Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


10 comentarii

Cristina Balan. O Cale Lactee între artă și ambasador


Este căsătorită de 16 ani, are un soț foarte bun, se convinge de acest lucru în fiecare zi, se iubesc și se respectă. Și copiii din familie au toată stima lor, sunt de rând cu cei maturi, cu toată seriozitatea îi consideră personalități; cu ei se discută, nu li se impun, le explică și le place să fie în preajma lor permanent. Nu-i lasă niciodată singuri, merg peste tot împreună, au ce învăța unul de la altul, se comportă civilizat ce le este firesc, și sunt un exemplu demn pentru ceilalți. Cristina spune că copiii se comportă exact cum văd acasă, ei învață de la părinți cei „șapte ani”, deci „este foarte important să ai maniere acasă, să discuți respectuos cu lumea, să ai o română curată pentru că copiii absorb totul”.

În copliarie era rebelă – dacă nu vroia să facă ceva, nu o făcea. Mama ei inteligentă, știind despre acest lucru, a reușit delicat să nu lase sistemul sa îi taie aripile. Nu era deloc răsfățată, pur și simplu era absolut necesar, pentru Cristina, să nu fie ca toți: „Dacă erau lucruri care nu aveau sens în viziunea mea, pur și simplu refuzam să le fac. În schimb, lucuruile ce mă pasionau îmi luau tot timpul. La vârsta de 4 ani deja era clar ca voi fi pictor, pentru ca desenam pe orice suprafață de culoare deschisa, inclusiv pe cearceafuri și pereți. Mă bucur că am părinți înțelepți si nu m-au certat pentru acest fapt, mă lăsau să mă exprim. La vârsta de 5 ani am mers sa învăț arta plastică la o pictoriță foarte bună. Cinci ani mai târziu am intrat la scoala de pictură. Deseori luam albumul și ieșeam la natură sa fac peisaje. Îmi amintesc cum tata crea compoziții  de „natură moartă” și ne luam la întrecere cine va picta mai bine”.

Inspirație are mereu. Nici nu observă cum trece timpul în procesul pasiunii sale, nu are timp măcar să bea apă, lucrează câte 4-5 ore fără pauză, iată așa, – cu muzică pe fundal (de obicei, aceeași melodie). Despre răbdare nu mai spune nimic, se simte prost dacă nu pictează. E importantă lumina zilei, cu soare ori ploaie – nu contează. Dar din cinci picturi poate fi una bună de expoziție, altele le reface de la zero de câteva ori, e un proces care nu depinde de ea. Misiunea ei în acest caz – să lucreze cât mai mult și să fie concentrată pe artă… Ce e important, nu are frică să experimenteze, să folosească tot felul de instrumente și nuanțe noi în modelele sale de pânză și culori cu diafragme fantastice. De unde și până unde? Uneori utilizează chiar și pensule pentru pudră cosmetică, ia reușit astfel să amestece varia culori pentru a înstela tabloul. Credeți că nu se poate? Merg ce găsești în trusa de cosmetică, chiar și buretele, unele unelte de la Supraten etc. Cu toată seriozitatea! Picturile Cristinei Balan emană lumină, crează imagini fantastice. Arta pictoriței are la bază un stil modern, între impresionism și postmodernism, o artă abstractă, ce reprezintă independența ei față de caracterul realist foarte specific timpului nostru, dar și pentru oamenii influențați de tot ce este contemporan. Pictorița pictează cerul înstelat într-o diafragmă acrilică, o Cale Lactee îndepărtată într-un cerc pictată astfel că pare că ne rotim într-un carusel, fie ne scufundăm în tunelul Raiului… Într-o nuanță imaginară rotită în varia faze din aceeași culoare, pare ciudat, dar acesta-i e talentul ei special, noi privim, pare sa fie un roșu, și de fapt, mai departe ne rotim intr-un roșu aprins, apoi în roșu închis, astfel și viața, pare alb-negru, dar între perioade sclipim de fericire și iubire. Cam așa e povestea Cristinei Balan. O Cale Lactee prin structură albastră, neregulată, și care brazdează cerul instelat în descoperirea noilor vieți ale iubirii eterne. Iar ea, Cristina este Sistemul Solar și din interior cuprinde toată imaginea și dragostea pentru oameni. Deci, Dragostea e tema principală în pânzele originale și neobișnuite, cu mare effect mânuite de pensulele Cristinei… Iar recent, o platformă americană de artă modernă The Art Digger i-a publicat o pictură acrilică, veste foarte îmbucurătoare pentru moldovenii noștri!

 În present se pregătește intensiv pentru expoziții în SUA care vor avea loc în acest an (2020). A mai avut expoziții de pictură colective, dar acum vor fi trei expoziții personale! Este un rezultat excelent, și Cristina are emoții, speră să le reușească pe toate, și cu siguranță așa va fi, este în conformitate cu caracterul ei dur și perseverent, nu are cum să cedeze.

Se convinge tot mai mult că a moștenit câte ceva de la fiecare de la părinții și bunicii ei. Cristina a crescut într-o familie de ingineri. Tatăl era pasionat de artă: cânta la mai multe instrumente musicale, picta și sculpta. Și, în present creează picturi extraordinare, pe care speră că cândva le va vedea mai multă lume. Mama era fizician la Academia de Științe și are în palmares peste 40 de invenții patentale, dar și foarte implicată în educația fiicei sale. Cristina e uimită și în present de perseverența mamei, de faptul cum le reușea pe toate, și în carieră, și în familie. Chiar și acum, se implică – deja în educația nepoților. Datorită mamei, Cristina a însușit istoria artelor, vorbește fluent limba engleză de la cinci ani, a studiat dansurile de salon și multe altele, din copilărie. Mama îi povestea despre biografiile marilor personalități: pictori, fizicieni, politicieni, înainte de a începe Cristina a citi singură. În acest mod, mama cu certitudine îi provoca curiozitatea și motivația de a continua studiile de sinestător.

Bunicii erau interesanți fiecare în parte. Bunica din partea tatei, mamă a șapte copii, este o femeie de la țară, blândă și înțeleaptă cum sunt numai oamenii din provincie. Parinții mamei erau profesori. Bunicul deși preda fizica si matematica, deseori recita marii poeți români și cânta romanțe. Toți în familia mea au fost muncitori, ca și majoritatea moldovenilor, de fapt.”

După prăbușirea Uniunii Sovietice, atunci când Cristina a absolvit liceul, Moldova era într-o sărăcie cumplită. Planul ei de a merge în Sankt Petersburg la Academia de Arte a devenit irealizabil, a fost nevoită să însușească o meserie care să o ajute să supraviețuiască. Pe lângă artă, era destul de bună la matematică, deci a mers la facultatea de economie. Nu a avut posibilitatea să plece la studii în străinătate, pentru că a început să lucreze la vârsta de 18 ani, „iar salariul era important nu doar pentru mine, ci și pentru toți membii familiei mele.

A muncit mult și în scurt timp a reușit să își construiască o carieră de succes. La vârsta de 24 de ani deja avea în subordine 60 de persoane și făcea proiecte de amploare. A lucrat în cateva companii internaționale, a adus investitori străini în Moldova, apoi treptat a intrat și în politică. Cristina Balan a fost în topul managerilor din Moldova, iar în 2017 a luat premiul „Femeia anului in politică”.

Ultima ei misiune a fost cea de Ambasador al Republicii Moldova in Statele Unite ale Americii. Realizările Cristinei Balan au fost apreciate la Washington, a fost și pe coperta revistei Washington Life, și Washington Diplomat, a reușit să aducă Republica Moldova în vizorul SUA. Acțiunile de caritate pentru cei nevoiași, la fel o caracterizează, este foarte omenoasă, și ajută conform puterilor și posibilitălor, nu se eschivează de la evenimentele pentru persoane vulnerabile în Republica Moldova. Recent, a participat la Filarmonica Națională din Chișinău pentru o donație în favoarea copiilor Down (organizatorii Elvira Cemortan-Voloșin, Svetlana Bivol)…

Acum, în sfarșit, dupa o pauză de 20 de ani, am reușit să revin la artă. Fac asta full-time, am participat la cateva expoziții colective în SUA și Republica Moldova, am reușit și o expoziție personală, iar pentru 2020 am planuri grandioase care sper sa se realizeze”.

Top 5 carti de Cristina Balan (cărțile le puteți solicita și în rețeaua BM B. P. Hasdeu):

„În copilărie cartea care mi-a plăcut cel mai mult a fost „Pippi Șosețica”, probabil, pentru ca m-am regăsit cumva în acest personaj. Au fost citite, bineînțeles, zeci de cărți în copilărie, probabil pentru că atunci era una dintre puținele distracții pe care le aveam.

In perioada de formare profesională am citit multe cărți de specialitate – în marketing, management, psihologie, economie, politica externă. O carte care mi-a plăcut la nebunie a fost „Funky Business” de Kjeil Nordstrom, care prezenta anumite femoneme din business în anul 1999 într-o formă care era greu de înteles atunci. Simțeam că are dreptate, dar nu aveam dovezi. Autorul încă pe atunci descria felul în care este acum organizat Google, Amazon, Facebook, vă imaginați? Am citit toate cărtile lui Nordstrom, am invitat aceasta remarcabilă personalitate, chiar și la Chișinău, să facă un master class studenților din Republica Moldova. O altă carte care m-a marcat cumva a fost “Confesiunile unui asasin economic” de John Perkins. M-a făcut să înțeleg mai bine motivația celor ce decid cu adevărat politica externa a marilor puteri ale lumii.

De asemenea, am continuat să citesc biografii. Într-o perioadă am fost interesată de femei vizionare, care au reușit să spargă stereotipuri, probabil, pentru că m-am confruntat și eu cu provocările unei societăți în care o femeie trebuie să depună un efort înzecit pentru a „sta la masă cu deștepții”.  Să dau un expemplu – Coco Chanel. Am început de la autobiografia ei, apoi am citit toate cărțile scrise despre ea. Aceea ce a făcut ea acum o sută de ani este actual și în prezent. Femeile până acum sunt gata să plătească sume enorme de bani pentru o poșetă Chanel. Uimitor, nu-i așa? Aceste biografii mi se par mult mai interesante decât orice roman, pentru că sunt istorii reale, ecourile cărora le resimțim cu toții.

Ultima carte pe care am citit-o este scrisă de un autor american, care se prezintă cu pseudonimul Peter Moon. Cartea se numeste „Yeshua”, publicată în două volume, care descrie viața lui Iisus Hristos într-o manieră absolut diferită de tot ce am citit până acum. Nu impune dogme și îl prezintă pe Iisus așa cum l-am simțit mereu. Această carte susține și principalul mesaj din ultimul film acum foarte popular pe Netlix – Messiah – că toții existăm sub același soare, că dragostea, lumina și binele sunt universale, că toți avem unul și același Dumnezeu, indiferent de religie sau țara în care trăim.”

Studiind aceste istorii de succes am înțeles că poți deveni foarte bun într-un domeniu, cu condiția că te dedici sută la sută activității tale profesionale. Eu nu sunt sigură că aș fi gata să merg la atătea sacrificii, deși au fost cam multe deja. Cel puțin nu acum, când copilașii mei încă au nevoie de atenție, iar viața este atât de frumoasă și interesantă, dincolo de tot ce înseamnă carieră.”

Cel mai frumos dar pentru ea este familia și se consideră binecuvantată pentru „că suntem toți „gramadă”, sănătoși și uniți”. A reușit să-și creeze o familie frumoasă. Are un soț bun și doi copii minunați. Frații, parinții, socrii, cumnații, nepoții sunt alături de ea.

Are multe pasiuni, hobby, mereu o fascinează ceva. Logistica, promovarea, comunicarea iau uneori mai mult timp decât arta propriu-zisă. Azi, o preocupă dezvoltarea spirituală. Studiază tradițiile spirituale, medicină holistică, energia, cristalele și influența lor asupra noastră. De aici derivă meditațiile și arta spirituală. Picturile Cristinei Balan emană energie pozitivă, îi place să observe efectul lor asupra celor ce le privesc. E de-a dreptul magic!

Ades se gândește ce ar mai putea schimba în societate, mai ales după revenirea din Statele Unite ale Americii, vede clar anumite diferențe dintre moldoveni și occident. Ea, Cristina, înțelege foarte bine de ce anumite lucruri nu merg deloc bine la noi: „Cred că pentru a schimba lucrurile ar trebui să incepem în primul rând de la noi însine. E timpul sa încetăm să ne așteptăm că cineva va veni să ne scoatpă din impas, ci sa facem fiecare, cât ne stă in puteri, câte ceva. Dacă poți – ajută pe cineva, contribuie la dezvoltarea societății, aderă la cei ce împărtășesc aceleași valori si fă ceva împreună cu ei și tot așa – de la mic la mai mare. Pas cu pas, împreună, cu răbdare și mai multă responsabilitate vom schimba lucrurile… Chiar dacă nu poți să acționezi – din diverse motive – uneori un gând bun, o încurajare, un zâmbet pot face minuni. Niciodată nu e târziu să iai în mâinile tale propriul destin”.

În mod normal, simte exact ce trebuie să picteze, atunci chiar îi vin câteva idei concomitent, însă o voce interioară îi șoptește, care anume să o facă în acel moment:„Am viziuni probabil, văd elemente, culori… – nu e asta inspiratie? Sunt sigură că totul, și talentul, și ideile vin de mai sus, de la Dumnezeu

Expresii și Citate preferate de Cristina Balan:

  • „My new work! Felt like sticking glitter and Swarovski crystals on, which felt kinda scary, but I did it! (Noua mea lucrare! M-am simțit ca și cum aș lipi sclipici și cristale Swarovski, m-am simțit cam înfricoșător, dar am reușit!’’
  • „Invidia este de o mie de ori mai strașnică decât foamea, deoarece este o foame spirituală” – (Miguel de Unamuno, filosof spaniel)
  • „Atunci când radiați lumină – îi iritați pe cei care trăiesc în întuneric”

Admiratorii și prietenii despre creatiile Cristinei Balan:

Elvira Cemortan-Voloşin:„Cristina Balan are mare potențial în ceea ce face și în domeniul artelor plastice, și, în general, pentru promovarea Culturii naționale! O Doamnă de suflet, Pictor talentat, cu inimă mare pentru persoane cu nevoi speciale. Organizator inteligent și foarte ambițios. Îi doresc succes în continuare!”

Liuba Bahnaru: „Felicitări, Cristina!Ai redat in lucrarile atîta măiestrie și suflu…doar un suflet frumos poate da viata artei!”

Manuel Oancia: „Beautiful! looks great! Awesome job”

Culesov Maria: „Foarte frumos tablou. Bravo, Cristina. Ești foarte talentată. Mă bucur foarte mult pentru tine.”
Violeta Teodoru:„Bravo, Cristina! Imi plac tablourile tale foarte mult, mai ales că incluzi în ele emoții adânci”

Arcadie Astrahan: „Formidabil și vrăjitor”

#CristinaBalan, #DeZiuaCulturiiNationale, Instagram: @cristinablandc
Facebook: Cristina Balan

Svetlana Vizitiu, 2020


9 comentarii

Vladimir Potlog:„Din păcate, am puțini prieteni”


Viața nu ia fost deloc ușoară, și în continuare Vladimir luptă cu orice obstacol în calea lui… Lumea este dură, dar el nu-și pierde credința, nici curajul de a merge înainte, și nici nu prinde ură pe nimeni… Este loial și cu adevărat dedicat prin firea lui. Foarte modest, dar trece cu mult curaj peste orice provocare pe care o întâmpină în viață, chiar și dacă este în scaunul rulant. El, omul cu deficiență locomotorie parcă iar fi destinat să-i inspire pe ceilalți să-și înfrunte problemele și să devină o versiune mai bună și mai puternică a lor. Scrie frumos, din suflet și găsește frumusețe în orice, și are mereu ceva de bun de spus despre fiecare om. Crede că există o parte bună în orice întâmplare, iar gândirea lui optimistă îi permite să se simtă fericit chiar dacă este un singuratic de nevoie Se înconjoară doar de oamenii sinceri, deschiși la minte și care evită dramele pe cât este posibil… Nu are timp pentru persoane pesimiste, nici pentru prieteni falși. Crede, cu fermitate, că Cele trei lucruri de care are nevoie fiecare om – sunt Iubirea, onestitatea și bunătatea! Iar Familia este totul pentru el. I se umple sufletul cu bucurie și mândrie, într-atât își iubește neamul. Credința și familia îl întăresc, îi ridică spiritual, datorită lor merge cu zâmbet Înainte!

Vladimir  Potlog, s-a născut  pe  data de 9 august 1984 în orăşelul Teleneşti într-o familie de medici – tatăl chirurg și mama terapeut. Are doi frați mai mici. O familie care îi acordă tot sprijinul – și moral, și fizic. Despre bunei își amintește cu mult drag, spre regret ei au decedat, dar au fost „bunici cu inimă mare”, cei care l-au ajutat mult, mai ales – din partea mamei. Ambii bunei au fost eroi, au trecut prin iadul celui de-al doilea război mondial și calvarul foametei din ”47. Fratele mai mic al bunicului de pe tată a activat ca profesor de istorie la Universitatea de Stat din Chișinău, și Vladimir se mândrește că-i poartă numele – Vladimir Potlog. Străbuneii au fost oameni simpli de la țară, care au iubit cu patimă pământul lor, la care au lucrat ca să-și hrănească copiii și nepoții, și pentru ai vedea oameni buni și gospodari la casele lor, spune Vladimir, – „Și vreau să închei capitolul despre părinţi şi bunici cu o poezie”:

„Doi bătrâni / Doi bătrâni stau singuri/În casa lor demult/Şi nimeni nu-i întreabă/Ce vor ori ce au vrut./Cânii urlă a jale,/Vântul bate ne’ncetat,/Doi bătrâni merg pe-o cărare/Cum mergeau, ca altădat’./Noaptea rece se lasă/Şi urlă viforul ca turbat,/Doi bătrâni stau singuri în casa,/Doi bătrâni stau la sfat./Şi aşteaptă şi tot aşteaptă/Să vină cineva,/Doi bătrâni cu plete albe:/Bunelul meu, bunica mea.”

Despre studii. Dizabilitatea nu i-a permis să meargă la școală, el fiind cu deficiență locomotorie și plasat în scaunul rulant, dar părinţii au făcut tot posibilul ca Vladimir să învețe Carte. „Prima învățătoare a fost mama cărei îi mulțumesc din suflet și toată viața o să-i fiu recunoscător. Cu ajutorul profesorilor care veneau la noi acasă am terminat 9 clase. Din păcate, nu sunt angajat nicăieri, munca mea e “Poezia” Și din nou vreau să termin acest capitol cu o poezie de-a mea”:

„Sunt fericit: Sunt fericit când scriu o poezie/Despre dragoste şi amor./Sau când ascult o melodie/Despre un suflet plin de dor./Sunt fericit când citesc o carte,/Despre doi îndrăgostiţi./Despre un om care a zburat pe Marte/Sau despre nişte regi bine veniţi./Sunt fericit când admir floarea,/Care înfloreşte la geamul meu/Şi când privesc luceafărul/Care luminează ca un zeu./Sunt fericit că m-am născut în lumea aceasta mare/Şi scriu acest vers./Căci poezia este nemuritoare!/Cum e şi întregul Univers.”(V.Potlog)

Are mai multe pasiuni. „La nebunie îmi place fotbalul, dacă puteam merge, poate deveneam fotbalist, cine știe. Echipa mea de suflet este Juventus Torino”.

Adoră mult istoria, mai ales antică. Este interesat de religia creștină si-o studiază din punct  de vedere științific și filozofic. Îi plac filmele, muzica.

‘Din păcate, am puțini prieteni’… „Îmi place să călătoresc, dar nu pot… Și totuși părinții au făcut tot posibilul să vad România și Ucraina. Pentru aceasta le mulţumesc din toată inima”…

„Cărțile în viața mea au avut și au un loc de frunte, ele mă ajută să trec mai ușor prin viață”. Vladimir a citit circa 600 cărți. A început să scrie propriile lui poezii din 1995, prima cu titlul „Bradul”. Are la activ peste 300 de poezii scrise. Le-a publicat în ziarele „Plaiul Orheian” în 2002, apoi în „Mâine junior” 2008 – și în ziarul „Timpul ” (2018). La fel în 2018 a apărut prima plachetă de versuri. „Cea mai tandră fiică a naturii”. A fost înclus împreună cu 27 persoane cu nevoi speciale într-un volum – antologie „Sunt OM”(coordonator C. Costov). Participă la concursul de poezie „Pe o ramură de Plai” din anul 2004, iar în 2010 a obţinut locul doi. Poeziile lui Vladimir Potlog pot să fie găsite şi pe înternet, pe site-urile: www. Citatepedie.ro. http://www.poezii.md/. Mai nou, are și-un blog public: vladimirpoetul.blogspot.md/”>https:// vladimirpoetul.blogspot.md/. „Acolo puteți găsi mai multe poezii scrise de mine, dar si despre alți poeți. În afară de faptul că scriu poezie, îmi place să citesc, să studiez istoria… Sufăr de Paralizie   cerebrala infantila și nu pot merge. Tel mobil 078224254”      „O carte poate trăi mai mult decât un popor.” (aforism de Vladimir Potlog)

Recomandări de carte din partea V. Potlog:

Pentru copii:

  1. Fraţii Grimm „Poveşti cu zâne”
  2. Bambi: Povestea pădurii de Felix Salten
  3. Minunata călătorie a lui Nils Holgersson de Selma Lagerlöf   
  4. Amintiri din copilărie de Ion Creangă

Și nu în ultimul rând, cartea care,  m-a învățat carte.

  1. Albinuța: Abecedar de Grigore Vieru, Lică Sainciuc.

Cărți pentru maturi.

1.Căderea Constantinopolului – 2 volume-Vintila Corbu,

2.Tema pentru acasă – Nicolae Dabija,

  1. Idiotul de Feodor Dostoievski,
  2. Divina Comedie de Dante Alighieri,
  3. Iosif și frații săi de Thomas Mann

Am ales 10 cărți  care mi s-au părut cel e mai bune. Și vreau să termin capitolul despre  cărți cu o poezie despre – natură, carte și Dumnezeu” –

Lumea ca o carte: Alerga trenul sub lună,/Timpul îmi părea că aleargă după noi/Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul/Copacii falnici, dar de frunze goi./Priveam stânci, munţi, dealuri/Şi mă miram atât de mult,/Cât e de frumos pământul,/Şi nu mă săturam să mă mai uit./Trenul alerga tot mai departe,/Inima îmi bătea mereu./Şi lumea îmi părea ca o carte,/Scrisă de însuşi Dumnezeu.(poezie de V. Potlog)

Vladimir are câteva visuri: Să vadă „Cetatea eternă” din orașul Roma, și ca poezile sale să apară într-o zi într-un ziar de tipar din România. Speră ca ele să se realizeze.

Vladimir oferă și soluții pentru rezolvarea unor problem grave ca Migraţia şi sărăcia din Republica Moldova. Problema poate fi rezolvată numai prin Unirea cu Patria mama- România, „Atunci toate problemele noastre se vor rezolva de la sine. Aceasta e părerea mea personală”.

La Putna (550 ani de la sfinţirea Mănăstirii Putna): La Putna un clopot bate,/Dangătul lui peste munţi răsună./El ne cheamă la libertate/Şi la unitate ne îndrumă./La Putna toaca se bate,/Ne cheamă să ne rugăm./Pe mine şi pe tine frate/Căci de acelaş sânge suntem!/La putna Ştefan ne cheamă,/Să ne spună cu glasul său bland./S-o iubim pe a noastră mama/Cum la iubit el pe domnul sfânt!/La Putna e o frumoasă sărbătoare,/Ea s-a îmbrăcat în alb./E ziua ei şi a lui Ştefan Cel Mare./Să ne ducem fratele meu drag.( V. Potlog)

Basarabie, soră dragă/Basarabie, soră dragă,/Care ai fost de duşmani râvnită,/Eşti ca o copilă orfană,/De mamă ei părăsită./Basarabie iubită,/Care ai fost în sânge scăldată,/Eşti ca un fir de iarbă/Sub o boltă înstelată./Basarabie, floare de dor,/Care de mulţi ai fost vândută,/Eşti ca un izvor, cu apă limpede neîncepută./Tu să nu cazi în disperare./Basarabie, soră dragă,/Căci va veni şi ziua cea mare,/În care duşmanul o să înţeleagă/Că nu eşti singură şi orfană,/Că ai o mama iubitoare,/Toţi o ştiu cum o cheamă,/Acesta e România mare!/(V. Potlog)

Tânărul Vladimir Potlog și cartea lui de autor „Cea mai tandră fiică a naturii”, la care a muncit mult. Visul lui de a edita o carte de poezii s-a realizat și datorită Doamnei Irinei Moscaliuc. Vladimir le mulțumește și celor două persoane speciale – domnilor Zinaida Ambroci și Victor Cobzac. Fiecare dintre ei au făcut puținul, pentru a vedea un vis realizat, Restul desigur aparține talentului Vladimir Potlog!

Prietenii și admiratorii despre Vladimir Potlog:

Irina Moscaliuc:„ Cred că, fără scriitori, am trăi foarte puțin. Am trăi o singură viață, pe a noastră, fără să avem măcar habar de toate celelalte lumi prin care ne-ar putea plimba imaginația. Ne-am îndrăgosti mai puțin, am suferi mai rar. Dar am avea mai puține visuri și mai puține minuni.

Irina Moscaliuc:„Dacă vrei foarte mult sa se realizeze un vis, trebue sa nu încetezi sa crezi in ele!”„Într-un fel sau altul creștem cu ideea că fericirea ne vine din lucrurile pe care le primim, le cumpărăm sau le agonisim. Sîntem mereu în căutarea a tot felul de lucruri, sperînd că pînă la urmă chiar vom fi fericiți avîndu-le. Eu am început să realizez relativ tîrziu că dăruind pot să-mi trezesc în suflet o bucurie chiar cu mult mai mare decît aceea generată de primirea unui cadou. Mă bucură și darurile, dar o bucurie cu totul specială apare în suflet atunci cînd dăruiești ceva celorlalți. Să învățăm să fim generoși și să dăruim. Cînd ajungem să simțim o bucurie mai mare prin gestul de a dărui, decît prin cel de a primi, atunci vom fi pe cale de a ne trezi cu adevărat sufletul!”

Zinaida Ambroci:„Ce a mai mare comoara spirituala!”

Betty Marcovici :„Aleargă cu gândul în stilul tău unic printre versurile create de tine care au o frumuseţe unică. Te îmbrăţişez VLADIMIR. Dumnezeu să te ajute să fii puternic în tot ceea ce faci.”

 Ludmila Florean:„Comoara asupra careia ai lucrat mult si te-ai realizat visul, de care ne mandrim si noi, copământenii tai de inspiratia si munca ta! Bravo, si succese mai departe!”

Marcela Albin:„Ai facut un lucru,ce o sa ramaie vesnic!!! Toti o sa ne trecem,dar cartea si simtul frumosului ramane inca multe generatii!!! Felicitari!”

Alexei Gorun:„Cu cât mai mult te integrezi în societate, cu atât viața este mai interesantă și te vezi ca o persoană realizată. Așa ține capul sus și mergi înainte.”

Traian Vasilcău:”Îl citesc de mai mulți ani. Este un tînăr din Telenești, care fiind lipsit de ceva, în plan fizic, s-a ales, din partea lui Dumnezeu, cu altceva, în plan spiritual: cu Poezia Sa! Ia uitați-vă ce îndemn poetic frumos are Vladimir Potlog pentru noi! Să-i urăm cît mai multă Nădejde, Credință și Dragoste, ca într-o zi poezia aceasta, și nu numai, să fie pe buzele și, mai ales, în sufletele tuturor!”

Hai să fim/Hai să fim oameni de omenie,/Dragi părinţi, copii şi fraţi./Căci moartea nimeni nu ştie când o să vină/Şi când murim de acei vii suntem uitaţi./Hai să iubim viaţa ca pe o melodie,/Chiar de e uşoară sau grea./Să nu adunăm multă avuţie/Căci lăcomia poate fi o piază rea!/Hai să-i cinstim pe tata şi pe mama,/Pe omul de lângă noi./Şi să ne gândim la pace,/În vreme de război./Hai să fim oameni de omenie,/Căci aşa e bine şi frumos./Şi să nu uităm niciodată/Că pentru aceasta s-a jertfit Hristos.” (V. Potlog, 15 decembrie 2019)

În noaptea de Crăciun/Trebuie să fim mai buni,/Să avem sufletul mai bland/Ca să cântăm cu înger în rând!/Căci fecioara Maria/În Betleem îl naşte pe Mesia,/Mare împărat care este/În pânză albă înfăşurat./Inima s-o înveselim/Şi pe Domnul să-l slăvim!/Căci în noaptea de Crăciun/Trebuie să fim mai buni. (V. Potlog)

Svetlana Vizitiu, 2020


8 comentarii

Dragoste la prima vedere


Răluca toată viața a trăit în Florești. Într-o mică căsuță confortabilă, cu vedere la dealurile cu levănțică mereu scăldate în soare. Voalul contra privirilor curioase erau ghiveciurile mari de lut cu flori care stăteau pe pervazul geamurilor de la parter.

El a apărut brusc, mare și frumos, cu părul cărunt. Se vedea că era de sânge nobil, nu ca dânsa. Avea ani destui, mult mai mulți ca ea, dar prin asta se simțea puterea și forța lui. El s-a oprit în fața geamului și privea cum ea udă florile. A observat privirea lui, dar nici prin cap să-i treacă că ar fi fost interesat de ea. Brusc, i s-a părut că îl înțelege. Întru-totul. Ochii lui căprui divulgau tristețea singurătății, atât de familiară Rălucăi. Acest lucru îi unea… Dar, el continua s-o examineze fără genă.  Iar ea s-a gândit că este dintre băștinași, nu unul venit. Și de ce atunci mai înainte nu l-a întâlnit? Apoi el a oftat, a privit la mulțimea de turiști care se pozau nu departe printre levănțica, și a plecat mergând agale, fără să-și ia rămas bun, de-a lungul unei stradele înguste pe care cei căscați de obicei nu merg…

A doua zi, la aceeași oră, a venit din nou. La fel a început s-o examineze în tăcere… Și ea – mai mult timp ca de obicei, ba uda florile, ba le curăța de uscăciuni.

Ea și-a dorit brusc ca el să vină în fiecare zi… Iar el, ca și cum ar fi simțit dorința ei, a început să vină în fiecare zi… Stătea așa, cu ochii triști, apoi se așeza mai confortabil undeva alături și o privea neclintit… Priveau unul la altul fără să observe turiștii…

Nu aveau nevoie de cuvinte. Părea că le era frică de cuvinte inutile care vor distruge mugurii dragostei...

Intr-o zi, i-a pregătit special niște tartine. Și când el a apărut, le-a scos și l-a servit. A privit-o atent, s-a ridicat și a luat una dintre ele. Și, în următoarea zi era ziua ei de naștere. Răluca s-a îmbrăcat frumos, s-a dres, a pus pe masă și a prins să aștepte… A decis să-și facă singură un cadou. Îl va invita la ea acasă. La lumina luminărilor.  Vor bea vin moldovenesc de casă. Dar el nu a venit… Răluca s-a intristat, apoi s-a liniștit. Și-a reproșat în sine pentru slăbiciunea momentană…

Copiii lui migrați pentru totdeauna peste hotarele Moldovei deja de 20 de ani, al ei fiu – de zece ani în Canada… Ce le rămâne lor, la bătrânețe, haine grele?

Și, peste trei zile l-a văzut la geamul ei, șezând pe o prispă în curte. A ieșit spre dânsul și el a ridicat capul. Privind în ochii lui, a văzut că se simte foarte rău. Răluca s-ă așezat lângă el și l-a cuprins. El a răsuflat ușor și și-a pus capul pe umărul ei. Ea îi mângâia părul cărunt și se gândi că e bine că el nu spune nimic. Simțea numeroasele cicatrici pe sufletul lui. În casă e suficient și unul care vorbește mult…  Apoi ia spus că dacă nu e prost, să termine cu cutreieratul străzilor, că acasă îl așteaptă pirjoalele și tartinele…

Și apoi s-a gândit că așa o dragoste la prima vedere nu avut-o nici în tinerețe…  Și în etate se poate iubi la fel de tare…

Să privim înainte cu speranță, perseverență și încredere. Lucrurile bune se întâmplă celor care nu se dau bătuți! Doamne ajută! ❤

(Svetlana Vizitiu,  2019)

Alte surse cu povesti reale, de viață, etate:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/10/03/de-bine-de-rau/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/01/09/dragostea-in-oglinda/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2018/11/07/batrana-si-dragostea/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/04/09/vorbe-bune-despre-oameni-buni/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/12/12/sensul-vietii/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/04/28/ultimul-tangou-batranete-hainele-iubirii/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/10/24/intr-o-zi-vei-face-fericit-un-alt-barbat/


3 comentarii

Diana BREGA:„Fiecare zi e șuperbă cu copiii mei”


Citește mult, despre toate, în afară de fantastică. Ea preferă realitatea. În copilărie, a avut o cumpănă: la zece ani, a fost lovită de un troleibuz care se deplasa cu viteză mare la semaforul verde pentru pietoni! Diana s-a aflat în comă trei săptămâni, în acest răstimp, tata a zăcut la picioarele ei; mama, din când în când, căci în reanimație nu se permitea… Țintuită la pat, vedea disperarea lor și neputința medicilor de a o ajuta, exista pericolul de a rămâne pe viață în scaunul cu rotile. Șopotele asistentelor că va rămâne infirmă doar au mobilizat-o. Diana a depus tot efortul și a început să învețe să meargă din nou. Da, a reușit! Au continuat ani întregi de durere, efort fizic cu exerciții, lacrimi și un caracter dur din nou dezvoltat. Peri suri pe capul părinților. Ani de restricții pentru priviri în TV, asculta doar teme auditive. Când a revenit la școală, nimeni nu cunoștea câte a îndurat această fată. Diana a reușit să ia cu asalt școala, a terminat-o cu medalie, nu doar așa. Apoi a absolvit facultatea de medicină. Deci, ea nu crede în fanteziile din cărți! Doar în Bunul Dumnezeu și părinții care au salvat-o! Crede în puterea Omeniei!

Timpurile se schimbă. Dar omenia și bunul simț sper că va rămâne la toți. E foarte greu că avem sărăcie în țară, în special, în cultură și în bunul simț.(Diana Brega)

Îi place țara în care trăiește. Nu vrea să plece de aici, din copilărie părinții i-au insuflat dragostea pentru acest pământ – Moldova, doar că viața este imprevizibilă. Oamenii pleacă cu orice ocazie, nu se știe ce ne va oferi mâine statul. Anturajul, ne place sau nu, influențează mult asupra dezvoltării personalității fiecărui individ. Diana Brega reflectează asupra acestui subiect. Trebuie să conștientizăm cât de important este să avem oameni de valoare alături, oameni corecți, care pun preț pe fapte. Sunt zile când plânge împreună cu pacienții ei, când se bucură că sunt sănătoși. Depune sufletul în ceea ce face, depune toate puterile și posibilitățile pentru a-i vindeca… ”Pacienții sunt ca și copiii mei!” – Pune, în primul rând, omenia, orice s-ar întâmpla, oamenii trebuie să țină minte acest lucru…       

Diana Brega, şefă de secție a policlinicii oncologice din Chișinău, arată ca o femeie de afaceri, foarte tânără, frumoasă, energică și cultă. Nu poate să nu-ți placă din prima! Surprinzător, dar trezește imediat încrederea. Atentă la omul din fața ei, întreabă nu doar de sănătate, dar și de situația din familie, serviciu: toate care afectează starea omului, și nu poți înțelege pe deplin starea pacientului fără să știi condițiile în care trăiește.

Atribuțiile devotamentului și efortul depus necondiționat este calitatea unui medic deosebit. Sunt mulți oameni cu atitudine în medicină și cu adevărat dorim să le mulțumim din suflet. Din păcate, mulți profesioniști sunt constrânşi de „reformele” statului să abandoneze serviciul, care îl făceau cu drag, şi să se orienteze spre alte orizonturi ale statelor vecine. În Republica Moldova au rămas puțini profesioniști devotați, cu experiență extraordinară în domeniu. Vreau să menționez o personalitate așa cum e văzută dincolo de halatul alb si pentru care pacienții se roagă de sănătate! O experiență plăcută, deosebită. A fi medic cu diplomă și a fi „Doamna Doctor”, precum o numește tatăl meu, sunt lucruri cu adevărat diferite. Tata spune că e cel mai norocos, pentru că a ajuns la Doamna Doctor Diana Brega, să-i cunoască profesionalismul și devotamentul, curajul, toleranța și dăruirea întru totul acestei meserii.

     S-a născut în Chișinău, la 8 septembrie în 1972. Este unicul copil în familie, din tatăl medic-urolog și mama – biolog. Diana Brega se mândrește enorm de mult cu părinții săi, recunoaște sincer că sunt raza ei de soare, de la care a prins multă întelepciune și corectitudine, învățăminte pentru o viață întreagă și prin comportamentul cu oamenii. La fel, se dedică celor trei copii ai săi, băieți superbi, cei micuți fiind gemeni. Fiul cel mare poartă numele George Brega, în cinstea tatălui Dianei, celebrul medic și fostul parlamentar. Părinții în continuare sunt „umerii” din viața ei, indiferent ce s-ar întâmpla, mereu învață de la ei și doar de bine. Gemenii născuți acum cinci ani îi colorează viața zi cu zi. Diana este copleșită de dragostea pentru copiii săi. Cât timp era însărcinată, a finisat teza de doctor în științe medicale, a reușit mai mult datorită lui George, primul ei copil. Pentru că el era alături, a redactat, apoi a tipărit teza ei. „A fost în toate pentru și alături de mine, spune Diana. Este o parte din mine, acel bun, și tot ce am de la părinți și din viața mea.” Tot ce a obținut în viață este grație familiei sale. A urmat Universitatea de Medicină din Chișinău, apoi două masterate în Managementul Sănătății Publice și Drept. Diana nu contenește să pomenească despre ei, le este foarte recunoscătoare: „Gemenii acum mă învață să fiu răbdătoare și să iubesc viața din nou. Copiii sunt universul meu!”

   Îi place ceea ce face acum. A ales meseria de medic încă de la cei trei ani ai săi, fiind ţinută de mânuță de mama cu tata în orice situație: „Țin minte, într-o seară am văzut primul ajutor oferit de medici la o „traheostomie” și am fost tare mândră că tatăl meu a făcut-o!” Tatăl ei a fost cel care a fondat și a condus Secția de urologie mulți ani la rând. Mama rămâne a fi casnică, casa e curată lună și cu bucate minunate pe masă, cu care îi alintă pe ea și pe nepoți. Diana are o pasiune mare, a îndrăgit șofatul și merge la volan cu acte în regulă de la 17 ani! Nu-i de glumă, dar la șase ani ea deja mergea la volan pe dealurile satului, cu tata alături, desigur.

Ar mai dori niște studii, însă picii îi răpesc prea mult timp. Lor le plac jocurile interactive, teatrul, desenul… Diana împreună cu soțul ei le oferă din când în când „master-class” în de-ale gospodăriei, cu preparare de bucate, e tare amuzant, sunt imagini de toată frumusețea ce cuceresc inimi! În serile de după grădiniță, mai fac scurte plimbări la aer curat, apoi privesc desene animate la fel nu mult – timpul pentru sănătate e mai important! Gemenii Darius și David vor să devină ca George, fratele lor mai mare, să-i semene în toate, se întrec care pe care ca să-l cucerească. Diana-mama speră că vor crește mari și vor spune cu mândrie la fel ca ea despre părinții săi: „Va veni ziua când am să spun că nu în zadar am trăit și părinții mei vor fi mândri de mine, precum și eu de copiii mei!”

Crede în puterea omului și a bunului Dumnezeu de a ajuta la timpul potrivit atunci când se cere ajutorul. Când era studentă, apoi 20 de ani, Diana era și femeie de afaceri, cu micul business pe-atunci. A vizitat foarte multe țări. Dar recomandă monumentele de valoare din turizmul moldovenesc: Cetatea de la Soroca, Orheiul Vechi. Și cu cei mici pleacă săptămânal la Condrița, sunt foarte mulțumiți de natura și minunile de aici. Rareori pleacă la Mileștii Mici, Cricova, Ascon. La Bardar hrănesc animalele domestice, se încarcă de energie din această priveliște. Fiul mai mare, George, de la un an mergea cu părinții în Europa. Când au plecat de la Versai, a spus că va reveni înapoi cu mama lui, când va crește mai mare. Anul acesta s-a împlinit și acest vis: din banii munciți, el a invitat-o la Paris, apoi a mers în Turcia…

Părinții mereu i-au spus că bogăția este ceva relativ, doar ce există în sufletul tău, cu ce trăiești și ce respiri din cărți, din diferite culturi, – rămâne cu tine, și le cultivi și copiilor tăi. Diana recunoaște că a avut o copilărie frumoasă, plină de dragoste de la părinți și bunei. Buneii de la Nord pe timpuri au fost represați și goniți din Basarabia. La ei acasă, la Drepcăuți, ea se trezea de miresmele dulci ale clătitelor cu smântână preparate de bunica. A învățat multe din tradiții și chiar să facă un ban. Bea lapte din căldare, păscând vaca. Puneau tutunul pe ac, ajutând părinții pentru un adaos la salariu (ea o făcea pe ascuns). Mai strângeau frunze de sorcoji, că la nord se spune că sunt bune pentru a hrăni larvele care se transformă apoi în fluturași (din nou un ban în plus ca ajutor). Buneii aveau livezi, toamna se strângea roada și veneau mașinile de la Cernăuți și o luau. Vara mergea cu bunica la prășit, dar ea mai mult stătea sub un „zil”, ferindu-se de căldură și de soare. A fost foarte îngrijită de bunei, cei care erau temelia lor pentru părinții și copiii ei. Părinții mamei sale erau și ei gospodari, de la Drochia: bunelul – lemnar, bunica – croitoreasă. La baștina lor, mai mult se strângea vița de vie, și toamna toți mergeau la culesul strugurilor. Iarna tăiau porcul, se juca cu vărul luptându-se pentru un șoric sau urechea porcului…

Pe timpuri, oamenii erau mai săraci material, dar mai bogați sufletește, și mult mai omenoși. Diana Brega speră că și copiii ei cuprind ceva din partea aceasta de copilărie, că vor crește la fel de omenoși și buni la suflet. Este foarte mândră de fiul mai mare George care de sine stător a finisat școala Prometeu, fără ajutorul cuiva, apoi a plecat la Liceul Moldo-Turc pentru studii mai vaste și cunoștințe mai aprofundate în limbi străine. George şi Diana sunt Prieteni! Nu a ascuns de la el nimic. În prezent, George este unul dintre cei mai buni studenți din Olanda, la facultatea care o studiază. A fost propus pentru un job la Paris, dar studiind în Olanda, a dorit să rămână acolo.

Diana are multe amintiri. Atunci când făcea studiile la Administrația Publică, a fost la un schimb cu colegii săi la Paris. E frumos și performant, dar unele persoane sunt foarte reci, fiecare cu problemele sale, fără mare implicare. Zice că, la fel ca George, nu ar alege Parisul. Au fost cândva în Maletrua, un orășel mic din Franța, e frumos acolo, comod, doar că oamenii sunt reci, spre deosebire de moldoveni. Diana mulțumește destinului că are la cine merge, la prietenii și cumetrii dragi, la nașii cu cei trei copii ai lor, stabiliți peste hotare, și la care ea se oprește ani de-a rândul, frumos și deosebit pentru ea, dar revine acasă…

Viața este ca o carte și cum întorci pagina curată, cum timpul scrie ceva în ea… – spune Diana Brega.

Expresii și citate preferate de Diana Brega:

  • „În sufletul meu, am rămas același copil mic care se trage la baloane, înțepenește la vederea unui curcubeu și nu poate trăi fără ciocolată. Copilăria e minunată!”
  • „Ai grijă de tata, este singurul om care te va iubi mereu. Pur și simplu.”
  • „Ador toamna. Toamna se nasc cei mai buni oameni. Eu, de exemplu(!)” (Glumă)
  • „Relaţia mea cu soţul este una specială. Eu sunt foarte activă şi mereu „în priză”, el – calm, liniştit şi înţelegător. Nu zic că avem o relaţie ideală cu Roman, că nu mai apar contradicţii sau mici certuri… dar avem o relaţie bazată pe sentimente, respect şi înţelegere. Din momentul în care am început să fim împreună, a depus efort să mă cucerească şi a reuşit. A devenit un prieten şi un exemplu pentru băiatul meu, ceea ce era esenţial pentru mine.”
  • „Femeia e ca un ecou. Cum te comporți cu ea, la fel îți răspunde”
  • „Unica dragoste pe care eu o consider veșnică și cea mai fidelă – este dragostea părinților pentru copiii lor. Ea este cea mai pură și rezistentă.”
  • „Există puține șanse în viață, dar cel mai rău – e lipsa de iubire.”
  • „O seară perfecta! Copiii singuri au facut mâncare – forme diferite, gust bun! Sunt MÂNDRA DE FAMILIA MEA! Au facut și au prăjit în rolă la fel ei! Seamană cu bunelul Gheorghe BREGA”, (17 noiembrie 2018)
  • „Copiii noştri sunt tomnatici. Eu am deschis cu primul copil primăvara, și cu gemenii – o toamnă, începutul vieții și roadele! Alege Anotimpul!”
  • „Vă rog să respectați femeile pentru că acestea trec prin văile morții pentru a da naștere unora noi. Respectați-vă mamele, soțiile și surorile! Purtând un copil în burtă 9 luni, nu este o glumă, nici travaliul la care sunt supuse acestea. Femeile fac un mare sacrificiu.”
  • „Dragi soți, respectați-vă soțiile pentru că acestea sunt adevăratele făcătoare de vieți. Dumnezeu să întărească și să ocrotească toate femeile însărcinate și să le ajute să treacă cu bine peste miracolul nașterii. Să binecuvânteze femeile!” (13 august 2018)
  • „Câinii nu m-au mușcat niciodată. Doar oamenii.”
  • „Trec anotimpurile… Trec anii…. Trece viața.”
  • „Succesul oricărei femei vine din interiorul familiei. Dacă există o familie, dacă este armonie între membrii ei, dacă este acel univers care te motivează permanent – copiii, atunci vei reuşi în toate. Nu zic că e foarte uşor. Sunt trei copii, cu vârste şi caractere diferite… Mai există contradicţii, dar nu există dominare. Suntem impulsivi uneori, dar tot atât de repede căutăm să aplanăm situaţia şi să lăsăm să triumfe dragostea, respectul şi încrederea. Fără aceste ingrediente e greu să cunoşti succesul atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional”
  • „Inima râde de bucurie ca dimineaţa când mă duceam la lucru şi peste geam mă salutau părinţii. VĂ IUBESC NESPUS!!!! LA MULŢI ANI, SCUMPUL MEU TATĂ! Eşti TOTUL pentru mine! Eşti o parte din inima mea!” (de ziua de naștere a tatalui 25 septembrie 2018)
  • „Nimic nu este mai puternic şi mai de preţ în viaţa unui om decât familia”
  • „Să nu uitați: Mâine Întotdeauna e o nouă zi, în care încă nu există greșeli.”

       Referințe prietenești:

Alexandru Grumeza, șef de sectie Neurologie:„Am cunoscut-o pe Doamna Doctor, ea deja fiind profesionistă si personalitate realizata. Acum, noi contactăm des pe probleme clinice și profesionale, așa că pot face afirmații bazându-mă și pe propria cunoștință, dar și din feedback-ul colegilor, pacienților. Desigur, că o caracterizeaza toate calitatile proprii unor medici dedicati, cum ar fi bunatatea, receptivitatea, dedicatia si compasiunea pentru suferința pacienților și celui de aproape. Dar ar fi banal să o descriem doar din acest aspect pe Doamna Dr. Diana Brega, fiindcă dumneaei mai are ceva care o deosebește de ceilalți colegi, și e greu să definesc acest lucru. Totuși cred că este o trăsătură care i se trage din propria experiență medicală și acest fapt o face să abordeze fiecare caz anume în mod individual, nu șablonizat; ea știe și să demonstreze că egoul propriu și orgoliul personal în raport cu Pacientul nu-și au nici un rost, și orice caz să fie monitorizat și abordat ca și cum ar fi unul de cea mai mare prioritate.”

Dina Frunze Griciuc:„Mândria și averea. Frumoși să-ți crească sănătoși și plini de noroc!”

Viorica Apostu:„Felicitări!!! Darius şi David, vă dorim o copilărie fericită, sănătate, noroc, succese, câte un îngeraş păzitor alături!!! Viaţa să vă fie plină de evenimente frumoase, oameni buni alături. Aveţi nişte părinţi minunaţi, care sunt sigură că o să vă susţină în toate începuturile şi se vor bucura mereu de voi!!! LA MULŢI, MULŢI ANI!”

Svetlana Jubirca:„Astăzi este ziua băieţilor frumoşi, iar eu vă urez din toată inima: La mulţi ani! Vă doresc să aveţi o copilărie frumoasă, veselia şi zâmbetul să nu vă lipsească de pe chipul vostru scump, să vă bucuraţi de toate momentele din viaţă, să aveţi o viaţă liniştită şi lipsită de griji, să fiţi cei mai fericiţi băieţei din lume.”

Emilia Veisa:„Fericire mare când părinții sunt vii şi sunt aproape.Te simți încă copil în suflet. Eu, cu părere de rău, nu mai am această fericire. Numai bine, doamnă Diana. O săptămână frumoasă vă doresc.”

Lorena Mednicov, chirurg oncolog: „E sociabilă, prietenoasă, dedicată muncii.’’

Valentina Stratan, politiciana, oncolog:„Diana Brega este colega noastră de serviciu la Oncologie. Mereu exprimă caldură, corectitudine şi bunăvoință. Este un Om pe care poți să te bazezi, pentru că este responsabilă, organizată și receptivă.”

Cei mai scumpi copii sunt ai mei” – (Familia Brega).” Că tot vorbind despre părinții Gheorghe și Zinaida Brega, Diana o felicită pe Mama ei cu ziua de naștere, pe 7 septembrie face 70 de ani: dorindu-i multă sănătate alături de familie, mulți ani și bucurii, să se bucure de strănepoți împreună cu tăticul. Doamne ajută!

Nu regretați să vă oferiți timpul: sănătatea e mai scumpă! Diana Brega este un medic foarte bun, nu doar pacienții, ci și colegii confirmă acest lucru. De aceea, e și rând mare la cabinetul „Doamnei Doctor”, pentru că pacienții vor la dumneaei. Ea consultă, ascultă cu răbdare, va sfătui cu grijă, nu încearcă să se debaraseze mai repede de pacientul incomod, și este foarte respectată, – o spun cei care urmează tratamentul la ea. Pacienții cu încredere vin la cabinetul 216 a Dianei Brega…

  Omul care știe să muncească singur – întotdeauna va aprecia munca altuia! Și cu siguranță, anume acestor persoane le este obijduitor atunci când în emisiuni TV, filme sau romane literare se vorbește urât despre medici, și asemenea informații negative sunt foarte multe. Eu sunt departe de a privi viața prin culori roze și de a-i considera pe toți medicii profesioniști sau specialiști extrem de buni, am avut și o experiența tristă atunci când medicii au greșit cu doza de antibiotice pentru subsemnata, fiind copil sugar… Și mai cred că doar cu astfel de exemple deprimante este imposibil să educi o nouă generație care ar dori cu adevărat să trăiască și să muncească. Prin urmare, am scris despre un medic care salvează vieți, și aceasta se întâmplă zilnic. Despre Diana Brega, oncolog, o menționez în repetate ori, că și tatăl meu, pacientul „Doamnei Doctor”, este încântat de atitudinea și tratamentul minunat pe care îl oferă ea tuturor pacienților…

Doamne ajută în continuare, sănătate, Doamnă Doctor!

❤ Svetlana Vizitiu

Date biografice: Diana Brega:

Sefa sectiei republicane CCD IMSPIO din Chișinău, Republica Moldova. Colaborator stiintific, Doctor in stiinte medicale, chirurg-urolog. Mamă a trei copii.

 


9 comentarii

Natalia Sîrbu-Dubița:„Psihologia e aceeași Medicină, doar că tratează Sufletul”


„Voi cum vreți, dar eu mă duc să caut primăvara”. Și o găsește! Chiar și biroul ei e plin cu primăvară! Le dorește tuturor iubire, radiază lumină, și sădește anotimpul fericit în inimile celor care știu a primi acest dar. Despre ea se spune că e un amalgam de emoții, uneori plină de umor, neînfricată, muncitoare, responsabilă, rebelă, cu o psihică plastică. Este nu doar inteligentă, ci și plină de idei și resurse salvatoare. M-am convins personal, atunci când fiind într-o situație delicată, m-a susținut găsind rapid o soluție. Cu o fragilitate și frumusețe cuceritoare, deține totuși un caracter dur gata de luptă pentru dreptate, și apropos, improvizează liber, dând dovadă de calități reușite pentru un profesionist.

   Natalia Sîrbu-Dubița vine din Anenii Noi, locuiește în Chișinău. A studiat Psihologia UPS Ion Creangă, nu-i place să vorbească despre sine. La „insistență”, se împarte cu unele dintre impresiile sale de viață. Recunoaște că pentru a ajunge un profesionist este nevoie să faci „sacrificii”. Acestea pot fi pentru – părinți, persoana iubită, sănătate, familie, prieteni. Ea a ales domeniul social considerând că Dumnezeu a înzestrat-o cu calitățile de a avea multă răbdare și puterea de a asculta oamenii. Să fii tolerant, nu este atât de ușor în lumea noastră mentală. În anii de activitate în asistență socială, Natalia a cunoscut sute de povești de viață și istorii mai puțin plăcute despre persoane cu nevoi speciale, a întâlnit și persoane incompatibile pentru schimbări pozitive, altele fiind în impas, fără dorință de a se implica în soluționarea oricărei probleme personale. Modul de viaţă îi satisface chiar dacă e un mod antisocial. Împreună cu echipa ei se ambiționează și luptă, în continuare, pentru a schimba lucrurile în bine, chiar dacă uneori paşii spre victorie sunt mici:„Oamenii trebuie să înţeleagă că schimbarea vine de la sine. Deseori, au aşteptări mai mari de la alţii decât de la ei însăşi. Multor oameni le-am zic că: Dacă ne recunoaştem propriile greşeli şi conştientizăm necesitatea de a schimba lucrurile, vom fi şi noi mai dispuşi să rezolvăm multe din problemele aparute”. Iar ajutorul care îl primeşte este doar o susţinere de moment.

A avut o copilărie fericită:Doamne ce copilărie frumoasă am avut! Am fost cel mai norocos copil, deoarece am avut în viaţă toţi bunicii. Cei din satul meu natal mi-au fost în mahala, iar atunci când treceam în fiecare zi de la şcoală sau spre şcoală pe lângă poarta lor, bunică mă cheama să-mi dea “gustoşenii”. Acel gust din copilărie încerc să-l caut  în orice,  deoarece îmi aminteşte despre tot ce e sfânt- bunei, părinţi, casa părintească, toloaca mea de după gard şi sătucul meu cu oameni modeşti.”

Natalya Sîrbu:Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, așa că a creat Mamele! Mama este începutul tuturor începuturilor… Îți multumesc pentru ochii tăi blânzi și pentru grija pe care nio porți pina în prezent. Să știi că mă simt copil lânga tine chiar dacă si eu la rândul meu sunt mamă…Tu ești raza mea de soare” La multi ani tuturor femeilor!” 

Și astăzi Natalia adoră să revină la Portita Bunicutei. „Acolo unde de fiecare data ne intimpina cu bucurie si ne petrece cu lacrimi in ochi.”Bunica a ajuns la 94 ani zice că se bucură de toți care ia dat Domnul. Noi o iubim mult!”„Azi ograda bunicii arată asa: Patru generații s-au reunit pentru a depana amintiri. Frumoasa Duminică…
P.S. Cei care nu au reușit sa fie cu noi… Să știți că am fost cu gândul la voi…” (august, 2019)

    Natalia visa să devină medic:„Orice copil visează încă din copilărie la viitoarea sa profesie. Doar, în copilărie, viața de adult pare foarte interesantă.” Își dorea mult să ajute oamenii. Dar pentru alegerea meseriei, ca de obicei, există multipli factori de influență:„De exemplu, alegerea copiilor se formează pe baza opiniei publice și a adulților care îi înconjoară. Mama fiind mentorul meu de viaţă a încercat să mă orienteze spre pedagogie fiind filolog de profesie, ca într-un final să-mi zică că facultatea de Psihologie e aceiaşi Medicină, doar că tratează sufletul.

,Mulți dintre noi ne concentrăm doar asupra unui aspect din decursul vieții, de exemplu – profesia. Dorim să devenim atât de buni în activitatea noastră profesională încât uităm de lumea care ne înconjoară. Însă de ce să nu fiu un om de calitate care își manifestă virtuțile,  să am o carieră de care să fiu mulţumită. Iar mulţumirea pentru mine, vine de la aprecierea oamenilor din jur.”  Natalia a ajuns să activeze în domeniul social din dorinţa de a fi cât mai aproape de studiile pe care le-a absolvit. În anul 2009 a fost angajată în funcţia de asistent social. Ulterior, a aplicat la concursul de Specialist superior în aceeaşi direcţie. „Din dorinţa de a vedea cât mai multe zâmbete  pe chipurile oamenilor am continuat să-mi îndeplinesc obligaţiunile mele de serviciu, dar şi ca om care simte durerea celorlalți… Nu am încetat niciodată să cred că dacă se face ca măcar un om să zâmbească într-o zi, această zi nu a trecut în zadar.” Mai târziu în 2013 a devenit şef serviciu, și în prezent deține funcţia de şefă Direcţie asistenţă socială în sectorul Rîşcani, mun.Chişinău. Natalia a acceptat-o cu multă responsabilitate de sine, cunoscând domeniul din interior dejà de peste 10 ani.

Natalia spune căImposibilul poate fi împărțit oricând în posibilități”, la fel și ea caută posibiliţăţi pentru a putea oferi ajutorul celor ce îl solicită. Iar ochii mulţumiţi ai oamenilor o motivează să se trezească în fiecare dimineaţă cu noi abilități și dorinţă de a se implica şi mai mult în această activitate a muncii sale. – „Probabil toate acestea, experiența mea, dar şi istoriile oamenilor trecute prin sufletul meu – m-au facut mult mai matură şi mai sensibilă. Unele experiențe m-au marcat pentru întreagă viaţă. La această etapă sunt recunoscătoare destinului pentru lucrurile aparent simple, – anterior nici nu le dădeam importanţă. Ştiu să mulţumesc în fiecare dimineata pentru înca o zi în care sunt sănătoasa şi precum spunea Mircea EliadeSensul vieţii este să îi dai sens”, deci, asta fac zi de zi încercând să dau sens fiecărei clipe.”

    Familia… Natalia nu vrea să vorbească despre familia ei, consideră că e un subiect prea intim. Probabil pentru că a trecut printr-un divorț dureros. „Las această istorie să mai prindă aripi să se fiarbă în bune şi rele, să mai obţină experienţe vii – colorate…” Își adoră fiul Dumitru, care este deja mare-mare pe lângă mama lui și cel care glumește:„Mam, tu ca de obicei, numai cu salate si arăți ca un copchil”…

    Prietenii… Nu-i are mulţi, dar cei care sunt alături, o completează… Incerc să detaliez caracterele din ea mai clar. E un lider inspirat. Uneori pusă pe glume:„Stii cum la noi? Nu-i ca in Europa) fara tocuri nu te primim!” Îi adună alături, mereu organizând divertismente sau distracții de sărbători. Asta pe lângă acțiunile de caritate pentru cei nevoiași. Este și o gospodină bună, îi place să experimenteze bucate și rețete noi. Nu-i plac oamenii falşi, iar cei care încearcă prin ipocrizie să se apropie de ea, ulterior sunt foarte repede deconspirați. ”Nu ştiu, poate am un dar de sus de a simţi sufletul şi energia  omului. Un prieten adevarat îţi ştie defectele, dar îţi demonstrează şi latura bună a lucrurilor, îţi dă puterea şi credinta în ziua de mine. Asta vorbesc doar despre oamenii adevăraţi, ceea ce în zilele noastre este un lux.”

„Intr- un final eu zic că oamenii nu trebuie să fie perfecţi, ci să fie Oameni! Doar asa vom salva omenirea!” Și, ca de obicei, le trimite tuturor un sac de soare și bună dispoziție!

Câte ceva despre Natalia Dubița-Sîrbu și unele activitățile sociale:

Cam așa parcurge o zi de muncă cu câteva Obiective: Evaluarea serviciilor sociale, analiza activității multidisciplinare teritoriale în cadrul SNR pentru protecția și asistența persoanelor cu nevoi speciale, victime ale traficului de ființe umane etc. Asigurarea drepturilor omului (traficul de ființe umane, violenței în familie, torturii, infracțiunilor privind viața sexuală etc). Realități, experiența și provocări în îngrijirile la domiciliu…

Kornelia Tirnovschi:„Anii nu trec pentru tine, ești bravo!”

Olga Petrosanu: „Timpul este prea lent pentru cei care așteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc, dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.”

Ecaterina Gîncu:„Natashka, tu la noi – ca de obicei, „на высоте”… (frumoasa, eleganta, perfecta)”

Valentina S.: ,,Sunteti genul de șef care mă motivează și mă învață să fiu din ce în ce mai bună în ceea ce fac și pentru asta vă mulțumesc! Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze fiecare pas și să vă ofere ani plini de prosperitate și bucurie!”

Citate, expresii preferate:

  • „Când vei începe să-ți cari propria apă, vei învăța valoarea fiecărei picături”
  • „Să fii independentă, draga mea! Altfel, ești doar o slugă”
  • „Singura modalitate prin care poti face lucruri extraordinare este sa iubesti ceea ce faci” – Steve Jobs.
  • „Destinul prinde formă în momentul în care iei o decizie.” de Anthony Robbins
  • „Două calități pe lume nu pot fi simulate și nici înlocuite: inteligența și bunătatea!”
  • „Nu pot sa nu postez si eu traditionalul mesaj de multumire. Va multumesc tuturor pentru gandurile bune si pentru urarile transmise. Fie ca v-ati rupt din timpul vostru, o secunda, un minut sau poate ceva mai mult pentru a-mi spune “La multi ani!”, cu toţii ati reusit sa-mi faceti ziua mai frumoasa! Chiar daca nu am reusit sa răspund la toate mesajele să știți că sunt cu gândul la voi. Vă cuprind cu drag!!!”
  • „Dar unde dragoste nu e … nimic nu e…”

Date biografice: Născută la 23 iunie, Anenii Noi, Republica Moldova. Este şefă Direcţie asistenţă socială în sectorul Rîşcani, mun.Chişinău

https://www.facebook.com/natalya.sirbu

❤ SVizitiu


2 comentarii

Zina Izbaș:„Mare e Puterea lui Dumnezeu!”


   Îi place să fie sinceră cu oamenii. De ei depinde ca să reușească de fiecare dată. În cazul în care nu merită, preferă să tacă. Mai ales atunci când simte că nu vor acorda importanță celor spuse de dânsa. Se mai întâmplă și așa, – spune ea. Nu-i place să judece, să jignească pe cineva, să pretindă că doar ea are dreptate. iubește oamenii cu adevărat, îi crede, îi menajează și speră că într-o bună zi… lumea va fi mai bună. Dorește armonie în familii, să nu mai plece nimeni de ACASĂ, iar cei care au plecat – să se întoarcă: „Nu e un eroism să pleci, e o faptă nobilă să rămâi și să construiești aici, în Basarabia Română. Este crezul meu, pe care l-am urmat și-l urmez. Toate cele bune și frumoase în această lume sunt posibile dacă depui în ceea ce faci multă Credință și Dragoste. Dacă acestea două sunt lipsă, zadarnice – Trudă și Vise.”

   Meseria de jurnalist este pasiunea ei de toată viața, tot ce scrie – face parte din ea: „Angajarea mea la Radio Moldova pentru totdeauna poate fi comparată cu… o dragoste de la prima vedere!” E un sentiment care mereu va fi același până la sfârșit, spune Zina Izbaș. – Nu e un joc de rol, nu e poveste pe care o spui și atât. „Munca mea la radio e viața însăși și gri-ul de fiece zi!” Și Prietenii ei fac parte neapărat din această viață, și ei îi sunt alături la bine și la greu. Pentru că munca la radio se face în echipă, de unul singul nu ai sorți de izbândă, pentru că așa sunt regulile radiofoniei moderne…

– Dragostea? Dacă nu e, nimic nu e. Altceva nu e de inventat și nici de declarat. Iată de ce nu voi spune nimic nou la acest capitol. Este doar a mea și doar mie îmi aparține!”

Zina Izbaș: Pe mal de Prut cu lacrima si dor, 2019

   Lucrând la radio a realizat sute, dacă nu mii de emisiuni pentru copii și tineret, dar și pentru adulți. Îi place să scrie. Are câteva plachete de poezie, acum pregătește pentru tipar o cărticică de povestiri pentru copilașii de grădiniță. Mai are în proiect o carte de poezii și una de proză pentru adolescenți.

Deși a început, în opinia ei, să publice poeziile prea târziu, în anumite perioade de inspirație, Zina Izbaș editează cât e posibil câte o plachetă de versuri. Scrie despre viață, în general, despre oameni, dragoste, natură… Multe poezii inspirate vor curând editate: „Precum spuneam, toate aceste creații nu sunt încă publicate într-o carte, dar mă pregătesc deja pentru un asemenea eveniment. Sper, să apară la lumină acea cărticică foarte colorată cu trei povestioare pentru copii. Mi-ași dori să definitivez și una de proză, dar o las încă să se rumenească bine în cuptorul inspirației. Nu am pretenția că ce scriu eu e absolut genial și că nimeni nu scrie ca mine, important e că atunci când sufletul meu strigă, răspunsul meu se așterne pe coala albă, care așteaptă, uneori cu multă răbdare, să fie caligrafiată cu gânduri, sensuri exprimate poetic.”

Mai e soare pe cer,/Mai e gândul curat,/Mai e verde în ler -/Toate vin din Inalt:/Cât acestea vor ţine/Fiţi convinşi, orişicine,/Dumnezeu a ales/La noi să vină./Bucuraţi-vă, oameni,/De raza divină,/Primiţi-o în suflet/Şi revărsaţi lumină/Din visele voastre,/Din vorbe şi fapte/Astfel vedea-ve-ţi/Cât de frumoase şi sfinte/Sunt florile vieţii –/Copiii Domnului/În zorii zâmbitori/Ai dimineţii./Bucuraţi-vă, oameni,/De pasărea-n zbor,/De umbra copacilor/Şi ploaia din dor,/Că nu e degeaba/Ce-a scris un POET:/–Sunt simplu ca iarba…/Şi asta-I perfect./EL pe noi ne-a ales/Şi ne-a dat de-nţeles:/La uşor şi la greu/Mai e soare pe cer,/Mai e gândul curat,/Mai e verde pe şes/Mai rostim rugăciunea./Mai simţim omeneşte,/Mai vedem clar Minunea -/DUMNEZEU ne iubeşte!” („Încredere” de Zina Izbaș)

Și mai mare e Credința ei în Dumnezeu: „Mare e Puterea Lui Dumnezeu și eu cred în El! De nu ar fi fost așa, nu am fi existat, probabil. Nici acei ani din copilăria mea firavă, ce-mi purtau pașii urcând dealul mai întâi la biserica din Marinici, iar apoi, după ce a fost închisă, la cea din dealul Bujorului. Și o făceam, de parcă așa și trebuia să fie, fără a scânci că drumul e lung și că mă dor picioarele, mergeam la fuguța, căci acolo, în locașul cu icoane și îngeri îmi închipuiam că mă așteaptă EL – cel mai buni dintre oameni. Așa mi-l imaginam eu pe Dumnezeu, care era de fapt Părintele Neculai Goncearenco, pe care, dacă îl vedeam, rămâneam locului, uimită și fericită. Nu-mi pot explica de ce, eram prea mică și prea naivă, dar mai apoi, după ce am mai crescut, după ce din tumultoasele aventuri studențești îmi ancoram subit privirile asupra vreunei turle bisericești din capitală, imediat îmi aduceam aminte de bunul meu Părinte Neculai. Despre viața căruia mi-am propus să cercetez, să studies și să scriu. Cu Doamne ajută!”

Speranța se topește ca lumânarea. 
Când eram copil mă întrebam adesea care este țara mea? Ce e de fapt URSS și ce e de fapt Moldova. Tata îmi punea gândurile la loc și îmi spunea că o bucată de țară nu poate fi țară. Și nici închisoarea popoarelor nu e o țară, ci așa cum și era – o închisoare. Din vârful stogului de gânduri priveam la imensitatea albastră și căutam un extraterestru care să mă ducă peste Prut. Căci cu mintea mea de copil nu puteam înțelege faptul că ”dincolo” oamenii care vorbesc sunt perfect înțeleși de oamenii de ”dincoace”, dar de ce nu suntem împreună? Lacrimi mășcate se rostogoleau pe obrajii lui tata când îl întrebam și el își strângea neputincios mâinile și mă săruta pe creștet, totuși bucurându-se parcă… pentru că mie îmi roiau gândurile astea în cap și pentru că surcica nu sare departe de trunchiul ei. – NUMAI UNIREA!

PLÂNG DUPĂ MAMA:„M-a căutat mama toată noaptea prin vis,/I-am spus să aştepte până îmbrac o ie,/Între timp afară cu frunze ruginii a nins/Şi ea le aduna cu drag să mi le ofere mie/Noiembrie îşi scutură arama de prin pomi/Şi îmi promite că-mi va da de toate,/Ş-o văd pe mama în clipa de nesomn,/Cutreier visele cu ea de astă noapte./Şi lacrima-mi se scurge în şiroi de-a valma,/Ce udă frunzele-n buchetul de aramă,/Şă merg acasă, e timpul, ea mă cheamă:/Sunt un copil ce plânge după mama.” (Z. Izbaș)

     Anii din copilărie: „Dacă nu eram eu fata mamei și a tatei nu avea cum să fie mai altfel decât a fost copilăria mea din albe creste, cu șesul larg, făcut anume pentru un copil căruia îi plăcea să urmărească zborul păsărilor avântate în infinitul cerului și să creadă că este una din ele și că zboară acolo sus cu toate împreună. Câteodată rămâneam pentru mult tmp cu privirile ațintite într-un punct. Imaginându-mi și spunându-mi în mintea mea de copil nenumărate povești, inventate pe loc, încât nu auzeam când mama mă striga să vin la mâncare ori să merg la culcare. – „Mai stai, mamă, mai stai, că nu am reușit să-mi spun povestea”. Mama se uita la mine surprinsă și curioasă, oare ce poveste îmi mai spun? Când îl vedeam pa tata călare pe cal alb, mi se părea că e cel mai frumos Făt-Frumos. Și cel mai puternic. Și că el acuși o să mă ia în brațe și o să zburăm ca gândul cu tot cu armăsar printre nori. Erau cei mai puri și mai fericiți ani, petrecuți într-o familie numeroasă, care avu să treacă și prin greutăți, și prin zbuciumul părinților noștri iubitori de a ne asigura minimul necesar, ca să avem o viață decentă și să nu ducem lipsă de nimic. Deși…nu întotdeauna reușeau. Am crescut în limba română, ascultând Radio România și vizionând Televiziunea Națională Română. Bunicii mei – cei mai buni din lume – Nenea Neculai Jităreanu (bunicul de pe mamă) și bunica Vasilisa ne iubeau și ne drăgosteau ca pe niște nepoți scumpi ce le eram. Mergeam foarte des la ei și chiar rămâneam pe mai multe zile la Călimănești. Eu eram nedespărțită de sora mea Alenușa. Chiar dacă sunt mai mare decât ea, doar cu un an și trei luni, ea mă exaspera cu toate talentele ei de cântăreață, dansatoare și declamatoare. Era foasrte isteață și mereu în central atenției, pe când eu… mă retrăgeam stingheră într-un ungheraș și visam la un moment de glorie, când îmi voi învinge timiditatea și voi arăta ce pot și eu lumii întregi. Până la urmă, într-un oarecare fel, visul mi s-a împlinit!”

Am și un loc lângă EI. Nu pot sta departe, nu pot pleca nicăieri. Au fost ocazii. foarte convenabile mie, dar decizia nu-mi aparținea. Cuvântul hotărâtor a fost al Lor, deși niciodată nu mi l-au spus. Ei cum să pleci de lângă Ei? La ora asta mi-e dor de Mama și Tata. O noapte divină, dragilor, fiecare cu stelele sale.” (15 iulie 2019, la mormântul părinților)

Aici, alături de mama ei Ileana, când era în viață:

Bunicul Vasile și bunica Lisaveta locuiau în mahalaua lor, la Heleșteni, satul în care s-a născut Zina. Le plăcea cu surioara să meargă și la ei, deseori îi vizitau și bunica mereu avea ceva dulce. „De la bunei nu era departe și casa lui Nanu Ghiță și nana Mărița, – Dumnezeu să-i ierte pe toți. Ei mi se păreau întruchiparea bunătății. Iar moș Todirică și badea Vania Izbașa mi se păreu ceu mai frumoși flăcăi din sat. Și tare ne mai mândream cu ei. Acum, dintre toți, a rămas doar nea Toadere, cu ai săi peste 80 de ani, să ne fie sănătos!”

Studenția Zinei Isbaș s-a derulat la facultatea de filologie a USM, cu specializare în Jurnalism:„Dar nu știu de ce în diplomă ni s-a scris că am devenit „profesori de limba și literatura română”. Desigur, e o profesie nobilă și onorabilă, dar ce ne facem cu matera de specialitate pe care am studiat-o și am efectuat stagii de practică în cadrul redacțiilor, fie raionale, fie republicane? Un paradox neelucidat până în prezent. Am lucrat pentru început trei ani în presa scrisă, ca din 1982 să staționez până în present la Radio Moldova.

``Tot tindem să fim sus şi urcăm, urcăm,/Ne avântăm cu pasul şi cu gândul/Spre zări de neatins, spre orizonturi/Linia cărora nu e decât o iluzie/Ce ne îmbie să ajungem la ea,/Dar scările sunt scurte şi ne oprim/Să ne tragem sufletul/Şi în acelaşi timp să înmulţum treptele/Pe care să le trecem spre vârf./Şi iarăşi nu sunt îndeajuns, şi iar mai zidim pietre/Căci vrem să ajungem ACOLO, pe unde nu am mai fost,/Şi să vedem cum îşi pune la cale Dumnezeu treburile/Şi ce gând are asupra noastră./Urcăm, urcăm, urcăm… ci încă nimeni nu ştie/În ce moment de zi sau de noapte/Se va putea odihni şi Sfântul, Marele,/Ca să-l întrebăm dacă nu a oboist/Să ne poarte la toţi de grijă şi să ne ţină/Verticali pe acest mult încercat pământ,/Pe care a clădit munţi pentru sihaştri,/Să se roagă de ploaie, de Soare, de Aştri –/Pentru cei ce râvnim cât mai sus,/pre tainele veşnice, de nepătruns…/Nu e uşor să fii ca Iisus:/Învăluit în tăcere, /Cerul ne priveşte cu imenşi ochi albaştri/Şi are atâtea de spus.„ (Zina Izbaș, Trepte spre cer)

Din Cartile care recomandă Zina Izbaș: ‘’Cartea Cărților’’„Cea mai greu de citit, dar obligator pentru fiecare, Să pătrundem în sensul literelor biblice mai întâi și apoi să ne dăm cu părerea. Unii se consideră a tot știutori, negându-l pe Dumnezeu, fără a fi citit o buchie din Biblie.”

– Opera lui Mihai Eminescu, – cel mai mare poet roman din toate timpurile și, afirmând acestea, nu las loc pentru alte comentarii. Pentru că ”De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece” (Grigore Vieru).

Mircea Eliade. Mihail Sadoveanu, Nichita Stănescu -literatura română incluzând-o și pe cea basarabeană. Nu înseamnă că neglijez scrierile autorilor străini, pentru moment sunt prizoniera roamnelor lui Paulo Coelho (de vină e starea mea profund adolescentină, poate) și Mario Vargas Llosa.

                                 Alte impresii de Zina Izbaș:

~”Cel mai greu e să schimbi mentalitatea oamenilor bântuiți de ideologia comunistă, care le-a cotropit materia cenușie și nu depun niciun efort pentru a vedea mai departe decât secera și ciocanul, deși unii nu le-au ținut în mâini niciodată

-„Mă gîndesc la baștina mea, iar dorul pentru ea îl simt în permanenţă. Întotdeauna mă bucur pentru ceea ce aud că se face frumos aici. Chiar sînt fericită atunci cînd este vorba de ceva pozitiv, de ceva bun. Pămîntul acesta al nostru: dealurile, văile, colinele – toate îmi sînt atît de dragi și sînt fermecată, vrăjită pentru totdeauna. Totate acestea mă aduc la Nisporeni. Și întîlnirile cu oamenii de la noi, pentru că – poate că sînt subiectivă – dar cei mai buni și cei mai frumoși oameni vin din Nisporeni.”

– PARADOXUL ZILEI: Cu cât mai prost ești, cu atât mai lăudat …

~ Migrația e o problemă în ascensiune, la modă în Republica Moldova. Îmi este frică de acest fenomen, care distruge familii și pustiește satele noastre. Nu pot schimba nimic în acest sens, din păcate, pentru că nu poți să le interzici oamenilor să aleagă ce e mai bun (în opinia lor) pentru sine. Statul ar fi trebuit să se îngrijească permanent de nivelul vieții oamenilor din republică și să le asigure un trai mai bun.
~Oriunde ași pleca, eu mă despart cu greu de Chișinăul meu cel mic, vorba cântecului, și de Basarabia mea. Am vizitat România – cea mai frumoasă țară de pe glob. Spun asta pentru că la o vârstă târzie am descoperit-o și nu mă mai satur să călătoresc vara, când mi se deschide această oportunitate, prin ..”Țara mea de glorii, / Țara mea de dor” (M.Eminescu). Nu am călătorit mult prin alte țări, am fost repetat prin Franța și Italia, îmi este dor de Lituania – un exemplu de unitate și demnitate națională.

-„Cândva demult am vizitat acest muzeu de pe str.”31 august 1989”. Doar inscripția ne mai arată ce a fost aici. Pe când restabilirea și repunerea acestui edificiu de valoare istorică în serviciul poporului? Ca nu cumva să ne trezim că e ”prihvatizat” de cineva…”

-„AȘTEPTAREA în van este cel mai mare storcător de speranță și energie, care îți strică toată vara. Iată de ce Vă doresc tuturor s-aveți parte de ÎMPLINIREA viselor și dorințelor toate.”

-„Prietenii… sunt de la Dumnezeu, Ei sunt alaturi, cand e bine,cand e rau…
Un prieten adevarat iti stie slabiciunile,dar iti arata calitatile,iti simte temerile,dar iti intareste credinta,iti cunoaste ingrijorarile,,dar iti elibereaza spiritul,iti recunoaste defectele,dar iti subliniazaza posibilitatile.Distribuie, pe pagina prietenului tau…”

-„Când am fost angajată la Radio Moldova, purtam o ie brodată în roșu cu negru, care are mai mult de 50 de ani și o păstrez ca pe o relicvă scumpă. Este ia în care am făcut primul reportaj de la Râbnița în 1982 și tot în acel an – la Tiraspol. – Mama, ”smotri, moldovanocica” – strigă un copil de răsuna troleibuzul în care mergeam să-mi vizitez verișoarele. – ”Nu i cito, pe televizoru ne videl, scolico raz pocazâvali” – îi răspunse mama-sa, privindu-mă cu indiferență. – Mama, ”neujeli tî ne panimaeși, ăto bâlo po telecu, a ona nastoiașciaia, jivaia…” IATĂ CE ÎNSEAMNĂ SĂ PORȚI O IE – SĂ FII VIE, ADEVĂRATĂ ȘI SĂ TREZEȘTI ADMIRAȚIE ÎN CELE MAI SENSIBILE SUFLETE. Nu este vorba despre mine, ci despre IE.”

– „Sufletul nostru se regăseşte împlinit la Călimăneşti, în casa de nerecunoscut a familiei lui Grigore Hanganu, protagonistă a Campaniei Sociale de Paşti FII BUN – DĂRUIEŞTE BINELE. Suntem absolut siguri de faptul că cei patru copilaşi se vor bucura de spaţiu curat, bine amenajat şi vor duce o viaţă decentă în casa, pe care acum le-o construieşte tăticul lor bun şi toţi acei care îi ajută. Jos pălăria în faţa lui Grigore, pentru că îşi respectă întocmai promisiunile. Cine doreşte să-i mai ajute financiar, îndrăzniţi, oameni buni. Resursele s-au cam epuizat, dar lucrările costă, ştiţi şi singuri. Doamne ajută pentru toată lumea în facerea de bine. Dragi colegi, să-mi fiţi sănătoşi şi să aveţi parte numai de bucurii, pentru că împreună am făcut o faptă bună, demnă de numele de creştin pe care îl purtăm.” (21 iulie 2019)

Surse biografice:

Originară din comuna Marinici, satul Heleșteni. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova. În prezent, este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste de la postul național Radio Moldova. Zina Izbaş este cunoscută şi ca poetă, fiind membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

https://www.facebook.com/zina.izbas

http://wwwbibliocity.blogspot.com/2014/03/zina-izbas-poeta-cu-chip-adolescentin.html

❤ Interviu de Svetlana Vizitiu


8 comentarii

Maria CORINI: „Dragostea adevărată se înalță din puritatea sufletului”


Bine e în țări străine,/Pâine, bani de toate sunt,/Dar lipsește libertatea,/Pragul casei mamei sfânt!/Bine e în țări străine,/Viața este mai ușoară/De mi-ar pune mierea-n tavă/Tot mai dulce-i a mea țară!/Bine e în țări străine,/Bine e de îți știi locul…/Crește dorul lângă casă,/Unde-i mama și norocul!/Bine e pe tot pământul,/Dar pe hartă este o țară/Unde libertatea poate/Și din iarbă să răsară!/Bine e la mine-n țară/Chiar de adorm fără de pâine,/Știu că viața e amară,/Dar visez să am un mâine!”(Bine e la mine-n țară, Maria Corini)

Vine din diaspora moldovenească. Continuă să scrie versuri, proză, adoră muzica, desenul, „pasticeria”…

Nu e atât de ușor să fii plecat din țară, nu e atât de ușor să-ți lași părinții, copiii, cărările pe unde ți-au trecut pașii, gura sobei, nucul de la poartă, fântâna și toate amintirile… E foarte dureros, că mulți copii au crescut fără de mângâierea mamei, a tatălui… E o catastrofă mondială, să-ți lași copiii, casa și cuibul pentru a dedica anii nenumărați străinătății. Vrem Acasa! dar „Cei de sus” s-au întrebat vreodată despre ce simte diaspora, despre ceea că mulți moldoveni nu s-au mai integrat printre cei străini, iar calea întoarsă pentru ei a devenit o sperietoare? Copiii noștri se închid în sine, se îmbolnăvesc, ne pierdem neamul și toate din cauza că în Moldova nu există condiții pentru un mod sănătos de viață… Neam pe neam a prins ură, înstrăinare, dezbinare totală, – ce urmează?”

   Cine este astăzi? Îi place că a rămas acea dintotdeauna. Să fie corectă cu sine și cu cei din jur. Să fie un exemplu pentru societate:„Această luptă lăuntrică de-a sesiza binele și de-al scoate la lumină, vorbesc despre ”cugetări” simple incluse în ambele volume. Sunt conștientă de ceea ce fac spre binele oamenilor. Omul dacă vrea, cât trăiește, învață…”

Numele de domnișoară – Tomița, și tatăl ei era „supărat” că se va pierde odată ce s-a născut ea fată, însă bunul Dumnezeu a înzestrat-o cu talentul de a scrie și astfel, numele tatălui continuă prin cărțile editate de ea pe copertele „pruncilor literari”…

„De mic copil aveam o fantezie nemărginită. Din argilă, după ploi modelam obiecte mici, cu creionul încercam să dau viață unor desene, toate le efectuam după o imaginație clară. Ca și orice copil aveam vise, îmi doream foarte mult, ba chiar mi le imaginam, să-mi cumpere mama o pereche de cizme din mătase (adică transparente) cu flori roșii mari, îmi mai doream și o sapă tot din mătase cu flori roșii mari ca să merg cu ea la prășit grădina,- așa îi răspundeam bunicăi când mă întreba… Visam să fac un pod „de la bunica de acasă până la casa noastră” ca să trimit hrană cățelușului care păzea casa. Dacă nu am mai izbutit să construiesc podul, eram constrânsă să mă duc în fiecare seară acasă, unde fața casei mă primea tristă, ușa având sigiliu stofa unui păianjen, ferestrele, ferestrele plângeau după mușcatele mamei. Mă înfiora iarba ce-mi vorbea prin foșnetul său, care pusese stăpânire peste întreaga ogradă. Doar în jurul căsuței cânelui era desenat un cerc care părea a fi un ochi a curții pletoase. Într-o seară am scos țărușul și l-am bătut mai într-o parte ca să se formeze un alt cerc prin iarbă, ca să aibă curtea doi ochi… Mă ajunsese cânele din urmă, o făcusem pe bunica să ridice dealul în barba nopții ca să aducă stăpânul acasă… Era vara anului 1969 sau poate 1970. Părinții erau plecați și mă lăsase în tutela bunicii…”

Maria Corini a avut o copilărie fericită și deosebită în raport de alți copii din satul ei. S-a născut într-o zi de iarnă la 15 ianuarie 1960, și este unica fiică a Sofiei și Vladimir Tomița, la fel ca dânșii vine din satul Antonești, fostul raion Leova, astăzi Cantemir, Republica Moldova. Părinții fiind oameni simpli, onești, sinceri și buni la suflet. Tata era orfan de ambii părinți, mama rămase fără tată la vârsta de opt ani chiar în ziua victoriei asupra fascizmului – 9 mai 1945. Cu o stare socială vulnerabilă, nu au avut posibilități mari de a studia. Schimbarea radicală a vieții, colectivizarea și noile conduceri au dus și la alte încercări dificile. Bunica din partea mamei, unica rămasă în viață, cu greu își educa cele trei copile, de aceea mama Mariei, copil fiind, de la o vârstă fragedă devenise pilonul casei. Chiar dacă nu a reușit să absolve cele șapte clase, inteligența, bunătatea sufletească și cumsecădenia nu i-au lipsit: „Mama mi-a fost cel mai bun profesor alături de bunul Dumnezeu în toată educația mea. Mi-a dat cu sfințenie cei șapte ani de-acasă. Fiece mișcare de copil nevinovat era mereu tratată printr-o morală cu exemple despre ce e bine si ce e rău. La școală învățătorul îmi era al doilea „părinte” după spusele ei, să nu îmbrac pantaloni, fustița nu mai sus de genunchi, să aplec fruntea la salutul sătenilor, să respect bătrânii, să fiu bună, atentă… câte și mai câte. Am fost ascultătoare, nu făceam nici un pas în afara ramei sale…

A fost marcată de clipele trăite departe de casă, din copilărie, și acum ține în memorie câteva fraze în limba băștinașilor kazaci, poate chiar număra în limba lor. Acea experiența de drumar permanent o făcu să devină un copil treaz și matur. Dar, alături era mama, de pe atunci sprijinul ei sufletesc. Maria are și câteva povestiri scrise despre întâmplările retrăite în copilărie, despre învățămintele și lecțiile de viață primite în acea perioadă:„Cosmetica mătușei Valentina”, astfel a învățat să înțeleagă ce este un lucru personal, și ce nu… Iar povestea ”Moș Țăpuș” aduce crâmpeiele din spaima care i-a schimbat radical lumina copilăriei.

Era un copil sociabil, fiind cea mai mică dintre fetele din curtea casei lor. Avea multe jucării, o păpușă adevărată pentru acele timpuri, i-o cumpărase tata tocmai din Moscova, pe când prietenele își meștereau păpușile din broboadele mamelor lor. Și, Maria prietenoasă și bună la suflet, le împrumuta toate jucăriile pentru joacă. La vârsta de patru ani, părinții o luau împreună în Rusia sau Kazakstan, totul depindea de direcția regiunii unde lucra tatăl ei. Era isteț, se descurca de minune cu orice obiect de construcție luat în primire împreună cu brigada de muncitori. Cot la cot muncea și mama ei, ca bucătăreasă. În sat se întorceau doar pe timp de iarnă. Astfel, continua până veni timpul în 1967, să meargă la școala din satul natal: „Acea lume nouă o vedeam cu deja alți ochi.” La lecții era numai ochi și urechi, – ”să nu alergi după note, să ai grijă să-ți rămână în cap din cele ce îți spune învățătoarea”: sfatul mamei a urmărit-o pretutindeni. – „Mi-amintesc toate mișcările colegilor și ale profesorilor, orice nedreptate adusă ca exemplu mamei acasă, îmi spunea să am grijă de mine, să fiu corectă în toate, să nu divulg secretele…”

În 1977, Maria a absolvit școala medie din sat, apoi cu mențiune (diplomă roșie) școala pedagogică ”A.S. Makarenco” din orașul Cahul, a lucrat educătoare la o grădiniță de copii din satul vecin, Leca. Tot acolo a lucrat în funcția de directoare din 1993 -2004.

Meseria de pedagog. Ca fiece copil se visa actriță, imita pe alții, mai cânta toată ziulica de pe poarta curții cât o ținea gura de mare, că și vecinii bătrâni își astupau urechile cerșind liniște. Vecina Ileana glumea cu mama ei ca s-o convingă pe fiică să se odihnească, ca să poată și ceilalți dormi… Dar, copilăria n-are program de odihnă, Maria se ridica din nou pe poartă cântând… – „Mai vroiam să fiu și covrigică, de unde așa idee? În fruntea gospodăriei kolhozului era în funcție de președinte un om ce purta numele de familie Covrig Afanasii Petrovici. Am ținut-o mult cu asta, deoarece mă tot întrebau curioșii ce vroiam să devin când voi fi mare...” Ca vânzătoare la fel n-ar fi mers cu toate că îi plăcea să construiască cântare din sârmă… A dorit să devină medic din tot sufletul pentru a înfrunta unele problem de sănătate… Mai mult iubea copiii, Dumnezeu a înzestrat-o cu toate necesare pentru a deveni educătoare:„Un educator trebuie să nutrească maximă iubire pentru copii, în general, nici nu se discută despre răbdare, dacă ar fi să se pronunțe acest cuvânt, iubirea pentru copii ar diminua până la nepăsare, o astfel de atârnare ar duce la creșterea unei societăți bolnave”. A folosit imaginația sa bogată, în cadrul activităților preșcolare, prin desene, fraze, poezii, aplicații etc, venea cu noi idei, modelări, mereu energică și perseverentă  și în activitățile primăriei din sat. Pentru suflet scria versuri…

De mic copil am visat să dorm pe pat / Din flori de salcâm,/ De mic copil am visat să zbor,/ Să culeg stelele din cer,/ Să le-adun/ Și să-mi fac din ele un colier,/ De mic copil atâtea vise aveam…/Dar, nimic…/Viața mi-a pus în cărare spini./Și visele au plâns,/Amarnic au mai plâns!/Se cereau citite, auzite, pipăite,/Uneori… /Ne regăseam în noapțile nedormite/ Mângâindu-le în ascuns./ Ele, Visele perpetuu /Îmi urmăresc pașii și acum,/ Îmi aprind lumini astrale,/ Ele mă duc spre sensul/ Adevărat al Universului…/ Visele mele,/ Culese din stele, acum încep / Să-mi devină reale!/ Visele mele le-mpletesc cu gândul/ Și-nvelesc cu ele, Pământul!” (Visul, Maria Corini)

Zice că destinul i-a pus viața la o încercare „pe o tavă”, dându-i aripi, una neagră și-alta alba: „Neagră rupt-a fost întruna, alba-ntrecea furtuna și-am tot mers și am purces între chin și înțeles”.

Astfel a ajuns cu sufletul ei… pe hârtie. Găsise un refugiu unde avea a ei lume de singurătate:„Reciteam poeziile pentru a rămâne în lumea mea interioară, care deseori atingea struna sufletului, cu o melodie până la lacrimi luminoasă. Din armonia lor se năștea versul”. La îndemnul prietenei Maria a început să aștearnă sentimentele în versuri. Este o fire simplă, scrie sincer în continuare, și doar la comanda inimii sale. Nu se impune nimănui cu opera ei literară, sunt „lacrimi sufletești”, – au cititorul lor care o înțeleg…

Realizări. ”Cele mai frumoase realizări din viața mea sunt cei trei copii ai mei”

Iubirea. A emoționat-o profund tematica romanului ”Romeo și Julieta” de William Shakespeare, i-a creat ideea precum că dacă viața este unică, astfel și iubirea trebuie să fie la fel unică până la finele vieții. De atunci, a devenit roabă a acelei ideologii: „Recunosc, doar naivii pot vedea astfel. Oamenii sunt pregătiți într-un mod deosebit pentru pasul vieții, de aceea realitățile nu coincid cu ideologia romanului. Sunt de acord că această lucrare shakespeariană vine dintr-o altă epocă, dar când e vorba de iubire e mereu actuală…”

Dezamăgirile. Nu crede să fie om pe lume să nu fi fost dezamăgit de ceva în viață. „Sunt prea naivă, cred în oameni, dar se întâmplă că uneori… mă trezesc cu pereți goi și reci în fața mea”

Regretele. Pentru Maria – sunt o pierdere de timp, nu ar schimba nimic din toate prin ce a trecut: „ce rost are să mototolesc ghemul amintirilor”?

Societatea. Societatea este cum este, vrem sau nu vrem astfel o avem.

Despre marile neajunsuri materiale și morale suntem vinovați noi toți, chiar dacă deseori poți auzi ” dar ce pot face eu?” Putem face fiecare câte ceva, dar fiecare se lasă în baza altui să facă și pentru el, așa ca și în versurile lui Vasile MilitaruȘase pui și-o biată mamă” Desigur, un om singur nu poate face nimic, dar nici nu are tendința de-a se uni cu altul ca să pună punct întrebărilor și problemelor  vieții. E rușinos să o spunem, suntem un popor în majoritate dezbinat, fiecare cu gâsca sa. Predomină nepăsarea, nu mă refer la întreaga populație ci la o bună parte. Până a avea aleșii poporului trebuie fiecare în parte să-și aducă aport intru rezolvarea problemelor. Oare nu e clar că cel ce te plătește azi ca să-l votezi nu-ți va da nimic mai mult până la viitoarele alegeri?…De ce nu scoți tu, cel de jos, banii tăi din buzunare ca să plătești toți vecinii să voteze ceea ce dorești?  Nu scoți banii că nu-i ai, dar ei cei din „partiduțele” de sus de unde au atâția bani ca să plătească câte voturi își planifică? Oare nu înțelegi că sunt banii tăi, ai noștri care ar fi trebuit să fie incluși pentru mărirea lunară a pensiilor, salariilor…

Schimbările. În opinia Mariei Corini ar trebui să se înceapă cu instanțele locale, după un anumit program de legi puse în vigoare, în favoarea îmbunătățirii modului de viață la sat. „Rolul Familiei – în primul plan! De acordat o valoare maximă familiei, bazată pe iubire adevărată și educație sănătoasă. Iubirea adevărată și educația sănătoasă vin în urma unor principii moral-spirituale ce duc spre o normă justă de conduită. Acolo unde este credință, este și iubire! Părinții sunt nucleul familiei, dacă unul din ei deviază de la normele conduitei civilizate, întreaga familie devine prada unei vieți toxice îmbolnăvind întreaga societatea. Prea mult se spune: ”Ce mă interesează cum trăiește cutare și cum se comportă?” Bine nu te interesează, dar copilul tău educat poate fi afectat de către cel needucat involuntar, fie prin aprinderea unei scântei de iubire, la o bere într-un local sau chiar fiind la volanul unui auto simțindu-se fără responsabilități…

Patriotismul. „Aș crea o lege ca fiecare om să-și cunoască locul lui. De exemplu: profesorul să fie remunerat astfel ca să-i rămână și de studii, să-și poată achita întreținerea… Interesul pentru plaiul natal, serviciul, etc., ar fi stabil, și oamenii n-ar emigra zilnic din țară…”; „E o datorie ca fiecare om să-și cunoască bine istoria țării, a strămoșilor, să-și respecte rădăcinile neamului, să nu permită nici unui străin să-i denumească limba. Băștinașii trebuie să-și dea respectul fratern, să-și iubească țara, proveniența. Despre hotarele țării trebuie să vorbească istoria neamului românesc și nicidecum cei adoptați. Exemple vii suntem noi cei duși în țări străine, acolo unde mergem în primul rând le studiem limba, respectăm legile statului, acceptând condițiile, primim în schimb prietenie, respect și anumite drepturi egalându-ne cu băștinașii în multe cazuri. Mai sunt și excepții, dar e și normal băștinașii să-și înainteze interesele.”

Turismul este o sursă uriașă de îmbogățire a unui stat. Avem sute de destinații turistice în Moldova, care ar trezi interesul oricărui turist străin. Moldova este un „picior de plai, o gură de rai”. Cu locuri extraordinar de frumoase: Mănăstirea Căpriana, Orheiul Vechi, Vinurile din Cricova, Nufărul Alb din Cahul, Muzeul ”Conacul Manuc Bey” din Hâncești, muzeele din Chișinău cu teatrele și mănăstirile sale… Artiști – meșteri populari avem, mâini de aur avem, pictori, scriitori avem, dar unde e mâna statului? Legi se cer și nu numai, să fie puse în vigoare…”

Alte expresii utile de Maria Corini:

= „În fruntea instanțelor sătești să fie puși în funcții oameni corecți de a dirija viața satului. Nu e vorba de dictatură, ci de o schimbare, de voință pentru un mod sănătos de trai. Avem atâtea locuri publice neîngrijite, ar fi o nouă ieșire din impas prin sancționarea consumătorilor de alcool excesiv, scandalagiilor, răufăcătorilor, hoților…”

= „Bisericilor trebuie să revină o mare parte din responsabilitate întru educarea tinerei generații nu numai prin discursuri ci și prin fapte, așa cum se face în țările capitaliste.”

= „Voluntariatul este o formă de activitate benevolă foarte utilă pentru societatea noastră”

= „Există multe probleme sociale care necesită schimbări, și toate țin de resurse financiare, iar dacă omul ar fi remunerat conform muncii efectuate, ar dispărea problemele și grijile care ne fac viața amară”

= „Din puritatea sufletului se înalță o dragoste adevărată față de persoana iubită”

= „Am o fire, ce pot asculta, privi, urmări totul pentru meditație după o concluzie generală iau decizii, din milă și bunătate sufletească deseori îmi las sufletul în păragină doar ca să fac să se simtă bine persoana, dacă timpul nu dă persoanei bunul simț de recunoștință în tăcere pot să mă retrag fără să comentez, acțiunile au avut și fapte și răspunsuri. Iertând prea mult mi-am pus în genunchi sufletul, sunt o naivă conștientă”

= „Detest violența în familie! De aceea, cer legi drastice contra violenței. Fiecare părinte își crește copilul pentru un nou orizont, pentru fericirea ochilor săi nu pentru al cupla cu un om ce ar viola drepturile celuilalt.”

= „Mai am multe de realizat, mă rog lui Dumnezeu să-mi dea puteri, voință am. Îi mulțumesc pentru darul ce mi L-a dat…”

Activitatea literară Maria Corini: Debut literar:
 – ”Voce del Taro” Revistă pastorală regională din localitatea Borgotaro provincia Parma, Italia anul 2006 n.5 (publicațiile au urmat în diferite perioade de timp)
Volume de poezii:

1. În liniștea gândulu” – poezii și cugetări, editată la Tipografia ”Pontos” Chișinău (2006) coperta și ilustrațiile aparțin autoarei
2. ”Il volto dell’anima”, poezii și cugetări în limba italiană, editată la Casa Editrice ”Vicolo del Pavone” din Piacenza, Italia (2014) coperta și ilustrațiile aparțin autoarei.
3. Odă iubirii(carte de buzunar) editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2016.
Pentru copii:
1. ”Snop de raze aurii” (poezii pentru copii) editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2015, ilustrații Cristina Covrig
2. ”Ghicitori”, editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2016, ilustrații Alexandru Plăcintă
3. Șoricelul și umbrela (poveste în versuri) editată la Tipografia ”Elan Poligraf” anul 2016, ilustrații Alexandru Plăcintă
Reviste literare:
1. Revista literară ”Cenaclul” din Craiova, România (2016)
2. ”Luceafărul din vale” ISSN 2601-2650 Revista de Literatură, Cultură și Artă. Fondatoare: Nycollas Kessy Ellys, România
3. ”Amprentele sufletului” – Constantin Nicolae Gavrilescu, Revistă ISSN-L2393-4506 România
4. ”Surâsul Bucovinei”coord. Ioan Mugurel Sasu
5. ”Metafora” coordonator prozatorul Ioan Ștefan
6. ”Anotimpurile Expresiei Ideii” coord. Mariana Bendou
7. ”Taifas Literar”coord. Muntean Ioan
8. Revista ”Realități culturale”
”În liniștea gândului, în lumea copiilor”
Nr.6 2018 text și imagini Ion Doru
Antologată: Antologii ale poeților și scriitorilor italieni:
1. ”Emozioni e Magie del Natale” Antalogia poetica Volume XII Piacenza Italia (decembrie 2011)
2. ”Firenze Capitale d’Europa” Premio Letterario Internazionale XV Edizione (noiembrie2012)
3. ”Firenze Capitale d’Europa” Premio Letterario Internazionale. Volume XVI ( noiembrie2013)
4. ”Emozioni e Magie del Natale” Antologia poetica Volume XIII Piacenza Italia (ianuarie 2014)
5. ”Poeti e Scrittori Contemporanei allo Specchio” XXXIX Premio Casentino Poppi di Arezzo Italia 2014 (iunie)
6. ”Emozioni e Magie del Natale” Antologia poetica Volume XIV Piacenza Italia(decembrie2014)
7. Antologia Literară închinată marelui poet ”Mihai Eminescu” editată în Toronto Canada 2016 de Maria Tonu
8. Antologia ”Carmen” București, editura ”Anamarol” de Rodica Elena Lupu
9. Antologia ”Izvor de lumină” editura ”Izvorul Cuvântului” vol 3 pag (121 – 142) de Caprar Florin, România
10. Antologia ”POEȚI și PROZATORI CONTEMPORANI în REGAL EMINESCIAN” Editura Editgraph – Buzău România 2018 coordonator Eugenia Enescu Gavrilescu
11. Antologia ”Prieteniei” – Buzău vol III Editura Teocora, coordonator Mirela Minuța Alexa, pag 384 – 388. ISBN 978-606-568-315-0
12. Antologia ”COLUMNA IUBIRII ETERNE” Editura ”Proșcoală” Râmnicu Vâlcea, coordonator Nycollas Kessy Ellys, pag 61 – 72
13. Antologie ”DIALOG CU VERSUL IUBIRII”/Coordonator Dorina Omota. – pag. 223 – 232
14. Antologia ”MAREA UNIRE CULTURALĂ”! Dandis Editory /Coordonator Maria Filipoiu. (În curs de apariție Antologia ”ASCIOR” ediția anului 2018)
Alte publicații despre Maria Tomița Corini: Revista ”Realități culturale”, ”În liniștea gândului, În lumea copiilor”. Nr.6, 2018 text și imagini de jurnalistul Ion Doru / Cronici literare în ”Literatura și Arta”. ”Florile dalbe” de Criticul Literar Ion Ciocanu.
Membră a: 1. Clubului Literar ”Pasărea Măiastră” din Chișinău Rep. Moldova, înființat și coordonat de către poetul Mihail Vîlcu
2. Cenaclului Literar-Creștin ”Cuvântul” al Mănăstirii ”Sf, Ap. Andrei” din Chișinău rep Moldova, înființat și coordonat de către poeta Raisa Plăieșu.
Premii: Fiind invitată să perticipe la diferite Concursuri Literare Naționale și Internaționale de Poezie și Narativă în Italia, din anul 2011 și până în anul 2014 a participat la 14 concursuri din care11 au fost cu premii, diplome de onoare și trofee, oferindu-i-se premiul întâi, doi și trei, după aceste reușite a fost invitată să editeze un volum de poezii și cugetări în limba italiană.
– La 27 mai 2017 i s-a oferit ”Primo Premio Speciale Estero Moldova” pentru volumul de poezii și cugetări ”Il Volto dell’Anima” 22 Rassegna Internazionale ”Padus Amoenus 2017” or. Sissa pr. Parma, Italia.
– Consiliul raional Cantemir / D I P L O M Ă se decernează dnei Maria Tomița Corin poetă, autoare de cărți pentru copii, originară din satul Antonești raionul Cantemir. În semn de înaltă apreciere pentru contribuția substanțială la dezvoltarea și promovarea perpetuă a limbii, dragostei de neam, altor valori sacre ale culturii noastre naționale / Președintele raionului Cantemir Andrei Ciobanu / 04 mai 2018 or. Cantemir
– D I P L O M Ă Se acordă Dnei Maria Corini, pentru propagarea cuvântului artistic și contribuție substanțială în educarea tinerei generații, prin editarea unor valoroase cărți, destinate cititorului elevat. / Președintele CR Cantemir al FSEȘ Natalia Matcaș, 05 10 2018
– DIPLOMĂ de EXCELENȚĂ Se acordă Doamnei Maria Tomița Corini
pentru creațiile literare cuprinse în antologia ”Scriitori români uniți în cuget și simțiri, la CENTENARUL MARII UNIRI” /București 19 octombrie 2018 /Director editorial Constantin-Nicolae Gavrilescu.

❤  Svetlana Vizitiu