Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


6 comentarii

Maria Pilchin:”Eu sunt un Martin Eden”     


oamenii merg spre distrugere oamenii au ales frigul

zarathustra se cuibărește la pieptul lui Ioan copilul

lor se cuibărește la sânul ei se face cald și focul lor sacru arde pâlpâie luminează în casa lor de lângă râu

departe de întunecimile reci aproape de lumina frumoasă

din turnul tăcerii unde femeia învață chietudinea

învață să își țină gura așa tăcut-a zarathustra” (Maria Pilchin­)

Doamne, Vă văd pe toţi aici şi îmi sunteţi dragi, staţi, pentru că vă pasă!”

         ”Au fost în viaţa mea diferite istorii abrazive, care fie trebuia să mă deformeze, fie să mă umple de poezie. Mă bucur că nu s-a întâmpla prima. Să ştiţi că iubesc oamenii şi cine mă cunoaşte mai bine, va confirma. Îmi plac oamenii ca idee, ca manifestare, ca esenţă. Mereu am căutat în ei armonia, de mică aveam mulţi prieteni, duceam din casă totul, îmi amintesc de un pom de caise destinat borcanelor cu magiun pentru iarnă, l-am cărat tot pentru prietenii mei, în poala mea. Or, cred că literatura este şi un exerciţiu de alteritate, dacă nu în primul rând aceasta este… Iată acolo şi încep poemele mele, în acea dragoste de oameni, dar nu este una selectivă, florile răului, cele de mucegai mă minunează şi ele, e povestea sublimului existenţial, dacă vreţi.”

                        Avea vreo 6 ani, mergea deja la şcoală, în regiunea Odessa. Mama a avut o intervenţie chirurgicală complicată. Într-o noapte, Maria a visat o pasăre mare, ca un vultur gigantic, alb:”Ştiam în vis că era Dumnezeu şi îl rugasem să o aducă pe mama acasă. Şi pasărea-Dumnezeu, cu aripi enorm-protectoare, a promis că o aduce. O şi vedeam în vis venind, într-un sacou pe care nu îl mai văzusem în garderoba ei. A doua zi mama a revenit acasă şi purta acel sacou în carouri, fratele meu se uita după gumele de mestecat aduse de la Odessa, la mare căutare pe atunci, iar eu săream în jurul ei şi o tot întrebam de unde are acea haină. Pot spune că a fost prima mea „întâlnire” cu divinitatea, cu îngerul meu oniric”.       

În 2000 a optat pentru Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, peste trei zile și-a anunţat părinţii că își retrage actele şi le depune la Facultatea de Litere. S-a întâmplat după o discuţie cu jurnalista Valentina Romanciuc, soţia poetului Vasile Romanciuc. Părea o alegere ciudată pentru mulţi această opţiune (era perioada când bacalaureatul putea fi vândut şi cumpărat, când un absolvent al facultăţii de Litere era şomer cu principii şi valori, când aproape totul se făcea prin pile). A fost una din alegerile cele mai importante şi cele mai reușite din viața Mariei, așa spune ea:”Jurnalism cultural am ajuns să fac, social media journalism, la fel, dar Literele mi-au dat mult mai mult de atât”.

Fragmente de stări printre cărţi. A avut cărţi diferite în copilărie. Citea în română, rusă şi ucraineană, aşa cum locuia în regiunea Odessa pe atunci. Odată, se amintește Maria, cum pe la 7 ani, abia începuse să calce pe tărâmul lumilor scrise, a fost surprinsă s-o vadă pe mama ei citind ”Omul care râde” de Victor Hugo. Și ce credeți, atunci câna a rămas singură în odaie, a luat și ea în mână acest volum greu, l-a răsfoit şi s-a întrebat: la ce bun să scrii cărţi, dacă ele nu conţin imagini desenate? Ulterior, desigur că a înţeles câte imagini conţine o astfel de carte!

Au marcat-o cărţile care au format-o: ”Eu sunt, cum ziceam, un Martin Eden în fustă, care a evitat să devină o Madame Bovary, a rămas însă oricum o Emma, dar una borgesiană, sunt o Emma Zunz. Am învăţat să nu mai fiu o banală ”femeie de treizeci de ani”, pe care ne-o creionează Balzac, nu o înţeleg pe Anna Karenina, deşi între Bovary şi eroina lui Tolstoi o aleg pe cea din urmă. Karenina, cel puţin, nu este o parvenită. Niciodată nu am fost o Medeea, nu am resentimente faţă de oameni, bărbaţi şi femei, de obicei i-am scos din viaţa mea pe cei care m-au trădat, am făcut-o aproape chirurgical. Hoffmann în „Ulciorul de aur” are două personaje, Veronica şi Serpentina. Nu am fost niciodată femeia-şarpe, cea care seduce pentru a anihila, am încercat să fiu adevărată şi să nu cânt fals. Am observat că unii bărbaţi sunt atraşi de multe ori de femeia-enigmă, Olimpia din „Der Sandmann” al lui Hoffmann. Am preferat să fiu o Clara (alt personaj din acelaşi text), căci lucrurile clare durează până al urmă. Mereu am spus ce cred. Şi aceasta mi-a asigurat un fel de confort psihologic şi artistic. Mi-am scris cărţile aşa cum am simţit eu că vreau să le scriu. Am ascultat şi de acei care aveau ce să îmi spună.”

A citit cărţi şi oamenii în ultimii treizeci de ani:”Mai nou citesc ţări, am început să şi călătoresc. M-au marcat toate. Sunt foarte multe cărţi, mulţi oameni şi locuri care mă constituie. De la ”Novecento” de Alessandro Baricco la profesorii mei din lumea literelor şi la Librăria Joseph Gibert din Paris. Aţi privit vreodată cum plouă la Orheiul Vechi? Am trăit un déjà-vu la Bruxelles, când m-a prins ploaia pe străzile acelea înguste ale oraşului-birocrat. Aveam impresia că sunt pe dealurile Orheiului, nu mă întrebaţi de unde această asociaţie…

”Un bildungs-roman al adolescenţei mele a fost „Martin Eden” de Jack London. O carte care m-a maturizat într-o noapte a fost, însă, Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda. M-a zguduit acea carte. În 2011, când soţul meu a fost cu o bursă la ICR şi mă suna prin Skype din hotelul de la Mogoşoaia, mereu îmi aminteam de scriitorul care s-a stins în acei pereţi. Era o prezenţă spectrală a dialogurilor noastre. Eu sunt un Martin Eden. Deşi în Basarabia, în sens cultural, cam toţi aceasta şi suntem. Suntem lăstarii care au rămas după ce marii stejari au fost tăiaţi. Şi bucură aceasta, căci astfel constatăm că rădăcinile au fost bune. În casa noastră s-a citit mereu, mereu a existat cultul cărţii. Am citit din copilărie. Am avut noroc de profesori buni la şcoală, la liceu, la facultate, dar, fără a supăra pe cineva, principalul meu dascăl a fost viaţa. O retorică a la Gorki, dar intersecţiile existenţiale au fost universităţile mele. Sunt absolventă a două facultăţi, dar nu ele m-au format până la urmă, ele au fost un cadru catalizator, un laborator. Nu cărţile, nu cercetările m-au iniţiat… – Oamenii. Citesc oameni şi istorii umane. Dar recunosc, sunt fascinată şi de cărţile care reuşesc să îmi aducă aproape umanul, acelea şi sunt adevăratele cărţi, care ştiu să facă aceasta, restul e maculatură şi orgoliu de parvenitism literar.” – mennționează Maria.

Despre lecturile în limba rusă, Maria zice că pentru ea au fost determinante (a petrecut o vară întreagă cu „Război şi pace”, titlu care ea l-ar traduce în română prin ”Război şi lume”, a citit Dostoievski, Gogol etc, dar autorul ei „de suflet” dintre ruşi este Cehonte alias Anton Pavlovici Cehov, el i-a adus spiritul rus mult mai aproape). A citit mult în rusă şi din ruşi, dar nu s-a limitat doar la ei, aşa cum dezvoltarea personală a ei este una de literat comparatist, a fost cucerită și de alte spaţii literare, în mod special cel sud-american (borgesian). Îi place să-și cumpere cărţile:”V-o pot confirma librarii din Chişinău, dar şi din România. Am o bibliotecă impresionantă pe care o datorez şi profesorilor mei, aşa cum le-am moştenit zeci de cărţi rare, rarităţi editoriale şi chiar cărţi ce datează din secolul XVIII. Îmi place să citesc cărţile ca şi cum aş cunoaşte oameni. Citesc în cărţi teme, subiecte, personaje, dar în primul rând autori. Nu mă refer doar la chestiile autobiografice, îmi place să deduc autorul de după masca frazei, să-l înţeleg. La lansarea primei mele cărţi cineva a zis că „descânt melci”, adică scot la suprafaţă uneori lucruri pe care nici autorul nu le-a gândit, dar odată zise de mine le acceptă că fiind ale lui. Probabil că era o complezenţă, dar mie mi-a plăcut, aşa cum nu sunt o ipocrită să zic că nu acord atenţie unor astfel de opinii.”

”Poezia este simţire. Dar şi expresie a acesteia. Expresia se modifică. În unele epoci mai emfatică, mai retorică, în altele mai ironică, mai jucăuşă, mai mistică, dar sentimentul rămâne. Poezia este un exerciţiu de respiraţie, acel suflu în timpul fugii spre linia de sosire, în timpul actului erotic, în timpul unei naşteri, în prima clipă de viaţă, în timpul morţii, dar e respiraţie, acea simţire a lumii în care vii, eşti sau din care pleci…”  – Maria scrie poezii de mică. Protagonişti erau – căţeluşi şi pisici. Zicea că va fi neapărat poetă. Adică este consecventă (textele nu pot reproduce zâmbetele şi luminiţele din ochi). ”În compunerile şcolare afirmam că voi deveni poet. De fapt începuturile poeziei sunt mult înaintea primelor texte. Este o sensibilitate pe care o trăieşti, probabil încă din primii ani de viaţă. Este felul în care reverberezi cu lumea. Este o manieră de proiectare în macrocosm… Este ritmul în care respiri cu lumea… Scriu, iar Mihu, fiul meu construieşte un oraş. O cetate platonică din care sper să nu fie alungaţi poeţii (şi poetele)! Poemul începe din bagatela cotidianului, e acel flash ideatic, o sclipire inedită a realităţii. Îmi place să descopăr poezia, poeticul în jur, îmi place când realitatea mă surprinde, este probabil şi un fel juisant al meu de a trăi viaţa şi oamenii. Uneori se întâmplă ca un poem să îmi pulseze în tâmple zile în şir. E un prilej de fericire, dacă vreţi. Poate e şi o invenţie a copilăriei mele, când am învăţat să îmi produc, să îmi induc mental Edenul pierdut sau încă negăsit (părinţii mei au divorţat, or, familia a fost mereu Paradisul meu pierdut). Am visat de multe ori cu ochii larg deschişi. Nu în sensul poetului romantic”.

Maria Pilchin este colecţionară de vaze:”E o pasiune mai veche, de pe când nu aveam o casă la Chişinău, eram studentă, prima vază o cumpărasem la Constanţa şi mi-am zis că o voi pune în casa mea. Îmi place metafora acestui obiect, o metaforă feminină. Îmi place să primesc flori în dar. Am observat că mulţi profesori nu duc florile acasă, cele primite de la discipoli. Eu le car pe toate acasă, îmi scot vazele şi am o casă plină de flori şi de cărţi. O superstiţie a mea este cea legată de felul în care iau masa cu un om, felul în care mă simt cu un om la masă determină comunicarea ulterioară cu persoana. Nu pot mânca cu oricine. Nu mă refer la mesele colective, mă refer la o intimitate a spiritului pe care o ai cu omul de vizavi”.

Merge la ţară la nordul Basarabiei şi la sudul ei, ”sunt casele părinţilor noştri”. Dar cât de mult Maria visează la o casă rustică, ”cu gard împletit din nuiele, cu oale şi ulcele în loc de vasele moderne, unde am putea să mergem vara, un fel de muzeu-locuinţă, în care fiul nostru Mihai ar cunoaşte şi un alt fel de trai (mi se trage de la o noapte petrecută odată, în studenţie, în casa-muzeu „Alexei Mateevici” de la Zaim, făceam o călătorie-autostop prin Moldova, de la punctul ei extrem de sud  (Giurgiuleşti), până la cel extrem de nord (Naslavcea). La Zaim am ajuns noaptea, nu aveam unde dormi şi directorul muzeului ne-a permis să dormim în casa poetului. Am dormit pe paturile muzeale, înveliţi cu scoarţele acelea ţepoase, ţesute din lână). Am şi topografia casei de vis: Orheiul Vechi, între stâncile lui, ca o cetate naturală. E un vis, dar visele se mai şi întâmplă!”

”Biblioteca… Pentru mine este metafora ideală a umanului, este simbolul metafizicului uman, cel al ieşirii acestuia din animalitate. De câteva luni muncesc și la Biblioteca Centrală a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Foarte mult îmi place să trec printre acele coloane albe şi să mă gândesc la toţi oamenii care au trecut pe acolo. Studentă fiind, eram tentată să ştiu cum e bibliotecă nevăzută, cărţile, rafturile… Acum am acces şi acolo, în inima ei. Biblioteca e un labirint, cu siguranţă. Un labirint de cărţi, oameni, evenimente şi stări. Şi toate astea mă fac fericită! O ştim cu toţii, biblioteca este o formă a fericirii…”

Alte expresii @ Maria Pilchin care merită să fie memorizate!

– ”Sunt o fiinta ascultatoare de Scripturi… Cand ma lovesti pe un obraz, il intorc pe celalalt… Dar pe cel lovit nu il mai vezi…”

– ”Da, literatura, in cazul meu, este un stil de viata!

Despre fiul Mihai:”Martisorul mamei si al tatei”

Maria: ”Oamenii se împart in două tipuri:
1. cei care cred că pentru totul trebuie să plăteşti (să te culci, să ai omul tău etc), căci totul e predeterminat cumva de acestea şi ei le fac…
2. oameni care cred în şansă, în noroc, că poţi răzbi, căci totul este determinat de un haos creativ care le conţine pe tote şi predeterminările de mai sus şi multe şanse, totodată…
eu fac parte din cea de-a doua categorie!!!”

”M-a gasit aceasta carte!
„Sculeni, Moscova, Amur” de Stefan Susai! Sunt textele lui Stefan insotite de tablourile copiilor de la Scoala de Arte, Sculeni…
Felicitari, Stefane!
(Pe fundal un tablou din biroul meu oferit de Regina, o tânără prietena de-a mea” (2019 apr)

8 apr 2019: ”Te trezești, privești afară. Plouă! Plouă ca la munte, mărunt și îndesat…
Și, deodată, fericirea inundă întreaga ta ființă! Toate sunt bune și frumoase, căci aseară ai strâns rufele de afară… Stau toate împăturite, proaspete, uscate în casă… În casa ta, în viața ta…
Să plouă!”

6 aprilie 2019: ” Pe Iulian Ciocan l-am cunoscut acum 9 ani. Astăzi este ziua lui. În acești 9 ani am colaborat, am polemizat, ne-am împrietenit și ne-am „certat” așa cum pot și trebuie să se certe doi scriitori. Apreciez spiritul lui tăios în proză, dar și în realitatea noastră luată cu amănuntul. Stimate Domn, la mulți ani și la multe realizări. Să ne fii sănătos, iar noi te vom citi, lăuda, critica! Important e ca tu să fii! Pentru că, dacă nu erai, am fi fost nevoiți să te inventăm! La mulți ani!”

Nu vi se pare că atât științele exacte, cât și umanioarele stimulează astăzi mai mult gândirea logică… Imaginarul, figuratul, simbolicul sunt marginalizate tot mai mult… Pentru că ultimele creează pe omul care posedă abilitatea imaginării, pe omul care ar putea înțelege cum funcționează lumea în baza unui algoritm-arhetip… Consecința? Cresc generații de matematicieni, informaticieni, finansiști etc. logici și tăcuți…” 31 martie 2019

” „Și a fost noapte…” acesta este titlul noului roman (Cartier, 2012) semnat de scriitorul basarabean Aureliu Busuioc. O noapte a minții, pentru unii, și una a spiritului, pentru alții. O noapte-recluziune a luminii și a visării – întunericul celor două dictaturi (comuniste și fasciste). Prin întreaga operă, adevărat patrimoniu al literaturii din spațiul interriveran basarabean, Aureliu Busuioc pare să spună că, atunci când rămâi „singur în fața” unui regim totalitar, te poate salva doar dragostea, ca ultim fief al umanului, căci „pactizând cu diavolul”, trăiești doar cu iluzia că te-ai salvat” sau

Bucură această revizitare literară a acelor timpuri negre și o dexterioasă portretizare ce sparge etichetări și stereotipuri deja cunoscute (nemți fasciști și basarabence antonesciene). Naratarul prezintă și probe ale acestei existențe la finele cărții, dar nu acest fapt îl interesează pe un cititor, căci dimensiunea textuală nu de probe are nevoie, ci de idei, or ele sunt prezente în acest text cu prisosință, azi într-o dimineață post-totalitară, în care ni se spune că „totalitarismul, indiferent de coloratura lui (extremă dreaptă ori extremă stângă) este la fel de nociv” – despre Aureliu Busuioc (în poezie.ro, 2012)

În 2013 scria:” Citesc mai multe carti… Depinde de starea de spirit… Una din ele este „Tarimul lui Saşa Kozak” (Tracus Arte, 2011) de Iulian Ciocan, o carte despre „koza nostra” basarabeana, cu frustrarile ei etnice si identitare, cu viata care rastoarna in timp chiar si parerile osificate… Place virsta personajelor si dezinvoltura scriiturii… place complexitatea abordarii… mestecenii ce apar in acelasi peisaj cu mamaliga… un fel de natura moarta marca md… citesc… recomand…”

25 decembrie 2014 Maria scria:” Astăzi, de Crăciun, m-am trezit şi am găsit undeva, în una din circumvoluţiunile cele mai depărtate şi mai tăinuite, un gând: oamenii sunt minunaţi, sunt frumoşi, în esenţa lor, restul, tot urâtul, toată negreaţa, sunt o bagatelă a existenţei, accesorii de cotidian – mici parşivenii de moment, acele flori ale răului, care cad la prima boare de primăvară…”

2014:” ruleta rusească

aleşii poporului
fură ca la colhoz
pe dealul mare
politica lor
nici şah
nici măcar domino
nu mai este
ci curată ruletă rusească”

30 noiembrie, 2014:” Prefer să fiu dezamăgită de ce am ales decât să nu aleg deloc! Dar ca să nu mă dezamăgesc, nu mă amăgesc. Am votat pe cei pe care am să-i critic cel mai mult, de la care voi cere cel mai mult! Cu Doamne ajută!”

2014: „Pădurea spânzuraţilor” şi suicidul…
Dintr-o discuţie cu o doamnă psiholog:
– Vedeţi că trebuie să fim atenţi la ce texte dăm copiilor să citească. E prea mult suicid printre tineri. Să luăm „Pădurea spânzuraţilor”…
– „Pădurea spânzuraţilor”, zic eu, este o carte despre război, despre tribunal de război, despre execuţia dezertorilor de război, nu are treabă directă cu suicidul. Acolo e un conflict de alt ordin… O introspecţie a unor stări adulte, în prag de conflict cu sinele şi datoria militară, cu sentimentul de apartenenţă naţională…
– Nu am citit romanul, dar înţelegeţi ce vreau să spun.
– Înţeleg… Din păcate, înţeleg şi nu mi-aş trimite copilul la Dvs… (Ultimul enunţ era în gând…)” (Un caz din viața Mariei)

Iulie, 2014:” Merg azi la o cuconada… nu una de secol XIX… mi-s dragi femeile ca similare… am stiut mereu sa apreciez femeile si sa nu le consider niste rivale… dar fara barbati nu suntem noi … complementarul este secretul a tot… merg la cuconada…”

2015: ” Ieri am cumparat vreo 10 kg de carte la Libraria din Hol si apoi la Libraria din Centru! 😉 vinerea neagra a fost una kilogramica!”

”…Ieri pe la pranz am realizat ca vreau sa citesc ceva de placere, am cautat in teancul de carti „in asteptare”… Citit in vreo 9 ore aceasta carte de Veronica D. Niculescu. O carte in care traumele copilariei se aduna intr-un caleidoscop uman, in care cei mari tot din copilarie vin, in care copilaria comunista e departe de calificative edenice. O carte si despre foame in comunism deloc catifelat. Un volum ce m-a facut sa tresar…”

” O cronica de Aliona Grati la cartea mea „Poeme pentru Ivan Gogh”… Una care m-a fericit ca autoare! Caci emitatorul si receptorul s-au produs! Multumesc pe aceasta cale criticului, este prima cronica care apare acasa la Chisinau, celelalte acasa peste Prut… Asteptam macar una si dincoace!!!”

”Nu este nimic mai fara de succes ca succesul… Asa inainte de somn, un gand…”

2016:” Maria Pilchin:” Mi-am inceput ziua la Radio Europa Libera (intr-o emisiune TV) cu Vasile Ernusi Vasile Botnaru… O emisiune basileica buna, despre intelighentie, stanga, dreapta, liberalism si libertarianism salbatic in est, despre masculii si femelele alfa ale culturii si despre cum e sa fii scriitor in estul salbatic… Trebuie sa recunosc, dl. Vasile Botnaru e mai mult decat un jurnalist, e scaner…”

”E un poem de „galceava” cu Nietzsche… Un poem in care Zarathustra învaţă tăcerea şi mai e şi femeie 😉 Şosetele ei cât fac!!! E un personaj denihilizant… Îl port în cap de vreo () ani, acum a erupt…”

1 decembrie 2016: ”Sa ne traiasca Romania din noi, caci ea e cea adevarata!

Maria despre ”Cât de mult citesc copiii tăi:

Un studiu a arătat că numărul de cărți din casa ta este de departe cel mai important factor în dezvoltarea apetitului pentru citit, chiar mai mult decât veniturile familiei sau notele pe care le ia copilul tău la școală. Elevii care au acasă peste 100 de cărți citesc mult mai mult decât cei care nu au o bibliotecă plină. Experții cred că prezența cărților le transmite celor mici că și părinții lor sunt pasionați de lectură, așadar și ei ar trebui să fie.”

”Uitati-va la copiii vostri, priviti-i atent! Ei sunt adevaratele voastre comori! Restul e fum si cenusa! Astazi am intalnit vreo 10 oameni minunati, dar mai minunati mi-au parut, fiindca era Mihu alaturi! Copilul meu a crescut! Si asta ma face fericita! Cu adevarat! Il priveam azi printre oameni si cu oameni… Copiii sunt comori!”

Premiul pentru Literatură nu este pentru Literatură!!! Are dreptate Baricco, barbarii au intrat in cetate! Ce cantaret e totusi acest Bob Dylan! Sa cantam literatura! Revenim la acele las gestas medievale? Dar observ ca tendinta cu premiile literare pentru neliterati e globala… In care curriculum sa il bag pe Dylan? Poate sa fac un curs optional „Bob Dylan”?”

2017: ”Imi place expresia „Faceţi-ne un pustiu de bine şi nu mai procedati asa!”… Adica, „Depuneti un mic efort in felul in care faceti ceva!”… De la pustiu la micime e calea unui minuscul fir de nisip…”

”Am citit pe aici o postare care se referea la faptul ca obraznicia si aroganta altereaza feminitatea… Am intrebat daca masculinitatea ramane intacta… Am obosit de aceste mentalitati stereotipale… E discriminare curata… Nu mai dati like-uri, distinse doamne, caci pe urma o sa va plangeti ca sunteti discriminate. Cum ii lasam sa ne trateze, asa o fac… Acum inteleg de ce nu ma plang de discriminare, ei stiu cu cine sa o faca, stiu sau simt. Sfatul meu e sa facem front comun, baieti si fete”

Despre brazi… Exista traditia impodobirii bradului in centrul urbii si acest ritual si prezenta nu e de ignorat. Dar a fost si a trecut. Ne-am revoltat, ne-am amuzat si am mers mai departe. Pe mine altceva ma deranjeaza, azi deja se discuta cat costa geanta primaritei. Daca si-o permite, daca a platit impozitele, care e treaba mea? E deja un resentiment social. Am citit, postase cineva… Cat costa acele de cravata, pantofii, ceasurile unor politicieni barbati? Nu s-a intrebat nimeni. Cica geanta costa vreo 1000 de dolari…. Ce e cu apucaturile astea de socialism leninist? Zic sa fim mai moderati in bloguri si vloguri… Altfel, miroase a mahalagism…”

Despre Maria spun admiratorii:
Elena Ungureanu: ”Ce poezie, Marie… iata doar pentru asta meriti un mare premiu: „de atâta ştiinţă/ mă ia frica/ să nu-mi dea vreo / academie a lumii/ vreun premiu pentru /cea mai pricepută/ femeie.”

Mircea Ciobanu: „Maria Pilchin face o proza buna, o naratiune explicita si rotunda, cu mijloace demonstrativ econome, minimaliste adica. Ochi in ochi este o nuveleta foarte cinematografica, foarte bine vizualuzata. Prozatoarea face concurenta poetei omonime”, – „Inca o data despre starea prozei”, in nr. 9-10, „Contrafort”

Mamier Angela Nache:”Maria Pilchin – O poeta care ne invita la reflectie sustinând cu naturalete si curaj diverse cauze :politice, culturale, sociale, sentimentale, dar si (pur si simplu ) delicios feminine..”

Christian W. Schenk Felicitări, Maria Pilchin! Interesantă legătură, interesant personaj, Ion gură de aur și Zarathustra! Văd că Friedrich Nietzsche intră tot mai des în lirica română contemporană! Frumos poem care dă mult de gândit situației actuale și în general situației existențiale de fi!

Despre femeile Vărsător se spune că sunt extrem de mature, devotate, sincere. Alături de o femeie Vărsător, un bărbat va fi sigur foarte fericit.
O femeie Vărsător este născută cu puterea de a ameliora conflicte, de a echilibra balanţa şi de a oferi stabilitate celorlalţi”

Date biografice: Maria Pilchin (n. 26 ianuarie 1982, Republica Moldova), critic literar, poetă, prozatoare. A debutat în calitate de critic literar în 2013 și în poezie în 2015. A publicat: Paguri critice, 2013; De mână cu Marele joker. Eseuri literare, 2013; Poeme pentru Ivan Gogh, 2015; Realități poetice în zigzag, 2017; Poezie, Eros și Putere, 2017. Premiul Uniunii Scriitorilor din România ”Mircea Ciobanu” pentru poezie, București, 2016; Premiul Academiei de Științe a Moldovei ”Pentru critică literară”, 2013; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Debut, 2013 ș.a. Este prezentă în mai multe antologii de poezie, proză și eseu din Republica Moldova și România. Poemele și prozele sale au fost traduse în franceză, engleză, spaniolă, rusă, ucraineană, catalană și azerbaidjană.

Reclame


11 comentarii

Natalia Mazilu-Miron:”În țară străină lucrezi doar și taci, în țară străină ești ca orfan”


Cu greu am găsit în albumul ei o imagine în care să zâmbească, experiența de viață a lăsat o amprentă amăruie pe chipul acestei doamne fine și plină de tristețe chiar dacă uneori surâde în inima ei. Zice că pasiunea vietii sale e să scrie. Din copilărie Natalia Mazilu-Miron poartă cu sine un pix și un caiet pentru a scrie orice gând inspirat. Îi place să facă surprize, nu conteaza cui. Să ridice buna dispoziție celor dragi. De multe ori face haz de necaz… și chiar îi reusește să zâmbească:”Nu știu dacă e bine sau nu, am in vedere, cu istorioara mea în public… Eu multumesc Domnului pentru viața pe care o am. Bună sau rea – este a mea! Am un suflet bogat, de aceea de multe ori îmi înșir gândurile în scris. Am fost întotdeauna sinceră: E bine sau rau, sunt -EU.” 

Colegele de scoală o vedeau la Teatrul de miniaturi… Nu a ajuns acolo, dar teatrul dur a fost chiar viața ei. ”În adolescență nu am fost frumoasă, de aceea nu-mi plăcea să pozez. După ce m-am căsătorit și am născut un fiu, mulți ani am fost atât de slabă fizic că îmi era groază să mă privesc în oglindă. Au trecut anii, si cu încetul s-a schimbat și starea mea sufletească luminându-mi înfățisarea”.

S-a căsătorit la 19 ani cu vecinul ei. Pare să fie din dragoste:”nu știu cât de mult l-am iubit, dar mi-a dezvaluit odată, că s-a însurat cu mine pentru că eram cumsecade și harnică foc… Avem un fecior – suflet din sufletul meu – Ghenadie, poartă la fel numele soțului, căci ambii sunt născuți în aceeași zi. Și amândoi mă sustin în toate… Iubesc!

Natalia s-a născut la 8 decembrie 1979 în satul Văratic, r-nul Rîșcani din parintii Vasile și Zinaida Miron, tărani de rănd, care au crescut 4 fete, dintre care Natalia este cea mai mare.

Și-a petrecut copilăria într-o căsuță mică de la marginea satului. Chiar alături curgea râul Ciuhur înconjurat de o pădure, imasuri, stânci, dealuri și văi… A trăit și a copilărit în Valea-Adancă. ”Se consideră că în mahalaua noastră trăiesc cei mai nevoiasi oameni din sat, fiind cu mulți copii, fără loc de muncă, fără profesii, fără carte, fără un statut în societate… Nu aveam măcar un drum normal, în special e greu pe timpul ploios, abia reușeam să ieșim din glodul ce venea până la genunchi… Ne ducea mămica în spate până la un drum asfaltat.

Mama avut mult de suferit în viață, că încă în fragedă ei copilarie a fost dată de propria sa mamă spre adopție… Nu ia fost usor nici mai târziu, dar după ce am apărut noi (fiicele) pe lume, ne-a oferit cea mai mare dragoste care există pe acest pământ…” Acum mama Zinaida Miron recunoaște:”Scumpele mamei, voi, fetele mele, sunteți sensul vieții mele, fără voi, eu cred că nu aș exista. Nu v-am dat averi, că nu luam avut. Dar eu vă iubesc mai mult ca viața. Țineți minte, eu vă susțin întotdeauna, și va iubesc la nesfârșit!”

Natalia a dus lipsă de multe, dar iubirea cu care a fost înconjurată în familia lor a acoperit toate lipsurile. ”Întotdeauna am fost împreună că erau ”Toti pentru unul și unul pentru toți”!” Natalia a fost o fire mai timidă. Adesea se ascundea printre stâncile din vecinătate cu un caiet în care înșira gândurile… Cu toate ca era deja matură, adora să citească poveștile în care întotdeauna BINELE învinge RĂUL. Povestea ei preferată rămâne ”Cenușăreasa”. Ea și visa ca într-o bună zi să se producă acea vrajă ca-n poveste…

Și adolescența a urmat să fie una grea în sensul că după nouă clase Natalia nu a avut posibilitatea să meargă la studii, cu toate că își dorea foarte mult să le continue, ca apoi să devină profesoară de limbă și literatură română.

Drama sau problema sătenilor moldoveni: e să recunoască că îndură foame și în prezent. Natalia spune că nici de mâncare, și nici bani de studii nu erau. Doar bunicii ei Olga și Ion Miron i-au ajutat nespus de mult. Își amintește cum bunica care o iubea mult, ia spus că a adunat o sumă de bani pentru ca ea să continue studiile. Din păcate, banii rezervați pentru studii au fost redirecționați pentru alte nevoi: casa în care Natalia a copilărit 17 ani lor s-a dărâmat între timp, și:”Nu am putut fi egoistă, căci mai întâi de toate m-am gandit la viitorul familiei mele: Unde vom locui?” Astfel, s-a spulberat visul de a deveni pedagog, dar în schimb, au procurat o casă în sat.

Copilăria a finișat atunci… În acest timp, fostii colegi au absolvit 11 clase și în școala avea loc balul de absolvire, la care au invitat-o și pe ea. Nu avea nicio rochie măcar. O rudă de la oraș ia adus una strălucitoare, cu buline, și ea își zicea că ceva mai frumos n-a văzut, că… e un vis din basme. La bal a rămas neplăcut surprinsă: toate fetele aveau rochii albe, și doar ea era în una neagră. Exact ca în ”Rățușca cea urâtă”, spune ea. Apoi mereu visa să apară și la ea o rochie alba, spera să fie una chiar la nunta ei, și nici atunci nu a fost să fie. Din lipsa resurselor financiare, s-a cununat la fel într-o rochie întunecată și ”acea împrumutată”. ”Eeeii, dar totuși dorința mea s-a împlinit atunci când mi-am permis să-mi cumpăr o rochie albă la balul de absolvire al feciorului meu! Așa că visele se mai împlinesc”.

Anii au trecut, și parcă o data cu ei a dispărut și sărăcia. Dar cu ce preț! Pentru ași câștiga dreptul la existență și a nu muri de foame în Moldova, a fost nevoită să plece să lucreze ”la negru” în Europa. Astfel, ”am călătorit peste hotare”, spune ea. – ”Am muncit la negru în construcții, chiar ultimii ani am lucrat și la salubritate, pe străzile din Sankt-Petersburg.”

În continuare se visează pe băncile școlare, cu regretul cela că nu are nicio facultate, și nicio o meserie cu care s-ar mândri. Recunoaște totuși că există și o parte pozitivă a destinului său:”Multumesc Domnului pentru traiul care l-am avut. Au fost niste lecții de viață foarte importante. Din fiecare am învățat câte ceva, și ele mi-au prins bine pe parcursul anilor” Luptă pentru consătenii ei, și pentru ca copilul ei să fie fericit! A scris și versuri pentru el: „Am pe lume o comoară./Am numai un singur dor./Sunt femee, sunt o mamă-/Care are un FECIOR!/L-am adus cândva pe lume/Si m-am bucurat enorm./I-am ales cu drag un nume/Si de-atunci mereu mă rog:/-Doamne,eu mă rog la tine,/Ai grijă de fiul meu!/Apără-l te rog de rele,/Apără-l te rog de greu!/Fiul orice nu ar face,/Il iubesc nespus de mult./L-aș ridica sus în brațe-/Dar baiatul,mi-a crescut!/Nu am alta bogatie,/Decit una-fiul drag!/Si-atunci cind voi fi carunta,/Tot o să-l aștept în prag./Căci EL-e rostul vieții mele!/EL-e alinarea mea!/E bărbatul vieții mele-/La care-am visat cândva!/Sunt o MAMĂ care-/Are doar un singur pui !/O altă ființă mai scumpă-/Pentru mama… NU-I!``/ Autor: Natasa Mazilu-Miron

Cei mai buni prieteni – sunt Mama și surorile ei! ”Dar mai am niste prietene deosebite – Florile! Lor le pot spune ceea ce uneori nu aș îndrazni să spun nimănui.” Adoră florile, cu ele vorbește, la ele se plânge. Sunt ca și ființe vii, li se destăinuie, se emoționează, îi indică inima și sufletul, după ce scrie versurile despre ceea ce vede zi cu zi. Și dintotdeauna merge prin viață cu acuratețe tinând cont respectul, sinceritatea și omenia.

Visează să străbată Moldova în lung și lat:”că nu exista un loc mai frumos pe lume decât Tara mea! Așa consideră sufletul meu!” Satul natal, satul Văratic, r-nul Rîșcani – e casa ei și leagănul de dor al copilariei. Niciodată nu va pleca de aici, oricât de greu îi vine… ”Căci e o parte din inima mea. Aici mă cunoaste fiecare om de la mic la mare. Mi-i drag să stau la sfat cu sătenii mei – copii, adulți sau bătrânii. Bună e ideea cu promovarea destinațiilor turistice din țara noastră, poate că în așa mod ne vom promova satele, care din păcate, cu zi ce trece rămân fără locuitori. Mare păcat! Fiecare sătuc are frumusețea lui aparte, indiferent în ce colțișor te afli…” Poezia ei ”Viata de migrant”: /E toamna tirzie afara si in suflet/N-a mai ramas nici urma de zimbet./Merg brat la brat cu a mea tristete-/Pe drumul lung,a-l strainatatii./Ma inconjoara doar lume straina./Poate gresesc,dar imi pare haina./Nici nu iti vorbesc,nici nu te saluta,/Privirea le e rece,aspra si crunta./Clar se presimte un dispret masiv,/Pentru oameni, ca mine-veni-ti la cistig./Dar asa e viata si nu ai ce sa faci./In tara straina -lucrezi doar si taci./Nu ai nici un drept-esti ca orfan,/Cu lacrimi in ochi,ades faci un ban./E toamna si ploua in suflet si afara./Iar gindul ma duce spre casa mea iara./La oamenii simpli,la ai mei/moldoveni./Caci total fericiti-DOAR ACASA SUNTEM!/Si chiar daca in tara e haos mereu,/Si daca taranul munceste din greu,/Si chiar daca ducem un trai mai sarac…/Alaturi de cei dragi -ESTI CEL MAI BOGAT! (Natasa Mazilu-Miron)

A avut o colaborare frumoasă cu scriitorul Dumitru Mircea. Acum lucrează la a doua ei carte. Speră ca la toamnă să reușească să o lanseze la fel cu ajutorul Domnului Mircea. O carte cu poezii populare de suflet.”Cartea mea de poezii, cu îndemnul de a fi oameni de omenie, – e despre iubirea față de plaiul nostru, despre boala migrației, despre bătrânețile grele pe care le îndură unii moldoveni. În această carte se poate regăsi majoritatea dintre noi…” Ideea cărții a apărut anul trecut după ce Natalia a debutat cu câteva versuri în revista literară ”Roua Stelară”. Au susținut-o consătenii și chiar unele persoane necunoscute, din rețele de socializare. ”M-a încurajat și nașul ei Andrei Miron, fost militar în Afganistan: ”Trebuie de lăsat ceva în urmă, că mâine, poimâine nu vom fi, dar trebuie să rămână o amintire frumoasă” – așa mi-a zis. Căci și el, din propria initiativă și cu banii lui din bugetul familiei a înălțat în satul nostru un monument în cinstea eroilor căzuți în războiul din Afganistan. Astfel că fiecare dintre noi are menirea să lase ceva urmașilor noștri.”

Cântătoarele din maracini’’-de Colleen McCullough rămâne una dintre cărțile ei preferate…

Mai are o dorință să lase ceva frumos în urma ei. ”Moldova – cuibul meu de dor” – primul ei volum de carte l-a scris cu mare drag de țară. Indiferent de poziția lui în societate, fiecare om poate face lucruri frumoase pe acest pământ…

Despre Natalia scriu admiratorii:

Maria Covali:Bravo, Natalia. Multe mame se vor regăsi în poezia ta, precum și mulți fii. Dorul mamelor, e un frământ, asemeni frunzelor codrului… Îți doresc și mai departe inspirație, cu aceleași semințe pline de sens… De la suflet la suflet. Știi să hrănești trăirile cetățenilor cu cuvinte alese, așezate în rânduri ca pomii în livadă, încărcați de roadă.

Dumitru Obrintetchi:”Să trăești mult înainte și să ne”răscolește-i sufletele zbârcite” a fiecărui dintre Noi! Mulțumesc pentru Adevărul „așternut”!”

Anastasia Balmuş:”Bravo, Nătălița! Ai pătruns in adâncul sufletului unui om bătrân. Ești o fire sensibilă și bună. Nu cred, că ai fost vre-o dată bătrână, de le simți pe toate?!”

Anastasia Balmuş:”Până la lacrimi… Bravo! Mai expresiv de descris starea de lucruri în Moldova nici nu se poate… Așa e! Trist de tot…”

Antonina Salari Calancea:”Ca intodeauna, rindurile scrise de tine ma fac sa-mi vibreze toate coardele sufletului meu chinuit de dor de plaiul natal, de satului iubit, de casa parintesca si de toti cei dragi. Complimente si succese in creatie si in viată”

   Eu spun că Natalia are o meserie de invidiat prin harul și talentul ei Este Om de Omenie și o Poetă de suflet! Ce trebuie mai mult? Să fie fericită! (Svetlana Vizitiu) ❤


29 comentarii

Emilia Plugaru:”Priveam cu orele cum crește iarba”


‘’Picură-ncet, e drumul pustiu…
Pe străzi rătăcesc, în neștire,
Și floarea de tei îmi șopteste discret,
Că-n jur e atâta iubire…’’ (Emilia Plugaru)

    Are amintiri frumoase, și altele – mai puțin plăcute. De tot felul. ”La distanță de ani, oricum, copilăria rămâne pentru fiecare din noi, cel putin așa ar trebui să fie, anotimpul purității, a cunoașterii, a luminii, a culorii, a frumosului.” Părinții ei erau oameni simpli. Tata avea șapte clase la români: pe timpuri acest lucru se considera important. Nu a mers să studieze mai departe. S-au schimbat vremurile. A fost război, foamete, deportări, destine frânte… Dar, fiica Emilia întotdeauna l-a văzut cu o carte în mână. Cartea era pasiunea lui. Să citească, și să aducă în casă mereu impresii noi. Chiar și radioul cela, o cutie mare cu multe butoane: Emilia ține minte cum tatăl l-a adus spre bucuria tuturor din casă. Asculta știrile, și tot răsucea butoanele alea ca să dea de Vocea Americii. Voia să cunoască mai multe opinii, despre ceea ce se întâmplă pe lume… Astfel, mergea el în pas cu progresul, sau – așa credea tata. A fost printre primii din sat care a procurat televizorul: un lucru nemaipomenit pentru vremea ceea. Iar mama ei… Mama nu avea niciodată timp pentru citit: era mereu ocupată cu munca. Bine, radio mai asculta, la fel muncind privea și televizorul. Muncea și muncea. Și era o femeie nativ cultă, înțeleaptă. Cu iernile gătea zestre pentru fiicele ei, și erau cinci fete în casă! Ridica stativele și tot țesea covoare, așternuturi, broderii pe care apoi le așeza frumușel în casa cea mare. Le făcea atât de frumoase că bucurau ochii. Doar că tata era mai cu teorie la cap:”Lasă, tu, Mărioară, țesutul ăsta, fetele noastre altfel de zestre vor avea. Acum studiile sunt zestrea lor”. Așa și a fost, spune Emilia Plugaru:”Toate am făcut studii, însă a venit timpul când studiile nu mai sunt cine știe ce zestre”… Speră că într-o zi va scrie istoria buneilor de pe tată. Oameni putenici, gospodari, harnici, deștepți ca și alții moldoveni, basarabeni, pe care puterea sovietică ia frânt fizic, nu și moral. Dragostea lor de țară, de neam, a rămas intactă…

Nu există o dragoste mai mare, mai puternică, mai durabilă, mai necondiționată și mai de neclintit decât dragostea unei mame față de copiii cărora le-a dat viață. Nimeni nu te roagă să-i aduci pe lume, nu-ți întrebi copilul dacă vrea să vină, e doar hotărârea ta. Și dacă i-ai făcut acest cadou, l-ai adus într-o lume în care este loc și pentru mult rău, nu doar pentru bine, atunci tu, ca mamă, ești datoare să-l iubești și să-l îngrijești. Dar, nu datoria stă la temelia dragostei. Natura omului e astfel construită încât omul poate purta multă ură în el, dar nu poate să nu-și iubească propriul copil.” (Emilia Plugaru despre Dragoste)

    De mică privea cum crește iarba în primăvară și credea că vede tot procesul înverzirii. Era o fire modestă și visătoare, foarte visătoare, se inspira din orice și se făcea că poveștile magice se realizau în modul pozitiv, fie și în căpșorul ei. În gând, acțiunile din basme puteau fi doar cu personajele care fac numai bine. Iar despre iarba care creștea real, – povestea ei:”Mi se părea că o văd cum creste. Când ieșeau bujorii din tărână, sulițile alea roze, chiar le vedeam cum se înalță. Stăteam cu orele să privesc.”

Prima pasiune? Culorile și desenul:”O fascinație, mi se părea ceva magic. Să iei creionul, să asterni pe hârtie o imagine, reală, sau născocită, – le desenam, coloram incontinuu, și credeam că deveni pictor. Nu a fost să fie…”

   Un copil singuratic, căre-i place singurătatea. O copilă timidă care a rămas pentru totdeauna la fel de timidă. Niciodată nu a putut să se apere de răutăți, obide, pur și simplu, nu poate, – așa și nu a învățat să răspundă cu aceeași monedă! Oriunde o întâlnea, răutatea o bloca în sine. Apoi plângea și se calma doar în tihnă și cu… scrisul. Calmă, ea adoră liniștea în continuare, probabil ca să poată crea în gândul ei povești colorate frumos… Pentru liniștea sufletului, sau pentru crezul ei că miracolele trec în fapte. Mergea la joacă ca toți copiii, apoi dezlega buchiile și nu se mai rupea de la cărți:”Primile povești citite cu căpcăuni care mâncau copiii, m-au îngrozit încât mi se pare că mama m-a dus să mă descânte la cineva în mahală. Apoi mi-a trecut spaima. Cineva mi-a zis că povestea e doar poveste, nu e realitate, deci nu are de ce să-mi fie frică. Am început și eu să născocesc povești.” Își imagina că în podul casei există un rai cu păpuși – una mai frumoasă ca alta, care zburau, dansau și cântau… Emilia le povestea și copiilor din mahala despre isprăvile păpușilor ei, și acei o credeau și vroiau să urce în podul ăla magic să le vadă, după ce ea le spunea că păpușile sunt invizibile și doar ea le poate vedea…

Există oameni care nu-și pot exprima gândurile, emoțiile în fraze, cuvinte, în schimb în fața unei foi albe își aștern cu ușurință emoțiile, trăirile, gândurile. Eu sunt unul din acești oameni. Scrisul pentru mine e un refugiu, dacă vreți, o salvare. Toți avem, am avut necazuri în viață. Fiecare le depășește cum poate. Eu nu am putut să le depășesc real și atunci a venit salvarea, m-am apucat de scris. Ca să uit. Ca să pot merge mai departe. Scrisul m-a salvat nu o singură dată. Nu scriam, nu compuneam pentru bani, slavă, nici vorbă, o făceam în momente de refugiu, băgam, ca struțul, capul în nisip, adică îmi ocupam gândurile cu ceva ce îmi părea mult mai frumos decât viața pe care o trăiam.” – recunoaște astăzi scriitoarea Emilia Plugaru.

Despre Regrete… Tineretea se duce și intelepciunea vine cu anii. Dacă nu ar fi asa, am alerga în căutarea tinereței, împiedicându-ne în toiag… Regretă că a sărit peste tinerețe, nu știe cum s-a întâmplat, dar a ratat-o. A zăbovit prea mult, posibil, în copilărie. Când s-a trezit, tinerețea trecuse pe alături. ”Regreți, nu regreți, nimic nu întorci. De aceea lași viața să curgă cum vrea ea.”
Despre Limbă. ”Ar fi fost imposibil ca atatia ani traiți de noi alături de rusi, fiind impuși să vorbim rusește, citindu-i și cunoscându-i pe autori, scriitorii ruși, cunoscând cultura rusă, una care nu e chiar de ignorat, toate acestea să nu fi lăsat o amprentă. Nici nu ar trebui să ni se ceară să devenim vorbitori de română perfectă peste noapte, am făcut deja salturi enorme. Cu timpul toate se vor rezolva. Timpul ne-a îndepartat, timpul ne va apropia!”

Când a fost în Franța în acest an, Emilia se ducea să ia o gură de aer și sa vadă cum se despletește primăvara, într-un scuar mic, foarte frumos si bine îngrijit. In acel scuar, unde erau amenajate terenuri de joacă pentru copii, în fiecare zi, însoțiți de educători, venea un grup de copii de vreo trei-patru ani. Copiii ca copiii… Doar că vorbeau în altă limbă, în rest, ca și ai nostri, poate doar mai puțin fițos îmbrăcați… Au surprins-o la un moment dat, atunci când brusc acești puradei francezi, care se jucau cu lopățele de zor în nisip, au început să cânte cât îi tinea gurita: ”Vive la Liberte! Vive la Liberte!” S-a bucurat atunci și a realizat de ce în Franta nu se v-a întampla ceea ce se întâmpla la noi… De fapt, Parisul e un punct pe hartă construit de oameni, pentru oameni. In fiecare pietricică infiptă în zidurile Parisului e înscris cuvântul…Iubire!

Despre Eroi. ‘’Există oameni care se nasc să fie eroi. Ei nu știu despre acest lucru. În momentele de mare primejdie pentru alții, se aruncă în foc, în apă, oriunde. În rest, acești oameni, au metehne, neajunsuri, nu sunt chiar cele mai bune si cele mai pozitive persoane, adevărul e că se nasc ca Să fie eroi…’’

Eh, satule, cu nuci bătrâni…’’/De câte ori mi-aduc aminte/De tine, satule, să știi,/Atat de viu imi esti in minte,/Dar azi ai străzile pustii…/Îți vad casutele lăsate/În voia sorții, au plecat/Copiii tăi, sunt toți departe,/Ce mult s-au mai înstrăinat…/Hai, cheamă-ți fiii înapoi,/Măcar pe-o zi, măcar pe-un ceas,/Să te privească dărâmat/Și-apoi să-ți zică bun rămas…/Să vină prin mașini luxoase/Și cei ce nu-s plecați prin lume…/Voi, nucilor, străjeri cuminti,/Ce țineți minte orice nume/Și orice pas trecut pe-alături,/Să vă-ndreptați în fața lor,/Să fremătaţi uşor si tainic,/Poate treziţi în ei un dor./Un dor de mamă și de tată,/Un dor nebun de nuci bătrâni/Și plâng cum plângeți voi acum,/Și vin în sat ca buni stăpâni…/Și va fi iarăși primăvară/Cu sărbători, cu hore, cânt…/Eh, satul meu dintre coline,/Tu astazi nu mai ai cuvânt…/De câte ori mi-aduc aminte/De tine, satule, să știi,/Te vreau din nou cu datini sfinte/Și larmă multă de copii…/(29.07. 2016 versuri Emilia Plugaru)

Emilia Plugaru nu dă sfaturi la nimeni, mai ales atunci când nu i se cer. Poate să se dea cu părerea, atât, nu ține cu dinadinsul să se țină cont de opinia ei, dar unul ar oferi:”Fiecare om, de fapt, își trăiește  viața de unul singur, chiar dacă e înconjurat de lume. – Fiți cinstiți! În primul rând cu voi înșivă. Cu cei apropiați! Și cu toți ceilalți! Câte lucruri spre bine s-ar schimba, eh… Și încă ceva. Respectați-vă familia. Voi ați ales-o, voi ați creat-o. Familia e ultimul refugiu…”

”Fiecare zi ne oferă ceva special. Și Azi e anume o asemenea zi… Nu avem pentru ce ne bucura. Nu avem pentru ce face paradă și artificii. E de ajuns să ne deschidem sufletul… Să aruncăm de acolo ura. Să ne gândim că suntem niște trecători obișnuiți prin viață și că nu ar trebui să o trăim în suferință…’’

Medicina la moldoveni. Emilia Plugaru e convinsă că stresul care vine din durere fizică este cauza lipsei de încredere pentru medicina autohtonă. Există și medici buni, dar niciodată nu ai siguranța că ei te vor ajuta atunci când nimerești pe mâna lor. În special, au de suferit persoanele în etate, care mai au și o pensie mizeră, și dacă medicina parlamentarilor nu e cea a poporului, iar ei nu au niciun interes pentru a prețui medicii prin salarii decente, atunci… cât valorează sănătatea noastră?

Despre călătorii. Emilia Plugaru a reușit să călătorească și atunci când din Uniune era foarte greu să treci hotarele. A vizitat Bulgaria și Germania (republicile sovietice nu întră în cont), și a fost surprinsă nu doar de frumusețea Germaniei. Cultura, punctualitatea, orașele curate și îngrijite. Nemții nu umblă fără treabă pe străzi, ei sunt mereu la muncă. Cu serile se adună în baruri, pleacă la teatru, se distrează în curțile caselor lor, care sunt desigur închise și nu întră oricine… Și copii mai frumoși ca la ei n-a văzut. Se vede că sunt crescuți în dragoste. Spune că dacă așa era în perioada sovietică acum trebuie să fie și mai organizați, sau la fel de bine. Recent a fost în Franța, la fiicele sale. Că are patru copii cu care se mândrește! Are acolo în Franța o nepoțică după care mereu o apucă dorul. Franța pare să fie o țară mereu calmă, cu orașe minunate. Tot ce au obținut francezii, au făcut-o prin muncă, verticalitate, omenie și dragoste față de neamul lor. În special, prin respectarea Legii!

Despre Etate. Emilia ne asigură că bătrânețe nu există, noi nu îmbătrânim niciodată. Pentru că copilul, tânărul, omul ajuns la maturitate este încărcerat într-un corp rămolit din care nu mai poate ieși. Acel tânăr atunci când vede un bătrân și înțelege acest lucru, este un om înțelept. Ceilalți vor ajunge să înțleagă doar când vor fi și ei în pielea unui corp rămolit. Poate doar atunci ajung și ei să devină… înțelepți.

Despre pasiuni. Mai are o mare pasiune pentru lucrurile efectuate din ceramică. Adoră să modeleze diferite figuri, să frământe lutul, să-i dea o formă, poate și suflet. Astfel, ies suvenire minunate, cu varia chipuri de oameni: băbuțe sau moșneguți etc. Nu este atât de ușor, dar lucrul îi aduce liniște sufletească.

A bocit o săptămîna atunci când a absolvit școala medie, și nu putea să decidă în ce direcție să meargă mai departe. Tata care nu avea timp de discuți, ia tăiat-o scurt:”La Vasile a lui Cazâl în brigadă!” Prășitul la fel e muncă, și e nevoie mereu de muncitori, dar Emilia imediat a realizat că pe ea, o ființă fizic firavă, prășitul n-o surâde deloc. A depus actele la Institutul Politehnic din Chișinău, facultatea Arhitectură, pentru că la cea dorită de ea, la Jurnalistică, nu avea nimic din publicații, nici măcar un debut în ziare. Și peste cinci ani, Emilia Plugaru lucra ca architect. La muncă pleca ca la sărbătoare și nu știa cu ce să-și umple zilele de week-end într-atât era de acaparată de serviciul ei la Institutul de proiectare, cu o echipă de nota zece și cu care se simțea într-o adevărată familie. Dar iată că au apărut copiii proprii, plus probleme de sănătate și a fost nevoită să facă o alegere. Bineînțeles că a ales să stea cu copiii ei. Cei patru copii acum sunt mari și o susțin pe mama în tot ce face ea: fiul, Radu Plugaru, a creeat un site de povești și a plasat toate operele mamei, și site-ul se bucură de succes în continuare. Grație fiicei sale, Rodica Plugaru, în această vară a ieșit de sub tipar o nouă carte frumoasă pentru copii ”Anotimpuri colorate”. A pus umărul, a muncit mult, și Emilia le este foarte recunoscătoare copiilor ei… Pentru cei care vor sa procure cartea ‘’Anotimpuri Colorate’’, o gasiti in librarii, Librarius în Chișinău și prin țară, Libraria din centru Cartier si librariile Litera! Emilia Plugaru vă așteaptă sa veniți și cu parerile voastre despre carte!
În fine, scriitoarea Emilia Plugaru face o remarcă; că unele persoane se cred stăpâni peste tot și nu gândesc că Dumnezeu e mare, e în jurul nostru, – în iarbă, flori, apă, vânt… Și dacă totul dispare, nu va exista nici omul. Omul e iarbă, floare, apă, vânt… Deci, cine e stăpânul?

Oamenii care vă iubesc, vă sunt alături chiar și la depărtare! Totul va fi bine, va trece! Nu uitați că cineva are nevoie de dumneavoastră!

❤ SV

Alte surse despre Emilia Plugaru in blog:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/09/23/emilia-plugaru-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/07/18/povestea-lui-timur-de-emilia-plugaru/


3 comentarii

Să tot asculți că Timpul e o iluzie a noastră – Radmila Popovici


Poeta versurilor profunde, nostalgice, emoționale. Romantică până în măduva oaselor, cu spirit clasic, pe alocuri – sobru… Se inspiră din orice, scrie până la epuizare, apoi se umple iarași… Recunoaște chiar ea: ”Nu pot respira dacă nu mă las scrisă de versuri care transmit energii, în funcție de unda pe care mă aflu.”

Viața, pare-se, ne conduce direct la înțelepciunea vârstei. Uneori încercăm să ne relaxăm departe de iureșul evenimentelor, pentru a le urmări dintr-o parte. Ca persoane predispuse căutărilor spirituale, intuim că doar încetând să căutăm, putem găsi ceva în cele din urmă. Departe de agitația urbană, preferăm să ne adâncim în relații profunde, bazate pe afecțiune și intimitate. Ades devenim pentru lumea de-alături anume cei care-i ascultă și-i susțin pe alții: le putem da un sfat, exprimăm un gând care poate fi luat în considerație. Atitudinea lor ne permite să ne simțim încrezători în fața îndoielilor și dificultăților vieții. În același timp, să nu ajungem la extreme, să nu renunțăm la dorințele proprii, întrucât riscăm să ne transformăm într-un cocon emoțional, care poate deveni tot mai impenetrabil pentru cei din exterior… Deci, tributar înțelepciunii – ne asigurăm că ea rămâne o parte a relațiilor fructuoase și pașnice cu oamenii din jur… Despre Radmila Popovici vorbesc. Și ce oglindește albia versurilor sale.

     Vârsta discernământului. Firavă și luminoasă, Radmila conduce nava poeziei ca un adevărat căpitan. O minte critică, analitică, reflexivă, tocmai de aceea preferă emoțiilor impulsurile raționale. Știe să stabilească obiective, pentru a-și duce proiectele la bun sfârșit, să creeze liniștea pe care o adoră, dar și să răspundă dorințelor și nevoilor celor care o abordează. În relațiile cu oamenii, este foarte tandră, sentimentală și sinceră, precum este și opera ei poetică, plină de autenticitate și profunzime, în care se contopesc lumea reală și imaginația în același timp. Reacționează la orice situație vulnerabilă și este mereu dornică să-i ajute pe cei nevoiași.

     E foarte ușor să-i distingi scriitura dintr-un milion de versuri. Inegalabilă, Radmila, și ne mândrim că este a Noastră! Româncă-basarabeancă, moldoveancă, franțuzoaică la chip, cu ganduri pline de poezie și iubire. În special, pentru Familia ei. Activă, responsabilă și perseverentă, antrenată în consolidarea relațiilor interumane, prioritare fiindu-i aprecierea și fiabilitatea în cercul familiei și al fiicelor sale dragi. Totdeauna visătoare, mai mult aeriană, uneori neînțeleasă de cei, care nu au tangențe cu poezia și firile poetice. Un gen de femeie – Coco Chanel, franțuzoaică tipică ambițioasă, șarmantă, agreată de lumea bună. Nici măcar invidiată nu poate fi, intr-atât e de fragilă și gingașă, ca un copil pe care dorești să-l netezești pe cap pentru tot ce reușește să facă. Bărbații o adoră pentru senzualitatea, feminitatea și agerimea ei, pentru vocea-i caldă, fenomenală de orator, lipsită de tonul sever. Pare că niciodată nu se ceartă, eu n-am auzit-o ridicând tonul. Din nou, Radmila, poetă talentată, actriță, frumoasă, elegantă, cu un stil vestimentar aparte – o floare cu calități umane pe care le descifrezi în versurile sale, pentru că ea știe să răscolească adâncurile sufletelor. Cel mai important – versurile ei exprimă ideea prețuirii omenești, a iubirii nemuritoare, și a celei dintre Femeie și Bărbat… O caracterizează spontaneitatea, surpriza gândului fulgerător, dar, ca o prizonieră a vieții, suferă, exprimând durerea omului de rând, în special, durerea femeii. Versurile Radmilei sunt scrise ca-ntr-un vis în care nu există reguli. Ultimele ei cărți au omis și rima. Într-adevăr, cine a inventat rima? Nu e ușor să-ți exprimi gândurile și emoțiile, care să fie clare pentru toți, dar ea o face atât de îngenios, încât ai impresia că anume așa trebuie să fie poezia și nu altfel.

Zilele acestea Radmila vine cu o aniversare destul de fragedă pentru silueta ei aproape transparentă de 25 de ani și, ca să-i dorim „La mulți ani!” ar trebui să crească și să înflorească până la o sută și nici atunci să nu se oprească… Sănătate de-ar fi! Plăcut e să te odihnești în lauri fără să te gândești la orizonturi noi…

Iar versurile ei deschid aceste orizonturi și tot ce înseamnă viață, e să te regăsești în așteptările tale! Radmila Popovici, pe lângă poezie, scrie și proză scurtă poetică, un alt stil, dar și continuă să scrie texte pentru cântece. Ține la cărțile sale ca la niște copii. Dar mai des citește din: ”Mi-s”, ”Intimatum”, ”Urâta”

/Ping-pong/

”limbile visului
mă aruncau în aer
minge
de ping-pong
deasupra caselor
bolnave de una
și aceeași

trăiam în sfârșit

libertatea
balonului de săpun

fericirea e o furtună
scapără când uiți

să vrei

până te sparge
spinul
primului gând” (Radmila Popovici)

Sunt o singuratică, prefer să coexist în propria mea lume. Știu că Dumnezeu ne oferă doar ce este pe măsura puterilor noastre. Intuiesc, că și Radmila este o solitară, care trăiește mai mult în lumea ei creativă, specific pentru o Fecioară, ca zodie. Îi sunt recunoscătoare Domnului că ne-a unit în spațiul virtual, apoi și la întruniri mondene, mai târziu – prin  „Clubul Impresii din viață și cărți”, care ne leagă în continuare… Cel mai mult îi doresc Radmilei să fie fericită – atunci le va avea pe toate, zâmbind! Doamne ajută!

SV


10 comentarii

Otilia Tiganas la ”Clubul Impresii din viata si carti”:”O limbă de lemn printre linii fierbinţi”


     Când politica ţi-o ia înaintea bucătăriei, când bucătăria îţi nimiceşte familia, când familia îţi penetrează serviciul ca să remarce guvernul, orgasmul în doi devine improbabil! – Otilia Tigănaş
Clubul ”Impresii din viata si carti” în incinta Sediului Central Bibliotecii Municipale ”B. P. Hasdeu” a venit cu o nouă surpriză: protagonista Otilia Tiganas, cu origini basarabene, stabilită în Arad, România, – medic de meserie, bloggeriţă, scriitoare, formator de opinie…  Inimă română, la o gură de vorbă cu un suflet frumos, om talentat, medic-scriitor, care poartă în inimă un gol imens, un Dor nestins de neam, de rădăcini strămoşesti. Cu excelenta moderatoare Galina Codreanu, cea care a descoperit-o pe Otilia şi ne-a adus-o la club… Cu prezenţa lor ne-au onorat: muzicianul Constantin Rusnac, regizorul Gheorghe Andos, scriitorii Renata Verejanu, Tatiana Scripa, Diana Zlatan-Ciugureanu, Tatiana Afanas Creciun, Zinaida Ambroci, Ion Cuzuioc, Raia Rogac, Valerian Ciobanu, Nicolae Roibu, Lilia Onea, Angela Brasoveanu, Iulia Jalba, Maria ConduforovMarius Viziru, Sandu Aristide Cupcea, Valeriu Minciuna, Iulia Perez, Georgel Chiruc, etc
Vedeţi imaginile de la eveniment în albumul Otilia Tiganas – Femeia cu sapte palarii la Clubul IVC.
   ”Draga Otilia Tiganas! Tu ai adus la Chisinau un strop de ploaie rece, o raza zgarcita de soare, o poezie proaspata, o proza scurta, scrisa cu mult umor si ironie, dar si un Dor nepotolit. Si o inima calda, plina de iubire…
In aceste cateva zile – oameni de arta, scriitori, jurnalisti, compozitori, intrepreti, bloggeri, poeti, profesori, au dorit sa te cunoasca, sa-ti citeasca scrierile, sa te imbratiseze, sa-ti asculte vorba, sa-ti dea o floare si sa -ti lase o farama din sufletul lor…Lume buna te-a aplaudat pentru talentul tau, pentru Dorul amintirile pe care le porti in suflet, pentru verticalitatea, sinceritatea si caldura inimii tale… Drum bun sper casa! Sanatate, Iubire, Inspiratie, Proiecte inedite si multe Victorii in calea ta! Te asteptam la Chisinau oridecate ori vei simti nevoia sa-ti reincarci bateriile, sa-ti potolesti setea la izvorul neamului si sa ne rasfeti pe noi, cititorii si admiratorii tai, cu scrieri alese!
O imbratisare!” – Galina Codreanu”
      ”Pentru greșeli, fraude, încălcări ale legii, există instituții specializate. Există acolo oameni plătiți să le analizeze, să le cântărească și să le amendeze. Nepătimaș, CORECT.  N-are treabă cu astea presa, care trasformă informații disparate în știre de scandal. N-ai treabă tu, de acasă din fotoliu, fiindcă nu deții date suficiente, înghiți doar rahatul de la televizor și apoi, scutură-te tu bine și vezi dacă ți-ai declarat la fisc ABSOLUT toate veniturile! Sau dacă ți-e „dinjosul” total imaculat, astfel încât să-ți permiți să comentezi curvoșagul altuia. Iar dacă Dumnezeu ți-a pus mâna-n păr și te-a băgat prin funcții de control (chit că poate ești analfabet!), tu controlează corect, dar NU AI CE URLA ȘI DOJENI ȘI CERTA AROGANT patronul controlat: „Dar cum v-ați permis să…!!!” Că nu ești în islam cu datul cu piatra în păcătos, la piața publică. Fă tu acolo, drăguță, un proces verbal tehnic și vezi-ți de drum! Și lasă-i pe aceia pregătiți anume să analizeze ce ai scris tu pe-acolo. Fiindcă MULTE, multe tâmpenii scrii!!
Iar mâine se schimbă guvernul și tu o să zbori din funcția aia futută de control pe care tronezi astăzi și tot tu ai să rămâi bou singur, în afara turmei și ai să te miri unde a ajuns „țărișoara ta atât de frumoasă”.” 
Din minciuni nu ies adevăruri! Niciodată. Oricât le-ai răsuci. Nici măcar când vine vorba de sănătate.” – ”Primele gesturi de bun simț, elementare, atunci când îți crește tensiunea. NU intri în panică, iei măsuri. Calm.” Sunt doar medic. Unul dintre profesioniști. Nu-s nici Dumnezeu și nici (sper) diavol!” – Dr. Otilia Țigănaș, medic de familie 

   ”Azi sistemul nu merge. Că nu merge, nu ne miră, nu ne zguduie. Însă ce-i mișto în comunicat, este următoarea frază care dă senzația că toți am ști ce avem de făcut, că totu-i sub control, când de fapt fraza nu conține nimic. Sau, dacă cumva conține vreo idee, ș-așa nu te încumeți s-o aplici fără să angajezi o casă de avocatură… haha” – Otilia Tiganas.

”Am descoperit un talent uimitor. La lectura revelatoarelor poeme, autoarea Otilia Țigănaș se dezvăluie cu o naturalețe și un fair-play fascinate. De parcă ar fi scris din mers, aceste concentrate demersuri filosofice, străbătute de un lirism debordant. A fi aparent simplă, este rezultatul firesc al unei cariere de jurnalistă împlinită prin măiestria de a cuceri de la primul cuvânt. Știe să strălucească în toate, păstrând concomitent aura unei nobile conștiente de aleasa-i cale și valoare. O iubim și mulțumim Clubului, președintei, D Svetlana Vizitiu, iar moderatoarei Galina Codreanu, toată recunoștința pentru cele câteva zile de ReUnire a Malurilor Prutului. Felicitări nouă, tuturor, pentru adevărata oază culturală, de multvisată și indispensabilă firii noastre de beneficiari ai frumosului!” – Diana Ciugureanu-Zlatan

      ”A fost o zi de Florii extraordinar de frumoasa, cu oameni minunati, cu emotii pozitive, cu poezie buna, cu cantec, flori, aplauze, imbratisari si destainuri… Otilia Tiganas, la Cenaclul Cenaclul „Grai Matern, si-a dezgolit sufetelul si l-a pus cu grija in palma clipei ce-am trait-o… Firava ca un chiocel, sincera, calda, prietenoasa, deschisa, adevarata, a depanat amintiri izvorate, parca, dintro alta viata… Atat de dulce. Atat de calda. Atat de aproape… Iar noi toti, insetati de Dor de neam si de Tara, de vorba aleasa si de oameni talentati, cu inaltime de suflet, – am ascultat cuminti, am recitat, am lacrimat, am aplaudat, cantat, dansat…Astfel incat, dupa patru ore si mai bine, nimeni nu vroia sa plece, semn clar, ca purtam cu noi, acolo, in Casa Mare a sufletului nostru, un Dor de frati si de surori, pe care nici un pamant si nici o apa nu-l poate desparti si nici potoli…
Pe final de intalnire, s-a propus – una din sedintele din vara ale Cenaclului Grai Matern, sa se desfasoare la Hasmas, Arad…  (Galina Codreanu)
Dina Pripa:”Otilia Tuganas este Omul-stapin al propiei vieti. Este scenaristul care inventeaza povestea. O creaza mai intii in imaginatia sa. Devine regizorul acesteia si incearca sa nu scape friul din maini. Inventeaza-ti jocul, scrie-ti propria poveste de viata si intreprinde actiuni concrete ca sa realizezi ceea ce ai gindit. Asta ne indeamna sa facem Olitia Tiganas. Ei ii reuseste de minune si ea este convinsa ca fiecare poate reusi, daca isi ia in maini propria viata.”
      ”Ca bloggerita-medic, “paiul salvator” pentru cei din diapora. “Medicina este soțul pe care îl iubesc adânc, lângă care trăiesc de decenii și mă felicit că m-am măritat cu el, lăsând fluturii tinereții la o parte. Mai ales azi, când privesc în jur la tot ceea ce mă înconjoară! Îmi iubesc soțul-medicină. E loial, tandru și blând. Nu m-a dezamăgit. Dar scriitura este iubitul năvalnic din adolescență, primul iubit, nopți fierbinți lângă el, nițel techergheu, genul de iubit care nu place părinților. Este cel lângă care puteam muri de foame, dacă nu ascultam la timp și plecam cu el în lume. Probabil mă și înșela. Dar ce patimi! Cam asta-i scriitura pentru mine! Este iubitul care mă mai sună uneori, îmi redeșteaptă noianul de trăiri și nici azi nu pot să-i închid telefonul în nas, zicând să mă lase în pace, că sunt femeie serioasă la casa ei. Fac ce fac și tot mai accept câte o întâlnire de taină” – recunoaste Otilia Tiganas. La maturitate, Otilia Tiganas a debutat cu o culegere de proze scurte „Femeia cu şapte pălării“, “…pe care le-a scris rand pe rand, in timp.Nici nu mai știu de ce…” Cartea-carte, a alcătuit-o atunci, când a avut miză: concursul Festivalul-Internațional “Ars Maris”, 2011. Astazi “Femeia cu sapte palarii” este déjà la a doua editie. Tot la a doua editie fiind si “Poezii vanate de fisc”, “poeme de dragoste/erotice, alcatuite din limbajul „de lemn”, ridicul actual, uzitat in presa, de oamenii politici, de politisti etc” (Renata Verejanu)

Gabriela Baddour:”Despre carte, o savurez si-mi zic: Jos palaria! Otilia draga, jos toate palariile, medic bun, esti; scriitor bun, esti; om cu sira spinarii, cu caracter esti; prieten , sotie si mama jos palaria esti… Umorul tau e fenomenal, poate descreti fruntile mai ceva decat un antidepresiv! Te iubesc, OM FRUMOS!”

Angelica Lutcan:”A fost un evenimet foarte frumos, legind spiritele neamului nostru de dincolo de Prut, si strapungind blind in inimile noastre, a celor din Basarabia. Sunt foarte binevenite asa fel de evenimente culturale, fiindca ne trezesc sufletele la lumina si inspiratie. Felicitari D-nei Otilia pentru lansarea cartilor noi si multa bafta in continuare. Mult respect D-nei Galina Codreanu pentru organizarea acestui faimos evenimet! Bravo!”

Euforia Indigo Holding:”Premiile pentru cea mai memorabila interventie – un Parfum natural frantuzesc, oferit de catre Euforia Indigo Holding , Eros Versace, nr 64, a fost oferit pentru superba melodie la pian in interpretarea celebrului compozitor Constantin Rusnac, altul, pentru Femei, nr 33- La Nuit Tresor Lancome, pentru extraordinara piesa „Mama” si inconfundabila voce a Angelei Brasoveanu, carora le multumim din suflet!!!”

Filme de la eveniment postate pe Youtube:

https://www.facebook.com/events/411840219166501/

”M-am întors din Chișinău plină de oameni, de gânduri, de senzații și sentimente.
După ce oboseala drumului (deloc scurt) se va fi netezit, după ce toate mi se vor așeza ordonat prin sertărașele inimii, am să scriu detaliat despre acest periplu minunat! A fost ca un vis. Scurt.
Te salut, Moldova! O Moldovă iubindă prin oamenii, destinele, năzuințele, succesele și frustrările ei.
Bizară poveste… să traversezi o graniță, să te lași controlat de poliția de frontieră în buzunare, ca să ajungi… ACASĂ!

Veneam cu autobusul dinspre Chișinău spre Iași, ședeam în spatele șoferului, mergea Radio Moldova când, brusc, începe o știre radio despre mine și evenimentele culturale ale ultimelor zile, cărora le-am fost părtaș/protagonist.
… Știrea despre mine se situase între o piesă a lui Smiley și una a Andrei. Nu stau rău, așa-i? (www.trm.md) .

”O mică parte dintre cei care m-au onorat cu prezența la Chișinău… Râdeam, fiind acolo. Am spus:
– Structura pe sexe a auditoriului, aici la Chișinău, diferă de Arad. De exemplu. Păi, aici la Chișinău predomină bărbații, la noi n-ai loc de femei! haha” – Otilia Tiganas


9 comentarii

Lana Claire: Suntem creatori al propriului Destin


Aș vrea să fiu o mică stea… Ce calea-ţi luminează,.. Să te aduc în lumea mea, pășind domol pe-o rază…lana claire

Fericirea o înțelege în felul de a prețui fiecare clipă a vieții. A învăţat să se bucure de lucruri simple, zilnic încercând să depăşească durerea şi cazurile grave la Asociația pentru copii vulnerabili: Puterea acestor oameni de a se lupta și a învinge orice obstacol o face să înțeleagă toată drama unei lumi aparte şi cât de important este să te trezești sănătos!

– ”Suntem asemenea unei cărți cu file aurii pe care o răsfoim zilnic… Suntem creatorii propriului Destin” – spune cu sinceritate Lana Claire.

Este o artistă, o fire romantică, deschisă, creativă, foarte pozitivă, simplă, uneori, la fel de dificilă… Muzica este universul ei, o usă în realizare a visurilor, a împlinirilor, – o muncă şi un proces de creaţie care o fac deosebit de fericită. Cu toate că are un exterior extravagant şi foarte frumos, este de fapt, o fire foarte modestă, gingaşă, atentă la orice om în comunicare şi cu mare teamă să nu supere pe cineva… Îşi propune să atingă orizonturi noi, şi munceşte cu perseverenţă la mai multe proiecte. Recunoaşte, că viaţa e scurtă şi vrea să le reuşească pe toate la timp. Este cantautor, scrie versuri şi compune muzică pentru texte. La fel de minuţios cântă la pian, pictează pânze în ulei şi chiar cu cafea, este la fel de talentată în orice realizare a ei.

Îmbină munca şi pasiunile ei, şi ca Fondator şi Ambasador al Asociaţiei Logopedice a Copiilor cu dizabilităţi din Republica Moldova. Este o adevărată leoaică, o luptătoare în acţiuni de caritate, pentru suportul persoanelor vulnerabile. Suşţine în continuare ideea că fiecare om are misiunea lui pe acest pământ, şi că nimic în viaţă nu este întâmplător. Se străduie prin creaţiile sale să aducă zambete, bucurii şi speranţe în vieţile oamenilor.  Prin sentimente să transmită un mesaj drag Publicului. Un mod pozitiv de a gândi, care la rândul său atrage succesul. Fericirea e o artă pe care dacă înveţi să o posezi, – nu te va părăsi niciodată!

 Vine dintr-o familie de medici, iar bunica ei a cântat într-un cor bisericesc, şi probabil de la ea vine darul Lanei. La o vârstă fragedă, a început să studieze la o școală muzicală corală, tot atunci, i se limpezeşte calea ei spre o lume a artelor. Îşi aduce adesea aminte de examenele la pian, de primele concerte la Sala cu Orgă și la Teatrul de Operă și Balet…

Prima vizită la un studiou muzical. Ulterior, a absolvit facultatea de Drept Internațional la ULIM: astfel, pentru a completa studiile şi să definească rolul ei ca Ambasador la Asociația Logopedică cu copii cu dizabilităţi (A.L.C.D.M). A participat la varia expoziții în țară și peste hotare cu tablouri ei ca autor. A studiat şi a muncit o perioadă în Marea Britanie, la Londra fiind învitată de o Asociație Non-Guvernamentală. În acest timp, Lana a început să scrie versuri, iar dorul de casă o macina tot mai mult, și o întâmplare imprevizibilă în familie a făcut-o să se întoarcă în țară.lana

Cu prima piesă muzicală ”Tango”, pe care a scris-o, Lana Claire a luat locul doi la un concurs muzical din Kiev. Au urmat multe colaborări și alte piese: Samba, Dragostea Adevărată, Tu ești viața mea, Visuri, Mama... Pe parcursul acestor ani, a organizat expoziții, concerte de caritate, și, de asemenea, a prezentat concerte solo la Filarmonica de Stat, Casa Armatei, alte Centre Comerciale ori Cluburi. S-a filmat în clipul propriu cu piesa Samba, în colaborare cu trupa de dans Black and White. Ca urmare, a creat şi format un band ”Lana Claire Latino Jazz Band”, susţinând câteva concerte la Cluburi și Restaurante unde cântă piese gen Latino și Jazz din repertoriul ei, și a compozitorilor și scriitorilor cu care colaborează. în continuare. În orice turneu cu concerte, Lana mereu promovează cultura și tradițiile țării noastre.

”Mă mândresc cu plaiul nostru superb”, – spune ea. De altfel, munceşte la un proiect ”Tezaurul Mioritic” ce are la bază promovarea tradițiilor, culturii, obiceiurilor și a locurilor pitorești, şi chiar recomandă câteva destinații turistice din Moldova care au impresionat-o în mod special: 1) Mănăstirea Căpriana 2) Cetatea Soroca 3) Mănăstirea Saharna 4) Complexul Orheiul Vechi 5) Mănăstirea Japca 6) Vinăria Cricova 7) Mănăstirea Curchi 8) Rezervația Naturală Prutul de Jos 9) ”Stejarul lui Ștefan cel Mare” din Cobîlnea, care are peste 700 de ani. 10) Rezervația naturală Țipova

Cărțile sunt petalele sufletului ei, îi place să citească şi sugerează celor pasionaţi de carte, câteva titluri de carte: 1) Paulo Coelho ”Alchimistul” 2) ”Pe aripile vântului” Margaret Mitchell 3)”Last of the Amazons” Steven Pressfield 4) ”Elvis Presley” Joel Williamson 5) ”Ciocolata ” Djoan Harris.

”Copii sunt lumina sufletului nostru, iar cărțile sunt prietenii devotați”: Lana recomandă şi micilor pici câteva titluri de carte: 1) ”Emil din Lonneberga” de Astrid Lindgren 2) ”Peter Pan” -M. Barrie 3) ”Pinocchio”- Carlo Collodi 4) ”Basme” Frații Grimm 5) ”Karlsson pe acoperish” Astrid Lindgren.

Şi un Top 5 cărţi pentru cei mai mari, din literatură artistică care a impresionat-o mai mult: 1) Contele de Monte Cristo, Alexandru Dumas-tatăl 2) Preria, James Fenimor Cooper 3) Jane Eyre, Charlotte Bronte 4) Cei trei Mușchetari, Alexandru Dumas-tatăl 5) Memoires of a Geisha, Arthur Goldenasociatia logopedica

O inspiră piesele spaniole, latino, adoră marea, munții, cascadele, nopţile cu lună şi stele, în general adoră natura de la care se înspiră în creaţii. Lana spune, că ”frumusețea vine din interiorul sufletului și se reflectă în jurul nostru, atunci când conștientizăm acest lucru şi devenim mai sensibili, mai deschiși către Univers, iar fericirea radiază și se citește în ochi”. Se înspiră  de la oameni puternici, de succes, de la femei care sunt mame, soții, prietene care pe tot parcursul anilor reușesc să mențină focul dragostei și armoniei. Iar acest vers îl dedică tuturor femeilor:

Tu ești izvorul nesecat al vieții, 

Precum e roua pură a dimineții, 

Ce ascunde adânc mistere tăinuite, 

Păstrînd pe veci focul iubirii infinite…’


17 comentarii

Lia Sinchevici vine la noi


235821Moldoveanca Lia Sinchevici vine dintr-o familie de medici Vladimir și Maria Sinchevici din orașul Rezina, Republica Moldova, și se consideră o norocoasă, pentru că ”mulțumită educației oferite de părinţi a ajuns acolo, unde a dorit să fie” Este actriță și a jucat împreună cu celebrități ca Jean Claude Van Damme în filmul „6 bullets“ şi cu Dolph Lundgren în „One in a chamber“. A absolvit jurnalismul, ulterior actoria la UNATC I.L. Caragiale din Bucureşti în clasa marelui actor şi profesor universitar, Florin Zamfirescu, a reușit să treacă prin şcoala de actorie a celebrului actor Dragoş Bucur, a făcut parte din producţia Serviciul Român de Comedie şi acum este actriţă la teatrul Metropolis. Actorul Toni Grecu a fost cel care a descoperit-o, iar graţie lui şi colegilor de la „Serviciul Român de Comedie” şi „Spitalul de demenţă”, a crescut profesional. Doar unde Lia n-a luat parte: și a cântat, și ca model s-a prezentat, a reușit și ca jurnalistă, și ca reporter, este și foarte frumoasă tip clasic precum place mai mult genului opus, este extravagantă cu gusturi rafinate în materie vestimentară, foarte specială, dar mai ales, talentată, și se pare că a nimerit cu săgeata tocmai acolo unde a dorit ea, în calea meseriei sale.

?

?

Ce o caracterizează, în primul rând, e ambiția ei, motivația care o face să obțină ceea ce dorește și de a duce lucrul până la capăt. Se înverșunează să facă ce consideră că e bine; să învețe și să muncească mult! O personalitate cu caracter dur, dar care mângâie cu inteligența și frumusețea ei pe oricine. Și cu dragostea se pare că stă bine, cu toate că nu se grăbește cu măritișul. Așa e cu generația tânără în prezent… Vă spun în secret: este și verișoara mea dreaptă după mamă, Teodora Sinchevici (Vizitiu)! Să știe lumea, de ce nu, că mă mândresc cu rudele mele talentate! Să dea Domnul sănătate și fericire tuturor! ❤  

Începem cu confesiunile Liei. Ce ne poate spune despre sine la momentul actual, este că abia acum începe să simtă frumusețea și roada bunei educații pe care a primit-o de la părinții și bunicii ei. Nu pentru ca nu ar fi simțit-o mai înainte, sau că n-a conștiențizat-o: pur și simplu, în acest moment, ea înțelege clar cât de importante pentru viață și dezvoltarea ei sunt valorile care i-au fost insuflate de mica fiind:lia s
”Pe bunicii mei de la Olișcani, din partea tatălui, Maria și Feodor Sinchevici (au născut 16 copii) n-am apucat să-i cunosc pentru că au decedat înainte să mă nasc, iar bunicul celălalt s-a stins când aveam doar 4 ani. Ce pot spune acum cu certitudine este că chiar dacă nu mi-am cunoscut bunicii, îi simt în mine, îi cunosc prin tatal meu, prin rudele mele, prin imagini și relatări din amintirile lor. Găsesc asemănari cu ceilalți din neamul lăsat pe pământ și de responsabilitatea și legatura mea cu ei.
Am inceput să realizez că am responsabilități mai mari decât doar cele pe care le setez în relația cu mine, și ce vreau eu să obțin de la viață, gândind acum din prisma faptului că sunt o continuitate a ceea ce a fost înaintea mea și exist pentru că au existat strămoșii mei care au luptat și au trăit și au lăsat în urma lor o moștenire spirituală, un bagaj cu cunoștințe, pe care trebuie să le insum și să-i înmulțesc cu al meu și să-i utilizez cât mai bine posibil ca să fac lucrurile cum trebuie în viață, și să-i fac mândri și mulțumiți că au lăsat o urmă din ei pe Pământ. Mi-am dat seama de acest lucru atunci când a decedat bunica Eugenia, în decembrie anul trecut (2015), bunica mea, care a reușit să-mi dea, să-mi transmită cât pentru toti cei trei bunicii care nu mai erau în viață. Constat cu regret, că moartea e ca o traumă, și nu putem accepta faptul că o să murim, de aceea îmi aduc aminte și acum în detalii înmormantarea bunicului, și aveam doar patru ani: a fost la fel de marcant precum la cei 26 ai mei, s-o conduc pe bunica în lumea de apoi… Mă doare mult, sunt nevoită să mă conformez, să realizez și să observ mai multe… De cand e Sus, îmi doresc și mai mult să n-o dezamăgesc: Bunica mi-a dăruit cel mai prețios lucru din viață, – Credința, și pentru asta, sunt sigură, că Dumnezeu a primit-o printre cei drepți.lia s
Alt lucru pe care am început să-l realizez este Timpul. Incep să-l înțeleg mai bine, să-l iubesc, să nu-l mai grabesc atâta, și e mare lucru pentru mine să nu mă grăbesc pentru că timpul se dilată și înțeleg câte pot sa fac în timp, și… ce prieten bun poate fi…
Îmi dau seama de interdependența relației dintre mine și părinții mei. Faptul că suntem în continuare atât de conectați în ciuda distanței, mă face să-i prețuiesc din ce în ce mai mult, și să-mi doresc să fim din ce în ce mai aproape. Ma gândesc, la cât de mult au facut ei pentru mine și cât de mult se sacrifică părinții noștri în toată viața pentru noi, copiii lor: eu, fratele meu…
Cât despre carieră, în sfârșit, eu mă simt mai liberă pentru că într-o lună finișez și cu masteratul în Actorie la Universitatea Națională de Arta Teatrală și Cinematografie, și, în continuare, simt că pot mai bine să mă orientez și să mă dezvolt în acest domeniu. Îmi doresc foarte mult să prind câteva colaborări reușite în teatru ca să simt esența actoriei, și neaparat să fac film. Vreau din tot sufletul să ajung să lucrez cu regizori și din R. Moldova ca Igor Cobîleanski și Valeriu Jereghi, pentru că sunt niște maeștri duri ai cinematografiei, și cred că am face lucruri grozave împreună și aș învăța de la ei enorm de mult în meserie, și pentru că suntem de pe același pamânt roditor.lia
Cât despre pasiuni, îmi place foarte mult să merg la călărie. Ma simt foarte puternică și liberă în același timp hoinărind prin păduri și campii de pe șaua calului.
Îmi place foarte mult să simt ca am un corp puternic așa că am reluat antrenamentele și mi-am pus în gând să fac și lupte ca să-mi îmbogațesc aptitudinile (mai ales, că am făcut o perioadă lupte scenice pentru un film de acțiune și mi-a plăcut foarte mult). Și m-am apucat să învăț limba germană, și în curând, sper să-mi perfecționez și franceza…
Îmi iubesc meseria mea pentru că învăț foarte multe despre oameni, în același timp, să ofer și eu lumii ce-i mai bun și mai frumos din mine…”
P.S. Doriți să o ascultați pe Lia Sinchevici mai departe? Priviți marti, 10 mai 2016, emisiunea ”Cine vine la noi?” pe postul TV Moldova 1. Rămâneți cu noi, și pe acest blog, căci confesiunile și impresiile vor urma și sunt completate aici, zi de zi… Baftă, LIA! ❤  (SV)

Alte surse din blog:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/03/23/culise-noi-top-5-carti-vedete/