„. Cât despre pasiuni, este evident: imi place muzica, dar fac şi sport. Mai şi scriu – versuri pentru piesele mele, iar hrana mea de inspiraţie este anume Lectura.
Aurelia Balan Cojocaru, Doctor în psihologie: Timp liber și hobby: vorbim de lucruri sfinte. De când în viața mea, au apărut copiii, timpul liber se învârte în activități în jurul lor. Dar, cum sunt o persoană, care mereu vrea să cunoască și să le reușească pe toate, am ajuns la un compromis… cu mine însămi – mai puține nopţi dormite, şi, în paralel, o creștere eficientă a lucrurilor plăcute şi dorite mie, da, adică, în a face ceea ce vreau și-mi place, – un lucru indispensabil pentru îmbogățirea personalității. Caut să îmbin utilul cu plăcutul, acordând prioritate oamenilor din viața mea, fără de care, sunt ca şi lipsită de aer. Citesc mult, şi orice: sunt o devoratoare de cărţi; lectură mă cuprinde deseori de revelație. Am citit, de curând, „Dincolo de bine, dincolo de rau” de Alice Nastase Buciuta si Aurora Liiceanu, – o recomand cu drag, mi-a placut foarte mult. Acum citesc „Patru femei, patru povesti”, de Aurora Liiceanu. Mai și scriu, versuri, proză, lucrări de specialitate, şi o fac cu deosebită plăcere. ”Arome de vis”, ultima mea colecție de versuri, vine parcă să confirme pasiunea mea pentru scris. E o cărticică la care țin foarte mult și apariția căreia mi-a adus o mare bucurie în suflet. Sunt poezii scrise în nopți cu cer senin sau ploaie, în perioade cu diferite stări sufletești, având la baza inspirației diverse întâmplări, experiente, povești de viață. Creionul și filele albe ale unui album de desen, de asemenea, îmi vor servi drept ocupație preferată în timpul liber. Îmi mai place și să călătoresc, dar nu pentru… a bifa, că am fost undeva anume, ci pentru a cunoaște oameni, tradiții, cultură, pentru a admira arhitectură și, pentru… a simți „aerul” altor popoare. Astfel, timpul meu liber apare într-o pondere tot mai mare, ca timp de dezvoltare multilaterală a personalităţii, care asigură perfecţiunea intelectuală, morală, estetică şi fizică. Dar, cea mai mare pasiune a mea rămân totuși oamenii. Fiind psiholog de meserie, oamenii sunt sursa mea zilnică de oxigen, și o spun fără a exagera. Sunt o persoană foarte bogată: țin tăinută în mine o avere nemărginită – istorisirile de viață ale clienților mei. Mă hrănesc la propriu din bucuriile pe care reușesc să le aduc oamenilor, din evoluțiile și succesele lor. Nimic nu se poate compara cu acea satisfacție interioară, când vezi, că omul din fața ta începe a vedea viața altfel, începe a se bucura că trăiește.
Andrei Covrig, Militar de carieră: M-am elberat din armata în 2001, în timpuri tulbure cînd la putere veniseră comuniştii… Sunt la pensie, însă activez în două ONG-uri: unul cu dreptul umanitar, iar al doilea cu absolvenţii programelor George C. Marshall. “Abuzul de modestie este o prostie!” – vorba unui fost şef din cadrul Ministerului Apărării. Mărturisesc, am o bibliotecă personală, după mine, bunicică. O adun, începînd cu anul 1979, cînd am absolvit o şcoală miltară de la Sankt-Petersburg. Mă bucut că o jumatate din cărţi o am în limba romînă. Preferinţele de lectură: 1. Istoria-militară, Dreptul internaţional umanitar (dreptul războiului) şi ştiinţele politice; 2. Îmi plac şi îi recitesc cu mare plăcere pe Nicolae Iorga “Neamul romănesc în Basarabia”, pe Mihail Bulgacov “Meşterul şi Margarita” şi “Garda albă”, Ilf şi Petrov , cu celebrele romane cu acest şmecher Ostap Bender,Vasilii Şukşin “Până Ia al treilea cântat al cocoşilor”, Constantin Simonov – “Zile diferite de război”, Mihail Şolohov etc. Pasiuni, Hobby: Munca mea. „Dreptul conflictelor armate„, am şi două cărţi. Una cu persoanele dispărute în conflictele armate şi un manual “Dreptul internaţional umanitar„. Introducere” în 2001. Am editate opt ediţii a revistei Asociaţiei George C. Marshall – Republica Moldova “Securitate prin Cooperare” cu diferite aspecte, în domeniul de securitate. Recomandari de carte: cele, care le citisem de curînd:“Spionii ruşi de la Stalin la Putin” de Patrik Pensnot; “Transnistria 1989 – 1992. Cronica unui război nedeclarat” deIon Costaş; “Fereşte-mă, Doamne de prieteni: războiul clandestine al blocului sovetic cu Romănia” de Larry L. Watts; Crimele revoluţiei şi “Sfîrşitul Ceuşeştilor” de Grigorie Cartianu; “Diplomaţia în culise: suveranitate, independenţă, război pace. 1990-1998” de Nicolae Ţiu; Epopeea libertăţii: Războiul de la Nistru (1990-1992) de dl Colonel dr. Anatol Munteanu. La moment, citesc două cărţi. Vorba e de “Un secol cu Neagu Djuvara” de George Rădulescu şi romanul “Supusul satanei” de Nicolae Ciobanu.“Moldova antisovetică: Aspecte din lupta basarbenilor împotriva ocupaţiei sovietice. 1944-1953” de Ion Ţurcanu; “Tema pentru acasă” de Nicolaie Dabija… Din pasiuni, posibil, ca mai face parte şi sportul: vorba e despre baschet, însă, la moment, mai rar apar pe teren. Poate şi vîrsta îşi spune cuvîntul, dar, cînd am posibilitate, ieşim în doi cu nepoţelul şi mai jucăm la inel…
Mariana Galben, jurnalistă: Am foarte multe, dar şi diferite preferințe de lectură – pot citi de la cărți de istorie până la romane ieftine de bulevard. Depinde, de starea mea spirituală. Prefer să cred, că am citit foarte mult, mai ales, în perioada adolescenței și a studenției, – pe-atunci, am petrecut mult timp, citind. Am învățat să citesc la 4 ani, când mama mea era în concediu de maternitate cu fratele, și găsea timp să mă învețe. Am fost impresionată de creațiile lui Liviu Rebreanuși ale lui Ion Druță. În special, Ion Druță cu „Frunze de dor” și „Povara bunătățiinoastre”: mi-au plăcut enorm; le-am recitit de câte ori am dorit. Le recomand tuturor celor, care, deocamdată, n-au reuşit să le citească. Am citit și multe detective, – prefer acele cărți care mă țin pe jar până la capăt. A fost o perioadă, când îmi doream să citesc doar biografiile unor personalități. E foarte plăcut să cunoşti ceva din viața şi activitatea oamenilor,- pe care îi admiri. Din păcate, în ultima perioadă, nu prea reușesc să citesc. Aș putea da vina doar pe lipsa de timp, şi din cauza muncii, dar mă tem, că am o perioadă de… lene intelectuală, când mă limitez doar la a „căuta” informații pe net, sau, pentru a comunica, și, cred că acest lucru e rău… Faptul, că citesc mai puțin, se observă, şi atunci, când îmi este tot mai greu să comunic, în limba rusă, de exemplu, deoarece, e ştiut, că prin lectură se îmbogățeşte vocabularul. Pasiuni: Am mai multe… Cea mai valoroasă rămâne munca mea. Cred, că e minunat, când primești plăcere de la muncă. Acum, pot spune, că pasiunile mele sunt să lucrez, să caut informații noi, să comunic cu oameni interesanți și… nu mă limitez doar la atât. Altceva, sunt… serialele TV. În ultima perioadă, apar tot mai multe seriale interesante, de la care ai ce învăța. Unele, le vizionez periodic, și… aștept cu nerăbdare noi episoade… Ar mai fi și alte pasiuni. Dar sunt genul de om, care se plictisește repede, și caută mai nou în toate. Deci, și pasiunile ba apar, ba dispar… Cam asta e.
Denis Rosca, economist, redactor basic.md
Acum citesc – Fratii Vainer(autori: Arkadii şi Georgii Vainer, literatura rusă). Următorul autor pe care l-am ales este Lev Tolstoi: trecem de la detective la clasică.
Pefer sa joc şah. Este pasiunea mea. Site-ul meu basic.md e un hobby, la care lucrez cu plăcere: e primul pas în schimbarea autoaprecirii moldovenilor…
Să iubeşti, nu e chiar atât de uşor, când te iubeşti doar pe tine. Ca să faci sacrificii pentru cineva, trebuie să iubeşti: ca să cunoşti şi să inţelegi sentimentul, trebuie să inveţi a iubi, din frageda copilarie; să ai iubirea în tine, să-ţi fie încărcat sufletul de cea mai curată iubire. Care ar fi sacrificiul cel mai mare pe care l-ai face pentru persoana iubită? Doar Dumnezeu ştie. Pentru cei, pe care-i iubeşti, nici un sacrificiu nu este îndeajuns… Şi dacă stau să mă gândesc, când te iubeşti doar pe tine, e clar că nu mai e loc şi pentru altul, şi implicit, nu mai poate fi vorbă de sacrificiu. În cărţi, în filme, găsim exemple frumoase, iar în viaţa reală, într-adevar – totul diferă. Dacă e cineva, care poate iubi viaţa, pământul, cu tot ce este pe el – şi bune şi rele – fără să obosească, atunci, poate primi… cartea, şi învăţămintele prietenilor nostri, care ne privesc, aici, in fiece zi, online 🙂 Ascultaţi-i, ce spun…
Rodica Verbeniuc: Expert Comunicari Corporative. De când au apârut copiii, pasiunea mea pentru proiectele de reponsabilitate socială (în care mă dizolvam din necesitatea de a fi utilă pentru cineva) şi-a schimbat accentul pentru a învăţa să fiu mamă, şi să descopar lumea împreună cu ei, şi prin ochii lor. Este un exerciţiu neaşteptat de captivant. O altă pasiune, de existenţa căreia nici nu eram conlştientă, este să cunosc oameni deosebiţi, culturi diferite, tradiţii, oraşe cu personalitate. Şi, să ascult orgă în biserici sau, să privesc tangoul argentinian. Nu am hobby-uri: mi se par mai mult, o indeletnicire raţională, iar eu, sunt prinsă de sentimente. Ceea ce contează, e pasiunea în ceea în ceea ce văd şi depun; şi o fac cu toată dorinţa şi cu multă plăcere. Acum, despre lectură. Referitor la beletristică, – îmi plac lecturile pe ”nerăsuflate”: cele, care te prind în mreje din primele pagini, şi nu te lasă să-ţi găseşti liniştea, până nu-i dai de capăt. Asemenea lecturi, rapide, aş zice; îmi permit să ţin ritmul acţiunii, să mă dizolv în atmosfera cărţii, să-mi trăiesc la intensitate maximă emoţiile, ce mă cuprind în timpul lecturii. Poate, astfel, şi se explică obiceiul meu de a citi în avioane, aeroporturi, dar şi în nopţile, cazată fiind prin hoteluri, atunci când plec în deplasări… Lectura mă relaxează, mă ajută să evadez în altă lume; să uit, pe un timp scurt, de munca cotidiană… Una din lecturile de acest gen, a fost ‘‘Imperia anghelor” de Bernard Verber. Prefer cărţile, care mă fac să reflectez, precum „Podurile peste Maddison” de Robert James Waller: în timp ce o citeam, mă deranja ”inactivitatea” Francescăi, dar cu trecerea anilor, propria-mi experienţa m-a făcut să înteleg clar deciziile dânsei. Savurez carţile existenţialiste, mistice, pentru că sunt convinsă de existenţa unei dimensiuni de viaţă paralelă, şi mereu, cred că trebuie să fim deschişi unul cu altul, să învaţăm, să vedem sau sa simţim ceva nou precum scrie şi autorul Paulo Coelho. Sunt însă, lecturi – simboluri, cu hipertext, pe care, le poţi oricând reciti sau prelua gândul, de la orice pagină; le-aş numi ”Cărţi pentru întreaga viaţă”, – ele vor fi mereu actuale (Franz Kafka ”Procesul”, Mihail Bulgakov ‘‘Sobacye serdze”, Gustav le Bon ”Psihologia Maselor”). Sunt lecturi, care mă întorc „pe dos” – în acest caz, pot sa nu memorez numele autorului sau titul carţii, în schimb, pot descrie pasaje întregi, şi chiar cele mai mici detalii. Spre exemplu, ”Nunta în cer” de Mircea Eliade sau ”Livada de vişini” de Anton Cehov. După asemenea lecturi, am nevoie de o pauză lungă, ca să-mi liniştesc spiritul şi să-mi aranjez gândurile. Orice carte aş citi, – îmi pare insuficient de intensă; tocmai de asta, nu pot citi în paralel cateva carţi. În aceste situaţii, i-au revista ‘‘Karavan istorii” şi, mă pierd în confesiunile de viaţă ale personalitaţilor contemporani… Cred, că orice Carte are Timpul ei de Lectură, şi nimereşte în mânile noastre, deloc întâmplător: ulterior, – prin lecţia de viaţă, Ea ne determină destinul…
Nona Marian, Interpretă, compozitor, producer: Mi-a plăcut să citesc din copilărie: Mama spunea, că în loc să dorm, la amiaza, mă băgam cu lanterna sub plapumă şi… citeam. Citeam, tot ce îmi nimerea în mâini, iar poveştile, cred că îmi plăceau cel mai mult: Am avut o colecţie cu poveşti din diferite ţări ale lumii… Urmează anii de lectură a detectivelor şi romanelor: tot aşa, până când am citit „Agonie şi Extaz” de Irving Stone: după care, nici o carte nu mai părea interesantă. A urmat o perioada în care nu am citit nimic. De curand, am descoperit revistele ” Biografia” şi „Imena”, cu articole biografice ale personalitaţilor celebre din diferite domenii: politică, actorie, știință, modeling, idoli etc. Am aflat o mulțime de lucruri necunoscute şi interesante, despre viață de după cadru (aş spune eu), perioade fericite şi „nu prea”, lucruri cunoscute sau, despre care nu s-a vorbit. Din aceste articole am reuşit să găsesc pentru mine multe răspunsuri şi rezolvări în domeniul psihologic, lecții de viaţă prin exemplu altor persoane… Acum, din insuficienţă de timp, nu reuşesc să citesc până la capăt, unele cărţi plănuite: Toate au la bază un conținut politico -analitic. De ce? Ma întreb şi eu: De fapt, mă interesează în detalii şi desfaşurări, cărţi mai profunde şi clare, în context. Este vorba şi despre „Jaful Romei ” de Alexander Stille, „Statecraft” de Margaret Thatcher şi George Friedman „Urmatorii 100 de ani„.
Ruslan Şevcenco, Istoric-contemporanist, Doctor în științe istorice
Prefer literatura artistică, istorică și cea politică. Sunt o persoană cu un simţ al umorului: îmi face plăcere să distribui si sa-mi bucur prietenii cu glume proverbiale, citate şi maxime, în special, cele cu un subânţeles, dar plin de umor. Astrologia – mă interesează; este una din pasiunile mele. Iată, că hobby-uri – nu le am, pentru că le consider neserioase pentru mine.
Valentina Ursu, jurnalist Radio Europa Liberă: Sunt un om căruia nu-i place să încheie o zi fără să rezolve toate problemele, chiar dacă aparent este vorba despre lucruri minore. Uneori, lucrez şi-n week-end. Îmi place foarte mult să călătoresc şi să vizitez bisericile. Îmi plac cărţile de psihologie şi dezvoltare spirituală. “Puterea magică a gândului” este o carte excepţională, ce trebuie citită de oricine doreşte să-şi îmbunătăţească viaţa. Şi cartea “Începe cu ce nu-ţi place“, scrisă de Brian Tracy, – este una din cele mai importante cărţi despre managementul timpului.
Alexandra Porubin Bodarev, Comunicare şi relații publice. Pr manager: Momentan, sunt în concediu de maternitate, iar din toamnă, mă „reinventez”. Pasiunile mele. Ştiţi, îmi place să descopar gropile şi pădurile cu ATV-ul, şi… să mă plimb cu motocicleta. Recunosc, că sunt mereu cuprinsă de adrenalină! Din păcate, nu ştiu să croşetez sau să fac goblen. Din cărţi, – prefer mai mult cele filosofice: Junge, Kant, Nitzche. Îmi mai plac Romanele: nu îmi pot explica, de ce, dar uneori, mă plictisesc: Ca să mă distind, sau sa ma relaxez, le citesc, mai cu seamă, gânduri expuse de oameni celebri. Recent, am început să recit un curs din ceea ce am studiat la facultate: „Teoria comunicării”. Doar la Nitzche şi Kant,.. îmi „lucrează” creierul, când citesc. Şi acest lucru, îmi place! Nu știu, dacă e încadrat în categoria pasiunilor, mai mult, e o plăcere să analizez şi să citesc cărţi şi reviste, şi să mai vizitez site-uri ce au legatură cu decorarea grădinilor, design interior etc. Îţi revoluționează imaginaţia… şi bunul gust. Descoperirile acestea mă determină permanent la noi schimbari în viaţa de toate zilele…
E limpede, ca avem nevoie de pasiuni, la fel, ca si de povesti. Ne tenteaza orice amanunt din viata. Ce e vadit, si ce e ascuns – in mintile tuturor personalitatilor care pot simti si iubi. Iar personalitate este fiecare din voi! Doar ca, unii, suntem mai tineri, altii, mai experimentali… Fiecare, are ceva de imprumutat, la fel, are si ce invata. Fiti doar mai atenti, unul la altul…
Stella Enachii, jurnalista Am mici hobby-uri zilnice, cum ar fi cele câteva momente liniștite în care degust o cafea, sau hobby-uri de weekend, când am timp să citesc, să văd un spectacol, un film sau să gătesc și să mănânc ceva gustos, exotic. Îmi place să călătoresc, să fac mișcare, să mă bucur de soare, de natură, de linistea și relaxarea de care am parte pe malul mării. Pot însă să-ți marturisesc ca una dintre pasiunile mele este ezoterică, care a început în liceu, dar pe care nu am luat-o în serios. Și fotografia de care doresc sa mă apuc mai în serios în cel mai scurt timp. Mai am slăbiciuni pentru amenajarile interioare și grădinarit. Încerc să fac atât de multe lucruri care mă fac fericită… şi dacă aş mai avea timp, mâini şi picioare probabil că aş mai face câteva!
Victor Micusa, stilist: Mentionez, spre marea mea rusine, ca lectura car e am inceput-o sa o citesc in ultima vreme, nu am dus-o la bun sfirsit, sau, din lipsa de timp, sau ca TV-ul si Mc-bucul ma insoteste peste tot. Boala societatii. Pasiunile mele sunt mai mult legate de necesitate. Adica, formarea landshaftului la casa parinteasca, unde merg 1-2 ori pe luna, dar o fac din placere. Proiectele sociale legate de profesia mea, imi aduc placere intr-o oarecare masura, dar mai putin, fiindca majoritatea se refera deja la politica. Doua lucruri stabile, care le practic de multi ani, sunt fotbalul in fiecare zi de luni, si – sauna, in fiecare zi de joi. Familia si serviciul in domeniu, sunt pentru mine cea imi aduc bunastare si dispoziti, zi de zi. Cam atat.
Angela Gutu, regizor, casnica. Traim timpuri rapide, cu foarte multa informatie; creierul abia de mai reuseste sa simileze tot ce i se expune… Radioul, televiziunea, in general; mass-media si, in sfarsit, Internetul… – toate, duc o lupta pentru interesele si dorintele noastre, pentru deciziile noastre: este o lume cu prea multa informatie si totusi, ne facem tot mai superficiali. Ducem lipsa de sinceritate, omenie, liniste sufleteasca si pace launtrica, toate, ce eu le gasesc in literatura spirituala si versuri, – citesc foarte multe versuri, – ele au grija ca sufletul meu sa nu se impietreasca, sa raman sensibila, la tot ce se petrece in jurul meu. Imi place si politica, dar ea trezeste in mine furie, nemultumire, dezamagire, neincredere in oameni, si atunci, literatura spirituala balanteaza totul, aduce armonia in sufletul meu. Sunt interesata de istorie, traditii si cultura veche romaneasca; avem un tezaur nemaipomenit: un port popular – o carte deschisa din care poti afla cum au trait si cum au simtit neamurile noastre, in trecut. Rasfoiesc acum cartea Varvarei Buzila „Costumul popular din Republica Moldova„: aici, am gasit o multime de lucruri noi si interesante. In rest, ma preocupa familia, careia ii acord practic tot timpul meu, – imi place sa pregatesc ceva delicios si sa ne adunam gramajoara, la sfat, in jurul mesei. E foarte important sa nu se rupa firul intre generatii, sa ne daruim unul altuia iubire si sprijin, – asta cred, si este intelepciunea omeneasca! Ma tin de principiul, ca daca fiecare familie va fi fericita, atunci si o tara intreaga va fi fericita si va prospera!
Mariana Mihaila, interpreta muzica usoara: Imi place sa citesc carti de psihologie, Romane de dragoste… Ador melodramele. Sunt pasionata de design vestimentar
Veronika Stolli, interpreta muzica usoara:
Preferintele mele sunt detectivele si romanele – Mai bine zis, Barbara Kartlend, Main Reed si Agata Christie si altii. Pasiunile sunt: voleiul, biliardul, muzica, parfumuri.
Nata Albot, jurnalista, director JTV Citesc câte 3 cărți concomitent. Una despre sănătate, alta despre călătorii și cealaltă – un fel de două feluri. Încerc ca timpul liber pe care îl mai am să-l pierd cu filme. Citesc mai mult prin avioane și aeroporturi, unde nu e WiFi și nu te prinde netul în capcană. Transmiteți un mesaj tinerilor jurnaliști!
– Învățați limbi străine, deschideți-vă bloguri și exersați scrierea, antrenați-vă curiozitatea și nu uitați de pasiune. Mai bine un profesor, croitor sau un cizmar pasionat, decât un jurnalist sictirit.
Unul dintre lucrurile pe care le preţuiesc eu foarte mult este pasiunea: fără de care, nu poţi face multe lucruri. Întrebarea este, dacă iţi poţi dezvolta pasiunea, dacă o poţi imbunataţi, dacă o poţi diversifca. Parerea mea este ca – da. Este o diferenţă între a face ceea ce iţi place şi să iţi placă ceea ce faci? Pare că nu, dar în fond, este o mare deosebire. Există oameni care aşteaptă o viaţă întreagă să le placă ce fac şi se plâng, că nu se întampla acest lucru; şi mai sunt oameni, care au această plăcere; bucurie a curiozitaţii, de a face lucruri noi. Şi dacă, faci lucruri noi, nu ai cum să nu găseşti lucruri, care iţi aduc plăcere! Ce ţi se poate întâmpla, dacă mai depui şi ceva pasiune într-o carte îndragită şi recomandată de cei întelepţi? În cel mai rău caz,.. măcar te încarci cu energie pozitivă 🙂
Alina Matei, redactor-sef http://www.thewoman.md: Este greu să faci o recomandare de carte, să dau un sfat potrivit, pentru că mentalitatea şi obiceiurile sunt atât de diverse. Mai important ar fi ca oamenii să citească. Orice carte e binevenită. Cărţile care m-au impresionat sunt multe dar voi enumera doar câteva. De când am lansat portalul pentru femei http://www.thewoman.md citesc foarte multe cărţi cu şi despre femei. Am citit recent “Patru femei, patru poveşti”, în care Aurora Liiceanu prezintă patru ipostaze feminine foarte diferite, patru poveşti de viaţă, fiecare reprezentând patru direcţii: al banilor (bogăţiei), al iubirii, al puterii şi al aventurii. Foarte frumoasă, o recomand! “Cine m-a făcut femeie”, de Cristian Andrei e o altă carte citită recent, o am cu autograf şi o pot împrumuta oricui vrea să o citească.Ador, pur şi simplu, opera lui Marin Preda. Sunt îndrăgostită de romanele sale, pe care le-am citit integral, şi nu o dată. Şi mă mândresc cu atât mai mult, cu cât nepotul direct al lui Marin Preda, care poartă acelaşi nume, mi-a fost diriginte de clasă la liceu. Deci, vă imaginaţi că am mâncat cărţi în loc de pâine. Alte cărţi care m-au impresionat în mod deosebit şi m-au influenţat pozitiv sunt “Iubirea faţă de aproapele”, dePascal Bruckner, “Toamna patriarhului”, deGabriel Garcia Marquez, “Margaret Thatcher. Portretul Doamnei de Fier”, de John Blundell, “Quo vadis”, „Lolita” lui Nabokov, “Un veac de singurătate”, de Gabriel Garcia Marquez, “Anna Karenina”, de Lev Tolstoi, “Mizerabilii”, de Victor Hugo. Am citit recent “Jurnal”, de Oana Pellea, genul acela de carte în care te poţi regăsi în oricare dintre pagini. Absolut uimitoare! Şi da, Paulo Coelho e prietenul meu de o vreme încoace. Ultima carte citită a fost “La râul Piedra am şezut şi am plâns”, un roman care reflectă toate tainele dragostei şi ale vieţii. Îmi doresc să mai citesc “Scrisorile secrete ale călugărului care şi-a vândit Ferrari-ul”, “Manuscrisul găsit la Accra”, a lui Paulo Coelho şi BIBLIA. Pe aceasta din urmă nu sunt convinsă că o pot citi/înţelege, dar vreau să încerc. În ultima perioadă sunt interesată de alimentaţie şi un stil de viaţă sănătos. Citesc sute de articole, studii legate de nutriţie, de sănătate, caut reţete de preparare vegetariene, vegane şi raw vegane. Sunt pasionată de asta şi cred cu tărie că ne putem schimba, vindeca şi trăi în armonie, schimbându-ne stilul de viaţă şi consumând un procent cât mai mare de hrană vie, nepreparată termic.
Mai citesc zilnic portaluri de ştiri, reviste şi ziare online şi urmăresc, prin natura meseriei, alte site-uri pentru femei. Cât despre pasiuni… Am din ce în ce mai puţin timp pentru asta. Citesc, îmi place muzica, teatru, sunt visătoare, în fiecare dimineaţă mă trezesc să prind răsăritul soarelui, mă inspiră cafeaua. În general, găsesc bucurii în lucrurile simple. Îmi plac ceasurile, sunt fascinată de ele. Mai nou, am descoperit brăţările. Am un copil, poate că aşa trebuia să încep, pentru că el este “hobby-ul” care îmi ocupă mai tot timpul liber J. În rest, am atâtea idei îndrăzneţe de pus în practică în ceea ce priveşte cariera, încât nu am nicio şansă să mă plictisesc. …Si vise. În general, trăiesc perioade de tot felul, frumoase şi urâte, experienţe care mă marchează şi care mă fac să merg mai departe, perioade în care mă descurc mai greu cu visele, cu viaţa, cu mine. Dar am învăţat să mă ridic şi să merg mai departe! În ceea ce mă priveşte, visez să am o căsuţă a mea la ţară şi o herghelie nu foarte mare de cai în preajmă. Ador caii. Pentru copilul meu am mai multe planuri şi deja le punem în aplicare. În general, trăiesc o viaţă nebună. Nu îmi plac regulile decât dacă le încalc. Trăiesc o viaţă care mie mi se pare câteodată ruptă din filme. Nu ştiu dacă voi înceta vreodată să trăiesc aşa cum trăiesc acum. Ştiu doar că acum, chiar în momentul ăsta în care scriu, sunt fericită aşa. Şi asta e tot ce contează! Şi da, acum citesc un volum de versuri absolut superb, “Arome de vis”, de Aurelia Balan-Cojocaru. Recomand cu toată dragostea!
Vlad Costandoi, producator muzical, Director general ”Sens Music”:
Din copilarie am fost pasionat de lectura, istorie si muzica. Autorul meu preferat era Erich Maria Remarquecu romanele sale „Nimic nou pe frontul de vest ” si „Trei camarazi”. Un alt scriitor, care imi place si, in present, sa-l recitesc este Gogol, – apreciez satira si redarea adevarului vietii din acea perioada in operele sale. Din pacate, acum nu prea citesc literatura artistica; prefer literatura de specialitate si, mai sunt pasionat de biografii ale unor personalitati istorice… Ultima carte care este cu mine in format electronic si o citesc atunci cind am timp liber este The Effective Executive Revised (2002) dePeter Drucker. Pasiunile mele mai vechi sunt sahul si chitara, dar, déjà acord mai mult timp sportului si, in special, – ”mai Thai boxing”…
Felicia Cojocaru, GOV MD: Referitor la lectura: sunt absolut de acord cu fraza lui Scott Corbett„Acei, care nu citesc carti, nici nu-si inchipuie ca pierd sansa de a trai o viata in plus”. Imi place sa citesc… Din pacate, nu dispun suficient de timp. Sunt functionar public si, in paralel, fac doctoratul la facultatea de Drept a Universitatii din Strasbourg. Pe linga literatutra, ca specialitate (care acum e pe primul plan), prefer sa citesc si carti de filosofie. La moment, citesc „Filosofia politica” de Michel Terestchenko. Ce mi-a placut mai mult: „Idiotul” de Feodor Dostoevski si „Une vie” de Maupassant: le-am recitit in original. De fapt, asta si recomand, dupa posibilitate, sa cititi clasica in original – atunci te simti in lumea lor; iar eu ma ”pierdeam” acolo si, greu reveneam la realitate! Foarte impresionant! Insa, ce m-a marcat: cartile/enciclopedii de genul „O lume si minunile sale” de Benoit Nacci si Patrice Milleron…. Cu astfel de carti eu calatoresc in timp! Realizez o calatorie exceptionala, care imi permite sa descopar lumea, incepind cu ”spatiile salbatice” pina la spectaculoase arhitecturi, cu marturisirea prezentei umane. E ceea ce pentru mine ramine mereu captivant… Si, indispensabil, marii clasici, operele carora ne-au format! Din toate, eu invat si traiesc emotii deosebite! Deci, e o sansa sa traiesti o viata in plus!
Michael Allin, PhD Computer Science, manager la AT&Telecomunications
Citesc Biblia – in fiecare zi. O fac zi de zi, de 21 de ani! .. fara exceptie. Alte carti .. nu am timp: muncesc 14 ore pe zi Din pasiuni … Internetul Hobby: muzica ( Jazz, Blues ) .. si remodelarea casei noi, cumparate in Florida.
N-ar trebui să dureze, doar de ai vrea tu să dureze. Nu face niciodată ceea ce nu-ţi place! De ce să citeşti orice, dacă ai impresia că lectura e un proces lent şi plictisitor, şi care cere atenţie şi concentrare? Lumea e plina de cei deştepţi sau proşti, – tu dintre care faci parte? – Cartea iti oferă o sansă: – Vrei s-ajungi Om Inţelept? – Citeşte!!!
Zinaida Jarcutchii, General Director Corina Travel Agency In ultimul timp, sunt captivata de creatia lui Boris Pasternak:”Doctor Jivago’‘ (chiar si am privit a cita oara ambele ecranizari ale romanului) si Poezie, in general. La moment, deoarece avem cazati in hotel o pleiada de personalitati de arta si cultura romani, care au venit sa-l onoreze pe regretatul Nichita Stanescu – am recitit POEZIA poetului… Tin minte timpurile cind ne inscriam in rind, ca sa citim cartile lui Rasul Gamzatov, editiile periodice ale revistei ”Иностранная Литература”, ‘‘Poiana Rosie” de Vasili Shukshin… Cit de dulci erau noptile, in care citeam cartea rivnita! Cartea mea de birou este – ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell. Am preluat de la Scarlett O’Hara spusele ei:”La aceasta ma voi gindi miine!”. Va recomand si va doresc o Lectura placuta!!! Sa aveti o zi cit mai reusita!
Maxim Iurcu, Presedinte Consiliul studentesc al facultatii de Drept, USM: Sunt student la facultatea de Drept si fac stagiul de practica la procuratura, iar din cartile pe care le-am citit si, care intr-adevar mi-au placut, se numara: Paulo Coelho ”Al cincilea munte”, ”Principele” de Niccolo Machiaveli; Doctrine politice si alte, de Liviu Petru Zapartan; cele din domeniul geopoliticii. si desigur, literatura de specialitate din domeniul Dreptului: Drept Penal, Vol. 1,2 – Sergiu Brinza etc.
Argentina Gribincea, sociolog, freelancer, blogger: Mereu am preferat clasicii. Mi-am format gusturile literare la școala lor – începând cu perioada clasicistă, precum Corneiile (Le Cid, în special, care mi-a deschis apetitul pentru cercetare, pentru că primul meu referat „serios” a fost despre această piesă a lui Pierre Corneiile, iar meritul pedagogic e al profesoarei mele de franceză de la liceul Gh.Asachi, pe atunci școala nr.1, doamna Grosu, care a știut cum să mă încurajeze) și continuând cu celelalte curente, mulți dintre autori fiind francezi și faimoși: Villon, Rabelais, Voltaire, Hugo, Flaubert, Musset, Lamartine, Baudelaire, dar mai ales Balzac! Bine, până la ei au fost volumele scriitorilor noștri pentru copii (mulțumită părinților mei, care m-au împrietenit cu literatura). Și după au fost mulți alții. Dacă n-aș avea un plan de lecturi obligatorii (conform unui plan de lucru stabilit de mult timp), aș prefera, ca pe vremea adolescenței mele, să stau zile întregi în bibliotecă și să-mi aleg titlurile de pe raft, urmându-mi intuiția, pentru că lectura trebuie să fie ca și dieta: personalizată, să fie bazată pe necesitățile fiecăruia. În plus, dacă ar fi să recomand vreo carte, aș întreba mai întâi care sunt preferințele celui care îmi cere sfatul. Nu are rost să impui un anume gen de literatură, dacă personalitatea cititorului „cere”, are nevoie de altceva, pentru moment. Cu siguranță, va veni și timpul altor genuri de lectură. Pe de altă parte, gustul pentru literatură se cultivă. Spre exemplu, dacă e o persoană care n-a citit din clasici (sau i-a citit din obligație, pentru „școală”, dar fără a-i pune la suflet), aș începe cu această perioadă (cu literatura clasică unversală și cu cea românească – literatura clasică este o bază excelentă pentru formarea personalității). Dacă a citit suficient din clasici, aș recomanda autorii mai recenți…
De regula, greu ma apuc de romane. Mai des, de nuvele sau articole, care prezinta la moment, un interes. Ultimile doua saptamani, la spital, am dispus de timp liber, si mi-am permis creerului sa se mai improspeteze. Am lecturat cateva brosuri, care le-as recomanda si altor prieteni de pe facebook.com: „Biografii necenzurate ale unor oameni celebri” deWill Cuppy, „Cele mai mari scandaluri ale istoriei” de Ed Wright, „Minciuni oficiale” de David Heylen Campos, „Hitler si socieatile secrete” de Philipp Valode. M-a impresionat chiar si un Dictionar pentru copii „Galeria personalitatilor lumii„. Rusii spun: ”Ne bilo by scastia, da nesceastie pomoglo”. Nu dispun mereu de timp pentru lectura, doar boala „m-a ajutat”. La varsta mea, probabil, nu mai schimb radical viata datorita celor citite. In schimb, am o senzatie, ca si cum as deschide geamurile, improspatind atmosfera rutinei…
Natalia Brasnuev, Mass-media Nu stiu, cat de mult as putea sa recomand celorlalți, caci este o alegere individuala. La anumite etape ale vietii ma pasionează diferite subiecte. Iata, literatura pe care o citesc acum :
1. „Сподвижники и фавориты- Мария Кантемир” ( Зинаида Чиркова). Un roman istoric extraordinar! 2. „Дьявол и сеньорита Примм” (Пауло Коэльо) 3. „Держите ножки крестиком” (байки гинеколога) de Kирилл Радциг. E o carte electronica, descarcata din Internet: O comedie bazata pe fapte reale. Experienta de o viata a unui ginecolog obstetrician, adunata in acest volum. Un umor fin. Cartea e dedicata, in special, mamelor tinere sau celor, care asteapta un copil. Cam atit pentru moment.
