„Nopţi albe” de Mihai Doloton. Clubul IVC cu Lansare de carte la BM ”B.P.Hasdeu”

Aud cum oamenii plâng /Aşa de tare, încât, /Dacă aş fi pământ, /Aş face un izvor să îl spăl pe faţă. /Dacă aş fi un prosop, /Le-aş şterge mâhnirea din încrecituri, Iar dacă aş fi o muzică,  /Aş vrea să fiu o sonată de Mozart,  /Să le mănânc amărăciunea şi traiectoria instabilă / Dar… / Eu singur sunt o salcie plângătoare / Lacrimi…                 („Clasic” din ”Nopţi albe”, Mihai Doloton)

 

 

 

 

 

 

Şi iată-i toamnă-n suflet suflet, / E cald când plouă rece, / Rămân tânăr ca graiul, / Când toamna nu se petrece… (Mihai Doloton)

 

 

 

 

 

 

Un tinar poet, bibliotecar, si-a lansat prima carte de poezie. un tinar poet promitator. A studiat la colegiul de muzica, a absolvit in acest an Geografia la Universitatea din Tiraspol de la Chisinau si munceste la Biblioteca Raionala Calarasi.  O poezie bacoviana care reflecta uriciunea secolului 21, vulnerabilitatile acestei lumi. Si totusi, poezia, sau Noptile lui Mihai Doloton sunt albe. E un poet liric, pasional care pune in valoare foarte subtil frumusetea, care convetuieste cu toate vulnerabilitatile acestei lumi. O alta fateta a lui Mihai Doloton,  exprimata poetic, este  sentimentul patriotic pe care-l impartaseste. Am citit cu interes poezia si am descoperit un tinar caruia ii pasa de tot ce il inconjoara, un om care impartaseste bunatate, sinceritate oamenilor cu care a interactionat vre-o data.  Un volum cu autograf il gasiti la Depozitul Central al BM ”B.P.Hasdeu”… (Lidia Kulikovski)

Multe versuri de Bacovia au constituit surse de inspiraţie pentru tineri basarabeni, pentru cine sa recite, să cânte, să devină profesor de litere sau bibliotecar, iar pentru un tânăr de 25 de ani, din Călaraşi, a servit drept o descoperire uluitoare al propriului talent inedit. Este Mihai Doloton, subiectul nostru de azi şi nu numai: Avem de-a face cu un poet, despre care încă veţi auzi, şi, despre care nici el însişi, nu-şi imaginează dimensiunile talentului său creativ. Atât de sugestiv şi adecvat destinului moldovenesc, Mihai Doloton exprimă tristeţea sa personală, de altfel, simţirile încătuşate şi sufocate spiritual în această lume ce-l apasă; este o poezie a tinereții, a sufletului aflat veșnic în căutarea fericirii, o poezie de un lirism profund și sincer. Dincolo de analize, comentarii, versurile lui Mihai trebuie citite şi înţelese. Ne oferă trăiri interioare absolut uimitoare, – sentimentală şi emoţională. Versurile lui ar trebui recitite de tineri, în special recomand fetelor tinere, să înţeleagă genul opus, chiar să înveţe… a iubi… Cei care vor citi acest volum de versuri vor avea plăcuta surpriză să descopere un poet sensibil, un poet profund, care cântă dragostea, destinul naţiei sale, în modul său uneori pesimist, dar cu multă speranţe şi încredere în viitor… M-a cucerit prin modestia lui, în prim rând, de altfel, ulterior am dorit să-l ascult, ce vorbeşte, cum recită din propria lui creaţie… Cu toată sinceritatea îi urez mult succes şi noroc în viaţă! (Svetlana Vizitiu)

Surse cu filme de la Clubul ”Impresii din viață si carți” cu lansare de carte Nopţi albe de Mihai Doloton, le gasiti mai jos, in Comentarii! Vizionare placută!

Vrea cineva iubire?

-„Eşti aşa de frumoasă! Te iubesc, tare mult!

– Întoarce-te! În spatele tău e o fată de zece ori mai frumoasă decât mine! – El, imediat roti capul şi văzu o doamnă în vârstă într-un mantou ros de molii… – Ce a fost asta?! – Dacă mă iubeai, nu te-ai fi întors…”

– Deşteaptă fată, ce ziceţi? 😀

Adesea, noi suntem în căutare a unei vieţi ideale, cităm criterii stupide, dorim să credem în basme pentru a avea totul la picioarele noastre…  Şi ceea ce rezultă, în fine, e singurătatea… Poate e nevoie, pur şi simplu, de trăit, arzând în sine fiecare clipă, căldura ei să dăruim necondiţionat celor, care merită sau – nu o merită, – fără să ne aşteptăm la reciprocitate… Cel ratat, în special, are nevoie de iubire, doar că nu conştienţizează emoţia, pentru că n-a avut de unde învăţa această lecţie de inimă… Unele persoane nu-şi vor aminti, cât de multe le-ai oferit. Dar se vor aminti de lucrurile, pe care nu ai putut să le oferi… Noi mereu uităm sau ne prefacem, fiind de egoismul doldora umpluţi… De aceea, şi dragostea este mereu în aşteptare… E foarte important să ne amintim înainte de a obţine ceva: trebuie să dăruim şi noi multe alte lucruri,- de suflet, de plăcere… O navă nu pluteşte pân-la mal, dacă nu i s-au creat condiţii de dig… Viaţa nu ni se dă ca să aşteptăm dispariţia unei furtuni, – mult mai mult, noi trăim pentru a învăţa mereu, da, chiar şi pentru a învăţa… să dansăm sub ploaie! Niciodată nu vă descurajaţi! Niciodată nu renunţaţi! Preţuiţi-vă viaţa!

Într-o relaţie contează mult să simţi grija şi încrederea, şi nu pasiunea sau dorinţa. – Faptul că sunteţi apreciaţi, că nu veţi fi lăsat la cumpene, că veţi fi protejaţi de orice rău şi, pur şi simplu, să vă fie cineva alături…

De aceea, nimic nu poate înlocui sensibilitatea şi valorile de moment, atunci când sunteţi îmbrăţişat, cuprins strâns şi cu grijă… Drept se zice, că relaţii ideale există atunci când vă certaţi ca soţul cu soţia, flirtaţi ca nişte adolescenţi de 14 ani, ţineţi unul la altul ca sora cu fratele. La un bărbat, înțelepciunea este mai importantă decât averea lui! Zic şi eu, cea cu ani și experiență: dacă-i lipseşte inteligenţa, atunci nu mai contează cât de mult străluceşte bărbatul: relația în acest caz nu va fi de lungă durată, fie ea tolerantă, numai nu va fi fericită… La femei,  contează mai mult loialitatea decât frumuseţea, care de obicei, se incepe cu filtrarea exteriorului ei prin ochii bărbatului. Până la urmă, genul opus înţelege, cât de esenţiale sunt înţelegerea, – sensul și adâncimea ei, nu şi cine le rosteşte… Un gând frumos e mult mai valoros decât frumuseţea, pentru că vine din interior…

Pentru fete deştepte, câteva sfaturi, sper, că nu deranjează: – Caută-l pe cel, care te face frumoasă, şi nu sexuală; care te va mai suna odată, atunci când îi închizi telefonul… Ascultă-i inima, vocea… Priveşte-l în ochi, – simţi sinceritatea?! Aşteaptă-l pe cel care te va ţine de mâini faţă de prietenii lui, pe cel care îţi va aminti mereu, cât de norocos e cu tine! Uneori, te gândeşti: gata, totul s-a terminat, şi de fapt, este începutul unui alt capitol. Cel care poate iubi, va şti să aştepte… Abilitatea de a preţui ceea ce avem, şi nu să ne trăim viaţa mereu în căutare de idealuri, asta e, – atunci ne vom simţi într-adevăr fericiţi! Nu ţi-a plăcut flăcăul… – Mai dă-i o sanşă, fie şi după trei luni, un an, sau cinci… Nici nu-ţi imaginezi, cât de surprinsă vei fi, când vei înţelege, câ anume el e dragostea vieţii tale!  Un gând frumos e mult mai frumos decât o femeie frumoasă! 😉

Scrie-ţi celor dragi, cât de mult îi iubiţi, anume scrie-ţi. Altceva e să rosteşti vorbind la telefon şi să uiţi… O noţiţă cu o frază scrisă cu dragoste, iţi răsuceşte inima şi poate reîntoarce sentimentele de odinioară… Sunaţi-i, când aveţi timp liber. Eliminaţi orgoliul din voi. Nu vă referiţi la ceea că nu aveţi timp: fiecare e stăpânul timpului său. – Fă-ţi o clipă şi scrie. Persoana va fi mulţumită şi chiar plăcut surprinsă, dar şi ţie îți va fi bine pe inimă. Nu ţine ranchiuna în ţine, nu-ţi demonstra mândria… Azi, supărat, mâine – îţi va trece neapărat. Gândul, că eşti înţelept şi că ai putut să-ţi stăpâneşti slăbiciunele, îţi va produce bucurie în suflet. Iar despre persoane dragi nouă, în vieţile noatre avem nevoie de ei, – sunt puţine, şi trebuie să le preţuim!

Uneori vrei să fugi de oameni răi şi indiferenţi… Să fugi în ţara sufletului, un paradis definit de Dumnezeu… Astfel, încât să poţi respira adânc, stând acolo pe o plajă, ascultând sunetele valurilor lepuite de mal; să priveşti norii la apus de soare şi să înţelegi că există o bucată de pământ, unde fiecare e bucuros de prezenţa ta, şi te primeşte aşa cum eşti… – La bunătate se răspunde cu bunătate, și cu toată inima tinde spre Pace! – Aș dori să mă trezesc într-o cafenea confortabilă, şi unde cântă saxofonul, iar pe cer dansează stelele… Vreau, şi din nou, vreau! – Să dansez pe scenă astfel, să fiu aplaudată sincer, – să dansez frumos, obraznic, fierbinte, apropos, să dansez cu mândrie de poporul nostru atât de mic, cu tradiții culturale neprețuite în present… – Să râd de fericire, cu bucurie, de întâlnirile cu prietenii, care în picioare, doresc sănătate părinţilor săi, celor apropiaţi şi prieteni… – Recunoaște-ți oare, că astfel de gânduri vă neliniștesc și pe voi?

Ce mult doresc să fi nimerit printre clasici, acolo unde părinţii în continuare sunt cei mai importanţi în viaţă, cei mai în vârstă sunt respectaţi, şi ajutorul este dezinteresat, fără condiţii, şi binele se întoarce cu bine… – Oameni buni, de ce, toate acestea în prezent lipsesc?

Atunci când omul știe încotro se îndreaptă, îi va fi indiferent unde merg și la ce gândesc ceilalți!..

Aş dori să merg să văd munţii, lacul, cascade, – ceea ce nu pot fi şterse din memorie. Şă mă rog într-un templu antic, atingând cu sufletul icoana lacrimogenă… Iar pe obrazul meu să se prelingă lacrima bucuriei, – bucuria de a fi prezentă în această lume paşnică, atât de curată şi luminoasă…

– Să fie! – Nu este nevoie de promisiuni. Şi nu ne aşteptăm la imposibilul: ”Tu vei fi cu mine, iar eu cu tine…” Asculta-ţi-vă inima, – epicentrul întelepciunii! Fiecare persoană în final este produsul unei societaţi!..

– Să mergem, pur şi simplu, unul la altul. În tăcere. Liniştit. Cu Pace-n suflet. Culori şi baloane… În realmente, să fie cu adevărat! ❤

Svetlana Vizitiu

”Povestea lui Timur” de Emilia Plugaru

Să nu credeţi cumva că unui copilaş îi este uşor atunci când se naşte. E adevarat! Orice ingeraş aparut în lumea asta mare, uneori frumoasă, alteori urâtă şi plină de primejdii, fiintă lucrată clipă de clipă de către Dumnezeu, acolo, sub inima mamei, tot Dumnezeu, când o aduce pe lume, o copleşeşte cu dragostea sa. Căci îngerul e mic, crud, neajutorat şi de unul singur nu are cum să reziste. În lumea în care a venit, nimeni nu rezistă de unul singur. În lumea în care a venit, dragostea e cea care îi uneşte, îi înalţă pe toti. Timur e un băieţel mic cu ochi de cireaşă coaptă şi zâmbet ce cucereşte până şi florile. De cum s-a ivit la lumina zilei, a infăptuit prima şi marea sa biruintă – a ţipat. A ţipat ca să afle zarea că el e nou, e crud, e cel mai frumos si mai nevinovat om printre toţi care il înconjoară. A ţipat ca să le zică tuturor că e sănătos. Da, nu prea era încântat de ceia ce simţea şi vedea… Acolo, sub inima mamei, nu se compara cu aerul unei lumi în care fusese aruncat ca să plutească şi să fie cuceritor… A doua sa mare biruinţă a fost atunci când a zâmbit. De la zâmbetul lui s-a luminat totul în jur. I-a zâmbit mamei, văzându-se ca în oglindă în ochii ei albaştri, senini şi plini de fericire. Şi a înţeles că mama e acea fiinţă de care va fi legat toată viaţa prin fire nevăzute şi pe care nimeni, niciodată nu le va putea frânge. Ia zâmbit tatălui, atunci când acesta l-a luat ca pe cea mai mare comoară în braţe. A simţit mâinile lui puternice şi a înţeles că aceste mâini sunt zidul, peretele de care se va sprijini şi care nu-i va permite sa cadă. Apoi i-a zâmbit unei frumoase bunicuţe cu ochii senini ca ai mamei… Si a înţeles că pentru ea, el e o fericire enormă. O altă bunicuţă, cu ochi mari si negri ca şi ai lui l-a luat în braţe legănând-l uşor şi micul Timur a simţit ca va creşte înconjurat de dragostea şi grija multor oameni, ce nu vor înceta niciodată să-l iubească. S-a liniştit. Viaţa ce i s-a oferit, e frumoasă. Apoi a adormit cu laptele pe guriţă, visând un înger care îi întinde un măr de aur. Şi de atunci, dormind, sau fiind treaz, învârte mărul ca să cunoască cat mai bine lumea. Şi ce muncă depune un bebeluş, zi de zi, ca să afle noi şi noi lucruri despre viaţă. Şi ce muncă e să încerci să te ridici pe propriile picioruşe, să stai vertical şi să înveţi că verticalitatea e poziţia ce nu-l va înfrânge pe om în faţa vitregiilor sorţii… Timur, sau Timuşicu meu, cum îi zice tânăra si frumoasa bunicuţă cu ochii ce poarta încă în ei lumina şi curăţenia unui copil, e deja un băieţel mare. Incă puţin şi va împlini doi anişori. A stat în picioare când încă nu împlinise anul. Apoi a făcut primul pas. Cel care e mai greu, Iar acum aleargă pe drumul cunoaşterii vrând să le vadă, să le pipăie, să le înţeleagă el, prin propria experenţă, pe toate. Alearga, cade, greşeşte, îndreaptă, dar merge, merge înainte căci are de mers şi de parcurs o viaţă întreagă de om. E înconjurat de atâtea lucruri interesante cărora trebuie să le dezghioace rostul. Nu e uşor, da, dar e atât de interesant. Acum, înainte de a se aşează la masă, neapărat îşi spală mânuţele şi fiind-că e un băieţel curat şi vrea întotdeauna să arate bine, să fie frumos, nu uită să-şi spele, să-şi pieptene frezura. Nu prea are timp de pierdut pentru mestecat, în vreme ce mănâncă, mai priveşte şi un desen animat la televizor. Personajele desenului îl amuză, sunt atât de năstruşnice. Alături, pe podea, prietena sa, căţeluşa, mănâncă si ea. Timur ii vorbeşte, vrea sa-i zică sa privească împreună povestea, căţeluşa pare că înţelege, doar că nu-i poate răspunde decât printr-un hârâit scurt şi binevoitor: adică lasă, mai întâi mâncăm, apoi celelalte… Oare de ce copilaşii se înţeleg atât de bine cu toată lumea? Cu păsările din curte, cu orice fel de animăluţă domestică, cu gâzuliţele, florile, cu oamenii mari, cu oamenii mici… Probabil fiind-că sunt puri şi curaţi… Deci, sa nu credeţi că unui copilaş îi ieste uşor la început de cale.

Tot ce vede, tot ce aude, fiecare imagine, sunet, vede şi aude pentru întâia oară. Şi va închipuiţi mirarea din ochii lui, uneori chiar frica, teama dar şi marea curiozitate de a înţelege, de a încerca, de a învăţa şi a dejghioca? Timuş priveşte lumea cu ochii lui mari şi negri, larg deschişi. Şi această lume încape în ei.

Rupe cuvinte, încheagă fraze, e nedumerit de multe ce se întâmplă în jurul său, dar după ce le înţelege rostul, se linişteşte. Sunt însă lucruri pe care încă nu le poate înţelege. Dar le acceptă. De exemplu nu pricepe cum poate mămica să-l sărute, să iasă pe uşă, apoi peste o vreme să-i audă glasul, să-i vadă chipul intr-o cutiuţă mică, mică. Cum încape ea în acea cutiuţă? O cercetează, o întoarce pe toate părţile, e o mare minune şi peste vremi le va înţelege pe toate.

Acum de un lucru e sigur, mămica va ieşi din cutiuţă, va deschide uşa şi se va întoarce la el. Şi oriunde nu ar fi, oriunde nu ar pleca, si mămica, şi tăticul, şi bunicuţele, şi toţi oamenii scumpi şi dragi lui, întotdeauna se vor întoarce. Căci firul care i-a legat, odată cu naşterea sa, nu se va rupe, nu se va întrerupe niciodată. Când va creste, el va fi cel care va înnoi firul. Căci acest fir-se numeşte Iubire! Iubirea care curge ca Râul şi apa căreia nu mai seacă!

Emilia Plugaru

Ludmila Sandu la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi” cu ”Petale de veşnicie”

   A aparut si multasteptata zi. Ziua,cand va fi prima mea lansare de carte,dar nu mai am emotiile si frica ce o aveam o luna in urma.Va fi doar un eveniment,o bucurie impartasita cu prietenii si cu cele mai scumpe persoane.Azi imi voi face prieteni noi,si toate acestea datorita la o singura carte.Mi-am dovedit ca stiu sa ma exprim mai usor prin scris decat prin discutii.Nu spun lucruri mari si importante,uneori sunt chiar niste fleacuri,dar cei ce ma asculta,imi spun ca imi vorbeste sufletul.Si eu ii cred,deoarece in suflet iubesc cu adevarat. 

Cartea Petale de vesnicie s-a dovedit a fi o carte scrisa cu suflet ,cu dragoste si cu credinta.Am simtit acest lucru,participand o sapatamana la lectura cartii in diferite locuri si cu diferite persoane.Stiti ce o sa va spun? Nu este meritul meu.Asa a vrut Domnul.El a vrut sa am o experienta de viata,o experienta nu chiar usoara.El mi-a dat forte sa ies cu demnitate din situatii neintelese si tot El a avut grija sa-mi trimita ingeri care sa ma incurajeze sa depun aceasta experienta pe hartie.Pentru ca altfel,cum as putea numi niste suflete ce le-am cunoscut prin retelele sociale? Doar ingeri!!! Si cum as numi putiniii prieteni ce au rezistat sa ma sustina ,stiind tragediile din viata mea? Doar ingeri!!! Si cum as putea sa numesc acele persoane,ce nu cunosc nimic despre mine,dar m-au indragit pentru ceea ce sunt acum? Ingeri,si numai ingeri! Raze de lumina trimise de Dumnezeu la salvarea unui suflet ce se afla incatusat de tenebrele nedreptatii. Si odata salvata,in timp ce multi inca mai ratacesc,sper ca aceasta carte sa fie de ajutor altor suflete,sa fie o tamaduire sufletelor indurerate,sa fie o luminita in calea celor ce se cred singuri si neajutorati,deoarece noi nu suntem singuri.

Cu noi este Dumnezeu, si odata ce avem asa Ocrotitor,nu ne ramane decat sa credem in El,sa-l iubim si sa traim dupa principiile lui.Odata ce ne-a creat dupa chipul lui,El ne doreste oameni de succes.Si noi vrem sa fim oameni de succes,meritam sa fim si putem fi !!! Va astept cu drag,scumpe creaturi ale Creatorului azi la orele 15,in sala mare a Bibliotecii Hasdeu,din or. Chisinau,la o vorba buna,la o intalnire unde vor fi doar oameni cu suflet mare,oameni ce inteleg ca niciunul nu este inferior sau superior,dar inteleg ca toti suntem fii Celui de Sus si ne complectam unul pe altul.Dumnezeu este cu noi,si acolo unde este El,exista doar iubire si lumina! Iar umbrele daca apar,pur si simplu nu rezista la lumina. – Ludmila Sandu 

A fost un vis? A fost realitate? Sau este o poveste frumoasa? Este povestea vietii mele,rascolita in cateva ore in sala mare a Bibliotecii Hasdeu din Chisinau.Dupa toate imaginile vazute as putea oare sa nu mai iubesc? As indrazni oare sa ma uit de sus in jos la cei ce ma iubesc?Si as putea oare sa nu ma inchin in fata acelor scumpe creature ce m-au sustinut azi din sala,acelor iubite creature ce m-au sustinut de la mare departare ? Va multumesc,va ador si va iubesc!!!

CUVÂNTUL EDITORULUI
„Petale de veșnicie”este cartea unor experiențe de viață – aduse în actualitate prin demers memorialistic – abordând o gama largă de evenimente, din care autoarea își face o profesie de credință de a extrage semnificații și sensuri ascunse. Fără îndoială, este o carte de talent, care lasă impresia unei naturaleți debordante, prin oralitatea ferventă, ceea ce justifică modul de viață al Ludmilei Sandu. Permanenta legătură cu baștina, în pofida înstrăinării, dovedește cu prisosință că memoria pământului strămoșesc lucrează ca un descântec de dragoste asupra moldovenilor din care și ea face parte. Călătoria în lumea ideilor este însoțită până la identificare de trăirea spirituală a mărturisirii creștine, fapt care conferă scrierii profunzime, orizont și consecvență în parcurgerea treptelor desăvârșirii duhovnicești. Din această perspectivă, Petale de veșnicie, fără a ignora prezentul, depășește în intenție stricta actualitate,raportându-se la ceea ce rămâne de-a pururi neschimbat, într-un dialog sui generis cu eternitatea. În egală măsură, cartea este mărturia unei iubiri de esență franciscană, prin generozitatea cu care se adresează oamenilor, micilor viețuitoare și miracolului naturii. Drumul către Dumnezeu trece prin oameni și Ludmila Sandu își începe voiajul spiritual de la ea însăși, considerând că merită iubire doar cei care reușesc să-și reconsidere ființa intimă în splendoarea iubirii creștine. Petale de veșnicie este cartea unui început promițător, anunțând un autor nou, de la care avem îndreptățite așteptări – Alexandru Mihăilă

Aprecierile prietenilor:

Galina Codreanu – Chisinau. 15 iulie, ora 15.15… Biblioteca Municipală „B.P.Haşdeu” , aproape neincapatoare pentru atata lume buna, venita din toata Moldova, pentru a asista la o sedinta inedita a Clubului Clubul ”Impresii din viata si carti”, care si-a propus sa gazduiasca o lansare de carte noua- Petale de vesnicie de Ludmila Sandu, – moldoveanca, cu zambetul inflorit pe chip, cu lumina aprinsa in suflet si cu un drag de neam si tara, mai rar intanit… Stabilita de ani buni in Italia, Ludmila a infruntat destinul si s-a renascut din floare si speranta, din stea si iarba pentru asi creste frumos copiii si nepotii,.. pentru a visa si a fauri, pentru a asterne dorul copilariei si lacrima nestearsa intre file de carte… Amintiri si indemnuri, sfaturi si motivatii pentru a nu ne uita radacinile si a reusi in viata… Ludmila este o invingatoare, care isi urmeaza visul si paseste increzatoare spre stele… O frumoasa intanire de suflet, care i-a marcat pe multi, facandu-i sa priveasca altfel la viata si la problemele, care ne amarasc existenta… Speranta si Iubire… Lumina si Credinta, consecventa, zambet, cantec si petale de flori… Inspiratie si realizari nenumarate…

Beni Thelmia Again Svetlana Vizitiu invited me to attend another wonderful event for club Impresii din viata si carti…

Ana Iacub: Si-a adunat toate bucuriile, durerile si dorurile intr-o carte… Multe forte creatoare, doamna Ludmila! Ati fost extraordinara!

Ion Bors Îmi face impresia că o cunosc pe dna Sandu de multă vreme. A fost convingătoare la lansarea de carte. Îmi plac oamenii simpli, fără aere de mare scriitor

Nina Vasilii Macari: Şi nu e om să nu fi scris o poezie… Persistă dilema – e bine oare ca fiecare doritor să scrie, să alcătuiască cărţi? Ştim că problema este în permanentă dispută, mai ales printre Oamenii Condeiului, Artiştii Scrisului – SCRIITORII. Da, nu oricine poate deveni scriitor, cosmonaut, medic, profesor sau nu oricine este pietrar, zidar, brutar, totuşi, aşi interveni cu rugămintea pe lângă mult preaiubiţii noştri scriitori – să fie mai îngăduitori cu persoanele care-şi aştern sufletul pe hârtie (fiindcă asta au simţit şi o fac cu gând bun), oare nu avem cu toţii de câştigat de la frumoasa sârguinţă de-a permite gândurilor, gândurilor devenite păsări să zboare??? Istoria relaţiei de prietenie cu distinsa, frumoasa, blânda, isteaţa, harnica, optimista, romantica, activa, vesela, nobila, dinamica si motivanta, dar şi realista – Ludmila Sandu e una absolut curioasă şi interesantă, aşa precum pot fi doar istoriile Fbuciste: reale, dar de necrezut. De ce de necrezut?! Fiindcă eu singură realizez cu greu că într-un timp relativ scurt am cunoscut o persoană, pe care am îndrăgit-o ca pe propriu-mi suflet, că ori de câte ori mă gândesc la momentele prin care a trecut Ludmila Sandu, lacrimile devin neastâmpărate. Prietena mea e precum o oază de linişte în timpurile noastre mai mult tulburi. Zâmbetul ei şi întreaga fiinţă e precum o blândă rază de soare după ploaie sau la început de primăvară. Urmărindu-i activitatea pe Fb, mă minunez de putinţa de-a germina disdedimineaţă zilnic gânduri nobile… Uneori gândurile se nasc cu mult timp înainte de a fi împlinite şi au nevoie de ore, zile, luni, ani pentru a creşte. Ludmila Sandu le-a aşezat cu grijă în lădiţa de bijuterii sufleteşti, prezentându-le astăzi în cartea „Petale de veşnicie” ca pe cele mai sfinte, valoroase podoabe. Menirea noastră e să le păstrăm şi transmitem cu grijă, pentru ca să lumineze chipul şi sufletul cititorilor ce vor voi să vină. Cartea Ludmilei Sandu este vis, realitate, viaţă. Este chipul mamei, care părăsind-o la 17 ani, lăsând-o cap de familie, în care se mai educau şase copii mai mici, nu poate să lipsească din vedeniile iubite, apărute zi de zi cu atingeri blânde pe inimă, cu căldură şi binecuvântare de mamă… Mamă, de ce m-ai părăsit?! Mamă, te simt alături mereu… Mama şi casa părintească, satul – cuib de durere, unde şi-a călit voinţa, caracterul prietena mea. Valori incomensurabile pentru Ludmila, valori care-i zbuciumă fiinţa, ţinând-o mereu în alerta căutării unui răspuns: CE-I DE FĂCUT? Ce se poate de făcut ca satul să iasă din impasul sărăciei şi vieţii nedeterminate la ora actuală? Menţionez, deşi necitind până la moment cartea, îmi dau seama (având ca busolă prefaţa cărţii) că lumea cărţii e o lume în care dânsa se identifică cu personajele, lăsând libertatea cititorilor de-a cugeta asupra varietăţii soluţiilor posibile într-o situaţie sau alta. Am să exploarez cu drag cartea. Am să fac cu ea un pact, să nu-mi fure prea multe lacrimi. Ştiu că istoriile de viaţă mă vor fascina, poate mă va copleşi şi iubirea, demult rămas-am doar cu dorul, voi râde şi voi plânge, presimţind un conţinut bogat, variat al operei, pătruns de magie. Ludmila Sandu a avut fericirea să-şi împlinească destinul dând amintirilor sensuri noi şi viaţă lungă. Scrierea unei lucrări, după cum scria Ion Druţă, poate fi comparată doar „cu actul facerii”. Precum cu deosebită duioşie, atenţie, bunătate mama-şi mângâie pruncul încă din pântec, la fel, probabil, autoarea a mângâiat cuvintele, suflându-le în limbă viaţă şi dulceaţă, sumăţându-le în vârf de creaţie şi zorindu-le creşterea. E o minune! Bineînţeles, este imposibil acest act de creaţie fără un tătic grijuliu. Căci când mama plânge, tata-i şterge lacrima, când mama oboseşte, el, tatăl o ajută transmiţându-i din puterea sa. Iată, în rolul acesta mi l-am închipuit eu pe Dl Alexandru Mihăilă – editorul. Poate reieşind din faptul că n-am scăpat nici una din observaţiile făcute cu mult tact şi bunăvoinţă Dnei Ludmila, dar şi atitudinea pe-alocuri amuzantă – Ludmila vrea să se mai joace pe Fb, bunul părinte, Alexandru Mihăilă o trimite să muncească asupra textelor. Facerea aceasta miraculoasă a cărţii „Petale de veşnicie” s-a desfăşurat mai că sub ochii noştri. Aşa că, aplaudăm frenetic fericitul deznodământ. Titlul cărţii este unul sugestiv – petalele de floare fiind chiar sclipiri din inima care se dăruieşte sau poate metamorfoză pentru lacrimile de fericire de la rodnicia cărţii. Deci, CÂT MAI MULŢI CITITORI! Iar veşnică rămâne fapta Dvoastră, stimată Ludmila Sandu, prin dorinţa de-a vă împărţi sufletul cu oamenii, mai mult decât atât, menţionând adeseori că cartea e adresată TINERILOR. Credinţa Dv în generaţia de tineri, generaţie de virtuţi care ar putea să răstoarne şi munţi, e de nestrămutat. Am lecturat pe Fb cuvântul-prefaţă semnat de Paiu Cornel, în care Dlui relatează adevărata explozie poetică a stărilor cuprinse în sublima existenţă a autoarei – simţirea!!! Picături de suflet, sensuri, determinări devin predicabile în dorinţa sacră a Ludmilei Sandu de a crea, de a-şi înscrie urma în existenţialism, rămânând de-a pururi CONDAMNATĂ la SPERANŢĂ, precum că BINELE ÎNVINGE şi CEL CE MUNCEŞTE, REUŞEŞTE! Ludmila Sandu trăieşte profund oscilaţiile unei lumi efemere, tinzând spre perfecţiune şi victoria iminentă a binelui. Viaţa şi munca se contopesc într-o simbioză perpetuă, prezentând argumente în favoarea gândului că munca-i sfântă şi credinţa în Dumnezeu înseamnă iubire. Poate această echilibristică invocă starea de linişte sufletească, creând loc prezumţiei despre îmbinarea patetică a tragismului în cotidian, iar supremaţia oceanică ieroglifară înscriind: „şi viaţa-şi urmează cursul durut, iar la finele labirintului se întrezăreşte o luminiţă…”. Lumea poate fi schimbată şi prin intermediul cuvintelor. În faţa ticăloşeniei, în faţa perfidităţii, în faţa singurătăţii nu avem decât cuvinte! Cele mai crunte războaie, cele mai frumoase iubiri pot fi purtate doar prin cuvinte. Cuvântul rostit necesită o rostogolire prin petale de floare, rostogolire „prin aur” spre a se înscrie în veşnicie. DRUM BUN ADEVĂRATULUI SENS AL CUVINTELOR DIN AUR ŞI PETALE DE FLOARE! SCUMPĂ LUDMILA SANDU! E TIMPUL SĂ ŢI SE RECUNOASCĂ EFORT
UL, SĂ ŢI SE DESCOPERE GENIUL, SĂ ŢI SE ÎNŢELEAGĂ IUBIREA!

Diana Ungureanu – Am avut revelația unei cărți care i-a dat autoarei o a doua șansă ca să-și trăiască viață din plinul său emoțional. Mă bucur că la noi încă se scrie și vreau să cred că se scrie bine și din suflet. O lansare splendidă! Felicitări Ludmilei Sandu și noi forțe pentru a-și întreține elanul ei creator!

Tatiana Paladi – O Ileană Cosânziană din plaiul Zâmbetului, care cu credinţă în Creatorul Lumii şi zâmbetul pe buze a învins obstacolele basmului vieţii manifestate până acum… A creat la Club o adevărată atmosferă de poveste… Când am numit Galinei (moderatoarea) pagina 27 … dumneaei a citit câteva fraze din petala de veşnicie numită Copilăria, în care Ludmila scrie “vroiam să ştiu ce este dincolo de orizont…cine a creat Soarele…Luna…Cine aruncă stelele pe Cer şi cine le strange dimineaţa”. Astfel am găsit răspuns la intrebarea de ce din cei peste 2500 de prieteni din oraşul virtual Facebooc Ludmila este cea mai aproape de sufletul meu şi cea mai receptivă la informaţia pe care o postez în grupul MOLDOVA COSMICĂ. Suntem neamuri cosmice şi comunicăm indiferent de distanţa dintre Moldova şi Italia. Mai multe despre fiinţa minunată Ludmila voi spune ceva mai târziu…

Anna Hanganu: Sunt plina de emoti pozitive.Astazi am fost invitata la un eveniment frumos asa cum este si acest omulet ce ma invitat. Nimic nu este intimplator si nestiute sunt caile Domnului.Daca ne-a intilnit inseamna ca are pentru noi un plan frumos.Scoate tot ce-i mai bun si lumineaza calea celor ce te iubesc si iubeste-i reciproc. Asa am primit eu invitatia si ma bucur nespus de mult, ca sunt iubita si ca pot sa ofer din iubirea mea tuturor.Emotionata,dar totodata si incintata de ceea ce am facut si fac pentru oameni minunati ce ma inconjoara. MULTUMESC!Doamna Ludmila Sandu este o adevarata doamna si ii multumesc din suflet
pentru ca a avut curajul sa isi deschida sufletul in fata tuturor.Multumesc!

Georgel Chiruc: M-am inttrebat adeseori, cum de stiu moldovencile sa fie si gospodine pricepute, si harnicute, si chitite si binedispuse mereu?.. – Sunt si ele mame, si sotii cu responsabilitati ca multe altele si, totusi, reusesc sa citeasca ziare, sa scrie, sa asculte un ofrat, sa dea un sfat, sa zambeasca si sa daruie o floare unui trecator, sa spere in bine si sa se bucure de farama asta de viata… Ieri, la lansare de carte, am inteles….Iti multumesc, Ludmila Sandu, pentru acesta frumoasa lectie de viata… Sunt primul inscris pentru urmatoarea intalnire…!

Еlena Dabija: Am avut o deosebită satisfacție să cunosc o DOAMNĂ! Să primesc în dar o CARTE cu autograf pentru colecția CENTRULUI EMINESCU . Lansarea a fost deosebită și cu multă lume bună și sinceră. Pe tot parcursul lansării am avut emoții și lacrimi, o nostalgie după anii de copilărie, satul natal, casa părintească, părinți, profesori ș.a. A fost o armonie totală: CARTE -MELODII-FLORI-ZÂMBETE-LACRIMI! Am reușit chiar în sală să citesc vre-o 40 de pagini din această CARTE!…mergând spre Centrul Eminescu în cale mi-a eșit o echipă de filmare și am rămas foarte plăcut surprinsă de întrebarea sondajului: CE CARTE CITIȚI LA MOMENT? …am deschis geanta și am scos cartea doamnei LUDMILA SANDU -PETALE DE VEȘNICIE și le-am prezentat-o….Ca bibliotecar de profesie m-am bucurat că TV face astfel de sondaje și i-am convins că în Moldova SE CITEȘTE! Mulțumiri doamnei Ludmila Sandu pentru această întâlnire, i se potrivesc de minune cuvintele lui Tudor Arghezi: CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CU-I TE-A SCRIS!!! SĂNĂTATE ȘI NOI REALIZĂRI!

 

Dacă am privi viața altfel

O frumusețe de fată am observat la fereastră, și cu invidie, am suspinat:”De-aș fi și eu așa…” Dar când ea dă să se ridice, să plece de la fereastră, m-am îngrozit: fata era fără un picior și cu greu mergea în cârje… O, Doamne!  – Iarta-mă, când încep să suspin fără de treabă! Am două picioare! Și lumea o accept cu recunoștință!

M-am pus la taclale cu un vânzător. Era inteligent, adorabil și frumos. Mă îndemna să mai vin la cumpărături. Mi-a spus: ”Să te binecuvânteze Domnul cu sănătate pentru mulți ani! Ce păcat, că nu te pot vedea. Sunt orb de la naștere”.

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin! Nu am probleme cu vederea: văd viața!Și lumea, pacea, – eu le accept cu recunoștință!

Un băiețel ca o splendoare, o sculptură în sine, stătea nemișcat, trist, într-un colţ aparte, și eu l-am întrebat: ”Ce faci, băiețele, aici, singurel, de ce nu te joci cu copiii din curte?”. Iar el tot ședea cumințel, fără să se miște, și mi-am dat seama, că nu mă aude. E hipoacuzic.

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin… Aud viața! Și lumea o primesc cu recunoștință!

Am mâini, picioare. Pot merge, să mă plimb de una singură de vorbă cu sine. Și cu atâta entuziasm să privesc albastrul cerului, norii mei dragi. Am urechi, aud zgomotul de surf îndepărtat…

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin, să mă vaicăr, să mă plâng de viață! –  Dacă Ei sunt fericiți, atunci de ce noi mereu suspinăm?

Eu sunt binecuvântată! Și lumea o accept cu dragoste și recunoștință!

Pentru cei care se simt complexaţi, umiliţi şi nu au la cine se adresa… – Evitaţi persoanele, care vă ştirbesc imaginea şi autoritatea, vă fac să vă simtiţi prost sau vă insultă credibilitatea, în special încrederea în sine. E o calitate, care-i reprezintă pe oameni mărunţi. Cel cu inimă mare, dimpotrivă, va insufla sentimentul, că şi voi puteţi deveni măreţi.

– Doamne, binecuvântează-i şi ajută-i! ❤

Alina Matei la Clubul ”Impresii din viata si carti”: Traieste cu atitudine! Traieste frumos!

Pentru voi toți care mă știți, mă iubiți, mă urâți, ma aveți, mă priviți, mă certați, mă sfătuiți, chiar dacă sunteți sau nu lângă mine…   Cea mai grea întrebare este să vorbești despre tine, despre ceea ce faci și ce ai vrea să mai faci, de aceea cu mare greu am acceptat a fi protagonista Clubului ”Impresii din Viață și Cărți” (am amânat invitația de vreo 4 ori). Totuși, nu aș putea să încep fără a mulțumi pentru invitație organizatorilor Clubului, în special dnei Svetlana Vizitiu și Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”.
Cine sunt eu? Sunt un sufleţel foarte frumos, de femeie, care își urmează misiunea frumoasă de a ajuta alţi oameni, de a învăţa continu, de a dărui şi de a primi. Pun suflet în tot ce fac, mă implic, mă interesează. Cam asta sunt eu, pe scurt, că intram noi în detalii pe urmă, la Club, pe 8 iulie…

Copilăria mea a fost frumoasă. Am crescut într-o familie normală, echilibrată, Am fost copilul cel mare al familiei, drept pentru care, încă de atunci, am resimțit o mare responsabilitate… Vreau să cred că am primit cei 7 ani de acasă și o educație bună. De mică am fost (și încă mai continui a fi) rebelă. Nu-mi plac lucrurile impuse, regulile scrise, de aceea am înșelat (și încă mai continui să înșel) așteptările părinților mei care, deși își doreau ce-i mai bine pentru mine, eu am ales pachetul întreg (binele și răul) pe care l-am explorat cum am considerat de cuviință. În ultima perioadă sunt destul de incomodă pentru cei apropiați pentru că nu răspund nevoilor și așteptărilor lor.
Și chiar dacă la un moment dat am fost forțată să învăț dintr-un număr de greșeli, dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș merge tot pe drumul meu, experimentând viața cu bune și cu rele. Pentru că eu trăiesc în extreme. Pentru mine nu există jumătăți de măsură. Ori iubesc, ori nu. Ori muncesc, ori mă distrez. Ori scriu, ori explorez. Nu fac nimic pe jumătate.
Mi-a plăcut dintotdeauna să transform drama într-o poveste de succes. Să depășesc orice suferință, renăscând din propria cenușă. Și pentru că am reușit să mă regenerez constant prin experiențele traversate din copilărie și până astazi, îmi place să cred că sunt precum pasărea Phoenix.
Am știut dintotdeauna că investind în tine, în intelectul tău, în dezvoltarea ta personală, crești. Și crescând, obții rezultate și mai bune. De aceea am pus accent pe studii, am urmat facultatea pe care o doream (Jurnalismul) și nu cea care îmi era oarecum impusă de părinți (Medicina).
Sunt mândră că am reușit să dau contur unui vis al meu mai vechi – de a lansa un portal pentru femei – http://www.thewoman.md – care, metaforic vorbind, reprezintă transpunerea în realitate a unei femei independente, puternice (puterea mea provine și dintr-o mare sensibilitate), o femeie dornică să facă bine, să călătorească, să cunoască și să învețe din fiecare experiență trăită.

A fost foarte frumos şi foarte greu! Cred cu toată convingerea că într-o viață putem renaște de mai multe ori, de aceea am simțit la un moment dat că trebuie să lansez un proiect de suflet, o serie de workshop-uri care să încurajeze femeia să-și exploreze potențialul interior. Cam tot de atunci am făcut și eu cu adevărat cunoștință cu mine, am învățat să mă iubesc și am prins curaj să caut în interiorul meu răspunsuri pe care le tot amânam. De obicei, cele mai bune răspunsuri îmi vin într-o stare de linişte și bucurie. Câteodată în vis, când dorm, primesc nişte răspunsuri, îmi vin idei despre ce să fac, despre cum să scriu. Am lansat workshop-urile, fără pretenția de a da sfaturi sau de a da lecții cuiva, pentru a scoate în evidență o mare problemă a femeii moderne: lipsa încrederii în sine, lipsa respectului de sine, lipsa identității dacă vreți, încercând, împreună cu speakerii și specialiști din diverse domenii, să arătăm femeii cea mai bună variantă a ei! Și asta pentru că vreau o lume în care femeile să își realizeze valoarea și să se comporte ca atare. O lume în care femeile nu se vând pe puțin. O lume în care femeia nu se plânge de discriminare. O lume în care să poți să iubești cu adevărat, fără dependențe și așteptări. O lume în care femeile investesc în interiorul lor mai mult decât în exteriorul lor.
Odată cu acest proiect am ajuns să mă implic și în numeroase acțiuni caritabile. Și mă bucur că sunt susținută în acest sens de oameni minunați, care își pun resursele, relațiile și timpul lor în ajutorul unor copii sau femei aflate în dificultate. Sunt mândră pentru că m-am regăsit între oameni la fel ca mine, oameni care pot să ajute. Și nu pentru că-i dau lucrurile și banii afară din casă. Ei ajută pentru că au sufletul la locul lui. Acum am ajuns să fac ce îmi place și mi-e clar că asta vreau să fac toată viaţa mea. Că ăsta este drumul meu, că în direcţia asta vreau să merg, ştiu că vreau să ajut oameni şi mai ştiu că vreau să o fac orientat preponderant către copii și femei.
Pentru că și eu, la rândul meu, am primit ajutor prin oameni. În momentele cele mai grele a venit cineva și mi-a întins o mână să merg mai departe, învățându-mă lecția bunătății, generozității și a încrederii.
Mai am și alte idei, proiecte care în general vizează educaţia, modul sănătos de viață, lucruri esențiale pentru o viață mai bună, dar ele au nevoie şi de susţinere financiară.
Cred însă că cel mai reușit “proiect” al meu este băiatul meu. Odată cu el am trăit foarte multe descoperiri, foarte multe schimbări, am început să îmi dau seama mai mult cine sunt eu, care este drumul meu, ce dureri am și ce vise, ce fac cu viața mea, în general. El m-a ajutat foarte mult să mă descopăr. Şi m-a mai învăţat să ascult. E un lucru foarte important. Pentru că, dacă îl asculţi şi îi dai posibilitatea să se exprime, un copil îţi spune soluţii la orice problemă ai avea tu.
Mă bucur că am reușit să-l învăț ce înseamnă compasiunea, să-l îndrum spre activități caritabile și să-l fac să înțeleagă pe ce sistem de valori ar trebui să ne construim viața ca să o Trăim Frumos.
În general, mă consider un om împlinit și binecuvântat cu o viață frumoasă, chiar dacă-mi testează zilnic limitele și slăbiciunile. Dar, chiar ăsta este rostul nașterii mele. Să devin un om mai bun în fiecare zi. Fiecare zi este o nouă invitație la evoluție și nu-mi permit să mă trezesc a doua zi mai proastă decât ieri.
Cu drag de voi, Alina Matei

Referintele prietenilor:

Imi plac femeile puternice si inteligente. Multe succese, Alina, urmeaza-ti misiunea! Te astept cu noi proiecte si-ti multumesc pentru sinceritate! – Ana Iacub

”Excesul de modestie este o prostie”, – o frază pe care am reţinut-o de la Boris Gamurari, fost ministru al apărării. Doamna Alina se încadrează în această formulă: multe realizări şi modestie. Are puse-n punga vieţii suficiente. Un drum luminat înainte! Diferiţi, însă în această învălmăşală sunt lucruri majore: cumsecădenie, persevernţă, şi, cred, un suflet bun. Să nu ne lăsăm în butoiul cu pesimism, să nu ne dăm bătuţi, şi cînd îţi vine să „i-ei lumea-n cap – suie-te pe capul lumii”! Cam aceste sunt învaţamintele de la această întîlnire frumoasă de la Clubul IVC  la BM B.P.Hasdeu…  Alina, e femee frumoasă! O femee deşteaptă! Viaţa DVS e înainte! Mai mult optimism! Realizări personale înainte! Nasul sus! Respect! Meritaţi! Sunt al DVS – prieten! – Andrei Covrig

Lumea are nevoie de oameni fericiți, iar Alina este omul care atunci cînd poate să facă un om fericit o face fără a ezita prin acțiunile ei de caritate. Pe Alina am cunoscut-o prima dată cînd am dat un interviu și pe portalul ei a scris despre mine, ulterior mi-am dat seama că este o fată tare sensibilă și o mamă extraordinară, e profesionistă și dacă are un scop neapărat îl realizează. Cu siguranță nu îi este ușor, nu i-a fost ușor dar ceea ce face face cu suflet și dăruire, e mereu cu fața spre oamenii simpli, e mereu gata să dea o mînă de ajutor celor nevoiași să le vină cu o îndrumare pentru ce o respect enorm de mult. Azi am descoperit-o și mai mult, pe deoparte modestă, pe de altăparte plină de a dărui dragoste și de ai ajuta pe cei din jurul ei. E o femeie puternică cu scopuri în viață, cu vise, așa o văd eu pe Alina și îi mulțumesc că a fost deacord să ne povestească despre realizările ei, ceea ce face este foarte util și binevenit. – Violeta Gasitoi

Я получила настоящее удовольствие от этой встречи. Я бы хотела, чтобы со мной вместе присутствовала моя дочь, т.к. считаю, что история Дны Алины Матей довольно поучительна и полезна для подрастающего поколения. Также мне понравилась атмосфера, царившая сегодня: свобода высказывания и уважение друг к другу, я бы даже сказала взаимная поддержка. Жаль, что было немного людей, наверное из-а того, что многие в отпусках, за пределами города, разъехались: кто к морю, кто в горы.)). Сама Алина Матей предстала перед нами как настоящий профессионал в области журналистики, целеустремленная личность и приятная женщина. Хочется пожелать ей дальнейших успехов на ее поприще. (Что,собственно, я и сделала, прощаясь с ней). – Evelina Bocancha

Este o placere sa te intorci acasa si sa simti ca este viata in Moldova. Sa vezi cum frumoasele noastre doamne, fiind nu numai mame, dar si doamne de succes, se sustin una pe alta. Experienta Alinei m-a impresionat si m-a incurajat. Inca o dovada ca in tara avem oameni destepti, buni la suflet, gata sa intinda o maina de ajutor celor ce au nevoie. Multumesc Alinei pentru intalnirea frumoasa si bravo Svetlanei Vizitiu, ca nu mai oboseste sa descopere perle in Moldova! Felicitari!!! – Ludmila Sandu

O femeie puternica, inteligenta, frumoasa, unica in toate este prietena noastra Alina Matei! Am ascultat cu mare interes istoria vietii parcurse si am inteles de unde isi au origine calitatile extraordinare ale ei. Pe linga faptul ca este o Femeie puternica, frumoasa, inteligenta – ea mai este o Profesionista si o Mama extraordinara. Imi ramine doar sa ma mindresc ca am in cercul de prieteni o asa valoare si sa ii Urez implinrea tuturor proiectelor propuse atit pe plan profesional cit si pe cel personal. Succese! – Inga Albu.