Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


8 comentarii

Nelly Sambriș: Despre viață, bunici, dragoste și iertare


    În fiecare om te poți descoperi pe sine. Vedem la alții, doar ceea ce există și în noi. Trebuie să înțelegi ce îl determină pe un om sa fie într-un fel sau altul, ce stă în spatele poveștii lui de viață, dacă reușești, se prăbușesc închipuitele castele de nisip, dispar conflictele interioare, dar și cele din exterior, dispar iluziile și dezamăgirile…nelly

Copilăria are gustul cireșelor din grădina bunicilor, a gutuielor de la colțul casei, a tufelor de liliac, sădite de mîinile lor muncite, a bunatăților ascunse de ochii nepoților sub zestrea de perne brodate cu fir roșu și a teancului de țoluri țesute de tinerețea lor scurtă și păstrată în priviri ca busuiocul de lîngă icoană de la miazăzi a Casei Mari. Vacanțele de vară la bunicii mei, dealuri, păduri, cîmpii, prietenii sincere și copilărești cu vecinele de vîrsta mea, – tot ce poate face oferi o copilărie adevărată. Mai fericită, poate, decît a altor copii, pentru că erau în viață toți cei patru bunici și încă o străbunică.

Primul a plecat la Ceruri bunicul de pe linia tatălui, Grigore. Avea viziuni filosofice asupra vieții, cunoștea arborele genealogic al familiilor din sat, știa ce familie și de unde provine, cînd a venit în sat, cu cine s-a înrudit prin alianță și era convins că trăsăturile genetice îl definesc pe un om și joacă un rol important în destinul acestuia. De la el am aflat că adevărul nu era întotdeauna cel pe care îl aflam de la veteranii celui de-al doilea război mondial, care veneau la scoală, pentru a ne povesti cum au luptat și și-au sacrificat viața pentru viitorul nostru luminos.

“Cei care au luptat cu adevărat, și-au pierdut viața, cei care au stat ascunși pe la dos au adunat pe urmă toate medaliile”, mi-a spus într-o zi, cînd se făcea paradă de 1 mai, în centrul satului.  Mi-a povestit despre trădări, despre cum un vecin l-a vîndut rușilor pe un alt vecin care a luptat în armata română și cum acel vecin a reușit să se salveze ca prin minune. Despre cum un primar gospodar a fost împușcat public de armata sovietică, în urma unei trădări, lîngă monumentul Regelui de lîngă biserică. Și despre un alt caz, cînd datorită unui președinte de sat mai blajin care nu și-a vîndut sătenii, multe familii au scăpat de deportări. “Din familiile celor care au trădat și au pîrît nu s-a ales mai apoi nimic, Dumnezeu există și niciodată nu trebuie să faci rău. Cele mai grele păcate sunt trădarea și iuda”, spunea de fiecare dată.  Înainte de moarte, cînd aveam 14 ani, a scos din portmoneul său vechi o poză cu el, singura din tinerețe, pe care o păstra de mulți ani și mi-a dat-o mie ca amintire. Mi-am ținut promisiunea și peste mai mulți ani i-am dat acelei poze o nouă viață, la un atelier din Chișinău.

Bunicii Teodora și Grigore Sambriș

Bunicii Teodora și Grigore Sambriș

Bunica Teodora a fost o femeie harnică și curajoasă, care a călătorit mult și nu i-a fost niciodată frică de necunoscut. Cel mai mult o cutremura gîndul la necunoscutul de Dincolo. Nu-și putea imagina cum ar putea să nu mai fie liberă și să nu mai poată să pășească prin grădina fără nicio buruiană:.. “Numai cînd mă gîndesc să stau acolo singură în întuneric fără să fac nimic… este atîta de lucru pe fața pămîntului, aș munci zi și noapte numai să trăiesc”. Din acest motiv, probabil, nu se resemna odată cu trecerea anilor și nu se plîngea niciodată pe bătrînețe. Avea întotdeauna garderoba bine îngrijită, pregătită de sărbătoare, dar mergea rar la biserică. Preoții nu se bucurau de mare trecere la ea. Era sceptică și punea lucrurile la îndoială, era, însă, foarte credincioasă în suflet. De la ea am învățat rugăciunea “Tatăl nostru”.  A plecat la Ceruri de Crăciun, în iarna lui 2011. Cînd îmi amintesc de ea, știu că nimic nu este imposibil și că totul depinde doar de puterea noastră de  a trece cu bine peste punțile vieții. Liliacul sădit de ea, mai înflorește și acum în fiecare primăvară, de ziua mea.

Bunicii Ana si Mihail Balan

Bunicii Ana si Mihail Balan

Toate vacanțele de vară le-am petrecut la bunicii Mihail și Ana, unde nepoții erau alintați cu dulciuri și cadouri la toate sărbătorile și unde mă simțeam ca acasă.  Bunicul Mihail își trăgea rădăcinile  dintr-o familie de belaruși, era un barbat înalt, frumos, întelept și un foarte bun gospodar. Putea face rost de orice deficit iar casa îi era plină mereu de oaspeți. Pentru el omenia, cumsecădenia, cuvîntul promis, erau litere de lege. Era genul de bărbat responsabil care ducea povara greutăților în familie și un părinte care și-a susținut și ajutat copiii. Avea marea calitate de a ne iubi, pe noi nepoții,  necondiționat și nu ne-a supărat niciodată nici măcar cu un cuvînt. A decedat în 2009, spunîndu-i cu o seară inainte bunicii:  “Aniută, noi am crescut împreuna niște copii cuminți, nu am trăit degeaba pe pămînt”.

Pe bunica Ana, care a împlinit recent 81 de ani, o vizitez cu orice ocazie, la toate sărbătorile și nu doar. Atît cît mai este printe noi, prețuim clipele rămase, că într-o zi nu va mai avea cine să ne petreacă poartă, iar casa ei va rămîne pustie… Este o persoană senină, resemnată și credincioasă, care merge la biserică în fiecare duminică și de sărbători. A știut să-și educe copiii grămăjoară, i-a îndemnat să nu să se certe niciodată între ei și să fie uniți. O tradiție păstrată și astăzi, cînd de sărbători se adună cu toții la o masă. Nu mi-o amintesc stînd mult de vorbă cu vecinele la gard, este o fire luminoasă care nu se teme de singurătate. Doar de Dumnezeu, cum spune ea. Îmi amințește de mirosul gutuielor pe care le aduna toamna într-o broboadă din copacul de la colțul casei, pentru a le pune să “lumineze” pe geamurile din Casa Mare.

Cred că am moștenit de la toți cîte ceva, din ceea ce mi-a fost transmis genetic prin intermediul părinților mei, care m-au iubit și m-au susținut întotdeauna. Uneori sunt introvertă, pot avea momente cînd îmi place singurătatea. Mă reculeg, meditez, citesc și în acele clipe nu mă intresează nimic din ce strălucește: lumea mondenă, petrecerile, shoping-ul sau altceva. Dar îmi plac și oamenii, discuțiile interesante, sunt deschisă și pot pregăti ore în șir bucate pentru oaspeți. Sunt sceptică și am moștenit și capacitatea de a pătrunde în esența lucrurilor, dar, în același timp, nu-mi este străin și acel fior al providenței, care te face să înțelegi prioritățile în viață. E ca și acel far, pe care îl vezi din largul mării și te ajută să nu te rătăcești din drum.

Școala a fost instituția care mi-a pus cel mai mult caracterul la încercare. Acolo lupta pentru un loc sub soare a fost acerbă. Erau mai mulți elevi buni adunați într-o singură clasă, de aceea competiția era cuvîntul la ordinea zilei. În fiecare zi. Pentru niște adolescenși în formare, aceste mici competiții reprezentau o lume întreagă. Spiritul sănătos de concurență a dat roade pe urmă. Am fost și eu una dintre beneficiarii acelei “bătălii” prin care am trecut cu succes.

Iertarea imediată și pînă la capăt poate însemna, uneori, prostie. Un motiv în plus, să-ți mai “sară” aceeași greblă în cap. Nu trebuie să faci ceva doar pentru că așa e mai bine (pentru cine?), mergînd împotriva ta. Emoțiile refulate îți pot pregăti o surpriză care ar putea izbucni într-o zi, ca un foc de artificii, în lipsa oricărui motiv. Iertarea adevărată vine atunci cînd depășesti situația, și poate dura luni sau ani. Din cauza orgoliului, supărările devin obsesive și distrugătoare, dacă nu ar exista orgoliul, acestea nu ar pătrunde în inimă și ne-ar ajuta să avem mai multă empatie față de cei din jur.nelly1

Oamenii pot fi duplicitari. Triplicitari, și chiar și mai mult. Ei își pot schimba părerile despre persoanele, lucrurile și evenimentele din jurul lor. Fiecare are o lume a sa interioară care e într-un proces permanent de metamorfoză, și din acest motiv, tu, cu lumea ta interioară, nu trebuie să te abați de la drumul tău, de la ceea ce știi tu că e mai bine pentru tine. Să întelegi cum decurg lucrurile, de ce conjunctură sunt legate acestea și să acționezi în conformitate cu ceea ce îți dictează propria conțiință.  Nimic nu e bătut în cuie, înafară de clipa morții. Aceeași oameni îți pot spune mîine că au crezut în tine întotdeauna. Toți greșim și toți suntem influențabili, așa e natura umană. Altfel devine imposibilă evoluția.

Prietenia adevarată există. Sunt oameni de care te simți legat o viață. Nu contează distanța, unele neînțelegeri și nu are nicio importanță că v-ați vorbit ultima dată acum un an. Există oameni cu care nu trebuie să irosești multe cuvinte pentru a te înțelege. Cel mai mult nu comunicăm prin intermediul limbajului non-verbal, ci la nivel energetic. Asta explică de ce unele persoane ne devin antipatice fără să schimbăm nicio vorbă cu ele, iar pe altele, trăim senzația că le cunoaștem de o viață.

Dragostea înseamnă o cultură a comunicării și respect reciproc. Daca întîlnești pe cineva care te face să-ți pierzi capul iar  în discuțiile cu tine însăți și cu prietenele apar multe întrebări existențialiste fără de răspunsuri, persoana în cauză nu este el.  Iubirea adevarată oferă confort. O cafea dimineața în pat, discuții la miez de noapte, hlizituri într-o călătorie în doi. Restul sunt iluzii după care urmează neaparat dezamăgiri. Pentru ca noi din start asta și facem. Ne automințim în numele a ceva ce nu există, a cuiva care nici el singur nu știe că există în realitate.

Reclame


29 comentarii

Cu bunicul la un ceai, destramarea Europei și a țării Moldovei


Adesea, noi auzim despre învierea morților, fantome și forțe supranaturale. Dar cine știe, câte persoane s-au întâlnit cu rudele decedate, față în față… O cunoscută de-a mea a fost una dintre acelea ”câteva”…luna in drum
S-a întâmplat circa 7 ani în urmă, în ziua a 40-a de la moartea bunicului Ivetei. La buneii din Olișcani, ea locuia din copilărie, că atunci a rămas ea orfană de mamă, iar tatăl ei s-a recăsătorit și a plecat imediat peste hotarele Moldovei. Trebuie de menționat, că în decesul bunicului nu era nimic extraordinar: boala prelungită nu-i lăsa nicio șansă la supraviețuire. După moarte, bunicul nu apărea nici măcar în vis, şi nu se întâmpla nimic deosebit, absolut nimic… până la după 40 de zile.
În ajunul celor 40 de zile, de cu seară bunica, ca de obicei, citi rugăciunile, apoi au luat cina împreună, au făcut ordine prin casă curățind bilele cu lână împrăștiate de pisica lor și s-au pregătit de culcare. Puțin după miezul nopții, Iveta a fost trezită de o voce cunoscută:
– Draga mea, tu dormi? Hai, trezește-te și fă-mi un ceai, că am înghețat bocnă…
– Bunicule, tu ești? Parcă ai murit, și noi te-am înmormântat deja, – s-a trezit surprinsă din somn Iveta.
– Eu am venit să-mi i-au rămas bun de la voi, tare mi-e dor… Trezește-o și pe bunica… Eu merg la bucătărie. Ceai, toarnă-mi un ceai…
Iveta a auzit cum bunicul și-a pus ciupicii, care în continuare rămâneau la ușa din tindă, și a pășit la bucătărie. Iveta a trezit-o repede pe bunica nedumerită care a pus capul înapoi pe pernă, și s-a pornit după bunicul. Dar, când a pornit lumina, nu a văzut pe nimeni, – numai ciupicii lângă masa din bucătărie… Iveta mult timp nu a putut adormi, mai degrabă mecanic decât conștient a preparat o cană mare cu ceai de mentă care îi plăcea bunicului, și-a făcut cruce și a mers în odaia ei. Sufletul îi era cuprins de  nelinişte şi nedumerire, – probabil a visat sau i s-a părut totul real… de pe somn? Consumată de gânduri chinuite în toiul nopții, în cele din urmă, ea a adormit înainte de zori.
A fost trezită în dimineață de vocea bunicuței, care întreba ce caută ciupicii bunicului la masa din bucătărie, și ce-i cu cana din care băuse doar el înainte de a muri, – pe masă. Iveta alergă la bucătărie. Cana era pustie! – Iveta, tu ai băut din cana lui bunicu?..
S-au gândit mult la această poveste. Speriate de moarte, bunicuța și Iveta, se îndoiau deja de caracterul adecvat al acestei istorii înnopinate și-i convingeau pe toți, că probabil au visat… S-au liniștit doar după ce au discutat cu preotul, care nu avea nici o îndoială asupra realității acestei întâlniri de noapte cu bunicul la un ceai, pentru că există lucruri pe care le poate explica numai Dumnezeu, trebuie doar să credem. Apropos, bunicul așa și nu a mai apărut după aceea la ”un ceai”…
S-ar fi sfârșit istorioara, dar după acea noapte, Iveta a început să aibă vedenii stranii, la început credea că e jocul imaginației bogate, dar unele întâmplări sau istorii petrecute, au convins-o că ea știuse sau simți cele făptuite, mai din timp… A tăcut un timp îndelungat, nu voia sa fie considerată nebună, și în cele din urmă, a venit la mine, și întâmplător sau nu, mi s-a confesat, atunci când eram la o terasă la o cafea… A spus doar să nu-i divulg numele, că știe bine, că dacă va fi deconspirată, … ”nu va nimeri în rai”. Și pentru veridicitatea spuselor sale, a început să mă convingă, că știe multe lucruri despre mine despre care ”nici eu nu mi-am dat seama”. Am scăpat înghețata pe rochie pe cât de uluită am rămas de cuvintele ei…
– Și de ce, tocmai mie îmi spui toate acestea?
– Svetlana, tu nu realizezi, dar și tu ești una dintre acelea ”câteva”…
M-a convins, că ”sunt prietenă pentru toți, și nimeni pentru mine, de fapt”; că sunt de multe ori ”utilizată” în scopuri personale și de pe urma ideilor și proiectelor mele cineva face ”business”… Că prin crearea Clubului de elite ”Impresii din viață și cărți” nu doar am promovat unele talente și persoane necunoscute, dar și am salvat câteva participanți de moarte sau incidente neplăcute, – cineva, schimbându-și planul în ultimele clipe, nu nimerise în accident, sau a evitat momente de cumpănă. Ea ”știa”, că la sase ori sapte ani, din curiozitate, am aruncat un pui de două luni de găină în toaleta din curte, pe care apoi o salvase mama mea. Asta chiar m-a dat Gata, nimeni nu știuse de această crimă a mea! Am început să mă simt incomod, dar și aici curiozitatea a fost la un nivel mai înalt.
Mi-a spus, că am să mor, nu bătrână, şi nici tânără, să nu-mi fac griji, că copii mei vor fi în siguranță și aranjați bine pe viață… Da, că așa și nu voi avea cartea mea, dar după moarte, unii ”prieteni” vor face business plagiind poveștile mele fără se dea o copeică copiilor mei… Așa cum a fost cu ”cartea despre Paulina pe care ți-a plagiat-o una ”Aliona”… Eram în nocaut, știam că spune adevărul, dar care mă bagase totalmente într-un șok aproape de leșin… Tensiunea mi s-a ridicat și chiar ea mă preveni de acest lucru. Era ora șapte, imediat am luat un Diroton, și n-o mai lăsam în pace..magic luminare.
Ce a mai spus ea? Că președinte SUA va deveni nu Hilarry Clinton, dar Trump care apoi și ăla turc Erdogan sau Suleyman, vor fi asasinați… Putin, la fel… va fi asasinat, şi curând, dar nu se știe încă… dacă și salvat )

Și, dacă să vorbim despre ai noștri moldoveni, că… de îl facem pe Plahotniuc președinte, el va face lucruri decente după multe rele pe care le-a făcut, cică s-a deșteptat… Că miliardul dispărut, a fost din vina lui Filat, și că cei de la bancă națională, cei din guvern, și chiar Ghimpu, de fapt, erau la curent de furt, că Leancă chiar n-a știut, dar ”simțea” şi tăcu, că Șor nu poartă nicio vină, și a vrut să-și răscumpere vina pentru mită lui la Filat, doar că singur a nimerit în gaura șobolanului, că Maia Sandu deranjată, la preşedinţie nu va face  schimbări, că protivnicii sunt mai puternici, iar cei de la DA sunt mari afaceriști și nu trebuie crezuți, că Lupu a stricat toata treaba Democrației, că Chirtoacă va fugi în România – ”a fost el bun, dar nu convingător”, iar Voronin dacă mai rămânea făcea lucruri înțelepte și salva țara, și, în cele din urmă, Usatyj va cădea de sinestător în plasă, divulgându-și prostia bolnavă… Că Dodon va dezvolta economia şi va face lucruri bune atunci când va deveni preşedinte, numai că eventual se va trezi un război civil provocat la scrutinul de voturi. Că după London, iese Turcia din Europa, vor ieși și se vor provoca războaie…. Nu mai continui…dsc_4660
Cică, nu se va face Stabilitate în țară, și Moldova se va pierde cu toate milioanele donate de UE și furate de demnitari aleși… Iar copiii noștri nu vor emigra, ci vor fugi, și nicio Unire nu ne va mai salva… De fapt, Unire, nu va fi… Moldovenii mereu vor fi subminați de frații lor de peste Prut și de ruși… Pentru că suntem un stat cu oameni talentați, muncitori, dorniți, compătimitori și săritori la nevoie, dar degradați și proști…
Am obosit, am rugat-o pe Iveta să continuăm… altă dată… Nu s-a supărat, a spus că am s-o caut chiar eu… Am promis să-i țin numele în secret. Ea știe şi asta, de fapt…
Doamne ajută!


22 comentarii

Rusalina Russu: Banii îmi dau siguranţă


Merge la magazinul de la colţ în slapi şi sportivi, iar vânzătoarele o privesc ciudat: ”Ele aşteaptă să vin pe tocuri”, – glumeşte Rusalina Russu. Nu-i place să piardă timpul pe sine, se uită rar în oglindă, nu se consideră frumoasă şi mereu îşi găseşte zeci de defecte. Urăşte măştile, cosmetica, şi dacă n-ar fi fost recunoscută pe stradă, nu s-ar machia nici în ruptul capului: ”aş umbla veşnic nemachiată”. Nu este un complex de inferioritate, e o pierdere de timp, ”de ce să mă admir? Nu sunt o narcisă”. Şi în copilărie era ”taaare cuminte”, îi fierbea ceaunul cu cartofi, mama o punea după sobă şi-i spunea să facă curat, şi până venea de la biserică, Rusalina numai bine decojea toţi cartofii 😀 Iată la cântat talent nu are deloc, dar atunci când n-o aude nimeni şi-l adoarme pe Daruţ al ei (al doilea copil), ea cântă toate melodiile pe care le cânta şi mama în copilăria ei…rusalina russu

Familia – ”e o mica cetate pe care trebuie să o clădeşti încetul cu încetul, cu dragoste, cu respect, cu sacrificii.” Vine dintr-o familie de intelectuali, din a doua generaţie. Bunelul Ion, de pe linia mamei a fost preotul satului Hirişeni, şcolit la români şi a făcut facultate la Iasi… Mama ei, Liuba, bibliotecară, lucrează şi în prezent la Biblioteca pentru copii din Ialoveni. Tatăl Vladimir a fost agronom. A decedat acum 17 ani, când Rusalina avea 19 ani. Moartea tatei a marcat întreaga familie, odată cu ea s-a terminat şi copilăria ei, nu a mai alintat-o nimeni de atunci. Au dus tot greul vieţii, iar casa lor aşa şi a rămas netencuită, fără gard şi poartă… Rusalina s-a maturizat peste noapte. S-a schimbat toată viaţa ei în cîteva clipe, pentru că anume ea a devenit stâlpul familiei Şi bunicile au decedat când era încă copil. Are un frate şi o soră mai mică ca ea. Acum locuieşte cu familia în casa părintească în Ialoveni, după ce au reuşit peste ani de zile s-o repare, şi se consideră ‘’aproape’’ băstinaşă. A facut facultatea de actorie la Institutul de Arte, clasa profesorului Mihai Fusu, apoi doi ani de Ştiinţe politice la ULIM,- la care a renunţat pentru că mama o bătea la cap că ”în timp ce toate fetele se mărită, ea veşnic învaţă” 🙂  A lucrat un an la Teatrul ‘’Eugen Ionesco’’, apoi a venit la postul de Televiziune Moldova 1…Este căsătorita de 7 ani, sotul Veaceslav economist, s-au cunoscut pe reţele de socializare, s-au îndragostit la prima întâlnire şi cu câteva luni mai târziu s-au căsătorit. Prieteni adevăraţi are, doar trei: mama, sora şi soţul. Rusalina Russu Țurcanu – omul care a învăţat să prețuiască tot ceea ce are alături, astfel ea se consideră cu adevărat fericită. Vedeta de la TV „Moldova 1” ani de-a rândul a prezentat programul matinal „Bună dimineața”, iar în prezent are emisiunea „O seară în familie”. Îi place jobul ei, ceea ce face, o face cu plăcere, merge cu satisfacţie la muncă şi acest lucru consideră că este cel mai important. Abia aşteaptă să revină în albia ei din concediul de materniate…

Reţete de viaţă – nu are retete, ”dă mereu cu capul în gard, calcă prin străchini şi pe greble”. Ştie unele “feluri de bucate”, dar nu reuşeşte să le prepare. – ”Stiu ca ar trebui să fiu făţarnică, să fac oamenilor complimente false pentru ai binedispune, să-i linguşesc, să-i măgulesc, ştiu că uneori minciunile-s mai dulci ca adevărul, ştiu că uneori trădarea te urcă pe culmile succesului, ştiu că pentru a ajunge sus trebuie să mergi pe capete… Doar stiu… Dacă aş aplica aceste “reţete” cred că déjà aş fi pe Everest….

Viaţa e o luptă grea, cu arme invizibile, cu glonţi care lasă cicatrice. Suntem o societate chinuită de neajunsuri şi lipsuri, o societate  care luptă ca să supravieţuiască şi nu ca să trăiască. Salarii ne ajung doar pentru mâncare şi haine. Nu ne rămâne timp si resurse pentru distracţie, călătorii, pentru discuţii şi timp pierdut aiurea, timp care sa ne revigoreze. Nu reuşim  să admiram natura, să ascultăm păsările, să medităm la cele sfine, la cele trecatoare… În mintea noastră e o singura intrebare: ”Cum să facem mai mulţi bani!”

De atâtea ori a vorbit despre erorile sale, încât acum crede că au fost cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în viaţa ei. Nu regretă nimic, greşelile şi toate loviturile au făcut-o mai puternică, au lăsat cicatrici care o fac să nu uite prin ce a trecut. A eliminat din listă anumite persoane şi a adăugat altele de nădejde. ”Sita a cernut dur, dar e mai bine aşa”. Astăzi, este mândră de oamenii pe care îi are alături de ea, şi pe bun merit, pentru ei Rusalina este gata să facă compromisuri.

Dragostea – ”E cel mai de prêt dar pe care ţi-l poate da Dumnezeu. Daca nu am mai iubi, n-ar mai avea rost să trăim. M-am maritat când am crezut că m-am indragostit cu adevărat. Şi atunci nu mi-a păsat de gura lumii. De câte ori mă enervez pe El,  îmi amintesc de fluturii din stomac şi … totul trece, revine dragostea, revine acea emoţie puternică care ne-a unit odată şi  pentru totdeauna. Apropo, eu cred în dragoste de la prima vedere. Ori te arde, ori te lasa rece… Pentru mine, prima impresie a fost cea decisivă!”

Bărbaţii – ”Am cunoscut puţini, am iubit doar unul… Nu sunt expert, nu mă pot da cu părerea. Am muncit întotdeauna singură pentru ceea ce am în viaţă, am dat din coate, cot la cot cu barbatul din viaţa mea, nu împarţim rolurile nici în bucătarie şi nici în ogradă. Ştiu să mânuiesc ciocanul şi sapa, acul şi sucitorul. Incerc uneori să mă prefac slabă, să-L las pe Dumnealui să decidă, dar…viaţa m-a făcut să nu fiu pisicoasă, leneşă, adormită… De aceea, eu repede mă scutur de negativ şi îl iau la braţ. În doi, în pas alergător, viaţa e mai vie, mai frumoasă, mai colorată”.

O ”bate” soţul? – ” haha, asta a mai rămas, să mă bată! – de obicei, eu strig atunci când cred că el nu mă înţelege şi zice că eu strig cât pentru amândoi. Dar de fapt, am un soţ înţelegător şi foarte grijuliu”. Depresia e boală? Ea ”întră în depresie doar atunci când e gol buzunarul”. Cum apar banii, devine şi ea mai optimistă şi sigură pe sine. ”Să nu crezi că sunt materialistă, dar banii îmi dau siguranţă”rusalina1

Copiii – ”Dizolvă monotonia, te fac să munceşti dublu ca să le oferi tot de ce au nevoie, te solicită înzecit şi te expun însuţit. îţi încarcă bateriile şi-ţi descarcă nervii. Uneori,  când sunt singură acasă cu ambii flăcăi, simt cum mi se aprinde ”girofarul deasupra capului” şi atunci am nevoie de o cană cu apă ca să o pot lua de la capăt. Copiii sunt mândria mea, mă fac să ţin capul sus, mă simt mai tânără, mai deşteaptă, mai importantă, simt că sunt universul lor şi asta îmi dă puteri să merg înainte”.

Pasiuni – acum le are cam puţine, ”mai multă rutină, mai puţină plăcere”. Da, ea adoră să coase, asta o relaxează, chiar şi aţa o face să depene istorii şi poveşti în mintea ei. Alteori, colorează cărţile copiilor, să haşureze personaje din poveşti, se simte atunci în rol de ”Creator”. Place să adune vorbe de duh, – maxime, fraze célèbre, – pare ca are déjà vreo cinci caiete pline cu ele, plus toate agendele au pe câmpuri însemnari célèbre…

Destinaţii turistice în Moldova – îi place complexul monahal Saharna, unde se simte protejată şi mai aproape de suflet. Da, şi îi place să se scalde în apa rece ca gheaţa,  se urcă de fiecare dată la Urma Maicii Domnului, se roagă la Sf. Macarie… De acolo se întoarce altfel, mai deosebită, se simte purificată sufleteşte, plină de energie, mai optimista, mai sănătoasă.

Cărţi pe care recomandă în present – Cărţi motivaţionale sunt la moda, ele se vând ca pâinea caldă. Dar parcă toate sunt la fel, toate învaţă cum să trăieşti ca să fii bogat, să ai succes, să fii primul, să fii ”The best”. Rusalina preferă cartile care luminează sufletul. Şi-l adoră pe Aurelian Silvestru, a cumpărat toate carţile lui, le reciteşte ca pe cărţi sfinte, – o luminează la suflet şi chip.

”Bucuriile mele sunt muncite”. Nimic nu i-a fost dat uşor în viaţă. Fiecare centimetru cucerit a fost câştigat prin luptă grea. Uneori, îi este frică să se bucure sincer, din plin şi din suflet să se laude în public, de teamă să nu deocheze cumva fericirea sau norocul: ”Cum bravez cu vreo reuşită, cum risc să pierd ceva”. De aceea, Rusalina se bucură în tăcere, acasă, alături de familie. Este convinsă, că oamenii nu întotdeauna sunt pregătiţi să se bucure pentru succesele si bucuriile altora… ❤


31 comentarii

Cornelia Bogataia: Bărbații care plâng sunt frumoși


’’De unde sint eu? Sunt din copilăria mea…’’ – O copilărie frumoasă fără griji şi nevoi financiare, cu vacanţe şi călătorii extraordinare… Se simte o notă nostalgică după braţele părinţilor dragi care o cuprindeau, și… atunci când ştii că orice dorinţă a ta se va îndeplini… A fost şi ea octombrel, apoi pionier, şi preşedintă a sfatului unităţii de pionieri în şcoală. Asta ceva înseamnă, – calităţile de lider s-au descoperit încă atunci. Pe bună dreptate, ea şi acum luptă pentru Dreptate! Ambiţia este ceea ce o caracterizează în continuare. Da, a fost un copil normal, fără talente speciale, dar voința şi perseverenţa ei le-au întrecut pe toate. S-a străduit să înveţe mult, să-şi perfecţioneze cunoştinţele, cele esenţiale, şi pentru a putea depăşi unele condiţii care apar zi de zi, şi pentru a putea ţine piept obstacolelor majore, sau – oamenilor mărunţi care nu respectă omul şi legea. De fapt, întotdeauna a ştiut să ţină faţă tuturor circumstanţelor, căci ’’s-a driblat şi s-a sprintat pe culoarele mele până am marcat un punct’’, – spune Cornelia. În fine, a depăşit unele probleme, fiind dură, în primul rând, cu sine însişi, – dezvoltând nişte cerinţe de la maturizare la materializare doar pentru a fi în rând cu toţi oamenii, normal, nimic mai mult…Cornelia Bogataia

Cornelia Bogataia vine dintr-o familie de intelectuali din Soroca, stabiliți cu traiul la Chișinău. Ambii bunici profesori: bunelul mult timp a fost director de şcoală, tata profesor la un colegiu, iar mama medic…  O familie frumoasă ce provine din generaţii de intelectuali, doar că au trecut şi ei prin gerurile Siberiei şi chinurile deportărilor. Cornelia în prezent este medic la Sănătatea publică, are două facultăți, plus masteratul în Drept. Este o persoană foarte activă, perseverentă, comunicabilă şi corectă în rezolvarea problemelor şi întrebărilor ce ţin nu doar de domeniul în care activează, cert, că ea găseşte imediat soluţia şi răspunsurile la întrebări la care unii gândesc … cu anii. Foarte practică, nu se împrăştie cu cuvinte inutile: – ’’dacă Da, atunci aşa să fie!’’ Nu se consideră perfectă, dar circumstanţele sunt aranjate astfel, că Cornelia adesea întră în contact cu persoane interesante, inteligente, cu experiente inedite, pe care dacă le înţelegi, şi ştii să le traieşti, să preţuieşti, – te pot schimba pentru toată viaţa. Doar în mod pozitiv.

Adoră senzaţii de dor, nostalgice, de regăsire de sine şi chiar, de aşteptare, – în tot acest timp, jucând cu mintea sa, cu idei inspirate, creând proiecte după proiecte. Totuşi, locul Corneliei este lângă copiii ei, alături de familie. Asta e indiscutabil. Locul omului e acolo unde simte şi dăruieşte iubire! Nu e nevoie neapărat de un cod poştal pentru asemenea sentimente, nu se ataşează ea de locuri mai mult decât de oameni dragi

Cea mai mare tragedie în viaţa ei a fost pierderea tatălui: cea mai scumpă persoană, – cel care a iubit-o necondiționat. Atunci a simţit că nu va mai fi niciodată copil, că nu mai are aripi pentru a zbura. Nu i-a spus poveşti, dar i-a creat toate condiţiile de a fi protejată, de a se simţi în siguranţă, atât fizic, cât şi emoţional. Împreună cu tata, ea vedea lumea de la înălţime. E mare dorul după alintările lui tata, care o numea ’’Tiţa tatei’’. Ar striga şi acum de dor ce-i este, plânge în sine, cu toate că este o fire puternică, în continuare nu poate să se conformeze cu dispariţia lui, nici cu ceea că nu mai apare în visele ei…

Şcoala Corneliei. Nu avea timp de şoţii la şcoală, căci mămica era un medic respectat şi orice poznă, chiar şi o privire cu albul ochiului a ei, imediat puteau fi raportate de către profesori. Într-o vară s-a ales cu ambele membre superioare fracturate, şi… chiar s-a bucurat mult: pe timpuri, asigurarea medicală permitea achitarea în integral a tratamentului, plus o recompensă în bani, iar Cornelia a convins părinţii să-i cumpere pe aceşti bani … o bicicletă!.. Încă ceva haios din anii de şcoală, îşi aminteşte cum la o lecţie de limbă moldovenească elevii au avut ca temă pentru acasă să înveţe poezia ‘’Luceafărul’’ de Mihai Eminescu, iar colega de bancă nu numai că uitase versurile, dar și purta ochelari pe nas, iar în picioare nu putea vedea nici pe-aproape textul din carte. Cornelia a promis s- ajute, cică să-i fie suflor. Colega începe:’’Îl vede azi, îl vede mâini…’’, face o pauză şi aşteaptă suflorul să-i şoptească mai departe, doar că profesoara se uita ţintă la Cornelia, care deja nu se putea clinti din loc. Şi-atunci, colega continuă:’’Îl vede mâine dimineaţa’’… Elevii au explodat în râs…

Pe timpuri, Învăţământul obliga elevii să aducă la școală fier uzat‘’maculatură’’ cu hârtie de tipar, deci, și în şcoala unde studia Cornelia s-a pus condiţia, să se aducă câte două plase de iarbă ‘’susai’’, iarbă preferată de iepuri, cu care Cornelia şi acasă hrănea cei 200 de iepuri proprii. Hărnicuţa de ea, le strângea zilnic, după ce făcea temele pentru acasă… Cu serile, înainte de somn, bunica povestea despre deportările în Siberia, o dramă ce a atins tragic familia lor: Plângeau cu toţii, în special, atunci când bunica începea să cânte ‘’Dacă tata va veni’’

Vacanţele din şcoală erau aşteptate în mod deosebit, pentru că atunci plecau cu familia la mare! Iar bunicuţa ei, profesoară și ea la școală, crea program pentru toată vacanţa de vară, şi zilnic o punea la treabă: să scrie dictări, compuneri, să citească etc. Avea şi câte o normă la toate!.. Cornelia regretă că în copilăria ei n-a avut bunei ”la ţară” unde să meargă desculț pe câmp, de fapt, şi acum îi pare rău că aşa şi n-a mai dormit pe o ‘’lijancă’’ (cuptor), nu a mers ca unii copii din capitală în mod tradiţional cu familia la sat, să mai joace cu copii în mahala… Ca la țară… Iată aşa, vise târzii! Ştia bunica că va creşte fata înţeleaptă!..

La insistenţa mamei, după absolvirea şcolii Cornelia a dat actele la Universitatea de Medicină ‘’N. Testemiţeanu’’, pe timpuri era şi un prestigiu…La al doilea an de studenţie s-a căsătorit cu un coleg şi a devenit tânără mămică, şi acum fiica ei e fată mare, şi adesea ele sunt considerate surori. Anul curent, fiica s-a ales cu o diplomă de brio absolvind o universitate prestigioasă la Londra, şi tot acolo din toamnă va evolua cu un job într-o companie de succes. E o mare mândrie pentru familie. Şi Cornelia a dorit ca fiica ei să devină medic, dar decizia în cele din urmă a aparţinut fiicei, să continue studiile la facultatea de Business şi Drept, în acest timp făcând şi voluntariat, începând cu liceul, apoi în Asociaţia Moldovenilor din Marea Britanie. Cornelia menţionează că succesele fiicei, de asemenea se datorează bunicăi, care a crescut-o de la trei luni, atunci când ea era studentă la Medicină. La fel, o bucură nespus de mult şi realizările fiului, care este acum liceean. Fiul este motivat, în special, de sora mai mare, cu care se mândreşte. Este pasionat de fotbal, de poezie, scrie versuri, cunoaşte limbile engleză şi germană. Cornelia se mândreşte cu copii ei, – pentru ea familia mereu va fi pe prim-plan.

Despre familie. Cu certitudine, relaţia în familie trebuie să fie una vie, plină de pasiune, dar şi cu lucruri simple, precum că totul se face în doi, iar dragostea  să fie transparentă, fie chiar vorba de locuri unde nu-ţi poţi exprima sentimentele în public… Nevoia de a se simţi iubit sau iubită, – este o temă dificilă în ţara noastră, – poate e vorba de mentalitate, fie că nu este explorată, fapt e că valorile se pierd emigrând peste hotare fără a întoarce capul cu regrete… Păcat, ca dragostea la moldoveni a căzut cu multe trepte în top-ul valorilor umane… Poate ea, fericirea, s-ar declanşa ca la toate femeile iubite, – în momentul în care s-ar simţi într-adevăr iubită, dorită, admirată, ajutată, alinată, îmbrăţişată… de persoana dragă ei… Iubirea, ea învaţă atât de multe lucruri despre tine, despre sine şi chiar despre viaţă în general. O fericire artificială nu se înşiră cu zilele, nici cu săptămânile, iar un ’’blik’’ spontan de o clipă de fericire poate dura pentru o viaţă. Acesta-i crezul Corneliei în ’’blik-uri de fericire, care durează exact cât o clipire, cât o respiraţie, dacă esti un norocos…’’

Da!- Nu-i plac bărbaţi ’’curcani’’ care se cred ’’păuni’’! Însă‚’’acolo, unde se începe slăbiciunea unui bărbat, apare subtil Forţa femeii, iar situaţia inversă este motorul fericirii ei. Barbaţii care plâng în faţa unei femei sunt nişte oameni foarte frumoşi şi au o forţă pe care niciun muşchi pe suprafaţă n-ar putea-o întrece’’, – este opinia lui Cornelia. Ea respectă bărbaţii care iubesc femeile aşa cum sunt ele din fire; bărbaţi, care le pot descoperi fricile, şi tot odată dezvoltând punctele lor tari. Bărbaţii, care iubesc ’’pentru că suntem diferite de celelalte cu care s-au mai întâlnit’’… Un cuplu ca model pentru ea este Andreea Esca si Alexandre Eram. Îi place pentru că este o femeie de success, cea care a reuşit să îşi facă un nume prin muncă şi care îmbină reuşit viaţa profesională cu cea personală, – un fenomen rar în prezent. ‘’Într-o relaţie de cuplu este important să gândeşti la fel ca partenerul tău, să menţii familia din acest punct de vedere, nu din obligaţiuni sau milă’’.Cornelia

Cel mai mult contează Disciplina! De fapt, nu este ea genul de femeie care stă la cratiţe. Ca toate femeile, are şi Cornelia pasiunile sale, pe care le dezvoltă şi le urmează. Practică sportul, de asemenea, preferă să se îmbrace stil sport sau clasic-elegant. Crede în oglindă în care se priveşte real, acceptând, că nu toată lumea poate avea un corp perfect, că nu suntem ideali, dar oricine poate avea o sănătate bună, cu ’’un număr corect de kilograme şi un tonus muscular constant’’!

Şi dacă tot pomenim de cărţi, sunt cele care ne fac mai înţelepţi. Cărţile citite în copilarie Cornelia Bogataia le recomandă şi acum copiilor: “Amintiri  din copilarie”, Ion Creangă, “Aventurile lui Tom Sawzer şi Huckleberrz Finn”, Mark Tvain, “Singur  pe lume”, Hector Malot, “Rapit de piraţi”, Robert Luis Stevenson, “Cei trei muschetari”, Alexandru Dumas,  “Coliba unchiului Tom”, Henriette Beecher Stowe, ‘’Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift, cărţi de Robinson Crusoe etc.

Pentru cei mai maturi recomandă: ‘’Răscoala’’, Liviu Rebreanu, ’’Război şi pace’’, Lev Tolstoi, ‘’Anna Karenina’’, Lev Tolstoi, ‘’Pe aripile vântului’’, Margaret Mitchel, ‘’Visările unui hoinar singuratic’’, Jean-Jacques Rousseau

Caritatea la moldoveni. Important, este să nu se facă caritate doar teoretic, cu publicitate dintr-un birou internautic sau studio televizat, cum se face de obicei… Caritatea se Face, cu inima se simte, şi cu un ajutor concret, cu fapte reale fără laudă de sine. E o mare bucurie să faci nişte copii trişti să zâmbească…

 Liniştea sufletului o inspiră, îi oferă o sclipire interioară şi şansa de a se simţi fericită. Atunci când a fost părăsită, dată afară sau făcută mediocră, a ştiut să se reinventeze, să se refacă şi asta a salvat-o, a întărit-o şi i-a călit caracterul. Cu o atitudine de campion câştigă în continuare, depăşind cotidianul zilnic al vieţii în Republica Moldova. Desigur, că are slăbiciuni ca toţi oamenii, dar o incomodează faptul că n-a reuşit mai înainte ceea ce face astăzi. Şi n-a fost vina ei. Se justifică că şi ’’femeile cele mai puternice au avut sufletul făcut bucăţi şi au retrăit drame greu de înrămat în actualele lor poze cu reuşitele lor’’… Cornelia preferă să se concentreze pe fapte, nu vorbe, – că ceea ce poate ea o face pentru alte persoane, apoi pentru sine, astfel manevrând cu personalitatea ei, trăind exact viaţa ei, nu a altora, nici măcar în imaginaţie. Nu s-a omorât niciodată după tipare, şi demult nu mai consideră că viaţa trebuie trăită după un program dictat şi unanim votat…


17 comentarii

Lia Sinchevici vine la noi


235821Moldoveanca Lia Sinchevici vine dintr-o familie de medici Vladimir și Maria Sinchevici din orașul Rezina, Republica Moldova, și se consideră o norocoasă, pentru că ”mulțumită educației oferite de părinţi a ajuns acolo, unde a dorit să fie” Este actriță și a jucat împreună cu celebrități ca Jean Claude Van Damme în filmul „6 bullets“ şi cu Dolph Lundgren în „One in a chamber“. A absolvit jurnalismul, ulterior actoria la UNATC I.L. Caragiale din Bucureşti în clasa marelui actor şi profesor universitar, Florin Zamfirescu, a reușit să treacă prin şcoala de actorie a celebrului actor Dragoş Bucur, a făcut parte din producţia Serviciul Român de Comedie şi acum este actriţă la teatrul Metropolis. Actorul Toni Grecu a fost cel care a descoperit-o, iar graţie lui şi colegilor de la „Serviciul Român de Comedie” şi „Spitalul de demenţă”, a crescut profesional. Doar unde Lia n-a luat parte: și a cântat, și ca model s-a prezentat, a reușit și ca jurnalistă, și ca reporter, este și foarte frumoasă tip clasic precum place mai mult genului opus, este extravagantă cu gusturi rafinate în materie vestimentară, foarte specială, dar mai ales, talentată, și se pare că a nimerit cu săgeata tocmai acolo unde a dorit ea, în calea meseriei sale.

?

?

Ce o caracterizează, în primul rând, e ambiția ei, motivația care o face să obțină ceea ce dorește și de a duce lucrul până la capăt. Se înverșunează să facă ce consideră că e bine; să învețe și să muncească mult! O personalitate cu caracter dur, dar care mângâie cu inteligența și frumusețea ei pe oricine. Și cu dragostea se pare că stă bine, cu toate că nu se grăbește cu măritișul. Așa e cu generația tânără în prezent… Vă spun în secret: este și verișoara mea dreaptă după mamă, Teodora Sinchevici (Vizitiu)! Să știe lumea, de ce nu, că mă mândresc cu rudele mele talentate! Să dea Domnul sănătate și fericire tuturor! ❤  

Începem cu confesiunile Liei. Ce ne poate spune despre sine la momentul actual, este că abia acum începe să simtă frumusețea și roada bunei educații pe care a primit-o de la părinții și bunicii ei. Nu pentru ca nu ar fi simțit-o mai înainte, sau că n-a conștiențizat-o: pur și simplu, în acest moment, ea înțelege clar cât de importante pentru viață și dezvoltarea ei sunt valorile care i-au fost insuflate de mica fiind:lia s
”Pe bunicii mei de la Olișcani, din partea tatălui, Maria și Feodor Sinchevici (au născut 16 copii) n-am apucat să-i cunosc pentru că au decedat înainte să mă nasc, iar bunicul celălalt s-a stins când aveam doar 4 ani. Ce pot spune acum cu certitudine este că chiar dacă nu mi-am cunoscut bunicii, îi simt în mine, îi cunosc prin tatal meu, prin rudele mele, prin imagini și relatări din amintirile lor. Găsesc asemănari cu ceilalți din neamul lăsat pe pământ și de responsabilitatea și legatura mea cu ei.
Am inceput să realizez că am responsabilități mai mari decât doar cele pe care le setez în relația cu mine, și ce vreau eu să obțin de la viață, gândind acum din prisma faptului că sunt o continuitate a ceea ce a fost înaintea mea și exist pentru că au existat strămoșii mei care au luptat și au trăit și au lăsat în urma lor o moștenire spirituală, un bagaj cu cunoștințe, pe care trebuie să le insum și să-i înmulțesc cu al meu și să-i utilizez cât mai bine posibil ca să fac lucrurile cum trebuie în viață, și să-i fac mândri și mulțumiți că au lăsat o urmă din ei pe Pământ. Mi-am dat seama de acest lucru atunci când a decedat bunica Eugenia, în decembrie anul trecut (2015), bunica mea, care a reușit să-mi dea, să-mi transmită cât pentru toti cei trei bunicii care nu mai erau în viață. Constat cu regret, că moartea e ca o traumă, și nu putem accepta faptul că o să murim, de aceea îmi aduc aminte și acum în detalii înmormantarea bunicului, și aveam doar patru ani: a fost la fel de marcant precum la cei 26 ai mei, s-o conduc pe bunica în lumea de apoi… Mă doare mult, sunt nevoită să mă conformez, să realizez și să observ mai multe… De cand e Sus, îmi doresc și mai mult să n-o dezamăgesc: Bunica mi-a dăruit cel mai prețios lucru din viață, – Credința, și pentru asta, sunt sigură, că Dumnezeu a primit-o printre cei drepți.lia s
Alt lucru pe care am început să-l realizez este Timpul. Incep să-l înțeleg mai bine, să-l iubesc, să nu-l mai grabesc atâta, și e mare lucru pentru mine să nu mă grăbesc pentru că timpul se dilată și înțeleg câte pot sa fac în timp, și… ce prieten bun poate fi…
Îmi dau seama de interdependența relației dintre mine și părinții mei. Faptul că suntem în continuare atât de conectați în ciuda distanței, mă face să-i prețuiesc din ce în ce mai mult, și să-mi doresc să fim din ce în ce mai aproape. Ma gândesc, la cât de mult au facut ei pentru mine și cât de mult se sacrifică părinții noștri în toată viața pentru noi, copiii lor: eu, fratele meu…
Cât despre carieră, în sfârșit, eu mă simt mai liberă pentru că într-o lună finișez și cu masteratul în Actorie la Universitatea Națională de Arta Teatrală și Cinematografie, și, în continuare, simt că pot mai bine să mă orientez și să mă dezvolt în acest domeniu. Îmi doresc foarte mult să prind câteva colaborări reușite în teatru ca să simt esența actoriei, și neaparat să fac film. Vreau din tot sufletul să ajung să lucrez cu regizori și din R. Moldova ca Igor Cobîleanski și Valeriu Jereghi, pentru că sunt niște maeștri duri ai cinematografiei, și cred că am face lucruri grozave împreună și aș învăța de la ei enorm de mult în meserie, și pentru că suntem de pe același pamânt roditor.lia
Cât despre pasiuni, îmi place foarte mult să merg la călărie. Ma simt foarte puternică și liberă în același timp hoinărind prin păduri și campii de pe șaua calului.
Îmi place foarte mult să simt ca am un corp puternic așa că am reluat antrenamentele și mi-am pus în gând să fac și lupte ca să-mi îmbogațesc aptitudinile (mai ales, că am făcut o perioadă lupte scenice pentru un film de acțiune și mi-a plăcut foarte mult). Și m-am apucat să învăț limba germană, și în curând, sper să-mi perfecționez și franceza…
Îmi iubesc meseria mea pentru că învăț foarte multe despre oameni, în același timp, să ofer și eu lumii ce-i mai bun și mai frumos din mine…”
P.S. Doriți să o ascultați pe Lia Sinchevici mai departe? Priviți marti, 10 mai 2016, emisiunea ”Cine vine la noi?” pe postul TV Moldova 1. Rămâneți cu noi, și pe acest blog, căci confesiunile și impresiile vor urma și sunt completate aici, zi de zi… Baftă, LIA! ❤  (SV)

Alte surse din blog:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/03/23/culise-noi-top-5-carti-vedete/