Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


6 comentarii

Flori de toamnă, cărți de toamnă: Top 5 cărți


Toamna ne gândim la schimbări, ce să luăm cu noi și ce lăsăm în urmă fără regrete. Dar poți lăsa ceva fără o urmă de carte citită? – cea care să te motiveze, să-ți trezească sentimente pure, de dragoste, de drive, de ambiția de a merge înainte, cu perseverență, cu inspirații de face lucruri pozitive? O carte bună trezește o largă gamă de stări sufletești care în perioada tomnatică se aprofundează adânc în inimile noastre atât de sensibile la orice ce ne face mai uman… Iubirea, afecțiunea, dorința, bucuria – sunt doar câteva dintre sentimente care pot fi trezite, și chiar exprimate cu ajutorul cărților de calitate. Toamna e acea perioadă, în mod special, când ne gândim la dragoste, îi apreciem pe cel iubit, simțim mai mult nevoia de a face lucruri utile, gesturi romantice sau pur și simplu… să iubim mai mult. Poveștile de dragoste ne emoționează, ne fac să zâmbim, ne inspiră. Le trăim alături de prieteni, de rude, de colegi. Le trăim noi înșine sau le vedem în filme, fie le spulberăm cu ideologii politice, și oricum viața continuă, ne pomenim că vrem al nostru colțișor de rai, un fel de cal bălan cu aripi care ne duce în lumea imaginației noastre și care rezolvă toate problemele vieții. Suntem oameni deștepți, știm ce dorim și avem nevoie de susținere, fie că ea vine din cartea pe care o citim acum… Am decis să adun câteva cărți nu numaidecât să se încadreze în al vostru top, dar să fie în spiritul toamnei, așa precum înțeleg eu… Și sper că vă veți regăsi, dragi cititori, în măcar unul dintre personajele pe care le-am ales, ca apoi veți face pași rapizi la #BibliotecaHasdeu pentru a le comanda; acolo e mai liniștit, mai confortabil, și e călduț, cu o muzicuță lină a pianului din sală de lectură, așa cum vă place vouă! – Vă așteptăm! Întrebați bibliotecarul, înscrieți autorul și titlul în fișa de cerere, și cartea vine la voi, cu siguranță! Vivat! (SV)

  • Flori de toamnă” de Ana Lupan:

S-au împlinit 97 de ani de la nașterea prozatoarei Ana Lupan. Pentru generația precedentă scriitoarea a fost o filă romantică de suflet, o citeau tinerii, dar și cei mai maturi. Era foarte solicitată în biblioteci, în librării cărțile autoarei se procurau imediat. Pentru fanii cărților de valoare, în spiritul toamnei târzii, cartea este tocmai bine de citit, și de gândit asupra propriei dezvoltări personale, provocând spiritul sentimentelor ce se pot trezi citind aceste povestiri și nuvele expresive inspirate din viața cotidiană din trecutul „socialist”. Utilizatorul are tot dreptul să facă diferența sau comparații din viața de-atunci, relativ în prezent. Personajele autoarei poartă amprenta individualității, a unei trăiri intense! Pare că inspirația nu este altceva decât o stare de muncă migăloasă, persistentă. Probabil, de aceea Ana Lupan, în continuare, este considerată una din cele mai prolifice scriitoare în literatura basarabeană. Vreau să menționez că sentimentele persistă mereu la oamenii care nu îmbină relațiile umane cu stereotipuri sau ideologie politică, și în secolul trecut, apropos, au existat oamenii simpli la fel ca noi, cu dorința de a iubi, sau cel norocos să iubească…

Din carte: „De câte ori avea un necaz ori o neplăcere, cuprindea cu brațele teiul, stropindu-i tulpina cu lacrimi. Teiul era tânăr, cam de aceeași vârstă cu Ionel, și vecinii spuneau în glumă, că de aceea crește atât de bine că e stropit cu lacrimi”.

Dacă cineva se oferă să-ți facă un serviciu cât de cât, fii sigură, numaidecât o să-ți ceară un serviciu mai mare. Așa că, să ne bizuim pe propriile forțe, altfel te împotmolești și nu mai știi pe unde să-ți scoți cămașa”.

– Ce-i moartea? O formă de trecere a materiei în altă formă. Când o să ne obișnuim cu acest adevăr, o s-o  privim ca pe ceva firesc, fără dureri, fără emoții, cum privim, bunăoară somnul”.

Date biografice: S-a născut la 12 septembrie 1922 în satul Mihuleni, judeţul într-o familie de ţărani. Sora poetului Andrei Lupan. A absolvit Şcoala Agricolă din Cucuruzeni (1950). Cursurile literare superioare de pe lîngă Institutul de Literatură „M. Gorki” de la Moscova (1960). Debutează la revista „Scînteia leninistă” cu povestirea „Stejarul” (1953). Prima carte, „Drumul spre sat”, apare în 1955, fiind succedată de volumele: „Flori de toamnă” (1960), „Buruieni de dragoste” (1964), „Valencia” (1982) ş.a. În 1957 editează povestirea de proporţii „Lasă vîntul să mă bată”, inspirată din viaţa învăţătorimii de la sate. Se afirmă cu romanele: „Ţarină fără plugari” (1962), „La cîntatul cocoşilor” (1966), „Regăsirea” (1972), „Neagră-i floarea de cireş” (1977), în care abordează probleme ale satului moldovenesc. Scrie şi povestioare pentru copii. A primit Premiul de Stat al RSSM (1984); ordinul „Drapelul Roşu de Muncă”. Ana Lupan s-a stins din viață la 23 februarie 1998, la Chișinău.

  • „Eclipsa” de Mihail Gh. Cibotaru

Lupta sinelui cu ideologia politică din timpurile nu chiar îndepărtate ne duc la gândul că nu ne-am schimbat în mod deosebit, atunci când stereotipurile îndemnau să le faci toate la ordinile cuiva care considera că procedează tocmai cum spune legea. Tinerii de azi nu cunosc acele amănunte, dar le pot afla din această carte… Ce poate exista mai inuman decât atunci când statul, de fapt, nu e tocmai pornit să te apere? Cum se spune clientul are dreptate întotdeauna, dar cel care îl deservește are legile sale… Nimic nu se schimbă, de aceea și persistă diferența în mentalul moldovenilor și a celor din țările civilizate. Cam această ar fi ideea cărții, autorul evocă sentimentele triste sau fericite dintr-o epocă foarte apropiată timpului nostru care totodată ne îndepărtează tot mai mult de acel trecut… Dar, ce este interesant – e că gândurile sau acțiunile autorului, ne ajută să facem această deosebire pentru a ne deștepta ulterior… Recomand cartea, e tocmai în spiritul toamnei târzii și ne îndeamnă la o luptă de sine, fie să ne conformăm cu ce avem… În același timp să ne apreciem apropiații noștri…

„Mama actualităţii se revarsă, fierbinte, peste secvenţele descriptive. Sigur că o importanţă deosebită într-o astfel de proză o are secţiunea transversală care învederează miezul de foc al realului şi aspectul problematic social. O astfel de manieră narativă e îmbrăţişată de Mihail Gheorghe Cibotaru, autor de proză ce se naşte la intersecţia reportajului literar cu ficţiunea, de unde preeminenţa toposului drumului şi a eroului aruncat în vâltoarea vieţii…” (Acad. Mihai CIMPOI)

Din carte: „Îi dau binețe în moldovenește, el însă îmi răspunde în rusește, cu ton rece, oficial, și eu îmi dau seama că am făcut prima greșeală. Trebuia să mă pricep că unde-unde, da aici, în această instituție, se vorbește într-o singură limbă, în cea oficială, pe care sunt obligați s-o cunoască toți. Cu atât mai mult că mi-i un adevărat chin să comunic în graiul părinților mei. Deși acolo, acasă, adică la Tiumeniul meu, am cărți, am dicționare, am discuri cu muzică de-a noastră, iar când mă întâlnesc cu unii conaționali – vin încolo după câștig – încerc să mă întrețin în moldovenește. Ce-i drept, asta mă costă eforturi ca, până la urmă, să trec la graiul care mi-i mai aproape…”

Nu, nu doream să devin comunist, prea multe văzusem din cele ce făceau unii dintre ei. Prea multe auzisem acolo, la opreală. Căci am tăiat la pădure cu foști oameni mari.  Și le ascultam cugetările, revoltele, nedumeririle. Înțelegeam că în partid sunt și oameni cinstiți, oameni de treabă, curați la suflet și la faptă. Dar pe parcurs tot mai mult mă convingeam că acestora le vine mai greu decât celorlalți. În definitiv, mi-am făcut o părere poate nu tocmai obiectivă, în schimb sinceră: în partid întră doar carieriștii, cerșetorii de posturi și de privilegii. Niciodată în viață, nici chiar în cele mai complicate situații, nici chiar în cele mai grele clipe, nimeni nu m-a văzut cu mâna întinsă. Din simplu motiv că niciodată n-am întins-o. nu m-am umilit. Am rămas uluit când am văzut că cererea nu mi-i respinsă…”

Date biografice: Mihail Gh. CIBOTARU (21 iunie 1934, Vărvăreuca, judeţul Soroca), prozator, publicist român din Basarabia. După absolvirea şcolii medii din Floreşti (1954), urmează cursurile Facultăţii de Istorie-Filologie a Universității de Stat din Chişinău (1959). Lucrează ca redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei”, redactor-şef adjunct la ziarul „Moldova socialistă”, redactor-şef la revista „Moldova” (1975-1994). În 1994-1996, deţine funcţia de ministru al Culturii, iar în 1997-1998, de şef de secţie la Agenţia Moldpres. Laureat al Premiului de Stat al RSSMoldoveneşti; Premiul de excelenţă al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2008). Debutează cu volumul de proză scurtă Tăcerea pădurilor (1965), urmat de Cântecul frăţiei (1965), Durerea liniştii (1969), Lupul (1969), Glasul inimii (1971). În 1974 publică romanul Semănătorii; alte romane: Drumuri (1979), Pasăre călătoare (1980), Îndrăzneala (1983), Rădăcini de acasă (1988), Eclipsa (2005). Totodată, semnează mai multe volume de publicistică şi memorii, dintre care remarcăm Oameni de omenie (1981), Izvoare (1983), Sârjoaca (1984), Cu legea pre lege călcând (1991), Ministru poţi să şi nu fii… (2007), Crestături pe tulpina unui destin (2013) ş.a.

  • Portocalele verzi” de Vitali Cipileaga

Oamenii sunt mai vicleni ca șerpii. Ei îngroapă secretele în pământ, dar niciodată prea adânc în propria conștiință.”, – consideră autorul romanului. Și tot odată vorbește despre încredibila forță a dragostei dintre om și natură, care descoperă un secret tulburător de familie. Potrivit autorului în rolul personajului principal poate fi oricine. „Ne considerăm stăpânii naturii și al pământului, dar ce putem face când natura decide să se răzbune pe noi?” Rezultă că forța dragostei zdrobește și iartă orice păcat sau secret, și nu neapărat sa-l dezgropi din pământ… pentru a realiza acest fapt. Dar n-ar exista romanul, dacă nu era intriga, iubirea și iertarea în spiritul creator și foarte talentat al scriitorului Vitali Cipileaga.

Din carte:„E o tradiție să împartă, în fiecare an de ziua ei, portocale. Însă de data aceasta e mai mult decât atât. Azi e prima zi dintr-o viață furată generații în urmă și returnată prin sacrificiul suprem adus pe altarul iertării. Azi Natura îi zâmbește și îi dă de înțeles că nu va încălca legământul făcut la nașterea ei. Portocalele s-au copt, iar viața continuă să curgă prin venele timpului mai potentă și mai dulce ca niciodată.”

Sunt o femeie-copil. Nu-mi dau seama exact când am reușit să trec prin metamorfoza vieții, descoperind pe corpul meu sânii care au crescut târziu și în sufletul meu suficiente frici, încât mă ascund sub plapumă de fiecare dată când zăresc umbre prin cameră. La această vârstă mă găsesc blocată între douaă vise, cu orice preț.”

Date biografice: Vitali Cipileaga este unul dintre cei apreciați bloggeri și autori de carte din Republica Moldova. Este fondatorul site-ului „De vorba cu tine”, o pagină de internet unde sunt publicate articole, fotografii și interviuri motivaționale despre viață de cuplu, familie, hobby-uri, cărți, călătorii, sănătate, istorii de succes, gânduri etc. Prima lui carte, intitulată „De vorba cu Emma” (2015), o carte de reflecții, despre dragoste si viață, precum spun cititorii „pare a fi propria ta poveste de viață”. Cartea „In umbra pașilor tăi” (2016), un roman psihologic despre pierderi, secrete si căutari, a fost premiat la Salonul International de Carte din Chișinau, editia XXI. Este căsătorit și are doi copii.

  • „Strada” de Adrian Chivu

Este un roman ce impresionează prin mister, mult umor, sensibilitate discretă și tristețe despre candoarea și cruzimile vârstei, și… lipsă absolută de semne de punctuație. Foarte originală descriere în spiritul strigoilor imaginari, cu o deosebită intrigă, dialoguri amuzante și provocări constante.

Imaginea ne-o proiectăm noi, și despre noi, ne poate determina caracterul și reușită în viață. Și, unele cărți sunt pentru nervii tari! „Strada” e plină de reflecții dominante sau dure în expresii (ne)înțelese pentru unele categorii de vârstă. Povestea are în centru dispariția unei persoane, mister în jurul căreia cineva din prietenii protagonistului creează un scenariu în care ucigașul ar fi chiar ruda mortului. Se brodează o istorie complicată în care intriga polițistă se împletește cu plăsmuiri alimentate de spaimă, superstiții și credință în strigoi. Scenele ce recompun nostalgic copilăria în România anilor -80, cu conflictele dintre grupurile rivale din cartier, cozile interminabile la „alimentara”, schimbul de timbre, filmele „cu bătăi” pe casete video, dar și emoțiile primei iubiri și descoperirea sexualității

Din carte:„…așa că am plecat noi doi la biserica de lângă școală și biserica era închisă și ne-am dus la preot acasă pe partea cealaltă a străzii și am strigat din poartă că avea câine și preotul a ieșit și ne-a întrebat ce vreți copii? Și i-am spus unchiul e strigoi și Mircea l-a întrebat puteți face ceva să-l luați din lumea aia și să-l puneți în lumea judecății de apoi? Și preotul s-a uitat la noi și ne- întrebat de unde știți că e strigoi? Și Mircea i-a spus a vomitat o sută de șerpi veninoși și preotul ne-a întrebat știți Tatăl nostru? Și am spus amândoi da și preotul ne-a spus haideți să-l spunem împreună și o să dispară în cealaltă lume și am spus Tatăl nostru și ne-am închinat și i-am pupat mâna și l-am întrebat și sigur nu mai e?” J

și m-am uitat la celelalte răspunsuri un lucru normal nu știu deloc fericire despărțire și supărare viața este un fir de ață care se rupe foarte repede un lucru curat un lucru prețios pentru oamenii timpul care trece foarte repede o cale pe care o vom străbate în curând și noi viața este un trandafir care înflorește și apoi se ofilește viața este o lumânare care arzând întruna se transformă în nimic

Date biografice: Adrian Chivu (n. 1975, București), poet și prozator. Volumele publicate: „Schizosonet” (Brumar, 2005), „Caiet de desen” (Sketchpad, Curtea Veche, 2008), „Ieșire” (Curtea Veche, 2008), Benzi desenate (Cartoon Strips, Curtea Veche, 2009) și „Obraji albastri, pleoape verzi si buze mov” (Curtea Veche, 2010). Romanul său de debut, Sketchpad, a fost tradus în italiană (Aìsara, 2011), în 2008 a fost nominalizat la Premilel Prometheus. În 2009, a primit premiul „Insula Europea” (Italia 2009) și o mențiune specială din partea juriului Premiului Francesco Alziator (Italia, 2011). În mai 2011, Austria Literaris Bank i-a acordat lui Adrian Chivu o bursă la Viena, oferită de Bank Austria Literaris.

  • Să nu mă lași” de Marinela Lungu

O poveste de dragoste cu final trist, ușor de citit, interesant pentru tineri și adolescenți, în special. „O realitate dureroasă, o dovadă a faptului că dragostea adevărată nu are un final fericit, pentru că dragostea adevărată nu are, în genere, un final”

Despre autoare:„Ce e „Singură cu mine”? Un exerciţiu de scriere? Adică, o compunere şcolară pe o anume temă? Sau o… confesiune sinceră, izvorâtă dintr-o experienţă personală foarte tristă pentru o jună copilă, care abia îşi face intrarea în viaţa mare? Orice-ar fi, cartea se prezintă ca un concentrat ROMAN, cu un stil viguros, cu o structură narativă bine închegată, cu profunzimi psihologice realiste, convingătoare. Pe scurt, e produsul unui talent nativ autentic, care chiar dacă pare incredibil de precoce, bucură enorm, fiind o floare rară în câmpul LITERELOR ROMÂNE DE AZI…”  (Vladimir Beşleagă, scriitor, eseist, jurnalist, traducător din Republica Moldova).

Din carte:„Crezi că avem viitor? – Îl putem construi. Nu vreau totul de-a gata. Nu vreau să fie ușor. Ceea ce e ușor nu e durabil. Vreau să luptăm zi de zi, dacă va fi nevoie, dar să știm că am dobândit totul pe cale cinstită și că suntem învingători. – Vreau să trăiesc pentru noi!.. – Atunci nimic nu poate fi imposibil pentru doi oameni care se iubesc.”

Date biografice: Cu studii la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, tânăra scriitoare basarabeană Marinela Lungu a reușit la doar 19 ani să scrie două romane. Prima ei carte, „Singură cu mine” a lansat-o în anul 2016. „Este o carte despre regăsire și descoperire, despre întoarcerea la sine. Și despre acele stări în care realizezi că e mai bine să fii singură cu tine, decât singură cu cineva”.  Al doilea roman  – „Să nu mă lași”, l-a publicat recent și este mai mult decât un rezultat al creativităţii sale. „Este o realitate dură, un strigăt disperat, o dovadă a faptului că dragostea adevărată nu are un final fericit, pentru că ea nu are, în genere, un final. Pentru a o înţelege pe deplin, fiecare cititor trebuie să o citească și să o trăiască la maxima intensitate”. Publicul meu a fost încântat de apariţia romanului. Să ştiţi că scrisul e o boală pentru cel care scrie și un leac pentru cel care citeste”, recunoaște autoarea.

Recomand cărțile, pot face minuni pentru oricine. Și un top recent cu #poezii inedite:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/05/e-violeta-toamna-sapata-n-memorii-recomandare-de-carte-cu-poezii/

Veniți la BM B. P. Hasdeu, vă așteptăm! Colectia de #carti ”Flori de toamna” spre recomandare pentru utilizatorii cartilor de tipar, de suflet, confort si la indemana! Proza contemporana, romane noi si vechi, ca sa nu dam uitarii clasiici care ne impresioneaza in continuarte si ne dezvolta intelectual! Vivat, la #BibliotecaCentralaBM, o excursie virtuala in lumea realitatii sau imaginare!

❤ Svetlana Vizitiu


9 comentarii

Vreau in brate


Am obosit și vreau în brațe…

Măcar un pic să fiu mai slabă,

În fericire să mă leg cu ațe,

Sărind de bucurie-n a ei culoare albă.

Atât de obosită, mă-nvârt ca o veveriță,

Și semnele apar mai des cam proaste,

Cu lumea zodiacă am legat o iță,

Să mai glumim cu ale noastre!

M-am săturat… Să fiu mereu o dulce,

Să tot repet că viața-i minunată!

Costisitor – să te menții frumoasă,

Să fii de-acord cu ce nu ești demult…

Am obosit… De lucruri inutile,

Să mă agit ca frunzele în toamnă,

Să cred în nulități, în eterna amicie,

Și care hibernează  doar o iarnă…

Am obosit, tristă să sar ca arsă,

Numită ghimpe, fără de valori, cu mască,

Am obosit… Dar vreau în brațe…

Măcar o vară – să mă învârt în basme… 😀

(Svetlana Vizitiu/Impresii din viata si carti blog, 2019)


19 comentarii

Atunci când iarna se transformă-n primăvară


Pare că nu demult am petrecut vara, fluturând în urma ei cu rochițele ușor colorate cu flori; am numărat conservele preparate pentru iarnă; tot am oftat alegând jachetele și paltoanele din dulapuri și… din nou (a câtă oară) am pășit în toamnă foșnind prin frunzele argintii care încă au păstrat caldura verii. Cerul plutește în albia impecabilă ale norilor străpunse de un soare orbitor… Brusc îmi amintesc de părinții mei dragi și a câta oară mă supun lacrimilor… Nu uit că viața-i trecătoare și că curând ne vom despărți…  Nu e depresie, e un fapt conștiințizat poate de la gri-ul timpului posac și ceață înghețată…

Tăticul mă trage cu săniuța; tăticul mă apără de cocoșul ce m-a speriat la cinci ani; tăticul ne duce pe mine și surioara pe umerii lui, tăticul are grijă să nu flămânzesc fiind studentă, și mămica lacrimile îmi șterge; mămica nopțile nu doarme atunci când eu bolesc ades; mămica duce greul casei cu lemne, la arăgaz, cărbuni la sobă, și zi de zi apă de la fântână cărând… Părinții salvându-ne pe noi, copiii lor, din foc atunci când soba s-a aprins… Ei toată viața ne-au purtat în puf, chiar și atunci când nu o meritam. Și acum o reușesc prin gând și rugăciuni la Domnul…

Aș vrea să cred că vom fi nemuritori cândva… Și atunci când se întunecă, din nou sunt răpusă de sentimentele zilnice de griji și responsabilitate pentru viitorul copiilor mei: cum se vor descurca ei în această societate fără de leac? Vine soluția:”Tu – poate nu, însă oamenii fără tine – precis se vor descurca!” Nu există oameni de neînlocuit? Să nu fim egoiști… Pentru fiul meu mai mult îmi fac griji… N-am reușit să-i ”călesc” caracterul, este un gen clasic, prea cuminte și sensibil pentru aceste vremuri moderne…

Privesc prin geam panorama orașului: în noapte – mașinuțele bâzzâie incontinuu ca niște brândușe, și luminițele dansează ca-n scântei, – ador să privesc și să mă rog la stele – la un Tatăl Nostru pentru toți…

Ploile au trecut, au venit ninsorile solide și orașul pare un munte de rai sclipitor, nu și spiritele noastre neîmpăcate… Stirile pe rețele de socializare tot mai mult alunecă în noroi și persoanele virtuale își dezgolesc fără rușine păcatele sufletelor  sale… Soarele ba apune și răsare, lumea nu se oprește din rângete întotdeauna găsind un motiv de ceartă… De ce preferă această provocare, pare să fie clar, dar refuz să cred. Surprinzător, dar dacă un credincios îi va spune altui credincios că l-a văzut ieri pe Dumnezeu, acela nu-l va crede …

Eu încă mai cred în Dumnezeu…

Se face tot mai frig, chiar e gerul mare. Oare și aici depindem de starea de spirit? Ba, asta Iarna a sosit și dispoziția prinde nuanțe pale și mohorâte, și soarele s-a ascuns undeva după cerul cenușiu, și dorul după nepoțel devine tot mai aprig și izbucnesc din nou în plâns de milă de sine și … de tinerii moldoveni plecați pentru totdeauna…

Pare că e timpul să fi căzut în deznădejde, – migrația ne sperie serios și nu mai există șansă atâta timp cât permitem oficialilor să fim cotropiți de această stare haotică ca un cancer fără leac. Ce este grav: am obosit să ne luptăm cu această boală cu care ne conformăm…  Speranța s-a ascuns pe-o vreme după optimism. Nu vrem nimic, ne ridicăm mecanic dimineața din pat, ca și cum doar supraviețuind zi cu zi… pân-la primăvară… Suntem deja în Iarnă și am uitat de ce sunt atât de posacă… Chiar am devenit mai surdă și mută.

Pe de altă parte, atunci când imbraci puloverul tău preferat, pufos și moale, apoi te impui cu picioarele într-un fotoliu, acoperindu-te cu un pled și deschizi o carte, precum o făceam în copilărie. Sau întrebi de cei dragi: care ceai preferă: de măr sau mentă? Și numaidecât, un terci cu ovas și lapte în dimineață pentru fiul meu.  Și eu o cafeluță dublă care am îndrăgit-o doar după 30 de ani… Și numaidecât apoi să vii cu o poveste nouă de viață în blog,  una reală fie inventată: totul face parte din viața mea și a ta.

Tristețea anotimpului de după geam – e doar un motiv pentru a picta curcubeul în suflet. Să pictezi oameni noi, peisaje timpurii ca un semn de imaginație trezită brusc, așa cum o făceam în copilărie. Fie, nu sunt ele capodopere, și poate nu le va vedea nimeni. Dar să vorbești cu o lume prin culori, printr-o simplă pânză de bumbac e la fel de firesc caracterului uman mereu în căutare de sine… În special, a unei lumi hipoacuzice.

Și încă să faci shopping, sau să împletești o eșarfă lungă în iarna sulfetului lung, să privești seriale calde de dragoste, dansând tangoul vieții tale, să duci discuții cu persoane dragi care promit că se vor întoarce și vor fi alături mereu… Viața pare să cuprindă un șir nou de planuri și proiecte inspirate…

Eu nu mă tem de singurătate, eu am frică să nu mă simt tristă în bucuria pe care ne-o oferă liniștea ei… Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâne nu vom fi noi. Nu amânaţi nimic, trăiţi acum!

Orice viață de om are prețul ei… Viața nu e doar o primăvară. Mai vine Vara, Toamna, Iarna. Pentru ce a creat Dumnezeu anotimpurile? Pentru ca noi să aflăm gustul Primăverii: Orice viață are gustul speranțelor ei!

Nu toamna, și nici iarna nu ne dezvoltă starea de spirit, doar Noi – ne-o creăm, o lipim, o sculptăm, o pictăm: fiecare cu a lui viață proprie, sau personală, pufoasă, transparentă, opacă, veselă, amuzantă, lirică… Toamnă sau iarnă… Și… deja e Primăvara! Cu noi speranțe și promisiuni! Nu disperați, căci Domnul e cu noi! O primăvară în suflet vă doresc!

Doamne ajută!


2 comentarii

Cugetari de Toamna. Totul se va împlini!


În fine, Viața – este o cotă unică În brațele Destinului. Dar nu despre acest lucru e vorba. Probabil, Viața ne privează de Ceva pentru a ne apăra.  Ne bate până când ne deșteptăm. Ne lovește în spate atunci când situația devine ”irecurabilă”. Dar Viața pentru noi – nu constă în ceea ce noi ”avem”… Mai mult e în ceea ”ce nu am obținut”. Lumea e plină de adevăruri reale și imaginare, și nu este deloc dogma autentității altora…

Probabil, Viața ne lipsește de cei dragi. Pentru ca noi tot timpul să ne aducem de ei aminte. Și, oricât de mult am obosi de viață, ne încălzim cu amintirea, aidoma unui pahar de vin moldovenesc, cu dragostea celor pe care i-am iubit, dar, sorbind-o, nu am băut paharul până la fund…   

Ne este dată alegerea, dar Viața e o limită a unui cerc, – îngăduiți să aleagă Ea singură! Pentru că noi nu suntem atenți unde pășim, ce ne dorim și ce facem… Tot ce-i probabil, atunci când Viața ne lipsește de prieteni, ea ne oferă șansa … să nu tradăm! Adesea timiditatea ne transformă în lași. Deci, în modestie e harul Domnului?.. Să avem curajul să spunem adevărul și să prețuim prieteni adevărați! 

Probabil, Viața m-a împins într-un abis, pentru a mă învăța să Zbor?! Accept Viața ca un Dar, ca milă de la Dumnezeu! Accept tot ce împlementează ea, Viața. Poate că ”ce nu s-a întâmplat” este mai important decât ceea ”ce nu am reușit”… Să avem Credință!

 TOAMNA continuă. Caldă sau rece, cu ispitiri și furtuni. Ploi posomorâte și dureri de cap. Evenimente mondene și visuri de vară. Lăsați să vă încălzească inimile dragi și nu fiți disperați. Priviți în ochii oamenilor cu chipuri luminate și luați aminte, ce culori cuprind… Și-atunci când cerul se încruntă, remarcați această melancolie mândră și bucurați-vă de frumusețea ce vă înconjoară! Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâine nu vom fi noi. Nu amânați nimic, trăiți acum!

Totul se va împlini … Cu o Toamna nouă!

❤ SV


16 comentarii

Toată lumea are nevoie de cineva


Navele frunzelor ruginite plutesc în bălțile cu stropi de ploaie… În viața asta fiecare are nevoie de cineva… De un pic de căldură, și chiar de tristețe… Și depărtarea e atât de transparentă, și… distanța e imprevizibilă. Pustiu e drumul…

Mă clatină viteza înceată, și plânge geamul pentru mine. Eu… doar admir blândețea timpului de toamnă rece, prin alinierea arborilor plutind, cu frunzele îngălbenite fluturând, și anii care trec, și mă apun pe mine cu momente nostalgice, atunci când noi cu toții eram mai tineri și credeam că vom rămâne veșnic tineri și energici…

În aceste clipe, mă flutură anotimpul prin ploaia drumurilor, în pas cu melodiile minunate ale lui Francis Goya. ’’Une concerto pour une voix’’!

O, Toamnă, câte inimi ai rănit? Nu e depresie: nu-i permit nicun loc în mintea mea, – e pentru oameni slabi din fire. Dar, uneori e de plăcut să fii nostalgică. E un sentiment de dor atât de apropiat, o calitate, sau o trăsătură a sufletului și a memoriei mele pentru tot ce a fost mai drag din viața mea… Și vine salvarea ce rămâne în amintirea mea amuzantă, precum asfaltul drumului plutește în trecut, și totul pentru a mă pierde din nou, și din nou… să cer iertare pentru încercările permanente de a mă reîntoarce din nou.

Sufletele noastre demult în crăpături împăianjenite, le purtăm peste timpuri uneori prin lucruri amuzante. Și copacii survolează în trecut… Și lăcrimează din nou fereastra… Timpul trece, precum zbor frunzele și norii în calea mea… Toate acestea mîrunțișuri amuzante ne salvează, cred eu, și trecând prin această viață fără să o cunoaștem într-adevăr, noi ajungem în pragul unui paradis ciudat. Unde viețuiesc sufletele jucăriilor noastre, și a animăluțelor noastre – spirite sfinte…dsc_3993

Ne este dat atât de mult! Păcat, că nu știm sau nu dorim să cunoaștem unele lucruri de valoare. – Că purtăm în noi această lume învecinată cu paradisul; Că purtăm în sine Cerul care Îl cunoaște pe Dumnezeu… Pentru nimic, dar e atât de simplu și ne este dat atât de mult să realizăm! Pentru că într-o lume cu o toamnă rece, este inevitabilă Credința în mântuirea ta, omule! Pentru că frunzele plutesc în apele bălților de ploaie, pentru că fiecare are nevoie de cineva, de iubire, chiar și unul egoist și orgolios are dorințele sale, doar mângâie-l pe frunte, oferă-i atenție… Toată lumea are nevoie de cineva! Toată lumea are nevoie de cineva!  La-la-la-la-la-la

Doamne ajută! ❤ (SV)


16 comentarii

Semn de sus


Eu, azi, atunci când traversam drumul, am văzut o bunicuță cu multe pungi cu cumpărături. Ea a încercat încet să traverseze pietonala, dar, din cauza traficului intensiv, nu reușea. Cu toate că eu eram deja la jumătate de drum spre partea opusă, totuși am decis să mă întorc. Am ajutat-o pe bunicuță, luând-o de mâină, și cu altă mâină – pungile, am petrecut-o până la stație și am ajutat-o să se așeze în troleibuz. Dar, după zece minute am realizat, că împreună cu pungile ei, am dat și pachetul meu, în care erau produse alimentare. Poate așa a fost planificat de cel de sus? Știți, nu mi-a părut rău de loc, – am făcut două lucruri bune dintr-o dată… ❤

Întotdeauna există un prezent, și viața ne dă de fiecare dată o oportunitate pentru a face lucruri pozitive! Nu se știe ce ne așteaptă, viitorul nu e asigurat pentru nimeni, – tânăr sau bătrân… Poate fi ultima zi în care vezi pe cel pe care il iubești sau care ți-a fost drag sau… urât: – exprimă-ți sentimentele, fii sincer! ”Tânăra” din mine, a învățat viața, și tot nu este îndeajuns. Greșesc mereu, și încerc să mă corectez… Știu răsăriturile  și apusurile vieții, pe de rost, și la fel nu este de-ajuns… Privind în oglindă, zâmbesc vouă și cer iertare celui de Sus… Cel care spune, să mă Iertați! Să mă iert și să vă iert! Amini!..eu potret

Și ce va fi Mâine? Iar mâine va veni Toamna! Și o altă pagină ruptă din tristețe se va transforma cu nerăbdare într-un vânt rece, se va învârti ca un viscol, refrigerată și disperată, în căutarea siguranței… Ce să-i faci, sunt capriciile unei naturi capricioase și alintate…  

Și ce va fi Vara? – Iar vara va pleca pe-un timp, se va ascunde într-un nor cu ploi torențiale și până la primăvară, va adormi ca un carou mov de levănțică pe dealuri tihnită… Foarte tihnită… Da, vara e plină de misterioase locuri și momente fabuloase… ❤

Și ce va fi cu Soarele? Iar soarele mereu va străluci pentru noi, dar nu la fel ca lumina primăverii. Va fi greu s-o găsim pe-o vreme rea atunci când se ascunde în spatele norilor, ca un munte… ❤
Și ce se va întâmpla cu Noi? Iar cu noi va rămâne ploaia… Va podidi pe acoperiș privind în fereastra noastră, iar acolo brusc și Iarna… Tu o aștepți cu nerăbdare, cu revelionul noilor speranțe și împliniri… Un mod de viață în care totul se schimbă ca-n poveste, ca o vrajă mult așteptata cu minuni într-un film multicolor… ❤
Și ce va întâmpla cu Lumea? Va fi bine, altfel, nu are încotro… Va decola în sus sau jos, ca un timp variabil. Pagina ruptă se va transforma cu nerăbdare…Tu, o filă verde ca un bilețel norocos, vei găsi, și mai departe, vei întra în această viață lungă și luminoasă. Mult timp… Cu Credință… Doamne ajuta! ❤

malTradiţiile ne înspiră! Mărţişoarele ne înspiră! Primăvara ne luminează! Cu fiecare primăvară devenim mai puternici, mai omenoşi… Cu Credinţă în Dumnezeu! Cu încredere şi mari speranţe în sine, în prieteni! Un prieten adevărat este acela care încearcă să te ridice când ai căzut. Dacă nu poate.., se aşeaza atunci lângă tine… – Prieteni buni vă doresc! Dragoste şi fericire! Cei invidioşi nu vor simţi niciodată fericirea succesului propriu! – Bucuraţi-vă de lucrurile materiale, dar gandiţi-va mai mult la sănătate şi la cei dragi… Numai gânduri bune… Tot ce v-aţi pus în gând, să vă reuşească. Iar sănătatea şi voia bună să nu dea bir cu fugiţii niciodată.
O primavară frumoasă tuturor!