Semn de sus

Eu, azi, atunci când traversam drumul, am văzut o bunicuță cu multe pungi cu cumpărături. Ea a încercat încet să traverseze pietonala, dar, din cauza traficului intensiv, nu reușea. Cu toate că eu eram deja la jumătate de drum spre partea opusă, totuși am decis să mă întorc. Am ajutat-o pe bunicuță, luând-o de mâină, și cu altă mâină – pungile, am petrecut-o până la stație și am ajutat-o să se așeze în troleibuz. Dar, după zece minute am realizat, că împreună cu pungile ei, am dat și pachetul meu, în care erau produse alimentare. Poate așa a fost planificat de cel de sus? Știți, nu mi-a părut rău de loc, – am făcut două lucruri bune dintr-o dată… ❤

Și ce va fi Mâine? Iar mâine va veni Toamna! Și o altă pagină ruptă din tristețe se va transforma cu nerăbdare într-un vânt rece, se va învârti ca un viscol, refrigerată și disperată, în căutarea siguranței… Ce să-i faci, sunt capriciile unei naturi capricioase și alintate…  

Și ce va fi Vara? – Iar vara va pleca pe-un timp, se va ascunde într-un nor cu ploi torențiale și până la primăvară, va adormi ca un carou mov de levănțică pe dealuri tihnită… Foarte tihnită… Da, vara e plină de misterioase locuri și momente fabuloase… ❤

Și ce va fi cu Soarele? Iar soarele mereu va străluci pentru noi, dar nu la fel ca lumina primăverii. Va fi greu s-o găsim pe-o vreme rea atunci când se ascunde în spatele norilor, ca un munte… ❤
Și ce se va întâmpla cu Noi? Iar cu noi va rămâne ploaia… Va podidi pe acoperiș privind în fereastra noastră, iar acolo brusc și Iarna… Tu o aștepți cu nerăbdare, cu revelionul noilor speranțe și împliniri… Un mod de viață în care totul se schimbă ca-n poveste, ca o vrajă mult așteptata cu minuni într-un film multicolor… ❤
Și ce va întâmpla cu Lumea? Va fi bine, altfel, nu are încotro… Va decola în sus sau jos, ca un timp variabil. Pagina ruptă se va transforma cu nerăbdare…Tu, o filă verde ca un bilețel norocos, vei găsi, și mai departe, vei întra în această viață lungă și luminoasă. Mult timp… Cu Credință… Doamne ajuta! ❤

Integritatea si calitățile morale nu conteaza pentru rețele sociale, din păcate. Dacă penibilul si circul politic aduc cifre, atunci ești apreciat. Deci nu te poți lăsa să fii impresionat de cifre mari de urmaritori la o postare cu o față care ulterior va fi / poate fi eliminat de pe arena politică. Viața zilnic ne demonstrează acest fapt.

Eleganța și bunul gust sunt calități pe care eu ca bloggeriță le admir și le caut. Mereu voi posta impresiile mele despre persoane pe care le urmăresc. Fie, istorii interesante din viața de toate zilele… Timpul meu, dar și timpul tău, este valoros, și merită să fie folosit pentru a afla și a vedea ceva frumos, inspirațional și educațional.

Așa cred, și sper să fiți de acord cu mine…

Vă doresc, să simțim împreună recunoștință și iubire față de toți strămoșii noștri, pentru că fiecare dintre ei este în fiecare dintre noi! –

                    Imaginează-ți că te-ai născut în 1900.

Când ai 14 ani începe primul război mondial și se termină când ai 18 ani, cu 22 milioane de morți. La ai tăi 18 ani, te trezeşti că faci parte din alt stat, România, până atunci fiind cetățean al Guberniei Basarabia din Imperiul Rus.

La scurt timp după, o pandemie globală, o gripă numită “spaniolă”, omoară 50 milioane de oameni. Ieși viu și liber, ai 20 de ani.

Apoi la vârsta de 29 ani supraviețuiești crizei economice globale care a început odată cu prăbușirea bursei de valori din New York, provocând inflația, șomajul și foametea.

La 33, naziștii vin la putere.

Ai 39 ani când începe al doilea război mondial și se termină când ai 45 de ani. În timpul Holocaustului (Sho áh) 6 milioane de evrei mor.

Sunt peste 60 milioane de decese în total.

La 44 de ani prima lovitură de stat, regele Mihai I l-a răsturnat de la putere pe Ion Antonescu.

Se schimbă şi țara din care faci parte. Eşti deja cetățean al URSS.

Treci prin procesul de colectivizare forțată, foamete şi deportările staliniste. Eşti martorul Războiului Rece şi al Crizei Caraibelor, când omenirea a fost la un pas de un război nuclear total.

Dacă ai noroc, în 1991, când se destramă URSS, tu ai 91 de ani şi deja te pomeneşti că eşti cetățean al altui stat, Republica Moldova. În 1992 eşti martorul Războiului de pe Nistru.

Un copil născut în 1985 crede că bunicii lui habar nu au cât de grea este viața, pe când ei au supraviețuit mai multor războaie și dezastre.

Un copil născut în 1995 și astăzi de 25 ani crede că e sfârșitul lumii când pachetul de la Amazon întârzie mai mult de trei zile ca să ajungă sau când nu primește mai mult de 15 de “like” pentru poza lui postată pe Facebook sau Instagram…

În 2015 mulți dintre noi trăim în confort, avem acces la diferite surse de divertisment la domiciliu și adesea avem mai mult decât este necesar.

Dar oamenii se plâng din orice.

Totuși au electricitate, telefon, mâncare, apă caldă și un acoperiș deasupra capului.

– Nimic din toate astea nu au existat înainte.

Cu toate astea omenirea a supraviețuit unor circumstanțe mult mai grave și nu și-a pierdut niciodată bucuria de a trăi.

Poate că este timpul să fim mai puțin egoiști și să nu ne mai lamentăm sau plânge….

Întotdeauna există un prezent, și viața ne dă de fiecare dată o oportunitate pentru a face lucruri pozitive! Nu se știe ce ne așteaptă, viitorul nu e asigurat pentru nimeni, – tânăr sau bătrân… Poate fi ultima zi în care vezi pe cel pe care il iubești sau care ți-a fost drag sau… urât: – exprimă-ți sentimentele, fii sincer! ”Tânăra” din mine, a învățat viața, și tot nu este îndeajuns. Greșesc mereu, și încerc să mă corectez… Știu răsăriturile  și apusurile vieții, pe de rost, și la fel nu este de-ajuns… Privind în oglindă, zâmbesc vouă și cer iertare celui de Sus… Cel care spune, să mă Iertați! Să mă iert și să vă iert! Amin!..

Tradiţiile ne înspiră! Mărţişoarele ne înspiră! Primăvara ne luminează! Cu fiecare primăvară devenim mai puternici, mai omenoşi… Cu Credinţă în Dumnezeu! Cu încredere şi mari speranţe în sine, în prieteni! Un prieten adevărat este acela care încearcă să te ridice când ai căzut. Dacă nu poate.., se aşeaza atunci lângă tine… – Prieteni buni vă doresc! Dragoste şi fericire! Cei invidioşi nu vor simţi niciodată fericirea succesului propriu! – Bucuraţi-vă de lucrurile materiale, dar gandiţi-va mai mult la sănătate şi la cei dragi… Numai gânduri bune… Tot ce v-aţi pus în gând, să vă reuşească. Iar sănătatea şi voia bună să nu dea bir cu fugiţii niciodată.
O primavară-n suflet frumoasă tuturor! 

#Svetlana_Vizitiu

Vasile Vizitiu omagiat de prieteni şi colegi

Doamnelor și domnilor! Dragi prieteni! – Vă mulțumesc foarte mult, mulțumesc tuturor celor care m-au felicitat cu aniversarea”tinereții mele”. În mod special m-a bucurat poezia Doamnei Emilia Plugaru, o poezie care mă inspiră și-mi dă energie să fiu la fel de tânăr alături de voi! – Vă doresc la toți un viitor rodnic, și să se îndeplinească  dorințele voastre. Și mulți, mulți ani sănătoși și fericiți! – Vasile Vizitiu

Vasile Vizitiu omagiat recent și felicitat de către prieteni, colegi, de cei de la baştină, floreşteni şi alte hotare din Republica Moldova, – a fost o surpriză pentru – şi din partea prietenilor, cu urări de bine şi sănătate, cadouri interesante şi nostime, discuţii şi vorbe calde… Urmăriţi unele filmuleţe şi imagini, – ceea ce am reuşit, – sunt doar câteva reflecţii ale realităţii omului Vasile Vizitiu, –  un Om cu Credinţă, de la Ţară, tăticul nostru, fratele, prietenul sau colegul vostru… Urmăriţi sufletul unui moldovean tradiţional, vechi sau nou, demodat, fie modern, cu nevoile şi grijile lui în spiritul societăţii contemporane. Principalul, rămâne cumsecădenia şi adevărul, dragostea de Patrie, cultură şi tradiţii. Responsabil, integru, onest, un luptător contra corupţiei şi birocraţiei… Merită aplaudat pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a face dezvăluiri la prima mâină despre cum funcţionează Moldova acum şi din toate timpurile… Păcat, ca nu prea avem demnitari care să aplece urechea, să asculte odată şi odată experienţa celor mai înţelepţi.

Oameni ai responsabilităţii, nu contează funcţia ocupată, o sugestie şi pentru ceilalţi: să nu tindă să facă şi să se gândească la carieră, cel mai important e să te concentrezi pe muncă, lucrurile să deruleze de la sine, priorităţile să fie Oamenii, stabilitatea şi fericirea lor! Pace în suflet şi în lume!

ION BORS: ”Sărbătorim octogenarul!
Și iată că s-au scurs lunile ca zilele și ne-am pomenit cu 31 ianuarie în calendar – ziua în care Vasile Vizitiu făcea 80 de ani. Cu o săptămână înainte de eveniment, domnul Vizitiu m-a invitat la o întâlnire cu prietenii săi. M-am simțit onorat. Am reușit să-l îndrăgesc pe acest om, plin de viață, vesel, omenos. Dar, ce să-i dăruiesc octagenarului? Cu ce să-l bucur? Știam că este un împătimit al fotbalului. Am decis să-i fac cadou o carte cu autograf de la autor și l-am telefonat pe Octavian Țâcu, campionul olimpic la box, care a scris împreuă cu Boris Boguș, antrenorul selecționatei feminine de fotbal, cartea „Nicolae Simatoc (1920-1979). Legenda unui fotbalist basarabean de la Ripensia la Barcelona”. A acceptat să se întâlnească cu mine seara, după serviciu. Mi-a adus cartea, scriind și o dedicație „octagenarului, care atât de mult iubește fotbalul”.
Masa de sărbătoare a avut loc în localul de vis-a-vis de Moldtelecom. O sală de banchete, frumos amenajată. La ora stabilită s-au prezentat: foști miniștri, directori, procurori, colegi îmbrăcați la patru ace, cu daruri și buchete mari de flori. Toți, bine dispuși, puși pe glume și amintiri, amintiri, amintiri… Mă simțeam un copil, printre invitații lui Vasile Vizitiu. Acești oameni, care au gustat din greutățile și bucuriile vieții, care cunosc gustul sudorii, dar și al succesului. Mi-a fost plăcut să cunosc persoanele despre care am scris în această carte: lângă omagiat, a ocupat locul Vladimir Chictenco, ministrul deservirii sociale la sate, fost prim secretar de partid al orașului Chișinău, pe timpuri candidat la funcția de prim – ministru, un bărbat sobru, modest, cu o mustăceoară subțire; Dumitru Postovan, fost Procuror al Republicii Moldova; Nicolae Nicora, general de poliție, responsabil de misiunile speciale; Ion Pleșca, fost primar al orașului Florești și fiul său Valentin Pleșca fost Ministru al Apărării Republicii Moldova; Lupan Dumitru și Fiodor Savca, directori financiari; Gheorghe Roșca, director general al curățătoriei chimice și Fiodor Popovici, doctor în știință și coleg de studii, din or. Durlești; foștii conducători de raion Florești – Mihail Rusu, Nicolae Cutcovețchi (și lider raional de partid),Ion Bulgar (președinte al executivului raional Florești), Constantin Arseni. Printre oaspeți se găsea Constantin Tutunaru, șeful farmaciei raionale Florești; Nicolae Cușnir, locțiitorul directorului Societății pe Acțiuni „Universal”; Efim Steenvarț, director de firmă; Ruslan Zelenenco și soția lui, conducător de gospodărie agricolă în raionul Florești; Gheorghe Rotaru, vinificator; Foma Snegur, mecanizator din raionul Florești; Svetlana Vizitiu, bibliotecar, fiica omagiatului și Ion Borș, cronicarul acestui eveniment, jurnalist, publicist.
Toasturile la masa încărcată cu de toate au durat până seara târziu. Oaspeții s-au despărțit cu condiția ca peste zece ani să se reîntâlnească cu aceiași ocazie, în aceiași componență. Să te aibă în pază Dumnezeu, domnule Vasile. Mergând spre casă, în buna dispoziție în care mă aflam, mă gândeam filosofic, că Domnul face parte după merite și fapte. Mulți ani, dle Vizitiu!”

– Părinţii – cele mai importante persoane din viaţa fiecărui om. Ei oferă copiilor lor darul fără de preţ – viaţa, – iubesc nu pentru ceva, ci în ciuda tuturor lucrurilor existente, mereu sunt gata să te sprijine şi să ajute. Nicăieri nu se învaţă să fii un tată sau o mamă, chiar şi părinţii uneori au nevoie de susţinere, un sfat bun şi înţelegere. Să fii un părinte, – înseamnă să trăieşti pentru copii nu pentru sine, şi să nu ceri nimic în schimb. – Cel mai firesc ce poate fi, dar şi cel mai dificil. – Să devii un părinte, – înseamnă să-ţi dedici viaţa copiilor, fără rezerve. Să ai părinţi, – înseamnă să primeşti un cadou nepreţuit de la Dumnezeu. Le doresc tuturor părinţilor, ca copiiii lor să se amintească întotdeauna de acest lucru, să se împărtăşească afectuos cu îmbrăţişări, cu bucurii, cuvinte calde, şi să aibă grijă de părinţii lor. Le doresc celor care sărbătoresc ziua de naștere în aceeaș zi – părinţilor mei Vasile şi Teodora VIZITIU, sănătate de ani de zile, fericire pentru totdeauna! Să fie mândri de copiii şi nepoţii lor, care mereu şi cu recunoştinţă privesc în urmă, la copilăria lor, şi prezentul alături de ei… (Svetlana Vizitiu)

Filme de la eveniment:

https://www.youtube.com/watch?v=gU9X2KDIBfs

https://www.youtube.com/watch?v=ll3l_-YBDbA

https://www.youtube.com/watch?v=gA90Gmh_www

https://www.youtube.com/watch?v=FHC5nJcSyc4

https://www.youtube.com/watch?v=B4-801_vMfo

https://www.youtube.com/watch?v=s5h1dv23VKc

https://www.youtube.com/watch?v=OvH13NYB3Jg

❤

Dragostea în oglindă

O urmăream îndelung la MallDova. De obicei, o fac atunci când mă surprinde o persoană interesantă sau o scenă neobișnuită în viața de toate zilele… Ea stătea în fața oglinzii, micuță, puternică, zbârcită și urâtă… Mantoul nou pe ea, pe care îl proba, lung aproape până la glezne, din mâneci fluturau doar vârfurile unghiilor. Arăta incertă și foarte vulnerabilă. ”Îți vine bine” – a repetat de câteva ori moșneguțul care se tot învârtea în jurul ei. El a îndreptat cu grijă cutele pe mantou, a îndepărtat scamele invizibile de pe umerii ei. ”…De ajustat un pic tivul, – a sfătuit el, – și va sta minunat pe tine…”

La oglindă pretindea o brunetă înaltă și extravagantă, care aștepta cu nerăbdare să fie eliberată de bătrâneii care o deranjau. Ea proba rochii și costume de diferite culori, defilând și înclinând în părți din spatele celor doi în etate. ”Off!” – a șuierat printre dinți tânăra vânzătoare, nerăbdător ridicând ochii la tavan, imitând dezgustul, în timp ce cei doi mai stăteau la oglindă…

– ”Eu nu pot, sunt atât de mică”, – s-a simțit vinovată bătrânica și a întors capul privind cu fața roșie și transpirată de emoții la vânzătoare, apoi la soțul ei…
Ea dorea să FIE un pic mai bine în ochii lui. Bătrânelul a dat să fie împachetat paltonul ei vechi. ”E frig”, – a observat el, achitând plata…

Eu, de parcă am uitat complet de ce am venit la mall… S-a epuizat cultura din mine… M-am trezit… ”scuipând” cu ciudă sunete de ură la cele două rămase în fața oglinzii lor: ”Cât sunteți de urâte orice n-ați îmbrăca!” Surprinse și uimite, ele n-au înțeles nimic…

Am mers în urma celor… mai tineri cu spiritul, atrasă de o forță obscură. Bătrânelul își ținea consoarta lui de degetele mărunte și atent o ducea în direcția subteranului, la stația de vis-a-vis de mall. Am mers în urma lor, fără să fiu observată, în liniște, foarte emoționată… S-au așezat în troleibuz-ul lor îmbrățișându-se… Așa oameni îmi trezesc speranța și puterea spirituală, mă inspiră…
În microbuzul arhiplin cu oameni, am izbucnit în plâns, iar un tânăr speriat chiar îmi oferi locul lui pe scaun… ❤

La MULȚI ANI!

Gala Protagoniștilor 2015. Clubul ”Impresii din viata si carti”

Se spune că nu se cuvine să numeri anii în ziua de naștere, pentru că ea include bagajul pe care îl purtăm prin viață, adunând în el tot ce se întâmplă cu noi. Dar și cele mai încăpătoare valize, într-o zi, pot exploda fiind supraîncărcate de emoții si impresii de viață. În acest context, Clubul ”Impresii din viata si carti” învită personalități care pot discuta și vorbi sincer, descărcând valiza supraîncărcată cu impresii de suflet… La «Gala Protagonistilor 2015» de la art-cafe CArAnd’Ache Art&Pub s-au întrunit protagoniștii celor două ediții și chiar cei preconizați pentru anul 2016. Sunt multe persoane care s-au cunoscut și s-au împrietenit datorită ședințelor de la Sala Mare sau la masa rotundă, în încinta BM „B. P. Hasdeu”. N-au lipsit veselia și nici bucuria, cadourile și urările frumoase, – cu parere de rau, a lipsit doar timpul pe care ni l-am dorit în plus…

Ce-i trebuie unui om? Un sfat, o vorbă bună… Să doarmă liniștit alături, să se intereseze de sănătate. Să zâmbească, pur și simplu, și inima să-i fie luminoasă. Să-și facă griji,”vezi, e curent”, „îmbracă-te mai călduț”… Omului îi trebuie un om, un prieten, – să se întâlnească, să se telefoneze, să se asculte unul pe altul, fără complexe și chiar atunci când, întâmplător, a făcut o glumă proastă. ”Iar la noi e ninsoare mare, cum voi acolo, fără mine? Imi fac griji…”
Să fie omul – prieten, amicul, vecinul. Dar și cel fără de care, fericirea lipsește. Fără de care, te simți foarte singur! La Clubul ”Impresii din viață și cărți”! Vei mărturisi toate impresiile și durerile în această echipă, în care unii rămân, iar alții își iau zborul pentru totdeauna. Rămân impresiile, rămâne Omul, Viața lui… Oricând poți pleca și reveni cu valiza ta de suflet! Fie ca Experiența, Înțelepciunea, Voința, Dragostea și Sănătatea, Succesul și Norocul, Speranțele și Prietenii, mereu, să te ajute, oricare ar fi drumul tău de parcurs. Fie ca Încrederea, Siguranța și Scopul să te ajute la cârma vieții tale.  Acumulează, în comoara sufletului tău, Amintirile, Întâlnirile, Călătoriile și- aruncă insuccesele și amărăciunile, depresiile și dispoziția proastă. Și inima ta, mereu, va fi deschisă cuceririlor și victoriilor, pe care ni le vei împărtăși și celor de la club!

Aducem sincere mulțumiri tuturor protagoniștilor și invitaților, care au înviorat evenimentul cu prezența lor prin recitaluri poetice și muzicale, dansuri, în special corului de copii care a venit să ne colinde în acest local, făcându-ne, într-adevăr, o minunată surpriză. Grație Dlor Tamara Curtescu, Natalia Rahnistriuc, Diana Ciugureanu-Zlatan, Radmila Popovici, Lana Claire, Gheorghe Grâu etc care au evoluat pe scena cu repertoriul lor fantastic! Dar sentimentul recunoștinței vine ulterior și regretăm dacă nu le-am mulțumit la nivelul binemeritat!!! Să fiți sănătoși și tineri, moral și fizic. Această perpetuă înflorire, este cea mai importană pentru noi! Domnul să fie cu voi! La mulți ani! – cu drag, Svetlana Vizitiu! ❤

Numele protagoniștilor din 2015, aici: https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/12/20/retrospectiva-clubului-de-elita-impresii-din-viata-si-carti-anul-2015/

Imaginile de la Gală le vizionați aici: «Gala Protagonistilor 2015» 

= ”Mersi foarte mult de o seară minunată, unde am participat și eu. Am cunoscut oameni minunați, luminoși, plini de viață și foarte foarte talentați. Gazda evenimentului Svetlana Vizitiu m-a impresionat prin forța sa internă și energia cu care a realizat acest eveniment! Am rămas plăcut surprinsă. Sănătate și pace să aveți în noul an!” (Cristina Costov)

– Am rămas mult impresionată… Mai ales, de recitale de Radmila Popovici și Gheorghe Grâu! Mi-au cucerit inima absolut toți cei prezenți, să dea Domnul, mai des astfel de întâlniri! Le urez Sărbatori fericite tuturor protagoniștilor de la Gală! Un an mai bun, mai sănătos, mai generos financiar și sentimental! La mulți Ani! (Iulia Perez)

– ”Gala protagoniştilor a fost atât pentru mine, cât şi pentru cei cu care am dat ochii pe viu, un e-ve-ni-ment care încă urmează în timp să ne marcheze ca Artişti, Ingineri, Medici, Oameni de rând, care ştiu să se apropie unii de alţii cu inima, o raritate azi întâlnită. Plăcut surprins de cele petrecute pe durata serii, ne-am întâlnit prieteneţte, ca să despărţim ca Fraţii, pe care nimeni nu mai este în stare ca să-i despartă. sper să nu fie ultima gală, cred că merită de mers înainte, chiar am un car de idei, care merită să prindă rădăcini la următoarea gală. Vă pu-pă-cesc dulce pe toţi cu mult drag şi deosebit respect. Crăciun fericit şi Domnul să ne ia sub aripa lui ocrotitoare, iar noi avem un an ăntreg, să punem capul în mişcare, ca următoarea întâlnire, să fie-n strai de sărbătoare, între pereţii care au harul lume să adune, oameni buni, ca Pâinea caldă, pe o clipă puşi pe glume. Lume, lume şi iar lume, Dumnezeu să ne adune, la un ceai, la o cafea, să ne spunem tot ce-avem şi păstrează… i-ni-ma. Sper să fie de folos acesat remediu, scris dintr-o suflare, la cei cu inima, de cât a mea, cu mult mai mare”. (Cobzac Victor)

– ”Clubul „Impresii din viață și cărți a adunat gramajoară la sfarșit de an protagoniștii, scriitori și cititori de cărți într-o atmosferă caldă. Colindele, poezia și cântecul au fost ingredientul principal al evenimentului…Un Final de an, cu oameni frumoși la Clubul ”Impresii din viață și cărți’‘ (Tatiana Potîng)

– A fost o seară extraordinară, plină de farmec, surprize și oameni de valoare prezentăi. Svetlana Vizitiu,multumim pentru evenimentul organizat la cel mai înalt nivel. – Urez tuturor un An Nou Fericit! (Inga Albu)

https://www.youtube.com/watch?v=ic-QmUCadHc

– ”Vine, Crăciunul saluturi încep,

Vine triumful iubirii eterne,Iată-ne blânzi, fericiți de-un mister-
Forța jertfirii materne!Voi dedica taina sfintei minuni,
Unei minuni de femeie-nțeleaptă
Care ne-nvață să fim și mai buni,
Să ne iertăm, precum Domnul așteaptă!

Iată, Crăciunul, venise, cât scriu,

Tot căutând să-nțeleg cum vă cheamă,

Numele, da este, el, Vizitiu,

Totuși, Artistă, Regină Svetlană!

O Luminiță, o rază de Sus,

Epuizez fantezia-mi modestă

Poate chemarea de-a fi ca Isus,

Spre a trăi prin iubirea celestă?

Orice ați fi, oricum V-ați numi,

Vă mulțumesc pentru sufletul-Soare!

Pot să promit că Iubire, voi fi,

Cu o credință, pe veci, salvatoare!” (Diana Ciugureanu-Zlatan)

Clubul „Impresii din viață și cărți” are un protagonist principal. Acest protagonist este Doamna Svetlana Vizitiu, care a reușit să completeze rafturile Clubului și Bibliotecii cu cărți și impresii minunate, inedite din viață, dar să-și creeze si Domnia Sa impresiile ei, pentru fiecare invitat la Club. Nu cred că Dumneaei nu ar avea ce să împărtășească, dacă ar fi ea însăși prima, din anul care vine, protagonistă, eroina cu numărul unu, care să deschidă un alt început de idei și viziuni.
Aș spune cu certitudine, că întâlnirea cu Dumneaei, (rog să nu fiu interpretată greșit!) ar fi cea mai impresionantă, din mai multe motive: mai întâi pentru că ea este un om cu o inimă mare, o personalitate, care simte și lașitatea, dar și mustrarea de conștiință, simte și apreciază orice schimbare a celor, spre care ea a întins așa- zisul colac de salvare ( prin mărturisire, prin implicare directă în viața cărților, bibliotecii), prin faptul că ea a jertfit chiar din timpul ei personal , pentru a prezenta fața unui sau altui erou din Viața Clubului Impresii din viață și cărți.
Dacă ar fi să estimez însemnătatea acestei activități, pentru că e un sfârșit frumos de an, atunci, chiar, mi-aș permite să afirm, că reușitele Doamnei Svetlana Vizitiu sunt și vor persista, pentru că Dumneaei muncește dezinteresat, e pentru că și-a motivat viața prin aceste eforturi , încununate de succese palpabile.
Prezența mea la acest Revelion al Clubului Impresii din Viață și cărți nici nu ar fi fost posibilă, lejer, imaginându-mi finișul spre care au ajuns laureații din anul 2015, adică spre ora 23.00.
Bălțiul, capitala Nordului, Vă așteaptă să descoperiți și alte personalități, talente, oameni inediți, suflete deosebite, inimi sincere și frumoase. Voi aștepta sugestiile Dumneavoastră, Doamnă Svetlana Vizitiu, pentru a Vă copleși într-o altă Gală cu succsele și talentele unui oraș -municipiu, în care s-au născut și muncesc cei mai vestiți și adorați poeți, actori, politicieni,oameni de cultură, scriitori, muzicieni, pedagogi, etc..
Cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă, impresionată de imaginile Clubului, ce mi-au adus și mai multă revelație și inspirație, Vă felicit din suflet și Vă doresc să deveniți un Club al Elitelor din întreaga Țară.
Poezia mea este o dedicație pentru Dumneavoastră , dar și pentru toate ființele gingașe ale Clubului, pe care îl diriguiți:

FLOARE -DE -REGINĂ

Din floare, aș purta ideea acestei lumi necunoscute,/Cum e, necontenit, să fii cu acest nume și să ai virtute?/Să dăruiești parfum de înger, pentru fiecare-n parte,/să numeri anii cu petalele-ți, în dulci și mii de șoapte;/Din floare, aș ascunde teama, de ofilire și tristețe,/Să mi-o prefac, când vine iarna, în dulce tinerețe,/Că mi-o hrănesc cu visul meu de limpede speranță,/Adăpostindu-mă între petale, să-i dau și a mea viață./Din floare, cântece-aș culege, polenul dulce l-aș gusta,/Și buzele-mi să se aplece spre dorul lor de a cânta,
Mireasma poeziei mele mai fierbătoare să devină/Și numele i-aș binecuvânta: Floare-de-Regină. (Lilia Manole)

O seară de neuitat, în compania unor personalități frumoase și talentate- așa am putea defini Gala Protagoniștilor, organizată de Dna Svetlana Vizitiu, cu multă dragoste și atitudine, în seara de 23 decembrie. Diplomele de participanți ai Clubului, tombola, micile cadouri pe care le-a dat și le-a primit fiecare, versurile, cantecele și alte surprize venite de la protagoniști au adus sclipire clipelor petrecute împreună. Mulțumiri Dnei Svetlana Vizitiu și tuturor colegilor care au scris împreună încă o filă a Clubului „Impresii din viață și cărți”. CRĂCIUN FERICIT, LUME BUNĂ! SĂ ajungem și la Gala din anul viitor și mai inspirați, cu și mai multe realizări!!! (Ala Pinzari)

–”Oameni frumoşi la suflet, la chip, la felul de a gândi! Pe toti ne-a unit EA, scumpa și draga noastră LUMINIȚĂ!” (Natalia Moloșag)

”Am așteptat întâlnirea cu protagonistele și protagoniștii, bineînțeles, pentru a pune cunună anului ce mi i-a adus în perimetrul existențial, îmbogățindu-mă. Chipuri senine, priviri clare, gândire matură, vorbe consistente, artistism, un pic de nebunie (frumoasă), cântec, poezie, dans, pictură… Ce alte ingrediente îi mai trebuie unui suflet mereu înfometat de frumusețe? Or, asemănarea la braț cu diversitatea, face bine clubului „Impresii din viață și cărți”, inițiat și îngrijit cu dragoste de Svetlana Vizitiu — o persoană solară și deosebit de darnică pentru aceste timpuri vitrege. Și, cum rețelele virtuale ne înghit, întâlnirile cu protagoniștii sunt vii și ne amintesc de timpurile când chiar știam a ne dărui priviri off-line. Vreau să vă mulțumesc, dragilor, că sunteți și primiți fiecare din Domniile Voastre admirația mea pentru faptul că aveți un nume în domeniul activității Dvs și lăsați niște urme pe acest pământ. Sărbători binecuvântate și binecolindate în case, familii, țară și dincolo de hotare, Dumneavoastră și celor pe care îi iubiți! La mulți ani tuturor, la mulți ani, dragă Svetlana Vizitiu și plecăciuni! Clubului — oameni demni și nouă — prieteni adevărați!” (Radmila Popovici)

În final, un cadou-foc-surpriză de la mine nu atât profesionist cât din toată inima 😀

Ştiam că vei veni…

     Prin viaţa mea trec oamenii… Mulţi oameni… Diferiţi. Transparenţi sau invizibili… Cineva aparent, lăsând un traseu uşor fără faţă şi aromă… Cineva alunecă reuşind să-şi deschidă chipul sau vocea… Unii merg alături până la următoare staţie… Uneori, în tăcere… Uneori, discutând în drum… Există şi cei care te ating, lasând o senzaţie de căldură în zona cotului… În viaţa mea există persoane care au plecat acolo, de unde nu se mai întorc niciodată, rămânând pentru totdeauna în suflet şi în memoria mea… Există cei care au fugit crezând că fug de mine… De fapt, ei au fugit de sine… Există persoane, care m-au trădat şi pentru care în continuare le ofer o şansă… De fapt, această şansă rămâne şi pentru mine, pentru a ne ierta de fiecare dată, reciproc… Există persoane, pentru care am închis uşa mea… Sunt convinsă că niciodată n-am s-o deschid, chiar dacă acestea ar rupe-o cu toate forţele lor, dar… această convingere rămâne în urmă, uitată… Există oameni – Sărbători… – Persoane care ascultă… Oameni – donatori… Oameni – profesori şi oameni – elevi… – Oameni – nostalgie

Mai există în viaţa mea oameni – Cicatrici… Cei care întră în ea fără să bată,.. fără voie, fără permisiune… Se stabilesc acolo pentru totdeauna… Ei singuri mă vindecă… aplicând un strat peste altul pe rănile mele sângerate. Până când aceste răni se transformă în cicatrici. Ca apoi prin cicatrici ştampilând pentru totdeauna  calea lor de ieşire… Aceste cicatrici nici nu dor şi nici nu se vaită, oricare ar fi anotimpul… Dar rămâne pentru totdeauna o amintire despre aceea… Amintirea, că niciodata nu voi la fel ca înainte!

 Şi de fiecare dată, mă trezesc la gândul că Câţi prieteni n-ar avea un Om, – el mereu va fi singur, dacă alături nu va exista persoana iubită… Oricare categorie descrisă mai sus n-ar reprezenta această persoană… Fie rea sau bună, – sărbătoare sau dramă, – în orice colţişor al lumii se va găsi cineva drag… Un prieten de suflet pân-la urmă… Pentru care vei găsi cuvinte potrivite de mare recunoştinţă:

– Prietene, frunzele cad una câte una, vine iarna, primăvara, vara,.. iar tu întotdeauna cobori elegant scările ce te înalţă în propria ta viaţă. – Pentru că eşti Prieten! – Te iubim!

Iar oamenii care poartă răutatea-n sânge, vor realiza cândva (de regulă… mult prea târziu) cât rău şi-au făcut lor şi celor de lângă ei, adoptând o atitudine plină de venin… „Mă dezgustă omul rău când spune o vorbă bună.”(Menander) Şi despre aceste persoane veţi găsi un cuvânt bun, pentru că până la urmă viaţa îi dă ”gata” şi- într-un moment de cotitură conştiinţa le aprinde febra vinovăţiei… Fapt constatat, de regulă şi în continuare, foarte semnificativ. Înseamnă experienţă, înseamnă viaţa în prezent. Înseamnă maturitate şi înţelepciune, marcate de o clipă, un ceas…

 Morala: Un lucru ”neînsemnat” îţi poate marca întreaga viată…

O istorioară reală, cu lacrimi şi învăţăminte… Ca rezumat. Ca să înţelegeţi, că puteţi fi surprinşi în orice moment de viaţă şi de suflet… E doar o clipă dintre mii…

O fetiţă întreabă de mama ei:

– Mămico, eu trebuie să merg la prietenul meu la spital, el este foarte bolnav!

– Desigur, draga mea, dar ce are el?

Fetiţa a răspuns, privind podeaua:

– Cancer, mamă, la cap…

Mama a răspuns, fiind foarte şocată: – Ce ai de gând să faci acolo? Într-adevăr, vrei să urmăreşti cum moare?

Fetiţa se întoarse şi a plecat…

Mai târziu, peste câteva ore, copila venise acasă foarte tristă, cu lacrimi în ochi…

– Mămico, a fost groaznic, el a murit în faţa mea…

Mama, furioasă, i-a răspuns: – Acum eşti mulţumită? Ce te aşteptai să vezi acolo?

Ultimele lacrimi se prelingeau pe faţa copilei cu un zâmbet liniştitor:

– Sunt foarte mulţumită, mamă! Am venit la timp! El mi-a spus:

– ”Ştiam că vei veni, prietene!”

❤

Legenda Adevărului

Cu cât mai multe probleme realizezi şi le rezolvi, cu atât mai profund te adânceşti în emoţiile asociate cu convingerile care îţi conduc viaţa. Şi, inevitabil, urmează succesul, altfel, nu se poate defini formula bucuriei reale.

A fost odată un predicător talentat, care ştia cum să comunice şi chiar reuşea să vorbească bine cu toată lumea, dar dispunea de un caracter parşiv şi un temperament foarte necumpătat. După un timp, predicătorul a observat că după comunicarea cu el, puţini dintre cei cunoscuţi într-adevăr şi-au schimbat modul de viaţă, opunându-se slăbiciunilor morale… – ”Mai bine încep să mă ocup de persoana mea, cu toate neajunsurile mele, şi să urmez ceea despre ce eu predic oamenilor”, – şi-a zis el.

Din această clipă domnul a încetat să vorbească mult şi slava oratoriei sale treptat s-a stins. Cu toate acestea, şi spre marea bucurie a predicătorului, tot mai multe şi mai multe persoane au început să-i urmeze exemplul pentru lupta şi eliminarea obiceiurilor şi calităţilor lor proaste.

Odată, rămânând singur cu un prieten apropiat, oratorul l-a întrebat:

– De ce, atunci când eu rosteam învăţături şi cuvinte minunate despre viaţa morală, puţine persoane le urmau? Şi acum, când am încetat să fac predici, atât de mulţi oameni au început să rezolve problemele lor şi să-şi corecteze viaţa?

Şi omul i-a răspuns:

– Vezi tu, că atunci când ai tăcut, pentru tine a vorbit Adevărul! Iar atunci când vorbeai mult, Adevărul tăcea… Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în fapte şi putere!

Fapte, nu vorbe!

❤

Fericirea furată niciodată nu va fi infinită

Cam târziu, dar remuşcările m-au cuprins şi pe mine, anume peste 14 ani. Au venit atunci când am nimerit de cealaltă parte a baricadelor. Paisprezece ani în urmă, atunci când aveam 26 de ani, eu fiind la acea vreme căsătorită, – am întâlnit iubitul meu, amantul meu, dragostea mea de până la nebunie… Un bărbat, care şi el era căsătorit (cununat cu soţia lui), şi aveau doi copii. Nu mă puteam gândi la nimic, cu excepţia sentimentelor mele proprii. La urma urmei, în opinia mea, acest bărbat este al meu, integral al meu, şi trebuie să fie doar al meu, iar căsătoria lui precum şi a mea, a fost o greşeală enormă, care urma să fie reparată. În imaginaţia mea, soţia lui apărea ca o femeie rece şi indiferentă, care demult nu mai iubeşte şi nu are grijă de soţul ei.

Ne-am întâlnit un an. Eu mă săturasem să mint şi să mă tot ascund. Şi-atunci, mi-am distrus familia. Ce-a urmat cu soţul meu, mi-e frică să amintesc: mă ameninţa cu sinuciderea lui, – a suferit teribil, era greu să-l priveşti… S-a diminuat ulterior… Mai precis, lucrurile s-au stabilit pentru mine, iar cum se făceau ele la soţ, – mă stăruiam să nu gândesc. Am început să locuiesc singură, iubitul mi-a găsit un apartament şi venea la mine în fiecare zi. Ei bine, eu totuși aşteptam: când se va muta pentru totdeauna? Şi mă supăram, și se întâmpla că făceam presiuni asupra lui. Mă iubea şi mă ierta. Dar de la soţie, nu pleca. În scurt timp, soţia lui a aflat că el o înşeală. A încercat să calmeze apele, să-l ierte, ei au trăit împreună încă două luni şi ea a cedat: a adunat lucrurile lui şi l-a dat afară din casă. Doar atunci el a venit la mine. Pentru totdeauna. Eram cea mai fericită femeie din lume în acea seară. La soţia lui, ce simte şi ce se întâmplă cu ea, – nu gândeam, nu mă interesa. La copiii lui, la fel. Ei bine, poate uneori îi va lua în vacanţă sau în week-end la el acasă, fie le va ajuta cu bani…

Ne-am căsătorit. El este cel mai bun, cel mai grijuliu, cel mai inteligent, cel mai atent soţ din lume. Sarcina mult-aşteptată. Nașterea fiicei noastre, sânge din sângele nostru. Totul a fost perfect, cu excepția faptului că la el au apărut probleme cu alcoolul. Ne-am descurcat şi am făcut față cât de bine am putut. Am trăit, ne-am iubit, am crescut… Ei bine, soţul uneori avea pretenţii referitor la frecvenţa relaţiilor intime după naşterea copilului. Dar pentru mine totul părea un fleac. Viaţa a luat o aşa întorsătură, încât peste circa doi ani am plecat să locuim în altă regiune, şi într-o zi, din întâmplare, am descoperit corespondenţa iubitului meu cu o altă femeie. Mesaje una după alta. O conversaţie a caracterelor amorezate. S-a constatat că, chiar și atunci când am trăit la locul vechi, el m-a înșelat. O cunosc, cândva am discutat cu ea la o vorbă amicială. Ei au avut o aventură, nu sex la un moment dat, ci o relație puternică, care nu s-a rupt nici chiar cu mutarea noastră, continuând să menţină legătura.

Sunt ca şi un om mort. Am avut încredere în el la nesfârșit, mi se părea că eu sunt iubirea vietii lui. Am găsit puterea de a încerca să-l înțeleg şi să-l iert. El nu vrea să strice familia, îmi spune că mă iubește, iar în faţa Ei simte doar responsabilitate. Spunea, că va rupe cu ea complet, dar de un an şi jumătate de când ne-am mutat aici, şi de 9 luni de când am aflat despre infidelitatea lui, ei continuă să ţină legătura.

Mi-am mâncat tot interiorul de scârbă. Îmi ieş din minţi, mi se rupe de durere. Şi-atunci, am văzut Lumina! Ce-am făcut? Am distrus viaţa fostului meu soţ, am distrus viaţa fostei lui soţii, am lipsit doi copilaşi de posibilitatea de a fi alături de tatăl lor. Acum, în capul meu roiesc amintiri straşnice, cu un tablou clar, cum mă pufneam de fericire atunci când el a venit la mine, iar soţia lui în acest moment bocea şi se lovea cu capul de perete! Cum urla de durere fostul meu soţ, atunci când l-am părăsit…

Oameni buni, oare ce Monstru mai sunt şi eu? De ce am adus atâta suferinţă? Am părinți buni, m-au crescut în rigoare, mi-au insuflat valori şi lucruri corecte. Ce este în neregulă cu mine? Ce să fac acum, ca să repar totul? Deja înnebunesc de remușcări pe conştiinţă şi de amărăciunea ce mă apasă, iar soţul meu în continuare îi scrie mesaje de dragoste unei alte femei. Totul s-a întors ca un bumerang, aşa cum ar trebui! O merit!..

Sunt gata să merg la fosta lui soţie să cad în genunchi, să-i sărut picioarele şi s-o implor să mă ierte! Iertare! Iertare! – ”Iartă-mă dacă poți! Plata a venit şi acum eu sunt pedepsită pentru suferinţa ta!” Am vrut să-l văd şi pe primul meu soţ, să-i cer iertare şi să-i spun că Domnul m-a pedepsit pentru cele înfăptuite, că iată s-a făcut dreptate, dar şi el deja are altă familie, şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru: sper că este fericit. Mi-e frică şi nici nu am dreptul să intervin în viaţa acestor oameni ca să nu redeschid rănile vechi.

Deci, aşa şi voi trăi cu acest păcat. Un păcat teribil. Abia acum am realizat că sunt o persoană rea de temut, oribilă şi murdară, că trebuie să merg la biserică şi să mă pocăiesc. Să cer iertare de la toată lumea care a avut de suferit de pe urma egoismului meu. Acum mă rog în fiecare zi! – Pentru Iertare, pentru soţii noştri, pentru copiii lor… Îi mulţumesc Lui Dumnezeu pentru faptul că prin această durere mă conduce spre vindecare. Mă rog pentru păstrarea familiei noastre, pentru disciplinarea şi pocăinţa soţului meu. În aceste clipe, avem nevoie să salvăm ce a mai rămas. Cu mintea, am înţeles, că soţul, cel mai probabil, nu va pleca de la mine, şi din prima căsătorie n-ar fi plecat dacă nu-l alunga soţia. Şi iată-ne acum stabiliţi într-un loc nou, el are un loc bun de muncă, casă cu toate cănile pline, eu – o soţie bună, încercând să le reuşesc pe toate pentru el, chiar şi în intimitate am ajuns la o înţelegere deplină. El este la fel de blând şi afectuos cu mine, singur se apropie să mă atingă, să mă mângăie, să mă sărute, să-mi zâmbească… Simt că mă iubeşte. Iar eu sunt înnebunită, mi se strânge inima, că în acelaş timp el îi scrie amantei lui că o iubeşte. Sufăr, mă conformez şi sunt umilită, dar mă rog… Sunt de vină doar eu. Am fost şi eu amantă… Aşa îmi trebuie!

Amanta soțului meu e o persoană normală, mamă a doi copii, are 38 de ani, şi a divorțat recent de soțul ei, care mereu i-a fost infidel şi a schimbat-o cu alte femei, și chiar avea o altă familie pe ascuns. Sunt 9 luni de când eu sufăr teribil, blestemând-o în gând, iar două săptămâni în urmă n-am rezistat şi i-am scris o scrisoare cu nouă pagini, fără insulte, cu sentimentele mele, despre  ceea că îl iubesc, şi că mă pocăiesc pentru faptele mele şi o rog să nu repete pacatul meu şi să nu distrugă familia noastră. Multe am scris, cu lacrimi. Una e să vorbeşti, să discuţi strigând la telefon, fie să spui în faţă şi să-ţi plesnească răbdarea… Altceva e să-ți exprimi sentimentele scriind… E mai pătrunzător, în acest timp şi logic să-ţi cântăreşti sentimentele şi faptele proprii… Ea mi-a răspuns imediat, fiind recunoscătoare pentru sinceritate. Cerea iertare de mii de ori, spunând că la fel se căieşte, şi nu doreşte nimănui rău, că se conformează şi aşteaptă decizia lui, oricare n-ar fi ea. În general, ea singură nu va schimba nimic. Spune, că ştie ce durere e atunci când iubitul te schimbă… Ştie doar, şi oricum s-a legat de soţul meu. Un suflet strain în amurg…

Fetelor, doamne, dragi prietene: citiţi şi meditaţi. Fugiţi de bărbaţi căsătoriţi! Închideţi ochii, urechile, nu-i credeţi, nu-i ascultaţi, nu vă îndrăgostiţi, fugiţi cât puteţi mai departe de ei! Pedeapsa vă paşte oricum! În acest moment sau peste 10 ani, poate 20, dar va veni inevitabil! Cazul vostru este o excepţie? Și eu, la fel am crezut.Toate amantele cred astfel şi se amăgesc în sinea lor. Asemenea bărbaţi, chiar dacă sunt cei mai iubitori şi cei mai remarcabili, sunt şi vor fi infideli. Poate nu sunt ei răi, dar sunt slabi de caracter, de voinţă, mereu cuceritori şi îndrăgostiţi. De altele. Iar sufletele calicite involuntar cu mâina voastră, inimi obijduite şi lepădate a soţiilor şi copiilor, mai devreme sau mai târziu, – suferinţele, gemetele şi strigătele lor vor ieşi la suprafaţă şi vor răsuna în mintea voastră proprie mereu ca un reproş mut. Doar că nu veţi putea schimba nimic. Fericirea furată niciodată nu va dura la infinit! Acum sunt şi eu convinsă de acest lucru. Doar că nu mai pot schimba nimic, din păcate. Rămâne, să mă pocăiesc şi să mă rog la Dumnezeu…

Pace şi toate cele bune vouă!

❤

P.S.: Toate istoriile sunt reale, le scriu de la persona unu, cu numele schimbate!

Stelele nu mint!

În piaţa unui oraş din Israelul antic, un celebru prezicător semna viitorul sortit de stele. La o cotitură de drum, el a observat doi călugări care mergeau cu axele la pădure spre a tăia lemne pentru templu. Privindu-i de la distanţă, prezicătorul a spus trecătorilor din jur: – ’’Uitaţi-vă atent la aceşti doi tineri care discută cu atâta neglijenţă unul cu altul. Ei nici nu bănuiesc, că în pădure îi aşteaptă moartea’’… Fără să suspecteze ceva, călugării îşi continuau calea. La marginea oraşului, au întâlnit un biet cerşetor care le-a cerut de mâncare: – ’’Vă rog, oameni buni, eu mor de foame!’’ Cu toate că călugării aveau doar o bucăţică de pâine, ei cu plăcere au împărţit-o cu cerşetorul şi au mers mai departe. Înainte de apus, călugării au cotit-o pe drumul de întoarcere, cu acelaş spirit vesel precum şi dimineaţă, la fel de mult discutând între ei. Văzându-i pe lângă piaţă, cineva din public l-a ironizat pe astrolog: – ’’Tu, profetule atotcunoscător! Priveşte cele două ’’cadavre’’, ce păşesc vesel prin piaţă! Stelele tale te-au minţit! Ambii băieţi sunt vii şi nevătămaţi!’’ Prezicătorul confuz nu-şi pierdu graiul: – ’’În continuare susţin, că cei doi tineri erau condamnaţi să moară astăzi, – soarta fiecărui om e scrisă în stele, – iar cei doi tineri au reuşit cumva să evite moartea în calea lor. Vom afla în curând, ce s-a întâmplat.’’ El a făcut semn călugărilor să se apropie, şi i-a rugat să deschidă conţinutul torbelor legate. Tinerii dispuşi le-au aruncat la pământ şi prezicătorul a început să depene crengile şi vreascurile adunate până a dat de un şarpe asfixiat şi tăiat în două: o parte era în prima torbă, a doua – în cealaltă. – ’’Vedeţi, – a spus el triumfător, – cât de aproape ei au fost de moarte. Aceşti şerpi sunt cei mai veninoşi. O muşcătură de-a lor înseamnă moarte sigură!’’ Revenind la tinerii speriaţi şi şocaţi de salvarea lor miraculoasă, prezicătorul le-a cerut să povestească tot ce s-a întâmplat în calea lor pe parcursul zilei. Ucenicii nu aveau nimic de spus, cu excepţia întâlnirii lor cu cerşetorul înfometat. Şi ce, au hrănit o persoană înfometată, – ce-i aici deosebit?..

– ’’Aţi înţeles, dragii mei prieteni, – a exclamat prezicătorul, – că stelele nu mint niciodată? Soarta fiecărui om se poate schimba de la o felie ruptă de pâine pentru un biet om sărac! Domnul ştie ce face! Această acţiune milostivă i-a şi salvat de la moarte sigură!’’

Cum iubesc adolescentele și sfatul tatei

O adolescentă și-a cumpărat un telefon.
Când tatăl ei l-a văzut, a întrebat-o: – Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut când l-ai cumpărat? – Am pus o folie protectoare pentru ecran și o husă pentru telefon – a răspuns fiica.
– Te-a obligat cineva să faci asta? – Nu, tată. – i-a răspuns ea.
– Nu crezi că este o insultă la adresa producătorului?
– Nu, tată! De fapt, chiar producătorul recomandă folosirea unei huse pentru telefon.
– L-ai acoperit pentru că era ieftin și urât?
– Nuuuu, tată, este cel mai scump din gamă, de fapt, l-am acoperit și protejat pentru că nu am vrut să se zgârie, să-i scadă calitatea ori să se urâțească.
– Dar, când i-ai pus husa, aceasta nu a redus frumusețea și valoarea telefonului?
– Nu, tată, cred că arată mai bine și toate acestea merită din plin pentru protecția pe care o oferă telefonului meu, în acest mod nu-i scade nici pe departe valoarea.
Tatăl și-a privit cu dragoste fiica și a spus: – Totuși, dacă eu te-aș fi rugat să-ți acoperi corpul, care este mult mai prețios și mai valoros decât un simplu telefon, ai fi acceptat cu ușurință? –
Fiica a fost surprinsă și această discuție a făcut-o să înțeleagă ce tot încerca tatăl ei să o facă să înțeleagă de ceva timp…
Deci, fetele dragi, amintiți-vă întotdeauna că îmbrăcatul_indecent și expunerea corpului (totuși) vă reduc valoarea și respectul pe care-l primiți în societate. Aveți grijă de viața voastră și a celor din jurul vostru! /sv/

                        În momentul când te îndrăgosteşti, memoria te dă de bucluc, amintirile, în general, sunt imposibile, adică nu se pot reproduce mental. Spui doar ’’de ce’’, ’’pentru ce’’, însă ’’cum şi când’’ te îndrăgosteşti, în care dată anume,  – este absolut imposibil să memorizezi… 

El era, cum se spune ’’sufletul companiei’’. La început, doar îl plăceam, şi apoi… Când anume, nu pot spune, – m-am îndrăgostit de el ca o nebună. Aveam o pasiune sălbatică pentru el. Ghinionul meu, şi probabil, o mare greşeală a fost că aveam frică să nu se afle şi cei de la facultate despre sentimentele mele, că de altfel, erai ridiculizat la infinit. Nu puteam să povestesc nimănui, nici celor de acasă de jenată ce eram, nici prietenelor, şi cel mai important, nici lui. Eram nevoită să mă mulţumesc cu ceea, că noi împreună eram chemaţi la tablă, la seminare, fie într-o echipă în sala de sport. M-am simţit permanent mizerabil, nefericită, iar toată încrederea de sine se spulbera atunci când îl vedeam pe el. Aici, pentru prima oară m-am privit dintr-o parte şi, pentru prima dată m-am îndoit de sine. Atunci s-au urcat toţi paraziţii în gândul meu şoptind: ’’Sunt urâtă’’‚ ’’Sunt o proastă’’… Toată iubirea asta a căzut peste mine din senin ca un trăsnet, m-a îngenunchiat pierzându-mi echilibrul. Doream, pur şi simplu, să mă întind pe o canapea, într-un colţişor, să nu fiu deranjată, şi să uit, să uit de toate. Mâhnire sălbatică şi Toamnă pe tot parcursul anului. Şi apoi, starea mea cronică, obişnuită cu iubire neîmpărtăşită, – ca şi cum s-a evaporat benevol, s-a depăşit şi s-a învechit, ’’m-a convins soarele de aur’’, or’ ceva de acest gen… ’’Ce mult am obosit’’, – m-am gândit atunci. Totul are un capăt. Iată şi dragostea mea a luat sfârşit. Era clar, că sentimentele mele de aur ajung la finiş, dar am decis încă o dată să mă verific personal. Cu un rânjet tâmpit pe faţă m-am apropiat de el şi i-am spus: ’’Te iubesc!’’ şi am înţeles, că într-adevăr nu simt nimic, de parcă nici nu s-a întâmplat nimic. Şi atunci, … dragostea mea, blestemul cela a trecut peste el. Doamne, cât de mult el suferea, – s-a îndrăgostit peste cap de mine, dar eu deja eram indiferentă! Cu cât mai mult îmi dădea de înţeles că-i plac, cu atât mai mult îl îndepărtam şi-mi permiteam tot felul de trucuri nemiloase… De atunci, sunt bântuită de acest destin parşiv. Mă îndrăgostesc nebuneşte de cei care nu au nevoie mine, şi sunt indiferentă faţă de cei care mă plac. Am fost lipsită de iubire. Înseamnă, lipsită absolut de toate…

Există vreun leac pentru cei ca mine?

#Povesti_reale

SV

Caută cu inima! ”Micul Prinţ”

…De milioane de ani florile fac ghimpi. Cu toate acestea de milioane de ani mieii pasc florile. Şi nu e oare o treabă serioasă dorinţa de a cunoaşte de ce îşi dau ele atâta osteneală să scoată nişte ghimpi care nu servesc la nimic? Oare războiul mieilor cu florile e un fapt lipsit de importanţă? Nu e mai serios şi mai important decât calculele unui Domn gras şi roşu? Şi dacă ştiu pe lume o floare unică în felul ei, care nu există decât pe planeta mea şi pe care un  mieluţ o poate înghiţi într-o bună dimineaţă uite-aşa, pe neaşteptate, fără să-şi dea bine seama ce face, să fie oare un fapt lipsit de importanţă?.. – Micul Prinţ roşi la faţă, apoi continuă: – Dacă cineva iubeşte o floare unică în felul ei printre milioane şi milioane de stele, e destul să le privească şi va fi fericit la gândul că şi floarea lui e undeva printre ele. Dacă însă mielul i-ar înghiţi floarea, i-ar părea atunci că toate stelele se sting dintr-o dată! Şi nici asta să n-aibă nici o importanţă? – Şi nemaifiind în stare să continue, micul prinţ izbucni în plâns…”

”Micul prinţ” de Antoine de Saint Exupery, este una dintre cele mai îndrăgite povestiri scrise pentru copii şi cei în vârstă. Și cea mai tradusă din literatura franceză! – O poveste fascinantă cu un farmec aparte, care te poartă printr-un vârtej al imaginaţiei copilareşti şi încetul cu încetul îţi imprimă în minte cele mai adânci realităţi ale filosofiei existenţialiste. Micul erou, locuitor al unei minuscule planete, porneşte într-o lungă călătorie, care se dovedeşte a fi, în cele din urmă, o adevărată aventură a cunoaşterii. Descoperim, o dată cu el, nu doar noi tărâmuri şi fiinţe umane, ci şi un sens al existenţei oamenilor pe acest Pământ. „Nu cunoşti decât lucrurile pe care le îmblanzeşti, – spuse Vulpea. – Oamenii nu mai au timp sa cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten îmblanzeşte-mă!” – Publicată în 1843, tradusă în peste 180 de limbi şi de atunci adaptată în multiple forme, celebrul roman al lui Saint-Exupery este una dintre cele mai apreciate cărti din toate timpurile. Cel mai important este, că reprezintă un adevărat ghid despre cum sa fii un adult serios şi introspectiv, deghizat drept o carte pentru copii. Exprimă sensul real al existenţei noastre omeneşti. Cartea trebuie s-o citească toţi, de la mic la mare, şi chiar dacă n-ai să înţelegi din prima, – Citeşte-o, şi din nou, – Citeşte!

E atâta mister în universul acesta al lacrimilor…  Ochii nu văd adânc. Trebuie să cauţi cu inima! – (Antoine de Saint Exupery, ”Micul prinţ”)

Sursa cărții online aici: https://ru.scribd.com/doc/16781889/Micul-Print-Carte

Vă propun opera video ”Micul prinţ’‘, aici:

Nimeni n-a venit la sărbătoarea lui

Are 6 ani și e autist. Recent, a avut zi de naștere, și nici unul dintre cei 16 invitați nu a venit să-l felicite. Disperată, mama copilului a scris într-un grup local de pe rețeaua de socializare Facebook: ”Mă doare inima pentru fiul meu! Am învitat o clasă întreagă în care el învață, dar am fost ignorați…” După această postare, ceva mai târziu, într-o curte îndepărtată din Statele Unite, au venit zeci de persoane să-l felicite pe băiețaș, și nu doar atât… La casa lor au început să se tragă și polițiștii, și chiar cei de la incendiare. Cu daruri și alte surprize! L-au contactat pe Glenn ca pe un superstar adevărat! ”Sunt convins, că vecinii, pur și simplu, s-au ascuns, urmărindu-ne de la ferestrele lor” – spunea tatăl copilului. – Nu pot să cred că oamenii legii și toți ceilalți au făcut surpriza!”

Această sărbătoare Glenn, cu siguranță, își va aminti toată viața. Sper mult, că băiatul nu va afla că a fost ignorat, ar fi o traumă pentru el…  

Viața este un lucru complicat, și Doamne ferește, dar nu fiecare om este scutit de încercări, –  poți avea un copil bolnav pe care să fii ”nevoit” să-l crești, și pe pielea proprie să simți priviri ciudate, începături, cu degete, probleme la școală și în cea de socializare a copilului… De altfel, poți discuta multe despre persoane cu dizabilitate fizică; precum oarbe, hipoacuzice sau surdo-mute… – Dar tu incearcă, – astupă-ți ochii, sau urechile cu tifon și cel puțin o zi să mergi, să parcurgi așa ”orb” sau cu vată în urechi fără să le deschizi! – Contează oricare din cele cunoscute valori, oricare dintre cele cinci simțuri, tot ce este mai important în viață… Apoi, să spui că auzul nu este atât de important, – e cel puțin prostesc… Mai ales, atunci când există vise, și te duci la ele, să înveți… Ca apoi, se dovedește că nu vei deveni niciodată ceea ce visezi… Sau ceea ce meriți… Niciodată! – Nici nu poți să-ți imaginezi câtă milă și durere îți va trezi un copil lipsit de apărare… Dar și, judecând după reacțiile unor comentatori din rețea, – mulți dintre ei ar abandona asemenea copii încă la maternitate… Cred, că părinții acelor copii care nu au venit la aniversarea colegului, cu greu au rupt copiii lor frustrați de la fereastră după ce au văzut petrecerea cu surprize și cadouri pentru Glenn!! Se pare, că egoismul nu le-a permis să se alăture, nici după ce au refuzat să aducă copiii… Poate mai rămâne ceva în suflet… Nu s-au îndobitoțit cu toții, doar că ego-ul rulează în continuare… Alteori, câștigă banul, profitul personal… Nivelul de trai este în creștere, doar că nivelul umanității scade… invers proporțional… Din fericire, există oameni cu Inimă…

Pentru cei care nu cunosc faptul:  Autismul – e o tulburare care apare în urma unor dificultăți de dezvoltare ale creierului și se caracterizează prin deficitul de interacțiune socială și de comunicare, precum și interese restrânse și acțiuni repetitive.

M-a surprins istoria! Sunt îngrozită de indiferența omenirii…

Internetul, desigur, nu este un panaceu, dar uneori, atunci când ceri ajutorul on-line, de regulă, există și tendința de a obține visul! Să ai o mie de prieteni nu e o minune. Minune – e să ai un prieten atunci când o mie sunt împotriva ta!

Nu disperați! Domnul e cu noi!

Svetlana Vizitiu Impresii

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/04/03/din-suflet-pentru-copii-cu-autism/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/04/03/autism-constiintizare-realitate-2/

Cum devii vacă sau bou la divorț

Fostul meu soț a sustras din apartamentul meu toate lucrurile de valoare. – Sunt tare furioasă! Nu, că acest om ciudat și excentric mi-a ruinat zece ani de viață, și m-a târât prin tribunale, – el a reușit să scoată din casa mea toate obiectele de preț! Probabil, că e o răzbunare din partea lui pentru că n-a putut să obțină mașina mea, pe care eu cu o înțelepciune prevăzătoare am înregistrat-o pe numele taică-lui meu, plus apartamentul, pe care l-am primit în dar de la bunica mea încă până la căsătorie… A luat covorul adus de mine din Africa, precum și tablourile cu picturi și biser, argintăria, centrul muzical, – cadourile de la părinții mei. Șoțul nu s-a putut împăca cu gândul că sunt o soție activă și de succes. Eu lucrez in domeniul publicitar, sunt sefă de oficiu. Iar el m-a adus la așa o stare! – și chlar la faptul, că am început să mă îndoiesc de competența mea proprie! Din fericire, mi-am revenit repede în fire și mi-am recăpătat încrederea de sine… Soțul lucra notar, făcea bani buni și considera că eu trebuie să stau acasă, să-i gătesc prânzuri copioase, să-i calc cămăsile și să-i cârpesc soșetele. Da, încă să-l idolatrizez. Iar mie nu-mi place să gătesc, și de loc nu sunt potrivită pentru rolul de cloșcă casnică. Deci, nu am ajuns la nivelul așteptărilor lui, și el a dat la divorț, făcându-mă vinovată de toate problemele în familie. În instanță, el a înaintat argumentul lui principal, cică, eu eram împotrivă să avem copii… Desigur, noi nu ne grăbeam să facem copii, dar a fost dintr-un acord comun. Ce-i drept, ex-soțul a reușit să găsească și ”martorii” nedorinței mele de a deveni mamă. Parcă simțeam, că nu pot să fac acest pas, ca ulterior să nu rămân mamă singură… Am fost disperată. Acum sunt într-o stare oricum indiferentă. Am auzit, că are amantă, că în jurul ex-soțului se tot învârte secretara lui… Aș fi putut să folosesc această informație la judecată, însă nu vreau să cobor la un nivel atât de josnic. Așa că, acum eu stau între ciocan și nicovală plus patru pereți goi, la fel de pustiită, înrăită, și fumând țigări incontinuu …
– Cum să trăiesc mai departe? Cu atât mai mult, cum să rezist? Desigur, eu tare sper, că voi întâlni perechea mea potrivită, dar până în prezent, bărbați cu demnitate nu se văd… De ce, toți se căsătoresc fiind iepurași și motănași, iar la divorț devin boi și vaci? Sincer vă spun, îmi este indiferent ce vor gândi oamenii despre mine, și dacă ei pot gândi,.. nu vor gândi nimic! Oamenii învaţă cum să se alimenteze şi cum să facă sex, cum să-şi facă asigurări, credite sau să-şi cumpere o casă, cum să fie performanţi în carieră, dar nimeni nu perseverează în acest sens în viața de familie, – în rest e doar teorie…

#Povesti_istorii_de_viata

#Svetlana_Vizitiu_impresii

Svetlana Iurcu: ”Eu îmi doresc ca visele mele să devină realitate!”

“Șoapta” este cartea lansată astăzi de una dintre cele mai tinere scriitoare din Republica Moldova, Svetlana Iurcu, – la doar 18 ani. O tânără talentată, o elevă exemplară din satul Bravicea, Raionul Călărași, – printre lucrările autoarei se numără și ”Mi-e dor de tine, mamă”, ”Mereu sunt eu…”, ”Uităm de El”, ”Aştept”. Visează, ca în acest an să fie admisă la Academia de Poliție... -”Sunt fericită, deoarece știu că sunt puternică. Și atunci când îmi era greu, mă compar cu o păpădie care stă liberă. Acum înțeleg că și eu pot să dau lumii lucruri frumoase și să-i ajut pe cei care doresc să mă urmeze…” Sunt gânduri sincere ale unei adolescente marcată de tragică moarte a mamei sale, lipsa cărei a maturizat-o înainte de timp, ducând greul copilăriei într-o lume reală spre deosebire de copii cu părinți care își pot permite mofturi. ”Îmi dau seama că nu pot schimba nimic, că nu pot altceva să fac… Nimeni nu știe, cât de tare aș dori să o văd încă pentru un minut, să-i spun cât de mult o iubesc…” Cuvinte cu lacrimi de durere și dor… – Asta e Svetlana Iurcu în prezent. – Lansată pentru prima dată în Chișinău, cartea ”Șoapte” cuprinde povestioare scrise în câteva săptămâni: ”Bunica”, ”Mereu sunt eu”, ”Singurătatea”, ”Satul meu”, ”Sunt fericită” etc, cu expresii sincere și extraordinare, îzvorâte dintr-un suflet atât de tânăr dar matur… – ”Dacă ești bogat, nu înseamnă că ești și norocos, pentru că poți fi zgârcit și lacom. Dacă ai bani, poți fi fericit, poți fi bun, ești tot acea persoană, dar cu o capacitate mai largă. Penrtu asta ai nevoie de idei și de creier, care să te ajute să-ți pui proiectele în practică. Eu îmi doresc ca visele mele să devină realitate.” Lansarea a avut loc la Tucano Coffee (Str.Bodoni) cu susținerea binevoitoare a Blogului unui Moldovean, în prezența colegilor, prietenilor, a doamnei învățătoare de limba română, și surpriza neașteptată cu revenire din Italia a Ludmilei Sandu, cea care a îndrumat-o pe Svetlana să scrie cartea… Felicitări eforturilor susținute ale elevei de a realiza o carte și calde mulțumiri editorului și redactorului-șef ‎Alexandru Mihaila din România. Banii colectați din vânzarea cărților vor fi donați în scopuri caritabile, în ajutorul unui tânăr mutilat în incendiu.
Svetlana Iurcu ne-a cucerit cu sinceritățile ei. Atât de timidă la exterior și hotărâtă interior! Sinceră și matură la o vârstă atât de fragedă. Este imposibil să nu versi o lacrimă atunci când citești lucrările Svetlanei. Vă recomand! (SV)

Mai multe imagini, aici:

Ce voi face cu soția, nu știu

Ei bine, ce pot sa spun? Povestea mea este la fel de banală ca și la toată lumea. Niciodată nu mi-am imaginat că scenariiile infidelității pot fi atât de asemănătoare, și… în acelaș timp, la un număr ciudat de mic. Recent, s-a descoperit ceea, ce toți numesc ”am aflat”… Am aflat multe… Noi suntem deja de doisprezece ani împreună, avem doi copii minunați, o fiică mai mare și un fiu micuț. Eu am 43 de ani, ea 32. Probleme, la fel ca și la ceilalți, – ba una, ba alta, doar mărunțișuri, nimic deosebit. Casă avem, bani la fel, și de lucru, – este! Dar am aflat, că se întâlnește cu bărbați, așa precum a incercat ea să se justifice, – după o îndelungată șezătoare în concediu de maternitate, astfel ea dorea să afle ”dacă mai place” și la alte persoane de gen opus; și încă, dacă mai poate fi cineva vrednic de persoana ei, nu numai soțul, – în patru ani, au fost trei bărbați… Așa spune ea… Am observat și eu uneori, – așa, casual: că adesea ea făcea duș la amiază, – lucru neobișnuit pentru acest timp; iar uneori, venea prea târziu acasă, machiată strident… Cu toate acestea, încercam să mă lepăd de bănuieli, crezând sincer că ele vin dintr-o simplă gelozie bărbătească, și continuam să cred în valorile familiei. Chiar și atunci când adulterul a ieșit la iveală, ea continua să nege până la ultima… Până când am adus eu toate dovezile infidelității sale… (Una din amicile ei mi-a deschis ochii, spunând, că-i pare rău, pur și simplu, pentru mine) A fost un scandal mare, cu lacrimi, cu rugi de a o ierta… Am băut o săptămână, apoi am încetat, – multe exemple și sfaturi le-am recitit în for-ul rețelelor de socializare, și.. cât de cât, dar nițel m-am liniștit. Precum fiecare ”înțelept”, voi trăi și eu de dragul copiilor mei, pe care îi iubesc nespus de mult… Ce voi face cu soția, încă nu știu… Poate odată și odată, voi uita acest coșmar, și se vor mai calma spiritele, ștergând însuși faptul cu adulterul, dar… pentru cât timp voi rămâne cu suspiciunile mele? Și încă ceva mă îngijorează: Ce mă fac cu intimitatea? Nici nu pot să-mi imaginez, cum voi dormi în continuare cu ea, într-un pat comun… și să ne iubim ca pe vremuri bune… Ăsta e adevărul meu trist de viață…

😦  descris de S. Vizitiu

Din Biblie ne regăsim…

Recunosc, sunt o fire romantică. De asta poate nici nu îmi plac cărțile filosofice sau motivaționale. Poate părea straniu, în special pentru un jurnalist, însă ce să-i faci. Îmi place să citesc, pentru că fac parte din categoria oamenilor care atunci când răsfoiesc paginle unei carți mă deplasez acolo. Parcă aș vedea filmul. Anul acesta 3 cărți m-au impresionat! Cartea “Cel care mă așteaptă”, de Parinoush Saniee. Pentru că am înțeles cât sutem noi de norocoase. Și cât de tristă este soarta femeilor occidentale. O carte care am citit-o în 2 zile, o performanță pentru mine. Este nu doar o carte, este povestea tuturor femeilor din Iran ce luptă pentru drepturile lor. Deși poate părea straniu, mie mi-a plăcut cartea “Fifty Shades of Grey”. Ce-i drept nu am fost să văd filmul, tocmai pentru că am citit cartea. Nu am vrut să mă dezamăgesc. De ce mi-a plăcut? Nu știu. M-a atras prin faptul că atât de bine se poate vedea în carte că și oamenii aparent reci și duri, sunt în realitate foarte sensibili. Eu am rămas cu această idee. Și “Pavilionul femeilor” de Pearl S. Buck. Este poate unica carte care ilustrează frământările unei societați tradiționale aflate în pragul unei schimbări radicale. Pot să-i spun un studiu matur despre lumea femeilor… –  Iulia Arnaut (jurnalist)

   Prima carte citită a fost în clasa-ntâi, în vacanţa de iarna si bineînţeles erau nişte poveşti… Apoi au urmat multe cărţi. Nu pot să spun acum, care care anume dintre ele m-a marcat. Mi-a plăcut să-l citesc pe Liviu Rebreanu, mi-a plăcut Anton Cehov, Lev Tolstoi… Iar Ion Druţă, mi-a părut ca o primăvară întrată în casă, ca un suflu nou, ca un vers scris în proză… Poveştile din O mie si una de nopţi le mai recitesc si acum, şi cine nu le-a citit încă, le-aşi recomanda cu mare drag. O întreagă filozofie de viaţa… Dar daca ar trebui să aleg ca recomandare pentru citire doar o singura carte, atunci v-aşi recomanda să citiţi Un veac de singurătate. De Gabriel Garcia Marquez. Veţi vedea cat de singur poate fi omul în iureşul vieţii, cât de zbuciumată, de tristă, ba chiar uneori şi lipsită de sens poate fi viaţa şi totodată cât de dornic de a trăi este omul. Chiar daca e singur, chiar dacă e trist, chiar dacă nu găseşte sensul, pentru oricine, viaţa e frumoasă căci ea rămâne un Dar… Omul care citeşte e un om informat. Un om informat, e un altfel de om… Cartea nu-ţi înlocueşte viaţa. Dar te ajută să treci destoinic prin ea… – Emilia Plugaru (scriitoare)

    Pe mine m-a marcat cartea lui D. Carneghi, care mi-a fost daruita de prietena mea cind am implinit 18 ani. Recunosc, că atunci chiar m-am suparat pe ea, deoarece la acea virsta imi doream un alt cadou. Acum recunosc ca a fost cel mai bun cadou pe care l-am primit. Am citit multe carti in copilarie, şi în prezent, prefer sa citesc o carte buna in loc să privesc stirile la TV. Recent, am citit cartea lui Robin S.Sharma „Calugarul care si-a vandut ferrari-ul”, care m-a impresionat mult si mi-a schimbat viziunea asupra multor lucruri. Am spus-o de mai multe ori ca vreau sa semanam mai multa bunatate in societate, sa fim mai buni si aceasta o spun de cite ori am posibilitatea, dar ma stradui si prin propriul exemplu sa conving colegii, prietenii si pe cei ce ma inconjoara ca se poate sa fim mai buni. – Luminiţa Suveică (Medic-şef sanitar, municipiul Chişinău):

   Cartea este intr-adevar scara urcand pe care, fiecare din noi se manifesta in viata. Si intr-adevar, educatia fiecarui om are ca temelie experienta generatiilor trecute, experienta lasata in scrierile premergatorilor nostri. Aici, este notoriu un lucru sau, daca doriti, o consecinta a scrierilor citite de persoana. Si anume, – impactul si masura intelegerii celor citite si, in final, cum s-a plasat aceasta experienta scrisa in educatia celui care a citit cartea. Pentru mine, cel care vin din secolul trecut, si care a fost educat de un sistem ateist, trezit in toiul constructiei unui stat al intregului popor muncitor, – aceasta scara a inceput conform programului scolar de educatie a unei generatii de oameni sovietici. Perioada sovietica a fost bogata in scriitori care pe mine m-au trecut prin tranzitia basarabenilor din anii de dupa razboi: Vladimir Besleagă, Ion Constantin Ciobanu, Andrei Lupan, Emilian Bucov, Ion Druta, Nicolae Costin. Nu vreau sa zic ca am citit exstraordinar de multe lucrari de-ale scriitorilor moldoveni, dar mi-a ramas dragostea lor de oameni, dragostea pentru meleagul natal, umorul popular mostenit de la strabuni lasat la „fiecare socoteala cu socotelita ei„. Influenta scriitorilor rusi A. Puskin, L.Tolstoi, F. Dostoievshii, M. Gorkii, mi-a lasat o urma adanca in cunoasterea limbii ruse si mi-a dat posibilitatea sa vad din interior tragedia Rusiei afectata de comunismul trotchist si mai tarziu, presiunea unui partid dictatorial. Dar si in perioada transformarii societatii sovietice „Arhipelag Gulag” si „V krughe pervom” ale lui A. Soljenitzyn au lasat o urma de deschidere a urmarilor acestui experiment social. Multe se mai poate de amintit despre romanele istorice trilogice ale lui Alexandru Dumas-tatal , care imreuna cu ecranizarea acestor opere au lasat iaras o alta caramida in firava mea experienta de citire. Din modernismul literar Paulo Coelho, în special, Alchimistul a scandalizat oarecum perceptia mea de existenta contemplativa a lumii. M-au interesat lecturile preferate din cinicii antici Antisfen si Diogene din Cratet. Din cartile citite in SUA as remarca „Patruzeci de zile si patruzeci de nopti„scrisa de nepotul lui C. Darvin. Dar cel mai mult din cartile care au influientat la cresterea mea a fost „Kapitalul ” lui Karl Marx si „Teoriile valorii adaugate „. Astazi, in tumultul economiei de piata ma inspir din cartile lui A. Piz, Napoleon Hill, si tot mai mult analizez ce ne incurca sa ne facem tara asa cum dorim. Pana la urma am ajuns la filosofia lui Petre Tutea care zicea ca „Fara credinta, fara Dumnezeu omul devine un animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.” Ar parea straniu, ca crescut si educat de un sistem ateist, m-am trezit ferm convins de creationism si convingerea ca unica solutie de a face careva schimbari in tara vin de la vorba – „Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata, atunci intai sa-ti faci randuiala in ganduri . Ca gandurile noastre devin vorbele noastre si vorbele noastre devin faptele noastre. Iar faptele noastre fac viata noastra!” Economia nu are nationalitate, are legi! Aceste legi nu intreaba cum se numeste functia echivalentului general intr-o economie a oricarei tari. Banii, ca despre ei este vorba, servesc pentru efectuarea tranzactiilor de schimb a marfurilor. Marfurile nu apar din cer, ele sau sunt produse in tara asigurand locuri de munca si salarii muncitorilor, sau sunt aduse, fiind cumparate in tarile unde se produc in cantitati mai mari. In Republica Moldova s-a dus o politica de incurajare a capitalului speculativ. Adica, se aduc marfuri cumparate in alte tari si se realizeaza pe piata republicii, lasand tara dependenta de importuri si alungand forta de munca din lipsa locurilor de producere. Nu va uitati la politicienii care sunt angajati ai acestui cartel de speculanti. Nimeni din ei habar nu au de starea lucrurilor in realitate. Sau, daca cineva este de parere ca se stie totul, atunci vai de aceasta tara, unde lumea nu intelege lucrurile elementare si permite unor natafleti sa se joace cu viata oamenilor! …Principala bogatie a statului RM este pamantul fertil si bogat, se cere un program real de reforma a agriculturii si a vietii de la sat. Cu atitudinea guvernarii ce am avut-o in ultimii ani fata de sfera producerii presupun ca valuta nationala va cadea in continuare si fluxul monetar isi va continua drumul occidentului. Ce sa facem noi toti ?! Sa alegem un garant al Constitutiei toti impreuna si sa muncim cot la cot pentru intarirea statului RMoldova prin plata impozitelor de la realizarea marfurilor produse in teritoriu. Sa alegem sindicate care ar reprezenta interesele celor care muncesc in producere si trebuie remunerati la nivel satisfacator si bun pentru un trai decent al fiecarui cetatean. Cam maricica s-a primit acest discurs neintentionat, dar va asigur ca este rezultatul celor citite, studiate si gandite. As vrea sa zic, ca pana la urma toata viata pe care o petrecem aici este pentru a invata permanent pentru a indeplini legea Demiurgului – Iubeste aproapele ca pe sine insuti! – Ghenadie Dodiţă (Consultant financiar în asigurari)

Dacă e să pornim de la ideea de a fi pasionat de ceva, asta ar însemna, că omul respectiv cu adevărat îşi cunoaşte valorile sale, nu e superficial, munceşte sufleteşte, este cu spiritul şi ochii printre cărţi şi valori adevărate, îi place lectura, îi place muzica, îi place dansul, îi place plimbarea în aer liber, comunicarea frumoasă şi sănătoasă cu oamenii, deci, este un om împlinit, un om care poate aduce beneficul şi folosul sieşi şi societăţii, sieşi şi familiei sale. Prin interemediul acestor inimi, se construiesc relaţii de încredere , de respect. Or, a fi pasionat, a fi entuziasmat înseamnă a avea un vis, iar acest vis se naşte odată cu venirea ta pe lume… Tu doar trebuie să îl vezi şi să îl desluşeşti, la anumite etape ale vieţii… Cand eram copilă, mă visam pe malul unui lac, cu stelele aproape de creştetul meu, pe care puteam să le înhaţ cu mîna, şi vorbeam cu o Zînă de noapte în limba rusă, deşi limba rusă pe atunci nici nu o cunoşteam. Or, acest vis nu era un simplu vis, de fapt. Aşa am devenit peste ani un foarte bun traducător de limbi rusă şi romana, cunoscînd la perfecţie şi limba rusă, pe lîngă limba romană studiată la Facultatea de Litere, pe care am absolvit-o cu brio. Dintotdeauna am iubit carţile. Acasă aveam o mică bibliotecă, căci tatăl meu şi unchiul meu, din partea mamei, mai ales, erau pasionaţi de cărţi şi de literatură, îmi plăcea să le aranjez, să le citesc cu creionul în mînă. Literele lui Ion Creangă dulci, poeziile Marelui Mihai Eminescu, ale poetului naţional Grigore Vieru mă fascinau, apoi au urmat cărţile, traduse în limba romană, ale scriitorilor ruşi Mihail Şolohov, bunăoară; citeam din literatura universală;şi, deşi aveam doar 10 ani,citeam din Grigorii Belîh şi Alexei Panteleev, îmi amintesc romanul “Republica Şkid”, un roman asemănător cu faptele, descrise de Nicolae Dabija la începutul romanului Domniei Sale „Tema de acasă” , şi multe alte cărţi. Or, în copilărie am citit foarte mult, îmi plăcea să pregătesc lecţiile cu voce tare- orice temă din istorie, geografie, erau citite cu voce tare, iar profesorii din şcoală mă admirau şi îmi spuneau: „Vrem să te vedem la televiziune, acolo meriţi să fii tu”. Studiile la facultate le-am petrecut cu ore maxime în săli de lectură, şi fiecare bursă de student primită o dedicam, în jumătate, pentru procurarea volumelor de opere literare: Vasile Alecsandri, Mihai Sadoveanu, Mihai Eminescu etc… Deşi viaţa ne poate lovi crunt, vom rămîne în picioare doar atunci cînd orice bătălie dusă va fi, ca un cîntec inimos, căci aşa ar trebui, de fapt, să rămînă firea moldoveanului: în clipe amare să găsească un cîntec în suflet, să-i dea lumină şi dumnezeire. Am simţit, prin comunicarea cu altă lume, că nu e valoare şi nu are stofă omul, care este în afara cărţilor şi a literaturii. În cazul în care înţelegi acest lucru, te faci însingurat şi continui să te ajuţi pe tine, ca mai apoi, prin insistenţă benefică şi neordinară, într-un mod lejer, să demonstrezi şi altor oameni plăcerea şi farmecul lecturii, scrisulu, declamaţiei, artei de a comunica frumos şi elocvent. Uneori înţelegi, că eşti sungur şi atunci cu mîna pe inima trebuie sa recunosti, ca da, artistul, omul spiritual, este singur in faţa artei. Singur, vei suferi pentru familie, pentru o lume întreagă, pentru artă, iar sacrificiul în numele artei şi spiritualitatea, prin însăşi conceptul ei, este cea mai sublimă dragoste, care poate şi tratează suferinţe şi mentalităţ, incapabile să devină caractere. O carte citită este un studiu, pe care ţi-l faci ţie însuşi, şi de fiecare dată, cînd recitesc o carte, mă redescopăr, într-o altă dimensiune. Am şi eu ambiţia de a citi cîte două–trei, patru cărţi odată, precum, am văzut, îi reuşeşte şi vedetei noastre Natei Albot. Cineva mă întrebă: „Cum, în ce mod, vrei să citeşti aceste cărţi odată?”, la care i-am răspuns: ” Din una voi conspecta totul, adică o voi parcurge cu creionul şi îmi voi nota în caiet, din Biblie mă voi regăsi, o alta o citesc dis-de-dimineaţă, cu voce tare, şi în pauze, iar a treia carte vreau să o citesc la noapte, gîndindu-mă la omul drag… (Lilia Manole, lingvist, traducător, scriitor, poetă)

Amantă pentru un implant

Într-o zi, la o întrunire de elită un participant a atins umărul unei doamne, – în acest mod, el a dorit să discute ceva cu ea. Se înțelege, că-i cerea o atenție. Doamna a rămas tare surprinsă, şi tot odată confuză, pentru că, de obicei, într-o societate politicoasă oamenii nu se grăbesc să se atingă reciproc… Mi-am dat seama imediat, că persoana respectivă este hipoacuzică şi… am salvat situaţia, explicându-i tacticos doamnei că nu a fost niciun precursor pentru un atac la persoana ei…

În cultura persoanelor hipoacuzice maniera de atinge pe cineva pentru a atrage atenţia este ceva normal, și nu toți cunosc acest lucru. Foarte logic, şi se referă la ’’a bate pe umăr’’, nu și la – obrăznicia de a ciupi fundul cuiva…
Oamenii, în general, multe nu înțeleg despre cei cu deficiențe de auz. „Ei nu pot auzi, aşa că au nevoie de un tutore pentru a trăi o viață normală, chiar dacă sunt adulţi”- este cea mai răspândită și eronată opinie. E ca un fel de ipoteză, că străinii care nu vorbesc limba Noastră sunt… surdo-muţi. E ceva în creierul uman care ne face să privim de sus pe oricine care nu poate Vorbi la modul în care am dori noi să auzim.

Persoanele hipoacuzice pot avea copii, pot fi complet fericite chiar cu riscul de a naşte copii surzi, și ceea că ei nu aud nimic din glasul copilului lor, nu le supără. Să poți vedea cum copilul tău ’’face’’ prima respiraţie valorează enorm de mult. Pentru o persoană hipoacuzică e foarte ciudat faptul atunci când i se spune de repetate ori:”Parcă nu semeni cu un surd”, sau, chiar şi mai nebună declarație: „Tu nu eşti cu adevărat surdă, te prefaci, văd că ai auzit excelent”, (da, afirmația că persoana nu este într-adevăr surdă se întâmplă mai des decât credeţi)…

Într-o societate de hipoacuzici, veți observa o rezistență dură împotriva implanturilor (proteze pentru auz), și ei pot fi chiar iritați atunci când li se spune: „Tu poți rezolva această problemă, dar nu dorești asta, indiferent de motiv”. Cei surzi sunt parțial prea iritabili, deoarece în mod tradițional Societatea privește persoanele hipoacuzice… ca la niște deșeuri biologice. Adesea, chiar surzii se opun implanturilor cohleare, și asta nu pentru că nu agreează progresul tehnologic, ci pentru că este enorm de incomod cu aceste proteze, și ei au propria lor cultură pe care alte persoane încearcă mereu să distrugă.

Nu este deloc ușor pentru un om de rând să înțeleagă această dizabilitate. – Se pare că se face o treabă bună pentru invenția și promovarea dispozitivelor simple și revoluționar hipoacuzice, ca înapoi să auzi de la un surd: „Nu am nevoie de el. Nu înțelegeți nimic”. Și are dreptate, oameni buni. Cunosc toate acestea din propria experiență… Acelaș surd poate lucra în liniște în drive-rul unui serviciu sobru, și cu protezele insuportabile să-și distrugă sănătatea și nervii… In mod normal, oamenii niciodată nu vor înțelege, de ce…

E tare trist faptul că dispozitivele pentru hipoacuzici sunt echipamente mult mai costisitoare ca cele de uz casnic electrice – de la 300 – 10 mii dolari unitatea. Valuta crește, iar prețurile nu scad. Și în interior, aceste proteze au doar un microfon si difuzor în miniatură, un cip, și organe de control. Producătorii explică acest lucru prin profit mic de la un număr redus de clienți. Și mai mult, este mare păcat să profiți de  pe urma acestor nevoiași care nu au de unde să achite sume enorme pentru o proteză fără garanție. Donații de la stat în scopuri caritabile, la fel și aparatele care valorează până la 10 mii de lei, – să mă iertați, – sunt bune de aruncat în coș! Plus, lunar e nevoie de baterii încărcătoare; de tulpină și olivă costisitoare – o dată la trei luni. Ca ulterior, să descoperi cât de necalitative sunt toate lucrurile procurate…

Cel mai strașnic e atunci când începi să transpiri pentru că nu știi cum să-i explici omului: de ce nu poți să auzi nici cu dispozitivul auditiv pe ureche… Adesea, așa persoane sunt nevoiți să se prefacă că aud, astfel evitând problemele sau situațiile proaste în care nimeresc zilnic… Apoi, despre ei se va spune că sunt niște intruși, cam stranii, nebuni, chiar și răi. Nimeni nu se naște rău, oamenii se îmbolnăvesc ulterior asurzând, adeseori din vina medicilor care greșesc cu doza de antibiotice… Dar atunci când dai totul din inimă, și alții te folosesc, fie își bat joc de munca ta, indiscutabil, poți deveni un ”răufăcător”…
Persoanele cu deficiență de auz salută cu o bucurie deosebită înțelegerea pur omenească, atenția și interesul pentru întrebări de serviciu, opinii, soluții la o problemă oricare… Oricare hipoacuzic este un optimist incurabil, un interpret iscusit în limbajul semnelor: mimice, de dans, geste…
Poate fi un generator de idei, un talent, un creator desăvârșit în varia domenii.

 Nu-i place când defectul lui este expus sau subliniat în discuție, iar cel cu care comunică, strigă, afișându-i surditatea în public. E foarte greu și pentru rudele respectivului; pentru cei apropiați din anturajul persoanei hipoacuzice. Cei care în cele mai dese cazuri, obosesc și se supără:”Chiar n-ai auzit deloc??” Și la serviciu, inevitabil, persoana hipoacuzică are mereu probleme și nu este respectată, oricât nu se va strădui el să fie la nivel…

Oricum, se va simți discriminat până la lacrimi. Dintre două persoane pentru o funcție sau categorie superioară candidatura lui va fi evitată din start, chiar dacă este mai competent în domeniu… Și nu e vorba de credință, discriminare, drepturi, mentalitate, – așa e firea omului… moldovean, pur și simplu, să fie mereu oportun cu ceea ce pare anormal în societate. În primul rând, omul se luptă cu interiorul lui, și uneori, nu rezistă dracului de sine, – și de ce ar trebui să fie el draguț cu un handicap, dacă nu-i place și nu tolerează?? Asta e Realitatea!
De ce, amantă?.. Pentru că, de obicei, în lumea noastră tema Amantelor e mult mai interesantă și atractivă decât acea cu dizabilitate. Dacă e așa, atunci… mă ofer amantă, în cazul dacă revine auzul meu perfect după intervenția dvs caritabilă, – nu și pentru a fi un potențial candidat la o funcție de stat! – Și de ce nu, sunt încă frumoasă și sexy, oh!.. (mă apucă tik-ul la ochi, cer scuze!) Mai revin eu la voi… 😀

SV

Mama

A telefonat mama şi, ca de obicei, a început să mă înveţe şi să-mi explice ce e bine şi ce – nu… N-am rezistat şi de emoţii am început să strig la ea: ”Ce vrei, mamă, eu am deja 20 de ani; ştiu şi fără tine cum să trăiesc”! Ţipam prin receptor atât de tare, că mama a tăcut. Iar fratele s-a apropiat şi m-a plesnit peste gură. Am aruncat telefonul, şi cu ciudă am mers să mă uit în calculator.

Timpul a trecut şi uitasem de tot, atunci când mă telefonase un prieten şi-mi spune… că mama lui a murit. Eu n-am realizat bine ce a spus, şi cu lacrimi, am înțeles că a decedat mama mea. – ”Ce? Mama! Mama a murit?!” Scăpând receptorul, deodată am înțepenit. Urechile îmi vuiau de ţipetele mele la mama… În ochi fulgeră zâmbetul ei… Stăteam tăcută… Un nod în gât, o durere insuportabilă în suflet, şi mama mea în gândurile mele…

Căzând în genunchi, am început să strig: ”Doamne, Dumnezeule! Iartă-mă! Ia-mă pe mine! Dar, întoarce-mi-o înapoi pe mama! Iartă-mă, Doamne, iartă-mă! Torturează-mă, lasă-mă să sufăr eu, lasă-mă cu handicap, dar întoarce-mi mama inapoi! Urlam atât de tare, că în odaie a întrat fratele meu acoperind cu o mâină telefonul, şi a strigat la mine: ”Tu ce urli, idioato! Eu nu aud ce vorbeşte mama din cauza ta!!!” Am înlemnit!Am alergat, am zmuls telefonul din mâinile fratelui şi cu toată puterea inimii mele am strigat:

– MĂMICO!?! Ea ca întotdeauna, cu o voce atât de dragă şi blândă, a răspuns: ”Da, fiica mea!” Mai mult nu puteam vorbi, lacrimile mă înecau… Doar plângeam şi şopteam: ”Iartă-mă, scumpa mea mamă! Îmi pare rău, îmi pare rău, draga mea”.

Mama a început să plângă… Mi-a spus: ”Fiică mea, tot ce-ți doreşti, numai să nu te aud plângând!” Dar nu mă puteam stăpâni, plângeam în continuare… Şi-i tot ceream iertare… Fratele, în fine, mi-a luat telefonul şi a plecat.

Am fugit în odaia mea şi am început să mă rog! Să mă rog pentru oamenii care au părinţi, se ceartă şi strigă la ei din prostie! Să mă rog pentru cei care deja și-au pierdut părinţii… Pentru cei, care nici nu i-au avut….

– Aveți grijă de ei! Sunt unici şi irepetabili! Domnul să vă binecuvânteze! ❤ 

SV

Să te poţi ierta

Ce pot să spun … Aș spune că mi-e dor, că nu pot construi viața mea fără tine. Aş fi întrebat de ce mi-ai arătat ce înseamnă „să fim împreună”, și apoi, pur şi simplu, ai plecat. Înţeleg că nu pot rezolva nimic, – a fost timpul vieții tale și atât a fost dat să fie. Te-aş fi întrebat, cum să continui viaţa mai departe, de ce să mă agăţ în continuare… Te-aş fi întrebat de ce nu ai aşteptat să se nască copiii noştri, pentru că nu mi-a rămas nimic după tine… M-aş fi supărat, aş spune că m-ai minţit, pentru că mi-ai promis cel puţin 20 de ani să fim împreună… Am înțeles că într-un sens, vom fi mereu împreună, dar mi-e dor de sentimentul tău fizic. Aş întreba de ce am rămas fără bani, cu o grămadă de datorii, fără tine, – că m-ai ”încărcat” cu toată responsabilitatea ta. De ce nu te-ai plâns pe tensiune, dacă ceva nu era în regulă cu sănătatea ta. A fost un motiv oricare pentru că ceva totuşi a provocat atacul cerebral. Îmi cer iertare, ne-am certat în ajun, îmi cer scuze pentru tot ce am spus atunci. În orice caz, tu ştii că nu te-aş fi lăsat indiferent de prezența sau absența de bani sau datorii. Îmi cer scuze că nu am dus controlul pastilelor cu care trebuia să te tratezi de tensiune. Eram concentrată pe situația noastră materială, iar nenorocirea a venit din altă parte. Îmi cer scuze că nu am prevăzut asta. De ce n-ai așteptat până când îmi voi găsi un loc de muncă și să-ţi nasc un copil? De ce nu vii în visurile mele? De ce ai murit în singurătate, departe de mine? Tot timpul mă gândesc, că probabil, te-a durut înainte de a muri… Ma doare şi pe mine acest lucru… Nu vreau să te rănesc. Eu nu înţeleg pentru ce mi-a fost dat moartea ta. Ce ar trebui să înţeleg? Ce să fac cu istoria, amintirile, lucrurile tale, obiceiurile noastre comune, discuţiile. Nu am unde să merg acum, nu am la cine mă adresa după ajutor… De ce ai rămas pentru totdeauna să stai la gară, iar trenul meu merge mai departe… Nu înţeleg, de ce eu trebuie să merg mai departe…
Nu cere de la Domnul bani, – aurul fericire nu aduce. Nu cere succese în afaceri, – dacă ai talent, succesul vine de la sine. Cere dragoste şi credinţă, puterea de a ierta şi de a trăi, alături de cei dragi. Cere sănătate şi ca inima să nu cedeze. Cere… să te poţi ierta…

Emoţii de bădărani

Fiecare omuleţ are un vis. Nu e unul obişnuit, cum ar fi să cumpere un ou Faberge, dar cam aşa la nivel global, ceea ce ar schimba radical existenţa, şi atunci, – va începe Viaţa! Chiar aşa: Viaţa, de la un nou aliniat. Se începe, se întinde cât un caşcaval şi nu se termină niciodată. Fără deranj. Cine nu se supără, nu e bădăran, iar cine se supără, – duce un trai de bădăran… În ambele cazuri, în societatea asta esti un bădăran! – Conformează-te, şi taci! Confruntându-te cu probleme în căutare a unui loc de studiu sau de muncă, cu serviciul, la care chiar trebuie să lucrezi, cu banii care nu sunt îndeajuns… Un bădăran deja la vârsta de treizeci de ani va înţelege, că tot ce-l înconjoară – este ultima staţie. Soţia morocănoasă, copiii care urlă, socrul care ocupă toaleta, şi un sos necomestibil la nişte paste arse – totul este totul! Barem, am sosit, iar apoi – nimic! Nici bine, nici rău. Soacra niciodată nu va muri, iar la tombolă cât n-ai cheltui, nu vei avea potul cel mare. Staţia Făr-de-Speranţă! – şi poţi să nu mai cobori din tren, nu se va schimba nimic. Dar cum vine cu izbucnirea viselor, oare e totul înzadar? Adormind în adolescenţă, al nostru bădăran visa să devină domnitor al universului! Sau în caz extrem, un George Clooney. Iar aici, nu există nici un Hollywood, nici maşină a timpului. Fiecare tocilar în sinea lui se consideră un Împărat. Iată, acel Bădică hip-hop este destul de fericit, e sudor de meserie şi face în jur de o mie euro lunar, iar împăratul nostru consideră că merită mult mai mult. Aşa l-a educat societatea-mamă, şi de aceea, el îşi vede locul său în viaţă cu o treaptă mai mare. Atât de mare, cum ar fi el pe – Olimp, şi soţia lui – cu un tatu sau puiet la poale, fie cu o zgardă în cavitatea bucală. – Hopa, şi cu un ochi învineţit… Şi aici, din adâncurile subconştientului iese visul cel de bază al eroului nostru – o babă bogată, pe care o găseşte pe o reţea de socializare, şi care-i dă bani. Nu, nu vă hliziţi, oameni cruzi! Asta noi înţelegem că el nu va fi în stare să o satisfacă cu nişte boarfe de piele. Poate doar cu un trandafir, şi-atunci ea va deveni fericită doar de la o privire a lui? – Aţi privit ”Matrix”, partea a doua, se pare? Un bastard de francez fals s-a uitat la o doamnă în restaurant şi o satisface cu privirea lui. Astfel şi visează: el – pe ea, iar baba îi cumpără un BMW, o moşie la Monaco… Unde se vor băga copiii, soţia şi socrul cu toaleta, – de asta el habar n-are: Împăratu’ are alte griji. Mai presus de toate, el – se vede scăldat în ciocolată. Se plimbă, mângâindu-şi ego-ul de rebel, plus ochit şi binecuvântat de privirile femeilor, pe când prima lui soţie munceşte La Italia… – E bărbat, ce mai! Precum stripteuz-ul Tarzan, fără să se dezbrace. Acum puteţi să vă râdeţi cât doriţi, chiar dacă poate fi de neconceput acest amuzament în raport cu visele altora. Spune-mi, ce visezi – iată ce este cel mai sacru şi ireal…
Am un vis în care copiii mei sunt deja maturi, inţeligenti şi asiguraţi, cu nepoţii care-i adoră şi respectă. Cum se face, dar mai am nişte fobii că fac prea puţin pentru ei, şi nu reuşesc să-i ajut precum ar dori… De aceea, şi este doar un vis, nu planuri.
Să visezi la bărbaţi bogaţi, frustraţi şi fără emoţii sau sentimente, – în capul meu există deja un subînţeles că omul nu e doar un portmoneu, – e cu o mulţime de gândaci în capul lui, dar am şi eu pe ai mei câte doreşti. Să visezi la o dragoste nebună, – păi, aşa ar trebui să te cheltui emoţional în răspuns; în general, poţi avea multe supărări pe cap, de altfel, reprimarea dorinţelor provoacă o serie de frustrări. Să visezi la banii căzuţi din pod, – e şi asta un motiv pentru necazuri, de obicei, banii singuri nu vin la nimeni. Visul la ţările îndepărtate, eh, – numai nu cu a mea aerofobie, dar e mai mare lenea de a urma iadu’ pustietăţii. Ce aş mai visa la India, – nu am nici un drept, căci n-am parale… N-ai parale, – nu ai dreptul să visezi! Astfel, parcă am de toate de ce e nevoie pentru un trai decent… Poate doar de sănătate, locuri de muncă pentru copii, bani… Din nou, – banii… De altfel, este o exprimare sănătoasă a emoţiilor pe măsura unei societăţi care de zeci de ani se tot maturizează şi nu se poate opri din limita de stoc… În continuare, rămânem copii într-o comunitate, care mănâncă banane occidentale. Iar merele las’să putrezească, nu are cine să le culeagă…
Articolul este scris pentru competiţia SuperBlog 2014

Comunitate reală sau virtuală?

Mă întreb, dacă nu am devenit mai neputincioşi din cauza calculatorului şi a internetului. Astăzi, aproape nimeni nu ştie cum să folosească o hartă sau o busolă. Nimeni nu scrie scrisori pe hârtie. Nimeni nu se bazează pe memoria lui. Oare degradăm? Am şi eu o problemă cu asta. De exemplu, nu-mi mai amintesc numerele de telefon ale prietenilor, nu-mi amintesc chiar numerele părinţilor, pentru că le-am memorat în telefonul mobil. Copiii noştri folosesc internet mobil. Toate acestea schimbă percepţia noastră asupra lumii şi relaţia noastră cu ea, şi cu noi, înşine. Avem o problemă cu comunitatea virtuală, cu generaţia digitală: acestea sunt copiii care se nasc acum în epoca Internetului, – elevi, studenţi cu casca la ureche şi cei care butonează in mobile, – îi vezi oriunde… Bine-înţeles, că acest stil de viaţă poate schimba şi dezvolta mentalitatea. Nu ne mai ţinem în minte informaţiile, precum şi locul sau algoritmul. De ce să memorăm conţinutul, dacă ştim că informaţia este în calculator? Şi copiii memorează nu informaţia, dar locul sau sursa informaţiei… Degradăm… S-au schimbat vremurile, cu ele tradiţiile şi valorile. Interesul persistă în orice facem în prezent. Vine un dor nemaipomenit de timpuri când ţineam mult unul la altul, ne întâlneam la o vorbă de suflet, cu recitaluri de poezii şi interpretări de cântece… De oameni cu inimă, gata să-ţi ofere ajutor necondiţionat; acum te miri, dacă se găseşte cineva neatins de praful crud al realităţii, de ură şi invidie, frustrare, făţărnicie, avizi de bani şi reclamă…

Am trăit o zi! – cineva se mai bucură de acest fapt? Se întâmplă ca noaptea să te tot întrebi: iată, mi-am trăit ziua de azi, – am fost pentru cineva o sursă de bucurie? Este o minune, să văd în fiecare zi cerul diferit, şi nici o zi nu se aseamănă cu alta… E fericire să le observi, am ratat multe, îmi pare rău, – am fost naivă, preocupată de alte lucruri, fie, doream să le văd în roz… Bineînțeles că plâng, dar o fac în sine, iar uneori bocesc… Toate în viaţă ar fi putut să meargă mult mai bine. Îmi voi aminti mereu pe cei care m-au ajutat în vremuri dificile, şi la fel, nu voi uita pe cei, care m-au ajutat să cad. Respectiv, le multumesc tuturor. Lume bună e mai multă, doar că nu o întâlneşti frecvent… Oamenii vin să ne ajute, cautănd şi ei ajutor, fie să ne înveţe, învăţând ceva şi de la noi. Lumina care se reflectă din sufletele lor încălzesc ca un soare şi sparg întunericul în care cădem prada cu toţii ades. Şi nu trebuie să ne aşteptăm la mai multe din partea lor, – cu cât mai repede le dai drumul, cu atât mai curând vin alţii la tine. E bine de ştiut, că reclama o face nu un obiect, ci ea, – fericirea umană, pur şi simplu. La noi, mereu apar aceleaşi persoane fericite, doar că în mod diferit această fericire se datorează achiziţiilor diverse. De aceea, oamenii merg la magazin nu pentru lucruri, ci anume, pentru această fericire, care din păcate, acolo nu se vinde… Uneori, viaţa e spectaculoasă, iar atacurile ei devin un medicament pentru viitor. Pedeapsa – e o lecţie, învăţătură. Domnul ne învată pe noi, ca un Tată grijuliu. Îl pune pe fiul lui mic în ungher, pentru ca data viitoare să nu mai facă nimic rău. Copilul se rupe, iar tata îl ţine strîns de mâină, ca să nu nimerească sub o maşină. Astfel, şi Dumnezeu. Ispitele vin ca examene pentru noi, pe care trebuie să le trecem. În astfel de studii ne purificăm. Aurul se arde în foc pentru a se curăţi. La fel, şi sufletele noastre. În viaţă eşti nevoit să înduri suferinţa cu blândeţe, fără îndoială şi întrebare: „Pentru ce?” Aceasta e calea noastră. Adevăratul sens al vieţii este – să iubeşti.
Teoria se deosebeşte de practică prin ceea că încă nu a fost transpusă în realitate. Teoria mai întotdeauna câştigă pentru că oferă speranţă. De aceea, câstigă partidele fruntaşe, că au priceput deja cum să toarne apă la mălai… Oamenii nu înţeleg, că trebuie să voteze faptele, nu vorbe promise şi orezul donat ca cadou în timpul electoralei. Dar cu anii ne tâmpim şi devenim tot mai proşti, asta e realitatea! Nu poţi discuta despre gustul unui mango, dacă nu l-ai încercat. Nu poţi să vorbeşti despre credinţă, dacă nu te-ai rugat niciodată. Încearcă să cedezi, să renunţi la orgoliu, să telefonezi la Domnica sau lui Petrică, cu care eşti certat de ani de zile, să-i spui: „Dragă, să terminăm povestea asta: eu am spus ceva greşit, iar tu altceva… Hai, să mergem la un film!” Vei vedea, că la noapte ai să dormi mai bine! Alteori, te-ai certat şi imediat, strânge persoana de mâină, ca să treacă mâinia… Totul revine la tine de o sută de ori, nu în zdrenţe, ci prin stare de spirit. Iată, adevărată fericire! Ca să ajungi la ea, trebuie să gândeşti ce să vorbeşti, ce să faci… – Înseamnă a crea. Am creat Clubul ”Impresii din viata si carti”, o comunitate reală care cuprinde diverse personalităţi din Republica Moldova, fiindcă ţin la oameni, fiindcă ei sunt frumoși, dar fragili în singurătatea lor! Doar comunicând, doar stând împreună la o trapeză, poți înfrunta vulnerabilitatea, poți deveni puternic. Nu contează funcţia, vârsta sau studiile… Fiecare are experienţa şi impresiile lui de viaţă, pasiuni, cărţile care l-au marcat… Singura cale productivă e să vezi, să descoperi bunătatea, – şi trebuie să te agăţi de ea. O altă persoană poate face multe lucruri greşite, dar şi neapărat ceva bun. Iată, de acest fir şi este necesar să tragem, iar alte chestii să le ignorăm. Ca de exemplu, apartenenţa politică. Nici de partide nu avem nevoie, – avem nevoie de oameni uniţi, scopul cărora ar deveni BINELE! Binele pentru sine, bine pentru semeni…. Oportunităţile ar trebui să ne adune mereu împreună, să nu ne dezbine. Iubirea nu este doar un sentiment, ea este o acţiune. Nu contează cu ce viteză mergi spre scopul tau, important e să nu te opreşti! Şi comunitatea poate şi trebuie să acţioneze păşind pe această cale, vezi aici.  O amică grijulie mă întreabă:”Ce ai de la asta??? Să muncești pe degeaba? Mai bine mor, că nu-i pe degeaba, acolo trebuie să plătești fanfara!” Este vorba de blogul meu, că lucrez la el pe ”gratis”… Nu ştiu, de ce o fac, dar citind printre rânduri, bănuiesc că veţi simţi, de ce? – Eu nu scriu despre ceea că trebuie să „pâlpâi” cu spirite africane pentru o bătrână, oferindu-i un loc în troleibuz. Comportamentul trebuie să vină din dragoste, chiar dacă în acel moment eşti absolut indiferent, bolnav sau înfometat, – iar urmările te vor da gata. Vezi, ce se întâmplă în jur: câte persoane frumoase, fericite, uimitoare şi amuzante. Iar dacă vom vedea doar mizerie, înseamnă că mizeria e în noi: Asemănarea se conectează cu asemănarea. Înainte de a judeca şi a spurca pe cineva, priviţi-vă…

Articolul este scris pentru competiţia SuperBlog 2014

La multi ani, Teodora şi Vasile VIZITIU!

Omagiu părinţilor 

Părinţii – cele mai importante persoane din viaţa fiecărui om. Ei oferă copiilor lor darul fără de preţ – viaţa, – iubesc nu pentru ceva, ci în ciuda tuturor lucrurilor existente, mereu sunt gata să te sprijine şi să ajute. Nicăieri nu se învaţă să fii un tată sau o mamă, chiar şi părinţii uneori au nevoie de susţinere, un sfat bun şi înţelegere. Să fii un părinte, – înseamnă să trăieşti pentru copii nu pentru sine, şi să nu ceri nimic în schimb. – Cel mai firesc ce poate fi, dar şi cel mai dificil. – Să devii un părinte, – înseamnă să-ţi dedici viaţa copiilor, fără rezerve. Să ai părinţi, – înseamnă să primeşti un cadou nepreţuit de la Dumnezeu. Le doresc tuturor părinţilor, ca copiiii lor să se amintească întotdeauna de acest lucru, să se împărtăşească afectuos cu îmbrăţişări, cu bucurii, cuvinte calde, şi să aibă grijă de părinţii lor. Le doresc celor care sărbătoresc ziua de naștere în aceeaș zi – părinţilor mei Vasile şi Teodora VIZITIU, sănătate de ani de zile, fericire pentru totdeauna! Să fie mândri de copiii şi nepoţii lor, care mereu şi cu recunoştinţă privesc în urmă, la copilăria lor, şi prezentul alături de ei…

Azi sunt 52 de ani de când părinţii mei şi-au unit destinele şi au jurat că vor trăi împreună până sfârsitul vieţii lor. Vă invitam să fiti alături de noi în această importantă zi, de care ei, Vasile si Teodora VIZITIU nici nu bănuiesc ca se „aminteşte” cineva…
Secretul lor este să ştii când să laşi de la tine. Nimeni nu e perfect şi trebuie să accepţi şi defectele celuillat. Am înţeles, că aceşti 52 de ani ni se datorează în mare parte şi noua copiilor (mie, sorei mele şi fratelui meu). Am fost copii doriţi la părinţi şi asta i-a ajutat şi pe ei… Nu ştiu care le-a fost reţeta specială, dar pot spune că au reuşit să rămână împreună, la bine şi la greu… Vechii greci spuneau că la inceput, barbatul şi femeia formau o singura sferă. Temându-se că o această perfecţiune ar putea sa le ia locul, zeii au despicat toate sferele şi le-au aruncat pe pământ. De atunci, fiecare om îşi caută jumatatea. Voi v-ati gasit unul pe altul, dragi părinţi! Căsătoria este o binecuvântare de la Dumnezeu. – Credinţa face totul! Credinţa face totul posibil, iar dragostea, ca să fie mai uşor… Dragostea constă în dorinţa de a-l face fericit pe omul de alături. De a împărţi tot ce ai mai scump cu cel de lângă tine şi să simţi şi tu – împlinirea, fericirea, iubirea sinceră şi necondiţionată.

Dragii noştri părinti, fie, ca această zi, ca o nouă pagină din povestea voastră de viaţă, – o poveste tot mai frumoasă cu fiecare an ce vine! – să continue şirul anilor îndelungaţi şi mereu – împreună! Doamne ajută, să fiţi sanătoşi şi binecuvantaţi! Suntem alaturi de voi şi cu inima şi cu gandul, si vă urăm numai fericire şi bucurii! Vă iubim, vă preţuim şi mereu ne rugăm pentru voi, dragi şi scumpii noştri parinţi!!! Vă iubim şi vă mulţumim din suflet.

PS: atașez cele mai recente şi unele mai vechi fotografii cu sărbătoriții: cu echipa noastră de suflet. Poate pentru că sunt ai noştri, dar mie mi par frumoși.

Svetlana Vizitiu, fiica mai mare, şi cu multa dragoste si plecăciune: Copiii, Nepoţii şi Strănepotul! / Vizitiu, Saragov, Perez/

Povestea parfumului meu

Natura omului – este la fel ca şi mirosul unei flori. Atunci când lupta începe chiar în interiorul omului, înseamnă că se merită! În timp ce unele femei preferă să schimbe parfumul în funcție de schimbările anotimpului, sau de modă, altele, rămân credincioase parfumurilor preferate pe tot parcursul vieţii. Bărbaţii se conformează cu parfumuri dăruite sau recomandate de domnișoarele vânzătoare…

Memoria miresmelor parfumate este un lucru uimitor – precum maşina timpului ne trimite înapoi, în trecut şi ne face să retrăim amintirile. Şi în prezent, farmecul aromei ambalate excită şi reînvie sentimentele noastre… Eh, inainte nici nu bănuiam de existenţa OnlineParfum. În present, se pare au apărut noi legende ale timpurilor noastre (şi imediat vin amintirile din copilărie cu vitrina magică ce conținea sticluţe ambalate de parfum, la care puteam privi ore în şir. În perioadă sovietică, să cumperi un produs veritabil din magazin se putea mai des, în schimbul nucilor, sau al mierii de albini)

Primul meu eau de parfum de valoare sentimentală a fost „Adam şi Eva” (Dzintars, Riga), un set cu două sticluţe a câte 15 ml. Mi le-a dăruit un biet student de care eram amorezată. Poate într-adevăr, ne iubeam nebuneşte, fie era o pasiune, doar că mirosul acestui parfum se răspândea la zeci de metri şi rămânea pe pielea mea mult timp, chiar și după baie… Sticluţele apoi, le păstram cu anii în garderoba mea şi ele chiar împrospătau aerul vestimentaţiei mele cu aroma lor deosebită ceva asemănător cu parfumul de azi Opium din gama Yves Saint Laurent. Pe-atunci, ultimul, la fel ca şi Chanel sau Dior pentru noi erau ca ceva dintr-o lume paralelă. Îmi amintesc vag că mama mea a folosit o sticluţă Fidji şi se parfuma foarte atent, doar cu o atingere de deget pe după ureche… Despre faptul că totul e diferit şi nu e ca pe timpuri, iar aromele sunt altele, eu devin uitucă,- sincer, de fiecare dată, eu uit să mă includ în această listă. Dar, aroma de azi se deosebește de cel din trecut, indiscutabil…  Contează nu atât vârsta, cât ceea cum se descoperă sau se deschide parfumul pe o persoană oricare. Cuiva îi merge amestecul unui parfum cu mirosul natural al pielii, iar pentru altcineva, invers, aroma nu este compatibilă. Adică componentul nu e potrivit pentru piele. Cel mai convenabil ar fi de urmărit oferta parfumurilor.  Recent am mers la un salon, unde se desfăşura acţiunea cu oferta de reduceri de Hramul Oraşului, unde un consultant „ajuta” două doamne să decidă alegerea lor dintre Parfumuri-Femei: Jadore, sau Bvlgari, afirmînd: – „Jadore, este ceva clasic!” La început m-am gândit: „ei bine, aţi găsit voi clasica”, iar apoi am ajuns la concluzia că nu sunt corectă, – pentru mulţi dintre cei care nu și-au regăsit aroma preferată, ori nu-și amintesc de ele, fie nu ţin pasul cu ultimele oferte ale pieții din domeniul parfumurilor cu schimbările în mod constant ale ingredientelor etc., Jadore, într-adevăr, este considerat un produs clasic. În cele din urmă, doamnele au decis: una a cumpărat Jadore, cealaltă – Bvlgari. Un rol special au jucat testarea parfumurilor pe pielea lor proprie. Indiscutabil, aroma este ceva individual! Toată lumea are gusturi diferite. Dacă este un parfum cu istorie, nu înseamnă că trebuie să placă și să se potrivească tuturor.

Chanel, Chanel5: Aroma acestui parfum și în continuare are mulţi admiratori. Anume Chanel este cel mai costisitor, dar și cel mai întrebat, și bine vândut parfum, inconfundabil cu altele şi cel mai ușor de recunoscut din gama de parfumuri-originale considerate clasice. Mai multe persoane consideră, că până la această aromă e nevoie să ”creşti”, iar pentru cineva acest parfum rămâne de nedefinit. Pentru mine Chanel a fost, este și va rămîne o legendă, în pofida prețului mare al acestui brend, – am ”crescut” pentru Chanel, dar nici nu mi-l pot permite, cu tot regretul… Totodată, printre preferințele mele sunt și Poison de Dior, Dolce&Gabbana, Versace, Nina Ricci şi neapărat ceva din gama de parfumuri Yves Saint Laurent…

Poison (Christian Dior), îmi place mult, este o poţiune magică, eu vorbesc anume despre un parfumul veritabil, nu de apă de toaletă. Îmi amintesc, că mama se parfuma cu Fidji, sau cu Poison, doar de sărbătorile mari. Aroma acestui parfum în componenţă cu kakao, se asociază cu copilăria mea şi sărbătorile ei… Mămica mea, ocazional, mă răsfăţa cu acest parfum… Îmi amintesc, cum ea aplica o picătură pe încheietura mâinii, ca mai apoi, atunci când să mă culc, să-mi îmbrățișeze cu această mâină capul, astfel să adulmec mult, îngropându-mi năsucul în centrul aromatizat… În ciuda faptului că acest parfum a apărut relativ recent, în 1985, Poison (un parfum picant cu note florale și de fructe) a făcut o adevărată revoluție în lumea parfumurilor și a devenit pe parcurs o legendă, datorită îndrăznelii lui, generând în rândul multor peroane o adevărată ”vânătoare” de al avea în posesie, în gentuţa personală. Simţindu-i o dată aroma, e garantat că nu-l veți uita, parfumul lui provocător amintește mireasma coriandrului, prunei, murei de pădure, anasonului şi a lemnului dulce. Antește notele de inimă: garofiţe, iasomie, flori de portocală, tuberoză, scorţişoară, tămâie, trandafir şi miere albă. Notele de bază: vetiver, muscus, lemn de sandal, cedru Virginia, ambru, vanilie şi heliotrop…

In aceste momente, parfumurile mele preferate sunt Wish, Mexx, Blue Seduction de Antonio Banderas şi Versace Crystal Noir de seară, – cele care mă conving prin miresmele lor că eu sunt cea mai tânără, frumoasă, adorabilă şi atrăgătoare.Și, bărbaţii susţin acest lucru şi chiar mi-o spun direct!

– Fetelor, trebuie să aveţi în gentuţa voastră mereu aceste Parfumuri… Ele fac parte din viaţa şi dragostea noastră! Eu nu ştiu, cum aş putea trăi fără aceste arome...

Acest articol este scris pentru competiţia SuperBlog.

Vis de toamnă cu Toyota

Fiecărui Om în viață îi revin doi arbori: un arbore al fericirii și altul al durerii… Se zice că pe care dintre arbori vei adăpa, din acela – roade vei mânca! Oricare fiinţă umană posedă un interior magic şi surprinzător, ceva ce poate oferi lumii întregi. E mare fericirea când găseşti acest miracol în lăuntricul tău, o forță motrice, îndemn de a-i bucura pe semenii din jur. Mulţi privesc în sufletul lor până la moarte, dar nu sunt în stare să cultive acest dar, iar unii se lenevesc să-l descopere, mai mult de atât, sunt speriaţi să privească în interiorul său…

M-am pus, deci, la taclale cu Viaţa şi am întrebat-o într-o zi:”Ce bine mi-ai făcut?” Şi ea mi-a răspuns încetişor: „Ai trăit cu demnitate în toţi aceşti ani!” Am întrebat-o din nou:”Cât de mult se poate de suferit?” Viața a zâmbit: „Tu ai ştiut mereu să învingi suferința! Ai ştiut cu liniște sufletească, cu onestitate și dragoste să fii puternică! Eu te-am înzestrat cu răbdare, cu această coroană grea a înţelepciunii! Și, un lucru demn de menționat, că nu m-ai transformat pe mine într-o povară!”
Am întrebat-o: – „Unde este dreptatea, atunci?” Râzând, viaţa a răspuns:- „Eu ţi-am dăruit Ani!” – Am izbucnit în lacrimi: mi s-a părut viața mult prea crudă, nedreaptă. Nu puteam să înțeleg, de ce nici ea nu vroia să observe temerea din sufletul meu, rămas de copil firav, gingaș, neajutorat în fața aceste lumi fără credință. M-a mângâiat Viața cu blândețea ei măiastră pe creștet și mi-a spus pe un ton de glumă:”Ai trăit spre bucuria tuturor, ai muncit pentru alții, fără a aștepta remunerare și mulțumire, nu te-ai cruțat niciodată, iubești necondiționat, te conformezi situației, rămânând umilă și docilă. Sunt mândră de inimioara ta frumoasă. Ești ca un porumbel al Păcii, ambasador de dreptate și lumină printre cei oropsiți. Știi să înlături răul, să depășești situațiile conflictuale, să reverși lumină în jur.

Nu trăiești în zadar! Bucură-te de mine în continuare, voi sta în preajma ta și te voi ocroti mereu! Ai trecut cu brio toate testele oferite, ești curajoasă! Darul meu pentru tine va fi unul obișnuit, îți voi mai adăuga Înțelepciune!” – Eu, surprinsă de această ”onoare”, i-am spus:

„Viaţă dragă, la ce mai am nevoie de înţelepciune pe care oamenii n-o înţeleg?„- „Dar ce pot să-ţi oferi?” – rămase și viaţa şocată.- „O Toyota Aygo”, – am zis eu pe şleau, – „O maşină drive, să distreze ceea ce-a mai rămas din înţelepciunea mea…” 😀
Şi-o lungă perioadă de timp viața mă compătimea, îmi vorbea şi, pur şi simplu, aştepta să prind la minte… Un lucru m-a rugat doar: să n-o mai cert şi a adaugat:

– „Spre  „Go Fun Yourself”, Trăieşte cu viteză!”…

Aici, m-am trezit din vis şi distracţie de zile mari… Şi am doar… 18 ani în suflet… Măcar în vis am zburat pe o Toyota

Articol scris pentru a doua probă din SuperBlog 2014

Bărbatul care m-a iubit

Draga mea, raza mea minunată, – te salut fierbinte! fie, că abia se ridică soarele de după orizont, sau zorile se trezesc ca să te cuprindă tandru de umeri, să se lase cald pe pieptul tău; cu o licoare cristalină să spele chipul tău luminos şi ochii frumoşi, şi prin ferăstruica ta deschisă să aducă o mică vară, stropirea valurilor de mare, şi prospeţimea pajiştii cu aroma mierii florilor de tei într-o celulă adezivă, iar ziua se va prelungi cu succes în sufleţelul tău gingaş, va înlătura grijile şi problemele. Tu doar priveşte lumea, ea te salută cu-n surâs, cu zâmbete de bun venit; eu vreau doar râsete să răsune prin buzele tale… Femeia – magia secolului, al sufletului mister, pe care nimeni nu-l va desluşi, şi cine ştie, cine o va înţelege… E ca un arc, ca un izvor pentru om, privind adânc, acolo, – bunătatea locuieşte, şi frumuseţea ei, o putere intransparentă… Tu eşti acea extraordinară, minunată, frumoasă, mai mult decât atât, chipul tău atractiv şi limpede ca roua de dimineaţă, – cuvintele mi se nasc de bunăvoie, atât de sigur şi convingător, ca să ţi le dăruiesc ca complimente gata, permanent, zeiţa mea eterică… Mereu voi continua să te iubesc…
Bună dimineaţa, rază de soare, creatură cerească, reîncărnată din vise fabuloase, un nor de dorinţe neîmplinite, un vânt din bunătate şi frumuseţe, o, cât de mult efort a depus natura, creând drăguţă siluetă, seninătatea zorilor de vară, Puritatea izvoraşului rece, căldură din lumina soarelui, o respiraţie proaspătă de ploaie, un mister straniu al ceţii şi senzualitate de rouă a dimineţii, – dulcea mea, minunată şi fabulos de frumoasă, – fie, ca fericirea să te mângâie peste margini, florile frumoase să-ţi îmbrăţişeze picioruşele; roua să-ţi spele chipul angelic, iar raza soarelui să te mângâie mereu, – mă închin în faţa ta, în genunchi, cu capul aplecat – sărut blând mâinuţele tale… Mereu voi continua să te iubesc!
Bună dimineața, draga mea, cea mai frumoasă fiinţă, timidă, delicată floare, tu eşti o bijuterie, eşti cea mai stralucitoare stea de pe cer; eu vreau disdedimineață să aduc la picioarele tale dragoste, gingăşie, sensibilitate și har domnesc, – un soare blând, și să păşeşti doar pe culori florale; crede-mă, tu ești cu adevărat frumoasă; fie, ca amărăciunea și resentimentele să te ocolească, și doar iubirea – eu o voi lăsa fără de protecție… Tu straluceşti cu frumusețe antică,- zeiță eşti precum te-ai şi fi născut; privirea ta intoxică neobişnuit, în ea e fericire, zâmbet, primăvară… Chipul tău deosebit, curat, ca roua cea de răsărit, mă-nvăluie… Cuvintele se nasc de bunăvoie, zeiţa mea nepământeană, din iubire pură… Mereu voi continua să te iubesc!
Bună dimineaţa, raza mea călduţă, – o floare, mai blândă ca catifeaua, – cu-n zâmbet ceresc; cu ochii de vis; Tu, eşti sărbătoarea frumuseţei veşnice! -un suflet cu flori de primăvară, parfumul ce ma-nvăluie; eşti îngerul trupesc, un inger excelent, cu luciul de soare eternal, velurul cu-n şir de stele în noapte, acea picătură de rouă în zori, – eu vreau să te trezeşti în fericire, şi ochii tăi să stralucească de bucurie… Să dispară lacrimile, rănile şi dorul, iubirea mea! Să ai mereu o dimineaţă bună… Iar eu, mereu voi continua să te iubesc!
Bună dimineața, dragă iepuras, – blândă, frumos însorită… Eu atât de mult vreau ca doar râsete să răsune de pe buzele tale frumoase, ca tu să uiţi durerea și suferința, de altfel, ochii tăi să stralucească, şi sufletul tău să nu cunoască frigul şi tristeţea, ca fericirea să-ţi umple inima, și soarele să-ţi zâmbească dimineața, cu o zi senină, ca o grădină în floare, și norocul să zâmbească mereu cu lumina-i strălucitoare; fie, ca fiecare zi să aducă bucuria în flori, fără de tristeţe în ochii tăi minunaţi, iar zâmbetul tău frumos să iradieze fericire, ca o rază din zori! – Viață ta, ca un răsărit de mai, în fiecare zi s-aducă fericire în braţe, doar tu eşti o fiinţă vulnerabilă, esti mandră şi, mă pot exprima doar cu un singur cuvânt: – Tu esti Femeia și ești minunată! – Eu, mereu voi continua să te iubesc!
Sveta, luminoasă, delicată şi dulce floare, – O dimineață confortabilă, cu bunătate firească, din toată inima mea, îţi doresc! Fericire în suflet și-n privirea ta de foc, fie, ca să înflorească dorințele, visele, ca florile de câmp în primăvară; toate zâmbind dimineţei frumoase, şi tu, să zâmbeşti, nu te întrista înzadar… Iată am venit, noaptea la trei, şi îţi scriu imediat… Mereu voi continua să te iubesc!
Bună dimineața, frumoasă, blândă şi dulce meu pisoiaş, tu ești aroma florilor de liliac în mai, ești respirația fierbinte de vară; nu mai există în lume, nimeni la fel de frumoasă ca tine, cu ochii tăi minunaţi, – mă rog, fericirea să te mângâie ca un val de nisip, doar tu esti o floare divină, ești centrul universului… Grijile să plece la ivirea zorilor, durerea să nu te atingă și să te evite! – iar ochii tăi, un bazin adânc cu zâmbetul perlelor, cu înţelepciune deosebită; fie, ca norocul să nu te ocolească, sufletul să nu plângă, iar îngerul păzitor să fie întotdeauna cu tine… Şi eu, plecându-mă în faţa ta, în genunchi, doar ţie îţi dedic scrisori, cu toată dragostea mea, – ţie, o floare preafrumoasă. Mereu voi continua să te iubesc!
Draga mea, iubirea mea, bună dimineața! – un strop de rază solară, doamna mea unică, ești blândă ca o orhidee, în sufletul tău – sute de astre şi crizanteme, în ochii tăi drăguți – albăstrele cu minuni, – tu, de parcă ai fi configurată din flori, – un buchet de flori frumoase de pe tot pământul, tu eşti la fel de extraordinară, şi ca o rază, inocentă, – o lume întreagă e cuprinsă de a ta frumusețe și sentimentul de bucurie, cu prospețimea de rouă… Cu ochii tăi frumoși, uite, – se ridică în zori și primele raze ale soarelui ca să cuprindă totul în jurul nostru, și scânteia fericirii în privirea ta luceşte, pentru că ești frumoasă ca florile de câmp… Sărut gingaş chipul tău dulce, abia… atingănd mâinile tale… Mereu voi continua să te iubesc!
Luminiţa mea, soarele meu, bună dimineața, deschide ochii tăi frumoși, – căci zorile se ridică, tu, o frumusețe nepământeană, blândă, cu inima deschisă, tu ești cea fără de cusur și o dulce, esti o femeie de vis și muza poetului din mine, – în lume nu există nimic mai frumos decât frumusețea ta, minunea de minuni dintre femei, – o caldă respirație de primăvară, un izvor miraculos în deșertul cu nisipuri mișcătoare; o zeiţă neînfricată,- eşti briza valurilor marine, o rază aurie de soare, un câmp de flori; tu, un vântuleţ ce adie a speranţă, și fie, ca să nu te laşi atinsă de tristețe, în ochii tăi de vis! – Să speri, să aştepţi, să crezi! Că, merge înspre bine! Alungă amarul şi durerea, priveşte fericirea în faţă, – ea bate-n uşă… Tu doar zâmbeşte, precum zâmbeşti fermecător… Sărut dulce mâinuţele tale, privind adânc în ochii tăi, admirându-ţi chipul scump, pentru că tu eşti inspiraţia mea, zeiţa mea magică… Mereu voi continua să te iubesc!
Luminiţo, raza mea luminată, iepuraşul meu solar, bună dimineața, blândă şi frumoasă, drăguță şi stacojie Floare! Fie, ca stelele să strălucească și luna să lumineze, pentru că tu eşti ca un trandafir, cea mai fermecătore din lume; eşti minunată! îmi pierd graiul în faţa ta… Excelezi ca o crăiasă, şi de fapt, tu eşti cea mai divină creaţie pe acest pământ, – cu tine se întâmpină zorile, se alungă mâhnirea, chiar şi furtuna anotimpului dispare, când răsari tu… Îţi sărut mâinile, prietena mea minunată! – te-ai scufundat în mintea mea, ai pătruns atât de adânc în sufletul meu şi mi-ai străpuns inima, cu privirea ta înţeleaptă, m-ai orbit, mă încălzeşti, şi nu mai pot fără tine, – separarea mă arde, – tu eşti aerul meu, respiraţia mea, frumoasa mea floare; în sufletul meu înfloreşti, eşti sensul vieţii mele, îngerul meu… Toate ce au fost create pentru fericire, – ale tale să fie! Sărut cu drag ochişorii tăi, prin părul tău plimbându-mă cu o atingere blândă, pentru că tu eşti frumoasa mea, floarea mea stacojie, unica în această lume… Sunt doar cuvintele mele, care le dedic doar ţie… Te voi iubi până la moarte, şi după ea, la fel te voi iubi… (S.D.)
PS. Doar zece scrisori şi toată viaţa în faţa voastră… Dispariţia fizică a finişat continuarea lor, dar viaţa şi dragostea continuă prin ele… Dacă ar învăţa şi copiii noştri astfel de sentimente, am putea trăi mai liniştit…
Svetlana Vizitiu ❤

Mulţumesc… amantei lui

Am plâns toată noaptea, iar dimineaţa n-am suportat şi l-am trezit… Suntem căsătoriţi de 26 de ani, avem o fiică şi e deja adultă. Multe s-au întâmplat în vieţile noastre, şi toate le-am dus împreună: cu suişuri şi coborâşuri. Un soţ iubitor, un tată minunat. Mereu am avut încredere în el, nici prin gând să-mi treacă să-l schimb cu altul. Dar acum… Nu poate fi el acel om, nu este el aşa! Nu m-a interesat niciodată conţinutul mobilului lui, şi acum, brusc s-a prăbuşit lumea peste mine! – În căutare al propriului meu telefon aruncat undeva prin apartament, am luat mobilul soţului pentru a efectua un apel şi am dat peste nişte mesaje trimise… Nici nu ştiu cum să zic… Le citeam, sperând că nu acesta e telefonul lui, că este o eroare, că e imposibil aşa ceva… Ca de obicei, totul e standard: nu vorbi prostii, tu n-ai înţeles corect… Nu am ţipat, nu am plâns, n-am avut crize de isterie. În acel moment, nici eu n-am înţeles, cum s-a întâmplat că am rămas liniştită (la exterior). În ziua următoare, n-am răbdat, – am înţeles că nu mai pot rămâne şi am plecat de acasă. M-am dus la o terasă, am comandat cafea cu lichior şi m-am gândit mult-mult. Şi-aici, soţul meu a început să mă copleşească cu mesaje, ceea ce nu o făcea niciodată. Un mesaj chiar m-a surprins: Te rog, nu mă părăsi! Ştiam, că va trebui să discutăm şi asta e un fapt. M-am dus acasă. Mi-era tare dureros să-l privesc. Se simţea prost, şi se vedea cu ochiul liber. Era clar, că nu va începe el discuţia, şi am luat eu iniţiativa în mâinile mele… Am auzit acele cuvinte, uitate demult: mă ruga să nu-l părăsesc. Din nou am păstrat calmul, – n-am plâns, n-am făcut istericale… Cum aşa? Nu înţelegeam nici eu. Soţul meu e un om puternic, dar nici eu nu m-am aşteptat la astfel de cuvinte din partea lui. I-am vorbit liniştit, că dacă o iubeşte pe acea femeie, n-are decât să plece şi să fie fericit, eu nu-l voi putea reţine. Nu mă tem să rămân singură, (deşi, în termeni materiail eu depind de el). Iar fiica? Fiica e matură, ea va înţelege. În cele din urmă, am auzit de la el: Iartă-mă, m-am prostit de tot! Şi în clipa următoare, pentru prima dată în căsnicia noastră, în cele 26 de ani, am realizat cât de mult mi-e drag acest bărbat, că viaţa mea se va încheia odată cu plecarea lui, dar nu puteam face nimic. I-am oferit dreptul de a alege: nu o opţiune, fie, – ea sau eu… L-am întrebat: – Ce doreşti tu singur?… Şi el a răspuns: – Tot ce-mi doresc, e să fiu cu tine… Nu ştiu cum s-a întâmplat. Eu şi ei i-am zis, că te iubesc pe tine…

A trecut foarte puţin timp de atunci, şi după toate acestea încă sufăr, mă doare cumplit, visez coşmaruri, dar tot ce pot să spun despre această femeie, pe care eu n-o cunosc şi nici de rău nu vreau s-o vorbesc, voi spune: – Mulţumesc pentru această furtună în viaţa mea! Mulţumită ţie, am înţeles cât de drag mi-e soţul meu! – Mai avem de trecut prin multe, ne este greu, – şi mie, şi lui, dar ne-am salvat familia noastră…
Terminând de scris, am înţeles că plâng, pentru prima dată în această perioadă dificilă, aş putea continua cu o analiză a vieţii, că daca plângeam atunci, că daca strigam şi făceam istericale… Dar, chiar acum a sunat soţul meu şi a zis: – Hai, să bem şampanie? De mult timp nu l-am băut împreună... Şi eu sunt fericită… În odaie doarme fiica, obosită după o distracţie la un club de noapte, soţul meu vine acasă… Toţi oamenii dragi mie: şi părinţii, prietenii – sănătoşi…

Eu sunt FERICITĂ!

Nunta fiicei mele: Un pic de istorie cu tradiţii…

Sa privesti in ochi si sa Imbratisezi, sa Zambesti, sa Plangi si sa Visezi! Si sa nu-ti fie frica sa Iubesti… Doar atunci vei Intelege, ce Inseamna sa Traiesti! Cel mai bun cadou, care ne ofera soarta – sunt persoanele carora noi le zicem: Va multumim pentru ca existati! Dragi Alexandra si Ernesto! Fericirea e ca si sanatatea, o ai atunci cand n-o observi! Fiti atenti la ambele, unul fata de altul, mereu si pe veci! – Casa de piatra si la multi ani! Domnul sa va Binecuvanteze! ❤

Dragi prieteni, nu e publicitate, – va impartasesc bucuria mea, caci fericirea fiicei mele, e si fericirea mea si a neamului meu… Si, un pic de istoric din traditiile nuptiale nu strica… Fiti atenti! 😀

Schimbul de inele provine din Egiptul antic: se credea ca exista la degetul al treilea al mainii stangi o vena care ducea direct la inima. Inelele erau din material textil (canepa) si simbolizau astfel unirea inimilor. Mai tarziu s-a adoptat obiceiul, care s-a inovat facand inelele de fier pentru a simboliza forta legaturii dintre soti. Prin evul mediu britanicii au inlocuit fierul cu aur, accentuand idea de durabilitate si puritate.

Vestimentatia mirilor> In Roma antica albul era considerat culoarea bucuriei, mai tarziu, in evul mediu a simbolizat puritate. In vremurile stravechi blestemele si farmecele erau luate in serios. Din acest motiv, prietenii si membrii familiei miresei si mirelui se imbracau la fel ca mirii in idea de a deruta spiritele malefice si de a deturna farmecele. Termenul vechi francez „trousseau” se traduce prin balot de imbracaminte. Dupa nunta, mireasa aducea hainele purtate de membrii familiei in casa mirelui. Obiceiul a evoluat in timp si astazi in societatea americana domnisoarele de onoare si cavalerii poarta haine de aceeasi culoare si care de multe ori sunt croite la fel.

Voalul miresei> Multi considera acest obicei un simbol al dominatiei masculine. De fapt, obiceiul isi are originea in Grecia antica, mai precis in Sparta. Datorita sistemului educational prin care barbatii erau antrenati din copilarie in spirit militar, se crea o relatie nefireasca intre cupluri de barbati, bazate pe o camaraderie a caror sensuri ne scapa astazi. Femeile nu reprezentau interes pentru barbatii spartani, obisnuiti cu companie masculina. Totusi societatea spartana trebuia sa asigure noile generatii de luptatori si pentru a face femeile „atractive” pentru razboinici, acestea erau tunse baieteste, sau chiar rase in cap si apoi erau acoperite cu un val. Mai tarziu, in societatea romana si in evul mediu, ridicarea valului era dreptul exclusiv al mirelui si un semn al autoritatii barbatului asupra femeii. Mireasa nu prea avea nici un drept.
Alte surse sustin ca obiceiul dateaza din timpul in care erau la moda nuntile „aranjate”. Fata miresei era acoperita pana cand mirele o insotea la ceremonie si pana cand ar fi fost prea tarziu sa se razgandeasca, in cazul in care nu i-ar fi placut chipul ei.

Furtul miresei> Moldovenii sunt un popor vesel si uneori pus pe sotii. Astfel se explica pastrarea acestui obicei ale carui origini sunt neclare. Se presupune ca mirele nu trebuie sa aibe ochi decat pentru mireasa lui, dar unii glumeti profita de neatentia mirelui si fura mireasa. Mirele este dator sa o caute sau sa o rascumpere. In unele zone, rapitorii au datoria de a nu lasa mireasa pe jos, ea trebuie purtata numai in brate. In alte zone, se considera ca daca mireasa a fost furata pana la ora 24.00 datoria o va plati nasul, daca a fost furata dupa 24.00 mirele este cel care va plati. De multe ori, spre hazul invitatilor mirele este pus sa indeplineasca anumite sarcini.

Tortul miresei> Moldovenii aveau obiceiul, la sfarsitul ceremoniei de casatorie, de a rupe o paine deasupra capului miresei. Exista credinta ca numarul firmiturilor ar fi putut sa indice cati copii va avea noul cuplu. Invitatii culegeau aceste firmituri si le pastrau ca fiind aducatoare de noroc. Pentru nunti mai mari, ca invitatii sa nu plece cu mana goala, se faceau paini din ce in ce mai mari. Cu timpul, prin rafinament, painea a fost inlocuita cu prajituri si mai tarziu cu tortul pe care-l cunoastem si astazi.

Buchetul miresei> In vremuri stravechi aproape orice putea fi considerat ca fiind prevestitor de rele. Pentru a se proteja impotriva raului, miresele foloseau plante, cunoscute pentru protectia pe care o puteau asigura impotriva relelor. Plantele, anumite soiuri de ierburi ocrotitoare erau prinse pe imbracamintea miresei, din cap pana la picioare, facand-o sa arate mai mult ca o salata asortata umblatoare. Mai tarziu, plantele au inceput sa fie inlocuite cu flori, doar din simt estetic. Cu timpul florile de pe vestminte au evoluat in buchetul de mireasa, pe care il cunoastem astazi.

Dezbracatul miresei> Aproape de sfarsitul nuntii, nasa scoate voalul de pe capul miresei si ii pune o esarfa (batic), simbolizand trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necasatorite, care se spune ca va fi urmatorea care se va casatori…

Rascumpararea mirelui> 😀

Dragostea on-line

Ce poţi să afli despre o persoană? De ce ne grăbim să o cunoaştem pe reţea? Când doare sufletul, nu-ţi arde de farmacie, şi speri că leacul îl găseşti aici… Ne întruneşte o reţea cu cei căsătoriţi ori divorţaţi, singuratici, tineri şi bătrâni, – veseli, buni, falşi sau răutăcioşi… Dar nu, acum nu voi vorbi despre ei. – On-line, cel cu becuşoare verzi, – de parcă arde un sufleţel străin: cu multe virgule, puncte, şi atâtea spaţii… Dar nu te grăbi să faci concluzii, atunci când arde un sufleţel, ca o luminiţă în fereastră, şi vrei să-ntrebi mai repede: – Da cine-i, cine-i acolo? – De ce mai are nevoie un om?.. Mai stai pe-o pagină niţel, şi vei afla un blog întreg! Un blog străin îţi va trezi curiozitatea, şi ca urmare, vei avea senzaţia că te-ai inrudit cu persoana paginii străine. Citeşte printre rânduri şi imagini, – vei afla, că undeva, există o luminiţă în noapte… Iar dacă simţi negativ, atunci fugi cât mai departe, e un semn aparte… de furie. Caută persoane ce luminează cu inima nu doar viaţa, chiar şi Internet-ul! Pe cei care te percep cu sufletul. Vino acolo, unde e lumină-n chip şi vorbă bună. Unde ai ce învăţa şi împărtăşi cu copii tăi, – aminte de învăţăminte!.. Şi trist fiind, să vii, – să te cuprindă cu căldură, te va încălzi ca un soare. Atunci când un suflet luminos se întristează, – el nu se va închide oricum. Va încălzi în continuare ce celor pesimişti nu le e dat. Şi dacă în viaţă e puţină zi, înseamnă că duci lipsă de prezenţa acelor fiinţe, în care strălucesc kilowaţi extraterestri! De care ai nevoie din tot sufletul tău… Caută căldura lor, fie şi în virtual. Este la fel, o viaţă, un mod de a simţi! Dacă reuşesti s-o găseşti în reţea, atunci, probabil într-o zi, vei păşi pe-o cale reală… Şi-alături, de zâmbăreţii licurici, se vor lumina şi suflete pesimiste. Trebuie să Crezi că suntem capabili să găsim acea lume, acea lumină – ce alungă umbre de pe faţă…
În grabă timpul ne cheamă după sine, cu zile lumeşti întinzând curiozitatea noastră… Şi brusc, tristeţea te îmbrăţişează, agăţându-te de umeri… De gândurile tale… Dar să-ţi trăieşti în grabă viaţa, – nu, nici eu aşa nu vreau. Doresc să radiez pe acest pământ, cu iarbă verde sau ninsoare… Să rătăcesc prin ţară până-n zori… S-ascult cuvinte adresate mie…Prin ploaie, cu grindină bocind…Prin soare, cu gingăşie zâmbind… Iar Dragostea-i cu mine, permanent alături… Copiii şi nepoţii să nu ştie de război…Fie, ca Îngerul să le ferească de dezastru teribil!.. Nu vreau să-mi pierd prietenii şi cei dragi, – să fie fericiţi, şi – mulţi ani înainte! Eu, Domnul rog, să vă păzească, să vă binecuvânteze, pe toţi la care ţin, şi preţuiesc! Iar vremea se întinde, în grabă, clipe numărând, nisipul printre degete scuturând… Trăiţi, învăţaţi să iubiţi şi să iertaţi! Niciodată nu poţi şti, cât ţi-e dat să trăieşti pe acest pământ! ❤
Svetlana Vizitiu

”Povestea lui Timur” de Emilia Plugaru

Să nu credeţi cumva că unui copilaş îi este uşor atunci când se naşte. E adevarat! Orice ingeraş aparut în lumea asta mare, uneori frumoasă, alteori urâtă şi plină de primejdii, fiintă lucrată clipă de clipă de către Dumnezeu, acolo, sub inima mamei, tot Dumnezeu, când o aduce pe lume, o copleşeşte cu dragostea sa. Căci îngerul e mic, crud, neajutorat şi de unul singur nu are cum să reziste. În lumea în care a venit, nimeni nu rezistă de unul singur. În lumea în care a venit, dragostea e cea care îi uneşte, îi înalţă pe toti. Timur e un băieţel mic cu ochi de cireaşă coaptă şi zâmbet ce cucereşte până şi florile. De cum s-a ivit la lumina zilei, a infăptuit prima şi marea sa biruintă – a ţipat. A ţipat ca să afle zarea că el e nou, e crud, e cel mai frumos si mai nevinovat om printre toţi care il înconjoară. A ţipat ca să le zică tuturor că e sănătos. Da, nu prea era încântat de ceia ce simţea şi vedea… Acolo, sub inima mamei, nu se compara cu aerul unei lumi în care fusese aruncat ca să plutească şi să fie cuceritor… A doua sa mare biruinţă a fost atunci când a zâmbit. De la zâmbetul lui s-a luminat totul în jur. I-a zâmbit mamei, văzându-se ca în oglindă în ochii ei albaştri, senini şi plini de fericire. Şi a înţeles că mama e acea fiinţă de care va fi legat toată viaţa prin fire nevăzute şi pe care nimeni, niciodată nu le va putea frânge. Ia zâmbit tatălui, atunci când acesta l-a luat ca pe cea mai mare comoară în braţe. A simţit mâinile lui puternice şi a înţeles că aceste mâini sunt zidul, peretele de care se va sprijini şi care nu-i va permite sa cadă. Apoi i-a zâmbit unei frumoase bunicuţe cu ochii senini ca ai mamei… Si a înţeles că pentru ea, el e o fericire enormă. O altă bunicuţă, cu ochi mari si negri ca şi ai lui l-a luat în braţe legănând-l uşor şi micul Timur a simţit ca va creşte înconjurat de dragostea şi grija multor oameni, ce nu vor înceta niciodată să-l iubească. S-a liniştit. Viaţa ce i s-a oferit, e frumoasă. Apoi a adormit cu laptele pe guriţă, visând un înger care îi întinde un măr de aur. Şi de atunci, dormind, sau fiind treaz, învârte mărul ca să cunoască cat mai bine lumea. Şi ce muncă depune un bebeluş, zi de zi, ca să afle noi şi noi lucruri despre viaţă. Şi ce muncă e să încerci să te ridici pe propriile picioruşe, să stai vertical şi să înveţi că verticalitatea e poziţia ce nu-l va înfrânge pe om în faţa vitregiilor sorţii… Timur, sau Timuşicu meu, cum îi zice tânăra si frumoasa bunicuţă cu ochii ce poarta încă în ei lumina şi curăţenia unui copil, e deja un băieţel mare. Incă puţin şi va împlini doi anişori. A stat în picioare când încă nu împlinise anul. Apoi a făcut primul pas. Cel care e mai greu, Iar acum aleargă pe drumul cunoaşterii vrând să le vadă, să le pipăie, să le înţeleagă el, prin propria experenţă, pe toate. Alearga, cade, greşeşte, îndreaptă, dar merge, merge înainte căci are de mers şi de parcurs o viaţă întreagă de om. E înconjurat de atâtea lucruri interesante cărora trebuie să le dezghioace rostul. Nu e uşor, da, dar e atât de interesant. Acum, înainte de a se aşează la masă, neapărat îşi spală mânuţele şi fiind-că e un băieţel curat şi vrea întotdeauna să arate bine, să fie frumos, nu uită să-şi spele, să-şi pieptene frezura. Nu prea are timp de pierdut pentru mestecat, în vreme ce mănâncă, mai priveşte şi un desen animat la televizor. Personajele desenului îl amuză, sunt atât de năstruşnice. Alături, pe podea, prietena sa, căţeluşa, mănâncă si ea. Timur ii vorbeşte, vrea sa-i zică sa privească împreună povestea, căţeluşa pare că înţelege, doar că nu-i poate răspunde decât printr-un hârâit scurt şi binevoitor: adică lasă, mai întâi mâncăm, apoi celelalte… Oare de ce copilaşii se înţeleg atât de bine cu toată lumea? Cu păsările din curte, cu orice fel de animăluţă domestică, cu gâzuliţele, florile, cu oamenii mari, cu oamenii mici… Probabil fiind-că sunt puri şi curaţi… Deci, sa nu credeţi că unui copilaş îi ieste uşor la început de cale.

Tot ce vede, tot ce aude, fiecare imagine, sunet, vede şi aude pentru întâia oară. Şi va închipuiţi mirarea din ochii lui, uneori chiar frica, teama dar şi marea curiozitate de a înţelege, de a încerca, de a învăţa şi a dejghioca? Timuş priveşte lumea cu ochii lui mari şi negri, larg deschişi. Şi această lume încape în ei.

Rupe cuvinte, încheagă fraze, e nedumerit de multe ce se întâmplă în jurul său, dar după ce le înţelege rostul, se linişteşte. Sunt însă lucruri pe care încă nu le poate înţelege. Dar le acceptă. De exemplu nu pricepe cum poate mămica să-l sărute, să iasă pe uşă, apoi peste o vreme să-i audă glasul, să-i vadă chipul intr-o cutiuţă mică, mică. Cum încape ea în acea cutiuţă? O cercetează, o întoarce pe toate părţile, e o mare minune şi peste vremi le va înţelege pe toate.

Acum de un lucru e sigur, mămica va ieşi din cutiuţă, va deschide uşa şi se va întoarce la el. Şi oriunde nu ar fi, oriunde nu ar pleca, si mămica, şi tăticul, şi bunicuţele, şi toţi oamenii scumpi şi dragi lui, întotdeauna se vor întoarce. Căci firul care i-a legat, odată cu naşterea sa, nu se va rupe, nu se va întrerupe niciodată. Când va creste, el va fi cel care va înnoi firul. Căci acest fir-se numeşte Iubire! Iubirea care curge ca Râul şi apa căreia nu mai seacă!

Emilia Plugaru

Dacă am privi viața altfel

O frumusețe de fată am observat la fereastră, și cu invidie, am suspinat:”De-aș fi și eu așa…” Dar când ea dă să se ridice, să plece de la fereastră, m-am îngrozit: fata era fără un picior și cu greu mergea în cârje… O, Doamne!  – Iarta-mă, când încep să suspin fără de treabă! Am două picioare! Și lumea o accept cu recunoștință!

M-am pus la taclale cu un vânzător. Era inteligent, adorabil și frumos. Mă îndemna să mai vin la cumpărături. Mi-a spus: ”Să te binecuvânteze Domnul cu sănătate pentru mulți ani! Ce păcat, că nu te pot vedea. Sunt orb de la naștere”.

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin! Nu am probleme cu vederea: văd viața!Și lumea, pacea, – eu le accept cu recunoștință!

Un băiețel ca o splendoare, o sculptură în sine, stătea nemișcat, trist, într-un colţ aparte, și eu l-am întrebat: ”Ce faci, băiețele, aici, singurel, de ce nu te joci cu copiii din curte?”. Iar el tot ședea cumințel, fără să se miște, și mi-am dat seama, că nu mă aude. E hipoacuzic.

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin… Aud viața! Și lumea o primesc cu recunoștință!

Am mâini, picioare. Pot merge, să mă plimb de una singură de vorbă cu sine. Și cu atâta entuziasm să privesc albastrul cerului, norii mei dragi. Am urechi, aud zgomotul de surf îndepărtat…

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin, să mă vaicăr, să mă plâng de viață! –  Dacă Ei sunt fericiți, atunci de ce noi mereu suspinăm?

Eu sunt binecuvântată! Și lumea o accept cu dragoste și recunoștință!

Pentru cei care se simt complexaţi, umiliţi şi nu au la cine se adresa… – Evitaţi persoanele, care vă ştirbesc imaginea şi autoritatea, vă fac să vă simtiţi prost sau vă insultă credibilitatea, în special încrederea în sine. E o calitate, care-i reprezintă pe oameni mărunţi. Cel cu inimă mare, dimpotrivă, va insufla sentimentul, că şi voi puteţi deveni măreţi.

– Doamne, binecuvântează-i şi ajută-i! ❤

Ultima dorință

Cât de placut era să-l privească şi să-i sărute buzele, dar s-a dovedit, că acum nu mai are nevoie de nimeni… El a lasat-o, atunci când a aflat, că e însărcinată: i-a dat bani pentru avort şi dus a fost. Şi ea s-a pus pe gânduri: se merită? pentru ce? Înțelegea, că va fi mamă singură, bârfită și arătată cu degetul… Desigur, ea înţelegea totul, dar vroia să trăiască pentru copilul ei, și să nu mai asculte pe nimeni, să ia decizii de una singură, să nască, să plece undeva, departe de ochii lumii. A aşteptat o lună, două, sarcina progresa, iar el nu s-a mai interesat de dânsa în tot acest timp. Nu apărea, nu-i mai păsa de ea; l-a și văzut cu alte fete… Era dureros, plângea, se lupta să supravieţuiască împreună cu copilul. Acum ea se gândea doar la copilul pe care l-a născut: mânuţe mici, picioruşe,..  O stare de neredat prin cuvinte. Zâmbea și adormea zâmbind… Câtă plăcere simțea să-și vadă micuțul. Să-l educe, să-i simtă bătăile inimii… Acum trăiau împreună și erau fericiți fie și în lipsa tatălui… Dar apare el și spune, că regretă, că a procedat urât și dorește să se întoarcă. Fără să se gândească mult, l-a refuzat cu un ”NU” ferm. Cum putea să se mai atingă de bărbatul, pe care după tine l-au mângâiat sute de mâini… Chiar și ceea cum el a procedat, o durea mult și nu vroia să-l ierte. El apărea tot mai des, uneori venea brusc, și aducea jucării pentru copil, bani pentru educație. Insă, îi provoca un dezgust, chiar și banii refuza, – a economisit și ea la timp. Iată, micuțul împlinise trei ani, e déjà matur, și copilaș tot odată. Era fericită să-l vadă cum crește și zâmbește… Într-o zi el venise și o rugă să-i permită să plimbe copilul. Nici nu știuse ce să-i răspundă, dar a consimțit cu un ”Da”, totuși e tatăl, macar că e un netrebnic… Privea cum pleacă, cum așează micuțul în mașină și se îndreaptă în direcția dendrariului… Era ultima oară când își vedea copilul ei în viață. El era băut, precum zicea, doar cu o sticlă de bere, în timp ce plimba copilul, apoi, nimeri într-un accident teribil cu mașina, în care au decedat trei oameni. Ce-i uimitor, el a rămas în viață și acum e pe undeva, se pare… Ea ținea copilul mort în brațe și răcnea, implorând Domnul s-o ajute, iar medicii îi luau copilul și repetau, ca e imposibil, deja nu-l mai întorci… Tot sensul, e că o sticlă de bere a luat viața a trei persoane, inclusiv micuțul ei, iar cel de vină, nu s-a ales nici cu o zgârâietură. Ea nu mai dorea să trăiască și tot repeta, că viața ei s-a terminat. Ultima ei dorință, să transmită tuturor, să nu mai bea niciodată fiind în drum la volanul mașinii! – Oameni, vă rog, nu vă îmbătați la volan, și copiii voștri vor trăi! Cei care au citit, eu vă doresc fericire și dragoste adevărată! Transmiteți tuturor cuvintele mele, și poate ele vor salva viața cuiva… E ultima mea dorință.

Scris cu lacrimi

Ea îl privea de la celălalt capăt al blocului: erau cam la acelaş nivel de la 11-13 înălţime. El n-o observa, fiind frămîntat cu ale lui şi… gata să se arunce în gol…

„Ce mai nebun gata să se arunce? ori, imi pare? şi… e frumuşel! Idiotul, chiar e gata să sară! Ce nu-i ajunge? Dar, de ce m-ar preocupa pe mine, – nu mai am ce face? Cu ce pot eu ajuta, cu semne? E departe, nici nu mă vede! Şi mă grăbesc la servici! – mă vor penaliza, ca de obicei, că întîrzii mereu…” A încercat să strige la el, însă înzadar; el n-o auzi. – „Interesant, de ce mă priveşte fix? – Bine, fug eu la servici.”

El nu observa pe nimeni, privind doar într-un punct. Îl măcinau sentimente amare, dragostea nereciprocă, şi viaţa, viaţa asta de toate zilele… Exmatriculat, fără un serviciu stabil, acum şi iubita l-a abandonat pentru unul altul, cu maşină… Ce mai rahat de viaţă, în Moldova asta! Un ratat! Nu ai unde să te realizezi, să studiezi gratuit; pentru toate trebuie să plăteşti! O greşeală prostească din adolescenţă, şi nu poate primi un paşaport, ca să plece în străinătate, să lucreze.

Părinţii? Sunt deja în mormînt. Prietenii, pe care îi ajutase el atît de mult şi necondiţionat, s-au realizat şi au uitat între timp de el. Nu au nevoie de un biet sărman, nici să-l ajute. Nimeni în ţara asta nu are nevoie de el!

– „Mamă, mămică dragă, de ce nu eşti lîngă mine? Îmi este atîta dor de tine, tată!” Iubita – lumina ochilor lui, – nici ea nu mai are nevoie de el. A telefonat-o de zeci de ori, – nici nu ridică receptorul, şi la mesaje nu răspunde.

Privi în gol... Simţise brusc sudoarea-i în spate, corpul începu să se scuture de frig. – „Păcat, să mor aşa! Să mă ierte, Domnul! Dar nimeni pe acest pămînt nu va plînge după mine. Şi nici nu se va aminti”… Recent, îi dăruise lalele galbene de 8 martie, florile tinereţii şi dragostei veşnice: ea părea fericită… Flori galbene… Galbene… Galbene? Se trezi din gănduri;  văzu o pată galbenă. – Ce-i flutură a ”galben”? Abia acum observă fata de la balconul din blocul de vis-a-vis; îi flutura din mâini cu o basma mare, de o culoare galbenă… Şi îi zîmbea!?

Aici, şi l-au apucat de braţe cei de la echipa de intervenţie, la care fata totuşi a reuşit sa telefoneze. Fata care se grăbea la serviciu…

A doua zi, fata îi ducea găluşte la spital…

A treia zi, el se transfera la ea cu traiul…

Peste un an, ei făcură o nuntă, la care au invitat şi prietenii care cîndva au uitat de el…

În prezent, are un loc de muncă stabil, şi ce-i mai important, este iubirea şi soţia lui! Cea care l-a salvat de păcat!

O rază de lumina, la timp! Sanşe şi speranţe noi!

Există Dumnezeu!

Svetlana Vizitiu

Hai, îmbrățișează-mă!

Chiar dacă nu place, adevărul nu poate fi anulat. De multe ori noi nu prețuim ceea ce avem alături, până când dispare. Eliminăm un număr de telefon, știind că se va întipări în mintea noastră. Ne spunem „La revedere”, știind că ne vom întâlni din nou. Spunem, că ne vom gândi, știind răspunsul dinainte. Mereu căutăm ceva nou, știind că nu vom putea trăi fără acel ceva, vechi, din trecut. Suntem în așteptare, chiar și atunci când spunem ”Du-te”! Ne certăm, iar în sinea sa ne rugăm: ”Ei, hai, îmbrățișează-mă!”… Pur și simplu, cuprinde-mă! Doar să trăiești și să fie cineva care are nevoie de tine – este deja un dar, și propria ta recompensă! Dăm vina pe problemele noastre, pe timpul lipsă, pe multe nimicuri… Dar viața trece și nu poți să mai aștepți ca ea să nu mai fie grea pentru a lua decizia de a fi fericit!

Cât de important e să știi, că există cineva care are nevoie de tine, și… că inima cuiva bate pentru tine! Dragostea e capabilă de multe, n-o respinge… 

Dacă avem o brumă de minte şi un pic de caracter, faptul că avem idei diferite nu ne dă dreptul să ne jignim..

 În interiorul fiecărui om există o limită. Limită de sentimente. Limită de emoții. Limită de durere. De lacrimi. De ură… Limită de iertare! De aceea, uneori omul poate răbda îndelung… și mult-mult timp. Cu o lungă tăcere. O perioadă de timp pentru a trage concluzii. Ca apoi, într-o clipă să se ridice și să plece, fără un cuvânt sau explicație. Prin urmare, de aprecieri au nevoie faptele, nu – cuvintele.

Cuvintele au un sens bine definit la origine, totul e că noi să le înțelegem și să folosim problemele cu care ne confruntăm ca pe niște oportunități de a crește înșine. Prin cuvinte, cu toții ne iubim unul pe altul, iar faptele diferă, ne demonstrează contrariul. Nu poți să uiți un om. Poți să-ți schimb atitudinea, dar să-l uiți, niciodată. Dacă nu-ți poți explica, de ce suporți și ierți dificultățile unei anumite persoane, înseamnă că îl iubești cu adevărat. Cât de des greșind în viață, ne pierdem persoanele dragi. Străinilor tot încercăm să le facem pe plac, și fugim de cei pe care apreciem într-adevăr. Ridicăm în slăvi pe cei care nu merită, iar pe cei fideli, îi tradăm. Cine ne apreciază și ne iubește,-  noi îi ofensăm, încă și… ne mai așteptăm la scuze din partea lor.

Trebuie să te placă doar cei care merită? De ce, cu cele mai dragi nouă ființe, uneori n-avem nici imagini? Fiind atât de fericiți cu ei pe vremuri bune, nu ne gândim la ei și la fotografii ca amintire. Nu ne gândim, că ei pot să plece pentru totdeauna… Totul are o limită.

Un animal i-a de la viață exact atât cât are nevoie ca să supraviețuiască, iar omul i-a atâta… până explodează… 🙂

#Impresii_viata_carti_blog, #Svetlana_Vizitiu, #oameni_destine_povesti_reale

Relax si Souvenir de la Demis Roussos

Dragostea este frica?

La 22 de ani el a întâlnit o fată. Cu o siluetă de invidiat, ințeligentă, educată, ambițioasă, muncitoare, în general – o fată de vis. Au trăit împreună în armonie perfectă, ea îl iubea la nebunie; gata să-l asculte ore în șir… El, singur nu putea să creadă în fericirea ce l-a năvălit brusc, i se părea un vis. Se întâlnea cu ea de un an, treaba mergea spre nuntă, deși, nu planificau să conceapă copii, pur și simplu, nu aveau unde locui. Și-aici, dintr-odată și-a dat seama că încă n-a „burlăcit” pe deplin, doar 23 de ani, și deja cu o femeie pentru o viață? S-au despărțit. Ea, tare a mai retrăit, – plângea, îl suna, îl chema înapoi – el rezistase, pentru că a considerat, că ”așa” e mai bine. Au trecut aproape 7 ani, ea și-a venit în fire, s-a recuperat, acum are alt prieten și trăiesc împreună fericiți. Iar el, în această perioadă, nu și-a mai găsit pe nimeni, locuiește cu părinții, și-a luat o pisică, s-a închis în sine… Rare cunoștințe cu alte fete în acest timp, n-au dus la nimic bun – toate erau numaidecât proaste, needucate, leneșe și brutale. Ocazional, mai dă de imaginile ei de pe calculator sau, pe rețele de socializare, – și începe să-l strângă în piept de durere: atât de mult o dorește înapoi…  Se pedepsește pe sine înșiși, și nu mai poate iubi, a devenit pretențios, avea nevoie doar de ea… Și la 30 de ani deja înțelege, ca a burlăcit ”umblând aiurea”, și a pierdut-o anume ”pe aceea”, – cât de false sunt aceste valori! Acum ar spune la toată lumea, dar știe,ca nu ascultă nimeni, până nu se frige singur… – Iubiți-vă, și legați la timp familiile voastre, și nu-i ratați pe cei de care aveți nevoie, ca peste ani să nu vă simtiți răniți. Gandiți-vă, băieți!

El era un fost ostaș, care a primit o scrisoare de la o femeie, pe care n-a vazut-o vre-odată. De la o fată cu numele Florica. Au corespondat vre-o trei ani. Și, s-a întâmplat ceva. El déjà nu mai putea trăi fără scrisorile ei. S-au îndrăgostit unul de altul, fără să conștiințizeze acest lucru. Războiul în Afganistan era pe fine, ei au stabilit să se întâlnească la Gara Centrală, la cinci seara, și ea i-a scris că va veni cu o floare în păr. Iar pe ostașul nostru l-a surpins un gând; doar el niciodată nu văzu imaginea Floricăi. El nici nu știe câți ani are. Nu știe, dacă e urâtă sau frumoasă, obeză sau slabă. Și iată, că el o aștepta la gară, iar când ceasul a lovit ora cinci, ea a apărut. Era cu o floare în păr. Avea peste șaizeici de ani. Ostașul putea să plece, dar n-a facut-o. Această femeie i-a scris cât el a luptat la război timp de trei ani, l-a susținut și i-a trimis cadouri de Crăciun. Ea merită tot respectul. Și el s-a apropiat de ea, i-a întins mâna și s-a presentat. Și știți ce? Doamna i-a zis ostașului, că el a greșit. Florica era în spatele ei. El s-a întors și a văzut-o. De o vârstă cu el. Era extraordinar de frumoasă… Doamna în vârstă îi explicase, că Florica o rugase să-și prindă floarea. Dacă ostașul pleca, totul avea să se termine. Iar dacă se apropia, doamna în vârstă i-ar fi prezentat-o pe acea Florică reală și i-ar fi povestit adevărul…

Morala : dragostea – este frica. Frica de a iubi, de a-și deschide sentimentele… Pentru unii…

Deschideți-vă inimile!

Svetlana Vizitiu

Fiicei de la mama

”Salut, mămico! Suntem în decembrie, și deja au trecut luni de zile de când nu ne-am văzut… Am fost tare fericită să citesc scrisoarea ta. Sper, că într-adevăr, ești bine. Tata spune, că ești tare ocupată, deoarece ai foarte mult de lucru. Chiar mă bucur. Dar sper, să ne vedem în curând! Anul nou vom întâlni împreună, așa-i, mamă? Îți imaginezi, astăzi, din nou am început sa cânt la pian: este pentru prima dată de când voi cu tata v-ați despărțit…

Mamă, de ce l-ai lăsat? Acum, trăim cu noua lui soție. Nu-mi place de ea: se machiază strident și merge toata ziua la magazine, face shopping… Și tot timpul îi spune lui tata: ”Draga, am nevoie de o geantă nouă”…

Mi-e dor de tine, mamă. Cu toate că știu, că tu lucrezi, te stărui mult, și o faci pentru mine. Pentru tata. Iar Ea nu face nimic… Întoarce-te, te rog, la tata. Nu mai rezist fără tine… Tata mi-a luat un câine. Mai ții minte, cât m-am rugat să-l avem? Iată, că în sfârșit îl am! Sunt foarte fericită! Tata a spus, că este un cadou de la el și de la tine, împreună. Mulțumesc! Te iubesc, mamă, și aștept să ne vedem în curând!

A ta, Steluța.”

19 decembrie, ora 17.00 (tatăl Steluței către fosta soție)

– Bună, draga mea! Îți duc dorul. Nici nu-ți imaginezi, ce se întâmplă, aici, la noi… Steluța întreabă tot mai des de tine. Nu știu ce să-i mai spun. M-am căsătorit… Iartă-mă, pentru acest fapt, dar bani nu avem, iar ea e bogată… Și pe fiica noastră o iubește, doar că Steluța nu vrea să o vadă… Îți duce mult dorul…

Este atât de josnic să te căsătorești pentru bani, dar tu mă vei înțelege, eu știu. Am făcut-o doar de dragul fiicei. Fiica noastră. Ea ți-a scris din nou o scrisoare… Și, din nou, am fost nevoit să mint, că-i vei răspunde în curând… Am obosit sa tot imitez semnătura ta. Dar nu pot încă sa permit să afle, că nu mai exiști… Nu va rezista. E micuță… I-am cumpărat un câine, pe care l-a visat mereu. Acum, pare fericită. Numai cu serile, atunci când merg în odaia ei să-i urez ”Noapte bună”, ea stă pe pervazul ferestrei, mângâind câinele, și-i tot șoptește: ”Curând vine și mămica, mai rabdă nițel, și te voi presenta”…

Și-a aplecat capul și a izbucnit în plans. Apoi, și-a șters lacrimile și a plecat să scrie… un nou răvaș… ”Fiicei de la mama”

Acum e primavara…

Într-o zi, pe treptele unei clădiri din centrul orașului Chișinău, ședea un orb cu o pălărie la picioare, cu o placă semnată ”Sunt orb, ajutați-mă, vă rog!” Un om mergea în grabă la servici, trecând pe-alături, s-a oprit în fața orbului. El a observat că persoana cu handicap avea doar mărunțiș în pălărie. A aruncat și el bănuți în ea, apoi fără permisiunea orbului, a scris ceva pe placă. A pus-o în loc mai văzut și a plecat.

Mai tarziu, omul s-a întors și a remarcat că pălăria orbului era deja plină cu lei şi chiar dolari. Iar orbul simțindu-l după pași, l-a întrebat, dacă el este acea persoană, care a scris ceva pe placuţă. Orbul era tare curios, ce anume a scris. Eroul nostru i-a răspuns: ”N-am scris nimic, ce n-ar fi adevărat! Doar că am scris-o puțin diferit”. A zâmbit și a plecat cu treburile lui.

Iar noua inscripție de pe placă semna: ”Acum e primăvara… Doar că eu n-o pot vedea.”

Dincolo de fapte, mult prea circumstanțiale, rămânem doar noi… cu noi înșine… Am vrut să dau un exemplu plin de pasiune, optimism, însă nu l-am gasit. E trist de tot. Deși, zâmbesc printre lacrimi spunând toate acestea, pentru mine dizabilitatea rămâne o realitate acceptată, cu care nu mă pot conforma, – plină de înțelesuri și nicidecum deprimantă. Ca un proverb spaniol care spune „Ia lucrurile la care ai poftit și apoi platește pentru ele”. Nu ne pedepsește nimeni, sunt doar lecții pe care trebuie să le însușim. Responsabilități pe care trebuie să ni le asumăm…

Viața e frumoasă, dar nu înseamnă că este și ușoară…

Svetlana Vizitiu ❤

Logică feminină. Maxime.

Iată, vine în întâmpinarea mea omul, care mă face sa-mi pierd mințile… Doamne, el mă privește! Ia, să mă prefac eu. că nu l-am observat!

Banul strică bărbatul; de aceea, alături de el trebuie să fie o femeie, care să-l ferească de deochi!

Toți banii din lume, nu poți să-i câștigi! Oricum, o parte din ei, trebuie să furi… 🙂

Conșțiința au inventat-o persoanele rele, pentru ca să le chinuie pe cele bune… 🙂

Atunci când statul vrea ceva de la tine, el însuși se numește Țară!

Norodului nostru atâta i s-a promis, și lui mereu îi pare insuficient!..

Eternă problemă a femeiei; atunci când faci cunoștință cu un bărbat, cum să distingi omul bun de cel rău, dacă ambii vor de la tine una și aceeași?

Când ți se spune. că ești cea mai bună, cea mai frumoasă: înțelegi, că undeva a fost o concurență

Când mergi pe capuri, ai grijă să nu te luneci pe chelie

Practica – un lucru care funcționează, dar nu este clar cum; Teoria – asta e când totul e clar, dar nimic nu funcționează… Totuși, uneori teoria se imbină cu practică: atunci nimic nu funcționează și nimic nu e clar!

Jocuri incitante ai tinerilor din Moldova: Încearcă să nu degradezi, atunci când te înconjoară doar stafii; Caută una normală. printre sute de curve!; Caută un loc de muncă! Apropos, nu avem nevoie de Diploma ta de rahat!

Dacă ai devenit brusc rău pentru cineva: înseamnă, că l-ai supraîncărcat cu bunătatea ta

Uneori, doar ratând, – ințelegi, cât de bine ai reușit…

Săgețile ceasului fug doar înainte, pentru că trecutul deja nu mai contează…

Dacă  doriți să atingeți frumosul, puteți să mă atingeți pe mine 😀

Svetlana Vizitiu

Astăzi n-am făcut nimic ori Cred că sunt însărcinată

Dragi prieteni, omuleți și bărbați, bucuraţi-vă mereu femeile şi fetele voastre dragi! Şi, fiţi fericiţi! O scurtă, dat foarte importantă şi frumoasă povestioară reală. Acordaţi-i, o clipă pentru a reflecta, din timpul vostru preţios...

Un bărbat s-a întors acasă de la serviciu și și-a găsit cei trei copii afară jucându-se, încă îmbrăcați în pijamale.

Erau murdari, înconjurați de pachete goale de alimente livrate la domiciliu.

Portiera mașinii soției sale era deschisă.

Ușa din față a casei era deschisă.

Câinele dispăruse, nu venise să îl caute.

Intrând în casă, a găsit din ce în ce mai multă dezordine.

Lampa din sufragerie era arsă, covorul era rulat și lipit de perete.

În sufragerie, televizorul urla la un desen animat oarecare, iar podeaua era plină de jucării și haine împrăștiate.

În bucătărie, chiuveta era plină de vase, pe masă era încă micul dejun, frigiderul era deschis, pe jos era mâncare de câine și chiar și un pahar spart pe masă.

Ca să nu mai spunem că în ușă era o grămadă de nisip.

Speriat, a urcat scările, ferindu-se de jucăriile împrăștiate și de hainele murdare.

Soția mea e bolnavă? s-a gândit el. S-a întâmplat ceva grav? Apoi a văzut un șuvoi de apă care curgea pe podea, venind dinspre baie.

Acolo a găsit mai multe jucării pe jos…

Pasta de dinți fusese folosită și lăsată deschisă, iar cada de baie se revărsa cu apă și spumă.

În cele din urmă, când a intrat în dormitorul cuplului, și-a găsit soția încă în pijamale, în pat, întinsă și citind o revistă.

Se uită la ea complet confuz și spuse: „Ce naiba s-a întâmplat aici, acasă?

– Ce naiba s-a întâmplat aici, acasă, de ce atâta mizerie?

Ea a zâmbit și a spus:

– În fiecare zi, când te întorci de la serviciu, mă întrebi:

La urma urmei, ce ai făcut toată ziua acasă?

– Ei bine… Astăzi nu am făcut nimic…

 Și încă una, foarte interesantă și emoțională....

– Ei bine, fetiţa mea, ce-i cu tine, azi?

– Nimic, aşa eu…

– Şi daca, sincer?

– Înţelegi… Cred că sunt însărcinată!

Tipul a zbughit-o din odaie, fără să spună un cuvânt… Fata s-a lăsat la podea, înţelegând, că acesta-i sfârşitul, şi s-a scufundat în plâns: lacrimile curgeau în şiroi… N-a ştiut, cât timp aşa a suferit: de odată, s-a auzit soneria la uşă. Ştergându-şi ochii, ea a deschis uşa.

Ţinând în braţe un buchet mare de trandafiri roşii, el a rostit:

– Dar tu, nu ştii, cine va fi, o fetiţă sau băieţel? De ar fi băiat; aş juca cu el fotbal, cu toate că, mai bine e să fie fetiţă: va semăna cu tine, şi va fi la fel de frumoasă!

Iar părinţilor le vom spune împreună!!

😀

Svetlana Vizitiu

Clubul „Impresii din viaţă şi carţi”: cu Ludmila Popovici

„Evenimentul cu protagonista Ludmila Popovici la Clubul de elite ”Impresii din biata si carti” la BM ”B.P.Hasdeu” mi-a produs varia impresii. O şedinţă de suflet cu oameni interesanţi, cu istorii de viaţă impresionante… Ludmila s-a manifestat plenar și a comunicat cu publicul, cu multa căldura și dăruire sufletească. A fost o seară împlinită. Adaug că Centrul „Memoria” care conduce protagonista, are o activitate foarte necesară societății, sprijinind persoane vulnerabile, insuflându-le, în primul rând, încredere și speranță prin asistenţă medicală şi psihologică. Să vă aibă Domnul în pază. La mai mult şi la mai mare!” (Gheorghe Grâu, actor)

Începutul întrunirii Clubului ”Impresii din viaţă şi cărţi” vizionaţi aici:

”Apreciez înalt asemenea femei ca Ludmila Popovici. Dumneaei şi-a asumat o cale responsabilă şi o urmează cu brio!” (Silvia Saca)

”Am descoperit astăzi un Om cu literă mare. Un Om ce-şi materializează visele în realitate. E una să citeşti despre Ludmila Popovici, directoarea Centrului de reabilitare a victimelor torturii „Memoria” şi cu totul alta e să comunici cu Ea, să te bucuri sincer că există asemenea oameni capabili să se sacrifice în folosul aproapelui. Întâlnirea de astăzi a fost deosebită prin gând, mesaj, aspiraţii şi curajul de a merge mai departe, oriunde nu te-ai afla”. (Gutiera Prodan, jurnalist, TVM1

”Admir si stimez aceasta femeie D-na Ludmila Popovici pentru tot ce face. Societatea noastra imperfecta are nevoie de mai multe persoane ca D-stra. Sunt incantata de seara petrecuta la Biblioteca Hasdeu printre persoane deosebite” (Violeta Rebeja, psiholog, RCTV Memoria)

„Am avut ocazia să lucrez cu Ludmila Popovici, și pot să vă comunic că această doamnă emană atîta energie, și este dispusă să ajute toată lumea. Ori – de cîte ori am adus cîte o victimă la ea, – niciodată nu m-a refuzat, și a întins o mînă de ajutor la toți, care i-au cerut ajutorul. Astăzi, în cadrul clubului, m-am convins, încă odată, că e deschisă și e mereu dornică să ajute oamenii… Este un om senin și optimist! Am avut plăcerea, azi, să descopăr în această doamnă puternică, un specialist de nota 10, la fel, şi o mamă, soție exemplară”. (Violeta Gaşiţoi, avocat)

„Îmi vine greu sa dau aprecieri unei persoane, din prima vedere, însa Ludmila mi s-a părut o femeie puternică, – a-și spune, că e lider, e şi sigură în ceea ce-si propune să realizeze, şi, pare-mi-se, că-i reusește tot ce-si pune-n gînd. Ca soție, ca mamă: lucrurile vorbesc de la sine, şi o caracterizează în acest sens, ca o femeie împlinită, – ceea ce este mult mai important decât celelalte laturi. Îi doresc succese Ludmilei în tot ceea ce face, fiindcă a ales sa fie de folos societății: o parte a celor ce au nevoie de acest suport!!! (Ludmila Steţco, femeie de afaceri)

„Am avut onoarea să ascult o doamnă extraordinară, pe care o admir şi care prin experienţa ei din viaţă, mi-a deschis ochii asupra la multe lucruri importante pe care, nici nu le observam anterior. Ludmila Popovici – este o persoană optimistă, deschisă luminoasă, –  la suflet si chip; cea care, în drumul vieţii ei lasă urme bine pronunţate şi de bun augur pentru viitoarele generaţii şi întreagă societate. Multe pot fi spuse despre această minunată Doamnă: în concluzie, este un exemplu pentru noi, un om de valoare. Îi zic, un multumesc din suflet pentru timpul acordat, sfaturi binevenite şi-i urez succese mari în continuare. (Inga Albu, avocat)

”Mulţumesc, Ludmila, pentru oportunitatea de a deveni protagonistă a clubului „Impresii din viaţă şi cărţi”, cu tema ”Arta de a trai dupa traumă”… M-a adus multitudinea de întrebări: ”Cum? Cum să trăiesc? Cum se poate trăi după…? Cum se poate trăi fără EI ?” – prezenţe în viaţa mea dupa 14 octombrie 2011, atunci cînd într-un accident mi-am pierdut sotul şi fiica… SUNT SIGURĂ CĂ NU EXISTĂ RĂSPUNSURI LA AŞA ÎNTREBĂRI… POŢI DOAR CUNOAŞTE OAMENI, CARE AU ÎNVĂŢAT SĂ ACCEPTE REALITATEA FĂRĂ RĂSPUNSURI ŞI SĂ NU ÎNCETEZE A VEDEA LUMEA ŞI A TRĂI PRIN OCHII VOSTRI” (Tamara Curtescu, DGETS)

„A fost o seară minunata, cu doamne minunate. O seară de suflet. Ludmila ne-a copleșit cu cele relatate, vocea ei caldă şi deosebit de plăcută. O doamnă, care a știut să găsească soluții pentru problemele altora. Cineva spunea: ”Cei care au privilegiul de a ști au datoria de a acționa”. Ludmila Popovici îmbină fericit aceste valori, de aici, și rezultatele deosebite ale Centrului ”Memoria”. E un exemplu de urmat. Îi dorim mult curaj, succes, baftă! Cu toată dragostea și admirația!” (Elena Şişcanu, istoric, cadru didactic universitar, cercetător ştiinţific)

”Această şedinţă a Clubului ”Impresii din viaţă şi cărţi” a fost una deosebită, ca şi impresiile despre protagonista şedinţei, distinsa Doamnă Ludmila Popovici. O Doamnă care n-a fost cruţată de greutăţile vieţii, dar care găseşte mereu forţe de a lupta… nu pentru ea, ci pentru cei nedreptăţiţi de lângă ea. Face cu mica sa echipă pentru această societate mai mult decât un minister întreg. Asta chiar dacă în jur sunt indiferenţă şi lipsă de implicare, calitatea tradiţională de oameni săritori la nevoie fiind ştearsă din conştiinţa moldovenilor, transformaţi în câteva zeci bune de ani în homo… sovieticus. Am întrebat-o dacă se mai poate de schimbat lucrurile în bine şi a fost încă o dată optimisă, răspunzând afirmativ, urmând să muncim în fiecare zi în acest sens. Nu-mi rămâne decât să-mi exprim admiraţia şi respectul! Şi desigur… disponibilitatea de implicare!” (Veaceslav Balacci.  Jurist. Expert independent şi consultant în materie de tranzacţii economice internaţionale, drept economic şi drept vamal. ONG-ist. )

„Am primit o mare placere din cele spuse şi prezentate la club: am ramas surprins, că totuşi există şi Oameni cu suflet mare, care se străduie şi reuşesc să schimbe ceva pentru viitor, şi demonstrează poporului cîte lucruri frumoase avem în Moldova, şi cîte s-ar putea face pentru a ne bucura de viaţă pe scumpul nostru pămînt! Să vă dea Dumnezeu sănătate şi putere de a continua acest proiect, să vă bucuraţi, doar cu zîmbet de lucrurile frumoase pe care le faceţi. Multă sănătate şi putere vă doresc înca o dată!!!” (Vasile Gaşiţoi, interpret de muzică populară)

Bunicuţa şi banii

O poveste care a atins sufletul: te ajută să înţelegi, cum este ea, viaţa unei persoane în vârstă în societatea de azi…
O bătrânică îşi ducea traiul în blocul din vecinătate. Soţul ei a murit, sapte ani în urmă, iar acum doi ani, într-un accident rutier au fost zdrobiţi fiica ei, ginerele şi cei doi copii ai lor… Pe uşa de la întrare în blocul, în care ea locuia, era afişat un anunţ: „Am pierdut 100 de lei; cine găseşte, va rugăm, să reveniţi în apartamentul 39: Pensia e mică, pentru pâine nu ajunge”. În acel apartament locuia acea batrânică. Omul a citit, a scos din portmoneu 100 de lei şi s-a ridicat la etajul 5. Când i-a înmânat banii, bătrânica a izbucnit în plâns. „Dumneata eşti al doisprezecelea om, care îmi aduce banii. Îţi mulţumesc mult”. Omul a zâmbit, şi era deja în lift, atunci când bunicuţa i-a spus: „Nepoţele, rupe anunţul cela de la uşă, nu eu l-am scris…”
Bătrâna stătea şi plângea… Bunătatea şi compătimirea oamenilor insuflă speranţă şi încredere…

Nici prin gând să-i treacă, să rupă anunţul cela: Omul plângea şi el.

SV