Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


6 comentarii

Despre prieteni, carieră, șefi buni și răi


Oamenii sunt creaturi uimitoare, și printre ei există persoane cu adevărat extraordinare. Persoane care au ajuns la fund, au fost bătute de soartă, iar acum stau în fața noastră, atingând un nou nivel. Sunt femei și bărbați care la un moment dat au pierdut tot ce-i făcea fericiți și-i inspira să-și continuie drumul. Ei au găsit puterea necesară pentru a se ridica. Ei au renunțat la suferințe, nedorind să se concentreze asupra trecutului. Acești oameni cunosc ce este frica și disperarea, dar nu au altă posibilitate decât să-i opună rezistență.  Ei nu sunt superiori. Ei, ca și ceilalți, se înfurie și se indispun dacă li se întâmplă ceva rău. Singura diferență este cât de repede revin la viață!

Facebook uneori amintește de minunatele publicații vechi. Și brusc realizezi că nu ești obosit deloc. Ce soartă, propagandă și alte prostii – doar o pată murdară momentană pe mantia ta. Ploaia o va spăla și tu vei merge mai departe. Există Moldovenii și există dușmanii lor. Există prieteni sau amici de moment și cei care gândesc și respiră în unison cu tine. Primii… îi folosim, iar cu ceilalți – împreună vom construi și vom proteja. Ce bucură – pe cei din al doilea rând îi cunoști mai mult, iar pe primii – mai bine!

Cei mai frumoși oameni – eu îi numesc pe cei care au fost nevoiți să se confrunte cu viața reală, cu toate problemele și nedreptățile ei. Pe cei care au simțit vulnerabilitatea și deznădejdea, care au fost expuși unui adevărat pericol și au depășit dificultățile. Și nu neapărat se disting printr-o frumusețe exterioară incredibilă. Frumusețea lor este una specială.

Oamenii răi te vor critica, îți vor reaminti excesul de greutate, spunând că își fac griji pentru sănătatea ta. Ei adesea mint, le place să înfrumusețeze și să exagereze lucrurile. Ei nu știu să fie prieteni, nu au conștiință și compasiune. Ei sunt alături de tine când totul este în regulă și sunt alături de tine când totul este rău, dar nu te ajută niciodată dacă le ceri ceva. Fiind alături de astfel de persoană, simți anxietate inconștientă. Astfel vă afectează biocâmpul lor. Iar un prieteni bun e acela care vine cu un ajutor real, te susține necondiționat, fie în orice caz e alături, atunci când alți „prieteni” se consideră cei – la o vorbă inutilă, un pahar de vin și care îți ridică tensiunea te tot criticând…

De aprecieri au nevoie faptele, nu – cuvintele. Cuvintele au un sens bine definit la origine, totul e… ca noi să le înțelegem și să folosim problemele cu care ne confruntăm ca pe niște oportunități de a crește înșine. Prin cuvinte, cu toții ne iubim unul pe altul, iar faptele diferă, ne demonstrează contrariul. Nu poți să uiți un om. Poți să-ți schimb atitudinea, dar să-l uiți, niciodată. Dacă nu-ți poți explica, de ce suporți și ierți dificultățile unei anumite persoane, înseamnă că îl iubești cu adevărat…

    Un șef bun atunci când selectează subordonații, acordă atenție, în primul rând, caracterului, apoi – abilităților lor morale sau fizice. Dacă există caracter – vor fi și rezultate!

Unii șefi suferă de febră stelară, încep a dori faimă, nu neapărat la începutul carierei, – dar ajung la această etapă cu caracterul deja obstinat și veșnic nemulțumit de rezultate, care interferează foarte mult în muncă și comunicare cu oamenii. Ei nu pot trăi fără control și le place când ceilalți sunt sub controlul lor, nu au timp de discuții normale, mici pentru a rezolva un conflict simplu (poate doar pentru acelea care i-ar înainta în societate în funcții mai avantajoase). Sunt zgârciți cu laudele și caută defecte în orice. Au un deosebit talent în arta manipulării, apasă fără mustrări de conștiință pe locul dureros pentru a obține ceea ce are nevoie, taie din performanțele celorlalți fără motive intemeiate… Dacă sunt vinovați de ceva, vor da vina pe terți și nu își vor recunoaște vinovăția. Vor găsi o sută de motive pentru a nu te ajuta atunci când ai o problemă, nici dacă ești o persoană social-vulnerabilă. Șefii egoiști „împrumută” idei, proiecte pe care apoi se fac autori; crează o echipă unică, adoră să incite „calm” colegii, provocându-le emoții negative pentru ceilalți colegi din jurul lor, convingându-i să se certe între ei. Adesea ei sunt invidioși, îți vor spune că ai un coleg sau partener rău și că îți doresc tot binele, că ești prost plătit etc. – sunt gata să critice tot ceea ce ai, pentru a te umili și a-ți reduce respectul de sine, fie pentru a te elimina din colectiv. Aproape toți oamenii răutăcioși din fire nu știu să se bucure de succesele altora, și creează condiții insuportabile în echipă, atunci când încerci să-i înfrunți, ori ai făcut o remarcă într-o ședință a serviciului.

Iar succesul într-o carieră depinde nu de cât de mare e funcția de care dispui în societate, sau câți bani ai câștigat, succesul se referă la cât de pozitiv poți schimba viața oamenilor și condițiile de muncă în care lucrează ei! Iar un șef rău face tot posibilul pentru a fi el evidențiat, nu și toți colegii lui. Ostilitatea, izolarea de colegi, fanteziile și emoționalitatea instabilă – e primul semn de un caracter dificil sau, tulburare mintală. De aceea, șefii chiar dacă sunt profesioniști extraordinari cu abilități nemaipomenite și decorații naționale, trebuie mereu schimbați la fiecare 4-5 ani măcar și pentru o pauză utilă sănătății și pentru a se debarasa de ego-ul dezvoltat între timp…

Cel mai impresionant lucru este profunzimea emoțională, capacitatea de a găsi un echilibru între probleme și sentimente. Fiecare dintre noi are eșecuri, dar cu fiecare greșeală devenim tot mai înțelepți. Unii oameni cred că atunci când învățăm o lecție – durerea dispare, chiar dacă sufletul și corpul sunt acoperite de cicatrici. De aceea, oamenii frumoși nu se laudă cu un drum de viață simplu. Nu poți aștepta vindecare, dacă pentru început nu accepți problema. Frumoși – oamenii nu se nasc, ei devin pe parcurs prin faptele lor… Doamne ajută!

Svetlana Vizitiu, 2020, ❤


6 comentarii

Ador să fiu pozitivă


    ”Ești un dictator”- îți vor spune copiii uneori. Te superi imediat și le răspunzi cu lacrimi: ”Sunteți niște nesimtiți! Pentru voi – nu contează cât m-am străduit pentru voi, cât de mult vă iubesc, oricum sunt rea în ochii voștri…” Ca de obicei, cu așa emoții îți ieși repede din fire. Astfel, și copiii mei fiind cu capul în nori, adesea nu mă ascultau, fie se făceau că nu mă aud; ce era caracteristic vârstei lor adolescentine. Pentru ei e invers, cică ”eu nu-i ascult, nu-i aud”… Dacă e o ceartă, deci… eu ”nu-i iubesc” și niciodată n-am fost mamă ”bună”. De fiecare dată când ne contraziceam, situația atunci devenea insuportabilă… Au mai crescut, au inceput să realizeze multe lucruri în mod serios… Odată cu ei, continui și eu să mă deșteptez… Recunosc, că azi realizez că și eu am fost un copil dificil la părinții mei…eu

    Pare cicălitor, însă eu mereu mă țineam scai de ei, de copiii mei! Eu, cu educația mea, așa cum simțeam sau cum știam mai bine: ”Draga mea/dragul meu, – te iubesc atât de mult, nu-ți face rău cu mâna ta, că apoi nu te vei simţi bine”; Vei rămâne trist la aceste amintiri atunci când te vei maturiza; ”Nu te încrunta, că vei avea riduri devreme”; ”Nu-ți rupe coșurile, că vor rămâne semne pe față”; ”Nu face dezordine, nu arunca fărimituri pe jos…” sau, ”Nu-ți mușca buzele, nu-ți face piersing, tatoo, nu mânca gras, nu veni târziu acasă… – nu…, nu…, nu…!”; ”Dragul meu, te implor, hai să mergem la un medic, să facem investigații, că țin mult la sănătatea ta, scumpule!..” Dar, fiecare continuă cu ale sale: egocentrici cu refuzurile lor. Pentru că mama nu este o autoritate. Bineînțeles, eu nu rezistam și începeam să țip, nu știam cum să fac să fie bine, cum să aranjez lucrurile în mod normal… Greu…

    Și cineva dintre ei: ”Mamă, ce vrei? Nu fumez, nu beau, nu sunt dependent de droguri, nu stau pe la stații cu sticle de bere. Ce nu-ți convine, de ce ești nemulțumită, rea, nefericită?..”

    Poate că sunt eu înţepată uneori, și îi plictisesc cu notațiile de profesoară? Îmi fac griji și vreau să-i feresc de toate rele. Sunt una ”cam” precaută din propria-mi experiența de viață… Nu toată lumea, la fel ca mine, a fost împroşcată cu conuri, învățând din greșeli proprii. Îmi amintesc de anii când eram tânără. În mod constant, aveam cumpene, atunci când puteam fi impusă să mă apuc de droguri, bătută sau doborâtă moral, și în acest timp… nu aveam nicio frică. Părea că eram în spatele tuturor certurilor, scandalurilor, chiar în cloaca centrului. Ce doream, aceea și făceam. Seara la dansuri, la un picnic între necunoscuți, mereu credeam că sunt în siguranță… Părinții departe, iar eu o căscată și surdă, dar cu ambiții, curajoasă și perseverentă. Cel mai important – în noi rămâne… educația nativă! Chiar dacă părinții sunt departe, genele vorbesc, sângele te următește, te păzește și se roagă pentru tine, te îndeamnă să-ți amintești că ești inteligentă, că ai mult noroc în viață și că Domnul te-a ferit de toate belelele, de nenorociri și de pericole de moarte, chiar daca ai fost la un pas de ele… Și, pentru că nu am fost bătută sau desfigurată, pot mulțumi doar bunului Dumnezeu, care are milă de mine și mă iubește.

Doamne ajută în continuare, nu mă părăsi nici pe mine, nici pe copiii mei! De aceea, le spun mereu copiilor: ”Fiți atenți! Nu aveți nevoie de loviturile vieții, de experiența pe care au trăit-o persoanele suferinde despre care auzim la știri. Vă rog, să țineți cont și de înțelepciunea mamei (a mea), despre ruga mea pentru voi, scumpii mei…

    Fiecare din noi crede că are prieteni adevărați, doar eu sunt de părerea că, în primul rând, trebuie să fim atenți la sine, prietenii și colegii noștri de serviciu, cei ”adevărați”, pentru că anume din partea lor în viața noastră apar toate necazurile. Nu mă pot împăca cu faptul că unele persoane te folosesc în scopurile lor, și sub pretextul acțiunilor de binefacere, se promovează în primul rând pe sine, atunci când alături există cei care într-adevăr au nevoie de ajutor… E doar o picătură din nevoile mele, dar nu sunt deloc egoistă în acest caz…

    M-am simțit bine fiind studentă, abia acum realizez acest lucru. Am trăit vesel și eram convinsă că așa va continua mereu. Am cutreierat pe acele timpuri prin multe mii de cărți, am călătorit prin civilizația Uniunii Sovietice, aveam dorințe, planuri, proiecte, idei și bani și, desigur, totul am împărțit cu prietenii mei. Mergeam cu ei la restaurante, discotecă, le făceam daruri, și necondiționat, ca apoi jumătate de lună să mănânc doar cartofi prăjiți… Păi, cum altfel? Era în firea mea, cea care a rămas de fapt la fel… Dar, parcă toate acestea sunt cele mai importante pentru noi în viaţă?..

Că atunci când lucrurile s-au inversat, unii s-au comportat ciudat, mi-au întors spatele. I-am șters din lista de prieteni, or, așa consideram eu că e ”basta cu ei”. Și, la prima vorbă le răspundeam cu bucurie… Ei mă contacteaza, le răspund, oricum bucuroasă… Ador să fiu pozitivă!

Am dat de alt adevăr foarte vag: în viață totul e întins, imprevizibil și schimbător ca anotimpul: astăzi, cineva spală la tine podelele, iar mâine, vezi, că vei face tu la el același lucru… Setea de putere și de bani distruge totul în jur, dar în special, sufocă glasul conștiinței. Și totul devine transparent că nu mai ai unde băga capul în nisip. Și… doare.

    Îmi amintesc de disperarea mea. Bineînțeles, că sunt foarte vulnerabilă. Nu, eu nu cultivez nemulțumiri, pur și simplu, încerc să pun cruce pe astfel de persoane. Niciodată nu voi uita anii ”90” de coșmar, atunci când eu cu un copil micuț în brațe, ades nu aveam cu ce ne hrăni. Zi de zi, făceam mâncare din hriscă: că pe-atunci era ieftină. Reușeam să fac rost de un sac pentru depozitul meu din bucătărie. O preparam cu multă ceapă și devenea foarte gustoasă. Carnea de un kg, trimisă de părinții mei, o împărțeam în mici bucățele de mărimea unei cutiuțe de chibrituri sovietice, o puneam la congelator (un frigider procurat din banii proprii făcând Ikebana cu flori artificiale pe lemn prelucrat). Scoteam câte o cutiuță de carne și preparam o dată în săptămână. Sănduța mânca, apoi resturile îmi reveneau mie. Ce să faci? Salariul meu mereu era mic, remunerarea profesionalismului bibliotecar este și în prezent… de necrezut…

Despre datoriile la servicii comunale, eu câțiva ani nu reușeam să le întorc acestui stat care mă mânca de vie cu legile lui… Ce-i cu disperarea? – Atunci când brusc a venit  timpul fericit cu privatizarea pentru cei apți de a vinde ceva, de a cumpăra, cu abilități de a comercializa sau a specula ușor, și pentru persoanele la fel ca mine a venit sărăcia și foametea, și atunci așa zisii prieteni pe care i-am ajutat cândva nu mi-au sărit în ajutor… Iar eu am pierdut toate economiile mele la Banca de economii, care mi-a păpat rublele transformându-le intr-un leUșor fără valoare… Dar nu realizam întru totul situația… Încerc să mă justific, că nu sunt o frustrată și nici nu țineam pică pe cineva! Doar eram optimistă și pozitivă, nu cedam lacrimilor…

În continuare, eu nu mă pot debarasa de încrederea mea în oameni! Pur și simplu, acum… amintirea doare. Multe prietene au început o viață de succes, câștigând sume enorme de bani, procurând apartamente, mașini, călătorind prin Emirate sau Maldive, pe când eu fără invidie pe ei, dar abia de o scoteam la capăt cu micuța mea fiică, abandonată de tatăl ei, care nu vroia să audă de noi. Când Sanda avea trei ani, a fost operată de peritonită. Muream de sete în spital, țintuită lângă patul ei, nu mă puteam urni din loc de frică s-o las singurică. O cană de apă nu avea cine să ne aducă. Telefoane celulare nu existau… Am reușit odată, disperată, să-l sun de pe un telefon fix din biroul medicilor în care m-am strecurat fără voie, și prima întrebare de la tatăl fiicei mele a fost: ”Cui seamănă și ce ochi are?” (așa a fost și la maternitate) și nici nu m-a întrebat dacă avem nevoie de ceva, n-a mai venit nici cu o sticlă de apă. Iar chirurgul care operase fiica mea, îmi tot aducea aminte de banii pe care nu-i puteam oferi, nu aveam de unde-i căpăta. Reușisem să-l domolesc cu o sticlă de coniac și el oricum rămase nemulțumit… Ulterior, acest chirurg grăsan a fost concediat din același motiv, probabil că s-au plâns mulți pacienți pe el… Bagdaprosti că nu ia făcut rău fiicei mele…

      Iar amicele sau colegele îmbogățite într-un ceas de bun augur deja nu mai găseau timp pentru mine. Eu, fiind credulă și fidelă, afectuoasă în relații legate pe viață, continuam să fiu atrasă de prieteni, cei care repede m-au înscris în lista aviatorilor căzuți la pământ. Cu un ton de șef spuneau: ”Ei ce, Svetlana, ești mamă singurică, trebuie să te măriți cu cineva. Ce-i aici rău, că e grăsan și zgârcit? În schimb, va aduce totul în casă. Hai, că n-ai încotro, că nici tu nu ești o sfântă, ba și cu hipoacuzia ta, greu îți vei găsi ceva mai bun.” Da, sunt hipoacuzică, e din copilărie, o istorie destul de lungă…  O prietenă medic, la care țineam mult, atunci când am nimerit la spital cu tratamentul la ea în secție, mi-a spus că conform regulamentului, eu trebuie să achit zilnic patul, ori să vorbesc cu medicul șef al spitalului ca să-mi dea permisul. Ah, da! și asistentelor medicale să le aduc ciocolate ”măcar de celea de trei lei”, că așa se cuvine… ”Doar te ajută părinții, nu?” Părinții chiar mă ajutau, mai tot timpul, doar că și ei au ajuns la o etate, încă mai au și alți copii în afară de mine, plus și nepoți. Poate nu e în ordine ceva cu mine, ce am eu și n-au alții?

     După anii ’90. Când i-am adus prietenei mele medic un coniac și o cutie cu ciocolate, și mi-a spus că flori ea nu mănâncă, alcool nu bea, iar dulciurile nu sunt bine pentru sănătate. Înțeles-am, că se săturase de astfel de cadouri din partea pacienților. De atunci, eu cu amarul pe suflet, am început să realizez diferența dintre relațiile de prietenie și prietenii adevărați, astfel am rămas mâhnită de tot. Sincer, niciodată nu mi-am dorit acest discomfort în sufletul meu… Continui să țin la oameni. Rămân o persoană foarte sensibilă și vulnerabilă: câteva aluzii sau reproșuri directe mi-au fost de ajuns pentru toată viața. Și în present, apar amicii sau colegii care îmi dau de înțeles despre incoerența mea cu o atitudine ”nu ne este de tine, trebuie să facem valizele că plecăm la Dubai sau la Londra să întâlnim Revelionul”. ”Tu oricum nu auzi, vom vorbi ”pe urmă”, vezi că nu se leagă comunicarea, nu te implica” sau ”tu și așa nu vei înțelege despre ce e vorba, deci n-am timp să-ți lămuresc”. În continuare, fără comentarii. Vorbe-n-vânt și fără explicații…

     Unele persoane au beneficiat de promovare în carieră cu ajutorul meu în publicațiile sau filmările din mass-media, TV, fiind invitați la variate evenimente culturale, fie chiar și cu o soluție la problemele sau planurile lor. Am făcut-o fără rezerve și aluzii, prin serviciul meu, prin evenimentele clubului, cu programe on-line sau cărți pentru studii, informații pentru referate sau rapoarte etc. Nu regret, toate am făcut-o din inimă. Fără cerințe sau condiții. Cu toate acestea unele persoane continuau neapărat să menționeze: ”Nu tu promovezi Clubul ”Impresii din viață și cărți”, ci noi… te promovăm pe tine.” A fost de la o persoană care susținea ferm că îmi este prietenă, că o pot suna și noaptea, iar după ce i-am făcut legătură cu zeci de personalități, pe care îi făcea ou şi oţet înainte, – ea şi-a creat relații convenabile pentru a petrece timpul distrându-se; m-a eliminat din clubul la care eram fondatoare, m-a vorbit din spate şi ghiontit în suflet. Sănătate le doresc şi celorlalţi care se dau mari şefi şi aleg la care întrebare să-ţi răspundă- ţie, omului simplu diferit de funcţia lor… 😀

Desigur, sună copilărește, dar nu sunt imatură. M-a durut, dar precum se cântă, totul e trecător ca toate celelate din istorie, și nici eu niciodată nu rămân cu ranchiună. Bine că e mai târziu… Nu învăț eu și nici nu mă pot obișnui să nu continui să cred în oameni… Bineînțeles, că cu toții avem familii, probleme, scopuri, planuri, dar nu la aceste lucruri m-am referit până acum. Mă conformez, și în continuare rămân fidelă legilor Domnului în care cred. Nu mă impun nimănui, și nici nu mă leg de cineva pentru un scop oricare care îi vine în mintea cuiva necredincios. Pur și simplu, aveți grijă să nu suferiți din cauza acestor persoane indiferente…

 Clubul ”Impresii din viata si carti’, în continuare, nu mai derulează, după cinci ani ce m-au obosit… Întotdeauna a fost cu acces liber si fără plată pentru fiecare doritor de a participa, și ca protagonist și ca public, necondiționat. Nu făceam niciodată din protagoniști persoane utile subsemnatei, nu am avut și nici nu am vreun scop ascuns precum o pot crede unii. Basta.

     Într-o Duminică am mers cu fiica și nepoțelul la plimbare. Ziua ceea, printre multe altele, îmi va rămâne memorabilă prin emoțiile şi lacrimile provocate de o bătrânică necăjită, care vindea trandafiri albi ofiliţi deja. Nimeni nu le cumpăra trecând pe-alături. Am simțit educația și modestia ei… Și câtă bucurie a fost în ochii ei, atunci când le-am cumpărat… Am fost binecuvântate. Astfel eu înțeleg o caritate…  O caritate fără parade și bani plătiți pentru a hrăni sponsorii în restaurante, – acești bani care ar fi ajuns pentru ca câteva familii să-și permită fără grijă să procure de-ale gurii pentru timp de un an… Mergeam apoi cu fiica mâhnite și plângeam de durere pentru ea: statul nu poate ajuta în mod constant aceste persoane vulnerabile, doar de cu o pensie mizeră care nu ajunge pentru un trai decent…

Nu pot oamenii să fie mereu tineri și subțiri. Dar, poate de aceea și mă lasă Domnul tânără nu doar cu spiritul…  Am decis să dovedesc că am voință şi un caracter dur ca cel al tatălui meu: cu calitățile care m-au salvat în diferite perioade și situații… Uneori sunt nevoită să dau din coate, și dau vina pe aceste legi de mentalitate instabilă în Moldova…

Dar, a venit timpul să spun că lucrurile nu stau chiar așa cum par! Pare că am început să cedez și azi îmi vine foarte greu. Am nevoie de ajutor, pentru că mi s-a îmbolnăvit fiul greu. Aștept ajutor și nimeni nu mi-l poate oferi, iar eu nu găsesc de loc scăpare din situația asta. Pentru ce m-a făcut Domnul să îndur atâta? Doamne, ajută-mă! Salvează-mi fiul, te rog! Fiul meu care a fost pradat si tradat de prietenii proprii, ca urmare, e singur și nu mai are încredere în nimeni. Ceea că arăt fericită în poze, este doar o fațadă. Ceea că sufăr în continuare pentru copiii mei, este real… Fericiți putem fi pentru o clipă, atunci când și orice sclipire sau soluție în minte ne luminează… Cel mai greu e că atunci când apelez la cineva după ajutor, unii gândesc dacă pot alege dintre ajutor firesc și posibilitate de a-și trage foloasele pentru viitor… Realizez că Domnul mă pune mereu la încercări.  Cum să rezist? Acum și sora mea cu cancerul și chimoterapii, dar e tare, are un caracter dur și Domnul o va salva…

Azi, fiul e mai bine, chiar și muncește. Sper să fie bine în continuare! Mulțumesc Ție, Doamne!

    Orice viață are prețul ei. Viața nu e doar o primăvară. Mai vine toamna, apoi iarna. Pentru ce a creat Domnul anotimpurile? – Pentru ca să aflăm gustul primăverii. Orice viață, orice personalitate are prețul ei… Cei deștepți nu sunt atât în căutare de singurătate pe cât pot evita găștile create de ipocriți.

Nu m-am plâns, m-am confesat, dar voi cum doriți, mă puteți judeca… Am realizat și am constatat impactul celor scrise mai sus, sper să vă prindă experiența mea de persoană cu handicap. Cam des… m-am simțit discriminată! În pielea mea nu va fi nimeni, și nici eu – în cea a voastră… E ceva ce face parte în mine. În afară de mine însiși, nimeni nu-mi va lua apărarea. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci doar consimt ceea ce li se oferă. Ei se conformează. Promisiunile nu au loc atunci când e vorba de bani. Dar Dumnezeu îi iubește pe cei pe care oamenii îi jignesc…

Nu-ți face rău cu mâina ta! Viața merge înainte! Frustrările și supărările mereu rămân în urmă, și… nu uita că sunt doar lecții de viață! – Domnul e cu tine! AMINI!

Sveta Vizitiu Toamna, 2018

( Impresii pentru viitoare carte)

Svetlana Vizitiu/Impresii din viata si carti blog


2 comentarii

Următoare scumpire a benzinei sau nereguli cu Lapte de pasăre


S-a anunțat o nouă creștere a prețurilor la benzină, nu mare, dar micuță, pentru că nu s-a reușit să inventeze un alt motiv… Se mai gândesc ei… pentru următoarea scumpire… 

Pân-la vară au ramas două zile și 4 kg 

Ce îți doresti atunci când te ridici tot mai mult în vârf? Desigur că… să scuipi în jos!

Cum motivam lipsa voturilor sau a prezentei noastre la alegeri? Daca nu ai votat, înseamnă că nu ai calculator, internet si mai ales, Facebook-ul!  

Am deschis cutia cu bomboane „Lapte de pasăre”, și acolo am descoperit o notiță:”Am mâncat din această cutie 4 bomboane.
Ambalatorul numărul 5″

După ce Robin Hood s-a căsătorit, nu tot ce lua el de la bogati a început să ajungă la săraci…

S-a deschis un nou mod de chat vocal on-line în 3D, se numește „să stăm împreună la bar”

Din nou – sfaturi pentru fete. Pentru a arăta cel mai bine pe plajă vara, începe să-ți îndopi cea mai bună prietenă încă din iarnă

Vreau o camilă decorativa. Iată așa, ca cihuahua, doar cămilă să fie. O voi căra cu mine și o voi învăța să scuipe pe cine voi arăta…

Dacă un scriitor nu este citit, asta nu înseamnă că el este un clasic

Viața va fi mult mai simplă dacă in modă ar intra coafurile cu care ne trezim dimineața

La restaurant clientul întreabă de chelner:
– Spuneți-mi, aveți rață sălbatică?
– Nu, dar pentru dumneavoastră, putem înfuria una domestică…

Te-ai supărat și ai țipat la omul cela că te-a sunat la unu noaptea? Întră în situația lui. Sună-l la ora cinci dimineața și cere-i scuze.

Totuși, este bine când în familie ambii au interese comune … El adoră pescuitul, și ea – când el este la pescuit…

Toate problemele în societate vin din lipsă de atenție pentru ceilalți și cei rămași blocați în singurătatea lor… Și câte inimi s-au zdrobit doar pentru că cineva nu a spus la timp: – Iartă-mă… Mândria…

Bărbații au nevoie de femei pentru ca să nu dorească să trăiască veșnic!

Internetul, desigur, nu este un panaceu, dar uneori, atunci când ceri ajutorul on-line, de regulă, există și tendința de a obține visul! Nu disperați! Domnul e cu noi!

Dacă dv repede obosiți și întotdeauna doriți să dormiți, adăugați într-un pahar cu ceai o felie de lămâie, un vârf de scorțișoară, apoi suiți-vă pe cel mai apropiat avion spre Goa și nu vă mai întoarceți niciodată!!!

În interiorul fiecarui om există o limită. Limită a simțurilor. Limită a durerii. Limită a lacrimilor. Limită de ură. Limită a iertării. De aceea, oamenii, uneori, rezistă mult timp. Mult timp… să tacă… 

Realități cu Impresii de Svetlana Vizitiu 😀


2 comentarii

Cugetari de Toamna. Totul se va împlini!


În fine, Viața – este o cotă unică În brațele Destinului. Dar nu despre acest lucru e vorba. Probabil, Viața ne privează de Ceva pentru a ne apăra.  Ne bate până când ne deșteptăm. Ne lovește în spate atunci când situația devine ”irecurabilă”. Dar Viața pentru noi – nu constă în ceea ce noi ”avem”… Mai mult e în ceea ”ce nu am obținut”. Lumea e plină de adevăruri reale și imaginare, și nu este deloc dogma autentității altora…

Probabil, Viața ne lipsește de cei dragi. Pentru ca noi tot timpul să ne aducem de ei aminte. Și, oricât de mult am obosi de viață, ne încălzim cu amintirea, aidoma unui pahar de vin moldovenesc, cu dragostea celor pe care i-am iubit, dar, sorbind-o, nu am băut paharul până la fund…   

Ne este dată alegerea, dar Viața e o limită a unui cerc, – îngăduiți să aleagă Ea singură! Pentru că noi nu suntem atenți unde pășim, ce ne dorim și ce facem… Tot ce-i probabil, atunci când Viața ne lipsește de prieteni, ea ne oferă șansa … să nu tradăm! Adesea timiditatea ne transformă în lași. Deci, în modestie e harul Domnului?.. Să avem curajul să spunem adevărul și să prețuim prieteni adevărați! 

Probabil, Viața m-a împins într-un abis, pentru a mă învăța să Zbor?! Accept Viața ca un Dar, ca milă de la Dumnezeu! Accept tot ce împlementează ea, Viața. Poate că ”ce nu s-a întâmplat” este mai important decât ceea ”ce nu am reușit”… Să avem Credință!

 TOAMNA continuă. Caldă sau rece, cu ispitiri și furtuni. Ploi posomorâte și dureri de cap. Evenimente mondene și visuri de vară. Lăsați să vă încălzească inimile dragi și nu fiți disperați. Priviți în ochii oamenilor cu chipuri luminate și luați aminte, ce culori cuprind… Și-atunci când cerul se încruntă, remarcați această melancolie mândră și bucurați-vă de frumusețea ce vă înconjoară! Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâine nu vom fi noi. Nu amânați nimic, trăiți acum!

Totul se va împlini … Cu o Toamna nouă!

❤ SV


2 comentarii

Oamenii normali nu fac asa! Apel la CEDO


Eu știu, căci nu m-am născut om ca să am și eu dreptul de a mă bucura în fața cuvintelor false care nu știu cine le-a dat denumirea de LEGE. Sunt un nebun care s-a transformat în șomer: nu am bani, nu știu să fur, nu știu să mint… Eram ajutat cu pensie de invaliditate și mai adăugam din salariu ca să pot face o bucurie pentru bătrînii de la ”Casa de bătrîni” din oraș. Sună ciudat. Așa-i? – Realitate în ochi de Animal! Oamenii normali nu fac așa ceva…

În Orchestra „Ciobănaș” (prima orchestră de muzică populară din Moldova), am cântat începînd cu anul 1981 și pînă cînd muzicienii au început să fie remunerați. Vre-o 18 ani. Am fost principial cu Administratorii, care căutau toate modurile de a plăti salarii, doar să nu fie legitim. Iată cine sunt oamenii care dispun de demnitate, au drepturi egale în fața legii și sunt ascultați și înțeleși de către Vizitatorii Europeni, după ce vizitează ”Beciurile de la Cricova” și cred în toate minciunile acestor oameni. Pentru ce s-au chinuit și au scris „Drepturile persoanelor cu dizabilități”, pentru că atunci când am avut nevoie de ajutor și am cerut de la Primăria orașului, Cei nu au mișcat un deget. Aceasta se numește „Mulțumire pentru toate eforturile mele depuse”. Pentru ce avem nevoie de legi atunci?..

Iarna aceasta am fost nevoit să părăsesc casa pentru perioada rece, fiindcă nu aveam cu ce achita serviciile comunale. Părerea mea, ca o ființă cu dizabilități, este – că prețurile nu sunt reale. Nu înțeleg, de ce în celelalte localități din Țară apa costă 10 sau 11 lei, iar la noi în oraș – 16.50 lei. Parcă nu am auzit să curgă apă-sfînțită, sau conducta să fie din aur. Nu eram acasă și s-a deteriorat contorul de la care au avut loc scurgeri de apă.

S-a deteriorat și logica mea, dacă gândesc că un contor deteriorat nu poate indica date precise, pe baza cărora se cere să achit 13,32 pensii. Sunt sigur căci Responsabilii se conduc după legile Voastre. După ce soția a plecat cu totul din Țară și am divorțat, a urmat Procesul de Partajare a averii. Și deoarece Ea, soția este plecată, Domnul Judecător a decis să-i prescrie partea locativă a casei: Dormitoare, bucătăria, baie, WC, sauna, coridoare. Pentru mine, care lucram în Țară și locuiam în casa cu pricina, Judecătorul a decis să-mi prescrie: Atelierul, beciul, depozitul, garajul (12 ani au trecut de când nu pot merge la volan). La fel, după legile Voastre s-au condus oamenii.

Se mai aude că anul trecut, 95% din cereri adresate la CEDO au fost respinse. Eu gândesc că aceasta este o glumă proastă. Nu știu de ce Vă scriu, mai cred în oameni, căci speranță doar oamenii pot avea. Am 19 ani de când sunt invalid. Apropo. Și medicamente cumpăr, când sunt în Farmacie. Tot după legea Voastră. Da?

Vă mulțumesc.
Cu respect Petru. Republica Moldova

P.S. Așa o scrisoare disperată am primit astăzi. Nu am putut să omit, nici să tac. Decideți voi, dragi modoveni, cu ce îl putem ajuta noi, dacă Legea este doar pentru cei care o crează? Vă rog, să adăugați sfaturi utile, fie un ajutor practic… Cu cât suntem mai multi, cu atat mai bine și sunt convinsă ca impreună putem face lucruri deosebite. Oricine si orice sugestie sunt bine venite . S. V.


31 comentarii

Inima simte și știe totul


Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.eu, Sv. Vizitiu la Manastirea Hirjauca

O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș ”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?

Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…

  1. Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
  2. Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
  3. Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
  4. Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
  5. Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
  6. Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
  7. Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
  8. Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice.
  9. Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
  10. Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
  11. Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
  12. Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
  13. Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
  14. Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
  15. Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
  16. Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
  17. Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
  18. Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
  19. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
  20. Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
  21. Fiecare cu adevărul lui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
  22. Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
  23. Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
  24. Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
  25. Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
  26. Magia e reală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
  27. Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
  28. ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
  29. Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
  30. Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
  31. ❤ Toate aceste lucruri care nu le-am spus la ”Clubul de elite ”Impresii din viata si carti. Dar va vorbi… cândva Svetlana Vizitiu
  32. Aștept să mă contraziceți… 😉  Impresii din viata si carti
  33.  La mulți ani tuturor și Doamne ajută! ❤


2 comentarii

Învaţă să scuipi sâmburele


Într-un cartier din vecinătate, locuiesc două familii. Soţii din prima familie, se ceartă permanent, învinuindu-se reciproc de toate nevoile şi problemele din familie, de fiecare dată constatând cine are dreptate, iar cealaltă pereche trăieşte în armonie, nici certuri, nici scandaluri, respectând şi iubind… Vecina încăpăţânată se minunează de fericirea lor. O macină gelozia şi invidia. Îi spune soţului:’’Ia mergi la ei, şi vezi, cum de reuşesc să se împace unul cu altul în linişte’’. viata in dans

Iată că la un ceai împreună, soţul celei fericite a avut nevoie de un lucru în odaie, şi din mers a atins vaza, care a căzut şi a crăpat în bucăţele. ’’Waw, ce va fi acum!’’- se gândi vecinul. S-a apropiat soţia, a oftat cu regret şi i-a spus soţului:

– Scuze, dragul meu. Eu sunt de vină. Nu am pus vaza la locul ei potrivit…

– Ce-i cu tine, draga mea? A fost doar vina mea! M-am grăbit şi n-am observat vaza. Ei, bine, de nu ar fi la noi nenorocire mai mare ca asta.

S-a strâns dureros inima vecinului. A venit acasă întristat. Soţia îl întreabă:

  • Ce te-a luat atât de mult timp? I-ai privit?
  • Da!
  • Şi ce există între ei?
  • Înţelegi, la ei toţi sunt de vină! Iar noi, cu toţii avem dreptate!..sarim

O teorie a vieţii – Înţelegi, noi cu tine mereu ne certăm, nu putem fi împreună, nu? – Dar îţi plac vişinile? – Desigur. –  Şi le scuipi sâmburele, atunci când le mănânci? – Desigur.

Astfel, şi în viaţă, învaţă să scuipi sâmburele, şi în acelaşi timp, să iubeşti vişina…

Timpul nu tratează… Tratează doar alcoolul, relaţiile şi cunoştinţele întâmplătoare. Clipele petrecute cu cineva străin. Tratează stradelele lungi şi ochelarii mari, după care nu se observă ochii obosiţi şi plânşi. Te tratează visele şi speranţele de vară, de viaţă nouă… Iar timpul…  Timpul doar şterge limitele amintirilor vii şi uneori nesănătoase…

Încarcă-te cu optimism, cu zâmbete, fie şi a celor care nu te înţeleg, şi te provoacă la infinit… Viaţa e plină de surprize, şi oricum înveţi din experienţă de-a lungul anilor trecuţi. Cu toate că banul bate viaţa, nu te întrista, că nu- i ai acum… Eu, de exemplu, duc un mod sănătos de viaţă, pentru că pentru cel nesănătos nu am destui bani. Mă bucur de viaţă!  ❤  😀


16 comentarii

Poezia Irinei Staver la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”


Până să termin de scris articolul despre impresiile de la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, unde am aflat mai multe lucruri interesante despre protagonista Irina Staver, vreau să spun câte ceva despre tinerii de azi şi cei mai vârstnici. staverNu vreau să se compare aceste categorii de vârstă, generaţii întregi de azi şi mâine, aceste două lumi atât de diferite la prima vedere, dar, noi avem multe de învăţat de la aceşti tineri, în special, din erorile lor, şi mai optimist, avem şansa să-i ajungem din urmă, să ne egalăm în comunicare atât de liberă, fără complexe, să fim deschişi şi sinceri în opiniile noastre. Noi, cei complexaţi încă din perioada sovietică… Avem mulţi tineri ca Irina, şi problema e că nu doar nu-i apreciem şi nu-i promovăm, dar nici nu încercăm să-i descoperim, să-i ajutăm cu experienţa noastră. Creăm legi ca să fie încadraţi doar tineri cu experienţa de muncă, şi de unde, de unde să o capete, dacă nici condiţii normale de viaţă nu dezvoltăm? Noi, cei mai în vârstă suntem cei care Trebuie să înveţe de la tineri, să ne redescoperim, să ne dezvoltăm, să fim mai inteligenţi, şi mai optimişti. Ei, tinerii, sunt cei care crează comunităţi în jurul ideilor pe care le promovează, apoi apar tot mai mulţi adepţi, şi iată aşa creşte o comunitate, cu cei care vor să fie auziţi, descoperiţi, înţeleşi, ascultaţi, citiţi, apreciaţi, susţinuţi, urmăriţi şi ajutaţi! Dar şi ei vor să ne ajute, şi noi nu reacţionăm! –  Păcat de cei, care nu au reuşit să vină la evenimentul de astăzi, la Biblioteca Municipală ‘’B.P.Hasdeu’’. A fost o şedinţă a clubului foarte interesantă, şi confesiunile Irinei, o tânără de doar 26 de ani, te pun pe gânduri… mama si fiica StaverGraţie părinţilor ei, care au educat-o! Vivat, Irinei, care este ambiţioasă, perseverentă în noi proiecte şi realizări, şi, o poetă fină, cu o rimă firească de filosof experimentat(Volume „Odă Poeziei” (2013) București și „Mai Poetic” (2014)).

Vârstele copilăriei mele.. Ea, mi-a fost prima dragoste în viață, dragoste care a început într-un senin și verde crud de 10 mai… Doresc copiilor de azi fericire și să ne crească luminoși, buni și plini de speranță! Mulți Ani, Copii frumoși, mulți ani, părinți!” (Irina Staver)

irina si dianaBravo Irinei, care ştie să rămână aşa cum este şi, în ciuda tuturor condiţiilor impuse de conflictele polticului moldovenesc, ea, deocamdată, nu pretinde să fugă peste hotare, şi e decisă să schimbe mentalul lui. – Redescoperiţi tinerii noştri, dragi moldoveni… Avem ce învăţa de la ei! Mai multe detalii despre Irina Staver le urmăriţi în continuare în textul recent publicat în blog, sursa mai jos: ”Probabil, că veţi întreba, cum e posibil că această fată reflectează asupra vieţii umane precum un om cu experienţă la cei 26 de ani ai săi? Irina Staver, o persoană inteligentă, modestă, dar ambiţioasă şi perseverentă, foarte pozitivă, şi, se pare că ar fi trăit numai bucurie, încântare, şi vede toată lumea în roz: buni, minunaţi şi inocenţi… Dar nu e chiar aşa: la fel, ca oricare om obişnuit a cunoscut…

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/27/irina-staver-cred-in-lumea-noastra-in-cea-care-traim/

Filmele şi imaginile le vizionaţi, mai jos. Suntem în aşteptare a reacţiilor voastre ca de obicei, cu noi impresii şi binecuvântări. «Irina Staver la Clubul ”Impresii din viata si carti»

Mulţumim moderatoarei evenimentului Diana Ciugureanu-Zlatan pentru un discurs iscusit, şi menţinerea evenimentului la nivel profesionist! Mulţumim tuturor participanţilor care ne-au onorat cu prezenţa lor la club! Fiţi bineveniţi la noi, ca întotdeauna! O viaţă frumoasă şi sănătoasă va dorim! Baftă tuturor! (Svetlana Vizitiu) ❤

Cu drag de voi, Irina Staver: ”La ai mei 20 și… am ajuns a fi și eu protagonista propriei seri de creație. A fost mai curând retrăirea secundei de „regăsire” cu mine, în fața unui public de Oameni senini, adevărați și sinceri. Mai sper că am Oferit astăzi ceva bun oamenilor prin confesiunile mele și am deschis câte un „drum”. Da, cred că mă pot considera un om împlinit. Împlinită în poezia mea, în jurnalism, în lumea mea:)Fiți fericiți!, așa cum am fost și eu cu voi astăzi!. Vă mulțumesc, oamenii mei! Vă doresc veșnicie!  Mulțumiri Dnei Svetlana Vizitiu, Diana Ciugureanu-Zlatan, Isacov Cristina, Mamei mele, prietenei mele cele mai bune, Ala Staver!, Alina Cotoros, Marc Moldova, emisiunii Buna Dimineata, TNT Bravo, Radio Moldova, Cristina Gavrilenco, Аnna Glusco, Denis Patras si tuturor!. Irina, vă iubește”.

Constantin Rodideal Idealantin: ”Poezia e magie, iar magia pur și simplu te farmecă. Irina Staver este un adevărat mag al cuvintelor în rime. Tonul vocii ei este atât de plăcut încât transformă poezia într-o incantație ce te farmecă instantaneu. Auzind crâmpeie din opera ei, am constatat gânduri ce definesc un copil inocent de zece ani și tot odată am sesizat gânduri și înțelesuri ce depășesc cunoașterea experimentală a unui matur de peste șaptezeci de ani. Prin acest exemplu vreau să spun că Irina Staver prin poezia ei are o înzestrare nativă de pătrundere în profunzimea lucrurilor încă de la vârsta de 16-17 ani. Nu pot să nu remarc frumusețea pe care a primit-o în dar de la părinții ei. În acest sens, am să finisez feedback-ul meu la adresa Irinei într-un mic catren: Personalitate sau caracter?
Carisma Irinei rămâne un mister.
O privesc încât nimic nu aud
Și gându-mi zboară la Hollywood.”

”Dragă colegă de la Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova, Irina Staver, ne-ai deschis sufletul tău atât de bogat, fumos și evoluat, încât ne-ai reîndrăgostit de tine! Sunt onorată și încântată, mulțumesc Dnei Președinte Svetlana Vizitiu de la Clubul de Elite Impesii din Viata si Carti, de la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu!” – Diana Ciugureanu-Zlatan

«Poezia Irinei. „Sunt vers și cântec îmi e Poezia”»

”Irina Staver este reprezentanta unei noi poezii care nu se joacă cu cuvintele. Ea încearcă să pătrundă în esenţa lor şi a evenimentelor actuale, pentru a le soluţiona. Doar asta e misiunea poetului în societate şi în destinul unui Neam – să aducă Lumină, Adevăr, Speranţă şi Dragoste de viaţă Îi doresc să fie mai curajoasă de a aborda mai perseverent tematica filosofică a vieţii” (Dromihetes)

«Irina Staver la Clubul ”Impresii din viata si carti» – Albumul cu imagini de la club

https://www.facebook.com/events/476240945916307/


5 comentarii

Perle inaripate (3)


Să nu credeți că sunt paranoică, dar mi se pare că cineva permanent citește ceea ce scriu eu aici 😀

dolar veceuMoare moldoveanul și a plecat la cer… Gândește, ”că gata, e bine, se va odihni”… Și aici, îi vin în întâmpinare: Ceaușescu, Petru Rareș, Creangă, Eminescu, Ștefan cel Mare și Isus Hristos…

Conștiința trebuie să fie impecabil de curată, astfel ca nici nu să se observe.

Campionul serialelor mondiale ”Sultan Suleyman” pân-la urmă s-a încheiat cu un eșec complet, – nu rămâne nimeni viu și nici noi nu vrem continuare 😥

Eu cred că televiziunea este o ramură foarte propice pentru dezvoltarea culturii. Ori de câte ori cineva din casă deschide televizorul, eu mă duc în cealaltă odaie și mă așez să citesc o carte… on-line

Când te vei ridica în sus, vei întâlni multe persoane diferite. Nu le face rău, pentru că le vei întâlni din nou, atunci când vei decădea tot mai jos… Nu știu cum voi, dar am întâlnit asemenea persoane care au ignorat această înțelepciune, și rezultatul, pur și simplu, tocmai a confirmat înțelepciunea ei.

Se mai întâmplă în viață fiasco: totul pare a fi bine pus pe roate, te-ai angajat la un servici bun, mașină ai cumpărat, și ai deja ai optzeci… 😉

Nu te poți uita în oglindă atunci când mănânci – vei mânca fericirea ta. Iar când bei, – o vei înghiți. Și în baie, oglinda, în general, mai bine să nu afișezi…eu la club ala p

Martorul lui Iehova întrebând: ”Vă pot ajuta cu ceva?”, nici nu și-a imaginat că va fi nevoit să sape cartofii și să curețe baia…

Boșchetara Ruxanda a născut opt copii. Șapte le-au dăruit-donat, doar unul cel mai frumos și l-au lăsat lor

Lăsând copiii singuri în casă, dragi părinți,- învățați-i să răspundă la toate soneriile: ”Mama și tata sunt ocupați, ei ung și curăță pușca!”

Pantofii se vor purta mai mult timp, dacă nu veți cumpăra alții noi

Noi toți, moldovenii, românii, belarușii, ucrainenii, rușii, americanii, africanii, cu toți-cu toții visăm să trăim împreună într-o țară mare, bogată și foarte prietenoasă … Australia, de exemplu…

I-am explicat polițistului, că ieri am a fost în ALTE sandale, de aceea, permisul de conducere a RĂMAS în altă geantă. Logica bărbătească a fost complet distrusă …


47 comentarii

Nimeni n-a venit la sărbătoarea lui


Are 6 ani și e autist. Recent, a avut zi de naștere, și nici unul dintre cei 16 invitați nu a venit să-l felicite. Disperată, mama copilului a scris într-un grup local de pe rețeaua de socializare Facebook: ”Mă doare inima pentru fiul meu! Am învitat o clasă întreagă în care el învață, dar am fost ignorați…” După această postare, ceva mai târziu, într-o curte îndepărtată din Statele Unite, au venit zeci de persoane să-l felicite pe băiețaș, și nu doar atât… La casa lor au început să se tragă și polițiștii, și chiar cei de la incendiare. auti1Cu daruri și alte surprize! L-au contactat pe Glenn ca pe un superstar adevărat! ”Sunt convins, că vecinii, pur și simplu, s-au ascuns, urmărindu-ne de la ferestrele lor” – spunea tatăl copilului. – Nu pot să cred că oamenii legii și toți ceilalți au făcut surpriza!”

Această sărbătoare Glenn, cu siguranță, își va aminti toată viața. Sper mult, că băiatul nu va afla că a fost ignorat, ar fi o traumă pentru el…  autism

Viața este un lucru complicat, și Doamne ferește, dar nu fiecare om este scutit de încercări, –  poți avea un copil bolnav pe care să fii ”nevoit” să-l crești, și pe pielea proprie să simți priviri ciudate, începături, cu degete, probleme la școală și în cea de socializare a copilului… De altfel, poți discuta multe despre persoane cu dizabilitate fizică; precum oarbe, hipoacuzice sau surdo-mute… – Dar tu incearcă, – astupă-ți ochii, sau urechile cu tifon și cel puțin o zi să mergi, să parcurgi așa ”orb” sau cu vată în urechi fără să le deschizi! – Contează oricare din cele cunoscute valori, oricare dintre cele cinci simțuri, tot ce este mai important în viață… Apoi, să spui că auzul nu este atât de important, – e cel puțin prostesc… Mai ales, atunci când există vise, și te duci la ele, să înveți… Ca apoi, se dovedește că nu vei deveni niciodată ceea ce visezi… Sau ceea ce meriți… Niciodată! – Nici nu poți să-ți imaginezi câtă milă și durere îți va trezi un copil lipsit de apărare… Dar și, judecând după reacțiile unor comentatori din rețea, – mulți dintre ei ar abandona asemenea copii încă la maternitate… Cred, că părinții acelor copii care nu au venit la aniversarea colegului, cu greu au rupt copiii lor frustrați de la fereastră după ce au văzut petrecerea cu surprize și cadouri pentru Glenn!! Se pare, că egoismul nu le-a permis să se alăture, nici după ce au refuzat să aducă copiii… Poate mai rămâne ceva în suflet… Nu s-au îndobitoțit cu toții, doar că ego-ul rulează în continuare… Alteori, câștigă banul, profitul personal… Nivelul de trai este în creștere, doar că nivelul umanității scade… invers proporțional… Din fericire, există oameni cu Inimă…copil

Pentru cei care nu cunosc faptul:  Autismul – e o tulburare care apare în urma unor dificultăți de dezvoltare ale creierului și se caracterizează prin deficitul de interacțiune socială și de comunicare, precum și interese restrânse și acțiuni repetitive.

M-a surprins istoria! Sunt îngrozită de indiferența omenirii… Internetul, desigur, nu este un panaceu, dar uneori, atunci când ceri ajutorul on-line, de regulă, există și tendința de a obține visul! Nu disperați! Domnul e cu noi!


16 comentarii

Amantă pentru un implant


Într-o zi, la o întrunire de elită un participant a atins umărul unei doamne, – în acest mod, el a dorit să discute ceva cu ea. Se înțelege, că-i cerea o atenție. Doamna a rimage-4ămas tare surprinsă, şi tot odată confuză, pentru că, de obicei, într-o societate politicoasă oamenii nu se grăbesc să se atingă reciproc… Mi-am dat seama imediat, că persoana respectivă este hipoacuzică şi… am salvat situaţia, explicându-i tacticos doamnei că nu a fost niciun precursor pentru un atac la persoana ei…

În cultura persoanelor hipoacuzice maniera de atinge pe cineva pentru a atrage atenţia este ceva normal, și nu toți cunosc acest lucru. Foarte logic, şi se referă la ’’a bate pe umăr’’, nu și la – obrăznicia de a ciupi fundul cuiva…
Oamenii, în general, multe nu înțeleg despre cei cu deficiențe de auz. „Ei nu pot auzi, aşa că au nevoie de un tutore pentru a trăi o viață normală, chiar dacă sunt adulţi”- este cea mai răspândită și eronată opinie. E ca un fel de ipoteză, că străinii care nu vorbesc limba Noastră sunt… surdo-muţi. E ceva în creierul uman care ne face să privim de sus pe oricine care nu poate Vorbi la modul în care am dori noi să auzim.

Persoanele hipoacuzice pot avea copii, pot fi complet fericite chiar cu riscul de a naşte copii surzi, și ceea că ei nu aud nimic din glasul copilului lor, nu le supără. Să poți vedea cum copilul tău ’’face’’ prima respiraţie valorează enorm de mult. Pentru o persoană hipoacuzică e foarte ciudat faptul atunci când i se spune de repetate ori:”Parcă nu semeni cu un surd”, dragoste de cinesau, chiar şi mai nebună declarație: „Tu nu eşti cu adevărat surdă, te prefaci, văd că ai auzit excelent”, (da, afirmația că persoana nu este într-adevăr surdă se întâmplă mai des decât credeţi)…

Într-o societate de hipoacuzici, veți observa o rezistență dură împotriva implanturilor (proteze pentru auz), și ei pot fi chiar iritați atunci când li se spune: „Tu poți rezolva această problemă, dar nu dorești asta, indiferent de motiv”. Cei surzi sunt parțial prea iritabili, deoarece în mod tradițional Societatea privește persoanele hipoacuzice… ca la niște deșeuri biologice. comunitate umbrelAdesea, chiar surzii se opun implanturilor cohleare, și asta nu pentru că nu agreează progresul tehnologic, ci pentru că este enorm de incomod cu aceste proteze, și ei au propria lor cultură pe care alte persoane încearcă mereu să distrugă.

Nu este deloc ușor pentru un om de rând să înțeleagă această dizabilitate. – Se pare că se face o treabă bună pentru invenția și promovarea dispozitivelor simple și revoluționar hipoacuzice, ca înapoi să auzi de la un surd: „Nu am nevoie de el. Nu înțelegeți nimic”. Și are dreptate, oameni buni. Cunosc toate acestea din propria experiență… Acelaș surd poate lucra în liniște în drive-rul unui serviciu sobru, și cu protezele insuportabile să-și distrugă sănătatea și nervii… In mod normal, oamenii niciodată nu vor înțelege, de ce…

E tare trist faptul că dispozitivele pentru hipoacuzici sunt echipamente mult mai costisitoare ca cele de uz casnic electrice – de la 300 – 10 mii dolari unitatea. Valuta crește, iar prețurile nu scad. Și în interior, aceste proteze au doar un microfon si difuzor în miniatură, un cip, și organe de control. Producătorii explică acest lucru prin profit mic de la un număr redus de clienți. Și mai mult, este mare păcat să profiți de  pe urma acestor nevoiași care nu au de unde să achite sume enorme pentru o proteză fără garanție. Donații de la stat în scopuri caritabile, la fel și apasurdratele care valorează până la 10 mii de lei, – să mă iertați, – sunt bune de aruncat în coș! Plus, lunar e nevoie de baterii încărcătoare; de tulpină și olivă costisitoare – o dată la trei luni. Ca ulterior, să descoperi cât de necalitative sunt toate lucrurile procurate…

Cel mai strașnic e atunci când începi să transpiri pentru că nu știi cum să-i explici omului: de ce nu poți să auzi nici cu dispozitivul auditiv pe ureche… Adesea, așa persoane sunt nevoiți să se prefacă că aud, astfel evitând problemele sau situațiile proaste în care nimeresc zilnic… Apoi, despre ei se va spune că sunt niște intruși, cam stranii, nebuni, chiar și răi. Nimeni nu se naște rău, oamenii se îmbolnăvesc ulterior asurzând, adeseori din vina medicilor care greșesc cu doza de antibiotice… Dar atunci când dai totul din inimă, și alții te folosesc, fie își bat joc de munca ta, indiscutabil, poți deveni un ”răufăcător”…
Persoanele cu deficiență de auz salută cu o bucurie deosebită înțelegerea pur omenească, atenția și interesul pentru întrebări de serviciu, opinii, soluții la o problemă oricare… aha amantaOricare hipoacuzic este un optimist incurabil, un interpret iscusit în limbajul semnelor: mimice, de dans, geste…
Poate fi un generator de idei, un talent, un creator desăvârșit în varia domenii.

 Nu-i place când defectul lui este expus sau subliniat în discuție, iar cel cu care comunică, strigă, afișându-i surditatea în public. E foarte greu și pentru rudele respectivului; pentru cei apropiați din anturajul persoanei hipoacuzice. Cei care în cele mai dese cazuri, obosesc și se supără:”Chiar n-ai auzit deloc??” Și la serviciu, inevitabil, persoana hipoacuzică are mereu probleme și nu este respectată, oricât nu se va strădui el să fie la nivel…

Oricum, se va simți discriminat până la lacrimi. Dintre două persoane pentru o funcție sau categorie superioară candidatura lui va fi evitată din start, chiar dacă este mai competent în domeniu… Și nu e vorba de credință, discriminare, drepturi, mentalitate, – așa e firea omului… moldovean, pur și simplu, să fie mereu oportun cu ceea ce pare anormal în societate. În primul rând, omul se luptă cu interiorul lui, și uneori, nu rezistă dracului de sine, – și de ce ar trebui să fie el draguț cu un handicap, dacă nu-i place și nu tolerează?? Asta e Realitatea!ahaha amant
De ce, amantă?.. Pentru că, de obicei, în lumea noastră tema Amantelor e mult mai interesantă și atractivă decât acea cu dizabilitate. Dacă e așa, atunci… mă ofer amantă, în cazul dacă revine auzul meu perfect după intervenția dvs caritabilă, – nu și pentru a fi un potențial candidat la o funcție de stat! – Și de ce nu, sunt încă frumoasă și sexy, oh!.. (mă apucă tik-ul la ochi, cer scuze!) Mai revin eu la voi… 😀


11 comentarii

Motorul fricii: soț și soție


gand fricaÎn acea seară mi s-a părut că soțul meu se comportă ciudat. Ne-am planificat o seară relaxantă, cu o cină la un restaurant select, și eu am venit acasă mai târziu ca de obicei, pentru că am mers cu prietenele la cumpărături. Mă așteptasem ca soțul meu să se fi supărat, fie, să reacționeze nervos şi comentând întârzierea mea, dar el a tăcut…

La noi, în general, nu se lega nicio conversație, şi i-am propus să mergem într-un loc retras și liniștit, să ne odihnim și în acelaș timp, să ne deschidem inimile la o cină de suflet. Эрик БауманSoțul a fost de acord, însă din anumite motive se tot zgârcea la cuvinte… L-am întrebat, că poate ceva nu e în regulă, și el a spus că totu-i normal. – Sunt eu cumva de vină pentru faptul că este supărat? A răspuns că nu e de loc așa, că de fapt, nu are nicio legătură cu mine și că în zadar îmi fac griji.

În drum spre casă i-am spus că îl iubesc foarte mult. El a zâmbit nițel, dar a continuat să conducă mașina. Nu înțeleg de ce nu mi-a răspuns la fel: „Eu te iubesc foarte mult, dragă!” Când în cele din urmă am ajuns acasă, o clipă m-am gândit că l-am pierdut pentru totdeauna, mai ales după ce soțul a refuzat să continuăm seara noastră romantică. bb baieDoar s-a așezat pe canapea și a început să privească la TV tastând mereu telecomanda. În acel moment, părea oricum distant… Am decis să mă opresc cu bănuielile și să merg la culcare. După 15 minute a venit el și s-a culcat alături… Simțeam că gândurile lui erau undeva departe, departe de mine. După ce el a adormit, eu am izbucnit în lacrimi. Nu știam ce să fac în continuare…

Sunt convinsă că el se gândește la altă femeie. Viața mea – e un dezastru… (Gândul soției)
Motorul la motocicletă mea nu merge!.. Eu nu pot să înțeleg de ce!.. (Gândul soțului)
O zi obișnuită din viața unui bărbat și o femeiegand fricaCe uimitoare este diferența semnificativă de percepție a viziunilor la ambele genuri… În timp ce femeile sunt ghidate de sentimente și emoții mari, la bărbați predomină raționalismul și logica. Noi atragem întotdeauna în viaţa noastră circumstanţele care corespund vibraţiilor noastre interioare. Poate că femeile ar trebui să învețe s-o ia mai ușor cu atitudinea, și bărbații – pentru a exprima cel puțin câteva emoții, mai ales atunci când sunt cu persoana iubită?!

Vorbește fără teamă cu aproapele tău despre ceea ce simți! 😉


60 comentarii

Mama


A telefonat mama şi, ca de obicei, sanda mamaa început să mă înveţe şi să-mi explice ce e bine şi ce – nu… N-am rezistat şi de emoţii am început să strig la ea: ”Ce vrei, mamă, eu am deja 20 de ani; ştiu şi fără tine cum să trăiesc”! Ţipam prin receptor atât de tare, că mama a tăcut. Iar fratele s-a apropiat şi m-a plesnit peste gură. Am aruncat telefonul, şi cu ciudă am mers să mă uit în calculator.

Timpul a trecut şi uitasem de tot, atunci când mă telefonase un prieten şi-mi spune… că mama lui a murit. Eu n-am realizat bine ce a spus, şi cu lacrimi, am înțeles că a decedat mama mea. – ”Ce? Mama! Mama a murit?!” Scăpând receptorul, deodată am înțepenit. Urechile îmi vuiau de ţipetele mele la mama… În ochi fulgeră zâmbetul ei… Stăteam tăcută… Un nod în gât, o durere insuportabilă în suflet, şi mama mea în gândurile mele…

Căzând în genunchi, am început să strig: ”Doamne, Dumnezeule! Iartă-mă! Ia-mă pe mine! Dar, întoarce-mi-o înapoi pe mama! Iartă-mă, Doamne, iartă-mă! Torturează-mă, lasă-mă să sufăr eu, lasă-mă cu handicap, dar întoarce-mi mama inapoi! Urlam atât de tare, că în odaie a întrat fratele meu acoperind cu o mâină telefonul, şi a strigat la mine: ”Tu ce urli, idioato! Eu nu aud ce vorbeşte mama din cauza ta!!!” Am înlemnit!Am alergat, am zmuls telefonul din mâinile fratelui şi cu toată puterea inimii mele am strigat: sanda mama– MĂMICO!?! Ea ca întotdeauna, cu o voce atât de dragă şi blândă, a răspuns: ”Da, fiica mea!” Mai mult nu puteam vorbi, lacrimile mă înecau… Doar plângeam şi şopteam: ”Iartă-mă, scumpa mea mamă! Îmi pare rău, îmi pare rău, draga mea”.

Mama a început să plângă… Mi-a spus: ”Fiică mea, tot ce-ți doreşti, numai să nu te aud plângând!” Dar nu mă puteam stăpâni, plângeam în continuare… Şi-i tot ceream iertare… Fratele, în fine, mi-a luat telefonul şi a plecat.

Am fugit în odaia mea şi am început să mă rog! Să mă rog pentru oamenii care au părinţi, se ceartă şi strigă la ei din prostie! Să mă rog pentru cei care deja și-au pierdut părinţii… Pentru cei, care nici nu i-au avut….

– Aveți grijă de ei! Sunt unici şi irepetabili! Domnul să vă binecuvânteze! ❤ 


8 comentarii

Vis de toamnă cu Toyota


Fiecărui Om în viață îi revin doi arbori: un arbore al fericirii și altul al durerii… Se zice că pe care dintre arbori vei adăpa, din acela – roade vei mânca! Oricare fiinţă umană posedă un interior magic şi surprinzător, ceva ce poate oferi lumii întregi. E mare fericirea când găseşti acest miracol în lăuntricul tău, o forță motrice, îndemn de a-i bucura pe semenii din jur. Mulţi privesc în sufletul lor până la moarte, dar nu sunt în stare să cultive acest dar, iar unii se lenevesc să-l descopere, mai mult de atât, sunt speriaţi să privească în interiorul său…

M-am pus, deci, la taclale cu Viaţa şi am întrebat-o într-o zi:”Ce bine mi-ai făcut?” Şi ea mi-a răspuns încetişor: „Ai trăit cu demnitate în toţi aceşti ani!” Am întrebat-o din nou:”Cât de mult se poate de suferit?” Viața a zâmbit: „Tu ai ştiut mereu să învingi suferința! Ai ştiut cu liniște sufletească, cu onestitate și dragoste să fii puternică! Eu te-am înzestrat cu răbdare, cu această coroană grea a înţelepciunii! Și, un lucru demn de menționat, că nu m-ai transformat pe mine într-o povară!”
Am întrebat-o: – „Unde este dreptatea, atunci?” Râzând, viaţa a răspuns:- „Eu ţi-am dăruit Ani!” – Am izbucnit în lacrimi: mi s-a părut viața mult prea crudă, nedreaptă. Nu puteam să înțeleg, de ce nici ea nu vroia să observe temerea din sufletul meu, rămas de copil firav, gingaș, neajutorat în fața aceste lumi fără credință. M-a mângâiat Viața cu blândețea ei măiastră pe creștet și mi-a spus pe un ton de glumă:”Ai trăit spre bucuria tuturor, ai muncit pentru alții, fără a aștepta remunerare și mulțumire, nu te-ai cruțat niciodată, iubești necondiționat, te conformezi situației, rămânând umilă și docilă. Sunt mândră de inimioara ta frumoasă. Ești ca un porumbel al Păcii, ambasador de dreptate și lumină printre cei oropsiți. Știi să înlături răul, să depășești situațiile conflictuale, să reverși lumină în jur.

Nu trăiești în zadar! Bucură-te de mine în continuare, voi sta în preajma ta și te voi ocroti mereu! Ai trecut cu brio toate testele oferite, ești curajoasă! Darul meu pentru tine va aygo7-300x300fi unul obișnuit, îți voi mai adăuga Înțelepciune!” – Eu, surprinsă de această ”onoare”, i-am spus:

Viaţă dragă, la ce mai am nevoie de înţelepciune pe care oamenii n-o înţeleg?„- „Dar ce pot să-ţi oferi?” – rămase și viaţa şocată.- „O Toyota Aygo”, – am zis eu pe şleau, – „O maşină drive, să distreze ceea ce-a mai rămas din înţelepciunea mea…” 😀
Şi-o lungă perioadă de timp viața mă compătimea, îmi vorbea şi, pur şi simplu, aştepta să prind la minte… Un lucru m-a rugat doar: să n-o mai cert şi a adaugat:

– „Spre  „Go Fun Yourself”, Trăieşte cu viteză!”…

Aici, m-am trezit din vis şi distracţie de zile mari… Şi am doar… 18 ani în suflet… Măcar în vis am zburat pe o Toyota

Articol scris pentru a doua probă din SuperBlog 2014


88 comentarii

Mulţumesc… amantei lui


Am plâns toată noaptea, iar dimineaţa n-am suportat şi l-am trezit… alarSuntem căsătoriţi de 26 de ani, avem o fiică şi e deja adultă. Multe s-au întâmplat în vieţile noastre, şi toate le-am dus împreună: cu suişuri şi coborâşuri. Un soţ iubitor, un tată minunat. Mereu am avut încredere în el, nici prin gând să-mi treacă să-l schimb cu altul. Dar acum… Nu poate fi el acel om, nu este el aşa! Nu m-a interesat niciodată conţinutul mobilului lui, şi acum, brusc s-a prăbuşit lumea peste mine! – În căutare al propriului meu telefon aruncat undeva prin apartament, am luat mobilul soţului pentru a efectua un apel şi am dat peste nişte mesaje trimise… Nici nu ştiu cum să zic… Le citeam, sperând că nu acesta e telefonul lui, că este o eroare, că e imposibil aşa ceva… Ca de obicei, totul e standard: nu vorbi prostii, tu n-ai înţeles corect… Nu am ţipat, nu am plâns, n-am avut crize de isterie. În acel moment, nici eu n-am înţeles, cum s-a întâmplat că am rămas liniştită (la exterior). În ziua următoare, n-am răbdat, – am înţeles că nu mai pot rămâne şi am plecat de acasă. M-am dus la o terasă, am comandat cafea cu alaralichior şi m-am gândit mult-mult. Şi-aici, soţul meu a început să mă copleşească cu mesaje, ceea ce nu o făcea niciodată. Un mesaj chiar m-a surprins: Te rog, nu mă părăsi! Ştiam, că va trebui să discutăm şi asta e un fapt. M-am dus acasă. Mi-era tare dureros să-l privesc. Se simţea prost, şi se vedea cu ochiul liber. Era clar, că nu va începe el discuţia, şi am luat eu iniţiativa în mâinile mele… Am auzit acele cuvinte, uitate demult: mă ruga să nu-l părăsesc. Din nou am păstrat calmul, – n-am plâns, n-am făcut istericale… Cum aşa? Nu înţelegeam nici eu. Soţul meu e un om puternic, dar nici eu nu m-am aşteptat la astfel de cuvinte din partea lui. I-am vorbit liniştit, că dacă o iubeşte pe acea femeie, n-are decât să plece şi să fie fericit, eu nu-l voi putea reţine. Nu mă tem să rămân singură, (deşi, în termeni materiail eu depind de el). Iar fiica? Fiica e matură, ea va înţelege. În cele din urmă, am auzit de la el: Iartă-mă, m-am prostit de tot! Şi în clipa următoare, pentru prima dată în căsnicia noastră, în cele 26 de ani, am realizat cât de mult mi-e drag acest bărbat, că viaţa mea se va încheia odată cu plecarea lui, dar nu puteam face nimic. I-am oferit dreptul de a alege: nu o opţiune, fie, – ea sau eue22L-am întrebat: – Ce doreşti tu singur?… Şi el a răspuns: – Tot ce-mi doresc, e să fiu cu tine… Nu ştiu cum s-a întâmplat. Eu şi ei i-am zis, că te iubesc pe tine…

A trecut foarte puţin timp de atunci, şi după toate acestea încă sufăr, mă doare cumplit, visez coşmaruri, dar tot ce pot să spun despre această femeie, pe care eu n-o cunosc şi nici de rău nu vreau s-o vorbesc, voi spune: – Mulţumesc pentru această furtună în viaţa mea! Mulţumită ţie, am înţeles cât de drag mi-e soţul meu! – Mai avem de trecut prin multe, ne este greu, – şi mie, şi lui, dar ne-am salvat familia noastră…amanta
Terminând de scris, am înţeles că plâng, pentru prima dată în această perioadă dificilă, aş putea continua cu o analiză a vieţii, că daca plângeam atunci, că daca strigam şi făceam istericale… Dar, chiar acum a sunat soţul meu şi a zis: – Hai, să bem şampanie? De mult timp nu l-am băut împreună... Şi eu sunt fericită… În odaie doarme fiica, obosită după o distracţie la un club de noapte, soţul meu vine acasă… Toţi oamenii dragi mie: şi părinţii, prietenii – sănătoşi…

Eu sunt FERICITĂ!


8 comentarii

Ăstea-s bani, ăstea-s resurse!


bicikleta dean nouUn şoricel a observat că stăpânul fermei a pus o cursă de ademenit şoarecii, şi a prevenit găina, oaia şi vaca din gospodăria fermei să fie atenți. Cei însă i-au răspuns: – ”Capcana pentru şoareci e numai problema ta! Nu are nicio legătură cu noi!” –  Mai târziu, în acea capcană a nimerit un şarpe, care apoi a muşcat soţia fermierului… Încercând să o vindece, soţiei i s-a preparat o supă de pui, tăind găina. Apoi, au sacrificat şi oaia, pentru a-i hrăni pe toţi cei care au venit să viziteze bolnava. În cele din urmă, au ucis şi vaca pentru un ospăţ mare de pomană pentru cei care au venit la înmormântare… garmoniÎn tot acest timp, şoricelul urmărea scena prin gaura din perete şi se gândea la lucruri, cu care nimeni chiar nu avea vreo legătură! 😉

Iată așa la noi cu demnitarii și poporul, care se completează unii pe alții. Cam aşa se comportă toată lumea noastră, urmărind varia situaţii din statele vecine… În războiul modern, asta nu înseamnă soldaţi şi echipamente… Ăstea-s bani, ăstea-s resurse! Cine are mai mulţi bani, practic, câştigă totul, epuizând inamicul… Valorile morale, cultural-tradiţionale, celelalte, – toate se pierd, şi desigur, nu mai contează pentru aceşti eroi. Poporul nostru înghite realitatea, mai mult cu indiferenţă, ca apoi…să iasă la proteste afişând în evidenţă Eu-l propriu, rânjând în obiectiv cu exprimări și baliverne neînţelese, și nu știe multe, atunci când e întrebat, pentru ce a venit la grevă… Nu știe concret, pentru ce luptă în acest moment: ”m-a chemat ”drugul”, l-am însoțit…”

Cât de puţin îi trebuie unui om pentru fericire? batuti cu ouaNu libertate, nu un serviciu normal sau educaţie pentru copii lui, nu! – Un sclav visează la proprii sclavi. Iar Munca – e un loc unde dimineaţa începe cu o cafea şi se termină cu spasme în ochi şi… o dorinţă de a sugruma pe cineva din colegi, ca apoi să-ți reverși amarul pe cei de-acasă. Iar bunicuţii, după ce au aşteptat în rând mai mult de jumătate de oră pensia, – uită de ce au venit şi încep să blesteme puterea…  Asta-i mentalitatea! – Smartphone-urile devin din ce în ce mai subţirele şi mai înţeligente, iar oamenii din contra se … tâmpesc… Dacă ar fi după mine, aş interzice copiilor până la 21 de ani toată tehnologia asta informaţională, incluzând calculatoarele, care ne strică copii; filme violente care îi transformă în monştri… henness– Tinerii care consideră, că omul intelectual este cel care mai mult înjură şi cunoaşte o duzină de poziţii mai interesante ca sexul… Scuipând mai des în proprii părinţi… Viitorul apropiat ne va demonstra roadele acestui progres, cu părere de rău!

Odată cu creşterea corupției, a sancţiunilor alimentare, cu banii dispăruți din bănci de economii, – ştiţi voi care, – statul nostru va găsi tot mai multe şi mai multe vitamine în propria-i sfeclă roşie obişnuită… Conservaţi-le, cât nu e târziu. 😉

momiIar distracțiile în cluburi de noapte degradează tineretul: și lumina se bâlbâie, muzica e în plină expansiune, – e imposibil… să citeşti o cărticică… Veniţi la bibliotecă! 😀

Cea mai teribilă greşeală, pe care o puteţi săvârşi – este să alergi o viaţă întreagă urmărind obiective fără să observi, că propria ta viaţă trece pe-alături… ❤

Svetlana Vizitiu


22 comentarii

Iartă-ne, Sofia!


Dorea să se mărite… Să fie fericită. Cu un soț și cu copii proprii… Provenea dintr-o familie de evrei asiguraţi cu tradiţii stricte. Părinţii Sofiei căutau pentru ea un mire să fie la fel de origine evreiască. Era ea o evreicuţă modestă, în tinereţe – foarte drăguță și deschisă, micuţă de statură, dolofană și cochetă gen Monroe. Se îmbujora imediat la o voce caldă şi se mândrea atunci când cineva îi făcea complimente… A făcut studii superioare, era deşteaptă, însă nu se încadra în lumea celor superiori, nu se ştie din ce motiv, simțea un discomfort în compania lor. Cu o naivitate secundă, cu multe întrebări fără răspunsuri, Sofia era foarte educată, amabilă și cucerea inimile prietenilor şi colegilor săi cu firea ei veselă, glumeaţă, sufletistă, și făcea lacrimi, atunci când auzea de suferința cuiva…

Nu era fericită, căci nu-şi găsea ursitul pe potrivă. Să nu fi fost tradițiile evreiești care o constrângeau, totuși ea le respecta strict. Cine știe, poate că se alegea ea cu vre-un rus sau moldovean: nu ducea lipsă de atenţie din partea lor… Deci, naţionalismul la mijloc, stereotipurile ăstea adânc înrădăcinate!  Sofia avea frică să nu iasă din voia rudelor, să nu le supere cumva. Visa oricum la un sortit inţeligent, educat și îngrijit, desigur, să fie și el îndrăgostit de ea… La început Sofia lucra contabilă într-un minister, unde mirii se roiau în jurul ei, dar se pare, că nu erau cei de care avea nevoie… Respecta cu strictețe tradiţiile impuse de cei de acasă…flutureSofia avea toate motivele să fie tristă. Iată, că şi fratele ei mai mic s-a însurat, avea deja doi copii şi locuiau aparte într-o casă din Chişinău. Părinţii ei aveau o casă bogată undeva la sudul Moldovei. Iar ea îşi ducea traiul la Chişinău într-o odăiţă de 11 m într-un cămin oferit de Ministerul în care muncea.

   Anii treceau, prietenele s-au măritat demult şi aveau interesele lor, iar colegele se schimbau una după alta din motive familiale, fie din cauza salariului mizer, și Sofia se simțea la fel de singurică… Dar se implica în orice campanie cu activități sociale: din plăcere sau din necesitatea de a comunica. Să fie mai aproape de oameni, ca să nu simtă atât de acut singurătatea. Cam pe-atunci, şi-a găsit în sfârşit un mire potrivit: era un evreu frumos şi inţeligent, şi unicul fiu la părinţi, drept că mai mic ca ea în ani. Sofia era atât de fericită! L-a văzut o dată în treacăt, aşa că nici vorbă să se sărute, ”Doamne ferește”… Îşi imagina, cât de fericiţi vor fi ei împreună, mama mia! Cum va fi ea cea mai frumoasă mireasă, apoi şi soţie gospodină! Nuntă ca-n poveşti, cu primul sărut impus de învitaţi, ”la un amar”… Ulterior, după nuntă, Sofia deja gospodină în casa lor, și timp de un an, în care cârpea şi prepara bucate pentru soţul ei… Că tot veni vorba, mirele sau soţul ei, cum se mai poate numi altfel un bărbat, – nu era clar din care motive nu s-a atins niciodată de dânsa. Ea ”credea”… că un bărbat vine la soţie, doar e capul familiei, că se cuvine să vină în patul femeii iubite, mai ales că era soție… El lucra, citea, mânca bucate preparate de ea, şi se pare că a uitat că există şi o altă relaţie ca între ”bărbat şi femeie”… Timidă fiind, sau de modă veche, Sofiei nici prin cap să-i treacă să-l întrebe direct, a prins peste un an la curaj şi s-a plâns părinţilor. Ce ruşine a simțit! Omul ei nu ştia cum se face treaba! Ulteior s-a produs divorţul fără mare tam-tam, că copii ei oricum nu aveau. Au uitat repede unul de altul. Și din nou, draga noastră Sofia tângea de dor şi singurătate…

Acasă, apoi ca de obicei, la serviciu. A mai apărut un mire la orizont, care într-o zi de naştere la un pahar de vin a adormit pe masa prietenilor ei. Ea s-a supărat pe el, că a făcut-o să se simtă ruşinată, dar apoi se amuza pe seama acestei amintiri… A aflat ulterior, că s-a căsătorit nu mult timp după asta, cu una la fel blondă, care i-a născut un fiu, şi care apoi a decedat de cancer. O fi fost el ursitul ei, cine ştie? Măcar un copil ar fi avut… Apoi, Sofia s-a transferat cu serviciul la o bibliotecă din centrul capitalei. La fel locuia în odăiţa ei de 11m. Avea grijă de sine să fie mereu coafată, machiată şi îmbrăcată la patru ace. Doar că bărbaţii… acum căutau mai tinerele… În sfârşit o veste bună: familiei lor li s-a oferit o şansă de a emigra în Israel. Fratele a vândut bine apartamentul lui, iar părinţii – casa lor de la periferie, şi temporar s-au mutat cu traiul la Sofia în odăiţa ei,  aşteptând între timp viză pentru a pleca împreună peste hotarele Moldovei.

În câteva săptămâni, fratele a fost ucis pe stradă, înjunghiat mortal, iar la înmormântare de sicriul lui s-au apropiat doi mafioţi şi au întrebat de văduva care stătea la căpătâiul sicriului: – El e? – Da, el e… – fu răspunsul. Şi nimeni n-a înţeles nimic… O fi fost crimă organizată? (se întreba Sofia apoi) După o lună, văduva cu ambii copii şi-au luat zborul spre Israel cu tot cu banii, promiţând că vor aştepta acolo buneii şi mătuşa lor. Sofia era disperată: scumpul ei frate si fiul părinţilor ei, unicul lor sprijin nu mai exista pe acest pământ. Toţi banii agonisiţi erau deja la văduvă, care, bineînţeles că nu-i mai aştepta; iar părinţii nu mai aveau unde pleca sau să se întoarcă (casa lor era vândută), deci, au rămas cu traiul la Sofia…

Zi de zi, Sofia, cu sufletul la gură, alergă de la serviciu acasă, şi îngrijea de părinţii ei bătrâni şi bolnavi. Odăiţa ei acum mirosea a medicamente, – le avea cutii întregi. Sofia pierdu orice încredere,  și speranţă, şi mai rău, – din energia anterioară. Era pustiită. Nu mai avea timp să gândească la viaţa ei personală. Treceau anii, se trecea şi ea: s-a conformat şi cu asta. S-a împăcat cu ideea, că nu vor mai ajunge în Israel, nu avea ce face, nimeni nu le oferea ajutor. Au devenit săraci şi netrebuiţi la nimeni. Nepoţii deja mari, nu se interesau de ei, iar văduva – fosta cumnată s-a recăsătorit la nici jumătate de ani după moartea fratelui ei. Ce interes să mai aibă? Părinţii de scârbă au decedat unul după altul, nu chiar demult… Ea, Sofia, în tot aceşti ani le-a fost fiică fidelă de bun ajutor, a avut grijă de ei depunând toată dragostea sa. Biata de Sofia, încerca acum să adune bani… ca să lase moştenire nepoţilor, care nu mai aveau nevoie de ea! Totuşi îi iubea: erau copiii fratelui şi nepoţii părinţilor ei! Neamul ei scump care a rămas!

Cât de mult se lumina chipul ei atunci când cineva îi acorda o atenție sau făcea cadouri, fie şi o haină purtată. Și ca un copil se bucura când cineva din colege achita pentru ea tichetul în troleibus. Așa simțea că cineva ţine la ea şi o respectă. La serviciu nu era observată nici ca profesionistă, cu toate că muncea cu multă staruinţă, ridica din greu cărţi, și de ce nu, uneori sperând să fie menţionată şi apreciată măcar cu un premiu bănesc, de care avea nevoie… Salariul era mizer, ea încerca să se descurce de fapt ca toate colegele ei. Cam aşa ducea ea traiul. Nevoită să-şi strângă cureaua, oricum le ţinea fetelor de companie, mai glumea ridicându-le moralul; în pauză de prânz servea colegele cu pârjoale foarte gustoase după o reţetă evreiască, așa cum numai ea putea să le prepare.

Câtă bucurie ia produs procurarea unui mobil… în rate, un Samsung cu taste: acum ea învăţa cu stăruinţă să scrie mesaj (sms) şi nu-i prea reuşea… Cum mai radia de fericire, atunci când cineva o telefona și discutau îndelung, si se auzea cum ea chicotea bucuroasă…

În continuare spera, să-şi întâlnească fericirea, – şi Aştepta! Doar trebuie undeva, să existe un sufleţel care s-o iubească! Cu care să împartă toate grijile şi bucuriile… În ajun de anul nou 2011, Sofia s-a plâns colegelor că are hemoragii, iar medicul ginecolog de sector era bărbat şi se simţea ruşinată să meargă la consultaţie. Colegele s-au indignat, desigur, şi cu toată insistenţa lor, Sofia nu a mers la medic… Apoi, a zis că se simte mai bine, în mai 2011 a pornit într-o călătorie la nepoţii din Israel, pentru o săptămână: în sfârşit, au binevoit s-o invite, fie din curiozitate, fie de milă, de parcă simţind că e pentru ultima dată…Le-a dus cadouri, pentru care împrumutase bani, – şi era atât de fericită! Aştepta să i se spună Bunicuţă, ca e aşteptată Acasă… Ulterior, a recunoscut unei colege, că de fapt, nimeni sincer nu s-a bucurat  de ea, acolo în Israel, nici nepoţii indiferenţi, nici cu atât mai mult, cumnata… Iar Sofia oricum, se mândrea cu ei şi-i lăuda… Pentru prieteni şi colege a adus de acolo cadouri, n-a uitat de nimeni…Tot în acea perioadă în 2011, pe 13 iunie de vineri, în drum spre serviciu ea se alunecă şi cade pe scările de după Catedrală Naşterii Domnului (str. Grigore Vieru) şi îşi rupe glezna. Cu o zi înainte o colegă a glumit mai în serios, că să nu vină la serviciu, că e 13 de vinere neagră, mai bine să lucreze cu schimbul într-o zi de duminică, însă Sofia n-a vrut… Fiind la pat cu piciorul în gips, ca urmare vreo patru luni a avut timp să reflecteze asupra sensului vieţii… Tresărea la orice voce, mereu în aşteptarea prietenilor. Recunoştea tuturor cu drag, că-i iubeşte! Era sinceră.

În continuare, Sofia lucră şi se împărţea cu părjoluţe gustoase preparate de ea. Şi când o colegă i-a propus să meargă în august împreună la sanatoriul Codru din Hîrjăuca, Călăraşi, ea, fericită, s-a pregătit ca pentru un voiaj de nuntă. Cu atât mai mult, că în ultimul timp nu se simţea bine şi avea nevoie de tratament. Se minuna acolo de oameni necunoscuţi, comunicând cu ei incontinuu. Se mira apoi, cum de s-a lipsit înainte de această societate, de placerea de a se odihni în mod normal? Nu fuse niciodată la o casă de odihnă sau sanatoriu în viața ei! Acum ea ducea discuţii îndelungate cu un avocat, cam de o vârstă cu ea, plimbându-se cu ore pe alee cu pini din Hârjăuca. În lipsa lui, ne tot întreba, dacă el nu s-a interesat de ea… Se simţea entuziasmată ca niciodată. Avea o motivație… La serviciu a revenit întinerită şi cu noi impresii de viaţă.

Acasă revenind, a fost telefonată de medicul de familie: să-i dea vestea cu rezultatele investigaţiilor, care s-au dovedit a fi foarte proaste. De altfel, au urmat sala de operaţie, radiaţia… Doar pentru o lună a revenit la serviciu… Se părea ca viaţa merge înainte… Dar… metastaze, raze cu ultraviolete, şi în 15 februarie 2012, chiar în timpul primului curs, i-a cedat inima… N-a rezistat! Nici în jumătate de an!.. Și cum se face la moldoveni în spitale: vine o asistentă instruită şi informează pacienta: cică, trebuie sa dai ”atâta” unui medic, şi – altuia la fel ”cam atâta”… Ulterior, s-a descoperit că chirurgul, doamna care a operat-o s-a ales cu 350 de dolari, iar asistenţii, respectiv cu 100-200 dacă nu mai mult. Alţi medici cereau câte 100. Medicamentele, desigur, erau procurate din cont propriu… Asistentele medicale îşi făceau obligaţiunile, și nu fără ca ea să le fi achitat serviciul. Poliţa de asigurare nu are nici o valoare, şi dacă aminteşti de poliţă, medicii râd în faţă! Sofia nu avea de unde aduna mai mulţi bani, şi tăcea şi răbda sărmănica, constrânsă de circumstanţe, tot împrumutând cu greu banii… Credea cu naivitate în medici… Cel mai straşnic s-a dovedit că nu avea cancer uterin, uterul fiind deja extras… Eroare medicală! Avea cancer intestinal, iar medicii n-au binevoit să se împărtăşe cu ea despre descoperirea în timpul operaţiei… Banii au luat, şi ştiau ca ea va deceda… Astfel, a murit în neştiute…

Ştiţi, cât de mult voia să trăiască şi se ţinea de orice speranţă, de orice firicel?..

Iartă, Sofia, societatea asta fără de leac!

În memoria Sofiei Finchel’.


2 comentarii

Dragostea on-line


Ce poţi să afli despre o persoană?ei De ce ne grăbim să o cunoaştem pe reţea? Când doare sufletul, nu-ţi arde de farmacie, şi speri că leacul îl găseşti aici… Ne întruneşte o reţea cu cei căsătoriţi ori divorţaţi, singuratici, tineri şi bătrâni, – veseli, buni, falşi sau răutăcioşi… Dar nu, acum nu voi vorbi despre ei. – On-line, cel cu becuşoare verzi, – de parcă arde un sufleţel străin: cu multe virgule, puncte, şi atâtea spaţii… Dar nu te grăbi să faci concluzii, atunci când arde un sufleţel, ca o luminiţă în fereastră, şi vrei să-ntrebi mai repede: – Da cine-i, cine-i acolo? – De ce mai are nevoie un om?.. Mai stai pe-o pagină niţel, şi vei afla un blog întreg! Un blog străin îţi va trezi curiozitatea, şi ca urmare, vei avea senzaţia că te-ai inrudit cu persoana paginii străine. Citeşte printre rânduri şi imagini, – vei afla, că undeva, există o luminiţă în noapte… Iar dacă simţi negativ, atunci fugi cât mai departe, e un semn aparte… de furie. Caută persoane ce luminează cu inima nu doar viaţa, chiar şi Internet-ul! Pe cei care te percep cu sufletul. Vino acolo, unde e lumină-n chip şi vorbă bună. Unde ai ce învăţa şi împărtăşi cu copii tăi, – aminte de învăţăminte!.. Şi trist fiind, să vii, – să te cuprindă cu căldură, te va încălzi ca un soare. Atunci când un suflet luminos se întristează, – el nu se va închide oricum. Va încălzi în continuare ce celor pesimişti nu le e dat. Şi dacă în viaţă e puţină zi, înseamnă că duci lipsă de prezenţa acelor fiinţe, în care strălucesc kilowaţi extraterestri! De care ai nevoie din tot sufletul tău… Caută căldura lor, fie şi în virtual. Este la fel, o viaţă, un mod de a simţi! Dacă reuşesti s-o găseşti în reţea, atunci, probabil într-o zi, vei păşi pe-o cale reală… Şi-alături, de zâmbăreţii licurici, se vor lumina şi suflete pesimiste. Trebuie să Crezi că suntem capabili să găsim acea lume, acea lumină – ce alungă umbre de pe faţă…
În grabă timpul ne cheamă după sine, cu zile lumeşti întinzând curiozitatea noastră… Şi brusc, tristeţea te îmbrăţişează, agăţându-te de umeri… De gândurile tale… Dar să-ţi trăieşti în grabă viaţa, – nu, nici eu aşa nu vreau. Doresc să radiez pe acest pământ, cu iarbă verde sau ninsoare… Să rătăcesc prin ţară până-n zori… S-ascult cuvinte adresate mie…Exif_JPEG_422Prin ploaie, cu grindină bocind…Prin soare, cu gingăşie zâmbind… Iar Dragostea-i cu mine, permanent alături… Copiii şi nepoţii să nu ştie de război…Fie, ca Îngerul să le ferească de dezastru teribil!.. Nu vreau să-mi pierd prietenii şi cei dragi, – să fie fericiţi, şi – mulţi ani înainte! Eu, Domnul rog, să vă păzească, să vă binecuvânteze, pe toţi la care ţin, şi preţuiesc! Iar vremea se întinde, în grabă, clipe numărând, nisipul printre degete scuturând… Trăiţi, învăţaţi să iubiţi şi să iertaţi! Niciodată nu poţi şti, cât ţi-e dat să trăieşti pe acest pământ! ❤
Svetlana Vizitiu


5 comentarii

Despre timp şi despre sine… Cu Anatol Lupu


Politica… Este inutil să discutăm despre ea. 221426_179242288789665_5469981_oCeea ce se întâmplă în ţara noastră mică, nu produce decât o stare de alertă. Noi (cetăţenii obişnuiţi) şi ei (autorităţile), existăm în lumi paralele, care nu se intersectează. Ei au propria lor viaţă, preocupările lor, obiective şi modalităţi de a le realiza, iar la noi e la fel, doar că la un alt nivel! Aceste paralele se întâlnesc numai la diverse alegeri şi electorale pentru structurile de putere. Fiecare din noi supravieţuieşte cum poate, ei însă, încearcă să scape de noi, creându-ne condiţii insuportabile de viaţă… În acelaş timp, ei fără noi nu pot exista. Dacă nu vom fi noi, cine-i va alege? Cu alte cuvinte, daca noi nu vom exista, nu se vor simţi nici ei necesari, prin urmare, lumea lor nu va putea exista.224874_425560850849650_361677229_n

Societate…Nu există, ea lipseşte totalmente. Cetăţenii din această ţară preferă să nu deranjeze autorităţile să se bucure de viaţă, şi problemele sale le rezolvă de sinestător – majoritatea în străinătate, ceilalţi, aici, acasă. Infantilismul generat de regimul sovietic, continuă să dea aceleaşi rezultate – toţi aşteaptă să vină cineva şi să rezolve toate problemele. Nu va veni! Nici nu le va rezolva! Şi nu va fi aici Europă notorie, despre care ni se tot repetă! Nu e acea mentalitate, din păcate! Şi nimeni nu ne va educa, nu are guvernul nevoie de noi, cei deştepţi, responsabili, educaţi. Cu nerozii este mai uşor de gestionat! Acum banii sunt în frunte şi scuipă toţi pe valorile înalte. Şi apropos, acest lucru este valabil pentru toate domeniile de activitate. 10347623_667048916675664_8945302007054397470_nCei mai mulţi tind să se exprime prin dobândirea banilor. 10259956_666683420045547_1978556812325300306_nŞi cu cât suma e mai mare, cu atât mai importantă  e valoarea care reprezintă persoana ta în ochii unui profan. Astfel sunt programările. Adesea o persoană care câştigă bani este un individ fără de priorităţi şi mai mult, nici nu doreşte să le posede. Automobile scumpe, apartamente, conturi bancare, modele-amante – acestea sunt criteriile lor de succes în societatea modernă. Aşa persoane de succes au o atitudine dispreţuitoare faţă de cei care îşi dedică viaţa valorilor veritabile şi activităţilor reale, fără a avea un succes comercial. 10153298_656372837743272_6798870849546108449_nDe fapt, cum poţi trăi fără toate atributele de mai sus? Este ceva înapoiat! Încercaţi sa le deposedaţi de toate jucăriile lor şi ei se vor usca de plictiseală, pentru că nu vor mai fi respectaţi la fel de către’’ fraţii lor cu aceeşi minte”… Şi Doamne fereşte să vă 10372164_667046640009225_1023808409992678426_ngândiţi că sunt împotriva persoanelor bogate. Eu sunt contra bădăranilor cu bani!

Cultura…Ea, cu toate problemele ei, continuă să aibă locul ei în această societate bolnavă: teatre, săli de concerte, orchestre simfonice, muzee etc, toate-s la cerinţele poporului. Tineretul de azi însă de cele mai dese ori înlocuieşte dezvoltarea inteligenţei cu rugumarea tehnologiilor computerizate şi cu internet. Dar sentimentele de viaţă sunt imposibil de obţinut în reţele de socializare şi jocuri de calculator. Doar empatia pentru o artă reală oferă posibilitatea de a înţelege care este locul tău în societate şi subînţelesul propriului Eu.. Şi acum despre cultură un pic diferit. 180690_167696649944229_3913646_nSă începem cu ceva mai simplu – să nu facem mizerie în locurile publice, să nu fim nepoliticoşi, să-i respectăm, în special, pe cei în vârstă şi să educăm copiii în spiritul exemplului propriu. 1009800_677362265612643_191657122_nUlterior, probabil, va apărea necesitatea sau nevoia de ceva mai spiritual, şi noi din nou vom reveni la o cultură de nivel înalt.

Muzica…Voi vorbi despre muzica usoara. În ultimii ani, tendinţa mondială în muzica pop se rezumă la afaceri curat de business, cu crearea proiectelor pe care nici nu îndrăznesc să le numesc muzicale, sună  atât de primitiv… Se calculează suma de bani care ce poate câştiga pe seama unui anumit interpret sau grup, 479904_464179140314068_554094524_n un calcul rece,  şi nici o artă! Se stabileşte un brand, se înregistrează un album, apoi se “învârteşte” la radio şi TV pe cât posibil de exagerat, şi dacă a mers – se mai scrie unul, aplicându-se  aceeaşi schema. Dacă nu, lansăm un nou proiect… Iar publicul acceptă ce i se oferă la ecran sau la radio ca ceva foarte modern, ca de altfel şi pe cei care fac bani pe această muzică. În general, toate aceste ”distracţii” sunt concepute pentru tinerii care cred că orişicare MC sau DJ sunt băieţi avansaţi, profesionişti, pricepuţi în domeniu 20493_546026352111255_2003806435_nşi că anume ei cunosc ce este cool! Tot mai primitive devin piesele, cu aranjamente automatizate, cu ritm static şi fraze zomby incontinuu, care spală creierii – tot ce e necesar pentru un  tânăr de rând. Să gândească acesta  778713_464178873647428_900679886_onu va binevoi, de ce să-şi complice viaţa cu o muzică profesionistă şi serioasă? Muzica a devenit fundal sonor în autobuz, microbuz, pe stradă… Toţi sunt cu căşti în urechi. Ce mai! Melomani plini de sine…

Privat …  Din fericire nimeni nu a anulat valorile eterne şi nimeni nu le poate anula. Ce este important? Dragostea, desigur, în cel mai larg sens al cuvântului. 1538730_611772538869969_1381999100_nPărinții noştri, copiii, prietenii (adevăraţi), cei dragi şi cei care ne prețuiesc – aceasta şi este piatra noastră de temelie, numită Viață. Cu cât e mai puternică relaţia, înţelegerea reciprocă, cu atât viaţa e mai stabilă, indiferent de tulburările externe. Dacă totul e corect, atunci când vine o furtună, îţi găseşti şi un adăpost, iar oamenii care te iubesc intotdeauna te vor primi, te vor înţelege şi-ţi vor oferi puterea de a contua lupta… Orice altceva – e doar un derivat de percepţie a lumii noastre exterioare.

Al Dvs, Anatol Lupu, august,  2014


3 comentarii

Vând ieftin podoabe… Cugetări nocturne


Statistica arată că fiecarui bărbat mai în vârstă de 85 de ani îi revin câte 7 femei. Dar, din păcate, atunci este prea târziu…

Este imposibil să găseşti un compromis cu toată lumea. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să înveţi să-i trimiţi… mai departe. Cel mai trist lucru în această situaţie, e când nu găseşti un compromis cu sine însăşi…10563092_10201681474873512_6502227828012563839_n

Ateii cred în moarte de după viaţă…

Pe pachetele cu prezervative se scrie: „De utilizat până 2018″…  De ce se fac presiuni? Pentru ce atâta grabă? 😀

Alcoolul ucide celulele creierului, dar nu pe toate, doar celea care refuză să bea.

Invitatie la nuntă de la o mamă evreică: – Cu mare regret sunteți invitați la nunta fiului meu excelent – doctorul, și o prostolană, al cărui nume nu l-am memorizat. Cel mai mare dezastru din istoria familiei noastre va avea loc la 8 septembrie…:( 😦

Iată când voi pensiona, – în fiecare zi de luni de la ora opt dimineaţa, voi ieşi în curte şi voi urmări oamenii care pleacă la servici…gol

E de rău, când o găină îţi trece drumul… E şi mai rău, când ea în acest timp trăncăneşte la mobil…

Trăim, mai mult sau mai puţin tolerabil, atâta timp cât chinezii nu vor înţelege, că orezul e doar o garnitură…

Uneori mi se pare că singura persoană care este intereseată de opinia mea –  este şefa, cu unica ei întrebare, dacă lucrez de la oră şi până la oră… Restul nu contează!  Câte persoane, atâtea opinii! 🙂

Incercaţi să fiţi toleranţi cu cei, care nu s-au ridicat la nivelul prejudecaţilor voastre

O dragoste nebună trece rapid, dragostea a doi nebuni – niciodată!

Un bărbat se căsătoreşte de oboseală, iar o femeie din propriul interes

O fată atât de mult citea, că s-a dezvăţat să faca selfie şi poze prin oglindă cu mobilul ei…

Un băieţel a încercat să citească o carte după Twitter şi şi-a iîntins muşchii creierului…

Ridicând un fir de aţă pe care nu l-a putut înghiţi aspiratorul, 85 % dintre bărbaţi aruncă firul înapoi pe covor pentru a-i mai da o sansă aspiratorului..

Femei ideale sunt acelea care joaca şah! – ele sunt mult timp tăcute, atente la figurile sale, cunosc foarte multe poziţii interesante…adormit cu vaca

Radio Moldova întreabă: – Ce-i distinge pe slujitorii poporului de cei obişnuiţi?
Radio Moldova răspunde: – Pe cei ai poporului doar cu dracu-i fugareşti!

Atunci cand soţul a plecat la pescuit fără undiţă, soţia lui a început să bănuiască că el are pe undeva a doua undiţă…

Sunt la dietă: iaurt – dimineaţa, ceai cu lamaie – la amiază, iar la cină o salată uşoară din carne, mezeluri, smântână, pelimeni, carne de pui, chifle şi peşteeee…

Viaţa este o cafea, iar toate celelalte doar ustensii: Precum o servim, aşa şi o savurăm,- amară sau dulce…

Vând ieftin podoabe şi unelte pentru pescuit: undiţă, îmbrăcăminte şi o barcă cu motor! De telefonat de la 10.00 până 18.00. În caz de răspunde o voce de gen masculină, spuneţi, că aţi greşit cu numărul!

La un bărbat bun soţia merge la servici să demonstreze rochiile sale, iar la un bărbat mmm, nu chiar bun, femeia pleacă la servici să faca banul..

Bărbatul are nevoie de o soţie, pentru că nu toate problemele din lume pot fi puse pe seama guvernului

Toți bărbații sunt la fel!!! Doar că au salarii diferite!

Scrisorică pentru soţ: ”M-am suparat pe tine! Am plecat la o plimbare cu cardul tau şi aproape… totul am iertat…”10475518_10201681473233471_63306976023167517_n

Când un bărbat vrea să fie puternic, e un lucru firesc… Nu e normal, cand el vrea să fie … frumos…

Dupa versiunea musulmană, în povestea ”Capra cu trei iezi” lupul e un personaj pozitiv…

Dacă aveți nevoie de urgență să mimați o față inteligentă, incercați în gând să înmulțiți 385 cu 294!

Privind la jumătate de pahar de koniak, un pesimist spune: ”Aşa şi am ştiut, că dacă ies pe-o clipă, un căine neapărat îşi va băga botul!” Şi un optimist spune: ”Ia te uită, mi-au lăsat şi mie!”

Oamenii naivi cred în continuare că ei nu achită pentru ascensoare şi scări rulante din mall-uri…10574285_258344651041185_8752116168406738542_n

Au aparut ţigăi electronice ca atunci când mâncarea începe să ardă, automat se opreşte Internetul…

Apreciază-ți deficiențele, – ele te fac special!

Dreptatea e la fundul marii! – Înecaţi-vă!

Din invidie oamenii îmbătrânesc… Din invidie se îmbolnăvesc… Din răutate se prostesc…. Iar din dragoste intineresc… Iubiți și fiți iubiți! ❤


19 comentarii

Vrea cineva iubire?


-„Eşti aşa de frumoasă! Te iubesc, tare mult!

– Întoarce-te! În spatele tău e o fată de zece ori mai frumoasă decât mine! – El, imediat roti capul şi văzu o doamnă în vârstă într-un mantou ros de molii… – Ce a fost asta?! – Dacă mă iubeai, nu te-ai fi întors…”

getImage (16) – Deşteaptă fată, ce ziceţi? 😀

Adesea, noi suntem în căutare a unei vieţi ideale, cităm criterii stupide, dorim să credem în basme pentru a avea totul la picioarele noastre…  Şi ceea ce rezultă, în fine, e singurătatea… Poate e nevoie, pur şi simplu, de trăit, arzând în sine fiecare clipă, căldura ei să dăruim necondiţionat celor, care merită sau – nu o merită, – fără să ne aşteptăm la reciprocitate… Cel ratat, în special, are nevoie de iubire, doar că nu conştienţizează emoţia, pentru că n-a avut de unde învăţa această lecţie de inimă… Unele persoane nu-şi vor aminti, cât de multe le-ai oferit. Dar se vor aminti de lucrurile, pe care nu ai putut să le oferi… 10603676_763419713697500_5350732191609533621_nNoi mereu uităm sau ne prefacem, fiind de egoismul doldora umpluţi… De aceea, şi dragostea este mereu în aşteptare… E foarte important să ne amintim înainte de a obţine ceva: trebuie să dăruim şi noi multe alte lucruri,- de suflet, de plăcere… O navă nu pluteşte pân-la mal, dacă nu i s-au creat condiţii de dig… Viaţa nu ni se dă ca să aşteptăm dispariţia unei furtuni, – mult mai mult, noi trăim pentru a învăţa mereu, da, chiar şi pentru a învăţa… să dansăm sub ploaie! Niciodată nu vă descurajaţi! Niciodată nu renunţaţi! Preţuiţi-vă viaţa!

Într-o relaţie contează mult să simţi grija şi încrederea, şi nu pasiunea sau dorinţa. – Faptul că sunteţi apreciaţi, că nu veţi fi lăsat la cumpene, că veţi fi protejaţi de orice rău şi, pur şi simplu, să vă fie cineva alături…

ajutor.jpgDe aceea, nimic nu poate înlocui sensibilitatea şi valorile de moment, atunci când sunteţi îmbrăţişat, cuprins strâns şi cu grijă… Drept se zice, că relaţii ideale există atunci când vă certaţi ca soţul cu soţia, flirtaţi ca nişte adolescenţi de 14 ani, ţineţi unul la altul ca sora cu fratele. La un bărbat, înțelepciunea este mai importantă decât averea lui! Zic şi eu, cea cu ani și experiență: dacă-i lipseşte inteligenţa, atunci nu mai contează cât de mult străluceşte bărbatul: relația în acest caz nu va fi de lungă durată, fie ea tolerantă, numai nu va fi fericită… La femei,  contează mai mult loialitatea decât frumuseţea, care de obicei, se incepe cu filtrarea exteriorului mirei prin ochii bărbatului. Până la urmă, genul opus înţelege, cât de esenţiale sunt înţelegerea, – sensul și adâncimea ei, nu şi cine le rosteşte… Un gând frumos e mult mai valoros decât frumuseţea, pentru că vine din interior…

Pentru fete deştepte, câteva sfaturi, sper, că nu deranjează: – Caută-l pe cel, care te face frumoasă, şi nu sexuală; care te va mai suna odată, atunci când îi închizi telefonul… Ascultă-i inima, vocea… Priveşte-l în ochi, – simţi sinceritatea?! Aşteaptă-l pe cel care te va ţine de mâini faţă de prietenii lui, pe cel care îţi va aminti mereu, cât de norocos e cu tine! Uneori, te gândeşti: gata, totul s-a terminat, şi de fapt, este începutul unui alt capitol. Cel care poate iubi, va şti să aştepte… Abilitatea de a preţui ceea ce avem, şi nu să ne trăim viaţa mereu în căutare de idealuri, asta e, – atunci ne vom simţi într-adevăr fericiţi! Nu ţi-a plăcut flăcăul… – Mai dă-i o sanşă, ultima poza a omului liberfie şi după trei luni, un an, sau cinci… Nici nu-ţi imaginezi, cât de surprinsă vei fi, când vei înţelege, câ anume el e dragostea vieţii tale!  Un gând frumos e mult mai frumos decât o femeie frumoasă! 😉

Scrie-ţi celor dragi, cât de mult îi iubiţi, anume scrie-ţi. Altceva e să rosteşti vorbind la telefon şi să uiţi… O noţiţă cu o frază scrisă cu dragoste, iţi răsuceşte inima şi poate reîntoarce sentimentele de odinioară… Sunaţi-i, când aveţi timp liber. Eliminaţi orgoliul din voi. Nu vă referiţi la ceea că nu aveţi timp: fiecare e stăpânul timpului său. – Fă-ţi o clipă şi scrie. Persoana va fi mulţumită şi chiar plăcut surprinsă, dar şi ţie îți va fi bine pe inimă. Nu ţine ranchiuna în ţine, nu-ţi demonstra mândria… Kupala in ukraAzi, supărat, mâine – îţi va trece neapărat. Gândul, că eşti înţelept şi că ai putut să-ţi stăpâneşti slăbiciunele, îţi va produce bucurie în suflet. Iar despre persoane dragi nouă, în vieţile noatre avem nevoie de ei, – sunt puţine, şi trebuie să le preţuim!

Uneori vrei să fugi de oameni răi şi indiferenţi… Să fugi în ţara sufletului, un paradis definit de Dumnezeu… Astfel, încât să poţi respira adânc, stând acolo pe o plajă, ascultând sunetele valurilor lepuite de mal; să priveşti norii la apus de soare şi să înţelegi că există o bucată de pământ, unde fiecare e bucuros de prezenţa ta, şi te primeşte aşa cum eşti… – La bunătate se răspunde cu bunătate, și cu toată inima tinde spre Pace! – Aș dori să mă trezesc într-o cafenea confortabilă, şi 1016552_590584711024311_965399566_nunde cântă saxofonul, iar pe cer dansează stelele… Vreau, şi din nou, vreau! – Să dansez pe scenă astfel, să fiu aplaudată sincer, – să dansez frumos, obraznic, fierbinte, apropos, să dansez cu mândrie de poporul nostru atât de mic, cu tradiții culturale neprețuite în present… – Să râd de fericire, cu bucurie, de întâlnirile cu prietenii, care în picioare, doresc sănătate părinţilor săi, celor apropiaţi şi prieteni… – Recunoaște-ți oare, că astfel de gânduri vă neliniștesc și pe voi?

Ce mult doresc să fi nimerit printre clasici, acolo unde părinţii în continuare sunt cei mai importanţi în viaţă, cei mai în vârstă sunt respectaţi, şi ajutorul este dezinteresat, bfără condiţii, şi binele se întoarce cu bine… – Oameni buni, de ce, toate acestea în prezent lipsesc?

Atunci când omul știe încotro se îndreaptă, îi va fi indiferent unde merg și la ce gândesc ceilalți!..

Aş dori getImage (18)să merg să văd munţii, lacul, cascade, – ceea ce nu pot fi şterse din memorie. Şă mă rog într-un templu antic, atingând cu sufletul icoana lacrimogenă… Iar pe obrazul meu să se prelingă lacrima bucuriei, – bucuria de a fi prezentă în această lume paşnică, atât de curată şi luminoasă…vreau asa oras

– Să fie! – Nu este nevoie de promisiuni. Şi nu ne aşteptăm la imposibilul: ”Tu vei fi cu mine, iar eu cu tine…” Asculta-ţi-vă inima, – epicentrul întelepciunii! Fiecare persoană în final este produsul unei societaţi!..

Să mergem, pur şi simplu, unul la altul. În tăcere. Liniştit. Cu Pace-n suflet. Culori şi baloane… În realmente, să fie cu adevărat! ❤

Svetlana Vizitiu


12 comentarii

”Povestea lui Timur” de Emilia Plugaru


T11Să nu credeţi cumva că unui copilaş îi este uşor atunci când se naşte. E adevarat! Orice ingeraş aparut în lumea asta mare, uneori frumoasă, T3alteori urâtă şi plină de primejdii, fiintă lucrată clipă de clipă de către Dumnezeu, acolo, sub inima mamei, tot Dumnezeu, când o aduce pe lume, o copleşeşte cu dragostea sa. Căci îngerul e mic, crud, neajutorat şi de unul singur nu are cum să reziste. În lumea în care a venit, nimeni nu rezistă de unul singur. În lumea în care a venit, dragostea e cea care îi uneşte, îi înalţă pe toti. T9Timur e un băieţel mic cu ochi de cireaşă coaptă şi zâmbet ce cucereşte până şi florile. De cum s-a ivit la lumina zilei, a infăptuit prima şi marea sa biruintă – a ţipat. A ţipat ca să afle zarea că el e nou, e crud, e cel mai frumos si mai nevinovat om printre toţi care il înconjoară. A ţipat ca să le zică tuturor că e sănătos. Da, nu prea era încântat de ceia ce simţea şi vedea… Acolo, sub inima mamei, nu se compara cu aerul unei lumi în care fusese aruncat ca să plutească şi să fie cuceritor… A doua sa mare biruinţă a fost atunci când a zâmbit. De la zâmbetul lui s-a luminat totul în jur. I-a zâmbit mamei, văzându-se ca în oglindă în ochii ei albaştri, senini şi plini de fericire. Şi a înţeles că mama e acea fiinţă de care va fi legat toată viaţa prin fire nevăzute şi pe care nimeni, niciodată nu le va putea frânge. Ia zâmbit tatălui, atunci când acesta l-a luat ca pe cea T2mai mare comoară în braţe. A simţit mâinile lui puternice şi a înţeles că aceste mâini sunt zidul, peretele de care se va sprijini şi care nu-i va permite sa cadă. Apoi i-a zâmbit unei frumoase bunicuţe cu ochii senini ca ai mamei… Si a înţeles că pentru ea, el e o fericire enormă. O altă bunicuţă, cu ochi mari si negri ca şi ai lui l-a luat în braţe legănând-l uşor şi micul Timur a simţit ca va creşte înconjurat de dragostea şi grija multor oameni, ce nu vor înceta niciodată să-l iubească. S-a liniştit. T7Viaţa ce i s-a oferit, e frumoasă. Apoi a adormit cu laptele pe guriţă, visând un înger care îi întinde un măr de aur. Şi de atunci, dormind, sau fiind treaz, învârte mărul ca să cunoască cat mai bine lumea. Şi ce muncă depune un bebeluş, zi de zi, ca să afle noi şi noi lucruri despre viaţă. Şi ce muncă e să încerci să te ridici pe propriile picioruşe, să stai vertical şi să înveţi că verticalitatea e poziţia ce nu-l va înfrânge pe om în faţa vitregiilor sorţii… Timur, sau Timuşicu meu, cum îi zice tânăra T10si frumoasa bunicuţă cu ochii ce poarta încă în ei lumina şi curăţenia unui copil, e deja un băieţel mare. Incă puţin şi va împlini doi anişori. A stat în picioare când încă nu împlinise anul. Apoi a făcut primul pas. T8Cel care e mai greu, Iar acum aleargă pe drumul cunoaşterii vrând să le vadă, să le pipăie, să le înţeleagă el, prin propria experenţă, pe toate. Alearga, cade, greşeşte, îndreaptă, dar merge, merge înainte căci are de mers şi de parcurs o viaţă întreagă de om. E înconjurat de atâtea lucruri interesante cărora trebuie să le dezghioace rostul. Nu e uşor, da, dar e atât de interesant. Acum, înainte de a se aşează la masă, neapărat îşi spală mânuţele şi fiind-că e un băieţel curat şi vrea întotdeauna să arate bine, să fie frumos, nu uită să-şi spele, să-şi pieptene frezura. T5Nu prea are timp de pierdut pentru mestecat, în vreme ce mănâncă, mai priveşte şi un desen animat la televizor. Personajele desenului îl amuză, sunt atât de năstruşnice. Alături, pe podea, prietena sa, căţeluşa, mănâncă si ea. Timur ii vorbeşte, vrea sa-i zică sa privească împreună povestea, căţeluşa pare că înţelege, doar că nu-i poate răspundeT6 decât printr-un hârâit scurt şi binevoitor: adică lasă, mai întâi mâncăm, apoi celelalte… Oare de ce copilaşii se înţeleg atât de bine cu toată lumea? Cu păsările din curte, cu orice fel de animăluţă domestică, cu gâzuliţele, florile, cu oamenii mari, cu oamenii mici… Probabil fiind-că sunt puri şi curaţi… Deci, sa nu credeţi că unui copilaş îi ieste uşor la început de cale.

Tot ce vede, tot ce aude, fiecare imagine, sunet, vede şi aude pentru întâia oară. Şi va închipuiţi mirarea din ochii lui, uneori chiar frica, teama dar şi marea curiozitate de a înţelege, de a încerca, de a învăţa şi a dejghioca? Timuş priveşte lumea cu ochii lui mari şi negri, larg deschişi. Şi această lume încape în ei.

TimRupe cuvinte, încheagă fraze, e nedumerit de multe ce se întâmplă în jurul său, dar după ce le înţelege rostul, se linişteşte. Sunt însă lucruri pe care încă nu le poate înţelege. Dar le acceptă. T4De exemplu nu pricepe cum poate mămica să-l sărute, să iasă pe uşă, apoi peste o vreme să-i audă glasul, să-i vadă chipul intr-o cutiuţă mică, mică. Cum încape ea în acea cutiuţă? O cercetează, o întoarce pe toate părţile, e o mare minune şi peste vremi le va înţelege pe toate.

Acum de un lucru e sigur, mămica va ieşi din cutiuţă, va deschide uşa şi se va întoarce la el. Şi oriunde nu ar fi, T1oriunde nu ar pleca, si mămica, şi tăticul, şi bunicuţele, şi toţi oamenii scumpi şi dragi lui, întotdeauna se vor întoarce. Căci firul care i-a legat, odată cu naşterea sa, nu se va rupe, nu se va întrerupe niciodată. Când va creste, el va fi cel care va înnoi firul. Căci acest fir-se numeşte Iubire! Iubirea care curge ca Râul şi apa căreia nu mai seacă!

Emilia Plugaru


6 comentarii

Ludmila Sandu la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi” cu ”Petale de veşnicie”


   A aparut si multasteptata zi. Ziua,cand va fi prima mea lansare de carte,dar nu mai am emotiile si frica ce o aveam o luna in urma.Va fi doar un eveniment,o bucurie impartasita cu prietenii si cu cele mai scumpe persoane.Azi imi voi face prieteni noi,si toate acestea datorita la o singura carte.Mi-am dovedit ca stiu sa ma exprim mai usor prin scris decat prin discutii.Nu spun lucruri mari si importante,uneori sunt chiar niste fleacuri,dar cei ce ma asculta,imi spun ca imi vorbeste sufletul.Si eu ii cred,deoarece in suflet iubesc cu adevarat. 

petaleCartea Petale de vesnicie s-a dovedit a fi o carte scrisa cu suflet ,cu dragoste si cu credinta.Am simtit acest lucru,participand o sapatamana la lectura cartii in diferite locuri si cu diferite persoane.Stiti ce o sa va spun? Nu este meritul meu.Asa a vrut Domnul.El a vrut sa am o experienta de viata,o experienta nu chiar usoara.El mi-a dat forte sa ies cu demnitate din situatii neintelese si tot El a avut grija sa-mi trimita ingeri care sa ma incurajeze sa depun aceasta experienta pe hartie.Pentru ca altfel,cum as putea numi niste suflete ce le-am cunoscut prin retelele sociale? Doar ingeri!!! Si cum as numi putiniii prieteni ce au rezistat sa ma sustina ,stiind tragediile din viata mea? Doar ingeri!!! Si cum as putea sa numesc acele persoane,ce nu cunosc nimic despre mine,dar m-au indragit pentru ceea ce sunt acum? Ingeri,si numai ingeri! Raze de lumina trimise de Dumnezeu la salvarea unui suflet ce se afla incatusat de tenebrele nedreptatii. Si odata salvata,in timp ce multi inca mai ratacesc,sper ca aceasta carte sa fie de ajutor altor suflete,sa fie o tamaduire sufletelor indurerate,sa fie o luminita in calea celor ce se cred singuri si neajutorati,deoarece noi nu suntem singuri.

Cu noi este Dumnezeu, si odata ce avem asa Ocrotitor,nu ne ramane decat sa credem in El,sa-l iubim si sa traim dupa principiile lui.Odata ce ne-a creat dupa chipul lui,El ne doreste oameni de succes.Si noi vrem sa fim oameni de succes,meritam sa fim si putem fi !!! Va astept cu drag,scumpe creaturi ale Creatorului azi la orele 15,in sala mare a Bibliotecii Hasdeu,din or. Chisinau,la o vorba buna,la o intalnire unde vor fi doar oameni cu suflet mare,oameni ce inteleg ca niciunul nu este inferior sau superior,dar inteleg ca toti suntem fii Celui de Sus si ne complectam unul pe altul.Dumnezeu este cu noi,si acolo unde este El,exista doar iubire si lumina! Iar umbrele daca apar,pur si simplu nu rezista la lumina. – Ludmila Sandu 

A fost un vis? A fost realitate? Sau este o poveste frumoasa? Este povestea vietii mele,rascolita in cateva ore in sala mare a Bibliotecii Hasdeu din Chisinau.Dupa toate imaginile vazute as putea oare sa nu mai iubesc? As indrazni oare sa ma uit de sus in jos la cei ce ma iubesc?Si as putea oare sa nu ma inchin in fata acelor scumpe creature ce m-au sustinut azi din sala,acelor iubite creature ce m-au sustinut de la mare departare ? Va multumesc,va ador si va iubesc!!!

CUVÂNTUL EDITORULUI
„Petale de veșnicie”este cartea unor experiențe de viață – aduse în actualitate prin demers memorialistic – abordând o gama largă de evenimente, din care autoarea își face o profesie de credință de a extrage semnificații și sensuri ascunse. Fără îndoială, este o carte de talent, care lasă impresia unei naturaleți debordante, prin oralitatea ferventă, ceea ce justifică modul de viață al Ludmilei Sandu. Permanenta legătură cu baștina, în pofida înstrăinării, dovedește cu prisosință că memoria pământului strămoșesc lucrează ca un descântec de dragoste asupra moldovenilor din care și ea face parte. Călătoria în lumea ideilor este însoțită până la identificare de trăirea spirituală a mărturisirii creștine, fapt care conferă scrierii profunzime, orizont și consecvență în parcurgerea treptelor desăvârșirii duhovnicești. Din această perspectivă, Petale de veșnicie, fără a ignora prezentul, depășește în intenție stricta actualitate,raportându-se la ceea ce rămâne de-a pururi neschimbat, într-un dialog sui generis cu eternitatea. În egală măsură, cartea este mărturia unei iubiri de esență franciscană, prin generozitatea cu care se adresează oamenilor, micilor viețuitoare și miracolului naturii. Drumul către Dumnezeu trece prin oameni și Ludmila Sandu își începe voiajul spiritual de la ea însăși, considerând că merită iubire doar cei care reușesc să-și reconsidere ființa intimă în splendoarea iubirii creștine. Petale de veșnicie este cartea unui început promițător, anunțând un autor nou, de la care avem îndreptățite așteptări – Alexandru Mihăilă

Aprecierile prietenilor:

Galina Codreanu – Chisinau. 15 iulie, ora 15.15… Biblioteca Municipală „B.P.Haşdeu” , aproape neincapatoare pentru atata lume buna, venita din toata Moldova, pentru a asista la o sedinta inedita a Clubului Clubul ”Impresii din viata si carti”, care si-a propus sa gazduiasca o lansare de carte noua- Petale de vesnicie de Ludmila Sandu, – moldoveanca, cu zambetul inflorit pe chip, cu lumina aprinsa in suflet si cu un drag de neam si tara, mai rar intanit… Stabilita de ani buni in Italia, Ludmila a infruntat destinul si s-a renascut din floare si speranta, din stea si iarba pentru asi creste frumos copiii si nepotii,.. pentru a visa si a fauri, pentru a asterne dorul copilariei si lacrima nestearsa intre file de carte… Amintiri si indemnuri, sfaturi si motivatii pentru a nu ne uita radacinile si a reusi in viata… Ludmila este o invingatoare, care isi urmeaza visul si paseste increzatoare spre stele… O frumoasa intanire de suflet, care i-a marcat pe multi, facandu-i sa priveasca altfel la viata si la problemele, care ne amarasc existenta… Speranta si Iubire… Lumina si Credinta, consecventa, zambet, cantec si petale de flori… Inspiratie si realizari nenumarate…

Beni Thelmia Again Svetlana Vizitiu invited me to attend another wonderful event for club Impresii din viata si carti…

Ana Iacub: Si-a adunat toate bucuriile, durerile si dorurile intr-o carte… Multe forte creatoare, doamna Ludmila! Ati fost extraordinara!

Ion Bors Îmi face impresia că o cunosc pe dna Sandu de multă vreme. A fost convingătoare la lansarea de carte. Îmi plac oamenii simpli, fără aere de mare scriitor

Nina Vasilii Macari: Şi nu e om să nu fi scris o poezie… Persistă dilema – e bine oare ca fiecare doritor să scrie, să alcătuiască cărţi? Ştim că problema este în permanentă dispută, mai ales printre Oamenii Condeiului, Artiştii Scrisului – SCRIITORII. Da, nu oricine poate deveni scriitor, cosmonaut, medic, profesor sau nu oricine este pietrar, zidar, brutar, totuşi, aşi interveni cu rugămintea pe lângă mult preaiubiţii noştri scriitori – să fie mai îngăduitori cu persoanele care-şi aştern sufletul pe hârtie (fiindcă asta au simţit şi o fac cu gând bun), oare nu avem cu toţii de câştigat de la frumoasa sârguinţă de-a permite gândurilor, gândurilor devenite păsări să zboare??? Istoria relaţiei de prietenie cu distinsa, frumoasa, blânda, isteaţa, harnica, optimista, romantica, activa, vesela, nobila, dinamica si motivanta, dar şi realista – Ludmila Sandu e una absolut curioasă şi interesantă, aşa precum pot fi doar istoriile Fbuciste: reale, dar de necrezut. De ce de necrezut?! Fiindcă eu singură realizez cu greu că într-un timp relativ scurt am cunoscut o persoană, pe care am îndrăgit-o ca pe propriu-mi suflet, că ori de câte ori mă gândesc la momentele prin care a trecut Ludmila Sandu, lacrimile devin neastâmpărate. Prietena mea e precum o oază de linişte în timpurile noastre mai mult tulburi. Zâmbetul ei şi întreaga fiinţă e precum o blândă rază de soare după ploaie sau la început de primăvară. Urmărindu-i activitatea pe Fb, mă minunez de putinţa de-a germina disdedimineaţă zilnic gânduri nobile… Uneori gândurile se nasc cu mult timp înainte de a fi împlinite şi au nevoie de ore, zile, luni, ani pentru a creşte. Ludmila Sandu le-a aşezat cu grijă în lădiţa de bijuterii sufleteşti, prezentându-le astăzi în cartea „Petale de veşnicie” ca pe cele mai sfinte, valoroase podoabe. Menirea noastră e să le păstrăm şi transmitem cu grijă, pentru ca să lumineze chipul şi sufletul cititorilor ce vor voi să vină. Cartea Ludmilei Sandu este vis, realitate, viaţă. Este chipul mamei, care părăsind-o la 17 ani, lăsând-o cap de familie, în care se mai educau şase copii mai mici, nu poate să lipsească din vedeniile iubite, apărute zi de zi cu atingeri blânde pe inimă, cu căldură şi binecuvântare de mamă… Mamă, de ce m-ai părăsit?! Mamă, te simt alături mereu… Mama şi casa părintească, satul – cuib de durere, unde şi-a călit voinţa, caracterul prietena mea. Valori incomensurabile pentru Ludmila, valori care-i zbuciumă fiinţa, ţinând-o mereu în alerta căutării unui răspuns: CE-I DE FĂCUT? Ce se poate de făcut ca satul să iasă din impasul sărăciei şi vieţii nedeterminate la ora actuală? Menţionez, deşi necitind până la moment cartea, îmi dau seama (având ca busolă prefaţa cărţii) că lumea cărţii e o lume în care dânsa se identifică cu personajele, lăsând libertatea cititorilor de-a cugeta asupra varietăţii soluţiilor posibile într-o situaţie sau alta. Am să exploarez cu drag cartea. Am să fac cu ea un pact, să nu-mi fure prea multe lacrimi. Ştiu că istoriile de viaţă mă vor fascina, poate mă va copleşi şi iubirea, demult rămas-am doar cu dorul, voi râde şi voi plânge, presimţind un conţinut bogat, variat al operei, pătruns de magie. Ludmila Sandu a avut fericirea să-şi împlinească destinul dând amintirilor sensuri noi şi viaţă lungă. Scrierea unei lucrări, după cum scria Ion Druţă, poate fi comparată doar „cu actul facerii”. Precum cu deosebită duioşie, atenţie, bunătate mama-şi mângâie pruncul încă din pântec, la fel, probabil, autoarea a mângâiat cuvintele, suflându-le în limbă viaţă şi dulceaţă, sumăţându-le în vârf de creaţie şi zorindu-le creşterea. E o minune! Bineînţeles, este imposibil acest act de creaţie fără un tătic grijuliu. Căci când mama plânge, tata-i şterge lacrima, când mama oboseşte, el, tatăl o ajută transmiţându-i din puterea sa. Iată, în rolul acesta mi l-am închipuit eu pe Dl Alexandru Mihăilă – editorul. Poate reieşind din faptul că n-am scăpat nici una din observaţiile făcute cu mult tact şi bunăvoinţă Dnei Ludmila, dar şi atitudinea pe-alocuri amuzantă – Ludmila vrea să se mai joace pe Fb, bunul părinte, Alexandru Mihăilă o trimite să muncească asupra textelor. Facerea aceasta miraculoasă a cărţii „Petale de veşnicie” s-a desfăşurat mai că sub ochii noştri. Aşa că, aplaudăm frenetic fericitul deznodământ. Titlul cărţii este unul sugestiv – petalele de floare fiind chiar sclipiri din inima care se dăruieşte sau poate metamorfoză pentru lacrimile de fericire de la rodnicia cărţii. Deci, CÂT MAI MULŢI CITITORI! Iar veşnică rămâne fapta Dvoastră, stimată Ludmila Sandu, prin dorinţa de-a vă împărţi sufletul cu oamenii, mai mult decât atât, menţionând adeseori că cartea e adresată TINERILOR. Credinţa Dv în generaţia de tineri, generaţie de virtuţi care ar putea să răstoarne şi munţi, e de nestrămutat. Am lecturat pe Fb cuvântul-prefaţă semnat de Paiu Cornel, în care Dlui relatează adevărata explozie poetică a stărilor cuprinse în sublima existenţă a autoarei – simţirea!!! Picături de suflet, sensuri, determinări devin predicabile în dorinţa sacră a Ludmilei Sandu de a crea, de a-şi înscrie urma în existenţialism, rămânând de-a pururi CONDAMNATĂ la SPERANŢĂ, precum că BINELE ÎNVINGE şi CEL CE MUNCEŞTE, REUŞEŞTE! Ludmila Sandu trăieşte profund oscilaţiile unei lumi efemere, tinzând spre perfecţiune şi victoria iminentă a binelui. Viaţa şi munca se contopesc într-o simbioză perpetuă, prezentând argumente în favoarea gândului că munca-i sfântă şi credinţa în Dumnezeu înseamnă iubire. Poate această echilibristică invocă starea de linişte sufletească, creând loc prezumţiei despre îmbinarea patetică a tragismului în cotidian, iar supremaţia oceanică ieroglifară înscriind: „şi viaţa-şi urmează cursul durut, iar la finele labirintului se întrezăreşte o luminiţă…”. Lumea poate fi schimbată şi prin intermediul cuvintelor. În faţa ticăloşeniei, în faţa perfidităţii, în faţa singurătăţii nu avem decât cuvinte! Cele mai crunte războaie, cele mai frumoase iubiri pot fi purtate doar prin cuvinte. Cuvântul rostit necesită o rostogolire prin petale de floare, rostogolire „prin aur” spre a se înscrie în veşnicie. DRUM BUN ADEVĂRATULUI SENS AL CUVINTELOR DIN AUR ŞI PETALE DE FLOARE! SCUMPĂ LUDMILA SANDU! E TIMPUL SĂ ŢI SE RECUNOASCĂ EFORT
UL, SĂ ŢI SE DESCOPERE GENIUL, SĂ ŢI SE ÎNŢELEAGĂ IUBIREA!

Diana Ungureanu – Am avut revelația unei cărți care i-a dat autoarei o a doua șansă ca să-și trăiască viață din plinul său emoțional. Mă bucur că la noi încă se scrie și vreau să cred că se scrie bine și din suflet. O lansare splendidă! Felicitări Ludmilei Sandu și noi forțe pentru a-și întreține elanul ei creator!

Tatiana Paladi – O Ileană Cosânziană din plaiul Zâmbetului, care cu credinţă în Creatorul Lumii şi zâmbetul pe buze a învins obstacolele basmului vieţii manifestate până acum… A creat la Club o adevărată atmosferă de poveste… Când am numit Galinei (moderatoarea) pagina 27 … dumneaei a citit câteva fraze din petala de veşnicie numită Copilăria, în care Ludmila scrie “vroiam să ştiu ce este dincolo de orizont…cine a creat Soarele…Luna…Cine aruncă stelele pe Cer şi cine le strange dimineaţa”. Astfel am găsit răspuns la intrebarea de ce din cei peste 2500 de prieteni din oraşul virtual Facebooc Ludmila este cea mai aproape de sufletul meu şi cea mai receptivă la informaţia pe care o postez în grupul MOLDOVA COSMICĂ. Suntem neamuri cosmice şi comunicăm indiferent de distanţa dintre Moldova şi Italia. Mai multe despre fiinţa minunată Ludmila voi spune ceva mai târziu…

Anna Hanganu: Sunt plina de emoti pozitive.Astazi am fost invitata la un eveniment frumos asa cum este si acest omulet ce ma invitat. Nimic nu este intimplator si nestiute sunt caile Domnului.Daca ne-a intilnit inseamna ca are pentru noi un plan frumos.Scoate tot ce-i mai bun si lumineaza calea celor ce te iubesc si iubeste-i reciproc. Asa am primit eu invitatia si ma bucur nespus de mult, ca sunt iubita si ca pot sa ofer din iubirea mea tuturor.Emotionata,dar totodata si incintata de ceea ce am facut si fac pentru oameni minunati ce ma inconjoara. MULTUMESC!Doamna Ludmila Sandu este o adevarata doamna si ii multumesc din suflet
pentru ca a avut curajul sa isi deschida sufletul in fata tuturor.Multumesc!

Georgel Chiruc: M-am inttrebat adeseori, cum de stiu moldovencile sa fie si gospodine pricepute, si harnicute, si chitite si binedispuse mereu?.. – Sunt si ele mame, si sotii cu responsabilitati ca multe altele si, totusi, reusesc sa citeasca ziare, sa scrie, sa asculte un ofrat, sa dea un sfat, sa zambeasca si sa daruie o floare unui trecator, sa spere in bine si sa se bucure de farama asta de viata… Ieri, la lansare de carte, am inteles….Iti multumesc, Ludmila Sandu, pentru acesta frumoasa lectie de viata… Sunt primul inscris pentru urmatoarea intalnire…!

Еlena Dabija: Am avut o deosebită satisfacție să cunosc o DOAMNĂ! Să primesc în dar o CARTE cu autograf pentru colecția CENTRULUI EMINESCU . Lansarea a fost deosebită și cu multă lume bună și sinceră. Pe tot parcursul lansării am avut emoții și lacrimi, o nostalgie după anii de copilărie, satul natal, casa părintească, părinți, profesori ș.a. A fost o armonie totală: CARTE -MELODII-FLORI-ZÂMBETE-LACRIMI! Am reușit chiar în sală să citesc vre-o 40 de pagini din această CARTE!…mergând spre Centrul Eminescu în cale mi-a eșit o echipă de filmare și am rămas foarte plăcut surprinsă de întrebarea sondajului: CE CARTE CITIȚI LA MOMENT? …am deschis geanta și am scos cartea doamnei LUDMILA SANDU -PETALE DE VEȘNICIE și le-am prezentat-o….Ca bibliotecar de profesie m-am bucurat că TV face astfel de sondaje și i-am convins că în Moldova SE CITEȘTE! Mulțumiri doamnei Ludmila Sandu pentru această întâlnire, i se potrivesc de minune cuvintele lui Tudor Arghezi: CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CU-I TE-A SCRIS!!! SĂNĂTATE ȘI NOI REALIZĂRI!

 


25 comentarii

Dacă am privi viața altfel


Если они могут быть счастливы,то почему мы всегда ноемO frumusețe de fată am observat la fereastră, și cu invidie, am suspinat:”De-aș fi și eu așa…” Dar când ea dă să se ridice, să plece de la fereastră, m-am îngrozit: fata era fără un picior și cu greu mergea în cârje… O, Doamne!  – Iarta-mă, când încep să suspin fără de treabă! Am două picioare! Și lumea o accept cu recunoștință!

M-am pus la taclale cu un vânzător. Era inteligent, adorabil și frumos. Mă îndemna să mai vin la cumpărături. Mi-a spus: ”Să te binecuvânteze Domnul cu sănătate pentru mulți ani! Ce păcat, că nu te pot vedea. Sunt orb de la naștere”.

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin! Nu am probleme cu vederea: văd viața!Și lumea, pacea, – eu le accept cu recunoștință!10665809_10201923620607004_1473480968689391874_n

Un băiețel ca o splendoare, o sculptură în sine, stătea nemișcat, trist, într-un colţ aparte, și eu l-am întrebat: ”Ce faci, băiețele, aici, singurel, de ce nu te joci cu copiii din curte?”. Iar el tot ședea cumințel, fără să se miște, și mi-am dat seama, că nu mă aude. E hipoacuzic.

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin… Aud viața! Și lumea o primesc cu recunoștință!sizabi

Am mâini, picioare. Pot merge, să mă plimb de una singură de vorbă cu sine. Și cu atâta entuziasm să privesc albastrul cerului, norii mei dragi. Am urechi, aud zgomotul de surf îndepărtat…

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin, să mă vaicăr, să mă plâng de viață! –  Dacă Ei sunt fericiți, atunci de ce noi mereu suspinăm?

Eu sunt binecuvântată! Și lumea o accept cu dragoste și recunoștință!dizabilitate

Pentru cei care se simt complexaţi, umiliţi şi nu au la cine se adresa… – Evitaţi persoanele, care vă ştirbesc imaginea şi autoritatea, vă fac să vă simtiţi prost sau vă insultă credibilitatea, în special încrederea în sine. E o calitate, care-i reprezintă pe oameni mărunţi. Cel cu inimă mare, dimpotrivă, va insufla sentimentul, că şi voi puteţi deveni măreţi.

– Doamne, binecuvântează-i şi ajută-i! ❤


7 comentarii

De ce ești frumoasă?


Doi marinari au plecat într-o călătorie în jurul lumii în căutare a destinului. article-0-1B183F1800000578-339_634x383Au navigat până la o insulă cu un trib, în care stăpânul era un senior ce avea două fiice: prima – frumoasă. cealaltâ mai mică – nu prea. Unul dintre marinari i-a zis celuilalt:  – Gata, eu sunt fericit, mi-am găsit consoarta şi rămân aici, să mă însor cu fiica seniorului.
– Ai dreptate, fiica cea mai mare a seniorului e frumoasă şi inţeligentă. Ai făcut alegerea corectă, – însoară-te! – Tu nu m-ai înţeles, prietene! Am de gând să mă căsătoresc cu fiica mai mică a seniorului. – De ce, ai înnebunit? Doar ea este aşa… nu prea. – E decizia mea, şi aşa rămâne! – Prietenul s-a pornit pe alte meleaguri în căutarea fericirii sale, iar mirele a bătătorit drumul pânâ la senior, să-i curteze fata. Conform legendei, tribul avea legile lui: Pentru mireasă se cuvenea să dai o răscumpărare de valoarea vacilor. Cea mai costisitoare şi bună mireasă prețuia zece vaci! A condus mirele până la trib zece vaci şi a mers la lider. – Şefule, îţi cer mâna fiicei tale şi dau pentru ea zece vaci! – Bună alegere!- Fu răspunsul: – Fiica mea cea mai mare este într-adevăr frumoasă, deşteaptă, şi merită toate vacile. Sunt de acord! – Nu, şefule! Nu m-ai înţeles. Eu vreau să mă căsătoresc cu fiica ta mai mică. – Tu ce, glumeşti? Nu vezi, că e aşa… nu prea? – Eu vreau să mă însor anume cu ea. – acasaBine, doar că eu ca un om cinstit nu pot să iau zece vaci, fata nu le merită. Am să i-au pentru ea doar trei vaci, getImage (19)nu mai mult. – Nu, eu vreau sa achit anume cu zece vaci!

S-au căsătorit tinerii noştri! Au trecut mai mulţi ani, şi prietenul cel rătăcitor al eroului nostru, a hotărât să-l viziteze, deja pe nava lui proprie, să afle cum o mai duce cu viaţa… Navigând, s-a oprit de-a lungul ţărmului, iar în întâmpinarea lui venea o femeie de o frumuseţe nepământeană. El a întrebat-o, cum să-şi găsească prietenul. Ea i-a arătat. Veni el si văzu așa imagine: prietenul lui, iar în jurul lui roiesc copilaşii. – Cum o mai duci? – Sunt fericit! – Aici, apăruse acea doamnă frumoasă. – Iată, fă cunoştinţă. Este soţia mea. – Cum? Te-ai căsătorit din nou? – Nu, e aceeaşi femeie. – Dar cum s-a întâmplat, că s-a schimbat atât de mult? – Dar tu întreab-o singur! – S-a apropiat omul de femeie şi o întreabă: – Îmi cer scuze pentru indiscreție, dar eu ţin minte cum erai, aşa… nu prea. Cum de s-a întâmplat că ai devenit atât de frumoasă?avita

Sunt oameni care știu să-ți facă viața minunată! Există și cei, care trec pe-alături fără să evite să-ți dea un ghiont în suflet… Depinde și de mediu…  Bărbații sunt mai domoliți în astă privință. Așa spun chiar femeile. Ele la rândul lor, nu știu să se jertfească, și nu cedează niciodată, nu vorbesc de mame în sine și atitudinea lor pentru copii săi. Prietenie între femei nu există, poate se întâlnesc uneori, doar de placerea odihnei inimei sale, pe la frigărui și cuconade… Există medii unde nu se leaga relații, știm bine care…  Pentru că râvna lor spre putere și concurență e mai puternică, precum și invidia care nu se mai tratează într-o inimă amorțită… Mă străduiesc de multe ori să înțeleg de ce le este mai la îndemână unora persoane să fie critice și răutăcioase, în loc sa fie drăguțe și amabile, însă nu prea reușesc să găsesc un răspuns normal. Probabil, că nici nu există vreunul. Sau poate că mulți oameni își exprimă frustrările făcându-i și pe ceilalți să se simtă măcar la fel de mizerabil ca și ei, după principiul „să moară și capra vecinului”. Un răspuns scurt ar putea fi: pentru că au fost răniți cândva. getImage (17)Nu se naște nimeni cu răutate, ea vine din suferința proprie… Bine, dar de ce să nu clarifici mai întâi, problema cu persoana vizată, în loc să eviți discuția directă, strigând în gura mare cât de prost e amicul, cel de cândva. O fi ea care se consideră persoana deșteaptă și nu observă ochii ce o râd… Oamenii judecă ceea ce este diferit, ceea ce nu se încadrează în standardele lor de normalitate, dar până la urmă, cine poate generaliza realitatea ? Nu, e ceva abstract. Ceea ce pentru noi e normal, pentru alții e ieșit din comun și invers.


4 comentarii

Ultima dorință


Cât de placut era să-l privească şi să-i sărute buzele, dar s-a dovedit, că acum nu mai are nevoie de nimeni… getImage (2)El a lasat-o, atunci când a aflat, că e însărcinată: i-a dat bani pentru avort şi dus a fost. Şi ea s-a pus pe gânduri: se merită? pentru ce? Înțelegea, că va fi mamă singură, bârfită și arătată cu degetul… Desigur, ea înţelegea totul, dar vroia să trăiască pentru copilul ei, și să nu mai asculte pe nimeni, să ia decizii de una singură, să nască, să plece undeva, departe de ochii lumii. A aşteptat o lună, două, sarcina progresa, iar el nu s-a mai interesat de dânsa în tot acest timp. Господи научи нас молиться Луки 11 na 1Nu apărea, nu-i mai păsa de ea; l-a și văzut cu alte fete… Era dureros, plângea, se lupta să supravieţuiască împreună cu copilul. Acum ea se gândea doar la copilul pe care l-a născut: mânuţe mici, picioruşe,..  O stare de neredat prin cuvinte. Zâmbea și adormea zâmbind… Câtă plăcere simțea să-și vadă micuțul. Să-l educe, să-i simtă bătăile inimii… Acum trăiau împreună și erau fericiți fie și în lipsa tatălui… Dar apare el și spune, că regretă, că a procedat urât și dorește să se întoarcă. Fără să se gândească mult, l-a refuzat cu un ”NU” ferm. Cum putea să se mai atingă de bărbatul, pe care după tine l-au mângâiat sute de mâini… Chiar și ceea cum el a procedat, o durea mult și nu vroia să-l ierte. El apărea tot mai des, uneori venea brusc, și aducea jucării pentru copil, bani pentru educație. Insă, îi provoca un dezgust, chiar și banii refuza, – a economisit și ea la timp. Iată, micuțul împlinise trei ani, e déjà matur, și copilaș tot odată. Era fericită să-l vadă cum crește și zâmbește… Într-o zi el venise și o rugă să-i permită să plimbe copilul. Nici nu știuse ce să-i răspundă, dar a consimțit cu un ”Da”, totuși e tatăl, macar că e un netrebnic… Privea cum pleacă, cum așează micuțul în mașină și se îndreaptă în direcția dendrariului… Era ultima oară când își vedea copilul ei în viață. El era băut, precum zicea, doar cu o sticlă de bere, în timp ce plimba copilul, apoi, nimeri într-un accident teribil cu mașina, în care au decedat trei oameni. getImage (10)Ce-i uimitor, el a rămas în viață și acum e pe undeva, se pare… Ea ținea copilul mort în brațe și răcnea, implorând Domnul s-o ajute, iar medicii îi luau copilul și repetau, ca e imposibil, deja nu-l mai întorci… Tot sensul, e că o sticlă de bere a luat viața a trei persoane, inclusiv micuțul ei, iar cel de vină, nu s-a ales nici cu o zgârâietură. Ea nu mai dorea să trăiască și tot repeta, că viața ei s-a terminat. Ultima ei dorință, să transmită tuturor, să nu mai bea niciodată fiind în drum la volanul mașinii! – Oameni, vă rog, nu vă îmbătați la volan, și copiii voștri vor trăi! Cei care au citit, eu vă doresc fericire și dragoste adevărată! Transmiteți tuturor cuvintele mele, și poate ele vor salva viața cuiva… E ultima mea dorință.


7 comentarii

Negi în talpa amanților


Am avut eu nereușite în viață, deși, amantacine m-ar judeca, – ce este corect și ce, – nu. Nu regret nimic, pentru că o experiență nereușită este totuși, o experiență…  Și de fiecare dată, când știm că e sfârșitul, de fapt, nu e… Pentru că mereu avem șanse la o relație nouă, cel puțin, la o continuare…

Sunt o fire modestă, credulă, îmbrățișez oamenii când mă simt rușinată. Întotdeauna

getImage (1)am crezut în oameni; îmi ziceam, că mă descurc în relații și pricep în psihologia umană, de fapt… cavalerii mei m-au folosit, pur și simplu… Iar eu îi consideram persoane sfinte, convingându-i pe toți din jur ca ”așa e”…  Niciodată nu-mi ascultam prietenele, care uneori îmi dădeau sfaturi ”cuminte”, și în loc să sap în neajunsurile amanților mei, eu căutam să le justific minciunile, desenând cu mărinimie… aripi îngerești pe spatele lor. Cei care mă înconjurau, încercau să-mi bage în creierul meu fără minte, că următorul iubit, de fapt, nu este perechea mea! – îmi deschideau ochii la cele petrecute, dar ochelarii mei rozi nicidecum nu doreau să dispără de pe al meu năsuc. Iată așa trăiam, alergând cu inima zdrobită de la un iubit la altul, alinându-mi rănile, iar… după următorul ticălos, care mă lepăda, îmi ziceam: ”Basta!”. negi in talpaMă închideam în sine, cu griji, că niciodată nu voi mai fi fericită… Am decis să nu mă îndrăgostesc niciodată. Cu chiu, cu vai, -apoi revenisem în fire, viață începea să se aranjeze: mi-am găsit un servici într-o companie mare: decisem să fac o carieră. Iată că mă dezvățasem să trăiesc doar pentru mine, eram obișnuită s-o fac pentru cineva, care desigur,.. nu aprecia efortul meu. Cu toate acestea, timpul decurgea lin-întins… până acea zi…

barba

În acea seară, mă întorceam de la servici, iar în căpșorul meu roia un proiect de reparație a apartamentului, când de o dată, un BMW a parcat lângă mine și o voce beată de bărbat rosti: – ”Frumoaso, hai, că te plimb eu prin ploaia asta romantică!”

– ”Merci, nu e nevoie”, – încercasem să nu fiu brutală: Cine știe, ce pasăre mai este... – ”Dragă, de ce, o faci pe sfânta? Poate ne schimbăm cu telefoanele!” – Omul încercă să flirteze cu mine. – Nu mi-a plăcut deloc, încercasem să fug, dar omul urnind mașina, mi-a întretăiat calea. – ”Mă scuzați, sunt foarte obosită și e târziu!”, – după ce am dispărut în noaptea scării. Mare mi-a fost mirarea, când a doua zi, ieșind din scară blocului, l-am văzut pe necunoscutul de ieri. Se apropiase de mine cu un buchet de flori si ceru politicos scuze pentru comportamentul de aseară, după ce… zâmbind, ne-am pornit să discutăm la o cafenea din apropiere. Am vorbit mult, cu toate că mi s-a părut nici o oră. Timpul trecu pe neobservate, și chiar în primele ore de discuție cu acest Radu, am înțeles, că nu am întâlnit niciodată o persoană mai apropiată, de parcă îl cunoșteam de o viață. Am schimbat cu numere de telefoane, si am plecat… fiecare la casa lui. Apoi, toată ziulica mă gândeam la el, și curând… uitasem de el. getImage (15)Radu plecase peste hotare, eu duceam traiul, ca de obicei, dar liniștea mea n-a durat mult timp…  Curând, Radu apăruse din nou. Întâlnirile noastre s-au îndesit, – am început să-l aștept cu nerăbdare și tot mai mult mă îndrăgosteam. El venea, apoi dispărea, – și de fiecare dată eram nevoită să învăț să-mi continui viața fără el. Despărțirile deveneau insuportabile, aveam insomnii, viața nu-mi prezenta mare interes, – fără Radu părea gri și plictisitoare, – doar cu el strălucea cu toate culorile curcubeului. Astfel, trecuse un an.Trăiam în așteptarea întâlnirii cu persoana dragă. Iubitul venea o dată în lună pentru două săptămâni, restul zilelor eu doar supraviețuiam. Ulterior, am fost trimisă la stagiere în Chișinău. Eram fericită, că-l voi revedea!

Radu mă întălnise la gară, m-a dus până la hotel, i-am propus să între, dar el mi-a spus, că are ceva important de vorbit. Am înțeles, că e ceva serios. – ”Înțelegi, motănaș, acolo la tine în orășel totul a fost excelent, dar aici eu… am familie, copii…. Am vrut să-ți spun acest lucru mai înainte, dar nu m-am gândit, că se va ajunge atât de departe. Tu ești deșteaptă fetiță la mine, vei înțelege, eu știu…getImage (26)

Îl priveam printre lacrimi, demult nu m-am simțit atât de înjosită, în sfârșit, am înțeles și eu mă uram pentru că din nou am permis unui ticălos să-mi zdrobească inima. Am revăzut tabloul ultimului an: deci, eu am avut un roman, iar Radu, cu mine ”n-a avut” nimic! Eu îl iubeam, și nu el pe mine! Chiar făceam planuri, să mergem la vară împreună în concediu, iar el are aici COPII! FAMILIE! Dacă aș fi știut mai înainte, nu-i permiteam să se apropie de mine nici la un metru… – Am tăcut, pur și simplu, și am ieșit din mașină. Am mers ca o fantomă la hotel. Așteptam totuși,.. să mă cheme, să vină în urma mea. Îl uram din toată inima, și în suflet visam să-l iert. Am înțeles, că nu va veni, atunci când am auzit motorul pornit. A plecat. Eu m-am ridicat în număr, am închis ușa, și… pur și simplu m-am târât pe pereți, bocind ca o nebună…

Cele două săptămâni de stagiere au zburat, eu m-am întors acasă la visele mele zdruncinate. Am fost nevoită să încep o pagină nouă în viața mea, urmele rănii însă au ramas: nu treceau nicidecum, dimpotrivă, simțeam, că cu fiecare zi îl iubesc tot mai mult. Trecuse jumătate de an, a sosit primăvara, iar eu în continuare așteptam, că omul va binevoi să mă telefoneze… Așa și trecea viața mea: Aștepți, te uiți la soare și nici nu observi, că visul tău sub acest soare se spulberă, iar împreună cu el se spulberă și toată viața ta… Cu fiecare zi nouă mi se făcea tot mai clar, că el nu va veni, și-mi doream să mor. Nu puteam să trăiesc fără el: înainte, eram în așteptarea lui, iar acum nu mai aveam ce aștepta, de aceea, mă convingeam, că el neapărat mă va suna…

1477925_10152403550525558_1288086950_n

Și el a telefonat!.. Peste jumătate de an de la ultima întâlnire, – precum un tunet printre razele solare, deja când începeam să-l uit. Cerea întâlnire, la care eu mult timp nu acceptam să merg, și totuși am venit. El, ca întotdeauna, excela. – ”Am înțeles, că n-am avut dreptate, iartă-mă. Tu ești cea, pe care am căutat-o toată viața. Am plecat din familie, putem acum să fim împreună, dacă mă mai iubești, acceptă să începem totul de la început!” – și eu mă topeam, mă topeam cu fiece clipă, însă… obida era mai dură ca iubirea: timpul și-a făcut efectul! – acum îl priveam nu ca o prostuță îndrăgostită. Se pare, că am devenit puternică: – ”Nu, Radule, deja e târziu. Prea târziu…”

A plecat… Am simțit, că de astă dată nu-mi va telefona niciodată… Am izbucnit în plâns…


7 comentarii

Bucurați-vă de oameni


Înainte de a muri, trenun om rău și furios a întâlnit la porțile iadului un înger. Îngerul i-a spus: – ”Este suficient sa faci măcar o faptă bună în viața ta și asta te va salva… Gândește bine, și ia aminte, ce ai făcut tu bun?

 Omul s-a gândit mult şi și-a adus aminte că într-o zi, atunci când el trecea printr-o pădure, a dat peste un păianjen în calea lui și… nu l-a călcat. Îngerul a zâmbit, și din cer a coborât un păianjeniș pe care omul trebuia să se urce în Rai. Alte persoane condamnate la Iad care stăteau în urma omului rău, au început agitate să se urce şi ele. Văzându-i ce fac, omul rău a început să îmbrâncească oamenii  cu picioarele, fiind speriat că păianjenișul se va rupe şi-atunci el va cădea jos. În acea clipă, rețeaua, într-adevăr, s-a rupt, și omul rău a nimerit din nou în Iad…

– Ce păcat! – a spus Îngerul. – Fiind preocupat doar de persoana ta, ai transformat în răutate chiar și unica faptă bună, pe care ai săvârșit-o vre-odată!

Iată aşa legendă cu învățăminte… Şi din partea mea:

Nu vă bucurați de dușmani atunci când şi ei decad tot mai jos și se lasă doborâți de soartă. – Oferiți-le o şansă! Și ei, la fel au o Viață: doar că ura lor pentru unele persoane izvorăște din frustrări și erori proprii, de  viață ratată, bolnavă, din disperare şi neputința de a rezolva problemele personale…

Nu vă bucurați, imitând că ura vă aduce plăcere… Astfel, nu există nicio logică. Fiți atenți la erori și păcate, chiar dacă le comiteți de zeci de ori!
Și greşelile ne oferă învățăminte în viață, atunci când suntem atenți la semnele lor. Ne i-au puterile, dar ne redau înțelegerea oamenilor în unele situații critice. Ne oferă experienţă şi rezistenţă. Uneori, suportăm alături de noi persoane, pe care-i preocupă doar personalitatea lor, ego-ul său și cariera proprie…

Cineva nu învață nici din greșelile pe care le observă la alții, – nu-i schimbă nici grija, nici… propria lor scârbă. Nici durerea. Frustraţi, se răzbună fără să realizeze, acest lucru, ce este mai periculos. Orgoliul e mai presus decât toleranţa, şi funcţia e inima lor. Puterea închide ochii la multe greşeli proprii.

Atunci când ești orbit de putere, este foarte ușor să fii influențat de bârfele oamenilor, de modul lor de a se exprima, de mintea lor răvășită… Este vorba despre cei, cu abilitatea de a folosi și a influența persoanele în interesele lor.

Arma lor e mai tare ca reputația. Dar judecă unul Dumnezeu…

E foarte important să luăm aminte:pisic2

 Nicio mamă nu poate ști viața cui o leagănă: a unui viitor rege sau a unui criminal. Nu se știe cine și unde va ajunge mai departe, – în vârf sau în noroi.

Viața ne leagă unul de altul, oricare n-ar fi ea Viaţa… Prin Credinţă… Mulți din noi ajung să nu înțeleagă niciodată, că faptele ne determină să devenim ceea ce suntem… Rugaţi-vă la Domnul să devenim mai buni!..
A voastră, Svetlana Vizitiu ❤


423 comentarii

Mi-am dăruit soțul amantei lui


Am trăit 18 ani cu soțul meu, iar acum el a plecat la alta.fum Eu sunt de vină. O viață întreagă am fost cașnică, soțul era umărul meu, serviciu și prietenă. În ultimii ani am început să-i simt indiferența. Tot mai des se reținea până târziu la servici, sta tot mai rar pe-acasă… Acest lucru mă supăra tare. Am încetat să ieșim împreună. Eu, sincer vorbind, am devenit o isterică. Deci, tabloul arăta astfel: soțul vine de la serviciu acasă, unde-l așteaptă o scorpie, care din prag începe să țipe, să spargă vesela. Nu mă puteam resemna, că nu mă mai iubește la fel ca înainte. Soțul meu e foarte comunicabil, are mulți cunoscuți. Eu însă, în acești ani m-am izolat mult, m-am transformat într-o persoană nesociabilă, cu complexe, fără prietene. N-aveam o viață a mea, ci doar a soțului.  Desigur, el fiind permanent între oameni, eu nu-l mai interesam, devenisem dependentă de el în totalitate: și moral, și financiar. El nu mai putea suporta o povară ca mine. Ultimul an am trăit ca pe vulcan, nu ne mai vorbeam pe un ton normal, doar cu țipete. Ambii înțelegeam, că nu mai putem continua să trăim astfel. Acum două luni mi-a zis că i-am stins toată dragostea lui pentru mine și… a plecat. Locuia prin hoteluri. Nu credeam că e pentru totdeauna; îmi ziceam că încă mă iubește. Trebuie doar să ne odihnim nițel unul de altul. Când venea, vorbeam despre cum am decăzut, ce am făcut din dragostea noastră. Apoi, a recunoscut, că trăiește cu altă femeie, care l-a încălzit cât a fost pribeag, și, tot cu ea, a găsit căldura care în familia noastră lipsea de mult timp…a rabotati nado

Lumea în fața mea s-a prăbușit! Nu știu, cum am reușit să rămân în viață. În tinerețe mă gândeam că dacă voi avea un soț infidel, îl voi omorî și pe el, și pe amanta lui. Eram convinsă, că nu-i voi ierta înșelarea – orice, numai nu asta!

Dar, într-adevăr…  m-am târât la picioarele lui, implorându-l să se întoarcă. Plângeam în hohote ca o nebună: și de unde atâtea lacrimi s-au adunat în mine! Iar el mă privea cu milă și-mi zicea să nu mă înjosesc atâta, – nu se mai întoarce! O săptămînă am stat, pur și simplu, întinsă; mă durea inima și nu-mi trecea nicio licărire prin minte. Nu mai aveam niciun sens să trăiesc, mă gândeam la suicid. Chiar am început pregătirile: am cumpărat medicamente și koniak, să le beau; am mers la volan prin oraș, căutând un loc de care să mă izbesc în plină viteză; am stat pe un pod și doream să mă arunc în râu… Nopțile mă visam moartă. Atât de mult m-am apropiat de moarte, încât ziua îmi părea beznă, iar din toate părțile, umbrele ei îmi întindeau ghearele. Nu aveam cui să vorbesc și să mă plâng. Părinților nu le puteam spune, sunt bătrâni și-l iubesc pe soțul meu. Nopți întregi nu puteam adormi: îmi imaginam, cum e el… cu ea, cealaltă. Băusem munți de somnifere, iar dimineața nu-mi puteam deschide ochii umflați, aveam și vomă. Nu mâncam nimic. Apoi, într-un moment, brusc m-am gândit, că sunt cu Credință în Dumnezeu, și e păcat de gânduri negre; că ea, moartea, e mereu alături, voi reuși s-o apuc oricând. Dar aș putea să-mi trăiesc viața fără soțul meu, hotărâsem să încerc. De ce am încetat să mă iubesc și să mă respect? Am 40 de ani și n-am realizat nimic… Am încercat să deschid ochii și să mă văd dintr-o parte: un șoarece gri, o molie fără culoare. Este uimitor, că soțul meu a trăit cu mine atâția ani! În locul lui, chiar aș fi plecat mai demult. Și, am decis să trăiesc, să-mi schimb viața, să devin alt om! 1471258_686998824668411_1681828373_nSunt recunoscătoare acestei situații că s-a întâmplat. Mi s-a făcut ușor pe suflet! Nu mai am frică, i-am supraviețuit, trecutul a ars, se naște ceva nou. Mă voi schimba și îmi voi întoarce soțul iubit! Pe ea, cealaltă, însă n-o urăsc. Doar i l-am cedat: o las să se mai încălzească puțin. Îi cunosc numărul de telefon și adresa, dar nu-i voi face rău. E o femeie interesantă, are multe prietene. Predă, e cu inițiativă, zâmbește, merge pe tocuri înalte. Iar eu – o casnică posomorâtă în blugi și pulover…

Mai întâi de toate, trebuie să îndrăgesc toată lumea! ea ori fotblCât e de plăcut să zâmbești oamenilor și să primești zâmbetele lor drept răspuns! Mă voi duce la Malldova, să-mi reînnoiesc toată vestimentația: am și uitat de când nu am mai făcut acest lucru. Voi studia limba engleză, ceea ce am visat toată viața. Voi comunica și mă voi sfătui cu diferite persoane interesante pe rețele de socializare… Voi învăța să trăiesc din nou.

Sunt deja în stare să vorbesc normal cu soțul, nu-l presez, nu-i mai torn istericale: nu mai am asemenea porniri. Încep să-i par interesantă; nu-și crede ochilor, zice că nu sunt eu. Vine în fiecare zi acasă. Îl întâmpin în fiecare zi cu zâmbete. Uneori sar la gâtul lui de bucurie. La plecare îi zic că-l iubesc și-l voi aștepta mereu. Se întâmplă și sex, și încă de acel de care în căsnicia noastră nu am avut de zece ani. Totuși, soțul meu e cel mai bun amant. Ne amuzăm pe seama amantei lui, că iată, o schimbă cu soția…Sanda drive

Când mi-e rău, pot să-l telefonez: el mă alină cu vorbe, care-mi topesc sufletul, și-atunci mă calmez. Eu iubesc drive, el știe acest lucru și-i place. Sunt parașutistă, tenisistă și automobilistă. Am toate șansele să-mi întorc soțul înapoi. Poate că el ar fi revenit, doar că deja… eu nu doresc acest lucru. Nu vreau să se întoarcă la mine – la cea de odinioară, vreau să se întoarcă – la cea renăscută. Pentru asta mai am nevoie de timp. lo2Desigur, mi-e greu și nopțile mă apucă disperarea la gândul că nu voi reuși. Însă, cred că voi rezista și… voi reuși! Cum eram înainte, nu voi mai fi. Și, chiar dacă nu voi reuși să-mi întorc soțul, în schimb voi câștiga respectul pentru mine însămi.

Dacă cineva mi-ar fi spus ce mi se va întâmpla, n-aș fi crezut. De ce ma confesez, de ce îmi spun povestea mea? Nu știu. Însă, urați-mi noroc!

Din mărturiile unei ‘doamne drive’…

😉


19 comentarii

Cum e să fii femeie puternică


 :) Despre sindromul ”mătuşicăi” nu veţi găsi în dicţionare. Cu toate că, în viaţă este o apariţie reală: 10297959_657708934301096_8994426641645619120_ncu o stare abătută, de oboseală și morocăneală, în plus, privire stinsă, apatie sexuală, nedorinţa de a mai visa… Un atare kokteil negativ, un motiv din care suferă multe persoane…

Odată, s-a trezit şi în mine această ”mătuşică”. Nu chiar imediat, dar îşi făcea uneori “apariţii” lăuntrice, fie, şi pe o clipă, în al meu interior. Se întâmpla asta, în special, atunci când se adunau grămezi de munci şi griji în gospodăria noastră: deriticări şi cârpiri… Dar cel mai important, – sub masca cicălelilor la adresa celor de-acasă; cică, nimeni, în această casă, în afară de mine, n-are nevoie de nimic. Se-ntâmpla, înţelepciunea din mine să-i riposteze năstruşniciei mele “din interior”, şi acea… dispărea imediat. Și tuturor din nou li se făcea ușor şi vesel. Drept, că după naşterea copiilor, oaspeţica nedorită apărea mai des, ascunzându-se sub masca aprecierilor sociale, cu simţăminte de datorii şi obligaţiuni. Ulterior, “mătuşica” se mutase pentru totdeauna. Cinic şi brutal. M-am pricopsit, deci… Cu tot scarbul – amărăciune, ipohandrie, plictiseală, economie. Doar să mă îngraş încă n-am reuşit, dar nici asta nu mă preocupă. “Mătuşica” a făcut o revizie în casă, şi cu o mâna aspră mi-a strâns cureaua… la buric. Nu-i mai ardea de garderobă, de concerte, de plimbări… În fine, mai apăreau sclipiri de tânguială după vremuri bune, şi plângeam cu lacrimi amare… Veşnic obosită, morocănoasă şi neprihanită, uneori îmi propuneam timid, să intru în buticuri cu lengerie, dar “matuşica” era de neînduplecat! Pantofi cu tocuri? Doamne fereşte! Copiii nu au ce mânca, nu au haine de calitate! Dar şi să fiu mai înaltă ca soţul, la fel, nu se permitea. “Mătuşica” devenea un despot în casă, şi copiii au început să zâmbească mai rar, prietenii – sa vină și ei mai răruț în oaspeţie, iar soţul – să şoptească cu  blândețe… Dar, intr-o zi solară de primăvară, “mătuşica” a dat semne că cedează: viaţa devenise imposibilă! Procurând tot ce mă făcea mai frumoasă şi de nerecunoscut, i-am dat un şuţ acelei “matuşici”, cu toate borşurile, bodogănelile, oboselile şi griji cu obligațiuni.  Mi-am zis şi scris pe frunte câteva poveţe, în lupta contra sindromului “mătuşicei”, cu care lupt și în continuare! Din obligație. :)

1. Fă-le pe toate cu dragoste şi uşurinţă. Aşa, precum spun şi filosofii: ce-i în interior, e – şi dinafară. Dacă te bucuri de lume, de fiecare clipă în viaţă, devii şi la exterior, la fel de frumoasă și atrăgatoare pentru anturajul și norocul tău. Buna ta dispoziţie, precum şi inelele pe apa, se extind asupra celor de-alături. Doar “matuşica” uită, că la mame fericite şi copiii sunt fericiţi, iar la femei fericite și soţii sunt fericiţi.img_20170305_113918

2. Aplică-ţi bucuriile de femeie în rangul celor obligatorii: Precum o spun filosofii: nu e greu să te naşti deştept, iar minte de barbat –  este, fie, nu este… Grația femeiască – e altceva, dar…  e realizabilă. Aşa că, momindu-te şi bucurându-te de plăceri femeieşti, realizează-te! cu Feminitate! cu Şarm! neapărat, cu Cochetării! cu putere de a Farmeca! dar, fără sindroame de matuşica! Doar sentimente și convingere, că tu eşti Cineva, şi-n primul rând, să fii în ochii tăi proprii – Prima! Vârsta nu are afacere: fii Fără dependenţă de ea!

3. Nu sunt datoare nimănui.  Simţul cela, cu datorii, obligaţii, se merită înșirat într-un rând de psihiatrie. Gen clasic: nu suport sa prepar, să cârpesc, să deretic, dar mă simt obligată… Şi… în loc să ne refuzăm pur şi simplu, de treburi obosite, ne violăm sistematic, iritându-ne contra tuturor, transformându-ne în himere rele. Cu toate că, acei “toţi” nici  nu te-au rugat să te arzi trei ore la bucătărie, ca să-i bucuri cu cinci feluri de mâncare? Nu va muri nimeni de foame, iar în criza actuală, soţul se face sătul şi cu un borş! etate1Cred, că doar dragostea e în stare să conducă oamenii în direcţia corectă…

4. Îmi este indiferent, ce vor gândi de mine oamenii. Important – e cum gândesc eu. Dar să gandeşti trebuie, doar de bine! Şi dacă cineva gândeşte de rău, e problema lui! Numai “mătuşicilor” le pasă… Ia atitudine: Un spate drept, barbia în sus, un mers elegant! – cine se va indoi, că esti o Femeie fericită? Apropo, nimeni nu te va bârfi…

5. Dacă e să alegi între sex şi prepararea borşului – alege sexul! Numai nu cădeți jos, vă rog! Că mă apucă uneori şi pe mine îndoiala…  Doar “mătuşicile” n-au puteri, au obosit, sunt ocupate, n-au dorinţă… Poate şi cele slăbite și nesănătoase, să le iertăm… “Fetele normale” includ fantezia, citesc Kamasutra, se ocupă cu Tantra şi dansuri orientale etc. Doar că, borşul se poate prepara și după… Iar cine poate, achită servitorii să-l prepare, dacă -nu, cumpără un set de bulioane :)

6. Femeia e făcută să inspire bărbatul, nu să-l slugească! De acord? Primul meu bărbățel se da cu părerea, că de la femeile care prepară excelent şi cârpesc bine cămăşile, bărbaţii nu pleacă. Ei, şi a avut el patru (!) soții și zeci de amante. Toate preparau şi spălau foarte bine… Iar el n-a înţeles un simplu lucru: servitoarea şi soţia – sunt subiecte absolut diferite!

7. Eu exist, și acest fapt deja e un motiv de bucurie! Alta ca mine, nu există, şi nici nu va fi. Niciodată! Aşa că, fiţi de acord, că e o crimă să te simţi nenorocită, să te ucizi zilnic cu probleme, uneori, inventate, distrugându-ţi personalitatea şi transformându-te într-o tânguitoare lacrimogenă.

8. Fii mereu în formă, chiar şi cu copii în braţe! Iar în faţa bărbatului, întotdeauna,- fii cu rujul pe buze! Să arăţi ca o crăiasă! Şi afară, şi – acasă!  Cine a zis, că femeilor mature le este interzis? “Mătuşica”?… Arată-i limba şi… fugi să te dai pe role! Nu este un lucru imposibil. Doar să-ţi doreşti, doar să vrei… Să ai voință!

Svetlana Vizitiu


11 comentarii

Ce înseamnă Viața noastră


Imagine După o legendă, în prima zi Dumnezeu a creat vaca și i-a spus: – Vei petrece toate zilele în câmp, dând lapte, hrănind vițeii și familia fermierului. Pentru aceasta îți dăruiesc o viață lungă de 60 de ani! – Pentru ce, Doamne, mie iadul ăsta de 60 de ani! – s-a indignat vaca, – Îmi ajung și douăzeci de ani, iar ceilalți patruzeci le las Ție! – Și Dumnezeu a fost de acord. A doua zi, Domnul a creat câinele și i-a spus: – Vei sta mereu la poarta casei stăpânului tău, lătrând la toată lumea care trece… Îți dăruiesc o viață lungă de douăzeci de ani. annHmm, e prea mult pentru lătratul meu, – s-a întristat câinele, – îmi sunt de ajuns și zece ani, restul le dau înapoi. Domnul din nou a fost de acord. Și a treia zi, l-a creat pe Om și i-a zis: – Mănâncă, dormi, distrează-te și bucură-te de viață. Pentru toate, îți ofer 20 de ani! Omul s-a indignat: – Poftim? Doar 20 de ani? Știi ce, Doamne, am să i-au eu acești 20 de ani plus cei 40 de ani, care ți le-a lăsat vaca, și încă cei 10 ani de la câine: Șaptezeci de ani îmi vor fi de ajuns, e bine așa, Doamne? – Fie, cum dorești! – a oftat Domnul…

Și, iată așa s-a întîmplat, că primi 20 de ani, noi dormim, mâncăm și ne distrăm, iar următorii 40 de ani, muncim din greu pentru a ne asigura familiile noastre, și în ultimii 10 ani, lătrăm la toată lumea care trece prin vizorul nostru…

ImagineDacă ai un măgar, nu-ți imagina că toate drumurile îți aparțin! Răutățile adresate, sunt doar invidia celor complexați și care nu au nimic altceva de facut, decât să moară de grija altuia… Fiecare să se uite în interiorul lui: oare avem noi dreptul să murdărim pe alții? Cu ce dovedești că esti mai bun ca altul? Bunatatea și respectul de sine e singura care face diferența…Viața noastră e prea scurtă, ca s-o petrecem urând oamenii… E prea scurtă și pentru a oferi timpul în întregime locului de muncă. Să nu permitem să ni se scurgă printre degete, fără să fi oferind celor dragi o picătură din timpul ei, mai ales celor care ne iubesc într-adevăr… Viața…

vacaDacă mâine… nu vom mai exista, colegii noștri cu ușurință ne vor înlocui cu altcineva, uitându-ne în scurt timp. Și, doar pentru cei din familie sau prieteni, va fi cu adevărat o mare pierdere, despre care își vor aminti toată viața. Gîndiți-vă la acest lucru, atunci cînd acordați serviciului  mai mult timp decât familiei sau celor dragi…

O singură formulă ne conduce viața – Adaptarea! cel puțin în Moldova. 7 minuniCând iubești, te ocupi și de educație personală… Ca să nu fii nevoit să-ți forțezi imaginația… Imaginatia e problemă mare… Ce dai – aceea primesti…

Ce înseamnă Viața noastră… Apreciați:

7 minuni ale lumii noastre: 1. Sa vezi 2. Să auzi 3. Să simți 4. Să vorbești 5. Să gândești 6. Să te bucuri 7. Să iubești!

Svetlana Vizitiu


5 comentarii

De ignori șoapta, te va lovi o piatră


Un tânăr mergea la volanul unui ”Jaguar” spumant nou-nouț, îngînînd o melodie, fiind oricum într-o stare mare de spirit. Încă de la distanță a zărit niște copii sărmani, care ședeau la marginea drumului.1468811_392590414205352_675163254_n După ce i-a ocolit cu atenție, insinuind să mărească viteza, el auzi brusc o lovitură în mașina lui. Infuriat, tînărul opri motorul, după ce a ieșit și l-a apucat pe unul din băieți de guler, scuturîndu-l cu strigăte: – Spurcăciune! Ce naiba, de ce ai aruncat piatră în mașina mea? Tu știi, cît m-a costat ea?!

Scuzați-mă, domnule, – a răspuns băiatul. – N-am avut nicio intenție să vă pricinuiesc daune, și nici la mașina dumneavoastră.1424460_10200443716410324_2069890293_n Doar că fratele meu este invalid, el a căzut din cărucior, iar eu nu-l pot ridica; este prea greu pentru mine. Timp de cîteva ore noi am cerut ajutor, și nimeni nu s-a oprit. N-am avut o altă soluție decît să arunc cu o piatră, altfel, nici dumneavoastră n-ați fi oprit... – Tînărul se calmase puțin, l-a ajutat pe băiat să-și așeze fratele în scaunul rulant. Apoi… încercă să-și frîneze lacrimile ce-l suprimau… S-a apropiat de mașina lui, studiind pe ușa cea nouă strălucitoare adîncitura, care a ramas de la lovitură… Ulterior, tânărul a călătorit mult timp pe această mașină și de fiecare dată le spunea un ”Nu” ferm mecanicilor, care propuneau să repare gaura de la mașină: De fiecare dată ea îi amintea faptul, că ”de ignori șoapta, va zbura o piatră în tine”!

Poți să petreci săptămîni, luni sau chiar ani de zile, lucrînd asupra eticii personalității tale, pentru a schimba atitudinea și comportamentul tău, la fel să nu reușești să te apropii de acel fenomen de schimbare, care se produce în inteiorul tău atunci cînd începi să privești lucrurile altfel…cropped-prmavara.jpg

Fiecare om poartă o lume proprie în inima lui. Cel, care nu a găsit nimic bun în acele locuri de unde a venit, nici apoi nu va reuși. Cel care a avut prieteni acasă, oriunde nu l-ar trimite destinul, va găsi și-acolo prieteni adevărați și loiali.frumos omenie

Pentru că, vezi tu, – Oamenii din jurul nostru devin ceea ce noi căutăm în ei

Svetlana Vizitiu


7 comentarii

Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi


ImagineDoi îngeri-călători s-au oprit pentru o noapte în casa unei familii bogate… Proprietarii s-au dovedit a fi ostili și nu i-au învitat să înnopteze în odaia lor de zi, în schimb, i-au poftit într-o pivniță rece. Atunci cînd înșirau așternuturile, îngerul superior, observând o gaură în perete, a făcut ce a făcut, dar a astupat-o bine. Îngerul cel mic l-a întrebat, de ce a făcut-o.

– ”Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi”,  – fu răspunsul. În noaptea următoare, ei s-au cerut să înnopteze în casa unei alte familii sărace, dar primitoare. Soții au împărțit cu îngerii alimente cele mai bune care s-au găsit prin casă, și i-au poftit să doarmă în patul lor comod, iar pentru sine au înșirat un țol pe podea. În dimineață de după trezire, îngerii i-au găsit pe proprietarul și soția lui plîngînd. Unica lor vacă, de la care laptele era unica lor sursă de venit în familie, zăcea fără suflare în ambar. Îngerul mic întrebă pe cel superior: – ”Cum de s-a întîmplat așa ceva? Acel bogat, avea de toate, și tu l-ai ajutat… Iar această familie cu lipsuri, foarte săracă, dispusă să împartă cu noi tot ce are, și tu… ai permis să moară unica lor vacă? De ce?” – ”Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi”, – a spus din nou îngerul cel mare. – ”În subsol, am realizat că gaura din perete conține o comoară cu aur, iar stăpînul acestei comori a fost nepoliticos cu noi, și n-a făcut un bine în viața lui. Am reparat peretele, astupînd gaura, special ca să nu fie descoperită comoara. Iar în ziua următoare, când noi am dormit în așternut, a venit îngerul morții după soția proprietarului sărac. Eu i-am dat în schimb vaca… Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi…Nu au iPhone, nu au jucarii , nu au televizor , nu au internet dar priviti fetele lor

Astă e legenda… Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi... Unii oameni întră în viețile noastre și pleacă repede, alţii devin prietenii noștri și rămîn pe o clipă, sau pe viaţă… Noi, muribunzii, nu vom înţelege şi nu vom ști niciodată totul! – De ce suntem toleranţi la prostia cuiva, și ne răstim la reproşuri obiective la adresa noastră. Purtăm invidia în noi, pentru că aşa ne este firea, fie nu simţim vina din orgoliu… Avem atâtea oratori, care strigă în urechea lor proprie, fără să se facă auziţi în practică…  Fie, realizează ceva pentru scopurile sale de a ajunge undeva, la vârf… Cel iscusit la cuvinte pentru fapte reale nu dispune de timp, dar nici nu îl caută, din indiferenţă… Nu putem iubi, pentru că nu dorim să învăţăm Iubirea… Unde au dispărut atenţia, toleranţa, bunăvoinţa?… O atitudine îngăduitoare faţă de prostie e specifică oamenilor deştepţi, dar şi ei sunt pe cale de dispariţie. Mentalitatea se înrădăcinează adânc, cu dispreţ şi ranchiună – nu ştiu, cum vom putea să o dezrădăcinăm, noi, sau copiii noştri cu tablete-n cap… Devenim din ce în ce mai orbi, şi ne place să purtăm ochelari, schimbându-le zilnic culorile… Nefericirea vine din insuccesele noastre şi succesele altora, pe care aşa şi nu le mai învăţăm a preţui…

Omule, dacă ai Credință, trebuie să înspiri și viataÎncredere, că tot ceea ce se face şi vine, este nu doar în favoarea ta! Vei înțelege, vei realiza asta în cele din urmă cu timpul… Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu care și este toată Întelepciunea, – dacă moldovenii ar trăi după standarte biblice țara nu ar fi în așa mizerie, de ăia și toți sataniștii și tâlharii sunt la putere că nu-L au pe Dumnezeu în ei.

Ieri – deja e o istorie. Mîine – e un mister. Prezentul – e un cadou! Să facem lucrurile să fie ceea ce dorim să fie bine pentru toată lumea! Viața e o magie, și gustul fiecărui moment este unic! Să învăţăm a iubi şi a preţui! ❤

Svetlana Vizitiu


5 comentarii

Hai, îmbrățișează-mă!


ImagineChiar dacă nu place, adevărul nu poate fi anulat. De multe ori noi nu prețuim ceea ce avem alături, până când dispare. Eliminăm un număr de telefon, știind că se va întipări în mintea noastră. Ne spunem La revedere, știind că ne vom întâlni din nou. Spunem, că ne vom gândi, știind răspunsul dinainte. Mereu căutăm ceva nou, știind că nu vom putea trăi fără acel vechi, din trecut. Suntem în așteptare, chiar și atunci când spunem ”Du-te”! Ne certăm, iar în sinea sa ne rugăm: ”Ei, hai, îmbrățișează-mă!”… Pur și simplu, cuprinde-mă! Doar să trăiești și să fie cineva care are nevoie de tine – este deja un dar, și propria ta recompensă! Cât de important  e să știi, că cineva are nevoie de tine, și… că inima cuiva bate pentru tine! Dragostea e capabilă de multe, n-o respingeți…Imagine Dacă avem o brumă de minte şi un pic de caracter, faptul că avem idei diferite nu ne dă dreptul să ne jignim..  În interiorul fiecărui om există o limită. Limită de sentimente. Limită de emoții. Limită de durere. De lacrimi. De ură… Limită de iertare! De aceea, uneori omul poate răbda îndelung  și mult-mult timp. Cu o lungă tăcere. Și o perioadă îndelungată de timp pentru a trage concluzii. Ca apoi, într-o clipă să se ridice și să plece, fără un cuvânt sau explicație. Prin urmare, de aprecieri au nevoie faptele, nu – cuvintele. Cuvintele au un sens bine definit la origine, totul e că noi să le înțelegem și să folosim problemele cu care ne confruntăm ca pe niște oportunități de a crește înșine. Prin cuvinte, cu toții ne iubim unul pe altul, iar faptele diferă, ne demonstrează contrariul. Nu poți să uiți un om. Poți să-ți schimb atitudinea, dar să-l uiți, niciodată. Dacă nu-ți poți explica, de ce suporți și ierți dificultățile cu sanda etcunei anumite persoane, înseamnă că îl iubești cu adevărat. 1396071_392932950837765_1152603352_nCât de des greșind în viață, ne pierdem persoanele dragi. Străinilor tot încercăm să le facem pe plac, și fugim de cei pe care apreciem într-adevăr. Ridicăm în slăvi pe acei ce nu ne merită, iar pe cei fideli nouă, tradăm. Cine ne apreciază și ne iubește,-  îi ofensăm, și ne mai așteptăm la scuze din partea lor.Trebuie să te placă doar cei care merită? De ce, cu cele mai dragi nouă persoane uneori n-avem imagini? Fiind atât de fericiți cu ei pe timpuri, nu ne gândim, la fotografii ca amintire. Noi, pur și simplu, nu ne gândim, că ei pot să plece… Totul are o limită.

Un animal ia de la viață exact atât cât are nevoie ca să supraviețuiască, iar omul, până explodează… 🙂

Svetlana Vizitiu


19 comentarii

Sinceritățile mele


Mi-am dorit mereu să adun oameni minunați împreună, și nu doar pentru activitatea clubului; să fie într-o strânsă relație de prietenie, cu schimburi de interese și experiență din viață, cu discuții și comunicări, cu sprijin și susținere, la nevoie…

place-poza

Svetlana Vizitiu 2016

La chemarea Inimii!eu Cum se zice, primăvară după primăvară se topesc anii, dar nu și inimile noastre. De aceea, și-mi plac sărbătorile, tradițiile, întrunirile care ne adună împreună, – e un schimb de fericire, dragoste și sănătate spirituală! Sunt o persoană energică și întreprinzătoare, pentru care grijile familiare par puține, de aceea, se pare că mă rup după multă acțiune. Furia poate… să mă apuce atunci când nu sunt înțeleasă; eu vorbesc, lămuresc ceva, dar nu sunt auzită. Încep să cred, că nu sunt acceptată, fie, vorbesc eu ce nu trebuie, și mai mult este o nemulțumire de sine, nu de oponentul meu. Dacă zic, că sunt în stare să schimb o situație, o fac numaidecât. Ca de obicei, precum se întâmplă, acolo unde există situații de conflict… apar și eu, ori, e invers? 🙂  Fapt e că sunt considerată o banalitate, care tot caută dreptatea la fundul mării…  Nu  sufăr când cineva tot încearcă să mă privească în gură. Ramân, când nu sunt constrânsă; când cineva mă ține, – fug eu fără să privesc în urmă.eu10 Doar căsătorii fericite n-am avut, acum încep să mă bucur…sas Dragostea fericită e de acum, de șapte ani!

Mă apasă povara nedreptăților și insuficiența rezultatelor obținute din acțiunile mele… cele dorite. Nu simt satisfacție în activitățile profesionale întreprinse: oricare pas n-ar fi, ea nu vine, dacă nu te simți susținută de persoane pe care te bazezi. Indiferența lor cred  că parvine din nemulțumirea de sine și de viață personală. Dacă ești un doctor, tratezi oamenii și ei se însănătoșesc, – e un rezultat! La noi, când cineva îți zâmbește, apar îndoieli, dacă e sincer. Am născut-o pe fiica mea singurică, fără soț. Pe-atunci, încă se spunea, un „baistruc”. Tatăl ei, mai mare cu zece ani, un sportiv, campion pe lupte, cu ”casă mare” și ”Volgă”, mai și cu alți ”baistruci” prin colțurile URSS, – cu doar cinci luni mai târziu, i s-a mai născut un copil, un frate vitreg pentru fiica mea. 🙂 Avea el un egou inedit parvenit din neîncrederea în oameni și în continuare a rămas un ”jlob” fără de-asemeni; iar toate acestea eu trebuia să le asimilez mai târziu… Eram deja însărcinată, și convinsă că-l iubesc. iulian 2010 febrPâna atunci, m-a iubit el pe mine. 🙂 Eram frumoasă și inocentă, ințeligentă, dar naivă. Credeam fiecărui cuvânt care pronunța lumea. Iar cu ”kopkilu” în traistă, îmi ziceam că nu voi mai trebui la nimeni. N-am mai dorit un astfel de tată pentru fiică… Bine, că am avut puterea asta de a mă convinge. Am înțeles, că o femeie puternică le are pe toate, dacă dorește! Nu aveam timp să mă gandesc la bărbați, nu am spus ”Da” celor, care imi cereau mâna și chiar mă iubeau cu tot cu copil. Intuiam eu, că voi fi acea responsabilă, liderul în familie, însă doream să fiu eu ”mielușă”, – din păcate sau fericire, – s-a adeverit pe parcursul vieții. Vremuri, moravuri, năravuri… Fapt, că peste trei ani m-am măritat cu altul, un polițist, care, după ce i-am născut un fiu, și-a zis, că mi-a făcut o favoare și deja trebuie să-i fiu recunoscătoare, că mă ”luase” cu copil străin, în… propriul meu apartament. Un leneș incurabil și, mare rușine pentru el era să-și plimbe propriul copil în cărucior: ce va zice lumea din sat, că e sub papucul soției? 🙂 Desigur, nu sunt nici eu o sfântă, dar nu am pentru ce a mă justifica… N-am păstrat supărare pentru nimeni, – de fapt, fiecare persoană m-a ajutat să-mi călesc caracterul, să ramân independentă, să-mi fac pași proprii în viitor, sprijinită de Credință, Speranță și Perseverență. În dragoste trebuie să poți juca, – într-o cășnicie, cu atât mai mult. Bărbații sunt ca și copiii, – în fața lor trebuie să improvizezi mereu. Iar când obosești la servici, în gospodărie, – nu-ți mai arde de nimic. Poate fi femeia o soție exemplară, atunci când apar condiții insuportabile, iar toată responsabilitatea căde pe umerii ei? Mă întrebam, 9-ro-5e89cbb84663fbb9e90d861ccd18b440dacă nu sunt eu mai mult ”bărbat” decât femeie, și-apoi mă priveam în oglindă, poate, cu ochii celor care mă admirau, și uneori mă calmam… Totuși, zace în mine o tărie ireproșabilă, indiscutabil, n-ai ce face! 🙂 N-am permis nimănui să-mi stea pe gât, și a fost reciproc.  Omul e slab, atunci când e îndrăgostit, e ca o țintă deschisă pentru răni și bătăile destinului, mai ales, pentru că e foarte sincer. Iar când se preface că iubește, ceea și primește, e o iubire falsă… an4Am avut experiență nereușită în cășnicie, din care n-am știut cum să merg mai departe, doar în vise. Am înțeles, că experiența părinților mei, care sunt împreună de 53 de ani, nu poate fi împrumutată și aici. Oameni diferiți: destine și caractere diferite! Iar Dumnezeu nu ”încearcă” pe nimeni, nu ne face deștepți sau proști: Îți oferă sute de șanse și dacă le-ai ratat, ai ceea ce meriți, de fapt! Nu poți da vina pe Dumnezeu, că n-ai nimerit șansa! Experiențele negative din toată viața mea nu fac nimic cât fac cei 7 ani de fericire. Am învățat să prețuiesc persoana care m-a învățat ce-i iubirea, într-adevăr. Cu gândul la el in continuare, mă rog pentru sănătatea lui!.. an nou famil

Fiica mea dragă, Sanduța mi-a adus sentimente și emoții enorme în viață! – am parcurs împreună prin atâtea învățăminte, toate blogurile rostudii și cuceriri de ”vedetă”: a știut să mă oprească la timp, dăruindu-mi și un nepoțel extraordinar; sunt atât de umilă în fața lui, îl iubesc enorm, ca nici pe micuții mei copii cândva… Acum sunt cu fiul meu Iulian și, se repetă acelaș scenariu: ne călim și dezvoltăm caracterele în continuare. 🙂 Uneori doare, dar mă bucur, că Simt. Viața – asta e să poți simți! E strașnic, când nu mai poți simți nimic, când nu mai ții cont de indiferența proprie. Fiului meu îi place să cânte la chitară, e și un as în computer, mai și citește mult, – cărțile sunt împrăștiate prin toată odaia lui, – și are secretele lui, de adolescență prelungită… Enigmatic, cu secretele lui… Mă conformez și învăț. Îmi dau seama, că cu fiecare copil, învăț și mă dezvolt și eu în continuare. Fiul meu zice, că vrea să trăiască pe cont propriu… Poate asta e problema mea, că mă bag cu preferințele și notațiile mele? Tații copiilor mei n-au participat la educația lor, dar am copii minunați! 9-ro-8d63f57443b3f7ad65b01be85479033dMi-a fost destul de greu să-i ridic, n-am conștiențizat pe deplin acest lucru, de aceea, îmi zic, că a fost ușor! Pentru că ei provin din mine. Pentru că am mult Noroc în viață! – Pentru, că așa credeam și îmi doream! Sunt și în present, o sursă de energie23 și  de noroc pentru cei care țin la mine. Nu glumesc. Un generator de idei si relații între oameni; îi unesc, le trezesc un scop oarecare, pe care ei și-l realizează cu reușită. Apoi, unii uită de mine, și eu – pe ei… 🙂  Iar dacă credeți că sufăr de manii, e problema voastră. Desigur, fiecare din noi, ajunge la un an și se întreabă, care-i rostul sau scopul lui în viață. Mă întreb și eu, dar nu cunosc răspunsul. La nici un an de la naștere, muream, iar antibiotice cu Streptomicină m-au asurzit. La patru-cinci ani – mă înecam în bazin. La nouă ani muream de mengită; anterior, cu două săptămâni, învățătoarea claselor primare mi-a ”zdrobit” capul de tabla clasei, pentru că nu-i dădeam unei colege cartea ”Ala-Bala-Portocala”: de ce am memorizat atât de clar? Altă educătoare din grădiniță mi-a spart ochelarii și mi-a rupt sprânceana, ciocnindu-ne ”cap în cap” cu o fețiță, pentru că ne plângeam moiuna pe alta, noi, copile de 5 ani. Astă este mentalitate la noi, și în continuare. Au fost momente când mașinile treceau la un milimetru de cumpăna de mine. Iar medicii, taticumi-au ”dăruit” și ei un ”handicap” pe viață… Cât mai trebuie şi să mai poți îndura ca să te încrezi în Cel de Sus? În cele mai grele perioade ale vieții, e foarte important să nu ne refuzăm unul pe altul, să ne răbdăm și să ne iubim. Fie, și cu o pauză. Erau clipe, când mă ”rupeam”, nu mai aveam puteri și răbdare, dar niciodată nu mi-am permis timp pentru depresii, nici nu cred în așa ceva, – îmi zic, că e boala celor fără de ocupații. Dacă o cășnicie nu e bolnavă și s-au păstrat ceva valori, totul se poate restabili. Ce-i mai important e să nu-ți pierzi copiii, cu toate că, uneori vrei să scuipi pe toate problemele și să spui: ”Basta!” Chiar dacă îmi pare, că am ajuns la limită, peste un timp îmi trece, și atunci… îmi spun un sincer ”Baftă!” Încerc mereu să discut cu cineva, caut contacte, discuții, puncte de apropiere și, doar să nu mă închid în sine! În acest sens, am mare noroc de parinți, soră, frate, copiii mei… ImagineSuntem persoane emoționale, vesele, săritoare la nevoie. Se pare, că e timpul s-o mai încetinesc cu spiritele, să mă astâmpăr, – vârsta nu mai e aceeași. Dar încearcă să te lupți cu interiorul tău! Să greșesti și să te căiești, – asta e și despre mine. Și pustietatea, care uneori apare în urma unei dezamăgiri în omul, care ți-a fost prieten, – o descarci peste alte persoane, care nu merită această atitudine. Apare prudența, suspiciunea. Dar se merită să oferi șanse  pentru încredere, fără abuz, fără impunere. Viața uneori e o robie, din care nu poți fugi, nici să vrei, – pentru că este timpul pentru un tratament excelent! Oricare îți este dispoziția, trebuie să conștiențizezi realitatea, să prețuiești și să iubești. Vii în lume, și printre oameni imediat îți fuge negativismul, problemele personale, chiar și bolile se pierd. Un sfat gratuit: atâta timp cât oamenii se schimbă, universul se poate schimba. În acest butoi cu miere, e și-un strop cu fiere! 😀

Sau, poate în acest butoi cu fiere, e și-un strop cu miere? 😉

Svetlana Vizitiu


7 comentarii

Dragostea este frica?


La 22 de ani el a întâlnit o fată. getImageCu o siluetă de invidiat, ințeligentă, educată, ambițioasă, muncitoare, în general – o fată de vis. Au trăit împreună în armonie perfectă, ea îl iubea la nebunie; gata să-l asculte ore în șir… El, singur nu putea să creadă în fericirea ce l-a năvălit brusc, i se părea un vis. Se întâlnea cu ea de un an, treaba mergea spre nuntă, deși, nu planificau să conceapă copii, pur și simplu, nu aveau unde locui. Și-aici, dintr-odată și-a dat seama că încă n-a „burlăcit” pe deplin, doar 23 de ani, și deja cu o femeie pentru o viață? S-au despărțit. Ea, tare a mai retrăit, – plângea, îl suna, îl chema înapoi – el rezistase, pentru că a considerat, că ”așa” e mai bine. Au trecut aproape 7 ani, ea și-a venit în fire, s-a recuperat, acum are alt prieten și trăiesc împreună fericiți. Iar el, în această perioadă, nu și-a mai găsit pe nimeni, locuiește cu părinții, și-a luat o pisică, s-a închis în sine… Rare cunoștințe cu alte fete în acest timp, n-au dus la nimic bun – toate erau numaidecât proaste, needucate, leneșe și brutale. Ocazional, mai dă de imaginile ei de pe calculator sau, pe rețele de socializare, – și începe să-l strângă în piept de durere: atât de mult o dorește înapoi…  Se pedepsește pe sine înșiși, și nu mai poate iubi, a devenit pretențios, avea nevoie doar de ea… Și la 30 de ani deja înțelege, ca a burlăcit ”umblând aiurea”, și a pierdut-o anume ”pe aceea”, – cât de false sunt aceste valori! Acum ar spune la toată lumea, dar știe,ca nu ascultă nimeni, până nu se frige singur… – Iubiți-vă, și legați la timp familiile voastre, și nu-i ratați pe cei de care aveți nevoie, ca peste ani să nu vă simtiți răniți. Gandiți-vă, băieți!

El era un fost ostaș, care a primit o scrisoare de la o femeie, pe care n-a vazut-o vre-odată. De la o fată cu numele Florica. Au corespondat vre-o trei ani. Și, s-a întâmplat ceva. El déjà nu mai putea trăi fără scrisorile ei. S-au îndrăgostit unul de altul, fără să conștiințizeze acest lucru. Războiul în Afganistan era pe fine, ei au stabilit să se întâlnească la Gara Centrală, la cinci seara, și ea i-a scris că va veni cu o floare în păr. Iar pe ostașul nostru l-a 1654089_592374737511975_696263072_nsurpins un gând; doar el niciodată nu văzu imaginea Floricăi. El nici nu știe câți ani are. Nu știe, dacă e urâtă sau frumoasă, obeză sau slabă. Și iată, că el o aștepta la gară, iar când ceasul a lovit ora cinci, ea a apărut. Era cu o floare în păr. Avea peste șaizeici de ani. Ostașul putea să plece, dar n-a facut-o. Această femeie i-a scris cât el a luptat la război timp de trei ani, l-a susținut și i-a trimis cadouri de Crăciun. Ea merită tot respectul. Și el s-a apropiat de ea, i-a întins mâna și s-a presentat. getImage (18)Și știți ce? Doamna i-a zis ostașului, că el a greșit. Florica era în spatele ei. El s-a întors și a văzut-o. De o vârstă cu el. Era extraordinar de frumoasă… Doamna în vârstă îi explicase, că Florica o rugase să-și prindă floarea. Dacă ostașul pleca, totul avea să se termine. Iar dacă se apropia, doamna în vârstă i-ar fi prezentat-o pe acea Florică reală și i-ar fi povestit adevărul…

Morala e în aceea, că dragostea – este frica. Frica de a iubi, de a-și deschide sentimentele… Pentru unii…

Deschideți-vă inimile!

SVizitiu


3 comentarii

Acum e primavara…


orbpalarieÎntr-o zi, pe treptele unei clădiri din centrul orașului Chișinău, ședea un orb cu o pălărie la picioare, cu o placă semnată ”Sunt orb, ajutați-mă, vă rog!” Un om mergea în grabă la servici, trecând pe-alături, s-a oprit în fața orbului. El a observat că persoana cu handicap avea doar mărunțiș în pălărie. A aruncat și el bănuți în ea, apoi fără permisiunea orbului, a scris ceva pe placă. A pus-o în loc mai văzut și a plecat.

Imagine

Mai tarziu, omul s-a întors și a remarcat că pălăria orbului era deja plină cu lei şi chiar dolari. Iar orbul simțindu-l după pași, l-a întrebat, dacă el este acea persoană, care a scris ceva pe placuţă. Orbul era tare curios,hg ce anume a scris. Eroul nostru i-a răspuns: ”N-am scris nimic, ce n-ar fi adevărat! Doar că am scris-o puțin diferit”. A zâmbit și a plecat cu treburile lui.

Iar noua inscripție de pe placă semna: Acum e primăvara… Doar că eu n-o pot vedea.1385390_10200287364821632_1391506219_n

ImagineDincolo de fapte, mult prea circumstanțiale, rămânem doar noi… cu noi înșine… Am vrut să dau un exemplu plin de pasiune, optimism, însă nu l-am gasit. E trist de tot. Deși, zâmbesc printre lacrimi spunând toate acestea, pentru mine dizabilitatea rămâne o realitate acceptată, cu care nu mă pot conforma, – plină de înțelesuri și nicidecum deprimantă. Ca un proverb spaniol care spune „Ia lucrurile la care ai poftit și apoi platește pentru ele”. Nu ne pedepsește nimeni, sunt doar lecții pe care trebuie să le însușim. Responsabilități pe care trebuie să ni le asumăm…
Viața e frumoasă, dar nu înseamnă că este și ușoară…
Svetlana Vizitiu ❤


63 comentarii

Însoară-te cu o moldoveancă


article-0-1B183F0C00000578-199_634x390– Izzy, dragul mamei, cât ești tânăr, asigură-te că te vei căsători cu o femeie-evreică! Ea îți va naște copii înțeligenți, deştepţi, frumoși, îți va asigura un cont bancar și conexiuni necesare…

Imagine

– Ei, mamă, ce are una cu alta?  E  atât de important? Şi apoi, ce va urma?

– Apoi, copiii tăi vor crește… Iar tu… vei divorța și te vei căsători cu altă femeie, una rusoaică sau ukraineankă; – ele sunt tare amuzante și preferă sexul:  tu vei avea şi ceva ani în plus, ca să te odihnești și să-ți continui viața fără griji!

– ??! –

– Doar că apoi, dragul mamei, numaidecât să dai la divorţ și să te însori cu o Moldoveancă!Imagine

– De ce? de-a cui nevoie? Au ele, moldovencele, ceva mai special ca altele??

– Eeei, Izzy! Dacă ai ști tu, cum mai au ele grijă de morminte!..

😀

SVizitiu


8 comentarii

Tu poţi mai mult


Imagine Un flăcău nu reuşea nicidecum să-şi găsească o consoartă: ba nu e simpatică, ba nu-i convenea silueta fetei: una nu e atrăgătoare; alta-i, prea slabă sau obeză… Într-o zi, el a avut noroc – a întâlnit un magician, care i-a promis sa-i rezolve metehnele.

– Iată, un chibrit, – a spus el, înmânându-i flăcăului. – Cum vei fi gata, rupe-l în două în faţa oricărei fete, şi ea va deveni treptat la fel, precum tu doreşti ca ea să fie.

Iată, că au observat rudele şi prietenii, că flăcăul începu să se întâlnească cu o fată. Şi devenea ea, zi cu zi, tot mai frumoasă şi frumoasă. În curând, ei s-au căsătorit.

ImagineIar peste un an, au început oamenii să observe, că fata arată tot mai rău. Şi la faţă nu era bine: ceva s-a întâmplat! – nici silueta ei nu mailo2 era atractivă. Cel mai mult s-a întristat flăcăul nostru. L-a găsit el pe acel magician, care i-a dat chibritul, şi l-a întrebat cu furie:

– „M-ai minţit! Magia ta nu mai funcţionează! De ce?”

– Magia nu s-a oprit! – a răspuns magicianul. – Aspectul alesei tale corespunde exact dorinţelor tale. Pur şi simplu, tu ai început să-i cauţi defecte… Ce i-ai căutat, aceea ai găsit…  Să ştii că…

– Tu poţi mai mult, decât crezi că poţi!..

SVizitiu


207 comentarii

Ai grijă ce-ţi doreşti


El işi ura soţia. O ura! – Au trăit împreună 15 ani: o vedea în fiecare zi, dis-de-dimineaţă, doar că în ultimul an, au început să-l irite cumplit „drăcoveniile” soţiei şi obiceiurile ei sălbatice. Mai ales, una din ele: atunci când, abia trezindu-se, ea îşi întindea braţele şi îi zicea: „Bună dimineață, Soare! Azi, va fi o zi minunată!” – Părea, să fie o expresie obişnuită, însă mâinile ei dolofane, faţa ei somnoroasă, – totul îi provoca dezgust.

Ea se ridica din pat, trecea de-a lungul ferestrei, şi câteva clipe privea în depărtare… Apoi, dezbrăcă cămaşa de noapte, si dezgolită mergea la baie. Anterior, încă de la începutul căsătoriei, el îi adora exteriorul, admita libertatea ei cu apucăturile-i desfrânate. Şi cu toate că corpul soţiei, în continuare, era în formă, nuditatea ei îi provoca furie… Într-o zi, el chiar izbucni şi a vrut s-o împingă, ca să-i trezească procesul de „deșteptare”, însă a adunat toată puterea furiei în pumni, și doar s-a răstit brutal la ea: – Trezeşte-te, femeie, eu sunt deja sătul de tine!rautat

Doar că nu se grăbea să traiască după voia soțului, ea era la curent de povestea lui cu ”cealaltă”, și o cunoștea pe fata, cu care soţul ei se aventura de trei ani…

Se simțea atât de singură.

Doar că timpul aspiră rănile orgoliului, şi a lăsat în urmă un traseu trist al inutilităţii sale… Îi ierta soţului agresiunile, lipsă de atenţie, dorinţa lui de a retrăi anii de tinereţe. Însă, nu-i permitea s-o deranjeze, să trăiască precum dorea ea să înţeleagă orice moment…

Astfel, a decis ea să-și continue viața… de când a aflat că este bolnavă incurabil. Boala o rodea de câteva luni şi în curând… o va doborî. Primul impuls, a fost de urgenţă să povestească despre boală. Tuturor! Pentru a reduce tot adevărul fără milă, împărţindu-l în mici fragmente şi împărtăşindu-l rudelor și prietenilor… Cele mai grele clipe, ea le supravieţuise vis-a-vis de conştiinţizare a morţii sale iminente, și, în al doilea rând, –  ea a decis ferm să păstreze tăcerea. – Nici mamei, nici fiicelor, nimănui… – Discreţie absolută. Doar câteva colege cunoșteau toată drama, şi că în loc de deplasări, ea pleca la tratament și primea doze de radiație la Spitalul Oncologic din Chişinău…

Viaţa ei se scurgea, şi cu fiecare zi în ea se năştea înţelepciunea unei persoane cu posibilităţi de a contempla. Îşi ”petrecea” singurătatea într-o bibliotecă din centrul capitalei,Caika Svetlana unde și lucra, la o jumătate de oră distanță de casa ei. În fiecare zi, urca coridorul îngust între rafturi semnate de un bibliotecar în etate: „Misterul vieţii şi al morţii”; în căutare a unei soluții, din care părea că se vor găsi toate răspunsurile…

El venise la amantă, acasă, unde totul i se arăta luminos, cald şi drag. Se întâlneau de trei ani, şi în tot acest timp o iubea cu o dragoste anormală. Era gelos, o umilea şi era umilit, și credea, că nu mai poate respira departe de acest corp tânăr. Astăzi, a venit aici fiind ferm convins, că va divorţa: – De ce să se chinuie toţi trei, el nu-şi iubeşte soţia, cu atât mai mult, că o urăşte! Iar aici, el va trăi un alt mod de viață fericită. A încercat să resimtă din nou sentimentele din trecut pentru soţia lui, dar n-a izbutit. În acest moment era convins, ca ea l-a enervat chiar din prima zi de când s-au cunoscut. A scos din portmoneu o imagine cu soţia lui şi a rupt-o în bucăţele…

S-au înţeles să se întâlnească la restaurantul Sănătatea, tot acolo, unde nu demult au sărbătorit cei 15 ani de cășnicie. Ea a venit prima. El, înainte de a veni la întâlnire, a trecut pe la casa lor, pentru a căuta actele necesare pentru divorţ. Fiind într-o stare oricum iritată, el a smuls părţile interioare ale sertarelor şi le aruncă pe jos. În una din ele găsi o mapă albastră sigilată, pe care n-o văzu înainte. A rupt banda lipicioasă de pe dosar, pentru a afla conținutul lui. Se aştepta la un ”compromat” din partea soţiei, apoi descoperi numeroase învestigații, extrase şi certificate semnate de medici pe numele soţiei. herbert james draperBănuiala l-a străpuns cu o scânteie electricâ, şi un fir rece a prelins pe spatele lui… – Bolnavă incurabil! – Doamne! – Apoi, s-a băgat în laptop on-line, a dat diagnosticul în căutare, și pe display au apărut cuvinte îngrozitoare: „De la 6-18 luni”. Iar dosarul indica deja jumătate de ani de investigaţii și tratamente…

Ea l-a aşteptat timp de o oră. Telefonul lui nu răspundea. A achitat nota şi a ieşit din restaurant. Era o vreme frumoasă de toamnă, soarele nu mai frigea ca de obicei, dar îi încălzea sufletul:Cât de frumoasă e viaţa, şi cât de bine e pe acest sol, alături de oameni, soare, verdeață...” Pentru prima oară, de când aflase de boală, ea fu cuprinsă de un sentiment de autocompătimire. A avut puterea să ascundă acest secret teribil, pentru ca să nu sufere nimeni, -rudele, prietenii. Mai ales, că această viaţă va rămâne în curând doar o amintire… Mergea pe stradă şi urmărea, cum se bucură ochii oamenilor, – pentru ei toată viața este înainte: numaidecât, iarna, apoi și primăvara! Nu-i va fi dat mai mult să experimenteze sentimente asemănătoare! A izbucnit în plâns…

El se tot plimba prin odaie: pentru prima oară în viaţă, simţea acut, aproape fizic, efemeritatea vieţii. Își aduse aminte de soţia lui tânără în acel moment, când abia s-au cunoscut şi erau cuprinși de iubire și speranţe. Doar a iubit-o mult atunci,  şi de ce era convins că nici acum nu simte ceva? I s-a părut, că acești 15 ani nici n-au existat. Totul e încă înainte: viaţa, fericirea, tinereţea…

În următoarele zile, el a iubit-o și a îngrijit-o ca pe timpuri, era cu ea 24 de ore, zi și noapte, – și resimțea o fericire fără precedent. Avea o frică enormă, că va pleca, şi era gata să-şi dea şi viaţa, numai s-o salveze. Şi dacă cineva era să-i amintească, cât de mult îşi ura soţia o lună în urmă, ar fi răspuns: „Nu eram eu acela!” A văzut, cât îi era de greu să suporte durerea, cum plângea nopţile, crezând că el doarme. Înţelegea, că nu există pedeapsă mai mare decât să-ţi cunoști clipa morţii tale. Vedea, cum ea se luptă pentru viaţă şi se ţinea de orice speranţă delirantă…ai grija ce-ti doresti

Ea a murit două luni mai târziu, în decembrie. El a presărat tot drumul întins cu nea, de acasă până la cimitir, cu flori. A plâns ca un copil; iar atunci când coborau sicriul, a îmbătrânit cu o mie de ani!

Acasă, sub perna ei, el a găsit o notiţă, cu o dorinţă scrisă de ea în ajunul Anului nou: „Să fiu fericită cu El până la sfârşitul vieţii mele”. Se zice, că toate dorinţele de revelion se împlinesc. Aparent, e adevărat, pentru că în acel an el scria: „Să fiu liber”. Fiecare a primit ceea, ce părea să fie un vis… A început să râdă tare, urlând isteric, şi a rupt notiţa cu dorinţă în bucăţele…

(În memoria Irinei A.)

Svetlana Vizitiu


6 comentarii


Era fericit: se întâlnea cu prietena lui timp de un an, şi au decis să se căsătorească. Părinţii le ajutau prin toate mijloacele posibile, iar prietenii îi sprijineau. baikalDar iubita lui? Iubita era ca o poveste! Unicul lucru care îl nedumirea şi îi provoca amărăciune – era sora miresei. Acea domnişoară de doar 20 de ani, purta fuste-mini şi tricoiuri strâmte cu decolteuri adânci. Mereu se apleca atunci, când era alături de el şi-i demonstra… chiloţeii. El era convins, că nu e ceva accidental, căci ea făcea acest lucru doar în prezenţa lui.

Legenda e una: Intr-o frumoasă zi, sora miresei l-a telefonat şi l-a rugat să vină să vadă invitaţiile la nuntă. Când a ajuns acolo, ea era singură. I-a zis, că în curând el va fi căsătorit, că are sentimente şi dorinţe faţă de el, şi pe care nu le poate depăşi. A adăugat, că vrea să facă dragoste cu el, numai o singură dată, înainte de căsătoria lui cu soră-sa. Era atât de surprins şi nu ştia, ce să răspundă. article-0-1B183F1800000578-339_634x383Îi mai zise: – Mă voi ridica sus, iar tu, dacă doreşti, urmează-mă, si voi fi a ta! – Cât  urca ea pe scări, el era şocat şi înţepenit de uimire. Fata ajunse la etaj, se dezbrăcase şi aruncase lengeria în faţa lui. El a stat o clipă, după ce se s-a îndreptat direct la uşa din faţă.

masinHuntaA deschis-o, a ieşit şi a mers în direcţia, unde parcase maşina lui. Spune lumea, că viitorul lui socru stătea în stradă, – cu lacrimi în ochi, l-a îmbrăţişat şi i-a zis:  Noi suntem foarte fericiţi, – ai trecut micul nostru test. Acum ştim, că nu există bărbat mai potrivit pentru fiica noastră! Fii binevenit în familie!

😀


9 comentarii

Fetiţa tatei


 Într-o zi, tatăl şi-a pedepsit fiica lui de trei anişori, doar pentru că a stricat o rolă de hârtie dintr-un ambalaj auriu. El o ducea cam greu financiar, şi era nevoit sa facă economii. A fost foarte supărat, când micuţa lui a încercat să decoreze o cutie preţioasă pentru el, şi fără vre-un motiv intemeiat. În ciuda acestui fapt, în dimineaţa următoare, micuţa fetiţă i-a adus tăticului un dar. tortI-a spus:

Asta e pentru tine, Tăticule! – El s-a cam fâstâcit, era descurajat de faptul, că în ajun a strigat la ea. Dar, indignarea a izbucnit din nou, atunci când a constatat că cutia era pustie. S-a adresat la fiica lui:

– Tu nu ştii, că atunci când prezinţi un cadou, se presupune, că şi cutia trebuie să aibă un conţinut? Şi tu, îmi oferi o cutie pustie! Buimăcită, micuţa lui fetiţă s-a uitat la el cu ochii plini de lacrimi:

Tăticule, ea nu e pustie! Eu am umplut-o cu săruturile mele. Sunt toate ale tale, Tăticule!

Tatăl fetiţei a rămas surprins… A îngenunchiat în faţa ei şi a cuprins-o cu blândeţe, implorând-o să-l ierte…

De-atunci, tatăl fetiţei păstra de mai mulţi ani acest cadou nepreţuit lângă patul lui. Dacă avea vre-o problemă, sau ceva nu se lega în viaţa lui, – el îşi amintea de darul fiicei sale, de săruturile şi dragostea ei pentru dânsul…v-sadike-mectala-o-skole1

Fetiţa tatei… Darul, dragostea şi lacrimile ei... Sunt mult mai importante, decât toate necazurile, averile materiale şi certuri pentru nişte fleacuri. Nu prea des, ne gândim noi doar la beneficii materiale? Uităm, să ne acordăm reciproc ceva ce este mult mai de preţ şi mai valoros, – Iubire, Căldură, Săruturi şi Zâmbete?

În viaţă trebuie să alegi dragostea, fără ea nu contează nici banii. La un moment dat, dacă nu există dragoste, ne simțim pustiiți, căzuți în prăpastie. Trebuie să lupti pentru un sentiment pur, indiferent de consecinţe. Acea dragoste să nu te schimbe pe tine ca persoană, niciodată, şi cel mai important lucru este: Să nu-ţi pară rău mai tarziu de ceea, ce n-ai făcut, sau – ce ai facut. Niciodată NU trebuie să ţinem cont de prejudecăţile altor persoane; pentru că nu trăim cu nimeni altcineva decât cei dragi nouă, şi dacă, astăzi, suntem noi subiectul de discuţie; mâine, oamenii, cu siguranţă vor avea un alt subiect…

Svetlana Vizitiu


2 comentarii

Nimeni nu mă iubeşte


Ne place sau nu, – e dificilă întrebarea… 🙂Imagine

Un om bogat l-a întrebat pe amicul lui:

– De ce sunt acuzat de lăcomie, pe când se ştie, că am dat ordin ca după moartea mea, toată bogăţia să fie transferată pe caritaţi de binefacere? – Ca răspuns, – a spus prietenul, – îmi voi permite să-ţi povestesc despre cum o scroafă i s-a plâns unei vaci, de atitudine negativă la adresa sa:”Oamenii mereu vorbesc despre bunătatea şi ochii tăi blânzi. Desigur, tu le oferi lapte şi unt, doar că eu le dau mai multă carne, şuncă şi costiţe, piele şi barbă, chiar şi picioruşele mele, pentru răcituri… Totuşi, nimeni nu mă iubeşte; de ce oare?”

ImagineVaca s-a gândit pentru o clipă, şi a răspuns: – „Poate e pentru că eu le ofer totul, fiind încă în viaţă?”

SV