Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


11 comentarii

Natalia Mazilu-Miron:”În țară străină lucrezi doar și taci, în țară străină ești ca orfan”


Cu greu am găsit în albumul ei o imagine în care să zâmbească, experiența de viață a lăsat o amprentă amăruie pe chipul acestei doamne fine și plină de tristețe chiar dacă uneori surâde în inima ei. Zice că pasiunea vietii sale e să scrie. Din copilărie Natalia Mazilu-Miron poartă cu sine un pix și un caiet pentru a scrie orice gând inspirat. Îi place să facă surprize, nu conteaza cui. Să ridice buna dispoziție celor dragi. De multe ori face haz de necaz… și chiar îi reusește să zâmbească:”Nu știu dacă e bine sau nu, am in vedere, cu istorioara mea în public… Eu multumesc Domnului pentru viața pe care o am. Bună sau rea – este a mea! Am un suflet bogat, de aceea de multe ori îmi înșir gândurile în scris. Am fost întotdeauna sinceră: E bine sau rau, sunt -EU.” 

Colegele de scoală o vedeau la Teatrul de miniaturi… Nu a ajuns acolo, dar teatrul dur a fost chiar viața ei. ”În adolescență nu am fost frumoasă, de aceea nu-mi plăcea să pozez. După ce m-am căsătorit și am născut un fiu, mulți ani am fost atât de slabă fizic că îmi era groază să mă privesc în oglindă. Au trecut anii, si cu încetul s-a schimbat și starea mea sufletească luminându-mi înfățisarea”.

S-a căsătorit la 19 ani cu vecinul ei. Pare să fie din dragoste:”nu știu cât de mult l-am iubit, dar mi-a dezvaluit odată, că s-a însurat cu mine pentru că eram cumsecade și harnică foc… Avem un fecior – suflet din sufletul meu – Ghenadie, poartă la fel numele soțului, căci ambii sunt născuți în aceeași zi. Și amândoi mă sustin în toate… Iubesc!

Natalia s-a născut la 8 decembrie 1979 în satul Văratic, r-nul Rîșcani din parintii Vasile și Zinaida Miron, tărani de rănd, care au crescut 4 fete, dintre care Natalia este cea mai mare.

Și-a petrecut copilăria într-o căsuță mică de la marginea satului. Chiar alături curgea râul Ciuhur înconjurat de o pădure, imasuri, stânci, dealuri și văi… A trăit și a copilărit în Valea-Adancă. ”Se consideră că în mahalaua noastră trăiesc cei mai nevoiasi oameni din sat, fiind cu mulți copii, fără loc de muncă, fără profesii, fără carte, fără un statut în societate… Nu aveam măcar un drum normal, în special e greu pe timpul ploios, abia reușeam să ieșim din glodul ce venea până la genunchi… Ne ducea mămica în spate până la un drum asfaltat.

Mama avut mult de suferit în viață, că încă în fragedă ei copilarie a fost dată de propria sa mamă spre adopție… Nu ia fost usor nici mai târziu, dar după ce am apărut noi (fiicele) pe lume, ne-a oferit cea mai mare dragoste care există pe acest pământ…” Acum mama Zinaida Miron recunoaște:”Scumpele mamei, voi, fetele mele, sunteți sensul vieții mele, fără voi, eu cred că nu aș exista. Nu v-am dat averi, că nu luam avut. Dar eu vă iubesc mai mult ca viața. Țineți minte, eu vă susțin întotdeauna, și va iubesc la nesfârșit!”

Natalia a dus lipsă de multe, dar iubirea cu care a fost înconjurată în familia lor a acoperit toate lipsurile. ”Întotdeauna am fost împreună că erau ”Toti pentru unul și unul pentru toți”!” Natalia a fost o fire mai timidă. Adesea se ascundea printre stâncile din vecinătate cu un caiet în care înșira gândurile… Cu toate ca era deja matură, adora să citească poveștile în care întotdeauna BINELE învinge RĂUL. Povestea ei preferată rămâne ”Cenușăreasa”. Ea și visa ca într-o bună zi să se producă acea vrajă ca-n poveste…

Și adolescența a urmat să fie una grea în sensul că după nouă clase Natalia nu a avut posibilitatea să meargă la studii, cu toate că își dorea foarte mult să le continue, ca apoi să devină profesoară de limbă și literatură română.

Drama sau problema sătenilor moldoveni: e să recunoască că îndură foame și în prezent. Natalia spune că nici de mâncare, și nici bani de studii nu erau. Doar bunicii ei Olga și Ion Miron i-au ajutat nespus de mult. Își amintește cum bunica care o iubea mult, ia spus că a adunat o sumă de bani pentru ca ea să continue studiile. Din păcate, banii rezervați pentru studii au fost redirecționați pentru alte nevoi: casa în care Natalia a copilărit 17 ani lor s-a dărâmat între timp, și:”Nu am putut fi egoistă, căci mai întâi de toate m-am gandit la viitorul familiei mele: Unde vom locui?” Astfel, s-a spulberat visul de a deveni pedagog, dar în schimb, au procurat o casă în sat.

Copilăria a finișat atunci… În acest timp, fostii colegi au absolvit 11 clase și în școala avea loc balul de absolvire, la care au invitat-o și pe ea. Nu avea nicio rochie măcar. O rudă de la oraș ia adus una strălucitoare, cu buline, și ea își zicea că ceva mai frumos n-a văzut, că… e un vis din basme. La bal a rămas neplăcut surprinsă: toate fetele aveau rochii albe, și doar ea era în una neagră. Exact ca în ”Rățușca cea urâtă”, spune ea. Apoi mereu visa să apară și la ea o rochie alba, spera să fie una chiar la nunta ei, și nici atunci nu a fost să fie. Din lipsa resurselor financiare, s-a cununat la fel într-o rochie întunecată și ”acea împrumutată”. ”Eeeii, dar totuși dorința mea s-a împlinit atunci când mi-am permis să-mi cumpăr o rochie albă la balul de absolvire al feciorului meu! Așa că visele se mai împlinesc”.

Anii au trecut, și parcă o data cu ei a dispărut și sărăcia. Dar cu ce preț! Pentru ași câștiga dreptul la existență și a nu muri de foame în Moldova, a fost nevoită să plece să lucreze ”la negru” în Europa. Astfel, ”am călătorit peste hotare”, spune ea. – ”Am muncit la negru în construcții, chiar ultimii ani am lucrat și la salubritate, pe străzile din Sankt-Petersburg.”

În continuare se visează pe băncile școlare, cu regretul cela că nu are nicio facultate, și nicio o meserie cu care s-ar mândri. Recunoaște totuși că există și o parte pozitivă a destinului său:”Multumesc Domnului pentru traiul care l-am avut. Au fost niste lecții de viață foarte importante. Din fiecare am învățat câte ceva, și ele mi-au prins bine pe parcursul anilor” Luptă pentru consătenii ei, și pentru ca copilul ei să fie fericit! A scris și versuri pentru el: „Am pe lume o comoară./Am numai un singur dor./Sunt femee, sunt o mamă-/Care are un FECIOR!/L-am adus cândva pe lume/Si m-am bucurat enorm./I-am ales cu drag un nume/Si de-atunci mereu mă rog:/-Doamne,eu mă rog la tine,/Ai grijă de fiul meu!/Apără-l te rog de rele,/Apără-l te rog de greu!/Fiul orice nu ar face,/Il iubesc nespus de mult./L-aș ridica sus în brațe-/Dar baiatul,mi-a crescut!/Nu am alta bogatie,/Decit una-fiul drag!/Si-atunci cind voi fi carunta,/Tot o să-l aștept în prag./Căci EL-e rostul vieții mele!/EL-e alinarea mea!/E bărbatul vieții mele-/La care-am visat cândva!/Sunt o MAMĂ care-/Are doar un singur pui !/O altă ființă mai scumpă-/Pentru mama… NU-I!``/ Autor: Natasa Mazilu-Miron

Cei mai buni prieteni – sunt Mama și surorile ei! ”Dar mai am niste prietene deosebite – Florile! Lor le pot spune ceea ce uneori nu aș îndrazni să spun nimănui.” Adoră florile, cu ele vorbește, la ele se plânge. Sunt ca și ființe vii, li se destăinuie, se emoționează, îi indică inima și sufletul, după ce scrie versurile despre ceea ce vede zi cu zi. Și dintotdeauna merge prin viață cu acuratețe tinând cont respectul, sinceritatea și omenia.

Visează să străbată Moldova în lung și lat:”că nu exista un loc mai frumos pe lume decât Tara mea! Așa consideră sufletul meu!” Satul natal, satul Văratic, r-nul Rîșcani – e casa ei și leagănul de dor al copilariei. Niciodată nu va pleca de aici, oricât de greu îi vine… ”Căci e o parte din inima mea. Aici mă cunoaste fiecare om de la mic la mare. Mi-i drag să stau la sfat cu sătenii mei – copii, adulți sau bătrânii. Bună e ideea cu promovarea destinațiilor turistice din țara noastră, poate că în așa mod ne vom promova satele, care din păcate, cu zi ce trece rămân fără locuitori. Mare păcat! Fiecare sătuc are frumusețea lui aparte, indiferent în ce colțișor te afli…” Poezia ei ”Viata de migrant”: /E toamna tirzie afara si in suflet/N-a mai ramas nici urma de zimbet./Merg brat la brat cu a mea tristete-/Pe drumul lung,a-l strainatatii./Ma inconjoara doar lume straina./Poate gresesc,dar imi pare haina./Nici nu iti vorbesc,nici nu te saluta,/Privirea le e rece,aspra si crunta./Clar se presimte un dispret masiv,/Pentru oameni, ca mine-veni-ti la cistig./Dar asa e viata si nu ai ce sa faci./In tara straina -lucrezi doar si taci./Nu ai nici un drept-esti ca orfan,/Cu lacrimi in ochi,ades faci un ban./E toamna si ploua in suflet si afara./Iar gindul ma duce spre casa mea iara./La oamenii simpli,la ai mei/moldoveni./Caci total fericiti-DOAR ACASA SUNTEM!/Si chiar daca in tara e haos mereu,/Si daca taranul munceste din greu,/Si chiar daca ducem un trai mai sarac…/Alaturi de cei dragi -ESTI CEL MAI BOGAT! (Natasa Mazilu-Miron)

A avut o colaborare frumoasă cu scriitorul Dumitru Mircea. Acum lucrează la a doua ei carte. Speră ca la toamnă să reușească să o lanseze la fel cu ajutorul Domnului Mircea. O carte cu poezii populare de suflet.”Cartea mea de poezii, cu îndemnul de a fi oameni de omenie, – e despre iubirea față de plaiul nostru, despre boala migrației, despre bătrânețile grele pe care le îndură unii moldoveni. În această carte se poate regăsi majoritatea dintre noi…” Ideea cărții a apărut anul trecut după ce Natalia a debutat cu câteva versuri în revista literară ”Roua Stelară”. Au susținut-o consătenii și chiar unele persoane necunoscute, din rețele de socializare. ”M-a încurajat și nașul ei Andrei Miron, fost militar în Afganistan: ”Trebuie de lăsat ceva în urmă, că mâine, poimâine nu vom fi, dar trebuie să rămână o amintire frumoasă” – așa mi-a zis. Căci și el, din propria initiativă și cu banii lui din bugetul familiei a înălțat în satul nostru un monument în cinstea eroilor căzuți în războiul din Afganistan. Astfel că fiecare dintre noi are menirea să lase ceva urmașilor noștri.”

Cântătoarele din maracini’’-de Colleen McCullough rămâne una dintre cărțile ei preferate…

Mai are o dorință să lase ceva frumos în urma ei. ”Moldova – cuibul meu de dor” – primul ei volum de carte l-a scris cu mare drag de țară. Indiferent de poziția lui în societate, fiecare om poate face lucruri frumoase pe acest pământ…

Despre Natalia scriu admiratorii:

Maria Covali:Bravo, Natalia. Multe mame se vor regăsi în poezia ta, precum și mulți fii. Dorul mamelor, e un frământ, asemeni frunzelor codrului… Îți doresc și mai departe inspirație, cu aceleași semințe pline de sens… De la suflet la suflet. Știi să hrănești trăirile cetățenilor cu cuvinte alese, așezate în rânduri ca pomii în livadă, încărcați de roadă.

Dumitru Obrintetchi:”Să trăești mult înainte și să ne”răscolește-i sufletele zbârcite” a fiecărui dintre Noi! Mulțumesc pentru Adevărul „așternut”!”

Anastasia Balmuş:”Bravo, Nătălița! Ai pătruns in adâncul sufletului unui om bătrân. Ești o fire sensibilă și bună. Nu cred, că ai fost vre-o dată bătrână, de le simți pe toate?!”

Anastasia Balmuş:”Până la lacrimi… Bravo! Mai expresiv de descris starea de lucruri în Moldova nici nu se poate… Așa e! Trist de tot…”

Antonina Salari Calancea:”Ca intodeauna, rindurile scrise de tine ma fac sa-mi vibreze toate coardele sufletului meu chinuit de dor de plaiul natal, de satului iubit, de casa parintesca si de toti cei dragi. Complimente si succese in creatie si in viată”

   Eu spun că Natalia are o meserie de invidiat prin harul și talentul ei Este Om de Omenie și o Poetă de suflet! Ce trebuie mai mult? Să fie fericită! (Svetlana Vizitiu) ❤

Reclame


9 comentarii

Anca Creţu: Aminteşte-ţi cum este sărăcia!


Anca Crețu știe cum este să trăiești într-o cocioabă, roasă de șobolani. Cum miroase și pute sărăcia… Știe cum e să te plouă în casă, dar și cum înfloresc lalelele în curtea casei… A prins gustul de dulce-amar al iubirii, și totuși păstrează speranța… Ca să înțelegeți bine prin câte a trecut Anca: am realizat brusc şi eu că de fapt, toate acestea suferinţe au călit-o și i-au dezvoltat caracterul dur. Are mult curaj, e o luptătoare și insistă ferm pentru dreptate omenească și… a punctului ei de vedere. Este perseverentă! Nu vorbește niciodată pe șleau, doar ceea ce simte și gandește. 

Mama i-a dezvăluit că s-a născut din dragoste, și Anca simte adevărul acestui sentiment cu fiecare tremor al firii sale. E tânără, frumoasă, cu încredere deplină într-o altă șansă, de ce nu?

Anii au trecut și deja într-o altă casă construită de părinții ei: atunci Ancăi i se părea că este prea micuţă pentru acest spațiu imens. Părinții ei erau atât de săraci, că curgea apa prin saraiul în care ei locuiau. Mama prepara nopțile cu lanterna, – aceste amintiri o fac foarte mâhnită. Cât de demult a fost? Are numai 26 de ani, dar se simte o domniță cu experiența unei persoane în etate. Greu de spus, că ar fi astfel mai tot timpul. Energia zvâcnește din ea cât rezistența a zeci de oameni. Este omul care face cât un manager de talie înaltă și ”îi bagă pe toți în sperieți” cu puterea energie sale, mda, atunci şi echipa lor chiar face o treabă bună!

Adolescența ia fost la fel de nefericită cât sărăcia. Aici deja problemele cu colegii care erau ”bine-merci” și ea – Nu. A depășit această etapă cu lacrimi, iar despre discriminare și bocetele sale ne va povesti altă dată. Fapt că aceste probleme au făcut-o să schimbe liceul pe unul bun la oraș (Plecăciune lui Dmn Valentin Berezovschi, director LTPA ”M.Berezovschi”). Îi este recunoscătoare pentru că a dezvoltat în ea atitudine, responsabilitate, disciplina și bunul-simț! A dat BAC-ul! Nu s-a mulțumit cu notele 8,8,9,10. Le-a contestat! Și a primit 8,9,9,10! Era fericită? NU, era chiar foarte fericită! Pentru că și aici era discriminată de unii colegi, cică era din satul unde nu se face carte… Copiii sunt răi uneori, așa o vărstă când spun tot ce gandesc fără să înțeleagă câtă durere produc…

Acum consideră că a ajuns la o vârstă onorabilă de 26 de ani, are doi copii: unul sub tutelă pentru că părinții sunt plecați peste hotare (16 ani) și altul de 4 ani și jumătate (”îmi suge răbdarea mai ceva ca un vampir”).

Tatăl ia povestit odată o istorie interesantă despre neamul CREȚU, dar ea… ia demonstrat contrariul. Chiar așa spune, că viața a trăsnit-o mult de jos-sus, foarte mult a avut de suferit. În prezent, este divorțată, însă copilul are și mamă, și tată.

E greu atunci când piciul tău rămâne fără tată, greu de raționalizat acest fapt. O știe doar cel care a trecut prin asta. Copiii mereu au nevoie de un umăr, iar tatăl ei ia fost mereu alături…

Copiii au nevoie de dragoste necondiționată, spune Anca. De ce a divorțat? Începutul sfârșitului a fost atunci când ea făcea practica la facultate, și fostul soț ia dat viața pe peste cap. Din gelozie, și cu frământări din trecutul lui, cu aventuri și alte chestii care iau dus la rămas bun unul de la altul. Nu-i nimic, Anca are 26 de ani și toată viața e încă înainte. Lucrează acolo ”unde s-a dorit” (fără explicații), are doi copii minunați și deștepți…

Abia începe viața!

P.S. ”Nu judecați cum se îmbracă oamenii atunci când știi cum e sărăcia, – adu-ți aminte!”- spune Anca Crețu 

PS. Îmi place să împărtășesc cu voi ceea ce face bine oamenilor și deschid pentru voi, prieteni, o nouă trușă de Impresii de viață cu oameni de valoare, cu rețete de viață și sfaturi utile, și cu o experiență de viață cât zeci de persoane. Apreciați și deschideți-vă inimile voastre! Un remediu pentru voi de suflet! Vivat! (SV)


20 comentarii

Lilia Puzderi Căinăreanu la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi. Femeia în politică.


Este imposibil pentru oamenii care ascultă persoanele cu nevoi speciale, sau care lucrează cu oameni suferinzi, să nu învețe câteva lecții de viață de la aceștia. Dacă nu începi să te gândești la ei şi la viața ta după ce ai terminat ziua, înseamnă că nu ești făcut pentru a face bine oamenilor, să activezi în domenii sociale sau să te menţii în funcţii de conducere. Știu, că nu sună prea bine, mulți se pot supăra și cu indignare vor spune ‘’Habar n-ai despre ce vorbești!” Dar credeţi-mă că acesta este adevărul. Îmi pare rău că sunt eu cea care dă veștile proaste: dar în Moldova în continuare predomină discriminarea faţă de persoanele cu dizabilităţi. Pentru unii aceştia sunt specmeni care nu merită atitudine normală… Când vezi că nu-ți mai poți mișca picioarele sau mâinile, sau că nu auzi şi nu mai poți vorbi, îți pică lumea în cap, ai impresia că eşti pierdut. Apare complexul de inferioritate, te simți inutil pentru societate. Îți pare că nu are rost să exişti sau, că nu ai făcut mai multe atunci când ai avut posibilitatea. Poate îți vei recupera controlul asupra membrelor afectate, dar chiar îți dorești să treci printr-o asemenea experiență doar pentru a face ceva ce trebuia făcut înainte? Ei întotdeuna îşi zic:’’Nu mai vreau doar să exist. Vreau să încep să trăiesc!” Unii reuşesc şi – cu succes! Doamne ajută! Astăzi vă prezentăm o Personalitate de excepţie, care a trecut prin toate suferinţele pe care le mai poate trece omul… Este cea a 95-a protagonistă a şedinţei Clubului ”Impresii din viata si carti” în incinta Bibliotecii Municipală B. P. HasdeuLilia Puzderi CainareanuModeratoare a fost superba Erica Zucec, manager Reţeaua Femeilor pentru Democraţie. Au vorbit prietenii si colegii, persoane cu nevoi speciale: Irina Revin, Iulia Tabaceri, Mariana Tihu, Valentina Buciumaş, Vlad Andreev, Irina Castraveţ (medic CMC), Cristina Puzderi (ruda), Valentina (pedagog). Interpreta Oxana Crăciun a cântat de dor…  Au venit chiar şi persoanele care n-au rămas indiferenţi la povestea Liliei. Au dansat elevii de la Scoala nr.12 pentru copii hipoacuzici şi surditate tardivă. Profesorul lor Lozovanu Ghenadie. Dansatori: Ichim Gabriela, Costova Olga, Bărbuţa Cristina, Tambur Rodion, Adascaliţa Artur. Un dans fenomenal, care te pune pe ganduri şi chiar pe lacrimi (vedeţi filmuleţul mai jos) A fost o şedinţă într-adevăr sufletească, până lacrimi de durere şi susţinere pentru nevoile acestor persoane. Lilia este şi un orator bun, cu o voce răsunătoare şi convingătoare. O minte logică, spirit pozitiv, gând proiectant şi cuvânt direct. Un spirit de copil şi suflet credincios. Ştie ferm ce vrea de la viaţă, a trecut prin multe greutăţi că să se conformeze cu ele, nu se lasă, va asalta şi muncii pentru a schimba societatea în bine. Luptă pentru afirmarea femeilor în politica, ascensiunea lor în funcţii de conducere, în mod special, şi scopul esenţial este să ajute oamenii, în primul rând, pe cei cu dizabilitate severă, un lucru firesc care pot înţelege doar persoanele care au trecut prin cazuri similare. 

În present, protagonista susţine:”Republica MOLDOVA este  PATRIA mea.Trăim clipe nu prea ușoare, avem cetățeni care au o viață grea și plină de griji. Sărăcie, boală, foame. Avem cetățeni prosperi cu luxul la picioare. Nu a fost ușor şi nu ne este ușor, dar mereu sperăm la mai bine. Cu gândul că mica noastră țărișoară va fi și mai înfloritoare şi mai prosperă. Cu gândul că vom fi o parte a Europei. La mulți ani, MOLDOVA! La Mulţi ani, dragi prieteni! Astăzi, sunt alături de soțul meu Alexandru. Cu binecuvântarea Domnului, cu sprijinul nașilor şi înțelegerea părinților am ajuns să serbăm şapte ani de când suntem împreună. Viața e frumoasă când cineva drag îți dăruie clipe frumoase aşa cum noi ne străduim să trăim fiecare clipă în dragoste şi armonie. Astfel vă dorim la fiecare dragoste, armonie, sănătate la toată lumea‘’

Activaţi pagina Clubului pentru a viziona filmele şi imaginile evenimentului în albumul Lilia Puzderi Cainareanu protagonistă la Clubul IVC

Lilia Puzderi Cainareanu s-a născut în Municipiul Hîncești 28.1.1978. Părinții Elizaveta și Vasile Cainareanu, ambii bucătari de profesie, precum și surioarele Natalia și Maria stabilite peste hotare. ‘’Din copilărie nu am avut mare noroc fiind traumată la naștere şi diagnosticată cu paralizie cerebrală infantilă. Au urmat ani grei cu multe tratamente pe la ‘’babe’’, cum se spune în popor, precum și operații interminabile care mi-au stabilit medicii. Nu aveam echilibrul de a putea merge în mod normal.’’

Lilia este foarte recunoscătoare medicului ortoped Șitinin Nicolaie care în continuare îi este ca un tutore, un părinte, – nu doar medic, dar și un bun îndrumător pentru ea.

‘’În perioada sovietică persoanele cu nevoi speciale făceau studiile în instituții de tip internat, astfel și eu am avut fericirea sau nefericirea să fac studii speciale. Cred că fiecăre tânăr din aceste timpuri avea mereu probleme, fie era greu să se afle în acel sistem care persistă în continuare. Oamenii ca noi sunt priviți de societate ca persoane neputincioase.’’– din proprie experienţă de viaţă susţine ea cu tristeţe.

A făcut unele studii la o școlală profesională şi regretă mult că n-a avut posibilitatea să-şi continue studiile la universitate… Ulterior, prin 1999 a înființat Asociația Obștească ”Pro-Tineret” unde împreună cu alte persoane cu nevoi speciale a început să participe la diferite seminare de instruire, să organizeze spectacole pentru și – cu participarea lor, şi unde tinerii din fiecare raion își demonstrau abilităţile cu recitaluri de poezii, repertoriul vocal sau de dans. Gala spectacolului de final, la care întregul colectiv se întruneşte timp de 16 ani are loc la Filarmonica Națională, şi le-a devenit a doua casă.

A activat ca Metodist la Casă de Cultură din r. Hîncești. Apoi, la Centrul Medicilor de Familie (Hîncești). La Direcția secretariat a lucrat ca operator TI. Apoi, la Asistentă Socială În Localicatea Borogani. Este participantă a mai multor proiecte naționale și internaționale, unde a beneficiat de instruiri în drept, asistență socială, planificare, familie și multe altele.

Lilia este extreme de activă atunci când este nevoie să ajute invalizii, pe acei nevoiaşi care au probleme sau nimeresc în diferite situații de pericol de viață, colaborând şi cu specialiştii din acest domeniu. Pe parcursul acestor ani a reușit să ajute şi să facă mai fericiți câteva familii, tineri, copii din categoria vulnerabilă. Nu se consideră de loc o persoană importantă… Iubeşte enorm poezia, ascultă muzică ușoară şi populară.

Spune că s-a căsătorit din dragoste: ‘’cam târziu, dar mulțumesc Domnului că am un soț care mă susține, şi mă înțelege. Are şi el o dizabilitate locomotorie, dar nu mă deranjează. Suntem fericiţi împreună! Ştiu, orice problemă nu s-ar ivi sau ce n-aş încerca să fac, el va fi mereu alături şi mă va accepta aşa cum sunt.’’

Într-un interviu Lilia a fost întrebată dacă ar accepta să candideze ca consilier local: ‘’De ce nu? Da, sunt puține femei cu nevoi speciale, care ar avea funcții la nivel de conducere sau nu e greu de spus că trebuie să credem în noi și să apărăm interesele celor care sunt în situaţii complicate. Uneori sunt situaţii care se pot termina cu discriminare si înjosire, bruscare și manipulare a oamenilor. Astfel de cazuri mereu duc la durere nu numai fizică, dar și psihică’’

Este ferm convinsă că are toate abilităţile pentru a ajuta oamenii, şi să le creeze condiţii de a schimba viaţa înspre bine!

Expresii de Lilia Puzderi Cainareanu:

– ”Dacă femeile cu necesități speciale ar accede în funcții de conducere, ar schimba mult mai eficient și mai bine lucrurile din societatea noastră”

– ’’Femeia cu dizabilități poate și vrea să schimbe unele lucruri mult mai bine decât persoanele care stau la conducere”

”Republica MOLDOVA este  PATRIA mea.Trăim clipe nu prea ușoare, avem cetățeni care au o viață grea și plină de griji. Sărăcie, boală, foame. Avem cetățeni prosperi cu luxul la picioare. Nu a fost ușor şi nu ne este ușor, dar mereu sperăm la mai bine. Cu gândul că mica noastră țărișoară va fi și mai înfloritoare şi mai prosperă. Cu gândul că vom fi o parte a Europei. La mulți ani, Moldova! La Mulţi ani, dragi prieteni!.

Despre Lilia vorbesc oamenii:

Oxana Barbu:Lilia Puzderi Cainareanu. Draga mea prietena și colega. Țin să te felicit din tot sufletul pentru curajul de care ai dat dovada pina acum si continui să o mai faci. Am invatat multe lucruri interesante și utile de la tine pe cind eram copila mica. Mereu ai fost, ești și vei rămîne un exemplu pozitiv pentru mine. Te imbratisez suflet scump ce ești. Dumnezeu să-ți dea puteri și pentru mai departe. Succese și noi realizări pe viitor. Eu te apreciez

Valentina Stratan:”Eu sunt impresionată de curajul şi stoicismul multor din ele. Aşa cum spuneam: ”şi eu am învăţat şi învăţ de la ele să fiu puternică… Suntem obligate să facem pentru ele, mult mai mult decât am făcut pâna acum. Le admir, le apreciez pentru curaj şi pentru dorinţa lor de a munci, de a se implica în viaţa publică şi politică, de a fi utile societăţii. Nu le-am auzit nici pe una din ele, sa ceară ceva “de-a gata”, să li se dea ceva pe tavă, deşi ele ar avea nevoie şi de aşa ceva…”

Gelu Gradinariu Frumuseţe! Eleganţă! Rafinament!
Tatiana Druc:”Foarte frumos zâmbet, să vă vad permanent orice nu s-ar întâmla în viaţă permanent să vă văd cu acest zâmbet frumos”

Mai multe despre viaţa şi activitatea Lilei puteţi citi aici: https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/10/10/legea-in-moldova-nu-permite-functii-pentru-persoane-cu-dizabilitati-femeia-in-politica/

https://www.facebook.com/events/1754106167985458/ -evenimentul

https://www.facebook.com/lilia.cainareanu.5/ – pagina protagonistei

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2495317080694101


9 comentarii

Tăcerea – mai tare ca strigătul


Plângi atunci când te desparți de un om. Dar cine știe, poate rămânând cu el, ai fi vărsat mult mai multe lacrimi…
Crezi în această clipă că e doar o altă zi a Vieții tale. Dar nu e o altă zi: este anume acea unică zi care ți se oferă astăzi. Îți este dată. Este un dar. Unicul cadou pe care îl ai chiar în acest moment. Și unicul răspuns corect ar fi – să simți recunoștință. Cele mai bune momente din viață sunt greșeli. Și o singură formulă ne conduce viața – adaptarea. Și dacă nu e, rămâi cu durerea ta, în tihnă, și… zâmbind în fața oamenilor. E mare durerea atunci când copilul tău e bolnav și nu ai ajutor de la nimeni. 

Fiecare părinte visează să-și ridice copiii cu succes și depune mult efort pentru a-i ajuta să-și dezvolte abilitățile. Doar că succesul vine adesea contrar circumstanțelor. Spun oamenii că toate problemele adulților parvin… din copilărie. Eu cred că cu toate acestea, nu se știe dacă succesul ar fi fost obținut, dacă unele celebrități nu ar fi întâmpinat dificultăți și greutăți în anii de copilărie sau tinerețe. Succesul și celebritatea au apărut la Beethoven atunci când el avea circa 25 de ani. Câțiva ani mai târziu, la el a survenit o hipoacuzie progresivă, dar, ca urmare muzicianul a reușit să creeze cele mai renumite opere. Beethoven spunea că ”pentru o persoană cu talente și dragoste de muncă nu există bariere”. Viața el și-a trait-o în singurătate.

Și celebrul actor, comicul Charlie Chaplin a avut un trai destul de greu încă din copilărie: un exemplu, când sărmana lui mamă împrumuta papucii săi pentru fiecare dintre cei trei frați la rând atunci când venea rândul să meargă după ajutor social… Chaplin spunea:” Viața este o tragedie când o privești într-un plan mărit, și – e comedie atunci când o privești de la distanță.”

Atunci când cineva în vârstă vrea să-ți spună ceva, – măcar ascultă! Viața m-a învățat să fiu responsabilă pentru acțiunile mele, să mă pot apăra singură, și pe parcursul anilor, aceste necesități s-au transformat în nevoia de a crea o cetate proprie, de a fi independentă, de neatins. Dar, toate acestea au apărut prea târziu, abia la maturitate. De aceea, aș dori să-i conving pe cei mai tineri să-și asculte părinții, pe cei mai în vârstă, care le doresc tot binele… Mergeți cu Credință înainte! Dar, nu-L atingeti pe Dumnezeu în internet: mergeți la biserică, în lume reală, acolo – e credința! Nu accesați ”Like” sau ”Îmi place”, cei – care-și iubesc mama sau tata: telefonati-vă și vizitați-vă parinții!

Și cei bătrâni au nevoie de atenție, afecțiune și respect. Tinerii uită că și ei vor deveni bătrâni. Corect se spune că la bătrânețe fiecare își merită fața pe care o are… Etatea este complet diferită la fiecare persoană în parte și accentuează și mai mult trăsăturile de caracter pe care le-a manifestat în timpul vieții. Unii au chip angelic și sunt de o bunătate și înțelepciune de nu te mai saturi să fii în preajma lor. Alții sunt de o răutate și un egoism feroce, veșnic nemulțumiți și urâți ca niște monștrii cu chip uman așa cum le este caracterul și comportamentul. Cel mai teribil este omul ipocrit care folosind oamenii în scopurille sale, își leapădă ”blana” după ce în modul său i-a ”exploatat”: așa persoane întâlnești zi de zi, ei pot fi printre ”prietenii” tăi. Ești om bun dacă îi recunoști și totuși nu vrei să crezi.., și aceste persoane în continuare au acces la ușa ta… Ignoranța e strașnică atunci când realizezi că nu o meriți… Mai ales, atunci când cunoști adevărul și chiar dorești să schimbi mentalul și condițiile insuportabile, de exemplu, la serviciu, acest stat micuț în lumea ta mare…

Se spune că înțelepciunea vine cu anii, la unii, că la alții pleacă și ultima fărâmă de rațiune. Acest proces observ, în mod special, la cei care și-au făcut carieră sau au reușit într-o funcție de conducere. Sunt cei pentru care succesul și banii contează în primul rând. Ei nu știu, nu înțeleg durerea pentru care lupți să găsești un tratament. Ei sunt convinși că creează trusturi cu un număr special de oameni nu pentru sine ci pentru cultură sau binefaceri. Sub pretextul acțiunilor de caritate, artei, culturii, unii dezvoltă practici ilegale… Ei spun că vor să schimbe și să ajute Statul, dar nu înțeleg pe deplin sensul acestui cuvânt.

Atunci când declanșezi un război, – lupta este doar a autorităților, nu și pentru că acest lucru îl doresc moldovenii sau diaspora… Suntem o țară cu mii de biserici și cu cei mai săraci oameni, despre care Pace poate fi vorba, atunci când nici guvernarea nu o mențne? Majoritatea sunt bolnavi sau îmbolnăviți de sistemul medical sau cel educational, iar atunci când te lupți pentru drepturile tale, – ți se răspunde despre exodul acestui sistem. Că trebuie cumva să oprim migrația. Chiar se merită să plângi în urma celor care fug de neamul care i-a născut? Care nu știu ce este Paștele Domului sau ce este Patria? Dacă credeți că statul vă înșeală în mod constant, nu vă îndoiți – asta nu doar vi se păre! Și totuși, majoritatea oamenilor oricum dorește o guvernare transparentă în viața lor. „Statul” la noi este un grup de oameni care și-au proclamat propriile interese ca fiind publice.

Liniștea e mai puternică decât emoția, tăcerea – mai tare decât strigătul, indiferența – mai teribilă decât războiul.

Este o Rugă, un strigăt de ajutor!

Hristos a Inviat! ❤ 


11 comentarii

De ce nu avem educație gratuită?


Învățământul trebuie să fie gratuit, scrie un cititor indignat. Și eu nu vreau să mă cert cu el, dimpotrivă vreau să-l sprijin și să promovez această idee utilă. Da, – educația ar trebui să fie gratuită. Și coniacul, de asemenea. Și capelina prăjită. Problema este că cineva trebuie să crească strugurii, cineva trebuie să facă din ei acest coniac, să achite energia electrică, cineva trebuie să se așeze la volan și să ducă acest coniac la magazin. Prin achiziționarea de benzină, apropos.

Și magazinul cineva trebuie să construiască. Și la casă cineva trebuie să se așeze. Si fiecare din ei, ceea ce este tipic, dorește să mănânce. Așa că, dacă coniacul pe bună dreptate ar trebui să fie gratuit, ei vor muri de foame. Prin urmare, un coniac gratuit nu va exista niciodată. Excepție – în cazul în care cineva va plăti pentru el și mă va servi gratuit.  Aceasta se numește freebie din contul altuia. Și capelina la fel cineva trebuie să o prindă, prăjească plus drumul…

Totul ar trebui să fie liber și pe gratis. Dar nimic nu este gratuit. Bibliotecarul multilateral. Profesorul la universitate, asistent  sau rector, instalator și deritecătoare, un furnizor de energie electrică și de apă caldă la calorifere în auditorii – ei manancă, de asemenea. În fiecare zi.  Nu este nimic gratuit în această lume, cu excepția unui frumos apus de soare. Altă e problemă atunci când oferi soluții sau indici erorile nu te ascultă nici ministrul, nici colegii, iar poporul își caută de nevoile sale, ditamai… Iar tichetele de masă destinate bugetarilor simpli… niciodară nu vor ajunge la bugetari flămânzi și săraci, doar la cei bogați și sătui din întreprinderi întreținute financiar…

Acceptați și recunoașteți – nimic nu este gratuit. Dacă cineva primește ceva pe gratis, deci cealaltă persoană a plătit pentru acest lucru. Fie că este vorba de coniac, capelină, cultură sau învățământ. Statul nu are bani de default-urile sale – numai cei pe care noi i le-am dat în formă de impozite, taxe de la câștigurile noastre. Nimic gratuit nu este. Este timpul să ne obișnuim cu această idee… Din Păcate… Dar ce ne mai poate oferi acest stat decât speranțe deșarte? Oricum plătim pentru toate, și viața e scumpă… Voi vreți dreptate într-un stat fără valori în suflet?  (SV) 


4 comentarii

Legea nu face exceptii nici pentru primar


Acest primar a fost adorat de întregul New York: luptând împotriva ’’legii uscate’’, el învăţa populaţia cum… să prepare ’’samogonul’’, şi luptând contra dependenţei de droguri, cerea… legalizarea marihuanei. În paralel, construia poduri, parcuri şi spitale, iradica foarte dur corupţia şi lupta pentru relocarea evreilor în SUA pe timpul Holocaustului. De aceea, în numele lui Fiorello Henry La Guardia au fost numite aeroportul New York şi o stradă din Tel Aviv. În New York este un astfel de monument – pe piedestal stă un omuleţ mic şi gras bătând furtunos din palme, de parcă ar invoca ceva activ făcând un pas înainte. Omul căruia îi este dedicat acest monument este Fiorello Henry La Guardia, primarul New York între anii 1934-1945. Sculptorul l-a interpretat în această poziţie fiind intemeiat pozitiv: primarul a fost o persoană foarte hotărâtă, pentru care nu existau probleme insolubile.’’Nu contează dacă podurile sunt arse sau nu, eu nu voi ceda niciodată’’, spunea La Guardia şi muncind din răsputeri, pas cu pas returna locuitorilor capitalei încrederea pierdută în faţa autorităţilor. Şi asta în ciuda faptului că a fost nevoit să conducă oraşul New York, probabil în cele mai grave timpuri – vremurile Marii Depresiuni şi al celui de-al Doilea război mondial. A reuşit să învingă un sistem democratic corupt, a transformat orașul într-un model pentru programele economice menite să oprească efectele cauzate de Marea Criză (1929), a susținut minoritățile și… chiar a inventat tanga! A fost un om deosebit care se nasc la rascruce de secole, aşa vorbeşte lumea despre el…

În istoria SUA s-au legat zeci de legende despre acest primar, sunt cele care explică dragostea ’’totală’’ pentru La Guardia. Una din ele vreau să auziţi şi voi, dragi prieteni moldoveni! (românii deja cunosc istoria)… Într-o seară a anului 1935 primarul a apărut în curtea unuia dintre cele mai sărace districte ale oraşului New York. După ce l-a învinuit pe judecător de corupţie şi l-a demis imediat, La Guardia a dorit ca în aceeaşi seară să ia o decizie într-un caz penal. Pârâta era o femeie, acuzată că a furat o pâine cu care urma să-şi hrănească copiii. După ce a ascultat-o, cel de-al 99lea primar din New York, La Guardia a spus:’’Legea nu face excepţii. Trebuie să vă pedepsesc. Zece dolari sau zece zile de puşcărie. La fel îmi voi percepe o amendă de zece dolari mie personal, plus amendă de cincizeci de cenţi pentru fiecare din toţi cei prezenţi,– pentru faptul că noi trăim liniştit într-un oraş în care o femeie este nevoită să fure pentru a-şi hrăni copiii!’’

Banii colectaţi au fost transferaţi femeii…

La Guardia a fost clasat pe primul loc printre primarii națiunii într-un sondaj efectuat în 1993 de istorici și de cercetători sociali. A fost prieten bun cu Roosevelt… Potrivit biografului Mason B. Williams, colaborarea sa strânsă cu New Deal a lui Roosevelt a dovedit un succes remarcabil în legătură cu moneda națională și nevoile locale. La Guardia a permis recunoașterea politică noilor grupuri care au fost în mare parte excluse din sistemul politic, cum ar fi evreii și italienii. Administrația lui a dat orașului New York infrastructura sa modernă. Obiectivele lui limitate au ridicat ambiții pentru noi niveluri de posibilități urbane. Potrivit unei autorităţi, tendințele mandatului său însemna că „oamenilor le-ar fi frică să permită pe cineva să ia acest mod de putere”…

Ce exemplu minunat pentru primarii noştri şi ar fi un miracol să se împace un preşedinte cu primarul, fie – invers! Mă încred în Omenie! Doamne ajută!

Imaginea şi ştirea șterpelite din Internet. Povestea scurt ticluită… de mine 😀


3 comentarii

Noi suntem bolnavi la cap


”Salut, Svetlana
Eu simt ca degrabă nu o sa te citesc
Tu erai cât de posibil onestă.
Acum mă omori cu personalitățile tale marcante
Uităm sensul cuvintelor. Parcă toată lumea din Moldova a luat-o razna… Arătăm oribil când privești lucrurile dintr-o parte.
Întotdeauna m-a încântat firea ta deschisa și onestă!
Dar, sa nu te miri de ce avem așa rahat de sistem medical, unde lumea arde sub explozia gazului sau copiii mănâncă carne împuțită, medicamente necalitative, spitale goale, având așa ”personalități marcante”… 
Să vezi în România la ce a ajuns medicina, iar noi, oameni deștepți, trăim ca în era de piatră. Și România e țară săracă în raport cu Europa… În medicina e mai bine, dar și în toate… Ei critică, fac drame, dar sa aibă așa medicină bătrânii noștri moldoveni, ar trai 90 de ani! Ei chiar sunt cu 20 de ani înaintea noastră. La ei există concurență. Cinci universități de medicină care concurează…

Nu mai contează… Noi suntem bolnavi la cap. Duși cu pluta. Mi-ar fi rușine sa am așa tupeu cât de ”marcanta” sunt. Greață! Și la tine parcă nu am observat aceasta boală a jurnalismului sau bloggerismului. Mâine merg la lucru și mă voi liniști, poate cu totul nemarcant, dar măcar împăcat  în suflet…” (Cititor indignat

P.S. Merci pentru replică. Susțin indignarea și… mă jur că pentru tot ce scriu în blog încă n-am primit remunerare! Spun acestea pentru că persoana indignată crede că scriu la comandă. Oricum, dacă voi scrie pentru bani, și chiar am nevoie, o voi face pentru adevărul real! Promit! 🙂 Referitor la ”personalitate marcantă” a fost o apreciere, dar nu din partea mea… Oricum, Domnul ne va judeca! (Svetlana Vizitiu)

Iar voi ce ați înțeles, și ce spuneți, dragi cititori?  ❤