”Salut, Svetlana Eu simt ca degrabă nu o sa te citesc
Tu erai cât de posibil onestă.
Acum mă omori cu personalitățile tale marcante
Uităm sensul cuvintelor. Parcă toată lumea din Moldova a luat-o razna… Arătăm oribil când privești lucrurile dintr-o parte.
Întotdeauna m-a încântat firea ta deschisa și onestă! Dar, sa nu te miri de ce avem așa rahat de sistem medical, unde lumea arde sub explozia gazului sau copiii mănâncă carne împuțită, medicamente necalitative, spitale goale, având așa ”personalități marcante”… Să vezi în România la ce a ajuns medicina, iar noi, oameni deștepți, trăim ca în era de piatră. Și România e țară săracă în raport cu Europa… În medicina e mai bine, dar și în toate… Ei critică, fac drame, dar sa aibă așa medicină bătrânii noștri moldoveni, ar trai 90 de ani! Ei chiar sunt cu 20 de ani înaintea noastră. La ei există concurență. Cinci universități de medicină care concurează…
Nu mai contează… Noi suntem bolnavi la cap. Duși cu pluta. Mi-ar fi rușine sa am așa tupeu cât de ”marcanta” sunt. Greață! Și la tine parcă nu am observat aceasta boală a jurnalismului sau bloggerismului. Mâine merg la lucru și mă voi liniști, poate cu totul nemarcant, dar măcar împăcat în suflet…” (Cititor indignat)
P.S. Merci pentru replică. Susțin indignarea și… mă jur că pentru tot ce scriu în blog încă n-am primit remunerare! Spun acestea pentru că persoana indignată crede că scriu la comandă. Oricum, dacă voi scrie pentru bani, și chiar am nevoie, o voi face pentru adevărul real! Promit! 🙂 Referitor la ”personalitate marcantă” a fost o apreciere, dar nu din partea mea… Oricum, Domnul ne va judeca! (Svetlana Vizitiu)
Iar voi ce ați înțeles, și ce spuneți, dragi cititori? ❤
Există oameni, care la orice vârstă regretă ceva, este și specificul lor. Nu este vorba de vârstă, mai degrabă, – de vină e natura caracterului fiecărui individ. Un adevăr general, elementar ca terra incognito. Și, ce-i interesant, este inutil să-i convingi despre altceva. În sinea sa, ei deja de mult timp au stabilit totul și – punctum. Așa că, lăsați-i în pace pe moldoveni! Împreună cu opiniile, obiceiurile și credințele lor. În caz contrar, se vor înfuria. Sau, doriți să auziți de la ei:”Nimeni nu ne înțelege?” Altceva? Ce-i interesant, că toată ”mila” s-a împărțit în două: unii nu le-au dat ceva și nici celor apropiați, ceilalți au dat, unii pleacă la Malibu să se pârlească și alții mai săraci… stau cu fundul la soare din geamuri, – reiese că din ambele părți – totul e rău și rău. Iar adevărul e mereu în mijlocul de aur. Doar că nimeni nu înțelege, unde-i acest mijloc? Toți regretă, oftează, dar nimeni nu bate cuiul! „Atunci când vei fi mai în vârstă, vei înțelege, că tu ai două mâini – una, se ajută pe sine, şi alta – ajuta pe alții”(Audrey Hepburn) Deci, ce și cum am putea schimba în societate, oameni buni? Iată câteva opinii de la persoane înțelepte!
Aliona Bacalam, profesoară: Aș schimba totul. Adică, dacă aș fi mai tânară aș pleca cu totul! Asta e.
Vitalie Vovc, consultant comercial, critic literar, blogger: În care societate? într-o formă foarte generală: educație, educație, educație. Resetarea valorilor morale. Nu banul trebuie să fie Capul… Mai multă dragoste și respect. Toleranță.
Silvia Antufiev, director BP de Drept: Aș dori să se schimbe atitudinea între oameni, să dispară corupția, indiferența; medicina cel puțin pentru copii – să fie gratuită, și încă multe altele, dar nu depinde de mine, din păcate...
Ivan Afanasiev, muzician: Nu prea înțeleg cuvântul Societate ((
Moldovanu Irina, medic: Ehhhh, ceva mai concret. La noi ar trebui schimbată mentalitatea!
Denis Rosca, autorul ”Cartea de Aur a Basarabiei si a Republicii Moldova”: Ași schimba modul de a vedea lucrurile la mulți oameni. Majoritatea așteaptă ca cineva să vină să le rezolve toate problemele și necesitățile. Să așteaptă mult și bine, în loc să ofere ceva util societății!
Veronica Herța, ”Apă-Canal”, Direcța Finanțe Primărie: Probabil, ași vrea ca fiecare să conștientizeze că schimbarea, în general, trebuie să o pornești de la tine!!! Și trebuie să vezi, în primul rând, greșelile tale proprii, și după – a celorlalți… Nu ai dreptul să spui că cineva este vinovat de faptul ca râul Bîc e poluar, atât timp cât ești (de ex.,) pe str. Gheoghe Asache, și arunci o sticlă de plastic, fiindcă ea tot în Bîc va ajunge! Nu este drept să te ”deranjeze” bancile stricate din parcul central și să spui că Primarul e de vină, și atunci când treci pe lângă tinerii care stau cu picioarele peste aceste bănci, să nu ai curajul să le faci observatie… Este opinia mea.
Dina Ciocanu: scriitoare: E o întrebare prea serioasă ca să-ţi răspund aşa dintr-odată. Societatea e ca o familie. Aş schimba mentalitatea familiilor. Prin ce mijloace, nu ştiu. Cred că ar trebui educaţi bărbaţii, în primul rând, ca să devină stâlpii de care au nevoie femeile. Iar bărbaţii se educă din copilărie. Prin exemplu. Mie îmi place să mă simt o femeie tare, dar sunt sigură că mi-ar plăcea mai mult să mă simt mică, fină, alintată de un bărbat puternic. Femeile devin puternice din cauza bărbaţilor slabi. În societate? E prea mult haos ca să fie de ajuns să schimbi doar „ceva” – trebuie de schimbat totul. De la drumuri, până la preşedinte. Sau invers. Şi iarăşi, revin la mentalitatea omului. De aici trebuie de pornit. Dacii cândva au fost un popor puternic. Noi avem puterea în sângele nostru. Eu aş fi fericită dacă societatea noastră s-ar schimba în măsura în care să devină cu adevărat o societate a urmaşilor DACILOR. M-aş mândri cu aşa societate.
Alexandra Marta, jurist, reprezentant medical, interpretă: Ași schimba mentalitatea și modul de a gândi, în primul rând. Astfel sunt stereotipurile în Moldova, pierdem mult, că luptă doar o persoană, iar ceilalți privesc indiferent… Este foarte important să i-ei în considerație puterile tale și posibilitățile reale, și nu stereotipurile sau idealurile cuiva, pentru a căror realizare adesea este irosit timpul valoros al vieții. Societatea atunci are de pierdut…
Nelly Sambris:Dacă schimbările nu apar, de orice natură ar fi acestea, înseamnă ca o societate nu este pregătită și nu s-a „copt” încă pentru anumiți pași. Din acest motiv, orice schimbare, pe care aș identifica-o ca fiind prielnică pentru o societate nu s-ar găsi în realitatea ei decât după o lungă metamorfoză. Schimbarea trebuie să se producă, în primul rând, în conștiința indivizilor dintr-o societate și asta este cel mai greu.
Cojocaru Corina:Întrebarea nu este deloc ușoară. La modul ideal societatea nostră ar fi fost una fericită dacă n-am fi trecut prin intemperiile istorice cu zeci de ani în urmă, când am rămas fără cei mai inteligenți oameni. În condițiile pe care le avem, ca să te poți bucura de o societate cu adevărat, ar fi ideal să ai semeni bine educati și deschiși la minte. Eu investesc în educația copilului, pentru a crește o societate mai bună și sunt convinsă că fiecare trebuie să înceapă de la sine. O bună educație ar reduce corupția, criminalitatea și în acelaș timp dezechilibrele sociale (de unde provin adevaratele frustrari ale omenirii) consider eu… insa aceste roade se culeg o data cu schimbarea generațiilor, din păcate… adică-i măsură de durată! Dar cel mai mult mi-aș dori să nu mai văd atâta sumbritate la noi, chiar și atunci când plouă! Mi-aș dori să nu mai fie cu toții zgribuliți, grăbiți și trişti, în geci negre, ciubote negre, sub umbrele negre.
Natalia Molosag: – Atitudinea Oamenilor. Față de tot ce se întâmplă în jurul lor
Corupția și iradicarea ei, – cea mai mare problemă și cel mai greu de rezolvat în Moldova! Corupţia nu este, pur şi simplu, o inconvenienţă, precum adesea e percepută, – este un cancer care cauzează alocarea necorespunzătoare a resurselor, împiedică inovaţia şi descurajează investitorii străini! Și în această direcție trebuie ceva de schimbat imediat! Experții să îi căutăm printre migranții plecați deja din țară și care au reușit în alte state… Să batem la poartă! (Svetlana Vizitiu)