Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


4 comentarii

Aripi fără siguranță


Cea mai mare fericire e atunci când îți strigi părinții și ei îți răspund, în viață. Mă gândesc des la bătrânețe după ce a murit tata. Interesant, când voi fi și eu la 80, aș putea fi așa cum doresc? Văd mulți bătrâni, văd cât de greu le vine să rămână singuri. Cum suferă din cauza sinelui său, cum își creează dificultăți și probleme. Observ dorul lor, singurătatea… Cum voi fi eu la etate adâncă? Nu știu. Dar vreau să rămân o persoană bună, fără marasm și mofturi. Oamenii îmi spun că sunt bună; eu mă cunosc mai bine. Nu mă alintă nimeni, nici copiii, nici ceilalți… Mă alinta doar tata, și o făcea mereu, mămica era mai severă, dar tot ea se ruga la tata să ne jelească pe noi, copiii lor. Eu, însă eram copil special, nu dau detalii… Nu știu, nu știu cum voi fi. Fără aripi nu mă simt în siguranță. Iar aripii dintotdeauna mi le cream pentru că aveam sprijin… Acum stai și te gândești să nu te apuce vreo Deltă / Variolă…  Mult depinde de ce boli te pot apuca, căci în dureri nervii te doboară imediat, și nu contează dacă ai caracter dur. Le spun copiilor să aibă grijă de sănătatea lor, atunci și eu mă voi simți mai bine. Sper ca ei să nu mă lepede la adânci bătrânețe, nu le pot „ruga” acest lucru. Realizez că în etate e bine să nu te lase lumea în pace. Și copii să nu mă lase în pace. Voi sta cuminte, fără dinți, voi mânca puțin, doar să-mi fie cei dragi alături sănătoși. În familie…

Simplu, e atunci când o femeie rămâne calmă pentru reputația ei, fiind alături de cel mai frumos, cel mai responsabil bărbat. – Genul masculin? Ce ar fi? E atunci când femeia știe: El – nu va trăda, nu va umili, și nu va fugi cu rușine. Asemenea bărbați, azi sunt puțini. Practic nu există. Nu există, pentru că nu sunt educați corect. Contează mult pentru un bărbat să nu pâlpâie ca un drapel… Azi, bărbații (nu toți, desigur), nu sunt capabili să răspundă pentru faptele sale, pentru cineva cu atât mai mult, pentru că părinții prea îi protejează și-i întrețin atâta timp cât sunt în viață. Și ce-i greu de conștientizat, e că crezi că îți educi corect fiii, și ulterior rezultă că ei sunt absolut diferiți prin comportamentul lor de parcă nici n-ar fi frați și n-au fost crescuți de aceeași mamă. Oamenii spun, societatea confirmă, cică sunt Cei 7 ani de acasă! – eu voi spune, sistemul e de vină, dar și genele moștenite… Nu-mi reproșați, știu ce spun.

Totul trebuie experimentat în această lume, testat și apreciat… Nenoricirea, boala, trădarea, durerea, ipocrizia – totul trecut prin inimă ca prin mașina de tocat. Și tuturor ceva nu le-ajunge. Ba ninsoarea se topește rapid, ba dimineața vine târziu, ba zile calde nu ne ajung. Da, tuturor mereu ceva lipsește… Dar trăind zilele rămase, brusc observi, nimic nu ne lipsește. Nimic, doar anii nu ne mai ajung, sau nu sunt suficienți pentru a mai fi supărat pe cineva. Și pentru viață, ca să te bucuri din plin de ea…

Criteriul dăruinței noastre? De suflet ceva? Un criteriu pentru talentul musical? Muzicalitatea și, de asemenea, știți, să ieși pe scenă cu curaj să-ncepi o „coală albă de hârtie”. Să fie ceva în timbru, în interpretare, în ochi… Ceea ce se numește. Farmec. Și trebuie să cucerești complet publicul. Și tot el să rămână îndrăgostit de tine, pentru trei minute, cel puțin…

La început credeam că Internetul a devenit brusc prietenul nostru. Că putem schimba informații veridice, să ne susținem reciproc. Și-apoi, am realizat că este o capcană. Noi scriem ceva, ne umflăm în pene, și avem impresia că Facem ceva, cu iluzia că e o treabă bună! Iar mașina strașnică pentru distrugerea umanității continuă să avanseze sistematic! Îm fiecare zi, de la noi știri mondiale, fiori pe spate, vreau să mă ciupesc și să-mi revin din această groază! Cum de am devenit brusc participanții acestui roman înfricoșător de „science fiction”?! Acum este clar, că nu a fost brusc, că nu demult timp, oamenii din întreagă lume au fost prostiți, transformați într-o turmă, și scopul principal a fost să mănânce delicios, să cumpere ceva din super-marcketuri strălucitoare și… să se „scufunde” în TV/ internet. „Societatea nu vede nimic, deoarece este ținută într-o stare de hipnoză profundă. Oamenii n-au fost niciodată atât de întunecați ca acum. Omului nu-i dau nicio șansă să se oprească și să înțeleagă ce se întâmplă. Seriale fără sfârșit, unul mai stupid ca altul, muzică pop vulgară, filme agresive și pofticioase, cu acuratețe care să afecteze subconștientul, astfel cultivând spiritul egoist și violent. O persoană normală, în scurt timp, se transformă într-un animal fără principii, ducând o viață absolut lipsită de sens. Acestea sunt valabile pentru toată lumea.

Ce să facem? Să realizezi că așa ca înainte nu va fi niciodată!  Și nici nu e nevoie. Este momentul potrivit de conștientizare. Fie, să realizăm că întreagă lume în ultimul timp, cu toleranța sa, lipsa spiritualității, distrugerea unicității culturale a țărilor și popoarelor sub masca globalismului, psihologia consumătorului a mers complet în direcție greșită. Să ne spunem:„Stop!”, să nu ne fie frică. Să înțelegem că totul în această lume este stăpânit de Dumnezeu, numai El, și nu virușii, injecții, Conducători, organizații internaționale. Că în fiecare dintre noi există o părticică a Domnului, că suntem Oameni, suntem unici, spirituali… Nu trebuie să devenim o turmă numerotată! Și mai întâi de toate, aruncă ecranele cu persoanele provocătoare care ne nimicesc mințile prin știrile lor putrede!

Svetlana Vizitiu, Impresii din viață

O poveste de viață de la un bătrânel:

La sfârșitul după-amiezii reci, primesc o vizită neașteptată de la cei doi copii ai mei. Unul este medic, celălalt inginer. Ambii au succes în profesiile lor.

În urmă cu mai puțin de o săptămână am suferit moartea iubitei mele soții. Încă mă simt abătut de pierderea care a schimbat direcția și sensul vieții pentru mine.

Stând la masa din sufrageria unei case simple, în care acum locuiesc singur…..am început să vorbim. Subiectul este despre viitorul meu. Un fior imi curge pe coloana vertebrala. În curând încearcă să mă convingă că cel mai bun lucru pentru mine este să locuiesc într-un azil de bătrâni.

Reacționez… susțin că umbra singurătății nu mă sperie pe mine și mai puțin bătrânețea. Dar copiii mei insistă „îngrijorați”? Regretă, între timp, că apartamentele lor spațioase sunt mari dar sunt ocupate și de aceea nu pot fi cu unul sau altul… așa spun ei. De asemenea, fiii și nurorile mele sunt foarte ocupați. Deci nu ar avea timp cum să mă vadă.

În favoarea mea, susțin fără prea multă convingere că, în acest caz, ar putea foarte bine să mă ajute să plătesc un îngrijitor. În fața mea, medicul și inginerul spun că, în realitate, ar fi necesari „trei îngrijitori în trei schimburi și toți cu contract de muncă”care ar fi, în vremurile noastre de criză, o mică avere la sfârșitul fiecărei luni.

Refuz să accept propunerea de a locui într-un azil. Și aici vine o altă sugestie: ei îmi cer să vând casa.

Banii vor fi folosiți pentru a plăti cheltuielile unde voi locui, unde voi merge pentru mult timp, ca să nu-și facă nimeni griji. Nici ei, nici eu.

Mă predau argumentelor pentru a nu avea mai multă putere să înfrunt atâta ingratitudine și răceală. Am închis buzele și nu vorbesc despre sacrificiul pe care l-am făcut de-a lungul vieții pentru a -i creste …..Nu am spus că am încetat să mai călătoresc cu familia …să frecventez restaurante bune, să merg la teatru sau să schimb mașina …ca să nu le lipsească nimic, etc. .,,,,la cîte am renunțat. . Ma ridic fără să scot un cuvânt, mă hotărăsc să-mi adun lucrurile….si in scurt timp, văd o viață întreagă rezumată în două valize. Cu ele mă îmbarc spre o altă realitate, mult mai grea….un cămin pentru bătrâni, departe de copii și nepoți.

Astăzi, în brațele singurătății, recunosc că am putut să-mi învăț copii mei valori morale..dar nu le-am putut transmite nici unuia dintre ei o virtute numită 🙏 RECUNOȘTINȚĂ!

Vina este a noastră pentru că le dăm mereu ceea ce vor sau ce cer, când ar trebui să-i învățăm că trebuie să le „câștige”…cum ..?Lucrând cu efort, ajutând la curățarea casei, la gătit, la spălat vase etc., până la maturitate să știe că lucrurile se realizează cu mult efort și că sunt responsabili să își iubescă părinții pentru că i-au învățat să fie copii buni .

Tinerii de azi te caută atunci când vor ceva, când au nevoie de tine….dar bineînțeles că există și excepții.

Recunoștința trebuie învățată, nu este inclusă în inima omului, decât dacă dragostea și frica de Dumnezeu au fost insuflate mai întâi. Îmi cer scuze că am exprimat ceea ce cred, dar să știți că atunci când vor deveni „bătrâni” vor dori să fie bine tratați de copiii și nepoții lor și asta nu se realizează cu bani, ci cu bunătatea semănată în inimile lor

#Impresii


4 comentarii

Inspirația. Perle inaripate


cu copiii mei dragi

Îmi plac oamenii cărora nu le este rușine de sentimentele lor – nu se abțin de îmbrățișări, glume, zâmbete, afecțiune, iubire.
Care sunt deschiși în dorințele lor, care sunt deschiși în acțiunile lor.
Au ceva unic și rar – sinceritate… și curaj!

Am avut o viață lungă pentru a învăța să prind clipele de inspirație. Clipele care vin pe neașteptate în microbuz sau troleibuz, la o plimbare sau la bibliotecă; în socializare, în timpul lecturii, în timp ce ascult muzică bună; și atunci când privesc pe geam sau un film, și chiar când fac curat… Merg mult pe jos, ori la serviciu, și-mi place să fac planuri, îmi aranjez gândurile sau admir natura. Singură cu natura, acea stare care normalizează sentimentele, emoțiile ce îmi impun o stare de inspirație…
Muzica, marea, blogul – totul mă inspiră și aduce rezultate, în comunicare cu oamenii, cu oameni normali, de la care vine o energie pozitivă. Mă inspir cu un serial reușit, mă gândesc la ceva frumos, fie și la un eventual text; o cafea delicioasă cu spumă, imagini de la mare, apusul sau răsăritul soarelui, peisaje montane, recunoștința unor colegi, discuțiile cu nepotul și copiii mei… Mă inspiră istoriile reale, poveștile de dragoste cu oamenii / bloguri, de succes, talentați și interesanți.
Marea, aerul, departe de casă (uneori). Unde poți citi sau privi îndelung la orizont și corăbii… În tăcere, gândind în liniște. O romantică incurabilă. Fie, admir oamenii care sunt mai buni decât mine. Întotdeauna vor exista oameni mai buni, mai inteligenți și mai înțelepți! Ei sunt cei care mă inspiră.
Clasica prin faptele sale este eternă, de câte ori apelăm la ea, descoperim ceva nou și surprinzător în percepția noastră asupra lumii. Unele persoane găsesc armonia în rând cu iubirile sale, cu care ajung la adânci bătrâneți. Iar cea mai colosală inspirație descopăr în mine, privind anii mei de experiență, și realizez calea petrecută din adolescență până cea de acum…
Mă inspiră – onestitatea, decența, persoanele empatice!.. Ideile, proiectele și rezultatele muncii mele. Apare un stimulent pentru a continua drumul mai departe. Inspirațiile mele /repet/ vin de la copiii mei, au atâta energie, atâta dragoste și aceste emoții sunt neprețuite…
Nu contează unde și datorită cui, ci anume inspirația – să o simți, s-o prinzi și să realizezi cât mai mult aceste clipe. Ador în acest timp să ascult saxofonul, pianul și chitară într-o melodie lină și bucurie tot mai inspirătoare…
Nu se caută, – inspirația ades se așteaptă. Există Muza poeziei, a muzicii, a picturii… Cea care apare la oamenii creativi din voință proprie. Principalul lucru este să ai în apropiere un prieten care să-ți spună o cale de ieșire dintr-o situație dificilă…
Uneori e foarte greu să prinzi inspirația, fiind, mai ales, într-o stare proastă de spirit, atunci crezi că te îneci în depresie. Eu, în acest caz îmi dau niște palme peste obragi, pentru a mă trezi la realitate: viața e scurtă de tot, ca pe aripile vântului – azi este și mâne nu e… Iar tu, vrei să-ți pierzi timpul plângând în depresii și să te distrugi cu antidepresive? Atunci când există atâtea lucruri și oameni frumoși împrejur, și tu te pierzi cu cei care te scurg de energie? – Nu te cufunda în gânduri lungi, trezește-te, și – fuguța la bucurii, clasică și oameni luminoși, – nu te vor lăsa chiar dacă au obosit de tine! Trebuie să Crezi!

Important, să te amintești de Dumnezeu și atunci când ți-e foarte bine!..
Mă inspir cu credință, speranță în tot ce-i bun se va întâmpla. Și când mă doare – mă rog și dedic dragostea Domnului. Dumnezeu e Creatorul nostru și dintr-un motiv oarecare, a creat tot ce avem și ne înconjoară, pentru a veni la El cu iubire absolută și armonie în suflet…
Inspirația vine și pleacă.
Un oftat ușor și brusc va dispărea,

Și cât de dulce e această clipă:
Pentru o cale nouă și dreptul de-a o avea…
Iar tu, atât de mult aștepți momentul trecător,
Prietenii, atenție, – să vezi, să speri..,
Atât de sincer tulburând al sufletului zbor,
Când inspirația revine înapoi din cer…
Îți ordonezi și gândurile în minte,
Ca inima să-ți cânte cu o vioară,
Din nou – în căutare importantă de cuvinte,
Și, Poezia ta – devine o primăvară!

Nu căuta locuri în viața cuiva.. Când trăiești în inima unei persoane, nu ai nevoie de un anumit loc – de un pat sau de un acoperiș… Tu ești în el… iar el este casa ta.
Dacă omul este al tău, el va fi mereu cu tine. Indiferent de circumstanțe, momente din zi sau probleme. Te va alege pe tine, oricine îți este opus. Nu e vorba de noblețe. Știi, dacă o persoană este cu adevărat a ta, pur și simplu nu poate face nimic fără tine…

Alegerile ne aparțin. Consecințele le trăim… Pace să fie!

Și tu, omuleț drag! – Din ce te inspiri?
Svetlana Vizitiu, 2022 februarie

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2018/03/03/atunci-cand-iarna-se-transforma-n-primavara/


6 comentarii

Valoarea bunătății


Aveam șaisprezece ani, prima dată în Chișinău, eu, abiturientă cu actele depuse la USM, mergeam într-un troleibuz fără bilet atunci când au întrat controlorii. Ca o fată timidă, cinstită și corectă, eram previzibil confuză și gata să izbucnesc în plâns, și dintr-o dată un tânăr necunoscut care aparent mi-a observat panica, fără să scoată un cuvânt, mi-a pus un tichet în mâini și a coborât. Ușile s-au închis, nu am avut timp să-l mulțumesc. Pur și simplu, am capsat tichetul, și ani de zile l-am păstrat într-un carnețel ca o amintire a zilei în care un om absolut străin mi-a demonstrat valoarea bunătății. De atunci, am întâlnit o mulțime de persoane diferite. Cei sfinți, neprihăniți, postind și bătând pocloane în biserici, dar gata să te lovească cu piciorul în spate, pentru că ai zăbovit la masa cu luminări. Păcătoșii care beau vodcă pe scări, cerșind pomeni la biserici, cimitire și pisând în pragurile lor. Ieri din nou am văzut un bărbat ce-și făcea nevoile în spatele sediului BM B. P. Hasdeu. Unii beau alcool dimineața și se pisează în curți, dar… leagă cu grijă mestecenii strâmbi cu cârpe moi ca să crească mai bine și dau ultima bucată de pâine unui câine fără stăpân. Oameni foarte deștepți care vorbesc prostii sau reproșează proștilor, unii atât de răi și dezgustători, încât cu greu te poți abține ca să nu închizi gura lor cu mâna și să le reamintești că otrava și înțelepciunea sunt ceva absolut incompatibile, altfel de ce ai renega omul care te-a salvat cândva, sau la ce mai ai nevoie de minte, dacă tot te scufunzi în starea unui animal iritat în goană după carieră sau funcții de doi bani, ei, gata pentru orice război în care trimit oameni nevinovați să moare pe câmpuri… pentru patria care n-are nevoie de tine.

„Sărbătorim” 33 de ani afgani, dar dacă oamenii ar fi avut atunci puterea să renege acel guvern care i-a trimis să ucidă murind în acel război, dacă mamele atunci toate protestau și-și apărau fii de nebunii ce-i guvernau… Dacă, dacă… Toți cei pentru care plângem pe morminte ar fi trăit acum crescând nepoții lor cu bucurie… Așa cred… Întotdeauna, mă dezgustă omul rău care vorbește frumos, se afișează frumos pe ecrane dându-se drept un intelectual înțelept citind de pe hârtie, și fanii orbi, favoriții lui, care-l urmează obsedat fără să între în esența unei probleme…

Oamenii nu foarte alfabetizați, cu minte îngustă, care nu au călătorit mai departe de satul lor uitat de guvern, dar strălucesc cu atâta bunătate și înțelepciune necondiționată încât voiești să îngenunchezi la picioarele lor, să-i cuprinzi de umeri, la haina ce miroase a cartofi decojiți și slănină cu usturoi; să vorbești și să împărtășești nevoile tale, să te căiești și să-i rogi până te alungă: Învățați-mă, învățați-mă cum să trăiesc mai departe…

Învățați-mă să rămân om în țara asta, în care naiba ce se întâmplă! Învățați să nu fim răi, să nu căutăm funcții și beneficii, să nu dăm oamenii la o parte pentru niște opțiuni si condiții în desfășurarea evenimentelor. Învățați-ne să iubim și să acceptăm adevărul. Nu să încercăm să corectăm, reparăm, să îmbunătățim, să completăm, doar să ne bucurăm de ceea ce avem!

Un dar al destinului – nu e numai un dar. Iată ce trebuie să înțelegem. Și, să mânuiești acest dar – trebuie corect. Darul ți-a fost dat cu un motiv. Pentru un lucru important. Pentru fericirea pe care vrei s-o creezi. Soarta ți-a dat darul – este o recompensă, cât și semințele fericirii, și… materiale de construcție. Darul poți să-l risipești, să-l cheltuiești, să-l arunci la gunoi. Și, mai poți fi o persoană importantă și fericită. De aceea, ni se dă darul de Cel de sus, este mulțumire în drum spre scopul tău de viață. Spre destinul tău. Pentru cineva Domnul e sus pe cer, pentru altcineva e Dumnezeul în suflet, Cel care nu ne va permite să coborâm mai jos de nivelul uman… Nu ne va permite să dăm cu piciorul într-un câine; să umilim bătrânii pe stradă, să-i alungam pe cei nevoiași cu pătrunjelul din piață; să jignești părinții; să trimiți tinerii să moară la război… Nu va permite să aduni banii pentru armament atunci când atâtea persoane bolnave de cancer așteaptă leacul lor vital… E Dumnezeul care nu bate cu bâta…

Să fim recunoscători pentru ceea ce avem! Doamne ajută, și mulțumim!

Svetlana Vizitiu, Impresii 2022


16 comentarii

Amprente de neuitat


Există undeva o finală

Prin viața continuă.

Și, toate visele se transformă în praf.

Ai promis, că vom fi împreună

Pe pământ și în cer.

Cuvinte dulci, trei în una,

Pe buze gust de sărut…

Gingășie, mângâiere până-n zori,

Cu zborul sufletelor în sus,

Căldură, scântei în ochi.

Și, toate-au rămas doar un vis…

Cu zborul viselor în sus,

Create din povești și speranțe.

Al spiritului și gândului profund,

În răcoarea fericirii deșarte.

Totul trece, se topește-n fum,

Ca vinul băut în stele…

Sărutul contopit cu al meu,

Rămâne- în amintirile mele…

Totul trece,

Continuă în vise,

Tu, de sus,

Rămâi de veghe,

Doar urma buzelor tale a rămas…

Pe ale mele…

#Svetlana_Vizitiu

(1 iunie 2021, în memoria lui Valeriu H., Florești)

1 iunie a fost ziua ta de nastere… Amprente de neuitat: Iubire adolescentină

Să crezi că altcineva te poate face fericit sau nefericit este, pur și simplu, ridicol. Dacă toți oamenii ar gândi mai mult, ar realiza, sau ar fi convinși că viața nu merită – să vă îngrijorați atât de mult pentru ea… Fiecare-i stăpânul destinului său, cu ajutorul Domnului…

Nu vă irosiți timpul cu grijile pentru pielea sa, dacă este ideală sau nu, cu umflatul buzelor și a pieptului cu silicoane, fie dacă v-ați îngrășat cu 10 kg 😃

După mine, ar fi bine să gândiți dacă ați realizat ceva util în viață; ce ai Tu acum în mâinile tale?..

Mulți ani am fost eu destul de rezervată, chinuită de gândul că sunt urâțică, că nu aud, că nu pot vorbi normal, și că nu mă încadrez în nicio echipă, în mod normal… A fost o pierdere enormă de timp! Mă bucur că, în fine, realizez acest lucru, mă bucur, pur și simplu, de resturile din picăturile care mi-au mai rămas, și încep să simt bucuriile mărunte ale vieții… Eh, dacă ar fi alături și cei care au plecat deja la ceruri… 😥

#Svetlana_Vizitiu_Impresii


Un comentariu

Bucură-te de micile plăceri… fără covid


Nimic din viața asta nu se reușește ușor. Pentru a-ți atinge obiectivele, trebuie să faci anumite sacrificii – să-ți irosești energia, timpul, să te limitezi în ceva anume… Există uneori momente în care vrei să te debarasezi de toate și să renunți la visul tău. În aceste clipe, realizezi cât de mult vei câștiga dacă mergi mai departe și cât poți pierde dacă renunți. Prețul succesului este, de regulă, mai mic decât cel al eșecului.
Și din trecut vin în prezent multe lucruri: bucurii, dezamăgiri, fericire, mâhnire… Cât de necesar ar fi să luăm numai binele din acest trecut și să-l purtăm printr-o direcție stabilă – în viitor, cu speranță că acest nou viitor va fi mai bun decât tot ceea ce a mai rămas …
Cele mai bune lucruri se întâmplă cu o persoană în dragoste. Pentru mine este important nu numai cu cine, ci și pe ce… Perfect și într-o fericire absolută! Cu cineva blând, spiritual frumos, de încredere! Crează, iubește, visează și, pur și simplu, bucură-te de mici plăceri în zona ta de confort. Dacă nu te poți bucura de mici plăceri, nu te poți bucura nici de cele mari!
Ce bucurie că există oameni strălucitori și inteligenți, care trăiesc în armonie și pace sufletească, și care te înțeleg și pe tine. Ține-te de acești oameni, fii alături de ei pentru toată viața!
Apoi, vei realiza că tinerețea nu are preț, apoi, vei înțelege că și toate nodurile destinului sunt – o scenă unică și frumoasă a vieții tale, și cine să fie acolo depinde doar de tine!
Baftă ție, Omule, în toate bune! Doamne ajută!
~ ~ ~
P.S. Oameni buni, aveți grijă de sănătatea voastră! Nu vă expuneți pericolului de infectare de #Covid_19. Purtati măști, nu riscați cu viața celor apropiați și a celor străini de voi, oricum, roata se întinde și se tot învârtește și poate ajunge la cei dragi vouă! Medicii spun că noul coronavirus nu dispare din corp, iar cei care înving virusul se pot reîmbolnăvi. Astfel, odată instalată, infecţia se poate reactiva, chiar dacă pacientul va dezvolta forme mai ușoare ale bolii. Virusul rămâne cantonat undeva în organism, undeva la nivelul aparatului respirator. De unde în anumite condiții se redeșteaptă. Mulți dintre voi nu cred că virusul există, dar ce așteptați, să sufere cineva din apropiații voștri ca să fie dovedită existența bolii? Nu fiți indiferenți, destul!
~ ~ ~
Svetlana Vizitiu, august, 2020 ❤

Hirjauca, Calarasi, statiunea Codru, august 2020

 


9 comentarii

Să crezi în minuni! Ajunul Sfântului Nicolae; Nașterii Domnului… Revelionul.


     Am o atitudine ambivalentă pentru această sărbătoare. Te pregătești, te tot pregătești, ești gata, bine-dispus. Iar apoi, după ce bat clopotele anului nou, – brusc vine un sentiment de goliciune. Aștepți douăsprezece ore, arunci foițele arse cu dorințe în cupa cu șampanie, bei toate acestea, și nimic nu se schimbă, și tu, continui să mănânci salata ta cu crabi… În copilărie, ardeam de nerăbdare în ajunul Nașterii Domnului, Sfântului Nicolae sau a Revelionului cu Moș Gerilă care venea la noi, cu cadouri în fiecare an, – eu aveam vise frumoase și credeam în viitorul luminos, la fel ca Cenușăreasa din povești… Credeam cu disperare în prinți şi minuni, continui… să cred, probabil, pentru că așa mi-e firea…an nou oceanwlower1

Eu ador ajunul, sau anticiparea Anului Nou, – două săptămâni înainte sunt cele mai distractive și uneori mai fericite decât evenimentul și cele zece zile care urmează după ciocnirea cupelor cu șampanie, – ca de obicei, continui să cred că miracolele se vor săvârși în fine… Da, eu continui să mă simt fericită. Vreau să fie nu mai rău decât este acum. Vreau pace pe acest pământ, și ca copiii noștri și părinții lor să fie sănătoși și fericiți! Să dea norocul și binecuvântarea peste ei. – Să fie mai bine? Unde mai bine în țara noastră?! Banal, dar, din nou, nu ne împiedică nimic să repetăm și să ne rugăm: Important, este ca toată lumea să fie sănătoasă și unită!
…Trecu un an, nici n-am reușit să privesc în urmă. Ramasă doar o coală-n calendar… Cu un trecut, în care nu ne mai întoarcem, și-n urmă, va sclipi o zare rece sau un spray cu amintiri de cei plecați la Domnul… Cuiva donate fericire sau durere, cine știe… Luați prin lacrimi, suferințe careva, și cineva întors-au cu… speranțe și iubire… (SV)

Trecu un an, mi-a stat un pic mai trist. Cu trecerea anilor, devine tot mai trist, pentru că te maturizezi și începi să conștiințizezi realitatea… Să-ți i-ei adio de la ani e foarte greu, probabil… Să ierți e și mai greu… Și, neprivind în urmă, timpul a fugit… Și doar, un fum cu ceață… undeva departe… Plecat un an, îngenuncheat în urmă. Și iată, Anul Nou în prag. Și noi, atât de mari, maturi, bătrâni sau cum mai vreți, – în continuare credem în minuni, ca mici copii naivi… Dar credem, vrem să credem și cu disperare, cu ardoare, dorințe noi, ne ținem de orice firicel norocos… Așa că în ajun, dorim miracole. Și vor fi… Va fi un an bun trimis de Dumnezeu. Cred, că este decis deja… în ceruri…

+ Important, e să continuați să credeți în minuni. În Dumnezeu! +
Pentru cineva dificil și trist, iar pentru unii, – de succes și fericit. Astfel, va fi întotdeauna. Dar în ajun de An Nou… încărcați într-o traistă toate cele inutile și neimportante. Lăsați-le în urmă, după prag. De Anul nou, ca în povești chiar există multe miracole… Cu tot confortul, cu noroc, bună dispoziție, fericire și bunătate, vă doresc să credeți… Doar să credeți! Ce va urma, vedeți!.. Crăciunul, Revelionul, Nașterea Domnului, Boboteaza, Sfântul Nicolae…

 Sărbătorile de iarnă la noi încep de la Sf. Nicolae, pe stil nou (6 decembrie), apoi Sf. Andrei (13 decembrie) şi ţin până la Sf. Ioan Botezătorul (20 ianuarie). Este o îmbinare de tradiţii, obiceiuri şi datini – unele venite din perioada precreştină –  cu sărbători religioase creştine. Aceste sărbători dau un farmec aparte anotimpului friguros, aducând bucurie, veselie, dar şi mister şi trăiri spirituale.    

Sfântul Andrei este cel, ce a propovăduit Evanghelia în ținuturile Sciției și Traciei. Este o sărbătoare religioasă, pe lângă care au loc o serie de practici tradiţionale (unele venind de la daci), cum ar fi: frecatul uşilor şi a ferestrelor cu usturoi (pentru a nu pătrunde spiritele rele), punerea grâului la încolţit (pentru a prevesti recolta anului viitor), ritualuri făcute de către fetele tinere, pentru a-şi visa ursitul.

Sfântul Nicolae, sărbătorit de creștinii ortodocși pe stil vechi (6 /19 decembrie), considerat ocrotitorul săracilor, este cel care, transformat în „Moş Nicolae”, aduce daruri copiilor. Aceştia îşi pregătesc de cu seară ghetuţele, în care Moşul vă pune darurile. Pentru cei care nu au fost cuminţi, Moşul va aduce o „nuieluşă”, care şi ea, peste timp, a căpătat statut de jucărie. Se spune că MOS NICOLAE locuia într-un sătuc cu oameni de tot felul. El era tare bun şi special, iar dorinţa sa cea mai mare era să îi ajute pe cei mai puţin norocoşi, aşa că, atunci când a crescut, a făcut tot posibilul să transforme visurile celor din jur în realitate. Pentru că rămăsese orfan şi moştenise o avere destul de mare, în fiecare noapte, NICOLAE se deghiza şi le oferea oamenilor din satul său mâncare, haine şi ce mai aveau nevoie. Timpul a trecut, iar într-una din zile NICOLAE a aflat că un tată din satul său era gata să îşi piardă cele 3 fete din cauza faptului că era foarte sărac şi nu avea să le dea moştenire. Un negustor pusese ochii pe ele şi voia să le ia ca să îi fie sclave. – Nu se poate aşa ceva, s-a gândit NICOLAE. Aşa că s-a furişat într-o noapte în casa lor şi a aruncat o pungă plină cu bani în camera fetei celei mai mari. – Uite, tată, cineva ne-a trimis aceşti bani şi voi putea să mă mărit! Şi aşa a fost. Fata s-a măritat cu un băiat care îi era drag şi a fost fericită. La fel s-a întâmplat şi cu fata mijlocie. Bătranul tată era foarte fericit, dar şi foarte curios să vadă cine era binefăcătorul familiei sale. Aşa că, peste încă un an, s-a hotarât ca, înainte de căsătoria celei mici, să pândească noaptea ca să vadă cine era cel care îi ajuta familia. Ca să nu fie descoperit, moșul NICOLAE s-a suit încet pe acoperiş şi a aruncat săculeţul cu bani pe hornul casei. Acesta a căzut într-un ciorap care era pus la uscat la gura focului. De aici şi obiceiul ca micuţii să primească cadouri în şosetele agăţate la sobă sau în ghete lângă uşă, pentru cei care nu au sobă. – Om bun, cum te numeşti? Vreau să ştiu şi eu cine este cel care mi-a adus atât de multă bucurie, să-ţi multumesc pentru salvarea fetelor mele! a spus bătrânul tată. – NICOLAE este numele meu, dar te rog să nu mai spui nimănui ce am facut! Pentru o faptă bună nu se aşteaptă răsplată. Atunci bătrânul s-a întors la copilele sale, multumindu-i în gând zilnic lui NICOLAE pentru bunătatea sa. Iar NICOLAE, a continuat toată viața să sa facă bine de fiecare dată când a putut. Spre deosebire de MOŞ CRĂCIUN, MOŞ NICOLAE nu li se arată niciodată copiilor. Se spune că este bătrân şi, când îşi scutură barba deasă, cad şi primii fulgi de zăpadă pe pământ. El îşi dă seama cine a fost cuminte şi cine nu printr-o simplă privire pe fereastra casei şi are cadouri pentru toţi. Cu o singură condiție: ghetele să fie lustruite şi lăsate noaptea la uşă. / Legenda /

       -Crăciunul (Naşterea Domnului pe stil nou) este cea mai importantă sărbătoare creştină a iernii, dar înainte însă, se sărbătorește Ajunul Crăciunului (24 decembrie). În dimineaţa acestei zile (în unele zone cu o seară înainte), cete de copii umblă de la casă în casă, cu Colindul. Pentru colindele, cântate în noapte, pe la uşi, pe la fereşti, copiii primesc covrigi, colaci, turte, mere, nuci şi tot felul de alte daruri. Pe lângă cetele de copii, sunt şi preoţi, care merg cu icoane în braţe din casă în casă, pentru a stropi cu aghiasmă locuințele oamenilor şi a anunţa prin cântec, „Naşterea Domnului Iisus Hristos”.

În Ajun, se împodobeşte bradul şi se pregătesc darurile, ce vor fi aduse de Moş Crăciun. Acesta „va intra pe hornul sobei cu desaga plină de cadouri”.  Colindele răsună în toată ţara, până în ziua de Crăciun (25 decembrie). Fie ele religioase, sau laice, colindele creează o atmosferă încărcată de spirit şi mister, dar şi de bucurie şi stare de bine. Copiii în cete mici umblă cu Steaua, simbol al stelei, ce i-a călăuzit pe cei „Trei Magi de la Răsărit”, în căutarea pruncului Iisus.

Urmează apoi, practic, cea mai așteptată sărbătoare de iarnă, Anul Nou (31 decembrie – 1 ianuarie). Cercetătorii văd în obiceiurile populare, care se desfăşoară în această perioadă, ritualuri de renovare simbolică a lumii, de alungare a spiritelor rele, sau de divinaţie. Un complex de ceremonii şi superstiţii, care fac din această perioadă a anului una dintre cele mai bogate în datini populare, o perioadă de trecere între două cicluri de vegetaţie sau de muncă, al cărui prag îl constituie Anul Nou.

Aşa cum Crăciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat de „Urături”, făcute prin intermediul mai multor ritualuri populare: Pluguşorul, Sorcova, Buhaiul, Vasilca, jocuri mimice cu măști de animale (Capra, Ursul, Căluțul, Berbecul, Cerbul, Cocoșul), sau personaje ţărăneşti. Nu lipsesc nici colindele, dar acestea au acum alt rol, de vestire a înnoirii anului. Sunt obiceiuri, care încă se păstrează, poate datorită caracterului lor spectacular, dar şi datorită prilejului de a petrece.

Cununa sărbătorilor, dar mai ales a petrecerilor, este Revelionul, sărbătoare laică, plină de mese îmbelşugate, petreceri şi distracţii deosebite. A doua zi copii cu sorcove frumos ornate, merg cu semănatul: „Să trăiţi/ să-nfloriţi/ ca merii, / ca perii, / în mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / de toate îndestulată! La anul și la mulți ani!”.

Urmează apoi Crăciunul pe stil vechi (7 ianuarie). Înainte de Crăciun se ține un post de 6 săptămâni. Pe masa de Crăciun sunt nelipsite cozonacul, sarmalele, piftia, cârnați de porc și vinul roșu, se mai mănâncă și mămăligă. Cete de băieți umblă cu colindatul.

La 14 ianuarie creștinii ortodocși marchează Sfântul Vasile (Anul Nou pe stil vechi). Conform tradiţiei, în ajun de Sf. Vasile cete de urători, mascaţi în Capra sau Pluguşorul, pornesc pe la casele oamenilor cu uratul.  Gospodinele se pregătesc din timp să întâmpine urătorii cu tot ce au mai bun, dulciuri, mere şi, nu în ultimul rând, bani. În dimineaţa de 14 ianuarie copiii merg cu Semănatul sau Sorcova, aruncând cu boabe de grâu, grăunţe de păpuşoi, ovăz şi binecuvântează familia. Seminţele, aruncate în ogradă sau locuinţă simbolizează credinţa într-un an mai prosper şi o roadă bogată. 

Urmează, pe 19 ianuarie, Boboteaza (Botezul Domnului). Este o sărbătoare religioasă, preoții sfinţesc apa la biserică, iar oamenii o poartă acasă și stropesc gospodăriile, obiecte, animale.

Ciclul sărbătorilor de iarnă se încheie pe 20 ianuarie, cu Sfântul Ioan Botezătorul, cel, ce l-a botezat pe Domnul Iisus Hristos în apele Iordanului. Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli pe tot parcursul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion ”se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

Așadar, sărbătorile de iarnă oferă acestui anotimp un farmec aparte , de aceea în sufletele fiecărui om , iarna este asociată cu o perioadă magică, cu începerea unui nou an, cu veselie și dispoziție bună și posibilitatea de a-și aduce aminte de sărbătorile din copilărie,de Moș Crăciun și de cele mai miraculoase momente petrecute în preajma oamenilor dragi.

  + Doamne miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește-ne! AMIN! +

S. Vizitiu 


9 comentarii

Iluzia vietii. Al 500 articol in blog!


Femeilor le vine mai uşor, că știu: bărbaţii vor de la ele doar sex. Iată bărbaţii îşi frământă creierii pentru a găsi răspunsul la întrebarea: Ce vor femeile de la ei?”

Femeia poate spune că poate trăi fără bărbat, dar este – o iluzie. Ea nu poate fi fericită atunci când este capul familiei, atunci e nevoită să ducă o responsabilitate dublă, adică să efectueze două sarcini în acelaşi timp. O femeie devine femeie doar alături de un bărbat. Şi atunci când alături de femeie nu există un bărbat adevărat, feminitatea din ea dispare. Nu poţi fi în acelaşi timp şi prinţesă şi un cal de povară. Deci, ce ne dorim unul de la altul?

Cu vârsta înţelegi mai clar la cine şi a cui părere ţii, şi a cui – nu. Despre resentimente, parcă ar trebui să ierţi, dar e atât de greu uneori să ierţi. Iar să uiţi – e imposibil. Nu am în vedere mărunţişurile obişnuite, zilnice: nici nu face să le ie-i în seamă. Peste resentimentul meu cel mai amar a fost nevoie să lucrez asiduu. Uneori crezi că a trecut, a plecat în trecut departe, şi când te trezeşti în derulare că nu mai poţi răsufla de durerea amintirii. Pentru că atunci când a fost nevoie nu am vorbit în faţă. Nu am ştiut cum să vorbesc. Sau, poate e mai bine că nu am vorbit direct? Depinde de nivelul supărării care te frământă şi – cât de aproape îţi este persoana care ţi-a pricinuit durerea… 

Cel mai eficient mod de a lupta cu durerea în suflet – să nu fugi de ea, să-i vii în întâmpinare, s-o trăieşti, s-o retrăieşti pană dispare de la sine. Fie, te mai lasă ea în pace. Cam aşa ar fi formula universală de vindecare. Retrăind prin dureri, noi, conştient sau inconştient ne călim atât psihologic, cât şi în celelalte. Unicul pericol real este cel de a te înrăuna dur. În trecut – poţi să te intorci doar pentru a scoate lecţii pentru viitor. Lecţii de stăpânire de sine. E complicat, dar e o soluţie bună. Aş dori ca şi amintirile pe lângă toate acestea să rămână plăcute, la fel ca în copilărie în aşteptarea sărbătorilor de iarnă

Fericirea – e o utopie. Dar, omul în continuare nu se lasă. El a inventat inlocuitorii fericirii. Dragostea ca fundament pentru crearea fericirii este imposibilă? Nici aici omul nu se lasă. Ca să fie cât mai apropiaţi de acest sentiment, oamenii au Internet-ul, droguri, alcool… Din nou toate acestea sunt doar iluzii… Cauţi aproape o viaţă întreagă fericirea, crescându-ţi fundul în faţa calculatorului, şi pân-la urmă realizezi că nu te-ai ales decât cu boli şi singurătate.

O familie avea 10 copii, şi doar unul a nimerit sub maşină. Şi Familia se bucura că nu va rămâne singură la bătrâneţe. Altă familie nu avea copii şi se bucura în fine că nu a născut un Hitler sau Stalin. Altă femeie avea doar un copil şi se bucura că nu va trebui să împartă dragostea cu oricine altcineva. Iar altă femeie a infiat trei copii de la orfelinat şi se bucura că ia făcut fericiţi. Altă femeie avea doar un fecior şi acel a decedat, şi ea în cele din urmă se bucura că el nu suferă în continuare şi acum ascultă cântecul îngerilor. A saşea femeie a pierdut patru dintre cinci copii la război şi se bucura că măcar unul a rămas în viaţă… A şaptea femeie toată viaţa a fost bărbat, ca apoi să adune banii pentru a-şi face operaţia transformării şi să se bucure de acest fapt…

Toate acestea cazuri nu ne aduc decât la concluzia că femeia s-a născut nu pentru a fi fericită, ci pentru a adulmeca o bucurie în viaţă… Să ne bucurăm de clipele fericite şi bucurii, oricum!

Credinţa noastră creează realitatea noastră. Primim de la viaţă ceea ce dorim şi în ce credem. Crezi că este minunată şi, ea chiar este minunată. Crezi disperat că viaţa este urâtă şi ea devine urâtă. Crezi că nu există scăpare dintr-o situaţie penibilă – şi, într-adevăr, salvarea nu vine. Atunci când aştepţi să-ţi vină o soluţie, ea apare, şi viceversa, – nu apare niciun leac ca soluţie. Aştepţi problemele, – ele vin neapărat. Te apucă frica să te îmbolnăveşti – şi boala apare imediat. Crezi în succes şi el apare atunci când îl creezi singur. Tu aştepţi fericirea şi – ea vine deja în calea ta! Tot ceea în ce crezi dezvoltă pas cu pas viaţa noastră în continuare. Cât e de bine atunci când ai voinţă de fier şi te poţi controla în orice stare de spirit, şi să-ţi impui cerinţele pe care doreşti şi să le dezvolţi cu reuşită în viaţa ta! Crede în tine, ocupă-te cu ceva util şi toate îndoielile pe parcurs vor dispărea. Chiar nu vei avea timp suficient pentru prostiile care îţi vin în minte…

Integritatea si calitățile morale nu conteaza pentru rețele sociale, din păcate. Dacă penibilul si circul politic aduc cifre, atunci ești apreciat. Deci nu te poți lăsa să fii impresionat de cifre mari de urmaritori la o postare cu o față care ulterior va fi / poate fi eliminat de pe arena politică. Viața zilnic ne demonstrează acest fapt.
Eleganța și bunul gust sunt calități pe care eu ca bloggeriță le admir și le caut. Mereu voi posta impresiile mele despre persoane pe care le urmăresc. Fie, istorii ineteresante din viața de toate zilele… Timpul meu, dar și timpul tău, este valoros, și merită să fie folosit pentru a afla și a vedea ceva frumos, inspirațional și educațional.
Așa cred, și sper să fiți de acord cu mine.

❤ (Svetlana Vizitiu Impresii blog)


29 comentarii

Emilia Plugaru:”Priveam cu orele cum crește iarba”


‘’Picură-ncet, e drumul pustiu…
Pe străzi rătăcesc, în neștire,
Și floarea de tei îmi șopteste discret,
Că-n jur e atâta iubire…’’ (Emilia Plugaru)

    Are amintiri frumoase, și altele – mai puțin plăcute. De tot felul. ”La distanță de ani, oricum, copilăria rămâne pentru fiecare din noi, cel putin așa ar trebui să fie, anotimpul purității, a cunoașterii, a luminii, a culorii, a frumosului.” Părinții ei erau oameni simpli. Tata avea șapte clase la români: pe timpuri acest lucru se considera important. Nu a mers să studieze mai departe. S-au schimbat vremurile. A fost război, foamete, deportări, destine frânte… Dar, fiica Emilia întotdeauna l-a văzut cu o carte în mână. Cartea era pasiunea lui. Să citească, și să aducă în casă mereu impresii noi. Chiar și radioul cela, o cutie mare cu multe butoane: Emilia ține minte cum tatăl l-a adus spre bucuria tuturor din casă. Asculta știrile, și tot răsucea butoanele alea ca să dea de Vocea Americii. Voia să cunoască mai multe opinii, despre ceea ce se întâmplă pe lume… Astfel, mergea el în pas cu progresul, sau – așa credea tata. A fost printre primii din sat care a procurat televizorul: un lucru nemaipomenit pentru vremea ceea. Iar mama ei… Mama nu avea niciodată timp pentru citit: era mereu ocupată cu munca. Bine, radio mai asculta, la fel muncind privea și televizorul. Muncea și muncea. Și era o femeie nativ cultă, înțeleaptă. Cu iernile gătea zestre pentru fiicele ei, și erau cinci fete în casă! Ridica stativele și tot țesea covoare, așternuturi, broderii pe care apoi le așeza frumușel în casa cea mare. Le făcea atât de frumoase că bucurau ochii. Doar că tata era mai cu teorie la cap:”Lasă, tu, Mărioară, țesutul ăsta, fetele noastre altfel de zestre vor avea. Acum studiile sunt zestrea lor”. Așa și a fost, spune Emilia Plugaru:”Toate am făcut studii, însă a venit timpul când studiile nu mai sunt cine știe ce zestre”… Speră că într-o zi va scrie istoria buneilor de pe tată. Oameni putenici, gospodari, harnici, deștepți ca și alții moldoveni, basarabeni, pe care puterea sovietică ia frânt fizic, nu și moral. Dragostea lor de țară, de neam, a rămas intactă…

Nu există o dragoste mai mare, mai puternică, mai durabilă, mai necondiționată și mai de neclintit decât dragostea unei mame față de copiii cărora le-a dat viață. Nimeni nu te roagă să-i aduci pe lume, nu-ți întrebi copilul dacă vrea să vină, e doar hotărârea ta. Și dacă i-ai făcut acest cadou, l-ai adus într-o lume în care este loc și pentru mult rău, nu doar pentru bine, atunci tu, ca mamă, ești datoare să-l iubești și să-l îngrijești. Dar, nu datoria stă la temelia dragostei. Natura omului e astfel construită încât omul poate purta multă ură în el, dar nu poate să nu-și iubească propriul copil.” (Emilia Plugaru despre Dragoste)

    De mică privea cum crește iarba în primăvară și credea că vede tot procesul înverzirii. Era o fire modestă și visătoare, foarte visătoare, se inspira din orice și se făcea că poveștile magice se realizau în modul pozitiv, fie și în căpșorul ei. În gând, acțiunile din basme puteau fi doar cu personajele care fac numai bine. Iar despre iarba care creștea real, – povestea ei:”Mi se părea că o văd cum creste. Când ieșeau bujorii din tărână, sulițile alea roze, chiar le vedeam cum se înalță. Stăteam cu orele să privesc.”

Prima pasiune? Culorile și desenul:”O fascinație, mi se părea ceva magic. Să iei creionul, să asterni pe hârtie o imagine, reală, sau născocită, – le desenam, coloram incontinuu, și credeam că deveni pictor. Nu a fost să fie…”

   Un copil singuratic, căre-i place singurătatea. O copilă timidă care a rămas pentru totdeauna la fel de timidă. Niciodată nu a putut să se apere de răutăți, obide, pur și simplu, nu poate, – așa și nu a învățat să răspundă cu aceeași monedă! Oriunde o întâlnea, răutatea o bloca în sine. Apoi plângea și se calma doar în tihnă și cu… scrisul. Calmă, ea adoră liniștea în continuare, probabil ca să poată crea în gândul ei povești colorate frumos… Pentru liniștea sufletului, sau pentru crezul ei că miracolele trec în fapte. Mergea la joacă ca toți copiii, apoi dezlega buchiile și nu se mai rupea de la cărți:”Primile povești citite cu căpcăuni care mâncau copiii, m-au îngrozit încât mi se pare că mama m-a dus să mă descânte la cineva în mahală. Apoi mi-a trecut spaima. Cineva mi-a zis că povestea e doar poveste, nu e realitate, deci nu are de ce să-mi fie frică. Am început și eu să născocesc povești.” Își imagina că în podul casei există un rai cu păpuși – una mai frumoasă ca alta, care zburau, dansau și cântau… Emilia le povestea și copiilor din mahala despre isprăvile păpușilor ei, și acei o credeau și vroiau să urce în podul ăla magic să le vadă, după ce ea le spunea că păpușile sunt invizibile și doar ea le poate vedea…

Există oameni care nu-și pot exprima gândurile, emoțiile în fraze, cuvinte, în schimb în fața unei foi albe își aștern cu ușurință emoțiile, trăirile, gândurile. Eu sunt unul din acești oameni. Scrisul pentru mine e un refugiu, dacă vreți, o salvare. Toți avem, am avut necazuri în viață. Fiecare le depășește cum poate. Eu nu am putut să le depășesc real și atunci a venit salvarea, m-am apucat de scris. Ca să uit. Ca să pot merge mai departe. Scrisul m-a salvat nu o singură dată. Nu scriam, nu compuneam pentru bani, slavă, nici vorbă, o făceam în momente de refugiu, băgam, ca struțul, capul în nisip, adică îmi ocupam gândurile cu ceva ce îmi părea mult mai frumos decât viața pe care o trăiam.” – recunoaște astăzi scriitoarea Emilia Plugaru.

Despre Regrete… Tineretea se duce și intelepciunea vine cu anii. Dacă nu ar fi asa, am alerga în căutarea tinereței, împiedicându-ne în toiag… Regretă că a sărit peste tinerețe, nu știe cum s-a întâmplat, dar a ratat-o. A zăbovit prea mult, posibil, în copilărie. Când s-a trezit, tinerețea trecuse pe alături. ”Regreți, nu regreți, nimic nu întorci. De aceea lași viața să curgă cum vrea ea.”
Despre Limbă. ”Ar fi fost imposibil ca atatia ani traiți de noi alături de rusi, fiind impuși să vorbim rusește, citindu-i și cunoscându-i pe autori, scriitorii ruși, cunoscând cultura rusă, una care nu e chiar de ignorat, toate acestea să nu fi lăsat o amprentă. Nici nu ar trebui să ni se ceară să devenim vorbitori de română perfectă peste noapte, am făcut deja salturi enorme. Cu timpul toate se vor rezolva. Timpul ne-a îndepartat, timpul ne va apropia!”

Când a fost în Franța în acest an, Emilia se ducea să ia o gură de aer și sa vadă cum se despletește primăvara, într-un scuar mic, foarte frumos si bine îngrijit. In acel scuar, unde erau amenajate terenuri de joacă pentru copii, în fiecare zi, însoțiți de educători, venea un grup de copii de vreo trei-patru ani. Copiii ca copiii… Doar că vorbeau în altă limbă, în rest, ca și ai nostri, poate doar mai puțin fițos îmbrăcați… Au surprins-o la un moment dat, atunci când brusc acești puradei francezi, care se jucau cu lopățele de zor în nisip, au început să cânte cât îi tinea gurita: ”Vive la Liberte! Vive la Liberte!” S-a bucurat atunci și a realizat de ce în Franta nu se v-a întampla ceea ce se întâmpla la noi… De fapt, Parisul e un punct pe hartă construit de oameni, pentru oameni. In fiecare pietricică infiptă în zidurile Parisului e înscris cuvântul…Iubire!

Despre Eroi. ‘’Există oameni care se nasc să fie eroi. Ei nu știu despre acest lucru. În momentele de mare primejdie pentru alții, se aruncă în foc, în apă, oriunde. În rest, acești oameni, au metehne, neajunsuri, nu sunt chiar cele mai bune si cele mai pozitive persoane, adevărul e că se nasc ca Să fie eroi…’’

Eh, satule, cu nuci bătrâni…’’/De câte ori mi-aduc aminte/De tine, satule, să știi,/Atat de viu imi esti in minte,/Dar azi ai străzile pustii…/Îți vad casutele lăsate/În voia sorții, au plecat/Copiii tăi, sunt toți departe,/Ce mult s-au mai înstrăinat…/Hai, cheamă-ți fiii înapoi,/Măcar pe-o zi, măcar pe-un ceas,/Să te privească dărâmat/Și-apoi să-ți zică bun rămas…/Să vină prin mașini luxoase/Și cei ce nu-s plecați prin lume…/Voi, nucilor, străjeri cuminti,/Ce țineți minte orice nume/Și orice pas trecut pe-alături,/Să vă-ndreptați în fața lor,/Să fremătaţi uşor si tainic,/Poate treziţi în ei un dor./Un dor de mamă și de tată,/Un dor nebun de nuci bătrâni/Și plâng cum plângeți voi acum,/Și vin în sat ca buni stăpâni…/Și va fi iarăși primăvară/Cu sărbători, cu hore, cânt…/Eh, satul meu dintre coline,/Tu astazi nu mai ai cuvânt…/De câte ori mi-aduc aminte/De tine, satule, să știi,/Te vreau din nou cu datini sfinte/Și larmă multă de copii…/(29.07. 2016 versuri Emilia Plugaru)

Emilia Plugaru nu dă sfaturi la nimeni, mai ales atunci când nu i se cer. Poate să se dea cu părerea, atât, nu ține cu dinadinsul să se țină cont de opinia ei, dar unul ar oferi:”Fiecare om, de fapt, își trăiește  viața de unul singur, chiar dacă e înconjurat de lume. – Fiți cinstiți! În primul rând cu voi înșivă. Cu cei apropiați! Și cu toți ceilalți! Câte lucruri spre bine s-ar schimba, eh… Și încă ceva. Respectați-vă familia. Voi ați ales-o, voi ați creat-o. Familia e ultimul refugiu…”

”Fiecare zi ne oferă ceva special. Și Azi e anume o asemenea zi… Nu avem pentru ce ne bucura. Nu avem pentru ce face paradă și artificii. E de ajuns să ne deschidem sufletul… Să aruncăm de acolo ura. Să ne gândim că suntem niște trecători obișnuiți prin viață și că nu ar trebui să o trăim în suferință…’’

Medicina la moldoveni. Emilia Plugaru e convinsă că stresul care vine din durere fizică este cauza lipsei de încredere pentru medicina autohtonă. Există și medici buni, dar niciodată nu ai siguranța că ei te vor ajuta atunci când nimerești pe mâna lor. În special, au de suferit persoanele în etate, care mai au și o pensie mizeră, și dacă medicina parlamentarilor nu e cea a poporului, iar ei nu au niciun interes pentru a prețui medicii prin salarii decente, atunci… cât valorează sănătatea noastră?

Despre călătorii. Emilia Plugaru a reușit să călătorească și atunci când din Uniune era foarte greu să treci hotarele. A vizitat Bulgaria și Germania (republicile sovietice nu întră în cont), și a fost surprinsă nu doar de frumusețea Germaniei. Cultura, punctualitatea, orașele curate și îngrijite. Nemții nu umblă fără treabă pe străzi, ei sunt mereu la muncă. Cu serile se adună în baruri, pleacă la teatru, se distrează în curțile caselor lor, care sunt desigur închise și nu întră oricine… Și copii mai frumoși ca la ei n-a văzut. Se vede că sunt crescuți în dragoste. Spune că dacă așa era în perioada sovietică acum trebuie să fie și mai organizați, sau la fel de bine. Recent a fost în Franța, la fiicele sale. Că are patru copii cu care se mândrește! Are acolo în Franța o nepoțică după care mereu o apucă dorul. Franța pare să fie o țară mereu calmă, cu orașe minunate. Tot ce au obținut francezii, au făcut-o prin muncă, verticalitate, omenie și dragoste față de neamul lor. În special, prin respectarea Legii!

Despre Etate. Emilia ne asigură că bătrânețe nu există, noi nu îmbătrânim niciodată. Pentru că copilul, tânărul, omul ajuns la maturitate este încărcerat într-un corp rămolit din care nu mai poate ieși. Acel tânăr atunci când vede un bătrân și înțelege acest lucru, este un om înțelept. Ceilalți vor ajunge să înțleagă doar când vor fi și ei în pielea unui corp rămolit. Poate doar atunci ajung și ei să devină… înțelepți.

Despre pasiuni. Mai are o mare pasiune pentru lucrurile efectuate din ceramică. Adoră să modeleze diferite figuri, să frământe lutul, să-i dea o formă, poate și suflet. Astfel, ies suvenire minunate, cu varia chipuri de oameni: băbuțe sau moșneguți etc. Nu este atât de ușor, dar lucrul îi aduce liniște sufletească.

A bocit o săptămîna atunci când a absolvit școala medie, și nu putea să decidă în ce direcție să meargă mai departe. Tata care nu avea timp de discuți, ia tăiat-o scurt:”La Vasile a lui Cazâl în brigadă!” Prășitul la fel e muncă, și e nevoie mereu de muncitori, dar Emilia imediat a realizat că pe ea, o ființă fizic firavă, prășitul n-o surâde deloc. A depus actele la Institutul Politehnic din Chișinău, facultatea Arhitectură, pentru că la cea dorită de ea, la Jurnalistică, nu avea nimic din publicații, nici măcar un debut în ziare. Și peste cinci ani, Emilia Plugaru lucra ca architect. La muncă pleca ca la sărbătoare și nu știa cu ce să-și umple zilele de week-end într-atât era de acaparată de serviciul ei la Institutul de proiectare, cu o echipă de nota zece și cu care se simțea într-o adevărată familie. Dar iată că au apărut copiii proprii, plus probleme de sănătate și a fost nevoită să facă o alegere. Bineînțeles că a ales să stea cu copiii ei. Cei patru copii acum sunt mari și o susțin pe mama în tot ce face ea: fiul, Radu Plugaru, a creeat un site de povești și a plasat toate operele mamei, și site-ul se bucură de succes în continuare. Grație fiicei sale, Rodica Plugaru, în această vară a ieșit de sub tipar o nouă carte frumoasă pentru copii ”Anotimpuri colorate”. A pus umărul, a muncit mult, și Emilia le este foarte recunoscătoare copiilor ei… Pentru cei care vor sa procure cartea ‘’Anotimpuri Colorate’’, o gasiti in librarii, Librarius în Chișinău și prin țară, Libraria din centru Cartier si librariile Litera! Emilia Plugaru vă așteaptă sa veniți și cu parerile voastre despre carte!
În fine, scriitoarea Emilia Plugaru face o remarcă; că unele persoane se cred stăpâni peste tot și nu gândesc că Dumnezeu e mare, e în jurul nostru, – în iarbă, flori, apă, vânt… Și dacă totul dispare, nu va exista nici omul. Omul e iarbă, floare, apă, vânt… Deci, cine e stăpânul?

Oamenii care vă iubesc, vă sunt alături chiar și la depărtare! Totul va fi bine, va trece! Nu uitați că cineva are nevoie de dumneavoastră!

❤ SV

Alte surse despre Emilia Plugaru in blog:

Emilia Plugaru la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”

”Povestea lui Timur” de Emilia Plugaru


2 comentarii

Voi toți doriți acest lucru


Suntem o parte a acestei lumi pe care noi o numim rea. Ne cunoaștem pe noi inșine prin celelalte persoane.

Practic, trăim înțepeniți ca pe timpuri… Ba, și mai rău. Vedem toată ziua aceleași chipuri, aceleași promisiuni, întâniri și discuții de la aceleași persoane. Primim milioane de donații în euro de la investitori străini, și – impactul e cu totul diferit: nu vedem rezultate pozitive. – N-ați obosit?.. Eu am obosit. Deoarece, practic nimic nu se schimbă în societatea noastră. Mergem în Europa, cică ne civilizăm, dar trăim mai greu, și mai prost e cu moralul. Și cu controlul manual creeat de partide, nu mai există altă cale. Nu văd mai nimic util ce s-ar fi făcut pentru oamenii simpli. Iată că s-au adăugat mai mulți deștepți care vor să schimbe lumea precum cred ei că ar fi mai bine: – este o boală tipică moldovenească care în ultimul timp progresează tot mai mult… Aud expresii de genul că oamenii devin mai răi, și noi cu toții doar ne-am născut curați asemeni unori îngeri în această lume.

Sufletul este bun prin natura lui sacră, însă grijile, fricile, neajunsurile, senzația că suntem singuri, părăsiți, fără de apărare, ne fac să uităm de puritatea noastră, să ne privim unii pe ceilalți cu invidie, să ne jignim, să ne rănim între noi…

Dacă ești prins în capcana oglindirii tale ca și cum lumea are ceva cu tine și din acest motiv nu ajungi nicăieri, că toți oamenii sunt răi și vezi doar răutate în jurul tău, – oprește-te o clipă și întreabă-te: Nu cumva sunt eu cel rău și am dăruit lumii această răutate? Ar fi o bună întrebare, în special, pentru cei care ne conduc țara. Pentru că multe situații cu spirite negative sunt provocate, sau impuse de politica autorităților, și noi din neștire nu găsim soluția sau ieșire din impas…

Noi atragem în viața noastră oamenii care ne seamănă într-un fel sau altul, și care în mod surprinzător ne ajută să ne descoperim pe sine: ce simțim și ce gândim cu adevărat. De ce unii se omoară sau sunt atât de agresivi? Poate că au uitat că sunt buni și trăiesc în frică neștiind cum să fie altfel? Răutatea vine din furie, teamă, gelozie, invidie, orgoliu, sentimentul de inferioritate… Toate acestea distrug efectiv iubirea, puritatea, armonia, înțelegerea. Răutatea excesivă provoacă insomnii, dureri fizice și multe alte afecțiuni, te oprește să trăiești și să te bucuri de viață… Este intr-adevăr o invenție a mediului care ni l-am format și dezvoltat.

Adevărata noastră natură este Bunătatea. Alege să gândești, să te comporți astfel cum ai dori să fie Lumea! Atunci când apare un gând rău, spun cu intenție Stop! Vreau să fiu bun și toată lumea la fel de bună! A fi bun înseamnă a nu reacționa la răutate, și a încerca să înțelegi pe cel ce o emite fără a presupune că altcineva are șizofrenie. Unii nu reacționează alții aleg să se retragă, și eu spun că ar fi cazul să ajuți acea persoană să se simtă bine. Nu-l lăsa în durerea sau grjile care îl pot doborî… Consider că ar fi uman acest pas… Toate problemele în societate vin din lipsă de atenție pentru ceilalți și rămași blocați în singurătatea lor… Și câte inimi s-au zdrobit doar pentru că cineva nu a spus la timp: – Iartă-mă… Mândria…

Uneori e mai simplu să zâmbești decât să lămurești de ce ți-e trist… Pur și simplu, nu răspunde la răutate la fel cu răutate!  Probabil că se va schimba ceva. Atunci vei dobândi ceea ce dorește fiecare. Vei atrage în viața ta persoanele care gândesc, simt și sunt ca tine.

Un om bun este un om puternic, și cel care alege răutatea, de fapt este omul slab, speriat și dominat de frică. Cei care aleg răul, vorbesc prea mult, și nu-și fac timp să asculte opinia, proiectele sau soluțiile tale. Ei mereu vor avea intermediari care vorbesc de la sine. Avem prea mulți politicieni dintr-aceștia… Nu-i mai votați! Și, nu subestimati abilitățile oamenilor idioți care s-au adunat în trusturi-grupuri mari…

Ce ar fi să creăm o lume mai bună? Doar nu sunt eu prima care spune acest lucru! În sinea sa, fiecare dintre voi dorește acest lucru, dar niciodată nu-și face timp să gândească și să facă ceva…

Să creăm o lume mai bună Împreună! Nu există oameni răi, doar cei nefericiți și obosiți de griji și probleme. Să ne ajutăm să fim mai buni, și tu, guvernule, ești obligat pe cinste să ne ajuți, pentru că noi te alegem, la fel și te ajutăm să ne faci mai… Buni!

Doamne ajută! ❤


8 comentarii

Minune de An nou


La sfârşitul fiecărui an, întreagă Moldova îşi iese din minţi! Şi probabil că toată lumea, pur şi simplu, îşi iese din minţi! Ce nu ar inventa antreprenorii inventivi! În piaţă găsiţi orice mărunţiş, în special animăluţe, al căror an vine pe horoscopul estic. Credinţa oamenilor în superstiţii rămâne iradicabilă, cu toate că suntem deja în veacul XXI. 

În general, (aici eu vin cu povestea mea) nici acel an nu a fost o excepţie, şi toată capitală s-a afişat cu postere cu diferite capre, iepuri sau câini veseli… În această turbulenţă, nu am rămas nici eu la o parte, mai curând m-am regăsit involuntar în centrul activităţilor. Angajată într-o acţiune de caritate la care au venit sute de invitaţi. Cu o mască de iepure împrumutată, iar pe fustă rochiei am lipit câteva bucăţele de blăniţe care eventual au devenit principala intrigă a povestei. Un adevărat bal de revelion, care nu promitea să fie deosebită de alte activităţi de caritate, totul decurgea ca de obicei. Oaspeţii soseau, cânta muzica, şi atunci când s-a stins lumina, s-au auzit fanfare solemne şi Moşul Crăciun şi Alba ca Zăpada au întrat în sală de festivităţi. Toată surpriza în fine, atunci când în mod neaşteptat apăruse Iepuroaica, eu, adică… Efectul a fost cu adevărat uimitor, şi reacţia diferită: cineva incepea să râdă, cineva să filmeze, iar unele persoane încercau să atingă personal Iepuraşul pentru Noroc. Şi de această dată, merg eu cu aparatul meu roz să filmez petrecerea, când cineva brusc mă apucase… de fustă rochiei. Eu înciudată mă întorc şi observ o fată de 30 de ani, şi ea mă roagă cu blândeţe ca eu să-i îndeplinesc o dorinţă: ’’să se mărite cu Aurel’’. În ochii ei era atâta rugă, că chiar am rămas confuză. Moşul Crăciun şi Alba ca Zăpadă s-au cam speriat să nu fie scenariul dat ”la fund”, muzica încetini, oamenii brusc au tăcut şi ei. Toţi se întrebau ce va fi mai departe?

Dar, mai departe n-a fost nimic! Am stat şi m-am uitat îndelung la această fată… în tăcere. În orice poveste ’’cu ghinion’’ care se întâmplă cu mine, eu dau vina în primul rând pe mine 😀  Doar, că jumătatea ţării noastre – sunt Ele, la fel de frumoase femei, simple şi educate, care doresc pur şi simplu să fie fericite, să se căsătorească cu succes şi să fie necesare familiei… Ciudata fată a bolmorosit ceva despre prima ei căsnicie nereuşită, despre copilul ei fără de tată, despre serviciul ei de nevoie… La finalul discursului său confuz, fata mi-a rupt din blăniţa lipită pe fustă, a spus că aceea neapărat îi va aduce noroc… Au trecut probabil şase luni, istoria a fost uitată, şi fata a cărei nume nici măcar nu am întrebat. Într-o zi obişnuită, treceam pe lângă monumentul Ştefan cel Mare, ca de obicei de la serviciu spre staţie… În acel moment am observat un cuplu: mire şi mireasa făceau poze. Toată lumea îi privea cu admiraţie, erau frumoşi şi fericiţi. Într-o clipă, mireasa în rochie albă brusc se îndreptă în direcţia mea. Nici n-am reuşit să răsuflu de uimire, şi m-am pomenit în braţele ei. M-a cuprins cu lacrimi, mulţumindu-mă că i-am îndeplinit dorinţa! Sărmanul mire încerca s-o dezlipească de mine. Apoi, realizând absurditatea situaţiei, mireasa a început să râdă. Când pasiunile s-au diminuat, mireasa a explicat că eu sunt acea Femeie care ia adus noroc de An nou, iar bucăţica de blăniţă de iepure a devenit talismanul ei şi o ajută în viaţă. Ea cu Aurel, de fapt, acum au devenit soţ şi soţie!

Cine va spune că nu există miracole în lume? 

Recunoaşteţi, că şi voi aşteptaţi sărbătorile de iarnă cu nerăbdare! Pentru că nu contează modul în care fiecare din noi se referă la ele: cineva mai din vară este în aşteptare a zarvei cu veselie: bradul, ghirleande, cadouri, artificii… Şi, cineva din contra visează doar un lucru: ca toate acestea să se încheie cât mai curând şi să se înceapă din nou liniştea vieţii cotidiene fără cozi interminabile în magazine, cadouri fără sens şi aceleaşi urări repetate din an în an. Şi totuşi, fiecare rămâne în anticiparea schimbărilor pozitive, cu speranţe şi dorinţe realizate. Nicio altă sărbătoare nu este în stare să ne unească într-atât de reuşit… Oricine ai putea fi: un romantic incurabil, fie un sceptic inveterat, nu-ţi pasă, chiar dacă în adâncul sufletului doreşti să crezi atât de mult că cu fiecare ultima filă din calendarul vieţii tale vor pleca şi toate cele rele (Doamne ajută!), iar Revelionul îţi va aduce cu siguranţă un alt an cu bucurii, prosperitate, dragoste… Pentru că Credinţa din sufletul tău te va salva, şi acest lucru este indiscutabil…

În Noul an minunile ne aşteaptă pretutindeni, trebuie doar să le poţi distinge, oricare n-ar fi spiritul tău în această zi cu soare, cu ninsori sau ploi… Să poţi ascultă şoaptele Destinului! Şi atunci, va veni fericirea – necondiţionaţă, frumoasă, eternă… Există minuni, care schimbă în cel mai serios mod viaţa, şi uneori se petrece ceva neobservat de alţii, o mică şi banală magie cotidiană, dar şi ea va aduce fericire, poate nu atât de globală, dar totuşi la fel de palpabilă în sufletul tău. În nopţile dintre ani, se petrec uneori evenimente complet inexplicabile. Cineva sceptic le plasează la coincidenţe banale, iar cineva crede cu sinceritate că este destul de norocos să asiste la adevarate miracole, şi în cele din urmă are dreptate! 😀 

❤ SV


10 comentarii

Există Crăciunul, există Anul…


Oamenii nu întotdeauna au nevoie de sfaturi. Uneori, ei au nevoie de grijă, de sprijin, de umeri pe care să plângă. De urechi, care ascultă, și de o inimă care va înțelege… Anii vor trece, oricine va realiza, – una nu se va schimba:”Cu cât mai mult te sacrifici, cu atât mai puțin ești prețuit”. Nu conta niciodată pe alții. Problemele tale sunt și distracțiile tale… cu ele. Din păcate, oamenii care ne înconjoară, nu sunt întotdeauna cei care au pretins a fi de la început…colindam

Vrei să știi cine ești sau – ce poți deveni? Tu poți îmbrățișa pe cineva care plânge, să faci să râdă pe cel furios, să te așezi la o bancă alături de cineva lipsit de speranță. Tu poți deveni pentru cineva o Lume întreagă! Dar, totul se schimbă. Cei străini devin apropiați. Rudele – străine. Prietenii se transformă în trecători, și cei dragi – în cunoscuți… Uneori, suntem tăcuți, nu pentru că nu mai avem despre ce discuta, ci pentru că avem mult mai mult să spunem decât ar fi putut cineva să înțeleagă. Omul care a suferit enorm, niciodată nu va râde de nenorocirea sau disperarea altuia, pentru că știe prețul suferințelor de suflet. Așa cum nimeni nu-și cunoaște soarta, – trăiește liber, să nu ai frică de schimbări. Atunci când Domnul ia ceva, nu pierde ceea ce oferă în schimb!..

Iarna – este momentul minunilor, basmelor, dragostei, căldurii, așteptărilor noi… Să credem în miracole! Pentru că în curând e Anul nou. Pentru că e Crăciunul… Noul an va fi cu totul diferit. Oameni noi, evenimente noi, vise noi și… noi dezamăgiri… Bărbații cred că femeile preferă eroi sau cei frumoși, și uită că ele preferă pe cei care au grijă de ele! Relațiile între bărbat și femeie trebuie să aducă bucurie și plăcere, și nu dorința de a te scufunda în propriile retrăiri… Oamenii exprimă ”Te iubesc” prin diferite moduri:”Mănâncă-ți dejunul”, ”Pune-ți centura de siguranță”, ”Îmbracă-te mai cald”, ”Voi spăla eu vesela”, ”Sună-mă, atunci când ajungi…”, ”Eu vin, așteaptă-mă”… și multe-multe alte lucruri. Dar, noi nu le observăm… Cel mai important, să fie cineva alături de tine în clipe grele…cadou-mos-craciun

Există fapte care nu pot fi iertate. Există cuvinte care nu pot fi uitate. Și, clipe după care persoanele cele mai dragi devin nimeni. – Dar, totul va fi bine! Pentru că Răul nu e admisibil! Apreciază pe cei, cu care poți fi tu însuți. Fără măști, omisiuni și ambiții. Și, ai grijă de ei, – acestea îți sunt trimise de soartă. La urma urmei, în viața ta ei sunt doar unități. Și dacă va spune cineva că e absurd, – tu însă să Crezi în minuni. Este mult mai bine să aștepți cu o speranță de fericire decât să te predai cu ochii plecați…

Să credem în minuni! Copilăria trăiește în noi mereu, doar se ascunde și la o vârstă mai înaintată… își declară din nou drepturile! În general, este bine să aștepți minuni, și ele se îndeplinesc ca și atunci când, practic locuiești la servici, dar salariile nu cresc… Fie, ca anul următor să nu repete erorile anilor trecuți. Și nu te agăța de ceea ce-a fost și nu te-a mulțumit. Amintește-ți doar ce-a fost bine, și nu invidia pe nimeni! Că Dumnezeu îi apără pe cei obijduiți… Ce ți-e trimis de ceruri primește ca de la sine. Și indiferent, de cât de greu îți este, tot ce se face – e spre bine! Să fiți fericiți! Imposibilul să devină posibil! Să fie mai aproape ceea ce pare a fi departe! Și tot ce pare dificil de rezolvat, să se realizeze ușor și frumos! ❤ ❤ ❤

LA MULȚI ANI ȘI BINECUVÂNTĂRI! SĂ FIE PACE!

Iubeşte precum şi eu te iubesc!


33 comentarii

Inima simte și știe totul


Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.

O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș ”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?

Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…

  1. Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
  2. Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
  3. Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
  4. Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
  5. Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
  6. Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
  7. Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
  8. Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice. Problema noastră nu este sărăcia. Problema e în indiferența! În lipsa de demnitate!
  9. Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
  10. Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
  11. Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
  12. Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
  13. Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
  14. Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
  15. Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
  16. Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
  17. Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
  18. Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
  19. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
  20. Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
  21. Fiecare cu adevărul lui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
  22. Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
  23. Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
  24. Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
  25. Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
  26. Magia e reală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
  27. Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
  28. ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
  29. Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
  30. Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
  31. ❤ Toate aceste lucruri care nu le-am spus la ”Clubul de elite ”Impresii din viata si carti. Dar va vorbi… cândva Svetlana Vizitiu
  32. Aștept să mă contraziceți… 😉  Impresii din viata si carti
  33.  La mulți ani tuturor și Doamne ajută! ❤
#Svetlana_Vizitiu_impresii


22 comentarii

Rusalina Russu: Banii îmi dau siguranţă


Merge la magazinul de la colţ în slapi şi sportivi, iar vânzătoarele o privesc ciudat: ”Ele aşteaptă să vin pe tocuri”, – glumeşte Rusalina Russu. Nu-i place să piardă timpul pe sine, se uită rar în oglindă, nu se consideră frumoasă şi mereu îşi găseşte zeci de defecte. Urăşte măştile, cosmetica, şi dacă n-ar fi fost recunoscută pe stradă, nu s-ar machia nici în ruptul capului: ”aş umbla veşnic nemachiată”. Nu este un complex de inferioritate, e o pierdere de timp, ”de ce să mă admir? Nu sunt o narcisă”. Şi în copilărie era ”taaare cuminte”, îi fierbea ceaunul cu cartofi, mama o punea după sobă şi-i spunea să facă curat, şi până venea de la biserică, Rusalina numai bine decojea toţi cartofii 😀 Iată la cântat talent nu are deloc, dar atunci când n-o aude nimeni şi-l adoarme pe Daruţ al ei (al doilea copil), ea cântă toate melodiile pe care le cânta şi mama în copilăria ei…rusalina russu

Familia – ”e o mica cetate pe care trebuie să o clădeşti încetul cu încetul, cu dragoste, cu respect, cu sacrificii.” Vine dintr-o familie de intelectuali, din a doua generaţie. Bunelul Ion, de pe linia mamei a fost preotul satului Hirişeni, şcolit la români şi a făcut facultate la Iasi… Mama ei, Liuba, bibliotecară, lucrează şi în prezent la Biblioteca pentru copii din Ialoveni. Tatăl Vladimir a fost agronom. A decedat acum 17 ani, când Rusalina avea 19 ani. Moartea tatei a marcat întreaga familie, odată cu ea s-a terminat şi copilăria ei, nu a mai alintat-o nimeni de atunci. Au dus tot greul vieţii, iar casa lor aşa şi a rămas netencuită, fără gard şi poartă… Rusalina s-a maturizat peste noapte. S-a schimbat toată viaţa ei în cîteva clipe, pentru că anume ea a devenit stâlpul familiei Şi bunicile au decedat când era încă copil. Are un frate şi o soră mai mică ca ea. Acum locuieşte cu familia în casa părintească în Ialoveni, după ce au reuşit peste ani de zile s-o repare, şi se consideră ‘’aproape’’ băstinaşă. A facut facultatea de actorie la Institutul de Arte, clasa profesorului Mihai Fusu, apoi doi ani de Ştiinţe politice la ULIM,- la care a renunţat pentru că mama o bătea la cap că ”în timp ce toate fetele se mărită, ea veşnic învaţă” 🙂  A lucrat un an la Teatrul ‘’Eugen Ionesco’’, apoi a venit la postul de Televiziune Moldova 1…Este căsătorita de 7 ani, sotul Veaceslav economist, s-au cunoscut pe reţele de socializare, s-au îndragostit la prima întâlnire şi cu câteva luni mai târziu s-au căsătorit. Prieteni adevăraţi are, doar trei: mama, sora şi soţul. Rusalina Russu Țurcanu – omul care a învăţat să prețuiască tot ceea ce are alături, astfel ea se consideră cu adevărat fericită. Vedeta de la TV „Moldova 1” ani de-a rândul a prezentat programul matinal „Bună dimineața”, iar în prezent are emisiunea „O seară în familie”. Îi place jobul ei, ceea ce face, o face cu plăcere, merge cu satisfacţie la muncă şi acest lucru consideră că este cel mai important. Abia aşteaptă să revină în albia ei din concediul de materniate…

Reţete de viaţă – nu are retete, ”dă mereu cu capul în gard, calcă prin străchini şi pe greble”. Ştie unele “feluri de bucate”, dar nu reuşeşte să le prepare. – ”Stiu ca ar trebui să fiu făţarnică, să fac oamenilor complimente false pentru ai binedispune, să-i linguşesc, să-i măgulesc, ştiu că uneori minciunile-s mai dulci ca adevărul, ştiu că uneori trădarea te urcă pe culmile succesului, ştiu că pentru a ajunge sus trebuie să mergi pe capete… Doar stiu… Dacă aş aplica aceste “reţete” cred că déjà aş fi pe Everest….

Viaţa e o luptă grea, cu arme invizibile, cu glonţi care lasă cicatrice. Suntem o societate chinuită de neajunsuri şi lipsuri, o societate  care luptă ca să supravieţuiască şi nu ca să trăiască. Salarii ne ajung doar pentru mâncare şi haine. Nu ne rămâne timp si resurse pentru distracţie, călătorii, pentru discuţii şi timp pierdut aiurea, timp care sa ne revigoreze. Nu reuşim  să admiram natura, să ascultăm păsările, să medităm la cele sfine, la cele trecatoare… În mintea noastră e o singura intrebare: ”Cum să facem mai mulţi bani!”

De atâtea ori a vorbit despre erorile sale, încât acum crede că au fost cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în viaţa ei. Nu regretă nimic, greşelile şi toate loviturile au făcut-o mai puternică, au lăsat cicatrici care o fac să nu uite prin ce a trecut. A eliminat din listă anumite persoane şi a adăugat altele de nădejde. ”Sita a cernut dur, dar e mai bine aşa”. Astăzi, este mândră de oamenii pe care îi are alături de ea, şi pe bun merit, pentru ei Rusalina este gata să facă compromisuri.

Dragostea – ”E cel mai de prêt dar pe care ţi-l poate da Dumnezeu. Daca nu am mai iubi, n-ar mai avea rost să trăim. M-am maritat când am crezut că m-am indragostit cu adevărat. Şi atunci nu mi-a păsat de gura lumii. De câte ori mă enervez pe El,  îmi amintesc de fluturii din stomac şi … totul trece, revine dragostea, revine acea emoţie puternică care ne-a unit odată şi  pentru totdeauna. Apropo, eu cred în dragoste de la prima vedere. Ori te arde, ori te lasa rece… Pentru mine, prima impresie a fost cea decisivă!”

Bărbaţii – ”Am cunoscut puţini, am iubit doar unul… Nu sunt expert, nu mă pot da cu părerea. Am muncit întotdeauna singură pentru ceea ce am în viaţă, am dat din coate, cot la cot cu barbatul din viaţa mea, nu împarţim rolurile nici în bucătarie şi nici în ogradă. Ştiu să mânuiesc ciocanul şi sapa, acul şi sucitorul. Incerc uneori să mă prefac slabă, să-L las pe Dumnealui să decidă, dar…viaţa m-a făcut să nu fiu pisicoasă, leneşă, adormită… De aceea, eu repede mă scutur de negativ şi îl iau la braţ. În doi, în pas alergător, viaţa e mai vie, mai frumoasă, mai colorată”.

O ”bate” soţul? – ” haha, asta a mai rămas, să mă bată! – de obicei, eu strig atunci când cred că el nu mă înţelege şi zice că eu strig cât pentru amândoi. Dar de fapt, am un soţ înţelegător şi foarte grijuliu”. Depresia e boală? Ea ”întră în depresie doar atunci când e gol buzunarul”. Cum apar banii, devine şi ea mai optimistă şi sigură pe sine. ”Să nu crezi că sunt materialistă, dar banii îmi dau siguranţă”rusalina1

Copiii – ”Dizolvă monotonia, te fac să munceşti dublu ca să le oferi tot de ce au nevoie, te solicită înzecit şi te expun însuţit. îţi încarcă bateriile şi-ţi descarcă nervii. Uneori,  când sunt singură acasă cu ambii flăcăi, simt cum mi se aprinde ”girofarul deasupra capului” şi atunci am nevoie de o cană cu apă ca să o pot lua de la capăt. Copiii sunt mândria mea, mă fac să ţin capul sus, mă simt mai tânără, mai deşteaptă, mai importantă, simt că sunt universul lor şi asta îmi dă puteri să merg înainte”.

Pasiuni – acum le are cam puţine, ”mai multă rutină, mai puţină plăcere”. Da, ea adoră să coase, asta o relaxează, chiar şi aţa o face să depene istorii şi poveşti în mintea ei. Alteori, colorează cărţile copiilor, să haşureze personaje din poveşti, se simte atunci în rol de ”Creator”. Place să adune vorbe de duh, – maxime, fraze célèbre, – pare ca are déjà vreo cinci caiete pline cu ele, plus toate agendele au pe câmpuri însemnari célèbre…

Destinaţii turistice în Moldova – îi place complexul monahal Saharna, unde se simte protejată şi mai aproape de suflet. Da, şi îi place să se scalde în apa rece ca gheaţa,  se urcă de fiecare dată la Urma Maicii Domnului, se roagă la Sf. Macarie… De acolo se întoarce altfel, mai deosebită, se simte purificată sufleteşte, plină de energie, mai optimista, mai sănătoasă.

Cărţi pe care recomandă în present – Cărţi motivaţionale sunt la moda, ele se vând ca pâinea caldă. Dar parcă toate sunt la fel, toate învaţă cum să trăieşti ca să fii bogat, să ai succes, să fii primul, să fii ”The best”. Rusalina preferă cartile care luminează sufletul. Şi-l adoră pe Aurelian Silvestru, a cumpărat toate carţile lui, le reciteşte ca pe cărţi sfinte, – o luminează la suflet şi chip.

”Bucuriile mele sunt muncite”. Nimic nu i-a fost dat uşor în viaţă. Fiecare centimetru cucerit a fost câştigat prin luptă grea. Uneori, îi este frică să se bucure sincer, din plin şi din suflet să se laude în public, de teamă să nu deocheze cumva fericirea sau norocul: ”Cum bravez cu vreo reuşită, cum risc să pierd ceva”. De aceea, Rusalina se bucură în tăcere, acasă, alături de familie. Este convinsă, că oamenii nu întotdeauna sunt pregătiţi să se bucure pentru succesele si bucuriile altora… ❤


9 comentarii

Lana Claire: Suntem creatori al propriului Destin


Aș vrea să fiu o mică stea… Ce calea-ţi luminează,.. Să te aduc în lumea mea, pășind domol pe-o rază…lana claire

Fericirea o înțelege în felul de a prețui fiecare clipă a vieții. A învăţat să se bucure de lucruri simple, zilnic încercând să depăşească durerea şi cazurile grave la Asociația pentru copii vulnerabili: Puterea acestor oameni de a se lupta și a învinge orice obstacol o face să înțeleagă toată drama unei lumi aparte şi cât de important este să te trezești sănătos!

– ”Suntem asemenea unei cărți cu file aurii pe care o răsfoim zilnic… Suntem creatorii propriului Destin” – spune cu sinceritate Lana Claire.

Este o artistă, o fire romantică, deschisă, creativă, foarte pozitivă, simplă, uneori, la fel de dificilă… Muzica este universul ei, o usă în realizare a visurilor, a împlinirilor, – o muncă şi un proces de creaţie care o fac deosebit de fericită. Cu toate că are un exterior extravagant şi foarte frumos, este de fapt, o fire foarte modestă, gingaşă, atentă la orice om în comunicare şi cu mare teamă să nu supere pe cineva… Îşi propune să atingă orizonturi noi, şi munceşte cu perseverenţă la mai multe proiecte. Recunoaşte, că viaţa e scurtă şi vrea să le reuşească pe toate la timp. Este cantautor, scrie versuri şi compune muzică pentru texte. La fel de minuţios cântă la pian, pictează pânze în ulei şi chiar cu cafea, este la fel de talentată în orice realizare a ei.

Îmbină munca şi pasiunile ei, şi ca Fondator şi Ambasador al Asociaţiei Logopedice a Copiilor cu dizabilităţi din Republica Moldova. Este o adevărată leoaică, o luptătoare în acţiuni de caritate, pentru suportul persoanelor vulnerabile. Suşţine în continuare ideea că fiecare om are misiunea lui pe acest pământ, şi că nimic în viaţă nu este întâmplător. Se străduie prin creaţiile sale să aducă zambete, bucurii şi speranţe în vieţile oamenilor.  Prin sentimente să transmită un mesaj drag Publicului. Un mod pozitiv de a gândi, care la rândul său atrage succesul. Fericirea e o artă pe care dacă înveţi să o posezi, – nu te va părăsi niciodată!

 Vine dintr-o familie de medici, iar bunica ei a cântat într-un cor bisericesc, şi probabil de la ea vine darul Lanei. La o vârstă fragedă, a început să studieze la o școală muzicală corală, tot atunci, i se limpezeşte calea ei spre o lume a artelor. Îşi aduce adesea aminte de examenele la pian, de primele concerte la Sala cu Orgă și la Teatrul de Operă și Balet…

Prima vizită la un studiou muzical. Ulterior, a absolvit facultatea de Drept Internațional la ULIM: astfel, pentru a completa studiile şi să definească rolul ei ca Ambasador la Asociația Logopedică cu copii cu dizabilităţi (A.L.C.D.M). A participat la varia expoziții în țară și peste hotare cu tablouri ei ca autor. A studiat şi a muncit o perioadă în Marea Britanie, la Londra fiind învitată de o Asociație Non-Guvernamentală. În acest timp, Lana a început să scrie versuri, iar dorul de casă o macina tot mai mult, și o întâmplare imprevizibilă în familie a făcut-o să se întoarcă în țară.lana

Cu prima piesă muzicală ”Tango”, pe care a scris-o, Lana Claire a luat locul doi la un concurs muzical din Kiev. Au urmat multe colaborări și alte piese: Samba, Dragostea Adevărată, Tu ești viața mea, Visuri, Mama... Pe parcursul acestor ani, a organizat expoziții, concerte de caritate, și, de asemenea, a prezentat concerte solo la Filarmonica de Stat, Casa Armatei, alte Centre Comerciale ori Cluburi. S-a filmat în clipul propriu cu piesa Samba, în colaborare cu trupa de dans Black and White. Ca urmare, a creat şi format un band ”Lana Claire Latino Jazz Band”, susţinând câteva concerte la Cluburi și Restaurante unde cântă piese gen Latino și Jazz din repertoriul ei, și a compozitorilor și scriitorilor cu care colaborează. în continuare. În orice turneu cu concerte, Lana mereu promovează cultura și tradițiile țării noastre.

”Mă mândresc cu plaiul nostru superb”, – spune ea. De altfel, munceşte la un proiect ”Tezaurul Mioritic” ce are la bază promovarea tradițiilor, culturii, obiceiurilor și a locurilor pitorești, şi chiar recomandă câteva destinații turistice din Moldova care au impresionat-o în mod special: 1) Mănăstirea Căpriana 2) Cetatea Soroca 3) Mănăstirea Saharna 4) Complexul Orheiul Vechi 5) Mănăstirea Japca 6) Vinăria Cricova 7) Mănăstirea Curchi 8) Rezervația Naturală Prutul de Jos 9) ”Stejarul lui Ștefan cel Mare” din Cobîlnea, care are peste 700 de ani. 10) Rezervația naturală Țipova

Cărțile sunt petalele sufletului ei, îi place să citească şi sugerează celor pasionaţi de carte, câteva titluri de carte: 1) Paulo Coelho ”Alchimistul” 2) ”Pe aripile vântului” Margaret Mitchell 3)”Last of the Amazons” Steven Pressfield 4) ”Elvis Presley” Joel Williamson 5) ”Ciocolata ” Djoan Harris.

”Copii sunt lumina sufletului nostru, iar cărțile sunt prietenii devotați”: Lana recomandă şi micilor pici câteva titluri de carte: 1) ”Emil din Lonneberga” de Astrid Lindgren 2) ”Peter Pan” -M. Barrie 3) ”Pinocchio”- Carlo Collodi 4) ”Basme” Frații Grimm 5) ”Karlsson pe acoperish” Astrid Lindgren.

Şi un Top 5 cărţi pentru cei mai mari, din literatură artistică care a impresionat-o mai mult: 1) Contele de Monte Cristo, Alexandru Dumas-tatăl 2) Preria, James Fenimor Cooper 3) Jane Eyre, Charlotte Bronte 4) Cei trei Mușchetari, Alexandru Dumas-tatăl 5) Memoires of a Geisha, Arthur Golden

O inspiră piesele spaniole, latino, adoră marea, munții, cascadele, nopţile cu lună şi stele, în general adoră natura de la care se înspiră în creaţii. Lana spune, că ”frumusețea vine din interiorul sufletului și se reflectă în jurul nostru, atunci când conștientizăm acest lucru şi devenim mai sensibili, mai deschiși către Univers, iar fericirea radiază și se citește în ochi”. Se înspiră  de la oameni puternici, de succes, de la femei care sunt mame, soții, prietene care pe tot parcursul anilor reușesc să mențină focul dragostei și armoniei. Iar acest vers îl dedică tuturor femeilor:

Tu ești izvorul nesecat al vieții, 

Precum e roua pură a dimineții, 

Ce ascunde adânc mistere tăinuite, 

Păstrînd pe veci focul iubirii infinite…’


16 comentarii

Viața și valorile ei cu Tamara Curtescu Marinciuc


”Omul care învață mereu, din șansele și neșansele oferite de viață, din ziua de ieri dar și din cea de mîine…Imagine
Adevărul e că un mediu cu exces de formalizm nu doar mă irită – mă obosește, mă deprimă…formulele dintr-un astfel de mediu înstrăinează…lipsa lor – previne apariția baricadelor…imi place clubul anume pentru asta… una e sa fii în caliate de participant în sală…
Adevărul e că nu fac nimic din ceea ce nu-mi place, nu-mi reușește…pentru oamenii pe care-i vreau la distanță și la respect păstrez formula de politețe cu majuscula agățată de ton: Domnule, Doamnă… pentru lucrurile care nu-mi reușesc prefer delegarea…553170_4198036432739_691181767_n
Adevărul e că în viață am ratat multe: adunările de părinți ale Leanei, sărbătorile corporative ale lui Mihai, matineele și istoriile copilărești ale Leanei, povestirile colorate despre copilăria din Crișcăuți ale lui Mihai…de dragul unor obligații artificiale și a unor reguli de lemn… nimeni, nimeni nu are dreptul să ne lipsească de aceste bucurii mici dar atît de omenești…de ce am crezut oare că pot s-o fac?!…
adevărul e că am crezut totdeauna că merităm tot ce ni se întîmplă…nu doar am crezut, am avut imprudența să-i conving bătăios și pe alții…invocînd numele lui Dumnezeu… pînă ce a venit 14 octombrie 2011 cu de ce, Doamne, de ce… unde erai…mă mai întreb și azi, nu bătăios, cu smerenie…
Adevărul e că nu am crezut vre-odată că ași avea nevoie de scut,.. doar de refugiu, atunci cînd oboseam de mine însumi…nu am știut niciodată să fac ceva cuminte, pe jumătate…nu am știut să-mi mai dau o șansă… deși, nici n-am mers pînă-n pînzele albe pentru cineva cu suflet pestriț…deși, n-am putut intui întotdeauna doza de fals într-o formulă mai puțin matematică…
Adevărul, e că indiferent CE reprezint, vă așteaptă  ceea CINE sunt… CEEA ce reprezint m-a făcut să ratez, să neglijez, să interpretez, să accept, să tolerez… CE reprezint mi-a răpit uneori șanse de dragul a CEVA… CE reprezint nu poate învăța nici din șanse, nici din neșanse… CINE sunt, – învață din viață, elaborînd și aprobînd singur sistemul de valori, propriul sistem de valori, fără avize ale superiorilor și coordonări ipocrite…”225776_4916319069356_377323483_n Pînă-n 14 octombrie 2011 am fost sigură că ne facem destinul singurieram convinsă că avem ce merităm… Mă credeam puternică, intangibilă, frumoasă, plină de personalitate, iubită, corectă, importantă și cu foarte, foarte mulți prieteni… Pînă-14 octombrie 2011 nu aveam agendă – știam pînă la minut ce am de făcut, unde, cînd, cu sau pentru cine…
1175742_10200648404076076_1473945018_n Pînă-n 14 octombrie 2011 polemizam, militam, ardeam, fără drept de a spune/a-mi spune nu! Pînă-n 14 octombrie 2011 eram mai mult la lucru decît acasă, risipind căldura și așteptările celor dragi și invocînd înțelegerea și susținerea lor… Pînă-n 14 octombrie… Apoi am avut un vis din care nu-mi ajungea curaj să mă trezesc… Un vis în care unii oameni din lista mea de obligații treceau strada de frică să nu fie contagioasă durerea… 943743_4924115784269_949781045_nUn vis în care erau doar intersecții prin care treceam în grabă ca un orb de teamă să nu fiu lovită de oameni din agenda mea… Un vis în care unele priorități se risipeau în taină îngrijorate să nu le iau drept punct de sprijin… Viața mi-a dat o lecție pe care riscam să nu o pot supraviețui… Pînă-n una din zile cînd din senin s-a făcut mici fărîme un ulcior decorativ… 1486710_10201311844701677_827280877_nfără să-l fi atins cineva… Mi-au trimis un mesaj, EI, din lumea lor… Mai da-ti o șansă… Mergi îninte… Si m-am trezit… Alături simțeam căldura și lumina unor oameni… pentru care avusem puțin timp, invocînd înțelegerea și susținerea lor…538492_4224371891109_1379322639_n Măduța e-n clasa întîi… E la nave va… Ce-a insemnat si inca mai inseamna pentru mine a fi Profesor… Ne-au luat numele, scris cu majuscula, numele propriu – Domn Profesor…nu stiu daca ne-am impotrivit prea mult, e comod sa fii nume comun, ca toti, modest… Ne-au luat haina aleasa, din stofa de calitate,
1238206_10200639577255411_1194750465_n tesuta de mesteri, nu de mestesugari… Ne-au furat identitatea, dreptul de a avea discernamint, lasindu-ne iluzoriul drept de a realiza programe/curriculum-uri concepute de altii, misteriosi, mereu in umbra si mereu aceiasi… am acceptat ca elevul e de la sine subiect al invatarii, ca centrul universului poate fi oricine… Ne-au privat de dreptul de A FI, la prezent si la viitor… Ne-au, ne-au, ne-au… In sfirsit, sa recunoastem – ne-am condamnat/autocondamnat sa credem ca au dreptate, ca nu pot sa nu aiba dreptate, pentru ca sunt ai nostri, pentru ca mediocritatea nu poate fi a noastra… Si totusi, stiu, ati mai ramas, sunteti la timpul prezent, Domni profesori, Doamne Profesoare… Va rog, pastrati-va numele scris cu majuscula, pastrati-va boala incurabila pentru scoala si verticalitatea… Cu asa diagnostic niimeni, niciodata, n-a murit…

Va rog, nu doar pentru Madalinele si Laurentii care au venit pe lume cind aproape V-ati acceptat rolul, fie ca din resemnare, fie ca din cumintenie, fie gratie celor sapte ani de acasa, fie pentru ca sunteti prea toleranti, fie pentru ca va asumati prea mult si prea in serios rolul de salvator al scolii, al comunitatii…1380628_10200758671752699_222768674_n Va rog in numele celor care stiu, ca numele scris cu majuscula nu e doar meritul Dvs, nu un bonus, nu se da ca titlu onorific sau diploma, nu e conferit oricui…
mi-e cald la gindul ca in scolile noastre inca mai exista lumina, inca mai traieste Domnul Profesor, Doamna Profesoara…
chiar daca cont in banca aveti doar pentru tratamente sau pentru sustinerea celor mai tristi ca noi…
chiar daca hainele purtate nu sunt de firma…si nici de epoca…
chiar daca jargonul utilizat la casele mari Va e strain si neinteles… 1546184_10201269243156665_1839909236_n
felicitari chisinau, inca ai ASA Profesori…

ALTAIR a intrat în viața mea ca o furtună…  fără să mă întrebe ceva și-a gasit loc de cinste, fără să-i pese dacă sunt rezistentă la stres, fără să fie atentă la detalii gen dispoziție, posibilitate, limite de sănătate, vîrstă sau așteptări…  ALTAIR a perturbat totul… Mi-a făcut dezordine în priorități, mi-a răpit sentimentul statornic de a fi gospodină, de a sta cu picioarele pe pămînt, aici, acasă… ALTAIR mi-a asigurat coeziune nu doar cu prietenii, oamenii cu care realizăm ceva în comun în cotidianul școlar… ALTAIR mi-a extins orizonturile, dincolo de acoperițul care se vede din pridvorul casei mele… ALTAIR mi-a fost generatorul de rezervă, asigurăndu-mi gura necesară de aer curat cînd imi era imposibil să mai respir… ALTAIR m-a învățat să fiu empatică chiar și atunci cînd nu mi-o doream… ALTAIR m-a obișnuit nu doar să ascult, dar și să aud… ALTAIR m-a învățat să recunosc prietenii… ALTAIR m-a deprins să văd frumosul nu doar în culoare și formă… ALTAIR mi-a dăruit universul creat de unii oameni fără de care nu există ziua de mîine… ALTAIR este o școală, ca și cei șapte ani de acasă nu se certifică, dar înseamnă enorm de mult… ALTAIR a intrat în viața mea ca o furtună…  De personalități… De așteptări… De lumină…

Îi mulțumesc pentru toate… Ce-a insemnat si inca inseamna pentru mine familia ICAR: – omuleti mereu noi ne infrumuseteaza viata; am invatat ca toti putem oferi caldura si frumusete…

– cineva si-a luat cu brio doctoratul, cineva-licenta, cineva se pregateste sa-si ia masterul/licenta; am invatat ca rolul de vesnic student nu inseamna mereucorigent…

– cineva a cistigat un concurs, cineva-mai multe, cineva se pregateste de concurs; am invatat ca viata e mereu o competitie pe care uneori trebuie s-o accepti pierduta din start…
– cineva a fost in Franta, cineva – in America, cineva – in Polonia, cineva – in Cehia, cineva – in Ungaria, cineva – in Germania, cineva – in Bulgaria, cineva – in Romania, cineva – sa-si vada mama, cineva- tatal; am invatat ca cea mai indepartata calatorie e cea spre sine…macar in vis…
– cineva a avut jubileu, cineva – iesire la hora, cineva – in eter, cineva – a iesit dintr-o stare mai speciala; am invatat ca din astfel de stare poti iesi ghidat doar de tine insuti…
– cineva a facut cumetrie, cineva – nunta, cineva a condus un suflet la ceruri, cineva – si-a cumparat masina, cineva – casa; am invatat ca a cumpara 1488836_10201273117533522_960032040_nceva inseamna a inmulti grijile…
– cineva si-a pierdut ochelarii, cineva -manusa, cineva – o factura, cineva – o iubire, cineva o baricada in comunicare…am invatat ca HARUL DE A TE BUCURA PENTRU REALIZAREA CELUI DE ALATURI, HARUL DE A PUTEA IMPARTI CU CEL DIN PREAJMA GREUL SI BUCURIA nu poate fi pierdut… Daca il ai…

#Tamara_Curtescu_Marinciuc