Tatiana Bordeianu:„Mă implic în politică, pentru că am obosit de ipocriți”

Atunci când merge prin țară, îi dau lacrimile. Și nu o știu de plângăcioasă. Dar așa cum spune și Tatiana, ceea ce a decis ea pentru acest mic stat, este un proiect pe care îl face un om o dată-n viață. Noi, toți, putem deveni fondatorii acestui proiect, și chiar realizatorii lui, spune ea. O dată și pentru totdeauna.

Pot remarca o evoluție în în felul în care e privită implicarea Tatianei Bordeianu și a colegilor într-un proiect social, asocierea de imagine cu o cauză socială, mai ales, responsabilitatea pentru cauza ce alegi s-o susții.

Frumusețea muncii acestor oameni, însă, tocmai în asta constă: Dă un sens vieții. Practic, ei sunt cei care care în această industrie a binelui sunt mari egoiști: dăruiesc și primesc înzecit. E mare lucru să vezi cum se face un PACE, când trăiești în țara lui „nu se poate”. E mare lucru să ai în jur doar oamenii foarte mișto, pentru că, prin natura muncii, te înconjuri de oameni foarte speciali, veniți parcă pe Pământ cu misiunea de a face lumea mai bună. Noi, râdem mult la birou și cu prietenii de situații hilare de care ne lovim, dar întotdeauna soluțiile apar din acest tip de interacțiune.

Problemele întâmpinate sunt cele care țin de lipsă de organizare și de mentalități. Constant apar probleme în obținerea celor mai simple la prima vedere de autorizații, sau licențe cu drepturi depline, chiar și un simplu permis de șofer necesită avize inexplicabil de dificile. Corupția predomină în toate domeniile, iar banul a devenit o valoare mai mare… Multe instanțe închise în nas, reveniri etc. Cea mai grea parte rămâne neputința noastră de a schimba lucrurile într-un timp cât mai scurt.

Atât Tatiana, cât și colegii ei de partid sunt transparenți privind munca lor pentru oameni. Problema este că oamenii au pierdut încrderea din vina partidelor anterioare, dar întotdeauna există soluții pentru a reuși, să dovedească prin fapte proiectul lor de a schimba lucrurile în societate… Prin întrunirile periodice, echipa ține constant discuții unde împărtășesc realizările și bucuriile, dar și obstacolele și problemele cu care se confruntă societatea. Transparența este principiul după care funcționeaza platforma PACE.

Tatiana are multe povești de spus în zona voluntaruatului, pentru că multe acțiuni le fac împreună cu oamenii care dau din preaplinul lor, – de caritate, merg în spitale, fac ateliere cu copii, cu tinerii sau cu Bunicii (proiectul președintelui V. Cavcaliuc)… Alături de echipa PACE sunt influencerii, muzicieni, producători, vedete TV, scriitori, profesori, medici, economiști, ingineri, sportive: sunt profesioniști în domenii variate și de toate vârstele.

Tatiana e convinsă că echipa în care face parte, asocierea aceasta e o formula câștigătoare, în opinia ei. O echipa formată din oamenii care râd sau plâng împreună, se enervează sau se bucură împreună, sau pe rând, au familii, prieteni, și uneori chiar petrec zilele de odihnă împreună, în scopul de a găsi soluții în aceste zile grele pentru țară.  Ei gândesc la fel, deși uneori separat. Oamenii când se gândesc la beneficiul poporului, ar fi bine de crezut de la bun început. De ce spune asta? Pentru că această neîncredere distruge toate planurile bune.

„Când am realizat ce facem cu adevărat, ne-am zis cu toții și am zis lumii întregi:„Noi vrem să facem și facem un Bine. Indiferent de preferințele oamenilor pentru partide oricare. In acest sens, dacă vom fi printre cei la putere, nu vom împărți idealurile oamenilor în inegalități. Iar în Moldova, în primul rând, e nevoie de asigurarea beneficiilor economice pentru oameni și de o educație civilizată europeană! Nu mai e cale de întors. Îi provocăm pe moldovenii de pretutindeni, să îndrăznească să creadă în fortă proprie și în forța comunității, arătându-le că dacă aleg să se implice în reformarea sistemului, pot realiza ceea ce nu a reușit statul moldav în 30 de ani!”

Cele mai dificile probleme sunt cele care țin de lipsă de organizare și de mentalități. Pentru industria binelui, trebuie să oferim, să dăruim și vom primi inzecit. E mare lucru să vezi cum se crează un spital, de exemplu, sau o strângere de fonduri pentru cei bolnavi, fie, să adune tinerii voluntari pentru a curăți strazile de gunoi, etc… Oamenii nu au voință, sunt indiferenți, pur și simplu, și când se face bine, fac exact invers, critică la de mult binele realizat, ceea ce a devenit deja specificul unor moldoveni…

„ Avem mari lacune la capitolul relații internaționale. Acest domeniu este foarte amplu și include cam toate segmentele, doar că în dimensiuni globale. Sînt șefa Departamentului Relațiile Externe și Integrarea Europeană în cadrul PACE. Misiunea noastră este să valorificăm toate oportunitățile de promovare a țării noastre și să devenim parteneri de încredere pe plan internațional.”

Ce mai poate spune ea despre „țara lui nu se poate”, despre cum se impart timpul și inboxul ei, cine ajută în Moldova, promovează cauzele bune, pune piedici ONG-rilor, prejudecăți. Despre enervări și frustrări, inegalități, absurs birocratic, politicieni, legi, oameni buni, voluntari și cum se construiște o comunitate, Tatiana poate relata ore întregi, și merită să fie ascultată.

       Adunate din copilărie și în continuare vorbe bune direct de la T. Bordeianu:

„Primul alfabet pe care l-am învățat, a fost slavona veche, din cărțile de rugăciuni ale bunicii mele ucrainence. Ea citea cu voce, iar eu, în sinea mea, mă prefăceam că citesc, până am realizat că chiar știu să citesc. Asta a fost tare de tot.”

La vîrsta de trei ani a mers la grădiniță. Și nu-i plăcea nimic acolo. S-a decis că va copilări mai mult pe la bunei, deoarece îi plăcea să comunice cu oamenii de la țară, cu cei în etate, să le asculte amintirile  din timpul războiului, învățămintele lor de viață.  Era într-un fel – un ascultător perfect ale acestor persoane cu poveștile sale de viață..

„Am fost educată în spiritul corectitudinii, a egalității, a onestității. Din această poziție de soră mai mare, am înțeles ce înseamnă responsabilități și că adevărul iese mereu la suprafață. ” Și este primul copil dintre cei șase în familie, mai are 2 surori și 3 frați. Egalitate 3 fete și 3 băieți. Mama este contabilă de profesie, tatăl veterinar.  Mama – uraineancă, tatăl moldovean. Tatiana consideră:„ Limba mea maternă este română”

Tatăl mereu îi spunea încă de când Tatiana era mică: „Dacă ești corect, onest, înveți și te dezvolți intelectual, – nimeni, niciodată nu te va putea doborî”. Educată în acest spirit, Tatiana la toate inițiativele și activitățile sale – pune la bază valorile transmise de părinții ei. A devenit ceea ce este Ea astăzi!

• „Era anul 1999. Fusesem desemnată învingătoarea unui concurs de poezii la emisiunea Clipa Siderala. Am venit să îmi ridic premiul și astfel am cunosctut-o pe Geta Burlacu, care atunci era prezentatoarea emisiunii. Văzînd Geta că am vorbit în fața camerei de filmat fără nici o dublă, a rămas impresionată cumva și mi-a zis că trebuie să studiez la facultatea de jurnalism. Eu eram în clasa a 9-a atunci. Vroiam să studiez limbi străine.

După liceu, bineînțeles, am ales facultatea de Jurnalism și Comunicare Publică. Dar nu m-am oprit aici, deoarece probabil datorită injustițiilor observate în jurul meu, am decis să mă înscriu la facultatea de Drept. Așa am ajuns magistru in Drept Internațional.

Am foarte multe pasiuni, interese. Îmi place să cunosc aprofundat ceea ce mă interesează, probabil curiozitatea jurnalistului din mine, astfel am studiat mai multe domenii, și tot în acest mod am ajuns la decizia de a mă implica în politică.

Ca fiecare femeie, s-a schimbat percepția mea asupra lumii din momentul în care am devenit mamă. Mamă de fetiță.  Ea este bucuria și realizarea mea cea mai importantă. Ea este cea care îmi dă curaj și inspirație.

În general ador copiii și găsesc mereu în comunicarea cu micuții inspirație și motivație. Cred că fiecare copil este special. Dragostea și atenția pe care o dăm copiilor, va da rezultate în timp. Este ceea de ce ei au nevoie.

Am copilărit in zona Codrilor Moldovei. Am absorbit fiecare picătură a frumuseții acestor locuri, care pentru mine sînt cele mai frumoase. Descoperind Moldova. Codrii Moldovei. Cele mai frumoase locuri. Doresc să promovez frumusețile Moldovei în toată lumea!

Chiar recent am vizitat locul de baștină al tatălui meu, Temeleuți, Călărași, țărmurile râului Bâc. Un loc pe care eu îl consider aproape magic.

Buneii materni au locuit în Hârjauca, Palanca, raionul Călărași. Acele locuri au rămas mereu în memoria mea ca fiind de o încărcătură energetică importantă.

Recomand vizitarea mănăstirii Hârjauca, raionul Călărași.

Am citit mereu și cam tot ce găseam. Am crescut cu acest hobby. Nu cred că am o carte preferată, sau care m-a marcat. Am citit literatura universală clasică, literatura română. De fiecare dată cînd deschid o carte, este o nouă descoperire, o nouă galaxie. Sînt absorbită de fiecare cuvînt, de fiecare descriere, de fiecare personaj.

M-a marcat lectura: „Prinț și cerșetor” de Mark Twain, „Mizerabilii” de Victor Hugo, „O viață”, de Guy de Maupassant, „Colț alb” de Jack London, „Ion”, „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu, „Artefact” de Ioan Mânăscurtă, – cărți care pot fi citite la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu unde apelez mai des. Îmi aduc aminte cum o „căram” pe mama de la Călărași – să mă aducă la biblioteca B.P. Hasdeu ca să citesc cărțile lui L. Rebreanu pentru concursul “La izvoarele înțelepciunii”. A fost prin 1997-1998.

Am citit multe din filosofie, logică, psihologie.

Cred că fiecare rînd citit, fiecare pagină, cuvînt după cuvînt, mi-au construit personalitatea, m-au ajutat să înțeleg lumea și mecanismele ei de funcționare.

Îmi place să citesc din politologie.

Și am ajuns la politică.  M-am implicat în politică recent, pentru că am obosit să văd ce se întîmplă în jurul meu, să mă revolt în sinea mea și să nu acționez.

Am considerat că e timpul să mă implic. Am considerat că am o pregătire intelectuală suficientă care să îmi permită această implicare. Am înțeles la un moment dat că oamenii care au ceva de spus, nu au curajul să o facă, în acest mod le lasă spațiul celor care nu prea au nimic de spus, dar nu le lipsește curajul. De asta și avem ce avem.

Mi-am adunat întreg curajul și am venit să fac parte din cea mai tînără și profesionistă echipă de politicieni care a existat vre-odată în Republica Moldova. acest partid s-a format în aceeasi perioadă cînd eu aveam primele gînduri de implicare în politică. Așa a vrut universul probabil.

L-am întîlnit pe liderul nostru, dl Gheorghe Cavcaliuc, pe care îl consider unicul lider politic demn să conducă țara noastră.  M-a impresionat prin intelectul său, prin profesionalismul și dăruirea de care dă dovadă. Nu m-a convins atât politicul,  cât m-a convins omul acesta. M-a convins că eu trebuie să mă implic. Rezonez cu viziunile politice ale Partidului Acasă Construim Europa (PACE.)  Sînt convinsă că echipa de oameni profesioniști din cadrul PACE, care au decis să se implice și să își aducă fiecare contribuția cum poate la bunăstarea Republicii Moldova, vor reuși.

Sînt astăzi în politică pentru că vreau sa fiu mîndră de țara mea. Vreau, să nu mai vreau să plec de aici.

Și îndemn fiecare cetățean cu spirit civic să nu fie indiferent, să se implice în toate procesele care pot influența calitatea vieții. Fie la nivel local, fie regional, fie național.

Schimbarea începe cu fiecare din noi. Să aducem Europa la noi acasă. Sa nu mai căutăm tărâmuri promise, dar să ne implicăm și să construim noi.

De ce politica? Deoarece am găsit aici o echipă și un lider care are aceleași viziuni ca și mine. Deoarece, consider că sînt foarte multe de făcut în politică, pentru ca oamenii de pretutindeni să se simtă mai confortabil în mediul lor.

Este nevoie de vizionari în politică. De oameni care au un bagaj intelectual ce le permite să facă față acestei misiuni aprope imposibile.

Cu siguranță, noi nu doar promitem, noi facem, și aceste sunt directivele cele mai obiective PACE:
– Reducerea birocratiei; excluderea rândurilor la instituțiile publice; reintegrarea țării; depolitizarea funcției de primar; Integrarea Europeană; vot electronic; în Economie -Impozit pe venit 0% pentru agricultori; reducere 150% din taxe și impozite; credite cu 2% pentru agricultori; subvenția timp de 3 zile; întreprindere de producere în fiecare sat; industrializarea țării; independența energetică; Social: 10% din PIB pentru educație; triplarea salariilor medicilor; credite pentru studii cu 10%; servicii stomatologice gratuite pentru bătrîni; schimbarea gratuită a acoperișurilor din Azbest; compensarea a 30% din medicamente pentru bătrîni; credite ipotecare cu 0% pentru familiile tinere; în Justiție: dosarul electronic va reduce definitiv corupția în sistemul juridic; concedierea judecătorilor ce au pierdut dosare la CtEDO; sancționarea triplă a funcționarilor ce blochează venirea investițiilor; pachet social motivant pentru structurile de forță și aplicarea legii…

„Am avut dintotdeauna tangențe cu mediul de afaceri internațional și pot afirma cu certitudine că tot ce înseamnă internațional in RM, întîmpină dificultăți și neclarități. Este nevoie de cunoștințe vaste teoretice și practice, de o voință majoră și de un plan de acțiuni bine determinat, pentru a implementa aceste schimbări atît de necesare. În echipa PACE sîntem acei oameni, care studiază toate aspectele problemelor nesoluționate, sau stagnante ale țării noastre, iar în programul nostru venim cu un set de soluții viabile pentru toate segmentele. Deseori rezolvarea unei probleme majore este foarte simplă și necesită doar voință. Partidul PACE a apărut ca o necesitate stringentă în societatea din R.Moldova. Domnul Gheorghe Cavcaliuc, un profesionalist desăvîrșit în domeniul său de activitate anterior, a sesizat incapacitatea politicienilor actuali de a oferi cetățenilor Republicii Moldova siguranța și stabilitatea de care au nevoie. A fost ca efectul bulgărului de zăpadă. Pe dumnealui, l-au urmat alte personalități cunoscute în Moldova, cu aceleași năzuințe Denis Roșca, Alexandru Grumeza, Galina Cotorobai,Ludmila Chistruga, Alexandru Stratan, Alexei Sivunic, Valentina Geamana, Vitalie Raducanu, Nelu Arnaut, etc. Cu proiecte noi și intenții curate de a ne unifica forțele și a scoate țara noastră din impas…”

Gânduri și alte expresii de Tatiana Bordeianu:

• Înainte de a te plânge pe viață, răspunde la întrebarea simplă. – Tu ce faci ca să fie mai bine în jurul tău, în comunitatea ta?
• Dezamagirea cetatenilor in politica e la maximum. Stim si de ce.
• „Workout. Eat well. Read books. Be smart. Work hard. Be correct. Respect yourself and respect the others. Respect the environment. And the planet earth will be a better place.”

„Antrenează-te.. Mănâncă bine. Citește cărți. Fii deștept. Muncește din greu. Fii corect. Respectă-te și respectă-i pe ceilalți. Respectă mediul. Și planeta Pământ va fi un loc mai bun.”

• La muți ani fericiți, fiica mea. Ești universul meu. Aș vrea să te văd mereu fericită. Aș vrea să pot să îți fiu mereu alături. Vreau să știi că tu mi-ai schimbat configurația existențială. Îmi ești cel mai bun profesor, cea mai bună prietenă. Love you.
• Există oameni care îți dau aripi. Există acei oameni care te inspiră. Ei există. Este important să îi găsești.
• Partidul Acasă Construim Europa – Partidul care poate aduce schimbarea în R. Moldova. Poate întrezărim lumina la capătul tunelului juridic.
• Separarea puterilor în stat este postulatul care stă la baza unui stat democratic precum Republica Moldova.
• Oamenii PACE pe care îi tot acuzați, sînt unica speranță a RM de a scăpa de tot gunoiul ascuns sub covor de-a rîndul anilor. Acești oameni și-au unit eforturile și își dedică timpul și energia pentru a dezvolta RM. Vă rog să dați dovadă măcar o dată de civilizație, dragi concetățeni. #PACE
• Stiți de ce, dragi politicieni sînteți luați în derîdere și ați devenit subiect de pamflete?
  Pentru că vă lipsește corectitudinea și coerența. Pentru că spuneți una și faceți alta. Pentru că întoarceți legile cum vă convine. Or, vorba veche a lui Gheorghe Urschi: “Cineva e cineva, dar cineva nu e cineva”.
• Ipocrizia. Minciuna. Sunt cuvintele ce descriu politicienii care s-au tot perindat pe la tribunele politicii moldave. Am decis să mă implic în politică, pentru că am obosit de ipocriți. Adevărul, dreptatea și onestitatea sînt valorile în numele cărora am fost educată, și pentru care am fost educată să lupt. Voi deconspira și denunța toate minciunile întîlnite pe parcursul traseului meu politic. Este diferență între adevarul omis și minciuna fațișă. Măcar asta ar trebui să învețe unii.

Date scurte biografice: Tatiana Bordeianu – Jurnalist, Jurist, magistru în Drept Internațional, Fashion Designer, poet, consultant internațional în afaceri și investiții, mamă, cetățean responsabil, femeie drive și șoferiță excelentă!

P. S. Cu Tatiana mă cunosc din 2003, prin fiică mea care cânta pe-atunci pe la concerte și Tatiana era prezentatoare la un post TV cunoscut în Moldova. Cu fiica au devenit prietene, apoi Tatiana mult timp a locuit în Italia cu familia ei, a născut o fetiță, și chiar a reușit să creeze în Italia un brand de modele cu vestimentație modernă #Flower_Ferre… O fire foarte energică în continuare, la fel e pornită în organizări creative în industria promovării și de publicitate externă a Moldovei. Dragostea de patrie a întors-o înapoi, și iată cum vine că, ați ascultat povestea ei… Cu viva PACE!

Svetlana Vizitiu, 2020

Alte Surse : https://www.facebook.com/flower.ferre

 

Lucia Guranda: Avem mai multe business centre decât businessmeni!

Viața Luciei e arhiplină de întâmplări triste sau amuzante: de la ordinare pana la cele “extraordinare”, precum ar fi și două cazuri de moarte clinică și aflarea într-un epicentru la două explozii în urma actelor de terrorism… Este sinceră și emotivă, cu temperamentul deloc moldovenesc: se simte efectul civilizației europene. Practică medicina în continuare doar cu sufletul, din motive de sănătate: de aici cred că vine echilibrul psihologic de toleranță a Luciei Guranda. A avut multe de îndurat…

Dar zâmbește mult, iubește viața, și chiar nu are regrete. De ce ar trăi cu regrete, nu mai are altceva de făcut?  Iată greșelile trebuie de reparat, indiscutabil. Fiindcă când greșești, înveți lecția și… continui să mai greșești… uneori. Se amuză și o face cu bună dispoziție.
”Impresia mea despre viața este însăși Viața” – spune ea. Totul e clar? Cel mai mult in viață o impresionează însăși viața… Fiindcă meseria ei începe anume de acolo, de la naștere, de la cel mai frumos, complicat și perfect mecanism în natură cum ar fi nașterea unui copil. Și, specialitatea nu e de loc ușoară: obstetrician-ginecolog. Provine dintr-o familie mare de medici, chiar și rudele din familia ei sunt la fel doctori, adică socrii, cumnații etc.
Dintre persoanele care au marcat-o și au determinat-o să reușească în viață mai mult decât și-a imaginat rămâne tatăl ei (în copilărie, adolescență și tinerețe timpurie) și soțul ei cu care sunt împreună de 22 de ani. Și numaidecât copilul lor scump și drag!

Despre prieteni: se simte norocoasă că are prieteni din frageda copilărie, din studenție și în fiecare țară unde a trait. Oriunde pleacă, își face prieteni și este foarte sociabilă. Se pare că Lucia nu realizează că acest dar de fapt vine din caracterul ei unic. Comunicarea e punctul ei forte, ea argumentează ingenios răspunsul la orice întrebare și dacă este convinsă că are dreptate, nu o poți clinti din acel punct de vedere.
Îi place sa călătorească și ar vizita tot cuprinsul pământului. În destinații turistice nu ține deloc cont de calitate, amenajare, confort sau de nivelul de viață. Orice continent, regiune sau țară are momentele sale irepetabile, în special, în cultură, tradiții, obiceiuri… Toate reprezintă o experiență unică. Familia ei a locuit și în Arabia Saudita, Kazahstan, Bulgaria, Elveția, Belgia, Laos. Lucia deja e convinsă că fiecare popor, fiecare stat te îmbogățește mai mult spiritual. Acum e stabilită cu familia la Bruxelles… Și mai duce dorul Chișinăului la care revine cât poate de des… ”Dragul meu Chișinău, beteag, distrus, chinuit, urâțit, schingiuit, murdar, prăfuit, dar încă cu un pliculeț de demnitate! Îți doresc să reînvii, să recapeți valoare, frumusețe, prosperitate și măreție!”

Și concluzia, pe care și-a făcut-o fiind plecată din țara de 17 ani și văzând cum se muncește în alte tari. ”Părerea moldovenilor că suntem un popor muncitor este cel puțin eronată”. Lucia a urmărit cum se muncește în țările civilizate: acolo oamenii lucrează mult mai intensiv și cu o mare responsabilitate. Cu timpul utilizat la maxim și foarte eficient. Nici vorbă nu poate fi de pauzele cu “fumatul sau o ceașca de cafea” la fiecare sfert de oră. ”Exista doar o pauza oficială, în rest muncă și iar muncă, bine organizată și chiar de calitate. Unii concetățeni au deprins aceasta metodă, însă alții până acum caută să facă fel de fel de “șmecherii” și eschivări de la o muncă onestă”. Ține să menționeze că au apărut și foarte mulți moldoveni care lucrează în diferite organizații internaționale și fac față pozițiilor pe care le ocupa. Mai numeroși sunt tinerii care fac studii universitare și postuniversitare în vest și ei chiar sunt extrem de buni ca profesionști. Lucia se mândrește că avem așa moldoveni:”Însă e trist, când este evident faptul ca nu mai vor să se întoarcă în țara natală și… sa muncească pentru acest guvern corupt și plin de criminali.”

Lucia a plecat din țară din alte motive, și nu deodată în Europa de vest, ci în stepele nemărginite cu o climă și apă groaznice, într-o localitate pierdută prin stepele siberiene fără vreo infrastructură (pe timpuri Chișinăul era NYC în comparație 🙂 ) Asta e dacă să discutăm la subiectul ”cum se face pe loc gol un oraș functional și frumos” Atunci soțul ei a rezolvat problemele la nivelul local și acum o face la nivel global. ”Poate chiar mai bine înțeleg cei plecați fiindcă ei au deja experiența greutăților de acasă plus cea din străinătate. Iar voi, uneori nici nu vă imaginați prin ce greutăți ei au trecut! Dar, așa e firea moldoveanului când vine acasă cu lăudatul și o face pe boierul…” Iar Lucia cunoaște mulți concetățeni și vede ce viață duc ei acolo printre străini: fac și e ce pot pentru a trimite maximum de bani acasă… ”Un lucru e cert, o oarecare demnitate în capitală mai există. Și nu din motivul că l-a votat pe cutare fiindcă e competent în domeniu, și nici nu cred că are alt interes decât să se răzbune pe oponentul său pentru că cela l-a ”chidănit” cândva etc. Am votat împotriva dorinței de a sabota!” Nu intenționează să cheme pe nimeni să organizeze proteste, să arunce cu pietroaie în directori sau autorități, fie și mai grav să devasteze instituțiile medicale: ”însă, niciodată nu voi înțelege de ce având atâtea probleme, oamenii tac, înghit în sec, tremură, acceptă să fie umiliți, ori pleacă pentru alte soluții nu mai văd…” Unde-i neînțelegerea?, – se întreabă Lucia. Cuvintele Egalitate, Independență – sunt greșite într-un stat unde nu se respectă drepturile omului, chiar dacă oamenii au acces identic, spre exemplu, la educație.

Apropos:”Noi avem mai multe business centre decât businessmeni!” De fapt, clădiri gen business center se fac mai multe la periferii, nu chiar în mijlocul grădinilor publice.” Stați așa, oameni buni, și mie îmi surâde un stat echitabil, functional și neutopic. Voi ați vrut așa să înțelegeți, iar eu am prins altă idee aici… Mentalitatea la noi: ”Moldoveanul poate avea 10 mii de șanse, dar dacă e mai talentat la ”ștucăturit”, păi asta să facă, și după această ”egalitatea sovietică” părinții mei brusc au avut salarii de două-trei ori mai mici, dar erau obligați să slugească fără a ”crâcni” înapoi la ”împărăția sa clasa muncitoare”! Dar nu chiar așa, la nivelul ”кто был никем тот станет всем” sau ”каждая кухарка может управлять страной”!

Referitor la sistemul educațional. Oamenii trebuie să-și ocupe poziția lor în societate conform aptitudinilor și capațităților lor. Și accesul să fie asigurat neapărat cu burse, credite atunci când e vorba de o minte excepțională. La noi, oamenii talentați nu sunt remunerați pe merit.

În perioada anilor 50-90 (sec. XX), studenții erau aleși după criteriul etnic, fiindcă doar rușii erau acceptați la universități (veniți preponderent din orașe). Moldovenii își dădeau copiii în grupe rusești la grădință pentru a putea apoi obține studii superioare… Celelalte opțiuni gen ”apartament”, un loc de muncă etc, toate ”po-blatu” și în continuare, dar mai ceva ca acum…

Sănătatea e altceva! Sistemul de sănătate întotdeauna va fi cel mai important în orice țară! Acest domeniu trebuie să fie perfect. În Moldova e foarte complicat. ”Nu e vorba de politicieni, de Nastase, Sandu, sau Dodon, nici măcar despre Plahotniuc! Ci despre revendicarea drepturilor care ne fac mai puternici, în fața unor politicieni corupți și nelegitimi, cu nicio frântură de iubire pentru acest popor sărman care le rabdă pe toate…”

”Adesea mă întreb privind la frumusețile geografice și ecologice: oare ce le împiedică pe ai noștri să facă așa ceva? Doar nu e costisitor. Nici chiar de banii de la europeni nu e nevoie pentru acest lucru! Pentru a face și menține curățenie nu e nevoie de mulți bani.

Dacă ar fi oamenii conștienți, ar cere, ar striga, ar urla, ar protesta… Dar ce fac ei, tot pe medici și pe asistenții medicali îi blamează. Guvernul cunoaște deja aceste slăbiciuni ale poporului, nu mai apleacă urechea nici direct, nici indirect… De aceea, avem ce avem. Dar nici nu știu dacă acest popor needucat, agresiv, intolerant, incult, merită ceva mai mult decât ceea ce are…”

Co-relația tinerii-etate. Menționând că e vorba despre moldoveni, Lucia ține neapărat să ne convingă că-i iubește și tare ar dori să vadă că cei mai în vârstă la fel iubesc pe cei mai tineri. Diferența în atitudine e transparentă, iar ea susține gălăgia, naivitatea, neștiința, aroganța, încăpățânarea tinerilor, toate în general: modul lor de a fi altfel decât au fost cei mai în vârstă pe timpuri… O îngrozește disprețul, uneori și ura din ochii persoanelor senile față de cei tineri. Dacă ar iubi și ei, necondiționat, probabil și atitudinea tinerilor s-ar schimba, – ar devein mai respectuoasă și mai indulgentă? Bine de menționat că:”toți sunt diferiți dar cu drepturi fundamentale egale””
Pasiuni și hobby-uri: sportul, organizare de evenimente, călătorii, și CĂRȚILE. Din muzică alege jazzul, blues, rock clasicul. La fel îi plac operetele și musicalurile. Adoră imponderabilitatea lui Eugen Doga.
Cărțile preferate sunt foarte multe. Cel puțin vreo 50. O carte bună o face fericită. Place autorul Pavel Păduraru ”Moartea lui Igor Alexandrovici”: ”dar e mai specific, cu un limbaj agresiv, cu inceput absurd, pe parcurs te obișnuiești. O variantă mai contemporană și mai nerafinată a lui Eugen Ionesco. Place să citească pe Gheorghe Erizanu.
Recomandă si: “Meșterul și Margarita” de Bulgakov; Victor Hugo “L’Homme qui rit” (omul care râde); Umberto Eco “ Numele trandafirului”, îmi plac mult operele lui Remarc, Garcia Marquez , proza lui Eminescu, Mircea Cărtărescu, Haruki Murakami… (of, opriți-ma, căci asta poate sa dureze)
Unele Filme: “Zborul deasupra unui cuib de cuci”,“7 ani in Tibet”,“Nașul”,“Pacientul englez”, “Lista lui Shindler”, “Legendele toamnei”…

Personalități ca Simona Halep o fac să plângă de bucurie atunci când câștigă pe teren. Lucia nu poate privi ”în altă parte unde comentatorii emisiunilor să nu fie români!” A strigat recent din tribunele campionatului mondial de fotbal bolind pentru nu știu care fotbaliști. Este acaparată de jocuri, de energie, de persoanele care nu stau pe loc. Competițiile o fac și mai emotivă pe această fată drive! ”Sunt momente în viață când atât ți-e dor de cineva, încât îți vine să-l scoți din visele tale și să-l îmbrățișezi cu adevărat. – spune Lucia. –Pare și asta o idee bună să mergem undeva mai mulți prieteni să degustam… un vin bun ca niște fani adevărați!” 😀

”Pompeea” de Dina Ciocanu. Îndemn la lectură.

Referitor la lectura cărţii ’’Pompeea’’. Aici e cazul când cartea este mai reuşită decât filmul, imaginile şi acţiunea imediat apar pe parcursul lecturii şi sunt foarte emotive. Aşa impresie mi-a lăsat romanul Dinei Ciocanu. Sunt prima care a citit manuscrisul. Aşteptam demult editarea cărţii, acum mă bucur nespus că e aproape de realizare. Povestea este foarte uşor de citit, te cucereşte imediat şi doreşti să afli ce se întâmplă mai departe… Oricum, tema romanului o reprezintă migraţia şi împletirea valorilor neamului peste hotarele Moldovei. Trăirea creştin-ortodoxă, tradiţia şi cultura română ca măreţie morală şi bastion al identităţii naţionale, oriunde ar exista sau chiar supravieţui în acest univers. Da, da, – eroina noastră a fost nevoită pe parcursul anilor să supravieţuiască, ajungând în mrejele misterelelor diavoleşti sau a misticului şi confruntărilor ei cu realitatea. Acţiunea se produce în Italia, unde au ajuns sute de mii de moldoveni, stabiliţi în continuare pentru toată viaţa. Dar dorul de casă persistă mult, – într-atât de tare, – e de plans, lume dragă! Accentul e acesta, cred… Mai cred că abilitatea de a realiza echilibrul spiritual în orice situaţie complicată este foarte greu de înţeles pentru persoanele care nu cunosc sau nu sunt familiarizaţi cu atitudinea filozofiei orientale de est. Nu toţi cititorii vor înţelege cartea, mai ales cei care au crescut cu sloganurile ’’Partidul a spus – Trebuie’’ etc. Omul preocupat de misterele fiinţei, autoarea propune imediat o conştienţizare de sine, o interogaţie care se referă la menirea sa pe lume. Acţiunile pompeice se fac mai ales în spaţiul inconştientului şi eroina, fiind cea ’’adormită’’, nu cea conştientă şi raţională de ceea ce se petrece. Dar, odată conformată cu realitatea, se luptă pentru drepturile de a fi fericită… Şi ajunge să fie fericită, şi, cel mai important, doreşte să fie toată lumea fericită alături sau departe de ea… Dar cu ce preţ! Vă asigur că toată povestea este de fapt reală! Nu e un vis, nu e fantezie scoasă din aer… Lumea interioară, în care Dina Ciocanu se mişcă uşor datorită fantasticului şi visului, este de fapt marcată de o linişte halucinantă a eroinei Pompeea, la capătul căreia în suflet se deschide un gol primejdios încremenit şi blocat de duşmanii pământeni. Actiunile reale din trecut şi prezent prevalează viitorul, pe care pare că ai frică să-l urmezi.

Fără speranţă omul nu poate trăi, nu merge mai departe. Calităţile umane, valorile moştenite este ceea ce ne călesc spiritul, ceea ce rămâne prin ereditate, de acceea, romanul ne îndeamnă să nu fim slabi! Niciodată! Și oriunde ne-am trezi în această lume a începuturilor orice fiinţă trebuie să se simtă protejată! În special, Femeia! Cea vulnerabilă şi care are nevoie de sprijinul unui umăr bărbătesc, inevitabil aşa va fi întotdeauna! Oricât de dur caracter are, bărbatul fizic e mult mai puternic. Şi mai puternică e Dragostea! Eh, ce ne mai plac astfel de romane, care trezesc spiritul şi dorinţa de a ne simţi mereu tineri. Aşa veţi simţi când veţi citi romanul. După ce… vă vor creşte aripi şi inspiraţia de a face lucruri măreţe. Eroina, ca şi autoarea (sau, invers) este mereu preocupată de o transformare, de o evoluţie a propriului sine. În lupta cu inumanitatea, ca în pântecul matern, controlată de dragostea pentru copil şi omul drag, și mai apropiată de un ciudat circuit nostalgic… Discriminarea de gen, corupţia, drogurile, prostituţia, diferenţa de educaţie între ţări îşi pune mereu accentul în relaţii interumane. Dragostea însă rămâne… Şi Doamne ajută să Fie! Felicitări, Dina, pentru carte! Din toată inima!

Svetlana Vizitiu, bloggeriţa şi cumetriţa.  ❤  

Dina Ciocanu:”Nu sunt de mulţi ani în Italia, ca număr, dar recunosc că sunt foarte grei. Numărul nu e proporţional cu greutatea. O străină printre străini. De vorbit despre cei plecaţi, se poate dintr-o parte, dar de simţit acei plecaţi, e posibil doar din interior, adică din singurătatea pe care o trăiesc. În Italia, am rămas mereu uimită şi pierdută în faţa antagonismelor. Poate această stare, în care le-am sesizat şi mi-am zis că ar trebui să le accept, pentru a supravieţui, dar, până la urmă, nedorind s-o fac, rămânând faţă în faţă cu frustrarea, cu dezamăgirea, cu trădarea, m-a şi făcut să ajung să-mi revărs nedumeririle în paginile POMPEEI, dar nu pur şi simplu, ci cu un scop: în mintea fiecăruia care se va regăsi în cartea aceasta, să se trezească dorinţa de a lupta, în orice circumstanţe, de a nu accepta umilinţa. Aceasta fac şi eu, de la un timp. Nici un om nu e în drept să încătuşeze un alt om. Iar dacă nu mai poţi lupta, nu plânge – întoarce-te acasă. Casa e acolo unde sunt cei dragi. Prima carte, FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ, a ieşit din trăirile mele pe marginea evenimentelor istorice prin care a trecut Basarabia (descoperite în lecturi de-a lungul a câţiva ani); cartea POMPEEA s-a construit pe zilele şi nopţile în care unic interlocutor îmi eram doar eu. Am trăit eu şi am ascultat şi simţit trăirile celor din jurul meu, iar când rămâneam singură, puneam cap la cap acele emoţii şi cream o Italie din umbră, pe care mulţi n-o cunosc. Această ţară poate avea orice alt nume, pentru că, în fond, orice alt loc de dincolo de Moldova mea e străinătate. Romanul POMPEEA e despre urât şi despre frumos, despre acceptare şi despre luptă. Despre bunătatea umană, care poate salva vieţi omeneşti. Despre dragoste, că e o forţă. E şi despre Italia ceea frumoasă, care mereu te tentează, cu tainele ei, cu istoriile ei.”

La 26 septembrie, 14.00, Clubul ”Impresii din viata si carti” învită protagonista Dina Ciocanu la o discuție cu voi, dragi cititori! Se va vorbi despre personalitatea Dinei, și desigur, despre creațiile ei literare recent apărute! Moderatorul ședinței a promis să fie scriitorul Dumitru Crudu. Vivat! (S.V)

Cum trebuie sa fie un Primar?

Astăzi, primarul m-a surprins. Nu știu dacă a fost întâmplător, cert e că am ieșit din același troleibuz. L-am observat abia la ieșire. Era singurel, fără pază de corp, modest, și arată mai tinăr pentru anii care-i are. Nu avea de loc înfățișare de învingător. Simplu, neobservat, în orice caz, nu s-a auzit nicio forfotă de spaimă sau trimbiță de uimire în troleibuz. Avusem impresia că n-a fost recunoscut de pasagerii troleibuzului nr. 8. Apoi, mi-a venit ideea, să ne imortalizăm prin imagine, să afle și ceilalți oameni ai capitalei, că primarul lor merge cu troleibuzul, și nu contează, dacă este întâmplător, fie că a dat mașina lui la reparație sau dacă a avut de mers doar două stații… Mă recunoscu și el, fie poate așa a vrut să spună primarul… La plimbare? – Nu, e mult de lucru! – a răspuns Dorin Chirtoacă

Bine atunci, voi scrie eu, cum trebuie să Fie un Primar în opinia mea… Poate va fi util pentru următoarea generație de primari moldoveni? Ștefănei și Duca voievozi, precum nepoțelul meu vede în fiecare pe Ștefan cel Mare, fiind impresionat de poveștile despre el…

Cum ar trebui să fie un primar? Mai întâi de toate, el trebuie să fie o persoană decentă și un profesionist. Dar, aceste calități, mi-e teamă că experții electorali nu i-au în considerație. Omul poate fi bun, dar nu și profesionist în domeniu. Lipsește curajul de a convinge oponenții în concepțiile sale. Oricare calități nu ar dispune, nu contează atunci când primarul nu este ales, ci numit. Iar o persoană decentă dacă nu poate rezolva problemele, în mod normal, ar trebui să demisioneze…

Ce este mai grav, e atunci când poporul n-are nicio idee, ce calități ar trebui sa-l facă pe primar un învingător. La noi, câștigă oricine vorbește frumos, și se face convingător prin oratorie. Nu și prin fapte, precum ne dovedește istoria din era primarilor… Trebuie de eradicat vulgaritattea și servilismul în cultură, la fel și în politică. Apropos, despre faptul că un primar trebuie să fie un Făt-Frumos, cu un corp ca la Van Damme, la fel e o confuzie din partea aleșilor. Moldovenii au nevoie la capul lor de o persoană cu un handicap, care ar fi înțeles mai bine durerea lor. Care ar lua în considerație creșterea bunăstării poporului. Și, care ar măsura nu nivelul șomajului, ci disponibilitatea locurilor de muncă. Și să nu ducă situația orașului într-o stare oribilă. Este foarte important! Trebuie să fie la fel de fidel, nu unui partid, ci tuturor moldovenilor, celor care locuiesc în capitala noastră. Și dacă există posibilitatea, să facă ceva util și pentru vecinii noștri, și nu contează, în ce limbă vorbesc.

În funcția de primar trebuie să fie o persoană care cunoaște excelent orașul și problemele lui, și ce-i mai important, – să fie gata să rezolve aceste probleme, nu doar cele ale partidului cărui aparține (este la fel de bine de menționat și unui președinte de stat). Acesta trebuie să fie un manager eficient, cu experiență, un gospodar cu princiipii morale înalte. Acesta trebuie să fie un conducător cu rezultate pozitive, să știe să ”dea cu pumnul în masă” atunci când este ”scuipat” de subordonații lui, nu să cedeze când e intimidat de o voință politică. Politica la o parte! – atunci când e vorba de suferințele omenilor care te-au votat! Execută-le cerințele, nu fi orb, – problemele și rezolvarea lor îți stau în față! Dar și să ceară orășenilor ajutorul lor, la fel ar fi… înțelept. Să fie în comunicare permanentă cu ei, nu să fugă de responsabilități.

Primarul trebuie să fie un executor de afaceri de prima clasă, un om cu experiență politică, o persoană care are susținerea parlamentului și administrației prezidențiale, și dacă se ivesc discordii din motive politice, să acorde prioritate nevoilor unui popor… Și atunci când un nenorocit te face ”ou cu oțet” pe rețele de socializare, la fel, să știe să dea replici înțelepte cu convingere că poate rezolva erorile proprii în guvernare… – Discută, nu tăcea.

Un primar care ar uni toți moldovenii, apoi vecinii. Un primar care să nu fie corupt și împotmolit în afaceri scandaloase de corupție; un primar din popor, care reprezintă interesele lui. În ceea ce privește problemele, care apar în mod permanent și care ar trebui soluționate în Chișinău, și în întreagă republică, – primarul cu siguranță trebuie să se concentreze asupra obiectivelor și problemelor semnalate de orășeni astfel ca: creșterea prețurilor, șomajul și locurile de muncă, sănătatea publică, migrația, creșterea infracționalității, suicidul tinerilor, abuzul de droguri, învățământul școlar, criza morală și cea a culturii în general, salariile, corupția, slăbiciunea guvernului, absența unui program stabil de dezvoltare a economiei, integrarea și investiții economice, ecologia și mediul înconjurător, mirosul urât în oraș, pensiile mici etc.

Abia la rămas bun, am observat că Primarul Dorin Chirtoacă  a mers nu la ”zebră”, ci în grabă a trecut neregulamentar strada. Mi s-a părut derutat, rătăcit în gânduri și, deja nu acea persoană încrezută în sine. Sincer, mi se făcu milă, ca de propriul meu fiu…  Și de ce toți știu doar să dea ”ghionturi” în direcția primarului în loc să se adune împreună ca să dea ajutor (”umăr la umăr”) pentru a ridica economia, de exemplu, sau să rezolve cele mai grave probleme ale capitalei? Că primarul fără suportul nostru nu este atât de convingător… Greu, oameni buni, greu de tot. Dar decât să dai jos un primar ales de noi – să-l ajutăm să fie perfect … la fel ca noi… 🙂

Impresii din lucruri mărunte

De la balcon… Jos, pe un teren se plimbă o familie cu un câine… Părinţii, cam de 40 de ani, fiica lor – de circa 15 ani. Câinişorul face ’’kaka’’ pe iarbă, şi mama adună rezultatele într-un pacheţel. Apoi îl aruncă într-o urnă. Chestia nu e în ceea, că am văzut ceva real, şi pentru prima dată în Chişinău.

Eu la copil m-am gândit. Iată, ei se plimbă, discută în rusă, şi fiica se uită cum mama adună fecaliile câinelui. În ciuda limbii ruse, acest adolescent, atunci când va creşte mai mare, cu lumea rusă categoric va fi incompatibil. Nu poţi să strângi după sine şi să strigi: Rusia e o ţară măreaţă. E un antagonism de apă pură, excludere fizică. Persoanele, care strâng pe stradă rahatul după câinii lor, niciodată nu-l vor chema pe Putin, nu vor parca pe trotuare sau la staţii, şi nu-şi vor vinde voturile pentru două sau mie de lei la alegeri. Iată aşa mărunţişuri. Adică, procesul merge. Trebuie să mai aşteptăm un pic. Şi, noi, desigur să corespundem cerinţelor necesare, să respectăm valorile morale şi culturale. Europa nu e o plimbare dus-întors.  Iată aşa, impresii cu lucruri mărunte ale vieţii

Am o Întrebare pentru fermieri, țărani, cei care cresc găinuşe – prepeliţe, pătrunjel-mușețel, și chiar muștar. Aveți nevoie de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare? E util pentru ceva? Ei bine, puii mai bine se ouă, sau o vaca se mulge mai repede? e doar una din ministere, mai sunt şi altele ca cele ale Sănătăţii, Sociale, Culturii, Educaţiei…

Se spune, că înainte de moarte nu te mai saturi să tot respiri din aromele naturii, dar să încerci să munceşti şi să câştigi pentru următorii doi ani înainte de a stabili careva reguli sau a întroduce unele legi, – este chiar foarte posibil… Lăcomia – este un sentiment tare dur. Anume ea, lăcomia, învinge frica, şi nu Dragostea pentru oameni, cum cred or încearcă să ne facă să credem, unii romantici demnitari…

Nimeni, nici pe gratis nu are nevoie de lumea ta interioară… Pentru majoritatea contează doar să fii frumos îmbrăcat, să mirosi plăcut şi… să nu te bagi în discuţie cu problemele tale personale…

Pur şi simplu, aşa, să te rupi şi să mergi să ucizi, să furi, sau să loveşti în neamul tău doar pentru că a spus-o cineva din mass media sau din cutia TV… Dintr-o cutie, care a minţit ultimii 25 de ani, aceasta ne vorbeşte despre o puternică degenerare genetică…

Sasha Obama, fiica presedintelui SUA, Barack Obama, cea de 15 ani, și-a găsit un loc de muncă la un restaurant cu bucate de pește…

N-am înțeles… La ei nu se cuvine, ca pe un copil de președinte să-l aranjeze în guvern, să-l trimită la Senat sau Congresul din partidul președintelui? stranii oameni, ciudate persoane…

Citesc la un amic virtual despre oameni ”răi”. Lumea tot vorbește despre oameni răi… Mă întreb, dar tu te consideri ”rău”? Eu insist, – nu există oameni răi, ci doar cei nefericiți, nenorociți de viață, de boli, de stat, de guvern, de lipsă de bani și ajutor social, și cel mai grav: de decesul celor dragi… În cele din urmă, dacă crezi, că în fața ta e unul ”rău”, trebuie să știi, – el are nevoie de ajutorul tău! Ajută-l, oferă- susținerea ta, om bun!

Un bine nu se face pentru bani, sau reiting. Adevărul e că binele se face pentru Dreptate!

Donez trupul meu științei. Pentru viitorii oameni de știință, ca ei să știe cum arătau oameni fără tatuaje… Este interesant să ne numărăm )) …

Bunica nici nu mai spera, că nepoţelul o va vizita, dar aici, în bucătărie, brusc a apărut un pokemon foarte rar… Eh! Vârsta e doar o stare de spirit! 😀

❤

Iartă-ne, Sofia!

Dorea să se mărite… Să fie fericită. Cu un soț și cu copii proprii… Provenea dintr-o familie de evrei asiguraţi cu tradiţii stricte. Părinţii Sofiei căutau pentru ea un mire să fie la fel de origine evreiască. Era ea o evreicuţă modestă, în tinereţe – foarte drăguță și deschisă, micuţă de statură, dolofană și cochetă gen Monroe. Se îmbujora imediat la o voce caldă şi se mândrea atunci când cineva îi făcea complimente… A făcut studii superioare, era deşteaptă, însă nu se încadra în lumea celor superiori, nu se ştie din ce motiv, simțea un discomfort în compania lor. Cu o naivitate secundă, cu multe întrebări fără răspunsuri, Sofia era foarte educată, amabilă și cucerea inimile prietenilor şi colegilor săi cu firea ei veselă, glumeaţă, sufletistă, și făcea lacrimi, atunci când auzea de suferința cuiva…

Nu era fericită, căci nu-şi găsea ursitul pe potrivă. Să nu fi fost tradițiile evreiești care o constrângeau, totuși ea le respecta strict. Cine știe, poate că se alegea ea cu vre-un rus sau moldovean: nu ducea lipsă de atenţie din partea lor… Deci, naţionalismul la mijloc, stereotipurile ăstea adânc înrădăcinate!  Sofia avea frică să nu iasă din voia rudelor, să nu le supere cumva. Visa oricum la un sortit inţeligent, educat și îngrijit, desigur, să fie și el îndrăgostit de ea… La început Sofia lucra contabilă într-un minister, unde mirii se roiau în jurul ei, dar se pare, că nu erau cei de care avea nevoie… Respecta cu strictețe tradiţiile impuse de cei de acasă…Sofia avea toate motivele să fie tristă. Iată, că şi fratele ei mai mic s-a însurat, avea deja doi copii şi locuiau aparte într-o casă din Chişinău. Părinţii ei aveau o casă bogată undeva la sudul Moldovei. Iar ea îşi ducea traiul la Chişinău într-o odăiţă de 11 m într-un cămin oferit de Ministerul în care muncea.

   Anii treceau, prietenele s-au măritat demult şi aveau interesele lor, iar colegele se schimbau una după alta din motive familiale, fie din cauza salariului mizer, și Sofia se simțea la fel de singurică… Dar se implica în orice campanie cu activități sociale: din plăcere sau din necesitatea de a comunica. Să fie mai aproape de oameni, ca să nu simtă atât de acut singurătatea. Cam pe-atunci, şi-a găsit în sfârşit un mire potrivit: era un evreu frumos şi inţeligent, şi unicul fiu la părinţi, drept că mai mic ca ea în ani. Sofia era atât de fericită! L-a văzut o dată în treacăt, aşa că nici vorbă să se sărute, ”Doamne ferește”… Îşi imagina, cât de fericiţi vor fi ei împreună, mama mia! Cum va fi ea cea mai frumoasă mireasă, apoi şi soţie gospodină! Nuntă ca-n poveşti, cu primul sărut impus de învitaţi, ”la un amar”… Ulterior, după nuntă, Sofia deja gospodină în casa lor, și timp de un an, în care cârpea şi prepara bucate pentru soţul ei… Că tot veni vorba, mirele sau soţul ei, cum se mai poate numi altfel un bărbat, – nu era clar din care motive nu s-a atins niciodată de dânsa. Ea ”credea”… că un bărbat vine la soţie, doar e capul familiei, că se cuvine să vină în patul femeii iubite, mai ales că era soție… El lucra, citea, mânca bucate preparate de ea, şi se pare că a uitat că există şi o altă relaţie ca între ”bărbat şi femeie”… Timidă fiind, sau de modă veche, Sofiei nici prin cap să-i treacă să-l întrebe direct, a prins peste un an la curaj şi s-a plâns părinţilor. Ce ruşine a simțit! Omul ei nu ştia cum se face treaba! Ulteior s-a produs divorţul fără mare tam-tam, că copii ei oricum nu aveau. Au uitat repede unul de altul. Și din nou, draga noastră Sofia tângea de dor şi singurătate…

Acasă, apoi ca de obicei, la serviciu. A mai apărut un mire la orizont, care într-o zi de naştere la un pahar de vin a adormit pe masa prietenilor ei. Ea s-a supărat pe el, că a făcut-o să se simtă ruşinată, dar apoi se amuza pe seama acestei amintiri… A aflat ulterior, că s-a căsătorit nu mult timp după asta, cu una la fel blondă, care i-a născut un fiu, şi care apoi a decedat de cancer. O fi fost el ursitul ei, cine ştie? Măcar un copil ar fi avut… Apoi, Sofia s-a transferat cu serviciul la o bibliotecă din centrul capitalei. La fel locuia în odăiţa ei de 11m. Avea grijă de sine să fie mereu coafată, machiată şi îmbrăcată la patru ace. Doar că bărbaţii… acum căutau mai tinerele… În sfârşit o veste bună: familiei lor li s-a oferit o şansă de a emigra în Israel. Fratele a vândut bine apartamentul lui, iar părinţii – casa lor de la periferie, şi temporar s-au mutat cu traiul la Sofia în odăiţa ei,  aşteptând între timp viză pentru a pleca împreună peste hotarele Moldovei.

În câteva săptămâni, fratele a fost ucis pe stradă, înjunghiat mortal, iar la înmormântare de sicriul lui s-au apropiat doi mafioţi şi au întrebat de văduva care stătea la căpătâiul sicriului: – El e? – Da, el e… – fu răspunsul. Şi nimeni n-a înţeles nimic… O fi fost crimă organizată? (se întreba Sofia apoi) După o lună, văduva cu ambii copii şi-au luat zborul spre Israel cu tot cu banii, promiţând că vor aştepta acolo buneii şi mătuşa lor. Sofia era disperată: scumpul ei frate si fiul părinţilor ei, unicul lor sprijin nu mai exista pe acest pământ. Toţi banii agonisiţi erau deja la văduvă, care, bineînţeles că nu-i mai aştepta; iar părinţii nu mai aveau unde pleca sau să se întoarcă (casa lor era vândută), deci, au rămas cu traiul la Sofia…

Zi de zi, Sofia, cu sufletul la gură, alergă de la serviciu acasă, şi îngrijea de părinţii ei bătrâni şi bolnavi. Odăiţa ei acum mirosea a medicamente, – le avea cutii întregi. Sofia pierdu orice încredere,  și speranţă, şi mai rău, – din energia anterioară. Era pustiită. Nu mai avea timp să gândească la viaţa ei personală. Treceau anii, se trecea şi ea: s-a conformat şi cu asta. S-a împăcat cu ideea, că nu vor mai ajunge în Israel, nu avea ce face, nimeni nu le oferea ajutor. Au devenit săraci şi netrebuiţi la nimeni. Nepoţii deja mari, nu se interesau de ei, iar văduva – fosta cumnată s-a recăsătorit la nici jumătate de ani după moartea fratelui ei. Ce interes să mai aibă? Părinţii de scârbă au decedat unul după altul, nu chiar demult… Ea, Sofia, în tot aceşti ani le-a fost fiică fidelă de bun ajutor, a avut grijă de ei depunând toată dragostea sa. Biata de Sofia, încerca acum să adune bani… ca să lase moştenire nepoţilor, care nu mai aveau nevoie de ea! Totuşi îi iubea: erau copiii fratelui şi nepoţii părinţilor ei! Neamul ei scump care a rămas!

Cât de mult se lumina chipul ei atunci când cineva îi acorda o atenție sau făcea cadouri, fie şi o haină purtată. Și ca un copil se bucura când cineva din colege achita pentru ea tichetul în troleibus. Așa simțea că cineva ţine la ea şi o respectă. La serviciu nu era observată nici ca profesionistă, cu toate că muncea cu multă staruinţă, ridica din greu cărţi, și de ce nu, uneori sperând să fie menţionată şi apreciată măcar cu un premiu bănesc, de care avea nevoie… Salariul era mizer, ea încerca să se descurce de fapt ca toate colegele ei. Cam aşa ducea ea traiul. Nevoită să-şi strângă cureaua, oricum le ţinea fetelor de companie, mai glumea ridicându-le moralul; în pauză de prânz servea colegele cu pârjoale foarte gustoase după o reţetă evreiască, așa cum numai ea putea să le prepare.

Câtă bucurie ia produs procurarea unui mobil… în rate, un Samsung cu taste: acum ea învăţa cu stăruinţă să scrie mesaj (sms) şi nu-i prea reuşea… Cum mai radia de fericire, atunci când cineva o telefona și discutau îndelung, si se auzea cum ea chicotea bucuroasă…

În continuare spera, să-şi întâlnească fericirea, – şi Aştepta! Doar trebuie undeva, să existe un sufleţel care s-o iubească! Cu care să împartă toate grijile şi bucuriile… În ajun de anul nou 2011, Sofia s-a plâns colegelor că are hemoragii, iar medicul ginecolog de sector era bărbat şi se simţea ruşinată să meargă la consultaţie. Colegele s-au indignat, desigur, şi cu toată insistenţa lor, Sofia nu a mers la medic… Apoi, a zis că se simte mai bine, în mai 2011 a pornit într-o călătorie la nepoţii din Israel, pentru o săptămână: în sfârşit, au binevoit s-o invite, fie din curiozitate, fie de milă, de parcă simţind că e pentru ultima dată…Le-a dus cadouri, pentru care împrumutase bani, – şi era atât de fericită! Aştepta să i se spună Bunicuţă, ca e aşteptată Acasă… Ulterior, a recunoscut unei colege, că de fapt, nimeni sincer nu s-a bucurat  de ea, acolo în Israel, nici nepoţii indiferenţi, nici cu atât mai mult, cumnata… Iar Sofia oricum, se mândrea cu ei şi-i lăuda… Pentru prieteni şi colege a adus de acolo cadouri, n-a uitat de nimeni…Tot în acea perioadă în 2011, pe 13 iunie de vineri, în drum spre serviciu ea se alunecă şi cade pe scările de după Catedrală Naşterii Domnului (str. Grigore Vieru) şi îşi rupe glezna. Cu o zi înainte o colegă a glumit mai în serios, că să nu vină la serviciu, că e 13 de vinere neagră, mai bine să lucreze cu schimbul într-o zi de duminică, însă Sofia n-a vrut… Fiind la pat cu piciorul în gips, ca urmare vreo patru luni a avut timp să reflecteze asupra sensului vieţii… Tresărea la orice voce, mereu în aşteptarea prietenilor. Recunoştea tuturor cu drag, că-i iubeşte! Era sinceră.

În continuare, Sofia lucră şi se împărţea cu părjoluţe gustoase preparate de ea. Şi când o colegă i-a propus să meargă în august împreună la sanatoriul Codru din Hîrjăuca, Călăraşi, ea, fericită, s-a pregătit ca pentru un voiaj de nuntă. Cu atât mai mult, că în ultimul timp nu se simţea bine şi avea nevoie de tratament. Se minuna acolo de oameni necunoscuţi, comunicând cu ei incontinuu. Se mira apoi, cum de s-a lipsit înainte de această societate, de placerea de a se odihni în mod normal? Nu fuse niciodată la o casă de odihnă sau sanatoriu în viața ei! Acum ea ducea discuţii îndelungate cu un avocat, cam de o vârstă cu ea, plimbându-se cu ore pe alee cu pini din Hârjăuca. În lipsa lui, ne tot întreba, dacă el nu s-a interesat de ea… Se simţea entuziasmată ca niciodată. Avea o motivație… La serviciu a revenit întinerită şi cu noi impresii de viaţă.

Acasă revenind, a fost telefonată de medicul de familie: să-i dea vestea cu rezultatele investigaţiilor, care s-au dovedit a fi foarte proaste. De altfel, au urmat sala de operaţie, radiaţia… Doar pentru o lună a revenit la serviciu… Se părea ca viaţa merge înainte… Dar… metastaze, raze cu ultraviolete, şi în 15 februarie 2012, chiar în timpul primului curs, i-a cedat inima… N-a rezistat! Nici în jumătate de an!.. Și cum se face la moldoveni în spitale: vine o asistentă instruită şi informează pacienta: cică, trebuie sa dai ”atâta” unui medic, şi – altuia la fel ”cam atâta”… Ulterior, s-a descoperit că chirurgul, doamna care a operat-o s-a ales cu 350 de dolari, iar asistenţii, respectiv cu 100-200 dacă nu mai mult. Alţi medici cereau câte 100. Medicamentele, desigur, erau procurate din cont propriu… Asistentele medicale îşi făceau obligaţiunile, și nu fără ca ea să le fi achitat serviciul. Poliţa de asigurare nu are nici o valoare, şi dacă aminteşti de poliţă, medicii râd în faţă! Sofia nu avea de unde aduna mai mulţi bani, şi tăcea şi răbda sărmănica, constrânsă de circumstanţe, tot împrumutând cu greu banii… Credea cu naivitate în medici… Cel mai straşnic s-a dovedit că nu avea cancer uterin, uterul fiind deja extras… Eroare medicală! Avea cancer intestinal, iar medicii n-au binevoit să se împărtăşe cu ea despre descoperirea în timpul operaţiei… Banii au luat, şi ştiau ca ea va deceda… Astfel, a murit în neştiute…

Ştiţi, cât de mult voia să trăiască şi se ţinea de orice speranţă, de orice firicel?..

Iartă, Sofia, societatea asta fără de leac!

În memoria Sofiei Finchel’.

Cu Violeta Gaşiţoi la Clubul de elite”Impresii din viata si carti”, BM ”B.P.Hasdeu”

Puterea gândului, concentrarea asupra lucrurilor, proceselor şi actelor pe care le are de indeplinit, toate converg catre creşterea energiei pozitive, implicit perfecţiunii creatoare din partea Violetei Gaşiţoi… Câtă concentrare pe chipul acestei femei minunate, de aceea, a lasat Dumnezeu femeia puternică în toate cele… Şi ne-a hărăzit-o ca protagonistă a clubului de elite! Păcat, că filmele de la şedinţă nu s-au reuşit, poate aşa a fost să fie, pentru omul şi avocata din ea are cuvântul său de spus şi luptă în continuare pentru drepturile omului. Vivat! (S.Vizitiu)

Gutiera Prodan: Şedinţa Clubului de Elită a fost o revelaţie pentru mai multă lume. O întâlnire de suflet cu Violeta Gaşiţoi, pe care eu am redescoperit-o, pentru că imaginea de la televizor s-a dovedit a fi mai pală decât cea reală. Mă bucur că am avut posibilitatea să o prezint şi să o descos. Cred, am fost o gazdă care şi-a onorat misiunea, căci publicul s-a simţit bine, a adresat întrebări, s-a expus pe marginea subiectelor abordate. Întâlnirile din cadrul Clubului ar putea fi considerate o oră practică de Cultură, Curaj şi Inteligenţă.

Inga Albu: Sunt mândră si onorata sa o cunosc pe Minunata aceasta fiinta. Este o femeie extraordinara, Un avocat de renume cu urme bine punctate in spatele activitatii ei, este o mama la 2 fete – Mindria tarii noastre, pot sa le zic vedete, o sotie de invidiat si o prietena de neinlocuit. Am multe de invatat de la ea!!! O voi admira si urma in continuare, deoarece pe linga toate cele mentionate, ea pentru mine personal inseamna foarte mult, anume aparitia ei in viata mea – a schimbat multe in sensul pozitiv si ii multumesc mult pentru ca exista :). Succese mari in continuare si inca o data BRAVO!

Tatiana Isacova: Doamna Violeta GAŞIŢOI este remarcabilă prin profesionalism, competenţă şi echidistanţă în domeniul său de activitate. Este o femeie puternică, care reuşeşte să depăşească orice obstacol şi întotdeauna luptă pentru adevăr şi dreptate. Distinctele calităţi omeneşti ce o caracterizează sunt onestitatea, sinceritatea, bunătatea sufletească, stima deosebită pentru părinţi şi bunei. Doamna Violeta reuşeşte să găsească în fiecare zi un echilibru între muncă şi familie, toată dragostea sa o dăruieşte fiicelor Vera şi Nelly  şi soţului Roman. Vă doresc multă fericire, optimism,  noroc şi realizări excelente!

Veaceslav Balacci:  Au fost două ore prea scurte în care am descoperit avocatul de succes, luptătorul pentru drepturile omului, femeia şi omul Violeta Gaşiţoi. Exponent al unui cuplu de jurişti betonat printr-o căsnicie reuşită, protagonista ne-a convins că există şi excepţii frumoase de la regula „doi jurişti – trei păreri”. Mi-a confirmat cu succes părerea pe care o aveam despre persoana ei până la întrunirea Clubului: este o personalitate puternică care poate, ştie cum şi vrea să schimbe lucrurile în această societate. A vorbit deschis şi tranşant despre problemele grave din justiţie în Republica Moldova.  Am întrebat-o despre eventuala implicare în politică, unde nu prea au reuşit bărbaţii, colegi de ai săi de breaslă. Mi-a plăcut răspunsul. A zis că dacă şi se va implica, o va face cu propriul său proiect, astfel evitând compromisurile şi limitarea libertăţii sale de gândire şi acţiune, elemente care au şi constituit piatra de care s-au poticnit colegii săi care au încercat marea cu degetul în politică. Nu-mi rămâne decât să-i urez succes şi să-i ţin pumnii pentru relizarea tuturor proiectelor şi planurilor sale, or reuşitele ei înseamnă şi reuşitele acestei societăţi.

Alina Matei: Violeta Gaşiţoi este o avocată de succes, deşteaptă, frumoasă, are carismă şi ambiţie fără margini şi cam tot ce îi trebuie să ajungă în topul celor mai căutaţi avocaţi din Moldova. Deşi o cunosc de ceva timp, am fost plăcut surprinsă să descopăr în cadrul Clubului de Elită aspecte mai puţin cunsocute din viaţa şi cariera sa. Îi admir foarte mult curajul oratoric, puterea de a trece peste prejudecăţile celor din jur şi faptul că a reuşit să găsească un echilibru între viaţa profesională şi personală, ceea ce e un ideal greu de atins. Dincolo de cariera de avocat şi farmecul debordant, Violeta are un suflet mare. Este mereu deschisă către nevoile celor cărora destinul le-a oferit prea puţine şanse. Aş putea să scriu mai multe, dar mai bine vă las să o descoperiţi din interviul realizat cu ea:  http://thewoman.md/avocata-violeta-gasitoi-atat-in-meserie-cat-si-in-viata-trebuie-sa-ti-placa-la-nebunie-ceea-ce-faci/

Ludmila Popovici: Am asistat la un eveniment deosebit, cu o protagonistă deosebită – Violeta Gașițoi. O admir de ceva timp, pentru mai multe calități pe care le posedă – frumoasă, deșteaptă, o mamă foarte bună și o profesionistă, cum mai rar întâlnești. Am văzut cu câtă ardoare își apără clienții, care de multe ori se simt neputincioși în fața problemelor cu care se confruntă, în fața sistemului care se reformează de ani de zile și a injustiției moldave. La această întâlnire, Violeta a apărut în fața mea cu lucruri noi, care mi se păreau cunoscute, dar care au fost redescoperite de mine după ce a vorbit în fața noastră. Mă bucur mult pentru ea și pentru familia ei, pe care sunt bucuroasă să o cunosc. Atât ca și personalitate, dar și ca familistă, Violeta este un model bun de urmat pentru o societate, unde este necesară restabilirea sistemelor de valori. Vreau să-i urez multă sănătate și realizări frumoase în continuare. Așteptăm cu nerăbdare filmul în care fiica ei va juca un rol important, devenind astfel cea mai tânără actriță din Moldova. Dar să revenim la eveniment – Clubul este o idee foarte buna și chiar foarte necesară pentru o societate, unde atât oamenii buni, cât și lucrurile bune sunt cam uitate, ignorate sau diluate printre veștile proaste și știrile stresante. Chiar mă gândeam anul trecut (fiind în SUA) de ce nu avem și noi diverse programe de promovare a diferitor personalități sau oameni simpli, care au un cuvânt de spus în societate? De ce în Moldova doar cei cu bani mulți sunt băgați în seamă și făcuți VIP-uri peste noapte? Vreau să o felicit pe Dna Svetlana Vizitiu pentru această inițiativă și să vă îndemn să sprijinim acest Club, care are toate șansele să devină unul foarte important pentru țărișoara noastră.

Violeta Gaşiţoi: Au nevoie cetățenii să-și cunoască drepturile?

Îmi place marea: aș putea privi pînă la nesfîrșit valurile mării, – îmi redau puteri, mă încîntă, mă inspiră,.. De aceea, mă strădui să mergem la mare în fiecare an, cu familia mea.  De curând, revenind de la odihnă, unde m-am încărcat cu forţe noi, mi-am zis, sa parcurg prin valurile omuleţului din mine: să înţeleg şi să relatez, despre ceea ce sunt, ce cred și simt. Ce îmi doresc şi ce îmi place, într-adevăr…  Nu sunt o persoană simplă, dar sunt optimistă,- uneori, impulsivă, alteori, mai calmă, in special, atunci, cînd merge vorba de serviciu, aici, chiar e nevoie de multă linişte. Am trecut prin situaţii, după care mi-am dorit enorm să-mi i-au familia și să plec din țară, măcar pentru cîteva zile, să-mi dedic tot timpul familiei. M-au bântuit chiar şi idei, de a nu mă mai întoarce, doar că în câteva zile, mă apuca dorul de casă, de părinţi, prieteni… Deseori, sunt întrebată, de ce anume îmi este frică: Nu știu, dacă neapărat e o frică, dar mă înspăimîntă, chiar și gîndul, că aş putea să fiu neputincioasă; să dau de o situație complicată, și să nu pot face nimic pentru a schimba ceva. Avocații sunt ca şi medicii, – oamenii mereu se adresează la ei după ajutor, și aici, dacă ai luat o decizie greșită, – poţi să pui în pericol viața unui om! În cazul medicilor, ca şi, de fapt, în cazul avocaților, părerea mea, aș spune, e că din cauza unei decizii greșite poate fi distrusă o viață. În opinia mea, un avocat bun este cel legat de munca lui, și care nu uită de atribuțiile sale, nici în timpul concediului său.  Îmi place viața, îmi place să muncesc, să studiez, – niciodată nu m-am  oprit din învățat, – iar ceea ce încă nu am reușit să o fac pe deplin, e să mă odihnesc, şi anume: fără ca să mă gîndesc la muncă. Chiar și atunci, cînd sunt plecată, nu pot să uit că acasă cineva are nevoie de ajutorul meu. Îmi place, să fiu utilă și să ajut, atunci cînd pot să o fac. Iubesc oamenii care au suflet: eu încă mai cred în oameni buni, nu i-am întîlnit să fie prea mulți, doar că unii din ei, mi-au schimbat într-o oarecare măsură viața, m-au făcut să cred din nou, că există dăruire de sine, fără ceva în schimb.  Ador să citesc, chiar dacă nu am prea mult timp pentru lectură; dar pentru mine, o carte bună înseamnă o mică fericire! Îmi place scriitorul englez Thomas Paine ( 1971) care a scris ”Drepturile Omului”; el a reușit prin scrierile și ideile sale, să influențeze ceea ce, în prezent, se numeşte democrație. Conform autorului cărții, singurul scop al guvernului este acel de a proteja drepturile înnăscute ale oricărei ființe umane, iar toate formele de conducere de pe urma cărora nu beneficiază cetățeanul – sunt inutile și ilegale. Încă, în acea perioadă, autorul spunea: Guvernul nu este o afacere pe care orice om sau grup de oameni au dreptul să o înceapă și să o exerseze pentru propria remunerație, ci este în întregime un act de încredere, dreptul acelora prin care încrederea este delegată, și de către care poate fi oricînd reluată. Nu are nici un drept propriu, ci numai îndatoriri!  Dacă are cineva timp, recomand să-l citiți pe Thomas Paine. Cît despre dorințe, mi-am dorit mereu o stabilitate, o justiție egală pentru toți, o justiție curată! Dar, …mâ tot întreb, cînd vom avea această stabilitate și această justiție? Chiar dacă sunt optimistă, știu, că doar cu un optimism, multe nu le reușești, – trebuie să mai faci ceva, să tinzi spre schimbări  Drepturile Omului sunt pentru toți și, oriunde.  De fapt, ce este justiție? În Republica Moldova, persistă convenția celui mai puternic, și nu fiecare, rezistă sau se opune. Nu agreez corupția: urăsc acest fenomen, și atunci, cînd vorbesc despre corupție, desigur, că nu place multora. Suntem o țară coruptă și trebuie să recunoaștem, că e predominant… Deși știu, că nu am eu acea putere, care ar putea face multe pentru a schimba ceva, totuși, cred că fiecare trebuie să înceapă de la sine. Mă gîndesc foarte des despre ceea, ce nu merge în țara mea natală și am ajuns la o concluzie, că se fură mult în Moldova, începînd de la cei ce au funcții mari, – de acolo, se începe totul,- suntem într-o mocirlă din care nu știu, dacă vom reuşi să ieșim la suprafaţă, dar cu siguranță, trebuie să reușim, deoarece acest popor merită să trăiască frumos, și pentru aceasta, avem nevoie de o justiție curată și onestă. Majortatea, împiedică aflarea adevărului din justiție, ceea ce nu este normal,- fiecare se conduce după legea lui, şi deseori, e legea telefonului stricat: am sunat – am vorbit – am rezolvat.  În mod normal, dreptatea se reflectă pe probe: este regula de bază. Ceea ce trebuie să schimbăm, părerea mea, e că sunt oamenii, care înfăptuiesc justiția, – avem nevoie de oameni onești, cinstiți,- un caracter onest e mai convingător, decît o lege; iar legea aplicată de un corupt și minciunos, este de la bun început, cea compromisă. De ce, nu am avut schimbări în ultimii ani, or, – de ce, am avut doar promisiuni? Concluzia este, că în funcții nu au fost puși oameni onești și cinstiți care să schimbe lucrurile înspre bine; fără de ei – nu poți realiza nimic bun. În continuare, avem parte de numiri în funcții pe criterii de rudenie, cumetrism, fini etc. Iar atunci, cînd a nimerit în funcție o persoană neafiliată politic, să zicem, din întîmplare, peste un scurt timp, ea a fost demisă, iar locul trebuie eliberat pentru „ai lor”. Aici, e toată problema guvernării a Moldovei noastre. Am avut cazuri multe, în instanțele de judecată naționale, cînd salariații au fost demiși din funcție pe criterii politice, adică, s-a schimbat puterea, – „trebuie să-mi iau la serviciu neapărat cumătrul”, și aici, se caută metode ilegale de a demite o persoană onestă și cinstită, care se isprăvea cu atribuțiile sale de serviciu foarte bine.  Lupta de a restabili persoana în funcție este lungă! – iar atunci cînd reușești și obții o hotărîre a instanței,  repunerea în funcție devine complicată din cauza rezistenței funcționariior,- acei luptă pentru ași menține prietenul, finul de cununie, cumătrul în funcție, și puțin le pasă de profesionalism, de lege și de faptul, că o hotărîre trebuie să fie executată imediat! Ilegalități sunt multe, despre care am să vă povestesc altădată.  Mai există în Moldova o problemă,- cea a deficitului de moralitate în toate domeniile: începând de la politicieni pînă la oameni simpli. Ideea de moralitate se bazază pe asumarea responsabilității. Totodată pot să  comunic deschis, că îmi place ceea ce fac, serviciul meu, în mod deosebit; iar pentru ca să reușești, ai nevoie cu adevărat să te dedici cu trup și suflet. Arma mea este legea și precizia, – niciodată nu trebuie să te oprești din studii. Trebuie să accepți, că vor exista în mod frecvent lucruri pe care, nu le poti cunoaște; de aceea, căutarea unei modalități mai bune de a rezolva lucrurile, face parte din meseria mea.  Nu pot să spun, că am avut parte doar de succese pe plan profesional, dar atunci cînd am fost înfrîntă în R.Moldova am găsit dreptatea la CEDO pentru clienții mei: acest fapt este o reușită și satisfacție enormă pentru mine și clienții mei, care au avut încredere în mine și au avut răbdare.  Alexander Graham Bell spunea: ”cînd o ușă se închide, se deschide alta. Însă, de cele mai multe ori pierdem atît de mult timp uitîndu-ne după ușa închisă, încît nici nu observăm că o altă tocmai s-a deschis în fața noastră.”  Sunt cuvinte foarte utile! Iar eu am învățat să merg înainte, și dacă s-a închis o ușă, să întorc repede capul, deoarece știu, cu siguranță, că undeva sunt așteptată cu ușa deschisă, şi nu-mi pierd timpul pentru a regreta: găsesc forțe noi pentru a înfrînge. Atunci cînd muncești, ceea ce trebuie să faci, e să-ți concentrezi toate gîndurile pe munca ta; iar cheia succesului este pregătirea bună în domeniu. Noi avem nevoie să pregătim studenții, din punct de vedere, practic! – nu doar teoretic, deoarece, atunci cînd sunt puși în fața faptului, ei nu se descurcă: Una este teoria, și alta, e practica! De aceea, cu siguranţă, avem nevoie să-i învățăm cum ar fi corect să aplice în practică teoria, pe care au studiat-o ei pe băncile universității. Avem nevoie de calitate, nu doar cantitate! Avem nevoie de luptători adevărați.  ”A îndrăzni înseamnă să-ți pierzi echilibru pentru moment. A nu îndrăzni înseamnă a te pierde pe tine însuți”… Aș putea să scriu foarte multe la acest capitol, să vorbesc pînă la infinit despre munca mea, despre nedreptățile cu care m-am ciocnit în profesie, dar rămâne pentru o altă postare. Îi îndemn pe toți, să lupte atunci cînd au o problemă, să lupte cu legea în mîină: Legal! Iar atunci, cînd nu găsesc dreptatea la ei acasă, – să meargă mai departe! Dacă lupți, ai șansa să învingi, dacă nu – ești cel învins. Moldova are nevoie de instruire a oamenilor în domeniul drepturilor, dreptul pe înțelesul tuturor de la mic la mare, doar că e nevoie de dorință și ambiție. Haideți, să ne răspundem la o întrebare: „Au nevoie cei de la guvernare ca cetățenii lor să-și cunoască drepturile?”  – Capul sus, cu zîmbetul pe buze: să mergem mai departe! Viața e frumoasă, doar că trebuie să ne învățăm să o trăim frumos!

PS:  Violeta Gașițoi, avocată în RMoldova, născută în r-nul Drochia, copilăria și-a petrecut-o în mun. Bălți.

consemnare de Svetlana Vizitiu